Preot: „E momentul sa afurisim, anatemizam, excomunicam”

Preot, profesor la Facultatea de Teologie, recomandă afurisenia și excomunicarea pentru cei care nu au votat la Referendum. 

Cosmin Santi este  cadru didactic al Facultății de Teologie, din cadrul Universității Valahia Târgoviște, și preot paroh al comunității de la Viforâta.

 

 

 

 

În timpul campaniei pentru revizuirea Constituției ni s-a spus ba că e vorba de securizarea definiției căsătoriei (formulare de-a dreptul ciudată, care nu are legătură cu tehnica legislativă), ba că e vorba de protejarea familiei tradiționale (expresie inexistentă în sociologie), de apărarea copiilor față de homosexuali (îndemn homofob) sau chiar de viitorul națiunii române pus în pericol de Occidentul decadent (discurs antieuropean). Ipocrizia nu a putut să ascundă faptul că modificarea „profilactică” a Constituției ar fi fost îndreptată strict împotriva unor semeni de ai noștri, care efectiv au fost damnați timp de trei ani de zile doar pentru că unora li s-ar fi părut că ei ar fi altfel. Cei care am îndrăznit să avem altă opinie am  fost acuzați că suntem păcătoși, ni s-a refuzat sfânta împărășanie și ni s-a promis Iadul în viața de apoi.

Acum, iată că apare o față de creștinismului care a dospit mult timp în spatele mașinilor de lux, catedralei neamului, păcatelor sexuale și mândriei ce caracterizează o parte a clerului. Ieri ne-au exclus din rândul creștinilor, declarând cu tupeu că numai ei, cei 4 milioane care au votat, ar fi astfel. Azi ni se promite răzbunare.

 Eu cred că Biserica (ortodoxă, catolică, neoprotestantă) este într-o mare, mare criză, devoalată în România de acest referendum stupid și inutil, care a dus la irosirea a 35 de milioane de euro: Biserica se amestecă în Stat (lucru interzis de principiul secularizării care caracterizează societatea modernă din ultimii 250 de ani), o parte a clerului instigă lumea la ură (aspect ce contravine învățăturilor din Noul Testament), o altă parte a dezinformat cras în timpul campaniei și al referendumului (făcându-ne să ne punem întrebări legitime cu privire la adevăratele interese urmărite), iar acum ni se promite reactivarea practicilor medievale (ceea ce aruncă în derizoriu ultimele secole de civilizație). Totul pare menit mai degrabă a ține populația credincioasă într-o frică continuă: nu față de Dumnezeu, ci față de om.

Or, acolo unde este frică, nu este libertate. Iar credința trebuie să fie despre iubire, nu despre ură. Păcatele preoților și pastorilor relevate mai sus nu pot fi trecute cu vederea. Ei au o datorie, de a sluji spre binele poporului pe care îl păstoresc. Nicidecum să întoarcă omul împotriva omului.

 

Make love, not referendum

Nu sunt de acord cu cei care susțin referendumul pe motiv că actuala Constituție ar permite căsătoria între persoane de același sex. Nu sunt de acord nici cu cei care se opun referendumului pe motiv că prin revizuirea Constituției ar fi împiedicate să se căsătorească persoanele de același sex. Nu neg legitimitatea referendumului, dar ca cetățean nu pot fi de acord cu cheltuirea unor sume publice de bani pentru o modificare inutilă. Iată cum văd eu cele întâmplate și ce cred eu că se va întâmpla după referendum:

