CRISTI DANILEŢ – judecător

14/03/2017

Parlamentul renunta la controlul asupra procurorilor, dar il menține pe cel asupra societatii civile din CSM

Filed under: alegeri CSM,Parlament — Cristi Danilet @ 4:53 PM
Tags: , ,

La Parlament se discută în aceste zile despre depolitizarea numirilor celor din conducerea instanței supreme și a Ministerului Public. Astfel, printr-un proiect de lege aflat în cameră decizională la Senat se dorește să fie excluși din mecanismul de numire și revocare atât Președintele României, cât și ministrul justiției. Îmi aduc aminte că proiecte și discuții aprinse cu același scop au avut loc încă din 2006, la nici doi ani după reforma justiției. Însă rotirea la guvernare a partidelor a determinat pe fiecare să mențină același sistem încă un deceniu, probabil cu intenția de a controla mersul dosarelor penale, așa cum se întâmpla înainte. Timpul scurs de atunci și până acum ne-a arătat că cei cu dosare penale au fost deopotrivă din toate partidele, astfel încât probabil s-au convins și aleșii că nu are rost să mai dețină vreunul această pârghie de control asupra procurorilor, căci ea nu funcționează. Încă nu avem un vot final asupra acestui proiect, dar finalul e ușor de anticipat.

Dar astăzi vreau să discut despre altceva. După cum ar trebui să se știe, conform art. 133 alin. 2 din Constituția României, în Consiliul Superior al Magistraturii – organismul care gestionează cariera magistraților – sunt 19 membri: nouă judecători aleși de colegii lor, cinci procurori aleși de colegii lor, președintele ICCJ, procurorul general al PICCJ, ministrul justiției și doi reprezentanți ai societății civile. Aceștia din urmă sunt aleși de Senatul României. Insist: un organism politic alege și numește pe cei doi reprezentanți ai societății civile sunt în organul independent și apolitic care garantează independența justiției.

Se pare însă că există o bătălie politică pentru numirea celor doi. Noul CSM si-a inceput mandatul pe data de 6 ianuarie 2017, pentru următorii șase ani și toți membrii urmează să își înceteze mandatul odată. Numai că jocurile politice care se fac de fiecare dată în legătură cu aceste numiri (același scenariu a fost în anul 2011, când precedentul CSM și-a începul mandatul) fac ca cei doi să nu își înceapă activitatea odată cu ceilalți 17. Iată, la trei luni după demararea activității de către noul CSM, încă se mai aleg și realeg membrii din societatea civilă. Și va mai dura câteva luni de acum încolo.

Iată AICI anunțul din octombrie 2016 pentru alegerile ce trebuiau să aibă loc în noiembrie în vederea începerii mandatului în ianuarie 2017 și AICI lista cu cei înscriși atunci. Iată AICI anunțul din ianuarie 2017, prin care Senatul a prelungit perioada de depunere a candidaturilor până în februarie și AICI pe cei înscriși atunci. Dar, pe 7 martie, niciununul din cei 12 candidați nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi ales. Acum, procedura este repornită: iată AICI anunțul de urmă cu câteva zile, potrivit căruia în luna mai se va termina procedura de numire.

Încă îmi este greu să înțeleg criteriile după care reprezentanți ai societății civile sunt preferați ori nu de oamenii politici. Încă îmi este neclar interesul senatorilor pentru a alege doar anumite persoane în cadrul CSM. Dar mă gândesc: dacă politicul e dispus să renunțe la controlul asupra carierei magistraților de la vârful sistemului, de ce încă mai menține controlul asupra reprezentanților societății civile din cadrul CSM. Oare nu e paradoxal interesul politicienilor în privința „societății civile” care, prin definiție, ar trebui să excludă implicarea politicului?! O să mi se răspundă că așa prevede Constituția. Eu aș răspunde că aceeași Constituție, în interpretarea dată prin decizia CCR nr. 374/2016 spune că mandatul tuturor membrilor CSM este de 6 ani și, iată, prin aceste proceduri eșuate, un organism constituțional este vitregit de prezența a doi oameni. Cred că e timpul ca Senatul să ia decizii în afara intereselor de partid, dacă tot se consideră organul reprezentantiv suprem al poporul român, așa cum a ținut să declare recent.

09/03/2017

9.250 acte normative in vigoare

Filed under: Guvern,Parlament,statistica,VeDem Just — Cristi Danilet @ 9:53 PM
Tags: , , , ,

acte normative09.03.2017 – Comunicat de presă VeDemJust: legislația primară din România cuprinde 9.250 de acte normative în vigoare.

