CRISTI DANILEŢ – judecător

15/10/2018

Modificari statutul magistratilor

Filed under: Guvern,judeecator,Parlament — Cristi Danilet @ 12:49 PM
Tags:

Legea nr. 242/2018 care a modificat legea statutului judecătorilor și procurorilor a fost publicată în Monitorul Oficial astăzi. Ea va intra în vigoare peste trei zile. Sunt o groază de modificări.

Și tot azi a fost aprobată OUG de modificare a modificărilor. Opinia mea cu privire la aceste din urmă:

0. CSM nu a avizat acest OUG.

1. Ministrul nu este eliminat din procedura de numire a înalților procurori, cum au cerut magistrații și Comisia de la Veneția. Ci va face interviuri transmise public.

2. Se mărește vechimea necesară pentru a ocupa funcții de conducere și funcții de execuție la DNA și DIICOT. Ceea ce contrazice legea tocmai aprobată de Parlament. Va înceta insă mandatul procurorilor DNA și DIICOT care nu mai îndeplinesc condițiile din OUG, deși la data numirii le îndeplineau potrivit legii vechi. Asta e dubios tare, practic niste procurori care au acum dosare vor fi înlăturați din anchete!

3. Statul se poate regresa impotriva magistratului care a actionat cu rea-credinta sau grava neglijenta si a produs o paguba. Pentru acest lucru trebuie făcută o verificare de Inspecție, iar rezultatul poate fi contestat la Tribunal. Asta e bine.

4. Procurorii pot fi revocați din cadrul DNA și DIICOT dacă nu își îndeplinesc atribuțiile în mod corespunzător sau dacă sunt sancționați disciplinar. Asta e bine.

5. Reprezentanții societății civile participă doar la lucrările Plenului și acolo au drept de vot. Așa era și până acum.

6. Acțiunea disciplinară împotriva magistraților poate fi exercitată și de ministrul justiției. Păi…o astfel de prevedere fusese introdusă de Parlament în lege în anul 2012, legea publicată azi in MO tocmai a eliminat-o, iar Guvernul tocmai o reintroduce. Curat neconstituțional!

7. S-a recreat o procedură de revocare a membrilor CSM creată prin lege acum câteva săptămâni.Curat neconstituțional!

8. Se amână prevederea cu interzicerea detașării magistraților în funcții de demnitate publică și în instituțiile UE. Aici se eludează o decizie a CCR care fixează incompatibilitățile magistraților.

9. Se amână dispozițiile cu privire la pensionarea anticipată a magistraților.

21/08/2018

Pe intelesul tuturor: impartialitatea si antepronuntarea

impartialitateFoarte des se fac reproșuri în spațiul public privind antepronunțarea, adresate fie unor magistrați care nu au cauze pe rol, dar care sunt implicați în anumite dezbateri publice, fie – cel mai des – unor comentatori diverși, de la miniștri la jurnaliști, în legătură cu anumite soluții judiciare. Toți aceștia greșesc atunci când combat argumentele aducând ca motiv faptul că ar fi interzisă antepronunțarea. 

1. Antepronunțarea este un termen utilizat doar în legătură cu justiția. Nu este un cuvânt ce ar putea fi utilizat în legătură cu alte activități: administrative, politice etc. Deci un politician sau un funcționar nu se poate „antepronunța” dacă anunță că va adopta o anumit decizie, că va vota într-un anumit fel etc.

2. Interdicția antepronunțării este o garanție a imparțialității judiciare. Astfel, justiția corectă este caracterizată prin cei trei „i”: Independența, Imparțialitatea și Integritatea. Imparțialitatea înseamnă lipsa prejudecăților (care ar putea duce la o favorizare sau o defavorizare a unei părți: de ex, toți rromii sunt hoți, o femeie a fost violată pentru că s-a îmbrăcat indecent etc), lipsa conflictului de interese (care ar însemna că judecătorul are un interes în soluționarea cauzei ce ar produce un beneficiu pentru el sau un membru al familiei sale) și evitarea pre-judecării (ceea ce numim în limbaj curent „antepronunțarea”).

3.Antepronunțarea” înseamnă că cel care urmează să ia o decizie judiciară o anunță mai înainte de a se finaliza procedura care trebuie să premeargă acelei hotărâri. Ofer trei exemple: (a) procurorul începe urmărirea penală și afirmă că îl va și trimite în judecată pe cel suspectat – or, urmărirea penală este chiar procedura care îți propune să lămurească dacă un om trebuie sau nu trimis în judecată; (b) judecătorul arestează o persoană și afirmă că aceasta este vinovată – or, cu prilejul arestării, nu se discută vinovăția unei persoane, aceasta fiind nevinovată până la finalizarea procesului de fond, ci doar dacă există suspiciuni cu privire la implicarea sa în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală și există argumente cum că acea persoană ar împiedica desfășurarea normală a procesului; (c) judecătorul respinge întrebarea pusă de un avocat pe motiv că doar sepierde timpul întrucât clientul acestuia oricum e vinovat – or, dacă judecătorul deja știe soluția, nu mai are rost procesul.

4. Antepronunțarea este interzisă pentru a nu permite procurorului/judecătorului să își formeze o idee preconcepută despre o cauză pe care o are de soluționat, căci prin definiție el trebuie să strângă și să evalueze probele în mod imparțial, pentru a adopta la final o decizie obiectivă. Dacă pe parcursul procedurii deja ar avea în minte soluția pe care va urma să o ia la final și, mai mult, ar afirma-o fie în acte oficiale, fie și numai în discuții private, magistratul ar fi cumva „legat” de declarația sa, astfel încât tot ceea ce va face ulterior în dosar va fi doar în sprijinul soluției de acum deja luate. Prin urmare, se poate spune că magistratul ar fi de-a dreptul interesat în soluția sa, deci el nu ar mai fi imparțial și procesul ar fi deturnat de la rolul său, nemaifiind echitabil.