1. În România nu se permite căsătoria sau parteneriatul civil între persoane de același sex; nu se recunoaște căsătoria încheiată legal în străinătate între persoane de același sex; nu se recunoaște parteneriatul civil, nici cel încheiat între persoane de sexe diferite, nici cel între încheiat între persoane de același sex. Constituția permite căsătoria între soți, este adevărat că fără a preciza sexul. Doar Codul civil arată că este vorba de bărbat și femeie.
2. Acum trei ani s-a demarat o inițiativă cetățenească pentru modificarea Constituției, al cărui unic scop este împiedicarea ca în viitor persoanele de același sex să obțină de la Parlament dreptul de a se căsători în România. Mișcarea a apărut imediat după ce Curtea Supremă din SUA a pronunțat o decizie prin care a permis căsătoriile între gay, iar un bărbat român căsătorit în Belgia cu un cetățean american a solicitat recunoașterea în România a căsătoriei lor. Strângerea de semnături pentru această inițiativă și susținerea referendumului aparține unor asociații civice, organizații religioase din România, dar și unor ONG-uri declarate ca fiind anti-gay din SUA.
3. Publicului român i s-a inoculat în acești trei ani de zile două idei: că există un singur tip de familie și că homosexualii sunt periculoși: Deși Constituția României și instrumentele internaționale privind drepturile omului protejează viața de familie în toate formele și copiii din afara căsătoriei au aceleași drepturi ca cei din căsătorie, mult timp în campania pentru revizuirea Constituției s-a afirmat că există un singur model de familie, cea alcătuită din parteneri de sex opus și care au copii – de unde expresiile „referendum pentru familie”, „referendum pentru familia tradițională”, „referendum pentru redefinirea familiei”. Ca urmare, s-a format concepția că ar fi anormale sau dezorganizate cuplurile care trăiesc în concubinaj, cei care au copii din afara căsătoriei, părinții singuri care îți cresc copiii etc. După ce au fost atenționați de juriști, doar în ultimele zile ale campaniei reprezentanții inițiatorilor au încercat să explice că alte familii nu sunt vizate, însă la nivel de mental al populației răul era deja produs. Cu excepția purtătorului de cuvânt al BOR, Biserica, inclusiv prin vocea Patriarhului BOR, a rămas cu același mesaj: referendumul este pentru ocrotirea familiei. Mult mai grav este mesajul homofob: s-a spus direct că homosexualii ar dori să se căsătorească în România, așa cum e în SUA și în Europa de Vest, deși nu există nicio solicitare în acest sens; că gay-ii vor să adopte copiii abandonați din România și aceștia vor copia comportamentul nefiresc al noilor părinți, deși nu există niciun sondaj de opinie, respectiv studii clinice în acest sens;  că există un singur tip de familie; că homosexualii sunt anormali sau că homosexualitatea este o boală, deși această orientare nu apare în manualele sau codurile de specialitate; că există manuale școlare în România unde copiii sunt învățați că atunci când vor crește mari pot deveni ce vor ei, fete sau băieți, când s-a găsit un singur manual de acest gen într-un județ și care nu este acreditat de Ministerul Educației. Evident, nu au lipsit fake news-urile cu privire la pericolele din Occident vin către noi: se va desființa noțiunea de „tată” și „mamă”, se va legalizarea pedofilia sau căsătoria cu animale; preoții vor fi obligați să oficieze căsătorii între gay.
4. Parlamentul a votat anul acesta o lege de modificare a Constituției prin care clarifică înțelesul noțiunii de „soți” și îl limitează doar la „bărbat și femeie”. Modificările propuse au fost verificate de CCR de două ori și curtea a arătat că prin această modificare nu se înlătură un prezumtiv drept al gay-ilor de a se căsători, deoarece chiar și în actuala redactare Constituția înțelege prin „soți” doar uniunea oficială dintre „bărbat și femeie”. În mod normal, modificarea ar fi trebuit avizată de Comisia de la Veneția. S-a omis acest lucru, însă exact în urmă cu un an, când s-a modificat Constituția Georgiei exact în același sens ca în România, Comisia a spus că e la latitudinea statelor să decidă căsătoria doar pentru bărbat și femeie, dar va trebui să permită parteneriatul civil. Modificările arătate vor fi supuse referendumului din 6-7 octombrie 2018. Față de deciziile Curții Constituționale, rezultă că efectul juridic al modificării Constituției este zero.
