CRISTI DANILEŢ – judecător

03/04/2017

T.Toader despre Justitie

Filed under: CCR,Parchet,politica — Cristi Danilet @ 10:16 PM
Tags: ,

TTÎn această seară, la o televiziune, ministrul justiției Toader Tudorel a făcut câteva afirmații prin care a demontat multe din susținerile făcute în spațiul public de către politicieni, avocați și jurnaliști în legătură cu deciziile CCR pe marginea abuzului în serviciu și ancheta DNA pe OUG 13: În caz de încălcare a Constituției de către instituțiile publice, nu există sancțiuni personale;

  • Conform Constituției, procurorii îți desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției. Parchetele vor fi auditate: numărul de dosare, durata de soluționare, ordinea de soluționare, costurile dosarelor, respectarea practicii CEDO. Ministrul nu poate controla dosare;
  • Justiția română scârțâie din cauza unor probleme precum: legi incoerente, încărcătură prea mare cu dosare, instanțe și parchete cu puțini magistrați;
  • Protocoalele dintre instituții sunt firești, atât timp cât prevederile lor nu încalcă legea;
  • Asociațiile profesionale ale magistraților au uneori opinii ce țin de zona politică;
  • Balanța justiției întotdeauna este înclinată, căci judecătorul nu poate da dreptate ambelor părți;
  • Abuzul în serviciu nu trebuie să aibă un prag valoric;
  • Grațierea nu e singura soluție de rezolvare a problemelor din penitenciare;
  • Evaluarea Procurorului General și procurorului-șef DNA a fost făcută fără vreo influență de la ambasade sau partide;
  • Ministerul Justiției va propune în zilele următoare modificarea codului penal și de procedură penală potrivit deciziilor Curții Constituționale și va institui răspunderea juridică a magistraților (O așteptare personală: să vedem dacă va propune și reincriminarea insultei și calomniei, așa cum cere CCR!)
  • Codruța Kovesi merită să fie în continuare doctor în drept. Teza sa e consistentă.

Mă bucur că profesorul Toader Tudorel a rămas același om vertical pe care eu și mulți colegi de ai mei magistrați și avocați îl știam încă de când îi eram studenți.

Anunțuri

22/01/2017

In democrație, Guvernului trebuie sa îi fie frica de popor, nu invers

Filed under: 0. NOUTATI,politic,politica,statul de drept — Cristi Danilet @ 11:14 PM
Tags: ,

protest

Îmi permit o scurtă analiză a evenimentelor din SUA (pe 21 ianuarie peste un milion de femei au protestat la adresa noului președinte, Trump) și din România (pe 22 ianuarie un număr de 30.000 de persoane au manifestat în București, iar alte câteva mii în alte orașe ale țării, împotriva inițiativei noului Guvern de grațiere a unor deținuți).

Ambele evenimente au puncte comune: prin acte civice au legitimat noua putere politică, iar acum se pune probleme dacă prin civism mai poate fi controlat politicul în vreun fel. Astfel, la ei Trump a fost ales Președintele SUA și tocmai a depus jurământul; ca urmare, Trump a ajuns și rămâne Președintele SUA, indiferent ce presiune va exista. La noi, o nouă putere a fost aleasă pentru a conduce țara, iar aceasta tocmai a anunțat că vrea să pune în libertate mai multe mii de deținuți și să dezincrimineze unele fapte penale, măsuri care privesc inclusiv infracțiuni de serviciu și de corupție; dincolo de presiunea străzii, Parlamentul/Guvernul are dreptul exclusiv să pună în libertate pe cine dorește.

Și atunci, ce urmăresc protestatarii? Actele pe care Trump le poate face și actele pe care Guvernul României le poate face sunt acte politice. Tot ceea ce vor face ei se presupune că are girul alegătorilor. Aceste acte ale lor, odată adoptate, nu pot fi întoarse de către cetățenii adunați în stradă. Dar, democrația de tip reprezentativ pe care o trăim se bazează pe un lucru simplu: cel care este ales nu poate face orice. Cine înțelege acest lucru, înțelege esența democrației.

