Laura Codruta Kovesi la sfarsit de mandat

1. Președintele României nu avea de ales: deciziile CCR trebuie respectate, indiferent cât ar fi de nepopulare sau neplăcute. Asta înseamnă statul de drept: societatea care se supune legilor, deciziilor CCR date în interpretarea Constituției și hotărârilor judecătorești date în numele legii.

2. Doamna Kovesi nu mai este de azi șeful DNA. Merită felicitări pentru activitatea sa. Ea și toată echipa sa: poliție judiciară, procurori, grefieri, specialiști. Felicitări!

3. Lupta anticorupție, începută de procurorii Daniel Morar și apoi L.C.Kovesi, trebuie să continue. Anticorupția este o politică de stat a oricărei țări civilizate.

4. Ministrul Justiției nu are ce căuta în numirea șefilor de parchete. Și nici în gestionarea carierei magistraților. Pentru aceasta s-a creat în anul 2004 un CSM independent.

5. Populația ar trebui întrebată dacă își dorește procurori controlați politic și subordonați unui ministru, ori procurori independenți. Eu constat că standardul internațional este în favoarea independenței procurorilor, mai ales a celor anticorupție.

6. Pe actuala legislație, pentru numirea unui șef la DNA, procedura este următoarea: ministrul justiției face propunere, CSM avizează consultativ, iar Președintele țării numește. Acesta poate refuza propunerea (dar refuzul va putea fi exercitat o dată, potrivit modificărilor care vor fi în curând publicate în Monitorul Oficial). Pentru a elimina suspiciunile de politizare, ministrul trebuie să facă o procedură transparentă.

7. Este adevărat că o instituție nu se reduce la o persoană. Dar liderul contează enorm. Așa că trebuie să fim extrem de atenți la modul în care va fi selectat următorul șef al DNA.

„Anticoruptia distruge elitele” – ei, asi?!

Spune cineva azi „Instituţiile care trebuie să combată corupţia au luat o acţiune pe cont propriu, benefică pentru ele şi pentru alţii, din străinătate, de a elimina elitele politice, elitele economice, elitele intelectuale şi academice din România„. Păi, vă spun eu care e realitatea:

Orice om, elitist sau nu, care comite un act de corupție e tras la răspundere potrivit legii – căci așa scrie la Constituție: toți suntem egali așa că, indiferent că ești elitist, parlamentar, magistrat sau boschetar, dacă ai comis o infracțiune răspunzi pentru ea. Și, dacă sunt întrunite condițiile, elitistul ăla ajunge în penitenciar (statistica ne arată că cel mult o treime din cei trimiși în judecată ajung în penitenciar). Și dacă în penitenciar respectă regulamentul intern, poate fi în continuare elitist în celula lui, poate gândi, crea, scrie. Și poate fi în continuare elitist după ce iese din penitenciar. Ba poate chiar să fie parlamentar sau primar, căci nu există nicio interdicție să fie ales de popor. Poat fi elitist intelectual, căci infractorilor nu li se ia dreptul ăsta nici în penitenciar, darămite după ce ies. La economie și mediul academic nu mă prea pricep, dar aș paria că sunt vreo doi profesori condamnați care predau bine mersi pe la universități private.

În concluzie: organele judiciare sancționează persoanele nu pentru ceea ce sunt, ci pentru ceea ce fac și numai dacă este împotriva legii. Asta scrie în fișa postului lor.

Scrisoare deschisa: ministrul sa respecte independenta justitiei

Am semnat o scrisoare deschisă, alături de alți 1000 de magistrați prin care cerem ca  ministrul să respecte în egală măsură independența procurorilor și a judecătorilor, ca politica anticorupție să continue a fi pusă în aplicare și să înceteze atacurile nefondate împotriva magistraților.

Scrisoarea-magistratilor-romani-pentru-sustinerea-independentei-justitiei

lista-sustineri-scrisoare

Declaratii halucinante: „Nu oamenii sunt o problema, ci legea”!

Ani de-a rândul țara asta a suferit de pe urmă corupției. Din cauza corupției România a stagnat decenii întregi. Fără pile, relații și cunoștințe nu puteai rezolva nici cea mai mică problemă. Dând șpagă însă, nu mai stăteai la coadă. Dând „atenții” și făcând „cinste” găseai o grădiniță favorabilă pentru copil sau scăpai de o amendă. „Onorând” medicul făceai operația de care aveai nevoie. Dând mită, obțineau postul dorit sau scăpai de un dosar. Corupția a propulsat nulități în conducerea instituțiilor și a generat alegerea condamnaților în conducerea statului. Corupția a sărăcit poporul.

Grație modificărilor aduse la structura justiției în anii 2004-2005 oamenii legii au început lupta împotriva corupției: cu o generație tânără de procurori și judecători independenți de politic, ajutați de tineri polițiști – toți copii la Revoluție ori născuți după acel moment –   zeci de parlamentari, miniștri și chiar magistrați au fost condamnați pentru corupție; sute de polițiști și șefi de instituții au ajuns la închisoare; mii de funcționari publici au zburat din funcții pentru corupție; politicieni de toate culorile și oameni de afaceri dintre cei mai puternici au ajuns să răspundă pentru fărădelegile lor.

La rândul lor, corupții au început lupta împotriva anticorupției. Beneficiind de control asupra mass-mediei pe care au luat-o în stăpânire au urmărit oameni ai legii, i-au denigrat, i-au insultat. Au instigat cetățenii împotriva lor. Au inventat sintagme precum „dosare politice”, „republica procurorilor”, „binomul”, „acoperiții din justiție”, „oamenii lui Băsescu/Macovei/Soroș”, „statul paralel”. Au creat suspiciuni și îndoieli. Scenariile lor au fost atât de multe încât lumea nu a mai putut face distincția dintre adevăr și minciună, între omul legii și cel al fărădelegii. Așa au creat terenul propice pentru modificările pe care le-au gândit în laboratoarele ce subminează statul de drept și interesul public. Așa și-au justificat măsurile de reluare în stăpânire a justiției și de eliminare a instrumentelor acesteia.

Iată mai jos două mostre de declarații care consfințesc ideologia care stă la baza politicilor anti-justiție și anti-legalitate. Care sunt menite să deruteze mințile. Să imaculeze maculatul. Să răstoarne valorile:

ADRIAN SEVERIN, 7 oct. 2016, condamnat 4 ani închisoare cu executare: „Când o lege este încălcată de prea multă lume, înseamnă că legea trebuie schimbată, că nu o să schimbăm poporul. (…) Ne mirăm că poporul este corupt, că toată lumea încalcă legea. Dacă toţi suntem corupţi, înseamnă că nimeni nu e corupt. Corupţia înseamnă deviere şi devierea nu poate fi a majorităţii sau a unanimităţii”

DAN PURIC, 14 ian. 2018, MONDO.TV: „Lumea este disperată pentru că au ales prin vot un partid politic care trebuie să guverneze. S-a constatat că o mare parte este corupt. Țara asta este coruptă de zeci de ani. Cei care luptă împotriva corupției, ce program politic au? În spatele acestui iz revoluționar, ce se ascunde? Cei care sunt corupți, cel puțin nu se ating de Biserică, nu se ating de structura normală a acestui popor. Tineretul de la noi, care a fost confiscat, militează pentru ceva, fără să își dea seama că militează pentru distrugerea țării”.

Prin astfel de declarații se susține că nu oamenii au o problemă de conduită , ci legea ar fi greșită. Se susține că e normală corupția din moment ce e extinsă în spațiu, timp și asupra persoanelor.

Celor doi și celor ca ei eu atât le spun: „Noi nu gândim ca voi!”

Pe înțelesul tuturor: Raportul MCV noiembrie 2017

Când am aderat la UE, la 1 ianuarie 2007, Comisia Europeană a decis să monitorizeze în continuare România cu privire la reformele din justiție și la lupta anticorupție. Fixat inițial pentru trei ani, acest Mecanism de Cooperare și Verificare nu este nici până azi ridicat, date fiind măsurile politice ce afectează cele două domenii.

Anual apar câte două rapoarte cu privire la țara noastră. Raportul din ianuarie fixa pentru decidenți 12 recomandări de îndeplinit. Raportul de azi evaluează stadiul îndeplinirii lor. Concluzia? Deloc favorabilă!

Iată câteva aspecte din prezentul Raport:

OBIECTIV 1. RESPECTAREA INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI

1. Climatul de conflict dintre puteri daunează independenței justiției. Deși Guvernul și Parlamentul au declarat că vor îndeplini cele 12 recomandări din Raportul anterior, în ultimele două luni au crescut tensiunile dintre puterile statului, cooperarea s-a dovedit a fi dificilă.
2. Progresele pozitive în domeniul luptei anticorupție au fost afectate de OUG 13/2017. Chiar și după abrogare, a rămas o mare îndoială asupra decidenților.
3. Modificările la legile justiției sunt controversate: CSM a avizat negativ de două ori aceste proiecte, Președintele statului le-a criticat, la fel majoritatea magistraților, precum și un număr important de organizații din societatea civilă. Deciziile care se vor lua vor trebuie să țină cont de opinia sistemului de justiție și de opinia Comisiei de la Veneția.
4. Criticile aduse sistemului de justiție și hotărârilor judecătorești sunt o mare problemă și ele nu converg cu aspectele pozitive constatate de Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și nevoia de respectare a independenței justiției.
5. Pentru numirile la vârful Ministerului Public e nevoie de criterii puternice și transparente, bazate pe meritocrație. Trebuie cerută opinia Comisiei de la Veneția, pentru că în Europa există mai multe modele de numire a procurorilor.
6. Trebuie descurajat obiceiul de a pune în discuție independența justiției și autoritatea deciziilor judiciare. E bine că Parlamentul și Guvernul a aprobat coduri de conduită pentru membrii săi (dar se remarcă că ele nu sunt accesibile pe pagina web a instituțiilor!), iar ele trebuie însoțite de exemple practice. Atunci când CSM constată că este încălcată independența justiției, trebuie sesizată nerespectarea codului de etică către instituția respectivă.
7. Dezbaterile pe Codul penal se reduc la infracțiunile de corupție. Modificarea infracțiunii de conflict de interese nu a fost dezbătută. Noul Cod de procedură civilă va genera o creștere a încărcăturii la ICCJ, grație unor decizii ale CCR.
8. Au fost mai multe cazuri în care au lipsit dezbaterile publice când s-au adoptat legi (incompatibilitatea parlamentarilor, decriminalizarea conflictului de interese, statutul administrației locale, finanțarea partidelor politice, redeschiderea dosarelor din ultimii 20 de ani dacă a intervenit o decizie a CCR).
9. Societatea civilă a jucat un rol important în luarea deciziilor cu privire la justiție și anticorupție.
10. Hotărârile judecătorești trebuie respectate: 1) Executarea lor este esențială. Dar trebuie găsite soluții concrete pentru aceasta. 2) Acolo unde există o hotărâre definitivă sau o hotărâre interpretativă a ICCJ ar trebui ca administrația publică să o respecte în cazuri similare, pentru a se evita cererile repetitive adresate instanțelor.
11. CSM trebuie să apere independența și reputația magistraților, mai ales a procurorilor,să aibă un dialog constructiv cu Guvernul și Parlamentul și să promoveze cooperarea instituțiilor judiciare, inclusiv Inspecția Judiciară.

 

OBIECTIV 2. INTEGRITATEA ȘI ANI

12. Sistemul PREVENT asigură depistarea conflictelor de interese în materia achizițiilor publice.
13. Nu sunt puse în executarea deciziile ANI confirmate de justiție cu privire la sancțiuni aplicate parlamentarilor găsiți incompatibili sau în conflict de interese.

OBIECTIV 3. LUPTA ÎMPOTRIVA MARII CORUPȚII

14. Ridicarea imunității miniștrilor sau încuviințarea pentru arestarea sau percheziționarea parlamentarilor este problematică. Deciziile de respingere a unor astfel de solicitări nu sunt motivate.
15. DNA a performat.

OBIECTIV 4. LUPTA ÎMPOTRIVA MICII CORUPȚII

16. Trebuie implementată Strategia Națională Anticorupție pe anii 2016-2020, cu fonduri UE. ANI și DGA au propria strategie de prevenire anticorupție. Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au un rol important. Deși încă din iunie 2017 Ministerul Justiției a invitat Parlamentul să susțină printr-o declarație această Stratagie, până acum acesta nu a răspuns.
17. ANABI este pe deplin operațională. Anul trecut s-au confiscat 5 mil. euro. De cum trebuie confiscate toate sumele de bani dispuse de instanțele judecătorești.

CONCLUZII:

18. Din cele 12 recomandări făcute în ianuarie 2017, România a îndeplinit trei măsuri și jumătate. Reformele s-au stopat, unele chestiuni considerate rezolvate sunt în perciol să se redeschidă. Provocările la adresa independenței justiției sunt foarte mari.
19. Niciunul din cele patru mari obiective al MCV nu a fost îndeplinit la 10 ani de la aderarea României la UE. Este nevoie de cooperare între instituțiile publice, de voință politică de a îndeplini angajamentele și de respectarea independenței justiției.
20. Următorul raport va fi făcut la finele anului 2018.

 

INTERVIU: Societatea se razboieste cu hotii, iar hotii se razboiesc cu justitia

Interviu apărut în Revista22 pe data de 15.02.2017 cu titlul „Societatea se războiește cu hoții, iar hoții se războiesc cu justiția”

Unul dintre argumentele pentru Ordonanța 13 a fost punerea în acord a codurilor penale cu diverse decizii ale Curții Constituționale. Stă în picioare?

Cele două coduri penale au intrat în vigoare exact acum trei ani. De atunci și până în prezent, au suferit mai multe modificări, căci, urmare a aplicării lor, au fost sesizate mai multe nereguli. Astfel, Codul Penal a fost modificat deja prin cinci legi, o ordonanță de urgență și au fost găsite articole ca fiind neconstituționale prin șase decizii ale Curții Constituționale. Codul de Procedură Penală a fost modificat prin patru legi, prin opt ordonanțe de urgență și au fost găsite articole neconforme cu legea fundamentală prin 29 decizii ale Curții Constituționale. În mod firesc, modificările unor legi atât de importante se fac de către parlament, dar în anumite situații se pot face și de către guvern: când o face prin ordonanță simplă, e nevoie de o lege de abilitare primită de la parlament, iar când o face prin ordonanță de urgență trebuie să existe o situație excepțională în țară.

Așa s-a întâmplat și acum trei săptămâni: guvernul a lansat în dezbatere publică două proiecte și, în timp ce populația s-a arătat mai îngrijorată de proiectul privind grațierea, ceea ce a determinat trimiterea lui în parlament pentru a face obiectul unei legi, primul act normativ a fost adoptat într-o noapte de marți. Așa a apărut OUG 13 cu două categorii de modificări: cele la Codul de Procedură Penală care au intrat în vigoare imediat, cum ar fi limitarea la şase luni pentru formularea denunțurilor penale; și cele la Codul Penal, care ar fi trebuit să intre în vigoare după 10 zile, cum ar fi dispariția din Codul Penal a faptei de abuz în serviciu cu prejudiciu până la 200.000 de lei, eliminarea infracțiunii de neglijență în serviciu, ciuntirea infracțiunii de conflict de interese. Pretextul fusese modificarea codurilor pentru a le pune în acord cu unele decizii ale Curții Constituționale, însă realitatea este că s-au depășit cu mult cerințele Curții: aceasta nu a cerut dispariția unor infracțiuni, ci clarificarea unor formulări utilizate de coduri. La presiunea străzii, în duminica următoare a apărut OUG 14, care a abrogat ordonanța anterioară, revenindu-se la situația anterioară lui 1 februarie și, totuși, două articole care fuseseră bine corectate prin OUG 13 au fost reintroduse acum greșit, fără a se respecta deciziile Curții Constituționale.

S-a vorbit mult în spațiul public de blocarea unor dosare. Doar din cauza efectului legii celei mai favorabile?

În domeniul penal efectele sunt speciale: astfel, dacă de la momentul comiterii unei fapte ilegale până la data pronunțării hotărârii definitive intervin mai multe legi dintre care unele agravează răspunderea inculpatului, iar altele o atenuează sau chiar o împiedică, trebuie să respectăm regula „se aplică legea cea mai favorabilă“. Astfel, dacă modificările aduse Codului Penal de către OUG 13 ar fi intrat în vigoare fie și pentru o oră, chiar dacă ulterior urma să fie abrogată prin altă ordonanță sau să fie respinsă prin lege, ea ar fi trebuit aplicată pentru dosarele penale deschise deja. Or, o astfel de „greșeală“ ar putea fi făcută de orice guvern și ea nu ar mai putea fi îndreptată. Aceasta a determinat o reacție extraordinară a profesorilor de la facultățile de drept din România, eliminarea prin ordonanţă de urgenţă fiind fără precedent în România, precum și reacția magistraților care au arătat care vor fi consecințele modificărilor, și anume blocarea unor dosare privind fapte de serviciu și de corupție sau închiderea altora, ceea ce contravine angajamentelor statale privind combaterea corupției.

Dacă în 2012 scopurile urmărite erau preponderent politice, acum se încearcă folosirea unor pârghii legislative pentru a influența mersul unor dosare penale aflate în lucru la magistrați sau pentru a elibera deținuți condamnați în justiție. Publicul spune că acest mod de a proceda evidențiază un singur lucru: că actele normative sunt date cu dedicație.

 „Guvernul devine mai puternic chiar față de parlament în ceea ce privește activitatea de legiferare, ceea ce nu este firesc“

Curtea Constituțională decis că nu există un conflict între puterile statului și nici nu s-a pronunțat pe fond pentru că OUG 13 era abrogată. S-a creat un precedent?

Aștept cu interes motivarea acestor decizii care se ocupă doar de aspecte formale, nu de fondul problemei, dar eu aș vrea să subliniez consecințele acestora. Dacă guvernului nu i se stabilesc reguli clare de adoptare a ordonanțelor de urgență, el va putea adopta orice decizie de dezincriminare a unor infracțiuni. Or, asta va afecta dosarele pe rol cu efect ireversibil. În felul acesta, guvernul devine mai puternic chiar față de parlament în ceea ce privește activitatea de legiferare, ceea ce nu este firesc. Într-un stat care recunoaște principiul separației puterilor, parlamentul adoptă legi, iar guvernul le pune în executare.

Potrivit Constituției, orice OUG trebuie supusă dezbaterii în parlament în vederea aprobării sau respingerii ei. Practic, parlamentul trebuie să decidă dacă este de acord cu modificările la coduri aduse prin OUG 13 sau că trebuie renunțat la aceste modificări așa cum a dispus OUG 14. Însă, dacă parlamentul va respinge OUG 14, de la data publicării legii în Monitorul Oficial efectul firesc este reactivarea OUG 13, ceea ce va duce chiar la efectele de care tocmai am vorbit, pentru dosarele în curs.

Spațiul public abundă de dezinformări, ce credeți că urmează? Un nou atac la justiție?

Aș vrea să cred că parlamentul va adopta OUG 14. Dar, după aceea, cred că politicienii cu probleme vor căuta alte modalități prin care să scape de sancțiuni și să îndrepte ura populației împotriva dușmanului deja declarat: justiția. Deja am văzut dezinformări lansate pe piață cum că, în cazul unui binecunoscut politician condamnat definitiv anul trecut (Liviu Dragnea, n.r.), hotărârea acestuia ar fi nulă pe motiv că motivarea ei nu e semnată de unul dintre judecatorii care au pronunțat-o și care azi nu mai este judecător – or, legea spune clar că numai minuta hotărârii trebuie semnată de judecătorii cauzei, în timp ce motivarea trebuie semnată de președintele completului/instanței, atunci când unul dintre membrii completului a părăsit magistratura sau lumea asta.

Urmează, nici nu mă îndoiesc, resuscitarea ideii cu legea privind răspunderea magistraților, când, de fapt, o astfel de lege a fost dată încă din anul 2004 (atunci Consiliul Superior al Magistraturii s-a separat de Ministerul Justiției) și a fost modificată în anul 2006 (atunci s-a introdus răspunderea materială a magistraților) și apoi în 2012 (atunci s-a creat Inspecția Judiciară ca instituție distinctă și s-a dublat numărul de abateri disciplinare sancționabile). Și mai urmează ceva: am văzut câteva inițiative prin parlament cu privire la modificarea cadrului legal de sancționare a infracțiunilor de serviciu și de corupție – vă mai aduceți aminte de modificările din „marțea neagră“ sau din „joia neagră“?! Ei bine, acele proiecte nu sunt respinse definitiv, ci zac prin sertare și trebuie dat, până la urmă, un vot cu privire la ele. Dar mai sunt alte proiecte noi. Recent, am văzut unul privind incriminarea abuzului în serviciu comis de magistrați – nu îmi amintesc acum cine l-a inițiat, dar cu siguranță respectivul nu știe că magistrații se supun actualei incriminări privind abuzul în serviciu și, mai mult, pentru magistrați există infracțiuni speciale, cum ar fi „represiunea nedreaptă“.

Nu ar fi însă necesară o lege a răspunderii guvernanților? Sau a parlamentarilor? Ei nu răspund în niciun fel când dau legi și ordonanțe neconstituționale sau cu dedicație.

Mi-ar plăcea să se discute despre răspunderea parlamentarilor care au aprobat legi neconstituționale (iată, s-au dat 40 de decizii de neconstituționalitate numai pentru noile coduri intrate în vigoare fix acum trei ani) sau a guvernanților care dau ordonanțe neconstituționale ori care sunt retrase la o săptămână ori care sunt respinse în parlament – toate acestea înseamnă timp irosit, resurse consumate, prejudicii produse. Și poate ar fi timpul ca poporul român să afle că cele mai multe condamnări la CEDO le avem pentru legislația care încalcă drepturile omului și asta e simplu de verificat: pe site-ul echr.coe.int, la rubrica de Statistici, avem încălcările în funcție de articol de când s-a înființat Curtea de la Strasbourg până la sfârșitul anului trecut. Ei bine, am constatat că cele mai multe hotărâri împotriva României sunt în număr de 466 pentru protecția proprietății… În era digitalizării, oamenii nu mai pot fi prostiți nici cu populisme ieftine, nici cu televiziuni de partid.

„Îi respect pe românii care au înțeles importanța justiției pentru existența democrației“

Trebuie să stăm tot timpul cu ochii pe aleși?

Democrația nu e un dat, ci o continuă cucerire. A greșit cel care a gândit că trebuie să fie atent o dată la patru ani. După mine, nici măcar atunci poporul român nu e atent, din moment ce în instituțiile centrale și autoritățile locale sunt alese persoane cu probleme penale. Așadar, oamenii trebuie să se bată zilnic pentru drepturile lor și asta nu e o rușine. A spus-o Rudolf von Jhering acum un secol și jumătate în Lupta pentru drept.

