Preot: „E momentul sa afurisim, anatemizam, excomunicam”

Preot, profesor la Facultatea de Teologie, recomandă afurisenia și excomunicarea pentru cei care nu au votat la Referendum. 

Cosmin Santi este  cadru didactic al Facultății de Teologie, din cadrul Universității Valahia Târgoviște, și preot paroh al comunității de la Viforâta.

 

 

 

 

În timpul campaniei pentru revizuirea Constituției ni s-a spus ba că e vorba de securizarea definiției căsătoriei (formulare de-a dreptul ciudată, care nu are legătură cu tehnica legislativă), ba că e vorba de protejarea familiei tradiționale (expresie inexistentă în sociologie), de apărarea copiilor față de homosexuali (îndemn homofob) sau chiar de viitorul națiunii române pus în pericol de Occidentul decadent (discurs antieuropean). Ipocrizia nu a putut să ascundă faptul că modificarea „profilactică” a Constituției ar fi fost îndreptată strict împotriva unor semeni de ai noștri, care efectiv au fost damnați timp de trei ani de zile doar pentru că unora li s-ar fi părut că ei ar fi altfel. Cei care am îndrăznit să avem altă opinie am  fost acuzați că suntem păcătoși, ni s-a refuzat sfânta împărășanie și ni s-a promis Iadul în viața de apoi.

Acum, iată că apare o față de creștinismului care a dospit mult timp în spatele mașinilor de lux, catedralei neamului, păcatelor sexuale și mândriei ce caracterizează o parte a clerului. Ieri ne-au exclus din rândul creștinilor, declarând cu tupeu că numai ei, cei 4 milioane care au votat, ar fi astfel. Azi ni se promite răzbunare.

 Eu cred că Biserica (ortodoxă, catolică, neoprotestantă) este într-o mare, mare criză, devoalată în România de acest referendum stupid și inutil, care a dus la irosirea a 35 de milioane de euro: Biserica se amestecă în Stat (lucru interzis de principiul secularizării care caracterizează societatea modernă din ultimii 250 de ani), o parte a clerului instigă lumea la ură (aspect ce contravine învățăturilor din Noul Testament), o altă parte a dezinformat cras în timpul campaniei și al referendumului (făcându-ne să ne punem întrebări legitime cu privire la adevăratele interese urmărite), iar acum ni se promite reactivarea practicilor medievale (ceea ce aruncă în derizoriu ultimele secole de civilizație). Totul pare menit mai degrabă a ține populația credincioasă într-o frică continuă: nu față de Dumnezeu, ci față de om.

Or, acolo unde este frică, nu este libertate. Iar credința trebuie să fie despre iubire, nu despre ură. Păcatele preoților și pastorilor relevate mai sus nu pot fi trecute cu vederea. Ei au o datorie, de a sluji spre binele poporului pe care îl păstoresc. Nicidecum să întoarcă omul împotriva omului.

 

Un referendum inutil: am învins, dar nu am castigat

La capătul unei campanii care a durat, de facto, trei ani, s-a terminat referendumul care va rămâne în istorie drept „referendumul pentru familia tradițională”. Și totuși, cineva a încercat să încurce, în mod voit, referendumurile pentru a obține voturi: acesta nu a fost un referendum pentru a aproba sau nu căsătoriile între gay, deși toată campania a fost numai despre asta. Pentru ce a fost? Și acum îmi este neclar.

În situația în care ar fi participat la referendum minimum 30% din cei aflați pe liste, întreaga procedură ar fi fost validă și s-ar fi numărat DA-urile, NU-urile și NULE-le. Dacă ar fi fost mai multe DA-uri, s-ar fi revizuit Constituția, dar rezultatul ar fi fost INUTIL din punct de vedere juridic: căsătoria ar fi fost un drept rezervat doar persoanelor de sexe opuse. Dacă ar fi fost mai multe NU-uri, Constituția ar fi rămas la fel: adică s-ar fi permis doar căsătoria între persoane de sex opus. Însă oamenii nu s-au dus la referendum într-un număr suficient, astfel că voturile date nu mai au nicio importanță; referendumul nu va fi validat, deci s-a organizat DEGEABA. De fapt, nu degeaba: a costat statul român 35,1 milioane de euro.

Și totuși, prin votul de la referendum românii au spus că noi ne iubim semenii, chiar dacă sunt de altă orientare sexuală. Deci nu suntem atât de obtuzi pe cât ne credeau unii. Probabil că suntem împotriva intimităților afișate public sau a paradelor exhibiționiste, dar nu suntem împotriva ființelor umane care au alte dorințe sau plăceri sexuale decât noi. În fond, viața privată, intimă și de familie e ocrotită de Constituție și se desfășoară dincolo de interesul publicului.

Poate că suntem îngrijorați sau doar nu înțelegem legislația altor state ori modul în care se face educație sexuală sau de gen copiilor din alte state. Dar sunt sigur că putem fi atenți, putem să dezbatem argumentat și să decidem cum e mai bine pentru români.

La fel de important este că românii au arătat că vor în Europa. Și că România este și trebuie să rămână o țară laică. Nu anticreștină, evident, dar trebuie să recunoaștem că sentimentul religios a fost zdruncinat puternic în aceste zile.

În fine, poate unii se bucură de rezultat. Eu nu.

Pentru că toată mișcarea din anul 2015 cu strânsul celor trei milioane de semnături a fost o tevatură care a creat senzația că România ar fi într-un pericol iminent și, peste noapte, au și apărut arhanghelii care o vor apăra. Trei ani am fost invadați de știri care mai de care mai groaznice despre Occidentul decadent. Ei bine, la  vot românii au arătat că nu cred chiar tot ce li se spune și că forțele sociale ori chiar cele politice nu pot câștiga atunci când au ca obiectiv distrugerea și drept mijloc minciuna.

Pentru că prin mesajele lor distorsionate și schimbătoare, organizatorii au indus în eroare populația. Mai întâi s-a spus că e o acțiune împotriva homosexualilor care nu ar trebui să aibă voie, ca pe viitor, să se căsătorească, apoi că e vorba de protejarea familiei tradiționale, apoi că e vorba de o redefinire a familiei, apoi că e vorba de Convenția de la Istanbul privind violența de gen și manualele care ar fi apărut în România cu privire la identitatea de gen, apoi că e vorba doar de securizarea definiției căsătoriei (înțelege cineva expresia asta?!), apoi că e vorba de apărarea copiilor, în pericol să ne fie luați, apoi că e vorba de însuși viitorul României și apărarea creștinismului în Europa.

