CRISTI DANILEŢ – judecător

09/08/2017

Impotriva LGBT pot fi invocate morala sau traditia, pericolul pedofiliei sau puterea majoritatii?

Filed under: familia,LGBT — Cristi Danilet @ 9:11 AM
Tags: , , , , ,

Există un consens european clar privind recunoașterea dreptului indivizilor de a se identifica în mod deschis ca fiind homosexuali, lesbiene sau orice altă minoritate sexuală și de a-și promova propriile drepturi și libertăți (CEDO, Alekseyev c. Rusiei, 2010, para. 84).

Nu este nici un motiv să se considere ca fiind incompatibile menținerea valorilor familiei ca fundament al societății și recunoașterea acceptării sociale a homosexualității (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 67).

Este o tendința generală crescândă de includere a relațiilor dintre cuplurile de același sex în conceptul de „viață de familie(CEDO, PB și JS c. Austriei, 2010, para. 27 și Schalk și Kopf c. Austriei, 2010, para. 91) și recunoașterea necesității recunoașterii și protecției lor juridice (CEDO, Oliari ș.a c. Italiei, 2015, para. 165).

Statului îi revine sarcina de a ține cont de evoluția societății și de schimbările în percepția problemelor sociale, civile și de relații, inclusiv prin faptul că nu există doar o cale sau o alegere atunci când vine vorba de gestionarea familiei sau a vieții private (CEDO, Kozak c. Poloniei, 2010, para.98 și X ș.a. c. Austriei, 2013, para. 139).

Departe de a fi opuse valorilor familiei, multe persoane aparținând minorităților sexuale manifestă loialitate față de instituțiile de căsătorie, părinți și adopție. Nu s-a demonstrat modul în care libertatea de expresie în problemele LGBT ar devaloriza sau afecta în mod negativ „familiile tradiționale” actuale și existente sau le-ar compromite viitorul (CEDO, Bayev ș.a. c Rusia, 2010, para. 67).

Nu pot fi aprobate politici și decizii care încorporează o prejudecată predispusă de o majoritate heterosexuală împotriva unei minorități homosexuale (CEDO, Smith și Grady, 1999, para. 102, L. și V. c. Austriei, 2003, para. 51-52). Aceste atitudini negative, referiri la tradiții sau la ipoteze generale într-o anumită țară nu pot fi considerate ca fiind suficient de justificate pentru tratamentul diferențiat, ele fiind de atlfel similare cu cele bazate pe rase diferite sau culoarea pielii diferită (CEDO, Hämäläinen c. Finlandei, 2014, para. 109).

Fără echivoc sunt prejudecăți cu privire la comunitatea LGBT cele relevate de formulări precum „în mod distorsionat se vrea o imagine de echivalență socială între relațiilor sexuale tradiționale și cele netradiționale” și în referiri la potențialele pericole de „a crea o impresie distorsionată cu privire la echivalența socială dintre relațiile maritale tradiționale și cele netradiționale”. Chiar mai inacceptabile sunt încercările de a trasa o paralelă între homosexualitate și pedofilie (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 69).

Referitor la faptul că majoritatea populației dezaprobă homosexualitatea și se opune oricărei manifestări a relațiilor homosexuale, trebuie de observat importanta diferență între  sprijinul popular în favoarea sau pentru extinderea domeniului de aplicare al garanțiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și situația în care se sprijină restrângerea domeniului de aplicare al protecției sale (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 70). Or, este incompatibilă cu valorile fundamentale ale Convenției ca exercitarea drepturilor Convenției de către un grup minoritar să fie condiționată de acceptarea ei de către majoritate (CEDO, Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 81).

Referitor la susținerile cum că promovarea relațiilor homosexuale trebuie interzisă pe motiv că relațiile de același sex au reprezentat un risc pentru sănătatea publică, Curtea consideră că este improbabil ca o restricție privind libertatea de exprimare potențială privind problemele LGBT să conducă la o reducere a riscurilor pentru sănătate. Dimpotrivă, difuzarea cunoștințelor privind problemele legate de sex și identitate de gen și creșterea gradului de conștientizare a riscurilor asociate și a metodelor de protecție împotriva acestor riscuri prezentate în mod obiectiv și științific ar constitui o parte indispensabilă a unei campanii de prevenire a bolilor și a publicului larg (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 72).