5. De aceea, în acest domeniu nu doar imparțialitatea e esențială, ci și aparența de imparțialitate e importantă: magistratul nu doar că trebuie să fie imparțial, ci să și apară în ochii celorlalți că este imparțial, tocmai pentru a sădi și menține încrederea  în justiție părților din dosare și publicului larg. Așadar, dacă magistratul a făcut o afirmație sau doar niște remarci ori gesturi cu privire la soluția pe care urmează să o dea, chiar dacă totuși el ar reuși să își mențină imparțialitatea în actele pe care le va face până să adopte soluția care și aceasta ar fi una corectă, tot nu ar fi suficient, tocmai pentru că cei din fața lui nu mai au încredere în el.

6. Revenind la discuțiile care au generat prezenta postare, afirm că atunci când e vorba de o cauză judiciară este evident că nu se poate „antepronunța” un jurnalist, sau un ministru, sau un politician, sau un părerolog obișnuit. Fiecare dintre aceștia se cheamă că anticipează, comentează, speculează, dar nu că se antepronunță, pentru că nu aceștia urmează să dea soluția judiciară în cauză, ci doar un magistrat. 

Atenție! Nici măcar un magistrat nu se poate „antepronunța”, dacă este vorba de o cauză care îi revine spre soluționare unui alt magistrat. Însă este adevărat că legea interzice unui judecător/procuror să comenteze în mod public orice cauză, aflată pe rolul său ori pe rolul unui coleg, această faptă fiind abatere disciplinară.

7. Dacă un magistrat care are o cauză spre soluționare se antepronunță (în public sau în privat) cu privire la soluția pe care el ar urma să o dea, atunci este obligat să se abțină de a mai instrumenta respectivul dosar și va fi înlocuit de un coleg. Dacă însă continuă activitatea fără să facă declarație de abținere el riscă o sancțiune disciplinară.

Evident, dacă magistratul în cauză nu s-a abținut din proprie inițiativă și una dintre părțile din dosar află că magistratul s-a antepronunțat, atunci aceasta are posibilitatea să îl recuze, adică să ceară înlocuirea sa. Dacă motivele sunt întemeiate, magistratul va fi înlocuit de un coleg care va continua urmărirea penală/judecata.

.

STUDII: Prezentare PPT, document imparțialitate

02/06/2018

Schimbari radicale în jurisprudenta CCR cu privire la magistrati:  ep.1 – Magistratii detasati

ccrO recentă decizie a CCR răstoarnă o decizie anterioară a CCR cu privire la magistrații detașați. Deruta creată ne face să nu mai știm ce decizie trebuie să se aplice, pentru că toate deciziile CCR sunt obligatorii. Este adevărat că CCR poate să își schimbe propria jurisprudență, însă acest lucru trebuie argumentat. Or, acest lucru nu se întâmplă în cazul analizat. Și nu este prima situație de acest gen care bulversează tot ceea ce știm despre modul de interpretare a normelor juridice.

Ce spune Constituția? Constituția spune clar că un magistrat nu poate ocupa nicio altă funcție, cu o singură excepție – art. 125 alin. (3) din Constituție: „Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”; art. 132 alin. (2) din Constituție: „Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”.

Dar care este situația în fapt? Au fost și sunt magistrați care au ocupat deseori funcția de secretar de stat (adică înlocuitori de drept ai miniștrilor) sau alte funcții de demnitate publică numite: actualul ministru al justiției are un judecător pe post de secretar de stat, iar în cursul vremii această funcție a fost deseori ocupată de procurori; un procuror a fost recent prefect al capitalei; un altul a fost ministrul al tineretului în anii 90; un judecător a fost secretar general al Guvernului cu rang de ministru; un procuror a fost șef de serviciu de informații în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar un altul șeful serviciului omolog în cadrul Ministerului Apărării Naționale; un judecător a fost secretar general adjunct la Ministerul Justiției și un procuror a fost secretar general la același minister; un judecător a fost șeful corpului de control în Ministerul Afacerilor Externe; un altul a fost consilier prezidențial la Administrația Prezidențială; un procuror este în prezent șeful corpului de control al ministrului justiției; un procuror a fost secretar general la Ministerul Afacerilor Externe; un judecător a fost șeful Cancelariei primului ministru, iar un altul a fost secretar de stat la aceasta; un procuror a fost director de penitenciar, iar un altul este membru în Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; un judecător a fost secretar general al Guvernului cu rang de ministru; un judecător a fost consul general șef al Consulatului General al României în Shanghai, un alt judecător este consul la Roma; avem chiar un judecător care este ambasador extraordinar și plenipotențiar în Republica Singapore și un altul care este ambasador în Republica Zimbabwe ce are rang de ministru plenipotențiar și este însărcinat cu afaceri interne pentru Zimbabwe si Malawi .

(Despre faptul că au fost procurori șefi ai unor servicii de informații în condițiile în care magistraților le este interzis din anul 2005 să fie agenți, colaboratori sau informatori ai serviciilor, nu mai vorbesc. Este de-a dreptul hilar să nu ai voie să fii informator la servicii, dar să fii șef al unui serviciu de informații).

Ce a spus inițial CCR? Cum e posibil să avem magistrați în afara instanțelor și parchetelor, deși Constituția spune altceva?! Păi, însăși Curtea Constituțională a decis că acest lucru este posibil. Astfel, prin Decizia nr. 949/2008 CCR a stabilit că prin detașare magistratul nu mai exercită funcția, ci deține doar calitatea, ca urmare nu i s-ar aplica regimul de interdicții și incompatibilități specific magistraților. Cu alte cuvinte, dacă eu sunt judecător și intrând în sala de judecată exercit funcția de judecător, atunci nu mai pot avea în același timp altă funcție; însă dacă eu aș fi detașat la Ministerul Justiției (să fiu ministru al justiției ori secretar de stat) sau la Ministerul Apărării (să fiu director sau șofer al unui director de acolo) eu rămân doar cu a mea calitatea de judecător, însă pentru că nu mai exercit funcția de judecător în sala de judecată, aș putea ocupa acea altă funcție.

