CRISTI DANILEŢ – judecător

26/02/2018

Scrisoare deschisa: ministrul sa respecte independenta justitiei

Filed under: coruptia,independenta justitiei,MJ — Cristi Danilet @ 10:32 PM
Tags: , , , ,

Am semnat o scrisoare deschisă, alături de alți 1000 de magistrați prin care cerem ca  ministrul să respecte în egală măsură independența procurorilor și a judecătorilor, ca politica anticorupție să continue a fi pusă în aplicare și să înceteze atacurile nefondate împotriva magistraților.

Scrisoarea-magistratilor-romani-pentru-sustinerea-independentei-justitiei

lista-sustineri-scrisoare

Anunțuri

16/01/2018

Carta Universala a Judecatorului

logo-iaj-uim@2xA fost actualizată și publicată Carta Universală a Judecatorului.

Aceasta constituie un standard internațional privind independența justiției, alcătuit de Asociația Internațională a Judecătorilor http://www.iaj-uim. A fost adoptat în 1999 și actualizat la sfârșitul anului trecut.

Am realizat o traducere în limba română, folosind originalele în limbile engleză și franceză. Documentul tradus poate fi descărcat în format WORD  și format PDF.

 

ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ A JUDECĂTORILOR

C A R T A  U N I V E R S A L Ă  A  J U D E C Ă T O R U L U I  (1999, 2017)

 

ARTICOLUL 1 – PRINCIPII GENERALE

Justiția, ca garant al Statului de drept, este una dintre cele trei puteri ale oricărui Stat democratic.

Judecătorii trebuie să asigure, în toată activitatea lor, dreptul oricui la un proces echitabil. Ei trebuie să asigure dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care să hotărască fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra acuzației penale care se aduce asupra sa.

Independența judecătorului este indispensabilă pentru o justiție imparțială și conformă legii. Ea este indivizibilă. Ea nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul personal al judecătorilor, ci în interesul Statului de drept și al oricărei persoane care solicită și așteaptă o justiție imparțială.

Toate instituțiile și autoritățile, atât cele naționale, cât și cele internaționale, trebuie să respecte, să protejeze și să apere această independență.

ARTICOLUL 2 – INDEPENDENȚA EXTERNĂ

Articolul 2-1 – Garantarea independenței într-un act normativ de cel mai înalt nivel

Independența judiciară trebuie consacrată în Constituție sau la nivelul legal cel mai înalt posibil.

Statutul judecătorului trebuie asigurat printr-o lege specială, care să-i asigure o independență reală și efectivă față de celelalte puteri ale Statului.

Judecătorul, în calitate de deținător al autorității judiciare, trebuie să poată exercita atribuțiile sale fără niciun fel de presiune socială, economică și politică, și în mod independent față de ceilalți judecători și de administrația sistemului de justiție.

Articolul 2-2 – Inamovibilitate

Judecătorii – de îndată ce sunt numiți sau aleși – sunt inamovibili până la împlinirea vârstei de pensionare obligatorie sau până la încetarea mandatului lor.

Un judecător este numit pe o perioadă nelimitată de timp. În cazul în care legislația prevede o numire pentru o perioadă limitată de timp, condițiile de numire trebuie să garanteze că independența judiciară nu este pusă în pericol.

Nici un judecător nu poate fi repartizat într-o altă poziție sau să fie promovat fără acordul său.

Un judecător nu poate fi transferat, suspendat sau revocat din funcție decât în condițiile prevăzute de lege și atunci numai ca efect al procedurii disciplinare, cu respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Orice modificare adusă vârstei de pensionare obligatorie nu poate avea efect retroactiv.

Articolul 2-3 – Consiliul Justiției

Pentru a proteja independența judiciară trebuie instituit un Consiliu al Justiției sau un alt organism echivalent, cu excepția țărilor în care această independență este asigurată în mod tradițional prin alte modalități.

Consiliul Justiției trebuie să fie complet independent de alte puteri ale Statului.

Membrii Consiliului trebuie să fie în majoritatea lor judecători aleși de către colegii lor, în conformitate cu niște proceduri care să le asigure cea mai mare reprezentare.

Consiliul Justiției poate avea și membri care nu sunt magistrați, pentru a reprezenta diversitatea din societatea civilă. Pentru a evita orice suspiciune, acești membri nu pot fi politicieni. Ei trebuie să aibă aceleași calități ca judecătorii în ceea ce privește integritatea, independența, imparțialitatea și competențele. Niciun membru al Guvernului sau al Parlamentului nu poate fi în același timp și membru al Consiliului pentru Justiție.

Consiliul Justiției trebuie să dispună de cele mai largi atribuții în domeniul recrutării, formării, numirii, promovării și disciplinării judecătorilor.

Trebuie să se prevadă că acest Consiliu să poată fi consultat de celelalte puteri ale Statului cu privire la toate chestiunile posibile legate de statutul magistraturii și de etica judicairă, precum și cu privire la toate subiectele privind stabilirea bugetului anual al Justiției și alocarea resurselor către instanțele judecătorești, respectiv organizarea, funcționarea și imaginea publică a instituțiilor judiciare.

Articolul 2-4 – Resursele pentru sistemul de justiție

Celelalte puteri ale Statului trebuie să asigure sistemului de justiție mijloacele necesare pentru a a-și îndeplini rolul în mod corespunzător.

Sistemul de justiție trebuie să aibă posibilitatea de a participa sau de a fi ascultat atunci când se iau decizii cu privire la bugetul Justiției și la resursele materiale și umane alocate instanțelor judecătorești.

Articolul 2-5 – Protecția judecătorului și respectarea hotărârilor judecătorești

Judecătorul trebuie să beneficieze de o protecție legală împotriva amenințărilor și atacurilor de orice fel, îndreptate împotriva sa, în timpul exercitării atribuțiilor sale.

Securitatea fizică a judecătorului și a familiei sale trebuie oferită de către Stat. Pentru a asigura solemnitatea dezbaterilor judiciare, Statul trebuie să ia măsuri de protecție în cadrul instanțelor judecătorești.

Trebuie evitată orice critică cu privire la hotărârile judecătorești, care ar putea compromite independența sistemului de justiție sau ar pune în pericol încrederea publicului în instituția judiciară. În cazul unor asemenea alegații, trebuie instituite mecanisme adecvate pentru a-l acționa în judecată pe cel vinovat, astfel ca judecătorii vizați să poată fi protejați în mod adecvat.

ARTICOLUL  3 – INDEPENDENȚA INTERNĂ

Articolul 3-1: Supunerea judecătorului față de lege

În îndeplinirea atribuțiilor judiciare, judecătorul este supus numai legii și trebuie să ia în considerare doar legea.

Constituie o încălcare a principiul independenței judiciare organizarea ierarhică a sistemului de justiție în așa fel încât, în activitatea de luare a hotărârilor judecătorești, judecătorii să fie subordonați față de președinții instanțelor sau față de instanțele superioare, cu excepția procedurii de reformare a hotărârilor, descrisă mai jos (a se vedea articolul 3.2).

Articolul 3-2 – Autonomia personală

Nu este acceptabilă nicio influență, presiune, amenințare sau intervenție, directă sau indirectă, din partea niciunei autorități.

Această interdicție cu privire la orice fel de ordine sau instrucțiuni adresate judecătorilor nu se aplică instanțelor superioare ierarhic, atunci când reformează hotărârile instanțelor inferioare, în conformitate cu procedurile stabilite de lege.

Articolul 3-3 – Administrația instanțelor

Reprezentanții sistemului de justiție trebuie consultați înainte de a se lua orice decizie care poate afecta performanța îndeplinirii atribuțiilor judiciare.

Întrucât administrația instanțelor poate afecta independența judiciară, aceasta trebuie să fie încredințată în primul rând judecătorilor.

Judecătorii sunt responsabili pentru acțiunile lor și trebuie să răspândească în rândul cetățenilor orice informație utilă cu privire la funcționarea justiției.

Articolul 3-4 – Modalități de alocare a cauzelor

Repartizarea dosarelor trebuie să se bazeze pe reguli obiective, care să fie stabilite și comunicate judecătorilor anterior. Orice decizie privind alocarea trebuie să fie luată într-un mod transparent și verificabil.

Un caz nu trebuie să poată fi retras de la un anumit judecător fără motive întemeiate. Analizarea acestor motive trebuie făcută de către o autoritate judiciară, pe baza unor criterii obiective, stabilite de lege în prealabil, și în urma unei proceduri transparente.

Articolul 3-5 – Libertatea de exprimare și dreptul de asociere

Judecătorii se bucură, la fel ca toți ceilalți cetățeni, de libertatea de exprimare. Cu toate acestea, în exercitarea acestui drept, aceștia trebuie să manifeste rezervă și să se comporte întotdeauna în așa fel încât să păstreze demnitatea funcției, precum și imparțialitatea și independența magistraturii.

Trebuie recunoscut dreptul oricărui judecător de a face parte dintr-o asociație profesională pentru a se permite consultarea judecătorilor, în special în ceea ce privește aplicarea reglementărilor care îi privesc, etice și de altă natură, precum și a mijloacelor puse la dispoziția justiției, și pentru a permite judecătorilor să își apere interesele legitime și independența lor.

 ARTICOLUL 4 – RECRUTARE ȘI FORMARE

Articolul 4-1: Recrutare

Recrutarea sau selecția judecătorilor trebuie să se bazeze numai pe criterii obiective, care să poată asigura aptitudini profesionale; aceasta trebuie făcută de organismul descris la articolul 2.3.

Selecția judecătorilor trebuie făcută independent de gen, origine etnică sau socială, opinii filosofice și politice, sau credințe religioase.

Articolul 4-2: Formare

Formarea inițială și continuă, în măsura în care asigură independența judiciară, precum și buna calitate și eficiența sistemului de justiție, constituie un drept și o îndatorire pentru judecător. Aceasta se organizează sub supravegherea puterii judiciare.

ARTICOLUL 5 – NUMIRE, PROMOVARE ȘI EVALUARE

Articolul 5-1 – Numire

Selectarea și numirea fiecărui judecător trebuie să se facă în conformitate cu criterii obiective și transparente, bazate pe o calificare profesională adecvată.

Selectarea trebuie efectuată de organismul independent definit în articolul 2-3 al prezentei Carte sau de un organism echivalent.

Articolul 5-2 – Promovare

Atunci când nu se face în funcție de criteriul vechimii, promovarea unui judecător trebuie să se bazeze exclusiv pe calități și merite constatate în îndeplinirea atribuțiilor judiciare prin evaluări obiective și contradictorii.

Deciziile privind promovările trebuie pronunțate în cadrul procedurilor transparente prevăzute de lege. Ele pot avea loc numai la cererea judecătorului sau cu consimțământul acestuia.

