CRISTI DANILEŢ – judecător

27/02/2011

In dialog cu voi

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 12:55 AM

Avand in vedere numarul mare de intrebari care mi se pun si care nu au intotdeauna legatura directa cu postarile mele de pe blog, inteleg ca e nevoie de un loc distinct  unde sa raspund acestora. Ca urmare, am decis deschidere unei secțiuni distincte disponibile la adresa https://cristidanilet.wordpress.com/0-in-dialog-cu-voi-din-12-06-2014/ in care sa dezvolt comunicarea mai facila cu cei interesati de profesia de judecator sau de activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Reamintesc că legea îmi interzice să dau consultații juridice.

Multumesc mult pentru interesul aratat.

24/09/2018

In Romania gay-ii nu se pot casatori. Nici nu vor putea

casatorie

Să respirăm ușurați: România deja este salvată, familia deja este la loc de cinste, viitorul copiilor deja este asigurat.

1. Revizuirea Constituției înseamnă modificarea ei. Art. 152 alin. (2) din Constituție spune că prin revizuire nu se pot elimina drepturi fundamentale;

2. Dreptul la căsătorie este un drept fundamental, consacrat pentru „soți” în art. 48 Constituție;

3. Unii ne spun că „soți” este un cuvând ambiguu și că o anumită interpretare în viitor ar putea permite acordarea prin Codul Civil a dreptului gay-lor de a se căsători. Aceasta înseamnă că în viziunea lor „soți” din actuala Constituție permite trei accepțiuni: „bărbat+femeie”, „bărbat+bărbat” și „femeie+femeie”;

4. Prin referendumul din 6-7 octombrie 2018 se vrea limitarea cuvântului „soți” doar la formula „bărbat+femeie”. Ceea ce, logic, ar duce la eliminarea dreptului de a se căsători pentru „bărbat+bărbat” și „femeie+femeie” care ar exista potrivit celor afirmate la pct. 3. Or, tocmai am arătat la pct.1 că așa ceva nu este permis.

5. Așadar, ne confruntăm cu o dilemă:
– fie actuala Constituție permite căsătoria persoanelor de același sex, ceea ce înseamnă că referendumul ar fi neconstituțional căci prin el nu se pot elimina drepturi;
– fie actuala Constituție nu permite căsătoria persoanelor de același sex, cum susțin și eu, ceea ce înseamnă că referendumul este inutil din punct de vedere juridic.

6. Răspunsul la dilema de la pct. 5. ni-l dă Curtea Constituțională în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 unde spune clar că în Constituția actuală prin căsătorie se înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, inițiativa de revizuire neacordând și nereducând vreun drept, ci fiind doar o precizare a sintagmei „între soți”. 

7. Cu alte cuvinte, chiar dacă Constituția nu va fi revizuită, în România nu este și nu va fi posibilă căsătoria între persoane de același sex. Ar fi neconstituțională orice modificare a Codului Civil pentru a se acorda drepturi persoanelor de același sex de a se căsători.

De ce nu merg la referendumul pentru casatorie

Filed under: LGBT,referendum — Cristi Danilet @ 9:01 AM
Tags: , , , ,
  1. Pentru că schimbarea Constituției nu a fost argumentată juridic: în România nu a fost și nu este nicio inițiativă de legalizare a căsătoriilor dintre persoane de același sex. Este adevărat, există țări în lume care au acceptat astfel de căsătorii, dar fiecare țară are dreptul suveran de a reglementa cum crede de cuviință acest lucru.
  2. Pentru că Lege Fundamentală, Constituția nu este un dicționar. În Constituție se trec principiile, în legi se dezvoltă normele. Nu văd de ce am defini cuvântul „soți” și nu am defini orice alte cuvinte apar în Constituție. Mai mult, dacă se optează pentru definirea cuvântului „soți”, îmi pun problema dacă cuvintele „bărbat” și „femeie” nu ar trebui și ele definite, căci oricând Parlamentul ar putea da o lege prin care să stabilească cine știe ce înțeles al acestora – nu?! – de exemplu, în loc să corespundă sexului biologic, să fie potrivit voinței persoanei în cauză.
  3. Pentru că modificările din ultimii ani la Codul civil au transformat căsătoria dintr-o instituție care privea ca un tot entitatea alcătuită din cei doi, într-un contract privat unde cei doi au drepturi individuale: să își păstreze numele anterior, copilul din altă căsătorie, averea tot astfel, relațiile sociale proprii etc. Cu atât mai mult nu cred în dreptul societății de ce a  decide ce sex să aibă partenerul pe care o persoană adultă și-l alege în cunoștință de cauză.
  4. Pentru că referendumul nu are legătură cu familia, ci cu homosexualii. Nu cu căsătoria, ci cu marginalizarea unor indivizi. Nu cu iubirea de aproapele, ci cu ura față de cei care sunt altfel. Eu nu vreau să mă fac părtaș la falia produsă de dezbaterile pe acest subiect în societatea românească. Sunt căsătorit și am copii, dar sunt tolerant, accept diversitatea și nu mă interesează viața intimă sau de familie a nimănui. La fel gândesc aproape toți cei din jurul meu: prieteni, rude, colegi de serviciu.
  5. Pentru că populația a fost păcălită cu privire la scopul și rostul modificărilor și nu cred că poate da, astfel, un vot real  – oamenilor li s-a spus că homosexualii vor să se căsătorească și la noi, că SUA și Europa ne vor impune să acceptăm căsătoria gay, al doilea pas este adopția copiilor de către homosexuali), preoții vor fi obligați să căsătorească religios homosexuali.
  6. Pentru că în strângerea de semnături și în dezbateri s-a implicat Biserica. Or, eu cred și respect principiul separației dintre Stat și Biserică. Astfel că nu pot accepta ca autoritățile bisericești să fie actori într-o mișcare civică care își propune modificare unui act politico-juridic.
  7. Pentru că trei sau chiar patru milioane de cetățeni români sunt peste hotare și acceptă să își crească copiii în țări unde toleranța este o virtute și unde relațiile homosexuale sunt acceptate social. Iar în România omul a devenit lup omului. Mai mult, la noi încă nu s-a votat legea parteneriatului civil între persoane de orice orientare sexuală și România încă refuză să recunoască căsătoriile între parteneri de același sex și parteneriatele între persoane de orice orientare sexuală încheiate în străinătate.
  8. Pentru că în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 Curtea Constituțională spune clar că în România, din punct de vedere legal (juridic), prin căsătorie Constituția actuală înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, astfel că – conchide Curtea Constituțională –  inițiativa de revizuire prin referendumul declanșat nu acordă și nu reduce vreun drept, ci este menită doar a aduce o precizare a sintagmei „între soți”.
  9. Pentru că m-a scârbit pseudo-dezbaterea pe legea de revizuire a Constituției cu privire la cuvântul „soți” care a avut loc în Parlament: despre Big Bang și facerea lumii, despre familie și adopții, când ar fi trebuit să se discute despre căsătorie. Și mai ales pentru că mă revoltă la culme cheltuirea aiurea a banilor publici pentru acest referendum.
  10. Pentru că îmi repugnă ipocrizia și demagogia celor care spun că vor să facă familia mai trainică și copiii mai lipsiți de griji. În realitate, a doua zi după referendum, nimic nu se va fi schimbat:căsătoria se va face tot la Stare civilă, homosexualii tot se vor ține de mână în public dacă asta vor dori, ratingul site-urile porno tot va crește imediat după ce lumea iese de la școală și de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naște în afara căsătoriei părinților săi, că numărul divorțurilor tot va fi în creștere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoștință, că tot vor fi peste 40.000 de copii născuți de mame și abandonați ori copiii agresați în propriile lor familii (indiferent de componența sau legitimitatea lor).

23/09/2018

S.O.S. copiii Romaniei – statistici 2018

Filed under: copii,statistica — Cristi Danilet @ 5:02 PM
Tags: , ,

 

 

 

42462527_300365167427510_7036428093354934272_n42474866_2190458514501035_3213170750462623744_n

21/09/2018

Pe sleau, despre referendum. Partea a IV- a (ultima): „Morala e murit, Trăiască Legea!”

lege revizuire

Preambul: În 2011 a apărut Codul Civil care, la art. 485, menționează: „Copilul datorează respect părinţilor săi indiferent de vârsta sa”. M-am întrebat atunci de ce o regulă morală atât de firească (din moment ce o persoană datorează respect oricărei alte persoane, cu atât mai mult un copil trebuie să își respecte părintele), regulă care este și poruncă dumnezeiască (a cincea din cele zece menționate în Vechiul Testament), trebuia legiferată. De ce educația de acasă, de la școală, de la biserică, din societate, autoeducația nu sunt de ajuns? De ce conduite care sunt de bun simț și care sunt dorite, recomandate și care vin de la om la om, trebuie brusc să fie trecute în legi pentru a deveni astfel obligatorii și a fi impuse, la nevoie, prin coerciția statului? Răspunsul l-am aflat când a început strângerea de semnături pentru referendum și când am urmărit atent dezbaterile pentru modificarea Constituției cu privire la un cuvânt: „soți”.

Text despre referendum: „Referendumul e pentru familie” – a spus încă de la început organizația care a inițiat strângerea de semnături; așa scrie și acum pe site-ul lor. „Referendumul e pentru căsătorie și nu face decât să reproducă ceea ce scrie în Codul civil” – spune o avocată care reprezintă public aceeași organizație. Luni întregi am fost bombardați de dezbateri privind „familia tradițională” care trebuie conservată – toate site-urile care propovăduiesc valorile creștine au vorbit despre asta. „Referendumul e pentru a împiedica homosexualii să ne ia copiii” – a spus un mitropolit săptămâna trecută. Iată, deci, ce lucruri serioase se rezolvă cu acest referendum. Cum să vină unul ca mine și să spună că referendumul e inutil din punct de vedere juridic?!

Spunem că suntem interesați de copii. Dar nu știu cum se face că referendumul „pentru familie” fără efecte juridice privind căsătoria pare mai important decât referendumul „fără penali în funcții publice” (ați văzut că la ultimul sondaj de opinie un bărbat care este om de afaceri și condamnat în două dosare penale este considerat model al tinerei generații?), decât modificarea adevărurilor științifice ce apar în manualele școlare (date istorice, aspecte anatomice, operații matematice au fost modificate radical), decât legalizarea acum o săptămână a procurării și deținerii de substanțe cu efect psihoactiv cunscute de vulg drept „etnobotanice”, sau decât prezența în centrele de plasament a peste 40.000 de copii abandonați sau ridicați de Stat de la părinții lor naturali.

A doua zi după intrarea în vigoare a legii de revizuire a Constituției României, vom vedea: căsătoria se va face tot la Starea civilă, homosexualii tot se vor ține de mână în public dacă asta vor dori, rattingul site-urile porno tot va crește imediat după ce lumea iese de la școală și de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naște în afara căsătoriei părinților săi, că numărul divorțurilor tot va fi în creștere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoștință, că tot vor fi copii născuți și abandonați, ori copiii agresați în propriile lor familii (indiferent de componența sau legitimitatea lor) tot vor fi.

Realitatea este alta și nu mă voi feri să o spun în final. Inițiativa de revizuire a Constituției s-a născut dintre-o dorință legitimă de a face ceva bun. Scopul urmărit a fost, la orgine, unul nobil – întărirea familiei. Dar mijlocul prin care s-a făcut asta – modificarea inutilă juridic a Constituției – a coborât totul într-un ridicol nemaiîntâlnit. Să fii preot și să spui în biserică că dacă nu se modifică Constituția vor veni homosexualii să ne ia copiii mi se pare nu hilar și grotesc în același timp. Și cred că este o neiertată manipulare ce te face să te întrebi care este adevăratul resort din spatele acestor uriașe eforturi civico-politico-religioase de a susține modificarea cu pricina.

Text despre dezbatere: Referendumul este despre căsătorie, dar dezbaterea despre căsătorie a fost ratată. Asfel, nu am discutat cum în anumite comunități din România se căsătoresc unii minori, întrețin relații intime, ba chiar au și copii; sau cum adeverințele medicale se dau pe ochi frumoși și nu în urma unor analize sau de ce nu se verifică prezența bolilor venerice; sau cum ce nu există un registru al căsătoriilor deschis publicului; sau cum de e posibil la căsătorie să îți păstrezi numele de dinainte, averea de dinainte sau din timpul căsătoriei dobândită de tine, pe numele tău, copilul de dinainte sau din afara căsătoriei, pe numele tău, cum nu are voie un soț să îi cenzureze celuilalt ocupația, prietenii și nici măcar să îi intre pe contul de FB; sau cum adulterul nu mai este incriminat în România din anul 2006; sau cum un copil are drepturi pe care părinții nu le cunosc căci nu îi învață nimeni; sau cum părintele răspunde pentru pagubele comise de copil până la 18 ani; sau ce se întâmplă când un părinte vrea să își dea copilul la tenis și celălalt la înot și există o anumită autoritate care intervine să ia decizia; sau cum părintele e obligat să își întrețină copilul până la vârsta de 26 de ani dacă continuă studiile; sau cum copilul are obligația să îți întrețină părinții când aceștia ajung în nevoi; sau ce înseamnă divorțul în viața unui cuplu și cum se mențin apoi relațiile cu copilul lor. Nu, nu s-a discutat nimic despre căsătorie, nici la nivel moral, nici la nivel legal.

