CRISTI DANILEŢ – judecător

25/02/2018

O actiune disciplinara, o cerere de revocare si un blocaj

Filed under: CSM,inspectia,MJ — Cristi Danilet @ 10:59 PM
Tags: , , , , ,

Toader KovesiInspecția judiciară a cerut la sfârșitul anului trecut secției de procurori a CSM sancționarea procurorului CK. Cauza este în curs de soluționare. După judecare (audieri, martori, expertize), hotărârea CSM va putea fi recurată la ICCJ. Durează totul cam un an.

În același timp ministrul justiției cere revocarea procurorului CK din funcția de conducere. Folosește ca temei, printre altele, și raportul menționat mai sus al Inspecției Judiciare. Secția de procurori a CSM ar trebui să dea un aviz în maximum 30 de zile. Aceasta creează niște probleme:

– (1) când CSM analizează cererea de revocare e musai să analizeze și raportul cu pricina. Asta înseamnă că membrii respectivi se antepronunță asupra acțiunii disciplinare care ar urma să o analizeze ulterior. Deci, niciunul nu va mai putea soluționa acțiunea disciplinară. Or, cum ei nu pot fi înlocuiți, rezultă că nu va mai avea cine stabili dacă procurorul CK poate fi sancționață sau nu. Ca să nu se ajungă aici, membrii secției CSM ar trebui să nu soluționeze avizul o perioadă de timp…;

– (2) dacă CSM soluționează acțiunea disciplinară mai înainte de a da avizul, atunci nu poate folosi hotărârea disciplinară până ea nu rămâne definitivă. Asta înseamnă ca avizul să fie întârziat un an.

Pfff!….Și totul doar pentru că ministrul a folosit un document nepublic din dosarul disciplinar al unui procuror, înainte de a fi soluționată cauza disciplinară.

Anunțuri

24/02/2018

Ministrul nu poate publica documente din dosarul disciplinar al unui magistrat

Filed under: CSM,MJ — Cristi Danilet @ 3:19 PM
Tags: , , , ,

MJIJÎn calitate de fost membru CSM, unde am activat timp de 6 ani în secția pentru judecători în materie disciplinară, spun în mod ferm:

DOSARUL DISCIPLINAR AL UNUI MAGISTRAT NU ESTE PUBLIC. Acest dosar are la bază documente depuse de Inspecția judiciară și documente depuse de secția de disciplină a CSM. Poate ministrul justiției – care, din păcate, în România încă este membru al CSM, lucru evitat în multe state – să publice documente disciplinare privind un magistrat? Eu spun: NU! Mai mult, afirm că nici măcar nu au cum să ajungă la el aceste documente dacă nu este el însuși cel care a declanșat acțiunea disciplinară, întrucât:

(1) Ministrul Justiției nu are sub tutelă Inspecția judiciară, astfel că el nu poate da dispoziții și nu poate primi documente de la acest for, altele decât cele destinate publicității;

(2) Legea îl exclude pe ministrul justiției dintre membrii din secția de disciplină pentru judecători sau procurori care au drept de vot și numai aceștia judecă magistratul pentru o abatere disciplinară – aceasta este legea (art. 28 alin. 2 Legea nr. 317/2004); ca urmare el nu are contact cu documentele din dosarul disciplinar al unui magistrat – aceasta este uzanța (ce are valoare de izvor de drept, conform art. 1 C.civ) ;

(3) Chiar dacă ar avea contact cu aceste documente, nici ministrul Justiției, nici vreun alt membru al Inspecției sau CSM nu are dreptul să publice vreun document din dosarul disciplinar: este publică în anumite condiții doar hotărârea CSM de sancționare sau nu a magistratului, nu orice document din dosarul disciplinar. Aceasta pentru că magistratul se bucură de prezumția de nevinovăție disciplinară, trebuind să se evite a fi supus unui linșaj public în timpul cercetării sau judecării disciplinare, precum și a se face presiuni asupra celor care trebuie să dea hotărârea de sancționare sau nu, printre care – repet – ministrul nu se poate afla în mod legal.

(4) Și dacă se publică documente din dosarul disciplinar, acest lucru trebuie făcut cu anonimizarea datelor cu caracter personal, altfel se încalcă Legea nr. 677/2001. Or, așa cum a stabilit ICCJ prin decizia HP nr. 37/2015, numele și prenumele reprezintă astfel de date.

Aceasta este legea și acestea sunt uzanțele de la CSM.

Că este așa este demonstrat chiar de LISTA CU DOCUMENTE de interes public publicată în urmă cu cinci ani pe site-ul Inspecției judiciare. Aici se spune în mod expres că documentele vizând acțiunile disciplinare sunt publice numai după rămânerea definitivă a soluției CSM și  după anonimizarea datelor personale.

În concluzie, publicarea de către ministrul justiției a unui document din dosarul disciplinar al unui magistrat aflat în curs de soluționare încalcă principiul separației puterilor din stat – ministrul influențează CSM, organ din cadrul autorității judiciare; încalcă dreptul la proces echitabil al magistratului – ministrul nu respectă prezumția de nevinovăție a celui cercetat; încalcă legea cu privire la protecția datelor cu caracter personal – dacă ministrul nu a înlăturat din documentul publicat datele personale; și poate constitui în anumite condiții chiar infracțiunea prevăzută de art. 304 Codul penal.

22/02/2018

România: locul 25 in UE la coruptie

Filed under: CCR,coruptia — Cristi Danilet @ 2:37 AM
Tags: , ,

A apărut indexul elaborat de Transparency International cu privire la percepția corupției din sectorul public. Au fost evaluate 180 de state: au primit punctaj de la 100 (cel mai curat) la 0 (cel mai corupt). România are același punctaj ca anul precedent: suntem pe locul 59 în lume și pe locul 25 în UE (din 28 de state membre, doar Ungaria și Bulgaria sunt în urma noastră).

Raportul complet e aici: https://goo.gl/LiZYVw

coruptie 2018

Ce nu se înțelege în România este pericolul reprezentat de corupție.  Iată ce spune Curtea noastră Constituțională în acest sens:

coruptia

20/02/2018

Joi ministrul justiției prezintă raportul. Ce raport?

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 8:11 PM
Tags: , ,

MJPe 19 febr. 2017 ministrul justiției a anunțat pe pagina sa de FB:  „Raport privind activitatea managerială la DNA, joi, 22 februarie 2018, orele 18.00 la Ministerul Justiţiei – Sala de Consiliu”. Despre ce cred eu că e vorba?

A. Potrivit legislației în vigoare (Legea 304/2004), două feluri de rapoarte se pot face asupra DNA (și la fel este și pentru Parchetul General, și pentru DIICOT): un raport propriu de activitate care se face de conducerea instituției și un raport în urma unui control.

1. DNA trebuie să facă un raport privind activitatea sa pe anul anterior nu mai târziu de luna februarie. Potrivit datelor pe care le dețin, anul acesta raportul DNA va fi prezentat pe 28 februarie în fața ministrului și membrilor CSM. Legea prevede că ulterior „ministrul justiției va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a DNA”. Doar în 2006 a avut loc o astfel de prezentare. În rest, rapoartele s-au trimis la comisiile juridice ale Parlamentului și uneori nici măcar nu au fost puse pe ordinea de zi.

Cum ministrul va face joi „raportul privind activitateaa managerială la DNA” rezultă că el nu va prezenta raportul de activitate întocmit de DNA.

2. Asupra DNA se poate face un control, finalizat cu un raport. Raportul poate viza doar managementul nu soluțiile și măsurile luate de procurori în cazuri concrete.

Acum, din câte se știe public, pe 19 iunie 2017 ministrul a cerut câte un control la DNA și la PICCJ; ele au fost efectuate de procurori inspectori de la Inspecția Judiciară și au fost discutate în secția de procurori a CSM: raportul pentru DNA pe 31 oct. 2017 (hotărârea nr. 686/2017) și cel pentru PICCJ pe 21 nov 2017 (hotărârea nr. 716/2017). Secția de procurori a decis că activitatea ambelor instituții a fost „eficientă”.

Deși pe 16 noiembrie 2017 ministrul declara că va prezenta „sigur anul acesta” (adică 2017) o evaluare asupra acestor două instituții în care va integra rapoartele efectuate, acest lucru nu a avut loc. O eventuală revocare a șefului instituției nu  poate fi dispusă, potrivit art. 54 din Legea 303/2004, decât pentru prost management sau pentru sancționare disciplinară. Prost management nu are cum să fie pentru că CSM a apreciat activitatea drept eficientă, iar sancțiune nu s-a aplicat până acum.

B. Publicul așteaptă un raport pe situația ivită acum o săptămână la DNA Ploiești.

Ei bine, o echipă de inspectori a început niște verificări pe data de 12.02.2018. Ele vor clarifica dacă există indicii cu privire la posibile abateri disciplinare ale procurorilor implicați; dacă răspunsul este afrimativ, se va face o cercetare disciplinară; dacă la sfârșitul acesteia procurorii sunt găsiți vinovați de Inspecție, ei vor fi trimiși la secția de disciplină a CSM; soluția acesteia va putea fi atacată cu recurs la ICCJ – toate aceste proceduri nu au cum se termina mai repede de un an. În paralel poate fi făcut un raport cu privire la managementul acestei structuri de parchet, așa cum prevăd art. 74-75 din Legea 317/2004.

Concluzie: Nu există un raport al inspecției sau ministrului pe DNA Ploiești. Ministrul poate prezenta joi cel mult opinia sa despre raportul deja aprobat de CSM în octombrie anul trecut când activitatea DNA a fost apreciată drept „eficientă”.

