CRISTI DANILEŢ – judecător

15/10/2018

RIL: adunarile din fata institutiilor publice trebuie declarate in prealabil

manifestatieLEGISLAȚIE: Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice prevede: „Adunările publice – mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea -, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege”. Iar art. 3 alin. (1) din Legea 60/1991 prevede: „Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările (…) care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”.

PROBLEMĂ: Trebuie făcută declarație prealabilă la Primar dacă se organizează o adunare pe stradă în fața unei instituții? Dilema e provocată de faptul că pentru primul aspect ar trebui declarată adunarea, pentru al doilea nu.

SESIZARE: Pentru lămurirea acestei chestiuni a fost sesizată curtea supremă de către C.A.București în 2 iulie 2018, la solicitarea asociației Evoluție în Instituție (fără nicio legătură cu protestele magistraților, cum speculează o partea a presei de rea-credință) ; PICCJ a avut o opinie disponibilă aici ;

SOLUȚIE: Prin decizia 19/15.10.2018 (Dosar 1811/12018) ICCJ a admis sesizarea și a decis că există obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când ele urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice (drum public, carosabil, trotuar) ori în alte locuri în aer liber, situate în imediata vecinătate a sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat.
Odată cu publicarea motivării în M.Of, decizia devine obligatorie pentru oricine.

„TRADUCERE”: Prin urmare, dacă o adunare publică se desfăşoară în exterioriul sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, iar acest exterior coincide cu unul dintre locurile indicate în art. 1 alin. (2) din lege, adunarea trebuie declarată în prealabil.

OBSERVAȚIE: Curtea Constituţională a spus deja că introducerea condiției de declarare prealabilă a adunării nu contravine Constituției (decizia 687/2016, par. 19); la fel spune și CEDO (Hotărârea din 28 noiembrie 2007 pronunţată în cauza Balçik şi alţii împotriva Turciei). Tot CCR a spus că organizarea unor adunări constituie contravenţie numai dacă acestea sunt nedeclarate, neînregistrate sau interzise (decizia 1351/2010).

ATENȚIE:
– Legea nu se referă la „autorizare” din partea Primarului, ci doar la „declarare prealabilă” către primar din partea organizatorilor; după această declarare, Primarul poate decide interzicerea adunării, cu 48 ore înainte;
– Scopul declarării prelabile nu este obținerea acordului din partea Primarului, ci este acela ca autorităţile publice (primari, unităţi de jandarmi competente teritorial, poliţia locală) să acorde sprijin de specialitate la cererea organizatorilor, astfel ca adunarea să nu se soldeze cu acte de dezordine ori violențe:
– Opinia mea este că, dacă e vorba de adunări spontane, lipsind deci orice formă de organizare, dispozițiile arătate de mai sus nu sunt aplicabile.

04/06/2018

Schimbari radicale în jurisprudenta CCR cu privire la magistrati: ep.2 – Sefii de la ICCJ

Filed under: CCR — Cristi Danilet @ 6:50 PM
Tags: , , , , , ,

ccrÎn episodul întâi am arătat cum CCR și-a schimbat propria jurisprudență în raport cu magistrații detașați: acum 10 ani a decis că ei pot ocupa orice funcție în stat căci prin detașare ei păstrează doar calitatea de judecător/procuror și nu mai au exercițiul funcției, ca urmare nu au interdicția constituțională de a ocupa altă funcție; anul acesta a pronunțat deja două decizii prin care arată că magistrații trebuie să aibă legătură doar cu justiția, prin urmare nu mai pot prin detașare să ocupe alte funcții cum ar fi cea de ministru, secretar de stat, ambasador, director, inspector etc, căci se opune Constituția. CCR nu a explicat însă de ce aceeași normă constituțională a fost interpretată diferit la 10 ani diferență și de ce a revenit asupra unei hotărâri proprii care trebuia respectată inclusiv de către …CCR.

Recent, Curtea Constituțională a procedat la fel și într-un alt caz, de data aceasta în legătură cu numirea conducerii de la ICCJ.

Ce spune Constituția? Cu privire la judecători, Constituția spune că propunerile de numire în funcție, promovarea, transferul și sancționarea revin CSM (art 125 alin. 2). Nimic despre numirea șefilor. Așa că aceasta urma să se reglementeze prin lege.

Ce spune legea? Începând cu anul 2005, legea nr. 303/2004 prevede că președintele, vicepreședintele și președinții de secție de la instanța supremă sunt numiți după următoarea procedură: candidații trebuie să fie judecători la curtea supremă; ei își depun candidatura la CSM; fiecare susține un interviu la secția de judecători a CSM; secția CSM propune președintelui României un candidat pentru fiecare post; Președintele României decide, putând respinge motivat și o singură dată. Revocarea este oarecum simetrică: secția pentru judecători a CSM propune revocarea, Președintele României decide.

Ce a spus CCR despre aceste prevederi? CCR a decis că este în regulă distincția dintre promovare și numire făcută de lege Astfel, a arătat că promovarea implică mutarea magistratului la o instanță superioară, nu mutarea pe o altă funcție la aceeași instanță (deciziile 785/2009 și 14/2013); că ocuparea unei funcții de conducere se face, așadar, prin numire (decizia 176/2014); că e adevărat că în Constituție se spune că CSM propune numirea în funcție de către Președinte, dar pentru că numirea în funcția de conducere ar fi o formă specială de numire în funcție, ar fi constituțională implicarea Președintelui statului în numirea șefilor de la instanța supremă (decizia 551/2009).

