CRISTI DANILEŢ – judecător

27/02/2011

In dialog cu voi

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 12:55 AM

Avand in vedere numarul mare de intrebari care mi se pun si care nu au intotdeauna legatura directa cu postarile mele de pe blog, inteleg ca e nevoie de un loc distinct  unde sa raspund acestora. Ca urmare, am decis deschidere unei secțiuni distincte disponibile la adresa https://cristidanilet.wordpress.com/0-in-dialog-cu-voi-din-12-06-2014/ in care sa dezvolt comunicarea mai facila cu cei interesati de profesia de judecator sau de activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Reamintesc că legea îmi interzice să dau consultații juridice.

Multumesc mult pentru interesul aratat.

Anunțuri

12/12/2017

Modificarea legilor justitiei: impunitate pentru magistrati

coruptie-si-impunitate

LATER EDIT: În această seară a apărut știrea că modificarea votată inițial, a fost supusă unui noi vot și a fost respinsă. Cam așa se fac legile…

Parlamentarii nu pot fi arestați, reținuți, percheziționați dacă Parlamentul nu aceptă asta, indiferent de ce faptă penală e vorba. Miniștrii nu pot fi cercetați penal, reținuți, arestați sau percheziționați dacă Parlamentul (pentru miniștrii parlamentari), rspectiv Președintele statului (pentru miniștrii neparlamentari) nu permite acest lucru. Acum citesc că și magistrații vor avea o astfel de protecție pentru faptele de serviciu sau în legătură cu serviciu.

Adică, atunci când un procuror va trebui să urmărească penal pentru luare de mită, să spunem, va trebui să ceară încuviințarea de la CSM; care o poate respinge și gata, nu mai este nimic de făcut. Așadar, e un fel de imunitate care se poate transofrma oricând în impunitate. Voi spune de ce acest lucru este o prostie:

  • există mai multe standarde internaționale care atrag atenția că activitatea procurorilor nu trebuie blocată de tot felul de obstacole procedurale;
  • CSM este o instituție administrativă: ea gestionează cariera magistraților, de la recrutare la eliberarea din funcție, dar nu ar trebui să poată interveni în dosare penale;
  • în CSM unii membri sunt specializați în materie penală, alții nu;
  • spre deosebire de un parlamentar/ministru unde cel cercetat vine în fața Parlamentului și spune că este nevinovat, procurorii au abuzat șamd, la CSM procedura e secretă și nu se analizează vinovăția. Acesta este motivul pentru care, teoretic, CSM nici nu ar avea vreodată de ce să respingă vreo cerere din partea Parchetului.

Am fost 6 ani membru al CSM. Am primit dosare de la DNA sau DIICOT privind judecători și de fiecare dată am încuviințat reținerea, arestarea sau percheziția unui judecător. Am procedat astfel pentru că eu nu aveam voie să verific decât dacă e vorba de un magistrat, de o infracțiune și dacă a început o investigație penală. În rest, nu aveam voie să apreciez că ce a făcut procurorul e nelegal sau că sunt probe suficiente sau nu, ori că se impune sau nu măsura pe care el o dorea în cauză. După decizia din CSM, urma ca procurorul să înainteze dosarul unul judecător care să decidă dacă e cazul sau nu să ia măsura propusă de procuror, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

În concluzie, amendamentul făcut azi constituie o legalizare a unei imixtiuni în actul de urmărire penală, ceea ce afectează însuși actul de justiție: dacă CSM nu încuviințează urmărirea penală, atunco procurorul nu poate începe investigația cu privire la magistrat, deci adevărul nu se va afla niciodată. Mai mult, obstacolul procedural creat pentru magistrați va fi de acum încolo un argument să nu se renunțe niciodată la obstacolele pentru miniștri sau parlamentari.

Modificari la legea statutului magistratilor adoptata de C.Dep

Filed under: reforma — Cristi Danilet @ 9:09 AM
Tags:
legea 303Am citit modificările la legea statutului magistraților adoptată aseară de Camera Deputaților. 
.
Iată cele mai importante aspecte:
– Se înlătura prevederea cu privire la independența procurorilor și se înlocuiește cu una prin care ei sunt puși sub autoritatea ministrului justiției (sintagmă constituțională, e drept), fără însă a se dezvolta ce înseamnă această autoritate – or, am arătat recent că au fost vremuri când ministrul dicta procurorilor cum să rezolve dosarele;
– Se interzice magistraților să critice celelalte puteri, dar nu există sancțiune pentru aceasta;
– Se păstează actualul sistem de admitere la INM și magistratură. Dar cursurile la INM vor fi de patru ani, urmate de doi ani stagiatură (față de doi ani, respectiv un an acum), iar aceasta se va aplica din 2021! Oricum, dacă cineva ar fi făcut un studiu de impact ar fi văzut că în acea perioadă se vor pensiona sute de magistrați și vom intra într-un blocaj de resurse umane.
– Se reintroduce posibilitatea ca foștii magistrați cu 10 ani vechime să se întoarcă în sistem: dar aceștia nu vor fi supuși vreunui fel de testare, examinare, având în vedere că legislația este schimbată radical, codurile fiind complet noi;
– Magistratul poate fi numit în Guvern, timp în care va fi suspendat din justiție;
– Numirea PG și șefilor DNA-DIICOT rămâne la fel ca până acum! (păi….parcă asta era motivul principal al modificării legii, nu?!)
– Se introduce posibilitatea ca magistratul să se autosuspende pe timp de 2 ani din activitate (fără a se prevedea de câte ori în timpul carierei, la ce interval de timp după intrarea în magistratură, ce se întâmplă cu dosare în curs);
– Se prevede reîncadrarea magistraților pensionați care vor primi salariu plus pensie redusă cu 85%;
– Răspunderea magistraților: deși victima va lua bani de la Stat și Statul va fi obligat să îi recupereze de la magistrat, este nevoie ca anterior magistratul să fie condamnat penal sau sancționat disciplinar pentru soluția dată eronat, iar în final magistratul va fi asigurat pentru malpraxis. Cu alte cuvinte vor exista patru procese: unul în care se comite eroare judiciară, unul în care victima câștigă împotriva Statului, unul în care magistratul este condamnat penal sau sancționat disciplinar că a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență, unul în care Statul se îndreaptă contra magistratului care va chema alături de el societatea de asigurări. Mai mare prostie nici nu am citit vreodată. Concluzia mea? Publicul care seară de seară se uită la mocirla.tv a fost, iar, păcălit, căci: magistratul nu va răspunde pentru erori de judecată, ci pentru erori judiciare; nu e de ajuns să se răstoarne soluția sa, ci trebuie să se demonstreze că a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență (sintagme care nu sunt redefinite de acest proiect de lege), magistratul nu va da bani din buzunar, ci va plăti o societate de asigurare.

10/12/2017

Modificarea legilor justitiei: sectie speciala de anchetare a magistratilor

Filed under: reforma — Cristi Danilet @ 7:14 PM
Tags: , , ,

ministerul-public-605xUna dintre marile aberații legislative propuse prin proiectul de modificare a legii nr 304/2004 este înființarea unei Secții de Investigare a unor infracțiuni din justiție. Aceasta ar urma să facă urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori.

O invenție românească, această propunere vine de la alianța politică care guvernează țara, fiind preluată de la ministrul justiției și este girată de UNJR, care este o asociație a magistraților alcătuită – cred eu – din trei membri activi, dar identitatea lor este ținută la secret, deși acest ONG clamează nevoia de transparență în justiție. Spun asta pentru că, dacă această propunere va intra în vigoare, țara trebuie să știe cine sunt cei care  au inventat, au propus, au încurajat și au aprobat o asemenea inepție legislativă. O să arăt ce e în neregulă cu această structură:

  1. Orice propunere legislativă de o asemenea anvergură trebuie să aibă în spate o motivare și un țel: ce anume impune apariția unei asemenea structuri și ce se urmărește prin înființarea ei? Or, în expunerea de motive la proiectul în cauză nu există vreo explicație pentru aceasta! Modificăm legea dar nu știm de ce: ce nu a mers bine până acum cu actualele structuri și cum se va modifica această stare de lucruri cu noua structură?!
  2. Înființându-se o astfel de Secție, se crează impresia că în justiție e plin de infractori și se întărește astfel o aversiune a cetățenilor față de magistrați, aversiune născută și întreținută de politicenii corupți, mocirla.tv și site-urile de scuipat magistrații. În țara asta, în loc ca legea să fie respectată și magistratul onorat, se mizează pe încălcarea legii și dușmănirea oamenilor legii. Adică nu se fac Secții speciale pentru oamenii politici care ne-au devenit clienți fideli, sau pentru oameni de afaceri care controlează totul în țara asta inclusiv televiziunile care au sunt un fel de mercenari, sau pentru funcționarii publici care ne dau peste cap statistica la corupție și abuz în serviciu, dar se fac Secții pentru magistrați, pentru a-i pune la stâlpul infamiei?! Păi știe cineva câte infracțiuni sunt urmărite anual la cei 700 de magistrați? Stați, că vă spun mai jos!
  3. Această Secție se va ocupa de orice infracțiuni comise de magistrați: cele în legătură cu serviciul și cele din afara serviciului. Ea va fi în București. Magistrați sunt peste tot în țară. Dacă unul de la Carei accidentează cu bicicleta o băbuță care traversează neregulamentar strada, ancheta acelui magistrat se va face de procurorul de la București. Cum? Va trebuie să vină la fața locului cel din Direcție la Carei. Pe bune?! Se merită efortul?!
  4. Secția cu pricina nu se justifica economic. În proiect se prevede că în această secție vor activa 8 procurori și 12 personal auxiliar; senatorul care înjură femei deputat propune 20 de procurori și 30 personal auxiliar. Or, toate infractiunile comise intr-un an de magistrați sunt maxim 10: din care cam 3-4 de corupție, restul infracțiuni din culpă (accidente de circulație). Se justifică ca o direcție cu un personal de vreo 20 de oameni să se ocupe într-un an de 10 magistrați?! Oare cum stăm la calculele economice?!
  5. Noua Secție va prelua – la cererea UNJR, să notăm asta! – și infracțiunile de corupție comise de magistrați, care până acum erau anchetate de DNA, unde există un Birou pentru corupția judiciară. Or, la DNA activează procurori specializați pe corupție care beneficiază și de ajutorul propriilor politisti judiciariști. Noua Secție va avea procurori care nu au aceasta specializare si nu va avea poliție judiciară în subordine. Deci, vor fi dificultăți în cercetare.
  6. În nicio țară din Europa nu exista o structură specială pentru o categorie socială sau de profesioniști. În orice caz, nu pentru magistrați. Ceea ce duce la specializarea unei structuri de urmărire penală este natura infracțiunii comise, nicidecum calitatea/funcția celui care o comite.
  7. În Parchetul General a fost mai demult un Birou de Anchete Speciale – era perioada în care procurorii erau în subordinea ministrului justiției, când acesta putea dispune cum să se aplice legea în cauzele penale și putea să dispună procurorilor să înceapă urmărirea penală împotriva oricărei persoane. S-a renunțat la așa ceva în 2004. Acum, toți magistrații s-au opus unei asemenea modificări. Degeaba, „ei” merg mai departe…

 

09/12/2017

Modificarea legilor justiției: procurorii – independenti sau subordonati?

Filed under: independenta justitiei,reforma — Cristi Danilet @ 10:38 PM
Tags: ,

Lazar-ToaderCamera Deputaților a decis în această săptămână să elimine prevederea legală care consacră INDEPENDENȚA PROCURORULUI din actuala lege. Votul din Senat va fi decisiv.

Sunt unele persoane care susțin că aceasta  modificare nu ar fi o problemă, căci potrivit Constituției procurorii sunt SUB AUTORITATEA MINISTRULUI JUSTIȚIEI. Întâmplător sau nu, sunt cam aceleași persoane care acum câțiva ani invocau un închipuit control al procurorilor de către Executiv, ceea ce atunci era prezentat ca o mare imixtiune în justiție. Iată că ….acest lucru nu ar mai fi acum o problemă.