5. Guvernul a alocat 35,1 de milioane de euro din bugetul statului pentru organizarea acestui referendum. Susținerea politică a acestui referendum este evidentă: parlamentari de orientări politice opuse au votat pentru revizuire, Guvernul a modificat legea astfel încât în loc de o zi, cetățenii vor putea merge la vot în două zile; preoți și politicieni organizează evenimente legate de referendum chiar în biserici; în curtea unor Primării sunt afișe sau corturi, iar pe site-urile lor au apărut anunțuri cu invitarea oamenilor la vot și li se indică în mod expres să voteze „Da” pentru modificarea Constituției, arătându-se că altfel ar însemna că ei susțin căsătoria între persoane de același sex; au fost autorizate ridicarea de bannere pe blocuri și stâlpi cu mesaj homofob sau fals vizavi de referendum.
6. Implicarea Bisericii este uriașă: preoții merg acasă la oameni pentru a le împărți pliante cu privire la pericolul care ne paște dacă oamenii nu merg la referendum. Unii preoți merg în cinematografe, înaintea filmelor, să spună publicului același lucru. Călugării afirmă că vor vota pentru prima dată în viața lor. La slujba de duminică le spun oamenilor că cei care nu merg la referendum sunt oamenii diavolilor și că cine nu e pentru familia tradițională comite un păcat. Elevii de la seminariile teologice împart pliante pe stradă și în cutiile poștale. Patriarhul și mitropoliții României au făcut înregistrări video pe care le-au răspândit la televiziuni și în mediul online. Toate aceste materiale conțin informații emoționale despre familie, adopția copiilor și homosexuali, deturnând atenția de la obiectul real al modificării propuse.
7. Chiar refuz să cred că cei care sunt dușmanii nației și pun în pericol viitorul României sunt câteva sute sau mii de oameni cu altă orientare sexuală decât a celor vocali. Astfel, prezentul crud ne arată că sunt mari probleme în România cu familiile și copiii, dar noi refuzăm cu vehemență să acceptăm discutarea lor: violența domestică  (20 de copii sunt uciși în propriile familii anual, 6 din 10 copii sunt bătuți în propriile familii), incesturile (50 de copii sunt violați anual de proprii părinți sau frați), copiii abandonați sau abuzați în familii (57.000 sunt acum sub protecția statului, din care 43.000 sunt în orfelinate), fetițele adolescente care nasc (România este pe primul loc în UE la mămici sub 15 ani), abandonul școlar (2 din 10 copii abandonează școala, 40% din adolescenți sunt analfabeți funcțional), consumul de droguri (2 din 10 adolescenți consumă substanțe interzise), bolile (30.000 de copii suferă de autism, 18.000 de copii cu dizabilități nu sunt școlarizați, 2500 au diabet, unul din 10.000 de copii au o formă de cancer), sărăcia (200.000 de copii se culcă flămânzi în fiecare seară). Însă, acum o săptămână președintele Coaliției pentru Familie a afirmat public că aceasta nu are resursele umane și financiare pentru a rezolva aceste probleme….
8. Dezbaterea care s-a purtat în această campanie începută acum trei ani nu are nicio legătură cu revizuirea Constituției de peste trei zile: s-a discutat despre Occidentul retrograd, boala homosexualilor, manualele din școli, adopții, morala versus legea, teoria Big Bang versus credința în Dumnezeu, parade ale gay-lor sau gesturile lor de afecțiune în public, dar nu despre căsătorie. Ca și cum, dacă ar dori să afecteze în vreun fel căsătoria, Parlamentul nu ar putea modifica alte prevederi ale Codului Civil care să o bagatelizeze sau să o îngreuneze – oricând, chiar după modificarea Constituției, politicienii vor putea opera schimbări în Codul civil și, până ar fi declarate neconstituționale, ele vor fi produs deja efecte: de ex, să se permită căsătoriile între sau cu minorii, ale părinților cu proprii copii, ale fraților, să impună impozite mai mari la cuplurile căsătorite sau să interzică adopțiile de către cuplurile căsătorite sau alte asemenea lucruri stupide.
9. Paradoxurile pe care ni le-a oferit România în legătură cu această revizuire sunt multe: Cuvântul „soți” în limba română nu comportă decât o singură definiție lingvistică și juridică, însă mulți găsesc și alte definiții care au declanșat prezenta acțiune. Frica de homosexuali și de imoralitatea unora dintre semenii noștri este ciudată la un popor care se declară credincios în proporție de 95%: adică o morală religioasă puternică atât de extinsă ar trebui să blocheze multe comportamente inadecvate. Implicarea cultelor neoprotestante și mai ales a Bisericii ortodoxe și catolice în această campanie care se poartă, totuși, într-un stat secular, este stranie: ele militează pentru căsătoria civilă, în timp ce totuși din punct de vedere religios neprezentarea la cununia religioasă este considerată un păcat. Patru milioane de oameni își cresc copiii în Occidentul declarat „decadent” de către cele trei milioane de semnatari din țară. Se vorbește de pericolul legalizării zoofiliei în condițiile în care România este una din cele trei țări europene unde zoofilia nu este, din păcate, interzisă de lege. Și altele…

