CRISTI DANILEŢ – judecător

27/02/2011

In dialog cu voi

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi D @ 12:55 AM

Avand in vedere numarul mare de intrebari care mi se pun si care nu au intotdeauna legatura directa cu postarile mele de pe blog, inteleg ca e nevoie de un loc distinct  unde sa raspund acestora. Ca urmare, am decis deschidere unei secțiuni distincte disponibile la adresa https://cristidanilet.wordpress.com/0-in-dialog-cu-voi-din-12-02-2014/ in care sa dezvolt comunicarea mai facila cu cei interesati de profesia de judecator sau de activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Reamintesc că legea îmi interzice să dau consultații juridice.

Multumesc mult pentru interesul aratat.

02/03/2015

Demitizarea justitiei. Ep. 6: „Arestarea este regula in procesul penal romanesc”

Filed under: Demitizare — Cristi D @ 5:17 PM
Tags: , ,

grafician Ionut Baic2

Mi-am propus ca pe parcursul mai multor postări să înlătur prejudecățile și deformările ce există în legătură cu justiția română și care aparțin în egală măsură populației și magistraților. Cum nu intenționez să folosesc prea mult un limbaj tehnic și din considerente de spațiu nu îmi permit analize extrem de aprofundate și detaliate, îmi asum anumite inexactități din punct de vedere științific.

Acest mit este intens susținut atât de cei implicați în dosare penale, cât și de către cei care „luptă” împotriva….anticorupției. Analizarea lui presupune cercetarea legislației (pentru a vedea dacă presupusa regulă este impusă de vreun act normativ) și studierea practicii judiciare (pentru a vedea dacă presupusa regulă se verifică în practică).

1. Potrivit legislației noastre arestarea nu este obligatorie.

În România nu există vreo reglementare legală cum că persoana față de care se derulează un proces trebuie arestată (cum este, de exemplu, în SUA, unde un suspect este reținut imediat ce a fost identificat, este luat în custodie de poliție, de unde într-un termen scurt este dus în fața unui judecător care va decide dacă respectivul este pus în libertate pe cauțiune sau rămâne mai departe în stare de arest). Astfel că, indiferent ce infracțiune ar comite o persoană, ea va fi arestată de judecător numai dacă sunt îndeplinite condițiile la care m-am referit în Demitizarea ep. 5. Mai mult, dacă față de o persoană trebuie luată o măsură preventivă, organul judiciar nu are voie să se orienteze direct spre arestare, ci va analiza și motiva care dintre cele cinci măsuri posibile este mai adecvată în cauză (în ordinea severității lor, măsurile sunt: reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă).

 2. Să vedem ce se întâmplă în practică.

Am procedat la o cercetare a datelor statistice pe ultimii 10 ani de zile. Iată-le în următorul tabel:

Perioada
inculpați persoane fizice trimişi în judecată
inculpaţi persoane fizice trimişi în judecată arestaţi preventiv
(număr-procente*)
condamnați definitiv  
 
 (număr-procente*)
condamnați la pedeapsa închisorii cu executare  
(număr-procente*)
2005 59.407 8.265 – 13.9% 65.682 – 110.7%** 22.658 – 38.1%
2006 52.943 7.146 – 13.5% 56.075 – 105.9%** 18.678 – 35.2%
2007 47.787 5.205 – 11.9% 46.127 – 96.5% 14.973 – 31.3%
2008 45.073 5.473 – 12.1% 36.795 – 81.6% 11.804 – 26.1%
2009 49.743 6.984 – 14% 34.226 – 68.8% 10.542 – 21.1%
2010 56.949 8.659 – 15.2% 41.891 – 73.5% 13.813 – 24.2%
2011 60.980 8.941 – 14.6% 47.577 – 78% 14.362 – 23.5%
2012 59.739 9.988 – 16.7% 49.188 – 82.3% 14.697 – 24.6%
2013 65.711 10.431 – 15.8% 47.133 – 71.7% 13.700 – 20.8%
2014 50.342 7.040 – 13.9% *** ***
TOTAL-ultimii 10 ani-ultimii 5 ani    14.16%15.24%  85.44%76.37% 27.21%23.27%

*procentul s-a calculat prin raportare la numărul celor trimiși în judecată; **cifrele depășesc 100% ca urmare a finalizării unor dosare provenind din stocul anilor precedenți; ***date în curs de agregare

Cifrele de mai sus ne arată următoarele:

- nu toți cei față de care se desfășoară urmărirea penală (adică aceia care sunt cercetați de către poliția judiciară și parchet) sunt ținuți în stare de arest preventiv. Atunci când procurorul decide trimiterea în judecată a celor urmăriți penal, în medie 15% sunt inculpați aflați în stare de arest preventiv. Acest procent este, evident, departe de a fi caracterizat ca fiind  regulă;

- când judecătorul ajunge la concluzia că acuzele procurorului sunt întemeiate și numai dacă probele au fost obținute legal, instanța dispune condamnarea – rata condamnării în România ultimilor 5 ani este de 75% raportat la cazurile propuse de procurori. Aceste cifre atestă că judecătorii nu împărtășesc întotdeauna opinia procurorilor, așa cum susțin unii pentru a insinua existența unor legături nepotrivite între judecători și procurori;

- dintre persoanele condamnate, 30% sunt sancționate cu pedeapsa închisorii în penitenciar, pentru celelalte adoptându-se alte măsuri, neprivative de libertate. Prin urmare, maxim un sfert din cei trimiși în judecată de către procuror ajung în închisoare ca urmare a soluției instanței.

- să mai reținem că numărul celor privați de libertate la sfârșitul procesului a fost întotdeauna mai mare decât numărul celor privați de libertate în timpul procesului. Nu numai numărul celor condamnați definitiv, ci chiar dacă ne raportăm doar la numărul persoanelor care ajung în penitenciar în urma procesului, acesta este mai mare decât numărul persoanelor arestate în timpul procesului (evident, nu întotdeauna între cei condamnați și cei arestați există o corespondență totală – despre situațiile de despăgubiri acordate de stat victimelor erorilor judiciare am vorbit în Demitizarea ep.3).

În concluzie: Nu avem cum să cunoaștem un număr exact al persoanelor care comit infracțiuni în România. Dar știm că, dintre persoanele reclamate la organele de urmărire penală, o parte este trimisă în judecată. Dintre persoanele trimise în judecată  mai puțin de o șesime sunt în stare de arest (este adevărat că uneori sunt discutabile motivele care au stat la baza luării măsurii sau cele care au fost luate în considerare pentru a se dispune o anumită măsură preventivă dintre cele cinci; nu neg că există asemenea situații, dar altul a fost  obiectul analizei de față). Nu toți cei arestați sunt condamnați (la pedeapsa închisorii), ci sub o treime dintre persoanele trimise în judecată ajung în penitenciar. Așadar, al șaselea mit, cum că „În România arestarea este regula” a fost demontat.

.

ARHIVĂ DEMITIZARE:

ep.1: „Justiția română soluționează doar dosare penale”

ep.2: „Justiția este a treia putere în stat”

ep.3: „Corb la corb nu-si scoate ochii” sau„Magistratii nu raspund în vreun fel”

ep.4: „Magistratii decid potrivit propriei lor convingeri” sau „Magistratii decid cum vor ei”

ep.5: „Daca cineva este arestat înseamna că e vinovat”

25/02/2015

Demitizarea justiției. Ep.5 – „Daca cineva este arestat inseamna ca e vinovat”

Filed under: Demitizare — Cristi D @ 6:51 PM
Tags: ,

grafician Ionut Baic2Mi-am propus ca pe parcursul mai multor postări să înlătur prejudecățile și deformările ce există în legătură cu justiția română și care aparțin în egală măsură populației și magistraților. Cum nu intenționez să folosesc prea mult un limbaj tehnic și din considerente de spațiu nu îmi permit analize extrem de aprofundate și detaliate, îmi asum anumite inexactități din punct de vedere științific. 

Mai ales spectacolele oferite de mass-media au creat acest mit, care constă în convingerea că, odată ce față de o persoană s-au demarat procedurile penale (a început urmărirea penală, persoana a fost inculpată etc) și, mai ales, dacă ea a fost arestată, atunci persoana este vinovată și sigur va fi condamnată. Uneori, chiar și magistrații sunt neglijenți în această privință, folosind în documentele procedurale formule categorice precum „din probe rezultă că inculpatul a comis infracțiunea de….” (formulă care echivalează, evident, cu antepronunțarea cu privire la  soluția pe fondul cauzei) în loc de cele rezervate gen „din probele administrate până în prezent rezultă că inculpatul ar fi comis infracțiunea de….”. Dar nu, nu este adevărat că din demararea unor proceduri legale sau luarea unor măsuri procesuale s-ar putea deduce automat și categoric concluzia că persoana respectivă este vinovată de săvârșirea unei infracțiuni.

Să explic: o persoană nu este arestată preventiv sau la domiciliu pentru că a comis o infracțiune. Căci dacă se ajunge la concluzia certă că o persoană a comis o infracțiune și e vinovată de acest lucru, atunci înseamnă că procesul s-a terminat și că ea trebuie imediat condamnată.

Dar când vorbim de arestare, care este PREVENTIVĂ (deci…previne ceva!), atunci trebuie știut că o persoană POATE FI arestată când sunt îndeplinite două condiții cumulative (art.223 Cpp):

  1. Prima condiție: din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune;
  2. A doua condiție diferă în funcție de categoria de infracțiuni comisă. Astfel:

- pentru infracțiuni grave (toate cele sancționate de lege cu închisoare de 5 ani sau mai mare, precum și pentru infracțiuni de omor, contra securității naționale, trafic, terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, corupţie): privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică;

- pentru restul infracțiunilor: inculpatul se sustrage de la proces, sau încearcă să influenţeze martori ori să ascundă probe, sau face presiuni asupra victimei, sau pregătește/comite o nouă infracţiune. Așadar, arestarea se impune aici pentru a nu se afecta desfășurarea normală a procesului penal.

Așadar, dacă o persoană este arestată nu înseamnă ca ea deja ar fi vinovată și, deci, că sigur va fi condamnată. Ci necesitatea de a aresta o persoană se apreciază de judecător (însă asta nu înseamnă „la bunul plac” al judecătorului), la propunerea procurorului, în condițiile de mai sus.

De regulă, o persoană este arestată la începutul procedurii. Dar este posibil ca pe parcursul acesteia să se ajungă la o altă concluzie decât cea inițială. De exemplu, dacă o persoană este văzută de un martor cu un cuțit în mână, fugind de la locul faptei – declarația martorului ocular și analiza urmelor de pe arma crimei pe care s-a găsit sângele victimei sunt probe suficiente din care să reiasă o bănuială (legea spune „rezonabilă”, ceea ce înseamnă că oricine ar trebui să gândească la fel într-o asemenea situație) că cel prins este autorul faptei de omor. Ca urmare, ea este arestată imediat ce e prinsă, căci cele două condiții sunt întrunite: avem probe cu privire la faptă (cadavru, cuțit cu sânge, martor ocular) și avem una din cele patru situații (a încercat să fugă). Dar să zicem că pe parcursul procesului se administrează probe din care rezultă o altă versiune: victima fusese cea care l-a urmărit pe autor, aceasta se lăudase anterior prin sat că dacă îl va întâlni pe autor se va răzbuna pe el pentru un conflict mai vechi, victima a fost cel care l-a atacat prima cu cuțitul pe autor și că acesta s-a apărat lovind mortal victima cu acel cuțit, după care s-a speriat și a fugit de la locul altercației. Ei bine, varianta inițială ajunge să fie acum infirmată, dar până se stabilesc toate aceste lucruri autorul faptei de ucidere stă în arest. La sfârșitul procesului, dacă nu chiar el a indus în eroare organele judiciare, are dreptul să fie despăgubit de stat (fără însă ca statul să se regreseze împotriva procurorului sau judecătorului, pentru că în sarcina acestora, în situația de mai sus, nu se poate susține că aceștia ar fi acționat cu rea-credință sau gravă neglijență).