Asociația „VeDem Just” comunică publicul larg datele oficiale cu privire la numărul de acte normative existente în România ce fac parte din așa numita „legislație primară”, adoptate de Legislativ și Executiv. Astfel, la data de 3 martie 2017 erau în vigoare 6.302 de legi, 957 de ordonanțe ale Guvernului și 1.974 de ordonanțe de urgență ale Guvernului care au fost adoptate în perioada 1990-2017, la care se adaugă 17 legi în vigoare care au fost adoptate înainte de anul 1990.

Aceste date au fost furnizate asociației „VeDem Just”, prin adresa nr. R283/R334 din 7.03.2017, de către Consiliul Legislativ, care este organ consultativ de specialitate al Parlamentului și ţine evidenţa oficială a legislaţiei României. 

Asociația „VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție” este o asociaţie alcătuită din tineri juriști care a luat naştere la 10 decembrie 2015. Scopul său este promovarea libertăţii, întărirea democrației și susţinerea statului de drept. Site-ul organizaţiei este disponibil la adresa www.vedemjust.ro.

Increderea in Justitie: din nou in crestere

Filed under: 0. NOUTATI,Guvern,Parlament — Cristi Danilet @ 8:07 PM
Tags: , , , ,

sondajDupă o scăderea drastică  în 2016 față de anul precedent, încrederea românilor în Justiție începe din nou să crească. Oricum, în ultimii ani, Justiția se mențină la distanța considerabilă de Executiv și Legislativ, aflate în depreciere continuă.

In Eurobarometrul din iulie a anului trecut s-a constat că  încrederea în Justiție a ajuns la 35%, cea în Guvern la 24%, iar cea în Parlament la 14%. În aprilie 2016 încrederea în DNA era la nivelul de 60%.

În acest an s-a realizat un sondaj național care a relevat că încrederea în Justiție a ajuns la 37%, în timp ce în Guvern mai au încredere doar 21% din români. Nu există date distincte pentru Parlament în primele luni din acest an, dar ultimul sondaj existent, realizat în noiembrie anul trecut, a relevat că nivelul încrederii în legislativ a ajuns la 10%.

01/03/2017

Pe ințelesul tuturor: gratierea din Parlament

Filed under: CSM,Parlament — Cristi Danilet @ 9:45 PM
Tags: , ,

gratiereDefiniție: Grațierea este o iertare a condamnatului pentru a mai efectua pedeapsa la care l-a obligat judecătorul prin hotărâre definitivă. Actele de grațiere sunt, de regulă, individuale, și se dau de Președintele țării prin decret, oricând și pentru orice motiv considerat de el ca fiind potrivit. Cam o dată la 10 ani se dă câte o grațiere colectivă. Potrivit Legii 546/2002, Parlamentul este cel care acordă grațierea colectivă, prin lege. În ultimii ani au fost respinse toate inițiativele unor parlamentari în acest sens

Istoricul actualului proiect: În data de 6 ianuarie 2017, în ședința de constituire a noului Consiliul Superior al Magistraturii, Președintele României a cerut ca noul ministru al justiției să nu gireze inițiativele privind amnistia și grațierea. Pe 18 ianuarie, același Președinte se prezintă la Guvern și blochează două proiecte de ordonanțe de Guvern cu acest subiect. În aceeași seară,  Ministerul Justiției a postat pe pagina sa de internet un proiect de Ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse, care avea să fie avizat negativ de Consiliul Superior al Magistraturii pe data de 25 ianuarie. Conținutul proiectului a dat naștere unor mișcări civice care au determinat Ministerul Justiției să organizeze dezbateri publice și, în cele din urmă, au convins Guvernul să renunțe la promovarea unei OUG. Cu toate acestea, în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie când a fost adoptată celebra OUG 13, a mai fost adoptat și un proiect de lege cu privire la grațiere. Acest proiect a fost trimis la Parlament pentru aprobare ca lege și se află acum la Senat, înregistrat sub nr. L14/2017. Acest proiect de lege a fost avizat favorabil, cu observații, de CSM pe data de 28 februarie 2017.