Concluzii:Prezenta inițiativă și campania pentru referendum a declanșat și întreținut o dezbatere homofobă în România, de o amplitudine națională. Pseudo-dezbaterea a dus la formularea unor acuze publice ridicole: cei care merg la referendum sunt numiți „pupători de moaște”, „retrograzi”, „asemenea vânătorilor de vrăjitoare din Evul Mediu”, în timp ce cei care se opun referendumului sunt numiți „ideologi”, „(sexo)neomarxiști”, „progresiști”. Cu aceeași scârbă și dezgust. Sunt sigur însă că românii nu cunosc mai nimic din instituția căsătoriei și nici nu sunt interesați de aceasta decât la celebrarea ei și, eventual, la divorț.

O Biserică puternică ar fi trecut cu vederea acțiunile izolate ale comunității LGBT sau ar fi militat pentru educarea membrilor într-un anumit spirit, treptată. Așa, i s-a acordat o importanță și o atenție pe care niciodată nu ar fi avut-o prin proiecte sau acțiuni proprii. Indiferent de rezultatul referendumului, comunitatea LGBT și libercugetătorii au avut de câștigat: imagine, simpatizanți, sensibilizare. Pe termen scurt, „tabăra” lor va milita pentru legiferarea parteneriatului civil, iar pe termen lung pentru recunoașterea căsătoriilor încheiate în străinătate chiar între persoane de același sex. În paralel, cealaltă „tabără” va iniția interzicerea avortului și a contracepției, taxa pe celibat, interzicerea reclamelor cu femei sumar îmbrăcate.

Nu mă îndoiesc că cei care își iubesc familia și doresc să apere copiii și viitorul României (acestea fiind principalele argumente ale inițiatorilor referendumului), vor sta acasă de referendum și se vor iubi, făcând copii.

Pe sleau, despre referendum. Partea a IV- a (ultima): „Morala e murit, Trăiască Legea!”

Preambul: În 2011 a apărut Codul Civil care, la art. 485, menționează: „Copilul datorează respect părinţilor săi indiferent de vârsta sa”. M-am întrebat atunci de ce o regulă morală atât de firească (din moment ce o persoană datorează respect oricărei alte persoane, cu atât mai mult un copil trebuie să își respecte părintele), regulă care este și poruncă dumnezeiască (a cincea din cele zece menționate în Vechiul Testament), trebuia legiferată. De ce educația de acasă, de la școală, de la biserică, din societate, autoeducația nu sunt de ajuns? De ce conduite care sunt de bun simț și care sunt dorite, recomandate și care vin de la om la om, trebuie brusc să fie trecute în legi pentru a deveni astfel obligatorii și a fi impuse, la nevoie, prin coerciția statului? Răspunsul l-am aflat când a început strângerea de semnături pentru referendum și când am urmărit atent dezbaterile pentru modificarea Constituției cu privire la un cuvânt: „soți”.

Text despre referendum: „Referendumul e pentru familie” – a spus încă de la început organizația care a inițiat strângerea de semnături; așa scrie și acum pe site-ul lor. „Referendumul e pentru căsătorie și nu face decât să reproducă ceea ce scrie în Codul civil” – spune o avocată care reprezintă public aceeași organizație. Luni întregi am fost bombardați de dezbateri privind „familia tradițională” care trebuie conservată – toate site-urile care propovăduiesc valorile creștine au vorbit despre asta. „Referendumul e pentru a împiedica homosexualii să ne ia copiii” – a spus un mitropolit săptămâna trecută. Iată, deci, ce lucruri serioase se rezolvă cu acest referendum. Cum să vină unul ca mine și să spună că referendumul e inutil din punct de vedere juridic?!

