CRISTI DANILEŢ – judecător

25/04/2018

Decalogul Universitatilor – cine semneaza?

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 3:44 PM
Tags: , ,

educatieRomânia este bolnavă. Pentru că Justiția nu a funcționat două decenii după revoluție. Pentru că Sănătatea este, de fapt, boală curată. Dar mai ales pentru că EDUCAȚIA este la pământ. Dacă nu se face ceva acum, nici peste o jumătate de secol nu ne vom fi vindecat.

De aceea, cred că decalogul propus de domnul Daniel P. Funeriu este unul corect. Și că rectorii universităților din România trebuie să îl semneze:

1) Toleranţă zero la plagiat. Verificăm toate tezele după 89, prioritar ale demnitarilor şi facem publice rezultatele evaluarii;
2) Orice membru al universităţii care preia o funcţie politică executivă păstrează numai funcţiile didactice pe o perioadă de 5 ani;
3) #metoo;
4) Niciun conducător de doctorat cu mai mult de 8 doctoranzi;
5) Vrem evaluare exclusiv internaţională a proiectelor de cercetare;
6) Nu mai incurajăm şi nu mai luăm în considerare publicaţii in jurnale irelevante;
7) Recrutăm transparent și căutăm activ tinerii valoroși formaţi în străinatate;
8) Nu mai dăm note de trecere studenţilor nemerituosi;
9) Solicităm un CNATDCU, CEMU, CNE, compuse din excelenţă internaţională, minim 30% români activând în străinătate;
10) Ne cerem scuze pentru acţiuni trecute care pot fi interpretate în cheie politică.


http://funeriu.blogspot.ro/2018/04/universitati-va-acuz.html

Reclame

08/01/2017

La sfârșit de mandat ca membru al CSM

Filed under: CSM — Cristi Danilet @ 7:37 PM
Tags: , , , ,

cd-csm2011Am avut onoarea să fiu membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat complet de șase ani. Pe data de 6 ianuarie 2017 mi-am încheiat activitatea în CSM. Începând de luni voi reveni la exercitarea funcției de judecător, la Tribunalul Cluj-secția penală.

Din punct de vedere instituțional, pot spune că CSM din care am făcut parte a reușit de cele mai multe ori să protejeze justiția de influențele negative ale politicului. A îmbunătățit procedura de recrutare a noilor magistrați, a modificat integral procedura de promovare la ICCJ, a reorganizat Inspecția Judiciară, a suplimentat schemele de personal (550 posturi de noi judecători, 700 de noi grefieri, 24 de posturi noi la Inspecție), a digitalizat sistemul de statistică judiciară, a stabilit indicatori de măsurare a eficienței instanțelor judecătorești. Sub actualul CSM au fost sancționați disciplinar 97 de judecători și 42 de procurori. Au fost condamnați penal și eliminați din sistem un număr de 22 de judecători și 14 procurori.

Din punct de vedere individual, plec cu mulțumirea de a fi realizat cele mai multe dintre lucrurile pe care mi le-am propus la început de mandat: cred că am contribuit la transparentizarea activității CSM, la creșterea vizibilității Consiliului și la creșterea încrederii în justiție. Am susținut în mod public instituția medierii în România și am coordonat proiectul de educație juridică în învățământul preuniversitar. Am supravegheat îndeaproape concursurile de admitere la INM, fiind prezent în săli la cinci din cele șase concursuri anuale. Am vizitat aproape 200 de instanțe judecătorești în cei șase ani și am contribuit la rezolvarea unor probleme punctuale care țineau de organizare sau resursa umană. Am participat la zeci de emisiuni televizate și interviuri în presa scrisă. Am administrat contul de FB al CSM și am conceput pe site-ul instituției: secțiunea de evidență a membrilor CSM aleși în perioada 1993-2010, de agendă oficială a membrilor CSM, de integritate judiciară, de educație juridică. Am declarat toleranță zero la corupție judiciară și am reacționat dur la adresa magistraților incorecți. Am avut raport individual anual de activitate și chiar pentru doi ani am ținut un jurnal public al activităților oficiale și al modului de exprimare a votului exprimat pe diverse chestiuni.

Am venit în sprijinul tinerei generații de studenți și absolvenți de drept încurajându-i să participe la concursurile de admitere la INM sau direct în magistratură, prin intermediul conferințelor anuale ținute la universități, a lămuririlor date pe blog sau pe FB, prin intermediul site-ului www.admiterejustitie.ro sau a cărților publicate. Am alcătuit un manual de educație juridică din România adresat adolescenților, am conceput site-ul www.educatiejuridica.ro și am ținut zeci de lecții de educație juridică în școli și licee.

La nivel personal, mi-am continuat activitatea științifică, publicând în reviste de specialitate din țară. Am obținut titlul de doctor în drept. Am gândit și coordonat în cadrul unui grup internațional de magistrați un proiect unicat cu privire la colectarea și indexarea tuturor standardelor internaționale în materie de independență, imparțialitate și integritate a justiției. Am fost angajat de către Comisia Europeană pentru a analiza Strategia de reformă a sectorului de justiție din Republica Moldova și pentru a evalua legislația în materie disciplinară pentru magistrații din Bosnia și Herțegovina. Am fost chemat ca expert pe chestiuni de reformă a justiției și integritate a magistraților în mai multe state europene. Am fost invitat ca lector la evenimente ale unor diverse organizații și instituții cu privire la justiție, minori, mediere. Am publicat pe blogul personal zeci de analize cu privire la modul de funcționare a statului și justiției, preluate de site-uri de profil, în special de Juridice.ro.

