CRISTI DANILEŢ – judecător

02/06/2017

Arhiva SIPA: a doua saptamana de minciuni

Filed under: 1. EXPLICATIE,SIPA — Cristi Danilet @ 6:46 PM
Tags: , , ,

În ultima săptămână am fost intoxicați cu noi pseudo-știri de către EvZ pe tema SIPA! După ce pe 25 mai 2017 EvZ a publicat Raportul Predoiu care infirma susținerile chiar ale patronului ziarului făcute acum două saptămâni, publicația se afundă și mai mult în speculații care frizează ridicolul.  Iată noua serie de afirmații penibile – vizibil mincinoase sau ilogice de-a dreptul – pe care sunt nevoiți să le nască/repete angajații EvZ pentru a-și justifica dezinformările din celebra bulă de săpun născută pe 15 mai de către patronul ziarului:

.
1. „Macovei și Tăpălagă au intrat în arhiva SIPA in 5/6 ianuarie 2005 și Macovei a luat un registru cu intrări-ieșiri din 2003”.  Păi, să ne înțelegem: SIPA a fost desființată în 2004, documentele ei, vechii și noii angajați au fost preluați de DGPA în baza HG 737/2004. Această DGPA a funcționat până în 30 iunie 2006 când se adună într-un singur loc, în clădirea ANP din București, toate documentele fostei SIPA și ale DGPA. Repet, celebra „arhivă SIPA” s-a constituit în iunie 2006, în baza HG 127/2006  și HG  586/2006 și în această arhivă ministrul Macovei nu a intrat niciodată, iar Tăpălagă era plecat din MJ încă de pe la mijlocul anului 2005. Așadar, până la desființarea ei, DGPA/SIPA era o direcție din cadrul MJ aflată în subordinea directă a ministrului grație unor regulamente elaborate de miniștrii anteriori și unde ministrul sau consilierii săi putea avea acces oricând. Dar, pe bune, din marea sustragere anunțată pe 15 mai la atâta s-a ajuns?: un registru – chipurile – luat în 5/6 ianuarie 2005 pentru că un securist de la SIPA spune asta??

.
2. „Danilet a mințit când spune că a intrat în Arhivă SIPA in 2007, fiindcă un redactor de radio la RRA il întreabă dacă a intrat în 2006 și el spune că nu”. Mărturisesc că mă depășește logica celui care a putut scrie așa ceva.

.
3. „În arhiva SIPA s-a intrat în 2006 fiindcă există un Ordin al ministrului care numește o prima comisie in acest sens”. Da, după ce s-a decis desființarea SIPA prin HG 127/2006 , ministrul justiției a numit o primă comisie. Dacă cineva citește art 2 alin. 2 din HG 127 va vedea cu ce trebuia să se ocupe această comisie: de inventarierea patrimoniului SIPA/DGPA în vederea închiderii serviciului, eliberării angajaților din funcție, transmiterea fondurilor bănești. De altfel, doi membri ai acestei prime comisii au spus EvZ că nu au intrat în arhivă (Oprea și Danileț). Dar, să ne înțelegem: și dacă ar fi intrat, nu era nicio problemă cât timp ar fi fost autorizați. Însă, așa cum am spus: arhiva este constituită la ANP, documentele depuse, iar ușile sigilate în 30 iunie 2006. Deci membrii comisiei de inventariere nu aveau cum să intră în arhiva încă inexistentă!

.
4. „Danileț vorbește la Ambasada SUA despre SIPA” și se face trimitere aici la o stenogramă Wikileaks datată 2009 care a apărut la noi în 2011. Precizez faptul că nu este o crimă să vorbești la o Ambasadă, ci e o mare onoare ce ți se face. Eu am avut onoarea de a fi invitat la ambasade numai după 2011, când am devenit membru CSM. Dar în mod cert este o minciună cum că aș fi vorbit la Ambasada SUA despre SIPA: în primul rând că nu am fost la Ambasada SUA până în 2011, apoi pentru că acest subiect nu mai era de actualitate în 2011 după ce în presă aceeași oameni redeschideau subiectul în mod constant cu noi și noi speculații, și în al treilea rând pentru că dacă la Ambasadă sau oriunde mi s-ar fi cerut amănunte despre SIPA le-aș fi dat întocmai așa cum am spus public de atâtea ori despre abuzurile SIPA și controlul sistemului juridic de către clasa politică anterioare lui 2004 și nu aș fi avut vreo problemă să recunosc, din moment ce primele mele declarații pe acest subiect sunt din mai 2007. Însă, este de reținut că am participat la o conferința în 2009 organizată de judecători pe tema serviciilor secrete și justiție, unde am făcut afirmații de tipul celor ce apar in continutul Wikileaks și au participat și oaspeți străini. Apropo, asta o spun in 2015 chiar in EvZ, intr-un interviu dat lui Turcescu.

.
5. „Băsescu spune că Danileț minte că în arhiva s-ar afla informații personale despre judecători, întrucât fiica lui a fost supravegheată in baza unui mandat emis de judecători” . Nu văd unde e minciuna. Dar trecând și peste asta, îmi permit să spun că: informațiile scrise despre magistrați de către agenții SIPA pe baza zvonurilor nu cred că pot fi comparate cu redările unor discuții ambientale sau telefonice făcute în baza unei autorizații date de un judecător în cursul unui proces penal. Aceasta nu poate fi nici pe departe un motiv de desecretizare a documentelor despre magistrați din Arhiva SIPA.

.

6. „Macovei și echipa ei nu au avut certificat ORNIIS pentru a accesa arhivă”. Pentru a avea acces la documente clasificate, e nevoie de o autorizație de la conducătorul instituției emise pe baza unui certificat ORNIIS. Subsemnatul am obținut această autorizație în anul 2005 și nu-mi amintesc dacă până în 2007, când am intrat în arhiva SIPA/DGPA, am avut nevoie de așa ceva. Oricum, cei care fac afirmația asta mint pentru că o astfel de evidență a celor care au avut certificat ORNIIS este clasificată.

.

7. „Danileț a făcut plângere la DIICOT împotriva lui Andronic”. Împotriva lui Andronic sau a EvZ nu am făcut nicio plângere, dar cu siguranță voi face una. Deocamdată am făcut o plângere la Parchetul ICCJ, declinată la DIICOT, cu privire la sustragerea unor documente din arhiva SIPA/DGPA așa cum spune Andronic în EvZ că ar fi avut loc și pentru care nu aduce nicio dovadă. Subliniez, nu există nicio dovadă că o asemenea faptă ar fi avut loc și, în niciun caz, eu nu sunt implicat în așa ceva.

.
PS: Remarc in continuare că EvZ este in posesia unor documente clasificate. Așadar, jurnaliștii de la EvZ sunt în legătură cu agenți SIPA sau membrii din comisiile ulterioare echipei Macovei, care comit infracțiuni trimițând către redacție aceste documente. Realitatea crudă pentru cei de la EvZ este că niciun document de acest gen nu menționează o singură nelegalitate  făcută de Macovei și echipa ei. Evident, să închizi un serviciu secret este o faptă care nu se uită…Având în vedere că unii ssunt în contact  cu persoane care au lucrat în SIPA/DGPA sau care au intrat în arhivă și divulgă informații confidențiale, nu m-ar mira să înceapă să iasă de acolo informații compromițătoare la adresa unor persoane și să fie asta pus pe spatele echipei Macovei.

.
PPS: Mai remarc că cei – chipurile – preocupați de SIPA fac doar speculații referitoare la arhiva și accesul la ea care a fost perfect legal, dar nu exista niciun interes cu privire la o adevărată investigație: cine și în ce scop a colectat ani de zile acele informații. Poate că dacă ar face acest lucru ar fi nevoiți să recunoască public un mare fapt: odată cu reforma justiției din 2004-2005, la care echipa Macovei și-a adus din plin aportul, a început independența justiției. Iar asta s-a concretizat și în condamnările răsunătoare de până acum, atât de deranjante pentru mulți.

Anunțuri

15/02/2017

INTERVIU: Societatea se razboieste cu hotii, iar hotii se razboiesc cu justitia

Filed under: interviu — Cristi Danilet @ 4:14 PM
Tags: , , , , , ,

revista22Interviu apărut în Revista22 pe data de 15.02.2017 cu titlul „Societatea se războiește cu hoții, iar hoții se războiesc cu justiția”

Unul dintre argumentele pentru Ordonanța 13 a fost punerea în acord a codurilor penale cu diverse decizii ale Curții Constituționale. Stă în picioare?

Cele două coduri penale au intrat în vigoare exact acum trei ani. De atunci și până în prezent, au suferit mai multe modificări, căci, urmare a aplicării lor, au fost sesizate mai multe nereguli. Astfel, Codul Penal a fost modificat deja prin cinci legi, o ordonanță de urgență și au fost găsite articole ca fiind neconstituționale prin șase decizii ale Curții Constituționale. Codul de Procedură Penală a fost modificat prin patru legi, prin opt ordonanțe de urgență și au fost găsite articole neconforme cu legea fundamentală prin 29 decizii ale Curții Constituționale. În mod firesc, modificările unor legi atât de importante se fac de către parlament, dar în anumite situații se pot face și de către guvern: când o face prin ordonanță simplă, e nevoie de o lege de abilitare primită de la parlament, iar când o face prin ordonanță de urgență trebuie să existe o situație excepțională în țară.

Așa s-a întâmplat și acum trei săptămâni: guvernul a lansat în dezbatere publică două proiecte și, în timp ce populația s-a arătat mai îngrijorată de proiectul privind grațierea, ceea ce a determinat trimiterea lui în parlament pentru a face obiectul unei legi, primul act normativ a fost adoptat într-o noapte de marți. Așa a apărut OUG 13 cu două categorii de modificări: cele la Codul de Procedură Penală care au intrat în vigoare imediat, cum ar fi limitarea la şase luni pentru formularea denunțurilor penale; și cele la Codul Penal, care ar fi trebuit să intre în vigoare după 10 zile, cum ar fi dispariția din Codul Penal a faptei de abuz în serviciu cu prejudiciu până la 200.000 de lei, eliminarea infracțiunii de neglijență în serviciu, ciuntirea infracțiunii de conflict de interese. Pretextul fusese modificarea codurilor pentru a le pune în acord cu unele decizii ale Curții Constituționale, însă realitatea este că s-au depășit cu mult cerințele Curții: aceasta nu a cerut dispariția unor infracțiuni, ci clarificarea unor formulări utilizate de coduri. La presiunea străzii, în duminica următoare a apărut OUG 14, care a abrogat ordonanța anterioară, revenindu-se la situația anterioară lui 1 februarie și, totuși, două articole care fuseseră bine corectate prin OUG 13 au fost reintroduse acum greșit, fără a se respecta deciziile Curții Constituționale.

S-a vorbit mult în spațiul public de blocarea unor dosare. Doar din cauza efectului legii celei mai favorabile?

În domeniul penal efectele sunt speciale: astfel, dacă de la momentul comiterii unei fapte ilegale până la data pronunțării hotărârii definitive intervin mai multe legi dintre care unele agravează răspunderea inculpatului, iar altele o atenuează sau chiar o împiedică, trebuie să respectăm regula „se aplică legea cea mai favorabilă“. Astfel, dacă modificările aduse Codului Penal de către OUG 13 ar fi intrat în vigoare fie și pentru o oră, chiar dacă ulterior urma să fie abrogată prin altă ordonanță sau să fie respinsă prin lege, ea ar fi trebuit aplicată pentru dosarele penale deschise deja. Or, o astfel de „greșeală“ ar putea fi făcută de orice guvern și ea nu ar mai putea fi îndreptată. Aceasta a determinat o reacție extraordinară a profesorilor de la facultățile de drept din România, eliminarea prin ordonanţă de urgenţă fiind fără precedent în România, precum și reacția magistraților care au arătat care vor fi consecințele modificărilor, și anume blocarea unor dosare privind fapte de serviciu și de corupție sau închiderea altora, ceea ce contravine angajamentelor statale privind combaterea corupției.

Dacă în 2012 scopurile urmărite erau preponderent politice, acum se încearcă folosirea unor pârghii legislative pentru a influența mersul unor dosare penale aflate în lucru la magistrați sau pentru a elibera deținuți condamnați în justiție. Publicul spune că acest mod de a proceda evidențiază un singur lucru: că actele normative sunt date cu dedicație.

 „Guvernul devine mai puternic chiar față de parlament în ceea ce privește activitatea de legiferare, ceea ce nu este firesc“

Curtea Constituțională decis că nu există un conflict între puterile statului și nici nu s-a pronunțat pe fond pentru că OUG 13 era abrogată. S-a creat un precedent?

Aștept cu interes motivarea acestor decizii care se ocupă doar de aspecte formale, nu de fondul problemei, dar eu aș vrea să subliniez consecințele acestora. Dacă guvernului nu i se stabilesc reguli clare de adoptare a ordonanțelor de urgență, el va putea adopta orice decizie de dezincriminare a unor infracțiuni. Or, asta va afecta dosarele pe rol cu efect ireversibil. În felul acesta, guvernul devine mai puternic chiar față de parlament în ceea ce privește activitatea de legiferare, ceea ce nu este firesc. Într-un stat care recunoaște principiul separației puterilor, parlamentul adoptă legi, iar guvernul le pune în executare.

Potrivit Constituției, orice OUG trebuie supusă dezbaterii în parlament în vederea aprobării sau respingerii ei. Practic, parlamentul trebuie să decidă dacă este de acord cu modificările la coduri aduse prin OUG 13 sau că trebuie renunțat la aceste modificări așa cum a dispus OUG 14. Însă, dacă parlamentul va respinge OUG 14, de la data publicării legii în Monitorul Oficial efectul firesc este reactivarea OUG 13, ceea ce va duce chiar la efectele de care tocmai am vorbit, pentru dosarele în curs.

Spațiul public abundă de dezinformări, ce credeți că urmează? Un nou atac la justiție?

Aș vrea să cred că parlamentul va adopta OUG 14. Dar, după aceea, cred că politicienii cu probleme vor căuta alte modalități prin care să scape de sancțiuni și să îndrepte ura populației împotriva dușmanului deja declarat: justiția. Deja am văzut dezinformări lansate pe piață cum că, în cazul unui binecunoscut politician condamnat definitiv anul trecut (Liviu Dragnea, n.r.), hotărârea acestuia ar fi nulă pe motiv că motivarea ei nu e semnată de unul dintre judecatorii care au pronunțat-o și care azi nu mai este judecător – or, legea spune clar că numai minuta hotărârii trebuie semnată de judecătorii cauzei, în timp ce motivarea trebuie semnată de președintele completului/instanței, atunci când unul dintre membrii completului a părăsit magistratura sau lumea asta.

Urmează, nici nu mă îndoiesc, resuscitarea ideii cu legea privind răspunderea magistraților, când, de fapt, o astfel de lege a fost dată încă din anul 2004 (atunci Consiliul Superior al Magistraturii s-a separat de Ministerul Justiției) și a fost modificată în anul 2006 (atunci s-a introdus răspunderea materială a magistraților) și apoi în 2012 (atunci s-a creat Inspecția Judiciară ca instituție distinctă și s-a dublat numărul de abateri disciplinare sancționabile). Și mai urmează ceva: am văzut câteva inițiative prin parlament cu privire la modificarea cadrului legal de sancționare a infracțiunilor de serviciu și de corupție – vă mai aduceți aminte de modificările din „marțea neagră“ sau din „joia neagră“?! Ei bine, acele proiecte nu sunt respinse definitiv, ci zac prin sertare și trebuie dat, până la urmă, un vot cu privire la ele. Dar mai sunt alte proiecte noi. Recent, am văzut unul privind incriminarea abuzului în serviciu comis de magistrați – nu îmi amintesc acum cine l-a inițiat, dar cu siguranță respectivul nu știe că magistrații se supun actualei incriminări privind abuzul în serviciu și, mai mult, pentru magistrați există infracțiuni speciale, cum ar fi „represiunea nedreaptă“.

Nu ar fi însă necesară o lege a răspunderii guvernanților? Sau a parlamentarilor? Ei nu răspund în niciun fel când dau legi și ordonanțe neconstituționale sau cu dedicație.

Mi-ar plăcea să se discute despre răspunderea parlamentarilor care au aprobat legi neconstituționale (iată, s-au dat 40 de decizii de neconstituționalitate numai pentru noile coduri intrate în vigoare fix acum trei ani) sau a guvernanților care dau ordonanțe neconstituționale ori care sunt retrase la o săptămână ori care sunt respinse în parlament – toate acestea înseamnă timp irosit, resurse consumate, prejudicii produse. Și poate ar fi timpul ca poporul român să afle că cele mai multe condamnări la CEDO le avem pentru legislația care încalcă drepturile omului și asta e simplu de verificat: pe site-ul echr.coe.int, la rubrica de Statistici, avem încălcările în funcție de articol de când s-a înființat Curtea de la Strasbourg până la sfârșitul anului trecut. Ei bine, am constatat că cele mai multe hotărâri împotriva României sunt în număr de 466 pentru protecția proprietății… În era digitalizării, oamenii nu mai pot fi prostiți nici cu populisme ieftine, nici cu televiziuni de partid.

„Îi respect pe românii care au înțeles importanța justiției pentru existența democrației“

Trebuie să stăm tot timpul cu ochii pe aleși?

Democrația nu e un dat, ci o continuă cucerire. A greșit cel care a gândit că trebuie să fie atent o dată la patru ani. După mine, nici măcar atunci poporul român nu e atent, din moment ce în instituțiile centrale și autoritățile locale sunt alese persoane cu probleme penale. Așadar, oamenii trebuie să se bată zilnic pentru drepturile lor și asta nu e o rușine. A spus-o Rudolf von Jhering acum un secol și jumătate în Lupta pentru drept.

