CRISTI DANILEŢ – judecător

04/09/2017

Catre familia moderna: periodizarea mutațiilor

Filed under: discriminare,familia,LGBT — Cristi Danilet @ 11:05 AM
Tags: , , , ,

timp-clepsidraVerificând instrumentele internaționale, am ajuns la concluzia că acestea au constatat transformările sociale și/ori au determinat trecerea de la familia clasică la familia contemporană într-un mod vizibil și rapid folosindu-se de standardele impuse de noua religie a secolului 21, drepturile omului ce au ca valoare centrală demnitatea persoanei. Aspectele vechi de putere din familia bazată pe căsătoria tradițională sunt estompate de egalitarismul dintre soți, care tinde în mod firesc – spun asta văzând evoluția cronologică a instrumentelor de care vorbeam – spre pierderea interesului pentru sexul partenerilor.

Angajarea femeilor în număr ridicat în timpul celui de al doilea război mondial a dus la schimbarea rolului tradițional al femeii în familie și în societate. După apariția instrumentelor cadru cu privire la drepturile omului la nivel internațional, apar alte documentele internaționale ce marchează cinci etape de evoluție.

În prima etapă, a anilor 50 și 60, se manifestă o atenție sporită pentru mamă și copil, în special cu privire la drepturile sociale[1].

În a doua etapă, a anilor 70 până în prima jumătate a anilor 80, se constată că există o evoluție în cadrul familiei ce a dus la o relație simetrică între membrii săi, adică la o egalitate în drepturi și responsabilități în cuplu, numit pentru prima dată în mod oficial „familie modernă”[2].  Se vorbește chiar de necesitatea unei modificări a rolului tradițional al bărbatului în familie și societate pentru a evolua la fel de mult ca femeile, se cere luarea măsurilor pentru eliminarea discriminării față de femei în viața politică, în educație (de exemplu, revizuirea manualelor școlare pentru a se elimina orice concepţii şablon privind rolul bărbatului şi al femeii), în domeniul angajării în muncă, în sănătate, alte domenii sociale (de exemplu sport – așa se explică apariția echipelor de fotbal feminin sau de sportive pugiliste), în toate chestiunile legate de căsătorie și de familie (consacrându-se egalitatea deplină între soție și soț)[3]. Se combate violența în familie, aspect ce se va relua în următoarele decade[4]. Eforturile pentru estomparea oricăror diferențe în privința rolului în cadrul familiei și pentru eliminarea stereotipurilor, inclusiv în limbaj, se reiau cu și mai mare amploare în anii 2000[5], iar unele continuă și în prezent[6].

În a treia etapă, ce cuprinde sfârșitul anilor 80 și anii 90, se recunosc „familile de fapt” ca fiind egale cu cele legitime. Astfel, Consiliul Europei[7] constată „profundele mutații intervenite în ultimele decenii în structura familiilor, caracterizate prin creșterea speranței de viață,  o scădere a ratei natalității, scăderea numărului de căsătorii, creșterea numărului de divorțuri, proliferarea familiilor monoparentale, multiplicarea alte forme de viață în comun, cum ar fi conviețuirea, prin evoluții în rolul femeii” și recunoaște că „schimbările care au avut loc au și aspecte pozitive cum ar fi înlocuirea căsătoriei tip alianță cu cea de tip parteneriat, cu îmbunătățirea balanței sociale, economice și intelectuale dintre parteneri”. În același document familia este recunoscută drept mediul în care au loc relațiile cele mai dense și bogate dintre oameni și locul cel mai potrivit pentru educarea copiilor. Se arată că o concepția fixă despre familie ar fi depășită de realitate. Rolul statului este doar acela de a asigura un cadrul familial în care membrii să fie în siguranță, solidari și unde să li se respecte drepturile fundamentale. În acest cadru urmează să se aplice două principii: unul este cel al democratizării familiei, ceea ce presupune egalitatea membrilor și respectul drepturilor fiecăruia, iar celălalt este libertatea de alegere a partenerului.

