CRISTI DANILEŢ – judecător

27/02/2011

In dialog cu voi

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi D @ 12:55 AM

Avand in vedere numarul mare de intrebari care mi se pun si care nu au intotdeauna legatura directa cu postarile mele de pe blog, inteleg ca e nevoie de un loc distinct  unde sa raspund acestora. Ca urmare, am decis deschidere unei secțiuni distincte disponibile la adresa https://cristidanilet.wordpress.com/0-in-dialog-cu-voi-din-12-06-2014/ in care sa dezvolt comunicarea mai facila cu cei interesati de profesia de judecator sau de activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Reamintesc că legea îmi interzice să dau consultații juridice.

Multumesc mult pentru interesul aratat.

26/08/2015

Mita in plic nu poate fi legala

Filed under: coruptia — Cristi D @ 3:22 AM
Tags:

mita-spagaÎn fiecare an avem în justiţie cazuri cu mită la medici, asistenţi medical, farmacişti care se soldează cu zeci de condamnări. În contextul recentelor decizii ale ICCJ, înţeleg că sunt persoane, inclusiv din sectorul medical, care cred că e ceva nou şi că anterior ar fi fost permis `plicul la medic`. Prin cele ce urmează voi demonstra nu numai că acest lucru nu a fost permis niciodată fiind considerat infracţiune, ci că există angajamente europene care împiedică legalizarea mitei la personalul sanitar.

1969: Intră în vigoare Codul penal. Mita cu privire la personalul medical este reglementată sub forma infracţiunilor de luare de mită, dare de mită şi primire de foloase necuvenite care se referă la orice angajat al statului (numit în cod „funcţionar public„ – orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi sau instituţii publice).

2002: Prin Legea 27/2002 România ratifică Convenţia Penală privind corupţia adoptată de Consiliul Europei. Potrivit art. 3 „Corupţia pasivă a agenţilor publici naţionali„: „Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta unuia dintre agenţii săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale„. Iar în art. 1 lit. a) defineşte „agentul public„ ca fiind cel care este cuprins în definiţia de funcţionar, funcţionar public, ministru, primar sau judecător în dreptul naţional al statului în care persoana în cauză exercită această funcţie, precum şi la modul în care aceasta este aplicată în dreptul său penal.

2006: Asociaţia Transparency International publică Raportul anual 2006 prin care atrage atenţia asupra corupţiei din sistemul de sănătate ca fiind o problemă larg răspândită în toată lumea.

2008: Domeniul sanitar de la noi a avut în perioada 2008-2010 primul Plan de acţiune sectorial de luptă împotriva corupţiei, elaborat în cadrul Strategiei naţionale anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală (2008-2010).

2011: Începând cu noiembrie 2011, pentru doi ani, Ministerul Sănătăţii a dezvoltat un program cu fonduri europene „Bună Guvernare prin Integritate şi Responsabilitate în Sistemul de Sănătate Românesc” cu un buget total de 7.011.560 lei.

Prin HG 755/2011 în structura Ministerului Sănătăţii a fost inclusă un Compartiment de Integritate, menţinut prin HG 8/2012. Prin acest compartiment ministerul trebuie să fi semnat încă de acum doi ani parteneriate cu SRI și DGA în domeniul prevenirii și combaterii corupției din sistemul medical (pag. 30 din Raportul SNA 2013).

2012: În Raportul MCV din iulie 2012 Comisia Europeană menţionează existenţa a numeroase cazuri de corupţie în sectorul sănătăţii (pag. 18). În Raportul tehnic MCV din iulie 2012 se arată că acest compartiment de integritate trebuie să se ocupe şi de chestiunea plăţilor informale (pag. 41).

2013: Comisia Europeană publică un Eurobarometru privind corupţia: percepţia corupţiei sub forma dării şi luarii de mită în domeniul sănătăţii este în România de 67% faţă de 33% media europeană; cât priveşte experienţa personală, 28 % din respondenții români care au apelat la serviciile unor instituții medicale publice în anul precedent au trebuit să efectueze o plată suplimentară sau să ofere un cadou sau o donație pe lângă onorariile oficiale – acesta este cel mai ridicat procent din UE, cu mult peste media UE de 5 %.

2014: În februarie 2014 intră în vigoare noul Cod penal. Mita cu privire la personalul medical este incriminată sub forma infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită care se referă la orice angajat din domeniul public (numit în cod „funcţionar public„ adică public official[1] – persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie exercită o funcţie publică de orice natură; a nu se confunda cu `funcţionarul public` din sectorul administraţiei publice, adică public servant public servant[2]).

Comisia Europeană publică primul Raport anticorupţie în UE unde se arată că o serie de state membre continuă să se confrunte cu situații ce predispun la riscuri în sectorul sănătății, în care persistă incitarea la plata unei sume neoficiale pentru un tratament diferențiat (pag. 19). În anexa privind România se arată că trebuie pusă în aplicare o strategie eficace de reducere a nivelului plăților informale în sistemul public de sănătate, inclusiv prin luarea în considerare a îmbunătățirii remunerației și a condițiilor de lucru pentru personalul medical (pag.17).

ICCJ adoptă  decizia 26/2014 prin care stabileşte că medicul îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public şi că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public , astfel că este subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

2015: În Raportul tehnic MCV din ianuarie 2015 se arată că în sectorul de sănătate corupţia este larg răspândită (pag. 39) şi că pentru a limita plăţile informale se va iniţa un sistem de feedback destinat pacienţilor şi se vor înfiinţa comisii de etică (pag. 40).

În baza Ordinului MS 154/febr.2015 avem consilii de etică în fiecare spital public din România şi prin Ordinul MS 146/febr.2015 avem Mecanism de feedback al pacientului în spitalele publice.

