CRISTI DANILEŢ – judecător

05/10/2018

Make love, not referendum

Filed under: discriminare,familia,LGBT,pe intelesul tuturor — Cristi Danilet @ 10:54 AM
Tags: , , , , , ,

loveNu sunt de acord cu cei care susțin referendumul pe motiv că actuala Constituție ar permite căsătoria între persoane de același sex. Nu sunt de acord nici cu cei care se opun referendumului pe motiv că prin revizuirea Constituției ar fi împiedicate să se căsătorească persoanele de același sex. Nu neg legitimitatea referendumului, dar ca cetățean nu pot fi de acord cu cheltuirea unor sume publice de bani pentru o modificare inutilă. Iată cum văd eu cele întâmplate și ce cred eu că se va întâmpla după referendum:

  1. În România nu se permite căsătoria sau parteneriatul civil între persoane de același sex; nu se recunoaște căsătoria încheiată legal în străinătate între persoane de același sex; nu se recunoaște parteneriatul civil, nici cel încheiat între persoane de sexe diferite, nici cel între încheiat între persoane de același sex. Constituția permite căsătoria între soți, este adevărat că fără a preciza sexul. Doar Codul civil arată că este vorba de bărbat și femeie.
  2. Acum trei ani s-a demarat o inițiativă cetățenească pentru modificarea Constituției, al cărui unic scop este împiedicarea ca în viitor persoanele de același sex să obțină de la Parlament dreptul de a se căsători în România. Mișcarea a apărut imediat după ce Curtea Supremă din SUA a pronunțat o decizie prin care a permis căsătoriile între gay, iar un bărbat român căsătorit în Belgia cu un cetățean american a solicitat recunoașterea în România a căsătoriei lor. Strângerea de semnături pentru această inițiativă și susținerea referendumului aparține unor asociații civice, organizații religioase din România, dar și unor ONG-uri declarate ca fiind anti-gay din SUA.
  3. Publicului român i s-a inoculat în acești trei ani de zile două idei: că există un singur tip de familie și că homosexualii sunt periculoși: Deși Constituția României și instrumentele internaționale privind drepturile omului protejează viața de familie în toate formele și copiii din afara căsătoriei au aceleași drepturi ca cei din căsătorie, mult timp în campania pentru revizuirea Constituției s-a afirmat că există un singur model de familie, cea alcătuită din parteneri de sex opus și care au copii – de unde expresiile „referendum pentru familie”, „referendum pentru familia tradițională”, „referendum pentru redefinirea familiei”. Ca urmare, s-a format concepția că ar fi anormale sau dezorganizate cuplurile care trăiesc în concubinaj, cei care au copii din afara căsătoriei, părinții singuri care îți cresc copiii etc. După ce au fost atenționați de juriști, doar în ultimele zile ale campaniei reprezentanții inițiatorilor au încercat să explice că alte familii nu sunt vizate, însă la nivel de mental al populației răul era deja produs. Cu excepția purtătorului de cuvânt al BOR, Biserica, inclusiv prin vocea Patriarhului BOR, a rămas cu același mesaj: referendumul este pentru ocrotirea familiei. Mult mai grav este mesajul homofob: s-a spus direct că homosexualii ar dori să se căsătorească în România, așa cum e în SUA și în Europa de Vest, deși nu există nicio solicitare în acest sens; că gay-ii vor să adopte copiii abandonați din România și aceștia vor copia comportamentul nefiresc al noilor părinți, deși nu există niciun sondaj de opinie, respectiv studii clinice în acest sens;  că există un singur tip de familie; că homosexualii sunt anormali sau că homosexualitatea este o boală, deși această orientare nu apare în manualele sau codurile de specialitate; că există manuale școlare în România unde copiii sunt învățați că atunci când vor crește mari pot deveni ce vor ei, fete sau băieți, când s-a găsit un singur manual de acest gen într-un județ și care nu este acreditat de Ministerul Educației. Evident, nu au lipsit fake news-urile cu privire la pericolele din Occident vin către noi: se va desființa noțiunea de „tată” și „mamă”, se va legalizarea pedofilia sau căsătoria cu animale; preoții vor fi obligați să oficieze căsătorii între gay.
  4. Parlamentul a votat anul acesta o lege de modificare a Constituției prin care clarifică înțelesul noțiunii de „soți” și îl limitează doar la „bărbat și femeie”. Modificările propuse au fost verificate de CCR de două ori și curtea a arătat că prin această modificare nu se înlătură un prezumtiv drept al gay-ilor de a se căsători, deoarece chiar și în actuala redactare Constituția înțelege prin „soți” doar uniunea oficială dintre „bărbat și femeie”. În mod normal, modificarea ar fi trebuit avizată de Comisia de la Veneția. S-a omis acest lucru, însă exact în urmă cu un an, când s-a modificat Constituția Georgiei exact în același sens ca în România, Comisia a spus că e la latitudinea statelor să decidă căsătoria doar pentru bărbat și femeie, dar va trebui să permită parteneriatul civil. Modificările arătate vor fi supuse referendumului din 6-7 octombrie 2018. Față de deciziile Curții Constituționale, rezultă că efectul juridic al modificării Constituției este zero.
  5. Guvernul a alocat 35,1 de milioane de euro din bugetul statului pentru organizarea acestui referendum. Susținerea politică a acestui referendum este evidentă: parlamentari de orientări politice opuse au votat pentru revizuire, Guvernul a modificat legea astfel încât în loc de o zi, cetățenii vor putea merge la vot în două zile; preoți și politicieni organizează evenimente legate de referendum chiar în biserici; în curtea unor Primării sunt afișe sau corturi, iar pe site-urile lor au apărut anunțuri cu invitarea oamenilor la vot și li se indică în mod expres să voteze „Da” pentru modificarea Constituției, arătându-se că altfel ar însemna că ei susțin căsătoria între persoane de același sex; au fost autorizate ridicarea de bannere pe blocuri și stâlpi cu mesaj homofob sau fals vizavi de referendum.
  6. Implicarea Bisericii este uriașă: preoții merg acasă la oameni pentru a le împărți pliante cu privire la pericolul care ne paște dacă oamenii nu merg la referendum. Unii preoți merg în cinematografe, înaintea filmelor, să spună publicului același lucru. Călugării afirmă că vor vota pentru prima dată în viața lor. La slujba de duminică le spun oamenilor că cei care nu merg la referendum sunt oamenii diavolilor și că cine nu e pentru familia tradițională comite un păcat. Elevii de la seminariile teologice împart pliante pe stradă și în cutiile poștale. Patriarhul și mitropoliții României au făcut înregistrări video pe care le-au răspândit la televiziuni și în mediul online. Toate aceste materiale conțin informații emoționale despre familie, adopția copiilor și homosexuali, deturnând atenția de la obiectul real al modificării propuse.
  7. Chiar refuz să cred că cei care sunt dușmanii nației și pun în pericol viitorul României sunt câteva sute sau mii de oameni cu altă orientare sexuală decât a celor vocali. Astfel, prezentul crud ne arată că sunt mari probleme în România cu familiile și copiii, dar noi refuzăm cu vehemență să acceptăm discutarea lor: violența domestică  (20 de copii sunt uciși în propriile familii anual, 6 din 10 copii sunt bătuți în propriile familii), incesturile (50 de copii sunt violați anual de proprii părinți sau frați), copiii abandonați sau abuzați în familii (57.000 sunt acum sub protecția statului, din care 43.000 sunt în orfelinate), fetițele adolescente care nasc (România este pe primul loc în UE la mămici sub 15 ani), abandonul școlar (2 din 10 copii abandonează școala, 40% din adolescenți sunt analfabeți funcțional), consumul de droguri (2 din 10 adolescenți consumă substanțe interzise), bolile (30.000 de copii suferă de autism, 18.000 de copii cu dizabilități nu sunt școlarizați, 2500 au diabet, unul din 10.000 de copii au o formă de cancer), sărăcia (200.000 de copii se culcă flămânzi în fiecare seară). Însă, acum o săptămână președintele Coaliției pentru Familie a afirmat public că aceasta nu are resursele umane și financiare pentru a rezolva aceste probleme….
  8. Dezbaterea care s-a purtat în această campanie începută acum trei ani nu are nicio legătură cu revizuirea Constituției de peste trei zile: s-a discutat despre Occidentul retrograd, boala homosexualilor, manualele din școli, adopții, morala versus legea, teoria Big Bang versus credința în Dumnezeu, parade ale gay-lor sau gesturile lor de afecțiune în public, dar nu despre căsătorie. Ca și cum, dacă ar dori să afecteze în vreun fel căsătoria, Parlamentul nu ar putea modifica alte prevederi ale Codului Civil care să o bagatelizeze sau să o îngreuneze – oricând, chiar după modificarea Constituției, politicienii vor putea opera schimbări în Codul civil și, până ar fi declarate neconstituționale, ele vor fi produs deja efecte: de ex, să se permită căsătoriile între sau cu minorii, ale părinților cu proprii copii, ale fraților, să impună impozite mai mari la cuplurile căsătorite sau să interzică adopțiile de către cuplurile căsătorite sau alte asemenea lucruri stupide.
  9. Paradoxurile pe care ni le-a oferit România în legătură cu această revizuire sunt multe: Cuvântul „soți” în limba română nu comportă decât o singură definiție lingvistică și juridică, însă mulți găsesc și alte definiții care au declanșat prezenta acțiune. Frica de homosexuali și de imoralitatea unora dintre semenii noștri este ciudată la un popor care se declară credincios în proporție de 95%: adică o morală religioasă puternică atât de extinsă ar trebui să blocheze multe comportamente inadecvate. Implicarea cultelor neoprotestante și mai ales a Bisericii ortodoxe și catolice în această campanie care se poartă, totuși, într-un stat secular, este stranie: ele militează pentru căsătoria civilă, în timp ce totuși din punct de vedere religios neprezentarea la cununia religioasă este considerată un păcat. Patru milioane de oameni își cresc copiii în Occidentul declarat „decadent” de către cele trei milioane de semnatari din țară. Se vorbește de pericolul legalizării zoofiliei în condițiile în care România este una din cele trei țări europene unde zoofilia nu este, din păcate, interzisă de lege. Și altele…

Concluzii:Prezenta inițiativă și campania pentru referendum a declanșat și întreținut o dezbatere homofobă în România, de o amplitudine națională. Pseudo-dezbaterea a dus la formularea unor acuze publice ridicole: cei care merg la referendum sunt numiți „pupători de moaște”, „retrograzi”, „asemenea vânătorilor de vrăjitoare din Evul Mediu”, în timp ce cei care se opun referendumului sunt numiți „ideologi”, „(sexo)neomarxiști”, „progresiști”. Cu aceeași scârbă și dezgust. Sunt sigur însă că românii nu cunosc mai nimic din instituția căsătoriei și nici nu sunt interesați de aceasta decât la celebrarea ei și, eventual, la divorț.

