CRISTI DANILEŢ – judecător

27/02/2011

In dialog cu voi

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 12:55 AM

Avand in vedere numarul mare de intrebari care mi se pun si care nu au intotdeauna legatura directa cu postarile mele de pe blog, inteleg ca e nevoie de un loc distinct  unde sa raspund acestora. Ca urmare, am decis deschidere unei secțiuni distincte disponibile la adresa https://cristidanilet.wordpress.com/0-in-dialog-cu-voi-din-12-06-2014/ in care sa dezvolt comunicarea mai facila cu cei interesati de profesia de judecator sau de activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Reamintesc că legea îmi interzice să dau consultații juridice.

Multumesc mult pentru interesul aratat.

Anunțuri

20/09/2017

Inlocuirea judecatorului in complet. Ce se intampla?

Filed under: noile coduri,reforma — Cristi Danilet @ 11:38 AM
Tags: , , ,
judecatorPoate este curios dar, în caz de înlocuire a unui membrul dintr-un complet de judecată cu un alt magistrat, nu există în România vreo procedură cu privire la ce se întâmplă cu procesele aflate în derulare.
.
Astfel, se întâmplă uneori ca un judecător să plece din sistem prin demisie sau pensionare, ori să promoveze sau să fie transferat la o altă instanță, ori să se admită cererea de abținere/recuzare a sa, ori să fie dat afară disciplinar sau ca urmare unei sancțiuni penale, ori chiar să decedeze. Și acest eveniment să aibă loc chiar în timpul soluționării unor cauze. Ce se întâmplă apoi cu aceste cauze, cine le judecă?
.
Până în anul 2005 nu exista nici împărțire aleatorie a dosarelor și nici ideea de continuitate a completului de judecată, singura condiție fiind atunci ca judecătorul care va da soluția să fie același cu judecătorul care a intrat la ultimul termen de judecată. Așadar, era posibilă înlocuirea pe parcursul procesului a judecătorului prin simpla voință a celui care amâna cauza, astfel că era des întâlnită situația în care la termenele de judecată sucesive apăreau alți judecători în aceeași cauză.
.
În anul 2005 a apărut regula cum că o cauză trebuie să fie soluționată cap-coadă de un singur complet de judecată, astfel că schimbarea judecătorului nu a mai fost posibilă chiar în orice condiții. Evident, în caz de lipsă obiectivă a unui judecător, atunci un altul urma să intre în cauză, dar aceasta se derula în continuare, fără a-și pune cineva problema că e ceva în neregulă.
.
În anul 2014 au apărut două decizii ale CtEDO împotriva României (cauza Beraru și cauza Cutean) în care s-a spus că nu e tocmai în regulă ca judecătorul să se schimbe pe parcursul judecării cauze fără a se relua anumite aspecte esențiale ale cauzei, căci cel judecat trebuie să aibă garanția că noul judecător îi știe dosarul foarte bine. Ei, pentru că aceste decizii nu acoperă toate situațiile care se pot întâlni în cauză (de exemplu: se înlocuiește singurul judecător al completului, sau se înlocuiește doar un singur judecător dintr-un complet colegial, sau se înlocuiește judecătorul dar părțile nu invocă vreo neregularitate etc) și pentru că în codurile noastre de procedură nu e lămurit acest aspect, s-a ajuns la situația ca în România judecătorii să procedeze diferit. Motiv pentru care unele cauze se reiau „de la zero”, altele continuă cu noul judecător.
.
Suntem în anul 2017 și nicio reformă nu a vizat acest aspect, deși codurile sunt noi și modificări au tot suferit. Astfel că, dacă mă întrebați pe mine ce este de făcut, vă spun că trebuie făcută o singură modificare în codul de procedură penală, respectiv civilă. Despre deciziile CtEDO sau CCR care nu au fost urmate de modificări legislative, deși aceasta ar fi trebuit să se întâmple, nu cred că mai este cazul să vorbesc. Căci, contrar impresiei că doar în materie penală ar fi trebuit puse în acord deciziile CCR cu cele două coduri, penal și de procedură penală, vă pot spune că există o mulțime de decizii ale CCR în diverse alte materii, ne-penale, prin care s-au admis excepții de neconstituționalitate și legiuitorul nu și-a îndeplinit de ani buni obligația de a modifica legea, care trebuia făcută în termen de …45 de zile..

19/09/2017

Pe scurt: despre libertatea de religie

Filed under: religie — Cristi Danilet @ 9:29 AM

ReligiaConstituția României consacră libertatea credințelor religioase (art. 29), iar CEDO vorbește de libertatea de religie (art. 9).

Această libertate presupune dreptul de a adera sau nu la o religie și de a o practica sau nu, fiind în același timp un element esențial pentru credincioși și un bun prețios pentru atei, agnostici, sceptici și indiferenți (CtEDO, Biserica Mitropolitană a Basarabiei c. Rep. Moldova, 2001).

În România se recunosc 18 culte religioase (Legea nr. 489/2006).

Biserica este separată de stat (CtEDO, Hasan și Chaush c. Bulgariei, 2000). Aceasta înseamnă că:
– statul are obligația generală de a fi neutru și imparțial (CtEDO, Parohia Greco-Catolică Lupeni c. României, 2015);
– instanțele judecătorești ale statului nu pot controla hotărârile luate de instanțele disciplinare și de judecată bisericească în probleme doctrinare, morale, canonice și de disciplină (CCR, decizia 448/2011);
– școala trebuie să fie deschisă pentru idei și valori religioase, ca urmare: nu pot fi afișate simbolurile religioase ale unui anumit cult în sălile de clasă (CtEDO, Lautsi c. Italiei, 2009), respectiv statul nu poate impune studierea religiei, astfel că elevii majori, respectiv părinții pentru cei minori, trebuie să ceară participarea la ora de religie (CCR, decizia 669/2014).

04/09/2017

Catre familia moderna: periodizarea mutațiilor

Filed under: discriminare,familia,LGBT — Cristi Danilet @ 11:05 AM
Tags: , , , ,

timp-clepsidraVerificând instrumentele internaționale, am ajuns la concluzia că acestea au constatat transformările sociale și/ori au determinat trecerea de la familia clasică la familia contemporană într-un mod vizibil și rapid folosindu-se de standardele impuse de noua religie a secolului 21, drepturile omului ce au ca valoare centrală demnitatea persoanei. Aspectele vechi de putere din familia bazată pe căsătoria tradițională sunt estompate de egalitarismul dintre soți, care tinde în mod firesc – spun asta văzând evoluția cronologică a instrumentelor de care vorbeam – spre pierderea interesului pentru sexul partenerilor.

Angajarea femeilor în număr ridicat în timpul celui de al doilea război mondial a dus la schimbarea rolului tradițional al femeii în familie și în societate. După apariția instrumentelor cadru cu privire la drepturile omului la nivel internațional, apar alte documentele internaționale ce marchează cinci etape de evoluție.

În prima etapă, a anilor 50 și 60, se manifestă o atenție sporită pentru mamă și copil, în special cu privire la drepturile sociale[1].

În a doua etapă, a anilor 70 până în prima jumătate a anilor 80, se constată că există o evoluție în cadrul familiei ce a dus la o relație simetrică între membrii săi, adică la o egalitate în drepturi și responsabilități în cuplu, numit pentru prima dată în mod oficial „familie modernă”[2].  Se vorbește chiar de necesitatea unei modificări a rolului tradițional al bărbatului în familie și societate pentru a evolua la fel de mult ca femeile, se cere luarea măsurilor pentru eliminarea discriminării față de femei în viața politică, în educație (de exemplu, revizuirea manualelor școlare pentru a se elimina orice concepţii şablon privind rolul bărbatului şi al femeii), în domeniul angajării în muncă, în sănătate, alte domenii sociale (de exemplu sport – așa se explică apariția echipelor de fotbal feminin sau de sportive pugiliste), în toate chestiunile legate de căsătorie și de familie (consacrându-se egalitatea deplină între soție și soț)[3]. Se combate violența în familie, aspect ce se va relua în următoarele decade[4]. Eforturile pentru estomparea oricăror diferențe în privința rolului în cadrul familiei și pentru eliminarea stereotipurilor, inclusiv în limbaj, se reiau cu și mai mare amploare în anii 2000[5], iar unele continuă și în prezent[6].

În a treia etapă, ce cuprinde sfârșitul anilor 80 și anii 90, se recunosc „familile de fapt” ca fiind egale cu cele legitime. Astfel, Consiliul Europei[7] constată „profundele mutații intervenite în ultimele decenii în structura familiilor, caracterizate prin creșterea speranței de viață,  o scădere a ratei natalității, scăderea numărului de căsătorii, creșterea numărului de divorțuri, proliferarea familiilor monoparentale, multiplicarea alte forme de viață în comun, cum ar fi conviețuirea, prin evoluții în rolul femeii” și recunoaște că „schimbările care au avut loc au și aspecte pozitive cum ar fi înlocuirea căsătoriei tip alianță cu cea de tip parteneriat, cu îmbunătățirea balanței sociale, economice și intelectuale dintre parteneri”. În același document familia este recunoscută drept mediul în care au loc relațiile cele mai dense și bogate dintre oameni și locul cel mai potrivit pentru educarea copiilor. Se arată că o concepția fixă despre familie ar fi depășită de realitate. Rolul statului este doar acela de a asigura un cadrul familial în care membrii să fie în siguranță, solidari și unde să li se respecte drepturile fundamentale. În acest cadru urmează să se aplice două principii: unul este cel al democratizării familiei, ceea ce presupune egalitatea membrilor și respectul drepturilor fiecăruia, iar celălalt este libertatea de alegere a partenerului.

