CRISTI DANILEŢ – judecător

22/05/2017

Interviu Revista22: Din arhiva SIPA nu au disparut si nu au fost copiate documente

.
Interviu : CRISTI DANILEȚ: Din arhiva SIPA nu a dispărut nicio agrafă în timpul lui Macovei
Interviu realizat de Andreea Pora, apărut în Revista22 la data de 22 mai 2017.

Ce credeți că se urmărește cu relansarea acestui scandal legat de arhiva Serviciului Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA)?

Este evident că se încearcă decredibilizarea sistemului de justiție. În ultimii ani am asistat la instrumentarea unor dosare foarte importante, cu oameni sus-puși, de la politicieni și oameni de afaceri la cercuri și grupări de interese. Acești oameni cu multă putere nu acceptă că a venit vremea să răspundă pentru ilegalitățile lor, astfel încât apelează la mass-media pentru a se disculpa în ochii publicului. Încearcă astfel, de ceva vreme, să creeze impresia nu că ei ar fi săvârșit infracțiuni, ci că judecătorii sau procurorii sunt cei care – chipurile – comit abuzuri condamnându-i. În aceste zile au plusat, promovând o altă găselniță: magistrații ar fi șantajați pe baza unor informații secrete adunate în urmă cu 10-15 ani despre ei. Trebuie să fii naiv, dacă nu chiar prost de-a binelea să crezi așa ceva: avem magistrați care nici nu erau intrați în sistem când funcționa SIPA.

Voi deschide un proces împotriva Evz și a lui Dan Andronic

Observ că întreaga discuție se axează pe perioada ulterioară desființării SIPA, și nu pe cea în care serviciul era activ și făcea ce făcea. De ce credeți că se întâmplă asta?

Și pe mine m-a surprins faptul că nu se discută sau nu s-a discutat atât de mult despre când s-a înființat SIPA, cine a înființat-o, în ce scop, când s-au adunat acele informații, cum au fost ele valorificate, ci se discută despre arhiva acestui serviciu reformat în 2004 și desființat în 2006. Or, arhiva este în prezent sigilată, iar cei – puțini – care au avut acces în ea în virtutea atribuțiilor de serviciu sunt obligați prin lege, sub sancțiune penală, să nu divulge ceea ce este acolo. Din cauza manipulării practicate de acea parte a presei controlată politic sau ai cărei patroni au ei înșiși probleme penale, s-a ajuns la situația paradoxală ca cei care au fost implicați în desființarea SIPA, concedierea angajaților și punerea arhivei sub sigiliu să fie acuzați de fapte ilegale. O astfel de atitudine este total de neacceptat și pentru calomniile făcute cei vinovați vor trebui să răspundă.

Vreți să spuneți că, în afară de acea sesizare penală, veți deschide un proces și împotriva lui Dan Andronic?

Da. Voi deschide un proces. În aceste zile lucrez la inițierea unei acțiuni împotriva publicației Evenimentul zilei și a lui Dan Andronic pentru gravele calomnii care mi-au fost adresate. Practic, am fost acuzat de săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu funcția pe care am îndeplinit-o în Ministerul Justiției acum un deceniu. Analizez împreună cu avocații mei posibilitatea de a deschide un proces pentru daune usturătoare, care să constituie chiar o premieră în România.

Aţi spus în mai multe rânduri de când a izbucnit acest scandal că documentele din arhivă arată că s-a depășit cadrul legal. Credeți că ar trebui să răspundă penal cei care au comandat aceste acțiuni, similare, după opinia mea, poliției politice, cei care le-au executat? Mă refer concret la Rodica Stănoiu, care a fost ministru în acea perioadă, la șeful SIPA, d-l securist Ureche, și la ofițerii de acolo.

Una dintre misiunile pe care le-am avut la Ministerul Justiției a fost și aceea de inventariere a documentelor din arhiva SIPA, devenită în anul 2004 DGPA, serviciu aflat în subordinea ministrului. Din păcate, această acțiune n-a putut fi dusă la bun sfârșit pentru că după câteva luni ministrul a fost schimbat, astfel încât în comisie au fost numite alte persoane de ministrul Chiuariu. Însă, ca apărător de mulți ani al independenței justiției, vă spun că, în momentul în care am văzut fizic o parte dintre documentele respective, am realizat că SIPA și-a depășit cadrul legal. El trebuia să se ocupe doar de actele de corupție sau nelegalități din sistemul penitenciar. În realitate, s-a ocupat și de magistrați și de persoane care veneau în contact cu magistrații, deci au fost colectate informații vizând nu numai aspecte profesionale, ci și aspecte din viața privată. Cu siguranță, dacă aș fi terminat activitatea de inventariere, în raportul pe care l-aș fi întocmit aș fi scris și de necesitatea ca Parchetul General să fie sesizat pentru demararea unor cercetări penale împotriva celor care au condus sau gestionat acest serviciu.

Acțiunea penală pe care deja ați inițiat-o dvs. ar putea avea și o consecință de genul acesteia, de deschidere, extindere a unei acţiuni penale și împotriva acestor oameni?

Da, cu siguranță. Săptămâna trecută am sesizat Parchetul General și am înțeles că plângerea a fost trimisă la DIICOT cu privire la o infracțiune, și anume difuzarea de informații secrete de stat: este vorba, pe de o parte, de faptul că Dan Andronic spune că eu și echipa din care am făcut parte ar fi făcut asta, pe de altă parte, se pare că însuși Dan Andronic are sau a avut la dispoziție informații confidențiale legate de activitatea comisiilor, ceea ce este nelegal. Procurorii vor trebui să facă o cercetare dacă informații care sunt secrete de serviciu sau chiar de stat au fost dezvăluite, iar lista celor care am fi putut face acest lucru nu depășește, teoretic, 10 oameni. Când se va cerceta acest aspect, se va vedea și ce tip de documente erau acolo adunate. În aceste condiții, procurorii înșiși pot constata că este vorba de informații strânse nelegal și atunci ar putea extinde cercetările cu privire la posibile fapte de abuz comise de către cei care au fost încadrați în serviciul SIPA sau cei care aveau în gestiune acest serviciu, inclusiv miniștri de Justiție din acea vreme.

