Preot: „E momentul sa afurisim, anatemizam, excomunicam”

Preot, profesor la Facultatea de Teologie, recomandă afurisenia și excomunicarea pentru cei care nu au votat la Referendum. 

Cosmin Santi este  cadru didactic al Facultății de Teologie, din cadrul Universității Valahia Târgoviște, și preot paroh al comunității de la Viforâta.

 

 

 

 

În timpul campaniei pentru revizuirea Constituției ni s-a spus ba că e vorba de securizarea definiției căsătoriei (formulare de-a dreptul ciudată, care nu are legătură cu tehnica legislativă), ba că e vorba de protejarea familiei tradiționale (expresie inexistentă în sociologie), de apărarea copiilor față de homosexuali (îndemn homofob) sau chiar de viitorul națiunii române pus în pericol de Occidentul decadent (discurs antieuropean). Ipocrizia nu a putut să ascundă faptul că modificarea „profilactică” a Constituției ar fi fost îndreptată strict împotriva unor semeni de ai noștri, care efectiv au fost damnați timp de trei ani de zile doar pentru că unora li s-ar fi părut că ei ar fi altfel. Cei care am îndrăznit să avem altă opinie am  fost acuzați că suntem păcătoși, ni s-a refuzat sfânta împărășanie și ni s-a promis Iadul în viața de apoi.

Acum, iată că apare o față de creștinismului care a dospit mult timp în spatele mașinilor de lux, catedralei neamului, păcatelor sexuale și mândriei ce caracterizează o parte a clerului. Ieri ne-au exclus din rândul creștinilor, declarând cu tupeu că numai ei, cei 4 milioane care au votat, ar fi astfel. Azi ni se promite răzbunare.

 Eu cred că Biserica (ortodoxă, catolică, neoprotestantă) este într-o mare, mare criză, devoalată în România de acest referendum stupid și inutil, care a dus la irosirea a 35 de milioane de euro: Biserica se amestecă în Stat (lucru interzis de principiul secularizării care caracterizează societatea modernă din ultimii 250 de ani), o parte a clerului instigă lumea la ură (aspect ce contravine învățăturilor din Noul Testament), o altă parte a dezinformat cras în timpul campaniei și al referendumului (făcându-ne să ne punem întrebări legitime cu privire la adevăratele interese urmărite), iar acum ni se promite reactivarea practicilor medievale (ceea ce aruncă în derizoriu ultimele secole de civilizație). Totul pare menit mai degrabă a ține populația credincioasă într-o frică continuă: nu față de Dumnezeu, ci față de om.

Or, acolo unde este frică, nu este libertate. Iar credința trebuie să fie despre iubire, nu despre ură. Păcatele preoților și pastorilor relevate mai sus nu pot fi trecute cu vederea. Ei au o datorie, de a sluji spre binele poporului pe care îl păstoresc. Nicidecum să întoarcă omul împotriva omului.

 

Un referendum inutil: am învins, dar nu am castigat

La capătul unei campanii care a durat, de facto, trei ani, s-a terminat referendumul care va rămâne în istorie drept „referendumul pentru familia tradițională”. Și totuși, cineva a încercat să încurce, în mod voit, referendumurile pentru a obține voturi: acesta nu a fost un referendum pentru a aproba sau nu căsătoriile între gay, deși toată campania a fost numai despre asta. Pentru ce a fost? Și acum îmi este neclar.

În situația în care ar fi participat la referendum minimum 30% din cei aflați pe liste, întreaga procedură ar fi fost validă și s-ar fi numărat DA-urile, NU-urile și NULE-le. Dacă ar fi fost mai multe DA-uri, s-ar fi revizuit Constituția, dar rezultatul ar fi fost INUTIL din punct de vedere juridic: căsătoria ar fi fost un drept rezervat doar persoanelor de sexe opuse. Dacă ar fi fost mai multe NU-uri, Constituția ar fi rămas la fel: adică s-ar fi permis doar căsătoria între persoane de sex opus. Însă oamenii nu s-au dus la referendum într-un număr suficient, astfel că voturile date nu mai au nicio importanță; referendumul nu va fi validat, deci s-a organizat DEGEABA. De fapt, nu degeaba: a costat statul român 35,1 milioane de euro.

Și totuși, prin votul de la referendum românii au spus că noi ne iubim semenii, chiar dacă sunt de altă orientare sexuală. Deci nu suntem atât de obtuzi pe cât ne credeau unii. Probabil că suntem împotriva intimităților afișate public sau a paradelor exhibiționiste, dar nu suntem împotriva ființelor umane care au alte dorințe sau plăceri sexuale decât noi. În fond, viața privată, intimă și de familie e ocrotită de Constituție și se desfășoară dincolo de interesul publicului.

Poate că suntem îngrijorați sau doar nu înțelegem legislația altor state ori modul în care se face educație sexuală sau de gen copiilor din alte state. Dar sunt sigur că putem fi atenți, putem să dezbatem argumentat și să decidem cum e mai bine pentru români.

La fel de important este că românii au arătat că vor în Europa. Și că România este și trebuie să rămână o țară laică. Nu anticreștină, evident, dar trebuie să recunoaștem că sentimentul religios a fost zdruncinat puternic în aceste zile.

În fine, poate unii se bucură de rezultat. Eu nu.

Pentru că toată mișcarea din anul 2015 cu strânsul celor trei milioane de semnături a fost o tevatură care a creat senzația că România ar fi într-un pericol iminent și, peste noapte, au și apărut arhanghelii care o vor apăra. Trei ani am fost invadați de știri care mai de care mai groaznice despre Occidentul decadent. Ei bine, la  vot românii au arătat că nu cred chiar tot ce li se spune și că forțele sociale ori chiar cele politice nu pot câștiga atunci când au ca obiectiv distrugerea și drept mijloc minciuna.

Pentru că prin mesajele lor distorsionate și schimbătoare, organizatorii au indus în eroare populația. Mai întâi s-a spus că e o acțiune împotriva homosexualilor care nu ar trebui să aibă voie, ca pe viitor, să se căsătorească, apoi că e vorba de protejarea familiei tradiționale, apoi că e vorba de o redefinire a familiei, apoi că e vorba de Convenția de la Istanbul privind violența de gen și manualele care ar fi apărut în România cu privire la identitatea de gen, apoi că e vorba doar de securizarea definiției căsătoriei (înțelege cineva expresia asta?!), apoi că e vorba de apărarea copiilor, în pericol să ne fie luați, apoi că e vorba de însuși viitorul României și apărarea creștinismului în Europa.

În continuare, inițiatorii vor susține că referendumul a fost doar pentru o precizare în Constituție cu privire la căsătorie. De fapt, ei evită să își asume scopul real al referendumului pe care l-am înțeles cu toții: de a interzice căsătoria între gay pe care, însă, nu o ceruse nimeni. Dacă chiar ar fi vrut să securizeze căsătoria și adopția, inițiatorii mișcării trebuiau să propună în conținutul Constituției următorul articol:  „Persoanele de același sex nu se pot căsători” sau „Orice modificare la regimul juridic al căsătoriei și adopției va fi reglementată prin lege și va fi supusă aprobării prin referendum” – de abia asta ar fi fost o chestie cu adevărat deșteaptă. Dar să definești un cuvânt – „soți” – prin el însuși este o inepție care jignește întregi generații de juriști.

Pentru că în această campanie s-au implicat organizații străine anti-gay, biserici și culte neoprotestante de dincolo de granițe. Cu mesaje de susținere și cu bani. Și asta a creat multe suspiciuni cu privire la interesele sincere de a apăra ceva în România.

Pentru că s-a cheltuit enorm. Oficial, 35,1 milioane euro pentru organizarea referendumului. Dar dacă pun campania din ultimii trei ani, probabil că cel puțin 50 de milioane de euro s-au irosit aiurea. Bani care ar fi putut merge la copiii și familiile cu probleme.

Pentru că s-au folosit în mod ilegal chipuri de copii pe afișe, bannere, pliante și în filmulețe pentru a manipula emoțional populația.

Pentru că în această procedură civică (inițiativa cetățenească) de modificare a unui act politico-juridic (Constituția) s-a implicat Biserica. Deși ar fi trebuit să vorbească doar de iubire și de căsătoria religioasă, Biserica a ieșit din matca ei și a intervenit abrupt într-un demers al societății civile după ce negase orice implicare. Au fost preoți care au indus în eroare populația cum că ar fi vorba de familie și că homosexualii ne iau copiii; au fost preoți și călugări care au amenințat cu Iadul pe păcătoșii care nu merg la vot; au fost preoți care au primit misiunea de a merge din casă în casă sa dea pliante cu informații mincinoase, vorbind de referendum în aceste zile, inclusiv la cinematografe, nunți, botezuri; au fost preoți care au refuzat să  spovedească dacă nu prezintă enoriașul cu autocolantul pe buletin purtând mențiunea „Votat”. Eu cred că o astfel de conduită nu este de trecut cu vederea atunci când vine din partea unor membri ai clerului. Și mai cred că religia este despre unire, nu despre dezbinare. La 95% populație declarată creștină nu aveai voie, ca Biserică, să te arăți îngrijorată de doleanțele indirecte și abia auzite ale comunității LGBT. Unii dintre noi înțelegem de ce a făcut Biserica asta și cred că e timpul ca Biserica să înțeleagă că separarea de Stat e un aspect câștigat istoric, că lumea nu poate fi întoarsă în urmă cu 300 de ani și că sprijinul sufletesc e necesar pentru toți deopotrivă, indiferent de orientarea sexuală și indiferent de participarea la referendum. Biserica are mari probleme în sânul ei de rezolvat, dar după acest referendum va trebui să ia decizii tranșante cu privire la rolul ei în societatea postmodernă.

Pentru că acest referendum a fost alipit unor partide politice și pentru că Guvernul a renunțat cu o lună înainte la monitorizarea electronică a votului și a mărit la două zile durata de votare. Însă nu am voie să comentez mai mult în această direcție.

Pentru că au fost intelectuali angrenați în referendum și pe care îi credeam raționali, dar care s-au dovedit complet rupți de realitate. Înveninați, încrâncenați și autosuficienți care pot prezice cu exactitate viitorul apocaliptic la fel de ușor pe cât pot distorsiona trecutul. Intelectualul de tip nou se  proclamă creștin pe toate drumurile, are limbaj elevat, se dă drept misionar, se victimizează permanent și își oferă sacrificiul lui pentru salvarea noastră. Omniprezent, predicând pe sticlă, în biserici, în sălile primăriilor, pe facebook și în universități, e ușor de recunoscut prin conceptele folosite, menite să sperie băbuța din strană, să farmece studentul din bancă și să intimideze colegul de platou – amestecul lingvistic cuprinde cuvintele „ideologie”, „neomarxism”, „stângism”, „libertate”, „națiune,” „ideologia de gen”, „transgender”, „creștin democrația”. Tare mi-e ca îndemnurile care intră în conținutul unui naționalism extrem care este împletit cu un fanatism religios să nu determine reapariția unui curent pe care îl credeam uitat și îngropat în negurile istoriei. Deocamdată românii au spus „nu” unor astfel de apucături, că nu aș spune încă că e vorba de politică.