ICCJ adoptă decizia 19/2015 stabilind că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi nu este legală; chiar dacă banii sau foloasele se primesc după îndeplinirea îndatoririi de serviciu, fapta constituie luare de mită.

______________________________

[1] „A public official is any natural person who performs a public function or provides a public service as defined in domestic law„. A se vedea UNODC, International Classification of Crime for Statistical Purposes, mart. 2015, pag. 100, nota subsol 171

[2] Public servant: a person who holds a government position by election or appointment. A se vedea The Free Dictionary.

24/08/2015

Plangerea asociatiilor ref. interviu general SRI a fost respinsa

Filed under: independenta justitiei — Cristi D @ 2:09 PM
Tags:

dna-sriReferitor la cele discutate azi în CSM privind – iar – interviul unui general SRI cu privire la preocuparea lor în domeniul justiţiei, redau aici susţinerile mele din timpul şedinţei:

În decembrie 2007 am susţinut că există posibilitatea ca judecătorii să fie aleşi de servicii să soluţioneze anumite cauze pentru că la acea dată judecătorii trebuiau să aibă autorizaţie de acces la informaţii clasificate, or acestea se eliberau în urma unor verificări făcute tocmai de acele servicii.  Ajuns membru CSM, pe 13 aprilie 2014 am pus în discuţia comisiei pe care o coordonam necesitatea eliminării certificatului ORNIIS pentru judecători. Lucrarea a fost preluată de o altă comisie şi apoi propunerea de modificare a legislaţiei a fost însuşită de Plenul CSM. Ulterior, prin Legea 255/2013 s-a modificat Legea nr. 182/2002 privind protectia informaţiilor clasificate astfel că azi art. 7 alin. 4 prevede accesul magistraţilor la informaţiilor clasificate fără a fi nevoie de o autorizaţie, legea impunând la nivel formal un angajamentul scris în faţa conducătorului instituţiei de pastrare a secretului şi ulterior părăsirii profesiei.

Am întrebat reprezentanţii asociaţiilor (AMR, UNJR şi AMP) prezenţi azi în sala consiliului pentru a contesta hotărârea CSM prin care am decis că interviul unui general SRI cu privire la includerea justiţiei în câmpul lor tactic nu aduce atingere independenţei justiţiei dacă ceea ce ne interesează sunt conceptele/sintagmele folosite în acel interviu sau acţiunile concrete ale SRI? Şi am argumentat:

  1. Dacă vorbim de conceptele folosite în interviu, atunci asta e lămurit chiar în hotărârea nr. 636/2015: SRI, în baza competenţelor descrise în legea sa din 1992 şi precizate în hot nr. 17/2005 a CSAT are competenţe pe corupţia judiciară şi la asta s-a referit cel care a dat interviu: SRI este abilitat legal să strângă informaţii pe care să le înainteze către DNA. Din păcate, cu toţii cunoaştem cazuri de judecători şi procurori corupţi. Prea mulţi. Au fost cazuri şi în CSM, şi în PICCJ, şi în ICCJ, şi în AMR.
  2. Daca vorbim de acţiuni concrete, atunci întreb: există vreun coleg judecător sau procuror care au sesizat sau s-au plâns de influenţa serviciilor în ultimii ani?! Avem 3 milioane de dosare anual şi 8000 de magistraţi. Dar avem un singur astfel de caz în ultimul an?! Sau în ultimii 5 ani, de exemplu?! Daca da, ei ar fi trebuit să sesizeze CSM. Dacă AMR sau UNJR ştiu de astfel de cazuri, ele trebuie raportate.

Reprezentanţii asociaţiilor au confirmat în public că e vorba de concepte, nu de acţiuni concrete ale SRI. 

Aşadar, toată discuţia şi toate speculaţiile care au tot fost rostogolite în spaţiul public nu au fost ca urmare a unor acţiuni ale serviciilor de informaţii de influenţare a unor magistraţi, ci de folosirea unor cuvinte într-un interviu dat de un reprezentant al acestora.

Contestaţia asociaţiilor a fost azi respinsă de Plenul CSM.

22/08/2015

Alcoolismul si carnagiul de pe soselele din Romania: sanctionare insuficienta

no-drink-drive-iso-sign-is-1095Preambul: În aceste zile asistăm la reluarea dezbaterilor cu privire la modul de sancţionare a infracţiunilor comise în trafic. Din păcate, urmare a agresării unor poliţişti în trafic de către şoferi care consumaseră băuturi alcoolice înainte să se urce la volan (Bucureşti, Mamaia). Încă din anul 2010 UE a alcătuit un Plan de reducere la jumătate a numărului deceselor rutiere până în anul 2020. În martie 2015 Comisia Europeană chiar a publicat date statistice cu privire la decesele în urma unor accidente de circulaţie, ce au avut loc din diverse cauze: raportat la numărul locuitorilor din fiecare stat membru al Uniunii, în ultimii şapte ani România a ocupat a ocupat locul trei (în 2008 şi 2011), locul doi (în 2009, 2010, 2014) şi locul întăi (în 2012 şi 2013). 

Fenomenul infracţional: Infracţiunile la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice lucru sunt extrem de periculoase: uneori şoferii sunt prinşi în trafic mai înainte de a avea vreun eveniment rutier; altădată aceste infracţiuni au drept urmare pagube materiale, răniţi şi morţi. Dacă daunele materiale sunt acoperite prin despăgubiri băneşti relativ uşor de probat, pentru daune morale – aşa cum am mai arătat –  justiţia nu are tarife sau standarde, practica instanţelor fiind extrem de variată cu privire la compensarea suferinţei.

