CRISTI DANILEŢ – judecător

28/02/2017

Separatia puterilor: raspunderea juridica pentru acte politice

oug-14Aștept cu o nerăbdare și curiozitate profesională motivarea deciziei Curții Constituționale cu privire la conflictul juridic de natură constituțională dintre DNA și Guvern. Până atunci, îmi permit câteva remarci:

Separația puterilor presupune independența instituțională a celor trei puteri publice. Ea este menită să asigure libertatea decizională a membrilor Legislativului, Executivului și Judiciarului. Acestă libertate presupune lipsa vreunui control a unei puteri asupra deciziilor concrete care intră în activitatea unei alte puteri. Rezultă de aici că nimeni nu poate cerceta miniștri sau parlamentari pentru actele normative elaborate și adoptate, tot astfel cum nimeni nu poate cerceta magistrații pentru deciziile judiciare luate – este ceea ce se cheamă imunitate funcțională.

Legalitatea sau constituționalitatea unor acte normative sau judiciare poate fi contestată numai prin anumite căi specifice, nu pe calea unor procese penale. Astfel, o ordonanță a Guvernului inoportună poate fi respinsă în Parlament, o ordonanță de urgență a Guvernului care nu este urgentă va fi declarată neconstituțională la Curtea Constituțională, o hotărâre de Guvern nelegală poate fi anulată de instanța de contencios administrativ, o lege care încalcă Legea Fundamentată va fi declarată neconstituțională de Curtea Constituțională, iar dacă conține articole neadecvate va fi corectată printr-o altă lege.

Este de subliniat că nici până acum procurorii și judecătorii nu ar fi putut cerceta penal, respectiv condamna o persoană pentru votul sau opiniile sale exprimate în cursul elaborării sau adoptării unor acte normative ori pentru conținutul actului adoptat. Dar au fost procese penale, și probabil vor mai fi, implicând persoane care, pe parcursul procedurii de elaborare, adoptare sau publicarea unui act normativ comit infracțiuni – de exemplu, o persoană este mituită, amenințată ori șantajată pentru a iniția sau a participa la adoptarea unui act normativ; o persoană falsifică avize care stau la baza adoptării unui act normativ; actul normativ nu a fost adoptat, dar totuși este publicat în Monitorul Oficial; actul normativ a fost adoptat într-o formă, dar apare publicat în Monitorul Oficial într-o altă formă (pentru exemple care au făcut obiectul unor dosare penale a se vedea Adevărul).

Așadar, actele de putere politică nu pot fi cenzurate de Justiție, dar să nu confundăm aceasta cu activitatea de investigare a infracțiunilor de drept comun, care este o atribuție de serviciu și care trebuie făcută. Evident, ceea ce se poate cerceta penal nu vor fi chestiunile intrinseci ale actului normativ (mă refer aici la conținutul, legalitatea, oportunitatea, constituționalitatea sa), ci conduita celor implicați în elaborarea, adoptarea sau publicarea actului normativ.

Nu mă îndoiesc că decizia CCR adoptată ieri va motiva în mod detaliat aceste aspecte. Iar modul de rezolvare a acestora va fi obligatoriu pentru toate persoanele și autoritățile, de acum înainte, cât timp va exista această Constituție. Ea va fi esențială pentru a arăta cum nu trebuie să se ajungă la răspundere juridică pentru acte politice.

17/10/2016

Tariceanu: `Blocati anchetele DNA!`

Filed under: CSM,independenta justitiei,politic,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 12:34 PM
Tags: , , , ,

SenatDomnul Călin Popescu Tăriceanu solicită Parlamentului să nu mai voteze cererile venite de la parchet pentru derularea unor anchete cu privire la parlamentari sau miniştri.

