CRISTI DANILEŢ – judecător

02/06/2018

Schimbari radicale în jurisprudenta CCR cu privire la magistrati:  ep.1 – Magistratii detasati

ccrO recentă decizie a CCR răstoarnă o decizie anterioară a CCR cu privire la magistrații detașați. Deruta creată ne face să nu mai știm ce decizie trebuie să se aplice, pentru că toate deciziile CCR sunt obligatorii. Este adevărat că CCR poate să își schimbe propria jurisprudență, însă acest lucru trebuie argumentat. Or, acest lucru nu se întâmplă în cazul analizat. Și nu este prima situație de acest gen care bulversează tot ceea ce știm despre modul de interpretare a normelor juridice.

Ce spune Constituția? Constituția spune clar că un magistrat nu poate ocupa nicio altă funcție, cu o singură excepție – art. 125 alin. (3) din Constituție: „Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”; art. 132 alin. (2) din Constituție: „Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”.

Dar care este situația în fapt? Au fost și sunt magistrați care au ocupat deseori funcția de secretar de stat (adică înlocuitori de drept ai miniștrilor) sau alte funcții de demnitate publică numite: actualul ministru al justiției are un judecător pe post de secretar de stat, iar în cursul vremii această funcție a fost deseori ocupată de procurori; un procuror a fost recent prefect al capitalei; un altul a fost ministrul al tineretului în anii 90; un judecător a fost secretar general al Guvernului cu rang de ministru; un procuror a fost șef de serviciu de informații în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar un altul șeful serviciului omolog în cadrul Ministerului Apărării Naționale; un judecător a fost secretar general adjunct la Ministerul Justiției și un procuror a fost secretar general la același minister; un judecător a fost șeful corpului de control în Ministerul Afacerilor Externe; un altul a fost consilier prezidențial la Administrația Prezidențială; un procuror este în prezent șeful corpului de control al ministrului justiției; un procuror a fost secretar general la Ministerul Afacerilor Externe; un judecător a fost șeful Cancelariei primului ministru, iar un altul a fost secretar de stat la aceasta; un procuror a fost director de penitenciar, iar un altul este membru în Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; un judecător a fost secretar general al Guvernului cu rang de ministru; un judecător a fost consul general șef al Consulatului General al României în Shanghai, un alt judecător este consul la Roma; avem chiar un judecător care este ambasador extraordinar și plenipotențiar în Republica Singapore și un altul care este ambasador în Republica Zimbabwe ce are rang de ministru plenipotențiar și este însărcinat cu afaceri interne pentru Zimbabwe si Malawi .

(Despre faptul că au fost procurori șefi ai unor servicii de informații în condițiile în care magistraților le este interzis din anul 2005 să fie agenți, colaboratori sau informatori ai serviciilor, nu mai vorbesc. Este de-a dreptul hilar să nu ai voie să fii informator la servicii, dar să fii șef al unui serviciu de informații).

Ce a spus inițial CCR? Cum e posibil să avem magistrați în afara instanțelor și parchetelor, deși Constituția spune altceva?! Păi, însăși Curtea Constituțională a decis că acest lucru este posibil. Astfel, prin Decizia nr. 949/2008 CCR a stabilit că prin detașare magistratul nu mai exercită funcția, ci deține doar calitatea, ca urmare nu i s-ar aplica regimul de interdicții și incompatibilități specific magistraților. Cu alte cuvinte, dacă eu sunt judecător și intrând în sala de judecată exercit funcția de judecător, atunci nu mai pot avea în același timp altă funcție; însă dacă eu aș fi detașat la Ministerul Justiției (să fiu ministru al justiției ori secretar de stat) sau la Ministerul Apărării (să fiu director sau șofer al unui director de acolo) eu rămân doar cu a mea calitatea de judecător, însă pentru că nu mai exercit funcția de judecător în sala de judecată, aș putea ocupa acea altă funcție.

Decizia CCR contrazice un principiu de drept care spune că atunci când se interpretează o normă juridică acolo unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu are voie să distingă. Deci dacă Constituția nu face distincție între calitate și exercițiul funcției, nici CCR nu ar fi putut să facă această distincție. Dar este vorba de CCR: ea nu poate greși pentru că ea însăși stabilește ce este greșit. Nimic și nimeni nu o poate contrazice, iar dacă o face e doar teoretic, practic însă decizia CCR nu mai poate fi răsturnată. Astfel, ca orice altăt decizie, și aceasta a devenit obligatorie pentru toată lumea, inclusiv pentru însăși CCR. Dar…

Ce spune acum CCR? La 10 ani după decizia de mai sus, CCR spune altceva prin două decizii, una din ianuarie, cealaltă din aprilie anul acesta. Astfel, Curtea Constituțională a stabilit că magistrații nu pot desfășura activități specifice celei de legiferare sau de organizare și punere în aplicare a legii pe calea a actelor administrative (par. 168 și 170 din Decizia nr. 45/2018). CCR a decis nu numai că magistratul nu poate fi detașat într-o poziție unde nu ar desfășura activități în legătură cu calitatea sa, dar nici nu poate fi ales, numit sau detașat în funcții de demnitate publică pentru că își asumă un rol diferit de cel de înfăptuire a justiției, componenta politică sau administrativă preluată evidențiind, în realitate, o nouă funcție exercitată concomitent cu deținerea calității de judecător/procuror (par. 102 din Decizia nr. 252/2018). Ca urmare, funcția de ministru al justiției este incompatibilă cu cea de judecător/procuror, neputându-se cumula cele două calități (par. 176 din DCC nr. 45/2018). În fine, Curtea a stabilit că cele anterior arătate se aplică şi funcţiilor publice de execuţie sau conducere, altele decât cele de demnitate publică, din cadrul autorităţilor executivă sau legislativă: nu este admis ca, pe calea detaşării, judecătorul sau procurorul să încalce normele constituţionale referitoare la incompatibilităţi, legiuitorului nefiindu-i permisă crearea unor procedee de eludare a unor interdicţii de natură constituţională (parag. 174-175 din DCC nr. 45/2018).

