CRISTI DANILEŢ – judecător

19/05/2018

Manual gratuit de educatie juridica, editia 2018

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 4:59 PM
Tags: , , , , ,

educatiejuridica2018

Începând de astăzi manualul de EDUCAȚIE JURIDICĂ PENTRU LICEENI, ediția din 2018, este disponibil gratuit pe internet!

Îndrumarul practic despre drepturi, legi și justiție pe care l-am realizat pentru adolescenți acum doi ani cunoaște o nouă formă: date actualizate, secțiuni în plus, fotografii, o grafică mai atrăgătoare. El se distribuie gratuit în școli și licee de către voluntarii VeDemJust care participă la proiectul național de educație juridică în învățământul preuniversitar numit EDUIURIS pe care îl coordonez.

Manualul poate fi descărcat în mod gratuit de AICI  (ediția 2018) sau de AICI (ediția 2016).

Vă reamintesc că manualul a fost tradus deja în limbile engleză și germană. De asemenea, manualul are și o variantă audio. Proiectul este însoțit de un videoclip de promovare. Cei dornici de a se documenta cu privire la educația juridică în România o pot face accesând site-ul specializat, dând like la pagina comunității sau înscriindu-se pe grupul de discuții de pe FB. Ultimele proiecte al asociației sunt doza săptămânală de educație juridică și serialul de desene animate pe teme de educație juridică #O.I. Site-ul de educație juridică are și o secțiune în limba engleză.

 

 

13/05/2018

Educatie juridica la Constanta: concurs si instruire

Filed under: educatie,EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 8:49 AM
Tags: , , , ,

In acest sfârșit de săptămână la Constanța s-au desfășurat două evenimente de promovare a educației juridice în Dobrogea.

Sâmbătă dimineața a avut loc finala din cadrul concursului de educație juridică „Know the Law” ediția a doua. Organizat de Universitatea Spiru Haret și Asociația VeDemJust, concursul a implicat șase licee din județul Constanța: Liceul ”George Călinescu” și Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” din Constanța, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Constanța, Liceul Callatis din Mangalia, Liceul Teoretic ”Traian” din Constanța și Liceul Tehnologic ”Lazăr Edeleanu” din Năvodari Constanța.. Anul acesta ultimele două licee au ajuns în finală. Trofeul a ajuns la echipa de la Liceul Năvodari, aflat la prima participare în concursul nostru.

Juriul a fost alcătuit din dl. judecător Cristi Danileț, dna. judecător Jurubiță Alina din cadrul Tribunalului Constanța, dna. inspector de specialitate Mircea Elena din cadrul Centrului de prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, dl. profesor univ. dr. Mihnea Claudiu Drumea, decanul Universității Spiru Haret și dl. notar Ciprian Alexandrescu. Concurenții au susținut trei probe: o probă de întrebări în regim de viteză, o probă cu întrebări din partea juriului și o temă de dezbatere cu argumente PRO și CONTRA („Vârsta de vot ar trebui scăzută de la 18 la  16 ani”).

Toți participanții, precum și membrii publicului care au asistat la concursul desfășurat în sala de festivități a Prefecturii au primit câte un manual  tipărit de educație juridică pentru liceeni aflat la cea de-a treia ediție. Acesta poate fi descărcat în mod gratuit și de pe site-ul http://www.educatiejuridica.ro administrat de asociația VeDemJust.

Relatări despre concurs: Radio Constanța , revistacuvinte. Relatări despre prima ediție a concursului: Juridice.ro

Sâmbătă după amiază a avut loc un training intensiv de „Metode și tehnici de predare a educației juridice nonformale în școli și licee”. Un număr de 42 de persoane – studenți la Drept și practicieni ai dreptului – au fost instruite de judecătorul Cristi Danileț, inițiatorul proiectului național de educație juridică EDUIURIS. Participanților li s-au acordat certificate în baza cărora vor putea susține lecții pentru copiii din județ

25/04/2018

Decalogul Universitatilor – cine semneaza?

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 3:44 PM
Tags: , ,

educatieRomânia este bolnavă. Pentru că Justiția nu a funcționat două decenii după revoluție. Pentru că Sănătatea este, de fapt, boală curată. Dar mai ales pentru că EDUCAȚIA este la pământ. Dacă nu se face ceva acum, nici peste o jumătate de secol nu ne vom fi vindecat.

De aceea, cred că decalogul propus de domnul Daniel P. Funeriu este unul corect. Și că rectorii universităților din România trebuie să îl semneze:

1) Toleranţă zero la plagiat. Verificăm toate tezele după 89, prioritar ale demnitarilor şi facem publice rezultatele evaluarii;
2) Orice membru al universităţii care preia o funcţie politică executivă păstrează numai funcţiile didactice pe o perioadă de 5 ani;
3) #metoo;
4) Niciun conducător de doctorat cu mai mult de 8 doctoranzi;
5) Vrem evaluare exclusiv internaţională a proiectelor de cercetare;
6) Nu mai incurajăm şi nu mai luăm în considerare publicaţii in jurnale irelevante;
7) Recrutăm transparent și căutăm activ tinerii valoroși formaţi în străinatate;
8) Nu mai dăm note de trecere studenţilor nemerituosi;
9) Solicităm un CNATDCU, CEMU, CNE, compuse din excelenţă internaţională, minim 30% români activând în străinătate;
10) Ne cerem scuze pentru acţiuni trecute care pot fi interpretate în cheie politică.


http://funeriu.blogspot.ro/2018/04/universitati-va-acuz.html

04/04/2018

S-a lansat serialul de desene animate „#O.I. (Organisme Inteligente)”

Filed under: educatie,O.I. — Cristi Danilet @ 11:56 AM
Tags: , , , ,

magazinviseVeDem Just lansează în premieră în România un serial de desene animate pe teme de educație juridică!

De aproape trei ani asociația VeDem Just este implicată în proiecte de educație juridică. Membrii săi sunt tineri juriști care au realizat singurul site de educație juridică din România, au contribuit la realizarea unui îndrumar de educație juridică în materie penală adresat copiilor, au realizat primul ghid practic de educație juridică adresat liceenilor și au alcătuit pe facebook comunitatea „Educatie juridica” unde aduc în mod regulat informații practice despre lege și justiție, unde postează date despre întâlnirile pe care le au elevii cu studenții și profesioniștii dreptului, unde publică știri privind copiii și tinerii implicați în acte ilegale și unde postează dozele de educație juridică o dată la două zile.

Acum VeDem Just vine cu o nouă modalitate de a prezenta teme de educație juridică: un serial de desene animate intitulat #O.I. (Organisme Inteligente). Protagoniștii sunt B.B, Ovi, CoCo și Ciobanul. Ei sunt implicați în fapte care aduc în discuție respectarea legii. Primul episod se numește „Magazin de vise” și are legătură cu vânzarea-cumpărarea de stupefiante. Acesta poate fi urmărit:

  • pe youtube: AICI, AICI (cu subtitrare RO) și AICI (cu subtitrare EN) – ne va bucura orice Like din partea voastră;
  • pe facebook AICI – unde veți găsi informații despre cum a fost realizat primul episod, veți vedea încercările de creare a personajelor și date despre echipă;
  • pe instagram AICI – unde veți găsi și planșele caracterelor utilizate în serial.

Credits: Ideea: Cristi Danilleț; producător: VeDemJust; producător executiv: Cezar „Druidul”; scenariu: Tiberiu Codorean; animație: Sergiu Lupșe; voci: Bogdan Radulescu, Adrian Cucu și Dragos Stan; susținere financiară parțială: Ambasada Canadei. Filmulețul postat pe Facebook a strâns peste 20.000 de vizualizări în primele 24 ore de la lansare.

Presa despre #O.I: iqads, Bistrițeanul

11/03/2018

2% pentru Educatie juridica

Filed under: 1. EXPLICATIE,educatie,EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 2:03 AM
Tags: , ,

2%DAȚI 2% din impozit și putem avea cu 2% mai puține VICTIME și INFRACTORI minori!

De trei ani de zile asociația VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție face educație juridică pentru elevi: mergem în școli și licee, explicăm copiilor și tinerilor drepturile dar, mai ales, obligațiile, le dăm cărți cu principalele legi explicate pe înțelesul lor, întreținem site-ul educatiejuridica.ro, facem doza săptămânală de educație juridică ce apare pe Facebook pe contul „Educatie juridica” și pregătim un proiect digital unic în Europa care va fi lansat la finalul acestei luni.

În loc ca tot impozitul anual din salariul/pensia/venitul tău din anul 2017 să meargă către stat, alege să direcționezi 2% către noi: descărcă formularul de mai jos, completează primul paragraf care te privește (partea noastră este deja completată), semnează la rubrica „contribuabil”, apoi depune-l la Administrația Financiară de care aparții până la 25 mai 2018, direct sau prin poștă cu scrisoare recomandată.

Noi îți mulțumim! Copiii și tinerii îți mulțumesc!

Pentru cei care realizează venituri din activități independente:   https://vedemjust.ro/uploads/200.pdf.
Pentru salariați și pensionari:   https://vedemjust.ro/uploads/230.pdf

01/03/2018

Saptamana educatiei juridice: 5-9 martie

Filed under: educatie,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 12:08 PM
Tags: , , , , ,

copii scoala copii sala

În săptămâna 5-9 martie se va desfășura din nou o campanie de educație juridică pentru elevii din școli și licee.

