CRISTI DANILEŢ – judecător

27/02/2011

In dialog cu voi

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi D @ 12:55 AM

Avand in vedere numarul mare de intrebari care mi se pun si care nu au intotdeauna legatura directa cu postarile mele de pe blog, inteleg ca e nevoie de un loc distinct  unde sa raspund acestora. Ca urmare, am decis deschidere unei secțiuni distincte disponibile la adresa https://cristidanilet.wordpress.com/0-in-dialog-cu-voi-din-12-06-2014/ in care sa dezvolt comunicarea mai facila cu cei interesati de profesia de judecator sau de activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Reamintesc că legea îmi interzice să dau consultații juridice.

Multumesc mult pentru interesul aratat.

23/07/2015

Infractiuni privind viata sexuala. Statistici 2011-2015

Filed under: educatie — Cristi D @ 9:30 PM
Tags: , ,

violÎn aceste zile dezbaterea pe cazul de la Vaslui în care 7 indivizi sunt acuzaţi că ar fi violat o persoană mi-a creat posibilitatea de a interveni în spaţiul virtual pentru a exprima câteva opinii. Cum legea îmi interzice să exprim comentarii juridice în legătură cu un dosar aflat în curs de soluţionare, m-am limitat la un dialog cu publicul pe marginea chestiunilor generale, legale. Astfel, am tras concluzia că multe din dispoziţiile legale nu se cunosc de către cei care comentează, mulţi încearcând să îşi exprime propriile nemulţumiri în funcţie de emoţia trăită faţă de evenimentele pe care le citesc în presă că ar fi avut loc în legătură cu acest dosar sau în funcţie de propriile experienţe cu justiţia.

Ca urmare, am lămurit cititorii mei de pe FB cu privire la: modul de sancţionare de către Codul Penal a infracţiunii de viol (art. 218), locul de pe internet unde se găsesc date oficiale despre dosarul în cauză (portal.just.ro), drepturile unei victime pe parcursul şi după un proces penal (Legea 211/2004), prevederile din legislaţia CNA cu privire la redarea de către mass-media tv şi radio a informaţiilor dintr-un proces în derulare (art. 43 Codul audiovizualului), condiţiile de tragere la răspundere a magistraţilor (art. 2, art. 99 şi art.99 ind. 1 din Legea nr. 303/2004, respectiv art. 28 şi art.65 din Legea nr. 317/2004). Am arătat că legea nu permite ministrului justiţiei implicarea în sancţionarea magistraţilor, că nu există nicio legătură între soluţia dispusă şi evoluţia ulterioară în carieră a magistraţilor şi că în prezent Inspecţia Judiciară are în derulare o investigaţie, declanşată la sfârşitul lui iunie, cu privire la acest caz. În fine, am mai arătat că semnarea de către public a unei petiţii on line nu poate avea ca efect decât crearea unui forum de dezbateri, nu şi a unei consecinţe juridice în dosarul concret şi că arestarea unei persoane ori punerea sa în libertate nu trebuie să ducă la vreo concluzie în legătură cu soluţia finală ce se va da în cauză.

Azi voi completa toate aceste informaţii cu date statistice privind infracţiunile la viaţa sexuală, date oficiale de care dispun în virtutea funcţiei pe care o ocup, de membru CSM. Este de remarcat că, dacă numărul infracţiunilor este relativ constant de la an la an, a crescut de la an la an numărul minorilor implicaţi în acestea, atât ca victime, cât şi ca autori.

  1. Infracţiunile la viaţa sexuală incriminate de actualul cod penal sunt violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, hărţuirea sexuală. În vechiul cod mai erau reglementate şi infracţiunile de incest şi perversiune sexuală, care se regăsesc azi în formele de comitere ale celorlalte infracţiuni. 2/3 dintre inculpaţii trimişi în judecată în fiecare an sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de viol.
  2. Dacă luăm în considerare statisticile din ultimii trei ani de aplicare a vechiului Cod penal (2011-2013), atunci se constată că  au fost trimişi în judecată pentru comiterea de infracţiuni la viaţa sexuală anual în medie 715 inculpaţi şi au fost condamnaţi 584[1]. 85% dintre cei condamnaţi sunt majori. Dintre aceştia, în medie în fiecare an sub 5 au primit ca pedeapsă închisoare până în 6 luni; sub 10 o pedeapsă între 6 luni şi un an; cam 155 o pedeapsă între 1-5 ani; în medie 123 au primit între 5-10 ani; 35 au primit închisoare 10-15 ani şi 14 au primit închisoare peste 15 ani. Trei sferturi dintre cei condamnaţi sunt în închisoare; un sfert au primit pedepse cu suspendare (ei sunt cei care au fost condamnaţi la maxim 3 ani închisoare şi nu aveau antecedente penale). În cazul minorilor, jumătate au fost condamnaţi cu privare de libertate.
  3. În cazul infracţiunilor de viol, în ultimii 5 ani de zile au fost trimise în judecată 2038 persoane. 5 infracţiuni de viol au dus la moartea victimei. 11% din cei condamnaţi pentru săvârşirea acestei infracţiuni sunt minori. Un număr de 4 autori sunt femei. 25% dintre victime sunt minori cu vârsta până în 15 ani.
  4. Ca şi număr, infracţiunile de act sexual cu un minor (spre deosebire de viol, aceasta presupune acordul victimei, care este însă minoră) sunt în creştere. În ultimii 5 ani de zile au fost trimise în judecată 934 persoane. Una dintre persoanele condamnate este femeie. 15% dintre cei condamnaţi sunt minori. Dintre victime, jumătate au sub 15 ani.

Pun la dispoziţia celor interesaţi tabelele ce conţin datele pe care le-am coroborat pentru a trage concluziile de mai sus: viata_sexuala_judecatoriiviata_sexuala_tribunalviata_sexuala_condamnati

[1] Numărul de condamnări dintr-un an nu se poate raporta la numărul de dosare înregistrate în acelaşi an, căci un proces, de regulă, se întinde ca durată cel puţin peste anul următor.

