CRISTI DANILEŢ – judecător

27/02/2011

In dialog cu voi

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 12:55 AM

Avand in vedere numarul mare de intrebari care mi se pun si care nu au intotdeauna legatura directa cu postarile mele de pe blog, inteleg ca e nevoie de un loc distinct  unde sa raspund acestora. Ca urmare, am decis deschidere unei secțiuni distincte disponibile la adresa https://cristidanilet.wordpress.com/0-in-dialog-cu-voi-din-12-06-2014/ in care sa dezvolt comunicarea mai facila cu cei interesati de profesia de judecator sau de activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Reamintesc că legea îmi interzice să dau consultații juridice.

Multumesc mult pentru interesul aratat.

24/03/2017

Mars pentru familie si viata

Filed under: copii — Cristi Danilet @ 8:45 AM
Tags: , , , ,

familieÎntr-una din zilele viitoare se organizează un MARȘ PENTRU FAMILIE ȘI VIAȚĂ. Acum, unii avem și familie, mai și trăim pe deasupra. Dar nu vreau să vorbesc acum despre părinții de sexe diferite, care sunt căsătoriți, au copii și …trăiesc.

Eu mă gândesc dacă acest marș este și pentru:

  • cei care sunt căsătoriți, nu au copii, deși la încheierea căsătoriei au primit „livret de familie”;
  • cei care au actul de căsătorie de la Primărie, dar nu s-au cununuat religios;
  • cei care sunt căsătoriți, nu au copii împreună, dar au copii fiecare din relații anterioare;
  • cei care au copii, dar nu sunt căsătoriți;
  • cei care nu au copii, nu sunt căsătoriți, dar au partener stabil;
  • cei care adoptă copii, indiferent că au sau nu partener de viață;
  • cei care au și cresc copii, însă sunt separați, divorțați sau văduvi;
  • bunicii care cresc nepoții fiindcă părinții sunt plecați la muncă sau decedați;
  • bunicii care cresc copii care cresc nepoți, cu toțiii locuind împreună;
  • persoanele care cresc ca asistenți maternali copiii ce au fost abandonați;
  • persoanele – rude de sânge, afini sau străini – cărora li s-au dat copii în tutelă sau chiar în plasament pentru că proprii părinți i-au părăsit, abuzat sau neglijat.

Din punct de vedere legal toți cei enumerați mai sunt sunt o „familie” (și, în legislație, poartă diverse denumiri: familie monoparentală, familie extinsă, familie substitutivă, familie asimilată etc). Ah, da, încă ceva: au și ei viață.

În calitate de oameni, înzestrați fiind cu LIBERTATE, decidem singuri dacă ne căsătorim sau trăim în concubinaj, dacă ne cununăm religios sau ne limităm doar la cununia civilă, dacă dorim să avem copii sau să întrerupem sarcina. Toate aceste aspecte țin de VIAȚA PRIVATĂ, iar acesta este un aspect esențial al libertății în care societatea nu are voie să decidă în locul individului. Ci individul este liber ca, respectând legea (și sublinez asta) și în funcție de propria moralitate, să își asume faptele și urmările lor.

Spalatul rufelor tine, totusi, de igiena

Filed under: coruptia,democratie participativa — Cristi Danilet @ 8:35 AM
Tags: , ,

masina spalatGăsesc drept halucinantă expresia „rufele murdare se spală în familie” adresată ca reproș celor ce apelează la instrumente democratice de a-și susține în mod public opinia în legătură cu lucrurile care nu merg bine într-o instituție sau chiar în propria țară.

Nu știu de unde vine această expresie, dar cred că este total inadecvată în contextul la care mă refer. Poate că unii nu au familie (și trei milioane de oameni au dat semnătură că un bărbat părăsit de nevastă, care spală rufele copiilor, nu o face în …„familie”). Poate că unii nu au rufe (or fi și din ăștia, cu mătuși care le lasă moșteniri serioase). Poate că unii folosesc spălătoria din oraș. Și poate că unii nu au mașină de spălat.

Dar, ce e interesant, și aici fac apropo direct la discuția de acum două zile despre România, desfășurată la Bruxelles, în care o delegație de români au arătat ce se întâmplă în țară cu lupta împotriva…anticorupției și căreia i se reproșează că nu și-a spălat rufele în familie:

.
1. Cei care invocă chestiunea asta cu rufele sunt prezenți deseori în spațiul public, la televiziuni sau pe Faceboog, unde fac la greu observații și insultă pe oricine nu gândește la fel. Deci, dacă imaginile din cutia aia ajung la public și dacă rețelele de socializare sunt considerate spațiu public, poate ar trebui să aplicăm cu toții ceva reguli de igienă, nu numai unii…

2. Cei care cred că Bruxelles-ul nu știe despre ce se întâmplă în România, se înșeală amarnic: străinii au venit să ne spele rufele la câteva zile după marțea când s-a dat Ordonanța cu abuzul în serviciu și au fost primele reacții ale magistraților, ONG-urilor și apoi ale publicului larg.

3. Aceste reacții ale magistraților, ONG-urilor și ale publicului au fost tocmai încercări de a spăla rufe în familie. Dar, din păcate, unii au furat detergentul.

4. După 1 ianuarie 2007, „familia” mai numără ceva membri și se numește…„Uniunea Europeană”.

5. Familia asta largă dă mulți bani copilului sărac numit România. Așa cum părintele care îți dă bani de caiete sau de suc află că tu i-ai dat pe țigări sau alcool și te cheamă la raport, tot așa UE are tot dreptul să știe că în România furtul e ceva aproape acceptat moral și tot dreptul să se revolte când furtul e legalizat.

16/03/2017

Profesorul este „functionar public” numai in penal

Filed under: coruptia — Cristi Danilet @ 9:01 AM
Tags: , ,

mita-spagaCurtea supremă a stabilit ieri că profesorul din învățământul preuniversitar de stat are calitatea de „funcționar public” cu sensul autonom din art. 175 alin. 1 lit b teza a doua Codul penal, ca urmare poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită (Decizia nr. 8/2017, complet DCD).

Aș vrea să explic puțin această soluție: în dreptul penal unele noțiuni folosite au un înțeles autonom. Astfel, la art 172-187 Cod penal este lămurit înțelesul unor termeni sau expresii. Dacă veți citi conținutul art 175  veți vedea definiția care se dă, NUMAI ÎN PENAL, funcționarului, în care intră: și medicul (a se vedea decizia 26/2017 a ICCJ, complet DCD), și polițistul, și judecătorul, și gardianul de la penitenciar, și expertul tehnic judiciar (a se vedea decizia 20/2014 a ICCJ, complet DCD), și ministrul – toate acestea categorii profesionale au o lege specială a statutului, diferită de cea a „funcționarului public” pe care îl știm din administrație și care se supune Legii nr. 188/1999.

Așadar, dacă iei mită, răspunzi pentru această infracțiune atât timp cât exerciți o funcție publică de orice natură, indiferent dacă lucrezi la stat sau în privat.

Noua decizie dată de ICCJ nu adaugă și nu șubrezește cu nimic statutul cadrelor didactice care, cel puțin de la 1969 când a intrat în vigoare fostul Cod penal, răspundeau pentru luare de mită. Deci, profesorul rămâne în continuare parte dintr-o categorie profesională cu lege specială Legea 1/2011, Titlul IV, supusă acelor reglementări cu privire la cariera sa, însă în privința răspunderii penale intră în categoria „funcționarului public” la care face referire Codul penal.

Încă ceva: Explicația pe care a dat-o curtea supremă se referă la profesorul din învățământul preuniversitar de stat pentru că speța era cu o profesoara de geografie de la clasa a XI fără frecvență a unui liceu public, care pretinsese 25 lei de la fiecare elev, pentru un examen. Evident, și profesorul de la un liceu privat, și cel de la o facultate de stat sau privată vor răspunde pentru luare de mită.

 

15/03/2017

Impotriva dezinformarii: „Tehnocratii au usurat verificarea sefilor Parchetelor de catre ministru”

Un titlu dintr-un ziar de azi ne anunță că „Tehnocrații au ușurat verificarea parchetelor de către ministru”. Informația se bazează pe o afirmație a unui fost ministru care nu este nici explicată, nici combătută de jurnalist. Făcând legătura între titlul articolului și susținerea clară din finalul său cu privire la verificarea actualilor procurori Kovesi și Lazăr, oricine trage concluzia că ministrul poate face această verificare numai pentru că Guvernul tehnocrat a făcut modificarea de anul trecut prin OUG 78 amintită în text.

EvZ

Lucrurile stau în felul următor:

În Legea nr. 304 privind organizarea judiciară, apărută în 2004 se scrie la art. 66 alin. (1): „Ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea CSM, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurorii inspectori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din Parchetul Naţional Anticorupţie, din parchetele de pe lângă curţile de apel sau alţi procurori delegaţi”.

Între timp au dispărut procurorii inspectori de la parchete, PNA a fost transformat în DNA, legea s-a republicat, iar normele aplicabile azi cu privire la aspectul de mai sus sunt cuprins la art. 69 alin. (1) „Ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea CSM, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnaţi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul- şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori de ministrul justiţiei”.

Ultima modificare a fost făcută, într-adevăr, prin OUG nr. 78/2016. Însă prin art 26 din aceasta doar se adaugă „DIICOT” în textul de lege. Așadar, OUG a tehnocraților nu conferă niciun drept nou ministrului justiției.

14/03/2017

Parlamentul renunta la controlul asupra procurorilor, dar il menține pe cel asupra societatii civile din CSM

Filed under: alegeri CSM,Parlament — Cristi Danilet @ 4:53 PM
Tags: , ,

La Parlament se discută în aceste zile despre depolitizarea numirilor celor din conducerea instanței supreme și a Ministerului Public. Astfel, printr-un proiect de lege aflat în cameră decizională la Senat se dorește să fie excluși din mecanismul de numire și revocare atât Președintele României, cât și ministrul justiției. Îmi aduc aminte că proiecte și discuții aprinse cu același scop au avut loc încă din 2006, la nici doi ani după reforma justiției. Însă rotirea la guvernare a partidelor a determinat pe fiecare să mențină același sistem încă un deceniu, probabil cu intenția de a controla mersul dosarelor penale, așa cum se întâmpla înainte. Timpul scurs de atunci și până acum ne-a arătat că cei cu dosare penale au fost deopotrivă din toate partidele, astfel încât probabil s-au convins și aleșii că nu are rost să mai dețină vreunul această pârghie de control asupra procurorilor, căci ea nu funcționează. Încă nu avem un vot final asupra acestui proiect, dar finalul e ușor de anticipat.

Dar astăzi vreau să discut despre altceva. După cum ar trebui să se știe, conform art. 133 alin. 2 din Constituția României, în Consiliul Superior al Magistraturii – organismul care gestionează cariera magistraților – sunt 19 membri: nouă judecători aleși de colegii lor, cinci procurori aleși de colegii lor, președintele ICCJ, procurorul general al PICCJ, ministrul justiției și doi reprezentanți ai societății civile. Aceștia din urmă sunt aleși de Senatul României. Insist: un organism politic alege și numește pe cei doi reprezentanți ai societății civile sunt în organul independent și apolitic care garantează independența justiției.

Se pare însă că există o bătălie politică pentru numirea celor doi. Noul CSM si-a inceput mandatul pe data de 6 ianuarie 2017, pentru următorii șase ani și toți membrii urmează să își înceteze mandatul odată. Numai că jocurile politice care se fac de fiecare dată în legătură cu aceste numiri (același scenariu a fost în anul 2011, când precedentul CSM și-a începul mandatul) fac ca cei doi să nu își înceapă activitatea odată cu ceilalți 17. Iată, la trei luni după demararea activității de către noul CSM, încă se mai aleg și realeg membrii din societatea civilă. Și va mai dura câteva luni de acum încolo.