`Este binecunoscută poziția mea potrivit căreia DNA nu mai slujește de mult Justiția, ci, în spatele paravanului luptei necesare și legitime cu corupția, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijează pe căi oculte activitatea acestei instituții.
Scenariul din campania electorală pentru alegerile locale, când DNA a scos în public cu surle și trâmbițe mediatice tot felul de dosare inconsistente, motiv pentru care au fost respinse de instanțe sau despre care nu s-a mai auzit nimic, dar care și-au atins atunci scopul eliminării din cursă a unor candidați nedoriți și incomozi, se repetă acum  înaintea campaniei pentru alegerile parlamentare. Întâmplări vechi, petrecute cu 5, 6, 7 sau 8 ani în urmă, revin tocmai acum în atenția procurorilor de la DNA, coincidență, cu doar 2 luni înainte de alegeri. Așa cum n-am crezut vreodată în arestările făcute vineri, tot astfel nu am încredere în acest mod de operare al DNA.
Cu această motivare, fac un apel către parlamentarii din ambele Camere să refuze a se mai pronunța în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA. Dacă dosarele respective au așteptat atâția ani, înseamnă că nu este nicio urgență și ele pot să mai aștepte ca viitorul Parlament să se pronunțe.
Doresc să se înțeleagă foarte clar că acest apel nu are niciun fel de legătură cu aparteneța politică a politicienilor vizați de DNA sau cu relațiile interumane la un moment dat. Eu apăr de mai multă vreme niște principii, cum ar fi principiul separației puterilor în stat, indiferent de numele celui în cauză: Elena Udrea, Victor Ponta sau alții.
Nu putem să mai acceptăm judecăți cu măsură dublă. Când DNA trimte la repezeală un dosar la Parlament, parlamentarii trebuie să se conformeze,pentru că altfel sunt certați de Președintele Iohannis și de alți membrii ai corului prezidențial. Simultan, cei suspectați de DNA sunt supuși unor presiuni de a demisiona. Dubla măsură s-a văzut limpede când procurorul-șef al DNA a fost acuzat de plagiat, dar corifeii cinstei și codurilor de integritate s-au uitat în altă parte, și au uitat principiile valabile doar pentru ceilalți.
Călin Popescu-Tăriceanu,  Președintele Senatului României, 16.10.2017`.

După cum a anuţat azi, CSM va analiza această declaraţie extrem de gravă: 

`Comunicat de presă privind sesizarea Inspecţiei Judiciare

Având în vedere solicitarea publică conţinută în documentul intitulat „Apel către parlamentari”, publicat pe pagina oficială de internet a Senatului României, la data de 16 octombrie a.c., sub semnătura preşedintelui Senatului României, domnul Călin Popescu Tăriceanu, precum şi mesajele promovate în cadrul unor serii de apariţii mediatice recente, prin care domnia sa reia apelul „către parlamentarii din ambele Camere să refuze a se mai pronunţa în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA”, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării cu celeritate a verificărilor necesare pentru a stabili dacă, prin afirmaţiile asumate instituţional de preşedintele Senatului României şi dezbaterea mediatică subsecventă a acestora, a fost adusă atingere independenţei justiţiei în ansamblul său.

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media, 17.10.2016`

După părerea mea, solicitarea domnului Tăriceanu este o invitaţie la blocarea în mod voit a unor activităţi judiciare, care este menită cel puţin să îngreuneze investigaţiile penale desfăşurate în cazuri concrete, dacă nu chiar să favorizeze pe unii posibili infractori. Practic, este o invitaţie la încălcarea legii prin neîndeplinirea atribuţiilor de către una dintre instituţiile fundamentale.

Cred că un mai clar conflict între autorităţile statului nici nu poate exista. Nicio altă autoritate a statului nu poate face agenda procurorilor – ei sunt independenţi şi activitatea lor se verifică doar de către instanţele de judecată. România este într-o campanie electorală permanentă, aşa încât orice speculaţie în legătură cu momentul investigaţiilor este neavenită. Justiţia nu este şi nu trebuie să fie o miză electorală. Şi încă ceva: războaiele personale nu se duc prin intermediul instituţiilor statului. Deocamdată toţi suntem egali în faţa legii.

Opinie radio la RFI 

22/09/2016

Este posibila reluarea votului privind urmarirea unui ministru

Filed under: Parchet,politic,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 11:37 PM
Tags: , , ,

daSe pare că se doreşte o reluare faţă de votul de luni dat de Parlament cu privire la imunitatea unui fost ministru care este şi parlamentar.