În a patra etapă, a primei decade a anilor 2000, se dorește a se estompa diferențele date de sexul biologic diferit dintre tată și mamă: se creează cadrul pentru drepturi egale ale tatălui și mamei în primul instrument global privind drepturile copilului, care consacră dreptul copilului de a fi consultat de părinți și de a fi ascultat de autoritățile în privința chestiunilor care îl privesc, respectiv de a fi protejat împotriva violențelor și abuzurilor inclusiv față de părinții săi[8], ceea ce e menit să pună capăt practicilor din multe familii. Tot acum se acordă dreptul la concediu paternal pentru tată[9] și se militează pentru drepturile ale bărbatului egale cu ale femeii în ce privește custodia după divorț (mentalitatea și practica judiciară fiind până atunci că minorul se cuvine mamei)[10]. Se decide că tatăl divorțat nu poate fi privat de dreptul de a-și vedea copilul, pe motiv că este homosexual[11]. Se cere combaterea violenței împotriva femeilor[12].

În a cincea etapă, a decadei în curs, se insistă în creșterea sensibilității față de membrii comunității LGBT[13], se cere eliminarea prejudecăților, stigmaitizării,  discriminării, hărțuirii, excluderii, violentării, sancționării penale pe rațiuni de orientare sexuală și identitate de gen[14] și se combate homofobia, indicându-se statelor că  drepturile populației LGBT ar fi protejate mai bine prin legalizarea concubinajului sau instituirea parteneriatelor ori căsătoriei[15]. Se recomandă ca acolo unde legislația acordă drepturi persoanelor necăsătorite acest lucru să nu țină seama de sexul lor, acolo unde statele admit parteneriatele civile pentru homosexuali să se acorde aceleași drepturi ca partenerilor heterosexuali, ca atunci când este vorba de responsabilități privind copiii să nu se facă discriminări pe motive de orientare sexuală[16] sau identitate de gen, iar în statele în care se permite reproducerea asistată pentru femeia singură să nu se țină seama de orientarea ei sexuală[17].

În acest context, asistăm la o extindere – prin lege sau jurisprudență – a aspectelor ce țin de familie și care aparțineau până de curând doar persoanelor heterosexuale către persoanele homosexuale: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că două persoane de același sex care trăiesc în cuplu trebuie să fie protejate nu numai cu privire la viața intimă, ci și cu privire la viața de familie[18], se recunoaște dreptul unui homosexual de a adopta copii[19], sau dreptul de a se reuni cu partenerul într-o altă țară[20], sau dreptul de a beneficia de asigurarea de sănătate a partenerului homosexual[21]. Fiind vorba de drepturi ale omului, inclusiv cele acordate minorităților sexuale, acestea nu pot fi combătute cu argumente care fac referire familia tradițională, morala poporului, pericolul ca majoritatea să se supună minorității sau ca tânăra generație să fie educată în mod greșit de către sau cu privire la homosexuali[22].

Tot în această perioadă se relaxează condițiile pentru a încheia uniuni legitime: state care în trecut nu permiteau pentru parteneri de același sex nici uniuni, nici căsătorii, în anumite condiții sunt obligate să o facă[23]; state care permiteau parteneriate doar între parteneri de sex opus ajung să le permită și pentru parteneri de același sex[24]; respectiv state care permiteau doar parteneriate civile între parteneri de același sex ajung să permită le permită căsătoria. Din 50 de state europene, 29 state recunosc legal uniuni între persoane de același sex și 17 state au legi pentru căsătoria între persoane de același sex[25].

Este de subliniat că în Europa căsătoria între homosexuali nu este un drept fundamental, căci CEDO îl rezervă doar pentru un bărbat și o femeie. Ca urmare, rămâne la latitudinea statelor de a-l acorda persoanelor de același sex[26]. Alta este situația în SUA, unde Curtea Supremă a decis în anul 2015 în cauza Obergefell ş.a c. Hodges, că prin Constituţia americană se garantează dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători în condiţii similare cu persoanele de sex opus şi că statele nu pot rezerva dreptul de căsătorie doar pentru cuplurile de heterosexuali.

