CRISTI DANILEŢ – judecător

22/05/2017

Sustinerile lui Andronic despre Arhiva SIPA sunt infirmate

Filed under: coruptia,MJ — Cristi Danilet @ 9:39 PM
Tags: , ,

imagesIn seara asta seful comisiei de inventariere a Arhivei SIPA, fostul judecător Marius Iosif, comisie numită în perioada ministrului Chiuariu a făcut declarații la un post TV care infirmă afirmațiile lui Dan Andronic de acum o săptămână.

Le voi enumera:
– nu a constatat nelegalități comise de comisia anterioară, din perioada Macovei (infirmă ceea ce a spus Andronic);
– nu este adevărat că arhiva SIPA ar fi fost spartă (infirmă ce au spus Costiniu și Mocanu; de fapt, cele două au făcut o confuzie cu un eveniment din 2005 de la unul din fișetele MJ, fără nicio legătură cu SIPA);
– xeroxul de care se tot vorbește era la un serviciu din cadrul ANP, nu în camerele unde erau păstrate documentele SIPA (infirmă ce a spus Andronic);
– Comisia Chiuariu a citit mii de documente; în arhivă erau documente care țineau de intimitatea familiilor magistraților și documente cu elemente ce confirmă încălcarea drepturilor omului vizând magistrați și persoanele cu care intrau ei în legătură (confirmă ce am spus eu);
– nu s-a terminat activitatea de inventariere a arhivei SIPA (confirmă ce am spus eu);
– la încetarea mandatului lui Chiuariu și venirea lui Predoiu au întocmit un raport cu privire la activitatea acestei comisii;
– niciun serviciu de informații nu a arătat interes pentru arhiva SIPA.

Fosta directoare din MJ, Ingrid Mocanu, a făcut și ea afirmații, pe care le voi comenta:
– arhiva SIPA a fost în MJ: este fals, arhiva nu a fost niciodată în cadrul MJ, căci SIPA a fost un serviciu localizat în sediile ANP;
– Macovei și-ar fi sustras dosarul din Arhiva SIPA: fals, pentru că în arhivă se păstrează documente doar din perioada 2001-2005, iar Macovei părăsise magistratura în 1991;
– s-au distrus hardurile pe care era păstrată arhiva: fals, nu există vreun astfel de evidență, dublă, a arhivei;
– in arhivă era un xerox, folosit la copierea arhivei: fals, niciuna dintre comisii nu au avut la dispoziție vreun xerox;
– comisia Macovei trebuia să termine activitatea de inventariere până pe 30 iunie 2006: fals, comisia de inventariere s-a format de abia în 2007;

– informațiile din Arhiva SIPA sunt 90% invenții.

Interviu Revista22: Din arhiva SIPA nu au disparut si nu au fost copiate documente

.
Interviu : CRISTI DANILEȚ: Din arhiva SIPA nu a dispărut nicio agrafă în timpul lui Macovei
Interviu realizat de Andreea Pora, apărut în Revista22 la data de 22 mai 2017.

Ce credeți că se urmărește cu relansarea acestui scandal legat de arhiva Serviciului Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA)?

Este evident că se încearcă decredibilizarea sistemului de justiție. În ultimii ani am asistat la instrumentarea unor dosare foarte importante, cu oameni sus-puși, de la politicieni și oameni de afaceri la cercuri și grupări de interese. Acești oameni cu multă putere nu acceptă că a venit vremea să răspundă pentru ilegalitățile lor, astfel încât apelează la mass-media pentru a se disculpa în ochii publicului. Încearcă astfel, de ceva vreme, să creeze impresia nu că ei ar fi săvârșit infracțiuni, ci că judecătorii sau procurorii sunt cei care – chipurile – comit abuzuri condamnându-i. În aceste zile au plusat, promovând o altă găselniță: magistrații ar fi șantajați pe baza unor informații secrete adunate în urmă cu 10-15 ani despre ei. Trebuie să fii naiv, dacă nu chiar prost de-a binelea să crezi așa ceva: avem magistrați care nici nu erau intrați în sistem când funcționa SIPA.

Voi deschide un proces împotriva Evz și a lui Dan Andronic

Observ că întreaga discuție se axează pe perioada ulterioară desființării SIPA, și nu pe cea în care serviciul era activ și făcea ce făcea. De ce credeți că se întâmplă asta?

Și pe mine m-a surprins faptul că nu se discută sau nu s-a discutat atât de mult despre când s-a înființat SIPA, cine a înființat-o, în ce scop, când s-au adunat acele informații, cum au fost ele valorificate, ci se discută despre arhiva acestui serviciu reformat în 2004 și desființat în 2006. Or, arhiva este în prezent sigilată, iar cei – puțini – care au avut acces în ea în virtutea atribuțiilor de serviciu sunt obligați prin lege, sub sancțiune penală, să nu divulge ceea ce este acolo. Din cauza manipulării practicate de acea parte a presei controlată politic sau ai cărei patroni au ei înșiși probleme penale, s-a ajuns la situația paradoxală ca cei care au fost implicați în desființarea SIPA, concedierea angajaților și punerea arhivei sub sigiliu să fie acuzați de fapte ilegale. O astfel de atitudine este total de neacceptat și pentru calomniile făcute cei vinovați vor trebui să răspundă.

Vreți să spuneți că, în afară de acea sesizare penală, veți deschide un proces și împotriva lui Dan Andronic?

Da. Voi deschide un proces. În aceste zile lucrez la inițierea unei acțiuni împotriva publicației Evenimentul zilei și a lui Dan Andronic pentru gravele calomnii care mi-au fost adresate. Practic, am fost acuzat de săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu funcția pe care am îndeplinit-o în Ministerul Justiției acum un deceniu. Analizez împreună cu avocații mei posibilitatea de a deschide un proces pentru daune usturătoare, care să constituie chiar o premieră în România.

Aţi spus în mai multe rânduri de când a izbucnit acest scandal că documentele din arhivă arată că s-a depășit cadrul legal. Credeți că ar trebui să răspundă penal cei care au comandat aceste acțiuni, similare, după opinia mea, poliției politice, cei care le-au executat? Mă refer concret la Rodica Stănoiu, care a fost ministru în acea perioadă, la șeful SIPA, d-l securist Ureche, și la ofițerii de acolo.

Una dintre misiunile pe care le-am avut la Ministerul Justiției a fost și aceea de inventariere a documentelor din arhiva SIPA, devenită în anul 2004 DGPA, serviciu aflat în subordinea ministrului. Din păcate, această acțiune n-a putut fi dusă la bun sfârșit pentru că după câteva luni ministrul a fost schimbat, astfel încât în comisie au fost numite alte persoane de ministrul Chiuariu. Însă, ca apărător de mulți ani al independenței justiției, vă spun că, în momentul în care am văzut fizic o parte dintre documentele respective, am realizat că SIPA și-a depășit cadrul legal. El trebuia să se ocupe doar de actele de corupție sau nelegalități din sistemul penitenciar. În realitate, s-a ocupat și de magistrați și de persoane care veneau în contact cu magistrații, deci au fost colectate informații vizând nu numai aspecte profesionale, ci și aspecte din viața privată. Cu siguranță, dacă aș fi terminat activitatea de inventariere, în raportul pe care l-aș fi întocmit aș fi scris și de necesitatea ca Parchetul General să fie sesizat pentru demararea unor cercetări penale împotriva celor care au condus sau gestionat acest serviciu.

Acțiunea penală pe care deja ați inițiat-o dvs. ar putea avea și o consecință de genul acesteia, de deschidere, extindere a unei acţiuni penale și împotriva acestor oameni?

Da, cu siguranță. Săptămâna trecută am sesizat Parchetul General și am înțeles că plângerea a fost trimisă la DIICOT cu privire la o infracțiune, și anume difuzarea de informații secrete de stat: este vorba, pe de o parte, de faptul că Dan Andronic spune că eu și echipa din care am făcut parte ar fi făcut asta, pe de altă parte, se pare că însuși Dan Andronic are sau a avut la dispoziție informații confidențiale legate de activitatea comisiilor, ceea ce este nelegal. Procurorii vor trebui să facă o cercetare dacă informații care sunt secrete de serviciu sau chiar de stat au fost dezvăluite, iar lista celor care am fi putut face acest lucru nu depășește, teoretic, 10 oameni. Când se va cerceta acest aspect, se va vedea și ce tip de documente erau acolo adunate. În aceste condiții, procurorii înșiși pot constata că este vorba de informații strânse nelegal și atunci ar putea extinde cercetările cu privire la posibile fapte de abuz comise de către cei care au fost încadrați în serviciul SIPA sau cei care aveau în gestiune acest serviciu, inclusiv miniștri de Justiție din acea vreme.

S-ar încălca dreptul la protecția vieții private dacă arhiva SIPA ar fi accesibilă publicului

Procurorii în cadrul acestei anchete ar putea intra în arhiva SIPA ca să vadă despre ce documente e vorba? Chiar dacă arhiva e secretizată?

Cu siguranță ar putea intra și procurorii, iar cu această ocazie anumite documente sau rapoarte să fie declasificate. Organele judiciare pot cere acest lucru în cadrul unui dosar penal.

Spuneați că această arhivă nu ar trebui desecretizată. Ați trimis în acest sens o scrisoare ministrului Justiției. De ce considerați asta?

Informațiile cuprinse în acele documente nu sunt probe, nu sunt dovezi, sunt pur și simplu lucruri pe care ofițerii SIPA le-au auzit, în special de la deţinuți, sau le-au văzut ei înșiși. Or, legea îi obliga, dacă era vorba de infracțiuni pe care le-au constatat sau le bănuiau cu privire la magistrați sau alte persoane din sistemul de justiție, să trimită acele documente către Parchet pentru cercetări. De altfel, multe documente deținute de SIPA s-au trimis către Parchetul General: pentru cele din perioada 2001-2004 am văzut că multe aveau aplicat un număr de ieșire către Parchetul General. Documente de dinainte de 2001 nu sunt acolo, ni s-a spus că ar fi fost arse în mod regulat.

Câte astfel de sesizări către Parchetul General au fost făcute?

Nu pot să aproximez, pentru că eu am văzut vreo 300 de documente, iar acolo se află câteva mii sau zeci de mii; nu știu exact, pentru că nu există un inventar al acestora. Așadar, bănuiesc că Parchetul General a făcut cercetările penale și pentru anumite cazuri poate au deschis dosare penale, pe altele probabil le-au clasat, pentru că nu s-au dovedit suspiciunile semnalate de SIPA. Și atunci, dacă ele nu s-au dovedit de organele judiciare, cum am putea noi, noi publicul, de data aceasta, să luăm cunoștință de acele suspiciuni și să considerăm că magistrații de atunci ar fi comis acte nelegale? Mi se pare nedrept față de oamenii cu privire la care s-au strâns informații să se divulge acele zvonuri.

Și apoi, a doua categorie de informații de acolo sunt cele privind viața privată a celor angajați în justiție. Cu siguranță, s-ar încălca un drept cu privire la protecția vieții private, a vieții de familie și a celei intime, dacă astfel de informații din perioada 2001-2005 ar fi accesibile publicului. Cel mult pot fi accesibile celor vizați, dar în niciun caz publicului.

Nu ar trebui ca această arhivă să fie inventariată, clasificată, pusă pe categorii – fapte de corupție, lucruri care țin de viața privată – și după aceea să se ia o decizie? Cam așa ceva a sugerat și ministrul Tudorel Toader.

Cu siguranță, comisia care se va institui la inițiativa ministrului trebuie să inventarieze aceste documente, să știe ce documente se află acolo, ce tip de informații s-au strâns. Poate că sunt și informații ce trebuie date publicității. Pe mine, ca magistrat, m-ar interesa, de exemplu: ce agenți SIPA au fost în 2001-2004 la Cluj, unde activam ca judecător, ce informatori au avut, poate, chiar din rândul magistraților sau grefierilor, dacă aceștia au fost plătiți pentru informațiile furnizate. Asta da, cred că avem cu toții dreptul să știm cine au fost oamenii care au comis abuzuri, inclusiv pentru a demara eventuale proceduri împotriva lor. Dar să avem, noi, publicul, acces la informațiile pe care aceștia le-au strâns despre persoane din sistemul de justiție?! Așa ceva nu aș accepta niciodată și personal mă voi opune publicării vreodată a documentelor din arhiva SIPA. Tocmai pentru că știu ce fel de informații s-au adunat acolo.

Ce fel de informații, d-le judecător?

Cele care privesc viața profesională, de exemplu, dosare pe care s-au uitat agenții SIPA și au considerat că soluțiile sunt greșite sau ciudate; relațiile primite de la deținuți care se plângeau de magistrați la care, sub o formă sau alta, s-ar fi intervenit sau că acei deținuți le-ar fi dat sume de bani; aspecte de viață privată, de genul ce localuri frecventează, cu ce persoane se întâlnesc, ce avere au acasă, ce intervenții chirurgicale sufereau. Cu privire la funcționarii din penitenciare erau și alte informații, de genul: suspiciuni de abuzuri ale gardienilor, faptul că deținuții sunt folosiți în scopuri personale de comandanții de penitenciare etc. De asemenea, mai erau informații în legătură cu întâlnirile pe care magistrații le aveau fie cu avocați sau polițiști, fie cu persoane din lumea interlopă, fie chiar cu jurnaliști.

Acest tip de informații, care ţin de corupție, abuzuri etc., nu ar trebui totuși să se transforme în viitoare cercetări penale?

Dacă se descoperă în arhiva SIPA și astfel de documente consemnând posibile abuzuri care n-au fost trimise către Parchetul General sau către PNA, cum era denumirea de atunci a actualului DNA, atunci, cu siguranță, acele documente trebuie trimise de îndată Parchetului. Probabil, însă, dacă respectivele abuzuri se vor dovedi, trebuie ținut cont că a trecut destul de mult timp și probabil sunt îndeplinite termenele de prescripție.

Până la reformă, independența justiției nu exista

PNA de la vremea aceea cred că nu a fost foarte zelos în a da curs unor astel de sesizări. Nu am auzit atunci de magistrați urmăriți penal pentru corupție.

Vă dau dreptate. Pentru perioada 2001-2004, eu nu-mi amintesc decât de trei-patru cazuri de corupție cu magistrați. Astfel de cazuri au înflorit după anii 2004-2005, când s-a declanșat o amplă reformă a justiției. Aș putea găsi o explicație aici: să ne gândim că până la reforma Diaconescu-Macovei, când au apărut noile legi ale justiției, întreaga carieră a judecătorilor și procurorilor era controlată de către ministrul Justiției. Acesta se ocupa de recrutarea magistraților, de promovarea lor, de numirea lor în funcții de conducere și chiar de sancționarea disciplinară a magistraților. Ministrul Justiției era cel care avea Inspecția Judiciară, Departamentul de Resurse Umane și SIPA. Ministrul Justiției era cel care permitea procurorilor sau refuza ca un magistrat să fie cercetat penal. Prin aceste instrumente, practic, ministrul Justiției controla oricând activitatea profesională, dar și anumite aspecte din viața privată. Or, atunci când politicul controlează magistrații, iar aceștia au frică față de ministru, se poate ajunge să fie influențat actul de justiție. Iată, așadar, o explicație pentru care până la reforma de acum un deceniu nu avem dosare mari, importante. Or, din anul 2005, CSM se separă de MJ și preia de la acesta inclusive mapele profesionale, Inspecția Judiciară trece la CSM, este înlăturat ministrul de la a lua decizia privind urmărirea penală și arestarea magistraților, SIPA se desființează, puterile șefilor de instanțe, puși politic până atunci, sunt reduse. Imediat apare curajul magistraților – eu i-aș spune normalitatea – de a instrumenta dosare cu cei mai puternici oameni din țară. Coincidența este prea mare și este explicația că, până la reformă, independența justiției nu exista.

O dezordine ca în arhiva SIPA n-am văzut în nicio instituție a statului

Cum ați găsit nu doar arhiva SIPA, ci și mapele profesionale pe care le-ați trimis la CSM?

În momentul în care echipa Macovei a preluat conducerea Ministerului Justiției, în primele zile ale lui 2005, am constatat că documentele din mapele profesionale ale magistraților și din dosarele de la Inspecție nu erau opisate, numerotate, indexate. Or, la fel am găsit în arhiva SIPA: nu exista o evidență clară a documentelor. Ceea ce mie îmi spune clar că în permanență se puteau pune sau scoate file ori dosare în fișele sau depozitele respective. O asemenea dezordine n-am văzut în nicio instituție a statului. În acele prime zile, ministrul a dat ordin ca mapele profesionale și dosarele de inspecție să fie opisate și numai după aceea să fie predate către CSM, organism nou înființat, asta pentru a se ști exact ce anume se predă. Nu au fost copiate sau sustrase cu această ocazie, nu aveai de ce. Apoi, unii dintre noi eram magistrați detașați în Ministerul Justiției și aveam tot interesul ca noul organism, CSM, să primească în mod intact detaliile despre cariera noastră. La fel ar fi trebuit să facem și pentru arhiva SIPA, dar acolo munca ar fi fost titanică, iar o echipă ar fi trebuit să facă doar acest lucru zi de zi. Or, serviciul fiind desființat și arhiva sigilată, acest lucru nu era neapărat o prioritate și echipa se concentra pe modificările legislative iminente pentru a adera la UE în 2007.

