CRISTI DANILEŢ – judecător

20/09/2016

Parlamentul blocheaza Justitia pentru un fost ministru

ipalatulparlamentuluiDin nou Parlamentul împiedică începerea urmăririi penale cu privire la un ministru sau fost ministru. Aceasta inseamnă că nu se poate face cercetarea mai departe pentru a se stabili vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane. Începerea urmăririi penale ar însemna doar deschiderea cadrului procesual în care se pot strânge legal probe şi persoana vizată şi-ar exprima poziţia faţă de fapta în care a fost implicată. În final, un judecător este împiedicat să stabilească asupra acestui aspect, pentru a se înfăptui justiţia, singura garanţie a respectării drepturilor şi libertăţilor omului şi restabilirii ordinii de drept in comunitate.
In aceste condiţii, justiţia fiind cea impiedicată a se înfăptui din cauză că o putere politică a statului se opune, consider că este un conflict constituţional între puteri, Puterea Legislativă subrogându-se în atribuţiile Puterii Judecătoreşti cu privire la un membru din Puterea Executivă.
Pentru aceste motive, astăzi am solicitat colegilor din CSM – autoritate obligată prin Constituţie să garanteze independenţa justiţiei – să reflecteze asupra necesităţii de a se formula de către Preşedintele CSM o sesizare la Curtea Constituţională a României pentru soluţionarea conflictului între autorităţile statului, punându-se pe tapet toate cauzele similare din ultimii ani.
Consider că nu este firesc ca dosarele judiciare privind anumite persoane să ajungă la parlamentari şi să fie dezbătute în mod public ca şi cum Parlamentul ar fi o instanţa judecătorească. Afirm ferm că nu este atribuţia Parlamentului de a stabili dacă o anumită persoană a comis ori nu o infracţiune şi dacă este cazul sau nu ca o anumită persoană să fie trasă la răspundere penală.
În faţa legii toţi oamenii trebuie să fie egali. Imunitatea parlamentarilor sau miniştrilor nu poate fi transformată în mod arbitrariu în impunitate. Dreptatea este cea care trebuie să domine societatea, nu privilegiile.

Presa: Senatul respinge în Plen cererea PG de începere a urmăririi penale a senatorului, fost ministru, Oprea Profit. Comisia juridică avizase pozitiv cererea EvZ

 

19/07/2016

Solidar cu justitia turca

Filed under: independenta justitiei,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 1:59 PM
Tags: , ,

ThemisdesenDe câţiva ani de zile urmăresc ce se întâmplă cu justiţia din statele europene şi mărturisesc că în unele situaţia este îngrijorătoare, ele depărtându-se de la principii de bază ale democraţiei constituţionale.

Astfel, în unele state au avut loc schimbări prin care s-a intenţionat sau chiar au dus la demiterea tuturor judecătorilor şi refuzul de a fi primiţi judecători reformişti (Serbia, 2010); au fost numiţi cu încălcarea procedurilor ori chiar arestaţi judecători de la Curtea Constituţională (Polonia şi Turcia, 2016); au fost daţi afară judecători care au avut curajul să denunţe neregulile din sistem (Rusia, 2005); au fost desfiinţate instanţele supreme sau consiliile judiciare şi reînfiinţate apoi sub o altă denumire numai ca să fie schimbaţi oamenii (Ungaria, 2012); au fost pensionaţi în mod forţat judecătorii peste o anumită vârstă (Ungaria, 2011); au fost puşi în consiliile judiciare magistraţi obedienţi politicului (Turcia, 2014) care au operat apoi demiteri în masă şi au încurajat arestarea lor (Turcia, 2016).

Aş vrea să fie foarte clar: statul în care judecătorii sunt mutaţi, demişi sau arestaţi din ordinul puterii politice nu poate avea vreo legatura cu democraţia. Justiţia independentă este coloana vertebrală a oricărei societăţii democratice. Or, atât timp cât justiţia e controlată politic, iar judecătorii sunt terorizati, regimul e unul dictatorial. Iar dacă la toate astea adăugăm desfiinţarea redacţiilor, arestarea jurnaliştilor şi cumpărarea ziarelor de către cei aflaţi la putere, avem imaginea completă a statului totalitar. Ca susţinători ai statului de drept, avem datoria să arătam că respectarea legii trebuie sa fie o condiţie pentru toata lumea, inclusiv pentru mai marii zilei.

Acesta este motivul pentru care, având în vedere ce se întâmplă în aceste zile în Turcia, mă declar SOLIDAR CU JUSTIŢIA TURCĂ şi am semnat chiar din prima zi PETITIA ONLINE cu privire la situaţia respectării drepturilor omului din acest stat. Controlul justiţiei de către forţele politice este inadmisibil în orice stat modern. Democraţia se bazează pe popor, dar trebuie exercitată în condiţiile constituţionale, respectându-se normele europene şi trebuind a fi garantată de către justiţie. Aici nu încape niciun compromis.

Mă bucur că alţi magistraţi din UE au reacţionat împotriva arestării şi demiterii judecătorilor turci: Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare, din care face parte şi CSM din România, a reacţioat ieri extrem de dur împotriva arestării judecătorilor turci şi a demiterii a peste 2700 de judecători. Aceasta este o atitudine normală, de a apăra principii universale de drept.

22/02/2015

„Vreau sa renunt la cetatenia romana. Sa nu mai am vreo legatura cu acest stat mafiot si profund corupt”

Filed under: coruptia,politic — Cristi Danilet @ 7:22 PM
Tags: ,

corruption`Bună seara domnule Danileț, vreau să vă întreb ceva: exista instituția renunțării la cetățenie și cine o gestionează? Care sunt motivele pentru renunțare, se poate invoca statul mafiot și profund corupt?`

 Am primit acest mesaj de la V.L. în data de 16.02.2015 pe contul meu oficial de facebook. Pregătirea mea ca jurist  m-a făcut să caut imediat textul din actul normativ aplicabil și să i-l indic omului – am găsit: art. 27 din Legea nr. 21/1991.

Apoi am recitit întrebarea „renunț la cetățenie….motiv…stat mafiot si profund corupt…” și am făcut legătura cu ce se discuta în acele zile la TV. În general, detest să citesc despre problemele, mereu aceleași, invocate de toți cei care au la dispoziție o tastatură; cred că este mult mai eficient  să se vorbească despre soluții pragmatice. Dar de data aceasta m-am simțit rușinat și dezarmat. De data asta nu mai era vorba de un român nemulțumit de faptul că țara în care trăiește a rămas încremenită la statutul de stat postcomunist sau cel mult de pseudodemocrație. Nu mai era vorba de un român care pleacă din țară la spălat vasele sau îngrijit bătrânii altora. Nu mai era vorba de un român dintre cei mulți care au înlocuit plimbarea de seară sau lecturarea unei cărți bune cu vreo emisiune TV care, dacă nu este plină de can-can-uri despre silicoane ori adultere, atunci sigur este una cu vreo 3-4 atoatespecialiști care vorbesc ore în șir fără a spune nimic și care împrăștie spre public valuri de dezamăgiri și speculații.

De data asta era vorba de un domn căruia îi e rușine că este român din cauza altor români și care este dispus să rupă pentru tot restul zilelor această legătură. Era vorba de o persoană care nu doar că dorește să plece din țară, ci chiar să uite că a fost vreodată român, poate chiar să uite că există o Românie. Era vorba de un domn care își va învăța copiii fie că harta Europei începe undeva la Atlantic și se termină cam pe Tisa, fie că undeva prin cărți sau pe google vor găsi informații ce merită a fi ignorate despre un popor autodamnat, cu un trecut dacă nu necunoscut atunci cosmetizat, cu un prezent marcat de scandaluri și fără ca cineva să propună sau să întrevadă (nici vorbă să construiască) un viitor.

Nu pot să găsesc vreo culpă acestui (încă) cetățean că ar gândi astfel despre țara (încă a sa) și despre cetățenii ei. Ce altă părere și-ar fi putut el face când vede atâția parlamentari și miniștri închiși, când vede rude ale acestora că încep să fie cercetate pentru legături ilegale cu instituțiile publice, când constată că sunt câteva zeci de judecători și procurori condamnați pentru corupție, că vameșii și polițiștii de frontieră sunt ridicați de mascați cu elicopterele, că jumătate din consiliile județene fac obiectul unor dosare penale, că achizițiile publice se câștigă plătind zeciuiala sau, mai nou, cinsprezeciuiala. Eu, ca profesionist, știu că dosarele încă nefinalizate nu trebuie să atragă anatema asupra celor cercetați, care se bucură de prezumția de nevinovăție și că hotărârile definitive pronunțate sunt mai puține decât lasă televiziunile să se înțeleagă. Dar suficiente cât să îngrijoreze. Și, astfel, percepția cetățeanului e deja formată. Iar eu nici nu aș putea să învinovățesc de nimic pe cititorul meu, care pare convins că trebuie să fie bolnavă, și încă irecuperabil, țara în care se dă șpagă ca să obții un loc la grădiniță pentru copil, unde se cumpără diplome de bacalaureat, unde nu se mai dau concursuri de admitere la facultate, unde examenele se iau dacă nu cu favoruri sexuale („Patu` sau patru” e noua formulă, văd!) atunci cu plocoane și protocoale, în care se plagiază doctorate, unde se moare în spitale dacă nu vii cu medicamente de acasă sau în care pădurile dispar deloc încet și sigur. Acest cetățean vede clar că România este de fapt adevărata țară a tuturor posibilităților, căci aici se pare că poți obține orice cu bani. O țară care își pierde trupul și își dă sufletul. Ba nu! Nu își dă sufletul, ci și-l vinde pe bucăți.

 „Vreau să renunț la cetățenia română. Să nu mai am vreo legătură cu acest stat mafiot și profund corupt”. Cred că este cel mai dureros lucru pe care l-am auzit în ultima vreme din partea unui român simplu, adesea ignorat în marile proiecte de țară și reforme publice. Găsesc în aceste două propoziții o analiză simplă și un puternic semnal de alarmă. Lucrez în justiție și mi-e rușine că nu putem să rezolvăm totul; tot facem curățenie, dar nu reușim să o mai terminăm. Mi-e rușine că ani de-a rândul justiția română nu a funcționat, căci atunci poate am mai fi putut salva ceva și actuala generație cu vârsta cuprinsă între 20-30 ani nu ne-ar mai fi judecat atât de aspru. E adevărat, generațiile s-au schimbat în justiție și s-a cristalizat o nouă cultură, a independenței de politic și a responsabilității față de societate, dar tot mi-e frică să nu fie prea târziu. Sau poate doar nu mai dăm noi de capăt. Căci dosarele vin, și tot vin, și tot vin…. și singurul lucru vizibil pe care l-am reușit este doar o populare a  penitenciarelor cu purtători de gulere albe. Cu toată campania asta anticorupție demarată din partea justiției am reușit să îndepărtăm un văl de pe fața României… dar ce mocirlă am descoperit!

Oamenii au mari speranțe în Justiție. Dar nu Justiția este cea chemată să rezolve problemele sociale. Sau, nu numai ea, singură. Ci politicienii trebuie să o facă, luând decizii în folosul celor mulți. Și administrația trebuie să o facă, cu respectarea nevoilor comunității. Și educația trebuie să o facă, prin sădirea în spiritul tinerilor a unor principii și valori care să fie pentru prezent niște ancore în viitor. Justiția poate fi o garanție a respectării legii, dar trebuie să se țină seama că ea intervine întotdeauna post-factum, după ce răul este deja făcut. Or, legea trebuie respectată tot timpul, de fiecare cetățean în parte. Dar mai ales de către cei aflați în funcții publice, căci în primul rând ei sunt cei percepuți ca fiind drept „statul” – acel stat văzut acum ca fiind unul „mafiot și profund corupt” de către viitorul fost cetățean român, V.L.

11/12/2014

Interviu RADAR de Media: ”Numai jurnaliștii competenți și liberi pot face presă independentă și de calitate”

Filed under: interviu — Cristi Danilet @ 11:10 AM
Tags: , , ,

logo_radardemediaIubirea față de adevăr și dreptate l-a făcut să aleagă o carieră în magistratură. Înclinația către științe penale i-a fost insuflată de profesorul Tudorel Toader. Judecătorul Cristi Dănileț este unul din cei mai apreciați magistrați ai României și printre puținii care comunică în mod frecvent cu prietenii virtuali atât pe pagina de facebook, dar și pe blogul său, http://www.cristidanilet.wordpress.com, acolo unde explică legile pe înțelesul tuturor.

În luna noiembrie a acestui an, membrul Consiliului Superior al Magistraturii a câștigat premiul de la categoria „Cel mai implicat angajat în campanii/proiecte de implicare în comunitate”, la Gala Oameni pentru Oameni. Cristi Danileț a făcut parte și din grupul celor 20 de persoane menționate la categoria ”Generozitatea care schimba vieți”, categorie fără premiu, la care sunt recunoscuți toți cei nominalizați pentru donațiile lor în bani și timp. El a donat 1000 euro pentru printarea primelor exemplare ale broșurii „Unde-i lege nu-i tocmeală” pe care le-a distribuit copiilor.