Toate aceste persoane confundă independența administrativă cu cea funcțională.  Și ele trebuie să înțeleagă un lucru: Constituția stabilește niște principii. Ele sunt dezvoltate prin legi. Și este posibil ca standardul din lege să fie mai înalt – dar nu contrar – Constituției. Astfel, Constituția noastră pune procurorul sub autoritatea ministrului justiției (cine are curiozitatea să citească stenogramele Adunării Constituante care a lucrat la proiectul Constituției va descoperi dezbateri aprinse pe acest subiect stabilindu-se că procurorii care până atunci erau controlați de Partidul Comunist Român nu pot fi, totuși, scăpați din mână), dar legea vine și spune, în plus, că el este INDEPENDENT. Ei bine, această prevedere datează din anul 2005 și a fost necesară pentru a se împiedica luarea unui dosar de la un procuror și darea lui la un altul, care a fost acompaniată de alte garanții: s-a mai prevăzut că șeful ierarhic nu poate da o dispoziție orală și nici una nelegală și că procurorul se poate plânge la CSM de orice imixtiune, chiar din partea șefului său.

Dar cum era până atunci procurorul și ce era această raportare la ministru?  Păi, Constituția din 1991 spunea în art. 131, la fel ca și cea de azi în art. 132, că procurorul este sub autoritatea ministrului justiției. S-a folosit ca model exemplul francez, cel mai prost model din Europa, evitat azi de toate statele civilizate. Iar legea care explica ce înseamnă această autoritate era Legea 92/1992. Potrivit acelei legi, ministrul justiției dădea procurorilor dispoziții obligatorii pentru aplicarea legii (art. 37), el era cel care controla activitatea procurorului (art. 38 alin. 1), el putea da ordin procurorului să înceapă urmărirea penală împotriva oricărei persoane (art. 38 alin. 4), avansa și transfera procurorii (art. 70 alin. 2), dădea avizul pentru cercetarea sau arestarea lor (art. 75 alin. 1), exercita acțiunea disciplinară împotriva lor (art. 96 alin. 1). Așadar, ministrul avea control absolut asupra carierei procurorilor și modului de soluționare a dosarelor penale! Iar acest lucru era posibil datorită Constituției care are și acum aceeași formă, tocmai pentru că nu era o lege care să securizeze mandatul procurorul și libertatea sa decizională.

Au fost trei reforme pentru a îndrepta aceste aberații: una în 1997, când este eliminată puterea ministrul de a da ordin pentru ca un procuror să înceapă urmărirea penală, una în 2004 care pune procurorii sub autoritatea CSM și una în 2005 care consacră, pentru prima dată în istoria noastră, independența procurorului în soluțiile adoptate, astfel încât nici măcar șeful ierarhic să nu îi dea ordin cum anume să instrumenteze cauzele.

În final, pun o întrebare simplă: chiar sunt persoane în România care își doresc ca procurorii să fie subordonați ministrului?!

 

27/11/2017

Guvernul este servitor, nu stapan

Filed under: democratie participativa,Guvern — Cristi Danilet @ 10:01 PM

Guvernare

„Guvernul este un servitor, nu un stăpân” (filosoful Mihai Șora, 26.11.2017).  Aceste vorbe trebuie ținute minte. Și le întăresc și eu prin două idei:

1) Guvernul se compune din miniștri. Cuvântul „ministru” provine din latinescul „ministerium” care înseamnă „a fi în slujba/serviciul cuiva”.
PS. Bine, dacă spun acum că „magistrat” provine din latinescul „magister” și înseamnă „conducător” probabil că diferența ministru-magistrat ni se va părea uriașă…

2) Unii sunt convinși că oamenii sunt conduși de instituții. Nu este adevărat: oamenii se supun doar legii, nu unei alte persoane/instituții. De aceea vorbim de „rule of law”, nu „rule of man”. În consecință, poporul se conduce singur conducându-se după legi adoptate în mod constituțional de către organele alese democratic.
PS: Formula „Guvernul Năstase/Boc/Ponta/Tudose” este incorectă. Corect este „Guvernul României”. La fel, formula „Voi fi Președintele tuturor românilor” este incorectă: românii nu au șefi, ci țara are un președinte; de aceea corect este „Voi fi Președintele României”.

26/11/2017

Aparitie editoriala: 17 autori au scris … GAYBOOK

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 5:19 PM
Tags: , , ,

978-973-50-5888-3A apărut o carte despre homosexualitate. 17 autori, printre care mă număr, tratează acest fenomen din perspectiva propriei pregătiri sau ocupații: culturală, sociologică, religioasă, activistă, juridică. Cartea se numește „Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate” și e publicată de editura „Humanitas”. Ea a fost lansată sâmbătă, 25 nov. 2017, la Târgul Gaudeamus din București și se găsește deja în librării.

Date despre carte aici. Puteți citi câteva pagini din carte aici.

Cartea se deschide cu un schimb de corespondență între Andrei Pleșu, cunoscut scriitor și George Bălan, un muzicolog german de origine română, care este homosexual. Pleșu recunoaște dreptul la intimitate în alcov și se declară împotriva propagandei homosexualilor, declarâns savuros că nu vrea să ajungă la un moment dat să îi fie rușine că nu este homosexual. Bălan îi răspunde că nici el nu e de acord cu gălăgia procesului de emancipare, dar insistă că, dincolo de viața privată a fiecăruia, trebuie recunoscută valoarea publică pe care au avut-o gay precum Michelangelo, Leonardo, Gide, Proust, Th. Mann.

Martin S. Martin ne prezintă evoluția formelor de non-heterosexualitate în SUA: de la anii când aceste orientări erau considerate boli psihice, la legalizarea căsătoriilor între homosexuali ca urmare a unei decizii a Curții Supreme de Justiție în 2015. Citatul de final e extraordinar: „expusă public, viața sexuală a oricăruia dintre noi ar stârni uimire și oripilare”.

Filosoful Gabriel Liiceanu povește cum a aflat prima dată ce este un homosexual și cum a reacționat aflâng chiar de la un gay că avem în literatura noastră descrise astfel de persoane, realizând că la noi critica nu a vorbit niciodată despre acest subiect. Liiceanu povestește despre cum a recitit „Remember” a lui Mateiu Caragiale și a realizat că unul din persoanje este homosexual; apoi ajunge să cunoască frământările unor autori gay precum Negoițescu și Mihai Rădulescu. Face și el trimitere la oameni faimoși precum Oscar Wilde sau Alan Turing care, pentru faptul că au fost „altfel”, au suportat teroarea numărului mare al „celorlalți”.

Filosoful Petru Creția explică ce se înțelegea în Antichitate prin paid-erastie, văzută ca o relația afectivă și educativă și care e diferența de homosexualitate.

Michael Fieger, doctor în teologie, încearcă să răspundă la o mai veche temă neelucidată, și anume dacă David și Ionatan erau iubiți gay, analizând textele biblice despre cei doi.

Victor Bărbulescu, doctorand în științe politice, are curajul de a ne face o confidență: în autoportretul lui povestește despre secretul care îl apăsa de ani de zile, izolarea de cei dragi, decizia luată în final și susținerea pe care în cele din urmă o găsește la cei apropiați. Familia nu poate exista fără acceptare, încedere și iubire, ne spune el, dând parcă o definiție atât de mult așteptată.

Tarciziu Șerban, profesor de teologie, face apel la exegeza biblică pentru a arăta că omul complet – în sens spiritual – este cel alcătuit din bărbat și femeie.

Pentru Emanuel Conțac, profesor la Institutul Penticostal, homosexualitatea se opune proiectului divin: din Vechiul Testatement aflăm că Dumnezeu a pedepsit locuitorii din Sodoma și Gomoda, iar dragostea pe care Iisus o dăruiește conform Noului Testament nu înseamnă susținerea membrilor LGBTQ. Autorul amintește însă că lista patimilor făcută de Pavel nu cuprinde doar homosexualitatea ca fiind o respingere a adevărului lui Dumnezeu. Uitându-mă pe listă, nu prea știu cine ar rămâne în afara ei în ziua de azi…Interesant este că definește sfințenia în domeniul sexualității: pentru cei căsătoriți înseamnă fidelitatea față de soțul de sex opus, pentru cei necăsătoriți înseamnă abstinența.

Fostul ministru de externe Teodor Baconschi, doctor în antropologie religioasă, duce discuția pe tărâmul dualității progresism-conservatorism. El îndeamnă la discreție, arătând că latura militantă a mișcării LGBT din România tinde să confiște pe toți homosexualii și să apară ca o sectă anti-clericală.

Florin Buhuceanu, activist și membru ACCEPT, reamintește că în România s-au inițiat demersuri pentru un referendum inutil cu privire la familie de către aceleași organizații care acum câțiva ani susțineau interzicerea pornografiei pe internet sau limitarea drepturilor femeii însărcinate. Pentru el, miza referendumului nu este încurajarea iubirii conjugale, ci discriminarea pe motive de orientare sexuală.

Preotul ortodox Constantin Nicula afirmă că argumentul adus de comunitatea LGBT cu privire la suferința în timpul comunismului nu ar fi un argument, pentru că mulți oameni sufereau atunci. El explică acțiunile susținătorilor gay prin frustrările provenite din propria lor familie, susține că sintagma „familia tradițională” este inventată chiar de o coaliție anti-familie tocmai pentru a ridiculiza imaginea familiei. Considerând că acoliții gender se autovictimizează și sunt agresivi, dă explicații cu privire la întrebăro precum „Poate fi un preot homofob și creștin?” sau „Este Biserica împotriva homosexualității?”

Wilhelm Tauwinkl, conferențiar la Facultatea de Teologie Catolică, amintește că în etica Bisericii Catolice se consideră dezordine morală adulterul, divorțul, incestul, concubinajul, marturbația, pornografia, prostituția, violul, homosexualitate. El încearcă să răspundă la întrebarea dacă homosexualitatea este un păcat din moment ce există preoți catolici homosexuali.

Domnica Petrovai este psiholog și psihoterapeut, și ne spune două povești despre gay. Prima este despre dificultățile prin care au trecut două femei care creșteau împreună un băiat ce aparținea uneia dintre ele avut dintr-o relație anterioară. A doua este despre un bărbat care i-a cerut ajutprul din cauza atacurilor de panică și depresiilor care apăreeau de fiecare dată când trăia un eșec sentimental în relația cu un alt bărbat. Doamna Petrovai face o pledoarie pentru educarea sexualității, arătând că sexualitatea și identitatea de gen fac parte din viața noastră emoțională, iar cunoașterea propriilor nevoi ține de normalitate.

Andrei Șerban, regizor de teatru și de operă, susține că adoptarea unui copil de către parteneri de același sex este un experiment, dar că adopția în aceste condiții nu ar fi o problemă dacă nu ar exista homofobia.

Florentina Ionescu, activistă pentru drepturile LGBT, ne spune povestea ei: cum a decis să divorțeze de soțul ei pe care nu îl mai putea minți în legătură cu orientarea ei sexuală, ce drame a provocat mărturisirea ei făcută celor dragi, cum a plecact cu un copil mic în brașe. Apoi povestește de momentul în care a realizat că este…altfel și cât de singură s-a simțit atunci, cum a ieșit la lumină când a intrat în dialog cu alții ca ea,  cum a organizat primul Gay Parade din România în 2005.

Cristi Danileț, judecător, ne prezintă tipurile de familie existente, mutațiile care au avut loc în familii după acceptarea în dreptul internațional a doctrinei drepturilor omului (de la implicarea femeii în viața socială și politică, la drepturile copilului, la egalitatea soților, apoi egalitatea bărbatului și femeii în societate), modificările din legislația României în domeniul aspectelor intime și a vieții de familie. Susține că familia contemporană este una postmodernă, în care căsătoria nu mai este o obligație moralo-social, în care cei doi parteneri au drepturi egale. Se îndoiește că familia homosexuală poate deveni un pattern și că aceasta nu este un pericol pentru familia clasică care pare mai degrabă sufocată din itnerior din cauza unor cutume inacceptabile care au legătură cu abuzurile despre care societatea românească nu este pregătită să discute.