Iată AICI anunțul din octombrie 2016 pentru alegerile ce trebuiau să aibă loc în noiembrie în vederea începerii mandatului în ianuarie 2017 și AICI lista cu cei înscriși atunci. Iată AICI anunțul din ianuarie 2017, prin care Senatul a prelungit perioada de depunere a candidaturilor până în februarie și AICI pe cei înscriși atunci. Dar, pe 7 martie, niciununul din cei 12 candidați nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi ales. Acum, procedura este repornită: iată AICI anunțul de urmă cu câteva zile, potrivit căruia în luna mai se va termina procedura de numire.

Încă îmi este greu să înțeleg criteriile după care reprezentanți ai societății civile sunt preferați ori nu de oamenii politici. Încă îmi este neclar interesul senatorilor pentru a alege doar anumite persoane în cadrul CSM. Dar mă gândesc: dacă politicul e dispus să renunțe la controlul asupra carierei magistraților de la vârful sistemului, de ce încă mai menține controlul asupra reprezentanților societății civile din cadrul CSM. Oare nu e paradoxal interesul politicienilor în privința „societății civile” care, prin definiție, ar trebui să excludă implicarea politicului?! O să mi se răspundă că așa prevede Constituția. Eu aș răspunde că aceeași Constituție, în interpretarea dată prin decizia CCR nr. 374/2016 spune că mandatul tuturor membrilor CSM este de 6 ani și, iată, prin aceste proceduri eșuate, un organism constituțional este vitregit de prezența a doi oameni. Cred că e timpul ca Senatul să ia decizii în afara intereselor de partid, dacă tot se consideră organul reprezentantiv suprem al poporul român, așa cum a ținut să declare recent.

13/03/2017

Procedura de revocare a sefilor din Parchet

Filed under: Guvern,Parchet — Cristi Danilet @ 3:26 PM
Tags: , , ,

Procurorii sunt independenți în soluțiile date. Este adevărat că șefii de la vârful Ministerului Public sunt numiți cu implicarea politicului, datorită unei legi ce consacră această procedură încă de pe vremea comunismului (a se vedea art. 44 din Legea 60/1968, apoi art. 70 din din Legea 92/1992, apoi art. 54 din actuala Lege privind statutul judecătorilor și procurorlor nr. 303/2004.) Mandatul șefilor de la Parchet este însă protejat împotriva demiterilor intempestive din partea celor ce i-au numit. Astfel, în art. 54 și art. 51 alin 2 din Legea nr. 303/2004 se prevede CINE și PENTRU CE poate revoca un procuror de la vârful Parchetului de pe lângă ICCJ, DNA și DIICOT.

Revocarea implică trei factori decizionali:

  • propune ministrul justiției;
  • avizează CSM;
  • decide Președintele României.

Motivele de revocare sunt următoarele trei:

a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere (se descoperă că a făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau au colaborat cu aceasta, că are un interes personal în ocuparea funcției de conducere ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege, că la data numirii nu avea vechimea minimă necesară);

b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă (folosirea adecvată a resurselor umane şi materiale, evaluarea necesităţilor, gestionarea situaţiilor de criză, raportul resurse investite – rezultate obţinute, gestionarea informaţiilor, organizarea pregătirii şi perfecţionării profesionale şi repartizarea sarcinilor în cadrul instanţelor sau parchetelor), comportamentul şi comunicarea (comportamentul şi comunicarea cu judecătorii, procurorii, personalul auxiliar, justiţiabilii, persoanele implicate în actul de justiţie, alte instituţii, mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul instanţei sau parchetului şi transparenţa actului de conducere), asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale (capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativă şi capacitatea de adaptare rapidă);

c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare (ceea ce implic sesizare adresată Inspecției Judiciare, trimiterea dosarului la secția de procurori a CSM, aplicarea unei sancțiuni, judecarea recursului la ICCJ).

Așadar, cu privire la procurorii care ocupă pozițiile de la vârful Ministerului Public, două chestiuni trebuie luate în considerare: pe de o parte, cine face numirea și conform căror criterii (pentru a împiedica influențele politice), iar pe de altă parte cine îi poate revoca din funcție și pentru ce motive (pentru a împiedica presiunile politice).

Așa cum am arătat, încă din 1968 la vârful Parchetului erau numite persoane (nu neaparat procurori) de către Legislativ, respectiv de către Executiv. Urmare a reformei din 2004-2005, s-a ajuns la concluzia ca numirea să o facă Președintele statului la propunerea ministrului justiției, dar cu avizul consultativ al CSM. Evident, este de dorit excluderea factorului politic de la numire, ceea ce implică ca procedura de recrutare să o desfășoare CSM, iar rolul Președintelui țării să fie doar pentru învestire formală, aspect acceptat de Curtea Constituțională prin decizia nr. 375/2005.

Dar aceeași grijă trebuie manifestată și cu privire la revocarea procurorilor șefi din funcțiile de conducere, aceasta fiind principala armă pe care politicul o deține cu privire la cariera lor. După mine, revocarea are trebui decisă de cel care face numirea, dar ea să survină numai la inițiativa CSM, în urma unor investigații făcute de Inspecția Judiciară.

10/03/2017

Raport de activitate 2016: Inspectia Judiciara

Filed under: CSM,inspectia — Cristi Danilet @ 12:55 PM
Tags: , , ,
inspectia judiciara
Inspecția Judiciară a publicat ieri raportul pe anul trecut. Am extras câteva date de interes pentru publicul larg:
.
– au fost înregistrate 6034 sesizări (218 din oficiu) privind activitatea şi conduita judecătorilor sau procurorilor; cele mai multe s-au referit la încălcarea normelor de procedură, instrumentarea şi soluţionarea cauzelor, tergiversarea soluţionării cauzelor sau a lucrărilor, precum şi redactarea cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti;
.
– Inspecția Judiciară nu a constat abateri disciplinare în 5596 de sesizări, ca urmare au fost clasate. Inspecția a făcut cercetări disciplinare în 107 cazuri; s-a trimis mai departe, la CSM, 50 dintre acestea (37 vizând judecători pentru comiterea a 60 de abateri disciplinare, respectiv 7 vizând procurori pentru comiterea a 11 abateri disciplinare);
.
– CSM a sancționat 11 judecători, dintre care pe doi cu excluderea din magistratură și a respins acțiunea de sancționare pentru alți 7; CSM a sancționat 4 procurori și a respins acțiunea pentru alți 3; cei mai mulți sancționați sunt de la instanțele sau parchetele din capitală;
.
– abaterile comise: celor sancționați li s-a imputat nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor ori intarzierea repetata in efectuarea lucrarilor din motive imputabile; exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta;
.
– au fost admise 19 cereri de apărare a independenței și imparțialității, precum și 14 cereri de apărare a reputației profesionale a magistraților.
 .
Precizez că Inspecția Judiciară este un organism autonom în cadrul sistemului judiciar. Membrii săi sunt judecători și procurori detașați, în urma unui concurs de recrutare, pentru o perioadă de 6 ani de zile. Inspectorii se bucură de independență în soluțiile adoptate.

09/03/2017

9.250 acte normative in vigoare

Filed under: Guvern,Parlament,statistica,VeDem Just — Cristi Danilet @ 9:53 PM
Tags: , , , ,

acte normative09.03.2017 – Comunicat de presă VeDemJust: legislația primară din România cuprinde 9.250 de acte normative în vigoare.

Asociația „VeDem Just” comunică publicul larg datele oficiale cu privire la numărul de acte normative existente în România ce fac parte din așa numita „legislație primară”, adoptate de Legislativ și Executiv. Astfel, la data de 3 martie 2017 erau în vigoare 6.302 de legi, 957 de ordonanțe ale Guvernului și 1.974 de ordonanțe de urgență ale Guvernului care au fost adoptate în perioada 1990-2017, la care se adaugă 17 legi în vigoare care au fost adoptate înainte de anul 1990.

Aceste date au fost furnizate asociației „VeDem Just”, prin adresa nr. R283/R334 din 7.03.2017, de către Consiliul Legislativ, care este organ consultativ de specialitate al Parlamentului și ţine evidenţa oficială a legislaţiei României. 

Asociația „VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție” este o asociaţie alcătuită din tineri juriști care a luat naştere la 10 decembrie 2015. Scopul său este promovarea libertăţii, întărirea democrației și susţinerea statului de drept. Site-ul organizaţiei este disponibil la adresa www.vedemjust.ro.

Increderea in Justitie: din nou in crestere

Filed under: 0. NOUTATI,Guvern,Parlament — Cristi Danilet @ 8:07 PM
Tags: , , , ,

sondajDupă o scăderea drastică  în 2016 față de anul precedent, încrederea românilor în Justiție începe din nou să crească. Oricum, în ultimii ani, Justiția se mențină la distanța considerabilă de Executiv și Legislativ, aflate în depreciere continuă.

In Eurobarometrul din iulie a anului trecut s-a constat că  încrederea în Justiție a ajuns la 35%, cea în Guvern la 24%, iar cea în Parlament la 14%. În aprilie 2016 încrederea în DNA era la nivelul de 60%.

În acest an s-a realizat un sondaj național care a relevat că încrederea în Justiție a ajuns la 37%, în timp ce în Guvern mai au încredere doar 21% din români. Nu există date distincte pentru Parlament în primele luni din acest an, dar ultimul sondaj existent, realizat în noiembrie anul trecut, a relevat că nivelul încrederii în legislativ a ajuns la 10%.

08/03/2017

„Depolitizarea” CCR?!

Filed under: 0. NOUTATI,CCR — Cristi Danilet @ 11:26 PM
Tags: , ,

Au fost voci în aceste zile care, exprimând dezacordul față de decizia CCR care a „sancționat” DNA în legătură cu urmărirea penală desfășurată în legătură cu OUG 13/2017, au cerut „depolitizarea” Curții Constituționale. Unii s-au arătat nemulțumiți de faptul că CCR are membrii numiți de organisme politice și au avansat ideea ca atribuțiile să fie preluate de curțile ordinare de justiție. Eu cred că aceștia nu înțeleg rolul CCR, care nu este de a soluționa cauze de drept comun, ci de a verifica conformitatea legilor adoptate de Parlament, respectiv a ordonanțelor și ordonanțelor de urgență aprobate de Guvern, cu actul fundamental al țării, Constituția. Mai mult, în tradiția altor state europene, membrii curților constituționale – înțelese ca instituții politico-juridice – sunt desemnați cu prioritate de către puterile politice ale statului. Iată mai jos un tabel relevant:

CC in Europa

07/03/2017

Infractionalitatea pe anul 2016

Filed under: Parchet — Cristi Danilet @ 11:16 PM
Tags: , , , , , ,

trimisi in judecataPe 7 martie 2017 a fost publicat Raportul de activitate al Ministerului Public pentru anul trecut. Am extras câteva date de interes pentru public din care rezultă că au fost trimiși în judecată mai mulți infractori ca anul precedent și a crescut numărul infractorilor minori; sunt mai multe infracțiuni comise contra persoanei (scad omorurile, cresc violurile, crește violența contra familiei) și mai puține contra patrimoniului. Furtul și violențele fizice rămân în topul infracțiunilor.

În total: Anul trecut au trebuit soluționate 1,7 milioane cauze; dintre acestea, 32% au primit soluție: o jumătate de milion prin netrimitere în judecată, 48.000 prin trimitere în judecată. 588.986 cauze au autor necunoscut, iar dintre acestea 542 sunt pentru omor.