În schimb, dezbaterea a fost despre caracterul obligatoriu sau nu al referendumului anterior, cel despre cei 300 parlamentari (care părea uitat), existența diverselor tipuri de familii (familii nucleare, familii din uniuni legitime, famiii derivate din uniuni libere, familii monoparentale, extinse, prin adopție, de substituție etc). S-a mai discutat despre Codul Civil (lumea a văzut că totul despre căsătorie e acolo), nevoia de a avea și în România parteneriat civil, problema recunoașterii căsătoriilor sau parteneriatelor încheiate în străinătate în întregime sau a unor drepuri limitate (cauza Coman de la Curtea din Luxemburg), religie (de la modul de implicare a Bisericii în acțiuni politice și juridice, până la fanatismul religios al unor credincioși), libera exprimare și limitele sale, ideologii (de la liberali și conservatori până la neofasciști și sexo-neomarxiști, am auzit de toate). S-a discutat puțin despre drepturile omului, iar acum toată lumea face calcule citind regulile referendumului, care s-au și modificat prin OUG pentru a avea loc în două zile, nu într-una ca până acum. Apoi, s-a mai discutat, destul de mult și îndârjit, despre (a)normalitatea sau patologia homosexualilor, puțin despre discriminarea lor și tangențial am aflat ceva despre pedofili, zoofiili, transexuali și adopții.

Și totuși ceva bun s-a întâmplat: o parte a oamenilor a conștientizat existența diferențelor dintre indivizi, caracterul intim al relațiilor și orientărilor sexuale și faptul că există o zonă în care nici un alt individ, nici măcar Statul nu are voie să se bage.

O posibilă explicație: O spun în modul cel mai direct – de notat că sunt căsătorit de 17 ani, am doi copii, merg și la Biserică, și am primit din partea susținătorilor referendumului apelative de la pedofil, zoofil, homosexual, satanist, până la băsist, macovist, soroșist și neomarxist: acest referendum și-a propus să îi împiedice pe homosexualii să se căsătorească în România. Să nu fim ipocriți sau demagogi! Referendumul nu are legătură cu căsătoria dintre bărbat și femeie, nu e pentru întărirea sau siguranța acestui timp de uniune, ci este strict împotriva lor, a celor… considerați altfel. Or, într-o țară unde 95% din cetățeni se declară creștini să impui o astfel de reglementare mi se pare că se recunoaște în modul cel mai evident incapacitatea normelor morale de a mai fi liant între oameni. Unei populații de 95% de creștini, care se presupune că urmează niște reguli morale și își educă copiii în aceeași direcție, îi este frică de câțiva homosexuali? Îmi este cu neputință să cred așa ceva. Dacă preotul spune la biserică că homosexualitatea e un păcat și vede că enoriașii nu îl ascultă, după care se implică în strângerea de semnături pentru referendum astfel încât ceea ce a spus el în biserică să apară scris în lege, îmi e clar: acel preot se recunoaște învins, el și-a ratat misiunea ieșind din sfera moralului unde trebuie să predice adresându-se sufletului omului și încurajându-l să evolueze spiritual, pentru ca el – preotul – să intre în sfera legală lipsită de emoții și plină de impunități unde intervine coercitiv o autoritate statală. Dacă azi omul nu mai are bun simț, dacă el nu mai recunoaște simțul comun, dacă el nu mai ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să i se dea norme juridice pentru a-i regla conduite banale, e mai mult decât trist.

Ca om al legii, mi se pare ciudat ca în materie de afecțiune, intimitate și cămin cetățenii să renunțe de bună voie la libertatea lor cerând norme imperative. Observ astfel un declin al moralei, inclusiv al celei religioase, ceea ce se reflectă în slăbirea coeziunii sociale, în creșterea faliei dintre cetățeni. Eu nu sunt de părere că bunul simț nu are nevoie de lege impusă, ci de educație morală. Dar…

Încheiere: „Soți”, „căsătorie” și „familie” sunt cuvinte care semnifică unirea, poate chiar iubirea. Dezbaterea pentru inițierea și organizarea acestui referendum a creat o falie îngrozitoare. Sau poate nu a creat-o, ci de abia acum a relevat-o și a adâncit-o. Eu cred că acum am început să realizăm că ne separăm de trecut și privim mai mult înspre viitor. Și o spun cu toată responsabilitatea: o țară în care se strigă în gura mare „Morala a murit, Trăiască Legea!” e o țară în care poporul e în derivă, iar societatea e coruptă.

ARHIVĂ:

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

Partea a III-a: Un parlament ce simpatizează gay-ii

Pe sleau, despre referendum. Partea a III-a: Un Parlament ce simpatizează gay-ii

curcubeuLa referendum urmează să precizăm căsătoria. Așadar, în loc de „căsătoria (…) între soți” vom scrie acolo „căsătoria (…) între un bărbat și o femeie”. Ne închipuim că în felul acesta Parlamentul nu va putea nicicând să schimbe Codul civil – unde deja scrie că asta înseamnă soți – să acorde dreptul persoanelor de același sex de a se căsători. Dar…putem, oare, să credem că există o altă posibilitate pentru Parlament de a permite căsătoria gay-ilor?!

Să ne imaginăm că brusc se hotărâsc parlamentarii să permită căsătoria între persoanele de același sex. Și ei văd că în Constituție scrie că e permisă căsătoria doar între bărbat și femeie, dar realizează că nu scrie ce înseamnă „bărbat” și ce înseamnă „femeie”. O să rămâneți uimiți, cum am rămas și eu când am realizat astă-noapte, după ce am căutat câteva ore, dar în România nu există nicio lege care să spună ce este „bărbat” și ce este „femeie”: cum se diferențiază unul de altul, de la ce vârstă un copilaș devine „bărbat” și o copilă devine „femeie”.

Ca urmare, un Parlament ce simpatizează persoanele gay și care nu ar mai putea modifica așa ușor Codul Civil pentru a permite căsătoria întrucât asta va fi deja reglementată prin Constituție la referendumul din 6-7 octombrie 2018, ar putea face o șmecherie: să dea o lege prin care să spună „bărbat/femeie este persoana care se declară astfel în fața autorităților”. Și va fi perfect posibil! Realizați ce se va întâmpla, da?! Nu va mai conta că te cheamă „Aneta” în buletin, ci tu vii la ofițerul de stare civil, spui că ești bărbat și gata, te însori cu „Mărioara”. Doar nu o să te caute Primarul în pantaloni. Nici acum nu o face, de altfel. Sau vine „Gigel” la mine la Tribunal, spune că este femeie, și eu atunci când îl condamn îl trimit la penitenciarul de femei Târgșor. Până la urmă, omul este liber, nu?! Se poate crede deștept sau prost, frumos sau urât, bun sau rău, femeie sau bărbat. Nu ați văzut că de câteva decenii sunt femei care poartă pantalon? Ce, este asta în tradiția femeii noastre milenare? Și nu ați văzut că sunt bărbați care merg la cosmetică unde își fac sprâncenele și își scot punctele negre? Unde s-a mai pomenit în istoria noastră așa ceva? Făceau asta dacii, romanii, pecenegii, slavii?! De ce credeți dvs că fac ei și ele astea, împrumutând apucături de la celălalt sex?! Bănuiesc că ați auzit că în fiecare om zace un sâmbure de androgin, că fiecare bărbat are caracteristici feminine și fiecare femeie are caracteristici masculine, că toți suntem o combinație de yin și yang.

Credeți că glumesc, nu?! Ei, bine, aflați că în România avem un caz cu o persoană care a solicitat schimbarea de sex și a obținut autorizare de la judecător. A făcut asta deja, dar cartea de identitate nu i s-a schimbat. Așa că în document e bărbat, în pantalon nu prea mai este. Spuneți-mi acum dacă persoana asta se prezintă la ofițerul de stare civilă alături de o femeie, se poate căsători azi? Da! O/îl poate împiedica în vreun fel modificarea adusă prin referendumul din 7 octombrie?! Ba!

Așadar, dacă e să modificăm cu adevărat și pentru totdeauna Constituția noastră pentru  a securiza căsătoria între bărbat și femeie, haideți să facem treaba asta cu cap: definim nu doar ce înseamnă „soți”, ci și ce înseamnă „bărbat” și „femeie” și asta chiar în legea fundamentală a României, ca nu cumva vreun Parlament într-o conformație ciudată să modifice Codul Civil altfel decât am vrut noi. Și dacă facem asta, trebuie să avem grijă ce cuvinte folosim la această definiție. Că dacă spunem ceva de „sex” – de exemplu, prin „bărbat se înțelege cel care are sexul…..” (așa și pe dincolo), cred că e evident că va trebui să definim și acest cuvânt atât de ingrat. Și, dacă  – inevitabil – vom face referire la organele genitale, musai să punem și poze, ca să nu existe dubii. Cu explicații ale părților componente. Și, evident, totul aprobat prin referendum.

PS: Încă o problemă: știați că în Constituție nu scrie nimic de interdicția de căsătorie între rude până la gradul al patrulea (veri primari)? Ea există în Codul civil: e vorba de o regulă preluată din normele bisericești datând de vreo 800 de ani. Ce ați spune dacă Parlamentul la un moment dat ar dori să permită căsătoria între persoane de sex opus și care sunt în relații apropiate: frate cu soră, unchi cu nepoată, verișor cu verișoară? Ar fi posibil, din păcate, modificând Codul civil rapid, căci în Constituție nu avem o asemenea interdicție. Oare nu ar trebui să ne asigurăm că relațiile incestuoase nu vor fi legalizate niciodată? Că doar ați auzit de anumite mișcări civice din unele țări în această direcție! Vă spun eu, pericolul e mare, în câteva decenii ajuge și la noi.

Disclaimer: ca și partea întâ, vă rog să luați și acest text drept o satiră. În partea a doua am fost serios, iar în ultima parte voi fi la fel… sper.

ARHIVA

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

20/09/2018

Pe sleau, despre referendum. Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

casatorieReferendumul din 6-7 octombrie își propune nu să salveze omenirea, nu să întărească familia, nu să dispară homosexualii, nu să împiedice adopția copiilor de ei. Ar trebui mult mai multe acte normative de modificat pentru toate astea. Nu. Referendumul își propune să definească un cuvânt: „soți”.

Așadar, nu e vorba despre drepturile omului, nici de familie sau de procreare, nu e vorba de Big Bang, nici măcar de creștinism sau de iubirea dintre indivizi. Toată dezbaterea de pe bloguri, din biserici, din Parlament, de pe Facebook, din conferințe și de la televizor a fost despre orice altceva decât e vorba la acest referendum.

Să explic cum vine asta: în Constituție nu există definiții ale unor termeni sau sintagme. Nu cu asta se ocupă o Constituție, care este prima lege a unei țări. Și atunci, se pune întrebarea: ce înțeles au cuvintele utilizate în conținutul său? Am arătat în prima parte a studiului meu că înțelegem diferit cuvinte precum „copil”, „drept”, „libertate”, „popor”, „justiție” etc. Pentru a răspunde la această întrebare fac apel la prima regulă de interpretare a normelor juridice pe care studenții de la Drept o învață în anul întâi: când legea nu definește un cuvânt sau o sintagmă, acesta/aceasta are înțelesul din limbajul obișnuit. Prin urmare, când nu știm ce semnifică un cuvânt, deschidem dicționarul.

Cât privește cuvântul „soți”, DEX spune că acesta înseamnă „cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie ”. La fel, prin cuvântul „căsătorie”, DEX înțelege „uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii.” Ca urmare, pomenind de „căsătorie între soți”, Constituția noastră nu acceptă decât căsătoria între un bărbat și o femeie. Și asta ACUM, fără referendum.

Dar atunci ce se urmărește cu acest referendum? Cei care l-au inițiat și îl susțin ne spun că vor să ne asigurăm că acest cuvânt, „soți”, nu se va referi în viitor la „persoane de același sex unite prin căsătorie”, dat fiind curentul vestic de a se recunoaște căsătoria între homosexuali. Cum s-ar putea întâmpla asta? Sunt trei argumente care ni se aduc:

Primul este acela că dacă vreodată Europa ne-ar impune asta, noi va trebui să ne supunem, așa că trebuie să modificăm rapid Constituția. Nu este adevărat: Uniunea Europeană (a se vedea Curtea Europeană de Justiție de la Luxembourg, pct. 37 din hotărârea în cauza Coman-Hamilton) și Consiliul Europei (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, pct 61 din hotărârea în cauza Schalk and Kopf c. Austriei) au decis că dreptul la căsătorie al persoanelor de același sex nu este un drept al omului, nefiind consacrate în actele care stau la baza întemeierii acestor organizații. Ca urmare – spun cele două organisme – fiecare stat european rămâne suveran în a decide dacă acordă sau nu dreptul de a se căsători persoanelor de același sex, cu mențiunea că acolo unde acest drept nu se acordă trebuie asigurat accesul la o uniune de tip parteneriat civil.

Al doilea argument este acela că homosexualii ar putea dobândi acest drept de a se căsători dacă s-ar modifica Codul civil – unde există la art. 258 alin. (4) o definiție juridică a cuvântului „soți” identică acum cu cea lingvistică – iar această modificare s-ar face mult mai ușor decât revizuirea Constituției. Păi, o modificare a Codului Civil nu poate fi făcută împotriva Constituției. Or, ca să nu mai existe dubii, a intervenit Curtea Constituțională acum doi ani, care în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 spune clar că în România, din punct de vedere legal (juridic), prin căsătorie Constituția actuală înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, astfel că – conchide Curtea Constituțională –  inițiativa de revizuire prin referendumul declanșat nu acordă și nu reduce vreun drept, ci este menită doar a aduce o precizare a sintagmei „între soți”.

