Un referendum inutil: am învins, dar nu am castigat

La capătul unei campanii care a durat, de facto, trei ani, s-a terminat referendumul care va rămâne în istorie drept „referendumul pentru familia tradițională”. Și totuși, cineva a încercat să încurce, în mod voit, referendumurile pentru a obține voturi: acesta nu a fost un referendum pentru a aproba sau nu căsătoriile între gay, deși toată campania a fost numai despre asta. Pentru ce a fost? Și acum îmi este neclar.

În situația în care ar fi participat la referendum minimum 30% din cei aflați pe liste, întreaga procedură ar fi fost validă și s-ar fi numărat DA-urile, NU-urile și NULE-le. Dacă ar fi fost mai multe DA-uri, s-ar fi revizuit Constituția, dar rezultatul ar fi fost INUTIL din punct de vedere juridic: căsătoria ar fi fost un drept rezervat doar persoanelor de sexe opuse. Dacă ar fi fost mai multe NU-uri, Constituția ar fi rămas la fel: adică s-ar fi permis doar căsătoria între persoane de sex opus. Însă oamenii nu s-au dus la referendum într-un număr suficient, astfel că voturile date nu mai au nicio importanță; referendumul nu va fi validat, deci s-a organizat DEGEABA. De fapt, nu degeaba: a costat statul român 35,1 milioane de euro.

Și totuși, prin votul de la referendum românii au spus că noi ne iubim semenii, chiar dacă sunt de altă orientare sexuală. Deci nu suntem atât de obtuzi pe cât ne credeau unii. Probabil că suntem împotriva intimităților afișate public sau a paradelor exhibiționiste, dar nu suntem împotriva ființelor umane care au alte dorințe sau plăceri sexuale decât noi. În fond, viața privată, intimă și de familie e ocrotită de Constituție și se desfășoară dincolo de interesul publicului.

Poate că suntem îngrijorați sau doar nu înțelegem legislația altor state ori modul în care se face educație sexuală sau de gen copiilor din alte state. Dar sunt sigur că putem fi atenți, putem să dezbatem argumentat și să decidem cum e mai bine pentru români.

La fel de important este că românii au arătat că vor în Europa. Și că România este și trebuie să rămână o țară laică. Nu anticreștină, evident, dar trebuie să recunoaștem că sentimentul religios a fost zdruncinat puternic în aceste zile.

În fine, poate unii se bucură de rezultat. Eu nu.

Pentru că toată mișcarea din anul 2015 cu strânsul celor trei milioane de semnături a fost o tevatură care a creat senzația că România ar fi într-un pericol iminent și, peste noapte, au și apărut arhanghelii care o vor apăra. Trei ani am fost invadați de știri care mai de care mai groaznice despre Occidentul decadent. Ei bine, la  vot românii au arătat că nu cred chiar tot ce li se spune și că forțele sociale ori chiar cele politice nu pot câștiga atunci când au ca obiectiv distrugerea și drept mijloc minciuna.

Pentru că prin mesajele lor distorsionate și schimbătoare, organizatorii au indus în eroare populația. Mai întâi s-a spus că e o acțiune împotriva homosexualilor care nu ar trebui să aibă voie, ca pe viitor, să se căsătorească, apoi că e vorba de protejarea familiei tradiționale, apoi că e vorba de o redefinire a familiei, apoi că e vorba de Convenția de la Istanbul privind violența de gen și manualele care ar fi apărut în România cu privire la identitatea de gen, apoi că e vorba doar de securizarea definiției căsătoriei (înțelege cineva expresia asta?!), apoi că e vorba de apărarea copiilor, în pericol să ne fie luați, apoi că e vorba de însuși viitorul României și apărarea creștinismului în Europa.

În continuare, inițiatorii vor susține că referendumul a fost doar pentru o precizare în Constituție cu privire la căsătorie. De fapt, ei evită să își asume scopul real al referendumului pe care l-am înțeles cu toții: de a interzice căsătoria între gay pe care, însă, nu o ceruse nimeni. Dacă chiar ar fi vrut să securizeze căsătoria și adopția, inițiatorii mișcării trebuiau să propună în conținutul Constituției următorul articol:  „Persoanele de același sex nu se pot căsători” sau „Orice modificare la regimul juridic al căsătoriei și adopției va fi reglementată prin lege și va fi supusă aprobării prin referendum” – de abia asta ar fi fost o chestie cu adevărat deșteaptă. Dar să definești un cuvânt – „soți” – prin el însuși este o inepție care jignește întregi generații de juriști.

Pentru că în această campanie s-au implicat organizații străine anti-gay, biserici și culte neoprotestante de dincolo de granițe. Cu mesaje de susținere și cu bani. Și asta a creat multe suspiciuni cu privire la interesele sincere de a apăra ceva în România.

Pentru că s-a cheltuit enorm. Oficial, 35,1 milioane euro pentru organizarea referendumului. Dar dacă pun campania din ultimii trei ani, probabil că cel puțin 50 de milioane de euro s-au irosit aiurea. Bani care ar fi putut merge la copiii și familiile cu probleme.

Pentru că s-au folosit în mod ilegal chipuri de copii pe afișe, bannere, pliante și în filmulețe pentru a manipula emoțional populația.

Pentru că în această procedură civică (inițiativa cetățenească) de modificare a unui act politico-juridic (Constituția) s-a implicat Biserica. Deși ar fi trebuit să vorbească doar de iubire și de căsătoria religioasă, Biserica a ieșit din matca ei și a intervenit abrupt într-un demers al societății civile după ce negase orice implicare. Au fost preoți care au indus în eroare populația cum că ar fi vorba de familie și că homosexualii ne iau copiii; au fost preoți și călugări care au amenințat cu Iadul pe păcătoșii care nu merg la vot; au fost preoți care au primit misiunea de a merge din casă în casă sa dea pliante cu informații mincinoase, vorbind de referendum în aceste zile, inclusiv la cinematografe, nunți, botezuri; au fost preoți care au refuzat să  spovedească dacă nu prezintă enoriașul cu autocolantul pe buletin purtând mențiunea „Votat”. Eu cred că o astfel de conduită nu este de trecut cu vederea atunci când vine din partea unor membri ai clerului. Și mai cred că religia este despre unire, nu despre dezbinare. La 95% populație declarată creștină nu aveai voie, ca Biserică, să te arăți îngrijorată de doleanțele indirecte și abia auzite ale comunității LGBT. Unii dintre noi înțelegem de ce a făcut Biserica asta și cred că e timpul ca Biserica să înțeleagă că separarea de Stat e un aspect câștigat istoric, că lumea nu poate fi întoarsă în urmă cu 300 de ani și că sprijinul sufletesc e necesar pentru toți deopotrivă, indiferent de orientarea sexuală și indiferent de participarea la referendum. Biserica are mari probleme în sânul ei de rezolvat, dar după acest referendum va trebui să ia decizii tranșante cu privire la rolul ei în societatea postmodernă.

