CRISTI DANILEŢ – judecător

24/07/2018

As pica la examen un ministru

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 11:18 PM
Tags: , ,

“Ar trebui să nu mai avem nevinovați arestați, trimiși în judecată, eventual urmăriți penal și, de asemenea, să nu mai avem vinovați care să fie neurmăriți penal” – pentru o asemenea afirmație un student în anul trei la Drept ar pica imediat examenul de procedură penală.

Astfel: orice arestat este nevinovat, căci motivele de arestare preventivă sunt altele decât cele de condamnare; orice trimis în judecată este nevinovat până la sfârșitul procesului; întotdeauna vor fi vinovați netrimiși in judecată, cât timp exista cazuri neraportate sau care nu pot fi probate.

In fine, afirmația de mai sus este cu atât mai gravă cu cât ea este făcută de ministrul actual al justiției în plină procedura de selectare a unui procuror șef la DNA: asta pentru că vinovăția o stabilește un judecător, întotdeauna și în orice stat, nicidecum un procuror.

13/07/2018

Probatiunea este lasata de MJ la pamant

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 10:26 AM
Tags: , ,

probatiuneServiciul de probațiune este lăsat de Ministerul Justiției la pământ. Consilierii de probaţiune din Bucureşti şi opt judeţe – Arad, Braşov, Mureş, Sibiu, Suceava, Telorman, Timiş şi Vâlcea – s-au aflat joi, timp de două ore, între 10.00 şi 12.00, în grevă de avertisment. 

În România există un serviciu specializat în evaluarea psiho-socială a celor anchetați penal (ceea ce îi ajută pe judecători să ia pedeapsa adecvată), în supravegherea celor condamnați la pedeapsa cu închisoarea dar cu suspendare (asta îi ajută pe judecători să vadă dacă cel condamnat își îndeplinește obligațiile, altfel îl trimite la închisoare) și în supravegherea condamnaților lăsați în libertate mai înainte de ispășirea pedepsei (altfel, în caz de încălcare a condițiilor de liberare condiționată, condamnatul va relua închisoarea). Se numește Serviciul de Probațiune și se regăsește în fiecare reședință de județ. Are în structura sa absolvenți de drept, psihologie, asistență socială.

De ani de zile această structură, dependentă de Ministerul Justiției, se târâie: nu are oameni suficienți (câțiva angajați pe județ pentru mii de cazuri, deși studiul de impact pe noile coduri spunea că trebuie cel puțin 1000 de posturi noi), nu are sedii adecvate (unele încă sunt în sediul unor tribunale sau penitenciare), nu are resurse materiale suficiente (unele nu au mașini pentru consilierii care se deplasează pe teren). Din aceste cauze activitatea lor, absolut necesară pentru judecători, este în pericol de a deveni formală; iar infractorii care trebuie supravegheați…să poată încălca din nou legea sau ignora obligațiile stabilite de judecători fără a se afla acest lucru.

09/07/2018

Laura Codruta Kovesi la sfarsit de mandat

Filed under: DNA,MJ — Cristi Danilet @ 12:47 PM
Tags: , ,

Kovesi1. Președintele României nu avea de ales: deciziile CCR trebuie respectate, indiferent cât ar fi de nepopulare sau neplăcute. Asta înseamnă statul de drept: societatea care se supune legilor, deciziilor CCR date în interpretarea Constituției și hotărârilor judecătorești date în numele legii.

2. Doamna Kovesi nu mai este de azi șeful DNA. Merită felicitări pentru activitatea sa. Ea și toată echipa sa: poliție judiciară, procurori, grefieri, specialiști. Felicitări!

3. Lupta anticorupție, începută de procurorii Daniel Morar și apoi L.C.Kovesi, trebuie să continue. Anticorupția este o politică de stat a oricărei țări civilizate.

4. Ministrul Justiției nu are ce căuta în numirea șefilor de parchete. Și nici în gestionarea carierei magistraților. Pentru aceasta s-a creat în anul 2004 un CSM independent.

5. Populația ar trebui întrebată dacă își dorește procurori controlați politic și subordonați unui ministru, ori procurori independenți. Eu constat că standardul internațional este în favoarea independenței procurorilor, mai ales a celor anticorupție.

6. Pe actuala legislație, pentru numirea unui șef la DNA, procedura este următoarea: ministrul justiției face propunere, CSM avizează consultativ, iar Președintele țării numește. Acesta poate refuza propunerea (dar refuzul va putea fi exercitat o dată, potrivit modificărilor care vor fi în curând publicate în Monitorul Oficial). Pentru a elimina suspiciunile de politizare, ministrul trebuie să facă o procedură transparentă.

7. Este adevărat că o instituție nu se reduce la o persoană. Dar liderul contează enorm. Așa că trebuie să fim extrem de atenți la modul în care va fi selectat următorul șef al DNA.

30/05/2018

Pe intelesul tuturor: Decizia CCR din 30 mai 2018 cu privire la procurori 

Filed under: CCR,MJ — Cristi Danilet @ 6:46 PM
Tags: , , ,

ccr

CCR a pronunțat astăzi o decizie extrem de importantă prin care este interpretată Constituția în legătură cu puterile ministrului asupra procurorilor. Ținânt cont și de o altă decizie de acum două luni a CCR, pot spune că ministrul justiției a devenit șeful procurorilor, un lucru la care se renunțate în anul 2004.

.

La ce se referă Decizia CCR din 30 mai 2018?

Ministrul Justiției ceruse revocarea procurorului-șef al DNA pe motive manageriale. CSM a avizat negativ această solicitare, considerând că argumentele invocate nu se susțin. Președintele României a respins propunerea pe motiv că motivele invocate nu impun revocarea. Guvernul a contestat decizia șefului statului, iar CCR a decis pe 30 mai că solicitarea ministrului nu putea fi cenzurată de Președintele statului decât dacă nu s-ar respectat procedura legală de revocare, nicidecum pentru că el a considerat că nu ar fi suficiente motive de revocare; în final, CCRi îl obligă pe Președinte să revoce procurorul-șef al DNA.

.

Care e argumentul constituțional folosit de CCR în decizia sa?

Constituția nu reglementează cine anume numește și revocă înalții procurori.

În mod surprinzător, CCR folosește însă un text constituțional care se referă la orice procuror. Este vorba de art. 132 alin. (1) din Constituție care spune că „procurorii își desfășoară activitaea sub autoritatea ministrului justiției”. Dar acesta nu privește, încă o dată spun, funcțiile de conducere din parchete. Acestea din urmă sunt reglementate prin legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

.

Care e aspectul de noutate în decizia CCR?

Acum două luni CCR a decis că ministrul joacă un rol important în numirea înalților procurori. Atunci a spus că nu e nicio problemă dacă Parlamentul reduce la o singură dată posibilitatea Președintelui țării de a refuza să accepte propunerea venită de la ministru pentru o persoană care să ocupe o astfel de poziție. CCR a arătat atunci că ministrul joacă un rol esențial în numirea înalților procurori.

Acum, practic CCR a spus același lucru cu privire la procedura de revocare. Dar subliniez că aici nu există posibilitatea Președintelui de a respinge – chiar și o singură dată – propunerea venită de la ministru.

Prin urmare: CSM și Președintele țării nu mai au de acum niciun rost în procedura de revocare. Oricum avizul CSM era până acum doar consultativ, dar totuși era important pentru că numai el putea face o evaluare a activității manageriale a oricărui magistrat din România, întrucât toate datele despre carieră respectivului și a instituției unde funcționează sunt păstrate exclusiv de către CSM. Dar de acum, practic, Președintele statului este redus sub rolul unui primar de comună: el va trebui să facă ceea ce îi spune ministrul chiar dacă este vorba de un înalt procuror din România.

 .

Care e semnificația acestei decizii?

Fiecare procuror depinde, pe scară ierarhică, de procurorul care îi este șef. Astfel, din treaptă în treaptă, se ajunge la procurorul general, șeful DNA și șeful DIICOT. Dar cu privire la aceștia CCR tocmai a decis că ei pot fi numiți și revocați când vrea ministrul justiției, motivele găsite de el fiind imposibil de cenzurat. Prin urmare, se recunoaște că toți procurorii depinde de politic. Iar asta…. este constituțional.

 .

De ce este important cine conduce procurorii?

Un procuror care știe că a lui carieră depinde de un ministru nu va îndrăzni să ancheteze politicieni de aceeași culoare politică cu ministrul. Asta a fost situația în România până în anul 2004.

Judecătorii au toată legitimitatea să fie preocupați de statutul procurorilor, pentru că până și un judecător poate fi pus sub anchetă penală de către un procuror. Și dacă procurorul este subordonat politicului, anchetarea judecătorului ar avea o miză politică. Știind că poate fi cercetat politic pentru soluțiile sale, nici un judecător nu va îndrăzni să condamne vreun politician din partidul ministrului care este găsit vinovat de comiterea unei infracțiuni. La nivel teoretic, justiția încetează când judecătorilor le este frică și politicienii de la putere sunt deasupra legii.

.

Poate fi contestată decizia CCR din 30 mai 2018?

Decizia CCR urmează a fi motivată pe larg și ea se va publica în Monitorul Oficial. Ea nu poate fi atacată de nimeni și nicăieri. Din momentul publicării ea devine obligatorie pentru toată lumea.

 .

Ce va face Președintele statului în actuala procedură de revocare a șefului DNA?

Încă nu s-a motivat decizia CCR unde urmează să fie dezvoltată situația care a dus la această decizie. Nici nu am văzut motivele pentru care Președintele României nu a dat curs propunerii de revocare făcute de ministrul justiției cu privire la doamna Kovesi. De aceea îmi permit o concluzie tranșantă și o speculație:

a) Dacă Președintele statului își menține motivele de respingere a revocării, atunci nu are de ales: pentru a rămâne în matca constituțională el trebuie să emită decret de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA. Dacă nu emite decretul, poate fi acuzat de Parlament de încălcarea Constituției și suspendat din funcție pentru a decide poporul revocarea lui din această funcție. Între timp, ar fi înlocuit de președintele Senatului care ar emite imediat decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA;

b) Dacă Președintele statutului dorește, poate să își precizeze motivele de respingere a revocării, menținând doar pe cele legate de legalitate: poate să refuze în mod public și motivat revocarea procurorului șef pe motiv că ministrul justiției nu ar fi respectat legea cu privire la procedura de revocare a unui înalt procuror.

.

Care sunt efectele pe viitor ale deciziei CCR din 30 mai 2018?

CCR spune acum că procurorul-șef DNA poate fi revocat de ministrul justiției. Aceeași decizie va fi valabilă și pentru procurorul-șef al DIICOT și pentru Procurorul General al PICCJ. La fel, pentru adjuncții lor și șefii de secții de la aceste structuri. Așa că mă aștept la noi revocări.

Dar, mai mult, decizia CCR s-ar aplica, fără nicio îndoială, oricărui procuror din România. Cu alte cuvinte, chiar dacă legea spune că pe ceilalți procuror-șefi din România îi pune în funcții CSM în urma unui concurs, mâine ministrul poate cere ca aceste atribuții să îi fie date lui – și ar fi constituțional, spune azi CCR! Tot astfel, despre promovarea și transferarea procurorilor nu se spune nimic în Constituție (așa cum se spune în privința judecătorilor și se dau aceste atribuții în sarcina CSM), ceea ce înseamnă că oricând acestea pot fi date ministrului – și ar fi constituțional, spune azi CCR!.

.

Cum pot fi îndreptate lucrurile?

Situația actuală provine din art. 132 alin. (1) din Constituție. Acea sintagmă „procurorii…sub autoritatea ministrului” trebuie eliminată. Pentru asta ar trebui un referendum de modificare a Constituției. Legea poate fi inițiată de Parlament sau de cetățeni.