În concluzie: În România nu există cazuri de arestare obligatorie, indiferent cât de gravă ar fi fapta, ci judecătorul va decide acest aspect. Cel arestat nu este vinovat ci, chiar dacă și-a pierdut oarecum din putere, prezumția de nevinovăție încă subzistă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești (tot astfel, nu se poate spune că ar fi vinovată nici persoana față de care s-a început urmărirea penală, ori față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală ori care a fost trimisă în judecată). Aceasta pentru că, oricând până la sfârșitul procesului starea de lucruri inițială se poate schimba. Astfel, cel de al cincilea mit despre justiție a fost demontat.

.

ARHIVĂ DEMITIZARE:

ep.1: „Justiția română soluționează doar dosare penale”

ep.2: „Justiția este a treia putere în stat”

ep.3: „Corb la corb nu-si scoate ochii” sau„Magistratii nu raspund în vreun fel”

ep.4: „Magistratii decid potrivit propriei lor convingeri” sau „Magistratii decid cum vor ei”

22/02/2015

„Vreau sa renunt la cetatenia romana. Sa nu mai am vreo legatura cu acest stat mafiot si profund corupt”

Filed under: coruptia,politic — Cristi D @ 7:22 PM
Tags: ,

corruption`Bună seara domnule Danileț, vreau să vă întreb ceva: exista instituția renunțării la cetățenie și cine o gestionează? Care sunt motivele pentru renunțare, se poate invoca statul mafiot și profund corupt?`

 Am primit acest mesaj de la V.L. în data de 16.02.2015 pe contul meu oficial de facebook. Pregătirea mea ca jurist  m-a făcut să caut imediat textul din actul normativ aplicabil și să i-l indic omului – am găsit: art. 27 din Legea nr. 21/1991.

Apoi am recitit întrebarea „renunț la cetățenie….motiv…stat mafiot si profund corupt…” și am făcut legătura cu ce se discuta în acele zile la TV. În general, detest să citesc despre problemele, mereu aceleași, invocate de toți cei care au la dispoziție o tastatură; cred că este mult mai eficient  să se vorbească despre soluții pragmatice. Dar de data aceasta m-am simțit rușinat și dezarmat. De data asta nu mai era vorba de un român nemulțumit de faptul că țara în care trăiește a rămas încremenită la statutul de stat postcomunist sau cel mult de pseudodemocrație. Nu mai era vorba de un român care pleacă din țară la spălat vasele sau îngrijit bătrânii altora. Nu mai era vorba de un român dintre cei mulți care au înlocuit plimbarea de seară sau lecturarea unei cărți bune cu vreo emisiune TV care, dacă nu este plină de can-can-uri despre silicoane ori adultere, atunci sigur este una cu vreo 3-4 atoatespecialiști care vorbesc ore în șir fără a spune nimic și care împrăștie spre public valuri de dezamăgiri și speculații.

De data asta era vorba de un domn căruia îi e rușine că este român din cauza altor români și care este dispus să rupă pentru tot restul zilelor această legătură. Era vorba de o persoană care nu doar că dorește să plece din țară, ci chiar să uite că a fost vreodată român, poate chiar să uite că există o Românie. Era vorba de un domn care își va învăța copiii fie că harta Europei începe undeva la Atlantic și se termină cam pe Tisa, fie că undeva prin cărți sau pe google vor găsi informații ce merită a fi ignorate despre un popor autodamnat, cu un trecut dacă nu necunoscut atunci cosmetizat, cu un prezent marcat de scandaluri și fără ca cineva să propună sau să întrevadă (nici vorbă să construiască) un viitor.

Nu pot să găsesc vreo culpă acestui (încă) cetățean că ar gândi astfel despre țara (încă a sa) și despre cetățenii ei. Ce altă părere și-ar fi putut el face când vede atâția parlamentari și miniștri închiși, când vede rude ale acestora că încep să fie cercetate pentru legături ilegale cu instituțiile publice, când constată că sunt câteva zeci de judecători și procurori condamnați pentru corupție, că vameșii și polițiștii de frontieră sunt ridicați de mascați cu elicopterele, că jumătate din consiliile județene fac obiectul unor dosare penale, că achizițiile publice se câștigă plătind zeciuiala sau, mai nou, cinsprezeciuiala. Eu, ca profesionist, știu că dosarele încă nefinalizate nu trebuie să atragă anatema asupra celor cercetați, care se bucură de prezumția de nevinovăție și că hotărârile definitive pronunțate sunt mai puține decât lasă televiziunile să se înțeleagă. Dar suficiente cât să îngrijoreze. Și, astfel, percepția cetățeanului e deja formată. Iar eu nici nu aș putea să învinovățesc de nimic pe cititorul meu, care pare convins că trebuie să fie bolnavă, și încă irecuperabil, țara în care se dă șpagă ca să obții un loc la grădiniță pentru copil, unde se cumpără diplome de bacalaureat, unde nu se mai dau concursuri de admitere la facultate, unde examenele se iau dacă nu cu favoruri sexuale („Patu` sau patru” e noua formulă, văd!) atunci cu plocoane și protocoale, în care se plagiază doctorate, unde se moare în spitale dacă nu vii cu medicamente de acasă sau în care pădurile dispar deloc încet și sigur. Acest cetățean vede clar că România este de fapt adevărata țară a tuturor posibilităților, căci aici se pare că poți obține orice cu bani. O țară care își pierde trupul și își dă sufletul. Ba nu! Nu își dă sufletul, ci și-l vinde pe bucăți.

 „Vreau să renunț la cetățenia română. Să nu mai am vreo legătură cu acest stat mafiot și profund corupt”. Cred că este cel mai dureros lucru pe care l-am auzit în ultima vreme din partea unui român simplu, adesea ignorat în marile proiecte de țară și reforme publice. Găsesc în aceste două propoziții o analiză simplă și un puternic semnal de alarmă. Lucrez în justiție și mi-e rușine că nu putem să rezolvăm totul; tot facem curățenie, dar nu reușim să o mai terminăm. Mi-e rușine că ani de-a rândul justiția română nu a funcționat, căci atunci poate am mai fi putut salva ceva și actuala generație cu vârsta cuprinsă între 20-30 ani nu ne-ar mai fi judecat atât de aspru. E adevărat, generațiile s-au schimbat în justiție și s-a cristalizat o nouă cultură, a independenței de politic și a responsabilității față de societate, dar tot mi-e frică să nu fie prea târziu. Sau poate doar nu mai dăm noi de capăt. Căci dosarele vin, și tot vin, și tot vin…. și singurul lucru vizibil pe care l-am reușit este doar o populare a  penitenciarelor cu purtători de gulere albe. Cu toată campania asta anticorupție demarată din partea justiției am reușit să îndepărtăm un văl de pe fața României… dar ce mocirlă am descoperit!

Oamenii au mari speranțe în Justiție. Dar nu Justiția este cea chemată să rezolve problemele sociale. Sau, nu numai ea, singură. Ci politicienii trebuie să o facă, luând decizii în folosul celor mulți. Și administrația trebuie să o facă, cu respectarea nevoilor comunității. Și educația trebuie să o facă, prin sădirea în spiritul tinerilor a unor principii și valori care să fie pentru prezent niște ancore în viitor. Justiția poate fi o garanție a respectării legii, dar trebuie să se țină seama că ea intervine întotdeauna post-factum, după ce răul este deja făcut. Or, legea trebuie respectată tot timpul, de fiecare cetățean în parte. Dar mai ales de către cei aflați în funcții publice, căci în primul rând ei sunt cei percepuți ca fiind drept „statul” – acel stat văzut acum ca fiind unul „mafiot și profund corupt” de către viitorul fost cetățean român, V.L.

16/02/2015

Procurorii-standarde si principii europene

Filed under: Parchet — Cristi D @ 10:55 AM
Tags: ,

CCPEConsiliul Consultativ al Procurorilor Europeni a adoptat Avizul cu privire la standardele și principiile europene privind procurorii. Am tradus în limba română acest Aviz, ținând seama de cele două versiuni originale ale textului, redactate în limbile engleză și franceză.

Acest document, datând din luna decembrie 2014, conține toate regulile după care trebuie să fie organizate și să funcționeze structurile de parchet din Europa. Sunt de remarcat câteva prevederi: procurorii acționează în numele societății; independența justiției presupune independența procurorilor, care trebuie să fie la același nivel cu cea a judecătorilor; procurorii trebuie să decidă numai în baza unor probe temeinice și obținute legal; deciziile lor discreționare trebuie ghidate de îndrumări cu caracter general; trebuie înlăturate orice piedici care ar bloca urmărirea penală; procurorii asistă instanțele să ajungă la hotărâri judecătorești corecte.

Menționez că, anterior, Comisia de la Veneția a mai făcut o astfel de sinteză – este vorba de Raport privind standardele de independență a sistemului judiciar – Partea a doua: Organele de urmărire penală, adoptat în decembrie 2010, tradus tot de subsemnatul în limba română.

CCPE este un organism din cadrul Consiliului Europei ce reunește procurori care reprezintă cele 47 de state membre.

.

Traducere AVIZ CCPE nr. 9 (2014) AICI

15/02/2015

Demitizarea justitiei. Ep.4: „Magistratii decid potrivit propriei lor convingeri” sau „Magistratii decid cum vor ei”

Filed under: Demitizare — Cristi D @ 5:49 PM
Tags: , ,

grafician Ionut Baic2Mi-am propus ca pe parcursul mai multor postări să înlătur prejudecățile și deformările ce există în legătură cu justiția română și care aparțin în egală măsură populației și magistraților. Îmi doresc dacă nu să spulber iluziile care acoperă (a se citi „înnegresc”, dar și „ascund”) sistemul în care îmi desfășor cu pasiune activitatea, măcar să provoc o dezbatere. Nu atât despre trecut, cât mai ales despre viitorul sistemului de justiție din România pe care nu îl mai văd deloc izolat cum era până nu demult, ci reașezat în mijlocul cetății. Cum nu intenționez să folosesc prea mult un limbaj tehnic și din considerente de spațiu nu îmi permit analize extrem de aprofundate și detaliate, îmi asum anumite inexactități din punct de vedere științific.

Acest mit este exprimat în mod diferit, dar toate formulările exprimă același lucru: foarte des îi auzim chiar pe magistrați spunând că ei decid potrivit propriei lor convingeri, iar pe justițiabilii nemulțumiți de soluțiile acestora îi auzim spunând că magistrații decid cum vor ei. Și unii, și alții se înșală.

În primul rând, trebuie arătat că un magistrat – fie judecător, fie procuror – nu poate instrumenta și soluționa o cauză cum vrea el, adică în mod subiectiv, arbitrar, ci numai potrivit unor reguli obiective pre-scrise, care sunt legile. Astfel, judecătorul face parte dintr-o instituție numită instanță de judecată, care ea și numai ea înfăptuiește justiția (art. 126 alin. 1 Constituție); or, justiția se înfăptuiește în numele legii (art. 124 alin. 1 Constituție) și judecătorii se supun numai legii (art. 124 alin. 3 Constituție). Cerințe asemănătoare există si pentru procurori, care își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității (art. 132 alin. 1 Constituție). Prin urmare, magistratul este obligat să fie călăuzit de voința generală atunci când soluționează o cauză concretă, aceeași care guvernează legea adoptată de popor prin organul său reprezentativ; în acest fel, magistratul însuși exercită în mod legitim puterea cu care a fost învestit de suveran, care e poporul, căci puterea publică există doar în interesul indivizilor care compun societatea.

