La sfârșit de mandat ca membru al CSM

Am avut onoarea să fiu membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat complet de șase ani. Pe data de 6 ianuarie 2017 mi-am încheiat activitatea în CSM. Începând de luni voi reveni la exercitarea funcției de judecător, la Tribunalul Cluj-secția penală.

Din punct de vedere instituțional, pot spune că CSM din care am făcut parte a reușit de cele mai multe ori să protejeze justiția de influențele negative ale politicului. A îmbunătățit procedura de recrutare a noilor magistrați, a modificat integral procedura de promovare la ICCJ, a reorganizat Inspecția Judiciară, a suplimentat schemele de personal (550 posturi de noi judecători, 700 de noi grefieri, 24 de posturi noi la Inspecție), a digitalizat sistemul de statistică judiciară, a stabilit indicatori de măsurare a eficienței instanțelor judecătorești. Sub actualul CSM au fost sancționați disciplinar 97 de judecători și 42 de procurori. Au fost condamnați penal și eliminați din sistem un număr de 22 de judecători și 14 procurori.

Din punct de vedere individual, plec cu mulțumirea de a fi realizat cele mai multe dintre lucrurile pe care mi le-am propus la început de mandat: cred că am contribuit la transparentizarea activității CSM, la creșterea vizibilității Consiliului și la creșterea încrederii în justiție. Am susținut în mod public instituția medierii în România și am coordonat proiectul de educație juridică în învățământul preuniversitar. Am supravegheat îndeaproape concursurile de admitere la INM, fiind prezent în săli la cinci din cele șase concursuri anuale. Am vizitat aproape 200 de instanțe judecătorești în cei șase ani și am contribuit la rezolvarea unor probleme punctuale care țineau de organizare sau resursa umană. Am participat la zeci de emisiuni televizate și interviuri în presa scrisă. Am administrat contul de FB al CSM și am conceput pe site-ul instituției: secțiunea de evidență a membrilor CSM aleși în perioada 1993-2010, de agendă oficială a membrilor CSM, de integritate judiciară, de educație juridică. Am declarat toleranță zero la corupție judiciară și am reacționat dur la adresa magistraților incorecți. Am avut raport individual anual de activitate și chiar pentru doi ani am ținut un jurnal public al activităților oficiale și al modului de exprimare a votului exprimat pe diverse chestiuni.

Am venit în sprijinul tinerei generații de studenți și absolvenți de drept încurajându-i să participe la concursurile de admitere la INM sau direct în magistratură, prin intermediul conferințelor anuale ținute la universități, a lămuririlor date pe blog sau pe FB, prin intermediul site-ului www.admiterejustitie.ro sau a cărților publicate. Am alcătuit un manual de educație juridică din România adresat adolescenților, am conceput site-ul www.educatiejuridica.ro și am ținut zeci de lecții de educație juridică în școli și licee.

La nivel personal, mi-am continuat activitatea științifică, publicând în reviste de specialitate din țară. Am obținut titlul de doctor în drept. Am gândit și coordonat în cadrul unui grup internațional de magistrați un proiect unicat cu privire la colectarea și indexarea tuturor standardelor internaționale în materie de independență, imparțialitate și integritate a justiției. Am fost angajat de către Comisia Europeană pentru a analiza Strategia de reformă a sectorului de justiție din Republica Moldova și pentru a evalua legislația în materie disciplinară pentru magistrații din Bosnia și Herțegovina. Am fost chemat ca expert pe chestiuni de reformă a justiției și integritate a magistraților în mai multe state europene. Am fost invitat ca lector la evenimente ale unor diverse organizații și instituții cu privire la justiție, minori, mediere. Am publicat pe blogul personal zeci de analize cu privire la modul de funcționare a statului și justiției, preluate de site-uri de profil, în special de Juridice.ro.

Mulțumesc celor care m-au sprijinit de-a lungul anilor și urez succes noilor membri ai CSM!

Interviu Avocatura.com: Povata ZEN pentru candidatii la admiterea in justitie

INTERVIU dat pe 8 aug.2016 pentru Avocatura.com Cristi Danileț și POVAȚA ZEN pentru candidații la INM: „După mine, interviul ar trebui să dureze jumătate de zi, nu de oră: un om să fie interogat jumătate de zi cu privire la tot ce a făcut, ce are de făcut, cum vede viața, cum vede lumea”

Dacă cei mai mulți dintre candidații la INM nu se pot dezlipi de culegerile cu grile, judecătorul Cristi Danileț are un sfat pentru ei: să pună mână și pe „altfel” de cărți, pentru că accentul se va pune din ce în ce mai mult pe proba interviului, iar acolo „noi vrem să găsim în ei omul care are și slăbiciuni, și vulnerabilități, dar, mai ales, pe cel care este în stare să și le recunoască”.

Chiar dacă este vară, cald și mai toată lumea nu se gândește decât la vacanțe, magistratul Cristi Danileț a acceptat invitația Avocatura.com de a vorbi despre examenul de admitere la INM, care se apropie cu pași repezi, despre alegerile CSM, ce vor avea loc la finalul anului, dar și despre lumea avocaturii de azi.

Timp de aproape două ore am făcut un „profil” al candidatului pentru magistratură, am aflat ce așteaptă Comisia de examen din partea viitorilor magistrați ai țării, am făcut o „radiografie” a lumii avocaturii, dar am aflat și câteva sfaturi pe care actualul membru CSM le are pentru cei care și-au depus candidatura pentru o funcție în Consiliu.

Încă de la început, magistratul a ținut să sublinieze că a avut și are întâlniri regulate cu studenții care vor să intre în magistratură. La fel ca anul trecut, aceeași tensiune se simte în aer, mai ales pentru că „admiterea este extrem de profesionist organizată. Cred că doar noi și serviciile speciale suntem atât de «aprigi» și corecți în organizarea probelor de concurs”.