Până atunci trebuie securizată cariera procurorilor și mijloacele de intervenție a ministrului justiției în cariera lor și dosarele instrumentate de ei. Asta se poate face prin modificarea legilor justiției care…tocmai au trecut de Parlament și față de care s-a cerut opinia Comisiei de la Veneția. Între timp președintele statului a cerut CCR o reevaluare a acestor legi, dar s-a respins o primă solicitarea a sa vizând una din cele trei legi, tot pe data 30 mai, pe motiv de depășire a termenului legal.

17/04/2018

Despre puterea politicului asupra carierei magistratilor: intre legalitate si abuz

Filed under: CCR,CSM,MJ — Cristi Danilet @ 10:15 PM
Tags: , , , , , ,

Toader Kovesi1. În democrație, guvernarea poporului se asigură de însuși poporul. Pentru a pune în aplicare acest principiu, poporul trebuie să își desemneze reprezentanți. Acești reprezentanți ar deține astfel toată puterea de a decide cu privire la cei guvernați, astfel că mai devreme sau mai târziu ar abuza de ea. Ca urmare, puterea trebuie fragmentată. Astfel apar organele legislative (Parlamentul – care adoptă legi), executive (Guvernul și Președintele țării – care pun în executare legile) și judiciare (Justiția – care sancționează încălcarea legilor). Aceste puteri publice sunt separate: o autoritate nu are voie să se amestece în atribuțiile celeilalte puteri.

2. Dar, pe când primele instituții enunțate mai sus sunt doar puteri, Justiția este în același timp și putere, și contra-putere: astfel, doar membrii puterilor politice pot fi trași la răspundere de membrii puterii judiciare, nu însă și invers. Ca urmare, cine ar dori să influențeze mersul dosarelor (evident, e vorba de cele penale) are trei soluții: fie inventează imunități pentru a împiedica anchetele judiciare, fie elimină legea care ar duce la sancționare, fie controlează cariera magistraților. În această din urmă situație, fiindu-le frică de a fi mutați, sancționați sau dați afară oricând și în mod arbitrar, magistrații ar evita să se pună rău cu puterea. Așa că Justiția nu ar mai ancheta și sancționa oameni politici.

3. Controlul asupra mersului cauzelor penale se poate obține, deci, influențând procurorii (pentru a porni dosare) sau influențând judecătorii (pentru a nu da hotărâri de condamnare). Judecătorii sunt independenți în mod absolut, față de orice autoritate, organism sau persoană; ei se supun doar legii. Dar, cum ei pot fi anchetați disciplinar de Inspecția Judiciară (dacă comit o abatere disciplinară) și anchetați penal de către procurori (dacă comit vreo infracțiune), rezultă că dacă politicul ar controla pe inspectori și/sau pe procurori, atunci ar putea interveni indirect în activitatea judecătorilor – este ceea ce a vrut ministrul Toader prin propunerile din 23 august 2017. Or, prin reforma justiției din 2004-2005 inspectorii au fost scoși de sub autoritatea ministrului justiției și puși sub autoritatea CSM, iar CSM este independent, deci nu există un pericol de a afecta negativ activitatea magistraților. Mai rămân în discuție procurorii: cine îi controlează ca să poată a le influența, astfel, dosarele?

4. Constituția României spune că procurorii sunt controlați de șeful lor. Legea arată că acest control înseamnă verificarea legalității și temeiniciei actelor lor, care trebuie făcut însă doar în scris și motivat. Ca să împiedice un eventual abuz al unui procuror șef, actul său poate fi verificat de un judecător, iar conduita acelui procuror poate fi reclamată la CSM. Deci, aici nu sunt probleme, însă cu o condiție: procurorii șefi să nu fie dependenți de politic. Pentru că un procuror-șef controlat politic poate influența mersul unui dosar penal al procurorului din subordine.

5. Tot Constituția spune că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției. Legea clarifică ce înseamnă asta: ministrul propune numirea și revocarea șefilor de la Parchetul General, DNA și DIICOT; pe când toți ceilalți șefi sunt numiți prin concurs de către CSM. Fiind un om politic și având în vedere dorința clasei politice redată mai sus, rezultă că ministrul justiției devine exponentul clasei politice în dorința sa de a controla activitatea justiției. Pentru a împiedica un abuz al ministrului în procedura de numire și de revocare a înalților procurori, legea spune că decizia finală aparține Președintelui României, care are nevoie de un aviz consultativ al CSM.

6. În ce privește procedura de numire, nu există criterii pe care ministrul să le folosească atunci când formulează propunerea adresată Președintelui țăii. Astfel că el poate alege orice procuror ce întrunește condițiile minime prevăzute de lege pe care să îl propună șef al uneia dintre structurile menționate. Tocmai de aceea, ministrul justiției joacă un rol central în procedura de numire, aspect afirmat de CCR la pct. 165 din recenta decizie nr. 45/2018 care spune că președintele statului poate refuza numai o dată această propunere.

7. Însă în ceea ce privește procedura de revocare a înalților procurori, lucrurile stau altfel. Este vorba de cineva care ocupă deja funcția de șef al procurorilor, aflat în desfășurarea atribuțiilor. Ca urmare, orice intruziune a politicului în cariera acelui magistrat este interzisă. Dacă procurorul șef ar ști că el poate fi schimbat oricând se supără un politician, deciziile pe care le-ar lua atât ca procuror, cât și ca șef al altor procurori ar fi tocmai pentru a-și proteja cariera și a nu deranja clasa politică care acționează prin ministrul justiției. Așadar, în legătură cu un șef, problema reală de control a carierei sale nu este atât modul în care este pus în funcție, ci modul în care este dat jos din funcție: procurorul se va supune nu celui care îl numește, ci celui care îl poate schimba. Tocmai de aceea, pentru a nu permite ministrului să intervină în mod arbitrariu, subiectiv și intempestiv în cariera în procedura de revocare, legea spune că motivele pentru a da jos un înalt procuror pot fi doar trei: când nu mai îndeplinește condițiile de la numire, când a fost sancționat disciplinar de CSM sau când este un prost manager.

8. Așadar, în procedura de revocare a înalților procurori avem implicați aceiași trei actori de la numire. Dar, dintre aceștia, doar CSM deține dosarul profesional al înaltului procuror și, deci, doar acesta poate face verificări cu privire la cariera sa. Rezultă că în procedura de revocare decizia finală trebuie să se sprijine pe avizul CSM, menit să constate dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile legale de revocare. Cu alte cuvinte, situația e diferită decât cea de la numire: la numire, ministrul poate pune orice procuror în funcția de înalt procuror, pe când la revocare ministrul poate da jos acel înalt procuror doar într-una din cele trei situații enunțate mai sus. Asta pare că spune și ultimul raport GRECO: „recomandă ca procesul de (…) revocare a înalților procurori să fie transparent și bazat pe criterii obiective, iar CSM să aibă un rol mai important în această procedură”.

9. Președintele României este cel care ia decizia atât pentru numirea, cât și pentru revocarea unui înalt procuror. Decizia sa nu poate fi una formală. Că este așa o spune CCR la pct. III.3 lit. g) din mai vechea decizie nr. 375/2005: „Dacă Preşedintele României nu ar avea nici un drept de examinare şi de apreciere asupra propunerilor (…) pentru numirea (…) procurorilor în anumite funcţii de conducere ori dacă nu ar putea refuza numirea nici motivat şi nici măcar o singură, dată, atribuţiile Preşedintelui României, prevăzute de art. 94 lit. c) coroborat cu art. 125 alin. (1) din Constituţie, ar fi golite de conţinut şi importanţă”.

10. Ministrul actual al justiției a propus revocarea procurorului-șef al DNA, CSM a dat aviz negativ, Președintele țării a respins propunerea. Ministrul a anunțat că va contesta la CCR actul Președintelui – se pare că el susține că atunci când ministrul propune revocarea unui procuror-șef, avizul CSM trebuie ignorat și Președintele țării este obligat să dispună revocarea. Sunt două posibilități cu privire la ceea ce va urma:

a. Dacă CCR îi va da dreptate ministrului, înseamnă că începând cu acel moment orice ministru poate propune (în fapt…„dispune”) revocarea unui înalt procuror nu doar pentru că, de exemplu, un procuror din subordinea sa ar fi început anchetarea unui politician din același partid cu ministrul, dar și pentru simplu fapt că nu îi mai place de ochii sau înălțimea lui. Cu privire la primul motiv, chiar îmi aduc aminte cum premierul Tăriceanu a luat-o la întrebări pe Macovei, pe atunci ministru al justiției, cu privire la faptul că procurorii din „subordinea” ei îl anchetează pe vicepremierul Copos – și era vorba de un Guvern…liberal, care – chipurile – prin definiție respectă independența justiției. Evident, va urma revocarea lui Kovesi;

b. Dacă CCR nu îi va da dreptate ministrului Toader, înseamnă că propunerea de revocare a procurorului-șef Kovesi s-a făcut pe alte motive decât cele legale. După ce ministrul a fost atenționat anul trecut de CSM că a încălcat independența justiției prin afirmațiile sale în cazul penal „Belina” aflat în desfășurare, după ce ministrul a pierdut la CCR o sesizare pentru un conflict de natură constituțională în același caz Belina, după ce CSM a dat aviz negativ propunerii de revocare a lui Kovesi din funcție, este evident că o nouă decizie negativă din partea CCR în cazul Kovesi ar înseamna că ministrul a abuzat de puterea sa încercând să demită un înalt procuror. Iar asta ar însemna sfârșitul carierei ministrului Toader.

28/02/2018

Impotriva dezinformarii: Principiul simetriei nu se aplica in dreptul public

Filed under: CCR,impotriva dezinformarii,MJ — Cristi Danilet @ 11:59 PM
Tags: , , ,
ccr
.
PRINCIPIUL SIMETRIEI NU SE APLICĂ ÎN MATERIE CONSTITUȚIONALĂ!
 .
Am văzut că unii citează din decizia CCR de ieri care se referă la NUMIRE și invocă că în baza „principiului simetriei” argumentele pentru numire s-ar aplica și pentru REVOCARE.
.
Acum, să ne reamintim: în anul întâi la facultatea de Drept se învață drept constituțional, iar în anul doi se învață dreptul civil. Doar la această din urmă materie se vorbește de principiul simetriei actelor juridice, adică în dreptul privat, care privește persoanele, nicidecum în dreptul public, care privește autoritățile.
.
Dar să vedem ce spune CCR în două decizii celebre: „Bazându-şi soluţiile pe principiul simetriei, legiuitorul nu a ţinut seama de faptul că aplicarea acestui principiu în dreptul public, cu atât mai mult în dreptul constituţional, cu deosebire la organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice, nu este posibilă. Principiul simetriei este un principiu al dreptului privat, fiind exclusă posibilitatea aplicării acestuia în dreptul public. De aceea, normele constituţionale sunt asimetrice prin excelenţă”. (dec. 147/2007 și dec. 731/2012)

27/02/2018

Decizia CCR 45/2018 si revocarea sefilor de la varful Ministerului Public

Filed under: CCR,DNA,MJ — Cristi Danilet @ 11:07 PM
Tags: , , , , ,

ccrMinistrul justiției a propus revocarea șefului DNA. Azi CSM a avizat negativ această propunere. Președintele urmează să decidă. Tot azi a apărut însă și motivarea deciziei CCR referitoare la modificările propuse legii de statut a judecătorilor și procurorilor. A fost destul ca să apară speculații cum că Președintele țării este obligat de acum să facă ceea ce zice ministrul în materie de revocare și soarta doamnei CK ar fi pecetluită. Voi arăta de ce nu este așa:

Legea nr. 303/2004, art. 54: Azi, numirea șefilor la Ministerul Publice se face de Președintele țării, la recomandarea ministrului justiției, cu avizul consultativ la CSM. Președintele poate refuza motivat numirea, ori de câte ori vrea el.

Proiectul Parlamentului din dec.2017, pct. 88: Se propune ca procedura de numire să fie aceeași, dar președintele să poată refuza motivat și o singură dată numirea.