S-ar încălca dreptul la protecția vieții private dacă arhiva SIPA ar fi accesibilă publicului

Procurorii în cadrul acestei anchete ar putea intra în arhiva SIPA ca să vadă despre ce documente e vorba? Chiar dacă arhiva e secretizată?

Cu siguranță ar putea intra și procurorii, iar cu această ocazie anumite documente sau rapoarte să fie declasificate. Organele judiciare pot cere acest lucru în cadrul unui dosar penal.

Spuneați că această arhivă nu ar trebui desecretizată. Ați trimis în acest sens o scrisoare ministrului Justiției. De ce considerați asta?

Informațiile cuprinse în acele documente nu sunt probe, nu sunt dovezi, sunt pur și simplu lucruri pe care ofițerii SIPA le-au auzit, în special de la deţinuți, sau le-au văzut ei înșiși. Or, legea îi obliga, dacă era vorba de infracțiuni pe care le-au constatat sau le bănuiau cu privire la magistrați sau alte persoane din sistemul de justiție, să trimită acele documente către Parchet pentru cercetări. De altfel, multe documente deținute de SIPA s-au trimis către Parchetul General: pentru cele din perioada 2001-2004 am văzut că multe aveau aplicat un număr de ieșire către Parchetul General. Documente de dinainte de 2001 nu sunt acolo, ni s-a spus că ar fi fost arse în mod regulat.

Câte astfel de sesizări către Parchetul General au fost făcute?

Nu pot să aproximez, pentru că eu am văzut vreo 300 de documente, iar acolo se află câteva mii sau zeci de mii; nu știu exact, pentru că nu există un inventar al acestora. Așadar, bănuiesc că Parchetul General a făcut cercetările penale și pentru anumite cazuri poate au deschis dosare penale, pe altele probabil le-au clasat, pentru că nu s-au dovedit suspiciunile semnalate de SIPA. Și atunci, dacă ele nu s-au dovedit de organele judiciare, cum am putea noi, noi publicul, de data aceasta, să luăm cunoștință de acele suspiciuni și să considerăm că magistrații de atunci ar fi comis acte nelegale? Mi se pare nedrept față de oamenii cu privire la care s-au strâns informații să se divulge acele zvonuri.

Și apoi, a doua categorie de informații de acolo sunt cele privind viața privată a celor angajați în justiție. Cu siguranță, s-ar încălca un drept cu privire la protecția vieții private, a vieții de familie și a celei intime, dacă astfel de informații din perioada 2001-2005 ar fi accesibile publicului. Cel mult pot fi accesibile celor vizați, dar în niciun caz publicului.

Nu ar trebui ca această arhivă să fie inventariată, clasificată, pusă pe categorii – fapte de corupție, lucruri care țin de viața privată – și după aceea să se ia o decizie? Cam așa ceva a sugerat și ministrul Tudorel Toader.

Cu siguranță, comisia care se va institui la inițiativa ministrului trebuie să inventarieze aceste documente, să știe ce documente se află acolo, ce tip de informații s-au strâns. Poate că sunt și informații ce trebuie date publicității. Pe mine, ca magistrat, m-ar interesa, de exemplu: ce agenți SIPA au fost în 2001-2004 la Cluj, unde activam ca judecător, ce informatori au avut, poate, chiar din rândul magistraților sau grefierilor, dacă aceștia au fost plătiți pentru informațiile furnizate. Asta da, cred că avem cu toții dreptul să știm cine au fost oamenii care au comis abuzuri, inclusiv pentru a demara eventuale proceduri împotriva lor. Dar să avem, noi, publicul, acces la informațiile pe care aceștia le-au strâns despre persoane din sistemul de justiție?! Așa ceva nu aș accepta niciodată și personal mă voi opune publicării vreodată a documentelor din arhiva SIPA. Tocmai pentru că știu ce fel de informații s-au adunat acolo.

Ce fel de informații, d-le judecător?

Cele care privesc viața profesională, de exemplu, dosare pe care s-au uitat agenții SIPA și au considerat că soluțiile sunt greșite sau ciudate; relațiile primite de la deținuți care se plângeau de magistrați la care, sub o formă sau alta, s-ar fi intervenit sau că acei deținuți le-ar fi dat sume de bani; aspecte de viață privată, de genul ce localuri frecventează, cu ce persoane se întâlnesc, ce avere au acasă, ce intervenții chirurgicale sufereau. Cu privire la funcționarii din penitenciare erau și alte informații, de genul: suspiciuni de abuzuri ale gardienilor, faptul că deținuții sunt folosiți în scopuri personale de comandanții de penitenciare etc. De asemenea, mai erau informații în legătură cu întâlnirile pe care magistrații le aveau fie cu avocați sau polițiști, fie cu persoane din lumea interlopă, fie chiar cu jurnaliști.

Acest tip de informații, care ţin de corupție, abuzuri etc., nu ar trebui totuși să se transforme în viitoare cercetări penale?

Dacă se descoperă în arhiva SIPA și astfel de documente consemnând posibile abuzuri care n-au fost trimise către Parchetul General sau către PNA, cum era denumirea de atunci a actualului DNA, atunci, cu siguranță, acele documente trebuie trimise de îndată Parchetului. Probabil, însă, dacă respectivele abuzuri se vor dovedi, trebuie ținut cont că a trecut destul de mult timp și probabil sunt îndeplinite termenele de prescripție.

Până la reformă, independența justiției nu exista

PNA de la vremea aceea cred că nu a fost foarte zelos în a da curs unor astel de sesizări. Nu am auzit atunci de magistrați urmăriți penal pentru corupție.