Comparație proiect OUG – proiect Lege: La o primă analiză se constată că proiectul de lege este mai strict decât proiectul de OUG, limitând cazurile de acordare a grațierii, dar cu privire la unele aspecte este mai puțin strict. Astfel:

– OUG ar fi permis grațierea a jumătate din pedepsele cu închisoarea aplicate celor care au împlinit vârsta de 60 ani, indiferent de infracțiunea comisă și nu impunea condiția achitării în termen de un an de la liberare a despăgubirilor stabilite prin hotărârea de condamnare; legea nu mai permite grațierea acestor persoane pe criteriul vârstei;

– OUG ar fi permis grațierea a jumătate din pedepsele cu închisoarea aplicate ceelor care au întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani; legea limitează grațierea numai la persoanele care sunt unic întreținător de familie, dar extinde vârsta minorului până la 14 ani;

– OUG ar fi permis grațierea cu jumătate a  pedepselor cu închisoarea aplicate persoanelor  diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale; legea nu mai prevede asta;

– OUG excludea grațierea pentru pedepsele date în cazul comiterii infracțiunilor de incest și furt calificat în varianta de bază; legea permite grațierea pentru acestea!

– OUG permitea grațierea pentru abuzul în serviciu și conflictul de interese, respectiv pentru mai multe  infracțiuni prevăzute în legea anticorupție și în legea evaziunii fiscale; acum legea exclude această posibilitate.

Obiecțiuni la proiectul de lege: Conținutul acestui act normativ este discutabil cu privire la unele aspecte:

– în art. 1 se arată că se grațiază pedepse aplicate, iar în art. 3 că se grațiază măsuri educative privative de libertate – ceea ce presupune procese terminate definitiv; pe când în art. 8 se arată că legea se aplică pentru fapte, ceea ce presupune că se referă la procese încă neîncepute sau aflate în derulare. Or, de esența grațierii este că ea se referă la pedepse, nu la fapte încă neurmărire sau nesancționate;

– OUG ar fi permis grațierea și pentru pedepse cu închisoarea a cărei executare ar fi fost suspendată; legea pare să excludă acum această posibilitate (e firesc, din moment ce se dorește descongestionarea penitenciarelor), dar acest lucru trebuie prevăzut în mod expres pentru a produce efecte!;

– grațierea privește pedepsele cu închisoare și măsurile educative până la 5 ani. Regula în actele de grațiere anterioare era de 2 ani. De reținut că o pedeapsă de 5 ani înseamnă că  infracțiunea este gravă;

– grațierea a jumătate de pedeapsă se aplică pentru femeile însărcinate, dar nu se specifică ce se întâmplă dacă nașterea nu are loc sau copilul decedează după naștere;

– sunt grațiate multe pedepse pentru infracțiuni unde nu avem condamnați în închisoare și mai jos indic care sunt acestea;

– cele mai multe infracțiuni comise în România sunt cele la regimul rutier și furturile; ei, tocmai pedepsele pentru aceste infracțiuni se dorește a fi grațiate.

Grațierea este condiționată. După liberare, cel grațiat va trebui să îndeplinească două condiții, altfel va fi reîncarcerat:

– să achite în termen de un an despăgubirile la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare; după mine, ar fi fost firesc ca aceasta să fie o condiție anterioară, necesară pentru obținerea grațierii;

– să nu comită timp de trei ani vreo infracțiune intenționată.

Excepții de la grațiere. De la grațiere sunt exceptați:

– recidiviștii;

– cei care s-au sustras de la executare;

– cei care au comis infracțiunile arătate în mod expres în proiect. Eu am analizat codul penal precum și lista cu infracțiunile comise de deținuți publicată de Administrația Națională a Penitenciarelor la nivelul lunii decembrie 2016 și am ajuns la următoarele două constatări:

Prima constatare: de grațiere vor beneficia cei sancționați până în 5 ani închisoare pentru următoarele infracțiuni din Codul penal (din care se vor elimina recidiviștii):