Concluzia mea este următoarea: societatea se războiește cu hoții, iar hoții se războiesc cu justiția. Dar nu am nicio îndoială că, în cele din urmă, legea va triumfa! Iată, oamenii își doresc justiția. După evenimentele din vara fierbinte a lui 2012, realizăm din nou în 2017 că magistrații nu sunt singuri. Iar asta nu poate să mă facă decât să spun că îi respect pe românii care au înțeles importanța justiției pentru existența democrației.

Interviu realizat de ANDREEA PORA

17/01/2017

Interviu EUROPUNKT

Filed under: 0. NOUTATI,coruptia,interviu,politic — Cristi Danilet @ 2:27 PM
Tags: , , , ,

europunktVladimir Adrian Costea: Care este dimensiunea corupției în postcomunismul românesc? Care sunt principalele forme de manifestare ale corupției în societatea românească?

Cristi Dănileț: Ați spus bine … „postcomunismul românesc”. De ani de zile ar trebui să fim pe drumul ireversibil prin democrație. După experiențele din 2012 încoace, sunt convins că suntem pe drumul dintre comunism și democrație, adică în plină eră postcomunistă.

Corupția este una din grelele moșteniri ale regimului totalitar dinainte de 1989. Generația bunicilor noștri, a părinților noștri și a noastră suferă de această boală complită: corupția. Ea este atât de extinsă încât a cuprins toate instituțiile statului. Și este considerată de noi atât de normală, încât în limbaj uzual, în loc de „a da mită” unui polițist se mai spune „a da dreptul”, a mitui un profesor sau un funcționar înseamnă „a da o atenție” sau „a face o cinste”, iar a mitui un doctor înseamnă „a-l onora”.

Dar corupția nu se manifestă doar sub forma luării și dării de mită.  De fapt,corupția înseamnă orice folosire abuzivă a puterii încredințate, pentru obținerea de beneficii personale. Ca urmare tot corupție este atunci când un coleg te roagă să dai o soluție favorabilă unui prieten de al lui (favoritism), când un șef de instituție își angajează o rudă, însă nu pe criterii meritocratice (nepotism), când un parlamentar își angajează soția în cabinetul său (conflict de interese), când un judecător pleacă într-o vacanță plătită de un avocat (primire de cadouri), când cineva primește bani să intervină la un funcționar în folosul unui al treilea (trafic de influență), când un angajat falsifică deconturi pentru a încasa bani pentru călătorii neefectuate (fraudă), când un angajat al unui minister dezvăluie pe unde va trece o autostradă pentru ca cel interesat să cumpere terenurile din zonă să le vândă apoi mai scump statului (folosirea informațiilor confidențiale), când un ofițer de poliție amenință o persoană că va avea dosar penal dacă nu adoptă o anumită conduită (șantaj), când un funcționar primește o sumă de bani pentru a grăbi soluționarea unei cereri (ungere), când un șef de instituție folosește o perioadă banii publici pentru sine, după care îi returnează (delapidare) sau când un judecător dă o soluție favorabilă unui consilier local ca mai apoi consilierul local să intervină pentru ca judecătorului să i se aprobe o cerere adresată primăriei (comision reciproc).

Care sunt factorii care au facilitat ascensiunea corupției în cadrul instituțiilor statului?

Cred că sunt doi factori care au determinat apariția și persistența corupției endemice: boala de putere și foamea de bani. Mulți români suferă de faptul că nu ocupă o poziție adecvată (sincer, nici nu e de mirare la câtă mediocritate și superficialitate este la noi) și atunci își doresc să fie șefi. Dar ca să ajungi acolo, ai nevoie de prieteni care să te susțină și acest ajutor vine de cele mai multe ori de la cei din organizațiile din care faci parte: partide politice, masonerie, servicii secrete (foste sau actuale). Or, odată ocupată poziția respectivă, ajutorul primit trebuie returnat sub formă de avantaje, contracte etc. Cel intrat într-o astfel de legătură nu poate supraviețui în alt mod.

Celălalt factor este mult mai extins: corupția mică (sau administrativă) se întâlnește de la portarul de la spital care pentru zece lei te lasă ca în afara orelor de vizită să ajungi la ruda internată sau nașul de tren care pentru un sfert sau cel mult jumătate din prețul unui bilet de tren te lasă să călătorești fără a-l plăti, până la profesorul care primește bani la bacalaureat pentru a-i furniza elevului răspunsurile corecte, la medicul ginecolog care primește un lănțișor de aur pentru a o băga în sala de operații pe femeia care stă să nască sau la polițiștul care pentru câteva găini trece cu vederea că un minor a circulat la volanul unui autoturism prin sat. Toate acestea se datorează pe de o parte salariilor mici, pe de altă parte culturii lui „așa se face”  – de a da și primi bani, bunuri sau servicii (inclusiv sexuale) pentru că așa s-a făcut întotdeauna și așa fac toți.

Identificați un profil al politicianului corupt în cadrul instituțiilor statului sau, dimpotrivă, considerați că există o pluralitate de astfel de profiluri?

Ca să îl citez pe Montesquieu care a scris monumentala lucrare „Despre spiritul legilor” acum 300 de ani: „Cine are putere este tentat să abuzeze de ea”. Am văzut oameni corupți care au ajuns în funcții înalte unde au profitat din plin de atribuții. Dar am văzut și oameni onești care, dacă nu s-au dedat practicilor instituționale neetice, au fost înlăturați rapid. De regulă, cei corupți sunt din rândul celor  care provin din familii unde pentru bani s-a călcat peste cadavre sau  sunt personaje pentru care ocuparea unei funcții publice sau a unei demnități are ca unic scop satisfacerea interesele personale, nicidecum a interesului public. De altfel, rămân uimit cum mulți dintre cei care ajung în asemenea poziții nu știu legile de organizare sau de statut a respectivei funcții, dar și de faptul că nu cunosc distincția dintre „interesul public” și „interesul publicului” sau nu cunosc semnificația lui „rule of law” facând confuzie între „statul de drept” și „statul de legi”.

Cum vă explicați succesul electoral al politicienilor corupți?

E ca la tango: când unul face un pas în față, partenerul face un pas în spate. Așa și cu politicienii corupți aleși în funcții administrative la nivel local sau în demnități publice la nivel național: nu ajungeau acolo fără ajutorul populației.

Or, când avem câteva milioane de oameni fără loc de muncă și pensionari care seară de seară sunt îndoctrinați la televiziunile mogulilor de presă ajunși ei înșiși în penitenciare, când prin intermediul media oamenii sunt păcăliți cu privire la prezentul lor și amăgiți cu privire la viitorul lor, când infractorii și corupții sunt prezentați drept victime ale justiției, parte dintr-o conspirație europeană, dacă nu chiar mondială, nici nu poți avea alte rezultate.

Iată un exemplu recent: de o lună de zile suntem bombardați cu presupuse legături nepermise între procurori și serviciile secrete care ar deturna actul de justiție. Dar remarcați direcția pe care televiziunile o imprimă dezbaterilor: se pare că nu-i o problemă când un politician are relații personale dovedite cu un ofițer din serviciile secrete, dar ar fi una când acel politician este urmărit penal în câteva dosare instrumentate de procurori și judecători care au prin lege obligația de a nu avea astfel de relații cu serviciile. Știm bine că poporul român e marcat de activitatea Securității comuniste și că orice explicație pentru propriul insucces are legătură cu serviciile, astfel încât vinderea regulată a acestei rețete face ca adevărata problemă – corupția la nivel înalt și încercarea de intimidare și control a justiției anticorupție – să fie ignorată de populația cu drept de vot. Și dacă mai adaugi în campania populară și promisiunea de creștere a salariilor și de scădere a taxelor, ai succesul garantat la o populație fără cultura liberalismului economic și politic (inițiativa privată, libertatea individuală, separația puterilor în stat, limitarea puterii politice), care crede că statul trebuie să se ocupe de fiecare individ și care încă e convinsă în majoritatea sa că oamenii trebuie să fie egali din punct de vedere economic.

Cu alte cuvinte, oamenii înșiși renunță la libertatea lor, inclusiv a gândirii, și se pun într-o stare de servilism față de mai marii zilei, întocmai cum remarca cu stupoare și indignare acum 500 de ani  Etienne De La Boetie în  „Discurs asupra servituţii voluntare”.

Care sunt riscurile la care este expus statul de drept ca urmare a extinderii corupției în cadrul instituțiilor statului?

În România corupția a ajuns până la Guvern, la Parlament și la Justiție. Din păcate da, avem judecători și procurori corupți, mulți dintre ei deja condamnați. Riscurile extinderii corupției sunt enorme: legi care să favorizeze anumite persoane, achiziții publice în favoarea anumitor societăți comerciale, oameni vinovați de comiterea unor infracțiuni grave lăsați în libertate. Banul public se mută în buzunare private. Și cel mai mult va avea de suferit omul simplu. Pe spatele lui se vor îmbogăți cei care au acces la resursele publice. Iar el, cetățeanul pauper, nu va avea acces la serviciile publice zilnice decât dacă va da șpagă. Ca urmare, cel sărac va sărăci și mai mult.

În ce măsură influenţa politicienilor corupți afectează funcționarea justiției în cadrul statului de drept?

Justiția penală înseamnă prinderea corupților, judecarea și sancționarea celor vinovați, executarea pedepsei și confiscarea averii nejustificate.

Individual, unii politicieni încearcă să scape de dosare apelând la legăturile personale pe care le au cu unii magistrați; din fericire, avem capacitatea de a descoperi astfel de conexiuni. Apoi, politicienii având probleme cu legea se războiesc cu magistrații prin intermediul televiziunilor sau presei scrise, în speranța că îi vor intimida pe judecători și procurori, respectiv că își vor menține imaginea publică neafectată. Din fericire, a trecut epoca când magistraților le era teamă ca la rândul lor să facă obiectul unor articole sau reportaje de presă. Azi, macularea justiției a devenit ceva … obișnuit, dacă pot spune așa.

Instituțional, politicienii uzitează uneori de pârghii prin care să se sustragă răspunderii penale sau executării pedepsei. Iată, sunt sute de milioane de euro care ar trebui confiscați de la marii infractori, însă din cauza politizării ANAF, nu se pot executa acele sume, astfel că a trebuit construită o nouă instituție – ANABI – care să o facă. Apoi, unii politicieni încearcă să modifice legile pentru eliminarea infracțiunilor comise de ei sau camarila lor (amintiți-vă de inițiativele din „marțea neagră” sau „joia neagră”). În fine, mai nou, se intenționează apariția unei legi de amnistie care să arunce uitarea asupra infracțiunilor comise în trecut și a unei legi de grațiere care să ducă la eliberarea din penitenciar a celor deja condamnați – sunt convins însă că aceste inițiative nu vizează nici pe departe masa infractorilor mărunți. Și, nu în ultimul rând, se flutură poporului ideea necesității unei legi a răspunderii magistraților, deși o astfel de reglementare există de peste un deceniu.

Care sunt soluțiile pe care le considerați oportune pentru stoparea ascensiunii politicienilor corupți în cadrul instituțiilor statului?

Pe termen scurt, justiția ar trebui să fie mai fermă: este nevoie de procese mai rapide, sancțiuni mai aspre și cu executare în regim de detenție, interzicerea drepturilor de a mai ocupa acea funcție sau profesie. Pe termen lung, e necesară o educare adecvată a populației: oamenii trebuie să înțeleagă că statul de drept înseamnă că toți cetățenii sunt egali în fața legii și că nimeni nu e deasupra ei, că justiția trebuie dorită și judecătorii respectați, că atunci când se comit acte de corupție se fură viitorul nostru și al copiilor noștri. Cu alte cuvinte, nu e suficientă doar dobândirea unor anumite cunoștințe (ce este corupția, sub ce forme apare, cine sunt corupții), ci e necesară și schimbarea atitudinilor noastre (denunțarea actelor de corupție pe care le știm, renunțarea la șpăgi și atenții, acordarea votului numai oamenilor integri).

Interviu apărut pe 16 ian 2017 pe EUROPUNKT

08/01/2017

La sfârșit de mandat ca membru al CSM

Filed under: CSM — Cristi Danilet @ 7:37 PM
Tags: , , , ,

cd-csm2011Am avut onoarea să fiu membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat complet de șase ani. Pe data de 6 ianuarie 2017 mi-am încheiat activitatea în CSM. Începând de luni voi reveni la exercitarea funcției de judecător, la Tribunalul Cluj-secția penală.

Din punct de vedere instituțional, pot spune că CSM din care am făcut parte a reușit de cele mai multe ori să protejeze justiția de influențele negative ale politicului. A îmbunătățit procedura de recrutare a noilor magistrați, a modificat integral procedura de promovare la ICCJ, a reorganizat Inspecția Judiciară, a suplimentat schemele de personal (550 posturi de noi judecători, 700 de noi grefieri, 24 de posturi noi la Inspecție), a digitalizat sistemul de statistică judiciară, a stabilit indicatori de măsurare a eficienței instanțelor judecătorești. Sub actualul CSM au fost sancționați disciplinar 97 de judecători și 42 de procurori. Au fost condamnați penal și eliminați din sistem un număr de 22 de judecători și 14 procurori.

Din punct de vedere individual, plec cu mulțumirea de a fi realizat cele mai multe dintre lucrurile pe care mi le-am propus la început de mandat: cred că am contribuit la transparentizarea activității CSM, la creșterea vizibilității Consiliului și la creșterea încrederii în justiție. Am susținut în mod public instituția medierii în România și am coordonat proiectul de educație juridică în învățământul preuniversitar. Am supravegheat îndeaproape concursurile de admitere la INM, fiind prezent în săli la cinci din cele șase concursuri anuale. Am vizitat aproape 200 de instanțe judecătorești în cei șase ani și am contribuit la rezolvarea unor probleme punctuale care țineau de organizare sau resursa umană. Am participat la zeci de emisiuni televizate și interviuri în presa scrisă. Am administrat contul de FB al CSM și am conceput pe site-ul instituției: secțiunea de evidență a membrilor CSM aleși în perioada 1993-2010, de agendă oficială a membrilor CSM, de integritate judiciară, de educație juridică. Am declarat toleranță zero la corupție judiciară și am reacționat dur la adresa magistraților incorecți. Am avut raport individual anual de activitate și chiar pentru doi ani am ținut un jurnal public al activităților oficiale și al modului de exprimare a votului exprimat pe diverse chestiuni.

Am venit în sprijinul tinerei generații de studenți și absolvenți de drept încurajându-i să participe la concursurile de admitere la INM sau direct în magistratură, prin intermediul conferințelor anuale ținute la universități, a lămuririlor date pe blog sau pe FB, prin intermediul site-ului www.admiterejustitie.ro sau a cărților publicate. Am alcătuit un manual de educație juridică din România adresat adolescenților, am conceput site-ul www.educatiejuridica.ro și am ținut zeci de lecții de educație juridică în școli și licee.

La nivel personal, mi-am continuat activitatea științifică, publicând în reviste de specialitate din țară. Am obținut titlul de doctor în drept. Am gândit și coordonat în cadrul unui grup internațional de magistrați un proiect unicat cu privire la colectarea și indexarea tuturor standardelor internaționale în materie de independență, imparțialitate și integritate a justiției. Am fost angajat de către Comisia Europeană pentru a analiza Strategia de reformă a sectorului de justiție din Republica Moldova și pentru a evalua legislația în materie disciplinară pentru magistrații din Bosnia și Herțegovina. Am fost chemat ca expert pe chestiuni de reformă a justiției și integritate a magistraților în mai multe state europene. Am fost invitat ca lector la evenimente ale unor diverse organizații și instituții cu privire la justiție, minori, mediere. Am publicat pe blogul personal zeci de analize cu privire la modul de funcționare a statului și justiției, preluate de site-uri de profil, în special de Juridice.ro.

Mulțumesc celor care m-au sprijinit de-a lungul anilor și urez succes noilor membri ai CSM!

06/09/2016

Interviu: despre conflicte, plagiate, stat de drept, studentie, custodie comuna, educatie

LaPunkt Interviu LaPunkt, 5 sept. 2016: „Despre România, plagiat şi justiţie. Adrian Naftan în dialog cu magistratul Cristi Danileţ”.

Adrian Naftan: Mă gândeam, ca pentru o scurtă incursiune în substanţa interviului, să menţionăm problemele fundamentale pe scena socio-juridică a societăţii româneşti. Cum vedeţi dvs. relaţia dintre fenomenul social şi cel juridic?

— Eu văd trei probleme majore în ţara noastră: sănătatea, educaţia şi justiţia. În acest interviu, mă voi limita la cele două din urmă.

România este o ţară conflictuală. Avem o cultură a conflictului care se relevă mai întâi în discuţiile personale dintre indivizi ce, deseori, se reduc la atacuri personale şi nu la argumente factuale. Cultura noastră litigioasă se reflectă şi în dosarele aflate pe rolul parchetelor şi instanţelor. Faptul că avem o populaţie în care unul din trei adulţi este implicat într-un dosar civil sau penal, mie-mi spune multe despre o anumită intoleranţă a oamenilor combinată cu necunoaşterea drepturilor şi cu încălcarea legislaţiei de către autorităţi. Aceste aspecte duc la menţinerea unei stări litigioase, totul fiind „asezonat” cu ceea ce promovează presa: infractori, interlopi, afacerişti care sunt noile repere aduse seară de seară în faţa telespectatorilor. Astfel, s-a creat un dezechilibru în România: o seamă de valori autentice sunt ţinute în umbră, în timp ce în prim-plan a fost adusă o generaţie de non- valori. Prin acest mod de reaşezare am devenit o societate dezaxată.