Vă dau dreptate. Pentru perioada 2001-2004, eu nu-mi amintesc decât de trei-patru cazuri de corupție cu magistrați. Astfel de cazuri au înflorit după anii 2004-2005, când s-a declanșat o amplă reformă a justiției. Aș putea găsi o explicație aici: să ne gândim că până la reforma Diaconescu-Macovei, când au apărut noile legi ale justiției, întreaga carieră a judecătorilor și procurorilor era controlată de către ministrul Justiției. Acesta se ocupa de recrutarea magistraților, de promovarea lor, de numirea lor în funcții de conducere și chiar de sancționarea disciplinară a magistraților. Ministrul Justiției era cel care avea Inspecția Judiciară, Departamentul de Resurse Umane și SIPA. Ministrul Justiției era cel care permitea procurorilor sau refuza ca un magistrat să fie cercetat penal. Prin aceste instrumente, practic, ministrul Justiției controla oricând activitatea profesională, dar și anumite aspecte din viața privată. Or, atunci când politicul controlează magistrații, iar aceștia au frică față de ministru, se poate ajunge să fie influențat actul de justiție. Iată, așadar, o explicație pentru care până la reforma de acum un deceniu nu avem dosare mari, importante. Or, din anul 2005, CSM se separă de MJ și preia de la acesta inclusive mapele profesionale, Inspecția Judiciară trece la CSM, este înlăturat ministrul de la a lua decizia privind urmărirea penală și arestarea magistraților, SIPA se desființează, puterile șefilor de instanțe, puși politic până atunci, sunt reduse. Imediat apare curajul magistraților – eu i-aș spune normalitatea – de a instrumenta dosare cu cei mai puternici oameni din țară. Coincidența este prea mare și este explicația că, până la reformă, independența justiției nu exista.

O dezordine ca în arhiva SIPA n-am văzut în nicio instituție a statului

Cum ați găsit nu doar arhiva SIPA, ci și mapele profesionale pe care le-ați trimis la CSM?

În momentul în care echipa Macovei a preluat conducerea Ministerului Justiției, în primele zile ale lui 2005, am constatat că documentele din mapele profesionale ale magistraților și din dosarele de la Inspecție nu erau opisate, numerotate, indexate. Or, la fel am găsit în arhiva SIPA: nu exista o evidență clară a documentelor. Ceea ce mie îmi spune clar că în permanență se puteau pune sau scoate file ori dosare în fișele sau depozitele respective. O asemenea dezordine n-am văzut în nicio instituție a statului. În acele prime zile, ministrul a dat ordin ca mapele profesionale și dosarele de inspecție să fie opisate și numai după aceea să fie predate către CSM, organism nou înființat, asta pentru a se ști exact ce anume se predă. Nu au fost copiate sau sustrase cu această ocazie, nu aveai de ce. Apoi, unii dintre noi eram magistrați detașați în Ministerul Justiției și aveam tot interesul ca noul organism, CSM, să primească în mod intact detaliile despre cariera noastră. La fel ar fi trebuit să facem și pentru arhiva SIPA, dar acolo munca ar fi fost titanică, iar o echipă ar fi trebuit să facă doar acest lucru zi de zi. Or, serviciul fiind desființat și arhiva sigilată, acest lucru nu era neapărat o prioritate și echipa se concentra pe modificările legislative iminente pentru a adera la UE în 2007.

Credeți că documentele de acolo au fost folosite, până ați ajuns dvs. cu echipa Macovei acolo, la șantajarea judecătorilor? Pentru că, din moment ce acele sesizări de care vorbiți către Parchet sau PNA nu s-au transformat în dosare penale, mă gândesc că poate erau folosite în alt scop.

Orice este posibil. Dar nu numai pentru șantajarea pe față a magistraților, ci și pentru evoluția lor în carieră. De exemplu, un ministru al Justiției care voia să pună un președinte de instanță sau să revoce un președinte de instanță, pentru că aveau abilitatea aceasta potrivit legii de atunci, se interesa de persoana respectivă prin intermediul SIPA. Pentru că am văzut acolo inclusiv documente intitulate „caracterizări“ sau „recomandări“. Așadar, dacă se dorea ca o instanță să fie condusă de un om cu frică față de ministrul Justiției, se puteau folosi fără probleme informațiile date de ofițerii și subofițerii SIPA, aproape 200 în întreaga țară. Eu sunt convins că așa a fost ținut sistemul sub control; de altfel, dacă îmi aduc aminte bine, pe vremea ministrului Stănoiu, din 41 de șefi de tribunale, în trei ani au fost schimbați 39 de șefi de tribunale. Asta spune mult despre piramida pe care și-o făcea un ministru pentru a controla sistemul: ministrul punea șefi la instanțe și parchete, aceștia recomandau șefii de mai jos, iar șefii de atunci erau cei care distribuiau dosarele către judecători. Rezultatul? Niciun dosar important. Vă mai aduceți aminte de acele stenograme apărute în anul 2004 cu dosarele discutate în guvern pentru a li se da sau nu drumul în justiție…

https://i0.wp.com/revista22.ro/files/news/manset/default/foto-intasdasderviu-3.jpg

O parte a documentelor văzute de mine în arhiva SIPA aveau o însemnare «trimis către Cabinetul ministrului» [ Rodica Stănoiu].

Ați găsit în arhivă vreo dovadă că s-au trimis în mod oficial documente de acolo din arhiva SIPA către ministrul Stănoiu?

Da, o parte a documentelor văzute de mine în arhiva SIPA aveau o însemnare „trimis către Cabinetul ministrului“. Am văzut-o în mod repetat.Există un raport oficial din 2005, făcut chiar de DGPA, care spune că 80% din informatiile din arhiva SIPA priveau magistratii si se duceau direct la ministrul Rodica Stanoiu. 

Despre ce fel de documente era vorba?

Exact cum am spus mai devreme, acel gen de caracterizări „este un magistrat bun, este profesionist, își vede de treabă“ sau, din contra, „frecventează anumite cluburi, merge la persoane de moravuri ușoare, există suspiciuni cu privire la unele ilegalități“ etc. Acest gen de informații mergeau către cabinetul Rodicăi Stănoiui, care avea în subordine directă SIPA. Oricine spune altceva minte: SIPA îl informa direct pe ministru atunci când avea informații compromițătoare cu privire la un magistrat. Probabil se discuta ce să se întâmple cu acel magistrat. Se va putea vedea asta când se va inventaria arhiva.