„România este bolnavă!” / „Dacă începe să meargă justiția, întreaga societate se așază”

Cât privește „portretizarea” viitorului magistrat, Cristi Danileț a susținut că „este loc pentru cei care vor într-adevăr să modifice ceva în societate. Îmi închipui că cei care vor să intre în magistratură nu-și văd doar propriul interes de moment: carieră bună, salariu fain și stabilitate în muncă. Îmi închipui că vor să devină cumva un «vindecător» al societății, pentru că România este «bolnavă». Trebuie să recunoaștem: plecăm de la premisa că România este «bolnavă» și atunci vin magistrații care să o vindece. Dacă începe să meargă justiția întreaga societate se așază.

Din păcate, generațiile care vin sunt din ce în ce mai superficiale pentru că la facultatea de Drept nimeni nu le explică ce este justiția sau ce este dreptatea. Vă vine să credeți că patru ani la Drept ei nu aud cuvântul «dreptate»?

Facultățile de Drept sunt doar niște locuri în care înveți legea și manualele. Mai mult, acum se pune accent foarte mult pe reproducerea lor, mai puțin pe gândire. Acesta este motivul pentru care am spus că generațiile noi sunt mai superficiale. 

Dar, noi încercăm să-i selectăm pe cei mai buni dintre cei mai buni. De aceea, din ce în ce mai mare accent se va pune pe interviu. Dacă ar fi după părerea mea, eu nici nu aș da teste de cunoștințe juridice, pentru că atât timp cât un absolvent de Drept este licențiat, asta înseamnă că lui i se recunoaște o anumită competență și anume, aceea de a practica Dreptul. 

Ceea ce trebuie să-i găsim noi acestui licențiat sunt alte abilități, non-juridice, care-l fac indicat pentru funcția de magistrat. Iar aici este o mare problemă, pentru că ceea ce ne ajută este în primul rând testul de raționament logic, care este după model american LSAT și este din 2005 introdus în România, și a doua probă extrem de importantă este proba interviului, unde noi încercăm să vedem dacă omul este suficient de motivat, dacă știe cât de cât sistemul judiciar și dacă are niște principii etice după care se conduce în viață”, a punctat magistratul pentru Avocatura.com.

„Mulți se prezintă la examen autosuficienți. Mulți cred că dacă reproduc Codul sau un manual, gata, știu tot Dreptul”

O altă „hibă” a facultăților de Drept pe care ne-a indicat-o judecătorul este faptul că „deși Dreptul este o știință umanistă, nu se vorbește de cuvântul acesta «uman» sau «umanist» deloc în timpul facultății. Să nu uităm că magistratul este omul care va dialoga, va interacționa cu alți oameni.

Nu se mai studiază nimic despre filosofii luminiști, despre marii gânditori, despre oamenii politici și juridici, care în secolul XVII și XVIII au pus bazele societății moderne. Nimeni nu le explică tinerilor studenți cine a fost Locke, Montesquieu, Rousseau, Hume. Or, de la acești juriști sau oameni politici s-a născut Dreptul.

Și atunci, la interviu, noi trebuie să vedem în candidatul la magistratură dacă el este suficient de deschis spre a învăța. Mulți vin autosuficienți. Mulți cred că dacă reproduc Codul sau un manual, gata, știu tot Dreptul”.

Povața ZEN

Cât privește această autosuficiență despre care am mai auzit vorbindu-se chiar și în lumea avocaturii, Cristi Danileț a încercat să o evidențieze printr-o „vorbă” zen, atât de elocventă pentru candidații de la INM:

„Se spune că un ucenic a mers la un maestru și i-a spus: «Maestre, vreau să învăț de la tine multe lucruri!». Și acesta i-a pus la dispoziție un pahar plin cu apă și i-a zis: «Uite, varsă aici ceai!». Și ucenicul a pus ceai și-a zis: «Dar s-a umplut. Acum ce să mai fac?». «Pune în continuare ceai!», i-a răspuns maestrul. Și, evident, că a început să se verse paharul. Și ucenicul a zis: «Maestre, nu mai am unde să pun, e plin aici!». Și atunci, maestrul i-a răspuns: «Vezi? Întâi trebuie vărsat paharul și apoi trebuie umplut cu ceai. Așa ești tu: crezi că le știi pe toate și eu nu mai am unde să-ți pun informații!».

„Niște indivizi care au obținut rezultate foarte bune la proba teoretică, s-au dovedit foarte slabi comunicatori”

Așa sunt și studenții la noi: vin doxă de carte, în speță doar niște buni memoratori, dar noi vrem să le găsim altceva. Noi vrem să găsim în ei omul care are și slăbiciuni, și vulnerabilități, dar, mai ales, pe cel care este în stare să și le recunoască.

Or, anul trecut aceasta a fost marea problemă: niște indivizi care au obținut rezultate foarte bune la proba teoretică, s-au dovedit foarte slabi comunicatori, nu aveau bun simț, se răsteau, erau arțăgoși, nu cunoșteau sistemul în care intră!

Din această cauză, eu cred că proba interviului este cea mai importantă, este capitală! După mine, aceasta ar trebui să dureze jumătate de zi, nu jumătate de oră cum este acum. Jumătate de zi, un om să fie interogat cu privire la tot: ce a făcut, ce are de făcut, cum vede viața, cum vede lumea.

„Ei încă vânează pokemoni și dincolo trebuie să statueze asupra destinelor umane”

Și aici avem probabil o mare problemă cu candidații care sunt suficient de tineri – prea tineri poate, după cum ar spune unii dintre colegii mei – și nu înțeleg viața. Ei încă vânează pokemoni și dincolo trebuie să statueze asupra destinelor umane. 

Deci, avem nevoie de oameni bine ancorați în realitate. Ei încă trăiesc în mediul virtual – foarte mulți dintre ei. Cred că dacă ai internet poți să critici judecători, procurori, să-ți dai cu părerea despre oamenii politici, să-ți pui poze în bikini… Ca după aceea să aibă pretenția să fie buni magistrați”, consideră membrul CSM.