Pentru că acest referendum a fost alipit unor partide politice și pentru că Guvernul a renunțat cu o lună înainte la monitorizarea electronică a votului și a mărit la două zile durata de votare. Însă nu am voie să comentez mai mult în această direcție.

Pentru că au fost intelectuali angrenați în referendum și pe care îi credeam raționali, dar care s-au dovedit complet rupți de realitate. Înveninați, încrâncenați și autosuficienți care pot prezice cu exactitate viitorul apocaliptic la fel de ușor pe cât pot distorsiona trecutul. Intelectualul de tip nou se  proclamă creștin pe toate drumurile, are limbaj elevat, se dă drept misionar, se victimizează permanent și își oferă sacrificiul lui pentru salvarea noastră. Omniprezent, predicând pe sticlă, în biserici, în sălile primăriilor, pe facebook și în universități, e ușor de recunoscut prin conceptele folosite, menite să sperie băbuța din strană, să farmece studentul din bancă și să intimideze colegul de platou – amestecul lingvistic cuprinde cuvintele „ideologie”, „neomarxism”, „stângism”, „libertate”, „națiune,” „ideologia de gen”, „transgender”, „creștin democrația”. Tare mi-e ca îndemnurile care intră în conținutul unui naționalism extrem care este împletit cu un fanatism religios să nu determine reapariția unui curent pe care îl credeam uitat și îngropat în negurile istoriei. Deocamdată românii au spus „nu” unor astfel de apucături, că nu aș spune încă că e vorba de politică.

Ce urmează? Principalul argument pe care tot ni l-au adus inițiatorii și susținătorii revizuirii Constituției ea fost că dorința celor trei milioane de oameni trebuie respectată, altfel s-ar încălca o regulă democratică. Ei bine, aceștia sunt acum exact în poziția celor pe care îi huleau: ei au devenit minoritari. Ca urmare, vor încerca să se victimizeze și, poate, să reia acțiunile într-o altă formă.

Și înainte ca în această notă să ne acuze că am încălcam noi regulile democratice boicotând, voi cita ceea ce a spus Curtea Constituțională în decizia nr. 3/2012: „Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică.”

Dar ei, ca minoritari în această acțiune, pot să stea liniștiți. Nimeni nu le vrea răul. Căci și noi, majoritarii ad-hoc de acum, suntem tot pentru valori și pentru viitor sigur în țara noastră. Și noi suntem pentru apărarea familiei. Dar nu așa cum vor ei, cu ură pentru cei care sunt altfel (cu orientarea sexuală, cu credința, cu modul de a gândi). Nu cu dezinformări. Nu pornind valuri de antipatie pentru cei care se opun argumentat unor acțiuni. Nu cu sădit frica în inimile oamenilor și înspăimântându-i pentru ce va să vină în viața de apoi.

Să ne uităm în jur: nimeni nu ne atacă familiile, nici vreun dușman uman, nici măcar statul (care nu are voie să intre în această zonă, care este una de non-drept prin definiție). Nu se vede picior de homosexual care să se manifeste în public. Nimeni nu ne fură copiii. Membrii LGBT nu cer să se căsătorească și, oricum, o astfel de prevedere ar fi neconstituțională. România nu e în primejdie. Ne închinăm tot unui Dumnezeu. Națiunea supraviețuiește.

Aș vrea să mă înșel, dar Biserica și-a arătat slăbiciunea intervenind într-un domeniu străin – căsătoria civilă. Acțiunea CpF a lovit prin ricoșeu în Biserică, care și-a pierdut mult din încredere. Și toate astea au așternut drumul pentru comunitatea LGBT care nu a trebuit să facă nimic pentru a avea cea mai mare publicitate și simpatie posibilă și care acum are legitimitatea să pretindă cine știe ce drepturi, dintre care parteneriatul civil e inevitabil de acordat. Și dacă, prin absurd, se va întâmpla ceva rău din ceea ce CpF a prezis, atunci va trebui să i se reamintească că ea însăși a contribuit la asta.

Oarecum rănită în acest referendum, România merge mai departe. Marea familie românească va exista mai departe. Și vom înregistra în continuare 1,7 milioane de copii care nu au acasă un tată și o mamă, 43.000 de copii care sunt în fostele orfelinate (numite pompos „centre de plasament”) unde au fost abandonați de părinții lor sau unde au fost duși de stat după ce au fost luați de la părinții lor unde erau bătuți, înfometați, violați; în continuare vom avea 6 din 10 copii bătuți de părinți și o femeie bătută la fiecare 30 de secunde; anual vor fi 20 de copii omorâți de părinții sau frații lor și alți 50 violați de propriile rude; 15% dintre adolescenți vor consuma substanțe interzise, 20% dintre copii vor abandona școala, 40% vor fi analfabeți funcțional.  Iar peste un an, statisticile vor fi, neîndoielnic, cel puțin la fel. Dar de aceste probleme însă nu vom avea timp: nu vom avea resurse umane, nu vor fi bani și, probabil, nu vom avea timp căci deja trebuie să ne gândim la următorul referendum.

Reprezentantii CpF si BOR recunosc: (AUDIO) „Referendumul nu e despre familie!”

Onestitatea intelectuală ar trebui să ne oblige să susținem ori să combatem o anumită acțiune în mod argumentat, rațional și temeinic. Dar, manipularea grosieră care a avut loc în legătură cu referendumul din 6-7 octombrie 2018 (numit impropriu „referendumul pentru familie”) demonstrează cât de ușor se pot folosi argumentele emoționale și prejudecățile, și cât de ușor se poate profita de lipsa unei culturi civice și legale de bază. Eu cred că orice vot trebuie dat în cunoștință de cauză, pentru a fi valabil, căci altfel el este viciat.