Mulțumesc celor care m-au sprijinit de-a lungul anilor și urez succes noilor membri ai CSM!

05/05/2016

Daca asculti manele in public, risti bataia

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 10:55 PM
Tags:

maneleReferitor la clipul cu cei doi care ascultau manele în tramvai şi au fost luaţi la bătaie:

Şi pe mine mă deranjează că unii ascultă muzică în public fie la CD player dotat cu boxe, fie la căşti, dar cu volumul la maxim. Chiar nu vreau să cunosc problemele fiecărui călător care, nu ştiu de ce, simte nevoia să şi le exprime exact în momentul când vede o grămadă de urechi în jurul său. Nici mie nu îmi place cum miros unii în mijloacele de transport în comun. Cel mai mult mă deranjează să văd că unii circulă fără bilet. Dar nu m-am gândit niciodată să îl iau pe fiecare dintre aceştia la bătaie.

.
Acum, trebuie să ştim că una e oprobiul public, alta sunt sancţiunile legale. Dacă ne deranjează gesturile unora din jurul nostru (vorbesc tare, scuipă pe jos, aruncă ambalaje pe stradă etc), le putem atrage atenţia şi chiar să îi facem de ruşine faţă de public. Dar nu avem voie să îi înjurăm sau să îi ameninţăm ori să îi lovim, căci astea sunt delicte (civil, respectiv penale). Pentru sancţiuni de acest tip existe organele legii. Nu le lăsaţi fără locuri de muncă, vă rog, facându-vă dvs. înşivă „dreptate” (sau cum s-or fi numind seria de lovituri şi înjurături aplicate de antifanii manelor)!

.

Cât priveşte valul de ură de pe reţelele de socializare împotriva etniei rrome din care ar face parte cei doi ascultători de manele, el indică doar nivelul de civilizaţie pe care l-au deprins unii dintre noi în ultimul sfert de secol. Îi deplâng pe toţi cei care, bătând la tastele din faţa lor, se cred apologeţii libertăţii de exprimare. Ceea ce fac ei nu are nicio legătură cu acest drept esenţial al omului. Iar de la bătaia în taste la bătaia în tramvai e doar un mic pas, după cum se vede…

24/11/2015

Deficienţe în pregătirea candidaţilor pentru magistratură

Filed under: 0. NOUTATI,admitere — Cristi Danilet @ 5:20 PM
Tags: , ,

INMÎn şedinţa Plenul CSM de astăzi am validat concursul de admitere la INM desfăşurat în această vară. Cea mai discutată – dar nu şi discutabilă, zic eu – probă a fost cea a interviului. Membrii comisiilor în faţa cărora s-a susţinut această probă au formulat în scris un punct de vedere pe care, cu acordul lor, am ales să îl dau publicităţii.

Susţinerile constituie o atenţionare foarte serioasă asupra stadiului educaţiei unor tineri şi a calităţii învăţământului românesc – desigur, ne referim la tinerii candidaţi la concursul de admitere la INM sau la admiterea directă în magistratură, care este probabil cel mai greu şi mai serios concurs desfăşurat în România pentru o instituţie publică. Din păcate, extrem de rar s-au asumat astfel de poziţii publice de către cei implicaţi – acum îmi amintesc doar două: raportul din 2006 al asociaţiei SoJust din care am făcut parte, precum şi interviul din 2011 dat de fostul decan al Universităţii de Vest, Radu Motica.

Precizez că acest punct de vedere din partea membrilor comisiei se referă strict la constatările cu privire la candidaţii trecuţi de primele două probe. Pentru cei interesaţi sau cei nefamiliarizaţi cu admiterea în justiţie am alcătuit un site special. Oricum, menţionez şi în prezenta postare că aceasta presupune trei probe de bază (examinarea cunoştinţelor juridice, verificarea raţionamentului logic, interviul) şi trei verificări ulterioare (buna reputaţie, examinarea medicală, examinare psihologică). Potrivit regulamentului ajung să susţină interviul un număr dublu de candidaţi decât numărul locurilor scoase la concurs, candidaţi consideraţi suficient de deştepţi (au trecut de proba întâi) şi de inteligenţi (au trecut şi de proba a doua). Din păcate, unii nu au anumite cunoştinţe extra-juridice sau abilităţi absolut necesare pentru a îndeplini funcţia de judecător sau procuror.

În cadrul probei interviului se examinează trei aspecte: motivaţia, aptitudini specifice profesiei de magistrat (comunicarea, gândirea autonomă, cooperarea, înţelegerea realităţii sociale, folosirea corectă a limbii române), elemente de etică specifică persoanei (identificarea dilemei etice, identificarea opţiunilor, analiza valorii acestora alegerea justificată a variantei optime a acţiunii umane, implicarea subiectului în argumentarea alternativelor).