Oamenii nu manifestează în SUA pentru că ar vrea să îl dea jos pe Trump, ci ei doresc ca Trump – cel care în timpul campaniei electorale a adoptat un discurs considerat de unii rasist, homofob, incitator la ură, anti-liberal  – să adopte o anumită politică care să nu îi ignore/vatăme pe ei. Oamenii nu au ieșit pe străzi în România pentru a da jos Guvernul, ci pentru a cere Guvernului să nu abuzeze de puterea sa de a pune pe oricine în libertate. Deci, astfel de manifestări nu sunt despre politică, ci despre politici (publice). Cam asta e democrația adevărată: nu să strigi tot timpul „Sus X! Jos Y!”. Ci să fii conștient că, odată cineva ajuns într-o funcție/demnitate publică, acela nu lucreaza pentru el însuși sau pentru cei care l-au ales, ci în interesul public, al tuturor. Trump în SUA și Guvernul nostru în România se află în momentul în care sunt forțați să înțeleagă asta.

Așadar, oamenii ies în stradă de teamă că cei aleși ar putea decide orice. Le e teamă de siguranța lor: a celor care sunt slabi, care au votat cu alt partid, care constituie o minoritate. Într-o democrație, legile îl ocrotesc pe cel slab și îi limitează puterea celui puternic.

10/10/2016

Fara ipocrizie, despre numirea sefilor Ministerului Public

Filed under: 0. NOUTATI,independenta justitiei,MJ,politica — Cristi Danilet @ 1:21 PM
Tags: , , ,

ministerul-publicAu început iar discuţiile cu privire la modificarea legilor justiţiei în vederea  stabilirii modalităţii de numire a şefilor de la Ministerul Public (sistemul de parchete).

Unii spun ca aceste numiri să fie trecute în atribuţia Consiliului (aşa au fost o scurtă perioadă de timp în anul 2004). Alţii spun că ele trebuie să rămână în responsabilitatea Ministerului Justiţiei (aşa au fost cel puţin în ultima jumătate de secol). Primii invocă nevoia de separare completă a Justiţiei de politic. Ceilalţi invocă faptul că CSM nu ar putea să răspundă de aceste numiri, fiind un organism colectiv şi votul fiind secret.

Îmi exprim câteva gânduri în legătură cu acest aspect:

  1. Dacă activitatea şefilor de Parchete e legată de răspunderea celui care face numirea, aş vrea să ne spună cineva cum a funcţionat răspunderea Şefului statului şi a ministrului justiţiei până acum. Or, ştim bine că nici înainte de reforma justiţiei din 2004-2005, nici ulterior nu a existat vreun preşedinte de ţară sau un ministru al justiţiei care să dea socoteală pentru actele personale comise de şefii de Parchete (şi ne amintim că avem persoane care au ocupat aceste funcţii şi le-au părăsit în momentul în care li s-a deschis dosar penal – vezi cazurile PICCJ şi DIICOT) sau pentru activitatea lor managerială (şi să ne gândim la dosarele Revoluţiei sau Mineriadelor nesoluţionate timp de ani buni, ori la lipsa dosarelor de mare corupţie decenii întregi).
  2. Totuşi, ar trebui să lămurim despre ce fel de răspundere a organului care face numirea şefilor de Parchete vorbim. Cum nu e o răspundere civilă sau penală, atunci o fi una politică. Adică înţelegem că ministrul şi Şeful statului ar trebui să îşi pierdă funcţia dacă la nivel de vârf al Parchetului lucrurile nu merg bine. Păi, cine stabileşte aceste lucru? Politicul?! Oare dacă ar exista cu adevărat o astfel de răspundere, omul politic care este ministrul justiţiei sau omul politic care conduce o ţară nu ar vrea să numească în funcţiile respective numai oameni obedienţi? Care este acel politician care să spună că, dacă activitatea parchetului (atenţie, în care el nu are voie să se implice ulterior, potrivit legii) nu merge bine el, ca şef de stat sau el, ca ministru al justiţiei, îşi va da demisia?! Oricum, ar trebui să se ştie că dupa numirea în funcţia de conducere, procurorul respectiv este independent total în activitatea sa: nici preşedintele, nici ministrul nu are voie să îi dea ordine şi instrucţiuni cu privire la cauze concrete. Or, în condiţiile în care preşedintele statului sau ministrul justiţiei ar face „echipă” cu şefii Parchetelor, părerea mea este că ar fi un dezastru: de abia atunci ar fi suspiciuni justificate că dosarele ar fi politice.
  3. Înţeleg că e o problemă faptul că CSM este un organ colectiv – amintesc că în alte state numirea şefilor de Parchet o face Parlamentul, organism eminamente colectiv; şi că în CSM membrii votează în mod secret – nu văd nicio problemă că votul e secret sau nu, important cred că e rezultatul votului. Oricum, toată procedura de la CSM este publică, se transmite online şi ne amintim cum o ţară întreagă a văzut în ultimii 12 ani toate interviurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere şi de la ICCJ, şi de la Parchete, dar nu există o singură înregistrare a procedurii desfăşurate la Ministerul Justiţiei. În fine, dacă problema răspunderii stă in votul secret (aspect inserat în Constituţie), sunt sigur ca fiecare membru CSM îşi poate exhiba, la o adică, votul.
  4. În cursul timpului miniştrii justiţiei au făcut nişte propuneri care au suscitat discuţii aprinse. Şi parcă îmi amintesc cu câtă speranţă s-au aşteptat avizele de la CSM, fie ele colective şi votate in secret…
  5. Mai remarc un lucru: toţi reprezentanţii partidelor importante au promis că vor modifica sistemul în vigoare, pentru a da Justiţiei independenţă totală. Dar, după ce au ajuns la putere, au uitat promisiunile.