Îmi mai aduc aminte un lucru. V-am spus că în acea perioadă, 2001-2004, ministrul era cel care dădea avize de începere a urmăririi penale, de arestare, de reținere, de percheziționare sau de trimitere în judecată a unui magistrat. Deci, dacă ministrul nu încuviința începerea urmăririi penale, procurorii nu puteau face nimic. Și pentru acea perioadă au fost cazuri în care procurorii l-au sezizat pe ministru cu privire la executori, notari, magistrați cu probleme penale pentru a începe cercetarea și ministrul de atunci a refuzat acest lucru.

Marea majoritate a ofiţerilor SIPA proveneau din fosta Securitate

Șefa UNJR, d-na Gârbovan, susține că în acea arhivă se află inclusiv cărțile de muncă ale foștilor ofițeri SIPA. Ați văzut așa ceva pe acolo?

Aveam o evidență a tuturor lucrătorilor din SIPA, dar din câte-mi aduc aminte, a trecut mult timp de atunci, acestea au fost predate către centrele militare județene, pentru că ei erau angajați militari. La momentul desființării serviciului, erau în număr de vreo 180. Ei aveau nevoie de acele documente pentru a se pensiona sau reangaja. Așadar, nu cred că documentele profesionale ale ofițerilor s-ar mai afla în arhiva SIPA.

Din ce structuri proveneau acești ofițeri SIPA?

Marea majoritate, din fosta structură de Securitate din timpul comuniștilor, restul de la serviciile pe care le aveau Ministerul de Interne sau Ministerul Apărării. Așadar, erau oameni specializați, care lucraseră în structurile de servicii din România. Nu știu dacă și de la SRI.

Care este explicația că din 2006, de când a fost desființat acest serviciu, și până în prezent niciun ministru al Justiției, nicio putere politică nu a rezolvat această chestiune a arhivei SIPA?

Din moment ce arhiva este sigilată și serviciul desființat, nu a fost o prioritate: nu mai aveau cum să iasă sau să fie folosite informații de acolo.

Credeți că într-adevăr n-au avut cum să iasă documente din arhivă?

Cel puțin pe vremea ministeriatului Macovei, sigur nu. În rest, nu știu. Pentru că dacă au ieșit informațiile, dacă cineva le-a folosit șantajând magistrați sau divulgând informații, inclusiv către jurnaliști, așa cum cum spune d-l Andronic, acest lucru e infracțiune și cine e vinovat să răspundă. În plus, potrivit modificărilor aduse de Macovei legilor justiției, magistrații nu au voie să colaboreze cu serviciile de informații și sunt obligați să anunțe către CSM orice încercare de influențare a lor. Or, din 2005 încoace, nici măcar o singură astfel de sesizare nu a fost făcută.

Înaintea comisiei dvs. a fost și o comisie formată din istorici, Marius Oprea, Claudiu Secașiu de la CNSAS

Da, ei doi alături de directorul de la DGPA de atunci, de mine și colegul procuror Paul Dumitriu. Această primă comisie a fost doar pentru inventarierea patrimoniului fostei SIPA/DGPA. Ea a stabilit data când se închide efectiv serviciul, calendarul deplasării documentelor la București, locul de depozitare. Aceste persoane nu au avut niciun contact fizic cu arhiva SIPA, nici Secașiu, nici Marius Oprea…

Nu a fost nicio spargere la cele două încăperi în care se păstrează arhiva SIPA

Adică nu s-au uitat în arhivă să vadă ce conține?

Nu. Pe vreamea ministrului Macovei niciun angajat al ministerului și nici comisia de inventariere n-a avut contact fizic cu arhiva nicio clipă. Ulterior, doar eu și Paul Dumitriu.

Am văzut o speculație în spațiul public în legătură cu spargerea fișetelor. Infirm acest lucru: nu a fost nicio spargere la cele două încăperi în care se păstrează arhiva SIPA. Aceste două încăperi se află la sediul central al ANP, care e sub pază permanentă. A fost o investigație pentru o posibilă spargere cu doi ani înainte, în 2005, la nivelul Ministerului Justiției, la niște fișete unde s-a umblat și se păstra dosarul „Palatul de Justiție“, care era în reparație. Găsisem sigiliul de la niște fișete rupt. Atunci, noi, echipa Macovei, am anunțat procurorii, care au făcut o investigație. Despre acea spargere e vorba, dar s-a făcut o confuzie în spațiul public și pe valul acesta al inflamării s-a făcut afirmația falsă că ar fi fost sparte fișierele SIPA. Nici vorbă!

Andronic afirmă că dvs. și Paul Dumitru îi dădeați Monicăi Macovei documente din arhivă…

Monica Macovei nu a avut personal niciun contact cu arhiva SIPA, iar eu ca membru al comisiei nu i-am spus date concrete din dosare. Nu a interesat-o, ea era cea care închidea serviciul, nu mai avea nevoie de el. Or, dacă Monica Macovei ar fi vrut să utilizeze astfel de informații cu privire la magistrați, nu ar fi avut nevoie să îl desființeze: serviciul era până atunci în subordinea ei și cu un simplu ordin putea să obțină orice informații despre un anume magistrat, și asta încă în mod legal! E stupid să crezi că desființezi un serviciu, sigilezi o arhivă, apoi cauți acolo informații despre un anumit magistrat, mai ales că întreaga carieră a magistraților trecuse în gestionarea CSM: doar el urma de acum să facă numirile în sistem.