Atunci când deciziile sunt luate de organismul menționat la articolul 2-3 din prezenta Cartă, judecătorul a cărui cerere de promovare a fost respinsă trebuie să aibă posibilitatea de a contesta decizia.

Articolul 5-3 – Evaluare

În țările în care judecătorii sunt evaluați, evaluarea trebuie să fie în primul rând calitativă și să se bazeze pe meritele judecătorului, pe competențele sale profesionale, personale și sociale; în ceea ce privește promovarea în funcții administrative, evaluarea trebuie să se bazeze pe competențele manageriale ale judecătorului.

Evaluarea trebuie să se bazeze pe criterii obiective, care să fi fost făcute publice în prealabil. Procedura de evaluare trebuie să implice judecătorul în cauză și acesta ar trebui să aibă dreptul de a contesta decizia în fața unui organism independent.

În niciun caz judecătorii nu pot fi evaluați pe baza hotărârilor judecătorești pronunțate de acestea.

 ARTICOLUL 6 – ETICA

Articolul 6-1 – Principii generale

Judecătorii trebuie să fie ghidați de principiile etice în toate circumstanțele.

Aceste principii privesc, în același timp, obligațiile lor profesionale și modul lor de comportare, iar ele trebuie să ghideze judecătorii și să facă parte din programa de formare a lor.

Aceste principii trebuie enunțate în scris pentru a crește încrederea publicului în judecători și în sistemul de justiție. Judecătorii trebuie să joace un rol major în elaborarea unor astfel de principii etice.

Articolul 6-2 – Impartialitate, demnitate, incompatibilități, obligația de rezervă

În îndeplinirea atribuțiilor judiciare judecătorul trebuie să fie imparțial și trebuie să fie văzut ca fiind astfel.

Judecătorul trebuie să își îndeplinească sarcinile cu moderație și demnitate față de funcția sa de toate persoanele implicate.

Judecătorul trebuie să se abțină de la orice comportament, acțiune sau exprimare de natură să afecteze încrederea publicului în imparțialitatea și independența sa.

Articolul 6-3 – Eficiența

Judecătorul trebuie să-și îndeplinească obligațiile profesionale într-un termen rezonabil și să folosească toate mijloacele necesare pentru a fi eficient.

Articolul 6-4 – Activități extraprofesionale

Judecătorul nu poate îndeplini nicio altă funcție, publică sau privată, remunerată sau neremunerată, care nu este pe deplin compatibilă cu atribuțiile și statutul de judecător.

Judecătorul trebuie să evite orice posibil conflict de interese.

Nu este posibil ca judecătorul să fie numit într-o funcție extraprofesională fără consimțământul său.

Articolul 6-5 – Posibilitatea judecătorului de a recurge la consilierea unui organism independent

Atunci când judecătorii consideră că independența lor este pusă în pericol, ei trebuie să poată recurge la un organism independent, de preferință cel descris în articolul 2-3 al prezentei Carte, care să aibă mijloacele de a se pronunța asupra realității celor petrecute și de a le oferi judecătorilor ajutor și sprijin.

Judecătorii trebuie să poată solicita sfaturi cu privire la etică unui organism din cadrul sistemului judiciar.

ARTICOLUL 7 – DISCIPLINA

Articolul 7-1 – Procedurile disciplinare

Administrarea sistemului de justiție și acțiunea disciplinară față de magistrați trebuie să fie organizate astfel încât să nu compromită independența reală a judecătorilor și să se bazeze pe criterii obiective și relevante.

Procedurile disciplinare trebuie exercitate de un organ independent, ai căriui membri să fie în majoritate judecători, sau de către un organism echivalent.

Cu excepția cazurilor de rea credință sau de neglijență gravă, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu se poate declanșa vreo acțiune disciplinară împotriva unui judecător pentru modul în care a  interpretat el legea, sau a apreciat faptele, sau a evaluat probele, într-o cauză concretă.

Procedurile disciplinare trebuie să se desfășoare conform cu principiul procesului echitabil. Judecătorului trebuie să i se permită accesul la proceduri și să beneficieze de asistența unui avocat sau a unui coleg. Hotărârile disciplinare trebuie să fie motivate și să poată fi contestate în fața unui organism independent.

Acțiunea disciplinară împotriva unui judecător poate avea loc numai când este permisă de o normă legală pre-existentă și numai în conformitate cu reguli de procedură predeterminate. Sancțiunile disciplinare trebuie să fie aplicate potrivit principiului proporționalității.

Articolul 7-2 – Responsabilitatea civilă și penală

Acțiunea civilă, în țările în care aceasta este reglementată, și acțiunea penală, eventual arestarea, îndreptate împotriva unui judecător trebuie permise numai în condiții care să nu poată avea ca obiect exercitarea unei influențe în activitatea jurisdicțională.

Erorile judiciare trebuie să fie remediate în cadrul căilor de atac. Orice remediu pentru alte neajunsuri în înfăptuirea justiției trebuie să atragă doar răspunderea Statului.

Cu excepția cazurilor de greșeli comise cu intenție, nu este adecvat ca, în exercitarea funcțiilor sale judiciare, un judecător să fie expus răspunderii personale, chiar printr-o acțiune de regres din partea statului.

ARTICOLUL 8 – REMUNERAȚIE, PROTECȚIE SOCIALĂ ȘI PENSIONARE

Articolul 8-1 – Remunerație

Judecătorul trebuie să primească o remunerație suficientă care să îi asigure o reală independență economică și, prin aceasta, să îi asigure demnitatea, imparțialitatea și independența sa.

Remunerația nu trebuie să depindă de rezultatele activității judecătorului sau de performanțele sale și nu poate fi redusă în timpul mandatului său.

Regulile privind remunerarea trebuie să fie consfințite în texte de lege la cel mai înalt nivel posibil.

Articolul 8-2 – Protecție socială

Statutul trebuie să prevadă pentru judecător o garanție contra riscurilor sociale legate de boală, maternitate, invaliditate, bătrânețe și deces.

Articolul 8-3 – Pensionare

Judecătorul are dreptul să ceară pensionarea și să primească o pensie corespunzătoare nivelului său de responsabilitate.

După pensionare, judecătorul poate exercita o altă activitate profesională juridică, dacă aceasta din urmă nu este incompatibilă din punct de vedere etic cu fosta sa activitate juridică.

Judecătorul nu poate fi privat de pensia sa pentru singurul motiv că exercită o altă activitate profesională.

ARTICOLUL 9 – APLICAREA STATUTULUI UNIVERSAL

Articolul 9-1 – Aplicare pentru toate persoanele care exercită atribuții judiciare

Prezentul statut este aplicabil tuturor persoanelor care exercită atribuții judiciare, inclusiv asistenților judiciari și asesorilor populari.

Articolul 9-2 – Aplicare pentru procurori

În țările în care procurorii sunt asimilați judecătorilor, principiile de mai sus trebuie aplicate mutatis mutandis acestora.

Articolul 9-3 – Independența procurorilor

Independența procurorilor – care este esențială pentru Statul de drept ‒ trebuie garantată prin lege, la cel mai înalt nivel posibil, într-o manieră similară celei pentru judecători.

12/12/2017

Modificarea legilor justitiei: impunitate pentru magistrati

coruptie-si-impunitate

LATER EDIT: În această seară a apărut știrea că modificarea votată inițial, a fost supusă unui noi vot și a fost respinsă. Cam așa se fac legile…

Parlamentarii nu pot fi arestați, reținuți, percheziționați dacă Parlamentul nu aceptă asta, indiferent de ce faptă penală e vorba. Miniștrii nu pot fi cercetați penal, reținuți, arestați sau percheziționați dacă Parlamentul (pentru miniștrii parlamentari), rspectiv Președintele statului (pentru miniștrii neparlamentari) nu permite acest lucru. Acum citesc că și magistrații vor avea o astfel de protecție pentru faptele de serviciu sau în legătură cu serviciu.

Adică, atunci când un procuror va trebui să urmărească penal pentru luare de mită, să spunem, va trebui să ceară încuviințarea de la CSM; care o poate respinge și gata, nu mai este nimic de făcut. Așadar, e un fel de imunitate care se poate transofrma oricând în impunitate. Voi spune de ce acest lucru este o prostie:

  • există mai multe standarde internaționale care atrag atenția că activitatea procurorilor nu trebuie blocată de tot felul de obstacole procedurale;
  • CSM este o instituție administrativă: ea gestionează cariera magistraților, de la recrutare la eliberarea din funcție, dar nu ar trebui să poată interveni în dosare penale;
  • în CSM unii membri sunt specializați în materie penală, alții nu;
  • spre deosebire de un parlamentar/ministru unde cel cercetat vine în fața Parlamentului și spune că este nevinovat, procurorii au abuzat șamd, la CSM procedura e secretă și nu se analizează vinovăția. Acesta este motivul pentru care, teoretic, CSM nici nu ar avea vreodată de ce să respingă vreo cerere din partea Parchetului.

Am fost 6 ani membru al CSM. Am primit dosare de la DNA sau DIICOT privind judecători și de fiecare dată am încuviințat reținerea, arestarea sau percheziția unui judecător. Am procedat astfel pentru că eu nu aveam voie să verific decât dacă e vorba de un magistrat, de o infracțiune și dacă a început o investigație penală. În rest, nu aveam voie să apreciez că ce a făcut procurorul e nelegal sau că sunt probe suficiente sau nu, ori că se impune sau nu măsura pe care el o dorea în cauză. După decizia din CSM, urma ca procurorul să înainteze dosarul unul judecător care să decidă dacă e cazul sau nu să ia măsura propusă de procuror, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

În concluzie, amendamentul făcut azi constituie o legalizare a unei imixtiuni în actul de urmărire penală, ceea ce afectează însuși actul de justiție: dacă CSM nu încuviințează urmărirea penală, atunco procurorul nu poate începe investigația cu privire la magistrat, deci adevărul nu se va afla niciodată. Mai mult, obstacolul procedural creat pentru magistrați va fi de acum încolo un argument să nu se renunțe niciodată la obstacolele pentru miniștri sau parlamentari.

09/12/2017

Modificarea legilor justiției: procurorii – independenti sau subordonati?

Filed under: independenta justitiei,reforma — Cristi Danilet @ 10:38 PM
Tags: ,

Lazar-ToaderCamera Deputaților a decis în această săptămână să elimine prevederea legală care consacră INDEPENDENȚA PROCURORULUI din actuala lege. Votul din Senat va fi decisiv.

