CCR, decizie istorica: de la casatorie si concubinaj la familia homosexuala

  

CCR a adoptat o decizie în urmă cu câteva luni cu privire la drepturile unui cuplu de homosexuali. Azi s-a publicat motivarea deciziei care va intra în istorie: pentru prima dată în dreptul nostru se recunoaște în mod oficial ceea ce sociologii numesc „familia homosexuală”.

Cu toții știm că două persoane de sex opus care sunt căsătorite și care au un copil formează o familie. Dar o familie se poate naște nu doar din căsătorie, ci ea poate rezulta și din relații de rudenie, adopție și chiar din simpla conviețuire (concubinaj, coabitare). De aceea, un părinte singur cu un copil formează o familie; la fel, bunicii care cresc un nepot ai cărui părinți sunt decedați; la fel, un frate major care își crește sora mai mică, fiind abandonați de părinți; la fel, o persoană care adoptă un copil; la fel, un asistent maternal care îngrijește un copil primit de la stat. La fel, doi homosexuali care trăiesc împreună au o viață de familie.

Că este așa o spun instrumentele drepturilor omului de ani de zile. Dar o spune și Curtea Constituțională în trei decizii publicate în ultimii trei ani, dintre care primele două se referă la persoane de sex diferit, iar ultima – publicată ieri pe internet, în celebra cauză Coman-Hamilton – se referă, pentru prima dată în dreptul nostru, strict la persoanele de același sex.

„Art.48 din Constituţie consacră și protejează dreptul la căsătorie, şi relaţiile de familie rezultând din căsătorie, distinct de dreptul la viață familială/respectarea și ocrotirea vieții familiale, cu un conţinut juridic mult mai larg, consacrat și ocrotit de art.26 din Constituție. Noțiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relaţiile de familie rezultând din căsătorie”. (CCR, Decizia nr.580 din 20 iulie 2016, para. 40).

„Din punct de vedere moral, afectiv și al dreptului la întemeierea familiei, nu există nicio diferență relevantă între partenerii de viață căsătoriți legal și cei implicați într-o uniune consensuală. Există „viață de familie” și în cazul unei relații de fapt echivalente căsătoriei, numită concubinaj” (CCR, Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017, para. 21 și 35).

„Relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată”, precum și a noțiunii de „viață de familie”, asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie, garantat de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 26 din Constituția României. Bucurându-se de dreptul la viaţă privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare” (CCR, Decizia nr.534 din 18 iulie 2018, para. 41).

De ce nu merg la referendumul pentru casatorie

1. Pentru că schimbarea Constituției nu a fost argumentată juridic: în România nu a fost și nu este nicio inițiativă de legalizare a căsătoriilor dintre persoane de același sex. Este adevărat, există țări în lume care au acceptat astfel de căsătorii, dar fiecare țară are dreptul suveran de a reglementa cum crede de cuviință acest lucru.
2. Pentru că Lege Fundamentală, Constituția nu este un dicționar. În Constituție se trec principiile, în legi se dezvoltă normele. Nu văd de ce am defini cuvântul „soți” și nu am defini orice alte cuvinte apar în Constituție. Mai mult, dacă se optează pentru definirea cuvântului „soți”, îmi pun problema dacă cuvintele „bărbat” și „femeie” nu ar trebui și ele definite, căci oricând Parlamentul ar putea da o lege prin care să stabilească cine știe ce înțeles al acestora – nu?! – de exemplu, în loc să corespundă sexului biologic, să fie potrivit voinței persoanei în cauză.
3. Pentru că modificările din ultimii ani la Codul civil au transformat căsătoria dintr-o instituție care privea ca un tot entitatea alcătuită din cei doi, într-un contract privat unde cei doi au drepturi individuale: să își păstreze numele anterior, copilul din altă căsătorie, averea tot astfel, relațiile sociale proprii etc. Cu atât mai mult nu cred în dreptul societății de ce a  decide ce sex să aibă partenerul pe care o persoană adultă și-l alege în cunoștință de cauză.
4. Pentru că referendumul nu are legătură cu familia, ci cu homosexualii. Nu cu căsătoria, ci cu marginalizarea unor indivizi. Nu cu iubirea de aproapele, ci cu ura față de cei care sunt altfel. Eu nu vreau să mă fac părtaș la falia produsă de dezbaterile pe acest subiect în societatea românească. Sunt căsătorit și am copii, dar sunt tolerant, accept diversitatea și nu mă interesează viața intimă sau de familie a nimănui. La fel gândesc aproape toți cei din jurul meu: prieteni, rude, colegi de serviciu.
5. Pentru că populația a fost păcălită cu privire la scopul și rostul modificărilor și nu cred că poate da, astfel, un vot real  – oamenilor li s-a spus că homosexualii vor să se căsătorească și la noi, că SUA și Europa ne vor impune să acceptăm căsătoria gay, al doilea pas este adopția copiilor de către homosexuali), preoții vor fi obligați să căsătorească religios homosexuali.
6. Pentru că în strângerea de semnături și în dezbateri s-a implicat Biserica. Or, eu cred și respect principiul separației dintre Stat și Biserică. Astfel că nu pot accepta ca autoritățile bisericești să fie actori într-o mișcare civică care își propune modificare unui act politico-juridic.
7. Pentru că trei sau chiar patru milioane de cetățeni români sunt peste hotare și acceptă să își crească copiii în țări unde toleranța este o virtute și unde relațiile homosexuale sunt acceptate social. Iar în România omul a devenit lup omului. Mai mult, la noi încă nu s-a votat legea parteneriatului civil între persoane de orice orientare sexuală și România încă refuză să recunoască căsătoriile între parteneri de același sex și parteneriatele între persoane de orice orientare sexuală încheiate în străinătate.
8. Pentru că în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 Curtea Constituțională spune clar că în România, din punct de vedere legal (juridic), prin căsătorie Constituția actuală înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, astfel că – conchide Curtea Constituțională –  inițiativa de revizuire prin referendumul declanșat nu acordă și nu reduce vreun drept, ci este menită doar a aduce o precizare a sintagmei „între soți”.
9. Pentru că m-a scârbit pseudo-dezbaterea pe legea de revizuire a Constituției cu privire la cuvântul „soți” care a avut loc în Parlament: despre Big Bang și facerea lumii, despre familie și adopții, când ar fi trebuit să se discute despre căsătorie. Și mai ales pentru că mă revoltă la culme cheltuirea aiurea a banilor publici pentru acest referendum.
10. Pentru că îmi repugnă ipocrizia și demagogia celor care spun că vor să facă familia mai trainică și copiii mai lipsiți de griji. În realitate, a doua zi după referendum, nimic nu se va fi schimbat:căsătoria se va face tot la Stare civilă, homosexualii tot se vor ține de mână în public dacă asta vor dori, ratingul site-urile porno tot va crește imediat după ce lumea iese de la școală și de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naște în afara căsătoriei părinților săi, că numărul divorțurilor tot va fi în creștere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoștință, că tot vor fi peste 40.000 de copii născuți de mame și abandonați ori copiii agresați în propriile lor familii (indiferent de componența sau legitimitatea lor).

 

S.O.S. copiii Romaniei – statistici 2018

 

 

 

Pe sleau, despre referendum. Partea a IV- a (ultima): „Morala e murit, Trăiască Legea!”

Preambul: În 2011 a apărut Codul Civil care, la art. 485, menționează: „Copilul datorează respect părinţilor săi indiferent de vârsta sa”. M-am întrebat atunci de ce o regulă morală atât de firească (din moment ce o persoană datorează respect oricărei alte persoane, cu atât mai mult un copil trebuie să își respecte părintele), regulă care este și poruncă dumnezeiască (a cincea din cele zece menționate în Vechiul Testament), trebuia legiferată. De ce educația de acasă, de la școală, de la biserică, din societate, autoeducația nu sunt de ajuns? De ce conduite care sunt de bun simț și care sunt dorite, recomandate și care vin de la om la om, trebuie brusc să fie trecute în legi pentru a deveni astfel obligatorii și a fi impuse, la nevoie, prin coerciția statului? Răspunsul l-am aflat când a început strângerea de semnături pentru referendum și când am urmărit atent dezbaterile pentru modificarea Constituției cu privire la un cuvânt: „soți”.

Text despre referendum: „Referendumul e pentru familie” – a spus încă de la început organizația care a inițiat strângerea de semnături; așa scrie și acum pe site-ul lor. „Referendumul e pentru căsătorie și nu face decât să reproducă ceea ce scrie în Codul civil” – spune o avocată care reprezintă public aceeași organizație. Luni întregi am fost bombardați de dezbateri privind „familia tradițională” care trebuie conservată – toate site-urile care propovăduiesc valorile creștine au vorbit despre asta. „Referendumul e pentru a împiedica homosexualii să ne ia copiii” – a spus un mitropolit săptămâna trecută. Iată, deci, ce lucruri serioase se rezolvă cu acest referendum. Cum să vină unul ca mine și să spună că referendumul e inutil din punct de vedere juridic?!

Spunem că suntem interesați de copii. Dar nu știu cum se face că referendumul „pentru familie” fără efecte juridice privind căsătoria pare mai important decât referendumul „fără penali în funcții publice” (ați văzut că la ultimul sondaj de opinie un bărbat care este om de afaceri și condamnat în două dosare penale este considerat model al tinerei generații?), decât modificarea adevărurilor științifice ce apar în manualele școlare (date istorice, aspecte anatomice, operații matematice au fost modificate radical), decât legalizarea acum o săptămână a procurării și deținerii de substanțe cu efect psihoactiv cunscute de vulg drept „etnobotanice”, sau decât prezența în centrele de plasament a peste 40.000 de copii abandonați sau ridicați de Stat de la părinții lor naturali.

A doua zi după intrarea în vigoare a legii de revizuire a Constituției României, vom vedea: căsătoria se va face tot la Starea civilă, homosexualii tot se vor ține de mână în public dacă asta vor dori, rattingul site-urile porno tot va crește imediat după ce lumea iese de la școală și de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naște în afara căsătoriei părinților săi, că numărul divorțurilor tot va fi în creștere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoștință, că tot vor fi copii născuți și abandonați, ori copiii agresați în propriile lor familii (indiferent de componența sau legitimitatea lor) tot vor fi.

Realitatea este alta și nu mă voi feri să o spun în final. Inițiativa de revizuire a Constituției s-a născut dintre-o dorință legitimă de a face ceva bun. Scopul urmărit a fost, la orgine, unul nobil – întărirea familiei. Dar mijlocul prin care s-a făcut asta – modificarea inutilă juridic a Constituției – a coborât totul într-un ridicol nemaiîntâlnit. Să fii preot și să spui în biserică că dacă nu se modifică Constituția vor veni homosexualii să ne ia copiii mi se pare nu hilar și grotesc în același timp. Și cred că este o neiertată manipulare ce te face să te întrebi care este adevăratul resort din spatele acestor uriașe eforturi civico-politico-religioase de a susține modificarea cu pricina.

Text despre dezbatere: Referendumul este despre căsătorie, dar dezbaterea despre căsătorie a fost ratată. Asfel, nu am discutat cum în anumite comunități din România se căsătoresc unii minori, întrețin relații intime, ba chiar au și copii; sau cum adeverințele medicale se dau pe ochi frumoși și nu în urma unor analize sau de ce nu se verifică prezența bolilor venerice; sau cum ce nu există un registru al căsătoriilor deschis publicului; sau cum de e posibil la căsătorie să îți păstrezi numele de dinainte, averea de dinainte sau din timpul căsătoriei dobândită de tine, pe numele tău, copilul de dinainte sau din afara căsătoriei, pe numele tău, cum nu are voie un soț să îi cenzureze celuilalt ocupația, prietenii și nici măcar să îi intre pe contul de FB; sau cum adulterul nu mai este incriminat în România din anul 2006; sau cum un copil are drepturi pe care părinții nu le cunosc căci nu îi învață nimeni; sau cum părintele răspunde pentru pagubele comise de copil până la 18 ani; sau ce se întâmplă când un părinte vrea să își dea copilul la tenis și celălalt la înot și există o anumită autoritate care intervine să ia decizia; sau cum părintele e obligat să își întrețină copilul până la vârsta de 26 de ani dacă continuă studiile; sau cum copilul are obligația să îți întrețină părinții când aceștia ajung în nevoi; sau ce înseamnă divorțul în viața unui cuplu și cum se mențin apoi relațiile cu copilul lor. Nu, nu s-a discutat nimic despre căsătorie, nici la nivel moral, nici la nivel legal.

În schimb, dezbaterea a fost despre caracterul obligatoriu sau nu al referendumului anterior, cel despre cei 300 parlamentari (care părea uitat), existența diverselor tipuri de familii (familii nucleare, familii din uniuni legitime, famiii derivate din uniuni libere, familii monoparentale, extinse, prin adopție, de substituție etc). S-a mai discutat despre Codul Civil (lumea a văzut că totul despre căsătorie e acolo), nevoia de a avea și în România parteneriat civil, problema recunoașterii căsătoriilor sau parteneriatelor încheiate în străinătate în întregime sau a unor drepuri limitate (cauza Coman de la Curtea din Luxemburg), religie (de la modul de implicare a Bisericii în acțiuni politice și juridice, până la fanatismul religios al unor credincioși), libera exprimare și limitele sale, ideologii (de la liberali și conservatori până la neofasciști și sexo-neomarxiști, am auzit de toate). S-a discutat puțin despre drepturile omului, iar acum toată lumea face calcule citind regulile referendumului, care s-au și modificat prin OUG pentru a avea loc în două zile, nu într-una ca până acum. Apoi, s-a mai discutat, destul de mult și îndârjit, despre (a)normalitatea sau patologia homosexualilor, puțin despre discriminarea lor și tangențial am aflat ceva despre pedofili, zoofiili, transexuali și adopții.