Mai exista un serviciu de informații clasificate din MJ? Acolo ați avut acces?https://i2.wp.com/revista22.ro/files/news/manset/default/foto-inteasdasdasrviu-2.jpg

În fiecare instituție publica exista un Birou de documente secrete. Era și este așa ceva în MJ. Nu am avut niciodată acces acolo. De altfel, vreau să subliniez: nici Macovei și nicio altă persoană sau instituție nu a primit de la mine vreun document sau vreo informație orală clasificată. Apropo, am văzut o informație eronată care circulă pe Internet în legătură cu dezvăluiri WikiLeaks: nu am fost niciodată la Ambasada SUA mai înainte de 2011, când am devenit membru CSM, și niciun funcționar de acolo nu a primit de la mine vreun document, clasificat sau nu. Dar ce spune în acea mențiune apărută în WikiLeaks e real: asta pentru că am făcut acele afirmații într-un Raport al SoJust în anul 2006 și în dese interviuri publice despre SIPA, începând cu luna mai 2007. Or, este stupid să spui că Danileț a sustras documente sau a dezvăluit secrete, când eu sunt de fapt singurul implicat care am decis să ies public și să vorbesc în mod asumat despre abuzurile SIPA.

Există certitudinea că în perioada lui Chiuariu, când s-a numit o altă comisie care să intre în arhivă, nu au ieșit documente?

Ce s-a întâmplat după noi nu știu. Într-adevăr, ministrul Chiuariu, când a venit la conducerea ministerului, a numit, dar cumva extrem de rapid, niște oameni care să ne înlocuiască pe noi în arhiva SIPA. Însă, spre deosebire de noi doi, care eram magistrați, persoanele care au venit nu mai erau magistrați sau cel puțin nu toți cei care au avut acces la arhivă erau magistrați. Erau persoane chiar din afara sistemului de justiție, dar angajate la Cabinetul ministrului Chiuariu. Nu e o ilegalitate neapărat, dar ridică un semn de întrebare, de ce ar fi trebuit o persoană din afara sistemului să vină să se uite în acele note informative care privesc, printre alții, magistrați. Ce au lucrat ei, ce au făcut, ce au constatat ei și dacă există vreun raport sau nu eu nu știu. Dar, cu siguranță, dacă există un raport, el este clasificat, deci nu putea intra în posesia d-lui Dan Andronic, așa cum dumnealui se laudă că l-a văzut sau îl are. Iar dacă acel raport constata anumite infracțiuni de către echipa anterioară, era obligatoriu să ajungă la Parchetul General. Așadar, solicit și eu ca respectivul raport să fie declasificat și dat publicității, nu am nimic de ascuns.

Acel raport unde ar trebui să se afle acum?

Acel raport este clasificat și se află în posesia Cabinetului ministrului, oricând poate fi accesat de cel care este ministru al Justiției.

Suntem magistrați: nu ne-am permis să încălcăm legea

Andronic afirmă că ați copiat hard-diskurile, le-ați modificat, practic, că le-ați distrus. Existau asemenea hard-diskuri? Și, dacă da, ce conțineau?

Nu am văzut și nu știu să existe alt mod de păstrare a documentelor de acolo, pe hard-diskuri sau fotocopii. Nu am mutat nicio agrafă de la locul ei. Cine spune altceva minte cu nerușinare!

Mai există această problemă a camerelor video care n-au funcționat. Știați ceva de asta atunci?

În aproape toate instituțiile statului sau cel puțin în cele din sistemul de justiție sunt camere video pe holuri. Dacă erau și atunci în sediul principal al ANP nu știu, nu-mi amintesc. Ultima mea grijă era să mă uit după camera de filmat, nu făceam nimic nelegal: fusesem autorizat prin ordin, după ce am fost certificat ORNISS pentru acces la documente secretizate la cel mai înalt nivel, să iau contact fizic cu arhiva. Dar mă îndoiesc că în interiorul încăperilor în care sunt păstrate documente cineva ar fi montat camere video, eventual erau montate pe hol, ca să filmeze persoanele care intră și ies pe ușă, nu în cadrul încăperii. Că au funcționat sau n-au funcționat, sincer, nu știu și nu văd problema. Sunt niște lucruri simplu de verificat. Dar și din comunicatul firmei care se ocupa de mentenanța acelor camere reiese că ele au fost verificate în martie 2007 și nu s-a semnalat nimic, echipa Macovei a plecat în aprilie. Doar în septembrie, când deja era Chiuariu, s-au văzut nişte defecțiuni.

Dar, cu siguranță, subliniez, pe timpul ministeriatului Macovei echipa din care am făcut și eu parte nu a comis vreo ilegalitate. La câtă antipatie avea Chiuariu față de Macovei, dacă am fi fost „prinși“ cu ceva în neregulă, Parchetul ar fi fost sesizat imediat.

Când intrați în arhivă, dumneavoastră, Paul Dumitriu, semnați undeva, în vreun registru, întocmeați un proces-verbal, ceva? Adică, exista o evidență a intrărilor și ieșirilor de atunci?

Evident: ne legitimam la intrare în instituție, eram notați în registru, încheiam proces-verbal de desigilare și resigilare a ușilor. Suntem magistrați: nu ne-am permis să încălcăm legea, tocmai pentru că asta impuneam, la rândul nostru.

Dar mapa profesională a Noricăi Nicolai, folosită la un moment dat de Traian Băsescu, care conținea și elemente de viață privată, de unde provenea?

SIPA nu ținea mapele profesionale. Oricum, mapele profesionale ținute până atunci la Direcția de resurse umane de la MJ erau deja predate la CSM de ceva ani, când s-a pus problema venirii Noricăi Nicolai la minister.

Mapele profesionale conțin de la primul act depus de candidatul la magistratură, cererea de a intra în magistratură, testul și rezultatul testului de intrare în magistratură, vizită medicală, documente de carieră, începând de la licență, bacalaureat, documente de promovare până la sancțiuni disciplinare, deci numai ce privește latura profesională. Așa se păstrau la Ministerul Justiției și înainte de 2005, așa se păstrează la CSM și în prezent. Diferența este că atunci când se păstrau la MJ nu erau opisate, nu erau numerotate acele pagini, asta am făcut-o noi, echipa Macovei.