Comisia prin faţa căreia anul acesta s-au perindat sute de candidaţi a ajuns la anumite concluzii cu privire la candidaţi şi cu privire la măsuri necesare pentru îmbunătăţirea concursurilor următoare. Iată câteva constatări:

  • din cei 3297 de candidaţi la INM, 285 candidaţi au reuşit la probele anterioare, iar dintre aceştia 217 au trecut de proba interviului, astfel că în final au fost selectaţi primii 140 în ordinea mediilor;
  • dintre cei respinşi 29 se situau pe primele 150 locuri, iar 39 în ultimele 135 locuri după parcurgerea primelor două probe;
  • unii candidaţi au un nivel redus de instruire educaţională, de cultură generală, lipsă de orizont şi de repere culturale, profesionale, morale;
  • unii se exprimă cu dificultate accentuată, comit erori gramaticale şi de comunicare, sunt inabili de a purta un dialog, nu au proprietatea termenilor folosiţi;
  • unii au demonstrat o incapacitate de a înţelege problemele şi realităţile sociale;
  • unii învaţă grile sau învaţă mecanic coduri;
  • unii au anumite activităţi, dar nu dobândesc experienţa cuvenită în exercitarea acestora;
  • unora le lipseşte gândirea logică, alţii simulează abilităţi, deprinderi sau calităţi inexistente.

Întreg materialul poate fi accesat AICI. Sper să fie luat în considerare de către facultăţile de Drept pentru îmbunătăţirea curriculei – materii precum logica juridică, psihologia judiciară, etică juridică, filozofie juridică, sociologie juridică sunt absolut necesare pentru un practician în drept, dar ele sunt aproape ignorate în ziua de azi. Sper să fie luat în considerare de către candidaţi care să îşi asume un anumit nivel de pregătire care trebuie îmbunătăţit. Şi mai sper ca cei care nu iau acest concurs să aibă verticalitate şi să conteste doar în mod legal rezultatele, fără a ataca personal membrii comisiilor de admitere, de organizare, membrii CSM sau candidaţii reuşiţi.

În zilele următoare, pe baza observaţiilor comisiilor, a constatărilor personale şi a sugestiilor formulate de unii dintre candidaţii din acest an pe grupul de discuţii de pe Facebook intitulat „Admitere INM

12/09/2015

Romania ratata vs Romania viitorului

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 2:36 PM
Tags: ,

sigurantaROMÂNIA RATATĂ: Statul cheltuie 2.600 lei lunar pe deţinut pentru întreţinerea sistemul de penitenciare. Avem 42 de penitenciare şi 2 centre de reeducare pt minori. Ar mai fi nevoie de încă şase noi penitenciare şi se pare că două se vor construi în curând. Rata recidivei în România urcă ameţitor spre 80%. Când rata recidivei e aşa de mare înseamnă că societatea nu are capacitatea pentru reinserţia condamnaţilor si că în penitenciare sunt condiţii mai bune decât afară pentru mulţi deţinuţi.


ROMÂNIA VIITORULUI: Luni incep şcoala 2.5 mil de elevi. Dar sunt copii ai căror părinţi nu işi permit să cumpere ghiozdan şi rechizite, sunt şcoli care nu au manuale pentru copii, alte şcoli nu au autorizaţii de funcţionare, grădiniţele sunt insuficiente ca număr, iar unele nu au fost ajutate nici măcar să îşi văruiască unele clase. Aşa că oameni de bine cumpără ghiozdane copiilor altor familii, alţii donează bani copiilor, unii profesori cumpără din banii lor rechizite, iar părinţii vor fi anunţaţi în prima săptămână cu cât trebuie să cotizeze pentru cele necesare clasei.

Condiţiile din multe penitenciare nu întrunesc standardele drepturilor omului, motiv pentru care suntem condamnaţi foarte des de către Curtea de la Strasbourg. Mă întreb dacă există vreo plângere pentru încălcarea dreptului la educaţie care este unul dintre drepturile fundamentale consacrate de Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului adoptată în 1989 şi pe care România a ratificat-o în anul 1990.

11/08/2015

România: regat sau republică?

Filed under: constitutional,educatie — Cristi Danilet @ 12:16 AM
Tags: , ,

rege-constitutieAzi Casa Regală a anunţat că Regele Mihai l-a exclus pe nepotul său, principele Nicoale, din linia de succesiune la tron. Acest anunţ mi-a permis câteva reflecţii:

Mă uit la TV şi văd discuţii despre regi şi principi ai României. Dar când mă uit în Constituţie văd un capitol întreg despre Preşedintele României: cap. II al titlului III, adică art. 80101.

Mă uit la TV şi văd dezbateri despre tron şi linii de succesiune ale familiei regale. Dar când mă uit în Constituţie constat că România este republică – art. 1 alin.2, iar cei care fac parte din organele care ne conduc sunt aleşi în funcţii – art. 2 alin. 1 şi art. 37.

Ma uit la TV şi văd reportaje despre titluri nobiliare. Dar când deschid din nou Constituţia văd că nu există aşa ceva, fiind desfiinţate toate titlurile nobiliare şi regale acum peste 75 de ani şi fiind interzise în mod expres privilegiile – art. 16 alin. 1.

Mai aud că sunt unii revoltaţi cum că în 1991 poporul nu a fost întrebat dacă vrea ca România să fie republică sau regat. Eu constat că actuala Constituţie a fost adoptată în şedinta Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 şi a intrat in vigoare in urma aprobării ei prin referendumul national din 8 decembrie 1991. Prin urmare, însuşi poporul şi-a exprimat voinţa ca România să fie republică, iar această voinţă a fost exprimată în numele întregii populaţii prezente şi viitoare.

Mai aud din când în când ecoul unei asociaţii care vede monarhia drept osoluţie pentru România. Eu mă uit în aceeaşi Constituţie şi văd că niciodată cât timp ea va fi în vigoare nu va putea fi modificată în ceea ce priveşte forma de guvernământ care, repet, este republica – art. 152 alin. 1.

