CRISTI DANILEŢ – judecător

11/10/2018

VIDEO: copiii si nevoia de educatie juridica

Filed under: constitutia,copii,dr.omului,educatie,EDUIURIS,interviu — Cristi Danilet @ 5:18 PM
Tags: , ,

Conferință cu judecătorul Cristi Danileț despre problemele copiilor din România și o posibilă soluție: Educația juridică în școli și licee!
Eveniment derulat în fața a zeci de profesori și directori adunați în Ploiești pe 9 iunie 2018 la cel mai mare eveniment anual de educație #FiEDU2018.

27/09/2018

AIUD: al treilea liceu din tara unde se preda formal educatia juridica

Filed under: 0. NOUTATI,educatie,VeDem Just — Cristi Danilet @ 4:11 PM
Tags: , ,

Astăzi, 27 sept 2018, a avut loc o întâlnire între judecătorul Cristi Danileț din Cluj și 200 de elevi de la toate liceele din Aiud. Pe parcursul unei ore și jumătate, elevii au aflat despre importanța respectării Constituției și a legilor țării, rostul autorităților în protejarea drepturilor, necesitatea exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor.

Tot astăzi, doamna profesor Iulia Adriana Oana Badea, care este și Primarul municipiului Aiud, a anunțat următoarele acțiuni de educația juridică care se vor desfășura în localitate:

1) Începând din acest an școlar la clasele a XI-B și a XI-a C de la Colegiul Tehnic din Aiud se va studia materia „educație juridico-economică” ca disciplină opțională. Ea va fi predată timp de două ore pe săptămână chiar de către doamna Badea, titular al catedrei din acest liceu. Astfel, Aiud devine al treilea municipiu din România unde educația juridică este prevăzută în curriculumul școlar, după ce săptămâna trecută vă anunțam că la Brașov (Liceul „Andrei Mureșanu”) și Iași (Colegiul Național „Mihai Eminescu”) educația juridică a devenit materie opțională și este predată de profesori de carieră.

2) Se va forma o grupă de 40 de elevi proveniți din toate liceele orașului care o dată pe lună timp de un an școlar vor parcurge un curs de educație juridică susținut de specialiști în domeniu. Este vorba de judecători, procurori, avocați, polițiști.

3) În ședința de astăzi a Consiliului Local Aiud s-a aprobat achiziția printării a 100 de manuale suport pentru studierea educației juridice care vor fi distribuite în mod gratuit liceenilor.

Manualul de educație juridică poate fi descărcat gratuit de AICI; autorul a renunțat la orice drepturi patrimoniale legate de opera sa. Activitățile proiectului de educație juridică coordonate de asociația VeDemJust pot fi urmărite pe pagina de Facebook AICI  și de Instagram AICI. Proiectele asociației sunt prezentate în brășura de AICI.

14/09/2018

Primele ore de educatie juridica formale din Romania: Brasov si Iasi

41748598_2241018186131995_8339492665263390720_nAzi au avut loc primele ore de educație juridică formală din România. De la etapa orelor de educație nonformală ținute de voluntari (avocați, judecători, procurori, mediatori, consilieri juridici, studenți la Drept) se trece astfel la educația juridică formală, cu ore prevăzute în curriculum școlar, lecțiile fiind de acum predate de profesori titulari. În paralel, vor continua întâlnirile dintre practicienii dreptului și elevi, desfășurate atât în unitățile de învățământ, cât și la sediile tribunalelor.

Începând din acest an școlar, 2018-2019, „Educație juridică” este materie opțională la două licee din România, iar astăzi s-au desfășurat primele ore:

1. Liceul „Andrei Mureșanu” din Brașov: la elevii din clasa a XI-a R, a ținut lecția de educație juridică doamna Carmina Vakulovski, de profesie învățătoare, care predă la plata cu ora mai multe materii la acest liceu. Doamna este absolventă a Facultății de Drept și a participat la cursul de metode și tehnici de predare a educației juridice organizat la Brașov în data de 2.04.2018 de către ELSA Brașov și “Asociația Voci Pentru Democrație și Justiție- filiala Brașov” condusă de Simona Urzică.

Cursul de educație juridică este o disciplină opțională (curriculum la decizia școlii) și se va studia o oră pe săptămână, tot anul. Inițierea acestui proiect a fost susținută de Ștefan Eugen Târnovan. Toți elevii vor primi gratuit săptămâna viitoare câte un manual de educație juridică pentru liceeni scris de judecătorul Cristi Danileț, costurile de imprimare fiind acoperite de asociația VeDemJust din fondurile obținute prin sponsorizări.

2. Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași: pentru elevii de la clasa a XI-a F a predat lecția de educație juridică doamna profesor Doina Calistru, încadrată la acest liceu ca profesoară de logică, filosofie și istorie. A doua facultate la care doamna profesor are licența este cea de Drept.

Acest liceu a fost înființat în 1865, sub denumirea „Externatul Secundar de Fete”. Aici a absolvit Ela Negruzzi, care în 1919, devine prima femeie care practică ca avocat din Romania și din sud-estul Europei (anterior, în 1890, acest drept la primit Sarmiza Bilcescu din București, dar nu a profesat niciodată). Mai sus este o fotografie cu prima generație de elevi care primește astfel de informații de la profesorul lor, lângă stejarul sădit în anul 1918 în curtea liceului de directoarea Tereza Stratilescu. Toți elevii au primit gratuit de la judecătorul Cristi Danileț din Cluj manualul de educație juridică destinat liceenilor, scris de acesta și adus sâmbăta trecută la Iași.

Manualul poate fi descărcat gratuit de AICI (autorul a renunțat la orice formă de remunerație cuvenite din drepturile de autor). O variantă îmbunătățită poate fi cumpărată din Librăriile Humanitas sau comandată online AICI.

01/09/2018

Interviu Media10: Adolescentii au nevoie de educatie juridica

Filed under: interviu — Cristi Danilet @ 2:43 PM
Tags: , , ,

media10

A apărut un interviu dat de mine în noul proiect jurnalistic dedicat educației MEDIA10, sub titlul:

„În România sunt 800.000 de adolescenți la care ar trebui să ajungă informații elementare de natură juridică”

Judecător. Fost membru CSM ales din partea judecătorilor. Înainte de anul 2011 a activat la instanțele din Cluj și Oradea, ultima funcție obținută fiind aceea de vicepreședinte al Judecătoriei Oradea. Cristi Danileț a fost și membru în echipa ministrului de Justiție Monica Macovei. Se poate spune că este „un alt fel de judecător”. Trece de sobrietatea hainei judecătoreşti. Se implică în spațiul public. Face educație juridică. A redactat primul manual complet de educaţie juridică din România: „Educaţia juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi şi justiţie”. Într-un interviu acordat jurnaliștilor Media10, Cristi Dănileț vorbește despre atiudinea pe care ar trebui să o adopte tinerii descurajați de „posturile aranjate”, de șpaga din spitale și învățământ, despre cât de bolnăvicioasă este mentalitatea „capul plecat sabia nu-l taie”, dar și lipsa de informație corectă. 

Media10: Sunteți un judecător cumva atipic, sunteți vizibil în spațiul public, aveți inițiative pe care le faceți cunoscute la nivel național. Ce vă determină să alegeți acest „stil de viață”?

Cristi Dănileț: Sunt judecător începând din anul 1998. Prima dată am ieșit în spațiul public sub pseudonim, scriind într-un ziar local din orașul unde începusem stagiatura un ghid săptămânal cu privire la procesele din România. A urmat apoi primul interviu dat presei naționale, criticând politica ministrului justiției de atunci care controla justiția. De aici lucrurile au decurs firesc: prima emisiune la TV, primul blog de magistrat din România, cont de Facebook cu cei mai mulți prieteni și urmăritori pe care îi are un magistrat. Scopul meu a fost și este unul singur: să arăt că dreptul nu este confiscat de magistrați, să conving populația să îți cunoască drepturile elementare și procedurile de urmat pentru protejarea lor și să încerc ca prin transparență să determin creșterea încrederii în justiție. Așadar, prin pozițiile mele publice încerc cumva să educ populația, fiind convins că misiunea unui judecător modern nu se limitează doar la dosarele pe care le are de soluționat.

Media10: În România se vorbeşte des despre corupție, mulți tineri sunt descurajați de “posturile aranjate”, de “şpaga din spitale, şpaga din învățământ”. Unde greşim?

Cristi Dănileț: Să știți că și eu sunt întrebat dacă este adevărat că pentru a intra în magistratură trebuie să dai mită. Curios, și în 1998, când am dat eu, am auzit aceleași povești. Nu mi s-a cerut și nu am auzit pe cineva să fi dat mită în magistratură nici atunci, nici de atunci. Oricum, sistemul de admitere este atât de sofisticat încât e imposibil să mituiești vreun membru al comisiilor de admitere. Am întâlnit însă cazuri de încercări de fraudare folosind tehnici moderne de comunicație. Au eșuat, căci avem posibilitatea să le depistăm. Cât privește angajările sau licitațiile din sistemul de sănătate, ori copiatul la concursurile de titularizare în sistemul de educație, ori șpaga dată pentru a găsi un loc copilului în grădiniță sau la o școală mai bună, ele intră în firescul atmosferei în care ne-am educat. Suntem tributari dictonului „legea e făcută ca să fie încălcată”. De asta încercăm să furăm, să înșelăm, să corupem. Societatea este bolnavă. Asta e moștenirea pe care a lăsat-o comunismul. Și va trebuie să treacă vreo patru generații să ne vindecăm.

ÎN OCCIDENT SE VORBEȘTE DE RULE OF LAW ȘI SEPARAȚIA PUTERILOR PUBLICE ÎNCĂ DE ACUM 300 DE ANI, DAR LA NOI DOAR DE 30 DE ANI

Media10: Studiile  pe tema drepturilor omului arată că mulți români nu-şi cunosc drepturile şi nici garantul acestora, dar au convingerea că le sunt încălcate. Românii au puțină încredere în judecători şi procurori, iar în privinţa celor care-i pot apăra, încrederea este mai mare în poliţişti şi jurnalişti. Cum poate fi schimbată această situație?

Cristi Dănileț: Cetățenii cel mult au auzit de cuvinte precum „drepturi”, „libertate”, „justiție”, dar nu prea știu ce înseamnă ele și în niciun caz nu cunosc procedurile prin care își pot valorifica drepturile sau pot cere intervenția organelor staului în caz de violare a lor. Probabil asta se întâmplă din cauza lipsei culturii sau cel puțin a educației juridice. Iată, în Occident se vorbește de rule of law și separația puterilor publice încă de acum 300 de ani, dar la noi doar de 30 de ani. Or, pentru împământenirea acestor concepte care stau la baza democrațiilor sănătoase, e nevoie să mai curgă ani buni. Avem nevoie să învățăm și să acceptăm că libertatea îți permite să faci tot ceea ce nu este interzis de lege, că democrația nu există fără responsabilitate, că legile sunt obligatorii chiar dacă ni se pare incorecte sau imorale, că hotărârile judecătorești definitive au putere de lege. Dacă s-ar ști toate astea, părțile nu s-ar război cu judecătorii în procese și nici nu ar căuta o justiție paralelă în mass-media. Mulțumirea mea este că în ultimii 10 ani justiția este mai de încredere decât politicul: astfel, românii cred în sistemul de justiție de două ori mai mult decât în Guvern și de trei ori mai mult decât în Parlament.

ÎNCEPÂND CU VÂRSTA DE 14 ANI UN COPIL RĂSPUNDE PENAL, DAR NIMENI NU ÎI SPUNE CE ÎNSEAMNĂ ACEST LUCRU.

Media10: Sistemul juridic este un hățiş pentru mulți copiii şi tineri. Educația juridică lipseşte din programa şcolară. Cât de grav este acest lucru?

Cristi Dănileț: În România avem în vigoare peste 9600 de legi; toate trebuie cunoscute și aplicate. Începând cu vârsta de 14 ani un copil răspunde penal, dar nimeni nu îi spune ce înseamnă acest lucru. Mai mult, există regula potrivit căreia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii drept scuză pentru a nu răspunde în caz de încălcare a unor dispoziții legale. Or, este o imensă ipocrizie să ceri copiilor să cunoască atâtea legi sau chiar numai pe cele mai importante fără ca cineva să le explice pe înțelesul lor. Le dăm cărți de identitate când fac 14 ani, dar nu le spunem copiilor ce nu au voie să facă, ce li se întâmplă dacă comit infracțiuni, cât de grav este să aibă dosar penal. Împlinesc 18 ani și avem pretenția să iasă la vot, dar nu îi învățăm nimic despre politică sau modul de identificare a informațiilor necesare pentru a vota. În felul acesta tinerii cresc cu aversiune față de autoritate, față de legi, poate chiar față de justiție și de politic. Pentru că ei au acces liber la informația online și dezvoltă puseurile de revoltă specifice perioadei adolescentine, riscăm să avem în câțiva ani mulți adulți nu doar iresponsabili, ci chiar anarhiști. Adică dacă nu suntem azi atenți, s-ar putea ca mâine să fim în pericol.