20/09/2016

Parlamentul blocheaza Justitia pentru un fost ministru

ipalatulparlamentuluiDin nou Parlamentul împiedică începerea urmăririi penale cu privire la un ministru sau fost ministru. Aceasta inseamnă că nu se poate face cercetarea mai departe pentru a se stabili vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane. Începerea urmăririi penale ar însemna doar deschiderea cadrului procesual în care se pot strânge legal probe şi persoana vizată şi-ar exprima poziţia faţă de fapta în care a fost implicată. În final, un judecător este împiedicat să stabilească asupra acestui aspect, pentru a se înfăptui justiţia, singura garanţie a respectării drepturilor şi libertăţilor omului şi restabilirii ordinii de drept in comunitate.
In aceste condiţii, justiţia fiind cea impiedicată a se înfăptui din cauză că o putere politică a statului se opune, consider că este un conflict constituţional între puteri, Puterea Legislativă subrogându-se în atribuţiile Puterii Judecătoreşti cu privire la un membru din Puterea Executivă.
Pentru aceste motive, astăzi am solicitat colegilor din CSM – autoritate obligată prin Constituţie să garanteze independenţa justiţiei – să reflecteze asupra necesităţii de a se formula de către Preşedintele CSM o sesizare la Curtea Constituţională a României pentru soluţionarea conflictului între autorităţile statului, punându-se pe tapet toate cauzele similare din ultimii ani.
Consider că nu este firesc ca dosarele judiciare privind anumite persoane să ajungă la parlamentari şi să fie dezbătute în mod public ca şi cum Parlamentul ar fi o instanţa judecătorească. Afirm ferm că nu este atribuţia Parlamentului de a stabili dacă o anumită persoană a comis ori nu o infracţiune şi dacă este cazul sau nu ca o anumită persoană să fie trasă la răspundere penală.
În faţa legii toţi oamenii trebuie să fie egali. Imunitatea parlamentarilor sau miniştrilor nu poate fi transformată în mod arbitrariu în impunitate. Dreptatea este cea care trebuie să domine societatea, nu privilegiile.

Presa: Senatul respinge în Plen cererea PG de începere a urmăririi penale a senatorului, fost ministru, Oprea Profit. Comisia juridică avizase pozitiv cererea EvZ

 

26/05/2015

Scrisoare deschisă către senatorii care cer Presedintelui Romaniei demiterea a doi inalti magistrati  

Filed under: 1. EXPLICATIE,politica — Cristi Danilet @ 11:21 PM
Tags:

Stimaţi domni senatori,

Întrucât aţi dat publicităţii o scrisoare destinată preşedintelui României în legătură cu un aspect judiciar şi pentru a participa în mod efectiv la dezbaterea publică pe care nu mă îndoiesc că v-aţi dorit-o procedând astfel, înţeleg să îmi exprim punctul de vedere în virtutea îndatoririi mele deontologice de a susţine şi promova statul de drept şi a angajamentului meu de a adopta o poziţie publică fermă atunci când se pune în discuţie orice subiect major de interes public privind justiţia şi mai ales reputaţia magistraţilor.

Ţin să subliniez de la bun început că nu încerc nici pe departe să acopăr o eventualitate disfuncţionalitate a sistemului judiciar, ci consider că demersul meu se impune pentru a lămuri exact opinia publică, dar şi pe dvs, asupra anumitor aspecte invocate.