În continuare, inițiatorii vor susține că referendumul a fost doar pentru o precizare în Constituție cu privire la căsătorie. De fapt, ei evită să își asume scopul real al referendumului pe care l-am înțeles cu toții: de a interzice căsătoria între gay pe care, însă, nu o ceruse nimeni. Dacă chiar ar fi vrut să securizeze căsătoria și adopția, inițiatorii mișcării trebuiau să propună în conținutul Constituției următorul articol:  „Persoanele de același sex nu se pot căsători” sau „Orice modificare la regimul juridic al căsătoriei și adopției va fi reglementată prin lege și va fi supusă aprobării prin referendum” – de abia asta ar fi fost o chestie cu adevărat deșteaptă. Dar să definești un cuvânt – „soți” – prin el însuși este o inepție care jignește întregi generații de juriști.

Pentru că în această campanie s-au implicat organizații străine anti-gay, biserici și culte neoprotestante de dincolo de granițe. Cu mesaje de susținere și cu bani. Și asta a creat multe suspiciuni cu privire la interesele sincere de a apăra ceva în România.

Pentru că s-a cheltuit enorm. Oficial, 35,1 milioane euro pentru organizarea referendumului. Dar dacă pun campania din ultimii trei ani, probabil că cel puțin 50 de milioane de euro s-au irosit aiurea. Bani care ar fi putut merge la copiii și familiile cu probleme.

Pentru că s-au folosit în mod ilegal chipuri de copii pe afișe, bannere, pliante și în filmulețe pentru a manipula emoțional populația.

Pentru că în această procedură civică (inițiativa cetățenească) de modificare a unui act politico-juridic (Constituția) s-a implicat Biserica. Deși ar fi trebuit să vorbească doar de iubire și de căsătoria religioasă, Biserica a ieșit din matca ei și a intervenit abrupt într-un demers al societății civile după ce negase orice implicare. Au fost preoți care au indus în eroare populația cum că ar fi vorba de familie și că homosexualii ne iau copiii; au fost preoți și călugări care au amenințat cu Iadul pe păcătoșii care nu merg la vot; au fost preoți care au primit misiunea de a merge din casă în casă sa dea pliante cu informații mincinoase, vorbind de referendum în aceste zile, inclusiv la cinematografe, nunți, botezuri; au fost preoți care au refuzat să  spovedească dacă nu prezintă enoriașul cu autocolantul pe buletin purtând mențiunea „Votat”. Eu cred că o astfel de conduită nu este de trecut cu vederea atunci când vine din partea unor membri ai clerului. Și mai cred că religia este despre unire, nu despre dezbinare. La 95% populație declarată creștină nu aveai voie, ca Biserică, să te arăți îngrijorată de doleanțele indirecte și abia auzite ale comunității LGBT. Unii dintre noi înțelegem de ce a făcut Biserica asta și cred că e timpul ca Biserica să înțeleagă că separarea de Stat e un aspect câștigat istoric, că lumea nu poate fi întoarsă în urmă cu 300 de ani și că sprijinul sufletesc e necesar pentru toți deopotrivă, indiferent de orientarea sexuală și indiferent de participarea la referendum. Biserica are mari probleme în sânul ei de rezolvat, dar după acest referendum va trebui să ia decizii tranșante cu privire la rolul ei în societatea postmodernă.

Pentru că acest referendum a fost alipit unor partide politice și pentru că Guvernul a renunțat cu o lună înainte la monitorizarea electronică a votului și a mărit la două zile durata de votare. Însă nu am voie să comentez mai mult în această direcție.

Pentru că au fost intelectuali angrenați în referendum și pe care îi credeam raționali, dar care s-au dovedit complet rupți de realitate. Înveninați, încrâncenați și autosuficienți care pot prezice cu exactitate viitorul apocaliptic la fel de ușor pe cât pot distorsiona trecutul. Intelectualul de tip nou se  proclamă creștin pe toate drumurile, are limbaj elevat, se dă drept misionar, se victimizează permanent și își oferă sacrificiul lui pentru salvarea noastră. Omniprezent, predicând pe sticlă, în biserici, în sălile primăriilor, pe facebook și în universități, e ușor de recunoscut prin conceptele folosite, menite să sperie băbuța din strană, să farmece studentul din bancă și să intimideze colegul de platou – amestecul lingvistic cuprinde cuvintele „ideologie”, „neomarxism”, „stângism”, „libertate”, „națiune,” „ideologia de gen”, „transgender”, „creștin democrația”. Tare mi-e ca îndemnurile care intră în conținutul unui naționalism extrem care este împletit cu un fanatism religios să nu determine reapariția unui curent pe care îl credeam uitat și îngropat în negurile istoriei. Deocamdată românii au spus „nu” unor astfel de apucături, că nu aș spune încă că e vorba de politică.

Ce urmează? Principalul argument pe care tot ni l-au adus inițiatorii și susținătorii revizuirii Constituției ea fost că dorința celor trei milioane de oameni trebuie respectată, altfel s-ar încălca o regulă democratică. Ei bine, aceștia sunt acum exact în poziția celor pe care îi huleau: ei au devenit minoritari. Ca urmare, vor încerca să se victimizeze și, poate, să reia acțiunile într-o altă formă.

Și înainte ca în această notă să ne acuze că am încălcam noi regulile democratice boicotând, voi cita ceea ce a spus Curtea Constituțională în decizia nr. 3/2012: „Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică.”

Dar ei, ca minoritari în această acțiune, pot să stea liniștiți. Nimeni nu le vrea răul. Căci și noi, majoritarii ad-hoc de acum, suntem tot pentru valori și pentru viitor sigur în țara noastră. Și noi suntem pentru apărarea familiei. Dar nu așa cum vor ei, cu ură pentru cei care sunt altfel (cu orientarea sexuală, cu credința, cu modul de a gândi). Nu cu dezinformări. Nu pornind valuri de antipatie pentru cei care se opun argumentat unor acțiuni. Nu cu sădit frica în inimile oamenilor și înspăimântându-i pentru ce va să vină în viața de apoi.

Să ne uităm în jur: nimeni nu ne atacă familiile, nici vreun dușman uman, nici măcar statul (care nu are voie să intre în această zonă, care este una de non-drept prin definiție). Nu se vede picior de homosexual care să se manifeste în public. Nimeni nu ne fură copiii. Membrii LGBT nu cer să se căsătorească și, oricum, o astfel de prevedere ar fi neconstituțională. România nu e în primejdie. Ne închinăm tot unui Dumnezeu. Națiunea supraviețuiește.

Aș vrea să mă înșel, dar Biserica și-a arătat slăbiciunea intervenind într-un domeniu străin – căsătoria civilă. Acțiunea CpF a lovit prin ricoșeu în Biserică, care și-a pierdut mult din încredere. Și toate astea au așternut drumul pentru comunitatea LGBT care nu a trebuit să facă nimic pentru a avea cea mai mare publicitate și simpatie posibilă și care acum are legitimitatea să pretindă cine știe ce drepturi, dintre care parteneriatul civil e inevitabil de acordat. Și dacă, prin absurd, se va întâmpla ceva rău din ceea ce CpF a prezis, atunci va trebui să i se reamintească că ea însăși a contribuit la asta.