Și totuși ceva bun s-a întâmplat: o parte a oamenilor a conștientizat existența diferențelor dintre indivizi, caracterul intim al relațiilor și orientărilor sexuale și faptul că există o zonă în care nici un alt individ, nici măcar Statul nu are voie să se bage.

O posibilă explicație: O spun în modul cel mai direct – de notat că sunt căsătorit de 17 ani, am doi copii, merg și la Biserică, și am primit din partea susținătorilor referendumului apelative de la pedofil, zoofil, homosexual, satanist, până la băsist, macovist, soroșist și neomarxist: acest referendum și-a propus să îi împiedice pe homosexualii să se căsătorească în România. Să nu fim ipocriți sau demagogi! Referendumul nu are legătură cu căsătoria dintre bărbat și femeie, nu e pentru întărirea sau siguranța acestui timp de uniune, ci este strict împotriva lor, a celor… considerați altfel. Or, într-o țară unde 95% din cetățeni se declară creștini să impui o astfel de reglementare mi se pare că se recunoaște în modul cel mai evident incapacitatea normelor morale de a mai fi liant între oameni. Unei populații de 95% de creștini, care se presupune că urmează niște reguli morale și își educă copiii în aceeași direcție, îi este frică de câțiva homosexuali? Îmi este cu neputință să cred așa ceva. Dacă preotul spune la biserică că homosexualitatea e un păcat și vede că enoriașii nu îl ascultă, după care se implică în strângerea de semnături pentru referendum astfel încât ceea ce a spus el în biserică să apară scris în lege, îmi e clar: acel preot se recunoaște învins, el și-a ratat misiunea ieșind din sfera moralului unde trebuie să predice adresându-se sufletului omului și încurajându-l să evolueze spiritual, pentru ca el – preotul – să intre în sfera legală lipsită de emoții și plină de impunități unde intervine coercitiv o autoritate statală. Dacă azi omul nu mai are bun simț, dacă el nu mai recunoaște simțul comun, dacă el nu mai ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să i se dea norme juridice pentru a-i regla conduite banale, e mai mult decât trist.

Ca om al legii, mi se pare ciudat ca în materie de afecțiune, intimitate și cămin cetățenii să renunțe de bună voie la libertatea lor cerând norme imperative. Observ astfel un declin al moralei, inclusiv al celei religioase, ceea ce se reflectă în slăbirea coeziunii sociale, în creșterea faliei dintre cetățeni. Eu nu sunt de părere că bunul simț nu are nevoie de lege impusă, ci de educație morală. Dar…

Încheiere: „Soți”, „căsătorie” și „familie” sunt cuvinte care semnifică unirea, poate chiar iubirea. Dezbaterea pentru inițierea și organizarea acestui referendum a creat o falie îngrozitoare. Sau poate nu a creat-o, ci de abia acum a relevat-o și a adâncit-o. Eu cred că acum am început să realizăm că ne separăm de trecut și privim mai mult înspre viitor. Și o spun cu toată responsabilitatea: o țară în care se strigă în gura mare „Morala a murit, Trăiască Legea!” e o țară în care poporul e în derivă, iar societatea e coruptă.

ARHIVĂ:

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

Partea a III-a: Un parlament ce simpatizează gay-ii

Pe sleau, despre referendum. Partea a III-a: Un Parlament ce simpatizează gay-ii

La referendum urmează să precizăm căsătoria. Așadar, în loc de „căsătoria (…) între soți” vom scrie acolo „căsătoria (…) între un bărbat și o femeie”. Ne închipuim că în felul acesta Parlamentul nu va putea nicicând să schimbe Codul civil – unde deja scrie că asta înseamnă soți – să acorde dreptul persoanelor de același sex de a se căsători. Dar…putem, oare, să credem că există o altă posibilitate pentru Parlament de a permite căsătoria gay-ilor?!

Să ne imaginăm că brusc se hotărâsc parlamentarii să permită căsătoria între persoanele de același sex. Și ei văd că în Constituție scrie că e permisă căsătoria doar între bărbat și femeie, dar realizează că nu scrie ce înseamnă „bărbat” și ce înseamnă „femeie”. O să rămâneți uimiți, cum am rămas și eu când am realizat astă-noapte, după ce am căutat câteva ore, dar în România nu există nicio lege care să spună ce este „bărbat” și ce este „femeie”: cum se diferențiază unul de altul, de la ce vârstă un copilaș devine „bărbat” și o copilă devine „femeie”.

Ca urmare, un Parlament ce simpatizează persoanele gay și care nu ar mai putea modifica așa ușor Codul Civil pentru a permite căsătoria întrucât asta va fi deja reglementată prin Constituție la referendumul din 6-7 octombrie 2018, ar putea face o șmecherie: să dea o lege prin care să spună „bărbat/femeie este persoana care se declară astfel în fața autorităților”. Și va fi perfect posibil! Realizați ce se va întâmpla, da?! Nu va mai conta că te cheamă „Aneta” în buletin, ci tu vii la ofițerul de stare civil, spui că ești bărbat și gata, te însori cu „Mărioara”. Doar nu o să te caute Primarul în pantaloni. Nici acum nu o face, de altfel. Sau vine „Gigel” la mine la Tribunal, spune că este femeie, și eu atunci când îl condamn îl trimit la penitenciarul de femei Târgșor. Până la urmă, omul este liber, nu?! Se poate crede deștept sau prost, frumos sau urât, bun sau rău, femeie sau bărbat. Nu ați văzut că de câteva decenii sunt femei care poartă pantalon? Ce, este asta în tradiția femeii noastre milenare? Și nu ați văzut că sunt bărbați care merg la cosmetică unde își fac sprâncenele și își scot punctele negre? Unde s-a mai pomenit în istoria noastră așa ceva? Făceau asta dacii, romanii, pecenegii, slavii?! De ce credeți dvs că fac ei și ele astea, împrumutând apucături de la celălalt sex?! Bănuiesc că ați auzit că în fiecare om zace un sâmbure de androgin, că fiecare bărbat are caracteristici feminine și fiecare femeie are caracteristici masculine, că toți suntem o combinație de yin și yang.

Credeți că glumesc, nu?! Ei, bine, aflați că în România avem un caz cu o persoană care a solicitat schimbarea de sex și a obținut autorizare de la judecător. A făcut asta deja, dar cartea de identitate nu i s-a schimbat. Așa că în document e bărbat, în pantalon nu prea mai este. Spuneți-mi acum dacă persoana asta se prezintă la ofițerul de stare civilă alături de o femeie, se poate căsători azi? Da! O/îl poate împiedica în vreun fel modificarea adusă prin referendumul din 7 octombrie?! Ba!

Așadar, dacă e să modificăm cu adevărat și pentru totdeauna Constituția noastră pentru  a securiza căsătoria între bărbat și femeie, haideți să facem treaba asta cu cap: definim nu doar ce înseamnă „soți”, ci și ce înseamnă „bărbat” și „femeie” și asta chiar în legea fundamentală a României, ca nu cumva vreun Parlament într-o conformație ciudată să modifice Codul Civil altfel decât am vrut noi. Și dacă facem asta, trebuie să avem grijă ce cuvinte folosim la această definiție. Că dacă spunem ceva de „sex” – de exemplu, prin „bărbat se înțelege cel care are sexul…..” (așa și pe dincolo), cred că e evident că va trebui să definim și acest cuvânt atât de ingrat. Și, dacă  – inevitabil – vom face referire la organele genitale, musai să punem și poze, ca să nu existe dubii. Cu explicații ale părților componente. Și, evident, totul aprobat prin referendum.

PS: Încă o problemă: știați că în Constituție nu scrie nimic de interdicția de căsătorie între rude până la gradul al patrulea (veri primari)? Ea există în Codul civil: e vorba de o regulă preluată din normele bisericești datând de vreo 800 de ani. Ce ați spune dacă Parlamentul la un moment dat ar dori să permită căsătoria între persoane de sex opus și care sunt în relații apropiate: frate cu soră, unchi cu nepoată, verișor cu verișoară? Ar fi posibil, din păcate, modificând Codul civil rapid, căci în Constituție nu avem o asemenea interdicție. Oare nu ar trebui să ne asigurăm că relațiile incestuoase nu vor fi legalizate niciodată? Că doar ați auzit de anumite mișcări civice din unele țări în această direcție! Vă spun eu, pericolul e mare, în câteva decenii ajuge și la noi.

Disclaimer: ca și partea întâ, vă rog să luați și acest text drept o satiră. În partea a doua am fost serios, iar în ultima parte voi fi la fel… sper.

ARHIVA

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

Saptamana educatiei juridice: 5-9 martie

 

În săptămâna 5-9 martie se va desfășura din nou o campanie de educație juridică pentru elevii din școli și licee.

Există din 2013 un Protocol de implementare a educației juridice în unitățile din învățământul preuniversitar, reînnoit în anul 2017, semnat între Ministerul Educației și Ministerul Justiției, CSM, PICCJ și ICCJ. La el a aderat Uniunea Națională a Barourilor din România, precum și mai multe ONG-uri – printre ele Voci pentru Democrație și Justiție ce administrează site-ul www.educatiejuridica.ro și a elaborat manualul Educație juridică pentru liceeni.

La instanțe și parchete a fost comunicată recent decizia Comitetului de monitorizare a activităților din cadrul acestui protocol prin care s-a stabilit că, în acest semestru al anului, „săptămâna educației juridice” este fixată în perioada 5-9 martie. Aceasta înseamnă că elevii pot vizita tribunalele sau judecătorii/procurorii/avocații pot fi invitați în școli și licee pentru întâlniri cu elevii. Pentru a invita un judecător, directorul sau dirigintele trebuie să ia legătura cu instanța (președintele sau grefierul-șef) cea mai apropiată de școala sa – datele de contact sunt aici – și să stabilească ziua, ora și locul întâlnirii. Desigur, asemenea activități se pot desfășura și în orice altă perioadă, în funcție de disponibilitatea celor implicați.

Bataia e rupta din rai, dar ne arunca afara din Europa

Începând cu data de 3.10.2017, violența domestică este interzisă în mod absolut în România. În tradiția familiei românești, bătaia e ingredientul nelipsit: soțul își bate soția, părintele își bate copilul, fratele mai mare își bate fratele mai mic. Spun „tradiție” pentru că bătaia datează din cele mai vechi timpuri și o întâlnim în mod regulat în jurul nostru. De aceea s-a și încetățenit în zicale precum „Bătaia e ruptă din rai”, „Eu te-am făcut, eu te omor”, „Unde dă tata crește”. CtEDO a stabilit săptămâna trecută că nici tradiția, nici disciplina nu pot fi justificări pentru pedepsirea corporală a copiilor.

Situația internațională: Violența în familie se întâlnește peste tot în lume. Pentru combaterea ei au apărut instrumente internaționale, la care și România este parte: Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 1989, ratificată de România în 1990; Comentariul General nr. 8/2006 privind drepturile copilului la protecție împotriva pedepselor corporale emis de Comitetul Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului; Comentariul General nr. 3/2011 privind dreptul copilului de a fi ferit de orice formă de violență; Recomandarea Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei (2009)10 privind strategiile integrate naționale pentru protejarea copiilor de violență;  Convenția de la Istambul din 2011, ratificată de noi anul trecut; Declarația de la Panama pentru încheierea violenței împotriva copiilor din 2017.

Legislația națională: În Evul Mediu bătaia în familie era atât de firească încât ea a fost prevăzută în lege: bărbatul avea voie să îți bată femeia, numai să nu fie cu vrăjmășie, adică ca el să nu dea cu toiagul astfel încât să curgă sânge sau să nu dea cu toiagul în fața ei (art. 23 alin. 1 Pravila lui Vasile Lupu din 1646 și art. 185 alin 1 Pravila lui Matei Basarab din 1652). În perioada modernă, violența la nivelul familiilor din România ajunge la cote atât de alarmante încât din anul 2000 se permite poliției să se sesizeze pe orice cale de asemenea acte, nu doar la plângerea victimei; în anul 2003 a apărut Legea 217 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie; iar din 2012 s-au introdus în această lege prevederi cu privire la ordinul de protecție. Mai mult, din 2004 a apărut Legea 272 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care interzice în mod expres orice pedeapsă corporală (art. 33, 89, 94, 95). Iar noul Cod penal din 2014 prevede sancțiuni mai aspre cu o pătrime în cazul infracțiunilor săvârșite asupra unui membru de familie (prin membru de familie se înțelege rudele de sânge până la gradul patru, copilul adoptat, soțul, concubinul).

Statistici naționale: Cu toate acestea, violența sălbatică (că nu poate fi vorba de „domestică”) nu s-a diminuat. Statisticile recente ne arată că: 4 din 10 români au cunoștință despre un caz de violență de acest gen; în fiecare săptămână este înregistrat un caz în care o femeie este violată în familie; la fiecare 4 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată în familie; la fiecare 2 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată, agresată sexual sau supusă unui act sexual cu un adult din familie; 6 din 10 copii sunt bătuți în familie.