„Despre spiritul legilor” și „Contractul social” – „bibliografie obligatorie” pentru INM

Întrebat dacă a fost „agresat” cu solicitări despre examenul din toamnă, judecătorul a ținut să ne explice că, spre deosebire de ceilalți ani, anul acesta întrebările nu s-au mai referit la ce cărți să folosească pentru a învăța, ci dimpotrivă: „Spre deosebire de ceilalți ani, în care întrebau după ce cărți să învețe, anul acesta au cerut să le dau o listă cu cărți ale filosofilor, gânditorilor. Am zis că nu va avea niciun rezultat dacă le dau o listă cu 10 autori pe care orice intelectual, sau pretins intelectual, ar trebui să le cunoască, așa că le-am dat dat numai două cărți și le-am zis: «Uite, vă dau două! Voi citiți-le pe acestea și după aia vă mai dau două și așa mai departe».

Vreau să vă spun că din aproape 20.000 de oameni câți sunt pe grupul de Facebook, Admitere INM, vreo 10 -12 mi-au scris în privat că vor cărțile astea. După ce le-am dat cele două cărți, niciunul nu a mai revenit”, a susținut Danileț, ușor amuzat.

Curiozitatea ne-a împins să insistăm pentru a afla și noi care ar fi primele două recomandări pe care un membru în Comisia de examen pentru admiterea la INM le-ar avea pentru viitori magistrați ai țării. Nu mare ne-a fost mirarea să aflăm că „Despre spiritul legilor” a lui Montesquieu și „Contractul social”, de Jean Jacques Rousseau sunt un început promițător și extrem de eficient.

 

Admitere justitie 2016: s-a dat startul

UPDATE, 5 iul 2016:  S-a publicat anunţul de organizare  cu privire la admitere INM şi la admitere în magistratură. 

Plenul CSM a decis în data de 28 iunie 2016 organizarea în acest an a două concursuri simultan: admitere la INM şi admitere în magistratură (pct. 7 şi pct. 8 al ordinii de zi).

Anunţul de concurs va fi publicat în aceste zile, până pe 5 iulie, când începe înscrierea.

La INM sunt disponibile 200 de locuri pentru auditorii de justiţie (130 grupa de judecători, 70 grupa de procurori). Absolvenţii facultăţilor de drept care susţin licenţa în perioada de înscriere sau ulterior perioadei stabilită pentru depunerea cererilor de înscriere la concursul de admitere la INM, vor putea să depună adeverinţa de licenţă până la data de 10 august 2016. Regulamentul de admitere este AICI.

Pentru admiterea în magistratură sunt scoase la concurs 143 de posturi, dintre care 85 la instanţele şi 58 la parchetele indicate în pct 8, subpct II.b al al ordinii de zi. Regulamentul de admitere este AICI.

Probele se vor susţine în datele: proba de verificare a cunoştinţelor juridice în data de 4 septembrie 2016, proba de verificare a raţionamentului logic pe 18 septembrie, susţinerea interviului 3 octombrie -11 noiembrie (pentru admitere la INM) şi 12 octombrie – 25 octombrie (pentru recrutare directă).

Taxa de înscriere la concurs: 450 lei. Nu se poate susţine decât unul dintre cele două concursuri.

Tematica şi blibliografia este disponibilă AICI. Codurile actualizate la zi pot fi accesate pe site-ul ADMITEREJUSTITIE.

Sfatul meu: modul de organizare şi desfăşurare a probelor de concurs, modul de întocmire a dosarului, de corectare a lucrărilor, de contestare, regulile de cazare în timpul şi după concurs, repartiţie, date despre salariile auditorilor de justiţie, decontarea chiriei şi evoluţia în cariera de magistrat sunt descrise în acest GHID. Modul de desfăşurare a probei interviului, maxime primite anii trecuţi, speţe de deontologie şi instrumentele naţionale şi internaţionale necesare a fi cunoscute sunt disponibile în acest GHID. Pentru cei interesaţi: în aceste zile finalizez o culegere de întrebări grile în materie penală.

Mult succes!

Admitere INM 2016 – tematica propusa

În urma unei întâlniri între conducerea INM si reprezentanti ai facultaţilor de drept din ţară, s-a propus tematica şi bibliografia pentru concursurile de admitere la INM şi în magistratură din vara anului 2016.

Acestea se regăsesc mai jos:

• Minuta intalnirii cu reprezentantii facultatilor de drept – 19.02.2016
• Proiect tematica si bibliografie admitere INM 2016 – DC si DPC
• Proiect tematica si bibliografie admitere INM 2016 – DP si DPP

Aceste propuneri urmează a fi discutate în CSM şi apoi aprobate cu sau fără modificări. Forma finală va fi cunoscută cel mai târziu la data anunţării concursurilor, adică cu 60 zile înainte de susţinerea primei probe.

Deficienţe în pregătirea candidaţilor pentru magistratură

În şedinţa Plenul CSM de astăzi am validat concursul de admitere la INM desfăşurat în această vară. Cea mai discutată – dar nu şi discutabilă, zic eu – probă a fost cea a interviului. Membrii comisiilor în faţa cărora s-a susţinut această probă au formulat în scris un punct de vedere pe care, cu acordul lor, am ales să îl dau publicităţii.

Susţinerile constituie o atenţionare foarte serioasă asupra stadiului educaţiei unor tineri şi a calităţii învăţământului românesc – desigur, ne referim la tinerii candidaţi la concursul de admitere la INM sau la admiterea directă în magistratură, care este probabil cel mai greu şi mai serios concurs desfăşurat în România pentru o instituţie publică. Din păcate, extrem de rar s-au asumat astfel de poziţii publice de către cei implicaţi – acum îmi amintesc doar două: raportul din 2006 al asociaţiei SoJust din care am făcut parte, precum şi interviul din 2011 dat de fostul decan al Universităţii de Vest, Radu Motica.

Precizez că acest punct de vedere din partea membrilor comisiei se referă strict la constatările cu privire la candidaţii trecuţi de primele două probe. Pentru cei interesaţi sau cei nefamiliarizaţi cu admiterea în justiţie am alcătuit un site special. Oricum, menţionez şi în prezenta postare că aceasta presupune trei probe de bază (examinarea cunoştinţelor juridice, verificarea raţionamentului logic, interviul) şi trei verificări ulterioare (buna reputaţie, examinarea medicală, examinare psihologică). Potrivit regulamentului ajung să susţină interviul un număr dublu de candidaţi decât numărul locurilor scoase la concurs, candidaţi consideraţi suficient de deştepţi (au trecut de proba întâi) şi de inteligenţi (au trecut şi de proba a doua). Din păcate, unii nu au anumite cunoştinţe extra-juridice sau abilităţi absolut necesare pentru a îndeplini funcţia de judecător sau procuror.

