CRISTI DANILEŢ – judecător

23/08/2017

Pe intelesul tuturor: propunerile MJ de modificare a legilor justitiei

Filed under: CSM,MJ,Parchet,politic,reforma — Cristi Danilet @ 12:43 PM
Tags: , ,

Astăzi ministrul justiției a făcut propuneri de modificare a legilor justiției (Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 și Legea nr. 317/2004). Proiectul este de azi în dezbatere publică, după care se va finaliza proiectul, va fi aprobat de Guvern și se va trimite în Parlament. După ce trece de cele două camere și, eventual, de Curtea Constituțională, va deveni lege dar nu văd să se întâmple acest lucru mai repede de doi ani.

Iată mai jos principalele propuneri și opinia mea cu privire la ele.

1. Se mărește vechimea necesară pentru a promova și aceasta trebuie să fie numai în funcția de magistrat, fără a se lua în considerare vechimea anterioară în alte funcții juridice. Propunerea este excelentă: vom avea magistrați mai bine pregătiți la instanțele superioare. Nu știu dacă aceasta va privi, așa cum e corect, și asimilații din ministere: sunt funcționari la CSM, MJ, INM care au salarii de magistrați și intră în treapta superioară de salarizare numai prin simpla trecere a timpului;

2. Se elimină plata pentru magistrații care au un grad superior. Azi poți lucra la Judecătorie și să ai grad de Curte de Apel, pentru că ai trecut de două concursuri de promovare pe loc; ca urmare, muncești la Judecătorie, dar ești plătit ca și cum ai fi la Curte. Consider că este firesc să nu fii plătit pentru munca pe care nu o desfășori, chiar dacă ai gradul profesional superior. Mai mult, avem un judecător din România care lucrează la o curte de apel dar primește salariu de ICCJ, pentru că o perioadă de timp a activat acolo și apoi, printr-o decizie discutabilă a fostului CSM, a fost transferat.

3. Mandatul de șef va fi de patru ani. Acum mandatul șefilor de instanțe și din parchete este de trei ani, cu posibilitatea unei singure prelungiri cu un nou mandat. Înțeleg că este o corelație cu legi din alte domenii. Cu siguranță nu vor fi prelungite mandatele în curs, care continuă până la epuizarea celor trei ani, chiar dacă între timp intră în vigoare noua lege. Dar nu îmi e clar dacă actualii șefi care au fost două mandate mai pot candida  ulterior pentru un al treilea mandat potrivit noii lege și astfel se ne trezim cu magistrați șefi timp de 6 ani pe vechea lege și încă 8 ani pe noua lege;

4. Un judecător va putea trece procuror la Parchet de pe lângă Judecătorie, iar un procuror poate trece judecător doar la nivel de Judecătorie. E foarte bine: acum e posibil ca un judecător de Curte de Apel să se transfere ca procuror la același nivel sau la nivele inferioare de instanță. Mai mult, este posibil ca procurori de la PICCJ să fie numiți judecători la ICCJ, fără a fi o zi judecător.

5. Secțiile CSM vor decide separat asupra șefilor din Justiție. Pentru șefia ICCJ va face propunerea secția de judecători (nu Plenul CSM ca până acum) și numirea o face Președintele statului. Pentru sefia MP, DNA și DIICOT rămâne ca propunerea să vină de la ministrul justiției (ceea ce după mine nu va duce pe viitor la eliminarea acuzelor de politizare, prezente în prezent), dar numirea o face secția de procurori (nu o va mai face Președintele statului). Încă nu văd nimic cu privire la trecerea poliției judiciare în subordinea Ministerului Public;

6. În caz de condamnare pentru vătămare corporală din culpă (de regulă, urmare a unui accident de circulație) a unui magistrat.  În prezent, datorită unor modificări din 2012, CSM decide dacă poate sau nu să rămână în funcție magistratul condamnat pentru un accident de circulație cu victime, căci dacă un astfel de eveniment nu are legătură cu funcția judiciară, nu ai de ce să îl dai afară pe un magistrat. Se vrea eliminarea acestei reglementări, deci magistratul va părăsi sistemul doar pentru că a fost condamnat. Interesant, poți să fii parlamentar dacă ești condamnat pentru corupție ca parlamentar sau ca ministru….

7. Procurorul șef va putea infirma un act al procurorului din subordine nu numai pe chestiuni de legalitate, ci și pe fond. Nu mă pricep foarte bine, dar cred că dacă dăm puteri atât de mari procurorilor șefi nu mai putem vorbi de independența decizională a procurorilor, stabilită în lege pentru priam dată în România în 2005;

8. Locuința de serviciu a magistraților. Azi, locuința de serviciu dată unui magistrat rămâne a acestuia și după pensionare, iar după deces rămâne moștenitorilor. În mod corect, se va elimina acest drept: cât timp nu mai ești magistrat, nu mai ai de ce păstra locuința de serviciu;

9. Reîncadrarea după pensionare: În prezent se poate ca un magistrat tocmai pensionat să se reîncadreze la aceeași institutție, cu aprobarea CSM. Practic, magistratul va cumula pensia cu salariu. Se va elimina această prevedere, pentru îmbogățire de unii magistrați, cu sprijinul unui CSM (inclusiv din care am făcut eu parte) mult prea orb la astfel de „inginerii”.

10. La Parchetul General se va constitui o direcție specială pentru infracțiunile comise de magistrați. În felul acesta DNA pierde din competență faptele de corupție comise de magistrați. Dar o astfel de structură, numită „Birou de Anchete Speciale” a existat și pe vremuri  – procurorul Panait, sinucis în 2002, a făcut parte din ea;

11. Cu privire la răspunderea materială a magistraților nu sunt modificări radicale. În prezent, Statul despăgubește victima unei erori judiciare, iar apoi POATE să se îndrepte împotriva magistratului vinovat cu rea-credință sau gravă neglijență. Pe viitor se dorește ca acest regres al Statului să fie OBLIGATORIU, ceea ce este firesc. Însă acest sistem nu va fi funcționar cât timp nu este descrisă exact procedura de stabilire a relei credințe sau gravei neglijențe a magistraților: de exemplu, mă îndoiesc că într-un proces civil (pentru despăgubire) un judecător de civil poate stabili dacă un judecător de penal a greșit cu intenție;

12. Membrii CSM vor fi suspendați din magistratură. Nu îmi e clar ce s-a urmărit cu această propunere, căci nici acum cei 9 judecători și cei 5 procurori aleși membri în CSM nu exercită funcția de magistrat la instanța sau parchetul de unde au plecat. Dacă sunt suspendați din magistratură, înseamnă că nu le curge vechimea ca magistrat? Nu știu. După cum nu știu dacă vor fi afectate și mandatele în curs;

13. Inspecția Judiciară trece la Ministerul Justiției. Mi se pare cea mai dură propunere din acest set. Inspecția Judiciară era la MJ până în 2005, apoi a fost la CSM până în 2012, după care a devenit independentă. Acum se revine la sistemul dinainte de reforma din 2004-2005. Personal, nu aș vrea să fiu magistrat anchetat de Inspecția Ministrului, am prins vremuri când decapitările se făceau prin intermediul Inspecției MJ. Aș vrea să văd însă propunerile în scris și a stabili exact legătura MJ-IJ;

14. La INM candidatul să aibă minimum 30 de ani și cel puțin 5 ani experiență în funcții juridice. Este cea mai radicală propunere, care va schimba cu totul fața sistemului juridic de acum în 10-20 de ani. Nimeni nu a avut curajul să facă până acum o astfel de propunere. În principiu sunt de acord cu ea, dar cred că ar trebui introdusă progresiv: pot spune cu mâna pe inimă că în următorii 10 ani nu vom avea de unde recruta asemenea magistrați sau ei vor avea o pregătire mult inferioară proaspeților absolvenți din aceste zile. De asemenea, în paralel, cred că cineva ar trebui să facă o verificare cu privire la calitatea educației din Facultățile de Drept, care sunt prea multe pentru România și scot prea mulți absolvenți cu diplome fără acoperire în pregătirea lor. Sistemul de admitere directă în magistratură, fără INM, valabil în prezent pentru cei cu vechime de 5 ani, va fi eliminat.

Anunțuri

21/02/2017

Oportunitate vs. Legalitate

Filed under: politic,responsabilitate — Cristi Danilet @ 12:34 AM
Tags: , , , ,

oportunistDupă ce acum două săptămâni s-a încercat a se înlătura răspunderea penală a celor care comit abuzul în serviciu prin adoptare de acte normative, azi s-a anunțat intenția de a se înlătura răspunderea administrativă a celor care adoptă acte nelegale. 

Înțeleg că se încearcă a se inocula ideea că un organ administrativ ar trebui să ia orice decizie dorește (disreționarism, oportunitate), fără a putea fi controlată de justiție (care asigură legalitatea). Eu înțeleg că se dorește ca legiuitorul să fie în afara oricărei răspunderi penale (a se vedea modificările aduse prin OUG 13 care excludea de la răspunderea penală pe cei care comit abuzuri adoptând acte normative), dar acum se vrea și înlăturarea răspunderii administrative?! Mai urmează și înlăturarea răspunderii civile și administrative, moment în care fiece ales din România va putea face ceea ce dorește fără teama de a i se imputa vreodată ceva.

Eu zic ca atunci când încercăm să atingem principii consacrate ale ordinii juridice, să vedem ce spun standardele internaționale în materie. Așadar, cu privire la legalitate și oportunitate sunt aplicabile două instrumente ale Consiliului Europei:

  1. Recomandarea nr. 20/2004 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei cu privire la controlul judiciar asupra actelor administrative. Aceasta stabilește cu valoare de principiu că toate actele administrative (actele individuale, actele normative, refuzul îndeplinirii unor asemenea acte) trebuie să poată fi supuse unui control judiciar exercitat de o instanță, pe calea unei acțiuni directe sau pe calea unei excepții; instanța trebuie să poată verifica orice încălcare a legii, inclusiv lipsa de competență a organului administrativ, nereguli de procedură sau abuzul de putere (principiul B1).
  2. Recomandarea nr. 7/2007 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei cu privire la buna administrare. Aceasta stabilește legalitatea ca principiu (art. 2): adminstrația publică trebuie să acționeze respectând legea, neputând lua măsuri arbitrare nici măcar când exercită puterea discreționară. De asemenea, stabilește că trebuie reparate daunele provocate prin acte nelegale sau acte date din neglijență, comise de adminsitrație sau de funcționari (art. 23).

 

06/02/2017

O luam de la capat: proiect de lege privind modificarea Codurilor

Filed under: 0. NOUTATI,CSM,MJ,politic — Cristi Danilet @ 3:53 PM
Tags: ,

COLEGIUL MEDICILOR - DECIZIEUPDATE, 07.02.2017: MJ a retras acest proiect de lege – vezi comunicat.

Guvernul încearcă iar modificarea codurilor, de această dată prin lege. Doar că…modificările reiau prevederile controversate din OUG de marți noapte la care însuși Guvernul a renunțat duminică. În mod curios, deși ieri Ministerul Justiției a trimis pe fax și azi prin curier documentul la CSM pentru avizare (număr de înregistrare 2/20578/05.02.20177), după cum reiese și din comunicatul oficial al CSM, azi informează că nu ar intenționa modificări la coduri, după ce ieri seară Guvernul a anunțat că nu își asumă acum accest proiect de lege.

Guvernul ne-a argumentat că este o urgență în a modifica codurile marți noapte pentru a le pune în acord cu unele decizii ale CCR. Așa a apărut OUG 13/2017. Citind-o, am arătat că modificările propuse exced cerințelor CCR. Mai mult, nu se justifica urgența din moment de OUG prevedea un termen de 10 zile pentru aplicarea celor mai importante prevederi ale sale. Urmare a reacției magistraților și a societății civile, Guvernul a adoptat duminică OUG 14/2017 care a abrogat ordonanța de marți.

Tot duminică, Guvernul a decis să preia modificările din OUG 13/2017 într-un proiect de lege. Iată mai jos modificările propuse în acest nou document:

  • se extinde nepedepsirea favorizării făptuitorului la afini – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR această modificare;
  • se extinde nepedepsirea celor care favorizează făptuitorii prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative  – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR;
  • abuzul în serviciu – se preia cerința din decizia CCR 405/2016 cu privire la încălcarea atribuțiilor de serviciu doar dacă sunt prevăzute în lege, OG sau OUG; se renunță la pragul de 200.000 lei pentru prejudiciu, prevăzut de OUG 13. Dar din nou se extind modificările la ceea ce nu a cerut CCR, reluându-se prevederi identice din OUG 13: se reduce pedeapsa de la 2-7 ani închisoare la 6 luni-3 ani sau amendă și se elimină obligativitatea pentru judecător de a interzice celui condamnat să nu mai exercite funcția pentru 1-5 ani; se reduce drastic pedeapsa pentru abuz în serviciu prin discriminare, de la 2-7 ani la o lună-un an sau amendă; nu vor mai fi pedepsiți cei care comit fapta de abuz în serviciu, inclusiv prin discriminare, prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.
  • neglijența în serviciu nu va mai fi infracțiune – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR;
  • conflict de interese – arată la fel ca în OUG 13; CCR a cerut în decizia 603/2015 lămurirea sintagmei „raporturi comerciale”. Dar în loc de aceasta, sintagma se elimină cu totul; la fel, se elimină încă două ipoteze când se comite infracțiunea de conflict de interese și pe care CCR nu le-a analizat (raporturi de muncă, donații și cadouri);
  • pentru șoferii băuți – la fel ca în OUG 13, modificarea e impusă de dec.CCR 732/2014;
  • rezolvarea acțiunii civile în caz de prescripție – la fel ca în OUG 13, modificare impusă de decizia 586/2016 ( dar care în mod straniu nu apare în OUG 14);
  • prelungire control judiciar – sunt modificări impuse de dec. 614/2016;
  • denunțul se va introduce în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei – la fel ca în OUG 13, dar nu a cerut CCR această modificare; tot nu se prevede o sancțiune a nerespectării acestui termen. În mod ciudat, pentru 5 zile această dispoziție introdusă prin OUG 13 a fost în vigoare, prin OUG 14 s-a renunțat la ea, dar văd că iar se dorește a fi introdusă.