18/02/2018

Basist, sorist, penal etc…sau despre ipocrizie

Filed under: 1. EXPLICATIE — Cristi Danilet @ 2:43 AM
Tags: , , , , ,

Limbajul meu este unul tehnic și rar folosesc alte cuvinte în locul celor pentru care avem termeni juridici. Dar nu pot să nu remarc că cei revoltați azi de folosirea cuvântului „penali” cu privire la cei aflați în anchete sau chiar condamnați sunt aceiași care etichetau cu extrem de multă ușurință drept „băsiști” sau „macoviști” și, mai nou, „soroșiști” și „iohanniști” pe cei care voiau și vor sancționarea penală a infractorilor și păstrarea independenței justiției.

Acum, eu aș fi mai tranșant: în viață ori ești de partea legii, ori ești împotriva ei. Nu poți să insulți cu nonșalanță pe cineva (să faci „soroșișt” pe cineva care iese în piață/pe FB să spună că vrea domnia legii) și în același timp să te arăți indignat când ți se spune „penal” fiind anchetat pentru că ai fi furat din banii cetățenilor. Adică, tu ai pretenția să te bucuri de prezumția de nevinovăție, dar asta îți permite să creezi o prezumție de abuz cu privire la organele legii care te anchetează și a celorlalți colegi ai lor, respectiv să calci în picioare dreptul la demnitate a cetățenilor onești care militează pentru statul de drept?!
Dubla asta măsură e prea ipocrită ca să nu fie taxată. Așadar, dacă e să fim corecți, să fim până la capăt și pentru toată lumea: eu am obligația să îți respect drepturile, iar tu ai obligația să îmi respecți drepturile! Simplu.

PS. Când cineva este condamnat definitiv avem voie să îi spunem „condamnat” sau „infractor” fără nicio rezervă. PPS. …chiar dacă condamnarea e cu suspendare.

17/02/2018

Sute de mii de vizualizari: „Educatia ar impiedica cetatenii sa aleaga condamnati”

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 1:14 AM

15/02/2018

Despre balonul de sapun cu martorul sub acoperire

dna-sediuAcum, când ne-am lămurit cum stă treaba, pot să îmi exprim și eu un punct de vedere:
1. Televiziunile condamnaților sunt și rămân, din păcate, televiziunile condamnaților. Iar jurnaliștii respectivi sunt, de fapt, teroriști mediatici astfel că pun în pericol întreaga societate;

2.  Dezinformarea și manipularea ordinară țin captiv un public de câteva sute de mii de oameni; aceștia să hrănesc cu ură și prin venele lor curg speculații băgate cu forța exclusivităților și în mod regulat – nu mai am speranțe în privința lor și mă bucur că tinerii de azi nu prea se mai uită la tv și nu umblă bezmetici pe FB, ca noi;

3. Sunt miniștri care se uită prea mult la televiziunile condamnaților penal; problema e că și cred minciunile de acolo; iar când miniștrii nu pot gândi cu mintea lor și ajung să fie manipulați, atunci toată țara are o mare problemă;

4. Ministrul justiției nu este șeful magistraților; implicarea lui în cariera procurorilor trebuie redusă la minimum și, în final, eliminată; un om politic, fie el chiar ministru ce poartă denumirea simbolică – și doar atât – de „al justiției” nu are cum și de ce să își dea cu părerea despre activitatea magistraților și mersul anchetelor;

5. Chiar când doarme, omul fărădelegii nu poate fi mai credibil decât cel al legii; PS. Mie mi-a plăcut știrea „Dezvăluiri incredibile din interiorul statului paralel” – aceste dezvăluiri chiar sunt incredibile pentru simplul fapt că nu sunt credibile;

6. Datul cu părerea despre o operațiune de punere sub acoperire a unui martor denunțător e doar o părerologie ieftină, făcută de speculanți care nu înțeleg lucruri banale, au probleme uriașe de logică și zero cunoștințe de proceduri penale speciale; chiar și așa, nu îți trebuie multă minte să pricepi cele scrise la punctul 5.

7. Cassa Locco – „Ce bine-mi pare că ai luat țeapă” e singura melodie care îmi vine în minte după circul făcut duminică.

08/02/2018

Incalca legea cei care nu denunta infractiunile de serviciu

Filed under: coruptia,educatie,Parchet — Cristi Danilet @ 2:54 PM
Tags: , , ,

CoruptieProcurorul șef al DNA a declarat ieri că se întâmplă ca procurorii să fie sesizați la 9-10 ani după comiterea faptelor, ceea ce îngreunează urmărirea penală. Această declarație mă face să reamintesc că funcționarii sunt obligați să denunțe anumite infracțiuni, altfel riscă chiar ei închisoarea.

Astfel, art. 291 Cod procedură penală obligă persoanele cu funcții de conducere în instituții publice și cele cu funcții de control, precum și persoanele care exercită un serviciu de interes public ca atunci când în exercitarea atribuțiilor au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni să sesizeze de îndată organul de urmărire penală.

Dacă infracțiunea are legătură cu serviciul și nu este denunțată de îndată, atunci funcționarul/demnitarul respectiv comite infracțiunea prevăzută de art. 267 Cod penal numită „omisiunea sesizării”, sancționată cu închisoarea sau amenda.

04/02/2018

Doza de educatie juridica

Filed under: dr.omului,educatie,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 5:44 PM
Tags: , ,

Suferi de încălcarea drepturilor? Te-ai molipsit de civism scăzut? Nu știu cum să reacționezi legal? Atunci îți recomandăm medicamentul „Educație juridică”. Are un conținut bogat în drepturi, lege și justiție. Este un produs EDUIURIS, fabricat de VeDemJust.

Fii atent: terapia durează mult timp, dar este gratuită. Pastilele se administrează câte una de trei ori pe săptămână. Tu doar trebuie să ne urmărești pe conturile de Facebook, Instagram și Twitter. Acolo vei afla tot ce trebuie să știi pentru ca tratamentul să dea roade. Prima doză se administrează luni seara, în data de 5 februarie 2018. Vindecarea este garantată.

Acest medicament se eliberează fără prescripție medicală. Dacă apar manifestări neplăcute adresați-vă membrilor VeDemJust pe contul creat special pentru discuții. 

i-ati doza

16/01/2018

Carta Universala a Judecatorului

logo-iaj-uim@2xA fost actualizată și publicată Carta Universală a Judecatorului.

Aceasta constituie un standard internațional privind independența justiției, alcătuit de Asociația Internațională a Judecătorilor http://www.iaj-uim. A fost adoptat în 1999 și actualizat la sfârșitul anului trecut.

Am realizat o traducere în limba română, folosind originalele în limbile engleză și franceză. Documentul tradus poate fi descărcat în format WORD  și format PDF.

 

ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ A JUDECĂTORILOR

C A R T A  U N I V E R S A L Ă  A  J U D E C Ă T O R U L U I  (1999, 2017)

 

ARTICOLUL 1 – PRINCIPII GENERALE

Justiția, ca garant al Statului de drept, este una dintre cele trei puteri ale oricărui Stat democratic.

Judecătorii trebuie să asigure, în toată activitatea lor, dreptul oricui la un proces echitabil. Ei trebuie să asigure dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care să hotărască fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra acuzației penale care se aduce asupra sa.

Independența judecătorului este indispensabilă pentru o justiție imparțială și conformă legii. Ea este indivizibilă. Ea nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul personal al judecătorilor, ci în interesul Statului de drept și al oricărei persoane care solicită și așteaptă o justiție imparțială.

Toate instituțiile și autoritățile, atât cele naționale, cât și cele internaționale, trebuie să respecte, să protejeze și să apere această independență.

ARTICOLUL 2 – INDEPENDENȚA EXTERNĂ

Articolul 2-1 – Garantarea independenței într-un act normativ de cel mai înalt nivel

Independența judiciară trebuie consacrată în Constituție sau la nivelul legal cel mai înalt posibil.

Statutul judecătorului trebuie asigurat printr-o lege specială, care să-i asigure o independență reală și efectivă față de celelalte puteri ale Statului.

Judecătorul, în calitate de deținător al autorității judiciare, trebuie să poată exercita atribuțiile sale fără niciun fel de presiune socială, economică și politică, și în mod independent față de ceilalți judecători și de administrația sistemului de justiție.

Articolul 2-2 – Inamovibilitate

Judecătorii – de îndată ce sunt numiți sau aleși – sunt inamovibili până la împlinirea vârstei de pensionare obligatorie sau până la încetarea mandatului lor.

Un judecător este numit pe o perioadă nelimitată de timp. În cazul în care legislația prevede o numire pentru o perioadă limitată de timp, condițiile de numire trebuie să garanteze că independența judiciară nu este pusă în pericol.

Nici un judecător nu poate fi repartizat într-o altă poziție sau să fie promovat fără acordul său.

Un judecător nu poate fi transferat, suspendat sau revocat din funcție decât în condițiile prevăzute de lege și atunci numai ca efect al procedurii disciplinare, cu respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Orice modificare adusă vârstei de pensionare obligatorie nu poate avea efect retroactiv.

Articolul 2-3 – Consiliul Justiției

Pentru a proteja independența judiciară trebuie instituit un Consiliu al Justiției sau un alt organism echivalent, cu excepția țărilor în care această independență este asigurată în mod tradițional prin alte modalități.

Consiliul Justiției trebuie să fie complet independent de alte puteri ale Statului.

Membrii Consiliului trebuie să fie în majoritatea lor judecători aleși de către colegii lor, în conformitate cu niște proceduri care să le asigure cea mai mare reprezentare.