Media10: Ați facut publice o serie de materiale cu informații juridice accesibile pentru tineri şi copii. Ce credeți că ar trebui să faca statul în acest sens?

Cristi Dănileț: Actualul sistem de învățământ îi pregătește pe copiii noștri doar pentru examene, din păcate. Or, noi ar trebui să îi pregătim pentru viață. Să le facem educație civică, juridică, politică, de mediu, nutrițională, sexuală, sportivă, religioasă, rutieră etc. Cât privește educația juridică, eu am conceput acum câțiva ani un proiect național: am înființat organizația Voci pentru Democrația și Justiție, am conceput un site specializat de educație juridică,  dau informații zilnice pe contul de FB creat special,  avem un canal pe youtube și pe instagram #O.I (organisme inteligente) unde am postat infografice și filmulețe de desene animate cu teme de interes, am alcătuit un Ghid practic de educație juridică și civică pe care l-am pus gratuit pe net, am instruit studenți și practicieni ai dreptului să predea lecții de educație juridică, am ținut lecții de educație juridică nonformală pentru elevii din școli și licee, unele fiind chiar filmate și urcate pe net. Statul ar trebui să preia acest proiect pe care îl oferim la cheie. Putem face o instruire cu profesorii care predau materii socio-umane să îi familiarizăm cu elementele de drept după care aceștia să poată susține lecții în cadrul unor module de educație juridică la materiile lor (civică, sociologie, filosofie, psihologie etc). Iar asta ar trebui să înceapă deja de…ieri.

UN OM INFORMAT VA FI VERTICAL, CURAJOS ȘI VA ÎNȚELEGE MODUL DE FUNCȚIONARE A STATULUI

Media10: Există cursuri de educație juridică în sistemele de învățământ din alte țări?

Cristi Dănileț: În nicio țară din Europa nu există cursuri de „legal education” atât de complexe pe cât le-am gândit în România. Dar ce am făcut noi a fost doar educație nonformală. Am ajuns cam la 30.000 de elevi și am distribuit cam 12.000 de manuale gratuite, printate cu sprijinul unor sponsori inimoși. Dar în România sunt 800.000 de adolescenți la care ar trebui să ajungă informații elementare de natură juridică, practică și la nivelul lor de înțelegere. Or, asta trebuie făcută în mod formal și profesionist. Iar asta trebuie asumat de Ministerul Educației. Din păcate, de cinci ani încă se evită a se lua o decizie.

Media10: Un popor mai puțin informat şi educat este şi un popor mai uşor de manipulat. Se joacă în România această carte?

Cristi Dănileț: Unele din manipulările practicate azi în domeniul juridic sunt favorizate de lipsa de informații juridice. Altele, de lipsa exercițiului în a căuta informații relevante sau a discerne cu privire la ele. Un om informat va fi vertical, curajos și va înțelege modul de funcționare a statului și rostul regulilor pentru protejarea indivizilor. Credeți-mă, sunt un consumator de media, și mă simt cu adevărat neputincios când văd speculațiile și chiar aberațiile care se fac pe teme juridice de către unii analiști sau jurnaliști.

OMULUI TREBUIE SĂ ÎI FIE FRICĂ NU DE ALȚI OAMENI (COLEGI, ȘEFI, STRĂINI, POLITICIENI), CI DOAR DE LEGE

Media10: Cum ar trebui să reacționeze tinerii la neregulile de care se lovesc zilnic? İncă există în România  concepția de felul “capul plecat sabia nu-l taie”….

Cristi Dănileț: Proverbul acesta are o continuare pe care am uitat-o, deja: „…dar nici soarele nu îl vede”. Eu nu sunt pentru omul umilit și servil față de alți indivizi. Un om fricos nu poate fi un om liber. Omului trebuie să îi fie frică nu de alți oameni (colegi, șefi, străini, politicieni), ci doar de lege: el trebuie să știe că atât timp cât se asigură respectarea legii, fiecare suntem în siguranță. Oamenii sunt egali între ei doar din punct de vedere legal. Iar copiii sau tinerii trebuie să știe că nimănui nu îi este îngăduit să îi agreseze psihologic, emoțional, fizic sau sexual, tot astel cum nici lor nu le este permis să agreseze alți copii, tineri sau adulți. Pentru apărarea drepturilor lor, cei tineri trebuie să acționeze respectuos, cel mai bine prin intermediul organizațiilor din care fac parte și, desigur, anunțând autoritățile (părinți, avocați, magistrați). Răzbunarea este interzisă de lege.

Media10: Doi copii sunt abuzaţi în fiecare oră în România. E concluzia sumbră ce reiese din statisticile autorităţilor. Cifrele ar putea fi însă mult mai grave, pentru că nu toate cazurile sunt semnalate. Avem legi care să  îi apare? Ce şanse au aceşti copiii să fie protejați?

Cristi Dănileț: „Bătaia e ruptă din rai” – cu asta ne-am născut în timpul comunismului. Cu scuze care să justifice lenea, chiului, bătaia, violul, incestul, corupția, omorul. Cel mai tare, mai puternic, poate face orice. Bărbatul mai tare ca femeia, părintele mai puternic decât copilul, profesorul cu drepturi totale asupra elevul. Frica și abuzul au fost predate și exersate pe generații întregi. De aici lipsa de respect pe care o vedem azi la unii față de alții. De aici cele două Românii, chiar paralele, prezentate de televiziunile care spală creiere în fiecare seară. Iar violența domestică e groaznică: în foarte multe familii din țara noastră cel mai slab (de regulă femeia, copilul, sora mai mică etc) este supus violențelor de tot felul, el nefiind privit ca o ființă omenească, ci ca un obiect al proprietății: de altfel și spunem copilul „meu”, soțul „meu” ș asta creează senzația că, fiind „al tău”, poți face tot ceea ce dorești cu el, căci el nu este asemenea ține. Acesta e un derapaj uriaș ce ține de mentalitatea poporului. Prin urmare, cum morala sau chiar religia nu face față la acest fenomen, e nevoie de intervenția organelor legii. Iar poliția nu poate interveni decât dacă exisă o sesizare de la cel violentat sau de la martori, care sunt mult prea indiferenți. De aceea, sesizările sunt prea puține.

AU TRECUT VREMURILE CÂND NUMAI CORUPȚIA REZOLVA ORICE PROBLEMĂ ÎN ROMÂNIA

Media10: În România sunt mulți tineri descurajați, dezamăgiți de nedreptățile, în principal de corupție. Cum poate fiecare dintre ei să  schimbe realitatea acestei țări, ce pârghii legale au la dispoziție?

Cristi Dănileț: Au trecut vremurile când numai corupția rezolva orice problemă în România. În 2004 am început lupta împotriva corupției și acum există o altă generație de magistrați, polițiști, doctori, profesori, funcționari care au înțeles periculul acestui flagel. Eu, de exemplu, provin dintr-o familie modestă, am intrat prin concurs în justiție, nu am dat vreun ban. La fel și mulți alți colegi de ai mei. Și mi-am impus, apoi, ca nici mai departe să nu dau mită. Să invoc prevederile legale, să acționez legal, să cer să mi se aplice legea ca pentru toți ceilalți și să suport consecințele în mod demn atunci când greșesc. Nu să cumpăr favoruri. Deci, dacă vrem o schimbare în bine, începem cu noi: să fim noi corecți, apoi să ne „batem” ca cei din jurul nostru să fie corecți.

19/05/2018

Manual gratuit de educatie juridica, editia 2018

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 4:59 PM
Tags: , , , , ,

educatiejuridica2018

Începând de astăzi manualul de EDUCAȚIE JURIDICĂ PENTRU LICEENI, ediția din 2018, este disponibil gratuit pe internet!

Îndrumarul practic despre drepturi, legi și justiție pe care l-am realizat pentru adolescenți acum doi ani cunoaște o nouă formă: date actualizate, secțiuni în plus, fotografii, o grafică mai atrăgătoare. El se distribuie gratuit în școli și licee de către voluntarii VeDemJust care participă la proiectul național de educație juridică în învățământul preuniversitar numit EDUIURIS pe care îl coordonez.

Manualul poate fi descărcat în mod gratuit de AICI  (ediția 2018) sau de AICI (ediția 2016).

Vă reamintesc că manualul a fost tradus deja în limbile engleză și germană. De asemenea, manualul are și o variantă audio. Proiectul este însoțit de un videoclip de promovare. Cei dornici de a se documenta cu privire la educația juridică în România o pot face accesând site-ul specializat, dând like la pagina comunității sau înscriindu-se pe grupul de discuții de pe FB. Ultimele proiecte al asociației sunt doza săptămânală de educație juridică și serialul de desene animate pe teme de educație juridică #O.I. Site-ul de educație juridică are și o secțiune în limba engleză.

 

 

13/05/2018

Educatie juridica la Constanta: concurs si instruire

Filed under: educatie,EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 8:49 AM
Tags: , , , ,

In acest sfârșit de săptămână la Constanța s-au desfășurat două evenimente de promovare a educației juridice în Dobrogea.

Sâmbătă dimineața a avut loc finala din cadrul concursului de educație juridică „Know the Law” ediția a doua. Organizat de Universitatea Spiru Haret și Asociația VeDemJust, concursul a implicat șase licee din județul Constanța: Liceul ”George Călinescu” și Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” din Constanța, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Constanța, Liceul Callatis din Mangalia, Liceul Teoretic ”Traian” din Constanța și Liceul Tehnologic ”Lazăr Edeleanu” din Năvodari Constanța.. Anul acesta ultimele două licee au ajuns în finală. Trofeul a ajuns la echipa de la Liceul Năvodari, aflat la prima participare în concursul nostru.

Juriul a fost alcătuit din dl. judecător Cristi Danileț, dna. judecător Jurubiță Alina din cadrul Tribunalului Constanța, dna. inspector de specialitate Mircea Elena din cadrul Centrului de prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, dl. profesor univ. dr. Mihnea Claudiu Drumea, decanul Universității Spiru Haret și dl. notar Ciprian Alexandrescu. Concurenții au susținut trei probe: o probă de întrebări în regim de viteză, o probă cu întrebări din partea juriului și o temă de dezbatere cu argumente PRO și CONTRA („Vârsta de vot ar trebui scăzută de la 18 la  16 ani”).

Toți participanții, precum și membrii publicului care au asistat la concursul desfășurat în sala de festivități a Prefecturii au primit câte un manual  tipărit de educație juridică pentru liceeni aflat la cea de-a treia ediție. Acesta poate fi descărcat în mod gratuit și de pe site-ul http://www.educatiejuridica.ro administrat de asociația VeDemJust.

Relatări despre concurs: Radio Constanța , revistacuvinte. Relatări despre prima ediție a concursului: Juridice.ro

Sâmbătă după amiază a avut loc un training intensiv de „Metode și tehnici de predare a educației juridice nonformale în școli și licee”. Un număr de 42 de persoane – studenți la Drept și practicieni ai dreptului – au fost instruite de judecătorul Cristi Danileț, inițiatorul proiectului național de educație juridică EDUIURIS. Participanților li s-au acordat certificate în baza cărora vor putea susține lecții pentru copiii din județ

11/03/2018

2% pentru Educatie juridica

Filed under: 1. EXPLICATIE,educatie,EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 2:03 AM
Tags: , ,

2%DAȚI 2% din impozit și putem avea cu 2% mai puține VICTIME și INFRACTORI minori!

De trei ani de zile asociația VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție face educație juridică pentru elevi: mergem în școli și licee, explicăm copiilor și tinerilor drepturile dar, mai ales, obligațiile, le dăm cărți cu principalele legi explicate pe înțelesul lor, întreținem site-ul educatiejuridica.ro, facem doza săptămânală de educație juridică ce apare pe Facebook pe contul „Educatie juridica” și pregătim un proiect digital unic în Europa care va fi lansat la finalul acestei luni.

În loc ca tot impozitul anual din salariul/pensia/venitul tău din anul 2017 să meargă către stat, alege să direcționezi 2% către noi: descărcă formularul de mai jos, completează primul paragraf care te privește (partea noastră este deja completată), semnează la rubrica „contribuabil”, apoi depune-l la Administrația Financiară de care aparții până la 25 mai 2018, direct sau prin poștă cu scrisoare recomandată.

Noi îți mulțumim! Copiii și tinerii îți mulțumesc!

Pentru cei care realizează venituri din activități independente:   https://vedemjust.ro/uploads/200.pdf.
Pentru salariați și pensionari:   https://vedemjust.ro/uploads/230.pdf

01/03/2018

Saptamana educatiei juridice: 5-9 martie

Filed under: educatie,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 12:08 PM
Tags: , , , , ,

copii scoala copii sala

În săptămâna 5-9 martie se va desfășura din nou o campanie de educație juridică pentru elevii din școli și licee.