În cadrul probei interviului se examinează trei aspecte: motivaţia, aptitudini specifice profesiei de magistrat (comunicarea, gândirea autonomă, cooperarea, înţelegerea realităţii sociale, folosirea corectă a limbii române), elemente de etică specifică persoanei (identificarea dilemei etice, identificarea opţiunilor, analiza valorii acestora alegerea justificată a variantei optime a acţiunii umane, implicarea subiectului în argumentarea alternativelor).

Comisia prin faţa căreia anul acesta s-au perindat sute de candidaţi a ajuns la anumite concluzii cu privire la candidaţi şi cu privire la măsuri necesare pentru îmbunătăţirea concursurilor următoare. Iată câteva constatări:

• din cei 3297 de candidaţi la INM, 285 candidaţi au reuşit la probele anterioare, iar dintre aceştia 217 au trecut de proba interviului, astfel că în final au fost selectaţi primii 140 în ordinea mediilor;
• dintre cei respinşi 29 se situau pe primele 150 locuri, iar 39 în ultimele 135 locuri după parcurgerea primelor două probe;
• unii candidaţi au un nivel redus de instruire educaţională, de cultură generală, lipsă de orizont şi de repere culturale, profesionale, morale;
• unii se exprimă cu dificultate accentuată, comit erori gramaticale şi de comunicare, sunt inabili de a purta un dialog, nu au proprietatea termenilor folosiţi;
• unii au demonstrat o incapacitate de a înţelege problemele şi realităţile sociale;
• unii învaţă grile sau învaţă mecanic coduri;
• unii au anumite activităţi, dar nu dobândesc experienţa cuvenită în exercitarea acestora;
• unora le lipseşte gândirea logică, alţii simulează abilităţi, deprinderi sau calităţi inexistente.

Întreg materialul poate fi accesat AICI. Sper să fie luat în considerare de către facultăţile de Drept pentru îmbunătăţirea curriculei – materii precum logica juridică, psihologia judiciară, etică juridică, filozofie juridică, sociologie juridică sunt absolut necesare pentru un practician în drept, dar ele sunt aproape ignorate în ziua de azi. Sper să fie luat în considerare de către candidaţi care să îşi asume un anumit nivel de pregătire care trebuie îmbunătăţit. Şi mai sper ca cei care nu iau acest concurs să aibă verticalitate şi să conteste doar în mod legal rezultatele, fără a ataca personal membrii comisiilor de admitere, de organizare, membrii CSM sau candidaţii reuşiţi.

În zilele următoare, pe baza observaţiilor comisiilor, a constatărilor personale şi a sugestiilor formulate de unii dintre candidaţii din acest an pe grupul de discuţii de pe Facebook intitulat „Admitere INM”

`A copia sau a nu copia?`. Partea a III-a: `Codul de onoare – o soluţie pentru a nu mai copia`

1. Să ne amintim ce am spus până acum în partea I şi partea a II-a a eseului meu: orice elev, student sau, în general, orice persoană care este supusă unei examinări este supusă tentaţiei de a copia; în lipsa unui sistem de supraveghere, până şi cel mai cinstit dintre concurenţi va ceda ispitei; indiferent cât de drastice ar fi măsurile luate pentru a împiedica frauda, vor exista metode din ce în ce mai performante de a copia; oricum, eficienţa acestor metode este pusă la îndoială cât timp chiar cei care sunt supreveghetori locali sau centrali au ei înşişi probleme de integritate (copiază la examene de titularizare, nu trec examenul de titularizare, iau mită, superiorii lor au lucrări de doctorat plagiate, există o comisie de albire a demnitarilor plagiatori etc).

2. După apariţia primelor două părţi am primit multe mesaje. Aşa am aflat că la facultăţile de drept din toată România există aparate de bruiere de câţiva ani. Că nu există profesori care să nu ştie când sunt copiaţi. Că există profesori care explică studenţilor la prima întâlnire metodele de copiat pe care le ştiu. Cineva mi-a spus că nu are nici măcar un coleg care să nu fi copiat cel puţin o dată la un examen. Am aflat de câţiva studenţi la drept care au luat toate examenele din timpul facultăţii prin fraudă, inclusiv cel de intrare în profesie. Şi chiar că pentru admiterea la INM şi la INPPA există o adevărată concurenţă în a descoperi şi aplică noi metode de copiat. Şi să ne gândim că cei care intră în sistem voi fi cei care vor milita pentru aplicarea legii în cazul altora…

Personal cred că practica copiatului în şcoli, licee şi facultăţi este atât de extinsă şi că face o pereche atât de bună cu corupţia, încât e greu să ne imaginăm o cale de combatere. Frauda este, oricum, ridicată la nivel de virtute[1]: cine copiază la bacalaureat şi este dat afară contestă măsura în justiţie şi până se judecă dosarul respectivul urmează deja  cursurile unei facultăţi, cine e descoperit drept plagiator beneficiază de o comisie de albire şi primeşte în plus 15% la salariu, condamnaţii sunt prezentaţi la TV drept victime, cine scrie cărţi copiate în penitenciar e eliberat mai devreme etc.

