CRISTI DANILEŢ – judecător

08/10/2018

Un referendum inutil: am învins, dar nu am castigat

referendum-3La capătul unei campanii care a durat, de facto, trei ani, s-a terminat referendumul care va rămâne în istorie drept „referendumul pentru familia tradițională”. Și totuși, cineva a încercat să încurce, în mod voit, referendumurile pentru a obține voturi: acesta nu a fost un referendum pentru a aproba sau nu căsătoriile între gay, deși toată campania a fost numai despre asta. Pentru ce a fost? Și acum îmi este neclar.

În situația în care ar fi participat la referendum minimum 30% din cei aflați pe liste, întreaga procedură ar fi fost validă și s-ar fi numărat DA-urile, NU-urile și NULE-le. Dacă ar fi fost mai multe DA-uri, s-ar fi revizuit Constituția, dar rezultatul ar fi fost INUTIL din punct de vedere juridic: căsătoria ar fi fost un drept rezervat doar persoanelor de sexe opuse. Dacă ar fi fost mai multe NU-uri, Constituția ar fi rămas la fel: adică s-ar fi permis doar căsătoria între persoane de sex opus. Însă oamenii nu s-au dus la referendum într-un număr suficient, astfel că voturile date nu mai au nicio importanță; referendumul nu va fi validat, deci s-a organizat DEGEABA. De fapt, nu degeaba: a costat statul român 35,1 milioane de euro.

Și totuși, prin votul de la referendum românii au spus că noi ne iubim semenii, chiar dacă sunt de altă orientare sexuală. Deci nu suntem atât de obtuzi pe cât ne credeau unii. Probabil că suntem împotriva intimităților afișate public sau a paradelor exhibiționiste, dar nu suntem împotriva ființelor umane care au alte dorințe sau plăceri sexuale decât noi. În fond, viața privată, intimă și de familie e ocrotită de Constituție și se desfășoară dincolo de interesul publicului.

Poate că suntem îngrijorați sau doar nu înțelegem legislația altor state ori modul în care se face educație sexuală sau de gen copiilor din alte state. Dar sunt sigur că putem fi atenți, putem să dezbatem argumentat și să decidem cum e mai bine pentru români.

La fel de important este că românii au arătat că vor în Europa. Și că România este și trebuie să rămână o țară laică. Nu anticreștină, evident, dar trebuie să recunoaștem că sentimentul religios a fost zdruncinat puternic în aceste zile.

În fine, poate unii se bucură de rezultat. Eu nu.

Pentru că toată mișcarea din anul 2015 cu strânsul celor trei milioane de semnături a fost o tevatură care a creat senzația că România ar fi într-un pericol iminent și, peste noapte, au și apărut arhanghelii care o vor apăra. Trei ani am fost invadați de știri care mai de care mai groaznice despre Occidentul decadent. Ei bine, la  vot românii au arătat că nu cred chiar tot ce li se spune și că forțele sociale ori chiar cele politice nu pot câștiga atunci când au ca obiectiv distrugerea și drept mijloc minciuna.

Pentru că prin mesajele lor distorsionate și schimbătoare, organizatorii au indus în eroare populația. Mai întâi s-a spus că e o acțiune împotriva homosexualilor care nu ar trebui să aibă voie, ca pe viitor, să se căsătorească, apoi că e vorba de protejarea familiei tradiționale, apoi că e vorba de o redefinire a familiei, apoi că e vorba de Convenția de la Istanbul privind violența de gen și manualele care ar fi apărut în România cu privire la identitatea de gen, apoi că e vorba doar de securizarea definiției căsătoriei (înțelege cineva expresia asta?!), apoi că e vorba de apărarea copiilor, în pericol să ne fie luați, apoi că e vorba de însuși viitorul României și apărarea creștinismului în Europa.

În continuare, inițiatorii vor susține că referendumul a fost doar pentru o precizare în Constituție cu privire la căsătorie. De fapt, ei evită să își asume scopul real al referendumului pe care l-am înțeles cu toții: de a interzice căsătoria între gay pe care, însă, nu o ceruse nimeni. Dacă chiar ar fi vrut să securizeze căsătoria și adopția, inițiatorii mișcării trebuiau să propună în conținutul Constituției următorul articol:  „Persoanele de același sex nu se pot căsători” sau „Orice modificare la regimul juridic al căsătoriei și adopției va fi reglementată prin lege și va fi supusă aprobării prin referendum” – de abia asta ar fi fost o chestie cu adevărat deșteaptă. Dar să definești un cuvânt – „soți” – prin el însuși este o inepție care jignește întregi generații de juriști.

Pentru că în această campanie s-au implicat organizații străine anti-gay, biserici și culte neoprotestante de dincolo de granițe. Cu mesaje de susținere și cu bani. Și asta a creat multe suspiciuni cu privire la interesele sincere de a apăra ceva în România.

Pentru că s-a cheltuit enorm. Oficial, 35,1 milioane euro pentru organizarea referendumului. Dar dacă pun campania din ultimii trei ani, probabil că cel puțin 50 de milioane de euro s-au irosit aiurea. Bani care ar fi putut merge la copiii și familiile cu probleme.