Al treilea argument este acela că interpretarea dată de Curtea Constituțională se poate schimba în timp. Nu este așa. Curtea nu a dat ea o nouă interpretare – interpretare  cazuală se cheamă în drept, adică pentru o anumită speță – cuvântului „soți”, ci pur și simplu a constatat că în România toată legislația noastră a acordat și acordă acestui cuvânt o singură semnificație ce nu ridică dubii și nu necesită niciun fel de definiție legală sau clarificări de natură juridică. Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că aceasta a fost însăși voința poporului român care a votat Constituția în 1991: căsătoria să privească un bărbat și o femeie.

Ar putea totuși să se căsătorească doi gay în România? Insist: sub actuala Constituție două persoane de același sex nu se pot căsători, astfel că orice modificare contrară adusă Codului civil ar fi, evident, neconstituțională. Ca să răspund la întrebare, există totuși o posibilitate: dreptul la căsătorie să fie acordat în mod expres persoanelor de același sex printr-o revizuire a Constituției. Însă pentru aceasta trebuie organizat – da, ați ghicit! – un referendum. Or, o astfel de modificare este de neimaginat încă câteva decenii în România.

Așadar, cu sau fără referendumul din 7 octombrie, două persoane de același sex nu se pot și nu se vor putea căsători în România. De ce mai organizăm, atunci, referendum? Eu nu vreau să fac speculații de natură politică sau religioasă. Spun doar că, din punct de vedere al efectelor de natură juridică, acest referendum îmi pare total inutil.

ARHIVA:

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

19/09/2018

Pe sleau, despre referendum. Partea I: De ce judecatoarele nu stau la cratita?

judecatoareIau în mână Constituția României. Deschid la articolul 1. Aici se vorbește de „Stat”. Ce o fi Statul?, mă întreb. Eu sunt doar român, astfel că atunci când merg într-o altă țară, știu că ea reprezintă un stat străin și are o denumire. Când ni se măresc taxele și impozitele, suntem supărați pe stat. Deci, dacă statul o fi doar teritoriul dintre granițe, atunci cum să fii supărat pe el?  Ori poate statul înseamnă organele de la București care iau decizii? Păi atunci străinii care vin în România pentru turism trebuie să zică acasă că pleacă la conducătorii din țara noastră? Încerc să mă lămuresc, dar… Constituția tace. Sunt confuz. Cred că trebuie un referendum pentru cuvântul „Stat” să știm dacă e de călătorit sau de înjurat.

Ajung la articolul 4. Aici e vorba de „popor”. Ce o fi poporul? O fi grămadă de oameni dintr-un teritoriu? Dacă da, atunci românii din afară nu sunt parte din poporul nostru… O fi cei care vorbesc aceeași limbă? Atunci suntem mai toți…englezi. Caut definiția poporului în Constituție. Nu găsesc. Notat pentru referendum.

Ajung la articolul 8. Aici e despre „partid”. Ce o fi partidul ăsta? O modalitate de a juca norocul? Nu, aia e partidă. Păi, „partid” nu e masculinul de la „partidă”?? Uau! Răsfoiesc Constituția. E despre noroc sau despre autoritate? Nimic. Încă o chestie care trebuie lămurită la referendum. Toți vorbim de politică, toți votăm partide, dar nu știm ce e ăla partid. Culmea!

Articolul 13 e despre „limbă”. Cică limba e una și e oficială. Eu credeam că toți avem câte o limbă și e personală. Și spune tot acolo că limba e română. Eu credeam că e roz și cu papile. Următorul referendum trebuie să lămurească limbile. Pardon, lucrurile.

Articolul 15 e despre „drepturi” și „libertate”. Eu știu că ceva e drept dacă nu e strâmb. Dar cică ”poți să stai strâmb și să gândești drept”, așa că iar sunt confuz. Și libertate e când nu sunt la Beciul Domnesc.  Atunci de ce strigă unii în piață „Libertate!”, din moment ce ei nu sunt la răcoare? Încerc să găsesc definiția dreptului. Nimic. A libertății. Nici. Musai să le definim, mai ales că nici juriștii nu par a ști diferența între drepturi și libertăți.

Articolul 16 e despre „lege”. La alineatul (2) se spune că „nimeni nu e deasupra legii”. Iau prima lege pe care o am în raft și o pun jos. Mă urc pe ea. Se pare că sunt mai presus de lege. Deci Constituția minte? Nu, hotărât lucru, la următorul Referendum trebuie să se stabilească exact pe care raft trebuie să țin eu legile, să fie ele deasupra mea, nu invers.

Și… apropo: ce e „Constituția”?? Eu credeam că asta se referă la aspectul fizic al unui om; toți știm că o constituția musculoasă e visul oricărui mascul adolescent. Apropo de „adolescenți” – am remarcat că termenul ăsta nu există în Constituție. Atunci, e clar, înseamnă că nu există adolescenți. Sau cel puțin cei care există sunt în afara legii.  Am încurcat-o cu un milion de oameni care nu știm ce sunt…

Dar, stai!, există cuvântul „copil” – îl găsesc la art. 48 alinineatul (3) unde cică există copii din afara căsătoriei, egali în fața legii cu cei din căsătorie. Asta pare o prostioară, căci mai sus se spune oricum că toți suntem egali în fața legii, de ce trebuie precizat musai de unde provii? Și ce poate să însemne „din afara căsătoriei”? Dacă unii se gândesc la prostii, înseamnă că a noastră Constituție permite adulterul. La o populație religioasă peste 89% așa ceva e inadmisibil! Trebuie corectat la următorul referendum. Și tot atunci să spună clar în Constituție că cei doi însurăței trebuie să fie virgini în noaptea nunții. Așa e tradițional, toată lumea știe asta!

În fine, revin la copii: la articolul 29 alineatul (6) din Constituție găsesc o referire la „copiii minori”. Asta îmi dă de gândit: dacă există „copii minori”, logic e că există și „copii majori”. Pfff! Dar, până la urmă, ce înseamnă „minor”? Și ce înseamnă „major”? Încerc să mă lămuresc din Constituție. Nimic. Dacă mâine îmi vine unul care are 20 de ani și i-a dat în cap la altul și îmi spune să nu îi dau pedeapsă cu închisoarea că el e minor? Cum aș putea eu să demonstrez că el nu e minor dacă nu e scris în Constituție ce înseamnă asta?! Ah, e scris în  într-o lege civilă? Păi ea poate fi foarte ușor modificată de Parlament și, de exemplu, toate persoanele sub 90 de ani să fie declarate de mâine minore! Știți ce s-ar întâmpla, nu?! Vă spun: toți condamnații din închisori sub 90 de ani ar fi puși în libertate, căci minorii nu pot fi pedepsiți cu închisoarea. Nasol, trebuie referendum urgent să corectăm asta, mai ales că se discută tot felul de formule de eliberat corupții din închisorile patriei.

Îmi pierd răbdarea și sar câteva zeci de articole. Ajung la articolele 124 și 125. Scrie aici că „judecătorii” sunt independenți și că „judecătorii” sunt numiți. Înmărmuresc… La fel, în articolul 133, scrie că în CSM sunt „judecători”. Îmi aduc aminte că la articolul 23 se spune că arestarea se dispune de „judecător” și la articolul 127 că percheziția se dispune tot de „judecător”. Mă îngrijorez de-a dreptul: în tribunalul unde lucrez eu sunt niște femei. Știu asta pentru că unele au părul lung, iar majoritatea poartă pantofi cu toc și uneori fustă. Ah, da și prenumele lor se termină în „a”, cu excepția lui Carmen. Deci sigur sunt femei. Deci atunci când au robă și dau soluții la tribunal se cheamă că ele sunt „judecătoare”. Păi, Constituția nu spune nimic despre ele – judecătoarele, ci numai despre ei – judecătorii. Scrie negru pe alb: judecătorii fac, judecătorii dreg. Așadar, judecătoarele nu au ce căuta în tribunale. Și cică 70% sunt femei în Justiție.

Na, că am ajuns la „Justiție”. Ce o fi asta? Mă uit la articolul 124 și găsesc că „Justiția se înfăptuiește în numele legii” și că ea „este unică”. Apoi la articolul 126 alineatul (1) scrie că „Justiția se realizează de instanțele judecătorești”. Păi dacă avem 250 de instanțe judecătorești și 4900 de judecători și judecătoare, cum să fie Justiția unică? În fine, în instanțe avem o grămadă de oameni: jandarm, portar, șofer, aprod, grefier, judecător, contabil, muncitor. Care dintre ei are treabă cu justiția? Toți? Numai unul? Intuiția îmi spune că… judecătorul. Caut repede în Constituție care sunt atribuțiile judecătorului. Nu găsesc decât că se ocupă cu arestarea și cu percheziția. Caut încă o dată. Absolut nimic în Constituție despre rolul judecătorului. Nasol, eu tocmai am rezolvat vineri câteva cauze: într-o cauză un condamnat trimis la închisoare, în alta un inculpat achitat că era nevinovat. Se pare că, după Constituție, nu asta era treaba mea. No, la următorul referendum trebuie să se clarifice asta, dar până vinerea următoare, vă rog!

Așadar avem o Constituție care nu are legătură cu fizicul uman, dar nici nu prea știm ce este că nu ne spune definiția ei însăși. În această Constituție scrie niște ciudățenii care nu au corespondent în realitate. Oricum, ca să mă refer la domeniul meu, Constituția stabilește cât se poate de clar că nu există în țara noastră decât judecători. Mi se pare corect. Până la urmă, toată lumea știe că tradițional e ca femeia să stea la cratiță și să facă copii. Ce caută ele în tribunale? Nașpa situație. Trebuie revizuite toate hotărârile judecătorești date de femei, căci sunt neconstituționale! E mai rău ca în cazul Protocoalelor vă spun eu!

Dar ce putem facem în viitor să rezolvăm situația asta? Simplu, modificăm Constituția. Mai întâi, desigur, definim Constituția. Apoi spunem acolo ce e copilul, tânărul, adolescentul, minorul, majorul. Scriem ce e judecătorul, judecătoarea, procurorul, procuroarea, ministrul. Am uitat: la articolul 4 e vorba de „sex” dar nu spune nimic de câte feluri este și pe care parte a corpului – că de când cu sexo-neomarxiștii ăștia progresiști, nu se știe niciodată! Așadar, definim: sex, bărbat, femeie, teritoriu, popor, suveranitate, drept, libertate, intimitate, presă, președinte, consiliu, vot, lege, domiciliu, handicap, țară, muncă, sănătate, revizuire, abrogare și toate celelalte cuvinte care acum ne aruncă într-o ceață totală. Ba nu, stați! Am o idee. Avem deja aceste cuvinte în DEX, toate au explicații. Propun să declarăm DEX-ul o parte din Constituție. Cea mai importantă parte. Facem un referendum o dată pentru totdeauna și lămurim toate problemele existențiale. Da, asta e: transformăm Constituția într-un mare DEX și mai adăugăm câteva rânduri ca să dea bine. În final, vom avea cea mai bazată Constituție din lume. Ce spun eu, lume? Din Univers! Ba nu, chiar din Multivers! Am zis!

Disclaimer: acest text e o satiră. Nu o luați prea în serios. Păstrați-vă pentru partea a doua

14/09/2018

Primele ore de educatie juridica formale din Romania: Brasov si Iasi

41748598_2241018186131995_8339492665263390720_nAzi au avut loc primele ore de educație juridică formală din România. De la etapa orelor de educație nonformală ținute de voluntari (avocați, judecători, procurori, mediatori, consilieri juridici, studenți la Drept) se trece astfel la educația juridică formală, cu ore prevăzute în curriculum școlar, lecțiile fiind de acum predate de profesori titulari. În paralel, vor continua întâlnirile dintre practicienii dreptului și elevi, desfășurate atât în unitățile de învățământ, cât și la sediile tribunalelor.

Începând din acest an școlar, 2018-2019, „Educație juridică” este materie opțională la două licee din România, iar astăzi s-au desfășurat primele ore:

1. Liceul „Andrei Mureșanu” din Brașov: la elevii din clasa a XI-a R, a ținut lecția de educație juridică doamna Carmina Vakulovski, de profesie învățătoare, care predă la plata cu ora mai multe materii la acest liceu. Doamna este absolventă a Facultății de Drept și a participat la cursul de metode și tehnici de predare a educației juridice organizat la Brașov în data de 2.04.2018 de către ELSA Brașov și “Asociația Voci Pentru Democrație și Justiție- filiala Brașov” condusă de Simona Urzică.

Cursul de educație juridică este o disciplină opțională (curriculum la decizia școlii) și se va studia o oră pe săptămână, tot anul. Inițierea acestui proiect a fost susținută de Ștefan Eugen Târnovan. Toți elevii vor primi gratuit săptămâna viitoare câte un manual de educație juridică pentru liceeni scris de judecătorul Cristi Danileț, costurile de imprimare fiind acoperite de asociația VeDemJust din fondurile obținute prin sponsorizări.

2. Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași: pentru elevii de la clasa a XI-a F a predat lecția de educație juridică doamna profesor Doina Calistru, încadrată la acest liceu ca profesoară de logică, filosofie și istorie. A doua facultate la care doamna profesor are licența este cea de Drept.

Acest liceu a fost înființat în 1865, sub denumirea „Externatul Secundar de Fete”. Aici a absolvit Ela Negruzzi, care în 1919, devine prima femeie care practică ca avocat din Romania și din sud-estul Europei (anterior, în 1890, acest drept la primit Sarmiza Bilcescu din București, dar nu a profesat niciodată). Mai sus este o fotografie cu prima generație de elevi care primește astfel de informații de la profesorul lor, lângă stejarul sădit în anul 1918 în curtea liceului de directoarea Tereza Stratilescu. Toți elevii au primit gratuit de la judecătorul Cristi Danileț din Cluj manualul de educație juridică destinat liceenilor, scris de acesta și adus sâmbăta trecută la Iași.

Manualul poate fi descărcat gratuit de AICI (autorul a renunțat la orice formă de remunerație cuvenite din drepturile de autor). O variantă îmbunătățită poate fi cumpărată din Librăriile Humanitas sau comandată online AICI.

13/09/2018

Pe intelesul tuturor: Legea (vs) Morala

Filed under: 0. NOUTATI,pe intelesul tuturor — Cristi Danilet @ 1:40 PM
Tags: , , , , ,

Moise-judgeDeseori se face confuzia dintre normele morale și normele juridice. S-a ajuns până acolo încât unii susțin că ceea ce trebuie respectat într-o societate este în primul rând morala bisericească, trebuind a fi ignorate legile care cred respectivii că nu sunt bune. Am făcut mai jos o trecere în revistă a principalelor asemănări și mai ales diferențe dintre morală și legi/drept, urmând ca în final să arăt că ele nu sunt nici pe departe antagonice.

  • morala ține de interiorul omului, se adresează conștiinței sale și eventual relației omului cu Divinitatea; legea ține de exteriorul omului, privește acțiunile sale cu ceilalți indivizi;
  • morala urmărește Binele; legea urmărește Justețea, adică ordinea socială și pacea între indivizi;
  • morala cuprinde reguli încetățenite prin practică îndelungată, fără a exista un anumit moment și organism care să le emită; legea cuprinde reguli edictate în mod expres și sistematic, de un organism bine definit;
  • morala se adresează doar membrilor unei anumite comunități frecventate (familială, religioasă, masonică, ONG-istică etc); legea se adresează tuturor cetățenilor, fără nicio deosebire;
  • morala recomandă anumite conduite; legea obligă la anumite conduite;
  • morala e acceptată benevol de către membrii comunității; legea e impusă de Stat, la nevoie prin forță coercitivă;
  • încălcarea moralei e sancționată moral, chiar de către cel care are conștiință și cel mult prin oprobriul comunității ori chiar excluderea din comunitate; încălcarea legii e sancționată de la avertisment sau plata unei sume de bani la izolarea de societate prin închisoare, cu mențiunea că nimeni nu are voie să fie propriul său judecător, ca în cazul moralei;
  • există legi care coincid întru totul cu normele morale: de exemplu, copiii au îndatorirea de respect față de părinții lor (porunca a cincea din Biblie care se regăsește în art. 485 Codul civil);
  • există legi contrare moralei: intreruperea sarcinii de până la 14 săptămâni în unitate spitalicească este permisă de Codul penal, dar este interzisă de normele religioase (porunca a șasea din Biblie); la fel, fumatul este permis de normele civile, cu respectarea anumitor reguli în spațiile publice, dar este interzis de normele religioase; și tot astfel, condidatura la Primărie sau Parlament a unui condamnat penal este imorală (contrară simțului comun), dar e permisă de lege;
  • există norme morale contrare legii: răzbunarea e permisă de Vechiul Testament (Biblia, Exod 21:23-25) sau Mafie, dar este interzisă de lege pe considerentul că nimeni nu își poate face singur dreptate;
  • există norme morale total străine de cele legale: de exemplu, cele care reglementează mersul la biserica sau postul, cele care reglementează regulile de zi cu zi dintr-o familie (sărutul la culcare și la sculare, ajutatul la pusul mesei sau la curățenie);
  • există norme legale total străine de cele morale: de exemplu, normele de anchetă penală într-un caz judiciar (cu excepția jurământului cu invocarea Divinătății sau a conștiinței).

În rezumat: morala se dezvoltă de jos în sus, prin asumare de colectivitate și are statut de recomandare, fiind sancționată de comunitatea căreia aparții; legea se impune de sus în jos, prin obligație și în caz de încălcare sancțiunea se aplicată de Stat.

Departe de mine gândul de a opune morala legii sau legea moralei. Din contra, convingerea mea este că legea completează morala și invers. Dar există un teren unde suprapunerea lor e uneori inutilă, alteori de-a dreptul periculoasă. Astfel, există zone de drept și zone de non-drept. Familia este prin definiție o zona de non-drept: nicicând statul nu va putea edicta regulile după care funcționează o familie. Cu cât cetățenii renunță mai mult la regulile morale, cu atât coeziunea dintre ei este mai slabă și atunco va fi solicitată intervenția statului prin legi pentru a obliga la conduite care să prevină  ori să sancționeze răul făcut altor indivizi. Numărul mare de legi permit astfel intruziuni ale celorlalți cetățeni, inclusiv a forțelor statele, în viața privată/familială/intimă a individului. Prin mărirea numărului de legi sunt modificare limitele libertății individuăle. Și constat că, din păcate, cu cât numărul legilor crește, cu atât încălcările lor sunt mai numeroase; ca urmare, crește activitatea de reprimare a comportamentelor antisociale (contrare legii). Din această cauză se amplifică contradicțiile, chiar conflictul dintre Stat și individ. Ceea ce face ca, în mod firesc, să fie regândite legi care să limiteze abuzurileSstatului. Care la rândul lor vor fi încălcate. Și tot așa…

12/09/2018

De ce CSAT a avizat OUG 6/2016

Filed under: CCR — Cristi Danilet @ 12:17 PM
Tags: , , , , ,

CSATÎntr-un interviu dat aseară la un post de televiziune, ministrul justiției a relatat că OUG nr. 6/2016 a primit aviz de la SRI și CSAT și a arătat că el nu a mai auzit de așa ceva. Drept urmare, informația a fost catalogată de jurnalist ca „bomba serii”. Eu zic că bomba asta e doar de jucărie, pentru cei care cunosc dispozițiile legale aplicabile.

Astfel, în februarie 2016 a apărut Decizia 51/2016. Motivarea a fost publicată pe site-ul CCR la data de 9 martie 2016. Dat fiind faptul că urma să se interzică implicarea serviciilor speciale în interceptările dispuse potrivit Codului de procedură penală, rămânea de stabilit cine va face aceste interceptări de acum încolo. Pentru a nu exista un vid legislativ după ce decizia CCR se va fi publicat în Monitorul Oficial (dată de la care orice decizie CCR produce efecte) se impunea adoptarea rapidă a unui act normativ și publicarea acestuia în Monitorul Oficial odată cu Decizia CCR. Evident, singura soluție era o Ordonanță de Urgență care, astfel, trebuia să fie finalizată în intervalul 9-14 martie.

Așa a început lucrul la un proiect de ordonanță inițiat de Ministerul Justiției care avea să modifice patru acte normative: Codul de procedură penală, Legea de organizare judiciară, Legea DIICOT, Legea SRI. Nota de fundamentare a acestuia, unde sunt explicate fiecare dintre modificările preconizate, poate fi accesată AICI.

Pentru a se vedea ce avize trebuiau fi cerute, răspunsul îl găsim în art. 9 și 10 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: „Avizarea proiectelor – Art. 9. – (1) În cazurile prevăzute de lege, în faza de elaborare a proiectelor de acte normative inițiatorul trebuie să solicite avizul autorităților interesate în aplicarea acestora, în funcție de obiectul reglementării”. Modificarea Codului de procedură penală impunea opinia Ministerului Justiției potrivit HG 652/2009, care este chiar inițiatorul ordonanței de urgență; modificarea legii de organizare judiciară și a legii DIICOT impunea opinia CSM, potrivit art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004; modificarea legii SRI impunea avizul CSAT. De asemenea, mai era nevoie de avizul Consiliului Legislativ, potrivit art. 10 din Legea nr. 24/2000

Cât privește necesitatea de a solicita aviz de la CSAT, acest aspect rezultă din dispozițiile art. 4 lit. d) pct. 1 al Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării: ”Art. 4 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării are următoarele atribuţii: d) avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind: 1. securitatea naţională;”. Cât privește avizul de la SRI, prim-ministrul de atunci neagă existența acestuia; după mine, solicitarea unui astfel de aviz era absolut firească, cât timp se viza funcționarea acestei instituții, dar probabil că acest lucru s-a discutat, de fapt, în CSAT. La 11 martie 2016 CSAT a fost convocat la solicitarea Președintelui țării și a dat avizul pe proiectul de OUG.

Decizia CCR nr. 51/206 și OUG 6/2016 au fost publicate, așa cum era firesc, în același buletin oficial al statului: M.Of. nr 190 din 14 martie 2016, dată de la care ambele au început să producă efecte: prima elimina textele legale cu probleme, a doua le corecta. 

03/09/2018

Eu te pun secretar de stat, tu ma faci notar public

Filed under: 0. NOUTATI,MJ — Cristi Danilet @ 5:43 PM
Tags: , ,

notariatPrin adresa nr. 89.270 din 19.10,2017 domnul ministrul al justiției Toader Tudorel propune numirea lui Nicolae Liviu Popa ca secretar de stat în Ministerul Justiției; până atunci Popa lucrase ca director general la  UNNPR, aflat în coordonarea MJ. Primul ministrul este de acord cu această propunere și îl numește pe domnul Popa secretar de stat prin Decizia nr. 658 din 24.10.2017.

Pe 10.08.2018 domnul Tudorel Toader solicită Președintelui Uniunii Notarilor să îl propună ministrului justiției pentru a devenit notar public. Pe 13.08.2018 Consiliul Uniunii Notarilor aprobă cererea și solicită suplimentarea numărului de posturi pentru Iași. În acest sens, pe data de 20.08.2018 domnul secretar de stat de la MJ Nicolae Liviu Popa semnează în locul ministrului justiției Ordinul nr. 3216 din 20.08.2018 . Urmează numirea domnului Tudorel Toader în funcția de notar de către ministrul Tudorel Toader, printr-un secretar de stat.

Nu mă îndoiesc că cele descrise mai sus sunt legale. Dar, totuși, o întrebare îmi pun: o fi…firească relația asta de tipul „eu sunt om cu tine, tu ești om cu mine”?!

02/09/2018

Interviu „Ziare.com”: Tudorel Toader a adus justitia pe marginea prapastiei

Filed under: independenta justitiei,interviu,MJ — Cristi Danilet @ 6:05 PM
Tags: , , , , , ,

ziare_logo_head Azi a fost publicat un interviu de al meu dat pentru Ziare.com, cu titlul: „Un judecator acuza: Tudorel Toader este un varf de lance al politicului impotriva Justitiei. Suntem dispusi sa blocam activitatea in tara”

Au existat mai multe valuri anti-Justitie in ultimul an si jumatate. Ce se intampla acum?

Acum este clar ca dl Tudorel Toader pregateste revocarea procurorului general al Romaniei si neavand argumente legate de managementul si cariera lui Augustin Lazar inventeaza subiecte, iar unul dintre subiecte este cel al protocoalelor, protocoale care nu mai exista inca din luna martie 2018.

Pe de alta parte, este clar ca lovind in procurorul general, ministrul arata ca este atotputernic si ca poate controla oricand cariera procurorilor, pe care ii considera subordonatii lui. In felul acesta intimideaza practic procurorii si implicit incearca sa controleze justitia penala.

Dl Toader este departe de a fi un partener al justitiei, al judecatorilor sau procurorilor, el s-a pozitionat anti-Justitie, anti-magistrati, anti-procurori, din motive de neinteles pentru mine.

Totusi, cum am putea sa ne explicam aceasta atitudine, mai ales ca Tudorel Toader este nu doar un simplu absolvent, ci chiar un profesor universitar de drept?

Sa stiti ca multi fosti studenti de-ai lui s-au dezis de el, chiar si actuali studenti de la Facultatea de Drept. Este o diferenta intre profesorul Toader pe care il stiam noi si actualul ministru al Justitiei.

La ce anume va referiti mai exact?

Prin atitudinea ministrului Tudorel Toader s-a creat un front impotriva justitiei. Ministrul Justitiei este precum un varf de lance al politicului indreptat impotriva Justitiei. Si nu inteleg de ce se intampla acest lucru! In mod normal ministrul trebuie sa sustina din punct de vedere logistic si legislativ sistemul judiciar pentru ca cei vinovati sa fie trasi la raspundere si cei nevinovati sa nu suporte rigorile legii. Or, eu pe ministrul Toader nu il percep ca pe un partener, ci ca pe un inamic, ceea ce este stupid! Ministrul Justitiei sa se razboiasca cu magistratii?! Pentru ce?

E inadmisibil sa vezi cum vine la televizor si spune filosofic ce este „firesc” si ce nu… Dar el este un ministru al Justitiei, un om al Dreptului, el trebuie sa spuna ce este legal si ce nu este legal, iar daca ceva nu este legal, atunci sa actioneze potrivit procedurilor ca sa se anuleze actele respective!

