CRISTI DANILEŢ – judecător

22/01/2017

In democrație, Guvernului trebuie sa îi fie frica de popor, nu invers

Filed under: 0. NOUTATI,politic,politica,statul de drept — Cristi Danilet @ 11:14 PM
Tags: ,

protest

Îmi permit o scurtă analiză a evenimentelor din SUA (pe 21 ianuarie peste un milion de femei au protestat la adresa noului președinte, Trump) și din România (pe 22 ianuarie un număr de 30.000 de persoane au manifestat în București, iar alte câteva mii în alte orașe ale țării, împotriva inițiativei noului Guvern de grațiere a unor deținuți).

Ambele evenimente au puncte comune: prin acte civice au legitimat noua putere politică, iar acum se pune probleme dacă prin civism mai poate fi controlat politicul în vreun fel. Astfel, la ei Trump a fost ales Președintele SUA și tocmai a depus jurământul; ca urmare, Trump a ajuns și rămâne Președintele SUA, indiferent ce presiune va exista. La noi, o nouă putere a fost aleasă pentru a conduce țara, iar aceasta tocmai a anunțat că vrea să pune în libertate mai multe mii de deținuți și să dezincrimineze unele fapte penale, măsuri care privesc inclusiv infracțiuni de serviciu și de corupție; dincolo de presiunea străzii, Parlamentul/Guvernul are dreptul exclusiv să pună în libertate pe cine dorește.

Și atunci, ce urmăresc protestatarii? Actele pe care Trump le poate face și actele pe care Guvernul României le poate face sunt acte politice. Tot ceea ce vor face ei se presupune că are girul alegătorilor. Aceste acte ale lor, odată adoptate, nu pot fi întoarse de către cetățenii adunați în stradă. Dar, democrația de tip reprezentativ pe care o trăim se bazează pe un lucru simplu: cel care este ales nu poate face orice. Cine înțelege acest lucru, înțelege esența democrației.

Oamenii nu manifestează în SUA pentru că ar vrea să îl dea jos pe Trump, ci ei doresc ca Trump – cel care în timpul campaniei electorale a adoptat un discurs considerat de unii rasist, homofob, incitator la ură, anti-liberal  – să adopte o anumită politică care să nu îi ignore/vatăme pe ei. Oamenii nu au ieșit pe străzi în România pentru a da jos Guvernul, ci pentru a cere Guvernului să nu abuzeze de puterea sa de a pune pe oricine în libertate. Deci, astfel de manifestări nu sunt despre politică, ci despre politici (publice). Cam asta e democrația adevărată: nu să strigi tot timpul „Sus X! Jos Y!”. Ci să fii conștient că, odată cineva ajuns într-o funcție/demnitate publică, acela nu lucreaza pentru el însuși sau pentru cei care l-au ales, ci în interesul public, al tuturor. Trump în SUA și Guvernul nostru în România se află în momentul în care sunt forțați să înțeleagă asta.

Așadar, oamenii ies în stradă de teamă că cei aleși ar putea decide orice. Le e teamă de siguranța lor: a celor care sunt slabi, care au votat cu alt partid, care constituie o minoritate. Într-o democrație, legile îl ocrotesc pe cel slab și îi limitează puterea celui puternic.