CRISTI DANILEŢ – judecător

27/02/2011

In dialog cu voi

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 12:55 AM

Avand in vedere numarul mare de intrebari care mi se pun si care nu au intotdeauna legatura directa cu postarile mele de pe blog, inteleg ca e nevoie de un loc distinct  unde sa raspund acestora. Ca urmare, am decis deschidere unei secțiuni distincte disponibile la adresa https://cristidanilet.wordpress.com/0-in-dialog-cu-voi-din-12-06-2014/ in care sa dezvolt comunicarea mai facila cu cei interesati de profesia de judecator sau de activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Reamintesc că legea îmi interzice să dau consultații juridice.

Multumesc mult pentru interesul aratat.

Reclame

14/07/2018

Interviu: Cei preocupati de stomac vs Cei preocupati de drepturi

Filed under: interviu — Cristi Danilet @ 4:35 PM
Tags: , , , , ,

Interviu apărut în LiberînRomania, din 14.07.2018 sub titlul:

„Judecătorul Cristi Dănileț: „Asistăm la o fractură între două generații: cei care se luptă pentru stomac și cei care se luptă pentru drepturi”

Cristi Dănileț este probabil unul dintre cei mai cunoscuți judecători din țară. Și asta pentru că, spre deosebire de alți colegi de-ai săi, el chiar face efortul de a propovădui un ideal de dreptate printre oamenii care, în mod normal, consideră că justiția e un domeniu al specialiștilor. Convins că lucrurile nu trebuie să stea astfel, Dănileț a și scris o carte pentru neinițiații domeniului, prin care încearcă să explice justiția pe înțelesul tuturor. Se întâlnește constant cu oameni din societatea civilă, cu elevi de liceu, cu protestatari și le explică în ce constau riscurile de a pierde niște drepturi pentru care țara asta a plătit cu sânge. Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Liber în România, Cristi Dănileț a vorbit atât despre travaliul democrației din România, care se petrece acum, sub ochii noștri, dar și despre legile justiției și despre sesizarea pe care a trimis-o la CSM și la Inspectiția Judiciară cu privire la afirmațiile lui Liviu Dragnea, care a susținut recent că un ofițer de informații i-ar fi vorbit despre intervenții asupra judecătorilor din completul său de judecată. 

Reporter: Aș vrea, în primul rând, să aflu de la dumneavoastră, de ce dreptatea? De ce nu altă cale?

Cristi Dănileț: Pentru mine, personal, izvorul sau motivul pentru care am ales calea dreptății a fost educația de acasă. Eu provin dintr-o familie extrem de simplă, din părinți muncitori, în care ordinea și disciplina erau cuvinte  zilnice. Tatăl meu m-a învățat că e mai bine să fii  om cinstit, ca să poți dormi liniștit noaptea. Deci cred că educația de acasă și-a pus amprenta. Combinat cu niște calități de lider pe care le aveam încă de când eram un copil. Așa am ajuns la concluzia că e mai bine să îmbrățișez calea dreptății. Inițial, am vrut să devin polițist, să merg la Academia de Poliție, dar acolo mi s-a spus în față că îmi trebuie o pilă. Am și găsit pilă, dar  după un moment de gândire, am spus că  nu e bine să fac asta încă de la început și am ales Facultatea de Drept. Când am terminat Facultatea de Drept, am vrut să devin procuror. Dar în anul în care am terminat eu nu s-a organizat concursul pentru procurori, doar pentru judecători. Și atunci am participat la un concurs național pentru judecători și am reușit chiar din prima, cu o medie foarte mare.

R: Deja putem vorbi despre ani de proteste în România. Toate gravitează în jurul ideii de dreptate și în jurul legilor justiției. Cum comentați spiritul civic din România la momentul acesta?

C.D. Noi nu avem o cultură juridică în România și nici măcar o cultură a civismului în România. Abia acum se formează. Dacă vreți, acum asistăm la travaliul ei. În Occident, ideile acestea de stat de drept, democrație, justiție sunt clasice. Acolo sunt vii de 300 de ani. Noi avem numai 30 de ani de democrație. Pe fondul acesta al tranziției de la comunism la democrație, lumea simte diverse nedreptăți. În primul rând economice. Oamenii văd că sunt inegali din punct de vedere economic și nu înțeleg acest lucru. Pentru că, în timpul comunismului, eram forțați să credem că toți trebuie să fim egali din punctul de vedere al veniturilor, al banilor. Acum, să spui oamenilor care au fost 50 de ani educați în comunism că nu putem fi toți egali economic, că suntem egali doar în fața legii, lucrul acesta este greu de înțeles. Vorbim despre o generație întreagă, născută în timpul comunismului, care știa că dacă ai o problemă, ți-o rezolvi numai în sistemul de Pile, Cunoștințe și Relații. Acum, cei care sunt născuți în democrație sau au învățat democrația în afară știu că asta înseamnă corupție și că e un fenomen care trebuie combătut. Și atunci este și un conflict între generații. Ori, ceea ce se întâmplă acum în România cu aceste proteste este o revoltă a unor oameni împotriva altor nedreptăți decât cele economice. Acum, oamenii și-au dat seama că respectarea drepturilor este mai importantă ca orice și că aceia care doresc să conducă o țară trebuie să pună în plan prioritar interesul public. Acum, generația tânără și-a dat seama că este mai important să te lupți pentru drepturi decât pentru mâncare. Asistăm la o fractură dintre cele două generații: cei care se luptă pentru stomac și cei care se luptă pentru drepturi. Este o trecere de la neo-comunism spre democrația autentică.

R. Din punctul de vedere al specialistului în justiție, dumneavoastră credeți că oamenii care ies în stradă chiar conștientizează importanța modificărilor aduse legilor justiției sau sunt duși de un val mai mare?

C.D. Eu am o experiență în Drept de 20 de ani. Dacă mai pun și facultatea, sunt 24 de ani. De aici rezultă că un sfert de secol m-am învârtit în sistemul ăsta al legalității. Pentru mine, unele lucruri care se dispută astăzi sunt de ABC. De asta îmi și permit să le discut public. Publicul era total neavizat până la Ordonanța 13. Neavând o cultură a Dreptului, oamenii nu s-au preocupat de lucrurile astea. S-a creat impresia că dreptul aparține juriștilor. Nimic mai greșit! Legile se adresează tuturor cetățenilor. Oamenii care ies în stradă de la Ordonanța 13 încoace au înțeles că se întâmplă ceva grav. Dacă oamenii care ajung la putere ajung să abuzeze de ea, astfel încât dau legi care să favorizeze infractorii. Oamenii au înțeles că dacă infractorii sunt scăpați, noi toți suntem în pericol. Asta a fost marea trezire. Și da, eu cred că oamenii au înțeles acest lucru.

R. Puteți să-mi spuneți, pentru cineva care n-a citit niciodată modificările legilor justiției, din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt cele mai grave dintre aceste modificări și ce efecte pot determina?

C.D. Prin legile acestea ale justiției se întărește puterea ministrului asupra carierei magistraților. Ori, lucrul acesta este foarte periculos, pentru că ministrul este un om politic. Dacă un om politic  poate decide când un magistrat poate fi dat jos dintr-o funcție, atunci e evident că acel magistrat va fi mai interesat să-și păstreze funcția decât să instrumenteze un dosar. Cu alte cuvinte, un magistrat controlat politic, niciodată nu va instrumenta corect un dosar în care e implicat cineva din partidul din care face parte ministrul…De aceea este foarte important ca justiția să-și păstreze independența.

R. Ați făcut o sesizare la CSM și la Inspecția Judiciară, legat de declarația lui Liviu Dragnea, care susținea că s-ar fi întâlnit cu un ofițer de informații, de la care a aflat chestiuni foarte grave. Credeți că această sesizare va duce undeva?

C.D. Mie mi s-au părut grave două lucruri. Primul e că tu ești șeful Camerei Deputaților, ai un discurs împotriva Statului Paralel și a protocoalelor cu serviciile secrete și tu recunoști cu nonșalanță că ai vorbit cu un om din serviciile secrete care știa informații dintr-un dosar care te privea. Asta este cumplit. În primul rând, ce treabă are președintele Camerei Deputaților cu Serviciile Secrete? Cea de-a doua chestiune care mă îngrijorează este că un om  de la nivelul acesta al conducerii statului, deci al treilea om în stat, afirmă că sunt judecători supremi asupra cărora s-ar fi intervenit să dea o anumită soluție. Păi dacă este așa, tu te duci imediat la Parchetul General și ceri ca judecătorul respectiv să fie interceptat, anchetat, urmărit. Nu te duci la televizor să spui asta! Este o situație de o asemenea gravitate, încât orice om care ar ști că este reală ar anunța imediat instituțiile de control. Nu te duci la televizor. Eu m-am îngrozit. Pentru că, dacă este reală, imediat judecătorii trebuie trași la răspundere. Dar dacă nu este reală, imediat cel care a făcut afirmația trebuie lovit în public! Nu mă îndoiesc că Inspecția Judiciară și CSM vor reacționa. Eu am făcut o sesizare legală, ei sunt obligați să o ia în considerare, să facă ancheta respectivă și să-mi dea un răspuns.

R. Dar Inspectia Judiciară n-ar fi trebuit să se autosesizeze?

C.D. Sincer, da. Dar să zicem că eu am reacționat în primele 24 de ore. Orice persoană din România ar fi trebuit să facă această sesizare. Și, în primul rând, Liviu Dragnea.

R. Eu am observat că aveți o activitate foarte publică. Mergeți prin țară, vă întâlniți cu oamenii, le explicați justiția pe înțelesul lor. Simțiți că are efecte partea aceasta a activității dumneavoastră?

