CRISTI DANILEŢ – judecător

27/02/2011

In dialog cu voi

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 12:55 AM

Avand in vedere numarul mare de intrebari care mi se pun si care nu au intotdeauna legatura directa cu postarile mele de pe blog, inteleg ca e nevoie de un loc distinct  unde sa raspund acestora. Ca urmare, am decis deschidere unei secțiuni distincte disponibile la adresa https://cristidanilet.wordpress.com/0-in-dialog-cu-voi-din-12-06-2014/ in care sa dezvolt comunicarea mai facila cu cei interesati de profesia de judecator sau de activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Reamintesc că legea îmi interzice să dau consultații juridice.

Multumesc mult pentru interesul aratat.

Anunțuri

16/01/2018

Carta Universala a Judecatorului

logo-iaj-uim@2xA fost actualizată și publicată Carta Universală a Judecatorului.

Aceasta constituie un standard internațional privind independența justiției, alcătuit de Asociația Internațională a Judecătorilor http://www.iaj-uim. A fost adoptat în 1999 și actualizat la sfârșitul anului trecut.

Am realizat o traducere în limba română, folosind originalele în limbile engleză și franceză. Documentul tradus poate fi descărcat în format WORD  și format PDF.

 

ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ A JUDECĂTORILOR

C A R T A  U N I V E R S A L Ă  A  J U D E C Ă T O R U L U I  (1999, 2017)

 

ARTICOLUL 1 – PRINCIPII GENERALE

Justiția, ca garant al Statului de drept, este una dintre cele trei puteri ale oricărui Stat democratic.

Judecătorii trebuie să asigure, în toată activitatea lor, dreptul oricui la un proces echitabil. Ei trebuie să asigure dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care să hotărască fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra acuzației penale care se aduce asupra sa.

Independența judecătorului este indispensabilă pentru o justiție imparțială și conformă legii. Ea este indivizibilă. Ea nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul personal al judecătorilor, ci în interesul Statului de drept și al oricărei persoane care solicită și așteaptă o justiție imparțială.

Toate instituțiile și autoritățile, atât cele naționale, cât și cele internaționale, trebuie să respecte, să protejeze și să apere această independență.

ARTICOLUL 2 – INDEPENDENȚA EXTERNĂ

Articolul 2-1 – Garantarea independenței într-un act normativ de cel mai înalt nivel

Independența judiciară trebuie consacrată în Constituție sau la nivelul legal cel mai înalt posibil.

Statutul judecătorului trebuie asigurat printr-o lege specială, care să-i asigure o independență reală și efectivă față de celelalte puteri ale Statului.

Judecătorul, în calitate de deținător al autorității judiciare, trebuie să poată exercita atribuțiile sale fără niciun fel de presiune socială, economică și politică, și în mod independent față de ceilalți judecători și de administrația sistemului de justiție.

Articolul 2-2 – Inamovibilitate

Judecătorii – de îndată ce sunt numiți sau aleși – sunt inamovibili până la împlinirea vârstei de pensionare obligatorie sau până la încetarea mandatului lor.

Un judecător este numit pe o perioadă nelimitată de timp. În cazul în care legislația prevede o numire pentru o perioadă limitată de timp, condițiile de numire trebuie să garanteze că independența judiciară nu este pusă în pericol.

Nici un judecător nu poate fi repartizat într-o altă poziție sau să fie promovat fără acordul său.

Un judecător nu poate fi transferat, suspendat sau revocat din funcție decât în condițiile prevăzute de lege și atunci numai ca efect al procedurii disciplinare, cu respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Orice modificare adusă vârstei de pensionare obligatorie nu poate avea efect retroactiv.

Articolul 2-3 – Consiliul Justiției

Pentru a proteja independența judiciară trebuie instituit un Consiliu al Justiției sau un alt organism echivalent, cu excepția țărilor în care această independență este asigurată în mod tradițional prin alte modalități.

Consiliul Justiției trebuie să fie complet independent de alte puteri ale Statului.

Membrii Consiliului trebuie să fie în majoritatea lor judecători aleși de către colegii lor, în conformitate cu niște proceduri care să le asigure cea mai mare reprezentare.

Consiliul Justiției poate avea și membri care nu sunt magistrați, pentru a reprezenta diversitatea din societatea civilă. Pentru a evita orice suspiciune, acești membri nu pot fi politicieni. Ei trebuie să aibă aceleași calități ca judecătorii în ceea ce privește integritatea, independența, imparțialitatea și competențele. Niciun membru al Guvernului sau al Parlamentului nu poate fi în același timp și membru al Consiliului pentru Justiție.

Consiliul Justiției trebuie să dispună de cele mai largi atribuții în domeniul recrutării, formării, numirii, promovării și disciplinării judecătorilor.

Trebuie să se prevadă că acest Consiliu să poată fi consultat de celelalte puteri ale Statului cu privire la toate chestiunile posibile legate de statutul magistraturii și de etica judicairă, precum și cu privire la toate subiectele privind stabilirea bugetului anual al Justiției și alocarea resurselor către instanțele judecătorești, respectiv organizarea, funcționarea și imaginea publică a instituțiilor judiciare.

Articolul 2-4 – Resursele pentru sistemul de justiție

Celelalte puteri ale Statului trebuie să asigure sistemului de justiție mijloacele necesare pentru a a-și îndeplini rolul în mod corespunzător.

Sistemul de justiție trebuie să aibă posibilitatea de a participa sau de a fi ascultat atunci când se iau decizii cu privire la bugetul Justiției și la resursele materiale și umane alocate instanțelor judecătorești.

Articolul 2-5 – Protecția judecătorului și respectarea hotărârilor judecătorești

Judecătorul trebuie să beneficieze de o protecție legală împotriva amenințărilor și atacurilor de orice fel, îndreptate împotriva sa, în timpul exercitării atribuțiilor sale.

Securitatea fizică a judecătorului și a familiei sale trebuie oferită de către Stat. Pentru a asigura solemnitatea dezbaterilor judiciare, Statul trebuie să ia măsuri de protecție în cadrul instanțelor judecătorești.

Trebuie evitată orice critică cu privire la hotărârile judecătorești, care ar putea compromite independența sistemului de justiție sau ar pune în pericol încrederea publicului în instituția judiciară. În cazul unor asemenea alegații, trebuie instituite mecanisme adecvate pentru a-l acționa în judecată pe cel vinovat, astfel ca judecătorii vizați să poată fi protejați în mod adecvat.

ARTICOLUL  3 – INDEPENDENȚA INTERNĂ

Articolul 3-1: Supunerea judecătorului față de lege

În îndeplinirea atribuțiilor judiciare, judecătorul este supus numai legii și trebuie să ia în considerare doar legea.

Constituie o încălcare a principiul independenței judiciare organizarea ierarhică a sistemului de justiție în așa fel încât, în activitatea de luare a hotărârilor judecătorești, judecătorii să fie subordonați față de președinții instanțelor sau față de instanțele superioare, cu excepția procedurii de reformare a hotărârilor, descrisă mai jos (a se vedea articolul 3.2).

Articolul 3-2 – Autonomia personală

Nu este acceptabilă nicio influență, presiune, amenințare sau intervenție, directă sau indirectă, din partea niciunei autorități.

Această interdicție cu privire la orice fel de ordine sau instrucțiuni adresate judecătorilor nu se aplică instanțelor superioare ierarhic, atunci când reformează hotărârile instanțelor inferioare, în conformitate cu procedurile stabilite de lege.

Articolul 3-3 – Administrația instanțelor

Reprezentanții sistemului de justiție trebuie consultați înainte de a se lua orice decizie care poate afecta performanța îndeplinirii atribuțiilor judiciare.

Întrucât administrația instanțelor poate afecta independența judiciară, aceasta trebuie să fie încredințată în primul rând judecătorilor.

Judecătorii sunt responsabili pentru acțiunile lor și trebuie să răspândească în rândul cetățenilor orice informație utilă cu privire la funcționarea justiției.

Articolul 3-4 – Modalități de alocare a cauzelor

Repartizarea dosarelor trebuie să se bazeze pe reguli obiective, care să fie stabilite și comunicate judecătorilor anterior. Orice decizie privind alocarea trebuie să fie luată într-un mod transparent și verificabil.

Un caz nu trebuie să poată fi retras de la un anumit judecător fără motive întemeiate. Analizarea acestor motive trebuie făcută de către o autoritate judiciară, pe baza unor criterii obiective, stabilite de lege în prealabil, și în urma unei proceduri transparente.

Articolul 3-5 – Libertatea de exprimare și dreptul de asociere

Judecătorii se bucură, la fel ca toți ceilalți cetățeni, de libertatea de exprimare. Cu toate acestea, în exercitarea acestui drept, aceștia trebuie să manifeste rezervă și să se comporte întotdeauna în așa fel încât să păstreze demnitatea funcției, precum și imparțialitatea și independența magistraturii.

Trebuie recunoscut dreptul oricărui judecător de a face parte dintr-o asociație profesională pentru a se permite consultarea judecătorilor, în special în ceea ce privește aplicarea reglementărilor care îi privesc, etice și de altă natură, precum și a mijloacelor puse la dispoziția justiției, și pentru a permite judecătorilor să își apere interesele legitime și independența lor.

 ARTICOLUL 4 – RECRUTARE ȘI FORMARE

Articolul 4-1: Recrutare

Recrutarea sau selecția judecătorilor trebuie să se bazeze numai pe criterii obiective, care să poată asigura aptitudini profesionale; aceasta trebuie făcută de organismul descris la articolul 2.3.

Selecția judecătorilor trebuie făcută independent de gen, origine etnică sau socială, opinii filosofice și politice, sau credințe religioase.

Articolul 4-2: Formare

Formarea inițială și continuă, în măsura în care asigură independența judiciară, precum și buna calitate și eficiența sistemului de justiție, constituie un drept și o îndatorire pentru judecător. Aceasta se organizează sub supravegherea puterii judiciare.

ARTICOLUL 5 – NUMIRE, PROMOVARE ȘI EVALUARE

Articolul 5-1 – Numire

Selectarea și numirea fiecărui judecător trebuie să se facă în conformitate cu criterii obiective și transparente, bazate pe o calificare profesională adecvată.

Selectarea trebuie efectuată de organismul independent definit în articolul 2-3 al prezentei Carte sau de un organism echivalent.

Articolul 5-2 – Promovare

Atunci când nu se face în funcție de criteriul vechimii, promovarea unui judecător trebuie să se bazeze exclusiv pe calități și merite constatate în îndeplinirea atribuțiilor judiciare prin evaluări obiective și contradictorii.

Deciziile privind promovările trebuie pronunțate în cadrul procedurilor transparente prevăzute de lege. Ele pot avea loc numai la cererea judecătorului sau cu consimțământul acestuia.

Atunci când deciziile sunt luate de organismul menționat la articolul 2-3 din prezenta Cartă, judecătorul a cărui cerere de promovare a fost respinsă trebuie să aibă posibilitatea de a contesta decizia.

Articolul 5-3 – Evaluare

În țările în care judecătorii sunt evaluați, evaluarea trebuie să fie în primul rând calitativă și să se bazeze pe meritele judecătorului, pe competențele sale profesionale, personale și sociale; în ceea ce privește promovarea în funcții administrative, evaluarea trebuie să se bazeze pe competențele manageriale ale judecătorului.

Evaluarea trebuie să se bazeze pe criterii obiective, care să fi fost făcute publice în prealabil. Procedura de evaluare trebuie să implice judecătorul în cauză și acesta ar trebui să aibă dreptul de a contesta decizia în fața unui organism independent.

În niciun caz judecătorii nu pot fi evaluați pe baza hotărârilor judecătorești pronunțate de acestea.

 ARTICOLUL 6 – ETICA

Articolul 6-1 – Principii generale

Judecătorii trebuie să fie ghidați de principiile etice în toate circumstanțele.

Aceste principii privesc, în același timp, obligațiile lor profesionale și modul lor de comportare, iar ele trebuie să ghideze judecătorii și să facă parte din programa de formare a lor.

Aceste principii trebuie enunțate în scris pentru a crește încrederea publicului în judecători și în sistemul de justiție. Judecătorii trebuie să joace un rol major în elaborarea unor astfel de principii etice.

Articolul 6-2 – Impartialitate, demnitate, incompatibilități, obligația de rezervă

În îndeplinirea atribuțiilor judiciare judecătorul trebuie să fie imparțial și trebuie să fie văzut ca fiind astfel.

Judecătorul trebuie să își îndeplinească sarcinile cu moderație și demnitate față de funcția sa de toate persoanele implicate.

Judecătorul trebuie să se abțină de la orice comportament, acțiune sau exprimare de natură să afecteze încrederea publicului în imparțialitatea și independența sa.

Articolul 6-3 – Eficiența

Judecătorul trebuie să-și îndeplinească obligațiile profesionale într-un termen rezonabil și să folosească toate mijloacele necesare pentru a fi eficient.

Articolul 6-4 – Activități extraprofesionale

Judecătorul nu poate îndeplini nicio altă funcție, publică sau privată, remunerată sau neremunerată, care nu este pe deplin compatibilă cu atribuțiile și statutul de judecător.

Judecătorul trebuie să evite orice posibil conflict de interese.

Nu este posibil ca judecătorul să fie numit într-o funcție extraprofesională fără consimțământul său.

Articolul 6-5 – Posibilitatea judecătorului de a recurge la consilierea unui organism independent

Atunci când judecătorii consideră că independența lor este pusă în pericol, ei trebuie să poată recurge la un organism independent, de preferință cel descris în articolul 2-3 al prezentei Carte, care să aibă mijloacele de a se pronunța asupra realității celor petrecute și de a le oferi judecătorilor ajutor și sprijin.

Judecătorii trebuie să poată solicita sfaturi cu privire la etică unui organism din cadrul sistemului judiciar.

ARTICOLUL 7 – DISCIPLINA

Articolul 7-1 – Procedurile disciplinare

Administrarea sistemului de justiție și acțiunea disciplinară față de magistrați trebuie să fie organizate astfel încât să nu compromită independența reală a judecătorilor și să se bazeze pe criterii obiective și relevante.

Procedurile disciplinare trebuie exercitate de un organ independent, ai căriui membri să fie în majoritate judecători, sau de către un organism echivalent.