Există din 2013 un Protocol de implementare a educației juridice în unitățile din învățământul preuniversitar, reînnoit în anul 2017, semnat între Ministerul Educației și Ministerul Justiției, CSM, PICCJ și ICCJ. La el a aderat Uniunea Națională a Barourilor din România, precum și mai multe ONG-uri – printre ele Voci pentru Democrație și Justiție ce administrează site-ul www.educatiejuridica.ro și a elaborat manualul Educație juridică pentru liceeni.

La instanțe și parchete a fost comunicată recent decizia Comitetului de monitorizare a activităților din cadrul acestui protocol prin care s-a stabilit că, în acest semestru al anului, „săptămâna educației juridice” este fixată în perioada 5-9 martie. Aceasta înseamnă că elevii pot vizita tribunalele sau judecătorii/procurorii/avocații pot fi invitați în școli și licee pentru întâlniri cu elevii. Pentru a invita un judecător, directorul sau dirigintele trebuie să ia legătura cu instanța (președintele sau grefierul-șef) cea mai apropiată de școala sa – datele de contact sunt aici – și să stabilească ziua, ora și locul întâlnirii. Desigur, asemenea activități se pot desfășura și în orice altă perioadă, în funcție de disponibilitatea celor implicați.

0

04/02/2018

Doza de educatie juridica

Filed under: dr.omului,educatie,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 5:44 PM
Tags: , ,

Suferi de încălcarea drepturilor? Te-ai molipsit de civism scăzut? Nu știu cum să reacționezi legal? Atunci îți recomandăm medicamentul „Educație juridică”. Are un conținut bogat în drepturi, lege și justiție. Este un produs EDUIURIS, fabricat de VeDemJust.

Fii atent: terapia durează mult timp, dar este gratuită. Pastilele se administrează câte una de trei ori pe săptămână. Tu doar trebuie să ne urmărești pe conturile de Facebook, Instagram și Twitter. Acolo vei afla tot ce trebuie să știi pentru ca tratamentul să dea roade. Prima doză se administrează luni seara, în data de 5 februarie 2018. Vindecarea este garantată.

Acest medicament se eliberează fără prescripție medicală. Dacă apar manifestări neplăcute adresați-vă membrilor VeDemJust pe contul creat special pentru discuții. 

i-ati doza

29/08/2017

Primul proces simulat cu elevi, filmat

Filed under: educatie,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 4:22 PM
Tags: ,

Duminică, 27 august 2017, a avut loc în România un eveniment inedit: un grup de elevi de liceu au simulat un proces penal având ca obiect comiterea unei infracțiuni de violență în școală, care a fost filmat în întregime și transmis în direct de o televiziune locală.

Evenimentul a avut loc în cadrul serbării ZIUA COMUNEI BASCOV, din județul Argeș și a fost generat de Protocolul dintre asociația „Voci pentru Democrație și Justiție” – VeDemJust și Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov. El a fost urmărit la televizor și pe internet grație postului local Curier TV.

Elevii interpreți sunt liceeni de la Colegiile Naționale „Alexandru Odobescu”, „Ion C. Brătianu” și „Zinca Golescu” din Pitești.  Fiecare dintre ei a primit câte un manual „Educație juridică pentru liceeni”. Conceptul și coordonarea momentului a aparținut judecătorului Cristi Danileț, care a primit din partea Primăriei și Casei de cultură o distincție de excelență pentru implicarea în proiecte privind educația juridică a tinerilor.

Înregistrarea este accesibilă la adresa:  https://youtu.be/32Vx6Ic3bdE?t=1

Anterior un eveniment similar, doar filmat, a avut loc la Dorna Art, ediția 2017.

21106366_1651673971541408_3119422712825752290_n 21034526_1651674044874734_7761724076894539998_n

21151253_1651673384874800_6036715471350639966_n

21198305_1653869384655200_1455200579_o.jpg

03/08/2017

Proces simulat cu elevi la Dorna Art 2017

Filed under: educatie,VeDem Just — Cristi Danilet @ 1:18 PM
Tags: , ,

VDIn fiecare an la Vatra Dornei se organizeaza, incepând cu anul 2015, Festivalul de Artă și Cultură Urbană „Dorna Art”, organizat de asociația „Redescoperă Vatra-Dornei”, al cărui membru fondator sunt.

.

La fiecare ediție am fost prezent la manifestare pentru a ține lecții de educație juridică:

În 2015 am susținut în aer liber o prezentare pentru copii și am distribuit gratuit broșura „Unde-i lege nu-i tocmeală”. Prezentarea a fost filmată și poate fi vizionată aici: PARTEA I, PARTEA II, PARTEA III.

În 2016 am susținut în aer liber o prezentare pentru adolescenți și adulți, împreună cu studenta la Drept în Iași Diana-Georgiana Roșca. La acest eveniment am distribuit tuturor participanților manualul „Educație juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi și justiție”.

Anul acesta am făcut ceva inedit: am organizat pe scena festivalului un proces simulat, împreună cu avocata Ramona Răduț din Vatra-Dornei, unde au fost implicați exclusiv elevii. Fiecare a avut un rol într-un proces penal adaptat la nivelul de înțelegere. specific vârstei. Filmarea este disponibilă AICI.

Asociația VeDemJust, care promovează educația juridică în România este sponsor oficial al festivalului „DornaArt”, contribuind cu resurse în natură la buna desfășurare a evenimentului.

22/12/2016

EDUIURIS 2016 s-a incheiat la Bucuresti

Filed under: 0. NOUTATI,educatie,EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 10:44 PM
Tags: , , ,

coperta_educatie_juridicaProiectul naţional EDUIURIS promovat de asociaţia VeDemJust a ajuns la finalul celui de al doilea an de desfăşurare. În acestă săptămână a avut loc o sesiune de instruire a peste 130 de licenţiaţi şi studenţi la Drept pentru a preda nonformal educaţia juridică şi s-a derulat o lecţie-model la unul din cele mai bune licee din capitală.

Marţi, 20 decembrie 2016, Asociaţia Studenţilor la Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi asociaţia VeDemJust au organizat o sesiune de instruire a doritorilor de a preda în mod voluntar şi nonformal educaţia juridică în învăţământul preuniversitar. În Aula Magna a Facultăţii judecătorul Cristi Danileţ a ţinut acest curs intensiv pentru mai mult de 13o de participanţi: studenţi la Drept de la Universitatea de stat şi de la universităţile particulare din Bucureşti, precum şi practicieni ai dreptului care îşi desfăşoară activitatea în capitală sau judeţele limitrofe. Cu toţii au primit certificate eliberate de asociaţia VeDemJust şi în baza lor, după încheierea Protocolului de colaborare cu Inspectoratul Şcolar al mun. Bucureşti, vor susţine anual cel puţin trei lecţii pentru elevii din şcoli şi licee. A fost al 14-lea curs de acest gen, care se ţine în mod gratuit după cele desfăşurate în ultimul an în IaşiCraiova, Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, GalaţiBraşovOradea, Cluj-NapocaConstanţaTimişoaraSibiuSuceavaBacău, Piteşti-Bascov.

15697481_1328674133841395_6898639882142069103_n 15621866_1328674137174728_3536345915337108030_n

Miercuri, 21 decembrie 2016, în sala festivă a Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Bucureşti, un număr de aproximativ 70 de elevi din clasele a IX-a şi a X-a au luat parte la o discuţie despre drepturi, libertate şi justiţie cu judecătorul Cristi Danileţ. La lecţie au asistat şi diriginţii claselor respective. Elevii care au dat cele mai interesante răspunsuri au fost premiaţi cu câte un manual „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” disponibil  şi online.

Cu aceasta activitate se încheie educaţia juridică promovată în şcoli şi licee de asociaţia noastră în cadrul unui proiect unic în România din care fac parte judecători, procurori, avocaţi, notari publici, mediatori, studenţi la drept. Le mulţumim tuturor pentru implicare şi ne revedem în anul următor!

15622438_1329020923806716_8188554919450052774_n   15665955_1329020927140049_5258350004881457033_n

11/12/2016

Educatie juridica prin EDUIURIS la Arges

Filed under: educatie,EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 5:25 PM
Tags: , , , , , ,

coperta_educatie_juridica Proiectul naţional EDUIURIS promovat de asociaţia VeDemJust  a ajuns în săptămâna care tocmai s-a încheiat în judeţul Argeş. Au fost instruite 60 de persoane pentru a preda în mod nonformal educaţie juridică în şcoli şi licee. 200 de elevi din Piteşti au participat la o lecţie-model de educaţie juridică. Ultima sesiune de instruire de anul acesta va avea loc la Bucureşti, pe 20 decembrie.

Joi, 8 decembrie 2016, Asociaţia VeDemJust a încheiat un parteneriat de colaborare cu Facultatea de Ştiinţe Economice şi Drept, Universitatea de Stat Piteşti şi Casa de Cultură a com. Bascov. Cu această ocazie, judecătorul Cristi Danileţ a ţinut în localitatea Bascov de lângă Piteşti un curs intensiv de instruire cu privire la tehnici şi metode pentru un număr de 60 de studenţi, avocaţi, mediatori şi consilieri juridici. Cu toţii au primit certificate eliberate de asociaţia VeDemJust şi în baza lor de acum vor preda voluntar şi în mod nonformal educaţia juridică în învăţământul preuniversitar. La acest curs au participat persoane nu numai din Argeş, ci şi din Bucureşti, Prahova şi Mehedinţi. Este al 13-lea curs de acest gen, care se ţine după cele desfăşurate în ultimul an în IaşiCraiova, Bucureşti, GalaţiBraşovOradeaCluj-NapocaConstanţaTimişoaraSibiu, Suceava, Bacău.

15284914_1309132232462252_2890879693376102100_n

Vineri, 9 decembrie 2016, într-o sală special amenajată din cadrul Complexului Sportiv Naţional Bascov-Budeasa, mai mult de 200 de elevi de la Liceul Alexandru Odobescu, Colegiul I.C. Brătianu, Colegiul Zinca Golescu, Liceul Tehnologic Maria Teiuleanu şi Liceul Tehnologic Dacia din Piteşti au participat la o lecţie demonstrativă de educaţie juridică susţinută de judecătorul Cristi Danileţ. La lecţie au asistat profesori de la liceele menţionate, inspectorul şcolar general-adjunct, precum şi studenţii şi avocaţii instruiţi în ziua precedentă. Datorită unei sponsorizări mijlocite de directorul Casei de Cultură a com. Bascov, doamna Lorena Toma, toţi paticipanţii au primit manualul „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” disponibil  şi online. Copiii au fiscutat  despre importanţa respectării regulilor domestice, rutiere, şcolare, despre respectarea diferenţelor celorlalţi, despre răspunderea penală şi necesitatea de a lua atitudine în cazul încălcării legii, despre integritate şi despre importanţa votului. Cu această ocazie, asociaţia VeDemJust a încheiat un Protocol de colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, pentru a organiza evenimente dedicate elevilor în Casa de Cultură a com. Bascov. Ambele lecţii au fost filmate şi înregistrările vor fi urcate pe site-ul http://www.educatiejuridica.ro la sectiunea „Videolectii”.

15380618_1873003752935106_7503630188491690882_n 15317739_1310223952353080_4329093903879643058_n

Relatări în presă: universulargeşan, infoargesnews, umblat.ro, observatordearges

Vă încunoştinţăm că pe  data de 20 decembrie 2016 se va organiza la Bucureşti ultimul curs de instruire pentru a preda nonformal educaţia juridică. Cursul va avea loc între orele 12-16 la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti.

 

23/11/2016

Interviu Revista22: Cei care ataca justitia sunt disperati

revista22

Interviu apărut în Revista22, sub titlul „Cei care atacă justiţia o fac din raţiui personale, sunt disperaţi„, anul XXVI (1392) din 22-28 nov.2016.

După șase ani de Consiliu Superior al Magistraturii, unul dintre cei mai implicați magistrați, judecătorul CRISTI DANILEŢ, reconstituie parcursul accidentat al unei instituții la fondarea căreia a participat. Fiindcă a ales să se adreseze societății, a riscat să fie suspendat, să fie denigrat în mass-media, să fie privit pieziș de unii colegi. Dar a meritat, conchide acum, la finalul mandatului.

M-am uitat la programele cu care au intrat în competiție câțiva dintre viitorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și am văzut că mai mulți au pus un accent special pe mărirea salariilor. Să înțeleg că CSM va deveni un fel de sindicat?