22/07/2015

Legea protectiei victimelor

Filed under: educatie — Cristi D @ 11:19 AM
Tags:

victimaÎnţeleg că multora nu le este cunoscută Legea nr. 211/2004 cu privire la măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor. Aici se află dispoziţii cu privire la consilierea psihologică, asistenţă juridică gratuită şi compensaţie financiară de către stat a victimelor unor infracţiuni, inclusiv viol, omor, violenţă domestică.

O pun la dispoziţie celor interesaţi: Legea 211.

20/07/2015

Romania ocupa locul 59 la competitivitate

Filed under: statistica — Cristi D @ 2:00 PM
Tags:

RoRaportul anual al World Economic Forum pe 2014-2015 prezintă indicele global al competitivităţii pentru 144 de economii. S-au luat în calcul indici pentru fiecare domeniu în parte, făcându-se, la final, o medie între el. Printre criteriile analizate se numără şi transparenţa decizională, modul în care au fost cheltuiţi banii publici, calitatea infrastructurii, eficienţa, independenţa justiţiei şi inclusiv încrederea în politicieni.

România este pe locul 59 combinând toate criteriile, notate de la 1 (f.slab) la 7 (f.bun). Iată câteva dintre ele: la corupţie avem nota 3.1 şi locul 88. La influenţe nepotrivite nota 3 şi locul 96 (unde independenţa justiţiei este notată cu 3.5 puncte, adică locul 84). La eficienţa guvernării avem nota 3.2 şi locul 101. La calitatea educaţiei obţinem 4.4 puncte şi locul 50. La încrederea în politicieni avem 2.3 puncte şi locul 109.

Cele mai mari piedici în calea afacerilor sunt: accesul la finanţare, taxele, infrastructura şi coropţia. Cel mai prost rezultat îl avem la capacitatea de a reţine valorile în ţară – locul 128.

Nivelul de pregatire al profesorilor: un dezastru

Filed under: educatie — Cristi D @ 12:53 PM
Tags: ,

profesor`La examenul de titularizare de anul acesta 40 de candidați au obținut nota 10 şi 7.649 au luat note între 7 și 10 (adică 37,55%). În rest, 7.434 au obţinut note între 5 și 7 (adică 36,30%) şi alți 5.323 de participanți s-au situat în tranșa de note 1 — 4,9 (adică 26,15%)` – comunicatul MECS este aici.

Mai întâi, adresez felicitări celor care au obţinut acele note frumoase care le atestă buna pregătire.

Apoi, nu pot să nu remarc că, dintre profesorii în funcţie care s-au prezentat la acest concurs, mai mult de jumătate nu au luat nota minima necesară, adică nota 7. În mod curios pentru mine, o parte dintre aceştia (cei care au obţinut nota peste 5) vor fi suplinitori…deci vor preda/educa sau cum s-o numi activitatea pe care o vor desfăşura la clasă, probabil ceva în genul celei surprinse aici. Cam ăsta e nivelul. Deci, ce pretenţii să avem??

PS: Ca să fac legătua cu postarea mea anterioară: Pe cât pariem că nu va fi nicio petiţie prin care să se ceară profesorilor să înveţe ei mai înainte să îi înveţe pe alţii?  Pe cât pariem că nu va fi nicio petiţie prin care să se ceară ca cei care au obţinut note între 5 şi 7 să nu fie primiţi ca suplinitori? Pe cât pariem că româniii cred că e mai bine să avem un educator slab pregătit la clasă decât niciunul?

19/07/2015

`A copia sau a nu copia?`. Partea a II-a: `Să copiem! Inelul lui Gyges este cheia succesului în viaţă`

Filed under: educatie — Cristi D @ 9:59 PM
Tags: ,

inel1. Unul dintre miturile lui Platon este Mitul lui Gyges sau Inelul puterii, cuprins în cartea a doua din dialogul Republica. Pe scurt, povestea este aşa: un păstor foarte cinstit din cetate era pe câmp, când în urma unui cutremur se crapă pământul, păstorul coboară şi găseşte un inel fermecat care pus pe deget îl face invizibil. Platon se întreabă dacă acel om cinstit va folosi sau nu inelul ca să facă lucrurile pe care altfel nu ar fi avut voie. Concluzia este afirmativă: păstorul devine invizibil, iar în final se culcă cu regina şi îl omoară pe rege. Morala este că şi dreptul, şi nedreptul, dacă au posibilitatea de a face nedreptăţi şi să nu fie descoperiţi/sancţionaţi, vor face în final acelaşi lucru: vor încălca legile pentru binele propriu.

2. De ce copiază copiii la teste şi teze; de ce copiază tinerii la examene; de ce copiază adulţii la concursuri?! Foarte simplu: fie nu învaţă şi vor să treacă cu bine de test. Fie învaţă insuficient şi vor o notă mai mare decât cea pe care o merită. Fie au profesori care nu acceptă răspunsuri decât identice ca în curs. Fie e un concurs foarte greu unde câteva sutimi contează enorm pentru obţnerea postului sau pentru o repartiţie în oraşul preferat. Apoi, cum ai putea tu, student bun, să nu copiezi când vezi pe studenţii proşti cum copiază şi că există riscul ca tu să îţi pierzi bursa sau locul în cămin?! Şi cum să înveţi de plăcere la materii inutile sau care sunt predate de profesori nesuferiţi?! Să recunoaştem: lumea învaţă pentru note şi atât. Iar acum, când copiatul a devenit o afacere şi eşti îmbiat să încerci atâta tehnologie nouă (inelul modern al lui Gyges), ar însemna să nu fii în trend dacă nu faci asta.

Cum e posibil să se copieze?! Din cauza deficienţelor la sistemul de supraveghere şi de corectare. Să fim realişti: la orice examen funcţionează prezumţia de vinovăţie cu privire la trei categorii de participanţi. Mai întâi cu privire la candidaţi: cel puţin unii dintre cei prezenţi în sala de examinare sunt gata să copieze – de aceea avem personal care supraveghează. Apoi cu privire la supraveghetori: cel puţin unii sunt de acord să tolereze sau chiar dispuşi să iniţieze fraudarea de către elevi – de aceea avem camere video în sălile de examinare. Şi, în fine, cu privire la evaluatori: cel puţin unii sunt dispuşi să  încerce a corecta lucrările încălcând baremurile: de aceea lucrările de la examenele importante se predau lucrările având lipit colţul cu numele elevului şi de aceea avem posibilitatea reevaluării notei iniţiale de către o comisie de contestaţie.