Așadar, de câteva luni, mai mulți cunoscători ai legislației au început să demonteze argumentele celor care au inițiat și au susținut revizuirea Constituției arătând că una se votează la referendum (căsătoria) și alta se spune că se votează (familia, familia tradițională, nefirescul homosexualilor, capacitatea de reproducere a oamenilor, împotrivirea la adopția copiilor de către doi bărbați, siguranța copiilor, manualele școlare, viitorul României) și că nici înainte, nici după Referendum căsătoria nu se poate și nu se va putea încheia decât între bărbat și femeie. Ca urmare, susținătorii referendumului au început să își schimbe discursul. Și totul a culminat cu ziua de ieri în care, la o emisiune radio, reprezentanții CpF și cei ai BOR aflați la aceeași masă au demontat singuri toată motivația cu privire la referendum derulată în ultimii doi ani de zile. Practic, începând de ieri, au devenit inutile afișele și bannerele publicate susținerea referendumului (vezi mai jos 10 dintre ele), respectiv clipurile cu preoți (mitropolitul Teofan, mitropolit Laurentiu, IPS Teofan) ce îndeamnă publicul la vot pentru ….familie.

Iată mai jos transcrierea primei părți din emisiune:

Ana Corina Săcrieru, purtător de cuvânt al Coaliţiei pentru Familie: „Articolul 26 din Constituție ocrotește toate raporturile de fapt de familie, absolut toate. Demersul acesta are drept obiect exclusiv definiţia căsătoriei. Sunt două lucruri diferite”.

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române: „Tema acestui referendum este una foarte simplă și absolut clară (…) vorbim despre referendumul pentru definirea, explicitarea noțiunii de căsătorie. Niciodată nu a fost vorba vreun un moment anume, pe parcursul acestui demers, despre familie. Biserica Ortodoxă Română, societatea civilă românească, Coaliția pentru Familie, percepe familia în toate gradele ei de existență, de la familia integrală, părinți-copii, familie monoparentală, familie provenită din adopție. Toate aceste variații în zona familiei rămân neatinse, pentru că scopul acestui referendum nu este familia și redefinirea ei, care este și imposibilă (…)”.

Deci, acum este clar pentru toată lumea că la referendum este vorba de CĂSĂTORIE și nu despre familie. Iar FAMILIA nu este doar de un singur tip, ci de mai multe tipuri. Iar toate aceste tipuri de familie rămân neatinse în urma referendumului.

Așa cum am spus în 2016, în România nu se pot căsători decât un bărbat cu o femeie, iar o persoană poate adopta un copil fără ca orientarea sa sexuală să conteze. Așa cum am spus în 2017, chiar și fără referendum în România nu se vor putea căsători decât un bărbat cu o femeie, iar familiile sunt de mai multe tipuri și nu se reduc doar la cele născute din căsătorie. În fine, așa cum am spus ieri, în urma deciziei CCR proaspăt publicate familia homosexuală este recunoscută pentru prima dată în mod oficial și va rămâne neatinsă de către referendum.

Dacă la toate acestea adaug faptul că președintele CpF, acum două zile, a declarat că sunt probleme în familiile din România pe care organizația sa nu le poate rezolva (video AICI), rezultă că referendumul nu are nicio legătură cu problemele din cadrul familiilor: abandonarea copiilor, agresarea lor, violența domestică, abandonul școlar, nașterile de către adolescente, moartea prematură a copiilor.

Iar noi vom cheltui 35 milioane de euro pentru a modifica un cuvânt, trecând în locul lui explicația sa, care este recunoscută de secole.

Cam atât despre un referendum inutil.

.

CCR, decizie istorica: de la casatorie si concubinaj la familia homosexuala

  

CCR a adoptat o decizie în urmă cu câteva luni cu privire la drepturile unui cuplu de homosexuali. Azi s-a publicat motivarea deciziei care va intra în istorie: pentru prima dată în dreptul nostru se recunoaște în mod oficial ceea ce sociologii numesc „familia homosexuală”.

Cu toții știm că două persoane de sex opus care sunt căsătorite și care au un copil formează o familie. Dar o familie se poate naște nu doar din căsătorie, ci ea poate rezulta și din relații de rudenie, adopție și chiar din simpla conviețuire (concubinaj, coabitare). De aceea, un părinte singur cu un copil formează o familie; la fel, bunicii care cresc un nepot ai cărui părinți sunt decedați; la fel, un frate major care își crește sora mai mică, fiind abandonați de părinți; la fel, o persoană care adoptă un copil; la fel, un asistent maternal care îngrijește un copil primit de la stat. La fel, doi homosexuali care trăiesc împreună au o viață de familie.

Că este așa o spun instrumentele drepturilor omului de ani de zile. Dar o spune și Curtea Constituțională în trei decizii publicate în ultimii trei ani, dintre care primele două se referă la persoane de sex diferit, iar ultima – publicată ieri pe internet, în celebra cauză Coman-Hamilton – se referă, pentru prima dată în dreptul nostru, strict la persoanele de același sex.

„Art.48 din Constituţie consacră și protejează dreptul la căsătorie, şi relaţiile de familie rezultând din căsătorie, distinct de dreptul la viață familială/respectarea și ocrotirea vieții familiale, cu un conţinut juridic mult mai larg, consacrat și ocrotit de art.26 din Constituție. Noțiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relaţiile de familie rezultând din căsătorie”. (CCR, Decizia nr.580 din 20 iulie 2016, para. 40).

„Din punct de vedere moral, afectiv și al dreptului la întemeierea familiei, nu există nicio diferență relevantă între partenerii de viață căsătoriți legal și cei implicați într-o uniune consensuală. Există „viață de familie” și în cazul unei relații de fapt echivalente căsătoriei, numită concubinaj” (CCR, Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017, para. 21 și 35).

„Relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată”, precum și a noțiunii de „viață de familie”, asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie, garantat de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 26 din Constituția României. Bucurându-se de dreptul la viaţă privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare” (CCR, Decizia nr.534 din 18 iulie 2018, para. 41).

Pe sleau, despre referendum. Partea a III-a: Un Parlament ce simpatizează gay-ii

La referendum urmează să precizăm căsătoria. Așadar, în loc de „căsătoria (…) între soți” vom scrie acolo „căsătoria (…) între un bărbat și o femeie”. Ne închipuim că în felul acesta Parlamentul nu va putea nicicând să schimbe Codul civil – unde deja scrie că asta înseamnă soți – să acorde dreptul persoanelor de același sex de a se căsători. Dar…putem, oare, să credem că există o altă posibilitate pentru Parlament de a permite căsătoria gay-ilor?!

Să ne imaginăm că brusc se hotărâsc parlamentarii să permită căsătoria între persoanele de același sex. Și ei văd că în Constituție scrie că e permisă căsătoria doar între bărbat și femeie, dar realizează că nu scrie ce înseamnă „bărbat” și ce înseamnă „femeie”. O să rămâneți uimiți, cum am rămas și eu când am realizat astă-noapte, după ce am căutat câteva ore, dar în România nu există nicio lege care să spună ce este „bărbat” și ce este „femeie”: cum se diferențiază unul de altul, de la ce vârstă un copilaș devine „bărbat” și o copilă devine „femeie”.