Sunt unele persoane care susțin că aceasta  modificare nu ar fi o problemă, căci potrivit Constituției procurorii sunt SUB AUTORITATEA MINISTRULUI JUSTIȚIEI. Întâmplător sau nu, sunt cam aceleași persoane care acum câțiva ani invocau un închipuit control al procurorilor de către Executiv, ceea ce atunci era prezentat ca o mare imixtiune în justiție. Iată că ….acest lucru nu ar mai fi acum o problemă.

Toate aceste persoane confundă independența administrativă cu cea funcțională.  Și ele trebuie să înțeleagă un lucru: Constituția stabilește niște principii. Ele sunt dezvoltate prin legi. Și este posibil ca standardul din lege să fie mai înalt – dar nu contrar – Constituției. Astfel, Constituția noastră pune procurorul sub autoritatea ministrului justiției (cine are curiozitatea să citească stenogramele Adunării Constituante care a lucrat la proiectul Constituției va descoperi dezbateri aprinse pe acest subiect stabilindu-se că procurorii care până atunci erau controlați de Partidul Comunist Român nu pot fi, totuși, scăpați din mână), dar legea vine și spune, în plus, că el este INDEPENDENT. Ei bine, această prevedere datează din anul 2005 și a fost necesară pentru a se împiedica luarea unui dosar de la un procuror și darea lui la un altul, care a fost acompaniată de alte garanții: s-a mai prevăzut că șeful ierarhic nu poate da o dispoziție orală și nici una nelegală și că procurorul se poate plânge la CSM de orice imixtiune, chiar din partea șefului său.

Dar cum era până atunci procurorul și ce era această raportare la ministru?  Păi, Constituția din 1991 spunea în art. 131, la fel ca și cea de azi în art. 132, că procurorul este sub autoritatea ministrului justiției. S-a folosit ca model exemplul francez, cel mai prost model din Europa, evitat azi de toate statele civilizate. Iar legea care explica ce înseamnă această autoritate era Legea 92/1992. Potrivit acelei legi, ministrul justiției dădea procurorilor dispoziții obligatorii pentru aplicarea legii (art. 37), el era cel care controla activitatea procurorului (art. 38 alin. 1), el putea da ordin procurorului să înceapă urmărirea penală împotriva oricărei persoane (art. 38 alin. 4), avansa și transfera procurorii (art. 70 alin. 2), dădea avizul pentru cercetarea sau arestarea lor (art. 75 alin. 1), exercita acțiunea disciplinară împotriva lor (art. 96 alin. 1). Așadar, ministrul avea control absolut asupra carierei procurorilor și modului de soluționare a dosarelor penale! Iar acest lucru era posibil datorită Constituției care are și acum aceeași formă, tocmai pentru că nu era o lege care să securizeze mandatul procurorul și libertatea sa decizională.

Au fost trei reforme pentru a îndrepta aceste aberații: una în 1997, când este eliminată puterea ministrul de a da ordin pentru ca un procuror să înceapă urmărirea penală, una în 2004 care pune procurorii sub autoritatea CSM și una în 2005 care consacră, pentru prima dată în istoria noastră, independența procurorului în soluțiile adoptate, astfel încât nici măcar șeful ierarhic să nu îi dea ordin cum anume să instrumenteze cauzele.

În final, pun o întrebare simplă: chiar sunt persoane în România care își doresc ca procurorii să fie subordonați ministrului?!

 

15/11/2017

Pe înțelesul tuturor: Raportul MCV noiembrie 2017

steag UE fluturandCând am aderat la UE, la 1 ianuarie 2007, Comisia Europeană a decis să monitorizeze în continuare România cu privire la reformele din justiție și la lupta anticorupție. Fixat inițial pentru trei ani, acest Mecanism de Cooperare și Verificare nu este nici până azi ridicat, date fiind măsurile politice ce afectează cele două domenii.

Anual apar câte două rapoarte cu privire la țara noastră. Raportul din ianuarie fixa pentru decidenți 12 recomandări de îndeplinit. Raportul de azi evaluează stadiul îndeplinirii lor. Concluzia? Deloc favorabilă!

Iată câteva aspecte din prezentul Raport:

OBIECTIV 1. RESPECTAREA INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI

  1. Climatul de conflict dintre puteri daunează independenței justiției. Deși Guvernul și Parlamentul au declarat că vor îndeplini cele 12 recomandări din Raportul anterior, în ultimele două luni au crescut tensiunile dintre puterile statului, cooperarea s-a dovedit a fi dificilă.
  2. Progresele pozitive în domeniul luptei anticorupție au fost afectate de OUG 13/2017. Chiar și după abrogare, a rămas o mare îndoială asupra decidenților.
  3. Modificările la legile justiției sunt controversate: CSM a avizat negativ de două ori aceste proiecte, Președintele statului le-a criticat, la fel majoritatea magistraților, precum și un număr important de organizații din societatea civilă. Deciziile care se vor lua vor trebuie să țină cont de opinia sistemului de justiție și de opinia Comisiei de la Veneția.
  4. Criticile aduse sistemului de justiție și hotărârilor judecătorești sunt o mare problemă și ele nu converg cu aspectele pozitive constatate de Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și nevoia de respectare a independenței justiției.
  5. Pentru numirile la vârful Ministerului Public e nevoie de criterii puternice și transparente, bazate pe meritocrație. Trebuie cerută opinia Comisiei de la Veneția, pentru că în Europa există mai multe modele de numire a procurorilor.
  6. Trebuie descurajat obiceiul de a pune în discuție independența justiției și autoritatea deciziilor judiciare. E bine că Parlamentul și Guvernul a aprobat coduri de conduită pentru membrii săi (dar se remarcă că ele nu sunt accesibile pe pagina web a instituțiilor!), iar ele trebuie însoțite de exemple practice. Atunci când CSM constată că este încălcată independența justiției, trebuie sesizată nerespectarea codului de etică către instituția respectivă.
  7. Dezbaterile pe Codul penal se reduc la infracțiunile de corupție. Modificarea infracțiunii de conflict de interese nu a fost dezbătută. Noul Cod de procedură civilă va genera o creștere a încărcăturii la ICCJ, grație unor decizii ale CCR.
  8. Au fost mai multe cazuri în care au lipsit dezbaterile publice când s-au adoptat legi (incompatibilitatea parlamentarilor, decriminalizarea conflictului de interese, statutul administrației locale, finanțarea partidelor politice, redeschiderea dosarelor din ultimii 20 de ani dacă a intervenit o decizie a CCR).
  9. Societatea civilă a jucat un rol important în luarea deciziilor cu privire la justiție și anticorupție.
  10. Hotărârile judecătorești trebuie respectate: 1) Executarea lor este esențială. Dar trebuie găsite soluții concrete pentru aceasta. 2) Acolo unde există o hotărâre definitivă sau o hotărâre interpretativă a ICCJ ar trebui ca administrația publică să o respecte în cazuri similare, pentru a se evita cererile repetitive adresate instanțelor.
  11. CSM trebuie să apere independența și reputația magistraților, mai ales a procurorilor,să aibă un dialog constructiv cu Guvernul și Parlamentul și să promoveze cooperarea instituțiilor judiciare, inclusiv Inspecția Judiciară.

 

OBIECTIV 2. INTEGRITATEA ȘI ANI

  1. Sistemul PREVENT asigură depistarea conflictelor de interese în materia achizițiilor publice.
  2. Nu sunt puse în executarea deciziile ANI confirmate de justiție cu privire la sancțiuni aplicate parlamentarilor găsiți incompatibili sau în conflict de interese.

OBIECTIV 3. LUPTA ÎMPOTRIVA MARII CORUPȚII

  1. Ridicarea imunității miniștrilor sau încuviințarea pentru arestarea sau percheziționarea parlamentarilor este problematică. Deciziile de respingere a unor astfel de solicitări nu sunt motivate.
  2. DNA a performat.

OBIECTIV 4. LUPTA ÎMPOTRIVA MICII CORUPȚII

  1. Trebuie implementată Strategia Națională Anticorupție pe anii 2016-2020, cu fonduri UE. ANI și DGA au propria strategie de prevenire anticorupție. Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au un rol important. Deși încă din iunie 2017 Ministerul Justiției a invitat Parlamentul să susțină printr-o declarație această Stratagie, până acum acesta nu a răspuns.
  2. ANABI este pe deplin operațională. Anul trecut s-au confiscat 5 mil. euro. De cum trebuie confiscate toate sumele de bani dispuse de instanțele judecătorești.

CONCLUZII:

  1. Din cele 12 recomandări făcute în ianuarie 2017, România a îndeplinit trei măsuri și jumătate. Reformele s-au stopat, unele chestiuni considerate rezolvate sunt în perciol să se redeschidă. Provocările la adresa independenței justiției sunt foarte mari.
  2. Niciunul din cele patru mari obiective al MCV nu a fost îndeplinit la 10 ani de la aderarea României la UE. Este nevoie de cooperare între instituțiile publice, de voință politică de a îndeplini angajamentele și de respectarea independenței justiției.
  3. Următorul raport va fi făcut la finele anului 2018.

 

28/09/2017

Adevărata știre de azi: opt membri CSM au votat pentru subordonarea justiției

Filed under: CSM,independenta justitiei,inspectia,Parchet — Cristi Danilet @ 2:16 PM
Tags: , , ,

CSM2Azi CSM a respins propunerile ministrului justiției de a modifica legile justiției. Votul a fost secret și s-a luat cu o majoritate de 10 la 8. Ministrul justiției a lipsit la dezbateri. Ceea ce înseamnă că opt oameni din organismul chemat să apere independența justiției au votat pentru proiectul ministrului.

Aceste legi – 303, 304 și 317 – au fost adoptate în anul 2004. În luna februarie a acelui an, mai mulți magistrați s-au deplasat pe ascuns la București și au organizat prima masă rotundă la care au participat ONG-iști și parlamentari, arătând gravele erori pe care le conțineau proiectele de legi redactate de echipa ministrului R.Stănoiu, prin care practic ministrul își păstra controlul asupra sistemului de instanțe și parchete. Un document de la acea discuție a plecat către Bruxelles și în câteva zile ministrul a fost schimbat. Noul ministrul, C.Diaconescu, a preluat toate propunerile venite de la magistrați și de la societatea civilă, născându-se cele trei legi de care vorbeam mai sus. Ele au fost îmbunătățite în 2005 (ministru era M.Macovei) și în 2012 (ministru era C.Predoiu).

Proiectul de modificare a legilor justiției din acest an, inițiat de ministrul T.Toader conține două categorii de propuneri: unele favorabile sistemului (în sensul eficientizării activității judiciare), altele profund vicioase (în sensul trecerii sub controlul politic al unor componente judiciare). Legea prevede că e obligatoriu de consultat CSM atunci când se modifică aceste legi. Azi, CSM a dat un aviz negativ cu un scor strâns, de 10 la 8. Avizul este însă doar consultativ.