În al doilea rând, un magistrat nu are voie să se conducă după propria convingere atunci  când soluționează o cauză. A te conduce după propria convingere înseamnă a hotărî în mod subiectiv, aspect de neacceptat atunci când e vorba de legi și justiție, pentru care obiectivitatea este principiul ce trebuie urmat. De altfel, în celebra decizie nr. 171/2001 Curtea Constituțională a României a stabilit în mod neechivoc că judecătorii se supun numai legii (așa cum spune Constituția), nu și propriei lor convingeri (așa cum spunea la acea vreme codul de procedură penală). De altfel, in anii 1990-1991, atunci când se elabora Constituția, Adunarea Constituantă a respins amendamentele formulate de unii parlamentari cu privire la introducerea şi a altor criterii pentru înfăptuirea justiţiei, cum ar fi acela ca judecătorii să se supună nu numai legii, dar “şi conştiinţei lor” sau “intimei convingeri”, cu motivarea că, într-un stat de drept, legea trebuie să absoarbă, prin puterea ei, inclusiv convingerea intimă a judecătorului sau, altfel spus, intima convingere nu poate să contravină legii. În final, Adunarea Constituantă a adoptat formularea “în activitatea lor judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.

Se întâmplă uneori în practică ca un judecător să aibă o convingere personală diferită de ceea ce dicteaza legea. Indiferent cât de nedreaptă i s-ar părea o astfel de situație, el e obligat să dea efect legii. Voi da două exemple, unul din materie civilă și unul din materie penală.

  1. Primul exemplu: să spunem că X îl împrumută pe Y cu o sumă de bani. Pentru că Y nu restituie suma la termenul convenit, X decide că îl acționeze în judecată civilă. Judecătorul, analizând probele, constată că într-adevăr Y este dator: există un contract de împrumut dintre  X și Y, care nu este contestat de Y, termenul de scadența s-a împlinit. Dar, cercetând procedura urmată, constată că X nu a respectat termenul de 3 ani de zile de la scadență prevăzut de  Codul Civil în interiorul căruia trebuie  formulată o cerere de chemare în judecată. Ca urmare, judecătorul va respinge acțiunea ca fiind tardivă. Y va fi mulțumit, pe când X va spune că a pierdut „cu dreptatea în mână”.
  2. Al doilea exemplu: să spunem că din probele unui dosar rezultă că acuzatul a comis o crimă, astfel că magistratul este convins 100% că respectivul este  vinovat și trebuie condamnat. Dar analizând modul în care au fost obținute probele, constată că acestea sunt nelegale: martorii oculari au fost audiați mai înainte de a se începe procesul penal și între timp unul a dispărut și celălalt a decedat, analiza ADN a urmelor de pe cuțit a fost alterată căci și alte persoane au pus mâna pe acesta înainte de sigilarea lui, interceptările de unde rezulta că acuzatul se lăuda că el a comis fapta nu fuseseră autorizate de un judecător. Logica sau poate chiar intuiția îi spune judecătorul că cel din fața sa este criminalul. Dar regulile care consacră drepturile omului și normele de procedură îi spun clar că nu poate ține cont de probele de la dosar și, în lipsa altora, criminalul trebuie achitat și pus în libertate imediat. Autorul va fi mulțumit, societatea (reprezentată în proces de procuror) nu, mass-media va reacționa acid, iar rudele victimei nu vor accepta niciodată ce s-a întâmplat în proces.

Așadar, al patrulea mit e demontat: magistrații sunt obligați să dea prioritate legii atunci când soluționează cazuri, chiar dacă convingerea lor cu privire la soluția pe care trebuie să o adopte ar fi alta. Acesta este o regulă care derivă din principiul supremației legii (rule of law, statul de drept) și ea constă în aceea că judecătorul și procurorul nu își pot exprima prin actele îndeplinite voința proprie (care prin natura ei tinde spre preferințe), ci numai voința generală (care prin natura ei tinde spre egalitate). Poporul, singurul suveran, le transmite acestora doar puterea de a acționa, nu și voința după care acționează. Iar voința generală este echivalentă cu legea.

ARHIVĂ DEMITIZARE:

ep.1: „Justiția română soluționează doar dosare penale”

ep.2: „Justiția este a treia putere în stat”

ep.3: „Corb la corb nu-si scoate ochii” sau„Magistratii nu raspund în vreun fel”

06/01/2015

O tara care nu respecta legea si justitia este o tara fara-de-lege, o tara a faradelegii

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi D @ 12:48 PM

KI*discurs ținut de subsemnatul cu ocazia ședinței Plenului CSM de prezentare a Raportului de activitate pe anul 2014, la care a luat parte și Președintele României, în data de 6 ianuarie 2015.

Momentul bilanțului de activitate este nu numai un moment de reflecție cu privire la ce a fost, ci și un moment de comunicare a unei viziuni cu privire la ce va să fie.

Domnule Președinte! Când ați depus jurământul în Parlamenti, v-ați fixat ca țel creșterea încrederii în autoritatea statului – în mod corect, căci lipsa de încredere în instituțiile statului duce la disoluția autorității lor și, în final, la legea bunului plac și la abuzuri. Tot atunci, dar și azi, ne-ați anunțat ca o prioritate respectarea și consolidarea statului de drept. În alocuțiunea mea vreau vă sugerez câteva argumente în susținerea demersului pe care vi l-ați asumat, argumente care se bazează pe promovarea unui anumit tip de cultură civică – cea a lui rule of law (tradusă impropriu prin „stat de drept”, când corect ar fi fost mai degrabă „preeminența legii”).

Grație reformei inițiate în anii 2004-2005, justiția s-a separat aproape complet de politic; din punct de vedere organizatoric, mai sunt unele chestiuni de discutat, dar din punct de vedere funcțional justiția este independentă de politic. Scopul acestei independențe nu este conservarea unor drepturi ale magistraților – deși afirm răspicat că ele sunt necesare pentru asigurarea unui statut economic și social confortabil magistratului. Ci aceasta independență este necesară ca o precondiție a imparțialității judecătorilor și procurorilor, ca ei să fie obiectivi în soluționarea cauzelor pe care le instrumentează. Dar numai magistrații trebuie să fie așa, nu și Justiția – căci ea, Justiția, trebuie să fie întotdeauna de partea legii.

În zilele noastre este foarte vizibilă latura represivă a Justiției. Deși penalul constituie doar 12% din totalul dosarelor soluționate de noi, interesul public este maxim asupra acestora. Dar grosul cauzelor soluționate de instanțe îl reprezintă materia civilă, cu problemele zilnice ale cetățenilor. Cu toate acestea, s-a mers până într-acolo încât se vorbește de un război al magistraților cu politicienii, de o republică a procurorilor, chiar despre o magistocrație sau dictatură a justiției. Eu cred că se ignoră misiunea noastră constituțională, se uită rolul fundamental al justiției – de a menține ocroti și restaura drepturile încălcate, de a proteja libertatea fizică și politică a omului, de a restabili ordinea în societate. Justiția îi ocrotește pe cei corecți, pe cei mulți. Doar cei care încalcă legea pot vedea în magistrați niște inamici. Iar noi trebuie să înfăptuim dreptatea chiar dacă ar fi să piară lumea, fără niciun fel de parti-pris-uri, fără a favoriza și fără a defavoriza pe nimeni. Noi nu trebuie să fim populari, iar deciziile noastre nu trebuie supuse sufragiului. Ci trebuie să dăm hotărâri exclusiv pe baza legii.

Cred că trebuie să conlucrăm cu toții pentru a reda justiției demnitatea pe care o merită. Putem regândi și restaura în mod corect justiția prin două modalități:

  1. Recunoscând rolul Justiției în democrație. Justiția este pilon de bază a societății; unii spun chiar coloana vertebrală a societății fără de care democrația s-ar prăbuși instantaneu. Este putere egală cu celelalte două și toate trei trebuie să colaboreze instituțional în Interes Public, pentru Binele comun. Cele trei puteri sunt ramuri ale conducerii statului – deci este paradoxal să se atace unele pe altele, căci asta ar înseamna o dinamitare a Statului chiar din interiorul său. Justiția nu este în război cu Legislativul și Executivul, dar este chemată să sancționeze parlamentarii sau miniștrii care încalcă legea. Căci statul de drept reclamă ca primii care trebuie să fie obedienți legii să fie chiar organele care au elaborat-o și o aplică. Așa se explică sancțiunile aspre și adecvate primite de politicieni și magistrați sancționați în ultimii ani. Astfel se explică reacțiile CSM ori de câte ori un magistrat este atacat în mod nedrept sau vreo hotărâre judecătorească este criticată în mod nefondat în spațiul public (cu o mențiune specială: primului-ministru și ministrului justiției le este cu desăvârșire interzis să comenteze decizii judiciare sau să atace magistrații în mod individual). Și tot astfel se explică de ce nu poate fi acceptată blocarea nemotivată de către Parlament a unor măsuri procesuale în cauzele penale interesând parlamentari sau miniștri ori foști miniștri – acest lucu este contrar principiului statului de drept ce impune separația puterilor: așa cum sistemului de justiție nu are voie să adopte legi sau să se substituie administrației, tot astfel celelalte două puteri nu au voie să blocheze cursul unei cauze demarate legal sau să nu execute hotărârile judecătorești definitive.
  2. Respectând oamenii care activează în sistemul de justiție. Am văzut că în noul Președinte 60% dintre români au încredere (datele sunt din decembrie 2014). Cu referire la Justiție, există două feluri de sondaje : cele privind percepția populației – Eurobarometrul Comisiei Europene a constatat că 44% are încredere în justiția română (datele sunt din octombrie 2013); și cele privind experiența celor care au contact direct cu justiția – sunt mulțumiți de atitudinea, onestitatea și profesionalismul magistraților peste 80% dintre avocați, respectiv 60-70% dintre justițiabili (datele sunt din iulie 2014). Așadar, oamenii au încredere mare în alesul lor direct, dar și în cei care împart dreptatea – care nu sunt aleși direct, dar care prin această încredere sunt legitimați. Să nu uităm că Președintele este mediator între puteri, iar CSM este garant al independenței justiției și, de aici, rezultă necesitatea unui parteneriat continuu pentru ca justiția să fie o prioritate strategică națională – așa cum trebuie să fie Educația, Sănătatea și, poate, chiar Protecția Mediului.

Dacă este să ne dorim ca oamenii să respecte statul și, în ce ne privește, justiția, atunci trebuie promovate în mod constant mesaje care să le explice cum funcționează acestea. Trebuie să explicăm că într-o republică suveran este nu un individ, ci însuși poporul; că cele trei puteri sunt de fapt funcții care lucrează în numele poporului pentru acest popor; că Guvernul nu este al unui individ, ci al României; că  Justiția protejează oamenii corecți și îi sancționează pe cei care încalcă legea; că magistrații își îndeplinesc obligațiile nu după bunul plac, ci potrivit legii, iar cei care din rândul lor care sunt descoperiți încălcând legea sunt la rândul lor sancționați (în perioada 2005-2014 au fost sancționați pentru comiterea de infracțiuni peste 50 de magistrați și pentru comiterea de abateri disciplinare peste 140 de magistrați).

Legea trebuie cunoscută și aplicată. Judecătorii și procurorii trebuie respectați și cetățenii să se supună autorității lor exercitate legal. O țară în care nu se respectă legea și justiția este o țară fără-de-lege; este o țară a fărădelegii.