În a patra etapă, a primei decade a anilor 2000, se dorește a se estompa diferențele date de sexul biologic diferit dintre tată și mamă: se creează cadrul pentru drepturi egale ale tatălui și mamei în primul instrument global privind drepturile copilului, care consacră dreptul copilului de a fi consultat de părinți și de a fi ascultat de autoritățile în privința chestiunilor care îl privesc, respectiv de a fi protejat împotriva violențelor și abuzurilor inclusiv față de părinții săi[8], ceea ce e menit să pună capăt practicilor din multe familii. Tot acum se acordă dreptul la concediu paternal pentru tată[9] și se militează pentru drepturile ale bărbatului egale cu ale femeii în ce privește custodia după divorț (mentalitatea și practica judiciară fiind până atunci că minorul se cuvine mamei)[10]. Se decide că tatăl divorțat nu poate fi privat de dreptul de a-și vedea copilul, pe motiv că este homosexual[11]. Se cere combaterea violenței împotriva femeilor[12].

În a cincea etapă, a decadei în curs, se insistă în creșterea sensibilității față de membrii comunității LGBT[13], se cere eliminarea prejudecăților, stigmaitizării,  discriminării, hărțuirii, excluderii, violentării, sancționării penale pe rațiuni de orientare sexuală și identitate de gen[14] și se combate homofobia, indicându-se statelor că  drepturile populației LGBT ar fi protejate mai bine prin legalizarea concubinajului sau instituirea parteneriatelor ori căsătoriei[15]. Se recomandă ca acolo unde legislația acordă drepturi persoanelor necăsătorite acest lucru să nu țină seama de sexul lor, acolo unde statele admit parteneriatele civile pentru homosexuali să se acorde aceleași drepturi ca partenerilor heterosexuali, ca atunci când este vorba de responsabilități privind copiii să nu se facă discriminări pe motive de orientare sexuală[16] sau identitate de gen, iar în statele în care se permite reproducerea asistată pentru femeia singură să nu se țină seama de orientarea ei sexuală[17].

În acest context, asistăm la o extindere – prin lege sau jurisprudență – a aspectelor ce țin de familie și care aparțineau până de curând doar persoanelor heterosexuale către persoanele homosexuale: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că două persoane de același sex care trăiesc în cuplu trebuie să fie protejate nu numai cu privire la viața intimă, ci și cu privire la viața de familie[18], se recunoaște dreptul unui homosexual de a adopta copii[19], sau dreptul de a se reuni cu partenerul într-o altă țară[20], sau dreptul de a beneficia de asigurarea de sănătate a partenerului homosexual[21]. Fiind vorba de drepturi ale omului, inclusiv cele acordate minorităților sexuale, acestea nu pot fi combătute cu argumente care fac referire familia tradițională, morala poporului, pericolul ca majoritatea să se supună minorității sau ca tânăra generație să fie educată în mod greșit de către sau cu privire la homosexuali[22].

Tot în această perioadă se relaxează condițiile pentru a încheia uniuni legitime: state care în trecut nu permiteau pentru parteneri de același sex nici uniuni, nici căsătorii, în anumite condiții sunt obligate să o facă[23]; state care permiteau parteneriate doar între parteneri de sex opus ajung să le permită și pentru parteneri de același sex[24]; respectiv state care permiteau doar parteneriate civile între parteneri de același sex ajung să permită le permită căsătoria. Din 50 de state europene, 29 state recunosc legal uniuni între persoane de același sex și 17 state au legi pentru căsătoria între persoane de același sex[25].

Este de subliniat că în Europa căsătoria între homosexuali nu este un drept fundamental, căci CEDO îl rezervă doar pentru un bărbat și o femeie. Ca urmare, rămâne la latitudinea statelor de a-l acorda persoanelor de același sex[26]. Alta este situația în SUA, unde Curtea Supremă a decis în anul 2015 în cauza Obergefell ş.a c. Hodges, că prin Constituţia americană se garantează dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători în condiţii similare cu persoanele de sex opus şi că statele nu pot rezerva dreptul de căsătorie doar pentru cuplurile de heterosexuali.

NOTE:

[1] Organizația Internațională a Muncii: Convenția cu privire la protecția maternală, din 1955 și Recomandarea nr. 123 din 1965 privind angajarea femeilor care au copii, 1965 (în a doua etapă a fost înlocuită cu Recomandarea nr. 165 din 1981 cu privire la angajații care au responsabilități familiale); CoE, Rezoluția CM (70) 15 privind protecția socială a mamelor nemăritate și a copiilor acestora.

[2] CoE, Adunarea Parlamentară, Recomandarea 751 (1975) cu privire la situația și responsabilitățile părinților în familia modernă și rolul societății în această privință.

[3] Convenția ONU cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei din 1981, ratificată de noi în același an. A se vedea și CEDAW, Recomandarea nr. 21 din 1994 privind egalitatea în relațiile maritale și de familie.

[4] CoE, CM, Recomandarea nr. (85) 4 privind violența în familie.

[5] CoE, CM, Recomandarea (2007)17 privind mecanismele și standardele pentru egalitatea de gen.

[6] Gender Equlity Commission, Compilație de standarde ale Consiliului Europei privind noțiunea de sexism, 9.03.2017.

[7] CoE, Adunarea Parlamentară, Recomandarea 1074 (1988) privind politicile în domeniul familiei. Zece ani mai târziu Parlamentul European din cadrul Uniunii Europene, prin Rezoluția cu privire la mama celibatară și familiile monoparentale (A4-0273/98, Jurnalul Oficial C-313 din 1998, p. 238), recunoaște familia monoparentală și părintele singur ca șef al familiei.

[8] Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, 1990, ratificată de România în același an.

[9] Organizația Internațională a Muncii (OIM), Recomandarea nr. 191 din 2000 sugerează introducerea pentru tații angajați a instituției „concediului parental”. Primele state care au prevăzut acest lucru au fost cele nordine, încă din anii 70.

[10] CoE Adunarea Parlamentată, Rezoluția 1921 (2013) privind Egalitatea de gen, concilierea vieții private și de muncă și co-responsabilitate și Rezoluţia 2079 (2015) privind Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor.

[11] CtEDO, Salgueiro da Silva Mouta c. Portugaliei, hotărârea din 21.12 1999: condamnare pentru că instanța a decis ca tatăl să nu își mai vadă copilul ce trebuie să traiască în familia tradițională.

[12] CoE, Adunarea Parlamentară, Rezoluția (1635) 2008 privind o convenție a Consiliului Europei cu privire la combaterea violenței împotriva femeilor. Se va concretiza în Convenția de la Istambul pentru prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor și violenței domestice, 2014, ratificată de România în 2016.

[13] CoE, Rezoluția 1728(2010) a Adunării Parlamentare privind discriminarea pe baza orientării sexuale și a identității de gen, Rezoluția 380 (2015) intitulată Garantarea drepturilor populației LGBT (lesbiană, homosexual, bisexual și transgender): o responsabilitate pentru orașele și regiunile din Europa. 

[14] ONU, Adunarea Generală, Declarația cu privire la drepturile omului, orientarea sexuală și identitatea de gen, 2008.

[15] UE, Rezoluția Parlamentului European din 24.05.2012 privind lupta împotriva homofobiei în Europa.

[16] Există 75 de studii la nivel mondial, bazate pe peste trei decenii de cercetări care sunt într-un consens covârșitor: un părinte homosexual sau lesbian nu dăunează copiilor, iar copiii din asemenea familii nu au prezentat diferențe semnificative față de colegii lor în rezultatele școlare. Accesibile la https://goo.gl/RyHIlx.

[17] CoE, Recomandarea (2010)5 a Commitetului Miniștrilor privind măsurile de combaterea a discriminării pe baza orientării sexuale și a identității de gen.

[18] CtEDO, Schal k și Kopf c. Austriei, hotărârea din 24.06.2010.

[19] CtEDO, EB c. Franței, hotărârea din 22.01.2008: condamnare pentru că s-a refuzat adoptarea unui copil de către o femeie pe motiv că este lesbiană; Gas și Dubois c. Franței, hotărârea din 15.03.2012, respectiv X și alții c. Austriei, hotărârea din 19.2.2013, pentru că s-a refuzat unei femei să adopte copilul celei cu care avea încheiat un parteneriat civil.