Decizia CCR nr. 45/2018, pct. 165: Azi CCR ne spune că nu e o problemă că se limitează refuzul președintelui țării de numire la o singură dată.

Concluzie: CCR nu se referă la revocare. Speculațiile privind cazul CK sunt nefondate.

Explicații: Ministrul justiției are un rol central în procedura de NUMIRE. Iar eu susțin că nu poate să aibă același rol în procedura de REVOCARE. De ce?! Păi la numire contează doar voința ministrului, fără ca legea să propună necesitatea unui concurs sau a stabilirii unui număr minim de candidați – cu alte cuvinte ministrul poate propune într-o funcție atât de înaltă pe orice procuror, care îndeplinește condițiile de vechime și de grad prevăzute de lege, pe oricare îl dorește el. La revocare e altceva: un ministru nu se poate juca cu un procuror care are o funcție atât de înaltă, drept pentru care legea spune că poate fi dat jos în trei cazuri care ține de cariera magistratului și pe care le-am arătat și analizat aici – or, toate acestea revin în competența CSM, căci doar această instituție are mapa profesională a magistratului și rapoartele instituției judiciare pe care acesta o conduce. Ca urmare, în mod logic, dincolo de propunerea ministrului (condiție de formă), ceea ce trebuie luat în considerare de Președintele țării este  avizul consultativ al CSM (condiție de fond).

Sugestie: Sper că ne e clar tuturor că un ministrul al justiției nu are ce căuta în cariera magistraților, fie ei judecători, fie ei procurori. A fost o greșală ca în Constituția din 1991, la art. 132, să fie trecut faptul că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției. Această sintagmă a permis toate discuțiile, dar mai ales, speculațiile privind calitatea procurorilor de magistrați (lămurită însă de jurisprudența CCR ulterioară anului 2003, cum am arătat aici), precum și apariția reglementărilor în legi care mențin o oarecare dependență a lor de executiv (cum e reglementarea cu numirea și revocarea procurorilor de la vârful PICCJ, DNA și DIICOT), în loc ca ei să fie atașați definitiv corpului judiciar. Este o slăbiciune care trebuie odată înlăturată.

Cireașa de pe tort: Decizia CCR devine obligatorie nu de la data postării pe site-ul instituției, ci de la data publicării în Monitorul Oficial. Ea se aplică doar pentru viitor, nu pentru trecut. Procedura de revocare privind pe CK este deja în derulare și nu mai poate fi afectată de vreo decizie CCR, chiar dacă s-ar face speculații de natura celor care au determinat apariția postării mele.

MJ vs DNA: 1-6

Filed under: CSM,DNA,MJ — Cristi Danilet @ 6:17 PM
Tags: , , ,

Toader KovesiE o grea lovitură de imagine pentru ministrul justiției: CSM a respins cu 6 la 1 propunerea ministrului de revocare a șefului DNA, cel care a votat pentru fiind însuși ministrul (probabil chestiunea conflictului de interese nici nu s-a pus în discuție).

După ce a format generații întregi de juriști, el a fost înfrânt de magistrați pe o chestiune care are legătură cu managementul sistemului juridic, nu cu dreptul penal pe care l-am învățat de la dumnealui.

Este ziua în care s-a făcut diferența dintre profesor și ministru. Este ziua în care noi, foștii săi studenți, a trebuit să ne dezicem de profesorul care a ales să accepte funcția de ministru. Este ziua în care profesorul de drept trebuie să înțeleagă că nu este deloc potrivit pentru un ministru de justiție să atace sistemul pe care trebuie să îl păstorească, să pledeze în fața foștilor colegi de la CCR chiar în anul de după plecarea de acolo și să piardă o cauză, să fie asociat cu un partid condus de o persoană care este condamnată de justiția română, să se prezinte de patru ori într-un an de zile la televiziunea unui condamnat penal sau să fie susținut de un site sponsorizat de un condamnat penal unde magistrații sunt atacați în mod constant. 

Cu siguranță domnul profesor e așteptat la catedră, acolo unde are locul său. Dar ca ministru îi cerem să pună în aplicare politica penală a statului, astfel încât să fie alături de organele legii și nu de oamenii fărădelegii, pentru ca cetățenii onești să fie protejați. Iar politica de moment a statului este combaterea corupției, așa cum precizează Curtea Constituțională în deciziile nr. 2/2014 și nr. 536/2016, curte din care actualul ministru a avut onoarea să facă parte.

Justiția nu se poate face cum comandă partidul sau ministrul. Ci doar potrivit legii. Iar pentru aceasta cariera magistraților trebuie securizată cu totul de politic.

Ce ar trebui sa faca un ministru al justitiei

Filed under: constitutia,coruptia,MJ — Cristi Danilet @ 9:12 AM
Tags: , , , , ,

logo MJMinistrul Justiției trebuie să ducă o luptă nu cu oamenii legii, ci cu cei ai fărădelegii. 

Ministrul Justiției trebuie să facă echipă cu procurorii pentru combaterea infracționalității în general, a corupției și crimei organizate în special. El trebuie să se asigure de punerea în aplicare a politicii penale a statului, nu de apărare a infractorilor, nu de girare a condamnaților, nu de împlinire a obiectivelor grupurilor de interese de a fura de la cetățeanul onest și a prada bugetul statului, dar apoi să scape de orice fel de răspundere.

Ministrul Justiției ar trebui să respecte deciziile CCR, cu atât mai mult dacă a fost parte din completul constituțional care le-a pronunțat: începând cu cele două care consacră necesitatea existenței insultei și calomniei în țara noastră (decizia 62/2007 și 206/2013) cu privire la care trebuie urgent să propună reincriminarea acestora, până la acelea care atenționează asupra pericolului corupției și consacră imposibilitatea condamnaților penal de a ocupa funcții de demnitate publică:

Prezumția de nevinovăție, de bună-credință și de loialitate a acesteia au fost desființate ca efect al hotărârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare al pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorității publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana care ocupă demnitatea publică pierde legitimitatea și încetează de a mai fi în acord cu interesele generale ale comunității care i-a încredințat mandatul….. Or, în condițiile în care acest efort al autorităților statului de a combate fenomenul de corupție nu are ca rezultat înlăturarea persoanelor condamnate pentru fapte de corupție de la exercițiul autorității de stat, întregul demers legislativ și judiciar apare ca inutil” (Decizia CCR nr. 536/2016).

Fenomenul corupției este considerat a fi una dintre cele mai grave amenințări cu privire la instituțiile statului de drept, democrație, drepturile omului, echitatea și justiția socială, cu efecte negative asupra activității autorităților și instituțiilor publice și asupra funcționării economiei de piață. Corupția se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului și compromite stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentul moral al societății. În consecință, în ultima perioadă, politica penală declarată a statului a fost aceea de a intensifica eforturile în scopul adoptării unor acte normative în materia combaterii corupției, care, printre altele, să prevadă incriminarea coordonată a tuturor infracțiunilor de corupție la toate nivelurile autorităților și instituțiilor statului” (Decizia CCR nr. 2/2014)

26/02/2018

Scrisoare deschisa: ministrul sa respecte independenta justitiei

Filed under: coruptia,independenta justitiei,MJ — Cristi Danilet @ 10:32 PM
Tags: , , , ,

Am semnat o scrisoare deschisă, alături de alți 1000 de magistrați prin care cerem ca  ministrul să respecte în egală măsură independența procurorilor și a judecătorilor, ca politica anticorupție să continue a fi pusă în aplicare și să înceteze atacurile nefondate împotriva magistraților.

Scrisoarea-magistratilor-romani-pentru-sustinerea-independentei-justitiei

lista-sustineri-scrisoare

25/02/2018

O actiune disciplinara, o cerere de revocare si un blocaj

Filed under: CSM,inspectia,MJ — Cristi Danilet @ 10:59 PM
Tags: , , , , ,

Toader KovesiInspecția judiciară a cerut la sfârșitul anului trecut secției de procurori a CSM sancționarea procurorului CK. Cauza este în curs de soluționare. După judecare (audieri, martori, expertize), hotărârea CSM va putea fi recurată la ICCJ. Durează totul cam un an.

În același timp ministrul justiției cere revocarea procurorului CK din funcția de conducere. Folosește ca temei, printre altele, și raportul menționat mai sus al Inspecției Judiciare. Secția de procurori a CSM ar trebui să dea un aviz în maximum 30 de zile. Aceasta creează niște probleme:

– (1) când CSM analizează cererea de revocare e musai să analizeze și raportul cu pricina. Asta înseamnă că membrii respectivi se antepronunță asupra acțiunii disciplinare care ar urma să o analizeze ulterior. Deci, niciunul nu va mai putea soluționa acțiunea disciplinară. Or, cum ei nu pot fi înlocuiți, rezultă că nu va mai avea cine stabili dacă procurorul CK poate fi sancționață sau nu. Ca să nu se ajungă aici, membrii secției CSM ar trebui să nu soluționeze avizul o perioadă de timp…;

– (2) dacă CSM soluționează acțiunea disciplinară mai înainte de a da avizul, atunci nu poate folosi hotărârea disciplinară până ea nu rămâne definitivă. Asta înseamnă ca avizul să fie întârziat un an.

Pfff!….Și totul doar pentru că ministrul a folosit un document nepublic din dosarul disciplinar al unui procuror, înainte de a fi soluționată cauza disciplinară.

24/02/2018

Ministrul nu poate publica documente din dosarul disciplinar al unui magistrat

Filed under: CSM,MJ — Cristi Danilet @ 3:19 PM
Tags: , , , ,

MJIJÎn calitate de fost membru CSM, unde am activat timp de 6 ani în secția pentru judecători în materie disciplinară, spun în mod ferm:

DOSARUL DISCIPLINAR AL UNUI MAGISTRAT NU ESTE PUBLIC. Acest dosar are la bază documente depuse de Inspecția judiciară și documente depuse de secția de disciplină a CSM. Poate ministrul justiției – care, din păcate, în România încă este membru al CSM, lucru evitat în multe state – să publice documente disciplinare privind un magistrat? Eu spun: NU! Mai mult, afirm că nici măcar nu au cum să ajungă la el aceste documente dacă nu este el însuși cel care a declanșat acțiunea disciplinară, întrucât:

(1) Ministrul Justiției nu are sub tutelă Inspecția judiciară, astfel că el nu poate da dispoziții și nu poate primi documente de la acest for, altele decât cele destinate publicității;

(2) Legea îl exclude pe ministrul justiției dintre membrii din secția de disciplină pentru judecători sau procurori care au drept de vot și numai aceștia judecă magistratul pentru o abatere disciplinară – aceasta este legea (art. 28 alin. 2 Legea nr. 317/2004); ca urmare el nu are contact cu documentele din dosarul disciplinar al unui magistrat – aceasta este uzanța (ce are valoare de izvor de drept, conform art. 1 C.civ) ;

(3) Chiar dacă ar avea contact cu aceste documente, nici ministrul Justiției, nici vreun alt membru al Inspecției sau CSM nu are dreptul să publice vreun document din dosarul disciplinar: este publică în anumite condiții doar hotărârea CSM de sancționare sau nu a magistratului, nu orice document din dosarul disciplinar. Aceasta pentru că magistratul se bucură de prezumția de nevinovăție disciplinară, trebuind să se evite a fi supus unui linșaj public în timpul cercetării sau judecării disciplinare, precum și a se face presiuni asupra celor care trebuie să dea hotărârea de sancționare sau nu, printre care – repet – ministrul nu se poate afla în mod legal.

(4) Și dacă se publică documente din dosarul disciplinar, acest lucru trebuie făcut cu anonimizarea datelor cu caracter personal, altfel se încalcă Legea nr. 677/2001. Or, așa cum a stabilit ICCJ prin decizia HP nr. 37/2015, numele și prenumele reprezintă astfel de date.

Aceasta este legea și acestea sunt uzanțele de la CSM.