Decizia CCR contrazice un principiu de drept care spune că atunci când se interpretează o normă juridică acolo unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu are voie să distingă. Deci dacă Constituția nu face distincție între calitate și exercițiul funcției, nici CCR nu ar fi putut să facă această distincție. Dar este vorba de CCR: ea nu poate greși pentru că ea însăși stabilește ce este greșit. Nimic și nimeni nu o poate contrazice, iar dacă o face e doar teoretic, practic însă decizia CCR nu mai poate fi răsturnată. Astfel, ca orice altăt decizie, și aceasta a devenit obligatorie pentru toată lumea, inclusiv pentru însăși CCR. Dar…

Ce spune acum CCR? La 10 ani după decizia de mai sus, CCR spune altceva prin două decizii, una din ianuarie, cealaltă din aprilie anul acesta. Astfel, Curtea Constituțională a stabilit că magistrații nu pot desfășura activități specifice celei de legiferare sau de organizare și punere în aplicare a legii pe calea a actelor administrative (par. 168 și 170 din Decizia nr. 45/2018). CCR a decis nu numai că magistratul nu poate fi detașat într-o poziție unde nu ar desfășura activități în legătură cu calitatea sa, dar nici nu poate fi ales, numit sau detașat în funcții de demnitate publică pentru că își asumă un rol diferit de cel de înfăptuire a justiției, componenta politică sau administrativă preluată evidențiind, în realitate, o nouă funcție exercitată concomitent cu deținerea calității de judecător/procuror (par. 102 din Decizia nr. 252/2018). Ca urmare, funcția de ministru al justiției este incompatibilă cu cea de judecător/procuror, neputându-se cumula cele două calități (par. 176 din DCC nr. 45/2018). În fine, Curtea a stabilit că cele anterior arătate se aplică şi funcţiilor publice de execuţie sau conducere, altele decât cele de demnitate publică, din cadrul autorităţilor executivă sau legislativă: nu este admis ca, pe calea detaşării, judecătorul sau procurorul să încalce normele constituţionale referitoare la incompatibilităţi, legiuitorului nefiindu-i permisă crearea unor procedee de eludare a unor interdicţii de natură constituţională (parag. 174-175 din DCC nr. 45/2018).

Cum s-au pus în aplicare noile decizii? Nu s-au pus în aplicare, deși ele sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial. Nici cea din ianuarie, nici cea din aprilie. Tot sistemul e șocat. Nimeni nu știe ce să aplice, cum să procedeze și începând de când. Ministrul justiției însuși încă aplică decizia de acum 10 ani – dată de CCR pe când el însuși era judecător constituțional – din moment ce păstrează în Ministerul Justiției magistrați care desfășoară activitate politică (un secretar de stat) sau pur administrativă, fără legătură directă cu serviciul public de înfăptuire a justiţiei (directori sau inspectori). Consulii și ambasadorii noștri magistrați sunt tot la postul lor.

Care e problema cu care ne confruntăm? Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toate persoanele și autoritățile, inclusiv pentru CCR. Poate CCR să nu își respecte propria hotărâre? Nu. Poate CCR să revină asupra propriei jurisprudențe? Da, dar numai dacă explică de ce procedează astfel și să se justifice acest lucru în mod obiectiv, pe schimbări legislative, sociale etc. Ce aplicăm acum, decizia din 2008 sau deciziile din 2018? Nu știu. Deocamdată încă se aplică cea din 2008.

 

16/01/2018

Carta Universala a Judecatorului

logo-iaj-uim@2xA fost actualizată și publicată Carta Universală a Judecatorului.

Aceasta constituie un standard internațional privind independența justiției, alcătuit de Asociația Internațională a Judecătorilor http://www.iaj-uim. A fost adoptat în 1999 și actualizat la sfârșitul anului trecut.

Am realizat o traducere în limba română, folosind originalele în limbile engleză și franceză. Documentul tradus poate fi descărcat în format WORD  și format PDF.

 

ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ A JUDECĂTORILOR

C A R T A  U N I V E R S A L Ă  A  J U D E C Ă T O R U L U I  (1999, 2017)

 

ARTICOLUL 1 – PRINCIPII GENERALE

Justiția, ca garant al Statului de drept, este una dintre cele trei puteri ale oricărui Stat democratic.

Judecătorii trebuie să asigure, în toată activitatea lor, dreptul oricui la un proces echitabil. Ei trebuie să asigure dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care să hotărască fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra acuzației penale care se aduce asupra sa.

Independența judecătorului este indispensabilă pentru o justiție imparțială și conformă legii. Ea este indivizibilă. Ea nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul personal al judecătorilor, ci în interesul Statului de drept și al oricărei persoane care solicită și așteaptă o justiție imparțială.

Toate instituțiile și autoritățile, atât cele naționale, cât și cele internaționale, trebuie să respecte, să protejeze și să apere această independență.

ARTICOLUL 2 – INDEPENDENȚA EXTERNĂ

Articolul 2-1 – Garantarea independenței într-un act normativ de cel mai înalt nivel

Independența judiciară trebuie consacrată în Constituție sau la nivelul legal cel mai înalt posibil.

Statutul judecătorului trebuie asigurat printr-o lege specială, care să-i asigure o independență reală și efectivă față de celelalte puteri ale Statului.

Judecătorul, în calitate de deținător al autorității judiciare, trebuie să poată exercita atribuțiile sale fără niciun fel de presiune socială, economică și politică, și în mod independent față de ceilalți judecători și de administrația sistemului de justiție.

Articolul 2-2 – Inamovibilitate

Judecătorii – de îndată ce sunt numiți sau aleși – sunt inamovibili până la împlinirea vârstei de pensionare obligatorie sau până la încetarea mandatului lor.