Pentru că în spaţiul public s-au ridicat câteva întrebări legate de această posibilitate, o să aduc unele lămuriri.

1. Moduri de sesizare a Parchetului

Există moduri de sesizare generale – cum sunt plângerea din partea victimei, denunţul formulat de un martor, sesizarea din oficiu de către organul de urmărire penală; şi moduri de sesizare specială – de exemplu, în cazul militarilor sau a demnitarilor.

2. Titularul sesizării în cazul unui ministru senator

Pentru un ministru care este senator, doar Senatul poate cere urmărirea penală pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei (art. 109 alin. 2 din Constituţia României). Conform deciziei CCR nr. 665/2007, această dispoziţie priveşte şi pe foştii membri ai Guvernului.

Aşadar: cu privire la miniştri nu se foloseşte noţiunea de „imunitate” (care îi priveşte numai pe parlamentari); nimeni altcineva nu poate trimite o sesizare la Parchet cu privire la fapta unui ministru.

3. Procedura de cerere a urmăririi penale

Procedura prin care Senatul cere urmărirea penală a unui ministru care este şi parlamentar este descrisă în art. 12-18 din Legea nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială, precum şi în art. 150-153 din Regulamentul Senatului).

Comisia juridică face un raport. Propunerea de începere a urmăririi penale în cameră se face în prezenţa celui în cauză, care are dreptul să îşi expună punctul de vedere cu privire la fapta ce constituie obiectul cererii de a fi urmărit penal. Se procedează la  vot secret exprimat prin bile. Hotărârea se ia cu majoritatea senatorilor prezenţi. În cazul în care se adoptă hotărârea, ea se trimite la ministrul justiţiei. Competenţa de efectuare a urmării revine PICCJ/DNA, iar cea de judecată revine ICCJ.

Aşadar: a) Parlamentul este cel care cere Parchetului efectuarea urmăririi penale – prin urmare, nu este nevoie de o lucrare care să vină, anterior, de la procurori. b) În timpul dezbaterii nu se comenteză probele dintr-un eventual dosar judiciar, acte procedurale întocmite de vreun organ al statului,  vinovăţia persoanei în cauză.

4. Procedura la Parchet până la primirea cererii

E posibil ca procurorii să înceapă un caz mai înainte de a şti că este vorba de un ministru. Deci, după ce află de o faptă, procurorii sunt obligaţi să înceapă urmărirea pentru fapta sesizată (art. 305 alin.1 C.proc.pen).

Când descoperă persoana care a comis-o, trebuie să continue urmărirea faţă de persoana respectivă, care devine suspect. Dar atunci când este vorba de un ministru, e nevoie de cererea arătată mai sus (art. 305 alin.3 C.proc.pen). În acest caz, conform art. 294C.proc.pen, parchetul sesizează Parlamentul, înaintând totodată un referat întocmit de procuror, care va cuprinde date şi informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală de către persoana cu privire la care se solicită autorizarea. Tot ceea ce se întâmplă la Senat a fost deschis mai sus.

Aşadar: nu e nevoie să se trimită tot dosarul către Parlament.

5.  Reluarea votului

Conform art. 228 alin. 2 C.proc.pen dacă nu este această cerere, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare. Acesta este un imediment la continuarea acţiunii, potrivit art. 16 alin. 1 lit. (e) C.proc.pen.

Dacă nu există cererea, cazul se închide pentru respectiva persoană cu privire la acea faptă (art. 315 alin. 1 lit b). Dacă apare totuşi cererea după acest moment, cazul se redeschide (art. 335 alin. 2 C.proc.pen).

Aşadar: dacă un caz poate fi redeschis pentru că a dispărut impedimentul, înseamnă că acesta nu este un blocaj ireversibil. Ca urmare, cererea de urmărire penală a unui ministru care iniţial nu a mai fost promovată poate fi ulterior reiterată.