Există din 2013 un Protocol de implementare a educației juridice în unitățile din învățământul preuniversitar, reînnoit în anul 2017, semnat între Ministerul Educației și Ministerul Justiției, CSM, PICCJ și ICCJ. La el a aderat Uniunea Națională a Barourilor din România, precum și mai multe ONG-uri – printre ele Voci pentru Democrație și Justiție ce administrează site-ul www.educatiejuridica.ro și a elaborat manualul Educație juridică pentru liceeni.

La instanțe și parchete a fost comunicată recent decizia Comitetului de monitorizare a activităților din cadrul acestui protocol prin care s-a stabilit că, în acest semestru al anului, „săptămâna educației juridice” este fixată în perioada 5-9 martie. Aceasta înseamnă că elevii pot vizita tribunalele sau judecătorii/procurorii/avocații pot fi invitați în școli și licee pentru întâlniri cu elevii. Pentru a invita un judecător, directorul sau dirigintele trebuie să ia legătura cu instanța (președintele sau grefierul-șef) cea mai apropiată de școala sa – datele de contact sunt aici – și să stabilească ziua, ora și locul întâlnirii. Desigur, asemenea activități se pot desfășura și în orice altă perioadă, în funcție de disponibilitatea celor implicați.

0

08/02/2018

Incalca legea cei care nu denunta infractiunile de serviciu

Filed under: coruptia,educatie,Parchet — Cristi Danilet @ 2:54 PM
Tags: , , ,

CoruptieProcurorul șef al DNA a declarat ieri că se întâmplă ca procurorii să fie sesizați la 9-10 ani după comiterea faptelor, ceea ce îngreunează urmărirea penală. Această declarație mă face să reamintesc că funcționarii sunt obligați să denunțe anumite infracțiuni, altfel riscă chiar ei închisoarea.

Astfel, art. 291 Cod procedură penală obligă persoanele cu funcții de conducere în instituții publice și cele cu funcții de control, precum și persoanele care exercită un serviciu de interes public ca atunci când în exercitarea atribuțiilor au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni să sesizeze de îndată organul de urmărire penală.

Dacă infracțiunea are legătură cu serviciul și nu este denunțată de îndată, atunci funcționarul/demnitarul respectiv comite infracțiunea prevăzută de art. 267 Cod penal numită „omisiunea sesizării”, sancționată cu închisoarea sau amenda.

04/02/2018

Doza de educatie juridica

Filed under: dr.omului,educatie,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 5:44 PM
Tags: , ,

Suferi de încălcarea drepturilor? Te-ai molipsit de civism scăzut? Nu știu cum să reacționezi legal? Atunci îți recomandăm medicamentul „Educație juridică”. Are un conținut bogat în drepturi, lege și justiție. Este un produs EDUIURIS, fabricat de VeDemJust.

Fii atent: terapia durează mult timp, dar este gratuită. Pastilele se administrează câte una de trei ori pe săptămână. Tu doar trebuie să ne urmărești pe conturile de Facebook, Instagram și Twitter. Acolo vei afla tot ce trebuie să știi pentru ca tratamentul să dea roade. Prima doză se administrează luni seara, în data de 5 februarie 2018. Vindecarea este garantată.

Acest medicament se eliberează fără prescripție medicală. Dacă apar manifestări neplăcute adresați-vă membrilor VeDemJust pe contul creat special pentru discuții. 

i-ati doza

26/11/2017

Aparitie editoriala: 17 autori au scris … GAYBOOK

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 5:19 PM
Tags: , , ,

978-973-50-5888-3A apărut o carte despre homosexualitate. 17 autori, printre care mă număr, tratează acest fenomen din perspectiva propriei pregătiri sau ocupații: culturală, sociologică, religioasă, activistă, juridică. Cartea se numește „Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate” și e publicată de editura „Humanitas”. Ea a fost lansată sâmbătă, 25 nov. 2017, la Târgul Gaudeamus din București și se găsește deja în librării.

Date despre carte aici. Puteți citi câteva pagini din carte aici.

Cartea se deschide cu un schimb de corespondență între Andrei Pleșu, cunoscut scriitor și George Bălan, un muzicolog german de origine română, care este homosexual. Pleșu recunoaște dreptul la intimitate în alcov și se declară împotriva propagandei homosexualilor, declarâns savuros că nu vrea să ajungă la un moment dat să îi fie rușine că nu este homosexual. Bălan îi răspunde că nici el nu e de acord cu gălăgia procesului de emancipare, dar insistă că, dincolo de viața privată a fiecăruia, trebuie recunoscută valoarea publică pe care au avut-o gay precum Michelangelo, Leonardo, Gide, Proust, Th. Mann.

Martin S. Martin ne prezintă evoluția formelor de non-heterosexualitate în SUA: de la anii când aceste orientări erau considerate boli psihice, la legalizarea căsătoriilor între homosexuali ca urmare a unei decizii a Curții Supreme de Justiție în 2015. Citatul de final e extraordinar: „expusă public, viața sexuală a oricăruia dintre noi ar stârni uimire și oripilare”.

Filosoful Gabriel Liiceanu povește cum a aflat prima dată ce este un homosexual și cum a reacționat aflâng chiar de la un gay că avem în literatura noastră descrise astfel de persoane, realizând că la noi critica nu a vorbit niciodată despre acest subiect. Liiceanu povestește despre cum a recitit „Remember” a lui Mateiu Caragiale și a realizat că unul din persoanje este homosexual; apoi ajunge să cunoască frământările unor autori gay precum Negoițescu și Mihai Rădulescu. Face și el trimitere la oameni faimoși precum Oscar Wilde sau Alan Turing care, pentru faptul că au fost „altfel”, au suportat teroarea numărului mare al „celorlalți”.

Filosoful Petru Creția explică ce se înțelegea în Antichitate prin paid-erastie, văzută ca o relația afectivă și educativă și care e diferența de homosexualitate.

Michael Fieger, doctor în teologie, încearcă să răspundă la o mai veche temă neelucidată, și anume dacă David și Ionatan erau iubiți gay, analizând textele biblice despre cei doi.

Victor Bărbulescu, doctorand în științe politice, are curajul de a ne face o confidență: în autoportretul lui povestește despre secretul care îl apăsa de ani de zile, izolarea de cei dragi, decizia luată în final și susținerea pe care în cele din urmă o găsește la cei apropiați. Familia nu poate exista fără acceptare, încedere și iubire, ne spune el, dând parcă o definiție atât de mult așteptată.

Tarciziu Șerban, profesor de teologie, face apel la exegeza biblică pentru a arăta că omul complet – în sens spiritual – este cel alcătuit din bărbat și femeie.

Pentru Emanuel Conțac, profesor la Institutul Penticostal, homosexualitatea se opune proiectului divin: din Vechiul Testatement aflăm că Dumnezeu a pedepsit locuitorii din Sodoma și Gomoda, iar dragostea pe care Iisus o dăruiește conform Noului Testament nu înseamnă susținerea membrilor LGBTQ. Autorul amintește însă că lista patimilor făcută de Pavel nu cuprinde doar homosexualitatea ca fiind o respingere a adevărului lui Dumnezeu. Uitându-mă pe listă, nu prea știu cine ar rămâne în afara ei în ziua de azi…Interesant este că definește sfințenia în domeniul sexualității: pentru cei căsătoriți înseamnă fidelitatea față de soțul de sex opus, pentru cei necăsătoriți înseamnă abstinența.

Fostul ministru de externe Teodor Baconschi, doctor în antropologie religioasă, duce discuția pe tărâmul dualității progresism-conservatorism. El îndeamnă la discreție, arătând că latura militantă a mișcării LGBT din România tinde să confiște pe toți homosexualii și să apară ca o sectă anti-clericală.

Florin Buhuceanu, activist și membru ACCEPT, reamintește că în România s-au inițiat demersuri pentru un referendum inutil cu privire la familie de către aceleași organizații care acum câțiva ani susțineau interzicerea pornografiei pe internet sau limitarea drepturilor femeii însărcinate. Pentru el, miza referendumului nu este încurajarea iubirii conjugale, ci discriminarea pe motive de orientare sexuală.

Preotul ortodox Constantin Nicula afirmă că argumentul adus de comunitatea LGBT cu privire la suferința în timpul comunismului nu ar fi un argument, pentru că mulți oameni sufereau atunci. El explică acțiunile susținătorilor gay prin frustrările provenite din propria lor familie, susține că sintagma „familia tradițională” este inventată chiar de o coaliție anti-familie tocmai pentru a ridiculiza imaginea familiei. Considerând că acoliții gender se autovictimizează și sunt agresivi, dă explicații cu privire la întrebăro precum „Poate fi un preot homofob și creștin?” sau „Este Biserica împotriva homosexualității?”

Wilhelm Tauwinkl, conferențiar la Facultatea de Teologie Catolică, amintește că în etica Bisericii Catolice se consideră dezordine morală adulterul, divorțul, incestul, concubinajul, masturbația, pornografia, prostituția, violul, homosexualitate. Pentru Biserica catolică relațiile homosexuale sunt un păcat, însă autorul încearcă să arate că acest lucru intră în contradicție cu existenta preoților gay activi.

Domnica Petrovai este psiholog și psihoterapeut, și ne spune două povești despre gay. Prima este despre dificultățile prin care au trecut două femei care creșteau împreună un băiat ce aparținea uneia dintre ele avut dintr-o relație anterioară. A doua este despre un bărbat care i-a cerut ajutprul din cauza atacurilor de panică și depresiilor care apăreeau de fiecare dată când trăia un eșec sentimental în relația cu un alt bărbat. Doamna Petrovai face o pledoarie pentru educarea sexualității, arătând că sexualitatea și identitatea de gen fac parte din viața noastră emoțională, iar cunoașterea propriilor nevoi ține de normalitate.

