CRISTI DANILEŢ – judecător

11/11/2015

Consiliul Europei: dupa separare/divort tatii sunt egali cu mamele in privinta copiilor

Filed under: copii,mediere — Cristi Danilet @ 12:08 AM
Tags: , ,

2022Acum o lună s-a aprobat de către Adunarea Parlamentată a Consiliului Europei Rezoluţia 2079 (2015) privind „Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor”. Este o decizie istorică menită să schimbe legislaţia şi jurisprudenţa la nivel european. Punem la dispoziţia celor interesaţi traducerea în limba română a rezolutiei şi a raportului care a stat la baza ei.

Istoric: În Rezoluția 1921 (2013) privind „Egalitatea de gen, concilierea vieții private și de muncă și co-responsabilitate”, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a solicitat autorităților publice din statele membre să respecte dreptul taţilor de a se bucura de autoritate părintească comună, asigurându-se că dreptul familiei prevede, în caz de separare sau divorț, posibilitatea de a avea custodia comună a copiilor, în interesul lor superior, care să aibă la bază un acord reciproc şi nu să fie impusă.

Această Rezoluţie a avut la bază constatarea că legislațiile europene se îndreaptă spre un mai mare echilibru între tată și mamă în exercitarea responsabilităţii parentale. Cu toate acestea, în practică, exercitarea autorităţii părintești este cel mai frecvent acordate mamei, în detrimentul drepturilor tatălui, în special în cazurile de divorț și separare și mai ales atunci când copiii se nasc în afara căsătoriei sau în cuplu părinţii au naționalități diferite. Pentru o societate egalitaristă, este atât o provocare cât şi o necesitate să se recunoscă faptul că tații au drepturi și responsabilități cu privire la copiii lor în același mod ca și mamele.

Rezoluţia: La 2 octombrie 2015 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a dezbătut şi aprobat Rezoluţia 2079 (2015) privind „Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor”. Ea propune măsuri pentru a promova egalitatea între bărbați și femei în exercitarea autorităţii părintești comune, inclusiv în cazurile de separare și divorț. Punem la dispoziţia celor interesaţi traducerea în limba română a rezoluţiei. De asemenea, raportul care a stat la baza rezoluţiei a fost tradus în limba română de către ARPCC.

Observaţii:

1. Jurisprudenţa din România, din păcate, confirmă temerile europene şi anume că orientarea instanţelor este majoritată înspre a acorda mamei domiciliul copilului şi un interval de timp pentru acces la copil mult superior celui acordat tatălui. Chiar şi după intrarea în vigoare a noului Cod civil care a dorit o schimbare a mentalităţii practicienilor în drept şi familiilor  cu părinţi separaţi sau divorţaţi, încă se păstrează vechile practici, consacrate de un Cod comunist al Familiei şi consacrate de o jurisprudenţă discriminatorie a vechiului Tribunal Suprem.  Este necesar ca avocaţii sau judecătorii să realizeze că noua instituţie a autorităţii părinteşti comune cu privire la copil este cu totul altceva decât fosta instituţie a încredinţării minorului.

2. Recomand cu căldură materialele de doctrină şi jurisprudenţă, selectate, traduse şi publicate de Asociaţia Română pentru Custodia Comună, organizaţie care militează pentru egalitatea părinţilor în ce priveşte creşterea şi educarea copiilor şi combaterea alienării parentale. Pe site-ul său se găsesc manuale, articole de specialitate, hotărâri judecătoreşti şi un model de plan parental utilizabile de avocaţi, judecători şi mediatori.

3. România încă nu a semnat Convenţia Europeană cu privire la Exercitarea Drepturilor Copiilor din 1996, intrată în vigoare în anul 2000. Ea a ratificat Convenţia asupra Relaţiilor Personale care privesc Copiii (Legea 87/2007); a aprobat o lege de aderare la Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980 (Legea 100/1992) şi a adoptat o lege pentru aplicarea acesteia (Legea 369/2004). În 2004 a apărut Legea nr. 272 cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului care din 2013 conţine criterii de stabilire a locuinţei şi relaţiilor personale cu copilul. În 2010 s-au elaborat Orientările Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei privind Justiția în Interesul Copilului.

4. Modelul Cochem presupune o abordare interdisciplinară a cazurilor implicând conflicte cu privire la părinţi-copil: cazul se tratează juridic, psihologic şi social; se evită transformarea sălii de judecată într-un câmp de bătălie; indivizii si insituţiile cooperează; în centrul procedurii se află medierea. În baza principiilor acestului model de tratare a cazurilor judice cu copii judecătorii trebuie să se retragă cât mai mult din câmpul decizional, lăsând părinţii să decidă, urmare a sesiunilor de mediere acolo unde este necesar, asupra modului în care îşi vor împărţi responsabilităţile cu privire la copil, după separarea lor.

5. Să nu uităm că „soţul divorţează de soţie, nu şi de copil”. Practic, respectarea interesului superior al copilului înseamnă a i se asigura acestuia un contact cu părinţii săi cât mai apropiat de cel avut înainte de separarea părinţilor. Orice încălcare a acestui principiu lasă urme adânci asupra copilului şi măreşte tensiunile şi conflictele între părinţi, transformând copilul într-un simplu obiect de răzbunare şi şantaj cum, din păcate, decenii întregi s-a şi întâmplat în România.

Reportaj VIDEO: AICI

Anunțuri

12/05/2014

Carte noua: „Ghid de mediere penala”

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 1:39 PM
Tags: , ,

afisSemnalez o nouă apariție editorială la care mi-am adus contribuția în calitate de coordonator: „Ghid de mediere penală” – autori jud. dr. Cristi Danileț, lect. dr. Ana-Maria Szabo, med. Ion Dedu și med. Andreea Răduț, publicat la prestigoasa editură C.H.Beck.

Lucrarea „Ghid de mediere penală” este prima de acest gen ce apare ulterior datei de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală, precum și modificările substanțiale ale Legii privind medierea și organizarea profesiei de mediator, aduse prin Legea nr. 255/2013. Ea fructifică experiența bogată pe care autorii o au în acest domeniu, lucrarea fiind deopotrivă un studiu teoretic și un instrument cu aplicabilitate practică incontestabilă.

Ghidul expune în mod clar și concis teoriile existente și practicile restaurative, dintre care medierea penală este cea mai cunoscută. El lămurește domeniul de aplicare al medierii penale și al medierii civile în cauzele penale, descrie modul de derulare al medierii în procedura extra-procesuale și cea procesuală, respectiv prezintă soluțiile pe care trebuie să le adopte organele judiciare. Caracterul practic este completat de indicarea condițiilor de validitate a acordului de mediere penală, oferirea de exemple ale clauzelor ce pot fi inserate, respectiv de enumerarea textelor de lege aplicabile de mediatori și profesioniștii dreptului și prezentarea unor modelele de acte încheiate de către mediatori.

Toate acestea fac din „Ghid de mediere penală” un instrument indispensabil pentru magistrați, mediatori, avocați și lucrători de poliție judiciară, precum și pentru mediul academic, cum sunt facultățile de drept și cele de asistență socială.

COMANDA ONLINE LA BECKSHOP

Lansare: București – Institutul Bancar Român, Universitatea Financiar Bancara, miercuri 14.05.2014, ora 19. Cluj – Restaurant Univers T, joi 15.05.2014, ora 16; hotel Napoca, vineri 16.05.2014, ora 10.

11/05/2014

Medierea merge mai departe

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 9:47 PM
Tags:

mediere

UPDATE (25.06.2014): Motivare decizia CCR-informare mediere 

Spun încă de la început: medierea în România este reglementată, medierea e o cale reală de descărcare a instanțelor, medierea are viitor chiar și în România, o țară cu un inacceptabil potențial conflictual reflectat în numărul uriaș de dosare de pe rolul instanțelor.

Medierea este facultativă, cei care apelează la mediere în timpul procesului civil deschis primesc înapoi taxele de timbru, cei care apelează la mediere fără a exista un proces intentat pot obține titlu executoriu de la instanță prin consfințirea acordului la Judecătorie, procedura de mediere durează mult mai puțin ca un proces judiciar, părțile se pot prezenta cu avocații pentru a se asigura de legalitatea actului juridic încheiat, hotărârea instanței are aceeași valoare ca și o hotărâre dată în urma unui proces, amândouă părțile fiind mulțumite de acordul de mediere nimeni nu mai are interes să formuleze cale de atac. Ca urmare: câștigă părțile, câștigă instanțele, câștigă mediatorii, câștigă avocații. Pe viitor, câștigă societatea.

Din punct de vedere legislativ, in civil medierea trebuie perfecționată. Recenta decizie a CCR stabilește că părțile nu pot fi obligate să fie trimise obligatoriu la informare sub sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru șase tipuri de cauze (atenție, nu cu medierea e o problemă, ci cu informarea anterioară medierii). Rămâne să vedem cum va motiva CCR această decizie – eu sper că nu se va face apel la Directiva 2008/52/CE, căci aceasta permite ca nu doar informarea, ci chiar și medierea să fie obligatorie (art. 5 alin.2); nici la situația din Italia unde în 2012 CC s-a pronunțat asupra neconstituționalității unei reglementări existente, iar din mai 2013 s-a introdus medierea (deci nu numai informarea, ca la noi) în anumite cauze ca etapă obligatoriu de parcurs înainte de acțiunea în instanță; nici la dispozițiile din art. 21 alin. 4 Constituție cu privire la jurisdicțiile administrative facultative și gratuite, căci trimiterea la informare privind medierea nu era o procedură de soluționare a conflictului, iar medierea rămânea facultativă.

Asta înseamnă că trebuie încurajate părțile și altfel să meargă la mediator, cel puțin să înțeleagă despre cum s-ar putea să se rezolve litigiul său prin intermediul mediatorului. În acest sens, Statul are obligația să prezinte publicului informații despre mediere, potrivit prevederilor din art. 18 din Recomandarea (2002)10.  Avocații trebuie să își sfătuiască clienții să apeleze la mijloacele alternative de soluționare a cauzelor, așa cum  scrie la pct. 3.7.1 din Codul lor deontologic  și care este normă obligatorie potrivit art. 10 din Statutul avocaților. Judecătorii, procurorii, lucrătorii de poliție judiciară și arbitrii trebuie să prezinte părților posibilitățile și avantajele folosirii medierii așa cum îi obligă art. 6 din Legea nr. 192/2006. Notarii trebuie să verifice cu mare atenție condițiile de validitate ale acordurilor de mediere ajunse în fața lor, așa cum prescrie art. 78 din Legea nr. 36/1995.