C.D. Da. În primul rând, fac asta de vreo 5 ani de zile. Mă întâlnesc cu adulții în cercuri, agore, dezbateri, unde vorbesc despre evenimentele socio-juridice imediate. Apoi am pe Facebook și pe blogul personal explicații pe înțelesul tuturor. Dar am zeci de întrebări în particular, la care răspund. Și apoi am un program de educație juridică a tinerilor din licee, din școli. Pentru aceștia am scos și o carte, care este gratuită pe Internet, publicată la Humanitas. Foamea de informație juridică este uriașă. Nu există o știre astăzi care să nu se ocupe de domeniul judiciar. Și neavând o educație juridică, putem fi păcăliți ușor. Atunci este bine ca unii profesioniști să explice pe înțelesul oamenilor, în cuvinte obișnuite, ceea ce se întâmplă în România. Iar oamenii trebuie să înțeleagă că avem trei puteri în stat, din care Justiția trebuie să fie absolut independentă față de Politic, pentru că ea trebuie să verifice abuzurile săvârșite de Politic. Mereu există riscul ca politicienii să abuzeze de putere. Și asta trebuie contrabalansat cumva. Doar Justiția poate face acest lucru.

13/07/2018

Probatiunea este lasata de MJ la pamant

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 10:26 AM
Tags: , ,

probatiuneServiciul de probațiune este lăsat de Ministerul Justiției la pământ. Consilierii de probaţiune din Bucureşti şi opt judeţe – Arad, Braşov, Mureş, Sibiu, Suceava, Telorman, Timiş şi Vâlcea – s-au aflat joi, timp de două ore, între 10.00 şi 12.00, în grevă de avertisment. 

În România există un serviciu specializat în evaluarea psiho-socială a celor anchetați penal (ceea ce îi ajută pe judecători să ia pedeapsa adecvată), în supravegherea celor condamnați la pedeapsa cu închisoarea dar cu suspendare (asta îi ajută pe judecători să vadă dacă cel condamnat își îndeplinește obligațiile, altfel îl trimite la închisoare) și în supravegherea condamnaților lăsați în libertate mai înainte de ispășirea pedepsei (altfel, în caz de încălcare a condițiilor de liberare condiționată, condamnatul va relua închisoarea). Se numește Serviciul de Probațiune și se regăsește în fiecare reședință de județ. Are în structura sa absolvenți de drept, psihologie, asistență socială.

De ani de zile această structură, dependentă de Ministerul Justiției, se târâie: nu are oameni suficienți (câțiva angajați pe județ pentru mii de cazuri, deși studiul de impact pe noile coduri spunea că trebuie cel puțin 1000 de posturi noi), nu are sedii adecvate (unele încă sunt în sediul unor tribunale sau penitenciare), nu are resurse materiale suficiente (unele nu au mașini pentru consilierii care se deplasează pe teren). Din aceste cauze activitatea lor, absolut necesară pentru judecători, este în pericol de a deveni formală; iar infractorii care trebuie supravegheați…să poată încălca din nou legea sau ignora obligațiile stabilite de judecători fără a se afla acest lucru.

12/07/2018

Declaratii Dragnea influentare complet de judecata

sesizareAzi am sesizat CSM și Inspecția Judiciară cu privire la declarațiile făcute de Liviu Dragnea, aseară, la un post de televiziune: ”Este un ofițer (…)… care este militar (…) și care mi-a zis că a participat la niște discuții cu anumiți șefi din niște instituții care spuneau că a fost aranjat un judecător din complet, dar se lucrează în continuare.”

Sunt două aspecte aici:
1. Primul aspect, grav: întâlnirea dintre Președintele Camerei Deputaților cu un ofițer activ al serviciilor de informații pentru a discuta de un caz privind mai multe persoane fizice aflat pe rolul instanței supreme. Când a avut loc această întâlnire? Unde a avut ea loc? În ce temei legal? Cine a mai fost de față? Care sunt instituțiile unde s-a discutat acest caz? De ce a participat un ofițer de informații la acea întâlnire? Ce scop avea acea întâlnire? Aici ar trebui să intervină CSM pentru a atrage atenția asupra instituțiilor statului în legătură cu implicarea voluntară a unor ofițeri ai serviciilor de informații în discuții și analize despre justiție.

2. Al doilea aspect, mult mai grav: declarația cum că unul dintre judecătorii cauzei ar fi fost influențat în soluția sa. În aceste condiții, Inspecția Judiciară trebuie să se sesizeze imediat: să îl audieze ca martor pe Liviu Dragnea pentru a indica numele ofițerului de informații, acesta din urmă să fie audiat ca martor pentru a indica numele celui/celor care a/au făcut influența și asupra cui, iar judecătorul în cauză și restul membrilor din complet să fie audiați. Dacă totul a fost o minciună, trebuie ca CSM să iasă public să arate acest lucru, iar independența completului de judecată și reputația profesională a fiecărui membru al completului să fie apărate! Dacă cele relatate sunt reale, să înceapă de urgență procedurile judiciare: penale, împotriva celor care au făcut instigare la abuz în serviciu (sau șantaj ori poate chiar dare de mită); disciplinare sau chiar penale, dacă există magistrați influențați.

09/07/2018

Laura Codruta Kovesi la sfarsit de mandat

Filed under: DNA,MJ — Cristi Danilet @ 12:47 PM
Tags: , ,

Kovesi1. Președintele României nu avea de ales: deciziile CCR trebuie respectate, indiferent cât ar fi de nepopulare sau neplăcute. Asta înseamnă statul de drept: societatea care se supune legilor, deciziilor CCR date în interpretarea Constituției și hotărârilor judecătorești date în numele legii.

2. Doamna Kovesi nu mai este de azi șeful DNA. Merită felicitări pentru activitatea sa. Ea și toată echipa sa: poliție judiciară, procurori, grefieri, specialiști. Felicitări!

3. Lupta anticorupție, începută de procurorii Daniel Morar și apoi L.C.Kovesi, trebuie să continue. Anticorupția este o politică de stat a oricărei țări civilizate.

4. Ministrul Justiției nu are ce căuta în numirea șefilor de parchete. Și nici în gestionarea carierei magistraților. Pentru aceasta s-a creat în anul 2004 un CSM independent.

5. Populația ar trebui întrebată dacă își dorește procurori controlați politic și subordonați unui ministru, ori procurori independenți. Eu constat că standardul internațional este în favoarea independenței procurorilor, mai ales a celor anticorupție.

6. Pe actuala legislație, pentru numirea unui șef la DNA, procedura este următoarea: ministrul justiției face propunere, CSM avizează consultativ, iar Președintele țării numește. Acesta poate refuza propunerea (dar refuzul va putea fi exercitat o dată, potrivit modificărilor care vor fi în curând publicate în Monitorul Oficial). Pentru a elimina suspiciunile de politizare, ministrul trebuie să facă o procedură transparentă.

7. Este adevărat că o instituție nu se reduce la o persoană. Dar liderul contează enorm. Așa că trebuie să fim extrem de atenți la modul în care va fi selectat următorul șef al DNA.

03/07/2018

Abuzul in serviciu incriminat in Romania corespunde standardelor internationale

Filed under: Parlament — Cristi Danilet @ 7:14 PM
Tags:

abuz

Văd că sunt unii care încearcă să inducă ideea că abuzul în serviciu nu ar trebui să existe la noi pe motiv, chipurile, că nu ar exista în legislația altor state. Păi, problema nu e la noi, ci în acele – puține – state unde nu există încă această incriminare! Aceasta pentru că există o Convenție care obligă peste 140 de state semnatare să includă în legislația lor o astfel de infracțiune.

1. Art. 297 alin. (1) Cod penal Abuzul în serviciu – (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Art. 132 din Legea nr. 78/2000: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.

2. Prin Legea nr. 365/2004 România a ratificat Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003. Potrivit art. 11 din Constituţia României din momentul ratificării acest tratat internaţional a devenit parte din dreptul intern şi este obligatoriu de respectat.

Or, la art. 19 din această Convenţie se prevede obligaţia de a incrimina abuzul în funcţie (abuses of functions): “Fiecare stat parte trebuie să ia în considerare adoptarea de măsuri legislative şi alte măsuri care ar fi necesare pentru a stabili că este infracţiune, atunci când se comite cu intenţie, abuzul de atribuţii sau de poziţie, adică în exercitarea atribuţiilor sale agentul public să îndeplinească ori să nu îndeplinească un act, prin încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru un alt individ sau entitate” (traducere personală din lb.en).

3. În Clasamentul internaţional al infracţiunilor, document datând din martie 2015 şi aprobat de UNODC se prevede la Secţiunea 07 „Acte implicând frauda, înşelăciunea sau corupţia”, la nivelul 0703 numită „Corupţie”, subnivelul 07033 este prevăzută infracţiunea “abuzul de funcţii” (pag.28). Aceasta este definită drept „Îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act, prin încălcarea legii, de către un agent public în exercitarea atribuţiilor sale săvârşită în scopul de a obţine un avantaj nepotrivit pentru el sau pentru o altă persoană sau entitate” şi tot aici se prevede că această infracţiune include abuzul de atribuţie; nepotismul; abuzul de autoritate; abuzul de funcţie; abuzul de poziţia oficială” (pag. 71)

Concluzie: Actuala legislaţie a României cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu  corespunde obligaţiilor internaţionale asumate.

Legile nu trebuie modificate dupa ureche

palatulparlamentuluiȘi totuși legile nu trebuie modificate după ureche!