Consiliul Superior al Magistraturii în care deţin calitatea de membru este instituţia care adună toate datele statistice despre cauzele aflate pe rolul instanţelor. Analizând datele la care am avut acces (ataşate la sfârşitul postării), am ajuns la următoarele concluzii:

  1. Infracţiunile la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice reprezintă categoria de cauze cea mai numeroasă aflată pe rolul instanţelor din România. Este vorba de: conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, a unui autovehicul neînmatriculat, a unui autovehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi sustragerea de la recoltarea probelor biologice.
  2. Dintre acestea, 70% sunt cauzele ce privesc conducerea pe drumurile publice cu alcoolemie. În România sunt 6 milioane de şoferi, ceea ce înseamnă că la fiecare o mie de şoferi 2.5 sunt prinşi conducând băuţi peste limita minimă penală.
  3. În ultimii ani s-a înregistrat o creştere a dosarelor de acest gen aflate pe rolul instanţelor. Iată mai jos statistica din ultimii patru ani anteriori intrării în vigoare a Noului Cod Penal (1 februarie 2014):

Număr dosare înregistrate la Judecătorii:

Obiectul cauzelor 2010 2011 2012 2013
 Accidente mortale de circulaţie 826 901 920 921
Infr. contra sig. circulaţ pe dr. publice (OUG195/2002), din care:

– conducerea cu imbibatie alcool

– parasirea locului accidentului

– conducere fara permis

13.241

8.683

169

3.552

14.064

9.688

200

4.001

14.040

9.530

279

3.583

15.491

11.141

279

3.984

Tratamentul sancţionator: Ne-am fi aşteptat ca, având în vedere creşterea fenomenului infracţional în acest domeniu, să avem efect în mediul judiciar – creşterea cuantumului pedepselor aplicate de judecători şi aplicarea cât mai rar a suspendării executării, şi un efect în domeniul legal – înăsprirea pedepselor prevăzute în codul penal.  Dar lucrurile nu au stat aşa:

  1. Iată mai jos reacţia instanţelor de judecată la evoluţia infracţiunilor la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice:
Anul Nr. cauze Pedepse aplicate

 

amendă                închisoare

Pedepse cu închisoarea sau amenda cu suspendarea executării

    număr                 procente

2010 11.925     96                                   1.286     10.485         adică          88%
2011 13.683    473                                  1.724     11.469         adică            84%
2012 12.832    303                                  1.569     10.943        adică            85%
2013 13.015    267                                  1.601     11.144         adică            86%

        2. Iată şi reacţia legiuitorului. Am analizat, prin comparaţie, tratamentul penal al acestor infracţiuni înainte şi după intrarea în vigoare a Noului Cod Penal:

Infracţiune OUG nr. 105/2002 Noul Cod penal 2014
Conducerea unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge închisoare 1-5 ani închisoare 1-5 ani sau amendă 1.800-150.000 lei
Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice închisoare 2-7 ani închisoare 1-5 ani
Circulare cu autovehicul  neînmatriculat închisoare 1-3 ani închisoare 1-3 ani sau amendă 1.800-150.000 lei
Conducere fără permis de conducere fără permis închisoare 1-5 ani închisoare 1-5 ani
Părăsirea locului accidentului închisoare 2-7 ani închisoare 2-7 ani

Interpretarea datelor: Cifrele de mai sus de spun că reacţia organelor statului nu este una potrivită:

  1. Deşi în România numărul de infracţiuni privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice creşte de la an la an, în cazul unora legiuitorul a optat în noul cod penal pentru o sancţionare mai uşoară.
  2. Din păcate nici instanţele nu au o reacţie adecvată: majoritatea judecătorilor se limitează la a aplica o sancţiune în fiecare cauză concretă, fără să realizeze că ei au un rol social în combaterea fenomenului infracţional; practic, instanţele se limitează la represiune, uitând că au un rol şi în prevenţia generală. Am motive să cred că statistica din anii trecuţi se va păstra.
  3. Dar chiar şi cu privire la represiune, statistica din anii 2010-2013 arată că, indiferent de fluctuaţia numărului de infracţiuni, şansele de a primi de la judecător o pedeapsă cu suspendarea executării a fost de 8.5 din 10. Practic, aproape toţi infractorii primari (aflaţi la primul contact cu legea penală) au primit o pedeapsă cu suspendarea deşi această măsură nu a fost şi nu este o obligaţie pentru judecător. Nu am motive să cred că pe anii următori practica va fi alta, căci şi pe noul cod, cine ia cel mult 3 ani închisoare va beneficia de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
  4. Pentru cei care ajung în penitenciar, extrem de rar după cum am arătat, liberarea condiţionată rămâne, evident, aplicabilă: după executarea a două treimi vor fi puşi în libertate.
  5. Mai mult, potrivit noii legislaţii, pentru toate aceste infracţiuni e posibil ca procurorul să renunţe la urmărirea penală stabilind că fapta nu prezintă interes public de a fi cercetată. De aceea cred că numărul cauzelor care în următorii ani vor ajunge la instanţe se va diminua (deja statistica pe anul 2014 ne arată acest lucru).

Soluţii: Având în vedere creşterea numărului de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, probabil că se impune o înăsprire a sancţiunilor legale: eliminarea posibilităţii de a fi aplicată amenda penală ci doar închisoarea, ridicarea minimului special al pedepselor, eliminarea posibilităţii de a se renunţa la urmărirea penală, eliminarea dreptului la liberare condiţionată, includerea printre infracţiuni a faptei de a conduce cu 50 km/h peste limita maximă admisă etc.