Cu excepția cazurilor de rea credință sau de neglijență gravă, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu se poate declanșa vreo acțiune disciplinară împotriva unui judecător pentru modul în care a  interpretat el legea, sau a apreciat faptele, sau a evaluat probele, într-o cauză concretă.

Procedurile disciplinare trebuie să se desfășoare conform cu principiul procesului echitabil. Judecătorului trebuie să i se permită accesul la proceduri și să beneficieze de asistența unui avocat sau a unui coleg. Hotărârile disciplinare trebuie să fie motivate și să poată fi contestate în fața unui organism independent.

Acțiunea disciplinară împotriva unui judecător poate avea loc numai când este permisă de o normă legală pre-existentă și numai în conformitate cu reguli de procedură predeterminate. Sancțiunile disciplinare trebuie să fie aplicate potrivit principiului proporționalității.

Articolul 7-2 – Responsabilitatea civilă și penală

Acțiunea civilă, în țările în care aceasta este reglementată, și acțiunea penală, eventual arestarea, îndreptate împotriva unui judecător trebuie permise numai în condiții care să nu poată avea ca obiect exercitarea unei influențe în activitatea jurisdicțională.

Erorile judiciare trebuie să fie remediate în cadrul căilor de atac. Orice remediu pentru alte neajunsuri în înfăptuirea justiției trebuie să atragă doar răspunderea Statului.

Cu excepția cazurilor de greșeli comise cu intenție, nu este adecvat ca, în exercitarea funcțiilor sale judiciare, un judecător să fie expus răspunderii personale, chiar printr-o acțiune de regres din partea statului.

ARTICOLUL 8 – REMUNERAȚIE, PROTECȚIE SOCIALĂ ȘI PENSIONARE

Articolul 8-1 – Remunerație

Judecătorul trebuie să primească o remunerație suficientă care să îi asigure o reală independență economică și, prin aceasta, să îi asigure demnitatea, imparțialitatea și independența sa.

Remunerația nu trebuie să depindă de rezultatele activității judecătorului sau de performanțele sale și nu poate fi redusă în timpul mandatului său.

Regulile privind remunerarea trebuie să fie consfințite în texte de lege la cel mai înalt nivel posibil.

Articolul 8-2 – Protecție socială

Statutul trebuie să prevadă pentru judecător o garanție contra riscurilor sociale legate de boală, maternitate, invaliditate, bătrânețe și deces.

Articolul 8-3 – Pensionare

Judecătorul are dreptul să ceară pensionarea și să primească o pensie corespunzătoare nivelului său de responsabilitate.

După pensionare, judecătorul poate exercita o altă activitate profesională juridică, dacă aceasta din urmă nu este incompatibilă din punct de vedere etic cu fosta sa activitate juridică.

Judecătorul nu poate fi privat de pensia sa pentru singurul motiv că exercită o altă activitate profesională.

ARTICOLUL 9 – APLICAREA STATUTULUI UNIVERSAL

Articolul 9-1 – Aplicare pentru toate persoanele care exercită atribuții judiciare

Prezentul statut este aplicabil tuturor persoanelor care exercită atribuții judiciare, inclusiv asistenților judiciari și asesorilor populari.

Articolul 9-2 – Aplicare pentru procurori

În țările în care procurorii sunt asimilați judecătorilor, principiile de mai sus trebuie aplicate mutatis mutandis acestora.

Articolul 9-3 – Independența procurorilor

Independența procurorilor – care este esențială pentru Statul de drept ‒ trebuie garantată prin lege, la cel mai înalt nivel posibil, într-o manieră similară celei pentru judecători.

15/01/2018

Declaratii halucinante: „Nu oamenii sunt o problema, ci legea”!

Filed under: coruptia — Cristi Danilet @ 2:35 PM
Tags: , , ,

severin-puricAni de-a rândul țara asta a suferit de pe urmă corupției. Din cauza corupției România a stagnat decenii întregi. Fără pile, relații și cunoștințe nu puteai rezolva nici cea mai mică problemă. Dând șpagă însă, nu mai stăteai la coadă. Dând „atenții” și făcând „cinste” găseai o grădiniță favorabilă pentru copil sau scăpai de o amendă. „Onorând” medicul făceai operația de care aveai nevoie. Dând mită, obțineau postul dorit sau scăpai de un dosar. Corupția a propulsat nulități în conducerea instituțiilor și a generat alegerea condamnaților în conducerea statului. Corupția a sărăcit poporul.

Grație modificărilor aduse la structura justiției în anii 2004-2005 oamenii legii au început lupta împotriva corupției: cu o generație tânără de procurori și judecători independenți de politic, ajutați de tineri polițiști – toți copii la Revoluție ori născuți după acel moment –   zeci de parlamentari, miniștri și chiar magistrați au fost condamnați pentru corupție; sute de polițiști și șefi de instituții au ajuns la închisoare; mii de funcționari publici au zburat din funcții pentru corupție; politicieni de toate culorile și oameni de afaceri dintre cei mai puternici au ajuns să răspundă pentru fărădelegile lor.

La rândul lor, corupții au început lupta împotriva anticorupției. Beneficiind de control asupra mass-mediei pe care au luat-o în stăpânire au urmărit oameni ai legii, i-au denigrat, i-au insultat. Au instigat cetățenii împotriva lor. Au inventat sintagme precum „dosare politice”, „republica procurorilor”, „binomul”, „acoperiții din justiție”, „oamenii lui Băsescu/Macovei/Soroș”, „statul paralel”. Au creat suspiciuni și îndoieli. Scenariile lor au fost atât de multe încât lumea nu a mai putut face distincția dintre adevăr și minciună, între omul legii și cel al fărădelegii. Așa au creat terenul propice pentru modificările pe care le-au gândit în laboratoarele ce subminează statul de drept și interesul public. Așa și-au justificat măsurile de reluare în stăpânire a justiției și de eliminare a instrumentelor acesteia.

Iată mai jos două mostre de declarații care consfințesc ideologia care stă la baza politicilor anti-justiție și anti-legalitate. Care sunt menite să deruteze mințile. Să imaculeze maculatul. Să răstoarne valorile:

ADRIAN SEVERIN, 7 oct. 2016, condamnat 4 ani închisoare cu executare: „Când o lege este încălcată de prea multă lume, înseamnă că legea trebuie schimbată, că nu o să schimbăm poporul. (…) Ne mirăm că poporul este corupt, că toată lumea încalcă legea. Dacă toţi suntem corupţi, înseamnă că nimeni nu e corupt. Corupţia înseamnă deviere şi devierea nu poate fi a majorităţii sau a unanimităţii”

DAN PURIC, 14 ian. 2018, MONDO.TV: „Lumea este disperată pentru că au ales prin vot un partid politic care trebuie să guverneze. S-a constatat că o mare parte este corupt. Țara asta este coruptă de zeci de ani. Cei care luptă împotriva corupției, ce program politic au? În spatele acestui iz revoluționar, ce se ascunde? Cei care sunt corupți, cel puțin nu se ating de Biserică, nu se ating de structura normală a acestui popor. Tineretul de la noi, care a fost confiscat, militează pentru ceva, fără să își dea seama că militează pentru distrugerea țării”.

Prin astfel de declarații se susține că nu oamenii au o problemă de conduită , ci legea ar fi greșită. Se susține că e normală corupția din moment ce e extinsă în spațiu, timp și asupra persoanelor.

Celor doi și celor ca ei eu atât le spun: „Noi nu gândim ca voi!”

12/01/2018

Contestatie la executare. Dec CCR 405/2016 privind abuzul in serviciu. Respingere.

Filed under: jurisprudenta — Cristi Danilet @ 11:55 PM
Tags: ,

Cod ECLI    ECLI:RO:TBCLJ:2017:054.000312

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. 284/242/2017

 

Decizia penală nr.312/2017

Şedinţa publică din data de 08 decembrie 2017

Instanţa compusă din:

Preşedinte : Cristi Danileţ

Grefier: Fabia Pârv

 

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj

reprezentat prin procuror Romana Mihaela Grădinariu

 

Pe rol fiind soluţionarea contestaţiei formulată de contestatoarea PAA, împotriva Sentinţei penale nr. 133/2017, din data de 15.05.2017 2017, pronunţată de Judecătoria Huedin.

La apelul nominal făcut în şedinţa camerei de consiliu se prezintă pentru contestatoarea lipsă PAA, av. PE, în substituirea apărătorului său ales, av. PI, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanţa aduce la cunoştinţa participanţilor faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urma să se pronunţe dacă deciziile Curţii Constituţionale prin care se declară neconstituţional un text de incriminare asupra infracţiunii de abuz în serviciu, au efectele legii penale mai favorabile sau nu, dar cererea de pronunţare a unei hotărâri de dezlegare a acestei chestiuni de drept a fost respinsă ca inadmisibilă.

La întrebarea instanţei, atât reprezentanta Ministerului Public cât şi apărătorul inculpatului arată că nu au cereri sau excepţii prealabile de formulat.

Nefiind alte cereri sau excepţii prealabile de formulat, instanţa apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbatere.

Apărătorul contestatoarei solicită a se dispune admiterea contestaţiei la executare aşa cum a fost formulată. De asemenea, arată că a depus la dosarul cauzei şi concluzii scrise. În opinia sa, fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege și totodată infracţiunea a fost dezincriminată. Arată că, prin Decizia Curţii Constituţionale cu privire la incriminarea abuzului în serviciu s-a operat o dezincriminare şi aceasta poate fi invocată în calea de atac a contestaţiei la executare cu privire la fondul cauzei.

Reprezentanta Ministerului Public solicită a se dispune respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate. Apreciază că, sentinţa pronunţată la fondul cauzei este temeinică, este corectă din punct de vedere juridic şi argumentată. Arată că, în cazul hotărârilor definitive de condamnare pentru o faptă penală singurul remediu care ar putea sta la baza înlăturării  pedepsei ar fi o lege penală mai favorabilă sau o lege de dezincriminare. În speţă însă un asemenea remediu nu s-a produs încă pentru se tot discută în Parlament, singurul for decizional asupra legislaţiei penale, modalitatea în care se va modifica în viitor această infracţiune de abuz în serviciu prin prisma acelei decizii 405/2016 de interpretare a textului legal care se află în prezent în Codul penal.

Ca atare, această decizie de interpretare nu poate avea efecte retroactive, doar o lege expresă de modificare a codului într-un sens favorabil ar putea crea un asemenea efect, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul.

Cauza a rămas în pronunţare.

T R I B U N A L U L

 

Asupra cauzei de față constată existența mai multor aspecte care trebuie lămurite, motiv pentru care se va face o enumerare cronologică a istoricului cauzei și a actelor normative incidente, analizându-se apoi susținerile contestatoarei.

  1. Hotărârea de condamnare:

Petenta a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 20/2014 pronunţată în dosarul 1904/242/2012 al Judecătoriei Huedin, în baza art. 297 alin. 1  NCP cu aplicarea art. 35 lit. 1 NCP, cu aplicarea art. 5 NCP, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu care a fost suspendată condiţionat pe o durată de 2 ani şi 6 luni.

Prin decizia penală nr.582/A/2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în temeiul art.421 pct.2 lit.a CPP a fost admis apelul declarat de către partea civilă SC MARY/DIXI SRL împotriva acestei sentințe pe care a desfiinţat-o în parte, în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatei, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. 

  1. Contestația la executare și sentința pronunțată:

Pe calea contestației la executare formulată în temeiul art. 598 alin 1 lit. d NCPP și a art. 595 alin 1 NCPP, condamnata a solicitat admiterea contestaţiei la executare împotriva hotărârii de condamnare şi pronunţarea unei noi hotărâri, de data aceasta de achitare, în temeiul art. 16 NCPP şi art. 6 NCP. În motivarea cererii contestatoarea a susţinut, două aspecte: pe de o parte că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale care a limitat aplicarea textului de lege privind abuzul în serviciu doar la încălcarea atribuțiilor de serviciu menționate în lege sau ordonanţă a guvernului ori ordonanță de urgență, ceea ce nu este cazul în speță; pe de altă parte, că infracţiunea de abuz în serviciu trebuia să se califice cu forma de vinovăţie a intenţiei care presupune că inculpata a prevăzut rezultatul faptei antisociale şi a urmărit producerea acestuia sau chiar dacă nu a urmărit a acceptat producerea acestuia, însă, la dosarul de fond nu ar exista nici o probă care să dovedească latura subiectivă raportat la infracţiunea de abuz în serviciu și nici măcar  la infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

Prin sentinţa penală nr. 133/15.05.2017 a Judecătoriei Huedin a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de către condamnata PAA cu privire la sentinţa penală nr. 20/19.02.2014 prin care a fost ea a fost condamnată.  Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria a reţinut că temeiurile legale invocat de contestatoare, respectiv art. 598 alin. 1 lit. d şi art. 595 alin. 1 C.pr.pen, nu sunt aplicabile, căci acestea se referă la intervenţia unei legi de dezincriminare după rămânerea definitivă a hotărârii, nu la acte jurisdicţionale în categoria cărora intră Deciziile Curţii Constituţionale. Dincolo de împrejurarea că asimilarea unei decizii de neconstituţionalitate conceptului de lege ar reprezenta o imixtiune nepermisă în ceea ce priveşte separaţia puterilor în stat, se reţine că intervenirea unei decizii de neconstituţionalitate cu putere doar pentru viitor nu poate provoca o rejudecare a cauzei aşa cum se solicită în speţă; pe calea contestaţiei la executare nu pot fi repuse în discuţie aspecte ţinând de vinovăţia făptuitorului sau încadrarea juridică a faptei constatate printr-o hotărâre ce a intrat în puterea lucrului judecat, ci doar incidente ce intervin în legătură cu executarea hotărârii definitive.

  1. Contestaţia adresată Tribunalului

Împotriva acestei hotărâri condamnata PAA a formulat contestaţie, solicitând desfiinţarea ei și admiterea contestaţiei la executare împotriva executării sentinţei penale nr. 20/19.02.2014 a Judecătoriei Huedin, după care să se pronunţe o nouă hotărâre cu privire la acuzațiile îndreptate împotriva sa, conform art. 395-399 C.pr.pen, adică să se constate dezincriminată fapta prev. de art. 297 alin. 1 C.pen. art. 246 C.pen. 1968 pentru care a fost condamnată şi, în consecinţă: să se înlăture pedeapsa de 6 luni închisoare care i-a fost aplicată şi să i se restituie toate sumele de bani, plus dobânda legală, achitate de ea către persoana vătămată cu titlu de daune civile.