Eu înțeleg că atunci când modifici textul unei infracțiuni din Codul penal trebuie să ai în vedere o anumită politică publică: vezi cât e pedeapsa în Codul vechi, afli câte infracțiuni de acest gen s-au comis în ultimii cinci sau zece ani, discuți cu magistrații problemele de aplicare, te consulți cu profesorii de drept penal partea specială, studiezi dreptul comparat și de abia apoi faci propunerea prin care modifici conținutul infracțiunii sau pedeapsa acestuia. Aceste argumente trebuie să fie redate în expunerea de motive a actului normativ sau să reiasă din stenogramele dezbaterilor din comisiile de specialiate – pentru ca în viitor cei care vor trebui să aplice noul act normativ să știe cum să facă interpretarea teleologică, pentru a afla intenția legiuitorului.

Astfel, mi se pare cel puțin ciudat ca la marea reformă a Codului penal intrat în vigoare în 2014 (cel făcut de profesori universitari în 2006-2008, asumat de Guvern în 2009, aprobat de Parlament în 2009 și modificate masiv de Parlament în 2013) să ajungi la concluzia că textul unei anumite infracțiuni este bun și că doar pedepsele trebuie majorate, după care în 2018 să ajungi la concluzia că textul ridică probleme și astfel să modifici conținutul infracțiunii, respectiv să scazi pedepsele, fără însă a avea la bază vreun studiu statistic, doctrinar sau jurisprudențial.

23/06/2018

Un condamnat penal nu poate fi loial statului

Filed under: coruptia — Cristi Danilet @ 12:32 PM
Tags: , , ,
CoruptieExistă un principiu în drept potrivit căruia unde este aceeași rațiune trebuie să existe și aceeași soluție (ubi eadem ratio eadem solutio). Ca urmare, mă întreb dacă cele de mai jos ,statuate de CCR – Decizia nr. 32/2018, pct. 56 – pentru funcționarii publici, nu ar trebui să li se aplice și demnitarilor statului. Mai mult, până la urmă demnitarii statului ocupă poziții chiar mai onorabile decât cele ale funcționarilor statului.
.
Formularea unei acuzații penale, urmată de luarea măsurii preventive a arestului și/sau de trimiterea în judecată, nu înlătură prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate penal, dar o plasează temporar în afara cadrului legal de exercitare a funcției publice. De aceea, doar condamnarea este cea care determină pierderea integrității/probității, element fundamental al exercitării autorității publice fără de care persoana care ocupă respectiva funcție publică nu mai are legitimitatea de a-și continua activitatea. Etapa intermediară a procesului penal, cea în care se dispune măsura preventivă a arestului sau cea în care se declanșează cercetarea judecătorească vizează indirect valoarea protejată, respectiv integritatea/probitatea persoanei care deține calitatea de funcționar public, fără a avea un caracter definitiv asupra acesteia.
Luarea măsurii preventive a arestului sau trimiterea în judecată este cea care determină schimbarea situației juridice a persoanei care exercită autoritatea publică și îi suspendă cu caracter temporar, din punct de vedere legal și moral, calitatea de a ocupa funcția cu care a fost învestită.
Pe de altă parte, chiar dacă prezumția de nevinovăție a acesteia nu este desființată până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, întrucât există îndoieli rezonabile cu privire la buna-credință și loialitatea funcționarului public în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, în această perioadă, acestuia nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorității publice, persoana pierzând temporar legitimitatea de a reprezenta interesele generale pe care legea o obligă să le protejeze”.

13/06/2018

Suspendarea Presedintelui Romaniei: doua forme

Presedintele RomanieiSunt două tipuri de suspendări ale Președintelui Statului în Constituția României, una pentru încălcarea Codului penal și alta pentru încălcarea Constituției.
Astfel, 2/3 din numărul tuturor parlamentarilor poate să îl pună sub acuzare pentru înaltă trădare – art. 96 Constituție; sesizarea este trimisă la Parchetul de pe lângă ICCJ și se face o anchetă penală de către procurori, care poate duce la judecarea Președintelui la ICCJ. În toată această perioadă el este suspendat de drept și dacă este condamnat în final, este demis automat; dacă nu, își reia funcția. Înalta trădare înseamnă ca Președintele să fie dovedit că provoacă război, aservește țara unui alt stat, transmite secrete altui stat, folosește armata sau determină acțiuni violente pentru a schimba ordinea constituțională sau a afecta puterea în stat. În această procedură de suspendare poporul nu este implicat.
 
Cealaltă formă de suspendare este cea clasică, deja, pentru comiterea de fapte prin care încalcă Constituția – art. 95 Constituție: camerele reunite ale Parlamentului sesizeaza CCR; CCR emită o opinie consultativă, iar Președintele țării poate da explicații (art. 42-42 din Legea 47/1992); apoi 1/2 din numărul total al parlamentarilor poate decide suspendarea Președintelui țării. După suspendare, în termen de 30 de zile se organizează referendum prin care populația decide dacă îl demite sau nu pe Președinte. Dacă nu este demis, Președintele își reia funcția.
 
În timpul suspendării, interimatul funcției este asigurat de președintele Senatului; în lipsa acestuia, de președintele Camerei Deputaților.

11/06/2018

Filed under: politic — Cristi Danilet @ 9:37 PM
Tags: , , , , ,

„Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că Forumul Judecătorilor din România – care a sesizat CSM în privinţa discursurilor de la mitingul PSD – este compus din procurori, este de fapt un blog, nu o asociaţie legal constituită şi, prin urmare, trece opinia acestuia la ”şi altele”. Domnul Tăriceanu face trei greșeli:

o eroare crasă de informare: asociația „Forumul Judecătorilor din România” e un ONG ca toate organizațiile de magistrați, și dovada o furnizez mai jos – ea e luată de pe site-ul Ministerului Justiției, unde la Indexul persoanelor juridice fără scop patrimonial, rubrica de asociații, la poziția 21027 în documentul .xlsx și poziția 21139 în documentul .pdf  (numerele diferă pentru că actualizare are loc la date diferite) apare această organizație www.just.ro/registrul-national-ong;

o eroare funcțională: atacă, ca reprezentant al unei autorități publice, o entitate privată unde statul prin definiție nu are voie să intervină. FJR e condusă și alcătuită din judecători, iar dacă ar avea membri și procurori nu ar fi nicio problemă cât timp statutul organizației ar permite acest lucru și adunarea generală ar accepta. Și grup civic dacă ar fi (adică o asociație de facto, fără personalitate juridică), nu ar fi mai puțin reprezentativă pentru a susține interesele membrilor săi;

o eroare de logică la care intelectualii nu se mai coboară de mult: până la urmă nici nu contează cine sau ce este FJR, care a sesizat CSM azi pentru apărarea independenței justiției față de cele spuse de oamenii de pe scenă de la protestul de acum două zile. Căci CSM poate fi sesizat de oricine, inclusiv din oficiu are obligația de a se sesiza când independența justiției este pusă în pericol. Așa că atacul lui e un argument „ad personam” („nu are dreptate în ce spune cutare pentru că nu are bască”) e impardonabil.

PS: FJR a fost azi la întâlnirea cu experții Comisiei de la Veneția și aș jura că aceștia nu s-au întâlnit cu un blog. Dar poate domnul Tăriceanu citește blogul FJR; îl asigur că are ce învăța de acolo, oamenii scriu chestii serioase.
PPS: Eu nu sunt membru al acestei organizații sau al vreunei alte asociații profesionale din țară.

05/06/2018

Hotarari remarcabile: In Ro „soț” este si gay-ul casatorit in strainatate

Filed under: dr.omului,LGBT — Cristi Danilet @ 11:22 AM
Tags: , , , ,
curcubeuCJUE: Noțiunea „soț”, în sensul dispozițiilor dreptului Uniunii privind libertatea de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor familiilor lor, cuprinde soții de același sex.

Cu alte cuvinte: doi gay nu se pot căsători în România, dar se pot căsători în UE și reveni în România unde vor fi recunoscuți. O să fie cam ca mașinile înmatriculate în Bulgaria: refuzăm să le acordăm drepturi aici? Vor merge acolo să încheie actele și vor reveni.

Detalii: În cauza COMAN și HAMILTON s-a decis azi de către Curtea Uniunii Europene de la Luxembourg, prin hotărârea nr. 80/2018, că în România trebuie recunoscută calitatea de „soț” al unei persoane care a încheiat legal o căsătorie într-un stat membru al UE.

Povestea este următoarea: doi gay, dintre care unul român și unul american, se căsătoresc în Belgia, stat UE. Vin în România, alt stat membru UE, dar statul nostru nu îi permite americanului să stea mai mult de 3 luni pentru că al nostru Cod Civil nu recunoaște căsătoriile dintre gay, ca urmare el nu are calitatea de „soț” potrivit legii românești. Cei doi contestă în justiție și invocă excepția de neconstituționalitate. CCR se codește să dea o soluție evidentă potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție și cere CJUE să interpreteze legislația europeană aplicabilă.

Prin urmare, România rămâne liberă să acorde sau nu dreptul gay-lor de a se căsători, dar nu poate refuza să recunoască căsătoria gay-ilor încheiată în UE.

Comunicat de presă:  AICI

04/06/2018

Schimbari radicale în jurisprudenta CCR cu privire la magistrati: ep.2 – Sefii de la ICCJ

Filed under: CCR — Cristi Danilet @ 6:50 PM
Tags: , , , , , ,

ccrÎn episodul întâi am arătat cum CCR și-a schimbat propria jurisprudență în raport cu magistrații detașați: acum 10 ani a decis că ei pot ocupa orice funcție în stat căci prin detașare ei păstrează doar calitatea de judecător/procuror și nu mai au exercițiul funcției, ca urmare nu au interdicția constituțională de a ocupa altă funcție; anul acesta a pronunțat deja două decizii prin care arată că magistrații trebuie să aibă legătură doar cu justiția, prin urmare nu mai pot prin detașare să ocupe alte funcții cum ar fi cea de ministru, secretar de stat, ambasador, director, inspector etc, căci se opune Constituția. CCR nu a explicat însă de ce aceeași normă constituțională a fost interpretată diferit la 10 ani diferență și de ce a revenit asupra unei hotărâri proprii care trebuia respectată inclusiv de către …CCR.