Credeți că documentele de acolo au fost folosite, până ați ajuns dvs. cu echipa Macovei acolo, la șantajarea judecătorilor? Pentru că, din moment ce acele sesizări de care vorbiți către Parchet sau PNA nu s-au transformat în dosare penale, mă gândesc că poate erau folosite în alt scop.

Orice este posibil. Dar nu numai pentru șantajarea pe față a magistraților, ci și pentru evoluția lor în carieră. De exemplu, un ministru al Justiției care voia să pună un președinte de instanță sau să revoce un președinte de instanță, pentru că aveau abilitatea aceasta potrivit legii de atunci, se interesa de persoana respectivă prin intermediul SIPA. Pentru că am văzut acolo inclusiv documente intitulate „caracterizări“ sau „recomandări“. Așadar, dacă se dorea ca o instanță să fie condusă de un om cu frică față de ministrul Justiției, se puteau folosi fără probleme informațiile date de ofițerii și subofițerii SIPA, aproape 200 în întreaga țară. Eu sunt convins că așa a fost ținut sistemul sub control; de altfel, dacă îmi aduc aminte bine, pe vremea ministrului Stănoiu, din 41 de șefi de tribunale, în trei ani au fost schimbați 39 de șefi de tribunale. Asta spune mult despre piramida pe care și-o făcea un ministru pentru a controla sistemul: ministrul punea șefi la instanțe și parchete, aceștia recomandau șefii de mai jos, iar șefii de atunci erau cei care distribuiau dosarele către judecători. Rezultatul? Niciun dosar important. Vă mai aduceți aminte de acele stenograme apărute în anul 2004 cu dosarele discutate în guvern pentru a li se da sau nu drumul în justiție…

https://i0.wp.com/revista22.ro/files/news/manset/default/foto-intasdasderviu-3.jpg

O parte a documentelor văzute de mine în arhiva SIPA aveau o însemnare «trimis către Cabinetul ministrului» [ Rodica Stănoiu].

Ați găsit în arhivă vreo dovadă că s-au trimis în mod oficial documente de acolo din arhiva SIPA către ministrul Stănoiu?

Da, o parte a documentelor văzute de mine în arhiva SIPA aveau o însemnare „trimis către Cabinetul ministrului“. Am văzut-o în mod repetat.Există un raport oficial din 2005, făcut chiar de DGPA, care spune că 80% din informatiile din arhiva SIPA priveau magistratii si se duceau direct la ministrul Rodica Stanoiu. 

Despre ce fel de documente era vorba?

Exact cum am spus mai devreme, acel gen de caracterizări „este un magistrat bun, este profesionist, își vede de treabă“ sau, din contra, „frecventează anumite cluburi, merge la persoane de moravuri ușoare, există suspiciuni cu privire la unele ilegalități“ etc. Acest gen de informații mergeau către cabinetul Rodicăi Stănoiui, care avea în subordine directă SIPA. Oricine spune altceva minte: SIPA îl informa direct pe ministru atunci când avea informații compromițătoare cu privire la un magistrat. Probabil se discuta ce să se întâmple cu acel magistrat. Se va putea vedea asta când se va inventaria arhiva.

Îmi mai aduc aminte un lucru. V-am spus că în acea perioadă, 2001-2004, ministrul era cel care dădea avize de începere a urmăririi penale, de arestare, de reținere, de percheziționare sau de trimitere în judecată a unui magistrat. Deci, dacă ministrul nu încuviința începerea urmăririi penale, procurorii nu puteau face nimic. Și pentru acea perioadă au fost cazuri în care procurorii l-au sezizat pe ministru cu privire la executori, notari, magistrați cu probleme penale pentru a începe cercetarea și ministrul de atunci a refuzat acest lucru.

Marea majoritate a ofiţerilor SIPA proveneau din fosta Securitate

Șefa UNJR, d-na Gârbovan, susține că în acea arhivă se află inclusiv cărțile de muncă ale foștilor ofițeri SIPA. Ați văzut așa ceva pe acolo?

Aveam o evidență a tuturor lucrătorilor din SIPA, dar din câte-mi aduc aminte, a trecut mult timp de atunci, acestea au fost predate către centrele militare județene, pentru că ei erau angajați militari. La momentul desființării serviciului, erau în număr de vreo 180. Ei aveau nevoie de acele documente pentru a se pensiona sau reangaja. Așadar, nu cred că documentele profesionale ale ofițerilor s-ar mai afla în arhiva SIPA.

Din ce structuri proveneau acești ofițeri SIPA?

Marea majoritate, din fosta structură de Securitate din timpul comuniștilor, restul de la serviciile pe care le aveau Ministerul de Interne sau Ministerul Apărării. Așadar, erau oameni specializați, care lucraseră în structurile de servicii din România. Nu știu dacă și de la SRI.

Care este explicația că din 2006, de când a fost desființat acest serviciu, și până în prezent niciun ministru al Justiției, nicio putere politică nu a rezolvat această chestiune a arhivei SIPA?

Din moment ce arhiva este sigilată și serviciul desființat, nu a fost o prioritate: nu mai aveau cum să iasă sau să fie folosite informații de acolo.

Credeți că într-adevăr n-au avut cum să iasă documente din arhivă?

Cel puțin pe vremea ministeriatului Macovei, sigur nu. În rest, nu știu. Pentru că dacă au ieșit informațiile, dacă cineva le-a folosit șantajând magistrați sau divulgând informații, inclusiv către jurnaliști, așa cum cum spune d-l Andronic, acest lucru e infracțiune și cine e vinovat să răspundă. În plus, potrivit modificărilor aduse de Macovei legilor justiției, magistrații nu au voie să colaboreze cu serviciile de informații și sunt obligați să anunțe către CSM orice încercare de influențare a lor. Or, din 2005 încoace, nici măcar o singură astfel de sesizare nu a fost făcută.

Înaintea comisiei dvs. a fost și o comisie formată din istorici, Marius Oprea, Claudiu Secașiu de la CNSAS

Da, ei doi alături de directorul de la DGPA de atunci, de mine și colegul procuror Paul Dumitriu. Această primă comisie a fost doar pentru inventarierea patrimoniului fostei SIPA/DGPA. Ea a stabilit data când se închide efectiv serviciul, calendarul deplasării documentelor la București, locul de depozitare. Aceste persoane nu au avut niciun contact fizic cu arhiva SIPA, nici Secașiu, nici Marius Oprea…

Nu a fost nicio spargere la cele două încăperi în care se păstrează arhiva SIPA

Adică nu s-au uitat în arhivă să vadă ce conține?

Nu. Pe vreamea ministrului Macovei niciun angajat al ministerului și nici comisia de inventariere n-a avut contact fizic cu arhiva nicio clipă. Ulterior, doar eu și Paul Dumitriu.

Am văzut o speculație în spațiul public în legătură cu spargerea fișetelor. Infirm acest lucru: nu a fost nicio spargere la cele două încăperi în care se păstrează arhiva SIPA. Aceste două încăperi se află la sediul central al ANP, care e sub pază permanentă. A fost o investigație pentru o posibilă spargere cu doi ani înainte, în 2005, la nivelul Ministerului Justiției, la niște fișete unde s-a umblat și se păstra dosarul „Palatul de Justiție“, care era în reparație. Găsisem sigiliul de la niște fișete rupt. Atunci, noi, echipa Macovei, am anunțat procurorii, care au făcut o investigație. Despre acea spargere e vorba, dar s-a făcut o confuzie în spațiul public și pe valul acesta al inflamării s-a făcut afirmația falsă că ar fi fost sparte fișierele SIPA. Nici vorbă!

Andronic afirmă că dvs. și Paul Dumitru îi dădeați Monicăi Macovei documente din arhivă…

Monica Macovei nu a avut personal niciun contact cu arhiva SIPA, iar eu ca membru al comisiei nu i-am spus date concrete din dosare. Nu a interesat-o, ea era cea care închidea serviciul, nu mai avea nevoie de el. Or, dacă Monica Macovei ar fi vrut să utilizeze astfel de informații cu privire la magistrați, nu ar fi avut nevoie să îl desființeze: serviciul era până atunci în subordinea ei și cu un simplu ordin putea să obțină orice informații despre un anume magistrat, și asta încă în mod legal! E stupid să crezi că desființezi un serviciu, sigilezi o arhivă, apoi cauți acolo informații despre un anumit magistrat, mai ales că întreaga carieră a magistraților trecuse în gestionarea CSM: doar el urma de acum să facă numirile în sistem.

Mai exista un serviciu de informații clasificate din MJ? Acolo ați avut acces?https://i2.wp.com/revista22.ro/files/news/manset/default/foto-inteasdasdasrviu-2.jpg

În fiecare instituție publica exista un Birou de documente secrete. Era și este așa ceva în MJ. Nu am avut niciodată acces acolo. De altfel, vreau să subliniez: nici Macovei și nicio altă persoană sau instituție nu a primit de la mine vreun document sau vreo informație orală clasificată. Apropo, am văzut o informație eronată care circulă pe Internet în legătură cu dezvăluiri WikiLeaks: nu am fost niciodată la Ambasada SUA mai înainte de 2011, când am devenit membru CSM, și niciun funcționar de acolo nu a primit de la mine vreun document, clasificat sau nu. Dar ce spune în acea mențiune apărută în WikiLeaks e real: asta pentru că am făcut acele afirmații într-un Raport al SoJust în anul 2006 și în dese interviuri publice despre SIPA, începând cu luna mai 2007. Or, este stupid să spui că Danileț a sustras documente sau a dezvăluit secrete, când eu sunt de fapt singurul implicat care am decis să ies public și să vorbesc în mod asumat despre abuzurile SIPA.

Există certitudinea că în perioada lui Chiuariu, când s-a numit o altă comisie care să intre în arhivă, nu au ieșit documente?

Ce s-a întâmplat după noi nu știu. Într-adevăr, ministrul Chiuariu, când a venit la conducerea ministerului, a numit, dar cumva extrem de rapid, niște oameni care să ne înlocuiască pe noi în arhiva SIPA. Însă, spre deosebire de noi doi, care eram magistrați, persoanele care au venit nu mai erau magistrați sau cel puțin nu toți cei care au avut acces la arhivă erau magistrați. Erau persoane chiar din afara sistemului de justiție, dar angajate la Cabinetul ministrului Chiuariu. Nu e o ilegalitate neapărat, dar ridică un semn de întrebare, de ce ar fi trebuit o persoană din afara sistemului să vină să se uite în acele note informative care privesc, printre alții, magistrați. Ce au lucrat ei, ce au făcut, ce au constatat ei și dacă există vreun raport sau nu eu nu știu. Dar, cu siguranță, dacă există un raport, el este clasificat, deci nu putea intra în posesia d-lui Dan Andronic, așa cum dumnealui se laudă că l-a văzut sau îl are. Iar dacă acel raport constata anumite infracțiuni de către echipa anterioară, era obligatoriu să ajungă la Parchetul General. Așadar, solicit și eu ca respectivul raport să fie declasificat și dat publicității, nu am nimic de ascuns.

Acel raport unde ar trebui să se afle acum?

Acel raport este clasificat și se află în posesia Cabinetului ministrului, oricând poate fi accesat de cel care este ministru al Justiției.

Suntem magistrați: nu ne-am permis să încălcăm legea

Andronic afirmă că ați copiat hard-diskurile, le-ați modificat, practic, că le-ați distrus. Existau asemenea hard-diskuri? Și, dacă da, ce conțineau?

Nu am văzut și nu știu să existe alt mod de păstrare a documentelor de acolo, pe hard-diskuri sau fotocopii. Nu am mutat nicio agrafă de la locul ei. Cine spune altceva minte cu nerușinare!

Mai există această problemă a camerelor video care n-au funcționat. Știați ceva de asta atunci?

În aproape toate instituțiile statului sau cel puțin în cele din sistemul de justiție sunt camere video pe holuri. Dacă erau și atunci în sediul principal al ANP nu știu, nu-mi amintesc. Ultima mea grijă era să mă uit după camera de filmat, nu făceam nimic nelegal: fusesem autorizat prin ordin, după ce am fost certificat ORNISS pentru acces la documente secretizate la cel mai înalt nivel, să iau contact fizic cu arhiva. Dar mă îndoiesc că în interiorul încăperilor în care sunt păstrate documente cineva ar fi montat camere video, eventual erau montate pe hol, ca să filmeze persoanele care intră și ies pe ușă, nu în cadrul încăperii. Că au funcționat sau n-au funcționat, sincer, nu știu și nu văd problema. Sunt niște lucruri simplu de verificat. Dar și din comunicatul firmei care se ocupa de mentenanța acelor camere reiese că ele au fost verificate în martie 2007 și nu s-a semnalat nimic, echipa Macovei a plecat în aprilie. Doar în septembrie, când deja era Chiuariu, s-au văzut nişte defecțiuni.

Dar, cu siguranță, subliniez, pe timpul ministeriatului Macovei echipa din care am făcut și eu parte nu a comis vreo ilegalitate. La câtă antipatie avea Chiuariu față de Macovei, dacă am fi fost „prinși“ cu ceva în neregulă, Parchetul ar fi fost sesizat imediat.

Când intrați în arhivă, dumneavoastră, Paul Dumitriu, semnați undeva, în vreun registru, întocmeați un proces-verbal, ceva? Adică, exista o evidență a intrărilor și ieșirilor de atunci?

Evident: ne legitimam la intrare în instituție, eram notați în registru, încheiam proces-verbal de desigilare și resigilare a ușilor. Suntem magistrați: nu ne-am permis să încălcăm legea, tocmai pentru că asta impuneam, la rândul nostru.

Dar mapa profesională a Noricăi Nicolai, folosită la un moment dat de Traian Băsescu, care conținea și elemente de viață privată, de unde provenea?

SIPA nu ținea mapele profesionale. Oricum, mapele profesionale ținute până atunci la Direcția de resurse umane de la MJ erau deja predate la CSM de ceva ani, când s-a pus problema venirii Noricăi Nicolai la minister.

Mapele profesionale conțin de la primul act depus de candidatul la magistratură, cererea de a intra în magistratură, testul și rezultatul testului de intrare în magistratură, vizită medicală, documente de carieră, începând de la licență, bacalaureat, documente de promovare până la sancțiuni disciplinare, deci numai ce privește latura profesională. Așa se păstrau la Ministerul Justiției și înainte de 2005, așa se păstrează la CSM și în prezent. Diferența este că atunci când se păstrau la MJ nu erau opisate, nu erau numerotate acele pagini, asta am făcut-o noi, echipa Macovei.

În CSM nu a părut că dorește cineva să se ocupe serios de arhiva SIPA

S-a discutat vreodată la nivelul CSM în perioada cât ați fost acolo chestiunea arhivei SIPA?

Am fost în perioada 2011-2016 membru al CSM. S-a discutat de două ori chestiunea SIPA. Le-am spus colegilor mei că, dacă vor să afle ce tip de informații aduna SIPA, le pot spune și de altfel sunt declarațiile mele repetate spuse în public. Nu a părut că dorește cineva să se ocupe serios de acest subiect. Dar îmi amintesc că CSM de dinainte, cel în care era Lupașcu, la un moment dat solicitaseră ei arhiva. Ceea ce nu se putea face, pentru că în arhiva SIPA se află și documente care nu privesc magistrații și nu este corect ca ele să fie predate către CSM.

Din cine ar trebui să fie compusă acum comisia care să inventarieze arhiva?

Ar trebui o comisie mixtă, alcătuită și din magistrați, și din persoanele reprezentante ale celorlalte profesii din sistemul de justiție. Și CSM ar putea să-și trimită reprezentanții, și asociațiile profesionale, nu e nici o problemă, se verifică magistratul, se dă un certificat ORNISS, se dă o autorizație specială, intră acolo, întocmește raport. Dacă trebuie raport zilnic, să facă raport zilnic cu privire la cele constatate. Comisia mixtă ar trebui să ia filă cu filă, dosar cu dosar și să decidă fiecare unde ar trebui să meargă, ceea ce noi n-am mai putut să facem.

D-le judecător, suspiciunea că au fost folosite documente din arhiva SIPA nu se va stinge ușor, chiar dacă se face o nouă comisie. Ba poate din contra, având în vedere interesul unor politicieni cu probleme penale să decredibilizeze justiţia. Dumneavoastră personal când credeți că au „plecat“ documente de acolo?