3. Practica copiatul este extrem de extinsă: peste tot se copiază sau cel puţin se încearcă a se copia. Am arătat în partea întâi a articolului meu cât se sofisticate sunt metodele. Am primit de la o parte din cititori mesaje cu noi metode de copiere şi asigurări că, apelând la sprijinul studenţilor de la `Poli` îţi poţi face rost anul acesta de un sistem electronice de copiere care să evite bruiajul de anul trecut. Mi s-a mai spus de oameni care au terminat Facultatea de Drept şi care au copiat toată facultatea lor, inclusiv la acei profesori la care copiatul părea imposibil.

Aparent, situaţie este fără ieşire. Candidaţii/concurenţii par a-şi folosi inteligenţa în găsirea unor noi metode de copiat, iar profesorii par a fi extrem de doritori în a-şi vinde integritatea. Când copiatul şi corupţia îşi dau mâna, orice efort de combatere este nul. De aceea, o spun clar şi răspicat: a copia a devenit o virtute în Românie, alături de corupţie. Şi nu cred că se merită să renunţăm la aceste advărate „tradiţii„ ale poporului nostru.

4. Aşa că, lasaţi-i şi lăsaţi-ne să copiem! Cu toţii am făcut asta şi, dacă nu am făcut-o, cu toţii vom face asta când vom avea ocazia. Suntem damnaţi să trişăm, să înşelăm, să copiem, să furăm, să corupem. Iar noi ne mândrim cu asta.

Stimaţi dascăli, continuaţi cu extraordinara practică de a pune elevul/studentul să reproducă ce le spuneţi dvs la ore/curs sau ce este scris în cursuri. Aţi transformat învăţământul românesc într-o uriaşă fabrică de reproducere: dvs spuneţi, noi repetăm şi gata. Cu cât mai fidelă e reproducerea, cu atât mai mare e nota. Ne mai mirăm că elevii şi studenţii vor să răspundă la un test exact cum le-aţi predat la clasă şi cea mai bună soluţie este, evident, copiatul?! Nu. După cum nu ne mirăm nici că sunt profesori care nu acceptă să dai răspunsuri din cartea altui profesor. După cum nu ne mirăm nici că sunt asistenţi universitari care primesc studenţii la examene numai dacă fac dovadă că au cumpărat cartea profesorului.

Stimaţi supraveghetori, nu mai staţi de pază când daţi teste elevilor. Veţi scăpa de nevoia de a fi atenţi dacă odată cu subiectele le daţi şi răspunsurile, deja e practică împânzită în România. Apoi lăsaţi-i în lumea lor, pe Facebook. De camerele video deja aţi învăţat cum să vă: staţi în zona lor neacoperită de unde le dictaţi copiilor răspunsurile. În felul acesta veţi acea sute de lucrări identice, cum s-a întâmplat în aceste zile la un anonim liceu din nordul ţării, şi vă veţi fi uşurat enorm munca: gândiţi-vă că veţi corecta o singură dată o singură lucrare!

Dragi elevi, nu mai învăţaţi nimic! Serios, doar acum pentru orice răspuns puteţi apela la google. Mergeţi la şcoală doar să vă luaţi diploma. Asta e o bucată de hârtie ce trebuie neaparat însoţită de o semnătură şi o ştampilă. De regulă, eliberarea ei costă: strângeţi şi voi de un protocol şi cereţi-I profului responsabil contul de card, îi puneţi banii direct acolo. Sau faceţi aşa, că am avut noi recent un caz: ca să nu bată la ochi voi îi cumpăraţi o bijuterie scumpă de la magazinul familiei sale, după care el duce înapoi bijuteria şi o răscumpără, reţinându-şi banii. După ce luaţi diploma de Bac (asta e prescurtarea de la un cuvânt care azi nu mai are vreo valoare, aşa că nu vă chinuiţi să îl reţineţi) mergeţi la o facultate, căci intrarea e la majoritatea doar pe bază de dosar; iar unde nu e pe bază de dosar e pe bază de „X„ şi „0„, aşa că nu trebuie să ştiţi limba română decât ca să citiţi puţin. Faceţi voi rost cumva de bani şi terminaţi facultatea, după care vă luaţi licenţa. Aici e simplu: sunt profesori sau asistenţi de profesori dispuşi contra unei sume rezonabile să vă vândă o lucrare dintr-un an anterior. Unii veţi fi tentaţi să vă luaţi mai multe diplome – cu cât mai multe, cu atât mai bine, părerea mea e că le puteţi folosi cu succes în camera voastră pe post de tapet.

Desigur, cei mai isteţi dintre voi veţi merge mai departe. După cum aţi învăţat deja de la părinţii, profesorii şi prietenii voştri, cu bani se poate cumpără orice în România. Aşa că orientaţi-vă curajos în domenii unde vă puteţi scoate apoi investiţia: în medicină, în poliţie, în justiţie (aici însă încercaţi metode noi de fraudat că suntem la curent cu astea vechi – vezi episodul anterior – şi e păcat să vă prindem.), în educaţie şi puţin mai încolo în politică. Dar după ce intraţi, nu fiţi nerăbdători să vă recuperaţi totul în primul an: acţionaţi încet cu încet; după care treceţi la lingouri de aur şi apoi la tablouri.

Stimată presă, am văzut că plagiatul e şi la voi la modă: preluaţi articole cuvânt cu cuvânt din alte părţi, preluaţi înregistrări, preluaţi fotografii. Vă sugerez să o faceţi în continuare şi dacă cineva încearcă să vă facă ceva să invocaţi nemernicia lor de a vă cenzura şi de a vă încălca nelimitata libertate de exprimare.

