CRISTI DANILEŢ – judecător

08/01/2017

La sfârșit de mandat ca membru al CSM

Filed under: CSM — Cristi Danilet @ 7:37 PM
Tags: , , , ,

cd-csm2011Am avut onoarea să fiu membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat complet de șase ani. Pe data de 6 ianuarie 2017 mi-am încheiat activitatea în CSM. Începând de luni voi reveni la exercitarea funcției de judecător, la Tribunalul Cluj-secția penală.

Din punct de vedere instituțional, pot spune că CSM din care am făcut parte a reușit de cele mai multe ori să protejeze justiția de influențele negative ale politicului. A îmbunătățit procedura de recrutare a noilor magistrați, a modificat integral procedura de promovare la ICCJ, a reorganizat Inspecția Judiciară, a suplimentat schemele de personal (550 posturi de noi judecători, 700 de noi grefieri, 24 de posturi noi la Inspecție), a digitalizat sistemul de statistică judiciară, a stabilit indicatori de măsurare a eficienței instanțelor judecătorești. Sub actualul CSM au fost sancționați disciplinar 97 de judecători și 42 de procurori. Au fost condamnați penal și eliminați din sistem un număr de 22 de judecători și 14 procurori.

Din punct de vedere individual, plec cu mulțumirea de a fi realizat cele mai multe dintre lucrurile pe care mi le-am propus la început de mandat: cred că am contribuit la transparentizarea activității CSM, la creșterea vizibilității Consiliului și la creșterea încrederii în justiție. Am susținut în mod public instituția medierii în România și am coordonat proiectul de educație juridică în învățământul preuniversitar. Am supravegheat îndeaproape concursurile de admitere la INM, fiind prezent în săli la cinci din cele șase concursuri anuale. Am vizitat aproape 200 de instanțe judecătorești în cei șase ani și am contribuit la rezolvarea unor probleme punctuale care țineau de organizare sau resursa umană. Am participat la zeci de emisiuni televizate și interviuri în presa scrisă. Am administrat contul de FB al CSM și am conceput pe site-ul instituției: secțiunea de evidență a membrilor CSM aleși în perioada 1993-2010, de agendă oficială a membrilor CSM, de integritate judiciară, de educație juridică. Am declarat toleranță zero la corupție judiciară și am reacționat dur la adresa magistraților incorecți. Am avut raport individual anual de activitate și chiar pentru doi ani am ținut un jurnal public al activităților oficiale și al modului de exprimare a votului exprimat pe diverse chestiuni.

Am venit în sprijinul tinerei generații de studenți și absolvenți de drept încurajându-i să participe la concursurile de admitere la INM sau direct în magistratură, prin intermediul conferințelor anuale ținute la universități, a lămuririlor date pe blog sau pe FB, prin intermediul site-ului www.admiterejustitie.ro sau a cărților publicate. Am alcătuit un manual de educație juridică din România adresat adolescenților, am conceput site-ul www.educatiejuridica.ro și am ținut zeci de lecții de educație juridică în școli și licee.

La nivel personal, mi-am continuat activitatea științifică, publicând în reviste de specialitate din țară. Am obținut titlul de doctor în drept. Am gândit și coordonat în cadrul unui grup internațional de magistrați un proiect unicat cu privire la colectarea și indexarea tuturor standardelor internaționale în materie de independență, imparțialitate și integritate a justiției. Am fost angajat de către Comisia Europeană pentru a analiza Strategia de reformă a sectorului de justiție din Republica Moldova și pentru a evalua legislația în materie disciplinară pentru magistrații din Bosnia și Herțegovina. Am fost chemat ca expert pe chestiuni de reformă a justiției și integritate a magistraților în mai multe state europene. Am fost invitat ca lector la evenimente ale unor diverse organizații și instituții cu privire la justiție, minori, mediere. Am publicat pe blogul personal zeci de analize cu privire la modul de funcționare a statului și justiției, preluate de site-uri de profil, în special de Juridice.ro.

Mulțumesc celor care m-au sprijinit de-a lungul anilor și urez succes noilor membri ai CSM!

Anunțuri

23/11/2016

Interviu Revista22: Cei care ataca justitia sunt disperati

revista22

Interviu apărut în Revista22, sub titlul „Cei care atacă justiţia o fac din raţiui personale, sunt disperaţi„, anul XXVI (1392) din 22-28 nov.2016.

După șase ani de Consiliu Superior al Magistraturii, unul dintre cei mai implicați magistrați, judecătorul CRISTI DANILEŢ, reconstituie parcursul accidentat al unei instituții la fondarea căreia a participat. Fiindcă a ales să se adreseze societății, a riscat să fie suspendat, să fie denigrat în mass-media, să fie privit pieziș de unii colegi. Dar a meritat, conchide acum, la finalul mandatului.

M-am uitat la programele cu care au intrat în competiție câțiva dintre viitorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și am văzut că mai mulți au pus un accent special pe mărirea salariilor. Să înțeleg că CSM va deveni un fel de sindicat?

Eu nu m-am uitat în programul nimănui, le urez mult succes celor selectați. Cred însă că, odată intrați în CSM, vor înțelege cu adevărat rolul CSM. Va fi complicat, mai ales dacă vii de pe poziții oarecum sindicaliste. Nu este în competența magistraților, a CSM nici să majoreze scheme de personal, nici să micșoreze numărul de dosare, nici să mărească salariile. E mult mai complicat de atât. Practic, ei trebuie să țină o balanță între justiție, pe de o parte, cetățean și celelalte puteri, pe de alta. E o instituție tampon între social, politic și judiciar. Aveam și eu în proiectul inițial o componentă, să spunem, sindicalistă, dar nu era una dominantă. Pentru mine independența justiției, separația puterilor în stat și creșterea imaginii justiției, încrederea în justiție au fost foarte importante. Cred că noi trebuie să ne impunem ca autoritate și ca serviciu public, nicidecum ca un loc de muncă bine plătit și stabil.

Cum poți consolida încrederea în justiție când de la vârful politicului atacurile sunt permanente? Cred că ați simțit asta. Adică, vine șeful Senatului, vine fostul președinte, căruia credem că i se datorează în parte independența justiției, vin oameni politici grei care atacă aproape zilnic instituții ale justiției. Mai sunt și asociațiile de magistrați care atacă dinăuntru. Cum mai poate fi apărată încrederea?

Oamenii care ne atacă sunt în primul rând aleși de către cetățeni și atunci au nevoie să fie realeși în diverse funcții politice și utilizează mijloace populiste, iar justiția este un subiect de campanie, trebuie să recunoaștem. În al doilea rând, majoritatea celor care ne atacă nu o fac pe chestiuni principiale, ci din rațiuni personale. Ei sunt implicați în dosare penale și atunci practic sunt disperați. Ei își imaginează că, slăbind încrederea omului în justiție, vor scăpa de dosare sau vor putea justifica o eventuală soluție nefavorabilă. Asociațiile profesionale, cum e AMR, au fost create ca forme de protejare a intereselor profesiei. Legea interzice să avem sindicate, prin urmare, s-au găsit aceste forme de organizare, asociații, cărora li s-a spus că sunt profesionale. Ele sunt niște ONG-uri, dar în fapt activitatea lor e specifică unui sindicat. Nu vreau să critic, probabil că este nevoie și de acest lucru. Ce este inacceptabil pentru o asociație a magistraților este să nu discute despre pregătirea profesională a magistraților, ci să afirme o poziție radicală, tot timpul în opoziție cu CSM, unde majoritatea membrilor sunt magistrați aleși de către colegii din țară, în opoziție cu parlamentul, chiar cu guvernul. Am văzut asociații profesionale care își dau cu părerea dacă un om este bun să devină ministru sau nu, sau îi cer demisia. Acesta este un act politic clar, ceea ce e inacceptabil. Deci asociațiile nu-și înțeleg rolul, devenind o grupare de activiști civici. Atacul la justiție, sincer să vă spun, este o prostie. Dacă ei îşi imaginează că astăzi magistrații mai pot fi influențați, se înșală amarnic.

Eu nu sunt așa de sigură. Eu cred că unii magistrați pot fi timorați.

Sigur că eu, ca magistrat, prefer să nu intru în gura presei, să nu fiu eu atacat. N-a fost plăcut să fiu fotografiat pe stradă cu fiica mea și făcut pedofil. M-am adresat justiției și am câștigat. Sunt mulți magistrați imuni la astfel de atacuri – și vorbesc de magistați penaliști pe care îi cunosc de ani buni -, care aproape iau în derâdere astfel de atacuri în mass-media sau din partea unor politicieni. Dar și acești politicieni, ca să ne întoarcem la ei, de fapt nu își înțeleg propriul rol. Când vezi un fost președinte de țară sau un șef al Senatului sau un șef de partid că atacă justiția, poți intui un singur lucru: că acești oameni își închipuie că justiția trebuie controlată, pentru că așa a fost altădată…

Până când credeți că a durat acest control?

Controlul politic a fost absolut asupra justiției până la reforma din 2004. În 2004 am avut o reformă puternică, cu trei legi noi, apoi un ministru independent, ceea ce a produs o ruptură de control politic asupra justiției, inclusiv al CSM, care a ieșit de sub autoritatea Ministerului Justiției. De atunci a urmat o perioadă de independență puternică a justiției. Chiar la un moment dat s-a scăpat din frâu această independență, care a căzut în cealaltă latură, a arbitrarului, a abuzului și au fost lucruri sancționate chiar de către Curtea Constituțională. Reforma din 2004 este foarte importantă și într-adevăr este vorba de o voință politică, începută sub ministrul Diaconescu și desăvârșită sub ministrul Macovei. A fost foarte important. Atunci s-au promovat foarte mulți tineri în justiție, a dispărut o mare parte dintre judecătorii și procurorii comuniști și securiști, s-au mărit salariile, s-a creat un CSM independent, s-a desființat SIPA, serviciul secret de control al vieții private a magistraților, s-a scos Inspecția Judiciară de la minister, care era tot o formă de control al carierei magistraților. În aceeași perioadă s-a dat mandat pe viață judecătorilor de la Curtea Supremă. Deci, practic, s-au creat toate temeiurile pentru a avea o justiție independentă. De aici încolo, depinde personal de fiecare magistrat să-și asume independența, care înseamnă în egală măsură și responsabilitate. Adică să înțeleagă faptul că singurul său stăpân este legea, pe care însă nu o poate interpreta cum vrea el. Deci, controlul a fost înlăturat începând de la reformele din 2004-2005. Dar pentru un sistem foarte bun, mai este mult de făcut sub aspectul calității umane și al condițiilor de lucru din instanțe.

De ce este așa o spaimă mare că va fi scoasă la iveală arhiva SIPA, fostul serviciu secret al justiției? Pentru că vedem o puternică opoziție.

Este o falsă temă și m-am uitat atent cine sunt jurnaliștii care invocă aceste lucruri. Sunt chiar jurnaliști care în trecut au avut legături cu agenții SIPA și foloseau informații adunate de SIPA. Arhiva SIPA în prezent cuprinde doar informații, note informative despre corupția din penitenciare și din justiție din 2001-2005, informații care au fost valorificate la acea vreme prin trimiterea notelor respective la Parchet pentru a se face verificări. Însă o parte din notele informative de acolo cuprind aspecte de viață privată a magistraților sau a altor funcționari care erau în legătură cu magistrații, informații care n-ar fi trebuit să fie culese niciodată. Ele astăzi nu mai prezintă niciun fel de interes pentru public și este firesc, este viața privată a oamenilor, nu știm dacă sunt reale sau nu și nici nu interesează pe nimeni dacă sunt reale sau nu informațiile de acolo.

Totuși există suspiciunea că există magistrați acoperiți care răspund la comenzile unor servicii secrete. Or, asta n-ar fi bine, cum nici în presă nu e bine să avem agenți.

De la reforma din 2005, ministrul Monica Macovei a introdus în lege obligația de a semna în fiecare an o declarație că nu suntem agenți, colaboratori sau informatori ai serviciilor de informații. Noi avem obligația să dăm declarația, noi și grefierii suntem verificați prin Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Dacă prindem un singur magistrat…

Și ați prins?…

E drept, n-am prins niciunul. Dar nici nu s-a indicat vreunul. Nu a fost detectat în ultimii trei ani, când s-a făcut verificarea ultimă, niciun magistrat sau grefier, dar dacă am prinde, automat își pierde funcția și ar avea dosar penal pentru fals în înscrisuri. Eu cred că nimeni nu riscă. Dar, atenție, înainte de 2004 au existat astfel de magistrați care colaborau cu serviciile sub o formă sau alta. Cel puțin avem un președinte de țară, Traian Băsescu, care a spus asta despre un fost premier, Victor Ponta. Eu mă îndoiesc că vorbea fără să aibă informații. Dar obligația de a nu fi informator, colaborator sau agent există doar din 2005 încoace.

Dacă cineva ar avea astfel de indicii, unde ar trebui să meargă cu sesizarea?

La CSM sau direct la Parchet. N-a existat nicio singură sesizare în ultimii șase ani cu privire la un magistrat sau un grefier care ar fi în servicii. Însă, interesant, am văzut la avocați. Avocații nu au această obligație și recent au respins o inițiativă prin care avocații să fie obligați de a nu colabora sau de a nu fi agenți ai serviciilor speciale. Mai mult, am observat în barouri că primesc magistrați condamnați pentru diverse fapte, inclusiv fapte de corupție. Astea spun multe.