Nu vreau să aduc nimănui acuzații, cum își permit cei care azi vor să pară că ar cunoaște modul de organizare și de funcționare a unui serviciu secret, dar care până acum au tăcut. Dar, dacă e să fac o speculație, spun doar atât: cei care ar fi avut interesul să ajungă la informațiile din arhiva SIPA ar fi putut să o facă în mod nestingherit mai înainte ca ele să ajungă la București și să fie sigilate în arhivă. Nimeni nu este atât de naiv să trimită documente la București și de abia după aceea să le sustragă. Părerea mea e că, dacă cineva ar fi vrut să-și facă copii, să le sustragă sau să le folosească mai târziu, indiferent în ce scop, ar fi făcut-o înainte. Sincer, sper că acest lucru nu s-a întâmplat.

Cum credeți că se va termina această poveste?

Nu cred că va avea loc desecretizarea, cel puțin nu în totalitate. Cât despre inventariere, aceasta va dura luni, dacă nu chiar ani. Subiectul va reveni probabil în agenda publică când va apărea o condamnare de răsunet în România. Se va spune: de-asta a dat magistratul respectiv acea soluție, că a fost șantajat sau urmărit. Nimeni din România nu va recunoaște că este vinovat și că de aceea a fost condamnat. Va încerca, cel puțin pentru public, să găsească o explicație care, dacă n-are legătură cu serviciul, are legătură cu viața personală a magistratului. Or, eu am încredere în justiția de azi, care, nemaiputând fi controlată ca înainte de 2004, este hulită. Dar numai de cei cu probleme. Cu mari probleme.

Interviu realizat de ANDREEA PORA

06/02/2017

O luam de la capat: proiect de lege privind modificarea Codurilor

Filed under: 0. NOUTATI,CSM,MJ,politic — Cristi Danilet @ 3:53 PM
Tags: ,

COLEGIUL MEDICILOR - DECIZIEUPDATE, 07.02.2017: MJ a retras acest proiect de lege – vezi comunicat.

Guvernul încearcă iar modificarea codurilor, de această dată prin lege. Doar că…modificările reiau prevederile controversate din OUG de marți noapte la care însuși Guvernul a renunțat duminică. În mod curios, deși ieri Ministerul Justiției a trimis pe fax și azi prin curier documentul la CSM pentru avizare (număr de înregistrare 2/20578/05.02.20177), după cum reiese și din comunicatul oficial al CSM, azi informează că nu ar intenționa modificări la coduri, după ce ieri seară Guvernul a anunțat că nu își asumă acum accest proiect de lege.

Guvernul ne-a argumentat că este o urgență în a modifica codurile marți noapte pentru a le pune în acord cu unele decizii ale CCR. Așa a apărut OUG 13/2017. Citind-o, am arătat că modificările propuse exced cerințelor CCR. Mai mult, nu se justifica urgența din moment de OUG prevedea un termen de 10 zile pentru aplicarea celor mai importante prevederi ale sale. Urmare a reacției magistraților și a societății civile, Guvernul a adoptat duminică OUG 14/2017 care a abrogat ordonanța de marți.

Tot duminică, Guvernul a decis să preia modificările din OUG 13/2017 într-un proiect de lege. Iată mai jos modificările propuse în acest nou document:

  • se extinde nepedepsirea favorizării făptuitorului la afini – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR această modificare;
  • se extinde nepedepsirea celor care favorizează făptuitorii prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative  – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR;
  • abuzul în serviciu – se preia cerința din decizia CCR 405/2016 cu privire la încălcarea atribuțiilor de serviciu doar dacă sunt prevăzute în lege, OG sau OUG; se renunță la pragul de 200.000 lei pentru prejudiciu, prevăzut de OUG 13. Dar din nou se extind modificările la ceea ce nu a cerut CCR, reluându-se prevederi identice din OUG 13: se reduce pedeapsa de la 2-7 ani închisoare la 6 luni-3 ani sau amendă și se elimină obligativitatea pentru judecător de a interzice celui condamnat să nu mai exercite funcția pentru 1-5 ani; se reduce drastic pedeapsa pentru abuz în serviciu prin discriminare, de la 2-7 ani la o lună-un an sau amendă; nu vor mai fi pedepsiți cei care comit fapta de abuz în serviciu, inclusiv prin discriminare, prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.
  • neglijența în serviciu nu va mai fi infracțiune – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR;
  • conflict de interese – arată la fel ca în OUG 13; CCR a cerut în decizia 603/2015 lămurirea sintagmei „raporturi comerciale”. Dar în loc de aceasta, sintagma se elimină cu totul; la fel, se elimină încă două ipoteze când se comite infracțiunea de conflict de interese și pe care CCR nu le-a analizat (raporturi de muncă, donații și cadouri);
  • pentru șoferii băuți – la fel ca în OUG 13, modificarea e impusă de dec.CCR 732/2014;
  • rezolvarea acțiunii civile în caz de prescripție – la fel ca în OUG 13, modificare impusă de decizia 586/2016 ( dar care în mod straniu nu apare în OUG 14);
  • prelungire control judiciar – sunt modificări impuse de dec. 614/2016;
  • denunțul se va introduce în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei – la fel ca în OUG 13, dar nu a cerut CCR această modificare; tot nu se prevede o sancțiune a nerespectării acestui termen. În mod ciudat, pentru 5 zile această dispoziție introdusă prin OUG 13 a fost în vigoare, prin OUG 14 s-a renunțat la ea, dar văd că iar se dorește a fi introdusă.

Documentul a fost întocmit ieri la Ministerul Justiției. A fost primit azi de către CSM și a fost trimis la instanțe și parchete pentru a exprima un punct de vedere până la 10 februarie. El poate fi accesat aici: proiectcpsicpp-proiectnou

10/10/2016

Fara ipocrizie, despre numirea sefilor Ministerului Public

Filed under: 0. NOUTATI,independenta justitiei,MJ,politica — Cristi Danilet @ 1:21 PM
Tags: , , ,

ministerul-publicAu început iar discuţiile cu privire la modificarea legilor justiţiei în vederea  stabilirii modalităţii de numire a şefilor de la Ministerul Public (sistemul de parchete).

Unii spun ca aceste numiri să fie trecute în atribuţia Consiliului (aşa au fost o scurtă perioadă de timp în anul 2004). Alţii spun că ele trebuie să rămână în responsabilitatea Ministerului Justiţiei (aşa au fost cel puţin în ultima jumătate de secol). Primii invocă nevoia de separare completă a Justiţiei de politic. Ceilalţi invocă faptul că CSM nu ar putea să răspundă de aceste numiri, fiind un organism colectiv şi votul fiind secret.

Îmi exprim câteva gânduri în legătură cu acest aspect:

  1. Dacă activitatea şefilor de Parchete e legată de răspunderea celui care face numirea, aş vrea să ne spună cineva cum a funcţionat răspunderea Şefului statului şi a ministrului justiţiei până acum. Or, ştim bine că nici înainte de reforma justiţiei din 2004-2005, nici ulterior nu a existat vreun preşedinte de ţară sau un ministru al justiţiei care să dea socoteală pentru actele personale comise de şefii de Parchete (şi ne amintim că avem persoane care au ocupat aceste funcţii şi le-au părăsit în momentul în care li s-a deschis dosar penal – vezi cazurile PICCJ şi DIICOT) sau pentru activitatea lor managerială (şi să ne gândim la dosarele Revoluţiei sau Mineriadelor nesoluţionate timp de ani buni, ori la lipsa dosarelor de mare corupţie decenii întregi).
  2. Totuşi, ar trebui să lămurim despre ce fel de răspundere a organului care face numirea şefilor de Parchete vorbim. Cum nu e o răspundere civilă sau penală, atunci o fi una politică. Adică înţelegem că ministrul şi Şeful statului ar trebui să îşi pierdă funcţia dacă la nivel de vârf al Parchetului lucrurile nu merg bine. Păi, cine stabileşte aceste lucru? Politicul?! Oare dacă ar exista cu adevărat o astfel de răspundere, omul politic care este ministrul justiţiei sau omul politic care conduce o ţară nu ar vrea să numească în funcţiile respective numai oameni obedienţi? Care este acel politician care să spună că, dacă activitatea parchetului (atenţie, în care el nu are voie să se implice ulterior, potrivit legii) nu merge bine el, ca şef de stat sau el, ca ministru al justiţiei, îşi va da demisia?! Oricum, ar trebui să se ştie că dupa numirea în funcţia de conducere, procurorul respectiv este independent total în activitatea sa: nici preşedintele, nici ministrul nu are voie să îi dea ordine şi instrucţiuni cu privire la cauze concrete. Or, în condiţiile în care preşedintele statului sau ministrul justiţiei ar face „echipă” cu şefii Parchetelor, părerea mea este că ar fi un dezastru: de abia atunci ar fi suspiciuni justificate că dosarele ar fi politice.
  3. Înţeleg că e o problemă faptul că CSM este un organ colectiv – amintesc că în alte state numirea şefilor de Parchet o face Parlamentul, organism eminamente colectiv; şi că în CSM membrii votează în mod secret – nu văd nicio problemă că votul e secret sau nu, important cred că e rezultatul votului. Oricum, toată procedura de la CSM este publică, se transmite online şi ne amintim cum o ţară întreagă a văzut în ultimii 12 ani toate interviurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere şi de la ICCJ, şi de la Parchete, dar nu există o singură înregistrare a procedurii desfăşurate la Ministerul Justiţiei. În fine, dacă problema răspunderii stă in votul secret (aspect inserat în Constituţie), sunt sigur ca fiecare membru CSM îşi poate exhiba, la o adică, votul.
  4. În cursul timpului miniştrii justiţiei au făcut nişte propuneri care au suscitat discuţii aprinse. Şi parcă îmi amintesc cu câtă speranţă s-au aşteptat avizele de la CSM, fie ele colective şi votate in secret…
  5. Mai remarc un lucru: toţi reprezentanţii partidelor importante au promis că vor modifica sistemul în vigoare, pentru a da Justiţiei independenţă totală. Dar, după ce au ajuns la putere, au uitat promisiunile.

17/04/2016

Educatia juridica – aprobata prin Planul de actiune al Guvernului

Filed under: educatie,MJ — Cristi Danilet @ 11:36 AM
Tags:

coperta_educatie_juridicaPrin Hotărârea Guvernului nr. 1155/2014 a fost aprobată Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020. Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței din data de 13 aprilie 2016, Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Judiciar pentru perioada 2015-2020.

.

  1. Extras din Strategie:

Garantarea accesului liber la justiţie

2.b) implementarea Memorandumului comun MJ-CSM-PÎCCJ-MEN privind educaţia juridică în şcoli;

  1. d) întocmirea şi distribuirea de broşuri şi ghiduri de educaţie juridică a publicului, pe teme specifice; evaluarea periodică a impactului şi eficienţei acestora. Diversificarea posibilităţilor de informare online pentru cetăţeni;
  2. f) programe de informare şi educare a cetăţenilor cu privire la accesul la justiţie şi competenţa instanţelor şi parchetelor, standardizarea cererilor, publicarea şi informarea cetăţenilor cu privire la circuitul şi modalitatea de soluţionare a cererilor;
  3. g) dezvoltarea de parteneriate cu ONG-urile şi implicarea societăţii civile în special în programele de informare şi educare a cetăţenilor.

.

II: Extras din Planul de acţiune:

F.2. Îmbunătăţirea mijloacelor de comunicare externă a sistemului judiciar. Activități de prevenire a infracționalității,  inclusiv a corupției.

F.2.2. Întocmirea și distribuirea de broșuri și ghiduri de educație judiciară și conținut tip e-learning cu privire la drepturile omului, sistemul judiciar român, noile prevederi legale în domeniul civil şi penal, respectarea legilor și consecinţele încălcării acestora (2017).

 F 2.3. Dezvoltarea de parteneriate cu ONG-urile și implicarea societății civile în special în programele de informare și educare a cetățenilor (2017-2020).

F 2.4. Implementarea Protocolului comun cu MECS privind educația judiciară în școli (2017-2020).

 

07/05/2014

Revocare membri CSM – scrisoare catre ministru

Filed under: CSM,MJ,responsabilitate — Cristi Danilet @ 11:56 AM
Tags: , ,

Ghica-DaniletAzi am trimis ministrului justiției o scrisoare prin care îi solicit, împreuna cu d-na Alina Ghica, în calitate de membri aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, elaborarea unui proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin care să se reglementeze modalitatea de revocare a membrilor acestui organism.

Am cerut să se țină seama că în luna aprilie a.c. au fost publicate Decizia CCR nr. 80/2014 și Opinia Comisiei de la Veneția CDL-AD(2014)010, unde este atins și acest subiect, al revocării membrilor CSM, aspect care trebuia reglementat de peste un an de zile, urmare a Deciziei CCR nr 196/2013.

În calitate de inițiatori ai acestui demers, considerăm că simplul caracter de organism colectiv al CSM nu poate înlătura răspunderea individuală a membrilor aleși. Să nu uităm că acest organism s-a confruntat în ultimii ani cu fapte grave care au dus la demisii dezonorante si dosare penale. Această răspundere trebuie să dea posibilitatea alegătorilor – fie că este vorba de magistrați pentru membrii CSM care sunt judecători și procurori aleși, fie că este vorba de senatori pentru reprezentanții societății civile – să decidă cu privire la revocarea membrilor CSM, care trebuie însă să aibă loc în condiții care să protejeze independența membrului CSM, pentru temeiuri și potrivit unei proceduri previzibile.

Proiectul de lege pe care a cărui alcătuire o propunem va trebui să stabilească cu precizie aceste aspecte, aspectele de natură tehnică urmând a fi apoi detaliate într-un regulament elaborat de CSM cu privire la revocarea membrilor săi.

Scrisoarea este disponibilă AICI

 

 

 

 

30/08/2012

Procedură pentru noii şefi ai Parchetelor: transparenţă, competenţă, integritate

Filed under: CSM,MJ,Parchet — Cristi Danilet @ 11:28 AM

Dispoziţiile legale care reglementează numirea Procurorului General al PICCJ, procurorului-şef al DNA şi procurorul şef al DICCOT şi a adjuncţilor acestora sunt cuprinse în art. 54 din Legea nr. 303/2004: ministrul justiţiei face o propunere (dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată), secţia de procurori a CSM emite un aviz consultativ, iar preşedintele ţării decide (acesta poate refuza motivat numirea, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului).

În urmă cu 4 ani, când s-a pus problema numirilor la PICCJ şi DNA, am atras public atenţia că ar fi nevoie de o procedură detaliată, transparentă, acceptată de magistraţi şi de public, deopotrivă. Azi, însăşi Comisia Europeană atrage atenţia că e nevoie de o atare procedură (p.23, raportul din iulie 2012). O reglementare minimală, în privinţa CSM, se regăseşte în Hot.193/2006 modificată prin Hot.610/10.07.2012.

Deşi sunt multe voci care critică actuala procedură, nu există nicio propunere de schimbare sau îmbunătăţire a ei. Eu cred că e momentul să începem dezbaterile publice constructive pe o procedură concretă de numire în aceste funcţii, procedură care să fie deja aplicabilă numirilor de anul acesta la nivelul PICCJ şi DNA. Această procedură, împreună cu un profil al candidatului pentru o astfel de funcţie, ar putea fi decisă în urma unor discuţii inter-instituţionale de către cele trei organisme implicate în procesul de numire şi, în absenţa unor reglementări exprese şi detaliate, ar putea fi instituite „bune practici”. Mai jos, propunerile pe care le avansez eu:

1. Procedura de la Ministerul Justiţiei

– se anunţă în mod public data vacantării posturilor vizate şi se indică perioada de înscriere a candidaturilor pentru procurorii care îndeplinesc condiţiile legale; se arată ce documente trebuie depuse pentru ocuparea acestui post (CV profesional, proiect de management, acte emise în exercitarea funcţiei etc)

– se solicită de la CSM date cu privire la cariera candidaţilor (întrucât mapele profesionale sunt deţinute doar de CSM)

– se face o selecţie preliminară de către o comisie internă a MJ; rezultatul se anunţă public pentru a permite dezbaterile publice privind candidaţii;

– se susţine un interviu transmis public în faţa ministrului, axat pe chestiunile de management instituţional şi modalităţi de eficientizare a activităţii profesionale;

– asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi cele care militează pentru reforma justiţiei şi drepturile omului pot trimite ministrului punctele lor de vedere asupra candidaţilor;

– ministrul face selecţia şi formulează motivat propunerea, care se trimite CSM; e posibil să e să fie mai mulţi candidaţi propuşi pentru numire.