Din punct de vedere legislativ, în penal medierea a căpătat noi dimensiuni începând cu 1 februarie 2014: medierea penală e posibilă atât pentru infracțiunile urmăribile la plângere prealabilă (în număr de 25 în Codul penal) și cele pretabile la împăcare (în număr de 5 în Codul penal) – cu efect de încetare a procedurilor; cât și pentru infracțiunile sancționabile până la 7 ani închisoare (art. 318 Cpp) – cu efect de renunțare la urmărire penală lăsat la discreția procurorului. Iar medierea pe latură civilă e posibil pentru orice infracțiune – cu efect nu numai pe latura civilă, ci și pe latura penală a cauzei (în ce privește individualizarea pedepsei, circumstanțele atenuante, aplicarea măsurii suspendării, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei).

Eu cred în mediere. Și, fără nici un dubiu, medierea merge mai departe!

18/03/2014

Medierea penala. Obligatia de informare

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 9:57 PM
Tags: , ,

mediere penalaPrin Legea nr. 115/2002 se introdusese obligația ca victima unei infracțiuni urmăribile la plângere prealabilă să se informeze în mod obligatoriu cu privire la avantajele medierii aplicabile procesului penal – este vorba de situațiile la care se referă art. 601 lit. g), ce ar fi urmat să intre în vigoare la data de 9 ianuarie 2013. Termenul a fost prorogat o dată prin OUG nr. 90/2012 și apoi încă o dată prin OUG nr. 4/2013, iar în final, prin Legea nr. 255/2013, s-a optat pentru eliminarea acestei reglementări.

Așadar, în prezent, în materie penală nu există obligația pentru părţi de a participe la o şedinţă de informare privind avantajele medierii cu privire la conflictul concret, așa cum există în materiile ne-penale. Prin urmare, îndeplinirea procedurii de informare cu privire la avantajele medierii în materie penală pentru conflictul concret ivit între părți rămâne strict la latitudinea părților.

Și totuși, aspectele legate de medierea în cadrul procesului penal sunt aduse la cunoștința părților prin două proceduri distincte:

a) organul judiciar este ținut să facă o prezentare generală a avantajelor folosirii medierii, în temeiul art. 6 din Legea nr. 192/2006 – este de remarcat însă că neîndeplinirea acestei obligații este lipsită de sancțiune, ceea ce lipsește de eficiență această reglementare.

b) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, este prevăzut în mod expres de noul Cod de procedură penală pentru: suspect (art. 78), persoana vătămată (art. 81 alin. 1 lit. i), inculpat (art. 83 lit. g), partea civilă (art. 85 alin. 1) și partea responsabilă civilmente (art. 87 alin. 1). De aceea, la începutul primei audieri, organul judiciar este obligat să îi aducă acest drept la cunoștința: suspectului/inculpatului (art. 108 alin. 2), persoanei vătămate (art. 111 alin. 2 lit. b), părţii civile şi părţii responsabile civilmente (art. 112 alin. 2 lit. b).  Cât privește sintagma „cazurile permise de lege” aceasta se referă atât la infracțiunile urmăribile la plângerea prealabilă ori cele pretabile la împăcare (art. 67 alin. 2 din Legea nr. 192/2006) sau al infracțiunilor sancționate cu amendă ori închisoare de cel mult 7 ani (art. 318 alin. 1 și alin. 3 Cpp), cât și la latura civilă a oricărei infracțiuni (art.  23 alin. 1 Cpp și art. 67 alin. 1 din Legea nr. 192/2006).

În concluzie, în procesul penal, părțile nu au obligația de a se informa cu privire la medierea penală, însă această obligație de a efectua informarea față de părți revine organului judiciar – lucrătorul de poliție judiciară, procurorul, judecătorul.

17/03/2014

Acord de mediere încheiat. Răzgândirea părților

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 9:29 PM
Tags:

mediereEste posibil ca, în intervalul de timp dintre data încheierii acordul de mediere (când se întrunesc voințele părților) și data prezentării la organul judiciar în vederea consfințirii potrivit art. 59 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, una dintre părți să se răzgândească și să nu mai fie de acord cu acel conținut al înțelegerii inițiale.

 Noi credem că această revenire nu produce niciun efect cu privire la procedura din fața organului judiciar. Aceasta pentru că acordurile de mediere produc efecte între părți de la data încheierii lor, nu a autentificării sau consfințirii înțelegerii lor – aceasta pentru că acordul de mediere este un contract, supus dreptului comun. Doar dacă privesc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, alte drepturi reale, partaje, cauze succesorale, precum și în cazurile de constituire, modificare sau stingere a oricărui drept real imobiliar, și în toate situațiile în care legea impune, sub sancțiunea nulității, îndeplinirea unor condiții de fond și formă, acordurile de mediere produc efecte de la data îmbrăcării formei ad validitatem în fața notarului public sau al instanței de judecată(conform alin. 4, 41 și 5 ale art. 58 din Legea nr. 192/2006).

Răzgândirea poate surveni în cazul unui acord de mediere civilă sau al uneia penale. În sprijinul opiniei noastre aducem ca argument și jurisprudența existentă în materie penală. Astfel, referindu-se la „împăcarea părților” ca instituție de drept procesual penal, instanțele au decis că împăcarea trebuie să fie definitivă, în sensul că nu se mai poate reveni asupra ei din momentul exprimării voinței.[1] Or, dacă prin împăcare se înțelege o convenție dintre părțile procesului penal cu privire la litigiul dintre acestea, este evident că susținerile sunt întru totul valabile și pentru acordul de mediere, o formă nouă și distinctă de înțelegere a celor implicați în comiterea unei infracțiuni.

Prin urmare, în procedura consfințirii, organul judiciar este chemat să verifice acordul de mediere sub aspect formal și să se asigure că părțile l-au încheiat în cunoștință de cauză, în sensul că nu au avut consimțământul viciat. Or, aceste aspecte se verifică prin raportare la momentul încheierii acordului și nu la momentul prezentării părților în fața organului care face verificarea. Dacă una dintre părți s-a răzgândit, acesta este un caz clasic de denunțare unilaterală a contractului (acordul de mediere fiind un contract, el are putere de lege între părți, potrivit ar. 1270 noul Cod Civil, încă de la data încheierii sale) și poate atrage răspunderea acelei părți pentru neîndeplinire, în condițiile legii civile. Deci, sub aspect penal, organul judiciar nu are decât o singură soluție: să analizeze și să ia act de voința părților existentă în momentul încheierii acordului.

Se ivește însă o dificultate în situația în care una dintre părți nu se prezintă în fața organului judiciar. Există însă temeiuri legale pentru a dispune citarea, inclusiv aplicarea unei amenzi judiciare sau chiar aducerea cu mandat a acesteia.


[1] Trib.mun.București, s.a II-a penală, dec. nr. 689/1985 în V.Papadopol, Șt.Daneș, Repertoriu de practică judiciară pe anii 1980-1985, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1998, p.250; Trib.jud.Suceava, dec.pen. nr. 188/1981, în Revista Română de Drept nr. 1/1982, p.49.

30/01/2014

Noua legislație penală (V) – noutăți privind medierea

Filed under: mediere,noile coduri — Cristi Danilet @ 9:00 PM
Tags: , ,

mediere penalaOdată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal și Noului Cod de procedură penală, vor intra în vigoare dispoziții din Legea nr. 255/2013 care modifică Legea nr. 192/2006 cu privire la medierea și organizarea profesiei de mediator, dezvoltând în mod substanțial instituția medierii penale.

Înțeleg să fac câteva observații:

1. Potrivit legii noi, medierea în timpul unui proces penal ar fi posibilă în latura penală pentru un număr restrâns de infracțiuni (anume cele cu privire la care este necesară plângerea prealabilă sau este posibilă împăcarea) – art. 67 alin.1 Lege 192/2006, iar în latura civilă este posibilă pentru orice infracțiune dar numai cu privire la pretențiile civile – art. 23 alin.1 NCpp. Dup mine, medierea în latură penală nu este posibilă (căci între victimă și făptuitor nu poate avea loc vreo negociere și nu se poate încheia vreo înțelegere cu privire la încadrarea juridică a faptei ori cu privire la aplicarea pedepsei ori cuantumul acesteia), iar medierea în latură civilă nu poate fi limitată doar la pretențiile civile.

2. Acordul de mediere penală este un impediment la declanșarea/continuarea procesului penal alternativ la retragerea plângerii prealabile sau împăcarea încă din 2010. Prin urmare, el nu este un mijloc de realizare a vreuneia din celelalte impedimente.

3. În procesele penale, mediere este de două feluri: civilă și penală.

a. Medierea civilă în procesul penal vizează doar acțiunea civilă și reprezintă în fapt o tranzacție intermediată de mediator care privește doar despăgubirile pretinse pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune. Un astfel de acord de mediere nu va bloca derularea laturii penale, ci eventual va influența soluția pe fondul acțiunii penale. Se poate încheia un astfel de acord pentru orice fel de infracțiune.

b. Medierea penală este o practică restaurativă care presupune dialogul victimă-infractor. Niciuna dintre ele nu poate fi constrânsă să apeleze la mediere. Părțile nu sunt obligate să se informeze anterior cu privire la mediere și nu există nicio sancțiune pentru neparcurgerea acestei proceduri. Aparent, medierea penală ar fi posibilă doar pentru infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală (art. 67 alin.2). După mine, atâta timp cât, urmare a comiterii infracțiunii, există și victimă, persoanele/părțile pot încheia un acord de mediere prin care să ajungă la înțelegere asupra unor multiple aspecte.

