CRISTI DANILEŢ – judecător

13/03/2017

Procedura de revocare a sefilor din Parchet

Filed under: Guvern,Parchet — Cristi Danilet @ 3:26 PM
Tags: , , ,

Procurorii sunt independenți în soluțiile date. Este adevărat că șefii de la vârful Ministerului Public sunt numiți cu implicarea politicului, datorită unei legi ce consacră această procedură încă de pe vremea comunismului (a se vedea art. 44 din Legea 60/1968, apoi art. 70 din din Legea 92/1992, apoi art. 54 din actuala Lege privind statutul judecătorilor și procurorlor nr. 303/2004.) Mandatul șefilor de la Parchet este însă protejat împotriva demiterilor intempestive din partea celor ce i-au numit. Astfel, în art. 54 și art. 51 alin 2 din Legea nr. 303/2004 se prevede CINE și PENTRU CE poate revoca un procuror de la vârful Parchetului de pe lângă ICCJ, DNA și DIICOT.

Revocarea implică trei factori decizionali:

  • propune ministrul justiției;
  • avizează CSM;
  • decide Președintele României.

Motivele de revocare sunt următoarele trei:

a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere (se descoperă că a făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau au colaborat cu aceasta, că are un interes personal în ocuparea funcției de conducere ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege, că la data numirii nu avea vechimea minimă necesară);

b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă (folosirea adecvată a resurselor umane şi materiale, evaluarea necesităţilor, gestionarea situaţiilor de criză, raportul resurse investite – rezultate obţinute, gestionarea informaţiilor, organizarea pregătirii şi perfecţionării profesionale şi repartizarea sarcinilor în cadrul instanţelor sau parchetelor), comportamentul şi comunicarea (comportamentul şi comunicarea cu judecătorii, procurorii, personalul auxiliar, justiţiabilii, persoanele implicate în actul de justiţie, alte instituţii, mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul instanţei sau parchetului şi transparenţa actului de conducere), asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale (capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativă şi capacitatea de adaptare rapidă);

c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare (ceea ce implic sesizare adresată Inspecției Judiciare, trimiterea dosarului la secția de procurori a CSM, aplicarea unei sancțiuni, judecarea recursului la ICCJ).

Așadar, cu privire la procurorii care ocupă pozițiile de la vârful Ministerului Public, două chestiuni trebuie luate în considerare: pe de o parte, cine face numirea și conform căror criterii (pentru a împiedica influențele politice), iar pe de altă parte cine îi poate revoca din funcție și pentru ce motive (pentru a împiedica presiunile politice).

Așa cum am arătat, încă din 1968 la vârful Parchetului erau numite persoane (nu neaparat procurori) de către Legislativ, respectiv de către Executiv. Urmare a reformei din 2004-2005, s-a ajuns la concluzia ca numirea să o facă Președintele statului la propunerea ministrului justiției, dar cu avizul consultativ al CSM. Evident, este de dorit excluderea factorului politic de la numire, ceea ce implică ca procedura de recrutare să o desfășoare CSM, iar rolul Președintelui țării să fie doar pentru învestire formală, aspect acceptat de Curtea Constituțională prin decizia nr. 375/2005.

Dar aceeași grijă trebuie manifestată și cu privire la revocarea procurorilor șefi din funcțiile de conducere, aceasta fiind principala armă pe care politicul o deține cu privire la cariera lor. După mine, revocarea are trebui decisă de cel care face numirea, dar ea să survină numai la inițiativa CSM, în urma unor investigații făcute de Inspecția Judiciară.

07/03/2017

Infractionalitatea pe anul 2016

Filed under: Parchet — Cristi Danilet @ 11:16 PM
Tags: , , , , , ,

trimisi in judecataPe 7 martie 2017 a fost publicat Raportul de activitate al Ministerului Public pentru anul trecut. Am extras câteva date de interes pentru public din care rezultă că au fost trimiși în judecată mai mulți infractori ca anul precedent și a crescut numărul infractorilor minori; sunt mai multe infracțiuni comise contra persoanei (scad omorurile, cresc violurile, crește violența contra familiei) și mai puține contra patrimoniului. Furtul și violențele fizice rămân în topul infracțiunilor.

În total: Anul trecut au trebuit soluționate 1,7 milioane cauze; dintre acestea, 32% au primit soluție: o jumătate de milion prin netrimitere în judecată, 48.000 prin trimitere în judecată. 588.986 cauze au autor necunoscut, iar dintre acestea 542 sunt pentru omor.

Au fost trimise în judecată 63.722 de persoane fizice (din care 6798 arestați preventiv), cu 5.000 mai mulți ca în anul precedent și cu 13.000 ca în urmă cu doi ani. Cei mai mulți, raportat la 100 de mii de locuitori sunt din Bacău, Constanța, Brașov, Alba-Iulia.  3.883 inculpați trimiși în judecată sunt minori, cu 300 mai mulți ca în anul precedent; cei mai mulți sunt din București, Constanța, Bacău, Cluj. Au mai fost trimise în judecată și 487 persoane juridice. Pagubele totale comise de cei trimiși în judecată sunt de 10 miliarde lei noi și 74 milioane euro.

Au fost achitați anul trecut 809 inculpați, din care 30 fuseseră arestați preventiv (3 trimiși în judecată de DNA, 10 de DIICOT).

Cu privire la infracțiuni: este de remarcat că a crescut cu 150 numărul infracțiunilor îndreptate împotriva persoanei, în timp ce cele împotriva patrimoniului au scăzut cu 500.