Cu toate acestea, cred că şi pe actuala legislaţie organele judiciare ar putea avea o mare contribuţie la combaterea acestui fenomen prin înăsprirea reacţiilor şi tratamentului sancţionator:

  1. Procurorii ar trebui să aplice instituţia renunţării la urmărirea penală doar în mod excepţional. Infracţiunile la regimul circulaţiei rutiere sunt infracţiuni de pericol, iar când sunt soldate şi cu eveniment rutier, personal nu văd cum ar putea fi justificată renunţarea. O soluţie de renunţare la urmărirea penală pentru alcoolemie de peste 1 la mie, cum înţeleg că se face în unele judeţe, este inacceptabil!
  2. Judecătorii ar trebui să aplice sancţiuni ferme, amenda să fie aplicată doar în mod excepţional, iar suspendarea executării cu maximă precauţie şi numai motivat.
  3. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a mai conduce pe un anumit număr de ani nu e obligatorie. Oricum, eu nu ştiu să se aplice în practică, judecătorii considerând că urmările administrative din legea circulaţiei ar fi de ajuns. Ei bine, nu e aşa: ridicarea permisului pe o anumită perioadă sau posibilitatea de a da din nou examen pentru a obţine permisul anulat sunt insuficiente deseori.
  4. Nu ştiu de ce nimeni nu şi-a pus problema confiscării autoturismului: legea permite în prezent ca bunul făptuitorului care a fost folosit la comiterea infracţiunii să fie confiscat. E adevărat, raportat la Decizia CCR nr. 661/2007, ar putea fi destul de greu, dar nu cred că imposibil, de motivat o asemenea măsură. De altfel, îmi amintesc că acum doi ani premierul anunţa public că ar dori modificări legislative care să permită confiscarea autoturismului pentru comiterea unor contravenţii la regimul circulaţiei rutiere. Demersul nu a mai fost făcut, dar dacă pentru contravenţii ne gândeam la confiscare, cu atât mai mult raţiunile se menţin în caz de comitere a infracţiunilor în această materie.
  5. Poliţiştii trebuie să îşi intensifice acţiunile în trafic. Cu toţii ştim că cel prins în trafic băut nu este pentru prima dată în acea stare. El reprezintă un pericol pentru toţi cetăţenii oneşti. În plus, pe unii dintre cei condamnaţi cu suspendare îi regăsim pe şosele conducând fără permis.
  6. Fiecare poliţist aflat în trafic să fie dotat cu mini-cameră video. Sistemul i-ar ajuta să probeze eventualele insulte sau chiar ultraj comise împotriva lor şi i-ar proteja de acuzaţiile de abuz în serviciu sau luare de mită.
  7. Procurorii nu trebuie să se sfiască în a propune arestarea preventivă a şoferilor băuţi care comit accidente soldate cu victime omeneşti sau care fug de la locul accidentului.
  8. Judecătorii trebuie să aplice sancţiuni ferme pentru ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă care sunt comise ca urmare a unei infracţiuni la legea circulaţiei. După părerea mea, pentru cel care se urcă băut la volan sau conduce cu mult peste limita legală a vitezei şi accidentează o persoană în aceste condiţii nici nu ar mai trebui să se pună problema comiterii vreunei infracţiuni contra persoanei din culpă, ci cu intenţie indirectă.

Pentru cei care au nevoie, le pun la dispoziţie statistica utilizată: Nr.cauze 2010-2015 şi Pedepse 2010 – 2013

17/08/2015

Medicul: functionar care nu poate primi cadouri

Filed under: coruptia — Cristi D @ 5:31 PM
Tags:

medicÎn săptămâna care s-a încheiat au fost date publicităţii mai multe informaţii şi mesaje în legătură cu o decizie recentă a justiţiei potrivit căreia medicii nu ar mai avea voie să primească cadouri. Încerc prin prezenta postare să aduc câteva clarificări cu privire la statutul medicilor şi posibilitatea lor de a primi plăţi sau donaţii în legătură cu actul medical:

  1. Sunt două decizii relevante, pronunţate de completul pentru dezlegarea unor probleme de drept penal. Aceasta pentru că au fost instanţe care au cerut curţii supreme interpretarea oficială şi obligatorie a unor dispoziţii din noul cod penal, întrucât în legătură cu aceste dispoziţii ar fi existat posibilitatea unor interpretări eronate şi, deci, a pronunţării unor soluţii nelegale de speţă.
  2. Ambele decizii au plecat de la cazuri în care medicii fuseseră trimişi în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie, constând în faptul că fie au primit bani înainte de efectuarea actului medical, fie au primit bani – fără să îi ceară – după efectuarea actului medical. În primul caz este vorba de un medic chirurg încadrat pe durată nedeterminată la un spital din reţeaua publică, în al doilea caz de un medic militar.
  3. Prima decizie este adoptată de ICCJ în data de 3 dec. 2014 şi publicată în M.Of. din data de 13 ian. 2015. Dilema care a generat-o a fost provocată de faptul că, pe de o parte, art 375 din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii din 2006 prevede că profesia de medic este una liberală şi că „având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public„, iar pe de altă parte că art. 289 Codul penal prevede că infracţiunea de luare de mită se comite de un funcţionar public. Prin această decizie s-a stabilit că medicul îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public şi că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public încadrându-se în categoria celor care `exercită o funcţie publică de orice natură` la care face referire art. 175 alin. 1 lit. b teza a doua Cod penal.
  4. Fac precizarea că opiniile şi/sau practica instanţelor, în majoritatea lor, atât pe vechiul cod cât şi pe noul cod sunt conforme cu decizia menţionată mai sus; de asemenea, Curtea Constituţională s-a pronunţat în acelaşi sens prin pct. 4.1 din decizia 2/2014. Mai fac precizarea că în noţiunea de `funcţionar public` în sensul legii penale intră şi expertul tehnic judiciar (ICCJ-CDCDP, dec 20/2014), notar public şi executor judecătoresc (Expunere de motive Codul penal, pag.33) – şi aceste profesii sunt liberale, potrivit legislaţiei proprii.
  5. A doua decizie este adoptată de ICCJ în data de 4 iunie 2015 şi publicată în M.Of. din data de 5 august 2015. Dilema care a generat-o a fost provocată, pe de o parte, de faptul că art. 34 din Legea drepturilor pacientului prevede că „personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective„, dar că „pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii„; iar pe de altă parte că în art. 289 Codul penal se incriminează primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin inclusiv după îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu. Prin această decizie s-a stabilit că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi nu este legală.
  6. Nici sub vechiul cod penal, valabil în perioada 1969-2014, medicii nu aveau voie să pretindă sau să primească bani sau alte foloase înainte de efectuarea actului medical (fapta era luare de mită) şi nici să primească bani sau alte foloase după efectuarea actului medical fără a-i fi cerut înainte (fapta era primire de foloase necuvenite). Aceasta deşi existau şi atunci dispoziţii potrivit căruia medicul nu era funcţionar public şi nici nu putea fi asimilat acestuia (a se vedea art. 6 alin. 2 din Legea 306/2004, mai înainte art. 3 alin. 2 din Legea 74/1995, iar mai înainte art. 1 pct. 3 din HG 220/1992).
  7. După cum se vede, dilemele de la care au plecat cele două decizii au legătură cu prevederi aparent contradictorii între legislaţia proprie medicilor şi legislaţia penală. Instanţa supremă însă a lămurit că prin legislaţia proprie medicilor sunt reflectate doar aspectele administrative şi civile ale relaţiilor de serviciu sau relaţiile medic-pacient, pe când legislaţia penală vizează relaţii de drept penal substanţial. Aşadar, noţiunea de funcţionar public din dreptul penal are un înţeles propriu şi nu se suprapune cu definiţia din Statutul funcţionarilor publici.
  8. Este de remarcat că instanţa supremă nu s-a pronunţat cu privire la medicii din reţeaua privată de sănătate, dacă ar avea voie sau nu să primeasă plăţi suplimentare, cadouri, donaţii de la pacienţi fără a răspunde penal. Mi-e greu să înţeleg de ce ar apela un pacient la un spital privat unde va plăti taxe reprezentând costul spitalizării şi al intervenţiei ca mai apoi să plătească ceva în plus, fără a i se tăia chitanţă. Oricum, atrag atenţia asupra conţinutului art. 308 din Codul penal potrivit căruia dispoziţia din art. 289 se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime. Potrivit acestei reglementări, chiar şi un portar de la un spital privat poate fi infractor dacă primeşte bani să lase un aparţinător, în afara orelor de vizită, la un pacient internat.

În concluzie: ICCJ nu stabileşte nimic în plus faţă de ce era până acum în legislaţia noastră: medicul nu a avut şi nu are voie să primească nici un fel de plăţi, donaţii, cadouri în legătură cu îndeplinirea profesiei sale. Statutul profesional al medicului rămâne acelaşi ca până acum şi acesta este cel prevăzut de Legea sănătăţii: medicul îndeplineşte în mod independent o profesie liberală; de aceea toate aspectele adminstrative ale carierei sale sunt reglementate de legea proprie. Dar răspunde la fel ca un funcţionar public dacă comite infracţiuni de corupţie: dacă medicul pretinde sau primeşte foloase înainte sau după îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, indiferent că iniţiativa oferirii aparţine lui sau pacientului, fapta constituie infracţiunea de luare de mită sancţionată cu închisoare 3-10 ani şi interdicţia de a mai profesa ca medic pentru 1-5 ani.

16/08/2015

VIDEO CRISTI DANILET: Educatie juridica pentru copii

Filed under: copii,educatie — Cristi D @ 9:37 PM
Tags: ,


11259094_426613087545597_62157587023955541_nPrezent la Vatra-Dornei, la Festivalul de artă şi cultură urbană DORNA ART, am susţinut un atelier de educaţie juridică.

Am explicat copiilor câteva noţiuni despre drepturi, obligaţii şi despre sistemul juridic. De asemenea, am împărţit manualul `Unde-i lege nu-i tocmeală` pe care l-am alcătuit anul trecut împreună cu Poliţia Capitalei. Este pentru prima dată când o astfel de manifestare se desfăşoară în aer liber şi mai este şi filmată.

Mai jos găsiţi câteva fragmente:
– partea I http://youtu.be/-AOfVKYYFPI (insusirea bunului gasit, lovire, razbunare, legitima aparare, denunt)
– partea II http://youtu.be/705dnhqUIQg (FB, violarea vietii private, fals, plangerea victimei, talharie, santaj, coduri, executare silita)
– partea III http://youtu.be/xF1RNlz4i-s (ultraj, dare si luare de mita)

IMAG0787 IMAG0789  11870823_426356677571238_2797952912571226172_n20150816_190923[1]

13/08/2015

Atacul la Procurorul General: nepermis

tiberiu-nitu_Procuror-generalIeri un deputat a cerut demisia Procurorului General, nemulţumit fiind de soluţia dată de procurorul de caz cu privire la o plângere privindu-l pe premier. Nu este pentru prima dată când se cere demisia unui magistrat de rang înalt în legătură cu anumite soluţii judiciare, aspect inadmisibil într-o societate democratică.

Îmi exprim dezacordul cu privire la declaraţia de ieri care insinuează, pe de o parte, că între Procurorul General al PICCJ şi primul-ministru ar exista o legătură inadecvată şi, pe de altă parte, că procurorii de caz trebuie să dea soluţii agreate de politicieni.

Cu toţii trebuie să acceptăm că independenţa justiţiei presupune independenţa la nivelul a trei categorii de pofesionişti ai dreptului: judecători, procurori şi avocaţi. Aceasta înseamnă că nicio persoană, instituţie sau autoritatea statului nu are voie să exercite vreoo presiune, ameninţare, influenţă sau intervenţie asupra activităţii lor.

Procurorii îşi exercită funcţia în numele societăţii şi al interesului public. Ei nu sunt avocaţi ai statului şi nu sunt angajaţi ai Guvernului.