Cum va explicati ca, desi sunt contestate la televizor, nimeni nu a atacat pana acum protocoalele in contencios administrativ?

Asta inseamna ca ele sunt valabile. In plus, chiar Tudorel Toader a semnat mai multe protocoale de-a lungul carierei sale.

Aceste protocoale sunt ca niste norme, ca niste regulamente pentru cazurile in care colaboreaza mai multe institutii. Ele sunt niste intelegeri. Iar cand se incheie cu un serviciu de informatii un astfel de protocol nu poate fi public pentru ca toata activitatea serviciunului este nepublica, secreta.

La noi, in Romania, se numeste clasificata, dar protocoale de acest gen sunt incheiate de toate serviciile de informatii din lume, puteti verifica. Si MI5 are incheiate cu justitia, la fel FBI.

Sunteti unul dintre cei 200 de semnatari ai scrisorii deschise prin care ii adresati o invitatie la dialog ministrului Toader.

Vor fi si mai multi in zilele urmatoare. Noi incercam sa ajungem la o intelegere cu ministrul Justitiei pentru ca noi nu aflam despre activitatea dumnealui decat de la televizor sau din ce scrie pe Facebook. Nu au avut loc niciun fel de intalniri intre reprezentantii magistratilor si ministrul Tudorel Toader de cand a fost numit in functie. Mai mult, la CSM fie nu se duce, fie ii ironizeaza pe ceilalti membri ai CSM.

Si atunci am spus ca vom desemna noi o delegatie care sa mearga la ministru, intre doua emisiuni televizate, si sa ii spuna ce este de facut ca in Justitie sa mearga lucrurile. La randul lui, ministrul sa comunice niste doleante. Nu este firesc sa conduca un minister de la televizor sau pe Facebook.

Care ar putea fi subiectele de discutie?

Actele normative pe care le-a promovat sunt in detrimentul Justitiei. Nu eficientizeaza in niciun fel actul de justitie. Apoi, fondurile de la minister pentru instante sunt la zero, inca de dinainte de vacanta judecatoreasca instantele nu mai au bani pentru functionare. De Serviciul de Probatiune nu s-a ocupat deloc, desi noi avem condamnati definitiv si eliberati din penitenciare care trebuiau luati in supraveghere si reintegrati social. De asemenea, ignora problemele functionarilor din penitenciare.

Mai mult, Ministerul Justitiei nu are un purtator de cuvant (in schimb ministrul este de gasit sambata dimineata pe Facebook) . In plus, are doi secretari de stat care sunt magistrati, contrar unei decizii a CCR, si desi i-am cerut in scris ministrului sa ia masuri, el ignora cu desavarsire decizia Curtii.

Deci managementul Ministerului Justitiei este la pamant si mie imi este clar: A decapitat DNA, si-a manifestat controlul asupra DIICOT, iar acum vrea sa ia controlul si asupra procurorului general.

Ce uita Tudorel Toader este ca, la un moment dat, el nu va mai fi ministru si va veni altcineva, care va folosi parghiile pe care Toader le-a inventat sau le-a consolidat, ceea ce este extrem de periculos. Practic, justitia romana se intoarce pas cu pas inainte de reforma Diaconescu-Macovei, adica inainte de 2004.


Iar daca ministrul Toader nu accepta invitatia la dialog?

Daca ne va raspunde negativ sau daca nu va raspunde deloc, discutam cu colegii nostri daca este cazul sa blocam activitatea in toate parchetele si instantele din Romania. Deci daca el continua cu evaluarea aceasta a procurorului general in afara legii, daca ignora solicitarile din partea magistratilor, noi suntem dispusi sa blocam activitatea in toata tara, pentru ca oricum a adus Justitia pe marginea prapastiei.

In momentul de fata, noi trebuie sa ne preocupam mai degraba de cariera noastra decat de dosare. Am ajuns sa ne fie frica de ministru ca ne poate schimba oricand sau ca pune nu stiu ce procuror sa ne ancheteze. Lucrurile astea nu sunt normale! Cand ai judecatori si procurori timorati, infricosati, justitia este controlata. Si eu ma intreb de ce vrea actualul ministru sa controleze Justitia? Al cui exponent este actualul ministru? In orice caz nu are legatura cu idealurile de dreptate si de independenta pe care le visam.

Intr-un interviu acordat in urma cu mai mult timp spuneati ca exista riscul sa ne intoarcem la epoca Stanoiu, de dinainte de aderarea la UE, cand justitia era controlata de politic. In ce stadiu ne aflam acum?

Suntem adusi in aceeasi perioada. E ca un cerc, daca vreti. Am plecat din 2004, am urcat apoi (2005/2007), in perioada 2010-2012 a fost o „explozie”, iar in momentul de fata suntem din nou la nivelul anului 2004.

Dar cum de se poate intampla asa ceva? Nu exista mecanisme de protectie? De ce in alte tari europene nu vedem asemenea lucruri?

Noi avem oameni care nu opereaza cu principii, ci avem oameni care opereaza doar cu legi si, din pacate, cu interpretari ciudate ale legilor. Oameni care utilizeaza legile impotriva principiilor, impotriva spiritului lor.

Din pacate, Romania este tara lui „Unde scrie?” si s-au apucat de scris, atat de des si atat de mult, incat au facut ineficiente institutiile statului. Exista un exces de reglementare, din lipsa principiilor sau a moralei, daca vreti, a cutumelor. Atat de multe reguli exista incat ele se intorc impotriva noastra in momentul de fata. Si cand ai oameni de rea credinta pusi la conducerea unor institutii, ei vor utiliza orice norma in favoarea lor.

Partenerii externi ne-ar putea ajuta sa nu „cadem in prapastia” despre care vorbeati anterior?

Ministrul Justitiei a spus ca 2018 trebuie sa fie anul ridicarii MCV. Eu cred ca dupa antireforma care s-a pornit, cu legile Justitiei modificate, cu statutul magistratilor ciuntit, cu Codul penal si Codul de procedura penala care vor fi modificate radical, mie mi se pare ca este exclus sa se ridice MCV in urmatorii 10 ani.
 

Zece ani? Atat de mult?

Da. MCV s-a dat initial pe o perioada de trei ani 2007-2010. In 2010 s-a luat decizia prelungirii pentru inca 3 ani. In 2013 s-a luat decizia prelungirii lui pe durata nelimitata, pana indeplinim cele patru criterii din MCV, unul dintre ele referitor la codurile penale.

Or, daca tu in 2018 vii si modifici codurile care ne-au bagat in Uniunea Europeana si legile Justitiei care ne-au asigurat aderarea, mie mi se pare ca cel putin 10 ani nu ni se poate ridica MCV.

Vom fi tot timpul priviti ca o tara de mana a doua. Suntem in UE, dar stam mai prost decat Croatia, care e ultima tara intrata in Uniunea Europeana.

01/09/2018

Interviu Media10: Adolescentii au nevoie de educatie juridica

Filed under: interviu — Cristi Danilet @ 2:43 PM
Tags: , , ,

media10

A apărut un interviu dat de mine în noul proiect jurnalistic dedicat educației MEDIA10, sub titlul:

„În România sunt 800.000 de adolescenți la care ar trebui să ajungă informații elementare de natură juridică”

Judecător. Fost membru CSM ales din partea judecătorilor. Înainte de anul 2011 a activat la instanțele din Cluj și Oradea, ultima funcție obținută fiind aceea de vicepreședinte al Judecătoriei Oradea. Cristi Danileț a fost și membru în echipa ministrului de Justiție Monica Macovei. Se poate spune că este „un alt fel de judecător”. Trece de sobrietatea hainei judecătoreşti. Se implică în spațiul public. Face educație juridică. A redactat primul manual complet de educaţie juridică din România: „Educaţia juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi şi justiţie”. Într-un interviu acordat jurnaliștilor Media10, Cristi Dănileț vorbește despre atiudinea pe care ar trebui să o adopte tinerii descurajați de „posturile aranjate”, de șpaga din spitale și învățământ, despre cât de bolnăvicioasă este mentalitatea „capul plecat sabia nu-l taie”, dar și lipsa de informație corectă. 

Media10: Sunteți un judecător cumva atipic, sunteți vizibil în spațiul public, aveți inițiative pe care le faceți cunoscute la nivel național. Ce vă determină să alegeți acest „stil de viață”?

Cristi Dănileț: Sunt judecător începând din anul 1998. Prima dată am ieșit în spațiul public sub pseudonim, scriind într-un ziar local din orașul unde începusem stagiatura un ghid săptămânal cu privire la procesele din România. A urmat apoi primul interviu dat presei naționale, criticând politica ministrului justiției de atunci care controla justiția. De aici lucrurile au decurs firesc: prima emisiune la TV, primul blog de magistrat din România, cont de Facebook cu cei mai mulți prieteni și urmăritori pe care îi are un magistrat. Scopul meu a fost și este unul singur: să arăt că dreptul nu este confiscat de magistrați, să conving populația să îți cunoască drepturile elementare și procedurile de urmat pentru protejarea lor și să încerc ca prin transparență să determin creșterea încrederii în justiție. Așadar, prin pozițiile mele publice încerc cumva să educ populația, fiind convins că misiunea unui judecător modern nu se limitează doar la dosarele pe care le are de soluționat.

Media10: În România se vorbeşte des despre corupție, mulți tineri sunt descurajați de “posturile aranjate”, de “şpaga din spitale, şpaga din învățământ”. Unde greşim?

Cristi Dănileț: Să știți că și eu sunt întrebat dacă este adevărat că pentru a intra în magistratură trebuie să dai mită. Curios, și în 1998, când am dat eu, am auzit aceleași povești. Nu mi s-a cerut și nu am auzit pe cineva să fi dat mită în magistratură nici atunci, nici de atunci. Oricum, sistemul de admitere este atât de sofisticat încât e imposibil să mituiești vreun membru al comisiilor de admitere. Am întâlnit însă cazuri de încercări de fraudare folosind tehnici moderne de comunicație. Au eșuat, căci avem posibilitatea să le depistăm. Cât privește angajările sau licitațiile din sistemul de sănătate, ori copiatul la concursurile de titularizare în sistemul de educație, ori șpaga dată pentru a găsi un loc copilului în grădiniță sau la o școală mai bună, ele intră în firescul atmosferei în care ne-am educat. Suntem tributari dictonului „legea e făcută ca să fie încălcată”. De asta încercăm să furăm, să înșelăm, să corupem. Societatea este bolnavă. Asta e moștenirea pe care a lăsat-o comunismul. Și va trebuie să treacă vreo patru generații să ne vindecăm.

ÎN OCCIDENT SE VORBEȘTE DE RULE OF LAW ȘI SEPARAȚIA PUTERILOR PUBLICE ÎNCĂ DE ACUM 300 DE ANI, DAR LA NOI DOAR DE 30 DE ANI

Media10: Studiile  pe tema drepturilor omului arată că mulți români nu-şi cunosc drepturile şi nici garantul acestora, dar au convingerea că le sunt încălcate. Românii au puțină încredere în judecători şi procurori, iar în privinţa celor care-i pot apăra, încrederea este mai mare în poliţişti şi jurnalişti. Cum poate fi schimbată această situație?

Cristi Dănileț: Cetățenii cel mult au auzit de cuvinte precum „drepturi”, „libertate”, „justiție”, dar nu prea știu ce înseamnă ele și în niciun caz nu cunosc procedurile prin care își pot valorifica drepturile sau pot cere intervenția organelor staului în caz de violare a lor. Probabil asta se întâmplă din cauza lipsei culturii sau cel puțin a educației juridice. Iată, în Occident se vorbește de rule of law și separația puterilor publice încă de acum 300 de ani, dar la noi doar de 30 de ani. Or, pentru împământenirea acestor concepte care stau la baza democrațiilor sănătoase, e nevoie să mai curgă ani buni. Avem nevoie să învățăm și să acceptăm că libertatea îți permite să faci tot ceea ce nu este interzis de lege, că democrația nu există fără responsabilitate, că legile sunt obligatorii chiar dacă ni se pare incorecte sau imorale, că hotărârile judecătorești definitive au putere de lege. Dacă s-ar ști toate astea, părțile nu s-ar război cu judecătorii în procese și nici nu ar căuta o justiție paralelă în mass-media. Mulțumirea mea este că în ultimii 10 ani justiția este mai de încredere decât politicul: astfel, românii cred în sistemul de justiție de două ori mai mult decât în Guvern și de trei ori mai mult decât în Parlament.

ÎNCEPÂND CU VÂRSTA DE 14 ANI UN COPIL RĂSPUNDE PENAL, DAR NIMENI NU ÎI SPUNE CE ÎNSEAMNĂ ACEST LUCRU.

Media10: Sistemul juridic este un hățiş pentru mulți copiii şi tineri. Educația juridică lipseşte din programa şcolară. Cât de grav este acest lucru?