4. Sub aspectul efectelor produse de acordul de mediere încheiat, deosebim:

4.1 infracțiuni urmăribile la plângerea prealabilă sau pentru care e posibilă împăcarea: acordul de mediere împiedică începerea sau continuarea procesului penal, producând astfel efecte în ambele laturi ale procesului penal – sunt 30 de infracțiuni în Codul penal și alte infracțiuni din 7 legi speciale. Așadar:

– dacă acordul intervine în faza de urmărire penală, procurorul oprește procedurile penale; ca urmare, acordul poate fi supus validării prin autentificare la notar sau consfințire la instanță (căci procurorul nu are atribuții decât cu privire la acțiunea penală);

– dacă intervine în faza de judecată, inculpatul va fi achitat și se va lua act de acordul de mediere care poate fi pus astfel în executare.

4.2 alte infracțiuni: procesul penal se derulează sub aspectul laturii penale după regulile obișnuite, iar sub toate celelalte aspecte se va da efect acordului de mediere penală.  Mai mult:

– dacă cauza se termină în faza de urmărire penală ca urmare a acordului părților, acordul de mediere va putea sta la baza unei soluții de renunțare la urmărire penală (art. 318 alin. 1 și alin.2 NCPP). Anumite obligații asumate de părți în cadrul acordului de mediere vor putea fi impuse de procuror suspectului/inculpatului pentru a fi realizate în maxim 9 luni, sub sancțiunea revocării măsurii dispuse, aceea de renunțare la urmărire (art. 318 alin. 3 și alin.4);

 – dacă cauza este trimisă în judecată, instanța va putea pronunța, după caz, condamnarea cu executare în penitenciar, reținând ca circumstanță atenuantă cu efect obligatoriu de reducere a pedepselor legale cu o treime „eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii” (art.75 alin.2 C.pen). Tot astfel, în anumite condiții se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei (art. 91 C.pen), renunţarea la aplicarea pedepsei (în condițiile art. 80-82 C.pen) sau amânarea aplicării pedepsei (în condițiile art. 83-90 C.pen) – prevederile cuprinse în acordul de mediere se vor examina de către instanță în cadrul procedurii de verificare a condițiilor pentru a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, renunţarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei, care printre criteriile referitoare la infractor prevăd și „eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare [art. 91 alin.1 lit d), art. 80 alin. 1 lit. b), respectiv art. 83 alin. 1 lit. d) noul Cod penal].

5. Pe durata medierii, suspendarea procesului penal este facultativă, iar durata este de maxim 3 luni.

6. În cazul în care medierea are succes, acordul de mediere trebuie să consacre înțelegerea părților. Clauzele acordului de mediere pot fi dintre cele mai variate și nu se limitează la repararea prejudiciului, obligatoriu fiind doar să privească drepturi asupra cărora părţile pot dispune (e greșit să se menționeze „persoana vătămată își retrage plângerea prealabilă” sau „părțile se împacă” – căci atunci se face trimitere la alte instituții, care au regim diferit).

7. Pe mediator nu trebuie să îl intereseze încadrarea juridică. El poate să accepte să facă o mediere indiferent de infracțiunea pentru care se poate face plângere sau s-ar fi demarat procedurile penale, mai ales că încadrarea juridică definitivă o va face numai instanța la finalul procesului. El trebuie să se ocupe de medierea conflictului dintre părți, nu de aspectele juridice ale acestuia, informându-le doar într-un mod general asupra posibilelor efecte ale acordului, unele obligatorii (stoparea procedurilor în cazul unor infracțiuni „simple”) altele la opțiunea magistratului (reducerea pedepsei, renunțarea la proceduri etc).

8. Acordul de mediere se trimite organului judiciar în original și în format electronic. Părțile trebuie să se prezinte în fața organului judiciar pentru a confirma înțelegerea (excepție: dacă acordul este autentificat la notar).

 

Legislație:

Legea_medierii (în forma de la 1 febr.2014);

– Legea 286/2009 privind Codul penal (modificat și însoțit de Legea nr.187/2012 de punere a sa în aplicare);

– Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (modificat și însoțit de Legea nr.255/2013 de punere a sa în aplicare, modificată la rândul ei prin OUG nr. 116/2013; de Hot.CSM 79/2014 de modificare a Regulamentului de ordine interioară a instanțelor).

20/01/2014

Mini-repertoriu de practica judiciara in materia medierii

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 10:56 PM
Tags: ,

Instanța în fața căreia intervine mediere:

– Judecătorie: D.7364/233/2012 Jud.Galați

– Tribunal: D.4092/215/2013 Tribunal Dolj

– Curte de Apel: D.1366/289/2010 CA Tg.Mureș

Tipul cererii:

– cerere de consfințire acord de mediere fără acțiune depusă: D.3923/325/2013 Jud.Timișoara, D.33143/299/2013 Js1 Buc, D.3305/289/2013 Jud.Reghin

– acord de mediere depus în cursul judecății: D.16122/180/2012 Jud.Bacău

 

Durata proces vs durata medierii

D.4282/271/2007 Judecătoria Oradea: Dosarul este înregistrat în mai 2007 și soluționat în iulie 2011. A avut 28 termene de judecată. După intrarea în procedură de mediere, s-a soluționat într-o săptămână.

Durata dintre depunerea acordului de mediere și încuviințarea înțelegerii

D.1395/271/2008 Judecătoria Oradea. După doi ani de judecată, părțile depun acordul de mediere într-o zi și a doua zi se ia act de el.

D.1326/99/2011 Tribunalul Iași acord de mediere încuviințat la două zile după încheiere.

D.24723/300/2013 Js2 Buc: se incheie acord de mediere, dupa 8 zile se cere instantei consfintirea, se face aceasta la primul termen fixat dupa 3 luni.

Număr de părți implicate

D.1395/271/2008 Judecătoria Oradea. Cauza are ca obiect partaj judiciar și are 12 reclamanți și 8 pârâți. După doi ani de judecată, părțile depun acordul de mediere și se încuviințează înțelegerea lor.

 

Calitatea părților:

– numai persoane fizice: D.5943/30/2010 Jud.Timișoara ia act de acordul de mediere dintre doi reclamanți și un pârât într-o cauză de rezoluțiune contract

– persoane fizice și persoane juridice: D.1326/99/2011 Tribunalul Iași ia act  de acordul de mediere între o persoană fizică și o persoană juridică într-un litigiu de muncă.

– numai persoane juridice: D.9981/99/2010 Tribunal Iași ia act de acordul de mediere dintre două societăți comerciale (o SRL și o SA).

Chestiuni de procedură:

– se pune în vedere reclamantei să depună dovada parcurgerii procedurii de informare D. 25525/325/2012 Jud.Timișoara

– pentru soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii se emite o adresă la Birou Mediator pentru a comunica in copie certificată conform cu originalul invitaţia la mediere adresată intimatei : D.4122/110/2013 Tr.Bacău

– se respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă pentru neparcurgerea procedurii e informare obligatorie D.2449/287/2013 Jud.Rm.Sărat

– se pune în vedere părților că au posibilitatea stingerii prin mediere a cauzei penale având ca obiect vătămare corporală din culpă: D.624/46/2011 CA Pitești

– se amână la cererea avocatului în vederea încheierii unui acord de mediere: D.5120/325/2010 Jud.Timișoara; la fel pentru mediere pe latură civilă în procesul penal D. 335/54/2013 CA Craiova.

 

Obiect acordul de mediere

CAUZE DR.FAMILIEI

– divorț: D.10282/197/2013 Jud.Brașov a încuviințat acordul de mediere încheiat după data depunerii acțiunii

– divorț prin acord: D.21592/197/2012 Jud.Brașov a încuviințat acordul de mediere existent deja la data depunerii acțiunii

– divorț cu minori, cereri accesorii: D.18144/303/2012 Js6 Buc

– exercitarea autorității judecătorești: D.21562/271/2012 Judecătoria Oradea

– stabilire program vizitare minor*: D.15867/271/2013 Jud.Oradea, D.7391/327/2011 CA C-ta

– pensie de întreținere minor: D.31953/325/2013 Jud.Timișoara

– majorare pensie întreținere: D.6788/4/2013 Js4 Buc

– renunțare instituire ordin de protecție D.27309/303/2012 Tr.București

– împăcare divorț D.39073/299/2013 Js1 Buc

CAUZE CIVILE

– rezoluțiune contract: D.20457/271/2009 Judecătoria Oradea

–  sistarea stării de indiviziune asupra masei succesorale D.15086/302/2011 Jud.s5 Buc

– acțiune în constatare cu o instituție a statului: D.11510/271/2010 Judecătoria Oradea

– partaj bunuri comune: D.12031/271/2010 Judecătoria Oradea

– prestația tabulară: D.20708/271/2010 Judecătoria Oradea

– somație de plată: D.4246/301/2012 Js3 Buc

– hotărâre care sa tina loc de act autentic: D.312/210/2012 Trib.Arad

– pretenții bănești: D.4922/211/2011 CA Cluj

– contestație la executare: D.12123/4/2010 Js 4 Buc

– întoarcere executare D.30707/299/2013 Js1 Buc

– opoziție la executare: D.1883/328/2012 CA Cluj

– evacuare civil D.44327/299/2011 Js1 Buc

– daune cominatorii D.6504/299/2011 Js1 Buc

– pretenții dobândă legală D.19439/299/2012 Js1 Buc

– pretenții drept retenție D.8725/299/2010 Js1 Buc

– revendicare imobiliară: D.5617/296/2012 Jud.Satu-Mare

– constatare nulitate act juridic: D.30947/301/2012 Js3 Buc

– uzucapiune: D.730/4/2011 Js3 Buc, D.27583/303/2011 Js6 Buc

– exequatur: recunoaște acord de mediere încheiat în alt stat D.55228/3/2011 Tr.București

CAUZE COMERCIALE

– ordonanță de plată: D.15557/271/2012 Judecătoria Oradea

– procedura insolvenței: D.3150/111/2010 Tribunalul Bihor

– pretenții: D.8924/111/2010 Tribunalul Bihor

– evacuare comercial D.56479/3/2011 Tr.București

CAUZE DR.MUNCII

– litigiu de muncă: D.3989/108/2010 Tribunalul Arad

– contestaţie decizie de concediere: D.3607/111/2011 CA Oradea

– răspundere patrimonială a angajatului D.78110/3/2011 Tr.București

– contestaţie decizie de sancţionare de instituție de stat D.15804/3/2013 Tr.București

CAUZE PENALE

– despăgubiri civile în cauză penală: D.6844/118/2010 CA C-ta

– lovire sau alte violențe D.17065/4/2013 Js4 Buc**

– vătămare corporală din culpă D.28536/299/2011 Js1 Buc

Stadiul procesual în care intervine acordul mediere:

– în primă instanță D.1151/333/2013 Jud.Vaslui: se depune acordul de mediere și se finalizează procesul

– în cursul judecății D.10591/99/2011 Tribunal Iași:  în recurs se ia act de acordul de mediere intre reclamantă și un pârât, și se continuă judecata cu privire la pretențiile împotriva celuilalt pârât.