Concluzia mea este următoarea: societatea se războiește cu hoții, iar hoții se războiesc cu justiția. Dar nu am nicio îndoială că, în cele din urmă, legea va triumfa! Iată, oamenii își doresc justiția. După evenimentele din vara fierbinte a lui 2012, realizăm din nou în 2017 că magistrații nu sunt singuri. Iar asta nu poate să mă facă decât să spun că îi respect pe românii care au înțeles importanța justiției pentru existența democrației.

Interviu realizat de ANDREEA PORA

OUG 14 abroga OUG 13

S-a publicat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 14 de azi. Astfel, se abrogă în întregime OUG 13/2017 de marți noaptea și se ajustează două texte din Codul de procedură penală exact așa cum a spus CCR în deciziile nr. 586/2016 și nr. 614/2016. Bonus: se renunță la chestiunea absurdă cu denunțul în 6 luni.

Aceasta înseamnă că: NE ÎNTOARCEM LA SITUAȚIA JURIDICĂ DINAINTE DE MARȚI NOAPTE. NU ESTE AFECTAT NEGATIV NICIUN DOSAR PENAL.

Și totuși am sesizat o problemă: art. 25 alin 5 C.proc.pen. a respectat cerința impusă de CCR prin decizia 586/2016 în OUG apărut marți noaptea, dar azi nu mai respectă această cerință în OUG 14/2017, care o înlocuiește. Aș vrea să cred că este o eroare a Guvernului. Oricum, ea va putea fi corectată de Parlament în procedura de aprobare a OUG.
Încerc să explic: acel articol din C.proc.pen. spune că, dacă un dosar se prescrie, instanța nu ar trebui să soluționeze chestiunea prejudiciului, ci închide dosarul și gata. Dar CCR a spus că trebuie să fie soluționată și această chestiune, chiar dacă dosarul se închide. Prin OUG 13 de marți noaptea a fost corectat în acest sens textul. Dar prin OUG 14 se reia forma veche, care cuprinde acest viciu de neconstituționalitate.
Ca să fiu mai direct, OUG 14 e parțial neconstituțională, cu privire la un singur articol și anume art 25 alin 5 C.proc.pen. Dosarele însă nu sunt afectate, întrucât judecătorii aplică direct deciziile CCR.
Mai jos, OUG 13, acum dispărută și OUG 14, nou apărută

Am o soluție pentru greșeala apărută în OUG nr. 14/2017. Astfel, art. 71 din Legea 24/2000 spune: (1) În cazul în care după publicarea actului normativ se descoperă erori materiale în cuprinsul său, se procedează la publicarea unei note cuprinzând rectificările necesare. (2) Se interzice modificarea prevederilor unor acte normative prin recurgerea la operaţiunea de rectificare, care trebuie limitată numai la erorile materiale. (3) Rectificarea se face la cererea organului emitent, cu avizul Consiliului Legislativ.
Așadar, eu cred că se poate face o RECTIFICARE de către Guvern pentru a se îndrepta greșeala, și anume:
”Se rectifică conținutul art II pct 1 din OUG nr 14/2017, care va avea următorul conținut: „1. Alineatul (5) al articolului 25 se modifica si va avea urmatorul cuprins: (5) In caz de achitare a inculpatului sau de incetare a procesului penal, in baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai, lit. e), f) – cu exceptia prescriptiei, i) si j), in caz de incetare a procesului penal ca urmare a retragerii plangerii prealabile, precum si in cazul prevazut de art. 486 alin. (2), instanta lasa nesolutionata actiunea civila.” ”

INTERVIU: confiscam banii coruptilor si facem noi penitenciare

Interviu apărut pe 30 ian -12 febr 2017 în nr 1 (1219) al revistei Academia Cațavencu sub titlul Cristi Danileț, judecător: ”Dacă i-am condamna pe marii corupți și le-am confisca averile nejustificate, am avea bani suficienți să construim penitenciare noi”

După ce a fost membru CSM și unul dintre cei mai blamați oameni la televiziunile mogulilor, Cristi Danileț a revenit în scaunul de judecător, dar continuă să fie o voce puternică în spațiul public românesc. Cu riscul să fie înjurat iarăși, seară de seară, de ALDE Badea, Ciutacu, Gâdea și Ciuvică, Danileț nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume, pentru că, spre deosebire de indivizii mai sus menționați, cu toții absolvenți de Părerologie, el a făcut Dreptul și deci e cel mai în măsură să ne explice care-i treaba cu cei doi elefanți, Amnistia și Grațierea, care sunt pe cale să rupă păienjenișul sistemului mafiot țesut cu atâta migală de penalii din Parlament.

Domnule Danileț, pentru cei neinițiați în tainele Dreptului, cei care au deschis mai târziu televizoarele sau cei care au votat cu PSD, explicați vă rog: care ar fi diferența dintre amnistie și grațiere?

Regula este că o persoană care comite o infracțiune trebuie să fie condamnată la o pedeapsă. Cum e posibil totuși ca cel vinovat să nu ajungă acolo unde îi e locul? Simplu: gândiți-va la cele trei elemente din regula expusă  – persoana, infracțiunea și pedeapsa. Așadar: dacă persoana dispare, evident că nu ajunge la închisoare (asta se numește fie fugă, fie… deces); dacă omul e iertat de infracțiunea comisă, atunci aceasta e ștearsă din cazierul lui (asta se numește amnistie); dacă omul e condamnat, asta se scrie în cazierul lui, dar se decide să fie iertat de pedeapsă și, deci, de a mai sta în închisoare (asta se numește grațiere).

Nicolae Ceaușescu dădea grațierea numai de ziua lui, pe 26 ianuarie. De ce credeți că au vrut să se grăbească adevărații săi urmași și s-o dea mai devreme, pe 18 ianuarie?

Poate că încă nu ne-am prins cine e născut pe 18 ianuarie…Serios vorbind, e puțin ciudat cum pe la mijlocul săptămânii cu pricina nu se știa dacă există vreun proiect de act normativ și brusc, într-o dimineață de miercuri, el apare pe masa Guvernului. Cert este un lucru: niciun proiect de act normativ privind sistemul judiciar nu poate fi aprobat de Guvern sau Parlament dacă nu are girul CSM. Așa că avem puțin timp să facem dezbateri pe aceste propuneri.

Când e vorba să dea o lege controversată, liderii PSD dau mai întâi ei bir cu fugiții: Ponta a plecat să-l jelească pe Mandela, Dragnea s-a dus să facă pe ospătarul lui Trump. Este asta o nouă tehnică de lovitură de stat, lovitura de stat dată din deplasare?

Încerc să fiu cât mai rezervat în a comenta atitudinea unor membri de partid și mă voi concentra pe instituții. Avem un Guvern care nu este Guvernul Dragnea sau Grindeanu, ci este Guvernul României. Misiunea lui este să administreze treburile țării conform legii, sub controlul opiniei publice și, dacă este cazul, al celorlalte puteri. Când intri în ședință de Guvern fără să ai ordinea de zi publicată și ai în mapă gata să fie adoptate acte normative care privesc justiția sau, mai mult, anticorupția, dar nu le-ai discutat cu societatea și cu partenerii instituționali, nu prea e bine…Să sperăm însă că de la depărtare lucrurile se văd și mai clar: opinia publică este importantă, iar a specialiștilor este esențială, așa încât mai întâi faci dezbaterea, apoi decizi dacă emiți actele normative sensibile.

Până la urmă, cel puțin deocamdată, ordonanța cu grațierea a fost băgată la sertar. Cui datorăm această victorie de etapă: Uniunii Europene, președintelui Iohannis sau tinerilor care au ieșit în stradă?

Unei surse. A fost cineva în Guvern care a dezvăluit jurnaliștilor și președintelui țării ce urma să se întâmple a doua zi. Pe mine m-a impresionat reacția oamenilor: mulți au înțeles că ceea ce condamnă Justiția nu poate fi șters într-o noapte cu buretele de către Guvern. De abia după toată această presiune ordonanța cu grațierea a plecat pe circuit pentru avizare. Acuși se va întoarce la Guvern, cu avizele negative de la Justiție, din câte anticipez acum. Dar, în final, Guvernul va decide: grațierea este un act politic și nimeni nu îl poate cenzura. Dacă Guvernul ar decide ca mâine să elibereze din Penitenciare pe toți deținuții, asta e. Noi suntem oameni ai legii și vom respecta legea, chiar dacă nu suntem de acord cu ea.

Potopul de pomeni cu care Dragnea a invadat piața muncii, dar și pe cea a nemuncii, a fost o încercare de a adormi vigilența opiniei publice, pentru ca PSD-ALDE să poată trece mai ușor legile date în favoarea penalilor?

Eu nu fac politică, dar spun de fiecare dată o poantă pe care am auzit-o: ”Întrebare: Știți care e diferența dintre stânga și dreapta?; Răspuns: Cei de dreapta țipă când le sunt încălcate drepturile, cei de stânga țipă când le e foame”. Acum, într-o țară în care numărul celor care muncesc e mai mic decât cel de pensionari, șomeri și asistați social, iar pe aceștia îi găsești seară de seară în fața televizorului unde au stat atât de mult încât au ajuns să creadă că dosarele judiciare sunt politice sau că justiția e controlată de forțe oculte ori agenturi străine, nu mă miră că s-au schimbat valorile: 5 lei la pensie șterg efectul pentru orice drept încălcat, condamnații penali sunt votați în funcții politice, magistrații sunt puși la zid, condamnații au toate drepturile, victimele sunt vinovate că s-au aflat în locul și la momentul nepotrivit. Educația e la pământ, manipularea e peste tot, mai avem puțină speranță în justiția independentă și în ceva presă sănătoasă. Eu spun că dacă sistemul judiciar arată că e ceva în neregulă cu grațierea, atunci e bine să le dăm crezare.

Înțelegem că ordonanța s-ar fi dat ca să scoată deținuții din pușcării, că stau și câte trei în pat. Dar de ce sunt vizați de ea și cei cu condamnări cu suspendare, că ăștia dorm în pat doar ei cu secretara?

Sunt spitale unde stau câte doi pacienți într-un pat, dar nu am auzit de vreo lege să fie dați afară: din contra, cei bolnavi sunt ținuți, cu toate greutățile, în spital până la vindecare, pentru că dacă ies bolnavi afară își pot face rău lor sau îi pot îmbolnăvi pe alții. Tot așa și cu penitenciarele: acolo oamenii au ajuns din culpa lor, nu a altora și trebuie să se vindece pentru a fi reprimiți în societate. Dacă nu plătesc pagubele pricinuite și dacă nu stau cât a spus judecătorul, nu trebuie să iasă decât în cazuri excepționale. Oricum, dacă se strică instalația de apă în spital, nu poate să vină instalatorul să decidă ca un pacient să fie externat din spital, ci el trebuie să repare instalația și atât. La fel, dacă Penitenciarele nu au condiții adecvate pentru deținuți (și, atenție, starea asta nu e de săptămâna trecută, ca să fie justificată apariția unei ordonanțe de urgență!), poate că Guvernul nu ar trebui să decidă că tot ce au stabilit judecătorii poate fi trecut cu vederea, ci ar trebui să aloce banii necesari pentru a mări numărul unităților de cazare, a paturilor, a spațiilor, pentru a îmbunătăți calitatea asistenței medicale și a programelor de educație, a crește salariile gardienilor etc. Faptul că decide punerea în libertate a unor oameni vinovați de comiterea unor fapte, unele foarte grave, împotriva semenilor și a societății, nu va rezolva problemele existente în mediul penitenciar.

La Antena 3, bocitoarele domnului Voiculescu plâng în fiecare seară soarta unor oameni închiși în urma unor erori judiciare. Sunt erorile judiciare un motiv pentru amnistie sau grațiere în masă?

Nici vorbă. Am citit motivele pe care însuși Guvernul le-a publicat în susținerea ordonanței de grațiere și acolo scrie clar că e vorba de o soluție gândită pentru suprapopularea unora dintre penitenciare. Nici nu ar avea cum să scrie ceva de erori judiciare, căci puterea executivă nu are voie a stabili că puterea judecătorească ar fi greși undeva. Dar haideți să vă spun ceva, să dărâmâm și mitul ăsta al erorilor judiciare cu care populația naivă este păcălită permanent. Avem 3 milioane de dosare în fiecare an, dintre care 12% sunt penale. Uneori se mai comit și greșeli. În acest caz, cel nemulțumit trebuie să conteste hotărârea la instanța superioară. Nu știu ce dezbat televiziunile, încerc să evit cât pot de mult dezbaterile despre cazuri concrete fără să am dosarul în față. Dar vă spun că dacă o parte este nemulțumită de hotărârea unui judecător, asta nu înseamnă că judecătorul a comis o eroare. Iar dacă s-a dat o soluție greșită, nu înseamnă că judecătorul este vinovat în mod automat. Să vă dau un exemplu care apare din când în când în presă: acum câțiva ani o doamnă a fost condamnată la închisoare pentru crimă; după 10 ani de detenție, fiul ei a recunoscut că el fusese criminalul și, fiind redeschis cazul mamei sale, ea a fost pusă în libertate și el a fost închis. Acum, este evident că s-a comis e eroare judiciară, dar ea nu este imputabilă magistraților: pentru că acea mamă, ca să își apere fiul, a decis să ia vina asupra sa declarând procurorului și apoi judecătorilor de primă instanță că ea este autoarea omorului; iar când a revenit asupra declarației sale în fața instanței superioare, nimeni nu a mai crezut-o, pentru că toate probele duceau spre familia ei. Acesta este motivul pentru care acea femeie nu poate primi niciun fel de daune de la stat pentru perioada  de detenție. Oricum, să zicem că se produce o eroare la câteva sute de mii de dosare penale anual. Atunci, președintele țării are dreptul exclusiv să dea un decret de grațiere a acelei persoane. Dar una e grațierea individuală dată în acest caz și alta e grațierea colectivă despre care discutăm acum.

Statisticile arată că în urmă cu câțiva ani, când era premier Victor Ponta, România avea mai mulți deținuți decât are azi. De ce nu s-a dat o grațiere atunci și se încearcă să se dea tocmai acum?

Asta e o întrebare de 100 de puncte, dar eu nu am un răspuns la fel de valoros. Vă pot confirma că numărul deținuților este în scădere și că situația din România este cunoscută încă din anul 2012, când am primit prima condamnarea de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru condițiile proaste din penitenciarele noastre. Mai mult, nici măcar protestele de anul trecut din penitenciare nu au determinat apariția unei grațieri. Brusc, se pare că tocmai acum ne confruntăm cu o urgență care….nu este explicată.

Proiectul ordonanței privind grațierea și amnistia prevede reducerea la jumătate a pedepsei pentru deținuții de peste 60 de ani sau cu copii sub 5 ani în întreținere, indiferent de motivul condamnării, deci chiar și pentru crime. Nu mai bine dăm drumul la tigri și lei pe străzi, că oricum la Circ am văzut că nu prea sunt bine îngrijiți?

Proiectul prevede că cei condamnați până la 5 ani sunt iertați de pedeapsă și eliberați dacă nu au comis anumite infracțiuni enumerate expres, iar cei cu pedeapsă de peste 5 ani sunt iertați de jumătate din pedeapsă indiferent ce infracțiune ar fi săvârșit dacă sunt în vârstă sau au copii mici. Asta înseamnă că dacă cineva în vârstă de 50 ani a comis o crimă acum 10 ani și a fost condamnat la 20 ani închisoare, poate să iasă acum. Dar un tânăr nefamilist de 35 ani care a comis acum 10 ani o tâlhărie și a primit 15 ani închisoare, nu ar putea ieși cu grațierea. Logica asta mă depășește…

Ca jurist, în ce situații credeți că ar trebui acordată grațierea?

Să știți că juriștii nu sunt pentru iertarea celor care comit infracțiuni (de asta se ocupă preoții), ci pentru pedepsirea celor vinovați. Dar m-am uitat puțin în trecutul nostru când și pentru ce s-a acordat grațierea: în cinci decenii de împliniri mărețe comuniștii au dat opt acte de grațiere, iar în anii de după Revoluție au fost 3 asemenea acte. De regulă, au beneficiat de grațiere doar cei sancționați de instanța de judecată cu închisoare de maxim 2 ani, iar cei care au împlinit vârsta de 60 ani numai dacă au fost sancționați cu închisoare de maxim 5 ani. Prin noul proiect părem ai naibii de darnici….

Ați fi de acord cu o amnistie, dacă acuzații ar aduce banii la buget, în loc să fugă cu ei prin Panama?

Am întâlnit des ideea asta: „Dacă are bani, să plătească și să iasă din închisoare”. Să vă spun de ce nu merge: în primul rând pentru că cel care fură, oricum trebuie să dea înapoi ce a furat atunci când este condamnat; în al doilea rând pentru că, grație legii din 2012 cu privire la confiscarea extinsă, celui care este corupt i se va confisca nu doar ceea ce a primit drept mită, ci și ceea ce are nejustificat acasă. În al treilea rând, pentru că dacă bogatul ar putea să plătească să stea în libertate, pe când săracul nu, asta ar fi o discriminare. Dar eu aș paria că dacă am prinde și condamna pe marii corupți și le-am confisca averile nejustificate, am avea bani suficienți să plătim condamnările la care ne obligă CEDO, să reamenajăm penitenciarele, să construim unele noi și cred că tot ne mai rămâne să majorăm pensiile și salariile.

O grațiere în masă, cum vrea PSD să dea, ar scoate după gratii mii de deținuți. Nu ar genera aceasta o scădere a încrederii în actul justiției? Eu, de pildă, dacă aș fi hoț și aș ști că vine Dragnea mereu cu grațierea, numai de-al naibii aș tot fura!

Nimeni nu are habar câti deținuți vor ieși. Și vă spun de ce: pe de o parte sunt cei aflați în penitenciar la momentul când va apărea noua lege și care vor beneficia de grațiere – numărul lor este de 3500, adică cu 1000 mai mare decât estima ministrul justiției. Apoi sunt inculpații care au dosare încă în curs de soluționare și care, dacă vor fi condamnați, se va considera că vor beneficia de grațiere. Mai sunt unii cu dosare în derulare sau deja condamnați pentru abuz în serviciu cu pagubă sub 200.000 lei, neglijență în serviciu și conflict de interese cu folos cuvenit, dar aceste infracțiuni vor dispărea din Codul penal grație unui al doilea proiect de OUG apărut în aceeași noapte cu cel privind grațierea. Așadar, e posibil ca unii care au auzit de grațiere să comită infracțiuni în aceste zile și, da, să scape de pedeapsă.

Statisticile Administrației Penitenciarelor arată că procentul obișnuit de recidivă pentru deținuții eliberați este de circa 50%, ceea ce însemană că până la sfârșitul anului supraaglomerarea va fi la fel de mare, prin închisori. Ce-o să facă atunci Guvernul? O să mai dea o grațiere sau o să aștepte să mai fure ai lor niște milioane, ca să profite și ei de noua ordonanță?

Rata recidivei din România este mare pentru că penitenciarele sunt un fel de instituții de asistență socială. Mulți dintre cei aflați acolo sunt persoane care afară nu se pot descurca pentru că nu au avere, familie, loc de muncă. Lăsați în libertate, nu vor putea viețui prea mult fără a comite ilegalități, astfel că se vor întoarce în penitenciar. Dar cred că pentru oricine este evident că nu cei mărunți sunt vizați prin noul act de grațiere. În mod normal nu ar trebui să fie date acte normative cu dedicație, însă noi funcționăm după alte reguli decât cele ale statului de drept. Și, apropo, dacă o să vă uitați la conținutul art. 301 alin. 2 Cod penal, veți vedea că nu există conflict de interese când se emit, aprobă sau adoptă acte normative pentru soți, rude, prieteni.  Însă e clar: o țară cucerită de corupție nu poate da acte de grațiere ca cei corupți să scape de pedepse. Semnalul e foarte prost!

În actualul context, cu Putin la est, Trump la vest și noi la mijloc, credeți că se va repeta istoria și ne așteaptă un nou „obsedant deceniu” sau sunteți optimist în privința viitorului?

La felul în care arată prezentul, trebuie să fii naiv să te mai gândești la viitor.

Interviu EUROPUNKT

Vladimir Adrian Costea: Care este dimensiunea corupției în postcomunismul românesc? Care sunt principalele forme de manifestare ale corupției în societatea românească?

Cristi Dănileț: Ați spus bine … „postcomunismul românesc”. De ani de zile ar trebui să fim pe drumul ireversibil prin democrație. După experiențele din 2012 încoace, sunt convins că suntem pe drumul dintre comunism și democrație, adică în plină eră postcomunistă.

Corupția este una din grelele moșteniri ale regimului totalitar dinainte de 1989. Generația bunicilor noștri, a părinților noștri și a noastră suferă de această boală complită: corupția. Ea este atât de extinsă încât a cuprins toate instituțiile statului. Și este considerată de noi atât de normală, încât în limbaj uzual, în loc de „a da mită” unui polițist se mai spune „a da dreptul”, a mitui un profesor sau un funcționar înseamnă „a da o atenție” sau „a face o cinste”, iar a mitui un doctor înseamnă „a-l onora”.

Dar corupția nu se manifestă doar sub forma luării și dării de mită.  De fapt,corupția înseamnă orice folosire abuzivă a puterii încredințate, pentru obținerea de beneficii personale. Ca urmare tot corupție este atunci când un coleg te roagă să dai o soluție favorabilă unui prieten de al lui (favoritism), când un șef de instituție își angajează o rudă, însă nu pe criterii meritocratice (nepotism), când un parlamentar își angajează soția în cabinetul său (conflict de interese), când un judecător pleacă într-o vacanță plătită de un avocat (primire de cadouri), când cineva primește bani să intervină la un funcționar în folosul unui al treilea (trafic de influență), când un angajat falsifică deconturi pentru a încasa bani pentru călătorii neefectuate (fraudă), când un angajat al unui minister dezvăluie pe unde va trece o autostradă pentru ca cel interesat să cumpere terenurile din zonă să le vândă apoi mai scump statului (folosirea informațiilor confidențiale), când un ofițer de poliție amenință o persoană că va avea dosar penal dacă nu adoptă o anumită conduită (șantaj), când un funcționar primește o sumă de bani pentru a grăbi soluționarea unei cereri (ungere), când un șef de instituție folosește o perioadă banii publici pentru sine, după care îi returnează (delapidare) sau când un judecător dă o soluție favorabilă unui consilier local ca mai apoi consilierul local să intervină pentru ca judecătorului să i se aprobe o cerere adresată primăriei (comision reciproc).

Care sunt factorii care au facilitat ascensiunea corupției în cadrul instituțiilor statului?