Cristi Dănileț: În România avem în vigoare peste 9600 de legi; toate trebuie cunoscute și aplicate. Începând cu vârsta de 14 ani un copil răspunde penal, dar nimeni nu îi spune ce înseamnă acest lucru. Mai mult, există regula potrivit căreia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii drept scuză pentru a nu răspunde în caz de încălcare a unor dispoziții legale. Or, este o imensă ipocrizie să ceri copiilor să cunoască atâtea legi sau chiar numai pe cele mai importante fără ca cineva să le explice pe înțelesul lor. Le dăm cărți de identitate când fac 14 ani, dar nu le spunem copiilor ce nu au voie să facă, ce li se întâmplă dacă comit infracțiuni, cât de grav este să aibă dosar penal. Împlinesc 18 ani și avem pretenția să iasă la vot, dar nu îi învățăm nimic despre politică sau modul de identificare a informațiilor necesare pentru a vota. În felul acesta tinerii cresc cu aversiune față de autoritate, față de legi, poate chiar față de justiție și de politic. Pentru că ei au acces liber la informația online și dezvoltă puseurile de revoltă specifice perioadei adolescentine, riscăm să avem în câțiva ani mulți adulți nu doar iresponsabili, ci chiar anarhiști. Adică dacă nu suntem azi atenți, s-ar putea ca mâine să fim în pericol.

Media10: Ați facut publice o serie de materiale cu informații juridice accesibile pentru tineri şi copii. Ce credeți că ar trebui să faca statul în acest sens?

Cristi Dănileț: Actualul sistem de învățământ îi pregătește pe copiii noștri doar pentru examene, din păcate. Or, noi ar trebui să îi pregătim pentru viață. Să le facem educație civică, juridică, politică, de mediu, nutrițională, sexuală, sportivă, religioasă, rutieră etc. Cât privește educația juridică, eu am conceput acum câțiva ani un proiect național: am înființat organizația Voci pentru Democrația și Justiție, am conceput un site specializat de educație juridică,  dau informații zilnice pe contul de FB creat special,  avem un canal pe youtube și pe instagram #O.I (organisme inteligente) unde am postat infografice și filmulețe de desene animate cu teme de interes, am alcătuit un Ghid practic de educație juridică și civică pe care l-am pus gratuit pe net, am instruit studenți și practicieni ai dreptului să predea lecții de educație juridică, am ținut lecții de educație juridică nonformală pentru elevii din școli și licee, unele fiind chiar filmate și urcate pe net. Statul ar trebui să preia acest proiect pe care îl oferim la cheie. Putem face o instruire cu profesorii care predau materii socio-umane să îi familiarizăm cu elementele de drept după care aceștia să poată susține lecții în cadrul unor module de educație juridică la materiile lor (civică, sociologie, filosofie, psihologie etc). Iar asta ar trebui să înceapă deja de…ieri.

UN OM INFORMAT VA FI VERTICAL, CURAJOS ȘI VA ÎNȚELEGE MODUL DE FUNCȚIONARE A STATULUI

Media10: Există cursuri de educație juridică în sistemele de învățământ din alte țări?

Cristi Dănileț: În nicio țară din Europa nu există cursuri de „legal education” atât de complexe pe cât le-am gândit în România. Dar ce am făcut noi a fost doar educație nonformală. Am ajuns cam la 30.000 de elevi și am distribuit cam 12.000 de manuale gratuite, printate cu sprijinul unor sponsori inimoși. Dar în România sunt 800.000 de adolescenți la care ar trebui să ajungă informații elementare de natură juridică, practică și la nivelul lor de înțelegere. Or, asta trebuie făcută în mod formal și profesionist. Iar asta trebuie asumat de Ministerul Educației. Din păcate, de cinci ani încă se evită a se lua o decizie.

Media10: Un popor mai puțin informat şi educat este şi un popor mai uşor de manipulat. Se joacă în România această carte?

Cristi Dănileț: Unele din manipulările practicate azi în domeniul juridic sunt favorizate de lipsa de informații juridice. Altele, de lipsa exercițiului în a căuta informații relevante sau a discerne cu privire la ele. Un om informat va fi vertical, curajos și va înțelege modul de funcționare a statului și rostul regulilor pentru protejarea indivizilor. Credeți-mă, sunt un consumator de media, și mă simt cu adevărat neputincios când văd speculațiile și chiar aberațiile care se fac pe teme juridice de către unii analiști sau jurnaliști.

OMULUI TREBUIE SĂ ÎI FIE FRICĂ NU DE ALȚI OAMENI (COLEGI, ȘEFI, STRĂINI, POLITICIENI), CI DOAR DE LEGE

Media10: Cum ar trebui să reacționeze tinerii la neregulile de care se lovesc zilnic? İncă există în România  concepția de felul “capul plecat sabia nu-l taie”….

Cristi Dănileț: Proverbul acesta are o continuare pe care am uitat-o, deja: „…dar nici soarele nu îl vede”. Eu nu sunt pentru omul umilit și servil față de alți indivizi. Un om fricos nu poate fi un om liber. Omului trebuie să îi fie frică nu de alți oameni (colegi, șefi, străini, politicieni), ci doar de lege: el trebuie să știe că atât timp cât se asigură respectarea legii, fiecare suntem în siguranță. Oamenii sunt egali între ei doar din punct de vedere legal. Iar copiii sau tinerii trebuie să știe că nimănui nu îi este îngăduit să îi agreseze psihologic, emoțional, fizic sau sexual, tot astel cum nici lor nu le este permis să agreseze alți copii, tineri sau adulți. Pentru apărarea drepturilor lor, cei tineri trebuie să acționeze respectuos, cel mai bine prin intermediul organizațiilor din care fac parte și, desigur, anunțând autoritățile (părinți, avocați, magistrați). Răzbunarea este interzisă de lege.

Media10: Doi copii sunt abuzaţi în fiecare oră în România. E concluzia sumbră ce reiese din statisticile autorităţilor. Cifrele ar putea fi însă mult mai grave, pentru că nu toate cazurile sunt semnalate. Avem legi care să  îi apare? Ce şanse au aceşti copiii să fie protejați?

Cristi Dănileț: „Bătaia e ruptă din rai” – cu asta ne-am născut în timpul comunismului. Cu scuze care să justifice lenea, chiului, bătaia, violul, incestul, corupția, omorul. Cel mai tare, mai puternic, poate face orice. Bărbatul mai tare ca femeia, părintele mai puternic decât copilul, profesorul cu drepturi totale asupra elevul. Frica și abuzul au fost predate și exersate pe generații întregi. De aici lipsa de respect pe care o vedem azi la unii față de alții. De aici cele două Românii, chiar paralele, prezentate de televiziunile care spală creiere în fiecare seară. Iar violența domestică e groaznică: în foarte multe familii din țara noastră cel mai slab (de regulă femeia, copilul, sora mai mică etc) este supus violențelor de tot felul, el nefiind privit ca o ființă omenească, ci ca un obiect al proprietății: de altfel și spunem copilul „meu”, soțul „meu” ș asta creează senzația că, fiind „al tău”, poți face tot ceea ce dorești cu el, căci el nu este asemenea ține. Acesta e un derapaj uriaș ce ține de mentalitatea poporului. Prin urmare, cum morala sau chiar religia nu face față la acest fenomen, e nevoie de intervenția organelor legii. Iar poliția nu poate interveni decât dacă exisă o sesizare de la cel violentat sau de la martori, care sunt mult prea indiferenți. De aceea, sesizările sunt prea puține.

AU TRECUT VREMURILE CÂND NUMAI CORUPȚIA REZOLVA ORICE PROBLEMĂ ÎN ROMÂNIA

Media10: În România sunt mulți tineri descurajați, dezamăgiți de nedreptățile, în principal de corupție. Cum poate fiecare dintre ei să  schimbe realitatea acestei țări, ce pârghii legale au la dispoziție?

Cristi Dănileț: Au trecut vremurile când numai corupția rezolva orice problemă în România. În 2004 am început lupta împotriva corupției și acum există o altă generație de magistrați, polițiști, doctori, profesori, funcționari care au înțeles periculul acestui flagel. Eu, de exemplu, provin dintr-o familie modestă, am intrat prin concurs în justiție, nu am dat vreun ban. La fel și mulți alți colegi de ai mei. Și mi-am impus, apoi, ca nici mai departe să nu dau mită. Să invoc prevederile legale, să acționez legal, să cer să mi se aplice legea ca pentru toți ceilalți și să suport consecințele în mod demn atunci când greșesc. Nu să cumpăr favoruri. Deci, dacă vrem o schimbare în bine, începem cu noi: să fim noi corecți, apoi să ne „batem” ca cei din jurul nostru să fie corecți.

29/08/2018

Protocoale semnate de domnul Toader

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 10:12 PM
Tags: ,

T.Toader, 28.08.2018, declarație la Ministerul Justiției: „Reafirm faptul că într-un stat de drept protocoalele au caracter nefiresc

Mai jos sunt șase protocoale semnate de domnul profesor universitar dr. Toader Tudorel și un altul semnat de ministrul anterior pe care îl impune să fie respectat de către judecători. Toate au fost încheiate în statul de drept numit România. Eu spun că ar cam fi legale. Dar dacă mă uit la clipul de mai sus nu pot spune că ar fi și firești. Căci dacă la drept cât de cât mă pricep,  la filosofie încă sunt începător.

1. Protocol_intre Ministerul Justitiei, CSM si Ministerul Educatiei

2. Protocol intre o Facultate de stat si CSM

3.  Protocol_de_intre_o Universitate de stat si Administratia Penitenciarelor

4. Adresă către instanțe de la ministrul justiției pentru aplicarea unui Protocol dintre MJ și Uniunea Avocaților

 

5. Protocol între o Universitate de stat și un lnspectorat Școlar Județean

 6. Protocol între o Facultate de stat și un ONG

28/08/2018

Ministrul triseaza in razboiul protocoalelor

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 5:50 PM
Tags: , , ,

După scurta declarație de presă care a durat 20 de minute și în care ministrul a răspuns totuși la o întrebare, ca la o conferința de presă, cu privire la acuzațiile de minciună pe care i le-a adus ieri Procurorul General, trag următoarele concluzii:

În martie „douămiioptusprezece” Ministerul Justiției a solicitat Ministerului Public situația Protocoalelor încheiate, începând cu anul 2005. Imediat Procurorul General a răspuns că sunt opt protocoale în total, din care două încheiate între SRI și PICCJ. Primul fusese încheiat în 2009, iar al doilea în 2016; acesta din urmă – o spune chiar ministrul justiției – a fost încheiat în decembrie 2016 în baza OUG 6/2016 și l-a abrogat pe cel din 2009. Primul document a fost recent declasificat.

Așadar, întreb eu, care e problema??? Protocolul din 2016 e unul legal, fiind întocmit în baza acelei OUG. Și e „firesc” :) din moment ce l-a abrogat pe cel anterior. Din declarația de ieri a Procurorului General aflăm că acesta a fost denunțat în martie 2017 și că este în curs de declasificare.

 

Chestiunea cu „abrogarea” e un balon de săpun. Legea 24/2000 arată în ce condiții se folosesc termeni precum intrarea în vigoare, modificarea, completarea, suspendarea, abrogarea unor acte normative. Dar asta nu înseamnă că acești termeni nu se pot folosi în orice alte documente sau împrejurări. Cu alte cuvinte, folosirea termenului „abrogare” într-un context nu determină caracterizarea drept act normativ a acelui document/acțiune.

Ministrul a invocat interdicția de a se „antepronunțarea” atunci când a venit vorba de  evaluarea Procurorului General. După cum am mai arătat AICI, numai magistraților le este interzis să se antepronunțe, ministrul nu are o asemenea interdicție.

Ministrul a invocat în mod repetat că existența unor protocoale nu i se par firești. Acum, când e vorba de aplicarea legii, vorbim de ce este „legal” sau „nelegal”. Discuțiile despre „fire” și „nefiresc” le lăsăm pentru reflecțiile filosofice.

Și totuși, eu mă îndoiesc că există vreo normă legală care permit ministrului justiției să ceară evidențe, detalii, sau explicații cu privire la documente clasificate încheiate de alte instituții, fie și ale Parchetelor. Potrivi legii, cât timp documentele respective sunt clasificate, nici măcar nu trebuiau să ajungă la cunoștința ministrului. Dar, sunt dispus să recunosc, dacă se dovedește că eu greșesc. Deocandată, însuși ministrul justiției pare a confirma ceea ce spun eu:

 

Legislatia Protocoalelor

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 1:09 AM
Tags: ,

HG 502/2018 privind organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate Art.2 alin. (2) În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, ONAC poate încheia protocoale de cooperare/colaborare cu alte instituții publice sau persoane juridice de drept public sau privat, din țară sau din străinătate.

REGULAMENT din 2017 de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei: Art 7, alin. 2, lit s) propune conducerii MAI încheierea de convenţii, protocoale şi alte asemenea documente, pe domeniul de competenţă, şi acordă viză tehnică documentelor similare încheiate de alte unităţi ale MAI cu diferite organisme; alin. 3 lit. k) colaborează cu STS, precum şi cu celelalte structuri din cadrul SNAOPSN, în conformitate cu prevederile reglementărilor şi protocoalelor în vigoare, pentru asigurarea necesarului sistemelor şi serviciilor de videoconferinţă pentru structurile MAI.

OUG 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal: art. 8 din Legea 14/1992 a SRI se modifică: Condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale.

ORDIN MAI nr. 201/2016 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de informare publică şi relaţii publice în Ministerul Afacerilor Interne  Art. 31 (3) Încheierea protocoalelor de cooperare prevăzute la alin. (2) se realizează cu avizul de specialitate al DIRP, iar pentru structurile aflate în subordinea instituţiilor şi structurilor aflate în subordinea MAI, cu avizul acestora din urmă.