Spunem că suntem interesați de copii. Dar nu știu cum se face că referendumul „pentru familie” fără efecte juridice privind căsătoria pare mai important decât referendumul „fără penali în funcții publice” (ați văzut că la ultimul sondaj de opinie un bărbat care este om de afaceri și condamnat în două dosare penale este considerat model al tinerei generații?), decât modificarea adevărurilor științifice ce apar în manualele școlare (date istorice, aspecte anatomice, operații matematice au fost modificate radical), decât legalizarea acum o săptămână a procurării și deținerii de substanțe cu efect psihoactiv cunscute de vulg drept „etnobotanice”, sau decât prezența în centrele de plasament a peste 40.000 de copii abandonați sau ridicați de Stat de la părinții lor naturali.

A doua zi după intrarea în vigoare a legii de revizuire a Constituției României, vom vedea: căsătoria se va face tot la Starea civilă, homosexualii tot se vor ține de mână în public dacă asta vor dori, rattingul site-urile porno tot va crește imediat după ce lumea iese de la școală și de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naște în afara căsătoriei părinților săi, că numărul divorțurilor tot va fi în creștere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoștință, că tot vor fi copii născuți și abandonați, ori copiii agresați în propriile lor familii (indiferent de componența sau legitimitatea lor) tot vor fi.

Realitatea este alta și nu mă voi feri să o spun în final. Inițiativa de revizuire a Constituției s-a născut dintre-o dorință legitimă de a face ceva bun. Scopul urmărit a fost, la orgine, unul nobil – întărirea familiei. Dar mijlocul prin care s-a făcut asta – modificarea inutilă juridic a Constituției – a coborât totul într-un ridicol nemaiîntâlnit. Să fii preot și să spui în biserică că dacă nu se modifică Constituția vor veni homosexualii să ne ia copiii mi se pare nu hilar și grotesc în același timp. Și cred că este o neiertată manipulare ce te face să te întrebi care este adevăratul resort din spatele acestor uriașe eforturi civico-politico-religioase de a susține modificarea cu pricina.

Text despre dezbatere: Referendumul este despre căsătorie, dar dezbaterea despre căsătorie a fost ratată. Asfel, nu am discutat cum în anumite comunități din România se căsătoresc unii minori, întrețin relații intime, ba chiar au și copii; sau cum adeverințele medicale se dau pe ochi frumoși și nu în urma unor analize sau de ce nu se verifică prezența bolilor venerice; sau cum ce nu există un registru al căsătoriilor deschis publicului; sau cum de e posibil la căsătorie să îți păstrezi numele de dinainte, averea de dinainte sau din timpul căsătoriei dobândită de tine, pe numele tău, copilul de dinainte sau din afara căsătoriei, pe numele tău, cum nu are voie un soț să îi cenzureze celuilalt ocupația, prietenii și nici măcar să îi intre pe contul de FB; sau cum adulterul nu mai este incriminat în România din anul 2006; sau cum un copil are drepturi pe care părinții nu le cunosc căci nu îi învață nimeni; sau cum părintele răspunde pentru pagubele comise de copil până la 18 ani; sau ce se întâmplă când un părinte vrea să își dea copilul la tenis și celălalt la înot și există o anumită autoritate care intervine să ia decizia; sau cum părintele e obligat să își întrețină copilul până la vârsta de 26 de ani dacă continuă studiile; sau cum copilul are obligația să îți întrețină părinții când aceștia ajung în nevoi; sau ce înseamnă divorțul în viața unui cuplu și cum se mențin apoi relațiile cu copilul lor. Nu, nu s-a discutat nimic despre căsătorie, nici la nivel moral, nici la nivel legal.

În schimb, dezbaterea a fost despre caracterul obligatoriu sau nu al referendumului anterior, cel despre cei 300 parlamentari (care părea uitat), existența diverselor tipuri de familii (familii nucleare, familii din uniuni legitime, famiii derivate din uniuni libere, familii monoparentale, extinse, prin adopție, de substituție etc). S-a mai discutat despre Codul Civil (lumea a văzut că totul despre căsătorie e acolo), nevoia de a avea și în România parteneriat civil, problema recunoașterii căsătoriilor sau parteneriatelor încheiate în străinătate în întregime sau a unor drepuri limitate (cauza Coman de la Curtea din Luxemburg), religie (de la modul de implicare a Bisericii în acțiuni politice și juridice, până la fanatismul religios al unor credincioși), libera exprimare și limitele sale, ideologii (de la liberali și conservatori până la neofasciști și sexo-neomarxiști, am auzit de toate). S-a discutat puțin despre drepturile omului, iar acum toată lumea face calcule citind regulile referendumului, care s-au și modificat prin OUG pentru a avea loc în două zile, nu într-una ca până acum. Apoi, s-a mai discutat, destul de mult și îndârjit, despre (a)normalitatea sau patologia homosexualilor, puțin despre discriminarea lor și tangențial am aflat ceva despre pedofili, zoofiili, transexuali și adopții.