NOTE:

[1] Organizația Internațională a Muncii: Convenția cu privire la protecția maternală, din 1955 și Recomandarea nr. 123 din 1965 privind angajarea femeilor care au copii, 1965 (în a doua etapă a fost înlocuită cu Recomandarea nr. 165 din 1981 cu privire la angajații care au responsabilități familiale); CoE, Rezoluția CM (70) 15 privind protecția socială a mamelor nemăritate și a copiilor acestora.

[2] CoE, Adunarea Parlamentară, Recomandarea 751 (1975) cu privire la situația și responsabilitățile părinților în familia modernă și rolul societății în această privință.

[3] Convenția ONU cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei din 1981, ratificată de noi în același an. A se vedea și CEDAW, Recomandarea nr. 21 din 1994 privind egalitatea în relațiile maritale și de familie.

[4] CoE, CM, Recomandarea nr. (85) 4 privind violența în familie.

[5] CoE, CM, Recomandarea (2007)17 privind mecanismele și standardele pentru egalitatea de gen.

[6] Gender Equlity Commission, Compilație de standarde ale Consiliului Europei privind noțiunea de sexism, 9.03.2017.

[7] CoE, Adunarea Parlamentară, Recomandarea 1074 (1988) privind politicile în domeniul familiei. Zece ani mai târziu Parlamentul European din cadrul Uniunii Europene, prin Rezoluția cu privire la mama celibatară și familiile monoparentale (A4-0273/98, Jurnalul Oficial C-313 din 1998, p. 238), recunoaște familia monoparentală și părintele singur ca șef al familiei.

[8] Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, 1990, ratificată de România în același an.

[9] Organizația Internațională a Muncii (OIM), Recomandarea nr. 191 din 2000 sugerează introducerea pentru tații angajați a instituției „concediului parental”. Primele state care au prevăzut acest lucru au fost cele nordine, încă din anii 70.

[10] CoE Adunarea Parlamentată, Rezoluția 1921 (2013) privind Egalitatea de gen, concilierea vieții private și de muncă și co-responsabilitate și Rezoluţia 2079 (2015) privind Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor.

[11] CtEDO, Salgueiro da Silva Mouta c. Portugaliei, hotărârea din 21.12 1999: condamnare pentru că instanța a decis ca tatăl să nu își mai vadă copilul ce trebuie să traiască în familia tradițională.

[12] CoE, Adunarea Parlamentară, Rezoluția (1635) 2008 privind o convenție a Consiliului Europei cu privire la combaterea violenței împotriva femeilor. Se va concretiza în Convenția de la Istambul pentru prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor și violenței domestice, 2014, ratificată de România în 2016.

[13] CoE, Rezoluția 1728(2010) a Adunării Parlamentare privind discriminarea pe baza orientării sexuale și a identității de gen, Rezoluția 380 (2015) intitulată Garantarea drepturilor populației LGBT (lesbiană, homosexual, bisexual și transgender): o responsabilitate pentru orașele și regiunile din Europa. 

[14] ONU, Adunarea Generală, Declarația cu privire la drepturile omului, orientarea sexuală și identitatea de gen, 2008.

[15] UE, Rezoluția Parlamentului European din 24.05.2012 privind lupta împotriva homofobiei în Europa.

[16] Există 75 de studii la nivel mondial, bazate pe peste trei decenii de cercetări care sunt într-un consens covârșitor: un părinte homosexual sau lesbian nu dăunează copiilor, iar copiii din asemenea familii nu au prezentat diferențe semnificative față de colegii lor în rezultatele școlare. Accesibile la https://goo.gl/RyHIlx.

[17] CoE, Recomandarea (2010)5 a Commitetului Miniștrilor privind măsurile de combaterea a discriminării pe baza orientării sexuale și a identității de gen.

[18] CtEDO, Schal k și Kopf c. Austriei, hotărârea din 24.06.2010.