La învestirea în funcţia de judecător am jurat să respect Constituţia şi legile ţării. De altfel, respectarea lor este obligaţia fiecărui cetăţean – art. 1 alin. 5.

03/08/2015

`A copia sau a nu copia?`.  Partea a III-a: `Codul de onoare – o soluţie pentru a nu mai copia`

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 1:30 AM
Tags: , , ,

integritate1. Să ne amintim ce am spus până acum în partea I şi partea a II-a a eseului meu: orice elev, student sau, în general, orice persoană care este supusă unei examinări este supusă tentaţiei de a copia; în lipsa unui sistem de supraveghere, până şi cel mai cinstit dintre concurenţi va ceda ispitei; indiferent cât de drastice ar fi măsurile luate pentru a împiedica frauda, vor exista metode din ce în ce mai performante de a copia; oricum, eficienţa acestor metode este pusă la îndoială cât timp chiar cei care sunt supreveghetori locali sau centrali au ei înşişi probleme de integritate (copiază la examene de titularizare, nu trec examenul de titularizare, iau mită, superiorii lor au lucrări de doctorat plagiate, există o comisie de albire a demnitarilor plagiatori etc).

2. După apariţia primelor două părţi am primit multe mesaje. Aşa am aflat că la facultăţile de drept din toată România există aparate de bruiere de câţiva ani. Că nu există profesori care să nu ştie când sunt copiaţi. Că există profesori care explică studenţilor la prima întâlnire metodele de copiat pe care le ştiu. Cineva mi-a spus că nu are nici măcar un coleg care să nu fi copiat cel puţin o dată la un examen. Am aflat de câţiva studenţi la drept care au luat toate examenele din timpul facultăţii prin fraudă, inclusiv cel de intrare în profesie. Şi chiar că pentru admiterea la INM şi la INPPA există o adevărată concurenţă în a descoperi şi aplică noi metode de copiat. Şi să ne gândim că cei care intră în sistem voi fi cei care vor milita pentru aplicarea legii în cazul altora…

Personal cred că practica copiatului în şcoli, licee şi facultăţi este atât de extinsă şi că face o pereche atât de bună cu corupţia, încât e greu să ne imaginăm o cale de combatere. Frauda este, oricum, ridicată la nivel de virtute[1]: cine copiază la bacalaureat şi este dat afară contestă măsura în justiţie şi până se judecă dosarul respectivul urmează deja  cursurile unei facultăţi, cine e descoperit drept plagiator beneficiază de o comisie de albire şi primeşte în plus 15% la salariu, condamnaţii sunt prezentaţi la TV drept victime, cine scrie cărţi copiate în penitenciar e eliberat mai devreme etc.

3. Să vedem ce metode de combatere avem acum. Mai întâi sunt sancţiunile penale. Este ilegal ca profesorul să pretindă (chiar dacă nu primeşte) şi să primească (chiar dacă nu pretinde) mită pentru a furniza răspunsurile la subiecte; la fel, este ilegal ca personalul administrativ care multiplică subiectele înainte de examen să le transmită elevilor sau studenţilor. Desigur, metoda `patu sau patru` despre care a scris presa e cea mai revoltătoare. Organele de urmărire penală trebuie să îşi facă datoria. Profesorii care primesc bani, bunuri şi favoruri sexuale pentru a se frauda un examen trebuie să răspundă penal şi ar fi adecvat ca ei să îşi piardă locul de muncă cu imposibilitatea de a reveni în învăţământ. Tinerii care dau mită sub orice formă trebuie să ştie că sunt răspunzători penal dacă au vârsta peste 18 ani şi că pot fi sancţionaţi administrativ, inclusiv cu exmatricularea din unitatea de învăţământ. Teoretic, iminenţa unei sancţiuni penale şi administrative ar trebui să fie suficiente pentru ca aceste cazuri să nu se repete. Dar relatările de la recentul examen de Bacalaureat ne arată că nu e aşa. Deci, trebuie să ne întoarcem la prevenţie.

Desigur, pot fi luate măsuri administrative, cum ar fi: controale corporale la intrarea în unitatea de învăţământ sau în sala de examen folosind metodele asemănătoare cu cele de la aeroport; camere de filmat în toate clasele cu transmitere a semnalului audio-video, pentru orice test/examen/concurs; controale inopinate în sala de examen; săli de clasă cu pereţi transparenţi; aparate de bruiere a semnalului audio etc. Cei care administrează sistemul de educaţie ar trebui să ştie cel mai bine ce e de făcut aici.

4. Şi totuşi, cred că mai există o metodă care, odată aplicată, nu numai că va împiedica copiatul, ci va diminua comiterea ilegalităţilor în România, sporind spiritul de solidaritate în comunitate.

Dacă e să îmi imaginez la o soluţie viabilă, nu pot decât să mă gândesc la  interiorul omului, la onoarea, la conştiinţa sa. Soluţia pe care o avansez este una de tip `whistleblower` şi mi-a fost sugerată de producţia cinematografică `Codul de onoare`  (School ties) din 1992. Pe scurt: Un tip dintr-o familie mai săracă ajunge într-un liceu privat cu elevi din familii bine situate. Încetul cu încetul se integrează în comunitate, dar tipul e extrem de corect. La fiecare examen, elevii sunt puşi să semneze un cod de onoare, un fel de declaraţie de integritate, prin care se obligă să nu copieze la examen şi să îl denunţe pe cel pe care îl văd că a copiat. După care profesorul ia declaraţiile semnate, împarte subiectele şi părăseşte clasa. După ce timpul s-a scurs, profesorul revine, ia răspunsurile completate de elevi şi le corectează. Nici nu îşi pune problema că cineva a trişat. Ei bine, tipul nostru îl vede pe cel mai popular şi bogat tip, cu care era prieten, că încalcă codul. De aici fimul se derulează după un scenariu unde chestiunile de etică şi de putere se întrepătrund şi al cărui final nu vreau să îl dezvălui.