Consiliul Justiției poate avea și membri care nu sunt magistrați, pentru a reprezenta diversitatea din societatea civilă. Pentru a evita orice suspiciune, acești membri nu pot fi politicieni. Ei trebuie să aibă aceleași calități ca judecătorii în ceea ce privește integritatea, independența, imparțialitatea și competențele. Niciun membru al Guvernului sau al Parlamentului nu poate fi în același timp și membru al Consiliului pentru Justiție.

Consiliul Justiției trebuie să dispună de cele mai largi atribuții în domeniul recrutării, formării, numirii, promovării și disciplinării judecătorilor.

Trebuie să se prevadă că acest Consiliu să poată fi consultat de celelalte puteri ale Statului cu privire la toate chestiunile posibile legate de statutul magistraturii și de etica judicairă, precum și cu privire la toate subiectele privind stabilirea bugetului anual al Justiției și alocarea resurselor către instanțele judecătorești, respectiv organizarea, funcționarea și imaginea publică a instituțiilor judiciare.

Articolul 2-4 – Resursele pentru sistemul de justiție

Celelalte puteri ale Statului trebuie să asigure sistemului de justiție mijloacele necesare pentru a a-și îndeplini rolul în mod corespunzător.

Sistemul de justiție trebuie să aibă posibilitatea de a participa sau de a fi ascultat atunci când se iau decizii cu privire la bugetul Justiției și la resursele materiale și umane alocate instanțelor judecătorești.

Articolul 2-5 – Protecția judecătorului și respectarea hotărârilor judecătorești

Judecătorul trebuie să beneficieze de o protecție legală împotriva amenințărilor și atacurilor de orice fel, îndreptate împotriva sa, în timpul exercitării atribuțiilor sale.

Securitatea fizică a judecătorului și a familiei sale trebuie oferită de către Stat. Pentru a asigura solemnitatea dezbaterilor judiciare, Statul trebuie să ia măsuri de protecție în cadrul instanțelor judecătorești.

Trebuie evitată orice critică cu privire la hotărârile judecătorești, care ar putea compromite independența sistemului de justiție sau ar pune în pericol încrederea publicului în instituția judiciară. În cazul unor asemenea alegații, trebuie instituite mecanisme adecvate pentru a-l acționa în judecată pe cel vinovat, astfel ca judecătorii vizați să poată fi protejați în mod adecvat.

ARTICOLUL  3 – INDEPENDENȚA INTERNĂ

Articolul 3-1: Supunerea judecătorului față de lege

În îndeplinirea atribuțiilor judiciare, judecătorul este supus numai legii și trebuie să ia în considerare doar legea.

Constituie o încălcare a principiul independenței judiciare organizarea ierarhică a sistemului de justiție în așa fel încât, în activitatea de luare a hotărârilor judecătorești, judecătorii să fie subordonați față de președinții instanțelor sau față de instanțele superioare, cu excepția procedurii de reformare a hotărârilor, descrisă mai jos (a se vedea articolul 3.2).

Articolul 3-2 – Autonomia personală

Nu este acceptabilă nicio influență, presiune, amenințare sau intervenție, directă sau indirectă, din partea niciunei autorități.

Această interdicție cu privire la orice fel de ordine sau instrucțiuni adresate judecătorilor nu se aplică instanțelor superioare ierarhic, atunci când reformează hotărârile instanțelor inferioare, în conformitate cu procedurile stabilite de lege.

Articolul 3-3 – Administrația instanțelor

Reprezentanții sistemului de justiție trebuie consultați înainte de a se lua orice decizie care poate afecta performanța îndeplinirii atribuțiilor judiciare.

Întrucât administrația instanțelor poate afecta independența judiciară, aceasta trebuie să fie încredințată în primul rând judecătorilor.

Judecătorii sunt responsabili pentru acțiunile lor și trebuie să răspândească în rândul cetățenilor orice informație utilă cu privire la funcționarea justiției.

Articolul 3-4 – Modalități de alocare a cauzelor

Repartizarea dosarelor trebuie să se bazeze pe reguli obiective, care să fie stabilite și comunicate judecătorilor anterior. Orice decizie privind alocarea trebuie să fie luată într-un mod transparent și verificabil.

Un caz nu trebuie să poată fi retras de la un anumit judecător fără motive întemeiate. Analizarea acestor motive trebuie făcută de către o autoritate judiciară, pe baza unor criterii obiective, stabilite de lege în prealabil, și în urma unei proceduri transparente.

Articolul 3-5 – Libertatea de exprimare și dreptul de asociere

Judecătorii se bucură, la fel ca toți ceilalți cetățeni, de libertatea de exprimare. Cu toate acestea, în exercitarea acestui drept, aceștia trebuie să manifeste rezervă și să se comporte întotdeauna în așa fel încât să păstreze demnitatea funcției, precum și imparțialitatea și independența magistraturii.

Trebuie recunoscut dreptul oricărui judecător de a face parte dintr-o asociație profesională pentru a se permite consultarea judecătorilor, în special în ceea ce privește aplicarea reglementărilor care îi privesc, etice și de altă natură, precum și a mijloacelor puse la dispoziția justiției, și pentru a permite judecătorilor să își apere interesele legitime și independența lor.

 ARTICOLUL 4 – RECRUTARE ȘI FORMARE

Articolul 4-1: Recrutare

Recrutarea sau selecția judecătorilor trebuie să se bazeze numai pe criterii obiective, care să poată asigura aptitudini profesionale; aceasta trebuie făcută de organismul descris la articolul 2.3.

Selecția judecătorilor trebuie făcută independent de gen, origine etnică sau socială, opinii filosofice și politice, sau credințe religioase.

Articolul 4-2: Formare

Formarea inițială și continuă, în măsura în care asigură independența judiciară, precum și buna calitate și eficiența sistemului de justiție, constituie un drept și o îndatorire pentru judecător. Aceasta se organizează sub supravegherea puterii judiciare.

ARTICOLUL 5 – NUMIRE, PROMOVARE ȘI EVALUARE

Articolul 5-1 – Numire

Selectarea și numirea fiecărui judecător trebuie să se facă în conformitate cu criterii obiective și transparente, bazate pe o calificare profesională adecvată.

Selectarea trebuie efectuată de organismul independent definit în articolul 2-3 al prezentei Carte sau de un organism echivalent.

Articolul 5-2 – Promovare

Atunci când nu se face în funcție de criteriul vechimii, promovarea unui judecător trebuie să se bazeze exclusiv pe calități și merite constatate în îndeplinirea atribuțiilor judiciare prin evaluări obiective și contradictorii.

Deciziile privind promovările trebuie pronunțate în cadrul procedurilor transparente prevăzute de lege. Ele pot avea loc numai la cererea judecătorului sau cu consimțământul acestuia.

Atunci când deciziile sunt luate de organismul menționat la articolul 2-3 din prezenta Cartă, judecătorul a cărui cerere de promovare a fost respinsă trebuie să aibă posibilitatea de a contesta decizia.

Articolul 5-3 – Evaluare

În țările în care judecătorii sunt evaluați, evaluarea trebuie să fie în primul rând calitativă și să se bazeze pe meritele judecătorului, pe competențele sale profesionale, personale și sociale; în ceea ce privește promovarea în funcții administrative, evaluarea trebuie să se bazeze pe competențele manageriale ale judecătorului.

Evaluarea trebuie să se bazeze pe criterii obiective, care să fi fost făcute publice în prealabil. Procedura de evaluare trebuie să implice judecătorul în cauză și acesta ar trebui să aibă dreptul de a contesta decizia în fața unui organism independent.

În niciun caz judecătorii nu pot fi evaluați pe baza hotărârilor judecătorești pronunțate de acestea.

 ARTICOLUL 6 – ETICA

Articolul 6-1 – Principii generale

Judecătorii trebuie să fie ghidați de principiile etice în toate circumstanțele.

Aceste principii privesc, în același timp, obligațiile lor profesionale și modul lor de comportare, iar ele trebuie să ghideze judecătorii și să facă parte din programa de formare a lor.

Aceste principii trebuie enunțate în scris pentru a crește încrederea publicului în judecători și în sistemul de justiție. Judecătorii trebuie să joace un rol major în elaborarea unor astfel de principii etice.

Articolul 6-2 – Impartialitate, demnitate, incompatibilități, obligația de rezervă

În îndeplinirea atribuțiilor judiciare judecătorul trebuie să fie imparțial și trebuie să fie văzut ca fiind astfel.

Judecătorul trebuie să își îndeplinească sarcinile cu moderație și demnitate față de funcția sa de toate persoanele implicate.

Judecătorul trebuie să se abțină de la orice comportament, acțiune sau exprimare de natură să afecteze încrederea publicului în imparțialitatea și independența sa.

Articolul 6-3 – Eficiența

Judecătorul trebuie să-și îndeplinească obligațiile profesionale într-un termen rezonabil și să folosească toate mijloacele necesare pentru a fi eficient.

Articolul 6-4 – Activități extraprofesionale

Judecătorul nu poate îndeplini nicio altă funcție, publică sau privată, remunerată sau neremunerată, care nu este pe deplin compatibilă cu atribuțiile și statutul de judecător.

Judecătorul trebuie să evite orice posibil conflict de interese.

Nu este posibil ca judecătorul să fie numit într-o funcție extraprofesională fără consimțământul său.

Articolul 6-5 – Posibilitatea judecătorului de a recurge la consilierea unui organism independent

Atunci când judecătorii consideră că independența lor este pusă în pericol, ei trebuie să poată recurge la un organism independent, de preferință cel descris în articolul 2-3 al prezentei Carte, care să aibă mijloacele de a se pronunța asupra realității celor petrecute și de a le oferi judecătorilor ajutor și sprijin.

Judecătorii trebuie să poată solicita sfaturi cu privire la etică unui organism din cadrul sistemului judiciar.