Eu cred că cel puțin din anul 2012 românii au arătat în mod deschis că își doresc o România a statului de drept, în care justiția să fie independentă de politic, iar magistrații să fie onești și profesioniști. Românii își doresc o țară în care legea să fie respectată de toată lumea și în care justiția să se înfăptuiască în mod egal. Eu sunt convins că numai respectând legea țara poate progresa economic și poate astfel deveni un cadru sigur pentru cei care locuiesc deja aici și, de ce nu, un motiv de întoarcere a celor plecați. Avem datoria să îi convingem pe toți aceștia că în România domină nu bunul plac, ci regulile; nu abuzul, ci ordinea; nu interesul privat, ci cel public.

Justiția trebuie acceptată ca o nevoie socială. Dar legea trebuie să devină o valoare socială. Prevenția este mai importantă decât combaterea. Internalizând fiecare dintre noi legea, ea devine morala noastră: oamenii trebuie, în final, să respecte legea nu pentru că există o forță de constrângere care ar duce la sancționarea lor dacă ar încălca-o, ci pur și simplu pentru că legea există. Căci ea reprezintă voința generală prin faptul că este dată de înșiși aleșii poporului, desemnați astfel printr-un mecanism care este definitoriu pentru democrație. Doar respectând legea, suntem liberi (o spun clar Rousseau, Hobbes și Kant).

Fără a uita trecutul, cred că e timpul să ne concentrăm mai mult pe viitor. Aristotel spunea acum 2300 de ani că principiul oricărui stat este educația copiilor. Eu cred că însăși legea poate deveni un instrument de educare morală a societății. Iar oamenii vor putea astfel să înțeleagă că dreptul statului asupra lor a fost înlocuit cu statul de drept aplicabil lor. Că domnia oamenilor asupra oamenilor a fost înlocuită cu domnia legii asupra oamenilor”.

11/12/2014

Interviu RADAR de Media: ”Numai jurnaliștii competenți și liberi pot face presă independentă și de calitate”

Filed under: interviu — Cristi D @ 11:10 AM
Tags: , , ,

logo_radardemediaIubirea față de adevăr și dreptate l-a făcut să aleagă o carieră în magistratură. Înclinația către științe penale i-a fost insuflată de profesorul Tudorel Toader. Judecătorul Cristi Dănileț este unul din cei mai apreciați magistrați ai României și printre puținii care comunică în mod frecvent cu prietenii virtuali atât pe pagina de facebook, dar și pe blogul său, http://www.cristidanilet.wordpress.com, acolo unde explică legile pe înțelesul tuturor.

În luna noiembrie a acestui an, membrul Consiliului Superior al Magistraturii a câștigat premiul de la categoria „Cel mai implicat angajat în campanii/proiecte de implicare în comunitate”, la Gala Oameni pentru Oameni. Cristi Danileț a făcut parte și din grupul celor 20 de persoane menționate la categoria ”Generozitatea care schimba vieți”, categorie fără premiu, la care sunt recunoscuți toți cei nominalizați pentru donațiile lor în bani și timp. El a donat 1000 euro pentru printarea primelor exemplare ale broșurii „Unde-i lege nu-i tocmeală” pe care le-a distribuit copiilor.

Judecătorul Cristi Dănileț, apărător al independenței justiției, vorbește despre relația justiție-presă, proiectul ”Unde-i lege nu-i tocmeală”, dar și despre prietenii de pe facebook, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Radar de Media.

Conform deciziei CSM de a modifica Ghidul pentru relația justiție-mass media, presa nu va mai avea acces la rechizitoriile dosarelor de corupție, ci doar la extrase din care se vor elimina mare parte din date. Cum comentați acest lucru?

Este o decizie a CSM din care fac parte, decizie la care nu am aderat atunci, dar pe care o respect. Există diverse sisteme în lume: unele mai restrictive ca în România – unde nu este voie să apară public numele celui acuzat de comiterea unei infracțiuni până la prima hotărâre dată de instanță (Elveția), ori în care părților și avocaților și se interzice să vorbească despre dosare în cursul instrumentării acestora (Franța); altele mai permisive – unde e disponibil pe web conținutul întregului dosar (SUA). Depinde de context și mentalitate. Deschiderea foarte mare către presă a justiției din România, care a avut loc în anul 2006, când s-a permis acces total al acesteia la dosarele penale, se impunea din cauza deselor acuzații de „mușamalizări de dosare”. Acum cred că aceste suspiciuni nu își mai au rostul. Singura grijă a CSM este ca o prea mare transparență să nu afecteze prezumția de nevinovăție și să se respecte dispozițiile din noul Cod penal care pare mai restrictiv din acest punct de vedere.

De ce credeți că doresc unii cenzură pentru presă?

Nu cred că împiedicarea accesului la anumite dosare aflate în derulare înseamnă cenzură a presei. Dacă discutăm mai larg, cu privire la necesitatea unei reglementări a presei, atunci sunt perfect de acord că presa trebuie să funcționeze după anumite reguli, din care mare parte există deja, dar care din rațiuni economice sau, mai rău, din interese obscure, nu se dorește a fi respectate. Mă refer la derapaje ale unei părți a presei care a ajuns la încălcarea demnității oamenilor – ceea ce nu are legătură cu presa, ci mai degrabă cu delictele. Iar procesele pierdute pe bandă rulantă de jurnaliștii care încălcă normele civile arată clar că deja acest lucru este un fenomen în România și că CNA nu își face deloc datoria.

Presa strică imaginea justiției sau pur și simplu oameni ai justiției, se folosesc de Ghid și de alte reglementări, precum protecția imaginii justiței și a reputației pentru a ascunde incompetență, corupție sau nepăsare?

Rea-credință există și din partea angajaților publici, inclusiv magistrați, și din partea presei. În cursul carierei mele am văzut campanii de presă de denigrare a unor părți din dosare sau a unor magistrați, după cum am văzut și colegi incompetenți sau corupți. Am tras concluzia că nu se poate generaliza: există sisteme și oameni care le compun, iar în cazul unor jurnaliști sau a unor magistrați există probleme de caracter, dacă nu chiar de legalitate. În orice caz, transparența instituțională este un instrument de responsabilizare și, personal, voi milita pentru acest lucru. Atâta timp cât prestezi un serviciu public, ești mai mult dator decât ți se datorează. Or, aceasta este greu de acceptat, inclusiv pentru mulți colegi de ai mei.

Cum vedeți relația justiție – mass-media?

Un binom absolut necesar pentru existența democrației. Presa descoperă și semnalează abuzurile, justiția le probează și le sancționează. Fiecare acționează prin modalități proprii pentru același lucru: BINELE comun.

S-au făcut traininguri de ”împrietenire” între justiție și presa (Freedom House, TransForma). Ați participat la vreunul din ele?

Am fost printre primii magistrați care au participat la așa ceva, prima dată în 2003 cu Asociația Jurnaliștilor Maghiari din România, apoi la cele organizate de Freedom House. Este absolut necesar ca jurnaliștii să înțeleagă cum funcționează justiția și magistrații să înțeleagă cum funcționează presa. Relația trebuie să fie una de parteneriat și sprijin reciproc. Mă bucur că am intuit acest lucru încă din anul 2004 când am propus fostului CSM o strategie de colaborare justiție-presa. Nu m-am înșelat. De atunci au început organizarea birourilor de presă în instanțe, apoi difuzarea informațiilor pe portalul instanțelor, apoi interacțiunile directe dintre cele două profesii.

Cum ați descrie presa de azi?

Uneori prea disperată. Ce contează este doar viteza de preluare și propagare a unei știri și, desigur, ratingul. Totul asezonat cu „analiștii” de serviciu prezenți la talk-show-urile de seară, veșnicii pricepuți la toate domeniile. Cred că este greșit, căci în felul acesta presa deraiază de la misiunea sa de informare și ajunge la una de dezinformare sau chiar de manipulare. Oricum, promovarea pseudo-vedetelor, inclusiv a infractorilor notorii, a deziluzionat mulți consumatori de mass-media. Efectul pervers este influențarea în rău a unei noi generații, de tineri, debusolați care au început să considere aceste personaje drept repere pentru viitorul lor. Că e incompetență sau, mai grav, de rea-credință din partea redactorilor, este mai puțin important. Dezamăgirea produsă de acest tip de jurnalism va duce însă populația către mijloace alternative de informare, inclusiv folosind metoda „share” de pe rețelele de socializare.

Aveți o relație foarte strânsă cu prietenii de pe Facebook. Mereu vă întâlniți cu ei când ajungeți într-un loc. Unde v-a plăcut mai mult?

Mi-am deschis cont de FB acum trei ani. Am 5000 de prieteni (nu am voie mai mulți) și peste 10.000 de urmăritori, motiv pentru care mi-am creat cont oficial unde îi aștept pe cei care vor să discute despre lege și justiție. Anul trecut am început să organizez întâlniri live cu prietenii de pe FB, astfel că atunci când am drum printr-o localitate din România sau chiar din străinătate dau anunț „în data de ….dau un suc în localitatea….”. Această practică a avut un succes neașteptat. Cea mai plăcută întâlnire a fost în Galați, unde am găsit o cafenea plină cu oameni care doreau să mă întâlnească. Iar săptămâna trecută am avut o întâlnire la Praga, unde nu mai puțin de 20 de români stabiliți acolo au organizat o întâlnire la un restaurant și timp de mai multe ore am discutat despre situația din România. Cu toții am plecat extrem de optimiști de acolo: ei că lucrurile se îndreaptă în țară, iar eu cu speranța că într-o bună zi cei nevoiți să plece din România, se vor întoarce.

Cum comentați situația penalilor care fac vizite dese la DNA și de care mass media vorbește toată ziua?

Iată deci că este transparență, din moment ce zilnic presa este în fața DNA și obține informații despre dosare aflate în derulare….Din păcate, ce vedem este latura represivă a justiției. Să știți însă că doar 12% din activitatea noastră este cea privind cauzele penale, restul sunt cauze civile – contracte, succesiuni, litigii de muncă, de familie, cauze comerciale, de proprietate intelectuală, privind pământurile, casele etc. Cei care ajung la DNA sunt, de cele mai multe ori, persoane care au încălcat legea. Nu am nici un fel de compasiune pentru aceștia: cine greșește, plătește. Legile de aceasta sunt făcute, să fie respectate. Pentru foarte mulți ani mentalitatea din România a fost aceea că legile sunt făcute să fie încălcate și că pentru a-ți rezolva problemele trebuie să dai „dreptul” (șpagă) funcționarilor corupți. Ei bine, azi ți se aplică dreptul dacă încalci legea. Simplu. E trist că avem atâta corupție în România – gangrena a cuprins toate autoritățile, dar sunt mulțumit de activitatea intensă a DNA, a serviciilor secrete și a instanțelor penale în acest domeniu.

V-ați implicat în proiectul ”Unde-i lege nu-i tocmeală”. Care este reacția elevilor?

Începând cu vârsta de 14 ani copiii răspund penal pentru comiterea de infracțiuni. Mulți adulți nu știu asta, darămite copiii. Împreună cu un grup de voluntari – unii din cadrul Poliției Capitalei, alții din asociația „Viața fără violență”, dar cei mai mulți judecători și procurori din țară (aproximativ 500) – am început din acest an să mergem prin școli. Uneori elevii vin în vizită în instanțe. Copiii sunt încântați să vadă profesioniști ai dreptului cu care pot discuta pe înțelesul lor despre reguli și legi, despre sancțiuni și magistrați. Am scos și un manual cu acest titlu, unde explicăm pe înțelesul tuturor normele elementare de drept. Manualul „Unde-i lege nu-i tocmeală” este disponibil gratuit pe internet și așteptăm sponsori pentru a-l multiplica în cât mai multe exemplare, să ajungă la cei 1,7 milioane elevi din România și la familiile lor.