O Biserică puternică ar fi trecut cu vederea acțiunile izolate ale comunității LGBT sau ar fi militat pentru educarea membrilor într-un anumit spirit, treptată. Așa, i s-a acordat o importanță și o atenție pe care niciodată nu ar fi avut-o prin proiecte sau acțiuni proprii. Indiferent de rezultatul referendumului, comunitatea LGBT și libercugetătorii au avut de câștigat: imagine, simpatizanți, sensibilizare. Pe termen scurt, „tabăra” lor va milita pentru legiferarea parteneriatului civil, iar pe termen lung pentru recunoașterea căsătoriilor încheiate în străinătate chiar între persoane de același sex. În paralel, cealaltă „tabără” va iniția interzicerea avortului și a contracepției, taxa pe celibat, interzicerea reclamelor cu femei sumar îmbrăcate.

Nu mă îndoiesc că cei care își iubesc familia și doresc să apere copiii și viitorul României (acestea fiind principalele argumente ale inițiatorilor referendumului), vor sta acasă de referendum și se vor iubi, făcând copii.

28/09/2018

Reprezentantii CpF si BOR recunosc: (AUDIO) „Referendumul nu e despre familie!”

Filed under: LGBT — Cristi Danilet @ 7:35 PM
Tags: , , ,

cost referendum

Onestitatea intelectuală ar trebui să ne oblige să susținem ori să combatem o anumită acțiune în mod argumentat, rațional și temeinic. Dar, manipularea grosieră care a avut loc în legătură cu referendumul din 6-7 octombrie 2018 (numit impropriu „referendumul pentru familie”) demonstrează cât de ușor se pot folosi argumentele emoționale și prejudecățile, și cât de ușor se poate profita de lipsa unei culturi civice și legale de bază. Eu cred că orice vot trebuie dat în cunoștință de cauză, pentru a fi valabil, căci altfel el este viciat.

Așadar, de câteva luni, mai mulți cunoscători ai legislației au început să demonteze argumentele celor care au inițiat și au susținut revizuirea Constituției arătând că una se votează la referendum (căsătoria) și alta se spune că se votează (familia, familia tradițională, nefirescul homosexualilor, capacitatea de reproducere a oamenilor, împotrivirea la adopția copiilor de către doi bărbați, siguranța copiilor, manualele școlare, viitorul României) și că nici înainte, nici după Referendum căsătoria nu se poate și nu se va putea încheia decât între bărbat și femeie. Ca urmare, susținătorii referendumului au început să își schimbe discursul. Și totul a culminat cu ziua de ieri în care, la o emisiune radio, reprezentanții CpF și cei ai BOR aflați la aceeași masă au demontat singuri toată motivația cu privire la referendum derulată în ultimii doi ani de zile. Practic, începând de ieri, au devenit inutile afișele și bannerele publicate susținerea referendumului (vezi mai jos 10 dintre ele), respectiv clipurile cu preoți (mitropolitul Teofan, mitropolit LaurentiuIPS Teofan) ce îndeamnă publicul la vot pentru ….familie.

Iată mai jos transcrierea primei părți din emisiune:

Ana Corina Săcrieru, purtător de cuvânt al Coaliţiei pentru Familie: „Articolul 26 din Constituție ocrotește toate raporturile de fapt de familie, absolut toate. Demersul acesta are drept obiect exclusiv definiţia căsătoriei. Sunt două lucruri diferite”.

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române:Tema acestui referendum este una foarte simplă și absolut clară (…) vorbim despre referendumul pentru definirea, explicitarea noțiunii de căsătorie. Niciodată nu a fost vorba vreun un moment anume, pe parcursul acestui demers, despre familie. Biserica Ortodoxă Română, societatea civilă românească, Coaliția pentru Familie, percepe familia în toate gradele ei de existență, de la familia integrală, părinți-copii, familie monoparentală, familie provenită din adopție. Toate aceste variații în zona familiei rămân neatinse, pentru că scopul acestui referendum nu este familia și redefinirea ei, care este și imposibilă (…)”.

Deci, acum este clar pentru toată lumea că la referendum este vorba de CĂSĂTORIE și nu despre familie. Iar FAMILIA nu este doar de un singur tip, ci de mai multe tipuri. Iar toate aceste tipuri de familie rămân neatinse în urma referendumului.

Așa cum am spus în 2016, în România nu se pot căsători decât un bărbat cu o femeie, iar o persoană poate adopta un copil fără ca orientarea sa sexuală să conteze. Așa cum am spus în 2017, chiar și fără referendum în România nu se vor putea căsători decât un bărbat cu o femeie, iar familiile sunt de mai multe tipuri și nu se reduc doar la cele născute din căsătorie. În fine, așa cum am spus ieri, în urma deciziei CCR proaspăt publicate familia homosexuală este recunoscută pentru prima dată în mod oficial și va rămâne neatinsă de către referendum.

Dacă la toate acestea adaug faptul că președintele CpF, acum două zile, a declarat că sunt probleme în familiile din România pe care organizația sa nu le poate rezolva (video AICI), rezultă că referendumul nu are nicio legătură cu problemele din cadrul familiilor: abandonarea copiilor, agresarea lor, violența domestică, abandonul școlar, nașterile de către adolescente, moartea prematură a copiilor.

Iar noi vom cheltui 35 milioane de euro pentru a modifica un cuvânt, trecând în locul lui explicația sa, care este recunoscută de secole.

Cam atât despre un referendum inutil.

.

27/09/2018

CCR, decizie istorica: de la casatorie si concubinaj la familia homosexuala

Filed under: familia,LGBT — Cristi Danilet @ 5:52 PM
Tags: , , , , , ,

casatorie  curcubeu

CCR a adoptat o decizie în urmă cu câteva luni cu privire la drepturile unui cuplu de homosexuali. Azi s-a publicat motivarea deciziei care va intra în istorie: pentru prima dată în dreptul nostru se recunoaște în mod oficial ceea ce sociologii numesc „familia homosexuală”.

Cu toții știm că două persoane de sex opus care sunt căsătorite și care au un copil formează o familie. Dar o familie se poate naște nu doar din căsătorie, ci ea poate rezulta și din relații de rudenie, adopție și chiar din simpla conviețuire (concubinaj, coabitare). De aceea, un părinte singur cu un copil formează o familie; la fel, bunicii care cresc un nepot ai cărui părinți sunt decedați; la fel, un frate major care își crește sora mai mică, fiind abandonați de părinți; la fel, o persoană care adoptă un copil; la fel, un asistent maternal care îngrijește un copil primit de la stat. La fel, doi homosexuali care trăiesc împreună au o viață de familie.

Că este așa o spun instrumentele drepturilor omului de ani de zile. Dar o spune și Curtea Constituțională în trei decizii publicate în ultimii trei ani, dintre care primele două se referă la persoane de sex diferit, iar ultima – publicată ieri pe internet, în celebra cauză Coman-Hamilton – se referă, pentru prima dată în dreptul nostru, strict la persoanele de același sex.

„Art.48 din Constituţie consacră și protejează dreptul la căsătorie, şi relaţiile de familie rezultând din căsătorie, distinct de dreptul la viață familială/respectarea și ocrotirea vieții familiale, cu un conţinut juridic mult mai larg, consacrat și ocrotit de art.26 din Constituție. Noțiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relaţiile de familie rezultând din căsătorie”. (CCR, Decizia nr.580 din 20 iulie 2016, para. 40).

„Din punct de vedere moral, afectiv și al dreptului la întemeierea familiei, nu există nicio diferență relevantă între partenerii de viață căsătoriți legal și cei implicați într-o uniune consensuală. Există „viață de familie” și în cazul unei relații de fapt echivalente căsătoriei, numită concubinaj” (CCR, Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017, para. 21 și 35).

„Relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată”, precum și a noțiunii de „viață de familie”, asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie, garantat de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 26 din Constituția României. Bucurându-se de dreptul la viaţă privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare” (CCR, Decizia nr.534 din 18 iulie 2018, para. 41).

21/09/2018

Pe sleau, despre referendum. Partea a IV- a (ultima): „Morala e murit, Trăiască Legea!”

lege revizuire

Preambul: În 2011 a apărut Codul Civil care, la art. 485, menționează: „Copilul datorează respect părinţilor săi indiferent de vârsta sa”. M-am întrebat atunci de ce o regulă morală atât de firească (din moment ce o persoană datorează respect oricărei alte persoane, cu atât mai mult un copil trebuie să își respecte părintele), regulă care este și poruncă dumnezeiască (a cincea din cele zece menționate în Vechiul Testament), trebuia legiferată. De ce educația de acasă, de la școală, de la biserică, din societate, autoeducația nu sunt de ajuns? De ce conduite care sunt de bun simț și care sunt dorite, recomandate și care vin de la om la om, trebuie brusc să fie trecute în legi pentru a deveni astfel obligatorii și a fi impuse, la nevoie, prin coerciția statului? Răspunsul l-am aflat când a început strângerea de semnături pentru referendum și când am urmărit atent dezbaterile pentru modificarea Constituției cu privire la un cuvânt: „soți”.

Text despre referendum: „Referendumul e pentru familie” – a spus încă de la început organizația care a inițiat strângerea de semnături; așa scrie și acum pe site-ul lor. „Referendumul e pentru căsătorie și nu face decât să reproducă ceea ce scrie în Codul civil” – spune o avocată care reprezintă public aceeași organizație. Luni întregi am fost bombardați de dezbateri privind „familia tradițională” care trebuie conservată – toate site-urile care propovăduiesc valorile creștine au vorbit despre asta. „Referendumul e pentru a împiedica homosexualii să ne ia copiii” – a spus un mitropolit săptămâna trecută. Iată, deci, ce lucruri serioase se rezolvă cu acest referendum. Cum să vină unul ca mine și să spună că referendumul e inutil din punct de vedere juridic?!

Spunem că suntem interesați de copii. Dar nu știu cum se face că referendumul „pentru familie” fără efecte juridice privind căsătoria pare mai important decât referendumul „fără penali în funcții publice” (ați văzut că la ultimul sondaj de opinie un bărbat care este om de afaceri și condamnat în două dosare penale este considerat model al tinerei generații?), decât modificarea adevărurilor științifice ce apar în manualele școlare (date istorice, aspecte anatomice, operații matematice au fost modificate radical), decât legalizarea acum o săptămână a procurării și deținerii de substanțe cu efect psihoactiv cunscute de vulg drept „etnobotanice”, sau decât prezența în centrele de plasament a peste 40.000 de copii abandonați sau ridicați de Stat de la părinții lor naturali.