Un judecător este numit pe o perioadă nelimitată de timp. În cazul în care legislația prevede o numire pentru o perioadă limitată de timp, condițiile de numire trebuie să garanteze că independența judiciară nu este pusă în pericol.

Nici un judecător nu poate fi repartizat într-o altă poziție sau să fie promovat fără acordul său.

Un judecător nu poate fi transferat, suspendat sau revocat din funcție decât în condițiile prevăzute de lege și atunci numai ca efect al procedurii disciplinare, cu respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Orice modificare adusă vârstei de pensionare obligatorie nu poate avea efect retroactiv.

Articolul 2-3 – Consiliul Justiției

Pentru a proteja independența judiciară trebuie instituit un Consiliu al Justiției sau un alt organism echivalent, cu excepția țărilor în care această independență este asigurată în mod tradițional prin alte modalități.

Consiliul Justiției trebuie să fie complet independent de alte puteri ale Statului.

Membrii Consiliului trebuie să fie în majoritatea lor judecători aleși de către colegii lor, în conformitate cu niște proceduri care să le asigure cea mai mare reprezentare.

Consiliul Justiției poate avea și membri care nu sunt magistrați, pentru a reprezenta diversitatea din societatea civilă. Pentru a evita orice suspiciune, acești membri nu pot fi politicieni. Ei trebuie să aibă aceleași calități ca judecătorii în ceea ce privește integritatea, independența, imparțialitatea și competențele. Niciun membru al Guvernului sau al Parlamentului nu poate fi în același timp și membru al Consiliului pentru Justiție.

Consiliul Justiției trebuie să dispună de cele mai largi atribuții în domeniul recrutării, formării, numirii, promovării și disciplinării judecătorilor.

Trebuie să se prevadă că acest Consiliu să poată fi consultat de celelalte puteri ale Statului cu privire la toate chestiunile posibile legate de statutul magistraturii și de etica judicairă, precum și cu privire la toate subiectele privind stabilirea bugetului anual al Justiției și alocarea resurselor către instanțele judecătorești, respectiv organizarea, funcționarea și imaginea publică a instituțiilor judiciare.

Articolul 2-4 – Resursele pentru sistemul de justiție

Celelalte puteri ale Statului trebuie să asigure sistemului de justiție mijloacele necesare pentru a a-și îndeplini rolul în mod corespunzător.

Sistemul de justiție trebuie să aibă posibilitatea de a participa sau de a fi ascultat atunci când se iau decizii cu privire la bugetul Justiției și la resursele materiale și umane alocate instanțelor judecătorești.

Articolul 2-5 – Protecția judecătorului și respectarea hotărârilor judecătorești

Judecătorul trebuie să beneficieze de o protecție legală împotriva amenințărilor și atacurilor de orice fel, îndreptate împotriva sa, în timpul exercitării atribuțiilor sale.

Securitatea fizică a judecătorului și a familiei sale trebuie oferită de către Stat. Pentru a asigura solemnitatea dezbaterilor judiciare, Statul trebuie să ia măsuri de protecție în cadrul instanțelor judecătorești.

Trebuie evitată orice critică cu privire la hotărârile judecătorești, care ar putea compromite independența sistemului de justiție sau ar pune în pericol încrederea publicului în instituția judiciară. În cazul unor asemenea alegații, trebuie instituite mecanisme adecvate pentru a-l acționa în judecată pe cel vinovat, astfel ca judecătorii vizați să poată fi protejați în mod adecvat.

ARTICOLUL  3 – INDEPENDENȚA INTERNĂ

Articolul 3-1: Supunerea judecătorului față de lege

În îndeplinirea atribuțiilor judiciare, judecătorul este supus numai legii și trebuie să ia în considerare doar legea.

Constituie o încălcare a principiul independenței judiciare organizarea ierarhică a sistemului de justiție în așa fel încât, în activitatea de luare a hotărârilor judecătorești, judecătorii să fie subordonați față de președinții instanțelor sau față de instanțele superioare, cu excepția procedurii de reformare a hotărârilor, descrisă mai jos (a se vedea articolul 3.2).

Articolul 3-2 – Autonomia personală

Nu este acceptabilă nicio influență, presiune, amenințare sau intervenție, directă sau indirectă, din partea niciunei autorități.

Această interdicție cu privire la orice fel de ordine sau instrucțiuni adresate judecătorilor nu se aplică instanțelor superioare ierarhic, atunci când reformează hotărârile instanțelor inferioare, în conformitate cu procedurile stabilite de lege.

Articolul 3-3 – Administrația instanțelor

Reprezentanții sistemului de justiție trebuie consultați înainte de a se lua orice decizie care poate afecta performanța îndeplinirii atribuțiilor judiciare.

Întrucât administrația instanțelor poate afecta independența judiciară, aceasta trebuie să fie încredințată în primul rând judecătorilor.

Judecătorii sunt responsabili pentru acțiunile lor și trebuie să răspândească în rândul cetățenilor orice informație utilă cu privire la funcționarea justiției.

Articolul 3-4 – Modalități de alocare a cauzelor

Repartizarea dosarelor trebuie să se bazeze pe reguli obiective, care să fie stabilite și comunicate judecătorilor anterior. Orice decizie privind alocarea trebuie să fie luată într-un mod transparent și verificabil.

Un caz nu trebuie să poată fi retras de la un anumit judecător fără motive întemeiate. Analizarea acestor motive trebuie făcută de către o autoritate judiciară, pe baza unor criterii obiective, stabilite de lege în prealabil, și în urma unei proceduri transparente.

Articolul 3-5 – Libertatea de exprimare și dreptul de asociere

Judecătorii se bucură, la fel ca toți ceilalți cetățeni, de libertatea de exprimare. Cu toate acestea, în exercitarea acestui drept, aceștia trebuie să manifeste rezervă și să se comporte întotdeauna în așa fel încât să păstreze demnitatea funcției, precum și imparțialitatea și independența magistraturii.

