CRISTI DANILEŢ – judecător

29/11/2016

Violenta domestica este traditionala in Romania

Filed under: asociatii — Cristi Danilet @ 12:18 AM
Tags: , ,
violenta conjugala, familieÎn cadrul campaniei „16 zile de activism împotriva violenţei domestice” azi am luat cuvântul la o manifestare organizată la Parlament de ONG-urile preocupate de violenţa asupra femeilor şi împotriva minorilor (Asociaţia Necuvinte, Casa Ioana, Touched Romania, ADRA ROMANIA, Asociaţia Solwodi).
 .
Am comentat situaţia violenţei domestice (pe care ar trebui să o numim „sălbatice”), arătând că e tradiţional în familia românească să îţi baţi nevasta, soţul, copiii, obicei împământenit şi cuprins în maxime, ziceri şi versuri de o reală…înţelepciune:
.
– „Eu te-am făcut, eu te omor”;
– „Unde dă tata, creşte”;
– „Bătaia e ruptă din rai”;
– „O palmă la fund nu strică nimănui. Toţi am fost educaţi aşa şi am ajuns oameni mari”;
– „Dacă nu mă asculţi îţi dau o mamă de bătaie de să mă ţii minte”;
– „Îţi dau o mamă de bătaie soră cu moartea”;
– „Când ţi-oi pocni una, o să vezi stele verzi”;
– „Când ţi-oi trage o palmă, te fac mieluşel”;
– „Femeia trebuie să fie supusă bărbatului”;
– „Două inimi şi-o bătaie”;
– „Dă, mamă, cu biciun-n mine/Că n-am ascultat de tine”;
– „Şi-am să te prind, şi-am să te bat/Cu scândura de la pat/Dar, pentru că te iubesc/Am să te cotonăgesc”.
.
Am încheiat, evident, arătând că dacă cel puţin 3 milioane de oameni sunt interesaţi ce sex are cel pe care cineva îl bagă cineva în pat şi dacă cei doi au act de la primărie, nu există nicio reacţie la fenomenul descris mai mult, considerat – şi insist – normal (a se citi „tradiţional”) în România.

09/06/2016

De la generatia Mariei Olaru la cea a lui Paul Mititelu

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 12:27 PM
Tags: , ,

sport

„De la generaţia Mariei Olaru la cea a lui Paul Mititelu” sau „Despre cum pierdem esenţialul încercând să aflăm dacă Maria Olaru spune adevărul”

.

1. Maria Olaru este o fostă sportivă de performanţă care, în cartea sa de memorii, povesteşte despre abuzurile la care ea şi colegele ei erau supuse de antrenori în urmă cu 20 de ani, pe când era copil. Paul Mititelu este un puşti de 11 ani, din zilele noastre. El interpretează o piesă, cu un videoclip recent lansat, în care spune: „Decât s-aştept ca Ţepeş să facă dreptate-n ţară,/ Vreau să-nvăţ şi eu ce-i legea, şi acasă, şi la şcoală.”

2. Acum o săptămână a avut loc la Bucureşti finala concursului de educaţie juridică între licee, prima manifestare de acest gen din Europa. Am avut astfel ocazia, la un moment dat, să reamintesc poeziile, poveştile, maximele sau citatele care nu ne fac  deloc mândri că suntem români.