Cât de importantă este educația juridică pentru minori?

Milităm pentru introducerea materiei „educație juridică” în școlile și liceele din România. O materie în care să înveți ce ai voie și ce nu să faci, care sunt instituțiile protective de drepturi, care sunt posibilele sancțiuni pentru faptele tale, cum interacționezi cu organele legii etc. Eu cred că dacă de mici ne obișnuim să vorbim despre necesitatea respectării drepturilor celorlalți, vom ajunge într-o bună zi să trăim într-o țară extraordinară. Visul meu e să renunțăm la poezia cu acel cățeluș cu părul creț care fură și să auzim copiii vorbind încă de mici de o cărticică extraordinară numită „Constituția României”.

De curând ați împlinit 16 ani de magistratură. Au existat momente în care ați vrut să renunțați la cariera de judecător?

Niciodată. Dar au existat ani buni când dacă mă întreba cineva dacă aș recomanda această profesie, răspunsul era NU. Azi, am o altă optică: grație reformei inițiate începând cu anii 2004, justiția română este cu adevărat independentă, rolul judecătorului este unul crescut în societate și funcția sa extrem de respectată și, de ce să nu spun, stabilitatea locului de muncă este asigurată și pachetul salarial este suficient de atractiv.

Independența justiției și independența presei. Sunt doar concepte teoretice sau au aplicabilitate practică?

Dacă justiția este azi liberă, nu același lucru pot spune despre presă.
Sunt cunoscute trusturile construite de afaceriști penali, școlile de jurnalism care au distrus valori autentice ale presei sau pseudo-jurnaliști care fac propagandă de partid și șantajează persoane. Dacă reforma justiției a avut loc și azi justiția funcționează după reguli stricte, în care legalitatea este esențială, reforma presei nu a avut loc. Dar e absolut necesară: la baza presei trebuie să fie dreptul la liberă exprimare înțeles și ca drept de a transmite în mod liber informații, și ca drept de a primi informații relatate cu acuratețe, precum și jurnaliști protejați în fața patronilor și cu statut sigur și bine definitiv. Numai jurnaliștii competenți și liberi pot face presă independentă și de calitate. Avem și din aceștia, dar încă puțini.

Ce înțelegeți prin `Love is Better than War`, din punct de vedere juridic?

Apelarea la justiție înseamnă timp, energie, nervi, bani. Sunt unele cauze care pot fi rezolvate prin mediere. Recomand călduros: soluția va fi convenabilă amândurora dintre părți și se obține într-un timp foarte scurt. Dar dacă totuși se ajunge la justiție, recomand apelarea la un avocat de către cei care nu cunosc demersurile și procedurile judiciare.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în România prin decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990. Ați fi de acord cu reintroducerea ei?

Nostalgicii vorbesc de revenire la monarhie și reintroducerea pedepsei cu moartea. Prima nu se poate fiindcă actuala Constituție declară România ca fiind republică și această dispoziție nu va putea fi modificată niciodată. A doua nu se poate fiindcă suntem parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzice pedeapsa cu moartea în toate țările membre – 47 de state europene. O soluție contrară ne aruncă în afara sistemului de protecție a drepturilor omului și, prin urmare, în afara statelor democratice. Ceea ce este imposibil, România a ales drumul spre democrație, după un trecut tenebros când viața omului și individul în general nu era respectat sau ocrotit.

Justiția – putere sau serviciu public?

Ca structură a statului este putere – una dintre cele trei puteri (atenție, nu a treia!), egală ca importanță și rol cu legislativul și executivul. Ca finalitate, este autoritate – căci hotărârile judecătorești trebuie respectate și executate de cei cărora li se adresează, indiferent dacă le convine sau nu, întocmai ca și legile. Ca și interacțiune cu justițiabilul, este serviciu public, de aceea la nivel de instituție se cere transparență, iar la nivel de individ, de magistrat, se cere abilități de comunicare, calm, politețe, empatie. Mai avem de lucru aici, ca în tot sistemul de stat, de altfel.

Ce ne puteți spune despre tinerii care se înscriu pentru admiterea la INM?

Foarte mulți doresc să devină magistrați, dar unii sunt extrem de slab pregătiți. Facultatea de Drept a devenit o afacere care îngrașă niște conturi și vând niște iluzii. Numărul acestor facultăți, numărul cărților de drept de pe piață și numărul studenților la drept nu au nicio legătură cu piața forței de muncă în acest domeniu. Cine vrea să ajungă magistrat, trebuie să reușească la concursul de recrutare la INM. Dar după acel moment nu va mai avea greutăți toată viața sa. Prin urmare, sfatul meu este să învețe non-stop, cu pasiune, cu încredere, în toți cei patru ani de facultate.

”Eram judecător stagiar la Vatra-Dornei și am avut o rubrică permanentă într-un ziar local unde explicam publicului modul de derulare a unui proces.”, spuneați într-un interviu. V-ar tenta o carieră în jurnalism dacă ar fi să o luați de la capăt?

Eu cred că deja fac un fel de jurnalism… Am blog din anul 2007 https://cristidanilet.wordpress.com în care scriu știri despre justiție, explic legi, prezint sistemul de funcționare al justiției, analizez principalele evenimente socio-politico-juridice. Nu m-aș face jurnalist, dar m-aș înconjura de prieteni jurnaliști.

Un mesaj pentru cititorii Radar de Media.

Să respecte legea, să aibă încredere în justiție și să aibă parte de o presă sănătoasă! La mulți ani!

INTERVIUL este disponibil AICI

02/12/2014

Interviu Juridice.ro: „Studentii trebuie sa invete mult pentru a ajunge elite”

Filed under: interviu — Cristi D @ 10:56 PM
Tags: ,

Juridice

Interviu acordat Juridice.ro: „Studenții care vor să ajungă în această lume a elitelor trebuie să creadă în puterea lor, să învețe extrem de mult și să renunțe la orice tentații”.

Alina Matei: Mulțumesc, domnule judecător, pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru colegii care citesc JURIDICE.ro. Înainte de a intra în subiecte, ieri a fost Sf. Andrei. Ați fost la vreo petrecere?

Cristi Danileț: Eu sunt cel onorat de invitația făcută de Juridice.ro. Da, m-am întâlnit la Sovata cu câțiva colegi magistrați, intrați în profesie în ultimii doi ani, cărora le-am fost formator în domeniul etică și deontologie. Sunt judecători și procurori tineri cu care am discutat, ca de obicei, despre reforma justiției, despre starea actuală a lucrurilor dar, mai mult, despre ce este de făcut. Și, după discuție, a urmat o vizită la salina Praid (recomand „Adventure park”) și apoi nelipsitul karaoke J

Alina Matei: Potrivit Legii (nr. 10/31 iulie 1990, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 95/1 august 1990), astăzi, 1 Decembrie, se sărbătorește Ziua Națională a României. 1 Decembrie 1918 – 1 Decembrie 2014. Reformă în justiție și atunci, dar și acum. De exemplu, după 1918, au fost adoptate numeroase legi de modificare a Codului de procedură civilă de la 1865 pentru înlăturarea dreptului burghez, și abia de curând avem un nou Cod de procedură civilă. Până când va mai fi reformată Justiția?

Cristi Danileț: Justiția, ca și societatea, este în continuă evoluție. Aceasta nu se termină niciodată. Modificările legislative sunt însă mai numeroase, pe când cele care țin de arhitectura judiciară sunt oarecum pe sfârșite. În ultimii 10 ani sistemul de instanțe și parchete a fost reașezat: s-a creat CSM ca instituție independentă, s-a autonomizat Inspecția Judiciară, s-a consacrat legislativ independența procurorilor, s-au introdus concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere, s-au promovarea în funcții de execuție, s-a transparentizat foarte mult actul de justiție. Cariera magistraților e acum caracterizată de meritocrație și separare de clasa politică. De acum încolo eforturile vor fi îndreptate spre îmbunătățirea pregătirii profesionale și creșterea integrității judiciare.

Alina Matei: Atunci rolul activ nu era cunoscut judecătorilor, astăzi e greu de închipuit un proces fără ochiul atent al judecătorului dat de rolul activ. Cum resimt judecătorii acest rol? Ca o formă de presiune sau un firesc al procedurii civile? Rolul activ trebuie manifestat în fiecare dosar și nu când și când…

Cristi Danileț: Lipsa de cultură juridică a populației, pregătirea deficitară a multora din auxiliarii justiției, neaplicarea medierii fac ca rolul principal într-un proces judiciar (văzut din păcate ca singurul mijloc de rezolvare a litigiilor dintre oameni) să revină judecătorului. Acesta este și va fi încă multă vreme principalul actor într-un sistem menit să ocrotească drepturile omului, să combată abuzurile statului și să restabilească ordinea de drept. Din fericire, avem oameni foarte bine pregătiți, care își îndeplinesc excelent acest rol, după cum avem din păcate și judecători care nu realizează ce au de făcut și cât de important este să adopte o soluție fermă și rapidă. Nu știu cum reușesc să treacă de sistemul extrem de dur de intrare în profesie și de ce la evaluare nu sunt atenționați – sunt aspecte asupra cărora trebuie să mai lucrăm.

Alina Matei: De mai bine de patru ani este reglementat volumul optim de muncă al judecătorilor, nu și al procurorilor. Un articol pertinent a fost scris de Cosmin Costas pe JURIDICE.ro și care are peste 3500 de citiri, intitulat Observații critice referitoare la programul nelegal, neconstituțional și neconvențional privind volumul optim de activitate al instanțelor. Există materii speciale (precum dreptul muncii) în care termenele de judecătă trebuie să fie foarte scurte, însă realitatea ne arată că niciodată nu se respectă aceste termene. Deci, avem lege care prevede aceste termene, ceea ce împiedică aplicarea lui este fie sistemul ECRIS, fie aglomerarea mare a instanțelor, fie Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la volumul de muncă în instanțe. Și cum rămâne cu rolul de garant al independenței justiției pe care il are CSM, când el vine, prin acest program, și face ca legea să nu fie aplicată decât după ce se calculează punctajul privind volumul de muncă?

Cristi Danileț: Aș vrea să se înțeleagă foarte clar: acest program nu face decât să stabilească încărcătura optimă cu dosare pentru un judecător în cursul unui an, și nu să stabilească termenele de judecată. Am fost unul dintre susținătorii independenței judecătorilor în chestiunile administrative: judecătorul cauzei desemnat prin repartizare aleatorie este singura autoritate care trebuie să stabilească calendarul și termenele de soluționare a unei cauze. Recunosc însă că mulți dintre colegi nu au această capacitate care ține de case management. Poate pentru că nu se predă suficient la INM, poate că în multe instanțe managementul de curte lasă de dorit, poate pentru că lipsește o anumită înțelegere a mizei procesului pentru părți. Mi se pare extrem de grav ca judecător să nu realizezi că soluționarea unei ordonanțe președințiale în termen de 5 luni o face inutilă, că un prim termen fixat la peste 9 luni de la înregistrarea cauzei în materie de litigii de muncă este inacceptabil sau că este o greșeală neaplicarea dispozițiilor ce consacră o procedură rapidă, chiar de o zi-doup, pentru consfințirea acordului de mediere. Aceste lucruri se datorează, din păcate, nu atât încărcăturii cu dosare a unor instanțe (aspect perfect adevărat în multe din instanțele reședință de județ, nu și în multe alte instanțe din țară), ci faptului că unii judecători nu se pun în pielea justițiabilului de bună-credință, nu realizează cât de important este pentru acesta să aibă o soluție cât mai apropiată ca și timp de momentul săvârșirii faptei care a determinat procesul.