România este stat democratic, unde funcţionează principiul separaţiei puterilor în stat. Acesta presupune că justiţia trebuie să fie independentă. Şi asta nu ca un privilegiu, ci ca o garanţie pentru cetăţeanul obişnuit că soluţia unui proces nu poate fi influenţată prin intervenţia vreunui politician sau alt gen de imixtiuni. Dvs cunoaşteţi acest principiu şi, odată cu învestirea dvs. în demnitatea de senatori ai României, aţi jurat să îl apăraţi. Ca şi mine, de altfel, la învestirea în funcţia de judecător. Constatând însă că prin cele conţinute în scrisoarea deschisă prin care dvs. cereţi preşedintelui României să procedeze la `demiterea sau demisia` a preşedintelui ICCJ şi a procurorului-şef al DNA demersul dvs ar putea fi interpretat ca o imixtiune în cariera celor doi înalţi magistraţi, cu tot respectul cuvenit vă reamintesc câteva dintre reglementările care privesc atât procedurile judiciare, cât şi cele care privesc cariera magistraţilor.

1. Dvs faceţi referire la o cauză soluţionată recent de o instanţă din ţară prin care o persoană a fost achitată definitiv după ce în cursul procesului fusese arestată preventiv şi:

– Afirmaţi că probele cu privire la existenţa faptei nu au existat niciodată. Or, eu constat din datele publice existente pe portalul instanţelor AICI că motivul achitării nu este nicidecum inexistenţa faptei, ci fie că fapta nu este prevăzută de legea penală, fie că nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege. Dar pentru aceasta trebuie să aşteptăm cu toţii motivarea hotărârii, care încă nu a fost redactată;

– Afimaţi că procedura s-a declanşat în urma unui denunţ calomnios din partea preşedintelui ICCJ. Eu aş recomanda mai multă rezervă în stabilirea de către senatori a unor încadrări juridice şi vinovăţii; dacă bănuiţi că un cetăţean al ţării a comis o infracţiune, ar trebui să sesizaţi Parchetul, nu pe Preşedintele ţării. Apoi, este de remarcat că persoana care a formulat sesizarea pentru o faptă de şantaj a acţionat considerându-se victimă a unei infracţiuni, deci nu a acţionat ca magistrat; dar dacă consideraţi că ea s-a folosit în vreun fel funcţia sa pentru a obţine vreun folos, ar trebui să sesizaţi Inspecţia Judiciară, nu pe Preşedintele ţării.

– Afirmaţi că persoana implicată a fost arestată pe nedrept de către DNA şi în absenţa oricăror garanţii constituţionale. Nu este aşa: în România cel care arestează este judecătorul, începând cu anul 2003; apoi, arestarea în această cauză a fost verificată şi contestată în faţa mai multor judecători, în cadrul procedurilor judiciare recunoscute de lege drept garanţii pentru inculpat, şi inculpata a avut avocat, aşa cum rezultă de pe acelaşi portal al instanţelor (AICI, AICI, AICI, AICI). Nu ştiu acum dacă în soluţionarea acestei cauze cineva a comis vreo încălcare de lege, respectiv dacă şi cui se poate imputa faptul că inculpata a stat în arest şi ulterior a fost achitată. Dar opinia publică trebuie să cunoască că motivele de arestare sunt diferite de motivele de condamnare şi că este greşit să se creadă că cineva arestat va fi şi condamnat în mod automat, căci în felul acesta ar dispărea rolul procesului. După cum trebuie să se ştie că este posibilă condamnarea la închisoare a unei persoane cercetată în libertate, sau achitarea unei persoane arestate, ceea ce nu implică automat culpa magistratului. Trebuie să se mai ştie că orice persoana arestată nelegal are la îndemână proceduri pentru compensarea bănească a perioadei de arestare nelegală, în anumite condiţii. În orice caz, dacă în cauza de faţă s-a comis vreo încălcare a legii şi dacă există procedură de tragere la răspundere a celor culpabili, voi susţine un astfel de demers;

2. Dvs cereti Preşedintelui ţării să folosească `instrumente constituţionale şi legale`, precum şi `autoritatea morală inerentă instituţiei Preşedintelui`, pentru a le înlătura prin demitere sau demisie pe cele două doamne magistratat care ocupă una funcţia de şef al DNA, celalaltă funcţia de preşedinte al ICCJ. Domnilor senatori:

– Pe de o parte cele două doamne nu au vreo culpă în cele petrecute în cauză pentru că: şeful DNA nu a instrumentat dosarul inculpatei, iar preşedintele ICCJ a acţionat ca victimă, nu ca magistrat. Pe de altă parte, demisia este un act unilateral şi ea nu poate fi impusă de cineva, iar  demiterea unui magistrat, ca instituţie juridică, nu există în dreptul nostru;