Stimaţi rectori, gândiţi-vă în mod serios să desfiinţaţi comisiile alea de etică din Universităţi. Nu au nici un rost! Plagiatul trebuie recunoscut şi de iure, că de facto există de mult. Nu trebuie să ne mai batem capul să demonstrăm că altcineva a creat ceva înaintea noastră: insistenţa înseamnă perseverenţă, iar repetiţia e mama învăţăturii. Zău că nu are importanţă autorul, ci doar conţinutul.

Stimate domnule ministru al educaţiei, vă rog să solicitaţi desfiinţarea acelei comisii de albit demnitarii plagiatori. Pe bune, ei au imunitate judiciară, e normal să o aibă şi pe cea plagiatară (ah, nu există acest cuvânt?! păi ar trebui inventat). Stimate domnule ministru al justiţiei, vă rog să faceţi demersuri pentru abrogarea infracţiunii de plagiat prevăzută azi în art. 141 din Legea nr. 8/1996. Jurisprudenţa pe acest subiect trebuie trecută în anale. În plus, rezolvăm şi problema persoanelor private de libertate care scot cărţi pe bandă rulantă respectând cuvânt cu cuvânt ce au spus mai marii din care se inspiră.

5. Să nu uităm ce ni se spune în România, cu mândrie nedisimulată: `cărţile din cărţi se fac`.

Petitie online pentru arestare? Pai, justitia nu este plebiscitara!

Filed under: educatie,independenta justitiei — Cristi D @ 11:42 AM
Tags: , ,

petitie

UPDATE, 24 iul 2015: Inspecţia judiciară, sesizază de CSM în luna iunie, a terminat verificările preliminare şi au declanşat procedura de cercetare disciplinară a magistraţilor implicaţi în soluţionarea acestui caz – comunicat AICI.

Circulă o petiţie pe net prin care se cere arestarea unor indivizi cercetaţi pentru comiterea unei infracţiuni de viol. Cazul judiciar este în derulare, fiind pe rolul unei instanţe din România.

Poate că cei care semnează acest document online înţeleg să se implice via internet în dezbaterea unei cauze penale care priveşte o acuzaţie de comitere a unei fapte extrem de grave (infractiunea de viol comisă de două sau mai multe persoane se sancţioneaza cu închisoare de la 5 la 12 ani). În această situaţie dezbaterea chiar are loc: ea se desfăşoară în mediul virtual, în cadrul forumului creat automat în care persoane care îşi declină sau nu identitatea reală îşi exprimă opiniile despre faptă, despre dosar, despre persoane etc. Evident, comentatorii au la dispoziţie doar informaţiile prezentate de mass-media. Niciunul nu a accesat site-ul ce conţine informaţii oficiale…

Dar poate că cei care semnează această petiţie cred că ei au dreptul să ceară arestarea cuiva şi că există vreo autoritate competentă care va analiza cererea lor. Cu privire la acest aspect spun că este o inducere în eroare a populaţiei semnatare în primul rând prin titlul demersului (`Cerem arestarea celor 7 baieti violatori din Vaslui!!`), în al doilea rând prin mijlocul folosit (petiţie=cerere). Aş vrea să fie clar pentru toată lumea: indiferent de subiectul abordat, petiţiile online nu au nicio valoare juridică, adică ele însele nu vor determina producerea vreunei consecinţe în sensul dorit de petiţionari. Ele sunt doar subiecte propuse spre dezbatere şi atât.

Prin urmare, întorcându-ne la cazul de faţă, vă asigur că judecătorul cauzei nu se va uita peste această petiţie, pentru că ea nu este un document care să ajungă la dosar în condiţii procedurale. Cererile în cadrul unui proces trebuie concepute şi depuse după anumite formalităţi înscrise în Codul de procedură (civilă sau penală, după caz); or, publicului nu i se recunoaşte de către lege dreptul de a interveni în procese aflate în derulare, cu atât mai puţin prin instrumente online nevalidate. Vă mai asigur că nici Inspecţia, nici CSM nu se va uita peste această petiţie din aceleaşi raţiuni. Oricum, acestor ultime organisme chiar le este interzis de lege să se amestece în modul de desfăşurare a unui proces, ele neputând ordona sau influenţa în vreun fel pe judecătorul cauzei.

Aş dori să mai reţinem un aspect: lăsarea acuzatului în libertate pe parcursul procesului nu înseamnă nevinovăţia sa, după cum arestarea lui nu inseamnă vinovăţia sa. Ci măsurile preventive se adoptă pe baza unor suspiciuni rezonabile de comitere a unei fapte ilicite, iar soluţia finală trebuie luată pe baza unor certitudini cu privire la comiterea faptei şi existenţa vinovăţiei persoanei acuzate, după cum am arătat şi cu alt prilej. Prin urmare cred că ar fi legitim pentru public să îşi dorească nu arestari, ci procese rapide, desfăşurate cu respectarea drepturilor omului şi finalizate prin sancţionarea fermă şi exemplară a celor vinovaţi, dacă e cazul.

Personal, consider chiar periculos ca oamenii să creadă că pot vreodată influenţa prin astfel de demersuri modul de derulare a unei cauze: se adună azi câteva mii de oameni care cer arestarea, mâine ca să ceară condamnarea, poimâine fac o demonstraţie că nu sunt de acord cu soluţia instanţei etc. Publicul îşi poate eventual exprima opinia cu privire la modul de administrare al justiţiei (`vrem aer condiţionat în sălile de judecată`, `vrem publicarea tuturor hotărârilor judecătoreşti pe internet`, `vrem transmiterea online a şedinţelor de judecată`, `vrem sancţionarea mai aspră a violatorilor, a corupţilor, a tâlharilor`), dar în niciun caz nu se poate implica în înfăptuirea justiţiei într-un dosar individualizat. Pentru că trebuie înfăptuită în condiţii de deplină independenţă, adică în absenţa oricăror imixtiuni, presiuni, ameninţări, influenţe, justiţia nu se face la cererea publicului şi nici pentru a mulţumi publicul. Nici măcar propria convingere a magistratului nu are relevanţă, ci probele din dosar şi legea sunt singurele criterii pe care el trebuie să le ia în considerare atunci când soluţionează o cauză concretă.