Cred că sunt doi factori care au determinat apariția și persistența corupției endemice: boala de putere și foamea de bani. Mulți români suferă de faptul că nu ocupă o poziție adecvată (sincer, nici nu e de mirare la câtă mediocritate și superficialitate este la noi) și atunci își doresc să fie șefi. Dar ca să ajungi acolo, ai nevoie de prieteni care să te susțină și acest ajutor vine de cele mai multe ori de la cei din organizațiile din care faci parte: partide politice, masonerie, servicii secrete (foste sau actuale). Or, odată ocupată poziția respectivă, ajutorul primit trebuie returnat sub formă de avantaje, contracte etc. Cel intrat într-o astfel de legătură nu poate supraviețui în alt mod.

Celălalt factor este mult mai extins: corupția mică (sau administrativă) se întâlnește de la portarul de la spital care pentru zece lei te lasă ca în afara orelor de vizită să ajungi la ruda internată sau nașul de tren care pentru un sfert sau cel mult jumătate din prețul unui bilet de tren te lasă să călătorești fără a-l plăti, până la profesorul care primește bani la bacalaureat pentru a-i furniza elevului răspunsurile corecte, la medicul ginecolog care primește un lănțișor de aur pentru a o băga în sala de operații pe femeia care stă să nască sau la polițiștul care pentru câteva găini trece cu vederea că un minor a circulat la volanul unui autoturism prin sat. Toate acestea se datorează pe de o parte salariilor mici, pe de altă parte culturii lui „așa se face”  – de a da și primi bani, bunuri sau servicii (inclusiv sexuale) pentru că așa s-a făcut întotdeauna și așa fac toți.

Identificați un profil al politicianului corupt în cadrul instituțiilor statului sau, dimpotrivă, considerați că există o pluralitate de astfel de profiluri?

Ca să îl citez pe Montesquieu care a scris monumentala lucrare „Despre spiritul legilor” acum 300 de ani: „Cine are putere este tentat să abuzeze de ea”. Am văzut oameni corupți care au ajuns în funcții înalte unde au profitat din plin de atribuții. Dar am văzut și oameni onești care, dacă nu s-au dedat practicilor instituționale neetice, au fost înlăturați rapid. De regulă, cei corupți sunt din rândul celor  care provin din familii unde pentru bani s-a călcat peste cadavre sau  sunt personaje pentru care ocuparea unei funcții publice sau a unei demnități are ca unic scop satisfacerea interesele personale, nicidecum a interesului public. De altfel, rămân uimit cum mulți dintre cei care ajung în asemenea poziții nu știu legile de organizare sau de statut a respectivei funcții, dar și de faptul că nu cunosc distincția dintre „interesul public” și „interesul publicului” sau nu cunosc semnificația lui „rule of law” facând confuzie între „statul de drept” și „statul de legi”.

Cum vă explicați succesul electoral al politicienilor corupți?

E ca la tango: când unul face un pas în față, partenerul face un pas în spate. Așa și cu politicienii corupți aleși în funcții administrative la nivel local sau în demnități publice la nivel național: nu ajungeau acolo fără ajutorul populației.

Or, când avem câteva milioane de oameni fără loc de muncă și pensionari care seară de seară sunt îndoctrinați la televiziunile mogulilor de presă ajunși ei înșiși în penitenciare, când prin intermediul media oamenii sunt păcăliți cu privire la prezentul lor și amăgiți cu privire la viitorul lor, când infractorii și corupții sunt prezentați drept victime ale justiției, parte dintr-o conspirație europeană, dacă nu chiar mondială, nici nu poți avea alte rezultate.

Iată un exemplu recent: de o lună de zile suntem bombardați cu presupuse legături nepermise între procurori și serviciile secrete care ar deturna actul de justiție. Dar remarcați direcția pe care televiziunile o imprimă dezbaterilor: se pare că nu-i o problemă când un politician are relații personale dovedite cu un ofițer din serviciile secrete, dar ar fi una când acel politician este urmărit penal în câteva dosare instrumentate de procurori și judecători care au prin lege obligația de a nu avea astfel de relații cu serviciile. Știm bine că poporul român e marcat de activitatea Securității comuniste și că orice explicație pentru propriul insucces are legătură cu serviciile, astfel încât vinderea regulată a acestei rețete face ca adevărata problemă – corupția la nivel înalt și încercarea de intimidare și control a justiției anticorupție – să fie ignorată de populația cu drept de vot. Și dacă mai adaugi în campania populară și promisiunea de creștere a salariilor și de scădere a taxelor, ai succesul garantat la o populație fără cultura liberalismului economic și politic (inițiativa privată, libertatea individuală, separația puterilor în stat, limitarea puterii politice), care crede că statul trebuie să se ocupe de fiecare individ și care încă e convinsă în majoritatea sa că oamenii trebuie să fie egali din punct de vedere economic.

Cu alte cuvinte, oamenii înșiși renunță la libertatea lor, inclusiv a gândirii, și se pun într-o stare de servilism față de mai marii zilei, întocmai cum remarca cu stupoare și indignare acum 500 de ani  Etienne De La Boetie în  „Discurs asupra servituţii voluntare”.

Care sunt riscurile la care este expus statul de drept ca urmare a extinderii corupției în cadrul instituțiilor statului?

În România corupția a ajuns până la Guvern, la Parlament și la Justiție. Din păcate da, avem judecători și procurori corupți, mulți dintre ei deja condamnați. Riscurile extinderii corupției sunt enorme: legi care să favorizeze anumite persoane, achiziții publice în favoarea anumitor societăți comerciale, oameni vinovați de comiterea unor infracțiuni grave lăsați în libertate. Banul public se mută în buzunare private. Și cel mai mult va avea de suferit omul simplu. Pe spatele lui se vor îmbogăți cei care au acces la resursele publice. Iar el, cetățeanul pauper, nu va avea acces la serviciile publice zilnice decât dacă va da șpagă. Ca urmare, cel sărac va sărăci și mai mult.

În ce măsură influenţa politicienilor corupți afectează funcționarea justiției în cadrul statului de drept?

Justiția penală înseamnă prinderea corupților, judecarea și sancționarea celor vinovați, executarea pedepsei și confiscarea averii nejustificate.

Individual, unii politicieni încearcă să scape de dosare apelând la legăturile personale pe care le au cu unii magistrați; din fericire, avem capacitatea de a descoperi astfel de conexiuni. Apoi, politicienii având probleme cu legea se războiesc cu magistrații prin intermediul televiziunilor sau presei scrise, în speranța că îi vor intimida pe judecători și procurori, respectiv că își vor menține imaginea publică neafectată. Din fericire, a trecut epoca când magistraților le era teamă ca la rândul lor să facă obiectul unor articole sau reportaje de presă. Azi, macularea justiției a devenit ceva … obișnuit, dacă pot spune așa.

Instituțional, politicienii uzitează uneori de pârghii prin care să se sustragă răspunderii penale sau executării pedepsei. Iată, sunt sute de milioane de euro care ar trebui confiscați de la marii infractori, însă din cauza politizării ANAF, nu se pot executa acele sume, astfel că a trebuit construită o nouă instituție – ANABI – care să o facă. Apoi, unii politicieni încearcă să modifice legile pentru eliminarea infracțiunilor comise de ei sau camarila lor (amintiți-vă de inițiativele din „marțea neagră” sau „joia neagră”). În fine, mai nou, se intenționează apariția unei legi de amnistie care să arunce uitarea asupra infracțiunilor comise în trecut și a unei legi de grațiere care să ducă la eliberarea din penitenciar a celor deja condamnați – sunt convins însă că aceste inițiative nu vizează nici pe departe masa infractorilor mărunți. Și, nu în ultimul rând, se flutură poporului ideea necesității unei legi a răspunderii magistraților, deși o astfel de reglementare există de peste un deceniu.

Care sunt soluțiile pe care le considerați oportune pentru stoparea ascensiunii politicienilor corupți în cadrul instituțiilor statului?

Pe termen scurt, justiția ar trebui să fie mai fermă: este nevoie de procese mai rapide, sancțiuni mai aspre și cu executare în regim de detenție, interzicerea drepturilor de a mai ocupa acea funcție sau profesie. Pe termen lung, e necesară o educare adecvată a populației: oamenii trebuie să înțeleagă că statul de drept înseamnă că toți cetățenii sunt egali în fața legii și că nimeni nu e deasupra ei, că justiția trebuie dorită și judecătorii respectați, că atunci când se comit acte de corupție se fură viitorul nostru și al copiilor noștri. Cu alte cuvinte, nu e suficientă doar dobândirea unor anumite cunoștințe (ce este corupția, sub ce forme apare, cine sunt corupții), ci e necesară și schimbarea atitudinilor noastre (denunțarea actelor de corupție pe care le știm, renunțarea la șpăgi și atenții, acordarea votului numai oamenilor integri).

Interviu apărut pe 16 ian 2017 pe EUROPUNKT

Nivelul corupţiei din România determină creşterea pedepselor legale

CSM a votat propunerea de majorare cu o treime a pedepselor pentru infracţiunile de corupţie din Codul Penal.

Un deputat a  formulat o iniţiativă legislativă solicitat majorarea limitelor pedepselor legale pentru infracţiunile de luare de mită care acum sunt închisoare 3-10 ani, respectiv pentru infracţiunile de dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, care acum sunt închisoare 2-7 ani (proiectele sunt disponibile AICI şi AICI). În procedura de avizare legislativă, Plenul CSM a fost de acord în data de 16 iulie ca pedepsele pentru infracţiunile de corupţie să crească cu o treime: pentru luare de mită închisoare de la 4 la 12 ani, iar pentru celelalte închisoare de la 3 la 9 ani. Urmează ca Parlamentul să decidă dacă susţine corupţia sau anticorupţia.

Ce anume impune majorarea pedepselor pentru un cod de abia intrat în vigoare?! În primul rând, arăt că iniţiative de reducere a pedepselor au mai existat în trecut. Am reacţionat şi atunci, demonstrând lipsa unor argumente care să susţină o astfel de politică penală, într-o ţară infestată de corupţie la nivelul tuturor instituţiilor şi autorităţilor, inclusiv la nivelul justiţiei. Opinia mea era atunci, este şi acum. următoarea: atunci când se constată creşterea numărului de infracţiuni într-un anumit domeniu, înseamnă că prevenţia generală prin aplicarea de pedepse nu este realizată (traducere: „oamenii nu ştiu de frica legii”) şi atunci se impune majorarea pedepselor legale (mai ales ridicarea minimului pedepsei) şi eliminarea posibilităţii de a se suspenda executarea pedepsei.

În al doilea rând, am comparat sancţiunile din prezent cu cele din vechiul cod pentru aceste infracţiuni: apărut în anul 1968, Codul penal prevedea iniţial pedepse de 3-10 ani pentru luarea de mită, 6 luni-5 ani pentru darea de mită, 1-5 ani trafic de influenţă; la data ieşirii sale din vigoare în anul 2014, Codul penal prevedea pedepse de 3-12 ani pentru luarea de mită, 6 luni-5 ani pentru darea de mită, 2-10 ani trafic de influenţă, iar legea specială 78/2000  prevedea pedeapsa de 2-10 ani pentru cumpărare de influenţă. Se reamarcă, aşadar, o creştere a pedepselor pentru corupţie în cursul timpului. Această politică ne arată ineficienţa combaterii fenomenului.

În al treilea rând, am analizat personal numărul de cauze trimise de procurori judecătorilor. Dau ca exemplu doar graficele ce relevă evoluţia cauzelor privind luarea de mită şi darea de mită, din care rezultă în mod incontestabil că este justificată măsura tocmai adoptată.

.

Interviu 9am: Educatia juridica, sexuala, religioasa

INTERVIU 9am: Cristi Danilet (CSM): „Fara slujbe si rugaciuni la orele de religie. De la ideologie pana la fanatism e doar un pas.”

Judecatorul Cristi Danilet, membru al Consiliului Suprem al Magistraturii a stat de vorba cu reporterii 9AM.ro si a raspuns mai multor intrebari de actualitate si de interes social.

9AM.ro: In ianuarie ati implinit 5 ani de cand sunteti membru al CSM. Cum ati descrie aceasta experienta pana acum si ce ati fi dorit sa schimbati in plus in acesti ani?

Cristi Danilet: La inceputul mandatului am avut o viziune asupra lucrurilor care trebuie imbunatatite in privinta organizarii, functionarii si imaginii justitiei. Obiectivele mele au fost inscrise intr-un proiect de candidatura insusit in mare parte de CSM-ul care s-a format si multe dintre ele au fost deja realizate. Azi avem un CSM cunoscut in opinia publica si apreciat de emisarii europeni, ale carui pozitii publice in anumite momente sunt extrem de asteptate si dezbatute. Increderea in justitie s-a dublat fata de momentul inceputul mandatului nostru: azi lumea are asteptari si incredere in justitie de trei ori mai mult decat in Parlament si de doua ori mai mult decat in Guvern. Avem oameni noi, locuri primite in plus, o Inspectie functionala si legislatie care a scurtat procedurile. Inca sunt probleme de conduita si integritate, insa. Acestea este un sector in care ma voi concentra in urmatoarea perioada si care trebuie avut in vedere de urmatorul CSM.

9AM.ro: Luni, doamna Kovesi a primit aviz favorabil din partea CSM pentru un nou mandat in fruntea DNA. Cum comentati progresele realizate de justitia din Romania din ultimii ani?

Cristi Danilet: In domeniul anticoruptiei avem o alta justitie decat cea dinainte de reformele din 2004-2005. DNA a lucrat intr-un ritm fantastic si rezultatele pozitive sunt de netagaduit. In acest context, reinnoirea mandatului sefului DNA, doamna Codruta Kovesi, e fireasca, asa cum a fost si cazul reinnoirii mandatului fostului sef DNA, domnul Daniel Morar. Coruptia este un cancer social, iar DNA e cel care asigura extirparea. Insa nu e suficienta doar activitatea procurorilor, ci ea trebuie verificata si valorificata de instante. Iar judecatorii trebuie sa fie extrem de fermi cu flagelul coruptiei: pe de o parte pedepsele sa fie aspre pentru infractori si descurajante pentru prezumtivii infractori, iar pe de alta parte bunurile dobandite ilicit trebuie cautate, confiscate si valorificate. Numai in acest fel se poate da stisfactie interesului general si numai in acest fel se poate face cu adevarat justitie: cand omul simplu vede ca cei care incalca legea sunt sanctionati, iar sumele sustrase poporului se intorc la acesta. Este esential sa se vada justitia care se face, de aceea transparenta, relatarile din presa, comunicarea publica, interviurile care vin dinspre sistemul judiciar catre public sunt importante.

9AM.ro: Intr-o postare pe blogul dvs spuneati ca in fiecare an sunt trimisi in judecata 4000 de minori. Credeti ca aceste cifre ar trebui sa ne ingrijoreze ca si societate?

Cristi Danilet: Am o sensibilitate la dosarele privind minorii, atat cele civile cat si cele penale. Va spun ca numarul copiilor implicati in procedurile judiciare este prea mare: multi copii sunt neglijati, abandonati, agresati fizic sau abuzati sexual; prea multi sunt cei care produc spargeri, talharii, fura, consuma droguri sau violeaza. Societatea nu le acorda multa atentie, iar educatia oferita de sistemul actual de invatamant nu este adecvata realitatilor sociale. Or, daca educatiei si preventiei nu li se dau importanta cuvenita, va asigur ca doar prin combatere noi nu putem repara raul produs.

Va dau cateva cifre care pana acum nu au fost analizate in luarea politicilor publice. Cu privire la victime, aflati ca in fiecare zi este trimis in judecata cate un inculpat care omoara un copil, un altul care agreseaza sexual un minor, inca unul care fura bunuri de la un minor sau care il talhareste. In fine, avem aproximativ 200 de dosare cu minori care sunt loviti sau raniti fizic in fiecare an, si tineti cont ca un minor este omorat in fiecare luna in bataie!

Referitor la delincventa juvenila, avem statistici care arata ca in fiecare zi sunt trimisi in judecata cinci minori pentru comiterea infractiunilor de furt si doi minori pentru talharie. In fiecare zi inca un minor care comite o lovire sau vatamare corporala ajunge in fata instantei. Inca un minor este adus in fata judecatorului o data la trei zile pentru ca a omorat o alta persoana, in cele mai multe cazuri cu intentie. La fiecare trei zile inca un minor este adus in fata judecatorul pentru ca a comis o agresiune sexuala. Este de remarcat ca numarul violurilor comise de minorii trimisi in judecata s-a dublat fata de acum 5 ani!

9AM.ro: Cum priviti situatia refugiatilor la nivel international? Credeti ca decizia Romaniei de a caza peste 500 de refugiati in Vama Veche este una buna? Ce ar trebui sa mai faca statul roman in aceasta privinta?

Cristi Danilet: Sunt ingrijorat de valul mare de refugiati din Europa si de modul in care este pusa in aplicare legislatia cu privire la ei. Refugiatii sunt numai cei care sunt in pericol de razboi, ca urmare acesta dispare in prima tara singura. Trecerea lor in alte state din Europa sunt, prin urmare, din motive economice, iar legislatia e diferita. Dincolo de aceste aspecte, mai trebuie luate in considerare elemente de ordin economic care presupun hrana si cazare pentru aceste mase de oameni, cel putin pana la solutionarea cererilor de aviz; cele de natura sociala, care presupun integrarea lor in scoli si locuri de munca; si cele de natura politica, care presupun asigurarea prosperitatii economice si siguranta populatiei unde ajung acesti oameni. Or, cu totii remarcam ca, odata cu cresterea valului de refugiati si imigranti, au avut loc atentate sangeroase in Europa. Nu stiu daca este sau nu o legatura directa, dar cred ca acceptarea unor politici cu privire la refugiati trebuie compensata de alte masuri, cele necesare pentru a intari securitatea statului. Nu stiu insa daca Romania ar putea face fata unui val de refugiati mai mare, cel putin din perspectiva economica.

9AM.ro: Puteti sa ne povestiti despre proiectul dumneavoastra cu educatia juridica in scoli?

Cristi Danilet: De multi ani merg prin scoli si licee pentru a vorbi copiilor despre legi, justitie, drepturi. In urma cu trei ani acest proiect a devenit unul institutional, CSM fiind partener al Ministerului Educatiei, astfel ca acum sunt zeci de judecatori si procurori care se duc in unitatile de invatamant sau care primesc pe copii in vizita la instante si parchete. Mai mult, acum doi ani am alcatuit impreuna cu Politia capitalei o brosura prin care am explicat noul cod penal pe intelesul copiilor, iar la inceputul acestui an am redactat un manual „Educatie juridica pentru liceeni. Ghid despre drepturi si justitie”. Ambele pot fi descarcate gratuit de pe www.educatiejuridica.ro si au fost extrem de bine primite de copii carora le-am distribuit cateva mii de exemplare, in mod gratuit. Iar acum am initiat EDUIURIS, un proiect national de predare a educatiei juridice in scoli si licee, care are ca obiectiv formarea unei retele de studenti la drept si avocati care sa ajute in acest demers al nostru, pentru a educa tinerii in spiritul dreptatii si legalitatii.

9AM.ro: Credeti ca avem nevoie de educatia sexuala in scoli? Dar de ora de religie? In aceeasi nota, credeti ca statul roman trebuie sa continue finantarea cultelor religioase?

Cristi Danilet: In scoala romaneasca unele dintre materiile studiate nu au aplicabilitate practica. Invatamantul trebuie reformat profund: ar trebui ca profesorii sa fie mai bine platiti, curriculum-ul scolar sa fie adaptat la necesitatile sociale, metodele de predare sa fie innoite. Iar unele materii trebuie sa fie interdisciplinare: de exemplu, eu nu vad rostul studierii limbii latine in scoala si cred ca elemente de cultura imperiului roman pot fi studiate la istorie; la educatie civica se poate studia foarte bine elemente de educatie juridica si elemente de educatie sexuala si planificare parentala. Romania este pe primul loc la fetite sub 15 ani care nasc si tot astfel la numarul de avorturi – avem un avort la doua nasteri. De asemenea, educatia elevilor trebui intregita cu elemente de nutritie – unul din trei copii sufera de obezitate, sau elemene vizand protectia mediului, sau elemente de natura financiara.

Cat priveste ora de religie din scoala, nu consider ca e normal ca la ora de religie sa se faca slujbe si rugaciuni, ci cred ca acolo trebuie studiate istoria ideile si credintelor religioase. Trebuie sa se inteleaga ca statul si biserica sunt separate, iar acesta este un castig al civilizatiei moderne care dainuie pe principiul secularismului si umanismului. Nu vreau sa fac o acuzatie, ci doar o constatare: in culturile unde statele sunt conduse de reprezentantii religiosi se ajunge de la sentiment religios la propagarea unor ideologii, iar de aici la fanatism mai este doar un pas. Nu are rost sa fim ipocriti sau corecti politic atunci cand e vorba de valorile occidentale si de siguranta semenilor. Fara a discrimina sau uri pe cineva, trebuie sa fim solidari si atenti. Si chiar aceste aspecte trebuie sa faca parte din educatia tinerilor nostri.

Republica Moldova are un singur traseu: prin Justitie, catre Europa

Sunt foarte atent la ceea ce se întâmplă la Chişinău. Românii de dincolo de Prut, rupţi din patria-mamă de evenimente ale unei istorii nemiloase, sunt de prea multă vreme pradă sărăciei şi corupţiei. Ei au dreptul la o viaţă mai bună. Şi numai respectarea principiilor democratice şi importarea valorilor europene îi pot pune pe drumul corect.

România acordă de câţiva ani asistenţă tehnică Republicii Moldova. Împreună cu alţi colegi din România, în ultimii ani am fost în mod regulat la omologii noştri. Am făcut parte dintre cei care au expertizat din partea Consiliului Europei Strategia de reformă a sectorului de justiţie din Republica Moldova. Am participat la grupuri de lucru pentru a moderniza legislaţia cu privire la statutul judecătorilor şi evaluarea judecătorilor. Am militat pentru creşterea salariilor judecătorilor, procurorilor şi organelor de urmărire penală din Moldova. Am participat în proiecte de îmbunătăţire a legii CSM şi a legii cu privire la disciplinarea judecătorilor. Am vorbit la conferinţe despre rolul justiţiei şi necesitatea luptei împotriva corupţiei. Am scris pentru colegii basarabeni ghiduri de aplicare a legii şi respecare a drepturilor omului. Am făcut parte din personalul de instruire a colegilor moldoveni cu privire la modul de investigare a dosarelor. Am încurajat justiţia de acolo să înceapă să îşi facă curaţenie în interior.

În ultimii ani justiţia din Moldova a început să se schimbe în bine. Dacă în urmă cu câţiva ani ţara avea un corp de justiţie caracterizat de incompetenţă, lipsa curajului şi în mare parte corupt, după ce ţara s-a orientat către Vest, şi după ce americanii şi europenii au investit foarte mult în justiţie, rezultatele au început să se vadă. În trecut eram priviţi cu reticenţă, dar acum când mergem acolo avem cu cine discuta: de la membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, la judecătorii de la Judecătoria Botanica şi la funcţionarii de la Centrul Naţional Anticorupţie şi Ministerul Justiţiei. După cum se ştie, în ultimele luni vizitele noastre s-au intensificat. Iar mesajul nostru este clar: reforma trebuie să continue, iar rezultatele să se vadă.