Au fost trimise în judecată 63.722 de persoane fizice (din care 6798 arestați preventiv), cu 5.000 mai mulți ca în anul precedent și cu 13.000 ca în urmă cu doi ani. Cei mai mulți, raportat la 100 de mii de locuitori sunt din Bacău, Constanța, Brașov, Alba-Iulia.  3.883 inculpați trimiși în judecată sunt minori, cu 300 mai mulți ca în anul precedent; cei mai mulți sunt din București, Constanța, Bacău, Cluj. Au mai fost trimise în judecată și 487 persoane juridice. Pagubele totale comise de cei trimiși în judecată sunt de 10 miliarde lei noi și 74 milioane euro.

Au fost achitați anul trecut 809 inculpați, din care 30 fuseseră arestați preventiv (3 trimiși în judecată de DNA, 10 de DIICOT).

Cu privire la infracțiuni: este de remarcat că a crescut cu 150 numărul infracțiunilor îndreptate împotriva persoanei, în timp ce cele împotriva patrimoniului au scăzut cu 500.

9696 inculpați au fost trimiși în judecată pentru furt (din care 1633 sunt minori), 7610 inculpați au fost trimiși în judecată pentru loviri și vătămări, 2516 pentru tâlhărie (din care 768 sunt minori), 1953 pentru înșelăciune, 1939 pentru evaziune fiscală, 1747 pentru droguri, 1652 pentru corupție (din care 925 de către  DNA), 1031 pentru infracțiuni silvice, 919 pentru omor (cele mai multe în Galați, București, Bacău; 69 autori sunt minori), 895 pentru ucidere din culpă și alți 563 pentru vătămări din culpă (majoritatea sunt urmare a accidentelor de circulație), 561 pentru viol (72 autori sunt minori), 314 pentru trafic de persoane și de minori, 178 pentru proxenetism,

Violența în familie este în creștere: numărul de inculpați trimiși în judecată este de 1467, iar numărul de victime este de 1822 (cele mai multe sunt din Bacău, Botoșani, Iași), din care 932 sunt minori. Cu privire la infracțiunile comise, cifrele spun că 32 de persoane au fost omorâte cu intenție și 4 au fost omorâte în bătaie de propriul soț; 5 părinți au fost omorâți cu intenție, iar alți 22 au fost victime ale tentativei de omor și alți 5 în bătaie de către proprii copii. 8 minori au fost omorâți de proprii părinți, alți 5 au fost victimele tentativei de omor din partea acestora și alți 12 au fost omorâți de frați; 44 de copii minori au fost violați de proprii părinți și alți 6 de frați.

01/03/2017

Pe ințelesul tuturor: gratierea din Parlament

Filed under: CSM,Parlament — Cristi Danilet @ 9:45 PM
Tags: , ,

gratiereDefiniție: Grațierea este o iertare a condamnatului pentru a mai efectua pedeapsa la care l-a obligat judecătorul prin hotărâre definitivă. Actele de grațiere sunt, de regulă, individuale, și se dau de Președintele țării prin decret, oricând și pentru orice motiv considerat de el ca fiind potrivit. Cam o dată la 10 ani se dă câte o grațiere colectivă. Potrivit Legii 546/2002, Parlamentul este cel care acordă grațierea colectivă, prin lege. În ultimii ani au fost respinse toate inițiativele unor parlamentari în acest sens

Istoricul actualului proiect: În data de 6 ianuarie 2017, în ședința de constituire a noului Consiliul Superior al Magistraturii, Președintele României a cerut ca noul ministru al justiției să nu gireze inițiativele privind amnistia și grațierea. Pe 18 ianuarie, același Președinte se prezintă la Guvern și blochează două proiecte de ordonanțe de Guvern cu acest subiect. În aceeași seară,  Ministerul Justiției a postat pe pagina sa de internet un proiect de Ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse, care avea să fie avizat negativ de Consiliul Superior al Magistraturii pe data de 25 ianuarie. Conținutul proiectului a dat naștere unor mișcări civice care au determinat Ministerul Justiției să organizeze dezbateri publice și, în cele din urmă, au convins Guvernul să renunțe la promovarea unei OUG. Cu toate acestea, în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie când a fost adoptată celebra OUG 13, a mai fost adoptat și un proiect de lege cu privire la grațiere. Acest proiect a fost trimis la Parlament pentru aprobare ca lege și se află acum la Senat, înregistrat sub nr. L14/2017. Acest proiect de lege a fost avizat favorabil, cu observații, de CSM pe data de 28 februarie 2017.

Comparație proiect OUG – proiect Lege: La o primă analiză se constată că proiectul de lege este mai strict decât proiectul de OUG, limitând cazurile de acordare a grațierii, dar cu privire la unele aspecte este mai puțin strict. Astfel:

– OUG ar fi permis grațierea a jumătate din pedepsele cu închisoarea aplicate celor care au împlinit vârsta de 60 ani, indiferent de infracțiunea comisă și nu impunea condiția achitării în termen de un an de la liberare a despăgubirilor stabilite prin hotărârea de condamnare; legea nu mai permite grațierea acestor persoane pe criteriul vârstei;

– OUG ar fi permis grațierea a jumătate din pedepsele cu închisoarea aplicate ceelor care au întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani; legea limitează grațierea numai la persoanele care sunt unic întreținător de familie, dar extinde vârsta minorului până la 14 ani;

– OUG ar fi permis grațierea cu jumătate a  pedepselor cu închisoarea aplicate persoanelor  diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale; legea nu mai prevede asta;

– OUG excludea grațierea pentru pedepsele date în cazul comiterii infracțiunilor de incest și furt calificat în varianta de bază; legea permite grațierea pentru acestea!

– OUG permitea grațierea pentru abuzul în serviciu și conflictul de interese, respectiv pentru mai multe  infracțiuni prevăzute în legea anticorupție și în legea evaziunii fiscale; acum legea exclude această posibilitate.

Obiecțiuni la proiectul de lege: Conținutul acestui act normativ este discutabil cu privire la unele aspecte:

– în art. 1 se arată că se grațiază pedepse aplicate, iar în art. 3 că se grațiază măsuri educative privative de libertate – ceea ce presupune procese terminate definitiv; pe când în art. 8 se arată că legea se aplică pentru fapte, ceea ce presupune că se referă la procese încă neîncepute sau aflate în derulare. Or, de esența grațierii este că ea se referă la pedepse, nu la fapte încă neurmărire sau nesancționate;

– OUG ar fi permis grațierea și pentru pedepse cu închisoarea a cărei executare ar fi fost suspendată; legea pare să excludă acum această posibilitate (e firesc, din moment ce se dorește descongestionarea penitenciarelor), dar acest lucru trebuie prevăzut în mod expres pentru a produce efecte!;

– grațierea privește pedepsele cu închisoare și măsurile educative până la 5 ani. Regula în actele de grațiere anterioare era de 2 ani. De reținut că o pedeapsă de 5 ani înseamnă că  infracțiunea este gravă;

– grațierea a jumătate de pedeapsă se aplică pentru femeile însărcinate, dar nu se specifică ce se întâmplă dacă nașterea nu are loc sau copilul decedează după naștere;

– sunt grațiate multe pedepse pentru infracțiuni unde nu avem condamnați în închisoare și mai jos indic care sunt acestea;

– cele mai multe infracțiuni comise în România sunt cele la regimul rutier și furturile; ei, tocmai pedepsele pentru aceste infracțiuni se dorește a fi grațiate.

Grațierea este condiționată. După liberare, cel grațiat va trebui să îndeplinească două condiții, altfel va fi reîncarcerat:

– să achite în termen de un an despăgubirile la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare; după mine, ar fi fost firesc ca aceasta să fie o condiție anterioară, necesară pentru obținerea grațierii;

– să nu comită timp de trei ani vreo infracțiune intenționată.

Excepții de la grațiere. De la grațiere sunt exceptați:

– recidiviștii;

– cei care s-au sustras de la executare;

– cei care au comis infracțiunile arătate în mod expres în proiect. Eu am analizat codul penal precum și lista cu infracțiunile comise de deținuți publicată de Administrația Națională a Penitenciarelor la nivelul lunii decembrie 2016 și am ajuns la următoarele două constatări:

Prima constatare: de grațiere vor beneficia cei sancționați până în 5 ani închisoare pentru următoarele infracțiuni din Codul penal (din care se vor elimina recidiviștii):

  • lovire sau alte violențe (186 de deținuți); vătămare corporală din culpă (10); încăierare (22);
  • lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate (0); împiedicarea ajutorului (0);
  • amenințarea (14); hărțuirea (1); supunerea la muncă forțată (0); hărțuirea sexuală (0);
  • violarea de domiciliu în forma simplă (maxim 77, căci doar o parte vor beneficia de grațiere, cei care au fost condamnați pentru forma simplă a infracțiunii, dar care nu sunt evidențiați în mod distinct în lista furnizată de ANP); violarea sediului profesional în forma simplă (maxim 2); violarea vieții private (0); divulgarea secretului profesional (0);
  • furtul simplu, furtul calificat în forma din primul alineat, furtul de folosință (maxim 4797); abuzul de încredere (6);
  • bancruta frauduloasă (0); gestiunea frauduloasă (0); însușirea bunului găsit (1);
  • deturnarea licitațiilor publice (1); exploatarea patrimonială a persoanei vulnerabile (0);
  • distrugerea fără explozie și incendiu (maxim 115); distrugerea din culpă (0);
  • tulburarea de posesie (4);
  • uzurparea de calități oficiale (2); sustragerea de înscrisuri (0); ruperea de sigilii (0); sustragerea de sub sechestru (1);
  • trecerea frauduloasă a frontierei de stat (1); sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României (0);
  • nedenunțarea (0); omisiunea sesizării (0); inducerea în eroare a organelor judiciare (0); tăinuirea (42); obstrucționarea justiției (0); influențarea declarațiilor (5); mărturia mincinoasă (14); sustragerea sau distrugerea de probe (0); compromiterea intereselor justiției (0); încălcarea solemnității ședinței (0); asistența și reprezentarea neloială (0); nerespectarea hotărârilor judecătorești (2); neexecutarea sancțiunilor penale (3);
  • purtarea abuzivă (1); neglijența în serviciu (0); folosirea abuzivă a funcției în scop sexual (0); uzurparea funcției (0);
  • violarea secretului corespondenței (0); divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice (0); neglijența în păstrarea informațiilor (0);
  • falsificarea de instrumente oficiale (0); folosirea instrumentelor false (0); fals material în înscrisuri oficiale, dacă nu e comis de un funcționar (maxim 7); falsificarea unui înscris sub semnătură privată (2); uzul de fals (1); falsificarea unei înregistrări tehnice (0); falsul în declarații (1); falsul privind identitatea (0);
  • accidentul de cale ferată (0);
  • punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat; conducerea unui vehicul fără permis de conducere; conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe; refuzul sau sustragerea de la prevalarea probelor biologice; împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice; nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică; efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public (total aceste 7 infracțiuni: maxim 1396 deținuți);
  • uz de armă fără drept (0); falsificarea sau modificare marcajelor de pe armele letale (0);
  • exercitarea fără drept a unei profesii (0); neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă (0);
  • camăta (7);
  • zădărnicirea combaterii bolilor (0); contaminarea venerică (0); răspândirea bolilor la animale și plante (0); infectarea apei (0); falsificarea de băuturi și alimente (0); comercializarea de produse alterate (0);
  • acces ilegal la un sistem informatic (17); interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice (0); alterarea integrității datelor informatice (0); perturbarea funcționării sistemelor informatice (0); transferul neautorizat de date informatice (2); operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (3);
  • instigarea publică (0); incitarea la ură și discriminare (0); încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni (0); tulburarea ordinii și liniștii publice (78); portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (9); împiedicarea desfășurării unei adunări publice (0); ultrajul contra bunelor moravuri (55);
  • bigamia; incestul (2); abandonul de familie (63); nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului (0); împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu (0);
  • împiedicarea exercitării libertății religioase (0); profanarea lăcașilor de cult (0); profanarea de cadavre sau morminte (4); prelevarea ilegală de țesuturi sau organe (0);
  • împiedicarea exercitării drepturilor electorale (0); coruperea alegătorilor (0); frauda la vot (1); frauda la votul electronic (0); violarea confidențialității votului (0); nerespectarea regimului urnei de vot (0); falsificarea documentelor și evidențelor electorale (0); faptele săvârșite în legătură cu un referendum (0).