Aşa că mă gândesc şi eu: dacă am apela la soluţia `Codul de onoare` combinată cu metoda camerelor de filmat cu sonor?! Ce ar fi dacă profesorul ar da subiectele, cei examinaţi ar promite solemn că nu vor copia şi că vor denunţa pe acela care încalcă codul, apoi profesorul ar părăsi clasa?! Căci, să ne înţelegem: acea persoană care se află într-o sală de examen unde are loc o neregulă de acest gen, care duce la obţinerea frauduloasă a unor calificative, este complice moral la ilegalitate, indiferent că este profesor care permite şoptitul, profesor care furnizează răspunsurile, elev care şopteşte, elev care copiază, elev care furnizează răspunsul altora dintre cei examinaţi. Ar fi prea mult să apelăm la onoarea elevilor?! Sau aşa ceva nu le putem cere pentru că … nu se învaţă la şcoală despre onoare? Atunci, nu vă supăraţi, dar ar trebui să începem cu principiile care stau la baza convieţuirii în societate.

5. Problema este nu doar cu cei care copiază – ei comit o fraudă şi trebuie daţi afară din examen şi, dacă vrem ca acest lucru să aibă efecte maxime, trebuie să i se interzică reîncadrarea în orice altă unitate de învăţământ pentru următorii, să zicem, cinci ani. Nu doar cu profesorii care tolerează copiatul sau – ei trebui daţi afară din şcoală cu interdicţia de a mai activa vreodată în învăţământ. Nu doar cu profesorii care dau meditaţii plătite la proprii elevi – ei trebuie sancţionaţi pentru conflict de interese. Ci este o problemă mai ales cu cei care închid ochii. Eu cred că aceştia sunt mai culpabili decât primii: primii îşi urmăresc un interes personal, pe când ceilalţi afectează deja un interes public.

Cine copiază azi la un examen, fură. El fură azi când dă un test, un examen, o teză. Mâine va fura o diplomă. Apoi un concurs de ocupare a unui post. Un astfel de hoţ va deveni apoi profesor şi ne va educa copiii. Sau poate va deveni doctor şi ne vom lăsa pe mâna lui să ne opereze, după care vom fi o simplă statistică pe lista celor care mor în timpul operaţiei. Sau poate va deveni un magistrat şi ne va judeca, după care vom fi încă e eroare judiciară pentru care magistratul nu răspund pentru că, credeţi sau nu, magistratul nu răspunde pentru incompetenţă, ci potrivit legislaţiei în vigoare poate fi elimiant din sistem de abia după şase ani de la constatarea incompetenţei şi numai dacă nu trece nişte teste (ups!) în această perioadă.

Acela care vede că se comite o ilegalitate şi tace dă dovadă de lipsă de caracter virtuos şi este vinovat legal: el este un ipocrit, un ignorant sau un laş, dar şi un complice[2] în acelaşi timp. Tăcând, el încurajează comiterea ilegalităţii şi multiplicarea în spaţiu şi timp a comportamentului ilegal: acela care a copiat deja odată, o va face din nou nestingherit; alţii îl vor urma şi ei văzând că nimănui nu i se întâmplă nimic. De aceea, acela care vede comiţându-se o abatere de la lege şi nu face nimic pentru a o împiedica sau a anunţa autorităţile, mi se pare mult mai periculos. Mă gândesc dacă ar fi atacat pe stradă, oare el nu ar vrea ca trecătorul să nu întoarcă capul într-o parte, ci să intervină să îl salveze sau măcar să anunţe autorităţile?! Mă gândesc dacă ar fi un concurs pentru un singur post şi vede concurentul său copiind, oare chiar nu ar face nimic să îl împiedice pe acesta să îi ia locul?! Căci, de fapt, asta se întâmplă: cei care fraundează examenele sau concursurile obţin diplome, certificate, brevete pe care le vor folosi mai târziu pentru a lua locul altora.

6. Am credinţa că acela care ia atitudine în faţa unor fraude de orice natură, a unor ilegalităţi de orice natură, va fi urmat de alţii. Desigur, întâi va fi hulit şi batjocorit, dar apoi va fi luat drept exemplu. Şi încet-încet se va pune stavilă acestui fenomen periculos care distruge caracterul, dărâmă viitorul. Închei cu două citate celebre care îndeamnă cel puţin la reflecţie: „Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca cei buni să nu facă nimic” (Edmund Burke); „Să nu fii niciodată spectator la nedreptate sau la stupiditate. Vei acea o grămadă de timp pentru tăcere când vei fi în mormânt” (Christopher Hitchens).