Condamnarea României: Pe data de 3 octombrie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza D.M.D. Starea de fapt este următoarea: un copil în vârstă de 3 ani este bătut de tatăl său în anul 2004, părinte care ulterior și divorțează de mama copilului. E anunțată Protecția Copilului și de câteva ori Poliția. De abia la a patra sesizare se pun în mișcare autoritățile: procurorul finalizează cercetarea după trei ani, un an mai târziu tatăl e achitat de prima instanță, dosarul se plimbă între instanțe și de abia în anul 2012 autorul e condamnat definitiv, fără a se acorda nicio despăgubire victimei și fără ca acest lucru să îl motiveze.

Curtea de la Strasbourg este șocată de mentalitatea judecătorilor români cu privire la violența în familie care o reflectă, de fapt, pe cea a românilor. Iată ce se spune în paragraful 49: Curtea notează, de asemenea, că judecătoria, în prima rundă a procedurii, l-a achitat ​​pe D.D., după ce nu a găsit nici o infracțiune în „comportamentul său ocazional necorespunzător față de reclamant”. De-a lungul acestui context, tribunalul județean pare mai târziu să considere că acte de violență „izolate și aleatorii” ar putea fi tolerate în sfera familiei. Curtea nu înțelege modul în care această declarație se încadrează în dispozițiile relevante ale legislației interne care interzic în termeni absoluți pedeapsa corporală. Asigurarea unei demnități de bază copilului înseamnă că nu poate exista compromis în condamnarea violenței împotriva copiilor, fie că ea ar fi acceptată ca „tradiție”, fie că ea ar fi deghizată ca „disciplină”. Unicitatea copiilor – potențialul și vulnerabilitatea lor, dependența lor de adulți – face imperativ ca ei să beneficieze nu de mai puțină protecție, ci de mai multă, în fața violenței, și inclusiv să fie protejați de pedeapsa corporală, aceasta din urmă fiind invariabil degradantă.

Post scriptum: Nu doar familia este mediul propice pentru bătaie. La școală, generația mea a prins vremuri în care elevii erau bătuți cu arătătorul peste palme sau la fund, trași de perciuni, pălmuiți sau dați cu capul de tablă de către profesori. O generația înaintea mea a prins vremuri când elevii erau pedepsiți să stea cu genunchii pe coji de nucă. Azi, ascundem violența din școală sub denumirea la modă „bullying” care implică în special elevi ce folosesc bătaia pentru a se impune și a umili pe cei mai slabi. Dar nu e de mirare, cât timp filmele și jocurile de azi promovează violența, iar, mai nou, bătăile între adulți au loc în văzul lumii, în studiourile de televiziune.

 

Copilaria este despre zambet. Iar in justitie nu toti judecatorii au pantofi albastri

UPDATE: 8 iulie 2016  – Este vorba de judecătoarea Camelia Folea de la Judecătoria Blaj CluJust.

Un text scris de un avocat şi postat azi pe FB îmi dă ocazia să reiterez ceea ce susţin de mulţi ani: în România, prea mulţi copii sunt consideraţi nişte lucruri aparţinând părinţilor asupra cărora ei pot decide orice, împreună şi, de cele mai multe ori, separat, dar fără a-i consulta pe copii şi fără a le păsa cu adevărat de aceştia. Aş vrea să cred că cineva ne va învăţa, vreodată, când ne unim destinele, când să decidem conceperea unui copil, cum să fim părinţi. Mă tem însă că educaţia parentală va rămâne o ambiţie ONG-istică…

Aşa cum arată statisticile noastre, de mulţi ani în România părinţii fac educaţie cu bătaia (de aici expresia `Bătaia e ruptă din rai„ sau `Unde dă tata, creşte!`), aşa cum ei înşişi au fost crescuţi, astfel că nu e de mirare că 6 din 10 copii spun că sunt loviţi în propria familie. Părinţii consideră că îşi pot înjura copiii chiar în public (de câte ori nu am auzit rostite în public, fără ca nimeni din cei din jur să fie siderat, cuvintele `Împieliţatule!`, `Drac de copil ce eşti!` sau `Crucioiu` mă-tii de copil care te-o mai făcut pe lumea asta!`) sau ameninţa copiii oricând (de aici expresia `Dacă nu eşti cuminte te dau la ţigan!`). Părinţii cred că îşi pot abandona oricând copiii, mulţi plecând sau rămânând în străinătate în timp ce micuţii sunt crescuţi de bunici, vecini sau de către stat (în prezent sunt 43.000 de copii în centrele de plasament şi instituţii rezidenţiale – fostele `orfelitate`, spus ceva mai modern). Părinţii consideră că au drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor (de aici expresia `Eu te-am făcut, eu te omor`) şi nu mai miră pe nimeni că în fiecare lună un copil este omorât în bătaie în propria familie. În egoismul lor şi fără a înţelege conceptul de `alteritate`, părinţii vor să se realizeze prin copii, să fie tot ce nu au putut fi ei, să fie mai buni ca ei. Nu contează ceea ce vor copiii, ci doar ceea ce vor părinţii: să ia notele cele mai bune la şcoală, să nu vină bătuţi acasă, ci să lovească înapoi, să vină la sfărşitul anului cu coroniţă pe cap… .

Avem copii legaţi cu lanţul de pat, izolaţi în pivniţe, bătuţi cu cureaua, arşi cu ţigara, violaţi în propriile familii. Incesturile sunt la ordinea zilei mai ales în mediul rural, unde tot satul ştie, dar nimeni nu vorbeşte. Avem copii care sunt concepuţi şi născuţi doar pentru ca părinţii să trăiască din alocaţia lor.

Dincolo de tragediile fizice, cele mai mari abuzuri psihologice la copii au loc în cazurile de divorţ: soţii nu se mai înţeleg, aleg să se separe şi atunci începe războiul pentru copil: un război dur, lung, dureros, cu înfrângeri în ambele tabere, dar după o tactică îndelung încetăţenită. Astfel, un părinte ia copilul şi nu îi mai dă voie celuilalt să îl vadă. Părintele începe rapid un proces de `reeducare„ a copilului în spiritul urii faţă de celălalt părinte. Părintele îl înstrăinează pe copil de celalalt părinte care devine vinovat că: `el/ea şi-a făcut o altă familie; are un alt copil şi pe tine nu te mai iubeşte; ne-a abandonat şi nu il mai interesează de noi; din cauza sa ne-am despărţit etc` – micuţul, prin abuzul psihologic a cărui victimă este, devine astfel, în scurt timp, un alienat parental. El e transformat nu doar într-o minge de ping-pong, purtată de la unul la altul dintre părinţi în funcţie de hotărârile judecătoreşti  date sau reclamaţiile la Direcţia de Protecţie a Copilului ce intervin, ci într-un adevărat obiect de şantaj (`Dacă vrei să te las să îţi vezi copilul, îmi dai parcela aia de teren sau îmi laşi apartamentul`), de răzbunare (`Aha, nu ai vrut să îmi dai divorţul? Ei, nu o să-ţi mai vezi copilul!`; `Vrei să pleci din ţară cu copilul?! Las`, nu îţi dau eu acordul şi îţi arăt eu că nu o să pleci!`) sau de înavuţire (nu sunt puţine cazurile în care un părinte plăteşte pensie de întreţinere copilului, dar acesta beneficiază efectiv doar de cel mult 10% din această pensie, restul însuşindu-şi-l exclusiv părintele custodian).

Atunci, cei doi adulţi, în loc să meargă la un psiholog să îşi rezolve problemele maritale sau la un mediator să rezolve amiabil problemele de foşti soţi, apelează la judecător. Desigur, unii se vor mai duce întâi la un avocat care le va spune în faţă: `Asta nu cerem că instanţa nu vă dă„ sau `Aşa e practica, o să vă vedeţi copilul la două week-enduri`. Revin: cei doi ajung la judecător. Care se uită în dosar, vede iar `doi nebuni care se luptă pentru copil` şi le dă termen în funcţie de încărcătura cu dosare, de vacanţă, apoi vin amânările lungi, o ordonanţă preşedinţială se soluţionează în minimul jumătate de an, un proces pe fond durează câţiva ani buni, soluţia este motivată când se poate, copilul creşte….

Ah, dar judecătorul nu poate împăca precum mediatorul, ci doar tranşa…El nu uneşte ca primarul, ci el doar desparte şi împarte… Paradoxul este că astfel de cazuri se soluţionează la Judecătorie, unde sunt cei mai tineri magistraţi: în vârstă de 24-25 de ani, fără a fi ei încă căsătoriţi sau fără a avea copii, ei trebuie să decidă cu privire la trei destine. Legal, ar trebui să decidă în funcţie de interesul superior al copilului. Practic, vor decide la care proprietar se va duce lucrul, după care vor limita dreptul celuilalt de a decide accesul la lucru că `aşa se face` – nu se are în vedere că s-a schimbat radical legislaţia de 5 ani de zile, că nu mai există `încredinţare`, ci `autoritate părintească comună` (`Ce prostie mai e şi asta, autoritate părintească comună?`, `Cum să aibă copilul două case? Tulburi copilul!` spune specialistul ]n drept devenit ad-hoc psiholog), că există de câţiva ani posibilitatea efectuării unei expertize psihologice judiciare sau că din oct. 2013 avem criterii clare de stabilire a domiciliului copilului şi sancţiuni pecuniare pentru cel care nu permite accesul celuilalt părinte la copil. Judecătorul ştie că trebuie să audieze copilul care a împlinit 10 ani şi, cum nimeni nu i-a spus vreodată ce înseamnă asta, va întreba copilul `Părinţii tăi au decis să se despartă, tu cu cine vrei să rămâi?” încălcând toate recomandările posibile şi năruind instantaneu lumea acelui copil care are nevoie de amândoi părinţii, dar care brusc este pus în situaţia de a decide între părintele cu care a venit de mânuţă la instanţă să stea de vorbă cu doamna judecătoare şi părintele celălalt pe care l-a văzut plângând printre uşi.

Judecătorii vor folosi, pentru a decide, manualele de dreptul familiei scrise de profesorii formaţi în comunism şi o decizie din anii `70 a fostului Tribunal Suprem care a decis că `Atunci când copiii sunt mici au mai multă nevoie de mamă`, deşi aceste chestiuni sunt contrare a tot ceea ce înseamnă familie şi nediscriminare după sex sau vârstă asumate prin documente internaţionale obligatorii pentru România. Ori vor folosi propria experienţă de viaţă. Dar – atenţie! – sunt judecători care au propriile probleme: trădaţi în dragoste, divorţaţi, abandonaţi, ei sunt chemaţi să decidă în cazuri în care se regăsesc şi, uneori, izbucnesc în sala de judecată în accese de subiectivsm (`Lasă, că vă ştiu eu, toţi/toate sunteţi la fel!`). Şi, în final, vine hotărârea cu motivarea halucinantă, dar…conformă practicii: `întrucât copilul este de sexul…., el va fi dat…părintelui de acelaşi sex` sau `e adevărat că în prezent copilul este la X, dar când termină Y studiile se va întoarce să îşi crească copilul, deci se dă copilul lui Y` sau primeşti dreptul să îţi vezi copilul (unii şi folosesc expresia `program de vizitare`, ca şi cum ar fi vorba de un animal la zoo sau un bolnav la spital, deşi expresia legală este de vreun deceniu `program de relaţii personale cu copilul`), dar numai la domiciliul şi în prezenţa celuilalt părinte, ca şi cum ai fi un infractor gata să faci rău propriului copil sau poţi să vezi copilul o dată la două week-enduri şi cel mult o lună în vacanţe, dar să plăteşti şi pensie de întreţinere pentru acea perioadă.

Şi aşa se ajunge la situaţia în care un adult care urăşte un alt adult, un copil purtat ca o marfă de la unul la altul şi, întotdeauna, rupt sufleteşte. La doi părinţi care vor redeschide ani de-a rândul conflictul cerând, în multiple alte dosare: program vizitare, schimbare program vizitare, reducerea pensiei de întreţinere, stabilirea de instanţă la ce şcoală să meargă copilul, substituirea acordului celuilalt părinte ca părintele să iasă din ţară cu copilul etc. Asta, desigur, dacă nu se pun la socoteală plângerile penale pe care şi le fac unul pentru că celălalt nu a plătit pensia de întreţinere, acesta din urmă pentru că primul nu respectă programul de vizitare. Desigur, totul asezonat cu chemat poliţia şi executorul la punerea în practică a programului de vizitare, interogat copilul despre cine este cealaltă persoană din viaţa fostului partener, înregistrat copilul pe ascuns, înregistrat celălalt părinte pe ascuns, reclamaţii la serviciul celuilalt, plâns pe blog, pe Facebook, ameninţări prin sms…

Cine şi-ar putea imagina că adversarii de astăzi sunt partenerii de ieri? Că cei doi, în trecutul pe care îl vor şters din memorie, au prietenit, s-au iubit, au suferit unul după altul, s-au împăcat, au conceput un copil…. S-au dus dracului dorinţa, plăcerea, romantismul, nostalgia, visele. Rămân procesul, egoismul, gustul egoist al unei victorii (`Am câştigat copilul!`) şi un gol mare al înfrângerii neînţelese (`Am pierdut copilul… Justiţia asta! Mă duc la CEDO!`).