Ce urmează? Principalul argument pe care tot ni l-au adus inițiatorii și susținătorii revizuirii Constituției ea fost că dorința celor trei milioane de oameni trebuie respectată, altfel s-ar încălca o regulă democratică. Ei bine, aceștia sunt acum exact în poziția celor pe care îi huleau: ei au devenit minoritari. Ca urmare, vor încerca să se victimizeze și, poate, să reia acțiunile într-o altă formă.

Și înainte ca în această notă să ne acuze că am încălcam noi regulile democratice boicotând, voi cita ceea ce a spus Curtea Constituțională în decizia nr. 3/2012: „Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică.”

Dar ei, ca minoritari în această acțiune, pot să stea liniștiți. Nimeni nu le vrea răul. Căci și noi, majoritarii ad-hoc de acum, suntem tot pentru valori și pentru viitor sigur în țara noastră. Și noi suntem pentru apărarea familiei. Dar nu așa cum vor ei, cu ură pentru cei care sunt altfel (cu orientarea sexuală, cu credința, cu modul de a gândi). Nu cu dezinformări. Nu pornind valuri de antipatie pentru cei care se opun argumentat unor acțiuni. Nu cu sădit frica în inimile oamenilor și înspăimântându-i pentru ce va să vină în viața de apoi.

Să ne uităm în jur: nimeni nu ne atacă familiile, nici vreun dușman uman, nici măcar statul (care nu are voie să intre în această zonă, care este una de non-drept prin definiție). Nu se vede picior de homosexual care să se manifeste în public. Nimeni nu ne fură copiii. Membrii LGBT nu cer să se căsătorească și, oricum, o astfel de prevedere ar fi neconstituțională. România nu e în primejdie. Ne închinăm tot unui Dumnezeu. Națiunea supraviețuiește.

Aș vrea să mă înșel, dar Biserica și-a arătat slăbiciunea intervenind într-un domeniu străin – căsătoria civilă. Acțiunea CpF a lovit prin ricoșeu în Biserică, care și-a pierdut mult din încredere. Și toate astea au așternut drumul pentru comunitatea LGBT care nu a trebuit să facă nimic pentru a avea cea mai mare publicitate și simpatie posibilă și care acum are legitimitatea să pretindă cine știe ce drepturi, dintre care parteneriatul civil e inevitabil de acordat. Și dacă, prin absurd, se va întâmpla ceva rău din ceea ce CpF a prezis, atunci va trebui să i se reamintească că ea însăși a contribuit la asta.

Oarecum rănită în acest referendum, România merge mai departe. Marea familie românească va exista mai departe. Și vom înregistra în continuare 1,7 milioane de copii care nu au acasă un tată și o mamă, 43.000 de copii care sunt în fostele orfelinate (numite pompos „centre de plasament”) unde au fost abandonați de părinții lor sau unde au fost duși de stat după ce au fost luați de la părinții lor unde erau bătuți, înfometați, violați; în continuare vom avea 6 din 10 copii bătuți de părinți și o femeie bătută la fiecare 30 de secunde; anual vor fi 20 de copii omorâți de părinții sau frații lor și alți 50 violați de propriile rude; 15% dintre adolescenți vor consuma substanțe interzise, 20% dintre copii vor abandona școala, 40% vor fi analfabeți funcțional.  Iar peste un an, statisticile vor fi, neîndoielnic, cel puțin la fel. Dar de aceste probleme însă nu vom avea timp: nu vom avea resurse umane, nu vor fi bani și, probabil, nu vom avea timp căci deja trebuie să ne gândim la următorul referendum.

Hotarari remarcabile: C.A.B. interzice folosirea imaginilor cu minori la referendum

La cererea asociației SOLIDARITATEA PENTRU LIBERTATEA DE CONŞTIINŢĂ, Curtea de Apel București a obligat BIROUL ELECTORAL CENTRAL să emită o hotărâre prin care să interzică folosirea imaginilor cu copii  în cadrul campaniei pentru referendumul din 6 si 7 octombrie 2018 pentru modificarea Constituției, sub orice formă ar fi aceste imagini și pe orice suport (bannere, afişe, pliante, imagini sau filme pe canalele de televiziune sau pe internet, enumerarea fiind exemplificativă).

Curtea a reținut că B.E.C. trebuie să vegheze în toată țara la respectarea legii în timpul referendumului. Or, folosirea imaginilor cu minori în cadrul campaniei pentru referendumul din 6 si 7 octombrie 2018 pentru modificarea Constituției contravine cadrului  legislativ din România deoarece încalcă dreptul copiilor la protejarea imaginii publice şi a vieţii intime, private şi familiale, încalcă dreptul copiilor de a nu fi folosiți sau expuși în scopul obținerii unor anumite avantaje (în speță acest scop constă în influențarea rezultatului votului), precum și a dreptului copiilor de a nu fi folosiți în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie dezvoltarea normală.

Pentru a da un singur exemplu de imagine care încalcă dispozițiile normative mai sus citate, Curtea menționează videoclipul accesibil pe link-ul http://coalitiapentrufamilie.ro, intitulat „Cu ce mă afectează căsătoria dintre doi bărbați”, în care un copil de vârstă foarte mică, purtând doar un scutec, este prezentat în brațele a doi bărbați dezbrăcați.

Difuzarea imaginilor cu minori în cadrul campaniei pentru referendum nu doar contravine dispozițiilor normative expuse pe larg mai sus, dar este de natură să afecteze emoțional și copii care, fără voia lor, sunt expuși în cotidian, pe stradă, în mijloacele de transport în comun, și chiar și acasă, vizionării acestor imagini.

Hotărârea poate fi accesată in extenso AICI

Make love, not referendum

Nu sunt de acord cu cei care susțin referendumul pe motiv că actuala Constituție ar permite căsătoria între persoane de același sex. Nu sunt de acord nici cu cei care se opun referendumului pe motiv că prin revizuirea Constituției ar fi împiedicate să se căsătorească persoanele de același sex. Nu neg legitimitatea referendumului, dar ca cetățean nu pot fi de acord cu cheltuirea unor sume publice de bani pentru o modificare inutilă. Iată cum văd eu cele întâmplate și ce cred eu că se va întâmpla după referendum:

1. În România nu se permite căsătoria sau parteneriatul civil între persoane de același sex; nu se recunoaște căsătoria încheiată legal în străinătate între persoane de același sex; nu se recunoaște parteneriatul civil, nici cel încheiat între persoane de sexe diferite, nici cel între încheiat între persoane de același sex. Constituția permite căsătoria între soți, este adevărat că fără a preciza sexul. Doar Codul civil arată că este vorba de bărbat și femeie.
2. Acum trei ani s-a demarat o inițiativă cetățenească pentru modificarea Constituției, al cărui unic scop este împiedicarea ca în viitor persoanele de același sex să obțină de la Parlament dreptul de a se căsători în România. Mișcarea a apărut imediat după ce Curtea Supremă din SUA a pronunțat o decizie prin care a permis căsătoriile între gay, iar un bărbat român căsătorit în Belgia cu un cetățean american a solicitat recunoașterea în România a căsătoriei lor. Strângerea de semnături pentru această inițiativă și susținerea referendumului aparține unor asociații civice, organizații religioase din România, dar și unor ONG-uri declarate ca fiind anti-gay din SUA.
3. Publicului român i s-a inoculat în acești trei ani de zile două idei: că există un singur tip de familie și că homosexualii sunt periculoși: Deși Constituția României și instrumentele internaționale privind drepturile omului protejează viața de familie în toate formele și copiii din afara căsătoriei au aceleași drepturi ca cei din căsătorie, mult timp în campania pentru revizuirea Constituției s-a afirmat că există un singur model de familie, cea alcătuită din parteneri de sex opus și care au copii – de unde expresiile „referendum pentru familie”, „referendum pentru familia tradițională”, „referendum pentru redefinirea familiei”. Ca urmare, s-a format concepția că ar fi anormale sau dezorganizate cuplurile care trăiesc în concubinaj, cei care au copii din afara căsătoriei, părinții singuri care îți cresc copiii etc. După ce au fost atenționați de juriști, doar în ultimele zile ale campaniei reprezentanții inițiatorilor au încercat să explice că alte familii nu sunt vizate, însă la nivel de mental al populației răul era deja produs. Cu excepția purtătorului de cuvânt al BOR, Biserica, inclusiv prin vocea Patriarhului BOR, a rămas cu același mesaj: referendumul este pentru ocrotirea familiei. Mult mai grav este mesajul homofob: s-a spus direct că homosexualii ar dori să se căsătorească în România, așa cum e în SUA și în Europa de Vest, deși nu există nicio solicitare în acest sens; că gay-ii vor să adopte copiii abandonați din România și aceștia vor copia comportamentul nefiresc al noilor părinți, deși nu există niciun sondaj de opinie, respectiv studii clinice în acest sens;  că există un singur tip de familie; că homosexualii sunt anormali sau că homosexualitatea este o boală, deși această orientare nu apare în manualele sau codurile de specialitate; că există manuale școlare în România unde copiii sunt învățați că atunci când vor crește mari pot deveni ce vor ei, fete sau băieți, când s-a găsit un singur manual de acest gen într-un județ și care nu este acreditat de Ministerul Educației. Evident, nu au lipsit fake news-urile cu privire la pericolele din Occident vin către noi: se va desființa noțiunea de „tată” și „mamă”, se va legalizarea pedofilia sau căsătoria cu animale; preoții vor fi obligați să oficieze căsătorii între gay.
4. Parlamentul a votat anul acesta o lege de modificare a Constituției prin care clarifică înțelesul noțiunii de „soți” și îl limitează doar la „bărbat și femeie”. Modificările propuse au fost verificate de CCR de două ori și curtea a arătat că prin această modificare nu se înlătură un prezumtiv drept al gay-ilor de a se căsători, deoarece chiar și în actuala redactare Constituția înțelege prin „soți” doar uniunea oficială dintre „bărbat și femeie”. În mod normal, modificarea ar fi trebuit avizată de Comisia de la Veneția. S-a omis acest lucru, însă exact în urmă cu un an, când s-a modificat Constituția Georgiei exact în același sens ca în România, Comisia a spus că e la latitudinea statelor să decidă căsătoria doar pentru bărbat și femeie, dar va trebui să permită parteneriatul civil. Modificările arătate vor fi supuse referendumului din 6-7 octombrie 2018. Față de deciziile Curții Constituționale, rezultă că efectul juridic al modificării Constituției este zero.
5. Guvernul a alocat 35,1 de milioane de euro din bugetul statului pentru organizarea acestui referendum. Susținerea politică a acestui referendum este evidentă: parlamentari de orientări politice opuse au votat pentru revizuire, Guvernul a modificat legea astfel încât în loc de o zi, cetățenii vor putea merge la vot în două zile; preoți și politicieni organizează evenimente legate de referendum chiar în biserici; în curtea unor Primării sunt afișe sau corturi, iar pe site-urile lor au apărut anunțuri cu invitarea oamenilor la vot și li se indică în mod expres să voteze „Da” pentru modificarea Constituției, arătându-se că altfel ar însemna că ei susțin căsătoria între persoane de același sex; au fost autorizate ridicarea de bannere pe blocuri și stâlpi cu mesaj homofob sau fals vizavi de referendum.
6. Implicarea Bisericii este uriașă: preoții merg acasă la oameni pentru a le împărți pliante cu privire la pericolul care ne paște dacă oamenii nu merg la referendum. Unii preoți merg în cinematografe, înaintea filmelor, să spună publicului același lucru. Călugării afirmă că vor vota pentru prima dată în viața lor. La slujba de duminică le spun oamenilor că cei care nu merg la referendum sunt oamenii diavolilor și că cine nu e pentru familia tradițională comite un păcat. Elevii de la seminariile teologice împart pliante pe stradă și în cutiile poștale. Patriarhul și mitropoliții României au făcut înregistrări video pe care le-au răspândit la televiziuni și în mediul online. Toate aceste materiale conțin informații emoționale despre familie, adopția copiilor și homosexuali, deturnând atenția de la obiectul real al modificării propuse.
7. Chiar refuz să cred că cei care sunt dușmanii nației și pun în pericol viitorul României sunt câteva sute sau mii de oameni cu altă orientare sexuală decât a celor vocali. Astfel, prezentul crud ne arată că sunt mari probleme în România cu familiile și copiii, dar noi refuzăm cu vehemență să acceptăm discutarea lor: violența domestică  (20 de copii sunt uciși în propriile familii anual, 6 din 10 copii sunt bătuți în propriile familii), incesturile (50 de copii sunt violați anual de proprii părinți sau frați), copiii abandonați sau abuzați în familii (57.000 sunt acum sub protecția statului, din care 43.000 sunt în orfelinate), fetițele adolescente care nasc (România este pe primul loc în UE la mămici sub 15 ani), abandonul școlar (2 din 10 copii abandonează școala, 40% din adolescenți sunt analfabeți funcțional), consumul de droguri (2 din 10 adolescenți consumă substanțe interzise), bolile (30.000 de copii suferă de autism, 18.000 de copii cu dizabilități nu sunt școlarizați, 2500 au diabet, unul din 10.000 de copii au o formă de cancer), sărăcia (200.000 de copii se culcă flămânzi în fiecare seară). Însă, acum o săptămână președintele Coaliției pentru Familie a afirmat public că aceasta nu are resursele umane și financiare pentru a rezolva aceste probleme….
8. Dezbaterea care s-a purtat în această campanie începută acum trei ani nu are nicio legătură cu revizuirea Constituției de peste trei zile: s-a discutat despre Occidentul retrograd, boala homosexualilor, manualele din școli, adopții, morala versus legea, teoria Big Bang versus credința în Dumnezeu, parade ale gay-lor sau gesturile lor de afecțiune în public, dar nu despre căsătorie. Ca și cum, dacă ar dori să afecteze în vreun fel căsătoria, Parlamentul nu ar putea modifica alte prevederi ale Codului Civil care să o bagatelizeze sau să o îngreuneze – oricând, chiar după modificarea Constituției, politicienii vor putea opera schimbări în Codul civil și, până ar fi declarate neconstituționale, ele vor fi produs deja efecte: de ex, să se permită căsătoriile între sau cu minorii, ale părinților cu proprii copii, ale fraților, să impună impozite mai mari la cuplurile căsătorite sau să interzică adopțiile de către cuplurile căsătorite sau alte asemenea lucruri stupide.
9. Paradoxurile pe care ni le-a oferit România în legătură cu această revizuire sunt multe: Cuvântul „soți” în limba română nu comportă decât o singură definiție lingvistică și juridică, însă mulți găsesc și alte definiții care au declanșat prezenta acțiune. Frica de homosexuali și de imoralitatea unora dintre semenii noștri este ciudată la un popor care se declară credincios în proporție de 95%: adică o morală religioasă puternică atât de extinsă ar trebui să blocheze multe comportamente inadecvate. Implicarea cultelor neoprotestante și mai ales a Bisericii ortodoxe și catolice în această campanie care se poartă, totuși, într-un stat secular, este stranie: ele militează pentru căsătoria civilă, în timp ce totuși din punct de vedere religios neprezentarea la cununia religioasă este considerată un păcat. Patru milioane de oameni își cresc copiii în Occidentul declarat „decadent” de către cele trei milioane de semnatari din țară. Se vorbește de pericolul legalizării zoofiliei în condițiile în care România este una din cele trei țări europene unde zoofilia nu este, din păcate, interzisă de lege. Și altele…

Concluzii:Prezenta inițiativă și campania pentru referendum a declanșat și întreținut o dezbatere homofobă în România, de o amplitudine națională. Pseudo-dezbaterea a dus la formularea unor acuze publice ridicole: cei care merg la referendum sunt numiți „pupători de moaște”, „retrograzi”, „asemenea vânătorilor de vrăjitoare din Evul Mediu”, în timp ce cei care se opun referendumului sunt numiți „ideologi”, „(sexo)neomarxiști”, „progresiști”. Cu aceeași scârbă și dezgust. Sunt sigur însă că românii nu cunosc mai nimic din instituția căsătoriei și nici nu sunt interesați de aceasta decât la celebrarea ei și, eventual, la divorț.

O Biserică puternică ar fi trecut cu vederea acțiunile izolate ale comunității LGBT sau ar fi militat pentru educarea membrilor într-un anumit spirit, treptată. Așa, i s-a acordat o importanță și o atenție pe care niciodată nu ar fi avut-o prin proiecte sau acțiuni proprii. Indiferent de rezultatul referendumului, comunitatea LGBT și libercugetătorii au avut de câștigat: imagine, simpatizanți, sensibilizare. Pe termen scurt, „tabăra” lor va milita pentru legiferarea parteneriatului civil, iar pe termen lung pentru recunoașterea căsătoriilor încheiate în străinătate chiar între persoane de același sex. În paralel, cealaltă „tabără” va iniția interzicerea avortului și a contracepției, taxa pe celibat, interzicerea reclamelor cu femei sumar îmbrăcate.

Nu mă îndoiesc că cei care își iubesc familia și doresc să apere copiii și viitorul României (acestea fiind principalele argumente ale inițiatorilor referendumului), vor sta acasă de referendum și se vor iubi, făcând copii.

Revizuirea Constitutiei nu a trecut pe la Comisia de la Venetia

Atunci când se modifică o Constituție din Europa, se cere opinia/avizul Comisiei Europene pentru Democrație prin Lege (Comisia de la Veneția). România a procedat astfel la revizuirile sau încercările de revizuire anterioare. Acum s-a omis. Chiar și așa, în chestiunea căsătoriei dintre bărbat și femeie Comisia s-a pronunțat identic în cazul Georgiei, anul trecut.

Revizuirea 2003: În anul 2001 s-a propus revizuirea Constituției României aprobată prin referendum în anul 1991. S-a întocmit un proiect de lege, apoi s-a solicitat avizul Comisiei de la Veneția care în anul 2003 a formulat observații, apoi s-a îmbunătățit proiectul de lege care a fost aprobat de Parlament. Iar poporul a votat în 2003, prin referendum, modificarea Constituției prin ceea ce avea să devină legea nr. 429/2003 ce modifică jumătate din articolele Constituției.

Revizuirea 2013: În anul 2013 s-a propus o nouă revizuire a Constituției României. S-a întocmit un proiect de lege, apoi s-a solicitat avizul Comisiei de la Veneția în anul 2014 care a formulat observații. Proiectul de lege nu s-a mai finalizat, lucrările comisiei de revizuire au încetat.

Revizuirea 2018: În anul 2015 se propune de către cetățeni revizuirea Constituției României. Se întocmește un proiect de lege care e aprobat de Parlament. Iar poporul este chemat să voteze, prin referendum, modificarea Constituției. Fără nicio opinie din partea Comisiei de la Veneția. De ce lipsește acest aviz, nu știu. Dar dacă ar fi fost cerut, Comisia ar fi procedat la fel ca în cazul Georgiei.

Cazul Georgiei: În 2016 Parlamentul inițiază modificarea Constituției. În anul 2017 Comisia de la Veneția adoptă Avizul/Opinia nr. 876/2017 (CDL-AD(2017)013), în care cu privire la dreptul la căsătorie specifică la pct. 59-63 următoarele:

59. În prezent art. 36 alin. (1) din Constituție prevede „Căsătoria are la bază egalitatea drepturilor și consimțământul liber al soților” fără să prevadă că e vorba de persoane de sex opus. Proiectul de revizuire definește explicit căsătoria ca fiind „uniunea dintre un bărbat și o femeie (…) întemeiată pe egalitatea drepturilor și libera voință a soților”.
60. Comisia de la Veneția arată că s-a pronunțat în cazul Armeniei că o astfel de reglementare nu trebuie interpretată ca excluzând recunoașterea uniunilor dintre persoanele de același sex (a se vedea Opinia CDL-AD 2015(037), para. 46).
61. Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale al ONU a cerut statelor membre să recunoască în mod legal relațiile dintre partenerii de același sex (a se vedea E/C.12/BGR/CO/4-5, para. 17; E/C.12/SVK/CO/2, para. 10); nerecunoașterea unei astfel de relații este o violare a art. 8 și art. 14 din CEDO (a se vedea Curtea EDO, cauza Oliari și alții c Italia, 21 iulie 2015 ; cauza Vallianatos și alții c. Greciei, 7 noiembrie 2013).
62. Sub actuala Constituție a Georgiei, introducerea căsătoriei prin lege (sau interpretare constituțională) ar respecta Constituția. Această soluție – de a permite Parlamentului să decidă – este satisfăcătoare și preferabilă, lăsând loc pentru dezvoltări viitoare în această materie. Dacă proiectul de modificare a Constituției exclude acum căsătoria între persoane de același sex, trebuie clarificat faptul că acest lucru nu privește parteneriatele între persoanele de același sex. Georgia, la fel ca orice alt stat membru al Consiliului Europei, are obligația de a respecta standardele CEDO și, de aceea, trebuie să ofere recunoaștere juridică (cum ar fi parteneriate civile sau parteneriate înregistrate pentru cupluri de același sex). Modul de redactare a articolului 30 alineatul (1) din proiectul de modificare a Constituției nu exclude introducerea parteneriatului civil (pentru cuplurile de același sex și cele de sex diferit) în baza Codului civil georgian și nu ar trebui interpretat ca interzicând un astfel de parteneriat între persoane de același sex.