Aceasta înseamnă că opt dintre membrii CSM (magistrați și societate civilă) au făcut front comun cu ministrul justiției în încercarea de a subordona politic două instituții vitale care fac parte din sistemul de justiție: Inspecția Judiciară și Ministerul Public. De fapt, aceasta este adevărata știre de azi: opt membri ce fac parte din organismul chemat să garanteze independența justiției au votat pentru subordonarea justiției față de politic.

Căci este vorba de subordonare atunci când votezi să treacă sub un minister, fie el și al justiției, organismul care îi cercetează disciplinar pe magistrați. Asta, fără să îți aduci aminte de perioada sumbră dinainte de 2004 când zeci de șefi de instanțe au fost schimbați pe considerente politice, când șefii parchetelor făceau anticameră la ministru, când magistrații erau inspectați de oamenii ministrului inclusiv pe fondul cauzelor. Tot asta, fără să știi că scoaterea Inspecției de la ministru și consolidarea CSM a fost una dintre condițiile de încheiere a negocierilor de aderare din cadrul capitolului 24 Justiție și Afaceri Interne care au aruncat România în brațele UE.

Căci tot de subordonare este vorba atunci când votezi ca numirea șefilor Ministerului Public să fie făcută practic de ministrul justiției. Asta, tratând cu ușurință scoaterea din ecuație a Președintelui țării, deși acest aspect a fost analizat de CCR și declarat constituțional prin decizia nr. 375/2005. Tot asta, acceptând prevederea că secția de procurori să poată refuza propunerea ministrului o singură dată, fiind evident pentru oricine că dacă ministrul revine a doua oară cu aceeași propunere, rolul CSM devine nul și ministrul își impune oamenii lui, în cele din urmă.

Acești opt oameni, pe care nu îi știu și nici nu vreau să îi știu, au dat cu piciorul la 13 ani de reformă și la zeci de rapoarte de țară care lăudau eforturile făcute. Aceștia au arătat că nu înțeleg care e rolul și locul justiției într-o democrație post-comunistă. Acești oameni au desconsiderat total voința a 9000 de magistrați care în procesul de consultare pe legile justiției s-au opus propunerilor ministrului. Acești opt oameni m-au făcut să imi fie teamă de viitorul meu și al țării în care am decis să rămân, văzând cât de simplu îl pot spulbera printr-o simplă semnătură.

Asta se întâmplă când la facultatea de Drept nu se studiază istoria statului și dreptului românesc decât până în anul 1944: mulți din cei care ajuns să facă parte dintr-un sistem esențial al statului nu știu nimic despre ultimii ani de zbucium în drumul către autentica separație a puterilor în stat. Asta se întâmplă când etica și deontologia judiciară sunt materii tratate superficial la INM și cu dispreț de către magistrații în funcție: ajungi să ignori concepte precum „independența” și „integritatea”, considerându-le simple cuvinte din dicționar. Asta se întâmplă atuncă când în CSM sunt aleși oameni pe criterii ce țin mai degrabă de populism: îi preferi pe cei ce critică și atacă personal pe oricine, neinteresându-te dacă au ce și cum construi. Asta se întâmplă când în CSM sunt alese persoane ce promit în mod sindicalist condiții mai bune de lucru, muncă mai puțină și salarii mai mari: obții oameni care nu cunoasc atribuțiile CSM și nu înțeleg funcționarea politică a statului.  Asta se întâmplă când cei aleși nu stăpânesc arta dialecticii, nu au un istoric în reformarea justiției, nu au urmat cursuri de pregătire în domeniul eticii și disciplinei judiciare: ajung să formeze un CSM fragil, cu membri gata să facă pact cu politicul încălcând principii existențiale ale democrației, cu oameni care se plâng la televiziunile condamnaților penali și care duc războaie personale cu alți magistrați sau cu alți membri CSM.

CSM are în total 19 membri: 9 judecători aleși de instanțe, 5 procurori aleși de parchete, 2 reprezentanți ai societății civile aleși de Senatul României, ministrul justiției, Procurorul General al PICCJ și președintele ICCJ. De azi înainte vom defila mai departe încă 5 ani și 3 luni  – cât au mai rămas din acest mandat al actualului CSM – cu două „tabere”, în care doar unul sau două voturi vor face diferența.

 

23/08/2017

Raspunderea materiala a magistratilor: o propunere noua e…veche

Îi văd pe unii că jubilează că ministrul justiției face o modificare cu privire la răspunderea magistraților.

Păi, modificarea pe care o face acum MJ constă în modificarea unui cuvânt: acum se prevede că Statul POATE recupera despăgubirile plătite victimei unei erori judiciare, iar pe viitor se va prevedea că acestă recuperare trebuie inițiată în mod OBLIGATORIU. Iar, cei care cred că asta ar fi ceva deosebit și nemaiîntâlnit, spun că de acum încolo gata, s-a rezolvat problema răspunderii magistraților.

Numai că lucrurile nu stau deloc așa: pentru cine nu a aflat, în perioada 2006-2014 recuperarea despăgubirilor plătite de stat pentru erori judiciare în materie penală a fost….obligatorie. Iată mai jos cum a fost în vechiul Cod de procedură penală textul cu pricina, în art. 507:

507

17/10/2016

Tariceanu: `Blocati anchetele DNA!`

Filed under: CSM,independenta justitiei,politic,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 12:34 PM
Tags: , , , ,

SenatDomnul Călin Popescu Tăriceanu solicită Parlamentului să nu mai voteze cererile venite de la parchet pentru derularea unor anchete cu privire la parlamentari sau miniştri.

`Este binecunoscută poziția mea potrivit căreia DNA nu mai slujește de mult Justiția, ci, în spatele paravanului luptei necesare și legitime cu corupția, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijează pe căi oculte activitatea acestei instituții.
Scenariul din campania electorală pentru alegerile locale, când DNA a scos în public cu surle și trâmbițe mediatice tot felul de dosare inconsistente, motiv pentru care au fost respinse de instanțe sau despre care nu s-a mai auzit nimic, dar care și-au atins atunci scopul eliminării din cursă a unor candidați nedoriți și incomozi, se repetă acum  înaintea campaniei pentru alegerile parlamentare. Întâmplări vechi, petrecute cu 5, 6, 7 sau 8 ani în urmă, revin tocmai acum în atenția procurorilor de la DNA, coincidență, cu doar 2 luni înainte de alegeri. Așa cum n-am crezut vreodată în arestările făcute vineri, tot astfel nu am încredere în acest mod de operare al DNA.
Cu această motivare, fac un apel către parlamentarii din ambele Camere să refuze a se mai pronunța în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA. Dacă dosarele respective au așteptat atâția ani, înseamnă că nu este nicio urgență și ele pot să mai aștepte ca viitorul Parlament să se pronunțe.
Doresc să se înțeleagă foarte clar că acest apel nu are niciun fel de legătură cu aparteneța politică a politicienilor vizați de DNA sau cu relațiile interumane la un moment dat. Eu apăr de mai multă vreme niște principii, cum ar fi principiul separației puterilor în stat, indiferent de numele celui în cauză: Elena Udrea, Victor Ponta sau alții.
Nu putem să mai acceptăm judecăți cu măsură dublă. Când DNA trimte la repezeală un dosar la Parlament, parlamentarii trebuie să se conformeze,pentru că altfel sunt certați de Președintele Iohannis și de alți membrii ai corului prezidențial. Simultan, cei suspectați de DNA sunt supuși unor presiuni de a demisiona. Dubla măsură s-a văzut limpede când procurorul-șef al DNA a fost acuzat de plagiat, dar corifeii cinstei și codurilor de integritate s-au uitat în altă parte, și au uitat principiile valabile doar pentru ceilalți.
Călin Popescu-Tăriceanu,  Președintele Senatului României, 16.10.2017`.

După cum a anuţat azi, CSM va analiza această declaraţie extrem de gravă: 

`Comunicat de presă privind sesizarea Inspecţiei Judiciare

Având în vedere solicitarea publică conţinută în documentul intitulat „Apel către parlamentari”, publicat pe pagina oficială de internet a Senatului României, la data de 16 octombrie a.c., sub semnătura preşedintelui Senatului României, domnul Călin Popescu Tăriceanu, precum şi mesajele promovate în cadrul unor serii de apariţii mediatice recente, prin care domnia sa reia apelul „către parlamentarii din ambele Camere să refuze a se mai pronunţa în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA”, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării cu celeritate a verificărilor necesare pentru a stabili dacă, prin afirmaţiile asumate instituţional de preşedintele Senatului României şi dezbaterea mediatică subsecventă a acestora, a fost adusă atingere independenţei justiţiei în ansamblul său.

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media, 17.10.2016`

După părerea mea, solicitarea domnului Tăriceanu este o invitaţie la blocarea în mod voit a unor activităţi judiciare, care este menită cel puţin să îngreuneze investigaţiile penale desfăşurate în cazuri concrete, dacă nu chiar să favorizeze pe unii posibili infractori. Practic, este o invitaţie la încălcarea legii prin neîndeplinirea atribuţiilor de către una dintre instituţiile fundamentale.

Cred că un mai clar conflict între autorităţile statului nici nu poate exista. Nicio altă autoritate a statului nu poate face agenda procurorilor – ei sunt independenţi şi activitatea lor se verifică doar de către instanţele de judecată. România este într-o campanie electorală permanentă, aşa încât orice speculaţie în legătură cu momentul investigaţiilor este neavenită. Justiţia nu este şi nu trebuie să fie o miză electorală. Şi încă ceva: războaiele personale nu se duc prin intermediul instituţiilor statului. Deocamdată toţi suntem egali în faţa legii.

Opinie radio la RFI 

10/10/2016

Fara ipocrizie, despre numirea sefilor Ministerului Public

Filed under: 0. NOUTATI,independenta justitiei,MJ,politica — Cristi Danilet @ 1:21 PM
Tags: , , ,

ministerul-publicAu început iar discuţiile cu privire la modificarea legilor justiţiei în vederea  stabilirii modalităţii de numire a şefilor de la Ministerul Public (sistemul de parchete).

Unii spun ca aceste numiri să fie trecute în atribuţia Consiliului (aşa au fost o scurtă perioadă de timp în anul 2004). Alţii spun că ele trebuie să rămână în responsabilitatea Ministerului Justiţiei (aşa au fost cel puţin în ultima jumătate de secol). Primii invocă nevoia de separare completă a Justiţiei de politic. Ceilalţi invocă faptul că CSM nu ar putea să răspundă de aceste numiri, fiind un organism colectiv şi votul fiind secret.