Să vorbim despre ce se întâmplă în societate, mai ales că suntem într-o perioadă electorală. Oamenii votează candidați condamnați, inclusiv pentru corupție. Am avut cazul de la Baia Mare unde candidatul, fost primar, era după gratii și totuși a fost votat cu un scor mare. Acum, la alegerile generale, candidează pe diverse liste oameni care au condamnări, care se află în cercetare. Cum evaluați această ștachetă morală a lumii politice și a electoratului?

Nu știu… Pentru mine este de neînțeles cum e posibil ca din buzunarul oamenilor să se fure bani, justiția să-l sancționeze pe hoț pentru corupție, după care oamenii îl aleg sau îl realeg pe respectivul în funcții publice, dându-i posibilitatea să facă din nou același lucru. Asta ne arată lipsa valorilor, o carență a acestui popor. Poate pentru că românii au avut niște nonvalori promovate în timpul comunismului, au avut un fel de rătăcire de durată și acum nu știu după ce să se conducă. Oamenii nu înțeleg ce înseamnă cu adevărat libertatea, ei așteaptă de undeva, „cineva“ de sus să ia decizii pentru ei. Și acel „cineva“ care ia decizii îi aburește – cu bani, cu pensii ș.a.m.d. – ca și cum pensia ar da-o politicianul din buzunar. Oamenii trebuie să înțeleagă că noi toți contribuim la fondurile astea, cu toții muncim ca să facem acești bani, să avem pentru salarii sau pensii. Pe de altă parte, să alegi în funcții înalte în stat oameni cu cazier mi se pare total inacceptabil. Eu, candidat pentru magistratură, nu pot să devin magistrat dacă am cazier. În schimb, aș putea deveni politician.

Ce e de făcut?

Informare și educare. Peste tot pe unde mă duc, la școli și la facultăți, le spun tinerilor „ieșiți la vot“. În primul rând, să iasă la vot este obligatoriu. Indiferența înseamnă complicitate astăzi. Și nepăsarea înseamnă complicitate. Dacă sunt nemulțumit de o stare de lucruri socială, trebuie să fac ceva. Dacă stau acasă, devin complice. În al doilea rând, când te duci la vot trebuie să fii informat: cine candidează, cine este persoana. Nu poți vota oameni cu probleme penale, dar nu numai penale, ci și de orice altă natură. Trebuie să mă informez și să detașez cumva populismele de proiectele viabile. Astăzi, dacă vine un politician și spune „de mâine o să ai salariu dublu“, fiți sigură că n-o să-l cred.

Pentru că tot din sistemul judiciar face parte și sistemul penitenciar, unde România s-a remarcat cu o formă originală de corupție, cu „opere“ scrise în pușcărie de VIP-uri, vă întreb cum e posibil să se creeze un sistem de privilegii și de fraudă chiar în pușcărie?

A fost o șmecherie. Au folosit legea abuziv, cu sprijinul unor avocați, să spunem doar isteți, dar și cu participarea unor magistrați. Sunt magistrați care, poate neînțelegând cu adevărat sensul dispoziției legale și neaplecându-se asupra lucrărilor care li s-au pus în față, le-au acceptat ca fiind lucrări „științifice“. Teorectic, poți să scoți un manual de spălat geamuri, să fii recomandat de un profesor universitar și magistratul spune „OK, dacă asta e lucrarea științifică, a fost publicată, cutărescu beneficiază de 30 de zile…“

Legile ar trebui să fie mai aspre într-o țară unde ștacheta morală e foarte jos?

Cu siguranță. Legi aspre, clare și oameni bine pregătiți. Am observat că doar dacă modifici legile, dar oamenii rămân aceiași, nu se schimbă mare lucru. Cu siguranță, într-o țară dominată de corupție cum e România, unde – îmi asum faptul că o spun – corupția este una sistemică și împrăștiată endemic, adică cuprinde toate instituțiile statului, cu siguranță trebuie ca pedeapsa legală pentru corupție să fie mare, dar și cea aplicată de magistrați trebuie să fie mare. Deci în fiecare caz concret avem nevoie de pedepse mari, pedepse cu executare în penitenciar și cu confiscarea bunurilor, eventual a averii nejustificate.

Confiscarea extinsă – credeți că va fi aplicată?

Cu siguranță. Deja avem cazuri de confiscare extinsă aplicată și la polițiști, și la magistrați condamnați pentru corupție. Judecătorii însă trebuie să se obișnuiască cu această nouă instituție și să preîntâmpine eludările de care vorbeam mai devreme. Mai este un lucru de care în România încă nu se vorbește, țin să-l menționez, dincolo de corupție. Este un fenomen al traficului de persoane. Noi discutăm mult în spațiul public despre corupție, dar nu știm sau nu vrem să acceptăm că există numeroase victime ale unor infractori care acționează în rețele, profitând de faptul că sărăcia este a doua mare problemă a României. Deci, pe de o parte, corupția e o problemă, pe de altă parte, sărăcia e o problemă. Iar oamenii săraci își vând copiii, se prostituează, merg la cerșit, deci intră benevol în astfel de rețele extinse. Avem o rețea concepută în România cu copii trimiși în stăinătate la cerșit atât de bine organizată încât a ajuns la nivelul de peste o mie de membri. Și aici avem nevoie de o reacție a societății, și aici avem nevoie de magistrați bine pregătiți, pentru că, deseori, fiind supuse unor presiuni, acele victime ale traficului de persoane vin în fața magistraților și nu mai recunosc fapta. Aici colaborarea dintre serviciile secrete, poliție, DIICOT, în special, și justiție este extrem de importantă.

Ce veți face după ce ieșiți din CSM?

Am două opțiuni în momentul de față. Prima, să mă întorc la locul de unde am venit. Eu am fost ales în CSM de la Judecătoria Oradea, acolo ar trebui să mă întorc. A doua, să ocup un post la INM, unde am aplicat deja. Eu sunt deja formator de etică și deontologie, cu normă parțială, din 2006, una dintre primele generații. Iar acum este un post liber la INM de formator cu normă continuă pe acest subiect și am aplicat pentru această poziție. Dacă voi fi selectat, va fi o funcție din care voi putea să îmbunătățesc calitatea umană și conduita magistraților în funcție.

Personal, ce satisfacții aveți în cei șase ani în CSM, ani deloc ușori? Pentru că ați fost atacat, a fost și o încercare de suspendare, n-a fost deloc simplu într-un CSM fluctuant, cu schimbări și retrageri de membri…

Într-adevăr, fost o fluctuație de membri. Au fost membri urmăriți penal, avem chiar o condamnare rușinoasă a unui membru, o condamnare pentru fals și instigare la fals, avem demisii, plus procurorul general al României, Tiberiu Nițu, care era membru de drept în CSM, dar ieșit fiind urmărit penal, după cum avem și membri care au jucat un rol extrem de important, cum a fost Livia Stanciu, și ea membru de drept. Ce satisfacție am? În primul rând, am contribuit mult la creșterea vizibilității CSM. Prin reacțiile instituționale, dar mai ales personale, am arătat publicului că CSM este o instituție constituțională care trebuie respectată și că ea trebuie să facă parte din ecuația instituțiilor importante care conduc țara. În al doilea rând, satisfacție personală la cel mai înalt nivel este faptul că în 2011 am reușit să-i conving pe toți ceilalți colegi să votăm Strategia de întărire a integrității în justiție pe 2011-2016, care este primul act de acest gen în Europa votat vreodată de un CSM. Am declarat atunci toleranță zero la corupția judiciară și am întărit sistemul de tragere la răspundere disciplinară a magistraților și de sancționare penală în caz că ar fi nevoie. În al treilea rând, am susținut din toate puterile medierea din România. O instituție nouă, încă insuficient aplicată, dar cu care trebuie să se obișnuiască cetățeanul de rând, și anume, faptul că nu pentru orice tip de neînțelegere trebuie să ajungi în instanțele din România, ci doar pentru cauzele importante și care pun mari probleme juridice. În al patrulea rând, mă bucură proiectul meu de suflet, proiectul de educație juridică pentru liceeni. Mi-am dat seama că este foarte greu să comunici cu adulții în direcția educației, deși o fac curent pe Facebook, unde am peste 28.000 de prieteni și followers, și o fac zilnic, comunicând publicului larg ce anume se întâmplă în justiție și cum anume trebuie gândite anumite hotărâri, măsuri, din perspectiva principiilor de drept. Dar cu copiii este mai ușor de lucrat. S-a inițiat acum trei ani, la jumătatea mandatului CSM, un proiect în care Ministerul Educației, Ministerul Justiției și CSM au devenit parteneri, iar eu am devenit coordonatorul acestuia și am reușit să-l extind în toată țara. Am scris chiar un Ghid practic despre drepturi şi justiţie, îl avem și în varianta audio pe care o distribuim gratuit liceenilor.

Interviu realizat de BRÎNDUȘA ARMANCA în cadrul proiectului Inițiativa pentru Justiție Curată

 

11/11/2015

Consiliul Europei: dupa separare/divort tatii sunt egali cu mamele in privinta copiilor

Filed under: copii,mediere — Cristi Danilet @ 12:08 AM
Tags: , ,

2022Acum o lună s-a aprobat de către Adunarea Parlamentată a Consiliului Europei Rezoluţia 2079 (2015) privind „Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor”. Este o decizie istorică menită să schimbe legislaţia şi jurisprudenţa la nivel european. Punem la dispoziţia celor interesaţi traducerea în limba română a rezolutiei şi a raportului care a stat la baza ei.

Istoric: În Rezoluția 1921 (2013) privind „Egalitatea de gen, concilierea vieții private și de muncă și co-responsabilitate”, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a solicitat autorităților publice din statele membre să respecte dreptul taţilor de a se bucura de autoritate părintească comună, asigurându-se că dreptul familiei prevede, în caz de separare sau divorț, posibilitatea de a avea custodia comună a copiilor, în interesul lor superior, care să aibă la bază un acord reciproc şi nu să fie impusă.

Această Rezoluţie a avut la bază constatarea că legislațiile europene se îndreaptă spre un mai mare echilibru între tată și mamă în exercitarea responsabilităţii parentale. Cu toate acestea, în practică, exercitarea autorităţii părintești este cel mai frecvent acordate mamei, în detrimentul drepturilor tatălui, în special în cazurile de divorț și separare și mai ales atunci când copiii se nasc în afara căsătoriei sau în cuplu părinţii au naționalități diferite. Pentru o societate egalitaristă, este atât o provocare cât şi o necesitate să se recunoscă faptul că tații au drepturi și responsabilități cu privire la copiii lor în același mod ca și mamele.

Rezoluţia: La 2 octombrie 2015 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a dezbătut şi aprobat Rezoluţia 2079 (2015) privind „Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor”. Ea propune măsuri pentru a promova egalitatea între bărbați și femei în exercitarea autorităţii părintești comune, inclusiv în cazurile de separare și divorț. Punem la dispoziţia celor interesaţi traducerea în limba română a rezoluţiei. De asemenea, raportul care a stat la baza rezoluţiei a fost tradus în limba română de către ARPCC.

Observaţii:

1. Jurisprudenţa din România, din păcate, confirmă temerile europene şi anume că orientarea instanţelor este majoritată înspre a acorda mamei domiciliul copilului şi un interval de timp pentru acces la copil mult superior celui acordat tatălui. Chiar şi după intrarea în vigoare a noului Cod civil care a dorit o schimbare a mentalităţii practicienilor în drept şi familiilor  cu părinţi separaţi sau divorţaţi, încă se păstrează vechile practici, consacrate de un Cod comunist al Familiei şi consacrate de o jurisprudenţă discriminatorie a vechiului Tribunal Suprem.  Este necesar ca avocaţii sau judecătorii să realizeze că noua instituţie a autorităţii părinteşti comune cu privire la copil este cu totul altceva decât fosta instituţie a încredinţării minorului.

2. Recomand cu căldură materialele de doctrină şi jurisprudenţă, selectate, traduse şi publicate de Asociaţia Română pentru Custodia Comună, organizaţie care militează pentru egalitatea părinţilor în ce priveşte creşterea şi educarea copiilor şi combaterea alienării parentale. Pe site-ul său se găsesc manuale, articole de specialitate, hotărâri judecătoreşti şi un model de plan parental utilizabile de avocaţi, judecători şi mediatori.

3. România încă nu a semnat Convenţia Europeană cu privire la Exercitarea Drepturilor Copiilor din 1996, intrată în vigoare în anul 2000. Ea a ratificat Convenţia asupra Relaţiilor Personale care privesc Copiii (Legea 87/2007); a aprobat o lege de aderare la Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980 (Legea 100/1992) şi a adoptat o lege pentru aplicarea acesteia (Legea 369/2004). În 2004 a apărut Legea nr. 272 cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului care din 2013 conţine criterii de stabilire a locuinţei şi relaţiilor personale cu copilul. În 2010 s-au elaborat Orientările Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei privind Justiția în Interesul Copilului.