În CSM nu a părut că dorește cineva să se ocupe serios de arhiva SIPA

S-a discutat vreodată la nivelul CSM în perioada cât ați fost acolo chestiunea arhivei SIPA?

Am fost în perioada 2011-2016 membru al CSM. S-a discutat de două ori chestiunea SIPA. Le-am spus colegilor mei că, dacă vor să afle ce tip de informații aduna SIPA, le pot spune și de altfel sunt declarațiile mele repetate spuse în public. Nu a părut că dorește cineva să se ocupe serios de acest subiect. Dar îmi amintesc că CSM de dinainte, cel în care era Lupașcu, la un moment dat solicitaseră ei arhiva. Ceea ce nu se putea face, pentru că în arhiva SIPA se află și documente care nu privesc magistrații și nu este corect ca ele să fie predate către CSM.

Din cine ar trebui să fie compusă acum comisia care să inventarieze arhiva?

Ar trebui o comisie mixtă, alcătuită și din magistrați, și din persoanele reprezentante ale celorlalte profesii din sistemul de justiție. Și CSM ar putea să-și trimită reprezentanții, și asociațiile profesionale, nu e nici o problemă, se verifică magistratul, se dă un certificat ORNISS, se dă o autorizație specială, intră acolo, întocmește raport. Dacă trebuie raport zilnic, să facă raport zilnic cu privire la cele constatate. Comisia mixtă ar trebui să ia filă cu filă, dosar cu dosar și să decidă fiecare unde ar trebui să meargă, ceea ce noi n-am mai putut să facem.

D-le judecător, suspiciunea că au fost folosite documente din arhiva SIPA nu se va stinge ușor, chiar dacă se face o nouă comisie. Ba poate din contra, având în vedere interesul unor politicieni cu probleme penale să decredibilizeze justiţia. Dumneavoastră personal când credeți că au „plecat“ documente de acolo?

Nu vreau să aduc nimănui acuzații, cum își permit cei care azi vor să pară că ar cunoaște modul de organizare și de funcționare a unui serviciu secret, dar care până acum au tăcut. Dar, dacă e să fac o speculație, spun doar atât: cei care ar fi avut interesul să ajungă la informațiile din arhiva SIPA ar fi putut să o facă în mod nestingherit mai înainte ca ele să ajungă la București și să fie sigilate în arhivă. Nimeni nu este atât de naiv să trimită documente la București și de abia după aceea să le sustragă. Părerea mea e că, dacă cineva ar fi vrut să-și facă copii, să le sustragă sau să le folosească mai târziu, indiferent în ce scop, ar fi făcut-o înainte. Sincer, sper că acest lucru nu s-a întâmplat.

Cum credeți că se va termina această poveste?

Nu cred că va avea loc desecretizarea, cel puțin nu în totalitate. Cât despre inventariere, aceasta va dura luni, dacă nu chiar ani. Subiectul va reveni probabil în agenda publică când va apărea o condamnare de răsunet în România. Se va spune: de-asta a dat magistratul respectiv acea soluție, că a fost șantajat sau urmărit. Nimeni din România nu va recunoaște că este vinovat și că de aceea a fost condamnat. Va încerca, cel puțin pentru public, să găsească o explicație care, dacă n-are legătură cu serviciul, are legătură cu viața personală a magistratului. Or, eu am încredere în justiția de azi, care, nemaiputând fi controlată ca înainte de 2004, este hulită. Dar numai de cei cu probleme. Cu mari probleme.

Interviu realizat de ANDREEA PORA

07/02/2008

Justitia lui Secu`

Filed under: securisti — Cristi Danilet @ 4:12 PM

Au inceput sa iasa primele informatii oficiale despre numarul magistratilor care au fost agenti sau colaboratori ai securitatii. Exista insa niste contraziceri intre ce spune directoarea de la CNSAS si ce spune Presedintele tarii.

Ei sunt cocotati in functii de conducere, in CSM, in ICCJ. 

Ca sa fiu cinic, ma simt mai bine cand stiu ca cineva ma supravegheaza si are grija de mine. Ce ma revolta, este ca ani de-a randul oamenii astia au incalcat drepturile omului, iar acum cica le apara.

Sper ca intr-o zi sa fie dezvaluiti cu totii. De asemenea, sper ca cei care au ocupat functii in PCR sa fie de asemnea dezvaluiti. Pariu fac ca ii regasim in functii de conducere din justitia romana.

 

31/10/2007

Atacuri subterane

Filed under: securisti — Cristi Danilet @ 9:08 PM

avatar-25.jpgFara intentia de a sadi panica si fara a incerca sa par paranoic, evoc un fapt:

Acum doua zile m-am intalnit cu o persoana care mi-a spus ca intr-un anumit anturaj, un personaj sus-pus se lauda ca strange informatii despre mine, referitoare la niste evenimente petrecute acum 7-8 ani. Nu pot sa spun decat: `Saracul, daca imi citea CV-ul care e public sau daca imi dadea un telefon, chiar nu trebuia sa faca efortul de a rascoli atatea…arhive`.

Ieri am primit un e-mail in care eram avertizat de un amic ca prietenii de suflet ai aceluiasi personaj au avut intalniri cu niste ziaristi carora le-au relatat o multime de aspecte legate de activitatea mai multor persoane in timpul ministeriatului Macovei. Logic, eram si eu printre acestea. Si iar imi spun: `Saracii, cum isi pierd ei timpul cu trecutul! Si ce sete de razbunare!`. Si ce fain se cheltuie banii statului pentru activitati – nu-i asa?! – de interes, probabil public!

Acum, si eu ca tot omu`: chiar is curios si eu sa aflu ce am facut in ultimii – hai sa spunem -10 ani.

Traiasca Romania democrata, tara drepturilor omului!