Andrei Șerban, regizor de teatru și de operă, susține că adoptarea unui copil de către parteneri de același sex este un experiment, dar că adopția în aceste condiții nu ar fi o problemă dacă nu ar exista homofobia.

Florentina Ionescu, activistă pentru drepturile LGBT, ne spune povestea ei: cum a decis să divorțeze de soțul ei pe care nu îl mai putea minți în legătură cu orientarea ei sexuală, ce drame a provocat mărturisirea ei făcută celor dragi, cum a plecact cu un copil mic în brașe. Apoi povestește de momentul în care a realizat că este…altfel și cât de singură s-a simțit atunci, cum a ieșit la lumină când a intrat în dialog cu alții ca ea,  cum a organizat primul Gay Parade din România în 2005.

Cristi Danileț, judecător, ne prezintă tipurile de familie existente, mutațiile care au avut loc în familii după acceptarea în dreptul internațional a doctrinei drepturilor omului (de la implicarea femeii în viața socială și politică, la drepturile copilului, la egalitatea soților, apoi egalitatea bărbatului și femeii în societate), modificările din legislația României în domeniul aspectelor intime și a vieții de familie. Susține că familia contemporană este una postmodernă, în care căsătoria nu mai este o obligație moralo-social, în care cei doi parteneri au drepturi egale. Se îndoiește că familia homosexuală poate deveni un pattern și că aceasta nu este un pericol pentru familia clasică care pare mai degrabă sufocată din itnerior din cauza unor cutume inacceptabile care au legătură cu abuzurile despre care societatea românească nu este pregătită să discute.

 

02/10/2017

10 sfaturi pentru studenti

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 6:09 PM

Universitatea_Bucuresti_-_facultatea_de_drept.jpgCă tot a început azi facultatea, aș vrea să transmit și eu niște gânduri studenților:
1. Felicitări pentru parcursul de până acum și succes în ceea ce urmează!
2. Nu vă mai considerați niște liceeni! Facultatea e un loc academic. Comportați-vă ca atare!
3. Încercați să aflați câte ceva despre istoricul facultății dvs, al marilor profesori care au predat acolo și al absolvenților care au ajuns în puncte cheie ân societate. Dacă nu aveți nimic din astea, atunci fiți voi ceea ce lipsește facultății!
4. Nu acceptați profesori care vin la curs și dictează. Profii ar fi trebuit să își învețe propriul curs, până acum. Iar voi nu sunteți niște scribi! La curs se discută, nu se dictează.
5. Nu acceptați profesori care vi se adresează altfel decât cu „dvs” sau „colega”. Acceptați să vă tutuiască numai pe cei care acceptă să îi tutuiți.
6. Să vă revoltați împotriva acelor profesori care vă amenință că dacă nu le cumpărați cursul tipărit nu vă vor primi în examen. Vă asigur că cine spune asta are un curs de …doi lei.
7. Să nu acceptați sub nicio formă ca profesorii să vă jignească. Frustrarea personală și golănismele nu se potrivesc defel cu activitatea de dascăl.
8. Apreciați-i la maximum pe profii care acceptă opinii argumentate contrare, pe cei care vă trimit la bibliografie suplimentară, pe cei cu care puteți discuta la modul pragmatic despre viața reală.
9. Nu fiți ipocriți să alergați după note mari care nu vă reflectă cunoștințele! Nu dați mită profesorilor (flori, bijuterii, bani, sex), chiar dacă așa au făcut cei din generațiile trecute – e ilegal și este doar o chestiune de timp până veți fi prinși și voi, și ei!
10. Mai aveți 9 luni și terminați anul acesta universitar. Încercați să ieșiți din facultate mai deștepți decât ați intrat!

TEST pentru studenti

Filed under: educatie,reforma — Cristi Danilet @ 9:36 AM

intrebareTimp de trei ani consecutiv, la cele mai mari întâlniri cu studenții de la Drept și Științe Politice, am aplicat un TEST:
Câți dintre voi pot să îmi spună numele a cinci politicieni?” întreb. S-au ridicat mâinile instantaneu: printre cei enumerați era un mincinos notoriu, un plagiator dovedit, un condamnat definitiv și un inculpat.
Acum câți dintre voi îmi puteți spune cinci nume de VIP-uri, mai exact de pițipoance și cocalari, cum le spuneți voi” am continuat. Mâinile s-au ridicat în aer și am auzit nume celebre de amante, botoxate și maneliști.
Iar acum vă rog să îmi dați numele unor magistrați! Cine știe numele a cinci persoane, mâna sus!”. Niciuna nu s-a ridicat. „Bine, fie, patru nume!”. Nicio mână. „Trei nume!?” am întrebat eu cu speranță și am avut parcă ceva mâini ridicate. „Două nume?!” și am mai avut și alte mâini. Și atunci am încercat marea cu degetul: „Care e numele președintelui curții supreme, a primului judecător din România”? Tăcere (doar la o singură întâlnire am auzit numele). „Dar a Procurorului General al României?” și situația s-a repetat. „A președintelui CSM?” – tăcere. Și asta la facultăți unde se studiază dreptul, politica, separația puterilor, funcționarea instituțiilor…
Avem multe de schimbat în România. De la bază. Și poate nu ar fi tocmai greșit să înlocuim cuvântul „reFORMĂ” cu „reFONDare”, ca să știm de unde pornim…

29/08/2017

Primul proces simulat cu elevi, filmat

Filed under: educatie,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 4:22 PM
Tags: ,

Duminică, 27 august 2017, a avut loc în România un eveniment inedit: un grup de elevi de liceu au simulat un proces penal având ca obiect comiterea unei infracțiuni de violență în școală, care a fost filmat în întregime și transmis în direct de o televiziune locală.

Evenimentul a avut loc în cadrul serbării ZIUA COMUNEI BASCOV, din județul Argeș și a fost generat de Protocolul dintre asociația „Voci pentru Democrație și Justiție” – VeDemJust și Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov. El a fost urmărit la televizor și pe internet grație postului local Curier TV.

Elevii interpreți sunt liceeni de la Colegiile Naționale „Alexandru Odobescu”, „Ion C. Brătianu” și „Zinca Golescu” din Pitești.  Fiecare dintre ei a primit câte un manual „Educație juridică pentru liceeni”. Conceptul și coordonarea momentului a aparținut judecătorului Cristi Danileț, care a primit din partea Primăriei și Casei de cultură o distincție de excelență pentru implicarea în proiecte privind educația juridică a tinerilor.

Înregistrarea este accesibilă la adresa:  https://youtu.be/32Vx6Ic3bdE?t=1

Anterior un eveniment similar, doar filmat, a avut loc la Dorna Art, ediția 2017.

21106366_1651673971541408_3119422712825752290_n 21034526_1651674044874734_7761724076894539998_n

21151253_1651673384874800_6036715471350639966_n

21198305_1653869384655200_1455200579_o.jpg

17/08/2017

Nu exista dreptul de a lua viata ta si a copiilor tai

Filed under: copii,educatie — Cristi Danilet @ 11:18 PM

3-baby-angel-680-48Astăzi o mamă s-a sinucis împreună cu cei trei copii ai ei. Rectific: AZI O MAMĂ ȘI-A UCIS COPIII, APOI S-A SINUCIS.

Împărtășesc viziunea lui Hegel cum că omul nu este proprietar al vieții sale, deci nu poate renunța când vrea la ea (Hegel, „Principiile filosofiei dreptului”, para. 70, adaos, publicată în 1820; pentru o viziune opusă – dar  vizând doar eutanasia în caz de boală gravă – a se vedea Curtea Supremă a SUA, cauza Cruzan v. Missouri, hotârîrea din 1990). Proprietatea poate viza numai lucruri exterioare omului, pe care acesta și le apropriază. Deoarece omul nu este stăpân pe viață întrucât ea nu este exterioară lui – ci viața este însăși întreaga sa activitate, întreaga sa personalitate –  nu există un drept de a-ți lua viața. Deci, NU EXISTĂ DREPTUL DE SINUCIDERE. De altfel, există doar „dreptul la viață”, consacrat în convenții și constituții, dar nu și un „drept la moarte”; iar în România art. 190 Codul penal interzice eutanasia.

Cu atât mai mult nimeni nu are dreptul de a lua viața altor ființe umane. Oamenii nu pot fi proprietari ai altor oameni – numai sclavii puteau fi obiect al proprietății, dar ei erau considerați lucruri. Or, indivizii care au drepturi sunt persoane, iar persoanele nu pot fi deținute ca proprietate de cineva. Așadar, COPIII NU SUNT PROPRIETATEA PĂRINȚILOR, astfel că părinții nu pot să facă ce vor ei cu micuții! Când e vorba de viața unui om, nu se aplică zicala „eu te-am făcut, eu te omor”.

Dar, pe noi nu ne preocupă lucrurile astea. Unii cred că educația juridică nu e importantă ca nu cumva să îi învățăm pe copii ce drepturi au, respectiv pe părinți și restul societății ce îndatoriri au față de aceștia. Trăim cu senzația că încă îi mai putem prosti pe micuți, spunându-le că ei nu contează și că părinții au drepturi absolute. Pentru noi, azi pare mai important să cerem statului să intervină în viața adulților pentru a le spună pe cine au voie să bage în pat și ce acte să dețină pentru aceasta, decât să milităm ca statul să organizeze educația juridică, educația sexuală și educația parentală pentru copii și tineri.