  • lovire sau alte violențe (186 de deținuți); vătămare corporală din culpă (10); încăierare (22);
  • lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate (0); împiedicarea ajutorului (0);
  • amenințarea (14); hărțuirea (1); supunerea la muncă forțată (0); hărțuirea sexuală (0);
  • violarea de domiciliu în forma simplă (maxim 77, căci doar o parte vor beneficia de grațiere, cei care au fost condamnați pentru forma simplă a infracțiunii, dar care nu sunt evidențiați în mod distinct în lista furnizată de ANP); violarea sediului profesional în forma simplă (maxim 2); violarea vieții private (0); divulgarea secretului profesional (0);
  • furtul simplu, furtul calificat în forma din primul alineat, furtul de folosință (maxim 4797); abuzul de încredere (6);
  • bancruta frauduloasă (0); gestiunea frauduloasă (0); însușirea bunului găsit (1);
  • deturnarea licitațiilor publice (1); exploatarea patrimonială a persoanei vulnerabile (0);
  • distrugerea fără explozie și incendiu (maxim 115); distrugerea din culpă (0);
  • tulburarea de posesie (4);
  • uzurparea de calități oficiale (2); sustragerea de înscrisuri (0); ruperea de sigilii (0); sustragerea de sub sechestru (1);
  • trecerea frauduloasă a frontierei de stat (1); sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României (0);
  • nedenunțarea (0); omisiunea sesizării (0); inducerea în eroare a organelor judiciare (0); tăinuirea (42); obstrucționarea justiției (0); influențarea declarațiilor (5); mărturia mincinoasă (14); sustragerea sau distrugerea de probe (0); compromiterea intereselor justiției (0); încălcarea solemnității ședinței (0); asistența și reprezentarea neloială (0); nerespectarea hotărârilor judecătorești (2); neexecutarea sancțiunilor penale (3);
  • purtarea abuzivă (1); neglijența în serviciu (0); folosirea abuzivă a funcției în scop sexual (0); uzurparea funcției (0);
  • violarea secretului corespondenței (0); divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice (0); neglijența în păstrarea informațiilor (0);
  • falsificarea de instrumente oficiale (0); folosirea instrumentelor false (0); fals material în înscrisuri oficiale, dacă nu e comis de un funcționar (maxim 7); falsificarea unui înscris sub semnătură privată (2); uzul de fals (1); falsificarea unei înregistrări tehnice (0); falsul în declarații (1); falsul privind identitatea (0);
  • accidentul de cale ferată (0);
  • punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat; conducerea unui vehicul fără permis de conducere; conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe; refuzul sau sustragerea de la prevalarea probelor biologice; împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice; nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică; efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public (total aceste 7 infracțiuni: maxim 1396 deținuți);
  • uz de armă fără drept (0); falsificarea sau modificare marcajelor de pe armele letale (0);
  • exercitarea fără drept a unei profesii (0); neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă (0);
  • camăta (7);
  • zădărnicirea combaterii bolilor (0); contaminarea venerică (0); răspândirea bolilor la animale și plante (0); infectarea apei (0); falsificarea de băuturi și alimente (0); comercializarea de produse alterate (0);
  • acces ilegal la un sistem informatic (17); interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice (0); alterarea integrității datelor informatice (0); perturbarea funcționării sistemelor informatice (0); transferul neautorizat de date informatice (2); operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (3);
  • instigarea publică (0); incitarea la ură și discriminare (0); încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni (0); tulburarea ordinii și liniștii publice (78); portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (9); împiedicarea desfășurării unei adunări publice (0); ultrajul contra bunelor moravuri (55);
  • bigamia; incestul (2); abandonul de familie (63); nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului (0); împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu (0);
  • împiedicarea exercitării libertății religioase (0); profanarea lăcașilor de cult (0); profanarea de cadavre sau morminte (4); prelevarea ilegală de țesuturi sau organe (0);
  • împiedicarea exercitării drepturilor electorale (0); coruperea alegătorilor (0); frauda la vot (1); frauda la votul electronic (0); violarea confidențialității votului (0); nerespectarea regimului urnei de vot (0); falsificarea documentelor și evidențelor electorale (0); faptele săvârșite în legătură cu un referendum (0).

A doua constatare: de grațiere vor beneficia și cei sancționați de judecător până în 5 ani închisoare pentru infracțiuni din alte legi (dar pedepsite de lege cu închisoare până în 10 ani), cum sunt unele din:

  • Codul Silvic (76);
  • Legea 161/2003 privind transparența în exercitarea funcțiilor publice (19);
  • Legea 216/2011 privind activitatea de cămătărie (4);
  • Legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie (1);
  • Legea 365/2002 privind comețul electronic (28);
  • Legea 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic (8);
  • Codul fiscal (16).

Concluzii.

1. Teoretic, orice pedeapsă poate fi grațiată. Parlamentul este singura autoritate publică care poate decide dacă și când este oportună o lege de grațiere și în ce condiții poate fi ea acordată;

2. Contrar a ceea ce a spus Curtea Constituțională în mod repetat cum că CSM nu e obligat să își dea avizul decât pentru legile privind magistrații, constat că Guvernul și Parlamentul consultă în mod frecvent această instituție, iar ea răspunde cu observații extrem de pertinente;

3. Nu există niciun studiu cu privire la numărul cert al celor care vor beneficia de grațiere. Numărul real se va putea determina doar în cursul operațiunilor de acordare a grațierii totale sau parțiale făcute de către judecător. Cunoscând însă practica instanțelor care, de regulă, nu condamnă la pedepse cu închisoare cu executare infractorii aflați la prima confruntare cu legea penală, presupun că mai mult de 2/3 din numărul celor indicați mai sus, care se află acum în penitenciare, sunt recidiviști, deci nu vor beneficia de grațiere;

4. Problema României nu este atât supraaglomerarea din penitenciare (oricum, sub noile coduri, numărul deținuților este în scădere pentru că noul Cod penal prevede sancțiuni reduse în comparație cu vechiul cod), cât condițiile de detenție (spațiul acordat, asistența medicală, hrana pentru deținuți, programele de reabilitare, capacitatea de reinserție a condamnaților). Or, cu privire la acestea din urmă, nu există o strategie clară de soluționare, ca urmare apreciez că grațierea va produce un efect pe termen scurt.