  1. Soluția Tribunalului în soluționarea contestației:

Problema de drept care este incidentă în prezenta cauză este dacă, după condamnarea definitivă a unei persoane pentru comiterea unei infracțiuni intervine o decizie a Curții Constituționale prin care textului de lege incident i se dă o interpretare care restrânge fapta ca delict penal sau chiar este găsit neconstituțional, se poate repune în discuție întreaga cauză pentru a se pronunța o nouă soluție.

Răspunsul este negativ, așa cum în mod corect a stabilit prima instanță, astfel că se va respinge ca nefondată contestaţia, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b) rap. la art. 595 alin. (1) și art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. pentru următoarele considerente:

4.1. Decizia CCR nr. 405/2016 este una de interpretarea a dispoziţiilor cuprinse în art. 297 C.pen. care incriminează abuzul în serviciu: deşi textul de lege din Cod lasă să se înţeleagă că ar fi vorba de exercitarea funcţiei prin încălcarea oricărei dispoziţii legale, regulamentare sau contractuale, Curtea Constituţională a interpretat această normă în sensul că ea se referă doar la încălcarea legislaţiei primare, adică a legii emise de Parlament, respectiv a Ordonanţelor şi Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului.

4.2. D-na PAA a fost condamnată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Hotărârea de condamnare a d-nei PAA era definitivă la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei CCR nr. 405/2016, dată de la care aceasta a devenit obligatorie. Ea a susținut că i s-ar putea aplica această decizie în mod retroactiv și a invocat ca argument jurisprudențial decizia nr. 110/A din 4.04.2017 a ICCJ dată într-un caz pe care l-a soluționat în mod definitiv.

Verificând această decizie, Tribunalul constantă că instanța supremă susține două aspecte. Primul aspect: decizia CCR prin care norma de incriminare este declarată neconstituțională ar avea același efect cu o lege de dezincriminare (fapta incriminând abuzul de încredere fiind parțial dezincriminată) și, ca urmare, ea ar putea fi invocată de oricine, chiar din oficiu și oricând. Al doilea aspect: pe calea contestației la executare reglementată de art. 598 C.prc.pen nu se poate modifica o hotărâre aducându-se atingere autorității de lucru judecat ce ține de incriminare, ci se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nicidecum legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărăra se face executarea. Ca urmare, conchide instanța supremă, incidența deciziei CCR nr. 405/20006 poate fi invocată în temeiul art. 595 C.proc.pen.

Cât privește temeiul legal ce se poate invoca în speță, cele stabilite de instanța supremă sunt împărtășite de Tribunal. Astfel,  se constată că petenta condamnată și-a întemeiat contestația la executare atât pe art. 595 alin. (1) C.pr.pen, cât și pe  art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen.  Însă contestaţia la executare reglementată în art. 598 C.pr.pen. are ca obiect regimul de executare a unei hotărâri penale. Deci, această cale nu poate constitui un remediu procedural care să vizeze aplicarea retroactivă a unui tratament penal mai favorabil. Practic, ceea ce urmăreşte contestatoarea prin prezenta cerere este restrângerea ilicitului penal, ceea ce ar presupune efectuarea de către instanţa de executare a unei noi evaluări a situaţiei de fapt sub două aspecte: pe de o parte prin rediscutarea încadrării juridice urmare a publicării deciziei CCR, pe de altă parte prin rediscutarea formei de vinovăție a faptei imputate. Or, acest lucru nu ar putea avea loc pe calea contestaţiei la executare, ci numai pe calea revizuirii în condiţiile art. 453 C.pr.pen. –  dar Tribunalul constată că această cale este închisă pentru contestatoare ca urmare a apariţiei Deciziei CCR nr. 126/2016.

Cât privește chestiunea asimilării deciziei CCR 405/2016 cu o lege de dezincriminare, cele decise de instanța supremă nu pot fi însușite de Tribunal, care se va distanța de această interpretare dată de ICCJ într-o speță izolată, pentru motivele care vor fi expuse mai jos.

4.3.  Decizia nr. 405/2016 a CCR este una de interpretare pe viitor a textului de lege contestat, nu de eliminare a infracțiunii din Codul penal. Infracțiunea este în continuare în codul penal, având același conținut legal ca înainte de pronunțarea deciziei CCR. Prin urmare, nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii legale supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al dispoziției respective, așa cum statuează paragraful nr. 57 din Decizia 265/2014 a CCR.

Tribunalul constată că, într-adevăr, doar autoritatea care incriminează (stabileşte că o faptă este infracţiune) poate să dezincrimineze (să elimine fapta din rândul infracţiunilor), și acestea numai prin lege. Or, art. 595 alin. 1 C.pr.pen. se referă în mod expres la „legea penală nouă mai favorabilă”. Tribunalul constată însă că CCR nu emite legi, ci adoptă acte jurisdicţionale care fac parte din ordinea normativă, nu acte normative de reglementare primară. Deci, cele două tipuri de acte nu sunt echivalente cu privire la momentul şi consecinţele juridice ale aplicării lor. De aceea, regula comună a aplicării lor pentru viitor, cunoaşte o excepţie care este de strictă interpretare şi care vizează – conform voinței exprese a legiuitorului constituant – strict legea penală mai favorabilă, nu şi decizia Curţii Constituţionale.

4.4. De altfel, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţie, deciziile CCR produc efecte doar pentru viitor. Aceasta înseamnă că, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, o decizie CCR se va aplica în două categorii de cauze:

  1. mai întâi, în cauza în care a fost invocată – astfel statuează chiar CCR în paragraful 30 al Deciziei nr. 866/2015 potrivit căruia constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege (şi, pentru identitate de raţiune, Tribunalul consideră că aceasta se aplică şi deciziilor interpretative) ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia;
  2. apoi, ea se va aplica în cauzele aflate pe rol: astfel se statuează la punctul 4 din Decizia CCR nr. 319/2012, potrivit căruia instanţele judecătoreşti vor aplica deciziile Curţii Constituţionale numai în cauzele pendinte, la momentul publicării acestora, cauze în care dispoziţiile vizate de Curte sunt aplicabile. 

4.5. Rezultă, din cele expuse mai sus, că decizia CCR nr. 405/2016 nu poate produce efecte şi în cauzele soluţionate definitiv la data publicării în care nu s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

De altfel, însăşi CCR a stabilit prin cele menţionate în paragrafele 33-34 ale Deciziei nr. 126/2016, că posibilitatea de a beneficia de efectele unei decizii de admitere (şi, pentru identitate de raţiune, Tribunalul consideră că se aplică şi deciziilor interpretative) este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat controlul de constituţionalitate anterior momentului publicării deciziei, adică pentru două categorii de persoane:

– mai întâi, autorului excepţiei de neconstituţionalitate în cauza în care a fost admisă excepţia;

– apoi, autorilor aceleiaşi excepţii invocate anterior publicării deciziei curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv.

Tribunalul constată așadar că însăși CCR a decis că deciziile sale nu se aplică în cazul unei facta praeterita, adică atunci când cauza este definitiv soluţionată. Aceasta pentru că din momentul demarării procesului şi până la data soluţionării definitive a cauzei norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv soarta litigiului. Incidenţa deciziei Curţii Constituţionale într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii. Așadar, dacă decizia Curţii Constituţionale ar produce efecte retroactive s-ar încălca într-un mod nepermis autoritatea de lucru judecat, ceea ce ar afecta principiul securităţii raporturilor juridice – element fundamental al supremaţiei dreptului.

4.6. Nimic nu opreşte legiuitorul să modifice conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, fără a exista vreo obligație în acest sens sub aspectul termenului în care aceasta ar trebui făcută sau conținutului textului cum ar trebui modificat.

În situaţia în care Parlamentul ar elimina din Codul penal aceste infracţiuni, sau ar sancţiona mai uşor aceste infracţiuni, sau ar limita răspunderea penală doar la anumite încălcări ale legii (evident, cu respectarea deciziilor CCR nr. 405/2016 şi mai nou apărutei decizii nr. 392/2017), noile dispoziţii ar reprezenta o lege mai favorabilă. Numai atunci ele ar produce efecte retroactive, impunând reanalizarea situaţiei persoanelor condamnate definitiv pentru abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, pe temeiul legal al art. 595 alin. 1 C.pr.pen.

Sub nicio formă pe calea contestaţiei la executare sau a aplicării legii mai favorabile nu poate fi sancţionată pasivitatea legiuitorului care nu a modificat încă dispozițiile art. 297 C.pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b) rap. la art. 595 alin. (1) și art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. respinge ca nefondată contestaţia formulată de condamnata PAA, împotriva sentinței penale nr. 133 din 15.05.2017 a Judecătoriei Huedin.

Potrivit art.275 alin. 2 C.pr.pen. contestatoarea va suporta cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în suma de 300 lei.

Definitivă.

 Pronunţată în ședința publică din data de 8.12.2017.

 

                Preşedinte,                                                                                Grefier,

             Cristi Danileţ                                                                            Pârv Fabia

 

Red. 4 ex./C.D./D.M.

04.01.2018

Jud.fond: Ceucă Sofia Otilia

 

05/01/2018

Impotriva dezinformarii: „Stirea despre Comisia de la Venetia…Ce s-a intamplat”

Filed under: impotriva dezinformarii,presa — Cristi Danilet @ 3:07 PM
Tags: , ,

spuneam acum două zile cum a fost fabricată o știre de către o publicație specializată în dezinformări. Ei bine, responsabilii publicației nu numai că nu și-au cerut scuze, dar au încercat a doua zi să inducă din nou în eroare populația cu scopul vădit de a lovi în continuare în justiție.

Așadar, a doua zi se publică un fel de explicație pentru public prin care prima știre este validată: ni se spune că redactorul știrii are surse (și noi avem: chiar site-ul oficial al Comisiei unde nu apare nicio decizie cu privire la România în ședința din 9 dec.2017), dar că aceasta nu este coroborată cu alte surse (hei, lasați-le încolo de surse, existe site cu informații oficiale!). Se insistă pe ideea că a fost sesizată Comisia de la Veneția de către România (un lucru fals: doar patru oameni puteau sesiza Comisia și nici unul nu a făcut-o), că aceasta a decis că legile sunt ok (păi, proiectele de lege s-au finalizat la sfârșitul lunii decembrie, iar Comisia a avut ultima ședință în 9 dec. 2017) și că în zilele următoare vom fi înștiințați oficial de către Comisie. Ni se mai spune că, fiind un subiect sensibil, șirea a fost retrasă de pe site după 30 min (aiurea, a stat acolo cel puțin 9 ore până am văzut-o eu, iar pe FB-ul publicației peste 24 ore), dar cică ea va reapărea când va fi confirmarea oficială (fac pariu că nu!).

Deci, mai să plângi de milă: această publicație și-a făcut un scop în distrugerea imaginii justiției, publică știri inventate, răstălmăcește adevărul, aruncă cu ușurință speculații în spațiul public, citează surse inexistente, iar acum – chipurile – i-a apucat grija pentru corectitudinea informațiilor și au retras o știre pentru că nu ea nu ar fi confirmată oficial?!

Dar, în fine, de ieri am început să notez, așa că astăzi este a doua zi de la publicarea știrii și nu avem nicio confirmare oficială că pe 9 dec 2017 s-a decis ceva în Comisia de la Veneția cu privire la legile justiției din România

3

03/01/2018

Impotriva dezinformarii: „Comisia de la Venetia, unda verde pentru legile justitiei”

Un ziar – al cărui nume nu îl pot face public din respect față de cititorii care susțin presa autentică – publică astăzi știrea: Comisia de la Veneția ar fi dat undă verde la modificările la legile justiției. Publicația aduce drept argument o prezentare pe care ministrul justiției spune pe contul de FB propriu că ar fi făcut-o în fața acestui organism.

EvZ

Să vedem care sunt minciunile:

– Comisia a decretat: Comisia de la Veneția nu poate decreta, adică a trașa și obliga; ci ea salută anumite propuneri și recomandă îmbunătățirea altora. După cum spune chiar ziarul cu pricina în știrea mincinoasă, Comisia de la Veneția este un organism consultativ (în traducere: nu decident);

– proiectele de legi privind Justiția sunt legale: un proiect de lege nu poate fi legal sau nu, ci constituțional sau nu, respectiv convențional sau nu;

– proiectele de legi privind Justiția intră în legislația care funcționează în UE:  Las la o parte exprimarea „proiectele intră (?!) în legislația”…Comisia de la Veneția nu verifică respectarea legislației UE (organism politic care cuprinde 28 de state, unde România este parte din 2007); ci ea este un organism al Consiliului Europei care cuprinde 47 de state membre (România din 1993) și verifică compatibilitatea cu prevederile din Convenția Europeană a Drepturile Omului și standardele reprezentate de Recomandările Comitetului Miniștrilor, Avizele Consiliului Consultativ al Judecătorilor/Procurorilor Europeni, Opiniile anterioare ale Comisie de la Veneția. Așadar, nicio legătură între Comisia de la Veneția și UE!

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a prezentat, în 9 decembrie, proiectele privind modificările legilor Justiției membrilor Comisiei. Să faci o știre pe 3 ianuarie 2018 despre ceva întâmplat pe 9 decembrie 2017 e cel puțin lipsă de profesionalism. Dar să spui că s-au prezentat proiectele de legi pe 9 dec 2017 – când toată lumea știe ca ele s-au adoptat pe 19 dec (Legea 303/2004), pe 20 dec (Legea 304/2004) și pe 21 dec (Legea 217/2004) – și că aceste proiecte au fost aprobate pe 3 ianuarie 2018, face dovada unei lipse crase de logică. Dar, pentru cei care nu știu: Comisia de la Veneția poate fi sesizată de Președintele statului, de Primul-ministru, de Președintele Curții Constituționale și de Președinții celor două camere parlamentare; ministrul justiției nu este printre ei!