Procurorul care îndeplineşte o funcţie de conducere nu are voie să intervină în instrumentarea unui caz care a fost atribuit unui procuror aflat în subordinea sa administrativă. Ci procurorul de caz are deplină independenţă decizională, superiorul său putând interveni asupra măsurilor sau soluţiilor acestuia doar în scris şi numai pentru exercitarea controlului ierarhic în anumite condiţii expres prevăzute de lege. Orice alt gen de intervenţie poate fi calificată drept abatere disciplinară sau chiar infracţiune.

Numirea Procurorului General al PICCJ are un caracter complex, fiind implicat ministrul justiţiei care o recomandă, CSM care o avizează şi Preşedintele României care o dispune. După momentul numirii încetează orice legătură cu ministrul sau preşedintele, fiind interzisă de lege orice interferenţă în activitatea sa şi, prin el, în activitatea procurorilor de caz.

Cel nemulţumit de o soluţie a unui procuror are la îndemână căi de atac judiciare. Cel care este nemulţumit de conduita unui procuror poate sesiza Inspecţia Judiciară din cadrul CSM. Cererile de demisie sau revocare a magistratului din partea celor implicaţi în dosar sau din partea unor persoane străine de cauză sunt inacceptabile.

Independenţei justiţiei, componentă a cerinţelor pe care le presupune statul de drept, este menită să garanteze procese corecte şi imparţiale. De aceea, respectarea şi promovarea ei reprezintă îndatoriri ale oricărui cetăţean, dar mai ales ale autorităţilor publice şi în special ale persoanelor care fac parte din celelalte două puteri.

11/08/2015

România: regat sau republică?

Filed under: constitutional,educatie — Cristi D @ 12:16 AM
Tags: , ,

rege-constitutieAzi Casa Regală a anunţat că Regele Mihai l-a exclus pe nepotul său, principele Nicoale, din linia de succesiune la tron. Acest anunţ mi-a permis câteva reflecţii:

Mă uit la TV şi văd discuţii despre regi şi principi ai României. Dar când mă uit în Constituţie văd un capitol întreg despre Preşedintele României: cap. II al titlului III, adică art. 80101.

Mă uit la TV şi văd dezbateri despre tron şi linii de succesiune ale familiei regale. Dar când mă uit în Constituţie constat că România este republică – art. 1 alin.2, iar cei care fac parte din organele care ne conduc sunt aleşi în funcţii – art. 2 alin. 1 şi art. 37.

Ma uit la TV şi văd reportaje despre titluri nobiliare. Dar când deschid din nou Constituţia văd că nu există aşa ceva, fiind desfiinţate toate titlurile nobiliare şi regale acum peste 75 de ani şi fiind interzise în mod expres privilegiile – art. 16 alin. 1.

Mai aud că sunt unii revoltaţi cum că în 1991 poporul nu a fost întrebat dacă vrea ca România să fie republică sau regat. Eu constat că actuala Constituţie a fost adoptată în şedinta Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 şi a intrat in vigoare in urma aprobării ei prin referendumul national din 8 decembrie 1991. Prin urmare, însuşi poporul şi-a exprimat voinţa ca România să fie republică, iar această voinţă a fost exprimată în numele întregii populaţii prezente şi viitoare.

Mai aud din când în când ecoul unei asociaţii care vede monarhia drept osoluţie pentru România. Eu mă uit în aceeaşi Constituţie şi văd că niciodată cât timp ea va fi în vigoare nu va putea fi modificată în ceea ce priveşte forma de guvernământ care, repet, este republica – art. 152 alin. 1.

La învestirea în funcţia de judecător am jurat să respect Constituţia şi legile ţării. De altfel, respectarea lor este obligaţia fiecărui cetăţean – art. 1 alin. 5.

07/08/2015

Ce e mai scump: omul sau animalul?

Filed under: educatie,jurisprudenta,statistica — Cristi D @ 2:20 PM

om-ursCircula zilele trecute o ştire cu diminuarea de către o instanţă italiană cu 30% a despăgubirilor cerute la un caz de accident de circulaţie pentru faptul că cel ucis era român şi la noi costul de trai ar fi mai scăzut.

Mi-am amintit cu această ocazie de un interviu al meu de acum doi ani în care arătam că nici judecătorii din România nu au nişte standarde fixe cu privire la despăgubirile pe care trebuie să le acorde în caz de deces a unei persoane, nici măcar ca urmare a unui accident de circulaţie. Menţionam atunci că Fondul de protecţie a victimelor străzii a alcătuit în anul 2012 un studiu potrivit căruia în practica din Romania anilor 2008-2010, sumele de bani în caz de deces acordate părinţilor celui decedat reprezentau echivalentul a 53 salarii medii pe economie, apoi în ordine soţilor supravietuitori 37 salarii, copiilor minori 36 salarii, celor majori 26 salarii şi fraţilor/surorilor 21 salarii.

Nu ştiu care este practica actuală a instanţelor. Dar cred că e bine să se ştie că avem standarde pentru animale. Astfel, potrivit anexelor 1 şi 2 ale Legii nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic omorârea unui urs te costă 40.000 euro (adică 100 salarii medii pe economie), a unui elan 20.000 euro (50 salarii medii), a unei capre negre 16.000 euro (40 salarii medii), a unui cerb 12.000 euro (30 salarii medii).

Nu ne rămâne decât să comparăm nivelul despăgubirii acordate în caz de provocare a decesuluui unui om (şi încă din culpă, nu mai socot ce ar înseamna să fie omor cu intenţie) şi a celei acordate în caz de omorâre a unui animal…

05/08/2015

Dorna Art 13-15 august 2015

Filed under: copii,educatie — Cristi D @ 12:46 PM

Vă aşteptăm la Vatra-Dornei! Printre veveriţe şi apă pură direct din izvor, vom asculta muzică, vom ţine lecţii de educaţie juridică, vom vizita clădirea Cazinoului, vom face graffiti şi multe altele.