Este la fel de dificil de văzut o legătură între interzicerea de a promova față de minori homosexualitatea sau relațiile sexuale non-tradiționale și realizarea ori afectarea obiectivelor demografice dorite. Or, creșterea populației depinde de o multitudine de condiții, precum prosperitatea economică, dreptul la securitate socială, accesibilitatea la îngrijire a copiilor. Suprimarea informațiilor despre relațiile de același sex nu este o metodă prin care tendința demografică negativă poate fi inversată. Este de observat că aprobarea socială a cuplurilor heterosexuale nu este condiționată de intenția sau capacitatea lor de a avea copii (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73).

Nu se poate considera că minorii expuși la informații despre homosexualitate ar fi mai vulnerabili decât cei expuși la același gen de informații despre heterosexualitate (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73). Din contra, discuțiile publice despre educația sexuală, în care opiniile părinților, politicile educaționale și dreptul la libertatea de exprimare trebuie să fie echilibrate, autoritățile nu au altă soluție decât să recurgă la criterii de obiectivitate, pluralism, acuratețe științifică și în ultimă instanță, la utilitatea unui anumit tip de informație pentru publicul tânăr. Or, în măsura în care minorii care au fost martori ai unei campanii de informare cu privire la homosexualitate se poate considera că ei au fost expuși la ideile de diversitate, egalitate și toleranță, ceea ce nu poate duce decât la coeziunea socială (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 82).

Nu există dovezi științifice sau date sociologice care să sugereze că simpla menționare a homosexualității sau dezbaterea publică deschisă despre statutul social al minorităților sexuale ar afecta negativ copiii sau „adulții vulnerabili”. Dimpotrivă, numai prin intermediul unei dezbateri publice și echitabile, societatea poate aborda probleme atât de complexe. O astfel de dezbatere, susținută de cercetări academice, ar aduce beneficii coeziunii sociale, asigurându-se că se vor auzi reprezentanții tuturor punctelor de vedere, inclusiv persoanele în cauză. Ar clarifica, de asemenea, unele puncte comune de confuzie, cum ar fi dacă o persoană poate fi educată sau ispitită să intre în sfera homosexualității sau să iasă din aceasta, ori să se alăture sau să iasă din ea în mod voluntar (Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 86).

Conceptul de moralitate derivă din multe tradiții sociale, filosofice și religioase; În consecință, limitările […] în scopul protejării moralei trebuie să se bazeze pe principii care nu derivă exclusiv dintr-o singură tradiție. Orice astfel de limitări trebuie înțelese în lumina universalității drepturilor omului și a principiului nediscriminării (Comitetul Drepturilor Omului al Națiunilor Unite, cazul Fedotova c. Rusia, 2012, para. 10.5)

Orientarea sexuală este protejată prin dreptul la respectarea vieții private, atât în temeiul CEDO (articolul 8), cât și al ICCPR (articolul 17). Prin urmare, autoritățile publice nu pot considera că homosexualitatea este contrară „moralei”, în sensul articolului 10 §2 din CEDO, întrucât orientarea sexuală este un drept fundamental al omului în temeiul articolului 8 al CEDO (Comisia de la Veneția, Opinie cu privire la interzicereae propagandei pentru homosexualitate, 2013, para. 52). Nu există nici o dovadă că discuțiile despre orientarea sexuală ar afecta negativ minorii, al căror interes este să primească informații relevante, adecvate și obiective despre sexualitate, inclusiv despre orientarea sexuală (ibid, para. 80). Promovarea valorilor și atitudinilor tradiționale față de familie și sexualitate nu trebuie să ducă la sancționarea exprimării și promovării celor netradiționale (ibid, para. 80).

 

Anunțuri

08/07/2017

Interviu RoL: Despre homosexualitate si casatorie

CristiDaniletRoL

Judecătorul Cristi Danileț: Ne revoltăm când suntem interceptați de stat, pe motiv că se intră în viața noastră privată, dar, în același timp, cerem statului să reglementeze pe cine să băgăm în pat – Interviu România Liberă 8 iulie 2017

Judecătorul Cristi Danileț, fost membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), consideră că este vorba despre o falsă dezbatere în societate pe tema inițiativei de schimbare a definiției familiei în Constituție, pentru că se face o confuzie între căsătoria civilă și cununia religioasă. Danileț mai arată și că este ”regretabil” că Biserica a intervenit în demersul civic al modificării Constituției, iar aspectele religioase nu trebuie să aibă legătură cu reglementările juridice.