Stimaţi colegi judecători şi colegi avocaţi:  încercaţi să acceptaţi că un copil are nevoie de doi părinţi toată viaţa sa. Alienarea parentală este o boală care distruge copilul şi familia. Sexul copilului sau al părintelui nu pot fi folosite ca argumente sau motive pentru a da un copil unuia sau altuia, căci taticii şi mămicile au drepturi egale în privinţa copiilor, aşa cum s-a decis recent (oare trebuia?!) la nivel european. Soţii divorţează doar între ei, nu ca părinţi de copil. La divorţ, copilul nu se încredinţează unui părinte, ci se stabilesc drepturile şi obligaţiile ambilor faţă de copil. După divorţ, copilul rămâne al amândurora. Mergeţi la mediere şi folosiţi planul parental pentru a stabili conţinutul autorităţii parentale, evitând tranşarea de către judecător a conflictului care este unul preponderent emoţional şi psihologic, nu juridic. La alegerea părintelui unde va locui mai mult copilul, folosiţi principiul californian. Daţi prioritate întreţinerii copilului în natură, în acest sens este legea din anul 2011! Permiteţi copilului să îşi vadă cât mai des ambii părinţi şi să ia legătura pe orice cale cu ei, indiferent la cine a decis instanţa să stea copilul. Deciziile cu privire la bonă, şcoală, operaţii, ore de sport ale copilului trebuie luate împreună de cei doi părinţi, indiferent de starea lor maritală. Şi mai citiţi din când în când Legea nr. 272/2004, s-ar putea să descoperiţi multe lucruri noi…

Revăd textul care m-a impresionat. Din păcate, situaţia descrisă cu privire la judecător este o excepţie. Cu privire la părinţi, este o regulă. Noi, ca judecători, ne vom fi împlinit misiunea: indiferent cui dăm copilul, noi închidem dosarul printr-o hotărâre. Trei nume şi un dosar – atât rămâne din tot cazul: nişte statistici şi ceva maculatură consumată, închisă între două coperţi şi aruncată apoi într-o arhivă prăfuită. La rândul lor, ca părinţi, vor afla inevitabilul verdict: unul căştigă, celălalt pierde. Dar el, copilul, e singurul evitat în tot acest conflict, deşi este chiar miezul său. Şi el, copilul, acea fiinţă plăpândă, brusc se va maturiza. Uneori într-o zi. Şi în loc să zâmbească în copilăria sa fără griji, să fie pur ca un înger, copilul va deveni doar o bucată de lut pe care cineva o va modela cum vrea el. După care se va usca şi se va întări….

Recitirea textului mă face, printre lacrimi, să înţeleg suferinţa şi să regret neputinţa. E ciudat că normalitatea trebuie evidenţiată, dar trebuie să spun: „Felicitări omului judecător, doamna cu pantofi albaştri!”

Doamna cu pantofi albastri (postare pe FB a avocatei Mădălina Scutelnicu, pe data de 5 iulie 2016)

Ora 8:45 … Clienta mea, mama a unui baietel de apoape 8 ani, isi zareste copilul dosit de taica-sau, intr-un colt al Judecatoriei. Nu l-a mai vazut pe R. de 1 an si 6 luni.
Mama izbucneste in plans si merge tinta catre pustiul ei, se apleaca pana ajunge perfect egala cu inaltimea lui, si-i sopteste cu inima: “R.! Vaaaai, ce mare ai crescut! O mai stii pe mama? Da-mi manutele, sa ti le pupe mama!”. Fostul sot al femeii isi bruscheaza fiul si-l trage tare, mai aproape de el, urland spre clienta mea sa plece de unde a venit, ca ei doi, baietii, se descurca singuri. Se ridica tonul, copilul incepe sa planga, apare jandarmul, ii spun ca nu-i niciun risc de scandal, dispare jandarmul.
Ora 8:55 … Reusesc, intr-un final, sa o linistesc pe mama copilului, care s-a lasat aproape fara viata in banca din sala de judecata, avand sufletul sfasiat si privirea pierduta undeva, departe… tare departe.
Ora 9:00 … Reusesc si eu, cu mare greutate, sa-mi tin in frau lacrimile… as fi plans in hohote, dar nu-mi permiteam luxul asta … aveam nevoie de concentrare maxima pentru audierea a 4 martori si luarea interogatoriului tatalui copilului, probe de care eram constienta ca va depinde, de-acum incolo, legatura mama – fiu. Nu-i usor deloc sa fii responsabil de asa ceva, credeti-ma!
Orele 9:05 – 10:45 … Se audiaza cei 4 martori, tatal baiatului raspunde la cele 9 intrebari care am avut grija sa fie „capcana”.
Speta e asta: in timp ce clienta mea era in strainatate, la munca, sotul a obtinut si divortul, si custodia exclusiva asupra copilului. Am vazut dosarul: proces facut repede, cu hei-rup-ul, sa dea bine la bilant.
Reintoarsa in tara, femeia a gasit totul ferecat. Usa locuintei. Inima fiului ei., tinuta sub lacat de catre fostul sot. Martorii nostri au aratat ca, de nenumarate ori, mama a venit sa-si vada copilul, i-a adus plase cu daruri, l-a sunat incontinuu, individul interzicandu-i total fostei sotii orice forma de acces la minor. Asa, de-a naibii! Martorii lui au spus lectia dinainte invatata: nu tatal e cauza, ci copilul, domle, care nici nu vrea sa auda de mama.
Ora 10:46 … Instanta dispune audierea minorului. De-aici incolo, incepe mesajul pe care vreau sa-l transmit prin scriitura asta…
O doamna judecator, in jur de 40 de ani, cere jandarmului sa-i fie adus copilul in sala. Cand il vede pe pusti, magistratul coboara de pe podium, parcurge sala pana aproape de usa, se apropie de micut si-i spune, facand un gest larg cu mana: „Vezi, R., am pantofi albastri! Tu ai pantofiori albastri? Uite, am si pelerina! Da-mi manuta si hai cu mine, sa-ti arat cat de maaare e castelul asta!”. Copilul, cu ochii mari, negri, si extrem de tristi, se uita cand la doamna, cand la taica-su, de care statea lipit, pana ce acesta ii da ok-ul sa mearga cu doamna.
Ora 11:20 … Se deschide usa de acces a instantei, magistratul intra in sala, de mana cu copilul, ii spune sa coboare atent de pe podium, sa nu se loveasca, si-l trimite la mami sau la tati, unde vrea el. Baietelul trece pe langa mama sa, care hohotea de plans in prima banca, isi trece usor manuta peste piciorul ei drept, ca din intamplare, dupa care fuge catre tata si-i cauta acestuia privirea, sa nu cumva sa-l fi suparat ca s-a dezlipit de langa el. Se dispune, din nou, evacuarea minorului din sala.
Ora 11:25 … Instanta ne citeste, pe scurt, ce a declarat copilul in cursul audierii si ne da sa lecturam, mie si avocatului partii adverse, cele cateva cuvinte scrise pe o foaie de catre baietel: „Mama…tata zice sa scapam de tine. R.”…
Se inchide cercetarea judecatoreasca, ni se da cuvantul final, pe fondul cauzei. Eu ma lupt pentru ca mama sa obtina dreptul de a-si vedea copilul, de a-l lua la ea in weekenduri si in vacante. Ceilalti se lupta ca mama sa nu-si poata vedea fiul decat in prezenta tatalui sau, si doar in locuinta acestuia. Un fel de arest la domiciliu, ce mai!
Ora 11:40 … Magistratul inchide dosarul, cade pe ganduri pret de cateva secunde si spune: „Instanta suspenda sedinta 15 minute!”.
Si … doamna judecator cu pantofi albastri coboara de pe podium, traverseaza sala, iese pe usa destinata oamenilor obisnuiti, si, ajunsa in hol, intinde mana stanga catre clienta mea, iar cea dreapta catre copil. Uite asa, toti 3, ca intr-o poveste din cea mai frumoasa carte, intra in camera destinata Arhivei si nu mai ies de acolo decat dupa un sfert de ceas. Ce camere mirifice sunt in castelul asta – imi zic in gand.
De-acum, nu mai aveam nevoie de niciun pic de concentrare, asa ca mi-am permis sa plang in hohote, fara sa-mi pese ca oamenii cu roba nu trebuie sa lacrimeze din cauza problemelor clientilor… si, in niciun caz, nu plang niciodata in fata acestora… da-le-ncolo de reguli!
M-am pravalit pe un scaun de la prima terasa, colt cu Judecatoria, si-am asteptat-o pe femeia pentru care m-am luptat azi, ca o leoaica. Am batut recordul la nicotina pe secunda, pana a venit. Clienta mea a aparut radiind de fericire, pentru ca avusese sansa sa-si tina copilul in brate, dupa 1 ani jumate… fix optsprezece luni.
Ce dialog au avut mama si copilul, sub ochii doamnei judecator cu pantofi albastri? „Te iubesc, mami! Am nevoie de ochelari noi, ca tati nu mi-a cumparat, si astia sunt rupti! Sa vii la mine! Sa ma iei la tine, mami! Te iubesc, mami!”.
Cand a scapat de sub influenta total irationala a tatalui, copilul s-a cuibarit in bratele mamei sale, ca si cum nu ar fi fost despartiti nici macar o secunda. Asta a vrut sa verifice magistratul, pentru a fi sigur ca va da o solutie corecta, ca-si va pune semnatura pe o hotarare corecta, ca va putea dormi impacat, ca a decis corect si nu s-a jucat de-a justitia, cu vietile oamenilor. Doamne, ce fiinte nemaintalnite or fi in castelul asta?!
– „Vreti o bomboana, doamna avocat?”
– „Aaaa….”
– „Doamna judecator i-a dat lui R. un pumn de bomboane, iar inainte sa plec, copilul mi-a dat si mie cateva… ”
– „Si… a vazut doamna judecator gestul asta?”
– „Daaa, pai, cum sa nu? Stati sa va arat, ca ne-a facut si poza, mie si lui R.”
– „Cine? Doamna judecator?”
– „Daaa. Pai, am scos telefonul si i-am zis lui R. sa zambeasca, sa-i fac o poza. Si, imediat, doamna ne-a spus sa trecem unul langa altul, sa ne faca una la amandoi. Uitati poza! Doamne, am poza cu R., nu-mi vine sa cred!”
– „Eu, gata, sunt praf! Nici mie nu-mi vine sa cred!”
– „Daaa. Si, stiti, eu mi-am cerut scuze fata de doamna, ca statea dupa noi… aveam atatea de vorbit cu R., dupa un 1 an jumate… da` doamna a zis ca pentru ea nu e nicio graba… Nu vreti o bombonica de la R., doamna avocat?”.
N-am trait asa ceva in 10 ani de avocatura. Am vazut magistrati pentru care audierea minorului insemna urmatorul dialog, purtat fix in fata usii salii de judecata, asa, din voleu, cum ar veni: – „Cati ani ai, cu cine vrei sa stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!”.
Doamna cu pantofi albastri a alocat 3 ore cauzei noastre, fiind constienta ca lucreaza cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14.
Domnilor magistrati, permiteti-mi o sugestie: cumparati-va pantofi albastri, poate in asta sta magia! Nu exista nici castel, si nici pelerina, fara un strop de magie, nu-i asa?

De la generatia Mariei Olaru la cea a lui Paul Mititelu

„De la generaţia Mariei Olaru la cea a lui Paul Mititelu” sau „Despre cum pierdem esenţialul încercând să aflăm dacă Maria Olaru spune adevărul”

.

1. Maria Olaru este o fostă sportivă de performanţă care, în cartea sa de memorii, povesteşte despre abuzurile la care ea şi colegele ei erau supuse de antrenori în urmă cu 20 de ani, pe când era copil. Paul Mititelu este un puşti de 11 ani, din zilele noastre. El interpretează o piesă, cu un videoclip recent lansat, în care spune: „Decât s-aştept ca Ţepeş să facă dreptate-n ţară,/ Vreau să-nvăţ şi eu ce-i legea, şi acasă, şi la şcoală.”

2. Acum o săptămână a avut loc la Bucureşti finala concursului de educaţie juridică între licee, prima manifestare de acest gen din Europa. Am avut astfel ocazia, la un moment dat, să reamintesc poeziile, poveştile, maximele sau citatele care nu ne fac  deloc mândri că suntem români.

Am amintit de prima poezie pe care o învăţăm cu acel căţeluş cu părul creţ care fură raţa, în loc să o păzească. De proverbul, „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”. De cum învăţăm noi la şcoală că „meseria e brăţară de aur” şi, desigur, de cât de normal ni se pare să auzim că „meseria se fură”. Despre cum în România corupţia e atât de naturală şi de extinsă încât în loc de „a da mită” se spune „a da dreptul”. Și cum ni se predă nouă, la o vârstă total nepotrivită, acea baladă în care ni se povesteşte despre doi ciobani ce premeditează un omor ca să fure mioarele unui al treilea şi cum acesta, în loc să anunţe autorităţile, se resemnează şi se pregăteşte de moarte; desigur, resemnarea e intrată în sângele nostru, nu degeaba se spune „Capul plecat, sabia nu-l taie!”. Îmi mai amintesc acum și de acel roman celebru în care nevasta ciobanului omorât identifică criminalul şi în loc să procedeze legal, ea se răzbună punându-și fiul să îl lovească în cap pe acela cu un baltag. În fine, când mai creştem puţin şi ne căsătorim vedem că la români până şi mireasa se fură. Oricum, furtul e atât de normal încât pe cel mic care îşi însuşeşte ceva ce nu îi aparţine îl apuci de obraz şi spui admirativ „Hoţul mamii, hoţ!”. Iar adultului care face asta îi găseşti scuza că „românul nu fură, ci românul se descurcă”. Desigur, după ce devenim părinţi ne educăm copiii aşa cum ştim noi mai bine, cu palma sau cureaua, căci „Unde dă tata, creşte” şi „Bătaia e ruptă din rai”. Copilul e pentru noi un lucru ca oricare altul, suntem proprietarii lui, și îl putem deci abandona spunându-i „Dacă eşti rău te dau la ţigan!” sau chiar ii putem pune capăt vieţii, căci „Eu te-am făcut, eu te omor!”. Totul culminează cu acea  vorbă universal valabilă, „Merge şi-aşa!”