03/08/2015

`A copia sau a nu copia?`.  Partea a III-a: `Codul de onoare – o soluţie pentru a nu mai copia`

Filed under: educatie — Cristi D @ 1:30 AM
Tags: , , ,

integritate1. Să ne amintim ce am spus până acum în partea I şi partea a II-a a eseului meu: orice elev, student sau, în general, orice persoană care este supusă unei examinări este supusă tentaţiei de a copia; în lipsa unui sistem de supraveghere, până şi cel mai cinstit dintre concurenţi va ceda ispitei; indiferent cât de drastice ar fi măsurile luate pentru a împiedica frauda, vor exista metode din ce în ce mai performante de a copia; oricum, eficienţa acestor metode este pusă la îndoială cât timp chiar cei care sunt supreveghetori locali sau centrali au ei înşişi probleme de integritate (copiază la examene de titularizare, nu trec examenul de titularizare, iau mită, superiorii lor au lucrări de doctorat plagiate, există o comisie de albire a demnitarilor plagiatori etc).

2. După apariţia primelor două părţi am primit multe mesaje. Aşa am aflat că la facultăţile de drept din toată România există aparate de bruiere de câţiva ani. Că nu există profesori care să nu ştie când sunt copiaţi. Că există profesori care explică studenţilor la prima întâlnire metodele de copiat pe care le ştiu. Cineva mi-a spus că nu are nici măcar un coleg care să nu fi copiat cel puţin o dată la un examen. Am aflat de câţiva studenţi la drept care au luat toate examenele din timpul facultăţii prin fraudă, inclusiv cel de intrare în profesie. Şi chiar că pentru admiterea la INM şi la INPPA există o adevărată concurenţă în a descoperi şi aplică noi metode de copiat. Şi să ne gândim că cei care intră în sistem voi fi cei care vor milita pentru aplicarea legii în cazul altora…

Personal cred că practica copiatului în şcoli, licee şi facultăţi este atât de extinsă şi că face o pereche atât de bună cu corupţia, încât e greu să ne imaginăm o cale de combatere. Frauda este, oricum, ridicată la nivel de virtute[1]: cine copiază la bacalaureat şi este dat afară contestă măsura în justiţie şi până se judecă dosarul respectivul urmează deja  cursurile unei facultăţi, cine e descoperit drept plagiator beneficiază de o comisie de albire şi primeşte în plus 15% la salariu, condamnaţii sunt prezentaţi la TV drept victime, cine scrie cărţi copiate în penitenciar e eliberat mai devreme etc.

3. Să vedem ce metode de combatere avem acum. Mai întâi sunt sancţiunile penale. Este ilegal ca profesorul să pretindă (chiar dacă nu primeşte) şi să primească (chiar dacă nu pretinde) mită pentru a furniza răspunsurile la subiecte; la fel, este ilegal ca personalul administrativ care multiplică subiectele înainte de examen să le transmită elevilor sau studenţilor. Desigur, metoda `patu sau patru` despre care a scris presa e cea mai revoltătoare. Organele de urmărire penală trebuie să îşi facă datoria. Profesorii care primesc bani, bunuri şi favoruri sexuale pentru a se frauda un examen trebuie să răspundă penal şi ar fi adecvat ca ei să îşi piardă locul de muncă cu imposibilitatea de a reveni în învăţământ. Tinerii care dau mită sub orice formă trebuie să ştie că sunt răspunzători penal dacă au vârsta peste 18 ani şi că pot fi sancţionaţi administrativ, inclusiv cu exmatricularea din unitatea de învăţământ. Teoretic, iminenţa unei sancţiuni penale şi administrative ar trebui să fie suficiente pentru ca aceste cazuri să nu se repete. Dar relatările de la recentul examen de Bacalaureat ne arată că nu e aşa. Deci, trebuie să ne întoarcem la prevenţie.

Desigur, pot fi luate măsuri administrative, cum ar fi: controale corporale la intrarea în unitatea de învăţământ sau în sala de examen folosind metodele asemănătoare cu cele de la aeroport; camere de filmat în toate clasele cu transmitere a semnalului audio-video, pentru orice test/examen/concurs; controale inopinate în sala de examen; săli de clasă cu pereţi transparenţi; aparate de bruiere a semnalului audio etc. Cei care administrează sistemul de educaţie ar trebui să ştie cel mai bine ce e de făcut aici.

4. Şi totuşi, cred că mai există o metodă care, odată aplicată, nu numai că va împiedica copiatul, ci va diminua comiterea ilegalităţilor în România, sporind spiritul de solidaritate în comunitate.

Dacă e să îmi imaginez la o soluţie viabilă, nu pot decât să mă gândesc la  interiorul omului, la onoarea, la conştiinţa sa. Soluţia pe care o avansez este una de tip `whistleblower` şi mi-a fost sugerată de producţia cinematografică `Codul de onoare`  (School ties) din 1992. Pe scurt: Un tip dintr-o familie mai săracă ajunge într-un liceu privat cu elevi din familii bine situate. Încetul cu încetul se integrează în comunitate, dar tipul e extrem de corect. La fiecare examen, elevii sunt puşi să semneze un cod de onoare, un fel de declaraţie de integritate, prin care se obligă să nu copieze la examen şi să îl denunţe pe cel pe care îl văd că a copiat. După care profesorul ia declaraţiile semnate, împarte subiectele şi părăseşte clasa. După ce timpul s-a scurs, profesorul revine, ia răspunsurile completate de elevi şi le corectează. Nici nu îşi pune problema că cineva a trişat. Ei bine, tipul nostru îl vede pe cel mai popular şi bogat tip, cu care era prieten, că încalcă codul. De aici fimul se derulează după un scenariu unde chestiunile de etică şi de putere se întrepătrund şi al cărui final nu vreau să îl dezvălui.