– în apel: în D.15350/296/2012 Tribunal Satu-Mare se admite apelul și se act de învoiala părţilor conform acordului de mediere; D.1395/272/2008 CA Alba-Iulia admis apelul reclamantei, schimbă sentinţa, ia act de acordul de mediere.

– în recurs: D. 312/210/2012 Trib.Arad admite recursul, modifică soluţia, ia act de acordul de mediere; D.7391/327/2011 CA C-ta admite recursul, modifică în tot decizia recurată în sensul că admite apelul, schimbă în parte sentinţa apelată şi ia act de conţinutul acordului de mediere cu privire la stabilirea unui program de vizită al minorului de către tată şi al cărui conţinut face parte din prezentul dispozitiv.

 

Cale de atac:

– irevocabillă pentru somație de plată: D.4246/301/2012 Js3 Buc

– cu recurs pentru hotărâre expedient: D.78110/3/2011 Tr.București

– cu recurs în caz de respingere a cererii de consfințire acord mediere: D.16160/303/2012 Js6 Buc

– irevocabilă când acordul de mediere este validat în calea e atac a apelului D.35939/3/2011 CAB

– recurs chiar când acordul de mediere este validat în calea de atac a recursului***: D.939/109/2012 CA Pitești

Formula de dispunere****:

– încuviințează acordul de mediere: D.12191/271/2011 Judecătoria Oradea

– ia act de acordul de mediere: D.11977/271/2011 Judecătoria Oradea

– ia act de tranzacția de mediere: D.3150/111/2010 Tribunalul Bihor

– ia act de voinţa părţilor cuprinsă în acordul prin mediere: D.1727/83/2009 Tribunalul Satu-Mare

–  ia act de învoiala părţilor concretizată în următorul acord de mediere: . D.1217/245/2012 Tribunal Iași

– ia act şi consfinţeşte înţelegerea petenţilor, materializată în acordul de mediere D.26246/325/2013 Jud.Timișoara

– ia act de mediere: D.3989/108/2010 Tribunalul Arad

– Ia act de acordul de mediere încheiat, pronunţând o hotărâre de expedient care va consfinţi învoiala părţilor: D.17926/197/2011 Jud.Brașov

– se respinge pentru că nu este semnat de toate părțile din dosar și continuă soluționarea cauzei: D.31974/3/2011 CAB

– ia act de tranzactia incheiata intre parti. Consfinteste invoiala partilor conform acordului de mediere care va constitui dispozitivul hotararii. D.15804/3/2013 Tr.București

– Stinge litigiul ivit între părţi cf. acordului de mediere pe care îl consfinţeşte în conţinutul său D.9690/302/2011 Js 5 Buc

Acorduri de mediere publicate*****

D.6814/306/2012 Jud.Sibiu – obligație de a face

D.10868/3/2012 Tr.București – răspundere patrimonială angajat

D.42696/301/2011 Tr.București – program de legături cu minorul

D.2154/300/2012 Js2 Buc – ordonanță președințială exercitare autoritate părintească

D.17065/4/2013 Js4 Buc – lovire sau alte violențe

D.16985/303/2011 Js6 Buc – pretenții

D.1422/312/2012 Jud.Slobozia – ieșire din indiviziune

D.4742/327/2011 Jud.Tulcea – ieșire din indiviziune

D.19759/233/2010 Jud.Galați – somație plată

D.10346/190/2012 Jud.Bistrița – exercitare autoritate părintească, cu plan parental

Taxele:

– se restituie: D.21974/271/2009 Judecătoria Oradea

Observații:

*Sintagma „drept de vizitare minor” nu mai este actuală. Formula legală este „relații personale cu minorul” (a se vedea Legea nr. 87/2007 pentru ratificarea Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003).

** Acordul de mediere este o modalitate distinctă de încetare a procesului penal la împăcarea părților și nu o modalitate de înfăptuire a acesteia, cum se face confuzie în acordul de mediere (a se vedea art.10 lit h modificat prin Legea nr. 202/2010)

***Dacă soluția cu privire la mediere se dă în recurs, e discutabil dacă mai e posibil exercitarea recursului.

**** Formula de dispunere este „consfinţește înţelegerea părţilor cuprinsă în acordul de mediere” (a se vedea art. 59 ind.2 din Legea nr. 192/2006, introdus prin Legea nr. 115/2012).

*****Hotărârile judecătorești care consfințesc acorduri de mediere nu pot fi publicate (a se vedea Hotărârea nr. 884/2013 a CSM).

10/12/2013

CSM a stabilit cum se face informarea pt mediere

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 4:38 PM
Tags: , ,

infomediereCu privire la modul in care se face informarea cu privire la mediere, la solicitarea Consiliului de Mediere si Uniunii Centrelor de Mediere din Romania cu privire la modificarile art. 2 din Legea medierii aduse prin pct.4 din Legea 214/2013, Plenul CSM a decis azi (pct.24) urmatoarele – cu mentiunea ca incadrarile juridice imi apartin:

magistratul are indatorirea de a informa partile cu privire la existenta medierii ca procedura alternativa procesului judiciar si le va indruma catre mediator (conform art. 2 alin.1 ind.3 coroborat cu art. 6 Legea 192/2006 si art. 21 C.proc.civ);

mediatorul este cel care urmeaza a realiza toate etapele de mediere, inclusiv procedura de informare finalizata prin certificatul de informare privind medierea (art. 2 alin 1 ind.1 din Legea medierii).

Update: A aparut ordinea de zi soluționată a ședinței Plenului CSM din 10 dec.2013. Soluția este următoarea (și atașez documentele despre care se vorbește): Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit punctul de vedere al direcţiei de specialitate privind opiniile exprimate de judecători asupra punctului 4 al Legii nr. 214/2013, care completează art.2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în sensul că punctele de vedere exprimate de către Direcţia legislaţie, documentare şi contencios nr.16947/1154/2013, nr.16877/1154/2013 şi nr.17200/1154/2013 au fost însuşite de majoritatea instanţelor de judecată consultate, cu observațiile formulate de Comisia nr.1.

20/11/2013

CSM sprijina medierea

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 5:03 PM
Tags: , ,

mediere Danilet

 În ultimii trei ani actualul CSM a dovedit că tratează extrem de serios medierea, ca posibilă soluție de degrevare a instanțelor de un număr inacceptabil de dosare și o soluție de rezolvare mult mai convenabilă pentru oameni a conflictelor dintre ei. Dacă azi din ce în ce mai mulți oameni se adresează mediatorilor, este și pentru că CSM a încurajat constant această instituție. Iată mai jos câteva argumente:

1. Protocol CSM-CdM: în 26 mai 2011 s-a încheiat un protocol de colaborare între CSM și Consiliul de Mediere, valabil pe 5 ani, prin care părțile se angajează să colaboreze în privința implementării legii medierii. În baza acestui protocol, majoritatea instanțelor au postat  Tabloul Mediatorilor și informații despre mediere la aviziere sau pe site-ul lor, unele instanțe au acordat încăperi pentru efectuarea informărilor generale despre mediere, alte instanțe au încheiat protocoale de colaborare cu asociațiile locale de mediatori, iar reprezentanți ai CSM au participat la redactarea de către Consiliul de Mediere a Ghidului de informare obligatorie și la redactarea Planului de acțiuni privind promovarea medierii.

2. ROI: Sunt două hotărâri prin care CSM a fluidizat activitatea administrativă a instanțelor în legătură cu medierea: astfel, prin Hot.504/2011 și Hot.1080/2013 s-a modificat Regulamentul de organizare internă a instanțelor (aprobat prin Hot. CSM nr. 387/2005, dar care în cursul timpului a suferit numeroase modificări), care cu privire la mediere conține norme speciale:

depunere: Contractul de mediere în vederea suspendării judecării cauzei, respectiv acordul de mediere în vederea repunerii pe rol a cauzei se depune la Registratura instanței care le va înmâna de îndată la completul învestit (art. 87 alin 51).

– completul competent după repunerea pe rol: După suspendarea cauzei, dacă s-a încheiat acordul de mediere, cauza se reia prin repunere pe rolul judecătorului/judecătorilor (nu completului!) inițial învestit cu soluționarea cauzei (indiferent cine a dispus suspendarea)  dacă judecătorul respectiv se mai găsește în secția/instanța respectivă, altfel cauza se va repartiza aleatoriu (art. 99 alin.5-53).

– vacanță judecătorească: În timpul vacanţei judecătoreşti, 1 iulie – 31 august, vor fi judecate cauzele în care s-a încheiat un acord de mediere, indiferent de obiectul judecăţii (art. 159 alin.3), scop în care se vor forma complete separate (art. 100).

3. Avize favorabile: CSM a avizat favorabil toate actele normative prin care s-au propus îmbunătățiri cu privire la legea medierii. O mențiune: modificările aduse prin Legea nr. 214/2013 nu au fost înaintate anterior CSM pentru emiterea avizului, deși acestea privesc în mod expres activitatea judecătorilor și procurorilor.

4. Confidențialitate acorduri mediere: Prin hot.884/2013 s-a decis că hotărârile ce consfințesc acorduri de mediere nu pot fi publicare prin intermediul ROLLI. Evident, pentru aceleași rațiuni, partea din dispozitivul hotărârilor care consfințesc acorduri de mediere nu pot fi publicate pe portalul instanțelor.