3. Maria Olaru e marcată de anumite momente, deloc puţine, din timpul vieţii ei de sportivă. Nu poate uita şi vrea să ne spună şi nouă despre abuzurile fizice şi psihice suferite când era copil.

Îmi e greu să cred că cineva ar publica minciuni într-o carte de memorii. Nu i-ar folosi la nimic, ba din contra. Evident, nu pot prezuma că totul e o născocire, pe considerentul că e de notorietate faptul că cei doi antrenori au scos multe campioane şi, ca urmare, Maria ar minţi – căci o asemenea concluzie ar fi lipsită de logică. Dar nici nu pot şti dacă spusele Mariei sunt întru totul adevărate – deşi au fost sportive care au confirmat cele scrise în carte.

Atenţie însă, Maria nu face un denunţ – pentru loviri sau pentru orice suferinţe fizice te poţi plânge la poliţie sau la parchet în cel mult trei luni de la comiterea faptei.  De aceea, afirm că este o greşeală să ne întrebăm dacă Maria are sau nu dreptate, dacă minte sau nu, dacă abuzurile – în cazul în care au existat – erau justificate sau nu (de vremurile de atunci, de metodele de antrenament sau de alte lucruri). Susţin că este o mare greşeală să judecăm noi, în studiouri sau pe facebook, dacă acele fapte s-au întâmplat de-adevăratelea, să cerem probe, să ascultăm sportive care confirmă ce spune Maria şi pe antrenorii şi sportivele care infirmă ce spune Maria. Dacă facem astea, pierdem esenţialul: nu e important dacă Maria a trecut prin acel calvar – e trecutul ei şi noi, cu toate dezbaterile noastre, nu îl putem rescrie; poate nu suntem noi cei meniţi să stabilească un adevăr istoric sau să schimbăm un trecut dovedit ca marcant pentru autoarea memoriilor. Ce putem face este să pornim o dezbatere autentică despre violenţa din societatea românească. Şi pentru că Maria ne-a dat această ocazie, eu îi sunt recunoscător.

4. Maria Olaru discută despre ce i se întâmpla ei când era copil. Despre cât de normale erau bătăile atunci. Vorbele, zicalele, proverbele reamintite de mine mai sus nu sunt din cărţi, ci din jurul nostru, al celor ce am crescut în acele vremuri. Noi, cei bătuţi de părinţi cu pumnii, picioarele, cureaua sau arşi cu ţigara, cei loviţi de profesori cu liniarul la palmă sau traşi de perciuni sau de codiţe, cei pedepsiţi cu mâinile ridicate la colţ sau închişi în baie ori  pivniţă.

Problema reală este că noi, cei abuzaţi de atunci, am devenit abuzatorii de azi. Şi nu o spun aşa, într-o doară, ci o spun pe baza statisticilor din prezent: peste 4000 de minori sunt victime ale unor infracţiuni în fiecare an; la fiecare trei zile cineva este trimis în judecată pentru că omoară cu sânge rece un copil; la fiecare două zile o persoană este dusă la judecător pentru că violează un minor; la fiecare două zile cineva are dosar penal pentru că bate dur un copil; o dată pe lună cineva este judecat pentru că omoară în bataie un copil. Da, îl trimite direct în Rai, căci de acolo – cică – se trage bătaia…  Aş mai putea continua și cu alte statistici: 80.000 de copiii au părinţii în străinătate şi sunt lăsaţi fie cu rude în vârstă, fie de izbeliste; 43.000 de copii se află în instituţiile de plasament din cauza abuzurilor sau neglijenţelor în propriile familii; sute de copii sunt traficaţi anual, 18% dintre copiii de azi  abandonează şcoala etc. Asta e generaţia de azi care se ridică…

Aţi stat vreodată de vorbă cu un copil legat cu lanţul de pat de către părintele său şi înfometat ca un animal? Dar cu o fetiţă violată de propriul tată? Aţi văzut ştirea de acum o lună cu acel copil omorât cu pietrele de alţi copii? Dar ştirea de anul trecut cu regizorul care făcea poze şi abuza sexual fetiţa de 7 ani pe care i-o aducea chiar mama ei, contra unei sume de bani? Ştiţi cum sunt bătuţi şi violaţi unii copii din centrele de plasament? Poate nu ar strica să vi le reamintiţi… AICI.

Am văzut toate astea, nu în filme, nu în cărţi. Ci în dosare. Eu şi alţi judecători le vedem zilnic. Şi, ca să mai spun ceva: ce avem noi în dosare este încă departe de realitate. Fiindcă sunt mult mai multe fapte comise decât cele raportate autorităţilor, iar altele nu pot fi dovedite.

5. „Merge şi-aşa!”, spune românul, încercând să pară înţelept… Ei, pentru unii nu mai merge aşa. Unii şi-au dat seama că ceva e în neregulă. Sunt oameni ce fac parte din generaţii ce au beneficiat de „educaţie” în spiritul celor de mai sus şi care nu mai vor să transmită aceleşi metode şi vorbe celor care vin după ei. Unii au îndurat toate astea şi şi-au dat seama că nu a fost bine şi acum vor să se elibereze, să se descarce de acel trecut – Maria Olaru este una dintre ei. Alţii au fost martori la toate astea şi acum refuză să mai fie complice – nu este și cazul celei ce ocupă postul de Ministru al Sportului. Sunt unii care iau atitudine fiind îngrijoraţi, dacă nu chiar speriaţi de ceea ce văd în dosare şi statistici – cum e cazul meu.

6. Sunt alţii, cei din generaţia lui Paul Mititelu, care trebuie protejaţi de acest trecut urât al nostru, cel cu bătăile şi cu ”decreţeii”. Ei trebuie să învaţe despre etică şi lege, despre copii şi drepturile lor, să li se dezvolte concepte precum „alteritatea” şi „umanismul”. Paul face parte dintre cei ce trebuie să înveţe că rostul acelui căţeluş cu părul creţ este să păzească raţa. Că dacă copilul mânâncă azi sănătos şi face sport, va ajunge puternic ca un taur. Că meseria e nobilă şi se învaţă, iar examenele nu se iau copiind şi doctoratele plagiind. Că nu poate fi tolerată corupţia şi că indivizii care cer sau iau mită trebuie denunţaţi. Și că dacă eşti victima unei infracţiuni nu ai voie să îţi faci dreptate singur, ci legal este să anunţi poliţia. Că e normal să iei atitudine când în jurul tău se comit nereguli. Că bătaia dată unui copil este o formă de abuz fizic interzisă în România, la fel ca şi abuzul emoţional, psihologic, sexual şi economic, prin Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

7. Trebuie să abandonăm lumea justificată prin „Bătaia e ruptă din rai”, fără a mai judeca trecutul. Trebuie să ne desprindem de ea spunând: „Stai că nu mai merge-aşa!” şi să acceptăm odată că trebuie să învăţăm ce e normalitatea. Trebuie să fim şi să ne comportăm normal într-o lume unde respectul faţă de lege şi pentru indivizi este parte din valorile pe care avem îndatorirea să clădim viitorul.

EDUIURIS la Bacau

Proiectul naţional EDUIURIS de educaţie juridică în învăţământul preuniversitar, promovat de asociaţia VeDemJust,  a ajuns în săptămâna care tocmai s-a încheiat şi la Bacău, ultimul judeţ vizitat mai înainte de vacanţa şcolară. Activităţile din această primă jumătate de an se vor încheia pe data de 1 iunie,  când va avea loc finala concursului de educaţie juridică „Citizens of Tomorrow”. Atunci se vor întrece liceele Şincai şi Sava din Bucureşti în faţa unui juriu compus din ministrul justiţiei, preşedintele instanţei supreme, ministrul educaţiei şi şeful procurorilor anticorupţie.

Vineri, 27 mai 2016, domnul Lucian Checheriţă şi judecătorul Cristi Danileţ, fondatori ai asociaţiei VeDem Just care promovează proiectul EDUIURIS, au ţinut în municipiul Bacău câte o lecţie de educaţie juridică în faţa elevilor de la Colegiul Naţional  “Gh.Vrănceanu”, Colegiul Economic “Ion Ghica”, Colegiul Tehnic de Comunicaţii “Nicolae Vasilescu-Karpen” şi Şcoala Gimnazială A.I. Cuza. Întâlnirea a fost organizată de elevul Vlad Popoviciu, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Bacău. În total au participat la întâlniri aprox. 250 elevi, cu vârste între 13 şi 19 ani. Datorită unei sponsorizări de care s-a ocupat asociaţia de elevi, toţi au primit manualul „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” disponibil  şi online. Copiii au aflat noţiuni elementare despre importanţa respectării regulilor de acasă şi de la şcoală, despre respectarea fiecărui individ din societate, despre răspunderea penală, integritate şi despre proceduri judiciare.

Sâmbătă, 28 mai, judecătorul Danileţ a fost la Facultatea de Drept a Universităţii `George Bacovia` din Bacău. Cu sprijinul conducerii facultăţii, el a ţinut un curs intensiv de instruire cu privire la tehnici şi metode pentru un număr de 40 de studenţi, avocaţi, mediatori şi consilieri juridici care de acum vor preda în mod voluntar şi neformal educaţia juridică în învăţământul preuniversitar. La acest curs au participat persoane din Bacău, Piatra-Neamţ, Iaşi şi Harghita. Este al 12-lea curs de acest gen, care se ţine după cele desfăşurate în ultimele şase luni în Iaşi, Craiova, Bucureşti, Galaţi, Braşov, Oradea, Cluj-Napoca, Constanţa, Timişoara, Sibiu şi Suceava. Cu toţii au primit certificate eliberate de asociaţia VeDemJust.

Vă reamintim că pe  data 1 iunie 2016 se va organiza la Bucureşti finala concursului „Citizens of tomorrow” de educaţie juridică între liceele bucureştene, la care se va lansa videoclipul „Stai, că nu mai merge-aşa!”. La eveniment vor face parte din juriu : ministrul justiţiei, ministrul educaţiei, preşedintele ICCJ şi şeful DNA. Intrarea în limita locurilor disponibile. Agenda evenimentului AICI.

 

 

 

 

 

Proiectul EDUIURIS a ajuns la Sibiu

Proiectul naţional EDUIURIS de educaţie juridică promovat de asociaţia VeDemJust a fost lansat şi la Sibiu. Urmează Suceava săptămâna viitoare, apoi Bacău şi pe 1 iunie marele eveniment – finala concursului „Citizens of Tomorrow” între liceele bucureştene.

Duminică, 15 mai, judecătorul Cristi Danileţ, membru al asociaţiei VeDem Just care dezvoltă proiectul EDUIURIS – reţeaua naţională de formatori de educaţie juridică, a fost la Facultatea de Drept „Simion Barnuţiu” din Sibiu. Cu sprijinul ELSA Sibiu, el a ţinut un curs intensiv de instruire în tehnici şi metode necesare destinat unui număr de 60 de studenţi şi absolvenţi de drept care vor preda în mod voluntar şi neformal educaţia juridică în învăţământul preuniversitar. Este al zecelea curs de acest gen, care se ţine după cele din Iaşi, Craiova, Bucureşti, Galaţi, Braşov, Oradea, Cluj-Napoca, Constanţa, Timişoara.

Luni, 16 mai, judecătorul Cristi Danileţ a ţinut lecţii de educaţie juridică la Colegiul Naţional Octavian Goga şi la Liceul Teoretic Constantin Noica unde au participat elevii din clasele a XI-a şi a XI-a. Tinerii au aflat informaţii utile despre responsabilitatea penală şi contravenţională, despre importanţa respectări regulilor din familie, de circulaţie, de la şcoală, din societate în general. Li s-a explicat cum funcţionează justiţia, că aceasta este una protectivă şi că ei trebuie să ia atitudine la nerespectarea regulilor şi legilor.  Li s-a arătat că libertatea nu înseamnă să facă fiecare ceea ce vrea, ci ceea ce legea permite şi că trăind în societate avem obligaţia de a respecta persoanele din jurul nostru. Elevilor care au dat cele mai bune răspunsuri sau au pus cele mai interesante întrebări au primit drept cadou cartea „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” disponibilă şi online.

După amiază, la sediul Consiliului Judeţean a avut loc o întâlnire cu beneficiarii din centrele de plasament din judeţ, organizată de directorul DGASPC Sibiu, doamna Laura Vilsan. La ea au participat un număr de copii şi tineri cu vârste între 10 şi 19 ani de la Centrele de Plasament Orlat, Agarbiciu, Gulliver, Tavi Bucur, respectiv Centrele de Plasament pentru copii cu dizabilităţi Turnu Roşu şi Mediaş, precum şi voluntarii din cadrul programului educaţional „Ajungem mari”. Copiilor li s-a explicat că au dreptul să nu fie insultaţi, loviţi sau agresaţi sexual, că la rândul lor au obligaţia să nu agreseze colegii din centrele de plasament ori personalul, au fost îndrumaţi să urmeze cursurile şcolare şi să înveţe o meserie. Celor care au avut rezultate deosebite la învăţătură şi s-a distribuit manualul de educaţie juridică, achiziţionat de doamna director din fonduri personale.

„Este pentru prima data cand ma intalnesc cu atat de multi copii din centrele de plasament. Indrumati din timp, inca exista o speranta pentru ei. Grija educatorilor si urmarea unor cursuri este esentiala. Acesti copii au nevoi speciale, dar in egala masura au drepturi si indatoriri. Ei sunt in responsabilitatea noastra, a societatii din care sunt parte. Merita tratati cu toata atentia”a declarat judecătorul Danileţ.