ARTICOLUL 7 – DISCIPLINA

Articolul 7-1 – Procedurile disciplinare

Administrarea sistemului de justiție și acțiunea disciplinară față de magistrați trebuie să fie organizate astfel încât să nu compromită independența reală a judecătorilor și să se bazeze pe criterii obiective și relevante.

Procedurile disciplinare trebuie exercitate de un organ independent, ai căriui membri să fie în majoritate judecători, sau de către un organism echivalent.

Cu excepția cazurilor de rea credință sau de neglijență gravă, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu se poate declanșa vreo acțiune disciplinară împotriva unui judecător pentru modul în care a  interpretat el legea, sau a apreciat faptele, sau a evaluat probele, într-o cauză concretă.

Procedurile disciplinare trebuie să se desfășoare conform cu principiul procesului echitabil. Judecătorului trebuie să i se permită accesul la proceduri și să beneficieze de asistența unui avocat sau a unui coleg. Hotărârile disciplinare trebuie să fie motivate și să poată fi contestate în fața unui organism independent.

Acțiunea disciplinară împotriva unui judecător poate avea loc numai când este permisă de o normă legală pre-existentă și numai în conformitate cu reguli de procedură predeterminate. Sancțiunile disciplinare trebuie să fie aplicate potrivit principiului proporționalității.

Articolul 7-2 – Responsabilitatea civilă și penală

Acțiunea civilă, în țările în care aceasta este reglementată, și acțiunea penală, eventual arestarea, îndreptate împotriva unui judecător trebuie permise numai în condiții care să nu poată avea ca obiect exercitarea unei influențe în activitatea jurisdicțională.

Erorile judiciare trebuie să fie remediate în cadrul căilor de atac. Orice remediu pentru alte neajunsuri în înfăptuirea justiției trebuie să atragă doar răspunderea Statului.

Cu excepția cazurilor de greșeli comise cu intenție, nu este adecvat ca, în exercitarea funcțiilor sale judiciare, un judecător să fie expus răspunderii personale, chiar printr-o acțiune de regres din partea statului.

ARTICOLUL 8 – REMUNERAȚIE, PROTECȚIE SOCIALĂ ȘI PENSIONARE

Articolul 8-1 – Remunerație

Judecătorul trebuie să primească o remunerație suficientă care să îi asigure o reală independență economică și, prin aceasta, să îi asigure demnitatea, imparțialitatea și independența sa.

Remunerația nu trebuie să depindă de rezultatele activității judecătorului sau de performanțele sale și nu poate fi redusă în timpul mandatului său.

Regulile privind remunerarea trebuie să fie consfințite în texte de lege la cel mai înalt nivel posibil.

Articolul 8-2 – Protecție socială

Statutul trebuie să prevadă pentru judecător o garanție contra riscurilor sociale legate de boală, maternitate, invaliditate, bătrânețe și deces.

Articolul 8-3 – Pensionare

Judecătorul are dreptul să ceară pensionarea și să primească o pensie corespunzătoare nivelului său de responsabilitate.

După pensionare, judecătorul poate exercita o altă activitate profesională juridică, dacă aceasta din urmă nu este incompatibilă din punct de vedere etic cu fosta sa activitate juridică.

Judecătorul nu poate fi privat de pensia sa pentru singurul motiv că exercită o altă activitate profesională.

ARTICOLUL 9 – APLICAREA STATUTULUI UNIVERSAL

Articolul 9-1 – Aplicare pentru toate persoanele care exercită atribuții judiciare

Prezentul statut este aplicabil tuturor persoanelor care exercită atribuții judiciare, inclusiv asistenților judiciari și asesorilor populari.

Articolul 9-2 – Aplicare pentru procurori

În țările în care procurorii sunt asimilați judecătorilor, principiile de mai sus trebuie aplicate mutatis mutandis acestora.

Articolul 9-3 – Independența procurorilor

Independența procurorilor – care este esențială pentru Statul de drept ‒ trebuie garantată prin lege, la cel mai înalt nivel posibil, într-o manieră similară celei pentru judecători.

15/01/2018

Declaratii halucinante: „Nu oamenii sunt o problema, ci legea”!

Filed under: coruptia — Cristi Danilet @ 2:35 PM
Tags: , , ,

severin-puricAni de-a rândul țara asta a suferit de pe urmă corupției. Din cauza corupției România a stagnat decenii întregi. Fără pile, relații și cunoștințe nu puteai rezolva nici cea mai mică problemă. Dând șpagă însă, nu mai stăteai la coadă. Dând „atenții” și făcând „cinste” găseai o grădiniță favorabilă pentru copil sau scăpai de o amendă. „Onorând” medicul făceai operația de care aveai nevoie. Dând mită, obțineau postul dorit sau scăpai de un dosar. Corupția a propulsat nulități în conducerea instituțiilor și a generat alegerea condamnaților în conducerea statului. Corupția a sărăcit poporul.

Grație modificărilor aduse la structura justiției în anii 2004-2005 oamenii legii au început lupta împotriva corupției: cu o generație tânără de procurori și judecători independenți de politic, ajutați de tineri polițiști – toți copii la Revoluție ori născuți după acel moment –   zeci de parlamentari, miniștri și chiar magistrați au fost condamnați pentru corupție; sute de polițiști și șefi de instituții au ajuns la închisoare; mii de funcționari publici au zburat din funcții pentru corupție; politicieni de toate culorile și oameni de afaceri dintre cei mai puternici au ajuns să răspundă pentru fărădelegile lor.

La rândul lor, corupții au început lupta împotriva anticorupției. Beneficiind de control asupra mass-mediei pe care au luat-o în stăpânire au urmărit oameni ai legii, i-au denigrat, i-au insultat. Au instigat cetățenii împotriva lor. Au inventat sintagme precum „dosare politice”, „republica procurorilor”, „binomul”, „acoperiții din justiție”, „oamenii lui Băsescu/Macovei/Soroș”, „statul paralel”. Au creat suspiciuni și îndoieli. Scenariile lor au fost atât de multe încât lumea nu a mai putut face distincția dintre adevăr și minciună, între omul legii și cel al fărădelegii. Așa au creat terenul propice pentru modificările pe care le-au gândit în laboratoarele ce subminează statul de drept și interesul public. Așa și-au justificat măsurile de reluare în stăpânire a justiției și de eliminare a instrumentelor acesteia.

Iată mai jos două mostre de declarații care consfințesc ideologia care stă la baza politicilor anti-justiție și anti-legalitate. Care sunt menite să deruteze mințile. Să imaculeze maculatul. Să răstoarne valorile:

ADRIAN SEVERIN, 7 oct. 2016, condamnat 4 ani închisoare cu executare: „Când o lege este încălcată de prea multă lume, înseamnă că legea trebuie schimbată, că nu o să schimbăm poporul. (…) Ne mirăm că poporul este corupt, că toată lumea încalcă legea. Dacă toţi suntem corupţi, înseamnă că nimeni nu e corupt. Corupţia înseamnă deviere şi devierea nu poate fi a majorităţii sau a unanimităţii”

DAN PURIC, 14 ian. 2018, MONDO.TV: „Lumea este disperată pentru că au ales prin vot un partid politic care trebuie să guverneze. S-a constatat că o mare parte este corupt. Țara asta este coruptă de zeci de ani. Cei care luptă împotriva corupției, ce program politic au? În spatele acestui iz revoluționar, ce se ascunde? Cei care sunt corupți, cel puțin nu se ating de Biserică, nu se ating de structura normală a acestui popor. Tineretul de la noi, care a fost confiscat, militează pentru ceva, fără să își dea seama că militează pentru distrugerea țării”.

Prin astfel de declarații se susține că nu oamenii au o problemă de conduită , ci legea ar fi greșită. Se susține că e normală corupția din moment ce e extinsă în spațiu, timp și asupra persoanelor.

Celor doi și celor ca ei eu atât le spun: „Noi nu gândim ca voi!”

12/01/2018

Contestatie la executare. Dec CCR 405/2016 privind abuzul in serviciu. Respingere.

Filed under: jurisprudenta — Cristi Danilet @ 11:55 PM
Tags: ,

Cod ECLI    ECLI:RO:TBCLJ:2017:054.000312

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. 284/242/2017

 

Decizia penală nr.312/2017

Şedinţa publică din data de 08 decembrie 2017

Instanţa compusă din:

Preşedinte : Cristi Danileţ

Grefier: Fabia Pârv

 

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj

reprezentat prin procuror Romana Mihaela Grădinariu

 

Pe rol fiind soluţionarea contestaţiei formulată de contestatoarea PAA, împotriva Sentinţei penale nr. 133/2017, din data de 15.05.2017 2017, pronunţată de Judecătoria Huedin.

La apelul nominal făcut în şedinţa camerei de consiliu se prezintă pentru contestatoarea lipsă PAA, av. PE, în substituirea apărătorului său ales, av. PI, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanţa aduce la cunoştinţa participanţilor faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urma să se pronunţe dacă deciziile Curţii Constituţionale prin care se declară neconstituţional un text de incriminare asupra infracţiunii de abuz în serviciu, au efectele legii penale mai favorabile sau nu, dar cererea de pronunţare a unei hotărâri de dezlegare a acestei chestiuni de drept a fost respinsă ca inadmisibilă.

La întrebarea instanţei, atât reprezentanta Ministerului Public cât şi apărătorul inculpatului arată că nu au cereri sau excepţii prealabile de formulat.

Nefiind alte cereri sau excepţii prealabile de formulat, instanţa apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbatere.