Că este așa este demonstrat chiar de LISTA CU DOCUMENTE de interes public publicată în urmă cu cinci ani pe site-ul Inspecției judiciare. Aici se spune în mod expres că documentele vizând acțiunile disciplinare sunt publice numai după rămânerea definitivă a soluției CSM și  după anonimizarea datelor personale.

În concluzie, publicarea de către ministrul justiției a unui document din dosarul disciplinar al unui magistrat aflat în curs de soluționare încalcă principiul separației puterilor din stat – ministrul influențează CSM, organ din cadrul autorității judiciare; încalcă dreptul la proces echitabil al magistratului – ministrul nu respectă prezumția de nevinovăție a celui cercetat; încalcă legea cu privire la protecția datelor cu caracter personal – dacă ministrul nu a înlăturat din documentul publicat datele personale; și poate constitui în anumite condiții chiar infracțiunea prevăzută de art. 304 Codul penal.

20/02/2018

Joi ministrul justiției prezintă raportul. Ce raport?

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 8:11 PM
Tags: , ,

MJPe 19 febr. 2017 ministrul justiției a anunțat pe pagina sa de FB:  „Raport privind activitatea managerială la DNA, joi, 22 februarie 2018, orele 18.00 la Ministerul Justiţiei – Sala de Consiliu”. Despre ce cred eu că e vorba?

A. Potrivit legislației în vigoare (Legea 304/2004), două feluri de rapoarte se pot face asupra DNA (și la fel este și pentru Parchetul General, și pentru DIICOT): un raport propriu de activitate care se face de conducerea instituției și un raport în urma unui control.

1. DNA trebuie să facă un raport privind activitatea sa pe anul anterior nu mai târziu de luna februarie. Potrivit datelor pe care le dețin, anul acesta raportul DNA va fi prezentat pe 28 februarie în fața ministrului și membrilor CSM. Legea prevede că ulterior „ministrul justiției va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a DNA”. Doar în 2006 a avut loc o astfel de prezentare. În rest, rapoartele s-au trimis la comisiile juridice ale Parlamentului și uneori nici măcar nu au fost puse pe ordinea de zi.

Cum ministrul va face joi „raportul privind activitateaa managerială la DNA” rezultă că el nu va prezenta raportul de activitate întocmit de DNA.

2. Asupra DNA se poate face un control, finalizat cu un raport. Raportul poate viza doar managementul nu soluțiile și măsurile luate de procurori în cazuri concrete.

Acum, din câte se știe public, pe 19 iunie 2017 ministrul a cerut câte un control la DNA și la PICCJ; ele au fost efectuate de procurori inspectori de la Inspecția Judiciară și au fost discutate în secția de procurori a CSM: raportul pentru DNA pe 31 oct. 2017 (hotărârea nr. 686/2017) și cel pentru PICCJ pe 21 nov 2017 (hotărârea nr. 716/2017). Secția de procurori a decis că activitatea ambelor instituții a fost „eficientă”.

Deși pe 16 noiembrie 2017 ministrul declara că va prezenta „sigur anul acesta” (adică 2017) o evaluare asupra acestor două instituții în care va integra rapoartele efectuate, acest lucru nu a avut loc. O eventuală revocare a șefului instituției nu  poate fi dispusă, potrivit art. 54 din Legea 303/2004, decât pentru prost management sau pentru sancționare disciplinară. Prost management nu are cum să fie pentru că CSM a apreciat activitatea drept eficientă, iar sancțiune nu s-a aplicat până acum.

B. Publicul așteaptă un raport pe situația ivită acum o săptămână la DNA Ploiești.

Ei bine, o echipă de inspectori a început niște verificări pe data de 12.02.2018. Ele vor clarifica dacă există indicii cu privire la posibile abateri disciplinare ale procurorilor implicați; dacă răspunsul este afrimativ, se va face o cercetare disciplinară; dacă la sfârșitul acesteia procurorii sunt găsiți vinovați de Inspecție, ei vor fi trimiși la secția de disciplină a CSM; soluția acesteia va putea fi atacată cu recurs la ICCJ – toate aceste proceduri nu au cum se termina mai repede de un an. În paralel poate fi făcut un raport cu privire la managementul acestei structuri de parchet, așa cum prevăd art. 74-75 din Legea 317/2004.

Concluzie: Nu există un raport al inspecției sau ministrului pe DNA Ploiești. Ministrul poate prezenta joi cel mult opinia sa despre raportul deja aprobat de CSM în octombrie anul trecut când activitatea DNA a fost apreciată drept „eficientă”.

31/08/2017

Opinia VeDemJust cu privire la propunerile vizand legile justitiei

Filed under: legislatie,MJ,VeDem Just — Cristi Danilet @ 2:39 PM
Tags: ,

Opinia asociației VeDemjust din care fac parte cu privire la proiectul din 30.08.2017 de modificare a legilor justiției poate fi citit AICI.

Rețin concluziile:

  1. Proiectul postat ieri pe site-ul MJ este unul nou, nediscutat cu societatea civilă, care mai înainte de trimitere în procedură de avizare trebuie supus dezbaterii publice.
  2. Proiectul nu este fundamentat în mod complet.
  3. Proiectul nu este însoțit de un studiu de impact ale modificărilor propuse.
  4. Proiectul duce la restaurarea dreptului de control al ministrului justiției asupra sistemului judiciar.
  5. Proiectul nu se ocupă de probleme mari și persistente ale sistemului judiciar.
  6. 6. Proiectul de ieri nu va duce la o eficientizare a sistemul judiciar și o creștere a calității actului de justiție.
  7. Proiectul pune în pericol independența justiției.

23/08/2017

Pe intelesul tuturor: propunerile MJ de modificare a legilor justitiei

Filed under: CSM,MJ,Parchet,politic,reforma — Cristi Danilet @ 12:43 PM
Tags: , ,

Astăzi ministrul justiției a făcut propuneri de modificare a legilor justiției (Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 și Legea nr. 317/2004). Proiectul este de azi în dezbatere publică, după care se va finaliza proiectul, va fi aprobat de Guvern și se va trimite în Parlament. După ce trece de cele două camere și, eventual, de Curtea Constituțională, va deveni lege dar nu văd să se întâmple acest lucru mai repede de doi ani.

Iată mai jos principalele propuneri și opinia mea cu privire la ele.

1. Se mărește vechimea necesară pentru a promova și aceasta trebuie să fie numai în funcția de magistrat, fără a se lua în considerare vechimea anterioară în alte funcții juridice. Propunerea este excelentă: vom avea magistrați mai bine pregătiți la instanțele superioare. Nu știu dacă aceasta va privi, așa cum e corect, și asimilații din ministere: sunt funcționari la CSM, MJ, INM care au salarii de magistrați și intră în treapta superioară de salarizare numai prin simpla trecere a timpului;

2. Se elimină plata pentru magistrații care au un grad superior. Azi poți lucra la Judecătorie și să ai grad de Curte de Apel, pentru că ai trecut de două concursuri de promovare pe loc; ca urmare, muncești la Judecătorie, dar ești plătit ca și cum ai fi la Curte. Consider că este firesc să nu fii plătit pentru munca pe care nu o desfășori, chiar dacă ai gradul profesional superior. Mai mult, avem un judecător din România care lucrează la o curte de apel dar primește salariu de ICCJ, pentru că o perioadă de timp a activat acolo și apoi, printr-o decizie discutabilă a fostului CSM, a fost transferat.

3. Mandatul de șef va fi de patru ani. Acum mandatul șefilor de instanțe și din parchete este de trei ani, cu posibilitatea unei singure prelungiri cu un nou mandat. Înțeleg că este o corelație cu legi din alte domenii. Cu siguranță nu vor fi prelungite mandatele în curs, care continuă până la epuizarea celor trei ani, chiar dacă între timp intră în vigoare noua lege. Dar nu îmi e clar dacă actualii șefi care au fost două mandate mai pot candida  ulterior pentru un al treilea mandat potrivit noii lege și astfel se ne trezim cu magistrați șefi timp de 6 ani pe vechea lege și încă 8 ani pe noua lege;

4. Un judecător va putea trece procuror la Parchet de pe lângă Judecătorie, iar un procuror poate trece judecător doar la nivel de Judecătorie. E foarte bine: acum e posibil ca un judecător de Curte de Apel să se transfere ca procuror la același nivel sau la nivele inferioare de instanță. Mai mult, este posibil ca procurori de la PICCJ să fie numiți judecători la ICCJ, fără a fi o zi judecător.

5. Secțiile CSM vor decide separat asupra șefilor din Justiție. Pentru șefia ICCJ va face propunerea secția de judecători (nu Plenul CSM ca până acum) și numirea o face Președintele statului. Pentru sefia MP, DNA și DIICOT rămâne ca propunerea să vină de la ministrul justiției (ceea ce după mine nu va duce pe viitor la eliminarea acuzelor de politizare, prezente în prezent), dar numirea o face secția de procurori (nu o va mai face Președintele statului). Încă nu văd nimic cu privire la trecerea poliției judiciare în subordinea Ministerului Public;

6. În caz de condamnare pentru vătămare corporală din culpă (de regulă, urmare a unui accident de circulație) a unui magistrat.  În prezent, datorită unor modificări din 2012, CSM decide dacă poate sau nu să rămână în funcție magistratul condamnat pentru un accident de circulație cu victime, căci dacă un astfel de eveniment nu are legătură cu funcția judiciară, nu ai de ce să îl dai afară pe un magistrat. Se vrea eliminarea acestei reglementări, deci magistratul va părăsi sistemul doar pentru că a fost condamnat. Interesant, poți să fii parlamentar dacă ești condamnat pentru corupție ca parlamentar sau ca ministru….

7. Procurorul șef va putea infirma un act al procurorului din subordine nu numai pe chestiuni de legalitate, ci și pe fond. Nu mă pricep foarte bine, dar cred că dacă dăm puteri atât de mari procurorilor șefi nu mai putem vorbi de independența decizională a procurorilor, stabilită în lege pentru priam dată în România în 2005;

8. Locuința de serviciu a magistraților. Azi, locuința de serviciu dată unui magistrat rămâne a acestuia și după pensionare, iar după deces rămâne moștenitorilor. În mod corect, se va elimina acest drept: cât timp nu mai ești magistrat, nu mai ai de ce păstra locuința de serviciu;

9. Reîncadrarea după pensionare: În prezent se poate ca un magistrat tocmai pensionat să se reîncadreze la aceeași institutție, cu aprobarea CSM. Practic, magistratul va cumula pensia cu salariu. Se va elimina această prevedere, pentru îmbogățire de unii magistrați, cu sprijinul unui CSM (inclusiv din care am făcut eu parte) mult prea orb la astfel de „inginerii”.