Documentul a fost întocmit ieri la Ministerul Justiției. A fost primit azi de către CSM și a fost trimis la instanțe și parchete pentru a exprima un punct de vedere până la 10 februarie. El poate fi accesat aici: proiectcpsicpp-proiectnou

05/02/2017

OUG 14 abroga OUG 13

Filed under: politic — Cristi Danilet @ 5:53 PM
Tags: , , ,
S-a publicat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 14 de azi. Astfel, se abrogă în întregime OUG 13/2017 de marți noaptea și se ajustează două texte din Codul de procedură penală exact așa cum a spus CCR în deciziile nr. 586/2016 și nr. 614/2016. Bonus: se renunță la chestiunea absurdă cu denunțul în 6 luni.

Aceasta înseamnă că: NE ÎNTOARCEM LA SITUAȚIA JURIDICĂ DINAINTE DE MARȚI NOAPTE. NU ESTE AFECTAT NEGATIV NICIUN DOSAR PENAL.

Și totuși am sesizat o problemă: art. 25 alin 5 C.proc.pen. a respectat cerința impusă de CCR prin decizia 586/2016 în OUG apărut marți noaptea, dar azi nu mai respectă această cerință în OUG 14/2017, care o înlocuiește. Aș vrea să cred că este o eroare a Guvernului. Oricum, ea va putea fi corectată de Parlament în procedura de aprobare a OUG.
Încerc să explic: acel articol din C.proc.pen. spune că, dacă un dosar se prescrie, instanța nu ar trebui să soluționeze chestiunea prejudiciului, ci închide dosarul și gata. Dar CCR a spus că trebuie să fie soluționată și această chestiune, chiar dacă dosarul se închide. Prin OUG 13 de marți noaptea a fost corectat în acest sens textul. Dar prin OUG 14 se reia forma veche, care cuprinde acest viciu de neconstituționalitate.
Ca să fiu mai direct, OUG 14 e parțial neconstituțională, cu privire la un singur articol și anume art 25 alin 5 C.proc.pen. Dosarele însă nu sunt afectate, întrucât judecătorii aplică direct deciziile CCR.
Mai jos, OUG 13, acum dispărută și OUG 14, nou apărută

og-13-extras

oug-14-extras

Am o soluție pentru greșeala apărută în OUG nr. 14/2017. Astfel, art. 71 din Legea 24/2000 spune: (1) În cazul în care după publicarea actului normativ se descoperă erori materiale în cuprinsul său, se procedează la publicarea unei note cuprinzând rectificările necesare. (2) Se interzice modificarea prevederilor unor acte normative prin recurgerea la operaţiunea de rectificare, care trebuie limitată numai la erorile materiale. (3) Rectificarea se face la cererea organului emitent, cu avizul Consiliului Legislativ.
Așadar, eu cred că se poate face o RECTIFICARE de către Guvern pentru a se îndrepta greșeala, și anume:
”Se rectifică conținutul art II pct 1 din OUG nr 14/2017, care va avea următorul conținut: „1. Alineatul (5) al articolului 25 se modifica si va avea urmatorul cuprins: (5) In caz de achitare a inculpatului sau de incetare a procesului penal, in baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai, lit. e), f) – cu exceptia prescriptiei, i) si j), in caz de incetare a procesului penal ca urmare a retragerii plangerii prealabile, precum si in cazul prevazut de art. 486 alin. (2), instanta lasa nesolutionata actiunea civila.” ”

25/01/2017

Gratierea si modificarea Codul penal, pe intelesul tuturor

Filed under: noile coduri,politic — Cristi Danilet @ 10:37 PM
Tags: , ,

inchisoareGuvernul a publicat două proiecte de Ordonanțe de Urgență aflate în procedură de avizare. Primul privește grațierea și e justificat de suprapopularea din penitenciare.

Cel de-al doilea privește modificarea codului penal și de procedură penală și e justificat de punerea în acord cu unele decizii recente ale Curții Constituționale.

În cele ce urmează voi arăta punctele slabe din cele două propuneri și efectele lor devastatoare pentru lupta anticorupție.

Grațierea este o iertare a condamnatului pentru a mai efectua pedeapsa la care l-a obligat judecătorul prin hotărâre definitivă. Actele de grațiere sunt, de regulă, individuale, și se dau de Președintele țării prin decret, pentru orice motiv considerat de el ca fiind potrivit. Cam o dată la 10 ani se dă câte o grațiere colectivă. Potrivit Legii 546/2002, Parlamentul este cel care dă legea de grațiere colectivă. În ultimii ani au fost respinse toate inițiativele unor parlamentari în acest sens.

Anul acesta Guvernul vrea să adopte o OUG, în locul unei legi aprobate de Parlament. Potrivit Constituției, acest lucru se poate întâmpla numai dacă este o stare de urgență. Or, Guvernul nu a motivat acest aspect decât pe faptul că România a suferit mai multe condamnări la CEDO. Dar această situație durează din anul 2012, nu e nimic nou. În plus, suprapopularea este doar una dintre problemele din penitenciarele românești, celelalte fiind condițiile de detenție, asistența medicală pentru deținuți, salariile pentru gardieni.

Analizând actele de grațiere anterioare, am constatat că, de regulă, au beneficiat de grațiere doar cei sancționați de instanța de judecată cu închisoare de maxim 2 ani, iar cei care au împlinit vârsta de 60 ani numai dacă au fost sancționați cu închisoare de maxim 5 ani, condamnările pentru o grămadă de infracțiuni fiind exceptate de la grațiere, printre care cele de violență și de corupție. Or, prin prezentul proiect se urmărește grațierea celor condamnați până la 5 ani închisoare, iar cei peste 60 de ani vor fi scutiți de efectuarea a jumătate din pedeapsa aplicată de judecători.

Mai mult, proiectul de OUG conține niște prevederi care contrazic sau nu au legătură cu motivele anunțate. Astfel, proiectul se referă la faptele comise până la data de 18 ianuarie 2017, ceea ce înseamnă că de grațiere vor beneficia nu numai cei aflați în penitenciar în momentul aprobării OUG, ci și cei care au dosare pe rol sau dosare care se vor deschide pentru fapte comise până la data indicată și care vor fi condamnați după aprobarea OUG. Numărul lor nu poate fi estimat.

Grațierea va privi și condamnările la plata unor amenzi penale și condamnările la închisoare cu suspendare. Or, dacă vrem să rezolvăm problema suprapopulării penitenciarelor, aceste două tipuri de condamnări nu ar trebui incluse la grațiere.

Vor beneficia de grațiere cei care au fost condamnați la închisoare până la 5 ani, care nu sunt recidiviști și care nu au săvârșit vreuna dintre infracțiunile enumerate în proiect. Ei au obligația ca în termen de un an de la punerea în libertate să plătească sumele de bani stabilite prin hotărârea de condamnare. Eu aș fi pus un termen de aplicare a grațierii, să spunem o lună de la data publicării în Monitorul Oficial, numai pentru cei care au plătit sumele de bani și în felul acesta aș fi forțat plata despăgubirilor.

Vor beneficia de grațiere cu jumătate din pedeapsa aplicată cei care au peste 60 ani, femeile gravide și cei care au copii în întreținere cu vârsta de până la 5 ani, cu o singură condiție și anume să nu fie recidiviști. Deci nu are importanță dacă sunt condamnați pentru infracțiuni de omor, de violență gravă, împotriva minorilor sau de corupție – ceea ce este inadmisibil. Apoi, pentru starea de graviditate nu se prevede când trebuie să existe această stare: dacă graviditatea trebuie să existe în momentul grațierii, atunci această poate fi „provocată” ulterior datei de 18 ianuarie 2017, gravida să invoce un act medical, ea să fie pusă în libertate și apoi să facă întrerupere de sarcină.

Modificarea codului penal și de procedură penală are o vagă legătură cu unele decizii ale Curții Constituțională. Scopul său implicit este dezincriminarea unor fapte grave și împiedicarea urmăririi altora.

Astfel, infracțiunea de abuz în serviciu care a provocat o pagubă sub 200.000 lei sau care a vătămat drepturile sau interesele unei persoane nu va mai fi infracțiune. Rămâne infracțiune doar abuzul în serviciu cu pagubă de peste 200.000 lei, însă procurorul nu vor putea investiga persoana vinovată din oficiu, ci numai dacă victima formulează plângere prealabilă. Această condiție se va aplica și pentru procesele în curs: adică primarii, șefii de consilii locale sau județene, miniștrii urmăriți pentru asemenea fapte vor trebui să decidă dacă formulează plângere împotriva lor înșiși  – ceea ce este de-a dreptul stupid, având în vedere că există o obligație prevăzută în art. 267 Cod penal de a denunța de îndată faptele în legătură cu serviciul de care ia cunoștință orice angajat al unei instituții, altfel acesta comite o infracțiune. Așadar, nu poți să obligi și în același timp să lași la voința șefului instituției sesizarea unei infracțiuni. De remarcat că o treime din activitatea DNA o constituie infracțiunile de abuz în serviciu.

Erată, 31.01.2017: față de prevederile art. 157 alin. 4 C.pen, revin și arăt că dacă persoana juridică este reprezentantă de făptuitor, acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu. Problema sesizată rămâne: cum află procurorul de abuz, dacă șeful instituției nu mai are obligația de denunțare? Sau, cum își închipuie cineva că primarul va face plângere prealabilă împotriva angajatului său care a manipulat o achiziție din care au beneficiat amândoi?

Va mai dispărea și infracțiunea de neglijență în serviciu, foarte des întâlnită. De asemenea, dispare și infracțiunea de conflict de interese dacă beneficiul era unul cuvenit, ceea ce schimbă cu totul rostul incriminării acestei infracțiuni. Nici numpărul acestor situații nu poate fi estimat.

Toate cele trei modificări vor produce un efect mai mare decât cel al unei amnistii: amnistia înseamnă că fapta ar continua să existe în Codul penal, dar infractorul este iertat de faptul că a comis-o și procesul se oprește în orice fază s-ar afla; pe când acum se produce o dezincriminare, adică infracțiunea este eliminată din Codul penal și nimeni în viitor nu va mai putea fi sancționat pentru asemenea fapte.

Încă o precizare: pentru a produce efecte, proiectele trebuie aprobate de guvern și publicate în Monitorul Oficial. Odată publicate, ele produc efecte de îndată (spre deosebire de legi, care intră în vigoare la trei zile de la publicare). În acel moment toți deținuții care beneficiază de grațiere trebuie puși în libertate și toate dosarele care privesc infracțiuni dezincriminate trebuie oprite. Chiar dacă ulterior se vor abroga cele două OUG-uri (de către Guvern), ori se vot constata că sunt neconstituționale (de către Curtea Constituțională), ori se vor respinge prin lege (de către Parlament), acestea își vor produce efectele, pentru că ele constituie „lege mai favorabilă”. Or, regula este că dacă în timpul unui proces intervin mai multe acte normative penale care reglementează același aspect, persoanei i se aplică cea mai favorabilă reglementare.

*

Cristi Dănileț este judecător la Tribunalul Cluj, fost membru al CSM.

Articol publicat pe CursdeGuvernare.ro pe 25 ian 2017

22/01/2017

In democrație, Guvernului trebuie sa îi fie frica de popor, nu invers

Filed under: 0. NOUTATI,politic,politica,statul de drept — Cristi Danilet @ 11:14 PM
Tags: ,

protest

Îmi permit o scurtă analiză a evenimentelor din SUA (pe 21 ianuarie peste un milion de femei au protestat la adresa noului președinte, Trump) și din România (pe 22 ianuarie un număr de 30.000 de persoane au manifestat în București, iar alte câteva mii în alte orașe ale țării, împotriva inițiativei noului Guvern de grațiere a unor deținuți).

Ambele evenimente au puncte comune: prin acte civice au legitimat noua putere politică, iar acum se pune probleme dacă prin civism mai poate fi controlat politicul în vreun fel. Astfel, la ei Trump a fost ales Președintele SUA și tocmai a depus jurământul; ca urmare, Trump a ajuns și rămâne Președintele SUA, indiferent ce presiune va exista. La noi, o nouă putere a fost aleasă pentru a conduce țara, iar aceasta tocmai a anunțat că vrea să pune în libertate mai multe mii de deținuți și să dezincrimineze unele fapte penale, măsuri care privesc inclusiv infracțiuni de serviciu și de corupție; dincolo de presiunea străzii, Parlamentul/Guvernul are dreptul exclusiv să pună în libertate pe cine dorește.