UPDATE 21.07.2015: Ministrul Justiţiei – `Justiţia se face în sala de judecată şi atât` Ziare.com. Gabriel Bejan – 5 argumente impotriva petiţiei RoL

13/07/2015

“A copia sau a nu copia?!“ – Partea I: De la fituici la wireless. O istorie recentă a copiatului

Filed under: coruptia,educatie — Cristi D @ 8:08 AM
Tags: , , , ,

fituici1. Sunt dezgustat şi revoltat de cele întâmplate în învăţământul românesc dar mai ales ce se întâmplă la la examenul de bacalaureat de câţiva ani încoace: elevi care agresează profesori, profesori care îşi bat joc de elevi la ore motiv pentru care elevii îşi bat joc de profesori pe reţele de socializare, profesori care abuzează sexual de elevi, elevi nedreptăţiţi la clasamentul final, elevi care copiază la examen, profesori care copiază la examenul de titularizare, supraveghetori care tolerează şoptitul sau copiatul, profesori care iau mită, contestaţii admise cu diferenţe mari faţă de notele iniţiale, elevi care se sinucid după ce află nota, licee unde nici un absolvent nu trece examenul de bacalaureat. Nu mă îndoiesc că sunt unităţi de învăţământ unde totuşi aceste lucruri nu se întâmplă. Am motive să mă îndoiesc însă că sunt aşa de multe. Atunci când ai sute de elevi şi profesori condamnaţi pentru mită la bacalaureat (în 2008) şi sute de elevi eliminaţi de la bacalaureat (în 2015) de la o singură unitate de învăţămând, stai şi te întrebi care sunt dimensiunile naţionale ale fenomenului. Iar dacă te uiţi în jurul tău la modul în care vorbesc oamenii pe stradă, la mesajele date pe reţelele de socializare, la halul în care se desfăşoară talk-show- urile la TV, la discursurile politicienilor, la caracterul celor care ocupă anumite funcţii în stat, apoi dacă iei în calcul creşterea numărului de infracţiuni, creşterea numărului de şomeri, creşterea numărului de emigranţi şi mai adaugi şi că unul din patru români adulţi e implicat anual într-un dosar civil sau penal nu poţi să te întrebi dacă nu cumva România de azi este rezultatul unui sistem de educaţie inadecvat şi incapabil să arunce ţara în viitor.

Poate sunt îndreptăţit şi eu să vorbesc despre problemele învăţământului ca fost elev, ca tată a două eleve, ca judecător de penal prin sala căruia au trecut şi elevi, şi profesori, ca titular al unor cursuri de educaţie juridică în câteva zeci de şcoli doar în ultimii trei ani ori ca membru al unor grupuri de discuţii pe internet pentru elevi, respectiv pentru dascăli. Dar nu doresc acum decât să analizez un singur fenomen cu care se confruntă învăţământul şi o posibilă soluţie care poate rezolva nu numai această chestiune, ci  multe din problemele de moralitate şi de legalitate cu care ne confruntăm în România de azi.

2. Cu toţii ştim problemele de la examenele noastre: se copiază. Da, s-a copiat şi pe vremea comuniştilor, s-a copiat şi în post-comunism, se copiază şi acum, în perioada asta de pseudo-democraţie.

În vremea copilăriei mele, adică prin anii `80, era simplu de suflat de către colegul de bancă sau să te uiţi la foile lăsate la vedere de către cel din faţa ta. Ori se copia direct din carte sau din caiet: când profesorul se uita în altă parte, aveai câteva secunde să pui cartea în braţe şi să vezi răspunsul. În timp, această metodă şi-a dovedit inconvenientele: manipularea acestor obiecte de mari dimensiuni era greoaie şi foşnetul paginilor atrăgea atenţia profesorului. Şoptitul atrăgea atenţia şi ei. Aşa că elevii au început să se chinuie să reproducă exact sau să facă rezumate din lecţiile din care eram anunţați că vom da examene, le scriau cu caractere foarte mici pe bileţele (fiţuici, copiuţe); sau pe spatele riglei (liniarului); sau pe bancă şi acopereau cu penarul când se uita proful; ori sub bancă şi se uitau ce era scris când se făceau că scapă stiloul jos; sau fetele pe picior, sub fusta până la genunchi pe care o ridicau puţin când profesorul se uita în altă parte; ori fiţuica lipită în interiorul bluzei la decolteu; sau scris pe antebraţ sub mâneca pe care o ridicau la nevoie sau chiar în palmă, dacă nu transpirau; ori fiţuica lipită cu scoci transparent pe talpa pantofului. Nu ştiu cum se face că eu, de câteva ori când am încercat să îmi fac fiţuici, nu mai reuşeam să copiez din ele: citind lecţia, apoi rezumând, apoi scriind pe bucăţica aia de hârtie ajungeam de fapt să învăţ ceea ce ar fi trebuit să pregătesc pentru test/teză.

3. În anii `90 erau la modă meditaţiile. Mi se părea atunci imoral ca un coleg de-al meu de clasă să se ducă la meditaţii unde să îl plătească pe profesorul care, la test, ne dădea subiecte pe care le-a rezolvat la mediaţii. Cum nimeni nu se agita pe marginea subiectului, erau două soluţii posibile: ori începeai să mergi şi tu la meditaţii (dar noi, băieţii de părinţi săraci, nu ne permiteam asta), ori făceai ochi dulci colegei care se ducea şi o rugai cu o zi înainte de test să îţi dea şi ţie caietul ei. Acum această chestiune, a meditaţiilor plătite la profesorul de la clasă este infracţiune, dar nu îmi dau seama dacă norma se aplică. Evident, se copia şi la Bacalaureat, de regulă de la colegul de bancă sau de la cel care reuşea să facă toate subiectele şi, prin toleranţa supraveghetorilor, permitea răspândirea lor la toţi cei din clasă. Oarecum stingher te simţeai doar când venea însuşi şeful comisiei şi întreba `E ceva ce nu ştiţi? Haideţi să vă spun eu răspunsurile!`. Evident, banii pe care îi dădeam pentru `protocol` înainte de probe erau ceva normal. Nu avea importanţă că membrii din comisie erau de la alt liceu al unui oraş învecinat: ai noştri se duceau la liceul lor, ei veneau la noi şi peste tot copiii trebuiau să ia Bac-ul, ca să nu facă liceul de râs…