Cu alte cuvinte, revizuirea Constituției în sensul de a se limita căsătoria doar la bărbat și femeie deschide calea legiferării parteneriatelor civile. Așadar, România trebuie să adopte în curând o lege prin care să se acorde o protecție pentru concubinajele atât între persoane de sexe diferite, cât și între persoane de același sex. De altfel, acest lucru spune recent și Curtea noastră constituțională: Bucurându-se de dreptul la viaţă privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare” (CCR, Decizia nr.534 din 18 iulie 2018, para. 41).

Reprezentantii CpF si BOR recunosc: (AUDIO) „Referendumul nu e despre familie!”

Onestitatea intelectuală ar trebui să ne oblige să susținem ori să combatem o anumită acțiune în mod argumentat, rațional și temeinic. Dar, manipularea grosieră care a avut loc în legătură cu referendumul din 6-7 octombrie 2018 (numit impropriu „referendumul pentru familie”) demonstrează cât de ușor se pot folosi argumentele emoționale și prejudecățile, și cât de ușor se poate profita de lipsa unei culturi civice și legale de bază. Eu cred că orice vot trebuie dat în cunoștință de cauză, pentru a fi valabil, căci altfel el este viciat.

Așadar, de câteva luni, mai mulți cunoscători ai legislației au început să demonteze argumentele celor care au inițiat și au susținut revizuirea Constituției arătând că una se votează la referendum (căsătoria) și alta se spune că se votează (familia, familia tradițională, nefirescul homosexualilor, capacitatea de reproducere a oamenilor, împotrivirea la adopția copiilor de către doi bărbați, siguranța copiilor, manualele școlare, viitorul României) și că nici înainte, nici după Referendum căsătoria nu se poate și nu se va putea încheia decât între bărbat și femeie. Ca urmare, susținătorii referendumului au început să își schimbe discursul. Și totul a culminat cu ziua de ieri în care, la o emisiune radio, reprezentanții CpF și cei ai BOR aflați la aceeași masă au demontat singuri toată motivația cu privire la referendum derulată în ultimii doi ani de zile. Practic, începând de ieri, au devenit inutile afișele și bannerele publicate susținerea referendumului (vezi mai jos 10 dintre ele), respectiv clipurile cu preoți (mitropolitul Teofan, mitropolit Laurentiu, IPS Teofan) ce îndeamnă publicul la vot pentru ….familie.

Iată mai jos transcrierea primei părți din emisiune:

Ana Corina Săcrieru, purtător de cuvânt al Coaliţiei pentru Familie: „Articolul 26 din Constituție ocrotește toate raporturile de fapt de familie, absolut toate. Demersul acesta are drept obiect exclusiv definiţia căsătoriei. Sunt două lucruri diferite”.

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române: „Tema acestui referendum este una foarte simplă și absolut clară (…) vorbim despre referendumul pentru definirea, explicitarea noțiunii de căsătorie. Niciodată nu a fost vorba vreun un moment anume, pe parcursul acestui demers, despre familie. Biserica Ortodoxă Română, societatea civilă românească, Coaliția pentru Familie, percepe familia în toate gradele ei de existență, de la familia integrală, părinți-copii, familie monoparentală, familie provenită din adopție. Toate aceste variații în zona familiei rămân neatinse, pentru că scopul acestui referendum nu este familia și redefinirea ei, care este și imposibilă (…)”.

Deci, acum este clar pentru toată lumea că la referendum este vorba de CĂSĂTORIE și nu despre familie. Iar FAMILIA nu este doar de un singur tip, ci de mai multe tipuri. Iar toate aceste tipuri de familie rămân neatinse în urma referendumului.

Așa cum am spus în 2016, în România nu se pot căsători decât un bărbat cu o femeie, iar o persoană poate adopta un copil fără ca orientarea sa sexuală să conteze. Așa cum am spus în 2017, chiar și fără referendum în România nu se vor putea căsători decât un bărbat cu o femeie, iar familiile sunt de mai multe tipuri și nu se reduc doar la cele născute din căsătorie. În fine, așa cum am spus ieri, în urma deciziei CCR proaspăt publicate familia homosexuală este recunoscută pentru prima dată în mod oficial și va rămâne neatinsă de către referendum.

Dacă la toate acestea adaug faptul că președintele CpF, acum două zile, a declarat că sunt probleme în familiile din România pe care organizația sa nu le poate rezolva (video AICI), rezultă că referendumul nu are nicio legătură cu problemele din cadrul familiilor: abandonarea copiilor, agresarea lor, violența domestică, abandonul școlar, nașterile de către adolescente, moartea prematură a copiilor.

Iar noi vom cheltui 35 milioane de euro pentru a modifica un cuvânt, trecând în locul lui explicația sa, care este recunoscută de secole.

Cam atât despre un referendum inutil.

.

CCR, decizie istorica: de la casatorie si concubinaj la familia homosexuala

  

CCR a adoptat o decizie în urmă cu câteva luni cu privire la drepturile unui cuplu de homosexuali. Azi s-a publicat motivarea deciziei care va intra în istorie: pentru prima dată în dreptul nostru se recunoaște în mod oficial ceea ce sociologii numesc „familia homosexuală”.

Cu toții știm că două persoane de sex opus care sunt căsătorite și care au un copil formează o familie. Dar o familie se poate naște nu doar din căsătorie, ci ea poate rezulta și din relații de rudenie, adopție și chiar din simpla conviețuire (concubinaj, coabitare). De aceea, un părinte singur cu un copil formează o familie; la fel, bunicii care cresc un nepot ai cărui părinți sunt decedați; la fel, un frate major care își crește sora mai mică, fiind abandonați de părinți; la fel, o persoană care adoptă un copil; la fel, un asistent maternal care îngrijește un copil primit de la stat. La fel, doi homosexuali care trăiesc împreună au o viață de familie.

Că este așa o spun instrumentele drepturilor omului de ani de zile. Dar o spune și Curtea Constituțională în trei decizii publicate în ultimii trei ani, dintre care primele două se referă la persoane de sex diferit, iar ultima – publicată ieri pe internet, în celebra cauză Coman-Hamilton – se referă, pentru prima dată în dreptul nostru, strict la persoanele de același sex.

„Art.48 din Constituţie consacră și protejează dreptul la căsătorie, şi relaţiile de familie rezultând din căsătorie, distinct de dreptul la viață familială/respectarea și ocrotirea vieții familiale, cu un conţinut juridic mult mai larg, consacrat și ocrotit de art.26 din Constituție. Noțiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relaţiile de familie rezultând din căsătorie”. (CCR, Decizia nr.580 din 20 iulie 2016, para. 40).

„Din punct de vedere moral, afectiv și al dreptului la întemeierea familiei, nu există nicio diferență relevantă între partenerii de viață căsătoriți legal și cei implicați într-o uniune consensuală. Există „viață de familie” și în cazul unei relații de fapt echivalente căsătoriei, numită concubinaj” (CCR, Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017, para. 21 și 35).

„Relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată”, precum și a noțiunii de „viață de familie”, asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie, garantat de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 26 din Constituția României. Bucurându-se de dreptul la viaţă privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare” (CCR, Decizia nr.534 din 18 iulie 2018, para. 41).

In Romania gay-ii nu se pot casatori. Nici nu vor putea

Să respirăm ușurați: România deja este salvată, familia deja este la loc de cinste, viitorul copiilor deja este asigurat.

1. Revizuirea Constituției înseamnă modificarea ei. Art. 152 alin. (2) din Constituție spune că prin revizuire nu se pot elimina drepturi fundamentale;

2. Dreptul la căsătorie este un drept fundamental, consacrat pentru „soți” în art. 48 Constituție;

3. Unii ne spun că „soți” este un cuvând ambiguu și că o anumită interpretare în viitor ar putea permite acordarea prin Codul Civil a dreptului gay-lor de a se căsători. Aceasta înseamnă că în viziunea lor „soți” din actuala Constituție permite trei accepțiuni: „bărbat+femeie”, „bărbat+bărbat” și „femeie+femeie”;

4. Prin referendumul din 6-7 octombrie 2018 se vrea limitarea cuvântului „soți” doar la formula „bărbat+femeie”. Ceea ce, logic, ar duce la eliminarea dreptului de a se căsători pentru „bărbat+bărbat” și „femeie+femeie” care ar exista potrivit celor afirmate la pct. 3. Or, tocmai am arătat la pct.1 că așa ceva nu este permis.

5. Așadar, ne confruntăm cu o dilemă:
– fie actuala Constituție permite căsătoria persoanelor de același sex, ceea ce înseamnă că referendumul ar fi neconstituțional căci prin el nu se pot elimina drepturi;
– fie actuala Constituție nu permite căsătoria persoanelor de același sex, cum susțin și eu, ceea ce înseamnă că referendumul este inutil din punct de vedere juridic.

6. Răspunsul la dilema de la pct. 5. ni-l dă Curtea Constituțională în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 unde spune clar că în Constituția actuală prin căsătorie se înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, inițiativa de revizuire neacordând și nereducând vreun drept, ci fiind doar o precizare a sintagmei „între soți”. 

7. Cu alte cuvinte, chiar dacă Constituția nu va fi revizuită, în România nu este și nu va fi posibilă căsătoria între persoane de același sex. Ar fi neconstituțională orice modificare a Codului Civil pentru a se acorda drepturi persoanelor de același sex de a se căsători.