Pentru că s-au folosit în mod ilegal chipuri de copii pe afișe, bannere, pliante și în filmulețe pentru a manipula emoțional populația.

Pentru că în această procedură civică (inițiativa cetățenească) de modificare a unui act politico-juridic (Constituția) s-a implicat Biserica. Deși ar fi trebuit să vorbească doar de iubire și de căsătoria religioasă, Biserica a ieșit din matca ei și a intervenit abrupt într-un demers al societății civile după ce negase orice implicare. Au fost preoți care au indus în eroare populația cum că ar fi vorba de familie și că homosexualii ne iau copiii; au fost preoți și călugări care au amenințat cu Iadul pe păcătoșii care nu merg la vot; au fost preoți care au primit misiunea de a merge din casă în casă sa dea pliante cu informații mincinoase, vorbind de referendum în aceste zile, inclusiv la cinematografe, nunți, botezuri; au fost preoți care au refuzat să  spovedească dacă nu prezintă enoriașul cu autocolantul pe buletin purtând mențiunea „Votat”. Eu cred că o astfel de conduită nu este de trecut cu vederea atunci când vine din partea unor membri ai clerului. Și mai cred că religia este despre unire, nu despre dezbinare. La 95% populație declarată creștină nu aveai voie, ca Biserică, să te arăți îngrijorată de doleanțele indirecte și abia auzite ale comunității LGBT. Unii dintre noi înțelegem de ce a făcut Biserica asta și cred că e timpul ca Biserica să înțeleagă că separarea de Stat e un aspect câștigat istoric, că lumea nu poate fi întoarsă în urmă cu 300 de ani și că sprijinul sufletesc e necesar pentru toți deopotrivă, indiferent de orientarea sexuală și indiferent de participarea la referendum. Biserica are mari probleme în sânul ei de rezolvat, dar după acest referendum va trebui să ia decizii tranșante cu privire la rolul ei în societatea postmodernă.

Pentru că acest referendum a fost alipit unor partide politice și pentru că Guvernul a renunțat cu o lună înainte la monitorizarea electronică a votului și a mărit la două zile durata de votare. Însă nu am voie să comentez mai mult în această direcție.

Pentru că au fost intelectuali angrenați în referendum și pe care îi credeam raționali, dar care s-au dovedit complet rupți de realitate. Înveninați, încrâncenați și autosuficienți care pot prezice cu exactitate viitorul apocaliptic la fel de ușor pe cât pot distorsiona trecutul. Intelectualul de tip nou se  proclamă creștin pe toate drumurile, are limbaj elevat, se dă drept misionar, se victimizează permanent și își oferă sacrificiul lui pentru salvarea noastră. Omniprezent, predicând pe sticlă, în biserici, în sălile primăriilor, pe facebook și în universități, e ușor de recunoscut prin conceptele folosite, menite să sperie băbuța din strană, să farmece studentul din bancă și să intimideze colegul de platou – amestecul lingvistic cuprinde cuvintele „ideologie”, „neomarxism”, „stângism”, „libertate”, „națiune,” „ideologia de gen”, „transgender”, „creștin democrația”. Tare mi-e ca îndemnurile care intră în conținutul unui naționalism extrem care este împletit cu un fanatism religios să nu determine reapariția unui curent pe care îl credeam uitat și îngropat în negurile istoriei. Deocamdată românii au spus „nu” unor astfel de apucături, că nu aș spune încă că e vorba de politică.

Ce urmează? Principalul argument pe care tot ni l-au adus inițiatorii și susținătorii revizuirii Constituției ea fost că dorința celor trei milioane de oameni trebuie respectată, altfel s-ar încălca o regulă democratică. Ei bine, aceștia sunt acum exact în poziția celor pe care îi huleau: ei au devenit minoritari. Ca urmare, vor încerca să se victimizeze și, poate, să reia acțiunile într-o altă formă.

Și înainte ca în această notă să ne acuze că am încălcam noi regulile democratice boicotând, voi cita ceea ce a spus Curtea Constituțională în decizia nr. 3/2012: „Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică.”

Dar ei, ca minoritari în această acțiune, pot să stea liniștiți. Nimeni nu le vrea răul. Căci și noi, majoritarii ad-hoc de acum, suntem tot pentru valori și pentru viitor sigur în țara noastră. Și noi suntem pentru apărarea familiei. Dar nu așa cum vor ei, cu ură pentru cei care sunt altfel (cu orientarea sexuală, cu credința, cu modul de a gândi). Nu cu dezinformări. Nu pornind valuri de antipatie pentru cei care se opun argumentat unor acțiuni. Nu cu sădit frica în inimile oamenilor și înspăimântându-i pentru ce va să vină în viața de apoi.