Puţin mai târziu au apărut copiatoarele. În special studenţii au realizat importanţa progresului: nu mai stăteau să facă fiţuici, ci se duceau la xerox cu cartea sau cursurile scrise de mână, le micşorau dimensiunile paginilor până la cele ale vechilor copiuţe şi gata, puteau merge la bere liniştiţi că erau pregătiţi (material) pentru examene. Patronii de xeroxuri s-au şi prins de afacere: îşi făceau întotdeauna un exemplar în plus de pe copiuţe astfel încât, chiar dacă nu aveai cartea sau cursul, puteai obţine o variantă a lor deja micşorată.

4. În anii 2000 au apărut băncile cu un singur loc în şcoli şi licee, ceea ce a făcut puţin mai complicat uitatul pe lucrarea colegilor sau suflatul răspunsurilor. Dar au apărut şi telefoanele mobile. Până să se prindă profesorii, elevii şi studenţii copiau deja cu ajutorul lor. Prin aplicaţia `notes` clasicele fiţuici căpătau acum formă digitalizată; au apărut softuleţe gen `fiţuica mobilă`, ca să nu mai fii nevoit să tot umbli la taste pentru derularea scrisului. Ca să scapi totuşi de scris, fotografierea paginilor de curs erau soluţia ideală. Pentru situaţii de urgenţă, funcţiona metoda `întreabă un prieten`: prin sms se putea obţine răspunsul în direct de la un prieten aflat acasă, cu cartea în mână. Iar cine avea acces pe net, obţinea informaţii mai rapid şi complet. Curând a apărut interdicţia de a avea telefon mobil asupra ta la examen.

La Bac s-a aplicat aceeaşi metodă: dacă nu îţi suflau colegii, îţi suflau profesorii. Numai că cei din urmă au început să nu o mai facă gratis: efortul depus şi salariile mici au fost motive suficiente să pretindă bani. Ca urmare, banii de protocol (a se citi pentru suc şi biscuişi, dar şi puţină toleranţă la şoptitul dintre colegi) s-au transformat în mită pentru răspunsuri exacte. Asta a făcut ca în anul 2008 să izbucnească primul şi cel mai mare scandal din istoria bacalaureatului: `Mită la Bacalaureat` din Sighetul Marmaţiei – a fost arestată directoarea care a adunat bani de la elevi promiţându-le că va interveni la membrii Comisiei şi la supraveghetori, după care femeia a pus profesorii să rezolve subiectele şi le-a împărţit elevilor prin clase; soluţia definitivă, dată anul trecut de Curtea de Apel Cluj, a fost: 142 de persoane au fost condamnate pentru dare și luare de mită, din care 43 de profesori, restul elevi. Doi profesori au fost condamnaţi la închisoare cu executare, restul cu suspendare. Toţi au acum cazier; o parte din profesori au fost daţi afară, alţii au plecat de bunăvoie; iar elevii, dacă îşi vor mai lua Bac-ul vreodată, nu vor putea activa niciodată în domeniu precum poliţie, justiţie, armată, servicii speciale chiar dacă se vor reabilita şi sancţiunea va fi şteasă din cazier. Urmare a scandalului declanşat în 2008 s-au introdus camere video în sălile unde se susţine Bac-ul; spun însă elevii corecţi că  supraveghetorii ştiu să evite unghiul de filmare pentru a le furniza răspunsurile celor care au `cotizat`. Oricum, au fost şi alte scandaluri, cel mai recent prin amploarea lui fiind cel de la un liceu bucureştean, unde procurorii au fost nevoiţi să trimită autobuze pentru a fi aduşi copiii la audieri.

5. În anii 2010 au apărut tehnici speciale de copiat, odată cu dezvoltarea tehnologiei. Metoda `cu cască` a devenit extrem de utilizată: tu deţii un telefon asupra ta dat pe silent, casca e în ureche, firul prin mânecă, dictezi subiectele la prietenul aflat în alt loc care îţi spune răspunsurile. Pentru că exista riscul să se vadă firul din ureche, au apărut caştile cu bluetooth – ceea ce a rezolvat şi problema de a nu se descoperi telefonul asupra ta şi anume: intri în sala de examen, laşi telefonul în geantă dar pornit, dictezi subiectele la un microfon aflat în capătul stiloului şi primeşti răspuns în cască. Pentru că supraveghetorii au început să ceară elevilor şi studenţilor să nu mai şoptească şi să îşi dea părul pe după ureche, au apărut ochelarii care transmit în afară mesaje video şi microcăştile care recepţionează semnal audio şi care se pun direct pe canalul auditiv, aproape de timpan şi care se scot apoi cu un magnet special. Mecanismul de emisie-recepţie se găseşte de achiziţionat pe internet sau se poate închiria cu ziua din cartierele studenţeşti. Cine are bani, îşi poate face rost chiar de cerneală invizibilă şi un pix cu ultraviolete pentru a vedea ce este scris cu acea cerneală, dar metoda este ineficace la examene serioase când foaia de hârtie şi instrumentul de scris îți este dat de organizatori. Există şi posibilitatea de transmiterea a foii cu subiecte prin fotografiere cu ShMessenger. Sau de consultare a informaţiilor urcate într-un mecanism ascuns sub formă de ceas.