Și totuși ceva bun s-a întâmplat: o parte a oamenilor a conștientizat existența diferențelor dintre indivizi, caracterul intim al relațiilor și orientărilor sexuale și faptul că există o zonă în care nici un alt individ, nici măcar Statul nu are voie să se bage.

O posibilă explicație: O spun în modul cel mai direct – de notat că sunt căsătorit de 17 ani, am doi copii, merg și la Biserică, și am primit din partea susținătorilor referendumului apelative de la pedofil, zoofil, homosexual, satanist, până la băsist, macovist, soroșist și neomarxist: acest referendum și-a propus să îi împiedice pe homosexualii să se căsătorească în România. Să nu fim ipocriți sau demagogi! Referendumul nu are legătură cu căsătoria dintre bărbat și femeie, nu e pentru întărirea sau siguranța acestui timp de uniune, ci este strict împotriva lor, a celor… considerați altfel. Or, într-o țară unde 95% din cetățeni se declară creștini să impui o astfel de reglementare mi se pare că se recunoaște în modul cel mai evident incapacitatea normelor morale de a mai fi liant între oameni. Unei populații de 95% de creștini, care se presupune că urmează niște reguli morale și își educă copiii în aceeași direcție, îi este frică de câțiva homosexuali? Îmi este cu neputință să cred așa ceva. Dacă preotul spune la biserică că homosexualitatea e un păcat și vede că enoriașii nu îl ascultă, după care se implică în strângerea de semnături pentru referendum astfel încât ceea ce a spus el în biserică să apară scris în lege, îmi e clar: acel preot se recunoaște învins, el și-a ratat misiunea ieșind din sfera moralului unde trebuie să predice adresându-se sufletului omului și încurajându-l să evolueze spiritual, pentru ca el – preotul – să intre în sfera legală lipsită de emoții și plină de impunități unde intervine coercitiv o autoritate statală. Dacă azi omul nu mai are bun simț, dacă el nu mai recunoaște simțul comun, dacă el nu mai ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să i se dea norme juridice pentru a-i regla conduite banale, e mai mult decât trist.

Ca om al legii, mi se pare ciudat ca în materie de afecțiune, intimitate și cămin cetățenii să renunțe de bună voie la libertatea lor cerând norme imperative. Observ astfel un declin al moralei, inclusiv al celei religioase, ceea ce se reflectă în slăbirea coeziunii sociale, în creșterea faliei dintre cetățeni. Eu nu sunt de părere că bunul simț nu are nevoie de lege impusă, ci de educație morală. Dar…

Încheiere: „Soți”, „căsătorie” și „familie” sunt cuvinte care semnifică unirea, poate chiar iubirea. Dezbaterea pentru inițierea și organizarea acestui referendum a creat o falie îngrozitoare. Sau poate nu a creat-o, ci de abia acum a relevat-o și a adâncit-o. Eu cred că acum am început să realizăm că ne separăm de trecut și privim mai mult înspre viitor. Și o spun cu toată responsabilitatea: o țară în care se strigă în gura mare „Morala a murit, Trăiască Legea!” e o țară în care poporul e în derivă, iar societatea e coruptă.

ARHIVĂ:

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

Partea a III-a: Un parlament ce simpatizează gay-ii

Pe intelesul tuturor: Legea (vs) Morala

Deseori se face confuzia dintre normele morale și normele juridice. S-a ajuns până acolo încât unii susțin că ceea ce trebuie respectat într-o societate este în primul rând morala bisericească, trebuind a fi ignorate legile care cred respectivii că nu sunt bune. Am făcut mai jos o trecere în revistă a principalelor asemănări și mai ales diferențe dintre morală și legi/drept, urmând ca în final să arăt că ele nu sunt nici pe departe antagonice.