A doua zi după intrarea în vigoare a legii de revizuire a Constituției României, vom vedea: căsătoria se va face tot la Starea civilă, homosexualii tot se vor ține de mână în public dacă asta vor dori, rattingul site-urile porno tot va crește imediat după ce lumea iese de la școală și de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naște în afara căsătoriei părinților săi, că numărul divorțurilor tot va fi în creștere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoștință, că tot vor fi copii născuți și abandonați, ori copiii agresați în propriile lor familii (indiferent de componența sau legitimitatea lor) tot vor fi.

Realitatea este alta și nu mă voi feri să o spun în final. Inițiativa de revizuire a Constituției s-a născut dintre-o dorință legitimă de a face ceva bun. Scopul urmărit a fost, la orgine, unul nobil – întărirea familiei. Dar mijlocul prin care s-a făcut asta – modificarea inutilă juridic a Constituției – a coborât totul într-un ridicol nemaiîntâlnit. Să fii preot și să spui în biserică că dacă nu se modifică Constituția vor veni homosexualii să ne ia copiii mi se pare nu hilar și grotesc în același timp. Și cred că este o neiertată manipulare ce te face să te întrebi care este adevăratul resort din spatele acestor uriașe eforturi civico-politico-religioase de a susține modificarea cu pricina.

Text despre dezbatere: Referendumul este despre căsătorie, dar dezbaterea despre căsătorie a fost ratată. Asfel, nu am discutat cum în anumite comunități din România se căsătoresc unii minori, întrețin relații intime, ba chiar au și copii; sau cum adeverințele medicale se dau pe ochi frumoși și nu în urma unor analize sau de ce nu se verifică prezența bolilor venerice; sau cum ce nu există un registru al căsătoriilor deschis publicului; sau cum de e posibil la căsătorie să îți păstrezi numele de dinainte, averea de dinainte sau din timpul căsătoriei dobândită de tine, pe numele tău, copilul de dinainte sau din afara căsătoriei, pe numele tău, cum nu are voie un soț să îi cenzureze celuilalt ocupația, prietenii și nici măcar să îi intre pe contul de FB; sau cum adulterul nu mai este incriminat în România din anul 2006; sau cum un copil are drepturi pe care părinții nu le cunosc căci nu îi învață nimeni; sau cum părintele răspunde pentru pagubele comise de copil până la 18 ani; sau ce se întâmplă când un părinte vrea să își dea copilul la tenis și celălalt la înot și există o anumită autoritate care intervine să ia decizia; sau cum părintele e obligat să își întrețină copilul până la vârsta de 26 de ani dacă continuă studiile; sau cum copilul are obligația să îți întrețină părinții când aceștia ajung în nevoi; sau ce înseamnă divorțul în viața unui cuplu și cum se mențin apoi relațiile cu copilul lor. Nu, nu s-a discutat nimic despre căsătorie, nici la nivel moral, nici la nivel legal.

În schimb, dezbaterea a fost despre caracterul obligatoriu sau nu al referendumului anterior, cel despre cei 300 parlamentari (care părea uitat), existența diverselor tipuri de familii (familii nucleare, familii din uniuni legitime, famiii derivate din uniuni libere, familii monoparentale, extinse, prin adopție, de substituție etc). S-a mai discutat despre Codul Civil (lumea a văzut că totul despre căsătorie e acolo), nevoia de a avea și în România parteneriat civil, problema recunoașterii căsătoriilor sau parteneriatelor încheiate în străinătate în întregime sau a unor drepuri limitate (cauza Coman de la Curtea din Luxemburg), religie (de la modul de implicare a Bisericii în acțiuni politice și juridice, până la fanatismul religios al unor credincioși), libera exprimare și limitele sale, ideologii (de la liberali și conservatori până la neofasciști și sexo-neomarxiști, am auzit de toate). S-a discutat puțin despre drepturile omului, iar acum toată lumea face calcule citind regulile referendumului, care s-au și modificat prin OUG pentru a avea loc în două zile, nu într-una ca până acum. Apoi, s-a mai discutat, destul de mult și îndârjit, despre (a)normalitatea sau patologia homosexualilor, puțin despre discriminarea lor și tangențial am aflat ceva despre pedofili, zoofiili, transexuali și adopții.

Și totuși ceva bun s-a întâmplat: o parte a oamenilor a conștientizat existența diferențelor dintre indivizi, caracterul intim al relațiilor și orientărilor sexuale și faptul că există o zonă în care nici un alt individ, nici măcar Statul nu are voie să se bage.

O posibilă explicație: O spun în modul cel mai direct – de notat că sunt căsătorit de 17 ani, am doi copii, merg și la Biserică, și am primit din partea susținătorilor referendumului apelative de la pedofil, zoofil, homosexual, satanist, până la băsist, macovist, soroșist și neomarxist: acest referendum și-a propus să îi împiedice pe homosexualii să se căsătorească în România. Să nu fim ipocriți sau demagogi! Referendumul nu are legătură cu căsătoria dintre bărbat și femeie, nu e pentru întărirea sau siguranța acestui timp de uniune, ci este strict împotriva lor, a celor… considerați altfel. Or, într-o țară unde 95% din cetățeni se declară creștini să impui o astfel de reglementare mi se pare că se recunoaște în modul cel mai evident incapacitatea normelor morale de a mai fi liant între oameni. Unei populații de 95% de creștini, care se presupune că urmează niște reguli morale și își educă copiii în aceeași direcție, îi este frică de câțiva homosexuali? Îmi este cu neputință să cred așa ceva. Dacă preotul spune la biserică că homosexualitatea e un păcat și vede că enoriașii nu îl ascultă, după care se implică în strângerea de semnături pentru referendum astfel încât ceea ce a spus el în biserică să apară scris în lege, îmi e clar: acel preot se recunoaște învins, el și-a ratat misiunea ieșind din sfera moralului unde trebuie să predice adresându-se sufletului omului și încurajându-l să evolueze spiritual, pentru ca el – preotul – să intre în sfera legală lipsită de emoții și plină de impunități unde intervine coercitiv o autoritate statală. Dacă azi omul nu mai are bun simț, dacă el nu mai recunoaște simțul comun, dacă el nu mai ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să i se dea norme juridice pentru a-i regla conduite banale, e mai mult decât trist.

Ca om al legii, mi se pare ciudat ca în materie de afecțiune, intimitate și cămin cetățenii să renunțe de bună voie la libertatea lor cerând norme imperative. Observ astfel un declin al moralei, inclusiv al celei religioase, ceea ce se reflectă în slăbirea coeziunii sociale, în creșterea faliei dintre cetățeni. Eu nu sunt de părere că bunul simț nu are nevoie de lege impusă, ci de educație morală. Dar…

Încheiere: „Soți”, „căsătorie” și „familie” sunt cuvinte care semnifică unirea, poate chiar iubirea. Dezbaterea pentru inițierea și organizarea acestui referendum a creat o falie îngrozitoare. Sau poate nu a creat-o, ci de abia acum a relevat-o și a adâncit-o. Eu cred că acum am început să realizăm că ne separăm de trecut și privim mai mult înspre viitor. Și o spun cu toată responsabilitatea: o țară în care se strigă în gura mare „Morala a murit, Trăiască Legea!” e o țară în care poporul e în derivă, iar societatea e coruptă.

ARHIVĂ:

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

Partea a III-a: Un parlament ce simpatizează gay-ii

Pe sleau, despre referendum. Partea a III-a: Un Parlament ce simpatizează gay-ii

curcubeuLa referendum urmează să precizăm căsătoria. Așadar, în loc de „căsătoria (…) între soți” vom scrie acolo „căsătoria (…) între un bărbat și o femeie”. Ne închipuim că în felul acesta Parlamentul nu va putea nicicând să schimbe Codul civil – unde deja scrie că asta înseamnă soți – să acorde dreptul persoanelor de același sex de a se căsători. Dar…putem, oare, să credem că există o altă posibilitate pentru Parlament de a permite căsătoria gay-ilor?!

Să ne imaginăm că brusc se hotărâsc parlamentarii să permită căsătoria între persoanele de același sex. Și ei văd că în Constituție scrie că e permisă căsătoria doar între bărbat și femeie, dar realizează că nu scrie ce înseamnă „bărbat” și ce înseamnă „femeie”. O să rămâneți uimiți, cum am rămas și eu când am realizat astă-noapte, după ce am căutat câteva ore, dar în România nu există nicio lege care să spună ce este „bărbat” și ce este „femeie”: cum se diferențiază unul de altul, de la ce vârstă un copilaș devine „bărbat” și o copilă devine „femeie”.

Ca urmare, un Parlament ce simpatizează persoanele gay și care nu ar mai putea modifica așa ușor Codul Civil pentru a permite căsătoria întrucât asta va fi deja reglementată prin Constituție la referendumul din 6-7 octombrie 2018, ar putea face o șmecherie: să dea o lege prin care să spună „bărbat/femeie este persoana care se declară astfel în fața autorităților”. Și va fi perfect posibil! Realizați ce se va întâmpla, da?! Nu va mai conta că te cheamă „Aneta” în buletin, ci tu vii la ofițerul de stare civil, spui că ești bărbat și gata, te însori cu „Mărioara”. Doar nu o să te caute Primarul în pantaloni. Nici acum nu o face, de altfel. Sau vine „Gigel” la mine la Tribunal, spune că este femeie, și eu atunci când îl condamn îl trimit la penitenciarul de femei Târgșor. Până la urmă, omul este liber, nu?! Se poate crede deștept sau prost, frumos sau urât, bun sau rău, femeie sau bărbat. Nu ați văzut că de câteva decenii sunt femei care poartă pantalon? Ce, este asta în tradiția femeii noastre milenare? Și nu ați văzut că sunt bărbați care merg la cosmetică unde își fac sprâncenele și își scot punctele negre? Unde s-a mai pomenit în istoria noastră așa ceva? Făceau asta dacii, romanii, pecenegii, slavii?! De ce credeți dvs că fac ei și ele astea, împrumutând apucături de la celălalt sex?! Bănuiesc că ați auzit că în fiecare om zace un sâmbure de androgin, că fiecare bărbat are caracteristici feminine și fiecare femeie are caracteristici masculine, că toți suntem o combinație de yin și yang.

Credeți că glumesc, nu?! Ei, bine, aflați că în România avem un caz cu o persoană care a solicitat schimbarea de sex și a obținut autorizare de la judecător. A făcut asta deja, dar cartea de identitate nu i s-a schimbat. Așa că în document e bărbat, în pantalon nu prea mai este. Spuneți-mi acum dacă persoana asta se prezintă la ofițerul de stare civilă alături de o femeie, se poate căsători azi? Da! O/îl poate împiedica în vreun fel modificarea adusă prin referendumul din 7 octombrie?! Ba!

