CRISTI DANILEŢ – judecător

29/03/2017

Avocații devin partenerii justitiei!

Filed under: avocat — Cristi Danilet @ 3:24 PM
Tags: , , , ,
avocat
.
O declarație de parteneriat procurori-judecători făcută în 2015, în mod festiv, la Bilanțul de activitate al DNA a fost motiv de speculație cu privire la existența unor înțelegeri oculte între judecători și procurori. Iată că, începând de ieri, avocații au devenit în mod legal astfel de parteneri ai justiției.
.
Mai țineți minte ce furori a făcut declarația președintelui ICCJ făcută în 2015 cu privire la parteneriatul DNA-Justiție? Degeaba s-a spus că o astfel de declarație se făcuse și cu un an în urmă, că este vorba doar de un parteneriat  bazat pe o colaborare instituțională și nu ocultă, că de fapt toți cetățenii cinstiți și presa sănătoasă ar trebui să facă parte din acest parteneriat anticoruptie (căci nu poți fi decât de o parte: a legii sau împotriva ei).
.
Ei bine, nu mică mi-a fost surprinderea când am citit în Monitorul Oficial nr. 210 apărut pe 28 martie 2017 o modificare la legea avocaturii. Astfel, prin pct 16 din  Legea nr. 25/2017  se modifică dispoziția din art 39 din Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat în sensul următor: „În exercitarea profesiei, avocații sunt parteneri indispensabili ai justiției (…)”.
 .
Așadar, de ieri, avocații sunt în mod oficial, legal, partenerii justiției. Cum „justiție” are aici sensul de „sistem de justiție”, rezultă că e vorba de un parteneriat avocați-judecători, respectiv avocați-procurori. Acum, dacă mă întrebați pe mine, acest „parteneriat” este firesc și nu se referă la mașinațiuni, compromisuri și înțelegeri neoneste între cei implicați (de exemplu, de ani întregi, eu folosesc cuvântul „colegi” atât cu privire la procurori, cât și cu privire la avocați, atât în sala de judecată cât și în afara ei). Și, oricum, acest parteneriat se referă la orice altceva decât ar trece prin minte detractorilor abonați ai justiției române (pentru cei care cunosc puțină organizare a profesiei de avocat, este vorba de o modificare a rolului avocaturii care până nu demult era considerată un serviciu auxiliar al justiției, statut impropriu, dar tradițional, acordat avocaturii).
.
Sunt însă curios dacă vom avea reacții viscerale precum cele de doi ani încoace când era vorba – nota bene – de o declarație, și nu de o lege, ca acum.
Anunțuri

09/03/2017

Impotriva dezinformarii: „A scazut drastic increderea in Justitie”

Un site citează un ONG necunoscut care a făcut un sondaj de opinie ce concluzionează că a scăzut încrederea în justiție. Iată mai jos știrea:

increderea

Adevărul este cu totul altul: după o scăderea în 2016 față de anul precedent, încrederea românilor în Justiție începe în acest an, din nou, să crească. Oricum, chiar și în aceste condiții, Justiția se mențină la distanța considerabilă de Executiv și Legislativ, aflate în depreciere continuă.

In Eurobarometrul din iulie a anului trecut s-a constat că  încrederea în Justiție a ajuns la 35%, cea în Guvern la 24%, iar cea în Parlament la 14%. În aprilie 2016 încrederea în DNA era la nivelul de 60%.

În acest an s-a realizat un sondaj național care a relevat că încrederea în Justiție a ajuns la 37%, în timp ce în Guvern mai au încredere doar 21% din români. Nu există date distincte pentru Parlament în primele luni din acest an, dar ultimul sondaj existent, realizat în noiembrie anul trecut, a relevat că nivelul încrederii în legislativ a ajuns la 10%.

12/10/2016

`Increderea scazuta in justitie`- doar o stire bine asezata in pagina

Filed under: jurnalism,presa — Cristi Danilet @ 3:47 PM
Tags: , ,

trust1.pngO ştire: Pe 17 august 2016 presa din România a prezentat o ştire cu privire la încrederea românilor din justiţie: comparativ cu 2015, ar fi vorba de o scădere de 13 procente.

Un raport: Este vorba de Standard Eurobarometer 85. Spring 2016 ce apăruse în iulie 2016. Sunt două tipuri de îngrijorări evaluate în raport: cu privire la situaţia generală din UE şi cu privire la situaţia naţională.

Cu privire la UE, românii sunt îngrijoraţi în primul rând de imigranţi şi terorism. Românii nu sunt atât de îngrijoraţi de situaţia economică, finanţele publice şi de şomaj. Suntem singurul stat din UE care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la infracţionalitatea din UE între primele trei. Iar a patra îngrijorare este sistemul de sănătate.