A.N.: Pe lângă faptul că avem o cultură a rătăcirii, se pare că avem, după cum spuneţi dumneavoastră, şi o cultură a conflictului.

— Întocmai. Probabil existentă de mulţi ani, aceasta este menţinută fără jenă, devenind din ce în ce mai înrădăcinată în noi. Asta se vede cel mai des la nivelul discursului public care nu este deloc amiabil sau tolerant – şi gândiţi-vă, de la impoliteţea cu care eşti tratat la un magazin privat sau într-o instituţie publică, până la atacurile folosite în mediul politic: totul pare a fi un teatru de război cu un celălalt, totul este o continuă înfruntare. Am permanenta senzaţie că ţi se cere să fii, obligatoriu, de un anumit fel sau să faci parte dintr-o anumită tabără. Altfel, eşti catalogat în mod automat un fel de duşman. Interesant, nu ţi se permite să fii nici măcar neutru: trebuie să fii ori de o parte, ori de o alta. Din păcate, nimeni nu are răbdare sau dorinţa să îţi asculte argumentele.

A.N.: Trăim într-o Românie postcomunistă. Credeţi că aceste probleme se moştenesc de pe urma istoriei noastre recente?

— Poate că este un drum firesc spre democraţie. Dar am avut ocazia să văd multe ţări, de la cele Norvegia şi Lituania la Tunisia şi din Statele Unite ale Americii până în India. Şi am realizat că cele care au cultul lui «rule of law» au încetăţenită o doctrină a alterităţii. În mod sigur noi nu avem o astfel de conştiinţă, a respectului pentru celălalt tocmai pentru că este diferit. Noi suntem cei care provenim dintr-o societate de uniformizaţi şi tot astfel pare să o transmitem mai departe: toţi trebuie să gândim la fel, să ne purtăm la fel, să facem parte din aceeaşi organizaţie, să avem acelaşi discurs, altfel riscăm să-l supărăm pe cel de lângă noi şi să devenim inamicul său. Nu se acceptă faptul că un copil are drepturi într-o lume a adulţilor, că există oameni care au o altă religie decât cea ortodoxă sau catolică, că există minorităţi cu altă orientare sexuală decât majoritatea; un bolnav este ocolit, un fost deţinut este izolat; nu se acceptă că un om public are şi viaţă privată, că cel care deţine o funcţie poate cânta karaoke sau face plajă – fiindcă automat eşti „altfel” într-un sens rău, imediat eşti pus într-o categorie şi eşti luat în derâdere. Curios, am constatat că mulţi dintre cei care o fac sunt dintre aceia care au mari probleme personale sau sunt certaţi cu legea, dar, subrogându-se în lideri de opinie cu sprijinul presei acaparate de grupuri de interese sau, mai nou, utilizând social media, creează valuri de opinie înveninată din partea mulţimii uşor de manipulat. Aşa s-a creat această cultură a disensiunilor, a conflictelor şi a non-toleranţei. Cred că este o moştenire tipic comunistă care, îmbolnăvind generaţiile de atunci, a ajuns, practic, să inflameze şi noile generaţii.

Eu am două fete, una de optsprezece ani şi cealaltă de cincisprezece ani, astfel că mă raportez mult la generaţia adolescenţilor de astăzi. Constat că tinerii nu au repere în societate. Pur şi simplu, nu au spre cine să se orienteze. Cărţile nu se mai citesc, toată lumea este pe Facebook, liderii de opinie autentici nu mai sunt băgaţi în seamă, rămânând doar politicienii fără vlagă intelectuală sau cei care sunt infractori şi, mai nou, plagiatori pe care îi vedem la televizor.

A.N.: România nu are conştiinţa statului de drept…

— Aşa e. De altfel, în limbaj uzual, sintagma «stat de drept» nici nu a fost folosită până la evenimentele nefericite din vara lui 2012. Când eram eu student la Facultatea de Drept, în ’94-’98, în primul an şase cursuri erau alocate lecţiei despre «statul de drept» şi am studiat atunci toate doctrinele posibile. Poate tocmai de aceea şi sunt interesat de dreptul constituţional şi, de aici, preocupările mele pentru separaţia puterilor, independenţa justiţiei, responsabilitatea agenţilor publici.

Sintagma „stat de drept” este folosită în ultima vreme de unii politicieni, însă am constatat că mulţi habar nu au ce înseamnă! Or, este vorba în primul rând despre primatul legii, ceea ce implică responsabilitate, un cuvând folosit doar ipocrit de mai marii zilei. Oamenii trebui să înţeleagă că ei nu se supun altor oameni, ci numai legii, care trebuie respectată de toţi. Prin urmare, cei care fac legea sau o aplică nu au privilegii şi nici imunitate în faţa legii, ci ei sunt primii care trebuie să o respecte. Ca să mă refer la un caz recent: ei înşişi sunt primii care trebuie să stea la coadă, pentru că nu există legal un drept de a te băga în faţă! Toţi suntem egali în faţa legii, iar aplicarea legii nu se negociază cu nimeni.

A.N.: Într-un interviu recent, jurnalistul cultural Marius Constantinescu a spus că jurnalismul cultural poartă o luptă continuă cu celelalte naturi conflictuale ale sale.

— Analiza cărţilor, cronicile plastice sau muzicale nu fac rating. În general, jurnalismul cultural şi de opinie au fost înlocuite cu un ceva care seamănă cu jurnalismul, adaptat oarecum la epoca new-media, dar care se rezumă la alergatul după un număr cât mai mare de click-uri. De aceea nici nu cred că mai putem vorbi de jurnalism de calitate.

Pe mine, ca pe mulţi alţii, mă exasperează presa de tip tabloid: emisiunile de cea mai joasă calitate cu schimb de mame, urmăriri de copii sau soţi, găsire de burlaci, ori ştiri anunţate în prealabil pe banda galbenă ca fiind ceva „senzaţional”, „exploziv” sau „terifiant”. Eu schimb imediat postul, dar oare câţi sunt cei care, atraşi de mirajul dat de marketing, nu o fac? Iată, luna trecută a fost o ştire naţională faptul că pe o plajă a fost „surprinsă”(?!) în bikini o politiciană! Trei zile a scris presa despre asta. Dar nu a fost o ştire, de exemplu, faptul că judecătorul Cristi Danileţ, împreună cu o studentă de la Facultatea de Drept din Iaşi, a ţinut pentru prima dată în România o lecţie în aer liber de educaţie juridică pentru copii şi adulţi, la Vatra-Dornei şi a împărţit acestora cărţi de profil, în mod gratuit!… Cam ăştia suntem: preferăm senzaţionalul, ne plac bărfele, alergăm după fotografii indecente ale altora, proferăm cuvinte triviale. Nimicul ne ocupă mult din timp şi din viaţă, văd. Astfel că nu mai avem timp de cultură şi, oricum, aceasta nu face rating. Asta este ceea ce nu au înţeles jurnaliştii autentici (sau, poate, din contră, au înţeles…): cultura nu poate face rating căci ea nu este ingerabilă de vulg. Astfel încât ori îţi asumi rolul de educator al maselor şi devii cu adevărat formator de opinie, cu toate eşecurile şi dezamăgirile probabile, ori abandonezi şi te vinzi ieftin, virusând o întreagă societate.

Ceea ce mă surprinde pe mine, în mod negativ, nu este neapărat faptul că jurnaliştii de timp nou promovează aceste non-ştiri, cât mai ales faptul că ele se cumpără. De ce oamenii dau banii pe astfel de ziare, de ce se uită la astfel de emisiuni sau de ce deschid astfel de site-uri pe internet? Poate că are legătură cu natura noastră conflictuală… Iată, pe noi nu ne interesează ce a spus un politician într-o dezbatere purtată în Camera Parlamentului, ci ne interesează cu cine întreţine el relaţii amoroase în timpul lui liber! Într-o societate unde primează legea, o astfel de persoană ar trebui respectată şi viaţa sa privată ar fi un subiect tabu, iar presa care publică astfel de fotografii ar plăti bani grei drept despăgubiri. Din păcate, nu avem cine şi unde să explice aceste lucruri de bun simţ. Nu este cine să le deschidă ochii oamenilor.

A.N: Predatul după dictare este, după cum spuneaţi şi într-un recent interviu televizat, asemenea parteneriatului mut dintre cel căruia i se oferă mită şi cel care i-o dă. Cât de densă este această problemă?

— La noi, educaţia înseamnă, preponderent, memorare şi reproducere. Nu avem o educaţie în spiritul creativităţii, care să pună accent pe intuiţie şi originalitate, ci în spiritul repetării celor deja spuse sau făcute de înaintaşi. Nu suntem în stare să inventăm lucruri sau, poate, nu avem curajul de a fi ori de a face altfel, motiv pentru care alegem să mergem pe căi deja bătătorite.

De aceea, nici nu trebuie să ne mire că plagiatul este un fenomen extins în România. Se plagiază în literatură, în artă, în muzică, în ştiinţe, în drept. Am întâlnit jurişti care au cumpărat licenţa de la cineva din generaţiile anterioare, care au promovat pe baza unor lucrări copiate de la alţii fără să indice sursa sau compilând lucrări ale altora fără niciun aport personal la cercetare, ori care au plagiat teze de doctorat. Tragedia este că cei care au făcut aceste lucruri nici măcar nu şi-au pus problema că ceva nu este în regulă. Şi nici nu aveau cum atâta timp cât educaţia din România ultimelor decenii a însemnat dictare, memorare, reproducere. Vă dau un exemplu: existau pe vremea studenţiei mele, există şi acum, profesori care veneau la ore cu hârtia de curs în faţa elevilor şi tot actul de predare se rezuma la dictare: profesorul de facultate (nu de liceu!) citea dintr-un curs, care, de cele mai multe ori, exista în formă tipărită la librărie sau bibliotecă. Ne întrebam, ca studenţi, de ce se întâmplă asta, iar explicaţia era una singură: profesorul nu îşi cunoaştea propriul curs.

Oare nu ar fi bine ca profesorul, la ore, să explice anumite teme, cele mai importante, din cursul său scris? Oare nu ar trebui să se discute mai mult cu studenţii? – încă sunt prea puţini cei care o fac. Oare nu ar trebui discutate, mai ales, principiile şi chestiunile practice? De pildă, sunt uimit să constat că la facultatea de Drept nu se aud cuvinte precum «dreptate» sau «justiţie». Nici măcar cuvântul «lege» nu este tratat ca un concept politico- juridico-filosofic, ci doar ca un sinonim pentru „act normativ”. Vă vine a crede că nimeni nu explică de ce dreptul face parte dintre ştiinţele umaniste şi la ce obligă acest lucru pe cei care vor aplica dreptul?!

Să vă mai spun ceva: dreptul este o ştiinţă. Dar câţi din cei care aplică dreptul sunt, oare, cercetători?! Poate că avem mulţi doctori în drept, dar câţi, oare, mai ştiu care sunt izvoarelor dreptului sau metodele de interpretare ale dreptului? Când am avut ocazia să ies din ţară prin 2005 şi să îmi cumpăr primele cărţi de drept, am constat cu stupoare că majoritatea cărţilor de drept românesc, scrise de profesori din România pe care îi consideram eminenţi, erau nişte plagieri ale cărţilor de drept francez. Ei, pur şi simplu, copiau şi/sau sintetizau cărţile de drept. Aceştia sunt profesorii după care au învăţat generaţii întregi. Nu mă miră prezentul, care se limitează la învăţarea pe de rost a codurilor şi manualelor.

A.N.: Vorbeaţi înainte de inovaţie în drept. Aţi scris vreo carte care să inoveze teoriile dreptului constituţional, spre pildă?

— Nu mi-am propus neapărat să inovez ceva în drept, ci mai ales să îi fac pe ceilalţi să conştientizeze importanţa dreptului în viaţa de zi cu zi – aşa se explică apariţiile mele în spaţiul public prin interviuri în presa scrisă, participări la emisiuni televizate sau reacţii pe propriul blog sau cont de Facebook. Încercând să explic pe înţelesul tuturor modul de organizare a statului, să prezint legislaţia aplicabilă în diverse domenii, să sensibilizez populaţia cu privire la importanţa independenţei justiţiei şi să îmi conving colegii cu privire la necesitatea responsabilizării sistemului judiciar.

Dar chiar şi aşa, trebuie să spun că, în anul 2003, mi-a fost pus un fir de Internet în biroul meu şi am căutat pe Google două cuvinte din limba engleză: «independence» şi «judiciary». Am văzut că erau mii de articole scrise pe acest subiect, la nivelul lui 2003, în condiţiile în care în România post-decembristă erau în revistele de specialitate publicate doar două articole despre independenţa justiţiei. Doar două! În momentul respectiv, am început să caut mai mult: ce însemna, de fapt, «independenţa justiţiei»? Noi aveam sintagma în Constituţie, dar nu-i era cunoscută însemnătatea. După multe cercetări, am descoperit recomandări internaţionale pe care am început să le traduc în premieră în România. Am ajuns să vorbesc, astfel, despre cei trei I – Independenţă, Imparţialitate şi Integritate – în cadrul unei doctrine alcătuite ad-hoc, care pune aceste valori la baza sistemului de justiţie. Despre acestea vorbesc direct sau prin (social-)media la întâlnirile mele cu studenţii, cu oamenii obişnuiţi sau în interviuri. Mai mult, am ajuns să promovez această doctrină în străinătate – de pildă, în momentul de faţă, conduc un proiect european constând în redactarea unui manual care cuprinde toate standardele despre cei trei I publicate vreodată în lume. Prima parte, teoretică, este gata şi în momentul de faţă lucram la volum al doilea, cel practic.

Aş putea menţiona şi câteva contribuţii originale. Am iniţiat şi alcătuit proiectul la prima Strategie de întărire a integrităţii judiciare din ţară, care a fost aprobată de CSM în anul 2011. De trei ani de zile sunt conducătorul unui program de educaţie juridică în modalitate non-formală şi am alcătuit primul manual intitulat „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi şi justiţie – iar recent această materie a fost inclusă în programul guvernamental pentru a face parte peste doi ani din curricullumul şcolar. Am alcătuit acum patru ani prima şi singura carte despre recrutarea în justiţie intitulată „Ghid pentru pregătirea concursului de admitere la INM şi în magistratură”, în care răspund la toate întrebările pe care un absolvent la drept şi le pune în legătură cu intrarea în sistemul judiciar. De asemenea, sunt autorul primei cărţi publicate în România despre medierea penală – o materie care va trebui până la urmă inclusă în manualele de procedură penală. Iar recent am publicat un studiu despre istoria reformei justiţiei din România – un subiect ce ar trebui să facă parte din manualele de istorie a statului şi dreptului românesc care, din păcate, se opresc la nivelul anului 1940; şi tot cu tristeţe spun că sunt facultăţi care au renunţat la această materie, pe care au trecut-o în rândul celor opţionale. După cum o altă greşeală este că la facultăţile de Drept nu se învaţă mai nimic despre organizarea şi etica judiciară – închipuiţi-vă că la nicio facultate de Drept de la noi nu afli care sunt cele trei funcţii ale judecătorului: toţi credem că atribuţia judecătorului constă în soluţionarea de dosare, când în realitate acesta mai trebuie să fie un apărător al statului de drept (de aici necesitatea implicării sale in acţiuni publice pentru prezervarea independenţei justiţiei, inclusiv sub aspect educativ) şi să fie un garant al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (de aici necesitatea comportamentului care să menţină încrederea publicului în justiţie). Chiar stau şi mă întreb la modul sincer: câţi magistraţi ar putea scrie un eseu de câteva pagini despre statul de drept?

Mai mult, sunt revoltat din cauza faptului că există absolvenţi de drept şi chiar magistraţi care nu ştiu cine au fost, darămite ce au scris, Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau, John Locke, David Hume, John Stuart Mill sau Lord Acton. Mulţi dintre studenţii la Drept nu ştiu ce e umanismul, deşi studiază o materie umanistă prin definiţie. Puţini ştiu ce este liberalismul sau iluminismul…Şi atunci, mă întreb, cum pot aceşti oameni să promoveze libertatea şi legea? Cum pot purta ei o discuţie despre democraţie? În ce scop şi cum pot face ei justiţie?! De aceea, nu mă mir că mulţi cred că a face dreptate se rezumă strict la a aplica legea şi că alţii spun că precedentul judiciar nu se poate aplica într-un stat care face parte, ca noi, din sistemul de drept romano-germanic; sau că unii confundă civismul cu politica şi că alţii cad pradă curentelor naţionaliste sau îmbrăţişează doctrine izvorând din totalitarism; sau că sunt unii care îşi ascund profesia pe care o practică când sunt întrebaţi desprea aceasta. Cum ai putea, oare, să discuţi despre rolul judecătorului în societate democratică cu oameni care nu stăpânesc principiile şi pentru care «judecător» sau «democraţie» sunt doar cuvinte, nu concepte fondate în urmă cu secole şi care stau la baza societăţii moderne?!

A.N.: Într-un interviu pe care i l-am luat de curând, scriitoarea Ana Barton îmi spunea că în România se cultivă o cultură a despărţirii, anume că «forma de exprimare liberă a noastră este despărţirea».