A doua constatare: de grațiere vor beneficia și cei sancționați de judecător până în 5 ani închisoare pentru infracțiuni din alte legi (dar pedepsite de lege cu închisoare până în 10 ani), cum sunt unele din:

  • Codul Silvic (76);
  • Legea 161/2003 privind transparența în exercitarea funcțiilor publice (19);
  • Legea 216/2011 privind activitatea de cămătărie (4);
  • Legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie (1);
  • Legea 365/2002 privind comețul electronic (28);
  • Legea 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic (8);
  • Codul fiscal (16).

Concluzii.

1. Teoretic, orice pedeapsă poate fi grațiată. Parlamentul este singura autoritate publică care poate decide dacă și când este oportună o lege de grațiere și în ce condiții poate fi ea acordată;

2. Contrar a ceea ce a spus Curtea Constituțională în mod repetat cum că CSM nu e obligat să își dea avizul decât pentru legile privind magistrații, constat că Guvernul și Parlamentul consultă în mod frecvent această instituție, iar ea răspunde cu observații extrem de pertinente;

3. Nu există niciun studiu cu privire la numărul cert al celor care vor beneficia de grațiere. Numărul real se va putea determina doar în cursul operațiunilor de acordare a grațierii totale sau parțiale făcute de către judecător. Cunoscând însă practica instanțelor care, de regulă, nu condamnă la pedepse cu închisoare cu executare infractorii aflați la prima confruntare cu legea penală, presupun că mai mult de 2/3 din numărul celor indicați mai sus, care se află acum în penitenciare, sunt recidiviști, deci nu vor beneficia de grațiere;

4. Problema României nu este atât supraaglomerarea din penitenciare (oricum, sub noile coduri, numărul deținuților este în scădere pentru că noul Cod penal prevede sancțiuni reduse în comparație cu vechiul cod), cât condițiile de detenție (spațiul acordat, asistența medicală, hrana pentru deținuți, programele de reabilitare, capacitatea de reinserție a condamnaților). Or, cu privire la acestea din urmă, nu există o strategie clară de soluționare, ca urmare apreciez că grațierea va produce un efect pe termen scurt.

28/02/2017

Separatia puterilor: raspunderea juridica pentru acte politice

oug-14Aștept cu o nerăbdare și curiozitate profesională motivarea deciziei Curții Constituționale cu privire la conflictul juridic de natură constituțională dintre DNA și Guvern. Până atunci, îmi permit câteva remarci:

Separația puterilor presupune independența instituțională a celor trei puteri publice. Ea este menită să asigure libertatea decizională a membrilor Legislativului, Executivului și Judiciarului. Acestă libertate presupune lipsa vreunui control a unei puteri asupra deciziilor concrete care intră în activitatea unei alte puteri. Rezultă de aici că nimeni nu poate cerceta miniștri sau parlamentari pentru actele normative elaborate și adoptate, tot astfel cum nimeni nu poate cerceta magistrații pentru deciziile judiciare luate – este ceea ce se cheamă imunitate funcțională.

Legalitatea sau constituționalitatea unor acte normative sau judiciare poate fi contestată numai prin anumite căi specifice, nu pe calea unor procese penale. Astfel, o ordonanță a Guvernului inoportună poate fi respinsă în Parlament, o ordonanță de urgență a Guvernului care nu este urgentă va fi declarată neconstituțională la Curtea Constituțională, o hotărâre de Guvern nelegală poate fi anulată de instanța de contencios administrativ, o lege care încalcă Legea Fundamentată va fi declarată neconstituțională de Curtea Constituțională, iar dacă conține articole neadecvate va fi corectată printr-o altă lege.

Este de subliniat că nici până acum procurorii și judecătorii nu ar fi putut cerceta penal, respectiv condamna o persoană pentru votul sau opiniile sale exprimate în cursul elaborării sau adoptării unor acte normative ori pentru conținutul actului adoptat. Dar au fost procese penale, și probabil vor mai fi, implicând persoane care, pe parcursul procedurii de elaborare, adoptare sau publicarea unui act normativ comit infracțiuni – de exemplu, o persoană este mituită, amenințată ori șantajată pentru a iniția sau a participa la adoptarea unui act normativ; o persoană falsifică avize care stau la baza adoptării unui act normativ; actul normativ nu a fost adoptat, dar totuși este publicat în Monitorul Oficial; actul normativ a fost adoptat într-o formă, dar apare publicat în Monitorul Oficial într-o altă formă (pentru exemple care au făcut obiectul unor dosare penale a se vedea Adevărul).

Așadar, actele de putere politică nu pot fi cenzurate de Justiție, dar să nu confundăm aceasta cu activitatea de investigare a infracțiunilor de drept comun, care este o atribuție de serviciu și care trebuie făcută. Evident, ceea ce se poate cerceta penal nu vor fi chestiunile intrinseci ale actului normativ (mă refer aici la conținutul, legalitatea, oportunitatea, constituționalitatea sa), ci conduita celor implicați în elaborarea, adoptarea sau publicarea actului normativ.

Nu mă îndoiesc că decizia CCR adoptată ieri va motiva în mod detaliat aceste aspecte. Iar modul de rezolvare a acestora va fi obligatoriu pentru toate persoanele și autoritățile, de acum înainte, cât timp va exista această Constituție. Ea va fi esențială pentru a arăta cum nu trebuie să se ajungă la răspundere juridică pentru acte politice.

24/02/2017

Admitere magistratură 2017

851x315_-pachetele-inm

Recomand:

  • Ghid pentru pregătirea concursului – detalii AICI;
  • Proba 1: teste la penal și procedura penală – detalii AICI;
  • Proba 2: verificarea raționamentului logic; plus vedeți Ghidul oficial;
  • Proba 3: interviul. Etică și deontologie judiciară – detalii AICI.

Toate sunt utile pentru admitere în magistratură, concursul fiind peste două luni – detalii AICI

22/02/2017

Pe intelesul tuturor: decizia CCR privind abuzul in serviciu

 

ccrCelebra, de acum, OUG 13/2017 și-a propus modificarea textului din Codul penal care reglementa abuzul în serviciu sub pretextul că ar exista o decizie a Curții Constituționale (CCR) care impunea acest lucru. După ce s-a revenit asupra OUG 13, prin abrogarea ei la cinci zile după publicare, au apărut unele opinii conform cărora infracțiunea de abuz în serviciu nu ar mai exista în Codul penal încă de la data apariției deciziei CCR, iar acest aspect se dorea – chipurile – a fi îndreptat tocmai prin ordonanța respectivă. Voi demonta această teză halucinantă pentru un jurist, prezentând decizia CCR nr. 405/2016 care a generat atâtea discuții.

În ce constă infracțiunea de abuz în serviciu? Această infracțiune este este reglementată în art. 297 din Codul penal: se referă la cel care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos, dacă fapta lui produce un prejudiciu sau o vătămare drepturilor sau intereselor unei persoane; pedeapsa este închisoare 2-7 ani și interzicerea unor drepturi. Când, ca urmare a faptei, se obține un folos pentru funcționarul public sau o altă persoană, ea este considerată de art. 13 ind. 2 din Legea anticorupție nr. 78/2000 ca fiind asimilată corupției; în acest caz, urmărirea penală o face DNA, nu un parchet ordinar, iar pedeapsa se mărește cu o treime.

De când există această infracțiune? În România această infracțiune a apărut în Codul penal încă de la 1864. În Codul penal valabil în perioada 1969-2014 abuzul în serviciu a avut aproape același conținut, dar pedeapsa era închisoare 6 luni-3 ani.

Cum este reglementată această infracțiune în alte state? Toate statele care sunt parte la Convenția ONU împotriva corupției trebuie să reglementeze infracțiunea de abuz în serviciu sau de putere ori de funcție – o cere art. 19 din Convenție, care este obligatorie pentru toți cei care au ratificat-o, adică pentru 140 de state, inclusiv România! Pentru modul de reglementare în concret a acesti infracțiuni în alte state, propun un excelent studiu de drept comparat făcut de vice.ro.

Cine și de ce a contestat această reglementare? În anul 2016 un număr de 23 de inculpați trimiși în judecată în șase dosare penale au invocat faptul că formularea textelor privind abuzul în serviciu din Codul penal, respectiv din Legea anticorupție ar fi contrare Constituției, astfel că au cerut ca CCR să verifice acest lucru. Această solicitare poartă o denumire specială, excepție de neconstituționalitate; ea poate fi invocată numai într-un dosar ajuns în faza de judecată și poate fi soluționată doar de către Curtea Constituțională.

Ce a decis CCR? Curtea a hotărât prin decizia 405/2016 două lucruri: 1. admite excepția de neconstituționalitate și constată că dispoziţiile art. 246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”; 2. respinge excepția de neconstituționalitate și constată că dispoziţiile art.13 ind. 2 din Legea nr.78/2000 sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Cum a motivat CCR această decizie? Curtea a stabilit că, într-adevăr, este o problemă cu textul care incriminează infracțiunea de abuz în serviciu: termenul „defectuos” nu este definit de cod, ceea ce face ca oamenii să nu cunoască ce li se permite și ce li se interzice să facă; fără această descriere, magistrații înșiși ar putea sancționa oamenii în mod arbitrariu. Ca urmare, CCR a decis că numai comportamentul care constă în „încălcarea legislației primare” – adică a legii emisă de Parlament, dar și a ordonanțelor și ordonanțelor de urgență ale Guvernului – poate avea o consecință penală.

Asta înseamnă că articolul din Codul Penal este neconstituțional? Nu. CCR nu a înlăturat textul ca fiind neconstituțional, ci a interpretat în sensul prevăzut de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului (care impun ca o lege să fie clară și predictibilă) o sintagmă neclară folosită în articolul de lege.

Dar putea să adopte CCR o decizie interpretativă? Da. Art. 146 lit. d) din Constituție prevede că CCR „hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate” fără a stabili de câte tipuri sunt hotărârile. În jurisprudența CCR s-au conturat patru soluții ce se pot da cu privire la cererile prin care se contestă un text de lege:

1) respinge excepția de neconstituționalitate a unei legi sau articol de lege în raport de criticile invocate (de ex, decizia 404/2016);

2) admite excepția de neconstituționalitate invocată și constată neconstituționalitatea unei legi sau articol de lege (decizia 126/2016, pct.1) sau chiar doar a unei sintagme dintr-un articol de lege (de ex, decizia 603/2015), iar în acest caz – și numai în acest caz – legiuitorul are la dispoziție 45 zile pentru a remedia textul eliminat ca efect al deciziei CCR, așa cum rezultă în mod clar din art. 147 alin. 1 Constituție, în caz contrat textul/sintagma se consideră eliminat/-ă;

3) constată constituționalitatea cu rezervă de interpretare (de ex, decizia 126/2016, pct.2);

4) constată neconstituționalitatea cu rezervă de interpretare (de ex, decizia 818/2008, decizia 349/2001, decizia 81/1994).