Oarecum rănită în acest referendum, România merge mai departe. Marea familie românească va exista mai departe. Și vom înregistra în continuare 1,7 milioane de copii care nu au acasă un tată și o mamă, 43.000 de copii care sunt în fostele orfelinate (numite pompos „centre de plasament”) unde au fost abandonați de părinții lor sau unde au fost duși de stat după ce au fost luați de la părinții lor unde erau bătuți, înfometați, violați; în continuare vom avea 6 din 10 copii bătuți de părinți și o femeie bătută la fiecare 30 de secunde; anual vor fi 20 de copii omorâți de părinții sau frații lor și alți 50 violați de propriile rude; 15% dintre adolescenți vor consuma substanțe interzise, 20% dintre copii vor abandona școala, 40% vor fi analfabeți funcțional.  Iar peste un an, statisticile vor fi, neîndoielnic, cel puțin la fel. Dar de aceste probleme însă nu vom avea timp: nu vom avea resurse umane, nu vor fi bani și, probabil, nu vom avea timp căci deja trebuie să ne gândim la următorul referendum.

Hotarari remarcabile: C.A.B. interzice folosirea imaginilor cu minori la referendum

La cererea asociației SOLIDARITATEA PENTRU LIBERTATEA DE CONŞTIINŢĂ, Curtea de Apel București a obligat BIROUL ELECTORAL CENTRAL să emită o hotărâre prin care să interzică folosirea imaginilor cu copii  în cadrul campaniei pentru referendumul din 6 si 7 octombrie 2018 pentru modificarea Constituției, sub orice formă ar fi aceste imagini și pe orice suport (bannere, afişe, pliante, imagini sau filme pe canalele de televiziune sau pe internet, enumerarea fiind exemplificativă).

Curtea a reținut că B.E.C. trebuie să vegheze în toată țara la respectarea legii în timpul referendumului. Or, folosirea imaginilor cu minori în cadrul campaniei pentru referendumul din 6 si 7 octombrie 2018 pentru modificarea Constituției contravine cadrului  legislativ din România deoarece încalcă dreptul copiilor la protejarea imaginii publice şi a vieţii intime, private şi familiale, încalcă dreptul copiilor de a nu fi folosiți sau expuși în scopul obținerii unor anumite avantaje (în speță acest scop constă în influențarea rezultatului votului), precum și a dreptului copiilor de a nu fi folosiți în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie dezvoltarea normală.

Pentru a da un singur exemplu de imagine care încalcă dispozițiile normative mai sus citate, Curtea menționează videoclipul accesibil pe link-ul http://coalitiapentrufamilie.ro, intitulat „Cu ce mă afectează căsătoria dintre doi bărbați”, în care un copil de vârstă foarte mică, purtând doar un scutec, este prezentat în brațele a doi bărbați dezbrăcați.

Difuzarea imaginilor cu minori în cadrul campaniei pentru referendum nu doar contravine dispozițiilor normative expuse pe larg mai sus, dar este de natură să afecteze emoțional și copii care, fără voia lor, sunt expuși în cotidian, pe stradă, în mijloacele de transport în comun, și chiar și acasă, vizionării acestor imagini.

Hotărârea poate fi accesată in extenso AICI

Revizuirea Constitutiei nu a trecut pe la Comisia de la Venetia

Atunci când se modifică o Constituție din Europa, se cere opinia/avizul Comisiei Europene pentru Democrație prin Lege (Comisia de la Veneția). România a procedat astfel la revizuirile sau încercările de revizuire anterioare. Acum s-a omis. Chiar și așa, în chestiunea căsătoriei dintre bărbat și femeie Comisia s-a pronunțat identic în cazul Georgiei, anul trecut.

Revizuirea 2003: În anul 2001 s-a propus revizuirea Constituției României aprobată prin referendum în anul 1991. S-a întocmit un proiect de lege, apoi s-a solicitat avizul Comisiei de la Veneția care în anul 2003 a formulat observații, apoi s-a îmbunătățit proiectul de lege care a fost aprobat de Parlament. Iar poporul a votat în 2003, prin referendum, modificarea Constituției prin ceea ce avea să devină legea nr. 429/2003 ce modifică jumătate din articolele Constituției.

Revizuirea 2013: În anul 2013 s-a propus o nouă revizuire a Constituției României. S-a întocmit un proiect de lege, apoi s-a solicitat avizul Comisiei de la Veneția în anul 2014 care a formulat observații. Proiectul de lege nu s-a mai finalizat, lucrările comisiei de revizuire au încetat.

Revizuirea 2018: În anul 2015 se propune de către cetățeni revizuirea Constituției României. Se întocmește un proiect de lege care e aprobat de Parlament. Iar poporul este chemat să voteze, prin referendum, modificarea Constituției. Fără nicio opinie din partea Comisiei de la Veneția. De ce lipsește acest aviz, nu știu. Dar dacă ar fi fost cerut, Comisia ar fi procedat la fel ca în cazul Georgiei.

Cazul Georgiei: În 2016 Parlamentul inițiază modificarea Constituției. În anul 2017 Comisia de la Veneția adoptă Avizul/Opinia nr. 876/2017 (CDL-AD(2017)013), în care cu privire la dreptul la căsătorie specifică la pct. 59-63 următoarele:

59. În prezent art. 36 alin. (1) din Constituție prevede „Căsătoria are la bază egalitatea drepturilor și consimțământul liber al soților” fără să prevadă că e vorba de persoane de sex opus. Proiectul de revizuire definește explicit căsătoria ca fiind „uniunea dintre un bărbat și o femeie (…) întemeiată pe egalitatea drepturilor și libera voință a soților”.
60. Comisia de la Veneția arată că s-a pronunțat în cazul Armeniei că o astfel de reglementare nu trebuie interpretată ca excluzând recunoașterea uniunilor dintre persoanele de același sex (a se vedea Opinia CDL-AD 2015(037), para. 46).
61. Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale al ONU a cerut statelor membre să recunoască în mod legal relațiile dintre partenerii de același sex (a se vedea E/C.12/BGR/CO/4-5, para. 17; E/C.12/SVK/CO/2, para. 10); nerecunoașterea unei astfel de relații este o violare a art. 8 și art. 14 din CEDO (a se vedea Curtea EDO, cauza Oliari și alții c Italia, 21 iulie 2015 ; cauza Vallianatos și alții c. Greciei, 7 noiembrie 2013).
62. Sub actuala Constituție a Georgiei, introducerea căsătoriei prin lege (sau interpretare constituțională) ar respecta Constituția. Această soluție – de a permite Parlamentului să decidă – este satisfăcătoare și preferabilă, lăsând loc pentru dezvoltări viitoare în această materie. Dacă proiectul de modificare a Constituției exclude acum căsătoria între persoane de același sex, trebuie clarificat faptul că acest lucru nu privește parteneriatele între persoanele de același sex. Georgia, la fel ca orice alt stat membru al Consiliului Europei, are obligația de a respecta standardele CEDO și, de aceea, trebuie să ofere recunoaștere juridică (cum ar fi parteneriate civile sau parteneriate înregistrate pentru cupluri de același sex). Modul de redactare a articolului 30 alineatul (1) din proiectul de modificare a Constituției nu exclude introducerea parteneriatului civil (pentru cuplurile de același sex și cele de sex diferit) în baza Codului civil georgian și nu ar trebui interpretat ca interzicând un astfel de parteneriat între persoane de același sex.