Așadar, dacă e să modificăm cu adevărat și pentru totdeauna Constituția noastră pentru  a securiza căsătoria între bărbat și femeie, haideți să facem treaba asta cu cap: definim nu doar ce înseamnă „soți”, ci și ce înseamnă „bărbat” și „femeie” și asta chiar în legea fundamentală a României, ca nu cumva vreun Parlament într-o conformație ciudată să modifice Codul Civil altfel decât am vrut noi. Și dacă facem asta, trebuie să avem grijă ce cuvinte folosim la această definiție. Că dacă spunem ceva de „sex” – de exemplu, prin „bărbat se înțelege cel care are sexul…..” (așa și pe dincolo), cred că e evident că va trebui să definim și acest cuvânt atât de ingrat. Și, dacă  – inevitabil – vom face referire la organele genitale, musai să punem și poze, ca să nu existe dubii. Cu explicații ale părților componente. Și, evident, totul aprobat prin referendum.

PS: Încă o problemă: știați că în Constituție nu scrie nimic de interdicția de căsătorie între rude până la gradul al patrulea (veri primari)? Ea există în Codul civil: e vorba de o regulă preluată din normele bisericești datând de vreo 800 de ani. Ce ați spune dacă Parlamentul la un moment dat ar dori să permită căsătoria între persoane de sex opus și care sunt în relații apropiate: frate cu soră, unchi cu nepoată, verișor cu verișoară? Ar fi posibil, din păcate, modificând Codul civil rapid, căci în Constituție nu avem o asemenea interdicție. Oare nu ar trebui să ne asigurăm că relațiile incestuoase nu vor fi legalizate niciodată? Că doar ați auzit de anumite mișcări civice din unele țări în această direcție! Vă spun eu, pericolul e mare, în câteva decenii ajuge și la noi.

Disclaimer: ca și partea întâ, vă rog să luați și acest text drept o satiră. În partea a doua am fost serios, iar în ultima parte voi fi la fel… sper.

ARHIVA

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

20/09/2018

Pe sleau, despre referendum. Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

casatorieReferendumul din 6-7 octombrie își propune nu să salveze omenirea, nu să întărească familia, nu să dispară homosexualii, nu să împiedice adopția copiilor de ei. Ar trebui mult mai multe acte normative de modificat pentru toate astea. Nu. Referendumul își propune să definească un cuvânt: „soți”.

Așadar, nu e vorba despre drepturile omului, nici de familie sau de procreare, nu e vorba de Big Bang, nici măcar de creștinism sau de iubirea dintre indivizi. Toată dezbaterea de pe bloguri, din biserici, din Parlament, de pe Facebook, din conferințe și de la televizor a fost despre orice altceva decât e vorba la acest referendum.

Să explic cum vine asta: în Constituție nu există definiții ale unor termeni sau sintagme. Nu cu asta se ocupă o Constituție, care este prima lege a unei țări. Și atunci, se pune întrebarea: ce înțeles au cuvintele utilizate în conținutul său? Am arătat în prima parte a studiului meu că înțelegem diferit cuvinte precum „copil”, „drept”, „libertate”, „popor”, „justiție” etc. Pentru a răspunde la această întrebare fac apel la prima regulă de interpretare a normelor juridice pe care studenții de la Drept o învață în anul întâi: când legea nu definește un cuvânt sau o sintagmă, acesta/aceasta are înțelesul din limbajul obișnuit. Prin urmare, când nu știm ce semnifică un cuvânt, deschidem dicționarul.

Cât privește cuvântul „soți”, DEX spune că acesta înseamnă „cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie ”. La fel, prin cuvântul „căsătorie”, DEX înțelege „uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii.” Ca urmare, pomenind de „căsătorie între soți”, Constituția noastră nu acceptă decât căsătoria între un bărbat și o femeie. Și asta ACUM, fără referendum.

Dar atunci ce se urmărește cu acest referendum? Cei care l-au inițiat și îl susțin ne spun că vor să ne asigurăm că acest cuvânt, „soți”, nu se va referi în viitor la „persoane de același sex unite prin căsătorie”, dat fiind curentul vestic de a se recunoaște căsătoria între homosexuali. Cum s-ar putea întâmpla asta? Sunt trei argumente care ni se aduc:

Primul este acela că dacă vreodată Europa ne-ar impune asta, noi va trebui să ne supunem, așa că trebuie să modificăm rapid Constituția. Nu este adevărat: Uniunea Europeană (a se vedea Curtea Europeană de Justiție de la Luxembourg, pct. 37 din hotărârea în cauza Coman-Hamilton) și Consiliul Europei (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, pct 61 din hotărârea în cauza Schalk and Kopf c. Austriei) au decis că dreptul la căsătorie al persoanelor de același sex nu este un drept al omului, nefiind consacrate în actele care stau la baza întemeierii acestor organizații. Ca urmare – spun cele două organisme – fiecare stat european rămâne suveran în a decide dacă acordă sau nu dreptul de a se căsători persoanelor de același sex, cu mențiunea că acolo unde acest drept nu se acordă trebuie asigurat accesul la o uniune de tip parteneriat civil.

Al doilea argument este acela că homosexualii ar putea dobândi acest drept de a se căsători dacă s-ar modifica Codul civil – unde există la art. 258 alin. (4) o definiție juridică a cuvântului „soți” identică acum cu cea lingvistică – iar această modificare s-ar face mult mai ușor decât revizuirea Constituției. Păi, o modificare a Codului Civil nu poate fi făcută împotriva Constituției. Or, ca să nu mai existe dubii, a intervenit Curtea Constituțională acum doi ani, care în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 spune clar că în România, din punct de vedere legal (juridic), prin căsătorie Constituția actuală înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, astfel că – conchide Curtea Constituțională –  inițiativa de revizuire prin referendumul declanșat nu acordă și nu reduce vreun drept, ci este menită doar a aduce o precizare a sintagmei „între soți”.

Al treilea argument este acela că interpretarea dată de Curtea Constituțională se poate schimba în timp. Nu este așa. Curtea nu a dat ea o nouă interpretare – interpretare  cazuală se cheamă în drept, adică pentru o anumită speță – cuvântului „soți”, ci pur și simplu a constatat că în România toată legislația noastră a acordat și acordă acestui cuvânt o singură semnificație ce nu ridică dubii și nu necesită niciun fel de definiție legală sau clarificări de natură juridică. Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că aceasta a fost însăși voința poporului român care a votat Constituția în 1991: căsătoria să privească un bărbat și o femeie.

Ar putea totuși să se căsătorească doi gay în România? Insist: sub actuala Constituție două persoane de același sex nu se pot căsători, astfel că orice modificare contrară adusă Codului civil ar fi, evident, neconstituțională. Ca să răspund la întrebare, există totuși o posibilitate: dreptul la căsătorie să fie acordat în mod expres persoanelor de același sex printr-o revizuire a Constituției. Însă pentru aceasta trebuie organizat – da, ați ghicit! – un referendum. Or, o astfel de modificare este de neimaginat încă câteva decenii în România.

Așadar, cu sau fără referendumul din 7 octombrie, două persoane de același sex nu se pot și nu se vor putea căsători în România. De ce mai organizăm, atunci, referendum? Eu nu vreau să fac speculații de natură politică sau religioasă. Spun doar că, din punct de vedere al efectelor de natură juridică, acest referendum îmi pare total inutil.

ARHIVA:

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

19/09/2018

Pe sleau, despre referendum. Partea I: De ce judecatoarele nu stau la cratita?

judecatoareIau în mână Constituția României. Deschid la articolul 1. Aici se vorbește de „Stat”. Ce o fi Statul?, mă întreb. Eu sunt doar român, astfel că atunci când merg într-o altă țară, știu că ea reprezintă un stat străin și are o denumire. Când ni se măresc taxele și impozitele, suntem supărați pe stat. Deci, dacă statul o fi doar teritoriul dintre granițe, atunci cum să fii supărat pe el?  Ori poate statul înseamnă organele de la București care iau decizii? Păi atunci străinii care vin în România pentru turism trebuie să zică acasă că pleacă la conducătorii din țara noastră? Încerc să mă lămuresc, dar… Constituția tace. Sunt confuz. Cred că trebuie un referendum pentru cuvântul „Stat” să știm dacă e de călătorit sau de înjurat.

Ajung la articolul 4. Aici e vorba de „popor”. Ce o fi poporul? O fi grămadă de oameni dintr-un teritoriu? Dacă da, atunci românii din afară nu sunt parte din poporul nostru… O fi cei care vorbesc aceeași limbă? Atunci suntem mai toți…englezi. Caut definiția poporului în Constituție. Nu găsesc. Notat pentru referendum.

Ajung la articolul 8. Aici e despre „partid”. Ce o fi partidul ăsta? O modalitate de a juca norocul? Nu, aia e partidă. Păi, „partid” nu e masculinul de la „partidă”?? Uau! Răsfoiesc Constituția. E despre noroc sau despre autoritate? Nimic. Încă o chestie care trebuie lămurită la referendum. Toți vorbim de politică, toți votăm partide, dar nu știm ce e ăla partid. Culmea!

Articolul 13 e despre „limbă”. Cică limba e una și e oficială. Eu credeam că toți avem câte o limbă și e personală. Și spune tot acolo că limba e română. Eu credeam că e roz și cu papile. Următorul referendum trebuie să lămurească limbile. Pardon, lucrurile.

Articolul 15 e despre „drepturi” și „libertate”. Eu știu că ceva e drept dacă nu e strâmb. Dar cică ”poți să stai strâmb și să gândești drept”, așa că iar sunt confuz. Și libertate e când nu sunt la Beciul Domnesc.  Atunci de ce strigă unii în piață „Libertate!”, din moment ce ei nu sunt la răcoare? Încerc să găsesc definiția dreptului. Nimic. A libertății. Nici. Musai să le definim, mai ales că nici juriștii nu par a ști diferența între drepturi și libertăți.

Articolul 16 e despre „lege”. La alineatul (2) se spune că „nimeni nu e deasupra legii”. Iau prima lege pe care o am în raft și o pun jos. Mă urc pe ea. Se pare că sunt mai presus de lege. Deci Constituția minte? Nu, hotărât lucru, la următorul Referendum trebuie să se stabilească exact pe care raft trebuie să țin eu legile, să fie ele deasupra mea, nu invers.

Și… apropo: ce e „Constituția”?? Eu credeam că asta se referă la aspectul fizic al unui om; toți știm că o constituția musculoasă e visul oricărui mascul adolescent. Apropo de „adolescenți” – am remarcat că termenul ăsta nu există în Constituție. Atunci, e clar, înseamnă că nu există adolescenți. Sau cel puțin cei care există sunt în afara legii.  Am încurcat-o cu un milion de oameni care nu știm ce sunt…

Dar, stai!, există cuvântul „copil” – îl găsesc la art. 48 alinineatul (3) unde cică există copii din afara căsătoriei, egali în fața legii cu cei din căsătorie. Asta pare o prostioară, căci mai sus se spune oricum că toți suntem egali în fața legii, de ce trebuie precizat musai de unde provii? Și ce poate să însemne „din afara căsătoriei”? Dacă unii se gândesc la prostii, înseamnă că a noastră Constituție permite adulterul. La o populație religioasă peste 89% așa ceva e inadmisibil! Trebuie corectat la următorul referendum. Și tot atunci să spună clar în Constituție că cei doi însurăței trebuie să fie virgini în noaptea nunții. Așa e tradițional, toată lumea știe asta!