— Întăresc şi eu această idee. Şi aş încerca să explic de unde pleacă ea: poate este de la dorinţa noastră de a stăpâni persoanele din jur. Privim oamenii ca şi cum ar fi obiecte ce trebuie folosite după cum dorim noi. Ne reîntoarcem, astfel, la începutul interviului: nu înţelegem conceptul de alteritate. Un „celălalt” ne este de folos doar dacă este „al nostru”. Nu avem respect pentru un celălalt şi nu dorim să ne armonizăm interesele cu el. De- aici, de exemplu, războiul pentru custodia minorului din instanţe: „Copilul este al meu, nu şi al tău!”, îi spune un părinte celuilalt părinte; şi sunt în stare să se judece ani şi să cheltuie o grămadă de bani pentru asta. Din cauza unei gândiri retrograde datând din România comunistă în care regula era că tatăl trebuia să fie plecat pentru a munci pentru familie, iar mama să stea acasă cu copilul („Statul apără interesele mamei şi copilul” – spunea art. 1 alin. 2 din fostul Cod al familiei, în vigoare din 1954 până în 2011), noi nu realizăm nici acum că minorul este o persoană care are doi părinţi, îndreptăţiţi în mod egal să îşi exercite drepturile şi să îşi îndeplinească obligaţiile. În România nu avem concepţia custodiei comune, ceea ce presupune că părinţii trebuie să îngrijească, să crească şi să educe împreună copilul indiferent că locuiesc împreună ori sunt căsătoriţi. Nu: copilul este considerat proprietatea unuia, iar celălalt nu are dreptul să îl vadă decât dacă proprietarul îi dă voie! Or, începând cu anul 2011 avem în România legea care stabileşte principiul autorităţii părinteşti comune, dar familiile noastre nu acceptă asta. Sunt mii de cupluri care se războiesc anual în instanţă. Ei vin la un judecător, care e un terţ faţă de familia lor, să le spună care dintre părinţi e mai bun pentru a primi copilul. Asta este o gândire imatură. Paradoxal, cele mai dificile procese de acest gen sunt cele purtate între părinţi intelectuali, care ar trebui să înţeleagă legea mai uşor. De regulă, taţii sunt cei prejudiciaţi, deoarece în România încă există o prejudecată conform căreia mama are mai multe drepturi decât tatălui. Este o concepţie total eronată a adulţilor needucaţi din România şi o practică judiciară contrară drepturilor omului ce aparţine încă multor judecători ce nu realizează că în această materie este interzisă discriminarea pe motiv de gen al părintelui sau de vârstă ori sex al copilului. Mai mult, deşi judecătorii acordă drepturi taţilor, astăzi avem mame care nu le permit să îşi vadă copiii. Tot ceea ce le interesează sunt banii primiţi ca pensie: copilul este instrumentul ideal pentru o afacere. Astfel, acel copil este crescut într-o atmosferă de înstrăinare şi chiar ură faţp de celălalt părinte. Încetul cu începtul, devine un alienat. Iar vinovat este, în primul rând, părintele custodian.

La fel se întâmplă şi între partenerii de viaţă: unul se consideră proprietar pe celălalt, pe viaţa şi relaţiile acestuia. Vrea să ştie ce vorbeşte, cu cine se întâlneşte etc. De aici apar situaţii în care un partener îşi spionează celălalt partener: îi ascultă clandestin telefonul mobil, îi instalează softuri de supraveghere pe laptop să vadă cu cine corespondează, angajează detectivi particulari sau prieteni care să îl urmărească. Toţi ar trebui să ştie că aceste fapte sunt infracţiuni şi că, la plângerea celui urmărit, cineva ar putea risca un dosar penal.

A.N.: Ce părere aveţi despre răspândirea fenomenului de plagiat printre politicienii din România?

— Am văzut personal câteva dintre lucrările suspectate de plagiat ale unor „personalităţi”. Am dat peste nişte plagiate de-a dreptul ruşinoase. Spun asta pentru că oamenii aceştia nu au schimbat nici măcar aşezarea în pagină sau aliniamentul paragrafelor – pur şi simplu, au copiat mot-à-mot. Există plagiat de idei, dar pe acesta trebuie să îl faci cu cap: iei o idee a altuia, o reformulezi cum vrei tu, dar nu mai menţionezi sursa şi te dai proprietarul ideii respective. Însă ceea ce am văzut mi-a generat instantaneu un sentiment de repulsie: oamenii ăştia au făcut copy-paste!

Am văzut că unii dintre plagiatori invocă faptul că, pe vremea lor, nu ar fi existat regulile privind citarea. Ei bine, mint! Eram student în ’98 când mi-am susţinut lucrarea de licenţă şi îmi aduc aminte că încă de atunci făceam trimiteri la subsol cu privire la sursele utilizate. Este drept, nu îmi făcuse nimeni o instruire în acest sens, dar modul acesta de lucru a fost urmarea unor manuale, cărţi şi reviste de specialitate pe care le citisem şi unde observasem toate acestea. Vă asigur că se folosea indicarea la subsol a surselor originale încă de acum 100 de ani, aspect pe care l-am constatat când am consultat personal bibliografia necesară pentru lucrările mele de cercetare. Mai mult, ar trebui să fii cu totul neghiob pentru a crede că, în materie de drept, cineva poate să scrie cinci pagini fără o trimitere la subsol. La teza mea de doctorat există la fiecare două pagini câte o trimitere la subsol. Pot să o spun, fără să greşesc, că primul indiciu al unui posibil plagiat este următorul: luaţi o carte ştiinţifică, frunzăriţi cinci pagini şi dacă nu aţi întâlnit vreo trimitere la subsol, atunci ea este deja suspectă de plagiat.

Dincolo de numărul mare de impostori care sunt doctori, cred că avem o problemă şi mai mare: cum convingem noua generaţie de tineri că nu este bine să plagiezi, când ea vede că acel om care a plagiat a ajuns mare vedetă sau politician şi este primit toată ziua pe la televizor ca şi cum ar fi nu ştiu ce model de urmat? Oare nu manipulează grosier presa care, în loc să instituie un embargou asupra acestor indivizi, le permite să apară în mijlocul publicului?!

A.N.: Totuşi, există oameni care, după ce le-a fost demonstrat plagiatul, l-au negat cu o stare apropiată ipohondriei. Cum vă explicaţi această menţinere a imposturii?

— Atâta timp cât noi nu avem un cult al lui „rule of law”, legea nu va fi respectată. Noi vedem legea ca şi cum ar fi o regulă impusă de afară, care nu ne priveşte şi, deseori, a cărei apariţie are ceva suspect în ea; prin urmare, nu avem motive să respectăm legea şi vom detesta organul care a edictat-o ori care o aplică. Cât timp nu acceptăm legea, ea va rămâne pentru noi o regulă ce nu ne aparţine şi care este, mai degrabă, ceva represiv şi care ne provoacă repulsie, respingere. Însă, dacă am accepta-o, legea nu ar mai fi ceva impus, ci ar deveni o regulă asumată; în acel moment norma juridică s-ar transforma în normă morală. Din „a lor”, legea ar deveni „a mea” — atunci, la nivel ideatic, planul legal şi planul moral s-ar confunda şi nu ar mai trebui să căutăm metode de a eluda legea, ci doar modalităţi de a o aplica. Însă ca aceasta să se întâmple trebuie să realizăm că legea e destinată menţinerii ordinii sociale şi protejării drepturilor omului; că libertatea nu înseamnă să facem ce vrem, ci să adoptăm un comportament numai în cadrul prescris de lege; că organele legii nu acţionează după bunul plac, ci pentru a asigura supremaţia legii şi egalităţii cetăţenilor în faţa ei. Or, pentru însuşirea acestui mod de viaţă e necesară o minimă educaţie juridică care s-ar putea însuşi încă din şcoală, iar pentru aprofundare e necesară o cultură juridică care se poate dobândi mai ales în facultăţile de drept, de ştiinţe politice sau de filozofie. Altfel, vom asista neputincioşi cum România e ţara în care se spune cu o uşurinţă dezarmantă că „legea este făcută ca să fie încălcată”, în care şpaga este un modus vivendi şi în care disoluţia autorităţii statului e completată de puseuri de revoltă împotriva celor care sancţionează nerespectarea legii.

Întorcându-mă la întrebarea despre plagiatorii dovediţi, care insistă cu neruşinare în nevinovăţia lor: ei sunt la fel ca vinovatul clasic ce pledează pentru nevinovăţie, al impostorului care atacă în diferite moduri organul care îl găseşte culpabil. Am văzut cu toţii chiar cazuri de infractori prinşi în flagrant delict care insistă ca nu au comis vreo ilegalitate. Deseori, aceştia se apără public cum că ar fi o e eroare judiciară sau că organul decident este manipulat politic. Să fim serioşi, pe aceşti mincinoşi naţionali nu îi mai crede nimeni!

Reiau ce am spus la început: filosofia poporul român este „trăirea conflictuală”. În jurul acestei trăiri, călcăm pe cadavre distrugându-ne adversarul (dacă nu e un concurent politic sau de afaceri, atunci este organul care aplică legea) sau ne lăudăm cu înfrângerea noastră (ne place să ne plângem de milă, să ne considerăm un popor damnat). Şi vreau să insist aici: ne place foarte mult, şi nu înţeleg de ce, să ne lăudăm cu lucrurile negative din România, atât la nivel macro – şi mă gândesc aici la atacurile veninoase ale unora îndreptate împotriva adversarilor politici sau a instituţiilor statului (de aceea, nu mai surprinde pe nimeni scăderea încrederii publicului în justiţie când tocmai cei ce au condus sau conduc statul au probleme cu legea şi, fiind urmăriţi pentru asta, aleg nu să îşi facă apărări în biroului procurorului sau în sala de judecată, ci în faţa telespectatorilor atacând justiţia) –, dar şi la nivel micro – şi mă gândesc aici la uitătura urâtă a vânzătoarei de la magazin pe care o deranjezi când trimite mesaje pe telefonul mobil, sau la răspunsul în doi peri de la vreo instituţie a statului, ori la proverbială duşmănie a vecinului). Nu construim nimic, ci doar dărâmăm. Dar eu sunt optimist din fire: cred cu tărie că putem reface totul, dar avem nevoie de o răsturnare a valorilor prezente, de o reconstrucţie a axiologiei poporului român bazază pe valorile umaniste şi etica individuală.

A.N.: Pe pagina de Facebook personală a unui politician, exista acest comentariu: „Plagiatul este în inimă, nu pe foaie!”. Comentariul acela a primit multe aprecieri, iar asta demonstrează că mulţi oameni asemeni celui ce a scris acel comentariu nu cunosc conceptul de «plagiat» şi nici nu pot recunoaşte un plagiat.

— (râde) În cazul demnitarilor, al magistraţilor şi al funcţionarilor trebuie avut în vedere faptul că cel care deţine titlul de doctor în ştiinţe primeşte un plus de 15% la salariu. Dacă un astfel de doctor a plagiat teza de doctorat, înseamnă că a primit acei bani nemeritat. Practic, i-a furat din banii publicului care cotizează la bugetul statului pentru a se plăti salariile. Prin urmare, normal ar fi ca publicul să fie revoltat şi să se manifeste ca atare nu faţă de autoritatea care a constatat plagiatul, ci faţă de hoţul-plagiator. Un popor cu o gândire sănătoasă s-ar manifesta prin oprobriu public faţă de plagiator şi ar milita pentru recuperarea banilor, pentru că banii aceia au fost furaţi şi trebuiesc daţi înapoi. Aşa ar trebuie să funcţioneze o societate: să considere firesc ca fiecare cetăţean care a comis un rău să fie sancţionat şi să fie obligat să repare daunele.

A.N.: O ultimă întrebare, domnule Danileţ: a fost dialogul nostru un act de justiţie?

— Desigur. Printr-un astfel de dialog restaurăm valori călcate în picioare prea mult timp: cinstea, omenia, civismul, legalitatea, deontologia sunt valori care trebuie reaşezate la temelia societăţii. Prin urmare, facem un act de justiţie socială, iar modalitatea aleasă este educaţia. Sub acest aspect, mai vreau să precizez ceva: lumea, astăzi, confundă legea cu justiţia. Cu alte cuvinte, confundă regula cu tragerea la răspundere pentru încălcarea ei. Oamenii vor acum multă justiţie. De altfel şi apelează foarte des la justiţie, preferând să piardă ani întregi, să cheltuie bani şi chiar să fie învinşi juridic, decât să meargă la un mediator sau să înceapă să respecte legea. Astfel încât statul e nevoit să investească în sedii de instanţă, să angajeze mai mult personal, să mărească salariile magistraţilor în loc să investească în educaţie. Trăim un paradox social: în locul prevenţiei, preferăm represiunea. Cred că este timpul să ne punem următoarea problemă: noi, de fapt, ce vrem? Încotro mergem? Cât de mult mai vrem intervenţie post-factum? Cât mai investim în justiţie? Iată, ne apucăm să construim noi penitenciare. Dar, oare, nu mai bine am construi şcoli? Nu mai bine am reforma sistemul de educaţie? Nu mai bine am pregăti profesori care să-i înveţe dreptul pe copii încă de la grădiniţă, dar în mod obligatoriu la şcoală şi, mai ales, la liceu?

Dialogurile acestea, precum cel întreţinut de noi, sunt absolut necesare. Ele sunt nu numai semnale de alarmă, ci şi constatări sau, iată, acte reale de educaţie. Căci, în final totul, se rezumă la principii şi valori, printre care Justiţia şi Legea, Adevărul şi Dreptatea, Judecătorul şi, de ce nu, Educaţia, pe care suntem datori să ni le însuşim şi să le promovăm.

21/07/2016

Interviu Adevarul: intre alergatul dupa pokemoni, legi confuze si combaterea coruptiei

Filed under: 0. NOUTATI,interviu — Cristi Danilet @ 9:55 PM
Tags: , , , ,

adevarulInterviu apărut pe 20 iulie 2016 în Adevărul sub titlul: Judecătorul Cristi Danileţ: „Alergăm să prindem pokemoni, dar nu găsim soluţii pentru a-i urmări pe cei care se sustrag obligaţiilor stabilite de judecători“. 

În România s-a ajuns mai mult să se interpreteze dreptul decât să se aplice. O spune judecătorul Cristi Danileţ, membru al Consiliului Suprem al Magistraturii, care, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“, vorbeşte despre ambiguitatea legilor din România, dar şi despre cum combaterea judiciară a corupţiei coboară uneori în derizoriu.

Citeste mai mult: adev.ro/oalyn7

„Adevărul“: Asistăm la o serie lungă de cazuri în care instanţele dau soluţii diferite pe speţe identice. Dacă ne referim doar  la procesele legate de clauzele abuzive din contractele bancare,  exemple sunt cu miile. Cum se face că legislaţia românescă permite atâtea interpretări şi de ce aplicarea aceleiaşi legi în cazuri similare nu duce, aşa cum ar fi firesc, la aceleaşi soluţii judiciare?

În procesul de aplicare a legii ne confruntăm cu anumite greutăţi generate de accesul greoi la actele normative, dinamica legislativă şi neclaritatea unor legi. Se spune că un stat care are multe legi este un stat slab. Ei bine, după Revoluţia din 1989 au fost adoptate în România peste 100.000 de acte normative. În prezent, sunt în vigoare în jur de 14.000. Sunt diverse domenii reglementate de legi, de la modul de organizare a sistemului de instituţii publice (de exemplu, legile justiţiei), până la modul de înmulţire a animalelor (de exemplu, există o lege a… calului). Teoretic, toţi cetăţenii peste 14 ani trebuie să cunoască toate legile dar, practic, acest lucru este imposibil – de aceea insist în implementarea în şcoli şi licee a proiectului de educaţie de care vorbesc pe http://www.educatiejuridica.ro, ca tinerii să se obişnuiască de la o vârstă fragedă cu reglementările a căror nerespectare poate atrage răspunderea lor, inclusiv penală.

Vă spun sincer că nici practicienii dreptului nu mai pot cunoaşte toate legile – de aceea utilizarea instrumentelor digitale este absolut necesară însă, din păcate, nu există programe de dobândire a unor asemenea abilităţi în facultăţile noastre de Drept, care se limitează mult prea mult la memorarea codurilor şi a manualelor.

Există o tendinţă de a reglementa orice domeniu, inclusiv cel moral (de exemplu, în mod inutil, în Codul civil s-a înscris ca regulă de drept îndatorirea copiilor de a-şi respecta părinţii). De asemenea, limbajul juridic a devenit extrem de tehnic şi legile nu mai pot fi înţelese de destinatarii lor – or, aceştia sunt oamenii obişnuiţi, nu practicienii dreptului. De aceea spun că majoritatea legilor din România nu întrunesc condiţia clarităţii, pentru ca cetăţenii să îşi conformeze conduita. Totodată, legile se modifică foarte des: pe de o parte fiindcă în procesul de aplicare se descoperă probleme de redactare, pe de altă parte fiindcă realităţile sociale se modifică rapid, ceea ce creează probleme în aplicarea lor – de exemplu, Codul de procedură penală a fost publicat în 2010 şi o jumătate din el a fost modificată deja, avocaţii şi magistraţii fiind nevoiţi în permanenţă să revadă aceste prevederi; legea fumatului a fost supusă unor dezbateri pentru noi modificări la nicio lună de la intrarea ei în vigoare, patronii de baruri şi cluburi fiind în totală derută.

Apoi, există prea multe legi care reglementează acelaşi domeniu, cum ar fi cel al protecţiei consumatorului în care sunt incidente câteva zeci de acte normative, de la legi şi ordonanţe de guvern, până la ordine de ministru. Şi vă garantez că dacă întrebaţi o sută de persoane dacă pot returna un produs electronic care nu le place sau care este termenul în care o pot face, nu există unul care să vă răspundă corect. Cu toate aceste acte normative, nu mi se pare deloc că în România consumatorul este protejat ci, din contra, piaţa abundă de produse neconforme, periculoase sau expirate, ori de reclame înşelătoare. Şi acelaşi lucru îl pot spune despre un alt domeniu la fel de important, cum ar fi cel fiscal: societăţile comerciale sunt aruncate într-o nebuloasă a obligaţiilor către stat, în care continua modificare legislativă este regula. Teoretic, avem o instituţie care ar trebui să se ocupe de evitarea şi eliminarea suprapunerilor legislative şi de codificarea legislaţiei – Consiliul Legislativ. Practic, această instituţie este prea puţin vizibilă.