Cum s-au pus în aplicare noile decizii? Nu s-au pus în aplicare, deși ele sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial. Nici cea din ianuarie, nici cea din aprilie. Tot sistemul e șocat. Nimeni nu știe ce să aplice, cum să procedeze și începând de când. Ministrul justiției însuși încă aplică decizia de acum 10 ani – dată de CCR pe când el însuși era judecător constituțional – din moment ce păstrează în Ministerul Justiției magistrați care desfășoară activitate politică (un secretar de stat) sau pur administrativă, fără legătură directă cu serviciul public de înfăptuire a justiţiei (directori sau inspectori). Consulii și ambasadorii noștri magistrați sunt tot la postul lor.

Care e problema cu care ne confruntăm? Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toate persoanele și autoritățile, inclusiv pentru CCR. Poate CCR să nu își respecte propria hotărâre? Nu. Poate CCR să revină asupra propriei jurisprudențe? Da, dar numai dacă explică de ce procedează astfel și să se justifice acest lucru în mod obiectiv, pe schimbări legislative, sociale etc. Ce aplicăm acum, decizia din 2008 sau deciziile din 2018? Nu știu. Deocamdată încă se aplică cea din 2008.

 

12/01/2018

Contestatie la executare. Dec CCR 405/2016 privind abuzul in serviciu. Respingere.

Filed under: jurisprudenta — Cristi Danilet @ 11:55 PM
Tags: ,

Cod ECLI    ECLI:RO:TBCLJ:2017:054.000312

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. 284/242/2017

 

Decizia penală nr.312/2017

Şedinţa publică din data de 08 decembrie 2017

Instanţa compusă din:

Preşedinte : Cristi Danileţ

Grefier: Fabia Pârv

 

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj

reprezentat prin procuror Romana Mihaela Grădinariu

 

Pe rol fiind soluţionarea contestaţiei formulată de contestatoarea PAA, împotriva Sentinţei penale nr. 133/2017, din data de 15.05.2017 2017, pronunţată de Judecătoria Huedin.

La apelul nominal făcut în şedinţa camerei de consiliu se prezintă pentru contestatoarea lipsă PAA, av. PE, în substituirea apărătorului său ales, av. PI, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanţa aduce la cunoştinţa participanţilor faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urma să se pronunţe dacă deciziile Curţii Constituţionale prin care se declară neconstituţional un text de incriminare asupra infracţiunii de abuz în serviciu, au efectele legii penale mai favorabile sau nu, dar cererea de pronunţare a unei hotărâri de dezlegare a acestei chestiuni de drept a fost respinsă ca inadmisibilă.

La întrebarea instanţei, atât reprezentanta Ministerului Public cât şi apărătorul inculpatului arată că nu au cereri sau excepţii prealabile de formulat.

Nefiind alte cereri sau excepţii prealabile de formulat, instanţa apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbatere.

Apărătorul contestatoarei solicită a se dispune admiterea contestaţiei la executare aşa cum a fost formulată. De asemenea, arată că a depus la dosarul cauzei şi concluzii scrise. În opinia sa, fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege și totodată infracţiunea a fost dezincriminată. Arată că, prin Decizia Curţii Constituţionale cu privire la incriminarea abuzului în serviciu s-a operat o dezincriminare şi aceasta poate fi invocată în calea de atac a contestaţiei la executare cu privire la fondul cauzei.

Reprezentanta Ministerului Public solicită a se dispune respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate. Apreciază că, sentinţa pronunţată la fondul cauzei este temeinică, este corectă din punct de vedere juridic şi argumentată. Arată că, în cazul hotărârilor definitive de condamnare pentru o faptă penală singurul remediu care ar putea sta la baza înlăturării  pedepsei ar fi o lege penală mai favorabilă sau o lege de dezincriminare. În speţă însă un asemenea remediu nu s-a produs încă pentru se tot discută în Parlament, singurul for decizional asupra legislaţiei penale, modalitatea în care se va modifica în viitor această infracţiune de abuz în serviciu prin prisma acelei decizii 405/2016 de interpretare a textului legal care se află în prezent în Codul penal.

Ca atare, această decizie de interpretare nu poate avea efecte retroactive, doar o lege expresă de modificare a codului într-un sens favorabil ar putea crea un asemenea efect, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul.

Cauza a rămas în pronunţare.

T R I B U N A L U L

 

Asupra cauzei de față constată existența mai multor aspecte care trebuie lămurite, motiv pentru care se va face o enumerare cronologică a istoricului cauzei și a actelor normative incidente, analizându-se apoi susținerile contestatoarei.

  1. Hotărârea de condamnare:

Petenta a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 20/2014 pronunţată în dosarul 1904/242/2012 al Judecătoriei Huedin, în baza art. 297 alin. 1  NCP cu aplicarea art. 35 lit. 1 NCP, cu aplicarea art. 5 NCP, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu care a fost suspendată condiţionat pe o durată de 2 ani şi 6 luni.

Prin decizia penală nr.582/A/2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în temeiul art.421 pct.2 lit.a CPP a fost admis apelul declarat de către partea civilă SC MARY/DIXI SRL împotriva acestei sentințe pe care a desfiinţat-o în parte, în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatei, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. 