[20] CtEDO, Taddeucci și McCall c. Italiei, hotărârea din 30.06.2016: condamnare pentru că legislația cu privire la imigrare nu permitea partenerului gay din Noua Zeelandă să se căsătorească în Italia și să obțină rezidența aici pe motive familiale. La fel, Pajic c. Croației, hotărârea din 23.02.2016: condamnare pentru că legislație permitea reunirea de familie doar pentru partenerii de sex opus.

[21] CtEDO, P.B. și J.S c. Austriei, hotărârea din 22.07.2013: condamnare pentru că statul permitea ca de asigurarea de sănătate să beneficieze doar ruda apropată sau partenerul de sex opus.

[22] Pentru o trecere în revistă a întregii jurisprudențe CtEDO care combate acest tip de argumente a se vedea: Cristi Danileț, Familia pe înțelesul tuturor – Partea a doua: Morala ca argument împotriva formelor “netradiționale” de familie, pe www.contributors.ro, postare din 9.08.2017.

[23] CtEDO, Oliari ș.a. c Italiei, hotărârea din 21.07.2015: condamnare pentru a obliga statul să permite cel puțin parteneriat civil pentru parteneri de același sex, în condițiile în care 24 din cele 47 state membre ale Consiliului Europei recunosc diferite forme de uniune între astfel de parteneri, iar Curtea Constituțională și populația italiană le acceptă.

[24] CtEDO, Vallianatos ș.a. c. Greciei, hotărârea din 7.11.2013: condamnare pentru că statul permitea uniunea civilă doar pentru parteneri de sexe diferite, la fel ca și Lituania, deși alte 17 state europene care recunosc parteneriatul civil îl permite și pentru homosexuali.

[25]  Belgia, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Islanda, Luxembourg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania.

[26] Cea mai recentă decizie în acest sens este CtEDO, Chapin și Charpentier c. Franței, hotărârea din 9.06.2016.

 

31/08/2017

Opinia VeDemJust cu privire la propunerile vizand legile justitiei

Filed under: legislatie,MJ,VeDem Just — Cristi Danilet @ 2:39 PM
Tags: ,

Opinia asociației VeDemjust din care fac parte cu privire la proiectul din 30.08.2017 de modificare a legilor justiției poate fi citit AICI.

Rețin concluziile:

  1. Proiectul postat ieri pe site-ul MJ este unul nou, nediscutat cu societatea civilă, care mai înainte de trimitere în procedură de avizare trebuie supus dezbaterii publice.
  2. Proiectul nu este fundamentat în mod complet.
  3. Proiectul nu este însoțit de un studiu de impact ale modificărilor propuse.
  4. Proiectul duce la restaurarea dreptului de control al ministrului justiției asupra sistemului judiciar.
  5. Proiectul nu se ocupă de probleme mari și persistente ale sistemului judiciar.
  6. 6. Proiectul de ieri nu va duce la o eficientizare a sistemul judiciar și o creștere a calității actului de justiție.
  7. Proiectul pune în pericol independența justiției.

29/08/2017

Primul proces simulat cu elevi, filmat

Filed under: educatie,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 4:22 PM
Tags: ,

Duminică, 27 august 2017, a avut loc în România un eveniment inedit: un grup de elevi de liceu au simulat un proces penal având ca obiect comiterea unei infracțiuni de violență în școală, care a fost filmat în întregime și transmis în direct de o televiziune locală.

Evenimentul a avut loc în cadrul serbării ZIUA COMUNEI BASCOV, din județul Argeș și a fost generat de Protocolul dintre asociația „Voci pentru Democrație și Justiție” – VeDemJust și Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov. El a fost urmărit la televizor și pe internet grație postului local Curier TV.

Elevii interpreți sunt liceeni de la Colegiile Naționale „Alexandru Odobescu”, „Ion C. Brătianu” și „Zinca Golescu” din Pitești.  Fiecare dintre ei a primit câte un manual „Educație juridică pentru liceeni”. Conceptul și coordonarea momentului a aparținut judecătorului Cristi Danileț, care a primit din partea Primăriei și Casei de cultură o distincție de excelență pentru implicarea în proiecte privind educația juridică a tinerilor.

Înregistrarea este accesibilă la adresa:  https://youtu.be/32Vx6Ic3bdE?t=1

Anterior un eveniment similar, doar filmat, a avut loc la Dorna Art, ediția 2017.

21106366_1651673971541408_3119422712825752290_n 21034526_1651674044874734_7761724076894539998_n

21151253_1651673384874800_6036715471350639966_n

21198305_1653869384655200_1455200579_o.jpg

23/08/2017

Raspunderea materiala a magistratilor: o propunere noua e…veche

Îi văd pe unii că jubilează că ministrul justiției face o modificare cu privire la răspunderea magistraților.

Păi, modificarea pe care o face acum MJ constă în modificarea unui cuvânt: acum se prevede că Statul POATE recupera despăgubirile plătite victimei unei erori judiciare, iar pe viitor se va prevedea că acestă recuperare trebuie inițiată în mod OBLIGATORIU. Iar, cei care cred că asta ar fi ceva deosebit și nemaiîntâlnit, spun că de acum încolo gata, s-a rezolvat problema răspunderii magistraților.

Numai că lucrurile nu stau deloc așa: pentru cine nu a aflat, în perioada 2006-2014 recuperarea despăgubirilor plătite de stat pentru erori judiciare în materie penală a fost….obligatorie. Iată mai jos cum a fost în vechiul Cod de procedură penală textul cu pricina, în art. 507:

507

Pe intelesul tuturor: propunerile MJ de modificare a legilor justitiei

Filed under: CSM,MJ,Parchet,politic,reforma — Cristi Danilet @ 12:43 PM
Tags: , ,

Astăzi ministrul justiției a făcut propuneri de modificare a legilor justiției (Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 și Legea nr. 317/2004). Proiectul este de azi în dezbatere publică, după care se va finaliza proiectul, va fi aprobat de Guvern și se va trimite în Parlament. După ce trece de cele două camere și, eventual, de Curtea Constituțională, va deveni lege dar nu văd să se întâmple acest lucru mai repede de doi ani.

Iată mai jos principalele propuneri și opinia mea cu privire la ele.

1. Se mărește vechimea necesară pentru a promova și aceasta trebuie să fie numai în funcția de magistrat, fără a se lua în considerare vechimea anterioară în alte funcții juridice. Propunerea este excelentă: vom avea magistrați mai bine pregătiți la instanțele superioare. Nu știu dacă aceasta va privi, așa cum e corect, și asimilații din ministere: sunt funcționari la CSM, MJ, INM care au salarii de magistrați și intră în treapta superioară de salarizare numai prin simpla trecere a timpului;

2. Se elimină plata pentru magistrații care au un grad superior. Azi poți lucra la Judecătorie și să ai grad de Curte de Apel, pentru că ai trecut de două concursuri de promovare pe loc; ca urmare, muncești la Judecătorie, dar ești plătit ca și cum ai fi la Curte. Consider că este firesc să nu fii plătit pentru munca pe care nu o desfășori, chiar dacă ai gradul profesional superior. Mai mult, avem un judecător din România care lucrează la o curte de apel dar primește salariu de ICCJ, pentru că o perioadă de timp a activat acolo și apoi, printr-o decizie discutabilă a fostului CSM, a fost transferat.

3. Mandatul de șef va fi de patru ani. Acum mandatul șefilor de instanțe și din parchete este de trei ani, cu posibilitatea unei singure prelungiri cu un nou mandat. Înțeleg că este o corelație cu legi din alte domenii. Cu siguranță nu vor fi prelungite mandatele în curs, care continuă până la epuizarea celor trei ani, chiar dacă între timp intră în vigoare noua lege. Dar nu îmi e clar dacă actualii șefi care au fost două mandate mai pot candida  ulterior pentru un al treilea mandat potrivit noii lege și astfel se ne trezim cu magistrați șefi timp de 6 ani pe vechea lege și încă 8 ani pe noua lege;

4. Un judecător va putea trece procuror la Parchet de pe lângă Judecătorie, iar un procuror poate trece judecător doar la nivel de Judecătorie. E foarte bine: acum e posibil ca un judecător de Curte de Apel să se transfere ca procuror la același nivel sau la nivele inferioare de instanță. Mai mult, este posibil ca procurori de la PICCJ să fie numiți judecători la ICCJ, fără a fi o zi judecător.

5. Secțiile CSM vor decide separat asupra șefilor din Justiție. Pentru șefia ICCJ va face propunerea secția de judecători (nu Plenul CSM ca până acum) și numirea o face Președintele statului. Pentru sefia MP, DNA și DIICOT rămâne ca propunerea să vină de la ministrul justiției (ceea ce după mine nu va duce pe viitor la eliminarea acuzelor de politizare, prezente în prezent), dar numirea o face secția de procurori (nu o va mai face Președintele statului). Încă nu văd nimic cu privire la trecerea poliției judiciare în subordinea Ministerului Public;

6. În caz de condamnare pentru vătămare corporală din culpă (de regulă, urmare a unui accident de circulație) a unui magistrat.  În prezent, datorită unor modificări din 2012, CSM decide dacă poate sau nu să rămână în funcție magistratul condamnat pentru un accident de circulație cu victime, căci dacă un astfel de eveniment nu are legătură cu funcția judiciară, nu ai de ce să îl dai afară pe un magistrat. Se vrea eliminarea acestei reglementări, deci magistratul va părăsi sistemul doar pentru că a fost condamnat. Interesant, poți să fii parlamentar dacă ești condamnat pentru corupție ca parlamentar sau ca ministru….