6. Indiferent că veţi crede sau nu, aflaţi că unii au încercat să folosească asemenea metode şi la concursurile de admitere în justiţie. În anii trecuţi au fost depistaţi ofiţeri de poliţie judiciară care intenţionau să devină magistraţi şi care au venit în sala de examen cu echipamentul luat de la biroul lor şi pe care în mod normal îl folosesc în operaţiuni speciale de investigare a unor infracţiuni. În alţi ani au fost depistaţi unii concurenţi care cereau în timpul concursului să meargă la toaletă unde au fost surprinşi consultând fiţuici ascunse din timp în coşul de gunoi sau în ghivecele de flori. Anul trecut s-a găsit asupra unor concurenţi căşti bluetooth şi s-a depistat afară un magistrat pregătit probabil să le dicteze. Iar asupra unuia s-a găsit într-o batistă un dinte fals conţinând un microfon – nici nu ştiam că există o asemenea tehnologie. În plus, de anul trecut avem la aceste concursuri aparatură de bruiere a semnalului (cine ştie câţi ne-au scăpat însă în alţi ani…). Înţeleg că la unele Universităţi din capitală, dar şi din ţară, asemenea aparatură a fost achiziţionată cu ceva ani în urmă. În ce priveşte justiţia, toţi cei care au încercat să fraudeze au interdicţia de a mai concura în următorii 5 ani.

09/07/2015

O replică la raspunsul unei colege la afirmatiile mele vizavi de declaratiile ei inadecvate

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi D @ 6:58 PM

Îmi permit o replică la răspunsul colegei Gârbovan la afirmaţiile mele vizavi de declaraţiile ei pe care le-am considerat inadecvate pentru că nu au temei nici faptic, nici legal.

Precizez de la bun început că nu am niciun obiectiv de a minimaliza o dezbatere publică. Din contra, iată că mă implic în această dezbatere care, din considererente care îmi scapă. nu s-a desfăşurat în locul şi la timpul stabilit de CSM la cererea asociaţiilor profesionale. Oricum faptul că d-na judecător are posibilitatea să iasă în spaţiul public pe acest subiect, de ceva vreme, neîmpiedicată de nimeni e dovada că libertatea ei de exprimare nu e stingherită de mine sau de altcineva. Dar tot aşa trebuie ca ea să accepte că şi eu am libertatea de exprimare. Spre deosebire de ea, eu însă aduc şi argumente, pe care le reiterez şi le întăresc:

  1. Au existat declaraţii ale fostului preşedintel al ţării cu privire la faptul că au existat – nu că există! – ofiţeri acoperiţi în justiţie şi chiar a indicat un nume al unui fost procuror dinainte de anul 2005. Doar asociaţiile au formulat acuzaţii indirecte `dacă există ofiţeri acoperiţi ar fi un lucru foarte grav`. Eu spun că a fi ofiţer acoperit în justiţie este ceva nelegal şi am votat ca CSM să sesizeze CSAT pentru a face verificări (da, la carerea asociaţiilor). Făcând o paralelă, consider că ar fi neconform cu statutul meu să o bănuiesc pe doamna judecător Gârbovan că ea este ofiţer acoperit doar pentru faptul că CSAT nu a confirmat declaraţia pe care ea o dă anual de 10 ani de zile prin care neagă acest lucru. Tocmai de aceea consider astfel de afirmaţii publice, făcute la modul general de unii exponenţi ai asociaţiilor profesionale, ca fiind total inadecvate. Este nedrept să se îndoiască de corectitudinea celor 4700 de judecători şi 2900 de procurori. În plus, este de menţionat că eu am fost singurul magistrat care a solicitat verificarea tuturor judecătorilor, procurorilor şi grefierilor din România şi pentru perioada 1990-2004, opinie însă nesusţinută de asociaţii şi respinsă de restul membrilor CSM.
  2. Art 7 alin. 4 din Legea nr. 182/2002, modificată prin art. 51 din Legea nr. 255/2013 intrată în vigoare la 1 febr. 2014 prevede accesul magistraţilor la informaţii ce constituie secret de stat sau de serviciu, fără nici un fel de aprobare sau verificare. E un mare câştig faţă de prevederile anterioare. Nici această lege, nici Regulamentul aprobat de CSM în aplicarea ei nu face distincţie între judecătorii din materie penală şi cei din alte materii, cum invocă d-na judecător Gârbovan. Legea prevede în mod clar proceduri de declasificare sau de acces la informaţii clasificate, dacă acestea sunt utilizate într-un proces civil sau penal. Oricum, judecătorul român este obligat de Constituţia României să asigure un proces echitabil părţilor din cauzele pe care le soluţionează, caracter prevăzut în CEDO şi care trebuie să aibă prioritate dacă ar contraveni cu dispoziţiile legale naţionale.
  3. Eu sunt cel care am iniţiat în CSM, în anul 2011, discuţiile pe marginea certificatului ORNIIS care se cerea magistraţilor în baza fostelor reglementări. Doi ani de zile au durat discuţiile cu magistraţii şi cu instituţiile implicate, pentru lămurirea tuturor aspectelor legate de accesul la informaţiile clasificate din cauzele judiciare. Dacă ar fi fost interesate, asociaţiile profesionale ar fi avut prosibilitatea să se implice în lucrări, rezultatul fiecărei discuţii fiind publicat pe site-ul CSM.
  4. Cât priveşte la justiţia ca şi `câmp tactic` al SRI, sunt de acord cu decizia CSM că nu există o problemă atâta timp cât această sintagmă se referă la modul de îndeplinire legală a obligaţiilor de către serviciul de informaţii. Este de remarcat că, deşi au provocat o amânare a dezbaterilor şi au ieşit cu declaraţii publice cu privire la acest subiect, asociaţiile profesionale nu au participat la respectiva şedinţă a CSM. Oricum, aş vrea să văd asociaţiile profesionale că luptă pentru prevenirea şi combaterea corupţiei judiciare, sau pentru creşterea profesionalismului unor colegi de ai noştri, ori pentru unificarea practicii judiciare Din păcate, nu prea am văzut aşa ceva.

În concluzie, tocmai pentru că lucrăm în justiţie, trebuie să fim extrem de siguri pe ce spunem atunci când ieşim în spaţiul public. În domeniul drepturilor omului şi funcţionării justiţiei nu e loc pentru supoziţii – iar eu consider că astfel de atitudini nu sunt potrivite, că suspiciunile aruncate asupra magistraţilor nu sunt corecte cu atât mai mult cu cât ele vin din interiorul sistemului şi că legea trebuie cunoscută şi aplicată întocmai în primul rând de către magistraţi, această obligaţie fiind una constituţională.