De ce nu merg la referendumul pentru casatorie

1. Pentru că schimbarea Constituției nu a fost argumentată juridic: în România nu a fost și nu este nicio inițiativă de legalizare a căsătoriilor dintre persoane de același sex. Este adevărat, există țări în lume care au acceptat astfel de căsătorii, dar fiecare țară are dreptul suveran de a reglementa cum crede de cuviință acest lucru.
2. Pentru că Lege Fundamentală, Constituția nu este un dicționar. În Constituție se trec principiile, în legi se dezvoltă normele. Nu văd de ce am defini cuvântul „soți” și nu am defini orice alte cuvinte apar în Constituție. Mai mult, dacă se optează pentru definirea cuvântului „soți”, îmi pun problema dacă cuvintele „bărbat” și „femeie” nu ar trebui și ele definite, căci oricând Parlamentul ar putea da o lege prin care să stabilească cine știe ce înțeles al acestora – nu?! – de exemplu, în loc să corespundă sexului biologic, să fie potrivit voinței persoanei în cauză.
3. Pentru că modificările din ultimii ani la Codul civil au transformat căsătoria dintr-o instituție care privea ca un tot entitatea alcătuită din cei doi, într-un contract privat unde cei doi au drepturi individuale: să își păstreze numele anterior, copilul din altă căsătorie, averea tot astfel, relațiile sociale proprii etc. Cu atât mai mult nu cred în dreptul societății de ce a  decide ce sex să aibă partenerul pe care o persoană adultă și-l alege în cunoștință de cauză.
4. Pentru că referendumul nu are legătură cu familia, ci cu homosexualii. Nu cu căsătoria, ci cu marginalizarea unor indivizi. Nu cu iubirea de aproapele, ci cu ura față de cei care sunt altfel. Eu nu vreau să mă fac părtaș la falia produsă de dezbaterile pe acest subiect în societatea românească. Sunt căsătorit și am copii, dar sunt tolerant, accept diversitatea și nu mă interesează viața intimă sau de familie a nimănui. La fel gândesc aproape toți cei din jurul meu: prieteni, rude, colegi de serviciu.
5. Pentru că populația a fost păcălită cu privire la scopul și rostul modificărilor și nu cred că poate da, astfel, un vot real  – oamenilor li s-a spus că homosexualii vor să se căsătorească și la noi, că SUA și Europa ne vor impune să acceptăm căsătoria gay, al doilea pas este adopția copiilor de către homosexuali), preoții vor fi obligați să căsătorească religios homosexuali.
6. Pentru că în strângerea de semnături și în dezbateri s-a implicat Biserica. Or, eu cred și respect principiul separației dintre Stat și Biserică. Astfel că nu pot accepta ca autoritățile bisericești să fie actori într-o mișcare civică care își propune modificare unui act politico-juridic.
7. Pentru că trei sau chiar patru milioane de cetățeni români sunt peste hotare și acceptă să își crească copiii în țări unde toleranța este o virtute și unde relațiile homosexuale sunt acceptate social. Iar în România omul a devenit lup omului. Mai mult, la noi încă nu s-a votat legea parteneriatului civil între persoane de orice orientare sexuală și România încă refuză să recunoască căsătoriile între parteneri de același sex și parteneriatele între persoane de orice orientare sexuală încheiate în străinătate.
8. Pentru că în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 Curtea Constituțională spune clar că în România, din punct de vedere legal (juridic), prin căsătorie Constituția actuală înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, astfel că – conchide Curtea Constituțională –  inițiativa de revizuire prin referendumul declanșat nu acordă și nu reduce vreun drept, ci este menită doar a aduce o precizare a sintagmei „între soți”.
9. Pentru că m-a scârbit pseudo-dezbaterea pe legea de revizuire a Constituției cu privire la cuvântul „soți” care a avut loc în Parlament: despre Big Bang și facerea lumii, despre familie și adopții, când ar fi trebuit să se discute despre căsătorie. Și mai ales pentru că mă revoltă la culme cheltuirea aiurea a banilor publici pentru acest referendum.
10. Pentru că îmi repugnă ipocrizia și demagogia celor care spun că vor să facă familia mai trainică și copiii mai lipsiți de griji. În realitate, a doua zi după referendum, nimic nu se va fi schimbat:căsătoria se va face tot la Stare civilă, homosexualii tot se vor ține de mână în public dacă asta vor dori, ratingul site-urile porno tot va crește imediat după ce lumea iese de la școală și de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naște în afara căsătoriei părinților săi, că numărul divorțurilor tot va fi în creștere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoștință, că tot vor fi peste 40.000 de copii născuți de mame și abandonați ori copiii agresați în propriile lor familii (indiferent de componența sau legitimitatea lor).

 

Pe sleau, despre referendum. Partea a IV- a (ultima): „Morala e murit, Trăiască Legea!”

Preambul: În 2011 a apărut Codul Civil care, la art. 485, menționează: „Copilul datorează respect părinţilor săi indiferent de vârsta sa”. M-am întrebat atunci de ce o regulă morală atât de firească (din moment ce o persoană datorează respect oricărei alte persoane, cu atât mai mult un copil trebuie să își respecte părintele), regulă care este și poruncă dumnezeiască (a cincea din cele zece menționate în Vechiul Testament), trebuia legiferată. De ce educația de acasă, de la școală, de la biserică, din societate, autoeducația nu sunt de ajuns? De ce conduite care sunt de bun simț și care sunt dorite, recomandate și care vin de la om la om, trebuie brusc să fie trecute în legi pentru a deveni astfel obligatorii și a fi impuse, la nevoie, prin coerciția statului? Răspunsul l-am aflat când a început strângerea de semnături pentru referendum și când am urmărit atent dezbaterile pentru modificarea Constituției cu privire la un cuvânt: „soți”.

Text despre referendum: „Referendumul e pentru familie” – a spus încă de la început organizația care a inițiat strângerea de semnături; așa scrie și acum pe site-ul lor. „Referendumul e pentru căsătorie și nu face decât să reproducă ceea ce scrie în Codul civil” – spune o avocată care reprezintă public aceeași organizație. Luni întregi am fost bombardați de dezbateri privind „familia tradițională” care trebuie conservată – toate site-urile care propovăduiesc valorile creștine au vorbit despre asta. „Referendumul e pentru a împiedica homosexualii să ne ia copiii” – a spus un mitropolit săptămâna trecută. Iată, deci, ce lucruri serioase se rezolvă cu acest referendum. Cum să vină unul ca mine și să spună că referendumul e inutil din punct de vedere juridic?!

Spunem că suntem interesați de copii. Dar nu știu cum se face că referendumul „pentru familie” fără efecte juridice privind căsătoria pare mai important decât referendumul „fără penali în funcții publice” (ați văzut că la ultimul sondaj de opinie un bărbat care este om de afaceri și condamnat în două dosare penale este considerat model al tinerei generații?), decât modificarea adevărurilor științifice ce apar în manualele școlare (date istorice, aspecte anatomice, operații matematice au fost modificate radical), decât legalizarea acum o săptămână a procurării și deținerii de substanțe cu efect psihoactiv cunscute de vulg drept „etnobotanice”, sau decât prezența în centrele de plasament a peste 40.000 de copii abandonați sau ridicați de Stat de la părinții lor naturali.

A doua zi după intrarea în vigoare a legii de revizuire a Constituției României, vom vedea: căsătoria se va face tot la Starea civilă, homosexualii tot se vor ține de mână în public dacă asta vor dori, rattingul site-urile porno tot va crește imediat după ce lumea iese de la școală și de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naște în afara căsătoriei părinților săi, că numărul divorțurilor tot va fi în creștere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoștință, că tot vor fi copii născuți și abandonați, ori copiii agresați în propriile lor familii (indiferent de componența sau legitimitatea lor) tot vor fi.

Realitatea este alta și nu mă voi feri să o spun în final. Inițiativa de revizuire a Constituției s-a născut dintre-o dorință legitimă de a face ceva bun. Scopul urmărit a fost, la orgine, unul nobil – întărirea familiei. Dar mijlocul prin care s-a făcut asta – modificarea inutilă juridic a Constituției – a coborât totul într-un ridicol nemaiîntâlnit. Să fii preot și să spui în biserică că dacă nu se modifică Constituția vor veni homosexualii să ne ia copiii mi se pare nu hilar și grotesc în același timp. Și cred că este o neiertată manipulare ce te face să te întrebi care este adevăratul resort din spatele acestor uriașe eforturi civico-politico-religioase de a susține modificarea cu pricina.

Text despre dezbatere: Referendumul este despre căsătorie, dar dezbaterea despre căsătorie a fost ratată. Asfel, nu am discutat cum în anumite comunități din România se căsătoresc unii minori, întrețin relații intime, ba chiar au și copii; sau cum adeverințele medicale se dau pe ochi frumoși și nu în urma unor analize sau de ce nu se verifică prezența bolilor venerice; sau cum ce nu există un registru al căsătoriilor deschis publicului; sau cum de e posibil la căsătorie să îți păstrezi numele de dinainte, averea de dinainte sau din timpul căsătoriei dobândită de tine, pe numele tău, copilul de dinainte sau din afara căsătoriei, pe numele tău, cum nu are voie un soț să îi cenzureze celuilalt ocupația, prietenii și nici măcar să îi intre pe contul de FB; sau cum adulterul nu mai este incriminat în România din anul 2006; sau cum un copil are drepturi pe care părinții nu le cunosc căci nu îi învață nimeni; sau cum părintele răspunde pentru pagubele comise de copil până la 18 ani; sau ce se întâmplă când un părinte vrea să își dea copilul la tenis și celălalt la înot și există o anumită autoritate care intervine să ia decizia; sau cum părintele e obligat să își întrețină copilul până la vârsta de 26 de ani dacă continuă studiile; sau cum copilul are obligația să îți întrețină părinții când aceștia ajung în nevoi; sau ce înseamnă divorțul în viața unui cuplu și cum se mențin apoi relațiile cu copilul lor. Nu, nu s-a discutat nimic despre căsătorie, nici la nivel moral, nici la nivel legal.

În schimb, dezbaterea a fost despre caracterul obligatoriu sau nu al referendumului anterior, cel despre cei 300 parlamentari (care părea uitat), existența diverselor tipuri de familii (familii nucleare, familii din uniuni legitime, famiii derivate din uniuni libere, familii monoparentale, extinse, prin adopție, de substituție etc). S-a mai discutat despre Codul Civil (lumea a văzut că totul despre căsătorie e acolo), nevoia de a avea și în România parteneriat civil, problema recunoașterii căsătoriilor sau parteneriatelor încheiate în străinătate în întregime sau a unor drepuri limitate (cauza Coman de la Curtea din Luxemburg), religie (de la modul de implicare a Bisericii în acțiuni politice și juridice, până la fanatismul religios al unor credincioși), libera exprimare și limitele sale, ideologii (de la liberali și conservatori până la neofasciști și sexo-neomarxiști, am auzit de toate). S-a discutat puțin despre drepturile omului, iar acum toată lumea face calcule citind regulile referendumului, care s-au și modificat prin OUG pentru a avea loc în două zile, nu într-una ca până acum. Apoi, s-a mai discutat, destul de mult și îndârjit, despre (a)normalitatea sau patologia homosexualilor, puțin despre discriminarea lor și tangențial am aflat ceva despre pedofili, zoofiili, transexuali și adopții.