10. La Parchetul General se va constitui o direcție specială pentru infracțiunile comise de magistrați. În felul acesta DNA pierde din competență faptele de corupție comise de magistrați. Dar o astfel de structură, numită „Birou de Anchete Speciale” a existat și pe vremuri  – procurorul Panait, sinucis în 2002, a făcut parte din ea;

11. Cu privire la răspunderea materială a magistraților nu sunt modificări radicale. În prezent, Statul despăgubește victima unei erori judiciare, iar apoi POATE să se îndrepte împotriva magistratului vinovat cu rea-credință sau gravă neglijență. Pe viitor se dorește ca acest regres al Statului să fie OBLIGATORIU, ceea ce este firesc. Însă acest sistem nu va fi funcționar cât timp nu este descrisă exact procedura de stabilire a relei credințe sau gravei neglijențe a magistraților: de exemplu, mă îndoiesc că într-un proces civil (pentru despăgubire) un judecător de civil poate stabili dacă un judecător de penal a greșit cu intenție;

12. Membrii CSM vor fi suspendați din magistratură. Nu îmi e clar ce s-a urmărit cu această propunere, căci nici acum cei 9 judecători și cei 5 procurori aleși membri în CSM nu exercită funcția de magistrat la instanța sau parchetul de unde au plecat. Dacă sunt suspendați din magistratură, înseamnă că nu le curge vechimea ca magistrat? Nu știu. După cum nu știu dacă vor fi afectate și mandatele în curs;

13. Inspecția Judiciară trece la Ministerul Justiției. Mi se pare cea mai dură propunere din acest set. Inspecția Judiciară era la MJ până în 2005, apoi a fost la CSM până în 2012, după care a devenit independentă. Acum se revine la sistemul dinainte de reforma din 2004-2005. Personal, nu aș vrea să fiu magistrat anchetat de Inspecția Ministrului, am prins vremuri când decapitările se făceau prin intermediul Inspecției MJ. Aș vrea să văd însă propunerile în scris și a stabili exact legătura MJ-IJ;

14. La INM candidatul să aibă minimum 30 de ani și cel puțin 5 ani experiență în funcții juridice. Este cea mai radicală propunere, care va schimba cu totul fața sistemului juridic de acum în 10-20 de ani. Nimeni nu a avut curajul să facă până acum o astfel de propunere. În principiu sunt de acord cu ea, dar cred că ar trebui introdusă progresiv: pot spune cu mâna pe inimă că în următorii 10 ani nu vom avea de unde recruta asemenea magistrați sau ei vor avea o pregătire mult inferioară proaspeților absolvenți din aceste zile. De asemenea, în paralel, cred că cineva ar trebui să facă o verificare cu privire la calitatea educației din Facultățile de Drept, care sunt prea multe pentru România și scot prea mulți absolvenți cu diplome fără acoperire în pregătirea lor. Sistemul de admitere directă în magistratură, fără INM, valabil în prezent pentru cei cu vechime de 5 ani, va fi eliminat.

22/05/2017

Sustinerile lui Andronic despre Arhiva SIPA sunt infirmate

Filed under: coruptia,MJ — Cristi Danilet @ 9:39 PM
Tags: , ,

imagesIn seara asta seful comisiei de inventariere a Arhivei SIPA, fostul judecător Marius Iosif, comisie numită în perioada ministrului Chiuariu a făcut declarații la un post TV care infirmă afirmațiile lui Dan Andronic de acum o săptămână.

Le voi enumera:
– nu a constatat nelegalități comise de comisia anterioară, din perioada Macovei (infirmă ceea ce a spus Andronic);
– nu este adevărat că arhiva SIPA ar fi fost spartă (infirmă ce au spus Costiniu și Mocanu; de fapt, cele două au făcut o confuzie cu un eveniment din 2005 de la unul din fișetele MJ, fără nicio legătură cu SIPA);
– xeroxul de care se tot vorbește era la un serviciu din cadrul ANP, nu în camerele unde erau păstrate documentele SIPA (infirmă ce a spus Andronic);
– Comisia Chiuariu a citit mii de documente; în arhivă erau documente care țineau de intimitatea familiilor magistraților și documente cu elemente ce confirmă încălcarea drepturilor omului vizând magistrați și persoanele cu care intrau ei în legătură (confirmă ce am spus eu);
– nu s-a terminat activitatea de inventariere a arhivei SIPA (confirmă ce am spus eu);
– la încetarea mandatului lui Chiuariu și venirea lui Predoiu au întocmit un raport cu privire la activitatea acestei comisii;
– niciun serviciu de informații nu a arătat interes pentru arhiva SIPA.

Fosta directoare din MJ, Ingrid Mocanu, a făcut și ea afirmații, pe care le voi comenta:
– arhiva SIPA a fost în MJ: este fals, arhiva nu a fost niciodată în cadrul MJ, căci SIPA a fost un serviciu localizat în sediile ANP;
– Macovei și-ar fi sustras dosarul din Arhiva SIPA: fals, pentru că în arhivă se păstrează documente doar din perioada 2001-2005, iar Macovei părăsise magistratura în 1991;
– s-au distrus hardurile pe care era păstrată arhiva: fals, nu există vreun astfel de evidență, dublă, a arhivei;
– in arhivă era un xerox, folosit la copierea arhivei: fals, niciuna dintre comisii nu au avut la dispoziție vreun xerox;
– comisia Macovei trebuia să termine activitatea de inventariere până pe 30 iunie 2006: fals, comisia de inventariere s-a format de abia în 2007;

– informațiile din Arhiva SIPA sunt 90% invenții.

Interviu Revista22: Din arhiva SIPA nu au disparut si nu au fost copiate documente

.
Interviu : CRISTI DANILEȚ: Din arhiva SIPA nu a dispărut nicio agrafă în timpul lui Macovei
Interviu realizat de Andreea Pora, apărut în Revista22 la data de 22 mai 2017.

Ce credeți că se urmărește cu relansarea acestui scandal legat de arhiva Serviciului Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA)?

Este evident că se încearcă decredibilizarea sistemului de justiție. În ultimii ani am asistat la instrumentarea unor dosare foarte importante, cu oameni sus-puși, de la politicieni și oameni de afaceri la cercuri și grupări de interese. Acești oameni cu multă putere nu acceptă că a venit vremea să răspundă pentru ilegalitățile lor, astfel încât apelează la mass-media pentru a se disculpa în ochii publicului. Încearcă astfel, de ceva vreme, să creeze impresia nu că ei ar fi săvârșit infracțiuni, ci că judecătorii sau procurorii sunt cei care – chipurile – comit abuzuri condamnându-i. În aceste zile au plusat, promovând o altă găselniță: magistrații ar fi șantajați pe baza unor informații secrete adunate în urmă cu 10-15 ani despre ei. Trebuie să fii naiv, dacă nu chiar prost de-a binelea să crezi așa ceva: avem magistrați care nici nu erau intrați în sistem când funcționa SIPA.

Voi deschide un proces împotriva Evz și a lui Dan Andronic

Observ că întreaga discuție se axează pe perioada ulterioară desființării SIPA, și nu pe cea în care serviciul era activ și făcea ce făcea. De ce credeți că se întâmplă asta?

Și pe mine m-a surprins faptul că nu se discută sau nu s-a discutat atât de mult despre când s-a înființat SIPA, cine a înființat-o, în ce scop, când s-au adunat acele informații, cum au fost ele valorificate, ci se discută despre arhiva acestui serviciu reformat în 2004 și desființat în 2006. Or, arhiva este în prezent sigilată, iar cei – puțini – care au avut acces în ea în virtutea atribuțiilor de serviciu sunt obligați prin lege, sub sancțiune penală, să nu divulge ceea ce este acolo. Din cauza manipulării practicate de acea parte a presei controlată politic sau ai cărei patroni au ei înșiși probleme penale, s-a ajuns la situația paradoxală ca cei care au fost implicați în desființarea SIPA, concedierea angajaților și punerea arhivei sub sigiliu să fie acuzați de fapte ilegale. O astfel de atitudine este total de neacceptat și pentru calomniile făcute cei vinovați vor trebui să răspundă.

Vreți să spuneți că, în afară de acea sesizare penală, veți deschide un proces și împotriva lui Dan Andronic?

Da. Voi deschide un proces. În aceste zile lucrez la inițierea unei acțiuni împotriva publicației Evenimentul zilei și a lui Dan Andronic pentru gravele calomnii care mi-au fost adresate. Practic, am fost acuzat de săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu funcția pe care am îndeplinit-o în Ministerul Justiției acum un deceniu. Analizez împreună cu avocații mei posibilitatea de a deschide un proces pentru daune usturătoare, care să constituie chiar o premieră în România.

Aţi spus în mai multe rânduri de când a izbucnit acest scandal că documentele din arhivă arată că s-a depășit cadrul legal. Credeți că ar trebui să răspundă penal cei care au comandat aceste acțiuni, similare, după opinia mea, poliției politice, cei care le-au executat? Mă refer concret la Rodica Stănoiu, care a fost ministru în acea perioadă, la șeful SIPA, d-l securist Ureche, și la ofițerii de acolo.

Una dintre misiunile pe care le-am avut la Ministerul Justiției a fost și aceea de inventariere a documentelor din arhiva SIPA, devenită în anul 2004 DGPA, serviciu aflat în subordinea ministrului. Din păcate, această acțiune n-a putut fi dusă la bun sfârșit pentru că după câteva luni ministrul a fost schimbat, astfel încât în comisie au fost numite alte persoane de ministrul Chiuariu. Însă, ca apărător de mulți ani al independenței justiției, vă spun că, în momentul în care am văzut fizic o parte dintre documentele respective, am realizat că SIPA și-a depășit cadrul legal. El trebuia să se ocupe doar de actele de corupție sau nelegalități din sistemul penitenciar. În realitate, s-a ocupat și de magistrați și de persoane care veneau în contact cu magistrații, deci au fost colectate informații vizând nu numai aspecte profesionale, ci și aspecte din viața privată. Cu siguranță, dacă aș fi terminat activitatea de inventariere, în raportul pe care l-aș fi întocmit aș fi scris și de necesitatea ca Parchetul General să fie sesizat pentru demararea unor cercetări penale împotriva celor care au condus sau gestionat acest serviciu.

Acțiunea penală pe care deja ați inițiat-o dvs. ar putea avea și o consecință de genul acesteia, de deschidere, extindere a unei acţiuni penale și împotriva acestor oameni?

Da, cu siguranță. Săptămâna trecută am sesizat Parchetul General și am înțeles că plângerea a fost trimisă la DIICOT cu privire la o infracțiune, și anume difuzarea de informații secrete de stat: este vorba, pe de o parte, de faptul că Dan Andronic spune că eu și echipa din care am făcut parte ar fi făcut asta, pe de altă parte, se pare că însuși Dan Andronic are sau a avut la dispoziție informații confidențiale legate de activitatea comisiilor, ceea ce este nelegal. Procurorii vor trebui să facă o cercetare dacă informații care sunt secrete de serviciu sau chiar de stat au fost dezvăluite, iar lista celor care am fi putut face acest lucru nu depășește, teoretic, 10 oameni. Când se va cerceta acest aspect, se va vedea și ce tip de documente erau acolo adunate. În aceste condiții, procurorii înșiși pot constata că este vorba de informații strânse nelegal și atunci ar putea extinde cercetările cu privire la posibile fapte de abuz comise de către cei care au fost încadrați în serviciul SIPA sau cei care aveau în gestiune acest serviciu, inclusiv miniștri de Justiție din acea vreme.

S-ar încălca dreptul la protecția vieții private dacă arhiva SIPA ar fi accesibilă publicului

Procurorii în cadrul acestei anchete ar putea intra în arhiva SIPA ca să vadă despre ce documente e vorba? Chiar dacă arhiva e secretizată?

Cu siguranță ar putea intra și procurorii, iar cu această ocazie anumite documente sau rapoarte să fie declasificate. Organele judiciare pot cere acest lucru în cadrul unui dosar penal.

Spuneați că această arhivă nu ar trebui desecretizată. Ați trimis în acest sens o scrisoare ministrului Justiției. De ce considerați asta?

Informațiile cuprinse în acele documente nu sunt probe, nu sunt dovezi, sunt pur și simplu lucruri pe care ofițerii SIPA le-au auzit, în special de la deţinuți, sau le-au văzut ei înșiși. Or, legea îi obliga, dacă era vorba de infracțiuni pe care le-au constatat sau le bănuiau cu privire la magistrați sau alte persoane din sistemul de justiție, să trimită acele documente către Parchet pentru cercetări. De altfel, multe documente deținute de SIPA s-au trimis către Parchetul General: pentru cele din perioada 2001-2004 am văzut că multe aveau aplicat un număr de ieșire către Parchetul General. Documente de dinainte de 2001 nu sunt acolo, ni s-a spus că ar fi fost arse în mod regulat.

Câte astfel de sesizări către Parchetul General au fost făcute?