Procedura de vot are legătură cu o învinuire penală şi este dată de un organism politic. Acest organism poate face oricând, oricâte cereri de urmărire penală a unui ministru. În acest domeniu nu există principiul NE BIS IN IDEM, adică să fie împiedicată o a doua cercetare pentru aceeaşi faptă, şi spun asta având drept temei două motive simple: (a) Parlamentul nu acţionează ca un organ judiciar, pentru a se spune că o soluţie a sa este definitivă şi ar avea autoritate de lucru soluţionat/judecat ; (b) nu există vreun impediment de reluare a votului prevăzut expres în Regulamentul camerei sau în Legea răspunderii ministeriale.

6. Concluzie: Dacă nu s-a admis prima dată propunerea de a se formula cerere de urmărire penală a unui (fost) ministru parlamentar, este oricând posibil să se repete această cerere, întocmai cum un denunţ poate fi formulat de mai multe ori de către aceeaşi persoană. Prin urmare, pentru a se exprima un nou vot în chestiunea urmăririi penale, nu este nevoie nici de probe noi aduse de procurori, nici să se găsească vicii în prima procedură. Este vorba pur şi simplu de o nouă procedură declanşată pentru aceeaşi faptă şi persoană.

 

20/09/2016

Parlamentul blocheaza Justitia pentru un fost ministru

ipalatulparlamentuluiDin nou Parlamentul împiedică începerea urmăririi penale cu privire la un ministru sau fost ministru. Aceasta inseamnă că nu se poate face cercetarea mai departe pentru a se stabili vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane. Începerea urmăririi penale ar însemna doar deschiderea cadrului procesual în care se pot strânge legal probe şi persoana vizată şi-ar exprima poziţia faţă de fapta în care a fost implicată. În final, un judecător este împiedicat să stabilească asupra acestui aspect, pentru a se înfăptui justiţia, singura garanţie a respectării drepturilor şi libertăţilor omului şi restabilirii ordinii de drept in comunitate.
In aceste condiţii, justiţia fiind cea impiedicată a se înfăptui din cauză că o putere politică a statului se opune, consider că este un conflict constituţional între puteri, Puterea Legislativă subrogându-se în atribuţiile Puterii Judecătoreşti cu privire la un membru din Puterea Executivă.
Pentru aceste motive, astăzi am solicitat colegilor din CSM – autoritate obligată prin Constituţie să garanteze independenţa justiţiei – să reflecteze asupra necesităţii de a se formula de către Preşedintele CSM o sesizare la Curtea Constituţională a României pentru soluţionarea conflictului între autorităţile statului, punându-se pe tapet toate cauzele similare din ultimii ani.
Consider că nu este firesc ca dosarele judiciare privind anumite persoane să ajungă la parlamentari şi să fie dezbătute în mod public ca şi cum Parlamentul ar fi o instanţa judecătorească. Afirm ferm că nu este atribuţia Parlamentului de a stabili dacă o anumită persoană a comis ori nu o infracţiune şi dacă este cazul sau nu ca o anumită persoană să fie trasă la răspundere penală.
În faţa legii toţi oamenii trebuie să fie egali. Imunitatea parlamentarilor sau miniştrilor nu poate fi transformată în mod arbitrariu în impunitate. Dreptatea este cea care trebuie să domine societatea, nu privilegiile.

Presa: Senatul respinge în Plen cererea PG de începere a urmăririi penale a senatorului, fost ministru, Oprea Profit. Comisia juridică avizase pozitiv cererea EvZ

 

19/07/2016

Solidar cu justitia turca

Filed under: independenta justitiei,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 1:59 PM
Tags: , ,

ThemisdesenDe câţiva ani de zile urmăresc ce se întâmplă cu justiţia din statele europene şi mărturisesc că în unele situaţia este îngrijorătoare, ele depărtându-se de la principii de bază ale democraţiei constituţionale.