9696 inculpați au fost trimiși în judecată pentru furt (din care 1633 sunt minori), 7610 inculpați au fost trimiși în judecată pentru loviri și vătămări, 2516 pentru tâlhărie (din care 768 sunt minori), 1953 pentru înșelăciune, 1939 pentru evaziune fiscală, 1747 pentru droguri, 1652 pentru corupție (din care 925 de către  DNA), 1031 pentru infracțiuni silvice, 919 pentru omor (cele mai multe în Galați, București, Bacău; 69 autori sunt minori), 895 pentru ucidere din culpă și alți 563 pentru vătămări din culpă (majoritatea sunt urmare a accidentelor de circulație), 561 pentru viol (72 autori sunt minori), 314 pentru trafic de persoane și de minori, 178 pentru proxenetism,

Violența în familie este în creștere: numărul de inculpați trimiși în judecată este de 1467, iar numărul de victime este de 1822 (cele mai multe sunt din Bacău, Botoșani, Iași), din care 932 sunt minori. Cu privire la infracțiunile comise, cifrele spun că 32 de persoane au fost omorâte cu intenție și 4 au fost omorâte în bătaie de propriul soț; 5 părinți au fost omorâți cu intenție, iar alți 22 au fost victime ale tentativei de omor și alți 5 în bătaie de către proprii copii. 8 minori au fost omorâți de proprii părinți, alți 5 au fost victimele tentativei de omor din partea acestora și alți 12 au fost omorâți de frați; 44 de copii minori au fost violați de proprii părinți și alți 6 de frați.

10/10/2016

Fara ipocrizie, despre numirea sefilor Ministerului Public

Filed under: 0. NOUTATI,independenta justitiei,MJ,politica — Cristi Danilet @ 1:21 PM
Tags: , , ,

ministerul-publicAu început iar discuţiile cu privire la modificarea legilor justiţiei în vederea  stabilirii modalităţii de numire a şefilor de la Ministerul Public (sistemul de parchete).

Unii spun ca aceste numiri să fie trecute în atribuţia Consiliului (aşa au fost o scurtă perioadă de timp în anul 2004). Alţii spun că ele trebuie să rămână în responsabilitatea Ministerului Justiţiei (aşa au fost cel puţin în ultima jumătate de secol). Primii invocă nevoia de separare completă a Justiţiei de politic. Ceilalţi invocă faptul că CSM nu ar putea să răspundă de aceste numiri, fiind un organism colectiv şi votul fiind secret.

Îmi exprim câteva gânduri în legătură cu acest aspect:

  1. Dacă activitatea şefilor de Parchete e legată de răspunderea celui care face numirea, aş vrea să ne spună cineva cum a funcţionat răspunderea Şefului statului şi a ministrului justiţiei până acum. Or, ştim bine că nici înainte de reforma justiţiei din 2004-2005, nici ulterior nu a existat vreun preşedinte de ţară sau un ministru al justiţiei care să dea socoteală pentru actele personale comise de şefii de Parchete (şi ne amintim că avem persoane care au ocupat aceste funcţii şi le-au părăsit în momentul în care li s-a deschis dosar penal – vezi cazurile PICCJ şi DIICOT) sau pentru activitatea lor managerială (şi să ne gândim la dosarele Revoluţiei sau Mineriadelor nesoluţionate timp de ani buni, ori la lipsa dosarelor de mare corupţie decenii întregi).
  2. Totuşi, ar trebui să lămurim despre ce fel de răspundere a organului care face numirea şefilor de Parchete vorbim. Cum nu e o răspundere civilă sau penală, atunci o fi una politică. Adică înţelegem că ministrul şi Şeful statului ar trebui să îşi pierdă funcţia dacă la nivel de vârf al Parchetului lucrurile nu merg bine. Păi, cine stabileşte aceste lucru? Politicul?! Oare dacă ar exista cu adevărat o astfel de răspundere, omul politic care este ministrul justiţiei sau omul politic care conduce o ţară nu ar vrea să numească în funcţiile respective numai oameni obedienţi? Care este acel politician care să spună că, dacă activitatea parchetului (atenţie, în care el nu are voie să se implice ulterior, potrivit legii) nu merge bine el, ca şef de stat sau el, ca ministru al justiţiei, îşi va da demisia?! Oricum, ar trebui să se ştie că dupa numirea în funcţia de conducere, procurorul respectiv este independent total în activitatea sa: nici preşedintele, nici ministrul nu are voie să îi dea ordine şi instrucţiuni cu privire la cauze concrete. Or, în condiţiile în care preşedintele statului sau ministrul justiţiei ar face „echipă” cu şefii Parchetelor, părerea mea este că ar fi un dezastru: de abia atunci ar fi suspiciuni justificate că dosarele ar fi politice.
  3. Înţeleg că e o problemă faptul că CSM este un organ colectiv – amintesc că în alte state numirea şefilor de Parchet o face Parlamentul, organism eminamente colectiv; şi că în CSM membrii votează în mod secret – nu văd nicio problemă că votul e secret sau nu, important cred că e rezultatul votului. Oricum, toată procedura de la CSM este publică, se transmite online şi ne amintim cum o ţară întreagă a văzut în ultimii 12 ani toate interviurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere şi de la ICCJ, şi de la Parchete, dar nu există o singură înregistrare a procedurii desfăşurate la Ministerul Justiţiei. În fine, dacă problema răspunderii stă in votul secret (aspect inserat în Constituţie), sunt sigur ca fiecare membru CSM îşi poate exhiba, la o adică, votul.
  4. În cursul timpului miniştrii justiţiei au făcut nişte propuneri care au suscitat discuţii aprinse. Şi parcă îmi amintesc cu câtă speranţă s-au aşteptat avizele de la CSM, fie ele colective şi votate in secret…
  5. Mai remarc un lucru: toţi reprezentanţii partidelor importante au promis că vor modifica sistemul în vigoare, pentru a da Justiţiei independenţă totală. Dar, după ce au ajuns la putere, au uitat promisiunile.