Anticorupţia a devenit vârful de lance pentru evoluţia societăţii. Corupţia este un cancer social şi produce consecinţe la fel de groaznice ca terorismul: sărăceşte oameni, termină vieţi, dărâmă instituţii. Faţă de România, Republica Moldova are o întârziere de cel puţin zece ani. Dar efectele anticorupţiei încep să se vadă. Evenimentele din ultimele zile ne arată că lucrurile se mişcă. Şi totul trebuie să continue, fără presiuni, fără influenţe, fără revocări pe considerente politice. Şefii de instituţii anticorupţie şi de urmărire penală, la fel ca şi şefii din Procuratură şi cei din Justiţie, nu trebuie să cedeze presiunilor de niciun fel. Verticalitatea trebuie să fie o însuşire a celor care lucrează în domeniul de aplicare a legii. În zilele următoare vor fi ţinta unor atacuri nemiloase. Trebuie să le facă faţă în mod exemplar: metodic, calm, legal.

Sectorul de Justiţie şi Anticorupţie trebuie separat de Politic. Societatea trebuie să înţeleagă această nevoie. Presa trebuie să sancţioneze orice încălcare a acestui principiu. Iar puterile legislativă şi executivă trebuie să accepte că democraţia înseamnă separaţia puterilor, nu subordonarea lor. Or, necesitatea de a acorda şi respecta independenţa procurorilor şi unităţilor anticorupţie este subliniată deja în multiple standarde internaţionale pe care toate ţările democratice, inclusiv Republica Moldova, trebuie să le respecte fără a le mai putea pune în discuţie. Ele sunt un dat.

România este un model pentru Moldova. Nu mă îndoiesc că politicienii români susţin în mod sincer reformele din Republica Moldova şi drumul ei european. În privinţa justiţiei însă, pot spune deschis: fraţi moldoveni, puteţi considera fără probleme justiţia română drept un drum bătătorit pe care puteţi călca! Datorită reformelor din justiţie şi din domeniul anticorupţiei judecătorii şi procurorii români au ajuns respectaţi, legea s-a impus la noi ca o valoare care trebuie respectată, politicienii corupţi au ajuns să răspundă pentru infracţiunile comise, cetăţenii au ajuns să aibă încredere în autorităţi şi speranţe în creşterea calităţii vieţii.

Lupta anticorupţie va determina schimbarea la faţă a Moldovei. Iar Justiţia moldovenească poate îndrepta răul care dăinuie în societate şi ghida ţara către Europa. Eliminaţi incompetenţii din justiţie, sancţionaţi ferm şi rapid funcţionarii care abuzează de poziţiile lor, condamnaţi aspru demnitarii corupţi care îşi încalcă angajamentul faţă de popor. Alegeţi să fiţi corecţi: deserviţi doar legea şi interesul general, nu cădeţi pradă grupurilor de interese particulare! Faceţi justiţie şi vindecaţi societatea!

Interviu Revista22: `Legea si justitia trebuie sa fie egale pentru toti`

Interviu acordat Revistei22, Anul XXV (1307), 7-14 aprilie 2015

„ Justiția nu trebuie să se substituie în niciun caz factorilor politici, după cum, invers, factorii politici nu trebuie să se substituie justiției, atunci când e vorba de instrumentarea de dosare.“

Aș începe cu o chestiune extrem de discutată în acest moment, în special legată de cazul Șova. Am avut proteste în stradă, am avut luări de poziție ale unor ambasade asupra felului în care se gestionează la nivelul parlamentului aceste cereri de începere a urmăririi penale, respectiv de arestare.

Lucrurile pot fi rezolvate în mod corect și mai ales legal, dacă se interpretează Constituțiaîn litera și spiritul ei. Și anume, Constituția României prevede că au imunitate doar parlamentarii, ei nu pot fi trași la răspundere pentru opinii și voturile lor politice. În rest, pentru orice alte fapte care nu au legătură cu aceste două aspecte, ei pot fi trași la răspundere penală. Însă, atunci când trebuie să fie percheziționați, reținuți sau arestați, este nevoie de o încuviințare din partea parlamentului. Acum se pune problema – repet, discuția este doar pentru parlamentari – în ce măsură o Cameră poate refuza cererea de percheziționare, reținere sau arestare venită din partea procurorilor? Am urmărit dezbaterile din parlament și am constatat următorul aspect: parlamentarii care sunt urmăriți de către procuror, respectiv colegii lor care iau cuvântul în Cameră, întotdeauna fac referire la actele de probațiune – dacă există fapta, dacă există probele, dacă se impune sau nu arestarea preventivă, cu alte cuvinte, ei fac acte de apărare care în mod normal ar trebui formulate în sala de judecată. Discuția din parlament ar trebui să se limiteze doar la aspectul dacă fapta urmărită de procuror este sau nu în legătură cu opinia sau votul politic. Aici se face marea confuzie. Cu alte cuvinte, dacă un parlamentar este urmărit, să spunem prin absurd, pentru un furt din supermarket, nu poți să vii tu, coleg parlamentar, să spui: „noi nu credem că se impune arestarea colegului nostru pentru acel furt“. Că regula este lăsarea în libertate a oamenilor. Da, regula este lăsarea în libertate a oamenilor, dar mai avem o altă regulă, și anume că toți suntem egali în fața legii.

Ca să fiu avocatul diavolului, unii vor spune că e posibil ca anchetele respective să fie influențate politic, să fie montate artificial și de aceea e normal ca parlamentul să prevină astfel de situații.

Eu nu neg că una dintre apărări poate fi aceasta: dosarul nu se bazează pe nimic faptic, este pur și simplu creat, este un abuz al procurorului sau s-a încălcat în mod grav procedura. Dar toate aceste aspecte trebuie invocate în fața judecătorului care va soluționa cererea de autorizare a percheziției sau de arestare a parlamentarului respectiv. A face aceste afirmații în spațiul public, în afara sălii de judecată, respectiv în parlament și, mai mult, chiar a face trimitere la dosar, care dosar este acolo, faptic, la parlament, înseamnă că se înlocuiește o activitate judiciară cu una extrajudiciară.

În cazul miniștrilor procedurile sunt deosebite.

Pentru miniștri este extrem de complicat. În primul rând, trebuie să lămurim: pentru miniștri nu există imunitate, așa cum se vehiculează în spațiul public. Constituția prevede doar imunitatea parlamentarilor. Pentru miniștri, însă, avem un blocaj de procedură, și anume: atunci când un ministru trebuie urmărit pentru fapte comise în exercițiul funcției, procurorul nu poate nici măcar începe urmărirea penală, așa cum o poate face în cazul parlamentarului, ci doar dacă există o solicitare din partea parlamentului. Deci, pentru un ministru care este și parlamentar, procurorul nu poate să înceapă urmărirea penală decât dacă are o solicitare în acest sens chiar din partea parlamentului.

MARJA DE APRECIERE

Este posibil ca la începutul procesului penal să am indicii că s-a săvârșit o faptă și că cel anchetat este cel vinovat, că a încercat să fugă sau să ascundă arma crimei, de exemplu, și atunci eu am temeiurile pentru a-l aresta, dar pe parcursul procesului, să zicem, descopăr că a fost în legitimă apărare când a folosit arma de foc. Și atunci trebuie să-l achit. (…) Va rămâne totdeauna o marjă de apreciere care aparține exclusiv judecătorului..

Solicitare sau aprobare?

Nu este aprobare, este solicitare. De aceea procurorii, în momentul de față, adună niște informații, chiar niște probe, începând urmărirea penală cu privire la faptă, după care se opresc. Când descoperă cine a comis fapta și dacă această persoană este, de exemplu, un ministru, el nu poate merge mai departe, ci trimite dosarul la parlament, spunând parlamentului: acum avem nevoie să ne solicitați voi, oficial, urmărirea. Cu alte cuvinte, în lipsa acestei solicitări, procurorul nu poate merge mai departe cu dosarul. Spre deosebire de cazul parlamentarilor, unde dosarul se duce mai departe, dar cu parlamentarul în stare de libertate, în cazul miniștrilor nici măcar nu poate să înceapă urmărirea penală. Și atunci ne punem problema: cât timp este blocată astfel urmărirea penală? Dacă niciodată parlamentul nu cere urmărirea penală a unui ministru care, de exemplu, este suspectat că a primit mită ca să inițieze o hotărâre de guvern sau să aranjeze o licitație publică, înseamnă că nu-l vor putea urmări niciodată pentru luare de mită? Eu mă uit înConstituție. Acolo se spune că membrii guvernului nu pot fi urmăriți fără această solicitare din partea parlamentului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor, dar nu pentru fapte săvârșite în legătură cu exercițiul funcției lor. De exemplu, nu am putea să urmărim un ministru că inițiază o licitație publică, dar îl putem urmări că a primit mită ca să o inițieze, pentru că mita nu intră în funcția sa. Validarea licitației, începerea ei sau confirmarea ei intră în atribuțiile funcției, dar primirea mitei nu intră în exercițiul funcției.

Cum ar putea fi eliminate astfel de ambiguități? Cum s-ar putea da niște criterii clare, care să nu mai poată fi interpretate?

În primul rând, pe actuala legislație, dacă nu s-ar face niciun fel de modificare la Constituțiesau la regulamentele Camerelor, ar trebui să avem o decizie a Curții Constituționale care să interpreteze normele pe care le-am menționat, adică normele cu privire la imunitatea parlamentară, respectiv cu privire la impedimentele procedurale. În al doilea rând, ar trebui să fie clar precizate criteriile în baza cărora au loc dezbaterile și ce documente trebuie să fie trimise în parlament atunci când se formulează astfel de cereri.

REFUZUL PARLAMENTARILOR

Mă uit la vreo doi miniștri la care procurorii au refăcut încunoștințarea parlamentarilor că ar trebui începută urmărirea penală, după ce inițial au refuzat. (…) Și parlamentarii au refuzat. Nu știm considerentele, că motivarea hotărârii nu există, ci în dezbatere s-a pus problema: păi, noi am mai refuzat o dată, prin urmare avem o autoritate… Ce autoritate? De lucru judecat? Păi, parlamentarii nu judecă, numai judecătorii judecă.

În momentul de față la parlament ajung nu numai referatele întocmite de procurori, ci dosare, bibliorafturi, o mulțime de alte documente.

Mi-aduc aminte că în primii ani de după reformă, și anume în 2005-2006, după ce DNA a început să investigheze chiar miniștri în funcție, cred că George Copos era viceprim-ministru, s-a pus problema ce acte să se trimită la parlament. Inițial, s-au trimis doar referatele, adică un fel de proces verbal prin care procurorul încunoștințează parlamentul în ce stadiu al urmăririi este, ce activități procesuale s-au efectuat, ce probe s-au strâns. Atunci, comisiile juridice din parlament au început să respingă astfel de solicitări pe motiv că ei nu cunosc despre ce este vorba, că nu a ajuns un material documentar probatoriu referitor la cazul în speță. După care, s-a luat decizia la nivelul DNA: OK, atunci le facem copii după dosare și le trimitem. S-a ajuns astfel ca zeci de volume care stau la baza urmăririi penale, zeci de volume, din care este alcătuit un dosar penal, să ajungă pe masa comisiei juridice. Și ce se întâmplă concret? Toți membrii comisiei juridice stau și verifică probele. Toți membrii stau și verifică actele depuse la dosar, citesc stenogramele după interceptări etc. Cu alte cuvinte, fac o activitate pe care în mod normal ar trebui să o facă apărarea și ar trebui să o facă oamenii legii.

Spuneți că lucrurile ar trebui reglementate cumva și că cel mai potrivit instrument ar trebui să fie oferit de o interpretare a Curții Constituționale.

O interpretare a Curții, pe de o parte, dar nu exclud nici posibilitatea unui agreement, a unui pact între CSM sau una dintre autoritățile judecătorești și parlament, prin care să se stabilească o linie de conduită.

„E responsabilitatea noastră să garantăm independența justiției.“

SCADE DURATA PROCESELOR

În general, procesele penale în România durează mai puțin ca acum cinci ani. În ultimii doi ani s-a înregistrat o scădere a duratei. Este celeritatea, pe de altă parte, e și perfecționarea judecătorilor, adică au învățat să managerieze dosarul astfel încât să nu existe durată în timp neutilizată. Dar și numărul de dosare este mai mare. Cele care vin, de exemplu, de la DNA și se duc spreÎnalta Curte, dosare extrem de complexe, cu multe persoane implicate.

În mod concret, ce a făcut CSM din acest punct de vedere?

Președintele CSM deja a făcut o sesizare în cazul Șova, a provocat CCR să spună dacă trebuie emisă sau nu o hotărâre, chiar dacă se respinge solicitarea de arestare a unui parlamentar, dar încă este puțin. Eu aș vedea o discuție între CSM, poate chiar și o hotărâre a CSM, prin care să se indice în mod clar că astfel de dosare nu pot fi trimise în întregime și nu pot fi dezbătute pe fond în parlament. Iar parlamentul, în cele două Camere, să emită un regulament prin care să prevadă în mod concret ce acte pot fi solicitate. Nu este normal să avem o diferență de tratament chiar cu privire la unii parlamentari și miniștri. Ați văzut, chiar în aceeași zi, pentru un ministru se solicită urmărirea penală, pentru un alt ministru nu se solicită acest lucru.

Cred că, de fapt, asta e o chestiune pe care într-adevăr CSM trebuia s-o aducă în discuție de mai multă vreme. Nu credeți căCSM a lipsit din această discuție?

Pozițiile noastre publice din ultimii doi ani au fost extrem de lipsite de fermitate, nu au avut fermitatea pozițiilor din anii 2011-2012. Mă gândesc că e responsabilitatea noastră să garantăm independența justiției și implicarea noastră în astfel de dezbateri este absolut necesară. Nu cred că trebuie să ne limităm la o hotărâre adoptată în plen și un comunicat public. Efectiv, trebuie să solicităm un dialog cu celelalte puteri, pentru că, până la urmă, noi trebuie să colaborăm. Sigur, suntem separați, dar trebuie să colaborăm cu celelalte puteri. Iar atunci când este vorba de o interferență a uneia în activitatea celeilalte, de exemplu, un dosar cu un ministru sau cu un parlamentar, este evident că trebuie să am niște norme extrem de clare și de previzibile cu privire la procedurile de urmat.

EROAREA JUDICIARĂ
Nu întotdeauna când o persoană este arestată preventiv și ulterior achitată, poate să invoce eroarea judiciară care să aparțină judecătorilor și procurorilor. Poate am avut martori falși, poate însăși persoana anchetată a mințit organele de urmărire penală. Nu exclud o eroare judiciară, însă acea eroare trebuie să fie imputabilă, trebuie să demonstrez reaua-credință.

În afară de aceste evidente diferențe de tratament, a mai apărut o altă discuție de fond, prilejuită în special de cazul lui Varujan Vosganian. S-a spus, în cazul său, că practic se face o anchetă legată de o hotărâre de guvern, care este un act politic, o decizie care, sigur, poate în final să fie bună sau rea. Ceea ce înseamnă ca justiția să intervină în cazul unor acte de natură politică. Ceea ce este nefiresc, cu excepția situațiilor în care se poate proba faptul că există un beneficiu particular, o mită.

Nu cunosc detalii legate de cazul amintit, în afara faptului că procedura a fost blocată în parlament. Dar, ca linie generală, aș vrea să se înțeleagă clar că, la rândul său, justiția nu trebuie să se substituie clasei politice, adică parlamentului și guvernului. Nu trebuie să vină procurorii sau judecătorii și să spună că trebuia sau nu trebuia emisă o hotărâre de guvern sau o ordonanță sau că trebuia sau nu trebuia emisă o lege. Noi analizăm conduita licită sau ilicită a persoanei care ia decizia în legătură cu actul politic. Deci noi nu ne substituim clasei politice și ar fi extrem de grav acest lucru. Dar, în situația în care avem un caz în care s-a luat mită pentru a fi emisă o hotărâre de guvern, atunci e clar că avem un act ilicit. Sigur că ai comis acele fapte în calitatea ta de ministru, dar ai încălcat legea. Să știți că situația nu se întâlnește doar la nivelul răspunderii miniștrilor sau a parlamentului. Aceeași situație este cu consilierii locali sau primarii. Judecătorii niciodată nu vor spune că, de exemplu, nu trebuie să construim pe aici un drum public sau o autostradă sau un pod. Asta e o decizie care aparține administrației locale. Dar, dacă s-a dat mită, dacă s-a aranjat licitația, atunci, da, intervine justiția. Justiția nu trebuie să se substituie în niciun caz factorilor politici, după cum, invers, factorii politici nu trebuie să se substituie justiției, atunci când e vorba de instrumentarea de dosare.

Să trecem la o altă chestiune care ține de modul în care funcționează sistemul de justiție. Există destule păreri conform cărora, după apariția noului Cod de Procedură Penală, în special din a doua jumătate a anului trecut, a crescut foarte mult numărul de arestări. Și se spune că se face exces de arestări. Plecând de aici, vedem în aceste zile o inițiativă a unor politicieni de a opera niște modificări în Codul de Procedură Penală care, între altele, să limiteze acest gen de situații. Din perspectiva dvs., ca membru CSM, ca judecător, vi se pare corectă această impresie, și anume faptul că există un exces de arestări? Și, în al doilea rând, în ce măsură modificările care se doresc a fi introduse înCodul de Procedură Penală ar putea afecta negativ lupta anticorupție?

Eu sunt de acord că starea normală este cea de libertate și un proces penal trebuie să se deruleze cu suspectul sau inculpatul în stare de libertate. Dar tot atât de realiști trebuie să fim să recunoaștem că starea de normalitate este să nu se săvârșească infracțiunea. Și atunci când s-au săvârșit infracțiuni și au început procedurile legale, persoanele în culpă trebuie să contribuie la aflarea adevărului. Măsura arestării preventive nu se ia pentru că o persoană a săvârșit niște infracțiuni, ci se ia pentru că, pe parcursul derulării procesului, acea persoană încearcă, într-un fel sau altul, să zădărnicească aflarea adevărului, să împiedice urmărirea penală.

Nu se referă la fapta în sine, ci se referă la comportamentul persoanei anchetate.

Exact. Pentru că, dacă noi, chiar de la începutul procesului, am avea probată foarte bine fapta, persoana nici nu ar trebui arestată, ci ar trebui trimisă în judecată și condamnată imediat. Dar de ce este arestată o persoană? Pentru că a săvârșit o faptă în legătură cu infracțiunea sa care a împiedicat organele de urmărire penală să-și desfășoare activitatea normal, de exemplu, a șters informații din calculator, a ars documente importante, a încercat să cumpere martorii sau a încercat să fugă din țară.

„Arestarea nu înseamnă condamnarea persoanei.“

Discuția în principiu e clară. Numai că, fără să dau nume, avem situații cu oameni foarte influenți care rămân în funcții, sub control judiciar, și alții care sunt arestați.

Criteriile în CPP le avem, dar tot atât de realiști trebuie să fim, codul atribuie o marjă mare de apreciere judecătorilor. Adică noi nu avem situații exemplificative în cod prin care să se spună: un inculpat are o anumită calitate și mita dată este de atâta, el este arestat dacă nu colaborează. Asta este o chestiune de speță. Codul îți oferă doar criterii. Urmează ca judecătorul însuși, prin puterea sa de apreciere, să stabilească dacă este cazul sau nu să aresteze o persoană. Uneori, în practică se întâlnesc situații în care persoane aflate în împrejurări similare nu sunt arestate. Una este arestată, alta nu.

JUSTIŢIA ŞI POLITICA

La rândul său, justiția nu trebuie să se substituie clasei politice, adică parlamentului și guvernului. Nu trebuie să vină procurorii sau judecătorii și să spună că trebuia sau nu trebuia emisă o hotărâre de guvern sau o ordonanță sau că trebuia sau nu trebuia emisă o lege. Noi analizăm conduita licită sau ilicită a persoanei care ia decizia în legătură cu actul politic. Deci noi nu ne substituim clasei politice, ar fi extrem de grav acest lucru.

Credeți că s-ar putea face ceva astfel încât să avem criterii relativ uniforme de abordare?

Să avem o jurisprudență care trebuie cunoscută și, în al doilea rând, să aibă un mai mare rol. Pentru că noi, la facultate, suntem învățați că jurisprudența nu reprezintă un izvor de drept, adică nu avem precedentul judiciar recunoscut în mod oficial în România. Ceea ce este o mare eroare. Noi mergem pe tradiția franceză, franco-italiană, care deja nu mai este de actualitate. Pentru că avem foarte multe situații nereglementate în lege în care jurisprudența are un puternic cuvânt de spus. Din acest motiv, în sistemul anglo-saxon există niște ghiduri, niște îndrumări la adresa judecătorilor, cu privire la cum ar trebui să trateze cazuri concrete în justiție. Practică neunitară avem și cu privire la pedepsele aplicate unor inculpați aflați în situații similare. La noi încă nu este acceptat, la nivel de mentalitate. Judecătorii încă spun: noi suntem independenți, hotărâm așa cum credem noi de cuviință. Ei bine, nu mai merge așa. În statele civilizate, ceea ce a stabilit Înalta Curte sau, în general, instanța de control judiciar devine aproape literă de lege în cazuri similare. Încă nu avem un astfel de sistem. Trebuie să fie clar pentru toată lumea că legea este egală pentru toți, dar și aplicarea legii, adică justiția, trebuie să fie egală pentru toți.

Dar din ce v-ați uitat pe propunerile de modificare a CPP care circulă, cum vi se par?

Eu aș vrea ca aceste propuneri să ajungă în primul rând la CSM, să ne convingem că ele nu sunt menite să zădărnicească aflarea adevărului. Cazurile nu sunt identice, sub nicio formă, se vor înregistra diferențe între ele și atunci trebuie să lăsăm și judecătorului o anumită marjă, folosind criteriile legale, prin care să stabilească dacă persoana trebuie sau nu arestată. Dar, încă o dată, arestarea nu înseamnă condamnarea persoanei. Este foarte grav să vedem lucrurile confuze din acest punct de vedere.

VALORIFICARE ULTERIOARĂ

Am avut de soluționat înCSM o solicitare a procurorilor DNA de încuviințare a arestării preventive pentru un președinte de tribunal. O persoană care a recunoscut că a dat mită în urmă cu câțiva ani, care chiar e condamnată într-un dosar, a scos la iveală înregistrări cu judecătoarea, în momentul în care a dat mită. Deci, la cinci-șase ani de la săvârșirea faptei, a scos acele informații și ele au fost transformate de procurorii DNA în probe.