[1] Furtul este atât de comun încât face obiectul unor proverbe, zicători, obiceiuri, poezii, poeme care mai degrabă arată toleranţă pentru fenomen: `A-ţi fura singur căciula`, `Hoţul neprins e negustor cinstit`, `Cine fură azi un ou mâine va fura un bou`,  `Legea e făcută ca să fie încălcată`, `Cărţile din cărţi se fac` `Meseria se fură`, obiceiul furatului miresei, poezia cu căţeluşul creţ ce fură raţa şi ouălele din coteţ,  balada cu ciobanii care ucid pe un altul pentru a-i fura oile etc.

[2] COMPLICE (cu accent pe a doua silabă, nu cum spun mulţi, inclusiv profesori şi studenţi la drept!, cu accent pe prima silabă) este persoana care înlesneşte, tolerează sau ascunde o faptă reprobabilă.

20/07/2015

Romania ocupa locul 59 la competitivitate

Filed under: statistica — Cristi Danilet @ 2:00 PM
Tags:

RoRaportul anual al World Economic Forum pe 2014-2015 prezintă indicele global al competitivităţii pentru 144 de economii. S-au luat în calcul indici pentru fiecare domeniu în parte, făcându-se, la final, o medie între el. Printre criteriile analizate se numără şi transparenţa decizională, modul în care au fost cheltuiţi banii publici, calitatea infrastructurii, eficienţa, independenţa justiţiei şi inclusiv încrederea în politicieni.

România este pe locul 59 combinând toate criteriile, notate de la 1 (f.slab) la 7 (f.bun). Iată câteva dintre ele: la corupţie avem nota 3.1 şi locul 88. La influenţe nepotrivite nota 3 şi locul 96 (unde independenţa justiţiei este notată cu 3.5 puncte, adică locul 84). La eficienţa guvernării avem nota 3.2 şi locul 101. La calitatea educaţiei obţinem 4.4 puncte şi locul 50. La încrederea în politicieni avem 2.3 puncte şi locul 109.

Cele mai mari piedici în calea afacerilor sunt: accesul la finanţare, taxele, infrastructura şi coropţia. Cel mai prost rezultat îl avem la capacitatea de a reţine valorile în ţară – locul 128.

Nivelul de pregatire al profesorilor: un dezastru

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 12:53 PM
Tags: ,

profesor`La examenul de titularizare de anul acesta 40 de candidați au obținut nota 10 şi 7.649 au luat note între 7 și 10 (adică 37,55%). În rest, 7.434 au obţinut note între 5 și 7 (adică 36,30%) şi alți 5.323 de participanți s-au situat în tranșa de note 1 — 4,9 (adică 26,15%)` – comunicatul MECS este aici.

Mai întâi, adresez felicitări celor care au obţinut acele note frumoase care le atestă buna pregătire.

Apoi, nu pot să nu remarc că, dintre profesorii în funcţie care s-au prezentat la acest concurs, mai mult de jumătate nu au luat nota minima necesară, adică nota 7. În mod curios pentru mine, o parte dintre aceştia (cei care au obţinut nota peste 5) vor fi suplinitori…deci vor preda/educa sau cum s-o numi activitatea pe care o vor desfăşura la clasă, probabil ceva în genul celei surprinse aici. Cam ăsta e nivelul. Deci, ce pretenţii să avem??

PS: Ca să fac legătua cu postarea mea anterioară: Pe cât pariem că nu va fi nicio petiţie prin care să se ceară profesorilor să înveţe ei mai înainte să îi înveţe pe alţii?  Pe cât pariem că nu va fi nicio petiţie prin care să se ceară ca cei care au obţinut note între 5 şi 7 să nu fie primiţi ca suplinitori? Pe cât pariem că româniii cred că e mai bine să avem un educator slab pregătit la clasă decât niciunul?

13/07/2015

“A copia sau a nu copia?!“ – Partea I: De la fituici la wireless. O istorie recentă a copiatului

Filed under: coruptia,educatie — Cristi Danilet @ 8:08 AM
Tags: , , , ,

fituici1. Sunt dezgustat şi revoltat de cele întâmplate în învăţământul românesc dar mai ales ce se întâmplă la la examenul de bacalaureat de câţiva ani încoace: elevi care agresează profesori, profesori care îşi bat joc de elevi la ore motiv pentru care elevii îşi bat joc de profesori pe reţele de socializare, profesori care abuzează sexual de elevi, elevi nedreptăţiţi la clasamentul final, elevi care copiază la examen, profesori care copiază la examenul de titularizare, supraveghetori care tolerează şoptitul sau copiatul, profesori care iau mită, contestaţii admise cu diferenţe mari faţă de notele iniţiale, elevi care se sinucid după ce află nota, licee unde nici un absolvent nu trece examenul de bacalaureat. Nu mă îndoiesc că sunt unităţi de învăţământ unde totuşi aceste lucruri nu se întâmplă. Am motive să mă îndoiesc însă că sunt aşa de multe. Atunci când ai sute de elevi şi profesori condamnaţi pentru mită la bacalaureat (în 2008) şi sute de elevi eliminaţi de la bacalaureat (în 2015) de la o singură unitate de învăţămând, stai şi te întrebi care sunt dimensiunile naţionale ale fenomenului. Iar dacă te uiţi în jurul tău la modul în care vorbesc oamenii pe stradă, la mesajele date pe reţelele de socializare, la halul în care se desfăşoară talk-show- urile la TV, la discursurile politicienilor, la caracterul celor care ocupă anumite funcţii în stat, apoi dacă iei în calcul creşterea numărului de infracţiuni, creşterea numărului de şomeri, creşterea numărului de emigranţi şi mai adaugi şi că unul din patru români adulţi e implicat anual într-un dosar civil sau penal nu poţi să te întrebi dacă nu cumva România de azi este rezultatul unui sistem de educaţie inadecvat şi incapabil să arunce ţara în viitor.