Eu nu m-am uitat în programul nimănui, le urez mult succes celor selectați. Cred însă că, odată intrați în CSM, vor înțelege cu adevărat rolul CSM. Va fi complicat, mai ales dacă vii de pe poziții oarecum sindicaliste. Nu este în competența magistraților, a CSM nici să majoreze scheme de personal, nici să micșoreze numărul de dosare, nici să mărească salariile. E mult mai complicat de atât. Practic, ei trebuie să țină o balanță între justiție, pe de o parte, cetățean și celelalte puteri, pe de alta. E o instituție tampon între social, politic și judiciar. Aveam și eu în proiectul inițial o componentă, să spunem, sindicalistă, dar nu era una dominantă. Pentru mine independența justiției, separația puterilor în stat și creșterea imaginii justiției, încrederea în justiție au fost foarte importante. Cred că noi trebuie să ne impunem ca autoritate și ca serviciu public, nicidecum ca un loc de muncă bine plătit și stabil.

Cum poți consolida încrederea în justiție când de la vârful politicului atacurile sunt permanente? Cred că ați simțit asta. Adică, vine șeful Senatului, vine fostul președinte, căruia credem că i se datorează în parte independența justiției, vin oameni politici grei care atacă aproape zilnic instituții ale justiției. Mai sunt și asociațiile de magistrați care atacă dinăuntru. Cum mai poate fi apărată încrederea?

Oamenii care ne atacă sunt în primul rând aleși de către cetățeni și atunci au nevoie să fie realeși în diverse funcții politice și utilizează mijloace populiste, iar justiția este un subiect de campanie, trebuie să recunoaștem. În al doilea rând, majoritatea celor care ne atacă nu o fac pe chestiuni principiale, ci din rațiuni personale. Ei sunt implicați în dosare penale și atunci practic sunt disperați. Ei își imaginează că, slăbind încrederea omului în justiție, vor scăpa de dosare sau vor putea justifica o eventuală soluție nefavorabilă. Asociațiile profesionale, cum e AMR, au fost create ca forme de protejare a intereselor profesiei. Legea interzice să avem sindicate, prin urmare, s-au găsit aceste forme de organizare, asociații, cărora li s-a spus că sunt profesionale. Ele sunt niște ONG-uri, dar în fapt activitatea lor e specifică unui sindicat. Nu vreau să critic, probabil că este nevoie și de acest lucru. Ce este inacceptabil pentru o asociație a magistraților este să nu discute despre pregătirea profesională a magistraților, ci să afirme o poziție radicală, tot timpul în opoziție cu CSM, unde majoritatea membrilor sunt magistrați aleși de către colegii din țară, în opoziție cu parlamentul, chiar cu guvernul. Am văzut asociații profesionale care își dau cu părerea dacă un om este bun să devină ministru sau nu, sau îi cer demisia. Acesta este un act politic clar, ceea ce e inacceptabil. Deci asociațiile nu-și înțeleg rolul, devenind o grupare de activiști civici. Atacul la justiție, sincer să vă spun, este o prostie. Dacă ei îşi imaginează că astăzi magistrații mai pot fi influențați, se înșală amarnic.

Eu nu sunt așa de sigură. Eu cred că unii magistrați pot fi timorați.

Sigur că eu, ca magistrat, prefer să nu intru în gura presei, să nu fiu eu atacat. N-a fost plăcut să fiu fotografiat pe stradă cu fiica mea și făcut pedofil. M-am adresat justiției și am câștigat. Sunt mulți magistrați imuni la astfel de atacuri – și vorbesc de magistați penaliști pe care îi cunosc de ani buni -, care aproape iau în derâdere astfel de atacuri în mass-media sau din partea unor politicieni. Dar și acești politicieni, ca să ne întoarcem la ei, de fapt nu își înțeleg propriul rol. Când vezi un fost președinte de țară sau un șef al Senatului sau un șef de partid că atacă justiția, poți intui un singur lucru: că acești oameni își închipuie că justiția trebuie controlată, pentru că așa a fost altădată…

Până când credeți că a durat acest control?

Controlul politic a fost absolut asupra justiției până la reforma din 2004. În 2004 am avut o reformă puternică, cu trei legi noi, apoi un ministru independent, ceea ce a produs o ruptură de control politic asupra justiției, inclusiv al CSM, care a ieșit de sub autoritatea Ministerului Justiției. De atunci a urmat o perioadă de independență puternică a justiției. Chiar la un moment dat s-a scăpat din frâu această independență, care a căzut în cealaltă latură, a arbitrarului, a abuzului și au fost lucruri sancționate chiar de către Curtea Constituțională. Reforma din 2004 este foarte importantă și într-adevăr este vorba de o voință politică, începută sub ministrul Diaconescu și desăvârșită sub ministrul Macovei. A fost foarte important. Atunci s-au promovat foarte mulți tineri în justiție, a dispărut o mare parte dintre judecătorii și procurorii comuniști și securiști, s-au mărit salariile, s-a creat un CSM independent, s-a desființat SIPA, serviciul secret de control al vieții private a magistraților, s-a scos Inspecția Judiciară de la minister, care era tot o formă de control al carierei magistraților. În aceeași perioadă s-a dat mandat pe viață judecătorilor de la Curtea Supremă. Deci, practic, s-au creat toate temeiurile pentru a avea o justiție independentă. De aici încolo, depinde personal de fiecare magistrat să-și asume independența, care înseamnă în egală măsură și responsabilitate. Adică să înțeleagă faptul că singurul său stăpân este legea, pe care însă nu o poate interpreta cum vrea el. Deci, controlul a fost înlăturat începând de la reformele din 2004-2005. Dar pentru un sistem foarte bun, mai este mult de făcut sub aspectul calității umane și al condițiilor de lucru din instanțe.

De ce este așa o spaimă mare că va fi scoasă la iveală arhiva SIPA, fostul serviciu secret al justiției? Pentru că vedem o puternică opoziție.

Este o falsă temă și m-am uitat atent cine sunt jurnaliștii care invocă aceste lucruri. Sunt chiar jurnaliști care în trecut au avut legături cu agenții SIPA și foloseau informații adunate de SIPA. Arhiva SIPA în prezent cuprinde doar informații, note informative despre corupția din penitenciare și din justiție din 2001-2005, informații care au fost valorificate la acea vreme prin trimiterea notelor respective la Parchet pentru a se face verificări. Însă o parte din notele informative de acolo cuprind aspecte de viață privată a magistraților sau a altor funcționari care erau în legătură cu magistrații, informații care n-ar fi trebuit să fie culese niciodată. Ele astăzi nu mai prezintă niciun fel de interes pentru public și este firesc, este viața privată a oamenilor, nu știm dacă sunt reale sau nu și nici nu interesează pe nimeni dacă sunt reale sau nu informațiile de acolo.

Totuși există suspiciunea că există magistrați acoperiți care răspund la comenzile unor servicii secrete. Or, asta n-ar fi bine, cum nici în presă nu e bine să avem agenți.

De la reforma din 2005, ministrul Monica Macovei a introdus în lege obligația de a semna în fiecare an o declarație că nu suntem agenți, colaboratori sau informatori ai serviciilor de informații. Noi avem obligația să dăm declarația, noi și grefierii suntem verificați prin Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Dacă prindem un singur magistrat…

Și ați prins?…

E drept, n-am prins niciunul. Dar nici nu s-a indicat vreunul. Nu a fost detectat în ultimii trei ani, când s-a făcut verificarea ultimă, niciun magistrat sau grefier, dar dacă am prinde, automat își pierde funcția și ar avea dosar penal pentru fals în înscrisuri. Eu cred că nimeni nu riscă. Dar, atenție, înainte de 2004 au existat astfel de magistrați care colaborau cu serviciile sub o formă sau alta. Cel puțin avem un președinte de țară, Traian Băsescu, care a spus asta despre un fost premier, Victor Ponta. Eu mă îndoiesc că vorbea fără să aibă informații. Dar obligația de a nu fi informator, colaborator sau agent există doar din 2005 încoace.

Dacă cineva ar avea astfel de indicii, unde ar trebui să meargă cu sesizarea?

La CSM sau direct la Parchet. N-a existat nicio singură sesizare în ultimii șase ani cu privire la un magistrat sau un grefier care ar fi în servicii. Însă, interesant, am văzut la avocați. Avocații nu au această obligație și recent au respins o inițiativă prin care avocații să fie obligați de a nu colabora sau de a nu fi agenți ai serviciilor speciale. Mai mult, am observat în barouri că primesc magistrați condamnați pentru diverse fapte, inclusiv fapte de corupție. Astea spun multe.

Să vorbim despre ce se întâmplă în societate, mai ales că suntem într-o perioadă electorală. Oamenii votează candidați condamnați, inclusiv pentru corupție. Am avut cazul de la Baia Mare unde candidatul, fost primar, era după gratii și totuși a fost votat cu un scor mare. Acum, la alegerile generale, candidează pe diverse liste oameni care au condamnări, care se află în cercetare. Cum evaluați această ștachetă morală a lumii politice și a electoratului?

Nu știu… Pentru mine este de neînțeles cum e posibil ca din buzunarul oamenilor să se fure bani, justiția să-l sancționeze pe hoț pentru corupție, după care oamenii îl aleg sau îl realeg pe respectivul în funcții publice, dându-i posibilitatea să facă din nou același lucru. Asta ne arată lipsa valorilor, o carență a acestui popor. Poate pentru că românii au avut niște nonvalori promovate în timpul comunismului, au avut un fel de rătăcire de durată și acum nu știu după ce să se conducă. Oamenii nu înțeleg ce înseamnă cu adevărat libertatea, ei așteaptă de undeva, „cineva“ de sus să ia decizii pentru ei. Și acel „cineva“ care ia decizii îi aburește – cu bani, cu pensii ș.a.m.d. – ca și cum pensia ar da-o politicianul din buzunar. Oamenii trebuie să înțeleagă că noi toți contribuim la fondurile astea, cu toții muncim ca să facem acești bani, să avem pentru salarii sau pensii. Pe de altă parte, să alegi în funcții înalte în stat oameni cu cazier mi se pare total inacceptabil. Eu, candidat pentru magistratură, nu pot să devin magistrat dacă am cazier. În schimb, aș putea deveni politician.

Ce e de făcut?

Informare și educare. Peste tot pe unde mă duc, la școli și la facultăți, le spun tinerilor „ieșiți la vot“. În primul rând, să iasă la vot este obligatoriu. Indiferența înseamnă complicitate astăzi. Și nepăsarea înseamnă complicitate. Dacă sunt nemulțumit de o stare de lucruri socială, trebuie să fac ceva. Dacă stau acasă, devin complice. În al doilea rând, când te duci la vot trebuie să fii informat: cine candidează, cine este persoana. Nu poți vota oameni cu probleme penale, dar nu numai penale, ci și de orice altă natură. Trebuie să mă informez și să detașez cumva populismele de proiectele viabile. Astăzi, dacă vine un politician și spune „de mâine o să ai salariu dublu“, fiți sigură că n-o să-l cred.

Pentru că tot din sistemul judiciar face parte și sistemul penitenciar, unde România s-a remarcat cu o formă originală de corupție, cu „opere“ scrise în pușcărie de VIP-uri, vă întreb cum e posibil să se creeze un sistem de privilegii și de fraudă chiar în pușcărie?

A fost o șmecherie. Au folosit legea abuziv, cu sprijinul unor avocați, să spunem doar isteți, dar și cu participarea unor magistrați. Sunt magistrați care, poate neînțelegând cu adevărat sensul dispoziției legale și neaplecându-se asupra lucrărilor care li s-au pus în față, le-au acceptat ca fiind lucrări „științifice“. Teorectic, poți să scoți un manual de spălat geamuri, să fii recomandat de un profesor universitar și magistratul spune „OK, dacă asta e lucrarea științifică, a fost publicată, cutărescu beneficiază de 30 de zile…“

Legile ar trebui să fie mai aspre într-o țară unde ștacheta morală e foarte jos?

Cu siguranță. Legi aspre, clare și oameni bine pregătiți. Am observat că doar dacă modifici legile, dar oamenii rămân aceiași, nu se schimbă mare lucru. Cu siguranță, într-o țară dominată de corupție cum e România, unde – îmi asum faptul că o spun – corupția este una sistemică și împrăștiată endemic, adică cuprinde toate instituțiile statului, cu siguranță trebuie ca pedeapsa legală pentru corupție să fie mare, dar și cea aplicată de magistrați trebuie să fie mare. Deci în fiecare caz concret avem nevoie de pedepse mari, pedepse cu executare în penitenciar și cu confiscarea bunurilor, eventual a averii nejustificate.

Confiscarea extinsă – credeți că va fi aplicată?