Rl: În primul rând, care credeți că sunt motivele pentru care această temă a modificării definiției familiei s-a dezvoltat atât de mult în spațiul public în ultima perioadă?

În ultimii ani, populația din România a conștientizat că există o minoritate sexuală care își revendică drepturile: comunitatea LGBT. Aceasta din urmă a ales o cale vizibilă, uneori zgomotoasă ori chiar indecentă, de a se face prezentă, ceea ce a deranjat românul puritan, comod și veșnic absent din dezbaterea autentică despre viața intimă. Printr-o confuzie impardonabilă dintre sex și iubire, dintre căsătorie civilă și cununie religioasă, dintre conduita morală și drepturi legale, s-a ajuns la o falsă dezbatere: modificarea Constituției pentru consacrarea exclusivă a familiei nucleare.

Rl: Din punct de vedere juridic, era vreo problemă cu modul în care era definită familia în legislația românească, înainte de apariția acestei inițiative?

Constituția noastră garantează dreptul de a constitui o familie, fără a preciza sexul partenerilor. Codul civil menționează însă că este vorba de un bărbat si o femeie și, în mod inexplicabil, interzice sa fie recunoscute în România căsătoriile încheiate legal în alte state între două persoane de același sex. Or, acest din urmă aspect a ajuns să fie contestat la Curtea Constituțională și de un an de zile încă nu a primit o soluționare. Tocmai pentru a preîntâmpina asfel de situații, în care Constituției noastră ar permite interpretarea cum că legislația infra-constituțională ar putea să permită căsătoriile între persoane de același sex, a fost demarat această campanie civico-religioasă de modificare a normei arătate.

Rl: Este familia românească mai protejată în felul acesta?

Nu există un tipic de „familie românească” și nu există așa-numita „familie tradițională” . În primul rând, istoria ne învață că „familia” înseamnă microcomunitatea din timpul Romei antice unde bărbatul stăpânea oamenii și lucrurile din casă. Istoria cuplului românesc – așa cum o știm din scrierile epocilor trecute – este extrem de tristă: soțul era violent și alcoolic, violul conjugal era un fenomen extins, familia era numeroasă și trăia într-un spațiu restrâns. iar apropierea fizică dintre membrii genera desele incesturi, soția era veșnic la cratiță, femeia trebuia să fie virgină în noaptea nunții, o femeie rămasă gravidă, dar nemăritată era alungată din sat, divorțul era ceva rușinos și excepțional. Oare la o astfel de familie „tradițională” vor unii să ne întoarcă, azi?! O familie unde bărbatul domnește prin forță fizică, unde femeia este un obiect important doar pentru dota pe care o aduce la domiciliul conjugal, unde copiii sunt unelte în gospodărie?! De fapt, dacă mă gândesc la faptul că în ultimii ani a crescut îngrijorător numărul cazurilor de violență domestică, precum și violurile și incesturile comise asupra minorilor în propriile familii, s-ar putea ca răspunsul să fie afirmativ. Apoi, în timpurile biblice, „familia” nu se constituia prin căsătorie în fața primarului – este interesant că acest aspect nu este adus în discuție de cei care dezbat (a se citi „impun”) argumentele în favoarea familiei constituită exclusiv prin căsătorie. Nimeni nu se întreabă în fața cărui primar erau căsătoriți Iosif și Maria…dar se invocă „tradiție” în acest sens.

Aș vrea să se înțeleagă bine: este adevărat că prin căsătorie se ajunge să se formeze o familie, dar o familie nu se reduce la căsătorie – și în niciun caz nu presupune parteneri de sexe diferite și în mod obligatoriu copii. Cu alte cuvinte, ceea ce stă la baza unei familii nu este un certificat de căsătorie primit de la primar sau o verighetă de la preot, ci familia se întemeiază pe sentimente de iubire, de siguranță, de într-ajutorare. Astfel, există familii cu membri de sex diferit căsătoriți și fără copii, familii alcătuite din concubini cu sau fără copii, familii alcătuite dintr-un singur părinte și un copil, familii alcătuite doar din bunici și nepoți, familii alcătuite din părinți căsătoriți sau nu care au adoptat copii, familii alcătuite din tutori ori persoane care îngrijesc un copil abandonat sau pus în pericol de părinții lui naturali etc.