Îmi exprim câteva gânduri în legătură cu acest aspect:

  1. Dacă activitatea şefilor de Parchete e legată de răspunderea celui care face numirea, aş vrea să ne spună cineva cum a funcţionat răspunderea Şefului statului şi a ministrului justiţiei până acum. Or, ştim bine că nici înainte de reforma justiţiei din 2004-2005, nici ulterior nu a existat vreun preşedinte de ţară sau un ministru al justiţiei care să dea socoteală pentru actele personale comise de şefii de Parchete (şi ne amintim că avem persoane care au ocupat aceste funcţii şi le-au părăsit în momentul în care li s-a deschis dosar penal – vezi cazurile PICCJ şi DIICOT) sau pentru activitatea lor managerială (şi să ne gândim la dosarele Revoluţiei sau Mineriadelor nesoluţionate timp de ani buni, ori la lipsa dosarelor de mare corupţie decenii întregi).
  2. Totuşi, ar trebui să lămurim despre ce fel de răspundere a organului care face numirea şefilor de Parchete vorbim. Cum nu e o răspundere civilă sau penală, atunci o fi una politică. Adică înţelegem că ministrul şi Şeful statului ar trebui să îşi pierdă funcţia dacă la nivel de vârf al Parchetului lucrurile nu merg bine. Păi, cine stabileşte aceste lucru? Politicul?! Oare dacă ar exista cu adevărat o astfel de răspundere, omul politic care este ministrul justiţiei sau omul politic care conduce o ţară nu ar vrea să numească în funcţiile respective numai oameni obedienţi? Care este acel politician care să spună că, dacă activitatea parchetului (atenţie, în care el nu are voie să se implice ulterior, potrivit legii) nu merge bine el, ca şef de stat sau el, ca ministru al justiţiei, îşi va da demisia?! Oricum, ar trebui să se ştie că dupa numirea în funcţia de conducere, procurorul respectiv este independent total în activitatea sa: nici preşedintele, nici ministrul nu are voie să îi dea ordine şi instrucţiuni cu privire la cauze concrete. Or, în condiţiile în care preşedintele statului sau ministrul justiţiei ar face „echipă” cu şefii Parchetelor, părerea mea este că ar fi un dezastru: de abia atunci ar fi suspiciuni justificate că dosarele ar fi politice.
  3. Înţeleg că e o problemă faptul că CSM este un organ colectiv – amintesc că în alte state numirea şefilor de Parchet o face Parlamentul, organism eminamente colectiv; şi că în CSM membrii votează în mod secret – nu văd nicio problemă că votul e secret sau nu, important cred că e rezultatul votului. Oricum, toată procedura de la CSM este publică, se transmite online şi ne amintim cum o ţară întreagă a văzut în ultimii 12 ani toate interviurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere şi de la ICCJ, şi de la Parchete, dar nu există o singură înregistrare a procedurii desfăşurate la Ministerul Justiţiei. În fine, dacă problema răspunderii stă in votul secret (aspect inserat în Constituţie), sunt sigur ca fiecare membru CSM îşi poate exhiba, la o adică, votul.
  4. În cursul timpului miniştrii justiţiei au făcut nişte propuneri care au suscitat discuţii aprinse. Şi parcă îmi amintesc cu câtă speranţă s-au aşteptat avizele de la CSM, fie ele colective şi votate in secret…
  5. Mai remarc un lucru: toţi reprezentanţii partidelor importante au promis că vor modifica sistemul în vigoare, pentru a da Justiţiei independenţă totală. Dar, după ce au ajuns la putere, au uitat promisiunile.

03/10/2016

28 sept 2016: Board-ul ENCJ afirma ca justitia turca e controlata politic

Filed under: 0. NOUTATI,independenta justitiei — Cristi Danilet @ 10:33 AM
Statement on the position of the Turkish High Council for Judges and Prosecutors in the ENCJ
The ENCJ reiterates its unreserved condemnation of the recent attempted coup in Turkey. The loss of life incurred in this attack on a democratically elected government is inexcusable. Those responsible should be made accountable through an open, fair and impartial judicial process conforming with international standards.

The ENCJ has expressed its concern, both before and after the attempted coup, that the approach of the High Council for Judges and Prosecutors to the transfer, suspension, removal and prosecution of judges has not been consistent with the principles of judicial independence.  The ENCJ has received persuasive information that these procedures have taken place without respecting the principles referred to above.

The board of the ENCJ has repeatedly requested the Turkish High Council for Judges and Prosecutors for details of the procedures followed relating to the extraordinary mass dismissal of thousands of judges and prosecutors and to demonstrate that minimum international standards in relation to disciplinary proceedings against judges and prosecutors have been followed. To date no satisfactory response has been received to these vital inquiries.

As a result of the information that the ENCJ has received and the failure of the Turkish High Council to provide any satisfactory response to it, the board is forced to conclude that the Turkish High Council for Judges and Prosecutors no longer meets the requirements of the ENCJ that it is independent of the executive and legislature so as to ensure the independence of the Turkish Judiciary. The board of the ENCJ has accordingly resolved unanimously to propose to its General Assembly the suspension of the status of Observer to the ENCJ of the HSYK. To this end it has called an extraordinary general meeting which will take place in December 2016.

Brussels, 28th September 2016

20/09/2016

Parlamentul blocheaza Justitia pentru un fost ministru

ipalatulparlamentuluiDin nou Parlamentul împiedică începerea urmăririi penale cu privire la un ministru sau fost ministru. Aceasta inseamnă că nu se poate face cercetarea mai departe pentru a se stabili vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane. Începerea urmăririi penale ar însemna doar deschiderea cadrului procesual în care se pot strânge legal probe şi persoana vizată şi-ar exprima poziţia faţă de fapta în care a fost implicată. În final, un judecător este împiedicat să stabilească asupra acestui aspect, pentru a se înfăptui justiţia, singura garanţie a respectării drepturilor şi libertăţilor omului şi restabilirii ordinii de drept in comunitate.
In aceste condiţii, justiţia fiind cea impiedicată a se înfăptui din cauză că o putere politică a statului se opune, consider că este un conflict constituţional între puteri, Puterea Legislativă subrogându-se în atribuţiile Puterii Judecătoreşti cu privire la un membru din Puterea Executivă.
Pentru aceste motive, astăzi am solicitat colegilor din CSM – autoritate obligată prin Constituţie să garanteze independenţa justiţiei – să reflecteze asupra necesităţii de a se formula de către Preşedintele CSM o sesizare la Curtea Constituţională a României pentru soluţionarea conflictului între autorităţile statului, punându-se pe tapet toate cauzele similare din ultimii ani.
Consider că nu este firesc ca dosarele judiciare privind anumite persoane să ajungă la parlamentari şi să fie dezbătute în mod public ca şi cum Parlamentul ar fi o instanţa judecătorească. Afirm ferm că nu este atribuţia Parlamentului de a stabili dacă o anumită persoană a comis ori nu o infracţiune şi dacă este cazul sau nu ca o anumită persoană să fie trasă la răspundere penală.
În faţa legii toţi oamenii trebuie să fie egali. Imunitatea parlamentarilor sau miniştrilor nu poate fi transformată în mod arbitrariu în impunitate. Dreptatea este cea care trebuie să domine societatea, nu privilegiile.

Presa: Senatul respinge în Plen cererea PG de începere a urmăririi penale a senatorului, fost ministru, Oprea Profit. Comisia juridică avizase pozitiv cererea EvZ

 

19/07/2016

Solidar cu justitia turca

Filed under: independenta justitiei,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 1:59 PM
Tags: , ,

ThemisdesenDe câţiva ani de zile urmăresc ce se întâmplă cu justiţia din statele europene şi mărturisesc că în unele situaţia este îngrijorătoare, ele depărtându-se de la principii de bază ale democraţiei constituţionale.

Astfel, în unele state au avut loc schimbări prin care s-a intenţionat sau chiar au dus la demiterea tuturor judecătorilor şi refuzul de a fi primiţi judecători reformişti (Serbia, 2010); au fost numiţi cu încălcarea procedurilor ori chiar arestaţi judecători de la Curtea Constituţională (Polonia şi Turcia, 2016); au fost daţi afară judecători care au avut curajul să denunţe neregulile din sistem (Rusia, 2005); au fost desfiinţate instanţele supreme sau consiliile judiciare şi reînfiinţate apoi sub o altă denumire numai ca să fie schimbaţi oamenii (Ungaria, 2012); au fost pensionaţi în mod forţat judecătorii peste o anumită vârstă (Ungaria, 2011); au fost puşi în consiliile judiciare magistraţi obedienţi politicului (Turcia, 2014) care au operat apoi demiteri în masă şi au încurajat arestarea lor (Turcia, 2016).

Aş vrea să fie foarte clar: statul în care judecătorii sunt mutaţi, demişi sau arestaţi din ordinul puterii politice nu poate avea vreo legatura cu democraţia. Justiţia independentă este coloana vertebrală a oricărei societăţii democratice. Or, atât timp cât justiţia e controlată politic, iar judecătorii sunt terorizati, regimul e unul dictatorial. Iar dacă la toate astea adăugăm desfiinţarea redacţiilor, arestarea jurnaliştilor şi cumpărarea ziarelor de către cei aflaţi la putere, avem imaginea completă a statului totalitar. Ca susţinători ai statului de drept, avem datoria să arătam că respectarea legii trebuie sa fie o condiţie pentru toata lumea, inclusiv pentru mai marii zilei.

Acesta este motivul pentru care, având în vedere ce se întâmplă în aceste zile în Turcia, mă declar SOLIDAR CU JUSTIŢIA TURCĂ şi am semnat chiar din prima zi PETITIA ONLINE cu privire la situaţia respectării drepturilor omului din acest stat. Controlul justiţiei de către forţele politice este inadmisibil în orice stat modern. Democraţia se bazează pe popor, dar trebuie exercitată în condiţiile constituţionale, respectându-se normele europene şi trebuind a fi garantată de către justiţie. Aici nu încape niciun compromis.

Mă bucur că alţi magistraţi din UE au reacţionat împotriva arestării şi demiterii judecătorilor turci: Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare, din care face parte şi CSM din România, a reacţioat ieri extrem de dur împotriva arestării judecătorilor turci şi a demiterii a peste 2700 de judecători. Aceasta este o atitudine normală, de a apăra principii universale de drept.

16/03/2016

Efectele deciziei CCR privind interceptarile

Filed under: CCR,coruptia,independenta justitiei — Cristi Danilet @ 12:01 AM
Tags: ,

dna-sri

UPDATE, 21 martie 2016: ICCJ a decis definitiv că interceptările făcute de SRI rămân valabile AGERPRES.