În fine, revin la copii: la articolul 29 alineatul (6) din Constituție găsesc o referire la „copiii minori”. Asta îmi dă de gândit: dacă există „copii minori”, logic e că există și „copii majori”. Pfff! Dar, până la urmă, ce înseamnă „minor”? Și ce înseamnă „major”? Încerc să mă lămuresc din Constituție. Nimic. Dacă mâine îmi vine unul care are 20 de ani și i-a dat în cap la altul și îmi spune să nu îi dau pedeapsă cu închisoarea că el e minor? Cum aș putea eu să demonstrez că el nu e minor dacă nu e scris în Constituție ce înseamnă asta?! Ah, e scris în  într-o lege civilă? Păi ea poate fi foarte ușor modificată de Parlament și, de exemplu, toate persoanele sub 90 de ani să fie declarate de mâine minore! Știți ce s-ar întâmpla, nu?! Vă spun: toți condamnații din închisori sub 90 de ani ar fi puși în libertate, căci minorii nu pot fi pedepsiți cu închisoarea. Nasol, trebuie referendum urgent să corectăm asta, mai ales că se discută tot felul de formule de eliberat corupții din închisorile patriei.

Îmi pierd răbdarea și sar câteva zeci de articole. Ajung la articolele 124 și 125. Scrie aici că „judecătorii” sunt independenți și că „judecătorii” sunt numiți. Înmărmuresc… La fel, în articolul 133, scrie că în CSM sunt „judecători”. Îmi aduc aminte că la articolul 23 se spune că arestarea se dispune de „judecător” și la articolul 127 că percheziția se dispune tot de „judecător”. Mă îngrijorez de-a dreptul: în tribunalul unde lucrez eu sunt niște femei. Știu asta pentru că unele au părul lung, iar majoritatea poartă pantofi cu toc și uneori fustă. Ah, da și prenumele lor se termină în „a”, cu excepția lui Carmen. Deci sigur sunt femei. Deci atunci când au robă și dau soluții la tribunal se cheamă că ele sunt „judecătoare”. Păi, Constituția nu spune nimic despre ele – judecătoarele, ci numai despre ei – judecătorii. Scrie negru pe alb: judecătorii fac, judecătorii dreg. Așadar, judecătoarele nu au ce căuta în tribunale. Și cică 70% sunt femei în Justiție.

Na, că am ajuns la „Justiție”. Ce o fi asta? Mă uit la articolul 124 și găsesc că „Justiția se înfăptuiește în numele legii” și că ea „este unică”. Apoi la articolul 126 alineatul (1) scrie că „Justiția se realizează de instanțele judecătorești”. Păi dacă avem 250 de instanțe judecătorești și 4900 de judecători și judecătoare, cum să fie Justiția unică? În fine, în instanțe avem o grămadă de oameni: jandarm, portar, șofer, aprod, grefier, judecător, contabil, muncitor. Care dintre ei are treabă cu justiția? Toți? Numai unul? Intuiția îmi spune că… judecătorul. Caut repede în Constituție care sunt atribuțiile judecătorului. Nu găsesc decât că se ocupă cu arestarea și cu percheziția. Caut încă o dată. Absolut nimic în Constituție despre rolul judecătorului. Nasol, eu tocmai am rezolvat vineri câteva cauze: într-o cauză un condamnat trimis la închisoare, în alta un inculpat achitat că era nevinovat. Se pare că, după Constituție, nu asta era treaba mea. No, la următorul referendum trebuie să se clarifice asta, dar până vinerea următoare, vă rog!

Așadar avem o Constituție care nu are legătură cu fizicul uman, dar nici nu prea știm ce este că nu ne spune definiția ei însăși. În această Constituție scrie niște ciudățenii care nu au corespondent în realitate. Oricum, ca să mă refer la domeniul meu, Constituția stabilește cât se poate de clar că nu există în țara noastră decât judecători. Mi se pare corect. Până la urmă, toată lumea știe că tradițional e ca femeia să stea la cratiță și să facă copii. Ce caută ele în tribunale? Nașpa situație. Trebuie revizuite toate hotărârile judecătorești date de femei, căci sunt neconstituționale! E mai rău ca în cazul Protocoalelor vă spun eu!

Dar ce putem facem în viitor să rezolvăm situația asta? Simplu, modificăm Constituția. Mai întâi, desigur, definim Constituția. Apoi spunem acolo ce e copilul, tânărul, adolescentul, minorul, majorul. Scriem ce e judecătorul, judecătoarea, procurorul, procuroarea, ministrul. Am uitat: la articolul 4 e vorba de „sex” dar nu spune nimic de câte feluri este și pe care parte a corpului – că de când cu sexo-neomarxiștii ăștia progresiști, nu se știe niciodată! Așadar, definim: sex, bărbat, femeie, teritoriu, popor, suveranitate, drept, libertate, intimitate, presă, președinte, consiliu, vot, lege, domiciliu, handicap, țară, muncă, sănătate, revizuire, abrogare și toate celelalte cuvinte care acum ne aruncă într-o ceață totală. Ba nu, stați! Am o idee. Avem deja aceste cuvinte în DEX, toate au explicații. Propun să declarăm DEX-ul o parte din Constituție. Cea mai importantă parte. Facem un referendum o dată pentru totdeauna și lămurim toate problemele existențiale. Da, asta e: transformăm Constituția într-un mare DEX și mai adăugăm câteva rânduri ca să dea bine. În final, vom avea cea mai bazată Constituție din lume. Ce spun eu, lume? Din Univers! Ba nu, chiar din Multivers! Am zis!

Disclaimer: acest text e o satiră. Nu o luați prea în serios. Păstrați-vă pentru partea a doua

26/11/2017

Aparitie editoriala: 17 autori au scris … GAYBOOK

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 5:19 PM
Tags: , , ,

978-973-50-5888-3A apărut o carte despre homosexualitate. 17 autori, printre care mă număr, tratează acest fenomen din perspectiva propriei pregătiri sau ocupații: culturală, sociologică, religioasă, activistă, juridică. Cartea se numește „Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate” și e publicată de editura „Humanitas”. Ea a fost lansată sâmbătă, 25 nov. 2017, la Târgul Gaudeamus din București și se găsește deja în librării.

Date despre carte aici. Puteți citi câteva pagini din carte aici.

Cartea se deschide cu un schimb de corespondență între Andrei Pleșu, cunoscut scriitor și George Bălan, un muzicolog german de origine română, care este homosexual. Pleșu recunoaște dreptul la intimitate în alcov și se declară împotriva propagandei homosexualilor, declarâns savuros că nu vrea să ajungă la un moment dat să îi fie rușine că nu este homosexual. Bălan îi răspunde că nici el nu e de acord cu gălăgia procesului de emancipare, dar insistă că, dincolo de viața privată a fiecăruia, trebuie recunoscută valoarea publică pe care au avut-o gay precum Michelangelo, Leonardo, Gide, Proust, Th. Mann.

Martin S. Martin ne prezintă evoluția formelor de non-heterosexualitate în SUA: de la anii când aceste orientări erau considerate boli psihice, la legalizarea căsătoriilor între homosexuali ca urmare a unei decizii a Curții Supreme de Justiție în 2015. Citatul de final e extraordinar: „expusă public, viața sexuală a oricăruia dintre noi ar stârni uimire și oripilare”.

Filosoful Gabriel Liiceanu povește cum a aflat prima dată ce este un homosexual și cum a reacționat aflâng chiar de la un gay că avem în literatura noastră descrise astfel de persoane, realizând că la noi critica nu a vorbit niciodată despre acest subiect. Liiceanu povestește despre cum a recitit „Remember” a lui Mateiu Caragiale și a realizat că unul din persoanje este homosexual; apoi ajunge să cunoască frământările unor autori gay precum Negoițescu și Mihai Rădulescu. Face și el trimitere la oameni faimoși precum Oscar Wilde sau Alan Turing care, pentru faptul că au fost „altfel”, au suportat teroarea numărului mare al „celorlalți”.

Filosoful Petru Creția explică ce se înțelegea în Antichitate prin paid-erastie, văzută ca o relația afectivă și educativă și care e diferența de homosexualitate.

Michael Fieger, doctor în teologie, încearcă să răspundă la o mai veche temă neelucidată, și anume dacă David și Ionatan erau iubiți gay, analizând textele biblice despre cei doi.

Victor Bărbulescu, doctorand în științe politice, are curajul de a ne face o confidență: în autoportretul lui povestește despre secretul care îl apăsa de ani de zile, izolarea de cei dragi, decizia luată în final și susținerea pe care în cele din urmă o găsește la cei apropiați. Familia nu poate exista fără acceptare, încedere și iubire, ne spune el, dând parcă o definiție atât de mult așteptată.

Tarciziu Șerban, profesor de teologie, face apel la exegeza biblică pentru a arăta că omul complet – în sens spiritual – este cel alcătuit din bărbat și femeie.

Pentru Emanuel Conțac, profesor la Institutul Penticostal, homosexualitatea se opune proiectului divin: din Vechiul Testatement aflăm că Dumnezeu a pedepsit locuitorii din Sodoma și Gomoda, iar dragostea pe care Iisus o dăruiește conform Noului Testament nu înseamnă susținerea membrilor LGBTQ. Autorul amintește însă că lista patimilor făcută de Pavel nu cuprinde doar homosexualitatea ca fiind o respingere a adevărului lui Dumnezeu. Uitându-mă pe listă, nu prea știu cine ar rămâne în afara ei în ziua de azi…Interesant este că definește sfințenia în domeniul sexualității: pentru cei căsătoriți înseamnă fidelitatea față de soțul de sex opus, pentru cei necăsătoriți înseamnă abstinența.

Fostul ministru de externe Teodor Baconschi, doctor în antropologie religioasă, duce discuția pe tărâmul dualității progresism-conservatorism. El îndeamnă la discreție, arătând că latura militantă a mișcării LGBT din România tinde să confiște pe toți homosexualii și să apară ca o sectă anti-clericală.

Florin Buhuceanu, activist și membru ACCEPT, reamintește că în România s-au inițiat demersuri pentru un referendum inutil cu privire la familie de către aceleași organizații care acum câțiva ani susțineau interzicerea pornografiei pe internet sau limitarea drepturilor femeii însărcinate. Pentru el, miza referendumului nu este încurajarea iubirii conjugale, ci discriminarea pe motive de orientare sexuală.