Poate sunt îndreptăţit şi eu să vorbesc despre problemele învăţământului ca fost elev, ca tată a două eleve, ca judecător de penal prin sala căruia au trecut şi elevi, şi profesori, ca titular al unor cursuri de educaţie juridică în câteva zeci de şcoli doar în ultimii trei ani ori ca membru al unor grupuri de discuţii pe internet pentru elevi, respectiv pentru dascăli. Dar nu doresc acum decât să analizez un singur fenomen cu care se confruntă învăţământul şi o posibilă soluţie care poate rezolva nu numai această chestiune, ci  multe din problemele de moralitate şi de legalitate cu care ne confruntăm în România de azi.

2. Cu toţii ştim problemele de la examenele noastre: se copiază. Da, s-a copiat şi pe vremea comuniştilor, s-a copiat şi în post-comunism, se copiază şi acum, în perioada asta de pseudo-democraţie.

În vremea copilăriei mele, adică prin anii `80, era simplu de suflat de către colegul de bancă sau să te uiţi la foile lăsate la vedere de către cel din faţa ta. Ori se copia direct din carte sau din caiet: când profesorul se uita în altă parte, aveai câteva secunde să pui cartea în braţe şi să vezi răspunsul. În timp, această metodă şi-a dovedit inconvenientele: manipularea acestor obiecte de mari dimensiuni era greoaie şi foşnetul paginilor atrăgea atenţia profesorului. Şoptitul atrăgea atenţia şi ei. Aşa că elevii au început să se chinuie să reproducă exact sau să facă rezumate din lecţiile din care eram anunţați că vom da examene, le scriau cu caractere foarte mici pe bileţele (fiţuici, copiuţe); sau pe spatele riglei (liniarului); sau pe bancă şi acopereau cu penarul când se uita proful; ori sub bancă şi se uitau ce era scris când se făceau că scapă stiloul jos; sau fetele pe picior, sub fusta până la genunchi pe care o ridicau puţin când profesorul se uita în altă parte; ori fiţuica lipită în interiorul bluzei la decolteu; sau scris pe antebraţ sub mâneca pe care o ridicau la nevoie sau chiar în palmă, dacă nu transpirau; ori fiţuica lipită cu scoci transparent pe talpa pantofului. Nu ştiu cum se face că eu, de câteva ori când am încercat să îmi fac fiţuici, nu mai reuşeam să copiez din ele: citind lecţia, apoi rezumând, apoi scriind pe bucăţica aia de hârtie ajungeam de fapt să învăţ ceea ce ar fi trebuit să pregătesc pentru test/teză.

3. În anii `90 erau la modă meditaţiile. Mi se părea atunci imoral ca un coleg de-al meu de clasă să se ducă la meditaţii unde să îl plătească pe profesorul care, la test, ne dădea subiecte pe care le-a rezolvat la mediaţii. Cum nimeni nu se agita pe marginea subiectului, erau două soluţii posibile: ori începeai să mergi şi tu la meditaţii (dar noi, băieţii de părinţi săraci, nu ne permiteam asta), ori făceai ochi dulci colegei care se ducea şi o rugai cu o zi înainte de test să îţi dea şi ţie caietul ei. Acum această chestiune, a meditaţiilor plătite la profesorul de la clasă este infracţiune, dar nu îmi dau seama dacă norma se aplică. Evident, se copia şi la Bacalaureat, de regulă de la colegul de bancă sau de la cel care reuşea să facă toate subiectele şi, prin toleranţa supraveghetorilor, permitea răspândirea lor la toţi cei din clasă. Oarecum stingher te simţeai doar când venea însuşi şeful comisiei şi întreba `E ceva ce nu ştiţi? Haideţi să vă spun eu răspunsurile!`. Evident, banii pe care îi dădeam pentru `protocol` înainte de probe erau ceva normal. Nu avea importanţă că membrii din comisie erau de la alt liceu al unui oraş învecinat: ai noştri se duceau la liceul lor, ei veneau la noi şi peste tot copiii trebuiau să ia Bac-ul, ca să nu facă liceul de râs…

Puţin mai târziu au apărut copiatoarele. În special studenţii au realizat importanţa progresului: nu mai stăteau să facă fiţuici, ci se duceau la xerox cu cartea sau cursurile scrise de mână, le micşorau dimensiunile paginilor până la cele ale vechilor copiuţe şi gata, puteau merge la bere liniştiţi că erau pregătiţi (material) pentru examene. Patronii de xeroxuri s-au şi prins de afacere: îşi făceau întotdeauna un exemplar în plus de pe copiuţe astfel încât, chiar dacă nu aveai cartea sau cursul, puteai obţine o variantă a lor deja micşorată.

4. În anii 2000 au apărut băncile cu un singur loc în şcoli şi licee, ceea ce a făcut puţin mai complicat uitatul pe lucrarea colegilor sau suflatul răspunsurilor. Dar au apărut şi telefoanele mobile. Până să se prindă profesorii, elevii şi studenţii copiau deja cu ajutorul lor. Prin aplicaţia `notes` clasicele fiţuici căpătau acum formă digitalizată; au apărut softuleţe gen `fiţuica mobilă`, ca să nu mai fii nevoit să tot umbli la taste pentru derularea scrisului. Ca să scapi totuşi de scris, fotografierea paginilor de curs erau soluţia ideală. Pentru situaţii de urgenţă, funcţiona metoda `întreabă un prieten`: prin sms se putea obţine răspunsul în direct de la un prieten aflat acasă, cu cartea în mână. Iar cine avea acces pe net, obţinea informaţii mai rapid şi complet. Curând a apărut interdicţia de a avea telefon mobil asupra ta la examen.

