Jurnal USA (7): Ghid de aplicare pedepse

Aceasta e ziua în care am fost la sediul US Sentencing Commission din Washington, situat într-o clădire federală. 

Disparitatea pedepselor Legea penală federală este unică pentru întreg teritoriul SUA (inclusiv pentru teritoriile unde trăiesc indieni, cum ar fi sud-vestul SUA, unde au propriile lor pământuri cu propriul sistem de justiţie – acolo nu se supun legii statale, ci numai cele federale). Această lege prevede faptele considerate infracţiuni şi pedepsele aplicate – de remarcat că legea federală prevede numai pedeapsa maximă pe care judecătorul o poate aplica; mai mult, uneori pedeapsa se referă la mai multe infracţiuni din aceeaşi secţiune, fără o individualizare legală mai exactă. Aşadar, judecătorii aveau totală discreţie în ce privea cuantumul închisorii iar formularea unor căi de atac cu privire la acesta nu era posibil. Ceea ce a dus la aplicarea de către judecători diferiţi a unor pedepse sensibil diferite pentru cazuri similare.

 Înfiinţarea comisiei: Pedepsele diferite au constituit o problemă dezbătută în Congresul SUA. Astfel, s-a susţinut că în cazuri similare trebuie să se dea pedepse similare, şi acesta este un drept constituţional, care derivă din protecţia egală care trebuie conferită sub aceeaşi lege – prevăzută în Amendamentul 14 la Constituţie. De aceea, în 1984 Congresul a decis (prin Sentincing Reform Act – promovată de doi senatori cu idei politice total diferite –  înfiinţarea US Sentencing Commission. Comisia este o agenţie independentă care a fost creată în cadrul sistemului judecătoresc (aceasta pentru a se respecta independenţa justiţiei – s-a ridicat problema constituţionalităţii actului de înfiinţare a acestei comisii, dar în cauza Mistretta vs US din 1989 ,Curtea supremă a respins obiecţia), una din sarcinile sale fiind acela de a alcătui un ghid pentru judecători care să îi ajute la individualizarea judiciară a pedepsei. 

Comisia are 7 membri, numiţi pe 6 ani (cu reînnoire parţială din 2 în 2 ani, pentru ca nu întreaga comisie să se schimbe odată) precum judecătorii federali: propuşi de Preşedintele USA, confirmaţi de Senat. Din cei 7 membri, 3 sunt obligatoriu judecători federali, restul avocaţi, profesori etc. Staff-ul este de 100 angajaţi – unii experţi în legi, alţii în chestiuni educaţionale (ofiţeri de probaţiune), criminologi, licenţiaţi în general în ştiinţe sociale. Ei conduc seminarii în ţară în fiecare an cu judecători, avocaţi, ofiţeri de probaţiune pentru a se asigura că Ghidul este aplicat corect. Unii adună hotărârile judecătoreşti din ţară pentru a determina faptele care au determinat calibrarea pedepsei.

Sentencing Guidilines Prima versiune a Ghidului de pedepse a apărut în 1987. Ca o ironie, e de remarcat că în vreme ce necesitatea acestei comisii şi a ghidului a apărut din pierderea încrederii în judecători, Comisia a folosit pentru conceperea ghidului numai hotărâri judecătoreşti pronunţate în ultimii 5 ani pentru a compara pedepsele şi a stabili criteriile de aplicare a lor. În fiecare an se fac amendamentela Ghid, propuse de comisie, care se publică şi se aduc la cunoştinţa Congresului în mai. În noiembrie se consideră adoptate  dacă congresul nu spune nimic. Până în prezent Congresul s-a opus de trei ori unor propuneri ale comisiei. 

Aşadar, în 1987 s-a publicat manualul. Acesta a fost amendat până în prezent de 100 ori. Rata criminalităţii şi recidivei era foarte mare. Ghidul a ajutat. Ghidul nu se aplică pentru minori. 

Efecte Ghid: Un prim efect este acela că nu s-a mai permis liberarea condiţionată (s-a renunţat la ceea ce se numşete parole). Astfel, dacă în trecut un judecător pronunţa o pedeapsă de 10 ani închisoare, nu exista nicio garanţie că acel condamnat va sta 10 ani în detenţie – comisia de liberare condiţionată elibera înainte de împlinirea pedepsei cam 1/3 din deţinuţi. Or, Congresul a decis că această procedură nu e transparentă şi a eliminat-o pentru infracţiuni federale. Nu a fost eliminată însă şi comisia de liberări condiţionate, căci aceasta este competentă pentru deţinuţii care au fost încarceraţi înainte de 1984.

Un al doilea efect este că s-a creat un drept nou pentru apărare, acela de a ataca hotărârea judecătorului cu privire la pedeapsă (drept care înainte nu a existat: cât timp pedeapsa era legală, nu putea fi contestată!). 