7. Procurorul șef va putea infirma un act al procurorului din subordine nu numai pe chestiuni de legalitate, ci și pe fond. Nu mă pricep foarte bine, dar cred că dacă dăm puteri atât de mari procurorilor șefi nu mai putem vorbi de independența decizională a procurorilor, stabilită în lege pentru priam dată în România în 2005;

8. Locuința de serviciu a magistraților. Azi, locuința de serviciu dată unui magistrat rămâne a acestuia și după pensionare, iar după deces rămâne moștenitorilor. În mod corect, se va elimina acest drept: cât timp nu mai ești magistrat, nu mai ai de ce păstra locuința de serviciu;

9. Reîncadrarea după pensionare: În prezent se poate ca un magistrat tocmai pensionat să se reîncadreze la aceeași institutție, cu aprobarea CSM. Practic, magistratul va cumula pensia cu salariu. Se va elimina această prevedere, pentru îmbogățire de unii magistrați, cu sprijinul unui CSM (inclusiv din care am făcut eu parte) mult prea orb la astfel de „inginerii”.

10. La Parchetul General se va constitui o direcție specială pentru infracțiunile comise de magistrați. În felul acesta DNA pierde din competență faptele de corupție comise de magistrați. Dar o astfel de structură, numită „Birou de Anchete Speciale” a existat și pe vremuri  – procurorul Panait, sinucis în 2002, a făcut parte din ea;

11. Cu privire la răspunderea materială a magistraților nu sunt modificări radicale. În prezent, Statul despăgubește victima unei erori judiciare, iar apoi POATE să se îndrepte împotriva magistratului vinovat cu rea-credință sau gravă neglijență. Pe viitor se dorește ca acest regres al Statului să fie OBLIGATORIU, ceea ce este firesc. Însă acest sistem nu va fi funcționar cât timp nu este descrisă exact procedura de stabilire a relei credințe sau gravei neglijențe a magistraților: de exemplu, mă îndoiesc că într-un proces civil (pentru despăgubire) un judecător de civil poate stabili dacă un judecător de penal a greșit cu intenție;

12. Membrii CSM vor fi suspendați din magistratură. Nu îmi e clar ce s-a urmărit cu această propunere, căci nici acum cei 9 judecători și cei 5 procurori aleși membri în CSM nu exercită funcția de magistrat la instanța sau parchetul de unde au plecat. Dacă sunt suspendați din magistratură, înseamnă că nu le curge vechimea ca magistrat? Nu știu. După cum nu știu dacă vor fi afectate și mandatele în curs;

13. Inspecția Judiciară trece la Ministerul Justiției. Mi se pare cea mai dură propunere din acest set. Inspecția Judiciară era la MJ până în 2005, apoi a fost la CSM până în 2012, după care a devenit independentă. Acum se revine la sistemul dinainte de reforma din 2004-2005. Personal, nu aș vrea să fiu magistrat anchetat de Inspecția Ministrului, am prins vremuri când decapitările se făceau prin intermediul Inspecției MJ. Aș vrea să văd însă propunerile în scris și a stabili exact legătura MJ-IJ;

14. La INM candidatul să aibă minimum 30 de ani și cel puțin 5 ani experiență în funcții juridice. Este cea mai radicală propunere, care va schimba cu totul fața sistemului juridic de acum în 10-20 de ani. Nimeni nu a avut curajul să facă până acum o astfel de propunere. În principiu sunt de acord cu ea, dar cred că ar trebui introdusă progresiv: pot spune cu mâna pe inimă că în următorii 10 ani nu vom avea de unde recruta asemenea magistrați sau ei vor avea o pregătire mult inferioară proaspeților absolvenți din aceste zile. De asemenea, în paralel, cred că cineva ar trebui să facă o verificare cu privire la calitatea educației din Facultățile de Drept, care sunt prea multe pentru România și scot prea mulți absolvenți cu diplome fără acoperire în pregătirea lor. Sistemul de admitere directă în magistratură, fără INM, valabil în prezent pentru cei cu vechime de 5 ani, va fi eliminat.

17/08/2017

Nu exista dreptul de a lua viata ta si a copiilor tai

Filed under: copii,educatie — Cristi Danilet @ 11:18 PM

3-baby-angel-680-48Astăzi o mamă s-a sinucis împreună cu cei trei copii ai ei. Rectific: AZI O MAMĂ ȘI-A UCIS COPIII, APOI S-A SINUCIS.

Împărtășesc viziunea lui Hegel cum că omul nu este proprietar al vieții sale, deci nu poate renunța când vrea la ea (Hegel, „Principiile filosofiei dreptului”, para. 70, adaos, publicată în 1820; pentru o viziune opusă – dar  vizând doar eutanasia în caz de boală gravă – a se vedea Curtea Supremă a SUA, cauza Cruzan v. Missouri, hotârîrea din 1990). Proprietatea poate viza numai lucruri exterioare omului, pe care acesta și le apropriază. Deoarece omul nu este stăpân pe viață întrucât ea nu este exterioară lui – ci viața este însăși întreaga sa activitate, întreaga sa personalitate –  nu există un drept de a-ți lua viața. Deci, NU EXISTĂ DREPTUL DE SINUCIDERE. De altfel, există doar „dreptul la viață”, consacrat în convenții și constituții, dar nu și un „drept la moarte”; iar în România art. 190 Codul penal interzice eutanasia.

Cu atât mai mult nimeni nu are dreptul de a lua viața altor ființe umane. Oamenii nu pot fi proprietari ai altor oameni – numai sclavii puteau fi obiect al proprietății, dar ei erau considerați lucruri. Or, indivizii care au drepturi sunt persoane, iar persoanele nu pot fi deținute ca proprietate de cineva. Așadar, COPIII NU SUNT PROPRIETATEA PĂRINȚILOR, astfel că părinții nu pot să facă ce vor ei cu micuții! Când e vorba de viața unui om, nu se aplică zicala „eu te-am făcut, eu te omor”.

Dar, pe noi nu ne preocupă lucrurile astea. Unii cred că educația juridică nu e importantă ca nu cumva să îi învățăm pe copii ce drepturi au, respectiv pe părinți și restul societății ce îndatoriri au față de aceștia. Trăim cu senzația că încă îi mai putem prosti pe micuți, spunându-le că ei nu contează și că părinții au drepturi absolute. Pentru noi, azi pare mai important să cerem statului să intervină în viața adulților pentru a le spună pe cine au voie să bage în pat și ce acte să dețină pentru aceasta, decât să milităm ca statul să organizeze educația juridică, educația sexuală și educația parentală pentru copii și tineri.

În timpul acesta, cifrele oficiale  – disponibile aici și aici – sunt înfiorătoare (și sunt convins că încă nu reflectă realitatea): 43.000 de copii sunt azi în instituții de ocrotire, fiind abandonați sau abuzați de părinți; 80.000 de copii au un părinte sau amândoi părinții plecați în străinătate la muncă; 6 din 10 copii declară că sunt bătuți de proprii părinți și 40% din aceștia din urmă chiar recunosc asta; un copil pe lună moare în bătaie în propria familie, la fiecare patru zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată în familie; anul trecut 8 minori au fost omorâți de proprii părinți, alți 5 au fost victimele tentativei de omor din partea acestora și alți 12 au fost omorâți de frați; anul trecut 44 de copii minori au fost violați de proprii părinți și alți 6 de frați; doi din 10 copii români abandonează școala;  iar patru din 10 copii care merg la școală nu înțeleg ce se întâmplă acolo (sunt analfabeți funcțional)…

Românii trebuie să știe că există o lege privind drepturile copiilor – Legea nr. 272/2004. Iar Codul penal prevede sancțiuni mărite cu o pătrime pentru cei care își agresează membrii de familie –  art. 199.

15/08/2017

Prezic: calomnia va reaparea in Codul penal

Filed under: constitutia,dr.omului — Cristi Danilet @ 4:21 PM

Îmi permit să fac o predicție: nu va trece un an și vom avea din nou CALOMNIA în Codul penal. 

Această infracțiune a fost eliminată datorită unui fost magistrat care a crezut în libertatea de exprimare. În mod paradoxal, ea va reapărea din cauza unui jurnalist care a abuzat în mod grav de aceasta, crezând că poate să acuze persoane, în mod public și total nefondat, de comiterea unor ilegalități.

Ei bine, nu: exercitarea libertății de exprimare nu permite încălcarea demnității nimănui! Tot ce are un om mai scump în timpul vieții este DEMNITATEA. Demnitatea este ceea ce face diferența între ‘individ’ și ‘persoană’. Demnitatea este prima valoare ocrotită de Constituția noastră, în art.1 alin. (3). Or, dacă asta nu prețuim încă în Romania, a venit timpul să o învățăm.