În fine, alte legi ajung să nu se mai aplice şi vă dau câteva exemple: Codul de procedură penală publicat în urmă cu 4 ani şi intrat în vigoare acum doi ani, are prevederi referitoare la purtarea de brăţări electronice de către cei lăsaţi în arest la domiciliu, dar care probabil din lipsa fondurilor nu sunt implementate – or, eu cred că resursele consumate cu poliţişti care trebuie să verifice dacă cineva este acasă sau nu sunt mai mari decât costul brăţărilor; este, dacă vreţi, o situaţie paradoxală: în era tehnologiei am ajuns să alergăm prin oraş să prindem pokemoni, dar nu găsim o soluţie modernă pentru a urmări pe cei care se sustrag obligaţiilor stabilite de judecători. Sau Legea cu privire la protecţia victimelor infracţiunilor veche de 12 ani, de care mulţi practicieni ai dreptului nu au auzit şi pentru aplicarea căreia nu funcţionează servicii gratuite de consiliere şi nu sunt alocate fonduri pentru victimele unor infracţiuni de omor, viol, tâlhărie. Sau inexistenţa instanţelor de tutelă, specializate pentru cauzele cu minori şi de familie, prevăzute de noua legislaţie civilă.

Adevărul: Aţi întâlnit cazuri în care s-a ajuns la interpretarea actelor normative chiar dacă era vorba de legi clare?

Cel mai ciudat lucru care mi-a fost dat să îl întâlnesc în profesia mea a fost interpretarea diferită a aceloraşi legi. Acum, pe avocaţi îi înţeleg: din dorinţa de a-şi apăra clienţii, unii caută să forţeze interpretarea unor texte de lege pentru a conduce magistraţii pe o anumit variantă. Dar nu pot înţelege magistraţii care găsesc două sau chiar mai multe interpretări diferite ale aceleiaşi legi. Am încercat să găsesc explicaţii ale acestui fenomen, pe care l-aş numit mai degrabă „o modă” a intepretării legilor. Mai întâi, este vorba de necunoaşterea legii. Nu sunt puţine situaţiile când legislaţia, mai ales cea nouă, nu este cunoscută în mod profund.

Apoi, este vorba de necunoaşterea unor metode de interpretarea a legilor. În primul an de facultate se învaţă tipurile de interpretare şi metodele de interpretare. Pentru mulţi, anul întâi este prea îndepărtat. Alţi studenţi au dat pe la facultate, dar nu au văzut la faţă profesorul – chiar cunosc o facultate de drept unde profesorul nu a venit la nici un curs la materia Teoria Generală a Dreptului, extrem de importantă pentru viitorii licenţiaţi. Şi aşa unii ajung practicieni să îşi dea cu părerea atunci când trebuie să aplice un text de lege deşi, poate acel text de lege este clar. Se ignoră faptul că un text de lege trebuie interpretat în mod ştiinţific (căci dreptul este o ştiinţă) numai când este neclar.

Şi vreau să subliniez două lucruri: s-a ajuns mai mult să se interpreteze dreptul, decât să se aplice; majoritatea aplică texte de lege, nu legi. Puţini se apleacă azi să cunoască o lege în ansamblul ei, să vadă de ce a apărut o lege, să consulte documentele explicative care au stat la baza sa. E drept că uneori nu există timpul fizic necesar. Mai adaug că peste noapte au apărut tot felul de autori de cărţi care, fie că sunt practicieni fără nicio experienţă didactică, fie că sunt teoreticieni fără niciun fel de experienţă practică, scot cărţi pe bandă rulantă care mai mult încurcă decât clarifică textele.

În al treilea rând, de vină este şi discreţiea prea mare conferită magistratului. De exemplu, procurorii au posibilitatea absolută să renunţe la urmărirea penală pentru anumite infracţiuni sau să decidă trimiterea în judecată şi tot astfel au posibilitatea să accepte sau să refuze încheierea unor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. La fel, judecătorii au posibilitatea să aresteze sau nu o persoană, neexistând cazuri obligatorii de arestare; ori să aplice o pedeapsă mai mare sau mai mică, dar în marja oferită de lege; ori să aplice sau nu măsura suspendării sub supraveghere, mulţi nemotivându-şi această măsură decât într-un mod formal.

Să ne înţelegem: în toate aceste cazuri măsurile dispuse sunt legale, dar în cazuri similare se ajunge ca ele să fie dispuse în mod diferit nu doar de judecători diferiţi, ci uneori chiar de acelaşi judecător. De aceea, existenţa unor norme interne, cum ar fi ghidurile de aplicare a pedepselor pentru judecători sunt absolut necesare, dar noi nu avem nici măcar conştiinţa utilităţii unor astfel de instrumente.

Nu în ultimul rând, de vină este şi lipsa unei culturi cu privire la practica unitară. Iată ce s-a întâmplat în cazul taxelor de poluare când, în anii 2008-2009 judecătorii din jumătate de ţară dădeau bani de taxe înapoi, jumătate refuzau acest lucru, cu toţii aplicând aceeaşi legislaţie. Trebuie să ştiţi că am întâlnit cazuri în care oamenii îşi făceau domiciliu fictiv în alt judeţ numai pentru a se judeca la instanţele care admiteau astfel de cereri. După ce Curtea UE de la Luxembourg a confirmat că legislaţia României este greşită, procesele pierdute au trebuit redeschise, ceea ce a dus la creşterea numărului de cauze pe rolul instanţelor şi la plata unor dobânzi de către stat. La fel, uitaţi-vă ce se întâmplă azi cu clauzele abuzive din contractele bancare, ce îşi găsesc soluţii diferite în funcţie de oraşul în care te judeci. Poate e şi o vină a legiuitorului că a lăsat asemenea procese să fie judecate în primă instanţă la Judecătorii, unde se află, de regulă, judecători la începutul carierei lor.

Adevărul: În acest context, în ce măsură se poate spune că în Romania se aplică principiul precedentului judiciar?

Referitor la practica instanţelor sunt trei lucruri ciudate: în primul rând sunt oraşe unde, la nivelul aceleiaşi instanţe, nu există o disciplină jurisdicţională, în sensul că acelaşi judecător nu îşi respectă practica sau un judecător nu respectă practica majoritară a instanţei sale; în al doilea rând, în unele judeţe, deşi instanţele superioare decid într-un anumit fel, instanţele situate ierarhic mai jos nu respectă această practică; în al treilea rând, sunt situaţii în care deciziile instanţei supreme sau a Curţii Constituţionale sunt ignorate.

Precedentul judiciar semnifică că o problemă de drept, găsindu-şi rezolvarea într-o instanţă situată la vârful ierarhiei judiciare, ea trebuie soluţionată pe viitor, în cazuri similare, în aceeaşi modalitate, de toate instanţele inferioare, inclusiv de cea care a dat respectiva soluţie, iar o răsturnare a acelei interpretări poate interveni numai în anumite condiţii şi întotdeauna motivat. Această regulă a precedentului judiciar stă la baza sistemului de drept common-law, aplicabil în SUA, UK, Australia, Israel, care se bazează pe forţa creatoare a practicii judiciare, pe acoperirea de către judecător a situaţiilor nereglementate în lege. Sistemul românesc face însă parte din sistemul de drept continental, care impune judecătorului respectarea întocmai a legii şi interzice acestuia să legifereze. Or, doar pe baza acestei împărţiri a sistemelor de drept, se consideră că precedentul judiciar nu se poate aplica la noi.

Eu cred că  e greşită această concluzie nu numai pe baza logicii aristotelice care ne învaţă că un lucru nu poate fi în acelaşi timp şi adevărat, şi fals, ce aduc argumente de ordin constituţional: atât timp cât „toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii” şi „justiţia este unică şi egală pentru toţi” rezultă că aplicarea aceleiaşi legi în cazuri similare trebuie să ducă la aceleaşi soluţii judiciare. De aceea cred că profesorii de drept trebuie să îşi reconsidere teoriile predate studenţilor, altfel se va întreţine un sistem haotic, dacă nu chiar abuziv, de aplicare a legii.

Acum, dacă în cea de a treia situaţie ciudată identificată mai sus, s-a găsit o soluţie începând cu anul 2012 când s-a modificat legea statutului judecătorilor şi procurorilor şi, de atunci, magistratul poate fi tras la răspundere disciplinară pentru nerespectarea deciziilor date de ICCJ şi de CCR, pentru celelalte situaţii nu avem o soluţie. Magistratul se apără spunând că el e independent şi decide cum consideră că e bine, ceea ce nu poate fi admis: un magistrat este independent dar se supune numai legii, de aceea el nu are dreptul la păreri (şi chiar veţi întâlni, din păcate, hotărâri judecătoreşti conţinând formula „Instanţa este de părere că”, „Instanţa opinează că”), ci doar la argumente juridice. Or, argumentele unei instanţe superioare constituie un precedent judiciar şi trebuie preluate ca având autoritate de interpretare. Atenţie, nu vorbesc de crearea de legi, ci de intepretarea legilor în mod unitar, forţa de interpretare venind de la poziţia ierarhică a instanţei care a pronunţat în mod definitiv o soluţie în ultima cale de atac.

Adevărul: Aceste lucruri se întampla si pe fondul unui hei-rupism in justiţie sau doar din cauza coruptiei care afecteaza inclusiv acest domeniu?

În justiţie sunt foarte multe cazuri de soluţionat: după calculele mele, cam unul din trei-patru adulţi din România este implicat anual într-un dosar penal sau civil. Explicaţiile sunt numeroase: „cultura” litigioasă a poporului român, ilegalităţile comise de administraţie, desele schimbări de legislaţie, dar şi practica neunitară. Cred  că dacă ar fi practică unitară nu ar mai fi declanşate unele procese sau exercitate unele căi de atac, din moment ce s-ar putea previziona cu uşurinţă soluţia. De altfel, acest lucru s-a intenţionat prin publicarea de către CSM a tuturor hotărârilor judecătoreşti pe platforma http://www.rolii.ro. Cu toate acestea, nu s-a produs rezultatul scontat, căci se publică şi hotărâri judecătoreşti nelegale sau neconforme practicii, chiar dacă au fost desfiinţate de instanţe superioare.

Cu siguranţă nu are legătură cu corupţia judiciară ceea ce vă spun, deşi am întâlnit situaţii în care magistraţii au interpretat legea primind bani să o facă. Îmi aduc aminte un caz penal de acum câţiva ani, în care un om de afaceri a fost pus în libertate în urma exercitării unei căi de atac nepermise de lege, dar admisă de un complet de judecată pe baza unei interpretări aberante a legii. Am sesizat atunci, ca membru a CSM, problema ivită care mă conducea cel puţin la ideea unui abuz şi, în scurt timp, s-a dovedit că aveam dreptate: procurorii au trimis în judecată un membru al completului care primise o sumă foarte mare de bani pentru a proceda astfel. Nu. Pur şi simplu este vorba de un fel de exacerbare a independenţei pe care o întâlnim la unii magistraţi, nu puţini, şi o lipsă de conştientizare a rolului lor social, care implică ordine pentru comunitate şi stabilitate pentru cetăţean – este ceea ce se cheama „securitate juridică” în limbajul curţilor europene de justiţie.

Adevărul: CSM a votat propunerea de majorare a pedepselor pentru infracţiunile de corupţie din Codul Penal. Va duce acest lucru la o creştere a eficienţei combaterii fenomenului corupţiei?

Am făcut o analiză personală a evoluţiei numărului de cauze de corupţie şi am conectat la schimbările legislative privind sancţionarea infracţiunilor de corupţie. Am constatat că în ultimii 5 ani de zile numărul dosarelor de luare de mită s-a triplat, iar al celor cu infracţiuni de dare de mită s-a dublat. Concluzia este, aşadar, că în cursul ultimilor 10 ani a crescut numărul de dosare, ceea ce a impus creşterea pedepselor – gândiţi-vă că doar la nivelul DNA o dată la trei zile se declanşează proceduril penale într-un dosar de mare corupţie.

Cu alte cuvinte, pedepsele existente la un moment dat nu s-au dovedit eficiente în combaterea fenomenului corupţiei care, din păcate, a cuprins toate instituţiile statului. Într-o astfel de situaţie politica statului este unică, şi anume înăsprirea sancţionarii, care poate avea loc pe două căi: legislativ şi judiciar.

Din păcate, redactorii noului cod penal nu au ţinut cont de această realitate şi au scăzut pedepsele. De asemenea, combaterea judiciară a corupţiei a coborât uneori în derizoriu: în plină ofensivă împotriva corupţiei, există procese din această materie care durează prea mult; există situaţii în care pentru asemenea infracţiuni procurorii renunţă la urmărirea penală, ceea ce nu ar trebui să se întâmple; există situaţii în care se comit infracţiuni de corupţie de către demnitari sau înalţi funcţionari ai statului, ori în care sumele vehiculate sunt imense, însă pedepsele concrete aplicate de judecători sunt extrem de mici, se aplică pedepse cu suspendarea executării şi nu se interzice exercitarea funcţiei sau profesiei de genul cele în cadrul căreia s-au comis actele de corupţie; în fine, există situaţii în care confiscarea dispusă de magistraţi nu este pusă în aplicare de administraţia de stat.

Or, dacă magistraţii nu realizează că pedepsele trebuie aplicate la o dată cât mai apropiată de cea a comiterii infracţiunii, că ele nu au doar rol represiv, ci şi rol preventiv, se ajunge la situaţia în care inculpaţii sunt priviţi mai degrabă ca nişte victime ale sistemului judiciar, ori în care cei cei arestaţi preventiv depun jurământul pentru a deveni primari sau cei condamnaţi cu suspendare sunt aleşi în Parlamentul ţării.

Aşa încât sunt de acord cu majorarea sancţiunilor pe două căi: atât de către magistraţi conştieni că flagelul corupţiei trebuie combătut rapid şi ferm, care să aplice sancţiuni aspre şi să dispună confiscarea bunurilor folosite ca mită şi a averilor nejustificate aparţinând corupţilor; cât şi de către legiuitor prin creşterea limitelor de pedeapsă, mai ales a limitei inferioare şi prin reducerea ori chiar eliminarea posibilităţii acordării suspendării.

Adevărul: Cazurile de sclavie de la  Berevoeşti, localitatea argeşeană în care mai multe familii de romi au sechestrat şi exploatat, de-a lungul a 12 ani, zeci de victime – copii, adulţi cu probleme fizice şi psihice, ori persoane provenite din familii foarte sărace, au îngrozit o ţară întreagă. Ne întrebăm cu toţii şi vă întrebăm şi pe dvs. dacă este posibil ca timp de atâţia ani, autorităţile de la Berevoeşti chiar să nu fi ştiut nimic despre ororile care se întâmplau în ograda lor.

Nu aş vrea să mă refer în concret la situaţia din judeţul Argeş, fiind vorba de un caz aflat pe rol şi pe care nu îl cunosc decât din presă. Vă spun însă că eu însumi am atras de câteva ori atenţia asupra situaţiei întâlnite în două judeţe: Vaslui şi Argeş, care cel puţin din punct de vedere statistic, sunt pe primele locuri la criminalitate: primul se remarcă prin infracţiuni privind viaţa sexuală, celălalt prin infracţiuni de o înaltă violenţă.

Înainte de a se comite fapte abominabile, ar trebui ca autorităţile locale să îşi facă datoria: începând de la primar, inspectori şi poliţie, până la magistraţi şi, dacă este cazul, serviciile de informaţii. Înţeleg că o situaţie unică, accidentală, nu poate fi prevenită sau cunoscută la timp. Dar nu va convinge nimeni vreo persoană raţională că o stare de ilicit existentă de ani de zile nu a fost cunoscută de autorităţi. Dacă a fost aşa, înseamnă că autorităţile sunt ocupate de incompetenţi. Dacă nu a fost aşa, înseamnă că autorităţile sunt în conivenţă cu infractorii.

Şi vă spun un lucru pe care l-am constatat în practică: cu cât o persoană ocupă aceeaşi funcţie într-o localitate timp de mai mulţi ani, cu atât riscul coruperii sale este mai mare. Mă refer aici inclusiv la magistraţi. Pentru a preveni această situaţie, în străinătate se apelează la soluţii precum: se interzice magistraţilor şi poliţiştilor să practice în localitatea lor natală ori se obligă magistraţii ca o dată la 5, maxim 10 ani să îşi schimbe specializarea. O să vedeţi că nu sunt puţine situaţiile în care, atunci când se fac percheziţii în masă ori sunt vizaţi interlopi, se apelează la forţe de intervenţie din afara localităţii sau chiar a judeţului respectiv. Se evită astfel inerentele scurgeri de informaţii…

Ce îmi repugnă sunt însă cetăţenii care ştiu de comiterea unor infracţiuni, dar aleg să tacă: sunt cei care văd în autobuz cum se fură bunul cuiva şi tac; sunt cei care văd o femeie agresată pe stradă şi tac; sunt cei care ştiu de copii violaţi de proprii părinţi şi tac; sunt cei care îşi văd colegi luând mită şi tac. Frica de a fi normali, tendinţa de a nu ne ajuta semenul aflat în nevoie, neîncrederea în instituţiile care, anunţate la timp, ar putea intereveni, ne face o ţară de complici. Trebuie să luăm atitudine, altel România îşi va rata adevărul ca ţară democratică.

Citeste mai mult: adev.ro/oalyn7

17/07/2016

Nivelul corupţiei din România determină creşterea pedepselor legale

Filed under: coruptia,CSM — Cristi Danilet @ 11:57 AM
Tags: ,

coruptieCSM a votat propunerea de majorare cu o treime a pedepselor pentru infracţiunile de corupţie din Codul Penal.