2. Procedura de la CSM

– se verifică de către Inspecţia Judiciară buna reputaţie şi integritatea candidaţilor, inclusiv opinia colegilor procurori, judecători, poliţişti şi avocaţi; se face un raport cu privire la reclamaţiile împotriva candidatului existente la Inspecţie şi la Parchet, şi modul lor de soluţionare;

– se analizează în mod detaliat mapa profesională; se solicită documente procedurale întocmite de candidaţii (depuse voluntar, respectiv procurate prin sondaj – acte de începere a urmăririi penale, de punere în mişcare a acţiunii penale, rechizitorii, căi de atac declarate, rezoluţii de soluţionare a plângerilor etc.); se verifică starea de sănătate;

– se susţine un interviu transmis public în faţa secţiei de procurori a CSM, axat pe aspectele profesionale (aceasta pentru că procurorii şefi sunt cei chemaţi să verifice legalitatea actelor întocmite de procurorii din subordine) şi pe aspectele de colaborare instituţională (aceasta pentru a vedea modalitatea concretă de conlucrare cu CSM, Parlament, Guvern,  SRI, inclusiv de colaborare cu mass-media); participă psihologul, cu drept de a pune întrebări prin intermediul preşedintelui de secţie;

– se emite în mod public şi motivat avizul cu privire la candidaţi, care se trimite preşedintelui României.

3. Procedura de la Administraţia Prezidenţială

– orice discuţie a preşedintelui cu candidaţii propuşi (inclusiv cei cu aviz negativ de la CSM) se anunţă public;

– se emite Decretul de numire în funcţie a candidaţilor;

– se anunţă public şi se motivează detaliat refuzul de numire a candidaţilor propuşi.

06/08/2012

Predoiu, doar un fost ministru al justiţiei – ep.8: Integritate şi concluzie

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 8:30 PM

Integritate

Deşi retras din cabinetul său de avocatură pe perioada ministeriatului, numele său nu a dispărut de pe firmă. Predoiu nu a răspuns niciodată la acuzele din presă referitoare la o licitaţie pentru MJ, finalizată în timpul mandatului său, care a fost câştigată de o firmă la care a fost asociat socrul său.

De asemenea, poate cineva va fi curios cine a semnat demararea procedurii pentru răpire internaţională de copii împotriva unui soţ într-un caz intens mediatizat anul trecut şi de la ce casă de avocatură era avocatul care l-a reprezentat pe celălalt soţ. Şi tot aici, mai arăt un lucru: poate cineva va analiza vreodată cine sunt parlamentarii care în timpul mandatului de ministru al justiţiei al lui Predoiu au ajuns notari publici (notarii sunt, în anumite aspecte ale carierei lor, sub autoritatea MJ) creindu-se astfel cel puţin aparenţa unei legături nepotrivite între ministru care propundea proiecte şi parlamentarii-notari care votau asupra lor.

Nu ştiu cum se face că în 2006 a fost nevoie de reducerea numărului de secretari de stat de la MJ de la patru la doi, chipurile pentru a face economie. Însă, proaspăt numit în Guvern, Predoiu primeşte din nou patru posturi de SS (unul i-a revenit unui preşedinte de curte de apel, şi nu voi înţelege niciodată cum unul din cei 15 judecători care ar fi trebuit să fie cei mai tari magistraţi din justiţia română a acceptat un post de subordonat al unui membru al executivului), dar mai şi inventează un post de sub-secretar de stat, funcţie în care ajunge fostul său partener.

Revin la subiect: Predoiu nu a sprijinit în niciun fel Strategia de întărire a integrităţii din justiţie elaborată de noi în premieră pentru un sistem de justiţie din Europa, iar când am declarat anul trecut „Toleranţă zero la corupţia din justiţie” nu a avut niciun semnal de încurajare. Din contra, se întâlnea cu magistraţi sau cu şefi din instanţe spunându-le cum ajung la el informaţii despre corupţia din justiţie – acum, de ce şi cine îi trimitea lui aşa ceva, eu nu îndrăznesc să întreb, căci bănuiesc. Dar ce competenţă avea el în această direcţie, asta nu înţeleg.

Încă ceva trebuie menţionat aici:  acelaşi ex-ministru Predoiu a refuzat constant să susţină eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor corupţi. Asta, deşi însuşi CSM a cerut-o. Nu-i nimic, avem în prezent magistraţi care au ieşit de la mititica ce îşi încasează pensia. Şi, mai mult, unii foşti magistraţi, condamnaţi pentru corupţie, fac avocatură bine mersi. Şi asta i se „datorează” unui ministru pentru care integritatea părea un cuvânt cu care se trezeşte şi cu care se culcă.

Site-ul MJ abundă de comunicate de presă cu privire la lăudarea acţiunilor Curţii de Apel Timişoara. Partizanatul unui secretar de stat cu această curte este vizibil. Dar când la acea curte a fost arestat vicepreşedintele, MJ – promotor al anticorupţiei – nu a avut nicio reacţie de dezavuare.

Despre sms-urile trimise unor membri CSM la adresa altor membri CSM, pentru a-i discredita pe aceştia din urmă şi pentru a băga râcă între membrii principalului organism văzut de Predoiu drept concurent cu el, nu mai vorbesc. E de-a dreptul declansant.

În concluzie:

În realitate, Predoiu a născut strategii, a iniţiat memorandumuri şi a avut declaraţii publice mimând intenţii. S-a ferit să îşi asume acţiuni şi întotdeauna  a arătat că responsabilităţile ar reveni altor instituţii. Părerea mea este că a fost un om interesat doar de propria imagine.

Cât de multe s-au schimbat în justiţia română prin implicarea lui Predoiu, recunosc că eu nu pot aprecia în mod obiectiv. Pentru că mă împiedică sentimentul pe care îl am când văd atâta ipocrizie străvezie în limbajul dublu al celui ce a fost … doar încă un ministru al justiţiei.

05/08/2012

Predoiu, doar un fost ministru al justiţiei – ep.7: Predoiu şi CSM

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 8:30 PM

Cooperarea cu CSM

Predoiu nu prea a venit la şedinţele CSM, dar şi-a încasat fără probleme venitul cuvenit (pe lângă cel de la minister, evident) – da, e adevărat, şi ceilalţi miniştri din 2005 încoace au făcut la fel. Dar a naibii i-a plăcut să joace  un rol moralizator sau doar poate al unui autor de revista presei, trimiţând membrilor CSM înştiinţări cu articole apărute în presa străină despre mersul lucrurilor, învârtirea globului şi evoluţia crizei (da, recunosc, am fost singurul care i-am citit depeşele şi care am avut şi neobrăzarea să îi răspund, însă savurosul schimb de mesaje îl voi publica, poate, doar odată cu memoriile mele.

Nu a comunicat cu sistemul şi în unele vizite pe la instanţe a avut tupeul să le spună judecătorilor cum să judece procesele cu statul. Totul a culminat cu protestul din 2009, soldat cu blocarea de către magistraţi a activităţii pentru o lună de zile. Ce l-a interesat pe Predoiu a fost numai ca procesele comerciale să meargă în acea perioadă. În timpul protestului a încercat un şantaj spunându-ne că începe dicuţiile despre majorarea salariilor numai dacă spunem magistraţilor să intre înapoi în săli. Iar apoi, în faţa presei, a vorbit despre o înţelegere cu el pe care nu o făcusem în spatele uşilor închise.

În anii următori, a refuzat orice discuţie despre Pactul pentru Justiţie, una din principalele revendicări ale protestului din 2009. Dar azi, după ce nu mai e ministru, constat că îl vrea, după ce a susţinut mult şi bine că singurul Pact pe care îl are justiţia e însuşi MCV.

Disperat să pună mâna pe CSM, a permis ca doi angajaţi ai săi să candideze pentru CSM la alegerile din 2010. Din fericire, magistraţii s-au prins de intenţii şi au avut alte opţiuni.

A încercat să bage zâzanie între magistraţi şi CSM. Îmi aduc şi acum aminte cum o judecătoare, aflată oficial în biroul ministrului, mi-a relatat cum acesta s-a dus la un moment dat la dulap şi s-a întors cu un dosar spunând „Vrei să vezi ce fac prietenii tăi din CSM?!”. Nu sunt curios să aflu ce era în acel dosar, însă. Personal nu am nici un stres.

A avut o tactică extraordinară de subminare a conducerii reformatoare a CSM din 2011. Mai întâi a promis cooperare totală. A spus acest lucru şi în afară. După care a refuzat orice întâlnire informală. Apoi a dat interviuri în care a lovit în aripa reformistă. Totul a culminat cu o ieşire publică înainte cu o zi de alegerile din ian. 2012 pentru noua conducere a CSM, ieşire inadmisibilă din partea unui membru al executivului, prin care şi-a manifestat opţiunea dorind să influenţeze opţiunea altor CSM-işti.

Şi, mai mult, imediat după alegerea noii conduceri, într-un gest de bunăvoinţă totală, a invitat-o la întrunirile JAI (dar pe banii CSM, să ne înţelegem). Adică, într-un loc politic în care se adună miniştrii de justiţie şi de interne din statele UE, s-a prezentat ministrul justiţiei fluturând ca pe trofee două capete de magistraţi pentru a se lăuda colegilor europeni: „Ia uitaţi ce tare sunt eu, ministrul justiţiei din România, cum ţin în mână conducerea CSM!”. Evident, pe nimeni nu a interesat că aceste plecări s-au făcut pe banii CSM, că membrii CSM nu au avut acolo nicio luare de poziţie (nici nu aveau cum), şi că nu s-a văzut nici un beneficiu pentru sistem de la aceste … vizite. Prostul obicei văd că l-a preluat acum şi noul ministru, Corlăţeanu.

04/08/2012

Predoiu, doar un fost ministru al justiţiei – ep.6: Imixtiune în justiţie

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 8:30 PM


Răspunderea disciplinară

Predoiu însuşi s-a dus în Senat să ceară votul pe legea de răspundere disciplinară a magistraţilor,  după ce Camera Deputaţilor respinsese aberantul proiect.

A obţinut votul prin trei minciuni. Mai întâi, în discursul său a spus că această legea nu e dorită doar de către liderii magistraţilor, şi că în realitate magistraţii şi-ar dori-o – ministrul ştia însă foarte bine că toţi magistraţii din ţară s-au opus acestei legi şu au arătat-o în scris, cu excepţia a trei oameni, din care doi lucrau în ministerul său şi unul, prieten cu primii, în Inspecţie; doar ei şi numai ei au susţinut acea aberantă lege care a dus la caracterizarea ce va apărea tot mai des de acum: reversibilitatea reformelor din justiţie. Apoi le-a justificat parlamentarilor necesitatea acestei legi printr-un discurs lacrimogen despre un bătrânel care şi-a pierdut casa şi cum nici un magistrat nu a răspuns  – ministrul vorbea de erori de judecată, or legea nu se referea la aşa ceva. Iar cea mai tare minciună a fost cum că de adoptarea acestei legi depinde ridicarea MCV şi aderarea la Shengen – or, aceasta lege nu a fost niciodată o condiţionalitate din partea CE, şi după cum vedem MCV nu a fost ridicat, iar în Schengen încă nu am ajuns.

Această lege, prezentată de Predoiu ca o mare realizare al mandatului său, conţine în realitate bazele pentru un control politic asupra justiţiei, neîntâlnit în sistemul nostru decât în vremurile de tristă amintire de dinainte de 2004: Inspecţia Judiciară este scoasă de sub autoritatea CSM, ministrul justiţiei poate solicita demararea cercetărilor când nu este mulţumit de un act, măsură sau decizie luată de un magistrat (aceasta chiar în cursul soluţionării unui dosar), acelaşi ministru capătă putere de control al inspectorului când el este organul care sesizează şi, mai mult, capătă putere discreţionară de a decide asupra trimiterii în judecată disciplinară a magistratului indiferent de opinia inspectorului (fără ca legea să prevadă un ermen în care o poate face), având apoi posibilitatea de a contesta în justiţie hotărârea CSM.

Legea a fost criticată de ONG-uri şi contestată de magistraţi, şi niciodată nu voi înţelege de ce CCR nu ne-a dat dreptate. Dovadă că acest mecanism este un instrument ce poate fi folosit politic este tocmai sesizarea făcută de noul ministru cu privire la judecătorii din cazul „Trofeul calităţii”. Aşadar, ministrul Predoiu (secondat de o judecătoare care îşi propunea la început de mandat ministerial „consolidarea statului de drept”) este autorul primei încălcări legislative majore a independenţei justiţiei şi punerii în pericol s statului de drept (deşi se lăuda făţarnic că a implementat în România standarde ale statului de drept superioare altor state UE). Asta ne-a făcut pe noi, magistraţii, să realizăm că în România reforma justiţiei poate regresa prin voinţa politică într-un mod extrem de simplu. Ce s-a întâmplat în zilele de după decizia finală în dosarul „Trofeul calităţii”, ne-a confirmat: procurori acuzaţi în mod iresponsabil că fac dosare politice, judecători insultaţi, membri CSM ameninţaţi, executarea hotărârilor îngreunate sau ignorate, discuţii netransparente pentru numiri în funcţii de conducere, plângeri din partea ministrului împotriva judecătorilor care dau decizii definitive.

Puţini ştiu, dar lunar sunt trimise de către MJ zeci de plângeri dinspre MJ către Inspecţia Judiciară, în baza art. 45 din Legea 317/2004. Pot spune fără să mă înşel: din păcate, azi Inspecţia lucrează mai mult pentru MJ. Deja cariera magistraţilor e verificată de Executiv. Din plin.

Aşadar, pentru a adera la UE, în România a fost nevoie să fie legiferată independenţa justiţiei, să fie transformat CSM din apendice în MJ într-o instituţie independentă, să fie luată Inspecţia Judiciară de la MJ şi dată la CSM. După 5 ani de la aderare, Predoiu ne-a întors înapoi în anul 2003. Şi el vroia, chipurile, să se ridice MCV: păi pentru asta trebuia să avem evoluţii, nu regrese.

03/08/2012

Predoiu, doar un fost ministru al justiţiei – ep.5: Strategii

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 8:30 PM

Strategii

Predoiu se laudă cu o Strategie a Justiţiei. Documentul de care vorbeşte este, probabil, Strategia de dezvoltare a justiţiei ca serviciu public. Ei bine, acesta nu a fost niciodată aprobată, a rămas o simplă propunere. Dar a fost lansat cu mare fală şi însăşi CE face referire într-un raport la acest document de care, în timp, au uitat cu toţii.

Doar câteva aspecte cuprinse în Strategia neaprobată:

– Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie: ministrul raportează că a redus mai multe posturi la MJ ca să se încadreze în condiţiile de austeritate formată dintr-o direcţie a MJ. Numai că toate posturile reduse din MJ se regăsesc în nou înfiinţata ANC, care în realitate are cu un nr de posturi superior celui redus din MJ. Despre scandalul de la începutul anului soldat cu arestări la ANC, nu mai amintesc.

– Institutul Naţional de Expertize Criminalistice: în plină criză, secondat de un procur ca Secretar de Stat, ministrul înfiinţează noi laboratoare în ţară.  Pune la conducerea INEC un procuror, deşi legea vorbeşte de un expert criminalist. Acest sistem de expertize menţin un monopol al statului în domeniu, încălcând standardele CEDO, aşa cum constată un Raport olandez întocmit în 2006. Singurul expert autentic în materie de audio-video îşi dă demisia, şi de unde era o persoană ignorată în ţară şi ale cărui idei au fost respinse de Predoiu, a ajuns să conducă un institut în Colorado. Cel de-al doilea expert care a denunţat în mod repetat nereguli din sistemul de expertize, tocmai a fost dat afară.

– avocaţii: nu a putut rezolva problema legitimităţii celor două structuri de barouri existente în România

– medierea: nu l-am auzit vorbind niciodată de importanţa medierii, situându-se de partea avocaţilor care au impresia falsă că mediatorii le vor lua pâinea. Cu toate acestea, MJ a cheltuit milioane e euro în programe interesând medierea. Fără nici un rezultat, însă.

– consilierii juridici: a rămas aceeaşi profesie incertă ca statut

– educaţia juridică pentru cetăţeni: subiectul a fost absolut ignorat de fostul ministru, înconjurat de auto-intitulaţi specialişti în „management juridic” şi „management judiciar” lipsiţi de minime abilităţi de comunicare.

Mai vorbeşte Predoiu de o Strategie Naţională Anticorupţie – e a patra de acest gen în România. Această Strategie a apărut exact cu câteva zile înainte să vină o echipă de la Comisia Europeană; aproape simultan cu inventarea unei soluţii de urgentare a implementării MCV, reformându-se o comisie care nu ştiu dacă s-a întrunit de două sau trei ori de când există MCV. De fapt, a venit atât de târziu, că două instituţii de bază – CSM şi MAI – au venit cu propria strategie sectorială mai înainte ca documentul de bază să fi fost aprobat. Eu nu văd vreun rezultat al acestei Strategii, la care recent a aderat şi Parlamentul. Este încă un document neasumat serios şi nesprijinit financiar cu care să luăm ochii Europei.

02/08/2012

Predoiu, doar un fost ministru al justiţiei – ep.4: MCV-ul

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 8:30 PM

MCV

În toate ieşirile publice ale ministrului Predoiu, a arătat că ne-am îndeplinit obligaţiile impuse de CE şi asumate de România, ca urmare MCV trebuie ridicat. Eu am avut altă părere şi ca mine mulţi alţi magistraţi – atât de speriat era Predoiu de o altă părere în acest domeniu încât a îndrăznit să atragă – inclusiv în scris – atenţia membrilor CSM care susţineau necesitatea continuării mecanismului că acţionează contra interesului naţional. Acum, după ce nu mai este ministru, îl văd că susţine senin, inclusiv în interviul care a generat prezenta analiză, utilitatea şi necesitatea menţinerii MCV.