Rl: Cine este, de fapt, afectat, dacă modificarea Constituției va fi votată, prin referendum? Și ce se întâmplă cu familiile monoparentale ori familiile extinse?

Prin modificarea Constituției ,nu se va aduce nimic nou: se va consacra ceea ce Codul nostru civil spune deja și anume că în România nu au fost și nu sunt validate căsătoriile între persoane de același sex. Dar, în plus, se va da o certitudine că acest lucru nici nu se va întâmpla în viitor. Însă, alta este problema. Această modificare nu se dorește a fi făcută în mod clar, cu privire la căsătorie. Ci s-a optat pentru modificarea textului care se referă la familie, reieșind în mod clar că aceasta trebuie să fie alcătuită exclusiv dintr-un bărbat și o femeie căsătoriți. Astfel, dacă ar fi să interpretez strict, aș spune că nu mai pot exista alte tipuri de familii, or sunt cel puțin 14 acte normative care stabilesc diverse tipuri de familii în țara noastră. Cred că toate aceste reglementări sunt în pericol. Dar accept și că eu mă pot înșela.

Rl: Care credeți că este miza modificării Constituției?

Scopul e vizibil: cei care au inițiat acest proiect, ca și cei trei milioane care au semnat, își doresc dispariția homosexualilor. Pe vremea lui Ceaușescu homosexualii erau închiși. De fapt, homosexualitatea a fost considerată o infracțiune până în anul 2000, când s-a acceptat o evoluție în materia drepturilor omului. Dar acum ne ducem, încetul cu încetul, într-o direcție care nu are vreo legătură cu aceste drepturi. Astfel, văd că inițiativa aceasta face parte dintr-un lanț de acțiuni prin care se vrea o limitare a libertății individuale: se dorește interzicerea metodelor contraceptive, limitarea sexului doar la actul procreării, limitarea divorțului, interzicerea avortului, obligarea părinților să aibă copii, interzicerea homosexualilor. De altfel, trebuie să remarc că întreaga campania de strângere a semnăturilor și orice dezbatere pe tema căsătoriei nu are vreo legătură reală cu familia, ci se limitează strict la două aspecte: interzicerea homosexualilor de a se căsători și de a adopta copii. Aici a intervenit Biserica. Or, amestecul autorităților bisericești în acest demers civic care are drept finalitate modificarea unui act politico-juridic este unul profund regretabil: societatea în care trăim este una secularizată, în care Biserica și Statul sunt separate. Ca urmare, așa cum nimeni nu poate fi persecutat pentru libertatea sa de conștiință, pentru religia sau forma de credință pe care o împărtășește, tot astfel aspectele religioase nu trebuie să aibă legătură cu modul de conducere a statului sau cu reglementările juridice.

Rl: Au fost discuții că inițiativa aceasta urmărește, de fapt, restrângerea drepturilor pentru persoanele LGBT. Cum vedeți dvs. situația?

Din păcate, comunitatea LGBT este deja stigmatizată în România. Iar asta îi face pe unii membri să iasă și mai mult în evidență, uneori chiar în mod obscen, ceea ce ar trebui evitat. Din fericire, comunitatea se bucură de tot mai multă simpatie din partea heterosexualilor care au înțeles că o anumită minoritate trebuie protejată de majoritatea tiranică. Față de aceste aspecte, ceea ce constat eu este că astăzi se amestecă într-un mod nepermis aspectele morale cu cele juridice, justificându-se intruziunea societății în viața privată a individului. Trăim un paradox: ne revoltăm când suntem interceptați de stat pe motiv că se intră în viața noastră privată, dar în același timp cerem statului să reglementeze pe cine să băgăm în pat.