A mai dat CCR astfel de decizii interpretative? La o primă căutare pe site-ul http://www.ccr.ro am găsit peste în jur de 50 de astfel de hotărâri. Prima decizie de interpretare pe care o cunosc este decizia 31/1993. Însăși CCR a stabilit că ea este cea care are obligația să asigure interpretarea unei legi conform Constituției (decizia 1092/2012). Pentru prima dată CCR folosește denumirea de „dispoziții constituționale cu rezervă de interpretare” în decizia 34/1993.

Alte curți constituționale au și ele această posibilitate? Da. În mod curent curțile din Austria, Belgia, Germania, Italia, Franța, Lituania, Ungaria asigură o interpretare a legislației infraconstituționale în concordanță cu Legea fundamentală. Practic, prin astfel de decizii interpretative, norma este „salvată”, iar orice modificare a ei ulterioară sau aplicare trebuie făcută potrivit interpretării date de curtea constituțională respectivă.

Totuși, din moment ce prin decizia 405 se „admite excepția de neconstituționalitate” nu înseamnă că se declară norma contestată ca fiind neconstituțională? Nu. Am spus mai sus că „excepția de neconstituționalitate” este o denumire tehnică dată unei cereri prin care se contestă un text de lege. Ca urmare, pentru a nu vă încurca, în loc de această formulare utilizați expresia „cererea”! Așadar, la primul punct al dispoziției deciziei 405/2016 se spune mai întâi că CCR admite cererea, în sensul că o primește pentru a decide asupra solicitării, după care decide ceva în legătură cu articolul de lege contestat. Asta pentru că în deciziile de interpretare nu are importanță ce formulă folosește CCR cu privire la cererea introdusă spre soluționare, ci contează efectiv soluționarea – în cazul nostru, CCR arată în ce condiții un text de lege vizat rămâne constituțional. Că este așa o arată însăși jurisprudența CCR: de ex, după ce admite excepția, în decizia 418/2014 CCR arată ce se înțelege prin sintagma „aceeași funcție” folosită în legea ANI, iar în decizia 536/2011 arată cum se face comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal; după ce admite în parte excepția, în decizia 212/1996 CCR stabilește care sunt imobilele ce intră în baza materială la care face referire Legea învățământului; fără a admite sau a respinge excepția, în decizia 766/2011 CCR trece direct la stabilirea înțelesului noțiunii „în vigoare” folosită chiar în Legea CCR și la fel procedează prin decizia 223/2012.

Decizia CCR este una de dezincriminare? Numai cel care „incriminează” (adică stabilește că o faptă este infracțiune) poate să „dezincrimineze” (să elimine fapta din rândul infracțiunilor). Decizia 405/2016 a CCR nu este una de dezincriminare a unui text de lege, ci de interpretare pe viitor a acestuia. Mai mult, apariția unei decizii de interpretare nu poate fi considerată o lege mai favorabilă care să fie aplicată retroactiv (para. 57 din decizia 265/2014 a CCR).

Cine este responsabil de modul de reglementare a infracțiunii de abuz în serviciu? Evident, cel care a redactat norma în mod imperfect, adică Parlamentul, precum și cel care trebuia să verifice respectarea condițiilor de redactare a normei, adică Consiliul Legislativ.

Cine trebuie să respecte decizia CCR? CCR este singurul organism care interpretează oficial Constituția. Așa cum respectarea Constituției este obligatorie pentru toată lumea, tot astfel jurisprudența CCR este obligatorie pentru toată lumea. Indiferent că place sau nu publicului, că este greșită sau nu, decizia CCR este obligatorie și asta privește atât partea finală (dispozitiv), cât și motivarea ei (considerente). Mai mult, dacă magistrații nu ar respecta o decizie CCR ei ar putea fi sancționați disciplinar de către CSM, iar dacă Parlamentul/Guvernul ar adopta un act normativ încălcând decizia CCR, aceasta ar atrage neconstituționalitatea acelui nou act.

Decizia CCR poate fi contestată cumva? Nu există nicio formă de contestare a vreunei decizii CCR la o altă autoritate.

De când se aplică decizia CCR? De la data publicării în Monitorul Oficial, deci numai pentru viitor: ea se aplică în cauza în care a fost invocată, în cauzele aflate pe rol (a se vedea pct. IV din decizia 319/2012), dar nu și în cauzele soluționate definitiv în care nu s-a invocat în timpul procesului excepția de neconstituționalitate (a se vedea motivarea de la para. 33-34 din decizia 126/2016).

Cum se pune în practică decizia CCR? Numai dacă CCR ar fi constatat că textul de lege invocat ar fi fost neconstituțional, aplicarea sa ar fi trebuit suspendată pentru 45 zile, timp în care textul trebuia corectat de către Parlament/Guvern; dacă textul ar fi fost apoi corectat, el s-ar fi aplicat în noua sa formă; dar dacă nu ar fi fost corectat, s-ar fi considerat eliminat din Cod la sfârșitul celor 45 zile. Dar în cazul deciziei 405/2016 avem o altă situație: textul este constituțional dacă sintagma contestată se interpreteză cum a spus CCR. Așadar, nu se impune în mod obligatoriu o modificare, care în cazul prezentat anterior.

Păi atunci, dacă se încalcă fișa postului sau un regulament intern, mai poate fi sancționat funcționarul vinovat? Da. Doar că după apariția Deciziei 405/2016 acest lucru nu mai poate avea loc printr-un proces penal, ci instituția trebuie să exercite o acțiune disciplinară și să îi impute paguba pricinuită. În cele din urmă prejudiciul cauzat instituției poate fi recuperat pe calea unui proces civil, dar procedura este mai greoaie decât una penală.

OUG 13/2017 ar fi reintrodus în Codul penal abuzul în serviciu? Nu. Abuzul în serviciu nici măcar nu fusese eliminat din Cod pentru că, așa cum am arătat, articolul de lege nu a fost declarat neconstituțional. Ca urmare, el a fost tot timpul în Cod și înainte, și după decizia 405/2016 – iar asta o dovedește inclusiv existența mai multor soluții de condamnare pronunțate în al doilea semestru al anului 2016 despre care am pomenit aici. Plus faptul că prin OUG 13 se modifica texul existent, nicidecum nu se reintroducea…

Totuși, OUG 13/2017 ar fi clarificat textul neclar? Da, OUG 13 ar fi clarificat textul art. 297 în conformitate cu decizia 405 a CCR. Numai că, așa cum am arătat cu alt prilej, OUG 13 mai propunea trei modificări la text pe care Curtea nu le-a cerut (introducerea pragului de 200.000 lei de la care să se răspundă pentru abuz în serviciu, înjumătățirea sancțiunii legale pentru cei care comiteau abuzul și eliminarea obligativității de a i se interzice condamnatului exercitarea funcției, excluderea de la răspundere a celor care comiteau abuzul prin adoptarea de acte normative), ceea ce a trezit nemulțumirea populației și a determinat renunțarea la OUG 13 prin abrogare.

Decizia 405 prevede necesitatea introducerii unui prag valoric pentru infracțiunea de abuz? O spun în mod cert: NU! CCR spune în decizia 405/2016 că răspunderea penală pentru o faptă trebuie să fie cea mai gravă formă de răspundere, care e menită să apară numai dacă nu sunt suficiente alte forme de sancționare, extrapenale (para. 68). Or, cum textul care incriminează abuzul în serviciu nu prevede vreun prag valoric al pagubei produse sau o anumită intensitate a valorii vătămate, practic orice act abuziv ar fi putut atrage direct răspunderea penală (para. 75). Cu toate astea însă, legislația prevede că pentru anumite încălcări ce pot fi considerate abuzuri există și alte forme de sancționare: disciplinară, administrativă, civilă (para. 77). Așadar, CCR trage concluzia că infracțiunea de abuz în serviciu trebuie să vizeze numai actele grave comise, iar Curtea însăși stabilește că această gravitate apare ori de câte ori este încălcată legislația primară, nu și cea secundară.

CCR impune Parlamentului/Guvernului modificarea textului de lege vizat? Nu. Prin decizia 405 CCR spune clar că e atribuția Parlamentului ce legi adoptă, dar dacă o face atunci trebuie să respecte Constituția și interpretările date de CCR acesteia (para. 66).

CCR impune magistraților să respecte această decizie? Pe de o parte, Constituția spune că deciziile CCR sunt obligatorii pentru toată lumea, deci inclusiv pentru magistrați. Pe de altă parte, în mod expres CCR cere magistraților ca în dosarele de abuz în serviciu pe care le soluționează să țină seama de decizia 405 care reconfigurează dispozițiile legale contestate (para. 80 și 88). Așadar, chiar dacă textul nu e modificat, magistrații îl vor avea în vedere așa cum a fost interpretat de CCR: de la data publicării deciziei, ei vor porni dosare și vor sancționa numai pe cei care comit abuzul prin încălcarea legilor primare.

Concluzii:

  • Infracțiunea de abuz în serviciu rămâne în Codul penal și după decizia nr. 405/2016 a CCR, doar că de la data publicării ei se va considera că îndeplinirea actului sau neîndeplinirea corespunzătoare se referă la atribuțiile de serviciu descrise în legislația primară (legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență);
  • Nu are importanță dacă textul este sau nu corectat de către Parlament/Guvern; acesta rămâne liber să modifice textul cum vrea și când vrea, inclusiv să îl elimine dacă acest lucru nu este interzis chiar de către CCR. Dar, până la modificarea legii, procurorii și instanțele trebuie să aplice direct decizia CCR;
  • De la data publicării deciziei 405/2016, nu mai este considerată a fi infracțiune de abuz în serviciu încălcarea atribuțiilor prevăzute în fișa postului, regulamente, norme tehnice, coduri deontologice, ordine de serviciu, ordine de zi pe unitate, instrucțiuni, hotărâri de guvern, dispoziții de primar, hotărâri ale consiliilor locale sau județene etc. și aceasta chiar dacă au produs prejudiciu sau au vătămat drepturile sau interesele unor persoane;
  • Dosarele de abuz în serviciu soluționate definitiv până la momentul publicării deciziei 405/2016 nu pot fi redeschise cu motivul că a apărut această decizie.

 

21/02/2017

Oportunitate vs. Legalitate

Filed under: politic,responsabilitate — Cristi Danilet @ 12:34 AM
Tags: , , , ,

oportunistDupă ce acum două săptămâni s-a încercat a se înlătura răspunderea penală a celor care comit abuzul în serviciu prin adoptare de acte normative, azi s-a anunțat intenția de a se înlătura răspunderea administrativă a celor care adoptă acte nelegale. 

Înțeleg că se încearcă a se inocula ideea că un organ administrativ ar trebui să ia orice decizie dorește (disreționarism, oportunitate), fără a putea fi controlată de justiție (care asigură legalitatea). Eu înțeleg că se dorește ca legiuitorul să fie în afara oricărei răspunderi penale (a se vedea modificările aduse prin OUG 13 care excludea de la răspunderea penală pe cei care comit abuzuri adoptând acte normative), dar acum se vrea și înlăturarea răspunderii administrative?! Mai urmează și înlăturarea răspunderii civile și administrative, moment în care fiece ales din România va putea face ceea ce dorește fără teama de a i se imputa vreodată ceva.