Trebuie recunoscut dreptul oricărui judecător de a face parte dintr-o asociație profesională pentru a se permite consultarea judecătorilor, în special în ceea ce privește aplicarea reglementărilor care îi privesc, etice și de altă natură, precum și a mijloacelor puse la dispoziția justiției, și pentru a permite judecătorilor să își apere interesele legitime și independența lor.

 ARTICOLUL 4 – RECRUTARE ȘI FORMARE

Articolul 4-1: Recrutare

Recrutarea sau selecția judecătorilor trebuie să se bazeze numai pe criterii obiective, care să poată asigura aptitudini profesionale; aceasta trebuie făcută de organismul descris la articolul 2.3.

Selecția judecătorilor trebuie făcută independent de gen, origine etnică sau socială, opinii filosofice și politice, sau credințe religioase.

Articolul 4-2: Formare

Formarea inițială și continuă, în măsura în care asigură independența judiciară, precum și buna calitate și eficiența sistemului de justiție, constituie un drept și o îndatorire pentru judecător. Aceasta se organizează sub supravegherea puterii judiciare.

ARTICOLUL 5 – NUMIRE, PROMOVARE ȘI EVALUARE

Articolul 5-1 – Numire

Selectarea și numirea fiecărui judecător trebuie să se facă în conformitate cu criterii obiective și transparente, bazate pe o calificare profesională adecvată.

Selectarea trebuie efectuată de organismul independent definit în articolul 2-3 al prezentei Carte sau de un organism echivalent.

Articolul 5-2 – Promovare

Atunci când nu se face în funcție de criteriul vechimii, promovarea unui judecător trebuie să se bazeze exclusiv pe calități și merite constatate în îndeplinirea atribuțiilor judiciare prin evaluări obiective și contradictorii.

Deciziile privind promovările trebuie pronunțate în cadrul procedurilor transparente prevăzute de lege. Ele pot avea loc numai la cererea judecătorului sau cu consimțământul acestuia.

Atunci când deciziile sunt luate de organismul menționat la articolul 2-3 din prezenta Cartă, judecătorul a cărui cerere de promovare a fost respinsă trebuie să aibă posibilitatea de a contesta decizia.

Articolul 5-3 – Evaluare

În țările în care judecătorii sunt evaluați, evaluarea trebuie să fie în primul rând calitativă și să se bazeze pe meritele judecătorului, pe competențele sale profesionale, personale și sociale; în ceea ce privește promovarea în funcții administrative, evaluarea trebuie să se bazeze pe competențele manageriale ale judecătorului.

Evaluarea trebuie să se bazeze pe criterii obiective, care să fi fost făcute publice în prealabil. Procedura de evaluare trebuie să implice judecătorul în cauză și acesta ar trebui să aibă dreptul de a contesta decizia în fața unui organism independent.

În niciun caz judecătorii nu pot fi evaluați pe baza hotărârilor judecătorești pronunțate de acestea.

 ARTICOLUL 6 – ETICA

Articolul 6-1 – Principii generale

Judecătorii trebuie să fie ghidați de principiile etice în toate circumstanțele.

Aceste principii privesc, în același timp, obligațiile lor profesionale și modul lor de comportare, iar ele trebuie să ghideze judecătorii și să facă parte din programa de formare a lor.

Aceste principii trebuie enunțate în scris pentru a crește încrederea publicului în judecători și în sistemul de justiție. Judecătorii trebuie să joace un rol major în elaborarea unor astfel de principii etice.

Articolul 6-2 – Impartialitate, demnitate, incompatibilități, obligația de rezervă

În îndeplinirea atribuțiilor judiciare judecătorul trebuie să fie imparțial și trebuie să fie văzut ca fiind astfel.

Judecătorul trebuie să își îndeplinească sarcinile cu moderație și demnitate față de funcția sa de toate persoanele implicate.

Judecătorul trebuie să se abțină de la orice comportament, acțiune sau exprimare de natură să afecteze încrederea publicului în imparțialitatea și independența sa.

Articolul 6-3 – Eficiența

Judecătorul trebuie să-și îndeplinească obligațiile profesionale într-un termen rezonabil și să folosească toate mijloacele necesare pentru a fi eficient.

Articolul 6-4 – Activități extraprofesionale

Judecătorul nu poate îndeplini nicio altă funcție, publică sau privată, remunerată sau neremunerată, care nu este pe deplin compatibilă cu atribuțiile și statutul de judecător.

Judecătorul trebuie să evite orice posibil conflict de interese.

Nu este posibil ca judecătorul să fie numit într-o funcție extraprofesională fără consimțământul său.

Articolul 6-5 – Posibilitatea judecătorului de a recurge la consilierea unui organism independent

Atunci când judecătorii consideră că independența lor este pusă în pericol, ei trebuie să poată recurge la un organism independent, de preferință cel descris în articolul 2-3 al prezentei Carte, care să aibă mijloacele de a se pronunța asupra realității celor petrecute și de a le oferi judecătorilor ajutor și sprijin.

Judecătorii trebuie să poată solicita sfaturi cu privire la etică unui organism din cadrul sistemului judiciar.

ARTICOLUL 7 – DISCIPLINA

Articolul 7-1 – Procedurile disciplinare

Administrarea sistemului de justiție și acțiunea disciplinară față de magistrați trebuie să fie organizate astfel încât să nu compromită independența reală a judecătorilor și să se bazeze pe criterii obiective și relevante.

Procedurile disciplinare trebuie exercitate de un organ independent, ai căriui membri să fie în majoritate judecători, sau de către un organism echivalent.

Cu excepția cazurilor de rea credință sau de neglijență gravă, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu se poate declanșa vreo acțiune disciplinară împotriva unui judecător pentru modul în care a  interpretat el legea, sau a apreciat faptele, sau a evaluat probele, într-o cauză concretă.