Așa este, dar o detenție extinsă, în condiții în care nu există practic o decizie definitivă, aduce prejudicii enorme persoanei respective.

Este posibil ca, la începutul procesului penal, să am indicii că s-a săvârșit o faptă și că cel anchetat este cel vinovat și că el a încercat să fugă sau să ascundă arma crimei, de exemplu, și atunci eu am temeiurile pentru a-l aresta, dar pe parcursul procesului, să zicem, descopăr că a fost în legitimă apărare când a folosit arma de foc. Și atunci eu trebuie să-l achit. Dar, dacă mă gândesc acum la cazurile de mare corupție instrumentate în ultimii ani, nu-mi amintesc să fi fost persoane arestate preventiv, vorbim de marea corupție, și achitate la sfârșitul procesului. Nu-mi amintesc, cel puțin cei care au fost arestați preventiv, în majoritatea cazurilor sau chiar întotdeauna, au fost finalizate cazurile cu o condamnare, cu o executare.

E adevărat, este o diferență totuși. Acum doi-trei ani, poate chiar un an și ceva în urmă, numărul de arestări nu era atât de mare. Și-mi vine în minte ce spunea fostul șef DNA, Daniel Morar: cât de bine funcționează DNA în acest moment, în materie de administrare a probelor, se va vedea abia peste câțiva ani, după ce se vor da soluții în instanță.

Sigur, o evaluare a activității actuale a DNA va fi făcută și prin faptul dacă anumite dosare se vor confirma sau nu cu sentințe definitive. Revenind la chestiunea arestării și condamnării, să nu uităm că procurorii DNA instrumentează dosarul, fac urmărirea penală și cei care arestează și condamnă sunt judecătorii, deci, până la urmă, există și între noi niște pârghii de control. Dar cei care arestează sunt judecătorii.

Una dintre discuțiile importante în acest moment din spațiul public se referă la relația dintre SRI și DNA. Semnele de întrebare exprimate pleacă de la premiza că SRI ar alimenta preferențial DNA cu informații referitoare la anumite dosare. Sigur, nu putem opera cu speculații, dar este o chestiune serioasă pentru orice stat de drept și nu poate fi totuși ignorată. Ce poate să facă CSM din acest punct de vedere, astfel încât această zonă de suspiciune să fie cât mai mică posibil?

Corupția a fost declarată ca o vulnerabilitate la adresa siguranței statului. Din acest motiv, serviciile de informații sunt abilitate să adune date și informații cu privire la săvârșirea faptelor de corupție și să-i informeze imediat pe procurorii DNA. Deci ei au obligația legală, în momentul în care au informații în legătură cu un act de corupție, să trimită acea informație la procurorii DNA, care au obligația după lege să transforme informațiile în probe și să vadă dacă este cazul sau nu să urmărească penal persoana. Sigur, se pune problema unui mod discreționar de furnizare a informațiilor, ceea ce depășește competențele noastre, pentru că serviciile au probabil propriul sistem intern de control. Pe de altă parte, se pune problema utilizării acelor informații și a transformării lor în probe și a duratei în timp a unor dosare penale. Și asta intră într-adevăr în atribuțiile noastre. Cred că din 2011, de când își duce mandatul actualul CSM, noi am desfășurat mai multe controale la nivelul procurorilor, la toți procurorii din țară, dar și în privința procurorilor DNA, cu privire la durata parcursă de anumite dosare. Au fost suficiente semne de întrebare prin presă de ce anumite dosare stagnează cu anii etc. Vreau să spun că inspecția judiciară a făcut astfel de controale, s-au găsit și dosare lăsate în nelucrare, chiar am avut și prim-procurori din țară care și-au dat demisia sau au fost revocați din funcție. Am făcut astfel de controale și laCurtea Supremă, unde vă amintesc că până în 2011 nu fusese efectuat niciodată vreun control de către inspecția judiciară, referitor la durata de soluționare a proceselor, și au început dosarele să capete o derulare firească. Dar în privința urmăririi penale, trebuie să recunoaștem că nu avem termene limită impuse de lege. Codul nu spune „trebuie să finalizezi urmărirea penală într-un an, doi sau zeci“.

Dar, până pe la mijlocul anului trecut, nu prea a existat tipul acesta de discuții despre relația dintre SRI și DNA.

Dar legătura există, e prevăzută în lege. Eu vreau să fac cumva o paralelă. Dacă mă întrebați dacă este posibil ca unele informații să fie ținute deoparte un anumit număr de ani și apoi să fie instrumentate, când cine știe ce se schimbă în mediul social sau politic al României, vă spun: da, teoretic e posibil. Dar și practic, chiar într-un caz care este azi în justiție, ne-am confruntat cu astfel de situații. Mă gândesc că la fel este și în cazul serviciilor de informații, până obțin ele o informație, până o valorifică, până mai adună și alt material informativ, până îl trimit la procurori, care la rândul lor încep să vadă dacă informațiile sunt veridice să fie transformate în probe, durează un timp. Dacă mă întrebați dacă persoane cu rea-credință pot ține la o parte acea informație, voi spune: da, este posibil. Dar trebuie să avem încredere în bună-credința lucrătorilor.

Legat de acest lucru, a fost o discuție referitoare la felul în care s-a clasat într-un dosar foarte cunoscut, în care, în cazul a doi dintre acuzați, s-a mers pe ideea de impunitate.

Aici este vorba doar de infracțiunea de dare de mită, nu orice infracțiune. La darea de mită, dacă mituitorul se autodenunță la Parchet, înainte să se înceapă urmărirea penală, el beneficiază de impunitate. Însă procurorii vor începe urmărirea penală pentru luare de mită cu privire la persoana care a primit banii respectivi.

S-a mers pe ideea de impunitate pentru că s-ar fi făcut dezvăluiri înainte de începerea unei anchete, însă, în același timp, știm că existau sesizări, inclusiv din afara țării, pe dosarul în cauză făcute cu multă vreme în urmă. E un caz notoriu.

Dacă soluția de clasare este una nelegală, în cursul procedurilor de verificare, pentru că procurorul-șef are abilitatea asta să verifice actele procurorilor din subordine, teoretic se poate răsturna soluția de clasare.

Cine poate soluționa soluția de clasare?

Se poate face din oficiu de către procurorul-șef, o poate repune în discuție sau la plângerea unei persoane interesate, la orice plângere a oricărui… Procurorul ierahic superior va verifica legalitatea soluției și apoi se poate face o plângere la judecător.

CSM este implicat? Inspecția judiciară?

Nu, pentru că ține de soluționarea și desfășurarea unui caz concret, nu ține de conduită. Noi putem sancționa, de exemplu, dacă descoperim că procurorul a stagnat prea mult cauza, a fost influențat, a soluționat cauza având o legătură de rudenie cu una dintre aceste două persoane etc., deci noi pe conduită mergem. Chiar dacă s-a greșit. Să spunem că s-a greșit încadrarea. Noi nu putem face nimic, ci procurorul ierarhic superior, respectiv un judecător.

Și cine poate face plângerea?

Orice persoană care are un interes. Respectiv procurorul-șef poate să facă verificare singur, fără nicio problemă. Interesul este însă al celor aflați în urmărire. De exemplu, într-un caz în care demnitarul beneficiază de impunitate, e clar că procurorul îl va folosi ca martor. Or, declarația unui martor poate fi suficientă pentru a se da o soluție cu privire la persoanele implicate în comiterea infracțiunii. Să ne lămurim aici, să știți că nu este nici primul, nici ultimul caz, dispoziția exista și în codul vechi, și acolo există această dispoziție legală și ea este menită să ajute organele judiciare, procurorii să obțină niște martori cheie, pentru că denunțătorul care a dat mită unui funcționar sau demnitar este martor cheie.

Precizarea dumneavoastă este importantă. Vorbim, deci, de cineva care dă mită. Dar în cazul acesta, discutăm despre o persoană care a instrumentat un întreg angrenaj de corupție. Nu despre un mituitor.

Nu. Și mai este o situație. Pentru alte infracțiuni grave prevăzute expres de lege, cel care denunță alte persoane că au săvârșit infracțiuni beneficiază de o reducere a pedepsei. Dar pentru darea de mită am chiar cauză de nepedepsire. Că e normal sau e imoral…

Sunt destule discuții în momentul de față privind felul în care este gestionat procesul de desemnare a viitorului procuror-șef de la DIICOT. Procedura e netransparentă la nivelul ministrului Justiției.

Noi suntem una dintre instituțiile implicate în această procedură de numire a șefilor de laDNA și DIICOT. Îmi amintesc că aceste discuții au fost și în vara lui 2012 și la începutul lui 2013, și anume, actuala legislație prevede că ministrul Justiției face o propunere, CSM, prin secția de procurori, dă un aviz care este consultativ, iar președintele statului face numirea. Ei, în această ecuație, noi am fi dorit să avem un rol mai puternic. Îmi imaginez că ministrul, de exemplu, face o propunere cu care CSM teoretic nu va fi de acord și președintele statului totuși va merge mai departe, îmi pun problema, până la urmă, își mai păstreazăCSM rolul de gestionar al carierei magistraților, dacă ministrul Justiției și președintele statului încalcă opinia CSM? De aceea cred că dialogul dintre cele trei instituții ar trebui să fie mult mai real și cred că ar trebui să crească în timp rolul CSM. Cred că CSM trebuie să aibă aici un aviz mult mai puternic, un aviz obligatoriu de urmat și chiar, într-un viitor, ministrul Justiției trebuie înlăturat din această ecuație. Practic, să avem un sistem pe care îl avem acum la Curtea Supremă. Președintele, vicepreședintele Curții Supreme sunt propuși de către secția de judecători a CSM și numiți de șeful statului. Pe când la procurori, în afară de cele două instituții, șeful statului și CSM, mai avem o instituție, ministrul Justiției, cu alte cuvinte selecția acum o face ministrul Justiției. Nu știm cum va face ministrul Justiției această selecție, probabil are niște criterii, nu o face în mod arbitrar. Dar să nu ne trezim cu situații cum au fost în anii trecuți, când CSM a dat aviz negativ pentru anumite persoane.

Interviu realizat de ALEXANDRU LĂZESCU

„Vreau sa renunt la cetatenia romana. Sa nu mai am vreo legatura cu acest stat mafiot si profund corupt”

`Bună seara domnule Danileț, vreau să vă întreb ceva: exista instituția renunțării la cetățenie și cine o gestionează? Care sunt motivele pentru renunțare, se poate invoca statul mafiot și profund corupt?`

 Am primit acest mesaj de la V.L. în data de 16.02.2015 pe contul meu oficial de facebook. Pregătirea mea ca jurist  m-a făcut să caut imediat textul din actul normativ aplicabil și să i-l indic omului – am găsit: art. 27 din Legea nr. 21/1991.

Apoi am recitit întrebarea „renunț la cetățenie….motiv…stat mafiot si profund corupt…” și am făcut legătura cu ce se discuta în acele zile la TV. În general, detest să citesc despre problemele, mereu aceleași, invocate de toți cei care au la dispoziție o tastatură; cred că este mult mai eficient  să se vorbească despre soluții pragmatice. Dar de data aceasta m-am simțit rușinat și dezarmat. De data asta nu mai era vorba de un român nemulțumit de faptul că țara în care trăiește a rămas încremenită la statutul de stat postcomunist sau cel mult de pseudodemocrație. Nu mai era vorba de un român care pleacă din țară la spălat vasele sau îngrijit bătrânii altora. Nu mai era vorba de un român dintre cei mulți care au înlocuit plimbarea de seară sau lecturarea unei cărți bune cu vreo emisiune TV care, dacă nu este plină de can-can-uri despre silicoane ori adultere, atunci sigur este una cu vreo 3-4 atoatespecialiști care vorbesc ore în șir fără a spune nimic și care împrăștie spre public valuri de dezamăgiri și speculații.

De data asta era vorba de un domn căruia îi e rușine că este român din cauza altor români și care este dispus să rupă pentru tot restul zilelor această legătură. Era vorba de o persoană care nu doar că dorește să plece din țară, ci chiar să uite că a fost vreodată român, poate chiar să uite că există o Românie. Era vorba de un domn care își va învăța copiii fie că harta Europei începe undeva la Atlantic și se termină cam pe Tisa, fie că undeva prin cărți sau pe google vor găsi informații ce merită a fi ignorate despre un popor autodamnat, cu un trecut dacă nu necunoscut atunci cosmetizat, cu un prezent marcat de scandaluri și fără ca cineva să propună sau să întrevadă (nici vorbă să construiască) un viitor.

Nu pot să găsesc vreo culpă acestui (încă) cetățean că ar gândi astfel despre țara (încă a sa) și despre cetățenii ei. Ce altă părere și-ar fi putut el face când vede atâția parlamentari și miniștri închiși, când vede rude ale acestora că încep să fie cercetate pentru legături ilegale cu instituțiile publice, când constată că sunt câteva zeci de judecători și procurori condamnați pentru corupție, că vameșii și polițiștii de frontieră sunt ridicați de mascați cu elicopterele, că jumătate din consiliile județene fac obiectul unor dosare penale, că achizițiile publice se câștigă plătind zeciuiala sau, mai nou, cinsprezeciuiala. Eu, ca profesionist, știu că dosarele încă nefinalizate nu trebuie să atragă anatema asupra celor cercetați, care se bucură de prezumția de nevinovăție și că hotărârile definitive pronunțate sunt mai puține decât lasă televiziunile să se înțeleagă. Dar suficiente cât să îngrijoreze. Și, astfel, percepția cetățeanului e deja formată. Iar eu nici nu aș putea să învinovățesc de nimic pe cititorul meu, care pare convins că trebuie să fie bolnavă, și încă irecuperabil, țara în care se dă șpagă ca să obții un loc la grădiniță pentru copil, unde se cumpără diplome de bacalaureat, unde nu se mai dau concursuri de admitere la facultate, unde examenele se iau dacă nu cu favoruri sexuale („Patu` sau patru” e noua formulă, văd!) atunci cu plocoane și protocoale, în care se plagiază doctorate, unde se moare în spitale dacă nu vii cu medicamente de acasă sau în care pădurile dispar deloc încet și sigur. Acest cetățean vede clar că România este de fapt adevărata țară a tuturor posibilităților, căci aici se pare că poți obține orice cu bani. O țară care își pierde trupul și își dă sufletul. Ba nu! Nu își dă sufletul, ci și-l vinde pe bucăți.

 „Vreau să renunț la cetățenia română. Să nu mai am vreo legătură cu acest stat mafiot și profund corupt”. Cred că este cel mai dureros lucru pe care l-am auzit în ultima vreme din partea unui român simplu, adesea ignorat în marile proiecte de țară și reforme publice. Găsesc în aceste două propoziții o analiză simplă și un puternic semnal de alarmă. Lucrez în justiție și mi-e rușine că nu putem să rezolvăm totul; tot facem curățenie, dar nu reușim să o mai terminăm. Mi-e rușine că ani de-a rândul justiția română nu a funcționat, căci atunci poate am mai fi putut salva ceva și actuala generație cu vârsta cuprinsă între 20-30 ani nu ne-ar mai fi judecat atât de aspru. E adevărat, generațiile s-au schimbat în justiție și s-a cristalizat o nouă cultură, a independenței de politic și a responsabilității față de societate, dar tot mi-e frică să nu fie prea târziu. Sau poate doar nu mai dăm noi de capăt. Căci dosarele vin, și tot vin, și tot vin…. și singurul lucru vizibil pe care l-am reușit este doar o populare a  penitenciarelor cu purtători de gulere albe. Cu toată campania asta anticorupție demarată din partea justiției am reușit să îndepărtăm un văl de pe fața României… dar ce mocirlă am descoperit!

Oamenii au mari speranțe în Justiție. Dar nu Justiția este cea chemată să rezolve problemele sociale. Sau, nu numai ea, singură. Ci politicienii trebuie să o facă, luând decizii în folosul celor mulți. Și administrația trebuie să o facă, cu respectarea nevoilor comunității. Și educația trebuie să o facă, prin sădirea în spiritul tinerilor a unor principii și valori care să fie pentru prezent niște ancore în viitor. Justiția poate fi o garanție a respectării legii, dar trebuie să se țină seama că ea intervine întotdeauna post-factum, după ce răul este deja făcut. Or, legea trebuie respectată tot timpul, de fiecare cetățean în parte. Dar mai ales de către cei aflați în funcții publice, căci în primul rând ei sunt cei percepuți ca fiind drept „statul” – acel stat văzut acum ca fiind unul „mafiot și profund corupt” de către viitorul fost cetățean român, V.L.

Reguli elementare despre Justitie

1. Procesul se derulează în sala de judecată. În afară, prin intermediul mediei, nu se pot face judecăți, ci se pot da relatări despre cum se desfășoară procesele publice. Independența justiției, prezumția de nevinovăția a suspectului/inculpatului, dreptul la demnitate al părților, dreptul la viață privată al părților și martorilor trebuie respectate în astfel de relatări.

.
2. Daca ești parte, e indicat să îți angajezi un avocat; în unele cauze penale prezența avocatului e obligatorie și dacă nu ai vei beneficia de unul din oficiu. Dar faptul că ești asistat de avocat nu îți garantează că vei câștiga procesul.

.
3. În procesele penale, procurorul este conducător al fazei de urmărire penală (adică el decide derularea cercetării de către poliția judiciară și soluțiile de clasare a cauzei sau trimitere în judecată) și parte în faza de judecată (adica are aceleași drepturi și obligații ca și ceilalți participanți). El nu reprezintă Statul (=guvernul, conducătorii țării etc), ci interesele generale ale societății.

.
4. Doar judecătorul înfăptuiește justiția: numai el poate da soluții cu privire la cele pretinse de reclamant (în procesul civil), respectiv cu privire la vinovăția și pedeapsa inculpatului (în procesul penal). Judecătorul nu are voie să dea soluții după propria sa convingere sau după cum își dorește populația, ci numai potrivit legii și probelor de la dosar. Așadar, probele nelegale nu pot sta la baza condamnării unei persoane vinovate de comiterea unei infracțiuni.

.
5. O parte se judecă cu partea adversă, nu are ca inamic pe judecător. Judecătorul și procurorul sunt magistrați: eu au dreptul și obligația de se supune celor trei „i”: a fi independenți (să nu permită nicio imixtiune sau presiune de la părți, colegi, șefi etc), imparțiali (nu pot avea prejudecăți sau interese proprii în cauză) și integri (nu pot fi corupți și trebuie să respecte etica judiciară). Avocatul este independent, dar nu are obligația de a fi imparțial, căci el reprezintă interesele legale ale clientului său.

.
6. Cei nemulțumiți de actele si masurile procurorului le pot contesta la procurorul ierarhic superior, iar soluțiile sale cu privire la cauză pot fi contestate mai departe la un judecător. Cel nemulțumit de o hotărâre judecătorească o poate contesta numai la instanța ierarhic superioară. La Curtea de la Strasbourg se poate apela numai dacă în cursul procesului a fost încălcat vreun drept prevăzut expres în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (statistica arată că 97% din plângeri se resping ca inadmisibile); la CEDO nu se rejudecă cauza din România și nu se stabilește, de exemplu, că este nevinovată o persoană care a fost condamnată la noi.

.
7. Hotărârea definitivă trebuie respectată și executată chiar dacă în viziunea părților ea este greșită. La fel și legea: din momentul intrării în vigoare ea este obligatorie și cu toții ne supunem ei, chiar dacă legea nu ne convine.

.
8. Cei nemulțumiți de conduita magistratului (nu și de soluția sa, ci numai pentru comiterea vreuneia dintre abaterele disciplinare prevăzute în mod expres în art. 99 din Legea nr. 303/2004), pot formula plângere la Inspecția Judiciară. Aceasta va face verificări, apoi, dacă e cazul, va demara cercetările disciplinare și în final, dacă consideră că magistratul e vinovat de încălcarea obligațiilor statutare, va trimite cauza la CSM. Secția de disciplină pentru judecători, respectiv cea pentru procurori din cadrul CSM va judeca cazul disciplinar în contradictoriu cu inspectorul și cu magistratul și, dacă se impune, va sancționa magistratul (de la avertisment până la excludere din profesie). Cei nemulțumii de conduita avocatului (nu și de eșecul său în cauza în care a fost angajat) pot face plângere la Barou pentru a se demara procedurile disciplinare împotriva sa.

.
9. Cei care au cunoștință despre comiterea unor fapte penale de către magistrat sau avocat le pot reclama la parchet (cele de corupție se reclamă la DNA). Procurorul va face cercetările ce se impun și dacă decide trimiterea în judecată a magistratului acesta va fi suspendat din funcție pe parcursul derulării procesului. Condamnarea magistratului atrage excluderea lui din magistratură, cu anumite excepții. Condamnarea avocatului poate atrage excluderea sa din profesie.

.
10. Independența justiției este nu un privilegiu pentru magistrați (care primesc același venit lunar indiferent câte dosare au de soluționat, câte hotărâri sunt bune sau nu, cine e conducătorul sistemului), ci un drept al cetățeanului, independența justiției fiind o garanție pentru ei că legea se va aplica în mod egal, fără discriminare și fără favoritisme. Astfel, deși Justiția este apanajul organelor judiciare, ea este o valoare civică, deci cetățenii pot și trebuie să vegheze la independența și funcționarea ei. Dacă Justiția nu funcționează, nu există stat de drept, deci nu exista societate democratică.

INTERVIU Cristi Danileţ: ”Parlamentul ÎNCALCĂ în mod flagrant independenţa Justiţiei”

PESURSE.RO continuă seria interviurilor de weekend cu un material de excepție cu judecătorul Cristi Danileţ, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, cunoscut drept un apărător ferm al independenţei justiţiei.

Magistratul ne-a vorbit despre cel mai controversat subiect al momentului, cazul Bercea Mondial- Mircea Băsescu, despre independenţa Justiţiei şi despre implicarea politicului în Justiţia din România.

.

.