Preotul ortodox Constantin Nicula afirmă că argumentul adus de comunitatea LGBT cu privire la suferința în timpul comunismului nu ar fi un argument, pentru că mulți oameni sufereau atunci. El explică acțiunile susținătorilor gay prin frustrările provenite din propria lor familie, susține că sintagma „familia tradițională” este inventată chiar de o coaliție anti-familie tocmai pentru a ridiculiza imaginea familiei. Considerând că acoliții gender se autovictimizează și sunt agresivi, dă explicații cu privire la întrebăro precum „Poate fi un preot homofob și creștin?” sau „Este Biserica împotriva homosexualității?”

Wilhelm Tauwinkl, conferențiar la Facultatea de Teologie Catolică, amintește că în etica Bisericii Catolice se consideră dezordine morală adulterul, divorțul, incestul, concubinajul, masturbația, pornografia, prostituția, violul, homosexualitate. Pentru Biserica catolică relațiile homosexuale sunt un păcat, însă autorul încearcă să arate că acest lucru intră în contradicție cu existenta preoților gay activi.

Domnica Petrovai este psiholog și psihoterapeut, și ne spune două povești despre gay. Prima este despre dificultățile prin care au trecut două femei care creșteau împreună un băiat ce aparținea uneia dintre ele avut dintr-o relație anterioară. A doua este despre un bărbat care i-a cerut ajutprul din cauza atacurilor de panică și depresiilor care apăreeau de fiecare dată când trăia un eșec sentimental în relația cu un alt bărbat. Doamna Petrovai face o pledoarie pentru educarea sexualității, arătând că sexualitatea și identitatea de gen fac parte din viața noastră emoțională, iar cunoașterea propriilor nevoi ține de normalitate.

Andrei Șerban, regizor de teatru și de operă, susține că adoptarea unui copil de către parteneri de același sex este un experiment, dar că adopția în aceste condiții nu ar fi o problemă dacă nu ar exista homofobia.

Florentina Ionescu, activistă pentru drepturile LGBT, ne spune povestea ei: cum a decis să divorțeze de soțul ei pe care nu îl mai putea minți în legătură cu orientarea ei sexuală, ce drame a provocat mărturisirea ei făcută celor dragi, cum a plecact cu un copil mic în brașe. Apoi povestește de momentul în care a realizat că este…altfel și cât de singură s-a simțit atunci, cum a ieșit la lumină când a intrat în dialog cu alții ca ea,  cum a organizat primul Gay Parade din România în 2005.

Cristi Danileț, judecător, ne prezintă tipurile de familie existente, mutațiile care au avut loc în familii după acceptarea în dreptul internațional a doctrinei drepturilor omului (de la implicarea femeii în viața socială și politică, la drepturile copilului, la egalitatea soților, apoi egalitatea bărbatului și femeii în societate), modificările din legislația României în domeniul aspectelor intime și a vieții de familie. Susține că familia contemporană este una postmodernă, în care căsătoria nu mai este o obligație moralo-social, în care cei doi parteneri au drepturi egale. Se îndoiește că familia homosexuală poate deveni un pattern și că aceasta nu este un pericol pentru familia clasică care pare mai degrabă sufocată din itnerior din cauza unor cutume inacceptabile care au legătură cu abuzurile despre care societatea românească nu este pregătită să discute.

 

09/08/2017

Impotriva LGBT pot fi invocate morala sau traditia, pericolul pedofiliei sau puterea majoritatii?

Filed under: familia,LGBT — Cristi Danilet @ 9:11 AM
Tags: , , , , ,

Există un consens european clar privind recunoașterea dreptului indivizilor de a se identifica în mod deschis ca fiind homosexuali, lesbiene sau orice altă minoritate sexuală și de a-și promova propriile drepturi și libertăți (CEDO, Alekseyev c. Rusiei, 2010, para. 84).

Nu este nici un motiv să se considere ca fiind incompatibile menținerea valorilor familiei ca fundament al societății și recunoașterea acceptării sociale a homosexualității (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 67).

Este o tendința generală crescândă de includere a relațiilor dintre cuplurile de același sex în conceptul de „viață de familie(CEDO, PB și JS c. Austriei, 2010, para. 27 și Schalk și Kopf c. Austriei, 2010, para. 91) și recunoașterea necesității recunoașterii și protecției lor juridice (CEDO, Oliari ș.a c. Italiei, 2015, para. 165).

Statului îi revine sarcina de a ține cont de evoluția societății și de schimbările în percepția problemelor sociale, civile și de relații, inclusiv prin faptul că nu există doar o cale sau o alegere atunci când vine vorba de gestionarea familiei sau a vieții private (CEDO, Kozak c. Poloniei, 2010, para.98 și X ș.a. c. Austriei, 2013, para. 139).

Departe de a fi opuse valorilor familiei, multe persoane aparținând minorităților sexuale manifestă loialitate față de instituțiile de căsătorie, părinți și adopție. Nu s-a demonstrat modul în care libertatea de expresie în problemele LGBT ar devaloriza sau afecta în mod negativ „familiile tradiționale” actuale și existente sau le-ar compromite viitorul (CEDO, Bayev ș.a. c Rusia, 2010, para. 67).

Nu pot fi aprobate politici și decizii care încorporează o prejudecată predispusă de o majoritate heterosexuală împotriva unei minorități homosexuale (CEDO, Smith și Grady, 1999, para. 102, L. și V. c. Austriei, 2003, para. 51-52). Aceste atitudini negative, referiri la tradiții sau la ipoteze generale într-o anumită țară nu pot fi considerate ca fiind suficient de justificate pentru tratamentul diferențiat, ele fiind de atlfel similare cu cele bazate pe rase diferite sau culoarea pielii diferită (CEDO, Hämäläinen c. Finlandei, 2014, para. 109).

Fără echivoc sunt prejudecăți cu privire la comunitatea LGBT cele relevate de formulări precum „în mod distorsionat se vrea o imagine de echivalență socială între relațiilor sexuale tradiționale și cele netradiționale” și în referiri la potențialele pericole de „a crea o impresie distorsionată cu privire la echivalența socială dintre relațiile maritale tradiționale și cele netradiționale”. Chiar mai inacceptabile sunt încercările de a trasa o paralelă între homosexualitate și pedofilie (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 69).

Referitor la faptul că majoritatea populației dezaprobă homosexualitatea și se opune oricărei manifestări a relațiilor homosexuale, trebuie de observat importanta diferență între  sprijinul popular în favoarea sau pentru extinderea domeniului de aplicare al garanțiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și situația în care se sprijină restrângerea domeniului de aplicare al protecției sale (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 70). Or, este incompatibilă cu valorile fundamentale ale Convenției ca exercitarea drepturilor Convenției de către un grup minoritar să fie condiționată de acceptarea ei de către majoritate (CEDO, Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 81).

Referitor la susținerile cum că promovarea relațiilor homosexuale trebuie interzisă pe motiv că relațiile de același sex au reprezentat un risc pentru sănătatea publică, Curtea consideră că este improbabil ca o restricție privind libertatea de exprimare potențială privind problemele LGBT să conducă la o reducere a riscurilor pentru sănătate. Dimpotrivă, difuzarea cunoștințelor privind problemele legate de sex și identitate de gen și creșterea gradului de conștientizare a riscurilor asociate și a metodelor de protecție împotriva acestor riscuri prezentate în mod obiectiv și științific ar constitui o parte indispensabilă a unei campanii de prevenire a bolilor și a publicului larg (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 72).

Este la fel de dificil de văzut o legătură între interzicerea de a promova față de minori homosexualitatea sau relațiile sexuale non-tradiționale și realizarea ori afectarea obiectivelor demografice dorite. Or, creșterea populației depinde de o multitudine de condiții, precum prosperitatea economică, dreptul la securitate socială, accesibilitatea la îngrijire a copiilor. Suprimarea informațiilor despre relațiile de același sex nu este o metodă prin care tendința demografică negativă poate fi inversată. Este de observat că aprobarea socială a cuplurilor heterosexuale nu este condiționată de intenția sau capacitatea lor de a avea copii (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73).

Nu se poate considera că minorii expuși la informații despre homosexualitate ar fi mai vulnerabili decât cei expuși la același gen de informații despre heterosexualitate (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73). Din contra, discuțiile publice despre educația sexuală, în care opiniile părinților, politicile educaționale și dreptul la libertatea de exprimare trebuie să fie echilibrate, autoritățile nu au altă soluție decât să recurgă la criterii de obiectivitate, pluralism, acuratețe științifică și în ultimă instanță, la utilitatea unui anumit tip de informație pentru publicul tânăr. Or, în măsura în care minorii care au fost martori ai unei campanii de informare cu privire la homosexualitate se poate considera că ei au fost expuși la ideile de diversitate, egalitate și toleranță, ceea ce nu poate duce decât la coeziunea socială (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 82).

Nu există dovezi științifice sau date sociologice care să sugereze că simpla menționare a homosexualității sau dezbaterea publică deschisă despre statutul social al minorităților sexuale ar afecta negativ copiii sau „adulții vulnerabili”. Dimpotrivă, numai prin intermediul unei dezbateri publice și echitabile, societatea poate aborda probleme atât de complexe. O astfel de dezbatere, susținută de cercetări academice, ar aduce beneficii coeziunii sociale, asigurându-se că se vor auzi reprezentanții tuturor punctelor de vedere, inclusiv persoanele în cauză. Ar clarifica, de asemenea, unele puncte comune de confuzie, cum ar fi dacă o persoană poate fi educată sau ispitită să intre în sfera homosexualității sau să iasă din aceasta, ori să se alăture sau să iasă din ea în mod voluntar (Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 86).

Conceptul de moralitate derivă din multe tradiții sociale, filosofice și religioase; În consecință, limitările […] în scopul protejării moralei trebuie să se bazeze pe principii care nu derivă exclusiv dintr-o singură tradiție. Orice astfel de limitări trebuie înțelese în lumina universalității drepturilor omului și a principiului nediscriminării (Comitetul Drepturilor Omului al Națiunilor Unite, cazul Fedotova c. Rusia, 2012, para. 10.5)

Orientarea sexuală este protejată prin dreptul la respectarea vieții private, atât în temeiul CEDO (articolul 8), cât și al ICCPR (articolul 17). Prin urmare, autoritățile publice nu pot considera că homosexualitatea este contrară „moralei”, în sensul articolului 10 §2 din CEDO, întrucât orientarea sexuală este un drept fundamental al omului în temeiul articolului 8 al CEDO (Comisia de la Veneția, Opinie cu privire la interzicereae propagandei pentru homosexualitate, 2013, para. 52). Nu există nici o dovadă că discuțiile despre orientarea sexuală ar afecta negativ minorii, al căror interes este să primească informații relevante, adecvate și obiective despre sexualitate, inclusiv despre orientarea sexuală (ibid, para. 80). Promovarea valorilor și atitudinilor tradiționale față de familie și sexualitate nu trebuie să ducă la sancționarea exprimării și promovării celor netradiționale (ibid, para. 80).