Procedurile disciplinare trebuie să se desfășoare conform cu principiul procesului echitabil. Judecătorului trebuie să i se permită accesul la proceduri și să beneficieze de asistența unui avocat sau a unui coleg. Hotărârile disciplinare trebuie să fie motivate și să poată fi contestate în fața unui organism independent.

Acțiunea disciplinară împotriva unui judecător poate avea loc numai când este permisă de o normă legală pre-existentă și numai în conformitate cu reguli de procedură predeterminate. Sancțiunile disciplinare trebuie să fie aplicate potrivit principiului proporționalității.

Articolul 7-2 – Responsabilitatea civilă și penală

Acțiunea civilă, în țările în care aceasta este reglementată, și acțiunea penală, eventual arestarea, îndreptate împotriva unui judecător trebuie permise numai în condiții care să nu poată avea ca obiect exercitarea unei influențe în activitatea jurisdicțională.

Erorile judiciare trebuie să fie remediate în cadrul căilor de atac. Orice remediu pentru alte neajunsuri în înfăptuirea justiției trebuie să atragă doar răspunderea Statului.

Cu excepția cazurilor de greșeli comise cu intenție, nu este adecvat ca, în exercitarea funcțiilor sale judiciare, un judecător să fie expus răspunderii personale, chiar printr-o acțiune de regres din partea statului.

ARTICOLUL 8 – REMUNERAȚIE, PROTECȚIE SOCIALĂ ȘI PENSIONARE

Articolul 8-1 – Remunerație

Judecătorul trebuie să primească o remunerație suficientă care să îi asigure o reală independență economică și, prin aceasta, să îi asigure demnitatea, imparțialitatea și independența sa.

Remunerația nu trebuie să depindă de rezultatele activității judecătorului sau de performanțele sale și nu poate fi redusă în timpul mandatului său.

Regulile privind remunerarea trebuie să fie consfințite în texte de lege la cel mai înalt nivel posibil.

Articolul 8-2 – Protecție socială

Statutul trebuie să prevadă pentru judecător o garanție contra riscurilor sociale legate de boală, maternitate, invaliditate, bătrânețe și deces.

Articolul 8-3 – Pensionare

Judecătorul are dreptul să ceară pensionarea și să primească o pensie corespunzătoare nivelului său de responsabilitate.

După pensionare, judecătorul poate exercita o altă activitate profesională juridică, dacă aceasta din urmă nu este incompatibilă din punct de vedere etic cu fosta sa activitate juridică.

Judecătorul nu poate fi privat de pensia sa pentru singurul motiv că exercită o altă activitate profesională.

ARTICOLUL 9 – APLICAREA STATUTULUI UNIVERSAL

Articolul 9-1 – Aplicare pentru toate persoanele care exercită atribuții judiciare

Prezentul statut este aplicabil tuturor persoanelor care exercită atribuții judiciare, inclusiv asistenților judiciari și asesorilor populari.

Articolul 9-2 – Aplicare pentru procurori

În țările în care procurorii sunt asimilați judecătorilor, principiile de mai sus trebuie aplicate mutatis mutandis acestora.

Articolul 9-3 – Independența procurorilor

Independența procurorilor – care este esențială pentru Statul de drept ‒ trebuie garantată prin lege, la cel mai înalt nivel posibil, într-o manieră similară celei pentru judecători.

12/12/2017

Modificarea legilor justitiei: impunitate pentru magistrati

coruptie-si-impunitate

LATER EDIT: În această seară a apărut știrea că modificarea votată inițial, a fost supusă unui noi vot și a fost respinsă. Cam așa se fac legile…

Parlamentarii nu pot fi arestați, reținuți, percheziționați dacă Parlamentul nu aceptă asta, indiferent de ce faptă penală e vorba. Miniștrii nu pot fi cercetați penal, reținuți, arestați sau percheziționați dacă Parlamentul (pentru miniștrii parlamentari), rspectiv Președintele statului (pentru miniștrii neparlamentari) nu permite acest lucru. Acum citesc că și magistrații vor avea o astfel de protecție pentru faptele de serviciu sau în legătură cu serviciu.

Adică, atunci când un procuror va trebui să urmărească penal pentru luare de mită, să spunem, va trebui să ceară încuviințarea de la CSM; care o poate respinge și gata, nu mai este nimic de făcut. Așadar, e un fel de imunitate care se poate transofrma oricând în impunitate. Voi spune de ce acest lucru este o prostie:

  • există mai multe standarde internaționale care atrag atenția că activitatea procurorilor nu trebuie blocată de tot felul de obstacole procedurale;
  • CSM este o instituție administrativă: ea gestionează cariera magistraților, de la recrutare la eliberarea din funcție, dar nu ar trebui să poată interveni în dosare penale;
  • în CSM unii membri sunt specializați în materie penală, alții nu;
  • spre deosebire de un parlamentar/ministru unde cel cercetat vine în fața Parlamentului și spune că este nevinovat, procurorii au abuzat șamd, la CSM procedura e secretă și nu se analizează vinovăția. Acesta este motivul pentru care, teoretic, CSM nici nu ar avea vreodată de ce să respingă vreo cerere din partea Parchetului.

Am fost 6 ani membru al CSM. Am primit dosare de la DNA sau DIICOT privind judecători și de fiecare dată am încuviințat reținerea, arestarea sau percheziția unui judecător. Am procedat astfel pentru că eu nu aveam voie să verific decât dacă e vorba de un magistrat, de o infracțiune și dacă a început o investigație penală. În rest, nu aveam voie să apreciez că ce a făcut procurorul e nelegal sau că sunt probe suficiente sau nu, ori că se impune sau nu măsura pe care el o dorea în cauză. După decizia din CSM, urma ca procurorul să înainteze dosarul unul judecător care să decidă dacă e cazul sau nu să ia măsura propusă de procuror, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

În concluzie, amendamentul făcut azi constituie o legalizare a unei imixtiuni în actul de urmărire penală, ceea ce afectează însuși actul de justiție: dacă CSM nu încuviințează urmărirea penală, atunco procurorul nu poate începe investigația cu privire la magistrat, deci adevărul nu se va afla niciodată. Mai mult, obstacolul procedural creat pentru magistrați va fi de acum încolo un argument să nu se renunțe niciodată la obstacolele pentru miniștri sau parlamentari.