3. Să vedem ce metode de combatere avem acum. Mai întâi sunt sancţiunile penale. Este ilegal ca profesorul să pretindă (chiar dacă nu primeşte) şi să primească (chiar dacă nu pretinde) mită pentru a furniza răspunsurile la subiecte; la fel, este ilegal ca personalul administrativ care multiplică subiectele înainte de examen să le transmită elevilor sau studenţilor. Desigur, metoda `patu sau patru` despre care a scris presa e cea mai revoltătoare. Organele de urmărire penală trebuie să îşi facă datoria. Profesorii care primesc bani, bunuri şi favoruri sexuale pentru a se frauda un examen trebuie să răspundă penal şi ar fi adecvat ca ei să îşi piardă locul de muncă cu imposibilitatea de a reveni în învăţământ. Tinerii care dau mită sub orice formă trebuie să ştie că sunt răspunzători penal dacă au vârsta peste 18 ani şi că pot fi sancţionaţi administrativ, inclusiv cu exmatricularea din unitatea de învăţământ. Teoretic, iminenţa unei sancţiuni penale şi administrative ar trebui să fie suficiente pentru ca aceste cazuri să nu se repete. Dar relatările de la recentul examen de Bacalaureat ne arată că nu e aşa. Deci, trebuie să ne întoarcem la prevenţie.

Desigur, pot fi luate măsuri administrative, cum ar fi: controale corporale la intrarea în unitatea de învăţământ sau în sala de examen folosind metodele asemănătoare cu cele de la aeroport; camere de filmat în toate clasele cu transmitere a semnalului audio-video, pentru orice test/examen/concurs; controale inopinate în sala de examen; săli de clasă cu pereţi transparenţi; aparate de bruiere a semnalului audio etc. Cei care administrează sistemul de educaţie ar trebui să ştie cel mai bine ce e de făcut aici.

4. Şi totuşi, cred că mai există o metodă care, odată aplicată, nu numai că va împiedica copiatul, ci va diminua comiterea ilegalităţilor în România, sporind spiritul de solidaritate în comunitate.

Dacă e să îmi imaginez la o soluţie viabilă, nu pot decât să mă gândesc la  interiorul omului, la onoarea, la conştiinţa sa. Soluţia pe care o avansez este una de tip `whistleblower` şi mi-a fost sugerată de producţia cinematografică `Codul de onoare`  (School ties) din 1992. Pe scurt: Un tip dintr-o familie mai săracă ajunge într-un liceu privat cu elevi din familii bine situate. Încetul cu încetul se integrează în comunitate, dar tipul e extrem de corect. La fiecare examen, elevii sunt puşi să semneze un cod de onoare, un fel de declaraţie de integritate, prin care se obligă să nu copieze la examen şi să îl denunţe pe cel pe care îl văd că a copiat. După care profesorul ia declaraţiile semnate, împarte subiectele şi părăseşte clasa. După ce timpul s-a scurs, profesorul revine, ia răspunsurile completate de elevi şi le corectează. Nici nu îşi pune problema că cineva a trişat. Ei bine, tipul nostru îl vede pe cel mai popular şi bogat tip, cu care era prieten, că încalcă codul. De aici fimul se derulează după un scenariu unde chestiunile de etică şi de putere se întrepătrund şi al cărui final nu vreau să îl dezvălui.

Aşa că mă gândesc şi eu: dacă am apela la soluţia `Codul de onoare` combinată cu metoda camerelor de filmat cu sonor?! Ce ar fi dacă profesorul ar da subiectele, cei examinaţi ar promite solemn că nu vor copia şi că vor denunţa pe acela care încalcă codul, apoi profesorul ar părăsi clasa?! Căci, să ne înţelegem: acea persoană care se află într-o sală de examen unde are loc o neregulă de acest gen, care duce la obţinerea frauduloasă a unor calificative, este complice moral la ilegalitate, indiferent că este profesor care permite şoptitul, profesor care furnizează răspunsurile, elev care şopteşte, elev care copiază, elev care furnizează răspunsul altora dintre cei examinaţi. Ar fi prea mult să apelăm la onoarea elevilor?! Sau aşa ceva nu le putem cere pentru că … nu se învaţă la şcoală despre onoare? Atunci, nu vă supăraţi, dar ar trebui să începem cu principiile care stau la baza convieţuirii în societate.

5. Problema este nu doar cu cei care copiază – ei comit o fraudă şi trebuie daţi afară din examen şi, dacă vrem ca acest lucru să aibă efecte maxime, trebuie să i se interzică reîncadrarea în orice altă unitate de învăţământ pentru următorii, să zicem, cinci ani. Nu doar cu profesorii care tolerează copiatul sau – ei trebui daţi afară din şcoală cu interdicţia de a mai activa vreodată în învăţământ. Nu doar cu profesorii care dau meditaţii plătite la proprii elevi – ei trebuie sancţionaţi pentru conflict de interese. Ci este o problemă mai ales cu cei care închid ochii. Eu cred că aceştia sunt mai culpabili decât primii: primii îşi urmăresc un interes personal, pe când ceilalţi afectează deja un interes public.

Cine copiază azi la un examen, fură. El fură azi când dă un test, un examen, o teză. Mâine va fura o diplomă. Apoi un concurs de ocupare a unui post. Un astfel de hoţ va deveni apoi profesor şi ne va educa copiii. Sau poate va deveni doctor şi ne vom lăsa pe mâna lui să ne opereze, după care vom fi o simplă statistică pe lista celor care mor în timpul operaţiei. Sau poate va deveni un magistrat şi ne va judeca, după care vom fi încă e eroare judiciară pentru care magistratul nu răspund pentru că, credeţi sau nu, magistratul nu răspunde pentru incompetenţă, ci potrivit legislaţiei în vigoare poate fi elimiant din sistem de abia după şase ani de la constatarea incompetenţei şi numai dacă nu trece nişte teste (ups!) în această perioadă.

Acela care vede că se comite o ilegalitate şi tace dă dovadă de lipsă de caracter virtuos şi este vinovat legal: el este un ipocrit, un ignorant sau un laş, dar şi un complice[2] în acelaşi timp. Tăcând, el încurajează comiterea ilegalităţii şi multiplicarea în spaţiu şi timp a comportamentului ilegal: acela care a copiat deja odată, o va face din nou nestingherit; alţii îl vor urma şi ei văzând că nimănui nu i se întâmplă nimic. De aceea, acela care vede comiţându-se o abatere de la lege şi nu face nimic pentru a o împiedica sau a anunţa autorităţile, mi se pare mult mai periculos. Mă gândesc dacă ar fi atacat pe stradă, oare el nu ar vrea ca trecătorul să nu întoarcă capul într-o parte, ci să intervină să îl salveze sau măcar să anunţe autorităţile?! Mă gândesc dacă ar fi un concurs pentru un singur post şi vede concurentul său copiind, oare chiar nu ar face nimic să îl împiedice pe acesta să îi ia locul?! Căci, de fapt, asta se întâmplă: cei care fraundează examenele sau concursurile obţin diplome, certificate, brevete pe care le vor folosi mai târziu pentru a lua locul altora.