Astfel, sunt de acord că anumite drepturi acordate prin lege pot fi imorale pentru unele comunități, mai ales cele religioase. Dar asta nu înseamnă că trebuie redus dreptul la morală, ci doar că trebuie întărită morala la nivelul comunităților respective. Cu alte cuvinte, morala nu se impune, ci se recomandă – asta ține de ABC-ul eticii. Astfel, de exemplu, acum legislația noastră permite avortul când sarcina nu a depășit 14 săptămâni, astfel că dacă anumite grupuri nu sunt de acord cu avortul, ele nu au decât să nu permită asocierea în acel grup al persoanelor care au avortat sau preoții nu au decât să le dea canon păcătoaselor – dar asta nu înseamnă să se interzică avortul prin lege, adică să se dea o regulă pentru toată lumea, inclusiv pentru persoanele din afara acelui grup. La fel, dacă la un moment dat legislația noastră va permite căsătoria între două persoane de același sex, acest lucru va putea fi combătut moral prin interzicerea oficierii cununiei religoase a homosexualilor sau interzicerea lor de a face parte din biserică, dar nu înseamnă ponegrirea lor ori limitarea drepturilor lor când sunt în afara acelei comunități.

Rl: Din punct de vedere legal, dacă un grup încearcă să restrângă drepturile unui alt grup, nu ar trebui ca statul – care urmărește binele tuturor cetățenilor săi – să nu permită acest lucru? 

Statul nu este o entitate abstractă, ci e conglomeratul de oameni și instituții care acționează spre binele oamenilor. Numai că binele unora nu este al tuturor. De aceea avem instituții care stabilesc când un drept se încalcă – justiția instanțelor ordinare; de aceea avem instituții care permit sau nu modificarea Constituției – Curtea Constituțională, Parlamentul și societatea largă. În cazul inițiativei cu privire la căsătorie, CCR a decis deja că modificarea poate fi făcută, Parlamentul aproape că a dat undă verde, iar populația României va decide la referendum. Numai că, dacă acum se consideră de cuviință să se decidă dacă cel care se bagă în patul cuiva să fie de alt sex și să aibă același model de verighetă, mă gândesc că e posibil ca la un moment dat să se decidă ce culoare să aibă părul sau ochii partenerului, ce înălțime sau ce greutate. Evident, invocându-ne la familia „tradițională” e posibil ca la un moment dat să se interzică căsătoria dintre românii albi și cei de altă culoare…E absurd!

Rl: CEDO a stabilit că toate statele europene ar trebui să acorde o formă de protecție si cuplurilor formate din persoane de același sex. Cum și/sau când ar trebui să facă și România acest lucru? Care ar fi cadrul în care s-ar produce această schimbare?

Unele state au permis cuplurilor de același sex să se căsătorească – și nu am nicio temere că se va sfârși lumea din această cauză. Altele permit parteneriate civile, care este un fel de contract, chiar de logodnă, cu efecte asupra drepturilor. Alte state permit și căsătoria, și parteneriatul civil. Nu există un standard internațional impus, ci atât CEDO, cât și UE lasă la latitudinea fiecărei țări de a decide ce cred ele că este mai bine. Dar, după cum am spus, ceea ce doresc românii este dispariția homosexualității și, spre dezamăgirea celor care au semnat inițiativa de modificare a Constituției, acest lucru nu se va întâmpla.

12/01/2016

Despre casatoria si adoptia pentru homosexuali

Filed under: 0. NOUTATI,discriminare — Cristi Danilet @ 12:18 AM
Tags: , , , ,

Steagul_LGBTÎn aceste zile se poartă în spaţiul public o discuţie interesantă despre faptul că interdicţia homosexualilor de a se căsători în acest sens ar trebui să figureze în Constituţia României. În 48 ore, o postarea în legătură cu acest subiect pe care am făcut-o pe contul meu de Facebook a strâns nu mai puţin de 1033 de Like-uri, 81 de distribuiri şi 111 de comentarii. În urma dezbaterilor purtate cu cititorii, am dedus că sunt câteva chestiuni care trebuie lămurite:

  1. Cine se poate căsători în România?

Art. 48 din Constituţia României menţionează căsătoria fără a preciza sexul soţilor.  În art. 259 din Codul civil se prevede că doar bărbatul şi femeia se pot căsători. Aşadar, potrivit legislaţiei actuale din România, două persoane de acelaşi sex nu se pot căsători. Chiar dacă este legal încheiată căsătoria în alt stat între persoane de acelaşi sex, dacă respectivii vin în România căsătoria lor nu poate fi recunoscută.