25/06/2017

Magistratii: interdictii, incompatibilitati, sanctiuni

Cel care exercită funcţia de judecător sau procuror nu poate exercita nicio altă funcţie publică sau privată, dar poate exercita o funcţie didactică în învăţământul superior sau poate să fie formator în cadrul INM sau SNG.

Sesizat cu unele cazuri concrete, CSM a stabilit care sunt alte funcţii sau activităţi compatibile sau nu cu funcţia de magistrat: judecătorii, pro­cu­rorii, grefierii şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor pot participa ca experţi în cadrul programelor cu finanţare externă pentru justiţie (Plen, Hotărârea nr. 261/2008); judecătorii şi procurorii, care au calitatea de cadru didactic, pot ocupa numai funcţii de execuţie în structurile unei facultăţi sau universităţi, precum şi în struc­turile unei instituţii de cercetare în domeniu juridic (Plen, Hotărârea nr. 821/2008); funcţia de judecător sau procuror este compatibilă cu funcţia de lector în cadrul Institutului Diplomatic Român (Prin Hotărârea nr. 316/2010); există incompatibilitate între funcţia de judecător în România și funcția de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene (Plenul, Hotărârea nr. 532/2011); funcţia de judecător sau procuror nu este incompatibilă cu participarea magistraţilor la birourile electorale (Plenul, Hotărârea nr. 318/2012); magistrații pot face parte din asociații fără scop patrimonial care sunt înregistrate legal, inclusiv masonice și sunt obligați să completeze declarația de interese cu privire la această calitate, dar nu poate face parte din asociații secrete (Plenu, Hotărârea nr. 886/2013);  participarea în cadrul unor proiecte de burse doctorale, în calitate de doctorand, nu este incompatibilă cu statutul de magistrat (Plenul, Hotărârea nr. 629/2014);  magistrații pot avea calitatea de experți pentru pregătirea unor studenți în proiecte  cofinanțate de Fondul Social European în favoarea institutului Notarial Român (Plenul, Hotărârea nr. 1434/2014);  un judecător din România a fost sancționat pentru că în timp ce se afla în concediu fără plată a exercitat funcția de judecător în cadrul misiunii EULEX Kosovo în regim contractual (secția pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 3J/2015); funcţia de jude­cător/procuror nu este incompatibilă cu participarea magistratului în cali­tate de sportiv la antrenamentele organizate de club sau federaţie; funcţia de judecător/procuror nu este incompatibilă cu calitatea de instructor sportiv neremunerat; funcţia de judecător/procuror este incompatibilă cu cea de membru în comisii de examinare pentru acordarea de grade tehnice sportive, doar în condiţiile în care activitatea desfăşurată în această calitate este remunerată; funcţia de judecător/procuror este incom­patibilă cu cea de arbitru la competiţii sportive, doar în condiţiile în care activitatea desfăşurată în această calitate este remunerată (Plenul, Hotărârea nr. 440/2015); apoi, s-a precizat că noţiunea de „remuneraţie” menţionată în cuprinsul Hotărârii nr. 440/2015 include orice avantaje de natură materială, inclusiv cheltuieli de cazare, masă, cheltuieli de transport pentru deplasări la competiţii interne/internaţionale şi diurnă (prin Plenul, Hotă­rârea nr. 82/2016);  nu există incompatibilitate între funcţia de magistrat și calitatea de manager de proiect în cadrul unei universități (Plenul, Hotărârea nr. 696/2015);  funcția de judecător este incompatibilă cu funcţia de membru în comitetul de conducere al unei Biserici Creștine Baptiste (Plenul, Hotărârea nr. 697/2015);  un magistrat, în calitate de mirean, nu poate fi membru în adunarea eparhială a unei eparhii (Plenul, Hotărârea nr. 698/2015),  există incompatibilitate între funcţia de judecător și calitatea de executor testamentar remunerat (Plenul, Hotărârea nr. 788/2015);  că există incompatibilitate între funcţia de magistrat și cea de asociat sau acționar la societăți civile, societăți comerciale, bănci sau alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome, inclusiv în situația în care aceste funcții au fost dobândite prin moștenire (Plenul, Hotărârea nr. 845/2015);  judecătorii şi procurorii pot fi membri în cadrul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (Plenul, Hotă­rârea nr. 1053/2015); funcția de judecător este compatibilă cu calitatea de membru în cadrul Grupului de experți privind politica Uniunii Europene  în materie penală (Plenul, Hotărârea nr. 1184/2015); Plenul CSM a decis cu valoare de principiu că judecătorii şi procurorii pot fi membri ai unor comisii de examinare numai din cadrul sistemului judiciar (Plenul, Hotărârea nr. 1185/2015); un judecător poate fi consultant în cadrul unui proiect european pentru dezvoltarea sistemului de justiţie din Republica Moldova (Plenul, Hotărârea nr. 1022/2015);  funcţia de judecător sau procuror nu este compatibilă cu cea de preşedinte al comitetului de părinţi al unei unităţi de învăţământ (Plenul, Hotărârea nr. 1200/2015); între funcţia de judecător sau procuror şi calitatea de executor judecătoresc suspendat din funcţie nu există incompatibilitate (Plenul, Hotărârea nr. 1365/2015);  nu este incompatibilă cu statutul de magistrat participarea la studii universitare master, inclusiv beneficiul unei burse de studii în această perioadă (Plenul, Hotărârea nr. 1379/2015);  magistrații pot investi în fondurile deschise de investiții reglementate de Legea nr. 297/2004 (Plenul, Hotărârea nr. 397/2016); funcţia de procuror este compatibilă cu calitatea de lider în cadrul unui proiect finanțat de Comisia Europeană (Plenul, Hotărârea nr. 156/2016).