Utilizare Ghid: După ce se stabilesc criterii generale de aplicare a pedepselor, în cap 2 al Ghidului sunt de fapt 18 sub-ghiduri, pe tipuri de infracţiuni.

Când acuzatul e găsit vinovat, judecătorul caută în Anexa A la manual corespondentul din Ghid al infracţiunii (coloana din dreapta). Deschizând apoi Ghidul, judecătorul stabileşte punctajul pentru infracţiune din dosarul respectiv. Acest punctaj este stabilit după o formulă de calcul cuprinsă în Ghid:

– se porneşte de la un nivel de bază: nu se pot da puncte mai mici decât scrie acolo (ex. 7 puncte pentru infracţiuni ce a produs un prejudiciu – ghidul pentru infracţiunile de acest tip este la cap. 2, Partea B, sect 1);

– se urmăresc împrejurările de comitere a infracţiunii (ex. dacă a sustras 800.000 dolari, se mai adaugă 14; dacă sunt mai mult de 10 victime, încă 2; dacă a luat banii pretinzând că e în scop caritabil, încă 2 etc ).

În funcţie de punctajul la care a ajuns, judecătorul va stabili pedeapsa şi modul de executare, utilizând Sentencing Table – acest tabel cuprinde o orientare după gravitatea infracţiunii (o listă de la 1 la 43 de posibile puncte în funcţie de infracţiunea comisă); după cazier (o listă de la 1 la 6 reprezentând condamnările anterioare, dar care nu ia în considerare doar nr. efectiv de condamnări, ci şi natura infracţiunilor anterioare); după forma de executare a pedepsei (zona A permite judecătorului să aplice probaţiune, zona B să aplice condiţii  – de ex. noaptea să doarmă într-un anumit loc cu alte persoane în aceeaşi situaţie, sub supraveghere, iar ziua să meargă la muncă, Zona C permite să se aplice parţial probaţiune şi condiţii, iar Zona D numai închisoare cu executare).

În exemplul nostru punctajul este de 25, iar dacă infractorul nu e recidivist, sancţiunea pe care urmează să o primească este de 57-71 luni de închisoare în detenţie. 

Respectare Ghid. Anual se publică un raport despre modul în care este respectat Ghidul. Iniţial tendinţa a fost ca în Ghid pedepsele să fie mai mari (ca urmare a unei puternice activităţi de lobbyla Comisie dusă de organizaţii precum asociaţiile victimelor, asociaţiile dr. proprietate intelectuală). Dar în timp s-a luat în considerare şi factorul economic (cheltuielile mari cu întreţinerea deţinuţilor).  

S-a pus problema caracterului obligatoriu al Ghidului pentru judecători. Astfel, amendamentul 6 la Constituţie stabileşte dreptul la un juriu în cauze penale. Atribuţia juriului este să se pronunţe dacă  acuzatul se face vinovat de faptele de care i se impută, însă dacă judecătorul american se orienta după împrejurările descrise în ghid pentru a stabili pedeapsa, aceasta ar însemna că poate stabili aspecte de fapt în mod independent de juriu. Pe baza acestor motive, în 2005 în cazul Booker vs US, Curtea supremă a USA a decis că Ghidul şi-a extins prea mult autoritatea, pentru că juriul este cel care trebuie să stabilească faptele care vor determina pedeapsa; ca urmare, curtea a decis că Ghidul nu este obligatoriu cu două precizări: judecătorul trebuie să consulte ghidul putând să urce sau să coboare pedeapsa faţă de indicaţii, însă să arate expres de ce procedează astfel; pedeapsa poate face subiectul unei căi de atac dacă are un caracter „nerezonabil”. 

În prezent lucrurile sunt clare: ghidul are un efect este de consiliere, de ghidare a judecătorului. Nu e obligatoriu pentru el, ci sugerează ce pedeapsă trebuie dată în funcţie de anumite criterii întâlnite în practică. Dar pentru ca pedepsele să nu fie modificate de instanţele de control judiciar, judecătorii preferă în fapt să folosească Ghidul.  Aşadar, comisia propune, nu dispune: dacă cineva e nemulţumit de pedeapsa primită într-un caz concret, nu se poate plânge comisiei, ci poate doar să exercite calea de atac.

PS. Acum doi ani vorbeam de utilitatea unui astfel de Ghid la noi in ţară şi apoi criticam aşa numitul `ghid` redactat de ICCJ. Încă nu am renunţat la idee, care este cuprinsă şi în proiectul de candidatură la CSM (p.29). Două colege de la Bucureşti au început un astfel de proiect, care este lăudat şi într-unul din rapoartele din cadrul MCV. Si recent a apărut un proiect privat care propune folosirea unui punctaj pentru încredinţarea copiilor la divorţ.