Reporter: Domnule judecător, v-aş propune să începem cu subiectele actuale. Recent o serie de acuzaţii grave au fost lansate de către un inculpat, în speţă Bercea Mondial, la adresa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Livia Stanciu, şi la adresa procurorului şef DNA, doamna Laura Codruţa Kovesi. CSM a considerat că afirmaţiile au adus atingere independenţei Justiţiei şi reputaţiei profesionale a procurorilor DNA. Astfel, vă întreb, ce credeţi că s-a urmărit prin aceste acuzaţii la adresa celor două? Cristi Danileţ: În România, cetățenii onești au un mare respect pentru justiție. Este singurul sector care poate menține echilibrul și ordinea socială și stopa abuzurile din partea celorlalte puteri și ale administrației. De multe ori însă, cei cercetați, speriați de ce li se poate întâmpla și disperați că nu mai pot controla ori cumpăra justiția, încearcă să influențeze magistrații punând presiune mediatică asupra ei și decredibilizând justiția per ansamblu. Așa este și în cazul condamnatului Bercea Mondial: văzând că o parte din mediul online și televiziunile care în fapt nu sunt mass-media, ci organisme de propagandă și manipulare în masă, au interpretat un eveniment juridic în care este și el implicat ca fiind unul politic ce îl implică pe Președintele statului, a încercat într-un moment în care camerele de filmat erau asupra lui să „pluseze”, aducând acuzații împotriva conducătorilor celor mai importante instituții anticorupție din România. Modul în care au fost făcute aceste afirmații și modul în care au fost ele mediatizate este unul iresponsabil, menit să implice justiția cu rea-credință în scenarii politice și show-uri mediatice. Ei, bine, noi nu participăm la asta: Livia Stanciu și Laura Codruța Kovesi sunt profesioniste și mai presus de orice bănuială, iar orice atac la ele le-am interpretat ca un atac la adresa sistemelor juridice pe care le reprezintă. Reporter: Credeţi că este posibil şi scenariul vehiculat în unele medii, conform cărora lui Bercea Mondial i s-ar fi sugerat să facă asemenea acuzaţii? Cine s-ar fi putut afla în spatele lui Bercea Mondial? Cristi Danileţ: România e țara tuturor posibilităților. De ce nu ar fi posibil și un asemenea scenariu, în care un condamnat să dezvăluie presei la ceva timp de la condamnarea sa definitivă dar într-un anumit moment cu încărcătură politică cum că ar fi vrut să mituiască organe judiciare ca să scape de condamnare ori să obțină o condamnare mai ușoară sau să mituiască persoane chiar din interiorul Administrației Prezidențiale ca să fie grațiat după condamnare? Suntem într-o continuă campanie electorală, iar momentul în care apar astfel de atacuri deja nu mai surprinde pe nimeni. Important e ca organele judiciare să nu țină seama de interesele sau momentele politice și să instrumenteze dosarele fără niciun favoritism. 

Reporter: Rămânând la acest episod, au existat comentarii în spaţiul public potrivit cărora CSM nu putea să se pronunţe asupra acestor afirmaţii şi să decidă că este o încălcare a independenţei Justiţiei, în condiţiile în care nu a fost declanşată o anchetă penală care să stabilească dacă Livia Stanciu şi Laura Codruţa Kovesi au sau nu vreo legatură cu acest caz. Consideraţi că ar trebui ca procurorii să declanşeze o investigaţie în acest sens? Este posibil să existe vreo suspiciune asupra preşedintelui Înaltei Curţi şi şefului DNA?

Cristi Danileţ: Atunci când există o sesizare a poliției sau procurorilor, aceștia sunt obligați să înceapă urmărirea penală față de faptă și apoi, dacă identifică persoana care a comis fapta, să înceapă urmărirea penală față de persoană. În cazul de față nu există declanșată o asemenea procedură sau cel puțin eu nu cunosc acest lucru. De unde deduc că afirmațiile spuse de respectivul condamnat, printre gratiile unei dube, au fost tratate ca neserioase. E regretabil doar că presa acaparată politic a încercat să le dea o oarecare credibilitate, nefiind respectate cele mai elementare reguli deontologice. După cum am spus însă, astfel de acțiuni nu își mai produc efectul scontat, publicul nu se mai lasă manipulat ci, din contra, eu cred că deja cetățeanul care are o minimă diligență se îndepărtează de respectivele medii de (dez)informare. 

Reporter: În urma scandalului Bercea Mondial-Mircea Băsescu, preşedintele Traian Băsescu a declarat recent că s-a gândit să demisioneze. Din punctul dumneavoastră de vedere, ar trebui să demisioneze preşedintele României, pentru a nu se mai da naştere la discuţii privind o pretinsă influenţare a Justiţiei în cazul fratelui său? 

Cristi Danileţ: Demisia este un act unilateral, responsabilitatea acestuia aparține exclusiv persoanei în cauză. Așa că nu pot comenta demisia sau intenția de demisie nici măcar a Președintelui României. Ceea ce pot spune cu certitudine este că e stupid să crezi că justiția poate fi influențată de Președintele României atâta timp cât printr-o decizie judecătorească fratele acestuia tocmai a fost arestat preventiv. Sunt convins că această decizie s-a dat legal și temeinic și că ar trebui să înceteze orice speculație pe tema influențării politice a justiției: magistrații români cercetează fapte și persoane fără vreo legătură cu poziția lor socială, averea lor, rudele lor. Iar cine încalcă legea trebuie să răspundă. Sunt convins că așa e în prezent și în România: nu mai este o problemă de „cine”, ci doar de „când”. 

Reporter: Cât de mult este implicat în momentul de faţă politicul în Justiţie?

Cristi Danileţ: Politicul decide cadrul legal în care Justiția își desfășoară activitatea – e rolul constituțional al Parlamentului și Guvernului. În rest, orice act normativ emis pentru a bloca urmăriri penale sau judecăți, ori pentru a anula hotărâri judecătorești ar fi contrar principiului separației puterilor în stat. Azi politicul este în conexiune cu administrarea justiției – mă refer la faptul că Ministrul Justiției încă este ordonator principal de credite al instanțelor deși din anul 2005 această atribuție trebuia transferată instanței supreme sau la faptul că șefii Parchetului General și al Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți de către președintele țării la propunerea ministrului. Declarațiile de acum trei zile ale premierului cu privire negocierile dintre el, care nu are atribuții în acest sens, și Președintelui țării în numirile ce au avut loc la începutul anului 2013 cred că e o dovadă în plus a politizării inacceptabile și subliniez încă o dată nevoia ca aceste numiri să fie atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii, singurul organism care trebuie să aibă gestiunea carierei magistraților. Activitatea procurorilor nu trebuie să fie nicio clipă sub suspiciunea că poate fi influențată de cei implicați în numirea lor în funcție. 

Dar există o legătură a politicului ce afectează funcționarea Justiției: o imixtiune directă comite Parlamentul în legătură cu solicitarea de urmărire penală a unor miniștri-parlamentari sau avizarea arestării ori percheziției unor parlamentari – atunci când se opune emiterii acestor solicitări și avize pe motiv că faptele nu sunt dovedite Parlamentul încalcă în mod flagrant independența justiției și se transformă într-o instanță extraordinară Aceasta a fost aspru criticată de Comisia Europeană, a trezit recent uimirea unor magistrați și senatori americani și ar trebui să nască revolta populației întrucât în aceste cazuri o anumită categorie de cetățeni ai României se situează deasupra legii. De fapt, ei se sustrag de la a da socoteală în fața organelor legii pentru eventualele încălcări comise. 

Reporter: Consideraţi că există judecători şi procurori controlaţi de oameni politici? 

Cristi Danileţ: Am o experiență de 15 ani în sistemul judiciar și am văzut destul de multe că să spun fără teama de a greși: există magistrați care își exercită funcția cu demnitate, dedicându-se cu pasiune acestei nobile profesii; după cum există magistrați care au conexiuni puternice cu politicieni, afaceriști și interlopi care îi influențează negativ în activitate: aceștia fie intervin cu rugăminți, fie cumpără favoruri cu bani grei. Din fericire, serviciile de informații și procurorii anticorupție își fac datoria din plin: în medie, în fiecare lună este descoperit un judecător sau un procuror care primește bani sau alte foloase pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu. Pentru acești indivizi – că nu pot să îi numesc „colegi” – am cel mai mare dispreț: își bat joc de o valoare pe care ar trebui să o servească cu dedicație și întinează încrederea populației construită cu greu. Nu sper decât ca, atunci când se descoperă vinovăția unor astfel de personaje-excepții din justiția română, să fie aspru sancționate: ani grei de închisoare cu executare și confiscarea averii pe care nu o pot justifica.

Reporter: În România anului 2014, credeţi că se mai fac dosare politice? Credeţi în varianta susţinută de anumiţi oameni politici că anchetele sau condamnările care îi vizează sunt rezultatul unor ordine politice, unor răzbunări? Cristi Danileţ: În România s-au făcut dosare politice în perioada de după război, când opozanții forței de ocupație sovietice au fost executați prin împușcare sau băgați în închisori fără procese ori în urma unor procese aranjate: de la militari și partizanii din munți, la intelectuali, politicieni liberali sau țărăniști, studenți și preoți – procesul mareșalului Antonescu, a lui Iuliu Maniu, fenomenul Pitești nu ar trebui niciodată uitate și ar trebui să constituie obiect de studiu în facultățile de drept și de istorie. Apoi, s-au făcut dosare politice în perioada dictaturii comuniste, când cei care se opuneau sistemului în țară sau care încercau să fugă în străinătate erau puși sub urmărirea securității ce primise atribuții de anchetă penală, erau supravegheați ani de zile în viața privată sau erau direct urmăriți penal și judecați rapid de magistrați numiți politic. După Revoluție, magistratura s-a separat de politic și, în urma reformei din anii 2004-2005, aceasta a devenit cu adevărat independentă. Atunci s-a dat startul acelor dosare care au „îngrozit” lumea politică, trezită dintr-o dată în fața unei realități pe care nu și-o imaginase vreodată: și anume că începeau să fie trași la răspundere penală pentru încălcările legii parlamentari, miniștri, magistrați, oameni de afaceri, șefii administrației publice centrale și locale. De fapt, normalitatea în justiția română a început cu reforma din acei ani, sub presiunea aderării la Uniunea Europeană, presiune pozitivă care nu a dispărut nici acum când încă există un mecanism de monitorizare a țării noastre în domeniul reformei justiției și a luptei anticorupție. Reporter: Avem sau nu o Justiţie independentă? Cristi Danileţ: În mod cert, da: avem o Justiție independentă ca sistem și avem procurori și judecători independenți. Dar să nu uităm că independența nu este un privilegiu pentru magistrați, ci o garanție pentru cetățeni: nimeni nu e deasupra legii și legea se aplică în mod egal pentru toți. Magistrații au însă și o datorie ce derivă din această independență pe care trebuie să și-a asume: să se comporte ca atare zi de zi, în fiecare act al lor îndeplinit în calitate oficială, și să denunțe orice încălcare de influențare nefirească a actului de justiție. Eu sunt convins că dacă Justiția începe să funcționeze, întreaga societate va începe să se vindece. 

Reporter: În opinia dumneavoastră, ce măsuri ar trebui să fie luate la nivelul sistemului, pentru îmbunătăţirea funcţionării Justiţiei şi a întăririi independenţei acesteia? Spuneţi-ne câteva dintre măsurile pe care aţi dori să fie implementate? 

Cristi Danileţ: Justiția funcționează prin efortul personal al judecătorilor și procurorilor, legitimată fiind de încrederea populației și bazându-se pe resursele puse la dispoziție de stat. În opinia mea, lucrurile s-au îmbunătățit fundamental în ultimii 10 ani, nu numai datorită modificărilor legislative și întăririi statutului magistraților, ci și datorită infuziei cu tineri în sistem: judecători și procurori intrați în sistem prin concurs, promovați în sistem prin concurs, cu o nouă mentalitate și cu o foarte bună pregătire, unii dintre ei chiar născuți după revoluția din `89. Mai este nevoie ca ei să conștientizeze rolul lor social deosebit: magistrații nu sunt simpli bugetari, ci sunt piloni de protecție a drepturilor omului și reprezintă speranța spre o viață mai bună a românilor.

De altfel, acest lucru se și vede în încrederea populației în justiție care crește de la an la an. Magistraților ar trebui să le pese mai mult de cei din fața lor, să soluționeze mai repede dosarele care reclamă acest lucru (de exemplu, litigiile de muncă, de contencios administrativ, cauzele cu minori) și să adopte o atitudine mai prietenoasă în sala de judecată – până la urmă oamenii trebuie să vină în fața lor nu cu frică, ci cu încredere și respect pentru autoritate.

Statul ar trebui să își întărească capacitatea de a face legi mai clare, de a mări numărul de personal auxiliar al magistraților, de a sprijini mediere ca și metodă de decongestionare a instanțelor de unele dosare cu importanță mai scăzută și de a aloca finanțarea necesară reparațiilor de sedii pentru instanțe și parchete.

Reporter: Care credeţi că sunt principalele realizări în ultimii zece ani în Justiţie?Cristi Danileţ: Sub aspect administrativ, aș include printre realizări separarea CSM de Ministerul Justiției, creșterea salariilor pentru magistrați și personalul auxiliar, distribuirea aleatorie a dosarelor, primirea și evoluția în carieră magistraților doar pe criterii meritocratice, specializarea magistraților, cooperarea internațională cu omologii noștri din străinătate.Sub aspect funcțional, aș include scurtarea duratei de soluționare a multor cauze, creșterea sancțiunilor pentru infracțiuni foarte grave precum cele de corupție și de crimă organizată, trimiterea în spatele gratiilor a unor persoane care au făcut imens rău societății românești încălcând legile țării.Reporter: Cine sunt în viziunea dumneavoastră artizanii reformei făcute în Justiţie? Daţi-ne câteva nume.

Cristi Danileţ: Ministrul Cristian Diaconescu în mandatul căruia au fost adoptate legile justiției și acum în vigoare, prin care s-au creat premisele independenței instituționale a justiției, când de exemplu s-a separat CSM de minister, Inspecția Judiciară a trecut de la minister la CSM, s-a reglementat statutul instanței supreme prin aceeași lege ca cea pentru instanțele ordinare. Ministrul Monica Macovei în mandatul căruia au fost îmbunătățite legile justiției, când de exemplu s-au dublat salariile magistraților, a fost consacrat principiul specializării judecătorilor și independența funcțională a procurorilor, s-a reglementat justiția militară în legea instanțelor ordinare, s-a introdus concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere, s-a redus vârsta de promovare pentru a permite tinerilor să urce rapid în funcții, s-a desființat serviciul secret SIPA care supraveghea magistrații în viața privată, s-a informatizat toate instanțele.

Reporter: O întrebare care vă priveşte pe dumneavoastră direct. În urmă cu un an, aţi fost revocat din CSM. Au votat pentru o asemenea măsură peste 1.000 de judecători, dar ulterior v-aţi câştigat în instanţă dreptul de a rămâne în Consiliu. Ce mesaj aveţi să le transmiteţi celor care au dorit îndepărtarea dumneavoastră? 

Cristi Danileţ: Nu e prima oară când magistrații verticali și curajoși înving zeci sau sute de magistrați care cad în patima votului asupra unor chestiuni cu încălcarea legii sau chiar a Constituției. Două astfel de acțiuni m-au vizat personal. Astfel, în anul 2008 au apărut în presă afirmații de ale mele cum că există corupție în justiție – atunci, 70 de judecători și grefieri clujeni au semnat o plângere prin care cereau CSM să mă sancționeze pentru că aș fi adus o atingere reputației lor și sistemului, dar acțiunea a fost respinsă; a rămas astfel în anale voința unor magistrați de a ascunde trista realitate din unele instanțe și parchete.

 

De altfel, o acțiune oarecum similară ați observat recent, când mai multe zeci de magistrați orădeni au cerut CSM să adopte o reacție cu privire la faptul că DNA anchetează unii judecători cu privire la modul în care au adoptat anumite soluții, deși cu privire la aceștia din urmă există suspiciuni de corupție – și această acțiune a fost respinsă, dar mărturisesc că m-a surprins în modul cel mai neplăcut un astfel de demers, contrar nu numai obligației magistraților de a nu comenta sau afecta procedurile judiciare aflate în derulare, ci și îndatoririi de a promova integritatea nu numai personală, ci și în rândul celorlalți colegi. Așa că acțiunea de anul trecut, de încercare de a fi revocat, nu a mai surprins pe nimeni: sub o puternică influențare generată de site-urile politizate și televiziunile propagandiste, câteva sute de judecători s-au lăsat antrenați într-o acțiune hilară de revocare a doi membri CSM, nemotivată și contrară Constituției.

 

Deși cei care au declanșat acea mișcare sindicalistă nu și-au asumat public motivele acelei acțiuni (nicio hotărâre a instanțelor care au votat „pentru” nu a fost motivată, nici un semnatar nu mi-a imputat nimic în concret), eu pot spune acum ce a fost atunci: ei au fost nemulțumiți de faptul că au fost mediatizate intensiv acțiunile mele de promovare a independenței magistraților într-o perioadă sensibilă politic, cea a instrumentării dosarelor cu privire la fraudele din timpul referendumului pentru suspendarea președintelui României când am atras atenția politicului și presei că e inadmisibil să acuzi în afara cadrului legal procurorii de auzuri și să instigi populația la revolte împotriva lor. Ce am făcut atunci făcusem și anterior și voi face și altădată: când magistrații sunt atacați în mod nefondat, e de datoria mea ca judecător și ca membru CSM – e ceea ce scrie în articolul 7 din Codul nostru deontologic și e ceea ce mi-am asumat în proiectul de candidatură cu care am fost ales membru CSM. Tot ceea ce am făcut până acum s-a subsumat acestui crez al meu în separația puterilor în stat și respectul pentru magistrați. Iar în urma eșuării acelei acțiuni de revocare, eu cred că și magistrații în cauză au înțeles că ei înșiși trebuie să respecte legea și Constituția, care nu le permit să acționeze în mod arbitrar în cazul nimănui, inclusiv al unui coleg de al lor.

Reporter: Vă rugăm să le faceţi o scurtă caracterizare următorilor oameni care şi-au lăsat amprenta asupra Justiţiei în ultimii ani: Monica Macovei, Daniel Morar, Laura Codruţa Kovesi, Livia Stanciu. Cristi Danileţ: Monica Macovei a fost cel mai eficient și ferm ministru al justiției pe care l-a avut România, este cea datorită căreia s-au ridicat stegulețele roșii pe care Justiția le avea în perioada pre-aderării și căreia îi datorăm faptul că România a aderat la UE în anul 2007 și nu mai târziu. A declanșat primele întâlniri cu magistrații din teritoriu, a creat un sentiment de independență a magistraților nemaiîntâlnit până atunci și a promovat tinerii. Sunt mândru că în acea perioadă am fost unul dintre consilierii săi, într-un cabinet alături de alte 10 magistrați și că am contribuit la redactarea Strategiei de reformare a justiției și a modificărilor la legile justiției.

 

În privința lui Daniel Morar, am avut ocazia ca judecător să soluționez cauze instrumentate de el și am colaborat cu el ca și membru în asociația magistraților. Este un om cu adevărat vertical, probabil unul din cei mai buni procurori pe care i-a avut România vreodată și cel căreia România îi datorează acțiune echivalentă cu „Mani pulite” din anii `80 din Italia. Este primul erou cu care se poate mândri justiția română. Laura Codruta Kovesi e primul procuror general al României ajuns în funcție într-un mod transparent, în urma unei competiții și pe criterii bazate pe merit, care a deschis mult publicului activitatea Ministerului Public, o persoană care a câștigat un imens capital de încredere din partea partenerilor străini și care, ajunsă la cârma DNA după plecarea lui Daniel Morar, a continuat activitatea anticorupție în ciuda tuturor presiunilor asupra acestei instituții. Livia Stanciu este primul președinte al instanței supreme ajuns în fruntea acesteia în urma unei proceduri de selecție bazată pe un plan managerial și pe un trecut profesional prestigios, un judecător desăvârșit aflat în cea mai frumoasă perioadă a carierei, care a schimbat radical în bine imaginea curții supreme, care instruiește anual sute de judecători și care a devenit un exemplu pentru noile generații de magistrați.

Reporter: V-aş propune să încheiem cu o întrebare poate ieşită puţin din comun. Aţi vota-o pe Laura Codruţa Kovesi ca preşedinte al României? Dar pe Daniel Morar sau Monica Macovei? Vă pun această întrebare în condiţiile în care, în spaţiul online, au existat şi există opinii conform cărora Kovesi, Macovei sau Morar ar fi votaţi de oameni în condiţiile în care ar decide să lase magistratura pentru politică. Cristi Danileţ: Dincolo de numele persoanei, interesează trecutul acesteia, profesionalismul și verticalitatea de care au dat dovadă și consecvența în acțiuni de-a lungul anilor. Personal voi vota cu orice persoană care susține democrația și drepturile omului, care își face un crez din respectarea independenței justiției și care îmbrățișează principiile liberalismului autentic. Vreau să trăiesc într-o Românie în care conducătorii sunt sinceri, serioși și puternici, care respectă legea mai presus de propria persoană și de cei care îi susțin. 

Interviul este disponibil AICI

27 mai 2014 – O zi din viata mea

Ieri am avut o zi plină. Cam toate sunt așa. Însă ziua de ieri a fost una deosebită, fiindcă am desfășurat activități care au legătură cu toate preocupările mele din ultimii ani: justiție, etică, mediere, admitere la INM, educație juridică, relație cu ONG-uri și presa, colaborare cu instituțiile statului, publicistică.  Între două întâlniri am putut să vorbesc și acasă, să văd ce îmi face familia – Cristina a luat un zece :) . Pe drum am apucat doar să văd, nu și să răspund, la mesajele de pe Facebook.

1. CSM. Dimineață am fost la sediul CSM. Mi-am văzut dosarele pentru a doua zi, când urma să soluționăm cauze disciplinare cu privire la judecători acuzați că au comis abateri incompatibile cu statutul de magistrat. Tot ieri mi-am programat trei zile de concediu pentru formare profesională – plec săptămâna viitoare în Tunisia ca trainer pe reforma judiciară, independența justiției și etica magistraților într-un program susținut de Guvernul olandez și un ong internațional pentru o țară aflată la începutul democratizării ei.

2. Educație juridică. Acum două săptămâni am finalizat broșura „Unde-i lege, nu-i tocmeală”. E un manual de educație juridică, lucrat de mine cu cei din Poliția Capitalei, care prezintă Codul Penal pe înțelesul copiilor și tinerilor. Din resursele mele am comandat 1.000 exemplare și alaltăieri le-am primit. Ieri am distribuit câte un exemplar membrilor CSM, în speranța că îi pot sensibiliza și se pot implica cumva în multiplicarea și distribuirea lor. Am primit aprecieri de la colegi din staff-ul tehnic  al CSM care au primit broșuri pentru copiii lor.

O primă comandă de 30 exemplare am trimis către o școală modestă din com. Ileana, de lângă București, unde diriginta unei clase este o profesoară care este prietenă cu mine pe Facebook.

3. Relația cu ONG-uri M-a contactat președinta Asociației Viața fără violență. Cu această asociație am fost implicat în săptămânile dinainte de Paște într-un proiect pilot care a presupus ca o echipă alcătuită dintr-un judecător, un procuror, un avocat, un polițist și un psiholog să aibă întâlniri separate, în câte o școală din fiecare sector al capitalei, cu părinții, profesorii și elevii. D-na președinte  mi-a spus că pe 12 iunie va avea loc finalizarea proiectului, iar ideile copiilor legate de prevenirea violenței în școli vor fi premiate, astfel că ar fi bine să le dăm și broșura. Așa că 360 de exemplare vor merge de la mine la copii, căci promisiunile Primăriei Generale de a o multiplica încă nu s-au materializat.