Și atunci, ce urmăresc protestatarii? Actele pe care Trump le poate face și actele pe care Guvernul României le poate face sunt acte politice. Tot ceea ce vor face ei se presupune că are girul alegătorilor. Aceste acte ale lor, odată adoptate, nu pot fi întoarse de către cetățenii adunați în stradă. Dar, democrația de tip reprezentativ pe care o trăim se bazează pe un lucru simplu: cel care este ales nu poate face orice. Cine înțelege acest lucru, înțelege esența democrației.

Oamenii nu manifestează în SUA pentru că ar vrea să îl dea jos pe Trump, ci ei doresc ca Trump – cel care în timpul campaniei electorale a adoptat un discurs considerat de unii rasist, homofob, incitator la ură, anti-liberal  – să adopte o anumită politică care să nu îi ignore/vatăme pe ei. Oamenii nu au ieșit pe străzi în România pentru a da jos Guvernul, ci pentru a cere Guvernului să nu abuzeze de puterea sa de a pune pe oricine în libertate. Deci, astfel de manifestări nu sunt despre politică, ci despre politici (publice). Cam asta e democrația adevărată: nu să strigi tot timpul „Sus X! Jos Y!”. Ci să fii conștient că, odată cineva ajuns într-o funcție/demnitate publică, acela nu lucreaza pentru el însuși sau pentru cei care l-au ales, ci în interesul public, al tuturor. Trump în SUA și Guvernul nostru în România se află în momentul în care sunt forțați să înțeleagă asta.

Așadar, oamenii ies în stradă de teamă că cei aleși ar putea decide orice. Le e teamă de siguranța lor: a celor care sunt slabi, care au votat cu alt partid, care constituie o minoritate. Într-o democrație, legile îl ocrotesc pe cel slab și îi limitează puterea celui puternic.

17/01/2017

Interviu EUROPUNKT

Filed under: 0. NOUTATI,coruptia,interviu,politic — Cristi Danilet @ 2:27 PM
Tags: , , , ,

europunktVladimir Adrian Costea: Care este dimensiunea corupției în postcomunismul românesc? Care sunt principalele forme de manifestare ale corupției în societatea românească?

Cristi Dănileț: Ați spus bine … „postcomunismul românesc”. De ani de zile ar trebui să fim pe drumul ireversibil prin democrație. După experiențele din 2012 încoace, sunt convins că suntem pe drumul dintre comunism și democrație, adică în plină eră postcomunistă.

Corupția este una din grelele moșteniri ale regimului totalitar dinainte de 1989. Generația bunicilor noștri, a părinților noștri și a noastră suferă de această boală complită: corupția. Ea este atât de extinsă încât a cuprins toate instituțiile statului. Și este considerată de noi atât de normală, încât în limbaj uzual, în loc de „a da mită” unui polițist se mai spune „a da dreptul”, a mitui un profesor sau un funcționar înseamnă „a da o atenție” sau „a face o cinste”, iar a mitui un doctor înseamnă „a-l onora”.

Dar corupția nu se manifestă doar sub forma luării și dării de mită.  De fapt,corupția înseamnă orice folosire abuzivă a puterii încredințate, pentru obținerea de beneficii personale. Ca urmare tot corupție este atunci când un coleg te roagă să dai o soluție favorabilă unui prieten de al lui (favoritism), când un șef de instituție își angajează o rudă, însă nu pe criterii meritocratice (nepotism), când un parlamentar își angajează soția în cabinetul său (conflict de interese), când un judecător pleacă într-o vacanță plătită de un avocat (primire de cadouri), când cineva primește bani să intervină la un funcționar în folosul unui al treilea (trafic de influență), când un angajat falsifică deconturi pentru a încasa bani pentru călătorii neefectuate (fraudă), când un angajat al unui minister dezvăluie pe unde va trece o autostradă pentru ca cel interesat să cumpere terenurile din zonă să le vândă apoi mai scump statului (folosirea informațiilor confidențiale), când un ofițer de poliție amenință o persoană că va avea dosar penal dacă nu adoptă o anumită conduită (șantaj), când un funcționar primește o sumă de bani pentru a grăbi soluționarea unei cereri (ungere), când un șef de instituție folosește o perioadă banii publici pentru sine, după care îi returnează (delapidare) sau când un judecător dă o soluție favorabilă unui consilier local ca mai apoi consilierul local să intervină pentru ca judecătorului să i se aprobe o cerere adresată primăriei (comision reciproc).

Care sunt factorii care au facilitat ascensiunea corupției în cadrul instituțiilor statului?

Cred că sunt doi factori care au determinat apariția și persistența corupției endemice: boala de putere și foamea de bani. Mulți români suferă de faptul că nu ocupă o poziție adecvată (sincer, nici nu e de mirare la câtă mediocritate și superficialitate este la noi) și atunci își doresc să fie șefi. Dar ca să ajungi acolo, ai nevoie de prieteni care să te susțină și acest ajutor vine de cele mai multe ori de la cei din organizațiile din care faci parte: partide politice, masonerie, servicii secrete (foste sau actuale). Or, odată ocupată poziția respectivă, ajutorul primit trebuie returnat sub formă de avantaje, contracte etc. Cel intrat într-o astfel de legătură nu poate supraviețui în alt mod.

Celălalt factor este mult mai extins: corupția mică (sau administrativă) se întâlnește de la portarul de la spital care pentru zece lei te lasă ca în afara orelor de vizită să ajungi la ruda internată sau nașul de tren care pentru un sfert sau cel mult jumătate din prețul unui bilet de tren te lasă să călătorești fără a-l plăti, până la profesorul care primește bani la bacalaureat pentru a-i furniza elevului răspunsurile corecte, la medicul ginecolog care primește un lănțișor de aur pentru a o băga în sala de operații pe femeia care stă să nască sau la polițiștul care pentru câteva găini trece cu vederea că un minor a circulat la volanul unui autoturism prin sat. Toate acestea se datorează pe de o parte salariilor mici, pe de altă parte culturii lui „așa se face”  – de a da și primi bani, bunuri sau servicii (inclusiv sexuale) pentru că așa s-a făcut întotdeauna și așa fac toți.

Identificați un profil al politicianului corupt în cadrul instituțiilor statului sau, dimpotrivă, considerați că există o pluralitate de astfel de profiluri?

Ca să îl citez pe Montesquieu care a scris monumentala lucrare „Despre spiritul legilor” acum 300 de ani: „Cine are putere este tentat să abuzeze de ea”. Am văzut oameni corupți care au ajuns în funcții înalte unde au profitat din plin de atribuții. Dar am văzut și oameni onești care, dacă nu s-au dedat practicilor instituționale neetice, au fost înlăturați rapid. De regulă, cei corupți sunt din rândul celor  care provin din familii unde pentru bani s-a călcat peste cadavre sau  sunt personaje pentru care ocuparea unei funcții publice sau a unei demnități are ca unic scop satisfacerea interesele personale, nicidecum a interesului public. De altfel, rămân uimit cum mulți dintre cei care ajung în asemenea poziții nu știu legile de organizare sau de statut a respectivei funcții, dar și de faptul că nu cunosc distincția dintre „interesul public” și „interesul publicului” sau nu cunosc semnificația lui „rule of law” facând confuzie între „statul de drept” și „statul de legi”.

Cum vă explicați succesul electoral al politicienilor corupți?

E ca la tango: când unul face un pas în față, partenerul face un pas în spate. Așa și cu politicienii corupți aleși în funcții administrative la nivel local sau în demnități publice la nivel național: nu ajungeau acolo fără ajutorul populației.

Or, când avem câteva milioane de oameni fără loc de muncă și pensionari care seară de seară sunt îndoctrinați la televiziunile mogulilor de presă ajunși ei înșiși în penitenciare, când prin intermediul media oamenii sunt păcăliți cu privire la prezentul lor și amăgiți cu privire la viitorul lor, când infractorii și corupții sunt prezentați drept victime ale justiției, parte dintr-o conspirație europeană, dacă nu chiar mondială, nici nu poți avea alte rezultate.

Iată un exemplu recent: de o lună de zile suntem bombardați cu presupuse legături nepermise între procurori și serviciile secrete care ar deturna actul de justiție. Dar remarcați direcția pe care televiziunile o imprimă dezbaterilor: se pare că nu-i o problemă când un politician are relații personale dovedite cu un ofițer din serviciile secrete, dar ar fi una când acel politician este urmărit penal în câteva dosare instrumentate de procurori și judecători care au prin lege obligația de a nu avea astfel de relații cu serviciile. Știm bine că poporul român e marcat de activitatea Securității comuniste și că orice explicație pentru propriul insucces are legătură cu serviciile, astfel încât vinderea regulată a acestei rețete face ca adevărata problemă – corupția la nivel înalt și încercarea de intimidare și control a justiției anticorupție – să fie ignorată de populația cu drept de vot. Și dacă mai adaugi în campania populară și promisiunea de creștere a salariilor și de scădere a taxelor, ai succesul garantat la o populație fără cultura liberalismului economic și politic (inițiativa privată, libertatea individuală, separația puterilor în stat, limitarea puterii politice), care crede că statul trebuie să se ocupe de fiecare individ și care încă e convinsă în majoritatea sa că oamenii trebuie să fie egali din punct de vedere economic.

Cu alte cuvinte, oamenii înșiși renunță la libertatea lor, inclusiv a gândirii, și se pun într-o stare de servilism față de mai marii zilei, întocmai cum remarca cu stupoare și indignare acum 500 de ani  Etienne De La Boetie în  „Discurs asupra servituţii voluntare”.

Care sunt riscurile la care este expus statul de drept ca urmare a extinderii corupției în cadrul instituțiilor statului?

În România corupția a ajuns până la Guvern, la Parlament și la Justiție. Din păcate da, avem judecători și procurori corupți, mulți dintre ei deja condamnați. Riscurile extinderii corupției sunt enorme: legi care să favorizeze anumite persoane, achiziții publice în favoarea anumitor societăți comerciale, oameni vinovați de comiterea unor infracțiuni grave lăsați în libertate. Banul public se mută în buzunare private. Și cel mai mult va avea de suferit omul simplu. Pe spatele lui se vor îmbogăți cei care au acces la resursele publice. Iar el, cetățeanul pauper, nu va avea acces la serviciile publice zilnice decât dacă va da șpagă. Ca urmare, cel sărac va sărăci și mai mult.

În ce măsură influenţa politicienilor corupți afectează funcționarea justiției în cadrul statului de drept?

Justiția penală înseamnă prinderea corupților, judecarea și sancționarea celor vinovați, executarea pedepsei și confiscarea averii nejustificate.

Individual, unii politicieni încearcă să scape de dosare apelând la legăturile personale pe care le au cu unii magistrați; din fericire, avem capacitatea de a descoperi astfel de conexiuni. Apoi, politicienii având probleme cu legea se războiesc cu magistrații prin intermediul televiziunilor sau presei scrise, în speranța că îi vor intimida pe judecători și procurori, respectiv că își vor menține imaginea publică neafectată. Din fericire, a trecut epoca când magistraților le era teamă ca la rândul lor să facă obiectul unor articole sau reportaje de presă. Azi, macularea justiției a devenit ceva … obișnuit, dacă pot spune așa.

Instituțional, politicienii uzitează uneori de pârghii prin care să se sustragă răspunderii penale sau executării pedepsei. Iată, sunt sute de milioane de euro care ar trebui confiscați de la marii infractori, însă din cauza politizării ANAF, nu se pot executa acele sume, astfel că a trebuit construită o nouă instituție – ANABI – care să o facă. Apoi, unii politicieni încearcă să modifice legile pentru eliminarea infracțiunilor comise de ei sau camarila lor (amintiți-vă de inițiativele din „marțea neagră” sau „joia neagră”). În fine, mai nou, se intenționează apariția unei legi de amnistie care să arunce uitarea asupra infracțiunilor comise în trecut și a unei legi de grațiere care să ducă la eliberarea din penitenciar a celor deja condamnați – sunt convins însă că aceste inițiative nu vizează nici pe departe masa infractorilor mărunți. Și, nu în ultimul rând, se flutură poporului ideea necesității unei legi a răspunderii magistraților, deși o astfel de reglementare există de peste un deceniu.

Care sunt soluțiile pe care le considerați oportune pentru stoparea ascensiunii politicienilor corupți în cadrul instituțiilor statului?

Pe termen scurt, justiția ar trebui să fie mai fermă: este nevoie de procese mai rapide, sancțiuni mai aspre și cu executare în regim de detenție, interzicerea drepturilor de a mai ocupa acea funcție sau profesie. Pe termen lung, e necesară o educare adecvată a populației: oamenii trebuie să înțeleagă că statul de drept înseamnă că toți cetățenii sunt egali în fața legii și că nimeni nu e deasupra ei, că justiția trebuie dorită și judecătorii respectați, că atunci când se comit acte de corupție se fură viitorul nostru și al copiilor noștri. Cu alte cuvinte, nu e suficientă doar dobândirea unor anumite cunoștințe (ce este corupția, sub ce forme apare, cine sunt corupții), ci e necesară și schimbarea atitudinilor noastre (denunțarea actelor de corupție pe care le știm, renunțarea la șpăgi și atenții, acordarea votului numai oamenilor integri).

Interviu apărut pe 16 ian 2017 pe EUROPUNKT

17/10/2016

Tariceanu: `Blocati anchetele DNA!`

Filed under: CSM,independenta justitiei,politic,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 12:34 PM
Tags: , , , ,

SenatDomnul Călin Popescu Tăriceanu solicită Parlamentului să nu mai voteze cererile venite de la parchet pentru derularea unor anchete cu privire la parlamentari sau miniştri.