Apărătorul contestatoarei solicită a se dispune admiterea contestaţiei la executare aşa cum a fost formulată. De asemenea, arată că a depus la dosarul cauzei şi concluzii scrise. În opinia sa, fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege și totodată infracţiunea a fost dezincriminată. Arată că, prin Decizia Curţii Constituţionale cu privire la incriminarea abuzului în serviciu s-a operat o dezincriminare şi aceasta poate fi invocată în calea de atac a contestaţiei la executare cu privire la fondul cauzei.

Reprezentanta Ministerului Public solicită a se dispune respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate. Apreciază că, sentinţa pronunţată la fondul cauzei este temeinică, este corectă din punct de vedere juridic şi argumentată. Arată că, în cazul hotărârilor definitive de condamnare pentru o faptă penală singurul remediu care ar putea sta la baza înlăturării  pedepsei ar fi o lege penală mai favorabilă sau o lege de dezincriminare. În speţă însă un asemenea remediu nu s-a produs încă pentru se tot discută în Parlament, singurul for decizional asupra legislaţiei penale, modalitatea în care se va modifica în viitor această infracţiune de abuz în serviciu prin prisma acelei decizii 405/2016 de interpretare a textului legal care se află în prezent în Codul penal.

Ca atare, această decizie de interpretare nu poate avea efecte retroactive, doar o lege expresă de modificare a codului într-un sens favorabil ar putea crea un asemenea efect, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul.

Cauza a rămas în pronunţare.

T R I B U N A L U L

 

Asupra cauzei de față constată existența mai multor aspecte care trebuie lămurite, motiv pentru care se va face o enumerare cronologică a istoricului cauzei și a actelor normative incidente, analizându-se apoi susținerile contestatoarei.

  1. Hotărârea de condamnare:

Petenta a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 20/2014 pronunţată în dosarul 1904/242/2012 al Judecătoriei Huedin, în baza art. 297 alin. 1  NCP cu aplicarea art. 35 lit. 1 NCP, cu aplicarea art. 5 NCP, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu care a fost suspendată condiţionat pe o durată de 2 ani şi 6 luni.

Prin decizia penală nr.582/A/2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în temeiul art.421 pct.2 lit.a CPP a fost admis apelul declarat de către partea civilă SC MARY/DIXI SRL împotriva acestei sentințe pe care a desfiinţat-o în parte, în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatei, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. 

  1. Contestația la executare și sentința pronunțată:

Pe calea contestației la executare formulată în temeiul art. 598 alin 1 lit. d NCPP și a art. 595 alin 1 NCPP, condamnata a solicitat admiterea contestaţiei la executare împotriva hotărârii de condamnare şi pronunţarea unei noi hotărâri, de data aceasta de achitare, în temeiul art. 16 NCPP şi art. 6 NCP. În motivarea cererii contestatoarea a susţinut, două aspecte: pe de o parte că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale care a limitat aplicarea textului de lege privind abuzul în serviciu doar la încălcarea atribuțiilor de serviciu menționate în lege sau ordonanţă a guvernului ori ordonanță de urgență, ceea ce nu este cazul în speță; pe de altă parte, că infracţiunea de abuz în serviciu trebuia să se califice cu forma de vinovăţie a intenţiei care presupune că inculpata a prevăzut rezultatul faptei antisociale şi a urmărit producerea acestuia sau chiar dacă nu a urmărit a acceptat producerea acestuia, însă, la dosarul de fond nu ar exista nici o probă care să dovedească latura subiectivă raportat la infracţiunea de abuz în serviciu și nici măcar  la infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

Prin sentinţa penală nr. 133/15.05.2017 a Judecătoriei Huedin a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de către condamnata PAA cu privire la sentinţa penală nr. 20/19.02.2014 prin care a fost ea a fost condamnată.  Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria a reţinut că temeiurile legale invocat de contestatoare, respectiv art. 598 alin. 1 lit. d şi art. 595 alin. 1 C.pr.pen, nu sunt aplicabile, căci acestea se referă la intervenţia unei legi de dezincriminare după rămânerea definitivă a hotărârii, nu la acte jurisdicţionale în categoria cărora intră Deciziile Curţii Constituţionale. Dincolo de împrejurarea că asimilarea unei decizii de neconstituţionalitate conceptului de lege ar reprezenta o imixtiune nepermisă în ceea ce priveşte separaţia puterilor în stat, se reţine că intervenirea unei decizii de neconstituţionalitate cu putere doar pentru viitor nu poate provoca o rejudecare a cauzei aşa cum se solicită în speţă; pe calea contestaţiei la executare nu pot fi repuse în discuţie aspecte ţinând de vinovăţia făptuitorului sau încadrarea juridică a faptei constatate printr-o hotărâre ce a intrat în puterea lucrului judecat, ci doar incidente ce intervin în legătură cu executarea hotărârii definitive.

  1. Contestaţia adresată Tribunalului

Împotriva acestei hotărâri condamnata PAA a formulat contestaţie, solicitând desfiinţarea ei și admiterea contestaţiei la executare împotriva executării sentinţei penale nr. 20/19.02.2014 a Judecătoriei Huedin, după care să se pronunţe o nouă hotărâre cu privire la acuzațiile îndreptate împotriva sa, conform art. 395-399 C.pr.pen, adică să se constate dezincriminată fapta prev. de art. 297 alin. 1 C.pen. art. 246 C.pen. 1968 pentru care a fost condamnată şi, în consecinţă: să se înlăture pedeapsa de 6 luni închisoare care i-a fost aplicată şi să i se restituie toate sumele de bani, plus dobânda legală, achitate de ea către persoana vătămată cu titlu de daune civile.

  1. Soluția Tribunalului în soluționarea contestației:

Problema de drept care este incidentă în prezenta cauză este dacă, după condamnarea definitivă a unei persoane pentru comiterea unei infracțiuni intervine o decizie a Curții Constituționale prin care textului de lege incident i se dă o interpretare care restrânge fapta ca delict penal sau chiar este găsit neconstituțional, se poate repune în discuție întreaga cauză pentru a se pronunța o nouă soluție.

Răspunsul este negativ, așa cum în mod corect a stabilit prima instanță, astfel că se va respinge ca nefondată contestaţia, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b) rap. la art. 595 alin. (1) și art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. pentru următoarele considerente:

4.1. Decizia CCR nr. 405/2016 este una de interpretarea a dispoziţiilor cuprinse în art. 297 C.pen. care incriminează abuzul în serviciu: deşi textul de lege din Cod lasă să se înţeleagă că ar fi vorba de exercitarea funcţiei prin încălcarea oricărei dispoziţii legale, regulamentare sau contractuale, Curtea Constituţională a interpretat această normă în sensul că ea se referă doar la încălcarea legislaţiei primare, adică a legii emise de Parlament, respectiv a Ordonanţelor şi Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului.

4.2. D-na PAA a fost condamnată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Hotărârea de condamnare a d-nei PAA era definitivă la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei CCR nr. 405/2016, dată de la care aceasta a devenit obligatorie. Ea a susținut că i s-ar putea aplica această decizie în mod retroactiv și a invocat ca argument jurisprudențial decizia nr. 110/A din 4.04.2017 a ICCJ dată într-un caz pe care l-a soluționat în mod definitiv.

Verificând această decizie, Tribunalul constantă că instanța supremă susține două aspecte. Primul aspect: decizia CCR prin care norma de incriminare este declarată neconstituțională ar avea același efect cu o lege de dezincriminare (fapta incriminând abuzul de încredere fiind parțial dezincriminată) și, ca urmare, ea ar putea fi invocată de oricine, chiar din oficiu și oricând. Al doilea aspect: pe calea contestației la executare reglementată de art. 598 C.prc.pen nu se poate modifica o hotărâre aducându-se atingere autorității de lucru judecat ce ține de incriminare, ci se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nicidecum legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărăra se face executarea. Ca urmare, conchide instanța supremă, incidența deciziei CCR nr. 405/20006 poate fi invocată în temeiul art. 595 C.proc.pen.

Cât privește temeiul legal ce se poate invoca în speță, cele stabilite de instanța supremă sunt împărtășite de Tribunal. Astfel,  se constată că petenta condamnată și-a întemeiat contestația la executare atât pe art. 595 alin. (1) C.pr.pen, cât și pe  art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen.  Însă contestaţia la executare reglementată în art. 598 C.pr.pen. are ca obiect regimul de executare a unei hotărâri penale. Deci, această cale nu poate constitui un remediu procedural care să vizeze aplicarea retroactivă a unui tratament penal mai favorabil. Practic, ceea ce urmăreşte contestatoarea prin prezenta cerere este restrângerea ilicitului penal, ceea ce ar presupune efectuarea de către instanţa de executare a unei noi evaluări a situaţiei de fapt sub două aspecte: pe de o parte prin rediscutarea încadrării juridice urmare a publicării deciziei CCR, pe de altă parte prin rediscutarea formei de vinovăție a faptei imputate. Or, acest lucru nu ar putea avea loc pe calea contestaţiei la executare, ci numai pe calea revizuirii în condiţiile art. 453 C.pr.pen. –  dar Tribunalul constată că această cale este închisă pentru contestatoare ca urmare a apariţiei Deciziei CCR nr. 126/2016.

Cât privește chestiunea asimilării deciziei CCR 405/2016 cu o lege de dezincriminare, cele decise de instanța supremă nu pot fi însușite de Tribunal, care se va distanța de această interpretare dată de ICCJ într-o speță izolată, pentru motivele care vor fi expuse mai jos.

4.3.  Decizia nr. 405/2016 a CCR este una de interpretare pe viitor a textului de lege contestat, nu de eliminare a infracțiunii din Codul penal. Infracțiunea este în continuare în codul penal, având același conținut legal ca înainte de pronunțarea deciziei CCR. Prin urmare, nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii legale supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al dispoziției respective, așa cum statuează paragraful nr. 57 din Decizia 265/2014 a CCR.