Alina Matei: Auzim frecvent ce multe dosare judecă judecătorii și că ședințele sunt aglomerate. Însă judecătorii, cu excepția celor de la Secțiile penale, nu intră în ședință în fiecare zi. Ci o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni, cu excepția celor care intră și în completele de A/R. E ca și cum un licean sau un student la drept s-ar duce la liceu/facultate o dată pe săptămână și s-ar văita ce mult cursuri și seminarii sunt… De ce să nu intre judecătorii în fiecare zi sau de mai multe ori pe săptămână în ședință de judecată, cu mai puține dosare? Nici chirurgii nu operează toți pacienții o dată pe săptămână, iar în restul zilelor studiază dosarele medicale ale pacienților…

Cristi Danileț: Ce îmi spuneți este „folclor”. Am citit recentul raport al CEPEJ privind starea justiției în Europa și am văzut că numărul de cauze ce revine magistraților români spre soluționare într-un an se încadrează în media europeană. Și am mai observat că durata de soluționare a lor este situată tot în acea medie europeană. Pe de altă parte, este adevărat că în România în ultimii 7 ani numărul de cauze s-a dublat, pe când numărul magistraților a crescut doar cu câteva zeci de posturi. Practicile din instanțe, generate de lipsa unui număr suficient de săli și de anumite reglementări (îmi aduc aminte că la sfârșitul anilor `90 o lege permitea acordarea unui spor salarial judecătorului care soluționează cel puțin jumătate din cauzele care le are într-o ședință și care trebuiau să fie de minim 25) a făcut să pară o normalitate ca judecătorul de la Judecătorie să intre în sala de judecată o singură dată pe săptămână. Trebuie însă ținut seama că un judecător are nevoie una-două zile pentru a citi acele dosare înaintea ședinței, apoi vine ziua de ședință, apoi încă o zi pentru pronunțări, și încă două zile pentru motivarea soluțiilor. Dacă mai punem că unii judecători au și sarcini administrative pe sectoarele unei instanțe, atunci vom observa că cele 5 zile lucrătoare sunt utilizate la maximum și, uneori, chiar insuficiente. Acesta este motivul pentru care în unele instanțe se intră în sala de judecată o dată la două săptămâni: judecătorii preferă să soluționeze mai multe cauze într-o zi, dar să aibă mai mult timp pentru studierea lor și motivarea soluțiilor. Și încă ceva: judecătorii de la instanțele superioare, unde se soluționează atât cauze în primă instanță cât și căile de atac, au săptămâni când intră în sala de judecată și de două sau trei ori.

Însă să știți că noile coduri îngreunează situația de care vorbeam mai sus. Astfel, în materie civilă activitatea de regularizare a cererilor de chemare în judecată fac ca judecătorul să aibă activități administrativ-judiciare în fiecare zi. Iar în materie penală activitatea judecătorului de drepturi și libertăți este practic imposibil de previzionat, aceștia trebuind a rezolva solicitările de încuviințare a măsurilor ori de câte ori sunt sesizați, aceasta pe lângă activitatea obișnuită de judecători de instanță

Alina Matei: Asta înseamnă că judecătorii din țară nu au aceeași încărcătură cu dosare? Și cu toate acestea sunt salarizați la fel?

Întocmai. În România există instanțe mici, unde în doua-trei zile se termină toată activitatea pe o săptămână. De exemplu, există instanțe mici unde 3-5 judecători au o încărcătură care într-o instanță mare revine unui singur judecător. Această împărțire inechitabilă a volumului de muncă este un handicap pe care instituțiile responsabile (MJ, CSM, Parlament) nu l-au putut depăși de ani de zile.

Alina Matei: Cum definiți curajul? Sunt magistrații curajoși? Care sunt mai curajoși: judecătorii sau procurorii?

Cristi Danileț: Există multe calități care se cer unui magistrat. În cadrul cursurilor de etică și deontologie pe care le țin, eu le vorbesc celor intrați în profesie de valori etice precum onoare, respect politețe, calm, fermitate, diligență, transparență, dar și  înțelepciune, loialitate, umanitate, seriozitate. Curajul, asumarea sau, dacă vreți, responsabilizarea (a nu se confunda cu răspunderea!) sunt calități care se cer unui magistrat modern, care trebuie să fie om de caracter înainte de toate. Am întâlnit magistrați extrem de curajoși, atât din rândul procurorilor, cât și din rândul judecătorilor, după cum am întâlnit și magistrați temători pentru consecințele hotărârilor lor ori rușinați de calitatea pe care o îndeplinesc și pe care nu vor să o dezvăluie public atunci când sunt întrebați cu ce se ocupă. Nu pot să înțeleg o astfel de atitudine: a fi magistrat înseamnă a exercita o profesie nobilă, extrem de respectată și cu o foarte mare importanță socială. Dacă nu îți asumi ce ești și ce faci, părerea mea e că nu ai ce căuta în această profesie. Probabil ești mai potrivit ca funcționar într-o instituție publică, acționând într-un sistem ierarhic 8 ore pe zi. Dar nu ca magistrat, profesie care reclamă vocație, înnăscută sau dobândită.

Alina Matei: De ce nu se întâmplă mai des fapte, aparent normale, dar care încă łipsesc. precum inițiativa recentă a Tribunalului Dâmbovița de înființare a unui birou pentru plata taxelor judiciare de timbru chiar în incinta instanței sau portalul de informare creat de Curtea de Apel Cluj Napoca în care părțile și avocații pot intra pe baza de parolă, având acces la informații din dosar, separat de ECRIS, accesat de milioane de utilizatori? Vă întreb și din perspectiva de ultimă funcție de conducere deținută înainte de a fi ales membru CSM, vicepreședinte al Judecătoriei Oradea.

Cristi Danileț: Sistemul de justiție este alcătuit din oameni și este extrem de birocratizat. Unii președinți au înțeles că rolul lor este să fie buni strategi și să aibă viziune, iar câțiva au reușit să propună și să desfășoare proiecte locale extrem de eficiente. De exemplu, Timișoara a avut un sistem propriu de împărțire aleatorie a dosarelor cu mult înainte de cel adoptat la nivel național, Craiova a dezvoltat proiecte de pregătire pentru magistrați cu privire la limbile străine, Aradul a încheiat primele protocoale de colaborare cu mediatorii, Clujul este primul județ care asigură accesul la dosarul în format electronic. De ani de zile există în multe instanțe oficii unde se plătesc taxe de timbru și sper ca toate sediile să ofere această facilitate. Cât am fost vicepreședinte la Judecătoria Oradea am organizat întâlniri cu poliția, executorii și experții ca să găsim formule de colaborare pentru a grăbi timpul de soluționare a dosarelor și am inițiat primele seminarii de pregătire comună judecători-avocați-mediatori cu privire la mediere, respectiv judecători-procurori-avocați cu privire la modificările aduse prin legea micii reforme. Ulterior, am avut inițiativa ca seminariile de pregătire pe noile coduri să fie transmise online, idee preluată de INM. „Omul sfințește locul” e un dicton care se aplică și la noi, deci. Multe idei interesante se află în proiectele de management pe care candidații la funcțiile de conducere din instanțe și parchete le întocmesc. Din păcate,  puțini le și publică, astfel încât sunt colegi ai noilor șefi care nu cunosc intențiile acestora. Și mai puțini reușesc să le pună în practică, lipsind un sistem de evaluare a performanței conducerii, ceea ce permite unor șefi ineficienți sau cu grave carențe manageriale să candideze sau chiar să fie renumiți în funcție.

Apropo de curaj. Eu cred că e timpul ca cei care stau pe margine și își critică colegii sau șefii, postură extrem de comodă de altfel, să iasă în față și să își asume actul decizional. În justiție a trecut vremea sindicalismului – e timpul pentru valorizarea oamenilor capabili.

Alina Matei: Institutul Național al Magistraturii pregătește astăzi judecători și procurori pentru judecătorii, respectiv pentru parchetele de pe lângă judecătorii. Programa nu apare pe site, este o pagina albă… Fără dreptul muncii sau drept fiscal, de exemplu. Cum de e posibil așa ceva? Știu, magistrații benenficiază de pregătire continuă prin același Institut. Dar auditorii sunt pregătiți doar pentru materiile specifice competenței judecătorului de judecătorie și procurorului de la parchetul de pe lângă judecătorie…

Cristi Danileț: Eu nu cred că INM trebuie să fie o post-universitară. Dacă la Facultatea de Drept studenții învăță legea (dreptul), la INM auditorii de justiție trebuie să învețe cum se înfăptuiește justiția. Până la urmă, o licență în studii juridice înseamnă că titularul are deja  cunoștințele necesare pentru a profesa – și în facultate se învață tot felul de ramuri de drept, care nu mai trebuie a fi reluate în INM. Ci la INM trebuie deprinse abilitățile necesare pentru aplicarea cunoștințelor respective în cazuri concrete și, mai mult, trebuie învățate regulile de relaționare cu oamenii din sistem (colegi, șefi), cu cei din afara sistemului (autorități, presă), dar mai ales cu justițiabilul. Și dacă e ceva ce pot imputa unor colegi este această lipsa acestei abilități de a comunica.

După modelul politicienilor, unii magistrați ceva mai vocali (folosid forumuri interne de comunicare sau apelând la presa dubioasă) găsesc că este grozav să îți ataci public colegii sau reprezentanții, dar nu au idee că asta înseamnă subminare din interior a sistemului și contribuie la neîncrederea nu doar a justițiabililor în sistemul de justiție, ci chiar al unor magistrați în acest sistem. La fel, după modelul părerologilor prezenți seară de seară la televizor, unii magistrați aleg să adopte un limbaj inacceptabil pentru niște intelectuali. Și tot după modelul unor lucrători în mass-media (mă feresc să le spun jurnaliști), unii magistrați au ales să treacă în partea „întunecată” a puterii și să folosească informațiile obținute în exercitarea profesiei în alte scopuri. Ce e și mai rău, este că există magistrați care nu știu să reziste șantajului de presă sau care contribuie ei înșiși la șantajarea altor magistrați – sunt binecunoscute cazurile unor magistrați care au dat presei fotografii de la petreceri private ale unor colegi sau care dezvăluie pe forumurile ziarelor online informații de viață privată a unor colegi.

Alina Matei: Dacă există magistrați curajoși, de ce sunt atât de puțin vizibili? Sunteți cel mai cunoscut judecător din România. Nu cunosc pe altcineva care să se apropie câtuși de puțin de popularitatea dumneavoastră. Scrieți, aveți blog, cont pe FB, fotografii postate, dați interviuri, mergeți la televiziuni, sunteți extrem de activ. Ei se uită cu toții la dumneavoastră. Vă citesc, dar doar atât. Eventual comentează în birou, la cafea. De unde această reținere? De la INM?