5. Evitare conflicte interese: Pe data de 27 iunie 2013 Plenul CSM a decis în sensul că, deşi activitatea de mediator nu este activitate juridică, ar trebui ca în declaraţia prevăzută de art.5 alin.(3) din Legea nr.303/2004 să fie trecută şi calitatea de mediator a soţului, rudelor sau afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv (pct 19 al ordinii de zi). În felul acesta se evită ca judecătorul să fie în legătura care îi poate afecta imparțialitatea nu numai cu părțile sau avocatul lor, ci și cu mediatorul.

6. Vicepreședintele CSM la Parlament: La 22 oct. 2013, prin Hot.1169/2013 s-a decis reprezentarea la nivel înalt a CSM, prin conducerea acestuia, la dezbaterile din cadrul comisiilor parlamentare în ceea ce priveşte modificarea Legii medierii.

18/11/2013

Un nou tip de obiect: cererea de consfințire a înțelegerii părților din acordul de mediere

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 9:52 PM
Tags: ,

mediereUn nou tip de cerere adresată instanțelor judecătorești creează anumite dificultăți de natură administrativă în rândul instanțelor. Acordul de mediere obținut extraprocesual, care poate fi supus verificării de către instanță. Cum ECRIS încă nu a fost modificat pentru a se putea înregistra fără probleme o astfel de cerere, unele instanțe solicită părților mediate să introducă mai întâi cerere de chemare în judecată și apoi  să depună acordul de mediere deja încheiat. Până la modificarea pe care o va face comisia comună MJ-CSM, unele instanțe au găsit soluții temporare pentru înregistrarea unor astfel de cereri (de exemplu, ca procedură necontencioasă). Prin studiul de mai jos, am identificat argumentele care demonstrează că de la 1 octombrie 2012 avem un nou tip de cerere care poate fi soluționată de Judecătoriile din România.

 Temeiul legal

Inițial, art. 59 din Legea 192/2006 prevedea că intelegerea partilor poate fi supusa incuviintarii instantei de judecata, dupa procedura specifica emiterii hotararilor de expedient. Urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 115/2012, art. 59 alin 2 arată că părţile se pot înfăţişa la instanţa judecătorească pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfinţească înţelegerea lor (consfințire=confirmare, validare, legalizare). Legea precizează că este o procedură de încuviinţare a înţelegerii părţilor (încuviințare=a permite, a aproba), că hotărârea care se dă în camera de consiliu constituie titlu executoriu și că este este hotărâre de expedient.

Încă un alt temei legal și taxele

Prin legea 115/2012, s-a introdus în legea medierii art. 592 care prevede că „Cererea adresată instanţei privind pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor rezultată din acordul de mediere se taxează potrivit legii”.

Legea la care se face trimitere este în prezent OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Conform art. 11 alin. 1 se taxeaza cu 20 lei cererile prin care partile solicita instantei pronuntarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor, inclusiv cand este rezultata din acordul de mediere — 20 lei; in cazurile in care intelegerea sau acordul de mediere priveste transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile, la aceasta suma se adauga 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru actiunea in revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. in cazui in care intelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixa se adauga 50% din valoarea taxei calculate potrivit art. 5.

Interpretare

Art. 59 din legea medierii face parte din Secțiunea a 4-a „Închiderea procedurii de mediere” a Cap.V „Procedura de mediere” din lege. Aceasta precede Secţiunii a 5-a „Medierea în cazul unui litigiu pe rolul instanţelor de judecată”. De aici, potrivit regulilor de interpretare sistematică, rezultă că procedura de consfințire a înțelegerii cuprinsă în acordul de mediere nu privește o cauză înregistrat deja pe rolul instanței. Desigur, și în acest din urmă caz poate interveni un acord de mediere, dar acesta va fi guvernat de regulile de la art. 601 – 63 (mediere procesuală). Dar în cazul analizat de noi este vorba de o cerere distinctă de existența unui litigiu judiciar (survenită așadar în urma unei medieri extraprocesuale).

Procedura de soluționare a cererii

Corelând art. 59 din legea medierii și ale art 441 noul C.proc.civ cu dispozițiile din art.438-440 noul C.proc.civ, rezultă că procedura este una sumară, constând în următoarele:

– după finalizarea medierii prin acord, părțile formulează „cerere de consfințire înțelegere din acord mediere”, anexează acordul de mediere (inclusiv în format electronic), achită taxa de timbru;

– documentația se depune la registratura Judecătoriei;

– cererea se înregistrează, se distribuie aleatoriu și se prezintă de îndată judecătorului desemnat (art. 87 alin 51 din ROI);

– nu se face procedură de regularizare a cererii de chemare în judecată și nu se fixează termen de judecată (ca la procedura contencioasă), ci se stabilește ora și eventual o altă zi în care părțile vor fi chemate la instanță;

– ambele părțile se prezintă la judecător, personal sau prin reprezentant;

– procedura are loc în camera de consiliu: judecătorul verifică dacă la momentul încheierii acordului de mediere (nu al prezentării părților în fața sa) s-au respectat condițiile prevăzute de lege pentru închierea acordului;

– dacă mai trebuie depuse acte sau aduse lămuriri, judecătorul poate invita părțile la o altă dată, ținând însă seama de celeritatea procedurii;

– dacă hotărârea este de admitere a cererii părților, instanța consfințește înțelegerea lor conform acordului de mediere, iar dispozitivul hotărârii va cuprinde conținutul acordului;

– dacă hotărârea este de respingere a cererii părților, acordul rămâne valabil ca înscris sub semnătura privată, dar fără a constitui titlu executoriu;

– hotărârea poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs la Tribunal.

Este de remarcat că, deși procedura pare (cel puțin) a fi necontencioasă, legea nu trimite la dispozițiile „Procedurii necontencioase judiciare” din Cartea a III-a din Codul de procedură civilă.

 Asemănări între medierea procesuală și cea extraprocesuală

– acordul de mediere rezultat în urma oricărei dintre cele două proceduri poate fi supus verificării de către instanță la cererea părților;

– procedura de prezentare la notar sau la instanță este obligatorie pentru constituirea, modificarea sau stingerea oricărui drept real imobiliar, partaje, cauze succesorale și în toate situaţiile în care legea impune, sub sancţiunea nulităţii, îndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă (condiție ad validitatem);

– intotdeauna se vor prezenta la instanță și nu la notar acordurile de mediere încheiate de părţi, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exerciţiul drepturilor părinteşti, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor şi stabilirea domiciliului copiilor (art 64 alin 11 lege);

– procedura este cea specifică emiterii hotărârii de expedient (art 438-440 Cpciv);

– cererea se soluționează în camera de consiliu (cu excepția situației în care acordul de mediere procesuală se depune chiar la termenul de judecată);

– instanța consfințește întelegerea din acord, atât în primul caz (art. 438 alin.1 C.proc.civ), cât și în al doilea (art. 59 alin.2 legea medierii) – cred că nu sunt proprii formulele „ia act” sau „validează”;

– în ambele cazuri hotărârea constituie titlu executoriu;

– partea din dispozitivul hotărârii care preia conținutul acordului de mediere nu poate fi publicat pe portalul instanțelor, iar hotărârea nu va fi publicată de ROLLI (hot.CSM nr 884/2013)

– în cazul în care legea impune îndeplinirea condiţiilor de publicitate, notarul public sau instanţa de judecată va solicita înscrierea contractului autentificat, respectiv a hotărârii judecătoreşti în Cartea Funciară;

– calea de atac este recursul.

Diferențe dintre medierea procesuală și cea extraprocesuală

– prima presupune un dosar aflat pe rolul instanței, cealălaltă este independentă de un litigiu judiciar;

– în primul caz e vorba de „părțile litigiului”, în al doilea de „părțile acordului” (totuși, prin Legea nr. 76/2012, în mod inexplicabil, dispare cuvântul „acordului”, introdus în această sintagmă prin Legea 115/2012);

– în primul caz pentru înregistrarea cererii de chemare în judecată se achită taxa de timbru obișnuită și la cererea părților aceasta se poate restitui (nu și pentru transferul dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, și o cauză succesorală pentru care nu s-a eliberat certificatul de moştenitor), în al doilea caz se achită o taxă fixă (cu excepțiile arătate pentru transfer dr.reale imobiliare și partaj), unde nu se restituie;

– prima se finalizează cu o hotărâre prin care se pune capăt total sau parțial cauzei litigioase, a doua este doar o procedură de verificare;

– în primul caz procedura de informare este obligatorie și pentru anumite cauze nedepunerea dovezii că a fost urmată procedura de informare se sancționează cu inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, în al doilea caz nu se pune această problemă;

– în primul caz judecata se poate suspenda, în al doilea caz nu se pune acestă problemă;

– în primul caz acordul de mediere se depune la instanța (judecătorie, tribunal, curte de apel, instanță supremă) care a fost învestită cu soluționarea cauzei, în al doilea caz competenţa aparține întotdeauna Judecătoriei și, teritorial, este alternativă: fie cea în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul oricare dintre părţi, fie cea în a cărei circumscripţie se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere;

-în primul caz mediatorul este obligat să transmită instanţei acordul de mediere şi procesul-verbal de încheiere a medierii în original şi în format electronic, în al doilea caz se va înainta de către părți acordul de mediere în original (eu sugerez și în format electronic).

01/08/2013

De la 1 august 2013 informarea privind medierea e obligatorie

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 10:25 AM
Tags:

mediere

Ședința de informare cu privire la avantajele medierii este obligatorie din 2012. La 1 august 2013 au intrat în vigoare dispoziții legale ce reglementează modul de desfășurare și sancțiunile în caz de neîndeplinire a cerinței de informarea obligatorie cu privire la mediere.

Am întocmit un scurt GHID PRIVIND PROCEDURA INFORMARII OBLIGATORII, PE INTELESUL TUTUROR.

Medierea devine obligatorie?

Nu, medierea rămâne facultativă.

Devine obligatorie doar procedura de informare cu privire la mediere, înainte de a fi judecat de instanță, și doar în anumite cazuri ne-penale expres prevăzute de lege (pentru celelalte cazuri, informarea cu privire la mediere rămâne facultativă, potrivit art.227 alin. 2 C.proc.civ).