[19] CtEDO, EB c. Franței, hotărârea din 22.01.2008: condamnare pentru că s-a refuzat adoptarea unui copil de către o femeie pe motiv că este lesbiană; Gas și Dubois c. Franței, hotărârea din 15.03.2012, respectiv X și alții c. Austriei, hotărârea din 19.2.2013, pentru că s-a refuzat unei femei să adopte copilul celei cu care avea încheiat un parteneriat civil.

[20] CtEDO, Taddeucci și McCall c. Italiei, hotărârea din 30.06.2016: condamnare pentru că legislația cu privire la imigrare nu permitea partenerului gay din Noua Zeelandă să se căsătorească în Italia și să obțină rezidența aici pe motive familiale. La fel, Pajic c. Croației, hotărârea din 23.02.2016: condamnare pentru că legislație permitea reunirea de familie doar pentru partenerii de sex opus.

[21] CtEDO, P.B. și J.S c. Austriei, hotărârea din 22.07.2013: condamnare pentru că statul permitea ca de asigurarea de sănătate să beneficieze doar ruda apropată sau partenerul de sex opus.

[22] Pentru o trecere în revistă a întregii jurisprudențe CtEDO care combate acest tip de argumente a se vedea: Cristi Danileț, Familia pe înțelesul tuturor – Partea a doua: Morala ca argument împotriva formelor “netradiționale” de familie, pe www.contributors.ro, postare din 9.08.2017.

[23] CtEDO, Oliari ș.a. c Italiei, hotărârea din 21.07.2015: condamnare pentru a obliga statul să permite cel puțin parteneriat civil pentru parteneri de același sex, în condițiile în care 24 din cele 47 state membre ale Consiliului Europei recunosc diferite forme de uniune între astfel de parteneri, iar Curtea Constituțională și populația italiană le acceptă.

[24] CtEDO, Vallianatos ș.a. c. Greciei, hotărârea din 7.11.2013: condamnare pentru că statul permitea uniunea civilă doar pentru parteneri de sexe diferite, la fel ca și Lituania, deși alte 17 state europene care recunosc parteneriatul civil îl permite și pentru homosexuali.

[25]  Belgia, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Islanda, Luxembourg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania.

[26] Cea mai recentă decizie în acest sens este CtEDO, Chapin și Charpentier c. Franței, hotărârea din 9.06.2016.

 

Anunțuri

14/08/2017

Pe intelesul tuturor: initiativa si referendumul privind casatoria

Filed under: constitutia,LGBT — Cristi Danilet @ 8:19 AM
Tags: ,

Familia și căsătoria: Constituția consacră două drepturi distincte: dreptul la viață familială (art. 26) și dreptul la căsătorie (art.48). Aceleași drepturi distincte sunt consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului care are prioritate în dreptul nostru dacă ar veni în contradicție cu legislația României: dreptul la respectarea vieții private și de familie (art. 8) și dreptul la căsătorie (art. 12). Cu alte cuvinte: prin căsătorie se naște o familie, dar o familie nu este neaparat rezultatul unei căsătorii.

Tipuri de familii: Este important să facem această distincție de la bun început, întrucât „noțiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relaţiile de familie rezultând din căsătorie” (para. 40 din Decizia CCR 580/2016).

Așa cum am arătat și cu alt prilej, există mai multe tipuri de familie: familia nucleară (alcătuită din bărbat, femeie și copil) care poate fi legitimă (având la bază căsătoria dintre bărbat și femeie) sau nelegitimă (concubinajul dintre bărbat și femeie), familia monoparentală (un părinte cu un copil), familia adoptatoare (un părinte/doi părinți care adoptă un copil ce nu este al lor), familia extinsă (care cuprinde rudele până la verișori), familia substitutivă (persoane care nu sunt rude apropiate și cresc un copil fără a deține acte pentru aceasta), familia separată (persoane căsătorite sau nu care nu locuiesc împreună, dar îi leagă un copil), familia homosexuală (persoane de același sex care locuiesc și gospodăresc împreună fără a fi căsătorite, întrucât legislația interzice aceasta).