 

08/07/2017

Interviu RoL: Despre homosexualitate si casatorie

CristiDaniletRoL

Judecătorul Cristi Danileț: Ne revoltăm când suntem interceptați de stat, pe motiv că se intră în viața noastră privată, dar, în același timp, cerem statului să reglementeze pe cine să băgăm în pat – Interviu România Liberă 8 iulie 2017

Judecătorul Cristi Danileț, fost membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), consideră că este vorba despre o falsă dezbatere în societate pe tema inițiativei de schimbare a definiției familiei în Constituție, pentru că se face o confuzie între căsătoria civilă și cununia religioasă. Danileț mai arată și că este ”regretabil” că Biserica a intervenit în demersul civic al modificării Constituției, iar aspectele religioase nu trebuie să aibă legătură cu reglementările juridice.

Rl: În primul rând, care credeți că sunt motivele pentru care această temă a modificării definiției familiei s-a dezvoltat atât de mult în spațiul public în ultima perioadă?

În ultimii ani, populația din România a conștientizat că există o minoritate sexuală care își revendică drepturile: comunitatea LGBT. Aceasta din urmă a ales o cale vizibilă, uneori zgomotoasă ori chiar indecentă, de a se face prezentă, ceea ce a deranjat românul puritan, comod și veșnic absent din dezbaterea autentică despre viața intimă. Printr-o confuzie impardonabilă dintre sex și iubire, dintre căsătorie civilă și cununie religioasă, dintre conduita morală și drepturi legale, s-a ajuns la o falsă dezbatere: modificarea Constituției pentru consacrarea exclusivă a familiei nucleare.

Rl: Din punct de vedere juridic, era vreo problemă cu modul în care era definită familia în legislația românească, înainte de apariția acestei inițiative?

Constituția noastră garantează dreptul de a constitui o familie, fără a preciza sexul partenerilor. Codul civil menționează însă că este vorba de un bărbat si o femeie și, în mod inexplicabil, interzice sa fie recunoscute în România căsătoriile încheiate legal în alte state între două persoane de același sex. Or, acest din urmă aspect a ajuns să fie contestat la Curtea Constituțională și de un an de zile încă nu a primit o soluționare. Tocmai pentru a preîntâmpina asfel de situații, în care Constituției noastră ar permite interpretarea cum că legislația infra-constituțională ar putea să permită căsătoriile între persoane de același sex, a fost demarat această campanie civico-religioasă de modificare a normei arătate.

Rl: Este familia românească mai protejată în felul acesta?

Nu există un tipic de „familie românească” și nu există așa-numita „familie tradițională” . În primul rând, istoria ne învață că „familia” înseamnă microcomunitatea din timpul Romei antice unde bărbatul stăpânea oamenii și lucrurile din casă. Istoria cuplului românesc – așa cum o știm din scrierile epocilor trecute – este extrem de tristă: soțul era violent și alcoolic, violul conjugal era un fenomen extins, familia era numeroasă și trăia într-un spațiu restrâns. iar apropierea fizică dintre membrii genera desele incesturi, soția era veșnic la cratiță, femeia trebuia să fie virgină în noaptea nunții, o femeie rămasă gravidă, dar nemăritată era alungată din sat, divorțul era ceva rușinos și excepțional. Oare la o astfel de familie „tradițională” vor unii să ne întoarcă, azi?! O familie unde bărbatul domnește prin forță fizică, unde femeia este un obiect important doar pentru dota pe care o aduce la domiciliul conjugal, unde copiii sunt unelte în gospodărie?! De fapt, dacă mă gândesc la faptul că în ultimii ani a crescut îngrijorător numărul cazurilor de violență domestică, precum și violurile și incesturile comise asupra minorilor în propriile familii, s-ar putea ca răspunsul să fie afirmativ. Apoi, în timpurile biblice, „familia” nu se constituia prin căsătorie în fața primarului – este interesant că acest aspect nu este adus în discuție de cei care dezbat (a se citi „impun”) argumentele în favoarea familiei constituită exclusiv prin căsătorie. Nimeni nu se întreabă în fața cărui primar erau căsătoriți Iosif și Maria…dar se invocă „tradiție” în acest sens.

Aș vrea să se înțeleagă bine: este adevărat că prin căsătorie se ajunge să se formeze o familie, dar o familie nu se reduce la căsătorie – și în niciun caz nu presupune parteneri de sexe diferite și în mod obligatoriu copii. Cu alte cuvinte, ceea ce stă la baza unei familii nu este un certificat de căsătorie primit de la primar sau o verighetă de la preot, ci familia se întemeiază pe sentimente de iubire, de siguranță, de într-ajutorare. Astfel, există familii cu membri de sex diferit căsătoriți și fără copii, familii alcătuite din concubini cu sau fără copii, familii alcătuite dintr-un singur părinte și un copil, familii alcătuite doar din bunici și nepoți, familii alcătuite din părinți căsătoriți sau nu care au adoptat copii, familii alcătuite din tutori ori persoane care îngrijesc un copil abandonat sau pus în pericol de părinții lui naturali etc.

Rl: Cine este, de fapt, afectat, dacă modificarea Constituției va fi votată, prin referendum? Și ce se întâmplă cu familiile monoparentale ori familiile extinse?

Prin modificarea Constituției ,nu se va aduce nimic nou: se va consacra ceea ce Codul nostru civil spune deja și anume că în România nu au fost și nu sunt validate căsătoriile între persoane de același sex. Dar, în plus, se va da o certitudine că acest lucru nici nu se va întâmpla în viitor. Însă, alta este problema. Această modificare nu se dorește a fi făcută în mod clar, cu privire la căsătorie. Ci s-a optat pentru modificarea textului care se referă la familie, reieșind în mod clar că aceasta trebuie să fie alcătuită exclusiv dintr-un bărbat și o femeie căsătoriți. Astfel, dacă ar fi să interpretez strict, aș spune că nu mai pot exista alte tipuri de familii, or sunt cel puțin 14 acte normative care stabilesc diverse tipuri de familii în țara noastră. Cred că toate aceste reglementări sunt în pericol. Dar accept și că eu mă pot înșela.

Rl: Care credeți că este miza modificării Constituției?

Scopul e vizibil: cei care au inițiat acest proiect, ca și cei trei milioane care au semnat, își doresc dispariția homosexualilor. Pe vremea lui Ceaușescu homosexualii erau închiși. De fapt, homosexualitatea a fost considerată o infracțiune până în anul 2000, când s-a acceptat o evoluție în materia drepturilor omului. Dar acum ne ducem, încetul cu încetul, într-o direcție care nu are vreo legătură cu aceste drepturi. Astfel, văd că inițiativa aceasta face parte dintr-un lanț de acțiuni prin care se vrea o limitare a libertății individuale: se dorește interzicerea metodelor contraceptive, limitarea sexului doar la actul procreării, limitarea divorțului, interzicerea avortului, obligarea părinților să aibă copii, interzicerea homosexualilor. De altfel, trebuie să remarc că întreaga campania de strângere a semnăturilor și orice dezbatere pe tema căsătoriei nu are vreo legătură reală cu familia, ci se limitează strict la două aspecte: interzicerea homosexualilor de a se căsători și de a adopta copii. Aici a intervenit Biserica. Or, amestecul autorităților bisericești în acest demers civic care are drept finalitate modificarea unui act politico-juridic este unul profund regretabil: societatea în care trăim este una secularizată, în care Biserica și Statul sunt separate. Ca urmare, așa cum nimeni nu poate fi persecutat pentru libertatea sa de conștiință, pentru religia sau forma de credință pe care o împărtășește, tot astfel aspectele religioase nu trebuie să aibă legătură cu modul de conducere a statului sau cu reglementările juridice.

Rl: Au fost discuții că inițiativa aceasta urmărește, de fapt, restrângerea drepturilor pentru persoanele LGBT. Cum vedeți dvs. situația?

Din păcate, comunitatea LGBT este deja stigmatizată în România. Iar asta îi face pe unii membri să iasă și mai mult în evidență, uneori chiar în mod obscen, ceea ce ar trebui evitat. Din fericire, comunitatea se bucură de tot mai multă simpatie din partea heterosexualilor care au înțeles că o anumită minoritate trebuie protejată de majoritatea tiranică. Față de aceste aspecte, ceea ce constat eu este că astăzi se amestecă într-un mod nepermis aspectele morale cu cele juridice, justificându-se intruziunea societății în viața privată a individului. Trăim un paradox: ne revoltăm când suntem interceptați de stat pe motiv că se intră în viața noastră privată, dar în același timp cerem statului să reglementeze pe cine să băgăm în pat.

Astfel, sunt de acord că anumite drepturi acordate prin lege pot fi imorale pentru unele comunități, mai ales cele religioase. Dar asta nu înseamnă că trebuie redus dreptul la morală, ci doar că trebuie întărită morala la nivelul comunităților respective. Cu alte cuvinte, morala nu se impune, ci se recomandă – asta ține de ABC-ul eticii. Astfel, de exemplu, acum legislația noastră permite avortul când sarcina nu a depășit 14 săptămâni, astfel că dacă anumite grupuri nu sunt de acord cu avortul, ele nu au decât să nu permită asocierea în acel grup al persoanelor care au avortat sau preoții nu au decât să le dea canon păcătoaselor – dar asta nu înseamnă să se interzică avortul prin lege, adică să se dea o regulă pentru toată lumea, inclusiv pentru persoanele din afara acelui grup. La fel, dacă la un moment dat legislația noastră va permite căsătoria între două persoane de același sex, acest lucru va putea fi combătut moral prin interzicerea oficierii cununiei religoase a homosexualilor sau interzicerea lor de a face parte din biserică, dar nu înseamnă ponegrirea lor ori limitarea drepturilor lor când sunt în afara acelei comunități.

Rl: Din punct de vedere legal, dacă un grup încearcă să restrângă drepturile unui alt grup, nu ar trebui ca statul – care urmărește binele tuturor cetățenilor săi – să nu permită acest lucru? 

Statul nu este o entitate abstractă, ci e conglomeratul de oameni și instituții care acționează spre binele oamenilor. Numai că binele unora nu este al tuturor. De aceea avem instituții care stabilesc când un drept se încalcă – justiția instanțelor ordinare; de aceea avem instituții care permit sau nu modificarea Constituției – Curtea Constituțională, Parlamentul și societatea largă. În cazul inițiativei cu privire la căsătorie, CCR a decis deja că modificarea poate fi făcută, Parlamentul aproape că a dat undă verde, iar populația României va decide la referendum. Numai că, dacă acum se consideră de cuviință să se decidă dacă cel care se bagă în patul cuiva să fie de alt sex și să aibă același model de verighetă, mă gândesc că e posibil ca la un moment dat să se decidă ce culoare să aibă părul sau ochii partenerului, ce înălțime sau ce greutate. Evident, invocându-ne la familia „tradițională” e posibil ca la un moment dat să se interzică căsătoria dintre românii albi și cei de altă culoare…E absurd!

