CRISTI DANILEŢ – judecător

12/07/2017

File de istorie a justitie: primul procuror anticoruptie

Filed under: istorie — Cristi Danilet @ 6:57 PM
Tags:

Budisan

Foto: Andrei Pungovschi

 

 

 

Nu știu dacă își mai amintește cineva de procurorul Ovidiu Budișan, cel care a avut curajul să îl cheme la Parchet pe un președinte de stat. A fost primul procuror numit în fruntea departamentul de luptă împotriva corupției, strămoșul DNA de azi.

.

Nu există o istorie a justiției – în România așa ceva nu trebuie scris, pentru că asta e țara în care ne omorâm eroii… De aceea, evenimente care au legătură directă cu justiția precum acordarea inamovibilității judecătorilor în 1992-1993, eliminarea puterilor ministrului justiției de a ordona începerea urmăririi penale în anul 1997, greva procurorilor din 1997, înființarea DNA în 2002, decesul procurorului Panait in 2002 sau a procuroarei Sega in 2005, revolta magistraților împotriva ministrului din febr. 2004, noile legi ale justiției și separarea CSM de MJ în 2004, pensionarea a 800 de magistrați în anii 2005-2006, desființarea SIPA în 2006, greva magistraților din 2009, implicarea CSM cu cadrul tentativei de lovitură de stat din 2012, cresterea increderii in justitie in 2013 si primele manifestari ale populatiei pro-justitie, primele alegeri complete în CSM din anul 2016 sunt fie trecute cu vederea, fie denaturate în dulcele stil românesc.

.
Ei bine, mă bucur că există filme precum „Examen” din 2003 sau „De ce eu?” din anul 2015 care arată multe despre justiția română din perioada comunistă și din perioada postcomunistă. Recomand din inimă acest articol al DOR pentru perioada 1998-2002 vizându-l pe procurorul Budișan în care ni se explică presiunile politice din acele vremuri și modul în care alte personaje au devenit importante pentru justiția română: Dobocan, Macovei, Morar.

Anunțuri