 Care sunt dispozițiile legale ce reglementează procedura de derulare și sancționare privind informarea obligatorie?

– art. 601, art. 2 alin 11 și alin. 12 din Legea nr. 192/2006 introduse prin Legea nr. 115/2012;

– art. II din Legea nr. 115/2012  modificat prin art. VIII din OUG nr. 4/2013

– art. III din OUG nr. 90/2012 modificat prin art. VII din OUG nr. 4/2013

– art. VI din OUG nr. 4/2013

– art VI1 introdus prin pct. 4 al Legii nr. 214/2013

 În ce litigii este necesară informarea?

În cele arătate de art. 601 din Legea nr 192/2006.

    a) în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;

    b) în materia dreptului familiei: continuarea căsătoriei: partajul de bunuri comune; exerciţiul drepturilor părinteşti; stabilirea domiciliului copiilor; contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor; orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

    c) în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;

    d) în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;

    e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;

    f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 – 1.024 (ordonanța de plată) sau la cea prevăzută la art. 1.025 – 1.032 (cererile de valoare redusă) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 Cine trebuie să demareze procedura de informare obligatorie?

Reclamantul, în mod obligatoriu, în cazurile descrise mai sus.

 Când e necesară participarea la ședința de informare?

– înainte ca reclamantul să depună cererea de chemare în judecată (e recomandabil parcurgerea informării în această etapă căci dacă partea e convinsă să rămână în mediere, nu va mai formula acțiune la instanță);

– sau după depunerea cererii de chemare în judecată, dar numai până la termenul dat de judecător în acest scop.

 Cine face informarea privind avantajele medierii?

mediatorul: e recomandabil apelarea la un mediator, fiind singurul profesionist atestat în materie de mediere, care poate sfătui și convinge părțile cum să rămână în procedura de mediere (lista cu mediatori e afișată în fiecare instanță și pe internet);

– legea permite ca efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii să fie realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz in care aceasta se atesta in scris. Apreciez că aceasta va fi doar formală din lipsă de pregătire adecvată și de timp (să nu uităm că scopul informării nu este eliberarea unui document, ci convingerea părților că este mai avantajos să rămână în procedura de mediere decât să meargă la instanță).

 Cum ajunge pârâtul la ședința de informare de la mediator?

După ce reclamantul furnizează mediatorului datele necesare de contact, mediatorul va adresa pârâtului invitaţia scrisă, în vederea informării şi acceptării medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitaţia se transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului.

În cazul imposibilităţii de prezentare a vreuneia dintre părţile convocate, mediatorul poate stabili, la cererea acesteia, o nouă dată în vederea informării şi acceptării medierii.

 Pârâtul e obligat să participe la ședința de informare?

Nu. El are următoarele opțiuni:

– să participe la ședința de informare;

– să refuze în scris participarea la şedinţa de informare;

– să nu răspundă invitaţiei primite de la mediator;

– să nu se prezinte la data fixată pentru şedinţa de informare.

Dacă procesul a fost demarat, reclamantului i s-a pus în vedere că parcurgă procedura de informare, pârâtul a acceptat să meargă la această ședință dar a refuzat să o facă, el poate fi amendat cu 100-1000 lei (art. 187 alin. 1 pct. 1 lit.f C.proc.civ)

 Cât costă informarea privind avantajele medierii?

Serviciile prestate cu privire la informarea obligatorie sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita.

 Cât durează procedura de informare?

Procedura de informare, incluzând şi formalităţile pentru convocarea părţilor, nu poate depăşi 15 zile calendaristice.

 Cum se face dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii?

– dacă informarea are loc: certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea (textul art. 227 alin. 3 C.proc.civ, care cere „proces-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul ședinței de informare” este astfel modificat implicit).

– dacă informarea nu are loc: proces-verbal eliberat de mediator.

 Care e sancțiunea neîndeplinirii obligației de participare la ședința de informare?

Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, conform art. 2 alin 12 din Legea nr. 192/2006.

Ulterior va putea fi formulată o nouă acțiune, dar e obligatorie parcurgerea procedurii de informare.

 Organele judiciare mai au obligația generală de informare cu privire la mediere?

– Da. Ea e înscrisă în art. 6 din legea 192/2006 și e în vigoare din anul 2010: „Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele”. Se corelează cu dispozițiile art. 21 C.proc.civ: „Judecătorul va recomanda părților soluționarea amiabila a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale”.

– Nu se confundă cu noua procedură a şedinţei de informare privind avantajele medierii. Astfel, informarea generală e obligatorie în orice cauză (incluziv penală), cuprinde referiri de principiu la posibilitatea și avantajele pe care le-ar aduce medierea și neîndeplinirea ei nu este sancționată; pe când noua procedură de informare este una aplicată la cazul/conflictul dat, se face obligatoriu în anumite situații, de anumiți profesioniști sau autorități, se consemnează într-un mod propriu și este sub sancțiunea respingerii acțiunii.

Legislație utilă:

Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu toate actualizările la data de 1 august 2013;

Ghid pentru organizarea și desfășurarea ședinței de informare privind medierea.

28/01/2013

Informarea privind medierea – de la 1 febr 2013

Filed under: ADR,mediere — Cristi Danilet @ 8:51 PM

mediere

UPDATE, 30.01.2013: ORDONANTA DE URGENTA pentru modificarea art.81 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea unor acte normative conexe
Guvernul a adoptat prin aceasta Ordonanta de Urgenta amanarea intrarii in vigoare a noului Cod de procedura civila pentru o perioada necesara finalizarii procedurii de reexaminare a propunerii legislative privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pregatirii judecatorilor si intregului sistem judiciar in vederea aplicarii noilor dispozitii ale Codului procesual civil.
Totodata, Ordonanta abroga dispozitiile din Codul de procedura civila a caror neconstitutionalitate a fost constatata prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 967/2012.
Ordonanta stabileste termenele pentru intrarea in vigoare a:
• Sedintelor de informare despre mediere in cauze civile: 15 februarie, odata cu intrarea in vigoare a Codului de Procedura Civila
• Sedintelor de informare despre mediere in cauze penale: data de intrare in vigoare a noului Cod de Procedura Penala
• Sanctiunii inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata in cazul neindeplinirii de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea: 1 august 2013.

De la 1 febr 2013 medierea intră într-o nouă fază, care va face mai eficientă această procedură şi va duce în scurt timp la degrevarea instanţelor de câteva sute de mii de dosare care vor fi soluţionate în afara procesului judiciar clasic.

Astfel, pentru dosarele care se vor înregistra la instanţe începând cu vineri, 1 febr. 2013, informarea cu privire la avantajele medierii devine obligatorie în anumite cazuri expres arătate de Legea 115/2012, modificată prin OUG 90/2012:

a) in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu, ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevezute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;
b) in materia dreptului familiei, in situatiile prevazute la art. 64;
c) in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
d) in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
e) in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;
f) in litigiile civile a caror valoarea este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la registrul comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedura prevazuta la art. 1.013-1.024 sau la cea prevazuta la art. 1.025-1.032 din Legea nr. 134/2010, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
g) in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima isi exprima consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul; daca victima refuza sa participe impreuna cu faptuitorul, sedinta de informare se desfasoara separat.

Modul în care are loc informarea în faţa mediatorului este reglementat de Consiliul de Mediere într-un Ghid aprobat sâmbătă, 26 ian.2013. Dacă procedura de informare are loc, se va prezenta instanţei un certificat de informare. Dacă nu are loc, se va prezenta instanţei un proces-verbal.

În cazurile civile, dacă reclamantul nu face dovada respectării procedurii de informare privind medierea anterior introducerii acţiunii sau până la termenul dat de judecător în acest sens, sancţiunea va fi respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, conform OUG 90/2012. Ea va putea fi depusă din nou la instanţă, în termenul de prescripţie, dacă se respectă procedura de informare privind medierea. În materie penală nu există vreo sancţiune (despre o discuţie despre mediere şi infracţiunea de viol, a se vedea CivitasPolitics).

Aşadar: informarea pentru mediere e obligatorie numai în anumite situaţii expres şi limitativ prevăzute de lege; accesul la justiţie nu este cu nimic împiedicat fiindcă informarea este gratuită şi în caz de neîndeplinire prealabilă judecătorul poate da un termen pentru efectuare; medierea rămâne mai departe o procedură facultativă, căci partea este cea care va decide dacă după informare rămâne mai departe în procedură de mediere sau va merge mai departe în instanţă.

12/12/2012

Legea medierii – informarea e obligatorie de la 1 febr.2013

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 3:07 PM

mediereMedierea are nevoie de un impuls substanţial pentru a putea funcţiona. Cred că obligarea părţilor de a urma o procedură de informare mai înainte e a se adresa instanţei judecătoreşti este o astfel de cale, cu scopul de a familiariza părţile cu avantajele medierii şi de a le convinge să rămână în mediere. De altfel, acestea este obiectul Legii 115/2012 care în iunie anul acesta a modificat Legii medierii.

Dar legea (care prezintă mai multe imperfecţiuni pe care le-am identificat într-o formulă interinstituţională iniţiată de mine având ca temei al acţiunilor pro-mediere mai multe reglementări în acest sens) a uitat ceva esenţial: să prevadă sancţiunea procedurală pentru nerespectarea procedurii de informare. Sesizând această lipsă, am propus CSM să iniţiem modificarea rapidă a legii, moivat de faptul că pe 9 ian 2013 ar fi trebuit să intre în vigoare acele modificări. Pe 24 nov am discutat această idee cu Consiliul de Mediere, iar pe 28 nov 2012 CSM a aprobat propunerea mea. Săptămâna trecută am fost, impreună cu domnul Ion Dedu de la CdM, la Ministerul Justiţiei pentru a face lobby pe acest proiect. Ne-a primit secretarul de stat Florin Moţiu, am discutat cu Directorul Directiei de legislaţie Alina Rădoi, ministrul Mona Pivniceru a fost de acord cu iniţiativa, iar secretarul de stat Maya Teodoriu a facilitat ajungerea proiectului de OUG în Guvern.