Cu privire la România, primele trei îngrijorări ale românilor sunt sănătatea, şomajul şi inflaţia. Urmează situaţia economică şi pensiile. Apoi educaţia, infracţionalitatea şi taxele. La nivel personal, românii chestionaţi au declarat că îi preocupă creşterea preţurilor, sistemul de sănătate, pensiile, condiţiile de trai din ţară şi venitul din familie. România se situează sub media UE la situaţia economică: 78% sunt nemulţumiţi.

Raportul se încheie cu specificarea că 28% dintre europeni au încredere în propriul parlament şi 27% au încrederea în propriul guvern, tendinţa generală fiind de uşoară scădere.

O anexă: Raportul este însoţit de o anexă cu date statistice. De aici rezultă că în România încrederea în justiţie este de 35%, în poliţie de 50%, în armată 72%, în administraţia publică 30%, în partidele politice 13%, în autorităţile locale şi regionale 35%, în Guvern 24%, în Parlament 14%, în UE 47%, în UN 46%.

Tot de aici aflăm că românii sunt total nemulţumiţi de democraţie în proporţie de 68%, fiind depăşiţi în UE doar de greci. Pentru a înlătura euroscepticismul românilor promovat de unele televiziuni, anexa ne arată că românii vor să se ia mai multe decizii la nivelul UE, în proporţie de 58%. Iar 70% sunt foarte optimişti cu privire la viitorul UE. Cât priveşte impresia că statul intervine prea mult în viaţa noastră, doar 53% dintre români cred asta, ceea ce ne situează pe locul 20 din cele 28 de state membre. Intersant, doar 57% dintre români declară că nu prea înţeleg ce se întâmplă în lume – suntem pe locul patru de la coadă cu privire la acest aspect.

Nişte concluzii: Scopul principal al raportului a fost evaluarea unor aspecte europene. Pentru presa din România a fost interesată scăderea încrederii în justiţie (deşi magistraţii nu sunt aleşti de popor), dar nu a fost interesant faptul că românii nu cred în democraţie şi nici în instituţia fundamentală a democraţiei, Parlamentul (ai cărui membri sunt aleşi de populaţie). Realitatea din România e una sumbră şi nu are cum să fie trecută sub tăcere: încrederea în Parlament este de 2,5 ori sub cea din Justiţie, iar în Guvernul tehnocrat este de 1,5 ori mai mică ca cea în justiţie. 

18/11/2013

Unde vom fi in viitor? Si, mai ales, cu cine?

Filed under: admitere — Cristi Danilet @ 1:33 AM
Tags: , , ,

Cristi Danilet

Ma intalnesc deseori cu studenti la drept care vor sa acceada in sistemul de justitie. Fie ca judecatori sau procurori, fie ca avocati, notari, executori, grefieri, grefieri, consilieri de proprietate intelectuala, consilieri de probatiune, politie judiciara. Saptamana aceasta m-am intalnit cu cei din Constanta, Sibiu, Brasov, Iasi. Saptamana viitoare ma intalnesc cu reprezentanti din toate filialele ELSA la cea de-a 26-a intrunire a CN.

Eu le povestesc despre magistratura: de viata reala, de zi cu zi. Cu greutatile, incompatibilitatile, interdictiile, presiunile, insatisfactiile, revoltele magistratilor – care ne fac uneori sa regretam optiunea facuta, sa strangem din dinti si sa mergem mai departe, unii resemnati, altii rutinati, unii indiferenti, altii implicati constienti de riscul sacrificarii vietii personale, de familie, a sanatatii. Cu bucuriile, multumirea, naivitatea, provocarile magistratilor – care ne fac sa vedem in perspectiva, sa speram ca vom trai intr-o lume care respecta legea, care nu se mai cearta atata, care apreciaza activitatea magistratilor, intr-o lumea curata, dreapta, cu oameni demni.

Decizia trebuie luata in cunostinta de cauza: nu orice absolvent de drept va deveni practicant de drept. Nu orice licentiat va deveni magistrat. Dar cu siguranta printre tinerii de azi sunt magistratii, functionarii, demnitarii, politicienii de maine. Am mari sperante in ei.er sa ii conving pe cei mai buni studenti sa intre la Drept. Sper sa ii trezesc pe cei care cred ca in justitie e lapte si miere ca poate sunt mai potriviti pentru alte profesii din sistem, nu pentru magistratura.

Fie ca visele lor sa se implineasca!