 

15/11/2017

Pe înțelesul tuturor: Raportul MCV noiembrie 2017

steag UE fluturandCând am aderat la UE, la 1 ianuarie 2007, Comisia Europeană a decis să monitorizeze în continuare România cu privire la reformele din justiție și la lupta anticorupție. Fixat inițial pentru trei ani, acest Mecanism de Cooperare și Verificare nu este nici până azi ridicat, date fiind măsurile politice ce afectează cele două domenii.

Anual apar câte două rapoarte cu privire la țara noastră. Raportul din ianuarie fixa pentru decidenți 12 recomandări de îndeplinit. Raportul de azi evaluează stadiul îndeplinirii lor. Concluzia? Deloc favorabilă!

Iată câteva aspecte din prezentul Raport:

OBIECTIV 1. RESPECTAREA INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI

  1. Climatul de conflict dintre puteri daunează independenței justiției. Deși Guvernul și Parlamentul au declarat că vor îndeplini cele 12 recomandări din Raportul anterior, în ultimele două luni au crescut tensiunile dintre puterile statului, cooperarea s-a dovedit a fi dificilă.
  2. Progresele pozitive în domeniul luptei anticorupție au fost afectate de OUG 13/2017. Chiar și după abrogare, a rămas o mare îndoială asupra decidenților.
  3. Modificările la legile justiției sunt controversate: CSM a avizat negativ de două ori aceste proiecte, Președintele statului le-a criticat, la fel majoritatea magistraților, precum și un număr important de organizații din societatea civilă. Deciziile care se vor lua vor trebuie să țină cont de opinia sistemului de justiție și de opinia Comisiei de la Veneția.
  4. Criticile aduse sistemului de justiție și hotărârilor judecătorești sunt o mare problemă și ele nu converg cu aspectele pozitive constatate de Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și nevoia de respectare a independenței justiției.
  5. Pentru numirile la vârful Ministerului Public e nevoie de criterii puternice și transparente, bazate pe meritocrație. Trebuie cerută opinia Comisiei de la Veneția, pentru că în Europa există mai multe modele de numire a procurorilor.
  6. Trebuie descurajat obiceiul de a pune în discuție independența justiției și autoritatea deciziilor judiciare. E bine că Parlamentul și Guvernul a aprobat coduri de conduită pentru membrii săi (dar se remarcă că ele nu sunt accesibile pe pagina web a instituțiilor!), iar ele trebuie însoțite de exemple practice. Atunci când CSM constată că este încălcată independența justiției, trebuie sesizată nerespectarea codului de etică către instituția respectivă.
  7. Dezbaterile pe Codul penal se reduc la infracțiunile de corupție. Modificarea infracțiunii de conflict de interese nu a fost dezbătută. Noul Cod de procedură civilă va genera o creștere a încărcăturii la ICCJ, grație unor decizii ale CCR.
  8. Au fost mai multe cazuri în care au lipsit dezbaterile publice când s-au adoptat legi (incompatibilitatea parlamentarilor, decriminalizarea conflictului de interese, statutul administrației locale, finanțarea partidelor politice, redeschiderea dosarelor din ultimii 20 de ani dacă a intervenit o decizie a CCR).
  9. Societatea civilă a jucat un rol important în luarea deciziilor cu privire la justiție și anticorupție.
  10. Hotărârile judecătorești trebuie respectate: 1) Executarea lor este esențială. Dar trebuie găsite soluții concrete pentru aceasta. 2) Acolo unde există o hotărâre definitivă sau o hotărâre interpretativă a ICCJ ar trebui ca administrația publică să o respecte în cazuri similare, pentru a se evita cererile repetitive adresate instanțelor.
  11. CSM trebuie să apere independența și reputația magistraților, mai ales a procurorilor,să aibă un dialog constructiv cu Guvernul și Parlamentul și să promoveze cooperarea instituțiilor judiciare, inclusiv Inspecția Judiciară.

 

OBIECTIV 2. INTEGRITATEA ȘI ANI

  1. Sistemul PREVENT asigură depistarea conflictelor de interese în materia achizițiilor publice.
  2. Nu sunt puse în executarea deciziile ANI confirmate de justiție cu privire la sancțiuni aplicate parlamentarilor găsiți incompatibili sau în conflict de interese.

OBIECTIV 3. LUPTA ÎMPOTRIVA MARII CORUPȚII

  1. Ridicarea imunității miniștrilor sau încuviințarea pentru arestarea sau percheziționarea parlamentarilor este problematică. Deciziile de respingere a unor astfel de solicitări nu sunt motivate.
  2. DNA a performat.

OBIECTIV 4. LUPTA ÎMPOTRIVA MICII CORUPȚII

  1. Trebuie implementată Strategia Națională Anticorupție pe anii 2016-2020, cu fonduri UE. ANI și DGA au propria strategie de prevenire anticorupție. Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au un rol important. Deși încă din iunie 2017 Ministerul Justiției a invitat Parlamentul să susțină printr-o declarație această Stratagie, până acum acesta nu a răspuns.
  2. ANABI este pe deplin operațională. Anul trecut s-au confiscat 5 mil. euro. De cum trebuie confiscate toate sumele de bani dispuse de instanțele judecătorești.

CONCLUZII:

  1. Din cele 12 recomandări făcute în ianuarie 2017, România a îndeplinit trei măsuri și jumătate. Reformele s-au stopat, unele chestiuni considerate rezolvate sunt în perciol să se redeschidă. Provocările la adresa independenței justiției sunt foarte mari.
  2. Niciunul din cele patru mari obiective al MCV nu a fost îndeplinit la 10 ani de la aderarea României la UE. Este nevoie de cooperare între instituțiile publice, de voință politică de a îndeplini angajamentele și de respectarea independenței justiției.
  3. Următorul raport va fi făcut la finele anului 2018.

 

07/11/2017

Azi incepe procesul comunistilor din România

Filed under: comunism,procesul comunistilor — Cristi Danilet @ 4:08 PM
Tags:

23231170_10210857166645766_4922324192876188144_nAm onoarea să fac parte din completul de judecată care va soluționa cauza cunoscută drept „Procesul comuniștilor din România”.

„Procesul comuniștilor din România” este un proiect care își propune judecarea liderilor comuniști români ce au dictat crimele împotriva propriilor cetățeni. Sunt vizate atât persoanele care nu au fost judecate vreodată (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Gheorghe Apostol, Vasile Luca, Iosif Chişinevschi, Chivu Stoica, Ion Gheorghe Maurer, Teohari Georgescu, Emil Bodnăraş, Alexandru Drăghici, Alexandru Nicolschi, Alexandru Sencovici, Silviu Brucan, Petre Borilă, Ghizela Vass, Leonte Răutu, Nicolae și Elena Ceaușescu), cât și cele ce nu au avut parte de procese corecte (Nicolae și Elena Ceaușescu). Sentințele ce vor fi pronunțate nu vor avea urmări, pentru că vor fi pronunțate în afara sistemului juridic, însă vor avea rol moral, atrăgând atenția asupra crimelor pe care le-au săvârșit comuniștii în România.

Proiectul se va desfășura în perioada 1 noiembrie 2017-9 mai 2020. Toate etapele vor începe la date semnificative pentru perioada comunistă. Nu întâmplător startul a fost dat azi, 7 nov. 2017, la 100 de ani de la puciul bolșevic din Rusia care a dus la formarea URSS. Conferința de lansare poate fi urmărită AICI.

Proiectul este organizat de Universitatea „Petre Andre” din Iași, Institutul de Studiere a Ideologiilor (ISI), Primăria Municipiului Iași și are drept parteneri Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, Revista Polis, Revista Timpul, Editura Institutul European, Realitatea TV, Tele Moldova Plus.

Proiectul se va desfășura pe trei componente: În componenta cercetare vor fi antrenați istorici specializați în istoria comunismului din România, care vor pregăti materialele ce vor constitui probe ale procesului. Ei vor fi asistenți ai celor ce vor realiza partea juridică a proiectului. În componenta juridică vor fi antrenați procurori, judecători și avocați care vor realiza efectiv procesele. Ei își vor pregăti pledoariile pe baza documentării pe care le-o vor pune la dispoziție istoricii și a mărturiilor unor foști deținuți politici. În componenta editorială, se vor realiza volume pentru fiecare proces în parte, ce vor conține studiile ce au stat la baza acuzațiilor, pledoariile părților, mărturiile și sentințele.

Procesele se vor desfășura conform procedurilor în „Aula Magna” a Universității „Petre Andrei” din Iași, vor fi cu public și vor fi transmise în direct de către televiziunile partenere. Sedințele de judecată vor avea loc trimestrial.

12/10/2017

Magistratul sa raspunda ca justitiabilul?!

Filed under: reforma,responsabilitate,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 10:00 PM

„Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri ca trebuie ca existe si o raspundere a magistratilor, asa cum exista una si pentru justitiabili” goo.gl/vmxbQp
Păi, vestea bună este că deja avem o astfel de răspundere în legislație, cam de câteva decenii:
– dacă magistratul comite o infracțiune, este condamnat de către instanța penală; la fel ca și justițiabilul;
– dacă magistratul nu vine la serviciu sau pierde un dosar, este sancționat disciplinar de către CSM; întocmai ca orice lucrător;
– dacă magistratul nu e bun în funcția de conducere, este revocat de către CSM; întocmai ca orice șef din administrație;
– dacă magistratul are un comportament nedemn în funcție sau în societate, e sancționat deontologic de către CSM; întocmai ca funcționarii care au coduri de etică;
– dacă magistratul nu soluționează cauzele în termen, dacă nu motivează suficient, dacă nu vorbește adecvat cu părțile, este evaluat negativ de către comisia din cadrul instanței sale; la fel ca funcționarii din administrație;
Dacă magistratul dă o soluție care nu mulțumește părțile, ea e contestabilă la instanța superioară. Când se produce o eroare juridică din vina imputabilă magistratului, statul despăgubește victima erorii cu drept de regres împotriva magistratului, legile aplicabile fiind: în materie civila art. 96 Legea 303/2004 https://goo.gl/KXTzzb; în materie penală art 542 din C.proc.pen https://goo.gl/MdU2yh. De remarcat că pentru Ordonanțe respinse de Parlament sau pentru Legi neconstituționale nu există vreo lege a răspunderii miniștrilor sau parlamentarilor, egali – chipurile – dpdv al Constituției, cu magistrații.

09/10/2017

Bataia e rupta din rai, dar ne arunca afara din Europa

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 7:45 AM
Tags: , ,

p_17106_766x350-10-85Începând cu data de 3.10.2017, violența domestică este interzisă în mod absolut în România. În tradiția familiei românești, bătaia e ingredientul nelipsit: soțul își bate soția, părintele își bate copilul, fratele mai mare își bate fratele mai mic. Spun „tradiție” pentru că bătaia datează din cele mai vechi timpuri și o întâlnim în mod regulat în jurul nostru. De aceea s-a și încetățenit în zicale precum „Bătaia e ruptă din rai”, „Eu te-am făcut, eu te omor”, „Unde dă tata crește”. CtEDO a stabilit săptămâna trecută că nici tradiția, nici disciplina nu pot fi justificări pentru pedepsirea corporală a copiilor.

Situația internațională: Violența în familie se întâlnește peste tot în lume. Pentru combaterea ei au apărut instrumente internaționale, la care și România este parte: Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 1989, ratificată de România în 1990; Comentariul General nr. 8/2006 privind drepturile copilului la protecție împotriva pedepselor corporale emis de Comitetul Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului; Comentariul General nr. 3/2011 privind dreptul copilului de a fi ferit de orice formă de violență; Recomandarea Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei (2009)10 privind strategiile integrate naționale pentru protejarea copiilor de violență;  Convenția de la Istambul din 2011, ratificată de noi anul trecut; Declarația de la Panama pentru încheierea violenței împotriva copiilor din 2017.