Și totuși ceva bun s-a întâmplat: o parte a oamenilor a conștientizat existența diferențelor dintre indivizi, caracterul intim al relațiilor și orientărilor sexuale și faptul că există o zonă în care nici un alt individ, nici măcar Statul nu are voie să se bage.

O posibilă explicație: O spun în modul cel mai direct – de notat că sunt căsătorit de 17 ani, am doi copii, merg și la Biserică, și am primit din partea susținătorilor referendumului apelative de la pedofil, zoofil, homosexual, satanist, până la băsist, macovist, soroșist și neomarxist: acest referendum și-a propus să îi împiedice pe homosexualii să se căsătorească în România. Să nu fim ipocriți sau demagogi! Referendumul nu are legătură cu căsătoria dintre bărbat și femeie, nu e pentru întărirea sau siguranța acestui timp de uniune, ci este strict împotriva lor, a celor… considerați altfel. Or, într-o țară unde 95% din cetățeni se declară creștini să impui o astfel de reglementare mi se pare că se recunoaște în modul cel mai evident incapacitatea normelor morale de a mai fi liant între oameni. Unei populații de 95% de creștini, care se presupune că urmează niște reguli morale și își educă copiii în aceeași direcție, îi este frică de câțiva homosexuali? Îmi este cu neputință să cred așa ceva. Dacă preotul spune la biserică că homosexualitatea e un păcat și vede că enoriașii nu îl ascultă, după care se implică în strângerea de semnături pentru referendum astfel încât ceea ce a spus el în biserică să apară scris în lege, îmi e clar: acel preot se recunoaște învins, el și-a ratat misiunea ieșind din sfera moralului unde trebuie să predice adresându-se sufletului omului și încurajându-l să evolueze spiritual, pentru ca el – preotul – să intre în sfera legală lipsită de emoții și plină de impunități unde intervine coercitiv o autoritate statală. Dacă azi omul nu mai are bun simț, dacă el nu mai recunoaște simțul comun, dacă el nu mai ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să i se dea norme juridice pentru a-i regla conduite banale, e mai mult decât trist.

Ca om al legii, mi se pare ciudat ca în materie de afecțiune, intimitate și cămin cetățenii să renunțe de bună voie la libertatea lor cerând norme imperative. Observ astfel un declin al moralei, inclusiv al celei religioase, ceea ce se reflectă în slăbirea coeziunii sociale, în creșterea faliei dintre cetățeni. Eu nu sunt de părere că bunul simț nu are nevoie de lege impusă, ci de educație morală. Dar…

Încheiere: „Soți”, „căsătorie” și „familie” sunt cuvinte care semnifică unirea, poate chiar iubirea. Dezbaterea pentru inițierea și organizarea acestui referendum a creat o falie îngrozitoare. Sau poate nu a creat-o, ci de abia acum a relevat-o și a adâncit-o. Eu cred că acum am început să realizăm că ne separăm de trecut și privim mai mult înspre viitor. Și o spun cu toată responsabilitatea: o țară în care se strigă în gura mare „Morala a murit, Trăiască Legea!” e o țară în care poporul e în derivă, iar societatea e coruptă.

ARHIVĂ:

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

Partea a III-a: Un parlament ce simpatizează gay-ii

Hotarari remarcabile: In Ro „soț” este si gay-ul casatorit in strainatate

CJUE: Noțiunea „soț”, în sensul dispozițiilor dreptului Uniunii privind libertatea de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor familiilor lor, cuprinde soții de același sex.

Cu alte cuvinte: doi gay nu se pot căsători în România, dar se pot căsători în UE și reveni în România unde vor fi recunoscuți. O să fie cam ca mașinile înmatriculate în Bulgaria: refuzăm să le acordăm drepturi aici? Vor merge acolo să încheie actele și vor reveni.

Detalii: În cauza COMAN și HAMILTON s-a decis azi de către Curtea Uniunii Europene de la Luxembourg, prin hotărârea nr. 80/2018, că în România trebuie recunoscută calitatea de „soț” al unei persoane care a încheiat legal o căsătorie într-un stat membru al UE.

Povestea este următoarea: doi gay, dintre care unul român și unul american, se căsătoresc în Belgia, stat UE. Vin în România, alt stat membru UE, dar statul nostru nu îi permite americanului să stea mai mult de 3 luni pentru că al nostru Cod Civil nu recunoaște căsătoriile dintre gay, ca urmare el nu are calitatea de „soț” potrivit legii românești. Cei doi contestă în justiție și invocă excepția de neconstituționalitate. CCR se codește să dea o soluție evidentă potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție și cere CJUE să interpreteze legislația europeană aplicabilă.

Prin urmare, România rămâne liberă să acorde sau nu dreptul gay-lor de a se căsători, dar nu poate refuza să recunoască căsătoria gay-ilor încheiată în UE.

Comunicat de presă:  AICI

Catre familia moderna: periodizarea mutațiilor

Verificând instrumentele internaționale, am ajuns la concluzia că acestea au constatat transformările sociale și/ori au determinat trecerea de la familia clasică la familia contemporană într-un mod vizibil și rapid folosindu-se de standardele impuse de noua religie a secolului 21, drepturile omului ce au ca valoare centrală demnitatea persoanei. Aspectele vechi de putere din familia bazată pe căsătoria tradițională sunt estompate de egalitarismul dintre soți, care tinde în mod firesc – spun asta văzând evoluția cronologică a instrumentelor de care vorbeam – spre pierderea interesului pentru sexul partenerilor.

Angajarea femeilor în număr ridicat în timpul celui de al doilea război mondial a dus la schimbarea rolului tradițional al femeii în familie și în societate. După apariția instrumentelor cadru cu privire la drepturile omului la nivel internațional, apar alte documentele internaționale ce marchează cinci etape de evoluție.

În prima etapă, a anilor 50 și 60, se manifestă o atenție sporită pentru mamă și copil, în special cu privire la drepturile sociale[1].

În a doua etapă, a anilor 70 până în prima jumătate a anilor 80, se constată că există o evoluție în cadrul familiei ce a dus la o relație simetrică între membrii săi, adică la o egalitate în drepturi și responsabilități în cuplu, numit pentru prima dată în mod oficial „familie modernă”[2].  Se vorbește chiar de necesitatea unei modificări a rolului tradițional al bărbatului în familie și societate pentru a evolua la fel de mult ca femeile, se cere luarea măsurilor pentru eliminarea discriminării față de femei în viața politică, în educație (de exemplu, revizuirea manualelor școlare pentru a se elimina orice concepţii şablon privind rolul bărbatului şi al femeii), în domeniul angajării în muncă, în sănătate, alte domenii sociale (de exemplu sport – așa se explică apariția echipelor de fotbal feminin sau de sportive pugiliste), în toate chestiunile legate de căsătorie și de familie (consacrându-se egalitatea deplină între soție și soț)[3]. Se combate violența în familie, aspect ce se va relua în următoarele decade[4]. Eforturile pentru estomparea oricăror diferențe în privința rolului în cadrul familiei și pentru eliminarea stereotipurilor, inclusiv în limbaj, se reiau cu și mai mare amploare în anii 2000[5], iar unele continuă și în prezent[6].

În a treia etapă, ce cuprinde sfârșitul anilor 80 și anii 90, se recunosc „familile de fapt” ca fiind egale cu cele legitime. Astfel, Consiliul Europei[7] constată „profundele mutații intervenite în ultimele decenii în structura familiilor, caracterizate prin creșterea speranței de viață,  o scădere a ratei natalității, scăderea numărului de căsătorii, creșterea numărului de divorțuri, proliferarea familiilor monoparentale, multiplicarea alte forme de viață în comun, cum ar fi conviețuirea, prin evoluții în rolul femeii” și recunoaște că „schimbările care au avut loc au și aspecte pozitive cum ar fi înlocuirea căsătoriei tip alianță cu cea de tip parteneriat, cu îmbunătățirea balanței sociale, economice și intelectuale dintre parteneri”. În același document familia este recunoscută drept mediul în care au loc relațiile cele mai dense și bogate dintre oameni și locul cel mai potrivit pentru educarea copiilor. Se arată că o concepția fixă despre familie ar fi depășită de realitate. Rolul statului este doar acela de a asigura un cadrul familial în care membrii să fie în siguranță, solidari și unde să li se respecte drepturile fundamentale. În acest cadru urmează să se aplice două principii: unul este cel al democratizării familiei, ceea ce presupune egalitatea membrilor și respectul drepturilor fiecăruia, iar celălalt este libertatea de alegere a partenerului.

În a patra etapă, a primei decade a anilor 2000, se dorește a se estompa diferențele date de sexul biologic diferit dintre tată și mamă: se creează cadrul pentru drepturi egale ale tatălui și mamei în primul instrument global privind drepturile copilului, care consacră dreptul copilului de a fi consultat de părinți și de a fi ascultat de autoritățile în privința chestiunilor care îl privesc, respectiv de a fi protejat împotriva violențelor și abuzurilor inclusiv față de părinții săi[8], ceea ce e menit să pună capăt practicilor din multe familii. Tot acum se acordă dreptul la concediu paternal pentru tată[9] și se militează pentru drepturile ale bărbatului egale cu ale femeii în ce privește custodia după divorț (mentalitatea și practica judiciară fiind până atunci că minorul se cuvine mamei)[10]. Se decide că tatăl divorțat nu poate fi privat de dreptul de a-și vedea copilul, pe motiv că este homosexual[11]. Se cere combaterea violenței împotriva femeilor[12].

În a cincea etapă, a decadei în curs, se insistă în creșterea sensibilității față de membrii comunității LGBT[13], se cere eliminarea prejudecăților, stigmaitizării,  discriminării, hărțuirii, excluderii, violentării, sancționării penale pe rațiuni de orientare sexuală și identitate de gen[14] și se combate homofobia, indicându-se statelor că  drepturile populației LGBT ar fi protejate mai bine prin legalizarea concubinajului sau instituirea parteneriatelor ori căsătoriei[15]. Se recomandă ca acolo unde legislația acordă drepturi persoanelor necăsătorite acest lucru să nu țină seama de sexul lor, acolo unde statele admit parteneriatele civile pentru homosexuali să se acorde aceleași drepturi ca partenerilor heterosexuali, ca atunci când este vorba de responsabilități privind copiii să nu se facă discriminări pe motive de orientare sexuală[16] sau identitate de gen, iar în statele în care se permite reproducerea asistată pentru femeia singură să nu se țină seama de orientarea ei sexuală[17].