Tribunalul constată că, într-adevăr, doar autoritatea care incriminează (stabileşte că o faptă este infracţiune) poate să dezincrimineze (să elimine fapta din rândul infracţiunilor), și acestea numai prin lege. Or, art. 595 alin. 1 C.pr.pen. se referă în mod expres la „legea penală nouă mai favorabilă”. Tribunalul constată însă că CCR nu emite legi, ci adoptă acte jurisdicţionale care fac parte din ordinea normativă, nu acte normative de reglementare primară. Deci, cele două tipuri de acte nu sunt echivalente cu privire la momentul şi consecinţele juridice ale aplicării lor. De aceea, regula comună a aplicării lor pentru viitor, cunoaşte o excepţie care este de strictă interpretare şi care vizează – conform voinței exprese a legiuitorului constituant – strict legea penală mai favorabilă, nu şi decizia Curţii Constituţionale.

4.4. De altfel, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţie, deciziile CCR produc efecte doar pentru viitor. Aceasta înseamnă că, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, o decizie CCR se va aplica în două categorii de cauze:

  1. mai întâi, în cauza în care a fost invocată – astfel statuează chiar CCR în paragraful 30 al Deciziei nr. 866/2015 potrivit căruia constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege (şi, pentru identitate de raţiune, Tribunalul consideră că aceasta se aplică şi deciziilor interpretative) ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia;
  2. apoi, ea se va aplica în cauzele aflate pe rol: astfel se statuează la punctul 4 din Decizia CCR nr. 319/2012, potrivit căruia instanţele judecătoreşti vor aplica deciziile Curţii Constituţionale numai în cauzele pendinte, la momentul publicării acestora, cauze în care dispoziţiile vizate de Curte sunt aplicabile. 

4.5. Rezultă, din cele expuse mai sus, că decizia CCR nr. 405/2016 nu poate produce efecte şi în cauzele soluţionate definitiv la data publicării în care nu s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

De altfel, însăşi CCR a stabilit prin cele menţionate în paragrafele 33-34 ale Deciziei nr. 126/2016, că posibilitatea de a beneficia de efectele unei decizii de admitere (şi, pentru identitate de raţiune, Tribunalul consideră că se aplică şi deciziilor interpretative) este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat controlul de constituţionalitate anterior momentului publicării deciziei, adică pentru două categorii de persoane:

– mai întâi, autorului excepţiei de neconstituţionalitate în cauza în care a fost admisă excepţia;

– apoi, autorilor aceleiaşi excepţii invocate anterior publicării deciziei curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv.

Tribunalul constată așadar că însăși CCR a decis că deciziile sale nu se aplică în cazul unei facta praeterita, adică atunci când cauza este definitiv soluţionată. Aceasta pentru că din momentul demarării procesului şi până la data soluţionării definitive a cauzei norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv soarta litigiului. Incidenţa deciziei Curţii Constituţionale într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii. Așadar, dacă decizia Curţii Constituţionale ar produce efecte retroactive s-ar încălca într-un mod nepermis autoritatea de lucru judecat, ceea ce ar afecta principiul securităţii raporturilor juridice – element fundamental al supremaţiei dreptului.

4.6. Nimic nu opreşte legiuitorul să modifice conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, fără a exista vreo obligație în acest sens sub aspectul termenului în care aceasta ar trebui făcută sau conținutului textului cum ar trebui modificat.

În situaţia în care Parlamentul ar elimina din Codul penal aceste infracţiuni, sau ar sancţiona mai uşor aceste infracţiuni, sau ar limita răspunderea penală doar la anumite încălcări ale legii (evident, cu respectarea deciziilor CCR nr. 405/2016 şi mai nou apărutei decizii nr. 392/2017), noile dispoziţii ar reprezenta o lege mai favorabilă. Numai atunci ele ar produce efecte retroactive, impunând reanalizarea situaţiei persoanelor condamnate definitiv pentru abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, pe temeiul legal al art. 595 alin. 1 C.pr.pen.

Sub nicio formă pe calea contestaţiei la executare sau a aplicării legii mai favorabile nu poate fi sancţionată pasivitatea legiuitorului care nu a modificat încă dispozițiile art. 297 C.pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b) rap. la art. 595 alin. (1) și art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. respinge ca nefondată contestaţia formulată de condamnata PAA, împotriva sentinței penale nr. 133 din 15.05.2017 a Judecătoriei Huedin.

Potrivit art.275 alin. 2 C.pr.pen. contestatoarea va suporta cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în suma de 300 lei.

Definitivă.

 Pronunţată în ședința publică din data de 8.12.2017.

 

                Preşedinte,                                                                                Grefier,

             Cristi Danileţ                                                                            Pârv Fabia

 

Red. 4 ex./C.D./D.M.

04.01.2018

Jud.fond: Ceucă Sofia Otilia

 

05/01/2018

Impotriva dezinformarii: „Stirea despre Comisia de la Venetia…Ce s-a intamplat”

Filed under: impotriva dezinformarii,presa — Cristi Danilet @ 3:07 PM
Tags: , ,

spuneam acum două zile cum a fost fabricată o știre de către o publicație specializată în dezinformări. Ei bine, responsabilii publicației nu numai că nu și-au cerut scuze, dar au încercat a doua zi să inducă din nou în eroare populația cu scopul vădit de a lovi în continuare în justiție.

Așadar, a doua zi se publică un fel de explicație pentru public prin care prima știre este validată: ni se spune că redactorul știrii are surse (și noi avem: chiar site-ul oficial al Comisiei unde nu apare nicio decizie cu privire la România în ședința din 9 dec.2017), dar că aceasta nu este coroborată cu alte surse (hei, lasați-le încolo de surse, existe site cu informații oficiale!). Se insistă pe ideea că a fost sesizată Comisia de la Veneția de către România (un lucru fals: doar patru oameni puteau sesiza Comisia și nici unul nu a făcut-o), că aceasta a decis că legile sunt ok (păi, proiectele de lege s-au finalizat la sfârșitul lunii decembrie, iar Comisia a avut ultima ședință în 9 dec. 2017) și că în zilele următoare vom fi înștiințați oficial de către Comisie. Ni se mai spune că, fiind un subiect sensibil, șirea a fost retrasă de pe site după 30 min (aiurea, a stat acolo cel puțin 9 ore până am văzut-o eu, iar pe FB-ul publicației peste 24 ore), dar cică ea va reapărea când va fi confirmarea oficială (fac pariu că nu!).

Deci, mai să plângi de milă: această publicație și-a făcut un scop în distrugerea imaginii justiției, publică știri inventate, răstălmăcește adevărul, aruncă cu ușurință speculații în spațiul public, citează surse inexistente, iar acum – chipurile – i-a apucat grija pentru corectitudinea informațiilor și au retras o știre pentru că nu ea nu ar fi confirmată oficial?!

Dar, în fine, de ieri am început să notez, așa că astăzi este a doua zi de la publicarea știrii și nu avem nicio confirmare oficială că pe 9 dec 2017 s-a decis ceva în Comisia de la Veneția cu privire la legile justiției din România

3

03/01/2018

Impotriva dezinformarii: „Comisia de la Venetia, unda verde pentru legile justitiei”

Un ziar – al cărui nume nu îl pot face public din respect față de cititorii care susțin presa autentică – publică astăzi știrea: Comisia de la Veneția ar fi dat undă verde la modificările la legile justiției. Publicația aduce drept argument o prezentare pe care ministrul justiției spune pe contul de FB propriu că ar fi făcut-o în fața acestui organism.

EvZ

Să vedem care sunt minciunile:

– Comisia a decretat: Comisia de la Veneția nu poate decreta, adică a trașa și obliga; ci ea salută anumite propuneri și recomandă îmbunătățirea altora. După cum spune chiar ziarul cu pricina în știrea mincinoasă, Comisia de la Veneția este un organism consultativ (în traducere: nu decident);

– proiectele de legi privind Justiția sunt legale: un proiect de lege nu poate fi legal sau nu, ci constituțional sau nu, respectiv convențional sau nu;

– proiectele de legi privind Justiția intră în legislația care funcționează în UE:  Las la o parte exprimarea „proiectele intră (?!) în legislația”…Comisia de la Veneția nu verifică respectarea legislației UE (organism politic care cuprinde 28 de state, unde România este parte din 2007); ci ea este un organism al Consiliului Europei care cuprinde 47 de state membre (România din 1993) și verifică compatibilitatea cu prevederile din Convenția Europeană a Drepturile Omului și standardele reprezentate de Recomandările Comitetului Miniștrilor, Avizele Consiliului Consultativ al Judecătorilor/Procurorilor Europeni, Opiniile anterioare ale Comisie de la Veneția. Așadar, nicio legătură între Comisia de la Veneția și UE!

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a prezentat, în 9 decembrie, proiectele privind modificările legilor Justiției membrilor Comisiei. Să faci o știre pe 3 ianuarie 2018 despre ceva întâmplat pe 9 decembrie 2017 e cel puțin lipsă de profesionalism. Dar să spui că s-au prezentat proiectele de legi pe 9 dec 2017 – când toată lumea știe ca ele s-au adoptat pe 19 dec (Legea 303/2004), pe 20 dec (Legea 304/2004) și pe 21 dec (Legea 217/2004) – și că aceste proiecte au fost aprobate pe 3 ianuarie 2018, face dovada unei lipse crase de logică. Dar, pentru cei care nu știu: Comisia de la Veneția poate fi sesizată de Președintele statului, de Primul-ministru, de Președintele Curții Constituționale și de Președinții celor două camere parlamentare; ministrul justiției nu este printre ei!