Legislația națională: În Evul Mediu bătaia în familie era atât de firească încât ea a fost prevăzută în lege: bărbatul avea voie să îți bată femeia, numai să nu fie cu vrăjmășie, adică ca el să nu dea cu toiagul astfel încât să curgă sânge sau să nu dea cu toiagul în fața ei (art. 23 alin. 1 Pravila lui Vasile Lupu din 1646 și art. 185 alin 1 Pravila lui Matei Basarab din 1652). În perioada modernă, violența la nivelul familiilor din România ajunge la cote atât de alarmante încât din anul 2000 se permite poliției să se sesizeze pe orice cale de asemenea acte, nu doar la plângerea victimei; în anul 2003 a apărut Legea 217 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie; iar din 2012 s-au introdus în această lege prevederi cu privire la ordinul de protecție. Mai mult, din 2004 a apărut Legea 272 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care interzice în mod expres orice pedeapsă corporală (art. 33, 89, 94, 95). Iar noul Cod penal din 2014 prevede sancțiuni mai aspre cu o pătrime în cazul infracțiunilor săvârșite asupra unui membru de familie (prin membru de familie se înțelege rudele de sânge până la gradul patru, copilul adoptat, soțul, concubinul).

Statistici naționale: Cu toate acestea, violența sălbatică (că nu poate fi vorba de „domestică”) nu s-a diminuat. Statisticile recente ne arată că: 4 din 10 români au cunoștință despre un caz de violență de acest gen; în fiecare săptămână este înregistrat un caz în care o femeie este violată în familie; la fiecare 4 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată în familie; la fiecare 2 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată, agresată sexual sau supusă unui act sexual cu un adult din familie; 6 din 10 copii sunt bătuți în familie.

Condamnarea României: Pe data de 3 octombrie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza D.M.D. Starea de fapt este următoarea: un copil în vârstă de 3 ani este bătut de tatăl său în anul 2004, părinte care ulterior și divorțează de mama copilului. E anunțată Protecția Copilului și de câteva ori Poliția. De abia la a patra sesizare se pun în mișcare autoritățile: procurorul finalizează cercetarea după trei ani, un an mai târziu tatăl e achitat de prima instanță, dosarul se plimbă între instanțe și de abia în anul 2012 autorul e condamnat definitiv, fără a se acorda nicio despăgubire victimei și fără ca acest lucru să îl motiveze.

Curtea de la Strasbourg este șocată de mentalitatea judecătorilor români cu privire la violența în familie care o reflectă, de fapt, pe cea a românilor. Iată ce se spune în paragraful 49: Curtea notează, de asemenea, că judecătoria, în prima rundă a procedurii, l-a achitat ​​pe D.D., după ce nu a găsit nici o infracțiune în „comportamentul său ocazional necorespunzător față de reclamant”. De-a lungul acestui context, tribunalul județean pare mai târziu să considere că acte de violență „izolate și aleatorii” ar putea fi tolerate în sfera familieiCurtea nu înțelege modul în care această declarație se încadrează în dispozițiile relevante ale legislației interne care interzic în termeni absoluți pedeapsa corporală. Asigurarea unei demnități de bază copilului înseamnă că nu poate exista compromis în condamnarea violenței împotriva copiilor, fie că ea ar fi acceptată ca „tradiție”, fie că ea ar fi deghizată ca „disciplină”. Unicitatea copiilor – potențialul și vulnerabilitatea lor, dependența lor de adulți – face imperativ ca ei să beneficieze nu de mai puțină protecție, ci de mai multă, în fața violenței, și inclusiv să fie protejați de pedeapsa corporală, aceasta din urmă fiind invariabil degradantă.

Post scriptum: Nu doar familia este mediul propice pentru bătaie. La școală, generația mea a prins vremuri în care elevii erau bătuți cu arătătorul peste palme sau la fund, trași de perciuni, pălmuiți sau dați cu capul de tablă de către profesori. O generația înaintea mea a prins vremuri când elevii erau pedepsiți să stea cu genunchii pe coji de nucă. Azi, ascundem violența din școală sub denumirea la modă „bullying” care implică în special elevi ce folosesc bătaia pentru a se impune și a umili pe cei mai slabi. Dar nu e de mirare, cât timp filmele și jocurile de azi promovează violența, iar, mai nou, bătăile între adulți au loc în văzul lumii, în studiourile de televiziune.

 

06/10/2017

Replica la raspunsul adus replicii mele la scrisoarea unei judecatoarea din Oradea

Filed under: 1. EXPLICATIE,CSM,reforma — Cristi Danilet @ 8:48 PM

Constat că unii citesc, dar nu înțeleg. Se întâmplă și la case mari. Unde etica judiciară este materie de ținut sub praf.

Așadar, precizez replica mea anterioară, care nu credeam că poate fi atât de subtilă:

  1. Magistrații nu „servesc” oamenii. Oamenii sunt serviți la bar și restaurante. Dacă nu folosim bine limba română, ajungem să vedem numai slogane peste tot.
  2. Magistrații nu au un singur rol, ci trei: să rezolve cauzele cu care sunt sesizați, să garanteze drepturile și libertățile individului, să susțină statul de drept. Nu unul, ci trei, toate conjugate. Nu dăm cu banul pe care să îl exercităm la un moment dat să dea bine sau să facă audiență.
  3. Magistrații nu sunt plătiți de cetățeni (fie ei și…„generoși”) și nu datorează cetățenilor soluții pe motiv că ar fi plătiți de aceștia (enormitate mai mare nu am auzit vreodată). Ci magistrații sunt remunerați din bugetul statului, unde contribuie și ei înșiși. Ca urmare, magistrații nu dau soluții cum vor oamenii, ci cum spune legea și potrivit probelor de la dosar.
  4. Magistrații nu răspund rugaminților din dosare sau sălile de judecată. Potrivit codurilor de procedură în vigoare în fața magistraților se aduc cereri, se fac apărări, se invocă excepții, se pun concluzii. „Rugămințile” din partea cetățenilor sunt la fel de nocive precum expresiile „instanța opiniază… apreciază… este de părere că” (în loc de „instanța constată…..reține…..decide”) pe care le regăsim, din păcate, în multe din actele judiciare.
  5. Orice magistrat care ajunge în frunte curții supreme și exercită două mandate, reformând curtea, merită nu doar respectul meu, ci un loc binemeritat în istoria justiției. Dar pentru mine, da, Livia Stanciu are un astfel de loc, alături de Daniel Morar, Monica Macovei, Codruța Kovesi.
  6. De fiecare dată când am sesizat vreo neregulă în sistemul din care fac parte am reacționat legal. Cu riscul de a deranja. Nici nu mi-am propus să devin simpatic. Nici nu înțeleg de ce ar trebui să fiu.
  7. Magistrații penaliști îndură prea des aprecieri negative din partea unor – aceiași – judecători civiliști, de la criticarea pedepselor la autorizarea măsurilor speciale. Ar fi bine fiecare să ne vedem de specializarea noastră, căci fiecare suntem răspunzători de ceea ce facem. Iar dacă sunt civiliști care vor să practice în penal, nu au decât să solicite acest lucru colegiului de conducere al instanței sau să dea examen de promovare pe cealaltă specialitate.
  8. Prea des unii dintre noi citesc site-uri de scuipat magistrații și se uită la mocirla.tv (dacă deranjează denumirea asta, o pot folosi pe aceea de șantaj.tv, care corespunde cu o anumită soluție definitivă recentă de condamnare) și prea des caută susținere la posturi patronate de condamnați penal. Mai mult, unii alimentează aceste locuri cu poze, comentarii și informații despre colegii lor  – nu doar că nu e deontologic, dar aș crede că respectivii au și altfel de probleme.
  9. Prea des aud și văd magistrați (de fiecare dată aceiași) care lovesc în alte instituții ale statului, care cer demisii de miniștri, care merg la Parlament în afara cadrului instituțional, care sunt opoziția de serviciu în raport cu orice și oricine. Eu cred că avem o misiune bine determinată, iar acest „factotum” nu dă prea bine.
  10. Îmi e teamă de societatea în care cetățenii își pun ultima speranță în Dumnezeu atunci când vin la instanță sau când merg la doctor. Sincer, eu cred că justiția nu se face ghicind în bobi, nici nu e o loterie. Și mai cred că oamenii nu au nevoie să dea peste un judecător care își imaginează că serviciile conduc țara, căruia îi e frică tot timpul că este interceptat, căruia îi e rușine să își dea identitatea reală pe Facebook, care se teme că masoneria ne invadează de peste tot, care vede abuzuri peste tot, care crede că salariile sunt în pericol de a fi reduse sau pensiile eliminate, care se așteaptă ca internetul să îi fie tăiat sau să dea coreenii o bombă. Oamenii trebuie să vină cu speranța că au un față un judecător care cunoaște legea, dosarul și înțelege miezul cauzei. Și atâta tot. În rest, globul se învârte și fără fiecare dintre noi, luat în parte.

În concluzie, eu nu sunt responsabil de ceea ce au înțeles alții din postarea mea anterioară. Și standardul pe care mi-l impun de a vorbi de fapte si acțiuni, poate și de idei, mă împiedică să vorbesc despre persoane care își permit să denigreze instituții, să persifleze colegi și să sufere de scenarită cronică în formă continuată.

05/10/2017

Răspuns la scrisoarea unei judecatoare de la CA Oradea

Filed under: 1. EXPLICATIE — Cristi Danilet @ 12:33 PM
Tags: , ,

Mâhnită că magistrații tineri au solicitat ministrului să nu meargă mai departe cu proiectul de modificarea legilor justiției, o colegă judecător a găsit de cuviință să îi apostrofeze pe semnatari aducându-le argumente despre mersul cauzelor penale din România.

Ca judecător penalist și semnatar al memoriului, sunt îndreptățit să îi răspund colegei civiliste punct cu punct la alegațiile ei, nu înainte de a face observația că mult prea des judecători civiliști își dau cu părerea despre sistemul de organizare a justiției penale și fac afirmații în legătură cu fondul unor soluții date de penaliști care nici nu știu cât de compatibile cu al nostru cod deontologic sunt. Așadar:

„Constat ca v-ati mobilizat exemplar pentru ca legile justitiei sa nu se schimbe”. Fals: majoritatea propunerilor din proiectul ministrului Toader sunt necesare. Dar față de cele patru chestiuni care au agitat sistemul – vârsta minimă de 30 de ani pentru admitere, mutarea Inspecției de la CSM la MJ, numirea șefilor procurorilor în fapt de ministrul justiției și înființarea unui departament special la PICCJ pentru anchetarea magistraților – orice vot pozitiv ar fi aruncat în aer independența justiției.

 „Ati ales, in schimb, sa sustineti majoritatea din CSM formata din procurori si o parte dintre judecatori”. Fals: toate instanțele și parchetele din țară și-au manifestat dezacordul cu privire la cele patru aspecte dinainte ca CSM să voteze. Acum, semnatarii memoriului nu fac pentru a susține hotărârea deja adoptată de CSM prin care s-a dat aviz negativ proiectului cu pricina, ci pentru că ministrul a declarat că va merge mai departe cu proiectul.

„Este justitia in care trebuie sa iti dovedesti nevinovatia”. Nu e așa: în art.  4 alin. 1 Cpp consacră prezumța de nevinovăție, iar art. 99 alin. 2 Cpp prevede expres că suspectul/inculpatul nu este obligat să își probeze nevinovăția.

Este justitia in care autorizarea pe banda a mandatelor de supraveghere tehnica de catre judecatorii de drepturi si libertati, prin care se violeaza dreptul la viata privata al cetatenilor, a devenit un fapt curent, o banalitate”. Judecătorii sunt  ei înșiși garanți ai drepturilor și libertăților. Sunt multe infracțiuni care pot fi probate mai ales prin mijloace speciale, cum ar fi interceptările și înregistrările, ori filajele. La cât de mult s-a diversificat lumea infractorilor, dați-ne voie să folosim mijloacele puse la dispoziție de cod. Iar cine are ceva de reproșat, nu are decât să dea în judecată statul român pentru violarea vieții private. Cât timp ea nu e făcută cu rea credință, nu se pune în discuție răspunderea judecătorului.