Judecătorul Cristi Dănileț, apărător al independenței justiției, vorbește despre relația justiție-presă, proiectul ”Unde-i lege nu-i tocmeală”, dar și despre prietenii de pe facebook, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Radar de Media.

Conform deciziei CSM de a modifica Ghidul pentru relația justiție-mass media, presa nu va mai avea acces la rechizitoriile dosarelor de corupție, ci doar la extrase din care se vor elimina mare parte din date. Cum comentați acest lucru?

Este o decizie a CSM din care fac parte, decizie la care nu am aderat atunci, dar pe care o respect. Există diverse sisteme în lume: unele mai restrictive ca în România – unde nu este voie să apară public numele celui acuzat de comiterea unei infracțiuni până la prima hotărâre dată de instanță (Elveția), ori în care părților și avocaților și se interzice să vorbească despre dosare în cursul instrumentării acestora (Franța); altele mai permisive – unde e disponibil pe web conținutul întregului dosar (SUA). Depinde de context și mentalitate. Deschiderea foarte mare către presă a justiției din România, care a avut loc în anul 2006, când s-a permis acces total al acesteia la dosarele penale, se impunea din cauza deselor acuzații de „mușamalizări de dosare”. Acum cred că aceste suspiciuni nu își mai au rostul. Singura grijă a CSM este ca o prea mare transparență să nu afecteze prezumția de nevinovăție și să se respecte dispozițiile din noul Cod penal care pare mai restrictiv din acest punct de vedere.

De ce credeți că doresc unii cenzură pentru presă?

Nu cred că împiedicarea accesului la anumite dosare aflate în derulare înseamnă cenzură a presei. Dacă discutăm mai larg, cu privire la necesitatea unei reglementări a presei, atunci sunt perfect de acord că presa trebuie să funcționeze după anumite reguli, din care mare parte există deja, dar care din rațiuni economice sau, mai rău, din interese obscure, nu se dorește a fi respectate. Mă refer la derapaje ale unei părți a presei care a ajuns la încălcarea demnității oamenilor – ceea ce nu are legătură cu presa, ci mai degrabă cu delictele. Iar procesele pierdute pe bandă rulantă de jurnaliștii care încălcă normele civile arată clar că deja acest lucru este un fenomen în România și că CNA nu își face deloc datoria.

Presa strică imaginea justiției sau pur și simplu oameni ai justiției, se folosesc de Ghid și de alte reglementări, precum protecția imaginii justiței și a reputației pentru a ascunde incompetență, corupție sau nepăsare?

Rea-credință există și din partea angajaților publici, inclusiv magistrați, și din partea presei. În cursul carierei mele am văzut campanii de presă de denigrare a unor părți din dosare sau a unor magistrați, după cum am văzut și colegi incompetenți sau corupți. Am tras concluzia că nu se poate generaliza: există sisteme și oameni care le compun, iar în cazul unor jurnaliști sau a unor magistrați există probleme de caracter, dacă nu chiar de legalitate. În orice caz, transparența instituțională este un instrument de responsabilizare și, personal, voi milita pentru acest lucru. Atâta timp cât prestezi un serviciu public, ești mai mult dator decât ți se datorează. Or, aceasta este greu de acceptat, inclusiv pentru mulți colegi de ai mei.

Cum vedeți relația justiție – mass-media?

Un binom absolut necesar pentru existența democrației. Presa descoperă și semnalează abuzurile, justiția le probează și le sancționează. Fiecare acționează prin modalități proprii pentru același lucru: BINELE comun.

S-au făcut traininguri de ”împrietenire” între justiție și presa (Freedom House, TransForma). Ați participat la vreunul din ele?

Am fost printre primii magistrați care au participat la așa ceva, prima dată în 2003 cu Asociația Jurnaliștilor Maghiari din România, apoi la cele organizate de Freedom House. Este absolut necesar ca jurnaliștii să înțeleagă cum funcționează justiția și magistrații să înțeleagă cum funcționează presa. Relația trebuie să fie una de parteneriat și sprijin reciproc. Mă bucur că am intuit acest lucru încă din anul 2004 când am propus fostului CSM o strategie de colaborare justiție-presa. Nu m-am înșelat. De atunci au început organizarea birourilor de presă în instanțe, apoi difuzarea informațiilor pe portalul instanțelor, apoi interacțiunile directe dintre cele două profesii.

Cum ați descrie presa de azi?

Uneori prea disperată. Ce contează este doar viteza de preluare și propagare a unei știri și, desigur, ratingul. Totul asezonat cu „analiștii” de serviciu prezenți la talk-show-urile de seară, veșnicii pricepuți la toate domeniile. Cred că este greșit, căci în felul acesta presa deraiază de la misiunea sa de informare și ajunge la una de dezinformare sau chiar de manipulare. Oricum, promovarea pseudo-vedetelor, inclusiv a infractorilor notorii, a deziluzionat mulți consumatori de mass-media. Efectul pervers este influențarea în rău a unei noi generații, de tineri, debusolați care au început să considere aceste personaje drept repere pentru viitorul lor. Că e incompetență sau, mai grav, de rea-credință din partea redactorilor, este mai puțin important. Dezamăgirea produsă de acest tip de jurnalism va duce însă populația către mijloace alternative de informare, inclusiv folosind metoda „share” de pe rețelele de socializare.

Aveți o relație foarte strânsă cu prietenii de pe Facebook. Mereu vă întâlniți cu ei când ajungeți într-un loc. Unde v-a plăcut mai mult?

Mi-am deschis cont de FB acum trei ani. Am 5000 de prieteni (nu am voie mai mulți) și peste 10.000 de urmăritori, motiv pentru care mi-am creat cont oficial unde îi aștept pe cei care vor să discute despre lege și justiție. Anul trecut am început să organizez întâlniri live cu prietenii de pe FB, astfel că atunci când am drum printr-o localitate din România sau chiar din străinătate dau anunț „în data de ….dau un suc în localitatea….”. Această practică a avut un succes neașteptat. Cea mai plăcută întâlnire a fost în Galați, unde am găsit o cafenea plină cu oameni care doreau să mă întâlnească. Iar săptămâna trecută am avut o întâlnire la Praga, unde nu mai puțin de 20 de români stabiliți acolo au organizat o întâlnire la un restaurant și timp de mai multe ore am discutat despre situația din România. Cu toții am plecat extrem de optimiști de acolo: ei că lucrurile se îndreaptă în țară, iar eu cu speranța că într-o bună zi cei nevoiți să plece din România, se vor întoarce.

Cum comentați situația penalilor care fac vizite dese la DNA și de care mass media vorbește toată ziua?

Iată deci că este transparență, din moment ce zilnic presa este în fața DNA și obține informații despre dosare aflate în derulare….Din păcate, ce vedem este latura represivă a justiției. Să știți însă că doar 12% din activitatea noastră este cea privind cauzele penale, restul sunt cauze civile – contracte, succesiuni, litigii de muncă, de familie, cauze comerciale, de proprietate intelectuală, privind pământurile, casele etc. Cei care ajung la DNA sunt, de cele mai multe ori, persoane care au încălcat legea. Nu am nici un fel de compasiune pentru aceștia: cine greșește, plătește. Legile de aceasta sunt făcute, să fie respectate. Pentru foarte mulți ani mentalitatea din România a fost aceea că legile sunt făcute să fie încălcate și că pentru a-ți rezolva problemele trebuie să dai „dreptul” (șpagă) funcționarilor corupți. Ei bine, azi ți se aplică dreptul dacă încalci legea. Simplu. E trist că avem atâta corupție în România – gangrena a cuprins toate autoritățile, dar sunt mulțumit de activitatea intensă a DNA, a serviciilor secrete și a instanțelor penale în acest domeniu.

V-ați implicat în proiectul ”Unde-i lege nu-i tocmeală”. Care este reacția elevilor?

Începând cu vârsta de 14 ani copiii răspund penal pentru comiterea de infracțiuni. Mulți adulți nu știu asta, darămite copiii. Împreună cu un grup de voluntari – unii din cadrul Poliției Capitalei, alții din asociația „Viața fără violență”, dar cei mai mulți judecători și procurori din țară (aproximativ 500) – am început din acest an să mergem prin școli. Uneori elevii vin în vizită în instanțe. Copiii sunt încântați să vadă profesioniști ai dreptului cu care pot discuta pe înțelesul lor despre reguli și legi, despre sancțiuni și magistrați. Am scos și un manual cu acest titlu, unde explicăm pe înțelesul tuturor normele elementare de drept. Manualul „Unde-i lege nu-i tocmeală” este disponibil gratuit pe internet și așteptăm sponsori pentru a-l multiplica în cât mai multe exemplare, să ajungă la cei 1,7 milioane elevi din România și la familiile lor.

Cât de importantă este educația juridică pentru minori?

Milităm pentru introducerea materiei „educație juridică” în școlile și liceele din România. O materie în care să înveți ce ai voie și ce nu să faci, care sunt instituțiile protective de drepturi, care sunt posibilele sancțiuni pentru faptele tale, cum interacționezi cu organele legii etc. Eu cred că dacă de mici ne obișnuim să vorbim despre necesitatea respectării drepturilor celorlalți, vom ajunge într-o bună zi să trăim într-o țară extraordinară. Visul meu e să renunțăm la poezia cu acel cățeluș cu părul creț care fură și să auzim copiii vorbind încă de mici de o cărticică extraordinară numită „Constituția României”.

De curând ați împlinit 16 ani de magistratură. Au existat momente în care ați vrut să renunțați la cariera de judecător?

Niciodată. Dar au existat ani buni când dacă mă întreba cineva dacă aș recomanda această profesie, răspunsul era NU. Azi, am o altă optică: grație reformei inițiate începând cu anii 2004, justiția română este cu adevărat independentă, rolul judecătorului este unul crescut în societate și funcția sa extrem de respectată și, de ce să nu spun, stabilitatea locului de muncă este asigurată și pachetul salarial este suficient de atractiv.

Independența justiției și independența presei. Sunt doar concepte teoretice sau au aplicabilitate practică?

Dacă justiția este azi liberă, nu același lucru pot spune despre presă.
Sunt cunoscute trusturile construite de afaceriști penali, școlile de jurnalism care au distrus valori autentice ale presei sau pseudo-jurnaliști care fac propagandă de partid și șantajează persoane. Dacă reforma justiției a avut loc și azi justiția funcționează după reguli stricte, în care legalitatea este esențială, reforma presei nu a avut loc. Dar e absolut necesară: la baza presei trebuie să fie dreptul la liberă exprimare înțeles și ca drept de a transmite în mod liber informații, și ca drept de a primi informații relatate cu acuratețe, precum și jurnaliști protejați în fața patronilor și cu statut sigur și bine definitiv. Numai jurnaliștii competenți și liberi pot face presă independentă și de calitate. Avem și din aceștia, dar încă puțini.

Ce înțelegeți prin `Love is Better than War`, din punct de vedere juridic?

Apelarea la justiție înseamnă timp, energie, nervi, bani. Sunt unele cauze care pot fi rezolvate prin mediere. Recomand călduros: soluția va fi convenabilă amândurora dintre părți și se obține într-un timp foarte scurt. Dar dacă totuși se ajunge la justiție, recomand apelarea la un avocat de către cei care nu cunosc demersurile și procedurile judiciare.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în România prin decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990. Ați fi de acord cu reintroducerea ei?

Nostalgicii vorbesc de revenire la monarhie și reintroducerea pedepsei cu moartea. Prima nu se poate fiindcă actuala Constituție declară România ca fiind republică și această dispoziție nu va putea fi modificată niciodată. A doua nu se poate fiindcă suntem parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzice pedeapsa cu moartea în toate țările membre – 47 de state europene. O soluție contrară ne aruncă în afara sistemului de protecție a drepturilor omului și, prin urmare, în afara statelor democratice. Ceea ce este imposibil, România a ales drumul spre democrație, după un trecut tenebros când viața omului și individul în general nu era respectat sau ocrotit.

Justiția – putere sau serviciu public?

Ca structură a statului este putere – una dintre cele trei puteri (atenție, nu a treia!), egală ca importanță și rol cu legislativul și executivul. Ca finalitate, este autoritate – căci hotărârile judecătorești trebuie respectate și executate de cei cărora li se adresează, indiferent dacă le convine sau nu, întocmai ca și legile. Ca și interacțiune cu justițiabilul, este serviciu public, de aceea la nivel de instituție se cere transparență, iar la nivel de individ, de magistrat, se cere abilități de comunicare, calm, politețe, empatie. Mai avem de lucru aici, ca în tot sistemul de stat, de altfel.

Ce ne puteți spune despre tinerii care se înscriu pentru admiterea la INM?