În timpul acesta, cifrele oficiale  – disponibile aici și aici – sunt înfiorătoare (și sunt convins că încă nu reflectă realitatea): 43.000 de copii sunt azi în instituții de ocrotire, fiind abandonați sau abuzați de părinți; 80.000 de copii au un părinte sau amândoi părinții plecați în străinătate la muncă; 6 din 10 copii declară că sunt bătuți de proprii părinți și 40% din aceștia din urmă chiar recunosc asta; un copil pe lună moare în bătaie în propria familie, la fiecare patru zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată în familie; anul trecut 8 minori au fost omorâți de proprii părinți, alți 5 au fost victimele tentativei de omor din partea acestora și alți 12 au fost omorâți de frați; anul trecut 44 de copii minori au fost violați de proprii părinți și alți 6 de frați; doi din 10 copii români abandonează școala;  iar patru din 10 copii care merg la școală nu înțeleg ce se întâmplă acolo (sunt analfabeți funcțional)…

Românii trebuie să știe că există o lege privind drepturile copiilor – Legea nr. 272/2004. Iar Codul penal prevede sancțiuni mărite cu o pătrime pentru cei care își agresează membrii de familie –  art. 199.

03/08/2017

DEZBATERE: De la familia traditionala la familia postmoderna (VIDEO)

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 4:55 PM
Tags: , , , ,


eveniment

În data de 2 august 2017 s-a desfășurat la Cluj-Napoca dezbaterea cu public din cadrul evenimentelor Berăria culturală, a 64-a ediție, pe tema „Familia între nevoie, taină, lege și interese”. Invitați au fost judecătorul Cristi Danileț și preotul Stelian Tofană, iar moderator Ion Novăcescu.

Concluziile mele au fost:

  • societatea modernă este clădită pe valorile creștine; dar, ea a suferit evoluții ce au atras schimbări inclusiv sub aspectul organizării familiei; astăzi, există mai multe tipuri de avea existență în cadrul unei familii, recunoscute de legislație;
  • dreptul s-a adaptat, familia e privită acum mai mult ca un cuplu alcătuită din indivizi ce au propriile drepturi; relația unui cuplu nu se reduce la familie, iar familia nu se reduce la căsătorie; în prezent, sentimentele par a conta mai mult decât instituționalizarea relației;
  • legea consacră individualitatea partenerilor, iar morala trebuie să întreagească locul liber creat; dreptul nu e împotriva moralei, ci dreptul fixează un standard minim de conviețuire dintre oameni, urmând ca morala, inclusiv cea creștină, să ridice acest standard; dar, în timp ce lege e obligatorie, morala e doar recomandare;
  • Codul civil actual prevede în mod clar că în România se pot căsători doar persoanele de sex opus, fiind interzise alte tipuri de căsătorii;
  • paragraful 42 din Dec. CCR 580/2016 a făcut oarecum inutil referendumul pentru inițierea căruia s-au strâns 3 milioane de semnături: CCR a stabilit că prin căsătorie în România, sub actuala Constituție, se înțelege exclusiv uniunea dintre bărbat și femeie, iar această interpretare a actualei Constituții este obligatorie pentru toată lumea; oricum, referendumul nu ar avea legătură strict cu familia, ci doar cu dreptul la căsătorie;
  • este o diferență majoră între familie și viața de familie, iar această diferență nu a fost explicată până acum în România, deși practica CtEDO este clară de ani buni;
  • homosexualitatea nu e nelegală și nu e o boală, ci este un păcat; modificarea Constituției nu are nicio legătură cu existența celor de o altă orientare sexuală; din contra, a doua zi după publicarea legii aprobate prin referendum nu se va fi modificat nimic în România;  ar fi indicat ca parteneriatele civile, inclusiv uniunile membrilor LGBT, să intre sub ocrotirea legii, dar cu o altă denumire decât „căsătoria”; oricum, în fapt, astfel de uniuni există și e rolul Bisericii să „vindece” pe cei implicați;
  • alteritatea trebuie să devină un concept uzual în România măcinată de ura pentru aproapele.

Înregistrarea video este disponibilă aici: partea I (subsemnatul de la min. 38:00), partea II (subsemnatul până la min. 21:00), partea III. Prezentarea mea este disponibilă aici: FAMILIA SI VIATA DE FAMILIE.

Acesta a fost un eveniment marca Fabrica de Lideri, oferit de către NTT Data România, prin domnul Daniel Metz. Berăria Culturală este un proiect cultural și comunitar al Fundației Armonia, realizat cu susținerea Ursus, care a intrat în cel de-al cincilea an de activitate. Parteneri: MobilaDalinPMA InvestCluj-AM.ROCinema Florin Piersic și Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial. Co-producător: Ilyas Andrea. Afișul: Ioana Fenesan.

Proces simulat cu elevi la Dorna Art 2017

Filed under: educatie,VeDem Just — Cristi Danilet @ 1:18 PM
Tags: , ,

VDIn fiecare an la Vatra Dornei se organizeaza, incepând cu anul 2015, Festivalul de Artă și Cultură Urbană „Dorna Art”, organizat de asociația „Redescoperă Vatra-Dornei”, al cărui membru fondator sunt.

.

La fiecare ediție am fost prezent la manifestare pentru a ține lecții de educație juridică:

În 2015 am susținut în aer liber o prezentare pentru copii și am distribuit gratuit broșura „Unde-i lege nu-i tocmeală”. Prezentarea a fost filmată și poate fi vizionată aici: PARTEA I, PARTEA II, PARTEA III.

În 2016 am susținut în aer liber o prezentare pentru adolescenți și adulți, împreună cu studenta la Drept în Iași Diana-Georgiana Roșca. La acest eveniment am distribuit tuturor participanților manualul „Educație juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi și justiție”.

Anul acesta am făcut ceva inedit: am organizat pe scena festivalului un proces simulat, împreună cu avocata Ramona Răduț din Vatra-Dornei, unde au fost implicați exclusiv elevii. Fiecare a avut un rol într-un proces penal adaptat la nivelul de înțelegere. specific vârstei. Filmarea este disponibilă AICI.

Asociația VeDemJust, care promovează educația juridică în România este sponsor oficial al festivalului „DornaArt”, contribuind cu resurse în natură la buna desfășurare a evenimentului.

21/06/2017

Infractorul e un „domn”, magistratul e un „el”

Filed under: 1. EXPLICATIE,CCR,educatie — Cristi Danilet @ 9:57 PM

Am văzut că unele persoane care comentează actele/faptele unor magistrați le folosesc cu tupeu direct numele sau prenumele, dar au grijă să folosească formulele de politețe „domnul” sau chiar „domnia sa” când vorbesc de unii infractori, mai ales când aceștia ocupă vreo funcție politică.

.
Să ne lămurim: formula de adresare este „judecătorul…” sau „procurorul…”, unde în loc de „…” se pune numele de familie, precedat sau nu de prenume. Ca în cazul oricărei alte persoane, numele de familie se utiliza și pentru actualii magistrați doar când erau copii și se striga catalogul la școală; iar pe numele mic li se spune doar în familie, de către prieteni sau numai când ei acceptă asta.

.
În timp ce formula pentru ceilalți despre care vorbesc aici este „condamnatul….” sau „infractorul”, unde în loc de „…” se pune numele de familie, precedat sau nu de prenume, dar sigur nu de „domnul” sau „domnia”, pentru că ar fi o contradicție în termeni! Și asta, până la reabilitare (ca să fiu în trend cu decizia CCR  204/2017), care înseamnă că numai atunci acea condamnare va dispărea din cazierul persoanei și respectivul nu va mai putea fi subiect de oprobriu pe acest motiv.

22/12/2016

EDUIURIS 2016 s-a incheiat la Bucuresti

Filed under: 0. NOUTATI,educatie,EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 10:44 PM
Tags: , , ,

coperta_educatie_juridicaProiectul naţional EDUIURIS promovat de asociaţia VeDemJust a ajuns la finalul celui de al doilea an de desfăşurare. În acestă săptămână a avut loc o sesiune de instruire a peste 130 de licenţiaţi şi studenţi la Drept pentru a preda nonformal educaţia juridică şi s-a derulat o lecţie-model la unul din cele mai bune licee din capitală.

Marţi, 20 decembrie 2016, Asociaţia Studenţilor la Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi asociaţia VeDemJust au organizat o sesiune de instruire a doritorilor de a preda în mod voluntar şi nonformal educaţia juridică în învăţământul preuniversitar. În Aula Magna a Facultăţii judecătorul Cristi Danileţ a ţinut acest curs intensiv pentru mai mult de 13o de participanţi: studenţi la Drept de la Universitatea de stat şi de la universităţile particulare din Bucureşti, precum şi practicieni ai dreptului care îşi desfăşoară activitatea în capitală sau judeţele limitrofe. Cu toţii au primit certificate eliberate de asociaţia VeDemJust şi în baza lor, după încheierea Protocolului de colaborare cu Inspectoratul Şcolar al mun. Bucureşti, vor susţine anual cel puţin trei lecţii pentru elevii din şcoli şi licee. A fost al 14-lea curs de acest gen, care se ţine în mod gratuit după cele desfăşurate în ultimul an în IaşiCraiova, Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, GalaţiBraşovOradea, Cluj-NapocaConstanţaTimişoaraSibiuSuceavaBacău, Piteşti-Bascov.