4. Modelul Cochem presupune o abordare interdisciplinară a cazurilor implicând conflicte cu privire la părinţi-copil: cazul se tratează juridic, psihologic şi social; se evită transformarea sălii de judecată într-un câmp de bătălie; indivizii si insituţiile cooperează; în centrul procedurii se află medierea. În baza principiilor acestului model de tratare a cazurilor judice cu copii judecătorii trebuie să se retragă cât mai mult din câmpul decizional, lăsând părinţii să decidă, urmare a sesiunilor de mediere acolo unde este necesar, asupra modului în care îşi vor împărţi responsabilităţile cu privire la copil, după separarea lor.

5. Să nu uităm că „soţul divorţează de soţie, nu şi de copil”. Practic, respectarea interesului superior al copilului înseamnă a i se asigura acestuia un contact cu părinţii săi cât mai apropiat de cel avut înainte de separarea părinţilor. Orice încălcare a acestui principiu lasă urme adânci asupra copilului şi măreşte tensiunile şi conflictele între părinţi, transformând copilul într-un simplu obiect de răzbunare şi şantaj cum, din păcate, decenii întregi s-a şi întâmplat în România.

Reportaj VIDEO: AICI

28/05/2014

27 mai 2014 – O zi din viata mea

Filed under: 1. EXPLICATIE — Cristi Danilet @ 10:59 AM
Tags: , , , , , , ,

Ieri am avut o zi plină. Cam toate sunt așa. Însă ziua de ieri a fost una deosebită, fiindcă am desfășurat activități care au legătură cu toate preocupările mele din ultimii ani: justiție, etică, mediere, admitere la INM, educație juridică, relație cu ONG-uri și presa, colaborare cu instituțiile statului, publicistică.  Între două întâlniri am putut să vorbesc și acasă, să văd ce îmi face familia – Cristina a luat un zece :) . Pe drum am apucat doar să văd, nu și să răspund, la mesajele de pe Facebook.

1. CSM. Dimineață am fost la sediul CSM. Mi-am văzut dosarele pentru a doua zi, când urma să soluționăm cauze disciplinare cu privire la judecători acuzați că au comis abateri incompatibile cu statutul de magistrat. Tot ieri mi-am programat trei zile de concediu pentru formare profesională – plec săptămâna viitoare în Tunisia ca trainer pe reforma judiciară, independența justiției și etica magistraților într-un program susținut de Guvernul olandez și un ong internațional pentru o țară aflată la începutul democratizării ei.

2. Educație juridică. Acum două săptămâni am finalizat broșura „Unde-i lege, nu-i tocmeală”. E un manual de educație juridică, lucrat de mine cu cei din Poliția Capitalei, care prezintă Codul Penal pe înțelesul copiilor și tinerilor. Din resursele mele am comandat 1.000 exemplare și alaltăieri le-am primit. Ieri am distribuit câte un exemplar membrilor CSM, în speranța că îi pot sensibiliza și se pot implica cumva în multiplicarea și distribuirea lor. Am primit aprecieri de la colegi din staff-ul tehnic  al CSM care au primit broșuri pentru copiii lor.

O primă comandă de 30 exemplare am trimis către o școală modestă din com. Ileana, de lângă București, unde diriginta unei clase este o profesoară care este prietenă cu mine pe Facebook.

3. Relația cu ONG-uri M-a contactat președinta Asociației Viața fără violență. Cu această asociație am fost implicat în săptămânile dinainte de Paște într-un proiect pilot care a presupus ca o echipă alcătuită dintr-un judecător, un procuror, un avocat, un polițist și un psiholog să aibă întâlniri separate, în câte o școală din fiecare sector al capitalei, cu părinții, profesorii și elevii. D-na președinte  mi-a spus că pe 12 iunie va avea loc finalizarea proiectului, iar ideile copiilor legate de prevenirea violenței în școli vor fi premiate, astfel că ar fi bine să le dăm și broșura. Așa că 360 de exemplare vor merge de la mine la copii, căci promisiunile Primăriei Generale de a o multiplica încă nu s-au materializat.

3. Ministerul Justiției Apoi am fost la Ministerul Justiției, un secretar de stat interesându-se de manualul pentru copii. Am avut discuții pentru multiplicarea lui în cadrul unui proiect cu olandezii care susțin asemenea activități. Se pare că vor aproba într-o primă fază tipărirea a 3000 exemplare. În paralel am discutat despre posibile proiecte în care ar trebui implicate instituțiile juridice pentru a asigura transparența justiției, eu avansând ideea unei „traduceri” a tot ce ține de justiție, pe înțelesul omului obișnuit. Anii următori vor fi dedicați acestui gen de proiecte.

4. Mediere Tot la MJ am discutat despre mediere. După decizia CCR care declară ca neconstituțională reglementarea cu privire la respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii de informare, statul e dator să regândească sistemul de încurajare a cetățenilor români să apeleze la mediere. Probabil vom reactiva grupul CSM-MJ-CdM creat la finalul anului 2012. Am mai discutat cu d-na secretar de stat necesitatea emiterii unui Ordin de către conducerea Poliției și a Parchetului cu privire la implementarea dispozițiilor ce reglementează medierea penală, apărute la 1 februarie 2014. Urmează să facem demersurile în acest sens.

Tot în 2012 am propus și s-a inclus în Planul de promovare a medierii măsuri menite să sensibilizeze magistrații în această direcție. Anul acesta, în cadrul unui proiect de finanțare norvegian pentru România, încep primele acțiuni în acest sens.  Mâine  și poimâine va avea loc la sediul INM Conferinţa de lansare „Medierea pentru judecători şi procurori” – timp de două zile judecători, procurori și mediatori vor dezbate principalele chestiuni legate de aplicarea legii medierii în instanțele și parchetele din România. Ca urmare, m-am ocupat de ultimele detalii organizatorice: completarea listei de participanți, transmiterea online a conferinței, trimiterea către vorbitori a problemelor semnalate pe forumurile de discuții ale mediatorilor.

5. Poliția De la minister am mers la Poliția mun. București, la Serviciul de analiză și prevenire a criminalității. Ei sunt cei care au avut ideea broșurii și care au întocmit primele versiuni ale acesteia. Sunt oameni extraordinari, care desfășoară de mulți ani întâlniri cu elevii. Am nevoie de la ei de o aprobare ca manualul să fie multiplicat de către MJ, fără invocarea vreunor drepturi de autor. Mi-au spus că a fost un an în care au reușit să distribuie  o broșură similară, întocmită potrivit vechiului cod penal, odată cu eliberarea cărții de identitate . Mi se pare extraordinar. Dacă MAI și-ar propune asta, am putea difuza o astfel de broșură fiecărui tânăr care împlinește 14 ani. Se pare că deocamdată doar Poliția sector 5 își permite multiplicarea broșurii.

6. Presa Apoi am fost la sediul unei agenții de presă. O colegă judecător m-a rugat să îi dau câteva exemplare de pe broșură pentru fiica ei și colege din clasa acesteia. Cum soțul ei lucrează în presă și îmi era în drum, am intrat acolo să le las. Cu această ocazie am discutat despre un proiect de răspândirea a informațiilor corecte și adecvate în legătură cu principii esențiale ale democrației. Normal, mă voi implica în aceasta. Mai mult, am un proiect propriu despre anumite „mituri” care circulă în legătură cu justiția, pe care îmi propun să le răstorn J. În curând!

7. Cărți La amiază am ajuns la editura care a acceptat să îmi publice anul acesta două lucrări folositoare celor care vor să se prezinte la concursul de admitere la INM și în magistratură – Proba 1. Grile (prima ediție) și Proba 3. Interviul (a doua ediție). Am ridicat exemplarele mele cu titlu de drepturi de autor. Ca de obicei, pentru studenții care nu și le permit și pe care i-am remarcat în cursul peregrinărilor mele prin țară, le voi face cadou – deja am pachetele pregătite pentru Cluj, Suceava, Iași, Buzău.

8.  Studenți După masă am participat la festivitatea de închidere a primului program de internship organizat de agenția de presă juridică Eurojust.ro. Am luat cuvântul arătând voluntarilor ce importantă este o activitate de diseminare corectă a informațiilor despre justiție, am semnat diplomele și am făcut o foto de final J.

9. TV La 7 pm am fost la TVR1, invitat în emisiunea „În linia întâi” (de la min. 31.00), unde am discutat despre corupția din justiție. Din păcate, constat că în fiecare lună sau chiar săptămână avem câte un caz cu magistrat cercetați disciplinar sau penal. În discuția prealabilă cu d-nul avocat Gheorghe Florea, am atins problemele de etică privind relația judecători-avocați și am stabilit că atunci când vom redacta îndrumarul de conduită judiciară să propunem invitarea unor avocați.

10. Admitere INM.  La ora 8 pm am avut o întâlnire „la un suc” cu 12 studenți și absolvenți, prieteni pe Facebook cu mine. Unii au vrut să mă cunoască, alții să afle mai multe despre admitere în magistratură și viața de magistrat, alții să își lămurească anumite dileme din noile coduri. A fost un fel de preambul la întâlnirea organizată de SSUB mâine la ora 5 pm pe tema Totul despre admiterea la INM. Discuțiile au durat până spre miezul nopții. Sper din inimă ca unii dintre participanți să îmi devină în curând colegi.

1622252_684783314897150_1680976538_n

Eurojust10421129_780195438680215_5613436797138901326_nOLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

12/05/2014

Carte noua: „Ghid de mediere penala”

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 1:39 PM
Tags: , ,

afisSemnalez o nouă apariție editorială la care mi-am adus contribuția în calitate de coordonator: „Ghid de mediere penală” – autori jud. dr. Cristi Danileț, lect. dr. Ana-Maria Szabo, med. Ion Dedu și med. Andreea Răduț, publicat la prestigoasa editură C.H.Beck.

Lucrarea „Ghid de mediere penală” este prima de acest gen ce apare ulterior datei de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală, precum și modificările substanțiale ale Legii privind medierea și organizarea profesiei de mediator, aduse prin Legea nr. 255/2013. Ea fructifică experiența bogată pe care autorii o au în acest domeniu, lucrarea fiind deopotrivă un studiu teoretic și un instrument cu aplicabilitate practică incontestabilă.

Ghidul expune în mod clar și concis teoriile existente și practicile restaurative, dintre care medierea penală este cea mai cunoscută. El lămurește domeniul de aplicare al medierii penale și al medierii civile în cauzele penale, descrie modul de derulare al medierii în procedura extra-procesuale și cea procesuală, respectiv prezintă soluțiile pe care trebuie să le adopte organele judiciare. Caracterul practic este completat de indicarea condițiilor de validitate a acordului de mediere penală, oferirea de exemple ale clauzelor ce pot fi inserate, respectiv de enumerarea textelor de lege aplicabile de mediatori și profesioniștii dreptului și prezentarea unor modelele de acte încheiate de către mediatori.

Toate acestea fac din „Ghid de mediere penală” un instrument indispensabil pentru magistrați, mediatori, avocați și lucrători de poliție judiciară, precum și pentru mediul academic, cum sunt facultățile de drept și cele de asistență socială.

COMANDA ONLINE LA BECKSHOP

Lansare: București – Institutul Bancar Român, Universitatea Financiar Bancara, miercuri 14.05.2014, ora 19. Cluj – Restaurant Univers T, joi 15.05.2014, ora 16; hotel Napoca, vineri 16.05.2014, ora 10.

11/05/2014

Medierea merge mai departe

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 9:47 PM
Tags:

mediere

UPDATE (25.06.2014): Motivare decizia CCR-informare mediere 

Spun încă de la început: medierea în România este reglementată, medierea e o cale reală de descărcare a instanțelor, medierea are viitor chiar și în România, o țară cu un inacceptabil potențial conflictual reflectat în numărul uriaș de dosare de pe rolul instanțelor.

Medierea este facultativă, cei care apelează la mediere în timpul procesului civil deschis primesc înapoi taxele de timbru, cei care apelează la mediere fără a exista un proces intentat pot obține titlu executoriu de la instanță prin consfințirea acordului la Judecătorie, procedura de mediere durează mult mai puțin ca un proces judiciar, părțile se pot prezenta cu avocații pentru a se asigura de legalitatea actului juridic încheiat, hotărârea instanței are aceeași valoare ca și o hotărâre dată în urma unui proces, amândouă părțile fiind mulțumite de acordul de mediere nimeni nu mai are interes să formuleze cale de atac. Ca urmare: câștigă părțile, câștigă instanțele, câștigă mediatorii, câștigă avocații. Pe viitor, câștigă societatea.

Din punct de vedere legislativ, in civil medierea trebuie perfecționată. Recenta decizie a CCR stabilește că părțile nu pot fi obligate să fie trimise obligatoriu la informare sub sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru șase tipuri de cauze (atenție, nu cu medierea e o problemă, ci cu informarea anterioară medierii). Rămâne să vedem cum va motiva CCR această decizie – eu sper că nu se va face apel la Directiva 2008/52/CE, căci aceasta permite ca nu doar informarea, ci chiar și medierea să fie obligatorie (art. 5 alin.2); nici la situația din Italia unde în 2012 CC s-a pronunțat asupra neconstituționalității unei reglementări existente, iar din mai 2013 s-a introdus medierea (deci nu numai informarea, ca la noi) în anumite cauze ca etapă obligatoriu de parcurs înainte de acțiunea în instanță; nici la dispozițiile din art. 21 alin. 4 Constituție cu privire la jurisdicțiile administrative facultative și gratuite, căci trimiterea la informare privind medierea nu era o procedură de soluționare a conflictului, iar medierea rămânea facultativă.