În acest an şcolar se vor mai organiza evenimente similare, dar şi traininguri de instruire a doritorilor de a preda educaţia juridică la Suceava în perioada 22-23 mai şi la  Bacău 27-28 mai – înscrieri la office@vedemjust.ro.  Pe  data 1 iunie 2016 se va organiza la Bucureşti finala concursului „Citizens of tomorrow” de educaţie juridică între liceele bucureştene şi lansarea videoclipului „Stai, că nu mai merge-aşa!”.

  

             

„Suntem ţara unde o dată la trei zile un minor este omorât. Ce fel de oameni ne vor conduce peste 10 ani?“

Infracţiunile comise de copii au explodat. În ultimii cinci ani, 20.000 de minori au fost trimişi în judecată, dintre care aproape 15.000 au fost condamnaţi. Aşa arată statisticile privind delicvenţa juvenilă în România. Membru în CSM, judecătorul Cristi Danileţ crede că există o hibă în actualul sistem de educaţie. Magistratul a făcut declaraţia în contextul în care un copil a murit după ce a fost bătut cu pietre într-o şcoală din Slobozia.

Cazul lui Marian Funie (14 ani), din Slobozia (Argeş), care a decedat săptămâna aceasta, după ce a fost lovit cu pietre de colegii de şcoală ai surorii sale, a stârnit reacţiii puternice în societatea civilă şi nu numai.

„O dată pe lună un copil moare în urma unei bătăi”

Unul dintre cei care au reacţionat a fost judecătorul Cristi Danileţ. Într-o postare pe Facebook, acesta a arătat că statistica este necruţătoare şi că există un adevărat fenomen, în care copiii sunt victime iar societatea nu ia măsuri.

„O dată la trei zile un copil moare ucis într-un accident sau omorât cu sânge rece. O dată pe lună un copil moare în urma unei bătăi. Marian e cel de luna asta. Peste doua zile un alt copil va dispărea dintre noi. Dar nu ne pasă, nu?! Nici nu ne vom aduna la manifestări prin Oslo, Chicago, Sidney sau Bucureşti”, a reacţionat Cristi Danileţ.

Membru al CSM din 2011, Cristi Danileţ (41 de ani) este autorul manualului „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” şi este implicat în mai multe proiecte privind acţiuni de educaţie juridică destinate elevilor de şcoli gimnaziale şi liceu. Pe blogul său, magistratul a avut mai multe articole privind delicvenţa juvenilă şi victimele din rândul minorilor.

„Ţara unde o dată la trei zile un minor violează pe cineva”

Danileţ a declarat pentru „Adevărul” că este îngrijorat de actele de violenţă exercitate asupra copiilor şi de către copii. „Avem mult prea multe cazuri de adulţi care bat copiii, îi violează, îi agresează în public, îi înjură şi îi umilesc – de multe ori e vorba chiar de cei care ar trebui să îi educe şi să aibă grijă de ei: părinţi, rude, profesori, doctori, preoţi, asistenţi maternali – sau adulţi care îi exploatează sexual, prin cerşetorie sau prin muncă”, explică magistratul.

Judecătorul susţine că sunt mult prea multe cazuri de copii care comit infracţiuni de la o vărstă fragedă, copii care de la 14 ani au deja dosare penale: furturi, tâlhării, şantaje, violuri, omoruri. „Suntem ţara unde o dată la trei zile un minor este omorât şi unde 6 din 10 minori arată că sunt bătuţi acasă, ţara unde o dată la trei zile un minor violează pe cineva şi la patru zile un alt minor omoară o persoană”, a declarat Danileţ, pentru „Adevărul”.

„Eu cred că ar trebui să fim cu toţii în alertă: ce fel de generaţie se ridică? Ce fel de oameni ne vor conduce peste 10-20 ani? Cred că deja educaţia este una inadecvată şi trebuie schimbată din temelii paradigma acesteia: trebuie să pregătim oameni pentru viaţă, dispuşi să trăiască în societate conform regulilor ei”, Cristi Danileţ.

Numărul violurilor comise de minori s-a dublat faţă de acum 5 ani.

Pe blogul său, Daniţel a avut două postari având ca temă „Delincvenţa juvenilă” şi „Minorii victime”, care au avut ca punct de plecare statisticile oficiale. Potrivit sursei citate, în ultimii cinci ani, în România au fost trimişi în judecată peste 20.000 de minori, dintre care aproape 15.000 au fost condamnaţi. „Noul Cod penal, care a redus pedepsele pentru majoritatea infracţiunilor şi a eliminat aplicarea pedepsei închisorii pentru minori, a generat o scădere cu o mie a numărului de copii trimişi în judecată, fără ca asta să însemne o scădere a numărului de infracţiuni comise de minori”, arată Danileţ. Datele oficiale  arată că 3580 de minori au fost trimişi în judecată în 2011, 4964 de minori- în 2012, 4826 de minori- în 2013, 3422 de minori- în 2014 şi 3535 de minori- în 2015.

„Statistica ne arată că în fiecare zi sunt trimişi în judecată cinci minori pentru comiterea infracţiunilor de furt şi doi minori pentru tâlhărie. În fiecare zi încă un minor care comite o lovire sau vătămare corporală simplă ori gravă ajunge în faţa instanţei. La fiecare trei zile încă un minor este adus în faţa judecătorul pentru că a comis un act sexual cu privire la un alt minor sau pentru că a comis un viol. Este de remarcat că numărul violurilor comise de minorii trimişi în judecată s-a dublat faţă de acum 5 ani. De asemenea, încă un alt minor este adus în faţa judecătorului o dată la trei zile pentru că a omorât o altă persoană, în cele mai multe cazuri cu intenţie  – doar 10% din ucideri sunt comise din culpă”, face o analiză a datelor Danileţ.

Anual, peste 4.000 de copii sunt victimele unor infracţiuni.

Într-o altă postare, Danileţ arată că statistica pe care CSM o deţine relevă date îngrijorătoare cu privire la victimele minore din cauzele aflate spre soluţionare la instanţe: în fiecare zi procurorii expediază instanţelor câte şapte dosare care privesc infracţiuni comise asupra a 11 copii. Astfel, zilnic cineva este trimis în judecată pentru că agresează fizic un copil, un altul pentru că agresează sexual un copil şi un altul pentru că omoară un minor. Anual, peste 4.000 de copii sunt victimele unor infracţiuni.

În ultimii cinci ani, în România au fost trimişi în judecată peste 11.000 de cauze privind inculpaţi minori şi adulţi care au comis infracţiuni împotriva a peste 19.000 de minori. „Statistica ne arată că în fiecare zi este trimis în judecată câte un inculpat care omoară un copil: fie cu intenţie, fie din culpă (de regulă acestea sunt urmare a accidentelor de circulaţie); un altul care agresează sexual un minor: fie viol comis asupra unui copil (ceea ce presupune lipsa consimţământului acestuia), fie act sexual cu un minor (adică minorul îşi exprimă consimţământul, dar are sub 15 ani); încă unul care fură bunuri de la un minor sau îl tâlhăreşte. Avem aproximativ 200 de dosare cu minori care sunt loviţi sau răniţi fizic în fiecare an. Câte unul este omorât în fiecare lună în bătaie”, a analizat datele Danileţ.

Judecătorul mai arată că minorii sunt folosiţi din ce în ce mai mult în producere de fotografii sau filme pornografice – aceasta atrage trimiterea în judecată a peste 75 de persoane anual, de 6 ori mai mult decât în urmă cu cinci ani.  Există dosare în faţa instanţelor pentru traficarea a peste 250 de minori anual.

Manualul de educatie juridica pentru liceeni („Ghid despre dreturi şi justiţie”) şi cel pentru elevii de gimnaziu („Unde-i lege nu-i tocmeală”) sunt disponibile gratuit la http://www.educatie juridica.ro si în format printat de la membrii asociatiei Voci pentru Democratie si Justitie http://www.vedemjust.ro.

Drama care a şocat România

Reamintim că pe 17 februarie, Marian s-a dus la şcoala unde învăţa una dintre surorile sale, elevă în clasa a III-a. Fetiţa mai împărţea cu el, din când în când, laptele şi cornul. Spera să-i fi păstrat ceva şi de data aceasta. Nu se aştepta însă să fie primit cu atâta violenţă de colegii fetei.

Camerele de supraveghere ale şcolii au surprins momentul în care Marian a ieşit pe poartă. Băiatul îşi dusese palma la tâmplă după ce a fost lovit în cap. Copilul intrase într-o ceartă cu câţiva elevi din ciclul primar. Băieţii, cu câţiva ani mai mici, au vrut să-l gonească şi au început să arunce în el cu ce au nimerit.

O piatră l-a izbit în creştet. Marian a ajuns acasă pe picioarele lui, însă a doua zi a intrat în comă. „A venit plângând de durere. Ne-a zis că un copil de la şcoală i-a dat cu piatra în cap… Îl durea tare, dar tot mai putea să vorbească… Apoi, i s-a făcut rău de tot. Întâi l-au dus la spitalul de la Mozăceni, că era mai aproape. Aici au zis că e grav şi l-au trimis la Piteşti, iar doctorii de la Piteşti l-au trimis la Bucureşti“, povestea, atunci, Gabriela Funie, mama copilului.

Puştiul a fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, unde a fost operat, însă starea lui s-a înrăutăţit. La scurt timp a intrat într-o comă profundă, din care n-a mai ieşit. Pe 27 aprilie, Marian a murit.

Citeste mai mult: adev.ro/o6ejtv

 

Parinti, nu va mai transati copiii intre voi!

Un divorţ cu scântei a dus la un război între părinţi pentru copil. Ca sa rezolve problema definitiv, unul dintre părinţi ucide copilul şi apoi se sinucide – ştire din 2016 cu un tată AICI, ştire din 2015 cu o mamă AICI. Se întâmplă în România, unde în fiecare lună un copil este bătut până işi dă duhul şi unde un copil este ucis o dată la trei zile – statistici AICI.

Desigur, nu vom vedea manifestări stradale manipulatorii (unde se instigă oameni împotriva instituţiilor în mod nefondat), reuniuni confesionale extremiste (unde se invocă numele lui Dumnezeu de persoane care încep apoi să insulte şi să calomnieze), comisii parlamentare care să se agite, emisiuni televizate având invitaţi nespecialişti sau chiar persoane vinovate de aşa ceva ori bloguri special făcute pentru asta. Nu, căci realitatea pe care noi o ascundem în mod ipocrit este că în România copiii sunt nişte bunuri, nicidecum fiinţe umane având drepturi proprii. Astfel că ei sunt consideraţi proprietate a adulţilor (părinţi, profesori etc), nu parte a societăţii. Iar, în caz de divorţ, ei trebuie împărţiţi între părinţi şi nu ingrijiţi în continuare de aceştia în condiţii de custodie comună. Iar când nu se poate nici asta, după cum se vede, la noi copiii sunt tranşaţi…la propriu.

Abuzul sau neglijarea copiilor in legislatia nationala

UPDATE 22.01.2016: In fiecare luna in Romania un copil este snopit in bataie pana moare. Evident, nimeni nu va face petitii online sau manifestari, nimeni nu va modifica Constitutia, caci la noi bataia e rupta din Rai si îi trimitem pe copii direct acolo. Biziday

UPDATE 14.01.2016: În 4 din 10 familii din România părinţii recunosc că folosesc violenţa fizică, iar în alte 2 din 10 familii copilul este insultat, înjosit, ameninţat cu bătaia. 1 din 200 de părinţi îşi abuzează sexual copilul. 8 din 10 copii declară că sunt bătuţi de părinţi. 7% dintre copii afirmă că sunt bătuţi şi 33 % că sunt jigniţ de profesori. Date din Studiu – abuzul si neglijarea copiilor

Cazul unui român stabilit în Norvegia din îngrijirea căruia s-au luat copiii de către autorităţi îmi permit două reflecţii:

I. De câte ori nu auzim justificări de tipul: „unde dă tata, creşte”, „bataia e ruptă din rai” şi „eu te-am făcut, eu te omor”…. Ei bine, sunt sigur că unii dintre noi nu ştiu că de vreo 12 ani încoace legislaţia noastră interzice „pălmuţa la funduleţ” de acasă sau „întinde palma să îţi dau cu liniarul!” la şcoală. Astfel, art. 95 din Legea 272/2004 spune:
„Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă (…) atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii„

II. Există concepţia că legislaţia norvegiană e altfel (mai drastică) decât legislaţia românească în materie de ocrotire a copiilor. Haideţi să analizăm ce spune legea noastră 272/2004 şi să vedem dacă nu e la fel de drastică ca cea altor state, mai avansate:
Art. 52 alin. 4 obligă cadrele didactice, iar art. 89 alin. 3 şi art. 96 obligă orice angajat al unei instituţii publice sau private care intră în contact cu copilul să anunţe de urgenţă cazurile reale sau suspiciune de abuz şi neglijare Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Art. 89 alin. 2 conferă acest drept oricărei persoane.
Art. 94 arată ce e abuzul asupra copilului (orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului) care e de cinci feluri (abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic) şi ce e neglijarea copilului (omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educaţională, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.care e de cinci feluri) .
Art. 98 şi 99 obligă Direcţiei să verifice sesizarea şi îi asigură dreptul să pătrundă în sediul persoanei juridice sau la domiciliul copilului. Dacă constată că acel copil este în pericol iminent, se ia măsura plasamentului în regim de urgenţă: pe loc de Direcţie dacă nu există opoziţie, sau prin instanţă, dacă persoanele se opun (art. 100); declaraţia copilului e necesară (art. 101). Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti (art. 68 alin.5).
După 5 zile Direcţia sesizează instanţa pentru înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului, decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Instanţa se pronunţă şi cu privire la obligarea părinţilor copilului de a se prezenta la şedinţe de consiliere (art. 100 alin. 5).
Art. 68 rap la art. 62-64 stabileşte că plasamentul de urgenţă a copilului se dispune la o persoană sau familie, la un asistent maternal sau la un serviciu de tip rezidenţial. Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 3 ani poate fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis; acesta din urmă este permis numai pentru copilul mai mic de 3 ani care prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate. La stabilirea măsurii de plasament se va urmări: a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă; b) menţinerea fraţilor împreună; c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.