07/07/2015

Declaratii inadecvate ref. relatiile magistrati-servicii de informatii

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi D @ 5:52 PM
Tags: ,

dna-sriVăd în ultima vreme câţiva judecători care tot ies în spaţiul public cu declaraţii la adresa unor colegi de ai lor (pe care însă nu îi identifică) care ar avea anumite relaţii (pe care nu le precizează, ci doar le caracterizează generic ca neprincipiale sau chiar nelegale) cu serviciile de informaţii: ba că unii colegi ar fi acoperiţi, ba că unii au semnat angajamente cu SRI. Aş vrea să lămuresc opinia publică cu privire la acestea:

Astfel:
1. Magistraţii nu au voie să fie colaboratori, informatori sau agenţi ai serviciilor de informaţii. Toţi cei aflaţi în funcţie declară în fiecare an că respectă acest imperativ. Nu există vreun caz indicat în concret de cei care fac asemenea declaraţii cu privire la un magistrat care ar încălca legea. Numărul total de magistraţi din România este de 4700 de judecători şi 2900 de procurori. Pentru toţi actualul CSM a solicitat efectuarea unor verificări cu privire la declaraţiile date în ultimii doi ani – pct. 15 al ordinii de zi a Plenului CSM din data de 13.05.2015. Dacă se descoperă un magistrat care încalcă această obligaţie, el va fi eliberat imediat din funcţie şi se va deschide dosar penal pentru fals în declaraţii.

2. Magistraţii au acces la informaţii secrete de stat şi secrete de serviciu în baza Legii nr. 182/2002 modificată prin pct.51 din Legea nr. 255/2013 intrată în vigoare anul trecut, în aplicarea căreia CSM a emis un Regulament aprobat prin  Hotărârea nr. 140/2014. După cum se vede în Anexa 1, singurul angajament impus de lege şi care se regăseşte în  Regulament este acela potrivit căduia magistratul se obligă să respecte secretul şi legea inclusiv după ce părăseşte profesia, angajament care potrivit art. 3 alin. 3 se depune la conducătorul instituţiei. Precizez că de la 1 febr. 2014, de când au intrat în vigoare dispoziţiile din Legea nr. 255/2013, magistraţii nu mai sunt supuşi verificărilor din partea SRI prevăzute în art. 7 din lege – asa cum se întâmplă sub vechea reglementare, ale cărei probleme le semnalasem într-o postare din anul. 2007.

3. Potrivit art. 352 C.proc.pen intrat în vigoare anul trecut (11) În cazul în care informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa solicită, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului. (12) Dacă autoritatea emitentă nu permite apărătorului inculpatului accesul la informaţiile clasificate, acestea nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei în cauză. Aşadar nu este real faptul că s-ar putea soluţiona dosare pe baza unor documente ce conţin informaţii clasificate nevăzute de avocaţi. Sau, cel puţin, nu s-ar putea pronunţa pe baza lor o hotărâre defavorabilă inculpatului, căci astfel ar fi afectat caracterul echitabil al procesului. Oricum, judecătorul naţional este obligat să respecte toate exigenţele art. 6 CEDO; şi asta chiar şi în dacă ar fi lipsit o astfel de reglementări.

4. Singura colaborare dintre magistraţi şi serviciile de informaţii este cea instituţională, permisă de lege. Astfel, potrivit art. 14 alin. (3) din OUG nr. 43/2002 şi a art. 13 alin. 3 din Legea nr. 508/2004 serviciile şi organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor au obligaţia de a pune la dispoziţie DNA, respectiv DIICOT, de îndată, datele şi informaţiile deţinute în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de competenta acestor parchete.

5. Pentru că, din păcate, există corupţie în justiţie, serviciile de informaţii au competenţă şi în acest domeniu. Ca urmare, ele strâng informaţii despre magistraţii bănuiţi de corupţie pe care, la fel, sunt obligate să le înainteze la DNA în cadrul căruia s-a format anul acesta un birou care are ca principală activitate combaterea corupţiei în sistemul judiciar. Nu există nicio sesizare că astfel de informaţii au fost folosite nelegal, pentru a impune acestor magistraţi anumite soluţii.

Prin urmare, respectivele declaraţii despre relaţii nelegale dintre magistraţi şi serviciile de informaţii sunt nefondate. Când ele vin din partea unor magistraţi care nici nu indică, nici nu sesizează organismele competente pentru cercetarea în concret a unor situaţii de încălcare a legii, eu personal le consider total inadecvate statutului pe care îl au respectivii. Îmi scapă motivul pentru această risipă de energie şi rostul acestor declaraţii jignitoare dacă nu chiar belicoase la adresa colegilor. Dar ştiu cu siguranţă că în acest fel sunt alimentate speculaţiile de tot felul care în mod voit sunt generate de oameni ce se confruntă cu acuzaţii sau chiar condamnări penale.

05/07/2015

Admitere 2015: legislatie si jurisprudenta ICCJ

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi D @ 9:20 PM

Admitere2015La data de 30 iunie 2015 s-a anuntat organizarea unui concurs de admitere la INM (140 locuri) şi de admitere directa in magsitratură (53 locuri). Până la data de 21 iulie vă puteţi înscrie pentru a participa la acestea. Prima probă, cea de verificare a cunoştinţelor juridice, va avea loc la data de 30 august 2015.

Pentru a vă uşura procesul de învăţare, pun la dispoziţia celor interesaţi:

– cele patru coduri actualizate, în varianta din care se vor concepe subiectele pentru concurs (subiectele vor fi identice pentru cele două examinări, dar nu veţi putea participa decât la una dintre ele)

– o colecţie de decizii ale ICCJ pronunţate în dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv soluţionarea unor recursuri în interesul legii.

Mult succes!

Pagina următoare »

Tema Rubric. Blog la WordPress.com.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 963 de alți urmăritori