`Este binecunoscută poziția mea potrivit căreia DNA nu mai slujește de mult Justiția, ci, în spatele paravanului luptei necesare și legitime cu corupția, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijează pe căi oculte activitatea acestei instituții.
Scenariul din campania electorală pentru alegerile locale, când DNA a scos în public cu surle și trâmbițe mediatice tot felul de dosare inconsistente, motiv pentru care au fost respinse de instanțe sau despre care nu s-a mai auzit nimic, dar care și-au atins atunci scopul eliminării din cursă a unor candidați nedoriți și incomozi, se repetă acum  înaintea campaniei pentru alegerile parlamentare. Întâmplări vechi, petrecute cu 5, 6, 7 sau 8 ani în urmă, revin tocmai acum în atenția procurorilor de la DNA, coincidență, cu doar 2 luni înainte de alegeri. Așa cum n-am crezut vreodată în arestările făcute vineri, tot astfel nu am încredere în acest mod de operare al DNA.
Cu această motivare, fac un apel către parlamentarii din ambele Camere să refuze a se mai pronunța în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA. Dacă dosarele respective au așteptat atâția ani, înseamnă că nu este nicio urgență și ele pot să mai aștepte ca viitorul Parlament să se pronunțe.
Doresc să se înțeleagă foarte clar că acest apel nu are niciun fel de legătură cu aparteneța politică a politicienilor vizați de DNA sau cu relațiile interumane la un moment dat. Eu apăr de mai multă vreme niște principii, cum ar fi principiul separației puterilor în stat, indiferent de numele celui în cauză: Elena Udrea, Victor Ponta sau alții.
Nu putem să mai acceptăm judecăți cu măsură dublă. Când DNA trimte la repezeală un dosar la Parlament, parlamentarii trebuie să se conformeze,pentru că altfel sunt certați de Președintele Iohannis și de alți membrii ai corului prezidențial. Simultan, cei suspectați de DNA sunt supuși unor presiuni de a demisiona. Dubla măsură s-a văzut limpede când procurorul-șef al DNA a fost acuzat de plagiat, dar corifeii cinstei și codurilor de integritate s-au uitat în altă parte, și au uitat principiile valabile doar pentru ceilalți.
Călin Popescu-Tăriceanu,  Președintele Senatului României, 16.10.2017`.

După cum a anuţat azi, CSM va analiza această declaraţie extrem de gravă: 

`Comunicat de presă privind sesizarea Inspecţiei Judiciare

Având în vedere solicitarea publică conţinută în documentul intitulat „Apel către parlamentari”, publicat pe pagina oficială de internet a Senatului României, la data de 16 octombrie a.c., sub semnătura preşedintelui Senatului României, domnul Călin Popescu Tăriceanu, precum şi mesajele promovate în cadrul unor serii de apariţii mediatice recente, prin care domnia sa reia apelul „către parlamentarii din ambele Camere să refuze a se mai pronunţa în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA”, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării cu celeritate a verificărilor necesare pentru a stabili dacă, prin afirmaţiile asumate instituţional de preşedintele Senatului României şi dezbaterea mediatică subsecventă a acestora, a fost adusă atingere independenţei justiţiei în ansamblul său.

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media, 17.10.2016`

După părerea mea, solicitarea domnului Tăriceanu este o invitaţie la blocarea în mod voit a unor activităţi judiciare, care este menită cel puţin să îngreuneze investigaţiile penale desfăşurate în cazuri concrete, dacă nu chiar să favorizeze pe unii posibili infractori. Practic, este o invitaţie la încălcarea legii prin neîndeplinirea atribuţiilor de către una dintre instituţiile fundamentale.

Cred că un mai clar conflict între autorităţile statului nici nu poate exista. Nicio altă autoritate a statului nu poate face agenda procurorilor – ei sunt independenţi şi activitatea lor se verifică doar de către instanţele de judecată. România este într-o campanie electorală permanentă, aşa încât orice speculaţie în legătură cu momentul investigaţiilor este neavenită. Justiţia nu este şi nu trebuie să fie o miză electorală. Şi încă ceva: războaiele personale nu se duc prin intermediul instituţiilor statului. Deocamdată toţi suntem egali în faţa legii.

Opinie radio la RFI 

22/09/2016

Este posibila reluarea votului privind urmarirea unui ministru

Filed under: Parchet,politic,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 11:37 PM
Tags: , , ,

daSe pare că se doreşte o reluare faţă de votul de luni dat de Parlament cu privire la imunitatea unui fost ministru care este şi parlamentar.

Pentru că în spaţiul public s-au ridicat câteva întrebări legate de această posibilitate, o să aduc unele lămuriri.

1. Moduri de sesizare a Parchetului

Există moduri de sesizare generale – cum sunt plângerea din partea victimei, denunţul formulat de un martor, sesizarea din oficiu de către organul de urmărire penală; şi moduri de sesizare specială – de exemplu, în cazul militarilor sau a demnitarilor.

2. Titularul sesizării în cazul unui ministru senator

Pentru un ministru care este senator, doar Senatul poate cere urmărirea penală pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei (art. 109 alin. 2 din Constituţia României). Conform deciziei CCR nr. 665/2007, această dispoziţie priveşte şi pe foştii membri ai Guvernului.

Aşadar: cu privire la miniştri nu se foloseşte noţiunea de „imunitate” (care îi priveşte numai pe parlamentari); nimeni altcineva nu poate trimite o sesizare la Parchet cu privire la fapta unui ministru.

3. Procedura de cerere a urmăririi penale

Procedura prin care Senatul cere urmărirea penală a unui ministru care este şi parlamentar este descrisă în art. 12-18 din Legea nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială, precum şi în art. 150-153 din Regulamentul Senatului).

Comisia juridică face un raport. Propunerea de începere a urmăririi penale în cameră se face în prezenţa celui în cauză, care are dreptul să îşi expună punctul de vedere cu privire la fapta ce constituie obiectul cererii de a fi urmărit penal. Se procedează la  vot secret exprimat prin bile. Hotărârea se ia cu majoritatea senatorilor prezenţi. În cazul în care se adoptă hotărârea, ea se trimite la ministrul justiţiei. Competenţa de efectuare a urmării revine PICCJ/DNA, iar cea de judecată revine ICCJ.

Aşadar: a) Parlamentul este cel care cere Parchetului efectuarea urmăririi penale – prin urmare, nu este nevoie de o lucrare care să vină, anterior, de la procurori. b) În timpul dezbaterii nu se comenteză probele dintr-un eventual dosar judiciar, acte procedurale întocmite de vreun organ al statului,  vinovăţia persoanei în cauză.

4. Procedura la Parchet până la primirea cererii

E posibil ca procurorii să înceapă un caz mai înainte de a şti că este vorba de un ministru. Deci, după ce află de o faptă, procurorii sunt obligaţi să înceapă urmărirea pentru fapta sesizată (art. 305 alin.1 C.proc.pen).

Când descoperă persoana care a comis-o, trebuie să continue urmărirea faţă de persoana respectivă, care devine suspect. Dar atunci când este vorba de un ministru, e nevoie de cererea arătată mai sus (art. 305 alin.3 C.proc.pen). În acest caz, conform art. 294C.proc.pen, parchetul sesizează Parlamentul, înaintând totodată un referat întocmit de procuror, care va cuprinde date şi informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală de către persoana cu privire la care se solicită autorizarea. Tot ceea ce se întâmplă la Senat a fost deschis mai sus.

Aşadar: nu e nevoie să se trimită tot dosarul către Parlament.

5.  Reluarea votului

Conform art. 228 alin. 2 C.proc.pen dacă nu este această cerere, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare. Acesta este un imediment la continuarea acţiunii, potrivit art. 16 alin. 1 lit. (e) C.proc.pen.

Dacă nu există cererea, cazul se închide pentru respectiva persoană cu privire la acea faptă (art. 315 alin. 1 lit b). Dacă apare totuşi cererea după acest moment, cazul se redeschide (art. 335 alin. 2 C.proc.pen).

Aşadar: dacă un caz poate fi redeschis pentru că a dispărut impedimentul, înseamnă că acesta nu este un blocaj ireversibil. Ca urmare, cererea de urmărire penală a unui ministru care iniţial nu a mai fost promovată poate fi ulterior reiterată.

Procedura de vot are legătură cu o învinuire penală şi este dată de un organism politic. Acest organism poate face oricând, oricâte cereri de urmărire penală a unui ministru. În acest domeniu nu există principiul NE BIS IN IDEM, adică să fie împiedicată o a doua cercetare pentru aceeaşi faptă, şi spun asta având drept temei două motive simple: (a) Parlamentul nu acţionează ca un organ judiciar, pentru a se spune că o soluţie a sa este definitivă şi ar avea autoritate de lucru soluţionat/judecat ; (b) nu există vreun impediment de reluare a votului prevăzut expres în Regulamentul camerei sau în Legea răspunderii ministeriale.

6. Concluzie: Dacă nu s-a admis prima dată propunerea de a se formula cerere de urmărire penală a unui (fost) ministru parlamentar, este oricând posibil să se repete această cerere, întocmai cum un denunţ poate fi formulat de mai multe ori de către aceeaşi persoană. Prin urmare, pentru a se exprima un nou vot în chestiunea urmăririi penale, nu este nevoie nici de probe noi aduse de procurori, nici să se găsească vicii în prima procedură. Este vorba pur şi simplu de o nouă procedură declanşată pentru aceeaşi faptă şi persoană.

 

13/08/2015

Atacul la Procurorul General: nepermis

Filed under: independenta justitiei,Parchet,politic,separatia puterilor,statul de drept — Cristi Danilet @ 2:57 AM
Tags:

tiberiu-nitu_Procuror-generalIeri un deputat a cerut demisia Procurorului General, nemulţumit fiind de soluţia dată de procurorul de caz cu privire la o plângere privindu-l pe premier. Nu este pentru prima dată când se cere demisia unui magistrat de rang înalt în legătură cu anumite soluţii judiciare, aspect inadmisibil într-o societate democratică.

Îmi exprim dezacordul cu privire la declaraţia de ieri care insinuează, pe de o parte, că între Procurorul General al PICCJ şi primul-ministru ar exista o legătură inadecvată şi, pe de altă parte, că procurorii de caz trebuie să dea soluţii agreate de politicieni.

Cu toţii trebuie să acceptăm că independenţa justiţiei presupune independenţa la nivelul a trei categorii de pofesionişti ai dreptului: judecători, procurori şi avocaţi. Aceasta înseamnă că nicio persoană, instituţie sau autoritatea statului nu are voie să exercite vreoo presiune, ameninţare, influenţă sau intervenţie asupra activităţii lor.

Procurorii îşi exercită funcţia în numele societăţii şi al interesului public. Ei nu sunt avocaţi ai statului şi nu sunt angajaţi ai Guvernului.

Procurorul care îndeplineşte o funcţie de conducere nu are voie să intervină în instrumentarea unui caz care a fost atribuit unui procuror aflat în subordinea sa administrativă. Ci procurorul de caz are deplină independenţă decizională, superiorul său putând interveni asupra măsurilor sau soluţiilor acestuia doar în scris şi numai pentru exercitarea controlului ierarhic în anumite condiţii expres prevăzute de lege. Orice alt gen de intervenţie poate fi calificată drept abatere disciplinară sau chiar infracţiune.

Numirea Procurorului General al PICCJ are un caracter complex, fiind implicat ministrul justiţiei care o recomandă, CSM care o avizează şi Preşedintele României care o dispune. După momentul numirii încetează orice legătură cu ministrul sau preşedintele, fiind interzisă de lege orice interferenţă în activitatea sa şi, prin el, în activitatea procurorilor de caz.

Cel nemulţumit de o soluţie a unui procuror are la îndemână căi de atac judiciare. Cel care este nemulţumit de conduita unui procuror poate sesiza Inspecţia Judiciară din cadrul CSM. Cererile de demisie sau revocare a magistratului din partea celor implicaţi în dosar sau din partea unor persoane străine de cauză sunt inacceptabile.

Independenţei justiţiei, componentă a cerinţelor pe care le presupune statul de drept, este menită să garanteze procese corecte şi imparţiale. De aceea, respectarea şi promovarea ei reprezintă îndatoriri ale oricărui cetăţean, dar mai ales ale autorităţilor publice şi în special ale persoanelor care fac parte din celelalte două puteri.

22/02/2015

„Vreau sa renunt la cetatenia romana. Sa nu mai am vreo legatura cu acest stat mafiot si profund corupt”

Filed under: coruptia,politic — Cristi Danilet @ 7:22 PM
Tags: ,

corruption`Bună seara domnule Danileț, vreau să vă întreb ceva: exista instituția renunțării la cetățenie și cine o gestionează? Care sunt motivele pentru renunțare, se poate invoca statul mafiot și profund corupt?`

 Am primit acest mesaj de la V.L. în data de 16.02.2015 pe contul meu oficial de facebook. Pregătirea mea ca jurist  m-a făcut să caut imediat textul din actul normativ aplicabil și să i-l indic omului – am găsit: art. 27 din Legea nr. 21/1991.