Ghinionul acestui ziar este că informațiile despre reunirea Comisiei de la Veneția din 8-9 decembrie 2017 sunt publice pe site-ul său, AICI. În procesul verbal, la pagina trei, apare mențiunea cum că s-a făcut o informare cu privire la progresele în domeniul constituțional din România, informare care nu era prevăzută în proiectul ordinii de zi făcut în urmă cu o lună – nu e nicio mențiune cu privire la cel/cea care a făcut informarea privind România. Mai mult, există o enumerare a tuturor documentelor adoptate: sunt 8 documente care privesc Ucraina, Polonia, Moldova, Macedonia și Armenia – așadar nu s-a adoptat nicio decizie cu privire la această informare!

Prin urmare Comisia de la Veneția nu s-a pronunțat pe legile justiției din România. Deci știrea apărută azi este total mincinoasă (altfel aș fi spus că face dovada unei lipse crase de profesionalism jurnalistic, însă aici este vorba de mult mai mult) și concepută fără nicio logică. 

 

21/12/2017

SONDAJ: Trei sferturi dintre români nu mai au încredere în Parlament!!

Filed under: statistica — Cristi Danilet @ 11:15 PM
Tags: ,

sondajAzi a fost dat publicității anexa la un sondaj privind încrederea în instituțiile europene și naționale la nivelul țărilor membre ale UE. EUROBAROMENTRUL STANDARD 88 relevă faptul că românii au mult mai multă încredere în Justiție decât în Guvern, Parlament sau Partide politice.  Spre stupefacția mea, am descoperit că trei sferturi dintre români nu mai cred în principala instituție democratică a țării: încrederea în Parlament a atins valoarea cea mai scăzută din istoria noastră.

Această știre nu va fi însă la televiziunile care întoxică în fiecare seară cetățenii țării. Nici nu veți auzi așa ceva din gura domnului Tăriceanu, președintele Senatului, care azi a declarat ritos că legile justiției trebuiau modificate chiar mai radical pentru că a scăzut dramatic încrederea în Justiție – de fapt, el a reluat azi o declarație făcută în octombrie 2016, consilierii săi uitând să îi actualizeze datele din discurs. De fapt, dacă cineva ar încerca să vadă unul e dezastrul României, ar rămâne cu ochii doar în sfera politicului: trei sferturi dintre români nu mai cred în instituțiile politice ale Statului. Asta înseamnă, de fapt, că cetățenii nu mai au încredere în instituțiile democratice. Iată mai jos valorile din această toamnă:

  Au încredere (%) Nu au încredere (%) Pagina din anexă
Partide politice 13 84 T43
Parlament 18 77 T50
Guvern 21 75 T49
Justiție 36 59 T44
Poliție 55 40 T45

Dar să nu credem că Justiția stă mai bine decât Politicul ân mod accidental. Haideți să vedem care au fost valorile în EUROBAROMENTRUL STANDARD 87 anterior, cel care a măsurat încrederea la nivelul primăverii lui 2017.

  Au încredere (%) Nu au încredere (%) Pagina din anexă
Partide politice 18 78 T41
Parlament 27 66 T44
Guvern 33 62 T43
Justiție 40 56 T37
Poliție 54 41 T38

Ce înțelegem din cele două tabele?! Încrederea în justiție a fost și este mai mare decât în Parlament și Guvern, ajungând la finalul acestui an la un nivel dublu decât în celelalte două puteri. În timp ce în ultimele șase luni neîncrederea în justiție a sporit doar cu 3 procente, neîncrederea în Guvern a sporit amenințător cu 13 procente, iar în Parlament cu 11 procente. Cu alte cuvinte Guvernul și Parlamentul merg la vale, iar Legislativul a ajuns la cea mai mică încredere din istoria României.

12/12/2017

Modificarea legilor justitiei: impunitate pentru magistrati

coruptie-si-impunitate

LATER EDIT: În această seară a apărut știrea că modificarea votată inițial, a fost supusă unui noi vot și a fost respinsă. Cam așa se fac legile…

Parlamentarii nu pot fi arestați, reținuți, percheziționați dacă Parlamentul nu aceptă asta, indiferent de ce faptă penală e vorba. Miniștrii nu pot fi cercetați penal, reținuți, arestați sau percheziționați dacă Parlamentul (pentru miniștrii parlamentari), rspectiv Președintele statului (pentru miniștrii neparlamentari) nu permite acest lucru. Acum citesc că și magistrații vor avea o astfel de protecție pentru faptele de serviciu sau în legătură cu serviciu.

Adică, atunci când un procuror va trebui să urmărească penal pentru luare de mită, să spunem, va trebui să ceară încuviințarea de la CSM; care o poate respinge și gata, nu mai este nimic de făcut. Așadar, e un fel de imunitate care se poate transofrma oricând în impunitate. Voi spune de ce acest lucru este o prostie:

  • există mai multe standarde internaționale care atrag atenția că activitatea procurorilor nu trebuie blocată de tot felul de obstacole procedurale;
  • CSM este o instituție administrativă: ea gestionează cariera magistraților, de la recrutare la eliberarea din funcție, dar nu ar trebui să poată interveni în dosare penale;
  • în CSM unii membri sunt specializați în materie penală, alții nu;
  • spre deosebire de un parlamentar/ministru unde cel cercetat vine în fața Parlamentului și spune că este nevinovat, procurorii au abuzat șamd, la CSM procedura e secretă și nu se analizează vinovăția. Acesta este motivul pentru care, teoretic, CSM nici nu ar avea vreodată de ce să respingă vreo cerere din partea Parchetului.

Am fost 6 ani membru al CSM. Am primit dosare de la DNA sau DIICOT privind judecători și de fiecare dată am încuviințat reținerea, arestarea sau percheziția unui judecător. Am procedat astfel pentru că eu nu aveam voie să verific decât dacă e vorba de un magistrat, de o infracțiune și dacă a început o investigație penală. În rest, nu aveam voie să apreciez că ce a făcut procurorul e nelegal sau că sunt probe suficiente sau nu, ori că se impune sau nu măsura pe care el o dorea în cauză. După decizia din CSM, urma ca procurorul să înainteze dosarul unul judecător care să decidă dacă e cazul sau nu să ia măsura propusă de procuror, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

În concluzie, amendamentul făcut azi constituie o legalizare a unei imixtiuni în actul de urmărire penală, ceea ce afectează însuși actul de justiție: dacă CSM nu încuviințează urmărirea penală, atunco procurorul nu poate începe investigația cu privire la magistrat, deci adevărul nu se va afla niciodată. Mai mult, obstacolul procedural creat pentru magistrați va fi de acum încolo un argument să nu se renunțe niciodată la obstacolele pentru miniștri sau parlamentari.

Modificari la legea statutului magistratilor adoptata de C.Dep

Filed under: reforma — Cristi Danilet @ 9:09 AM
Tags:
legea 303Am citit modificările la legea statutului magistraților adoptată aseară de Camera Deputaților. 
.
Iată cele mai importante aspecte:
– Se înlătura prevederea cu privire la independența procurorilor și se înlocuiește cu una prin care ei sunt puși sub autoritatea ministrului justiției (sintagmă constituțională, e drept), fără însă a se dezvolta ce înseamnă această autoritate – or, am arătat recent că au fost vremuri când ministrul dicta procurorilor cum să rezolve dosarele;
– Se interzice magistraților să critice celelalte puteri, dar nu există sancțiune pentru aceasta;
– Se păstează actualul sistem de admitere la INM și magistratură. Dar cursurile la INM vor fi de patru ani, urmate de doi ani stagiatură (față de doi ani, respectiv un an acum), iar aceasta se va aplica din 2021! Oricum, dacă cineva ar fi făcut un studiu de impact ar fi văzut că în acea perioadă se vor pensiona sute de magistrați și vom intra într-un blocaj de resurse umane.
– Se reintroduce posibilitatea ca foștii magistrați cu 10 ani vechime să se întoarcă în sistem: dar aceștia nu vor fi supuși vreunui fel de testare, examinare, având în vedere că legislația este schimbată radical, codurile fiind complet noi;
– Magistratul poate fi numit în Guvern, timp în care va fi suspendat din justiție;
– Numirea PG și șefilor DNA-DIICOT rămâne la fel ca până acum! (păi….parcă asta era motivul principal al modificării legii, nu?!)
– Se introduce posibilitatea ca magistratul să se autosuspende pe timp de 2 ani din activitate (fără a se prevedea de câte ori în timpul carierei, la ce interval de timp după intrarea în magistratură, ce se întâmplă cu dosare în curs);
– Se prevede reîncadrarea magistraților pensionați care vor primi salariu plus pensie redusă cu 85%;
– Răspunderea magistraților: deși victima va lua bani de la Stat și Statul va fi obligat să îi recupereze de la magistrat, este nevoie ca anterior magistratul să fie condamnat penal sau sancționat disciplinar pentru soluția dată eronat, iar în final magistratul va fi asigurat pentru malpraxis. Cu alte cuvinte vor exista patru procese: unul în care se comite eroare judiciară, unul în care victima câștigă împotriva Statului, unul în care magistratul este condamnat penal sau sancționat disciplinar că a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență, unul în care Statul se îndreaptă contra magistratului care va chema alături de el societatea de asigurări. Mai mare prostie nici nu am citit vreodată. Concluzia mea? Publicul care seară de seară se uită la mocirla.tv a fost, iar, păcălit, căci: magistratul nu va răspunde pentru erori de judecată, ci pentru erori judiciare; nu e de ajuns să se răstoarne soluția sa, ci trebuie să se demonstreze că a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență (sintagme care nu sunt redefinite de acest proiect de lege), magistratul nu va da bani din buzunar, ci va plăti o societate de asigurare.

10/12/2017

Modificarea legilor justitiei: sectie speciala de anchetare a magistratilor

Filed under: reforma — Cristi Danilet @ 7:14 PM
Tags: , , ,

ministerul-public-605xUna dintre marile aberații legislative propuse prin proiectul de modificare a legii nr 304/2004 este înființarea unei Secții de Investigare a unor infracțiuni din justiție. Aceasta ar urma să facă urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori.

O invenție românească, această propunere vine de la alianța politică care guvernează țara, fiind preluată de la ministrul justiției și este girată de UNJR, care este o asociație a magistraților alcătuită – cred eu – din trei membri activi, dar identitatea lor este ținută la secret, deși acest ONG clamează nevoia de transparență în justiție. Spun asta pentru că, dacă această propunere va intra în vigoare, țara trebuie să știe cine sunt cei care  au inventat, au propus, au încurajat și au aprobat o asemenea inepție legislativă. O să arăt ce e în neregulă cu această structură:

  1. Orice propunere legislativă de o asemenea anvergură trebuie să aibă în spate o motivare și un țel: ce anume impune apariția unei asemenea structuri și ce se urmărește prin înființarea ei? Or, în expunerea de motive la proiectul în cauză nu există vreo explicație pentru aceasta! Modificăm legea dar nu știm de ce: ce nu a mers bine până acum cu actualele structuri și cum se va modifica această stare de lucruri cu noua structură?!
  2. Înființându-se o astfel de Secție, se crează impresia că în justiție e plin de infractori și se întărește astfel o aversiune a cetățenilor față de magistrați, aversiune născută și întreținută de politicenii corupți, mocirla.tv și site-urile de scuipat magistrații. În țara asta, în loc ca legea să fie respectată și magistratul onorat, se mizează pe încălcarea legii și dușmănirea oamenilor legii. Adică nu se fac Secții speciale pentru oamenii politici care ne-au devenit clienți fideli, sau pentru oameni de afaceri care controlează totul în țara asta inclusiv televiziunile care au sunt un fel de mercenari, sau pentru funcționarii publici care ne dau peste cap statistica la corupție și abuz în serviciu, dar se fac Secții pentru magistrați, pentru a-i pune la stâlpul infamiei?! Păi știe cineva câte infracțiuni sunt urmărite anual la cei 700 de magistrați? Stați, că vă spun mai jos!
  3. Această Secție se va ocupa de orice infracțiuni comise de magistrați: cele în legătură cu serviciul și cele din afara serviciului. Ea va fi în București. Magistrați sunt peste tot în țară. Dacă unul de la Carei accidentează cu bicicleta o băbuță care traversează neregulamentar strada, ancheta acelui magistrat se va face de procurorul de la București. Cum? Va trebuie să vină la fața locului cel din Direcție la Carei. Pe bune?! Se merită efortul?!
  4. Secția cu pricina nu se justifica economic. În proiect se prevede că în această secție vor activa 8 procurori și 12 personal auxiliar; senatorul care înjură femei deputat propune 20 de procurori și 30 personal auxiliar. Or, toate infractiunile comise intr-un an de magistrați sunt maxim 10: din care cam 3-4 de corupție, restul infracțiuni din culpă (accidente de circulație). Se justifică ca o direcție cu un personal de vreo 20 de oameni să se ocupe într-un an de 10 magistrați?! Oare cum stăm la calculele economice?!
  5. Noua Secție va prelua – la cererea UNJR, să notăm asta! – și infracțiunile de corupție comise de magistrați, care până acum erau anchetate de DNA, unde există un Birou pentru corupția judiciară. Or, la DNA activează procurori specializați pe corupție care beneficiază și de ajutorul propriilor politisti judiciariști. Noua Secție va avea procurori care nu au aceasta specializare si nu va avea poliție judiciară în subordine. Deci, vor fi dificultăți în cercetare.
  6. În nicio țară din Europa nu exista o structură specială pentru o categorie socială sau de profesioniști. În orice caz, nu pentru magistrați. Ceea ce duce la specializarea unei structuri de urmărire penală este natura infracțiunii comise, nicidecum calitatea/funcția celui care o comite.
  7. În Parchetul General a fost mai demult un Birou de Anchete Speciale – era perioada în care procurorii erau în subordinea ministrului justiției, când acesta putea dispune cum să se aplice legea în cauzele penale și putea să dispună procurorilor să înceapă urmărirea penală împotriva oricărei persoane. S-a renunțat la așa ceva în 2004. Acum, toți magistrații s-au opus unei asemenea modificări. Degeaba, „ei” merg mai departe…

 

09/12/2017

Modificarea legilor justiției: procurorii – independenti sau subordonati?

Filed under: independenta justitiei,reforma — Cristi Danilet @ 10:38 PM
Tags: ,

Lazar-ToaderCamera Deputaților a decis în această săptămână să elimine prevederea legală care consacră INDEPENDENȚA PROCURORULUI din actuala lege. Votul din Senat va fi decisiv.