Asta înseamnă că trebuie încurajate părțile și altfel să meargă la mediator, cel puțin să înțeleagă despre cum s-ar putea să se rezolve litigiul său prin intermediul mediatorului. În acest sens, Statul are obligația să prezinte publicului informații despre mediere, potrivit prevederilor din art. 18 din Recomandarea (2002)10.  Avocații trebuie să își sfătuiască clienții să apeleze la mijloacele alternative de soluționare a cauzelor, așa cum  scrie la pct. 3.7.1 din Codul lor deontologic  și care este normă obligatorie potrivit art. 10 din Statutul avocaților. Judecătorii, procurorii, lucrătorii de poliție judiciară și arbitrii trebuie să prezinte părților posibilitățile și avantajele folosirii medierii așa cum îi obligă art. 6 din Legea nr. 192/2006. Notarii trebuie să verifice cu mare atenție condițiile de validitate ale acordurilor de mediere ajunse în fața lor, așa cum prescrie art. 78 din Legea nr. 36/1995.

Din punct de vedere legislativ, în penal medierea a căpătat noi dimensiuni începând cu 1 februarie 2014: medierea penală e posibilă atât pentru infracțiunile urmăribile la plângere prealabilă (în număr de 25 în Codul penal) și cele pretabile la împăcare (în număr de 5 în Codul penal) – cu efect de încetare a procedurilor; cât și pentru infracțiunile sancționabile până la 7 ani închisoare (art. 318 Cpp) – cu efect de renunțare la urmărire penală lăsat la discreția procurorului. Iar medierea pe latură civilă e posibil pentru orice infracțiune – cu efect nu numai pe latura civilă, ci și pe latura penală a cauzei (în ce privește individualizarea pedepsei, circumstanțele atenuante, aplicarea măsurii suspendării, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei).

Eu cred în mediere. Și, fără nici un dubiu, medierea merge mai departe!

18/03/2014

Medierea penala. Obligatia de informare

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 9:57 PM
Tags: , ,

mediere penalaPrin Legea nr. 115/2002 se introdusese obligația ca victima unei infracțiuni urmăribile la plângere prealabilă să se informeze în mod obligatoriu cu privire la avantajele medierii aplicabile procesului penal – este vorba de situațiile la care se referă art. 601 lit. g), ce ar fi urmat să intre în vigoare la data de 9 ianuarie 2013. Termenul a fost prorogat o dată prin OUG nr. 90/2012 și apoi încă o dată prin OUG nr. 4/2013, iar în final, prin Legea nr. 255/2013, s-a optat pentru eliminarea acestei reglementări.

Așadar, în prezent, în materie penală nu există obligația pentru părţi de a participe la o şedinţă de informare privind avantajele medierii cu privire la conflictul concret, așa cum există în materiile ne-penale. Prin urmare, îndeplinirea procedurii de informare cu privire la avantajele medierii în materie penală pentru conflictul concret ivit între părți rămâne strict la latitudinea părților.

Și totuși, aspectele legate de medierea în cadrul procesului penal sunt aduse la cunoștința părților prin două proceduri distincte:

a) organul judiciar este ținut să facă o prezentare generală a avantajelor folosirii medierii, în temeiul art. 6 din Legea nr. 192/2006 – este de remarcat însă că neîndeplinirea acestei obligații este lipsită de sancțiune, ceea ce lipsește de eficiență această reglementare.

b) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, este prevăzut în mod expres de noul Cod de procedură penală pentru: suspect (art. 78), persoana vătămată (art. 81 alin. 1 lit. i), inculpat (art. 83 lit. g), partea civilă (art. 85 alin. 1) și partea responsabilă civilmente (art. 87 alin. 1). De aceea, la începutul primei audieri, organul judiciar este obligat să îi aducă acest drept la cunoștința: suspectului/inculpatului (art. 108 alin. 2), persoanei vătămate (art. 111 alin. 2 lit. b), părţii civile şi părţii responsabile civilmente (art. 112 alin. 2 lit. b).  Cât privește sintagma „cazurile permise de lege” aceasta se referă atât la infracțiunile urmăribile la plângerea prealabilă ori cele pretabile la împăcare (art. 67 alin. 2 din Legea nr. 192/2006) sau al infracțiunilor sancționate cu amendă ori închisoare de cel mult 7 ani (art. 318 alin. 1 și alin. 3 Cpp), cât și la latura civilă a oricărei infracțiuni (art.  23 alin. 1 Cpp și art. 67 alin. 1 din Legea nr. 192/2006).

În concluzie, în procesul penal, părțile nu au obligația de a se informa cu privire la medierea penală, însă această obligație de a efectua informarea față de părți revine organului judiciar – lucrătorul de poliție judiciară, procurorul, judecătorul.

17/03/2014

Acord de mediere încheiat. Răzgândirea părților

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 9:29 PM
Tags:

mediereEste posibil ca, în intervalul de timp dintre data încheierii acordul de mediere (când se întrunesc voințele părților) și data prezentării la organul judiciar în vederea consfințirii potrivit art. 59 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, una dintre părți să se răzgândească și să nu mai fie de acord cu acel conținut al înțelegerii inițiale.

 Noi credem că această revenire nu produce niciun efect cu privire la procedura din fața organului judiciar. Aceasta pentru că acordurile de mediere produc efecte între părți de la data încheierii lor, nu a autentificării sau consfințirii înțelegerii lor – aceasta pentru că acordul de mediere este un contract, supus dreptului comun. Doar dacă privesc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, alte drepturi reale, partaje, cauze succesorale, precum și în cazurile de constituire, modificare sau stingere a oricărui drept real imobiliar, și în toate situațiile în care legea impune, sub sancțiunea nulității, îndeplinirea unor condiții de fond și formă, acordurile de mediere produc efecte de la data îmbrăcării formei ad validitatem în fața notarului public sau al instanței de judecată(conform alin. 4, 41 și 5 ale art. 58 din Legea nr. 192/2006).

Răzgândirea poate surveni în cazul unui acord de mediere civilă sau al uneia penale. În sprijinul opiniei noastre aducem ca argument și jurisprudența existentă în materie penală. Astfel, referindu-se la „împăcarea părților” ca instituție de drept procesual penal, instanțele au decis că împăcarea trebuie să fie definitivă, în sensul că nu se mai poate reveni asupra ei din momentul exprimării voinței.[1] Or, dacă prin împăcare se înțelege o convenție dintre părțile procesului penal cu privire la litigiul dintre acestea, este evident că susținerile sunt întru totul valabile și pentru acordul de mediere, o formă nouă și distinctă de înțelegere a celor implicați în comiterea unei infracțiuni.

Prin urmare, în procedura consfințirii, organul judiciar este chemat să verifice acordul de mediere sub aspect formal și să se asigure că părțile l-au încheiat în cunoștință de cauză, în sensul că nu au avut consimțământul viciat. Or, aceste aspecte se verifică prin raportare la momentul încheierii acordului și nu la momentul prezentării părților în fața organului care face verificarea. Dacă una dintre părți s-a răzgândit, acesta este un caz clasic de denunțare unilaterală a contractului (acordul de mediere fiind un contract, el are putere de lege între părți, potrivit ar. 1270 noul Cod Civil, încă de la data încheierii sale) și poate atrage răspunderea acelei părți pentru neîndeplinire, în condițiile legii civile. Deci, sub aspect penal, organul judiciar nu are decât o singură soluție: să analizeze și să ia act de voința părților existentă în momentul încheierii acordului.

Se ivește însă o dificultate în situația în care una dintre părți nu se prezintă în fața organului judiciar. Există însă temeiuri legale pentru a dispune citarea, inclusiv aplicarea unei amenzi judiciare sau chiar aducerea cu mandat a acesteia.


[1] Trib.mun.București, s.a II-a penală, dec. nr. 689/1985 în V.Papadopol, Șt.Daneș, Repertoriu de practică judiciară pe anii 1980-1985, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1998, p.250; Trib.jud.Suceava, dec.pen. nr. 188/1981, în Revista Română de Drept nr. 1/1982, p.49.

30/01/2014

Noua legislație penală (V) – noutăți privind medierea

Filed under: mediere,noile coduri — Cristi Danilet @ 9:00 PM
Tags: , ,

mediere penalaOdată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal și Noului Cod de procedură penală, vor intra în vigoare dispoziții din Legea nr. 255/2013 care modifică Legea nr. 192/2006 cu privire la medierea și organizarea profesiei de mediator, dezvoltând în mod substanțial instituția medierii penale.

Înțeleg să fac câteva observații:

1. Potrivit legii noi, medierea în timpul unui proces penal ar fi posibilă în latura penală pentru un număr restrâns de infracțiuni (anume cele cu privire la care este necesară plângerea prealabilă sau este posibilă împăcarea) – art. 67 alin.1 Lege 192/2006, iar în latura civilă este posibilă pentru orice infracțiune dar numai cu privire la pretențiile civile – art. 23 alin.1 NCpp. Dup mine, medierea în latură penală nu este posibilă (căci între victimă și făptuitor nu poate avea loc vreo negociere și nu se poate încheia vreo înțelegere cu privire la încadrarea juridică a faptei ori cu privire la aplicarea pedepsei ori cuantumul acesteia), iar medierea în latură civilă nu poate fi limitată doar la pretențiile civile.

2. Acordul de mediere penală este un impediment la declanșarea/continuarea procesului penal alternativ la retragerea plângerii prealabile sau împăcarea încă din 2010. Prin urmare, el nu este un mijloc de realizare a vreuneia din celelalte impedimente.

3. În procesele penale, mediere este de două feluri: civilă și penală.

a. Medierea civilă în procesul penal vizează doar acțiunea civilă și reprezintă în fapt o tranzacție intermediată de mediator care privește doar despăgubirile pretinse pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune. Un astfel de acord de mediere nu va bloca derularea laturii penale, ci eventual va influența soluția pe fondul acțiunii penale. Se poate încheia un astfel de acord pentru orice fel de infracțiune.

b. Medierea penală este o practică restaurativă care presupune dialogul victimă-infractor. Niciuna dintre ele nu poate fi constrânsă să apeleze la mediere. Părțile nu sunt obligate să se informeze anterior cu privire la mediere și nu există nicio sancțiune pentru neparcurgerea acestei proceduri. Aparent, medierea penală ar fi posibilă doar pentru infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală (art. 67 alin.2). După mine, atâta timp cât, urmare a comiterii infracțiunii, există și victimă, persoanele/părțile pot încheia un acord de mediere prin care să ajungă la înțelegere asupra unor multiple aspecte.

4. Sub aspectul efectelor produse de acordul de mediere încheiat, deosebim:

4.1 infracțiuni urmăribile la plângerea prealabilă sau pentru care e posibilă împăcarea: acordul de mediere împiedică începerea sau continuarea procesului penal, producând astfel efecte în ambele laturi ale procesului penal – sunt 30 de infracțiuni în Codul penal și alte infracțiuni din 7 legi speciale. Așadar:

– dacă acordul intervine în faza de urmărire penală, procurorul oprește procedurile penale; ca urmare, acordul poate fi supus validării prin autentificare la notar sau consfințire la instanță (căci procurorul nu are atribuții decât cu privire la acțiunea penală);

– dacă intervine în faza de judecată, inculpatul va fi achitat și se va lua act de acordul de mediere care poate fi pus astfel în executare.

4.2 alte infracțiuni: procesul penal se derulează sub aspectul laturii penale după regulile obișnuite, iar sub toate celelalte aspecte se va da efect acordului de mediere penală.  Mai mult:

– dacă cauza se termină în faza de urmărire penală ca urmare a acordului părților, acordul de mediere va putea sta la baza unei soluții de renunțare la urmărire penală (art. 318 alin. 1 și alin.2 NCPP). Anumite obligații asumate de părți în cadrul acordului de mediere vor putea fi impuse de procuror suspectului/inculpatului pentru a fi realizate în maxim 9 luni, sub sancțiunea revocării măsurii dispuse, aceea de renunțare la urmărire (art. 318 alin. 3 și alin.4);

 – dacă cauza este trimisă în judecată, instanța va putea pronunța, după caz, condamnarea cu executare în penitenciar, reținând ca circumstanță atenuantă cu efect obligatoriu de reducere a pedepselor legale cu o treime „eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii” (art.75 alin.2 C.pen). Tot astfel, în anumite condiții se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei (art. 91 C.pen), renunţarea la aplicarea pedepsei (în condițiile art. 80-82 C.pen) sau amânarea aplicării pedepsei (în condițiile art. 83-90 C.pen) – prevederile cuprinse în acordul de mediere se vor examina de către instanță în cadrul procedurii de verificare a condițiilor pentru a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, renunţarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei, care printre criteriile referitoare la infractor prevăd și „eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare [art. 91 alin.1 lit d), art. 80 alin. 1 lit. b), respectiv art. 83 alin. 1 lit. d) noul Cod penal].

5. Pe durata medierii, suspendarea procesului penal este facultativă, iar durata este de maxim 3 luni.

6. În cazul în care medierea are succes, acordul de mediere trebuie să consacre înțelegerea părților. Clauzele acordului de mediere pot fi dintre cele mai variate și nu se limitează la repararea prejudiciului, obligatoriu fiind doar să privească drepturi asupra cărora părţile pot dispune (e greșit să se menționeze „persoana vătămată își retrage plângerea prealabilă” sau „părțile se împacă” – căci atunci se face trimitere la alte instituții, care au regim diferit).