Recent, Curtea Constituțională a procedat la fel și într-un alt caz, de data aceasta în legătură cu numirea conducerii de la ICCJ.

Ce spune Constituția? Cu privire la judecători, Constituția spune că propunerile de numire în funcție, promovarea, transferul și sancționarea revin CSM (art 125 alin. 2). Nimic despre numirea șefilor. Așa că aceasta urma să se reglementeze prin lege.

Ce spune legea? Începând cu anul 2005, legea nr. 303/2004 prevede că președintele, vicepreședintele și președinții de secție de la instanța supremă sunt numiți după următoarea procedură: candidații trebuie să fie judecători la curtea supremă; ei își depun candidatura la CSM; fiecare susține un interviu la secția de judecători a CSM; secția CSM propune președintelui României un candidat pentru fiecare post; Președintele României decide, putând respinge motivat și o singură dată. Revocarea este oarecum simetrică: secția pentru judecători a CSM propune revocarea, Președintele României decide.

Ce a spus CCR despre aceste prevederi? CCR a decis că este în regulă distincția dintre promovare și numire făcută de lege Astfel, a arătat că promovarea implică mutarea magistratului la o instanță superioară, nu mutarea pe o altă funcție la aceeași instanță (deciziile 785/2009 și 14/2013); că ocuparea unei funcții de conducere se face, așadar, prin numire (decizia 176/2014); că e adevărat că în Constituție se spune că CSM propune numirea în funcție de către Președinte, dar pentru că numirea în funcția de conducere ar fi o formă specială de numire în funcție, ar fi constituțională implicarea Președintelui statului în numirea șefilor de la instanța supremă (decizia 551/2009).

Cum  a dorit Parlamentul să modifice legea în anul 2017? Prin proiectul de lege din luna decembrie 2017 (a se vedea pct. 81), Preşedintele României păstra atribuția de numire în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte a ICCJ, dar i se interzicea de acum să refuze numirea în aceste funcţii de conducere; păstra și atribuția de revocare din aceste funcţii de conducere. Însă, Preşedintele României urma să piardă competența numirii şi revocării preşedinţilor de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care reveneau secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Aceste modificări preconizate au fost contestate la CCR de partidele din opoziție.

Ce a decis CCR? Fiind atacate noile modificări, CCR a avut ocazia să analizeze dar … a depăsit cadrul cu care a fost sesizat. Astfel, prin decizia 45/2018 (a se vedea pct. 162-164) CCR a spus că ocuparea unei funcții superioare este o promovare indiferent că este vorba de o funcție de execuție sau una de conducere. Or, pentru că în Constituție se spune că promovarea este de competența CSM, atunci este neconstituțională prevederea care implică Președintele statului în numirea șefilor de la curtea supremă. Mai conchide CCR că acea atribuție privind „propunerea de numire” din Constituție care revine CSM și care a permis până acum implicarea Președintelui se referă, de fapt, nu la numirea șefilor, ci la numirea magistraților numai la începutul carierei lor.

Care e forma finală a noii legi în anul 2018? Profitând de explicația lărgită a Curții, în procedura de reanalizare a legii Parlamentul profită: de unde inițial voia ca doar numirea și revocarea șefilor de secție să fie trecută la CSM, acum prin proiectul de lege (a se vedea pct. 88) se prevede că numirea și revocarea pentru preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de Secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie revin Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Președintele statului este exclus cu totul din numirea șefilor supremi.

Concluzie: Concluzia e ușor de tras dacă se compară două situații: numirea în funcțiile de conducere de la ICCJ este constituţională dacă este efectuată de Preşedintele României (aspect valabil în anul 2009 în virtutea deciziei nr. 551/2009) și numirea  în funcţiile de conducere la ICCJ este constituţională dacă este efectuată de CSM (aspect valabil începând cu anul 2018 în virtutea deciziei nr. 45/2018).

Or, deciziile CCR sunt obligatorii pentru oricine, inclusiv pentru CCR. Dar, după cum se vede, dacă în 2005 ocuparea unei funcții de conducere la ICCJ se făcea prin numire și era constituțional ca Președintele statului să o facă la propunerea CSM, în 2018 ocuparea aceleiași funcții de conducere la ICCJ trebuie făcută prin promovare în această poziție și o poate face, în mod constituțional, exclusiv CSM. Însă aceeași Constituție era aplicabilă și în 2005, și în 2018. Iar între timp nu s-a schimbat absolut nimic decât, în mod inexplicabil, jurisprudența CCR.

 

02/06/2018

Schimbari radicale în jurisprudenta CCR cu privire la magistrati:  ep.1 – Magistratii detasati

ccrO recentă decizie a CCR răstoarnă o decizie anterioară a CCR cu privire la magistrații detașați. Deruta creată ne face să nu mai știm ce decizie trebuie să se aplice, pentru că toate deciziile CCR sunt obligatorii. Este adevărat că CCR poate să își schimbe propria jurisprudență, însă acest lucru trebuie argumentat. Or, acest lucru nu se întâmplă în cazul analizat. Și nu este prima situație de acest gen care bulversează tot ceea ce știm despre modul de interpretare a normelor juridice.

Ce spune Constituția? Constituția spune clar că un magistrat nu poate ocupa nicio altă funcție, cu o singură excepție – art. 125 alin. (3) din Constituție: „Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”; art. 132 alin. (2) din Constituție: „Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”.

Dar care este situația în fapt? Au fost și sunt magistrați care au ocupat deseori funcția de secretar de stat (adică înlocuitori de drept ai miniștrilor) sau alte funcții de demnitate publică numite: actualul ministru al justiției are un judecător pe post de secretar de stat, iar în cursul vremii această funcție a fost deseori ocupată de procurori; un procuror a fost recent prefect al capitalei; un altul a fost ministrul al tineretului în anii 90; un judecător a fost secretar general al Guvernului cu rang de ministru; un procuror a fost șef de serviciu de informații în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar un altul șeful serviciului omolog în cadrul Ministerului Apărării Naționale; un judecător a fost secretar general adjunct la Ministerul Justiției și un procuror a fost secretar general la același minister; un judecător a fost șeful corpului de control în Ministerul Afacerilor Externe; un altul a fost consilier prezidențial la Administrația Prezidențială; un procuror este în prezent șeful corpului de control al ministrului justiției; un procuror a fost secretar general la Ministerul Afacerilor Externe; un judecător a fost șeful Cancelariei primului ministru, iar un altul a fost secretar de stat la aceasta; un procuror a fost director de penitenciar, iar un altul este membru în Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; un judecător a fost secretar general al Guvernului cu rang de ministru; un judecător a fost consul general șef al Consulatului General al României în Shanghai, un alt judecător este consul la Roma; avem chiar un judecător care este ambasador extraordinar și plenipotențiar în Republica Singapore și un altul care este ambasador în Republica Zimbabwe ce are rang de ministru plenipotențiar și este însărcinat cu afaceri interne pentru Zimbabwe si Malawi .

(Despre faptul că au fost procurori șefi ai unor servicii de informații în condițiile în care magistraților le este interzis din anul 2005 să fie agenți, colaboratori sau informatori ai serviciilor, nu mai vorbesc. Este de-a dreptul hilar să nu ai voie să fii informator la servicii, dar să fii șef al unui serviciu de informații).

Ce a spus inițial CCR? Cum e posibil să avem magistrați în afara instanțelor și parchetelor, deși Constituția spune altceva?! Păi, însăși Curtea Constituțională a decis că acest lucru este posibil. Astfel, prin Decizia nr. 949/2008 CCR a stabilit că prin detașare magistratul nu mai exercită funcția, ci deține doar calitatea, ca urmare nu i s-ar aplica regimul de interdicții și incompatibilități specific magistraților. Cu alte cuvinte, dacă eu sunt judecător și intrând în sala de judecată exercit funcția de judecător, atunci nu mai pot avea în același timp altă funcție; însă dacă eu aș fi detașat la Ministerul Justiției (să fiu ministru al justiției ori secretar de stat) sau la Ministerul Apărării (să fiu director sau șofer al unui director de acolo) eu rămân doar cu a mea calitatea de judecător, însă pentru că nu mai exercit funcția de judecător în sala de judecată, aș putea ocupa acea altă funcție.