A fost publicată decizia nr. 51/2016 privind neconstituţionalitatea articolului de lege cuprins în Codul de procedură penală referitor la abilitatea unor servicii specializate ale statului de a face efectua supraveghere tehnică (interceptări, filaje, acces în sisteme informatice etc) şi OUG 6/2016 privind măsurile de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal.

Înainte de a înainta în demers, doresc să reamintesc trei chestiuni:

  • CCR nu stabileşte legalitatea interceptărilor în dosare concrete, ci a stabilit că textul în baza căruia s-au efectuat interceptări până acum ridică probleme de constituţionalitate şi trebuie corectat de acum încolo;
  • nulitatea unui act de procedură înseamnă încălcarea legii la data efectuării sale, aşadar cauza nulităţii trebuie să fie contemporană cu data efecturării actului. Orice modificare ulterioară a legii cu privire la competenţa de efectuare a acelui act nu îi afectează legalitatea, aşa cum spune clar art. 4 din Legea 255/2013;
  • în materie de procedură penală nu există principiul aplicării legii mai favorabile.

Analizând ipotezele posibile şi opiniile apărute în spaţiul public în legătură cu anumite prevederi neclare din decizia CCR (avocaţi, MateuţMorarSlăvoiu), cred că pot identifica următoarele soluţii cu privire la cauzele penale existente raportate la momentul publicării deciziei:

1. Când cauza este soluţionată definitiv, aceasta nu mai poate fi redeschisă pe unicul motiv că interceptările au fost făcute de serviciile de informaţii şi nu de organele judiciare. Apreciez că dacă s-ar crea o lege care să prevadă în mod special această posibilitate, aceasta ar fi neconstituţională, căci pentru respectarea independenţei justiţiei şi a securităţii raporturilor juridice este deja stabilit la nivel de principiu că nicio lege nu poate răsturna cu efect retroactiv o hotărâre judecătorească;

2. Când dosarul se constituie după apariţia deciziei, este mai mult decât evident că supravegherea tehnică se va efectua de noul organism desemnat prin OUG 6/2016;

3. Când cauza este în cursul urmăririi penale la data apariţiei deciziei, deosebim:

  • dacă interceptările s-au efectuat deja, ele rămân câştigate cauzei, căci decizia CCR produce efecte pentru viitor, iar judecătorii ordinari nu au niciun temei în lege să excludă probele administrate legal. Mai mult, pct. 52 din decizia CCR menţionează de o aplicare a sa la dosarele aflate „pe rolul instanţelor de judecată”, nu al organelor de urmărire penală;
  • dacă interceptările sunt în curs de desfăşurare, ele trebuie oprite, astfel că tot ceea ce a  fost efectuat rămâne valabil, urmând ca o nouă interceptare să fie autorizată numai potrivit noii reglementări.

4. Când cauza a fost trimisă la instanţă şi a trecut de camera preliminară la data apariţiei deciziei CCR, cameră în care s-a stabilit în mod definitiv că probele sunt legal obţinute, acest lucru este deja stabilit cu putere de lucru judecat şi discuţia pe legalitatea interceptărilor nu mai poate fi reluată;

5. Când cauza încă este în camera preliminară, judecătorul e obligat să analizeze legalitatea probelor şi aici se poate pune în discuţie ce se întâmplă cu interceptările făcute de serviciile de informaţii. Argumentul este simplu: interceptările făcute în mod legal la data operării lor sunt perfect legale dacă s-au respectat dispoziţiile aplicabile la data efectuării lor.Astfel, textul de lege care permitea serviciilor să facă aceste interceptări autorizate de magistrat se bucură de prezumţia de constituţionalitate, cum însăşi CCR spune şi numai în acest fel se asigură securitatea raporturilor juridice.

Cred că se mai pot aduce două argumente: (1) decizia CCR se aplică numai pentru viitor şi, oricum, pct. 52 se referă la cauzele aflate „pe rolul instanţelor”; or, camera preliminară este o fază distinctă de cea a judecăţii, cauza nefiind încă „pe rol”; (2) ar fi profund inechitabil ca interceptările efectuate în  dosare aflate în faza de urmărire penală sau cele trecute de camera preliminară la data apariţiei deciziei să rămână valabile, în timp ce interceptările aflate în dosarul ajuns la instanţă să fie excluse pe motiv de…”timing” diferit.

Mai mult, trecând peste toate  aceste argumente  şi punându-se probleme legalităţii actelor de procedură prin care s-au obţinut probele, fiind vorba de o nulitate relativă (întrucât acest aspect nu se încadrează în cazurile de la art. 281 Cpp), nu îmi imaginez cum cineva ar putea dovedi vreo vătămare reieşind din faptul că interceptarea autorizată de un magistrat a fost efectuată de un ofiţer de servicii secrete şi nu de un ofiţer de poliţie, mai ales după ce interceptarea a fost redată în scris şi confirmată de procuror. Tot ca un alt argument, arăt că dacă aceste probe ar fi excluse pe motiv de nulitate a actelor care au dus la obţinerea lor, s-ar crea o inechitate în raport cu inculpaţii deja judecaţi: căci aceştia au recunoscut fapta dovedită şi cu interceptări şi/sau procesul s-a derulat mai rapid şi au fost condamnaţi inclusiv ţinându-se seama de interceptările efectuate de serviciile secrete, însă procesul lor nu mai poate fi redeschis, deşi interceptări obţinute de aceleaşi organe ar trebui acum excluse pentru inculpaţii aflaţi în cameră preliminară.

6. Când totuşi devine incident pct. 52 din decizia CCR? Ţinând cont de ipotezele de mai sus, explicaţia mea este că acea „aplicare în mod corespunzător a deciziei în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată” se poate face numai pentru situaţiile în care avem dosare ajunge la judecător vizând plângeri împotriva soluţiilor de clasare şi la instanţele de judecată care decid retrimiterea cauzei la procuror.

În concluzie, măsurile de supraveghere tehnică efectuate de organele competente în baza unei legi declarate neconstituţionale rămân valabile. Schimbarea de competenţă a acestor organe produce efecte numai pentru viitor. 

04/11/2015

Declaratia de la Brijuni privind Principiile de Independenta a Justitiei

Filed under: independenta justitiei — Cristi Danilet @ 10:10 PM
Tags: , ,

Brijuni-Conference-300x200În data de 14 octombrie 2015 a avut loc în localitatea Brijuni din Croaţia o întâlnire a Conferinţei Preşedintelor de Instanţe Supreme din Europa Centrală şi de Est unde s-a adoptat Declaraţia cu privire la Principiile de Independenţă a Justiţiei.

Această organizaţie înfiinţată în anul 2011 reuneşte reprezentanţii sistemelor judiciare din 23 de ţări, de la Marea Baltică la Munţii Caucaz şi Peninsula Balcanică. România este şi ea parte a Conferinţei. Reuniunile au loc anual şi subiectele tratate sunt provocări ale justiţiei: promovarea independenţei judiciare, întărirea integrităţii şi responsabilităţii, îmbunătăţirea managementului de instanţă, lupta împotriva corupţiei, construirea unui sprijin al publicului pentru instanţe. Conferinţa este susţinută de CEELI cu sediul în Praga.

Declaraţia de la Brijuni este cel mai nou instrument internaţional dintr-o serie lungă de convenţii, rezoluţii, recomandări, avize, declaraţii şi rapoarte adoptate de organisme internaţionale şi care privesc independenţa, imparţialitatea şi integritatea justiţiei. Cu privire la independenţa sistemului judiciar declaraţia reaminteşte şi fixează standarde cu privire la semnificaţia independenţei, misiunea sistemului judiciar, relaţiile sale cu celelalte două puteri şi cu mass-media. Cu privire la independenţa individuală a judecătorilor,  declaraţia stabileşte standarde cu privire la criteriile de recrutare, durata mandatului, stabilitatea în funcţie, remuneraţia, condiţii de lucru, administraţia, resursele şi relaţia cu mass-media.

Pun la dispoziţia celor interesaţi TRADUCEREA ÎN LIMBA ROMÂNĂ a acestui document.

24/08/2015

Plangerea asociatiilor ref. interviu general SRI a fost respinsa

Filed under: independenta justitiei — Cristi Danilet @ 2:09 PM
Tags:

dna-sriReferitor la cele discutate azi în CSM privind – iar – interviul unui general SRI cu privire la preocuparea lor în domeniul justiţiei, redau aici susţinerile mele din timpul şedinţei:

În decembrie 2007 am susţinut că există posibilitatea ca judecătorii să fie aleşi de servicii să soluţioneze anumite cauze pentru că la acea dată judecătorii trebuiau să aibă autorizaţie de acces la informaţii clasificate, or acestea se eliberau în urma unor verificări făcute tocmai de acele servicii.  Ajuns membru CSM, pe 13 aprilie 2014 am pus în discuţia comisiei pe care o coordonam necesitatea eliminării certificatului ORNIIS pentru judecători. Lucrarea a fost preluată de o altă comisie şi apoi propunerea de modificare a legislaţiei a fost însuşită de Plenul CSM. Ulterior, prin Legea 255/2013 s-a modificat Legea nr. 182/2002 privind protectia informaţiilor clasificate astfel că azi art. 7 alin. 4 prevede accesul magistraţilor la informaţiilor clasificate fără a fi nevoie de o autorizaţie, legea impunând la nivel formal un angajamentul scris în faţa conducătorului instituţiei de pastrare a secretului şi ulterior părăsirii profesiei.

Am întrebat reprezentanţii asociaţiilor (AMR, UNJR şi AMP) prezenţi azi în sala consiliului pentru a contesta hotărârea CSM prin care am decis că interviul unui general SRI cu privire la includerea justiţiei în câmpul lor tactic nu aduce atingere independenţei justiţiei dacă ceea ce ne interesează sunt conceptele/sintagmele folosite în acel interviu sau acţiunile concrete ale SRI? Şi am argumentat:

  1. Dacă vorbim de conceptele folosite în interviu, atunci asta e lămurit chiar în hotărârea nr. 636/2015: SRI, în baza competenţelor descrise în legea sa din 1992 şi precizate în hot nr. 17/2005 a CSAT are competenţe pe corupţia judiciară şi la asta s-a referit cel care a dat interviu: SRI este abilitat legal să strângă informaţii pe care să le înainteze către DNA. Din păcate, cu toţii cunoaştem cazuri de judecători şi procurori corupţi. Prea mulţi. Au fost cazuri şi în CSM, şi în PICCJ, şi în ICCJ, şi în AMR.
  2. Daca vorbim de acţiuni concrete, atunci întreb: există vreun coleg judecător sau procuror care au sesizat sau s-au plâns de influenţa serviciilor în ultimii ani?! Avem 3 milioane de dosare anual şi 8000 de magistraţi. Dar avem un singur astfel de caz în ultimul an?! Sau în ultimii 5 ani, de exemplu?! Daca da, ei ar fi trebuit să sesizeze CSM. Dacă AMR sau UNJR ştiu de astfel de cazuri, ele trebuie raportate.