Cu siguranță. Deja avem cazuri de confiscare extinsă aplicată și la polițiști, și la magistrați condamnați pentru corupție. Judecătorii însă trebuie să se obișnuiască cu această nouă instituție și să preîntâmpine eludările de care vorbeam mai devreme. Mai este un lucru de care în România încă nu se vorbește, țin să-l menționez, dincolo de corupție. Este un fenomen al traficului de persoane. Noi discutăm mult în spațiul public despre corupție, dar nu știm sau nu vrem să acceptăm că există numeroase victime ale unor infractori care acționează în rețele, profitând de faptul că sărăcia este a doua mare problemă a României. Deci, pe de o parte, corupția e o problemă, pe de altă parte, sărăcia e o problemă. Iar oamenii săraci își vând copiii, se prostituează, merg la cerșit, deci intră benevol în astfel de rețele extinse. Avem o rețea concepută în România cu copii trimiși în stăinătate la cerșit atât de bine organizată încât a ajuns la nivelul de peste o mie de membri. Și aici avem nevoie de o reacție a societății, și aici avem nevoie de magistrați bine pregătiți, pentru că, deseori, fiind supuse unor presiuni, acele victime ale traficului de persoane vin în fața magistraților și nu mai recunosc fapta. Aici colaborarea dintre serviciile secrete, poliție, DIICOT, în special, și justiție este extrem de importantă.

Ce veți face după ce ieșiți din CSM?

Am două opțiuni în momentul de față. Prima, să mă întorc la locul de unde am venit. Eu am fost ales în CSM de la Judecătoria Oradea, acolo ar trebui să mă întorc. A doua, să ocup un post la INM, unde am aplicat deja. Eu sunt deja formator de etică și deontologie, cu normă parțială, din 2006, una dintre primele generații. Iar acum este un post liber la INM de formator cu normă continuă pe acest subiect și am aplicat pentru această poziție. Dacă voi fi selectat, va fi o funcție din care voi putea să îmbunătățesc calitatea umană și conduita magistraților în funcție.

Personal, ce satisfacții aveți în cei șase ani în CSM, ani deloc ușori? Pentru că ați fost atacat, a fost și o încercare de suspendare, n-a fost deloc simplu într-un CSM fluctuant, cu schimbări și retrageri de membri…

Într-adevăr, fost o fluctuație de membri. Au fost membri urmăriți penal, avem chiar o condamnare rușinoasă a unui membru, o condamnare pentru fals și instigare la fals, avem demisii, plus procurorul general al României, Tiberiu Nițu, care era membru de drept în CSM, dar ieșit fiind urmărit penal, după cum avem și membri care au jucat un rol extrem de important, cum a fost Livia Stanciu, și ea membru de drept. Ce satisfacție am? În primul rând, am contribuit mult la creșterea vizibilității CSM. Prin reacțiile instituționale, dar mai ales personale, am arătat publicului că CSM este o instituție constituțională care trebuie respectată și că ea trebuie să facă parte din ecuația instituțiilor importante care conduc țara. În al doilea rând, satisfacție personală la cel mai înalt nivel este faptul că în 2011 am reușit să-i conving pe toți ceilalți colegi să votăm Strategia de întărire a integrității în justiție pe 2011-2016, care este primul act de acest gen în Europa votat vreodată de un CSM. Am declarat atunci toleranță zero la corupția judiciară și am întărit sistemul de tragere la răspundere disciplinară a magistraților și de sancționare penală în caz că ar fi nevoie. În al treilea rând, am susținut din toate puterile medierea din România. O instituție nouă, încă insuficient aplicată, dar cu care trebuie să se obișnuiască cetățeanul de rând, și anume, faptul că nu pentru orice tip de neînțelegere trebuie să ajungi în instanțele din România, ci doar pentru cauzele importante și care pun mari probleme juridice. În al patrulea rând, mă bucură proiectul meu de suflet, proiectul de educație juridică pentru liceeni. Mi-am dat seama că este foarte greu să comunici cu adulții în direcția educației, deși o fac curent pe Facebook, unde am peste 28.000 de prieteni și followers, și o fac zilnic, comunicând publicului larg ce anume se întâmplă în justiție și cum anume trebuie gândite anumite hotărâri, măsuri, din perspectiva principiilor de drept. Dar cu copiii este mai ușor de lucrat. S-a inițiat acum trei ani, la jumătatea mandatului CSM, un proiect în care Ministerul Educației, Ministerul Justiției și CSM au devenit parteneri, iar eu am devenit coordonatorul acestuia și am reușit să-l extind în toată țara. Am scris chiar un Ghid practic despre drepturi şi justiţie, îl avem și în varianta audio pe care o distribuim gratuit liceenilor.

Interviu realizat de BRÎNDUȘA ARMANCA în cadrul proiectului Inițiativa pentru Justiție Curată

 

21/11/2016

Educatie juridica la Palatul Culturii din Iasi

Filed under: EDUIURIS — Cristi Danilet @ 9:55 PM
Tags: ,

untitledClubul Elevilor Jurişti de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi a organizat în data de 21 noiembrie 2016 dezbaterea „Implicaţiile juridice ale majoratului”.

Iniţiativa a aparţinut d-nei profesor Doina Calistru şi la evenimentul organizat în Palatul Culturii din Iaşi, recent restaurat, au participat 60 de elevi de la clasele a XII-a. Invitat a fost judecătorul Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, coordonator al programului naţional EDUIURIS de educaţie juridică în învăţământul preuniversitar.

Elevii, majoritatea deja majori, au discutat despre drepturi şi îndatoriri, începând cu posibilitatea de a încheia contracte, atenţia la postările de pe Facebook, obligaţia de a frecventa şcoala, până la răspunderea penală, respectarea colegilor, a profesorilor, a autorităţilor, şi la îndatorirea civică de a participa la votul din decembrie 2016.

Pentru întrebările cele mai interesante şi pentru cele mai adecvate răspunsuri, un număr de 20 de elevi au primit de la autor, în mod gratuit, manualul „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi şi justiţie” şi toţi elevii au fost invitaţi să continue discuţiile pe „Educaţie juridică – grup de discuţii” de pe facebook.

Invitatul şi profesorul, însoţiţi de doi elevi, au participat apoi la o emisiune transmisă în direct la „Radio Iaşi”.

211 215

236 255

25/10/2016

AUDIOMANUAL de educatie juridica

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 3:15 PM
Tags: ,

audiomanaulcoperta

A apărut primul manual de educaţie juridică în varianta audio, disponibil gratuit.

AUDIOMANUALUL este disponibil pentru a fi audiat pe capitole sau pentru a fi descărcat în întregime de pe site-ul special dedicat http://educatiejuridica.ro/carte_audio.php.

Este o formă aleasă de autor pentru a facilita accesul la informaţiile juridice explicate pe înţelesul tuturor, inclusiv persoanelor cu dificultăţi vizuale.

Varianta audio a fost alcătuită pe baza manualului publicat în acest an şi a fost revizuită pe baza legislaţiei publicate până în luna septembrie 2016.

Autorul (voce) mulţumeste implicării în proiect studentei la Drept Raluca Mihaela Gaina (voce) şi tânărului Mihai Alexandru Simion (asistenţă tehnică).

AUDIOMANUAL de educatie juridica

Filed under: 0. NOUTATI,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 2:59 PM
Tags: , ,

audiomanaulcoperta

A apărut primul manual de educaţie juridică în varianta audio, disponibil gratuit.

AUDIOMANUALUL este disponibil pentru a fi audiat pe capitole sau pentru a fi descărcat în întregime de pe site-ul special dedicat. Este o formă aleasă de autor pentru a facilita accesul la informaţiile juridice explicate pe înţelesul tuturor

El a fost alcătuit pe baza manualului publicat în acest an şi a fost revizuit pe baza legislaţiei publicate până în luna septembrie 2016.

Autorul (voce) mulţumeste implicării în proiect studentei Raluca Mihaela Găină (voce) şi tânărului Mihai Simion (asistenţă tehnic).

06/09/2016

Interviu: despre conflicte, plagiate, stat de drept, studentie, custodie comuna, educatie

LaPunkt Interviu LaPunkt, 5 sept. 2016: „Despre România, plagiat şi justiţie. Adrian Naftan în dialog cu magistratul Cristi Danileţ”.

Adrian Naftan: Mă gândeam, ca pentru o scurtă incursiune în substanţa interviului, să menţionăm problemele fundamentale pe scena socio-juridică a societăţii româneşti. Cum vedeţi dvs. relaţia dintre fenomenul social şi cel juridic?

— Eu văd trei probleme majore în ţara noastră: sănătatea, educaţia şi justiţia. În acest interviu, mă voi limita la cele două din urmă.

România este o ţară conflictuală. Avem o cultură a conflictului care se relevă mai întâi în discuţiile personale dintre indivizi ce, deseori, se reduc la atacuri personale şi nu la argumente factuale. Cultura noastră litigioasă se reflectă şi în dosarele aflate pe rolul parchetelor şi instanţelor. Faptul că avem o populaţie în care unul din trei adulţi este implicat într-un dosar civil sau penal, mie-mi spune multe despre o anumită intoleranţă a oamenilor combinată cu necunoaşterea drepturilor şi cu încălcarea legislaţiei de către autorităţi. Aceste aspecte duc la menţinerea unei stări litigioase, totul fiind „asezonat” cu ceea ce promovează presa: infractori, interlopi, afacerişti care sunt noile repere aduse seară de seară în faţa telespectatorilor. Astfel, s-a creat un dezechilibru în România: o seamă de valori autentice sunt ţinute în umbră, în timp ce în prim-plan a fost adusă o generaţie de non- valori. Prin acest mod de reaşezare am devenit o societate dezaxată.

A.N.: Pe lângă faptul că avem o cultură a rătăcirii, se pare că avem, după cum spuneţi dumneavoastră, şi o cultură a conflictului.

— Întocmai. Probabil existentă de mulţi ani, aceasta este menţinută fără jenă, devenind din ce în ce mai înrădăcinată în noi. Asta se vede cel mai des la nivelul discursului public care nu este deloc amiabil sau tolerant – şi gândiţi-vă, de la impoliteţea cu care eşti tratat la un magazin privat sau într-o instituţie publică, până la atacurile folosite în mediul politic: totul pare a fi un teatru de război cu un celălalt, totul este o continuă înfruntare. Am permanenta senzaţie că ţi se cere să fii, obligatoriu, de un anumit fel sau să faci parte dintr-o anumită tabără. Altfel, eşti catalogat în mod automat un fel de duşman. Interesant, nu ţi se permite să fii nici măcar neutru: trebuie să fii ori de o parte, ori de o alta. Din păcate, nimeni nu are răbdare sau dorinţa să îţi asculte argumentele.

A.N.: Trăim într-o Românie postcomunistă. Credeţi că aceste probleme se moştenesc de pe urma istoriei noastre recente?

— Poate că este un drum firesc spre democraţie. Dar am avut ocazia să văd multe ţări, de la cele Norvegia şi Lituania la Tunisia şi din Statele Unite ale Americii până în India. Şi am realizat că cele care au cultul lui «rule of law» au încetăţenită o doctrină a alterităţii. În mod sigur noi nu avem o astfel de conştiinţă, a respectului pentru celălalt tocmai pentru că este diferit. Noi suntem cei care provenim dintr-o societate de uniformizaţi şi tot astfel pare să o transmitem mai departe: toţi trebuie să gândim la fel, să ne purtăm la fel, să facem parte din aceeaşi organizaţie, să avem acelaşi discurs, altfel riscăm să-l supărăm pe cel de lângă noi şi să devenim inamicul său. Nu se acceptă faptul că un copil are drepturi într-o lume a adulţilor, că există oameni care au o altă religie decât cea ortodoxă sau catolică, că există minorităţi cu altă orientare sexuală decât majoritatea; un bolnav este ocolit, un fost deţinut este izolat; nu se acceptă că un om public are şi viaţă privată, că cel care deţine o funcţie poate cânta karaoke sau face plajă – fiindcă automat eşti „altfel” într-un sens rău, imediat eşti pus într-o categorie şi eşti luat în derâdere. Curios, am constatat că mulţi dintre cei care o fac sunt dintre aceia care au mari probleme personale sau sunt certaţi cu legea, dar, subrogându-se în lideri de opinie cu sprijinul presei acaparate de grupuri de interese sau, mai nou, utilizând social media, creează valuri de opinie înveninată din partea mulţimii uşor de manipulat. Aşa s-a creat această cultură a disensiunilor, a conflictelor şi a non-toleranţei. Cred că este o moştenire tipic comunistă care, îmbolnăvind generaţiile de atunci, a ajuns, practic, să inflameze şi noile generaţii.

Eu am două fete, una de optsprezece ani şi cealaltă de cincisprezece ani, astfel că mă raportez mult la generaţia adolescenţilor de astăzi. Constat că tinerii nu au repere în societate. Pur şi simplu, nu au spre cine să se orienteze. Cărţile nu se mai citesc, toată lumea este pe Facebook, liderii de opinie autentici nu mai sunt băgaţi în seamă, rămânând doar politicienii fără vlagă intelectuală sau cei care sunt infractori şi, mai nou, plagiatori pe care îi vedem la televizor.