Foarte mulți doresc să devină magistrați, dar unii sunt extrem de slab pregătiți. Facultatea de Drept a devenit o afacere care îngrașă niște conturi și vând niște iluzii. Numărul acestor facultăți, numărul cărților de drept de pe piață și numărul studenților la drept nu au nicio legătură cu piața forței de muncă în acest domeniu. Cine vrea să ajungă magistrat, trebuie să reușească la concursul de recrutare la INM. Dar după acel moment nu va mai avea greutăți toată viața sa. Prin urmare, sfatul meu este să învețe non-stop, cu pasiune, cu încredere, în toți cei patru ani de facultate.

”Eram judecător stagiar la Vatra-Dornei și am avut o rubrică permanentă într-un ziar local unde explicam publicului modul de derulare a unui proces.”, spuneați într-un interviu. V-ar tenta o carieră în jurnalism dacă ar fi să o luați de la capăt?

Eu cred că deja fac un fel de jurnalism… Am blog din anul 2007 https://cristidanilet.wordpress.com în care scriu știri despre justiție, explic legi, prezint sistemul de funcționare al justiției, analizez principalele evenimente socio-politico-juridice. Nu m-aș face jurnalist, dar m-aș înconjura de prieteni jurnaliști.

Un mesaj pentru cititorii Radar de Media.

Să respecte legea, să aibă încredere în justiție și să aibă parte de o presă sănătoasă! La mulți ani!

INTERVIUL este disponibil AICI

23/10/2014

Demitizarea justiției. Ep.1: „Justiția română soluționează doar cauze penale”

Filed under: Demitizare — Cristi Danilet @ 12:42 PM
Tags: , ,

grafician Ionut Baic2Mi-am propus ca pe parcursul mai multor postări să înlătur prejudecățile și deformările ce există în legătură cu justiția română și care aparțin în egală măsură populației și magistraților. Îmi doresc dacă nu să spulber iluziile care acoperă (a se citi „înnegresc”, dar și „ascund”) sistemul în care îmi desfășor cu pasiune activitatea, măcar să provoc o dezbatere. Nu atât despre trecut, cât mai ales despre viitorul sistemului de justiție din România pe care nu îl mai văd deloc izolat cum era până nu demult, ci reașezat în mijlocul cetății. Cum nu intenționez să folosesc prea mult un limbaj tehnic și din considerente de spațiu nu îmi permit analize extrem de aprofundate și detaliate, îmi asum anumite inexactități din punct de vedere științific.

Dacă deschizi televizorul la știrile de la ora 5 al unui cunoscut canal de televiziune rămâi cu percepția că România e o țară plină de ucigași, tâlhari și violatori. Seara, atenția îți e captată de talk-show-urile pline de dezbateri asupra proceselor aflate în derulare cu marii evazioniști și corupți. În cursul zilei, e de ajuns să vezi o bandă galbenă cu înscrisul „breaking news” că deja îți spui: „Ia să vedem cine a mai fost arestat!”. Infracțiuni-pedepse-arestări. E clar, suntem în domeniul penal. Atât de mult se vorbește de penal în România, încât s-a creat impresia că justiția doar asta face: judecă pe cei care comit infracțiuni, iar pe toți cei vinovați îi trimite la închisoare.

Ei bine, nu e deloc așa. Și voi argumenta făcând referire la statistici oficiale pe care le deține instituția în care îmi desfășor activitatea.

Toate instanțele din România au soluționat anul trecut un număr de 2.408.240 dosare, dintre care 284.931 au fost penale – așadar, penalul reprezintă doar 12% din activitatea noastră.

Dosarele penale ajung la instanță prin rechizitoriu al parchetului. Anul trecut au fost trimiși în judecată 65.711 inculpați, din care 10.431 în stare de arest  – deci, nu toată lumea, ci unul din șase inculpați este arestat în cursul procesului pentru a asigura desfășurarea normală a acestuia (probabil anul acesta cifrele sunt mai mici, pentru că noul cod de procedură penală permite și arestul la domiciliu, și controlul judiciar).

Anul trecut au fost condamnate definitiv 47.133 persoane, dintre care 12.891 la pedeapsa închisorii cu executare în penitenciar – deci 72% din cei trimiși în judecată sunt condamnați și numai 20% ajung efectiv în închisoare (iar de anul acesta cifrele vor fi mai mici pentru că noul cod penal prevede și alte alternative).

Prin urmare, justiția română este o justiție cu precădere civilă. Judecătorii români se ocupă zi de zi de protecția drepturilor cetățenilor: rezolvă conflicte legate de proprietate, obligă la respectarea contractelor încheiate ori anulează contracte, hotărăsc drepturile asupra succesiunilor, stabilesc raporturi între soți care doresc să pună capăt căsniciei sau între părinți și copii, restabilesc raporturile de muncă între angajat și angajator, soluționează dispune între societăți comerciale, veghează la respectarea legii de către autoritățile publice – toate aceste în cadrul dosarelor ce au ca obiect drepturi reale, drepturi de creanță, litigii comerciale (privind profesioniștii), litigii de dreptul familiei, litigii de muncă, de asigurări sociale, de drept fiscal, de contencios administrativ etc.

De altfel, aceeași este situația în toată Europa. Este și motivul pentru care, în fiecare an începând cu anul 2006, se celebrează inclusiv în țara noastră Ziua Europeană a Justiției Civile la 25 octombrie.

Așadar, primul mit e demontat: judecătorii români se preocupă cu precădere de aspectele civile din viața cetățenilor și reprezintă o autoritate apropiată de aceștia. Anual, 3-4 milioane de cetățeni adulți ajung în fața lor.

09/08/2014

Zece reguli simple despre Justiția Penală

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 2:36 PM
Tags:

justice1. Justiția functionează, chiar dacă suntem în România. Dar e mai bine să nu ajungi pe mâna justiției, așa că respectă legea și nu comite infracțiuni.

2. Nu pleca urechea la cei care spun că justiția e controlată. De la reforma din 2004-2005 justiția e independentă și azi corespunde standardelor europene.

3. În fața justiției toți sunt egali. Nu încerca să impresionezi prin opulență sau agresivitate, nici să te milogești și să plângi în fața magistraților.

4. Colaborează cu organele judiciare. Daca recunoști comiterea faptei, beneficiezi de reducerea pedepsei.

5. Majoritatea judecătorilor și procurorilor sunt tineri și extrem de bine pregătiți. Nu încerca să îi păcalești sau intimidezi – nu mai merge.

6. Fii respectuos cu magistrații. Atacarea lor verbală sau fizică iți va ingreuna situația, iar încercarea de corupere a lor e aspru sancționată.

7. Fii atent în alegerea avocatului. Ține cont că angajarea lui nu înseamnă că sigur vei câștiga procesul.

8. Prezintă-ți cazul exclusiv in fața magistraților. Reclamațiile adresate ministrului, Președintelui țării sau instituțiilor europene nu au vreun efect. Iar la jurnalele TV sau la talk show-uri deja mulți magistrați nu se mai uită.

9. Nu trage de timp. Amânarile repetate care sunt neîntemeiate vor fi considerate un abuz de drept.

10. Respectă decizia definitivă. Indiferent că îți convine sau nu, ea spune adevărul și are putere de lege. Cine greșește, plătește.

05/08/2014

Reguli elementare despre Justitie

Filed under: educatie,independenta justitiei — Cristi Danilet @ 2:37 PM
Tags: , ,

justitie-neagra1. Procesul se derulează în sala de judecată. În afară, prin intermediul mediei, nu se pot face judecăți, ci se pot da relatări despre cum se desfășoară procesele publice. Independența justiției, prezumția de nevinovăția a suspectului/inculpatului, dreptul la demnitate al părților, dreptul la viață privată al părților și martorilor trebuie respectate în astfel de relatări.

.
2. Daca ești parte, e indicat să îți angajezi un avocat; în unele cauze penale prezența avocatului e obligatorie și dacă nu ai vei beneficia de unul din oficiu. Dar faptul că ești asistat de avocat nu îți garantează că vei câștiga procesul.

.
3. În procesele penale, procurorul este conducător al fazei de urmărire penală (adică el decide derularea cercetării de către poliția judiciară și soluțiile de clasare a cauzei sau trimitere în judecată) și parte în faza de judecată (adica are aceleași drepturi și obligații ca și ceilalți participanți). El nu reprezintă Statul (=guvernul, conducătorii țării etc), ci interesele generale ale societății.

.
4. Doar judecătorul înfăptuiește justiția: numai el poate da soluții cu privire la cele pretinse de reclamant (în procesul civil), respectiv cu privire la vinovăția și pedeapsa inculpatului (în procesul penal). Judecătorul nu are voie să dea soluții după propria sa convingere sau după cum își dorește populația, ci numai potrivit legii și probelor de la dosar. Așadar, probele nelegale nu pot sta la baza condamnării unei persoane vinovate de comiterea unei infracțiuni.

.
5. O parte se judecă cu partea adversă, nu are ca inamic pe judecător. Judecătorul și procurorul sunt magistrați: eu au dreptul și obligația de se supune celor trei „i”: a fi independenți (să nu permită nicio imixtiune sau presiune de la părți, colegi, șefi etc), imparțiali (nu pot avea prejudecăți sau interese proprii în cauză) și integri (nu pot fi corupți și trebuie să respecte etica judiciară). Avocatul este independent, dar nu are obligația de a fi imparțial, căci el reprezintă interesele legale ale clientului său.

.
6. Cei nemulțumiți de actele si masurile procurorului le pot contesta la procurorul ierarhic superior, iar soluțiile sale cu privire la cauză pot fi contestate mai departe la un judecător. Cel nemulțumit de o hotărâre judecătorească o poate contesta numai la instanța ierarhic superioară. La Curtea de la Strasbourg se poate apela numai dacă în cursul procesului a fost încălcat vreun drept prevăzut expres în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (statistica arată că 97% din plângeri se resping ca inadmisibile); la CEDO nu se rejudecă cauza din România și nu se stabilește, de exemplu, că este nevinovată o persoană care a fost condamnată la noi.

.
7. Hotărârea definitivă trebuie respectată și executată chiar dacă în viziunea părților ea este greșită. La fel și legea: din momentul intrării în vigoare ea este obligatorie și cu toții ne supunem ei, chiar dacă legea nu ne convine.

.
8. Cei nemulțumiți de conduita magistratului (nu și de soluția sa, ci numai pentru comiterea vreuneia dintre abaterele disciplinare prevăzute în mod expres în art. 99 din Legea nr. 303/2004), pot formula plângere la Inspecția Judiciară. Aceasta va face verificări, apoi, dacă e cazul, va demara cercetările disciplinare și în final, dacă consideră că magistratul e vinovat de încălcarea obligațiilor statutare, va trimite cauza la CSM. Secția de disciplină pentru judecători, respectiv cea pentru procurori din cadrul CSM va judeca cazul disciplinar în contradictoriu cu inspectorul și cu magistratul și, dacă se impune, va sancționa magistratul (de la avertisment până la excludere din profesie). Cei nemulțumii de conduita avocatului (nu și de eșecul său în cauza în care a fost angajat) pot face plângere la Barou pentru a se demara procedurile disciplinare împotriva sa.

.
9. Cei care au cunoștință despre comiterea unor fapte penale de către magistrat sau avocat le pot reclama la parchet (cele de corupție se reclamă la DNA). Procurorul va face cercetările ce se impun și dacă decide trimiterea în judecată a magistratului acesta va fi suspendat din funcție pe parcursul derulării procesului. Condamnarea magistratului atrage excluderea lui din magistratură, cu anumite excepții. Condamnarea avocatului poate atrage excluderea sa din profesie.

.
10. Independența justiției este nu un privilegiu pentru magistrați (care primesc același venit lunar indiferent câte dosare au de soluționat, câte hotărâri sunt bune sau nu, cine e conducătorul sistemului), ci un drept al cetățeanului, independența justiției fiind o garanție pentru ei că legea se va aplica în mod egal, fără discriminare și fără favoritisme. Astfel, deși Justiția este apanajul organelor judiciare, ea este o valoare civică, deci cetățenii pot și trebuie să vegheze la independența și funcționarea ei. Dacă Justiția nu funcționează, nu există stat de drept, deci nu exista societate democratică.