Un deputat a  formulat o iniţiativă legislativă solicitat majorarea limitelor pedepselor legale pentru infracţiunile de luare de mită care acum sunt închisoare 3-10 ani, respectiv pentru infracţiunile de dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, care acum sunt închisoare 2-7 ani (proiectele sunt disponibile AICI şi AICI). În procedura de avizare legislativă, Plenul CSM a fost de acord în data de 16 iulie ca pedepsele pentru infracţiunile de corupţie să crească cu o treime: pentru luare de mită închisoare de la 4 la 12 ani, iar pentru celelalte închisoare de la 3 la 9 ani. Urmează ca Parlamentul să decidă dacă susţine corupţia sau anticorupţia.

Ce anume impune majorarea pedepselor pentru un cod de abia intrat în vigoare?! În primul rând, arăt că iniţiative de reducere a pedepselor au mai existat în trecut. Am reacţionat şi atunci, demonstrând lipsa unor argumente care să susţină o astfel de politică penală, într-o ţară infestată de corupţie la nivelul tuturor instituţiilor şi autorităţilor, inclusiv la nivelul justiţiei. Opinia mea era atunci, este şi acum. următoarea: atunci când se constată creşterea numărului de infracţiuni într-un anumit domeniu, înseamnă că prevenţia generală prin aplicarea de pedepse nu este realizată (traducere: „oamenii nu ştiu de frica legii”) şi atunci se impune majorarea pedepselor legale (mai ales ridicarea minimului pedepsei) şi eliminarea posibilităţii de a se suspenda executarea pedepsei.

În al doilea rând, am comparat sancţiunile din prezent cu cele din vechiul cod pentru aceste infracţiuni: apărut în anul 1968, Codul penal prevedea iniţial pedepse de 3-10 ani pentru luarea de mită, 6 luni-5 ani pentru darea de mită, 1-5 ani trafic de influenţă; la data ieşirii sale din vigoare în anul 2014, Codul penal prevedea pedepse de 3-12 ani pentru luarea de mită, 6 luni-5 ani pentru darea de mită, 2-10 ani trafic de influenţă, iar legea specială 78/2000  prevedea pedeapsa de 2-10 ani pentru cumpărare de influenţă. Se reamarcă, aşadar, o creştere a pedepselor pentru corupţie în cursul timpului. Această politică ne arată ineficienţa combaterii fenomenului.

În al treilea rând, am analizat personal numărul de cauze trimise de procurori judecătorilor. Dau ca exemplu doar graficele ce relevă evoluţia cauzelor privind luarea de mită şi darea de mită, din care rezultă în mod incontestabil că este justificată măsura tocmai adoptată.

luare de mita 5 ani

.

dare de mita 5 ani

14/07/2016

Concurs admitere 2016. Proba 1: grile penal

Filed under: admitere — Cristi Danilet @ 12:12 AM
Tags: , ,

coperta1A apărut ediţia de anul acesta a colecţiei de grile pentru pregătirea în vederea susţinerii concursului de admitere la INM şi a celui de admitere directă în magistratură, cu privire la partea de penal din prima probă, de verificare a cunoştinţelor juridice. 

Este vorba despre o carte concepută potrivit tematicii şi bibliografiei aprobate de CSM pentru acest an. Au fost avute în vedere ultimele modificări aduse legislaţiei penale prin OUG nr. 18 din 2016. Au fost adăugate toate deciziile CCR şi hotărârile ICCJ solicitate concurenţilor. AU fost revăzute grilele din anii trecuţi şi s-au adăugat 200 de noi grile, concepute după modelul celor cerute la concurs.

Pentru celelalte aspecte legate de concurs uri recomand GHID, iar pentru celelalte probe recomand: Proba2Proba 3

Succes!

25/06/2016

Concurs de admitere 2016. Proba 3: Interviul

Filed under: admitere — Cristi Danilet @ 9:59 AM
Tags: ,

Coperta3

A apărut ediţia de anul acesta a ghidului pentru pregătirea în vederea susţinerii concursului de admitere la INM sau a celui de admitere directă în magistratură, cu privire la proba a treia. 

Este vorba despre o carte utilă celor care vor să devină judecători şi procurori. Ediţia din acest an cuprinde noi sfaturi pentru a vă pregăti în vederea prezentării în faţa comisiei de interviu, după ce aţi trecut de probele anterioare – proba de cunoştinţe juridice şi proba de raţionament logic. De asemenea, cuprinde standarde legislative noi, naţionale şi internaţionale, pe care trebuie să le cunoaşteţi dacă vreţi să înţelegeţi specificul activităţii judiciare.

19/06/2016

Concurs admitere justitie 2016. Ghid

Filed under: admitere — Cristi Danilet @ 11:02 AM
Tags: ,

http://www.beckshop.ro/concurs_de_admitere_la_inm_si_magistratura_2016_ghid_pentru_pregatirea_concursului-p7214.html

.

A apărut Ghidul pentru pregătirea concursului de admitere la INM şi de admitere în magistratură pentru anul 2016. Veţi găsi aici răspunsul la orice întrebare legată de concurs (plecând de la conţinutul dosarului de înscriere, mergând la modalitatea de organizare şi desfăşurare, până la condiţiile de cazare ale celor declaraţi reuşiţi), legislaţia aplicabilă, precum şi testele de anul trecut.

Detalii despre conţinutul său şi modalitatea de achiziţionare găsiţi AICI.

Succes!

 

14/06/2016

INTERVIU: Decat sa iti angajezi un avocat, mai bine iti cumperi un judecator

Filed under: 0. NOUTATI,interviu — Cristi Danilet @ 3:29 PM
Tags: ,

Judecătorul Cristi Danileț: „Decât să îţi angajezi un avocat, mai bine cumperi un judecător”. Ei, nu mai merge aşa – interviu

Judecătorul și membrul Consiliului Superior al Magistraturii din România, Cristi Danileț, a acordat un interviu portalului BizLaw în care a vorbit despre lipsa dialogului dintre judecători, procurori și avocați, despre relațiile de prietenie dintre aceștia, dar și despre cât de importantă este comunicarea pentru sistemul de justiție. Magistratul român a făcut și prognoze pentru justiția moldovenească: „aveţi nevoie cam de 10 ani ca să ajungeți la nivelul celei din România”.

23/05/2016

EDUIURIS la Suceava

Filed under: educatie,EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 9:09 PM
Tags: , , ,

coperta_educatie_juridicaProiectul naţional EDUIURIS de educaţie juridică promovat de asociaţia VeDemJust a ajuns şi la Suceava. Urmează Bacău la sfârşitul acestei săptămâni şi pe 1 iunie marele eveniment – finala concursului „Citizens of Tomorrow” între liceele bucureştene.

Duminică, 22 mai, judecătorul Cristi Danileţ, membru al asociaţiei VeDem Just care dezvoltă proiectul EDUIURIS – reţeaua naţională de formatori de educaţie juridică, a fost la Facultatea de Drept a Universităţii `Ştefan cel Mare` din Suceava. Cu sprijinul ELSA Suceava, el a ţinut un curs intensiv de instruire în tehnici şi metode necesare destinat unui număr de 30 de studenţi, avocaţi şi consilieri juridici care vor preda în mod voluntar şi neformal educaţia juridică în învăţământul preuniversitar. La acest curs au participat şi persoane din Piatra-Neamţ, Iaşi şi Botoşani. Este al 11-lea curs de acest gen, care se ţine după cele din IaşiCraiova, Bucureşti, GalaţiBraşovOradeaCluj-NapocaConstanţaTimişoara, Sibiu.

Luni, 23 mai, judecătorul Cristi Danileţ a fost invitat special la ediţia a V-a a conferinţei naţionale de educaţie `Noi abordări în educaţie: Inovaţie şi creativitate în domeniul didacticii` organizată de Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava. El a susţinut prelegerea `Educaţie juridică pentru noua generaţie`prin care a susţinut introducerea acestei noi materii în curriculumul şcolar.

Ulterior, a ţinut o lecţie de educaţie juridică la Colegiul Economic `Dimitrie Cantemir` Suceava  unde au participat elevii din clasele a IX-a – a XII-a. Aproape 100 de tineri au aflat noţiuni elementare referitoare importanţa regulilor, libertate, răspundere penală. Li s-a explicat că trebuie să îşi asume consecinţele faptelor, că trebuie să fie prevăzători, că trebuie să ia atitudine la nerespectarea regulilor şi legilor.  Că justiţia este una protectivă şi nu represivă. Profesorilor prezenţi li s-a pus la dispoziţie cartea „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” disponibilă şi online.

În acest an şcolar se va mai organiza un eveniment similare un training de instruire a doritorilor de a preda educaţia juridică la Bacău în perioada 27-28 mai – înscrieri la office@vedemjust.ro.  Pe  data 1 iunie 2016 se va organiza la Bucureşti finala concursului Citizens of tomorrow de educaţie juridică între liceele bucureştene şi lansarea videoclipului „Stai, că nu mai merge-aşa!”.

DRI_9247elsacrop

13263833_901438103334957_8750604053019929839_n13293288_1721462408072124_703728998_n 13281857_1721462398072125_1943447561_n

 

 

16/05/2016

Proiectul EDUIURIS a ajuns la Sibiu

Filed under: EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 9:48 PM
Tags: , , ,

coperta_educatie_juridicaProiectul naţional EDUIURIS de educaţie juridică promovat de asociaţia VeDemJust a fost lansat şi la Sibiu. Urmează Suceava săptămâna viitoare, apoi Bacău şi pe 1 iunie marele eveniment – finala concursului „Citizens of Tomorrow” între liceele bucureştene.

Duminică, 15 mai, judecătorul Cristi Danileţ, membru al asociaţiei VeDem Just care dezvoltă proiectul EDUIURIS – reţeaua naţională de formatori de educaţie juridică, a fost la Facultatea de Drept „Simion Barnuţiu” din Sibiu. Cu sprijinul ELSA Sibiu, el a ţinut un curs intensiv de instruire în tehnici şi metode necesare destinat unui număr de 60 de studenţi şi absolvenţi de drept care vor preda în mod voluntar şi neformal educaţia juridică în învăţământul preuniversitar. Este al zecelea curs de acest gen, care se ţine după cele din IaşiCraiova, Bucureşti, GalaţiBraşovOradeaCluj-NapocaConstanţa, Timişoara.

Luni, 16 mai, judecătorul Cristi Danileţ a ţinut lecţii de educaţie juridică la Colegiul Naţional Octavian Goga şi la Liceul Teoretic Constantin Noica unde au participat elevii din clasele a XI-a şi a XI-a. Tinerii au aflat informaţii utile despre responsabilitatea penală şi contravenţională, despre importanţa respectări regulilor din familie, de circulaţie, de la şcoală, din societate în general. Li s-a explicat cum funcţionează justiţia, că aceasta este una protectivă şi că ei trebuie să ia atitudine la nerespectarea regulilor şi legilor.  Li s-a arătat că libertatea nu înseamnă să facă fiecare ceea ce vrea, ci ceea ce legea permite şi că trăind în societate avem obligaţia de a respecta persoanele din jurul nostru. Elevilor care au dat cele mai bune răspunsuri sau au pus cele mai interesante întrebări au primit drept cadou cartea „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” disponibilă şi online.

După amiază, la sediul Consiliului Judeţean a avut loc o întâlnire cu beneficiarii din centrele de plasament din judeţ, organizată de directorul DGASPC Sibiu, doamna Laura Vilsan. La ea au participat un număr de copii şi tineri cu vârste între 10 şi 19 ani de la Centrele de Plasament Orlat, Agarbiciu, Gulliver, Tavi Bucur, respectiv Centrele de Plasament pentru copii cu dizabilităţi Turnu Roşu şi Mediaş, precum şi voluntarii din cadrul programului educaţional „Ajungem mari”. Copiilor li s-a explicat că au dreptul să nu fie insultaţi, loviţi sau agresaţi sexual, că la rândul lor au obligaţia să nu agreseze colegii din centrele de plasament ori personalul, au fost îndrumaţi să urmeze cursurile şcolare şi să înveţe o meserie. Celor care au avut rezultate deosebite la învăţătură şi s-a distribuit manualul de educaţie juridică, achiziţionat de doamna director din fonduri personale.

„Este pentru prima data cand ma intalnesc cu atat de multi copii din centrele de plasament. Indrumati din timp, inca exista o speranta pentru ei. Grija educatorilor si urmarea unor cursuri este esentiala. Acesti copii au nevoi speciale, dar in egala masura au drepturi si indatoriri. Ei sunt in responsabilitatea noastra, a societatii din care sunt parte. Merita tratati cu toata atentia”a declarat judecătorul Danileţ.

În acest an şcolar se vor mai organiza evenimente similare, dar şi traininguri de instruire a doritorilor de a preda educaţia juridică la Suceava în perioada 22-23 mai şi la  Bacău 27-28 mai – înscrieri la office@vedemjust.ro.  Pe  data 1 iunie 2016 se va organiza la Bucureşti finala concursului Citizens of tomorrow de educaţie juridică între liceele bucureştene şi lansarea videoclipului „Stai, că nu mai merge-aşa!”.

13240101_493934360816979_8018217792109658984_n  13239990_493934400816975_4473562023998333834_n

IMG_0038  IMG_0063   IMG_0098  IMG_0198    13219975_10153625231292844_705726067_n  IMG_0240

10/05/2016

Video. Lectii de educatie juridica in zona Dornelor

Filed under: educatie,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 9:20 PM
Tags: , ,

coperta_educatie_juridicaÎn aceste zile s-au desfăşurat în zona Dornelor primele lecţii de educaţie juridică pentru elevi.

În data de 9 mai Bogdana Mitrofan, licenţiată a facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai şi absolventă a cursului de instruire în cadrul programului EDUIURIS al asociaţiei VeDemJust a ţinut o lecţie de educaţie juridică în comuna natală Poiana Stampei din jud.Suceava. La întâlnire au participat 40 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială din localitate.

Cu sprijinul Primăriei şi al conducerii Liceului „Ion Luca” din localitate, s-a desfăşurat în data de 10 mai, la Casa de Cultură a municipiului Vatra-Dornei, o lecţie de educaţie juridică ţinută de judecătorul Cristi Danileţ, membru CSM. Au participat 300 de elevi de la clasele a XI-a şi a XII-a, însoţiţi de profesorii lor. Tinerilor li s-a explicat importanţa respectării regulilor de acasă, de la şcoală şi de circulaţie, li s-a adus la cunoştinţă statistica cu privire la victimele minore şi delincvenţii juvenili, li s-au prezentat autorităţile legislative, executive şi judiciare ale ţării şi au fost sfătuiţi să dea dovadă de comportament intregru. Au fost încurajaţi să respecte colegii şi profesorii, să îşi controleze limbajul pe Facebook, să manifeste o atitudine civică faţă de persoanele cu probleme şi să aibă încredere în justiţie care este una protectivă, nu represivă.

La sfârşitul întâlnirii participanţilor li s-a distribuit manualul „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” alcătuit de Cristi Danileţ şi multiplicat cu sprijinul Primăriei Vatra-Dornei. Lecţia a fost înregistrată video şi poate fi vizualizată AICI.

Anul acesta şcolar se vor mai organiza evenimente similare, dar şi traininguri de instruire a doritorilor de a preda educaţia juridică la Sibiu în perioada 15-16 mai, la Suceava 22-23 mai, la  Bacău 27-28 mai, iar pe 1 iunie 2016 se va organiza la Bucureşti finala primului concurs de educaţie juridică între liceele bucureştene şi lansarea videoclipului „Stai, că nu mai merge-aşa!”.

13220655_1103538503021627_7470110997248847995_o   DSC_1233

DSC_1215

DSC_1181.JPG

 

30/04/2016

„Suntem ţara unde o dată la trei zile un minor este omorât. Ce fel de oameni ne vor conduce peste 10 ani?“

Filed under: 0. NOUTATI,educatie,statistica — Cristi Danilet @ 2:41 AM
Tags: , , ,

adevarulInfracţiunile comise de copii au explodat. În ultimii cinci ani, 20.000 de minori au fost trimişi în judecată, dintre care aproape 15.000 au fost condamnaţi. Aşa arată statisticile privind delicvenţa juvenilă în România. Membru în CSM, judecătorul Cristi Danileţ crede că există o hibă în actualul sistem de educaţie. Magistratul a făcut declaraţia în contextul în care un copil a murit după ce a fost bătut cu pietre într-o şcoală din Slobozia.

Cazul lui Marian Funie (14 ani), din Slobozia (Argeş), care a decedat săptămâna aceasta, după ce a fost lovit cu pietre de colegii de şcoală ai surorii sale, a stârnit reacţiii puternice în societatea civilă şi nu numai.

„O dată pe lună un copil moare în urma unei bătăi”

Unul dintre cei care au reacţionat a fost judecătorul Cristi Danileţ. Într-o postare pe Facebook, acesta a arătat că statistica este necruţătoare şi că există un adevărat fenomen, în care copiii sunt victime iar societatea nu ia măsuri.

„O dată la trei zile un copil moare ucis într-un accident sau omorât cu sânge rece. O dată pe lună un copil moare în urma unei bătăi. Marian e cel de luna asta. Peste doua zile un alt copil va dispărea dintre noi. Dar nu ne pasă, nu?! Nici nu ne vom aduna la manifestări prin Oslo, Chicago, Sidney sau Bucureşti”, a reacţionat Cristi Danileţ.

Membru al CSM din 2011, Cristi Danileţ (41 de ani) este autorul manualului „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” şi este implicat în mai multe proiecte privind acţiuni de educaţie juridică destinate elevilor de şcoli gimnaziale şi liceu. Pe blogul său, magistratul a avut mai multe articole privind delicvenţa juvenilă şi victimele din rândul minorilor.