14/08/2017

Pe intelesul tuturor: initiativa si referendumul privind casatoria

Filed under: constitutia,LGBT — Cristi Danilet @ 8:19 AM
Tags: ,

Familia și căsătoria: Constituția consacră două drepturi distincte: dreptul la viață familială (art. 26) și dreptul la căsătorie (art.48). Aceleași drepturi distincte sunt consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului care are prioritate în dreptul nostru dacă ar veni în contradicție cu legislația României: dreptul la respectarea vieții private și de familie (art. 8) și dreptul la căsătorie (art. 12). Cu alte cuvinte: prin căsătorie se naște o familie, dar o familie nu este neaparat rezultatul unei căsătorii.

Tipuri de familii: Este important să facem această distincție de la bun început, întrucât „noțiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relaţiile de familie rezultând din căsătorie” (para. 40 din Decizia CCR 580/2016).

Așa cum am arătat și cu alt prilej, există mai multe tipuri de familie: familia nucleară (alcătuită din bărbat, femeie și copil) care poate fi legitimă (având la bază căsătoria dintre bărbat și femeie) sau nelegitimă (concubinajul dintre bărbat și femeie), familia monoparentală (un părinte cu un copil), familia adoptatoare (un părinte/doi părinți care adoptă un copil ce nu este al lor), familia extinsă (care cuprinde rudele până la verișori), familia substitutivă (persoane care nu sunt rude apropiate și cresc un copil fără a deține acte pentru aceasta), familia separată (persoane căsătorite sau nu care nu locuiesc împreună, dar îi leagă un copil), familia homosexuală (persoane de același sex care locuiesc și gospodăresc împreună fără a fi căsătorite, întrucât legislația interzice aceasta).

Tipuri de căsătorii: Până în epoca modernă, căsătoria în Europa, inclusiv în România, era religioasă. Potrivit Codul civil românesc de la 1865 și legislației ulterioare, căsătoria a devenit un act civil. Azi, Constituția noastră prevede în mod expres la art. 48 alin. 2: „căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă”. Asta înseamnă că celebrarea căsătoriei religioase este facultativă și subsidiară: nu produce vreun efect juridic, având doar importanță spirituală.

În unele state din lume este posibilă căsătoria între două persoane de același sex. La noi aceasta este interzisă în mod expres. Astfel, art. 258 alin. 1 și 4 Codul Civil arată că în România căsătoria are loc între bărbat și o femeie, iar art. 277 Cod Civil interzice în mod expres căsătoria între persoane de același sex.

Revizuirea Constituției: Constituția poate fi modificată după o procedură specială, prevăzută de art. 150 și art 151. Când cetățenii inițiază această revizuire, trebuie să fie cel puțin 500.000 și să provină cel puțin câte 20.000 din 21 de județe – cu privire la exercitarea inițiativei, formularea propunerii și înregistrarea ei, se aplică Legea 189/1999. Parlamentul trebuie să adopte apoi această propunere, iar în maxim 30 zile trebuie organizat referendum.

Dezbatere parlamentară și referendum: În chestiunea căsătoriei s-au strâns 2.698.477 semnături. Propunerea s-a înregistrat la Senat, acesta a trimis-o la Camera Deputaților care a aprobat-o pe 9.05.2017, apoi s-a întors la Senat. Nu mă îndoiesc că va fi aprobată și de Senat.

Apoi populația va fi chemată la vot.  Se vor cheltui aproximativ 100 milioane lei pentru referendum. Modul de organizare și desfășurare a refderendumului este reglementat de Legea 3/2000: acesta este valabil dacă participă cel puțin 30% din cei înscriși pe listele electorale, este validat dacă sunt exprimate cel puțin 25% voturi valabile și rezultatul este dat de voința majorității celor care votează valabil. Dacă se votează DA, Constituția va fi revizuită.

Rezultatele votului: Dacă populația va spune DA la referendum, atunci în Constituția României în loc de căsătoria „între soți” va scrie că e vorba de căsătorie „între un bărbat și o femeie”. Așadar, căsătoria între persoane de același sex nu va fi posibilă, pentru ele fiind deschise alt gen de uniuni, precum „uniunea liberă” în prezent (adică concubinajul) și probabil în viitor „parteneriatul civil”, un proiect de lege în acest sens fiind acum în dezbatere parlamentară.

Dacă la referendum populația va spune NU (sau, ipotetic, dacă referendumul nu se va mai organiza), atunci rămâne în vigoare Constituția care consacră dreptul „soților” de a fi căsătoriți și Codul civil care spune că doar bărbatul și femeia se pot căsători. Opinia că Parlamentul ar putea modifica mai simplu Codul civil, putând consacra dreptul persoanelor de același sex de a se căsători, nu stă în picioare: para. 42 din Decizia 580/2016 a CCR spune clar că în Constituția actuală prin căsătorie se înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, inițiativa de revizuire neacordând și nereducând vreun drept, ci fiind doar o precizare a sintagmei „între soți”. Or, deciziile CCR sunt obligatorii, interpretarea dată de Curte fiind oficială și având aceeași putere ca și Constituția. Cu alte cuvinte, chiar dacă Constituția nu va fi revizuită cum doresc acum cei 2,7 milioane de semnatari ai inițiativei, în România nu este și nu va fi posibilă căsătoria între persoane de același sex.

Concluzie: Este dreptul oamenilor să inițieze o modificare a unor legi sau chiar a Constituției – aceasta fiind o formă a democrației directe. Mișcarea pentru modificarea Constituției are o amploare deosebită – 2,7 milioane de semnături atestate este de-a dreptul impresionant. Ceea ce se vizează este căsătoria, nu familia. Iar efectul juridic al referendumului s-a stabilit în mod oficial mai înainte ca el să aibă loc: potrivit Constituției României, revizuite ori nu, dreptul la căsătorie îl au și îl vor avea doar un bărbat și o femeie.

 

09/08/2017

Impotriva LGBT pot fi invocate morala sau traditia, pericolul pedofiliei sau puterea majoritatii?

Filed under: familia,LGBT — Cristi Danilet @ 9:11 AM
Tags: , , , , ,

Există un consens european clar privind recunoașterea dreptului indivizilor de a se identifica în mod deschis ca fiind homosexuali, lesbiene sau orice altă minoritate sexuală și de a-și promova propriile drepturi și libertăți (CEDO, Alekseyev c. Rusiei, 2010, para. 84).

Nu este nici un motiv să se considere ca fiind incompatibile menținerea valorilor familiei ca fundament al societății și recunoașterea acceptării sociale a homosexualității (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 67).

Este o tendința generală crescândă de includere a relațiilor dintre cuplurile de același sex în conceptul de „viață de familie(CEDO, PB și JS c. Austriei, 2010, para. 27 și Schalk și Kopf c. Austriei, 2010, para. 91) și recunoașterea necesității recunoașterii și protecției lor juridice (CEDO, Oliari ș.a c. Italiei, 2015, para. 165).

Statului îi revine sarcina de a ține cont de evoluția societății și de schimbările în percepția problemelor sociale, civile și de relații, inclusiv prin faptul că nu există doar o cale sau o alegere atunci când vine vorba de gestionarea familiei sau a vieții private (CEDO, Kozak c. Poloniei, 2010, para.98 și X ș.a. c. Austriei, 2013, para. 139).

Departe de a fi opuse valorilor familiei, multe persoane aparținând minorităților sexuale manifestă loialitate față de instituțiile de căsătorie, părinți și adopție. Nu s-a demonstrat modul în care libertatea de expresie în problemele LGBT ar devaloriza sau afecta în mod negativ „familiile tradiționale” actuale și existente sau le-ar compromite viitorul (CEDO, Bayev ș.a. c Rusia, 2010, para. 67).

Nu pot fi aprobate politici și decizii care încorporează o prejudecată predispusă de o majoritate heterosexuală împotriva unei minorități homosexuale (CEDO, Smith și Grady, 1999, para. 102, L. și V. c. Austriei, 2003, para. 51-52). Aceste atitudini negative, referiri la tradiții sau la ipoteze generale într-o anumită țară nu pot fi considerate ca fiind suficient de justificate pentru tratamentul diferențiat, ele fiind de atlfel similare cu cele bazate pe rase diferite sau culoarea pielii diferită (CEDO, Hämäläinen c. Finlandei, 2014, para. 109).

Fără echivoc sunt prejudecăți cu privire la comunitatea LGBT cele relevate de formulări precum „în mod distorsionat se vrea o imagine de echivalență socială între relațiilor sexuale tradiționale și cele netradiționale” și în referiri la potențialele pericole de „a crea o impresie distorsionată cu privire la echivalența socială dintre relațiile maritale tradiționale și cele netradiționale”. Chiar mai inacceptabile sunt încercările de a trasa o paralelă între homosexualitate și pedofilie (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 69).

Referitor la faptul că majoritatea populației dezaprobă homosexualitatea și se opune oricărei manifestări a relațiilor homosexuale, trebuie de observat importanta diferență între  sprijinul popular în favoarea sau pentru extinderea domeniului de aplicare al garanțiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și situația în care se sprijină restrângerea domeniului de aplicare al protecției sale (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 70). Or, este incompatibilă cu valorile fundamentale ale Convenției ca exercitarea drepturilor Convenției de către un grup minoritar să fie condiționată de acceptarea ei de către majoritate (CEDO, Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 81).