  1. De ce se doreşte schimbarea Constituţiei României?

Actualmente nu există vreo bază legală pentru a fi încuviinţată căsătoria între doi homosexuali. Dar aceasta se datorează unei legi care ar putea fi schimbată de Parlament, după o anumită procedură. Probabil pentru a avea garanţia că aşa ceva nu s-ar întâmpla într-un mod facil, iniţiatorii procesului de strângere a semnăturilor de la populaţie îşi doresc modificarea Constituţiei care să prevadă în mod expres că numai un bărbat şi o femeie se pot căsători în ţara noastră. Mai sunt Constituţii în Europa care au o asemenea reglementare.

  1. Cum se poate modifica Constituţia României?

Art. 150 din Constituţie prevede că cel putin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot pot iniţia revizuirea Constituţiei şi că ei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie inregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Dar strângerea acestor semnături nu este suficientă. Mai departe, propunerea de modificare trebuie votată de două treimi din fiecare Cameră a Parlamentului, iar apoi legea de revizuire trebuie aprobată prin referendum de populaţia ţării. Aceasta va lua ani.

  1. Este dreptul homosexualilor de a se căsători un drept al omului?

Pentru România drepturile omului sunt cele consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale în interpretarea jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, şi cele consacrate de Constituţia României. Niciunul dintre aceste surse nu prevede dreptul de a se căsători al persoanelor de acelaşi sex. Mai mult, prin hotărârea Hamalainen versus Finlanda din 2008 din CtEDO a stabilit că, din perspectiva drepturilor omului, statele nu pot fi obligate să permită căsătoria între persoanele din acelaşi sex. La fel, în cauza  Schalk şi Kopf versus Austria CtEDO a reamintit în 2010 că statele rămân libere să restricţioneze căsătoria doar la persoanele de sex opus.

Din cele 47 state membre ale Consiliului Europei, într-un număr de 12 state legislaţia permite căsătoria între persoane de acelaşi sex (Olanda din 2001, Belgia 2003, Spania 2005, Suedia 2009, Norvegia 2009, Portugalia 2010, Islanda 2010, Danemarca 2012, Franţa 2013, UK 2013, Luxembourg 2015, Irlanda 2015; Finlanda va fi în aceeaşi situaţie 2017).

Anul trecut în cauza Obergefell ş.a versus Hodges, Curtea Supremă din SUA a decis că prin Constituţia americană se garantează dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători în condiţii similare cu persoanele de sex opus şi că statele americane nu pot rezerva dreptul de căsătorie doar pentru cuplurile de heterosexuali.

  1. Concubinaj (uniune consensuală) sau parteneriat civil (parteneriat înregistrat legal)?

Concubinajul este o convieţuire a două persoane, dar legea noastră nu reglementează acest lucru, adică nu stabileşte drepturi şi obligaţii pentru parteneri (cu privire la logodnă, fidelitate, nume, sprijin reciproc, proprietate). Statisticile din România arată că jumătate din cupluri sunt alcătuite din membri care locuiesc împreună dar nu sunt căsătoriţi. Un singur aspect trebuie precizat: potrivit Codului Civil, copilul născut dintr-o relaţie de concubinaj are aceleaşi drepturi ca unul din căsătorie.

În alte state sunt însă reglementate parteneriatele civile. E libertatea statelor de a decide asupra reglementării lor – chiar există un proiect de Directivă a CE în acest sens. Iar în unele din aceste state sunt permise parteneriatele civile pentru persoane de acelaşi sex (21 state din Uniunea Europeană). În această idee, prin decizia Oliari ş.a. versus Italia din 2015, CtEDO a recunoscut că în ultimul timp ordinea de drept şi societatea a evoluat şi a stabilit că persoanele de acelaşi sex care coabitează au, în realitate, o viaţă de familie.  Or, membrii unui  cuplu, indiferent de orientarea lor sexuală, au dreptul la susţinere materială reciprocă, dreptul la moştenire şi obligaţii comune. Anterior, în cauza Vallianatos ş.a versus Grecia din 2013 Curtea a decis că dacă se recunoaşte uniunea civilă pentru persoanele de sex diferit, cele de acelaşi sex nu pot fi discriminate.

  1. Există un drept de a fi homosexual?

Preferinţele sexuale ţin de viaţa intimă, privată a omului. Ele ţin de individ şi nu au nevoie de acceptul din partea semenilor sau a statului (până în anul 2000 actele homosexuale comise erau incriminate drept infracţiune la noi). Deci este un drept al omului, consacrat ca atare de legislaţia naţională şi internaţională.