Consiliul Europei: dupa separare/divort tatii sunt egali cu mamele in privinta copiilor

Acum o lună s-a aprobat de către Adunarea Parlamentată a Consiliului Europei Rezoluţia 2079 (2015) privind „Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor”. Este o decizie istorică menită să schimbe legislaţia şi jurisprudenţa la nivel european. Punem la dispoziţia celor interesaţi traducerea în limba română a rezolutiei şi a raportului care a stat la baza ei.

Istoric: În Rezoluția 1921 (2013) privind „Egalitatea de gen, concilierea vieții private și de muncă și co-responsabilitate”, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a solicitat autorităților publice din statele membre să respecte dreptul taţilor de a se bucura de autoritate părintească comună, asigurându-se că dreptul familiei prevede, în caz de separare sau divorț, posibilitatea de a avea custodia comună a copiilor, în interesul lor superior, care să aibă la bază un acord reciproc şi nu să fie impusă.

Această Rezoluţie a avut la bază constatarea că legislațiile europene se îndreaptă spre un mai mare echilibru între tată și mamă în exercitarea responsabilităţii parentale. Cu toate acestea, în practică, exercitarea autorităţii părintești este cel mai frecvent acordate mamei, în detrimentul drepturilor tatălui, în special în cazurile de divorț și separare și mai ales atunci când copiii se nasc în afara căsătoriei sau în cuplu părinţii au naționalități diferite. Pentru o societate egalitaristă, este atât o provocare cât şi o necesitate să se recunoscă faptul că tații au drepturi și responsabilități cu privire la copiii lor în același mod ca și mamele.

Rezoluţia: La 2 octombrie 2015 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a dezbătut şi aprobat Rezoluţia 2079 (2015) privind „Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor”. Ea propune măsuri pentru a promova egalitatea între bărbați și femei în exercitarea autorităţii părintești comune, inclusiv în cazurile de separare și divorț. Punem la dispoziţia celor interesaţi traducerea în limba română a rezoluţiei. De asemenea, raportul care a stat la baza rezoluţiei a fost tradus în limba română de către ARPCC.

Observaţii:

1. Jurisprudenţa din România, din păcate, confirmă temerile europene şi anume că orientarea instanţelor este majoritată înspre a acorda mamei domiciliul copilului şi un interval de timp pentru acces la copil mult superior celui acordat tatălui. Chiar şi după intrarea în vigoare a noului Cod civil care a dorit o schimbare a mentalităţii practicienilor în drept şi familiilor  cu părinţi separaţi sau divorţaţi, încă se păstrează vechile practici, consacrate de un Cod comunist al Familiei şi consacrate de o jurisprudenţă discriminatorie a vechiului Tribunal Suprem.  Este necesar ca avocaţii sau judecătorii să realizeze că noua instituţie a autorităţii părinteşti comune cu privire la copil este cu totul altceva decât fosta instituţie a încredinţării minorului.

2. Recomand cu căldură materialele de doctrină şi jurisprudenţă, selectate, traduse şi publicate de Asociaţia Română pentru Custodia Comună, organizaţie care militează pentru egalitatea părinţilor în ce priveşte creşterea şi educarea copiilor şi combaterea alienării parentale. Pe site-ul său se găsesc manuale, articole de specialitate, hotărâri judecătoreşti şi un model de plan parental utilizabile de avocaţi, judecători şi mediatori.

3. România încă nu a semnat Convenţia Europeană cu privire la Exercitarea Drepturilor Copiilor din 1996, intrată în vigoare în anul 2000. Ea a ratificat Convenţia asupra Relaţiilor Personale care privesc Copiii (Legea 87/2007); a aprobat o lege de aderare la Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980 (Legea 100/1992) şi a adoptat o lege pentru aplicarea acesteia (Legea 369/2004). În 2004 a apărut Legea nr. 272 cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului care din 2013 conţine criterii de stabilire a locuinţei şi relaţiilor personale cu copilul. În 2010 s-au elaborat Orientările Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei privind Justiția în Interesul Copilului.

4. Modelul Cochem presupune o abordare interdisciplinară a cazurilor implicând conflicte cu privire la părinţi-copil: cazul se tratează juridic, psihologic şi social; se evită transformarea sălii de judecată într-un câmp de bătălie; indivizii si insituţiile cooperează; în centrul procedurii se află medierea. În baza principiilor acestului model de tratare a cazurilor judice cu copii judecătorii trebuie să se retragă cât mai mult din câmpul decizional, lăsând părinţii să decidă, urmare a sesiunilor de mediere acolo unde este necesar, asupra modului în care îşi vor împărţi responsabilităţile cu privire la copil, după separarea lor.

5. Să nu uităm că „soţul divorţează de soţie, nu şi de copil”. Practic, respectarea interesului superior al copilului înseamnă a i se asigura acestuia un contact cu părinţii săi cât mai apropiat de cel avut înainte de separarea părinţilor. Orice încălcare a acestui principiu lasă urme adânci asupra copilului şi măreşte tensiunile şi conflictele între părinţi, transformând copilul într-un simplu obiect de răzbunare şi şantaj cum, din păcate, decenii întregi s-a şi întâmplat în România.

Reportaj VIDEO: AICI

Campania „Juriştii ajută copiii” la sfarsit

În săptămâna dinaintea începerii şcolii, realizând că sunt copii care nu au posibilitatea să îşi cumpere un ghiozdan cu rechizite, am demarat o campanie de ajutor a micuţilor. 71 de copii au fost ajutaţi cu câte 100 lei.

Iniţial, am spus că voi dona o parte din salariul meu, 1500 lei. Aşa că am dat un anunţ pe un forum al dascălilor de pe Facebook spunând că sunt dispus să ajut câţiva copii provenind din familii fără posibilităţi. Curând aveam să fiu inundat de mesaje din partea acestora şi am realizat că fără contribuţii şi din partea altora nu voi putea face mare lucru. Aşa că am apelat în mod public la ajutor din partea colegilor mei şi a altor jurişti. Multumesc tuturor celor care s-au implicat! Succes dascălilor şi copiilor la şcoală!

Aşadar, situaţia este următoarea:

1. Ce am strâns

Am primit donaţii de sume cuprinse între 50 lei şi 1500 lei. Nu aşa de multe cât aş fi dorit. Şi nu de la cei ce m-au asigurat, în urma sutelor de mesaje private trimise pe FB, că o vor face.

Două donaţii merită a fi menţionate în mod expres. O doamnă, jurist, din nordul ţării,  a făcut donaţia de 1500 lei, dar a ţinut să rămână anonimă – tot respectul meu! O altă donaţie, de 400 euro, a venit de la români din Spania – vărs o lacrimă pentru un copil decedat de cancer, pentru care comunitatea de acolo strânsese banii.

Imediat ce Asociaţia Viaţa fără Violenţă, al cărui cont l-am utilizat pentru a primi donaţiile, îmi va pune la dispoziţie lista donatorilor, o voi face publică – UPDATE, 26 ian. 2016: această listă nu a mai venit, prin urmare nu ştiu cine sunt toţi donatorii şi nici ce sumă a fost strânsă. Cert este că din toţi banii donaţi şi avansaţi de mine, 4500 lei au fost restituiţi de asociaţie. În prezent nu mai am nicio colaborare cu aceasta. 

2. Ce am dat

Am avut de ales între a da bani şi a cumpăra rechizite. Am decis să trimitem bani în plic, câte 100 lei de copil, având în vedere că solicitările au venit din diferite părţi ale ţării şi pentru a scuti cheltuieli de expediţie.

O absolventă de drept şi un prieten de pe FB au dat personal ghiozdan cu rechizite persoanelor indicate de mine. Eu am dat personal bani la Buzău. În rest am trimis prin poştă sau direct în contul bancar. Îi mulţumesc fratelui meu Ionuţ care s-a deplasat la poştă sau bancă pentru a face fiecare donaţie.

3. Cui am dat

Am trimis banii, de regulă, profesorilor pentru a cumpăra cele necesare copiilor sau a le inmana parintilor. Am ajutat în total 71 de copii care au primit câte 100 lei. Mai jos câteva mărturii reţinute:

Pe 9 sept mă contactează CG, învăţătoare în Sireţel jud IS, un sat unde marea majoritate isi castiga existenta din comercializarea lemnelor si a buretilor.  „Toţi copiii sunt în nevoie, dar şi 200 lei i-ar ajuta” îmi spune doamna. Pe 15 sept a primit bănuţii prin poştă.

EG, profesoara din com. Osesti, jud. VS, solicită ajutor pentru doi elevi: un baiat in clasa a VII ai carui parinti nu lucreaza, se descurca doar cu ajutorul social si alocatia copiilor; si o fata cu mama  bolnava, divortata. Profesoara ajuta ea insasi o fosta eleva, careia ii plateste caminul la liceu in oras. Banii au fost trimisi celor doua mame ale copiilor pe 14 sept, prin postă. Pe 29 sept mi-a trimis poze de pe bonurile fiscale si cu copiii ţinând în mână cărţile cumpărate.

Din satul Plopi, comuna Beuca ,Teleorman, mi-a scris MM despre trei copii. Provin din familii foarte sarace, fiecare avand alti doi frati la scoala, toti sunt elevi buni. Unui frate mai mare, din clasa doamnei, i-a cumparat ea insasi rechizite in acesti ani, iar cu ajutorul celorlalti elevi ghiozdan si hainute. Au primit banii de la noi şi au pomenit de această donaţie unei echipe de televiziune care au venit la şcoală în prima zi. Pe 28 sept am primit poza cu cei trei copii.

Profesoara TP din Bucuresti solicita ajutor pentru o fetita din clasa a treia, crescuta doar de mama. Eleva primeste banutii prin posta.

Profesoara CSI povesteste de o elevă in clasa a X-a la Liceul pedagogic din Barlad are rezultate bune la școală și o situație materiala modestă. Este crescută doar de mamă și aceasta locuiește la țară, la 30 km de Barlad. Nu are nicio sursa de venit si totuși face eforturi foarte mari pentru a putea plăti chirie, haine, hrana pentru aceasta fetiță. Cu o mica întârziere, pe 28 sept eleva a primit banii.

În aceeaşi zi mă contactează profesoara SM care îmi spune de doamna Bors Mihaela Mariana din  Brasov ce are patru copii, dintre care doi sunt elevi in clasa a treia şi a patra. Pe 10 sept absolventa de Drept de la Tm, Amina se oferă să trimite bani. O pun în legătură cu Mihaela şi pe 16 sept ea primeşte un pachet cu un cadou şi 300 lei pentru copii donaţi de Amina. Pe 12 sept doamna profesoaă revine şi mă roagă să mai ajutăm o familie a doamnei Florea Vasilica, cu un copil în clasa întîi şi altul într-a zecea. Le trimitem şi lor banii.

MMD, învăţătoare la scoala din Comuna Lungesti, Jud. Valcea, îmi spune de un copil isteţ care a terminat clasa I, mama a plecat de acasa acum o luna si l-a lasat cu un frate mai mare si tatal care este fara serviciu. Preotul din sat mai ajuta 5 copii din acea clasă. Pe 15 sept doamna îmi trimite o poză şi mesajul `Multumim din suflet pentru ajutor! Tatal baietelului a si plans cand a primit banii…`

Pe 10 sept profesorul OM de la scoala din Sinandrei, județul Timis, îmi aduce la cunoştinţă situaţia a doi copii din clasa a treia. Pe alţi patru copii din familii fără posibilităţi îi vor ajuta părinţii de la clasă. În aceeaşi seară îi virez pe card 200 lei. Pe 29 sept mi-a trimis o copie de pe factura.

TC, profesor de sprijin în Rășinari Județul Sibiu, solicită ajutor pentru o fetiţă din clasa a treia. Nu vrea să trimitem bani, ca părinţii să nu îi cheltuie pe altceva. Pe 12 sept o pun în legătură cu Viorel, un vechi amic de pe FB. El cumpără cele necesare din banii lui şi trimite doamnei profesoare prin maxi-taxi. Pe 16 sept doamna ne trimite o poză şi un mesaj: “Ghiozdanul a fost primit cu lacrimi de bucurie și cu multe multumiri. Vă mulţumesc pentru gest, nu mă aşteptam”.

 Diriginta EP de la o şcoală din Caracal solicăt ajutor pentru doi copii. Fetita provine dintr-o familie cu cinci copii, care, in ciuda neajunsirilor materiale (parintii nu au loc de munca stabil, tatal munceste cu ziua), reuseste sa se afirme prin rezultatele deosebite la invatatura si sa-i urmeze sorei sale, olimpica nationala la istorie. Baietelul, abandonat de mama si crescut de o bunica foarte bolnava si de tatal care abia reuseste sa asigure hrana zilnica (tot muncitor cu ziua), este nevoit sa faca naveta la scoala unde invata, fiindu-i necesari si bani de navetao fetiţă şi un băiat din clasa a şaptea.  A doua zi banii erau în cont.