Decizia CCR contrazice un principiu de drept care spune că atunci când se interpretează o normă juridică acolo unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu are voie să distingă. Deci dacă Constituția nu face distincție între calitate și exercițiul funcției, nici CCR nu ar fi putut să facă această distincție. Dar este vorba de CCR: ea nu poate greși pentru că ea însăși stabilește ce este greșit. Nimic și nimeni nu o poate contrazice, iar dacă o face e doar teoretic, practic însă decizia CCR nu mai poate fi răsturnată. Astfel, ca orice altăt decizie, și aceasta a devenit obligatorie pentru toată lumea, inclusiv pentru însăși CCR. Dar…

Ce spune acum CCR? La 10 ani după decizia de mai sus, CCR spune altceva prin două decizii, una din ianuarie, cealaltă din aprilie anul acesta. Astfel, Curtea Constituțională a stabilit că magistrații nu pot desfășura activități specifice celei de legiferare sau de organizare și punere în aplicare a legii pe calea a actelor administrative (par. 168 și 170 din Decizia nr. 45/2018). CCR a decis nu numai că magistratul nu poate fi detașat într-o poziție unde nu ar desfășura activități în legătură cu calitatea sa, dar nici nu poate fi ales, numit sau detașat în funcții de demnitate publică pentru că își asumă un rol diferit de cel de înfăptuire a justiției, componenta politică sau administrativă preluată evidențiind, în realitate, o nouă funcție exercitată concomitent cu deținerea calității de judecător/procuror (par. 102 din Decizia nr. 252/2018). Ca urmare, funcția de ministru al justiției este incompatibilă cu cea de judecător/procuror, neputându-se cumula cele două calități (par. 176 din DCC nr. 45/2018). În fine, Curtea a stabilit că cele anterior arătate se aplică şi funcţiilor publice de execuţie sau conducere, altele decât cele de demnitate publică, din cadrul autorităţilor executivă sau legislativă: nu este admis ca, pe calea detaşării, judecătorul sau procurorul să încalce normele constituţionale referitoare la incompatibilităţi, legiuitorului nefiindu-i permisă crearea unor procedee de eludare a unor interdicţii de natură constituţională (parag. 174-175 din DCC nr. 45/2018).

Cum s-au pus în aplicare noile decizii? Nu s-au pus în aplicare, deși ele sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial. Nici cea din ianuarie, nici cea din aprilie. Tot sistemul e șocat. Nimeni nu știe ce să aplice, cum să procedeze și începând de când. Ministrul justiției însuși încă aplică decizia de acum 10 ani – dată de CCR pe când el însuși era judecător constituțional – din moment ce păstrează în Ministerul Justiției magistrați care desfășoară activitate politică (un secretar de stat) sau pur administrativă, fără legătură directă cu serviciul public de înfăptuire a justiţiei (directori sau inspectori). Consulii și ambasadorii noștri magistrați sunt tot la postul lor.

Care e problema cu care ne confruntăm? Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toate persoanele și autoritățile, inclusiv pentru CCR. Poate CCR să nu își respecte propria hotărâre? Nu. Poate CCR să revină asupra propriei jurisprudențe? Da, dar numai dacă explică de ce procedează astfel și să se justifice acest lucru în mod obiectiv, pe schimbări legislative, sociale etc. Ce aplicăm acum, decizia din 2008 sau deciziile din 2018? Nu știu. Deocamdată încă se aplică cea din 2008.

 

01/06/2018

#O.I (organisme inteligente): ep.2 – Protest

Filed under: O.I. — Cristi Danilet @ 10:40 AM
Tags: , , , , ,

Protest.jpgIn aprilie 2018 s-a lansat la inițiativa mea serialul de educatie juridică „#O.I”. Episodul 1 „Magazin de vise” a fost despre consumul de droguri și etnobotanice. Producerea lui a fost asigurată de Ambasada Canadei la București și asociația pe care am fondat-o VeDemJust.

Azi am lansat episodul doi „Protest”. El poate fi vizualizat pe youtube AICI (cu subtitrare), iar pe Facebook AICI. Suntem puternici când acționăm. Dacă nu facem nimic, sigur nu se întâmplă nimic.

30/05/2018

Pe intelesul tuturor: Decizia CCR din 30 mai 2018 cu privire la procurori 

Filed under: CCR,MJ — Cristi Danilet @ 6:46 PM
Tags: , , ,

ccr

CCR a pronunțat astăzi o decizie extrem de importantă prin care este interpretată Constituția în legătură cu puterile ministrului asupra procurorilor. Ținânt cont și de o altă decizie de acum două luni a CCR, pot spune că ministrul justiției a devenit șeful procurorilor, un lucru la care se renunțate în anul 2004.

.

La ce se referă Decizia CCR din 30 mai 2018?

Ministrul Justiției ceruse revocarea procurorului-șef al DNA pe motive manageriale. CSM a avizat negativ această solicitare, considerând că argumentele invocate nu se susțin. Președintele României a respins propunerea pe motiv că motivele invocate nu impun revocarea. Guvernul a contestat decizia șefului statului, iar CCR a decis pe 30 mai că solicitarea ministrului nu putea fi cenzurată de Președintele statului decât dacă nu s-ar respectat procedura legală de revocare, nicidecum pentru că el a considerat că nu ar fi suficiente motive de revocare; în final, CCRi îl obligă pe Președinte să revoce procurorul-șef al DNA.

.

Care e argumentul constituțional folosit de CCR în decizia sa?

Constituția nu reglementează cine anume numește și revocă înalții procurori.

În mod surprinzător, CCR folosește însă un text constituțional care se referă la orice procuror. Este vorba de art. 132 alin. (1) din Constituție care spune că „procurorii își desfășoară activitaea sub autoritatea ministrului justiției”. Dar acesta nu privește, încă o dată spun, funcțiile de conducere din parchete. Acestea din urmă sunt reglementate prin legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

.

Care e aspectul de noutate în decizia CCR?

Acum două luni CCR a decis că ministrul joacă un rol important în numirea înalților procurori. Atunci a spus că nu e nicio problemă dacă Parlamentul reduce la o singură dată posibilitatea Președintelui țării de a refuza să accepte propunerea venită de la ministru pentru o persoană care să ocupe o astfel de poziție. CCR a arătat atunci că ministrul joacă un rol esențial în numirea înalților procurori.

Acum, practic CCR a spus același lucru cu privire la procedura de revocare. Dar subliniez că aici nu există posibilitatea Președintelui de a respinge – chiar și o singură dată – propunerea venită de la ministru.

Prin urmare: CSM și Președintele țării nu mai au de acum niciun rost în procedura de revocare. Oricum avizul CSM era până acum doar consultativ, dar totuși era important pentru că numai el putea face o evaluare a activității manageriale a oricărui magistrat din România, întrucât toate datele despre carieră respectivului și a instituției unde funcționează sunt păstrate exclusiv de către CSM. Dar de acum, practic, Președintele statului este redus sub rolul unui primar de comună: el va trebui să facă ceea ce îi spune ministrul chiar dacă este vorba de un înalt procuror din România.

 .

Care e semnificația acestei decizii?

Fiecare procuror depinde, pe scară ierarhică, de procurorul care îi este șef. Astfel, din treaptă în treaptă, se ajunge la procurorul general, șeful DNA și șeful DIICOT. Dar cu privire la aceștia CCR tocmai a decis că ei pot fi numiți și revocați când vrea ministrul justiției, motivele găsite de el fiind imposibil de cenzurat. Prin urmare, se recunoaște că toți procurorii depinde de politic. Iar asta…. este constituțional.

 .

De ce este important cine conduce procurorii?

Un procuror care știe că a lui carieră depinde de un ministru nu va îndrăzni să ancheteze politicieni de aceeași culoare politică cu ministrul. Asta a fost situația în România până în anul 2004.

Judecătorii au toată legitimitatea să fie preocupați de statutul procurorilor, pentru că până și un judecător poate fi pus sub anchetă penală de către un procuror. Și dacă procurorul este subordonat politicului, anchetarea judecătorului ar avea o miză politică. Știind că poate fi cercetat politic pentru soluțiile sale, nici un judecător nu va îndrăzni să condamne vreun politician din partidul ministrului care este găsit vinovat de comiterea unei infracțiuni. La nivel teoretic, justiția încetează când judecătorilor le este frică și politicienii de la putere sunt deasupra legii.

.

Poate fi contestată decizia CCR din 30 mai 2018?

Decizia CCR urmează a fi motivată pe larg și ea se va publica în Monitorul Oficial. Ea nu poate fi atacată de nimeni și nicăieri. Din momentul publicării ea devine obligatorie pentru toată lumea.

 .

Ce va face Președintele statului în actuala procedură de revocare a șefului DNA?

Încă nu s-a motivat decizia CCR unde urmează să fie dezvoltată situația care a dus la această decizie. Nici nu am văzut motivele pentru care Președintele României nu a dat curs propunerii de revocare făcute de ministrul justiției cu privire la doamna Kovesi. De aceea îmi permit o concluzie tranșantă și o speculație:

a) Dacă Președintele statului își menține motivele de respingere a revocării, atunci nu are de ales: pentru a rămâne în matca constituțională el trebuie să emită decret de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA. Dacă nu emite decretul, poate fi acuzat de Parlament de încălcarea Constituției și suspendat din funcție pentru a decide poporul revocarea lui din această funcție. Între timp, ar fi înlocuit de președintele Senatului care ar emite imediat decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA;

b) Dacă Președintele statutului dorește, poate să își precizeze motivele de respingere a revocării, menținând doar pe cele legate de legalitate: poate să refuze în mod public și motivat revocarea procurorului șef pe motiv că ministrul justiției nu ar fi respectat legea cu privire la procedura de revocare a unui înalt procuror.

.

Care sunt efectele pe viitor ale deciziei CCR din 30 mai 2018?

CCR spune acum că procurorul-șef DNA poate fi revocat de ministrul justiției. Aceeași decizie va fi valabilă și pentru procurorul-șef al DIICOT și pentru Procurorul General al PICCJ. La fel, pentru adjuncții lor și șefii de secții de la aceste structuri. Așa că mă aștept la noi revocări.

Dar, mai mult, decizia CCR s-ar aplica, fără nicio îndoială, oricărui procuror din România. Cu alte cuvinte, chiar dacă legea spune că pe ceilalți procuror-șefi din România îi pune în funcții CSM în urma unui concurs, mâine ministrul poate cere ca aceste atribuții să îi fie date lui – și ar fi constituțional, spune azi CCR! Tot astfel, despre promovarea și transferarea procurorilor nu se spune nimic în Constituție (așa cum se spune în privința judecătorilor și se dau aceste atribuții în sarcina CSM), ceea ce înseamnă că oricând acestea pot fi date ministrului – și ar fi constituțional, spune azi CCR!.