Potrivit Recomandării (2010) 5 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei nu se pot strânge date statistice cu privire la preferinţele sexuale ale oamenilor; trebuie să se permită schimbarea de sex şi de nume; iar dacă legislaţia recunoaşte parteneriatul civil, acesta trebuie să se aplice şi persoanelor de acelaşi sex.

În cauza Salgueiro da Silva Mouta versus Portugalia CtEDO a decis că obligarea unui părinte homosexual care a divorţat de a-şi ascunde orientarea sexuală faţă de fiica sa atunci când are program de vizitare îi încalcă dreptul la viaţă privată. Alte hotărâri ale CtEDO în materie de orientare sexuală şi nediscriminare sunt disponibile pe siteul Curţii ş ipe site-ul CoE. 

  1. Au dreptul homosexualii să adopte copii?

Legea 273/2004 privind procedura adopţiei în România nu prevede ca şi condiţie de a fi heterosexual al adoptatorului, prin urmare potrivit legislaţiei interne un homosexual al putea pretinde să adopte un copil. Desigur, trebuie să îndeplinească şi celelalte condiţii, extrem de multe şi complexe, pentru a se admite cererea.

Mai mult, în cauza E.B. versus Franţa din 2008, Marea Cameră a Curţii de la Strasbourg a stabilit că refuzul autorităţilor de a permite unei persoane să adopte un copil pe temeiul orientării sexuale (în cauză este vorba de o lesbiană) creează o diferenţă de tratament incompatibilă cu drepturile omului. Aceasta întrucât este interzisă discriminarea unei persoane în ceea ce priveşte viaţa ei privată şi de familie. Iar în cauza X ş.a. vs. Austria din 2013 Curtea spune că nu se poate refuza ca partenerul să adopte copilul celuilalt partener pe motivul că este de acelaşi sex.

Pct. 26 şi 27 din Recomandarea (2010) 5 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei prevede că în luarea deciziilor cu privire la responsabilităţile parentale sau la adopţie nu trebuie să se facă discriminări pe bază de gen sau preferinţe sexuale.

Prin urmare legislaţia sau practica României nu ar putea consacra niciodată interdicţia unui homosexual de a adopta un copil.

  1. Discriminarea

A împiedica un homosexual să se angajeze, să beneficieze de un serviciu public sau să adopte un copil pe motivul preferinţei sale sexuale este discriminare. Acest lucru este interzis – există adevărate manuale în acest sens, în România, în Europa sau la nivel mondial.  Drepturile LGBTI trebuie promovate şi protejate  – o spune Consiliul UE printr-un Ghid recent. Combaterea discriminării pe motive de orientare sexuală sau identitate de gen este un obiectiv al Consiliului Europei – SOGI.

  1. Homofobia

În Europa şi România sunt dese manifestările homofobe, adică atitudinile şi sentimentele negative născute din prejudecăţi faţă de homosexuali: ură, violenţă fizică sau verbală provocată de orientarea sexuală, identitatea de gen și exprimarea sexuală.

În România există O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare care incriminează faptele discriminatorii pe temei de orientare sexuală: de exemplu angajarea in muncă, acceptarea la şcoală, discursul homofob. De aplicarea acestui act normativ se ocupă C.N.C.D.

Prin Rezoluţia de combatere a homofobiei din Europa, Parlamentul European a stabilit în 2012 că e nevoie de educaţie sexuală şi că trebuie luptat împotriva homofobiei inclusiv prin mijloace administrative, judiciare şi legislative. Mai mult, homofobia este la fel de gravă ca rasismul şi antisemitismul. Parlamentul consideră că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBT pot fi mai bine protejate dacă acestea au acces la instituții juridice precum concubinajul, parteneriatul civil sau căsătoria; salută faptul că majoritatea statelor membre oferă în prezent aceste opțiuni și invită și alte state membre să examineze posibilitatea de a proceda la fel.

    10. Concluzii

În România numai heterosexualii se pot căsători. Căsătorirea homosexualilor nu este un drept al omului. În 21 state din UE se permite uniunea civilă, în 12 state se permite căsătoria între persoane de acelaşi sex, iar tendinţa este în creştere a numărului de state.  Preferinţele sexuale ţin de viaţa privată şi intimă a persoanelor şi ele nu pot constitui temei pentru niciun fel de defavorizare.