Eu zic ca atunci când încercăm să atingem principii consacrate ale ordinii juridice, să vedem ce spun standardele internaționale în materie. Așadar, cu privire la legalitate și oportunitate sunt aplicabile două instrumente ale Consiliului Europei:

  1. Recomandarea nr. 20/2004 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei cu privire la controlul judiciar asupra actelor administrative. Aceasta stabilește cu valoare de principiu că toate actele administrative (actele individuale, actele normative, refuzul îndeplinirii unor asemenea acte) trebuie să poată fi supuse unui control judiciar exercitat de o instanță, pe calea unei acțiuni directe sau pe calea unei excepții; instanța trebuie să poată verifica orice încălcare a legii, inclusiv lipsa de competență a organului administrativ, nereguli de procedură sau abuzul de putere (principiul B1).
  2. Recomandarea nr. 7/2007 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei cu privire la buna administrare. Aceasta stabilește legalitatea ca principiu (art. 2): adminstrația publică trebuie să acționeze respectând legea, neputând lua măsuri arbitrare nici măcar când exercită puterea discreționară. De asemenea, stabilește că trebuie reparate daunele provocate prin acte nelegale sau acte date din neglijență, comise de adminsitrație sau de funcționari (art. 23).

 

19/02/2017

Statistici: condamnari abuz in serviciu dupa aparitia deciziei CCR

Filed under: CCR — Cristi Danilet @ 12:36 AM
Tags: , , ,

abuzIn ultima săptămână au apărut niște afirmații surprinzătoare în spațiul public: cum că abuzul în serviciu nu ar mai exista în Codul penal ca urmare a deciziei nr. 405/2016 a CCR și că OUG și-ar fi propus tocmai reincriminarea lui. O spun hotărât: nu este adevărat!

Prin decizia 405/2016 publicată in Monitorul Oficial din 8 iulie 2016 textul art. 297 din Codul penal care incrimina abuzul în serviciu nu a fost eliminat. Ci CCR constată că în conținutul textului se folosește o sintagmă neconstituțională („îndeplinirea defectuoasă”) și dă acestuia o interpretare conformă Constituției („îndeplinire prin încălcarea legii”, prin lege înțelegânduse Legea adoptată de Parlament, respectiv Ordonanțele și Ordonanțele de Urgență adoptate de Guvern).

Cum nu a fost eliminata din Cod, infracțiunea nu avea nici cum sa fie ‘reintrodusă’ prin OUG 13. Așa cum am mai arătat, aceasta modifica – într-adevăr – conținutul infracțiunii în legătură cu chestiunea găsită în neregulă de CCR, dar în plus făcea înca trei modificări necerute de Curte (reducerea la jumătate a pedepsei, eliminarea din sfera infracțională a abuzului care a produs pagubă de ub 200.000 lei, eliminarea răspunderii penale pentru persoanele care au produs abuz în serviciu prin aprobare de acte normative).

Deciziile CCR sunt obligatorii din momentul publicării lor în Monitorul Oficial. Dacă infracțiunea de abuz în serviciu ar fi fost eliminată din Codul penal urmare a deciziei CCR, toate dosarele cu acest obiect ar fi fost închise. Că infracțiunea nu a fost eliminată din Codul penal ulterior acestui moment (8 iulie 2016) o spun hotărârile de condamnare date în ultimele luni. Astfel, pentru prima dată în România, dau publicității datele statistice oficiale din al doilea semestru al anului 2016 cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu, care atestă următoarele:

  • La Judecătorii s-au pronunțăt 13 hotărâri definitive cu privire la abuzul în serviciu, din care o condamnare la amendă și 10 condamnări cu suspendare judecatorii-abuz;
  • La Tribunale s-au pronunțat 3 hotărâri definitive, toate cu suspendare tribunale-abuz;
  • La Curțile de Apel s-a pronunțat o hotârâre definitivă, cu executare în penitenciar curti-abuz.

Nu am încă date statistice de la ICCJ, dar presa deja a relatat cazuri finalizate la acest nivel. Nici nu privire la condamnările de după 31 decembrie 2016 nu am date, ele nefiind încă colectate, dar iată aici un exemplu de la o curte de apel care pronunță o hotărâre de condamnare în ianuarie 2017. Hotărârile de mai sus  sunt date după momentul apariției deciziei CCR nr 405, deci toate sunt pentru încălcarea atribuțiilor prevăzute de legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență, nu pentru încălcarea atribuțiilor prevăzute de regulamente, instrucțiuni, norme, ordine ierarhice, ordine pe unitate, dispoziții, hotărâri de Guvern sau ale consiliilor locale/județene, contracte cum se putea înainte de 8.07.2016.

15/02/2017

INTERVIU: Societatea se razboieste cu hotii, iar hotii se razboiesc cu justitia

Filed under: interviu — Cristi Danilet @ 4:14 PM
Tags: , , , , , ,

revista22Interviu apărut în Revista22 pe data de 15.02.2017 cu titlul „Societatea se războiește cu hoții, iar hoții se războiesc cu justiția”

Unul dintre argumentele pentru Ordonanța 13 a fost punerea în acord a codurilor penale cu diverse decizii ale Curții Constituționale. Stă în picioare?

Cele două coduri penale au intrat în vigoare exact acum trei ani. De atunci și până în prezent, au suferit mai multe modificări, căci, urmare a aplicării lor, au fost sesizate mai multe nereguli. Astfel, Codul Penal a fost modificat deja prin cinci legi, o ordonanță de urgență și au fost găsite articole ca fiind neconstituționale prin șase decizii ale Curții Constituționale. Codul de Procedură Penală a fost modificat prin patru legi, prin opt ordonanțe de urgență și au fost găsite articole neconforme cu legea fundamentală prin 29 decizii ale Curții Constituționale. În mod firesc, modificările unor legi atât de importante se fac de către parlament, dar în anumite situații se pot face și de către guvern: când o face prin ordonanță simplă, e nevoie de o lege de abilitare primită de la parlament, iar când o face prin ordonanță de urgență trebuie să existe o situație excepțională în țară.

Așa s-a întâmplat și acum trei săptămâni: guvernul a lansat în dezbatere publică două proiecte și, în timp ce populația s-a arătat mai îngrijorată de proiectul privind grațierea, ceea ce a determinat trimiterea lui în parlament pentru a face obiectul unei legi, primul act normativ a fost adoptat într-o noapte de marți. Așa a apărut OUG 13 cu două categorii de modificări: cele la Codul de Procedură Penală care au intrat în vigoare imediat, cum ar fi limitarea la şase luni pentru formularea denunțurilor penale; și cele la Codul Penal, care ar fi trebuit să intre în vigoare după 10 zile, cum ar fi dispariția din Codul Penal a faptei de abuz în serviciu cu prejudiciu până la 200.000 de lei, eliminarea infracțiunii de neglijență în serviciu, ciuntirea infracțiunii de conflict de interese. Pretextul fusese modificarea codurilor pentru a le pune în acord cu unele decizii ale Curții Constituționale, însă realitatea este că s-au depășit cu mult cerințele Curții: aceasta nu a cerut dispariția unor infracțiuni, ci clarificarea unor formulări utilizate de coduri. La presiunea străzii, în duminica următoare a apărut OUG 14, care a abrogat ordonanța anterioară, revenindu-se la situația anterioară lui 1 februarie și, totuși, două articole care fuseseră bine corectate prin OUG 13 au fost reintroduse acum greșit, fără a se respecta deciziile Curții Constituționale.

S-a vorbit mult în spațiul public de blocarea unor dosare. Doar din cauza efectului legii celei mai favorabile?

În domeniul penal efectele sunt speciale: astfel, dacă de la momentul comiterii unei fapte ilegale până la data pronunțării hotărârii definitive intervin mai multe legi dintre care unele agravează răspunderea inculpatului, iar altele o atenuează sau chiar o împiedică, trebuie să respectăm regula „se aplică legea cea mai favorabilă“. Astfel, dacă modificările aduse Codului Penal de către OUG 13 ar fi intrat în vigoare fie și pentru o oră, chiar dacă ulterior urma să fie abrogată prin altă ordonanță sau să fie respinsă prin lege, ea ar fi trebuit aplicată pentru dosarele penale deschise deja. Or, o astfel de „greșeală“ ar putea fi făcută de orice guvern și ea nu ar mai putea fi îndreptată. Aceasta a determinat o reacție extraordinară a profesorilor de la facultățile de drept din România, eliminarea prin ordonanţă de urgenţă fiind fără precedent în România, precum și reacția magistraților care au arătat care vor fi consecințele modificărilor, și anume blocarea unor dosare privind fapte de serviciu și de corupție sau închiderea altora, ceea ce contravine angajamentelor statale privind combaterea corupției.

Dacă în 2012 scopurile urmărite erau preponderent politice, acum se încearcă folosirea unor pârghii legislative pentru a influența mersul unor dosare penale aflate în lucru la magistrați sau pentru a elibera deținuți condamnați în justiție. Publicul spune că acest mod de a proceda evidențiază un singur lucru: că actele normative sunt date cu dedicație.

 „Guvernul devine mai puternic chiar față de parlament în ceea ce privește activitatea de legiferare, ceea ce nu este firesc“

Curtea Constituțională decis că nu există un conflict între puterile statului și nici nu s-a pronunțat pe fond pentru că OUG 13 era abrogată. S-a creat un precedent?

Aștept cu interes motivarea acestor decizii care se ocupă doar de aspecte formale, nu de fondul problemei, dar eu aș vrea să subliniez consecințele acestora. Dacă guvernului nu i se stabilesc reguli clare de adoptare a ordonanțelor de urgență, el va putea adopta orice decizie de dezincriminare a unor infracțiuni. Or, asta va afecta dosarele pe rol cu efect ireversibil. În felul acesta, guvernul devine mai puternic chiar față de parlament în ceea ce privește activitatea de legiferare, ceea ce nu este firesc. Într-un stat care recunoaște principiul separației puterilor, parlamentul adoptă legi, iar guvernul le pune în executare.

Potrivit Constituției, orice OUG trebuie supusă dezbaterii în parlament în vederea aprobării sau respingerii ei. Practic, parlamentul trebuie să decidă dacă este de acord cu modificările la coduri aduse prin OUG 13 sau că trebuie renunțat la aceste modificări așa cum a dispus OUG 14. Însă, dacă parlamentul va respinge OUG 14, de la data publicării legii în Monitorul Oficial efectul firesc este reactivarea OUG 13, ceea ce va duce chiar la efectele de care tocmai am vorbit, pentru dosarele în curs.

Spațiul public abundă de dezinformări, ce credeți că urmează? Un nou atac la justiție?

Aș vrea să cred că parlamentul va adopta OUG 14. Dar, după aceea, cred că politicienii cu probleme vor căuta alte modalități prin care să scape de sancțiuni și să îndrepte ura populației împotriva dușmanului deja declarat: justiția. Deja am văzut dezinformări lansate pe piață cum că, în cazul unui binecunoscut politician condamnat definitiv anul trecut (Liviu Dragnea, n.r.), hotărârea acestuia ar fi nulă pe motiv că motivarea ei nu e semnată de unul dintre judecatorii care au pronunțat-o și care azi nu mai este judecător – or, legea spune clar că numai minuta hotărârii trebuie semnată de judecătorii cauzei, în timp ce motivarea trebuie semnată de președintele completului/instanței, atunci când unul dintre membrii completului a părăsit magistratura sau lumea asta.