Am amintit de prima poezie pe care o învăţăm cu acel căţeluş cu părul creţ care fură raţa, în loc să o păzească. De proverbul, „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”. De cum învăţăm noi la şcoală că „meseria e brăţară de aur” şi, desigur, de cât de normal ni se pare să auzim că „meseria se fură”. Despre cum în România corupţia e atât de naturală şi de extinsă încât în loc de „a da mită” se spune „a da dreptul”. Și cum ni se predă nouă, la o vârstă total nepotrivită, acea baladă în care ni se povesteşte despre doi ciobani ce premeditează un omor ca să fure mioarele unui al treilea şi cum acesta, în loc să anunţe autorităţile, se resemnează şi se pregăteşte de moarte; desigur, resemnarea e intrată în sângele nostru, nu degeaba se spune „Capul plecat, sabia nu-l taie!”. Îmi mai amintesc acum și de acel roman celebru în care nevasta ciobanului omorât identifică criminalul şi în loc să procedeze legal, ea se răzbună punându-și fiul să îl lovească în cap pe acela cu un baltag. În fine, când mai creştem puţin şi ne căsătorim vedem că la români până şi mireasa se fură. Oricum, furtul e atât de normal încât pe cel mic care îşi însuşeşte ceva ce nu îi aparţine îl apuci de obraz şi spui admirativ „Hoţul mamii, hoţ!”. Iar adultului care face asta îi găseşti scuza că „românul nu fură, ci românul se descurcă”. Desigur, după ce devenim părinţi ne educăm copiii aşa cum ştim noi mai bine, cu palma sau cureaua, căci „Unde dă tata, creşte” şi „Bătaia e ruptă din rai”. Copilul e pentru noi un lucru ca oricare altul, suntem proprietarii lui, și îl putem deci abandona spunându-i „Dacă eşti rău te dau la ţigan!” sau chiar ii putem pune capăt vieţii, căci „Eu te-am făcut, eu te omor!”. Totul culminează cu acea  vorbă universal valabilă, „Merge şi-aşa!”

3. Maria Olaru e marcată de anumite momente, deloc puţine, din timpul vieţii ei de sportivă. Nu poate uita şi vrea să ne spună şi nouă despre abuzurile fizice şi psihice suferite când era copil.

Îmi e greu să cred că cineva ar publica minciuni într-o carte de memorii. Nu i-ar folosi la nimic, ba din contra. Evident, nu pot prezuma că totul e o născocire, pe considerentul că e de notorietate faptul că cei doi antrenori au scos multe campioane şi, ca urmare, Maria ar minţi – căci o asemenea concluzie ar fi lipsită de logică. Dar nici nu pot şti dacă spusele Mariei sunt întru totul adevărate – deşi au fost sportive care au confirmat cele scrise în carte.

Atenţie însă, Maria nu face un denunţ – pentru loviri sau pentru orice suferinţe fizice te poţi plânge la poliţie sau la parchet în cel mult trei luni de la comiterea faptei.  De aceea, afirm că este o greşeală să ne întrebăm dacă Maria are sau nu dreptate, dacă minte sau nu, dacă abuzurile – în cazul în care au existat – erau justificate sau nu (de vremurile de atunci, de metodele de antrenament sau de alte lucruri). Susţin că este o mare greşeală să judecăm noi, în studiouri sau pe facebook, dacă acele fapte s-au întâmplat de-adevăratelea, să cerem probe, să ascultăm sportive care confirmă ce spune Maria şi pe antrenorii şi sportivele care infirmă ce spune Maria. Dacă facem astea, pierdem esenţialul: nu e important dacă Maria a trecut prin acel calvar – e trecutul ei şi noi, cu toate dezbaterile noastre, nu îl putem rescrie; poate nu suntem noi cei meniţi să stabilească un adevăr istoric sau să schimbăm un trecut dovedit ca marcant pentru autoarea memoriilor. Ce putem face este să pornim o dezbatere autentică despre violenţa din societatea românească. Şi pentru că Maria ne-a dat această ocazie, eu îi sunt recunoscător.

4. Maria Olaru discută despre ce i se întâmpla ei când era copil. Despre cât de normale erau bătăile atunci. Vorbele, zicalele, proverbele reamintite de mine mai sus nu sunt din cărţi, ci din jurul nostru, al celor ce am crescut în acele vremuri. Noi, cei bătuţi de părinţi cu pumnii, picioarele, cureaua sau arşi cu ţigara, cei loviţi de profesori cu liniarul la palmă sau traşi de perciuni sau de codiţe, cei pedepsiţi cu mâinile ridicate la colţ sau închişi în baie ori  pivniţă.