Reprezentanţii asociaţiilor au confirmat în public că e vorba de concepte, nu de acţiuni concrete ale SRI. 

Aşadar, toată discuţia şi toate speculaţiile care au tot fost rostogolite în spaţiul public nu au fost ca urmare a unor acţiuni ale serviciilor de informaţii de influenţare a unor magistraţi, ci de folosirea unor cuvinte într-un interviu dat de un reprezentant al acestora.

Contestaţia asociaţiilor a fost azi respinsă de Plenul CSM.

13/08/2015

Atacul la Procurorul General: nepermis

Filed under: independenta justitiei,Parchet,politic,separatia puterilor,statul de drept — Cristi Danilet @ 2:57 AM
Tags:

tiberiu-nitu_Procuror-generalIeri un deputat a cerut demisia Procurorului General, nemulţumit fiind de soluţia dată de procurorul de caz cu privire la o plângere privindu-l pe premier. Nu este pentru prima dată când se cere demisia unui magistrat de rang înalt în legătură cu anumite soluţii judiciare, aspect inadmisibil într-o societate democratică.

Îmi exprim dezacordul cu privire la declaraţia de ieri care insinuează, pe de o parte, că între Procurorul General al PICCJ şi primul-ministru ar exista o legătură inadecvată şi, pe de altă parte, că procurorii de caz trebuie să dea soluţii agreate de politicieni.

Cu toţii trebuie să acceptăm că independenţa justiţiei presupune independenţa la nivelul a trei categorii de pofesionişti ai dreptului: judecători, procurori şi avocaţi. Aceasta înseamnă că nicio persoană, instituţie sau autoritatea statului nu are voie să exercite vreoo presiune, ameninţare, influenţă sau intervenţie asupra activităţii lor.

Procurorii îşi exercită funcţia în numele societăţii şi al interesului public. Ei nu sunt avocaţi ai statului şi nu sunt angajaţi ai Guvernului.

Procurorul care îndeplineşte o funcţie de conducere nu are voie să intervină în instrumentarea unui caz care a fost atribuit unui procuror aflat în subordinea sa administrativă. Ci procurorul de caz are deplină independenţă decizională, superiorul său putând interveni asupra măsurilor sau soluţiilor acestuia doar în scris şi numai pentru exercitarea controlului ierarhic în anumite condiţii expres prevăzute de lege. Orice alt gen de intervenţie poate fi calificată drept abatere disciplinară sau chiar infracţiune.

Numirea Procurorului General al PICCJ are un caracter complex, fiind implicat ministrul justiţiei care o recomandă, CSM care o avizează şi Preşedintele României care o dispune. După momentul numirii încetează orice legătură cu ministrul sau preşedintele, fiind interzisă de lege orice interferenţă în activitatea sa şi, prin el, în activitatea procurorilor de caz.

Cel nemulţumit de o soluţie a unui procuror are la îndemână căi de atac judiciare. Cel care este nemulţumit de conduita unui procuror poate sesiza Inspecţia Judiciară din cadrul CSM. Cererile de demisie sau revocare a magistratului din partea celor implicaţi în dosar sau din partea unor persoane străine de cauză sunt inacceptabile.

Independenţei justiţiei, componentă a cerinţelor pe care le presupune statul de drept, este menită să garanteze procese corecte şi imparţiale. De aceea, respectarea şi promovarea ei reprezintă îndatoriri ale oricărui cetăţean, dar mai ales ale autorităţilor publice şi în special ale persoanelor care fac parte din celelalte două puteri.

19/07/2015

Petitie online pentru arestare? Pai, justitia nu este plebiscitara!

Filed under: educatie,independenta justitiei — Cristi Danilet @ 11:42 AM
Tags: , ,

petitie

UPDATE, 24 iul 2015: Inspecţia judiciară, sesizază de CSM în luna iunie, a terminat verificările preliminare şi au declanşat procedura de cercetare disciplinară a magistraţilor implicaţi în soluţionarea acestui caz – comunicat AICI.

Circulă o petiţie pe net prin care se cere arestarea unor indivizi cercetaţi pentru comiterea unei infracţiuni de viol. Cazul judiciar este în derulare, fiind pe rolul unei instanţe din România.

Poate că cei care semnează acest document online înţeleg să se implice via internet în dezbaterea unei cauze penale care priveşte o acuzaţie de comitere a unei fapte extrem de grave (infractiunea de viol comisă de două sau mai multe persoane se sancţioneaza cu închisoare de la 5 la 12 ani). În această situaţie dezbaterea chiar are loc: ea se desfăşoară în mediul virtual, în cadrul forumului creat automat în care persoane care îşi declină sau nu identitatea reală îşi exprimă opiniile despre faptă, despre dosar, despre persoane etc. Evident, comentatorii au la dispoziţie doar informaţiile prezentate de mass-media. Niciunul nu a accesat site-ul ce conţine informaţii oficiale…

Dar poate că cei care semnează această petiţie cred că ei au dreptul să ceară arestarea cuiva şi că există vreo autoritate competentă care va analiza cererea lor. Cu privire la acest aspect spun că este o inducere în eroare a populaţiei semnatare în primul rând prin titlul demersului (`Cerem arestarea celor 7 baieti violatori din Vaslui!!`), în al doilea rând prin mijlocul folosit (petiţie=cerere). Aş vrea să fie clar pentru toată lumea: indiferent de subiectul abordat, petiţiile online nu au nicio valoare juridică, adică ele însele nu vor determina producerea vreunei consecinţe în sensul dorit de petiţionari. Ele sunt doar subiecte propuse spre dezbatere şi atât.

Prin urmare, întorcându-ne la cazul de faţă, vă asigur că judecătorul cauzei nu se va uita peste această petiţie, pentru că ea nu este un document care să ajungă la dosar în condiţii procedurale. Cererile în cadrul unui proces trebuie concepute şi depuse după anumite formalităţi înscrise în Codul de procedură (civilă sau penală, după caz); or, publicului nu i se recunoaşte de către lege dreptul de a interveni în procese aflate în derulare, cu atât mai puţin prin instrumente online nevalidate. Vă mai asigur că nici Inspecţia, nici CSM nu se va uita peste această petiţie din aceleaşi raţiuni. Oricum, acestor ultime organisme chiar le este interzis de lege să se amestece în modul de desfăşurare a unui proces, ele neputând ordona sau influenţa în vreun fel pe judecătorul cauzei.

Aş dori să mai reţinem un aspect: lăsarea acuzatului în libertate pe parcursul procesului nu înseamnă nevinovăţia sa, după cum arestarea lui nu inseamnă vinovăţia sa. Ci măsurile preventive se adoptă pe baza unor suspiciuni rezonabile de comitere a unei fapte ilicite, iar soluţia finală trebuie luată pe baza unor certitudini cu privire la comiterea faptei şi existenţa vinovăţiei persoanei acuzate, după cum am arătat şi cu alt prilej. Prin urmare cred că ar fi legitim pentru public să îşi dorească nu arestari, ci procese rapide, desfăşurate cu respectarea drepturilor omului şi finalizate prin sancţionarea fermă şi exemplară a celor vinovaţi, dacă e cazul.

Personal, consider chiar periculos ca oamenii să creadă că pot vreodată influenţa prin astfel de demersuri modul de derulare a unei cauze: se adună azi câteva mii de oameni care cer arestarea, mâine ca să ceară condamnarea, poimâine fac o demonstraţie că nu sunt de acord cu soluţia instanţei etc. Publicul îşi poate eventual exprima opinia cu privire la modul de administrare al justiţiei (`vrem aer condiţionat în sălile de judecată`, `vrem publicarea tuturor hotărârilor judecătoreşti pe internet`, `vrem transmiterea online a şedinţelor de judecată`, `vrem sancţionarea mai aspră a violatorilor, a corupţilor, a tâlharilor`), dar în niciun caz nu se poate implica în înfăptuirea justiţiei într-un dosar individualizat. Pentru că trebuie înfăptuită în condiţii de deplină independenţă, adică în absenţa oricăror imixtiuni, presiuni, ameninţări, influenţe, justiţia nu se face la cererea publicului şi nici pentru a mulţumi publicul. Nici măcar propria convingere a magistratului nu are relevanţă, ci probele din dosar şi legea sunt singurele criterii pe care el trebuie să le ia în considerare atunci când soluţionează o cauză concretă.

UPDATE 21.07.2015: Ministrul Justiţiei – `Justiţia se face în sala de judecată şi atât` Ziare.com. Gabriel Bejan – 5 argumente impotriva petiţiei RoL

29/04/2015

Magistratii nu datoreaza nimanui nimic decat loialitate legii

Filed under: independenta justitiei — Cristi Danilet @ 11:21 AM

Basescu+Udrea+PontaCSM a analizat astăzi declaraţiile lui T.Băsescu din ultima vreme (`guantanamizarea ţării`, `procurorii bagă oamenii la beci în baza unor delaţiuni`, `procurorii distribuie delaţiunile presei`, `arestările sunt făcute pentru a se obţine mărturisiri`, `omul este ţinut în arest preventiv fără probe până mărturiseşte`, `Kovesi şi Stanciu au ajuns în funcţii datorită mie`, `oamenii au în faţă tot un procuror când sunt judecători care au fost în trecut procurori`, `sunt ofiţeri acoperiţi în justiţie`) şi E.Udrea (`trimiterea la beci este ca o formă de tortură pentru a spune ce vor procurorii`, `binomul SRI-DNA incearcă să decapiteze toate instituţiile importante`, `DNA protejează liderii PNL`). S-au mai analizat comentariile unor jurnalişti (M.Enciu, I.Cristoiu).
CSM are o poziţie instituţională pe acest subiect şi ea apare în comunicatele de presă – AICI, AICI și AICI.
În ce mă priveşte, poziţia mea este următoarea:
– Preşedintele statului este Preşedintele CSAT, responsabil de a dezvălui ofiţerii acoperiţi, coaboratorii sau informatorii din justiţie. Deşi au existat mai multe sesizări de la CSM în acest sens, CSAT nu a confirmat în ultimii 10 ani că ar exista acoperiţi în justiţie. Recent, fostul şef al SRI a declarat public că nu există ofiţeri ai SRI în justiţie.
– Sunt oameni numiţi în anumite funcţii de Preşedintele statului, unii în funcţii politice, alţii în funcţii administrative, alţii în funcţii juridice. Numirea se face în temeiul Constituţiei şi/sau legilor. Cât priveşte justiţia, cele două doamne care ocupă acum funcțiile de Preşedinte ICCJ şi Procuror-şef al DNA sunt numite într-o procedură legală pe merite profesionale şi cu avizul favarabil al CSM, nu în mod discreţionar de către Preşedintele statului. Este regretabil ca, după încetarea funcţiei, cel care a făcut numirea să creadă că acei oameni din justiţie îi datorează ceva lui şi colaboratorilor lor sau să creadă că, brusc, aceștia trec în altă tabără – singura `tabără` în care sunt magistrații sunt a legii. În exercitarea funcţiei lor, judecătorii şi procurorii nu datorează nimănui nimic decât loialitate faţă de lege. Ei sunt obedienți doar legii, nu oamenilor, fie ei demnitari ai statului sau persoane din publicul simplu.
– Membrii CSM au constat că afirmaţiile în legătură cu arestările abuzive, tortură, denunţuri nu sunt reale. O afirmaţie la fel de gravă este cea de acum două zile, a prim-ministrului, care a declarat că formaţiunea sa politică şi-a îndeplinit parţial obiectivul de arestare a două persoane. Am solicitat să fie sesizată Inspecţia Judiciară cu privire la această declaraţie a premierului făcută în legătură cu acelaşi caz de mai sus şi care a generat impresia că într-un caz concret s-a decis arestarea la solicitarea politicului. După analizarea acelei declaraţii, va decide Preşedintele CSM.