  1. Contestația la executare și sentința pronunțată:

Pe calea contestației la executare formulată în temeiul art. 598 alin 1 lit. d NCPP și a art. 595 alin 1 NCPP, condamnata a solicitat admiterea contestaţiei la executare împotriva hotărârii de condamnare şi pronunţarea unei noi hotărâri, de data aceasta de achitare, în temeiul art. 16 NCPP şi art. 6 NCP. În motivarea cererii contestatoarea a susţinut, două aspecte: pe de o parte că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale care a limitat aplicarea textului de lege privind abuzul în serviciu doar la încălcarea atribuțiilor de serviciu menționate în lege sau ordonanţă a guvernului ori ordonanță de urgență, ceea ce nu este cazul în speță; pe de altă parte, că infracţiunea de abuz în serviciu trebuia să se califice cu forma de vinovăţie a intenţiei care presupune că inculpata a prevăzut rezultatul faptei antisociale şi a urmărit producerea acestuia sau chiar dacă nu a urmărit a acceptat producerea acestuia, însă, la dosarul de fond nu ar exista nici o probă care să dovedească latura subiectivă raportat la infracţiunea de abuz în serviciu și nici măcar  la infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

Prin sentinţa penală nr. 133/15.05.2017 a Judecătoriei Huedin a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de către condamnata PAA cu privire la sentinţa penală nr. 20/19.02.2014 prin care a fost ea a fost condamnată.  Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria a reţinut că temeiurile legale invocat de contestatoare, respectiv art. 598 alin. 1 lit. d şi art. 595 alin. 1 C.pr.pen, nu sunt aplicabile, căci acestea se referă la intervenţia unei legi de dezincriminare după rămânerea definitivă a hotărârii, nu la acte jurisdicţionale în categoria cărora intră Deciziile Curţii Constituţionale. Dincolo de împrejurarea că asimilarea unei decizii de neconstituţionalitate conceptului de lege ar reprezenta o imixtiune nepermisă în ceea ce priveşte separaţia puterilor în stat, se reţine că intervenirea unei decizii de neconstituţionalitate cu putere doar pentru viitor nu poate provoca o rejudecare a cauzei aşa cum se solicită în speţă; pe calea contestaţiei la executare nu pot fi repuse în discuţie aspecte ţinând de vinovăţia făptuitorului sau încadrarea juridică a faptei constatate printr-o hotărâre ce a intrat în puterea lucrului judecat, ci doar incidente ce intervin în legătură cu executarea hotărârii definitive.

  1. Contestaţia adresată Tribunalului

Împotriva acestei hotărâri condamnata PAA a formulat contestaţie, solicitând desfiinţarea ei și admiterea contestaţiei la executare împotriva executării sentinţei penale nr. 20/19.02.2014 a Judecătoriei Huedin, după care să se pronunţe o nouă hotărâre cu privire la acuzațiile îndreptate împotriva sa, conform art. 395-399 C.pr.pen, adică să se constate dezincriminată fapta prev. de art. 297 alin. 1 C.pen. art. 246 C.pen. 1968 pentru care a fost condamnată şi, în consecinţă: să se înlăture pedeapsa de 6 luni închisoare care i-a fost aplicată şi să i se restituie toate sumele de bani, plus dobânda legală, achitate de ea către persoana vătămată cu titlu de daune civile.

  1. Soluția Tribunalului în soluționarea contestației:

Problema de drept care este incidentă în prezenta cauză este dacă, după condamnarea definitivă a unei persoane pentru comiterea unei infracțiuni intervine o decizie a Curții Constituționale prin care textului de lege incident i se dă o interpretare care restrânge fapta ca delict penal sau chiar este găsit neconstituțional, se poate repune în discuție întreaga cauză pentru a se pronunța o nouă soluție.

Răspunsul este negativ, așa cum în mod corect a stabilit prima instanță, astfel că se va respinge ca nefondată contestaţia, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b) rap. la art. 595 alin. (1) și art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. pentru următoarele considerente:

4.1. Decizia CCR nr. 405/2016 este una de interpretarea a dispoziţiilor cuprinse în art. 297 C.pen. care incriminează abuzul în serviciu: deşi textul de lege din Cod lasă să se înţeleagă că ar fi vorba de exercitarea funcţiei prin încălcarea oricărei dispoziţii legale, regulamentare sau contractuale, Curtea Constituţională a interpretat această normă în sensul că ea se referă doar la încălcarea legislaţiei primare, adică a legii emise de Parlament, respectiv a Ordonanţelor şi Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului.

4.2. D-na PAA a fost condamnată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Hotărârea de condamnare a d-nei PAA era definitivă la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei CCR nr. 405/2016, dată de la care aceasta a devenit obligatorie. Ea a susținut că i s-ar putea aplica această decizie în mod retroactiv și a invocat ca argument jurisprudențial decizia nr. 110/A din 4.04.2017 a ICCJ dată într-un caz pe care l-a soluționat în mod definitiv.

Verificând această decizie, Tribunalul constantă că instanța supremă susține două aspecte. Primul aspect: decizia CCR prin care norma de incriminare este declarată neconstituțională ar avea același efect cu o lege de dezincriminare (fapta incriminând abuzul de încredere fiind parțial dezincriminată) și, ca urmare, ea ar putea fi invocată de oricine, chiar din oficiu și oricând. Al doilea aspect: pe calea contestației la executare reglementată de art. 598 C.prc.pen nu se poate modifica o hotărâre aducându-se atingere autorității de lucru judecat ce ține de incriminare, ci se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nicidecum legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărăra se face executarea. Ca urmare, conchide instanța supremă, incidența deciziei CCR nr. 405/20006 poate fi invocată în temeiul art. 595 C.proc.pen.

Cât privește temeiul legal ce se poate invoca în speță, cele stabilite de instanța supremă sunt împărtășite de Tribunal. Astfel,  se constată că petenta condamnată și-a întemeiat contestația la executare atât pe art. 595 alin. (1) C.pr.pen, cât și pe  art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen.  Însă contestaţia la executare reglementată în art. 598 C.pr.pen. are ca obiect regimul de executare a unei hotărâri penale. Deci, această cale nu poate constitui un remediu procedural care să vizeze aplicarea retroactivă a unui tratament penal mai favorabil. Practic, ceea ce urmăreşte contestatoarea prin prezenta cerere este restrângerea ilicitului penal, ceea ce ar presupune efectuarea de către instanţa de executare a unei noi evaluări a situaţiei de fapt sub două aspecte: pe de o parte prin rediscutarea încadrării juridice urmare a publicării deciziei CCR, pe de altă parte prin rediscutarea formei de vinovăție a faptei imputate. Or, acest lucru nu ar putea avea loc pe calea contestaţiei la executare, ci numai pe calea revizuirii în condiţiile art. 453 C.pr.pen. –  dar Tribunalul constată că această cale este închisă pentru contestatoare ca urmare a apariţiei Deciziei CCR nr. 126/2016.