12/07/2014

INTERVIU Cristi Danileţ: ”Parlamentul ÎNCALCĂ în mod flagrant independenţa Justiţiei”

Filed under: interviu,politic — Cristi Danilet @ 2:51 PM
Tags: , , , , , ,
pesurse-logoPESURSE.RO continuă seria interviurilor de weekend cu un material de excepție cu judecătorul Cristi Danileţ, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, cunoscut drept un apărător ferm al independenţei justiţiei.
Magistratul ne-a vorbit despre cel mai controversat subiect al momentului, cazul Bercea Mondial- Mircea Băsescu, despre independenţa Justiţiei şi despre implicarea politicului în Justiţia din România.
.
.
Reporter: Domnule judecător, v-aş propune să începem cu subiectele actuale. Recent o serie de acuzaţii grave au fost lansate de către un inculpat, în speţă Bercea Mondial, la adresa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Livia Stanciu, şi la adresa procurorului şef DNA, doamna Laura Codruţa Kovesi. CSM a considerat că afirmaţiile au adus atingere independenţei Justiţiei şi reputaţiei profesionale a procurorilor DNA. Astfel, vă întreb, ce credeţi că s-a urmărit prin aceste acuzaţii la adresa celor două? Cristi DanileţÎn România, cetățenii onești au un mare respect pentru justiție. Este singurul sector care poate menține echilibrul și ordinea socială și stopa abuzurile din partea celorlalte puteri și ale administrației. De multe ori însă, cei cercetați, speriați de ce li se poate întâmpla și disperați că nu mai pot controla ori cumpăra justiția, încearcă să influențeze magistrații punând presiune mediatică asupra ei și decredibilizând justiția per ansamblu. Așa este și în cazul condamnatului Bercea Mondial: văzând că o parte din mediul online și televiziunile care în fapt nu sunt mass-media, ci organisme de propagandă și manipulare în masă, au interpretat un eveniment juridic în care este și el implicat ca fiind unul politic ce îl implică pe Președintele statului, a încercat într-un moment în care camerele de filmat erau asupra lui să „pluseze”, aducând acuzații împotriva conducătorilor celor mai importante instituții anticorupție din România. Modul în care au fost făcute aceste afirmații și modul în care au fost ele mediatizate este unul iresponsabil, menit să implice justiția cu rea-credință în scenarii politice și show-uri mediatice. Ei, bine, noi nu participăm la asta: Livia Stanciu și Laura Codruța Kovesi sunt profesioniste și mai presus de orice bănuială, iar orice atac la ele le-am interpretat ca un atac la adresa sistemelor juridice pe care le reprezintă. Reporter: Credeţi că este posibil şi scenariul vehiculat în unele medii, conform cărora lui Bercea Mondial i s-ar fi sugerat să facă asemenea acuzaţii? Cine s-ar fi putut afla în spatele lui Bercea Mondial? Cristi DanileţRomânia e țara tuturor posibilităților. De ce nu ar fi posibil și un asemenea scenariu, în care un condamnat să dezvăluie presei la ceva timp de la condamnarea sa definitivă dar într-un anumit moment cu încărcătură politică cum că ar fi vrut să mituiască organe judiciare ca să scape de condamnare ori să obțină o condamnare mai ușoară sau să mituiască persoane chiar din interiorul Administrației Prezidențiale ca să fie grațiat după condamnare? Suntem într-o continuă campanie electorală, iar momentul în care apar astfel de atacuri deja nu mai surprinde pe nimeni. Important e ca organele judiciare să nu țină seama de interesele sau momentele politice și să instrumenteze dosarele fără niciun favoritism. 

Reporter: Rămânând la acest episod, au existat comentarii în spaţiul public potrivit cărora CSM nu putea să se pronunţe asupra acestor afirmaţii şi să decidă că este o încălcare a independenţei Justiţiei, în condiţiile în care nu a fost declanşată o anchetă penală care să stabilească dacă Livia Stanciu şi Laura Codruţa Kovesi au sau nu vreo legatură cu acest caz. Consideraţi că ar trebui ca procurorii să declanşeze o investigaţie în acest sens? Este posibil să existe vreo suspiciune asupra preşedintelui Înaltei Curţi şi şefului DNA?

Cristi DanileţAtunci când există o sesizare a poliției sau procurorilor, aceștia sunt obligați să înceapă urmărirea penală față de faptă și apoi, dacă identifică persoana care a comis fapta, să înceapă urmărirea penală față de persoană. În cazul de față nu există declanșată o asemenea procedură sau cel puțin eu nu cunosc acest lucru. De unde deduc că afirmațiile spuse de respectivul condamnat, printre gratiile unei dube, au fost tratate ca neserioase. E regretabil doar că presa acaparată politic a încercat să le dea o oarecare credibilitate, nefiind respectate cele mai elementare reguli deontologice. După cum am spus însă, astfel de acțiuni nu își mai produc efectul scontat, publicul nu se mai lasă manipulat ci, din contra, eu cred că deja cetățeanul care are o minimă diligență se îndepărtează de respectivele medii de (dez)informare. 

Reporter: În urma scandalului Bercea Mondial-Mircea Băsescu, preşedintele Traian Băsescu a declarat recent că s-a gândit să demisioneze. Din punctul dumneavoastră de vedere, ar trebui să demisioneze preşedintele României, pentru a nu se mai da naştere la discuţii privind o pretinsă influenţare a Justiţiei în cazul fratelui său? 

Cristi DanileţDemisia este un act unilateral, responsabilitatea acestuia aparține exclusiv persoanei în cauză. Așa că nu pot comenta demisia sau intenția de demisie nici măcar a Președintelui României. Ceea ce pot spune cu certitudine este că e stupid să crezi că justiția poate fi influențată de Președintele României atâta timp cât printr-o decizie judecătorească fratele acestuia tocmai a fost arestat preventiv. Sunt convins că această decizie s-a dat legal și temeinic și că ar trebui să înceteze orice speculație pe tema influențării politice a justiției: magistrații români cercetează fapte și persoane fără vreo legătură cu poziția lor socială, averea lor, rudele lor. Iar cine încalcă legea trebuie să răspundă. Sunt convins că așa e în prezent și în România: nu mai este o problemă de „cine”, ci doar de „când”. 

Reporter: Cât de mult este implicat în momentul de faţă politicul în Justiţie?

Cristi DanileţPoliticul decide cadrul legal în care Justiția își desfășoară activitatea – e rolul constituțional al Parlamentului și Guvernului. În rest, orice act normativ emis pentru a bloca urmăriri penale sau judecăți, ori pentru a anula hotărâri judecătorești ar fi contrar principiului separației puterilor în stat. Azi politicul este în conexiune cu administrarea justiției – mă refer la faptul că Ministrul Justiției încă este ordonator principal de credite al instanțelor deși din anul 2005 această atribuție trebuia transferată instanței supreme sau la faptul că șefii Parchetului General și al Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți de către președintele țării la propunerea ministrului. Declarațiile de acum trei zile ale premierului cu privire negocierile dintre el, care nu are atribuții în acest sens, și Președintelui țării în numirile ce au avut loc la începutul anului 2013 cred că e o dovadă în plus a politizării inacceptabile și subliniez încă o dată nevoia ca aceste numiri să fie atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii, singurul organism care trebuie să aibă gestiunea carierei magistraților. Activitatea procurorilor nu trebuie să fie nicio clipă sub suspiciunea că poate fi influențată de cei implicați în numirea lor în funcție. 

Dar există o legătură a politicului ce afectează funcționarea Justiției: o imixtiune directă comite Parlamentul în legătură cu solicitarea de urmărire penală a unor miniștri-parlamentari sau avizarea arestării ori percheziției unor parlamentari – atunci când se opune emiterii acestor solicitări și avize pe motiv că faptele nu sunt dovedite Parlamentul încalcă în mod flagrant independența justiției și se transformă într-o instanță extraordinară Aceasta a fost aspru criticată de Comisia Europeană, a trezit recent uimirea unor magistrați și senatori americani și ar trebui să nască revolta populației întrucât în aceste cazuri o anumită categorie de cetățeni ai României se situează deasupra legii. De fapt, ei se sustrag de la a da socoteală în fața organelor legii pentru eventualele încălcări comise. 

Reporter: Consideraţi că există judecători şi procurori controlaţi de oameni politici? 

Cristi DanileţAm o experiență de 15 ani în sistemul judiciar și am văzut destul de multe că să spun fără teama de a greși: există magistrați care își exercită funcția cu demnitate, dedicându-se cu pasiune acestei nobile profesii; după cum există magistrați care au conexiuni puternice cu politicieni, afaceriști și interlopi care îi influențează negativ în activitate: aceștia fie intervin cu rugăminți, fie cumpără favoruri cu bani grei. Din fericire, serviciile de informații și procurorii anticorupție își fac datoria din plin: în medie, în fiecare lună este descoperit un judecător sau un procuror care primește bani sau alte foloase pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu. Pentru acești indivizi – că nu pot să îi numesc „colegi” – am cel mai mare dispreț: își bat joc de o valoare pe care ar trebui să o servească cu dedicație și întinează încrederea populației construită cu greu. Nu sper decât ca, atunci când se descoperă vinovăția unor astfel de personaje-excepții din justiția română, să fie aspru sancționate: ani grei de închisoare cu executare și confiscarea averii pe care nu o pot justifica.


Reporter: În România anului 2014, credeţi că se mai fac dosare politice? Credeţi în varianta susţinută de anumiţi oameni politici că anchetele sau condamnările care îi vizează sunt rezultatul unor ordine politice, unor răzbunări? Cristi DanileţÎn România s-au făcut dosare politice în perioada de după război, când opozanții forței de ocupație sovietice au fost executați prin împușcare sau băgați în închisori fără procese ori în urma unor procese aranjate: de la militari și partizanii din munți, la intelectuali, politicieni liberali sau țărăniști, studenți și preoți – procesul mareșalului Antonescu, a lui Iuliu Maniu, fenomenul Pitești nu ar trebui niciodată uitate și ar trebui să constituie obiect de studiu în facultățile de drept și de istorie. Apoi, s-au făcut dosare politice în perioada dictaturii comuniste, când cei care se opuneau sistemului în țară sau care încercau să fugă în străinătate erau puși sub urmărirea securității ce primise atribuții de anchetă penală, erau supravegheați ani de zile în viața privată sau erau direct urmăriți penal și judecați rapid de magistrați numiți politic. După Revoluție, magistratura s-a separat de politic și, în urma reformei din anii 2004-2005, aceasta a devenit cu adevărat independentă. Atunci s-a dat startul acelor dosare care au „îngrozit” lumea politică, trezită dintr-o dată în fața unei realități pe care nu și-o imaginase vreodată: și anume că începeau să fie trași la răspundere penală pentru încălcările legii parlamentari, miniștri, magistrați, oameni de afaceri, șefii administrației publice centrale și locale. De fapt, normalitatea în justiția română a început cu reforma din acei ani, sub presiunea aderării la Uniunea Europeană, presiune pozitivă care nu a dispărut nici acum când încă există un mecanism de monitorizare a țării noastre în domeniul reformei justiției și a luptei anticorupție. Reporter: Avem sau nu o Justiţie independentă? Cristi DanileţÎn mod cert, da: avem o Justiție independentă ca sistem și avem procurori și judecători independenți. Dar să nu uităm că independența nu este un privilegiu pentru magistrați, ci o garanție pentru cetățeni: nimeni nu e deasupra legii și legea se aplică în mod egal pentru toți. Magistrații au însă și o datorie ce derivă din această independență pe care trebuie să și-a asume: să se comporte ca atare zi de zi, în fiecare act al lor îndeplinit în calitate oficială, și să denunțe orice încălcare de influențare nefirească a actului de justiție. Eu sunt convins că dacă Justiția începe să funcționeze, întreaga societate va începe să se vindece. 

Reporter: În opinia dumneavoastră, ce măsuri ar trebui să fie luate la nivelul sistemului, pentru îmbunătăţirea funcţionării Justiţiei şi a întăririi independenţei acesteia? Spuneţi-ne câteva dintre măsurile pe care aţi dori să fie implementate? 

Cristi DanileţJustiția funcționează prin efortul personal al judecătorilor și procurorilor, legitimată fiind de încrederea populației și bazându-se pe resursele puse la dispoziție de stat. În opinia mea, lucrurile s-au îmbunătățit fundamental în ultimii 10 ani, nu numai datorită modificărilor legislative și întăririi statutului magistraților, ci și datorită infuziei cu tineri în sistem: judecători și procurori intrați în sistem prin concurs, promovați în sistem prin concurs, cu o nouă mentalitate și cu o foarte bună pregătire, unii dintre ei chiar născuți după revoluția din `89. Mai este nevoie ca ei să conștientizeze rolul lor social deosebit: magistrații nu sunt simpli bugetari, ci sunt piloni de protecție a drepturilor omului și reprezintă speranța spre o viață mai bună a românilor.

De altfel, acest lucru se și vede în încrederea populației în justiție care crește de la an la an. Magistraților ar trebui să le pese mai mult de cei din fața lor, să soluționeze mai repede dosarele care reclamă acest lucru (de exemplu, litigiile de muncă, de contencios administrativ, cauzele cu minori) și să adopte o atitudine mai prietenoasă în sala de judecată – până la urmă oamenii trebuie să vină în fața lor nu cu frică, ci cu încredere și respect pentru autoritate.
Statul ar trebui să își întărească capacitatea de a face legi mai clare, de a mări numărul de personal auxiliar al magistraților, de a sprijini mediere ca și metodă de decongestionare a instanțelor de unele dosare cu importanță mai scăzută și de a aloca finanțarea necesară reparațiilor de sedii pentru instanțe și parchete.