Apoi am recitit întrebarea „renunț la cetățenie….motiv…stat mafiot si profund corupt…” și am făcut legătura cu ce se discuta în acele zile la TV. În general, detest să citesc despre problemele, mereu aceleași, invocate de toți cei care au la dispoziție o tastatură; cred că este mult mai eficient  să se vorbească despre soluții pragmatice. Dar de data aceasta m-am simțit rușinat și dezarmat. De data asta nu mai era vorba de un român nemulțumit de faptul că țara în care trăiește a rămas încremenită la statutul de stat postcomunist sau cel mult de pseudodemocrație. Nu mai era vorba de un român care pleacă din țară la spălat vasele sau îngrijit bătrânii altora. Nu mai era vorba de un român dintre cei mulți care au înlocuit plimbarea de seară sau lecturarea unei cărți bune cu vreo emisiune TV care, dacă nu este plină de can-can-uri despre silicoane ori adultere, atunci sigur este una cu vreo 3-4 atoatespecialiști care vorbesc ore în șir fără a spune nimic și care împrăștie spre public valuri de dezamăgiri și speculații.

De data asta era vorba de un domn căruia îi e rușine că este român din cauza altor români și care este dispus să rupă pentru tot restul zilelor această legătură. Era vorba de o persoană care nu doar că dorește să plece din țară, ci chiar să uite că a fost vreodată român, poate chiar să uite că există o Românie. Era vorba de un domn care își va învăța copiii fie că harta Europei începe undeva la Atlantic și se termină cam pe Tisa, fie că undeva prin cărți sau pe google vor găsi informații ce merită a fi ignorate despre un popor autodamnat, cu un trecut dacă nu necunoscut atunci cosmetizat, cu un prezent marcat de scandaluri și fără ca cineva să propună sau să întrevadă (nici vorbă să construiască) un viitor.

Nu pot să găsesc vreo culpă acestui (încă) cetățean că ar gândi astfel despre țara (încă a sa) și despre cetățenii ei. Ce altă părere și-ar fi putut el face când vede atâția parlamentari și miniștri închiși, când vede rude ale acestora că încep să fie cercetate pentru legături ilegale cu instituțiile publice, când constată că sunt câteva zeci de judecători și procurori condamnați pentru corupție, că vameșii și polițiștii de frontieră sunt ridicați de mascați cu elicopterele, că jumătate din consiliile județene fac obiectul unor dosare penale, că achizițiile publice se câștigă plătind zeciuiala sau, mai nou, cinsprezeciuiala. Eu, ca profesionist, știu că dosarele încă nefinalizate nu trebuie să atragă anatema asupra celor cercetați, care se bucură de prezumția de nevinovăție și că hotărârile definitive pronunțate sunt mai puține decât lasă televiziunile să se înțeleagă. Dar suficiente cât să îngrijoreze. Și, astfel, percepția cetățeanului e deja formată. Iar eu nici nu aș putea să învinovățesc de nimic pe cititorul meu, care pare convins că trebuie să fie bolnavă, și încă irecuperabil, țara în care se dă șpagă ca să obții un loc la grădiniță pentru copil, unde se cumpără diplome de bacalaureat, unde nu se mai dau concursuri de admitere la facultate, unde examenele se iau dacă nu cu favoruri sexuale („Patu` sau patru” e noua formulă, văd!) atunci cu plocoane și protocoale, în care se plagiază doctorate, unde se moare în spitale dacă nu vii cu medicamente de acasă sau în care pădurile dispar deloc încet și sigur. Acest cetățean vede clar că România este de fapt adevărata țară a tuturor posibilităților, căci aici se pare că poți obține orice cu bani. O țară care își pierde trupul și își dă sufletul. Ba nu! Nu își dă sufletul, ci și-l vinde pe bucăți.

 „Vreau să renunț la cetățenia română. Să nu mai am vreo legătură cu acest stat mafiot și profund corupt”. Cred că este cel mai dureros lucru pe care l-am auzit în ultima vreme din partea unui român simplu, adesea ignorat în marile proiecte de țară și reforme publice. Găsesc în aceste două propoziții o analiză simplă și un puternic semnal de alarmă. Lucrez în justiție și mi-e rușine că nu putem să rezolvăm totul; tot facem curățenie, dar nu reușim să o mai terminăm. Mi-e rușine că ani de-a rândul justiția română nu a funcționat, căci atunci poate am mai fi putut salva ceva și actuala generație cu vârsta cuprinsă între 20-30 ani nu ne-ar mai fi judecat atât de aspru. E adevărat, generațiile s-au schimbat în justiție și s-a cristalizat o nouă cultură, a independenței de politic și a responsabilității față de societate, dar tot mi-e frică să nu fie prea târziu. Sau poate doar nu mai dăm noi de capăt. Căci dosarele vin, și tot vin, și tot vin…. și singurul lucru vizibil pe care l-am reușit este doar o populare a  penitenciarelor cu purtători de gulere albe. Cu toată campania asta anticorupție demarată din partea justiției am reușit să îndepărtăm un văl de pe fața României… dar ce mocirlă am descoperit!

Oamenii au mari speranțe în Justiție. Dar nu Justiția este cea chemată să rezolve problemele sociale. Sau, nu numai ea, singură. Ci politicienii trebuie să o facă, luând decizii în folosul celor mulți. Și administrația trebuie să o facă, cu respectarea nevoilor comunității. Și educația trebuie să o facă, prin sădirea în spiritul tinerilor a unor principii și valori care să fie pentru prezent niște ancore în viitor. Justiția poate fi o garanție a respectării legii, dar trebuie să se țină seama că ea intervine întotdeauna post-factum, după ce răul este deja făcut. Or, legea trebuie respectată tot timpul, de fiecare cetățean în parte. Dar mai ales de către cei aflați în funcții publice, căci în primul rând ei sunt cei percepuți ca fiind drept „statul” – acel stat văzut acum ca fiind unul „mafiot și profund corupt” de către viitorul fost cetățean român, V.L.

12/07/2014

INTERVIU Cristi Danileţ: ”Parlamentul ÎNCALCĂ în mod flagrant independenţa Justiţiei”

Filed under: interviu,politic — Cristi Danilet @ 2:51 PM
Tags: , , , , , ,
pesurse-logoPESURSE.RO continuă seria interviurilor de weekend cu un material de excepție cu judecătorul Cristi Danileţ, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, cunoscut drept un apărător ferm al independenţei justiţiei.
Magistratul ne-a vorbit despre cel mai controversat subiect al momentului, cazul Bercea Mondial- Mircea Băsescu, despre independenţa Justiţiei şi despre implicarea politicului în Justiţia din România.
.
.
Reporter: Domnule judecător, v-aş propune să începem cu subiectele actuale. Recent o serie de acuzaţii grave au fost lansate de către un inculpat, în speţă Bercea Mondial, la adresa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Livia Stanciu, şi la adresa procurorului şef DNA, doamna Laura Codruţa Kovesi. CSM a considerat că afirmaţiile au adus atingere independenţei Justiţiei şi reputaţiei profesionale a procurorilor DNA. Astfel, vă întreb, ce credeţi că s-a urmărit prin aceste acuzaţii la adresa celor două? Cristi DanileţÎn România, cetățenii onești au un mare respect pentru justiție. Este singurul sector care poate menține echilibrul și ordinea socială și stopa abuzurile din partea celorlalte puteri și ale administrației. De multe ori însă, cei cercetați, speriați de ce li se poate întâmpla și disperați că nu mai pot controla ori cumpăra justiția, încearcă să influențeze magistrații punând presiune mediatică asupra ei și decredibilizând justiția per ansamblu. Așa este și în cazul condamnatului Bercea Mondial: văzând că o parte din mediul online și televiziunile care în fapt nu sunt mass-media, ci organisme de propagandă și manipulare în masă, au interpretat un eveniment juridic în care este și el implicat ca fiind unul politic ce îl implică pe Președintele statului, a încercat într-un moment în care camerele de filmat erau asupra lui să „pluseze”, aducând acuzații împotriva conducătorilor celor mai importante instituții anticorupție din România. Modul în care au fost făcute aceste afirmații și modul în care au fost ele mediatizate este unul iresponsabil, menit să implice justiția cu rea-credință în scenarii politice și show-uri mediatice. Ei, bine, noi nu participăm la asta: Livia Stanciu și Laura Codruța Kovesi sunt profesioniste și mai presus de orice bănuială, iar orice atac la ele le-am interpretat ca un atac la adresa sistemelor juridice pe care le reprezintă. Reporter: Credeţi că este posibil şi scenariul vehiculat în unele medii, conform cărora lui Bercea Mondial i s-ar fi sugerat să facă asemenea acuzaţii? Cine s-ar fi putut afla în spatele lui Bercea Mondial? Cristi DanileţRomânia e țara tuturor posibilităților. De ce nu ar fi posibil și un asemenea scenariu, în care un condamnat să dezvăluie presei la ceva timp de la condamnarea sa definitivă dar într-un anumit moment cu încărcătură politică cum că ar fi vrut să mituiască organe judiciare ca să scape de condamnare ori să obțină o condamnare mai ușoară sau să mituiască persoane chiar din interiorul Administrației Prezidențiale ca să fie grațiat după condamnare? Suntem într-o continuă campanie electorală, iar momentul în care apar astfel de atacuri deja nu mai surprinde pe nimeni. Important e ca organele judiciare să nu țină seama de interesele sau momentele politice și să instrumenteze dosarele fără niciun favoritism. 

Reporter: Rămânând la acest episod, au existat comentarii în spaţiul public potrivit cărora CSM nu putea să se pronunţe asupra acestor afirmaţii şi să decidă că este o încălcare a independenţei Justiţiei, în condiţiile în care nu a fost declanşată o anchetă penală care să stabilească dacă Livia Stanciu şi Laura Codruţa Kovesi au sau nu vreo legatură cu acest caz. Consideraţi că ar trebui ca procurorii să declanşeze o investigaţie în acest sens? Este posibil să existe vreo suspiciune asupra preşedintelui Înaltei Curţi şi şefului DNA?

Cristi DanileţAtunci când există o sesizare a poliției sau procurorilor, aceștia sunt obligați să înceapă urmărirea penală față de faptă și apoi, dacă identifică persoana care a comis fapta, să înceapă urmărirea penală față de persoană. În cazul de față nu există declanșată o asemenea procedură sau cel puțin eu nu cunosc acest lucru. De unde deduc că afirmațiile spuse de respectivul condamnat, printre gratiile unei dube, au fost tratate ca neserioase. E regretabil doar că presa acaparată politic a încercat să le dea o oarecare credibilitate, nefiind respectate cele mai elementare reguli deontologice. După cum am spus însă, astfel de acțiuni nu își mai produc efectul scontat, publicul nu se mai lasă manipulat ci, din contra, eu cred că deja cetățeanul care are o minimă diligență se îndepărtează de respectivele medii de (dez)informare. 

Reporter: În urma scandalului Bercea Mondial-Mircea Băsescu, preşedintele Traian Băsescu a declarat recent că s-a gândit să demisioneze. Din punctul dumneavoastră de vedere, ar trebui să demisioneze preşedintele României, pentru a nu se mai da naştere la discuţii privind o pretinsă influenţare a Justiţiei în cazul fratelui său? 

Cristi DanileţDemisia este un act unilateral, responsabilitatea acestuia aparține exclusiv persoanei în cauză. Așa că nu pot comenta demisia sau intenția de demisie nici măcar a Președintelui României. Ceea ce pot spune cu certitudine este că e stupid să crezi că justiția poate fi influențată de Președintele României atâta timp cât printr-o decizie judecătorească fratele acestuia tocmai a fost arestat preventiv. Sunt convins că această decizie s-a dat legal și temeinic și că ar trebui să înceteze orice speculație pe tema influențării politice a justiției: magistrații români cercetează fapte și persoane fără vreo legătură cu poziția lor socială, averea lor, rudele lor. Iar cine încalcă legea trebuie să răspundă. Sunt convins că așa e în prezent și în România: nu mai este o problemă de „cine”, ci doar de „când”. 

Reporter: Cât de mult este implicat în momentul de faţă politicul în Justiţie?

Cristi DanileţPoliticul decide cadrul legal în care Justiția își desfășoară activitatea – e rolul constituțional al Parlamentului și Guvernului. În rest, orice act normativ emis pentru a bloca urmăriri penale sau judecăți, ori pentru a anula hotărâri judecătorești ar fi contrar principiului separației puterilor în stat. Azi politicul este în conexiune cu administrarea justiției – mă refer la faptul că Ministrul Justiției încă este ordonator principal de credite al instanțelor deși din anul 2005 această atribuție trebuia transferată instanței supreme sau la faptul că șefii Parchetului General și al Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți de către președintele țării la propunerea ministrului. Declarațiile de acum trei zile ale premierului cu privire negocierile dintre el, care nu are atribuții în acest sens, și Președintelui țării în numirile ce au avut loc la începutul anului 2013 cred că e o dovadă în plus a politizării inacceptabile și subliniez încă o dată nevoia ca aceste numiri să fie atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii, singurul organism care trebuie să aibă gestiunea carierei magistraților. Activitatea procurorilor nu trebuie să fie nicio clipă sub suspiciunea că poate fi influențată de cei implicați în numirea lor în funcție. 

Dar există o legătură a politicului ce afectează funcționarea Justiției: o imixtiune directă comite Parlamentul în legătură cu solicitarea de urmărire penală a unor miniștri-parlamentari sau avizarea arestării ori percheziției unor parlamentari – atunci când se opune emiterii acestor solicitări și avize pe motiv că faptele nu sunt dovedite Parlamentul încalcă în mod flagrant independența justiției și se transformă într-o instanță extraordinară Aceasta a fost aspru criticată de Comisia Europeană, a trezit recent uimirea unor magistrați și senatori americani și ar trebui să nască revolta populației întrucât în aceste cazuri o anumită categorie de cetățeni ai României se situează deasupra legii. De fapt, ei se sustrag de la a da socoteală în fața organelor legii pentru eventualele încălcări comise. 