Cu alte cuvinte, revizuirea Constituției în sensul de a se limita căsătoria doar la bărbat și femeie deschide calea legiferării parteneriatelor civile. Așadar, România trebuie să adopte în curând o lege prin care să se acorde o protecție pentru concubinajele atât între persoane de sexe diferite, cât și între persoane de același sex. De altfel, acest lucru spune recent și Curtea noastră constituțională: Bucurându-se de dreptul la viaţă privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare” (CCR, Decizia nr.534 din 18 iulie 2018, para. 41).

In Romania gay-ii nu se pot casatori. Nici nu vor putea

Să respirăm ușurați: România deja este salvată, familia deja este la loc de cinste, viitorul copiilor deja este asigurat.

1. Revizuirea Constituției înseamnă modificarea ei. Art. 152 alin. (2) din Constituție spune că prin revizuire nu se pot elimina drepturi fundamentale;

2. Dreptul la căsătorie este un drept fundamental, consacrat pentru „soți” în art. 48 Constituție;

3. Unii ne spun că „soți” este un cuvând ambiguu și că o anumită interpretare în viitor ar putea permite acordarea prin Codul Civil a dreptului gay-lor de a se căsători. Aceasta înseamnă că în viziunea lor „soți” din actuala Constituție permite trei accepțiuni: „bărbat+femeie”, „bărbat+bărbat” și „femeie+femeie”;

4. Prin referendumul din 6-7 octombrie 2018 se vrea limitarea cuvântului „soți” doar la formula „bărbat+femeie”. Ceea ce, logic, ar duce la eliminarea dreptului de a se căsători pentru „bărbat+bărbat” și „femeie+femeie” care ar exista potrivit celor afirmate la pct. 3. Or, tocmai am arătat la pct.1 că așa ceva nu este permis.

5. Așadar, ne confruntăm cu o dilemă:
– fie actuala Constituție permite căsătoria persoanelor de același sex, ceea ce înseamnă că referendumul ar fi neconstituțional căci prin el nu se pot elimina drepturi;
– fie actuala Constituție nu permite căsătoria persoanelor de același sex, cum susțin și eu, ceea ce înseamnă că referendumul este inutil din punct de vedere juridic.

6. Răspunsul la dilema de la pct. 5. ni-l dă Curtea Constituțională în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 unde spune clar că în Constituția actuală prin căsătorie se înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, inițiativa de revizuire neacordând și nereducând vreun drept, ci fiind doar o precizare a sintagmei „între soți”. 

7. Cu alte cuvinte, chiar dacă Constituția nu va fi revizuită, în România nu este și nu va fi posibilă căsătoria între persoane de același sex. Ar fi neconstituțională orice modificare a Codului Civil pentru a se acorda drepturi persoanelor de același sex de a se căsători.

De ce nu merg la referendumul pentru casatorie

1. Pentru că schimbarea Constituției nu a fost argumentată juridic: în România nu a fost și nu este nicio inițiativă de legalizare a căsătoriilor dintre persoane de același sex. Este adevărat, există țări în lume care au acceptat astfel de căsătorii, dar fiecare țară are dreptul suveran de a reglementa cum crede de cuviință acest lucru.
2. Pentru că Lege Fundamentală, Constituția nu este un dicționar. În Constituție se trec principiile, în legi se dezvoltă normele. Nu văd de ce am defini cuvântul „soți” și nu am defini orice alte cuvinte apar în Constituție. Mai mult, dacă se optează pentru definirea cuvântului „soți”, îmi pun problema dacă cuvintele „bărbat” și „femeie” nu ar trebui și ele definite, căci oricând Parlamentul ar putea da o lege prin care să stabilească cine știe ce înțeles al acestora – nu?! – de exemplu, în loc să corespundă sexului biologic, să fie potrivit voinței persoanei în cauză.
3. Pentru că modificările din ultimii ani la Codul civil au transformat căsătoria dintr-o instituție care privea ca un tot entitatea alcătuită din cei doi, într-un contract privat unde cei doi au drepturi individuale: să își păstreze numele anterior, copilul din altă căsătorie, averea tot astfel, relațiile sociale proprii etc. Cu atât mai mult nu cred în dreptul societății de ce a  decide ce sex să aibă partenerul pe care o persoană adultă și-l alege în cunoștință de cauză.
4. Pentru că referendumul nu are legătură cu familia, ci cu homosexualii. Nu cu căsătoria, ci cu marginalizarea unor indivizi. Nu cu iubirea de aproapele, ci cu ura față de cei care sunt altfel. Eu nu vreau să mă fac părtaș la falia produsă de dezbaterile pe acest subiect în societatea românească. Sunt căsătorit și am copii, dar sunt tolerant, accept diversitatea și nu mă interesează viața intimă sau de familie a nimănui. La fel gândesc aproape toți cei din jurul meu: prieteni, rude, colegi de serviciu.
5. Pentru că populația a fost păcălită cu privire la scopul și rostul modificărilor și nu cred că poate da, astfel, un vot real  – oamenilor li s-a spus că homosexualii vor să se căsătorească și la noi, că SUA și Europa ne vor impune să acceptăm căsătoria gay, al doilea pas este adopția copiilor de către homosexuali), preoții vor fi obligați să căsătorească religios homosexuali.
6. Pentru că în strângerea de semnături și în dezbateri s-a implicat Biserica. Or, eu cred și respect principiul separației dintre Stat și Biserică. Astfel că nu pot accepta ca autoritățile bisericești să fie actori într-o mișcare civică care își propune modificare unui act politico-juridic.
7. Pentru că trei sau chiar patru milioane de cetățeni români sunt peste hotare și acceptă să își crească copiii în țări unde toleranța este o virtute și unde relațiile homosexuale sunt acceptate social. Iar în România omul a devenit lup omului. Mai mult, la noi încă nu s-a votat legea parteneriatului civil între persoane de orice orientare sexuală și România încă refuză să recunoască căsătoriile între parteneri de același sex și parteneriatele între persoane de orice orientare sexuală încheiate în străinătate.
8. Pentru că în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 Curtea Constituțională spune clar că în România, din punct de vedere legal (juridic), prin căsătorie Constituția actuală înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, astfel că – conchide Curtea Constituțională –  inițiativa de revizuire prin referendumul declanșat nu acordă și nu reduce vreun drept, ci este menită doar a aduce o precizare a sintagmei „între soți”.
9. Pentru că m-a scârbit pseudo-dezbaterea pe legea de revizuire a Constituției cu privire la cuvântul „soți” care a avut loc în Parlament: despre Big Bang și facerea lumii, despre familie și adopții, când ar fi trebuit să se discute despre căsătorie. Și mai ales pentru că mă revoltă la culme cheltuirea aiurea a banilor publici pentru acest referendum.
10. Pentru că îmi repugnă ipocrizia și demagogia celor care spun că vor să facă familia mai trainică și copiii mai lipsiți de griji. În realitate, a doua zi după referendum, nimic nu se va fi schimbat:căsătoria se va face tot la Stare civilă, homosexualii tot se vor ține de mână în public dacă asta vor dori, ratingul site-urile porno tot va crește imediat după ce lumea iese de la școală și de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naște în afara căsătoriei părinților săi, că numărul divorțurilor tot va fi în creștere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoștință, că tot vor fi peste 40.000 de copii născuți de mame și abandonați ori copiii agresați în propriile lor familii (indiferent de componența sau legitimitatea lor).

