CRISTI DANILEŢ – judecător

04/06/2018

Schimbari radicale în jurisprudenta CCR cu privire la magistrati: ep.2 – Sefii de la ICCJ

Filed under: CCR — Cristi Danilet @ 6:50 PM
Tags: , , , , , ,

ccrÎn episodul întâi am arătat cum CCR și-a schimbat propria jurisprudență în raport cu magistrații detașați: acum 10 ani a decis că ei pot ocupa orice funcție în stat căci prin detașare ei păstrează doar calitatea de judecător/procuror și nu mai au exercițiul funcției, ca urmare nu au interdicția constituțională de a ocupa altă funcție; anul acesta a pronunțat deja două decizii prin care arată că magistrații trebuie să aibă legătură doar cu justiția, prin urmare nu mai pot prin detașare să ocupe alte funcții cum ar fi cea de ministru, secretar de stat, ambasador, director, inspector etc, căci se opune Constituția. CCR nu a explicat însă de ce aceeași normă constituțională a fost interpretată diferit la 10 ani diferență și de ce a revenit asupra unei hotărâri proprii care trebuia respectată inclusiv de către …CCR.

Recent, Curtea Constituțională a procedat la fel și într-un alt caz, de data aceasta în legătură cu numirea conducerii de la ICCJ.

Ce spune Constituția? Cu privire la judecători, Constituția spune că propunerile de numire în funcție, promovarea, transferul și sancționarea revin CSM (art 125 alin. 2). Nimic despre numirea șefilor. Așa că aceasta urma să se reglementeze prin lege.

Ce spune legea? Începând cu anul 2005, legea nr. 303/2004 prevede că președintele, vicepreședintele și președinții de secție de la instanța supremă sunt numiți după următoarea procedură: candidații trebuie să fie judecători la curtea supremă; ei își depun candidatura la CSM; fiecare susține un interviu la secția de judecători a CSM; secția CSM propune președintelui României un candidat pentru fiecare post; Președintele României decide, putând respinge motivat și o singură dată. Revocarea este oarecum simetrică: secția pentru judecători a CSM propune revocarea, Președintele României decide.

Ce a spus CCR despre aceste prevederi? CCR a decis că este în regulă distincția dintre promovare și numire făcută de lege Astfel, a arătat că promovarea implică mutarea magistratului la o instanță superioară, nu mutarea pe o altă funcție la aceeași instanță (deciziile 785/2009 și 14/2013); că ocuparea unei funcții de conducere se face, așadar, prin numire (decizia 176/2014); că e adevărat că în Constituție se spune că CSM propune numirea în funcție de către Președinte, dar pentru că numirea în funcția de conducere ar fi o formă specială de numire în funcție, ar fi constituțională implicarea Președintelui statului în numirea șefilor de la instanța supremă (decizia 551/2009).

Cum  a dorit Parlamentul să modifice legea în anul 2017? Prin proiectul de lege din luna decembrie 2017 (a se vedea pct. 81), Preşedintele României păstra atribuția de numire în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte a ICCJ, dar i se interzicea de acum să refuze numirea în aceste funcţii de conducere; păstra și atribuția de revocare din aceste funcţii de conducere. Însă, Preşedintele României urma să piardă competența numirii şi revocării preşedinţilor de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care reveneau secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Aceste modificări preconizate au fost contestate la CCR de partidele din opoziție.

Ce a decis CCR? Fiind atacate noile modificări, CCR a avut ocazia să analizeze dar … a depăsit cadrul cu care a fost sesizat. Astfel, prin decizia 45/2018 (a se vedea pct. 162-164) CCR a spus că ocuparea unei funcții superioare este o promovare indiferent că este vorba de o funcție de execuție sau una de conducere. Or, pentru că în Constituție se spune că promovarea este de competența CSM, atunci este neconstituțională prevederea care implică Președintele statului în numirea șefilor de la curtea supremă. Mai conchide CCR că acea atribuție privind „propunerea de numire” din Constituție care revine CSM și care a permis până acum implicarea Președintelui se referă, de fapt, nu la numirea șefilor, ci la numirea magistraților numai la începutul carierei lor.

Care e forma finală a noii legi în anul 2018? Profitând de explicația lărgită a Curții, în procedura de reanalizare a legii Parlamentul profită: de unde inițial voia ca doar numirea și revocarea șefilor de secție să fie trecută la CSM, acum prin proiectul de lege (a se vedea pct. 88) se prevede că numirea și revocarea pentru preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de Secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie revin Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Președintele statului este exclus cu totul din numirea șefilor supremi.

Concluzie: Concluzia e ușor de tras dacă se compară două situații: numirea în funcțiile de conducere de la ICCJ este constituţională dacă este efectuată de Preşedintele României (aspect valabil în anul 2009 în virtutea deciziei nr. 551/2009) și numirea  în funcţiile de conducere la ICCJ este constituţională dacă este efectuată de CSM (aspect valabil începând cu anul 2018 în virtutea deciziei nr. 45/2018).

Or, deciziile CCR sunt obligatorii pentru oricine, inclusiv pentru CCR. Dar, după cum se vede, dacă în 2005 ocuparea unei funcții de conducere la ICCJ se făcea prin numire și era constituțional ca Președintele statului să o facă la propunerea CSM, în 2018 ocuparea aceleiași funcții de conducere la ICCJ trebuie făcută prin promovare în această poziție și o poate face, în mod constituțional, exclusiv CSM. Însă aceeași Constituție era aplicabilă și în 2005, și în 2018. Iar între timp nu s-a schimbat absolut nimic decât, în mod inexplicabil, jurisprudența CCR.

 

Reclame