Reporter: Care credeţi că sunt principalele realizări în ultimii zece ani în Justiţie?Cristi DanileţSub aspect administrativ, aș include printre realizări separarea CSM de Ministerul Justiției, creșterea salariilor pentru magistrați și personalul auxiliar, distribuirea aleatorie a dosarelor, primirea și evoluția în carieră magistraților doar pe criterii meritocratice, specializarea magistraților, cooperarea internațională cu omologii noștri din străinătate.Sub aspect funcțional, aș include scurtarea duratei de soluționare a multor cauze, creșterea sancțiunilor pentru infracțiuni foarte grave precum cele de corupție și de crimă organizată, trimiterea în spatele gratiilor a unor persoane care au făcut imens rău societății românești încălcând legile țării.Reporter: Cine sunt în viziunea dumneavoastră artizanii reformei făcute în Justiţie? Daţi-ne câteva nume.

Cristi DanileţMinistrul Cristian Diaconescu în mandatul căruia au fost adoptate legile justiției și acum în vigoare, prin care s-au creat premisele independenței instituționale a justiției, când de exemplu s-a separat CSM de minister, Inspecția Judiciară a trecut de la minister la CSM, s-a reglementat statutul instanței supreme prin aceeași lege ca cea pentru instanțele ordinare. Ministrul Monica Macovei în mandatul căruia au fost îmbunătățite legile justiției, când de exemplu s-au dublat salariile magistraților, a fost consacrat principiul specializării judecătorilor și independența funcțională a procurorilor, s-a reglementat justiția militară în legea instanțelor ordinare, s-a introdus concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere, s-a redus vârsta de promovare pentru a permite tinerilor să urce rapid în funcții, s-a desființat serviciul secret SIPA care supraveghea magistrații în viața privată, s-a informatizat toate instanțele.

Reporter: O întrebare care vă priveşte pe dumneavoastră direct. În urmă cu un an, aţi fost revocat din CSM. Au votat pentru o asemenea măsură peste 1.000 de judecători, dar ulterior v-aţi câştigat în instanţă dreptul de a rămâne în Consiliu. Ce mesaj aveţi să le transmiteţi celor care au dorit îndepărtarea dumneavoastră? 

Cristi DanileţNu e prima oară când magistrații verticali și curajoși înving zeci sau sute de magistrați care cad în patima votului asupra unor chestiuni cu încălcarea legii sau chiar a Constituției. Două astfel de acțiuni m-au vizat personal. Astfel, în anul 2008 au apărut în presă afirmații de ale mele cum că există corupție în justiție – atunci, 70 de judecători și grefieri clujeni au semnat o plângere prin care cereau CSM să mă sancționeze pentru că aș fi adus o atingere reputației lor și sistemului, dar acțiunea a fost respinsă; a rămas astfel în anale voința unor magistrați de a ascunde trista realitate din unele instanțe și parchete.

 
De altfel, o acțiune oarecum similară ați observat recent, când mai multe zeci de magistrați orădeni au cerut CSM să adopte o reacție cu privire la faptul că DNA anchetează unii judecători cu privire la modul în care au adoptat anumite soluții, deși cu privire la aceștia din urmă există suspiciuni de corupție – și această acțiune a fost respinsă, dar mărturisesc că m-a surprins în modul cel mai neplăcut un astfel de demers, contrar nu numai obligației magistraților de a nu comenta sau afecta procedurile judiciare aflate în derulare, ci și îndatoririi de a promova integritatea nu numai personală, ci și în rândul celorlalți colegi. Așa că acțiunea de anul trecut, de încercare de a fi revocat, nu a mai surprins pe nimeni: sub o puternică influențare generată de site-urile politizate și televiziunile propagandiste, câteva sute de judecători s-au lăsat antrenați într-o acțiune hilară de revocare a doi membri CSM, nemotivată și contrară Constituției.
 
Deși cei care au declanșat acea mișcare sindicalistă nu și-au asumat public motivele acelei acțiuni (nicio hotărâre a instanțelor care au votat „pentru” nu a fost motivată, nici un semnatar nu mi-a imputat nimic în concret), eu pot spune acum ce a fost atunci: ei au fost nemulțumiți de faptul că au fost mediatizate intensiv acțiunile mele de promovare a independenței magistraților într-o perioadă sensibilă politic, cea a instrumentării dosarelor cu privire la fraudele din timpul referendumului pentru suspendarea președintelui României când am atras atenția politicului și presei că e inadmisibil să acuzi în afara cadrului legal procurorii de auzuri și să instigi populația la revolte împotriva lor. Ce am făcut atunci făcusem și anterior și voi face și altădată: când magistrații sunt atacați în mod nefondat, e de datoria mea ca judecător și ca membru CSM – e ceea ce scrie în articolul 7 din Codul nostru deontologic și e ceea ce mi-am asumat în proiectul de candidatură cu care am fost ales membru CSM. Tot ceea ce am făcut până acum s-a subsumat acestui crez al meu în separația puterilor în stat și respectul pentru magistrați. Iar în urma eșuării acelei acțiuni de revocare, eu cred că și magistrații în cauză au înțeles că ei înșiși trebuie să respecte legea și Constituția, care nu le permit să acționeze în mod arbitrar în cazul nimănui, inclusiv al unui coleg de al lor.

Reporter: Vă rugăm să le faceţi o scurtă caracterizare următorilor oameni care şi-au lăsat amprenta asupra Justiţiei în ultimii ani: Monica Macovei, Daniel Morar, Laura Codruţa Kovesi, Livia Stanciu. Cristi DanileţMonica Macovei a fost cel mai eficient și ferm ministru al justiției pe care l-a avut România, este cea datorită căreia s-au ridicat stegulețele roșii pe care Justiția le avea în perioada pre-aderării și căreia îi datorăm faptul că România a aderat la UE în anul 2007 și nu mai târziu. A declanșat primele întâlniri cu magistrații din teritoriu, a creat un sentiment de independență a magistraților nemaiîntâlnit până atunci și a promovat tinerii. Sunt mândru că în acea perioadă am fost unul dintre consilierii săi, într-un cabinet alături de alte 10 magistrați și că am contribuit la redactarea Strategiei de reformare a justiției și a modificărilor la legile justiției.
 
În privința lui Daniel Morar, am avut ocazia ca judecător să soluționez cauze instrumentate de el și am colaborat cu el ca și membru în asociația magistraților. Este un om cu adevărat vertical, probabil unul din cei mai buni procurori pe care i-a avut România vreodată și cel căreia România îi datorează acțiune echivalentă cu „Mani pulite” din anii `80 din Italia. Este primul erou cu care se poate mândri justiția română. Laura Codruta Kovesi e primul procuror general al României ajuns în funcție într-un mod transparent, în urma unei competiții și pe criterii bazate pe merit, care a deschis mult publicului activitatea Ministerului Public, o persoană care a câștigat un imens capital de încredere din partea partenerilor străini și care, ajunsă la cârma DNA după plecarea lui Daniel Morar, a continuat activitatea anticorupție în ciuda tuturor presiunilor asupra acestei instituții. Livia Stanciu este primul președinte al instanței supreme ajuns în fruntea acesteia în urma unei proceduri de selecție bazată pe un plan managerial și pe un trecut profesional prestigios, un judecător desăvârșit aflat în cea mai frumoasă perioadă a carierei, care a schimbat radical în bine imaginea curții supreme, care instruiește anual sute de judecători și care a devenit un exemplu pentru noile generații de magistrați.

Reporter: V-aş propune să încheiem cu o întrebare poate ieşită puţin din comun. Aţi vota-o pe Laura Codruţa Kovesi ca preşedinte al României? Dar pe Daniel Morar sau Monica Macovei? Vă pun această întrebare în condiţiile în care, în spaţiul online, au existat şi există opinii conform cărora Kovesi, Macovei sau Morar ar fi votaţi de oameni în condiţiile în care ar decide să lase magistratura pentru politică. Cristi DanileţDincolo de numele persoanei, interesează trecutul acesteia, profesionalismul și verticalitatea de care au dat dovadă și consecvența în acțiuni de-a lungul anilor. Personal voi vota cu orice persoană care susține democrația și drepturile omului, care își face un crez din respectarea independenței justiției și care îmbrățișează principiile liberalismului autentic. Vreau să trăiesc într-o Românie în care conducătorii sunt sinceri, serioși și puternici, care respectă legea mai presus de propria persoană și de cei care îi susțin. 
Interviul este disponibil AICI

03/07/2014

Nu esti magistrat, dar ai vechime de magistrat

Filed under: politic — Cristi Danilet @ 12:34 PM
Tags:

sigla-avpMa intreb: cum e posibil ca o institutie sa nu aiba nicio competenta care sa vizeze justitia si cu toate acestea conducatorul ei si staff-ul ei juridic sa dobandeasca vechime ca si cum ar fi magistrati??

Astfel, saptamana trecuta a aparut OUG 48/2014 despre care nu imi amintesc sa fi avut loc dezbateri publice. Ea se refera la institutia Avocatului Poporului. Doua dispozitii mi-au atras atentia:
3. La articolul 9, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5) , cu următorul cuprins: (5) Perioada de îndeplinire a funcţiei de Avocat al Poporului constituie vechime în magistratură şi vechime în specialitate juridică.
14. La articolul 36, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (31 ) şi (32) , cu următorul cuprins: (31 ) Activitatea desfăşurată de personalul de execuţie de specialitate cu studii juridice în cadrul instituţiei Avocatul Poporului constituie vechime în specialitatea studiilor absolvite şi în magistratură, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, institutia Avocatului Poporului nu are nicio legatura cu justitia. In acest sens, iata ce spune art. 15 alin. 4 din Legea 35/1997: (4) Nu fac obiectul activităţii instituţiei Avocatul Poporului şi vor fi respinse fără motivare petiţiile privind actele emise de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Parlament, actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor, ale Preşedintelui României, ale Curţii Constituţionale, ale preşedintelui Consiliului Legislativ, ale autorităţii judecătoreşti, precum şi ale Guvernului, cu excepţia legilor şi ordonanţelor.

Mai mult, in proiectul de act normativ care a precedat OUG 48, proiect pus (nu se stie data cand) pe site-ul Avocatului poporului, dispozitiile criticate de mine nici macar nu apareau. Oricum, ele nu au nicio legatura cu motivul pentru care a aparut aceasta OUG, si anume `infiinţarea, în cadrul instituţiei Avocatul Poporului, a unui Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii în Locurile de Detenţie`.

Si inca ceva: nu exista avizul CSM pentru un astfel de act normativ. Nu mai intru in alte `amanunte` precum faptul ca prin OUG se modifica o lege organica sau cum se justifica urgenta acestui act normativ.

03/04/2014

Interviu Timpolis: „„Supremaţia legii este valoare care stă la baza democraţiei””

Filed under: interviu — Cristi Danilet @ 10:46 AM
Tags: , , , ,

TimpolisSURSA: TIMPOLIS

Judecătorul Cristi Danileţ, membru al C.S.M., vorbeşte, într-un interviu acordat TIMPOLIS, despre presiunile care se fac asupra Justiţiei, dar şi despre problemele cu care se confruntă sistemul din interior, atunci când independenţa magistraţilor este prost înţeleasă sau deficitar aplicată. Despre pericolele care încă există la adresa statului de drept. Despre fuga unora dintre politicieni de Justiţie, despre atacurile lansate dinspre politic la adresa magistraţilor şi despre derapajele acelor parlamentari care nu vor să accepte că ei nu reprezintă o instanţă extraordinară – una dintre problemele care încalcă şi echilibrul puterilor în stat. Despre plusurile şi minusurile aduse în practica judiciară de intrarea în vigoare a noilor Coduri. Despre factori care viciază actul de justiţie, despre modul în care Justiţia poate, sau nu, reacţiona la sfidări venite dinspre politic.

„Interceptările sunt acceptate, în faza urmăririi in rem”

Au intrat în vigoare noile Coduri, cu câteva prevederi controversate, în privinţa cărora au fost solicitate modificări din partea D.N.A., a D.I.I.C.O.T., a Curţii Supreme, a societăţii civile, dar pentru care Guvernul a refuzat să emită vreo ordonanţă pentru a le corija. Se estima că necorelările evidente în­tre diferite articole ale noilor Coduri vor genera haos în practica judicia­ră. Cum le resimţiţi în practica judiciară?

Codul Penal şi de Procedură Penală reprezintă, fără îndoială, o evoluţie legislativă. S-a încheiat astfel un proces legislativ de durată, în urma căruia avem o înnoire totală a celor mai importante legi – Codurile Penal şi de Procedură Penală şi Codurile Civil şi de Procedură Civilă.