7. Pe mediator nu trebuie să îl intereseze încadrarea juridică. El poate să accepte să facă o mediere indiferent de infracțiunea pentru care se poate face plângere sau s-ar fi demarat procedurile penale, mai ales că încadrarea juridică definitivă o va face numai instanța la finalul procesului. El trebuie să se ocupe de medierea conflictului dintre părți, nu de aspectele juridice ale acestuia, informându-le doar într-un mod general asupra posibilelor efecte ale acordului, unele obligatorii (stoparea procedurilor în cazul unor infracțiuni „simple”) altele la opțiunea magistratului (reducerea pedepsei, renunțarea la proceduri etc).

8. Acordul de mediere se trimite organului judiciar în original și în format electronic. Părțile trebuie să se prezinte în fața organului judiciar pentru a confirma înțelegerea (excepție: dacă acordul este autentificat la notar).

 

Legislație:

Legea_medierii (în forma de la 1 febr.2014);

– Legea 286/2009 privind Codul penal (modificat și însoțit de Legea nr.187/2012 de punere a sa în aplicare);

– Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (modificat și însoțit de Legea nr.255/2013 de punere a sa în aplicare, modificată la rândul ei prin OUG nr. 116/2013; de Hot.CSM 79/2014 de modificare a Regulamentului de ordine interioară a instanțelor).

29/01/2014

Noua legislatie penala (IV): Noul Codul de procedură penală – elemente de noutate

Filed under: noile coduri — Cristi Danilet @ 7:00 PM
Tags: , ,

Danilet-Cpp

Faze procesuale şi organe judiciare: Procesul penal va avea patru faze: urmărirea penală (care se desfăşoară cu privire la faptă imediat după sesizare, şi apoi cu privire la persoana), camera preliminară, judecata (în primă instanţă şi, eventual, în calea de atac a apelului) şi executarea a hotărârii judecătoreşti definitive.

Organele de urmărire penală sunt procurorul şi organele de cercetare penală (cele ale poliţiei judiciare şi cele speciale). În cursul urmăririi penale, drepturile omului sunt ocrotite în mod special: măsurile preventive, măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu, percheziţia, folosirea tehnicilor speciale de supraveghere vor fi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care apoi devine incompatibil să soluţioneze cauza pe fond. Acest judecător, la cererea procurorului, procedează şi la audierea anticipată a martorului dacă există riscul să nu mai poată fi audiat ulterior în faza de judecată.

Legalitatea probelor administrate şi a trimiterii în judecată sunt verificate în termen de cel mult 60 zile de la sesizarea instanţei de către un judecător în cadrul activităţii de cameră preliminară, eliminându-se astfel posibilitatea ca mai târziu dosarul să fie returnat de instanţa de judecată la procuror.

Judecata revine completului de judecată alcătuit dintr-un judecător în primă instanţă (3 la ICCJ) şi doi judecători în apel (5 la ICCJ). 

Competenţă: S-a restrâns categoria infracţiunilor pentru care procurorul era obligat să efectueze urmărire penală proprie.

Tribunalul nu va mai judeca căi de atac, ci de la Judecătorii şi Tribunale, hotărârile vor fi apelate doar la curtea de apel. Se desfiinţează Tribunalul Militar Teritorial şi parchetul aferent. Dacă urmărirea penală este efectuată de DNA, procurorul DNA trebuie să participe la soluţionarea oricărei plângeri, cereri, contestaţii.

După începerea cercetării judecătoreşti nu mai este posibilă declinarea de competenţă decât în favoarea unei instanţe superioare. Dacă un demnitar al statului este judecat de ICCJ, demisia lui din acea calitate nu va mai atrage schimbarea instanţei, dacă fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu sau deja s-a pronunţat prima hotărâre. Justiţia este lăsată aproape de cetăţean chiar şi în caz de strămutare: astfel, un dosar se poate muta de ICCJ de la o curte de apel doar la o alta învecinată, iar strămutarea de la o judecătorie sau un tribunal se dispune de curtea de apel doar la o instanţă din circumscripţia ei şi numai pentru suspiciuni care vizează imparţialitatea tuturor judecătorilor instanţei. Şi procurorul poate cere de acum recuzarea judecătorului şi strămutarea  judecării cauzelor, păstrând de asemenea dreptul de a cere desemnarea unei alte instanţe înainte de emiterea rechizitoriului. 

Părţile şi subiecţii procesuali principali: Victima infracţiunii este introdusă în proces ca persoană vătămată, iar dacă nu vrea să participe, trebuie să declare expres acest lucru, caz în care va putea fi audiată ca martor; când pretinde repararea prejudiciului, persoana vătămată se numeşte parte civilă.

Persoana cercetată se va numi suspect, iar când se pune în mişcarea acţiunea penală împotriva lui va fi inculpat. Asigurătorul va fi parte responsabilă civilmente. 

Măsuri preventive: Reţinerea poate fi dispusă de poliţist sau procuror pe 24 ore cu privire la suspect sau inculpat.

Controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune nu mai sunt acum măsuri subsecvente arestării preventive, ci alternative la arestare; ele se dispun în fiecare fază procesuală de cel care exercită funcţia respectivă; cauţiunea este de minim 1.000 lei.

Apare o nouă măsură preventivă: arestul la domiciliu, pe care o poate dispune doar un judecător pe 30 zile în cursul urmăririi penale, respectiv pe durată nedeterminată în cursul judecăţii.

Arestarea se poate dispune numai în patru situaţii (fugă, influenţare martori, presiuni victimă, altă infracţiune), iar pe motivul pericolului pentru ordinea publică o persoană poate fi arestată numai în cazul suspectării de comitere a unor infracţiuni foarte grave enumerate expres de lege. Măsura se ia pentru 30 zile cu posibilitatea prelungirii, fără a depăşi 180 zile în cursul urmăririi penale, respectiv jumătatea maximului special (dar fără a depăşi 5 ani) în faza de primă instanţă.

Cu excepţia reţinerii care se poate dispune daca sunt indicii temeinice sau probe care să fundamenteze o suspiciune rezonabilă cu privire la comiterea faptei, pentru celelalte măsuri sunt necesare neapărat probe. Împotriva Doar reţinerii se poate face plângere la procuror, iar împotriva celorlalte măsuri numai contestaţie la judecător. 

Forme restrânse ale procesului: Va fi posibilă desfăşurarea unui proces în formă abreviată: în faza de urmărire penală, pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani închisoare, între procuror şi inculpat se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei dacă inculpatul recunoaşte fapta, acceptă încadrarea juridică, şi e de acord cu cuantumul pedepsei şi modul de executare propuse de procuror; acordul va fi avizat de procurorul ierarhic superior şi va fi încuviinţat de instanţa de judecată.

E posibil ca procesul să se desfăşoare în formă simplificată: în faţa instanţei, pentru orice infracţiune în afară de cele sancţionate cu detenţiune pe viaţă, inculpatul poate recunoaşte învinuirea şi judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, caz în care se vor reduce cu o treime limitele de pedeapsă legale. 

Nesancţionarea inculpatului: Pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani, procurorul poate decide în anumite condiţii să renunţe la urmărirea penală dacă nu există interes public (principiul oportunităţii urmăririi penale), dispunând ca inculpatul să îndeplinească anumite obligaţii.

Dacă dosarul ajunge totuşi în faţa instanţei, aceasta poate decide renunţarea la aplicarea pedepsei aplicând un avertisment dacă pedeapsa legală este până în 5 ani. Pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani şi dacă pedeapsa stabilită este amenda sau închisoare de cel mult 2 ani, judecătorul poate constata vinovăţia inculpatului şi acorda un termen de doi ani în care el să îndeplinească anumite obligaţii, iar la finalul perioadei va decide dacă va mai aplica pedeapsa – amânarea aplicării pedepsei.

Apărarea are noi drepturi şi obligaţii faţă de acum: avocatul are dreptul să participe la audierea oricărei persoane în cursul procesului şi are acces la dosar oricând, limitarea acestui drept fiind foarte strictă; ca urmare, nici nu mai este obligatorie prezentarea materialului de urmărire penală.

Când avocatul ales nu se prezintă şi este înlocuit de unul din oficiu, acestuia i se dă un termen pentru a pregăti apărarea, care în faza de judecată este de minim 3 zile. Dacă persoana ascultată de organul judiciar este obosită sau bolnavă şi îi este afectată astfel capacitatea fizică sau psihică, se întrerupe audierea. Atunci când inculpatul este trimis în judecată, lui i se va comunica rechizitoriul. Părţilor li se comunică sub semnătură drepturile şi obligaţiile procesuale. Orice audiere în această fază procesuală este, de regulă, înregistrată audio sau chiar audiovideo, în declaraţia luată se consemnează cine a pus întrebarea şi se semnează declaraţia de avocaţii tuturor părţilor, prezenţi.

Medierea: Dreptul la un mediator se comunică părţilor şi subiecţilor procesuali principali înainte de audiere. Există în continuare posibilitatea ca victima şi infractorul să încheie înţelegeri cu privire la pretenţiile civile, fie direct între ele (tranzacţie), fie prin intermediul unui terţ (mediere civilă în procesul penală) – în latura civilă a procesului aceasta va duce la soluţionarea acţiunii civile potrivit voinţei părţilor, iar în latura penală a procesului va constitui un element ca judecătorul să dispună renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ori să reţină circumstanţe atenuante având ca efect reducerea pedepsei cu o treime şi chiar să dispună liberarea condiţionată a celui închis în penitenciar înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Noul cod permite şi medierea penală, iar din acest punct de vedere vor exista două categorii de infracţiuni. O primă categorie este cea pentru care încheierea unui acord de mediere între infractor şi victimă va împiedica începerea sau desfăşurarea procesului penal (infracţiunile urmăribile la plângerea prealabilă şi cele urmăribile din oficiu dar pentru care este posibilă împăcarea). O a doua categorie este cea pentru care acordul de mediere poate constitui un element ca procurorul să renunţe la urmărirea penală şi să acorde infractorului un termen de 9 luni în care să îndeplinească obligaţiile asumate prin acord.

Sesizarea organului judiciar: Apar modificări la plângerea prealabilă: de la termenul de 2 luni de la data cunoaşterii făptuitorului se trece la termenul de 3 luni de la data cunoaşterii comiterii faptei. 

Celeritate: Sunt prevederi care va duce la urgentarea soluţionării unui dosar: Când dosarul ajunge în faţa completului de judecată după ce a trecut de camera preliminară, cauza nu mai poate fi restituită la procuror. Orice schimbare de domiciliu a părţii se comunică în 3 zile, altfel citarea ei la domiciliul iniţial rămâne valabilă. Dacă inculpatul este arestat, termenele de judecată se dau la interval de maxim 7 zile. Inculpatul arestat poate solicita să fie judecat în lipsă. Se poate acorda doar un singur termen pentru angajarea apărătorului. În faza de judecată se vor readministra probele din faza de urmărire penală numai dacă acestea sunt contestate. Dacă urmărirea penală sau judecata în primă instanţă durează mai mult de un an, respectiv în apel durează mai mult de 6 luni, se poate face contestaţie cu privire la durată la judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv la instanţa ierarhic superioară. 

Minorii: Dacă victima este o persoană fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acordarea asistenţei juridice este obligatorie. Pentru minorul păgubit, procurorul este cel care poate exercita acţiunea civilă dacă nu o face reprezentantul legal.

Dacă suspectul/inculpatul este minor, în proces se citează Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a minorului (în faza de urmărire penală), respectiv Serviciul de probaţiune (în faza de judecată) şi e obligatorie efectuarea unui referat de evaluare de către acest serviciu. Reţinerea şi arestarea pot fi dispune numai excepţional. Minorii pot fi condamnaţi doar la măsuri educative neprivative sau privative de libertate. 

Soluţionare: Procurorul poate dispune netrimiterea în judecată prin clasare (când sunt impedimente legale la declanşarea sau desfăşurarea urmăririi penale) sau renunţare la urmărirea penală (când nu există interes public) – aceste soluţii pot fi atacate cu plângere la judecătorul de cameră preliminară. Trimiterea în judecată se dispune prin rechizitoriu, şi numai ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţă care se emite obligatoriu când există probe de vinovăţie a inculpatului.

În faţa instanţei de judecată sarcina probei revine în principal acuzării, iar inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Probele nelegal obţinute sunt excluse din proces. Instanţa poate dispune achitarea sau încetarea procesului penal, respectiv condamnarea (numai când îşi formează convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă), amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei.

Atunci când stabileşte anumite obligaţii în sarcina sa, procurorul, respectiv instanţa de judecată pot stabili prestarea unei munci în folosul comunităţii numai cu acordul inculpatului/condamnatului (ca obligaţie în caz de renunţare la urmărire penală, de amânare a executării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei, respectiv în caz de înlocuire a amenzii penale neplătite din motive neimputabile). Atunci când amenda penală nu se plăteşte cu rea-credinţă, sancţiunea este înlocuirea ei în închisoarea. 