Sunt unele persoane care susțin că aceasta  modificare nu ar fi o problemă, căci potrivit Constituției procurorii sunt SUB AUTORITATEA MINISTRULUI JUSTIȚIEI. Întâmplător sau nu, sunt cam aceleași persoane care acum câțiva ani invocau un închipuit control al procurorilor de către Executiv, ceea ce atunci era prezentat ca o mare imixtiune în justiție. Iată că ….acest lucru nu ar mai fi acum o problemă.

Toate aceste persoane confundă independența administrativă cu cea funcțională.  Și ele trebuie să înțeleagă un lucru: Constituția stabilește niște principii. Ele sunt dezvoltate prin legi. Și este posibil ca standardul din lege să fie mai înalt – dar nu contrar – Constituției. Astfel, Constituția noastră pune procurorul sub autoritatea ministrului justiției (cine are curiozitatea să citească stenogramele Adunării Constituante care a lucrat la proiectul Constituției va descoperi dezbateri aprinse pe acest subiect stabilindu-se că procurorii care până atunci erau controlați de Partidul Comunist Român nu pot fi, totuși, scăpați din mână), dar legea vine și spune, în plus, că el este INDEPENDENT. Ei bine, această prevedere datează din anul 2005 și a fost necesară pentru a se împiedica luarea unui dosar de la un procuror și darea lui la un altul, care a fost acompaniată de alte garanții: s-a mai prevăzut că șeful ierarhic nu poate da o dispoziție orală și nici una nelegală și că procurorul se poate plânge la CSM de orice imixtiune, chiar din partea șefului său.

Dar cum era până atunci procurorul și ce era această raportare la ministru?  Păi, Constituția din 1991 spunea în art. 131, la fel ca și cea de azi în art. 132, că procurorul este sub autoritatea ministrului justiției. S-a folosit ca model exemplul francez, cel mai prost model din Europa, evitat azi de toate statele civilizate. Iar legea care explica ce înseamnă această autoritate era Legea 92/1992. Potrivit acelei legi, ministrul justiției dădea procurorilor dispoziții obligatorii pentru aplicarea legii (art. 37), el era cel care controla activitatea procurorului (art. 38 alin. 1), el putea da ordin procurorului să înceapă urmărirea penală împotriva oricărei persoane (art. 38 alin. 4), avansa și transfera procurorii (art. 70 alin. 2), dădea avizul pentru cercetarea sau arestarea lor (art. 75 alin. 1), exercita acțiunea disciplinară împotriva lor (art. 96 alin. 1). Așadar, ministrul avea control absolut asupra carierei procurorilor și modului de soluționare a dosarelor penale! Iar acest lucru era posibil datorită Constituției care are și acum aceeași formă, tocmai pentru că nu era o lege care să securizeze mandatul procurorul și libertatea sa decizională.

Au fost trei reforme pentru a îndrepta aceste aberații: una în 1997, când este eliminată puterea ministrul de a da ordin pentru ca un procuror să înceapă urmărirea penală, una în 2004 care pune procurorii sub autoritatea CSM și una în 2005 care consacră, pentru prima dată în istoria noastră, independența procurorului în soluțiile adoptate, astfel încât nici măcar șeful ierarhic să nu îi dea ordin cum anume să instrumenteze cauzele.

În final, pun o întrebare simplă: chiar sunt persoane în România care își doresc ca procurorii să fie subordonați ministrului?!

 

27/11/2017

Guvernul este servitor, nu stapan

Filed under: democratie participativa,Guvern — Cristi Danilet @ 10:01 PM

Guvernare

„Guvernul este un servitor, nu un stăpân” (filosoful Mihai Șora, 26.11.2017).  Aceste vorbe trebuie ținute minte. Și le întăresc și eu prin două idei:

1) Guvernul se compune din miniștri. Cuvântul „ministru” provine din latinescul „ministerium” care înseamnă „a fi în slujba/serviciul cuiva”.
PS. Bine, dacă spun acum că „magistrat” provine din latinescul „magister” și înseamnă „conducător” probabil că diferența ministru-magistrat ni se va părea uriașă…

2) Unii sunt convinși că oamenii sunt conduși de instituții. Nu este adevărat: oamenii se supun doar legii, nu unei alte persoane/instituții. De aceea vorbim de „rule of law”, nu „rule of man”. În consecință, poporul se conduce singur conducându-se după legi adoptate în mod constituțional de către organele alese democratic.
PS: Formula „Guvernul Năstase/Boc/Ponta/Tudose” este incorectă. Corect este „Guvernul României”. La fel, formula „Voi fi Președintele tuturor românilor” este incorectă: românii nu au șefi, ci țara are un președinte; de aceea corect este „Voi fi Președintele României”.

26/11/2017

Aparitie editoriala: 17 autori au scris … GAYBOOK

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 5:19 PM
Tags: , , ,

978-973-50-5888-3A apărut o carte despre homosexualitate. 17 autori, printre care mă număr, tratează acest fenomen din perspectiva propriei pregătiri sau ocupații: culturală, sociologică, religioasă, activistă, juridică. Cartea se numește „Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate” și e publicată de editura „Humanitas”. Ea a fost lansată sâmbătă, 25 nov. 2017, la Târgul Gaudeamus din București și se găsește deja în librării.

Date despre carte aici. Puteți citi câteva pagini din carte aici.

Cartea se deschide cu un schimb de corespondență între Andrei Pleșu, cunoscut scriitor și George Bălan, un muzicolog german de origine română, care este homosexual. Pleșu recunoaște dreptul la intimitate în alcov și se declară împotriva propagandei homosexualilor, declarâns savuros că nu vrea să ajungă la un moment dat să îi fie rușine că nu este homosexual. Bălan îi răspunde că nici el nu e de acord cu gălăgia procesului de emancipare, dar insistă că, dincolo de viața privată a fiecăruia, trebuie recunoscută valoarea publică pe care au avut-o gay precum Michelangelo, Leonardo, Gide, Proust, Th. Mann.

Martin S. Martin ne prezintă evoluția formelor de non-heterosexualitate în SUA: de la anii când aceste orientări erau considerate boli psihice, la legalizarea căsătoriilor între homosexuali ca urmare a unei decizii a Curții Supreme de Justiție în 2015. Citatul de final e extraordinar: „expusă public, viața sexuală a oricăruia dintre noi ar stârni uimire și oripilare”.

Filosoful Gabriel Liiceanu povește cum a aflat prima dată ce este un homosexual și cum a reacționat aflâng chiar de la un gay că avem în literatura noastră descrise astfel de persoane, realizând că la noi critica nu a vorbit niciodată despre acest subiect. Liiceanu povestește despre cum a recitit „Remember” a lui Mateiu Caragiale și a realizat că unul din persoanje este homosexual; apoi ajunge să cunoască frământările unor autori gay precum Negoițescu și Mihai Rădulescu. Face și el trimitere la oameni faimoși precum Oscar Wilde sau Alan Turing care, pentru faptul că au fost „altfel”, au suportat teroarea numărului mare al „celorlalți”.

Filosoful Petru Creția explică ce se înțelegea în Antichitate prin paid-erastie, văzută ca o relația afectivă și educativă și care e diferența de homosexualitate.

Michael Fieger, doctor în teologie, încearcă să răspundă la o mai veche temă neelucidată, și anume dacă David și Ionatan erau iubiți gay, analizând textele biblice despre cei doi.

Victor Bărbulescu, doctorand în științe politice, are curajul de a ne face o confidență: în autoportretul lui povestește despre secretul care îl apăsa de ani de zile, izolarea de cei dragi, decizia luată în final și susținerea pe care în cele din urmă o găsește la cei apropiați. Familia nu poate exista fără acceptare, încedere și iubire, ne spune el, dând parcă o definiție atât de mult așteptată.

Tarciziu Șerban, profesor de teologie, face apel la exegeza biblică pentru a arăta că omul complet – în sens spiritual – este cel alcătuit din bărbat și femeie.

Pentru Emanuel Conțac, profesor la Institutul Penticostal, homosexualitatea se opune proiectului divin: din Vechiul Testatement aflăm că Dumnezeu a pedepsit locuitorii din Sodoma și Gomoda, iar dragostea pe care Iisus o dăruiește conform Noului Testament nu înseamnă susținerea membrilor LGBTQ. Autorul amintește însă că lista patimilor făcută de Pavel nu cuprinde doar homosexualitatea ca fiind o respingere a adevărului lui Dumnezeu. Uitându-mă pe listă, nu prea știu cine ar rămâne în afara ei în ziua de azi…Interesant este că definește sfințenia în domeniul sexualității: pentru cei căsătoriți înseamnă fidelitatea față de soțul de sex opus, pentru cei necăsătoriți înseamnă abstinența.

Fostul ministru de externe Teodor Baconschi, doctor în antropologie religioasă, duce discuția pe tărâmul dualității progresism-conservatorism. El îndeamnă la discreție, arătând că latura militantă a mișcării LGBT din România tinde să confiște pe toți homosexualii și să apară ca o sectă anti-clericală.

Florin Buhuceanu, activist și membru ACCEPT, reamintește că în România s-au inițiat demersuri pentru un referendum inutil cu privire la familie de către aceleași organizații care acum câțiva ani susțineau interzicerea pornografiei pe internet sau limitarea drepturilor femeii însărcinate. Pentru el, miza referendumului nu este încurajarea iubirii conjugale, ci discriminarea pe motive de orientare sexuală.

Preotul ortodox Constantin Nicula afirmă că argumentul adus de comunitatea LGBT cu privire la suferința în timpul comunismului nu ar fi un argument, pentru că mulți oameni sufereau atunci. El explică acțiunile susținătorilor gay prin frustrările provenite din propria lor familie, susține că sintagma „familia tradițională” este inventată chiar de o coaliție anti-familie tocmai pentru a ridiculiza imaginea familiei. Considerând că acoliții gender se autovictimizează și sunt agresivi, dă explicații cu privire la întrebăro precum „Poate fi un preot homofob și creștin?” sau „Este Biserica împotriva homosexualității?”

Wilhelm Tauwinkl, conferențiar la Facultatea de Teologie Catolică, amintește că în etica Bisericii Catolice se consideră dezordine morală adulterul, divorțul, incestul, concubinajul, marturbația, pornografia, prostituția, violul, homosexualitate. El încearcă să răspundă la întrebarea dacă homosexualitatea este un păcat din moment ce există preoți catolici homosexuali.

Domnica Petrovai este psiholog și psihoterapeut, și ne spune două povești despre gay. Prima este despre dificultățile prin care au trecut două femei care creșteau împreună un băiat ce aparținea uneia dintre ele avut dintr-o relație anterioară. A doua este despre un bărbat care i-a cerut ajutprul din cauza atacurilor de panică și depresiilor care apăreeau de fiecare dată când trăia un eșec sentimental în relația cu un alt bărbat. Doamna Petrovai face o pledoarie pentru educarea sexualității, arătând că sexualitatea și identitatea de gen fac parte din viața noastră emoțională, iar cunoașterea propriilor nevoi ține de normalitate.

Andrei Șerban, regizor de teatru și de operă, susține că adoptarea unui copil de către parteneri de același sex este un experiment, dar că adopția în aceste condiții nu ar fi o problemă dacă nu ar exista homofobia.

Florentina Ionescu, activistă pentru drepturile LGBT, ne spune povestea ei: cum a decis să divorțeze de soțul ei pe care nu îl mai putea minți în legătură cu orientarea ei sexuală, ce drame a provocat mărturisirea ei făcută celor dragi, cum a plecact cu un copil mic în brașe. Apoi povestește de momentul în care a realizat că este…altfel și cât de singură s-a simțit atunci, cum a ieșit la lumină când a intrat în dialog cu alții ca ea,  cum a organizat primul Gay Parade din România în 2005.

Cristi Danileț, judecător, ne prezintă tipurile de familie existente, mutațiile care au avut loc în familii după acceptarea în dreptul internațional a doctrinei drepturilor omului (de la implicarea femeii în viața socială și politică, la drepturile copilului, la egalitatea soților, apoi egalitatea bărbatului și femeii în societate), modificările din legislația României în domeniul aspectelor intime și a vieții de familie. Susține că familia contemporană este una postmodernă, în care căsătoria nu mai este o obligație moralo-social, în care cei doi parteneri au drepturi egale. Se îndoiește că familia homosexuală poate deveni un pattern și că aceasta nu este un pericol pentru familia clasică care pare mai degrabă sufocată din itnerior din cauza unor cutume inacceptabile care au legătură cu abuzurile despre care societatea românească nu este pregătită să discute.

 

15/11/2017

Pe înțelesul tuturor: Raportul MCV noiembrie 2017

steag UE fluturandCând am aderat la UE, la 1 ianuarie 2007, Comisia Europeană a decis să monitorizeze în continuare România cu privire la reformele din justiție și la lupta anticorupție. Fixat inițial pentru trei ani, acest Mecanism de Cooperare și Verificare nu este nici până azi ridicat, date fiind măsurile politice ce afectează cele două domenii.

Anual apar câte două rapoarte cu privire la țara noastră. Raportul din ianuarie fixa pentru decidenți 12 recomandări de îndeplinit. Raportul de azi evaluează stadiul îndeplinirii lor. Concluzia? Deloc favorabilă!