15697481_1328674133841395_6898639882142069103_n 15621866_1328674137174728_3536345915337108030_n

Miercuri, 21 decembrie 2016, în sala festivă a Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Bucureşti, un număr de aproximativ 70 de elevi din clasele a IX-a şi a X-a au luat parte la o discuţie despre drepturi, libertate şi justiţie cu judecătorul Cristi Danileţ. La lecţie au asistat şi diriginţii claselor respective. Elevii care au dat cele mai interesante răspunsuri au fost premiaţi cu câte un manual „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” disponibil  şi online.

Cu aceasta activitate se încheie educaţia juridică promovată în şcoli şi licee de asociaţia noastră în cadrul unui proiect unic în România din care fac parte judecători, procurori, avocaţi, notari publici, mediatori, studenţi la drept. Le mulţumim tuturor pentru implicare şi ne revedem în anul următor!

15622438_1329020923806716_8188554919450052774_n   15665955_1329020927140049_5258350004881457033_n

11/12/2016

Educatie juridica prin EDUIURIS la Arges

Filed under: educatie,EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 5:25 PM
Tags: , , , , , ,

coperta_educatie_juridica Proiectul naţional EDUIURIS promovat de asociaţia VeDemJust  a ajuns în săptămâna care tocmai s-a încheiat în judeţul Argeş. Au fost instruite 60 de persoane pentru a preda în mod nonformal educaţie juridică în şcoli şi licee. 200 de elevi din Piteşti au participat la o lecţie-model de educaţie juridică. Ultima sesiune de instruire de anul acesta va avea loc la Bucureşti, pe 20 decembrie.

Joi, 8 decembrie 2016, Asociaţia VeDemJust a încheiat un parteneriat de colaborare cu Facultatea de Ştiinţe Economice şi Drept, Universitatea de Stat Piteşti şi Casa de Cultură a com. Bascov. Cu această ocazie, judecătorul Cristi Danileţ a ţinut în localitatea Bascov de lângă Piteşti un curs intensiv de instruire cu privire la tehnici şi metode pentru un număr de 60 de studenţi, avocaţi, mediatori şi consilieri juridici. Cu toţii au primit certificate eliberate de asociaţia VeDemJust şi în baza lor de acum vor preda voluntar şi în mod nonformal educaţia juridică în învăţământul preuniversitar. La acest curs au participat persoane nu numai din Argeş, ci şi din Bucureşti, Prahova şi Mehedinţi. Este al 13-lea curs de acest gen, care se ţine după cele desfăşurate în ultimul an în IaşiCraiova, Bucureşti, GalaţiBraşovOradeaCluj-NapocaConstanţaTimişoaraSibiu, Suceava, Bacău.

15284914_1309132232462252_2890879693376102100_n

Vineri, 9 decembrie 2016, într-o sală special amenajată din cadrul Complexului Sportiv Naţional Bascov-Budeasa, mai mult de 200 de elevi de la Liceul Alexandru Odobescu, Colegiul I.C. Brătianu, Colegiul Zinca Golescu, Liceul Tehnologic Maria Teiuleanu şi Liceul Tehnologic Dacia din Piteşti au participat la o lecţie demonstrativă de educaţie juridică susţinută de judecătorul Cristi Danileţ. La lecţie au asistat profesori de la liceele menţionate, inspectorul şcolar general-adjunct, precum şi studenţii şi avocaţii instruiţi în ziua precedentă. Datorită unei sponsorizări mijlocite de directorul Casei de Cultură a com. Bascov, doamna Lorena Toma, toţi paticipanţii au primit manualul „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” disponibil  şi online. Copiii au fiscutat  despre importanţa respectării regulilor domestice, rutiere, şcolare, despre respectarea diferenţelor celorlalţi, despre răspunderea penală şi necesitatea de a lua atitudine în cazul încălcării legii, despre integritate şi despre importanţa votului. Cu această ocazie, asociaţia VeDemJust a încheiat un Protocol de colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, pentru a organiza evenimente dedicate elevilor în Casa de Cultură a com. Bascov. Ambele lecţii au fost filmate şi înregistrările vor fi urcate pe site-ul http://www.educatiejuridica.ro la sectiunea „Videolectii”.

15380618_1873003752935106_7503630188491690882_n 15317739_1310223952353080_4329093903879643058_n

Relatări în presă: universulargeşan, infoargesnews, umblat.ro, observatordearges

Vă încunoştinţăm că pe  data de 20 decembrie 2016 se va organiza la Bucureşti ultimul curs de instruire pentru a preda nonformal educaţia juridică. Cursul va avea loc între orele 12-16 la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti.

 

25/10/2016

AUDIOMANUAL de educatie juridica

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 3:15 PM
Tags: ,

audiomanaulcoperta

A apărut primul manual de educaţie juridică în varianta audio, disponibil gratuit.

AUDIOMANUALUL este disponibil pentru a fi audiat pe capitole sau pentru a fi descărcat în întregime de pe site-ul special dedicat http://educatiejuridica.ro/carte_audio.php.

Este o formă aleasă de autor pentru a facilita accesul la informaţiile juridice explicate pe înţelesul tuturor, inclusiv persoanelor cu dificultăţi vizuale.

Varianta audio a fost alcătuită pe baza manualului publicat în acest an şi a fost revizuită pe baza legislaţiei publicate până în luna septembrie 2016.

Autorul (voce) mulţumeste implicării în proiect studentei la Drept Raluca Mihaela Gaina (voce) şi tânărului Mihai Alexandru Simion (asistenţă tehnică).

06/09/2016

Interviu: despre conflicte, plagiate, stat de drept, studentie, custodie comuna, educatie

LaPunkt Interviu LaPunkt, 5 sept. 2016: „Despre România, plagiat şi justiţie. Adrian Naftan în dialog cu magistratul Cristi Danileţ”.

Adrian Naftan: Mă gândeam, ca pentru o scurtă incursiune în substanţa interviului, să menţionăm problemele fundamentale pe scena socio-juridică a societăţii româneşti. Cum vedeţi dvs. relaţia dintre fenomenul social şi cel juridic?

— Eu văd trei probleme majore în ţara noastră: sănătatea, educaţia şi justiţia. În acest interviu, mă voi limita la cele două din urmă.

România este o ţară conflictuală. Avem o cultură a conflictului care se relevă mai întâi în discuţiile personale dintre indivizi ce, deseori, se reduc la atacuri personale şi nu la argumente factuale. Cultura noastră litigioasă se reflectă şi în dosarele aflate pe rolul parchetelor şi instanţelor. Faptul că avem o populaţie în care unul din trei adulţi este implicat într-un dosar civil sau penal, mie-mi spune multe despre o anumită intoleranţă a oamenilor combinată cu necunoaşterea drepturilor şi cu încălcarea legislaţiei de către autorităţi. Aceste aspecte duc la menţinerea unei stări litigioase, totul fiind „asezonat” cu ceea ce promovează presa: infractori, interlopi, afacerişti care sunt noile repere aduse seară de seară în faţa telespectatorilor. Astfel, s-a creat un dezechilibru în România: o seamă de valori autentice sunt ţinute în umbră, în timp ce în prim-plan a fost adusă o generaţie de non- valori. Prin acest mod de reaşezare am devenit o societate dezaxată.

A.N.: Pe lângă faptul că avem o cultură a rătăcirii, se pare că avem, după cum spuneţi dumneavoastră, şi o cultură a conflictului.

— Întocmai. Probabil existentă de mulţi ani, aceasta este menţinută fără jenă, devenind din ce în ce mai înrădăcinată în noi. Asta se vede cel mai des la nivelul discursului public care nu este deloc amiabil sau tolerant – şi gândiţi-vă, de la impoliteţea cu care eşti tratat la un magazin privat sau într-o instituţie publică, până la atacurile folosite în mediul politic: totul pare a fi un teatru de război cu un celălalt, totul este o continuă înfruntare. Am permanenta senzaţie că ţi se cere să fii, obligatoriu, de un anumit fel sau să faci parte dintr-o anumită tabără. Altfel, eşti catalogat în mod automat un fel de duşman. Interesant, nu ţi se permite să fii nici măcar neutru: trebuie să fii ori de o parte, ori de o alta. Din păcate, nimeni nu are răbdare sau dorinţa să îţi asculte argumentele.

A.N.: Trăim într-o Românie postcomunistă. Credeţi că aceste probleme se moştenesc de pe urma istoriei noastre recente?

— Poate că este un drum firesc spre democraţie. Dar am avut ocazia să văd multe ţări, de la cele Norvegia şi Lituania la Tunisia şi din Statele Unite ale Americii până în India. Şi am realizat că cele care au cultul lui «rule of law» au încetăţenită o doctrină a alterităţii. În mod sigur noi nu avem o astfel de conştiinţă, a respectului pentru celălalt tocmai pentru că este diferit. Noi suntem cei care provenim dintr-o societate de uniformizaţi şi tot astfel pare să o transmitem mai departe: toţi trebuie să gândim la fel, să ne purtăm la fel, să facem parte din aceeaşi organizaţie, să avem acelaşi discurs, altfel riscăm să-l supărăm pe cel de lângă noi şi să devenim inamicul său. Nu se acceptă faptul că un copil are drepturi într-o lume a adulţilor, că există oameni care au o altă religie decât cea ortodoxă sau catolică, că există minorităţi cu altă orientare sexuală decât majoritatea; un bolnav este ocolit, un fost deţinut este izolat; nu se acceptă că un om public are şi viaţă privată, că cel care deţine o funcţie poate cânta karaoke sau face plajă – fiindcă automat eşti „altfel” într-un sens rău, imediat eşti pus într-o categorie şi eşti luat în derâdere. Curios, am constatat că mulţi dintre cei care o fac sunt dintre aceia care au mari probleme personale sau sunt certaţi cu legea, dar, subrogându-se în lideri de opinie cu sprijinul presei acaparate de grupuri de interese sau, mai nou, utilizând social media, creează valuri de opinie înveninată din partea mulţimii uşor de manipulat. Aşa s-a creat această cultură a disensiunilor, a conflictelor şi a non-toleranţei. Cred că este o moştenire tipic comunistă care, îmbolnăvind generaţiile de atunci, a ajuns, practic, să inflameze şi noile generaţii.