Să ne uităm în jur: nimeni nu ne atacă familiile, nici vreun dușman uman, nici măcar statul (care nu are voie să intre în această zonă, care este una de non-drept prin definiție). Nu se vede picior de homosexual care să se manifeste în public. Nimeni nu ne fură copiii. Membrii LGBT nu cer să se căsătorească și, oricum, o astfel de prevedere ar fi neconstituțională. România nu e în primejdie. Ne închinăm tot unui Dumnezeu. Națiunea supraviețuiește.

Aș vrea să mă înșel, dar Biserica și-a arătat slăbiciunea intervenind într-un domeniu străin – căsătoria civilă. Acțiunea CpF a lovit prin ricoșeu în Biserică, care și-a pierdut mult din încredere. Și toate astea au așternut drumul pentru comunitatea LGBT care nu a trebuit să facă nimic pentru a avea cea mai mare publicitate și simpatie posibilă și care acum are legitimitatea să pretindă cine știe ce drepturi, dintre care parteneriatul civil e inevitabil de acordat. Și dacă, prin absurd, se va întâmpla ceva rău din ceea ce CpF a prezis, atunci va trebui să i se reamintească că ea însăși a contribuit la asta.

Oarecum rănită în acest referendum, România merge mai departe. Marea familie românească va exista mai departe. Și vom înregistra în continuare 1,7 milioane de copii care nu au acasă un tată și o mamă, 43.000 de copii care sunt în fostele orfelinate (numite pompos „centre de plasament”) unde au fost abandonați de părinții lor sau unde au fost duși de stat după ce au fost luați de la părinții lor unde erau bătuți, înfometați, violați; în continuare vom avea 6 din 10 copii bătuți de părinți și o femeie bătută la fiecare 30 de secunde; anual vor fi 20 de copii omorâți de părinții sau frații lor și alți 50 violați de propriile rude; 15% dintre adolescenți vor consuma substanțe interzise, 20% dintre copii vor abandona școala, 40% vor fi analfabeți funcțional.  Iar peste un an, statisticile vor fi, neîndoielnic, cel puțin la fel. Dar de aceste probleme însă nu vom avea timp: nu vom avea resurse umane, nu vor fi bani și, probabil, nu vom avea timp căci deja trebuie să ne gândim la următorul referendum.

05/10/2018

Make love, not referendum

Filed under: discriminare,familia,LGBT,pe intelesul tuturor — Cristi Danilet @ 10:54 AM
Tags: , , , , , ,

loveNu sunt de acord cu cei care susțin referendumul pe motiv că actuala Constituție ar permite căsătoria între persoane de același sex. Nu sunt de acord nici cu cei care se opun referendumului pe motiv că prin revizuirea Constituției ar fi împiedicate să se căsătorească persoanele de același sex. Nu neg legitimitatea referendumului, dar ca cetățean nu pot fi de acord cu cheltuirea unor sume publice de bani pentru o modificare inutilă. Iată cum văd eu cele întâmplate și ce cred eu că se va întâmpla după referendum:

  1. În România nu se permite căsătoria sau parteneriatul civil între persoane de același sex; nu se recunoaște căsătoria încheiată legal în străinătate între persoane de același sex; nu se recunoaște parteneriatul civil, nici cel încheiat între persoane de sexe diferite, nici cel între încheiat între persoane de același sex. Constituția permite căsătoria între soți, este adevărat că fără a preciza sexul. Doar Codul civil arată că este vorba de bărbat și femeie.
  2. Acum trei ani s-a demarat o inițiativă cetățenească pentru modificarea Constituției, al cărui unic scop este împiedicarea ca în viitor persoanele de același sex să obțină de la Parlament dreptul de a se căsători în România. Mișcarea a apărut imediat după ce Curtea Supremă din SUA a pronunțat o decizie prin care a permis căsătoriile între gay, iar un bărbat român căsătorit în Belgia cu un cetățean american a solicitat recunoașterea în România a căsătoriei lor. Strângerea de semnături pentru această inițiativă și susținerea referendumului aparține unor asociații civice, organizații religioase din România, dar și unor ONG-uri declarate ca fiind anti-gay din SUA.
  3. Publicului român i s-a inoculat în acești trei ani de zile două idei: că există un singur tip de familie și că homosexualii sunt periculoși: Deși Constituția României și instrumentele internaționale privind drepturile omului protejează viața de familie în toate formele și copiii din afara căsătoriei au aceleași drepturi ca cei din căsătorie, mult timp în campania pentru revizuirea Constituției s-a afirmat că există un singur model de familie, cea alcătuită din parteneri de sex opus și care au copii – de unde expresiile „referendum pentru familie”, „referendum pentru familia tradițională”, „referendum pentru redefinirea familiei”. Ca urmare, s-a format concepția că ar fi anormale sau dezorganizate cuplurile care trăiesc în concubinaj, cei care au copii din afara căsătoriei, părinții singuri care îți cresc copiii etc. După ce au fost atenționați de juriști, doar în ultimele zile ale campaniei reprezentanții inițiatorilor au încercat să explice că alte familii nu sunt vizate, însă la nivel de mental al populației răul era deja produs. Cu excepția purtătorului de cuvânt al BOR, Biserica, inclusiv prin vocea Patriarhului BOR, a rămas cu același mesaj: referendumul este pentru ocrotirea familiei. Mult mai grav este mesajul homofob: s-a spus direct că homosexualii ar dori să se căsătorească în România, așa cum e în SUA și în Europa de Vest, deși nu există nicio solicitare în acest sens; că gay-ii vor să adopte copiii abandonați din România și aceștia vor copia comportamentul nefiresc al noilor părinți, deși nu există niciun sondaj de opinie, respectiv studii clinice în acest sens;  că există un singur tip de familie; că homosexualii sunt anormali sau că homosexualitatea este o boală, deși această orientare nu apare în manualele sau codurile de specialitate; că există manuale școlare în România unde copiii sunt învățați că atunci când vor crește mari pot deveni ce vor ei, fete sau băieți, când s-a găsit un singur manual de acest gen într-un județ și care nu este acreditat de Ministerul Educației. Evident, nu au lipsit fake news-urile cu privire la pericolele din Occident vin către noi: se va desființa noțiunea de „tată” și „mamă”, se va legalizarea pedofilia sau căsătoria cu animale; preoții vor fi obligați să oficieze căsătorii între gay.
  4. Parlamentul a votat anul acesta o lege de modificare a Constituției prin care clarifică înțelesul noțiunii de „soți” și îl limitează doar la „bărbat și femeie”. Modificările propuse au fost verificate de CCR de două ori și curtea a arătat că prin această modificare nu se înlătură un prezumtiv drept al gay-ilor de a se căsători, deoarece chiar și în actuala redactare Constituția înțelege prin „soți” doar uniunea oficială dintre „bărbat și femeie”. În mod normal, modificarea ar fi trebuit avizată de Comisia de la Veneția. S-a omis acest lucru, însă exact în urmă cu un an, când s-a modificat Constituția Georgiei exact în același sens ca în România, Comisia a spus că e la latitudinea statelor să decidă căsătoria doar pentru bărbat și femeie, dar va trebui să permită parteneriatul civil. Modificările arătate vor fi supuse referendumului din 6-7 octombrie 2018. Față de deciziile Curții Constituționale, rezultă că efectul juridic al modificării Constituției este zero.
  5. Guvernul a alocat 35,1 de milioane de euro din bugetul statului pentru organizarea acestui referendum. Susținerea politică a acestui referendum este evidentă: parlamentari de orientări politice opuse au votat pentru revizuire, Guvernul a modificat legea astfel încât în loc de o zi, cetățenii vor putea merge la vot în două zile; preoți și politicieni organizează evenimente legate de referendum chiar în biserici; în curtea unor Primării sunt afișe sau corturi, iar pe site-urile lor au apărut anunțuri cu invitarea oamenilor la vot și li se indică în mod expres să voteze „Da” pentru modificarea Constituției, arătându-se că altfel ar însemna că ei susțin căsătoria între persoane de același sex; au fost autorizate ridicarea de bannere pe blocuri și stâlpi cu mesaj homofob sau fals vizavi de referendum.
  6. Implicarea Bisericii este uriașă: preoții merg acasă la oameni pentru a le împărți pliante cu privire la pericolul care ne paște dacă oamenii nu merg la referendum. Unii preoți merg în cinematografe, înaintea filmelor, să spună publicului același lucru. Călugării afirmă că vor vota pentru prima dată în viața lor. La slujba de duminică le spun oamenilor că cei care nu merg la referendum sunt oamenii diavolilor și că cine nu e pentru familia tradițională comite un păcat. Elevii de la seminariile teologice împart pliante pe stradă și în cutiile poștale. Patriarhul și mitropoliții României au făcut înregistrări video pe care le-au răspândit la televiziuni și în mediul online. Toate aceste materiale conțin informații emoționale despre familie, adopția copiilor și homosexuali, deturnând atenția de la obiectul real al modificării propuse.
  7. Chiar refuz să cred că cei care sunt dușmanii nației și pun în pericol viitorul României sunt câteva sute sau mii de oameni cu altă orientare sexuală decât a celor vocali. Astfel, prezentul crud ne arată că sunt mari probleme în România cu familiile și copiii, dar noi refuzăm cu vehemență să acceptăm discutarea lor: violența domestică  (20 de copii sunt uciși în propriile familii anual, 6 din 10 copii sunt bătuți în propriile familii), incesturile (50 de copii sunt violați anual de proprii părinți sau frați), copiii abandonați sau abuzați în familii (57.000 sunt acum sub protecția statului, din care 43.000 sunt în orfelinate), fetițele adolescente care nasc (România este pe primul loc în UE la mămici sub 15 ani), abandonul școlar (2 din 10 copii abandonează școala, 40% din adolescenți sunt analfabeți funcțional), consumul de droguri (2 din 10 adolescenți consumă substanțe interzise), bolile (30.000 de copii suferă de autism, 18.000 de copii cu dizabilități nu sunt școlarizați, 2500 au diabet, unul din 10.000 de copii au o formă de cancer), sărăcia (200.000 de copii se culcă flămânzi în fiecare seară). Însă, acum o săptămână președintele Coaliției pentru Familie a afirmat public că aceasta nu are resursele umane și financiare pentru a rezolva aceste probleme….
  8. Dezbaterea care s-a purtat în această campanie începută acum trei ani nu are nicio legătură cu revizuirea Constituției de peste trei zile: s-a discutat despre Occidentul retrograd, boala homosexualilor, manualele din școli, adopții, morala versus legea, teoria Big Bang versus credința în Dumnezeu, parade ale gay-lor sau gesturile lor de afecțiune în public, dar nu despre căsătorie. Ca și cum, dacă ar dori să afecteze în vreun fel căsătoria, Parlamentul nu ar putea modifica alte prevederi ale Codului Civil care să o bagatelizeze sau să o îngreuneze – oricând, chiar după modificarea Constituției, politicienii vor putea opera schimbări în Codul civil și, până ar fi declarate neconstituționale, ele vor fi produs deja efecte: de ex, să se permită căsătoriile între sau cu minorii, ale părinților cu proprii copii, ale fraților, să impună impozite mai mari la cuplurile căsătorite sau să interzică adopțiile de către cuplurile căsătorite sau alte asemenea lucruri stupide.
  9. Paradoxurile pe care ni le-a oferit România în legătură cu această revizuire sunt multe: Cuvântul „soți” în limba română nu comportă decât o singură definiție lingvistică și juridică, însă mulți găsesc și alte definiții care au declanșat prezenta acțiune. Frica de homosexuali și de imoralitatea unora dintre semenii noștri este ciudată la un popor care se declară credincios în proporție de 95%: adică o morală religioasă puternică atât de extinsă ar trebui să blocheze multe comportamente inadecvate. Implicarea cultelor neoprotestante și mai ales a Bisericii ortodoxe și catolice în această campanie care se poartă, totuși, într-un stat secular, este stranie: ele militează pentru căsătoria civilă, în timp ce totuși din punct de vedere religios neprezentarea la cununia religioasă este considerată un păcat. Patru milioane de oameni își cresc copiii în Occidentul declarat „decadent” de către cele trei milioane de semnatari din țară. Se vorbește de pericolul legalizării zoofiliei în condițiile în care România este una din cele trei țări europene unde zoofilia nu este, din păcate, interzisă de lege. Și altele…