Iată câteva aspecte din prezentul Raport:

OBIECTIV 1. RESPECTAREA INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI

  1. Climatul de conflict dintre puteri daunează independenței justiției. Deși Guvernul și Parlamentul au declarat că vor îndeplini cele 12 recomandări din Raportul anterior, în ultimele două luni au crescut tensiunile dintre puterile statului, cooperarea s-a dovedit a fi dificilă.
  2. Progresele pozitive în domeniul luptei anticorupție au fost afectate de OUG 13/2017. Chiar și după abrogare, a rămas o mare îndoială asupra decidenților.
  3. Modificările la legile justiției sunt controversate: CSM a avizat negativ de două ori aceste proiecte, Președintele statului le-a criticat, la fel majoritatea magistraților, precum și un număr important de organizații din societatea civilă. Deciziile care se vor lua vor trebuie să țină cont de opinia sistemului de justiție și de opinia Comisiei de la Veneția.
  4. Criticile aduse sistemului de justiție și hotărârilor judecătorești sunt o mare problemă și ele nu converg cu aspectele pozitive constatate de Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și nevoia de respectare a independenței justiției.
  5. Pentru numirile la vârful Ministerului Public e nevoie de criterii puternice și transparente, bazate pe meritocrație. Trebuie cerută opinia Comisiei de la Veneția, pentru că în Europa există mai multe modele de numire a procurorilor.
  6. Trebuie descurajat obiceiul de a pune în discuție independența justiției și autoritatea deciziilor judiciare. E bine că Parlamentul și Guvernul a aprobat coduri de conduită pentru membrii săi (dar se remarcă că ele nu sunt accesibile pe pagina web a instituțiilor!), iar ele trebuie însoțite de exemple practice. Atunci când CSM constată că este încălcată independența justiției, trebuie sesizată nerespectarea codului de etică către instituția respectivă.
  7. Dezbaterile pe Codul penal se reduc la infracțiunile de corupție. Modificarea infracțiunii de conflict de interese nu a fost dezbătută. Noul Cod de procedură civilă va genera o creștere a încărcăturii la ICCJ, grație unor decizii ale CCR.
  8. Au fost mai multe cazuri în care au lipsit dezbaterile publice când s-au adoptat legi (incompatibilitatea parlamentarilor, decriminalizarea conflictului de interese, statutul administrației locale, finanțarea partidelor politice, redeschiderea dosarelor din ultimii 20 de ani dacă a intervenit o decizie a CCR).
  9. Societatea civilă a jucat un rol important în luarea deciziilor cu privire la justiție și anticorupție.
  10. Hotărârile judecătorești trebuie respectate: 1) Executarea lor este esențială. Dar trebuie găsite soluții concrete pentru aceasta. 2) Acolo unde există o hotărâre definitivă sau o hotărâre interpretativă a ICCJ ar trebui ca administrația publică să o respecte în cazuri similare, pentru a se evita cererile repetitive adresate instanțelor.
  11. CSM trebuie să apere independența și reputația magistraților, mai ales a procurorilor,să aibă un dialog constructiv cu Guvernul și Parlamentul și să promoveze cooperarea instituțiilor judiciare, inclusiv Inspecția Judiciară.

 

OBIECTIV 2. INTEGRITATEA ȘI ANI

  1. Sistemul PREVENT asigură depistarea conflictelor de interese în materia achizițiilor publice.
  2. Nu sunt puse în executarea deciziile ANI confirmate de justiție cu privire la sancțiuni aplicate parlamentarilor găsiți incompatibili sau în conflict de interese.

OBIECTIV 3. LUPTA ÎMPOTRIVA MARII CORUPȚII

  1. Ridicarea imunității miniștrilor sau încuviințarea pentru arestarea sau percheziționarea parlamentarilor este problematică. Deciziile de respingere a unor astfel de solicitări nu sunt motivate.
  2. DNA a performat.

OBIECTIV 4. LUPTA ÎMPOTRIVA MICII CORUPȚII

  1. Trebuie implementată Strategia Națională Anticorupție pe anii 2016-2020, cu fonduri UE. ANI și DGA au propria strategie de prevenire anticorupție. Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au un rol important. Deși încă din iunie 2017 Ministerul Justiției a invitat Parlamentul să susțină printr-o declarație această Stratagie, până acum acesta nu a răspuns.
  2. ANABI este pe deplin operațională. Anul trecut s-au confiscat 5 mil. euro. De cum trebuie confiscate toate sumele de bani dispuse de instanțele judecătorești.

CONCLUZII:

  1. Din cele 12 recomandări făcute în ianuarie 2017, România a îndeplinit trei măsuri și jumătate. Reformele s-au stopat, unele chestiuni considerate rezolvate sunt în perciol să se redeschidă. Provocările la adresa independenței justiției sunt foarte mari.
  2. Niciunul din cele patru mari obiective al MCV nu a fost îndeplinit la 10 ani de la aderarea României la UE. Este nevoie de cooperare între instituțiile publice, de voință politică de a îndeplini angajamentele și de respectarea independenței justiției.
  3. Următorul raport va fi făcut la finele anului 2018.

 

07/11/2017

Azi incepe procesul comunistilor din România

Filed under: comunism,procesul comunistilor — Cristi Danilet @ 4:08 PM
Tags:

23231170_10210857166645766_4922324192876188144_nAm onoarea să fac parte din completul de judecată care va soluționa cauza cunoscută drept „Procesul comuniștilor din România”.

„Procesul comuniștilor din România” este un proiect care își propune judecarea liderilor comuniști români ce au dictat crimele împotriva propriilor cetățeni. Sunt vizate atât persoanele care nu au fost judecate vreodată (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Gheorghe Apostol, Vasile Luca, Iosif Chişinevschi, Chivu Stoica, Ion Gheorghe Maurer, Teohari Georgescu, Emil Bodnăraş, Alexandru Drăghici, Alexandru Nicolschi, Alexandru Sencovici, Silviu Brucan, Petre Borilă, Ghizela Vass, Leonte Răutu, Nicolae și Elena Ceaușescu), cât și cele ce nu au avut parte de procese corecte (Nicolae și Elena Ceaușescu). Sentințele ce vor fi pronunțate nu vor avea urmări, pentru că vor fi pronunțate în afara sistemului juridic, însă vor avea rol moral, atrăgând atenția asupra crimelor pe care le-au săvârșit comuniștii în România.

Proiectul se va desfășura în perioada 1 noiembrie 2017-9 mai 2020. Toate etapele vor începe la date semnificative pentru perioada comunistă. Nu întâmplător startul a fost dat azi, 7 nov. 2017, la 100 de ani de la puciul bolșevic din Rusia care a dus la formarea URSS. Conferința de lansare poate fi urmărită AICI.

Proiectul este organizat de Universitatea „Petre Andre” din Iași, Institutul de Studiere a Ideologiilor (ISI), Primăria Municipiului Iași și are drept parteneri Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, Revista Polis, Revista Timpul, Editura Institutul European, Realitatea TV, Tele Moldova Plus.

Proiectul se va desfășura pe trei componente: În componenta cercetare vor fi antrenați istorici specializați în istoria comunismului din România, care vor pregăti materialele ce vor constitui probe ale procesului. Ei vor fi asistenți ai celor ce vor realiza partea juridică a proiectului. În componenta juridică vor fi antrenați procurori, judecători și avocați care vor realiza efectiv procesele. Ei își vor pregăti pledoariile pe baza documentării pe care le-o vor pune la dispoziție istoricii și a mărturiilor unor foști deținuți politici. În componenta editorială, se vor realiza volume pentru fiecare proces în parte, ce vor conține studiile ce au stat la baza acuzațiilor, pledoariile părților, mărturiile și sentințele.

Procesele se vor desfășura conform procedurilor în „Aula Magna” a Universității „Petre Andrei” din Iași, vor fi cu public și vor fi transmise în direct de către televiziunile partenere. Sedințele de judecată vor avea loc trimestrial.

12/10/2017

Magistratul sa raspunda ca justitiabilul?!

Filed under: reforma,responsabilitate,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 10:00 PM

„Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri ca trebuie ca existe si o raspundere a magistratilor, asa cum exista una si pentru justitiabili” goo.gl/vmxbQp
Păi, vestea bună este că deja avem o astfel de răspundere în legislație, cam de câteva decenii:
– dacă magistratul comite o infracțiune, este condamnat de către instanța penală; la fel ca și justițiabilul;
– dacă magistratul nu vine la serviciu sau pierde un dosar, este sancționat disciplinar de către CSM; întocmai ca orice lucrător;
– dacă magistratul nu e bun în funcția de conducere, este revocat de către CSM; întocmai ca orice șef din administrație;
– dacă magistratul are un comportament nedemn în funcție sau în societate, e sancționat deontologic de către CSM; întocmai ca funcționarii care au coduri de etică;
– dacă magistratul nu soluționează cauzele în termen, dacă nu motivează suficient, dacă nu vorbește adecvat cu părțile, este evaluat negativ de către comisia din cadrul instanței sale; la fel ca funcționarii din administrație;
Dacă magistratul dă o soluție care nu mulțumește părțile, ea e contestabilă la instanța superioară. Când se produce o eroare juridică din vina imputabilă magistratului, statul despăgubește victima erorii cu drept de regres împotriva magistratului, legile aplicabile fiind: în materie civila art. 96 Legea 303/2004 https://goo.gl/KXTzzb; în materie penală art 542 din C.proc.pen https://goo.gl/MdU2yh. De remarcat că pentru Ordonanțe respinse de Parlament sau pentru Legi neconstituționale nu există vreo lege a răspunderii miniștrilor sau parlamentarilor, egali – chipurile – dpdv al Constituției, cu magistrații.

09/10/2017

Bataia e rupta din rai, dar ne arunca afara din Europa

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 7:45 AM
Tags: , ,

p_17106_766x350-10-85Începând cu data de 3.10.2017, violența domestică este interzisă în mod absolut în România. În tradiția familiei românești, bătaia e ingredientul nelipsit: soțul își bate soția, părintele își bate copilul, fratele mai mare își bate fratele mai mic. Spun „tradiție” pentru că bătaia datează din cele mai vechi timpuri și o întâlnim în mod regulat în jurul nostru. De aceea s-a și încetățenit în zicale precum „Bătaia e ruptă din rai”, „Eu te-am făcut, eu te omor”, „Unde dă tata crește”. CtEDO a stabilit săptămâna trecută că nici tradiția, nici disciplina nu pot fi justificări pentru pedepsirea corporală a copiilor.

Situația internațională: Violența în familie se întâlnește peste tot în lume. Pentru combaterea ei au apărut instrumente internaționale, la care și România este parte: Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 1989, ratificată de România în 1990; Comentariul General nr. 8/2006 privind drepturile copilului la protecție împotriva pedepselor corporale emis de Comitetul Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului; Comentariul General nr. 3/2011 privind dreptul copilului de a fi ferit de orice formă de violență; Recomandarea Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei (2009)10 privind strategiile integrate naționale pentru protejarea copiilor de violență;  Convenția de la Istambul din 2011, ratificată de noi anul trecut; Declarația de la Panama pentru încheierea violenței împotriva copiilor din 2017.

Legislația națională: În Evul Mediu bătaia în familie era atât de firească încât ea a fost prevăzută în lege: bărbatul avea voie să îți bată femeia, numai să nu fie cu vrăjmășie, adică ca el să nu dea cu toiagul astfel încât să curgă sânge sau să nu dea cu toiagul în fața ei (art. 23 alin. 1 Pravila lui Vasile Lupu din 1646 și art. 185 alin 1 Pravila lui Matei Basarab din 1652). În perioada modernă, violența la nivelul familiilor din România ajunge la cote atât de alarmante încât din anul 2000 se permite poliției să se sesizeze pe orice cale de asemenea acte, nu doar la plângerea victimei; în anul 2003 a apărut Legea 217 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie; iar din 2012 s-au introdus în această lege prevederi cu privire la ordinul de protecție. Mai mult, din 2004 a apărut Legea 272 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care interzice în mod expres orice pedeapsă corporală (art. 33, 89, 94, 95). Iar noul Cod penal din 2014 prevede sancțiuni mai aspre cu o pătrime în cazul infracțiunilor săvârșite asupra unui membru de familie (prin membru de familie se înțelege rudele de sânge până la gradul patru, copilul adoptat, soțul, concubinul).

Statistici naționale: Cu toate acestea, violența sălbatică (că nu poate fi vorba de „domestică”) nu s-a diminuat. Statisticile recente ne arată că: 4 din 10 români au cunoștință despre un caz de violență de acest gen; în fiecare săptămână este înregistrat un caz în care o femeie este violată în familie; la fiecare 4 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată în familie; la fiecare 2 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată, agresată sexual sau supusă unui act sexual cu un adult din familie; 6 din 10 copii sunt bătuți în familie.

Condamnarea României: Pe data de 3 octombrie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza D.M.D. Starea de fapt este următoarea: un copil în vârstă de 3 ani este bătut de tatăl său în anul 2004, părinte care ulterior și divorțează de mama copilului. E anunțată Protecția Copilului și de câteva ori Poliția. De abia la a patra sesizare se pun în mișcare autoritățile: procurorul finalizează cercetarea după trei ani, un an mai târziu tatăl e achitat de prima instanță, dosarul se plimbă între instanțe și de abia în anul 2012 autorul e condamnat definitiv, fără a se acorda nicio despăgubire victimei și fără ca acest lucru să îl motiveze.

Curtea de la Strasbourg este șocată de mentalitatea judecătorilor români cu privire la violența în familie care o reflectă, de fapt, pe cea a românilor. Iată ce se spune în paragraful 49: Curtea notează, de asemenea, că judecătoria, în prima rundă a procedurii, l-a achitat ​​pe D.D., după ce nu a găsit nici o infracțiune în „comportamentul său ocazional necorespunzător față de reclamant”. De-a lungul acestui context, tribunalul județean pare mai târziu să considere că acte de violență „izolate și aleatorii” ar putea fi tolerate în sfera familieiCurtea nu înțelege modul în care această declarație se încadrează în dispozițiile relevante ale legislației interne care interzic în termeni absoluți pedeapsa corporală. Asigurarea unei demnități de bază copilului înseamnă că nu poate exista compromis în condamnarea violenței împotriva copiilor, fie că ea ar fi acceptată ca „tradiție”, fie că ea ar fi deghizată ca „disciplină”. Unicitatea copiilor – potențialul și vulnerabilitatea lor, dependența lor de adulți – face imperativ ca ei să beneficieze nu de mai puțină protecție, ci de mai multă, în fața violenței, și inclusiv să fie protejați de pedeapsa corporală, aceasta din urmă fiind invariabil degradantă.

Post scriptum: Nu doar familia este mediul propice pentru bătaie. La școală, generația mea a prins vremuri în care elevii erau bătuți cu arătătorul peste palme sau la fund, trași de perciuni, pălmuiți sau dați cu capul de tablă de către profesori. O generația înaintea mea a prins vremuri când elevii erau pedepsiți să stea cu genunchii pe coji de nucă. Azi, ascundem violența din școală sub denumirea la modă „bullying” care implică în special elevi ce folosesc bătaia pentru a se impune și a umili pe cei mai slabi. Dar nu e de mirare, cât timp filmele și jocurile de azi promovează violența, iar, mai nou, bătăile între adulți au loc în văzul lumii, în studiourile de televiziune.