Urmează, nici nu mă îndoiesc, resuscitarea ideii cu legea privind răspunderea magistraților, când, de fapt, o astfel de lege a fost dată încă din anul 2004 (atunci Consiliul Superior al Magistraturii s-a separat de Ministerul Justiției) și a fost modificată în anul 2006 (atunci s-a introdus răspunderea materială a magistraților) și apoi în 2012 (atunci s-a creat Inspecția Judiciară ca instituție distinctă și s-a dublat numărul de abateri disciplinare sancționabile). Și mai urmează ceva: am văzut câteva inițiative prin parlament cu privire la modificarea cadrului legal de sancționare a infracțiunilor de serviciu și de corupție – vă mai aduceți aminte de modificările din „marțea neagră“ sau din „joia neagră“?! Ei bine, acele proiecte nu sunt respinse definitiv, ci zac prin sertare și trebuie dat, până la urmă, un vot cu privire la ele. Dar mai sunt alte proiecte noi. Recent, am văzut unul privind incriminarea abuzului în serviciu comis de magistrați – nu îmi amintesc acum cine l-a inițiat, dar cu siguranță respectivul nu știe că magistrații se supun actualei incriminări privind abuzul în serviciu și, mai mult, pentru magistrați există infracțiuni speciale, cum ar fi „represiunea nedreaptă“.

Nu ar fi însă necesară o lege a răspunderii guvernanților? Sau a parlamentarilor? Ei nu răspund în niciun fel când dau legi și ordonanțe neconstituționale sau cu dedicație.

Mi-ar plăcea să se discute despre răspunderea parlamentarilor care au aprobat legi neconstituționale (iată, s-au dat 40 de decizii de neconstituționalitate numai pentru noile coduri intrate în vigoare fix acum trei ani) sau a guvernanților care dau ordonanțe neconstituționale ori care sunt retrase la o săptămână ori care sunt respinse în parlament – toate acestea înseamnă timp irosit, resurse consumate, prejudicii produse. Și poate ar fi timpul ca poporul român să afle că cele mai multe condamnări la CEDO le avem pentru legislația care încalcă drepturile omului și asta e simplu de verificat: pe site-ul echr.coe.int, la rubrica de Statistici, avem încălcările în funcție de articol de când s-a înființat Curtea de la Strasbourg până la sfârșitul anului trecut. Ei bine, am constatat că cele mai multe hotărâri împotriva României sunt în număr de 466 pentru protecția proprietății… În era digitalizării, oamenii nu mai pot fi prostiți nici cu populisme ieftine, nici cu televiziuni de partid.

„Îi respect pe românii care au înțeles importanța justiției pentru existența democrației“

Trebuie să stăm tot timpul cu ochii pe aleși?

Democrația nu e un dat, ci o continuă cucerire. A greșit cel care a gândit că trebuie să fie atent o dată la patru ani. După mine, nici măcar atunci poporul român nu e atent, din moment ce în instituțiile centrale și autoritățile locale sunt alese persoane cu probleme penale. Așadar, oamenii trebuie să se bată zilnic pentru drepturile lor și asta nu e o rușine. A spus-o Rudolf von Jhering acum un secol și jumătate în Lupta pentru drept.

Concluzia mea este următoarea: societatea se războiește cu hoții, iar hoții se războiesc cu justiția. Dar nu am nicio îndoială că, în cele din urmă, legea va triumfa! Iată, oamenii își doresc justiția. După evenimentele din vara fierbinte a lui 2012, realizăm din nou în 2017 că magistrații nu sunt singuri. Iar asta nu poate să mă facă decât să spun că îi respect pe românii care au înțeles importanța justiției pentru existența democrației.

Interviu realizat de ANDREEA PORA

14/02/2017

Decizia CA Alba-Iulia dezincriminare abuz in serviciu

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 2:19 PM

                                                                                Nr.3/14.02.2017 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

Alba Iulia, str. I.C. Brătianu, nr.1, jud.Alba

Tel 0258810289, 0258810293, Fax 0258810286

E-mail cosmin.muntean@just.ro,

Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Alba Iulia este abilitat să vă remită următorul:

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Extras cuprinzând considerentele deciziei penale nr.20 din 09.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. 4754/97/2016 prin care a fost admisă contestaţia la executare formulată de condamnatul Dan Daniel

 pe care vă rugăm să-l daţi publicităţii, pentru o cât mai exactă informare a opiniei publice:

 

 

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

Dosar nr. 4754/97/2016

 

DECIZIA PENALĂ Nr. 20/A/2017

Şedinţa publică de la 09 Februarie 2017

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia a fost reprezentat de procuror

Pe rol pronunţarea asupra contestaţiei la executare formulată de petentul Dan Daniel împotriva sentinţei penale nr. 154/16.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 4754/97/2016.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 26 ianuarie 2017, care fac parte din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

Asupra prezentei contestaţii

 

  1. Prin încheierea penală nr.154/16.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.4754/97/2016 s-a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de petentul condamnat Dan Daniel, dom. în (…).

În temeiul art.275 al.2 C.pr.pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei, cheltuielile judiciare către stat.

(……………………………………………………………………………………):

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul instanţei sub nr.4754/97/14.10.2016, petentul condamnat Dan Daniel a solicitat să se dispună încetarea de drept a executării pedepsei principale, complementare şi accesorii de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art.66 al.1 lit.a) şi b), al.2 C.pen., aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă făptuitorul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13² din Legea 78/2000 raportat la art.297 al.1 C.pen., prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.3230/97/2015, definitivă prin decizia penală nr.338/A/2016 a Curţii de Apel Alba Iulia.

 În drept, petentul a invocat dispoziţiile art.598 al.1 lit.d) C.pr.pen., şi pe cele ale art.4 şi 6 C.pen., precum şi decizia nr.405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art.297 al.1 C.pen., constatându-se că acestea sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

(……………………………………………………………………………………):

  1. Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie în termen legal condamnatul Dan Daniel, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea hotărârii şi admiterea contestaţiei formulate.

(……………………………………………………………………………………):

III. Deliberând asupra contestaţiei formulate, Curtea de Apel Alba Iulia constată că este fondată, motiv pentru care o va admite, însă va reţine un alt temei juridic decât cel indicat de petent în cuprinsul cererii adresate Tribunalului Hunedoara.

 

Conform art.3 C.pen. (Activitatea legii penale) legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.

Conform art.4 C.proc.pen. (Aplicarea legii penale de dezincriminare): „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Potrivit art.3 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal „ Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii”.

Conform art.595 alin.1 C.proc.pen. (Intervenirea unei legi penale noi): „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal”.

Conform art.297 alin.1 C.pen. infracţiunea de abuz în serviciu constă în „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”.

Conform art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Conform art.5 din Legea nr.187/2012 „Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage şi modificarea normei incomplete”.

Prin Decizia nr.405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial la data de 08.07.2016 (deci ulterior rămânerii definitive  a hotărârii de condamnare a contestatorului) a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

În considerentele deciziei menţionate se arată următoarele:

  1. (…), Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
  2. (…) Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice.
  3. În concluzie, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale. Pentru aceste argumente, Curtea constată că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe, altele decât Parlament – prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie -, sau Guvern – prin adoptarea de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie. Astfel, Curtea constată că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii””.

Având în vedere conţinutul infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen., Curtea de Apel Alba Iulia constată că, urmare a deciziei de neconstituţionalitate menţionate, practic, a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, fiind limitat domeniul de aplicare al acestei infracţiuni prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracţiunii nu este o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă.

Având în vedere această modificare a elementului material al infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.proc.pen., a avut loc, în baza art.5 din Legea nr1.87/2012, o modificare identică a conţinutului infracţiunii prevăzute de art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000,    

Prin urmare, nu se poate considera (aşa cum a apreciat prima instanţă) că decizia nr.405/2016 este doar o decizie de interpretare, instanţa constituţională admiţând prin decizia menţionată o excepţie de neconstituţionalitate. Mai mult, din analizat prevederilor Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constuituţionale rezultă că singurele decizii pe care aceasta le poate pronunţa în cazul invocării unor excepţii de neconstituţionalitate sunt de admitere sau de respingere a excepţiilor şi nu de interpretare.

De asemenea, ţinând seama de formulările imperative din cuprinsul deciziei nr.405/2016 şi de enumerarea limitativă a actelor normative a căror încălcare poate duce la comiterea infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen., Curtea de Apel Alba Iulia constată că nu pot fi reţinute considerentele încheierii pronunţată de Tribunalul Hunedoara în sensul că „dispoziţiile art.52 al.4 şi 5 şi art.58 al.2 lit.a) din HG nr.611/2008, reţinute ca fiind încălcate de inculpat, reprezintă normele legislaţiei secundare, care detaliază şi transpun în executare normele legislaţiei primare, adică pe cele ale art.57 al.3 şi 58 al.2 lit.a) din Legea nr.188/1999, reţinute şi acestea ca fiind încălcate de inculpat”.

În acest sens, reamintim că în Decizia nr. 847/2008, Curtea Constituţională a reţinut că “decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor“, iar prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, s-a reţinut că “puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta“.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 1415/2009, Curtea Constituţională a mai statuat că “atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii“.

Revenind la prezenta cauză, Curtea de Apel Alba Iulia, având în vedere că prin pronunţarea Deciziei nr.405/2016 a Curţii Constituţionale a intervenit o dezincriminare parţială a infracţiunii de abuz în serviciu, constată că temeiul corect al cererii formulate de contestator este cel prevăzut de art.595 alin.1 C.proc.pen., iar nu cel indicat în cuprinsul contestaţiei la executare, şi anume art.598 alin.1 lit.d C.proc.pen. Potrivit acestui din urmă text legal contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Având în vedere textele legale menţionate mai sus, se impune a se verifica dacă în situaţia contestatorului, condamnat prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia pentru infracţiunea prevăzută de art.297 alin.1 C.pen. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000, a intervenit cazul prevăzut de art.595 alin.1 C.proc.pen., respectiv dacă a avut loc dezincriminarea faptei pentru care a fost condamnat.

O precizare ce se impune a fi făcută în prealabil este aceea că în procedura prevăzută de art.595 alin.1 C.proc.pen. intervenirea sau nu a dezincriminării se verifică exclusiv prin raportare la conţinutul concret al infracţiunii astfel cum a fost reţinut în considerentele hotărârii de condamnare, fără a fi permisă o extindere a temeiurilor de drept indicate în mod expres de instanţele care au judecat fondul cauzei (în primă instanţă şi în apel).

Curtea de Apel Alba Iulia constată că prin sentinţa penală menţionată (filele 12-13), atunci când s-a stabilit încadrarea juridică a faptei comise de contestatorul din prezenta cauză, Dan Daniel, s-a arătat că acesta, împreună cu inculpatele Gîrjob Dana Elena şi Ştefan Mihaela Dorina în calitate de membri al comisiei de concurs privind ocuparea funcţiei de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Hunedoara, organizat în data de 17.07.2014 de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, nu şi-au îndeplinit atribuţiile impuse de această calitate, în sensul întocmirii unor propuneri de subiecte pentru concursul menţionat, inculpatul Dan Daniel solicitându-i candidatei Georgescu Monica să procedeze la întocmirea propunerilor de subiecte şi a variantelor de concurs, iar inculpaţii Gîrjob Dana Elena şi Ştefan Mihaela Dorina acceptând acest lucru, încălcând astfel dispoziţiile art. 52 din H.G.611/2008, ceea ce a condus la fraudarea concursului desfăşurat la data de 17.07.2014, aducându-se atingere interesului legitim al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind organizarea concursurilor de promovare în funcţia publică conform principiilor prevăzute de art. 57 alin.3 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, obţinându-se în acest fel un folos necuvenit pentru inculpata Georgescu Monica, respectiv ocuparea, în mod definitiv, a funcţiei de director general al D.G.A.S.P.C. Hunedoara.