Cristi Danileț: Eu sunt în spațiul public din anul 2000. Eram judecător stagiar la Vatra-Dornei și am avut o rubrică permanentă într-un ziar local unde explicam publicului modul de derulare a unui proces. După ce am ajuns la Cluj-Napoca, în anul 2003 am dat primele interviuri în presa centrală arătând că nu există reforma justiției atât timp cât ministrul își menține puterile de decizie asupra carierei magistraților (la vremea aceea ministrul numea șefii de parchete, ministrul propunea CSM numirea președinților de instanțe, ministrul conducea CSM care era un fel de departament ad-hoc în cadrul MJ, ministrul controla viața privată a magistraților prin SIPA, ministerul organiza examenul de capacitate sau concursul  de promovare în funcție de execuție, ministrul putea trimite oricând Inspecția Judiciară pentru verificarea unei instanțe sau a unui magistrat). În 2004 am participat la prima emisiune TV la București despre modul de funcționare a justiției. Apoi, ajungând consilier al ministrului justiției, am participat timp de doi ani de zile la întâlniri, interviuri și dezbateri pe tema viitorului justiției. În 2007 mi-am deschis blogul care are peste 2 milioane de citiri și din 2011 am cont de Facebook, dar le folosesc din plin pe amândouă pentru a comunica cu publicul și a-l educa cu privire la drepturile și obligațiile sale, la modul de desfășurare a unui proces sau la modul de interpretare a unei legi, ori vorbesc tinerilor studenți despre frumusețea vieții de magistrat. Cred că am contribuit și eu puțin la formarea unei percepții corecte despre justiție și sunt mândru de asta. Eu mi-am înțeles rolul, acela de a fi un formator de opinie și un agent al schimbării. Sunt cel mai cunoscut pentru că sunt cel mai vechi și cel mai vizibil în acest domeniu.

Dar sunt și alți colegi de ai mei, mai tineri, care vin din spate și asta mă bucură. Este adevărat, nu pot cere tuturor să petreacă nopți în proiecte, să scrie articole de opinie pentru public sau să desfășoare activități de educație juridică. Astea implică un anumit altruism dar mai ales cer mult timp, iar eu am optat să sacrific mult din timpul necesar familiei, odihnei sau sportului. E o chestiune de opțiune personală, până la urmă. Însă eu vreau să las un semn în urma mea.

Alina Matei: Sunteți un fel de misionar..

Cristi Danileț: Anul acesta împlinesc 39 ani de viață. Iar pe 1 decembrie împlinesc 16 ani de când am fost numit ca judecător. Pot spune că da, mi-am descoperit chemarea – misiunea, dacă vreți. Ca prin întreaga mea activitatea – fie cea judiciară din instanță, fie cea administrativă din cadrul CSM, fie cea din viața privată – să vorbesc oamenilor despre lege și principiile justiției. Am pretenția că știu cum funcționează sistemul, am dobândit viziunea holistică în acest sens și am ajuns să îl înțeleg și să îl iubesc, cu bunele și cu relele lui. Această activitate face să mă realizez ca profesionist și să mă împlinească ca om.

Alina Matei: Așa se explic acțiunile dvs desfășurate în școli și licee, în facultăți sau la întâlnirile cu societatea civilă. Ce sunt întâlnirile la „un suc” pe care le tot anunțați pe Facebook?

Dragostea față de lege și respectul față de autoritate trebuie dobândite de mici. Caracterul unui om se formează la vârsta de 3-6 ani, însă atunci noi învățăm poezii despre „cățeluș cu  părul creț care fură”, ca mai apoi să învățăm că „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate”. După care ni se pare normal să dai șpagă pentru a lua un examen la bacalaureat (apropo, acum 3 luni s-a pronunțat o decizie definitivă în cazul „Mită la Bac 2008” unde 142 de persoane au fost condamnate pentru dare și luare de mită, din care 46 de profesori, și nimeni nu a fost siderat!), să strângi bani de „protocol” pentru profesorii care te examinează la facultate, să încerci să intri prin fraudă la INM (și nu vreau să încă să vorbesc public despre admiterea din acest an).

În școală nu se învață despre Constituție și legi, despre justiție și drepturi. Am început un proiect pilot, împreună cu asociația „Viața fără violență” – prin care timp de o săptămână o echipă alcătuită dintr-un judecător, un procuror, un avocat, un polițist și un psiholog stau de vorbă la o clasă de copii cu elevii, profesorii și părinții. M-am implicat de la început în acest proiect pe care îl doresc extins la toată țară și care să se finalizeze cu includerea materiei „Educație juridică” în școli. De altfel, de la începutul acestui an, în baza unui Protocol încheiat între Ministerul Educației și MJ, CSM, PICCJ, magistrați din toată țara merg voluntar în școli și licee sau permit vizite ale elevilor în instanțe și parchete.

Apoi, împreună cu Poliția capitalei am redactat manualul „Unde-i lege nu-i tocmeală” destinat copiilor de 12-14 ani, prin care le explicăm pe înțelesul lor dispozițiile din noile coduri penale. 1000 de exemplare le-am tipărit pe cheltuiala proprie și le-am împărțit la copiii cu care mă întâlnesc atunci când sunt chemat de directorii care mă contactează pe facebook, dar în România avem cam 2 milioane de copii la școală și în licee…Săptămânile trecute am fost pe la mai multe instituții și am luat legătura cu mai multe ONG-uri și case de avocatură pentru a sprijini acest proiect, de multiplicare a acestei broșuri ca ea să ajungă la cât mai mulți copii. Deja au răspuns pozitiv Ministerul Justiției (care a tipărit 5000 exemplare), NNKDP, BCR, ING și Banca Transilvania care au făcut donații în contul asociației. Îmi imaginez că va veni o vreme când copiii, odată cu primirea cărții de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, vor primi și o astfel de cărticică care le va spune ce au voie și ce nu au voie sa facă și cum pot fi protejați când cad victima unor fapte ilicite. Această inițiativă a mea a fost premiată acum două săptămâni la „Gala oameni pentru oameni” în cadrul secțiunii „cel mai implicat angajat într-un proiect comunitar”.

Dar am întâlniri și cu studenții. În ultimii doi ani am răspuns invitațiilor făcute de Facultățile de Drept din Suceava, Iași, Bacău, Galați, Constanța, București, Craiova, Sibiu, Timișoara. Am vorbit tinerilor despre democrație și extraordinarul rol al justiției în menținerea ei, despre valori precum liberalismul, independența justiției, demnitatea. I-am încurajat să intre în justiție sau în politică, să viseze și să realizeze o România așa cum și-o doresc: în care oamenii să respecte oamenii, în care legea să devină o valoare civică și în care justiția să fie un aspect esențial.

Și da, mai am alte întâlniri. Atunci când mă aflu într-o localitate fie în delegație, fie în trecere și am timp liber seara, anunț pe facebook că sunt disponibil pentru o „întâlnire la un suc” la o cofetărie sau la o terasă. Am ajuns astfel că cunosc la față mulți prieteni din mediul virtual (am 5000 de prieteni și peste 9000 de urmăritori), care sunt tineri sau adulți însă, de regulă, fără pregătire juridică. În acele 2-3 ore discut despre reforma justiției, despre modificările structurale de esență din ultimii 10 ani, despre efortul și curajul multor magistrați de a instrumenta cazuri cu oameni foarte puternici ai zilei, despre dreptul la demnitate și la o presă sănătoasă. Mulți dintre ei au ajuns, după o astfel de discuție, să perceapă pozitiv funcția justiției în societate.

Eu mă gândesc la viitor. Și cred că tinerii pot vedea o speranță reală în România, unde lucrurile încep să meargă cum trebuie datorită unor magistrați care își îndeplinesc cu onoare și fără părtinire atribuțiile ce le revin. Iar adulții trebui să înțeleagă că justiția este un mecanism nu represiv, ci care le ocrotește drepturile.

Alina Matei: Implicarea dumneavoastră s-a făcut simțită și în mediul preuniversitar și universitar. Ce materie v-a plăcut mai mult în facultate? Și care a fost profesorul favorit?

Cristi Danileț: Trei persoane mi-au influențat decisiv cariera: una a fost tatăl meu, care s-a stins anul trecut, de la care am învățat intransigența și verticalitatea. A doua a fost maestrul meu de arte marțiale (pe care le practic de la 14 ani), sensei Florentin Loghin, de la care am deprins aplecarea spre filozofie, capacitatea de auto-cunoaștere și curajul asumării felului propriu de a fi. A treia a fost domnul Tudorel Toader, un profesor în adevăratul sens al cuvântului, care în facultate mi-a îndrumat pașii în mod decisiv către materia penală.

Alina Matei: Și pentru că am amintit de perioada studenției, Ioana Livescu, studentă în anul III la Facultatea de Drept a Universității din București și care face un stagiu de intership la Societatea de Științe Juridice, are pentru dumneavoastră două întrebări pe care le redau în întregime și la care vă rog să răspundeți:

  1. Aveți un articol în care descrieți o zi din viața dumneavoastră, zi care se încheie cu o întâlnire cu studenți și absolvenți ai Facultății de Drept interesați fie de admiterea în magistratură sau « dileme » ale noilor coduri. Și dumneavostră ați parcurs acest drum, ați avut probabil același vis, iar acum ați ajuns până aici. Cum îi incurajați pe studenți să depășească orice obstacol și să evolueze pe plan profesional în acest domeniu?

Din păcate eu nu am avut întâlniri cu magistrați sau personalități în timpul studenției care să îmi povestească despre ce ne așteaptă după ce terminăm facultatea. Dar erau anii 1994-1998. Acum lucrurile stau altfel. Există modele care pot fi urmate, magistrați care și-au pus decisiv amprenta în lumea juridică. Oameni verticali, onești și extrem de competenți. Studenții care vor să ajungă în această lume a elitelor trebuie să creadă în puterea lor, să învețe extrem de mult și să renunțe la orice tentații. E o luptă cu ei înșiși, mai înainte de a fi o luptă într-un concurs cu alți doritori de a ocupa acel post mult visat. Îi asigur însă că după ce intră în sistemul de justiție, viața lor se va schimba radical, în bine. Și între noi fie vorba, vor putea recupera ce au pierdut – ieșirile cu colegii, petrecerile, prieteniile legate sunt deosebite. Magistrații sunt oameni normali, până la urmă: poate deosebiți, dar în nici un caz diferiți de alți oameni.

Alina Matei: Și pentru că am amintit de perioada studenției, Ioana Livescu, studentă în anul III la Facultatea de Drept a Universității din București și care face un stagiu de intership la Societatea de Științe Juridice, are pentru dumneavoastră două întrebări pe care le redau în întregime și la care vă rog să răspundeți:

  1. Aveți un articol în care descrieți o zi din viața dumneavoastră, zi care se încheie cu o întâlnire cu studenți și absolvenți ai Facultății de Drept interesați fie de admiterea în magistratură sau « dileme » ale noilor coduri. Și dumneavostră ați parcurs acest drum, ați avut probabil același vis, iar acum ați ajuns până aici. Cum îi incurajați pe studenți să depășească orice obstacol și să evolueze pe plan profesional în acest domeniu? 

Din păcate eu nu am avut întâlniri cu magistrați sau personalități în timpul studenției care să îmi povestească despre ce ne așteaptă după ce terminăm facultatea. Dar erau anii 1994-1998. Acum lucrurile stau altfel. Există modele care pot fi urmate, magistrați care și-au pus decisiv amprenta în lumea juridică. Oameni verticali, onești și extrem de competenți. Studenții care vor să ajungă în această lume a elitelor trebuie să creadă în puterea lor, să învețe extrem de mult și să renunțe la orice tentații. E o luptă cu ei înșiși, mai înainte de a fi o luptă într-un concurs cu alți doritori de a ocupa acel post mult visat. Îi asigur însă că după ce intră în sistemul de justiție, viața lor se va schimba radical, în bine. Și între noi fie vorba, vor putea recupera ce au pierdut – ieșirile cu colegii, petrecerile, prieteniile legate sunt deosebite. Magistrații sunt oameni normali, până la urmă: poate deosebiți, dar în nici un caz diferiți de alți oameni.