A.N.: România nu are conştiinţa statului de drept…

— Aşa e. De altfel, în limbaj uzual, sintagma «stat de drept» nici nu a fost folosită până la evenimentele nefericite din vara lui 2012. Când eram eu student la Facultatea de Drept, în ’94-’98, în primul an şase cursuri erau alocate lecţiei despre «statul de drept» şi am studiat atunci toate doctrinele posibile. Poate tocmai de aceea şi sunt interesat de dreptul constituţional şi, de aici, preocupările mele pentru separaţia puterilor, independenţa justiţiei, responsabilitatea agenţilor publici.

Sintagma „stat de drept” este folosită în ultima vreme de unii politicieni, însă am constatat că mulţi habar nu au ce înseamnă! Or, este vorba în primul rând despre primatul legii, ceea ce implică responsabilitate, un cuvând folosit doar ipocrit de mai marii zilei. Oamenii trebui să înţeleagă că ei nu se supun altor oameni, ci numai legii, care trebuie respectată de toţi. Prin urmare, cei care fac legea sau o aplică nu au privilegii şi nici imunitate în faţa legii, ci ei sunt primii care trebuie să o respecte. Ca să mă refer la un caz recent: ei înşişi sunt primii care trebuie să stea la coadă, pentru că nu există legal un drept de a te băga în faţă! Toţi suntem egali în faţa legii, iar aplicarea legii nu se negociază cu nimeni.

A.N.: Într-un interviu recent, jurnalistul cultural Marius Constantinescu a spus că jurnalismul cultural poartă o luptă continuă cu celelalte naturi conflictuale ale sale.

— Analiza cărţilor, cronicile plastice sau muzicale nu fac rating. În general, jurnalismul cultural şi de opinie au fost înlocuite cu un ceva care seamănă cu jurnalismul, adaptat oarecum la epoca new-media, dar care se rezumă la alergatul după un număr cât mai mare de click-uri. De aceea nici nu cred că mai putem vorbi de jurnalism de calitate.

Pe mine, ca pe mulţi alţii, mă exasperează presa de tip tabloid: emisiunile de cea mai joasă calitate cu schimb de mame, urmăriri de copii sau soţi, găsire de burlaci, ori ştiri anunţate în prealabil pe banda galbenă ca fiind ceva „senzaţional”, „exploziv” sau „terifiant”. Eu schimb imediat postul, dar oare câţi sunt cei care, atraşi de mirajul dat de marketing, nu o fac? Iată, luna trecută a fost o ştire naţională faptul că pe o plajă a fost „surprinsă”(?!) în bikini o politiciană! Trei zile a scris presa despre asta. Dar nu a fost o ştire, de exemplu, faptul că judecătorul Cristi Danileţ, împreună cu o studentă de la Facultatea de Drept din Iaşi, a ţinut pentru prima dată în România o lecţie în aer liber de educaţie juridică pentru copii şi adulţi, la Vatra-Dornei şi a împărţit acestora cărţi de profil, în mod gratuit!… Cam ăştia suntem: preferăm senzaţionalul, ne plac bărfele, alergăm după fotografii indecente ale altora, proferăm cuvinte triviale. Nimicul ne ocupă mult din timp şi din viaţă, văd. Astfel că nu mai avem timp de cultură şi, oricum, aceasta nu face rating. Asta este ceea ce nu au înţeles jurnaliştii autentici (sau, poate, din contră, au înţeles…): cultura nu poate face rating căci ea nu este ingerabilă de vulg. Astfel încât ori îţi asumi rolul de educator al maselor şi devii cu adevărat formator de opinie, cu toate eşecurile şi dezamăgirile probabile, ori abandonezi şi te vinzi ieftin, virusând o întreagă societate.

Ceea ce mă surprinde pe mine, în mod negativ, nu este neapărat faptul că jurnaliştii de timp nou promovează aceste non-ştiri, cât mai ales faptul că ele se cumpără. De ce oamenii dau banii pe astfel de ziare, de ce se uită la astfel de emisiuni sau de ce deschid astfel de site-uri pe internet? Poate că are legătură cu natura noastră conflictuală… Iată, pe noi nu ne interesează ce a spus un politician într-o dezbatere purtată în Camera Parlamentului, ci ne interesează cu cine întreţine el relaţii amoroase în timpul lui liber! Într-o societate unde primează legea, o astfel de persoană ar trebui respectată şi viaţa sa privată ar fi un subiect tabu, iar presa care publică astfel de fotografii ar plăti bani grei drept despăgubiri. Din păcate, nu avem cine şi unde să explice aceste lucruri de bun simţ. Nu este cine să le deschidă ochii oamenilor.

A.N: Predatul după dictare este, după cum spuneaţi şi într-un recent interviu televizat, asemenea parteneriatului mut dintre cel căruia i se oferă mită şi cel care i-o dă. Cât de densă este această problemă?

— La noi, educaţia înseamnă, preponderent, memorare şi reproducere. Nu avem o educaţie în spiritul creativităţii, care să pună accent pe intuiţie şi originalitate, ci în spiritul repetării celor deja spuse sau făcute de înaintaşi. Nu suntem în stare să inventăm lucruri sau, poate, nu avem curajul de a fi ori de a face altfel, motiv pentru care alegem să mergem pe căi deja bătătorite.

De aceea, nici nu trebuie să ne mire că plagiatul este un fenomen extins în România. Se plagiază în literatură, în artă, în muzică, în ştiinţe, în drept. Am întâlnit jurişti care au cumpărat licenţa de la cineva din generaţiile anterioare, care au promovat pe baza unor lucrări copiate de la alţii fără să indice sursa sau compilând lucrări ale altora fără niciun aport personal la cercetare, ori care au plagiat teze de doctorat. Tragedia este că cei care au făcut aceste lucruri nici măcar nu şi-au pus problema că ceva nu este în regulă. Şi nici nu aveau cum atâta timp cât educaţia din România ultimelor decenii a însemnat dictare, memorare, reproducere. Vă dau un exemplu: existau pe vremea studenţiei mele, există şi acum, profesori care veneau la ore cu hârtia de curs în faţa elevilor şi tot actul de predare se rezuma la dictare: profesorul de facultate (nu de liceu!) citea dintr-un curs, care, de cele mai multe ori, exista în formă tipărită la librărie sau bibliotecă. Ne întrebam, ca studenţi, de ce se întâmplă asta, iar explicaţia era una singură: profesorul nu îşi cunoaştea propriul curs.

Oare nu ar fi bine ca profesorul, la ore, să explice anumite teme, cele mai importante, din cursul său scris? Oare nu ar trebui să se discute mai mult cu studenţii? – încă sunt prea puţini cei care o fac. Oare nu ar trebui discutate, mai ales, principiile şi chestiunile practice? De pildă, sunt uimit să constat că la facultatea de Drept nu se aud cuvinte precum «dreptate» sau «justiţie». Nici măcar cuvântul «lege» nu este tratat ca un concept politico- juridico-filosofic, ci doar ca un sinonim pentru „act normativ”. Vă vine a crede că nimeni nu explică de ce dreptul face parte dintre ştiinţele umaniste şi la ce obligă acest lucru pe cei care vor aplica dreptul?!

Să vă mai spun ceva: dreptul este o ştiinţă. Dar câţi din cei care aplică dreptul sunt, oare, cercetători?! Poate că avem mulţi doctori în drept, dar câţi, oare, mai ştiu care sunt izvoarelor dreptului sau metodele de interpretare ale dreptului? Când am avut ocazia să ies din ţară prin 2005 şi să îmi cumpăr primele cărţi de drept, am constat cu stupoare că majoritatea cărţilor de drept românesc, scrise de profesori din România pe care îi consideram eminenţi, erau nişte plagieri ale cărţilor de drept francez. Ei, pur şi simplu, copiau şi/sau sintetizau cărţile de drept. Aceştia sunt profesorii după care au învăţat generaţii întregi. Nu mă miră prezentul, care se limitează la învăţarea pe de rost a codurilor şi manualelor.

A.N.: Vorbeaţi înainte de inovaţie în drept. Aţi scris vreo carte care să inoveze teoriile dreptului constituţional, spre pildă?

— Nu mi-am propus neapărat să inovez ceva în drept, ci mai ales să îi fac pe ceilalţi să conştientizeze importanţa dreptului în viaţa de zi cu zi – aşa se explică apariţiile mele în spaţiul public prin interviuri în presa scrisă, participări la emisiuni televizate sau reacţii pe propriul blog sau cont de Facebook. Încercând să explic pe înţelesul tuturor modul de organizare a statului, să prezint legislaţia aplicabilă în diverse domenii, să sensibilizez populaţia cu privire la importanţa independenţei justiţiei şi să îmi conving colegii cu privire la necesitatea responsabilizării sistemului judiciar.

Dar chiar şi aşa, trebuie să spun că, în anul 2003, mi-a fost pus un fir de Internet în biroul meu şi am căutat pe Google două cuvinte din limba engleză: «independence» şi «judiciary». Am văzut că erau mii de articole scrise pe acest subiect, la nivelul lui 2003, în condiţiile în care în România post-decembristă erau în revistele de specialitate publicate doar două articole despre independenţa justiţiei. Doar două! În momentul respectiv, am început să caut mai mult: ce însemna, de fapt, «independenţa justiţiei»? Noi aveam sintagma în Constituţie, dar nu-i era cunoscută însemnătatea. După multe cercetări, am descoperit recomandări internaţionale pe care am început să le traduc în premieră în România. Am ajuns să vorbesc, astfel, despre cei trei I – Independenţă, Imparţialitate şi Integritate – în cadrul unei doctrine alcătuite ad-hoc, care pune aceste valori la baza sistemului de justiţie. Despre acestea vorbesc direct sau prin (social-)media la întâlnirile mele cu studenţii, cu oamenii obişnuiţi sau în interviuri. Mai mult, am ajuns să promovez această doctrină în străinătate – de pildă, în momentul de faţă, conduc un proiect european constând în redactarea unui manual care cuprinde toate standardele despre cei trei I publicate vreodată în lume. Prima parte, teoretică, este gata şi în momentul de faţă lucram la volum al doilea, cel practic.

Aş putea menţiona şi câteva contribuţii originale. Am iniţiat şi alcătuit proiectul la prima Strategie de întărire a integrităţii judiciare din ţară, care a fost aprobată de CSM în anul 2011. De trei ani de zile sunt conducătorul unui program de educaţie juridică în modalitate non-formală şi am alcătuit primul manual intitulat „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi şi justiţie – iar recent această materie a fost inclusă în programul guvernamental pentru a face parte peste doi ani din curricullumul şcolar. Am alcătuit acum patru ani prima şi singura carte despre recrutarea în justiţie intitulată „Ghid pentru pregătirea concursului de admitere la INM şi în magistratură”, în care răspund la toate întrebările pe care un absolvent la drept şi le pune în legătură cu intrarea în sistemul judiciar. De asemenea, sunt autorul primei cărţi publicate în România despre medierea penală – o materie care va trebui până la urmă inclusă în manualele de procedură penală. Iar recent am publicat un studiu despre istoria reformei justiţiei din România – un subiect ce ar trebui să facă parte din manualele de istorie a statului şi dreptului românesc care, din păcate, se opresc la nivelul anului 1940; şi tot cu tristeţe spun că sunt facultăţi care au renunţat la această materie, pe care au trecut-o în rândul celor opţionale. După cum o altă greşeală este că la facultăţile de Drept nu se învaţă mai nimic despre organizarea şi etica judiciară – închipuiţi-vă că la nicio facultate de Drept de la noi nu afli care sunt cele trei funcţii ale judecătorului: toţi credem că atribuţia judecătorului constă în soluţionarea de dosare, când în realitate acesta mai trebuie să fie un apărător al statului de drept (de aici necesitatea implicării sale in acţiuni publice pentru prezervarea independenţei justiţiei, inclusiv sub aspect educativ) şi să fie un garant al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (de aici necesitatea comportamentului care să menţină încrederea publicului în justiţie). Chiar stau şi mă întreb la modul sincer: câţi magistraţi ar putea scrie un eseu de câteva pagini despre statul de drept?

Mai mult, sunt revoltat din cauza faptului că există absolvenţi de drept şi chiar magistraţi care nu ştiu cine au fost, darămite ce au scris, Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau, John Locke, David Hume, John Stuart Mill sau Lord Acton. Mulţi dintre studenţii la Drept nu ştiu ce e umanismul, deşi studiază o materie umanistă prin definiţie. Puţini ştiu ce este liberalismul sau iluminismul…Şi atunci, mă întreb, cum pot aceşti oameni să promoveze libertatea şi legea? Cum pot purta ei o discuţie despre democraţie? În ce scop şi cum pot face ei justiţie?! De aceea, nu mă mir că mulţi cred că a face dreptate se rezumă strict la a aplica legea şi că alţii spun că precedentul judiciar nu se poate aplica într-un stat care face parte, ca noi, din sistemul de drept romano-germanic; sau că unii confundă civismul cu politica şi că alţii cad pradă curentelor naţionaliste sau îmbrăţişează doctrine izvorând din totalitarism; sau că sunt unii care îşi ascund profesia pe care o practică când sunt întrebaţi desprea aceasta. Cum ai putea, oare, să discuţi despre rolul judecătorului în societate democratică cu oameni care nu stăpânesc principiile şi pentru care «judecător» sau «democraţie» sunt doar cuvinte, nu concepte fondate în urmă cu secole şi care stau la baza societăţii moderne?!