Nu pot să aproximez, pentru că eu am văzut vreo 300 de documente, iar acolo se află câteva mii sau zeci de mii; nu știu exact, pentru că nu există un inventar al acestora. Așadar, bănuiesc că Parchetul General a făcut cercetările penale și pentru anumite cazuri poate au deschis dosare penale, pe altele probabil le-au clasat, pentru că nu s-au dovedit suspiciunile semnalate de SIPA. Și atunci, dacă ele nu s-au dovedit de organele judiciare, cum am putea noi, noi publicul, de data aceasta, să luăm cunoștință de acele suspiciuni și să considerăm că magistrații de atunci ar fi comis acte nelegale? Mi se pare nedrept față de oamenii cu privire la care s-au strâns informații să se divulge acele zvonuri.

Și apoi, a doua categorie de informații de acolo sunt cele privind viața privată a celor angajați în justiție. Cu siguranță, s-ar încălca un drept cu privire la protecția vieții private, a vieții de familie și a celei intime, dacă astfel de informații din perioada 2001-2005 ar fi accesibile publicului. Cel mult pot fi accesibile celor vizați, dar în niciun caz publicului.

Nu ar trebui ca această arhivă să fie inventariată, clasificată, pusă pe categorii – fapte de corupție, lucruri care țin de viața privată – și după aceea să se ia o decizie? Cam așa ceva a sugerat și ministrul Tudorel Toader.

Cu siguranță, comisia care se va institui la inițiativa ministrului trebuie să inventarieze aceste documente, să știe ce documente se află acolo, ce tip de informații s-au strâns. Poate că sunt și informații ce trebuie date publicității. Pe mine, ca magistrat, m-ar interesa, de exemplu: ce agenți SIPA au fost în 2001-2004 la Cluj, unde activam ca judecător, ce informatori au avut, poate, chiar din rândul magistraților sau grefierilor, dacă aceștia au fost plătiți pentru informațiile furnizate. Asta da, cred că avem cu toții dreptul să știm cine au fost oamenii care au comis abuzuri, inclusiv pentru a demara eventuale proceduri împotriva lor. Dar să avem, noi, publicul, acces la informațiile pe care aceștia le-au strâns despre persoane din sistemul de justiție?! Așa ceva nu aș accepta niciodată și personal mă voi opune publicării vreodată a documentelor din arhiva SIPA. Tocmai pentru că știu ce fel de informații s-au adunat acolo.

Ce fel de informații, d-le judecător?

Cele care privesc viața profesională, de exemplu, dosare pe care s-au uitat agenții SIPA și au considerat că soluțiile sunt greșite sau ciudate; relațiile primite de la deținuți care se plângeau de magistrați la care, sub o formă sau alta, s-ar fi intervenit sau că acei deținuți le-ar fi dat sume de bani; aspecte de viață privată, de genul ce localuri frecventează, cu ce persoane se întâlnesc, ce avere au acasă, ce intervenții chirurgicale sufereau. Cu privire la funcționarii din penitenciare erau și alte informații, de genul: suspiciuni de abuzuri ale gardienilor, faptul că deținuții sunt folosiți în scopuri personale de comandanții de penitenciare etc. De asemenea, mai erau informații în legătură cu întâlnirile pe care magistrații le aveau fie cu avocați sau polițiști, fie cu persoane din lumea interlopă, fie chiar cu jurnaliști.

Acest tip de informații, care ţin de corupție, abuzuri etc., nu ar trebui totuși să se transforme în viitoare cercetări penale?

Dacă se descoperă în arhiva SIPA și astfel de documente consemnând posibile abuzuri care n-au fost trimise către Parchetul General sau către PNA, cum era denumirea de atunci a actualului DNA, atunci, cu siguranță, acele documente trebuie trimise de îndată Parchetului. Probabil, însă, dacă respectivele abuzuri se vor dovedi, trebuie ținut cont că a trecut destul de mult timp și probabil sunt îndeplinite termenele de prescripție.

Până la reformă, independența justiției nu exista

PNA de la vremea aceea cred că nu a fost foarte zelos în a da curs unor astel de sesizări. Nu am auzit atunci de magistrați urmăriți penal pentru corupție.

Vă dau dreptate. Pentru perioada 2001-2004, eu nu-mi amintesc decât de trei-patru cazuri de corupție cu magistrați. Astfel de cazuri au înflorit după anii 2004-2005, când s-a declanșat o amplă reformă a justiției. Aș putea găsi o explicație aici: să ne gândim că până la reforma Diaconescu-Macovei, când au apărut noile legi ale justiției, întreaga carieră a judecătorilor și procurorilor era controlată de către ministrul Justiției. Acesta se ocupa de recrutarea magistraților, de promovarea lor, de numirea lor în funcții de conducere și chiar de sancționarea disciplinară a magistraților. Ministrul Justiției era cel care avea Inspecția Judiciară, Departamentul de Resurse Umane și SIPA. Ministrul Justiției era cel care permitea procurorilor sau refuza ca un magistrat să fie cercetat penal. Prin aceste instrumente, practic, ministrul Justiției controla oricând activitatea profesională, dar și anumite aspecte din viața privată. Or, atunci când politicul controlează magistrații, iar aceștia au frică față de ministru, se poate ajunge să fie influențat actul de justiție. Iată, așadar, o explicație pentru care până la reforma de acum un deceniu nu avem dosare mari, importante. Or, din anul 2005, CSM se separă de MJ și preia de la acesta inclusive mapele profesionale, Inspecția Judiciară trece la CSM, este înlăturat ministrul de la a lua decizia privind urmărirea penală și arestarea magistraților, SIPA se desființează, puterile șefilor de instanțe, puși politic până atunci, sunt reduse. Imediat apare curajul magistraților – eu i-aș spune normalitatea – de a instrumenta dosare cu cei mai puternici oameni din țară. Coincidența este prea mare și este explicația că, până la reformă, independența justiției nu exista.

O dezordine ca în arhiva SIPA n-am văzut în nicio instituție a statului

Cum ați găsit nu doar arhiva SIPA, ci și mapele profesionale pe care le-ați trimis la CSM?

În momentul în care echipa Macovei a preluat conducerea Ministerului Justiției, în primele zile ale lui 2005, am constatat că documentele din mapele profesionale ale magistraților și din dosarele de la Inspecție nu erau opisate, numerotate, indexate. Or, la fel am găsit în arhiva SIPA: nu exista o evidență clară a documentelor. Ceea ce mie îmi spune clar că în permanență se puteau pune sau scoate file ori dosare în fișele sau depozitele respective. O asemenea dezordine n-am văzut în nicio instituție a statului. În acele prime zile, ministrul a dat ordin ca mapele profesionale și dosarele de inspecție să fie opisate și numai după aceea să fie predate către CSM, organism nou înființat, asta pentru a se ști exact ce anume se predă. Nu au fost copiate sau sustrase cu această ocazie, nu aveai de ce. Apoi, unii dintre noi eram magistrați detașați în Ministerul Justiției și aveam tot interesul ca noul organism, CSM, să primească în mod intact detaliile despre cariera noastră. La fel ar fi trebuit să facem și pentru arhiva SIPA, dar acolo munca ar fi fost titanică, iar o echipă ar fi trebuit să facă doar acest lucru zi de zi. Or, serviciul fiind desființat și arhiva sigilată, acest lucru nu era neapărat o prioritate și echipa se concentra pe modificările legislative iminente pentru a adera la UE în 2007.

Credeți că documentele de acolo au fost folosite, până ați ajuns dvs. cu echipa Macovei acolo, la șantajarea judecătorilor? Pentru că, din moment ce acele sesizări de care vorbiți către Parchet sau PNA nu s-au transformat în dosare penale, mă gândesc că poate erau folosite în alt scop.

Orice este posibil. Dar nu numai pentru șantajarea pe față a magistraților, ci și pentru evoluția lor în carieră. De exemplu, un ministru al Justiției care voia să pună un președinte de instanță sau să revoce un președinte de instanță, pentru că aveau abilitatea aceasta potrivit legii de atunci, se interesa de persoana respectivă prin intermediul SIPA. Pentru că am văzut acolo inclusiv documente intitulate „caracterizări“ sau „recomandări“. Așadar, dacă se dorea ca o instanță să fie condusă de un om cu frică față de ministrul Justiției, se puteau folosi fără probleme informațiile date de ofițerii și subofițerii SIPA, aproape 200 în întreaga țară. Eu sunt convins că așa a fost ținut sistemul sub control; de altfel, dacă îmi aduc aminte bine, pe vremea ministrului Stănoiu, din 41 de șefi de tribunale, în trei ani au fost schimbați 39 de șefi de tribunale. Asta spune mult despre piramida pe care și-o făcea un ministru pentru a controla sistemul: ministrul punea șefi la instanțe și parchete, aceștia recomandau șefii de mai jos, iar șefii de atunci erau cei care distribuiau dosarele către judecători. Rezultatul? Niciun dosar important. Vă mai aduceți aminte de acele stenograme apărute în anul 2004 cu dosarele discutate în guvern pentru a li se da sau nu drumul în justiție…

https://i0.wp.com/revista22.ro/files/news/manset/default/foto-intasdasderviu-3.jpg

O parte a documentelor văzute de mine în arhiva SIPA aveau o însemnare «trimis către Cabinetul ministrului» [ Rodica Stănoiu].

Ați găsit în arhivă vreo dovadă că s-au trimis în mod oficial documente de acolo din arhiva SIPA către ministrul Stănoiu?

Da, o parte a documentelor văzute de mine în arhiva SIPA aveau o însemnare „trimis către Cabinetul ministrului“. Am văzut-o în mod repetat.Există un raport oficial din 2005, făcut chiar de DGPA, care spune că 80% din informatiile din arhiva SIPA priveau magistratii si se duceau direct la ministrul Rodica Stanoiu. 

Despre ce fel de documente era vorba?

Exact cum am spus mai devreme, acel gen de caracterizări „este un magistrat bun, este profesionist, își vede de treabă“ sau, din contra, „frecventează anumite cluburi, merge la persoane de moravuri ușoare, există suspiciuni cu privire la unele ilegalități“ etc. Acest gen de informații mergeau către cabinetul Rodicăi Stănoiui, care avea în subordine directă SIPA. Oricine spune altceva minte: SIPA îl informa direct pe ministru atunci când avea informații compromițătoare cu privire la un magistrat. Probabil se discuta ce să se întâmple cu acel magistrat. Se va putea vedea asta când se va inventaria arhiva.

Îmi mai aduc aminte un lucru. V-am spus că în acea perioadă, 2001-2004, ministrul era cel care dădea avize de începere a urmăririi penale, de arestare, de reținere, de percheziționare sau de trimitere în judecată a unui magistrat. Deci, dacă ministrul nu încuviința începerea urmăririi penale, procurorii nu puteau face nimic. Și pentru acea perioadă au fost cazuri în care procurorii l-au sezizat pe ministru cu privire la executori, notari, magistrați cu probleme penale pentru a începe cercetarea și ministrul de atunci a refuzat acest lucru.

Marea majoritate a ofiţerilor SIPA proveneau din fosta Securitate

Șefa UNJR, d-na Gârbovan, susține că în acea arhivă se află inclusiv cărțile de muncă ale foștilor ofițeri SIPA. Ați văzut așa ceva pe acolo?

Aveam o evidență a tuturor lucrătorilor din SIPA, dar din câte-mi aduc aminte, a trecut mult timp de atunci, acestea au fost predate către centrele militare județene, pentru că ei erau angajați militari. La momentul desființării serviciului, erau în număr de vreo 180. Ei aveau nevoie de acele documente pentru a se pensiona sau reangaja. Așadar, nu cred că documentele profesionale ale ofițerilor s-ar mai afla în arhiva SIPA.

Din ce structuri proveneau acești ofițeri SIPA?

Marea majoritate, din fosta structură de Securitate din timpul comuniștilor, restul de la serviciile pe care le aveau Ministerul de Interne sau Ministerul Apărării. Așadar, erau oameni specializați, care lucraseră în structurile de servicii din România. Nu știu dacă și de la SRI.