Tipuri de căsătorii: Până în epoca modernă, căsătoria în Europa, inclusiv în România, era religioasă. Potrivit Codul civil românesc de la 1865 și legislației ulterioare, căsătoria a devenit un act civil. Azi, Constituția noastră prevede în mod expres la art. 48 alin. 2: „căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă”. Asta înseamnă că celebrarea căsătoriei religioase este facultativă și subsidiară: nu produce vreun efect juridic, având doar importanță spirituală.

În unele state din lume este posibilă căsătoria între două persoane de același sex. La noi aceasta este interzisă în mod expres. Astfel, art. 258 alin. 1 și 4 Codul Civil arată că în România căsătoria are loc între bărbat și o femeie, iar art. 277 Cod Civil interzice în mod expres căsătoria între persoane de același sex.

Revizuirea Constituției: Constituția poate fi modificată după o procedură specială, prevăzută de art. 150 și art 151. Când cetățenii inițiază această revizuire, trebuie să fie cel puțin 500.000 și să provină cel puțin câte 20.000 din 21 de județe – cu privire la exercitarea inițiativei, formularea propunerii și înregistrarea ei, se aplică Legea 189/1999. Parlamentul trebuie să adopte apoi această propunere, iar în maxim 30 zile trebuie organizat referendum.

Dezbatere parlamentară și referendum: În chestiunea căsătoriei s-au strâns 2.698.477 semnături. Propunerea s-a înregistrat la Senat, acesta a trimis-o la Camera Deputaților care a aprobat-o pe 9.05.2017, apoi s-a întors la Senat. Nu mă îndoiesc că va fi aprobată și de Senat.

Apoi populația va fi chemată la vot.  Se vor cheltui aproximativ 100 milioane lei pentru referendum. Modul de organizare și desfășurare a refderendumului este reglementat de Legea 3/2000: acesta este valabil dacă participă cel puțin 30% din cei înscriși pe listele electorale, este validat dacă sunt exprimate cel puțin 25% voturi valabile și rezultatul este dat de voința majorității celor care votează valabil. Dacă se votează DA, Constituția va fi revizuită.

Rezultatele votului: Dacă populația va spune DA la referendum, atunci în Constituția României în loc de căsătoria „între soți” va scrie că e vorba de căsătorie „între un bărbat și o femeie”. Așadar, căsătoria între persoane de același sex nu va fi posibilă, pentru ele fiind deschise alt gen de uniuni, precum „uniunea liberă” în prezent (adică concubinajul) și probabil în viitor „parteneriatul civil”, un proiect de lege în acest sens fiind acum în dezbatere parlamentară.

Dacă la referendum populația va spune NU (sau, ipotetic, dacă referendumul nu se va mai organiza), atunci rămâne în vigoare Constituția care consacră dreptul „soților” de a fi căsătoriți și Codul civil care spune că doar bărbatul și femeia se pot căsători. Opinia că Parlamentul ar putea modifica mai simplu Codul civil, putând consacra dreptul persoanelor de același sex de a se căsători, nu stă în picioare: para. 42 din Decizia 580/2016 a CCR spune clar că în Constituția actuală prin căsătorie se înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, inițiativa de revizuire neacordând și nereducând vreun drept, ci fiind doar o precizare a sintagmei „între soți”. Or, deciziile CCR sunt obligatorii, interpretarea dată de Curte fiind oficială și având aceeași putere ca și Constituția. Cu alte cuvinte, chiar dacă Constituția nu va fi revizuită cum doresc acum cei 2,7 milioane de semnatari ai inițiativei, în România nu este și nu va fi posibilă căsătoria între persoane de același sex.

Concluzie: Este dreptul oamenilor să inițieze o modificare a unor legi sau chiar a Constituției – aceasta fiind o formă a democrației directe. Mișcarea pentru modificarea Constituției are o amploare deosebită – 2,7 milioane de semnături atestate este de-a dreptul impresionant. Ceea ce se vizează este căsătoria, nu familia. Iar efectul juridic al referendumului s-a stabilit în mod oficial mai înainte ca el să aibă loc: potrivit Constituției României, revizuite ori nu, dreptul la căsătorie îl au și îl vor avea doar un bărbat și o femeie.