HG 583/2016 privind SNA 2016-2020: pct. 9.2 – încheierea de protocoale de cooperare cu DNA, ANI, PÎCCJ şi DGA, precum şi cu alte instituţii şi alte autorităţi publice care deţin informaţii relevante privind incidentele de integritate

Lege 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative – Art. 4 alin (2) În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, între Agenţie şi instituţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-m) se încheie protocoale de cooperare prin care se stabilesc modalităţile concrete de acces direct sau indirect la bazele de date privind orice categorie de bunuri ce poate face obiectul unei măsuri asigurătorii sau al confiscării, precum şi procedurile de cooperare în materia administrării şi valorificării bunurilor sechestrate şi confiscate.

Legea 203/2015 privind planificarea apărării  Articolul 12 Pentru elaborarea și punerea în aplicare a planurilor permanente de apărare și a planurilor de contingență, Ministerul Apărării Naționale poate încheia protocoale de cooperare cu alte ministere și instituții guvernamentale, în condițiile legii.

ORDIN MAI nr. 73/2013 privind organizarea şi funcţionarea camerelor de corpuri delicte Art. 2 (5) Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (3) şi (4), între unităţile Ministerului Afacerilor Interne pot fi încheiate protocoale de cooperare.

ORDIN MAI 92/2011 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de ordine şi siguranţă publică al poliţiei locale CAP. II, C. Activităţi şi misiuni executate în comunSunt evidenţiate activităţile şi misiunile ce sunt executate în comun cu: Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia de Frontieră Română, structuri ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Garda Financiară, serviciile de urgenţă voluntare sau private, formaţiuni de protecţie civilă de la autorităţile administraţiei publice, Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Protecţia Alimentelor, Garda Naţională de Mediu şi alte instituţii sau societăţi specializate de pază, care pot contribui la prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţeanului şi au la bază protocoale de cooperare încheiate în acest sens.

HG 32/2011 privind desemnarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile: art. 2 alin. (3) Pentru realizarea atribuţiei prevăzute la alin. (2), Ministerul Justiţiei poate încheia protocoale de cooperare cu autorităţile, cu instituţiile publice şi cu persoanele juridice de drept public sau privat care deţin datele prevăzute la alin. (2).

Ordin MAI nr. 60/2010 privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, modificat prin Ordin MAI 26/22015: Art. 24. – (1) Atunci când situaţia operativă o impune, în activitatea de menţinere a ordinii şi siguranţei publice pot fi angrenate, în condiţiile legii, structuri de poliţie locală.(2) Integrarea efectivelor poliţiei locale în dispozitivul de menţinere a ordinii şi siguranţei publice se face având în vedere prevederile Planului unic de ordine şi siguranţă publică şi ale Planului de ordine şi siguranţă publică al poliţiei locale, în baza unor protocoale de cooperare încheiate între inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi autoritatea administraţiei publice locale.(3) Protocoalele prevăzute la alin. (2) vor cuprinde detalii privind modul concret de realizare a activităţii de patrulare şi de utilizare a resurselor logistice.

HG 215/2012 privind SNA 2010-2015: Obiectiv 2, măsura 4: dezvoltarea, consolidarea şi implementarea activităţilor cuprinse în protocoalele de colaborare (cu valoare operaţională optimă) cu instituţii şi autorităţi publice, monitorizarea periodică a îndeplinirii lor.

STRATEGIA NAŢIONALĂ din 2010 privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate pentru perioada 2010-2012: Inspecţia Muncii a încheiat protocoale de cooperare în vederea diminuării fenomenului muncii nedeclarate cu următoarele instituţii:- Inspectoratul General al Poliţiei Române;- Autoritatea pentru Străini;- Garda Financiară;- Inspectoratul de Stat în Construcţii;- Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;- Oficiul Român pentru Imigrări;- Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;- Jandarmeria Română.Prin aceste protocoale instituţiile semnatare şi-au asumat ca responsabilitate informarea operativă cu privire la existenţa situaţiilor în care se desfăşoară muncă nedeclarată.

REGULAMENT din 2008 de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor Art. 12 lit. i) asigură colaborarea cu autorităţile de supraveghere prudenţială, autorităţi de aplicare a legii, autorităţi cu atribuţii de control financiar şi alte instituţii cu atribuţii în domeniu, prin încheierea de protocoale de cooperare în care sunt stabilite măsurile necesare pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legii;

LEGE nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul Românie Art. 54 alin. (2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin prin prezenta lege, Ministerul Apărării Naţionale şi celelalte autorităţi publice pot încheia protocoale de cooperare.

PLAN DE ACŢIUNE din 31 octombrie 2007pentru îndeplinirea condiţionalităţilor din cadrul mecanismului de cooperare şi verificare a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei: Pe baza evaluării tipurilor de informaţii şi a surselor de informaţii necesare desfăşurării unei activităţi eficiente de control se va crea cadrul de cooperare interinstituţională prin încheierea unor protocoale de cooperare privind schimbul de informaţii pentru atingerea obiectivelor ANI.

Strategia Națională de Luptă Antifraudă din 2006 – având încheiate 25 de protocoale cu entităţi raportoare interdepartamentale, interministeriale şi interservicii, inclusiv cu serviciile de informaţii; până în luna decembrie 2005, DLAF va încheia protocoale de colaborare cu instituţiile potenţial deţinătoare de informaţii cu privire la fraude şi nereguli legate de fondurile comunitare (Serviciul Roman de Informaţii, Inspectoratul General al Poliţiei Române, ANAF);

STRATEGIA din 17 martie 2005 a Ministerului Administraţiei şi Internelor de realizare a ordinii şi siguranţei publice, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale: La nivel interinstituţional, forţele de ordine publică ale Ministerului Administraţiei şi Internelor cooperează cu structurile cu atribuţii în domeniu din alte ministere şi alte instituţii abilitate. Prin procesul de cooperare cu acestea se urmăresc promovarea şi participarea la elaborarea unor acte normative, ordine şi instrucţiuni pe probleme de interes comun, permanentizarea şi amplificarea schimbului de informaţii conform atribuţiilor şi competenţelor conferite de legislaţia în vigoare, mediatizarea activităţilor şi a rezultatelor acţiunilor întreprinse de forţele de ordine. În acest sens se încheie protocoale de cooperare, se întocmesc planuri de acţiune comune, planuri de cooperare bilaterale şi multilaterale între ministerele interesate, în funcţie de situaţia operativă.

Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului: Art. 7 În scopul prevenirii și combaterii actelor de terorism și a faptelor asimilate acestora, autoritățile și instituțiile publice componente ale SNPCT desfășoară activități specifice, individual sau în cooperare, în conformitate cu atribuțiile și competențele lor legale și cu prevederile Protocolului general de organizare și funcționare a Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Articolul 6 (1) La nivel național activitatea de prevenire și combatere a terorismului se organizează și se desfășoară în mod unitar, potrivit prezentei legi.(2) În acest scop cooperarea în domeniu se realizează ca Sistem național de prevenire și combatere a terorismului, denumit în continuare SNPCT, la care participă următoarele autorități și instituții publice: a) Serviciul Român de Informații, cu rol de coord onare tehnică; b) Ministerul Administrației și Internelor; c) Ministerul Apărării Naționale; d) Ministerul Afacerilor Externe; e) Ministerul Economiei și Comerțului; f) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;g) Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor;h) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului; i) Ministerul Sănătății;j) Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației; k) Ministerul Finanțelor Publice; l) Ministerul Integrării Europene; m) Ministerul Justiției; n) Serviciul de Informații Externe; o) Serviciul de Protecție și Pază; p) Serviciul de Telecomunicații Speciale; q) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; r) Banca Națională a României; s) Agenția Națională de Control al Exporturilor; t) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; u) Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. 

 

HG 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România Art. 153 Instituţiile competente în realizarea verificărilor de securitate coopereaza, pe bază de protocoale, în indeplinirea sarcinilor şi obiectivelor propuse.Art. 227: În îndeplinirea sarcinilor şi obiectivelor ce le revin, pe linia protecţiei informaţiilor clasificate, ADS competente cooperează pe baza protocoalelor ce vor fi încheiate între ele cu avizul ORNISS.

21/08/2018

Pe intelesul tuturor: impartialitatea si antepronuntarea

impartialitateFoarte des se fac reproșuri în spațiul public privind antepronunțarea, adresate fie unor magistrați care nu au cauze pe rol, dar care sunt implicați în anumite dezbateri publice, fie – cel mai des – unor comentatori diverși, de la miniștri la jurnaliști, în legătură cu anumite soluții judiciare. Toți aceștia greșesc atunci când combat argumentele aducând ca motiv faptul că ar fi interzisă antepronunțarea. 

1. Antepronunțarea este un termen utilizat doar în legătură cu justiția. Nu este un cuvânt ce ar putea fi utilizat în legătură cu alte activități: administrative, politice etc. Deci un politician sau un funcționar nu se poate „antepronunța” dacă anunță că va adopta o anumit decizie, că va vota într-un anumit fel etc.

2. Interdicția antepronunțării este o garanție a imparțialității judiciare. Astfel, justiția corectă este caracterizată prin cei trei „i”: Independența, Imparțialitatea și Integritatea. Imparțialitatea înseamnă lipsa prejudecăților (care ar putea duce la o favorizare sau o defavorizare a unei părți: de ex, toți rromii sunt hoți, o femeie a fost violată pentru că s-a îmbrăcat indecent etc), lipsa conflictului de interese (care ar însemna că judecătorul are un interes în soluționarea cauzei ce ar produce un beneficiu pentru el sau un membru al familiei sale) și evitarea pre-judecării (ceea ce numim în limbaj curent „antepronunțarea”).

3.Antepronunțarea” înseamnă că cel care urmează să ia o decizie judiciară o anunță mai înainte de a se finaliza procedura care trebuie să premeargă acelei hotărâri. Ofer trei exemple: (a) procurorul începe urmărirea penală și afirmă că îl va și trimite în judecată pe cel suspectat – or, urmărirea penală este chiar procedura care îți propune să lămurească dacă un om trebuie sau nu trimis în judecată; (b) judecătorul arestează o persoană și afirmă că aceasta este vinovată – or, cu prilejul arestării, nu se discută vinovăția unei persoane, aceasta fiind nevinovată până la finalizarea procesului de fond, ci doar dacă există suspiciuni cu privire la implicarea sa în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală și există argumente cum că acea persoană ar împiedica desfășurarea normală a procesului; (c) judecătorul respinge întrebarea pusă de un avocat pe motiv că doar sepierde timpul întrucât clientul acestuia oricum e vinovat – or, dacă judecătorul deja știe soluția, nu mai are rost procesul.

4. Antepronunțarea este interzisă pentru a nu permite procurorului/judecătorului să își formeze o idee preconcepută despre o cauză pe care o are de soluționat, căci prin definiție el trebuie să strângă și să evalueze probele în mod imparțial, pentru a adopta la final o decizie obiectivă. Dacă pe parcursul procedurii deja ar avea în minte soluția pe care va urma să o ia la final și, mai mult, ar afirma-o fie în acte oficiale, fie și numai în discuții private, magistratul ar fi cumva „legat” de declarația sa, astfel încât tot ceea ce va face ulterior în dosar va fi doar în sprijinul soluției de acum deja luate. Prin urmare, se poate spune că magistratul ar fi de-a dreptul interesat în soluția sa, deci el nu ar mai fi imparțial și procesul ar fi deturnat de la rolul său, nemaifiind echitabil.

5. De aceea, în acest domeniu nu doar imparțialitatea e esențială, ci și aparența de imparțialitate e importantă: magistratul nu doar că trebuie să fie imparțial, ci să și apară în ochii celorlalți că este imparțial, tocmai pentru a sădi și menține încrederea  în justiție părților din dosare și publicului larg. Așadar, dacă magistratul a făcut o afirmație sau doar niște remarci ori gesturi cu privire la soluția pe care urmează să o dea, chiar dacă totuși el ar reuși să își mențină imparțialitatea în actele pe care le va face până să adopte soluția care și aceasta ar fi una corectă, tot nu ar fi suficient, tocmai pentru că cei din fața lui nu mai au încredere în el.

6. Revenind la discuțiile care au generat prezenta postare, afirm că atunci când e vorba de o cauză judiciară este evident că nu se poate „antepronunța” un jurnalist, sau un ministru, sau un politician, sau un părerolog obișnuit. Fiecare dintre aceștia se cheamă că anticipează, comentează, speculează, dar nu că se antepronunță, pentru că nu aceștia urmează să dea soluția judiciară în cauză, ci doar un magistrat. 

Atenție! Nici măcar un magistrat nu se poate „antepronunța”, dacă este vorba de o cauză care îi revine spre soluționare unui alt magistrat. Însă este adevărat că legea interzice unui judecător/procuror să comenteze în mod public orice cauză, aflată pe rolul său ori pe rolul unui coleg, această faptă fiind abatere disciplinară.

7. Dacă un magistrat care are o cauză spre soluționare se antepronunță (în public sau în privat) cu privire la soluția pe care el ar urma să o dea, atunci este obligat să se abțină de a mai instrumenta respectivul dosar și va fi înlocuit de un coleg. Dacă însă continuă activitatea fără să facă declarație de abținere el riscă o sancțiune disciplinară.