Ca urmare, un Parlament ce simpatizează persoanele gay și care nu ar mai putea modifica așa ușor Codul Civil pentru a permite căsătoria întrucât asta va fi deja reglementată prin Constituție la referendumul din 6-7 octombrie 2018, ar putea face o șmecherie: să dea o lege prin care să spună „bărbat/femeie este persoana care se declară astfel în fața autorităților”. Și va fi perfect posibil! Realizați ce se va întâmpla, da?! Nu va mai conta că te cheamă „Aneta” în buletin, ci tu vii la ofițerul de stare civil, spui că ești bărbat și gata, te însori cu „Mărioara”. Doar nu o să te caute Primarul în pantaloni. Nici acum nu o face, de altfel. Sau vine „Gigel” la mine la Tribunal, spune că este femeie, și eu atunci când îl condamn îl trimit la penitenciarul de femei Târgșor. Până la urmă, omul este liber, nu?! Se poate crede deștept sau prost, frumos sau urât, bun sau rău, femeie sau bărbat. Nu ați văzut că de câteva decenii sunt femei care poartă pantalon? Ce, este asta în tradiția femeii noastre milenare? Și nu ați văzut că sunt bărbați care merg la cosmetică unde își fac sprâncenele și își scot punctele negre? Unde s-a mai pomenit în istoria noastră așa ceva? Făceau asta dacii, romanii, pecenegii, slavii?! De ce credeți dvs că fac ei și ele astea, împrumutând apucături de la celălalt sex?! Bănuiesc că ați auzit că în fiecare om zace un sâmbure de androgin, că fiecare bărbat are caracteristici feminine și fiecare femeie are caracteristici masculine, că toți suntem o combinație de yin și yang.

Credeți că glumesc, nu?! Ei, bine, aflați că în România avem un caz cu o persoană care a solicitat schimbarea de sex și a obținut autorizare de la judecător. A făcut asta deja, dar cartea de identitate nu i s-a schimbat. Așa că în document e bărbat, în pantalon nu prea mai este. Spuneți-mi acum dacă persoana asta se prezintă la ofițerul de stare civilă alături de o femeie, se poate căsători azi? Da! O/îl poate împiedica în vreun fel modificarea adusă prin referendumul din 7 octombrie?! Ba!

Așadar, dacă e să modificăm cu adevărat și pentru totdeauna Constituția noastră pentru  a securiza căsătoria între bărbat și femeie, haideți să facem treaba asta cu cap: definim nu doar ce înseamnă „soți”, ci și ce înseamnă „bărbat” și „femeie” și asta chiar în legea fundamentală a României, ca nu cumva vreun Parlament într-o conformație ciudată să modifice Codul Civil altfel decât am vrut noi. Și dacă facem asta, trebuie să avem grijă ce cuvinte folosim la această definiție. Că dacă spunem ceva de „sex” – de exemplu, prin „bărbat se înțelege cel care are sexul…..” (așa și pe dincolo), cred că e evident că va trebui să definim și acest cuvânt atât de ingrat. Și, dacă  – inevitabil – vom face referire la organele genitale, musai să punem și poze, ca să nu existe dubii. Cu explicații ale părților componente. Și, evident, totul aprobat prin referendum.

PS: Încă o problemă: știați că în Constituție nu scrie nimic de interdicția de căsătorie între rude până la gradul al patrulea (veri primari)? Ea există în Codul civil: e vorba de o regulă preluată din normele bisericești datând de vreo 800 de ani. Ce ați spune dacă Parlamentul la un moment dat ar dori să permită căsătoria între persoane de sex opus și care sunt în relații apropiate: frate cu soră, unchi cu nepoată, verișor cu verișoară? Ar fi posibil, din păcate, modificând Codul civil rapid, căci în Constituție nu avem o asemenea interdicție. Oare nu ar trebui să ne asigurăm că relațiile incestuoase nu vor fi legalizate niciodată? Că doar ați auzit de anumite mișcări civice din unele țări în această direcție! Vă spun eu, pericolul e mare, în câteva decenii ajuge și la noi.

Disclaimer: ca și partea întâ, vă rog să luați și acest text drept o satiră. În partea a doua am fost serios, iar în ultima parte voi fi la fel… sper.

ARHIVA

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

Pe sleau, despre referendum. Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

Referendumul din 6-7 octombrie își propune nu să salveze omenirea, nu să întărească familia, nu să dispară homosexualii, nu să împiedice adopția copiilor de ei. Ar trebui mult mai multe acte normative de modificat pentru toate astea. Nu. Referendumul își propune să definească un cuvânt: „soți”.

Așadar, nu e vorba despre drepturile omului, nici de familie sau de procreare, nu e vorba de Big Bang, nici măcar de creștinism sau de iubirea dintre indivizi. Toată dezbaterea de pe bloguri, din biserici, din Parlament, de pe Facebook, din conferințe și de la televizor a fost despre orice altceva decât e vorba la acest referendum.

Să explic cum vine asta: în Constituție nu există definiții ale unor termeni sau sintagme. Nu cu asta se ocupă o Constituție, care este prima lege a unei țări. Și atunci, se pune întrebarea: ce înțeles au cuvintele utilizate în conținutul său? Am arătat în prima parte a studiului meu că înțelegem diferit cuvinte precum „copil”, „drept”, „libertate”, „popor”, „justiție” etc. Pentru a răspunde la această întrebare fac apel la prima regulă de interpretare a normelor juridice pe care studenții de la Drept o învață în anul întâi: când legea nu definește un cuvânt sau o sintagmă, acesta/aceasta are înțelesul din limbajul obișnuit. Prin urmare, când nu știm ce semnifică un cuvânt, deschidem dicționarul.

Cât privește cuvântul „soți”, DEX spune că acesta înseamnă „cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie ”. La fel, prin cuvântul „căsătorie”, DEX înțelege „uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii.” Ca urmare, pomenind de „căsătorie între soți”, Constituția noastră nu acceptă decât căsătoria între un bărbat și o femeie. Și asta ACUM, fără referendum.