3. Ministerul Justiției Apoi am fost la Ministerul Justiției, un secretar de stat interesându-se de manualul pentru copii. Am avut discuții pentru multiplicarea lui în cadrul unui proiect cu olandezii care susțin asemenea activități. Se pare că vor aproba într-o primă fază tipărirea a 3000 exemplare. În paralel am discutat despre posibile proiecte în care ar trebui implicate instituțiile juridice pentru a asigura transparența justiției, eu avansând ideea unei „traduceri” a tot ce ține de justiție, pe înțelesul omului obișnuit. Anii următori vor fi dedicați acestui gen de proiecte.

4. Mediere Tot la MJ am discutat despre mediere. După decizia CCR care declară ca neconstituțională reglementarea cu privire la respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii de informare, statul e dator să regândească sistemul de încurajare a cetățenilor români să apeleze la mediere. Probabil vom reactiva grupul CSM-MJ-CdM creat la finalul anului 2012. Am mai discutat cu d-na secretar de stat necesitatea emiterii unui Ordin de către conducerea Poliției și a Parchetului cu privire la implementarea dispozițiilor ce reglementează medierea penală, apărute la 1 februarie 2014. Urmează să facem demersurile în acest sens.

Tot în 2012 am propus și s-a inclus în Planul de promovare a medierii măsuri menite să sensibilizeze magistrații în această direcție. Anul acesta, în cadrul unui proiect de finanțare norvegian pentru România, încep primele acțiuni în acest sens.  Mâine  și poimâine va avea loc la sediul INM Conferinţa de lansare „Medierea pentru judecători şi procurori” – timp de două zile judecători, procurori și mediatori vor dezbate principalele chestiuni legate de aplicarea legii medierii în instanțele și parchetele din România. Ca urmare, m-am ocupat de ultimele detalii organizatorice: completarea listei de participanți, transmiterea online a conferinței, trimiterea către vorbitori a problemelor semnalate pe forumurile de discuții ale mediatorilor.

5. Poliția De la minister am mers la Poliția mun. București, la Serviciul de analiză și prevenire a criminalității. Ei sunt cei care au avut ideea broșurii și care au întocmit primele versiuni ale acesteia. Sunt oameni extraordinari, care desfășoară de mulți ani întâlniri cu elevii. Am nevoie de la ei de o aprobare ca manualul să fie multiplicat de către MJ, fără invocarea vreunor drepturi de autor. Mi-au spus că a fost un an în care au reușit să distribuie  o broșură similară, întocmită potrivit vechiului cod penal, odată cu eliberarea cărții de identitate . Mi se pare extraordinar. Dacă MAI și-ar propune asta, am putea difuza o astfel de broșură fiecărui tânăr care împlinește 14 ani. Se pare că deocamdată doar Poliția sector 5 își permite multiplicarea broșurii.

6. Presa Apoi am fost la sediul unei agenții de presă. O colegă judecător m-a rugat să îi dau câteva exemplare de pe broșură pentru fiica ei și colege din clasa acesteia. Cum soțul ei lucrează în presă și îmi era în drum, am intrat acolo să le las. Cu această ocazie am discutat despre un proiect de răspândirea a informațiilor corecte și adecvate în legătură cu principii esențiale ale democrației. Normal, mă voi implica în aceasta. Mai mult, am un proiect propriu despre anumite „mituri” care circulă în legătură cu justiția, pe care îmi propun să le răstorn J. În curând!

7. Cărți La amiază am ajuns la editura care a acceptat să îmi publice anul acesta două lucrări folositoare celor care vor să se prezinte la concursul de admitere la INM și în magistratură – Proba 1. Grile (prima ediție) și Proba 3. Interviul (a doua ediție). Am ridicat exemplarele mele cu titlu de drepturi de autor. Ca de obicei, pentru studenții care nu și le permit și pe care i-am remarcat în cursul peregrinărilor mele prin țară, le voi face cadou – deja am pachetele pregătite pentru Cluj, Suceava, Iași, Buzău.

8.  Studenți După masă am participat la festivitatea de închidere a primului program de internship organizat de agenția de presă juridică Eurojust.ro. Am luat cuvântul arătând voluntarilor ce importantă este o activitate de diseminare corectă a informațiilor despre justiție, am semnat diplomele și am făcut o foto de final J.

9. TV La 7 pm am fost la TVR1, invitat în emisiunea „În linia întâi” (de la min. 31.00), unde am discutat despre corupția din justiție. Din păcate, constat că în fiecare lună sau chiar săptămână avem câte un caz cu magistrat cercetați disciplinar sau penal. În discuția prealabilă cu d-nul avocat Gheorghe Florea, am atins problemele de etică privind relația judecători-avocați și am stabilit că atunci când vom redacta îndrumarul de conduită judiciară să propunem invitarea unor avocați.

10. Admitere INM.  La ora 8 pm am avut o întâlnire „la un suc” cu 12 studenți și absolvenți, prieteni pe Facebook cu mine. Unii au vrut să mă cunoască, alții să afle mai multe despre admitere în magistratură și viața de magistrat, alții să își lămurească anumite dileme din noile coduri. A fost un fel de preambul la întâlnirea organizată de SSUB mâine la ora 5 pm pe tema Totul despre admiterea la INM. Discuțiile au durat până spre miezul nopții. Sper din inimă ca unii dintre participanți să îmi devină în curând colegi.

Interviu Timpolis: „„Supremaţia legii este valoare care stă la baza democraţiei””

SURSA: TIMPOLIS

Judecătorul Cristi Danileţ, membru al C.S.M., vorbeşte, într-un interviu acordat TIMPOLIS, despre presiunile care se fac asupra Justiţiei, dar şi despre problemele cu care se confruntă sistemul din interior, atunci când independenţa magistraţilor este prost înţeleasă sau deficitar aplicată. Despre pericolele care încă există la adresa statului de drept. Despre fuga unora dintre politicieni de Justiţie, despre atacurile lansate dinspre politic la adresa magistraţilor şi despre derapajele acelor parlamentari care nu vor să accepte că ei nu reprezintă o instanţă extraordinară – una dintre problemele care încalcă şi echilibrul puterilor în stat. Despre plusurile şi minusurile aduse în practica judiciară de intrarea în vigoare a noilor Coduri. Despre factori care viciază actul de justiţie, despre modul în care Justiţia poate, sau nu, reacţiona la sfidări venite dinspre politic.

„Interceptările sunt acceptate, în faza urmăririi in rem”

Au intrat în vigoare noile Coduri, cu câteva prevederi controversate, în privinţa cărora au fost solicitate modificări din partea D.N.A., a D.I.I.C.O.T., a Curţii Supreme, a societăţii civile, dar pentru care Guvernul a refuzat să emită vreo ordonanţă pentru a le corija. Se estima că necorelările evidente în­tre diferite articole ale noilor Coduri vor genera haos în practica judicia­ră. Cum le resimţiţi în practica judiciară?

Codul Penal şi de Procedură Penală reprezintă, fără îndoială, o evoluţie legislativă. S-a încheiat astfel un proces legislativ de durată, în urma căruia avem o înnoire totală a celor mai importante legi – Codurile Penal şi de Procedură Penală şi Codurile Civil şi de Procedură Civilă.

În cazul Codurilor Penal şi de Procedură Penală, o parte din noile articole sunt preluate din vechile Coduri, altele însă sunt preluate din alte legislaţii. De exemplu, infracţiunea de furt, la fel, cea de tâlhărie au acelaşi conţinut şi acum. Sunt însă şi infracţiuni noi, cum ar fi hărţuirea, violarea vieţii private, obstrucţionarea justiţiei, presiuni asupra justiţiei. La fel, în materie de procedură, avem noi instituţii. De pildă, în faza de urmărire penală, poate interveni un acord între procuror şi inculpat – care se numeşte acord de recunoaştere a vinovăţiei – şi, în baza lui, procurorul poate stabili, împreună cu inculpatul, o pedeapsă pe care, ulterior, să o valideze judecătorul şi, astfel, nu mai are loc un proces în faţa instanţei. O altă prevedere se referă la faptul că persoana ajunsă în faţa judecătorului poate să recunoască învinuirea adusă de procuror şi inculpatul să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Există, de asemenea, instituţii prin care judecătorul poate să amâne aplicarea pedepsei ori chiar să renunţe la aplicarea ei. Practic, s-a încercat să găsim un echilibru între necesitatea de tragere la răspundere penală a persoanelor care au comis infracţiuni şi eficientizarea procesului, scurtarea duratei unui proces. Ştiţi că pentru o lungă perioadă am primit critici că, în România, procesele, în special cele penale, durau mult. Acum cred că s-au creat premisele ca astfel de procese să dureze mai puţin.

E adevărat, însă, că în Coduri există şi anumite reglementări inadecvate, că sunt contradicţii de la un articol la alt articol sau contradicţii chiar în interiorul aceluiaşi articol. Acestea urmează să fie reglate pe parcurs. De altfel, şi vechile Coduri au fost supuse de multe ori modificărilor, după intrarea lor în vigoare.

Nu ar fi trebuit, totuşi, amânată intrarea în vigoare a acestor Coduri, până la lămurirea neclarităţilor, mai ales că au fost aplicate la jumătatea anului judiciar?

Numai în momentul în care a existat o certitudine cu privire la data de intrare în vigoare a noilor Coduri profesionişti ai dreptului s-au aplecat cu mai multă atenţie asupra lor. Cu două – trei luni înaintea intrării în vigoare, la 1 februarie, am sesizat cu toţii anumite posibilităţi de interpretare diferită a unor norme de drept. Este vorba despre modalitatea în care se decide începerea urmăririi penale faţă de o persoană şi posibilitatea ca interceptarea unei convorbiri să fie făcută anterior sau de cum se aplică legea penală în timp, în dosare începute pe vechea reglementare şi continuate pe noua reglementare.

De la nivelul C.S.M., am solicitat Ministerului Justiţiei emiterea de urgenţă a unei ordonanţe prin care să se lămurească aceste chestiuni. Ministerul, se pare, nu a avut curajul să reglementeze aceste aspecte prin ordonanţă – de altfel, este cumva la limita Constituţiei să reglementezi prin ordonanţă de urgenţă anumite instituţii din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală –, motiv pentru care, pentru două sau trei chestiuni minore, a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă, dar pentru restul aspectelor indicate de către noi, Ministerul Justiţiei a iniţiat un proiect de lege care este, azi, în Parlament.

Una dintre prevederile Codului de Procedură Penală este arestul la domiciliu, despre care am auzit că se şi aplică deja. A achiziţionat Ministerul Justiţiei brăţările electronice?

Arestul la domiciliu este o măsură care se aplică cu succes în alte state. Ea constă în obligarea persoanei cercetate penal de a nu părăsi locul de domiciliu pe o anumită perioadă de timp, perioadă indicată de către judecător. Una dintre modalităţile prin care poate fi asigurată respectarea acestei măsuri este instalarea unor brăţări electronice. Brăţările, însă, nu există încă.

Şi nici sistemul, implementat la nivelul Poliţiei Române…

Nu. Am înţeles că există un sistem de genul acesta aplicat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru deţinuţi care au un regim de detenţie deschis, fiind lăsaţi, de exemplu, la muncă la câmp, cu astfel de brăţări care atenţionează gardienii dacă ei depăşesc un anumit perimetru. Cred că acest sistem ar putea fi folosit şi de către Poliţie, pentru a ţine sub control persoanele arestate la domiciliu. Din păcate, ne-am grăbit cu implementarea acestei instituţii, dar asta nu înseamnă că nu poate fi dispus arestul la domiciliu. Judecătorii dispun, chiar şi fără brăţări, obligarea unui inculpat de a nu părăsi domiciliul, urmând ca Poliţia sau Serviciul de Probaţiune să treacă prin zonă şi să furnizeze informaţii dacă se încalcă sau nu măsura. În cazul în care cineva încalcă această decizie, este arestat imediat.

Au fost discuţii aprinse asupra faptului că, odată cu intrarea în vigoare a noilor Coduri, folosirea interceptărilor se face doar după începerea urmăririi penale. Cum se descurcă procurorii în cazurile de corupţie, crimă organizată, unde, adesea, totul porneşte de la interceptare?

Interpretarea care s-a dat de către colegi de-ai mei este în felul următor: atât timp cât interceptarea se poate face numai după începerea urmăririi penale, şi s-a dispus începerea urmăririi penale chiar şi numai faţă de faptă, nu încă şi faţă de o persoană, este admisibil să se dispună interceptarea. Până la urmă, potrivit noului Cod, urmărirea penală are două faze: urmărirea faptei şi, apoi, continuarea urmăririi faţă de persoană. Ca să urmăreşti penal o persoană, ca să o pui sub învinuire, trebuie să ai informaţii, probe împotriva ei. Interceptările sunt menite exact să adune astfel de date cu privire la săvârşirea unei fapte.

Să înţeleg că, în final, interceptările sunt acceptate în instanţe, în faza urmăririi in rem?

Din practica pe care o cunosc, răspunsul este afirmativ: legea cere ca interceptarea să se facă după începerea urmăririi penale, fără să ceară neapărat urmărirea penală a persoanei.

„E timpul ca parlamentarii să conştientizeze că nu constituie o instanţă extraordinară”

Care sunt problemele pe care Justiţia le resimte încă în raport cu clasa politică?

În primul rând, presiunile exercitate prin intermediul mass-media de către politicieni: sunt oameni cu funcţii importante în stat care critică hotărâri judecătoreşti, chiar şi nedefinitive, ori critică la nivel personal judecători sau procurori – aspect inadmisibil întru-un stat democratic. Nu o dată, C.S.M. şi Comisia Europeană au atras atenţia parlamentarilor şi miniştrilor români cu privire la acest aspect.

În al doilea rând, deşi există o reglementare nouă în Codul Penal, este vorba despre infracţiunea de presiuni asupra justiţiei, menită tocmai să împiedice astfel de manifestări, recent, Parlamentul a decis abrogarea acestei infracţiuni. Preşedintele a returnat legea şi dezbaterea se va relua: noi insistăm ca această infracţiune să rămână, pentru ca ea e menită să sancţioneze persoanele care influenţează magistraţii acuzându-i public şi nefondat de comiterea unor abateri disciplinare sau chiar infracţiuni.

În al treilea rând, imixtiunile Parlamentului în activitatea Parchetului – mă refer la refuzul încuviinţării luării unor măsuri procesuale de către procuror cu privire la parlamentari, respectiv la refuzul de a accepta ca parlamentarii să permită începerea cercetărilor cu privire la un ministru. Eu cred că e timpul ca parlamentarii să conştientizeze că ei nu constituie o instanţă extraordinară, că nu au voie să se pronunţe cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia unui coleg parlamentar sau ministru şi că trebuie să permită Justiţiei să deruleze mai departe ancheta, pentru ca profesioniştii dreptului să stabilească dacă cel cercetat se face ori nu vinovat de comiterea unor fapte penale.

La ultimul aspect la care v-aţi referit, nu vorbim despre o încălcare a Constituţiei?

Din păcate, acest lucru este permis chiar de Constituţie. Acesta e motivul pentru care, recent, preşedintele C.S.M. nu a decis sesizarea C.C.R. atunci când unii colegi au propus ca instanţa de control constituţional să lămurească limitele acestor încuviinţări date de Parlament. După părerea mea, însă, este clar o imixtiune a politicului în Justiţie, pentru că, potrivit legii fundamentale, doar judecătorul stabileşte vinovăţia unei persoane, iar Parlamentul nu-i poate apăra pe miniştri sau pe parlamentari decât referitor la activitatea lor politică, adică, cu privire la declaraţiile sau voturile lor politice, nu cu privire la activităţi care nu au nimic de-a face cu politica.

Eu cred că miniştrii şi parlamentarii ar trebui să aibă ei înşişi încredere în Justiţie, pentru că Justiţia este, azi, independentă şi, poate, chiar a devenit de temut. Nemafiind sub controlul nimănui, s-a ajuns ca oameni consideraţi deasupra legii până deunăzi să răspundă azi penal, la fel ca oricare alt cetăţean. Prin urmare, cei care trebuie să se teamă de justiţie sunt doar cei care încalcă legea.

Aici, la independenţa justiţiei, este de fapt problema atunci când se face zid uman în Parlament, în jurul unui deputat, al unui senator sau al unui ministru care trebuie să răspundă penal. Dacă x sau y ar fi nevinovat, nu am asista la piedicile acestea puse Justiţiei…

Dacă parlamentarii şi miniştrii intraţi în atenţia Justiţiei sunt cu adevărat nevinovaţi, ar trebui să fie primii care să militeze pentru ca Justiţia să-şi deruleze fără niciun fel de oprelişti dosarele penale. Apărarea infractorilor este o atitudine bolnăvicioasă în România: aproape că nu există zi în care să nu se plângă de mila celor ajunşi după gratii – în limbaj popular, chiar se şi foloseşte sintagma „X a suferit o condamnare”. Eu cred că ar trebui să ne doară mai mult de adevăratele victime – cei care suferă de pe urma infracţiunii: oameni înşelaţi, sărăciţi, vătămaţi etc.

„Un stat, cu cât are mai multe legi, cu atât arată că este un stat slab”

Care este factorul care ameninţă cel mai tare, în momentul de faţă, să vicieze calitatea actului de justiţie?

În primul rând, numărul uriaş de dosare pe care îl avem de soluţionat – 3,3 milioane de dosare –, ceea ce înseamnă că unul din cinci adulţi din România este parte a unui dosar penal, ca victimă sau ca autor, şi unul din trei adulţi din România este implicat într-un dosar civil, ca reclamant sau ca pârât. Acesta este un număr uriaş de dosare, care arată că în România încălcările legii sunt multiple, care mai indică o slabă încredere în autorităţile statului şi mai arată că legislaţia din România se modifică foarte, foarte des. De altfel, un stat, cu cât are mai multe legi, cu atât arată că este un stat slab.

Raportându-ne la acest număr mare de dosare pe care le are un judecător de soluţionat, decizia C.S.M. de a desfiinţa unele instanţe din ţară nu îngreunează de fapt situaţia profesională a magistraţilor? Că pe a unor contribuabili justiţiabili o face mai dificilă.

La nivelul C.S.M. am propus eliminarea unor instanţe care, din punctul nostru de vedere, sunt ineficiente. Funcţionează cu doi-trei judecători, cu doi-trei procurori, iar noi nu putem asigura acolo nici pregătirea profesională adecvată, nici specializarea lor, aşa cum ne obligă legea, nici acoperirea situaţiilor de incompatibilitate, acolo unde există. Desfiinţând acele instanţe şi parchete mici, urmează să aducem judecătorii şi procurorii la prima instanţă din apropiere – unde ei vin şi cu dosarele de instrumentat. Cred că, deşi părţile implicate în dosar vor trebui să facă un drum mai lung până la prima instanţă, lucrurile nu sunt negative. Astăzi, procedura civilă se derulează cu prioritate în scris: judecătorul facilitează schimbarea documentelor procedurale între părţi şi numai când dosarul este în fază de judecată, părţile sunt chemate în faţa instanţei de judecată pentru audieri şi apoi dosarelor se termină. Deci, azi, nu se mai acordă aşa de multe termene. Dar eu cred că, în general, actul de justiţie în instanţele mici este, uneori, de o calitate mai slabă, iar părţile, oricum, contestă acele hotărâri şi vin la instanţa de la reşedinţa de judeţ în calea de atac.

„Judecătorii sunt independenţi, dar trebuie să se supună legii”

Prezent, recent, la bilanţul Curţii de Apel Timişoara, preşedintele C.S.M., Adrian Bordea, declara: „În momentul în care eşti prea independent, rişti să ieşi dintr-un cadru de normalitate”…

Eu sunt un militant vechi şi înfocat pentru independenţa justiţiei. Fără independenţă, Justiţia nu putea să ajungă la gradul de încredere atins azi şi la eficienţa la care a ajuns în dosare penale deschise pe numele unor persoane considerate inexpugnabile până de curând. Dar independenţa nu este însoţită întotdeauna de responsabilitate, iar independenţa fără responsabilitate constituie, de fapt, arbitrariu. Din păcate, sunt cazuri în care unii judecători îşi permit să soluţioneze cauze împotriva legii, să aplice norme de drept abrogate sau să interpreteze legea într-un mod absolut inacceptabil. Mai sunt judecători care îşi închipuie că pot adopta orice soluţie sau pot ţine un dosar pe rol la nesfârşit, fără să răspundă în vreun fel. Cred că la acest lucru se referea preşedintele C.S.M., nu la faptul că nu ar trebui să fim independenţi.

Faţă de celelalte Puteri, trebuie să fim independenţi, dar nu faţă de propriul nostru sistem de control şi responsabilizare şi de lege, până la urmă. E inadmisibil, de exemplu, ca de la aceeaşi instanţă să fie date două hotărâri contrare, în dosare distincte în care e vorba de aceeaşi stare de drept. Oamenilor care se confruntă cu această problemă nu le poţi spune că amândoi judecătorii sunt independenţi, pentru că oamenii văd două cauze similare care primesc soluţii contrare.

Noi, judecătorii, trebuie să acceptăm că jurisprudenţa trebuie să fie unitară şi, mai mult, cred că trebuie să ne preocupe mai mult a aplica legea decât a o interpreta. Mulţi interpretează legea chiar şi când aceasta e clară, gândirea speculativă ducând astfel la găsirea a tot felul de tertipuri care uneori pot fi în legătură cu anumite interese situate în afara legii. Să nu uităm că judecătorii sunt independenţi, dar trebuie să se supună legii. În faţa legii, toţi cetăţenii sunt egali, iar justiţia trebuie să se înfăptuiască în mod egal. Acestea sunt argumente suficiente ca noi, magistraţii, să fim mult mai exigenţi cu noi înşine în cauzele pe care le soluţionăm. Până la urmă, noi trebuie să facem dreptate iar oamenii să înţeleagă de ce au pierdut sau câştigat un proces şi să fie convinşi prin argumente raţionale şi legale, nu prin susţineri subiective, arbitrare.

„C.E. a solicitat o lege prin care politicienii care critică Justiţia să fie sancţionaţi. Nu s-a întâmplat nimic”

Am trecut peste 2012, un an care va rămâne în istoria neagră a României. Acum mai sunt ameninţări la adresa statului de drept?

Nu. Singura chestiune în privinţa căreia eu am neclarităţi este că nu se ştie care sunt limitele discursului politic cu privire la Justiţie – de fapt, se ştie, dar nu se acceptă. Cu privire la acest aspect, îmi aduc aminte că, la începutul anului, Ministerul Justiţiei a propus emiterea unui Cod de conduită al politicienilor în raport cu Justiţia. Din păcate, nu s-a mai auzit nimic despre acest proiect.