646x404„Ţara unde o dată la trei zile un minor violează pe cineva”

Danileţ a declarat pentru „Adevărul” că este îngrijorat de actele de violenţă exercitate asupra copiilor şi de către copii. „Avem mult prea multe cazuri de adulţi care bat copiii, îi violează, îi agresează în public, îi înjură şi îi umilesc – de multe ori e vorba chiar de cei care ar trebui să îi educe şi să aibă grijă de ei: părinţi, rude, profesori, doctori, preoţi, asistenţi maternali – sau adulţi care îi exploatează sexual, prin cerşetorie sau prin muncă”, explică magistratul.

Judecătorul susţine că sunt mult prea multe cazuri de copii care comit infracţiuni de la o vărstă fragedă, copii care de la 14 ani au deja dosare penale: furturi, tâlhării, şantaje, violuri, omoruri. „Suntem ţara unde o dată la trei zile un minor este omorât şi unde 6 din 10 minori arată că sunt bătuţi acasă, ţara unde o dată la trei zile un minor violează pe cineva şi la patru zile un alt minor omoară o persoană”, a declarat Danileţ, pentru „Adevărul”.

„Eu cred că ar trebui să fim cu toţii în alertă: ce fel de generaţie se ridică? Ce fel de oameni ne vor conduce peste 10-20 ani? Cred că deja educaţia este una inadecvată şi trebuie schimbată din temelii paradigma acesteia: trebuie să pregătim oameni pentru viaţă, dispuşi să trăiască în societate conform regulilor ei”, Cristi Danileţ.

Numărul violurilor comise de minori s-a dublat faţă de acum 5 ani.

Pe blogul său, Daniţel a avut două postari având ca temă „Delincvenţa juvenilă” şi „Minorii victime”, care au avut ca punct de plecare statisticile oficiale. Potrivit sursei citate, în ultimii cinci ani, în România au fost trimişi în judecată peste 20.000 de minori, dintre care aproape 15.000 au fost condamnaţi. „Noul Cod penal, care a redus pedepsele pentru majoritatea infracţiunilor şi a eliminat aplicarea pedepsei închisorii pentru minori, a generat o scădere cu o mie a numărului de copii trimişi în judecată, fără ca asta să însemne o scădere a numărului de infracţiuni comise de minori”, arată Danileţ. Datele oficiale  arată că 3580 de minori au fost trimişi în judecată în 2011, 4964 de minori- în 2012, 4826 de minori- în 2013, 3422 de minori- în 2014 şi 3535 de minori- în 2015.

„Statistica ne arată că în fiecare zi sunt trimişi în judecată cinci minori pentru comiterea infracţiunilor de furt şi doi minori pentru tâlhărie. În fiecare zi încă un minor care comite o lovire sau vătămare corporală simplă ori gravă ajunge în faţa instanţei. La fiecare trei zile încă un minor este adus în faţa judecătorul pentru că a comis un act sexual cu privire la un alt minor sau pentru că a comis un viol. Este de remarcat că numărul violurilor comise de minorii trimişi în judecată s-a dublat faţă de acum 5 ani. De asemenea, încă un alt minor este adus în faţa judecătorului o dată la trei zile pentru că a omorât o altă persoană, în cele mai multe cazuri cu intenţie  – doar 10% din ucideri sunt comise din culpă”, face o analiză a datelor Danileţ.

Anual, peste 4.000 de copii sunt victimele unor infracţiuni.

Într-o altă postare, Danileţ arată că statistica pe care CSM o deţine relevă date îngrijorătoare cu privire la victimele minore din cauzele aflate spre soluţionare la instanţe: în fiecare zi procurorii expediază instanţelor câte şapte dosare care privesc infracţiuni comise asupra a 11 copii. Astfel, zilnic cineva este trimis în judecată pentru că agresează fizic un copil, un altul pentru că agresează sexual un copil şi un altul pentru că omoară un minor. Anual, peste 4.000 de copii sunt victimele unor infracţiuni.

În ultimii cinci ani, în România au fost trimişi în judecată peste 11.000 de cauze privind inculpaţi minori şi adulţi care au comis infracţiuni împotriva a peste 19.000 de minori. „Statistica ne arată că în fiecare zi este trimis în judecată câte un inculpat care omoară un copil: fie cu intenţie, fie din culpă (de regulă acestea sunt urmare a accidentelor de circulaţie); un altul care agresează sexual un minor: fie viol comis asupra unui copil (ceea ce presupune lipsa consimţământului acestuia), fie act sexual cu un minor (adică minorul îşi exprimă consimţământul, dar are sub 15 ani); încă unul care fură bunuri de la un minor sau îl tâlhăreşte. Avem aproximativ 200 de dosare cu minori care sunt loviţi sau răniţi fizic în fiecare an. Câte unul este omorât în fiecare lună în bătaie”, a analizat datele Danileţ.

Judecătorul mai arată că minorii sunt folosiţi din ce în ce mai mult în producere de fotografii sau filme pornografice – aceasta atrage trimiterea în judecată a peste 75 de persoane anual, de 6 ori mai mult decât în urmă cu cinci ani.  Există dosare în faţa instanţelor pentru traficarea a peste 250 de minori anual.

coperta 1 fara logoManualul de educatie juridica pentru liceeni („Ghid despre dreturi şi justiţie”) şi cel pentru elevii de gimnaziu („Unde-i lege nu-i tocmeală”) sunt disponibile gratuit la http://www.educatie juridica.ro si în format printat de la membrii asociatiei Voci pentru Democratie si Justitie http://www.vedemjust.ro.

Drama care a şocat România

Reamintim că pe 17 februarie, Marian s-a dus la şcoala unde învăţa una dintre surorile sale, elevă în clasa a III-a. Fetiţa mai împărţea cu el, din când în când, laptele şi cornul. Spera să-i fi păstrat ceva şi de data aceasta. Nu se aştepta însă să fie primit cu atâta violenţă de colegii fetei.

Camerele de supraveghere ale şcolii au surprins momentul în care Marian a ieşit pe poartă. Băiatul îşi dusese palma la tâmplă după ce a fost lovit în cap. Copilul intrase într-o ceartă cu câţiva elevi din ciclul primar. Băieţii, cu câţiva ani mai mici, au vrut să-l gonească şi au început să arunce în el cu ce au nimerit.

O piatră l-a izbit în creştet. Marian a ajuns acasă pe picioarele lui, însă a doua zi a intrat în comă. „A venit plângând de durere. Ne-a zis că un copil de la şcoală i-a dat cu piatra în cap… Îl durea tare, dar tot mai putea să vorbească… Apoi, i s-a făcut rău de tot. Întâi l-au dus la spitalul de la Mozăceni, că era mai aproape. Aici au zis că e grav şi l-au trimis la Piteşti, iar doctorii de la Piteşti l-au trimis la Bucureşti“, povestea, atunci, Gabriela Funie, mama copilului.

Puştiul a fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, unde a fost operat, însă starea lui s-a înrăutăţit. La scurt timp a intrat într-o comă profundă, din care n-a mai ieşit. Pe 27 aprilie, Marian a murit.

Citeste mai mult: adev.ro/o6ejtv

 

27/04/2016

VIDEO: despre proiectul de educatie juridica

Filed under: copii,educatie,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 1:43 PM
Tags: ,

Carte2 Carte

Am avut ieri ocazia să prezint statistici cu privire la minori, proiectul de educaţie juridică şi manualul de educaţie juridică pentru liceeni. Prezentarea a fost filmată şi poate fi vizualizază aici: VIDEO, de la min. 50:00.

17/04/2016

EDUIURIS la Constanta – educatie juridica pentru elevi

Filed under: EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 12:57 PM
Tags: , ,

coperta 1 fara logoLa sfârşitul săptămânii trecute asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie a desfăşurat în judeţul Constanţa mai multe acţiuni de educaţie juridică destinate elevilor de liceu, precum şi o sesiune de instruire pentru doritorii de a preda educaţie juridică în şcoli şi licee.

Vineri, 15 aprilie 2016, la Liceul Teoretic „George Călinescu”, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanţa s-au desfăşurat lecţii de educaţie juridică ţinute de judecătorul Cristi Danileţ, membru CSM, în cadrul cărora liceenii au fost încurajaţi să respecte regulile şi să cunoască legile. S-a explicat tinerilor că legile sunt menite să le ocrotească drepturile şi că justiţia română este una protectivă. Celor peste 150 de participanţi în total li s-au explicat într-un limbaj accesibil şi cu exemple practice: dispoziţii din Codul penal (furt, tâlhărie, viol, trafic de minori, consum de substanţe interzise, legitima apărare şi răzbunare, violenţa domestică şi cea şcolară, infracţiuni electorale), din legislaţia civilă (libertatea de exprimare pe reţelele de socializare, îngrijirea animalelor, fumatul, reglementări privind circulaţia pe drumurile publice şi norme privind relaţiile de familie) şi dispoziţii procedurale (rolul poliţiei, avocaţilor şi magistraţilor). În aceeaşi zi o lecţie de educaţie juridică a avut loc şi la Casa de Cultură din Mangalia pentru elevii de la licee din localitate, lecţie care a fost filmată în întregime şi care este postată aici – Partea I şi Partea a II-a.

Copiilor care au pus întrebările cele mai interesante sau au dat răspunsurile adecvate li s-a distribuit manualulEducaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” alcătuit de Cristi Danileţ în cadrul proiectului  „Educaţie pentru Justiţie şi Democraţie – un program de formare cetăţeanească în şcoli” implementat anul acesta de CRPE şi LiderJust.

Sâmbătă, asociaţia a organizat un curs gratuit de instruire pentru predarea educaţiei juridice în şcoli şi licee. Este al optulea astfel de curs care se ţine, după cele din Iaşi, Craiova, Bucureşti, Galaţi, Braşov, Oradea, Cluj-Napoca. Un număr de 120 de studenţi şi absolvenţi de drept au participat la un curs intensiv de dobândire tehnicilor şi metodelor necesare implementării acestui proiect. Voluntarii au primit certificate de participare din partea asociaţiei VeDem Just, aceştia fiind sfătuiţi să susţină lecţii de educaţie juridică în cursul acestui an inclusiv în unităţi de învăţământ preuniversitar din mediul rural.

Evenimentele au fost relatate în presa locală: replicaonline.ro, Litoral TV, Dobrogea TV, constantanoastra.

VeDem Just va continua anul acesta organizarea unor evenimente similare la Timişoara în perioada 22-23 aprilie, Sibiu 13-14 mai şi Bacău 20-21 mai.  

20160415_093738 20160415_101922 20160415_111411 IMG_ (48)  FB_IMG_1460836171031.jpg

 

 

03/04/2016

Un week-end de EDUIURIS la Cluj-Napoca

Filed under: EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 1:19 AM
Tags: , , ,

12418066_1075614892480655_2085846052094121618_nÎn acest sfârşit de săptămână asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie a desfăşurat la Cluj-Napoca acţiuni de educaţie juridică destinate elevilor de liceu şi activităţi de instruire a avocaţilor şi studenţilor la drept pentru a preda educaţie juridică elevilor.

Vineri, 1 aprilie 2016, asociaţia VeDemJust a organizat la Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” din Cluj-Napoca o lecţie de educaţie juridică ţinute de judecătorul Cristi Danileţ şi avocata Biaca Sime, pentru elevii din clasele a 9-a şi a 10-a. În aceeaşi zi, la Liceul Teoretic „Nicoale Bălcescu” a fost organizată o lecţie pentru elevii de clasa a 12-a.

Într-un limbaj accesibil şi lipsit de aspecte tehnice, elevilor li s-au explicat câteva chestiuni privind regulile şi necesitatea respectării lor pentru a fi liberi, unele fapte din Codul penal şi măsurile educative aplicabile minorilor, modalităţi de prevenire a victimizării şi rolul organelor legii în protejarea drepturilor, precum şi aspecte legate de infracţiunile privind viaţa intimă şi prevenirea corupţiei în educaţie. S-a acordat o atenţie sporită explicării regulilor de utilizare a Facebook-ului şi violenţei şcolare, şi s-a explicat elevilor riscurile asupra sănătăţii şi sancţiunile penale pentru consumul de substanţe interzise. Copiilor care au pus cele mai interesante întrebări sau care au dat cele mai bune răspunsuri li s-a distribuit în mod gratuit  manualul „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” alcătuit de Cristi Danileţ în cadrul proiectului  „Educaţie pentru Justiţie şi Democraţie – un program de formare cetăţeanească în şcoli” implementat anul acesta de CRPE şi LiderJust.

În după-amiaza aceleeaşi zile, asociaţia a organizat la Baroul Cluj un curs gratuit de instruire pentru predarea educaţiei juridice în şcoli şi licee, unde au participat în total 33 de avocaţi din Baroul Cluj şi Maramureş. Sâmbătă a fost organizat la Facultatea de Drept Cluj Napoca a  Universităţii Creștine „Dimitrie Cantemir” București un curs pentru studenţi, la care au participat  112 persoane de la facultatea gazdă, dar şi de la alte facultăţi de drept.

Este al şaptealea astfel de curs care se ţine de VeDem Just, după cele din Iaşi, Craiova, Bucureşti, Galaţi, Braşov, Oradea. Voluntarii au primit certificate de participare din parea asociaţiei şi, în baza unui protocol care se va încheia cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, fiecare va susţine până la sfârşitul anului cel puţin trei întâlniri de educaţie juridică în două unităţi de învăţământ preuniversitar din mediul urban şi în una din mediul rural. Evenimentul a fost prezentat în presa clujeană AICI şi AICI.

Asociaţia VeDem Just va continua în acest an şcolar organizarea unor evenimente similare la Constanţa în perioada 15-16 aprilie, Timişoara 22-23 aprilie, Sibiu 15-16 mai, Bacău 20-21 mai.

12439117_1076317209077090_5239645311087373476_n  12938159_1076391255736352_2664259371854127168_n

Voicu sarb 12472305_1076391285736349_2148740544220686092_n  danilet-studenti-dimitrie-cantemir-clujust-7-e1459597756207

30/03/2016

Interviu 9am: Educatia juridica, sexuala, religioasa

Filed under: 0. NOUTATI,educatie,interviu — Cristi Danilet @ 6:58 PM
Tags: , , ,

IMG_9602INTERVIU 9am: Cristi Danilet (CSM): „Fara slujbe si rugaciuni la orele de religie. De la ideologie pana la fanatism e doar un pas.”

Judecatorul Cristi Danilet, membru al Consiliului Suprem al Magistraturii a stat de vorba cu reporterii 9AM.ro si a raspuns mai multor intrebari de actualitate si de interes social.

9AM.ro: In ianuarie ati implinit 5 ani de cand sunteti membru al CSM. Cum ati descrie aceasta experienta pana acum si ce ati fi dorit sa schimbati in plus in acesti ani?

Cristi Danilet: La inceputul mandatului am avut o viziune asupra lucrurilor care trebuie imbunatatite in privinta organizarii, functionarii si imaginii justitiei. Obiectivele mele au fost inscrise intr-un proiect de candidatura insusit in mare parte de CSM-ul care s-a format si multe dintre ele au fost deja realizate. Azi avem un CSM cunoscut in opinia publica si apreciat de emisarii europeni, ale carui pozitii publice in anumite momente sunt extrem de asteptate si dezbatute. Increderea in justitie s-a dublat fata de momentul inceputul mandatului nostru: azi lumea are asteptari si incredere in justitie de trei ori mai mult decat in Parlament si de doua ori mai mult decat in Guvern. Avem oameni noi, locuri primite in plus, o Inspectie functionala si legislatie care a scurtat procedurile. Inca sunt probleme de conduita si integritate, insa. Acestea este un sector in care ma voi concentra in urmatoarea perioada si care trebuie avut in vedere de urmatorul CSM.

9AM.ro: Luni, doamna Kovesi a primit aviz favorabil din partea CSM pentru un nou mandat in fruntea DNA. Cum comentati progresele realizate de justitia din Romania din ultimii ani?

Cristi Danilet: In domeniul anticoruptiei avem o alta justitie decat cea dinainte de reformele din 2004-2005. DNA a lucrat intr-un ritm fantastic si rezultatele pozitive sunt de netagaduit. In acest context, reinnoirea mandatului sefului DNA, doamna Codruta Kovesi, e fireasca, asa cum a fost si cazul reinnoirii mandatului fostului sef DNA, domnul Daniel Morar. Coruptia este un cancer social, iar DNA e cel care asigura extirparea. Insa nu e suficienta doar activitatea procurorilor, ci ea trebuie verificata si valorificata de instante. Iar judecatorii trebuie sa fie extrem de fermi cu flagelul coruptiei: pe de o parte pedepsele sa fie aspre pentru infractori si descurajante pentru prezumtivii infractori, iar pe de alta parte bunurile dobandite ilicit trebuie cautate, confiscate si valorificate. Numai in acest fel se poate da stisfactie interesului general si numai in acest fel se poate face cu adevarat justitie: cand omul simplu vede ca cei care incalca legea sunt sanctionati, iar sumele sustrase poporului se intorc la acesta. Este esential sa se vada justitia care se face, de aceea transparenta, relatarile din presa, comunicarea publica, interviurile care vin dinspre sistemul judiciar catre public sunt importante.

9AM.ro: Intr-o postare pe blogul dvs spuneati ca in fiecare an sunt trimisi in judecata 4000 de minori. Credeti ca aceste cifre ar trebui sa ne ingrijoreze ca si societate?