Astfel, în unele state au avut loc schimbări prin care s-a intenţionat sau chiar au dus la demiterea tuturor judecătorilor şi refuzul de a fi primiţi judecători reformişti (Serbia, 2010); au fost numiţi cu încălcarea procedurilor ori chiar arestaţi judecători de la Curtea Constituţională (Polonia şi Turcia, 2016); au fost daţi afară judecători care au avut curajul să denunţe neregulile din sistem (Rusia, 2005); au fost desfiinţate instanţele supreme sau consiliile judiciare şi reînfiinţate apoi sub o altă denumire numai ca să fie schimbaţi oamenii (Ungaria, 2012); au fost pensionaţi în mod forţat judecătorii peste o anumită vârstă (Ungaria, 2011); au fost puşi în consiliile judiciare magistraţi obedienţi politicului (Turcia, 2014) care au operat apoi demiteri în masă şi au încurajat arestarea lor (Turcia, 2016).

Aş vrea să fie foarte clar: statul în care judecătorii sunt mutaţi, demişi sau arestaţi din ordinul puterii politice nu poate avea vreo legatura cu democraţia. Justiţia independentă este coloana vertebrală a oricărei societăţii democratice. Or, atât timp cât justiţia e controlată politic, iar judecătorii sunt terorizati, regimul e unul dictatorial. Iar dacă la toate astea adăugăm desfiinţarea redacţiilor, arestarea jurnaliştilor şi cumpărarea ziarelor de către cei aflaţi la putere, avem imaginea completă a statului totalitar. Ca susţinători ai statului de drept, avem datoria să arătam că respectarea legii trebuie sa fie o condiţie pentru toata lumea, inclusiv pentru mai marii zilei.

Acesta este motivul pentru care, având în vedere ce se întâmplă în aceste zile în Turcia, mă declar SOLIDAR CU JUSTIŢIA TURCĂ şi am semnat chiar din prima zi PETITIA ONLINE cu privire la situaţia respectării drepturilor omului din acest stat. Controlul justiţiei de către forţele politice este inadmisibil în orice stat modern. Democraţia se bazează pe popor, dar trebuie exercitată în condiţiile constituţionale, respectându-se normele europene şi trebuind a fi garantată de către justiţie. Aici nu încape niciun compromis.

Mă bucur că alţi magistraţi din UE au reacţionat împotriva arestării şi demiterii judecătorilor turci: Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare, din care face parte şi CSM din România, a reacţioat ieri extrem de dur împotriva arestării judecătorilor turci şi a demiterii a peste 2700 de judecători. Aceasta este o atitudine normală, de a apăra principii universale de drept.

13/08/2015

Atacul la Procurorul General: nepermis

Filed under: independenta justitiei,Parchet,politic,separatia puterilor,statul de drept — Cristi Danilet @ 2:57 AM
Tags:

tiberiu-nitu_Procuror-generalIeri un deputat a cerut demisia Procurorului General, nemulţumit fiind de soluţia dată de procurorul de caz cu privire la o plângere privindu-l pe premier. Nu este pentru prima dată când se cere demisia unui magistrat de rang înalt în legătură cu anumite soluţii judiciare, aspect inadmisibil într-o societate democratică.

Îmi exprim dezacordul cu privire la declaraţia de ieri care insinuează, pe de o parte, că între Procurorul General al PICCJ şi primul-ministru ar exista o legătură inadecvată şi, pe de altă parte, că procurorii de caz trebuie să dea soluţii agreate de politicieni.

Cu toţii trebuie să acceptăm că independenţa justiţiei presupune independenţa la nivelul a trei categorii de pofesionişti ai dreptului: judecători, procurori şi avocaţi. Aceasta înseamnă că nicio persoană, instituţie sau autoritatea statului nu are voie să exercite vreoo presiune, ameninţare, influenţă sau intervenţie asupra activităţii lor.

Procurorii îşi exercită funcţia în numele societăţii şi al interesului public. Ei nu sunt avocaţi ai statului şi nu sunt angajaţi ai Guvernului.

Procurorul care îndeplineşte o funcţie de conducere nu are voie să intervină în instrumentarea unui caz care a fost atribuit unui procuror aflat în subordinea sa administrativă. Ci procurorul de caz are deplină independenţă decizională, superiorul său putând interveni asupra măsurilor sau soluţiilor acestuia doar în scris şi numai pentru exercitarea controlului ierarhic în anumite condiţii expres prevăzute de lege. Orice alt gen de intervenţie poate fi calificată drept abatere disciplinară sau chiar infracţiune.