  1. Tot în privința studenților interesați de acest domeniu juridic, încă din facultate trebuie să efectueze practică juridică de specialitate. Fiecare student poate opta fie pentru avocatură, magistratură, jurnalism juridic, notariat și nu numai, dar fără să cunoască cu adevarat în ce constă fiecare dintre acestea. Ne puteți explica în numele tuturor studenților care își doresc să practice într-unul dintre domeniile pe care Facultatea de Drept le deschide, de ce este importantă o activitate de diseminare corectă a informațiilor despre profesiile care actionează în domeniul justiției, înainte de a face o astfel de alegere?

 Cristi Danileț: Eu încă sunt uimit că la facultate nimeni nu te învață din prima zi după admitere ce pot deveni când vei absolvi cursurile ei. În toamnă am avut o postare pe blog prin care arătam că există nu mai puțin de 45 de profesii care pot fi îmbrățișate de licențiații în studii juridice, în justiție, administrație sau politică. Asta arată multe despre modul în care încă se derulează studiile la facultate: studenții sunt puși să memoreze manuale și coduri, mai puțin li se explică în ce scop trebuie să o facă sau cum vor folosi uriașa cantitate de informații acumulată. Din păcate, latura practică lipsește din facultăți (multe fiind doar rodul unor afaceri, chiar de familie, care nu fac decât să vândă iluzii) și aproape din toate lipsește educarea laturii umane. Astfel, materii esențiale precum logica juridică, psihologia judiciară, etica juridică, sociologia juridică nu sunt sau nu mai sunt studiate. E mare păcat, căci abilitățile non-juridice sunt la fel de importante pentru un practician al dreptului ca și cunoștințele juridice.

Alina Matei: A trecut mai mult de jumătate din durata mandatului de membru CSM. Sunteți mulțumit de ceea ce ați realizat? Ce veți face după expirarea mandatului?

Cristi Danileț: Foarte multe din cele propuse în proiectul de candidatură au fost deja realizate. Mi-am făcut un bilanț în acest zile și am fost încântat să constat acest lucru. Voi face în continuare ceea ce știu mai bine: să particip la adoptarea unor hotărâri ale CSM favorabile sistemului judiciar, să particip la ședințele de disciplină pentru soluționarea acuzelor de abatere de la lege a unor magistrați și să susțin în spațiul public principiile pe care se întemeiază justiția – cei trei „i”: independența, imparțialitatea, integritatea. După ce voi termina mandatul, mă voi întoarce judecător la Cluj-Napoca. Voi face ceea ce sunt îndrituit să fac: să înfăptuiesc justiția în cauzele generate de problemele cu care se confruntă zilnic oamenii, cu speranța nu doar de a le rezolva lor acele probleme, ci și de a contribui cât de cât la îndreptarea/vindecarea societății. În paralel, sper să contribui în continuare la educarea noilor generații de magistrați.

Alina Matei: Aveți două fete. Să vă trăiască! Nu ce le-ați învățat dumneavoastră pe ele, ci ce v-au învățat ele pe dumneavoastră vă rog să ne povestiți? O să treacă Moș Nicolae pe la ele?

Cristi Danileț: Am două fete: una de 16 ani care e deja hotărâtă să devină judecător, cealaltă de 13 ani care vrea să îmbrățișeze o carieră tot în sistemul de justiție. Eu mă bucur foarte mult că într-un fel doresc să mă urmeze. Și dacă până în urmă cu câțiva ani nu aș fi sfătuit pe nimeni să intre în justiție din cauza conservatorismului și mediocrității, văzând îmbunătățirile din ultimii ani azi am speranțe reale. Și, mai mult, cred că tinerii de azi sunt soluția de mâine și trebuie să învățăm multe de la ei. Două sunt aspectele pe care le-am realizat cu ajutorul fetelor mele: primul este nevoia tinerii generației de a avea valori care să fie ancorele lor în viitor (e timpul să terminăm cu non-valorile promovate public despre infractori deveniți autori de cărți și pițipoance care își expun toate aspectele de viață privată, convins fiind că românii își doresc și altceva decât victimizarea celor care le fură banii sau decât cancan-uri) și modul în care tânăra generație folosește tehnologia, care e un aspect foarte important de luat în calcul și la care cei de seama mea sau mai în vârstă trebuie să se adapteze pentru a reduce clivajul dintre generații.

De Moș Nicolae nu voi fi însă cu ele, însă papuceii vor fi făcuți, cu siguranță. Sunt invitat să particip la o reuniune a Rețelei judecătorilor anticorupție din Europa Centrală și de Est (suntem doi judecători din România care facem parte din această structură, iar eu sunt membru în conducerea sa). De altfel, în ultimii ani am fost invitat în multe țări pentru a împărtășit din experiența mea – și menționez câteva din proiectele din acest an: în Ucraina am prezentat evoluțiile reformei justiției și rolul jucat de CSM în independența justiției, în Albania am prezentat rezultatele reformei în ceea ce privește corupția judiciară, în Republica Moldova am participat la evaluarea legislativă și funcțională a CSM-ului lor, la întocmirea unui studiu despre unificarea practicii judiciare și a întocmirii unui îndrumar privind drepturile omului în perioada reținerii.

Alina Matei: Dacă tot ați pomenit de corupție, vă întreb spre final: De ce coruptia nu ocoleste puterea judecatoareasca? La ce magistrati se afla azi in arest am spune ca magistratii sunt si ei oamenii. Ei insa ar trebui sa fie alt soi de oameni.

Corupția magistraților este inacceptabilă. Dar vinovați pentru aceasta sunt și cei care dau mită (și, atenție mare, că în ultimii ani a crescut numărul celor care sunt condamnați pentru dare de mită), și cei care fac trafic de influență (de regulă grefieri, polițiști și avocați). Din fericire, avem mecanismul de combatere a acestor acte infracționale – serviciile de informații și DNA își fac din plin datoria. Nu am nici cea mai mică compasiune pentru un magistrat corupt: abaterea de la integritate pentru a folosi funcția în interes privat relevă o slăbiciune a sistemul de recrutare sau o insuficientă cultură organizațională. Indiferent de explicație, acești indivizi trebuie rapid excluși din sistem și sancționați ferm, exemplar. Pentru că ei îi fac de râs pe miile de magistrați cinstiți din acest sistem și subminează toate eforturile acestora de a profesa la un nivel înalt de calitate.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru toți magistrații din România, dar și pentru magistrații din Republica Moldova.

Cristi Danileț: Vă urez să vă găsiți calea în viață! Justiția nu e un scop, ci un mijloc pentru evoluția noastră ca oameni. Îndeplinindu-ne funcția de magistrat la cele mai înalte cote, putem să ne împlinim din toate punctele de vedere. Urez tuturor putere de muncă, voința de a învinge dificultățile și sănătate multă!

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Cristi Danileț: Eu mulțumesc echipei redacționale Juridice.ro pentru oportunitatea de a comunica cu cititorii săi și constantul sprijin pentru diseminarea informațiilor corecte. La mulți ani!

20/11/2014

Concursuri justitie 2015

Filed under: admitere — Cristi D @ 10:12 AM
Tags: ,

concursAzi Plenul CSM a aprobat un calendar estimativ al concursurilor pe care le organizam anul următor. Astfel, concursurile vor fi următoarele:

- promovare la ICCJ: ianuarie-mai 2015;

- promovare în funcție de execuție magistrați: martie-aprilie 2015;

- numire în funcții de conducere magistrați: aprilie-iunie 2015 și septembrie-decembrie 2015;

- admitere la SNG: aprilie-mai 2015;

- numire inspector șef și șef adjunct la IJ: mai-iulie 2015;

- admitere la INM: august-septembrie 2015;

- admitere directă în magistratură: august -septembrie 2015 numai dacă vor fi locuri vacante după repartizarea absolvenților la INM din promoția 2013-2015;

- capacitate magistrați stagiari: octombrie-noiembrie 2015.

După cum se vede, este primul an în ultimii 10 când sunt mari îndoieli că se va organiza un concurs de admitere directă în magistratură, locurile vacante fiind de la an la an din ce în ce mai puține. Cât privește admiterea la INM din 2015, nu putem acum presupune câte locuri vor fi scoase la acel concurs (în anul 2013 au fost 200 locuri, în anul 2014 au fost 160 locuri). Aceste aspecte vor fi lămurite în mod cert la data anunțării concursurilor, adică cu cel puțin 60 zile înainte de susținerea primei probe.

16/11/2014

Cristi Danilet premiat la Gala „Oameni pentru oameni”

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi D @ 1:48 PM
Tags:

10660290_742178022496499_8147271121019030058_nJoi, 13 noiembrie 2014, a avut loc la București cea de-a XI-a ediție a galei „Oameni pentru oameni” organizată de Asociația pentru Relații Comunitare.

Anul acesta au fost un număr record de nominalizați, 145, la următoarele categorii: cel mai bun fundraiser de atragere de fonduri în cadrul unui ONG; cel mai bun fundraiser voluntar; cel mai implicat director executiv în activitatea de atragere de fonduri a unui ONG; cel mai implicat membru de consiliu director în atragerea de fonduri; cea mai bună campanie de atragere de fonduri a unei organizații mici; cea mai bună campanie de atragere de fonduri a unei organizații mari; cel mai implicat angajat în campanii/proiecte de implicare în comunitate; cea mai de impact intervenție în comunitate a unei companii de sponsorizare; generozitatea care schimbă vieți; cea mai de impact intervenție în comunitate a unui IMM prin sponsorizare; cel mai bun program de educație adresat comunităților profesionale.

La categoria „Cel mai implicat angajat în campanii/proiecte de implicare în comunitate” au fost formulate 14 nominalizări. Premiul a fost acordat judecătorului Cristi Danileț, membru CSM, nominalizat de asociația „Viața fără violență”. Cristi Danileț se implică personal de peste trei ani în răspândirea cunoștințelor despre lege și justiție în școlile și liceele din București și alte orașe. El a contribuit la întocmirea în luna mai 2014 a broșurii „Unde-i lege nu-i tocmeală” și strângerea de fonduri necesare pentru tipărirea acesteia. Alături de asociația „Viața fără violență” a colaborat la promovarea și desfășurarea proiectului „Prevenirea și combaterea violenței în școli” desfășurat ca proiect pilot în București în anul 2014, proiect care se va extinde în anul următor.

De asemenea, Cristi Danileț a făcut parte din grupul celor 20 de persoane menționate la categoria  „Generozitatea care schimba vieți”, categorie fără premiu, la care sunt recunoscuți toți cei nominalizați pentru donațiile lor în bani și timp. El a donat 1000 euro pentru printarea primelor exemplare ale  broșurii „Unde-i lege nu-i tocmeală” pe care le-a distribuit copiilor.

Gala ”Oameni pentru Oameni” este organizată de Asociația pentru Relații Comunitare în parteneriat cu Camera de Comert Americană în România și Asociația pentru Relații Comunitare. Gala este evenimentul care recunoaște și premiază implicarea în comunitate prin alocarea tuturor tipurilor de resurse pe care le pun la dispoziție companii, organizații non-profit, voluntari sau donatori individuali. Gala Oameni pentru Oameni a fost organizată pentru prima dată în anul 2003. În cei 11 ani de existență, fost nominalizate peste 1.000 de persoane, organizații și instituții, iar suma totală a donațiilor a crescut de la 4 milioane de euro în 2003 la 14,8 milioane în 2014. Detalii pe gala.arcromania.ro

10614103_751792008201767_7960566728732639588_n20141112_202016.10290008_751792564868378_7063631330699030006_n

IMG_20141113_22460410665308_633476570102190_6901386767510856272_nbrosuraCPenVlyerVFV

Pagina următoare »

The Rubric Theme. Create a free website or blog at WordPress.com.

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 911 other followers