Referitor la susținerile cum că promovarea relațiilor homosexuale trebuie interzisă pe motiv că relațiile de același sex au reprezentat un risc pentru sănătatea publică, Curtea consideră că este improbabil ca o restricție privind libertatea de exprimare potențială privind problemele LGBT să conducă la o reducere a riscurilor pentru sănătate. Dimpotrivă, difuzarea cunoștințelor privind problemele legate de sex și identitate de gen și creșterea gradului de conștientizare a riscurilor asociate și a metodelor de protecție împotriva acestor riscuri prezentate în mod obiectiv și științific ar constitui o parte indispensabilă a unei campanii de prevenire a bolilor și a publicului larg (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 72).

Este la fel de dificil de văzut o legătură între interzicerea de a promova față de minori homosexualitatea sau relațiile sexuale non-tradiționale și realizarea ori afectarea obiectivelor demografice dorite. Or, creșterea populației depinde de o multitudine de condiții, precum prosperitatea economică, dreptul la securitate socială, accesibilitatea la îngrijire a copiilor. Suprimarea informațiilor despre relațiile de același sex nu este o metodă prin care tendința demografică negativă poate fi inversată. Este de observat că aprobarea socială a cuplurilor heterosexuale nu este condiționată de intenția sau capacitatea lor de a avea copii (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73).

Nu se poate considera că minorii expuși la informații despre homosexualitate ar fi mai vulnerabili decât cei expuși la același gen de informații despre heterosexualitate (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73). Din contra, discuțiile publice despre educația sexuală, în care opiniile părinților, politicile educaționale și dreptul la libertatea de exprimare trebuie să fie echilibrate, autoritățile nu au altă soluție decât să recurgă la criterii de obiectivitate, pluralism, acuratețe științifică și în ultimă instanță, la utilitatea unui anumit tip de informație pentru publicul tânăr. Or, în măsura în care minorii care au fost martori ai unei campanii de informare cu privire la homosexualitate se poate considera că ei au fost expuși la ideile de diversitate, egalitate și toleranță, ceea ce nu poate duce decât la coeziunea socială (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 82).

Nu există dovezi științifice sau date sociologice care să sugereze că simpla menționare a homosexualității sau dezbaterea publică deschisă despre statutul social al minorităților sexuale ar afecta negativ copiii sau „adulții vulnerabili”. Dimpotrivă, numai prin intermediul unei dezbateri publice și echitabile, societatea poate aborda probleme atât de complexe. O astfel de dezbatere, susținută de cercetări academice, ar aduce beneficii coeziunii sociale, asigurându-se că se vor auzi reprezentanții tuturor punctelor de vedere, inclusiv persoanele în cauză. Ar clarifica, de asemenea, unele puncte comune de confuzie, cum ar fi dacă o persoană poate fi educată sau ispitită să intre în sfera homosexualității sau să iasă din aceasta, ori să se alăture sau să iasă din ea în mod voluntar (Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 86).

Conceptul de moralitate derivă din multe tradiții sociale, filosofice și religioase; În consecință, limitările […] în scopul protejării moralei trebuie să se bazeze pe principii care nu derivă exclusiv dintr-o singură tradiție. Orice astfel de limitări trebuie înțelese în lumina universalității drepturilor omului și a principiului nediscriminării (Comitetul Drepturilor Omului al Națiunilor Unite, cazul Fedotova c. Rusia, 2012, para. 10.5)

Orientarea sexuală este protejată prin dreptul la respectarea vieții private, atât în temeiul CEDO (articolul 8), cât și al ICCPR (articolul 17). Prin urmare, autoritățile publice nu pot considera că homosexualitatea este contrară „moralei”, în sensul articolului 10 §2 din CEDO, întrucât orientarea sexuală este un drept fundamental al omului în temeiul articolului 8 al CEDO (Comisia de la Veneția, Opinie cu privire la interzicereae propagandei pentru homosexualitate, 2013, para. 52). Nu există nici o dovadă că discuțiile despre orientarea sexuală ar afecta negativ minorii, al căror interes este să primească informații relevante, adecvate și obiective despre sexualitate, inclusiv despre orientarea sexuală (ibid, para. 80). Promovarea valorilor și atitudinilor tradiționale față de familie și sexualitate nu trebuie să ducă la sancționarea exprimării și promovării celor netradiționale (ibid, para. 80).

 

03/08/2017

DEZBATERE: De la familia traditionala la familia postmoderna (VIDEO)

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 4:55 PM
Tags: , , , ,


eveniment

În data de 2 august 2017 s-a desfășurat la Cluj-Napoca dezbaterea cu public din cadrul evenimentelor Berăria culturală, a 64-a ediție, pe tema „Familia între nevoie, taină, lege și interese”. Invitați au fost judecătorul Cristi Danileț și preotul Stelian Tofană, iar moderator Ion Novăcescu.

Concluziile mele au fost:

  • societatea modernă este clădită pe valorile creștine; dar, ea a suferit evoluții ce au atras schimbări inclusiv sub aspectul organizării familiei; astăzi, există mai multe tipuri de avea existență în cadrul unei familii, recunoscute de legislație;
  • dreptul s-a adaptat, familia e privită acum mai mult ca un cuplu alcătuită din indivizi ce au propriile drepturi; relația unui cuplu nu se reduce la familie, iar familia nu se reduce la căsătorie; în prezent, sentimentele par a conta mai mult decât instituționalizarea relației;
  • legea consacră individualitatea partenerilor, iar morala trebuie să întreagească locul liber creat; dreptul nu e împotriva moralei, ci dreptul fixează un standard minim de conviețuire dintre oameni, urmând ca morala, inclusiv cea creștină, să ridice acest standard; dar, în timp ce lege e obligatorie, morala e doar recomandare;
  • Codul civil actual prevede în mod clar că în România se pot căsători doar persoanele de sex opus, fiind interzise alte tipuri de căsătorii;
  • paragraful 42 din Dec. CCR 580/2016 a făcut oarecum inutil referendumul pentru inițierea căruia s-au strâns 3 milioane de semnături: CCR a stabilit că prin căsătorie în România, sub actuala Constituție, se înțelege exclusiv uniunea dintre bărbat și femeie, iar această interpretare a actualei Constituții este obligatorie pentru toată lumea; oricum, referendumul nu ar avea legătură strict cu familia, ci doar cu dreptul la căsătorie;
  • este o diferență majoră între familie și viața de familie, iar această diferență nu a fost explicată până acum în România, deși practica CtEDO este clară de ani buni;
  • homosexualitatea nu e nelegală și nu e o boală, ci este un păcat; modificarea Constituției nu are nicio legătură cu existența celor de o altă orientare sexuală; din contra, a doua zi după publicarea legii aprobate prin referendum nu se va fi modificat nimic în România;  ar fi indicat ca parteneriatele civile, inclusiv uniunile membrilor LGBT, să intre sub ocrotirea legii, dar cu o altă denumire decât „căsătoria”; oricum, în fapt, astfel de uniuni există și e rolul Bisericii să „vindece” pe cei implicați;
  • alteritatea trebuie să devină un concept uzual în România măcinată de ura pentru aproapele.

Înregistrarea video este disponibilă aici: partea I (subsemnatul de la min. 38:00), partea II (subsemnatul până la min. 21:00), partea III. Prezentarea mea este disponibilă aici: FAMILIA SI VIATA DE FAMILIE.

Acesta a fost un eveniment marca Fabrica de Lideri, oferit de către NTT Data România, prin domnul Daniel Metz. Berăria Culturală este un proiect cultural și comunitar al Fundației Armonia, realizat cu susținerea Ursus, care a intrat în cel de-al cincilea an de activitate. Parteneri: MobilaDalinPMA InvestCluj-AM.ROCinema Florin Piersic și Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial. Co-producător: Ilyas Andrea. Afișul: Ioana Fenesan.

Proces simulat cu elevi la Dorna Art 2017

Filed under: educatie,VeDem Just — Cristi Danilet @ 1:18 PM
Tags: , ,

VDIn fiecare an la Vatra Dornei se organizeaza, incepând cu anul 2015, Festivalul de Artă și Cultură Urbană „Dorna Art”, organizat de asociația „Redescoperă Vatra-Dornei”, al cărui membru fondator sunt.

.

La fiecare ediție am fost prezent la manifestare pentru a ține lecții de educație juridică:

În 2015 am susținut în aer liber o prezentare pentru copii și am distribuit gratuit broșura „Unde-i lege nu-i tocmeală”. Prezentarea a fost filmată și poate fi vizionată aici: PARTEA I, PARTEA II, PARTEA III.

În 2016 am susținut în aer liber o prezentare pentru adolescenți și adulți, împreună cu studenta la Drept în Iași Diana-Georgiana Roșca. La acest eveniment am distribuit tuturor participanților manualul „Educație juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi și justiție”.