A.N.: Într-un interviu pe care i l-am luat de curând, scriitoarea Ana Barton îmi spunea că în România se cultivă o cultură a despărţirii, anume că «forma de exprimare liberă a noastră este despărţirea».

— Întăresc şi eu această idee. Şi aş încerca să explic de unde pleacă ea: poate este de la dorinţa noastră de a stăpâni persoanele din jur. Privim oamenii ca şi cum ar fi obiecte ce trebuie folosite după cum dorim noi. Ne reîntoarcem, astfel, la începutul interviului: nu înţelegem conceptul de alteritate. Un „celălalt” ne este de folos doar dacă este „al nostru”. Nu avem respect pentru un celălalt şi nu dorim să ne armonizăm interesele cu el. De- aici, de exemplu, războiul pentru custodia minorului din instanţe: „Copilul este al meu, nu şi al tău!”, îi spune un părinte celuilalt părinte; şi sunt în stare să se judece ani şi să cheltuie o grămadă de bani pentru asta. Din cauza unei gândiri retrograde datând din România comunistă în care regula era că tatăl trebuia să fie plecat pentru a munci pentru familie, iar mama să stea acasă cu copilul („Statul apără interesele mamei şi copilul” – spunea art. 1 alin. 2 din fostul Cod al familiei, în vigoare din 1954 până în 2011), noi nu realizăm nici acum că minorul este o persoană care are doi părinţi, îndreptăţiţi în mod egal să îşi exercite drepturile şi să îşi îndeplinească obligaţiile. În România nu avem concepţia custodiei comune, ceea ce presupune că părinţii trebuie să îngrijească, să crească şi să educe împreună copilul indiferent că locuiesc împreună ori sunt căsătoriţi. Nu: copilul este considerat proprietatea unuia, iar celălalt nu are dreptul să îl vadă decât dacă proprietarul îi dă voie! Or, începând cu anul 2011 avem în România legea care stabileşte principiul autorităţii părinteşti comune, dar familiile noastre nu acceptă asta. Sunt mii de cupluri care se războiesc anual în instanţă. Ei vin la un judecător, care e un terţ faţă de familia lor, să le spună care dintre părinţi e mai bun pentru a primi copilul. Asta este o gândire imatură. Paradoxal, cele mai dificile procese de acest gen sunt cele purtate între părinţi intelectuali, care ar trebui să înţeleagă legea mai uşor. De regulă, taţii sunt cei prejudiciaţi, deoarece în România încă există o prejudecată conform căreia mama are mai multe drepturi decât tatălui. Este o concepţie total eronată a adulţilor needucaţi din România şi o practică judiciară contrară drepturilor omului ce aparţine încă multor judecători ce nu realizează că în această materie este interzisă discriminarea pe motiv de gen al părintelui sau de vârstă ori sex al copilului. Mai mult, deşi judecătorii acordă drepturi taţilor, astăzi avem mame care nu le permit să îşi vadă copiii. Tot ceea ce le interesează sunt banii primiţi ca pensie: copilul este instrumentul ideal pentru o afacere. Astfel, acel copil este crescut într-o atmosferă de înstrăinare şi chiar ură faţp de celălalt părinte. Încetul cu începtul, devine un alienat. Iar vinovat este, în primul rând, părintele custodian.

La fel se întâmplă şi între partenerii de viaţă: unul se consideră proprietar pe celălalt, pe viaţa şi relaţiile acestuia. Vrea să ştie ce vorbeşte, cu cine se întâlneşte etc. De aici apar situaţii în care un partener îşi spionează celălalt partener: îi ascultă clandestin telefonul mobil, îi instalează softuri de supraveghere pe laptop să vadă cu cine corespondează, angajează detectivi particulari sau prieteni care să îl urmărească. Toţi ar trebui să ştie că aceste fapte sunt infracţiuni şi că, la plângerea celui urmărit, cineva ar putea risca un dosar penal.

A.N.: Ce părere aveţi despre răspândirea fenomenului de plagiat printre politicienii din România?

— Am văzut personal câteva dintre lucrările suspectate de plagiat ale unor „personalităţi”. Am dat peste nişte plagiate de-a dreptul ruşinoase. Spun asta pentru că oamenii aceştia nu au schimbat nici măcar aşezarea în pagină sau aliniamentul paragrafelor – pur şi simplu, au copiat mot-à-mot. Există plagiat de idei, dar pe acesta trebuie să îl faci cu cap: iei o idee a altuia, o reformulezi cum vrei tu, dar nu mai menţionezi sursa şi te dai proprietarul ideii respective. Însă ceea ce am văzut mi-a generat instantaneu un sentiment de repulsie: oamenii ăştia au făcut copy-paste!

Am văzut că unii dintre plagiatori invocă faptul că, pe vremea lor, nu ar fi existat regulile privind citarea. Ei bine, mint! Eram student în ’98 când mi-am susţinut lucrarea de licenţă şi îmi aduc aminte că încă de atunci făceam trimiteri la subsol cu privire la sursele utilizate. Este drept, nu îmi făcuse nimeni o instruire în acest sens, dar modul acesta de lucru a fost urmarea unor manuale, cărţi şi reviste de specialitate pe care le citisem şi unde observasem toate acestea. Vă asigur că se folosea indicarea la subsol a surselor originale încă de acum 100 de ani, aspect pe care l-am constatat când am consultat personal bibliografia necesară pentru lucrările mele de cercetare. Mai mult, ar trebui să fii cu totul neghiob pentru a crede că, în materie de drept, cineva poate să scrie cinci pagini fără o trimitere la subsol. La teza mea de doctorat există la fiecare două pagini câte o trimitere la subsol. Pot să o spun, fără să greşesc, că primul indiciu al unui posibil plagiat este următorul: luaţi o carte ştiinţifică, frunzăriţi cinci pagini şi dacă nu aţi întâlnit vreo trimitere la subsol, atunci ea este deja suspectă de plagiat.

Dincolo de numărul mare de impostori care sunt doctori, cred că avem o problemă şi mai mare: cum convingem noua generaţie de tineri că nu este bine să plagiezi, când ea vede că acel om care a plagiat a ajuns mare vedetă sau politician şi este primit toată ziua pe la televizor ca şi cum ar fi nu ştiu ce model de urmat? Oare nu manipulează grosier presa care, în loc să instituie un embargou asupra acestor indivizi, le permite să apară în mijlocul publicului?!

A.N.: Totuşi, există oameni care, după ce le-a fost demonstrat plagiatul, l-au negat cu o stare apropiată ipohondriei. Cum vă explicaţi această menţinere a imposturii?

— Atâta timp cât noi nu avem un cult al lui „rule of law”, legea nu va fi respectată. Noi vedem legea ca şi cum ar fi o regulă impusă de afară, care nu ne priveşte şi, deseori, a cărei apariţie are ceva suspect în ea; prin urmare, nu avem motive să respectăm legea şi vom detesta organul care a edictat-o ori care o aplică. Cât timp nu acceptăm legea, ea va rămâne pentru noi o regulă ce nu ne aparţine şi care este, mai degrabă, ceva represiv şi care ne provoacă repulsie, respingere. Însă, dacă am accepta-o, legea nu ar mai fi ceva impus, ci ar deveni o regulă asumată; în acel moment norma juridică s-ar transforma în normă morală. Din „a lor”, legea ar deveni „a mea” — atunci, la nivel ideatic, planul legal şi planul moral s-ar confunda şi nu ar mai trebui să căutăm metode de a eluda legea, ci doar modalităţi de a o aplica. Însă ca aceasta să se întâmple trebuie să realizăm că legea e destinată menţinerii ordinii sociale şi protejării drepturilor omului; că libertatea nu înseamnă să facem ce vrem, ci să adoptăm un comportament numai în cadrul prescris de lege; că organele legii nu acţionează după bunul plac, ci pentru a asigura supremaţia legii şi egalităţii cetăţenilor în faţa ei. Or, pentru însuşirea acestui mod de viaţă e necesară o minimă educaţie juridică care s-ar putea însuşi încă din şcoală, iar pentru aprofundare e necesară o cultură juridică care se poate dobândi mai ales în facultăţile de drept, de ştiinţe politice sau de filozofie. Altfel, vom asista neputincioşi cum România e ţara în care se spune cu o uşurinţă dezarmantă că „legea este făcută ca să fie încălcată”, în care şpaga este un modus vivendi şi în care disoluţia autorităţii statului e completată de puseuri de revoltă împotriva celor care sancţionează nerespectarea legii.

Întorcându-mă la întrebarea despre plagiatorii dovediţi, care insistă cu neruşinare în nevinovăţia lor: ei sunt la fel ca vinovatul clasic ce pledează pentru nevinovăţie, al impostorului care atacă în diferite moduri organul care îl găseşte culpabil. Am văzut cu toţii chiar cazuri de infractori prinşi în flagrant delict care insistă ca nu au comis vreo ilegalitate. Deseori, aceştia se apără public cum că ar fi o e eroare judiciară sau că organul decident este manipulat politic. Să fim serioşi, pe aceşti mincinoşi naţionali nu îi mai crede nimeni!

Reiau ce am spus la început: filosofia poporul român este „trăirea conflictuală”. În jurul acestei trăiri, călcăm pe cadavre distrugându-ne adversarul (dacă nu e un concurent politic sau de afaceri, atunci este organul care aplică legea) sau ne lăudăm cu înfrângerea noastră (ne place să ne plângem de milă, să ne considerăm un popor damnat). Şi vreau să insist aici: ne place foarte mult, şi nu înţeleg de ce, să ne lăudăm cu lucrurile negative din România, atât la nivel macro – şi mă gândesc aici la atacurile veninoase ale unora îndreptate împotriva adversarilor politici sau a instituţiilor statului (de aceea, nu mai surprinde pe nimeni scăderea încrederii publicului în justiţie când tocmai cei ce au condus sau conduc statul au probleme cu legea şi, fiind urmăriţi pentru asta, aleg nu să îşi facă apărări în biroului procurorului sau în sala de judecată, ci în faţa telespectatorilor atacând justiţia) –, dar şi la nivel micro – şi mă gândesc aici la uitătura urâtă a vânzătoarei de la magazin pe care o deranjezi când trimite mesaje pe telefonul mobil, sau la răspunsul în doi peri de la vreo instituţie a statului, ori la proverbială duşmănie a vecinului). Nu construim nimic, ci doar dărâmăm. Dar eu sunt optimist din fire: cred cu tărie că putem reface totul, dar avem nevoie de o răsturnare a valorilor prezente, de o reconstrucţie a axiologiei poporului român bazază pe valorile umaniste şi etica individuală.

A.N.: Pe pagina de Facebook personală a unui politician, exista acest comentariu: „Plagiatul este în inimă, nu pe foaie!”. Comentariul acela a primit multe aprecieri, iar asta demonstrează că mulţi oameni asemeni celui ce a scris acel comentariu nu cunosc conceptul de «plagiat» şi nici nu pot recunoaşte un plagiat.

— (râde) În cazul demnitarilor, al magistraţilor şi al funcţionarilor trebuie avut în vedere faptul că cel care deţine titlul de doctor în ştiinţe primeşte un plus de 15% la salariu. Dacă un astfel de doctor a plagiat teza de doctorat, înseamnă că a primit acei bani nemeritat. Practic, i-a furat din banii publicului care cotizează la bugetul statului pentru a se plăti salariile. Prin urmare, normal ar fi ca publicul să fie revoltat şi să se manifeste ca atare nu faţă de autoritatea care a constatat plagiatul, ci faţă de hoţul-plagiator. Un popor cu o gândire sănătoasă s-ar manifesta prin oprobriu public faţă de plagiator şi ar milita pentru recuperarea banilor, pentru că banii aceia au fost furaţi şi trebuiesc daţi înapoi. Aşa ar trebuie să funcţioneze o societate: să considere firesc ca fiecare cetăţean care a comis un rău să fie sancţionat şi să fie obligat să repare daunele.

A.N.: O ultimă întrebare, domnule Danileţ: a fost dialogul nostru un act de justiţie?