Este justitia in care cetatenii afla din presa ca sunt cercetati penal iar presa primeste pe surse informatii din dosarul impotriva lor la care cei anchetati nu au acces”. Scurgerea de informații este abatere disciplinară și infracțiune. Cei care fac asta trebuie cercetați. La fel cum ar trebui, poate, să fie cercetați disciplinar magistrații care atacă alți magistrați pe blog sau în presă.

Este justitia in care cei cercetati sunt luati de mascati si dusi cu duba fara sa fi fost citati in prealabil”. Cei periculoși sunt luați de mascați. Acum, nu le putem pune la dispoziție taxiuri sau să îi ducem cu mașina personală la sediu pentru audieri. Dacă nu au fost citați în prealabil, se va discuta de avocați.

Este justitia in care, inca de la inceputul cercetarilor penale, datorita expunerii publice totale, cei cercetati pierd afaceri, pozitie sociala, renume, prieteni si chiar familia”. Ah, da, riscurile transparenței…Era mai bine pe vremea sovieticilor și apoi a comuniștilor, când erai ridicat de pe stradă și afla familia despre tine când te întorceai de la Canal?

Este justitia in care, in faza de urmarire penala, in cele mai multe cazuri se resping toate probele in aparare, precum si toate contestatiile si plangerile facute procurorului ierarhic superior”. Justiția se înfăptuiește, potrivit art. 126 Constituție, se către instanțele judecătorești. Dacă unei persoane i se resping probele în apărare, va invoca acest lucru în camera preliminară. Dacă se resping toate contestațiile și plângerile, persoana are dechisă calea plângerii la judecător conform art 336-341 Cpp.

Este justitia in care se resping pe banda reclamatiile impotriva abuzurilor facute de procurori”. Benzile se folosesc în fabrici și uzine. În justiție avem proceduri. Dacă reclamația este nefondată, se respinge. Simplu. Cât despre abuzuri, dacă nu există intenția, nu e abuz – nici disciplinar, nici penal.

Este justitia in care majoritatea sesizarilor despre abuzuri adresate Inspectiei Judiciare sunt solutionate prin clasare, fara a se face vreo cercetare serioasa”. Când omul se plânge de măsurile sau soluțiile luate de magistrați, atunci e legal să se claseze sesizarea fără a se mai face „cercetarea serioasă”. Mulți încă nu au aflat că Inspecția se ocupă de conduita magistraților, nu de legalitatea soluțiilor.

Este justitia in care, in 2016, din 6.823 de sesizari in materie disciplinara facute de cetateni la Inspectia Judiciara, aceasta a clasat 5.751 dintre ele (84%)”. Vezi comentariul de mai sus. Ah, fac o paralelă: în justiția română se admit în căile de atact doar 6% din apelurile/recursurile la soluțiile date de instanțele inferioare. Ce să însemne acest lucru? Că dacă se resping căile de atac ale justițiabililor judecătorii de la instanțele superioare fac abuzuri???

In acelasi timp, au fost 26 de sesizari (4 privind judecatoriisi 22 privind procurorii) pentru apararea independentei justitiei impotriva unor afirmatii facute de unul sau altul, din care 23 au fost trimise catre CSM, care le-a admis pe toate (100%). Aceste numere arata ca suntem defensivi fata de orice critica vine din afara, pretextand ca ar incalca independenta justitiei, in timp ce suntem protectivi cu cei reclamati ca fac abuzuri, neinvestigand cu seriozitate plangerile venite de la oameni”. Parcă mai sus spuneați, colega, că presa te distruge. Acum susțineți critica din partea ei?? Acum, între noi fie vorba, ne-am obișnuit cu critica fiecare dintre noi: unii suntem tăbăciți, alții mai au de învațat. Dar, e cert: mai bine cu presă, decât fără ea. La fel cum e și cu justiția.

Este justitia in care avocatii pledeaza cu capul plecat, timorati de frica ca daca vorbesc si isi apara clientii, luand pozitie impotriva abuzurilor, le fac rau persoanelor pe care le apara deoarece ii intara pe procurori si judecatori impotriva lor”. Unde sunt astfel de avocați fricoși? La Oradea? Mă îndoiesc. La Cluj? Cu siguranță nu, aici sunt extrem de respectuoși iar noi suntem extrem de colegiali cu ei. La București? Acolo sunt cei mai „ai dracului” avocați.

„Urmarirea penala se face in baza unor Protocoale secrete si de catre echipe mixte compuse din procurori si agenti ai SRI care, prin lege, au interzis inca din 1992 sa faca acte de urmarire penala”. Eu spun că ne uităm prea mult la mocirla.tv.

Este justitia in care, atunci cand ajung in instante, oamenii nu vorbesc cu avocatii despre strategii de aparare, proceduri si lege, ci, alaturi de alte mii de oameni, se roaga la Dumnezeu si la toti sfintii din calendar sa aiba parte de un judecator care ii asculta si se apleaca cu atentie asupra dosarului si probelor”. Ei, eu vă spun alta: este justiția în care uneori se spune că să cumperi un judecător e mai ieftin decât să angajezi un avocat. E cea în care prima întrebare pe care un client o pune avocatului este dacă îl cunoaște pe judecător. Și, din cauza practicii neunitare, da, cetățeanul se roagă la Sfinți. Uitați eu, în sală, când cineva îmi spune „Domnule Președinte, vă rog să….” îl întrerup și îi spun franc: „Cu rugaminți mergeți la Biserică. La mine veniți cu cereri, excepții, concluzii!”. Dar să știți că și când mergi în spitale, în loc să fii asigurat de doctor că va face tot ce îi stă în putință să îl salveze pe pacient, acesta spune „Cum o da Dumnezeu!”. Concluzia: poporul român e foarte credincios. Nu suntem noi ăia care facem religie cu elevii din clasa I până într-a XII-a și avem Biblii și cruci în sălile de judecată? Că doar nu ați vrea să îi învățăm educație juridică!

Este justitia in care, dupa ce procurorii au respins toate probele in aparare, judecatorul le respinge la randul sau in faza de judecata”. Păi dacă nu sunt utile, concludente și pertinente, se resping conform art 100 alin. 4 Cpp.

Este justitia in care se dau hotarari judecatoresti cu copy-paste din rechizitorii”. Tehnologia este folosită din plin. Inclusiv de judecătorii din apel/recurs care fac copy-paste din hotărârile date de instanța inferioară pentru a face considerentele deciziei. Problema e alta: că nu se argumentează suficient o hotărâre, că e plină de narațiuni. Putem pariu că dacă luăm la întâmplare o hotărâre de la o instanță de apel găsim doar un singur paragraf din 20 de pagini care conține o referire la calea de atac?!

Este justitia civila in care oamenilor aflati in situatii similare li se dau hotarari perfect contrare”. Da. Pentru că judecătorii se cred deasupra legii și cred că a fi independent înseamnă a interpreta cum vor ei legea. Pentru că asta nu le-a spus nimeni nici în facultate, nici la INM, iar cei care sunt deja în sistem consideră că etica judiciară e ceva rușinos. Cum adică să îi învețe cineva cum să vorbească, cum să se comporte, cum să scrie pe FB sau pe blog? S-ar putea să afle că trebuie să susțină statul de drept și să nu aducă atingere reputației morale și profesionale ale colegilor și astea nu le-ar conveni, nu?!

Este justitia in care termenele procedurale sunt imperative, absolute si sanctionatoare pentru cetateni, dar relative si de recomandare pentru magistrati. Ceea ce oamenilor nu le permitem, noua ne ingaduim”. Termenele procedurale sunt de recomandare, imperative și prohibitive. Sunt convins că la Oradea sunt aceleași coduri ca în restul țării.

Este justitia in care cauzele au devenit statistici, unde nu mai vedem, dincolo de dosare, oamenii din fata noastra”. Statisticile se țin electronic de câțiva ani de zile. Ca pe oamenii din fața noastră să îi vedem ar trebui să venim la serviciu, să avem ochelari dacă sunt ceva probleme cu vederea și să învățăm exercițiul dialogului. Când vezi dușmani în sistemul în care activezi și fugi la mocirla.tv să îl ataci, îmi e greu să cred că poți purta un dialog cu oamenii din țara ta.

Este justitia in care, pentru fapte penale minore, cetateni sunt condamnati la ani grei de puscarie”. Dar chiar nu e deloc adevărat. Iar a fost o emisiune cu vreo mămică ajunsă la pușcărie că a furat ceva de la o alimentară??? Credeți-mă, adevărul e: din cei trimiși în judecată de procurori, 75% sunt condamnați. Din aceștia, maxim o treime ajung la închisoare. De când cu codurile astea noi, avem colegi care consideră că dacă ești prin beat criță la volan se poate da și o altă soluție decât condamnarea că, deh, o fi faptă penală minoră…

 „Este justitia devenita camp tactic pentru SRI, aspect niciodata lamurit de catre CSM, garantul spune Constitutia al independentei justitiei”. Ba am lămurit, și încă de două ori: SRI s-a preocupat de magistrații corupți. Și bine a făcut, că am mai curațat și noi. Mai avem.

Este justitia in care procurorii sefi ai celor mai importante structuri de parchet sunt numiti in baza unor intelegeri politice sulfuroase, proceduri de numire care nu ne-au revoltat dar ne revoltam acum impotriva oricaror modificari cu privire la modul cum se fac aceste numiri”. Ba ne-au revoltat: de prin 2012 am cerut ca CSM să facă numirea șefilor din Parchete, nu ministrul, nu președintele țării. Și dacă nu ar fi fost așa, nu e ok să arătăm că sistemul a evoluat și azi nu numai CSM, ci și restul magistraților sunt interesați de independența Parchetelor?

Este justitia in care procurorii nu doar critica public hotarari judecatoresti definitive, spunand ca sunt nelegale ori netemeinice, dar chiar urmaresc penal judecatori si ii trimit in judecata pentru hotararile pronuntate, acuzandu-i de abuz in serviciu”. Sincer, eu am vazut și judecători care critică public hotărâri judecătorești. Nu prea văd o problemă. Dar trebuie văzut punctual. Cât despre acuzațiile procurorilor, dacă sunt nefondate ele vor fi respinse de judecători.

Este justitia in care nu vorbim NICIODATA oficial despre erorile judiciare, despre abuzuri si efectul acestora asupra oamenilor”. Despre erori judiciare vorbim în fiecare cale de atac. Mă înșel, cumva?!

„Este justitia in care magistratii nu raspund in vreun fel pentru abuzurile comise sau pentru erorile judiciare”. Eu știu câțiva care au răspuns pentru abuzurile comise. Pentru erori judiciare, nu știu nicăieri în lume.

Este justitia in care unii magistratii vorbesc despre independenta justitiei in slogane, confundand-o cu dreptul de a silui legea dupa bunul plac fara a fi vreodata responsabili de modul cum o fac”. Bine că vorbesc despre independență. Știu pe unii magistrați de azi care provin din magistrații dinainte de 1989 când făceau ce le spunea partidul. Mai știu pe câțiva care acum se dau independenți, dar în urmă cu ceva ani umblau prin birourile colegilor să le spună ce soluții să dea.

Este justitia in care CSM, garantul independentei justitiei, a ajuns sa fie controlat de procurori”. CSM are în alcătuirea sa 10 judecători, 6 procurori, un ministru și doi reprezentanți ai societății civile. Nici dacă se dau peste cap procurorii nu pot să controleze CSM.

Este justitia in care membrii CSM nu pot fi revocati niciodata de catre cei care i-au ales”. Niciodată pentru vot, da. În rest, dacă nu se duc la serviciu, dacă falsifică liste de prezență, dacă atacă magistrații sau alți membrii CSM pot fi revocați. Scrie în lege.

Este justitia in care judecatorii au facut parteneriate cu procurorii, luptand pentru aceeasi cauza”. Asta e poveste luată de pe un site specializat în înjurat magistrații, alimentat cu informații de binevoitorii din sistem. Eu spun să stăm calmi, căci din 28 martie s-a prevăzut în Legea 51/1995 „În exercitarea profesiei, avocații sunt parteneri indispensabili ai justiției (…)”. Așa că de acum…trinomul acesta este de aceeași parte, a legii.