La Bac s-a aplicat aceeaşi metodă: dacă nu îţi suflau colegii, îţi suflau profesorii. Numai că cei din urmă au început să nu o mai facă gratis: efortul depus şi salariile mici au fost motive suficiente să pretindă bani. Ca urmare, banii de protocol (a se citi pentru suc şi biscuişi, dar şi puţină toleranţă la şoptitul dintre colegi) s-au transformat în mită pentru răspunsuri exacte. Asta a făcut ca în anul 2008 să izbucnească primul şi cel mai mare scandal din istoria bacalaureatului: `Mită la Bacalaureat` din Sighetul Marmaţiei – a fost arestată directoarea care a adunat bani de la elevi promiţându-le că va interveni la membrii Comisiei şi la supraveghetori, după care femeia a pus profesorii să rezolve subiectele şi le-a împărţit elevilor prin clase; soluţia definitivă, dată anul trecut de Curtea de Apel Cluj, a fost: 142 de persoane au fost condamnate pentru dare și luare de mită, din care 43 de profesori, restul elevi. Doi profesori au fost condamnaţi la închisoare cu executare, restul cu suspendare. Toţi au acum cazier; o parte din profesori au fost daţi afară, alţii au plecat de bunăvoie; iar elevii, dacă îşi vor mai lua Bac-ul vreodată, nu vor putea activa niciodată în domeniu precum poliţie, justiţie, armată, servicii speciale chiar dacă se vor reabilita şi sancţiunea va fi şteasă din cazier. Urmare a scandalului declanşat în 2008 s-au introdus camere video în sălile unde se susţine Bac-ul; spun însă elevii corecţi că  supraveghetorii ştiu să evite unghiul de filmare pentru a le furniza răspunsurile celor care au `cotizat`. Oricum, au fost şi alte scandaluri, cel mai recent prin amploarea lui fiind cel de la un liceu bucureştean, unde procurorii au fost nevoiţi să trimită autobuze pentru a fi aduşi copiii la audieri.

5. În anii 2010 au apărut tehnici speciale de copiat, odată cu dezvoltarea tehnologiei. Metoda `cu cască` a devenit extrem de utilizată: tu deţii un telefon asupra ta dat pe silent, casca e în ureche, firul prin mânecă, dictezi subiectele la prietenul aflat în alt loc care îţi spune răspunsurile. Pentru că exista riscul să se vadă firul din ureche, au apărut caştile cu bluetooth – ceea ce a rezolvat şi problema de a nu se descoperi telefonul asupra ta şi anume: intri în sala de examen, laşi telefonul în geantă dar pornit, dictezi subiectele la un microfon aflat în capătul stiloului şi primeşti răspuns în cască. Pentru că supraveghetorii au început să ceară elevilor şi studenţilor să nu mai şoptească şi să îşi dea părul pe după ureche, au apărut ochelarii care transmit în afară mesaje video şi microcăştile care recepţionează semnal audio şi care se pun direct pe canalul auditiv, aproape de timpan şi care se scot apoi cu un magnet special. Mecanismul de emisie-recepţie se găseşte de achiziţionat pe internet sau se poate închiria cu ziua din cartierele studenţeşti. Cine are bani, îşi poate face rost chiar de cerneală invizibilă şi un pix cu ultraviolete pentru a vedea ce este scris cu acea cerneală, dar metoda este ineficace la examene serioase când foaia de hârtie şi instrumentul de scris îți este dat de organizatori. Există şi posibilitatea de transmiterea a foii cu subiecte prin fotografiere cu ShMessenger. Sau de consultare a informaţiilor urcate într-un mecanism ascuns sub formă de ceas.

6. Indiferent că veţi crede sau nu, aflaţi că unii au încercat să folosească asemenea metode şi la concursurile de admitere în justiţie. În anii trecuţi au fost depistaţi ofiţeri de poliţie judiciară care intenţionau să devină magistraţi şi care au venit în sala de examen cu echipamentul luat de la biroul lor şi pe care în mod normal îl folosesc în operaţiuni speciale de investigare a unor infracţiuni. În alţi ani au fost depistaţi unii concurenţi care cereau în timpul concursului să meargă la toaletă unde au fost surprinşi consultând fiţuici ascunse din timp în coşul de gunoi sau în ghivecele de flori. Anul trecut s-a găsit asupra unor concurenţi căşti bluetooth şi s-a depistat afară un magistrat pregătit probabil să le dicteze. Iar asupra unuia s-a găsit într-o batistă un dinte fals conţinând un microfon – nici nu ştiam că există o asemenea tehnologie. În plus, de anul trecut avem la aceste concursuri aparatură de bruiere a semnalului (cine ştie câţi ne-au scăpat însă în alţi ani…). Înţeleg că la unele Universităţi din capitală, dar şi din ţară, asemenea aparatură a fost achiziţionată cu ceva ani în urmă. În ce priveşte justiţia, toţi cei care au încercat să fraudeze au interdicţia de a mai concura în următorii 5 ani.