Inclusiv Comisia Europeană a solicitat ca în România să existe o lege prin care cei care critică Justiţia, din partea politicului, să fie sancţionaţi. Nici în acest sens nu am văzut vreun efort al autorităţilor. Deci, se abuzează foarte mult de spaţiul public, de către oameni politici şi chiar de către avocaţi sau de infractori, care îşi imaginează că pot critica procedurile sau hotărârile judecătoreşti şi pot face presiuni în dosare, ori chiar pot critica judecătorii după bunul plac. Acest comportament este, însă, inadmisibil într-o ţară civilizată şi e menit să dezinformeze în mod grosolan populaţia.

Deşi sfidarea justiţiei e o faptă penală…

Da, azi se numeşte presiune asupra Justiţiei, faptă incriminată în Codul Penal. Dar, cum spuneam, Parlamentul tocmai a decis eliminarea din Codul Penal a acestei infracţiuni. Argumentul lor e că trebuie protejată libertatea de exprimare. Nici vorbă: ceea ce trebuie protejat este demnitatea magistraţilor şi independenţa actului de justiţie, ceea ce paragraful al doilea din articolul 10 al CEDO prevede ca şi limite ale libertăţii de exprimare. Cu alte cuvinte, nu îţi este permis să insulţi sau calomniezi pe cineva în spaţiul public, pe considerentul că ai libertatea de exprimare – în fapt, este un abuz care trebuie sancţionat, indiferent că vine din partea justiţiabililor, analiştilor sau jurnaliştilor.

Parlamentul European a anunţat adoptarea unui raport privind evaluarea justiţiei penale şi a statului de drept. Cum va putea interveni Comisia Europeană acolo unde constată o încălcarea a statului de drept?

Sperăm că istoria din 2012 să nu se mai repete… Oricum, Comisia Europeană a exercitat o presiune pozitivă constantă asupra autorităţilor din România – fie asupra politicienilor, fie asupra unor instituţii judiciare –, pentru că, prin acele rapoarte regulate de ţară, a indicat aspectele vulnerabile din România şi modalitatea în care ar trebuie ele îmbunătăţite. Nu întotdeauna autorităţile române le-au respectat. Tot astfel, şi rapoartele viitoare care se vor face la nivelul U.E. vor stabili nişte standarde comune ale statelor europene, pe care autorităţile trebuie să le îndeplinească. La o adică, de ce nu s-ar putea da directivă de către autorităţile europene, cu privire la modul în care trebuie organizată şi în care trebuie să funcţioneze Justiţia în statele europene? Noi acum redactăm acte normative naţionale folosind practici internaţionale sau instrumente internaţionale cu caracter de soft law, de recomandare. Poate că în viitor, standardele vor fi obligatorii. Dar în privinţa statului de drept, interesul UE este clar: supremaţia legii este valoare care stă la baza democraţiei şi în absenţa justiţiei care să asigure respectarea legii nu am putea fi stat modern.

Interviu Ziare.com: coruptia este un cancer social

Judecatorul Cristi Danilet vorbeste intr-un interviu acordat Ziare.com despre lupta impotriva coruptiei la nivel global, subliniind faptul ca dezvoltarea unui stat este puternic afectata de acest „cancer social” care poate fi insa vindecat cu ajutorul unei justitii curate si al tuturor cetatenilor.

Data de 9 decembrie a fost stabilita ca Ziua Internationala Anticoruptie in 2006, cand, prin rezolutia 58/4 a Adunarii Generale a ONU, a fost adoptata Conventia Natiunilor Unite impotriva Coruptiei (UNCAC). Conventia a fost ratificata pana acum de 168 de state, printre care si Romania.

Conferinta statelor membre ale UNCAC are loc o data la doi ani, iar anul acesta s-a desfasurat la Panama. Din delegatia Romaniei au facut parte, printre altii, procurorul Luminita Palade si judecatorul Cristi Danilet, in calitate de reprezentanti ai CSM.

Domnule Danilet, spuneti-ne mai intai cateva cuvinte despre campania ONU impotriva coruptiei din acest an.

Anul acesta campania are deviza „Zero coruptie, 100% dezvoltare”. In felul acesta ONU atrage atentia ca prin coruptie nu este afectata doar corectitudinea personalului din sectorul public sau privat, ci chiar capacitatea de dezvoltare a unui stat.

Astfel, daca parlamentarii sunt corupti, vor da legi prin care sa se puna la adapost de orice forma de raspundere. Daca ministrii sunt corupti, vor facilita accesul celor nemerituosi la banul public. Daca doctorii sunt corupti, oamenii care nu isi permit sa dea mita vor muri lipsiti fiind de tratament. Daca sistemul de achizitie publica are angajati corupti, constructiile vor costa mai mult decat in realitate si calitatea lor va fi mai slaba.

Daca profesorii sunt corupti, elevii vor avea diplome fara acoperire si vor deveni cei care vor cere mita maine, caci asa au fost invatati. Daca functionarii de la primarie, finante, politie etc sunt corupti, cererile oamenilor nu vor fi satisfacute pana ce nu vor „unge” acele persoane.

Daca cei din organele de control sunt corupti, afacerile oamenilor cinstiti nu vor merge, in timp ce vor fi tolerate afacerile care genereaza evaziunea fiscala. Daca magistratii sunt corupti, nu vor putea reactiona la incalcarile legii din orice alt sistem, iar marii infractori in loc sa fie in inchisori, vor fi pe strada.

Coruptia e o boala. E un cancer social. Se extinde rapid daca nu se iau in special masuri de prevenire.

Dvs. credeti ca se dezvolta in Romania o cultura a anticoruptiei?

Sunt convins ca vechea cultura, a coruptiei, este inlocuita treptat cu o noua cultura, a anticoruptiei. Asta se produce odata cu schimbarea generatiilor si cu presiunile pozitive din partea organismelor internationale la care aderam.

Haideti sa realizam cum s-au schimbat lucrurile in justitia romana. In 2006 ministrul Justitiei Monica Macovei a declansat prima campanie media de combatere a coruptiei din justitie printr-un spot video si audio, respectiv prin afise sub egida „Justitia este un stalp al societatii – nu o corupe si nu te lasa corupt”.

Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) a reactionat extrem de vocal impotriva campaniei, pe motivul ca daca se vorbeste de anticoruptie in justitie inseamna ca exista coruptie (de parca nu ar fi fost asa…). Videoclipul a fost retras, spotul audio nu a fost niciodata difuzat la radio, iar in multe instante s-a refuzat postarea afiselor respective.

Au trecut anii si iata cum chiar sotul presedintei AMR a fost arestat, cercetat, apoi condamnat pentru infractiuni de coruptie la nivel inalt: trafic de influenta la nivelul curtii supreme de justitie la cererea unor politicieni – reteaua „Voicu-Costiniu”. Era anul 2010 cand a inceput acea ancheta si atunci peste 400 de magistrati au semnat „Petitia Integritate si Demnitate” initiata de doua judecatoare (ajunse acum la instanta suprema) prin care cereau masuri ferme impotriva unor astfel de colegi.

Apoi, pe langa faptul ca inainte de reformele din justitie din anul 2004 erau putine cazurile cu magistrati sanctionati penal sau disciplinar, hotararile de sanctionare nu erau publice. S-a creat astfel senzatia ca ne acoperim intre noi, ca se musamalizeaza cazurile. Ei bine, mai intai DNA si apoi fostul CSM, la sugestia Comisiei Europene, au luat decizia de a publica asemenea hotarari.

Acum pe site-ul CSM sunt peste 100 de hotarari cu magistrati sanctionati disciplinar in ultimii 9 ani. Mai mult, de fiecare data cand se incepe urmarirea penala impotriva unui magistrat sau este trimis in judecata, DNA emite comunicat de presa – sa nu uitam ca, urmare a activitatii DNA sub mandatul procurorului Daniel Morar, 24 de magistrati au fost condamnati definitiv pentru coruptie.

Si noi, in CSM, de fiecare data cand se incuviinteaza retinerea, arestarea sau perchezitia cu privire la un magistrat, emitem un comunicat de presa – ultimul caz e recent, din 5 decembrie. Ne e rusine ca avem astfel de cazuri, dar suntem multumiti cand le descoperim. Populatia trebuie sa stie ca exista vointa pentru combaterea incorectitudinii chiar inauntrul sistemului.

Vorbiti de vointa, dar si dvs. ati trecut prin experiente neplacute cand ati declarat public ca exista coruptie in justitie.

Da, la un curs pe care il tineam in 2007 despre organizarea justitiei si problemele din sistem, am afirmat ca exista coruptie in justitie, ca in general inauntrul sistemului se stiu care sunt magistratii, grefierii sau avocatii incorecti si exista chiar mercuriale cu sumele care trebuie date.

Aceste declaratii ale mele au ajuns in presa si mai multi judecatori si grefieri au trimis o plangere impotriva mea la CSM pe motivul ca, prin aceste afirmatii, le-as afecta reputatia. Pe unii i-am inteles atunci: fusesera presati de sefi sa semneze, care prea multa vreme au avut puteri imense in instante. Pe altii insa nu: erau din cei care stiau bine ca avem colegi la care e foarte usor sa ajungi cu o rugaminte sau o atentie, ca sa nu mai spun mita, pentru a da o solutie favorabila.

Aproape un an de zile am fost investigat de fostul CSM fara a exista cu exactitate o acuza clara contra mea. In cele din urma, actiunea impotriva mea a fost respinsa.

Nu mica mi-a fost surprinderea cand am vazut ca insusi presedintele de atunci al institutiei a preluat in declaratiile sale ulterioare esenta celor spuse de mine – a fost un castig enorm, ancheta s-a dovedit pana la urma benefica.

Mai mult, dupa ce am fost ales de judecatori ca membru in CSM, mi-am facut un obiectiv din redactarea unei strategii sectoriale anticoruptie. S-a reusit adoptarea acesteia in 2011: suntem prima tara din Europa care are o astfel de strategie, in care recunoaste oficial coruptia din justitie ca o vulnerabilitate si declara „toleranta zero” la coruptia judiciara.

Care a fost rezultatul conferintei care a avut loc zilele trecute la Panama si cum va fi aplicat in Romania?

La evenimentul din Panama a fost pus in discutie materialul intitulat Ghidul cu privire la aplicarea si evaluarea art. 11 din UNCAC (Conventia Natiunilor Unite impotriva coruptiei, semnata si de Romania in 2003).

Art. 11 din UNCAC are doua parti: prima este obligatorie pentru statele membre – se refera la independenta si integritatea judecatorilor; a doua este facultativa – se refera la independenta si integritatea procurorilor in tarile unde acestia au un statut asemanator cu al judecatorilor (asa cum este in Romania).

Ghidul elaborat anul acesta are doua parti: prima cuprinde masuri de implementare a art. 11, iar a doua cuprinde cadrul de evaluare a acesteia. Printre masuri se numara cele de intarire a integritatii judecatorilor (in special prin conduri de conduita, formare si declaratii de avere si rudenie), dar si de prevenire a oportunitatilor de corupere a judecatorilor.

Acest Ghid va fi comunicat oficial statului roman, iar Ministerul Justitiei si CSM vor trebui sa il aplice, caci ONU va monitoriza acest lucru.

Dvs. despre ce ati vorbit in discursul pe care l-ati tinut?

Lucrarile Conferintei din Panama s-au desfasurat sub forma mai multor activitati, la care au vorbit inclusiv seful delegatiei romane din cadrul Ministerului Afacerilor Externe si reprezentantul Ministerului Justitiei.

Evident, participarea mea la conferinta a privit domeniul integritatii in justitie. In luarea mea de cuvant am aratat ca, dincolo de masurile legislative, este nevoie sa se creeze o adevarata cultura a anticoruptiei judiciare.

Am subliniat faptul ca o justitie dreapta este aceea in care judecatorilor si procurorilor li se acorda independenta si li se cere integritate. In plus, este stiut faptul ca justitia nu trebuie doar facuta, ci trebuie sa se si vada ca este facuta.

Ati discutat cu colegi din alte tari despre coruptie? Care este situatia la ei?

In statele din fostul bloc comunist coruptia este larg raspandita. Cele mai bune rezultate in lupta impotriva coruptiei sunt la noi si, se pare, la croati. Peste tot s-au pus bazele unei justitii independente, singura conditie pentru functionarea corecta a sistemului de protectie a drepturilor omului si aplicare egala a legii tuturor.

Am apreciat ca in Georgia au scapat de coruptia din randul politistilor rutieri printr-o initiativa de monitorizare a activitatii lor: au instalat mici camere video fiecarui politist, astfel ca atunci cand opreste in trafic pe cineva, contactul cu soferul e filmat – e ceva ce ar putea fi implementat si la noi.

Probleme mari sunt in Republica Moldova, unde de abia in acest an au fost arestati primii doi judecatori pentru coruptie. Adevarat, acolo sunt foarte prost platiti, cam 200 euro pe luna.

Cum a evoluat in ultimii ani increderea populatiei Romaniei in justitie?

Acum 10 ani, increderea in justitie era la nivelul de 22%. In acest an, populatia (oamenii chestionati pe strada) are incredere in jur de 40% in justitie, ceea ce ne ridica deasupra Parlamentului, Guvernului si Presedintelui Romaniei – e un rezultat de care trebuie sa fim extrem de mandri, e un prag istoricpentru noi.

Mai mult, increderea justitiabililor in justitie, deci a celor care au contact direct cu sistemul judiciar, este de aproximativ 75%. Evident, au contribuit la aceasta atat innoirea corpului profesional practica sistematic de 10 ani incoace, modernizarea unor instante, publicarea datelor despre dosare pe Internet, inregistrarea dezbaterilor din cadrul sedintelor de judecata penale si civile, cat si reactiile ferme impotriva magistratilor, avocatilor (in cazul lor numarul condamnarilor pentru trafic de influenta este ingrijorator de mare!) sau a lucratorilor de politie judiciara corupti.

Cum poate lupta un simplu cetatean impotriva coruptiei?

Fiecare cetatean poate face ceva: in primul rand sa nu dea mita si sa nu intervina in afara cadrului legal pentru solutionarea unei cereri, dosar etc. care il priveste.

In al doilea rand sa nu tolereze astfel de comportamente altor cetateni – integritatea nu e ceva personal, ea trebuie respectata si aplicata de toti.

In al treilea rand, sa pretinda corectitudine functionarilor sau altei persoane care trebuie sa ia o decizie in ce il priveste.

In al patrulea rand, sa denunte procurorilor cand o astfel de persoana ii solicita mita sau un altfel de avantaj. Omul simplu trebuie sa stie ca toti angajatii statului, de la parlamentari, ministri si magistrati, pana la politisti, functionari, profesori si doctori sunt platiti de la buget – or, cetateanul deja a contribuit la acesta prin sistemul de impozite si taxe, nu mai e nevoie ca acesti angajati ai statului sa primeasca alte plati de la cetateni.

Oricum, nu trebuie uitat ca darea de mita e sanctionabila, ca si luarea de mita, cu inchisoarea.Procurorii nu vor ezita sa instrumenteze un dosar penal si cu cei care dau mita, si cu cei care iau mita, si cu cei care promit ca vor interveni pe langa altii pentru luarea unei decizii favorabile.

Mesajul meu este urmatorul: cu totii trebuie sa avem incredere in institutiile statului. Stiu ca unele institutii sau unele segmente din institutii inca nu functioneaza la nivelul pretentiilor cetatenilor. Dar lucrurile se imbunatatesc de la an la an.

Si in special trebuie sa avem incredere in justitie. Daca magistratii sunt onesti, profesionalismul sistemului va fi in crestere. Iar eu cred ca o justitie curata face parte din reteta pentru vindecarea societatii.

In intregime pe Ziare.com

Integritate judiciara: Panama – Ghid aplicare art. 11 UNCAC

Mă aflu în Panama City, capitala Republicii Panama, făcând parte din delegația României care participă la cea de-a cincea Conferință a Statelor membre la Convenția ONU împotriva corupției. De regulă, la astfel de întâlniri participă diplomați și reprezentanți din instituțiile implicate direct în prevenirea și combaterea corupției. Pentru că anul acesta se discută în mod special corupția judiciară, invitația primită de la organizatori (UNODC) a specificat necesitatea de a participa și reprezentanți ai magistraților. Ca urmare, prin hotărârea Plenului CSM nr. 1025/19.09.2013, luată în unanimitate, am fost desemnat să particip, alături de un alt coleg din CSM. Din delegație mai fac parte reprezentanți ai MAE, MJ si MPublic.

Azi, în a doua zi a lucrărilor Conferinței,  s-au desfășurat mai multe activități în paralel: conferința plenară (unde a vorbit și seful delegației române despre atenția acordată anticorupției de către România), un eveniment special privind recuperarea bunurilor în cadrul proiectului StAR, altul pe cooperare internațională și un altul pe integritatea judiciară.

Evident, eu am participat la discuțiile pe integritate judiciară. A fost pus în discuție un material – Ghid cu privire la aplicarea și evaluarea art. 11 din UNCAC – întocmit de UNODC, UNDP, OECD și GIZ.

Art. 11 are două părți : prima este obligatorie – se referă la independența și integritatea judecătorilor; a doua este facultativă – se referă la independența și integritatea procurorilor acolo unde aceștia au un statut asemănător cu al judecătorilor (așa cum este în România). A durat un an conceperea și dezbaterea Ghidului. La baza sa stau Principiile de la Bangalore  privind conduita judiciară dezvoltate de Judicial Integrity Group, care sunt insoțite de Comentarii. Principiile de la Bangalore sunt: Independenta (garantie indiscutabila a funcționării justiției), Imparțialitatea (obiectivitatea judiciară), Integritatea (aspectul personal al integrității), Eticheta (conduita în interiorul și în afara sălii de judecată), Egalitatea (tratament nediscriminatoriu al justițiabililor), Competența (formare inițială și continuă a magistraților), Diligența (îndeplinirea efectivă și eficientă a funcției judiciare).

Ghidul s-a născut din nevoia de a trata împreună Principiile de la Bangalore (declarație de natură etică, facultativ pentru justițiile naționale) și art. 11 a UNCAC (convenție  internațională, obligatorie pentru statele semnatare). Aceasta cu atât mai mult cu cât există mecanisme distincte de implementare a dispozițiilor din UNCAC.

Ghidul a fost discutat în trei întâlniri: în Iordania, în Bangkok și la Viena. Ghidul de aplicare a art. 11 UNCAC  are, la rândul lui, două părți: prima parte cuprinde măsuri de implementare a art. 11, iar a doua parte cuprinde cadrul de evaluare a acesteia. Măsurile care trebuie luate aparțin unele statului – independență, finanțare, legislație etc, iar altele revin însuși sistemului judiciar – responsabilitate, management judiciar, adoptarea codurilor de conduită etc.

Din declarațiile celor care au prezentat Ghidul, am reținut câteva afirmații: Percepția publică este foarte importantă. Oamenii trebuie să fie convinși de justețea sistemului judiciar. Dacă nu au încredere, vor încerca să îl corupă pentru a obține dreptatea. Pentru combaterea corupției trebuie create instituțiile, dar apoi ele trebuie să pună în aplicare misiunea lor – trebuie să se vadă că lucrează. Mecanismul de justiție poate fi distrus de câteva fapte izolate de corupție. De integritatea justiției este  interesat și mediul economic: rule of law este esențială pentru funcționarea pieței. De aceea, cele trei puteri trebuie să coopereze: să elaboreze instrumente, să culeagă datele, să monitorizeze aplicarea legilor, să poarte un dialog la nivel de politici.

După prezentarea Ghidului, s-a dat cuvântul celor din sală. În luarea mea de cuvânt am arătat că este nevoie să se creeze o cultură a anticorupției judiciare . Subiectul „corupție judiciară” este foarte sensibil și magistrații nu se simt comod să discute despre acesta. De aceea, trebuie găsite căi de a-l pune în discuția lor, căci e inadmisibil să poți pretinde lupta împotriva corupției – care este, iată, un fenomen global, din moment ce e tratat la nivel ONU – de la un sistem de justiție care are el însuși probleme cu corupția. Am amintit de exemplul României: de la o țară unde cei care vorbeau despre corupția din justiție erau ei înșiși reclamați la CSM de către colegi, am ajuns să avem declarații publice ale magistraților, ghiduri privind conflictele de interese din justiție, cărți despre corupția și anticorupția judiciară și chiar o Strategie sectorială privind integritatea judiciară. Am încheiat spunând că o justiție dreaptă este aceea în care judecătorii și procurorii li se acordă  independență și li se cere integritate.

Luarea mea de cuvânt a produs o dezbatere despre necesitatea libertății de expresie și de asociere a judecătorilor – subiect tabu în multe state.  După dezbatere, am fost contactat de reprezentantul UNDP pentru a discuta despre necesitatea de a găsi chiar în interiorul sistemului a unor judecători dispuși să vorbească despre corupția din justiție; și de reprezentantul GIZ pentru a discuta despre strategia noastră de întărire a integrității judiciare.

În zilele următoare, ne va fi pusă la dispoziție  varianta finală a Ghidului. Ea va fi trimisă oficial statelor, de către UNODC. Dacă voi intra în posesia Ghidului mai devreme, îl voi traduce și îl voi pune la dispoziția publicului. Oricum, va ajunge și în posesia CSM și MJ cărora le revine  obligația de implementare.

Mențiuni suplimentare: În 2006 am redactat un Ghid pentru judecători cu privire la conflictele de interese din justiție (coautor). Am participat în 2007, din partea României, la întâlnirea de la Viena pentru redactarea Comentariului la Principiile de la Bangalore (p.20 menționează acest lucru) . În 2008 am participat la cursul „Building Judicial Integrity” organziat de CEELI la Praga. În 2009 am scris o carte privind corupția și anticorupția din justiție  (distribuită de mine doritorilor și principalelor bliblioteci din România în format print – 2000 exemplare in RO și 1000 exemplare în EN, și disponibilă gratuit pe internet). În 2010 am tradus în limba română Comentariul la Principiile de la Bangalore și le-am pus la dispoziția publicului, gratuit, pe internet. În 2011 am inclus referințe la aceste standarde în Strategia de întărire a integrității judiciare, aprobată la inițiativa mea de către CSM.  În același am coordonat Comisia de Transparență și Integritate din cadrul CSM. În 2012 am susținut campania anticorupție cu prilejul 9 decembrie – Ziua Internațională împotriva Corupției. În 2013 am participat la cursul „Etică și integritate instituțională” organizat de Institutul European Român și Ministerul Justiției. Și tot anul acesta am participat ca expert in cadrul Grupului de lucru pentru prevenirea curupției, reunit sub egida UNODC, la Viena, Austria, întrunirea care a pregătit Ghidul pentru implementarea art. 11 al UNCAC.  În ultimii ani am fost invitat ca expert sau trainer în Macedonia, Moldova, Muntenegru, Turcia pe subiecte ținând de integritatea judiciară.