6. Am credinţa că acela care ia atitudine în faţa unor fraude de orice natură, a unor ilegalităţi de orice natură, va fi urmat de alţii. Desigur, întâi va fi hulit şi batjocorit, dar apoi va fi luat drept exemplu. Şi încet-încet se va pune stavilă acestui fenomen periculos care distruge caracterul, dărâmă viitorul. Închei cu două citate celebre care îndeamnă cel puţin la reflecţie: „Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca cei buni să nu facă nimic” (Edmund Burke); „Să nu fii niciodată spectator la nedreptate sau la stupiditate. Vei acea o grămadă de timp pentru tăcere când vei fi în mormânt” (Christopher Hitchens).

[1] Furtul este atât de comun încât face obiectul unor proverbe, zicători, obiceiuri, poezii, poeme care mai degrabă arată toleranţă pentru fenomen: `A-ţi fura singur căciula`, `Hoţul neprins e negustor cinstit`, `Cine fură azi un ou mâine va fura un bou`,  `Legea e făcută ca să fie încălcată`, `Cărţile din cărţi se fac` `Meseria se fură`, obiceiul furatului miresei, poezia cu căţeluşul creţ ce fură raţa şi ouălele din coteţ,  balada cu ciobanii care ucid pe un altul pentru a-i fura oile etc.

[2] COMPLICE (cu accent pe a doua silabă, nu cum spun mulţi, inclusiv profesori şi studenţi la drept!, cu accent pe prima silabă) este persoana care înlesneşte, tolerează sau ascunde o faptă reprobabilă.

“A copia sau a nu copia?!“ – Partea I: De la fituici la wireless. O istorie recentă a copiatului

1. Sunt dezgustat şi revoltat de cele întâmplate în învăţământul românesc dar mai ales ce se întâmplă la la examenul de bacalaureat de câţiva ani încoace: elevi care agresează profesori, profesori care îşi bat joc de elevi la ore motiv pentru care elevii îşi bat joc de profesori pe reţele de socializare, profesori care abuzează sexual de elevi, elevi nedreptăţiţi la clasamentul final, elevi care copiază la examen, profesori care copiază la examenul de titularizare, supraveghetori care tolerează şoptitul sau copiatul, profesori care iau mită, contestaţii admise cu diferenţe mari faţă de notele iniţiale, elevi care se sinucid după ce află nota, licee unde nici un absolvent nu trece examenul de bacalaureat. Nu mă îndoiesc că sunt unităţi de învăţământ unde totuşi aceste lucruri nu se întâmplă. Am motive să mă îndoiesc însă că sunt aşa de multe. Atunci când ai sute de elevi şi profesori condamnaţi pentru mită la bacalaureat (în 2008) şi sute de elevi eliminaţi de la bacalaureat (în 2015) de la o singură unitate de învăţămând, stai şi te întrebi care sunt dimensiunile naţionale ale fenomenului. Iar dacă te uiţi în jurul tău la modul în care vorbesc oamenii pe stradă, la mesajele date pe reţelele de socializare, la halul în care se desfăşoară talk-show- urile la TV, la discursurile politicienilor, la caracterul celor care ocupă anumite funcţii în stat, apoi dacă iei în calcul creşterea numărului de infracţiuni, creşterea numărului de şomeri, creşterea numărului de emigranţi şi mai adaugi şi că unul din patru români adulţi e implicat anual într-un dosar civil sau penal nu poţi să te întrebi dacă nu cumva România de azi este rezultatul unui sistem de educaţie inadecvat şi incapabil să arunce ţara în viitor.

Poate sunt îndreptăţit şi eu să vorbesc despre problemele învăţământului ca fost elev, ca tată a două eleve, ca judecător de penal prin sala căruia au trecut şi elevi, şi profesori, ca titular al unor cursuri de educaţie juridică în câteva zeci de şcoli doar în ultimii trei ani ori ca membru al unor grupuri de discuţii pe internet pentru elevi, respectiv pentru dascăli. Dar nu doresc acum decât să analizez un singur fenomen cu care se confruntă învăţământul şi o posibilă soluţie care poate rezolva nu numai această chestiune, ci  multe din problemele de moralitate şi de legalitate cu care ne confruntăm în România de azi.

2. Cu toţii ştim problemele de la examenele noastre: se copiază. Da, s-a copiat şi pe vremea comuniştilor, s-a copiat şi în post-comunism, se copiază şi acum, în perioada asta de pseudo-democraţie.

În vremea copilăriei mele, adică prin anii `80, era simplu de suflat de către colegul de bancă sau să te uiţi la foile lăsate la vedere de către cel din faţa ta. Ori se copia direct din carte sau din caiet: când profesorul se uita în altă parte, aveai câteva secunde să pui cartea în braţe şi să vezi răspunsul. În timp, această metodă şi-a dovedit inconvenientele: manipularea acestor obiecte de mari dimensiuni era greoaie şi foşnetul paginilor atrăgea atenţia profesorului. Şoptitul atrăgea atenţia şi ei. Aşa că elevii au început să se chinuie să reproducă exact sau să facă rezumate din lecţiile din care eram anunţați că vom da examene, le scriau cu caractere foarte mici pe bileţele (fiţuici, copiuţe); sau pe spatele riglei (liniarului); sau pe bancă şi acopereau cu penarul când se uita proful; ori sub bancă şi se uitau ce era scris când se făceau că scapă stiloul jos; sau fetele pe picior, sub fusta până la genunchi pe care o ridicau puţin când profesorul se uita în altă parte; ori fiţuica lipită în interiorul bluzei la decolteu; sau scris pe antebraţ sub mâneca pe care o ridicau la nevoie sau chiar în palmă, dacă nu transpirau; ori fiţuica lipită cu scoci transparent pe talpa pantofului. Nu ştiu cum se face că eu, de câteva ori când am încercat să îmi fac fiţuici, nu mai reuşeam să copiez din ele: citind lecţia, apoi rezumând, apoi scriind pe bucăţica aia de hârtie ajungeam de fapt să învăţ ceea ce ar fi trebuit să pregătesc pentru test/teză.