Reporter: Consideraţi că există judecători şi procurori controlaţi de oameni politici? 

Cristi DanileţAm o experiență de 15 ani în sistemul judiciar și am văzut destul de multe că să spun fără teama de a greși: există magistrați care își exercită funcția cu demnitate, dedicându-se cu pasiune acestei nobile profesii; după cum există magistrați care au conexiuni puternice cu politicieni, afaceriști și interlopi care îi influențează negativ în activitate: aceștia fie intervin cu rugăminți, fie cumpără favoruri cu bani grei. Din fericire, serviciile de informații și procurorii anticorupție își fac datoria din plin: în medie, în fiecare lună este descoperit un judecător sau un procuror care primește bani sau alte foloase pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu. Pentru acești indivizi – că nu pot să îi numesc „colegi” – am cel mai mare dispreț: își bat joc de o valoare pe care ar trebui să o servească cu dedicație și întinează încrederea populației construită cu greu. Nu sper decât ca, atunci când se descoperă vinovăția unor astfel de personaje-excepții din justiția română, să fie aspru sancționate: ani grei de închisoare cu executare și confiscarea averii pe care nu o pot justifica.


Reporter: În România anului 2014, credeţi că se mai fac dosare politice? Credeţi în varianta susţinută de anumiţi oameni politici că anchetele sau condamnările care îi vizează sunt rezultatul unor ordine politice, unor răzbunări? Cristi DanileţÎn România s-au făcut dosare politice în perioada de după război, când opozanții forței de ocupație sovietice au fost executați prin împușcare sau băgați în închisori fără procese ori în urma unor procese aranjate: de la militari și partizanii din munți, la intelectuali, politicieni liberali sau țărăniști, studenți și preoți – procesul mareșalului Antonescu, a lui Iuliu Maniu, fenomenul Pitești nu ar trebui niciodată uitate și ar trebui să constituie obiect de studiu în facultățile de drept și de istorie. Apoi, s-au făcut dosare politice în perioada dictaturii comuniste, când cei care se opuneau sistemului în țară sau care încercau să fugă în străinătate erau puși sub urmărirea securității ce primise atribuții de anchetă penală, erau supravegheați ani de zile în viața privată sau erau direct urmăriți penal și judecați rapid de magistrați numiți politic. După Revoluție, magistratura s-a separat de politic și, în urma reformei din anii 2004-2005, aceasta a devenit cu adevărat independentă. Atunci s-a dat startul acelor dosare care au „îngrozit” lumea politică, trezită dintr-o dată în fața unei realități pe care nu și-o imaginase vreodată: și anume că începeau să fie trași la răspundere penală pentru încălcările legii parlamentari, miniștri, magistrați, oameni de afaceri, șefii administrației publice centrale și locale. De fapt, normalitatea în justiția română a început cu reforma din acei ani, sub presiunea aderării la Uniunea Europeană, presiune pozitivă care nu a dispărut nici acum când încă există un mecanism de monitorizare a țării noastre în domeniul reformei justiției și a luptei anticorupție. Reporter: Avem sau nu o Justiţie independentă? Cristi DanileţÎn mod cert, da: avem o Justiție independentă ca sistem și avem procurori și judecători independenți. Dar să nu uităm că independența nu este un privilegiu pentru magistrați, ci o garanție pentru cetățeni: nimeni nu e deasupra legii și legea se aplică în mod egal pentru toți. Magistrații au însă și o datorie ce derivă din această independență pe care trebuie să și-a asume: să se comporte ca atare zi de zi, în fiecare act al lor îndeplinit în calitate oficială, și să denunțe orice încălcare de influențare nefirească a actului de justiție. Eu sunt convins că dacă Justiția începe să funcționeze, întreaga societate va începe să se vindece. 

Reporter: În opinia dumneavoastră, ce măsuri ar trebui să fie luate la nivelul sistemului, pentru îmbunătăţirea funcţionării Justiţiei şi a întăririi independenţei acesteia? Spuneţi-ne câteva dintre măsurile pe care aţi dori să fie implementate? 

Cristi DanileţJustiția funcționează prin efortul personal al judecătorilor și procurorilor, legitimată fiind de încrederea populației și bazându-se pe resursele puse la dispoziție de stat. În opinia mea, lucrurile s-au îmbunătățit fundamental în ultimii 10 ani, nu numai datorită modificărilor legislative și întăririi statutului magistraților, ci și datorită infuziei cu tineri în sistem: judecători și procurori intrați în sistem prin concurs, promovați în sistem prin concurs, cu o nouă mentalitate și cu o foarte bună pregătire, unii dintre ei chiar născuți după revoluția din `89. Mai este nevoie ca ei să conștientizeze rolul lor social deosebit: magistrații nu sunt simpli bugetari, ci sunt piloni de protecție a drepturilor omului și reprezintă speranța spre o viață mai bună a românilor.

De altfel, acest lucru se și vede în încrederea populației în justiție care crește de la an la an. Magistraților ar trebui să le pese mai mult de cei din fața lor, să soluționeze mai repede dosarele care reclamă acest lucru (de exemplu, litigiile de muncă, de contencios administrativ, cauzele cu minori) și să adopte o atitudine mai prietenoasă în sala de judecată – până la urmă oamenii trebuie să vină în fața lor nu cu frică, ci cu încredere și respect pentru autoritate.
Statul ar trebui să își întărească capacitatea de a face legi mai clare, de a mări numărul de personal auxiliar al magistraților, de a sprijini mediere ca și metodă de decongestionare a instanțelor de unele dosare cu importanță mai scăzută și de a aloca finanțarea necesară reparațiilor de sedii pentru instanțe și parchete.

Reporter: Care credeţi că sunt principalele realizări în ultimii zece ani în Justiţie?Cristi DanileţSub aspect administrativ, aș include printre realizări separarea CSM de Ministerul Justiției, creșterea salariilor pentru magistrați și personalul auxiliar, distribuirea aleatorie a dosarelor, primirea și evoluția în carieră magistraților doar pe criterii meritocratice, specializarea magistraților, cooperarea internațională cu omologii noștri din străinătate.Sub aspect funcțional, aș include scurtarea duratei de soluționare a multor cauze, creșterea sancțiunilor pentru infracțiuni foarte grave precum cele de corupție și de crimă organizată, trimiterea în spatele gratiilor a unor persoane care au făcut imens rău societății românești încălcând legile țării.Reporter: Cine sunt în viziunea dumneavoastră artizanii reformei făcute în Justiţie? Daţi-ne câteva nume.

Cristi DanileţMinistrul Cristian Diaconescu în mandatul căruia au fost adoptate legile justiției și acum în vigoare, prin care s-au creat premisele independenței instituționale a justiției, când de exemplu s-a separat CSM de minister, Inspecția Judiciară a trecut de la minister la CSM, s-a reglementat statutul instanței supreme prin aceeași lege ca cea pentru instanțele ordinare. Ministrul Monica Macovei în mandatul căruia au fost îmbunătățite legile justiției, când de exemplu s-au dublat salariile magistraților, a fost consacrat principiul specializării judecătorilor și independența funcțională a procurorilor, s-a reglementat justiția militară în legea instanțelor ordinare, s-a introdus concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere, s-a redus vârsta de promovare pentru a permite tinerilor să urce rapid în funcții, s-a desființat serviciul secret SIPA care supraveghea magistrații în viața privată, s-a informatizat toate instanțele.

Reporter: O întrebare care vă priveşte pe dumneavoastră direct. În urmă cu un an, aţi fost revocat din CSM. Au votat pentru o asemenea măsură peste 1.000 de judecători, dar ulterior v-aţi câştigat în instanţă dreptul de a rămâne în Consiliu. Ce mesaj aveţi să le transmiteţi celor care au dorit îndepărtarea dumneavoastră? 

Cristi DanileţNu e prima oară când magistrații verticali și curajoși înving zeci sau sute de magistrați care cad în patima votului asupra unor chestiuni cu încălcarea legii sau chiar a Constituției. Două astfel de acțiuni m-au vizat personal. Astfel, în anul 2008 au apărut în presă afirmații de ale mele cum că există corupție în justiție – atunci, 70 de judecători și grefieri clujeni au semnat o plângere prin care cereau CSM să mă sancționeze pentru că aș fi adus o atingere reputației lor și sistemului, dar acțiunea a fost respinsă; a rămas astfel în anale voința unor magistrați de a ascunde trista realitate din unele instanțe și parchete.

 
De altfel, o acțiune oarecum similară ați observat recent, când mai multe zeci de magistrați orădeni au cerut CSM să adopte o reacție cu privire la faptul că DNA anchetează unii judecători cu privire la modul în care au adoptat anumite soluții, deși cu privire la aceștia din urmă există suspiciuni de corupție – și această acțiune a fost respinsă, dar mărturisesc că m-a surprins în modul cel mai neplăcut un astfel de demers, contrar nu numai obligației magistraților de a nu comenta sau afecta procedurile judiciare aflate în derulare, ci și îndatoririi de a promova integritatea nu numai personală, ci și în rândul celorlalți colegi. Așa că acțiunea de anul trecut, de încercare de a fi revocat, nu a mai surprins pe nimeni: sub o puternică influențare generată de site-urile politizate și televiziunile propagandiste, câteva sute de judecători s-au lăsat antrenați într-o acțiune hilară de revocare a doi membri CSM, nemotivată și contrară Constituției.
 
Deși cei care au declanșat acea mișcare sindicalistă nu și-au asumat public motivele acelei acțiuni (nicio hotărâre a instanțelor care au votat „pentru” nu a fost motivată, nici un semnatar nu mi-a imputat nimic în concret), eu pot spune acum ce a fost atunci: ei au fost nemulțumiți de faptul că au fost mediatizate intensiv acțiunile mele de promovare a independenței magistraților într-o perioadă sensibilă politic, cea a instrumentării dosarelor cu privire la fraudele din timpul referendumului pentru suspendarea președintelui României când am atras atenția politicului și presei că e inadmisibil să acuzi în afara cadrului legal procurorii de auzuri și să instigi populația la revolte împotriva lor. Ce am făcut atunci făcusem și anterior și voi face și altădată: când magistrații sunt atacați în mod nefondat, e de datoria mea ca judecător și ca membru CSM – e ceea ce scrie în articolul 7 din Codul nostru deontologic și e ceea ce mi-am asumat în proiectul de candidatură cu care am fost ales membru CSM. Tot ceea ce am făcut până acum s-a subsumat acestui crez al meu în separația puterilor în stat și respectul pentru magistrați. Iar în urma eșuării acelei acțiuni de revocare, eu cred că și magistrații în cauză au înțeles că ei înșiși trebuie să respecte legea și Constituția, care nu le permit să acționeze în mod arbitrar în cazul nimănui, inclusiv al unui coleg de al lor.

Reporter: Vă rugăm să le faceţi o scurtă caracterizare următorilor oameni care şi-au lăsat amprenta asupra Justiţiei în ultimii ani: Monica Macovei, Daniel Morar, Laura Codruţa Kovesi, Livia Stanciu. Cristi DanileţMonica Macovei a fost cel mai eficient și ferm ministru al justiției pe care l-a avut România, este cea datorită căreia s-au ridicat stegulețele roșii pe care Justiția le avea în perioada pre-aderării și căreia îi datorăm faptul că România a aderat la UE în anul 2007 și nu mai târziu. A declanșat primele întâlniri cu magistrații din teritoriu, a creat un sentiment de independență a magistraților nemaiîntâlnit până atunci și a promovat tinerii. Sunt mândru că în acea perioadă am fost unul dintre consilierii săi, într-un cabinet alături de alte 10 magistrați și că am contribuit la redactarea Strategiei de reformare a justiției și a modificărilor la legile justiției.
 
În privința lui Daniel Morar, am avut ocazia ca judecător să soluționez cauze instrumentate de el și am colaborat cu el ca și membru în asociația magistraților. Este un om cu adevărat vertical, probabil unul din cei mai buni procurori pe care i-a avut România vreodată și cel căreia România îi datorează acțiune echivalentă cu „Mani pulite” din anii `80 din Italia. Este primul erou cu care se poate mândri justiția română. Laura Codruta Kovesi e primul procuror general al României ajuns în funcție într-un mod transparent, în urma unei competiții și pe criterii bazate pe merit, care a deschis mult publicului activitatea Ministerului Public, o persoană care a câștigat un imens capital de încredere din partea partenerilor străini și care, ajunsă la cârma DNA după plecarea lui Daniel Morar, a continuat activitatea anticorupție în ciuda tuturor presiunilor asupra acestei instituții. Livia Stanciu este primul președinte al instanței supreme ajuns în fruntea acesteia în urma unei proceduri de selecție bazată pe un plan managerial și pe un trecut profesional prestigios, un judecător desăvârșit aflat în cea mai frumoasă perioadă a carierei, care a schimbat radical în bine imaginea curții supreme, care instruiește anual sute de judecători și care a devenit un exemplu pentru noile generații de magistrați.