Dar atunci ce se urmărește cu acest referendum? Cei care l-au inițiat și îl susțin ne spun că vor să ne asigurăm că acest cuvânt, „soți”, nu se va referi în viitor la „persoane de același sex unite prin căsătorie”, dat fiind curentul vestic de a se recunoaște căsătoria între homosexuali. Cum s-ar putea întâmpla asta? Sunt trei argumente care ni se aduc:

Primul este acela că dacă vreodată Europa ne-ar impune asta, noi va trebui să ne supunem, așa că trebuie să modificăm rapid Constituția. Nu este adevărat: Uniunea Europeană (a se vedea Curtea Europeană de Justiție de la Luxembourg, pct. 37 din hotărârea în cauza Coman-Hamilton) și Consiliul Europei (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, pct 61 din hotărârea în cauza Schalk and Kopf c. Austriei) au decis că dreptul la căsătorie al persoanelor de același sex nu este un drept al omului, nefiind consacrate în actele care stau la baza întemeierii acestor organizații. Ca urmare – spun cele două organisme – fiecare stat european rămâne suveran în a decide dacă acordă sau nu dreptul de a se căsători persoanelor de același sex, cu mențiunea că acolo unde acest drept nu se acordă trebuie asigurat accesul la o uniune de tip parteneriat civil.

Al doilea argument este acela că homosexualii ar putea dobândi acest drept de a se căsători dacă s-ar modifica Codul civil – unde există la art. 258 alin. (4) o definiție juridică a cuvântului „soți” identică acum cu cea lingvistică – iar această modificare s-ar face mult mai ușor decât revizuirea Constituției. Păi, o modificare a Codului Civil nu poate fi făcută împotriva Constituției. Or, ca să nu mai existe dubii, a intervenit Curtea Constituțională acum doi ani, care în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 spune clar că în România, din punct de vedere legal (juridic), prin căsătorie Constituția actuală înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, astfel că – conchide Curtea Constituțională –  inițiativa de revizuire prin referendumul declanșat nu acordă și nu reduce vreun drept, ci este menită doar a aduce o precizare a sintagmei „între soți”.

Al treilea argument este acela că interpretarea dată de Curtea Constituțională se poate schimba în timp. Nu este așa. Curtea nu a dat ea o nouă interpretare – interpretare  cazuală se cheamă în drept, adică pentru o anumită speță – cuvântului „soți”, ci pur și simplu a constatat că în România toată legislația noastră a acordat și acordă acestui cuvânt o singură semnificație ce nu ridică dubii și nu necesită niciun fel de definiție legală sau clarificări de natură juridică. Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că aceasta a fost însăși voința poporului român care a votat Constituția în 1991: căsătoria să privească un bărbat și o femeie.

Ar putea totuși să se căsătorească doi gay în România? Insist: sub actuala Constituție două persoane de același sex nu se pot căsători, astfel că orice modificare contrară adusă Codului civil ar fi, evident, neconstituțională. Ca să răspund la întrebare, există totuși o posibilitate: dreptul la căsătorie să fie acordat în mod expres persoanelor de același sex printr-o revizuire a Constituției. Însă pentru aceasta trebuie organizat – da, ați ghicit! – un referendum. Or, o astfel de modificare este de neimaginat încă câteva decenii în România.

Așadar, cu sau fără referendumul din 7 octombrie, două persoane de același sex nu se pot și nu se vor putea căsători în România. De ce mai organizăm, atunci, referendum? Eu nu vreau să fac speculații de natură politică sau religioasă. Spun doar că, din punct de vedere al efectelor de natură juridică, acest referendum îmi pare total inutil.

ARHIVA:

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Pe sleau, despre referendum. Partea I: De ce judecatoarele nu stau la cratita?

Iau în mână Constituția României. Deschid la articolul 1. Aici se vorbește de „Stat”. Ce o fi Statul?, mă întreb. Eu sunt doar român, astfel că atunci când merg într-o altă țară, știu că ea reprezintă un stat străin și are o denumire. Când ni se măresc taxele și impozitele, suntem supărați pe stat. Deci, dacă statul o fi doar teritoriul dintre granițe, atunci cum să fii supărat pe el?  Ori poate statul înseamnă organele de la București care iau decizii? Păi atunci străinii care vin în România pentru turism trebuie să zică acasă că pleacă la conducătorii din țara noastră? Încerc să mă lămuresc, dar… Constituția tace. Sunt confuz. Cred că trebuie un referendum pentru cuvântul „Stat” să știm dacă e de călătorit sau de înjurat.

Ajung la articolul 4. Aici e vorba de „popor”. Ce o fi poporul? O fi grămadă de oameni dintr-un teritoriu? Dacă da, atunci românii din afară nu sunt parte din poporul nostru… O fi cei care vorbesc aceeași limbă? Atunci suntem mai toți…englezi. Caut definiția poporului în Constituție. Nu găsesc. Notat pentru referendum.

Ajung la articolul 8. Aici e despre „partid”. Ce o fi partidul ăsta? O modalitate de a juca norocul? Nu, aia e partidă. Păi, „partid” nu e masculinul de la „partidă”?? Uau! Răsfoiesc Constituția. E despre noroc sau despre autoritate? Nimic. Încă o chestie care trebuie lămurită la referendum. Toți vorbim de politică, toți votăm partide, dar nu știm ce e ăla partid. Culmea!

Articolul 13 e despre „limbă”. Cică limba e una și e oficială. Eu credeam că toți avem câte o limbă și e personală. Și spune tot acolo că limba e română. Eu credeam că e roz și cu papile. Următorul referendum trebuie să lămurească limbile. Pardon, lucrurile.

Articolul 15 e despre „drepturi” și „libertate”. Eu știu că ceva e drept dacă nu e strâmb. Dar cică ”poți să stai strâmb și să gândești drept”, așa că iar sunt confuz. Și libertate e când nu sunt la Beciul Domnesc.  Atunci de ce strigă unii în piață „Libertate!”, din moment ce ei nu sunt la răcoare? Încerc să găsesc definiția dreptului. Nimic. A libertății. Nici. Musai să le definim, mai ales că nici juriștii nu par a ști diferența între drepturi și libertăți.

Articolul 16 e despre „lege”. La alineatul (2) se spune că „nimeni nu e deasupra legii”. Iau prima lege pe care o am în raft și o pun jos. Mă urc pe ea. Se pare că sunt mai presus de lege. Deci Constituția minte? Nu, hotărât lucru, la următorul Referendum trebuie să se stabilească exact pe care raft trebuie să țin eu legile, să fie ele deasupra mea, nu invers.