Cât privește chestiunea asimilării deciziei CCR 405/2016 cu o lege de dezincriminare, cele decise de instanța supremă nu pot fi însușite de Tribunal, care se va distanța de această interpretare dată de ICCJ într-o speță izolată, pentru motivele care vor fi expuse mai jos.

4.3.  Decizia nr. 405/2016 a CCR este una de interpretare pe viitor a textului de lege contestat, nu de eliminare a infracțiunii din Codul penal. Infracțiunea este în continuare în codul penal, având același conținut legal ca înainte de pronunțarea deciziei CCR. Prin urmare, nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii legale supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al dispoziției respective, așa cum statuează paragraful nr. 57 din Decizia 265/2014 a CCR.

Tribunalul constată că, într-adevăr, doar autoritatea care incriminează (stabileşte că o faptă este infracţiune) poate să dezincrimineze (să elimine fapta din rândul infracţiunilor), și acestea numai prin lege. Or, art. 595 alin. 1 C.pr.pen. se referă în mod expres la „legea penală nouă mai favorabilă”. Tribunalul constată însă că CCR nu emite legi, ci adoptă acte jurisdicţionale care fac parte din ordinea normativă, nu acte normative de reglementare primară. Deci, cele două tipuri de acte nu sunt echivalente cu privire la momentul şi consecinţele juridice ale aplicării lor. De aceea, regula comună a aplicării lor pentru viitor, cunoaşte o excepţie care este de strictă interpretare şi care vizează – conform voinței exprese a legiuitorului constituant – strict legea penală mai favorabilă, nu şi decizia Curţii Constituţionale.

4.4. De altfel, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţie, deciziile CCR produc efecte doar pentru viitor. Aceasta înseamnă că, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, o decizie CCR se va aplica în două categorii de cauze:

  1. mai întâi, în cauza în care a fost invocată – astfel statuează chiar CCR în paragraful 30 al Deciziei nr. 866/2015 potrivit căruia constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege (şi, pentru identitate de raţiune, Tribunalul consideră că aceasta se aplică şi deciziilor interpretative) ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia;
  2. apoi, ea se va aplica în cauzele aflate pe rol: astfel se statuează la punctul 4 din Decizia CCR nr. 319/2012, potrivit căruia instanţele judecătoreşti vor aplica deciziile Curţii Constituţionale numai în cauzele pendinte, la momentul publicării acestora, cauze în care dispoziţiile vizate de Curte sunt aplicabile. 

4.5. Rezultă, din cele expuse mai sus, că decizia CCR nr. 405/2016 nu poate produce efecte şi în cauzele soluţionate definitiv la data publicării în care nu s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

De altfel, însăşi CCR a stabilit prin cele menţionate în paragrafele 33-34 ale Deciziei nr. 126/2016, că posibilitatea de a beneficia de efectele unei decizii de admitere (şi, pentru identitate de raţiune, Tribunalul consideră că se aplică şi deciziilor interpretative) este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat controlul de constituţionalitate anterior momentului publicării deciziei, adică pentru două categorii de persoane:

– mai întâi, autorului excepţiei de neconstituţionalitate în cauza în care a fost admisă excepţia;

– apoi, autorilor aceleiaşi excepţii invocate anterior publicării deciziei curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv.

Tribunalul constată așadar că însăși CCR a decis că deciziile sale nu se aplică în cazul unei facta praeterita, adică atunci când cauza este definitiv soluţionată. Aceasta pentru că din momentul demarării procesului şi până la data soluţionării definitive a cauzei norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv soarta litigiului. Incidenţa deciziei Curţii Constituţionale într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii. Așadar, dacă decizia Curţii Constituţionale ar produce efecte retroactive s-ar încălca într-un mod nepermis autoritatea de lucru judecat, ceea ce ar afecta principiul securităţii raporturilor juridice – element fundamental al supremaţiei dreptului.

4.6. Nimic nu opreşte legiuitorul să modifice conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, fără a exista vreo obligație în acest sens sub aspectul termenului în care aceasta ar trebui făcută sau conținutului textului cum ar trebui modificat.

În situaţia în care Parlamentul ar elimina din Codul penal aceste infracţiuni, sau ar sancţiona mai uşor aceste infracţiuni, sau ar limita răspunderea penală doar la anumite încălcări ale legii (evident, cu respectarea deciziilor CCR nr. 405/2016 şi mai nou apărutei decizii nr. 392/2017), noile dispoziţii ar reprezenta o lege mai favorabilă. Numai atunci ele ar produce efecte retroactive, impunând reanalizarea situaţiei persoanelor condamnate definitiv pentru abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, pe temeiul legal al art. 595 alin. 1 C.pr.pen.

Sub nicio formă pe calea contestaţiei la executare sau a aplicării legii mai favorabile nu poate fi sancţionată pasivitatea legiuitorului care nu a modificat încă dispozițiile art. 297 C.pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b) rap. la art. 595 alin. (1) și art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. respinge ca nefondată contestaţia formulată de condamnata PAA, împotriva sentinței penale nr. 133 din 15.05.2017 a Judecătoriei Huedin.

Potrivit art.275 alin. 2 C.pr.pen. contestatoarea va suporta cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în suma de 300 lei.

Definitivă.

 Pronunţată în ședința publică din data de 8.12.2017.

 

                Preşedinte,                                                                                Grefier,

             Cristi Danileţ                                                                            Pârv Fabia

 

Red. 4 ex./C.D./D.M.

04.01.2018

Jud.fond: Ceucă Sofia Otilia

 

16/12/2015

Zi istorică pentru justiţie: s-a lansat portalul ROLII

Filed under: 0. NOUTATI,jurisprudenta — Cristi Danilet @ 11:17 PM
Tags:

roliiData de 16 decembrie 2015 este una istorică: s-a lansat Portalul de Jurisprudenţă Românească gestionat de Institutul Român pentru Informaţii Juridice.