 

09/08/2017

Impotriva LGBT pot fi invocate morala sau traditia, pericolul pedofiliei sau puterea majoritatii?

Filed under: familia,LGBT — Cristi Danilet @ 9:11 AM
Tags: , , , , ,

Există un consens european clar privind recunoașterea dreptului indivizilor de a se identifica în mod deschis ca fiind homosexuali, lesbiene sau orice altă minoritate sexuală și de a-și promova propriile drepturi și libertăți (CEDO, Alekseyev c. Rusiei, 2010, para. 84).

Nu este nici un motiv să se considere ca fiind incompatibile menținerea valorilor familiei ca fundament al societății și recunoașterea acceptării sociale a homosexualității (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 67).

Este o tendința generală crescândă de includere a relațiilor dintre cuplurile de același sex în conceptul de „viață de familie(CEDO, PB și JS c. Austriei, 2010, para. 27 și Schalk și Kopf c. Austriei, 2010, para. 91) și recunoașterea necesității recunoașterii și protecției lor juridice (CEDO, Oliari ș.a c. Italiei, 2015, para. 165).

Statului îi revine sarcina de a ține cont de evoluția societății și de schimbările în percepția problemelor sociale, civile și de relații, inclusiv prin faptul că nu există doar o cale sau o alegere atunci când vine vorba de gestionarea familiei sau a vieții private (CEDO, Kozak c. Poloniei, 2010, para.98 și X ș.a. c. Austriei, 2013, para. 139).

Departe de a fi opuse valorilor familiei, multe persoane aparținând minorităților sexuale manifestă loialitate față de instituțiile de căsătorie, părinți și adopție. Nu s-a demonstrat modul în care libertatea de expresie în problemele LGBT ar devaloriza sau afecta în mod negativ „familiile tradiționale” actuale și existente sau le-ar compromite viitorul (CEDO, Bayev ș.a. c Rusia, 2010, para. 67).

Nu pot fi aprobate politici și decizii care încorporează o prejudecată predispusă de o majoritate heterosexuală împotriva unei minorități homosexuale (CEDO, Smith și Grady, 1999, para. 102, L. și V. c. Austriei, 2003, para. 51-52). Aceste atitudini negative, referiri la tradiții sau la ipoteze generale într-o anumită țară nu pot fi considerate ca fiind suficient de justificate pentru tratamentul diferențiat, ele fiind de atlfel similare cu cele bazate pe rase diferite sau culoarea pielii diferită (CEDO, Hämäläinen c. Finlandei, 2014, para. 109).

Fără echivoc sunt prejudecăți cu privire la comunitatea LGBT cele relevate de formulări precum „în mod distorsionat se vrea o imagine de echivalență socială între relațiilor sexuale tradiționale și cele netradiționale” și în referiri la potențialele pericole de „a crea o impresie distorsionată cu privire la echivalența socială dintre relațiile maritale tradiționale și cele netradiționale”. Chiar mai inacceptabile sunt încercările de a trasa o paralelă între homosexualitate și pedofilie (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 69).

Referitor la faptul că majoritatea populației dezaprobă homosexualitatea și se opune oricărei manifestări a relațiilor homosexuale, trebuie de observat importanta diferență între  sprijinul popular în favoarea sau pentru extinderea domeniului de aplicare al garanțiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și situația în care se sprijină restrângerea domeniului de aplicare al protecției sale (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 70). Or, este incompatibilă cu valorile fundamentale ale Convenției ca exercitarea drepturilor Convenției de către un grup minoritar să fie condiționată de acceptarea ei de către majoritate (CEDO, Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 81).