Este justitia in care cei ce vorbesc in numele nostru, din varful sistemului judiciar, vorbesc mai intotdeauna in slogane, insa niciodata din perspectiva omului care isi cauta dreptatea in instante”. Ei, s-au mai schimbat lucrurile, cam din 2011. Și nu sunt slogane, ci mesaje.

Este justitia in care nu suntem capabili sa ne aparam pe noi insine impotriva abuzurilor”. Ba da, un exemplu contrar sunteți chiar dvs: ați fost urmărită, susțineți că a fost un abuz, s-a dat clasare.

Este justitia in care independenta judecatorilor si procurorilor se confunda adesea cu dreptul acestora de a face ce vor, fara sa raspunda vreodata”. De acord: independența fără responsabilitate se numește arbitrariu. Și iar ajungem la etică…Sau vorbesc deja în slogane?

„Este justitia in care cineva care a fost procuror toata viata poate trece direct judecator la Inalta Curte”. Poate, dar nu e musai. Uitați, eu am votat întotdeauna împotriva ca un procuror să ajungă judecător la ICCJ. Dar cei care au votat altfel în CSM nu au fost supuși procedurii de revocare.

Este justitia in care drepturile si libertatile cetatenesti sunt concepte, abstractiuni la care ne emotionam doar festivist”. Jur că iar e vorba de etică: art 7 din Codul nostru deontologic încă este o necunoscută.

Este justitia in care ne-am rupt complet de oameni si am uitat ca noi ii servim pe romanii care platesc taxe si impozite din care suntem platiti generos”. Eu nu servesc pe nimeni, ci deservesc legea. Și nu sunt plătit de oameni, ci din bugetul statului la care și eu contribui. Dacă mă uit pe card și constat că primesc bani de la vreun cetățean generos anunț DNA.

Este justitia in care nu ne-am solidarizat niciodata pentru apararea cetatenilor in fata abuzurilor statului, ci doar pentru intarirea ori cresterea privilegiilor pe care le avem”. Justiția nu este sindicalistă (deși s-a cam sindicalizat în ultimii ani, folosind cu prea multă ușurință cuvinte precum „luptă”, „salarii”, „condiții de lucru” etc) ,ci ea însăși trebuie să rezolve problemele cetățenilor. Or, noi nu ne solidarizăm cu cetățenii, ci noi suntem chiar cei care îi apărăm (sub aspect legal, firesc)!

Reactia majoritatii romanilor arata ca acestia cer sa raspundem pentru abuzurile si erorile pe care le facem”. Majoritatea sunt cei care se uită seară de seară la mocirla.tv? Ei nu știu că există răspundere disciplinară, materială, penală, administrativă, deontologică a magistratului român.

 „Ar trebui sa realizati cat de rupti suntem de realitate, de societate si implicit de misiunea care ne-a fost incredintata cand am intrat in profesia de judecator”. Nu neg că unii sunt rupți de realitate, dar alții sunt prezenți prea des în mijlocul ei. Aici îmi fac mea culpa.

Societatea nu ne datoreaza nimic si nu trebuie sa se schimbe dupa dorintele noastre. Noi datoram TOTUL societatii si avem obligatia de a-i servi cat mai bine pe cetatenii acestei tari”. Încă o dată spun că noi nu servim cetățenii, ci deservim legea. Nu dăm hotărâri cum vrea publicul. Justiția nu e plebiscitară.

Ceea ce facem in aceste zile, cu adunarea semnaturilor pentru a nu se schimba nimic in justitie, este dovada clara ca ii ignoram arogant pe cetateni si doleantele acestora”. Când e vorba de apărarea independenței justiției, trecem peste ceea ce susțin privitorii la mocirla.tv. Oricum, așa nealeși cum suntem, cetățenii au încredere în noi dublă față de cea în Guvern și triplă decât cea în Parlament.

Modificarea legilor justitiei este o necesitate pe care trebuie sa o sustinem pentru a perfecta sistemul de justitie”. Orice modificare spre mai bine e în regulă. Dar că sunt patru modificări care duc Justiția înapoi în 2004 când totul era controlat prin sistemul politic și prin sistemul de legături neetice dintre magistrați (și îmi aduc aminte perfect ce s-a întâmplat în acei ani și la Oradea, și la Cluj-Napoca), asta nu poate fi acceptat.

Stimată colega, ați încheiat cu „Nu exista o tiranie mai cruda decat aceea care se perpetueaza sub scutul legii si in numele justitiei. Charles de Montesquieu”. Închei și ei cu „În fiecare stat există trei feluri de puteri: legislativă, executivă și judecătorească. Nu există libertate dacă puterea judecătorească nu e separată de cea legislativă și cea executivă” (Charles de Montesquieu, Despre spiritul legilor, Cap VI, para 1 și 4)

02/10/2017

10 sfaturi pentru studenti

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 6:09 PM

Universitatea_Bucuresti_-_facultatea_de_drept.jpgCă tot a început azi facultatea, aș vrea să transmit și eu niște gânduri studenților:
1. Felicitări pentru parcursul de până acum și succes în ceea ce urmează!
2. Nu vă mai considerați niște liceeni! Facultatea e un loc academic. Comportați-vă ca atare!
3. Încercați să aflați câte ceva despre istoricul facultății dvs, al marilor profesori care au predat acolo și al absolvenților care au ajuns în puncte cheie ân societate. Dacă nu aveți nimic din astea, atunci fiți voi ceea ce lipsește facultății!
4. Nu acceptați profesori care vin la curs și dictează. Profii ar fi trebuit să își învețe propriul curs, până acum. Iar voi nu sunteți niște scribi! La curs se discută, nu se dictează.
5. Nu acceptați profesori care vi se adresează altfel decât cu „dvs” sau „colega”. Acceptați să vă tutuiască numai pe cei care acceptă să îi tutuiți.
6. Să vă revoltați împotriva acelor profesori care vă amenință că dacă nu le cumpărați cursul tipărit nu vă vor primi în examen. Vă asigur că cine spune asta are un curs de …doi lei.
7. Să nu acceptați sub nicio formă ca profesorii să vă jignească. Frustrarea personală și golănismele nu se potrivesc defel cu activitatea de dascăl.
8. Apreciați-i la maximum pe profii care acceptă opinii argumentate contrare, pe cei care vă trimit la bibliografie suplimentară, pe cei cu care puteți discuta la modul pragmatic despre viața reală.
9. Nu fiți ipocriți să alergați după note mari care nu vă reflectă cunoștințele! Nu dați mită profesorilor (flori, bijuterii, bani, sex), chiar dacă așa au făcut cei din generațiile trecute – e ilegal și este doar o chestiune de timp până veți fi prinși și voi, și ei!
10. Mai aveți 9 luni și terminați anul acesta universitar. Încercați să ieșiți din facultate mai deștepți decât ați intrat!

TEST pentru studenti

Filed under: educatie,reforma — Cristi Danilet @ 9:36 AM

intrebareTimp de trei ani consecutiv, la cele mai mari întâlniri cu studenții de la Drept și Științe Politice, am aplicat un TEST:
Câți dintre voi pot să îmi spună numele a cinci politicieni?” întreb. S-au ridicat mâinile instantaneu: printre cei enumerați era un mincinos notoriu, un plagiator dovedit, un condamnat definitiv și un inculpat.
Acum câți dintre voi îmi puteți spune cinci nume de VIP-uri, mai exact de pițipoance și cocalari, cum le spuneți voi” am continuat. Mâinile s-au ridicat în aer și am auzit nume celebre de amante, botoxate și maneliști.
Iar acum vă rog să îmi dați numele unor magistrați! Cine știe numele a cinci persoane, mâna sus!”. Niciuna nu s-a ridicat. „Bine, fie, patru nume!”. Nicio mână. „Trei nume!?” am întrebat eu cu speranță și am avut parcă ceva mâini ridicate. „Două nume?!” și am mai avut și alte mâini. Și atunci am încercat marea cu degetul: „Care e numele președintelui curții supreme, a primului judecător din România”? Tăcere (doar la o singură întâlnire am auzit numele). „Dar a Procurorului General al României?” și situația s-a repetat. „A președintelui CSM?” – tăcere. Și asta la facultăți unde se studiază dreptul, politica, separația puterilor, funcționarea instituțiilor…
Avem multe de schimbat în România. De la bază. Și poate nu ar fi tocmai greșit să înlocuim cuvântul „reFORMĂ” cu „reFONDare”, ca să știm de unde pornim…

28/09/2017

Adevărata știre de azi: opt membri CSM au votat pentru subordonarea justiției

Filed under: CSM,independenta justitiei,inspectia,Parchet — Cristi Danilet @ 2:16 PM
Tags: , , ,

CSM2Azi CSM a respins propunerile ministrului justiției de a modifica legile justiției. Votul a fost secret și s-a luat cu o majoritate de 10 la 8. Ministrul justiției a lipsit la dezbateri. Ceea ce înseamnă că opt oameni din organismul chemat să apere independența justiției au votat pentru proiectul ministrului.

Aceste legi – 303, 304 și 317 – au fost adoptate în anul 2004. În luna februarie a acelui an, mai mulți magistrați s-au deplasat pe ascuns la București și au organizat prima masă rotundă la care au participat ONG-iști și parlamentari, arătând gravele erori pe care le conțineau proiectele de legi redactate de echipa ministrului R.Stănoiu, prin care practic ministrul își păstra controlul asupra sistemului de instanțe și parchete. Un document de la acea discuție a plecat către Bruxelles și în câteva zile ministrul a fost schimbat. Noul ministrul, C.Diaconescu, a preluat toate propunerile venite de la magistrați și de la societatea civilă, născându-se cele trei legi de care vorbeam mai sus. Ele au fost îmbunătățite în 2005 (ministru era M.Macovei) și în 2012 (ministru era C.Predoiu).

Proiectul de modificare a legilor justiției din acest an, inițiat de ministrul T.Toader conține două categorii de propuneri: unele favorabile sistemului (în sensul eficientizării activității judiciare), altele profund vicioase (în sensul trecerii sub controlul politic al unor componente judiciare). Legea prevede că e obligatoriu de consultat CSM atunci când se modifică aceste legi. Azi, CSM a dat un aviz negativ cu un scor strâns, de 10 la 8. Avizul este însă doar consultativ.

Aceasta înseamnă că opt dintre membrii CSM (magistrați și societate civilă) au făcut front comun cu ministrul justiției în încercarea de a subordona politic două instituții vitale care fac parte din sistemul de justiție: Inspecția Judiciară și Ministerul Public. De fapt, aceasta este adevărata știre de azi: opt membri ce fac parte din organismul chemat să garanteze independența justiției au votat pentru subordonarea justiției față de politic.

Căci este vorba de subordonare atunci când votezi să treacă sub un minister, fie el și al justiției, organismul care îi cercetează disciplinar pe magistrați. Asta, fără să îți aduci aminte de perioada sumbră dinainte de 2004 când zeci de șefi de instanțe au fost schimbați pe considerente politice, când șefii parchetelor făceau anticameră la ministru, când magistrații erau inspectați de oamenii ministrului inclusiv pe fondul cauzelor. Tot asta, fără să știi că scoaterea Inspecției de la ministru și consolidarea CSM a fost una dintre condițiile de încheiere a negocierilor de aderare din cadrul capitolului 24 Justiție și Afaceri Interne care au aruncat România în brațele UE.

Căci tot de subordonare este vorba atunci când votezi ca numirea șefilor Ministerului Public să fie făcută practic de ministrul justiției. Asta, tratând cu ușurință scoaterea din ecuație a Președintelui țării, deși acest aspect a fost analizat de CCR și declarat constituțional prin decizia nr. 375/2005. Tot asta, acceptând prevederea că secția de procurori să poată refuza propunerea ministrului o singură dată, fiind evident pentru oricine că dacă ministrul revine a doua oară cu aceeași propunere, rolul CSM devine nul și ministrul își impune oamenii lui, în cele din urmă.