În aceeaşi zi imi scrie SA. invatoare in com. Vladaia din jud. MH, la doua clase, a treia şi a patra. De multe ori ea insasi cumpara copiilor pixuri, coli, culori, caiete. Din 17 elevi dintr-o clasa are 10 copii fara niciun alt venit in afara de ajutorul social si alocatii. „Cateva caiete de dictando, matematica, coli,creioane, culori, stilouri ar fi binevenite!” Trimit 500 lei. Pe 15 sept primesc o poza cu copii şi una de pe bonuri fiscal, insoţite de următorul mesaj: “Am utilizat suma de 192 lei din cei 500 pentru a achizitiona o parte din rechizitele necesare elevilor mei. Nu le-am dat bani deoarece parintii nu ii cheltuiesc in beneficiul copiilor, din pacate, iar copiii sunt prea mici. Urmeaza sa cumpar inca o serie de rechizite, din restul banilor, si pentru alti copii din clasele primare, care au posibilitati foarte reduse si mi-au fost astazi numiti de catre invatatoarele lor”.

Apoi mă contacteaz DGM,  din judetul Galati sat Plesa com. Beresti Meris care solicită ajutor pentru patru copii din care să compere câte un ghiozdan, caiete, trusa geometrica, penar. Pe 15 sept imi comunică primirea banilor şi eu că aştept o poză cu copiii iar pe 28 sept primesc poza cu elevii şi cele cumpărate, plus rugămintea de a fi de acord ca din banii rămaşi să se cumpere o hăinuţă pentru unul dintre ei.

Înainte mi-a dat mesaj  NT care are o eleva in mediul urban, clasa a treia, fără tată, mama  decazută din drepturile părinteşti, o creste o bunica semianalfabeta. Fata a luat mentiune pe judet la o olimpiada de lb romana. Trimit banii prin posta si pe 15 sept sunt la destinatie. Doamna se declara surprinsă foarte plăcut de gest.

DBH e educatoare la o grădiniţă din satul Orăşeni Deal, jud. BT. E satul în care s-a născut şi a copilărit tatăl meu, decedat acum doi ani. Orice ajutor e binevenit, primăria nu le-a dat nimic anul acesta. Trimit din banii mei personali 500 lei prin poştă. Pe 14 sept. banii sunt la destinaţie iar pe 30 sept primesc poze cu grăniţa şi copiii.

EB e  invatatoare la o scoală din Poienesti, Vaslui. La clasa intâi are un elev operat de trei ori, provenit dintr-o familie care locuieşte într-o casă fără curent electric, tatăl e în străinătate la muncă, mama se ocupă de cei doi copii gemeni. Pe 15 sept mama celor doi gemeni au primit bănuţii prin posta.

Profesoara IL provine dintr-o familie de patru copii, din care doi cu probleme de sănătate. Mi-a scris de sora ei, elevă în clasa a şasea din Bivolari, jud Is, care ar trebui ajutată. Ea nu o poate face, fiind nevoită să contribuie cu bani proprii pentru amenajarea sălii de clasă pentru elevii săi. În aceeaşi seară banii au fost viraţi în cont.

Pe 11 sept mă caută un prieten de pe FB, LT pentru a face o donaţie de 400 euro din partea grupului de FB al români din Spania. Anul trecut el persona a facut un drum special in Romania si a ales la nimereala 8 familii sarace carora le-a dus pachete cu alimente. A ţinut să fac menţiune că aceşti bani au fost adunaţi acum un an jumate pentru o fetița bolnavă, Alma Georgescu, care a mers în Spania la spital pentru niste teste medicale; era nevoie de 6.700 € si dupa ce au adunat toti banii, spitalul a luat doar 3.000 pentru ca nu mai erau speranțe pentru copila; ea a murit, iar banii au fost păstraţi pentru campanii de acest gen. Banii au sosit pe 14 sept. Eu vă mulţumesc vouă, români adevăraţi!

Profesoara AN din Caracal cere ajutor pentru o fetita din clasa a treia care provine dintr-o familie de romi, copil bun, dar nu are posibilitati materiale. In situatia ei mai sunt in clasa inca 3 elevi din care o fetita vine dintr-o familie cu 9 copii. Expediez banii prin mandat postal şi primesc următorul mesaj pe 20 sept: “Cu inimioare tremurande de emotie elevii clasei aIII-a va multumesc pentru ajutorul dat colegilor lor. Ii sustinem si noi cum putem. Gestul dumneavoastra ne-a impresionat pe toti…..copii, invatatoare, parinti, bunici.”

DD, profesoara la o scoala cu multi copii de etnie rromă, ma anunţă de o familie din Teleorman, Tătăraşi, cu 5 copii, dintre care 4 sunt elevi. Casa le-a loc foc în vară şi mama a murit. Am trimis banii pe 14 sept. Doamna a spus un cuvânt de mulţumire şi poze cu cele cumpărate pe contul ei de FB, la o postare din 22 sept.

EI e invatatoare la Corbu Vechi, in jud. Braila. Solicita ajutor pentru doi copii, un băiat în clasa a treia și o fata în clasa a opta; au fost părăsiți de mamă și au rămas în grija tatălui care însă i-a lăsat mai mult în grija bunicilor; dar acum bunica lor e grav bolnavă și nu a putut să le mai achizitione nimic. Primeşte banii în cont şi pe 14 sept primesc o poză cu cei doi fraţi.

În aceeaşi zi, pe 11 sept., mă deplasez personal în Buzău şi, la recomandarea profesoarei AT, înmânez personal un plic cu 100 lei unei fetiţe din Buzău, olimpică, care provine dintr-o familie cu patru copii. RA, profesor coordonator de structura scolara, in mediul rural, judetul Buzau, localitatea Scurtesti invoca nevoia de a ajuta trei elevi din comună, o fetiţă f.bună la învăţătură şi doi copii cu situaţie materială precară. Fiind în zonă, mă deplasez la şcoală şi ajut copiii cărăra le distribui şi manualul „Unde-i lege nu-i tocmeală”. În aceaşi zi doi copii din Neagra Şarului, jud. SV, primesc şi ei câte 50 lei, înmânaţi personal de fratele meu, Ionuţ, din Vatra-Dornei.

Pe 12 septembrie mă contactează CB, profesor la o scoala gimnaziala din Resita. Solicită un ajutor pentru un copil din clasa a sasea cu probleme de sanatate (ochelarii i-a cumparat doamna profesor anul trecut), crescut doar de tată, care în iunie era şomer, şi de bunica paternă. În ciuda problemelor, e un băiat isteţ care are note bunicele. Am trimis 100 lei pe card şi pe 16 sept doamna era deja la cumpărături.

O studentă la Drept, EB care locuieşte în com. Broşteni din jud.SV mi-a vorbit de o familie din satul Holda: 4 copii, două fete si doi baieti, orfani de tata. Baiatul cel mare lucreaza la un gater din zona, iar baiatul cel mic, student la Universitatea din Suceava in anul 2. Acesta, in urma unui accident la scoala a stat o saptamana in coma si de atunci este paralizat pe partea stanga.  Plata caminului si a mesei este asigurată de părinţii studentei. Fetele sunt in clasa a 11-a, respectiv a 4-a la scoala din Brosteni. Mama lor nu lucreaza din motive de sanatate, motiv pentru care traiesc doar din ajutor social, alocatii si pensia de urmas a baiatului mai mic. M-a rugat să o ajutăm macar pe cea mica, care are mare nevoie de rechizite si haine pentru scoala. I-am trimis banii în cont şi pe 22 sept.a confirmat primirea. Mi-a trimis o poză cu cei patru copii.

În aceeaşi zi NV solicită ajutor pentru o fetiţă de 9 ani cu mari probleme de sanatate si parinti despartiti din Vanatorii Mici ,Giurgiu. Banii au fost trimişi doamnei profesoare. Au ajuns la ea pe 27 sept.

Pe 13 sept CMB, profesoară de la o şcoală din Băceşti, jud. VS, solicită ajutor pentru o fetiţă şi un băieţei din clasa a şaptea, buni la învăţătură, cu parintii fără loc de munca, care traiesc din ajutorul social. După ce am trimis banii pe card, mi-a spus că la sugestia doamnei director a cumpărat rechizite pentru toţi cei 17 copii din clasă: „Au primit cate 2 caiete matematica ,5 caiete dictando, caiet geografie , caiet biologie , trusa geometrica , pix , si pt a ne incadra in bani am luat si un top de hartie fiind necesar pt ora de desen si 6 cutii acuarele, cate una la banca.!!!”. Doamna mi-a trimis copii de pe bonurile fiscale şi poze cu copiii.

Pe 14 sept, cu AM mă întâlnesc personal în Bucureşti. E profesoara in cadrul programului Teach for Romania si predă in Fundeni, judetul Calarasi. Primeşte 200 lei de la mine pentru văruit clasa.

 

4. Ce mai e de făcut

Am mai primit mesaje de la profesori care doresc ajutor. Bănuţii strâşi în campanie s-au terminat.

RDI este profesor la Școala Gimnazială Răcăciuni. Pentru ore foloseşte laptopul personal ca elevii să vadă imaginile necesare. Acum au nevoie de un retroproiector – asta ar ajuta 150 copii. În școlile din Bacău majoritatea claselor au acest dispozitiv datorită contribuției părinților, dar la ţară nu se poate pretinde un asemenea ajutor.

SG e profesoară în Târgovişte. Predă engleza în particular unei eleve în clasa a 12-a, crescută din pensia bunicii. Mama fetei e in Italia, tatăl e necunoscut. Eleva ar vrea să facă medicina, dar are nevoie de ajutor bănesc.

BI este profesor la o scoala din Petrestii de Jos, jud. CJ. Sunt multi copii de etnie roma foarte saraci care vin la scoala pentru corn si lapte. Primaria si niste firme ii mai ajută de sărbători. Cam 25-30 au situatie materiala foarte grea. Un trening pentru copii costa intre 32-40 ron si ghete 40 ron.

GD e cadru didactic la scoala gimnaziala din Plataresti, Județul Calarasi. Are in clasa doi frați foarte buni la învățătură, cu tatăl în închisoare și mama casnica.

TL e profesoară la scoala Clipicesti, judetul VN. Sunt multi copii saraci, proveniti din familii dezorganizate, cu parinti plecati in lume si lasati la bunici, sau cu parinti care isi ineaca necazul in bautura, copii pentru care cornul si laptele reprezinta poate masa zilnica. Multi se vad nevoiti sa abandoneze scoala dupa ce termina clasa a VIII-a, din cauza ca nu isi permit naveta catre un liceu. Sunt copii purtati de parinti de la o scoala la alta precum un sac de cartofi, dupa cum se cearta sau se bat intre ei si se despart. Singurii care au de suferiti sunt copii pentru care orice lucru primit e un motiv de bucurie.

SP solicită ajutor pentru copiii din Scoreiu ca sa aiba propria lor biblioteca in sat.

RAM este profesor pentru invatamantul prescolar la Gradinita Raducaneni, judetul Iasi. Acolo sunt foarte multi copii ce provin din familii defavorizate care ar avea nevoie de rechizite, hainute si incaltaminte. In fiecare ea incearca sa fac lista de rechizite si materiale necesare, cat si auxiliare cat mai economic posibil si de multe ori mai pune si bani din salariu astfel incat sa poata desfasura activitatile.

RP e invatatoare la clasa a doua la o scoala în Bucuresti si are o clasa cu un elev care are doar un parinte care îl îngrijeste (un părinte este decedat, altul este pe punctul de a fi dat afară din casa). Mai are multe alte cazuri sociale în clasă.

DMM are in clasa mai multi copii cu probleme materiale insa pentru inceputul anului le-a cumparat ea cele necesare. Asteapta un ajutor de sarbatorile de iarna.

GLL e profesor la invatamantul primar la o scoala din Bradu, jud.Arges; ar dori un sprijin pentru clasa I, un videoproiector. De-a lungul anilor a procurat un TV, un DVD, un radiocasetofon cu CD – in rate cu ajutorul parintilor, iar PC-ul si imprimanta sunt bunuri personale ale profesoarei.

DM de la Colegiul Tehnic din Bacau va propune pe parcursul acestui an un elev care are nevoie de sprijin.

NV din Vânătorii Mici are nevoie de o imprimanta, chiar si ,,mai obosita”, care e data la casare de vreo institutie.

VIDEO CRISTI DANILET: Educatie juridica pentru copii

Prezent la Vatra-Dornei, la Festivalul de artă şi cultură urbană DORNA ART, am susţinut un atelier de educaţie juridică.

Am explicat copiilor câteva noţiuni despre drepturi, obligaţii şi despre sistemul juridic. De asemenea, am împărţit manualul `Unde-i lege nu-i tocmeală` pe care l-am alcătuit anul trecut împreună cu Poliţia Capitalei. Este pentru prima dată când o astfel de manifestare se desfăşoară în aer liber şi mai este şi filmată.

Mai jos găsiţi câteva fragmente:
– partea I http://youtu.be/-AOfVKYYFPI (insusirea bunului gasit, lovire, razbunare, legitima aparare, denunt)
– partea II http://youtu.be/705dnhqUIQg (FB, violarea vietii private, fals, plangerea victimei, talharie, santaj, coduri, executare silita)
– partea III http://youtu.be/xF1RNlz4i-s (ultraj, dare si luare de mita)