Judecătorilor şi procurorilor le este interzis: să desfăşoare acti­vi­tăţi comerciale[1], direct sau prin persoane interpuse; să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de condu­cere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comer­ciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome (prin excepţie, pot fi acţionari sau asociaţi ca urmare a legii privind privatizarea în masă); să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Magistraţii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic, dar pot fi detaşaţi în funcţii administrative sau chiar politice din alte instituţii, cu excepţia celei de ministru[2]. Ei sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifes­tarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.

Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul. Ei nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de către avocat. Magistrații formatori la INM și SNG nu pot face meditații.

Magistratul trebuie să publice date despre averea sa şi a membrilor familiei cu care locuiește. De asemenea, trebuie să declare public eventualele interese (de exemplu, din ce organizaţii face parte). Trebuie să declare dacă soţul, rudele sau afinii până la gradul al IV‑lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori activităţi de investigare sau de cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora. În fine, el este ținut să arate dacă a fost ori nu agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică (caz în care poate fi magistrat, dar nu poate ocupa o funcţie de conducere în sistem), și trebuie să declare că nu este lucrător operativ, informator ori colaborator al actualelor servicii de informaţii.

Toate activităţile specifice funcţiei judiciare trebuie îndeplinite în anumite termene strict prevăzute de lege.

Judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor şi al votu­rilor la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcţiei.

Activitatea magistraţilor este deseori în atenția publicului şi presei[3]. Aceasta impune o grijă deosebită pentru modul de relaţio­nare dintre magistrat şi justiţiabili, dar şi pentru conduita adoptată de acesta în afara instanţei/parchetului.

Datorită supraîncărcării cu dosare, timpul liber al magistratului sau cel care ar trebui alocat familiei este extrem de redus; deseori acesta trebuie să lucreze după program, uneori şi în weekend şi chiar noaptea. Bolile profesionale (de ochi, coloană, stomac, piele) se manifestă destul de timpuriu.

Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează pres­tigiul justiţiei. Investigaţiile disciplinare sunt făcute de Inspecţia Judiciară, iar sancţiunile care pot fi aplicate de secțiile de disciplină ale CSM pot merge de la avertisment până la înlăturarea din profesie[4].

Implicarea unui magistrat în comiterea unei infracțiuni atrage, de regulă, eliberarea din funcție: în caz de condamnare sau de amâ­narea aplicării pedepsei pentru orice infracțiune, cu excepția celei de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2)‑(4) C.pen. când CSM apreciază că infracțiunea nu aduce atingere pres­ti­giului profesiei; la fel, magistratul este eliberat din funcție chiar în caz de renunțare la urmărirea penală sau de renunțare la aplicarea pedepsei, dacă CSM decide că menținerea în funcție nu este posibilă deoarece fapta comisă aduce atingere prestigiului profesiei.

 

[1] În data de 26 iunie 2008, Plenul CSM a stabilit că funcţia de jude­cător, respectiv procuror este incompatibilă cu cea de investitor la bursă (pct. 33 al ordinii de zi).

[2] Prin Hotărârea nr. 654/2012, Secţia pentru judecători a CSM a decis că un judecător nu poate fi detaşat în Ministerul Justiţiei pentru a fi numit ministru al justiţiei.

[3] Prin Hotărârea nr. 482/2012, Plenul CSM a aprobat Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media, respectiv Manualul pentru purtătorii de cuvânt şi structurile de informare publică şi relaţii cu mass-media. Ghidul a fost modificat şi completat în mod esenţial prin Hotărârea CSM nr. 573/2014.

[4] Jurisprudența disciplinară a secției de judecători, respectiv de procurori din cadrul CSM este disponibilă pe site-ul (http://integritate.ifep.ro/Jurisprudenta.html).

10/02/2017

Judecatorul nu semneaza hotararea. O declaram nula??

Filed under: grefieri,judeecator — Cristi Danilet @ 4:50 PM
Tags: , , , , ,

prostiaA apărut ieri o știre cum că o hotărâre de condamnare a unei persoane ar fi nulă dacă judecătorul nu mai poate semna motivarea hotărârii. Aș vrea să spun din capul locului că este o prostie.

Iată de ce:
– una este soluția, alta este motivarea hotărârii: prima se dă imediat ce se termină procesul (și se consemnează pe scurt într-un document numit „minută”); cealaltă se redactează în termenul recomandat a fi de 30 zile (și se consemnează în documentul numit hotărâre, care este „sentință” pentru prima instanță, respectiv „decizie” pentru instanța de apel);
– MINUTA trebuie semnată obligatoriu (numai) de către toți judecătorii care au participat la proces, conform art. 392 C.pr.pen, Prin urmare, dacă unul dintre ei părăsește magistratura, este internat, dispărut sau decedează între momentul în care a ieșit din sală și momentul în care trebuia să dea soluția, procesul se reia de la ultima fază, judecătorul în cauză fiind înlocuit de un altul;
– după ce este motivată soluția dată deja, HOTĂRÂREA trebuie semnată de aceiași judecători care au dat soluția și de grefier. Uneori, în perioada de timp de la adoptarea soluției până la motivarea și semnarea ei, e posibil ca persoana să părăsească magistratura (demisionează, este dat afară disciplinar sau să pensionează), să se interneze, să dispară sau să decedeze. Într-o astfel de situație, în locul ei va semna președintele de complet sau instanță (pentru judecătorul lipsă), respectiv grefierul-șef (pentru grefierul lipsă) – așa spune art. 406 alin. 4 C.proc.pen
.
Prin urmare, dacă judecătorul nu semnează minuta, procesul se reia cu un nou judecător, altfel soluția este NULĂ. Dacă judecătorul nu poate semna hotărârea redactată, semnează altcineva în locul lui și validitatea soluției NU ESTE AFECTATĂ.