CRISTI DANILEŢ – judecător

27/02/2011

In dialog cu voi

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 12:55 AM

Avand in vedere numarul mare de intrebari care mi se pun si care nu au intotdeauna legatura directa cu postarile mele de pe blog, inteleg ca e nevoie de un loc distinct  unde sa raspund acestora. Ca urmare, am decis deschidere unei secțiuni distincte disponibile la adresa https://cristidanilet.wordpress.com/0-in-dialog-cu-voi-din-12-06-2014/ in care sa dezvolt comunicarea mai facila cu cei interesati de profesia de judecator sau de activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Reamintesc că legea îmi interzice să dau consultații juridice.

Multumesc mult pentru interesul aratat.

17/08/2017

Nu exista dreptul de a lua viata ta si a copiilor tai

Filed under: copii,educatie — Cristi Danilet @ 11:18 PM

3-baby-angel-680-48Astăzi o mamă s-a sinucis împreună cu cei trei copii ai ei. Rectific: AZI O MAMĂ ȘI-A UCIS COPIII, APOI S-A SINUCIS.

Împărtășesc viziunea lui Hegel cum că omul nu este proprietar al vieții sale, deci nu poate renunța când vrea la ea (Hegel, „Principiile filosofiei dreptului”, 1820, para. 70, adaos; pentru o viziune opusă – dar  vizând doar eutanasia în caz de boală gravă – a se vedea Curtea Supremă a SUA, cauza Cruzan v. Missouri, 497 U.S. 261). Proprietatea poate viza numai lucruri exterioare omului, pe care acesta și le apropriază. Deoarece omul nu este stăpân pe viață întrucât ea nu este exterioară lui – ci viața este însăși întreaga sa activitate, întreaga sa personalitate –  nu există un drept de a-ți lua viața. Deci, NU EXISTĂ DREPTUL DE SINUCIDERE. De altfel, există doar „dreptul la viață”, consacrat în convenții și constituții, dar nu și un „drept la moarte”; iar în România art. 190 Codul penal interzice eutanasia.

Cu atât mai mult nimeni nu are dreptul de a lua viața altor ființe umane. Oamenii nu pot fi proprietari ai altor oameni – numai sclavii puteau fi obiect al proprietății, dar ei erau considerați lucruri. Or, indivizii care au drepturi sunt persoane, iar persoanele nu pot fi deținute ca proprietate de cineva. Așadar, COPIII NU SUNT PROPRIETATEA PĂRINȚILOR, astfel că părinții nu pot să facă ce vor ei cu micuții! Când e vorba de viața unui om, nu se aplică zicala „eu te-am făcut, eu te omor”.

Dar, pe noi nu ne preocupă lucrurile astea. Unii cred că educația juridică nu e importantă ca nu cumva să îi învățăm pe copii ce drepturi au, respectiv pe părinți și restul societății ce îndatoriri au față de aceștia. Trăim cu senzația că încă îi mai putem prosti pe micuți, spunându-le că ei nu contează și că părinții au drepturi absolute. Pentru noi, azi pare mai important să cerem statului să intervină în viața adulților pentru a le spună pe cine au voie să bage în pat și ce acte să dețină pentru aceasta, decât să milităm ca statul să organizeze educația juridică, educația sexuală și educația parentală pentru copii și tineri.

În timpul acesta, cifrele oficiale  – disponibile aici și aici – sunt înfiorătoare (și sunt convins că încă nu reflectă realitatea): 43.000 de copii sunt azi în instituții de ocrotire, fiind abandonați sau abuzați de părinți; 80.000 de copii au un părinte sau amândoi părinții plecați în străinătate la muncă; 6 din 10 copii declară că sunt bătuți de proprii părinți și 40% din aceștia din urmă chiar recunosc asta; un copil pe lună moare în bătaie în propria familie, la fiecare patru zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată în familie; anul trecut 8 minori au fost omorâți de proprii părinți, alți 5 au fost victimele tentativei de omor din partea acestora și alți 12 au fost omorâți de frați; anul trecut 44 de copii minori au fost violați de proprii părinți și alți 6 de frați; doi din 10 copii români abandonează școala;  iar patru din 10 copii care merg la școală nu înțeleg ce se întâmplă acolo (sunt analfabeți funcțional)…

Românii trebuie să știe că există o lege privind drepturile copiilor – Legea nr. 272/2004. Iar Codul penal prevede sancțiuni mărite cu o pătrime pentru cei care își agresează membrii de familie –  art. 199.