Concluzii:Prezenta inițiativă și campania pentru referendum a declanșat și întreținut o dezbatere homofobă în România, de o amplitudine națională. Pseudo-dezbaterea a dus la formularea unor acuze publice ridicole: cei care merg la referendum sunt numiți „pupători de moaște”, „retrograzi”, „asemenea vânătorilor de vrăjitoare din Evul Mediu”, în timp ce cei care se opun referendumului sunt numiți „ideologi”, „(sexo)neomarxiști”, „progresiști”. Cu aceeași scârbă și dezgust. Sunt sigur însă că românii nu cunosc mai nimic din instituția căsătoriei și nici nu sunt interesați de aceasta decât la celebrarea ei și, eventual, la divorț.

O Biserică puternică ar fi trecut cu vederea acțiunile izolate ale comunității LGBT sau ar fi militat pentru educarea membrilor într-un anumit spirit, treptată. Așa, i s-a acordat o importanță și o atenție pe care niciodată nu ar fi avut-o prin proiecte sau acțiuni proprii. Indiferent de rezultatul referendumului, comunitatea LGBT și libercugetătorii au avut de câștigat: imagine, simpatizanți, sensibilizare. Pe termen scurt, „tabăra” lor va milita pentru legiferarea parteneriatului civil, iar pe termen lung pentru recunoașterea căsătoriilor încheiate în străinătate chiar între persoane de același sex. În paralel, cealaltă „tabără” va iniția interzicerea avortului și a contracepției, taxa pe celibat, interzicerea reclamelor cu femei sumar îmbrăcate.

Nu mă îndoiesc că cei care își iubesc familia și doresc să apere copiii și viitorul României (acestea fiind principalele argumente ale inițiatorilor referendumului), vor sta acasă de referendum și se vor iubi, făcând copii.

21/09/2018

Pe sleau, despre referendum. Partea a III-a: Un Parlament ce simpatizează gay-ii

curcubeuLa referendum urmează să precizăm căsătoria. Așadar, în loc de „căsătoria (…) între soți” vom scrie acolo „căsătoria (…) între un bărbat și o femeie”. Ne închipuim că în felul acesta Parlamentul nu va putea nicicând să schimbe Codul civil – unde deja scrie că asta înseamnă soți – să acorde dreptul persoanelor de același sex de a se căsători. Dar…putem, oare, să credem că există o altă posibilitate pentru Parlament de a permite căsătoria gay-ilor?!