22/02/2017

Pe intelesul tuturor: decizia CCR privind abuzul in serviciu

 

ccrCelebra, de acum, OUG 13/2017 și-a propus modificarea textului din Codul penal care reglementa abuzul în serviciu sub pretextul că ar exista o decizie a Curții Constituționale (CCR) care impunea acest lucru. După ce s-a revenit asupra OUG 13, prin abrogarea ei la cinci zile după publicare, au apărut unele opinii conform cărora infracțiunea de abuz în serviciu nu ar mai exista în Codul penal încă de la data apariției deciziei CCR, iar acest aspect se dorea – chipurile – a fi îndreptat tocmai prin ordonanța respectivă. Voi demonta această teză halucinantă pentru un jurist, prezentând decizia CCR nr. 405/2016 care a generat atâtea discuții.

În ce constă infracțiunea de abuz în serviciu? Această infracțiune este este reglementată în art. 297 din Codul penal: se referă la cel care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos, dacă fapta lui produce un prejudiciu sau o vătămare drepturilor sau intereselor unei persoane; pedeapsa este închisoare 2-7 ani și interzicerea unor drepturi. Când, ca urmare a faptei, se obține un folos pentru funcționarul public sau o altă persoană, ea este considerată de art. 13 ind. 2 din Legea anticorupție nr. 78/2000 ca fiind asimilată corupției; în acest caz, urmărirea penală o face DNA, nu un parchet ordinar, iar pedeapsa se mărește cu o treime.

De când există această infracțiune? În România această infracțiune a apărut în Codul penal încă de la 1864. În Codul penal valabil în perioada 1969-2014 abuzul în serviciu a avut aproape același conținut, dar pedeapsa era închisoare 6 luni-3 ani.

Cum este reglementată această infracțiune în alte state? Toate statele care sunt parte la Convenția ONU împotriva corupției trebuie să reglementeze infracțiunea de abuz în serviciu sau de putere ori de funcție – o cere art. 19 din Convenție, care este obligatorie pentru toți cei care au ratificat-o, adică pentru 140 de state, inclusiv România! Pentru modul de reglementare în concret a acesti infracțiuni în alte state, propun un excelent studiu de drept comparat făcut de vice.ro.

Cine și de ce a contestat această reglementare? În anul 2016 un număr de 23 de inculpați trimiși în judecată în șase dosare penale au invocat faptul că formularea textelor privind abuzul în serviciu din Codul penal, respectiv din Legea anticorupție ar fi contrare Constituției, astfel că au cerut ca CCR să verifice acest lucru. Această solicitare poartă o denumire specială, excepție de neconstituționalitate; ea poate fi invocată numai într-un dosar ajuns în faza de judecată și poate fi soluționată doar de către Curtea Constituțională.

Ce a decis CCR? Curtea a hotărât prin decizia 405/2016 două lucruri: 1. admite excepția de neconstituționalitate și constată că dispoziţiile art. 246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”; 2. respinge excepția de neconstituționalitate și constată că dispoziţiile art.13 ind. 2 din Legea nr.78/2000 sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Cum a motivat CCR această decizie? Curtea a stabilit că, într-adevăr, este o problemă cu textul care incriminează infracțiunea de abuz în serviciu: termenul „defectuos” nu este definit de cod, ceea ce face ca oamenii să nu cunoască ce li se permite și ce li se interzice să facă; fără această descriere, magistrații înșiși ar putea sancționa oamenii în mod arbitrariu. Ca urmare, CCR a decis că numai comportamentul care constă în „încălcarea legislației primare” – adică a legii emisă de Parlament, dar și a ordonanțelor și ordonanțelor de urgență ale Guvernului – poate avea o consecință penală.

Asta înseamnă că articolul din Codul Penal este neconstituțional? Nu. CCR nu a înlăturat textul ca fiind neconstituțional, ci a interpretat în sensul prevăzut de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului (care impun ca o lege să fie clară și predictibilă) o sintagmă neclară folosită în articolul de lege.

