CRISTI DANILEŢ – judecător

13/03/2018

Crima de leznatiune??

Filed under: libertate de exprimare,noile coduri — Cristi Danilet @ 2:06 PM
Tags: , , , ,

palatulparlamentuluiAm văzut că există o dezbatere publică generată de o declarație a președintelui PSD cu privire la introducerea în Codul penal a unei infracțiuni care să interzică defăimarea țării sau a națiunii. Eu spun că o astfel de infracțiune a existat timp de 10 ani în legislația românească. 

Astfel, prin pct. 101 din Legea 140/1996 s-a modificat vechiul Cod penal (intrat în vigoare în 1969) și s-a introdus art. 236 ind. 1 C.pen cu următorul conținut:: „Defăimarea țării sau a naţiunii Articolul 236^1 – Manifestările publice săvârşite cu intenţia de a defaima ţara sau naţiunea română se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”. Nu se mai păstrează pe site-urile Parlamentului expunerea de motive care a stat la baza acestei incriminări. Nu mai deținem nicio informație cu privire la posibile condamnări pentru acea infracțiune. Mai mult, manualele de drept apărute în anii următori (vezi mai jos un exemplu din „Drept penal român – partea specială”, O.Loghin, T.Tudorel, Editura Șansa,  București, 2001) nu dau nicio explicație validă în ce ar putea consta în concret această infracțiune și nu oferă niciun exemplu de practică judiciară. 

defaim1 defaim2

10 ani mai târziu se decide a se renunța la această infracțiune. Astfel, printr-un proiect inițiat în anul 2005 de Guvern la cererea Ministerului Justiției condus de Monica Macovei, Parlamentul a adoptat Legea 278/2006, care prin pct. 56 abroga infracțiunea de „defăimarea țării sau a națiunii”. În același timp se abrogă infracțiunile de „insultă” și „calomnie” (o greșeală cu privire la calomnie – părerea mea – infracțiune care există în toate țările europene). Din expunerea de motive care însoțește proiectul de lege (atașat mai jos în facsimil) aflăm la pag. 5 că „țara” și „națiunea” sunt noțiuni abstracte, că există un risc ca infracțiunea să fie aplicată atunci când sunt exprimate aprecieri critice de natură politică, istorică sau sociologică, că valorile protejate de această normă pot fi confundate cu cei aflați la putere, că textul nu este clar, că statul nu poate comite ingerințe în libertatea de exprimare care e un drept fundamental ocrotit de CEDO.

defaimare

Ce nu se spune este că în Parlament există deja un proiect de lege care prevede reincriminarea infracțiunii de mai sus, considerată în expunerea de motive o „crimă de lesnațiune”. În martie 2016 mai mulți deputați și senatori au inițiat acest proiect care în 1.11.2016 a fost aprobat de Senat și care în prezent se află în Camera Deputaților, la comisii. Guvernul condus de Cioloș a arătat că nu susține acest proiect. Comisia pentru drepturile omului a dat aviz negativ acum un an, după care va urma raportul de la comisia juridică și apoi votul în Plen.

Este adevărat în art. 30 alin. 7 din Constituția României  se prevede: „Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”. Pentru punerea în aplicare a acestei dispoziții există art. 9 lit. a) din Legea 60/1991 potrivit căruia „Sunt interzise adunările publice prin care se urmăreşte: a) propagarea ideilor totalitare de natură fascistă, comunistă, rasistă, şovină sau ale oricăror organizaţii terorist-diversioniste, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la ură naţională sau religioasă, incitarea la discriminare, la violenţă publică şi la manifestări obscene, contrare bunelor moravuri”.

27/02/2018

Ce ar trebui sa faca un ministru al justitiei

Filed under: constitutia,coruptia,MJ — Cristi Danilet @ 9:12 AM
Tags: , , , , ,

logo MJMinistrul Justiției trebuie să ducă o luptă nu cu oamenii legii, ci cu cei ai fărădelegii. 

Ministrul Justiției trebuie să facă echipă cu procurorii pentru combaterea infracționalității în general, a corupției și crimei organizate în special. El trebuie să se asigure de punerea în aplicare a politicii penale a statului, nu de apărare a infractorilor, nu de girare a condamnaților, nu de împlinire a obiectivelor grupurilor de interese de a fura de la cetățeanul onest și a prada bugetul statului, dar apoi să scape de orice fel de răspundere.

Ministrul Justiției ar trebui să respecte deciziile CCR, cu atât mai mult dacă a fost parte din completul constituțional care le-a pronunțat: începând cu cele două care consacră necesitatea existenței insultei și calomniei în țara noastră (decizia 62/2007 și 206/2013) cu privire la care trebuie urgent să propună reincriminarea acestora, până la acelea care atenționează asupra pericolului corupției și consacră imposibilitatea condamnaților penal de a ocupa funcții de demnitate publică:

Prezumția de nevinovăție, de bună-credință și de loialitate a acesteia au fost desființate ca efect al hotărârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare al pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorității publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana care ocupă demnitatea publică pierde legitimitatea și încetează de a mai fi în acord cu interesele generale ale comunității care i-a încredințat mandatul….. Or, în condițiile în care acest efort al autorităților statului de a combate fenomenul de corupție nu are ca rezultat înlăturarea persoanelor condamnate pentru fapte de corupție de la exercițiul autorității de stat, întregul demers legislativ și judiciar apare ca inutil” (Decizia CCR nr. 536/2016).

Fenomenul corupției este considerat a fi una dintre cele mai grave amenințări cu privire la instituțiile statului de drept, democrație, drepturile omului, echitatea și justiția socială, cu efecte negative asupra activității autorităților și instituțiilor publice și asupra funcționării economiei de piață. Corupția se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului și compromite stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentul moral al societății. În consecință, în ultima perioadă, politica penală declarată a statului a fost aceea de a intensifica eforturile în scopul adoptării unor acte normative în materia combaterii corupției, care, printre altele, să prevadă incriminarea coordonată a tuturor infracțiunilor de corupție la toate nivelurile autorităților și instituțiilor statului” (Decizia CCR nr. 2/2014)