În legătură cu rapoartele MCV, mi-am adus aminte de un aspect pe care trebuie să îl spun, dar fără să fac neaparat vreo acuză. În mod curios, raportul MCV al CE de acum un an a pornit către presa naţională cu trei zile înainte de publicare, încălcându-se toate regulile de embargou instituit (inclusiv la CSM, nu am reuşit să facem rost de el decât cu exact 5 minute înainte de lansare). Era cel mai critic raport la adresa MJ. Numai că ce a pornit către presă a fost şi însoţit de explicaţii care să îndrepte atenţia dinspre MJ. Şi aşa s-au şi derulat în continuare dezbaterile, fără a  mai lua în calcul responsabilităţile neasumate de MJ.

În raportul de anul trecut s-a prevăzut necesitatea cooperării între toate autorităţile pentru îndeplinirea condiţionalităţilor. CSM a redactat un plan concret de măsuri. MJ a refuzat să ia parte la redactarea şi asumarea acestui plan, probabil din simplul motiv că ideea a aparţinut altei instituţii, văzută de Predoiu tot timpul ca un adversar şi nu ca un partener.

Ridicarea MCV a fost marele vis al lui Predoiu. Neîmplinit pe toată durata mandatului său. A crezut că MCV începe şi se sfârşeşte cu el. Îşi propusese din 2008 să contribuie ridicarea MCV. Nu a reuşit. Nici măcar nu cred că e conştient că prin atitudinea sa de totală blocare a comunicării cu CSM şi instanţele, a contribuit din plin la menţinerea lui.

Numirea şefilor MP

Predoiu pozează în susţinător al DNA. Eu însă îmi amintesc că în 2008, la finalul primului mandat al lui Morar, ministrul Predoiu – fără a face vreo evaluare a conducerii DNA – a  propus în această funcţie o persoană care nu a fost îmbrăţişată nici de CSM, nici de şeful statului. Cam cum făcuse ministrul Chiuariu cu procurorul Ţuluş din conducerea CSM.

Revenind în prezent, insist să spun că Predoiu nu a demarat procedura de numire a procurorului şef al DNA – se scuză fostul ministru că ar fi făcut-o dacă şi-ar fi continuat mandatul. Ce nu poate justifica ministrul este de ce nu a făcut acest lucru din moment ce mandatul lui Morar a expirat în februarie 2012 şi el ştia asta.

Şi încă ceva: potrivit legii, ministrul justiţiei trebuia să prezinte Parlamentului concluziile sale asupra raportului de activitate al DNA şi am MP. Niciodată Predoiu nu a făcut-o (bine, nici miniştrii dinainte nu au făcut-o).

01/08/2012

Predoiu, doar un fost ministru al justiţiei – ep.3: Detenţia şi salarizarea

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 8:30 PM

Reforme în sistemul de detenţie

Se laudă ex-ministrul Predoiu cu reformele din sistemul de penitenciare şi de probaţiune. Atunci cum se face că sub ministeriatul lui am primit cele mai multe condamnări la CEDO pentru condiţiile de detenţie? Oricum, rămâne demn de râs o invitaţie la MJ trimisă de Predoiu în 2008 unui site anonim, penifest, pentru a-i convinge pe autorii anonimi să nu mai scrie despre el de rău…

Cât despre reforma probaţiunii, şi aici am dileme mari. Păi acesta este sistemul în care în anul 2009 ministrul a aprobat majorarea salariilor tuturor consilierilor de probaţiune cu 50%, deşi nu exista niciun act normativ în acest sens – iar asta făcea ministerul care veghează asupra legalităţii în România!

Ca să închei subiectul: în România rata recidivei este de 50%. Ceea ce înseamnă că din totalul de deţinuţi, jumătate comit din nou infracţiuni la ieşirea din penitenciar. Şi pentru că nu îndrazneşte nimeni să o spună, am să zic eu cât cheltuie statul român pentru fiecare deţinut am să o spun eu: 2600 lei lunar. Cam atât despre eficienţa şi reforma în acest sistem.

Totuşi, parcă aş mai spune ceva: 18 luni a avut la dispoziţie Guvernul din care făcea parte domnul Predoiu să găsească o soluţie în materia imobilelor naţionalizate, cu privire la care pierdem procese pe bandă rulantă la Strasbourg. Nimic. Acum am primit o prelungire. Să vedem cum joacă România în prelungiri şi în deplasare. Căci acasă bani nu avem decât pentru autostrăzi şi borduri.

Salarizare

Se laudă ministrul cu majorarea salariilor din magistratură, de parcă ar fi susţinut acest subiect vreodată. În realitate, el a blocat cât a putut executarea unor hotărâri judecătoreşti (unii magistraţi i-au făcut plângere penală, ceea ce l-a determinat pe ministru să promoveze o OG cu privire la plata eşalonată a datoriilor către bugetari, act normativ contrar tuturor normelor de drept). El nu a făcut decât să pună în executare hotărâri definitive ale instanţelor cu privire la calculul drepturilor salariale ale magistraţilor acceptând un act normativ care să includă acele drepturi jurisprudenţiale. Însă imediat şi magistraţii, ca toţi bugetarii, au fost supuşi acelor reduceri de salarii cu 25%.

Şi încă ceva despre executare: cam prea des s-au auzit de situaţii în care un secretar de stat ar fi ameninţat executorii judecătoreşti sau ar fi intervenit la Finanţe să fie blocate executările împotriva MJ. Eu sper să nu fie adevărat, deşi…

 

31/07/2012

Predoiu, doar un fost ministru al justiţiei- ep.2: Legile şi codurile

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 8:30 PM

Aşa cum anunţam ieri, azi voi începe o scurtă analiză a spuselor ex-ministrului în interviul de acum două săptămâni:

Legile

Se laudă ministrul cu legile iniţiate sub conducerea sa. Dar din toate legile iniţiate de el sau avizate favorabil de el, un număr de 29 au fost infirmate de Curtea Constituţională mai înainte de promulgare, fiind găsite deficienţe majore. Cel mai cunoscut exemplu de nerespectare a tehnicii de redactare legislativă îl constituie celebra Ordonanţă cu taxa pe poluare, modificată de trei ori, neconformă cu dreptul UE de la început până la sfârşit, cu privire la care unul din secretarii de stat patronaţi de Predoiu a spus cu tupeu că nu revine MJ respectarea legislaţiei UE şi a practicii instanţelor! – am demonstrat la acea vreme că este exact invers.

Aici mai am ceva de amintit. O lege prin care se dorea organizarea a două concursuri INM în anul 2011, după o admitere dezastruoasă în 2010, a fost respinsă în Parlament sub ministeriatul Predoiu (despre modul jenant de susţinere a acestui proiect de către un secretar de stat judecător şi scrisorile de protest la adresa membrilor CSM de către acesta, nu e cazul să vorbesc aici, cert e că noul CSM şi-a asumat organizarea a încă unui concurs în 2011 şi fără acea lege). O altă lege, prin care se propunea concurs de X şi 0 pentru a deveni judecător de curte supremă, a fost respinsă. Iar o lege foarte importantă pentru sistem, vizând managerul de instanţă şi autoritatea asuprea grefierilor, nici acum nu e trecută prin Parlament, deşi Comisia Europeană a pomenit-o prin vreo două rapoarte.

În fine, deşi atenţionat de CSM încă din aprilie 2011, în mod inexplicabil ministrul a refuzat să promoveze un proiect de lege pentru modificarea sistemului de admitere în INM cu privire la verificarea condiţiei aptitudinii psihologice a candidaţilor (am îndreptat această eroare ministerială în prima lună de funcţionare a Guvernului Ponta). Astfel că generaţia de anul trecut admisă la INM este prima şi singura după 2004 căreia nu i s-a făcut verificare de către comisia de la CSM. Bine că ministrul Predoiu s-a ocupat de proiecte de lege prin care nu a făcut decât să înceapă acapararea justiţiei.

Codurile

Întâi au ieşit proiectele de coduri, făcute de comisii a cărui componneţă şi salarizare au fost ţinute multă vreme în ascuns. Ca să aflăm de ce: dintr-una făcea parte şi cel ce avea să devină ministrul justiţiei, încasând 75 mii dolari. Apoi codurile au trecut prin Guvern. Apoi au fost întocmite studiile de impact, încălcându-se art. 33 din Legea 24/2000 cu privire la tehnica legislativă, potrivit căruia studiul se face înainte, nu după apariţia actului normativ. E, de fapt, şi logic. Dar nu şi în logica lui Predoiu care a atribuit unei case de avocatură contra unui milion de euro sarcina întocmirii studiului. Şi după ce a fost întocmit, a decis să mai lungească publicarea sa dându-şi seama că nu îşi poate asuma sarcinile ce îi revin conform studiului.

Codurile penal şi civil au fost aprobate în 2009, dar nu de Parlament, ci prin asumare de răspundere de către Guvern – asta ca să dovedim încă o dată că în România adevăratul legiuitor este Guvernul. Codurile de procedură penală şi civilă au fost aprobate în 2010. Nici acum nu sunt în vigoare.

Cred că trebuie să vorbim şi e calitatea acestor coduri. Aşa de bun a fost Noul Cod civil, că în primele şase luni de existenţă a fost modificat de patru ori (bine, cei din comisia de redactare nu au fost penalizaţi în vreun fel, să ne înţelegem, în schimb în plină criză am mai consumat bani cu o nouă comisie). Îmi mai amintesc cum în proiectul Noului Cod Penal ministrul Predoiu a susţinut necesitatea scăderii pedepselor pentru corupţie. Cât îl priveşte pe cel de procedură civilă, Guvernul din care făcea parte Predoiu a decis, în mod utopic, să intre in vigoare la 1 iunie 2012. Parlamentul a decis 1 sept 2012. Noi spunem că nici acum nu suntem pregătiţi, dar cine a ascultat vreodată de justiţie?!

Aşadar, într-o lună intră în vigoare un nou cod. A vorbit cineva despre asta?! Ştie populaţia aşa ceva?! Au venit noi magistraţi în sistem?! Nimic. Mai mult, visteria e goală: nu există bani pentru implementare, a spus noul ministru.

Ah, şi să nu uităm „Legea micii reformei” din 2010. Ea a fost prezentată drept singura şi marea soluţie de rezolvare a tuturor problemelor din justiţia română. Ni se promitea, inclusiv de preşedintele ţării, procese de la o zi la alta – am arătat atunci de ce nu se poate aşa ceva. Aşa de mică a fost reforma legii ăsteia, că unii colegi au numit-o „Legea micro-reformei”. Nici vorbă de procese rapide. Nici vorbă de soluţii magice. Mai mult, acum 3 săptămâni CCR a declarat neconstituţional un articol din lege care elimina o cale de atac în materia plângerilor contravenţionale. Şi…gata, revenim de unde am plecat.

30/07/2012

Predoiu, doar un fost ministru al justiţiei – ep.1: „The days before”

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 8:30 PM

Am citit recent un interviu dat de fostul ministru al justiţiei, Catalin Predoiu, unei agenţii de presă. Interviu nu prea băgat în seamă nici de ziare, nici de magistraţi. L-am parcurs cu un nedisimulat rictus dat de un gust amar: acţiuni prezentate ca realizări de marcă, când realitatea este cu totul alta. În interviu, Predoiu spune că trebuie să ne gândim la „ziua de după”. Eu spun că pentru a vedea dacă merită să dăm atenţie celui care vorbeşte, trebuie să analizăm „zilele dinainte”.

Predoiu – ştim cine e; dar cine a fost?!

Predoiu era un necunoscut înainte de a prelua mandatul de ministru al justiţiei. Lipsit de experienţă practică ca avocat pledant, era total nefamiliarizat cu problemele sistemului judiciar.

Mă depăşeşte motivul pentru care Predoiu a fost numit ca ministru al justiţiei (ca să nu mai spun că habar nu am de ce pentru o scurtă perioadă a fost ministru de externe sau chiar prim-ministru). Probabil iniţial a contat că a fost membru de partid. Nu ştiu, nu e treaba mea. Mi-a atras atenţia că la un moment dat s-a autosuspendat dintr-un partid ca să fie menţinut ca ministru de alt partid. Şi tot a fost ministru, de vreo câteva ori.

Pot spune că, fără a fi om politic adevărat, Predoiu a reuşit să fie politicianul perfect. A evitat să se implice în dezbaterile politicienilor şi a avut un puternic susţinător în preşedintele Băsescu.

A avut darul de a spune celorlalţi exact ce vroiau să audă: CSM-iştilor cum că ştie că magistraţii au mult de lucru dar că trebuie să împingem lucrurile mai departe, să dăm un semn că ne dorim reforma, să împingem sistemul (ăsta e textul cu care ne-a aburit într-o şedinţă a CSM ca să fim de acord cu intrarea în vigoare a NCC), şefilor din justiţie că trebuie să le prelungească mandatul şi să le întărească puterile (promisiunea nu a fost nicicând îndeplinită, dar astfel şi-a asigurat o largă susţinere sau cel puţin lipsă de rezistenţă din partea lor la reformele forţate), conservatorilor din justiţie că e nevoie de leadership în justiţie şi reforma nu e apanajul unui grup restrâns (alegaţie menită să atace pe reformiştii din CSM), publicului că justiţia trebuie să fie eficientă dar că el nu are puteri ci toate responsabilităţile stau pe umerii CSM (populism ieftin, pentru a îndepărta atenţia de la ineficienţa MJ), Comisiei Europene că el e un reformator şi că cei din ţară îl blochează însă el se angajează să rezolve lucrurile pozând în eroul unic şi absolut (idem), ambasadorilor că investiţiile străine sunt necesare României şi de aceea procesele comerciale trebuie să se deruleze rapid (truism ieftin), presei că va reînfiinţa SIPA sau că va rezolva problema arhivei fostei SIPA (problemă nicicând rezolvată).

Critica interviului dat de el, in episoadele din următoarele zile (8 episoade, in total).

22/03/2012

Guvernul adopta SNA 4

Filed under: coruptia,MJ — Cristi Danilet @ 12:57 PM

Tocmai vroiam sa scriu o postare despre Strategia Natională Anticoruptie de care nimeni nu a mai auzit nimic de vrei 6 luni, cand brusc, marti, Guvernul a adoptat o hotarare cu privire la aceasta. E de remarcat că am ajuns la SNA cu nr.4 în ultimii ani – adevărul e că la Strategii şi Planuri de acţiune ne pricepem de minune. Pe mine ipocrizia mă deranjează şi am să mă explic:

Ideea unei noi SNA a apărut în proiect anul trecut în prima jumătate a anului trecut, după ce nişte experţi europeni au evaluat fostele strategii într-un raport publicat în aprilie. Au fost făcute dezbateri şi în septembrie a apărut un proiect al noii SNA valabil pentru 2011-2014. De atunci….nimic. Ca urmare a întârzierii aprobării sale, unele sectoare încep să îşi adopte propriile strategii: astfel DGA a adoptat, CSM la fel în noiembrie anul trecut a adoptat şi Strategia sectorială, şi Planul de acţiune aferent din care deja a trecut la realizarea unor măsuri (de remarcat că la ultima pagincă din Strategia CSM chiar e scris că aceasta e parte din SNA 4, şi asta cu cinci luni înainte ca SNA să apară…).

Numai că de trei zile se află în ţară o comisie trimisă de CE pentru a evalua România în cadrul MCV, şi…coincidenţă, este adoptată SNA (ah, si mai apare brusc o hotărâre, cu măsuri de accelerare a implementării a obiectivelor din MCV, deşi în 2010 s-a înfiinţat o comisie cam cu acelaşi scop şi nu ştiu dacă s-a reunit de trei ori până acum). Diferenţa faţă de proiect este că nu se mai referă la 2011-2014,  ci la 2012-2015. Am vrut şi eu să găsesc această Strategie, în forma de ieri. Ei bine, nu există. Nici pe site-ul Guvernului, nici pe cel al Ministerului Justiţiei, unde de regulă apare până şi cu cine ia masa ministrul. Avem un comunicat de presă, dar nu şi documentele….Grozavă transparenţă!

Opinia mea într-un interviu, disponibilă la:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/cristi-danilet-unor-politicieni-le-e-frica-de-confiscarea-averilor-ilicite-972847.html 

UPDATE: Azi, 28 martie 2012, a apărut pe site-ul MJ  publicată Strategia cu pricina.

14/03/2012

Noile coduri: peste trei ani?!