Azi, Guvernul României a aprobat o OUG care prevede că obligativitatea informării despre mediere se va aplica de la 1 febr 2013 când intră în vigoare Noul Cod de procedură civilă şi că, în caz de nerespectare a procedurii informării (urmată înainte de sesizarea instanţei sau până la termenul dat de judecător în acest sens), acţiunea se va respinge ca inadmisibilă.

OUG 90 din 12.12.2012, publicată în M.Of. din 21.12.2012 are următorul conţinut:

                              GUVERNUL ROMÂNIEI

               ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, precum şi pentru modificarea art. II din Legea nr.115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator 

            Prin Legea nr.115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator au fost aduse o serie de modificări şi completări  Legii nr.192/2006, cu efecte începând de la data de 1 octombrie 2012, respectiv, 9 ianuarie 2013. Intervenţia legislativă a avut în vedere ca aceasta să producă efecte după data intrării în vigoare a Legii nr.134/2010 privind noul Cod de procedură civilă, corelările fiind realizate în raport cu acest act normativ.

            Având în vedere, însă, că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă a fost prorogată până la data de 1 februarie 2013, şi că, totodată, noul Cod de procedură civilă, în urma republicării, a fost renumerotat, este necesară pe de o parte corelarea textelor de trimitere din Legea nr. 192/2006 cu norma la care se trimite conţinută în noul Cod de procedură civilă. Neadoptarea, în regim de urgenţă, a măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă poate genera dificultăţi sau chiar blocaje în aplicarea de către instanţe, a legii, cu consecinţe negative de ordin procedural în activitatea de judecată,

            Totodată, este necesară amânarea intrării în vigoare a art.601 din Legea nr.192/2006 – articol care conţine cea mai semnificativă modificare adusă prin Legea nr.115/2012, constând în introducerea obligativităţii în anumite cazuri şi condiţii, a unei etape de informare cu privire la beneficiile medierii – astfel încât acesta să intre în vigoare concomitent cu noul Cod de procedură civilă (1 februarie 2013).

            Apreciindu-se că scopul etapei de informare obligatorie nu se va realiza deplin doar prin stabilirea, ca sancţiune, a amenzii judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat înlocuirea acestei sancţiuni cu aceea a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în cazul în care părţile implicate în litigiu nu au urmat, anterior introducerii acţiunii, etapa de informare cu privire la avantajele medierii. Textul legal care instituie obligaţia de informare trebuie să intre în vigoare odată cu cel care instituie sancţiunea în cazul nerespectării obligaţiei.

            Având în vedere că aspectele mai sus menţionate vizează satisfacerea unui interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,

            în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

          Art. I –  Legea nr.192/2006privind medierea şi organizarea profesiei de mediator,  publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 

         1. Alineatului (1) al art. 2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

       „Art.2 –  (1) Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege.

      (11) Dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei prevăzute la art. 43 alin (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul  instanţei.

        (12) Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art.601 lit. a) – f).

2. Alineatul (2) al art.59 se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Părţile acordului de mediere se pot înfăţişa la instanţa judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfinţească înţelegerea lor. Competenţa aparţine fie judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul oricare dintre părţi, fie judecătoriei în a cărei circumscripţie se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanţa încuviinţează înţelegerea părţilor se dă în camera de consiliu şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii. Dispoziţiile art.438 – 441 din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.”

 

3. Alineatul (1) literele f) şi g) ale articolului 601 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„f)  în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la Registrul Comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1013-1024 sau la cea prevăzută la art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă.

g) în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima îşi exprimă consimţământul  de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul; dacă victima refuză să participe împreună cu făptuitorul, şedinţa de informare se desfăşoară separat. 

4. Alineatul (2) al articolului 601 se abrogă. 

5. După art. 601  se include un articol nou, art. 602, cu următorul conţinut:

            „Art. 602 – (1) Procedura de informare, incluzând şi formalităţile pentru convocarea părţilor, nu poate depăşi 15 zile calendaristice. Prevederile art.2532 pct.7 din Codul civil sunt aplicabile în mod corespunzător.

            (2) Acceptarea participării sau participarea la şedinţa de informare nu constituie  o recunoaştere a dreptului ce ar face obiectul litigiului şi nu întrerupe cursul prescripţiei.” 

6. Alineatul (1) al art. 63  se modifică şi va avea următorul cuprins:

            (1) În cazul în care litigiul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, cu respectarea condiţiilor legale, o hotărâre, dispoziţiile art.438-441 din Codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. 

Art. II –  Termenul prevăzut la art. II din Legea nr.115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  462 din 9 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 februarie 2013.”

Art. III – Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.

 

PRIM MINISTRU

Victor Viorel PONTA

28/11/2012

CSM vrea informare obligatorie pt mediere

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 2:23 PM

Azi in CSM Plenul a aprobat propunerea mea de a solicita MJ sa promoveze un proiect de modificare a Legii medierii pentru a face aplicabila procedura informarii obligatorii. Iata mai jos motivarea noastra si textele propuse.

Prin Legea nr. 115/2012 s-a completat si modificat Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Aceasta din urma lege a avut ca scop principal degrevarea instantelor de un numar important de cauze. De la intrarea ei în vigoare în anul 2008 si pâna în prezent numarul medierilor procesuale nu a depasit câteva sute de cauze anual, justitiabilii nefiind falimiarizati cu aceasta institutie.

Ca urmare, s-a gândit realizarea unei proceduri de informare. Mai întâi prin Legea nr. 370/2009 s-a prevazut în mod imperativ ca organele judiciare sa informeze partile cu privire la posibilitatea si avantajele medierii si sa le îndrume sa recurga la ea. În concret, aceasta obligativitate nu a dat rezultate. O noua procedura de informare a fost introdusa  prin legea 115/2002.

Astfel, prin aceasta lege:
a. a fost modificat art. 2 din legea 192/2006 care are acum urmatorul continut: `Art. 2 – (1) Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind medierea, inclusiv dupa declansarea unui proces în fata instantelor competente, în vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor în materie civila, de familie, în materie penala, precum si în alte materii, în conditiile prevazute de prezenta lege. Dispozitiile art. 182 alin. (1) pct. 1 lit. e) din Codul de procedura civila ramân aplicabile în mod corespunzator.`.
b. a fost introdus în lege art. 601  cu urmatorul continut: `(1) In litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in urmatoarele materii (…)`.

Prin urmare, nu medierea ar fi obligatorie, ci doar participarea partilor/partii la sedinta de informare. Acest text ridica însa problema eficientei noii proceduri, atât timp cât legea nu prevede nicio sanctiune a neîndeplinirii sale.

Singura sanctiune care se poate aplica este cea din art. 1081 din C.pr.civ.: `(1) Daca legea nu prevede altfel, instanta, potrivit dispozitiilor prezentului articol, va putea sanctiona urmatoarele fapte savârsite în legatura cu procesul, astfel: 1. cu amenda judiciara de la 50 lei (RON) la 700 lei (RON): f) refuzul partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, în situatiile în care a acceptat, potrivit legii`. Aceeasi reglementare este preluata si de art. 187 din Noul C.pr.civ.  `Încalcarea obligatiilor privind desfasurarea procesului. Sanctiuni: (1) Daca legea nu prevede altfel, instanta, potrivit dispozitiilor prezentului articol, va putea sanctiona urmatoarele fapte savârsite în legatura cu procesul, astfel: 1. cu amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei: f) refuzul partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, în situatiile în care a acceptat, potrivit legii`.

Ca urmare, singura sanctiune a neparticiparii la sedinta de informare cu privire la mediere este doar pentru partea care a acceptat procedura, dar care nu s-a prezentat la ea, tergiversând astfel solutionarea cauzei. Oricum, chiar daca se aplica amenda judiciara, nu exista vreo sanctiune cu privire la cererea de chemare în judecata introdusa, instanta fiind tinuta sa continue solutionarea cauzei. Ceea ce lipeste de efect noua procedura, al carei scop este convingerea partilor de a ramâne în mediere si a degreva astfel instantele.

Ca urmare, pentru a da eficienta noii proceduri de informare care este obligatorie potrivit art.2, introdusa prin art. 601, este nevoie de o prevedere cu privire la consecinta nerespectarii sale. Întrucât la procedura de informare se poate apela înainte de sesizarea instantei, dar si ulterior acesteia, este nevoie ca noul text sa priveasca ambele ipoteze.

Astfel, propunem ca dupa art 2 alin. 1 sa se introduca un nou alineat, alin.1 ind.1, cu urmatorul continut:

Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de catre reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 60lit.a-f din lege.”

În felul acesta accesul partilor la justitie nu este împiedicat: procedura de informare este sumara, este gratuita (art. 61 alin. 1 teza a treia din lege), daca nu s-a apelat la ea mai înainte de formularea cererii de chemare în judecata, aceasta lipsa poate fi complinita pe parcursul judecatii si actiunea poate fi introdusa din nou daca este urmata procedura de informare.

De asemenea, întrucât sedinta de informare nu poate avea loc decât cu participarea ambelor parti, este evident ca, în situatia în care pârâtul nu se prezinta sau nu accepta informarea, nu se poate încheia un proces verbal de informare, potrivit art. 60 ind 1 alin. (2) din lege. În acest caz, se impune modificarea acestuia, dupa cum urmeaza:

 “(2) În sensul alin. (1), dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii într-o anumită materie se face printr-un proces-verbal de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părţi refuză, în scris, în mod explicit, informarea ori nu răspunde invitaţiei menţionate la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă de două ori la rând la datele fixate pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei şi judecătorul va  trece la judecarea cauzei”

Dat fiind faptul ca Legea nr. 115/2002 este deja în vigoare si art. 601 va fi aplicabil de la 9 ianuarie 2013, opinam ca ar fi necesara introducerea textului propus pe cale de Ordonanta de urgenta a Guvernului.

 

15/11/2012

Plan promovare mediere – proiect

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 5:48 PM

Legea medierii si organizarea profesiei de mediator nr. 192 din 2006 s-a modificat de trei ori până acum: prin Legea 370/2009, OG 13/2012 şi Legea 115/2012. Constatând că sunt sau vor fi probleme în aplicarea ultimei legi cu privire la informarea asupra medierii care va fi obligatorie în multe cauze începând cu 9 ian. 2013, CdM-CSM-MJ au ajuns la un acord instituţional cu privire la modalităţi de prevenire a acestora. CdM a şi aprobat un Ghid pentru organizarea şedinţei de informare.