Numirea Procurorului General al PICCJ are un caracter complex, fiind implicat ministrul justiţiei care o recomandă, CSM care o avizează şi Preşedintele României care o dispune. După momentul numirii încetează orice legătură cu ministrul sau preşedintele, fiind interzisă de lege orice interferenţă în activitatea sa şi, prin el, în activitatea procurorilor de caz.

Cel nemulţumit de o soluţie a unui procuror are la îndemână căi de atac judiciare. Cel care este nemulţumit de conduita unui procuror poate sesiza Inspecţia Judiciară din cadrul CSM. Cererile de demisie sau revocare a magistratului din partea celor implicaţi în dosar sau din partea unor persoane străine de cauză sunt inacceptabile.

Independenţei justiţiei, componentă a cerinţelor pe care le presupune statul de drept, este menită să garanteze procese corecte şi imparţiale. De aceea, respectarea şi promovarea ei reprezintă îndatoriri ale oricărui cetăţean, dar mai ales ale autorităţilor publice şi în special ale persoanelor care fac parte din celelalte două puteri.

10/12/2012

Trei celebrari, un singur drum: rule of law

Filed under: politic,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 9:45 PM

ruleoflawPe 8 decembrie am sărbătorit Ziua Constitutiei Romaniei – în 1991 a fost adoptată prin referendum Constituţia noastră de după Revoluţia din 1989. Pe 9 decembrie a fost Ziua Internationala Anticoruptie – în 2003 s-a deschis spre ratificare Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei. Pe 10 dec este Ziua Internationala a Drepturilor Omului – în 1948 Adunarea Generală a ONU a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Asadar, toate cele trei evenimente sunt legate de ceea ce se cheamă rule of law (tradus la noi prin diverse sintagme: `statul de drept`, supremaţia legii`, `preeminenţa dreptului`)- un studiu pe această temă a Comisiei de la Veneţia a fost adoptat în 2011.

Pentru mine e clar: traseul pe care se va merge este cel al menţinerii democraţiei prin respectarea drepturilor omului şi, când e cazul, apărarea drepturilor individului de către un sistem de justiţie independent. Nimeni şi nimic nu mă va clinti din convingerea că e singurul drum pe care îl are în faţă România. Iar autorităţile care conduc ţara asta, indiferent de coloratură, sunt obligate să îl urmeze. Repet, obligate.

Rostul conducatorilor este sa îşi exercite funcţia cu responsabilitate şi să adopte cele mai adecvate soluţii pentru Binele Social. Eu asta astept de la oricine guvernează: ca judecător, să îmi respecte şi să îmi asigure independenţa, iar ca cetăţean, să facă tot ce le stă în putinţă ca ţara să evolueze şi locuitorii ei să o ducă cât se poate de bine. Nu mă interesează care partid conduce ţara (cât timp este unul legitim şi nu e exponent al totalitarismului – căci atunci am obligaţia înscrisă în art. 7 din Codul deontologic să recţionez, având datoria de a susţine statul de drept). Mă interesează şi mă aştept ca orice partid care ajunge să ne conducă ţara să respecte cerinţele de mai sus, căci interesul său de a ajunge la putere a fost împlinit şi de acum el se metamorfozează în autoritate publică a statului a cărei misiune este binele tuturor. 

Într-o democraţie, aceste aspecte sunt elementare.

27/11/2012

Hotarari de remarcat – dec. CCR conflict Legislativ-Judiciar

Filed under: sentinte de remarcat,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 6:40 PM
Decizia nr.972 din 21 noiembrie 2012 referitoare la sesizarea formulată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecatorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, pe de altă parte     www.ccr.ro/decisions/pdf/ro/2012/D0972_12.pdf

Hotărârea judecătorească fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a tranşat deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească produce efecte din momentul pronunţării, iar, după rămânerea irevocabilă, ea se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu, reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei.