În acest context, asistăm la o extindere – prin lege sau jurisprudență – a aspectelor ce țin de familie și care aparțineau până de curând doar persoanelor heterosexuale către persoanele homosexuale: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că două persoane de același sex care trăiesc în cuplu trebuie să fie protejate nu numai cu privire la viața intimă, ci și cu privire la viața de familie^[18], se recunoaște dreptul unui homosexual de a adopta copii[19], sau dreptul de a se reuni cu partenerul într-o altă țară[20], sau dreptul de a beneficia de asigurarea de sănătate a partenerului homosexual[21]. Fiind vorba de drepturi ale omului, inclusiv cele acordate minorităților sexuale, acestea nu pot fi combătute cu argumente care fac referire familia tradițională, morala poporului, pericolul ca majoritatea să se supună minorității sau ca tânăra generație să fie educată în mod greșit de către sau cu privire la homosexuali[22].

Tot în această perioadă se relaxează condițiile pentru a încheia uniuni legitime: state care în trecut nu permiteau pentru parteneri de același sex nici uniuni, nici căsătorii, în anumite condiții sunt obligate să o facă[23]; state care permiteau parteneriate doar între parteneri de sex opus ajung să le permită și pentru parteneri de același sex[24]; respectiv state care permiteau doar parteneriate civile între parteneri de același sex ajung să permită le permită căsătoria. Din 50 de state europene, 29 state recunosc legal uniuni între persoane de același sex și 17 state au legi pentru căsătoria între persoane de același sex^[25].

Este de subliniat că în Europa căsătoria între homosexuali nu este un drept fundamental, căci CEDO îl rezervă doar pentru un bărbat și o femeie. Ca urmare, rămâne la latitudinea statelor de a-l acorda persoanelor de același sex[26]. Alta este situația în SUA, unde Curtea Supremă a decis în anul 2015 în cauza Obergefell ş.a c. Hodges, că prin Constituţia americană se garantează dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători în condiţii similare cu persoanele de sex opus şi că statele nu pot rezerva dreptul de căsătorie doar pentru cuplurile de heterosexuali.

NOTE:

[1] Organizația Internațională a Muncii: Convenția cu privire la protecția maternală, din 1955 și Recomandarea nr. 123 din 1965 privind angajarea femeilor care au copii, 1965 (în a doua etapă a fost înlocuită cu Recomandarea nr. 165 din 1981 cu privire la angajații care au responsabilități familiale); CoE, Rezoluția CM (70) 15 privind protecția socială a mamelor nemăritate și a copiilor acestora.

[2] CoE, Adunarea Parlamentară, Recomandarea 751 (1975) cu privire la situația și responsabilitățile părinților în familia modernă și rolul societății în această privință.

[3] Convenția ONU cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei din 1981, ratificată de noi în același an. A se vedea și CEDAW, Recomandarea nr. 21 din 1994 privind egalitatea în relațiile maritale și de familie.

[4] CoE, CM, Recomandarea nr. (85) 4 privind violența în familie.

[5] CoE, CM, Recomandarea (2007)17 privind mecanismele și standardele pentru egalitatea de gen.

[6] Gender Equlity Commission, Compilație de standarde ale Consiliului Europei privind noțiunea de sexism, 9.03.2017.

[7] CoE, Adunarea Parlamentară, Recomandarea 1074 (1988) privind politicile în domeniul familiei. Zece ani mai târziu Parlamentul European din cadrul Uniunii Europene, prin Rezoluția cu privire la mama celibatară și familiile monoparentale (A4-0273/98, Jurnalul Oficial C-313 din 1998, p. 238), recunoaște familia monoparentală și părintele singur ca șef al familiei.

[8] Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, 1990, ratificată de România în același an.

[9] Organizația Internațională a Muncii (OIM), Recomandarea nr. 191 din 2000 sugerează introducerea pentru tații angajați a instituției „concediului parental”. Primele state care au prevăzut acest lucru au fost cele nordine, încă din anii 70.

[10] CoE Adunarea Parlamentată, Rezoluția 1921 (2013) privind Egalitatea de gen, concilierea vieții private și de muncă și co-responsabilitate și Rezoluţia 2079 (2015) privind Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor.

[11] CtEDO, Salgueiro da Silva Mouta c. Portugaliei, hotărârea din 21.12 1999: condamnare pentru că instanța a decis ca tatăl să nu își mai vadă copilul ce trebuie să traiască în familia tradițională.

[12] CoE, Adunarea Parlamentară, Rezoluția (1635) 2008 privind o convenție a Consiliului Europei cu privire la combaterea violenței împotriva femeilor. Se va concretiza în Convenția de la Istambul pentru prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor și violenței domestice, 2014, ratificată de România în 2016.

[13] CoE, Rezoluția 1728(2010) a Adunării Parlamentare privind discriminarea pe baza orientării sexuale și a identității de gen, Rezoluția 380 (2015) intitulată Garantarea drepturilor populației LGBT (lesbiană, homosexual, bisexual și transgender): o responsabilitate pentru orașele și regiunile din Europa. 

[14] ONU, Adunarea Generală, Declarația cu privire la drepturile omului, orientarea sexuală și identitatea de gen, 2008.

[15] UE, Rezoluția Parlamentului European din 24.05.2012 privind lupta împotriva homofobiei în Europa.

[16] Există 75 de studii la nivel mondial, bazate pe peste trei decenii de cercetări care sunt într-un consens covârșitor: un părinte homosexual sau lesbian nu dăunează copiilor, iar copiii din asemenea familii nu au prezentat diferențe semnificative față de colegii lor în rezultatele școlare. Accesibile la https://goo.gl/RyHIlx.

[17] CoE, Recomandarea (2010)5 a Commitetului Miniștrilor privind măsurile de combaterea a discriminării pe baza orientării sexuale și a identității de gen.

[18] CtEDO, Schal k și Kopf c. Austriei, hotărârea din 24.06.2010.

[19] CtEDO, EB c. Franței, hotărârea din 22.01.2008: condamnare pentru că s-a refuzat adoptarea unui copil de către o femeie pe motiv că este lesbiană; Gas și Dubois c. Franței, hotărârea din 15.03.2012, respectiv X și alții c. Austriei, hotărârea din 19.2.2013, pentru că s-a refuzat unei femei să adopte copilul celei cu care avea încheiat un parteneriat civil.

[20] CtEDO, Taddeucci și McCall c. Italiei, hotărârea din 30.06.2016: condamnare pentru că legislația cu privire la imigrare nu permitea partenerului gay din Noua Zeelandă să se căsătorească în Italia și să obțină rezidența aici pe motive familiale. La fel, Pajic c. Croației, hotărârea din 23.02.2016: condamnare pentru că legislație permitea reunirea de familie doar pentru partenerii de sex opus.

[21] CtEDO, P.B. și J.S c. Austriei, hotărârea din 22.07.2013: condamnare pentru că statul permitea ca de asigurarea de sănătate să beneficieze doar ruda apropată sau partenerul de sex opus.

[22] Pentru o trecere în revistă a întregii jurisprudențe CtEDO care combate acest tip de argumente a se vedea: Cristi Danileț, Familia pe înțelesul tuturor – Partea a doua: Morala ca argument împotriva formelor “netradiționale” de familie, pe www.contributors.ro, postare din 9.08.2017.

[23] CtEDO, Oliari ș.a. c Italiei, hotărârea din 21.07.2015: condamnare pentru a obliga statul să permite cel puțin parteneriat civil pentru parteneri de același sex, în condițiile în care 24 din cele 47 state membre ale Consiliului Europei recunosc diferite forme de uniune între astfel de parteneri, iar Curtea Constituțională și populația italiană le acceptă.

[24] CtEDO, Vallianatos ș.a. c. Greciei, hotărârea din 7.11.2013: condamnare pentru că statul permitea uniunea civilă doar pentru parteneri de sexe diferite, la fel ca și Lituania, deși alte 17 state europene care recunosc parteneriatul civil îl permite și pentru homosexuali.

[25]  Belgia, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Islanda, Luxembourg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania.

[26] Cea mai recentă decizie în acest sens este CtEDO, Chapin și Charpentier c. Franței, hotărârea din 9.06.2016.

 

Pe intelesul tuturor: initiativa si referendumul privind casatoria

Familia și căsătoria: Constituția consacră două drepturi distincte: dreptul la viață familială (art. 26) și dreptul la căsătorie (art.48). Aceleași drepturi distincte sunt consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului care are prioritate în dreptul nostru dacă ar veni în contradicție cu legislația României: dreptul la respectarea vieții private și de familie (art. 8) și dreptul la căsătorie (art. 12). Cu alte cuvinte: prin căsătorie se naște o familie, dar o familie nu este neaparat rezultatul unei căsătorii.

Tipuri de familii: Este important să facem această distincție de la bun început, întrucât „noțiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relaţiile de familie rezultând din căsătorie” (para. 40 din Decizia CCR 580/2016).

Așa cum am arătat și cu alt prilej, există mai multe tipuri de familie: familia nucleară (alcătuită din bărbat, femeie și copil) care poate fi legitimă (având la bază căsătoria dintre bărbat și femeie) sau nelegitimă (concubinajul dintre bărbat și femeie), familia monoparentală (un părinte cu un copil), familia adoptatoare (un părinte/doi părinți care adoptă un copil ce nu este al lor), familia extinsă (care cuprinde rudele până la verișori), familia substitutivă (persoane care nu sunt rude apropiate și cresc un copil fără a deține acte pentru aceasta), familia separată (persoane căsătorite sau nu care nu locuiesc împreună, dar îi leagă un copil), familia homosexuală (persoane de același sex care locuiesc și gospodăresc împreună fără a fi căsătorite, întrucât legislația interzice aceasta).

Tipuri de căsătorii: Până în epoca modernă, căsătoria în Europa, inclusiv în România, era religioasă. Potrivit Codul civil românesc de la 1865 și legislației ulterioare, căsătoria a devenit un act civil. Azi, Constituția noastră prevede în mod expres la art. 48 alin. 2: „căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă”. Asta înseamnă că celebrarea căsătoriei religioase este facultativă și subsidiară: nu produce vreun efect juridic, având doar importanță spirituală.

În unele state din lume este posibilă căsătoria între două persoane de același sex. La noi aceasta este interzisă în mod expres. Astfel, art. 258 alin. 1 și 4 Codul Civil arată că în România căsătoria are loc între bărbat și o femeie, iar art. 277 Cod Civil interzice în mod expres căsătoria între persoane de același sex.

Revizuirea Constituției: Constituția poate fi modificată după o procedură specială, prevăzută de art. 150 și art 151. Când cetățenii inițiază această revizuire, trebuie să fie cel puțin 500.000 și să provină cel puțin câte 20.000 din 21 de județe – cu privire la exercitarea inițiativei, formularea propunerii și înregistrarea ei, se aplică Legea 189/1999. Parlamentul trebuie să adopte apoi această propunere, iar în maxim 30 zile trebuie organizat referendum.