În cazul Codurilor Penal şi de Procedură Penală, o parte din noile articole sunt preluate din vechile Coduri, altele însă sunt preluate din alte legislaţii. De exemplu, infracţiunea de furt, la fel, cea de tâlhărie au acelaşi conţinut şi acum. Sunt însă şi infracţiuni noi, cum ar fi hărţuirea, violarea vieţii private, obstrucţionarea justiţiei, presiuni asupra justiţiei. La fel, în materie de procedură, avem noi instituţii. De pildă, în faza de urmărire penală, poate interveni un acord între procuror şi inculpat – care se numeşte acord de recunoaştere a vinovăţiei – şi, în baza lui, procurorul poate stabili, împreună cu inculpatul, o pedeapsă pe care, ulterior, să o valideze judecătorul şi, astfel, nu mai are loc un proces în faţa instanţei. O altă prevedere se referă la faptul că persoana ajunsă în faţa judecătorului poate să recunoască învinuirea adusă de procuror şi inculpatul să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Există, de asemenea, instituţii prin care judecătorul poate să amâne aplicarea pedepsei ori chiar să renunţe la aplicarea ei. Practic, s-a încercat să găsim un echilibru între necesitatea de tragere la răspundere penală a persoanelor care au comis infracţiuni şi eficientizarea procesului, scurtarea duratei unui proces. Ştiţi că pentru o lungă perioadă am primit critici că, în România, procesele, în special cele penale, durau mult. Acum cred că s-au creat premisele ca astfel de procese să dureze mai puţin.

E adevărat, însă, că în Coduri există şi anumite reglementări inadecvate, că sunt contradicţii de la un articol la alt articol sau contradicţii chiar în interiorul aceluiaşi articol. Acestea urmează să fie reglate pe parcurs. De altfel, şi vechile Coduri au fost supuse de multe ori modificărilor, după intrarea lor în vigoare.

Nu ar fi trebuit, totuşi, amânată intrarea în vigoare a acestor Coduri, până la lămurirea neclarităţilor, mai ales că au fost aplicate la jumătatea anului judiciar?

Numai în momentul în care a existat o certitudine cu privire la data de intrare în vigoare a noilor Coduri profesionişti ai dreptului s-au aplecat cu mai multă atenţie asupra lor. Cu două – trei luni înaintea intrării în vigoare, la 1 februarie, am sesizat cu toţii anumite posibilităţi de interpretare diferită a unor norme de drept. Este vorba despre modalitatea în care se decide începerea urmăririi penale faţă de o persoană şi posibilitatea ca interceptarea unei convorbiri să fie făcută anterior sau de cum se aplică legea penală în timp, în dosare începute pe vechea reglementare şi continuate pe noua reglementare.

De la nivelul C.S.M., am solicitat Ministerului Justiţiei emiterea de urgenţă a unei ordonanţe prin care să se lămurească aceste chestiuni. Ministerul, se pare, nu a avut curajul să reglementeze aceste aspecte prin ordonanţă – de altfel, este cumva la limita Constituţiei să reglementezi prin ordonanţă de urgenţă anumite instituţii din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală –, motiv pentru care, pentru două sau trei chestiuni minore, a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă, dar pentru restul aspectelor indicate de către noi, Ministerul Justiţiei a iniţiat un proiect de lege care este, azi, în Parlament.

Una dintre prevederile Codului de Procedură Penală este arestul la domiciliu, despre care am auzit că se şi aplică deja. A achiziţionat Ministerul Justiţiei brăţările electronice?

Arestul la domiciliu este o măsură care se aplică cu succes în alte state. Ea constă în obligarea persoanei cercetate penal de a nu părăsi locul de domiciliu pe o anumită perioadă de timp, perioadă indicată de către judecător. Una dintre modalităţile prin care poate fi asigurată respectarea acestei măsuri este instalarea unor brăţări electronice. Brăţările, însă, nu există încă.

Şi nici sistemul, implementat la nivelul Poliţiei Române…

Nu. Am înţeles că există un sistem de genul acesta aplicat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru deţinuţi care au un regim de detenţie deschis, fiind lăsaţi, de exemplu, la muncă la câmp, cu astfel de brăţări care atenţionează gardienii dacă ei depăşesc un anumit perimetru. Cred că acest sistem ar putea fi folosit şi de către Poliţie, pentru a ţine sub control persoanele arestate la domiciliu. Din păcate, ne-am grăbit cu implementarea acestei instituţii, dar asta nu înseamnă că nu poate fi dispus arestul la domiciliu. Judecătorii dispun, chiar şi fără brăţări, obligarea unui inculpat de a nu părăsi domiciliul, urmând ca Poliţia sau Serviciul de Probaţiune să treacă prin zonă şi să furnizeze informaţii dacă se încalcă sau nu măsura. În cazul în care cineva încalcă această decizie, este arestat imediat.

Au fost discuţii aprinse asupra faptului că, odată cu intrarea în vigoare a noilor Coduri, folosirea interceptărilor se face doar după începerea urmăririi penale. Cum se descurcă procurorii în cazurile de corupţie, crimă organizată, unde, adesea, totul porneşte de la interceptare?

Interpretarea care s-a dat de către colegi de-ai mei este în felul următor: atât timp cât interceptarea se poate face numai după începerea urmăririi penale, şi s-a dispus începerea urmăririi penale chiar şi numai faţă de faptă, nu încă şi faţă de o persoană, este admisibil să se dispună interceptarea. Până la urmă, potrivit noului Cod, urmărirea penală are două faze: urmărirea faptei şi, apoi, continuarea urmăririi faţă de persoană. Ca să urmăreşti penal o persoană, ca să o pui sub învinuire, trebuie să ai informaţii, probe împotriva ei. Interceptările sunt menite exact să adune astfel de date cu privire la săvârşirea unei fapte.

Să înţeleg că, în final, interceptările sunt acceptate în instanţe, în faza urmăririi in rem?

Din practica pe care o cunosc, răspunsul este afirmativ: legea cere ca interceptarea să se facă după începerea urmăririi penale, fără să ceară neapărat urmărirea penală a persoanei.

„E timpul ca parlamentarii să conştientizeze că nu constituie o instanţă extraordinară”

Cristi Danilet (8)Care sunt problemele pe care Justiţia le resimte încă în raport cu clasa politică?

În primul rând, presiunile exercitate prin intermediul mass-media de către politicieni: sunt oameni cu funcţii importante în stat care critică hotărâri judecătoreşti, chiar şi nedefinitive, ori critică la nivel personal judecători sau procurori – aspect inadmisibil întru-un stat democratic. Nu o dată, C.S.M. şi Comisia Europeană au atras atenţia parlamentarilor şi miniştrilor români cu privire la acest aspect.

În al doilea rând, deşi există o reglementare nouă în Codul Penal, este vorba despre infracţiunea de presiuni asupra justiţiei, menită tocmai să împiedice astfel de manifestări, recent, Parlamentul a decis abrogarea acestei infracţiuni. Preşedintele a returnat legea şi dezbaterea se va relua: noi insistăm ca această infracţiune să rămână, pentru ca ea e menită să sancţioneze persoanele care influenţează magistraţii acuzându-i public şi nefondat de comiterea unor abateri disciplinare sau chiar infracţiuni.

În al treilea rând, imixtiunile Parlamentului în activitatea Parchetului – mă refer la refuzul încuviinţării luării unor măsuri procesuale de către procuror cu privire la parlamentari, respectiv la refuzul de a accepta ca parlamentarii să permită începerea cercetărilor cu privire la un ministru. Eu cred că e timpul ca parlamentarii să conştientizeze că ei nu constituie o instanţă extraordinară, că nu au voie să se pronunţe cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia unui coleg parlamentar sau ministru şi că trebuie să permită Justiţiei să deruleze mai departe ancheta, pentru ca profesioniştii dreptului să stabilească dacă cel cercetat se face ori nu vinovat de comiterea unor fapte penale.

La ultimul aspect la care v-aţi referit, nu vorbim despre o încălcare a Constituţiei?

Din păcate, acest lucru este permis chiar de Constituţie. Acesta e motivul pentru care, recent, preşedintele C.S.M. nu a decis sesizarea C.C.R. atunci când unii colegi au propus ca instanţa de control constituţional să lămurească limitele acestor încuviinţări date de Parlament. După părerea mea, însă, este clar o imixtiune a politicului în Justiţie, pentru că, potrivit legii fundamentale, doar judecătorul stabileşte vinovăţia unei persoane, iar Parlamentul nu-i poate apăra pe miniştri sau pe parlamentari decât referitor la activitatea lor politică, adică, cu privire la declaraţiile sau voturile lor politice, nu cu privire la activităţi care nu au nimic de-a face cu politica.

Eu cred că miniştrii şi parlamentarii ar trebui să aibă ei înşişi încredere în Justiţie, pentru că Justiţia este, azi, independentă şi, poate, chiar a devenit de temut. Nemafiind sub controlul nimănui, s-a ajuns ca oameni consideraţi deasupra legii până deunăzi să răspundă azi penal, la fel ca oricare alt cetăţean. Prin urmare, cei care trebuie să se teamă de justiţie sunt doar cei care încalcă legea.

Aici, la independenţa justiţiei, este de fapt problema atunci când se face zid uman în Parlament, în jurul unui deputat, al unui senator sau al unui ministru care trebuie să răspundă penal. Dacă x sau y ar fi nevinovat, nu am asista la piedicile acestea puse Justiţiei…

Dacă parlamentarii şi miniştrii intraţi în atenţia Justiţiei sunt cu adevărat nevinovaţi, ar trebui să fie primii care să militeze pentru ca Justiţia să-şi deruleze fără niciun fel de oprelişti dosarele penale. Apărarea infractorilor este o atitudine bolnăvicioasă în România: aproape că nu există zi în care să nu se plângă de mila celor ajunşi după gratii – în limbaj popular, chiar se şi foloseşte sintagma „X a suferit o condamnare”. Eu cred că ar trebui să ne doară mai mult de adevăratele victime – cei care suferă de pe urma infracţiunii: oameni înşelaţi, sărăciţi, vătămaţi etc.

„Un stat, cu cât are mai multe legi, cu atât arată că este un stat slab”

Cristi Danilet foto latCare este factorul care ameninţă cel mai tare, în momentul de faţă, să vicieze calitatea actului de justiţie?

În primul rând, numărul uriaş de dosare pe care îl avem de soluţionat – 3,3 milioane de dosare –, ceea ce înseamnă că unul din cinci adulţi din România este parte a unui dosar penal, ca victimă sau ca autor, şi unul din trei adulţi din România este implicat într-un dosar civil, ca reclamant sau ca pârât. Acesta este un număr uriaş de dosare, care arată că în România încălcările legii sunt multiple, care mai indică o slabă încredere în autorităţile statului şi mai arată că legislaţia din România se modifică foarte, foarte des. De altfel, un stat, cu cât are mai multe legi, cu atât arată că este un stat slab.

Raportându-ne la acest număr mare de dosare pe care le are un judecător de soluţionat, decizia C.S.M. de a desfiinţa unele instanţe din ţară nu îngreunează de fapt situaţia profesională a magistraţilor? Că pe a unor contribuabili justiţiabili o face mai dificilă.

La nivelul C.S.M. am propus eliminarea unor instanţe care, din punctul nostru de vedere, sunt ineficiente. Funcţionează cu doi-trei judecători, cu doi-trei procurori, iar noi nu putem asigura acolo nici pregătirea profesională adecvată, nici specializarea lor, aşa cum ne obligă legea, nici acoperirea situaţiilor de incompatibilitate, acolo unde există. Desfiinţând acele instanţe şi parchete mici, urmează să aducem judecătorii şi procurorii la prima instanţă din apropiere – unde ei vin şi cu dosarele de instrumentat. Cred că, deşi părţile implicate în dosar vor trebui să facă un drum mai lung până la prima instanţă, lucrurile nu sunt negative. Astăzi, procedura civilă se derulează cu prioritate în scris: judecătorul facilitează schimbarea documentelor procedurale între părţi şi numai când dosarul este în fază de judecată, părţile sunt chemate în faţa instanţei de judecată pentru audieri şi apoi dosarelor se termină. Deci, azi, nu se mai acordă aşa de multe termene. Dar eu cred că, în general, actul de justiţie în instanţele mici este, uneori, de o calitate mai slabă, iar părţile, oricum, contestă acele hotărâri şi vin la instanţa de la reşedinţa de judeţ în calea de atac.

„Judecătorii sunt independenţi, dar trebuie să se supună legii”

Prezent, recent, la bilanţul Curţii de Apel Timişoara, preşedintele C.S.M., Adrian Bordea, declara: „În momentul în care eşti prea independent, rişti să ieşi dintr-un cadru de normalitate”…

Eu sunt un militant vechi şi înfocat pentru independenţa justiţiei. Fără independenţă, Justiţia nu putea să ajungă la gradul de încredere atins azi şi la eficienţa la care a ajuns în dosare penale deschise pe numele unor persoane considerate inexpugnabile până de curând. Dar independenţa nu este însoţită întotdeauna de responsabilitate, iar independenţa fără responsabilitate constituie, de fapt, arbitrariu. Din păcate, sunt cazuri în care unii judecători îşi permit să soluţioneze cauze împotriva legii, să aplice norme de drept abrogate sau să interpreteze legea într-un mod absolut inacceptabil. Mai sunt judecători care îşi închipuie că pot adopta orice soluţie sau pot ţine un dosar pe rol la nesfârşit, fără să răspundă în vreun fel. Cred că la acest lucru se referea preşedintele C.S.M., nu la faptul că nu ar trebui să fim independenţi.