.

Cum pot fi îndreptate lucrurile?

Situația actuală provine din art. 132 alin. (1) din Constituție. Acea sintagmă „procurorii…sub autoritatea ministrului” trebuie eliminată. Pentru asta ar trebui un referendum de modificare a Constituției. Legea poate fi inițiată de Parlament sau de cetățeni.

Până atunci trebuie securizată cariera procurorilor și mijloacele de intervenție a ministrului justiției în cariera lor și dosarele instrumentate de ei. Asta se poate face prin modificarea legilor justiției care…tocmai au trecut de Parlament și față de care s-a cerut opinia Comisiei de la Veneția. Între timp președintele statului a cerut CCR o reevaluare a acestor legi, dar s-a respins o primă solicitarea a sa vizând una din cele trei legi, tot pe data 30 mai, pe motiv de depășire a termenului legal.

19/05/2018

Manual gratuit de educatie juridica, editia 2018

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 4:59 PM
Tags: , , , , ,

educatiejuridica2018

Începând de astăzi manualul de EDUCAȚIE JURIDICĂ PENTRU LICEENI, ediția din 2018, este disponibil gratuit pe internet!

Îndrumarul practic despre drepturi, legi și justiție pe care l-am realizat pentru adolescenți acum doi ani cunoaște o nouă formă: date actualizate, secțiuni în plus, fotografii, o grafică mai atrăgătoare. El se distribuie gratuit în școli și licee de către voluntarii VeDemJust care participă la proiectul național de educație juridică în învățământul preuniversitar numit EDUIURIS pe care îl coordonez.

Manualul poate fi descărcat în mod gratuit de AICI  (ediția 2018) sau de AICI (ediția 2016).

Vă reamintesc că manualul a fost tradus deja în limbile engleză și germană. De asemenea, manualul are și o variantă audio. Proiectul este însoțit de un videoclip de promovare. Cei dornici de a se documenta cu privire la educația juridică în România o pot face accesând site-ul specializat, dând like la pagina comunității sau înscriindu-se pe grupul de discuții de pe FB. Ultimele proiecte al asociației sunt doza săptămânală de educație juridică și serialul de desene animate pe teme de educație juridică #O.I. Site-ul de educație juridică are și o secțiune în limba engleză.

 

 

13/05/2018

Educatie juridica la Constanta: concurs si instruire

Filed under: educatie,EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 8:49 AM
Tags: , , , ,

In acest sfârșit de săptămână la Constanța s-au desfășurat două evenimente de promovare a educației juridice în Dobrogea.

Sâmbătă dimineața a avut loc finala din cadrul concursului de educație juridică „Know the Law” ediția a doua. Organizat de Universitatea Spiru Haret și Asociația VeDemJust, concursul a implicat șase licee din județul Constanța: Liceul ”George Călinescu” și Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” din Constanța, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Constanța, Liceul Callatis din Mangalia, Liceul Teoretic ”Traian” din Constanța și Liceul Tehnologic ”Lazăr Edeleanu” din Năvodari Constanța.. Anul acesta ultimele două licee au ajuns în finală. Trofeul a ajuns la echipa de la Liceul Năvodari, aflat la prima participare în concursul nostru.

Juriul a fost alcătuit din dl. judecător Cristi Danileț, dna. judecător Jurubiță Alina din cadrul Tribunalului Constanța, dna. inspector de specialitate Mircea Elena din cadrul Centrului de prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, dl. profesor univ. dr. Mihnea Claudiu Drumea, decanul Universității Spiru Haret și dl. notar Ciprian Alexandrescu. Concurenții au susținut trei probe: o probă de întrebări în regim de viteză, o probă cu întrebări din partea juriului și o temă de dezbatere cu argumente PRO și CONTRA („Vârsta de vot ar trebui scăzută de la 18 la  16 ani”).

Toți participanții, precum și membrii publicului care au asistat la concursul desfășurat în sala de festivități a Prefecturii au primit câte un manual  tipărit de educație juridică pentru liceeni aflat la cea de-a treia ediție. Acesta poate fi descărcat în mod gratuit și de pe site-ul http://www.educatiejuridica.ro administrat de asociația VeDemJust.

Relatări despre concurs: Radio Constanța , revistacuvinte. Relatări despre prima ediție a concursului: Juridice.ro

Sâmbătă după amiază a avut loc un training intensiv de „Metode și tehnici de predare a educației juridice nonformale în școli și licee”. Un număr de 42 de persoane – studenți la Drept și practicieni ai dreptului – au fost instruite de judecătorul Cristi Danileț, inițiatorul proiectului național de educație juridică EDUIURIS. Participanților li s-au acordat certificate în baza cărora vor putea susține lecții pentru copiii din județ