Dezbatere parlamentară și referendum: În chestiunea căsătoriei s-au strâns 2.698.477 semnături. Propunerea s-a înregistrat la Senat, acesta a trimis-o la Camera Deputaților care a aprobat-o pe 9.05.2017, apoi s-a întors la Senat. Nu mă îndoiesc că va fi aprobată și de Senat.

Apoi populația va fi chemată la vot.  Se vor cheltui aproximativ 100 milioane lei pentru referendum. Modul de organizare și desfășurare a refderendumului este reglementat de Legea 3/2000: acesta este valabil dacă participă cel puțin 30% din cei înscriși pe listele electorale, este validat dacă sunt exprimate cel puțin 25% voturi valabile și rezultatul este dat de voința majorității celor care votează valabil. Dacă se votează DA, Constituția va fi revizuită.

Rezultatele votului: Dacă populația va spune DA la referendum, atunci în Constituția României în loc de căsătoria „între soți” va scrie că e vorba de căsătorie „între un bărbat și o femeie”. Așadar, căsătoria între persoane de același sex nu va fi posibilă, pentru ele fiind deschise alt gen de uniuni, precum „uniunea liberă” în prezent (adică concubinajul) și probabil în viitor „parteneriatul civil”, un proiect de lege în acest sens fiind acum în dezbatere parlamentară.

Dacă la referendum populația va spune NU (sau, ipotetic, dacă referendumul nu se va mai organiza), atunci rămâne în vigoare Constituția care consacră dreptul „soților” de a fi căsătoriți și Codul civil care spune că doar bărbatul și femeia se pot căsători. Opinia că Parlamentul ar putea modifica mai simplu Codul civil, putând consacra dreptul persoanelor de același sex de a se căsători, nu stă în picioare: para. 42 din Decizia 580/2016 a CCR spune clar că în Constituția actuală prin căsătorie se înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, inițiativa de revizuire neacordând și nereducând vreun drept, ci fiind doar o precizare a sintagmei „între soți”. Or, deciziile CCR sunt obligatorii, interpretarea dată de Curte fiind oficială și având aceeași putere ca și Constituția. Cu alte cuvinte, chiar dacă Constituția nu va fi revizuită cum doresc acum cei 2,7 milioane de semnatari ai inițiativei, în România nu este și nu va fi posibilă căsătoria între persoane de același sex.

Concluzie: Este dreptul oamenilor să inițieze o modificare a unor legi sau chiar a Constituției – aceasta fiind o formă a democrației directe. Mișcarea pentru modificarea Constituției are o amploare deosebită – 2,7 milioane de semnături atestate este de-a dreptul impresionant. Ceea ce se vizează este căsătoria, nu familia. Iar efectul juridic al referendumului s-a stabilit în mod oficial mai înainte ca el să aibă loc: potrivit Constituției României, revizuite ori nu, dreptul la căsătorie îl au și îl vor avea doar un bărbat și o femeie.

 

Impotriva LGBT pot fi invocate morala sau traditia, pericolul pedofiliei sau puterea majoritatii?

Există un consens european clar privind recunoașterea dreptului indivizilor de a se identifica în mod deschis ca fiind homosexuali, lesbiene sau orice altă minoritate sexuală și de a-și promova propriile drepturi și libertăți (CEDO, Alekseyev c. Rusiei, 2010, para. 84).

Nu este nici un motiv să se considere ca fiind incompatibile menținerea valorilor familiei ca fundament al societății și recunoașterea acceptării sociale a homosexualității (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 67).

Este o tendința generală crescândă de includere a relațiilor dintre cuplurile de același sex în conceptul de „viață de familie” (CEDO, PB și JS c. Austriei, 2010, para. 27 și Schalk și Kopf c. Austriei, 2010, para. 91) și recunoașterea necesității recunoașterii și protecției lor juridice (CEDO, Oliari ș.a c. Italiei, 2015, para. 165).

Statului îi revine sarcina de a ține cont de evoluția societății și de schimbările în percepția problemelor sociale, civile și de relații, inclusiv prin faptul că nu există doar o cale sau o alegere atunci când vine vorba de gestionarea familiei sau a vieții private (CEDO, Kozak c. Poloniei, 2010, para.98 și X ș.a. c. Austriei, 2013, para. 139).

Departe de a fi opuse valorilor familiei, multe persoane aparținând minorităților sexuale manifestă loialitate față de instituțiile de căsătorie, părinți și adopție. Nu s-a demonstrat modul în care libertatea de expresie în problemele LGBT ar devaloriza sau afecta în mod negativ „familiile tradiționale” actuale și existente sau le-ar compromite viitorul (CEDO, Bayev ș.a. c Rusia, 2010, para. 67).

Nu pot fi aprobate politici și decizii care încorporează o prejudecată predispusă de o majoritate heterosexuală împotriva unei minorități homosexuale (CEDO, Smith și Grady, 1999, para. 102, L. și V. c. Austriei, 2003, para. 51-52). Aceste atitudini negative, referiri la tradiții sau la ipoteze generale într-o anumită țară nu pot fi considerate ca fiind suficient de justificate pentru tratamentul diferențiat, ele fiind de atlfel similare cu cele bazate pe rase diferite sau culoarea pielii diferită (CEDO, Hämäläinen c. Finlandei, 2014, para. 109).

Fără echivoc sunt prejudecăți cu privire la comunitatea LGBT cele relevate de formulări precum „în mod distorsionat se vrea o imagine de echivalență socială între relațiilor sexuale tradiționale și cele netradiționale” și în referiri la potențialele pericole de „a crea o impresie distorsionată cu privire la echivalența socială dintre relațiile maritale tradiționale și cele netradiționale”. Chiar mai inacceptabile sunt încercările de a trasa o paralelă între homosexualitate și pedofilie (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 69).

Referitor la faptul că majoritatea populației dezaprobă homosexualitatea și se opune oricărei manifestări a relațiilor homosexuale, trebuie de observat importanta diferență între  sprijinul popular în favoarea sau pentru extinderea domeniului de aplicare al garanțiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și situația în care se sprijină restrângerea domeniului de aplicare al protecției sale (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 70). Or, este incompatibilă cu valorile fundamentale ale Convenției ca exercitarea drepturilor Convenției de către un grup minoritar să fie condiționată de acceptarea ei de către majoritate (CEDO, Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 81).

Referitor la susținerile cum că promovarea relațiilor homosexuale trebuie interzisă pe motiv că relațiile de același sex au reprezentat un risc pentru sănătatea publică, Curtea consideră că este improbabil ca o restricție privind libertatea de exprimare potențială privind problemele LGBT să conducă la o reducere a riscurilor pentru sănătate. Dimpotrivă, difuzarea cunoștințelor privind problemele legate de sex și identitate de gen și creșterea gradului de conștientizare a riscurilor asociate și a metodelor de protecție împotriva acestor riscuri prezentate în mod obiectiv și științific ar constitui o parte indispensabilă a unei campanii de prevenire a bolilor și a publicului larg (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 72).

Este la fel de dificil de văzut o legătură între interzicerea de a promova față de minori homosexualitatea sau relațiile sexuale non-tradiționale și realizarea ori afectarea obiectivelor demografice dorite. Or, creșterea populației depinde de o multitudine de condiții, precum prosperitatea economică, dreptul la securitate socială, accesibilitatea la îngrijire a copiilor. Suprimarea informațiilor despre relațiile de același sex nu este o metodă prin care tendința demografică negativă poate fi inversată. Este de observat că aprobarea socială a cuplurilor heterosexuale nu este condiționată de intenția sau capacitatea lor de a avea copii (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73).

Nu se poate considera că minorii expuși la informații despre homosexualitate ar fi mai vulnerabili decât cei expuși la același gen de informații despre heterosexualitate (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73). Din contra, discuțiile publice despre educația sexuală, în care opiniile părinților, politicile educaționale și dreptul la libertatea de exprimare trebuie să fie echilibrate, autoritățile nu au altă soluție decât să recurgă la criterii de obiectivitate, pluralism, acuratețe științifică și în ultimă instanță, la utilitatea unui anumit tip de informație pentru publicul tânăr. Or, în măsura în care minorii care au fost martori ai unei campanii de informare cu privire la homosexualitate se poate considera că ei au fost expuși la ideile de diversitate, egalitate și toleranță, ceea ce nu poate duce decât la coeziunea socială (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 82).

Nu există dovezi științifice sau date sociologice care să sugereze că simpla menționare a homosexualității sau dezbaterea publică deschisă despre statutul social al minorităților sexuale ar afecta negativ copiii sau „adulții vulnerabili”. Dimpotrivă, numai prin intermediul unei dezbateri publice și echitabile, societatea poate aborda probleme atât de complexe. O astfel de dezbatere, susținută de cercetări academice, ar aduce beneficii coeziunii sociale, asigurându-se că se vor auzi reprezentanții tuturor punctelor de vedere, inclusiv persoanele în cauză. Ar clarifica, de asemenea, unele puncte comune de confuzie, cum ar fi dacă o persoană poate fi educată sau ispitită să intre în sfera homosexualității sau să iasă din aceasta, ori să se alăture sau să iasă din ea în mod voluntar (Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 86).

Conceptul de moralitate derivă din multe tradiții sociale, filosofice și religioase; În consecință, limitările […] în scopul protejării moralei trebuie să se bazeze pe principii care nu derivă exclusiv dintr-o singură tradiție. Orice astfel de limitări trebuie înțelese în lumina universalității drepturilor omului și a principiului nediscriminării (Comitetul Drepturilor Omului al Națiunilor Unite, cazul Fedotova c. Rusia, 2012, para. 10.5)

Orientarea sexuală este protejată prin dreptul la respectarea vieții private, atât în temeiul CEDO (articolul 8), cât și al ICCPR (articolul 17). Prin urmare, autoritățile publice nu pot considera că homosexualitatea este contrară „moralei”, în sensul articolului 10 §2 din CEDO, întrucât orientarea sexuală este un drept fundamental al omului în temeiul articolului 8 al CEDO (Comisia de la Veneția, Opinie cu privire la interzicereae propagandei pentru homosexualitate, 2013, para. 52). Nu există nici o dovadă că discuțiile despre orientarea sexuală ar afecta negativ minorii, al căror interes este să primească informații relevante, adecvate și obiective despre sexualitate, inclusiv despre orientarea sexuală (ibid, para. 80). Promovarea valorilor și atitudinilor tradiționale față de familie și sexualitate nu trebuie să ducă la sancționarea exprimării și promovării celor netradiționale (ibid, para. 80).