Dar putea să adopte CCR o decizie interpretativă? Da. Art. 146 lit. d) din Constituție prevede că CCR „hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate” fără a stabili de câte tipuri sunt hotărârile. În jurisprudența CCR s-au conturat patru soluții ce se pot da cu privire la cererile prin care se contestă un text de lege:

1) respinge excepția de neconstituționalitate a unei legi sau articol de lege în raport de criticile invocate (de ex, decizia 404/2016);

2) admite excepția de neconstituționalitate invocată și constată neconstituționalitatea unei legi sau articol de lege (decizia 126/2016, pct.1) sau chiar doar a unei sintagme dintr-un articol de lege (de ex, decizia 603/2015), iar în acest caz – și numai în acest caz – legiuitorul are la dispoziție 45 zile pentru a remedia textul eliminat ca efect al deciziei CCR, așa cum rezultă în mod clar din art. 147 alin. 1 Constituție, în caz contrat textul/sintagma se consideră eliminat/-ă;

3) constată constituționalitatea cu rezervă de interpretare (de ex, decizia 126/2016, pct.2);

4) constată neconstituționalitatea cu rezervă de interpretare (de ex, decizia 818/2008, decizia 349/2001, decizia 81/1994).

A mai dat CCR astfel de decizii interpretative? La o primă căutare pe site-ul http://www.ccr.ro am găsit peste în jur de 50 de astfel de hotărâri. Prima decizie de interpretare pe care o cunosc este decizia 31/1993. Însăși CCR a stabilit că ea este cea care are obligația să asigure interpretarea unei legi conform Constituției (decizia 1092/2012). Pentru prima dată CCR folosește denumirea de „dispoziții constituționale cu rezervă de interpretare” în decizia 34/1993.

Alte curți constituționale au și ele această posibilitate? Da. În mod curent curțile din Austria, Belgia, Germania, Italia, Franța, Lituania, Ungaria asigură o interpretare a legislației infraconstituționale în concordanță cu Legea fundamentală. Practic, prin astfel de decizii interpretative, norma este „salvată”, iar orice modificare a ei ulterioară sau aplicare trebuie făcută potrivit interpretării date de curtea constituțională respectivă.

Totuși, din moment ce prin decizia 405 se „admite excepția de neconstituționalitate” nu înseamnă că se declară norma contestată ca fiind neconstituțională? Nu. Am spus mai sus că „excepția de neconstituționalitate” este o denumire tehnică dată unei cereri prin care se contestă un text de lege. Ca urmare, pentru a nu vă încurca, în loc de această formulare utilizați expresia „cererea”! Așadar, la primul punct al dispoziției deciziei 405/2016 se spune mai întâi că CCR admite cererea, în sensul că o primește pentru a decide asupra solicitării, după care decide ceva în legătură cu articolul de lege contestat. Asta pentru că în deciziile de interpretare nu are importanță ce formulă folosește CCR cu privire la cererea introdusă spre soluționare, ci contează efectiv soluționarea – în cazul nostru, CCR arată în ce condiții un text de lege vizat rămâne constituțional. Că este așa o arată însăși jurisprudența CCR: de ex, după ce admite excepția, în decizia 418/2014 CCR arată ce se înțelege prin sintagma „aceeași funcție” folosită în legea ANI, iar în decizia 536/2011 arată cum se face comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal; după ce admite în parte excepția, în decizia 212/1996 CCR stabilește care sunt imobilele ce intră în baza materială la care face referire Legea învățământului; fără a admite sau a respinge excepția, în decizia 766/2011 CCR trece direct la stabilirea înțelesului noțiunii „în vigoare” folosită chiar în Legea CCR și la fel procedează prin decizia 223/2012.

Decizia CCR este una de dezincriminare? Numai cel care „incriminează” (adică stabilește că o faptă este infracțiune) poate să „dezincrimineze” (să elimine fapta din rândul infracțiunilor). Decizia 405/2016 a CCR nu este una de dezincriminare a unui text de lege, ci de interpretare pe viitor a acestuia. Mai mult, apariția unei decizii de interpretare nu poate fi considerată o lege mai favorabilă care să fie aplicată retroactiv (para. 57 din decizia 265/2014 a CCR).

Cine este responsabil de modul de reglementare a infracțiunii de abuz în serviciu? Evident, cel care a redactat norma în mod imperfect, adică Parlamentul, precum și cel care trebuia să verifice respectarea condițiilor de redactare a normei, adică Consiliul Legislativ.