Evident, dacă magistratul în cauză nu s-a abținut din proprie inițiativă și una dintre părțile din dosar află că magistratul s-a antepronunțat, atunci aceasta are posibilitatea să îl recuze, adică să ceară înlocuirea sa. Dacă motivele sunt întemeiate, magistratul va fi înlocuit de un coleg care va continua urmărirea penală/judecata.

.

STUDII: Prezentare PPT, document imparțialitate

24/07/2018

As pica la examen un ministru

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 11:18 PM
Tags: , ,

“Ar trebui să nu mai avem nevinovați arestați, trimiși în judecată, eventual urmăriți penal și, de asemenea, să nu mai avem vinovați care să fie neurmăriți penal” – pentru o asemenea afirmație un student în anul trei la Drept ar pica imediat examenul de procedură penală.

Astfel: orice arestat este nevinovat, căci motivele de arestare preventivă sunt altele decât cele de condamnare; orice trimis în judecată este nevinovat până la sfârșitul procesului; întotdeauna vor fi vinovați netrimiși in judecată, cât timp exista cazuri neraportate sau care nu pot fi probate.

In fine, afirmația de mai sus este cu atât mai gravă cu cât ea este făcută de ministrul actual al justiției în plină procedura de selectare a unui procuror șef la DNA: asta pentru că vinovăția o stabilește un judecător, întotdeauna și în orice stat, nicidecum un procuror.

14/07/2018

Interviu: Cei preocupati de stomac vs Cei preocupati de drepturi

Filed under: interviu — Cristi Danilet @ 4:35 PM
Tags: , , , , ,

Interviu apărut în LiberînRomania, din 14.07.2018 sub titlul:

„Judecătorul Cristi Dănileț: „Asistăm la o fractură între două generații: cei care se luptă pentru stomac și cei care se luptă pentru drepturi”

Cristi Dănileț este probabil unul dintre cei mai cunoscuți judecători din țară. Și asta pentru că, spre deosebire de alți colegi de-ai săi, el chiar face efortul de a propovădui un ideal de dreptate printre oamenii care, în mod normal, consideră că justiția e un domeniu al specialiștilor. Convins că lucrurile nu trebuie să stea astfel, Dănileț a și scris o carte pentru neinițiații domeniului, prin care încearcă să explice justiția pe înțelesul tuturor. Se întâlnește constant cu oameni din societatea civilă, cu elevi de liceu, cu protestatari și le explică în ce constau riscurile de a pierde niște drepturi pentru care țara asta a plătit cu sânge. Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Liber în România, Cristi Dănileț a vorbit atât despre travaliul democrației din România, care se petrece acum, sub ochii noștri, dar și despre legile justiției și despre sesizarea pe care a trimis-o la CSM și la Inspectiția Judiciară cu privire la afirmațiile lui Liviu Dragnea, care a susținut recent că un ofițer de informații i-ar fi vorbit despre intervenții asupra judecătorilor din completul său de judecată. 

Reporter: Aș vrea, în primul rând, să aflu de la dumneavoastră, de ce dreptatea? De ce nu altă cale?

Cristi Dănileț: Pentru mine, personal, izvorul sau motivul pentru care am ales calea dreptății a fost educația de acasă. Eu provin dintr-o familie extrem de simplă, din părinți muncitori, în care ordinea și disciplina erau cuvinte  zilnice. Tatăl meu m-a învățat că e mai bine să fii  om cinstit, ca să poți dormi liniștit noaptea. Deci cred că educația de acasă și-a pus amprenta. Combinat cu niște calități de lider pe care le aveam încă de când eram un copil. Așa am ajuns la concluzia că e mai bine să îmbrățișez calea dreptății. Inițial, am vrut să devin polițist, să merg la Academia de Poliție, dar acolo mi s-a spus în față că îmi trebuie o pilă. Am și găsit pilă, dar  după un moment de gândire, am spus că  nu e bine să fac asta încă de la început și am ales Facultatea de Drept. Când am terminat Facultatea de Drept, am vrut să devin procuror. Dar în anul în care am terminat eu nu s-a organizat concursul pentru procurori, doar pentru judecători. Și atunci am participat la un concurs național pentru judecători și am reușit chiar din prima, cu o medie foarte mare.

R: Deja putem vorbi despre ani de proteste în România. Toate gravitează în jurul ideii de dreptate și în jurul legilor justiției. Cum comentați spiritul civic din România la momentul acesta?

C.D. Noi nu avem o cultură juridică în România și nici măcar o cultură a civismului în România. Abia acum se formează. Dacă vreți, acum asistăm la travaliul ei. În Occident, ideile acestea de stat de drept, democrație, justiție sunt clasice. Acolo sunt vii de 300 de ani. Noi avem numai 30 de ani de democrație. Pe fondul acesta al tranziției de la comunism la democrație, lumea simte diverse nedreptăți. În primul rând economice. Oamenii văd că sunt inegali din punct de vedere economic și nu înțeleg acest lucru. Pentru că, în timpul comunismului, eram forțați să credem că toți trebuie să fim egali din punctul de vedere al veniturilor, al banilor. Acum, să spui oamenilor care au fost 50 de ani educați în comunism că nu putem fi toți egali economic, că suntem egali doar în fața legii, lucrul acesta este greu de înțeles. Vorbim despre o generație întreagă, născută în timpul comunismului, care știa că dacă ai o problemă, ți-o rezolvi numai în sistemul de Pile, Cunoștințe și Relații. Acum, cei care sunt născuți în democrație sau au învățat democrația în afară știu că asta înseamnă corupție și că e un fenomen care trebuie combătut. Și atunci este și un conflict între generații. Ori, ceea ce se întâmplă acum în România cu aceste proteste este o revoltă a unor oameni împotriva altor nedreptăți decât cele economice. Acum, oamenii și-au dat seama că respectarea drepturilor este mai importantă ca orice și că aceia care doresc să conducă o țară trebuie să pună în plan prioritar interesul public. Acum, generația tânără și-a dat seama că este mai important să te lupți pentru drepturi decât pentru mâncare. Asistăm la o fractură dintre cele două generații: cei care se luptă pentru stomac și cei care se luptă pentru drepturi. Este o trecere de la neo-comunism spre democrația autentică.

R. Din punctul de vedere al specialistului în justiție, dumneavoastră credeți că oamenii care ies în stradă chiar conștientizează importanța modificărilor aduse legilor justiției sau sunt duși de un val mai mare?

C.D. Eu am o experiență în Drept de 20 de ani. Dacă mai pun și facultatea, sunt 24 de ani. De aici rezultă că un sfert de secol m-am învârtit în sistemul ăsta al legalității. Pentru mine, unele lucruri care se dispută astăzi sunt de ABC. De asta îmi și permit să le discut public. Publicul era total neavizat până la Ordonanța 13. Neavând o cultură a Dreptului, oamenii nu s-au preocupat de lucrurile astea. S-a creat impresia că dreptul aparține juriștilor. Nimic mai greșit! Legile se adresează tuturor cetățenilor. Oamenii care ies în stradă de la Ordonanța 13 încoace au înțeles că se întâmplă ceva grav. Dacă oamenii care ajung la putere ajung să abuzeze de ea, astfel încât dau legi care să favorizeze infractorii. Oamenii au înțeles că dacă infractorii sunt scăpați, noi toți suntem în pericol. Asta a fost marea trezire. Și da, eu cred că oamenii au înțeles acest lucru.

R. Puteți să-mi spuneți, pentru cineva care n-a citit niciodată modificările legilor justiției, din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt cele mai grave dintre aceste modificări și ce efecte pot determina?

C.D. Prin legile acestea ale justiției se întărește puterea ministrului asupra carierei magistraților. Ori, lucrul acesta este foarte periculos, pentru că ministrul este un om politic. Dacă un om politic  poate decide când un magistrat poate fi dat jos dintr-o funcție, atunci e evident că acel magistrat va fi mai interesat să-și păstreze funcția decât să instrumenteze un dosar. Cu alte cuvinte, un magistrat controlat politic, niciodată nu va instrumenta corect un dosar în care e implicat cineva din partidul din care face parte ministrul…De aceea este foarte important ca justiția să-și păstreze independența.

R. Ați făcut o sesizare la CSM și la Inspecția Judiciară, legat de declarația lui Liviu Dragnea, care susținea că s-ar fi întâlnit cu un ofițer de informații, de la care a aflat chestiuni foarte grave. Credeți că această sesizare va duce undeva?

C.D. Mie mi s-au părut grave două lucruri. Primul e că tu ești șeful Camerei Deputaților, ai un discurs împotriva Statului Paralel și a protocoalelor cu serviciile secrete și tu recunoști cu nonșalanță că ai vorbit cu un om din serviciile secrete care știa informații dintr-un dosar care te privea. Asta este cumplit. În primul rând, ce treabă are președintele Camerei Deputaților cu Serviciile Secrete? Cea de-a doua chestiune care mă îngrijorează este că un om  de la nivelul acesta al conducerii statului, deci al treilea om în stat, afirmă că sunt judecători supremi asupra cărora s-ar fi intervenit să dea o anumită soluție. Păi dacă este așa, tu te duci imediat la Parchetul General și ceri ca judecătorul respectiv să fie interceptat, anchetat, urmărit. Nu te duci la televizor să spui asta! Este o situație de o asemenea gravitate, încât orice om care ar ști că este reală ar anunța imediat instituțiile de control. Nu te duci la televizor. Eu m-am îngrozit. Pentru că, dacă este reală, imediat judecătorii trebuie trași la răspundere. Dar dacă nu este reală, imediat cel care a făcut afirmația trebuie lovit în public! Nu mă îndoiesc că Inspecția Judiciară și CSM vor reacționa. Eu am făcut o sesizare legală, ei sunt obligați să o ia în considerare, să facă ancheta respectivă și să-mi dea un răspuns.

R. Dar Inspectia Judiciară n-ar fi trebuit să se autosesizeze?

C.D. Sincer, da. Dar să zicem că eu am reacționat în primele 24 de ore. Orice persoană din România ar fi trebuit să facă această sesizare. Și, în primul rând, Liviu Dragnea.

R. Eu am observat că aveți o activitate foarte publică. Mergeți prin țară, vă întâlniți cu oamenii, le explicați justiția pe înțelesul lor. Simțiți că are efecte partea aceasta a activității dumneavoastră?

C.D. Da. În primul rând, fac asta de vreo 5 ani de zile. Mă întâlnesc cu adulții în cercuri, agore, dezbateri, unde vorbesc despre evenimentele socio-juridice imediate. Apoi am pe Facebook și pe blogul personal explicații pe înțelesul tuturor. Dar am zeci de întrebări în particular, la care răspund. Și apoi am un program de educație juridică a tinerilor din licee, din școli. Pentru aceștia am scos și o carte, care este gratuită pe Internet, publicată la Humanitas. Foamea de informație juridică este uriașă. Nu există o știre astăzi care să nu se ocupe de domeniul judiciar. Și neavând o educație juridică, putem fi păcăliți ușor. Atunci este bine ca unii profesioniști să explice pe înțelesul oamenilor, în cuvinte obișnuite, ceea ce se întâmplă în România. Iar oamenii trebuie să înțeleagă că avem trei puteri în stat, din care Justiția trebuie să fie absolut independentă față de Politic, pentru că ea trebuie să verifice abuzurile săvârșite de Politic. Mereu există riscul ca politicienii să abuzeze de putere. Și asta trebuie contrabalansat cumva. Doar Justiția poate face acest lucru.

13/07/2018

Probatiunea este lasata de MJ la pamant

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 10:26 AM
Tags: , ,

probatiuneServiciul de probațiune este lăsat de Ministerul Justiției la pământ. Consilierii de probaţiune din Bucureşti şi opt judeţe – Arad, Braşov, Mureş, Sibiu, Suceava, Telorman, Timiş şi Vâlcea – s-au aflat joi, timp de două ore, între 10.00 şi 12.00, în grevă de avertisment. 

În România există un serviciu specializat în evaluarea psiho-socială a celor anchetați penal (ceea ce îi ajută pe judecători să ia pedeapsa adecvată), în supravegherea celor condamnați la pedeapsa cu închisoarea dar cu suspendare (asta îi ajută pe judecători să vadă dacă cel condamnat își îndeplinește obligațiile, altfel îl trimite la închisoare) și în supravegherea condamnaților lăsați în libertate mai înainte de ispășirea pedepsei (altfel, în caz de încălcare a condițiilor de liberare condiționată, condamnatul va relua închisoarea). Se numește Serviciul de Probațiune și se regăsește în fiecare reședință de județ. Are în structura sa absolvenți de drept, psihologie, asistență socială.

De ani de zile această structură, dependentă de Ministerul Justiției, se târâie: nu are oameni suficienți (câțiva angajați pe județ pentru mii de cazuri, deși studiul de impact pe noile coduri spunea că trebuie cel puțin 1000 de posturi noi), nu are sedii adecvate (unele încă sunt în sediul unor tribunale sau penitenciare), nu are resurse materiale suficiente (unele nu au mașini pentru consilierii care se deplasează pe teren). Din aceste cauze activitatea lor, absolut necesară pentru judecători, este în pericol de a deveni formală; iar infractorii care trebuie supravegheați…să poată încălca din nou legea sau ignora obligațiile stabilite de judecători fără a se afla acest lucru.

Pagina următoare »