08/05/2018

Bugetarii se supun legii, nu poporului

Filed under: 1. EXPLICATIE — Cristi Danilet @ 8:54 AM
Tags: , , , , ,
capturaCirculă pe FB un comentariu de al meu din urmă cu un an și se încearcă o miștocăreală ieftină de persoane care nu au cunoștințe aprofundate despre viața publică și modul de funcționare a unei democrații. 
.
Contextul în care am făcut acea afirmație are legătură cu veșnica susținere cum că „magistrații sunt plătiți din banii poporului, deci trebuie să facă ce spune poporul”. Pentru că se pare că cele trei propoziții expuse de mine trebuie explicate pe îndelete, o fac aici:
. 
1. Funcționarii și magistrații se supun legii, nu poporului.
Această afirmație se întemeiază pe acte normative în vigoare: Articolul 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999: „Funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu”. Art. 124 alin. (3) Constituție: „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. Articolul 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004: „Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii (…)” 
AȘADAR: În exercitarea atribuțiilor lor, nici funcționarii, nici magistrații nu pot să se supună voinței celor cu care vin în contact: problemele cetățenilor se soluționează nu după cum doresc cetățenii, ci după cum spune legea. Uneori legea poate veni în contradicție cu voința de moment a poporului – această situație nu schimbă cu nimic regula: funcționarii și magistrații sunt obligați să respecte legea atât timp cât ea este în vigoare; cine e nemulțumit de lege, trebuie să facă demersuri să o schimbe.
EXEMPLU: Constituția noastră din 1991 spune că suntem o republică și că niciodată această Constituție nu poate fi revizuită cu privire la forma de guvernământ. Rezultă că, chiar dacă la un moment dat, majoritatea populației ar dori să fim conduși de un rege, acest lucru nu poate fi pus în practică, căci Constituția trece înaintea voinței de la un moment dat a poporului. Deci, cât timp există această Constituție nu vom avea rege, iar această Constituție nu poate fi schimbată astfel încât să putem fi conduși de un rege.
.
2. Una e interesul poporului, alta e interesul public.
Aceasta concluzie este urmarea unei dezbateri lămurită în Occident în urmă cu câteva secole. Când s-a răsturnat monarhia absolutistă revoluționarii și-au pus întrebarea. „Pe cine punem în locul monarhului să ne conducă?”. Soluția ideală ar fi fost să conducă întreg poporul: astfel, s-ar fi ajuns înapoi la democrația directă de tip antic, întâlnită în cetățile Atena și Sparta (deși atunci votau în agora doar bărbații, majori și cetățeni); dar acest sistem nu ar mai fi putut funcționa acum, întrucât populația devenea din ce în ce mai numeroasă. Ca urmare, s-a optat pentru formula „Suveran este poporul” care ia astfel loc monarhului din punct de vedere formal; dar exercitarea puterii de către popor urma să se facă prin aleși – și astfel ia naștere democrația reprezentativă.
Însă „Ce fel de mandat au aleșii?” s-au întrebat constituanții, adică cum ar urma să voteze aleșii? Și s-a răspuns: dacă ar avea un mandat imperativ, adică dacă aleșii ar trebui să facă ceea ce le ordonă alegătorii, s-ar ivi câteva probleme: pentru fiecare chestiune ce trebuie votată în Parlament aleșii ar trebui să își întrebe alegătorii, ceea ce ar duce la blocaje funcționale; apoi, imediat după ce o persoană este alesă și ar vota un proiect de  lege care ar nemulțumi un grup de oameni, aceștia ar putea iniția procedura de revocare, ceea ce iar ar bloca Parlamentul și am avea practic alegeri permanente; apoi, cei aleși de anumiți cetățeni ar putea fi revocați de cetățenii care au votat pentru alți aleși sau nu au participat la vot, ceea ce nu ar fi tocmai echitabil. Așadar s-a optat pentru formula mandatului reprezentativ: cel ales decide în Parlament cum dorește el, considerându-se că i s-a dat această putere la momentul alegerii sale. De aceea Constituția noastră spune în art. 69 „Mandatul reprezentativ”: (1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. (2) Orice mandat imperativ este nul”. 
AȘADAR: Tot ceea ce fac reprezentanții este pentru popor, dar nu așa cum dorește ad-hoc poporul. Se consideră că voința aleșilor este chiar voința generală (ei nu decid in numele lor) care însă e distinctă de voințele adunate ale fiecărui membru al societății la un moment dat; orice decizie luată de cel ales este decizia întregii societăți. Și ca o garanție a acestui fapt, se recunoaște independența funcțională a alesului: el nu răspunde pentru opțiunile sale decât în fața alegătorilor (evident, numai dacă vrea să mai candideze încă o dată), neputând fi revocat în cursul exercitării mandatului de cei nemulțumiți de el. Cred că este clar că alesul ia decizii nu pentru el și nici pentru cei care l-au ales, ci și pentru cei care nu aveau drept de vor, și pentru cei care nu au fost la vot, și pentru cei care nu l-au votat pe el – deci alesul reprezintă pe toți cetățenii și face ce consideră el că e mai bine pentru toți, dar fără să îi întrebe despre acest lucru.
EXEMPLU: Dacă ar fi întrebat poporul de e de acord sau nu să mai plătească taxe și impozite, probabil 99% ar spune că „Nu”. Or, niciun Parlament nu ar putea adopta o astfel de lege care ar duce la imposibilitatea de funcționare a statului și, deci, de guvernare a societății. De aceea spun că o astfel de lege, deși ar reprezenta interesul poporului, ea nu ar fi în interes public. Sau, și mai clar: publicul captiv al mocirla.tv ar dori ca magistrații să fie crucificați, dacă nu cel puțin să răspundă material în mod automat pentru hotărârile greșite – acest lucru nu se poate întâmpla, evident, chiar dacă respectivii ar semna o petiție on line sau ar iniția un proiect de modificare a legii sau chiar de revizuire a Constituției.
.
3. Dacă ești plătit din bugetul de stat nu înseamnă că ești plătit din banii poporului
Afirmația este în strânsă legătură cu celelalte două și traducerea ar fi: „nu poți lua decizii cum vrea cel care contribuie la bugetul din care ești remunerat”.
Deseori cei care critică modul de funcționare a statului în general și a justiției în particular invocă drept argument că noi nu am putea decide așa, cum vrem noi (zic ei), ci trebuie să facem cum vor cei care ne plătesc. Să ne lămurim: eu, ca magistrat, nu sunt plătit din banii vreunui cetățean considerat în mod particular. Banii îmi intră lunar pe cart direct de la instituția unde muncesc căruia i se alocă un fond din bugetul de stat și ei sunt răsplata muncii mele. Nu cer bani de la niciun cetățean – asta ar fi luare de mită; niciun cetățean nu îmi livrează mie bani pe card – asta ar fi dare de mită. Acel venit lunar mi se cuvine pentru că muncesc pentru el și există o lege care spune că trebuie să fiu remunerat pentru activitatea mea. Nimeni nu are dreptul să îmi spună dacă, când și cum să îmi încasez, respectiv să cheltuiesc venitul salarial.
Mult prea des bugetarii sunt trimiși în derizoriu, considerându-se de plătitorii de taxe și impozite, ba chiar și de cei care nu plătesc așa ceva, că ar fi un fel de cerșetori. Și, oricum, dacă sunt plătiți, ei trebuie să facă musai cum vrea cotizantul revoltat pe Facebook. Ei, bine, dacă ar fi așa, ar fi o problemă: și eu plătesc taxe și impozite, și familia mea, și toți cei care nu ajung în fața mea vreodată – numărul acestora este, evident, mult mai ridicat decât numărul celor pe care îi judec. Ce să fac, acum?! Să îi întreb pe primii ce soluții să dau pentru ceilalți? Păi, eu nu am o funcție plebiscitară: voința poporului sau a unei părți din el nu contează în soluțiile mele. Dacă eu m-aș supune populației, fie chiar numai unei părți ce își achită taxele și impozitele, eu nu aș mai fi independent. Nemaifiind independent, aș fi un fel de sindicalist care trebuie să reprezinte interesele membrilor ce îi spun ce să facă. Și aș da soluții cum vrea poporul, nu cum spune legea. Or, altul e statului meu. Și altele sunt regulile după care funcționează societatea modernă cam de 500 de ani încoace.
Fiind și eu plătitor de taxe și impozite din care sunt plătite pensiile oamenilor, ar fi în regulă să le spun eu pensionarilor ce să zică pe Facebook? Fiind și eu plătitor al contribuțiilor la asigurări de sănătate din care sunt asigurate serviciile pentru cei care mă critică în mod nefondat, ar fi în regulă să le spun să înceteze? Fiind și eu plătitor de taxe și impozite din care e plătit un parlamentar care derulează și el comentariul meu de mai sus însoțit de o replică ironică ar fi în regulă să îi ordon să îl șteargă? Evident, nu!
AȘADAR: Profesorul nu dă note cum vor părinții elevului, plătitori de taxe și impozite. Doctorul nu operează după indicațiile pacientului plătitor de taxe și impozite. Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada (atenție, nu neg formele de manifestare ale democrației participative, dar nu să nu confundăm mijloacele de presiune pozitivă puse pe guvernanți cu capacitatea lor decizională). Magistrații nu dau soluții precum vor cei din fața lor sau cum vor cei care se uită la TV la știrile despre justiție revoltați ba ca unul nu trebuia arestat, ba ca la altul pedeapsa e prea mică.
 .
În concluzie: bugetarii (funcționari publici, profesori, doctori, magistrați, parlamentari etc) sunt plătiți din banii statului la care contribuie o mare parte din popor, dar ei nu trebuie să facă ceea ce le spune la un moment dat poporul, ci ceea ce le spune legea. Niciun cetățean privit individual, ba chiar nici poporul considerat ca întreg nu este deasupra legii. Trăim în epoca lui „rule of law”, nu lui „rule of man/men”. 

26/04/2018

Impotriva dezinformarii: „O judecatoare de la Tribunalul Salaj denunta protocoalele secrete”

O anumită parte a presei a titrat că o judecătoare de la Tribunalul Sălaj a denunțat către Guvern protocoalele secrete în baza cărora dosarele sunt scoase de la instanțe și trimise la SRI.

Este de remarcat că e vorba de aceleași site-uri, televiziuni și ziare care și-au făcut o obișnuință din a ataca justiția și a inventa știri negative despre aceasta. Că știrea de mai sus e o minciună, rezultă din trei aspecte: o faptă nelegală nu se denunță de către un magistrat la Guvern, ci la Parchet și cel mult la CSM; niciun jurnalist nu a cerut punctul de vedere al magistratului implicat; nu există scrisoarea originală pe care se lăuda o televiziune că o are. Adică, FAKE total, bun de păcălit copiii.

Judecătoarea al cărui nume a fost folosit a făcut cu patru zile înainte de emisiunea TV plângere pentru fals. Evident, asta nu s-a spus aseară.

COMUNICAT DE PRESĂ privind informaţiile apărute în cadrul emisiunii „….” difuzată de postul de televiziune … în seara zilei de miercuri, 25.04.2018

Având în vedere informaţiile apărute în presa audiovizuală, în cadrul emisiunii „…” difuzată de postul de televiziune …. în seara zilei de miercuri, 25.04.2018, cu privire la un memoriu atribuit doamnei judecător Ştef Maria-Cristina din cadrul Tribunalului Sălaj, referitor la desecretizarea protocoalelor încheiate de Serviciul Român de Informaţii, precum şi interesul manifestat de opinia publică cu privire la acest subiect, Biroul de informare şi relaţii publice al Tribunalului Sălaj este abilitat să transmită următoarele: În urma unui răspuns trimis doamnei judecător Ştef Maria-Cristina de către Comisia juridică a Senatului României, aceasta a aflat că în numele său a fost formulat un memoriu referitor la faptul că, la nivelul Tribunalului Sălaj, anumite dosare cu infracţiuni grave sunt scoase din tribunal şi prezentate Serviciului Român de Informaţii şi că în cadrul instituţiei funcţionează un comitet mixt, format din procurori, judecători şi alţi conducători de servicii ce analizează dosarele cu infracţiuni grave, subsecvent propunându-se soluţiile care trebuie date.

În aceste împrejurări, la data de 20 aprilie 2018, doamna judecător Ştef Maria-Cristina a formulat o plângere penală pe care a depus-o la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Menţionăm că în cadrul Tribunalului Sălaj nu sunt organizate comitete mixte de procurori, judecători şi/sau conducători de instituţii care să analizeze dosare penale în scopul propunerii de soluţii, nefiind, de altfel, organizate niciun fel de comitete.

Soluţia în cadrul unui dosar penal este dată exclusiv de judecătorul cauzei ca urmare a deliberării personale, în baza probelor legal administrate în cauză, fără interferenţe exterioare.

De asemenea, dosarele instanţei părăsesc sediul Tribunalului Sălaj doar în condiţiile expres reglementate de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii (art. 93 din R.O.I.).

Sintetizând, învederăm faptul că doamna judecător Ştef Maria-Cristina nu a formulat şi adresat vreun memoriu cu un astfel de conţinut Comisiei juridice a Senatului României şi nici vreunei alte instituţii ale statului, iar aspectele prezentate în cuprinsul memoriului nu corespund realitaţii.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL TRIBUNALULUI SĂLAJ

25/04/2018

Decalogul Universitatilor – cine semneaza?

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 3:44 PM
Tags: , ,

educatieRomânia este bolnavă. Pentru că Justiția nu a funcționat două decenii după revoluție. Pentru că Sănătatea este, de fapt, boală curată. Dar mai ales pentru că EDUCAȚIA este la pământ. Dacă nu se face ceva acum, nici peste o jumătate de secol nu ne vom fi vindecat.