Ghinionul acestui ziar este că informațiile despre reunirea Comisiei de la Veneția din 8-9 decembrie 2017 sunt publice pe site-ul său, AICI. În procesul verbal, la pagina trei, apare mențiunea cum că s-a făcut o informare cu privire la progresele în domeniul constituțional din România, informare care nu era prevăzută în proiectul ordinii de zi făcut în urmă cu o lună – nu e nicio mențiune cu privire la cel/cea care a făcut informarea privind România. Mai mult, există o enumerare a tuturor documentelor adoptate: sunt 8 documente care privesc Ucraina, Polonia, Moldova, Macedonia și Armenia – așadar nu s-a adoptat nicio decizie cu privire la această informare!

Prin urmare Comisia de la Veneția nu s-a pronunțat pe legile justiției din România. Deci știrea apărută azi este total mincinoasă (altfel aș fi spus că face dovada unei lipse crase de profesionalism jurnalistic, însă aici este vorba de mult mai mult) și concepută fără nicio logică. 

 

21/12/2017

SONDAJ: Trei sferturi dintre români nu mai au încredere în Parlament!!

Filed under: statistica — Cristi Danilet @ 11:15 PM
Tags: ,

sondajAzi a fost dat publicității anexa la un sondaj privind încrederea în instituțiile europene și naționale la nivelul țărilor membre ale UE. EUROBAROMENTRUL STANDARD 88 relevă faptul că românii au mult mai multă încredere în Justiție decât în Guvern, Parlament sau Partide politice.  Spre stupefacția mea, am descoperit că trei sferturi dintre români nu mai cred în principala instituție democratică a țării: încrederea în Parlament a atins valoarea cea mai scăzută din istoria noastră.

Această știre nu va fi însă la televiziunile care întoxică în fiecare seară cetățenii țării. Nici nu veți auzi așa ceva din gura domnului Tăriceanu, președintele Senatului, care azi a declarat ritos că legile justiției trebuiau modificate chiar mai radical pentru că a scăzut dramatic încrederea în Justiție – de fapt, el a reluat azi o declarație făcută în octombrie 2016, consilierii săi uitând să îi actualizeze datele din discurs. De fapt, dacă cineva ar încerca să vadă unul e dezastrul României, ar rămâne cu ochii doar în sfera politicului: trei sferturi dintre români nu mai cred în instituțiile politice ale Statului. Asta înseamnă, de fapt, că cetățenii nu mai au încredere în instituțiile democratice. Iată mai jos valorile din această toamnă:

  Au încredere (%) Nu au încredere (%) Pagina din anexă
Partide politice 13 84 T43
Parlament 18 77 T50
Guvern 21 75 T49
Justiție 36 59 T44
Poliție 55 40 T45

Dar să nu credem că Justiția stă mai bine decât Politicul ân mod accidental. Haideți să vedem care au fost valorile în EUROBAROMENTRUL STANDARD 87 anterior, cel care a măsurat încrederea la nivelul primăverii lui 2017.

  Au încredere (%) Nu au încredere (%) Pagina din anexă
Partide politice 18 78 T41
Parlament 27 66 T44
Guvern 33 62 T43
Justiție 40 56 T37
Poliție 54 41 T38

Ce înțelegem din cele două tabele?! Încrederea în justiție a fost și este mai mare decât în Parlament și Guvern, ajungând la finalul acestui an la un nivel dublu decât în celelalte două puteri. În timp ce în ultimele șase luni neîncrederea în justiție a sporit doar cu 3 procente, neîncrederea în Guvern a sporit amenințător cu 13 procente, iar în Parlament cu 11 procente. Cu alte cuvinte Guvernul și Parlamentul merg la vale, iar Legislativul a ajuns la cea mai mică încredere din istoria României.

12/12/2017

Modificarea legilor justitiei: impunitate pentru magistrati

coruptie-si-impunitate

LATER EDIT: În această seară a apărut știrea că modificarea votată inițial, a fost supusă unui noi vot și a fost respinsă. Cam așa se fac legile…

Parlamentarii nu pot fi arestați, reținuți, percheziționați dacă Parlamentul nu aceptă asta, indiferent de ce faptă penală e vorba. Miniștrii nu pot fi cercetați penal, reținuți, arestați sau percheziționați dacă Parlamentul (pentru miniștrii parlamentari), rspectiv Președintele statului (pentru miniștrii neparlamentari) nu permite acest lucru. Acum citesc că și magistrații vor avea o astfel de protecție pentru faptele de serviciu sau în legătură cu serviciu.

Adică, atunci când un procuror va trebui să urmărească penal pentru luare de mită, să spunem, va trebui să ceară încuviințarea de la CSM; care o poate respinge și gata, nu mai este nimic de făcut. Așadar, e un fel de imunitate care se poate transofrma oricând în impunitate. Voi spune de ce acest lucru este o prostie:

  • există mai multe standarde internaționale care atrag atenția că activitatea procurorilor nu trebuie blocată de tot felul de obstacole procedurale;
  • CSM este o instituție administrativă: ea gestionează cariera magistraților, de la recrutare la eliberarea din funcție, dar nu ar trebui să poată interveni în dosare penale;
  • în CSM unii membri sunt specializați în materie penală, alții nu;
  • spre deosebire de un parlamentar/ministru unde cel cercetat vine în fața Parlamentului și spune că este nevinovat, procurorii au abuzat șamd, la CSM procedura e secretă și nu se analizează vinovăția. Acesta este motivul pentru care, teoretic, CSM nici nu ar avea vreodată de ce să respingă vreo cerere din partea Parchetului.

Am fost 6 ani membru al CSM. Am primit dosare de la DNA sau DIICOT privind judecători și de fiecare dată am încuviințat reținerea, arestarea sau percheziția unui judecător. Am procedat astfel pentru că eu nu aveam voie să verific decât dacă e vorba de un magistrat, de o infracțiune și dacă a început o investigație penală. În rest, nu aveam voie să apreciez că ce a făcut procurorul e nelegal sau că sunt probe suficiente sau nu, ori că se impune sau nu măsura pe care el o dorea în cauză. După decizia din CSM, urma ca procurorul să înainteze dosarul unul judecător care să decidă dacă e cazul sau nu să ia măsura propusă de procuror, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

În concluzie, amendamentul făcut azi constituie o legalizare a unei imixtiuni în actul de urmărire penală, ceea ce afectează însuși actul de justiție: dacă CSM nu încuviințează urmărirea penală, atunco procurorul nu poate începe investigația cu privire la magistrat, deci adevărul nu se va afla niciodată. Mai mult, obstacolul procedural creat pentru magistrați va fi de acum încolo un argument să nu se renunțe niciodată la obstacolele pentru miniștri sau parlamentari.

Modificari la legea statutului magistratilor adoptata de C.Dep

Filed under: reforma — Cristi Danilet @ 9:09 AM
Tags:
legea 303Am citit modificările la legea statutului magistraților adoptată aseară de Camera Deputaților. 
.
Iată cele mai importante aspecte:
– Se înlătura prevederea cu privire la independența procurorilor și se înlocuiește cu una prin care ei sunt puși sub autoritatea ministrului justiției (sintagmă constituțională, e drept), fără însă a se dezvolta ce înseamnă această autoritate – or, am arătat recent că au fost vremuri când ministrul dicta procurorilor cum să rezolve dosarele;
– Se interzice magistraților să critice celelalte puteri, dar nu există sancțiune pentru aceasta;
– Se păstează actualul sistem de admitere la INM și magistratură. Dar cursurile la INM vor fi de patru ani, urmate de doi ani stagiatură (față de doi ani, respectiv un an acum), iar aceasta se va aplica din 2021! Oricum, dacă cineva ar fi făcut un studiu de impact ar fi văzut că în acea perioadă se vor pensiona sute de magistrați și vom intra într-un blocaj de resurse umane.
– Se reintroduce posibilitatea ca foștii magistrați cu 10 ani vechime să se întoarcă în sistem: dar aceștia nu vor fi supuși vreunui fel de testare, examinare, având în vedere că legislația este schimbată radical, codurile fiind complet noi;
– Magistratul poate fi numit în Guvern, timp în care va fi suspendat din justiție;
– Numirea PG și șefilor DNA-DIICOT rămâne la fel ca până acum! (păi….parcă asta era motivul principal al modificării legii, nu?!)
– Se introduce posibilitatea ca magistratul să se autosuspende pe timp de 2 ani din activitate (fără a se prevedea de câte ori în timpul carierei, la ce interval de timp după intrarea în magistratură, ce se întâmplă cu dosare în curs);
– Se prevede reîncadrarea magistraților pensionați care vor primi salariu plus pensie redusă cu 85%;
– Răspunderea magistraților: deși victima va lua bani de la Stat și Statul va fi obligat să îi recupereze de la magistrat, este nevoie ca anterior magistratul să fie condamnat penal sau sancționat disciplinar pentru soluția dată eronat, iar în final magistratul va fi asigurat pentru malpraxis. Cu alte cuvinte vor exista patru procese: unul în care se comite eroare judiciară, unul în care victima câștigă împotriva Statului, unul în care magistratul este condamnat penal sau sancționat disciplinar că a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență, unul în care Statul se îndreaptă contra magistratului care va chema alături de el societatea de asigurări. Mai mare prostie nici nu am citit vreodată. Concluzia mea? Publicul care seară de seară se uită la mocirla.tv a fost, iar, păcălit, căci: magistratul nu va răspunde pentru erori de judecată, ci pentru erori judiciare; nu e de ajuns să se răstoarne soluția sa, ci trebuie să se demonstreze că a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență (sintagme care nu sunt redefinite de acest proiect de lege), magistratul nu va da bani din buzunar, ci va plăti o societate de asigurare.