Acești opt oameni, pe care nu îi știu și nici nu vreau să îi știu, au dat cu piciorul la 13 ani de reformă și la zeci de rapoarte de țară care lăudau eforturile făcute. Aceștia au arătat că nu înțeleg care e rolul și locul justiției într-o democrație post-comunistă. Acești oameni au desconsiderat total voința a 9000 de magistrați care în procesul de consultare pe legile justiției s-au opus propunerilor ministrului. Acești opt oameni m-au făcut să imi fie teamă de viitorul meu și al țării în care am decis să rămân, văzând cât de simplu îl pot spulbera printr-o simplă semnătură.

Asta se întâmplă când la facultatea de Drept nu se studiază istoria statului și dreptului românesc decât până în anul 1944: mulți din cei care ajuns să facă parte dintr-un sistem esențial al statului nu știu nimic despre ultimii ani de zbucium în drumul către autentica separație a puterilor în stat. Asta se întâmplă când etica și deontologia judiciară sunt materii tratate superficial la INM și cu dispreț de către magistrații în funcție: ajungi să ignori concepte precum „independența” și „integritatea”, considerându-le simple cuvinte din dicționar. Asta se întâmplă atuncă când în CSM sunt aleși oameni pe criterii ce țin mai degrabă de populism: îi preferi pe cei ce critică și atacă personal pe oricine, neinteresându-te dacă au ce și cum construi. Asta se întâmplă când în CSM sunt alese persoane ce promit în mod sindicalist condiții mai bune de lucru, muncă mai puțină și salarii mai mari: obții oameni care nu cunoasc atribuțiile CSM și nu înțeleg funcționarea politică a statului.  Asta se întâmplă când cei aleși nu stăpânesc arta dialecticii, nu au un istoric în reformarea justiției, nu au urmat cursuri de pregătire în domeniul eticii și disciplinei judiciare: ajung să formeze un CSM fragil, cu membri gata să facă pact cu politicul încălcând principii existențiale ale democrației, cu oameni care se plâng la televiziunile condamnaților penali și care duc războaie personale cu alți magistrați sau cu alți membri CSM.

CSM are în total 19 membri: 9 judecători aleși de instanțe, 5 procurori aleși de parchete, 2 reprezentanți ai societății civile aleși de Senatul României, ministrul justiției, Procurorul General al PICCJ și președintele ICCJ. De azi înainte vom defila mai departe încă 5 ani și 3 luni  – cât au mai rămas din acest mandat al actualului CSM – cu două „tabere”, în care doar unul sau două voturi vor face diferența.

 

20/09/2017

Inlocuirea judecatorului in complet. Ce se intampla?

Filed under: noile coduri,reforma — Cristi Danilet @ 11:38 AM
Tags: , , ,
judecatorPoate este curios dar, în caz de înlocuire a unui membrul dintr-un complet de judecată cu un alt magistrat, nu există în România vreo procedură cu privire la ce se întâmplă cu procesele aflate în derulare.
.
Astfel, se întâmplă uneori ca un judecător să plece din sistem prin demisie sau pensionare, ori să promoveze sau să fie transferat la o altă instanță, ori să se admită cererea de abținere/recuzare a sa, ori să fie dat afară disciplinar sau ca urmare unei sancțiuni penale, ori chiar să decedeze. Și acest eveniment să aibă loc chiar în timpul soluționării unor cauze. Ce se întâmplă apoi cu aceste cauze, cine le judecă?
.
Până în anul 2005 nu exista nici împărțire aleatorie a dosarelor și nici ideea de continuitate a completului de judecată, singura condiție fiind atunci ca judecătorul care va da soluția să fie același cu judecătorul care a intrat la ultimul termen de judecată. Așadar, era posibilă înlocuirea pe parcursul procesului a judecătorului prin simpla voință a celui care amâna cauza, astfel că era des întâlnită situația în care la termenele de judecată sucesive apăreau alți judecători în aceeași cauză.
.
În anul 2005 a apărut regula cum că o cauză trebuie să fie soluționată cap-coadă de un singur complet de judecată, astfel că schimbarea judecătorului nu a mai fost posibilă chiar în orice condiții. Evident, în caz de lipsă obiectivă a unui judecător, atunci un altul urma să intre în cauză, dar aceasta se derula în continuare, fără a-și pune cineva problema că e ceva în neregulă.
.
În anul 2014 au apărut două decizii ale CtEDO împotriva României (cauza Beraru și cauza Cutean) în care s-a spus că nu e tocmai în regulă ca judecătorul să se schimbe pe parcursul judecării cauze fără a se relua anumite aspecte esențiale ale cauzei, căci cel judecat trebuie să aibă garanția că noul judecător îi știe dosarul foarte bine. Ei, pentru că aceste decizii nu acoperă toate situațiile care se pot întâlni în cauză (de exemplu: se înlocuiește singurul judecător al completului, sau se înlocuiește doar un singur judecător dintr-un complet colegial, sau se înlocuiește judecătorul dar părțile nu invocă vreo neregularitate etc) și pentru că în codurile noastre de procedură nu e lămurit acest aspect, s-a ajuns la situația ca în România judecătorii să procedeze diferit. Motiv pentru care unele cauze se reiau „de la zero”, altele continuă cu noul judecător.
.
Suntem în anul 2017 și nicio reformă nu a vizat acest aspect, deși codurile sunt noi și modificări au tot suferit. Astfel că, dacă mă întrebați pe mine ce este de făcut, vă spun că trebuie făcută o singură modificare în codul de procedură penală, respectiv civilă. Despre deciziile CtEDO sau CCR care nu au fost urmate de modificări legislative, deși aceasta ar fi trebuit să se întâmple, nu cred că mai este cazul să vorbesc. Căci, contrar impresiei că doar în materie penală ar fi trebuit puse în acord deciziile CCR cu cele două coduri, penal și de procedură penală, vă pot spune că există o mulțime de decizii ale CCR în diverse alte materii, ne-penale, prin care s-au admis excepții de neconstituționalitate și legiuitorul nu și-a îndeplinit de ani buni obligația de a modifica legea, care trebuia făcută în termen de …45 de zile..

19/09/2017

Pe scurt: despre libertatea de religie

Filed under: religie — Cristi Danilet @ 9:29 AM

ReligiaConstituția României consacră libertatea credințelor religioase (art. 29), iar CEDO vorbește de libertatea de religie (art. 9).

Această libertate presupune dreptul de a adera sau nu la o religie și de a o practica sau nu, fiind în același timp un element esențial pentru credincioși și un bun prețios pentru atei, agnostici, sceptici și indiferenți (CtEDO, Biserica Mitropolitană a Basarabiei c. Rep. Moldova, 2001).

În România se recunosc 18 culte religioase (Legea nr. 489/2006).

Biserica este separată de stat (CtEDO, Hasan și Chaush c. Bulgariei, 2000). Aceasta înseamnă că:
– statul are obligația generală de a fi neutru și imparțial (CtEDO, Parohia Greco-Catolică Lupeni c. României, 2015);
– instanțele judecătorești ale statului nu pot controla hotărârile luate de instanțele disciplinare și de judecată bisericească în probleme doctrinare, morale, canonice și de disciplină (CCR, decizia 448/2011);
– școala trebuie să fie deschisă pentru idei și valori religioase, ca urmare: nu pot fi afișate simbolurile religioase ale unui anumit cult în sălile de clasă (CtEDO, Lautsi c. Italiei, 2009), respectiv statul nu poate impune studierea religiei, astfel că elevii majori, respectiv părinții pentru cei minori, trebuie să ceară participarea la ora de religie (CCR, decizia 669/2014).

04/09/2017

Catre familia moderna: periodizarea mutațiilor

Filed under: discriminare,familia,LGBT — Cristi Danilet @ 11:05 AM
Tags: , , , ,

timp-clepsidraVerificând instrumentele internaționale, am ajuns la concluzia că acestea au constatat transformările sociale și/ori au determinat trecerea de la familia clasică la familia contemporană într-un mod vizibil și rapid folosindu-se de standardele impuse de noua religie a secolului 21, drepturile omului ce au ca valoare centrală demnitatea persoanei. Aspectele vechi de putere din familia bazată pe căsătoria tradițională sunt estompate de egalitarismul dintre soți, care tinde în mod firesc – spun asta văzând evoluția cronologică a instrumentelor de care vorbeam – spre pierderea interesului pentru sexul partenerilor.

Angajarea femeilor în număr ridicat în timpul celui de al doilea război mondial a dus la schimbarea rolului tradițional al femeii în familie și în societate. După apariția instrumentelor cadru cu privire la drepturile omului la nivel internațional, apar alte documentele internaționale ce marchează cinci etape de evoluție.

În prima etapă, a anilor 50 și 60, se manifestă o atenție sporită pentru mamă și copil, în special cu privire la drepturile sociale[1].

În a doua etapă, a anilor 70 până în prima jumătate a anilor 80, se constată că există o evoluție în cadrul familiei ce a dus la o relație simetrică între membrii săi, adică la o egalitate în drepturi și responsabilități în cuplu, numit pentru prima dată în mod oficial „familie modernă”[2].  Se vorbește chiar de necesitatea unei modificări a rolului tradițional al bărbatului în familie și societate pentru a evolua la fel de mult ca femeile, se cere luarea măsurilor pentru eliminarea discriminării față de femei în viața politică, în educație (de exemplu, revizuirea manualelor școlare pentru a se elimina orice concepţii şablon privind rolul bărbatului şi al femeii), în domeniul angajării în muncă, în sănătate, alte domenii sociale (de exemplu sport – așa se explică apariția echipelor de fotbal feminin sau de sportive pugiliste), în toate chestiunile legate de căsătorie și de familie (consacrându-se egalitatea deplină între soție și soț)[3]. Se combate violența în familie, aspect ce se va relua în următoarele decade[4]. Eforturile pentru estomparea oricăror diferențe în privința rolului în cadrul familiei și pentru eliminarea stereotipurilor, inclusiv în limbaj, se reiau cu și mai mare amploare în anii 2000[5], iar unele continuă și în prezent[6].

În a treia etapă, ce cuprinde sfârșitul anilor 80 și anii 90, se recunosc „familile de fapt” ca fiind egale cu cele legitime. Astfel, Consiliul Europei[7] constată „profundele mutații intervenite în ultimele decenii în structura familiilor, caracterizate prin creșterea speranței de viață,  o scădere a ratei natalității, scăderea numărului de căsătorii, creșterea numărului de divorțuri, proliferarea familiilor monoparentale, multiplicarea alte forme de viață în comun, cum ar fi conviețuirea, prin evoluții în rolul femeii” și recunoaște că „schimbările care au avut loc au și aspecte pozitive cum ar fi înlocuirea căsătoriei tip alianță cu cea de tip parteneriat, cu îmbunătățirea balanței sociale, economice și intelectuale dintre parteneri”. În același document familia este recunoscută drept mediul în care au loc relațiile cele mai dense și bogate dintre oameni și locul cel mai potrivit pentru educarea copiilor. Se arată că o concepția fixă despre familie ar fi depășită de realitate. Rolul statului este doar acela de a asigura un cadrul familial în care membrii să fie în siguranță, solidari și unde să li se respecte drepturile fundamentale. În acest cadru urmează să se aplice două principii: unul este cel al democratizării familiei, ceea ce presupune egalitatea membrilor și respectul drepturilor fiecăruia, iar celălalt este libertatea de alegere a partenerului.

În a patra etapă, a primei decade a anilor 2000, se dorește a se estompa diferențele date de sexul biologic diferit dintre tată și mamă: se creează cadrul pentru drepturi egale ale tatălui și mamei în primul instrument global privind drepturile copilului, care consacră dreptul copilului de a fi consultat de părinți și de a fi ascultat de autoritățile în privința chestiunilor care îl privesc, respectiv de a fi protejat împotriva violențelor și abuzurilor inclusiv față de părinții săi[8], ceea ce e menit să pună capăt practicilor din multe familii. Tot acum se acordă dreptul la concediu paternal pentru tată[9] și se militează pentru drepturile ale bărbatului egale cu ale femeii în ce privește custodia după divorț (mentalitatea și practica judiciară fiind până atunci că minorul se cuvine mamei)[10]. Se decide că tatăl divorțat nu poate fi privat de dreptul de a-și vedea copilul, pe motiv că este homosexual[11]. Se cere combaterea violenței împotriva femeilor[12].