Care este explicația că din 2006, de când a fost desființat acest serviciu, și până în prezent niciun ministru al Justiției, nicio putere politică nu a rezolvat această chestiune a arhivei SIPA?

Din moment ce arhiva este sigilată și serviciul desființat, nu a fost o prioritate: nu mai aveau cum să iasă sau să fie folosite informații de acolo.

Credeți că într-adevăr n-au avut cum să iasă documente din arhivă?

Cel puțin pe vremea ministeriatului Macovei, sigur nu. În rest, nu știu. Pentru că dacă au ieșit informațiile, dacă cineva le-a folosit șantajând magistrați sau divulgând informații, inclusiv către jurnaliști, așa cum cum spune d-l Andronic, acest lucru e infracțiune și cine e vinovat să răspundă. În plus, potrivit modificărilor aduse de Macovei legilor justiției, magistrații nu au voie să colaboreze cu serviciile de informații și sunt obligați să anunțe către CSM orice încercare de influențare a lor. Or, din 2005 încoace, nici măcar o singură astfel de sesizare nu a fost făcută.

Înaintea comisiei dvs. a fost și o comisie formată din istorici, Marius Oprea, Claudiu Secașiu de la CNSAS

Da, ei doi alături de directorul de la DGPA de atunci, de mine și colegul procuror Paul Dumitriu. Această primă comisie a fost doar pentru inventarierea patrimoniului fostei SIPA/DGPA. Ea a stabilit data când se închide efectiv serviciul, calendarul deplasării documentelor la București, locul de depozitare. Aceste persoane nu au avut niciun contact fizic cu arhiva SIPA, nici Secașiu, nici Marius Oprea…

Nu a fost nicio spargere la cele două încăperi în care se păstrează arhiva SIPA

Adică nu s-au uitat în arhivă să vadă ce conține?

Nu. Pe vreamea ministrului Macovei niciun angajat al ministerului și nici comisia de inventariere n-a avut contact fizic cu arhiva nicio clipă. Ulterior, doar eu și Paul Dumitriu.

Am văzut o speculație în spațiul public în legătură cu spargerea fișetelor. Infirm acest lucru: nu a fost nicio spargere la cele două încăperi în care se păstrează arhiva SIPA. Aceste două încăperi se află la sediul central al ANP, care e sub pază permanentă. A fost o investigație pentru o posibilă spargere cu doi ani înainte, în 2005, la nivelul Ministerului Justiției, la niște fișete unde s-a umblat și se păstra dosarul „Palatul de Justiție“, care era în reparație. Găsisem sigiliul de la niște fișete rupt. Atunci, noi, echipa Macovei, am anunțat procurorii, care au făcut o investigație. Despre acea spargere e vorba, dar s-a făcut o confuzie în spațiul public și pe valul acesta al inflamării s-a făcut afirmația falsă că ar fi fost sparte fișierele SIPA. Nici vorbă!

Andronic afirmă că dvs. și Paul Dumitru îi dădeați Monicăi Macovei documente din arhivă…

Monica Macovei nu a avut personal niciun contact cu arhiva SIPA, iar eu ca membru al comisiei nu i-am spus date concrete din dosare. Nu a interesat-o, ea era cea care închidea serviciul, nu mai avea nevoie de el. Or, dacă Monica Macovei ar fi vrut să utilizeze astfel de informații cu privire la magistrați, nu ar fi avut nevoie să îl desființeze: serviciul era până atunci în subordinea ei și cu un simplu ordin putea să obțină orice informații despre un anume magistrat, și asta încă în mod legal! E stupid să crezi că desființezi un serviciu, sigilezi o arhivă, apoi cauți acolo informații despre un anumit magistrat, mai ales că întreaga carieră a magistraților trecuse în gestionarea CSM: doar el urma de acum să facă numirile în sistem.

Mai exista un serviciu de informații clasificate din MJ? Acolo ați avut acces?https://i1.wp.com/revista22.ro/files/news/manset/default/foto-inteasdasdasrviu-2.jpg

În fiecare instituție publica exista un Birou de documente secrete. Era și este așa ceva în MJ. Nu am avut niciodată acces acolo. De altfel, vreau să subliniez: nici Macovei și nicio altă persoană sau instituție nu a primit de la mine vreun document sau vreo informație orală clasificată. Apropo, am văzut o informație eronată care circulă pe Internet în legătură cu dezvăluiri WikiLeaks: nu am fost niciodată la Ambasada SUA mai înainte de 2011, când am devenit membru CSM, și niciun funcționar de acolo nu a primit de la mine vreun document, clasificat sau nu. Dar ce spune în acea mențiune apărută în WikiLeaks e real: asta pentru că am făcut acele afirmații într-un Raport al SoJust în anul 2006 și în dese interviuri publice despre SIPA, începând cu luna mai 2007. Or, este stupid să spui că Danileț a sustras documente sau a dezvăluit secrete, când eu sunt de fapt singurul implicat care am decis să ies public și să vorbesc în mod asumat despre abuzurile SIPA.

Există certitudinea că în perioada lui Chiuariu, când s-a numit o altă comisie care să intre în arhivă, nu au ieșit documente?

Ce s-a întâmplat după noi nu știu. Într-adevăr, ministrul Chiuariu, când a venit la conducerea ministerului, a numit, dar cumva extrem de rapid, niște oameni care să ne înlocuiască pe noi în arhiva SIPA. Însă, spre deosebire de noi doi, care eram magistrați, persoanele care au venit nu mai erau magistrați sau cel puțin nu toți cei care au avut acces la arhivă erau magistrați. Erau persoane chiar din afara sistemului de justiție, dar angajate la Cabinetul ministrului Chiuariu. Nu e o ilegalitate neapărat, dar ridică un semn de întrebare, de ce ar fi trebuit o persoană din afara sistemului să vină să se uite în acele note informative care privesc, printre alții, magistrați. Ce au lucrat ei, ce au făcut, ce au constatat ei și dacă există vreun raport sau nu eu nu știu. Dar, cu siguranță, dacă există un raport, el este clasificat, deci nu putea intra în posesia d-lui Dan Andronic, așa cum dumnealui se laudă că l-a văzut sau îl are. Iar dacă acel raport constata anumite infracțiuni de către echipa anterioară, era obligatoriu să ajungă la Parchetul General. Așadar, solicit și eu ca respectivul raport să fie declasificat și dat publicității, nu am nimic de ascuns.

Acel raport unde ar trebui să se afle acum?

Acel raport este clasificat și se află în posesia Cabinetului ministrului, oricând poate fi accesat de cel care este ministru al Justiției.

Suntem magistrați: nu ne-am permis să încălcăm legea

Andronic afirmă că ați copiat hard-diskurile, le-ați modificat, practic, că le-ați distrus. Existau asemenea hard-diskuri? Și, dacă da, ce conțineau?

Nu am văzut și nu știu să existe alt mod de păstrare a documentelor de acolo, pe hard-diskuri sau fotocopii. Nu am mutat nicio agrafă de la locul ei. Cine spune altceva minte cu nerușinare!

Mai există această problemă a camerelor video care n-au funcționat. Știați ceva de asta atunci?

În aproape toate instituțiile statului sau cel puțin în cele din sistemul de justiție sunt camere video pe holuri. Dacă erau și atunci în sediul principal al ANP nu știu, nu-mi amintesc. Ultima mea grijă era să mă uit după camera de filmat, nu făceam nimic nelegal: fusesem autorizat prin ordin, după ce am fost certificat ORNISS pentru acces la documente secretizate la cel mai înalt nivel, să iau contact fizic cu arhiva. Dar mă îndoiesc că în interiorul încăperilor în care sunt păstrate documente cineva ar fi montat camere video, eventual erau montate pe hol, ca să filmeze persoanele care intră și ies pe ușă, nu în cadrul încăperii. Că au funcționat sau n-au funcționat, sincer, nu știu și nu văd problema. Sunt niște lucruri simplu de verificat. Dar și din comunicatul firmei care se ocupa de mentenanța acelor camere reiese că ele au fost verificate în martie 2007 și nu s-a semnalat nimic, echipa Macovei a plecat în aprilie. Doar în septembrie, când deja era Chiuariu, s-au văzut nişte defecțiuni.

Dar, cu siguranță, subliniez, pe timpul ministeriatului Macovei echipa din care am făcut și eu parte nu a comis vreo ilegalitate. La câtă antipatie avea Chiuariu față de Macovei, dacă am fi fost „prinși“ cu ceva în neregulă, Parchetul ar fi fost sesizat imediat.

Când intrați în arhivă, dumneavoastră, Paul Dumitriu, semnați undeva, în vreun registru, întocmeați un proces-verbal, ceva? Adică, exista o evidență a intrărilor și ieșirilor de atunci?

Evident: ne legitimam la intrare în instituție, eram notați în registru, încheiam proces-verbal de desigilare și resigilare a ușilor. Suntem magistrați: nu ne-am permis să încălcăm legea, tocmai pentru că asta impuneam, la rândul nostru.

Dar mapa profesională a Noricăi Nicolai, folosită la un moment dat de Traian Băsescu, care conținea și elemente de viață privată, de unde provenea?

SIPA nu ținea mapele profesionale. Oricum, mapele profesionale ținute până atunci la Direcția de resurse umane de la MJ erau deja predate la CSM de ceva ani, când s-a pus problema venirii Noricăi Nicolai la minister.

Mapele profesionale conțin de la primul act depus de candidatul la magistratură, cererea de a intra în magistratură, testul și rezultatul testului de intrare în magistratură, vizită medicală, documente de carieră, începând de la licență, bacalaureat, documente de promovare până la sancțiuni disciplinare, deci numai ce privește latura profesională. Așa se păstrau la Ministerul Justiției și înainte de 2005, așa se păstrează la CSM și în prezent. Diferența este că atunci când se păstrau la MJ nu erau opisate, nu erau numerotate acele pagini, asta am făcut-o noi, echipa Macovei.

În CSM nu a părut că dorește cineva să se ocupe serios de arhiva SIPA

S-a discutat vreodată la nivelul CSM în perioada cât ați fost acolo chestiunea arhivei SIPA?

Am fost în perioada 2011-2016 membru al CSM. S-a discutat de două ori chestiunea SIPA. Le-am spus colegilor mei că, dacă vor să afle ce tip de informații aduna SIPA, le pot spune și de altfel sunt declarațiile mele repetate spuse în public. Nu a părut că dorește cineva să se ocupe serios de acest subiect. Dar îmi amintesc că CSM de dinainte, cel în care era Lupașcu, la un moment dat solicitaseră ei arhiva. Ceea ce nu se putea face, pentru că în arhiva SIPA se află și documente care nu privesc magistrații și nu este corect ca ele să fie predate către CSM.

Din cine ar trebui să fie compusă acum comisia care să inventarieze arhiva?

Ar trebui o comisie mixtă, alcătuită și din magistrați, și din persoanele reprezentante ale celorlalte profesii din sistemul de justiție. Și CSM ar putea să-și trimită reprezentanții, și asociațiile profesionale, nu e nici o problemă, se verifică magistratul, se dă un certificat ORNISS, se dă o autorizație specială, intră acolo, întocmește raport. Dacă trebuie raport zilnic, să facă raport zilnic cu privire la cele constatate. Comisia mixtă ar trebui să ia filă cu filă, dosar cu dosar și să decidă fiecare unde ar trebui să meargă, ceea ce noi n-am mai putut să facem.

D-le judecător, suspiciunea că au fost folosite documente din arhiva SIPA nu se va stinge ușor, chiar dacă se face o nouă comisie. Ba poate din contra, având în vedere interesul unor politicieni cu probleme penale să decredibilizeze justiţia. Dumneavoastră personal când credeți că au „plecat“ documente de acolo?