Cristi Danilet: Am o sensibilitate la dosarele privind minorii, atat cele civile cat si cele penale. Va spun ca numarul copiilor implicati in procedurile judiciare este prea mare: multi copii sunt neglijati, abandonati, agresati fizic sau abuzati sexual; prea multi sunt cei care produc spargeri, talharii, fura, consuma droguri sau violeaza. Societatea nu le acorda multa atentie, iar educatia oferita de sistemul actual de invatamant nu este adecvata realitatilor sociale. Or, daca educatiei si preventiei nu li se dau importanta cuvenita, va asigur ca doar prin combatere noi nu putem repara raul produs.

Va dau cateva cifre care pana acum nu au fost analizate in luarea politicilor publice. Cu privire la victime, aflati ca in fiecare zi este trimis in judecata cate un inculpat care omoara un copil, un altul care agreseaza sexual un minor, inca unul care fura bunuri de la un minor sau care il talhareste. In fine, avem aproximativ 200 de dosare cu minori care sunt loviti sau raniti fizic in fiecare an, si tineti cont ca un minor este omorat in fiecare luna in bataie!

Referitor la delincventa juvenila, avem statistici care arata ca in fiecare zi sunt trimisi in judecata cinci minori pentru comiterea infractiunilor de furt si doi minori pentru talharie. In fiecare zi inca un minor care comite o lovire sau vatamare corporala ajunge in fata instantei. Inca un minor este adus in fata judecatorului o data la trei zile pentru ca a omorat o alta persoana, in cele mai multe cazuri cu intentie. La fiecare trei zile inca un minor este adus in fata judecatorul pentru ca a comis o agresiune sexuala. Este de remarcat ca numarul violurilor comise de minorii trimisi in judecata s-a dublat fata de acum 5 ani!

9AM.ro: Cum priviti situatia refugiatilor la nivel international? Credeti ca decizia Romaniei de a caza peste 500 de refugiati in Vama Veche este una buna? Ce ar trebui sa mai faca statul roman in aceasta privinta?

Cristi Danilet: Sunt ingrijorat de valul mare de refugiati din Europa si de modul in care este pusa in aplicare legislatia cu privire la ei. Refugiatii sunt numai cei care sunt in pericol de razboi, ca urmare acesta dispare in prima tara singura. Trecerea lor in alte state din Europa sunt, prin urmare, din motive economice, iar legislatia e diferita. Dincolo de aceste aspecte, mai trebuie luate in considerare elemente de ordin economic care presupun hrana si cazare pentru aceste mase de oameni, cel putin pana la solutionarea cererilor de aviz; cele de natura sociala, care presupun integrarea lor in scoli si locuri de munca; si cele de natura politica, care presupun asigurarea prosperitatii economice si siguranta populatiei unde ajung acesti oameni. Or, cu totii remarcam ca, odata cu cresterea valului de refugiati si imigranti, au avut loc atentate sangeroase in Europa. Nu stiu daca este sau nu o legatura directa, dar cred ca acceptarea unor politici cu privire la refugiati trebuie compensata de alte masuri, cele necesare pentru a intari securitatea statului. Nu stiu insa daca Romania ar putea face fata unui val de refugiati mai mare, cel putin din perspectiva economica.

9AM.ro: Puteti sa ne povestiti despre proiectul dumneavoastra cu educatia juridica in scoli?

Cristi Danilet: De multi ani merg prin scoli si licee pentru a vorbi copiilor despre legi, justitie, drepturi. In urma cu trei ani acest proiect a devenit unul institutional, CSM fiind partener al Ministerului Educatiei, astfel ca acum sunt zeci de judecatori si procurori care se duc in unitatile de invatamant sau care primesc pe copii in vizita la instante si parchete. Mai mult, acum doi ani am alcatuit impreuna cu Politia capitalei o brosura prin care am explicat noul cod penal pe intelesul copiilor, iar la inceputul acestui an am redactat un manual „Educatie juridica pentru liceeni. Ghid despre drepturi si justitie”. Ambele pot fi descarcate gratuit de pe www.educatiejuridica.ro si au fost extrem de bine primite de copii carora le-am distribuit cateva mii de exemplare, in mod gratuit. Iar acum am initiat EDUIURIS, un proiect national de predare a educatiei juridice in scoli si licee, care are ca obiectiv formarea unei retele de studenti la drept si avocati care sa ajute in acest demers al nostru, pentru a educa tinerii in spiritul dreptatii si legalitatii.

9AM.ro: Credeti ca avem nevoie de educatia sexuala in scoli? Dar de ora de religie? In aceeasi nota, credeti ca statul roman trebuie sa continue finantarea cultelor religioase?

Cristi Danilet: In scoala romaneasca unele dintre materiile studiate nu au aplicabilitate practica. Invatamantul trebuie reformat profund: ar trebui ca profesorii sa fie mai bine platiti, curriculum-ul scolar sa fie adaptat la necesitatile sociale, metodele de predare sa fie innoite. Iar unele materii trebuie sa fie interdisciplinare: de exemplu, eu nu vad rostul studierii limbii latine in scoala si cred ca elemente de cultura imperiului roman pot fi studiate la istorie; la educatie civica se poate studia foarte bine elemente de educatie juridica si elemente de educatie sexuala si planificare parentala. Romania este pe primul loc la fetite sub 15 ani care nasc si tot astfel la numarul de avorturi – avem un avort la doua nasteri. De asemenea, educatia elevilor trebui intregita cu elemente de nutritie – unul din trei copii sufera de obezitate, sau elemene vizand protectia mediului, sau elemente de natura financiara.

Cat priveste ora de religie din scoala, nu consider ca e normal ca la ora de religie sa se faca slujbe si rugaciuni, ci cred ca acolo trebuie studiate istoria ideile si credintelor religioase. Trebuie sa se inteleaga ca statul si biserica sunt separate, iar acesta este un castig al civilizatiei moderne care dainuie pe principiul secularismului si umanismului. Nu vreau sa fac o acuzatie, ci doar o constatare: in culturile unde statele sunt conduse de reprezentantii religiosi se ajunge de la sentiment religios la propagarea unor ideologii, iar de aici la fanatism mai este doar un pas. Nu are rost sa fim ipocriti sau corecti politic atunci cand e vorba de valorile occidentale si de siguranta semenilor. Fara a discrimina sau uri pe cineva, trebuie sa fim solidari si atenti. Si chiar aceste aspecte trebuie sa faca parte din educatia tinerilor nostri.

29/03/2016

Interviu Youth Parlamentor: Pentru e educatie interdisciplinara

Filed under: educatie,interviu — Cristi Danilet @ 6:43 PM
Tags: , ,

De ce ar trebui predată educația juridică în școli, cum putem să îi învățăm pe tineri să deprindă spiritul tolerant, care este „rețeta succesului” pentru o carieră în magistratură? La toate aceste întrebări ne răspunde judecătorul CSM Cristi Danileț.

De ce a ales Cristi Danileț magistratura și ce „se visa” în copilărie?

Ca toţi băieţii din acea vreme, mă visam pilot. Apoi am vrut să devin poliţist, după care procuror şi, în cele din urmă, am ajuns…judecător. Am ales o profesie din care pot face mult bine societăţii şi nu regret nicio clipă.

Sunteți inițiatorul unui proiect inedit în România. Pe scurt, ce însemnă „Educație juridică în licee”?

Practicienii în drept şi, mai nou, studenţii la drept, merg în unităţile de învăţământ preuniversitar pentru a vorbi cu elevii despre stat şi legi, despre reguli şi libertate, despre autorităţi şi conduite acceptabile. Totul are loc într-o manieră nonformală, cu multe exemple. Mergem la copii ca nişte prieteni mai mari, dar cu experienţă, pentru a-i învăţa ceea ce este legal să facă sau să li se întâmple, pentru a-i învăţa că faptele comise acum pot avea efecte majore pentru viitorul lui, pentru a-i convinge că au liber arbitru şi trebuie să îl folosească pentru a se proteja pe ei şi pe ceilalţi.Facem asta în baza unui Protocol încheiat în 2013 de instituţia în care activez – Consiliul Superior al Magsitraturii – şi Ministerul Justiţiei, respectiv Ministerul Educaţiei.

Interesul pentru educația juridică provine mai mult dintr-o pasiune sau dintr-o necesitate?

Sunt pasionat de „traducerea” dreptului pe înţelesul tuturor – o fac de mulţi ani, explicând oamenilor, prin ieşirile mele publice pe blog, Facebook sau în presa scrisă, cum este organizat şi cum funcţionează sistemul juridic. Justiţia trebuie să aibă în centrul său justiţiabilul, nu judecătorul. Şi cred că trebuie făcut totul ca omul să nu ajungă în faţa unui judecător, căci acesta din urmă nu poate preveni, ci doar combate răul produs. De aceea, cred că trebuie trecut de la o cultură a jurisdicţiei la una a legalităţii – pentru un progres al societăţii şi pentru o viaţă în siguranţă legea trebuie respectată de toată lumea.

Este adevărat că efortul meu vine şi dintr-o necesitate dedusă din statistici la care am acces ca membru în Consiliul Superior al Magistraturii: în România avem 57.000 de copii luaţi de la familiile lor datorită abuzurilor şi neglijenţelor şi aflaţi acum la alte persoane sau instituţii; câte un copil este abuzat sexual în fiecare zi; o dată la trei zile un copil este omorât; o dată la două zile un copil moare într-un accident de circulaţie; o dată pe lună avem un copil omorât în bătaie de proprii părinţi; în fiecare an înregistrăm dosare cu 100 de minori criminali – acestea sunt date din dosarele înregistrate la instanţe, dar cine ştie câte cazuri reale sunt şi nu le putem afla…

Cum se împacă educația juridică cu cea sexuală și religioasă?

Unele aspecte de drept civil sau drept penal au directă legătură cu aceste două domenii: sexul neprotejat poate duce la răspândirea de boli venerice sau sarcini nedorite (suntem pe primul loc în UE la fetiţe sub 15 ani care nasc şi la numărul de avorturi), iar sexul cu persoane sub 15 ani cu acordul lor, sexul cu persoane împotriva voinţei lor, răspândirea cu intenţie de boli venerice sau HIV constituie infracţiuni. Pentru participarea la ora de religie este necesară o cerere din partea părinţilor, dar după 16 ani copilul decide singur religia sa, iar profanarea de morminte sau cadavre constituie infracţiune.

Cred că este nevoie de un nou tip de educaţie pentru copii: una interdisciplinară şi extrem de pragmatică. Copiii nu mai au nevoie azi să memoreze multe informaţii pe care le găsesc cu un simplu „search” pe google. Dar cred că au nevoie să ştie ce au voie să facă singuri şi pentru ce acte au nevoie de acordul părinţilor, ce au voie şi ce nu au voie să scrie pe Facebook, cum se pot păzi pentru a nu deveni victimele unor infracţiuni şi cui să se adreseze dacă sunt agresaţi, cum să recunoască una din cele cinci forme de abuz posibile, ce se întâmplă cu ei dacă părinţii divorţează, ce se întâmplă dacă sunt prinşi fără bilet în troleu, pe care parte a carosabilului circulă dacă îşi cumpără un dispozitiv Segway, ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a conduce un scuter sau un ATV, dacă pot încasa bani din muncă sau activităţi sportive, care sunt cele 31 de fapte incluse în noţiunea de „violenţă şcolară”, în ce condiţie poate fi publicată o poză a unui copil pe internet sau preluată de televiziuni etc. Toate acestea şi multe altele se regăsesc în primul manual apărut în România, specific pentru tineri, conţinând acest tip de informaţie – „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” elaborat în cadrul unui proiect dezvoltat de CRPE şi LiderJust şi disponibil gratuit pe educatiejuridica.ro.

Din feedback-ul recepționat pe parcursul acestui proiect, cum vi se par tinerii de astăzi? Sunt receptivi la astfel de inițiative?

Succesul proiectului a fost neaşteptat: avem un număr de solicitări foarte mare, iar în unele judeţe acestea depăşesc posibilităţile noastre. De aceea, împreună cu membrii asociaţiei VeDemJust – Voci pentru Democraţie şi Justiţie am avut ideea de a pregăti şi studenţi, nu doar practicieni ai dreptului pentru a sta de vorbă cu elevii de liceu. Mai mult, în unele şcoli am început să fim chemaţi şi la clasele de gimnaziu. Mărturisesc că o atenţie foarte mare acordăm solicitărilor din mediul rural unde ajungem pe cheltuiala noastră. Şi aş vrea să subliniez asta: toţi cei implicaţi în acest proiect participă absolut voluntar: pe cheltuiala lor se deplasează şi distribuie cărţi copiilor. De aceea, orice ajutor prin donaţie sau sponsorizări către asociaţie este binevenit.

Comentând situația externă actuală, din punctul dvs. de vedere, de ce tinerii europeni aleg calea radicalizării islamice? Joacă educația vreun rol în acest sens sau rețelele sociale?

Culturile noastre sunt diferite. Una este profund religioasă şi are la bază sharia, iar cealaltă este secularizată şi are la bază legea; una priveşte femeia drept un lucru şi, recent, drept un animal reproducător, iar cealaltă consideră femeia egală cu bărbatul în drepturi şi obligaţii, promovând chiar o legislaţie pozitiv discriminatorie cu privire la femei; una se consideră superioară şi singura autentică, iar cealaltă promovează toleranţa. De aceea cred că o intersectare a lor produce conflicte aproape „în mod normal”. Însă suntem datori să prevenim orice conflicte majore şi sper ca actele de terorism să nu fie doar o avangardă a ceva mult mai grav.

Mai cred că e greşit să fim ipocriţi sau corecţi politic doar ca să nu deranjăm: sunt îngrijorat pentru siguranţa mea, a familiei şi a poporului meu, a ţării şi a Europei până la urmă, şi cred că cei care aleg să traiască în preajma noastră trebuie să se adapteze regulilor noastre. Nu le cerem să trăiască altfel, ci să traiască astfel încât să nu ne încalce drepturile şi mai ales să nu ne pună în pericol. Nu trebuie să ajungem să ne fie ruşine să spunem că suntem creştini sau atei, ori că suntem europeni şi avem anumite tradiţii. Nu aş vrea nicicând să renunţ la cuvântul „Dumnezeu” sau „Crăciun” de teama să nu se simtă netolerat cel ce împărtăşeşte o altă religie sau viziune. Dar pentru aceasta este nevoie, da, de educaţie: o educaţie în spiritul drepturilor omului, fără îndoială, căci singurul viitor pe care trebuie să îl vedem este cel bazat pe curentul umanist, care stă, de altfel, la baza formării Europei moderne. Cât priveşte extremismul, el nu este de acceptat nici la creştini, nici la islamişti, nici la alte comunităţi. Iar dacă e vorba de terorism, el trebuie combătut prin orice mijloace permise de lege.Serviciile de informaţii şi cele poliţieneşti trebuie să îşi facă datoria fără întârziere.

Cum îi educăm pe tinerii români spiritul tolerant? Din experiența dvs., credeți că le surâde ideea multiculturalismului promovată de UE sau par mai degrabă reticenți la ideea acceptării refugiaților?

În cartea de educaţie juridică vorbesc despre spiritul de toleranţă şi pericolul xenofobie, a segregării, a islamofobiei chiar. Evident, avem în ţară români de alte naţionalităţi – rromi, maghiari, ruşi, germani, turci, arabi – dar nu sunt sesizabile conflicte între ele. Îi învăţăm însă pe copii de demnitate şi de dreptul la viaţă şi la siguranţă, sau că nu ne putem lăsa călcaţi în picioare când drepturile şi libertăţile esenţiale ne sunt puse în pericol,  sau că avem autorităţi care trebuie să ne protejeze. Respectul pentru ceilalţi trebuie să existe şi să fie reciproc. Toleranţa nu înseamnă renunţarea la demnitate. Multiculturalismul nu înseamnă acceptarea pericolului de a fi suprimaţi. Îi primim la noi pe refugiaţi pentru că aşa e uman, nu doar pentru că există obligaţii internaţionale în acest sens. Refugiaţii sunt cei care fug de razboaie şi trebuie protejaţi de celelalte ţări. Dar nu îi putem primi pe terorişti, evident. Şi nici pe cei care ar putea ataca însăşi fiinţa sau specificul poporului nostru. De aceea, persoanele care intră în ţara noastră şi, astfel, în UE, trebuie verificate extrem de bine.

Aveți un sfat pentru elevii sau studenții care vor să devină magistrați? Există o lecție a „succesului” care poate fi predată/învățată?

Evident că există o reţetă. Până la urmă magistratura are cea mai dură formă de admitere dintre profesiile juridice. A trece acest concurs înseamnă a depăşi cel mai mare obstacol pe care un jurist îl poate avea vreodată în viaţa sa. Or, pentru admiterea în magistratură trebuie să te pregăteşti toată facultatea. Şi nu doar la materiile de bază, care se cer la prima probă, cea de cunoştinţe juridice. Ci la toate materiile, pentru a înţelege dreptul ca fenomen social. Mai înseamnă formarea unei culturi juridice prin citirea multor cărţi şi autori, în special operele gânditorilor iluminişti. Şi mai înseamnă multă convingere: o credinţă în propriile forţe, ceea ce presupune auto-cunoaştere şi depăşirea propriilor limite. Eu spun că merită efortul: odată intrat în magistratură, viitorul îţi este asigurat pentru tot restul vieţii, cu două condiţii: să îţi exerciţi funcţia cu bună credinţă şi să fii integru. Ceea ce mărurisesc că în România, o ţară cu o dominantă cultură a mediocrităţii şi a corupţiei,nu e simplu. Dar timpurile se schimbă, cu siguranţă. Iar noile generaţii vor fi mai bune ca noi, fără îndoială.

.

BACKGROUND

Cristi Danileț a debutat în magistratură în decembrie 1998, când devine judecător în cadrul Judecătoriei Vatra-Dornei. Din 2011, Cristi Danileț activează ca judecător al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) iar din 2013 deține titlul de doctor în drept, conferit de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Pagina următoare »