3. În anii `90 erau la modă meditaţiile. Mi se părea atunci imoral ca un coleg de-al meu de clasă să se ducă la meditaţii unde să îl plătească pe profesorul care, la test, ne dădea subiecte pe care le-a rezolvat la mediaţii. Cum nimeni nu se agita pe marginea subiectului, erau două soluţii posibile: ori începeai să mergi şi tu la meditaţii (dar noi, băieţii de părinţi săraci, nu ne permiteam asta), ori făceai ochi dulci colegei care se ducea şi o rugai cu o zi înainte de test să îţi dea şi ţie caietul ei. Acum această chestiune, a meditaţiilor plătite la profesorul de la clasă este infracţiune, dar nu îmi dau seama dacă norma se aplică. Evident, se copia şi la Bacalaureat, de regulă de la colegul de bancă sau de la cel care reuşea să facă toate subiectele şi, prin toleranţa supraveghetorilor, permitea răspândirea lor la toţi cei din clasă. Oarecum stingher te simţeai doar când venea însuşi şeful comisiei şi întreba `E ceva ce nu ştiţi? Haideţi să vă spun eu răspunsurile!`. Evident, banii pe care îi dădeam pentru `protocol` înainte de probe erau ceva normal. Nu avea importanţă că membrii din comisie erau de la alt liceu al unui oraş învecinat: ai noştri se duceau la liceul lor, ei veneau la noi şi peste tot copiii trebuiau să ia Bac-ul, ca să nu facă liceul de râs…

Puţin mai târziu au apărut copiatoarele. În special studenţii au realizat importanţa progresului: nu mai stăteau să facă fiţuici, ci se duceau la xerox cu cartea sau cursurile scrise de mână, le micşorau dimensiunile paginilor până la cele ale vechilor copiuţe şi gata, puteau merge la bere liniştiţi că erau pregătiţi (material) pentru examene. Patronii de xeroxuri s-au şi prins de afacere: îşi făceau întotdeauna un exemplar în plus de pe copiuţe astfel încât, chiar dacă nu aveai cartea sau cursul, puteai obţine o variantă a lor deja micşorată.

4. În anii 2000 au apărut băncile cu un singur loc în şcoli şi licee, ceea ce a făcut puţin mai complicat uitatul pe lucrarea colegilor sau suflatul răspunsurilor. Dar au apărut şi telefoanele mobile. Până să se prindă profesorii, elevii şi studenţii copiau deja cu ajutorul lor. Prin aplicaţia `notes` clasicele fiţuici căpătau acum formă digitalizată; au apărut softuleţe gen `fiţuica mobilă`, ca să nu mai fii nevoit să tot umbli la taste pentru derularea scrisului. Ca să scapi totuşi de scris, fotografierea paginilor de curs erau soluţia ideală. Pentru situaţii de urgenţă, funcţiona metoda `întreabă un prieten`: prin sms se putea obţine răspunsul în direct de la un prieten aflat acasă, cu cartea în mână. Iar cine avea acces pe net, obţinea informaţii mai rapid şi complet. Curând a apărut interdicţia de a avea telefon mobil asupra ta la examen.

La Bac s-a aplicat aceeaşi metodă: dacă nu îţi suflau colegii, îţi suflau profesorii. Numai că cei din urmă au început să nu o mai facă gratis: efortul depus şi salariile mici au fost motive suficiente să pretindă bani. Ca urmare, banii de protocol (a se citi pentru suc şi biscuişi, dar şi puţină toleranţă la şoptitul dintre colegi) s-au transformat în mită pentru răspunsuri exacte. Asta a făcut ca în anul 2008 să izbucnească primul şi cel mai mare scandal din istoria bacalaureatului: `Mită la Bacalaureat` din Sighetul Marmaţiei – a fost arestată directoarea care a adunat bani de la elevi promiţându-le că va interveni la membrii Comisiei şi la supraveghetori, după care femeia a pus profesorii să rezolve subiectele şi le-a împărţit elevilor prin clase; soluţia definitivă, dată anul trecut de Curtea de Apel Cluj, a fost: 142 de persoane au fost condamnate pentru dare și luare de mită, din care 43 de profesori, restul elevi. Doi profesori au fost condamnaţi la închisoare cu executare, restul cu suspendare. Toţi au acum cazier; o parte din profesori au fost daţi afară, alţii au plecat de bunăvoie; iar elevii, dacă îşi vor mai lua Bac-ul vreodată, nu vor putea activa niciodată în domeniu precum poliţie, justiţie, armată, servicii speciale chiar dacă se vor reabilita şi sancţiunea va fi şteasă din cazier. Urmare a scandalului declanşat în 2008 s-au introdus camere video în sălile unde se susţine Bac-ul; spun însă elevii corecţi că  supraveghetorii ştiu să evite unghiul de filmare pentru a le furniza răspunsurile celor care au `cotizat`. Oricum, au fost şi alte scandaluri, cel mai recent prin amploarea lui fiind cel de la un liceu bucureştean, unde procurorii au fost nevoiţi să trimită autobuze pentru a fi aduşi copiii la audieri.