Eu am două fete, una de optsprezece ani şi cealaltă de cincisprezece ani, astfel că mă raportez mult la generaţia adolescenţilor de astăzi. Constat că tinerii nu au repere în societate. Pur şi simplu, nu au spre cine să se orienteze. Cărţile nu se mai citesc, toată lumea este pe Facebook, liderii de opinie autentici nu mai sunt băgaţi în seamă, rămânând doar politicienii fără vlagă intelectuală sau cei care sunt infractori şi, mai nou, plagiatori pe care îi vedem la televizor.

A.N.: România nu are conştiinţa statului de drept…

— Aşa e. De altfel, în limbaj uzual, sintagma «stat de drept» nici nu a fost folosită până la evenimentele nefericite din vara lui 2012. Când eram eu student la Facultatea de Drept, în ’94-’98, în primul an şase cursuri erau alocate lecţiei despre «statul de drept» şi am studiat atunci toate doctrinele posibile. Poate tocmai de aceea şi sunt interesat de dreptul constituţional şi, de aici, preocupările mele pentru separaţia puterilor, independenţa justiţiei, responsabilitatea agenţilor publici.

Sintagma „stat de drept” este folosită în ultima vreme de unii politicieni, însă am constatat că mulţi habar nu au ce înseamnă! Or, este vorba în primul rând despre primatul legii, ceea ce implică responsabilitate, un cuvând folosit doar ipocrit de mai marii zilei. Oamenii trebui să înţeleagă că ei nu se supun altor oameni, ci numai legii, care trebuie respectată de toţi. Prin urmare, cei care fac legea sau o aplică nu au privilegii şi nici imunitate în faţa legii, ci ei sunt primii care trebuie să o respecte. Ca să mă refer la un caz recent: ei înşişi sunt primii care trebuie să stea la coadă, pentru că nu există legal un drept de a te băga în faţă! Toţi suntem egali în faţa legii, iar aplicarea legii nu se negociază cu nimeni.

A.N.: Într-un interviu recent, jurnalistul cultural Marius Constantinescu a spus că jurnalismul cultural poartă o luptă continuă cu celelalte naturi conflictuale ale sale.

— Analiza cărţilor, cronicile plastice sau muzicale nu fac rating. În general, jurnalismul cultural şi de opinie au fost înlocuite cu un ceva care seamănă cu jurnalismul, adaptat oarecum la epoca new-media, dar care se rezumă la alergatul după un număr cât mai mare de click-uri. De aceea nici nu cred că mai putem vorbi de jurnalism de calitate.

Pe mine, ca pe mulţi alţii, mă exasperează presa de tip tabloid: emisiunile de cea mai joasă calitate cu schimb de mame, urmăriri de copii sau soţi, găsire de burlaci, ori ştiri anunţate în prealabil pe banda galbenă ca fiind ceva „senzaţional”, „exploziv” sau „terifiant”. Eu schimb imediat postul, dar oare câţi sunt cei care, atraşi de mirajul dat de marketing, nu o fac? Iată, luna trecută a fost o ştire naţională faptul că pe o plajă a fost „surprinsă”(?!) în bikini o politiciană! Trei zile a scris presa despre asta. Dar nu a fost o ştire, de exemplu, faptul că judecătorul Cristi Danileţ, împreună cu o studentă de la Facultatea de Drept din Iaşi, a ţinut pentru prima dată în România o lecţie în aer liber de educaţie juridică pentru copii şi adulţi, la Vatra-Dornei şi a împărţit acestora cărţi de profil, în mod gratuit!… Cam ăştia suntem: preferăm senzaţionalul, ne plac bărfele, alergăm după fotografii indecente ale altora, proferăm cuvinte triviale. Nimicul ne ocupă mult din timp şi din viaţă, văd. Astfel că nu mai avem timp de cultură şi, oricum, aceasta nu face rating. Asta este ceea ce nu au înţeles jurnaliştii autentici (sau, poate, din contră, au înţeles…): cultura nu poate face rating căci ea nu este ingerabilă de vulg. Astfel încât ori îţi asumi rolul de educator al maselor şi devii cu adevărat formator de opinie, cu toate eşecurile şi dezamăgirile probabile, ori abandonezi şi te vinzi ieftin, virusând o întreagă societate.

Ceea ce mă surprinde pe mine, în mod negativ, nu este neapărat faptul că jurnaliştii de timp nou promovează aceste non-ştiri, cât mai ales faptul că ele se cumpără. De ce oamenii dau banii pe astfel de ziare, de ce se uită la astfel de emisiuni sau de ce deschid astfel de site-uri pe internet? Poate că are legătură cu natura noastră conflictuală… Iată, pe noi nu ne interesează ce a spus un politician într-o dezbatere purtată în Camera Parlamentului, ci ne interesează cu cine întreţine el relaţii amoroase în timpul lui liber! Într-o societate unde primează legea, o astfel de persoană ar trebui respectată şi viaţa sa privată ar fi un subiect tabu, iar presa care publică astfel de fotografii ar plăti bani grei drept despăgubiri. Din păcate, nu avem cine şi unde să explice aceste lucruri de bun simţ. Nu este cine să le deschidă ochii oamenilor.

A.N: Predatul după dictare este, după cum spuneaţi şi într-un recent interviu televizat, asemenea parteneriatului mut dintre cel căruia i se oferă mită şi cel care i-o dă. Cât de densă este această problemă?

— La noi, educaţia înseamnă, preponderent, memorare şi reproducere. Nu avem o educaţie în spiritul creativităţii, care să pună accent pe intuiţie şi originalitate, ci în spiritul repetării celor deja spuse sau făcute de înaintaşi. Nu suntem în stare să inventăm lucruri sau, poate, nu avem curajul de a fi ori de a face altfel, motiv pentru care alegem să mergem pe căi deja bătătorite.

De aceea, nici nu trebuie să ne mire că plagiatul este un fenomen extins în România. Se plagiază în literatură, în artă, în muzică, în ştiinţe, în drept. Am întâlnit jurişti care au cumpărat licenţa de la cineva din generaţiile anterioare, care au promovat pe baza unor lucrări copiate de la alţii fără să indice sursa sau compilând lucrări ale altora fără niciun aport personal la cercetare, ori care au plagiat teze de doctorat. Tragedia este că cei care au făcut aceste lucruri nici măcar nu şi-au pus problema că ceva nu este în regulă. Şi nici nu aveau cum atâta timp cât educaţia din România ultimelor decenii a însemnat dictare, memorare, reproducere. Vă dau un exemplu: existau pe vremea studenţiei mele, există şi acum, profesori care veneau la ore cu hârtia de curs în faţa elevilor şi tot actul de predare se rezuma la dictare: profesorul de facultate (nu de liceu!) citea dintr-un curs, care, de cele mai multe ori, exista în formă tipărită la librărie sau bibliotecă. Ne întrebam, ca studenţi, de ce se întâmplă asta, iar explicaţia era una singură: profesorul nu îşi cunoaştea propriul curs.

Oare nu ar fi bine ca profesorul, la ore, să explice anumite teme, cele mai importante, din cursul său scris? Oare nu ar trebui să se discute mai mult cu studenţii? – încă sunt prea puţini cei care o fac. Oare nu ar trebui discutate, mai ales, principiile şi chestiunile practice? De pildă, sunt uimit să constat că la facultatea de Drept nu se aud cuvinte precum «dreptate» sau «justiţie». Nici măcar cuvântul «lege» nu este tratat ca un concept politico- juridico-filosofic, ci doar ca un sinonim pentru „act normativ”. Vă vine a crede că nimeni nu explică de ce dreptul face parte dintre ştiinţele umaniste şi la ce obligă acest lucru pe cei care vor aplica dreptul?!

Să vă mai spun ceva: dreptul este o ştiinţă. Dar câţi din cei care aplică dreptul sunt, oare, cercetători?! Poate că avem mulţi doctori în drept, dar câţi, oare, mai ştiu care sunt izvoarelor dreptului sau metodele de interpretare ale dreptului? Când am avut ocazia să ies din ţară prin 2005 şi să îmi cumpăr primele cărţi de drept, am constat cu stupoare că majoritatea cărţilor de drept românesc, scrise de profesori din România pe care îi consideram eminenţi, erau nişte plagieri ale cărţilor de drept francez. Ei, pur şi simplu, copiau şi/sau sintetizau cărţile de drept. Aceştia sunt profesorii după care au învăţat generaţii întregi. Nu mă miră prezentul, care se limitează la învăţarea pe de rost a codurilor şi manualelor.

A.N.: Vorbeaţi înainte de inovaţie în drept. Aţi scris vreo carte care să inoveze teoriile dreptului constituţional, spre pildă?

— Nu mi-am propus neapărat să inovez ceva în drept, ci mai ales să îi fac pe ceilalţi să conştientizeze importanţa dreptului în viaţa de zi cu zi – aşa se explică apariţiile mele în spaţiul public prin interviuri în presa scrisă, participări la emisiuni televizate sau reacţii pe propriul blog sau cont de Facebook. Încercând să explic pe înţelesul tuturor modul de organizare a statului, să prezint legislaţia aplicabilă în diverse domenii, să sensibilizez populaţia cu privire la importanţa independenţei justiţiei şi să îmi conving colegii cu privire la necesitatea responsabilizării sistemului judiciar.