Și… apropo: ce e „Constituția”?? Eu credeam că asta se referă la aspectul fizic al unui om; toți știm că o constituția musculoasă e visul oricărui mascul adolescent. Apropo de „adolescenți” – am remarcat că termenul ăsta nu există în Constituție. Atunci, e clar, înseamnă că nu există adolescenți. Sau cel puțin cei care există sunt în afara legii.  Am încurcat-o cu un milion de oameni care nu știm ce sunt…

Dar, stai!, există cuvântul „copil” – îl găsesc la art. 48 alinineatul (3) unde cică există copii din afara căsătoriei, egali în fața legii cu cei din căsătorie. Asta pare o prostioară, căci mai sus se spune oricum că toți suntem egali în fața legii, de ce trebuie precizat musai de unde provii? Și ce poate să însemne „din afara căsătoriei”? Dacă unii se gândesc la prostii, înseamnă că a noastră Constituție permite adulterul. La o populație religioasă peste 89% așa ceva e inadmisibil! Trebuie corectat la următorul referendum. Și tot atunci să spună clar în Constituție că cei doi însurăței trebuie să fie virgini în noaptea nunții. Așa e tradițional, toată lumea știe asta!

În fine, revin la copii: la articolul 29 alineatul (6) din Constituție găsesc o referire la „copiii minori”. Asta îmi dă de gândit: dacă există „copii minori”, logic e că există și „copii majori”. Pfff! Dar, până la urmă, ce înseamnă „minor”? Și ce înseamnă „major”? Încerc să mă lămuresc din Constituție. Nimic. Dacă mâine îmi vine unul care are 20 de ani și i-a dat în cap la altul și îmi spune să nu îi dau pedeapsă cu închisoarea că el e minor? Cum aș putea eu să demonstrez că el nu e minor dacă nu e scris în Constituție ce înseamnă asta?! Ah, e scris în  într-o lege civilă? Păi ea poate fi foarte ușor modificată de Parlament și, de exemplu, toate persoanele sub 90 de ani să fie declarate de mâine minore! Știți ce s-ar întâmpla, nu?! Vă spun: toți condamnații din închisori sub 90 de ani ar fi puși în libertate, căci minorii nu pot fi pedepsiți cu închisoarea. Nasol, trebuie referendum urgent să corectăm asta, mai ales că se discută tot felul de formule de eliberat corupții din închisorile patriei.

Îmi pierd răbdarea și sar câteva zeci de articole. Ajung la articolele 124 și 125. Scrie aici că „judecătorii” sunt independenți și că „judecătorii” sunt numiți. Înmărmuresc… La fel, în articolul 133, scrie că în CSM sunt „judecători”. Îmi aduc aminte că la articolul 23 se spune că arestarea se dispune de „judecător” și la articolul 127 că percheziția se dispune tot de „judecător”. Mă îngrijorez de-a dreptul: în tribunalul unde lucrez eu sunt niște femei. Știu asta pentru că unele au părul lung, iar majoritatea poartă pantofi cu toc și uneori fustă. Ah, da și prenumele lor se termină în „a”, cu excepția lui Carmen. Deci sigur sunt femei. Deci atunci când au robă și dau soluții la tribunal se cheamă că ele sunt „judecătoare”. Păi, Constituția nu spune nimic despre ele – judecătoarele, ci numai despre ei – judecătorii. Scrie negru pe alb: judecătorii fac, judecătorii dreg. Așadar, judecătoarele nu au ce căuta în tribunale. Și cică 70% sunt femei în Justiție.

Na, că am ajuns la „Justiție”. Ce o fi asta? Mă uit la articolul 124 și găsesc că „Justiția se înfăptuiește în numele legii” și că ea „este unică”. Apoi la articolul 126 alineatul (1) scrie că „Justiția se realizează de instanțele judecătorești”. Păi dacă avem 250 de instanțe judecătorești și 4900 de judecători și judecătoare, cum să fie Justiția unică? În fine, în instanțe avem o grămadă de oameni: jandarm, portar, șofer, aprod, grefier, judecător, contabil, muncitor. Care dintre ei are treabă cu justiția? Toți? Numai unul? Intuiția îmi spune că… judecătorul. Caut repede în Constituție care sunt atribuțiile judecătorului. Nu găsesc decât că se ocupă cu arestarea și cu percheziția. Caut încă o dată. Absolut nimic în Constituție despre rolul judecătorului. Nasol, eu tocmai am rezolvat vineri câteva cauze: într-o cauză un condamnat trimis la închisoare, în alta un inculpat achitat că era nevinovat. Se pare că, după Constituție, nu asta era treaba mea. No, la următorul referendum trebuie să se clarifice asta, dar până vinerea următoare, vă rog!

Așadar avem o Constituție care nu are legătură cu fizicul uman, dar nici nu prea știm ce este că nu ne spune definiția ei însăși. În această Constituție scrie niște ciudățenii care nu au corespondent în realitate. Oricum, ca să mă refer la domeniul meu, Constituția stabilește cât se poate de clar că nu există în țara noastră decât judecători. Mi se pare corect. Până la urmă, toată lumea știe că tradițional e ca femeia să stea la cratiță și să facă copii. Ce caută ele în tribunale? Nașpa situație. Trebuie revizuite toate hotărârile judecătorești date de femei, căci sunt neconstituționale! E mai rău ca în cazul Protocoalelor vă spun eu!

Dar ce putem facem în viitor să rezolvăm situația asta? Simplu, modificăm Constituția. Mai întâi, desigur, definim Constituția. Apoi spunem acolo ce e copilul, tânărul, adolescentul, minorul, majorul. Scriem ce e judecătorul, judecătoarea, procurorul, procuroarea, ministrul. Am uitat: la articolul 4 e vorba de „sex” dar nu spune nimic de câte feluri este și pe care parte a corpului – că de când cu sexo-neomarxiștii ăștia progresiști, nu se știe niciodată! Așadar, definim: sex, bărbat, femeie, teritoriu, popor, suveranitate, drept, libertate, intimitate, presă, președinte, consiliu, vot, lege, domiciliu, handicap, țară, muncă, sănătate, revizuire, abrogare și toate celelalte cuvinte care acum ne aruncă într-o ceață totală. Ba nu, stați! Am o idee. Avem deja aceste cuvinte în DEX, toate au explicații. Propun să declarăm DEX-ul o parte din Constituție. Cea mai importantă parte. Facem un referendum o dată pentru totdeauna și lămurim toate problemele existențiale. Da, asta e: transformăm Constituția într-un mare DEX și mai adăugăm câteva rânduri ca să dea bine. În final, vom avea cea mai bazată Constituție din lume. Ce spun eu, lume? Din Univers! Ba nu, chiar din Multivers! Am zis!