05/08/2014

Reguli elementare despre Justitie

Filed under: educatie,independenta justitiei — Cristi Danilet @ 2:37 PM
Tags: , ,

justitie-neagra1. Procesul se derulează în sala de judecată. În afară, prin intermediul mediei, nu se pot face judecăți, ci se pot da relatări despre cum se desfășoară procesele publice. Independența justiției, prezumția de nevinovăția a suspectului/inculpatului, dreptul la demnitate al părților, dreptul la viață privată al părților și martorilor trebuie respectate în astfel de relatări.

.
2. Daca ești parte, e indicat să îți angajezi un avocat; în unele cauze penale prezența avocatului e obligatorie și dacă nu ai vei beneficia de unul din oficiu. Dar faptul că ești asistat de avocat nu îți garantează că vei câștiga procesul.

.
3. În procesele penale, procurorul este conducător al fazei de urmărire penală (adică el decide derularea cercetării de către poliția judiciară și soluțiile de clasare a cauzei sau trimitere în judecată) și parte în faza de judecată (adica are aceleași drepturi și obligații ca și ceilalți participanți). El nu reprezintă Statul (=guvernul, conducătorii țării etc), ci interesele generale ale societății.

.
4. Doar judecătorul înfăptuiește justiția: numai el poate da soluții cu privire la cele pretinse de reclamant (în procesul civil), respectiv cu privire la vinovăția și pedeapsa inculpatului (în procesul penal). Judecătorul nu are voie să dea soluții după propria sa convingere sau după cum își dorește populația, ci numai potrivit legii și probelor de la dosar. Așadar, probele nelegale nu pot sta la baza condamnării unei persoane vinovate de comiterea unei infracțiuni.

.
5. O parte se judecă cu partea adversă, nu are ca inamic pe judecător. Judecătorul și procurorul sunt magistrați: eu au dreptul și obligația de se supune celor trei „i”: a fi independenți (să nu permită nicio imixtiune sau presiune de la părți, colegi, șefi etc), imparțiali (nu pot avea prejudecăți sau interese proprii în cauză) și integri (nu pot fi corupți și trebuie să respecte etica judiciară). Avocatul este independent, dar nu are obligația de a fi imparțial, căci el reprezintă interesele legale ale clientului său.

.
6. Cei nemulțumiți de actele si masurile procurorului le pot contesta la procurorul ierarhic superior, iar soluțiile sale cu privire la cauză pot fi contestate mai departe la un judecător. Cel nemulțumit de o hotărâre judecătorească o poate contesta numai la instanța ierarhic superioară. La Curtea de la Strasbourg se poate apela numai dacă în cursul procesului a fost încălcat vreun drept prevăzut expres în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (statistica arată că 97% din plângeri se resping ca inadmisibile); la CEDO nu se rejudecă cauza din România și nu se stabilește, de exemplu, că este nevinovată o persoană care a fost condamnată la noi.

.
7. Hotărârea definitivă trebuie respectată și executată chiar dacă în viziunea părților ea este greșită. La fel și legea: din momentul intrării în vigoare ea este obligatorie și cu toții ne supunem ei, chiar dacă legea nu ne convine.

.
8. Cei nemulțumiți de conduita magistratului (nu și de soluția sa, ci numai pentru comiterea vreuneia dintre abaterele disciplinare prevăzute în mod expres în art. 99 din Legea nr. 303/2004), pot formula plângere la Inspecția Judiciară. Aceasta va face verificări, apoi, dacă e cazul, va demara cercetările disciplinare și în final, dacă consideră că magistratul e vinovat de încălcarea obligațiilor statutare, va trimite cauza la CSM. Secția de disciplină pentru judecători, respectiv cea pentru procurori din cadrul CSM va judeca cazul disciplinar în contradictoriu cu inspectorul și cu magistratul și, dacă se impune, va sancționa magistratul (de la avertisment până la excludere din profesie). Cei nemulțumii de conduita avocatului (nu și de eșecul său în cauza în care a fost angajat) pot face plângere la Barou pentru a se demara procedurile disciplinare împotriva sa.

.
9. Cei care au cunoștință despre comiterea unor fapte penale de către magistrat sau avocat le pot reclama la parchet (cele de corupție se reclamă la DNA). Procurorul va face cercetările ce se impun și dacă decide trimiterea în judecată a magistratului acesta va fi suspendat din funcție pe parcursul derulării procesului. Condamnarea magistratului atrage excluderea lui din magistratură, cu anumite excepții. Condamnarea avocatului poate atrage excluderea sa din profesie.

.
10. Independența justiției este nu un privilegiu pentru magistrați (care primesc același venit lunar indiferent câte dosare au de soluționat, câte hotărâri sunt bune sau nu, cine e conducătorul sistemului), ci un drept al cetățeanului, independența justiției fiind o garanție pentru ei că legea se va aplica în mod egal, fără discriminare și fără favoritisme. Astfel, deși Justiția este apanajul organelor judiciare, ea este o valoare civică, deci cetățenii pot și trebuie să vegheze la independența și funcționarea ei. Dacă Justiția nu funcționează, nu există stat de drept, deci nu exista societate democratică.

31/10/2013

Magistratii – sub control politic?

Filed under: independenta justitiei — Cristi Danilet @ 5:51 PM

EvZPrin Legea 24/2012 (pe care am criticat-o de mai multe ori cand era in faza de proiect – AICI, AICI, AICI, AICI, AICI) au fost modificate legile justitiei. S-a dorit o intarire a disciplinei magistratilor: s-au inmultit numarul abaterilor disciplinare (inclusiv pe aspecte ce tin de viata privata a magistratilor)  si a fost separata Inspectia Judiciara de Consiliul Superior al Magistraturii. Daca pana atunci un magistrat putea fi urmarit disciplinar de un inspector si judecat apoi de sectia de disciplina pentru judecatori/procurori a CSM, din acel moment a mai primit calitatea de a exercita actiunea disciplinara: Procurorul General al PICCJ pentru procurori, presedintele ICCJ pentru judecatori si Ministrul Justitiei atat pentru procurori, cat si pentru judecatori. Legea a fost contestata atunci la CCR, dar a fost respinsa obiectia de neconstitutionalitate.

Astfel, a renascut posibilitatea ca magistratii sa fie pusi sub acuzatie de ministrul justitiei, om politic, exact cum era mai inainte de 2004 cand a fost promovat pachetul de legi pentru reforma justitiei cerut de UE pentru inchiderea capitulului 24 de negocieri in vederea aderarii Romaniei.  Este de retinut ca niciunul din cei cinci ministri ai justitiei de la intrarea in vigoare a legii 24 (Predoiu, Ponta, Corlateanu, Pivniceru, Cazanciuc) nu a uzat de posibilitatea aceasta. La un moment dat, pe vremea ministrului Corlateanu  s-a vrut a se folosi acest instrument impotriva judectorilor din completul de recurs care l-au condamnat pe fostul prim-ministru, dar la presiunea magistratilor si presei a renuntat in aceeasi zi la sesizare.

Prin Ordinul nr. 3.058/C din 15 octombrie 2013 se creeaza si mecanismul tehnic prin care ministrul va putea uza de aceasta calitate, de a urmari disciplinar magistratii – comisia a fost pusa in proiectul de ordin de ministrul Pivniceru in febr 2013, iar proiectul a fost repus in dezbatere publica de ministrul Cazanciuc in iunie 2013 La nivelul MJ va functiona o comisie care va analiza plangerile impotriva magistratilor. Aceasta va cere Inspectiei Judiciare (care, potrivit legii, ar trebuie sa fie independenta, dar iata ca de facto devine dependenta de MJ) sa faca verificarile si sa raspunda Ministerului. Indiferent de raspunsul Inspectiei Judiciare, comisia poate propune Ministrului o alta solutie. Indiferent de propunerea comisiei, ministrul poate adopta, la randul lui, o alta solutie. Asa spune legea, din pacate.

Deci: indiferent de ce constatari face Inspectia Judiciara, ministrul poate inchide o cercetare impotriva unui magistrat sau poate decide sa il actioneze in judecata disciplinara pe magistrat. Este drept, actiunea sa va fi solutionata de sectia de disciplina a CSM pentru judecatori/procurori. Insa ministrul va putea apoi contesta solutia ce il nemultumeste in fata ICCJ.

Se va spune: „Si ce daca ministrul face actiune impotriva unui magistrat, caci tot magistratii (din CSM, respectiv din ICCJ) se vor pronunta in cele din urma”?! Da, dar sa nu uitam ca un magistrat poate fi cercetat disciplinar chiar in cursul solutionarii unui dosar. Si daca in acel dosar e implicat un om politic si acesta are anumite legaturi cu ministrul si ministrul cere sa fie cercetat magistratul, chit ca la sfarsit va fi respinsa actiunea impotriva lui, oare nu este acesta un factor de presiune?! Si, de retinut, ca daca un ministrul exercita nefundat o actiune disciplinara impotriva unui magistrat, nu exista nicio forma de tragere a sa la raspundere pentru eventualul abuz.

Oare faptul de a avea o justitie independenta nu presupune sa nu existe, chiar si potential, o atare forma de presiune politica asupra magistratilor?!

Alte opinii pe aceasta tema: RoL, HotNews

Reactia MJ : just.ro

Pagina următoare »