Reporter: V-aş propune să încheiem cu o întrebare poate ieşită puţin din comun. Aţi vota-o pe Laura Codruţa Kovesi ca preşedinte al României? Dar pe Daniel Morar sau Monica Macovei? Vă pun această întrebare în condiţiile în care, în spaţiul online, au existat şi există opinii conform cărora Kovesi, Macovei sau Morar ar fi votaţi de oameni în condiţiile în care ar decide să lase magistratura pentru politică. Cristi DanileţDincolo de numele persoanei, interesează trecutul acesteia, profesionalismul și verticalitatea de care au dat dovadă și consecvența în acțiuni de-a lungul anilor. Personal voi vota cu orice persoană care susține democrația și drepturile omului, care își face un crez din respectarea independenței justiției și care îmbrățișează principiile liberalismului autentic. Vreau să trăiesc într-o Românie în care conducătorii sunt sinceri, serioși și puternici, care respectă legea mai presus de propria persoană și de cei care îi susțin. 
Interviul este disponibil AICI

03/07/2014

Nu esti magistrat, dar ai vechime de magistrat

Filed under: politic — Cristi Danilet @ 12:34 PM
Tags:

sigla-avpMa intreb: cum e posibil ca o institutie sa nu aiba nicio competenta care sa vizeze justitia si cu toate acestea conducatorul ei si staff-ul ei juridic sa dobandeasca vechime ca si cum ar fi magistrati??

Astfel, saptamana trecuta a aparut OUG 48/2014 despre care nu imi amintesc sa fi avut loc dezbateri publice. Ea se refera la institutia Avocatului Poporului. Doua dispozitii mi-au atras atentia:
3. La articolul 9, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5) , cu următorul cuprins: (5) Perioada de îndeplinire a funcţiei de Avocat al Poporului constituie vechime în magistratură şi vechime în specialitate juridică.
14. La articolul 36, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (31 ) şi (32) , cu următorul cuprins: (31 ) Activitatea desfăşurată de personalul de execuţie de specialitate cu studii juridice în cadrul instituţiei Avocatul Poporului constituie vechime în specialitatea studiilor absolvite şi în magistratură, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, institutia Avocatului Poporului nu are nicio legatura cu justitia. In acest sens, iata ce spune art. 15 alin. 4 din Legea 35/1997: (4) Nu fac obiectul activităţii instituţiei Avocatul Poporului şi vor fi respinse fără motivare petiţiile privind actele emise de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Parlament, actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor, ale Preşedintelui României, ale Curţii Constituţionale, ale preşedintelui Consiliului Legislativ, ale autorităţii judecătoreşti, precum şi ale Guvernului, cu excepţia legilor şi ordonanţelor.

Mai mult, in proiectul de act normativ care a precedat OUG 48, proiect pus (nu se stie data cand) pe site-ul Avocatului poporului, dispozitiile criticate de mine nici macar nu apareau. Oricum, ele nu au nicio legatura cu motivul pentru care a aparut aceasta OUG, si anume `infiinţarea, în cadrul instituţiei Avocatul Poporului, a unui Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii în Locurile de Detenţie`.

Si inca ceva: nu exista avizul CSM pentru un astfel de act normativ. Nu mai intru in alte `amanunte` precum faptul ca prin OUG se modifica o lege organica sau cum se justifica urgenta acestui act normativ.

12/12/2013

Parlamentarul va raspunde sau nu ca functionar? Despre supra-imunitatea votata

Filed under: coruptia,legislatie,politic — Cristi Danilet @ 9:42 PM

palatulparlamentuluiI. Intr-o postare anterioară am lămurit în ce condiții un parlamentar, primar, magistrat etc. răspunde penal pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese. Concluzia articolului meu este clară: pe actuala legislație, parlamentarul poate fi tras la răspundere penală pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese  prevăzută de art. 253 ind. 1 Cpen, nu pentru că ar fi funcționar public în sensul Legii 188/1999, ci pentru că este „funcționar public” în sensul art. 147 alin. 1 Cpen. Aceasta este situația și pentru alte cateogrii de persoane care dețin calități în baza unor legi speciale: magistrații, polițiștii, miniștrii, membrii CSM etc – nici aceștia nu sunt funcționari publici (referire la statutul lor), dar pot fi trași la răspundere penală pentru infracțiunea de conflict de interese fiind „funcționari publici” în sens penal (referire la răspunderea lor).

II. Pe data de 10 dec. 2013, în cameră decizională, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege prin care articolul din Codul penal se modifică. Acestea vor intra în vigoare la 3 zile de la data publicării modificărilor în Codul penal (dacă acest lucru se va întâmpla):

Până acum, infracțiunea de conflict de interese avea ca subiect activ (adică ca potențial autor) persoana care deținea calitatea de „funcționar public” în sensul art. 147 alin. 1 C.pen. rap. la art. 145 C.pen. Așadar, azi intră în această categorie: cei care sunt aleși (parlamentarul, primarul, consilierul local sau județean), cei care sunt numiți politic (miniștrii) sau prin dispoziție (funcționarii publici) ori în urma unui concurs (magistrații), cei care au contract de muncă (profesorii), indiferent că au sau nu fișa postului (de ex, magistrații sau demnitarii nu au fișa postului, pe când funcționarii și grefierii au).

Potrivit noilor modificări, se dorește ca pentru infracțiunea de conflict de interese să fie trasă la răspundere numai persoana care exercită atribuţii de serviciu ce rezultă dintr-un contract de muncă și o fişă a postului semnate cu o instituţie dintre cele prevăzute la art. 145 C.pen. (cele două condiții sunt cumulative). Ar intra aici, de exemplu, profesorul. Dar ar fi exclus magistratul, parlamentarul, ministrul, primarul, prefectul, consilierul local ori județean – căci aceștia din urmă își exercită funcția/demnitatea dar NU în baza unui contract de muncă și ei NU au o fișă a postului. Mai mult, va fi exclus până și grefierul de la răspundere penală, căci el are o fișă a postului, dar nu are contract de muncă la instanța sau parchetul unde funcționează (el este încadrat prin decizie)!

Prin urmare, din cauza noile modificări, vor răspunde pentru infracțiunea arătată doar câteva categorii de angajați ai statului. Însă cei care fac parte din categoriile ce își desfășoară activitatea unde se produc deseori conflictul de interese (instituțiile administrative, mai ales în domeniul achizițiilor publice) vor fi exceptați de la răspunderea penală pentru această infracțiune.

III. Tot pe data de 10 dec. 2013, aceeași Cameră a Deputaților a adoptat un alt proiect de lege prin care la art. 147 C.pen. (cel care definește „funcționar public” în alin. 1 și „funcționar” în alin.2) se introduce un alin. 3 cu următorul conținut: „Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 147, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea dispoziţiilor prezentului alineat”.

Care sunt efectele acestei modificări? Ne amintim că la art. 147 alin. 1 C.pen este definit „funcționarul public” – adică cel care poate comite o serie de infracțiuni din Codul penal: sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 242), abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246),  abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247), abuzul în serviciu contra intereselor publice (art. 248), neglijența în serviciu (art. 249), purtarea abuzivă (art. 249), conflictul de interese (art. 253 ind.1), nedenunțarea unor infracțiuni (art. 262), omisiunea sesizării organelor judiciare (art. 263), instigarea publică și apologia infracțiunilor (art. 324). Prin urmare, dacă azi senatorii și deputații pot fi trași la răspundere pentru asemenea infracțiuni, în viitorul apropiat nu se va mai putea acest lucru.

De asemenea, ne amintim ca la art. 147 alin. 2 este definit „funcționarul” – care poate comite, pe lângă infracțiunile de mai sus, și altele: luare de mită (art. 254), primirea de foloase necuvenite (art. 256), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288), fals intelectual (art. 289). Așadar, dacă azi, parlamentarii, avocații, notarii, executorii judecătorești pot fi trași la răspundere pentru asemenea infracțiuni, în viitorul apropiat nu se va mai putea acest lucru – și acest lucru va viza inclusiv persoanele aflate în prezent în cursul unor cercetări nefinalizate prin hotărâre definitivă (28 de parlamentari sunt în prezent în cercetări pentru comiterea unor infracțiuni de corupție).

IV. De aceea, consider întemeiată reacția instituțiilor de drept: CSM, DNA, ICCJ. Eu sunt de părere că modificările votate, dar încă neintrate în vigoare, aduc în mod grav atingere obligațiilor ce ne revin prin documentele internaționale la care România este parte prin care ne-am asumat să prevenim și să combatem corupția la toate nivelurile, precum și principiului egalității cetățenilor în fața legii. Acest aspect urmează a fi cercetat și, eventual constatat de către Curtea Constituțională.

21/05/2013

Premierul Ponta incalca independenta justitiei

Filed under: independenta justitiei,politic — Cristi Danilet @ 2:43 PM

PontaPremierul Ponta a avut in ultimele zile trei declaratii inadmisibile din punct de vedere al respectarii independentei justitiei de catre un membru al Executivului.

Prima a fost la investirea noii conduceri a Ministerului Public, cand si-a exprimat dorinta de a nu mai vedea procurori anchetand oameni de la tara.  A doua a fost cea prin care si-a aratat in mod public dorinta de a nu vedea o anumita persoana aflata in curs de judecata ca primeste o solutie de condamnare la pedeapsa inchisorii cu executare. A treia cu cateva ore mai inainte de a se pronunta o solutie definitiva pentru o persoana fata de care el a aratat ca are o simpatie.

Vreau sa spun foarte clar ca aceste declaratii incalca dispozitiile nationale si sunt contrare legislatiei internationale care consacra independenta judecatorilor si procurorilor drept valori esentiale intr-o democratie, ce trebuie respectate de oricine:
– art. 2 alin 4 din Legea nr.303/2004: `Orice persoană, organizaţie, autoritate sau instituţie este datoare să respecte independenţa judecătorilor`;

– art. 62 alin.4 din Legea nr. 304/2004: `Parchetele sunt independente în relaţiile cu instanţele judecătoreşti, precum şi cu celelalte autorităţi publice`;

– pct. 18 din Recomandarea (2010) 12 a Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei: `Dacă comentează deciziile judecătoreşti, executivul şi legislativul trebuie să evite criticile care ar submina independenţa puterii judecătoreşti sau ar slăbi încrederea publicului în justiţie. De asemenea, acestea ar trebui să evite acţiuni ce pot pune sub semnul întrebării intenţia lor de a respecta deciziile judecătorilor, altele decât cele prin care îşi manifestă intenţia lor de a formula o cale de atac`.

Premierul nu e seful justitiei, el nu poate ordona sau sugera ce solutii sa fie adoptate de magistrati. Din contra, premierul e dator sa sustina independenta justitiei si sa sprijine din punct de vedere administrativ functionarea parchetelor si a instantelor. El nu trebuie sa influenteze si nici macar sa lase vreo clipa impresia ca ar putea influenta functionarea acestora.  Declaratiile premierului ar trebui regretate imediat de el. E trist ca nici asociatiile profesionale ale magistratilor, nici CSM nu au adoptat pana acum o reactie ferma cu privire la acestea. Aceasta cu atat mai mult cu cat declaratiile premierului nu pot fi catalogate drept accidentale – amintesc aici de afirmatia lui din nov 2012 referitoare la sugestia unei persoane ca un detinut sa fie eliberat cand el a spus `Il scoatem` sau  declaratia din ianuarie 2013 cu privire la hotararea de declinare a unei cauze de la Tribunalul Bucuresti la ICCJ vizand un politician cand a afirmat ca judecatorul a gresit.

10/12/2012

Trei celebrari, un singur drum: rule of law

Filed under: politic,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 9:45 PM

ruleoflawPe 8 decembrie am sărbătorit Ziua Constitutiei Romaniei – în 1991 a fost adoptată prin referendum Constituţia noastră de după Revoluţia din 1989. Pe 9 decembrie a fost Ziua Internationala Anticoruptie – în 2003 s-a deschis spre ratificare Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei. Pe 10 dec este Ziua Internationala a Drepturilor Omului – în 1948 Adunarea Generală a ONU a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Asadar, toate cele trei evenimente sunt legate de ceea ce se cheamă rule of law (tradus la noi prin diverse sintagme: `statul de drept`, supremaţia legii`, `preeminenţa dreptului`)- un studiu pe această temă a Comisiei de la Veneţia a fost adoptat în 2011.

Pentru mine e clar: traseul pe care se va merge este cel al menţinerii democraţiei prin respectarea drepturilor omului şi, când e cazul, apărarea drepturilor individului de către un sistem de justiţie independent. Nimeni şi nimic nu mă va clinti din convingerea că e singurul drum pe care îl are în faţă România. Iar autorităţile care conduc ţara asta, indiferent de coloratură, sunt obligate să îl urmeze. Repet, obligate.

Rostul conducatorilor este sa îşi exercite funcţia cu responsabilitate şi să adopte cele mai adecvate soluţii pentru Binele Social. Eu asta astept de la oricine guvernează: ca judecător, să îmi respecte şi să îmi asigure independenţa, iar ca cetăţean, să facă tot ce le stă în putinţă ca ţara să evolueze şi locuitorii ei să o ducă cât se poate de bine. Nu mă interesează care partid conduce ţara (cât timp este unul legitim şi nu e exponent al totalitarismului – căci atunci am obligaţia înscrisă în art. 7 din Codul deontologic să recţionez, având datoria de a susţine statul de drept). Mă interesează şi mă aştept ca orice partid care ajunge să ne conducă ţara să respecte cerinţele de mai sus, căci interesul său de a ajunge la putere a fost împlinit şi de acum el se metamorfozează în autoritate publică a statului a cărei misiune este binele tuturor. 

Într-o democraţie, aceste aspecte sunt elementare.