De acum veţi găsi pe internet, gratuit, la adresa www.rolii.ro un număr de 2,2 mil. de hotărâri judecătoreşti datând din anii 2013-2015. În lunile următoare se vor publica până la 20 mil. hotărâri din anul 2007 la zi.

Prin intermediul acestei platforme cei interesaţi vor putea identifica practica unei anumite instanţe într-o anumită materie. Ceea ce, sperăm, va avea ca rezultate: responsabilizarea judecătorilor cu privire la conţinutul şi argumentarea hotărârilor, respectiv cristalizarea unei practici judiciare unitare până la formarea unei adevărate jurisprudenţe.

ROLII este o fundaţie unde CSM este membru fondator şi care s-a creat la iniţiativa fostului judecător Adrian Neacşu, autorul proiectului Jurindex.

22/08/2015

Alcoolismul si carnagiul de pe soselele din Romania: sanctionare insuficienta

Filed under: jurisprudenta,legislatie,noile coduri,statistica — Cristi Danilet @ 11:56 PM
Tags: , , , ,

no-drink-drive-iso-sign-is-1095Preambul: În aceste zile asistăm la reluarea dezbaterilor cu privire la modul de sancţionare a infracţiunilor comise în trafic. Din păcate, urmare a agresării unor poliţişti în trafic de către şoferi care consumaseră băuturi alcoolice înainte să se urce la volan (Bucureşti, Mamaia). Încă din anul 2010 UE a alcătuit un Plan de reducere la jumătate a numărului deceselor rutiere până în anul 2020. În martie 2015 Comisia Europeană chiar a publicat date statistice cu privire la decesele în urma unor accidente de circulaţie, ce au avut loc din diverse cauze: raportat la numărul locuitorilor din fiecare stat membru al Uniunii, în ultimii şapte ani România a ocupat a ocupat locul trei (în 2008 şi 2011), locul doi (în 2009, 2010, 2014) şi locul întăi (în 2012 şi 2013). 

Fenomenul infracţional: Infracţiunile la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice lucru sunt extrem de periculoase: uneori şoferii sunt prinşi în trafic mai înainte de a avea vreun eveniment rutier; altădată aceste infracţiuni au drept urmare pagube materiale, răniţi şi morţi. Dacă daunele materiale sunt acoperite prin despăgubiri băneşti relativ uşor de probat, pentru daune morale – aşa cum am mai arătat –  justiţia nu are tarife sau standarde, practica instanţelor fiind extrem de variată cu privire la compensarea suferinţei.

Consiliul Superior al Magistraturii în care deţin calitatea de membru este instituţia care adună toate datele statistice despre cauzele aflate pe rolul instanţelor. Analizând datele la care am avut acces (ataşate la sfârşitul postării), am ajuns la următoarele concluzii:

  1. Infracţiunile la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice reprezintă categoria de cauze cea mai numeroasă aflată pe rolul instanţelor din România. Este vorba de: conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, a unui autovehicul neînmatriculat, a unui autovehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi sustragerea de la recoltarea probelor biologice.
  2. Dintre acestea, 70% sunt cauzele ce privesc conducerea pe drumurile publice cu alcoolemie. În România sunt 6 milioane de şoferi, ceea ce înseamnă că la fiecare o mie de şoferi 2.5 sunt prinşi conducând băuţi peste limita minimă penală.
  3. În ultimii ani s-a înregistrat o creştere a dosarelor de acest gen aflate pe rolul instanţelor. Iată mai jos statistica din ultimii patru ani anteriori intrării în vigoare a Noului Cod Penal (1 februarie 2014):

Număr dosare înregistrate la Judecătorii:

Obiectul cauzelor 2010 2011 2012 2013
 Accidente mortale de circulaţie 826 901 920 921
Infr. contra sig. circulaţ pe dr. publice (OUG195/2002), din care:

– conducerea cu imbibatie alcool

– parasirea locului accidentului

– conducere fara permis

13.241

8.683

169

3.552

14.064

9.688

200

4.001

14.040

9.530

279

3.583

15.491

11.141

279

3.984

Tratamentul sancţionator: Ne-am fi aşteptat ca, având în vedere creşterea fenomenului infracţional în acest domeniu, să avem efect în mediul judiciar – creşterea cuantumului pedepselor aplicate de judecători şi aplicarea cât mai rar a suspendării executării, şi un efect în domeniul legal – înăsprirea pedepselor prevăzute în codul penal.  Dar lucrurile nu au stat aşa:

  1. Iată mai jos reacţia instanţelor de judecată la evoluţia infracţiunilor la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice:
Anul Nr. cauze Pedepse aplicate

 

amendă                închisoare

Pedepse cu închisoarea sau amenda cu suspendarea executării

    număr                 procente

2010 11.925     96                                   1.286     10.485         adică          88%
2011 13.683    473                                  1.724     11.469         adică            84%
2012 12.832    303                                  1.569     10.943        adică            85%
2013 13.015    267                                  1.601     11.144         adică            86%

        2. Iată şi reacţia legiuitorului. Am analizat, prin comparaţie, tratamentul penal al acestor infracţiuni înainte şi după intrarea în vigoare a Noului Cod Penal:

Infracţiune OUG nr. 105/2002 Noul Cod penal 2014
Conducerea unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge închisoare 1-5 ani închisoare 1-5 ani sau amendă 1.800-150.000 lei
Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice închisoare 2-7 ani închisoare 1-5 ani
Circulare cu autovehicul  neînmatriculat închisoare 1-3 ani închisoare 1-3 ani sau amendă 1.800-150.000 lei
Conducere fără permis de conducere fără permis închisoare 1-5 ani închisoare 1-5 ani
Părăsirea locului accidentului închisoare 2-7 ani închisoare 2-7 ani

Interpretarea datelor: Cifrele de mai sus de spun că reacţia organelor statului nu este una potrivită:

  1. Deşi în România numărul de infracţiuni privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice creşte de la an la an, în cazul unora legiuitorul a optat în noul cod penal pentru o sancţionare mai uşoară.
  2. Din păcate nici instanţele nu au o reacţie adecvată: majoritatea judecătorilor se limitează la a aplica o sancţiune în fiecare cauză concretă, fără să realizeze că ei au un rol social în combaterea fenomenului infracţional; practic, instanţele se limitează la represiune, uitând că au un rol şi în prevenţia generală. Am motive să cred că statistica din anii trecuţi se va păstra.
  3. Dar chiar şi cu privire la represiune, statistica din anii 2010-2013 arată că, indiferent de fluctuaţia numărului de infracţiuni, şansele de a primi de la judecător o pedeapsă cu suspendarea executării a fost de 8.5 din 10. Practic, aproape toţi infractorii primari (aflaţi la primul contact cu legea penală) au primit o pedeapsă cu suspendarea deşi această măsură nu a fost şi nu este o obligaţie pentru judecător. Nu am motive să cred că pe anii următori practica va fi alta, căci şi pe noul cod, cine ia cel mult 3 ani închisoare va beneficia de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
  4. Pentru cei care ajung în penitenciar, extrem de rar după cum am arătat, liberarea condiţionată rămâne, evident, aplicabilă: după executarea a două treimi vor fi puşi în libertate.
  5. Mai mult, potrivit noii legislaţii, pentru toate aceste infracţiuni e posibil ca procurorul să renunţe la urmărirea penală stabilind că fapta nu prezintă interes public de a fi cercetată. De aceea cred că numărul cauzelor care în următorii ani vor ajunge la instanţe se va diminua (deja statistica pe anul 2014 ne arată acest lucru).

Soluţii: Având în vedere creşterea numărului de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, probabil că se impune o înăsprire a sancţiunilor legale: eliminarea posibilităţii de a fi aplicată amenda penală ci doar închisoarea, ridicarea minimului special al pedepselor, eliminarea posibilităţii de a se renunţa la urmărirea penală, eliminarea dreptului la liberare condiţionată, includerea printre infracţiuni a faptei de a conduce cu 50 km/h peste limita maximă admisă etc.

Cu toate acestea, cred că şi pe actuala legislaţie organele judiciare ar putea avea o mare contribuţie la combaterea acestui fenomen prin înăsprirea reacţiilor şi tratamentului sancţionator:

  1. Procurorii ar trebui să aplice instituţia renunţării la urmărirea penală doar în mod excepţional. Infracţiunile la regimul circulaţiei rutiere sunt infracţiuni de pericol, iar când sunt soldate şi cu eveniment rutier, personal nu văd cum ar putea fi justificată renunţarea. O soluţie de renunţare la urmărirea penală pentru alcoolemie de peste 1 la mie, cum înţeleg că se face în unele judeţe, este inacceptabil!
  2. Judecătorii ar trebui să aplice sancţiuni ferme, amenda să fie aplicată doar în mod excepţional, iar suspendarea executării cu maximă precauţie şi numai motivat.
  3. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a mai conduce pe un anumit număr de ani nu e obligatorie. Oricum, eu nu ştiu să se aplice în practică, judecătorii considerând că urmările administrative din legea circulaţiei ar fi de ajuns. Ei bine, nu e aşa: ridicarea permisului pe o anumită perioadă sau posibilitatea de a da din nou examen pentru a obţine permisul anulat sunt insuficiente deseori.
  4. Nu ştiu de ce nimeni nu şi-a pus problema confiscării autoturismului: legea permite în prezent ca bunul făptuitorului care a fost folosit la comiterea infracţiunii să fie confiscat. E adevărat, raportat la Decizia CCR nr. 661/2007, ar putea fi destul de greu, dar nu cred că imposibil, de motivat o asemenea măsură. De altfel, îmi amintesc că acum doi ani premierul anunţa public că ar dori modificări legislative care să permită confiscarea autoturismului pentru comiterea unor contravenţii la regimul circulaţiei rutiere. Demersul nu a mai fost făcut, dar dacă pentru contravenţii ne gândeam la confiscare, cu atât mai mult raţiunile se menţin în caz de comitere a infracţiunilor în această materie.
  5. Poliţiştii trebuie să îşi intensifice acţiunile în trafic. Cu toţii ştim că cel prins în trafic băut nu este pentru prima dată în acea stare. El reprezintă un pericol pentru toţi cetăţenii oneşti. În plus, pe unii dintre cei condamnaţi cu suspendare îi regăsim pe şosele conducând fără permis.
  6. Fiecare poliţist aflat în trafic să fie dotat cu mini-cameră video. Sistemul i-ar ajuta să probeze eventualele insulte sau chiar ultraj comise împotriva lor şi i-ar proteja de acuzaţiile de abuz în serviciu sau luare de mită.
  7. Procurorii nu trebuie să se sfiască în a propune arestarea preventivă a şoferilor băuţi care comit accidente soldate cu victime omeneşti sau care fug de la locul accidentului.
  8. Judecătorii trebuie să aplice sancţiuni ferme pentru ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă care sunt comise ca urmare a unei infracţiuni la legea circulaţiei. După părerea mea, pentru cel care se urcă băut la volan sau conduce cu mult peste limita legală a vitezei şi accidentează o persoană în aceste condiţii nici nu ar mai trebui să se pună problema comiterii vreunei infracţiuni contra persoanei din culpă, ci cu intenţie indirectă.

Pentru cei care au nevoie, le pun la dispoziţie statistica utilizată: Nr.cauze 2010-2015 şi Pedepse 2010 – 2013

07/08/2015

Ce e mai scump: omul sau animalul?

Filed under: educatie,jurisprudenta,statistica — Cristi Danilet @ 2:20 PM

om-ursCircula zilele trecute o ştire cu diminuarea de către o instanţă italiană cu 30% a despăgubirilor cerute la un caz de accident de circulaţie pentru faptul că cel ucis era român şi la noi costul de trai ar fi mai scăzut.