Problema reală este că noi, cei abuzaţi de atunci, am devenit abuzatorii de azi. Şi nu o spun aşa, într-o doară, ci o spun pe baza statisticilor din prezent: peste 4000 de minori sunt victime ale unor infracţiuni în fiecare an; la fiecare trei zile cineva este trimis în judecată pentru că omoară cu sânge rece un copil; la fiecare două zile o persoană este dusă la judecător pentru că violează un minor; la fiecare două zile cineva are dosar penal pentru că bate dur un copil; o dată pe lună cineva este judecat pentru că omoară în bataie un copil. Da, îl trimite direct în Rai, căci de acolo – cică – se trage bătaia…  Aş mai putea continua și cu alte statistici: 80.000 de copiii au părinţii în străinătate şi sunt lăsaţi fie cu rude în vârstă, fie de izbeliste; 43.000 de copii se află în instituţiile de plasament din cauza abuzurilor sau neglijenţelor în propriile familii; sute de copii sunt traficaţi anual, 18% dintre copiii de azi  abandonează şcoala etc. Asta e generaţia de azi care se ridică…

Aţi stat vreodată de vorbă cu un copil legat cu lanţul de pat de către părintele său şi înfometat ca un animal? Dar cu o fetiţă violată de propriul tată? Aţi văzut ştirea de acum o lună cu acel copil omorât cu pietrele de alţi copii? Dar ştirea de anul trecut cu regizorul care făcea poze şi abuza sexual fetiţa de 7 ani pe care i-o aducea chiar mama ei, contra unei sume de bani? Ştiţi cum sunt bătuţi şi violaţi unii copii din centrele de plasament? Poate nu ar strica să vi le reamintiţi… AICI.

Am văzut toate astea, nu în filme, nu în cărţi. Ci în dosare. Eu şi alţi judecători le vedem zilnic. Şi, ca să mai spun ceva: ce avem noi în dosare este încă departe de realitate. Fiindcă sunt mult mai multe fapte comise decât cele raportate autorităţilor, iar altele nu pot fi dovedite.

5. „Merge şi-aşa!”, spune românul, încercând să pară înţelept… Ei, pentru unii nu mai merge aşa. Unii şi-au dat seama că ceva e în neregulă. Sunt oameni ce fac parte din generaţii ce au beneficiat de „educaţie” în spiritul celor de mai sus şi care nu mai vor să transmită aceleşi metode şi vorbe celor care vin după ei. Unii au îndurat toate astea şi şi-au dat seama că nu a fost bine şi acum vor să se elibereze, să se descarce de acel trecut – Maria Olaru este una dintre ei. Alţii au fost martori la toate astea şi acum refuză să mai fie complice – nu este și cazul celei ce ocupă postul de Ministru al Sportului. Sunt unii care iau atitudine fiind îngrijoraţi, dacă nu chiar speriaţi de ceea ce văd în dosare şi statistici – cum e cazul meu.

6. Sunt alţii, cei din generaţia lui Paul Mititelu, care trebuie protejaţi de acest trecut urât al nostru, cel cu bătăile şi cu ”decreţeii”. Ei trebuie să învaţe despre etică şi lege, despre copii şi drepturile lor, să li se dezvolte concepte precum „alteritatea” şi „umanismul”. Paul face parte dintre cei ce trebuie să înveţe că rostul acelui căţeluş cu părul creţ este să păzească raţa. Că dacă copilul mânâncă azi sănătos şi face sport, va ajunge puternic ca un taur. Că meseria e nobilă şi se învaţă, iar examenele nu se iau copiind şi doctoratele plagiind. Că nu poate fi tolerată corupţia şi că indivizii care cer sau iau mită trebuie denunţaţi. Și că dacă eşti victima unei infracţiuni nu ai voie să îţi faci dreptate singur, ci legal este să anunţi poliţia. Că e normal să iei atitudine când în jurul tău se comit nereguli. Că bătaia dată unui copil este o formă de abuz fizic interzisă în România, la fel ca şi abuzul emoţional, psihologic, sexual şi economic, prin Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

7. Trebuie să abandonăm lumea justificată prin „Bătaia e ruptă din rai”, fără a mai judeca trecutul. Trebuie să ne desprindem de ea spunând: „Stai că nu mai merge-aşa!” şi să acceptăm odată că trebuie să învăţăm ce e normalitatea. Trebuie să fim şi să ne comportăm normal într-o lume unde respectul faţă de lege şi pentru indivizi este parte din valorile pe care avem îndatorirea să clădim viitorul.