Să ne imaginăm că brusc se hotărâsc parlamentarii să permită căsătoria între persoanele de același sex. Și ei văd că în Constituție scrie că e permisă căsătoria doar între bărbat și femeie, dar realizează că nu scrie ce înseamnă „bărbat” și ce înseamnă „femeie”. O să rămâneți uimiți, cum am rămas și eu când am realizat astă-noapte, după ce am căutat câteva ore, dar în România nu există nicio lege care să spună ce este „bărbat” și ce este „femeie”: cum se diferențiază unul de altul, de la ce vârstă un copilaș devine „bărbat” și o copilă devine „femeie”.

Ca urmare, un Parlament ce simpatizează persoanele gay și care nu ar mai putea modifica așa ușor Codul Civil pentru a permite căsătoria întrucât asta va fi deja reglementată prin Constituție la referendumul din 6-7 octombrie 2018, ar putea face o șmecherie: să dea o lege prin care să spună „bărbat/femeie este persoana care se declară astfel în fața autorităților”. Și va fi perfect posibil! Realizați ce se va întâmpla, da?! Nu va mai conta că te cheamă „Aneta” în buletin, ci tu vii la ofițerul de stare civil, spui că ești bărbat și gata, te însori cu „Mărioara”. Doar nu o să te caute Primarul în pantaloni. Nici acum nu o face, de altfel. Sau vine „Gigel” la mine la Tribunal, spune că este femeie, și eu atunci când îl condamn îl trimit la penitenciarul de femei Târgșor. Până la urmă, omul este liber, nu?! Se poate crede deștept sau prost, frumos sau urât, bun sau rău, femeie sau bărbat. Nu ați văzut că de câteva decenii sunt femei care poartă pantalon? Ce, este asta în tradiția femeii noastre milenare? Și nu ați văzut că sunt bărbați care merg la cosmetică unde își fac sprâncenele și își scot punctele negre? Unde s-a mai pomenit în istoria noastră așa ceva? Făceau asta dacii, romanii, pecenegii, slavii?! De ce credeți dvs că fac ei și ele astea, împrumutând apucături de la celălalt sex?! Bănuiesc că ați auzit că în fiecare om zace un sâmbure de androgin, că fiecare bărbat are caracteristici feminine și fiecare femeie are caracteristici masculine, că toți suntem o combinație de yin și yang.

Credeți că glumesc, nu?! Ei, bine, aflați că în România avem un caz cu o persoană care a solicitat schimbarea de sex și a obținut autorizare de la judecător. A făcut asta deja, dar cartea de identitate nu i s-a schimbat. Așa că în document e bărbat, în pantalon nu prea mai este. Spuneți-mi acum dacă persoana asta se prezintă la ofițerul de stare civilă alături de o femeie, se poate căsători azi? Da! O/îl poate împiedica în vreun fel modificarea adusă prin referendumul din 7 octombrie?! Ba!

Așadar, dacă e să modificăm cu adevărat și pentru totdeauna Constituția noastră pentru  a securiza căsătoria între bărbat și femeie, haideți să facem treaba asta cu cap: definim nu doar ce înseamnă „soți”, ci și ce înseamnă „bărbat” și „femeie” și asta chiar în legea fundamentală a României, ca nu cumva vreun Parlament într-o conformație ciudată să modifice Codul Civil altfel decât am vrut noi. Și dacă facem asta, trebuie să avem grijă ce cuvinte folosim la această definiție. Că dacă spunem ceva de „sex” – de exemplu, prin „bărbat se înțelege cel care are sexul…..” (așa și pe dincolo), cred că e evident că va trebui să definim și acest cuvânt atât de ingrat. Și, dacă  – inevitabil – vom face referire la organele genitale, musai să punem și poze, ca să nu existe dubii. Cu explicații ale părților componente. Și, evident, totul aprobat prin referendum.

PS: Încă o problemă: știați că în Constituție nu scrie nimic de interdicția de căsătorie între rude până la gradul al patrulea (veri primari)? Ea există în Codul civil: e vorba de o regulă preluată din normele bisericești datând de vreo 800 de ani. Ce ați spune dacă Parlamentul la un moment dat ar dori să permită căsătoria între persoane de sex opus și care sunt în relații apropiate: frate cu soră, unchi cu nepoată, verișor cu verișoară? Ar fi posibil, din păcate, modificând Codul civil rapid, căci în Constituție nu avem o asemenea interdicție. Oare nu ar trebui să ne asigurăm că relațiile incestuoase nu vor fi legalizate niciodată? Că doar ați auzit de anumite mișcări civice din unele țări în această direcție! Vă spun eu, pericolul e mare, în câteva decenii ajuge și la noi.

Disclaimer: ca și partea întâ, vă rog să luați și acest text drept o satiră. În partea a doua am fost serios, iar în ultima parte voi fi la fel… sper.

ARHIVA

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

13/09/2018

Pe intelesul tuturor: Legea (vs) Morala

Filed under: 0. NOUTATI,pe intelesul tuturor — Cristi Danilet @ 1:40 PM
Tags: , , , , ,

Moise-judgeDeseori se face confuzia dintre normele morale și normele juridice. S-a ajuns până acolo încât unii susțin că ceea ce trebuie respectat într-o societate este în primul rând morala bisericească, trebuind a fi ignorate legile care cred respectivii că nu sunt bune. Am făcut mai jos o trecere în revistă a principalelor asemănări și mai ales diferențe dintre morală și legi/drept, urmând ca în final să arăt că ele nu sunt nici pe departe antagonice.