Căi de atac: Dispare calea de atac a recursului, astfel că sentinţele pronunţate în primă instanţă vor putea fi atacate doar cu apel, care este devolutiv în întregime. Hotărârea astfel pronunţată este definitivă şi se pune în executare. Numai pentru 5 motive care vizează doar legalitatea poate fi exercitată calea extraordinară de atac numită recurs în casaţie, care se soluţionează de ICCJ. Mai sunt căi extraordinare contestaţia în anulare (pentru vicii de procedură, nelegală constituire sau compunere a completului, lipsa asistenţei juridice) şi revizuirea  (pentru aspecte noi, ivite ulterior pronunţării hotărârii definitive, inclusiv declararea ca neconstituţională a textului de lege pe care s-a întemeiat hotărârea definitivă sau statul român a fost condamnat la CEDO), care se depune numai la instanţă. Un proces poate fi redeschis numai la cererea persoanei condamnare în lipsă, dacă nu a ştiut de proces.

Practică unitară: Ca şi până acum, pentru soluţii definitive diferite în ce priveşte dezlegarea unor probleme de drept, ICCJ poate fi sesizată să pronunţe o decizie în interesul legii. Noul cod prevede că pentru procesele pe rol, instanţei de control judiciar unde se află cauză poate sesiza de asemenea ICCJ pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă cu privire la chestiunea în drept ce comportă discuţii. 

Executarea Executarea pedepsei închisorii poate fi amânată sau întreruptă numai pentru două motive: boală gravă care nu poate fi tratată nici în sistemul penitenciar, nici sub pază permanentă în sistemul civil şi dacă lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică; starea de graviditate sau copil mai mic de un an. S-a eliminat cazul privind considerentele familiale sau de la locul de muncă.

Video: Emisiune – Danilet , Codul explicat, Danilet

Legislație: Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (modificat și însoțit de Legea nr.255/2013 de punere a sa în aplicare, modificată la rândul ei prin OUG nr. 116/2013; de Hot.CSM 79/2014 de modificare a Regulamentului de ordine interioară a instanțelor);

propuneri CSM 30.01.2014

23/01/2014

Interviu Crai nou: „Judecatorul este mai intai om”

Filed under: interviu — Cristi Danilet @ 3:38 PM
Tags: , ,

CraiNouSURSA: Crai Nou

Interviu cu judecătorul CRISTI DANILEŢ, membru CSM, prezent la seminarul „Ziua mondială a medierii” care s-a încheiat ieri la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

– Ce înseamnă, în opinia dvs., un judecător cu vocaţie?

– Un judecător cu vocaţie, spun eu, trebuie:

1. să soluţioneze litigiile potrivit legii, adică să fie de un înalt profesionalism;

2. să reprezinte garantul drepturilor şi libertăţilor omului, adică acea persoană privită cu speranţă şi încredere de către cetăţean. Omul trebuie să fie convins că va fi ocrotit de abuzuri de către acest judecător, indiferent dacă este bogat sau sărac, politician sau neimplicat politic, că este mai tânăr sau mai bătrân;

3. să susţină şi să promoveze statul de drept, adică oriunde s-ar duce să împrăştie ideile despre democraţie, drepturile omului, despre organizarea judiciară şi să ajute oamenii să înţeleagă că, fără justiţie, democraţia nu există.

– Vorbeaţi undeva, surprinzător pentru mulţi dintre noi, despre nevoia de a exista judecători cărora „le pasă”…

– Eu văd judecătorul ca fiind mai întâi om, apoi aplicator de legi. Aş vrea să văd mai întâi dezvoltată la magistraţi calitatea umană. Aş vrea să văd instanţe mai umane, mai primitoare, mai calde şi judecători care înţeleg drama prin care trece persoana care ajunge în faţa lor. La instanţă, omul acela vine cu un necaz, nu cu bucurie şi de aceea este nevoie acolo, în sala de judecată, de interacţiune la nivel de înţelegere, dacă nu sufletesc.

– Sunteţi cunoscut ca un reformist, dar aţi bulversat multă lume promovând ideea necesităţii dezvoltării profesiei de magistrat. Judecătorul ca un făptuitor de dreptate?

– Cred mult că activitatea şi rolul judecătorului nu se rezumă doar la aplicarea strictă a legii în cauzele pe care le are de soluţionat. Eu văd judecătorul mai degrabă ca un arbitru social, o persoană implicată adânc în societatea ale cărei probleme trebuie să le cunoască pentru a şti să-şi adapteze soluţiile. De exemplu, atunci când în România există o corupţie endemică, mi se pare normal ca reacţia judecătorului să se concretizeze în pedepse ferme, rapide şi aspre pentru infracţiuni de corupţie. Şi tot astfel, dacă este vorba de crimă organizată etc.

Dacă vorbim însă despre cauze civile, cum ar fi cele de drept al familiei, în cauze cu copii, aş vorbi despre un rol mai scăzut al judecătorului în soluţionarea acestora, în favoarea creşterii rolului părinţilor. În fond, copilul acela rămâne cu doi părinţi indiferent dacă sunt soţi sau nu, indiferent unde au cei doi domiciliul. Divorţaţi sau nu, unul locuind la Suceava, celălalt la Vatra Dornei, responsabilitatea pentru copil trebuie să existe pentru amândoi.

Insist în ideea că judecătorul trebuie să se adapteze realităţilor sociale. Din păcate, astăzi, conştiinţa socială a judecătorului lipseşte, iar el îşi rezumă rolul la un aplicator de legi. Eu îl văd mult mai mult, într-adevăr, un înfăptuitor de dreptate.

– 2014 este an electoral, va aşteptaţi ca politicienii să utilizeze din nou justiţia în campanie?

– În România fiecare an este an electoral. Ne-am obişnuit ca justiţia să fie folosită ca material de campanie electorală. Indiferent de cine candidează şi cine va veni la putere, politicienii vor folosi sensibilitatea votanţilor în raport cu justiţia. Cum am afirmat astăzi, dat fiind numărul de dosare în lucru pe an, în toată ţara, 1 din 4 adulţi din România au fost în instanţă. Cu siguranţă, mulţi dintre ei au ieşit nemulţumiţi, pentru că au pierdut procese sau nu au înţeles cum se desfăşoară actul justiţiei. Logic că aceştia vor fi primii care vor răspunde «Da» la întrebări ca «Sunteţi nemulţumiţi de justiţie?», «Judecătorii sunt incompetenţi sau corupţi?”

Cum să nu fie mulţi aderenţi la aceste idei care sunt de un populism grozăvesc?!

Mai este însă şi aspectul în care politicienii vor să influenţeze justiţia prin declaraţii belicoase, care sunt deja la ordinea zilei. De ce fac asta? Şi-au dat seama că astăzi ei nu mai pot controla justiţia, că judecătorii sunt independenţi şi că pot condamna politicieni. Şi uitaţi ce se întâmplă acum în instanţele din România, oameni consideraţi intangibili până de curând ispăşesc pedepse în puşcăriile ţării.

Includ în această idee şi tentativa recentă a parlamentarilor de a modifica legea astfel încât să scape de răspundere în faţa ei.

– Vă mai aşteptaţi la atacuri directe asupra CSM aşa cum a fost cel din vara anului trecut?

– Politicienii neraţionali, împreună cu mass-media aservită politic, au decis atunci că pot începe o ofensivă împotriva justiţiei crezând că poate, poate o vor intimida. Nu numai că n-au intimidat Consiliul, dacă nu cumva au obţinut şi un efect advers. Eu personal sunt mai întărit după acel război care mi-a atins, nemeritat şi nefondat, inclusiv viaţa privată. Am înţeles că trăim într-o sălbăticie în care trebuie să ne descurcăm.

– Când credeţi că va intra în conştiinţa românului că este mult mai sănătos şi mai bine să-şi rezolve conflictele prin mediere?

– Omul nu face mai nimic în România pentru că a ajuns el singur la gradul suprem de înţelegere, ci numai dacă este obligat. Medierea nu poate fi obligatorie, dar noi trebuie s-o promovăm intensiv şi chiar agresiv, cât mai deschis şi pe toate căile posibile. Doar aceste campanii susţinute de informare îl vor face pe om să înţeleagă că este mai bine să-şi rezolve necazurile într-un mod lipsit de formalism, mai ieftin şi mai rapid decât în instanţe. Eu am speranţe mari în această privinţă. Am făcut deja un studiu pe care chiar l-am postat pe Facebook, în care se vede clar că medierea funcţionează. Am găsit mediere în cauze în care nici nu mă aşteptam să funcţioneze, civile, penale, comerciale, de dreptul familiei, litigii de fond funciar şi am rămas impresionat. Paleta medierii este extrem de largă, dar cred că şi judecătorii, şi avocaţii trebuie să renunţe la rezerve şi să o susţină. Se va clădi totuşi, încetul cu încetul, încrederea între profesiile de drept şi profesia de mediator.

Orice piedici ar mai exista însă, aş vrea să văd mai multe medieri decât mediatori.

A consemnat DANIELA BEALE

20/01/2014

Mini-repertoriu de practica judiciara in materia medierii

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 10:56 PM
Tags: ,

Instanța în fața căreia intervine mediere:

– Judecătorie: D.7364/233/2012 Jud.Galați

– Tribunal: D.4092/215/2013 Tribunal Dolj

– Curte de Apel: D.1366/289/2010 CA Tg.Mureș

Tipul cererii:

– cerere de consfințire acord de mediere fără acțiune depusă: D.3923/325/2013 Jud.Timișoara, D.33143/299/2013 Js1 Buc, D.3305/289/2013 Jud.Reghin

– acord de mediere depus în cursul judecății: D.16122/180/2012 Jud.Bacău

 

Durata proces vs durata medierii

D.4282/271/2007 Judecătoria Oradea: Dosarul este înregistrat în mai 2007 și soluționat în iulie 2011. A avut 28 termene de judecată. După intrarea în procedură de mediere, s-a soluționat într-o săptămână.

Durata dintre depunerea acordului de mediere și încuviințarea înțelegerii

D.1395/271/2008 Judecătoria Oradea. După doi ani de judecată, părțile depun acordul de mediere într-o zi și a doua zi se ia act de el.

D.1326/99/2011 Tribunalul Iași acord de mediere încuviințat la două zile după încheiere.

D.24723/300/2013 Js2 Buc: se incheie acord de mediere, dupa 8 zile se cere instantei consfintirea, se face aceasta la primul termen fixat dupa 3 luni.

Număr de părți implicate

D.1395/271/2008 Judecătoria Oradea. Cauza are ca obiect partaj judiciar și are 12 reclamanți și 8 pârâți. După doi ani de judecată, părțile depun acordul de mediere și se încuviințează înțelegerea lor.

 

Calitatea părților:

– numai persoane fizice: D.5943/30/2010 Jud.Timișoara ia act de acordul de mediere dintre doi reclamanți și un pârât într-o cauză de rezoluțiune contract

– persoane fizice și persoane juridice: D.1326/99/2011 Tribunalul Iași ia act  de acordul de mediere între o persoană fizică și o persoană juridică într-un litigiu de muncă.

– numai persoane juridice: D.9981/99/2010 Tribunal Iași ia act de acordul de mediere dintre două societăți comerciale (o SRL și o SA).

Chestiuni de procedură:

– se pune în vedere reclamantei să depună dovada parcurgerii procedurii de informare D. 25525/325/2012 Jud.Timișoara

– pentru soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii se emite o adresă la Birou Mediator pentru a comunica in copie certificată conform cu originalul invitaţia la mediere adresată intimatei : D.4122/110/2013 Tr.Bacău

– se respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă pentru neparcurgerea procedurii e informare obligatorie D.2449/287/2013 Jud.Rm.Sărat

– se pune în vedere părților că au posibilitatea stingerii prin mediere a cauzei penale având ca obiect vătămare corporală din culpă: D.624/46/2011 CA Pitești

– se amână la cererea avocatului în vederea încheierii unui acord de mediere: D.5120/325/2010 Jud.Timișoara; la fel pentru mediere pe latură civilă în procesul penal D. 335/54/2013 CA Craiova.