Aşa că mă gândesc şi eu: dacă am apela la soluţia `Codul de onoare` combinată cu metoda camerelor de filmat cu sonor?! Ce ar fi dacă profesorul ar da subiectele, cei examinaţi ar promite solemn că nu vor copia şi că vor denunţa pe acela care încalcă codul, apoi profesorul ar părăsi clasa?! Căci, să ne înţelegem: acea persoană care se află într-o sală de examen unde are loc o neregulă de acest gen, care duce la obţinerea frauduloasă a unor calificative, este complice moral la ilegalitate, indiferent că este profesor care permite şoptitul, profesor care furnizează răspunsurile, elev care şopteşte, elev care copiază, elev care furnizează răspunsul altora dintre cei examinaţi. Ar fi prea mult să apelăm la onoarea elevilor?! Sau aşa ceva nu le putem cere pentru că … nu se învaţă la şcoală despre onoare? Atunci, nu vă supăraţi, dar ar trebui să începem cu principiile care stau la baza convieţuirii în societate.

5. Problema este nu doar cu cei care copiază – ei comit o fraudă şi trebuie daţi afară din examen şi, dacă vrem ca acest lucru să aibă efecte maxime, trebuie să i se interzică reîncadrarea în orice altă unitate de învăţământ pentru următorii, să zicem, cinci ani. Nu doar cu profesorii care tolerează copiatul sau – ei trebui daţi afară din şcoală cu interdicţia de a mai activa vreodată în învăţământ. Nu doar cu profesorii care dau meditaţii plătite la proprii elevi – ei trebuie sancţionaţi pentru conflict de interese. Ci este o problemă mai ales cu cei care închid ochii. Eu cred că aceştia sunt mai culpabili decât primii: primii îşi urmăresc un interes personal, pe când ceilalţi afectează deja un interes public.

Cine copiază azi la un examen, fură. El fură azi când dă un test, un examen, o teză. Mâine va fura o diplomă. Apoi un concurs de ocupare a unui post. Un astfel de hoţ va deveni apoi profesor şi ne va educa copiii. Sau poate va deveni doctor şi ne vom lăsa pe mâna lui să ne opereze, după care vom fi o simplă statistică pe lista celor care mor în timpul operaţiei. Sau poate va deveni un magistrat şi ne va judeca, după care vom fi încă e eroare judiciară pentru care magistratul nu răspund pentru că, credeţi sau nu, magistratul nu răspunde pentru incompetenţă, ci potrivit legislaţiei în vigoare poate fi elimiant din sistem de abia după şase ani de la constatarea incompetenţei şi numai dacă nu trece nişte teste (ups!) în această perioadă.

Acela care vede că se comite o ilegalitate şi tace dă dovadă de lipsă de caracter virtuos şi este vinovat legal: el este un ipocrit, un ignorant sau un laş, dar şi un complice[2] în acelaşi timp. Tăcând, el încurajează comiterea ilegalităţii şi multiplicarea în spaţiu şi timp a comportamentului ilegal: acela care a copiat deja odată, o va face din nou nestingherit; alţii îl vor urma şi ei văzând că nimănui nu i se întâmplă nimic. De aceea, acela care vede comiţându-se o abatere de la lege şi nu face nimic pentru a o împiedica sau a anunţa autorităţile, mi se pare mult mai periculos. Mă gândesc dacă ar fi atacat pe stradă, oare el nu ar vrea ca trecătorul să nu întoarcă capul într-o parte, ci să intervină să îl salveze sau măcar să anunţe autorităţile?! Mă gândesc dacă ar fi un concurs pentru un singur post şi vede concurentul său copiind, oare chiar nu ar face nimic să îl împiedice pe acesta să îi ia locul?! Căci, de fapt, asta se întâmplă: cei care fraundează examenele sau concursurile obţin diplome, certificate, brevete pe care le vor folosi mai târziu pentru a lua locul altora.

6. Am credinţa că acela care ia atitudine în faţa unor fraude de orice natură, a unor ilegalităţi de orice natură, va fi urmat de alţii. Desigur, întâi va fi hulit şi batjocorit, dar apoi va fi luat drept exemplu. Şi încet-încet se va pune stavilă acestui fenomen periculos care distruge caracterul, dărâmă viitorul. Închei cu două citate celebre care îndeamnă cel puţin la reflecţie: „Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca cei buni să nu facă nimic” (Edmund Burke); „Să nu fii niciodată spectator la nedreptate sau la stupiditate. Vei acea o grămadă de timp pentru tăcere când vei fi în mormânt” (Christopher Hitchens).

[1] Furtul este atât de comun încât face obiectul unor proverbe, zicători, obiceiuri, poezii, poeme care mai degrabă arată toleranţă pentru fenomen: `A-ţi fura singur căciula`, `Hoţul neprins e negustor cinstit`, `Cine fură azi un ou mâine va fura un bou`,  `Legea e făcută ca să fie încălcată`, `Cărţile din cărţi se fac` `Meseria se fură`, obiceiul furatului miresei, poezia cu căţeluşul creţ ce fură raţa şi ouălele din coteţ,  balada cu ciobanii care ucid pe un altul pentru a-i fura oile etc.

[2] COMPLICE (cu accent pe a doua silabă, nu cum spun mulţi, inclusiv profesori şi studenţi la drept!, cu accent pe prima silabă) este persoana care înlesneşte, tolerează sau ascunde o faptă reprobabilă.

Pagina următoare »

Tema Rubric. Creează un sit web sau un blog gratuit la WordPress.com .

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 973 de alți urmăritori