  • morala ține de interiorul omului, se adresează conștiinței sale și eventual relației omului cu Divinitatea; legea ține de exteriorul omului, privește acțiunile sale cu ceilalți indivizi;
  • morala urmărește Binele; legea urmărește Justețea, adică ordinea socială și pacea între indivizi;
  • morala cuprinde reguli încetățenite prin practică îndelungată, fără a exista un anumit moment și organism care să le emită; legea cuprinde reguli edictate în mod expres și sistematic, de un organism bine definit;
  • morala se adresează doar membrilor unei anumite comunități frecventate (familială, religioasă, masonică, ONG-istică etc); legea se adresează tuturor cetățenilor, fără nicio deosebire;
  • morala recomandă anumite conduite; legea obligă la anumite conduite;
  • morala e acceptată benevol de către membrii comunității; legea e impusă de Stat, la nevoie prin forță coercitivă;
  • încălcarea moralei e sancționată moral, chiar de către cel care are conștiință și cel mult prin oprobriul comunității ori chiar excluderea din comunitate; încălcarea legii e sancționată de la avertisment sau plata unei sume de bani la izolarea de societate prin închisoare, cu mențiunea că nimeni nu are voie să fie propriul său judecător, ca în cazul moralei;
  • există legi care coincid întru totul cu normele morale: de exemplu, copiii au îndatorirea de respect față de părinții lor (porunca a cincea din Biblie care se regăsește în art. 485 Codul civil);
  • există legi contrare moralei: intreruperea sarcinii de până la 14 săptămâni în unitate spitalicească este permisă de Codul penal, dar este interzisă de normele religioase (porunca a șasea din Biblie); la fel, fumatul este permis de normele civile, cu respectarea anumitor reguli în spațiile publice, dar este interzis de normele religioase; și tot astfel, condidatura la Primărie sau Parlament a unui condamnat penal este imorală (contrară simțului comun), dar e permisă de lege;
  • există norme morale contrare legii: răzbunarea e permisă de Vechiul Testament (Biblia, Exod 21:23-25) sau Mafie, dar este interzisă de lege pe considerentul că nimeni nu își poate face singur dreptate;
  • există norme morale total străine de cele legale: de exemplu, cele care reglementează mersul la biserica sau postul, cele care reglementează regulile de zi cu zi dintr-o familie (sărutul la culcare și la sculare, ajutatul la pusul mesei sau la curățenie);
  • există norme legale total străine de cele morale: de exemplu, normele de anchetă penală într-un caz judiciar (cu excepția jurământului cu invocarea Divinătății sau a conștiinței).

În rezumat: morala se dezvoltă de jos în sus, prin asumare de colectivitate și are statut de recomandare, fiind sancționată de comunitatea căreia aparții; legea se impune de sus în jos, prin obligație și în caz de încălcare sancțiunea se aplicată de Stat.

Departe de mine gândul de a opune morala legii sau legea moralei. Din contra, convingerea mea este că legea completează morala și invers. Dar există un teren unde suprapunerea lor e uneori inutilă, alteori de-a dreptul periculoasă. Astfel, există zone de drept și zone de non-drept. Familia este prin definiție o zona de non-drept: nicicând statul nu va putea edicta regulile după care funcționează o familie. Cu cât cetățenii renunță mai mult la regulile morale, cu atât coeziunea dintre ei este mai slabă și atunco va fi solicitată intervenția statului prin legi pentru a obliga la conduite care să prevină  ori să sancționeze răul făcut altor indivizi. Numărul mare de legi permit astfel intruziuni ale celorlalți cetățeni, inclusiv a forțelor statele, în viața privată/familială/intimă a individului. Prin mărirea numărului de legi sunt modificare limitele libertății individuăle. Și constat că, din păcate, cu cât numărul legilor crește, cu atât încălcările lor sunt mai numeroase; ca urmare, crește activitatea de reprimare a comportamentelor antisociale (contrare legii). Din această cauză se amplifică contradicțiile, chiar conflictul dintre Stat și individ. Ceea ce face ca, în mod firesc, să fie regândite legi care să limiteze abuzurileSstatului. Care la rândul lor vor fi încălcate. Și tot așa…

21/08/2018

Pe intelesul tuturor: impartialitatea si antepronuntarea

impartialitateFoarte des se fac reproșuri în spațiul public privind antepronunțarea, adresate fie unor magistrați care nu au cauze pe rol, dar care sunt implicați în anumite dezbateri publice, fie – cel mai des – unor comentatori diverși, de la miniștri la jurnaliști, în legătură cu anumite soluții judiciare. Toți aceștia greșesc atunci când combat argumentele aducând ca motiv faptul că ar fi interzisă antepronunțarea. 