5. În anii 2010 au apărut tehnici speciale de copiat, odată cu dezvoltarea tehnologiei. Metoda `cu cască` a devenit extrem de utilizată: tu deţii un telefon asupra ta dat pe silent, casca e în ureche, firul prin mânecă, dictezi subiectele la prietenul aflat în alt loc care îţi spune răspunsurile. Pentru că exista riscul să se vadă firul din ureche, au apărut caştile cu bluetooth – ceea ce a rezolvat şi problema de a nu se descoperi telefonul asupra ta şi anume: intri în sala de examen, laşi telefonul în geantă dar pornit, dictezi subiectele la un microfon aflat în capătul stiloului şi primeşti răspuns în cască. Pentru că supraveghetorii au început să ceară elevilor şi studenţilor să nu mai şoptească şi să îşi dea părul pe după ureche, au apărut ochelarii care transmit în afară mesaje video şi microcăştile care recepţionează semnal audio şi care se pun direct pe canalul auditiv, aproape de timpan şi care se scot apoi cu un magnet special. Mecanismul de emisie-recepţie se găseşte de achiziţionat pe internet sau se poate închiria cu ziua din cartierele studenţeşti. Cine are bani, îşi poate face rost chiar de cerneală invizibilă şi un pix cu ultraviolete pentru a vedea ce este scris cu acea cerneală, dar metoda este ineficace la examene serioase când foaia de hârtie şi instrumentul de scris îți este dat de organizatori. Există şi posibilitatea de transmiterea a foii cu subiecte prin fotografiere cu ShMessenger. Sau de consultare a informaţiilor urcate într-un mecanism ascuns sub formă de ceas.

6. Indiferent că veţi crede sau nu, aflaţi că unii au încercat să folosească asemenea metode şi la concursurile de admitere în justiţie. În anii trecuţi au fost depistaţi ofiţeri de poliţie judiciară care intenţionau să devină magistraţi şi care au venit în sala de examen cu echipamentul luat de la biroul lor şi pe care în mod normal îl folosesc în operaţiuni speciale de investigare a unor infracţiuni. În alţi ani au fost depistaţi unii concurenţi care cereau în timpul concursului să meargă la toaletă unde au fost surprinşi consultând fiţuici ascunse din timp în coşul de gunoi sau în ghivecele de flori. Anul trecut s-a găsit asupra unor concurenţi căşti bluetooth şi s-a depistat afară un magistrat pregătit probabil să le dicteze. Iar asupra unuia s-a găsit într-o batistă un dinte fals conţinând un microfon – nici nu ştiam că există o asemenea tehnologie. În plus, de anul trecut avem la aceste concursuri aparatură de bruiere a semnalului (cine ştie câţi ne-au scăpat însă în alţi ani…). Înţeleg că la unele Universităţi din capitală, dar şi din ţară, asemenea aparatură a fost achiziţionată cu ceva ani în urmă. În ce priveşte justiţia, toţi cei care au încercat să fraudeze au interdicţia de a mai concura în următorii 5 ani.

Admitere justitie 2015 – carti pe care le recomand

http://www.beckshop.ro/concurs_de_admitere_la_inm_si_magistratura_2015_proba_3_interviul_etica_si_deontologie_judiciara-p6939.html

Admitere 2014: record de candidati

 

 

 

La INM anul acesta se scot la concurs 160  locuri pentru auditorii de justitie. Sunt 4072 de candidati inscrisi. Deci, 25,4 candidati pe loc.

La admiterea directa in magistratură sunt 26 posturi de judecatori si 10 posturi de procuror. S-au inscris 1008 persoane. Deci, sunt 28 de candidati pe loc.

O asemenea concurenta nu a mai existat niciodata.

Penru cei care au susținut licența anul acesta, adeverințele de licență se pot depune până la 12 august.

Urmeaza verificarea dosarelor, solutionarea eventualelor contestatii la inscriere in jurul datei de 20 august si sustinerea primei probe de admitere pe data de 31 august. Mult succes!

 

Date oficiale despre INM AICI. Date oficiale despre admiterea in magistratură AICI

Admitere 2014: INM si magistratura

Azi, Plenul CSM a decis:

– se va organiza concurs de admitere la INM in august-octombrie 2014 pentru 80 locuri de  judecatori si 80 locuri de procurori;

– se va organiza concurs de admitere directa in magistratura, pentru cei cu 5 ani vechime in specialitate, in august-octombrie 2014 pentru 26 posturi vacante la instante si 10 posturi vacante la parchete.

Tematica si blibliografia sunt cele anuntate prin Hotararea 449/2014.

Anuntul pentru concurs  va avea loc pe 1 iulie 2014.

Prima proba va fi pe 31 august 2014.

Tematica admitere 2014-lamuriri

Ca urmare a multiplelor intrebari care mi se pun pe blog relevand interesului crescut al doritorilor care se vor prezenta la concursul de admitere la INM sau in magistratura din 2014 de a sti amanunte legate de tematica de anul acesta, as dori sa va incunostintez urmatoarele:

– potrivit regulamentului (INM, magistratura), tematica se anunta oficial cel mai tarziu cu 60 zile inainte de data desfasurarii primei probe: concursul are loc in august, astfel ca anuntul se va da, probabil, in iunie;

– traditional, legislatia care constituie obiect al testarii este cea in vigoare la data anuntarii concursului, desi legislatia nu prevede asta in mod expres;

– fata de intrarea in vigoare a unui nou Cpp si un nou Cpen, se pune firesc intrebarea la ce coduri se va referi tematica. Parerea mea personala (subliniez asta!) este ca ar trebui avute in vedere noile coduri, desigur, pentru ca vechile nu mai exista (desigur, codul vechi se va aplica in situatiile in care este lege mai favorabila, dar situatiile sunt tranzitorii de scurta durata – nu ca in cazul Cpciv, cand dosarele vechi mergeau pe codul vechi, iar noile dosare pe codul nou).

– la finalul acestei luni e programata o intalnire a conducerii INM cu decanii facultatilor de drept pentru a decide cum e mai bine sa se procedeze cu tematica. Imediat ce informatiile vor fi oficiale, voi contribui la publicarea lor. Va reamintesc ca si anul trecut am procedat astfel, cand s-a decis provizoriu tematica la procedura civila.

Multumesc celor care inteleg pozitia mea personala in acest demers si care se multumesc deocamdata cu acest raspuns (CSM sau INM nu este implicat/obligat in niciun fel in aceasta). Ar trebui poate ca lucrurile sa se desfasoare altfel, mai rapid pentru candidati, insa nu depinde numai de mine. Orice alte intrebarile ale voastre isi gasesc/vor gasi raspunsul, ca de obiecei, pe blogul meu.