01/03/2016

România a ratificat Conventia de la Istanbul

Filed under: 0. NOUTATI,discriminare — Cristi Danilet @ 11:03 PM
Tags: ,

Untitled

.

Luni, 29 februarie 2016, Senatul României a aprobat Legea de ratificare a Convenţiei de la Istanbul. Aceasta fusese semnată de România în iunie 2014. Deputatul Ana Birchall este reprezentant al Legislativului român la Consiliul Europei pentru problematica eliminării violenței împotriva femeilor.

Ce este?Convenţia de la Istanbul” este numele pe care îl are Convenţia privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice care a fost adoptată în 2011 de Consiliul Europei, organizaţie care protejează drepturile omului, democraţia şi statul de drept, şi care reuneşte 47 de state membre, printre care şi România începând cu anul 1994. Este tratatul internaţional cel mai cuprinzător care abordează această gravă violare a drepturilor omului.

Ce îşi propune? Protejarea femeilor împotriva tuturor formelor de violență și prevenirea, încriminarea și eliminarea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice; contribuția la eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, promovarea egalității între femei și bărbați și emanciparea femeilor; protejarea și sprijinirea tuturor victimelor violenței împotriva femeilor și a violenței domestic.

Pe cine priveşte? Sub incidenţa convenţiei intră femei şi fete din orice mediu social, indiferent de vârstă, rasă, religie, origine socială, statut de migrant sau orientare sexuală. Statele sunt totodată încurajate să aplice convenţia şi altor victime ale violenţei domestice, precum bărbaţi, copii şi bătrâni.

Ce obligaţii revin statelor? Convenţia le cere statelor părți să încrimineze ori să sancționeze în alt fel următoarele fapte: violenţa domestică (fizică, sexuală, psihică ori economică); urmărirea; violenţa sexuală, inclusiv violul; hărţuirea sexuală; căsătoria forţată; mutilarea genitală a femeilor; avortul şi sterilizarea forţată. Făptuitorul va primi o pedeapsă mai severă dacă victima este soţia, partenerul de viaţă sau un membru de familie

Convenţia este o chemare adresată societăţii, în special bărbaţilor şi tinerilor, să-şi modifice atitudinea. În esenţă, convenţia constituie o nouă chemare la egalitate între femei și bărbați, întrucât violenţa împotriva femeilor este adânc înrădăcinată în inegalitatea dintre femei şi bărbaţi în cadrul societăţii şi este perpetuată de o cultură a intoleranţei şi a negării.

Ce aduce nou? Convenţia recunoaşte fenomenul violenţei împotriva femeilor drept o violare a drepturilor omului şi o formă de discriminare. Ea este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului: genul este rolul pe care societatea îl acordă bărbaților și femeilor, cât și comportamentul, activitățile și atributele considerate drept potrivite pentru femei și pentru bărbați. De asemenea, se introduc o serie de infracţiuni, precum sterilizarea forţată, mutilarea genitală a femeilor sau violenţa psihică. Neincriminate până acum, acestea vor trebui introduse ca infracţiuni în legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei. Printre măsurile de prptecţie sunt prevăzute înfiinţarea de servicii specializate care să ofere asistenţă medicală şi consiliere psihologică şi juridică victimelor şi copiilor lor, precum şi înfiinţarea de adăposturi suficiente pentru aceste victime.

Ce alte instrumente internaţionale în domeniu mai sunt? La nivel european – Recomandarea Rec(2002)5 privind protecţia femeilor împotriva violenţei, Recomandarea Rec(2007)17 privind standardele şi mecanismele de asigurare a egalităţii de gen, Recomandarea Rec(2010)10 privind rolul femeilor şi al bărbaţilor în prevenirea şi soluţionarea conflictelor şi în construirea păcii; la nivel mondial – Convenţia Naţiunilor Unite privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (“CEDAW”, 1979) şi Protocolul său Opţional (1999), Recomandarea Generală Nr. 19 a Comitetului CEDAW privind violenţa împotriva femeilor, Recomandarea Generală 195 a CEDAW.

Cum se va monitoriza respectarea Convenţiei? Prin intermediul GREVIO – Grupul de experţi privind violenţa împotriva femeilor şi violenţa domestică.