Dar chiar şi aşa, trebuie să spun că, în anul 2003, mi-a fost pus un fir de Internet în biroul meu şi am căutat pe Google două cuvinte din limba engleză: «independence» şi «judiciary». Am văzut că erau mii de articole scrise pe acest subiect, la nivelul lui 2003, în condiţiile în care în România post-decembristă erau în revistele de specialitate publicate doar două articole despre independenţa justiţiei. Doar două! În momentul respectiv, am început să caut mai mult: ce însemna, de fapt, «independenţa justiţiei»? Noi aveam sintagma în Constituţie, dar nu-i era cunoscută însemnătatea. După multe cercetări, am descoperit recomandări internaţionale pe care am început să le traduc în premieră în România. Am ajuns să vorbesc, astfel, despre cei trei I – Independenţă, Imparţialitate şi Integritate – în cadrul unei doctrine alcătuite ad-hoc, care pune aceste valori la baza sistemului de justiţie. Despre acestea vorbesc direct sau prin (social-)media la întâlnirile mele cu studenţii, cu oamenii obişnuiţi sau în interviuri. Mai mult, am ajuns să promovez această doctrină în străinătate – de pildă, în momentul de faţă, conduc un proiect european constând în redactarea unui manual care cuprinde toate standardele despre cei trei I publicate vreodată în lume. Prima parte, teoretică, este gata şi în momentul de faţă lucram la volum al doilea, cel practic.

Aş putea menţiona şi câteva contribuţii originale. Am iniţiat şi alcătuit proiectul la prima Strategie de întărire a integrităţii judiciare din ţară, care a fost aprobată de CSM în anul 2011. De trei ani de zile sunt conducătorul unui program de educaţie juridică în modalitate non-formală şi am alcătuit primul manual intitulat „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi şi justiţie – iar recent această materie a fost inclusă în programul guvernamental pentru a face parte peste doi ani din curricullumul şcolar. Am alcătuit acum patru ani prima şi singura carte despre recrutarea în justiţie intitulată „Ghid pentru pregătirea concursului de admitere la INM şi în magistratură”, în care răspund la toate întrebările pe care un absolvent la drept şi le pune în legătură cu intrarea în sistemul judiciar. De asemenea, sunt autorul primei cărţi publicate în România despre medierea penală – o materie care va trebui până la urmă inclusă în manualele de procedură penală. Iar recent am publicat un studiu despre istoria reformei justiţiei din România – un subiect ce ar trebui să facă parte din manualele de istorie a statului şi dreptului românesc care, din păcate, se opresc la nivelul anului 1940; şi tot cu tristeţe spun că sunt facultăţi care au renunţat la această materie, pe care au trecut-o în rândul celor opţionale. După cum o altă greşeală este că la facultăţile de Drept nu se învaţă mai nimic despre organizarea şi etica judiciară – închipuiţi-vă că la nicio facultate de Drept de la noi nu afli care sunt cele trei funcţii ale judecătorului: toţi credem că atribuţia judecătorului constă în soluţionarea de dosare, când în realitate acesta mai trebuie să fie un apărător al statului de drept (de aici necesitatea implicării sale in acţiuni publice pentru prezervarea independenţei justiţiei, inclusiv sub aspect educativ) şi să fie un garant al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (de aici necesitatea comportamentului care să menţină încrederea publicului în justiţie). Chiar stau şi mă întreb la modul sincer: câţi magistraţi ar putea scrie un eseu de câteva pagini despre statul de drept?

Mai mult, sunt revoltat din cauza faptului că există absolvenţi de drept şi chiar magistraţi care nu ştiu cine au fost, darămite ce au scris, Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau, John Locke, David Hume, John Stuart Mill sau Lord Acton. Mulţi dintre studenţii la Drept nu ştiu ce e umanismul, deşi studiază o materie umanistă prin definiţie. Puţini ştiu ce este liberalismul sau iluminismul…Şi atunci, mă întreb, cum pot aceşti oameni să promoveze libertatea şi legea? Cum pot purta ei o discuţie despre democraţie? În ce scop şi cum pot face ei justiţie?! De aceea, nu mă mir că mulţi cred că a face dreptate se rezumă strict la a aplica legea şi că alţii spun că precedentul judiciar nu se poate aplica într-un stat care face parte, ca noi, din sistemul de drept romano-germanic; sau că unii confundă civismul cu politica şi că alţii cad pradă curentelor naţionaliste sau îmbrăţişează doctrine izvorând din totalitarism; sau că sunt unii care îşi ascund profesia pe care o practică când sunt întrebaţi desprea aceasta. Cum ai putea, oare, să discuţi despre rolul judecătorului în societate democratică cu oameni care nu stăpânesc principiile şi pentru care «judecător» sau «democraţie» sunt doar cuvinte, nu concepte fondate în urmă cu secole şi care stau la baza societăţii moderne?!

A.N.: Într-un interviu pe care i l-am luat de curând, scriitoarea Ana Barton îmi spunea că în România se cultivă o cultură a despărţirii, anume că «forma de exprimare liberă a noastră este despărţirea».

— Întăresc şi eu această idee. Şi aş încerca să explic de unde pleacă ea: poate este de la dorinţa noastră de a stăpâni persoanele din jur. Privim oamenii ca şi cum ar fi obiecte ce trebuie folosite după cum dorim noi. Ne reîntoarcem, astfel, la începutul interviului: nu înţelegem conceptul de alteritate. Un „celălalt” ne este de folos doar dacă este „al nostru”. Nu avem respect pentru un celălalt şi nu dorim să ne armonizăm interesele cu el. De- aici, de exemplu, războiul pentru custodia minorului din instanţe: „Copilul este al meu, nu şi al tău!”, îi spune un părinte celuilalt părinte; şi sunt în stare să se judece ani şi să cheltuie o grămadă de bani pentru asta. Din cauza unei gândiri retrograde datând din România comunistă în care regula era că tatăl trebuia să fie plecat pentru a munci pentru familie, iar mama să stea acasă cu copilul („Statul apără interesele mamei şi copilul” – spunea art. 1 alin. 2 din fostul Cod al familiei, în vigoare din 1954 până în 2011), noi nu realizăm nici acum că minorul este o persoană care are doi părinţi, îndreptăţiţi în mod egal să îşi exercite drepturile şi să îşi îndeplinească obligaţiile. În România nu avem concepţia custodiei comune, ceea ce presupune că părinţii trebuie să îngrijească, să crească şi să educe împreună copilul indiferent că locuiesc împreună ori sunt căsătoriţi. Nu: copilul este considerat proprietatea unuia, iar celălalt nu are dreptul să îl vadă decât dacă proprietarul îi dă voie! Or, începând cu anul 2011 avem în România legea care stabileşte principiul autorităţii părinteşti comune, dar familiile noastre nu acceptă asta. Sunt mii de cupluri care se războiesc anual în instanţă. Ei vin la un judecător, care e un terţ faţă de familia lor, să le spună care dintre părinţi e mai bun pentru a primi copilul. Asta este o gândire imatură. Paradoxal, cele mai dificile procese de acest gen sunt cele purtate între părinţi intelectuali, care ar trebui să înţeleagă legea mai uşor. De regulă, taţii sunt cei prejudiciaţi, deoarece în România încă există o prejudecată conform căreia mama are mai multe drepturi decât tatălui. Este o concepţie total eronată a adulţilor needucaţi din România şi o practică judiciară contrară drepturilor omului ce aparţine încă multor judecători ce nu realizează că în această materie este interzisă discriminarea pe motiv de gen al părintelui sau de vârstă ori sex al copilului. Mai mult, deşi judecătorii acordă drepturi taţilor, astăzi avem mame care nu le permit să îşi vadă copiii. Tot ceea ce le interesează sunt banii primiţi ca pensie: copilul este instrumentul ideal pentru o afacere. Astfel, acel copil este crescut într-o atmosferă de înstrăinare şi chiar ură faţp de celălalt părinte. Încetul cu începtul, devine un alienat. Iar vinovat este, în primul rând, părintele custodian.

La fel se întâmplă şi între partenerii de viaţă: unul se consideră proprietar pe celălalt, pe viaţa şi relaţiile acestuia. Vrea să ştie ce vorbeşte, cu cine se întâlneşte etc. De aici apar situaţii în care un partener îşi spionează celălalt partener: îi ascultă clandestin telefonul mobil, îi instalează softuri de supraveghere pe laptop să vadă cu cine corespondează, angajează detectivi particulari sau prieteni care să îl urmărească. Toţi ar trebui să ştie că aceste fapte sunt infracţiuni şi că, la plângerea celui urmărit, cineva ar putea risca un dosar penal.

A.N.: Ce părere aveţi despre răspândirea fenomenului de plagiat printre politicienii din România?

— Am văzut personal câteva dintre lucrările suspectate de plagiat ale unor „personalităţi”. Am dat peste nişte plagiate de-a dreptul ruşinoase. Spun asta pentru că oamenii aceştia nu au schimbat nici măcar aşezarea în pagină sau aliniamentul paragrafelor – pur şi simplu, au copiat mot-à-mot. Există plagiat de idei, dar pe acesta trebuie să îl faci cu cap: iei o idee a altuia, o reformulezi cum vrei tu, dar nu mai menţionezi sursa şi te dai proprietarul ideii respective. Însă ceea ce am văzut mi-a generat instantaneu un sentiment de repulsie: oamenii ăştia au făcut copy-paste!