În a cincea etapă, a decadei în curs, se insistă în creșterea sensibilității față de membrii comunității LGBT[13], se cere eliminarea prejudecăților, stigmaitizării,  discriminării, hărțuirii, excluderii, violentării, sancționării penale pe rațiuni de orientare sexuală și identitate de gen[14] și se combate homofobia, indicându-se statelor că  drepturile populației LGBT ar fi protejate mai bine prin legalizarea concubinajului sau instituirea parteneriatelor ori căsătoriei[15]. Se recomandă ca acolo unde legislația acordă drepturi persoanelor necăsătorite acest lucru să nu țină seama de sexul lor, acolo unde statele admit parteneriatele civile pentru homosexuali să se acorde aceleași drepturi ca partenerilor heterosexuali, ca atunci când este vorba de responsabilități privind copiii să nu se facă discriminări pe motive de orientare sexuală[16] sau identitate de gen, iar în statele în care se permite reproducerea asistată pentru femeia singură să nu se țină seama de orientarea ei sexuală[17].

În acest context, asistăm la o extindere – prin lege sau jurisprudență – a aspectelor ce țin de familie și care aparțineau până de curând doar persoanelor heterosexuale către persoanele homosexuale: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că două persoane de același sex care trăiesc în cuplu trebuie să fie protejate nu numai cu privire la viața intimă, ci și cu privire la viața de familie[18], se recunoaște dreptul unui homosexual de a adopta copii[19], sau dreptul de a se reuni cu partenerul într-o altă țară[20], sau dreptul de a beneficia de asigurarea de sănătate a partenerului homosexual[21]. Fiind vorba de drepturi ale omului, inclusiv cele acordate minorităților sexuale, acestea nu pot fi combătute cu argumente care fac referire familia tradițională, morala poporului, pericolul ca majoritatea să se supună minorității sau ca tânăra generație să fie educată în mod greșit de către sau cu privire la homosexuali[22].

Tot în această perioadă se relaxează condițiile pentru a încheia uniuni legitime: state care în trecut nu permiteau pentru parteneri de același sex nici uniuni, nici căsătorii, în anumite condiții sunt obligate să o facă[23]; state care permiteau parteneriate doar între parteneri de sex opus ajung să le permită și pentru parteneri de același sex[24]; respectiv state care permiteau doar parteneriate civile între parteneri de același sex ajung să permită le permită căsătoria. Din 50 de state europene, 29 state recunosc legal uniuni între persoane de același sex și 17 state au legi pentru căsătoria între persoane de același sex[25].

Este de subliniat că în Europa căsătoria între homosexuali nu este un drept fundamental, căci CEDO îl rezervă doar pentru un bărbat și o femeie. Ca urmare, rămâne la latitudinea statelor de a-l acorda persoanelor de același sex[26]. Alta este situația în SUA, unde Curtea Supremă a decis în anul 2015 în cauza Obergefell ş.a c. Hodges, că prin Constituţia americană se garantează dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători în condiţii similare cu persoanele de sex opus şi că statele nu pot rezerva dreptul de căsătorie doar pentru cuplurile de heterosexuali.

NOTE:

[1] Organizația Internațională a Muncii: Convenția cu privire la protecția maternală, din 1955 și Recomandarea nr. 123 din 1965 privind angajarea femeilor care au copii, 1965 (în a doua etapă a fost înlocuită cu Recomandarea nr. 165 din 1981 cu privire la angajații care au responsabilități familiale); CoE, Rezoluția CM (70) 15 privind protecția socială a mamelor nemăritate și a copiilor acestora.

[2] CoE, Adunarea Parlamentară, Recomandarea 751 (1975) cu privire la situația și responsabilitățile părinților în familia modernă și rolul societății în această privință.

[3] Convenția ONU cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei din 1981, ratificată de noi în același an. A se vedea și CEDAW, Recomandarea nr. 21 din 1994 privind egalitatea în relațiile maritale și de familie.

[4] CoE, CM, Recomandarea nr. (85) 4 privind violența în familie.

[5] CoE, CM, Recomandarea (2007)17 privind mecanismele și standardele pentru egalitatea de gen.

[6] Gender Equlity Commission, Compilație de standarde ale Consiliului Europei privind noțiunea de sexism, 9.03.2017.

[7] CoE, Adunarea Parlamentară, Recomandarea 1074 (1988) privind politicile în domeniul familiei. Zece ani mai târziu Parlamentul European din cadrul Uniunii Europene, prin Rezoluția cu privire la mama celibatară și familiile monoparentale (A4-0273/98, Jurnalul Oficial C-313 din 1998, p. 238), recunoaște familia monoparentală și părintele singur ca șef al familiei.

[8] Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, 1990, ratificată de România în același an.

[9] Organizația Internațională a Muncii (OIM), Recomandarea nr. 191 din 2000 sugerează introducerea pentru tații angajați a instituției „concediului parental”. Primele state care au prevăzut acest lucru au fost cele nordine, încă din anii 70.

[10] CoE Adunarea Parlamentată, Rezoluția 1921 (2013) privind Egalitatea de gen, concilierea vieții private și de muncă și co-responsabilitate și Rezoluţia 2079 (2015) privind Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor.

[11] CtEDO, Salgueiro da Silva Mouta c. Portugaliei, hotărârea din 21.12 1999: condamnare pentru că instanța a decis ca tatăl să nu își mai vadă copilul ce trebuie să traiască în familia tradițională.

[12] CoE, Adunarea Parlamentară, Rezoluția (1635) 2008 privind o convenție a Consiliului Europei cu privire la combaterea violenței împotriva femeilor. Se va concretiza în Convenția de la Istambul pentru prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor și violenței domestice, 2014, ratificată de România în 2016.

[13] CoE, Rezoluția 1728(2010) a Adunării Parlamentare privind discriminarea pe baza orientării sexuale și a identității de gen, Rezoluția 380 (2015) intitulată Garantarea drepturilor populației LGBT (lesbiană, homosexual, bisexual și transgender): o responsabilitate pentru orașele și regiunile din Europa. 

[14] ONU, Adunarea Generală, Declarația cu privire la drepturile omului, orientarea sexuală și identitatea de gen, 2008.

[15] UE, Rezoluția Parlamentului European din 24.05.2012 privind lupta împotriva homofobiei în Europa.

[16] Există 75 de studii la nivel mondial, bazate pe peste trei decenii de cercetări care sunt într-un consens covârșitor: un părinte homosexual sau lesbian nu dăunează copiilor, iar copiii din asemenea familii nu au prezentat diferențe semnificative față de colegii lor în rezultatele școlare. Accesibile la https://goo.gl/RyHIlx.

[17] CoE, Recomandarea (2010)5 a Commitetului Miniștrilor privind măsurile de combaterea a discriminării pe baza orientării sexuale și a identității de gen.

[18] CtEDO, Schal k și Kopf c. Austriei, hotărârea din 24.06.2010.

[19] CtEDO, EB c. Franței, hotărârea din 22.01.2008: condamnare pentru că s-a refuzat adoptarea unui copil de către o femeie pe motiv că este lesbiană; Gas și Dubois c. Franței, hotărârea din 15.03.2012, respectiv X și alții c. Austriei, hotărârea din 19.2.2013, pentru că s-a refuzat unei femei să adopte copilul celei cu care avea încheiat un parteneriat civil.

[20] CtEDO, Taddeucci și McCall c. Italiei, hotărârea din 30.06.2016: condamnare pentru că legislația cu privire la imigrare nu permitea partenerului gay din Noua Zeelandă să se căsătorească în Italia și să obțină rezidența aici pe motive familiale. La fel, Pajic c. Croației, hotărârea din 23.02.2016: condamnare pentru că legislație permitea reunirea de familie doar pentru partenerii de sex opus.

[21] CtEDO, P.B. și J.S c. Austriei, hotărârea din 22.07.2013: condamnare pentru că statul permitea ca de asigurarea de sănătate să beneficieze doar ruda apropată sau partenerul de sex opus.

[22] Pentru o trecere în revistă a întregii jurisprudențe CtEDO care combate acest tip de argumente a se vedea: Cristi Danileț, Familia pe înțelesul tuturor – Partea a doua: Morala ca argument împotriva formelor “netradiționale” de familie, pe www.contributors.ro, postare din 9.08.2017.

[23] CtEDO, Oliari ș.a. c Italiei, hotărârea din 21.07.2015: condamnare pentru a obliga statul să permite cel puțin parteneriat civil pentru parteneri de același sex, în condițiile în care 24 din cele 47 state membre ale Consiliului Europei recunosc diferite forme de uniune între astfel de parteneri, iar Curtea Constituțională și populația italiană le acceptă.

[24] CtEDO, Vallianatos ș.a. c. Greciei, hotărârea din 7.11.2013: condamnare pentru că statul permitea uniunea civilă doar pentru parteneri de sexe diferite, la fel ca și Lituania, deși alte 17 state europene care recunosc parteneriatul civil îl permite și pentru homosexuali.

[25]  Belgia, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Islanda, Luxembourg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania.

[26] Cea mai recentă decizie în acest sens este CtEDO, Chapin și Charpentier c. Franței, hotărârea din 9.06.2016.

 

31/08/2017

Opinia VeDemJust cu privire la propunerile vizand legile justitiei

Filed under: legislatie,MJ,VeDem Just — Cristi Danilet @ 2:39 PM
Tags: ,

Opinia asociației VeDemjust din care fac parte cu privire la proiectul din 30.08.2017 de modificare a legilor justiției poate fi citit AICI.

Rețin concluziile:

  1. Proiectul postat ieri pe site-ul MJ este unul nou, nediscutat cu societatea civilă, care mai înainte de trimitere în procedură de avizare trebuie supus dezbaterii publice.
  2. Proiectul nu este fundamentat în mod complet.
  3. Proiectul nu este însoțit de un studiu de impact ale modificărilor propuse.
  4. Proiectul duce la restaurarea dreptului de control al ministrului justiției asupra sistemului judiciar.
  5. Proiectul nu se ocupă de probleme mari și persistente ale sistemului judiciar.
  6. 6. Proiectul de ieri nu va duce la o eficientizare a sistemul judiciar și o creștere a calității actului de justiție.
  7. Proiectul pune în pericol independența justiției.

29/08/2017

Primul proces simulat cu elevi, filmat

Filed under: educatie,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 4:22 PM
Tags: ,

Duminică, 27 august 2017, a avut loc în România un eveniment inedit: un grup de elevi de liceu au simulat un proces penal având ca obiect comiterea unei infracțiuni de violență în școală, care a fost filmat în întregime și transmis în direct de o televiziune locală.

Evenimentul a avut loc în cadrul serbării ZIUA COMUNEI BASCOV, din județul Argeș și a fost generat de Protocolul dintre asociația „Voci pentru Democrație și Justiție” – VeDemJust și Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov. El a fost urmărit la televizor și pe internet grație postului local Curier TV.

Elevii interpreți sunt liceeni de la Colegiile Naționale „Alexandru Odobescu”, „Ion C. Brătianu” și „Zinca Golescu” din Pitești.  Fiecare dintre ei a primit câte un manual „Educație juridică pentru liceeni”. Conceptul și coordonarea momentului a aparținut judecătorului Cristi Danileț, care a primit din partea Primăriei și Casei de cultură o distincție de excelență pentru implicarea în proiecte privind educația juridică a tinerilor.

Înregistrarea este accesibilă la adresa:  https://youtu.be/32Vx6Ic3bdE?t=1

Anterior un eveniment similar, doar filmat, a avut loc la Dorna Art, ediția 2017.

21106366_1651673971541408_3119422712825752290_n 21034526_1651674044874734_7761724076894539998_n

21151253_1651673384874800_6036715471350639966_n

21198305_1653869384655200_1455200579_o.jpg

Pagina următoare »