 

Obiect acordul de mediere

CAUZE DR.FAMILIEI

– divorț: D.10282/197/2013 Jud.Brașov a încuviințat acordul de mediere încheiat după data depunerii acțiunii

– divorț prin acord: D.21592/197/2012 Jud.Brașov a încuviințat acordul de mediere existent deja la data depunerii acțiunii

– divorț cu minori, cereri accesorii: D.18144/303/2012 Js6 Buc

– exercitarea autorității judecătorești: D.21562/271/2012 Judecătoria Oradea

– stabilire program vizitare minor*: D.15867/271/2013 Jud.Oradea, D.7391/327/2011 CA C-ta

– pensie de întreținere minor: D.31953/325/2013 Jud.Timișoara

– majorare pensie întreținere: D.6788/4/2013 Js4 Buc

– renunțare instituire ordin de protecție D.27309/303/2012 Tr.București

– împăcare divorț D.39073/299/2013 Js1 Buc

CAUZE CIVILE

– rezoluțiune contract: D.20457/271/2009 Judecătoria Oradea

–  sistarea stării de indiviziune asupra masei succesorale D.15086/302/2011 Jud.s5 Buc

– acțiune în constatare cu o instituție a statului: D.11510/271/2010 Judecătoria Oradea

– partaj bunuri comune: D.12031/271/2010 Judecătoria Oradea

– prestația tabulară: D.20708/271/2010 Judecătoria Oradea

– somație de plată: D.4246/301/2012 Js3 Buc

– hotărâre care sa tina loc de act autentic: D.312/210/2012 Trib.Arad

– pretenții bănești: D.4922/211/2011 CA Cluj

– contestație la executare: D.12123/4/2010 Js 4 Buc

– întoarcere executare D.30707/299/2013 Js1 Buc

– opoziție la executare: D.1883/328/2012 CA Cluj

– evacuare civil D.44327/299/2011 Js1 Buc

– daune cominatorii D.6504/299/2011 Js1 Buc

– pretenții dobândă legală D.19439/299/2012 Js1 Buc

– pretenții drept retenție D.8725/299/2010 Js1 Buc

– revendicare imobiliară: D.5617/296/2012 Jud.Satu-Mare

– constatare nulitate act juridic: D.30947/301/2012 Js3 Buc

– uzucapiune: D.730/4/2011 Js3 Buc, D.27583/303/2011 Js6 Buc

– exequatur: recunoaște acord de mediere încheiat în alt stat D.55228/3/2011 Tr.București

CAUZE COMERCIALE

– ordonanță de plată: D.15557/271/2012 Judecătoria Oradea

– procedura insolvenței: D.3150/111/2010 Tribunalul Bihor

– pretenții: D.8924/111/2010 Tribunalul Bihor

– evacuare comercial D.56479/3/2011 Tr.București

CAUZE DR.MUNCII

– litigiu de muncă: D.3989/108/2010 Tribunalul Arad

– contestaţie decizie de concediere: D.3607/111/2011 CA Oradea

– răspundere patrimonială a angajatului D.78110/3/2011 Tr.București

– contestaţie decizie de sancţionare de instituție de stat D.15804/3/2013 Tr.București

CAUZE PENALE

– despăgubiri civile în cauză penală: D.6844/118/2010 CA C-ta

– lovire sau alte violențe D.17065/4/2013 Js4 Buc**

– vătămare corporală din culpă D.28536/299/2011 Js1 Buc

Stadiul procesual în care intervine acordul mediere:

– în primă instanță D.1151/333/2013 Jud.Vaslui: se depune acordul de mediere și se finalizează procesul

– în cursul judecății D.10591/99/2011 Tribunal Iași:  în recurs se ia act de acordul de mediere intre reclamantă și un pârât, și se continuă judecata cu privire la pretențiile împotriva celuilalt pârât.

– în apel: în D.15350/296/2012 Tribunal Satu-Mare se admite apelul și se act de învoiala părţilor conform acordului de mediere; D.1395/272/2008 CA Alba-Iulia admis apelul reclamantei, schimbă sentinţa, ia act de acordul de mediere.

– în recurs: D. 312/210/2012 Trib.Arad admite recursul, modifică soluţia, ia act de acordul de mediere; D.7391/327/2011 CA C-ta admite recursul, modifică în tot decizia recurată în sensul că admite apelul, schimbă în parte sentinţa apelată şi ia act de conţinutul acordului de mediere cu privire la stabilirea unui program de vizită al minorului de către tată şi al cărui conţinut face parte din prezentul dispozitiv.

 

Cale de atac:

– irevocabillă pentru somație de plată: D.4246/301/2012 Js3 Buc

– cu recurs pentru hotărâre expedient: D.78110/3/2011 Tr.București

– cu recurs în caz de respingere a cererii de consfințire acord mediere: D.16160/303/2012 Js6 Buc

– irevocabilă când acordul de mediere este validat în calea e atac a apelului D.35939/3/2011 CAB

– recurs chiar când acordul de mediere este validat în calea de atac a recursului***: D.939/109/2012 CA Pitești

Formula de dispunere****:

– încuviințează acordul de mediere: D.12191/271/2011 Judecătoria Oradea

– ia act de acordul de mediere: D.11977/271/2011 Judecătoria Oradea

– ia act de tranzacția de mediere: D.3150/111/2010 Tribunalul Bihor

– ia act de voinţa părţilor cuprinsă în acordul prin mediere: D.1727/83/2009 Tribunalul Satu-Mare

–  ia act de învoiala părţilor concretizată în următorul acord de mediere: . D.1217/245/2012 Tribunal Iași

– ia act şi consfinţeşte înţelegerea petenţilor, materializată în acordul de mediere D.26246/325/2013 Jud.Timișoara

– ia act de mediere: D.3989/108/2010 Tribunalul Arad

– Ia act de acordul de mediere încheiat, pronunţând o hotărâre de expedient care va consfinţi învoiala părţilor: D.17926/197/2011 Jud.Brașov

– se respinge pentru că nu este semnat de toate părțile din dosar și continuă soluționarea cauzei: D.31974/3/2011 CAB

– ia act de tranzactia incheiata intre parti. Consfinteste invoiala partilor conform acordului de mediere care va constitui dispozitivul hotararii. D.15804/3/2013 Tr.București

– Stinge litigiul ivit între părţi cf. acordului de mediere pe care îl consfinţeşte în conţinutul său D.9690/302/2011 Js 5 Buc

Acorduri de mediere publicate*****

D.6814/306/2012 Jud.Sibiu – obligație de a face

D.10868/3/2012 Tr.București – răspundere patrimonială angajat

D.42696/301/2011 Tr.București – program de legături cu minorul

D.2154/300/2012 Js2 Buc – ordonanță președințială exercitare autoritate părintească

D.17065/4/2013 Js4 Buc – lovire sau alte violențe

D.16985/303/2011 Js6 Buc – pretenții

D.1422/312/2012 Jud.Slobozia – ieșire din indiviziune

D.4742/327/2011 Jud.Tulcea – ieșire din indiviziune

D.19759/233/2010 Jud.Galați – somație plată

D.10346/190/2012 Jud.Bistrița – exercitare autoritate părintească, cu plan parental

Taxele:

– se restituie: D.21974/271/2009 Judecătoria Oradea

Observații:

*Sintagma „drept de vizitare minor” nu mai este actuală. Formula legală este „relații personale cu minorul” (a se vedea Legea nr. 87/2007 pentru ratificarea Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003).

** Acordul de mediere este o modalitate distinctă de încetare a procesului penal la împăcarea părților și nu o modalitate de înfăptuire a acesteia, cum se face confuzie în acordul de mediere (a se vedea art.10 lit h modificat prin Legea nr. 202/2010)

***Dacă soluția cu privire la mediere se dă în recurs, e discutabil dacă mai e posibil exercitarea recursului.

**** Formula de dispunere este „consfinţește înţelegerea părţilor cuprinsă în acordul de mediere” (a se vedea art. 59 ind.2 din Legea nr. 192/2006, introdus prin Legea nr. 115/2012).

*****Hotărârile judecătorești care consfințesc acorduri de mediere nu pot fi publicate (a se vedea Hotărârea nr. 884/2013 a CSM).

10/12/2013

CSM a stabilit cum se face informarea pt mediere

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 4:38 PM
Tags: , ,

infomediereCu privire la modul in care se face informarea cu privire la mediere, la solicitarea Consiliului de Mediere si Uniunii Centrelor de Mediere din Romania cu privire la modificarile art. 2 din Legea medierii aduse prin pct.4 din Legea 214/2013, Plenul CSM a decis azi (pct.24) urmatoarele – cu mentiunea ca incadrarile juridice imi apartin:

magistratul are indatorirea de a informa partile cu privire la existenta medierii ca procedura alternativa procesului judiciar si le va indruma catre mediator (conform art. 2 alin.1 ind.3 coroborat cu art. 6 Legea 192/2006 si art. 21 C.proc.civ);

mediatorul este cel care urmeaza a realiza toate etapele de mediere, inclusiv procedura de informare finalizata prin certificatul de informare privind medierea (art. 2 alin 1 ind.1 din Legea medierii).

Update: A aparut ordinea de zi soluționată a ședinței Plenului CSM din 10 dec.2013. Soluția este următoarea (și atașez documentele despre care se vorbește): Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit punctul de vedere al direcţiei de specialitate privind opiniile exprimate de judecători asupra punctului 4 al Legii nr. 214/2013, care completează art.2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în sensul că punctele de vedere exprimate de către Direcţia legislaţie, documentare şi contencios nr.16947/1154/2013, nr.16877/1154/2013 şi nr.17200/1154/2013 au fost însuşite de majoritatea instanţelor de judecată consultate, cu observațiile formulate de Comisia nr.1.

20/11/2013

CSM sprijina medierea

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 5:03 PM
Tags: , ,

mediere Danilet

 În ultimii trei ani actualul CSM a dovedit că tratează extrem de serios medierea, ca posibilă soluție de degrevare a instanțelor de un număr inacceptabil de dosare și o soluție de rezolvare mult mai convenabilă pentru oameni a conflictelor dintre ei. Dacă azi din ce în ce mai mulți oameni se adresează mediatorilor, este și pentru că CSM a încurajat constant această instituție. Iată mai jos câteva argumente:

1. Protocol CSM-CdM: în 26 mai 2011 s-a încheiat un protocol de colaborare între CSM și Consiliul de Mediere, valabil pe 5 ani, prin care părțile se angajează să colaboreze în privința implementării legii medierii. În baza acestui protocol, majoritatea instanțelor au postat  Tabloul Mediatorilor și informații despre mediere la aviziere sau pe site-ul lor, unele instanțe au acordat încăperi pentru efectuarea informărilor generale despre mediere, alte instanțe au încheiat protocoale de colaborare cu asociațiile locale de mediatori, iar reprezentanți ai CSM au participat la redactarea de către Consiliul de Mediere a Ghidului de informare obligatorie și la redactarea Planului de acțiuni privind promovarea medierii.

2. ROI: Sunt două hotărâri prin care CSM a fluidizat activitatea administrativă a instanțelor în legătură cu medierea: astfel, prin Hot.504/2011 și Hot.1080/2013 s-a modificat Regulamentul de organizare internă a instanțelor (aprobat prin Hot. CSM nr. 387/2005, dar care în cursul timpului a suferit numeroase modificări), care cu privire la mediere conține norme speciale:

depunere: Contractul de mediere în vederea suspendării judecării cauzei, respectiv acordul de mediere în vederea repunerii pe rol a cauzei se depune la Registratura instanței care le va înmâna de îndată la completul învestit (art. 87 alin 51).

– completul competent după repunerea pe rol: După suspendarea cauzei, dacă s-a încheiat acordul de mediere, cauza se reia prin repunere pe rolul judecătorului/judecătorilor (nu completului!) inițial învestit cu soluționarea cauzei (indiferent cine a dispus suspendarea)  dacă judecătorul respectiv se mai găsește în secția/instanța respectivă, altfel cauza se va repartiza aleatoriu (art. 99 alin.5-53).

– vacanță judecătorească: În timpul vacanţei judecătoreşti, 1 iulie – 31 august, vor fi judecate cauzele în care s-a încheiat un acord de mediere, indiferent de obiectul judecăţii (art. 159 alin.3), scop în care se vor forma complete separate (art. 100).

3. Avize favorabile: CSM a avizat favorabil toate actele normative prin care s-au propus îmbunătățiri cu privire la legea medierii. O mențiune: modificările aduse prin Legea nr. 214/2013 nu au fost înaintate anterior CSM pentru emiterea avizului, deși acestea privesc în mod expres activitatea judecătorilor și procurorilor.

4. Confidențialitate acorduri mediere: Prin hot.884/2013 s-a decis că hotărârile ce consfințesc acorduri de mediere nu pot fi publicare prin intermediul ROLLI. Evident, pentru aceleași rațiuni, partea din dispozitivul hotărârilor care consfințesc acorduri de mediere nu pot fi publicate pe portalul instanțelor.

5. Evitare conflicte interese: Pe data de 27 iunie 2013 Plenul CSM a decis în sensul că, deşi activitatea de mediator nu este activitate juridică, ar trebui ca în declaraţia prevăzută de art.5 alin.(3) din Legea nr.303/2004 să fie trecută şi calitatea de mediator a soţului, rudelor sau afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv (pct 19 al ordinii de zi). În felul acesta se evită ca judecătorul să fie în legătura care îi poate afecta imparțialitatea nu numai cu părțile sau avocatul lor, ci și cu mediatorul.

6. Vicepreședintele CSM la Parlament: La 22 oct. 2013, prin Hot.1169/2013 s-a decis reprezentarea la nivel înalt a CSM, prin conducerea acestuia, la dezbaterile din cadrul comisiilor parlamentare în ceea ce priveşte modificarea Legii medierii.

18/11/2013

Un nou tip de obiect: cererea de consfințire a înțelegerii părților din acordul de mediere

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 9:52 PM
Tags: ,

mediereUn nou tip de cerere adresată instanțelor judecătorești creează anumite dificultăți de natură administrativă în rândul instanțelor. Acordul de mediere obținut extraprocesual, care poate fi supus verificării de către instanță. Cum ECRIS încă nu a fost modificat pentru a se putea înregistra fără probleme o astfel de cerere, unele instanțe solicită părților mediate să introducă mai întâi cerere de chemare în judecată și apoi  să depună acordul de mediere deja încheiat. Până la modificarea pe care o va face comisia comună MJ-CSM, unele instanțe au găsit soluții temporare pentru înregistrarea unor astfel de cereri (de exemplu, ca procedură necontencioasă). Prin studiul de mai jos, am identificat argumentele care demonstrează că de la 1 octombrie 2012 avem un nou tip de cerere care poate fi soluționată de Judecătoriile din România.