Referitor la susținerile cum că promovarea relațiilor homosexuale trebuie interzisă pe motiv că relațiile de același sex au reprezentat un risc pentru sănătatea publică, Curtea consideră că este improbabil ca o restricție privind libertatea de exprimare potențială privind problemele LGBT să conducă la o reducere a riscurilor pentru sănătate. Dimpotrivă, difuzarea cunoștințelor privind problemele legate de sex și identitate de gen și creșterea gradului de conștientizare a riscurilor asociate și a metodelor de protecție împotriva acestor riscuri prezentate în mod obiectiv și științific ar constitui o parte indispensabilă a unei campanii de prevenire a bolilor și a publicului larg (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 72).

Este la fel de dificil de văzut o legătură între interzicerea de a promova față de minori homosexualitatea sau relațiile sexuale non-tradiționale și realizarea ori afectarea obiectivelor demografice dorite. Or, creșterea populației depinde de o multitudine de condiții, precum prosperitatea economică, dreptul la securitate socială, accesibilitatea la îngrijire a copiilor. Suprimarea informațiilor despre relațiile de același sex nu este o metodă prin care tendința demografică negativă poate fi inversată. Este de observat că aprobarea socială a cuplurilor heterosexuale nu este condiționată de intenția sau capacitatea lor de a avea copii (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73).

Nu se poate considera că minorii expuși la informații despre homosexualitate ar fi mai vulnerabili decât cei expuși la același gen de informații despre heterosexualitate (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73). Din contra, discuțiile publice despre educația sexuală, în care opiniile părinților, politicile educaționale și dreptul la libertatea de exprimare trebuie să fie echilibrate, autoritățile nu au altă soluție decât să recurgă la criterii de obiectivitate, pluralism, acuratețe științifică și în ultimă instanță, la utilitatea unui anumit tip de informație pentru publicul tânăr. Or, în măsura în care minorii care au fost martori ai unei campanii de informare cu privire la homosexualitate se poate considera că ei au fost expuși la ideile de diversitate, egalitate și toleranță, ceea ce nu poate duce decât la coeziunea socială (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 82).

Nu există dovezi științifice sau date sociologice care să sugereze că simpla menționare a homosexualității sau dezbaterea publică deschisă despre statutul social al minorităților sexuale ar afecta negativ copiii sau „adulții vulnerabili”. Dimpotrivă, numai prin intermediul unei dezbateri publice și echitabile, societatea poate aborda probleme atât de complexe. O astfel de dezbatere, susținută de cercetări academice, ar aduce beneficii coeziunii sociale, asigurându-se că se vor auzi reprezentanții tuturor punctelor de vedere, inclusiv persoanele în cauză. Ar clarifica, de asemenea, unele puncte comune de confuzie, cum ar fi dacă o persoană poate fi educată sau ispitită să intre în sfera homosexualității sau să iasă din aceasta, ori să se alăture sau să iasă din ea în mod voluntar (Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 86).

Conceptul de moralitate derivă din multe tradiții sociale, filosofice și religioase; În consecință, limitările […] în scopul protejării moralei trebuie să se bazeze pe principii care nu derivă exclusiv dintr-o singură tradiție. Orice astfel de limitări trebuie înțelese în lumina universalității drepturilor omului și a principiului nediscriminării (Comitetul Drepturilor Omului al Națiunilor Unite, cazul Fedotova c. Rusia, 2012, para. 10.5)

Orientarea sexuală este protejată prin dreptul la respectarea vieții private, atât în temeiul CEDO (articolul 8), cât și al ICCPR (articolul 17). Prin urmare, autoritățile publice nu pot considera că homosexualitatea este contrară „moralei”, în sensul articolului 10 §2 din CEDO, întrucât orientarea sexuală este un drept fundamental al omului în temeiul articolului 8 al CEDO (Comisia de la Veneția, Opinie cu privire la interzicereae propagandei pentru homosexualitate, 2013, para. 52). Nu există nici o dovadă că discuțiile despre orientarea sexuală ar afecta negativ minorii, al căror interes este să primească informații relevante, adecvate și obiective despre sexualitate, inclusiv despre orientarea sexuală (ibid, para. 80). Promovarea valorilor și atitudinilor tradiționale față de familie și sexualitate nu trebuie să ducă la sancționarea exprimării și promovării celor netradiționale (ibid, para. 80).