— Desigur. Printr-un astfel de dialog restaurăm valori călcate în picioare prea mult timp: cinstea, omenia, civismul, legalitatea, deontologia sunt valori care trebuie reaşezate la temelia societăţii. Prin urmare, facem un act de justiţie socială, iar modalitatea aleasă este educaţia. Sub acest aspect, mai vreau să precizez ceva: lumea, astăzi, confundă legea cu justiţia. Cu alte cuvinte, confundă regula cu tragerea la răspundere pentru încălcarea ei. Oamenii vor acum multă justiţie. De altfel şi apelează foarte des la justiţie, preferând să piardă ani întregi, să cheltuie bani şi chiar să fie învinşi juridic, decât să meargă la un mediator sau să înceapă să respecte legea. Astfel încât statul e nevoit să investească în sedii de instanţă, să angajeze mai mult personal, să mărească salariile magistraţilor în loc să investească în educaţie. Trăim un paradox social: în locul prevenţiei, preferăm represiunea. Cred că este timpul să ne punem următoarea problemă: noi, de fapt, ce vrem? Încotro mergem? Cât de mult mai vrem intervenţie post-factum? Cât mai investim în justiţie? Iată, ne apucăm să construim noi penitenciare. Dar, oare, nu mai bine am construi şcoli? Nu mai bine am reforma sistemul de educaţie? Nu mai bine am pregăti profesori care să-i înveţe dreptul pe copii încă de la grădiniţă, dar în mod obligatoriu la şcoală şi, mai ales, la liceu?

Dialogurile acestea, precum cel întreţinut de noi, sunt absolut necesare. Ele sunt nu numai semnale de alarmă, ci şi constatări sau, iată, acte reale de educaţie. Căci, în final totul, se rezumă la principii şi valori, printre care Justiţia şi Legea, Adevărul şi Dreptatea, Judecătorul şi, de ce nu, Educaţia, pe care suntem datori să ni le însuşim şi să le promovăm.

09/06/2016

De la generatia Mariei Olaru la cea a lui Paul Mititelu

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 12:27 PM
Tags: , ,

sport

„De la generaţia Mariei Olaru la cea a lui Paul Mititelu” sau „Despre cum pierdem esenţialul încercând să aflăm dacă Maria Olaru spune adevărul”

.

1. Maria Olaru este o fostă sportivă de performanţă care, în cartea sa de memorii, povesteşte despre abuzurile la care ea şi colegele ei erau supuse de antrenori în urmă cu 20 de ani, pe când era copil. Paul Mititelu este un puşti de 11 ani, din zilele noastre. El interpretează o piesă, cu un videoclip recent lansat, în care spune: „Decât s-aştept ca Ţepeş să facă dreptate-n ţară,/ Vreau să-nvăţ şi eu ce-i legea, şi acasă, şi la şcoală.”

2. Acum o săptămână a avut loc la Bucureşti finala concursului de educaţie juridică între licee, prima manifestare de acest gen din Europa. Am avut astfel ocazia, la un moment dat, să reamintesc poeziile, poveştile, maximele sau citatele care nu ne fac  deloc mândri că suntem români.

Am amintit de prima poezie pe care o învăţăm cu acel căţeluş cu părul creţ care fură raţa, în loc să o păzească. De proverbul, „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”. De cum învăţăm noi la şcoală că „meseria e brăţară de aur” şi, desigur, de cât de normal ni se pare să auzim că „meseria se fură”. Despre cum în România corupţia e atât de naturală şi de extinsă încât în loc de „a da mită” se spune „a da dreptul”. Și cum ni se predă nouă, la o vârstă total nepotrivită, acea baladă în care ni se povesteşte despre doi ciobani ce premeditează un omor ca să fure mioarele unui al treilea şi cum acesta, în loc să anunţe autorităţile, se resemnează şi se pregăteşte de moarte; desigur, resemnarea e intrată în sângele nostru, nu degeaba se spune „Capul plecat, sabia nu-l taie!”. Îmi mai amintesc acum și de acel roman celebru în care nevasta ciobanului omorât identifică criminalul şi în loc să procedeze legal, ea se răzbună punându-și fiul să îl lovească în cap pe acela cu un baltag. În fine, când mai creştem puţin şi ne căsătorim vedem că la români până şi mireasa se fură. Oricum, furtul e atât de normal încât pe cel mic care îşi însuşeşte ceva ce nu îi aparţine îl apuci de obraz şi spui admirativ „Hoţul mamii, hoţ!”. Iar adultului care face asta îi găseşti scuza că „românul nu fură, ci românul se descurcă”. Desigur, după ce devenim părinţi ne educăm copiii aşa cum ştim noi mai bine, cu palma sau cureaua, căci „Unde dă tata, creşte” şi „Bătaia e ruptă din rai”. Copilul e pentru noi un lucru ca oricare altul, suntem proprietarii lui, și îl putem deci abandona spunându-i „Dacă eşti rău te dau la ţigan!” sau chiar ii putem pune capăt vieţii, căci „Eu te-am făcut, eu te omor!”. Totul culminează cu acea  vorbă universal valabilă, „Merge şi-aşa!”

3. Maria Olaru e marcată de anumite momente, deloc puţine, din timpul vieţii ei de sportivă. Nu poate uita şi vrea să ne spună şi nouă despre abuzurile fizice şi psihice suferite când era copil.

Îmi e greu să cred că cineva ar publica minciuni într-o carte de memorii. Nu i-ar folosi la nimic, ba din contra. Evident, nu pot prezuma că totul e o născocire, pe considerentul că e de notorietate faptul că cei doi antrenori au scos multe campioane şi, ca urmare, Maria ar minţi – căci o asemenea concluzie ar fi lipsită de logică. Dar nici nu pot şti dacă spusele Mariei sunt întru totul adevărate – deşi au fost sportive care au confirmat cele scrise în carte.

Atenţie însă, Maria nu face un denunţ – pentru loviri sau pentru orice suferinţe fizice te poţi plânge la poliţie sau la parchet în cel mult trei luni de la comiterea faptei.  De aceea, afirm că este o greşeală să ne întrebăm dacă Maria are sau nu dreptate, dacă minte sau nu, dacă abuzurile – în cazul în care au existat – erau justificate sau nu (de vremurile de atunci, de metodele de antrenament sau de alte lucruri). Susţin că este o mare greşeală să judecăm noi, în studiouri sau pe facebook, dacă acele fapte s-au întâmplat de-adevăratelea, să cerem probe, să ascultăm sportive care confirmă ce spune Maria şi pe antrenorii şi sportivele care infirmă ce spune Maria. Dacă facem astea, pierdem esenţialul: nu e important dacă Maria a trecut prin acel calvar – e trecutul ei şi noi, cu toate dezbaterile noastre, nu îl putem rescrie; poate nu suntem noi cei meniţi să stabilească un adevăr istoric sau să schimbăm un trecut dovedit ca marcant pentru autoarea memoriilor. Ce putem face este să pornim o dezbatere autentică despre violenţa din societatea românească. Şi pentru că Maria ne-a dat această ocazie, eu îi sunt recunoscător.

4. Maria Olaru discută despre ce i se întâmpla ei când era copil. Despre cât de normale erau bătăile atunci. Vorbele, zicalele, proverbele reamintite de mine mai sus nu sunt din cărţi, ci din jurul nostru, al celor ce am crescut în acele vremuri. Noi, cei bătuţi de părinţi cu pumnii, picioarele, cureaua sau arşi cu ţigara, cei loviţi de profesori cu liniarul la palmă sau traşi de perciuni sau de codiţe, cei pedepsiţi cu mâinile ridicate la colţ sau închişi în baie ori  pivniţă.

Problema reală este că noi, cei abuzaţi de atunci, am devenit abuzatorii de azi. Şi nu o spun aşa, într-o doară, ci o spun pe baza statisticilor din prezent: peste 4000 de minori sunt victime ale unor infracţiuni în fiecare an; la fiecare trei zile cineva este trimis în judecată pentru că omoară cu sânge rece un copil; la fiecare două zile o persoană este dusă la judecător pentru că violează un minor; la fiecare două zile cineva are dosar penal pentru că bate dur un copil; o dată pe lună cineva este judecat pentru că omoară în bataie un copil. Da, îl trimite direct în Rai, căci de acolo – cică – se trage bătaia…  Aş mai putea continua și cu alte statistici: 80.000 de copiii au părinţii în străinătate şi sunt lăsaţi fie cu rude în vârstă, fie de izbeliste; 43.000 de copii se află în instituţiile de plasament din cauza abuzurilor sau neglijenţelor în propriile familii; sute de copii sunt traficaţi anual, 18% dintre copiii de azi  abandonează şcoala etc. Asta e generaţia de azi care se ridică…

Aţi stat vreodată de vorbă cu un copil legat cu lanţul de pat de către părintele său şi înfometat ca un animal? Dar cu o fetiţă violată de propriul tată? Aţi văzut ştirea de acum o lună cu acel copil omorât cu pietrele de alţi copii? Dar ştirea de anul trecut cu regizorul care făcea poze şi abuza sexual fetiţa de 7 ani pe care i-o aducea chiar mama ei, contra unei sume de bani? Ştiţi cum sunt bătuţi şi violaţi unii copii din centrele de plasament? Poate nu ar strica să vi le reamintiţi… AICI.

Am văzut toate astea, nu în filme, nu în cărţi. Ci în dosare. Eu şi alţi judecători le vedem zilnic. Şi, ca să mai spun ceva: ce avem noi în dosare este încă departe de realitate. Fiindcă sunt mult mai multe fapte comise decât cele raportate autorităţilor, iar altele nu pot fi dovedite.

5. „Merge şi-aşa!”, spune românul, încercând să pară înţelept… Ei, pentru unii nu mai merge aşa. Unii şi-au dat seama că ceva e în neregulă. Sunt oameni ce fac parte din generaţii ce au beneficiat de „educaţie” în spiritul celor de mai sus şi care nu mai vor să transmită aceleşi metode şi vorbe celor care vin după ei. Unii au îndurat toate astea şi şi-au dat seama că nu a fost bine şi acum vor să se elibereze, să se descarce de acel trecut – Maria Olaru este una dintre ei. Alţii au fost martori la toate astea şi acum refuză să mai fie complice – nu este și cazul celei ce ocupă postul de Ministru al Sportului. Sunt unii care iau atitudine fiind îngrijoraţi, dacă nu chiar speriaţi de ceea ce văd în dosare şi statistici – cum e cazul meu.

6. Sunt alţii, cei din generaţia lui Paul Mititelu, care trebuie protejaţi de acest trecut urât al nostru, cel cu bătăile şi cu ”decreţeii”. Ei trebuie să învaţe despre etică şi lege, despre copii şi drepturile lor, să li se dezvolte concepte precum „alteritatea” şi „umanismul”. Paul face parte dintre cei ce trebuie să înveţe că rostul acelui căţeluş cu părul creţ este să păzească raţa. Că dacă copilul mânâncă azi sănătos şi face sport, va ajunge puternic ca un taur. Că meseria e nobilă şi se învaţă, iar examenele nu se iau copiind şi doctoratele plagiind. Că nu poate fi tolerată corupţia şi că indivizii care cer sau iau mită trebuie denunţaţi. Și că dacă eşti victima unei infracţiuni nu ai voie să îţi faci dreptate singur, ci legal este să anunţi poliţia. Că e normal să iei atitudine când în jurul tău se comit nereguli. Că bătaia dată unui copil este o formă de abuz fizic interzisă în România, la fel ca şi abuzul emoţional, psihologic, sexual şi economic, prin Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

7. Trebuie să abandonăm lumea justificată prin „Bătaia e ruptă din rai”, fără a mai judeca trecutul. Trebuie să ne desprindem de ea spunând: „Stai că nu mai merge-aşa!” şi să acceptăm odată că trebuie să învăţăm ce e normalitatea. Trebuie să fim şi să ne comportăm normal într-o lume unde respectul faţă de lege şi pentru indivizi este parte din valorile pe care avem îndatorirea să clădim viitorul.

04/06/2016

Stai, ca nu mai merge-asa!

Filed under: 0. NOUTATI,educatie,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 11:30 AM
Tags: ,

Nu mai vreau să văd copii care învaţă poezia căţeluşului cu părul creţ care fură raţa din coteţ. Nu vreau să accept că meseria e brăţară de aur şi se fură. Sau că mireasa se fură. Nu accept sub nicio formă zicala „unde dă tata, creşte” întrucât „bataia e ruptă din rai” şi că „eu te-am făcut, eu te omor!” ori că „Dacă nu eşti cuminte, te dau la ţigan!”. Nu cred că trebuie să acceptăm resemnarea din poezia cu ciobanii care premeditează un omor pentru a-i fura mioarele celui de-al treilea şi nici nu sunt de acord cu răzbunarea din „Baltagul”.  Eu nu cred că numai dacă ai capul plecat, sabia nu îl taie şi în niciun caz nu sunt de acord că atunci când dai mită dai…dreptul.

Nu sunt de acord că „Merge şi aşa!”. Eu cred că a venit timpul să spunem „Stai, că nu mai merge-aşa!”

Pagina următoare »