Rl: CEDO a stabilit că toate statele europene ar trebui să acorde o formă de protecție si cuplurilor formate din persoane de același sex. Cum și/sau când ar trebui să facă și România acest lucru? Care ar fi cadrul în care s-ar produce această schimbare?

Unele state au permis cuplurilor de același sex să se căsătorească – și nu am nicio temere că se va sfârși lumea din această cauză. Altele permit parteneriate civile, care este un fel de contract, chiar de logodnă, cu efecte asupra drepturilor. Alte state permit și căsătoria, și parteneriatul civil. Nu există un standard internațional impus, ci atât CEDO, cât și UE lasă la latitudinea fiecărei țări de a decide ce cred ele că este mai bine. Dar, după cum am spus, ceea ce doresc românii este dispariția homosexualității și, spre dezamăgirea celor care au semnat inițiativa de modificare a Constituției, acest lucru nu se va întâmpla.

12/01/2016

Despre casatoria si adoptia pentru homosexuali

Filed under: 0. NOUTATI,discriminare — Cristi Danilet @ 12:18 AM
Tags: , , , ,

Steagul_LGBTÎn aceste zile se poartă în spaţiul public o discuţie interesantă despre faptul că interdicţia homosexualilor de a se căsători în acest sens ar trebui să figureze în Constituţia României. În 48 ore, o postarea în legătură cu acest subiect pe care am făcut-o pe contul meu de Facebook a strâns nu mai puţin de 1033 de Like-uri, 81 de distribuiri şi 111 de comentarii. În urma dezbaterilor purtate cu cititorii, am dedus că sunt câteva chestiuni care trebuie lămurite:

  1. Cine se poate căsători în România?

Art. 48 din Constituţia României menţionează căsătoria fără a preciza sexul soţilor.  În art. 259 din Codul civil se prevede că doar bărbatul şi femeia se pot căsători. Aşadar, potrivit legislaţiei actuale din România, două persoane de acelaşi sex nu se pot căsători. Chiar dacă este legal încheiată căsătoria în alt stat între persoane de acelaşi sex, dacă respectivii vin în România căsătoria lor nu poate fi recunoscută.

  1. De ce se doreşte schimbarea Constituţiei României?

Actualmente nu există vreo bază legală pentru a fi încuviinţată căsătoria între doi homosexuali. Dar aceasta se datorează unei legi care ar putea fi schimbată de Parlament, după o anumită procedură. Probabil pentru a avea garanţia că aşa ceva nu s-ar întâmpla într-un mod facil, iniţiatorii procesului de strângere a semnăturilor de la populaţie îşi doresc modificarea Constituţiei care să prevadă în mod expres că numai un bărbat şi o femeie se pot căsători în ţara noastră. Mai sunt Constituţii în Europa care au o asemenea reglementare.

  1. Cum se poate modifica Constituţia României?

Art. 150 din Constituţie prevede că cel putin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot pot iniţia revizuirea Constituţiei şi că ei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie inregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Dar strângerea acestor semnături nu este suficientă. Mai departe, propunerea de modificare trebuie votată de două treimi din fiecare Cameră a Parlamentului, iar apoi legea de revizuire trebuie aprobată prin referendum de populaţia ţării. Aceasta va lua ani.

  1. Este dreptul homosexualilor de a se căsători un drept al omului?

Pentru România drepturile omului sunt cele consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale în interpretarea jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, şi cele consacrate de Constituţia României. Niciunul dintre aceste surse nu prevede dreptul de a se căsători al persoanelor de acelaşi sex. Mai mult, prin hotărârea Hamalainen versus Finlanda din 2008 din CtEDO a stabilit că, din perspectiva drepturilor omului, statele nu pot fi obligate să permită căsătoria între persoanele din acelaşi sex. La fel, în cauza  Schalk şi Kopf versus Austria CtEDO a reamintit în 2010 că statele rămân libere să restricţioneze căsătoria doar la persoanele de sex opus.

Din cele 47 state membre ale Consiliului Europei, într-un număr de 12 state legislaţia permite căsătoria între persoane de acelaşi sex (Olanda din 2001, Belgia 2003, Spania 2005, Suedia 2009, Norvegia 2009, Portugalia 2010, Islanda 2010, Danemarca 2012, Franţa 2013, UK 2013, Luxembourg 2015, Irlanda 2015; Finlanda va fi în aceeaşi situaţie 2017).

Anul trecut în cauza Obergefell ş.a versus Hodges, Curtea Supremă din SUA a decis că prin Constituţia americană se garantează dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători în condiţii similare cu persoanele de sex opus şi că statele americane nu pot rezerva dreptul de căsătorie doar pentru cuplurile de heterosexuali.

  1. Concubinaj (uniune consensuală) sau parteneriat civil (parteneriat înregistrat legal)?

Concubinajul este o convieţuire a două persoane, dar legea noastră nu reglementează acest lucru, adică nu stabileşte drepturi şi obligaţii pentru parteneri (cu privire la logodnă, fidelitate, nume, sprijin reciproc, proprietate). Statisticile din România arată că jumătate din cupluri sunt alcătuite din membri care locuiesc împreună dar nu sunt căsătoriţi. Un singur aspect trebuie precizat: potrivit Codului Civil, copilul născut dintr-o relaţie de concubinaj are aceleaşi drepturi ca unul din căsătorie.

În alte state sunt însă reglementate parteneriatele civile. E libertatea statelor de a decide asupra reglementării lor – chiar există un proiect de Directivă a CE în acest sens. Iar în unele din aceste state sunt permise parteneriatele civile pentru persoane de acelaşi sex (21 state din Uniunea Europeană). În această idee, prin decizia Oliari ş.a. versus Italia din 2015, CtEDO a recunoscut că în ultimul timp ordinea de drept şi societatea a evoluat şi a stabilit că persoanele de acelaşi sex care coabitează au, în realitate, o viaţă de familie.  Or, membrii unui  cuplu, indiferent de orientarea lor sexuală, au dreptul la susţinere materială reciprocă, dreptul la moştenire şi obligaţii comune. Anterior, în cauza Vallianatos ş.a versus Grecia din 2013 Curtea a decis că dacă se recunoaşte uniunea civilă pentru persoanele de sex diferit, cele de acelaşi sex nu pot fi discriminate.

  1. Există un drept de a fi homosexual?

Preferinţele sexuale ţin de viaţa intimă, privată a omului. Ele ţin de individ şi nu au nevoie de acceptul din partea semenilor sau a statului (până în anul 2000 actele homosexuale comise erau incriminate drept infracţiune la noi). Deci este un drept al omului, consacrat ca atare de legislaţia naţională şi internaţională.

Potrivit Recomandării (2010) 5 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei nu se pot strânge date statistice cu privire la preferinţele sexuale ale oamenilor; trebuie să se permită schimbarea de sex şi de nume; iar dacă legislaţia recunoaşte parteneriatul civil, acesta trebuie să se aplice şi persoanelor de acelaşi sex.

În cauza Salgueiro da Silva Mouta versus Portugalia CtEDO a decis că obligarea unui părinte homosexual care a divorţat de a-şi ascunde orientarea sexuală faţă de fiica sa atunci când are program de vizitare îi încalcă dreptul la viaţă privată. Alte hotărâri ale CtEDO în materie de orientare sexuală şi nediscriminare sunt disponibile pe siteul Curţii ş ipe site-ul CoE. 

  1. Au dreptul homosexualii să adopte copii?

Legea 273/2004 privind procedura adopţiei în România nu prevede ca şi condiţie de a fi heterosexual al adoptatorului, prin urmare potrivit legislaţiei interne un homosexual al putea pretinde să adopte un copil. Desigur, trebuie să îndeplinească şi celelalte condiţii, extrem de multe şi complexe, pentru a se admite cererea.

Mai mult, în cauza E.B. versus Franţa din 2008, Marea Cameră a Curţii de la Strasbourg a stabilit că refuzul autorităţilor de a permite unei persoane să adopte un copil pe temeiul orientării sexuale (în cauză este vorba de o lesbiană) creează o diferenţă de tratament incompatibilă cu drepturile omului. Aceasta întrucât este interzisă discriminarea unei persoane în ceea ce priveşte viaţa ei privată şi de familie. Iar în cauza X ş.a. vs. Austria din 2013 Curtea spune că nu se poate refuza ca partenerul să adopte copilul celuilalt partener pe motivul că este de acelaşi sex.

Pct. 26 şi 27 din Recomandarea (2010) 5 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei prevede că în luarea deciziilor cu privire la responsabilităţile parentale sau la adopţie nu trebuie să se facă discriminări pe bază de gen sau preferinţe sexuale.

Prin urmare legislaţia sau practica României nu ar putea consacra niciodată interdicţia unui homosexual de a adopta un copil.

  1. Discriminarea

A împiedica un homosexual să se angajeze, să beneficieze de un serviciu public sau să adopte un copil pe motivul preferinţei sale sexuale este discriminare. Acest lucru este interzis – există adevărate manuale în acest sens, în România, în Europa sau la nivel mondial.  Drepturile LGBTI trebuie promovate şi protejate  – o spune Consiliul UE printr-un Ghid recent. Combaterea discriminării pe motive de orientare sexuală sau identitate de gen este un obiectiv al Consiliului Europei – SOGI.

  1. Homofobia

În Europa şi România sunt dese manifestările homofobe, adică atitudinile şi sentimentele negative născute din prejudecăţi faţă de homosexuali: ură, violenţă fizică sau verbală provocată de orientarea sexuală, identitatea de gen și exprimarea sexuală.

În România există O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare care incriminează faptele discriminatorii pe temei de orientare sexuală: de exemplu angajarea in muncă, acceptarea la şcoală, discursul homofob. De aplicarea acestui act normativ se ocupă C.N.C.D.

Prin Rezoluţia de combatere a homofobiei din Europa, Parlamentul European a stabilit în 2012 că e nevoie de educaţie sexuală şi că trebuie luptat împotriva homofobiei inclusiv prin mijloace administrative, judiciare şi legislative. Mai mult, homofobia este la fel de gravă ca rasismul şi antisemitismul. Parlamentul consideră că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBT pot fi mai bine protejate dacă acestea au acces la instituții juridice precum concubinajul, parteneriatul civil sau căsătoria; salută faptul că majoritatea statelor membre oferă în prezent aceste opțiuni și invită și alte state membre să examineze posibilitatea de a proceda la fel.

    10. Concluzii

În România numai heterosexualii se pot căsători. Căsătorirea homosexualilor nu este un drept al omului. În 21 state din UE se permite uniunea civilă, în 12 state se permite căsătoria între persoane de acelaşi sex, iar tendinţa este în creştere a numărului de state.  Preferinţele sexuale ţin de viaţa privată şi intimă a persoanelor şi ele nu pot constitui temei pentru niciun fel de defavorizare.