09/11/2006

Securitatea – blestem romanesc

Filed under: securisti — Cristi Danilet @ 7:44 AM

Tocmai când credeam că au fost dezvăluiţi primii colaboratori cu securitatea şi că CNSAS începe să îşi facă treaba (apropo, până ca CSAT să declasifice toate aceste dosare şi să ordone trimiterea lor la CNSAS, oare această din urmă instituţie cu ce s-a ocupat?!), apar declaraţiile bombă ale unui fost ofiţer de securitate, fugit în SUA, potrivit cărora dosarele de la CNSAS nu sunt complete, că mai mulţi politicieni decât am crezut noi sunt foşti agenţi sau colaboratori şi chiar ne-a oferit nişte nume. Iar purtătorii lor, evident, neagă.

Acum, ca simplu cetăţean, stau şi mă întreb: pe când voi afla adevărul despre cine erau securiştii şi colaboratorii lor şi cu ce se ocupa Securitatea în realitate? Slavă Domnului că nu am trăit prea mult în acele vremuri şi pe când intram în adolescenţă regimul comunist începea să fie demolat! – spun „începea”. pentru că nu sunt deloc convins că totul s-a terminat în acele zile sângeroase din decembrie 1989…De fapt, dacă stau şi mă gândesc că nici adevărul despre Revoluţie nu l-am aflat, sau despre Mineriade, realizez o impotenţă majoră a poporului român: fie sunt atât de mulţi meschini printre noi, demagogi şi securişti, încât doar câţiva îşi mai pun problema descoperirii lucrurilor adevărate, fie suntem incapabili să păstrăm dovezi, să facem conexiuni şi să ne creăm la urma urmei o cultură.

Ce trăim în aceşti ani, cel puţin de la Revoluţie încoace, e halucinant de-a dreptul: am ajuns să ne bănuim uni pe alţii, să ne urâm, să dăm mai multă crezare zvonurilor (aşa-numitelor „informaţii”) mai mult decât realităţilor. Ne creăm singuri scenarii, tot singuri ni le dărâmăm, ne dorim să intrăm în UE, dar tot mai sunt şi cârcotaşi, vrem reformă, dar nu vedem  reuşitele ci strigăm la fiecare insucces.

Nu mai avem pic de demnitate: românul fugit în America care e pe prima pagină în aceste zile oare ne minte? Sau ne mint politicienii noştri? Primul e un erou pentru că a fugit pe vremea lui Ceauşescu sau e doar un diversionist? Dar dacă spune adevărul, atunci eroii locali sunt de fapt nişte nenorociţi căţăraţi pe cadavre în posturi înalte? Sunt întrebări la care sper că vom avea un răspuns.

Dar, devenind din ce în ce mai realist faţă de situaţia jalnică în care ne înglodăm pe zi ce trece, cred că răspunsul va veni mult mai târziu ca să ne mai prindă în viaţă pe mulţi dintre noi. Şi asta, fie pentru că nu putem să aflăm adevărul, fie că pur şi simplu el nu există. E o ipoteză de luat în calcul. Logica ne învaţă că o afirmaţie nu poate fi în acelaşi timp, şi adevărată şi falsă. Ei bine, iată că se poate: o persoană poate fi în acelaşi timp şi fost securist (mai ales când o spune un fost şef de securitate) şi om onest (pentru că nu avem alte dovezi). Iar noi nu putem alege, nu putem discerne, şi nici unul din cei care fac afirmaţiile de mai sus nu recunoaşte că minte.

Şi atunci, închei spunând că securitatea e un blestem ce ne-a urmărit 17 ani şi ne va mai urmări mult şi bine. Suntem un popor damnat.

(publicat in Ziua de Cluj, 9 nov. 2006)

13/09/2006

Curatenie in sistem

Filed under: securisti — Cristi Danilet @ 7:29 AM

Dosariada captează atenţia românilor din ce în ce mai mult. Recent, ea s-a extins şi asupra justiţiei. Părerea mea este că persoanele care au fost agenţi ai fostei securităţi sau au colaborat cu aceasta nu pot ocupa funcţia de judecător (aş înclina să spun şi de procuror chiar). Să mă explic.

Justiţia este coloana vertebrală a oricărei societăţi democratice. Rostul ei este să protejeze drepturile individului, să combată abuzurile celorlalte puteri şi să restabilească ordinea de drept. Persoanele care protejează drepturile individului trebuie nu doar să cunoască aceste drepturi, ci să le aplice în viaţa de zi cu zi. Cu alte cuvinte, sfera legală se împleteşte cu cea morală.

Dar dacă o persoană a fost agent sau colaborator al fostei securităţi, ea a contribuit din plin la încălcarea de către acest organ de represiune, pentru o perioadă de câteva zeci de ani, tocmai a drepturilor individuale. Cei care şi-au vândut prietenii, colegii, rudele nu pot fi acum cei care împart dreptatea. Ani de-a rândul au profitat de frica noastră şi de teroarea pe care securitatea o împrăştia în ţară, beneficiind de bani pentru informaţiile pe care le furnizau din intimitatea noastră, de plecări în străinătate, de acces la funcţii de conducere în diferite instituţii. Acum, unii dintre ei fac legi, alţii soluţionează cauze. Cred că se distrează copios pe seama noastră, al fraierilor care i-am suportat 45 plus 17 ani.

Aflarea unor astfel de persoane în puncte cheie ale societăţii ridică mari semne de întrebare asupra mijloacelor cu care ajung să îşi exercite autoritatea. Cel puţin aparenţa că ei folosesc anumite informaţii în scop de şantaj sau pentru beneficii este foarte mare. Nu sunt că sunt incompetenţi, ci foarte parşivi – modelul Mona Muscă e oripilant: mai avea puţin şi chiar ne convingea că e normal ca profesorul să îşi toarne studenţii!

Pot aceşti turnători să aibă azi coloană vertebrală? Cum poate un şantajist care pupa bocancul securistului să spună azi că e independent? Mai mult, azi nici măcar nu au remuşcări, găsesc justificări pentru actele lor oribile. Te pomeneşti că mâine-poimâine vor spune că de fapt ei sunt eroi.Nu vreau să ajung a dispreţui faptul că m-am născut în România. Trebuie să ne lămurim cu toţii ce a făcut securitatea, ce a însemnat comunismul, ce era dictatura, căci un popor care nu îşi cunoaşte trecutul e condamnat să îl repete. Apoi, trebuie să spunem cu ruşine urmaşilor că au fost vremuri când prietenii se turnau, când membrii familiei se pârau; trebuie să prevenim a ne mai întâlni vreodată cu acest vis urât.