1. Antepronunțarea este un termen utilizat doar în legătură cu justiția. Nu este un cuvânt ce ar putea fi utilizat în legătură cu alte activități: administrative, politice etc. Deci un politician sau un funcționar nu se poate „antepronunța” dacă anunță că va adopta o anumit decizie, că va vota într-un anumit fel etc.

2. Interdicția antepronunțării este o garanție a imparțialității judiciare. Astfel, justiția corectă este caracterizată prin cei trei „i”: Independența, Imparțialitatea și Integritatea. Imparțialitatea înseamnă lipsa prejudecăților (care ar putea duce la o favorizare sau o defavorizare a unei părți: de ex, toți rromii sunt hoți, o femeie a fost violată pentru că s-a îmbrăcat indecent etc), lipsa conflictului de interese (care ar însemna că judecătorul are un interes în soluționarea cauzei ce ar produce un beneficiu pentru el sau un membru al familiei sale) și evitarea pre-judecării (ceea ce numim în limbaj curent „antepronunțarea”).

3.Antepronunțarea” înseamnă că cel care urmează să ia o decizie judiciară o anunță mai înainte de a se finaliza procedura care trebuie să premeargă acelei hotărâri. Ofer trei exemple: (a) procurorul începe urmărirea penală și afirmă că îl va și trimite în judecată pe cel suspectat – or, urmărirea penală este chiar procedura care îți propune să lămurească dacă un om trebuie sau nu trimis în judecată; (b) judecătorul arestează o persoană și afirmă că aceasta este vinovată – or, cu prilejul arestării, nu se discută vinovăția unei persoane, aceasta fiind nevinovată până la finalizarea procesului de fond, ci doar dacă există suspiciuni cu privire la implicarea sa în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală și există argumente cum că acea persoană ar împiedica desfășurarea normală a procesului; (c) judecătorul respinge întrebarea pusă de un avocat pe motiv că doar sepierde timpul întrucât clientul acestuia oricum e vinovat – or, dacă judecătorul deja știe soluția, nu mai are rost procesul.

4. Antepronunțarea este interzisă pentru a nu permite procurorului/judecătorului să își formeze o idee preconcepută despre o cauză pe care o are de soluționat, căci prin definiție el trebuie să strângă și să evalueze probele în mod imparțial, pentru a adopta la final o decizie obiectivă. Dacă pe parcursul procedurii deja ar avea în minte soluția pe care va urma să o ia la final și, mai mult, ar afirma-o fie în acte oficiale, fie și numai în discuții private, magistratul ar fi cumva „legat” de declarația sa, astfel încât tot ceea ce va face ulterior în dosar va fi doar în sprijinul soluției de acum deja luate. Prin urmare, se poate spune că magistratul ar fi de-a dreptul interesat în soluția sa, deci el nu ar mai fi imparțial și procesul ar fi deturnat de la rolul său, nemaifiind echitabil.

5. De aceea, în acest domeniu nu doar imparțialitatea e esențială, ci și aparența de imparțialitate e importantă: magistratul nu doar că trebuie să fie imparțial, ci să și apară în ochii celorlalți că este imparțial, tocmai pentru a sădi și menține încrederea  în justiție părților din dosare și publicului larg. Așadar, dacă magistratul a făcut o afirmație sau doar niște remarci ori gesturi cu privire la soluția pe care urmează să o dea, chiar dacă totuși el ar reuși să își mențină imparțialitatea în actele pe care le va face până să adopte soluția care și aceasta ar fi una corectă, tot nu ar fi suficient, tocmai pentru că cei din fața lui nu mai au încredere în el.

6. Revenind la discuțiile care au generat prezenta postare, afirm că atunci când e vorba de o cauză judiciară este evident că nu se poate „antepronunța” un jurnalist, sau un ministru, sau un politician, sau un părerolog obișnuit. Fiecare dintre aceștia se cheamă că anticipează, comentează, speculează, dar nu că se antepronunță, pentru că nu aceștia urmează să dea soluția judiciară în cauză, ci doar un magistrat. 

Atenție! Nici măcar un magistrat nu se poate „antepronunța”, dacă este vorba de o cauză care îi revine spre soluționare unui alt magistrat. Însă este adevărat că legea interzice unui judecător/procuror să comenteze în mod public orice cauză, aflată pe rolul său ori pe rolul unui coleg, această faptă fiind abatere disciplinară.

7. Dacă un magistrat care are o cauză spre soluționare se antepronunță (în public sau în privat) cu privire la soluția pe care el ar urma să o dea, atunci este obligat să se abțină de a mai instrumenta respectivul dosar și va fi înlocuit de un coleg. Dacă însă continuă activitatea fără să facă declarație de abținere el riscă o sancțiune disciplinară.

Evident, dacă magistratul în cauză nu s-a abținut din proprie inițiativă și una dintre părțile din dosar află că magistratul s-a antepronunțat, atunci aceasta are posibilitatea să îl recuze, adică să ceară înlocuirea sa. Dacă motivele sunt întemeiate, magistratul va fi înlocuit de un coleg care va continua urmărirea penală/judecata.

.

STUDII: Prezentare PPT, document imparțialitate