Parlamentul (fie Camera Deputaţilor, fie Senatul), în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, nu poate să se substituie puterii judecătorești, respectiv să soluţioneze, prin hotărâri proprii, litigii ce ţin de competenţa instanţelor judecătorești. De asemenea, legiuitorul nu poate modifica, suspenda sau stinge efectele unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Senatul nu are competenţa constituţională de a realiza justiţia, respectiv de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective. Orice interpretare care conduce la înfăptuirea competenţelor constituţionale exclusive ce aparţin altei autorităţi publice, astfel cum sunt acestea precizate în Titlul III din Legea fundamentală, dă naştere unui conflict juridic de natură constituţională între respectivele autorităţi. Procesul civil constituie activitatea desfăşurată de instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în cauzele civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti. Aşadar, procesul civil parcurge două faze: faza judiciară şi faza executorie, executarea hotărârii judecătoreşti fiind, deci,  circumscrisă noţiunii de „proces”.

Curtea observă că, prin votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, Senatul a acţionat ultra vires, arogându-şi competenţe care aparţin puterii judecătoreşti. Prin urmare, Curtea constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi autoritatea legiuitoare, de natură a împiedica puterea judecătorească să-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi legale cu care a fost învestită.

22/11/2012

Si Parlamentul trebuie să se supună legii

Filed under: CCR,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 10:24 AM

Justiţia trebuie să respecte limitele puterii sale şi nu să legifereze. În trecut au avut loc depăşiri ale puterii judecătoreşti şi acest lucru a fost constat de Curtea Constituţională în deciziile nr. 818/2008 şi nr. 838/2009.

La fel, Parlamentul trebuie să respecte limitele puterii sale şi nu să judece/rejudece cauze. Acest lucru a fost stabilit fără dubiu prin decizia CCR 972 din 21.11.2012. Decizie este istorică: ea consacră pentru prima dată că Parlamentul însuşi, emitent al legilor, trebuie să respecte legea.

Acest principiu este unul fundamental într-o democraţie şi se reflectă în regulile constituţionale cum că nimeni nu este deasupra legii şi că toţi suntem egali în faţa legii. Desigur, o lege aplicată într-un caz concret de către o instanţă judecătorească se concretizează într-o hotărâre judecătorească, ceea ce face ca însăşi hotărârea instanţei, odată rămasă definitivă, să fie lege. Şi, ca lege, ea trebuie aplicată, inclusiv de către cei care nu sunt de acord cu ea.

E o lecţie dură pentru Parlament, dar meritată – şi spun asta îngrijorat de unele discursuri  populiste auzite tot mai des şi îndreptate împotriva valorilor democratice, inclusiv a justiţiei care, iată, sunt urmate de voturi în chestiuni care nici măcar nu pot fi votate. Parlamentul nici nu ar fi trebuit să se pună într-o astfel de situaţie: prin votul dat de parlamentari aceştia au refuzat expres punerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti definitive cu privire la incompatibilitatea unui senator practic, au rejudecat cazul şi au dat o altă decizie decât a justiţiei. Ca urmare, autoritatea legislativă a negat justiţia şi s-a substituit puterii judecătoreşti. Or, în statul de drept acest lucru e de neconceput: puterile publice sunt trei la număr, sunt separate şi ele colaborează. Ca urmare, Parlamentul nu poate să îşi aroge atribuţii judecătoreşti şi e obligat să pună în executare hotărârile judecătoreşti care îl privesc.

Închei reamintind că statul în care nu se respectă principiul separaţiei puterilor ci le cumulează, în care este controlată presa, până şi cultura, se numeşte stat totalitar. El a derivat dintr-un naţionalism extrem, justificat în mod demagogic pe popor şi nevoia lui de a fi implicat şi a decide în toate cele. Ce a urmat, ştim: fascismul, hitlerismul, comunismul… Ar trebui să revedem mai des istoria. Căci au mai fost vremuri în care atitudinile împotriva spiritului european a fost o justificare extrem de puternică pentru ura împotriva românului care gândeşte altfel. Iar astăzi pare că instituţiile sunt anume puse în opoziţie una contra alteia, iar românii sunt împărţiţi în mod voit în (două) tabere.

Motivarea deciziei CCR este disponibila AICI