Mi-am amintit cu această ocazie de un interviu al meu de acum doi ani în care arătam că nici judecătorii din România nu au nişte standarde fixe cu privire la despăgubirile pe care trebuie să le acorde în caz de deces a unei persoane, nici măcar ca urmare a unui accident de circulaţie. Menţionam atunci că Fondul de protecţie a victimelor străzii a alcătuit în anul 2012 un studiu potrivit căruia în practica din Romania anilor 2008-2010, sumele de bani în caz de deces acordate părinţilor celui decedat reprezentau echivalentul a 53 salarii medii pe economie, apoi în ordine soţilor supravietuitori 37 salarii, copiilor minori 36 salarii, celor majori 26 salarii şi fraţilor/surorilor 21 salarii.

Nu ştiu care este practica actuală a instanţelor. Dar cred că e bine să se ştie că avem standarde pentru animale. Astfel, potrivit anexelor 1 şi 2 ale Legii nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic omorârea unui urs te costă 40.000 euro (adică 100 salarii medii pe economie), a unui elan 20.000 euro (50 salarii medii), a unei capre negre 16.000 euro (40 salarii medii), a unui cerb 12.000 euro (30 salarii medii).

Nu ne rămâne decât să comparăm nivelul despăgubirii acordate în caz de provocare a decesuluui unui om (şi încă din culpă, nu mai socot ce ar înseamna să fie omor cu intenţie) şi a celei acordate în caz de omorâre a unui animal…

27/09/2012

Publicare fotografii fara drept: jurisprudenta canadiana

Filed under: dr.omului,jurisprudenta — Cristi Danilet @ 2:21 PM

Cred ca e util sa stim jurisprudenta tarilor ale caror legislatii au fost sursa de inspiratie pentru Noul Cod Civil. Codul civil din Quebec a fost una dintre aceste surse. Iata mai jos o speta interesanta pentru aplicarea art. 70-77 NCC.

O revistă artistică publică o fotografie a unei persoane aflate pe scara exterioară a unei clădiri, fotografie care nu are un conţinut defăimător, dar a fost făcută şi distribuită fără acceptul persoanei fotografiate. Instanta a reţinut o atingere adusă vieţii private, astfel că fotograful în solidar cu editorul au fost obligaţi la plata de daune morale. Pe larg, a se vedea hotărârea din 15 august 1996 a Curţii de Apel a Provinciei Quebec, dosar 500-09-000567-917 (traducere in lb.ro AICI). 

Motivarea face o trimitere atât la literatura de specialitate din Franţa şi Quebec, cât şi la jurisprundenţa şi evoluţia acesteia din cele două legislaţii. Am reţinut următoarele:

– dreptul la viaţa privată include dreptul la imagine, dreptul la intimitate, dreptul la inviolabilitatea domiciliului, dreptul la confidenţialitatea comunicaţiilor şi a corespondenţei, dreptul la utilizarea numelui propriu, etc.

– dreptul la viaţă privată include dreptul la anonimat, la intimitate, la linişte. Această linişte, îmbracă multiple aspecte concret diferite: de a rămâne necunoscut; de a nu fi spionat, urmărit, solicitat, interogat, descris; de a nu auzi pronunţat numele său în public; de a nu-şi vedea divulgată biografia sau genealogia, situaţia averii sau a datoriilor proprii; de a nu fi obligat să dea seamă pentru actele din viaţa sa cotidiană, etc.

– dezvăluirea de către un post TV a adresei de domiciliu şi a numărului de telefon al unei persoanei atinge viaţa privată.

– prezenţa într-un loc public nu ar implica un consimţământ implicit pentru înregistrarea de imagini şi utilizarea acestora. Acesta ar putea însă să fie dedus din circumstanţe sau să cedeze în faţa necesităţii recunoaşterii unui drept public la informare. Fotografierea unei persoane prezente într-un loc public unde participa la o activitate sportivă nu ating viaţa privată.

– simpla prezenţă într-un loc public nu aboleşte dreptul unei persoane la anonimat, cu condiţia ca aceasta să nu fie angajată în viaţa publică, prin activităţile sale artistice, culturale, profesionale, politice, etc.

– se aduce atingere vieţii private în cazul în care o persoană îşi dă consimţământul să fie fotografiată pentru un anumit scop, dar ulterior fotografia este utilizată (şi) în alte scopuri

–  conceptul de viaţă privată ar proteja viaţa personală şi familială. Protecţia onoarei sau a reputaţiei ar apăra persoanele contra susţinerilor calomniatoare legate de toate activităţile lor private şi publice. Astfel se poate aduce atingere viaţii private a unui individ, fără însă a-i compromite şi onoarea

–  în intimitatea vieţii private, persoana reprezentată se poate opune atât realizării cât şi difuzării fotografiei. Această sferă zisă privată se extinde dincolo de cadrul vieţii strict private sau familiale. Chiar şi prezenţa în stradă, într-o piaţă sau un loc public, nu autorizează realizarea oricărei fotografii şi nici, mai ales, utilizarea ei fără consimţământul subiectului reprezentat. Fotografia unei persoane particulare, care se află prezentă ca element al ansamblului unei scene în faţa unui monument, într-o manifestaţie, cu ocazia unui incident pe un drum public, poate fi publicată în mod legitim. Individul nu constituie atunci obiectul realizării fotografiei. El apare acolo oarecum ca accesoriu, ca parte a acestei scene.

 – interesul general pentru informaţie justifică şi publicarea de fotografii ale unor persoane angajate în viaţa publică, cum sunt oamenii politici, artiştii, unele categorii de oameni de afaceri, etc., sub rezerva dreptului lor la o protecţie contra denaturării sau alterării imaginii lor sau contra unor publicaţii care ar aduce atingere unor interese patrimoniale, edificate pe o imagine sau pe un nume.

– simpla luare a unei imagini într-un loc privat, chiar fără difuzare sau publicare ulterioară, rămâne considerată ca o adevărată atingere adusă anonimatului şi intimităţii vieţii private.