As înţelege o atitudine de resemnare la cei curaţi dar in vârstă, sătuli de scandaluri şi care nu mai vor sa dezgroape trecutul. Dar nu aş înţelege-o la generaţia 20-35 ani, care nici nu cunosc acest trecut şi care, doar ştiind ce au făcut acei nenorociţi, pot preîntâmpina astfel de evenimente in viitor şi pot sa pună bazele unui sistem de valori în România. Căci, crudul şi tristul adevăr e că acum chiar nu avem la cine ne raporta.

Că este aşa, ne indică şi acţiunile magistraţilor din ultima săptămână. Presa a dezvăluit că d-na judecător Florica Bejinaru din CSM a fost colaborator al securităţii. Nu şi-a cerut scuze, nu regretă nimic. Şi ocupă în continuare o funcţie de mare importanţă în sistemul magistraturii, într-un organism care ar trebui să fie departe de orice îndoieli cu privire la moralitatea sa. SoJust şi AMR au solicitat demisia ei. Nici o reacţie, nici măcar a colegilor din CSM. Dar iată că judecătorii de la Tribunalul Cluj şi Tribunalul comercial Cluj nu o mai vor pe d-na judecător în instituţia care le gestionează cariera. Şi au votat săptămâna trecută revocarea ei. Luni a făcut la fel şi Tribunalul Bihor. Urmează Mureşul, Iaşiul şi probabil celelalte instanţe. Bravo lor! A început curăţenia în justiţie.

(publicat in Ziua de Cluj, 13 sept. 2006)

03/05/2006

Comunistii, securistii si justitia

Filed under: securisti — Cristi Danilet @ 5:36 AM

În aceste zile, trăim o psihoză naţională: în jurul nostru e plin de comunişti şi securişti. E adevărat sau nu, fiecare dintre noi are întrebări în legătură cu legea lustraţiei sau cu activitatea CNSAS.

Legea lustraţiei, deşi târzie, e necesară. Încă de la Revoluţia din 1989 s-a cerut interzicerea accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care în perioada comunistă s-au bucurat de prerogativele conducerii de partid şi au împărtăşit, nu numai forţat ci şi voluntar, politica şi ideologia comunistă. Subiectul e acum reluat, cu mai multă forţă. România anilor 2000 refuză să mai aibă de a face cu ororile şi erorile comunismului.

 De aceea, recent, s-au înfiinţat doua comisii de cercetare a efectelor dictaturii comuniste. Se doreşte condamnarea comunismului. Se vrea înlăturarea comuniştilor, care de pe unde or mai fi. Americanii au descoperit chiar că în fostul spaţiu sovietic sănătatea persoanelor a fost şi încă este grav afectată datorită obiceiurilor perpetuate de ideologiile comuniste.

Ce vrem însă cu adevărat este înlăturarea acelui mod de implantare a persoanelor în sistem prin metoda P-C-R (pile-cunoştinţe-relaţii). Ani grei, în Justiţie nu au avut acces decât membrii de partid. Înscrierea la Facultatea de Drept genera un adevărat calvar pentru candidat şi rudele sale, care erau verificate dacă erau cu toate membri de partid şi dacă nu cumva careva avea legături cu străinătatea. Ideologia comunistă, impregnată de la primele ore de dirigenţie, istorie, geografie, economie şi PTAP în timpul orelor din şcoala generală şi liceu, era acum prezentată în toată deschiderea ei la facultatea de drept. Viitorii magistraţi ai ţării trebuiau să ştie că singura bibliografie care trebuia studiată era cea a şcolii sovietice de drept, că legăturile cu dreptul internaţional nu există decât în baza comerţului promovat de ţara noastră în sistemul ţărilor din blocul comunist. Ani întregi judecătorii au ştiut că şeful lor e secretarul de partid local.

Ani întregi au fost ignorate drepturile elementare ale omului, s-au pronunţat pedepse cu munca silnică sau cu moartea. Nu ne mai dorim un asemenea trecut. Dorim să uităm. Iar pe cei care mai sunt în sistem din acele vremuri, îi dorim să plece. Repede, chiar şi pe nevăzute. Nu mai acceptăm şefi de instanţe şi parchete care în viaţa lor nu au dat vreun examen să continue dezastruoasa gestionare a instituţiilor de drept.

Mai este o categorie însă, mai periculoasă decât comuniştii: securiştii. CNSAS trebuie să-i deconspire pe cei care au avut calitatea de agent sau colaborator al organelor de securitate înainte de anul 1990, ca poliţie politică. Dar, pentru sistemul juridic, nu e de ajuns: trebuie deconspiraţi toţi agenţii şi colaboratorii, nu numai cei care au făcut poliţie politică. De ce? Pentru că ne e frică.

Ne e frică de şantaje, de înscenări, de supravegheri. În această profesiune care ar trebui să fie o elită a societăţii româneşti, încă domină frica: vorbim în şoapte prin birouri, ne uităm bănuitor la femeia de serviciu, rupem în bucăţele mici-mici hârtiile pe care se află ceva scris de noi, controlăm prizele sau în spatele dulapurilor după aparate de interceptare, vorbim cifrat la telefon sau, din contra, înjurăm pe faţă “serviciile” atunci când microfonia e prea evidentă. Habar nu am dacă cineva chiar ne supraveghează legal. Dar am motive să mă îndoiesc că nu e aşa. Le-am trăit pe pielea mea. La fel şi ai mei. La fel şi colegi de ai mei.

Şi vreau să scap de temere. Nu pentru că aş face ilegalităţi, ci măcar pentru că teama continuă îmi poate provoca…un ulcer.

(publicat in Ziua de Cluj, 3 mai 2006)