Curtea constată că, potrivit art.52 din H.G. nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici:

Art. 52 – (1) Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei şi a tematicii de concurs, astfel încât să reflecte capacitatea de analiză şi sinteză a candidaţilor, în concordanţă cu nivelul şi specificul funcţiilor publice pentru care se organizează concursul.

(2) Pentru candidaţii la ocuparea aceleiaşi funcţii publice, subiectele sunt identice în cadrul aceluiaşi concurs, cu excepţia cazului în care concursul se desfăşoară în mai multe serii.

(3) Comisia de concurs stabileşte subiectele şi alcătuieşte seturile de subiecte pentru proba scrisă, în ziua în care se desfăşoară proba scrisă.

(4) Fiecare membru al comisiei de concurs propune cel puţin 3 subiecte. Pe baza propunerilor membrilor comisiei de concurs sunt astfel întocmite minimum două seturi de subiecte care vor fi prezentate candidaţilor.

(5) Membrii comisiei de concurs răspund individual pentru asigurarea confidenţialităţii subiectelor propuse. Lista subiectelor propuse de fiecare membru al comisiei de concurs se anexează la raportul final al concursului, cu menţionarea membrului comisiei de concurs care a propus subiectul.

(6) Seturile de subiecte se semnează de toţi membrii comisiei de concurs şi se închid în plicuri sigilate purtând ştampila autorităţii sau a instituţiei publice organizatoare a concursului.

(7) Comisia de concurs stabileşte punctajul maxim pentru fiecare subiect, care se comunică odată cu subiectele.

(8) În cazul în care proba scrisă constă în rezolvarea unor teste-grilă, întrebările pot fi formulate cu cel mult două zile înainte de proba scrisă, cu condiţia ca numărul acestora să fie de 3 ori mai mare decât numărul întrebărilor stabilit pentru fiecare test-grilă. Întrebările pentru fiecare test-grilă se stabilesc în ziua în care se desfăşoară proba scrisă, înainte de începerea acestei probe, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (2) şi alin. (5) – (7).

(9) În cazul concursurilor organizate pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, punctajul maxim stabilit pentru testele-grilă nu poate depăşi 30% din punctajul probei scrise, diferenţa de punctaj fiind alocată subiectelor de sinteză sau rezolvării unor situaţii practice.

(10) Până la ora stabilită pentru terminarea probei scrise a concursului, membrii comisiei de concurs au obligaţia de a stabili baremul detaliat de corectare a subiectelor. Acesta se afişează la locul desfăşurării concursului anterior corectării lucrărilor”.

Cât priveşte trimiterile făcute în considerentele sentinţei de condamnare a contestatorului (filele 10-18) şi ale deciziei date în apel (filele 2-18) la prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, Curtea constată următoarele:

– trimiterea la prevederile art.57 alin.3 din această lege, potrivit cărora „Concursul are la bază principiile competiţiei deschise, transparenţei, meritelor profesionale şi competenţei, precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiile publice pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale” nu a fost făcută cu referire la elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat contestatorul, ci pentru a se indica urmarea imediată a infracţiunii, instanţa reţinând că prin fraudarea concursului s-a adus  atingere interesului legitim al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind organizarea concursurilor de promovare în funcţia publică conform principiilor prevăzute de art. 57 alin 3  din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici; instanţa a mai reţinut că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este subiectul pasiv special al infracţiunii, arătând că aceasta a suferit o vătămare a intereselor sale legitime de a organiza un concurs pe bază de competenţă, ce presupune confirmarea de către candidat a cunoştinţelor si a aptitudinilor necesare exercitării funcţiei publice, lucru care nu poate fi realizat în situaţia în care un candidat îşi întocmeşte chiar el în mod fraudulos subiectele pentru concurs; se mai impune a se menţiona că aceasta a fost singura referire la prevederile Legii nr.188/199 făcută de instanţele care au judecat cauza în fond şi apel atunci când s-a reţinut încadrarea juridică a faptei comise de contestator;

– trimiterea la prevederile art.92 alin.2 din lege s-a făcut doar pentru a se indica faptul că era necesară organizarea unui concurs pentru funcţia vacantă; potrivit acestui text, „Dacă funcţia publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici”.

– trimiterea la prevederile art.58 alin.2 lit.a din Legea nr.188/199 s-a făcut doar pentru a se indica cine anume are competenţa de a organiza concursul de recrutare pentru funcţia publică vacantă, acesta având următorul conţinut: „Concursul de recrutare pentru funcţiile publice vacante din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală este organizat, în condiţiile legii, de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile publice de conducere din următoarele domenii: protecţia copilului, evidenţa informatizată a persoanei, audit public intern, financiar-contabilitate, urbanism şi arhitectură, resurse umane, integrare europeană, pentru secretarii unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru funcţiile publice de execuţie din domeniul auditului public intern”;

Având în vedere toate acestea, Curtea constată că prin hotărârea de condamnare a contestatorului nu s-a reţinut că acesta ar fi încălcat în exercitarea atribuţiilor de serviciu prevederile Legii nr.188/1999 sau ale vreunei alte legi sau ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă, ci doar pe cele ale Hotărârii de Guvern nr.611/2008.

Având în vedere modificarea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen. în urma pronunţării deciziei nr.405/2016 a Curţii Constituţionale, fiind exclusă posibilitatea comiterii acesteia prin încălcarea unui act normativ altul decât o lege sau o ordonanţă, precum şi prevederile art.3 din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora „Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii”, Curtea de Apel Alba Iulia  constată că a intervenit o dezincriminare a acestei fapte în situaţia în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc prin încălcarea oricărui alt act normativ în afară de lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, aceasta fiind şi situaţia faptei pentru care a fost condamnat contestatorul din prezenta cauză.

Pe cale de consecinţă, fiind intervenită dezincriminarea faptei pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului, în baza art.425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.a C.proc.pen. Curtea va admite contestaţia formulată de condamnatul Dan Daniel împotriva încheierii penale nr.154/16.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.4754/97/2016, pe care o va desfiinţa în totalitate şi, procedând la soluţionarea cauzei:

În baza art.595 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.4 teza a II-a C.pen. va constata dezincriminată fapta prevăzută de art.297 alin.1 C.pen. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 pentru care a fost condamnat contestatorul în dosarul nr.3230/97/2015 prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi în consecinţă:

Va dispune încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe 2 ani a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art.66 alin.1 lit. a, b, art. 66 al.2 C. pen. şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

Admite contestaţia formulată de condamnatul Dan Daniel împotriva încheierii penale nr.154/16.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.4754/97/2016, pe care o desfiinţează în totalitate şi, procedând la soluţionarea cauzei:

În baza art.595 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.4 teza a II-a C.pen. constată dezincriminată fapta prevăzută de art.297 alin.1 C.pen. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 pentru care a fost condamnat contestatorul în dosarul nr.3230/97/2015 prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi în consecinţă:

Dispune încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe 2 ani a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art.66 alin.1 lit. a, b, art. 66 al.2  C. pen. şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 9.02.2017.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 29 noiembrie 2016, care fac parte din prezenta hotărâre.

     Preşedinte,                                                                                      Grefier,”

 

 

 

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Abuzul prin incalcare de HG nu mai este infractiune

Filed under: 0. NOUTATI,coruptia — Cristi Danilet @ 10:58 AM
Tags: , , ,

abuz

Ieri a fost pronunțată o decizie a Curții de Apel Alba-Iulia prin care un inculpat este pus în libertate, deși fusese condamnat pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, pe motiv de dezincriminare.

Pentru că a apărut motivarea deciziei și fără a-mi permite un comentariu pe marginea procedurii urmate, voi face câteva comentarii:

Inculpatul fusese condamnat definitiv în aprilie 2016 pentru abuz în serviciu comis cu prilejul organizării unui concurs, normele cu privire la acesta fiind prevăzute într-o hotărâre de guvern, după cum reiese din comunicatul DNA. În iulie 2016 a apărut decizia 405/2016 a CCR care spune că nu orice încălcare de atribuții poate duce la sancționare pentru abuz în serviciu, ci numai a celor prevăzute într-o lege, ordonanță a Guvernului sau ordonanță de urgență a Guvernului. Împotriva acestei condamnări, după apariția deciziei CCR, a fost exercitată o contestație la executare care a fost admisă pe considerentul că este vorba de încălcări ale atribuțiilor prevăzute într-o hotărâre de Guvern, or – din iulie 2016 – aceasta nu mai constituie infracțiune.

Astfel, chiar dacă Parlamentul/Guvernul încă nu a clarificat textul de lege ce incriminează abuzul în serviciu, magistrații sunt obligați să aplice la actuala reglementare interpretarea dată de Curtea Constituțională, nicidecum să considere că nu mai există în cod infracțiunea de abuz în serviciu. Asta am mai arătat acum câteva zile.

Precizez că apariția OUG 13 nu are nicio incidență în speța de mai sus. Așa cum am comentat la data apariției acesteia, Guvernul invocase pretextul existenței deciziei CCR nu doar pentru a clarifica textul în sensul cerut de CCR, ci și pentru a dezincrimina faptele de abuz în serviciu cu prejudiciu sub 200.000 lei, pentru a reduce la jumătate sancțiunile pentru abuzul în serviciu indiferent de prejudiciul produs și pentru a exclude de la răspundere penală pe cei ce au comis abuz în serviciu prin adoptare de acte normative de orice fel.

Mai precizez că numai dacă un text de lege este declarat neconstituțional, el trebuie corectat de Parlament în 45 zile, altfel este eliminat din legislație – art. 147 alin.1 din Constituție. Acest lucru nu se întâmplă când este o decizie de interpretare, cum e cea de față. Chiar dacă textul care incrmineaza abuzul in serviciu ar fi fost pus in acord cu decizia CCR de vara trecută, solutia de la Alba-Iulia ar fi fost aceeași.

Cei care și-au dat seama de manipularea practicată de unele trusturi de presă în legătură cu această decizie de la Alba-Iulia au fost Digi24, Ziare.com, CluJust, RoL.

AȘADAR:

Reglementarea din Codul penal este următoarea: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Reglementarea după decizia CCR trebuie a fi considerată următoarea: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii, a unei ordonanțe sau ordonanțe de urgență a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

UPDATE, 15 febr. 2017: Iată și comunicatul Parchetului de pe lângă IIC referitor la această chestiune:

 14  februarie 2017

COMUNICAT

Având în vederile dezbaterile lansate în spațiul public referitoare la o presupusă dezincriminare a infracțiunii de abuz în serviciu, precum și solicitările reprezentanților mass-media de a primi un punct de vedere al Ministerului Public în legătură cu această chestiune, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.246 din Codul penal din 1969, ale art.297 alin. 1 din Codul penal și ale art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial nr.517 din 08.07.2016), Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art.246 din Codul penal din 1969 și ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Dispozitivul acestei decizii se completează și trebuie interpretat/ aplicat în raport cu considerentele care îl fundamentează și explicitează. Astfel, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară — legi și ordonanțe ale Guvernului.

De asemenea, trebuie menționat faptul că Decizia nr. 405/2016 este o decizie interpretativă, care nu afectează conținutul normativ al actului controlat, ci doar înțelesul său contrar Constituției. Practic, fără a se declara neconstituționalitatea textului, Curtea reinterpretează norma  și stabilește care este interpretarea compatibilă cu Constituția. În consecință, prin această decizie nu a fost „dezincriminată” infracțiunea de abuz în serviciu.

Pagina următoare »