Nu vreau să aduc nimănui acuzații, cum își permit cei care azi vor să pară că ar cunoaște modul de organizare și de funcționare a unui serviciu secret, dar care până acum au tăcut. Dar, dacă e să fac o speculație, spun doar atât: cei care ar fi avut interesul să ajungă la informațiile din arhiva SIPA ar fi putut să o facă în mod nestingherit mai înainte ca ele să ajungă la București și să fie sigilate în arhivă. Nimeni nu este atât de naiv să trimită documente la București și de abia după aceea să le sustragă. Părerea mea e că, dacă cineva ar fi vrut să-și facă copii, să le sustragă sau să le folosească mai târziu, indiferent în ce scop, ar fi făcut-o înainte. Sincer, sper că acest lucru nu s-a întâmplat.

Cum credeți că se va termina această poveste?

Nu cred că va avea loc desecretizarea, cel puțin nu în totalitate. Cât despre inventariere, aceasta va dura luni, dacă nu chiar ani. Subiectul va reveni probabil în agenda publică când va apărea o condamnare de răsunet în România. Se va spune: de-asta a dat magistratul respectiv acea soluție, că a fost șantajat sau urmărit. Nimeni din România nu va recunoaște că este vinovat și că de aceea a fost condamnat. Va încerca, cel puțin pentru public, să găsească o explicație care, dacă n-are legătură cu serviciul, are legătură cu viața personală a magistratului. Or, eu am încredere în justiția de azi, care, nemaiputând fi controlată ca înainte de 2004, este hulită. Dar numai de cei cu probleme. Cu mari probleme.

Interviu realizat de ANDREEA PORA

06/02/2017

O luam de la capat: proiect de lege privind modificarea Codurilor

Filed under: 0. NOUTATI,CSM,MJ,politic — Cristi Danilet @ 3:53 PM
Tags: ,

COLEGIUL MEDICILOR - DECIZIEUPDATE, 07.02.2017: MJ a retras acest proiect de lege – vezi comunicat.

Guvernul încearcă iar modificarea codurilor, de această dată prin lege. Doar că…modificările reiau prevederile controversate din OUG de marți noapte la care însuși Guvernul a renunțat duminică. În mod curios, deși ieri Ministerul Justiției a trimis pe fax și azi prin curier documentul la CSM pentru avizare (număr de înregistrare 2/20578/05.02.20177), după cum reiese și din comunicatul oficial al CSM, azi informează că nu ar intenționa modificări la coduri, după ce ieri seară Guvernul a anunțat că nu își asumă acum accest proiect de lege.

Guvernul ne-a argumentat că este o urgență în a modifica codurile marți noapte pentru a le pune în acord cu unele decizii ale CCR. Așa a apărut OUG 13/2017. Citind-o, am arătat că modificările propuse exced cerințelor CCR. Mai mult, nu se justifica urgența din moment de OUG prevedea un termen de 10 zile pentru aplicarea celor mai importante prevederi ale sale. Urmare a reacției magistraților și a societății civile, Guvernul a adoptat duminică OUG 14/2017 care a abrogat ordonanța de marți.

Tot duminică, Guvernul a decis să preia modificările din OUG 13/2017 într-un proiect de lege. Iată mai jos modificările propuse în acest nou document:

  • se extinde nepedepsirea favorizării făptuitorului la afini – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR această modificare;
  • se extinde nepedepsirea celor care favorizează făptuitorii prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative  – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR;
  • abuzul în serviciu – se preia cerința din decizia CCR 405/2016 cu privire la încălcarea atribuțiilor de serviciu doar dacă sunt prevăzute în lege, OG sau OUG; se renunță la pragul de 200.000 lei pentru prejudiciu, prevăzut de OUG 13. Dar din nou se extind modificările la ceea ce nu a cerut CCR, reluându-se prevederi identice din OUG 13: se reduce pedeapsa de la 2-7 ani închisoare la 6 luni-3 ani sau amendă și se elimină obligativitatea pentru judecător de a interzice celui condamnat să nu mai exercite funcția pentru 1-5 ani; se reduce drastic pedeapsa pentru abuz în serviciu prin discriminare, de la 2-7 ani la o lună-un an sau amendă; nu vor mai fi pedepsiți cei care comit fapta de abuz în serviciu, inclusiv prin discriminare, prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.
  • neglijența în serviciu nu va mai fi infracțiune – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR;
  • conflict de interese – arată la fel ca în OUG 13; CCR a cerut în decizia 603/2015 lămurirea sintagmei „raporturi comerciale”. Dar în loc de aceasta, sintagma se elimină cu totul; la fel, se elimină încă două ipoteze când se comite infracțiunea de conflict de interese și pe care CCR nu le-a analizat (raporturi de muncă, donații și cadouri);
  • pentru șoferii băuți – la fel ca în OUG 13, modificarea e impusă de dec.CCR 732/2014;
  • rezolvarea acțiunii civile în caz de prescripție – la fel ca în OUG 13, modificare impusă de decizia 586/2016 ( dar care în mod straniu nu apare în OUG 14);
  • prelungire control judiciar – sunt modificări impuse de dec. 614/2016;
  • denunțul se va introduce în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei – la fel ca în OUG 13, dar nu a cerut CCR această modificare; tot nu se prevede o sancțiune a nerespectării acestui termen. În mod ciudat, pentru 5 zile această dispoziție introdusă prin OUG 13 a fost în vigoare, prin OUG 14 s-a renunțat la ea, dar văd că iar se dorește a fi introdusă.

Documentul a fost întocmit ieri la Ministerul Justiției. A fost primit azi de către CSM și a fost trimis la instanțe și parchete pentru a exprima un punct de vedere până la 10 februarie. El poate fi accesat aici: proiectcpsicpp-proiectnou

10/10/2016

Fara ipocrizie, despre numirea sefilor Ministerului Public

Filed under: 0. NOUTATI,independenta justitiei,MJ,politica — Cristi Danilet @ 1:21 PM
Tags: , , ,

ministerul-publicAu început iar discuţiile cu privire la modificarea legilor justiţiei în vederea  stabilirii modalităţii de numire a şefilor de la Ministerul Public (sistemul de parchete).

Unii spun ca aceste numiri să fie trecute în atribuţia Consiliului (aşa au fost o scurtă perioadă de timp în anul 2004). Alţii spun că ele trebuie să rămână în responsabilitatea Ministerului Justiţiei (aşa au fost cel puţin în ultima jumătate de secol). Primii invocă nevoia de separare completă a Justiţiei de politic. Ceilalţi invocă faptul că CSM nu ar putea să răspundă de aceste numiri, fiind un organism colectiv şi votul fiind secret.

Îmi exprim câteva gânduri în legătură cu acest aspect:

  1. Dacă activitatea şefilor de Parchete e legată de răspunderea celui care face numirea, aş vrea să ne spună cineva cum a funcţionat răspunderea Şefului statului şi a ministrului justiţiei până acum. Or, ştim bine că nici înainte de reforma justiţiei din 2004-2005, nici ulterior nu a existat vreun preşedinte de ţară sau un ministru al justiţiei care să dea socoteală pentru actele personale comise de şefii de Parchete (şi ne amintim că avem persoane care au ocupat aceste funcţii şi le-au părăsit în momentul în care li s-a deschis dosar penal – vezi cazurile PICCJ şi DIICOT) sau pentru activitatea lor managerială (şi să ne gândim la dosarele Revoluţiei sau Mineriadelor nesoluţionate timp de ani buni, ori la lipsa dosarelor de mare corupţie decenii întregi).
  2. Totuşi, ar trebui să lămurim despre ce fel de răspundere a organului care face numirea şefilor de Parchete vorbim. Cum nu e o răspundere civilă sau penală, atunci o fi una politică. Adică înţelegem că ministrul şi Şeful statului ar trebui să îşi pierdă funcţia dacă la nivel de vârf al Parchetului lucrurile nu merg bine. Păi, cine stabileşte aceste lucru? Politicul?! Oare dacă ar exista cu adevărat o astfel de răspundere, omul politic care este ministrul justiţiei sau omul politic care conduce o ţară nu ar vrea să numească în funcţiile respective numai oameni obedienţi? Care este acel politician care să spună că, dacă activitatea parchetului (atenţie, în care el nu are voie să se implice ulterior, potrivit legii) nu merge bine el, ca şef de stat sau el, ca ministru al justiţiei, îşi va da demisia?! Oricum, ar trebui să se ştie că dupa numirea în funcţia de conducere, procurorul respectiv este independent total în activitatea sa: nici preşedintele, nici ministrul nu are voie să îi dea ordine şi instrucţiuni cu privire la cauze concrete. Or, în condiţiile în care preşedintele statului sau ministrul justiţiei ar face „echipă” cu şefii Parchetelor, părerea mea este că ar fi un dezastru: de abia atunci ar fi suspiciuni justificate că dosarele ar fi politice.
  3. Înţeleg că e o problemă faptul că CSM este un organ colectiv – amintesc că în alte state numirea şefilor de Parchet o face Parlamentul, organism eminamente colectiv; şi că în CSM membrii votează în mod secret – nu văd nicio problemă că votul e secret sau nu, important cred că e rezultatul votului. Oricum, toată procedura de la CSM este publică, se transmite online şi ne amintim cum o ţară întreagă a văzut în ultimii 12 ani toate interviurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere şi de la ICCJ, şi de la Parchete, dar nu există o singură înregistrare a procedurii desfăşurate la Ministerul Justiţiei. În fine, dacă problema răspunderii stă in votul secret (aspect inserat în Constituţie), sunt sigur ca fiecare membru CSM îşi poate exhiba, la o adică, votul.
  4. În cursul timpului miniştrii justiţiei au făcut nişte propuneri care au suscitat discuţii aprinse. Şi parcă îmi amintesc cu câtă speranţă s-au aşteptat avizele de la CSM, fie ele colective şi votate in secret…
  5. Mai remarc un lucru: toţi reprezentanţii partidelor importante au promis că vor modifica sistemul în vigoare, pentru a da Justiţiei independenţă totală. Dar, după ce au ajuns la putere, au uitat promisiunile.

17/04/2016

Educatia juridica – aprobata prin Planul de actiune al Guvernului

Filed under: educatie,MJ — Cristi Danilet @ 11:36 AM
Tags:

coperta_educatie_juridicaPrin Hotărârea Guvernului nr. 1155/2014 a fost aprobată Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020. Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței din data de 13 aprilie 2016, Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Judiciar pentru perioada 2015-2020.

.

  1. Extras din Strategie:

Garantarea accesului liber la justiţie

2.b) implementarea Memorandumului comun MJ-CSM-PÎCCJ-MEN privind educaţia juridică în şcoli;

  1. d) întocmirea şi distribuirea de broşuri şi ghiduri de educaţie juridică a publicului, pe teme specifice; evaluarea periodică a impactului şi eficienţei acestora. Diversificarea posibilităţilor de informare online pentru cetăţeni;
  2. f) programe de informare şi educare a cetăţenilor cu privire la accesul la justiţie şi competenţa instanţelor şi parchetelor, standardizarea cererilor, publicarea şi informarea cetăţenilor cu privire la circuitul şi modalitatea de soluţionare a cererilor;
  3. g) dezvoltarea de parteneriate cu ONG-urile şi implicarea societăţii civile în special în programele de informare şi educare a cetăţenilor.

.

II: Extras din Planul de acţiune:

F.2. Îmbunătăţirea mijloacelor de comunicare externă a sistemului judiciar. Activități de prevenire a infracționalității,  inclusiv a corupției.

F.2.2. Întocmirea și distribuirea de broșuri și ghiduri de educație judiciară și conținut tip e-learning cu privire la drepturile omului, sistemul judiciar român, noile prevederi legale în domeniul civil şi penal, respectarea legilor și consecinţele încălcării acestora (2017).

 F 2.3. Dezvoltarea de parteneriate cu ONG-urile și implicarea societății civile în special în programele de informare și educare a cetățenilor (2017-2020).

F 2.4. Implementarea Protocolului comun cu MECS privind educația judiciară în școli (2017-2020).

 

Pagina următoare »