Anul acesta am făcut ceva inedit: am organizat pe scena festivalului un proces simulat, împreună cu avocata Ramona Răduț din Vatra-Dornei, unde au fost implicați exclusiv elevii. Fiecare a avut un rol într-un proces penal adaptat la nivelul de înțelegere. specific vârstei. Filmarea este disponibilă AICI.

Asociația VeDemJust, care promovează educația juridică în România este sponsor oficial al festivalului „DornaArt”, contribuind cu resurse în natură la buna desfășurare a evenimentului.

12/07/2017

File de istorie a justitie: primul procuror anticoruptie

Filed under: istorie — Cristi Danilet @ 6:57 PM
Tags:

Budisan

Foto: Andrei Pungovschi

 

 

 

Nu știu dacă își mai amintește cineva de procurorul Ovidiu Budișan, cel care a avut curajul să îl cheme la Parchet pe un președinte de stat. A fost primul procuror numit în fruntea departamentul de luptă împotriva corupției, strămoșul DNA de azi.

.

Nu există o istorie a justiției – în România așa ceva nu trebuie scris, pentru că asta e țara în care ne omorâm eroii… De aceea, evenimente care au legătură directă cu justiția precum acordarea inamovibilității judecătorilor în 1992-1993, eliminarea puterilor ministrului justiției de a ordona începerea urmăririi penale în anul 1997, greva procurorilor din 1997, înființarea DNA în 2002, decesul procurorului Panait in 2002 sau a procuroarei Sega in 2005, revolta magistraților împotriva ministrului din febr. 2004, noile legi ale justiției și separarea CSM de MJ în 2004, pensionarea a 800 de magistrați în anii 2005-2006, desființarea SIPA în 2006, greva magistraților din 2009, implicarea CSM cu cadrul tentativei de lovitură de stat din 2012, cresterea increderii in justitie in 2013 si primele manifestari ale populatiei pro-justitie, primele alegeri complete în CSM din anul 2016 sunt fie trecute cu vederea, fie denaturate în dulcele stil românesc.

.
Ei bine, mă bucur că există filme precum „Examen” din 2003 sau „De ce eu?” din anul 2015 care arată multe despre justiția română din perioada comunistă și din perioada postcomunistă. Recomand din inimă acest articol al DOR pentru perioada 1998-2002 vizându-l pe procurorul Budișan în care ni se explică presiunile politice din acele vremuri și modul în care alte personaje au devenit importante pentru justiția română: Dobocan, Macovei, Morar.

08/07/2017

Interviu RoL: Despre homosexualitate si casatorie

CristiDaniletRoL

Judecătorul Cristi Danileț: Ne revoltăm când suntem interceptați de stat, pe motiv că se intră în viața noastră privată, dar, în același timp, cerem statului să reglementeze pe cine să băgăm în pat – Interviu România Liberă 8 iulie 2017

Judecătorul Cristi Danileț, fost membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), consideră că este vorba despre o falsă dezbatere în societate pe tema inițiativei de schimbare a definiției familiei în Constituție, pentru că se face o confuzie între căsătoria civilă și cununia religioasă. Danileț mai arată și că este ”regretabil” că Biserica a intervenit în demersul civic al modificării Constituției, iar aspectele religioase nu trebuie să aibă legătură cu reglementările juridice.

Rl: În primul rând, care credeți că sunt motivele pentru care această temă a modificării definiției familiei s-a dezvoltat atât de mult în spațiul public în ultima perioadă?

În ultimii ani, populația din România a conștientizat că există o minoritate sexuală care își revendică drepturile: comunitatea LGBT. Aceasta din urmă a ales o cale vizibilă, uneori zgomotoasă ori chiar indecentă, de a se face prezentă, ceea ce a deranjat românul puritan, comod și veșnic absent din dezbaterea autentică despre viața intimă. Printr-o confuzie impardonabilă dintre sex și iubire, dintre căsătorie civilă și cununie religioasă, dintre conduita morală și drepturi legale, s-a ajuns la o falsă dezbatere: modificarea Constituției pentru consacrarea exclusivă a familiei nucleare.

Rl: Din punct de vedere juridic, era vreo problemă cu modul în care era definită familia în legislația românească, înainte de apariția acestei inițiative?

Constituția noastră garantează dreptul de a constitui o familie, fără a preciza sexul partenerilor. Codul civil menționează însă că este vorba de un bărbat si o femeie și, în mod inexplicabil, interzice sa fie recunoscute în România căsătoriile încheiate legal în alte state între două persoane de același sex. Or, acest din urmă aspect a ajuns să fie contestat la Curtea Constituțională și de un an de zile încă nu a primit o soluționare. Tocmai pentru a preîntâmpina asfel de situații, în care Constituției noastră ar permite interpretarea cum că legislația infra-constituțională ar putea să permită căsătoriile între persoane de același sex, a fost demarat această campanie civico-religioasă de modificare a normei arătate.

Rl: Este familia românească mai protejată în felul acesta?

Nu există un tipic de „familie românească” și nu există așa-numita „familie tradițională” . În primul rând, istoria ne învață că „familia” înseamnă microcomunitatea din timpul Romei antice unde bărbatul stăpânea oamenii și lucrurile din casă. Istoria cuplului românesc – așa cum o știm din scrierile epocilor trecute – este extrem de tristă: soțul era violent și alcoolic, violul conjugal era un fenomen extins, familia era numeroasă și trăia într-un spațiu restrâns. iar apropierea fizică dintre membrii genera desele incesturi, soția era veșnic la cratiță, femeia trebuia să fie virgină în noaptea nunții, o femeie rămasă gravidă, dar nemăritată era alungată din sat, divorțul era ceva rușinos și excepțional. Oare la o astfel de familie „tradițională” vor unii să ne întoarcă, azi?! O familie unde bărbatul domnește prin forță fizică, unde femeia este un obiect important doar pentru dota pe care o aduce la domiciliul conjugal, unde copiii sunt unelte în gospodărie?! De fapt, dacă mă gândesc la faptul că în ultimii ani a crescut îngrijorător numărul cazurilor de violență domestică, precum și violurile și incesturile comise asupra minorilor în propriile familii, s-ar putea ca răspunsul să fie afirmativ. Apoi, în timpurile biblice, „familia” nu se constituia prin căsătorie în fața primarului – este interesant că acest aspect nu este adus în discuție de cei care dezbat (a se citi „impun”) argumentele în favoarea familiei constituită exclusiv prin căsătorie. Nimeni nu se întreabă în fața cărui primar erau căsătoriți Iosif și Maria…dar se invocă „tradiție” în acest sens.

Aș vrea să se înțeleagă bine: este adevărat că prin căsătorie se ajunge să se formeze o familie, dar o familie nu se reduce la căsătorie – și în niciun caz nu presupune parteneri de sexe diferite și în mod obligatoriu copii. Cu alte cuvinte, ceea ce stă la baza unei familii nu este un certificat de căsătorie primit de la primar sau o verighetă de la preot, ci familia se întemeiază pe sentimente de iubire, de siguranță, de într-ajutorare. Astfel, există familii cu membri de sex diferit căsătoriți și fără copii, familii alcătuite din concubini cu sau fără copii, familii alcătuite dintr-un singur părinte și un copil, familii alcătuite doar din bunici și nepoți, familii alcătuite din părinți căsătoriți sau nu care au adoptat copii, familii alcătuite din tutori ori persoane care îngrijesc un copil abandonat sau pus în pericol de părinții lui naturali etc.

Rl: Cine este, de fapt, afectat, dacă modificarea Constituției va fi votată, prin referendum? Și ce se întâmplă cu familiile monoparentale ori familiile extinse?

Prin modificarea Constituției ,nu se va aduce nimic nou: se va consacra ceea ce Codul nostru civil spune deja și anume că în România nu au fost și nu sunt validate căsătoriile între persoane de același sex. Dar, în plus, se va da o certitudine că acest lucru nici nu se va întâmpla în viitor. Însă, alta este problema. Această modificare nu se dorește a fi făcută în mod clar, cu privire la căsătorie. Ci s-a optat pentru modificarea textului care se referă la familie, reieșind în mod clar că aceasta trebuie să fie alcătuită exclusiv dintr-un bărbat și o femeie căsătoriți. Astfel, dacă ar fi să interpretez strict, aș spune că nu mai pot exista alte tipuri de familii, or sunt cel puțin 14 acte normative care stabilesc diverse tipuri de familii în țara noastră. Cred că toate aceste reglementări sunt în pericol. Dar accept și că eu mă pot înșela.

Rl: Care credeți că este miza modificării Constituției?