Cine trebuie să respecte decizia CCR? CCR este singurul organism care interpretează oficial Constituția. Așa cum respectarea Constituției este obligatorie pentru toată lumea, tot astfel jurisprudența CCR este obligatorie pentru toată lumea. Indiferent că place sau nu publicului, că este greșită sau nu, decizia CCR este obligatorie și asta privește atât partea finală (dispozitiv), cât și motivarea ei (considerente). Mai mult, dacă magistrații nu ar respecta o decizie CCR ei ar putea fi sancționați disciplinar de către CSM, iar dacă Parlamentul/Guvernul ar adopta un act normativ încălcând decizia CCR, aceasta ar atrage neconstituționalitatea acelui nou act.

Decizia CCR poate fi contestată cumva? Nu există nicio formă de contestare a vreunei decizii CCR la o altă autoritate.

De când se aplică decizia CCR? De la data publicării în Monitorul Oficial, deci numai pentru viitor: ea se aplică în cauza în care a fost invocată, în cauzele aflate pe rol (a se vedea pct. IV din decizia 319/2012), dar nu și în cauzele soluționate definitiv în care nu s-a invocat în timpul procesului excepția de neconstituționalitate (a se vedea motivarea de la para. 33-34 din decizia 126/2016).

Cum se pune în practică decizia CCR? Numai dacă CCR ar fi constatat că textul de lege invocat ar fi fost neconstituțional, aplicarea sa ar fi trebuit suspendată pentru 45 zile, timp în care textul trebuia corectat de către Parlament/Guvern; dacă textul ar fi fost apoi corectat, el s-ar fi aplicat în noua sa formă; dar dacă nu ar fi fost corectat, s-ar fi considerat eliminat din Cod la sfârșitul celor 45 zile. Dar în cazul deciziei 405/2016 avem o altă situație: textul este constituțional dacă sintagma contestată se interpreteză cum a spus CCR. Așadar, nu se impune în mod obligatoriu o modificare, care în cazul prezentat anterior.

Păi atunci, dacă se încalcă fișa postului sau un regulament intern, mai poate fi sancționat funcționarul vinovat? Da. Doar că după apariția Deciziei 405/2016 acest lucru nu mai poate avea loc printr-un proces penal, ci instituția trebuie să exercite o acțiune disciplinară și să îi impute paguba pricinuită. În cele din urmă prejudiciul cauzat instituției poate fi recuperat pe calea unui proces civil, dar procedura este mai greoaie decât una penală.

OUG 13/2017 ar fi reintrodus în Codul penal abuzul în serviciu? Nu. Abuzul în serviciu nici măcar nu fusese eliminat din Cod pentru că, așa cum am arătat, articolul de lege nu a fost declarat neconstituțional. Ca urmare, el a fost tot timpul în Cod și înainte, și după decizia 405/2016 – iar asta o dovedește inclusiv existența mai multor soluții de condamnare pronunțate în al doilea semestru al anului 2016 despre care am pomenit aici. Plus faptul că prin OUG 13 se modifica texul existent, nicidecum nu se reintroducea…

Totuși, OUG 13/2017 ar fi clarificat textul neclar? Da, OUG 13 ar fi clarificat textul art. 297 în conformitate cu decizia 405 a CCR. Numai că, așa cum am arătat cu alt prilej, OUG 13 mai propunea trei modificări la text pe care Curtea nu le-a cerut (introducerea pragului de 200.000 lei de la care să se răspundă pentru abuz în serviciu, înjumătățirea sancțiunii legale pentru cei care comiteau abuzul și eliminarea obligativității de a i se interzice condamnatului exercitarea funcției, excluderea de la răspundere a celor care comiteau abuzul prin adoptarea de acte normative), ceea ce a trezit nemulțumirea populației și a determinat renunțarea la OUG 13 prin abrogare.

Decizia 405 prevede necesitatea introducerii unui prag valoric pentru infracțiunea de abuz? O spun în mod cert: NU! CCR spune în decizia 405/2016 că răspunderea penală pentru o faptă trebuie să fie cea mai gravă formă de răspundere, care e menită să apară numai dacă nu sunt suficiente alte forme de sancționare, extrapenale (para. 68). Or, cum textul care incriminează abuzul în serviciu nu prevede vreun prag valoric al pagubei produse sau o anumită intensitate a valorii vătămate, practic orice act abuziv ar fi putut atrage direct răspunderea penală (para. 75). Cu toate astea însă, legislația prevede că pentru anumite încălcări ce pot fi considerate abuzuri există și alte forme de sancționare: disciplinară, administrativă, civilă (para. 77). Așadar, CCR trage concluzia că infracțiunea de abuz în serviciu trebuie să vizeze numai actele grave comise, iar Curtea însăși stabilește că această gravitate apare ori de câte ori este încălcată legislația primară, nu și cea secundară.