 

Pe sleau, despre referendum. Partea a IV- a (ultima): „Morala e murit, Trăiască Legea!”

Preambul: În 2011 a apărut Codul Civil care, la art. 485, menționează: „Copilul datorează respect părinţilor săi indiferent de vârsta sa”. M-am întrebat atunci de ce o regulă morală atât de firească (din moment ce o persoană datorează respect oricărei alte persoane, cu atât mai mult un copil trebuie să își respecte părintele), regulă care este și poruncă dumnezeiască (a cincea din cele zece menționate în Vechiul Testament), trebuia legiferată. De ce educația de acasă, de la școală, de la biserică, din societate, autoeducația nu sunt de ajuns? De ce conduite care sunt de bun simț și care sunt dorite, recomandate și care vin de la om la om, trebuie brusc să fie trecute în legi pentru a deveni astfel obligatorii și a fi impuse, la nevoie, prin coerciția statului? Răspunsul l-am aflat când a început strângerea de semnături pentru referendum și când am urmărit atent dezbaterile pentru modificarea Constituției cu privire la un cuvânt: „soți”.

Text despre referendum: „Referendumul e pentru familie” – a spus încă de la început organizația care a inițiat strângerea de semnături; așa scrie și acum pe site-ul lor. „Referendumul e pentru căsătorie și nu face decât să reproducă ceea ce scrie în Codul civil” – spune o avocată care reprezintă public aceeași organizație. Luni întregi am fost bombardați de dezbateri privind „familia tradițională” care trebuie conservată – toate site-urile care propovăduiesc valorile creștine au vorbit despre asta. „Referendumul e pentru a împiedica homosexualii să ne ia copiii” – a spus un mitropolit săptămâna trecută. Iată, deci, ce lucruri serioase se rezolvă cu acest referendum. Cum să vină unul ca mine și să spună că referendumul e inutil din punct de vedere juridic?!

Spunem că suntem interesați de copii. Dar nu știu cum se face că referendumul „pentru familie” fără efecte juridice privind căsătoria pare mai important decât referendumul „fără penali în funcții publice” (ați văzut că la ultimul sondaj de opinie un bărbat care este om de afaceri și condamnat în două dosare penale este considerat model al tinerei generații?), decât modificarea adevărurilor științifice ce apar în manualele școlare (date istorice, aspecte anatomice, operații matematice au fost modificate radical), decât legalizarea acum o săptămână a procurării și deținerii de substanțe cu efect psihoactiv cunscute de vulg drept „etnobotanice”, sau decât prezența în centrele de plasament a peste 40.000 de copii abandonați sau ridicați de Stat de la părinții lor naturali.

A doua zi după intrarea în vigoare a legii de revizuire a Constituției României, vom vedea: căsătoria se va face tot la Starea civilă, homosexualii tot se vor ține de mână în public dacă asta vor dori, rattingul site-urile porno tot va crește imediat după ce lumea iese de la școală și de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naște în afara căsătoriei părinților săi, că numărul divorțurilor tot va fi în creștere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoștință, că tot vor fi copii născuți și abandonați, ori copiii agresați în propriile lor familii (indiferent de componența sau legitimitatea lor) tot vor fi.

Realitatea este alta și nu mă voi feri să o spun în final. Inițiativa de revizuire a Constituției s-a născut dintre-o dorință legitimă de a face ceva bun. Scopul urmărit a fost, la orgine, unul nobil – întărirea familiei. Dar mijlocul prin care s-a făcut asta – modificarea inutilă juridic a Constituției – a coborât totul într-un ridicol nemaiîntâlnit. Să fii preot și să spui în biserică că dacă nu se modifică Constituția vor veni homosexualii să ne ia copiii mi se pare nu hilar și grotesc în același timp. Și cred că este o neiertată manipulare ce te face să te întrebi care este adevăratul resort din spatele acestor uriașe eforturi civico-politico-religioase de a susține modificarea cu pricina.

Text despre dezbatere: Referendumul este despre căsătorie, dar dezbaterea despre căsătorie a fost ratată. Asfel, nu am discutat cum în anumite comunități din România se căsătoresc unii minori, întrețin relații intime, ba chiar au și copii; sau cum adeverințele medicale se dau pe ochi frumoși și nu în urma unor analize sau de ce nu se verifică prezența bolilor venerice; sau cum ce nu există un registru al căsătoriilor deschis publicului; sau cum de e posibil la căsătorie să îți păstrezi numele de dinainte, averea de dinainte sau din timpul căsătoriei dobândită de tine, pe numele tău, copilul de dinainte sau din afara căsătoriei, pe numele tău, cum nu are voie un soț să îi cenzureze celuilalt ocupația, prietenii și nici măcar să îi intre pe contul de FB; sau cum adulterul nu mai este incriminat în România din anul 2006; sau cum un copil are drepturi pe care părinții nu le cunosc căci nu îi învață nimeni; sau cum părintele răspunde pentru pagubele comise de copil până la 18 ani; sau ce se întâmplă când un părinte vrea să își dea copilul la tenis și celălalt la înot și există o anumită autoritate care intervine să ia decizia; sau cum părintele e obligat să își întrețină copilul până la vârsta de 26 de ani dacă continuă studiile; sau cum copilul are obligația să îți întrețină părinții când aceștia ajung în nevoi; sau ce înseamnă divorțul în viața unui cuplu și cum se mențin apoi relațiile cu copilul lor. Nu, nu s-a discutat nimic despre căsătorie, nici la nivel moral, nici la nivel legal.