• morala ține de interiorul omului, se adresează conștiinței sale și eventual relației omului cu Divinitatea; legea ține de exteriorul omului, privește acțiunile sale cu ceilalți indivizi;
• morala urmărește Binele; legea urmărește Justețea, adică ordinea socială și pacea între indivizi;
• morala cuprinde reguli încetățenite prin practică îndelungată, fără a exista un anumit moment și organism care să le emită; legea cuprinde reguli edictate în mod expres și sistematic, de un organism bine definit;
• morala se adresează doar membrilor unei anumite comunități frecventate (familială, religioasă, masonică, ONG-istică etc); legea se adresează tuturor cetățenilor, fără nicio deosebire;
• morala recomandă anumite conduite; legea obligă la anumite conduite;
• morala e acceptată benevol de către membrii comunității; legea e impusă de Stat, la nevoie prin forță coercitivă;
• încălcarea moralei e sancționată moral, chiar de către cel care are conștiință și cel mult prin oprobriul comunității ori chiar excluderea din comunitate; încălcarea legii e sancționată de la avertisment sau plata unei sume de bani la izolarea de societate prin închisoare, cu mențiunea că nimeni nu are voie să fie propriul său judecător, ca în cazul moralei;
• există legi care coincid întru totul cu normele morale: de exemplu, copiii au îndatorirea de respect față de părinții lor (porunca a cincea din Biblie care se regăsește în art. 485 Codul civil);
• există legi contrare moralei: intreruperea sarcinii de până la 14 săptămâni în unitate spitalicească este permisă de Codul penal, dar este interzisă de normele religioase (porunca a șasea din Biblie); la fel, fumatul este permis de normele civile, cu respectarea anumitor reguli în spațiile publice, dar este interzis de normele religioase; și tot astfel, condidatura la Primărie sau Parlament a unui condamnat penal este imorală (contrară simțului comun), dar e permisă de lege;
• există norme morale contrare legii: răzbunarea e permisă de Vechiul Testament (Biblia, Exod 21:23-25) sau Mafie, dar este interzisă de lege pe considerentul că nimeni nu își poate face singur dreptate;
• există norme morale total străine de cele legale: de exemplu, cele care reglementează mersul la biserica sau postul, cele care reglementează regulile de zi cu zi dintr-o familie (sărutul la culcare și la sculare, ajutatul la pusul mesei sau la curățenie);
• există norme legale total străine de cele morale: de exemplu, normele de anchetă penală într-un caz judiciar (cu excepția jurământului cu invocarea Divinătății sau a conștiinței).

În rezumat: morala se dezvoltă de jos în sus, prin asumare de colectivitate și are statut de recomandare, fiind sancționată de comunitatea căreia aparții; legea se impune de sus în jos, prin obligație și în caz de încălcare sancțiunea se aplicată de Stat.

Departe de mine gândul de a opune morala legii sau legea moralei. Din contra, convingerea mea este că legea completează morala și invers. Dar există un teren unde suprapunerea lor e uneori inutilă, alteori de-a dreptul periculoasă. Astfel, există zone de drept și zone de non-drept. Familia este prin definiție o zona de non-drept: nicicând statul nu va putea edicta regulile după care funcționează o familie. Cu cât cetățenii renunță mai mult la regulile morale, cu atât coeziunea dintre ei este mai slabă și atunco va fi solicitată intervenția statului prin legi pentru a obliga la conduite care să prevină  ori să sancționeze răul făcut altor indivizi. Numărul mare de legi permit astfel intruziuni ale celorlalți cetățeni, inclusiv a forțelor statele, în viața privată/familială/intimă a individului. Prin mărirea numărului de legi sunt modificare limitele libertății individuăle. Și constat că, din păcate, cu cât numărul legilor crește, cu atât încălcările lor sunt mai numeroase; ca urmare, crește activitatea de reprimare a comportamentelor antisociale (contrare legii). Din această cauză se amplifică contradicțiile, chiar conflictul dintre Stat și individ. Ceea ce face ca, în mod firesc, să fie regândite legi care să limiteze abuzurileSstatului. Care la rândul lor vor fi încălcate. Și tot așa…