Faţă de celelalte Puteri, trebuie să fim independenţi, dar nu faţă de propriul nostru sistem de control şi responsabilizare şi de lege, până la urmă. E inadmisibil, de exemplu, ca de la aceeaşi instanţă să fie date două hotărâri contrare, în dosare distincte în care e vorba de aceeaşi stare de drept. Oamenilor care se confruntă cu această problemă nu le poţi spune că amândoi judecătorii sunt independenţi, pentru că oamenii văd două cauze similare care primesc soluţii contrare.

Noi, judecătorii, trebuie să acceptăm că jurisprudenţa trebuie să fie unitară şi, mai mult, cred că trebuie să ne preocupe mai mult a aplica legea decât a o interpreta. Mulţi interpretează legea chiar şi când aceasta e clară, gândirea speculativă ducând astfel la găsirea a tot felul de tertipuri care uneori pot fi în legătură cu anumite interese situate în afara legii. Să nu uităm că judecătorii sunt independenţi, dar trebuie să se supună legii. În faţa legii, toţi cetăţenii sunt egali, iar justiţia trebuie să se înfăptuiască în mod egal. Acestea sunt argumente suficiente ca noi, magistraţii, să fim mult mai exigenţi cu noi înşine în cauzele pe care le soluţionăm. Până la urmă, noi trebuie să facem dreptate iar oamenii să înţeleagă de ce au pierdut sau câştigat un proces şi să fie convinşi prin argumente raţionale şi legale, nu prin susţineri subiective, arbitrare.

„C.E. a solicitat o lege prin care politicienii care critică Justiţia să fie sancţionaţi. Nu s-a întâmplat nimic”

Am trecut peste 2012, un an care va rămâne în istoria neagră a României. Acum mai sunt ameninţări la adresa statului de drept?

Nu. Singura chestiune în privinţa căreia eu am neclarităţi este că nu se ştie care sunt limitele discursului politic cu privire la Justiţie – de fapt, se ştie, dar nu se acceptă. Cu privire la acest aspect, îmi aduc aminte că, la începutul anului, Ministerul Justiţiei a propus emiterea unui Cod de conduită al politicienilor în raport cu Justiţia. Din păcate, nu s-a mai auzit nimic despre acest proiect.

Inclusiv Comisia Europeană a solicitat ca în România să existe o lege prin care cei care critică Justiţia, din partea politicului, să fie sancţionaţi. Nici în acest sens nu am văzut vreun efort al autorităţilor. Deci, se abuzează foarte mult de spaţiul public, de către oameni politici şi chiar de către avocaţi sau de infractori, care îşi imaginează că pot critica procedurile sau hotărârile judecătoreşti şi pot face presiuni în dosare, ori chiar pot critica judecătorii după bunul plac. Acest comportament este, însă, inadmisibil într-o ţară civilizată şi e menit să dezinformeze în mod grosolan populaţia.

Deşi sfidarea justiţiei e o faptă penală…

Da, azi se numeşte presiune asupra Justiţiei, faptă incriminată în Codul Penal. Dar, cum spuneam, Parlamentul tocmai a decis eliminarea din Codul Penal a acestei infracţiuni. Argumentul lor e că trebuie protejată libertatea de exprimare. Nici vorbă: ceea ce trebuie protejat este demnitatea magistraţilor şi independenţa actului de justiţie, ceea ce paragraful al doilea din articolul 10 al CEDO prevede ca şi limite ale libertăţii de exprimare. Cu alte cuvinte, nu îţi este permis să insulţi sau calomniezi pe cineva în spaţiul public, pe considerentul că ai libertatea de exprimare – în fapt, este un abuz care trebuie sancţionat, indiferent că vine din partea justiţiabililor, analiştilor sau jurnaliştilor.

Parlamentul European a anunţat adoptarea unui raport privind evaluarea justiţiei penale şi a statului de drept. Cum va putea interveni Comisia Europeană acolo unde constată o încălcarea a statului de drept?

Sperăm că istoria din 2012 să nu se mai repete… Oricum, Comisia Europeană a exercitat o presiune pozitivă constantă asupra autorităţilor din România – fie asupra politicienilor, fie asupra unor instituţii judiciare –, pentru că, prin acele rapoarte regulate de ţară, a indicat aspectele vulnerabile din România şi modalitatea în care ar trebuie ele îmbunătăţite. Nu întotdeauna autorităţile române le-au respectat. Tot astfel, şi rapoartele viitoare care se vor face la nivelul U.E. vor stabili nişte standarde comune ale statelor europene, pe care autorităţile trebuie să le îndeplinească. La o adică, de ce nu s-ar putea da directivă de către autorităţile europene, cu privire la modul în care trebuie organizată şi în care trebuie să funcţioneze Justiţia în statele europene? Noi acum redactăm acte normative naţionale folosind practici internaţionale sau instrumente internaţionale cu caracter de soft law, de recomandare. Poate că în viitor, standardele vor fi obligatorii. Dar în privinţa statului de drept, interesul UE este clar: supremaţia legii este valoare care stă la baza democraţiei şi în absenţa justiţiei care să asigure respectarea legii nu am putea fi stat modern.

21/01/2014

Interviu Revista22: „Cine greseste plateste”

Filed under: interviu — Cristi Danilet @ 3:47 PM
Tags: , ,

Rev22SURSA: Revista22

Ultima decizie a  CSM condamnă declarațiile premierului Ponta, spunând că ele afectează independența justiției. Am asistat la declarații dure din partea președintei ÎCCJ, Livia Stanciu. Ce semnal a dorit CSM să dea?

Hotărârea CSM de săptămâna trecută este una dintre cele mai curajoase decizii din ultimii doi ani: premierul țării și un ministru și-au permis să arunce în spațiul public atacuri dure împotriva completului de judecată care a condamnat, pentru a doua oară în ultimii doi ani, un politician. Deși niciunul dintre acești politicieni nu a avut acces la dosarul de urmărire penală și nu a citit hotărârea definitivă de condamnare, folosind poziția publică ocupată și beneficiind de suport mediatic, au exprimat opinii categorice cu privire la un așa-zis „control politic“ al justiției. Fără a aduce vreun argument factual pentru aceste „opinii“ și fără a fi sesizată Inspecția Judiciară cu privire la un presupus ordin sau indicație externă în acel dosar. CSM a considerat că aceste declarații sunt inacceptabile și a sancționat aspru această conduită, care a depășit limitele politicului.

Cea mai categorică opinie a avut-o președintele ÎCCJ. Cred că este pentru prima dată când d-na judecător Livia Stanciu, un profesionist desăvârșit și cu o bogată activitate în justiție, a afirmat în spațiul public că astfel de declarații sunt „iresponsabile“, atât timp cât se atacă fără niciun temei și în mod repetat justiția în general și judecătorii supremi în special. Această reacție a președintelui ÎCCJ arată că limitele dintre puterea judiciară și celelalte puteri au fost cu mult încălcate de acestea din urmă.

Nu este prima decizie de acest fel, vedem însă că politicienilor nu prea le pasă. Imediat, PSD, prin purtătorul de cuvânt, a ieșit și a spus că partidul își menține poziția – Năstase este un condamnat politic. Cum interpretați acest gest?

CSM a avut reacții și în anii trecuți. Îmi amintesc chiar reacția din iunie 2012, la precedenta condamnare a aceluiași infractor, când se declanșase un atac împotriva judecătorilor ÎCCJacuzați de politicieni, de avocați, ba și de către Avocatul Poporului. Prin astfel de reacții legale, CSM atrage atenția publicului asupra conduitei neconforme a politicienilor și le cerem să înceteze cu aceste încălcări ale independenței justiției, să nu mai arunce cu noroi în ea în speranța că vor câștiga simpatia poporului. Cât privește purtătorul de cuvânt al PSD, declarația sa este la fel de inacceptabilă ca și cea a premierului Ponta sau a ministrului Șova. Dacă are cineva argumente sau chiar dovezi că instrumentarea dosarului lui Năstase sau al oricărui alt infractor s-a făcut în alt mod decât cel legal, să sesizeze parchetul sauInspecția Judiciară. Dacă nu, să tacă: astfel de declarații nu sunt simple opinii care pot să fie aruncate în spațiul public cu aceeași ușurință cu care se vorbește despre drumuri, sport sau vreme.

Însuși ministrul Justiției l-a apărat pe premier. Care ar fi trebuit să fie, din punctul dvs. de vedere, poziția ministrului și a procurorului general?

Ministrul Justiției și procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ sunt membri de drept în cadrulCSM. Au doar un vot, la fel ca ceilalți membri. E adevărat că nu toți membrii au votat pentru admiterea cererii de apărare a colegilor de la ÎCCJ. Asta poate pentru că unii au legătură cu politicul, alții poate pentru că încă nu înțeleg pericolul unor asemenea declarații. Important este că în ultimii aniCSM a devenit extrem de vocal pentru apărarea justiției la nivel declarativ, comparabil cu reacțiile politicienilor, și acest lucru este dorit și apreciat de colegi, de o parte importantă a mass-media, deComisia Europeană și ambasadorii din țările cu democrații consolidate. Numai reacționând cu aceleași mijloace putem diminua astfel de atacuri.

Credeți asta? CSM nu are, totuși, niciun mecanism de a opri astfel de presiuni.

Când atacul este unul politic și prin mass-media, reacția CSM trebuie să fie la fel: declarativă. Dar trebuie să fie extrem de categorică și de rapidă. După mine, însuși președintele CSM ar putea să reacționeze imediat și să explice publicului unde greșește politicianul și de ce e important ca toată lumea să ocrotească justiția: pentru că numai o justiție independentă total (nu doar cu privire la cariera magistraților, ci și cu privire la posibilele imixtiuni sau doar temeri cauzate de declarațiile sau intențiile politicienilor) poate garanta instrumentarea în mod imparțial al dosarelor. Comisia Europeană a cerut chiar o lege prin care să se prevadă sancțiuni împotriva politicienilor români care atacă justiția, decredibilizând-o. Până acum nu există vreun proiect în acest sens, ci doar o intenție exprimată în urmă cu o săptămână de ministrul Justiției pentru un cod de conduită politică față de justiție.

Când USL și premierul vorbesc de „regimul Băsescu“, majoritatea referirilor sunt la „justiția băsistă“. Ce se urmărește prin folosirea acestor sintagme și cât sunt ele de conectate în realitate?

E clar, cu rea-intenție se vrea a se face o legătură între justiție și Traian Băsescu, sugerându-se explicit o relație nepermisă între noi și președintele țării. Eu cred că este o aberație să legi numele unui om politic de un sistem sau instituție. A spune „justiție băsistă“ e tot atât de grav ca a spune „Guvernul Ponta“ sau „Parlamentul USL“: justiția nu e „a lui Băsescu“ așa cum guvernul nu e „al lui Ponta“ și parlamentul nu e al unui partid politic – acestea sunt autorități „ale statului“, „ale României“ și care își pot desfășura activitatea numai în limite constituționale. Cine înțelege acest lucru elementar, bine. În rest, orice discuție în alt sens duce într-o zonă în care eu personal, ca magistrat și om cu o anumită cultură despre democrație, nu îmi permit să mă cobor. Spun doar atât: voi aproba sau sprijini orice inițiativă, act sau declarație care apără justiția, care trebuie înfăptuită pentru cetățean cu respectarea legii, indiferent din partea cărui grup politic sau civic provine.

Am constatat că unii vorbesc atât de des despre anumite lucruri nereale, încât ajung să își creeze propriul univers din care nu mai pot ieși: intră aici și unii politicieni care asociază justiția cu anumite acțiuni politice („dosare politice“, „justiție băsistă“, „procurorii lui Macovei“ etc.), și unele posturi de televiziune care deja nu mai sunt mass-media, ci instrumente de propagandă politice. E o prostie să crezi că toți aceștia își închipuie că 4.700 de judecători și 2.500 de procurori sunt direcționați sau influențați politic și că, odată cu schimbarea președintelui țării, se va influența și modul de acțiune al magistraților. Aș vrea să nu confundăm campania electorală, care văd că se duce în România fără întrerupere de câțiva ani, cu realitatea din instanțe și parchete: magistrații români aplică legea și atât. Știu că asta nu place celor care nu respectă legea, celor care se sustrag de la răspundere când greșesc și care ar face orice să obțină clemență. Pentru toți aceștia dau un mesaj direct: au trecut vremurile când magistrații se temeau și justiția putea fi influențată. De acum încolo, cine greșește plătește. Și nu cum dă indicații vreun politician sau cum vrea poporul, ci doar cum spune legea. România trebuie să fie un stat unde domnește legea, și nu unul unde dictează omul. La asta se rezumă, până la urmă, sintagma „rule of law“.

Totuși, este anunțat un plan de demolare a acestei „justiții băsiste“. Poate el reuși?