În schimb, dezbaterea a fost despre caracterul obligatoriu sau nu al referendumului anterior, cel despre cei 300 parlamentari (care părea uitat), existența diverselor tipuri de familii (familii nucleare, familii din uniuni legitime, famiii derivate din uniuni libere, familii monoparentale, extinse, prin adopție, de substituție etc). S-a mai discutat despre Codul Civil (lumea a văzut că totul despre căsătorie e acolo), nevoia de a avea și în România parteneriat civil, problema recunoașterii căsătoriilor sau parteneriatelor încheiate în străinătate în întregime sau a unor drepuri limitate (cauza Coman de la Curtea din Luxemburg), religie (de la modul de implicare a Bisericii în acțiuni politice și juridice, până la fanatismul religios al unor credincioși), libera exprimare și limitele sale, ideologii (de la liberali și conservatori până la neofasciști și sexo-neomarxiști, am auzit de toate). S-a discutat puțin despre drepturile omului, iar acum toată lumea face calcule citind regulile referendumului, care s-au și modificat prin OUG pentru a avea loc în două zile, nu într-una ca până acum. Apoi, s-a mai discutat, destul de mult și îndârjit, despre (a)normalitatea sau patologia homosexualilor, puțin despre discriminarea lor și tangențial am aflat ceva despre pedofili, zoofiili, transexuali și adopții.

Și totuși ceva bun s-a întâmplat: o parte a oamenilor a conștientizat existența diferențelor dintre indivizi, caracterul intim al relațiilor și orientărilor sexuale și faptul că există o zonă în care nici un alt individ, nici măcar Statul nu are voie să se bage.

O posibilă explicație: O spun în modul cel mai direct – de notat că sunt căsătorit de 17 ani, am doi copii, merg și la Biserică, și am primit din partea susținătorilor referendumului apelative de la pedofil, zoofil, homosexual, satanist, până la băsist, macovist, soroșist și neomarxist: acest referendum și-a propus să îi împiedice pe homosexualii să se căsătorească în România. Să nu fim ipocriți sau demagogi! Referendumul nu are legătură cu căsătoria dintre bărbat și femeie, nu e pentru întărirea sau siguranța acestui timp de uniune, ci este strict împotriva lor, a celor… considerați altfel. Or, într-o țară unde 95% din cetățeni se declară creștini să impui o astfel de reglementare mi se pare că se recunoaște în modul cel mai evident incapacitatea normelor morale de a mai fi liant între oameni. Unei populații de 95% de creștini, care se presupune că urmează niște reguli morale și își educă copiii în aceeași direcție, îi este frică de câțiva homosexuali? Îmi este cu neputință să cred așa ceva. Dacă preotul spune la biserică că homosexualitatea e un păcat și vede că enoriașii nu îl ascultă, după care se implică în strângerea de semnături pentru referendum astfel încât ceea ce a spus el în biserică să apară scris în lege, îmi e clar: acel preot se recunoaște învins, el și-a ratat misiunea ieșind din sfera moralului unde trebuie să predice adresându-se sufletului omului și încurajându-l să evolueze spiritual, pentru ca el – preotul – să intre în sfera legală lipsită de emoții și plină de impunități unde intervine coercitiv o autoritate statală. Dacă azi omul nu mai are bun simț, dacă el nu mai recunoaște simțul comun, dacă el nu mai ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să i se dea norme juridice pentru a-i regla conduite banale, e mai mult decât trist.

Ca om al legii, mi se pare ciudat ca în materie de afecțiune, intimitate și cămin cetățenii să renunțe de bună voie la libertatea lor cerând norme imperative. Observ astfel un declin al moralei, inclusiv al celei religioase, ceea ce se reflectă în slăbirea coeziunii sociale, în creșterea faliei dintre cetățeni. Eu nu sunt de părere că bunul simț nu are nevoie de lege impusă, ci de educație morală. Dar…

Încheiere: „Soți”, „căsătorie” și „familie” sunt cuvinte care semnifică unirea, poate chiar iubirea. Dezbaterea pentru inițierea și organizarea acestui referendum a creat o falie îngrozitoare. Sau poate nu a creat-o, ci de abia acum a relevat-o și a adâncit-o. Eu cred că acum am început să realizăm că ne separăm de trecut și privim mai mult înspre viitor. Și o spun cu toată responsabilitatea: o țară în care se strigă în gura mare „Morala a murit, Trăiască Legea!” e o țară în care poporul e în derivă, iar societatea e coruptă.

ARHIVĂ:

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

Partea a III-a: Un parlament ce simpatizează gay-ii

Pe sleau, despre referendum. Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

Referendumul din 6-7 octombrie își propune nu să salveze omenirea, nu să întărească familia, nu să dispară homosexualii, nu să împiedice adopția copiilor de ei. Ar trebui mult mai multe acte normative de modificat pentru toate astea. Nu. Referendumul își propune să definească un cuvânt: „soți”.

Așadar, nu e vorba despre drepturile omului, nici de familie sau de procreare, nu e vorba de Big Bang, nici măcar de creștinism sau de iubirea dintre indivizi. Toată dezbaterea de pe bloguri, din biserici, din Parlament, de pe Facebook, din conferințe și de la televizor a fost despre orice altceva decât e vorba la acest referendum.

Să explic cum vine asta: în Constituție nu există definiții ale unor termeni sau sintagme. Nu cu asta se ocupă o Constituție, care este prima lege a unei țări. Și atunci, se pune întrebarea: ce înțeles au cuvintele utilizate în conținutul său? Am arătat în prima parte a studiului meu că înțelegem diferit cuvinte precum „copil”, „drept”, „libertate”, „popor”, „justiție” etc. Pentru a răspunde la această întrebare fac apel la prima regulă de interpretare a normelor juridice pe care studenții de la Drept o învață în anul întâi: când legea nu definește un cuvânt sau o sintagmă, acesta/aceasta are înțelesul din limbajul obișnuit. Prin urmare, când nu știm ce semnifică un cuvânt, deschidem dicționarul.

Cât privește cuvântul „soți”, DEX spune că acesta înseamnă „cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie ”. La fel, prin cuvântul „căsătorie”, DEX înțelege „uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii.” Ca urmare, pomenind de „căsătorie între soți”, Constituția noastră nu acceptă decât căsătoria între un bărbat și o femeie. Și asta ACUM, fără referendum.