Cum vom implementa în România? Implementarea acestei Convenţii este următorul pas. La CSM, deja organizăm din toamna anului trecut înâlniri regulate cu ONG-urile cu preocupări în domeniu (Reţeaua  „Rupem tăcerea despre violența sexuală”, „Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor”) şi instituţiile responsabile – CSM, MJ, PICCJ, MMuncii, IGPR. Urmează să de implicăm în redactarea unui Plan de acţiune cu măsuri concrete pentru îmbunătăţirea legislaţiei şi practicilor naţionale.

10/01/2016

Abuzul sau neglijarea copiilor in legislatia nationala

Filed under: copii — Cristi Danilet @ 11:29 PM
Tags: ,

maltrato-590x354UPDATE 22.01.2016: In fiecare luna in Romania un copil este snopit in bataie pana moare. Evident, nimeni nu va face petitii online sau manifestari, nimeni nu va modifica Constitutia, caci la noi bataia e rupta din Rai si îi trimitem pe copii direct acolo. Biziday

UPDATE 14.01.2016: În 4 din 10 familii din România părinţii recunosc că folosesc violenţa fizică, iar în alte 2 din 10 familii copilul este insultat, înjosit, ameninţat cu bătaia. 1 din 200 de părinţi îşi abuzează sexual copilul. 8 din 10 copii declară că sunt bătuţi de părinţi. 7% dintre copii afirmă că sunt bătuţi şi 33 % că sunt jigniţ de profesori. Date din Studiu – abuzul si neglijarea copiilor

Cazul unui român stabilit în Norvegia din îngrijirea căruia s-au luat copiii de către autorităţi îmi permit două reflecţii:

I. De câte ori nu auzim justificări de tipul: „unde dă tata, creşte”, „bataia e ruptă din rai” şi „eu te-am făcut, eu te omor”…. Ei bine, sunt sigur că unii dintre noi nu ştiu că de vreo 12 ani încoace legislaţia noastră interzice „pălmuţa la funduleţ” de acasă sau „întinde palma să îţi dau cu liniarul!” la şcoală. Astfel, art. 95 din Legea 272/2004 spune:
Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă (…) atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii

II. Există concepţia că legislaţia norvegiană e altfel (mai drastică) decât legislaţia românească în materie de ocrotire a copiilor. Haideţi să analizăm ce spune legea noastră 272/2004 şi să vedem dacă nu e la fel de drastică ca cea altor state, mai avansate:
Art. 52 alin. 4 obligă cadrele didactice, iar art. 89 alin. 3 şi art. 96 obligă orice angajat al unei instituţii publice sau private care intră în contact cu copilul să anunţe de urgenţă cazurile reale sau suspiciune de abuz şi neglijare Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Art. 89 alin. 2 conferă acest drept oricărei persoane.
Art. 94 arată ce e abuzul asupra copilului (orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului) care e de cinci feluri (abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic) şi ce e neglijarea copilului (omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educaţională, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.care e de cinci feluri) .
Art. 98 şi 99 obligă Direcţiei să verifice sesizarea şi îi asigură dreptul să pătrundă în sediul persoanei juridice sau la domiciliul copilului. Dacă constată că acel copil este în pericol iminent, se ia măsura plasamentului în regim de urgenţă: pe loc de Direcţie dacă nu există opoziţie, sau prin instanţă, dacă persoanele se opun (art. 100); declaraţia copilului e necesară (art. 101). Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti (art. 68 alin.5).
După 5 zile Direcţia sesizează instanţa pentru înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului, decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Instanţa se pronunţă şi cu privire la obligarea părinţilor copilului de a se prezenta la şedinţe de consiliere (art. 100 alin. 5).
Art. 68 rap la art. 62-64 stabileşte că plasamentul de urgenţă a copilului se dispune la o persoană sau familie, la un asistent maternal sau la un serviciu de tip rezidenţial. Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 3 ani poate fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis; acesta din urmă este permis numai pentru copilul mai mic de 3 ani care prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate. La stabilirea măsurii de plasament se va urmări: a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă; b) menţinerea fraţilor împreună; c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.