Filed under: MJ,NCC — Cristi Danilet @ 9:19 PM

Studiile de impact cu privire la noile coduri, publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei, arată că în lipsa suplimentării şi ocupării efective a schemelor de personal, precum şi fără o finanţare suplimentară a sistemului juridic şi în absenţa unui plus de suport logistic, este imposibilă intrarea în vigoare a Noului Cod civil, Noului Cod de procedură civilă, Noului Cod penal şi Noului Cod de procedură penală. Numai pentru recrutarea magistraţilor şi grefierilor necesari în primul an de aplicare a noilor coduri e nevoie de o perioadă de minim trei ani!

În data de 13 ian.2012 au fost publicate Studiile de impact cu privire la noile coduri (Raport interimar I vol 1Raport interimar I vol 2Raport interimar II, Raport interimar III, Raport final). Deşi statul român a plătit peste un milion de euro pentru alcătuirea acestora, Ministerul Justiţiei ignoră constatările şi concluziile acestora. Astfel, ministerul a solicitat contractorului analiza impactului cu privire la resursele bugetare, umane şi logistice în ideea intrării în vigoare simultan a tuturor celor patru coduri. Cu toate acestea, fără nicio suplimentare a fondurilor sau a schemelor de personal, s-a luat decizia de intrare în vigoare a Codului Civil pe 1 oct. 2011, şi s-a propus intrarea în vigoare a Codului de procedură Civilă la 1 iunie 2012, urmând ca celelalte două coduri să intre în vigoare împreună la 1 martie 2013. Aceasta face imposibilă stabilirea în tranşe a nevoilor sistemului, cât timp studiile anticipează nevoile pentru o perioadă de trei ani de la momentul intrării în vigoare a tuturor celor patru noi coduri.

Dacă pentru Noul Cod Civil discuţiile nu mai pot fi reluate, cât priveşte celelalte date propuse în mod unilateral de ministrul justiţiei (pentru Noul Cod de procedură civilă data propusă a şi fost însuşită de Guvern în şedinţa din 25 ian.2012)  – fără nicio consultare cu sistemul judiciar – acestea sunt, fără nicio îndoială, nesustenabile.

Iată care sunt cele mai importante concluzii din studiile de impact şi observaţiile mele pe marginea acestora care îmi întăresc susţinerea că mai devreme de trei ani pornind de ACUM nici nu poate fi vorba să intre în vigoare celelalte trei coduri:  

1. Colectarea de date

Concluzie studiu: Statistica din sistemul judiciar este deficitară. Introducerea datelor în sistemul informativ este incorectă de multe ori. Baza de date ABAC nu este adaptată la noua legislaţie (de ex, legea 202 din 2010), iar ICCJ nu face raportări către ABAC. Datele deţinute de MJ, MP, CSM, instanţe şi parchete individuale diferă. Nu s-a putut stabili numărul judecătorilor specializaţi într-o anumită materie. Nu se poate stabili numărul total de dosare de un anumit tip la numărul de judecători specializaţi într-o anumită materie.

Observaţii: Evident, formatul datelor trebuie adaptat la noile coduri, la noile tipuri de acţiuni, la modificările de competenţă etc. Mai mult însă, actualul sistem de statistică trebuie revizuit, căci el azi nu permite: să se afle durata medie de soluţionare a unei cauze civile sau penale, nr. mediu de termene necesar soluţionării unei caute, numărul anual al citaţiilor emise, nr. dosarelor sau cuantumul sumelor acordate ca ajutor public judiciar, cuantumul taxelor de timbru colectate, valoarea obiectului cererii sau a daunei. Toate acestea implică revizuirea ABAC şi ECRIS şi cheltuieli suplimentare pentru conceperea şi întreţinerea acestor baze de date.

2. Efectele noilor coduri

Concluzie studiu: efectul noilor coduri se va resimţi în special în primii doi ani care reprezintă perioada de tranziţie, influenţa lor dispărând în cel de al treilea an.

Observaţie 1: Evident, în primii doi ani sistemul va fi supus unei presiuni majorate, ceea ce presupune o satisfacere certă a necesarului uman şi financiar mai ales în aceşti doi ani. Aceasta cu atât mai mult cu cât magistraţii se vor confrunta în aceşti doi ani cu aplicarea simultană a codurilor vechi şi a celor noi, ceea ce presupune un efort intelectual suplimentar al aceluiaşi personal. Toate în condiţiile unei creşteri de la an la an al numărului de dosare înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Observaţie 2: Studiile nu analizează timpul necesar cu studierea, învăţare şi aprofundarea noilor noţiuni din noile coduri. De asemenea, nu analizează necesităţile financiare ale formării magistraţilor (dar analizează impactul financiar pentru formarea personalului de probaţiune). Este evident că formarea cu privire la noile coduri trebuie făcută de către magistraţi în paralel cu activitatea de soluţionare a dosarelor pe care le au spre instrumentare. Or, în condiţiile unei supraîncărcări acute a sistemului, timpul care poate fi alocat formării este extrem de redus. De aceea, perioada vacanţei judecătoreşti poate fi un timp ce ar putea fi folosit de judecători pentru parcurgerea noilor coduri, prin urmare pare mai realist ca acestea să intre în vigoare în perioada toamnei, întocmai cum s-a procedat şi cu Noul Cod Civil.

Observaţie 3: Legea de punere în aplicare a NCpciv încă nu a fost aprobată de Parlament. Aceasta modifică masiv Cpciv publicat în 2010. Evident, ulterior e nevoie de republicarea codului în Monitorul Oficial. Regulamentul de ordine interioară a isntanţelor trebuie apoi modificat masiv, potrivit noului circuit al dosarelor. Pentru comparaţie, NCC a fost aplicabil la 4 luni de la republicare, însă nu a presupus chestiuni organizatorice de mare importanţă în instanţe. E imposibil ca în următoarele 2 luni să aibă loc aceste activităţi. În plus, dispoziţiile din NCpciv nu au fost aduse încă la cunoştinţa populaţiei, neexistând iniţiată vreo  dezbatere publică pe marginea noilor reglementări.

Concluzie studiu: Cu privire la Noul Cod Civil, sfera de atribuţii a instanţei de tutelă este neclară. Preluarea atribuţiilor de către această instanţă de la autoritatea tutelară trebuie amânată până la constituirea de secţii sau complete specializate la nivelul tuturor instanţelor. Activitatea acestor structuri trebuie monitorizată pentru a se decide cu privire la formula de organizare a instanţelor de tutelă.

Observaţie: NCC a intrat în vigoare la 1 oct.2011, iar recomandarea de amânare a fost făcută publică pe 13 ian. 2012. Nici până în prezent nu se cunoaşte cum vor fi organizate instanţele de tutelă – ca secţii, complete sau instanţe de sine stătătoare – care implică modificarea Legii 304/2004 ce nu poate avea loc până în iunie 2012.

3. Necesarul suplimentar de personal:

Concluzie studiu: Planificarea necesarului de resurse umane presupune colectarea de date pentru primii doi ani cu privire la afectarea funcţionării instanţelor şi parchetelor. De aceea, Beneficiarul trebuie să selecteze mai multe instanţe pilot unde unii judecători să soluţioneze dosare de apel şi recurs non-penale pe baza vechilor coduri, şi alţii care să soluţioneze cauze pe baza noilor coduri.

Observaţie: Încă nu există vreo iniţiativă de organizare a unor asemenea instanţe pilot. Având în vedere limitările de angajare a personalului în instituţiile bugetare, e imposibilă alocarea de către MJ şi CSM de personal care să se ocupe exclusiv de aceste activităţi.

Concluzie studiu: În paralel, trebuie desemnaţi reprezentanţi de la MJ şi CSM care să se ocupe exclusiv cu supravegherea sistemului şi să se dezvolte cu parteneri străini un proiect ce să valorifice experienţa altor ţări sub aspectul monitorizării volumului de activitate, al eficienţei şi al planificării necesarului de resurse umane.

Observaţie: Nu au fost identificate resurse pentru demararea unui asemenea proiect şi nici nu există timpul necesar pentru conceperea şi acordarea lui. 

3.1. magistraţi

Concluzie studiu: Ca urmare a modificărilor de competenţă materială, va creşte numărul de dosare de soluţionat de către tribunale, care vor deveni instanţe de drept comun în materie civilă, respectiv de către curţile de apel, care vor prelua competenţa de a soluţiona toate apelurile. De aceea, este nevoie de o suplimentare de 475 posturi de judecători (394 chiar din primul an de aplicare a noilor coduri) şi 130 posturi de procurori (65 chiar din primul an), după cum urmează: la Judecătorii şi parchetele aferente va fi nevoie de încă 264 de judecători, respectiv de 107  procurori; la Tribunale şi parchetele aferente va fi nevoie de încă 85 de judecători, respectiv de 53 procurori; la Curţile de Apel şi parchetele aferente va fi nevoie de încă 54 de judecători, respectiv se vor pierde din schema 30 procurori; iar la ICCJ este nevoie de încă 72 de judecători. Practic, la curţile de apel se va dubla numărul judecătorilor de la secţiile penale.

Observaţie 1: La data de 1 martie 2012 erau vacante în sistemul judiciar 309 posturi de execuţie şi conducere la instanţe: 16 la ICCJ, 28 la curţile de apel, 98 la tribunale, 167 la Judecătorii. La parchete erau vacante 461 posturi de execuţie şi conducere: 86 la PICCJ (inclusiv DNA, DIICOT), 19 la parchetele curţilor de apel, 153 la parchetele tribunalelor, 163 la parchetele judecătoriilor, 40 la parchetele militare.

Recrutarea judecătorilor şi procurorilor la nivelul instanţelor şi parchetelor superioare se poate face numai prin promovare de la instanţele inferioare. Prin urmare, mai întâi trebuie organizate concursuri de promovare şi numai ulterior ar putea fi organizate concursuri de recrutare la nivel de Judecătorii şi parchetele aferente. Presupunând că vor fi doritori de a promova într-un număr egal cu locurile vacante şi că, prin absurd, nimeni nu va părăsi sistemul între timp, rezultă că la nivel de judecătorii se va crea un necesar de 309+475 judec[tori, iar la parchetele aferente un necesar de 461+91 procurori, care vor putea fi deschise concursurilor de admitere prin INM (în medie 100 posturi pentru judecători) sau direct pentru juriştii cu 5 ani vechime (în anul 2012 s-a anunţat un singur concurs pentru 80 posturi) – în acest ritm, rezultă că necesarul de magistraţi ar putea fi acoperit în minim trei ani, dacă nu au loc concomitent şi eliberări de personal (prin demisie, pensionare etc.). În mod logic însă, este nevoie ca acest personal să existe încă de la data intrării în vigoare a noilor coduri.

Observaţie 2: Până în prezent, nu există o determinare a nr. optim de judecători în fiecare instanţă. Anual,  instanţele se compară ca activitate şi necesar de judecător în funcţie de încărcătura tot mai mare de dosare (în ultimii 5 ani, la aceleaşi scheme de personal, nr. de dosare din România s-a dublat). Prin urmare, actualele scheme sunt insuficiente la încărcătura prezentă. Iar calculele făcute de contractorii studiului au plecat tocmai de la încărcătura medie pe judecător, şi nu de la o încărcătură optimă cu dosare pe judecător. Prin urmare, nevoie reală de personal în sistem e mult mai mare decât datele de mai sus, care trebuie a fi considerate „un necesar minim”.

Concluzie studiu: în cazul judecătoriilor, doar instanţele care au în prezent cel puţin 5 judecători pot reprezenta o posibilă sursă de recrutare internă; o judecătorie trebuie să aibă minim 4 judecători pentru a se putea respecta dispoziţiile legale privind incompatibilitatea.

Observaţie 1: De regulă, promovarea la Tribunalare loc din rândul magistraţilor dela Judecătoria cu sediul în localitatea unde este şi tribunalul. Oricum, nimic nu garantează că vor fi doritori de promovare de la instanţele inferioare la cele superioare, mai ales în perspectiva creşterii volumului de activitate la acestea din urmă. Prin urmare, există riscul neocupării posturilor vacante la instanţele superioare şi o aglomerare cu dosare a judecătorilor existenţi.

Observaţie 2: Sunt şi în prezent instanţe care funcţionează sub nr. de 4 judecători. Încă nu există un nou proiect de reducere sau eliminare a acestor instanţe, în vederea comasării lor cu altele. Mai mult, instanţele militare au un volum extraordinar de mic: între 13 şi 163 cauze pe judecător anual, în condiţiile în care media încărcăturii la instanţele echivalente este de 1000. Încă nimeni nu a luat în calcul desfiinţarea instanţelor militare şi menţinerea competeneţei speciale în cadrul unor complete specializate civile din instanţele ordinare.

Concluzie studiu: la ICCJ este nevoie de încă 72 de judecători, cu nevoie de noi judecători încă din primul an.

Observaţie: Cum studiile de impact privesc ipoteza intrării în vigoare a tuturor celor patru coduri, nu se ştie numărul de judecători necesari în ipoteza intrării eşalonate a codurilor în vigoare. Oricum, modalitatea de promovarela ICCJa fost radical modificată prin Legea nr.300 din 2011. Ca timp, procedura va dura minim 9 luni, iar pentru intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă nu a fost anunţată suplimentarea numărului judecători la instanţa supremă şi, ca urmare, nu este declanşată nicio procedură de recrutare. Cu toate acestea, funcţionarea unei instanţe supreme care va avea, în urma suplimentării, 200 de judecători pare a fi imposibilă. În realitate, competenţa ICCJ ar fi trebuit scăzută.

Concluzie studiu: Deşi numărul de absolvenţi de Drept este mare, nr. doritorilor de a deveni magistraţi este relativ mic, de aceea ar trebui angajaţi reprezentanţi ai INM şi a unor persoane în birourile de informaţii şi relaţii cu publicul de la nivelul instanţelor şi parchetelor care să popularizeze profesia.

Observaţie: Nu există nici un proiect în acest sens. Oricum, legislaţia pentru măsurile de austeritate împiedică angajarea de personal.

3.2. personal auxiliar de specialitate

Concluzie studiu: La instanţe este nevoie de încă 524 personal auxiliar (din care 325 grefieri) în primul an şi încă 58 (din care 55 grefieri) până în cel de al treilea. La parchete este nevoie de încă 53 personal auxiliar (grefieri) în primul an şi încă 62 grefieri până în cel de al treilea. La PICCJ creşte nevoia cu încă 8 angajaţi. La ICCJ este nevoie de încă 77 de magistraţi-asistenţi şi 153 personal auxiliar de specialitate. 

Observaţie 1: Nici în prezent numărul personalului auxiliar de specialitate nu corespunde necesităţii. Astfel, în România numărul personalului auxiliar fără atribuţii de judecată (grefieri şi alţi membri ai personalului auxiliar) este mult mai mic decât media la nivel european: sunt 41,1 angajaţi la 100.000 locuitori şi 2,3 angajaţi la un judecător în România, faţă de 55,6 angajaţi la 100.000 locuitori şi între 3 şi 5 angajaţi la un judecător în Europa. Mai mult, sub noile coduri grefierii vor dobândi atribuţii suplimentare (cum ar fi transcrierea şedinţelor de judecată la cererea părţilor în cauze civile, deşi este de neînţeles de ce nu s-ar putea  face o copie a înregistrării audio a şedinţei de judecată). În mod normal, trebuie ca fiecare judecător să aibă doi grefieri; iar din perspectiva NCpciv, când procedura scrisă se va desfăşura în afara sălii de judecată, e absolut necesar ca fiecare judecător să aibă în mod efectiv cel puţin un grefier al său, ceea ce în multe instanţe, azi, e imposibil.

Observaţie 2: Recrutarea prin SNG  (nu cred că e viabilă recrutarea directă a grefierilor, dată fiind noile reglementări presupuse de noile coduri) presupune urmarea unor cursuri pe o perioadă de minim 6 luni, dar capacitatea acestuia nu poate depăşi 100 locuri pe sesiune pentru instanţe şi parchete, şi este imposibilă organizarea a două sesiuni pe an. Ca urmare, necesarul de grefieri pentru primul an de la intrarea în vigoare a noilor coduri poate fi asigurat cel mai devreme în 4 ani.

3.3. personal la serviciile de probaţiune

Concluzie studiu: Cel mai mare procent de creştere a necesarului de personal în urma implementării noilor coduri se va înregistra la nivelul serviciului de probaţiune, care va avea un număr mai mare de persoane aflate în supraveghere. Astfel, va fi nevoie de încă 723 consilieri de probaţiune şi 171 personal auxiliar, şi în mod corespunzător de birouri pentru toate aceste persoane.

Observaţie: Acest tip de personal de probaţiune se formează în timp, simpla recrutare este insuficientă.

4. Necesarul de finanţare

Concluzie studii: Pentru primii trei ani de la intrarea în vigoare a celor patru noi coduri este nevoie de 707 milioane RON, distribuită astfel: 70 mil RON la ICCJ, 527 mil RON la instanţe şi 110 mil. RON la parchete.