 

06/10/2017

Replica la raspunsul adus replicii mele la scrisoarea unei judecatoarea din Oradea

Filed under: 1. EXPLICATIE,CSM,reforma — Cristi Danilet @ 8:48 PM

Constat că unii citesc, dar nu înțeleg. Se întâmplă și la case mari. Unde etica judiciară este materie de ținut sub praf.

Așadar, precizez replica mea anterioară, care nu credeam că poate fi atât de subtilă:

  1. Magistrații nu „servesc” oamenii. Oamenii sunt serviți la bar și restaurante. Dacă nu folosim bine limba română, ajungem să vedem numai slogane peste tot.
  2. Magistrații nu au un singur rol, ci trei: să rezolve cauzele cu care sunt sesizați, să garanteze drepturile și libertățile individului, să susțină statul de drept. Nu unul, ci trei, toate conjugate. Nu dăm cu banul pe care să îl exercităm la un moment dat să dea bine sau să facă audiență.
  3. Magistrații nu sunt plătiți de cetățeni (fie ei și…„generoși”) și nu datorează cetățenilor soluții pe motiv că ar fi plătiți de aceștia (enormitate mai mare nu am auzit vreodată). Ci magistrații sunt remunerați din bugetul statului, unde contribuie și ei înșiși. Ca urmare, magistrații nu dau soluții cum vor oamenii, ci cum spune legea și potrivit probelor de la dosar.
  4. Magistrații nu răspund rugaminților din dosare sau sălile de judecată. Potrivit codurilor de procedură în vigoare în fața magistraților se aduc cereri, se fac apărări, se invocă excepții, se pun concluzii. „Rugămințile” din partea cetățenilor sunt la fel de nocive precum expresiile „instanța opiniază… apreciază… este de părere că” (în loc de „instanța constată…..reține…..decide”) pe care le regăsim, din păcate, în multe din actele judiciare.
  5. Orice magistrat care ajunge în frunte curții supreme și exercită două mandate, reformând curtea, merită nu doar respectul meu, ci un loc binemeritat în istoria justiției. Dar pentru mine, da, Livia Stanciu are un astfel de loc, alături de Daniel Morar, Monica Macovei, Codruța Kovesi.
  6. De fiecare dată când am sesizat vreo neregulă în sistemul din care fac parte am reacționat legal. Cu riscul de a deranja. Nici nu mi-am propus să devin simpatic. Nici nu înțeleg de ce ar trebui să fiu.
  7. Magistrații penaliști îndură prea des aprecieri negative din partea unor – aceiași – judecători civiliști, de la criticarea pedepselor la autorizarea măsurilor speciale. Ar fi bine fiecare să ne vedem de specializarea noastră, căci fiecare suntem răspunzători de ceea ce facem. Iar dacă sunt civiliști care vor să practice în penal, nu au decât să solicite acest lucru colegiului de conducere al instanței sau să dea examen de promovare pe cealaltă specialitate.
  8. Prea des unii dintre noi citesc site-uri de scuipat magistrații și se uită la mocirla.tv (dacă deranjează denumirea asta, o pot folosi pe aceea de șantaj.tv, care corespunde cu o anumită soluție definitivă recentă de condamnare) și prea des caută susținere la posturi patronate de condamnați penal. Mai mult, unii alimentează aceste locuri cu poze, comentarii și informații despre colegii lor  – nu doar că nu e deontologic, dar aș crede că respectivii au și altfel de probleme.
  9. Prea des aud și văd magistrați (de fiecare dată aceiași) care lovesc în alte instituții ale statului, care cer demisii de miniștri, care merg la Parlament în afara cadrului instituțional, care sunt opoziția de serviciu în raport cu orice și oricine. Eu cred că avem o misiune bine determinată, iar acest „factotum” nu dă prea bine.
  10. Îmi e teamă de societatea în care cetățenii își pun ultima speranță în Dumnezeu atunci când vin la instanță sau când merg la doctor. Sincer, eu cred că justiția nu se face ghicind în bobi, nici nu e o loterie. Și mai cred că oamenii nu au nevoie să dea peste un judecător care își imaginează că serviciile conduc țara, căruia îi e frică tot timpul că este interceptat, căruia îi e rușine să își dea identitatea reală pe Facebook, care se teme că masoneria ne invadează de peste tot, care vede abuzuri peste tot, care crede că salariile sunt în pericol de a fi reduse sau pensiile eliminate, care se așteaptă ca internetul să îi fie tăiat sau să dea coreenii o bombă. Oamenii trebuie să vină cu speranța că au un față un judecător care cunoaște legea, dosarul și înțelege miezul cauzei. Și atâta tot. În rest, globul se învârte și fără fiecare dintre noi, luat în parte.

În concluzie, eu nu sunt responsabil de ceea ce au înțeles alții din postarea mea anterioară. Și standardul pe care mi-l impun de a vorbi de fapte si acțiuni, poate și de idei, mă împiedică să vorbesc despre persoane care își permit să denigreze instituții, să persifleze colegi și să sufere de scenarită cronică în formă continuată.

05/10/2017

Răspuns la scrisoarea unei judecatoare de la CA Oradea

Filed under: 1. EXPLICATIE — Cristi Danilet @ 12:33 PM
Tags: , ,

Mâhnită că magistrații tineri au solicitat ministrului să nu meargă mai departe cu proiectul de modificarea legilor justiției, o colegă judecător a găsit de cuviință să îi apostrofeze pe semnatari aducându-le argumente despre mersul cauzelor penale din România.

Ca judecător penalist și semnatar al memoriului, sunt îndreptățit să îi răspund colegei civiliste punct cu punct la alegațiile ei, nu înainte de a face observația că mult prea des judecători civiliști își dau cu părerea despre sistemul de organizare a justiției penale și fac afirmații în legătură cu fondul unor soluții date de penaliști care nici nu știu cât de compatibile cu al nostru cod deontologic sunt. Așadar:

„Constat ca v-ati mobilizat exemplar pentru ca legile justitiei sa nu se schimbe”. Fals: majoritatea propunerilor din proiectul ministrului Toader sunt necesare. Dar față de cele patru chestiuni care au agitat sistemul – vârsta minimă de 30 de ani pentru admitere, mutarea Inspecției de la CSM la MJ, numirea șefilor procurorilor în fapt de ministrul justiției și înființarea unui departament special la PICCJ pentru anchetarea magistraților – orice vot pozitiv ar fi aruncat în aer independența justiției.

 „Ati ales, in schimb, sa sustineti majoritatea din CSM formata din procurori si o parte dintre judecatori”. Fals: toate instanțele și parchetele din țară și-au manifestat dezacordul cu privire la cele patru aspecte dinainte ca CSM să voteze. Acum, semnatarii memoriului nu fac pentru a susține hotărârea deja adoptată de CSM prin care s-a dat aviz negativ proiectului cu pricina, ci pentru că ministrul a declarat că va merge mai departe cu proiectul.

„Este justitia in care trebuie sa iti dovedesti nevinovatia”. Nu e așa: în art.  4 alin. 1 Cpp consacră prezumța de nevinovăție, iar art. 99 alin. 2 Cpp prevede expres că suspectul/inculpatul nu este obligat să își probeze nevinovăția.

Este justitia in care autorizarea pe banda a mandatelor de supraveghere tehnica de catre judecatorii de drepturi si libertati, prin care se violeaza dreptul la viata privata al cetatenilor, a devenit un fapt curent, o banalitate”. Judecătorii sunt  ei înșiși garanți ai drepturilor și libertăților. Sunt multe infracțiuni care pot fi probate mai ales prin mijloace speciale, cum ar fi interceptările și înregistrările, ori filajele. La cât de mult s-a diversificat lumea infractorilor, dați-ne voie să folosim mijloacele puse la dispoziție de cod. Iar cine are ceva de reproșat, nu are decât să dea în judecată statul român pentru violarea vieții private. Cât timp ea nu e făcută cu rea credință, nu se pune în discuție răspunderea judecătorului.

Este justitia in care cetatenii afla din presa ca sunt cercetati penal iar presa primeste pe surse informatii din dosarul impotriva lor la care cei anchetati nu au acces”. Scurgerea de informații este abatere disciplinară și infracțiune. Cei care fac asta trebuie cercetați. La fel cum ar trebui, poate, să fie cercetați disciplinar magistrații care atacă alți magistrați pe blog sau în presă.

Este justitia in care cei cercetati sunt luati de mascati si dusi cu duba fara sa fi fost citati in prealabil”. Cei periculoși sunt luați de mascați. Acum, nu le putem pune la dispoziție taxiuri sau să îi ducem cu mașina personală la sediu pentru audieri. Dacă nu au fost citați în prealabil, se va discuta de avocați.

Este justitia in care, inca de la inceputul cercetarilor penale, datorita expunerii publice totale, cei cercetati pierd afaceri, pozitie sociala, renume, prieteni si chiar familia”. Ah, da, riscurile transparenței…Era mai bine pe vremea sovieticilor și apoi a comuniștilor, când erai ridicat de pe stradă și afla familia despre tine când te întorceai de la Canal?

Este justitia in care, in faza de urmarire penala, in cele mai multe cazuri se resping toate probele in aparare, precum si toate contestatiile si plangerile facute procurorului ierarhic superior”. Justiția se înfăptuiește, potrivit art. 126 Constituție, se către instanțele judecătorești. Dacă unei persoane i se resping probele în apărare, va invoca acest lucru în camera preliminară. Dacă se resping toate contestațiile și plângerile, persoana are dechisă calea plângerii la judecător conform art 336-341 Cpp.

Este justitia in care se resping pe banda reclamatiile impotriva abuzurilor facute de procurori”. Benzile se folosesc în fabrici și uzine. În justiție avem proceduri. Dacă reclamația este nefondată, se respinge. Simplu. Cât despre abuzuri, dacă nu există intenția, nu e abuz – nici disciplinar, nici penal.

Este justitia in care majoritatea sesizarilor despre abuzuri adresate Inspectiei Judiciare sunt solutionate prin clasare, fara a se face vreo cercetare serioasa”. Când omul se plânge de măsurile sau soluțiile luate de magistrați, atunci e legal să se claseze sesizarea fără a se mai face „cercetarea serioasă”. Mulți încă nu au aflat că Inspecția se ocupă de conduita magistraților, nu de legalitatea soluțiilor.

Este justitia in care, in 2016, din 6.823 de sesizari in materie disciplinara facute de cetateni la Inspectia Judiciara, aceasta a clasat 5.751 dintre ele (84%)”. Vezi comentariul de mai sus. Ah, fac o paralelă: în justiția română se admit în căile de atact doar 6% din apelurile/recursurile la soluțiile date de instanțele inferioare. Ce să însemne acest lucru? Că dacă se resping căile de atac ale justițiabililor judecătorii de la instanțele superioare fac abuzuri???

In acelasi timp, au fost 26 de sesizari (4 privind judecatoriisi 22 privind procurorii) pentru apararea independentei justitiei impotriva unor afirmatii facute de unul sau altul, din care 23 au fost trimise catre CSM, care le-a admis pe toate (100%). Aceste numere arata ca suntem defensivi fata de orice critica vine din afara, pretextand ca ar incalca independenta justitiei, in timp ce suntem protectivi cu cei reclamati ca fac abuzuri, neinvestigand cu seriozitate plangerile venite de la oameni”. Parcă mai sus spuneați, colega, că presa te distruge. Acum susțineți critica din partea ei?? Acum, între noi fie vorba, ne-am obișnuit cu critica fiecare dintre noi: unii suntem tăbăciți, alții mai au de învațat. Dar, e cert: mai bine cu presă, decât fără ea. La fel cum e și cu justiția.

Este justitia in care avocatii pledeaza cu capul plecat, timorati de frica ca daca vorbesc si isi apara clientii, luand pozitie impotriva abuzurilor, le fac rau persoanelor pe care le apara deoarece ii intara pe procurori si judecatori impotriva lor”. Unde sunt astfel de avocați fricoși? La Oradea? Mă îndoiesc. La Cluj? Cu siguranță nu, aici sunt extrem de respectuoși iar noi suntem extrem de colegiali cu ei. La București? Acolo sunt cei mai „ai dracului” avocați.

„Urmarirea penala se face in baza unor Protocoale secrete si de catre echipe mixte compuse din procurori si agenti ai SRI care, prin lege, au interzis inca din 1992 sa faca acte de urmarire penala”. Eu spun că ne uităm prea mult la mocirla.tv.

Este justitia in care, atunci cand ajung in instante, oamenii nu vorbesc cu avocatii despre strategii de aparare, proceduri si lege, ci, alaturi de alte mii de oameni, se roaga la Dumnezeu si la toti sfintii din calendar sa aiba parte de un judecator care ii asculta si se apleaca cu atentie asupra dosarului si probelor”. Ei, eu vă spun alta: este justiția în care uneori se spune că să cumperi un judecător e mai ieftin decât să angajezi un avocat. E cea în care prima întrebare pe care un client o pune avocatului este dacă îl cunoaște pe judecător. Și, din cauza practicii neunitare, da, cetățeanul se roagă la Sfinți. Uitați eu, în sală, când cineva îmi spune „Domnule Președinte, vă rog să….” îl întrerup și îi spun franc: „Cu rugaminți mergeți la Biserică. La mine veniți cu cereri, excepții, concluzii!”. Dar să știți că și când mergi în spitale, în loc să fii asigurat de doctor că va face tot ce îi stă în putință să îl salveze pe pacient, acesta spune „Cum o da Dumnezeu!”. Concluzia: poporul român e foarte credincios. Nu suntem noi ăia care facem religie cu elevii din clasa I până într-a XII-a și avem Biblii și cruci în sălile de judecată? Că doar nu ați vrea să îi învățăm educație juridică!

Este justitia in care, dupa ce procurorii au respins toate probele in aparare, judecatorul le respinge la randul sau in faza de judecata”. Păi dacă nu sunt utile, concludente și pertinente, se resping conform art 100 alin. 4 Cpp.