O problemă majoră tot rămâne. De data aceasta nu ţine de aplicarea legii, ci de către cunoaşterea de către publicul larg si de către profesioniştii din sistemul de justiţie a instituţiei medierii. De aceea, cred că este nevoie de un efort conjugat pentru implementarea reală a medierii în România. Deocamdată, avem un număr mare de mediatori dar un număr foarte mic de medieri.

În acest context, propun un PLAN DE PROMOVARE A MEDIERII pentru perioada 2013-2017. Aştept propuneri de definitivare a acestui proiect pe care intenţionez să îl propun apoi spre discuţie şi aprobare grupului interintituţional constituit din cele trei entităţi enumerate mai sus.

UPDATE, 24 nov 2012:  Am finalizat Proiectul de promovare a medierii. Sambata l-am propus CdM pentru completare si aprobare. Au spus ca intr-o saptamana il vom avea. Varianta supusa analizei CdM e in attach. Multumesc mediatorilor care au inteles ce inseamna sa lucrezi pe asa ceva si au venit cu propuneri concrete: Laura Vilsan, Şerban Cristian, Ciprian Luca, Mancaş C.Viorel, Gabriel Ceacalopol, Rodica Vlaicu, Cozma Roxana, Daniela Ştefănescu, Ana Bălan, Mihai Văduva, Soriana Constantinescu, Ioana Cornescu, Dan Ionică, Carmen Sanda, GG Tănase, Dan Cioran, Mihai Munteanu, Bogdan Stănescu, Artemiza Decis. Evident ca au fost mai putini cei care s-au implicat decat a presupus un asemenea proiect. Chiar si asa, totusi au fost mai multi decat m-am asteptat.

UPDATE, 27 nov 2012: Mâine voi propune CSM adoptarea unei hotărâri prin care să se propună MJ modificarea prin OUG a Legii medierii: TEXT PROPUNERE

29/09/2012

1 oct 2012 – intra in vigoare Legea 115

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 10:30 AM

Proces verbal

 încheiat ca urmare a întâlnirii dintre reprezentanţii Consiliului de Mediere, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei

având ca obiect Legea nr.115/2012

 La iniţiativa Consiliului de Mediere, a avut loc în data de 19 sept. 2012 la sediul CdM o întâlnire interinstituţională, după cum urmează:

 – din partea Consiliului de Mediere: preşedinte Dorin Bădulescu şi membru Zeno Şuştac, mediatori;

– din partea Consiliului Superior al Magistraturii: membru Cristi Danileţ şi şef serviciu Andreea Uzlău, judecători;

– din partea Ministerului Justiţiei: Cristina Irimia şi Nicoleta Miclăuş, consilieri.

S-au luat în discuţie modalităţile şi dificultăţile de implementare a Legii nr. 115/2012, identificându-se următoarele probleme şi propuneri de modificare:

1. Legea nr. 115/2012 intră în vigoare potrivit regulilor de la art. II, respectiv la 1 oct. 2012, cu excepţia dispoziţiilor cu privire la informarea obligatorie care vor intra în vigoare la 9 ian. 2013.

2.  Având în vedere că legea 115 face trimitere în patru articole la Noul C.p.civ. şi că intrarea în vigoare a acestuia din urmă s-a amânat pentru 1 febr 2013, legea 115/2012 trebuie amendată urgent, cel mai indicat prin OUG.

3. Părţile au la dispoziţie în incinta palatelor de justiţie datele de contact ale mediatorilor cuprinse în Tabloul Mediatorilor. Dar este posibil ca nu toţi mediatorii din Tablou să fie dispuşi să facă sesiuni de informare, căci acestea sunt gratuite. Ca urmare, este indicată alcătuirea unor liste cu mediatori doritori pentru a face informare, care să fie înaintate organelor judiciare – acest lucru poate fi reglementat prin Ghidul pentru organizarea şedinţei de informare emis de CdM (Ghidul), respectiv în Regulamentul de ordine interioară a instanţelor/parchetelor (ROI).

4. Unele instanţe au posibilitatea de a oferi spaţiu pentru „mediatori de serviciu”. Disponibilitatea instanţelor în acest sens urmează a fi stabilită prin ROI, iar modul de împărţire a spaţiului şi timpului respectiv a modului de desemnare a mediatorilor va fi stabilită prin Ghid.

5. Art. 592 introdus prin legea 115 reglementează un nou tip de cerere adresată instanţei, care nu presupune existenţa unei acţiuni înregistrate pe rol. Aceasta presupune o modificare a ECRIS. Instanţele se vor aglomera cu cauze nelitigioase.

6. Şedinţa de informare trebuie să se realizeze, pe cât posibil, în prezenţa ambelor părţi şi să aibă loc în faţa aceluiaşi mediator, altfel nu se împlineşte scopul legii, acela de a se convinge părţile să accepte în final medierea. Ca urmare, trebuie asigurată prezenţa pârâtului fie de către reclamant (pe cheltuiala sa), fie prin invitaţie trimisă de către mediator (pe cheltuiala reclamantului). Numai dacă ambele părţi participă la şedinţa de informare se poate elibera de către mediator dovada cerută de lege, altfel documentul eliberat cum că şedinţa de informare nu a avut loc trebuie să conţină explicaţia imposibilităţii şi ataşată dovada invitării pârâtului.

7. Probleme de desfăşurare a şedinţei de informare identificate – atunci când:

–     o parte declanşează mai multe procese simultan sau succesiv dar diferenţă mică de timp: ar fi suficientă o singură informare, ar avea această soluţie acoperire legală? Răspunsul a fost că e necesară şedinţa de informare pentru fiecare dosar.

–     Ce se întâmplă dacă pârâtul refuza invitaţia de a participa la şedinţa de informare? Răspunsul a fost că nu poate avea loc şedinţa de informare, deci nu se va putea elibera dovada participării la şedinţa de informare. Ar putea fi eliberat un proces verbal prin care să se constate că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia legală pe care să-l poată folosi ulterior în instanţă.

–      Ce se întâmplă când pârâtul are domiciliul în altă localitate/ţară?

–    Ce se întâmplă dacă reclamantul care doreşte informarea nu cunoaşte adresa pârâtului sau dacă adresa din invitaţia la şedinţa de informare diferă de cea trecută ulterior în acţiune?

–      Ce se întâmplă dacă părţile contactează simultan mediatori diferiţi?

–      Cum se desfăşoară o şedinţă de informare când părţile sunt f. numeroase?

Ca urmare, Ghidul trebuie să lămurească ce se întâmplă atunci când informarea/medierea nu poate avea loc (pârâtul nu vine, are nevoie de interpret dacă este surdu-mut, e plecat din ţară etc).

8. Nu este clară sancţiunea neîndeplinirii procedurii prealabile a informării cu privire la mediere:

– dacă reclamantul, eventual şi pârâtul, acceptă medierea şi nu merg la şedinţa de informare, pot fi amendaţi (conform legii 202/2010), dar cauza ar trebui să se deruleze în continuare

– dacă pârâtul este invitat la mediere şi nu dă curs invitaţiei, nu poate fi sancţionat

– dacă reclamantul depune acţiunea, respectiv victima depune plângerea prealabilă şi declară expres sau tacit că refuză să urmeze procedura de informare, legea ar trebui să prevadă în mod expres sancţiunea inadmisibilităţii cererii.

9. Informarea pe care o face organul judiciar în baza art. 6 din legea 192/2006 este diferită de informarea pe care o face mediatorul în baza art. 601 introdus prin Legea 115: prima este generală şi se poate face o singură dată la începutul şedinţei de judecată precum şi prin afişe la uşa instanţei – aspect care urmează a fi detaliat în ROI. Cealaltă este o informare cu privire la litigiul concret privind părţi determinate.

10. Reglementarea de la lit g, alin 1 din art. 601comportă mai multe discuţii:

– este reglementată greşit în secţiunea vizând medierea în cazul unui litigiu pe rolul instanţelor de judecată, întrucât dispoziţiile de la această literă vizează informarea din faza de urmărire penală;

– ipoteza „infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală” va crea dificultăţi de interpretare: cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ? Nu asta a fost voinţa legiuitorului, mai ales că există infracţiuni care nu se pun în mişcare la plângerea prealabilă dar totuşi permit împăcarea părţilor (ex. seducţia – art. 199 C. pen.), sau infracţiuni care se pun în mişcare la plângerea prealabilă dar nu se prevede şi posibilitatea împăcării părţilor (ex. violul – art. 197 alin.1 C. pen). E posibil ca intenţia legiuitorului a fost să excludă violul din categoria infracţiunilor detaliate de text. Astfel, o eventuală reformulare care să permită includerea infracţiunilor precum seducţia ar trebui să ţină cont de acest aspect. Ca urmare, se propune formula „infracţiuni pentru care retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală”;

– textul nu acoperă situaţia în care victima este de acord cu medierea, dar să nu se desfăşoare împreună cu făptuitorul;

– nu există o sancţiune procesual penală a lipsei apelării la procedura de informare cu privire la avantajele medierii.

11. Formularea din art. 64 alin 11introdus prin Legea 115/2012 nu este suficient de clară. Dacă se doreşte ca pentru acele tipuri de litigii în mod obligatoriu părţile să supună acordul de medierii consfinţirea înţelegerii, atunci trebuie făcută trimiterea aplicării „în mod corespunzător a dispoziţiilor art. 59”.

Proces verbal încheiat de Cristi Danileţ,

după acceptul reprezentanţilor CdM şi MJ

 

 

Nota 1: în Comisia nr. 1 a CSM, la şedinţa din 28 sept 2012, s-a discutat despre necesitatea prevederii unui termen în care să aibă loc şedinţa de informare.

Nota 2: în şedinţa din 28 sept. 2012, CdM a aprobat Ghidul pentru organizarea şedinţei de informare şi formularul procesului verbal de informare.