– Legea prevede expres motivele de revocare a unui magistrat din funcţia de conducere (dacă despre asta e vorba când vorbiţi de `demitere`). Potrivit art. 53 alin. 6 şi art. 54 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, revocarea din funcţia de conducere se face pentru trei motive: a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere; b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale; c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare. După cum se vede, cazul indicat de dvs nu e prevăzut în lege. Or, Preşedintele ţării nu are instrumentele de a interveni în cariera magistraţilor cu funcţii de conducere de la nivelul de vârf al sistemului, tocmai pentru a se proteja independenţa acestuia chiar faţă de cel care face numirea. Astfel, din conţinutul aceloraşi articole menţionate mai sus, rezultă în mod clar că preşedintele ICCJ şi şeful DNA nu pot fi demişi la cererea senatorilor sau la iniţiativa preşedintelui României; mai mult, pentru revocarea şefului DNA este necesar şi avizul CSM.

– Tot legea nr. 303/2004, în art. 65, prevede expres motivele de eliberare din funcţie a unei persoane din funcţia de magistrat (dacă despre asta e vorba când cereţi Preşedintelui să se folosească de poziţia lui în cadrul CSM pentru a declanşa o anchetă disciplinară pe numele celor două doamne). În legătură cu acest aspect precizez că Preşedintele ţării nu ocupă vreo poziţie în cadrul CSM ci, potrivit art. 25 din Legea nr. 317/2004 cu privire la Consiliul Superior al Magistaturii, el prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului CSM la care participă. Dar el are dreptul, la fel ca şi dvs de altfel, să sesizeze Inspecţia Judiciară în cazul comiterii de către un magistrat a vreunei abateri disciplinare dintre cele expres prevăzute în art. 99 din Legea nr. 303/2004.

3. Domnilor senatori, împărtăşesc viziunea dvs cu privire la statul de drept, exprimată în scrisoarea deschisă. Mă bucur că în felul acesta vă depărtaţi de poziţiile din anii trecuţi când unii dintre dvs cereaţi înfiinţarea de comisii speciale pentru anchetarea procurorilor sau chiar din acest an când unii dintre dvs susţineaţi înfiinţarea de comisii speciale pentru activitatea DNA şi ICCJ. Cred că este evident pentru toată lumea că astfel de iniţaitive sunt total contrare principiului `supremaţiei legii` şi `separaţiei puterilor în stat`.

M-aş bucura să militaţi pentru acest principiu şi pentru a preveni ca autorităţile locale să adopte reglementări nelegale (cum ar fi cele privind ridicarea de către firme private a autoturismelor parcate nelegal), sau ca Guvernul să adopte ordonanţe neconstituţionale (suntem ţara în situaţie de urgenţă la fiecare trei zile), sau ca Parlamentul să adopte legi contrare reglementărilor UE (cum ar fi cea privind taxa de primă înmatriculare devenită taxă pe poluare şi transformată în timbru de mediu). Dar mai ales m-aş bucura să susţineţi, la fel de vehement ca acum, acest principiu în faţa colegilor dvs atunci când justiţia instrumentează cauze penale cu parlamentari şi miniştri, care trebuie să îşi facă apărări pe fond în faţa organelor judiciare şi nu în Parlament. Nu mă îndoiesc că în virtutea principiului pe care tocmai îl clamaţi nu veţi mai adera la ideea transformării camerelor Parlamentului în instituţii de blocare a demersurilor judiciare sau chiar de instituire a impunităţii pentru anumite persoane, creând dacă nu certitudinea, cel puţin aparenţa că anumite persoane se situează deasupra legii în virtutea deţinerii unor funcţii în stat. Aceasta şi pentru că `rule of law` înseamnă guvernarea prin lege, nu prin oameni; or, legea trebuie să se aplice în mod egal pentru toţi.

4. În final, permiteţi-mi ca tot în virtutea acestui principiu, afirmat din ce în ce mai des în spaţiul public în România, să vă reamintesc că în trei rapoarte ale Comisiei Europene din anii precedenţi s-a considerat inadecvată şi contrară principiului independenţei justiţiei orice formă de presiune din partea politicului asupra sistemului judiciar şi orice atac personal la adresa unor magistraţi. De aceea, consider că ar fi mai potrivit ca demersurile dvs să se limiteze doar la aspecte instituţionale. Aceasta cu atât mai mult cu cât Justiţia, Parlamentul, Guvernul, Preşedintele statului îşi datorează o cooperare loială, după cum ne-a sfătuit Comisia de la Veneţia

Vă asigur de întreaga mea participare la soluţionarea deficienţelor de sistem pe care le veţi sesiza în mod legal instituţiei din care fac parte.

Cu stimă,

Judecător Cristi Danileţ,

membru CSM