CCR impune Parlamentului/Guvernului modificarea textului de lege vizat? Nu. Prin decizia 405 CCR spune clar că e atribuția Parlamentului ce legi adoptă, dar dacă o face atunci trebuie să respecte Constituția și interpretările date de CCR acesteia (para. 66).

CCR impune magistraților să respecte această decizie? Pe de o parte, Constituția spune că deciziile CCR sunt obligatorii pentru toată lumea, deci inclusiv pentru magistrați. Pe de altă parte, în mod expres CCR cere magistraților ca în dosarele de abuz în serviciu pe care le soluționează să țină seama de decizia 405 care reconfigurează dispozițiile legale contestate (para. 80 și 88). Așadar, chiar dacă textul nu e modificat, magistrații îl vor avea în vedere așa cum a fost interpretat de CCR: de la data publicării deciziei, ei vor porni dosare și vor sancționa numai pe cei care comit abuzul prin încălcarea legilor primare.

Concluzii:

  • Infracțiunea de abuz în serviciu rămâne în Codul penal și după decizia nr. 405/2016 a CCR, doar că de la data publicării ei se va considera că îndeplinirea actului sau neîndeplinirea corespunzătoare se referă la atribuțiile de serviciu descrise în legislația primară (legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență);
  • Nu are importanță dacă textul este sau nu corectat de către Parlament/Guvern; acesta rămâne liber să modifice textul cum vrea și când vrea, inclusiv să îl elimine dacă acest lucru nu este interzis chiar de către CCR. Dar, până la modificarea legii, procurorii și instanțele trebuie să aplice direct decizia CCR;
  • De la data publicării deciziei 405/2016, nu mai este considerată a fi infracțiune de abuz în serviciu încălcarea atribuțiilor prevăzute în fișa postului, regulamente, norme tehnice, coduri deontologice, ordine de serviciu, ordine de zi pe unitate, instrucțiuni, hotărâri de guvern, dispoziții de primar, hotărâri ale consiliilor locale sau județene etc. și aceasta chiar dacă au produs prejudiciu sau au vătămat drepturile sau interesele unor persoane;
  • Dosarele de abuz în serviciu soluționate definitiv până la momentul publicării deciziei 405/2016 nu pot fi redeschise cu motivul că a apărut această decizie.

 

12/02/2017

Parlamentul si Guvernul ar trebui sa raspunda pentru legi proaste!

Filed under: CCR,CEDO,Parlament — Cristi Danilet @ 7:46 PM
Tags: , , , ,

oug-14Cred că ar trebui să începem a discuta despre răspunderea materială a celor care redactează și aprobă legi care ulterior sunt modificate, retrase sau declarate neconstituționale. Asta, mai ales că Recomandarea nr. (84) 15 privind răspunderea publică, aprobată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, stipulează drept principiu această formă de răspundere pentru oricine ocupă o funcție la nivelul organismelor centrale sau locale.

Și plec de la două exemple la ordinea zilei: este vorba de Codul penal și Codul de procedură penală, care au intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014. Iată ce modificări au suferit în acești trei ani:
Codul penal a fost modificat prin cinci legi și o ordonanță de urgență; au fost găsite articole ca fiiind neconstituționale prin 6 decizii ale CCR;
Codul de procedură penală a fost modificat prin patru legi și opt ordonanțe de urgență (am inclus OUG 13 și OUG 14); au fost găsite articole neconforme cu legea fundamentală prin 29 decizii ale CCR.
Inclusiv situația ivită cu OUG 13 și OUG 14 este urmarea „profesionalismului” celor care au lucrat la și au aprobat codurile.

Și poate ar fi timpul ca ceățenii să afle că cele mai multe condamnări la CEDO le avem pentru legislația care încalcă drepturile omului. Asta e simplu de verificat: pe site-ul echr.coe.int, la rubrica de Statistici, sunt trecute încălcările în funcție de articol de când s-a înființat Curtea de la Strasbourg (desigur, noi suntem parte la Convenție din 1994) până la sfârșitul anului trecut. Ei bine, analizând lista am constatat că cele mai multe hotărâri împotriva României sunt în număr de 466 pentru modul de protecție a proprietății private, realizată prin…lege.

Toate aceste aprobări, modificări, abrogări, condamnări presupun consum de resurse. Or, banul public cheltuit aiurea trebuie recuperat.