03/12/2012

Motivele de arestare a parlamentarilor sunt stabilite numai de judecatori

Filed under: independenta justitiei,politic — Cristi Danilet @ 7:39 PM

absolut-corruptionAm văzut azi declaraţia unui deputat cum că a votat împotriva cererii ministrului justiţiei de ridicare a imunităţii parlamentare cu privire la un coleg parlamentar pe motivul că `nu cred că e necesară arestarea` şi nu sunt convins că X este vinovat`. Prin această declaraţie parlamentarul respectiv ne-a comunicat în mod indubitabil că votul său a exprimat convingerea că cel urmărit nu este vinovat şi că arestarea lui nu este oportună. Nici că se putea o dovadă mai clară că unii parlamentari nu ştiu în ce constă rolul lor în procedura de încuviinţare a arestării unui parlamentar.

În esenţă:

– în procedura de arestare nici măcar judecătorul nu stabileşte vinovăţia – nici nu are voie, de altfel; ci stabileşte doar dacă sunt probe sau cel puţin indicii că a fost comisă o faptă penală şi că s-ar impune privarea de libertate a persoanei pentru a se asigura desfăşurarea normală a procesului penal (cazurile de arestare fiind expres şi limitativ prevăzute de Codul de procedură penală). Ca urmare, cu atât mai puţin ar putea stabili vinovăţia celui cercetat cei chemaţi să încuviinţeze în prealabil arestarea;

– ceea ce trebuie să facă parlamentarii este să vadă dacă în cauza respectivă este o procedură penală declanşată, dacă aceasta vizează un parlamentar, dacă fapta imputată nu are legătură cu votul politic sau vreo opinie politică a lui (cum se referă art. 72 Constituţie). Nu au voie să se pronunţe cu privire la legalitatea probelor, la consistenţa acestora, la vinovăţia persoanei urmărite. Nu au voie să aprecieze dacă e necesară sau nu arestarea. Dacă o fac, comit ceea ce se numeşte “imixtiune în justiţie” (prin justiţie în sens larg înţeleg aici şi activitatea procurorilor, ocrotită prin garantarea independenţei lor de către legile 303 şi 304 din 2004, modificate radical în 2005);

– nu există nicio reglementare prin care procurorii să fie obligaţi să trimită Parlamentului tot dosarul cauzei. Nici nu e normal să fie, căci urmărirea penală nu e publică. Ceea ce ajunge la Parlament este cererea ministrului justiţiei, bazată pe solicitarea şefului Parchetului care are la bază referatul procurorului de caz. Este adevărat că Regulamentul Camerei (art. 193) permite solicitarea oricăror alte documente, dar – repet – nu poate fi vorba de dosarul cauzei, care rămâne la procuror, cu toate indiciile şi probele. Nu are niciun rost ca ele să fie trimise Parlamentului, cât timp acesta nu este chemat să analizeze fondul cauzei, ci numai aspectele de procedură care reies clar din referatul procurorului;

– încuviinţarea arestării nu echivalează cu arestarea. Dupa ce primeşte încuviinţarea arestării de la Parlament, procurorul va formula sau nu propunerea de arestare. Daca o formulează, o trimite la judecătorul de la instanţa competentă. Acesta va decide dacă parlamentarul trebuie arestat, iar soluţia va putea fi atacată cu recurs.

Prin urmare, existenţa sau nu a motivelor de arestare, precum şi oportunitatea luării măsurii arestării preventive a unui parlamentar nu sunt stabilite de parlamentari, ci doar de către judecători. Numai aşa se poate asigura separaţia puterilor în stat: fiecare autoritate statală să îşi îndeplinească strict atribuţiile prescrise de Constituţie şi lege.

Reacţii anterioare pe acelaşi subiect:

– Parlamentarii nu au voie să soluţioneze dosare (sept.2012)

– Imixtiunea legalizată a politicului în justiţie (mart.2010)

– Parlamentul-instanţă extraordinară (iunie 2008).

22/11/2012

Aviz negativ. Ce urmeaza?

Filed under: CSM,Parchet,politic — Cristi Danilet @ 10:57 PM

Sectia de procurori a CSM, pe 22.11.2012, a avizat negativ propunerile facute de ministrul justiţiei pentru a ocupa cele două funcţii vacante de la nivelul conducerii MP şi DNA. Ce se întâmplă mai departe?

1. Cred că e posibil ca ministrul să renunţe la propunerile sale, pe teoria că cine are dreptul să iniţieze o procedură are şi posibilitatea de a renunţa la ea. Până la urmă interviul a fost făcut de reprezentanţi ai procurorilor, dintre care unii cu mare vechime în funcţii de conducere, care au experienţă în ce priveşte activitatea Parchetului şi care, am certitudinea, au exprimat un vot (5 ÎMPOTRIVĂ din 6 exprimate) motivat pe aspecte strict profesionale şi de profil a candidatului în raport cu profilul funcţiei pentru care au candidat. Acestea sunt argumente puternice pentru ministru să accepte că propunerile sale nu sunt cele mai bune.

2.  Dacă ministrul decide să meargă mai departe la Preşedintele României cu cele două propuneri, acesta are două posibilităţi:

a. să decidă numirea. Până la urmă, avizul CSM e consultativ, deci Preşedintele poate trece peste opinia CSM, având ca argument legea care îi permite asta.  De altfel, aşa a fost şi în situaţia Codruţei Kovesi care atunci când a fost propusă de ministrul Predoiu pentru un an doilea mandat, deşi primise aviz negativ de la fostul CSM, totuşi Preşedintele a numit-o.

b. să refuze numirea. Preşedintele poate respinge numirea celor doi procurori propuşi de ministru. Potrivit legii, el trebuie să o facă motivat şi să comunice public acest lucru. Desigur, motivarea poate avea ca argument forte tocmai avizul CSM. Acest lucru ar însemna că în numirea implicând organisme politice totuşi argumentul profesioniştilor contează cel mai mult. Ceea ce ar însemna că CSM a ajuns la un anumit grad de maturitate încât să fie schimbată legea astfel:

fie CSM să primească toate atribuţiile legate de procedura de numire a şefilor MP, cu două variante: sau propunerea o face CSM şi Preşedintele numeşte; sau numirea o face însuşi CSM;

fie avizul CSM să fie unul obligatoriu: numirea în funcţie poate rămâne atributul formal al Preşedintelui, propunerea din partea ministrului păstrată, dar opinia CSM să conteze în mod decisiv.

3. Acum, după cele petrecute azi, dacă preşedintele refuză numirea, teoretic ministrul are trei posibilităţi:

a. fie revine cu aceleaşi două propuneri: Nimic nu îl împiedică pe ministru să revină cu aceleaşi propuneri la CSM şi apoi la Preşedinte. După cum nimic nu îl împiedică pe Preşedinte ca din nou să respingă candidaţii. Iar acest `joc` poate continua la nesfărşit;

b. fie propune pentru numire pe următorii procurori de pe lista alcătuită în urma selecţiei – posibilitate avansată deja de ministru. Cred însă că dacă cei propuşi de ministru şi  intervievaţi azi de CSM au fost consideraţi cei mai adecvaţi funcţiei (în sensul de corespundere cu profilul postului ) şi totuşi ei au fost avizaţi negativ, e logic că următorii de pe listă sunt mai puţin `adecvaţi` şi riscul de a primi şi ei aviz negativ de la CSM e imens;

c. fie declanşează o nouă procedură de selecţie. Cred că asta e, de fapt, singura soluţie ce se poate susţine. Practic, selecţia în cadrul procedurii actuale a generat o opţiune respinsă de decident – e ca un concurs la care participă mai mulţi candidaţi dar niciunul nu obţine nota de trecere. Logic, trebuie declanşată  o nouă procedură, care să genereze alte opţiuni din partea ministrului.

În concluzie, dacă Preşedintele României îi va numi pe cei doi procurori intervievaţi astăzi, ei vor ocupa funcţiile pentru care au candidat şi vor face demersurile pentru a-şi alcătui echipa cu care vor conduce. Dacă Preşedintele României va respinge propunerile pentru numirea celor doi procurori, ministrul justiţiei va trebui să declanşeze o nouă procedură de selecţie.

31/10/2012

Parlamentul e în afara ordinii constituţionale

Filed under: independenta justitiei,politic — Cristi Danilet @ 10:49 AM

Activez în sistemul de justiţie. Am fost învăţat la Facultatea de Drept că legea trebuie respectată de oricine şi că toţi suntem egali în faţa legii. Am mai învăţat că hotărârea judecătorească e pronunţată în numele legii şi, odată rămasă definitivă, ea devine lege, astfel că trebuie respectată de destinatarii săi. Ulterior, când am devenit judecător, am jurat să apăr Constituţia şi legile ţării.

Singura instanţă pomenită de Constituţie este ICCJ – asta înseamnă că această curte are o valoare deosebită. Ea este simbolul justiţiei. De altfel, preşedintele ICCJ este considerat de legea nr. 317 din 2004 ca fiind reprezentantul puterii judecătoreşti.

Hotărârile date de ICCJ sunt în afara oricărei contestaţii. Pot fi analizate public, pot fi criticate, dar în mod obligatoriu trebuie executate. Executarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă finalitatea actului de justiţie. Dacă o hotărâre nu se execută înseamnă că nu se respectă însăşi justiţia – nici corpul de judecători care o înfăptuiesc, nici actele pe care le-au îndeplinit.

O astfel de situaţia a apărut ieri, la nivelul cel mai înalt al statului: Plenul Senatului a refuzat ieri să aplice o hotărâre judecătorească a ICCJ prin care se confirma starea de incompatibilitate a unui senator. În felul acesta, o putere a statului a negat o altă putere a statului: legislativul nu contestă, nu ignoră, ci încalcă judiciarul. Prin faptul că e entitate decide dacă se supune sau nu unei hotărâri judecătoreşti, înseamnă că justiţia e dependentă de voinţa acesteia. Deci, justiţia nu e independentă.

Situaţia este fără precedent, dar ea reprezintă o escaladare a unei situaţii tensionate ce dăinuie de ceva vreme: mai întâi au fost insultaţi procurorii (ani de-a rândul), apoi s-a refuzat inceperea urmăririi penale în cazul unor parlamentari, apoi au fost atacaţi judecătorii penalişti de la ICCJ (cazul „Trofeul Calităţii”), apoi au fost atacaţi membrii CSM (dosarul referendumului), apoi s-a creat comisie pentru anchetarea pretinselor abuzuri ale procurorilor, iar acum e atacată justiţia în însăşi funcţionalitatea ei.

Prin faptul că Justiţia e negată de însuşi Parlamentul ţării, Parlamentul încalcă Constituţia. Am arătat mai sus că într-o astfel de situaţie justiţia e dependentă. FIind vorba de dependenţa de o altă putere în stat, înseamnă că justiţia este subordonată acesteia. Ca urmare, nu mai există separaţia puterilor în stat. De aceea, susţin că Parlamentul se situează, astfel, în afara ordinii constituţionale. Şi susţin că ne aflăm într-o situaţie de conflict între puteri care neaparat trebuie supus analizei Curţii Constituţionale.

Reacţie CE

Reactie ANI

Reactie ONG

Update: Presedintele CSM a decis sesizarea CCR cu privire la conflictul intre puteri.

11/09/2012

Parlamentarii nu au voie sa solutioneze dosare

Filed under: independenta justitiei,Parchet,politic — Cristi Danilet @ 3:36 PM

Fata de situatia din Parlament în care pentru doi foști miniștri Camera Deputaților a refuzat să încuviințeze urmărirea penală constat că există situații precedente față de care m-am mai exprimat public, în baza instrumentelor normative existente. Ca urmare:

1. reiau ce am scris in 2008: „In Romania justitia se face de catre instantele de judecata, potrivit art. 126 alin 1 din Constitutie. Numai ele pot spune daca o persoana a comis sau nu o infractiune. Parlamentul vrea sa ne demonstreze ca poate face acelasi lucru (…). Faptele din dosarele aflate acum la Parlament nu pot fi judecate de catre Parlament, nici cu privire la consistenta lor (trebuie analzare doar existenta simplelor indicii necesare pentru a se incepe urmarirea penala), nici cu privire la caracterul lor penal. Parlamentul devine o piedica a infaptuirii justitiei de catre organele constitutionale”. Pe larg și argumentat în drept, a se vedea Parlamentul-instanta extraordinară.

2. și ce am scris in 2010:  „Interventia unui alt organism decat cel judiciar in a aproba sau nu actele procurorului reprezinta o imixtiune a politicului in activitatea procesuala, motiv pentru care nu mai putem vorbi de independenta procurorului. Practic, in Romania e legiferata imixiunea politicului in justitie.” Pe larg și argumentat în drept, a se  vedea Imixtiunea legalizată a politicului în justiție.

3. aminesc ce spune Comisia de la Veneţia în Raport asupra regimului imunităţii parlamentare : 102. Parliamentary immunity continues to be an institution which assures members of their independence from other powers and their freedom of action and expression, although the relationship between the characteristics of the various powers has evolved considerably in the parliamentary democracies. It also protects parliamentarians from possible abuses by the majority. 103. But while the necessary compliance with the principle of separation of powers and the expression of the common will render it expedient to lay down specific rules for the protection of parliamentarians, it would be inconsistent with the principles of parliamentary democracy to make members immune from punishment for offences committed. The immunity thus instituted must, of course, not be such as to obstruct the course of justice

Pagina următoare »