Disclaimer: acest text e o satiră. Nu o luați prea în serios. Păstrați-vă pentru partea a doua

DEZBATERE: De la familia traditionala la familia postmoderna (VIDEO)

În data de 2 august 2017 s-a desfășurat la Cluj-Napoca dezbaterea cu public din cadrul evenimentelor Berăria culturală, a 64-a ediție, pe tema „Familia între nevoie, taină, lege și interese”. Invitați au fost judecătorul Cristi Danileț și preotul Stelian Tofană, iar moderator Ion Novăcescu.

Concluziile mele au fost:

• societatea modernă este clădită pe valorile creștine; dar, ea a suferit evoluții ce au atras schimbări inclusiv sub aspectul organizării familiei; astăzi, există mai multe tipuri de avea existență în cadrul unei familii, recunoscute de legislație;
• dreptul s-a adaptat, familia e privită acum mai mult ca un cuplu alcătuită din indivizi ce au propriile drepturi; relația unui cuplu nu se reduce la familie, iar familia nu se reduce la căsătorie; în prezent, sentimentele par a conta mai mult decât instituționalizarea relației;
• legea consacră individualitatea partenerilor, iar morala trebuie să întreagească locul liber creat; dreptul nu e împotriva moralei, ci dreptul fixează un standard minim de conviețuire dintre oameni, urmând ca morala, inclusiv cea creștină, să ridice acest standard; dar, în timp ce lege e obligatorie, morala e doar recomandare;
• Codul civil actual prevede în mod clar că în România se pot căsători doar persoanele de sex opus, fiind interzise alte tipuri de căsătorii;
• paragraful 42 din Dec. CCR 580/2016 a făcut oarecum inutil referendumul pentru inițierea căruia s-au strâns 3 milioane de semnături: CCR a stabilit că prin căsătorie în România, sub actuala Constituție, se înțelege exclusiv uniunea dintre bărbat și femeie, iar această interpretare a actualei Constituții este obligatorie pentru toată lumea; oricum, referendumul nu ar avea legătură strict cu familia, ci doar cu dreptul la căsătorie;
• este o diferență majoră între familie și viața de familie, iar această diferență nu a fost explicată până acum în România, deși practica CtEDO este clară de ani buni;
• homosexualitatea nu e nelegală și nu e o boală, ci este un păcat; modificarea Constituției nu are nicio legătură cu existența celor de o altă orientare sexuală; din contra, a doua zi după publicarea legii aprobate prin referendum nu se va fi modificat nimic în România;  ar fi indicat ca parteneriatele civile, inclusiv uniunile membrilor LGBT, să intre sub ocrotirea legii, dar cu o altă denumire decât „căsătoria”; oricum, în fapt, astfel de uniuni există și e rolul Bisericii să „vindece” pe cei implicați;
• alteritatea trebuie să devină un concept uzual în România măcinată de ura pentru aproapele.

Înregistrarea video este disponibilă aici: partea I (subsemnatul de la min. 38:00), partea II (subsemnatul până la min. 21:00), partea III. Prezentarea mea este disponibilă aici: FAMILIA SI VIATA DE FAMILIE.

Acesta a fost un eveniment marca Fabrica de Lideri, oferit de către NTT Data România, prin domnul Daniel Metz. Berăria Culturală este un proiect cultural și comunitar al Fundației Armonia, realizat cu susținerea Ursus, care a intrat în cel de-al cincilea an de activitate. Parteneri: MobilaDalin, PMA Invest, Cluj-AM.RO, Cinema Florin Piersic și Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial. Co-producător: Ilyas Andrea. Afișul: Ioana Fenesan.

Despre casatoria si adoptia pentru homosexuali

În aceste zile se poartă în spaţiul public o discuţie interesantă despre faptul că interdicţia homosexualilor de a se căsători în acest sens ar trebui să figureze în Constituţia României. În 48 ore, o postarea în legătură cu acest subiect pe care am făcut-o pe contul meu de Facebook a strâns nu mai puţin de 1033 de Like-uri, 81 de distribuiri şi 111 de comentarii. În urma dezbaterilor purtate cu cititorii, am dedus că sunt câteva chestiuni care trebuie lămurite:

1. Cine se poate căsători în România?

Art. 48 din Constituţia României menţionează căsătoria fără a preciza sexul soţilor.  În art. 259 din Codul civil se prevede că doar bărbatul şi femeia se pot căsători. Aşadar, potrivit legislaţiei actuale din România, două persoane de acelaşi sex nu se pot căsători. Chiar dacă este legal încheiată căsătoria în alt stat între persoane de acelaşi sex, dacă respectivii vin în România căsătoria lor nu poate fi recunoscută.

2. De ce se doreşte schimbarea Constituţiei României?

Actualmente nu există vreo bază legală pentru a fi încuviinţată căsătoria între doi homosexuali. Dar aceasta se datorează unei legi care ar putea fi schimbată de Parlament, după o anumită procedură. Probabil pentru a avea garanţia că aşa ceva nu s-ar întâmpla într-un mod facil, iniţiatorii procesului de strângere a semnăturilor de la populaţie îşi doresc modificarea Constituţiei care să prevadă în mod expres că numai un bărbat şi o femeie se pot căsători în ţara noastră. Mai sunt Constituţii în Europa care au o asemenea reglementare.

3. Cum se poate modifica Constituţia României?

Art. 150 din Constituţie prevede că cel putin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot pot iniţia revizuirea Constituţiei şi că ei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie inregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Dar strângerea acestor semnături nu este suficientă. Mai departe, propunerea de modificare trebuie votată de două treimi din fiecare Cameră a Parlamentului, iar apoi legea de revizuire trebuie aprobată prin referendum de populaţia ţării. Aceasta va lua ani.

4. Este dreptul homosexualilor de a se căsători un drept al omului?

Pentru România drepturile omului sunt cele consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale în interpretarea jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, şi cele consacrate de Constituţia României. Niciunul dintre aceste surse nu prevede dreptul de a se căsători al persoanelor de acelaşi sex. Mai mult, prin hotărârea Hamalainen versus Finlanda din 2008 din CtEDO a stabilit că, din perspectiva drepturilor omului, statele nu pot fi obligate să permită căsătoria între persoanele din acelaşi sex. La fel, în cauza  Schalk şi Kopf versus Austria CtEDO a reamintit în 2010 că statele rămân libere să restricţioneze căsătoria doar la persoanele de sex opus.

Din cele 47 state membre ale Consiliului Europei, într-un număr de 12 state legislaţia permite căsătoria între persoane de acelaşi sex (Olanda din 2001, Belgia 2003, Spania 2005, Suedia 2009, Norvegia 2009, Portugalia 2010, Islanda 2010, Danemarca 2012, Franţa 2013, UK 2013, Luxembourg 2015, Irlanda 2015; Finlanda va fi în aceeaşi situaţie 2017).