Este justitia in care se dau hotarari judecatoresti cu copy-paste din rechizitorii”. Tehnologia este folosită din plin. Inclusiv de judecătorii din apel/recurs care fac copy-paste din hotărârile date de instanța inferioară pentru a face considerentele deciziei. Problema e alta: că nu se argumentează suficient o hotărâre, că e plină de narațiuni. Putem pariu că dacă luăm la întâmplare o hotărâre de la o instanță de apel găsim doar un singur paragraf din 20 de pagini care conține o referire la calea de atac?!

Este justitia civila in care oamenilor aflati in situatii similare li se dau hotarari perfect contrare”. Da. Pentru că judecătorii se cred deasupra legii și cred că a fi independent înseamnă a interpreta cum vor ei legea. Pentru că asta nu le-a spus nimeni nici în facultate, nici la INM, iar cei care sunt deja în sistem consideră că etica judiciară e ceva rușinos. Cum adică să îi învețe cineva cum să vorbească, cum să se comporte, cum să scrie pe FB sau pe blog? S-ar putea să afle că trebuie să susțină statul de drept și să nu aducă atingere reputației morale și profesionale ale colegilor și astea nu le-ar conveni, nu?!

Este justitia in care termenele procedurale sunt imperative, absolute si sanctionatoare pentru cetateni, dar relative si de recomandare pentru magistrati. Ceea ce oamenilor nu le permitem, noua ne ingaduim”. Termenele procedurale sunt de recomandare, imperative și prohibitive. Sunt convins că la Oradea sunt aceleași coduri ca în restul țării.

Este justitia in care cauzele au devenit statistici, unde nu mai vedem, dincolo de dosare, oamenii din fata noastra”. Statisticile se țin electronic de câțiva ani de zile. Ca pe oamenii din fața noastră să îi vedem ar trebui să venim la serviciu, să avem ochelari dacă sunt ceva probleme cu vederea și să învățăm exercițiul dialogului. Când vezi dușmani în sistemul în care activezi și fugi la mocirla.tv să îl ataci, îmi e greu să cred că poți purta un dialog cu oamenii din țara ta.

Este justitia in care, pentru fapte penale minore, cetateni sunt condamnati la ani grei de puscarie”. Dar chiar nu e deloc adevărat. Iar a fost o emisiune cu vreo mămică ajunsă la pușcărie că a furat ceva de la o alimentară??? Credeți-mă, adevărul e: din cei trimiși în judecată de procurori, 75% sunt condamnați. Din aceștia, maxim o treime ajung la închisoare. De când cu codurile astea noi, avem colegi care consideră că dacă ești prin beat criță la volan se poate da și o altă soluție decât condamnarea că, deh, o fi faptă penală minoră…

 „Este justitia devenita camp tactic pentru SRI, aspect niciodata lamurit de catre CSM, garantul spune Constitutia al independentei justitiei”. Ba am lămurit, și încă de două ori: SRI s-a preocupat de magistrații corupți. Și bine a făcut, că am mai curațat și noi. Mai avem.

Este justitia in care procurorii sefi ai celor mai importante structuri de parchet sunt numiti in baza unor intelegeri politice sulfuroase, proceduri de numire care nu ne-au revoltat dar ne revoltam acum impotriva oricaror modificari cu privire la modul cum se fac aceste numiri”. Ba ne-au revoltat: de prin 2012 am cerut ca CSM să facă numirea șefilor din Parchete, nu ministrul, nu președintele țării. Și dacă nu ar fi fost așa, nu e ok să arătăm că sistemul a evoluat și azi nu numai CSM, ci și restul magistraților sunt interesați de independența Parchetelor?

Este justitia in care procurorii nu doar critica public hotarari judecatoresti definitive, spunand ca sunt nelegale ori netemeinice, dar chiar urmaresc penal judecatori si ii trimit in judecata pentru hotararile pronuntate, acuzandu-i de abuz in serviciu”. Sincer, eu am vazut și judecători care critică public hotărâri judecătorești. Nu prea văd o problemă. Dar trebuie văzut punctual. Cât despre acuzațiile procurorilor, dacă sunt nefondate ele vor fi respinse de judecători.

Este justitia in care nu vorbim NICIODATA oficial despre erorile judiciare, despre abuzuri si efectul acestora asupra oamenilor”. Despre erori judiciare vorbim în fiecare cale de atac. Mă înșel, cumva?!

„Este justitia in care magistratii nu raspund in vreun fel pentru abuzurile comise sau pentru erorile judiciare”. Eu știu câțiva care au răspuns pentru abuzurile comise. Pentru erori judiciare, nu știu nicăieri în lume.

Este justitia in care unii magistratii vorbesc despre independenta justitiei in slogane, confundand-o cu dreptul de a silui legea dupa bunul plac fara a fi vreodata responsabili de modul cum o fac”. Bine că vorbesc despre independență. Știu pe unii magistrați de azi care provin din magistrații dinainte de 1989 când făceau ce le spunea partidul. Mai știu pe câțiva care acum se dau independenți, dar în urmă cu ceva ani umblau prin birourile colegilor să le spună ce soluții să dea.

Este justitia in care CSM, garantul independentei justitiei, a ajuns sa fie controlat de procurori”. CSM are în alcătuirea sa 10 judecători, 6 procurori, un ministru și doi reprezentanți ai societății civile. Nici dacă se dau peste cap procurorii nu pot să controleze CSM.

Este justitia in care membrii CSM nu pot fi revocati niciodata de catre cei care i-au ales”. Niciodată pentru vot, da. În rest, dacă nu se duc la serviciu, dacă falsifică liste de prezență, dacă atacă magistrații sau alți membrii CSM pot fi revocați. Scrie în lege.

Este justitia in care judecatorii au facut parteneriate cu procurorii, luptand pentru aceeasi cauza”. Asta e poveste luată de pe un site specializat în înjurat magistrații, alimentat cu informații de binevoitorii din sistem. Eu spun să stăm calmi, căci din 28 martie s-a prevăzut în Legea 51/1995 „În exercitarea profesiei, avocații sunt parteneri indispensabili ai justiției (…)”. Așa că de acum…trinomul acesta este de aceeași parte, a legii.

Este justitia in care cei ce vorbesc in numele nostru, din varful sistemului judiciar, vorbesc mai intotdeauna in slogane, insa niciodata din perspectiva omului care isi cauta dreptatea in instante”. Ei, s-au mai schimbat lucrurile, cam din 2011. Și nu sunt slogane, ci mesaje.

Este justitia in care nu suntem capabili sa ne aparam pe noi insine impotriva abuzurilor”. Ba da, un exemplu contrar sunteți chiar dvs: ați fost urmărită, susțineți că a fost un abuz, s-a dat clasare.

Este justitia in care independenta judecatorilor si procurorilor se confunda adesea cu dreptul acestora de a face ce vor, fara sa raspunda vreodata”. De acord: independența fără responsabilitate se numește arbitrariu. Și iar ajungem la etică…Sau vorbesc deja în slogane?

„Este justitia in care cineva care a fost procuror toata viata poate trece direct judecator la Inalta Curte”. Poate, dar nu e musai. Uitați, eu am votat întotdeauna împotriva ca un procuror să ajungă judecător la ICCJ. Dar cei care au votat altfel în CSM nu au fost supuși procedurii de revocare.

Este justitia in care drepturile si libertatile cetatenesti sunt concepte, abstractiuni la care ne emotionam doar festivist”. Jur că iar e vorba de etică: art 7 din Codul nostru deontologic încă este o necunoscută.

Este justitia in care ne-am rupt complet de oameni si am uitat ca noi ii servim pe romanii care platesc taxe si impozite din care suntem platiti generos”. Eu nu servesc pe nimeni, ci deservesc legea. Și nu sunt plătit de oameni, ci din bugetul statului la care și eu contribui. Dacă mă uit pe card și constat că primesc bani de la vreun cetățean generos anunț DNA.

Este justitia in care nu ne-am solidarizat niciodata pentru apararea cetatenilor in fata abuzurilor statului, ci doar pentru intarirea ori cresterea privilegiilor pe care le avem”. Justiția nu este sindicalistă (deși s-a cam sindicalizat în ultimii ani, folosind cu prea multă ușurință cuvinte precum „luptă”, „salarii”, „condiții de lucru” etc) ,ci ea însăși trebuie să rezolve problemele cetățenilor. Or, noi nu ne solidarizăm cu cetățenii, ci noi suntem chiar cei care îi apărăm (sub aspect legal, firesc)!

Reactia majoritatii romanilor arata ca acestia cer sa raspundem pentru abuzurile si erorile pe care le facem”. Majoritatea sunt cei care se uită seară de seară la mocirla.tv? Ei nu știu că există răspundere disciplinară, materială, penală, administrativă, deontologică a magistratului român.

 „Ar trebui sa realizati cat de rupti suntem de realitate, de societate si implicit de misiunea care ne-a fost incredintata cand am intrat in profesia de judecator”. Nu neg că unii sunt rupți de realitate, dar alții sunt prezenți prea des în mijlocul ei. Aici îmi fac mea culpa.

Societatea nu ne datoreaza nimic si nu trebuie sa se schimbe dupa dorintele noastre. Noi datoram TOTUL societatii si avem obligatia de a-i servi cat mai bine pe cetatenii acestei tari”. Încă o dată spun că noi nu servim cetățenii, ci deservim legea. Nu dăm hotărâri cum vrea publicul. Justiția nu e plebiscitară.

Ceea ce facem in aceste zile, cu adunarea semnaturilor pentru a nu se schimba nimic in justitie, este dovada clara ca ii ignoram arogant pe cetateni si doleantele acestora”. Când e vorba de apărarea independenței justiției, trecem peste ceea ce susțin privitorii la mocirla.tv. Oricum, așa nealeși cum suntem, cetățenii au încredere în noi dublă față de cea în Guvern și triplă decât cea în Parlament.

Modificarea legilor justitiei este o necesitate pe care trebuie sa o sustinem pentru a perfecta sistemul de justitie”. Orice modificare spre mai bine e în regulă. Dar că sunt patru modificări care duc Justiția înapoi în 2004 când totul era controlat prin sistemul politic și prin sistemul de legături neetice dintre magistrați (și îmi aduc aminte perfect ce s-a întâmplat în acei ani și la Oradea, și la Cluj-Napoca), asta nu poate fi acceptat.

Stimată colega, ați încheiat cu „Nu exista o tiranie mai cruda decat aceea care se perpetueaza sub scutul legii si in numele justitiei. Charles de Montesquieu”. Închei și ei cu „În fiecare stat există trei feluri de puteri: legislativă, executivă și judecătorească. Nu există libertate dacă puterea judecătorească nu e separată de cea legislativă și cea executivă” (Charles de Montesquieu, Despre spiritul legilor, Cap VI, para 1 și 4)

02/10/2017

10 sfaturi pentru studenti

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 6:09 PM

Universitatea_Bucuresti_-_facultatea_de_drept.jpgCă tot a început azi facultatea, aș vrea să transmit și eu niște gânduri studenților:
1. Felicitări pentru parcursul de până acum și succes în ceea ce urmează!
2. Nu vă mai considerați niște liceeni! Facultatea e un loc academic. Comportați-vă ca atare!
3. Încercați să aflați câte ceva despre istoricul facultății dvs, al marilor profesori care au predat acolo și al absolvenților care au ajuns în puncte cheie ân societate. Dacă nu aveți nimic din astea, atunci fiți voi ceea ce lipsește facultății!
4. Nu acceptați profesori care vin la curs și dictează. Profii ar fi trebuit să își învețe propriul curs, până acum. Iar voi nu sunteți niște scribi! La curs se discută, nu se dictează.
5. Nu acceptați profesori care vi se adresează altfel decât cu „dvs” sau „colega”. Acceptați să vă tutuiască numai pe cei care acceptă să îi tutuiți.
6. Să vă revoltați împotriva acelor profesori care vă amenință că dacă nu le cumpărați cursul tipărit nu vă vor primi în examen. Vă asigur că cine spune asta are un curs de …doi lei.
7. Să nu acceptați sub nicio formă ca profesorii să vă jignească. Frustrarea personală și golănismele nu se potrivesc defel cu activitatea de dascăl.
8. Apreciați-i la maximum pe profii care acceptă opinii argumentate contrare, pe cei care vă trimit la bibliografie suplimentară, pe cei cu care puteți discuta la modul pragmatic despre viața reală.
9. Nu fiți ipocriți să alergați după note mari care nu vă reflectă cunoștințele! Nu dați mită profesorilor (flori, bijuterii, bani, sex), chiar dacă așa au făcut cei din generațiile trecute – e ilegal și este doar o chestiune de timp până veți fi prinși și voi, și ei!
10. Mai aveți 9 luni și terminați anul acesta universitar. Încercați să ieșiți din facultate mai deștepți decât ați intrat!

TEST pentru studenti

Filed under: educatie,reforma — Cristi Danilet @ 9:36 AM

intrebareTimp de trei ani consecutiv, la cele mai mari întâlniri cu studenții de la Drept și Științe Politice, am aplicat un TEST:
Câți dintre voi pot să îmi spună numele a cinci politicieni?” întreb. S-au ridicat mâinile instantaneu: printre cei enumerați era un mincinos notoriu, un plagiator dovedit, un condamnat definitiv și un inculpat.
Acum câți dintre voi îmi puteți spune cinci nume de VIP-uri, mai exact de pițipoance și cocalari, cum le spuneți voi” am continuat. Mâinile s-au ridicat în aer și am auzit nume celebre de amante, botoxate și maneliști.
Iar acum vă rog să îmi dați numele unor magistrați! Cine știe numele a cinci persoane, mâna sus!”. Niciuna nu s-a ridicat. „Bine, fie, patru nume!”. Nicio mână. „Trei nume!?” am întrebat eu cu speranță și am avut parcă ceva mâini ridicate. „Două nume?!” și am mai avut și alte mâini. Și atunci am încercat marea cu degetul: „Care e numele președintelui curții supreme, a primului judecător din România”? Tăcere (doar la o singură întâlnire am auzit numele). „Dar a Procurorului General al României?” și situația s-a repetat. „A președintelui CSM?” – tăcere. Și asta la facultăți unde se studiază dreptul, politica, separația puterilor, funcționarea instituțiilor…
Avem multe de schimbat în România. De la bază. Și poate nu ar fi tocmai greșit să înlocuim cuvântul „reFORMĂ” cu „reFONDare”, ca să știm de unde pornim…

Pagina următoare »