Scopul e vizibil: cei care au inițiat acest proiect, ca și cei trei milioane care au semnat, își doresc dispariția homosexualilor. Pe vremea lui Ceaușescu homosexualii erau închiși. De fapt, homosexualitatea a fost considerată o infracțiune până în anul 2000, când s-a acceptat o evoluție în materia drepturilor omului. Dar acum ne ducem, încetul cu încetul, într-o direcție care nu are vreo legătură cu aceste drepturi. Astfel, văd că inițiativa aceasta face parte dintr-un lanț de acțiuni prin care se vrea o limitare a libertății individuale: se dorește interzicerea metodelor contraceptive, limitarea sexului doar la actul procreării, limitarea divorțului, interzicerea avortului, obligarea părinților să aibă copii, interzicerea homosexualilor. De altfel, trebuie să remarc că întreaga campania de strângere a semnăturilor și orice dezbatere pe tema căsătoriei nu are vreo legătură reală cu familia, ci se limitează strict la două aspecte: interzicerea homosexualilor de a se căsători și de a adopta copii. Aici a intervenit Biserica. Or, amestecul autorităților bisericești în acest demers civic care are drept finalitate modificarea unui act politico-juridic este unul profund regretabil: societatea în care trăim este una secularizată, în care Biserica și Statul sunt separate. Ca urmare, așa cum nimeni nu poate fi persecutat pentru libertatea sa de conștiință, pentru religia sau forma de credință pe care o împărtășește, tot astfel aspectele religioase nu trebuie să aibă legătură cu modul de conducere a statului sau cu reglementările juridice.

Rl: Au fost discuții că inițiativa aceasta urmărește, de fapt, restrângerea drepturilor pentru persoanele LGBT. Cum vedeți dvs. situația?

Din păcate, comunitatea LGBT este deja stigmatizată în România. Iar asta îi face pe unii membri să iasă și mai mult în evidență, uneori chiar în mod obscen, ceea ce ar trebui evitat. Din fericire, comunitatea se bucură de tot mai multă simpatie din partea heterosexualilor care au înțeles că o anumită minoritate trebuie protejată de majoritatea tiranică. Față de aceste aspecte, ceea ce constat eu este că astăzi se amestecă într-un mod nepermis aspectele morale cu cele juridice, justificându-se intruziunea societății în viața privată a individului. Trăim un paradox: ne revoltăm când suntem interceptați de stat pe motiv că se intră în viața noastră privată, dar în același timp cerem statului să reglementeze pe cine să băgăm în pat.

Astfel, sunt de acord că anumite drepturi acordate prin lege pot fi imorale pentru unele comunități, mai ales cele religioase. Dar asta nu înseamnă că trebuie redus dreptul la morală, ci doar că trebuie întărită morala la nivelul comunităților respective. Cu alte cuvinte, morala nu se impune, ci se recomandă – asta ține de ABC-ul eticii. Astfel, de exemplu, acum legislația noastră permite avortul când sarcina nu a depășit 14 săptămâni, astfel că dacă anumite grupuri nu sunt de acord cu avortul, ele nu au decât să nu permită asocierea în acel grup al persoanelor care au avortat sau preoții nu au decât să le dea canon păcătoaselor – dar asta nu înseamnă să se interzică avortul prin lege, adică să se dea o regulă pentru toată lumea, inclusiv pentru persoanele din afara acelui grup. La fel, dacă la un moment dat legislația noastră va permite căsătoria între două persoane de același sex, acest lucru va putea fi combătut moral prin interzicerea oficierii cununiei religoase a homosexualilor sau interzicerea lor de a face parte din biserică, dar nu înseamnă ponegrirea lor ori limitarea drepturilor lor când sunt în afara acelei comunități.

Rl: Din punct de vedere legal, dacă un grup încearcă să restrângă drepturile unui alt grup, nu ar trebui ca statul – care urmărește binele tuturor cetățenilor săi – să nu permită acest lucru? 

Statul nu este o entitate abstractă, ci e conglomeratul de oameni și instituții care acționează spre binele oamenilor. Numai că binele unora nu este al tuturor. De aceea avem instituții care stabilesc când un drept se încalcă – justiția instanțelor ordinare; de aceea avem instituții care permit sau nu modificarea Constituției – Curtea Constituțională, Parlamentul și societatea largă. În cazul inițiativei cu privire la căsătorie, CCR a decis deja că modificarea poate fi făcută, Parlamentul aproape că a dat undă verde, iar populația României va decide la referendum. Numai că, dacă acum se consideră de cuviință să se decidă dacă cel care se bagă în patul cuiva să fie de alt sex și să aibă același model de verighetă, mă gândesc că e posibil ca la un moment dat să se decidă ce culoare să aibă părul sau ochii partenerului, ce înălțime sau ce greutate. Evident, invocându-ne la familia „tradițională” e posibil ca la un moment dat să se interzică căsătoria dintre românii albi și cei de altă culoare…E absurd!

Rl: CEDO a stabilit că toate statele europene ar trebui să acorde o formă de protecție si cuplurilor formate din persoane de același sex. Cum și/sau când ar trebui să facă și România acest lucru? Care ar fi cadrul în care s-ar produce această schimbare?

Unele state au permis cuplurilor de același sex să se căsătorească – și nu am nicio temere că se va sfârși lumea din această cauză. Altele permit parteneriate civile, care este un fel de contract, chiar de logodnă, cu efecte asupra drepturilor. Alte state permit și căsătoria, și parteneriatul civil. Nu există un standard internațional impus, ci atât CEDO, cât și UE lasă la latitudinea fiecărei țări de a decide ce cred ele că este mai bine. Dar, după cum am spus, ceea ce doresc românii este dispariția homosexualității și, spre dezamăgirea celor care au semnat inițiativa de modificare a Constituției, acest lucru nu se va întâmpla.

04/07/2017

Admitere justitie 2017: Start!

300x250_-pachetele-INMAzi Plenul CSM a anunțat organizarea celor două concursuri ce vor avea loc în această toamnă pentru a intra în justiție:

CONCURSUL DE ADMITERE LA INM – 200 locuri vacante la INM pentru a deveni doi ani auditor de justiție, apoi magistrat stagiar:

CONCURSUL DE ADMITERE DIRECTĂ ÎN MAGISTRATURĂ (pentru cei cu 5 ani vechime în specialitate) – 105 posturi vacante la instanțe și parchete pentru a deveni magistrat definitiv:

!! Pentru pregătirea concursurilor recomandăm GHIDURILE.

02/07/2017

Admitere justitie 2017: Ghiduri

Dacă vă pregătiți pentru concursul din august-octombrie 2017, vă recomandă să vă pregătiți potrivit ghidurilor: Ghid pentru pregătirea concursului; Proba 1. Grile. Penal și procesual penal. Proba 2: Verificarea raționamentului logic. Proba 3. Interviul. Etică și deontologie judiciară.

carti grile 2017

 

Ziua Justitiei Romane 2017

Filed under: 1. EXPLICATIE — Cristi Danilet @ 11:26 AM

Ziua Justiției, instituită prin HG 364/1994, se sărbătorește anual în România în prima duminică a lunii iulie.
LA MULȚI ANI judecătorilor și magistraților-asistenți integri, procurorilor imparțiali, polițiștilor curajoși, asistenților judiciari obiectivi, avocaților și consilierilor juridici de bună-credință, grefierilor harnici, experților profesioniști, mediatorilor împăciuitori, inspectorilor de integritate fermi, consilierilor de probațiune vigilenți, funcționarilor din penitenciare corecți, studenților care ne vor deveni colegi, profesorilor noștri de drept care ne-au pregătit!

29/06/2017

Admitere INM: Ghid de pregatire si sustinere a concursului

Filed under: admitere — Cristi Danilet @ 3:37 PM
Tags: , , ,

0701-7

A apărut ediția din acest an a ghidului destinat pregătirii și susținerii concursurilor de admitere la INM și admitere în magistratură care se vor organiza în perioada august-octombrie 2017.

Carte include: tematica și bibliografia pentru cele două concursuri; sfaturi pentru învățarea materiilor de concurs; recomandări pentru organizarea timpului; indicarea reglementărilor aplicabile, aduse la zi; calendarul celor două concursuri din această toamnă; modul de întocmire a dosarului de concurs; descrierea celor trei probe de concurs (cunoștințele juridice, raționamentul logic, interviul) și a celor trei verificări ulterioare (testul psihologic, examinarea medicală, verificarea bunei reputații);  noua metodologie aplicabilă începând cu acest an pentru proba interviului.

Pentru comenzi online puteți beneficia de reducere de 10%

28/06/2017

Admitere INM: proba interviului

0700-0.jpgA apărut ediția din acest an a ghidului destinat pregătirii pentru susținerea probei interviului din cadrul concursurilor de admitere la INM și admitere în magistratură din august-octombrie 2017.

Carte include: noua metodologie aplicabilă începând cu acest an pentru proba interviului; exemple de citate și maxime date la concursurile anterioare pentru comentat; exemple de spețe de etică profesională de soluționat; documente naționale privind magistrații români (Codul deontologic, Profilul magistratului) ce vor fi avute în vedere la notare de către comisia de examinare; standardele internaționale la zi privind magistrații, grupate pe judecători, respectiv pe procurori, ce vor fi avute în vedere la chestionarea candidaților; Comentariul la Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară.

Pentru comenzi online puteți beneficia de reducere de 10%

http://www.beckshop.ro/concurs_de_admitere_la_inm_si_magistratura_2017_proba_3_interviul_etica_si_deontologie_judiciara-p7568.html

 

Pagina următoare »