De aceea, cred că decalogul propus de domnul Daniel P. Funeriu este unul corect. Și că rectorii universităților din România trebuie să îl semneze:

1) Toleranţă zero la plagiat. Verificăm toate tezele după 89, prioritar ale demnitarilor şi facem publice rezultatele evaluarii;
2) Orice membru al universităţii care preia o funcţie politică executivă păstrează numai funcţiile didactice pe o perioadă de 5 ani;
3) #metoo;
4) Niciun conducător de doctorat cu mai mult de 8 doctoranzi;
5) Vrem evaluare exclusiv internaţională a proiectelor de cercetare;
6) Nu mai incurajăm şi nu mai luăm în considerare publicaţii in jurnale irelevante;
7) Recrutăm transparent și căutăm activ tinerii valoroși formaţi în străinatate;
8) Nu mai dăm note de trecere studenţilor nemerituosi;
9) Solicităm un CNATDCU, CEMU, CNE, compuse din excelenţă internaţională, minim 30% români activând în străinătate;
10) Ne cerem scuze pentru acţiuni trecute care pot fi interpretate în cheie politică.


http://funeriu.blogspot.ro/2018/04/universitati-va-acuz.html

17/04/2018

Despre puterea politicului asupra carierei magistratilor: intre legalitate si abuz

Filed under: CCR,CSM,MJ — Cristi Danilet @ 10:15 PM
Tags: , , , , , ,

Toader Kovesi1. În democrație, guvernarea poporului se asigură de însuși poporul. Pentru a pune în aplicare acest principiu, poporul trebuie să își desemneze reprezentanți. Acești reprezentanți ar deține astfel toată puterea de a decide cu privire la cei guvernați, astfel că mai devreme sau mai târziu ar abuza de ea. Ca urmare, puterea trebuie fragmentată. Astfel apar organele legislative (Parlamentul – care adoptă legi), executive (Guvernul și Președintele țării – care pun în executare legile) și judiciare (Justiția – care sancționează încălcarea legilor). Aceste puteri publice sunt separate: o autoritate nu are voie să se amestece în atribuțiile celeilalte puteri.

2. Dar, pe când primele instituții enunțate mai sus sunt doar puteri, Justiția este în același timp și putere, și contra-putere: astfel, doar membrii puterilor politice pot fi trași la răspundere de membrii puterii judiciare, nu însă și invers. Ca urmare, cine ar dori să influențeze mersul dosarelor (evident, e vorba de cele penale) are trei soluții: fie inventează imunități pentru a împiedica anchetele judiciare, fie elimină legea care ar duce la sancționare, fie controlează cariera magistraților. În această din urmă situație, fiindu-le frică de a fi mutați, sancționați sau dați afară oricând și în mod arbitrar, magistrații ar evita să se pună rău cu puterea. Așa că Justiția nu ar mai ancheta și sancționa oameni politici.

3. Controlul asupra mersului cauzelor penale se poate obține, deci, influențând procurorii (pentru a porni dosare) sau influențând judecătorii (pentru a nu da hotărâri de condamnare). Judecătorii sunt independenți în mod absolut, față de orice autoritate, organism sau persoană; ei se supun doar legii. Dar, cum ei pot fi anchetați disciplinar de Inspecția Judiciară (dacă comit o abatere disciplinară) și anchetați penal de către procurori (dacă comit vreo infracțiune), rezultă că dacă politicul ar controla pe inspectori și/sau pe procurori, atunci ar putea interveni indirect în activitatea judecătorilor – este ceea ce a vrut ministrul Toader prin propunerile din 23 august 2017. Or, prin reforma justiției din 2004-2005 inspectorii au fost scoși de sub autoritatea ministrului justiției și puși sub autoritatea CSM, iar CSM este independent, deci nu există un pericol de a afecta negativ activitatea magistraților. Mai rămân în discuție procurorii: cine îi controlează ca să poată a le influența, astfel, dosarele?

4. Constituția României spune că procurorii sunt controlați de șeful lor. Legea arată că acest control înseamnă verificarea legalității și temeiniciei actelor lor, care trebuie făcut însă doar în scris și motivat. Ca să împiedice un eventual abuz al unui procuror șef, actul său poate fi verificat de un judecător, iar conduita acelui procuror poate fi reclamată la CSM. Deci, aici nu sunt probleme, însă cu o condiție: procurorii șefi să nu fie dependenți de politic. Pentru că un procuror-șef controlat politic poate influența mersul unui dosar penal al procurorului din subordine.

5. Tot Constituția spune că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției. Legea clarifică ce înseamnă asta: ministrul propune numirea și revocarea șefilor de la Parchetul General, DNA și DIICOT; pe când toți ceilalți șefi sunt numiți prin concurs de către CSM. Fiind un om politic și având în vedere dorința clasei politice redată mai sus, rezultă că ministrul justiției devine exponentul clasei politice în dorința sa de a controla activitatea justiției. Pentru a împiedica un abuz al ministrului în procedura de numire și de revocare a înalților procurori, legea spune că decizia finală aparține Președintelui României, care are nevoie de un aviz consultativ al CSM.

6. În ce privește procedura de numire, nu există criterii pe care ministrul să le folosească atunci când formulează propunerea adresată Președintelui țăii. Astfel că el poate alege orice procuror ce întrunește condițiile minime prevăzute de lege pe care să îl propună șef al uneia dintre structurile menționate. Tocmai de aceea, ministrul justiției joacă un rol central în procedura de numire, aspect afirmat de CCR la pct. 165 din recenta decizie nr. 45/2018 care spune că președintele statului poate refuza numai o dată această propunere.

7. Însă în ceea ce privește procedura de revocare a înalților procurori, lucrurile stau altfel. Este vorba de cineva care ocupă deja funcția de șef al procurorilor, aflat în desfășurarea atribuțiilor. Ca urmare, orice intruziune a politicului în cariera acelui magistrat este interzisă. Dacă procurorul șef ar ști că el poate fi schimbat oricând se supără un politician, deciziile pe care le-ar lua atât ca procuror, cât și ca șef al altor procurori ar fi tocmai pentru a-și proteja cariera și a nu deranja clasa politică care acționează prin ministrul justiției. Așadar, în legătură cu un șef, problema reală de control a carierei sale nu este atât modul în care este pus în funcție, ci modul în care este dat jos din funcție: procurorul se va supune nu celui care îl numește, ci celui care îl poate schimba. Tocmai de aceea, pentru a nu permite ministrului să intervină în mod arbitrariu, subiectiv și intempestiv în cariera în procedura de revocare, legea spune că motivele pentru a da jos un înalt procuror pot fi doar trei: când nu mai îndeplinește condițiile de la numire, când a fost sancționat disciplinar de CSM sau când este un prost manager.

8. Așadar, în procedura de revocare a înalților procurori avem implicați aceiași trei actori de la numire. Dar, dintre aceștia, doar CSM deține dosarul profesional al înaltului procuror și, deci, doar acesta poate face verificări cu privire la cariera sa. Rezultă că în procedura de revocare decizia finală trebuie să se sprijine pe avizul CSM, menit să constate dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile legale de revocare. Cu alte cuvinte, situația e diferită decât cea de la numire: la numire, ministrul poate pune orice procuror în funcția de înalt procuror, pe când la revocare ministrul poate da jos acel înalt procuror doar într-una din cele trei situații enunțate mai sus. Asta pare că spune și ultimul raport GRECO: „recomandă ca procesul de (…) revocare a înalților procurori să fie transparent și bazat pe criterii obiective, iar CSM să aibă un rol mai important în această procedură”.

9. Președintele României este cel care ia decizia atât pentru numirea, cât și pentru revocarea unui înalt procuror. Decizia sa nu poate fi una formală. Că este așa o spune CCR la pct. III.3 lit. g) din mai vechea decizie nr. 375/2005: „Dacă Preşedintele României nu ar avea nici un drept de examinare şi de apreciere asupra propunerilor (…) pentru numirea (…) procurorilor în anumite funcţii de conducere ori dacă nu ar putea refuza numirea nici motivat şi nici măcar o singură, dată, atribuţiile Preşedintelui României, prevăzute de art. 94 lit. c) coroborat cu art. 125 alin. (1) din Constituţie, ar fi golite de conţinut şi importanţă”.

10. Ministrul actual al justiției a propus revocarea procurorului-șef al DNA, CSM a dat aviz negativ, Președintele țării a respins propunerea. Ministrul a anunțat că va contesta la CCR actul Președintelui – se pare că el susține că atunci când ministrul propune revocarea unui procuror-șef, avizul CSM trebuie ignorat și Președintele țării este obligat să dispună revocarea. Sunt două posibilități cu privire la ceea ce va urma:

a. Dacă CCR îi va da dreptate ministrului, înseamnă că începând cu acel moment orice ministru poate propune (în fapt…„dispune”) revocarea unui înalt procuror nu doar pentru că, de exemplu, un procuror din subordinea sa ar fi început anchetarea unui politician din același partid cu ministrul, dar și pentru simplu fapt că nu îi mai place de ochii sau înălțimea lui. Cu privire la primul motiv, chiar îmi aduc aminte cum premierul Tăriceanu a luat-o la întrebări pe Macovei, pe atunci ministru al justiției, cu privire la faptul că procurorii din „subordinea” ei îl anchetează pe vicepremierul Copos – și era vorba de un Guvern…liberal, care – chipurile – prin definiție respectă independența justiției. Evident, va urma revocarea lui Kovesi;

b. Dacă CCR nu îi va da dreptate ministrului Toader, înseamnă că propunerea de revocare a procurorului-șef Kovesi s-a făcut pe alte motive decât cele legale. După ce ministrul a fost atenționat anul trecut de CSM că a încălcat independența justiției prin afirmațiile sale în cazul penal „Belina” aflat în desfășurare, după ce ministrul a pierdut la CCR o sesizare pentru un conflict de natură constituțională în același caz Belina, după ce CSM a dat aviz negativ propunerii de revocare a lui Kovesi din funcție, este evident că o nouă decizie negativă din partea CCR în cazul Kovesi ar înseamna că ministrul a abuzat de puterea sa încercând să demită un înalt procuror. Iar asta ar însemna sfârșitul carierei ministrului Toader.

Pagina următoare »