Anul trecut în cauza Obergefell ş.a versus Hodges, Curtea Supremă din SUA a decis că prin Constituţia americană se garantează dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători în condiţii similare cu persoanele de sex opus şi că statele americane nu pot rezerva dreptul de căsătorie doar pentru cuplurile de heterosexuali.

5. Concubinaj (uniune consensuală) sau parteneriat civil (parteneriat înregistrat legal)?

Concubinajul este o convieţuire a două persoane, dar legea noastră nu reglementează acest lucru, adică nu stabileşte drepturi şi obligaţii pentru parteneri (cu privire la logodnă, fidelitate, nume, sprijin reciproc, proprietate). Statisticile din România arată că jumătate din cupluri sunt alcătuite din membri care locuiesc împreună dar nu sunt căsătoriţi. Un singur aspect trebuie precizat: potrivit Codului Civil, copilul născut dintr-o relaţie de concubinaj are aceleaşi drepturi ca unul din căsătorie.

În alte state sunt însă reglementate parteneriatele civile. E libertatea statelor de a decide asupra reglementării lor – chiar există un proiect de Directivă a CE în acest sens. Iar în unele din aceste state sunt permise parteneriatele civile pentru persoane de acelaşi sex (21 state din Uniunea Europeană). În această idee, prin decizia Oliari ş.a. versus Italia din 2015, CtEDO a recunoscut că în ultimul timp ordinea de drept şi societatea a evoluat şi a stabilit că persoanele de acelaşi sex care coabitează au, în realitate, o viaţă de familie.  Or, membrii unui  cuplu, indiferent de orientarea lor sexuală, au dreptul la susţinere materială reciprocă, dreptul la moştenire şi obligaţii comune. Anterior, în cauza Vallianatos ş.a versus Grecia din 2013 Curtea a decis că dacă se recunoaşte uniunea civilă pentru persoanele de sex diferit, cele de acelaşi sex nu pot fi discriminate.

6. Există un drept de a fi homosexual?

Preferinţele sexuale ţin de viaţa intimă, privată a omului. Ele ţin de individ şi nu au nevoie de acceptul din partea semenilor sau a statului (până în anul 2000 actele homosexuale comise erau incriminate drept infracţiune la noi). Deci este un drept al omului, consacrat ca atare de legislaţia naţională şi internaţională.

Potrivit Recomandării (2010) 5 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei nu se pot strânge date statistice cu privire la preferinţele sexuale ale oamenilor; trebuie să se permită schimbarea de sex şi de nume; iar dacă legislaţia recunoaşte parteneriatul civil, acesta trebuie să se aplice şi persoanelor de acelaşi sex.

În cauza Salgueiro da Silva Mouta versus Portugalia CtEDO a decis că obligarea unui părinte homosexual care a divorţat de a-şi ascunde orientarea sexuală faţă de fiica sa atunci când are program de vizitare îi încalcă dreptul la viaţă privată. Alte hotărâri ale CtEDO în materie de orientare sexuală şi nediscriminare sunt disponibile pe siteul Curţii ş ipe site-ul CoE. 

7. Au dreptul homosexualii să adopte copii?

Legea 273/2004 privind procedura adopţiei în România nu prevede ca şi condiţie de a fi heterosexual al adoptatorului, prin urmare potrivit legislaţiei interne un homosexual al putea pretinde să adopte un copil. Desigur, trebuie să îndeplinească şi celelalte condiţii, extrem de multe şi complexe, pentru a se admite cererea.

Mai mult, în cauza E.B. versus Franţa din 2008, Marea Cameră a Curţii de la Strasbourg a stabilit că refuzul autorităţilor de a permite unei persoane să adopte un copil pe temeiul orientării sexuale (în cauză este vorba de o lesbiană) creează o diferenţă de tratament incompatibilă cu drepturile omului. Aceasta întrucât este interzisă discriminarea unei persoane în ceea ce priveşte viaţa ei privată şi de familie. Iar în cauza X ş.a. vs. Austria din 2013 Curtea spune că nu se poate refuza ca partenerul să adopte copilul celuilalt partener pe motivul că este de acelaşi sex.

Pct. 26 şi 27 din Recomandarea (2010) 5 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei prevede că în luarea deciziilor cu privire la responsabilităţile parentale sau la adopţie nu trebuie să se facă discriminări pe bază de gen sau preferinţe sexuale.

Prin urmare legislaţia sau practica României nu ar putea consacra niciodată interdicţia unui homosexual de a adopta un copil.

8. Discriminarea

A împiedica un homosexual să se angajeze, să beneficieze de un serviciu public sau să adopte un copil pe motivul preferinţei sale sexuale este discriminare. Acest lucru este interzis – există adevărate manuale în acest sens, în România, în Europa sau la nivel mondial.  Drepturile LGBTI trebuie promovate şi protejate  – o spune Consiliul UE printr-un Ghid recent. Combaterea discriminării pe motive de orientare sexuală sau identitate de gen este un obiectiv al Consiliului Europei – SOGI.

9. Homofobia

În Europa şi România sunt dese manifestările homofobe, adică atitudinile şi sentimentele negative născute din prejudecăţi faţă de homosexuali: ură, violenţă fizică sau verbală provocată de orientarea sexuală, identitatea de gen și exprimarea sexuală.

În România există O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare care incriminează faptele discriminatorii pe temei de orientare sexuală: de exemplu angajarea in muncă, acceptarea la şcoală, discursul homofob. De aplicarea acestui act normativ se ocupă C.N.C.D.

Prin Rezoluţia de combatere a homofobiei din Europa, Parlamentul European a stabilit în 2012 că e nevoie de educaţie sexuală şi că trebuie luptat împotriva homofobiei inclusiv prin mijloace administrative, judiciare şi legislative. Mai mult, homofobia este la fel de gravă ca rasismul şi antisemitismul. Parlamentul consideră că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBT pot fi mai bine protejate dacă acestea au acces la instituții juridice precum concubinajul, parteneriatul civil sau căsătoria; salută faptul că majoritatea statelor membre oferă în prezent aceste opțiuni și invită și alte state membre să examineze posibilitatea de a proceda la fel.

    10. Concluzii

În România numai heterosexualii se pot căsători. Căsătorirea homosexualilor nu este un drept al omului. În 21 state din UE se permite uniunea civilă, în 12 state se permite căsătoria între persoane de acelaşi sex, iar tendinţa este în creştere a numărului de state.  Preferinţele sexuale ţin de viaţa privată şi intimă a persoanelor şi ele nu pot constitui temei pentru niciun fel de defavorizare.