– Fiecare individ are dreptul la protecţia vieţii sale private, şi imaginea sa făcând parte din aceasta, nu este deci necesar să existe o pierdere a reputaţiei sau o atingerea a onoarei pentru a se susţine recunoaşterea şi sancţionarea acestui drept.

– Culpa, aşa cum o admit aproape unanim doctrina şi jurisprudenţa din Franţa şi din Québec, constă fie în captarea imaginii în sine, fie în difuzarea acesteia, când aceste acte nu sunt autorizate de persoana însăşi sau justificate de una dintre excepţiile clasice mai ales de prezenţa în anumite cazuri într-un loc public; rolul de personaj public; satisfacerea dreptului la informare sau la istorie; prioritatea ordinii publice.

– O fotografie, lipsită de caracter scandalos sau imoral, care reprezintă doi tineri mergând unul lângă altul pe un drum public într-o atitudine de persoane corecte şi care nu revelează nici o intimitate anume, ilustrând într-o revistă serioasă un subiect de interes general şi însoţită de o legendă care nu are nimic jignitor, nu constituie mai puţin o atingere a respectului vieţii private a persoanelor interesate care au dreptul de a pretinde respectarea anonimatului lor, acest drept trebuind să prevaleze asupra exigenţei informării publicului.

– Simpla luare a fotografiei într-o stradă nu ar constitui o atingere a intimităţii vieţii private a intimatei, care nu ar mai putea atunci susţine încălcarea acestei zone de intimitate, fiindcă ea ieşise din ea. Rămâne atingerea adusă anonimatului. Actul fotografului nu ar avea nici un efect în absenţa unei difuzări sau a unei publicări. În aceste circumstanţe, pentru a se realiza, încălcarea legii presupune o formă de difuzare. Dacă aceasta are loc, atingerea survine şi comportă încălcarea drepturilor garantate de lege, dacă nu este justificată de un alt interes legitim, cum este dreptul la informare.

13/05/2011

2% pentru Jurindex

Filed under: jurisprudenta — Cristi Danilet @ 11:17 AM

Pana la 16 mai 2011 se depune declaratia de venit (declaratia 200) pentru anul 2010.   Totodata puteti sa redirectionati 2% din impozitul pe venit catre un ONG (formularul 200 pentru cei care l-au completat sau  formularul 230 pentru cei care nu completeaza formularul 200).

Eu sugerez ca in acest an doritorii sa isi manifeste vointa pentru proiectul JURINDEX. Datele sunt urmatoarele: cont Societatea de Stiinte Juridice special pt. Jurindex este RO11 WBAN 2511 0000 6750 0162, deschis la Intesa SanPaoloBank, Agentia Traian Bucuresti, cod identitate fiscala 25747762.

Eu voi da 2% pentru JURINDEX, un proiect in care cred.

10/05/2010

Scaderea pensiilor e ilegala

Filed under: jurisprudenta — Cristi Danilet @ 7:40 PM

Criza din Romania nu e nici noua, nici unica. Provocarea noastra, a romanilor, nu e sa gasim probleme, ci solutii la acestea.

Acum, tot felul de specialisti si experti isi exprima parerile in legatura cu iesirea tarii din criza. Interesant, profesorii de drept nu sunt consultati, judecatorii nu sunt intrebati, Curtea Constitutionala nu este chestionata. Intai se vor adopta tot felul de solutii, apoi se  va asteapta sa se vada ce va decide justitia in procesele care, inevitabil vor aparea.

Se pare ca degeaba unii dintre noi invoca teoria dreptului castigat, neretroactivitatea legii etc. Decidentii politici iau mai departe masuri riscante. Pentru incapacitatea administrativa trebuie sa plateasca o tara intreaga. In fine, e treba lor dar e problema noastra si ceea ce vreau eu e doar sa atrag atentia asupra unor posibile consecinte.

Revin asadar la problema pensiilor: in Letonia Curtea Constitutionala a infirmat legalitatea masurilor de scadere a pensiilor ca masura de austeritate, argumentand ca se incalca dreptul la securitate sociala si principiul suprematiei legii.

Eu spun ca ar trebui sa reflectam la jurisprudenta din Europa inainte sa aruncam tara in haos.

04/12/2009

Interpretarea unitara a legii

Filed under: jurisprudenta — Cristi Danilet @ 2:28 PM

Legea este unica. Prin urmare si interpretarea trebuie sa fie unica, astfel ca in cazuri similare se vor obtine solutii identice. Interpretarea legii poate fi facuta oficial, de catre emitentul actului normativ sau cazuistic, de catre instanta de judecata.

Dar in categoria interpretarilor facute de organul judiciar intra si deciziile curtii supreme de interpretare cu caracter general a anumitor norme de drept. In prezent, aceasta se obtine prin intermediul Deciziilor date ca urmare a admiterii Recursurilor in Interesul Legii; in trecut, ele se numeau Decizii de Indrumare. Astfel de decizii se pronunta de instanta suprema in sectii reunite, respectiv plen.

Am adunat in doua colectii deciziile pronuntate de-a lungul timpului in materie civila, respectiv in materie penala. Ceea ce este in plus fata de lucrarile publicate care cuprind astfel de decizii este indexarea acestora (ceea ce usureaza cautarea dupa materii si obiecte), adaugarea unor decizii de indrumare referitoare la legislatie abrogata (dar care sunt aplicabile pentru legislatia actuala ce a preluat foste reglementari), caracterul gratuit al colectiei (care poate fi distribuita in mod liber, fara insa a se face comert cu ea) si, desigur, publicarea la zi a tuturor RIL-urilor ICCJ (si posibilitatea actualizarii permanente a colectiei).  Sper sa fie de folos!

Decizii ICCJ, civil, 01.12.2009: cuprinde Deciziile de indrumare ale Plenului Tribunalului Suprem si deciziile de admitere a recursurilor in interesul legii pronuntate de ICCJ in perioada 1953-2009;

Decizii ICCJ, penal, 1.12.2009: cuprinde Deciziile de indrumare ale Plenului Tribunalului Suprem si deciziile de admitere a recursurilor in interesul legii pronuntate de ICCJ in perioada 1969-2009.