 Temeiul legal

Inițial, art. 59 din Legea 192/2006 prevedea că intelegerea partilor poate fi supusa incuviintarii instantei de judecata, dupa procedura specifica emiterii hotararilor de expedient. Urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 115/2012, art. 59 alin 2 arată că părţile se pot înfăţişa la instanţa judecătorească pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfinţească înţelegerea lor (consfințire=confirmare, validare, legalizare). Legea precizează că este o procedură de încuviinţare a înţelegerii părţilor (încuviințare=a permite, a aproba), că hotărârea care se dă în camera de consiliu constituie titlu executoriu și că este este hotărâre de expedient.

Încă un alt temei legal și taxele

Prin legea 115/2012, s-a introdus în legea medierii art. 592 care prevede că „Cererea adresată instanţei privind pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor rezultată din acordul de mediere se taxează potrivit legii”.

Legea la care se face trimitere este în prezent OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Conform art. 11 alin. 1 se taxeaza cu 20 lei cererile prin care partile solicita instantei pronuntarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor, inclusiv cand este rezultata din acordul de mediere — 20 lei; in cazurile in care intelegerea sau acordul de mediere priveste transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile, la aceasta suma se adauga 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru actiunea in revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. in cazui in care intelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixa se adauga 50% din valoarea taxei calculate potrivit art. 5.

Interpretare

Art. 59 din legea medierii face parte din Secțiunea a 4-a „Închiderea procedurii de mediere” a Cap.V „Procedura de mediere” din lege. Aceasta precede Secţiunii a 5-a „Medierea în cazul unui litigiu pe rolul instanţelor de judecată”. De aici, potrivit regulilor de interpretare sistematică, rezultă că procedura de consfințire a înțelegerii cuprinsă în acordul de mediere nu privește o cauză înregistrat deja pe rolul instanței. Desigur, și în acest din urmă caz poate interveni un acord de mediere, dar acesta va fi guvernat de regulile de la art. 601 – 63 (mediere procesuală). Dar în cazul analizat de noi este vorba de o cerere distinctă de existența unui litigiu judiciar (survenită așadar în urma unei medieri extraprocesuale).

Procedura de soluționare a cererii

Corelând art. 59 din legea medierii și ale art 441 noul C.proc.civ cu dispozițiile din art.438-440 noul C.proc.civ, rezultă că procedura este una sumară, constând în următoarele:

– după finalizarea medierii prin acord, părțile formulează „cerere de consfințire înțelegere din acord mediere”, anexează acordul de mediere (inclusiv în format electronic), achită taxa de timbru;

– documentația se depune la registratura Judecătoriei;

– cererea se înregistrează, se distribuie aleatoriu și se prezintă de îndată judecătorului desemnat (art. 87 alin 51 din ROI);

– nu se face procedură de regularizare a cererii de chemare în judecată și nu se fixează termen de judecată (ca la procedura contencioasă), ci se stabilește ora și eventual o altă zi în care părțile vor fi chemate la instanță;

– ambele părțile se prezintă la judecător, personal sau prin reprezentant;

– procedura are loc în camera de consiliu: judecătorul verifică dacă la momentul încheierii acordului de mediere (nu al prezentării părților în fața sa) s-au respectat condițiile prevăzute de lege pentru închierea acordului;

– dacă mai trebuie depuse acte sau aduse lămuriri, judecătorul poate invita părțile la o altă dată, ținând însă seama de celeritatea procedurii;

– dacă hotărârea este de admitere a cererii părților, instanța consfințește înțelegerea lor conform acordului de mediere, iar dispozitivul hotărârii va cuprinde conținutul acordului;

– dacă hotărârea este de respingere a cererii părților, acordul rămâne valabil ca înscris sub semnătura privată, dar fără a constitui titlu executoriu;

– hotărârea poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs la Tribunal.

Este de remarcat că, deși procedura pare (cel puțin) a fi necontencioasă, legea nu trimite la dispozițiile „Procedurii necontencioase judiciare” din Cartea a III-a din Codul de procedură civilă.

 Asemănări între medierea procesuală și cea extraprocesuală

– acordul de mediere rezultat în urma oricărei dintre cele două proceduri poate fi supus verificării de către instanță la cererea părților;

– procedura de prezentare la notar sau la instanță este obligatorie pentru constituirea, modificarea sau stingerea oricărui drept real imobiliar, partaje, cauze succesorale și în toate situaţiile în care legea impune, sub sancţiunea nulităţii, îndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă (condiție ad validitatem);

– intotdeauna se vor prezenta la instanță și nu la notar acordurile de mediere încheiate de părţi, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exerciţiul drepturilor părinteşti, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor şi stabilirea domiciliului copiilor (art 64 alin 11 lege);

– procedura este cea specifică emiterii hotărârii de expedient (art 438-440 Cpciv);

– cererea se soluționează în camera de consiliu (cu excepția situației în care acordul de mediere procesuală se depune chiar la termenul de judecată);

– instanța consfințește întelegerea din acord, atât în primul caz (art. 438 alin.1 C.proc.civ), cât și în al doilea (art. 59 alin.2 legea medierii) – cred că nu sunt proprii formulele „ia act” sau „validează”;

– în ambele cazuri hotărârea constituie titlu executoriu;

– partea din dispozitivul hotărârii care preia conținutul acordului de mediere nu poate fi publicat pe portalul instanțelor, iar hotărârea nu va fi publicată de ROLLI (hot.CSM nr 884/2013)

– în cazul în care legea impune îndeplinirea condiţiilor de publicitate, notarul public sau instanţa de judecată va solicita înscrierea contractului autentificat, respectiv a hotărârii judecătoreşti în Cartea Funciară;

– calea de atac este recursul.

Diferențe dintre medierea procesuală și cea extraprocesuală

– prima presupune un dosar aflat pe rolul instanței, cealălaltă este independentă de un litigiu judiciar;

– în primul caz e vorba de „părțile litigiului”, în al doilea de „părțile acordului” (totuși, prin Legea nr. 76/2012, în mod inexplicabil, dispare cuvântul „acordului”, introdus în această sintagmă prin Legea 115/2012);

– în primul caz pentru înregistrarea cererii de chemare în judecată se achită taxa de timbru obișnuită și la cererea părților aceasta se poate restitui (nu și pentru transferul dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, și o cauză succesorală pentru care nu s-a eliberat certificatul de moştenitor), în al doilea caz se achită o taxă fixă (cu excepțiile arătate pentru transfer dr.reale imobiliare și partaj), unde nu se restituie;

– prima se finalizează cu o hotărâre prin care se pune capăt total sau parțial cauzei litigioase, a doua este doar o procedură de verificare;

– în primul caz procedura de informare este obligatorie și pentru anumite cauze nedepunerea dovezii că a fost urmată procedura de informare se sancționează cu inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, în al doilea caz nu se pune această problemă;

– în primul caz judecata se poate suspenda, în al doilea caz nu se pune acestă problemă;

– în primul caz acordul de mediere se depune la instanța (judecătorie, tribunal, curte de apel, instanță supremă) care a fost învestită cu soluționarea cauzei, în al doilea caz competenţa aparține întotdeauna Judecătoriei și, teritorial, este alternativă: fie cea în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul oricare dintre părţi, fie cea în a cărei circumscripţie se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere;

-în primul caz mediatorul este obligat să transmită instanţei acordul de mediere şi procesul-verbal de încheiere a medierii în original şi în format electronic, în al doilea caz se va înainta de către părți acordul de mediere în original (eu sugerez și în format electronic).

01/08/2013

De la 1 august 2013 informarea privind medierea e obligatorie

Filed under: mediere — Cristi Danilet @ 10:25 AM
Tags:

mediere

Ședința de informare cu privire la avantajele medierii este obligatorie din 2012. La 1 august 2013 au intrat în vigoare dispoziții legale ce reglementează modul de desfășurare și sancțiunile în caz de neîndeplinire a cerinței de informarea obligatorie cu privire la mediere.

Am întocmit un scurt GHID PRIVIND PROCEDURA INFORMARII OBLIGATORII, PE INTELESUL TUTUROR.

Medierea devine obligatorie?

Nu, medierea rămâne facultativă.

Devine obligatorie doar procedura de informare cu privire la mediere, înainte de a fi judecat de instanță, și doar în anumite cazuri ne-penale expres prevăzute de lege (pentru celelalte cazuri, informarea cu privire la mediere rămâne facultativă, potrivit art.227 alin. 2 C.proc.civ).

 Care sunt dispozițiile legale ce reglementează procedura de derulare și sancționare privind informarea obligatorie?

– art. 601, art. 2 alin 11 și alin. 12 din Legea nr. 192/2006 introduse prin Legea nr. 115/2012;

– art. II din Legea nr. 115/2012  modificat prin art. VIII din OUG nr. 4/2013

– art. III din OUG nr. 90/2012 modificat prin art. VII din OUG nr. 4/2013

– art. VI din OUG nr. 4/2013

– art VI1 introdus prin pct. 4 al Legii nr. 214/2013

 În ce litigii este necesară informarea?

În cele arătate de art. 601 din Legea nr 192/2006.

    a) în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;

    b) în materia dreptului familiei: continuarea căsătoriei: partajul de bunuri comune; exerciţiul drepturilor părinteşti; stabilirea domiciliului copiilor; contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor; orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

    c) în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;

    d) în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;

    e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;

    f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 – 1.024 (ordonanța de plată) sau la cea prevăzută la art. 1.025 – 1.032 (cererile de valoare redusă) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 Cine trebuie să demareze procedura de informare obligatorie?

Reclamantul, în mod obligatoriu, în cazurile descrise mai sus.

 Când e necesară participarea la ședința de informare?

– înainte ca reclamantul să depună cererea de chemare în judecată (e recomandabil parcurgerea informării în această etapă căci dacă partea e convinsă să rămână în mediere, nu va mai formula acțiune la instanță);

– sau după depunerea cererii de chemare în judecată, dar numai până la termenul dat de judecător în acest scop.

 Cine face informarea privind avantajele medierii?

mediatorul: e recomandabil apelarea la un mediator, fiind singurul profesionist atestat în materie de mediere, care poate sfătui și convinge părțile cum să rămână în procedura de mediere (lista cu mediatori e afișată în fiecare instanță și pe internet);

– legea permite ca efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii să fie realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz in care aceasta se atesta in scris. Apreciez că aceasta va fi doar formală din lipsă de pregătire adecvată și de timp (să nu uităm că scopul informării nu este eliberarea unui document, ci convingerea părților că este mai avantajos să rămână în procedura de mediere decât să meargă la instanță).

 Cum ajunge pârâtul la ședința de informare de la mediator?

După ce reclamantul furnizează mediatorului datele necesare de contact, mediatorul va adresa pârâtului invitaţia scrisă, în vederea informării şi acceptării medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitaţia se transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului.

În cazul imposibilităţii de prezentare a vreuneia dintre părţile convocate, mediatorul poate stabili, la cererea acesteia, o nouă dată în vederea informării şi acceptării medierii.

 Pârâtul e obligat să participe la ședința de informare?

Nu. El are următoarele opțiuni:

– să participe la ședința de informare;

– să refuze în scris participarea la şedinţa de informare;

– să nu răspundă invitaţiei primite de la mediator;

– să nu se prezinte la data fixată pentru şedinţa de informare.

Dacă procesul a fost demarat, reclamantului i s-a pus în vedere că parcurgă procedura de informare, pârâtul a acceptat să meargă la această ședință dar a refuzat să o facă, el poate fi amendat cu 100-1000 lei (art. 187 alin. 1 pct. 1 lit.f C.proc.civ)

 Cât costă informarea privind avantajele medierii?

Serviciile prestate cu privire la informarea obligatorie sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita.

 Cât durează procedura de informare?

Procedura de informare, incluzând şi formalităţile pentru convocarea părţilor, nu poate depăşi 15 zile calendaristice.

 Cum se face dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii?

– dacă informarea are loc: certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea (textul art. 227 alin. 3 C.proc.civ, care cere „proces-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul ședinței de informare” este astfel modificat implicit).

– dacă informarea nu are loc: proces-verbal eliberat de mediator.

 Care e sancțiunea neîndeplinirii obligației de participare la ședința de informare?

Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, conform art. 2 alin 12 din Legea nr. 192/2006.

Ulterior va putea fi formulată o nouă acțiune, dar e obligatorie parcurgerea procedurii de informare.

 Organele judiciare mai au obligația generală de informare cu privire la mediere?

– Da. Ea e înscrisă în art. 6 din legea 192/2006 și e în vigoare din anul 2010: „Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele”. Se corelează cu dispozițiile art. 21 C.proc.civ: „Judecătorul va recomanda părților soluționarea amiabila a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale”.

– Nu se confundă cu noua procedură a şedinţei de informare privind avantajele medierii. Astfel, informarea generală e obligatorie în orice cauză (incluziv penală), cuprinde referiri de principiu la posibilitatea și avantajele pe care le-ar aduce medierea și neîndeplinirea ei nu este sancționată; pe când noua procedură de informare este una aplicată la cazul/conflictul dat, se face obligatoriu în anumite situații, de anumiți profesioniști sau autorități, se consemnează într-un mod propriu și este sub sancțiunea respingerii acțiunii.

Legislație utilă:

Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu toate actualizările la data de 1 august 2013;

Ghid pentru organizarea și desfășurarea ședinței de informare privind medierea.