Dar atunci ce se urmărește cu acest referendum? Cei care l-au inițiat și îl susțin ne spun că vor să ne asigurăm că acest cuvânt, „soți”, nu se va referi în viitor la „persoane de același sex unite prin căsătorie”, dat fiind curentul vestic de a se recunoaște căsătoria între homosexuali. Cum s-ar putea întâmpla asta? Sunt trei argumente care ni se aduc:

Primul este acela că dacă vreodată Europa ne-ar impune asta, noi va trebui să ne supunem, așa că trebuie să modificăm rapid Constituția. Nu este adevărat: Uniunea Europeană (a se vedea Curtea Europeană de Justiție de la Luxembourg, pct. 37 din hotărârea în cauza Coman-Hamilton) și Consiliul Europei (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, pct 61 din hotărârea în cauza Schalk and Kopf c. Austriei) au decis că dreptul la căsătorie al persoanelor de același sex nu este un drept al omului, nefiind consacrate în actele care stau la baza întemeierii acestor organizații. Ca urmare – spun cele două organisme – fiecare stat european rămâne suveran în a decide dacă acordă sau nu dreptul de a se căsători persoanelor de același sex, cu mențiunea că acolo unde acest drept nu se acordă trebuie asigurat accesul la o uniune de tip parteneriat civil.

Al doilea argument este acela că homosexualii ar putea dobândi acest drept de a se căsători dacă s-ar modifica Codul civil – unde există la art. 258 alin. (4) o definiție juridică a cuvântului „soți” identică acum cu cea lingvistică – iar această modificare s-ar face mult mai ușor decât revizuirea Constituției. Păi, o modificare a Codului Civil nu poate fi făcută împotriva Constituției. Or, ca să nu mai existe dubii, a intervenit Curtea Constituțională acum doi ani, care în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 spune clar că în România, din punct de vedere legal (juridic), prin căsătorie Constituția actuală înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, astfel că – conchide Curtea Constituțională –  inițiativa de revizuire prin referendumul declanșat nu acordă și nu reduce vreun drept, ci este menită doar a aduce o precizare a sintagmei „între soți”.

Al treilea argument este acela că interpretarea dată de Curtea Constituțională se poate schimba în timp. Nu este așa. Curtea nu a dat ea o nouă interpretare – interpretare  cazuală se cheamă în drept, adică pentru o anumită speță – cuvântului „soți”, ci pur și simplu a constatat că în România toată legislația noastră a acordat și acordă acestui cuvânt o singură semnificație ce nu ridică dubii și nu necesită niciun fel de definiție legală sau clarificări de natură juridică. Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că aceasta a fost însăși voința poporului român care a votat Constituția în 1991: căsătoria să privească un bărbat și o femeie.

Ar putea totuși să se căsătorească doi gay în România? Insist: sub actuala Constituție două persoane de același sex nu se pot căsători, astfel că orice modificare contrară adusă Codului civil ar fi, evident, neconstituțională. Ca să răspund la întrebare, există totuși o posibilitate: dreptul la căsătorie să fie acordat în mod expres persoanelor de același sex printr-o revizuire a Constituției. Însă pentru aceasta trebuie organizat – da, ați ghicit! – un referendum. Or, o astfel de modificare este de neimaginat încă câteva decenii în România.

Așadar, cu sau fără referendumul din 7 octombrie, două persoane de același sex nu se pot și nu se vor putea căsători în România. De ce mai organizăm, atunci, referendum? Eu nu vreau să fac speculații de natură politică sau religioasă. Spun doar că, din punct de vedere al efectelor de natură juridică, acest referendum îmi pare total inutil.

ARHIVA:

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Pe sleau, despre referendum. Partea I: De ce judecatoarele nu stau la cratita?

Iau în mână Constituția României. Deschid la articolul 1. Aici se vorbește de „Stat”. Ce o fi Statul?, mă întreb. Eu sunt doar român, astfel că atunci când merg într-o altă țară, știu că ea reprezintă un stat străin și are o denumire. Când ni se măresc taxele și impozitele, suntem supărați pe stat. Deci, dacă statul o fi doar teritoriul dintre granițe, atunci cum să fii supărat pe el?  Ori poate statul înseamnă organele de la București care iau decizii? Păi atunci străinii care vin în România pentru turism trebuie să zică acasă că pleacă la conducătorii din țara noastră? Încerc să mă lămuresc, dar… Constituția tace. Sunt confuz. Cred că trebuie un referendum pentru cuvântul „Stat” să știm dacă e de călătorit sau de înjurat.

Ajung la articolul 4. Aici e vorba de „popor”. Ce o fi poporul? O fi grămadă de oameni dintr-un teritoriu? Dacă da, atunci românii din afară nu sunt parte din poporul nostru… O fi cei care vorbesc aceeași limbă? Atunci suntem mai toți…englezi. Caut definiția poporului în Constituție. Nu găsesc. Notat pentru referendum.

Ajung la articolul 8. Aici e despre „partid”. Ce o fi partidul ăsta? O modalitate de a juca norocul? Nu, aia e partidă. Păi, „partid” nu e masculinul de la „partidă”?? Uau! Răsfoiesc Constituția. E despre noroc sau despre autoritate? Nimic. Încă o chestie care trebuie lămurită la referendum. Toți vorbim de politică, toți votăm partide, dar nu știm ce e ăla partid. Culmea!

Articolul 13 e despre „limbă”. Cică limba e una și e oficială. Eu credeam că toți avem câte o limbă și e personală. Și spune tot acolo că limba e română. Eu credeam că e roz și cu papile. Următorul referendum trebuie să lămurească limbile. Pardon, lucrurile.

Articolul 15 e despre „drepturi” și „libertate”. Eu știu că ceva e drept dacă nu e strâmb. Dar cică ”poți să stai strâmb și să gândești drept”, așa că iar sunt confuz. Și libertate e când nu sunt la Beciul Domnesc.  Atunci de ce strigă unii în piață „Libertate!”, din moment ce ei nu sunt la răcoare? Încerc să găsesc definiția dreptului. Nimic. A libertății. Nici. Musai să le definim, mai ales că nici juriștii nu par a ști diferența între drepturi și libertăți.

Articolul 16 e despre „lege”. La alineatul (2) se spune că „nimeni nu e deasupra legii”. Iau prima lege pe care o am în raft și o pun jos. Mă urc pe ea. Se pare că sunt mai presus de lege. Deci Constituția minte? Nu, hotărât lucru, la următorul Referendum trebuie să se stabilească exact pe care raft trebuie să țin eu legile, să fie ele deasupra mea, nu invers.