Observaţie: Pentru anul în curs când, chipurile, ar trebui să intre în vigoare Noul Cod de procedură civilă, nu este prevăzută în bugetul MJ nicio sumă aferentă, iar o rectificare bugetară cel puţin până la data 1 iunie 2012 este imposibilă. Oricum, suplimentarea schemelor de personal şi ocuparea acestora este imposibilă în următoarele două luni.

Concluzie studiu: Trebuie redimensionate bugetele ICCJ, MJ şi MP pentru suplimentarea sumelor puse la dispoziţie pentru finanţarea cheltuielilor de personal şi a investiţiilor, cât şi pentru asigurarea unui echilibru între salarii şi investiţii.

Observaţii: Bugetul instanţelor este destinat finanţării cheltuielilor de personal (salarii, contribuţii) în cuantum de 80-90%, iar restul sunt sumele destinate investiţiilor şi funcţionării instanţelor. Acestea din urmă trebuie să aibă o mai mare importanţă.

5. Necesarul de infrastructură fizică

Concluzie studiu: Acesta presupune o evaluare exactă numai de către beneficiar (Ministerul Justiţiei).

Observaţie: până în prezent MJ nu a demarat o asemenea activitate.

5.1. săli de judecată

Concluzii studiu: Un număr semnificativ de instanţe nu deţin în prezent săli de judecată dedicate exclusiv soluţionării cauzelor civile, respectiv celor penale. Pentru punerea în aplicare a noilor coduri, sunt necesare încă 54 săli de judecată la instanţe (din care 49 la tribunale, 3 la curţi de apel şi una la Judecătoria s.2 Bucureşti). La ICCJ ar mai fi nevoie de încă 7 săli de judecată în prezent şi una ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri.

Observaţie: Este imposibil ca toate acestea să se amenajeze ori că se construiască nu până la 1 iunie 2012, ci nici măcar până la 1 martie 2013. 

Concluzii studiu: Lipsesc standarde oficiale aprobate privind suprafeţele sălilor de judecată.

Observaţie: Sunt instanţe care nici în prezent nu au primit finanţare pentru a dota sălile de judecată în cauze penale, deşi existenţa mijloacelor de înregistrare audio este obligatorie de câţiva ani. Cât priveşte sălile de judecată în cauze civile, aproape că nu există instanţă care să aibă o asemenea dotare.

5.2. camere de consiliu

Concluzii studiu: o treime din numărul total al instanţelor nu deţine asemenea săli.

Observaţii: în prezent, şedinţa care ar trebui să aibă loc în camera de consiliu se desfăşoară în fapt în sala de şedinţă la sfârşitul dezbaterilor publice sau în biroul judecătorului, ceea ce nu corespunde intenţiei legiuitorului. Noul Cod de procedură civilă modifică radical procedura civilă, care va presupune desfăşurarea celor mai multe activităţi în camera de consiliu.

5.3. birouri

Concluzii studiu: La 43 de Judecătorii, 36 Tribunale, 14 curţi de apel şi ICCJ trebuie amenajate birouri pentru nr. suplimentar de judecători şi personal auxiliar. La 37 de parchete de pe lângă Judecătorii, 17 parchete de pe lângă Tribunale, 5 parchete de pe lângă curţile de apel şi la PICCJ trebuie amenajate birouri pentru nr. suplimentar de procurori şi personal auxiliar. În prezent lipsesc standarde oficiale aprobate privind suprafeţele sălilor de judecată, respectiv un standard la nivel naţional privind infrastructura fizică aferentă birourilor judecătorilor/procurorilor/personalului auxiliar.

Observaţii: În prezent, majoritatea judecătorilor şi personalului nu beneficiază de birou individual. Cum, potrivit Noului Cod de procedură civilă majoritatea activităţilor procesuale se vor realiza în camera de consiliu, în fapt biroul judecătorilor, se pune problema asupra viabilităţii acestei posibilităţi.

5.4. Arhivele

Concluzii studii: Efectul punerii în aplicare a noilor coduri asupra spaţiului de arhivare nu poate fi cuantificat. Dar spaţiile actuale sunt ocupate 100% în cazul tribunalelor şi curţilor de apel, şi 93% în cazul judecătoriilor.

Observaţie: sunt necesare cheltuieli cu privire la trierea şi indexarea dosarelor vechi, respectiv arhivarea electronică a dosarelor în curs. Nici până în prezent nu există un sistem informatic care să permită o legătură tehnologică între ECRIS şi documentele scanate electronic (care se efectuează doar la puţine instanţe, din cauza lipsei acute de personal auxiliar pentru această activitate). 

6. Infrastructura IT

Concluzie studiu: este necesară o dotare suplimentară cu echipamente IT, ca urmare a creşterii necesarului de resurse umane pentru magistraţi, personal auxiliar, personal de probaţiune. Echipamentele IT se uzează moral într-un timp de 3 ani.

Observaţie: Actualul echipament IT cu care sunt dotate instanţele datează din 2005-2006. Deja acesta este epuizat moral. Însă, o dotare cu un nou echipament IT a personalului deja existent nici nu a fost luată în considerare. Cumpărarea de noi echipamente este interzisă de legile austerităţii în instituţiile bugetare, iar costul întreţinerii lor depăşeşte deseori costul pe care l-ar presupune achiziţionarea de noi echipamente

Concluzie studiu: este necesar un proiect independent care să permită detectarea automată a incompatibilităţilor.

Observaţie: încă nu se are în vedere un asemenea proiect.

23/02/2012

Romania are bani. Azi, ne luam masina. MJ confirma

Filed under: MJ,responsabilitate — Cristi Danilet @ 1:35 AM

Acum nici 24 ore publicam un studiu prin care demonstram că incompetenţa de la nivelul administraţiei s-a transformat într-o adevărată afacere: cei care îşi cumpără maşini din străinătate primesc bani cadou de la Stat, bani încasaţi de la noi, contributorii. Atrăgeam atenţia că legislaţia care consacră obligaţia de a achita taxa pe poluare contravine în mod flagrant legislaţiei UE, aspect constatat de majoritatea instanţelor judecătoreşti din România începând cu decembrie 2008 şi confirmat de CJUE în anul 2011 în trei decizii. Mai spuneam că Guvernul a încercat prin modificări legislative repetate să eludeze aplicarea legislaţiei UE, şi că de acest lucru s-ar face vinovat în primul rând MJ, care era obligat în cadrul procedurii de avizare să asigure elaborarea unui proiect de lege conform cu Constituţia şi cu legislaţia UE. Ministerul Justiţiei, prin vocea scrierii unui secretar de stat, a confirmat cele spuse de mine, spunând în mod explicit că nu a atenţionat Guvernul cu privire la încălcarea de către România a dreptului UE. Nu sunt însă de acord cu motivarea acestei inacţiuni, din raţiunile de mai jos:

Iniţial, am avut impresia că secretarul de stat a vrut să spună că atunci când un act normativ contravine dreptului UE, numai judecătorul român poate înlătura aplicarea lui (atenţie însă, când eu am criticat MJ nu m-am referit la implicarea acestuia în aplicarea OUG 50/2008, ci la etapa elaborării acesteia şi a actelor modificatoare ulterioare!). Apoi, mi-am spus totuşi că la un asemenea nivel nu se poate să nu se cunoască art. 148 din Constituţie, care pune în sarcina mai multor autorităţi respectarea Tratatului UE. Eu totuşi îl redau în extras aici:

Integrarea în Uniunea Europeană Articolul 148

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

Revenind, redau cele spuse de reprezentantul MJ, ca să nu existe dubii: „Relativ la competenţele Ministerului Justiţiei, acestea pot fi lecturate în HG nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare. La sfârşitul lecturii veţi constata că Ministerul Justiţiei nu emite avize de conformitate cu dreptul Uniunii Europene, ci exclusiv în raport cu legile interne şi Constituţia României”.

Apoi, am făcut lectura pe care m-a implorat să o fac secretarul de stat şi am constatat altceva decât ceea ce ritos susţine acesta, şi anume: MJ are obligaţia neechivocă de a propune, aviza şi ajuta la promovarea de proiecte de acte normative numai dacă sunt conforme cu Constituţia şi cu legislaţia UE. Redau mai jos dispoziţiile legale indicate:

HG 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea MJ

Art 6 pct II. in domeniul reglementarii cadrului normativ si al imbunatatirii acestuia:

3. evalueaza legislatia, in sfera de competenta, din punctul de vedere al constitutionalitatii, al tehnicii legislative si al compatibilitatii cu acquis-ul comunitar si tratatele si conventiile internationale, ori alte documente juridice cu caracter international la care Romania este parte si propune Guvernului, altor ministere sau autoritati solutii de imbunatatire legislativa, inclusiv in forma unor proiecte de acte normative;

6. analizeaza si avizeaza, dupa caz, exclusiv din punctul de vedere al constitutionalitatii, legalitatii si tehnicii legislative, proiectele de acte normative elaborate de alte ministere;

7 participa, de la caz la caz, in conditiile legii, potrivit sarcinilor incredintate de Guvern, la consilierea si asistenta juridica generala a Guvernului, inclusiv in situatiile de conflict constitutional ori de alta natura si la negocieri ale unor acorduri internationale.

Considerând că e un accident că cineva de la vârful MJ nu e familiarizat chiar cu actul normativ care stă la baza activităţii sale, am mers şi mai departe, la legea care e cadrul ce trebuie respectat pentru elaborarea actelor normative şi care trebuie cunoscut de toate ministerele (dar dacă nu e cunoscut de conducerea MJ, ce pretenţii să mai ai la alte ministere?!). Şi iată ce am constatat: când se elaborează un act normativ, trebuie urmărită armonizarea cu legislaţia UE (evident, noi fiind parte a UE din 2007, tot ce e elaborat şi adoptat după această dată trebuie să fie conform cu legislaţia UE); la activitatea de fundamentare a proiectului de act normativ trebuie studiată practica judiciară (or, deşi instanţele din România au spus că acea OUG 50/2008 contravine art. 90 din tratatul UE, nimeni din administraţie nu a fost de acord, necunoscând art.148 din Constituţie, aşa cum am arătat mai sus; mai mult, nici după deciziile CJUE administraţia nu recunoaşte încasarea pe nedrept a taxei pe poluare, declarând căi de atac, cum am arătat în studiu). Redau şi de data asta reglementările incidente, să nu existe dubii:

Legea 24/2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative:

Activitatea de legiferare Art. 1

(2) Actele normative se initiaza, se elaboreaza, se adopta si se aplica in conformitate cu prevederile Constitutiei Romaniei, republicata, cu dispozitiile prezentei legi, precum si cu principiile ordinii de drept .

Continutul si fundamentarea solutiilor legislative Art. 6

(1) Proiectul de act normativ trebuie sa instituie reguli necesare, suficiente si posibile care sa conduca la o cat mai mare stabilitate si eficienta legislativa. Solutiile pe care le cuprinde trebuie sa fie temeinic fundamentate, luandu-se in considerare interesul social, politica legislativa a statului roman si cerintele corelarii cu ansamblul reglementarilor interne, precum si ale armonizarii legislatiei nationale cu legislatia comunitara si cu tratatele internationale la care Romania este parte.

Avizarea proiectelor Art. 9

(1) In cazurile prevazute de lege, in faza de elaborare a proiectelor de acte normative initiatorul trebuie sa solicite avizul autoritatilor interesate in aplicarea acestora, in functie de obiectul reglementarii.

Integrarea proiectului in ansamblul legislatiei Art. 13

Actul normativ trebuie sa se integreze organic in sistemul legislatiei, scop in care:

c) proiectul de act normativ trebuie sa fie corelat cu reglementarile comunitare si cu tratatele internationale la care Romania este parte.

Jurisprudenta si doctrina juridica Art. 21

In activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectului de act normativ se vor examina practica Curtii Constitutionale in acel domeniu, practica instantelor judecatoresti in aplicarea reglementarilor in vigoare, precum si doctrina juridica in materie.

Raportul cu legislatia comunitara si cu tratatele internationale Art. 22

(1) Solutiile legislative preconizate prin noua reglementare trebuie sa aiba in vedere reglementarile in materie ale Uniunii Europene, asigurand compatibilitatea cu acestea.

(3) Cand este cazul, se vor face propuneri de modificare si completare a actelor normative interne ale caror dispozitii nu sunt concordante cu cele ale actelor internationale la care Romania este parte sau nu asigura compatibilitatea cu dreptul comunitar.

In concluzie, am avut dreptate în studiul meu. Şi susţin în continuare: elaborarea OUG 5o/2008 e profund defectuoasă, avizele favorabile date sunt dovadă a incompetenţei, astfel au fost generate zeci de mii de litigii începând cu 2008 care au încărcat inutil instanţele, toate cauzele au fost pierdute de către Stat, iar Statul plăteşte din banii noştri, ai contribuabililor, bani.

Cert, cineva trebuie să răspundă. Numai că în România nu se vrea încă a se implementa Recomandarea nr. (84) 15 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei privind răspunderea publică, care să responsabilizeze executivul şi legislativul (se tot vorbeşte de răspunderea magistraţilor, dar nu am întâlnit susţineri pentru răspunderea celorlalte două puteri, mai ales că CEDO constată că peste 80% dintre condamnările României se datorează legislaţiei defectuoase).Poate că presiunea publică va determina acest lucru.

UPDATE 14.02.2014: Taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiţie a UE, la întrebările preliminare a două instanţe româneşti. Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost dată în cauzele conexate C-97/13 şi C-214/13, având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate de Tribunalul Sibiu şi de Curtea de Apel Bucureşti.

21/02/2012

Romania are bani. Azi, ne luam masina.

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 11:03 PM

Am ajuns la concluzia că România are bani. Bani mulţi, pe care îi face cadou românilor din când în când. Am identificat câteva mecanisme de făcut ceva bani în mod cinstit şi nu mă pot abţine să nu împărtăşesc reţeta succesului. Azi descriu procedeul prin care poţi primi bani dacă îţi iei o maşină:

Mecanism: Se cumpără o maşină la mâna a doua dintr-o ţară a Uniunii Europene. Se plăteşte taxa pe poluare, atunci când se înmatriculează maşina pentru prima dată în România. Apoi se dă în judecată statul român pentru a restitui acea taxă de poluare. Procesul judiciar durează câteva luni. Dar, la final, taxa plătită se restituie. Şi, odată cu ea, şi dobânda pentru suma încasată de stat pe nedrept. Mai mult, cum cel ce pierde un proces datorează şi cheltuieli de judecată părţii care a câştigat, şoferii primesc şi taxa de timbru achitată pentru declanşarea procesului, şi onorariul avocatului pe care l-au angajat.

Şanse de câştig: 99,99%. Vestea bună este mai ales pentru cei care şi-au cumpărat maşini de la 1 ian. 2007 încoace (data aderării Românieila UE) şi încă nu au deschis procesul: se pare că de multe ori dobânda, adunată de atâţia ani, depăşeşte ca nivel taxa plătită pentru maşină. Astfel că, cei care au dat statului bani şi-i iau acum înapoi într-o sumă mai mare decât dacă, în plină criză economico-financiară, ar fi pus aceşti bani la bancă.

De ce se întâmplă astea?! Pentru că mai întâi nişte funcţionari de la finanţe, mediu şi transporturi (era să spun „specialişti” dar m-am oprit la timp) au găsit o sursă de încasat bani de la populaţie, modificând acum 5 ani Codul fiscal (apropo, articolele din acest cod s-au modificat până acum de cincimii de ori!!!!) şi inventând „taxa specială de primă înmatriculare” dar numai pentru maşinile aduse din afara României.

După ce au fost pronunţate primele hotărâri din România care au atras atenţia că UE interzice discriminarea în materie de taxe pe produsele provenind din comunitatea europeană, a apărut OUG 50/2008 care inventează o nouă taxă, numită „taxă pe poluare”. Pentru marea majoritatea a judecătorilor era evident că era vorba de aceeaşi veche taxă specială de primă înmatriculare purtând acum o altă denumire. Nu şi pentru Ministerul Justiţiei, organismul care dă avizul de legalitate pentru proiectele de acte normative ale Guvernului: astfel, ministrul justiţiei are obligaţia de a aviza negativ sau cu observaţii proiectele care încalcă Constituţia sau contravin reglementărilor internaţionale sau naţionale. Ceea ce ministrul justiţiei nu a văzut este nu numai că această taxă era contrară reglementărilor UE, obligatorii de aplicat în România, ci şi că urma să se aplice retroactiv. Astfel, PUG 50 spunea că banii plătiţi anterior cu titlu de taxă specială rămân încasaţi în contul taxei pe poluare, iar eventuala diferenţă se restituie – cu alte cuvinte, ministerul care în România trebuie să vegheze la constituţionalitatea şi legalitatea proiectelor de acte normative a dat aviz pozitiv unui act normativ care urma să se aplice retroactiv, contrar celui mai banal articol din Constituţia României care e cunoscut până şi de cei ce nu sunt studenţila Drept. Evident, judecătorii nu au putut aplica această aberaţie şi au dispus restituirea banilor plătiţi deja, chiar dacă între timp apăruse un alt act normativ.