10/12/2017

Modificarea legilor justitiei: sectie speciala de anchetare a magistratilor

Filed under: reforma — Cristi Danilet @ 7:14 PM
Tags: , , ,

ministerul-public-605xUna dintre marile aberații legislative propuse prin proiectul de modificare a legii nr 304/2004 este înființarea unei Secții de Investigare a unor infracțiuni din justiție. Aceasta ar urma să facă urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori.

O invenție românească, această propunere vine de la alianța politică care guvernează țara, fiind preluată de la ministrul justiției și este girată de UNJR, care este o asociație a magistraților alcătuită – cred eu – din trei membri activi, dar identitatea lor este ținută la secret, deși acest ONG clamează nevoia de transparență în justiție. Spun asta pentru că, dacă această propunere va intra în vigoare, țara trebuie să știe cine sunt cei care  au inventat, au propus, au încurajat și au aprobat o asemenea inepție legislativă. O să arăt ce e în neregulă cu această structură:

  1. Orice propunere legislativă de o asemenea anvergură trebuie să aibă în spate o motivare și un țel: ce anume impune apariția unei asemenea structuri și ce se urmărește prin înființarea ei? Or, în expunerea de motive la proiectul în cauză nu există vreo explicație pentru aceasta! Modificăm legea dar nu știm de ce: ce nu a mers bine până acum cu actualele structuri și cum se va modifica această stare de lucruri cu noua structură?!
  2. Înființându-se o astfel de Secție, se crează impresia că în justiție e plin de infractori și se întărește astfel o aversiune a cetățenilor față de magistrați, aversiune născută și întreținută de politicenii corupți, mocirla.tv și site-urile de scuipat magistrații. În țara asta, în loc ca legea să fie respectată și magistratul onorat, se mizează pe încălcarea legii și dușmănirea oamenilor legii. Adică nu se fac Secții speciale pentru oamenii politici care ne-au devenit clienți fideli, sau pentru oameni de afaceri care controlează totul în țara asta inclusiv televiziunile care au sunt un fel de mercenari, sau pentru funcționarii publici care ne dau peste cap statistica la corupție și abuz în serviciu, dar se fac Secții pentru magistrați, pentru a-i pune la stâlpul infamiei?! Păi știe cineva câte infracțiuni sunt urmărite anual la cei 700 de magistrați? Stați, că vă spun mai jos!
  3. Această Secție se va ocupa de orice infracțiuni comise de magistrați: cele în legătură cu serviciul și cele din afara serviciului. Ea va fi în București. Magistrați sunt peste tot în țară. Dacă unul de la Carei accidentează cu bicicleta o băbuță care traversează neregulamentar strada, ancheta acelui magistrat se va face de procurorul de la București. Cum? Va trebuie să vină la fața locului cel din Direcție la Carei. Pe bune?! Se merită efortul?!
  4. Secția cu pricina nu se justifica economic. În proiect se prevede că în această secție vor activa 8 procurori și 12 personal auxiliar; senatorul care înjură femei deputat propune 20 de procurori și 30 personal auxiliar. Or, toate infractiunile comise intr-un an de magistrați sunt maxim 10: din care cam 3-4 de corupție, restul infracțiuni din culpă (accidente de circulație). Se justifică ca o direcție cu un personal de vreo 20 de oameni să se ocupe într-un an de 10 magistrați?! Oare cum stăm la calculele economice?!
  5. Noua Secție va prelua – la cererea UNJR, să notăm asta! – și infracțiunile de corupție comise de magistrați, care până acum erau anchetate de DNA, unde există un Birou pentru corupția judiciară. Or, la DNA activează procurori specializați pe corupție care beneficiază și de ajutorul propriilor politisti judiciariști. Noua Secție va avea procurori care nu au aceasta specializare si nu va avea poliție judiciară în subordine. Deci, vor fi dificultăți în cercetare.
  6. În nicio țară din Europa nu exista o structură specială pentru o categorie socială sau de profesioniști. În orice caz, nu pentru magistrați. Ceea ce duce la specializarea unei structuri de urmărire penală este natura infracțiunii comise, nicidecum calitatea/funcția celui care o comite.
  7. În Parchetul General a fost mai demult un Birou de Anchete Speciale – era perioada în care procurorii erau în subordinea ministrului justiției, când acesta putea dispune cum să se aplice legea în cauzele penale și putea să dispună procurorilor să înceapă urmărirea penală împotriva oricărei persoane. S-a renunțat la așa ceva în 2004. Acum, toți magistrații s-au opus unei asemenea modificări. Degeaba, „ei” merg mai departe…

 

09/12/2017

Modificarea legilor justiției: procurorii – independenti sau subordonati?

Filed under: independenta justitiei,reforma — Cristi Danilet @ 10:38 PM
Tags: ,

Lazar-ToaderCamera Deputaților a decis în această săptămână să elimine prevederea legală care consacră INDEPENDENȚA PROCURORULUI din actuala lege. Votul din Senat va fi decisiv.

Sunt unele persoane care susțin că aceasta  modificare nu ar fi o problemă, căci potrivit Constituției procurorii sunt SUB AUTORITATEA MINISTRULUI JUSTIȚIEI. Întâmplător sau nu, sunt cam aceleași persoane care acum câțiva ani invocau un închipuit control al procurorilor de către Executiv, ceea ce atunci era prezentat ca o mare imixtiune în justiție. Iată că ….acest lucru nu ar mai fi acum o problemă.

Toate aceste persoane confundă independența administrativă cu cea funcțională.  Și ele trebuie să înțeleagă un lucru: Constituția stabilește niște principii. Ele sunt dezvoltate prin legi. Și este posibil ca standardul din lege să fie mai înalt – dar nu contrar – Constituției. Astfel, Constituția noastră pune procurorul sub autoritatea ministrului justiției (cine are curiozitatea să citească stenogramele Adunării Constituante care a lucrat la proiectul Constituției va descoperi dezbateri aprinse pe acest subiect stabilindu-se că procurorii care până atunci erau controlați de Partidul Comunist Român nu pot fi, totuși, scăpați din mână), dar legea vine și spune, în plus, că el este INDEPENDENT. Ei bine, această prevedere datează din anul 2005 și a fost necesară pentru a se împiedica luarea unui dosar de la un procuror și darea lui la un altul, care a fost acompaniată de alte garanții: s-a mai prevăzut că șeful ierarhic nu poate da o dispoziție orală și nici una nelegală și că procurorul se poate plânge la CSM de orice imixtiune, chiar din partea șefului său.

Dar cum era până atunci procurorul și ce era această raportare la ministru?  Păi, Constituția din 1991 spunea în art. 131, la fel ca și cea de azi în art. 132, că procurorul este sub autoritatea ministrului justiției. S-a folosit ca model exemplul francez, cel mai prost model din Europa, evitat azi de toate statele civilizate. Iar legea care explica ce înseamnă această autoritate era Legea 92/1992. Potrivit acelei legi, ministrul justiției dădea procurorilor dispoziții obligatorii pentru aplicarea legii (art. 37), el era cel care controla activitatea procurorului (art. 38 alin. 1), el putea da ordin procurorului să înceapă urmărirea penală împotriva oricărei persoane (art. 38 alin. 4), avansa și transfera procurorii (art. 70 alin. 2), dădea avizul pentru cercetarea sau arestarea lor (art. 75 alin. 1), exercita acțiunea disciplinară împotriva lor (art. 96 alin. 1). Așadar, ministrul avea control absolut asupra carierei procurorilor și modului de soluționare a dosarelor penale! Iar acest lucru era posibil datorită Constituției care are și acum aceeași formă, tocmai pentru că nu era o lege care să securizeze mandatul procurorul și libertatea sa decizională.

Au fost trei reforme pentru a îndrepta aceste aberații: una în 1997, când este eliminată puterea ministrul de a da ordin pentru ca un procuror să înceapă urmărirea penală, una în 2004 care pune procurorii sub autoritatea CSM și una în 2005 care consacră, pentru prima dată în istoria noastră, independența procurorului în soluțiile adoptate, astfel încât nici măcar șeful ierarhic să nu îi dea ordin cum anume să instrumenteze cauzele.

În final, pun o întrebare simplă: chiar sunt persoane în România care își doresc ca procurorii să fie subordonați ministrului?!

 

27/11/2017

Guvernul este servitor, nu stapan

Filed under: democratie participativa,Guvern — Cristi Danilet @ 10:01 PM

Guvernare

„Guvernul este un servitor, nu un stăpân” (filosoful Mihai Șora, 26.11.2017).  Aceste vorbe trebuie ținute minte. Și le întăresc și eu prin două idei:

1) Guvernul se compune din miniștri. Cuvântul „ministru” provine din latinescul „ministerium” care înseamnă „a fi în slujba/serviciul cuiva”.
PS. Bine, dacă spun acum că „magistrat” provine din latinescul „magister” și înseamnă „conducător” probabil că diferența ministru-magistrat ni se va părea uriașă…

2) Unii sunt convinși că oamenii sunt conduși de instituții. Nu este adevărat: oamenii se supun doar legii, nu unei alte persoane/instituții. De aceea vorbim de „rule of law”, nu „rule of man”. În consecință, poporul se conduce singur conducându-se după legi adoptate în mod constituțional de către organele alese democratic.
PS: Formula „Guvernul Năstase/Boc/Ponta/Tudose” este incorectă. Corect este „Guvernul României”. La fel, formula „Voi fi Președintele tuturor românilor” este incorectă: românii nu au șefi, ci țara are un președinte; de aceea corect este „Voi fi Președintele României”.

« Pagina anterioarăPagina următoare »