Cum  a dorit Parlamentul să modifice legea în anul 2017? Prin proiectul de lege din luna decembrie 2017 (a se vedea pct. 81), Preşedintele României păstra atribuția de numire în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte a ICCJ, dar i se interzicea de acum să refuze numirea în aceste funcţii de conducere; păstra și atribuția de revocare din aceste funcţii de conducere. Însă, Preşedintele României urma să piardă competența numirii şi revocării preşedinţilor de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care reveneau secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Aceste modificări preconizate au fost contestate la CCR de partidele din opoziție.

Ce a decis CCR? Fiind atacate noile modificări, CCR a avut ocazia să analizeze dar … a depăsit cadrul cu care a fost sesizat. Astfel, prin decizia 45/2018 (a se vedea pct. 162-164) CCR a spus că ocuparea unei funcții superioare este o promovare indiferent că este vorba de o funcție de execuție sau una de conducere. Or, pentru că în Constituție se spune că promovarea este de competența CSM, atunci este neconstituțională prevederea care implică Președintele statului în numirea șefilor de la curtea supremă. Mai conchide CCR că acea atribuție privind „propunerea de numire” din Constituție care revine CSM și care a permis până acum implicarea Președintelui se referă, de fapt, nu la numirea șefilor, ci la numirea magistraților numai la începutul carierei lor.

Care e forma finală a noii legi în anul 2018? Profitând de explicația lărgită a Curții, în procedura de reanalizare a legii Parlamentul profită: de unde inițial voia ca doar numirea și revocarea șefilor de secție să fie trecută la CSM, acum prin proiectul de lege (a se vedea pct. 88) se prevede că numirea și revocarea pentru preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de Secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie revin Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Președintele statului este exclus cu totul din numirea șefilor supremi.

Concluzie: Concluzia e ușor de tras dacă se compară două situații: numirea în funcțiile de conducere de la ICCJ este constituţională dacă este efectuată de Preşedintele României (aspect valabil în anul 2009 în virtutea deciziei nr. 551/2009) și numirea  în funcţiile de conducere la ICCJ este constituţională dacă este efectuată de CSM (aspect valabil începând cu anul 2018 în virtutea deciziei nr. 45/2018).

Or, deciziile CCR sunt obligatorii pentru oricine, inclusiv pentru CCR. Dar, după cum se vede, dacă în 2005 ocuparea unei funcții de conducere la ICCJ se făcea prin numire și era constituțional ca Președintele statului să o facă la propunerea CSM, în 2018 ocuparea aceleiași funcții de conducere la ICCJ trebuie făcută prin promovare în această poziție și o poate face, în mod constituțional, exclusiv CSM. Însă aceeași Constituție era aplicabilă și în 2005, și în 2018. Iar între timp nu s-a schimbat absolut nimic decât, în mod inexplicabil, jurisprudența CCR.

 

16/06/2016

Dupa o viata de magistrat, Livia Stanciu se pensioneaza. Laudatio

Filed under: profesionism — Cristi Danilet @ 11:19 AM
Tags: , ,

Livia-Doina-Stanciu„Laudatio” (lat.)=discurs de elogiere a cuiva

Astăzi, în Plenul CSM, am luat o decizie cu mare greutate: am semnat buletinul de vor pentru decizia de eliberare din funcţie prin pensionare a doamnei judecător dr. Livia Stanciu, preşedintele instanţei supreme.

Primul judecător al ţării şi reprezentant al puterii judecătoreşti în ultimii şase ani, Livia Stanciu îşi încheie o carieră de 35 de ani în slujba justiţiei – procuror între anii 1980-1994, judecător între anii 1994-2016, fiind la curtea supremă din anul 2004. Părăseşte sistemul fără fast, fără aplauze, fără mulţumiri adresate public. Nu ştiu dacă asta s-a vrut a fi din partea noastră drept o dovadă a unei anumite modestii instituţionale care – poate – nici nu era necesară sau este doar lipsa de exerciţiu a sistemului juridic în aprecierea valorilor sale.

Rar mi-a fost dat să văd un om atât de modest într-o funcţie atât de înaltă. Sub conducerea Liviei Stanciu, ICCJ a fost reformată: s-a suplimentat numărul de judecători supremi, s-a modernizat sistemul de recrutare a lor, au venit generaţii noi de magistraţi, au fost rezolvate câteva probleme punctuale de integritate, s-a reconsiderat jurisprudenţa secţiei penale care s-a angajat în mod ferm în sancţionarea adecvată a corupţiei. Astfel, datorită activităţii susţinute a judecătorilor supremi din ultimii ani, Înalta Curte a cunoscut o creştere a încrederii oamenilor în justiţie nemaiatinsă în perioada postdecembristă.

Doctor în drept şi formator la Institutul Naţional al Magistraturii, judecătorul Livia Stanciu a format generaţii întregi de noi magistraţi. A devenit un model pentru sute de magistraţi. Prin luările sale de poziţie publice a contribuit la conştientizarea faptului că legea e o valoare în sine, care trebuie respectată de oricine şi că magistratul român are un rol esenţial în promovarea şi menţinerea statului de drept.

Doamna Livia Stanciu se bucură de toată admiraţia mea; merită felicitări sincere pentru extraordinara sa carieră şi urări de mult succes în noua calitate de judecător la CCR. Pentru mine, Domnia Sa este un reper de profesionist al dreptului şi un exemplu de OM.

Foto: AGERPRES