Unele instanţe au început să sesizeze Curtea de la Luxembourgpentru a interpreta oficial Tratatul UE şi să ne spună dacă e permis să ai o taxă pentru produse importate din UE care avantajează consumul de produse interne. Ministerele au anticipat că lucrurile le sunt defavorabile, astfel că au modificat de vreo trei ori această ordonanţă. De fiecare dată cu acordul Ministerului Justiţiei, care joacă rolul unui adevărat consilier juridic al Guvernului. Numai că inevitabilul s-a produs în 2011 şi au început să curgă deciziile dela Curtea UE. Toate în defavoarea statului român. De atunci, nici un judecător nu s-a mai îndoit, iar procesele pierdute de stat au atins cota de 100%.

Pentru a ascunde aparenţele, pârâtul în aceste procese se opune admiterii acţiunii şi exercită cale de atac în toate dosarele, din dorinţa de a întârzia restituirea banilor. Mai mult, în ianuarie 2012 au fost emise şi nişte norme prin care, intr-un articol ce se vrea aproape de neobservat, se spune că toate cheltuielile de judecata se suportă din taxa ilegală încasată. Evident, o aberaţie juridică cât casa.

Ce învăţăm din toate astea? Asta ne spune ce „buni” specialişti avem în ţară şi cum legalitatea Ministerului Justiţiei e alta decât cea stabilită de instanţe sau prevăzută în reglementările internaţionale. Ne mai spune cum oamenii atenţi pot face un ban cinstit, investind unde trebuie. Ne mai spune cum are grijă statul român să îşi acopere incompetenţa cu acte normative, în cascadă. Şi, evident, nimeni nu răspunde pentru nimic.

Mai mult, eu spun că toată lumea e fericită: Funcţionarii din ministere – pentru că tot găsesc idei magnifice de rezolvat problemele statului pentru a fi transformate în acte normative. Statul – pentru că a încasat o taxă pe care o varsă la bugetul public şi o foloseşte o perioadă de timp, raportând că sistemul de încasare a taxelor şi impozitelor funcţionează. Omul, soferul – pentru că îşi ia o maşină fără taxe suplimentare, ba mai primeşte şi un bonus pe deasupra, cadou de la statul român (dobânda fiscală pentru banii pe care, în mărinimia lui, i-a lăsat pentru un timp la stat). Juriştii de la Prefectură sau Direcţiile de finanţe – pentru că ei îşi justifică activitatea opunând întâmpinări în toate dosarele cu taxa pe poluare şi declarând recurs deşi ştiu sigur că instituţia lor va pierde, dar singurul lor interes este acela de a amâna cât mai mult restituirea banilor pentru a-i putea folosi un timp. Judecătorii – pentru că dau hotărâri pe formulare şi pe bandă rulantă care le sunt menţinute în căile de atac şi astfel la statistică înregistrează indicatori de calitate crescuţi. Avocatul – pentru că sigur câştigă procesul şi este plătit cu cât cere pentru că sigur procesul este câştigat.

Recapitulare: o maşină plus o taxă pe poluare plus un onorariu de avocat înseamnă o maşină plus ceva timp cheltuit dar minus taxa pe poluare, minus onorariul de avocat, plus dobândă.

30/10/2011

Obiectiv politic imediat: `Acaparati justitia!`

Filed under: independenta justitiei,MJ,politic — Cristi Danilet @ 6:50 PM

În ultimele luni au fost lansate în spațiul public anumite mesaje și au fost promovate câteva proiecte legislative care dezvăluie intenția clasei politice de instituire a controlului absolut asupra singurei puteri care acționează în mod independent în România.

Despre mesajele politice, doar amintesc. Cel mai dur și nedrept a fost acela cu răul făcut de justiția română (mesaj extrem de populist și atât de general, care ar fi valabil în orice țară și în orice epocă), urmat de lamentarea  cum că ministrul justiției nu are niciun  control asupra sistemului (văd că un fost ministru declara  același lucru în 2008, așa că stau și mă întreb de ce ministrul actual, aflat  în funcție de 4 ani, a avut nevoie de atâta timp să ajungă la aceeași concluzie). Voi dezvălui mai jos, în modul cel mai realist posibil, cum anume se va institui acel control atât de dorit de politicieni asupra justiției, atrâgând atenția asupra demagogiei care a cucerit limbajul politic și asupra pericolului iminent de subordonare politică a justiției.

Sunt patru proiecte legislative promovate deja, extrem de grave:

1. Primul este un proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției și aprobat de curând de către Guvern, prin care se ia preia controlul asupra personalului administrativ al instanțelor: grefierii judiciari (care vor soluționa o anumită categorie de cauze), grefierii (care vor asista judecătorii) și managerii instanțelor (care vor conduce partea administrativă a instanțelor), la care se adaugă personalul de asistență (arhivari, agenți procedurali) și specialiștii IT vor avea cariera gestionată de către ministrul justiției (art.16 din proiectul de lege o indică în mod expres). Astfel, recrutarea, transferul, eliberarea lor din funcție, aprobarea Codului deontologic, aplicarea sancțiuni disciplinare va fi făcută de ministru. Însăși coordonarea Școlii Naționale de Greferi este scoasă de sub autoritatea CSM și trecută sub MJ (art. 47 din proiect), minister care va deține inclusiv locuri în organismul de conducere al Școlii.

Acest proiect de lege a primit aviz negativ de la CSM. Un singur lucru pare acceptabil și eu am fost de acord cu el: cariera grefierilor trebuie gestionată de un organism similar CSM, numit „Ordinul Grefierilor”, cel mult coordonat de MJ. În niciun caz CSM nu poate avea vreo responsabilitate asupra grefierilor, așa cum este în prezent, când MJ, CSM și președinții curților de apel își împart în mod formalist și ineficient toate aceste atribuții. Din păcate însă, proiectul doar enunță acest principiu, și amână reglementarea unei asemenea autorități într-un termen de 3 ani (art. 108 din proiect).

Lucrurile devin mai grave dacă le privim într-un context mai larg: financiar, instanțele sunt dependente de MJ deși din 2005 există o lege care spune că ICCJ trebuie să fie ordonator principal de credite; ECRIS (baza electronică de date a instanțelor) aparține MJ; se vrea o scanare electronică a dosarelor care să se facă pe serverele MJ; experții criminaliști sunt în subordinea MAI și MJ; iar hotărârile judecătorești tocmai au fost deja decretate de politic ca fiind neexecutorii, indiferent ce spun judecătorii.

2. A doua intenție manifestată e cea de revizuire a Constituției. Prin aceasta se vrea o majorare a numărului reprezentanților societății civile în CSM, de la doi la șase. Fără a neglija importanța acestei categorii sociale, reamintesc doar de lupta politică care s-a dus la începutul acestui an pentru numirea celor doi reprezentanți actuali. Aceasta luptă este cel puțin fără rost datorită atribuțiilor restrânse ale celor doi, care nu participă decât la ședințele Plenului CSM, unde nu se iau decizii în legătură cu cariera magistraților decât în mod formal pentru numirea în funcție (când se validează concursul de admitere) și eliberarea din funcție (pentru pensionare). Singura atribuție importantă este cea de numire a conducerii CSM pe timp de un an, respectiv de promovare la ICCJ – dar, cât timp reprezentanții societății civile, chiar și alături de membrii de drept numiți de autorități politice (ministrul justiției, procurorul general al ICCJ și președintele ICCJ) sunt minoritari (doi plus trei) nu sunt motive de îngrijorare. Asta însă….numai dacă nu ar exista cea de a treia și a patra inițiativă, arătate mai jos.

3. Al treilea proiect de lege promovat de ministrul justiției se referă la schimbarea modalității de  promovare la ICCJ. Eu am  mai scris despre asta, dar puțini au înțeles: ministrul justiției, în acord cu CSM, a promovat un proiect prin care examinarea candidatului în fața CSM (numită în mod expres „interviu” – art. 52 ind.3 din proiect) rămânea punctul decisiv, dar acest proiect de lege a fost modificat fundamental în comisia juridică a Camerei Deputaților unde s-a introdus concursul ca modalitate de  departajare a concurenților, motiv pentru care proiectul a și fost respins în  Senat. Joi însă președintele țării a anunțat că Guvernul trebuie să își asume răspunderea pe legea privind promovarea la ICCJ – rămâne de văzut dacă se va păstra forma inițială a proiectului și va lăsa CSM atribuțiile constituționale de promovare a judecătorilor la ICCJ, sau dacă se va asuma răspunderea pe un proiect respins de Parlament (aspect neconstituțional în opinia mea) dar care prevede concursul.

Necunoscătorii au lăudat acest din urmă proiect cum că ar prevedea „condiții mai stricte” de promovare. Ei bine, eu afirm că cei care au lăudat acest proiect nu l-au citit atent, nu au citit  nici forma finală a acestuia, și nici nu au urmărit dezbaterea parlamentară. Eu spun că acest concurs ar fi menit să verifice doar cunoștințele teoretice ale candidatului. Așadar,  prin concurs (a se citi „test grilă”) nu s-ar putea face nicio verificare a capacității profesionale trecute (manifestată în modul de instrumentare a dosarelor de-a lungul vremii), nici a aprecierii făcute de colegii de la instanța candidatului (pentru a vedea capacitatea de comunicare și deschidere) sau a celor de la instanța ierarhic superioară (pentru a avea o părere calificată asupra calităților profesionale); evident, nici nu s-ar putea face vreo verificare a integrității candidatului (putându-se ajunge la situația stupidă ca un magistrat împotriva căruia s-a început urmărirea penală pentru comiterea unei infracțiuni de corupție sau care se află sub cercetări la Inspecția Judiciară pentru comiterea vreunei abateri disciplinare să fie promovat doar pentru că a trecut concursul cu ics și zero).

4. Al patrulea proiect vizează modificarea mecanismului de răspundere disciplinară a  magistraților. Fluturând un fals stindard al întăririi independenței justiției, ministrul a promovat un proiect care va arunca sintagma „independența justiției” în istorie. Evident, sunt pentru existența unui sistem de răspundere a magistraților și el chiar există în prezent, așa cum am mai arătat și cu altă ocazie, iar trecerea atribuțiilor legate de răspundere spre politic ar fi o gravă eroare care ne va aduce în vremuri pe care le credeam demult apuse (anii dinaintea lui 2004).

Mai întâi, în proiectul amitit se enunță independența administrativă a Inspecției, în sensul de a funcționa ca o structură separată de alte instituții, inclusiv față de CSM (art. 64 ind.1, 2 și 7 din proiect pt Legea 317). Sincer, mă îndoiesc că în plină criză financiară Guvernul își va permite costurile creării unei noi instituții – e de remarcat că în mod nereal în secțiunea a patra din expunerea de motive la acest proiect se prevede că implementarea acestei legi nu ar necesita costuri (?!).

Apoi însă, se instituie prevederi menite a se prelua controlul asupra Inspecției Judiciare: ministrul va putea sesiza Inspecția (art 45 alin.1 din proiect pt Legea 317), va putea obliga inspectorii la completarea achetei (art. 45 alin.5 lit.b și alin.7 lit.b din proiect pt Legea 317), va putea renunța la  începerea acțiunii disciplinare sau va putea susține acțiunea disciplinară în CSM (art 44 alin. 3 și 4, art. 46 alin.9, art. 47 alin.3  din proiect pt Legea 317) și, pentru prima dată în istorie, va putea ataca în instanță soluția CSM cu privire la sancționare (art. 49 alin.3 din proiect pt Legea 317). În plus, inspectorii vor putea efectua control pe fond al soluțiilor verificate (art. 99 lit. a și i teza a II-a din proiect pt Legea 303), deși aceasta ar trebui să fie exclusiv obiectul instanțelor de control judiciar, respectiv al activității de evaluare.

Îmi este neînțeles cum se poate scrie într-un loc din proiect că inspectorii judiciari sunt independenți (art. 64 ind 9), după ce mai sus sunt puși în mod neechivoc în subordinea Inspectorului șef care trebuie să le confirme actele (art. 46 alin. 3 din proiect pt Legea 317), respect a ministrului, ceea ce consacră în fapt dependența lor operațională. Îmi este și mai neclar cum se poate scrie în proiect că Inspecția Judiciară este o structură autonomă (art. 64 ind 1 alin. 1), iar în expunerea de motive să se scrie că Inspecția acționează potrivit principiului independenței operaționale și că este autonomă în luarea deciziilor (pct. 2 din secțiunea 2), când de fapt ea este sub controlul operațional al ministrului, ceea ce se reflectă în însăși lipsa independenței sale funcționale.

Apoi, dacă luăm în considerare și ce-a de-a doua inițiativă – cea cu mărirea numărului reprezentanților societății civile în CSM, care va fi urmată, fără îndoială, de implicarea lor  în secțiile CSM, inclusiv în cea disciplinară – este evident că dorește judecarea disciplinară a magistraților de către ne-magistrați (5 magistrați vor fi în fiecare secție, și 6 ne-magistrați li se vor adăuga). Așadar: sesizarea de către politic, efectuare a anchetei disciplinare sub control politic, apoi judecare a magistratului de către cei numiți politic.

Concluzie: Am demonstrat prin cele de mai sus existența unui plan (nimeni nu ar fi atât de naiv să creadă că cele patru inițiative sunt doar o coincidență) bine pus la punct, nu doar de control al justiției, ci chiar de acaparare a acesteia. Astfel, în scurt timp recrutarea în magistratură se va face după criteriile și de către comisiile numite de Plenul CSM în care diferența între magistrați aleși (10) și ceilalți (9) este de un vot, numirea în funcțiile de conducere la instanțe și parchete se face în urma rezultatelor obținute în fața unei comisii numite de Plenul CSM la aceași diferență de un vot, administrația instanțelor va fi controlată exlusiv de MJ, promovarea la ICCJ se va face după un concurs de „X” și „0” susținut în fața unei comisii numite de același Plen CSM, anchetarea disciplinară se va face inclusiv cu privire la fondul soluțiilor de căte o Inspecție Judiciară controlată nu administrativ, ci chiar funcțional de către politic, o Inspecție al cărei șef este numit de Plenul CSM cu aceeași diferență fragilă de un vot, iar judecarea disciplinară a magistraților o va face o secție a CSM compusă în majoritate din ne-magistrați. Însuși CSM, care s-a vrut a fi garantul independenței justiției, va fi dominat de ne-magistrați și membrii de drept, putând impune chiar ca un ne-magistrat să fie președintele acestei instituții, singura încă necontrolată politic în România.

Nu spun că vechiul CSM nu a avut tarele lui: din contra, am fost un critic acerb al acestuia și cred că a fost ineficient în mare măsură, iar decizia unora din foștii membri de a re-candida ne-a făcut mult rău. Nu spun că actualul CSM a acționat întotdeauna pe măsura așteptărilor, dar cred că trebuie recunoscute și încurajate: transparența arătată de noul CSM (ședințe transmise online, documentele de votat postate pe ordinea de zi), fermitatea în aplicarea sancțiunilor disciplinare acolo unde este cazul (de la începutul anului au fost promovate 23 acțiuni disciplinare și au fost sancționați 15 magistrați, pentru 6 acțiunea respingându-se), dorința de management eficient al instanțelor (controlul motivelor de amânare pentru dosarele de peste 10 ani în sistem, respectiv 5-10 ani e deja cunoscută, la fel primul control dispus vreodată la curtea supremă), deciziile luate în domeniul integrității judiciare (lipsirea de pensie de serviciu pentru magistrații corupți, inițierea unei strategii de întărirea integrității judiciare, verificarea informațiilor cu privire la unii magistrați inclusiv de la ICCJ) sau a promovării în puncte cheie (avem din iulie 2011 noi criterii de promovare la ICCJ și noi criterii de numire a inspectorilor la Inspecția Judiciară). Toate astea demonstrează dorința și putința de auto-control al justiției, așa cum ar trebui să fie în orice țară care respectă principiul separației puterilor în stat.

Or, în perioada de pre-aderare, România și-a asumat să respecte și să întărească independența justiției, prin semnarea Documentului de Poziție Comună; aceeași obligație, alături cea privind eficientizarea justiției  răzbate din MCV. Or, prin proiectele promovate în ultima jumătate de an, întreaga carieră a magistraților va fi la cheremul politicului începând cu recrutarea, până la promovarea la ICCJ și terminând cu sancționarea acestora, iar întreaga administrație a instanțelor va fi controlată de minister. Afirm cu tărie că toate aceste proiecte inițiate încalcă standardele internaționale ale independenței justiției instituite de ONU și de Consiliul Europei, devenite obligatorii pentru noi, țară membră a acestor organisme. În aceste condiții, criteriul politic al existenței „statului de drept” care a fost condiție esențală pentru aderarea la UE în 2007 este puternic zdruncinat, iar recenta  sancționare a țării noastre din partea Olandei și Finlandei tocmai pe acest criteriu nu poate fi întâmplătoare.

Pagina următoare »