Și… apropo: ce e „Constituția”?? Eu credeam că asta se referă la aspectul fizic al unui om; toți știm că o constituția musculoasă e visul oricărui mascul adolescent. Apropo de „adolescenți” – am remarcat că termenul ăsta nu există în Constituție. Atunci, e clar, înseamnă că nu există adolescenți. Sau cel puțin cei care există sunt în afara legii.  Am încurcat-o cu un milion de oameni care nu știm ce sunt…

Dar, stai!, există cuvântul „copil” – îl găsesc la art. 48 alinineatul (3) unde cică există copii din afara căsătoriei, egali în fața legii cu cei din căsătorie. Asta pare o prostioară, căci mai sus se spune oricum că toți suntem egali în fața legii, de ce trebuie precizat musai de unde provii? Și ce poate să însemne „din afara căsătoriei”? Dacă unii se gândesc la prostii, înseamnă că a noastră Constituție permite adulterul. La o populație religioasă peste 89% așa ceva e inadmisibil! Trebuie corectat la următorul referendum. Și tot atunci să spună clar în Constituție că cei doi însurăței trebuie să fie virgini în noaptea nunții. Așa e tradițional, toată lumea știe asta!

În fine, revin la copii: la articolul 29 alineatul (6) din Constituție găsesc o referire la „copiii minori”. Asta îmi dă de gândit: dacă există „copii minori”, logic e că există și „copii majori”. Pfff! Dar, până la urmă, ce înseamnă „minor”? Și ce înseamnă „major”? Încerc să mă lămuresc din Constituție. Nimic. Dacă mâine îmi vine unul care are 20 de ani și i-a dat în cap la altul și îmi spune să nu îi dau pedeapsă cu închisoarea că el e minor? Cum aș putea eu să demonstrez că el nu e minor dacă nu e scris în Constituție ce înseamnă asta?! Ah, e scris în  într-o lege civilă? Păi ea poate fi foarte ușor modificată de Parlament și, de exemplu, toate persoanele sub 90 de ani să fie declarate de mâine minore! Știți ce s-ar întâmpla, nu?! Vă spun: toți condamnații din închisori sub 90 de ani ar fi puși în libertate, căci minorii nu pot fi pedepsiți cu închisoarea. Nasol, trebuie referendum urgent să corectăm asta, mai ales că se discută tot felul de formule de eliberat corupții din închisorile patriei.

Îmi pierd răbdarea și sar câteva zeci de articole. Ajung la articolele 124 și 125. Scrie aici că „judecătorii” sunt independenți și că „judecătorii” sunt numiți. Înmărmuresc… La fel, în articolul 133, scrie că în CSM sunt „judecători”. Îmi aduc aminte că la articolul 23 se spune că arestarea se dispune de „judecător” și la articolul 127 că percheziția se dispune tot de „judecător”. Mă îngrijorez de-a dreptul: în tribunalul unde lucrez eu sunt niște femei. Știu asta pentru că unele au părul lung, iar majoritatea poartă pantofi cu toc și uneori fustă. Ah, da și prenumele lor se termină în „a”, cu excepția lui Carmen. Deci sigur sunt femei. Deci atunci când au robă și dau soluții la tribunal se cheamă că ele sunt „judecătoare”. Păi, Constituția nu spune nimic despre ele – judecătoarele, ci numai despre ei – judecătorii. Scrie negru pe alb: judecătorii fac, judecătorii dreg. Așadar, judecătoarele nu au ce căuta în tribunale. Și cică 70% sunt femei în Justiție.

Na, că am ajuns la „Justiție”. Ce o fi asta? Mă uit la articolul 124 și găsesc că „Justiția se înfăptuiește în numele legii” și că ea „este unică”. Apoi la articolul 126 alineatul (1) scrie că „Justiția se realizează de instanțele judecătorești”. Păi dacă avem 250 de instanțe judecătorești și 4900 de judecători și judecătoare, cum să fie Justiția unică? În fine, în instanțe avem o grămadă de oameni: jandarm, portar, șofer, aprod, grefier, judecător, contabil, muncitor. Care dintre ei are treabă cu justiția? Toți? Numai unul? Intuiția îmi spune că… judecătorul. Caut repede în Constituție care sunt atribuțiile judecătorului. Nu găsesc decât că se ocupă cu arestarea și cu percheziția. Caut încă o dată. Absolut nimic în Constituție despre rolul judecătorului. Nasol, eu tocmai am rezolvat vineri câteva cauze: într-o cauză un condamnat trimis la închisoare, în alta un inculpat achitat că era nevinovat. Se pare că, după Constituție, nu asta era treaba mea. No, la următorul referendum trebuie să se clarifice asta, dar până vinerea următoare, vă rog!

Așadar avem o Constituție care nu are legătură cu fizicul uman, dar nici nu prea știm ce este că nu ne spune definiția ei însăși. În această Constituție scrie niște ciudățenii care nu au corespondent în realitate. Oricum, ca să mă refer la domeniul meu, Constituția stabilește cât se poate de clar că nu există în țara noastră decât judecători. Mi se pare corect. Până la urmă, toată lumea știe că tradițional e ca femeia să stea la cratiță și să facă copii. Ce caută ele în tribunale? Nașpa situație. Trebuie revizuite toate hotărârile judecătorești date de femei, căci sunt neconstituționale! E mai rău ca în cazul Protocoalelor vă spun eu!

Dar ce putem facem în viitor să rezolvăm situația asta? Simplu, modificăm Constituția. Mai întâi, desigur, definim Constituția. Apoi spunem acolo ce e copilul, tânărul, adolescentul, minorul, majorul. Scriem ce e judecătorul, judecătoarea, procurorul, procuroarea, ministrul. Am uitat: la articolul 4 e vorba de „sex” dar nu spune nimic de câte feluri este și pe care parte a corpului – că de când cu sexo-neomarxiștii ăștia progresiști, nu se știe niciodată! Așadar, definim: sex, bărbat, femeie, teritoriu, popor, suveranitate, drept, libertate, intimitate, presă, președinte, consiliu, vot, lege, domiciliu, handicap, țară, muncă, sănătate, revizuire, abrogare și toate celelalte cuvinte care acum ne aruncă într-o ceață totală. Ba nu, stați! Am o idee. Avem deja aceste cuvinte în DEX, toate au explicații. Propun să declarăm DEX-ul o parte din Constituție. Cea mai importantă parte. Facem un referendum o dată pentru totdeauna și lămurim toate problemele existențiale. Da, asta e: transformăm Constituția într-un mare DEX și mai adăugăm câteva rânduri ca să dea bine. În final, vom avea cea mai bazată Constituție din lume. Ce spun eu, lume? Din Univers! Ba nu, chiar din Multivers! Am zis!

Disclaimer: acest text e o satiră. Nu o luați prea în serios. Păstrați-vă pentru partea a doua