Secvențial, planurile politicienilor pot reuși. Pe termen lung, exclus – deja există în sistem generații de magistrați care nu au nicio legătură cu politicul și nici măcar cu fostul sistem comunist: mulți dintre actualii mei colegi au absolvit facultatea după `89, iar unii chiar sunt născuți după acel an. În toți aceștia îmi pun mari speranțe: de verticalitatea lor depinde, până la urmă, supraviețuirea democrației în România.

Credeți că vor rezista instituțiile-cheie, DNA,ÎCCJ, unor tentative de a fi demolate„cărămidă cu cărămidă“?

DNA și ÎCCJ nu pot fi nici desființate, nici destructurate. Oamenii de acolo pot fi înlăturați numai în timp, după anumite reguli clare și numai de către CSM. Și totul sub controlul Curții Constituționale și monitorizarea Comisiei Europene. Așa că e pierdere de vreme ca politicienii să mai atace aceste instituții. Mai bine s-ar gândi cum să păstreze în autorități și instituții oameni cinstiți și cum să promoveze integritatea ca politică de stat. Un război cu justiția e pierdut din start, de către oricine. Pentru că, dincolo de justiție, nu mai există nimic. Iar dacă dispare justiția, societatea se prăbușește instantaneu.

Alegerile de anul acesta din CSM nu au fost nici ele transparente, dar văd că nu a mai reacționat nimeni, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Cum vă explicați?

Am constatat că aceleași proceduri care anul trecut erau invocate ca mari încălcări ale legii sau cutumelor au avut loc și acum: proiecte ale candidaților depuse cu o zi înainte, vicepreședintele CSM care a devenit președinte, lipsa dezbaterilor pe proiecte, respingerea unor candidați și recandidarea lor în aceeași ședință. Pentru această procedură – calificată anul trecut drept „netransparentă“ – în condițiile în care eu personal pe e-mail comunicasem colegilor din țară proiectele candidaților și în ședința CSM cerusem amânarea alegerilor, totul fiind transmis online, s-a propus revocarea mea de unii judecători din țară; la fel și a Alinei Ghica, colegă în CSM. Am observat că anul acesta nimeni nu a mai avut nimic de reproșat: nu au mai existat nici reproșuri veninoase, nici refuz de a mai intra în sălile de judecată al magistraților, nici ieșiri din sală ale membrilor CSM sau semnarea buletinelor de vot, nici măcar propuneri de revocare a cuiva… A trebuit ca anul trecut să intervină Curtea de Apel București și Curtea Constituțională să arate că – da – până și judecătorii trebuie să respecte legea: un membru CSM nu poate fi revocat pentru votul său și orice revocare trebuie motivată. Condiție care, pentru noi doi, nu fusese îndeplinită. A fost o lecție pentru membrii CSM care au votat revocarea și pentru judecătorii din țară care au propus-o: când e vorba de aplicarea legii, nu e loc de arbitrariu.

Aș mai face o remarcă: alegerea unui procuror la conducerea CSM a fost privită de unii, anul trecut, ca un mare „pericol“. Dincolo de faptul că însăși Constituția permite ca președinte al CSM să fie un judecător sau un procuror, aspect descoperit de unii de abia după declanșarea procedurii de revocare, în anul 2013 CSM nu s-a prăbușit – așa cum au prevestit unii; nu s-a despărțit în două – așa cum dădeau asigurări certe alții; justiția nu a fost subordonată politicului și nu a avut de suferit în niciun fel. Din contra, aș zice, și acest lucru este dovedit prin două aspecte: CSM a devenit o instituție emblemă a justiției, foarte vizibilă în spațiul public și privită cu importanță de către autorități, instituții și mass-media, iar încrederea în justiție a crescut la 44%, un prag neatins în ultimii 23 ani.

Societatea nu acționează în sprijinul acestor instituții, al statului de drept sau, oricum, acționează doar o minoritate…

Evident, cei care atacă justiția sunt populiști, extrem de vocali și fac impresia că ar fi și numeroși. Eu am constatat cu satisfacție că au existat manifestări de stradă în sprijinul justiției, menționez două: campania „Eu votez DNA“, care va rămâne în istorie ca prima campanie publică prin care cetățeni neimplicați politic au susținut DNAÎCCJCCR și CSMîn acțiunile lor de asigurare a supraviețuirii statului de drept în vara fierbinte a lui 2012, vară care a îngrozit întreaga Europă; și suportul primit de mine și Alina Ghica pe Facebook, dar mai ales de la cei prezenți în martie 2013 în fața CSM, acțiune care îmi va rămâne în suflet. În rest, avem de partea justiției și a legii o parte importantă a presei, a intelectualilor și a ONG-urilor care au înțeles ce importantă e activitatea magistraților. Trebuie să înțelegem că justiția nu e în conflict cu nimeni, ci justiția îi sancționează pe cei care sunt în conflict cu legea. În afara legii nu mai există nimic: nici pile, nici interese, nici măcar milă. Legea e una și justiția trebuie să fie una. Am văzut campaniile de dezinformare duse de unii jurnaliști. Am văzut atacurile personale la care se dedau. Din păcate, presa a ajuns în felul acesta în România pentru că instituțiile abilitate nu au reacționat adecvat (mă refer la CNA, de exemplu), pentru că nu există organisme deontologice în cadrul mass-media (ceea ce a permis unei părți a presei să fie acaparată politic) și pentru că cei a căror demnitate a fost încălcată nu au reacționat – pentru aceștia din urmă, am o sugestie: să citească cu atenție art. 74 și art. 208 dinCodul Civil, plus art. 226, 276 – 279 din noul Cod Penal: legea ocrotește cetățenii, inclusiv magistrații, împotriva agresării lor, iar dreptatea poate fi găsită, până la urmă, în justiție. A avea presă care nu e independentă e la fel de grav ca a avea justiție care nu e independentă. A avea jurnaliști care încalcă limitele libertății de exprimare, care încalcă dreptul la demnitate și care manipulează populația e la fel de grav ca a avea magistrați care abuzează de prerogativele lor.

S-a încercat operarea unor modificări la Codul Penal. Care vi s-au părut cele mai primejdioase?

Orice prevedere prin care se sprijină activitatea infracțională, prin care sunt eliminate anumite categorii sociale de la răspundere sau prin care se creează bariere la tragerea la răspundere sunt periculoase. Includ în această categorie prevederile constituționale prin care parlamentarii trebuie să permită procurorilor să fie declanșate anchetele cu privire la miniștri sau să fie de acord cu percheziționarea ori arestarea senatorilor și deputaților; sau prevederile din noul Cod Penal prin care sancțiunile pentru infracțiunile de corupție se vor reduce; sau prevederile din proiectul eșuat de modificare a Codului Penal prin care parlamentarii și persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale au fost sustrase de la răspundere penală pentru anumite fapte; sau reducerea perioadei de prescripție a răspunderii penale, prin același proiect eșuat.

În 22 ianuarie va fi prezentat raportul MCV, credeți că tot ce s-a întâmplat în această perioadă îl va înrăutăți? Că politicienilor le pasă cu adevărat de MCV?

Cred că se va arăta încă o dată că Executivul și Legislativul au eșuat în respectarea și sprijinirea justiției. Puterile trebuie să colaboreze între ele, atât factual, cât și declarativ. Acest lucru, în România, nu se întâmplă în prezent.

Unei părți a politicienilor nu le pasă de MCV. Mulți nu îl doresc pentru că le împiedică acțiunile de „cucerire“ a justiției. Dar sunt și magistrați care nu își doresc MCV, privindu-l ca un fel de obligație impusă de europeni. Opinia mea certă este că, fără MCV, eram de mult în era de dinainte de anul 2004, când justiția era influențată politic, de la judecătorie la Curtea Supremă. Pentru unii, însă, acea perioadă era extrem de comodă.

Interviu cu CRISTI DANILEȚ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), realizat de ANDREEA PORA

27/02/2013

Am un singur crez: DREPTATE IN ROMANIA

Filed under: dr.omului,educatie — Cristi Danilet @ 6:45 PM
Tags: ,

Cristi Danilet - dreptate

                                   VIDEO: AICI

Acum 14 ani, in 1998, cand am terminat Facultatea de Drept vedeam o schimbare in Romania si am sperat ca aceasta schimbare va ajunge si in justitie. Am crezut atunci, cred si acum, ca justitia romaneasca trebuie si poate sa devina competenta, puternica si independenta. 

Am incercat, cat m-au tinut puterile, sa lupt pentru dreptate in Romania. Nu o fac pentru bani sau pentru pozitii, nu o fac pentru ca as avea vreo legatura nepermisa cu cineva din sistem sau din afara sa. O fac pentru ca sunt devotat in apararea, recladirea si intarirea justitiei care trebuie sa functioneze in mod credibil pentru cetatean.

Am realizat ca nu este asa de simplu. Am lucrat ca expert in proiecte pentru fundatii germane – cum sunt Konrad Adenauer si Erbert– si am invatat zi de zi ce inseamna rigoarea nemteasca si ce ar putea sa insemne rigoarea in instantele noastre, daca ne punem la punct cu ceea ce trebuie. Am fost pregatit in Statele Unite ale Americii unde am invatat ce inseamna democratia adevarata, respectul fata de lege si autoritatea judecatorilor. Am lucrat pe branci, nopti intregi, pentru a scrie articole şi ghiduri pentru judecatori si aspirantii la aceasta profesie, pentru a imbunatati sistemul si pentru a-l scoate din era postcomunista. Am scris, punandu-mi in cap multi colegi, inclusiv o carte despre coruptia si mecanismele anticoruptie din justitie, dorindu-mi integritatea acestuia. Am depus si depun eforturi mari pentru implementarea unor solutii de educatie juridica a cetateanului.

Am fost judecator la Judecatoria Vatra-Dornei, Cluj-Napoca si Tribunalul Cluj, unde am incercat sa impart dreptatea la firul ierbii, ocupandu-ma de dosare penale, dosare de litigii de munca, dosare de drept administrativ si fiscal. Am fost surd la presiuni si am cumpanit cu atentie soarta fiecarui dosar, la fel ca multi colegi de ai mei. Am buchisit legi, am incercat sa inteleg tot ce trebuia pana la ultimul amanunt. Am hotarat inchiderea multor infractori, am decis achitarea celor nevinovati, am dispus restituirea taxei pe poluare incasata pe nedrept de statul roman, am reintegrat in functie persoane concediate nelegal, am dispus recalcularea pensiilor acolo unde pensionarii au fost prejudiciati de functionari abuzivi. Mai apoi, cand am devenit vicepresedinte la Judecatoria Oradea am incercat sa impun corectitudinea la nivelul intregii institutii si sa conving judecatorii ca ei muncesc pentru apararea drepturilor cetateanului onest, care trebuie tratat cu respect, fara discriminare si care trebuie sa inteleaga ce i se intampla cand intra intr-un tribunal.

Pot privi direct in ochi pe oricine si pot pune capul linistit pe perna – mi-am facut treaba, la locul meu, cat de bine am putut.

Astazi, insa, sunt intr-o pozitie in care realizez ca lupta este mai mare. Stiu ca sunt romani nemultumiti de procese care dureaza cu anii. Stiu ca mai sunt uneori sentinte discutabile. Insa trebuie sa recunoastem ca in ultimii ani situatia s-a imbunatatit considerabil, iar hotărarile au inceput sa fie date in mod corect, de la vladica pana la opinca.

Ce este mai important, cariera magistratilor nu mai depinde de politicieni, ci de CSM: magistratii sunt acum judecati pt incalcarea legii tot de judecatori, iar acest sistem este singurul care poate conduce la un echilibru. Fara dreptate impartita corect, nu avem nicio sansa de a ne indrepta.

Coruptia si hotia sunt o taxa asupra celor vulnerabili, a celor mici, a celor care nu pot sa se apere. Iar apararea dreptului lor depinde de sistemul de justitie si de judecatori. Chiar daca sunt uneori lenti, majoritatea judecatorilor din Romania au inceput sa imparta dreptatea – iar reactiile pozitive, precum vedeti, vin de peste tot: din tara dar si din strainatate. In justitie nu este si refuz sa cred ca este o batalie politica, intre o tabara si cealalta. Trebuie sa ducem cu totii o singura batalie: pentru legalitate, pentru justitie, pentru dreptate.

Astazi, lupta anti-coruptie se duce la nivel de varf, se duce la nivelul partidelor, oamenilor politici, la nivelul unor puternici oameni de afaceri care fura din banii mei, din banii dumneavoastra, din banii altora. Acestia trebuie trasi la raspundere, daca vrem ca dreptatea sa aiba o sansa in Romania.

Cetateanul de pe strada, onest nu va avea nicio garantie ca procesele sunt desfasurate corect daca cariera magistratilor va depinde o clipa, in viitor, de factorul politic. Acesta este crezul meu si pentru acest lucru ma voi bate pana la ultima picatura de energie, pana inchid ochii, indiferent de functia vremelnica pe care o voi avea in sistemul de justitie.

Indemn toti factorii responsabili la o atenta cumpanire a situatiei si la o dreapta judecata, in folosul public.

Va multumesc.