Am văzut că unii dintre plagiatori invocă faptul că, pe vremea lor, nu ar fi existat regulile privind citarea. Ei bine, mint! Eram student în ’98 când mi-am susţinut lucrarea de licenţă şi îmi aduc aminte că încă de atunci făceam trimiteri la subsol cu privire la sursele utilizate. Este drept, nu îmi făcuse nimeni o instruire în acest sens, dar modul acesta de lucru a fost urmarea unor manuale, cărţi şi reviste de specialitate pe care le citisem şi unde observasem toate acestea. Vă asigur că se folosea indicarea la subsol a surselor originale încă de acum 100 de ani, aspect pe care l-am constatat când am consultat personal bibliografia necesară pentru lucrările mele de cercetare. Mai mult, ar trebui să fii cu totul neghiob pentru a crede că, în materie de drept, cineva poate să scrie cinci pagini fără o trimitere la subsol. La teza mea de doctorat există la fiecare două pagini câte o trimitere la subsol. Pot să o spun, fără să greşesc, că primul indiciu al unui posibil plagiat este următorul: luaţi o carte ştiinţifică, frunzăriţi cinci pagini şi dacă nu aţi întâlnit vreo trimitere la subsol, atunci ea este deja suspectă de plagiat.

Dincolo de numărul mare de impostori care sunt doctori, cred că avem o problemă şi mai mare: cum convingem noua generaţie de tineri că nu este bine să plagiezi, când ea vede că acel om care a plagiat a ajuns mare vedetă sau politician şi este primit toată ziua pe la televizor ca şi cum ar fi nu ştiu ce model de urmat? Oare nu manipulează grosier presa care, în loc să instituie un embargou asupra acestor indivizi, le permite să apară în mijlocul publicului?!

A.N.: Totuşi, există oameni care, după ce le-a fost demonstrat plagiatul, l-au negat cu o stare apropiată ipohondriei. Cum vă explicaţi această menţinere a imposturii?

— Atâta timp cât noi nu avem un cult al lui „rule of law”, legea nu va fi respectată. Noi vedem legea ca şi cum ar fi o regulă impusă de afară, care nu ne priveşte şi, deseori, a cărei apariţie are ceva suspect în ea; prin urmare, nu avem motive să respectăm legea şi vom detesta organul care a edictat-o ori care o aplică. Cât timp nu acceptăm legea, ea va rămâne pentru noi o regulă ce nu ne aparţine şi care este, mai degrabă, ceva represiv şi care ne provoacă repulsie, respingere. Însă, dacă am accepta-o, legea nu ar mai fi ceva impus, ci ar deveni o regulă asumată; în acel moment norma juridică s-ar transforma în normă morală. Din „a lor”, legea ar deveni „a mea” — atunci, la nivel ideatic, planul legal şi planul moral s-ar confunda şi nu ar mai trebui să căutăm metode de a eluda legea, ci doar modalităţi de a o aplica. Însă ca aceasta să se întâmple trebuie să realizăm că legea e destinată menţinerii ordinii sociale şi protejării drepturilor omului; că libertatea nu înseamnă să facem ce vrem, ci să adoptăm un comportament numai în cadrul prescris de lege; că organele legii nu acţionează după bunul plac, ci pentru a asigura supremaţia legii şi egalităţii cetăţenilor în faţa ei. Or, pentru însuşirea acestui mod de viaţă e necesară o minimă educaţie juridică care s-ar putea însuşi încă din şcoală, iar pentru aprofundare e necesară o cultură juridică care se poate dobândi mai ales în facultăţile de drept, de ştiinţe politice sau de filozofie. Altfel, vom asista neputincioşi cum România e ţara în care se spune cu o uşurinţă dezarmantă că „legea este făcută ca să fie încălcată”, în care şpaga este un modus vivendi şi în care disoluţia autorităţii statului e completată de puseuri de revoltă împotriva celor care sancţionează nerespectarea legii.

Întorcându-mă la întrebarea despre plagiatorii dovediţi, care insistă cu neruşinare în nevinovăţia lor: ei sunt la fel ca vinovatul clasic ce pledează pentru nevinovăţie, al impostorului care atacă în diferite moduri organul care îl găseşte culpabil. Am văzut cu toţii chiar cazuri de infractori prinşi în flagrant delict care insistă ca nu au comis vreo ilegalitate. Deseori, aceştia se apără public cum că ar fi o e eroare judiciară sau că organul decident este manipulat politic. Să fim serioşi, pe aceşti mincinoşi naţionali nu îi mai crede nimeni!

Reiau ce am spus la început: filosofia poporul român este „trăirea conflictuală”. În jurul acestei trăiri, călcăm pe cadavre distrugându-ne adversarul (dacă nu e un concurent politic sau de afaceri, atunci este organul care aplică legea) sau ne lăudăm cu înfrângerea noastră (ne place să ne plângem de milă, să ne considerăm un popor damnat). Şi vreau să insist aici: ne place foarte mult, şi nu înţeleg de ce, să ne lăudăm cu lucrurile negative din România, atât la nivel macro – şi mă gândesc aici la atacurile veninoase ale unora îndreptate împotriva adversarilor politici sau a instituţiilor statului (de aceea, nu mai surprinde pe nimeni scăderea încrederii publicului în justiţie când tocmai cei ce au condus sau conduc statul au probleme cu legea şi, fiind urmăriţi pentru asta, aleg nu să îşi facă apărări în biroului procurorului sau în sala de judecată, ci în faţa telespectatorilor atacând justiţia) –, dar şi la nivel micro – şi mă gândesc aici la uitătura urâtă a vânzătoarei de la magazin pe care o deranjezi când trimite mesaje pe telefonul mobil, sau la răspunsul în doi peri de la vreo instituţie a statului, ori la proverbială duşmănie a vecinului). Nu construim nimic, ci doar dărâmăm. Dar eu sunt optimist din fire: cred cu tărie că putem reface totul, dar avem nevoie de o răsturnare a valorilor prezente, de o reconstrucţie a axiologiei poporului român bazază pe valorile umaniste şi etica individuală.

A.N.: Pe pagina de Facebook personală a unui politician, exista acest comentariu: „Plagiatul este în inimă, nu pe foaie!”. Comentariul acela a primit multe aprecieri, iar asta demonstrează că mulţi oameni asemeni celui ce a scris acel comentariu nu cunosc conceptul de «plagiat» şi nici nu pot recunoaşte un plagiat.

— (râde) În cazul demnitarilor, al magistraţilor şi al funcţionarilor trebuie avut în vedere faptul că cel care deţine titlul de doctor în ştiinţe primeşte un plus de 15% la salariu. Dacă un astfel de doctor a plagiat teza de doctorat, înseamnă că a primit acei bani nemeritat. Practic, i-a furat din banii publicului care cotizează la bugetul statului pentru a se plăti salariile. Prin urmare, normal ar fi ca publicul să fie revoltat şi să se manifeste ca atare nu faţă de autoritatea care a constatat plagiatul, ci faţă de hoţul-plagiator. Un popor cu o gândire sănătoasă s-ar manifesta prin oprobriu public faţă de plagiator şi ar milita pentru recuperarea banilor, pentru că banii aceia au fost furaţi şi trebuiesc daţi înapoi. Aşa ar trebuie să funcţioneze o societate: să considere firesc ca fiecare cetăţean care a comis un rău să fie sancţionat şi să fie obligat să repare daunele.

A.N.: O ultimă întrebare, domnule Danileţ: a fost dialogul nostru un act de justiţie?

— Desigur. Printr-un astfel de dialog restaurăm valori călcate în picioare prea mult timp: cinstea, omenia, civismul, legalitatea, deontologia sunt valori care trebuie reaşezate la temelia societăţii. Prin urmare, facem un act de justiţie socială, iar modalitatea aleasă este educaţia. Sub acest aspect, mai vreau să precizez ceva: lumea, astăzi, confundă legea cu justiţia. Cu alte cuvinte, confundă regula cu tragerea la răspundere pentru încălcarea ei. Oamenii vor acum multă justiţie. De altfel şi apelează foarte des la justiţie, preferând să piardă ani întregi, să cheltuie bani şi chiar să fie învinşi juridic, decât să meargă la un mediator sau să înceapă să respecte legea. Astfel încât statul e nevoit să investească în sedii de instanţă, să angajeze mai mult personal, să mărească salariile magistraţilor în loc să investească în educaţie. Trăim un paradox social: în locul prevenţiei, preferăm represiunea. Cred că este timpul să ne punem următoarea problemă: noi, de fapt, ce vrem? Încotro mergem? Cât de mult mai vrem intervenţie post-factum? Cât mai investim în justiţie? Iată, ne apucăm să construim noi penitenciare. Dar, oare, nu mai bine am construi şcoli? Nu mai bine am reforma sistemul de educaţie? Nu mai bine am pregăti profesori care să-i înveţe dreptul pe copii încă de la grădiniţă, dar în mod obligatoriu la şcoală şi, mai ales, la liceu?

Dialogurile acestea, precum cel întreţinut de noi, sunt absolut necesare. Ele sunt nu numai semnale de alarmă, ci şi constatări sau, iată, acte reale de educaţie. Căci, în final totul, se rezumă la principii şi valori, printre care Justiţia şi Legea, Adevărul şi Dreptatea, Judecătorul şi, de ce nu, Educaţia, pe care suntem datori să ni le însuşim şi să le promovăm.

Pagina următoare »