14/08/2017

Pe intelesul tuturor: initiativa si referendumul privind casatoria

Filed under: constitutia,LGBT — Cristi Danilet @ 8:19 AM
Tags: ,

Familia și căsătoria: Constituția consacră două drepturi distincte: dreptul la viață familială (art. 26) și dreptul la căsătorie (art.48). Aceleași drepturi distincte sunt consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului care are prioritate în dreptul nostru dacă ar veni în contradicție cu legislația României: dreptul la respectarea vieții private și de familie (art. 8) și dreptul la căsătorie (art. 12). Cu alte cuvinte: prin căsătorie se naște o familie, dar o familie nu este neaparat rezultatul unei căsătorii.

Tipuri de familii: Este important să facem această distincție de la bun început, întrucât „noțiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relaţiile de familie rezultând din căsătorie” (para. 40 din Decizia CCR 580/2016).

Așa cum am arătat și cu alt prilej, există mai multe tipuri de familie: familia nucleară (alcătuită din bărbat, femeie și copil) care poate fi legitimă (având la bază căsătoria dintre bărbat și femeie) sau nelegitimă (concubinajul dintre bărbat și femeie), familia monoparentală (un părinte cu un copil), familia adoptatoare (un părinte/doi părinți care adoptă un copil ce nu este al lor), familia extinsă (care cuprinde rudele până la verișori), familia substitutivă (persoane care nu sunt rude apropiate și cresc un copil fără a deține acte pentru aceasta), familia separată (persoane căsătorite sau nu care nu locuiesc împreună, dar îi leagă un copil), familia homosexuală (persoane de același sex care locuiesc și gospodăresc împreună fără a fi căsătorite, întrucât legislația interzice aceasta).

Tipuri de căsătorii: Până în epoca modernă, căsătoria în Europa, inclusiv în România, era religioasă. Potrivit Codul civil românesc de la 1865 și legislației ulterioare, căsătoria a devenit un act civil. Azi, Constituția noastră prevede în mod expres la art. 48 alin. 2: „căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă”. Asta înseamnă că celebrarea căsătoriei religioase este facultativă și subsidiară: nu produce vreun efect juridic, având doar importanță spirituală.

În unele state din lume este posibilă căsătoria între două persoane de același sex. La noi aceasta este interzisă în mod expres. Astfel, art. 258 alin. 1 și 4 Codul Civil arată că în România căsătoria are loc între bărbat și o femeie, iar art. 277 Cod Civil interzice în mod expres căsătoria între persoane de același sex.

Revizuirea Constituției: Constituția poate fi modificată după o procedură specială, prevăzută de art. 150 și art 151. Când cetățenii inițiază această revizuire, trebuie să fie cel puțin 500.000 și să provină cel puțin câte 20.000 din 21 de județe – cu privire la exercitarea inițiativei, formularea propunerii și înregistrarea ei, se aplică Legea 189/1999. Parlamentul trebuie să adopte apoi această propunere, iar în maxim 30 zile trebuie organizat referendum.

Dezbatere parlamentară și referendum: În chestiunea căsătoriei s-au strâns 2.698.477 semnături. Propunerea s-a înregistrat la Senat, acesta a trimis-o la Camera Deputaților care a aprobat-o pe 9.05.2017, apoi s-a întors la Senat. Nu mă îndoiesc că va fi aprobată și de Senat.

Apoi populația va fi chemată la vot.  Se vor cheltui aproximativ 100 milioane lei pentru referendum. Modul de organizare și desfășurare a refderendumului este reglementat de Legea 3/2000: acesta este valabil dacă participă cel puțin 30% din cei înscriși pe listele electorale, este validat dacă sunt exprimate cel puțin 25% voturi valabile și rezultatul este dat de voința majorității celor care votează valabil. Dacă se votează DA, Constituția va fi revizuită.

Rezultatele votului: Dacă populația va spune DA la referendum, atunci în Constituția României în loc de căsătoria „între soți” va scrie că e vorba de căsătorie „între un bărbat și o femeie”. Așadar, căsătoria între persoane de același sex nu va fi posibilă, pentru ele fiind deschise alt gen de uniuni, precum „uniunea liberă” în prezent (adică concubinajul) și probabil în viitor „parteneriatul civil”, un proiect de lege în acest sens fiind acum în dezbatere parlamentară.

Dacă la referendum populația va spune NU (sau, ipotetic, dacă referendumul nu se va mai organiza), atunci rămâne în vigoare Constituția care consacră dreptul „soților” de a fi căsătoriți și Codul civil care spune că doar bărbatul și femeia se pot căsători. Opinia că Parlamentul ar putea modifica mai simplu Codul civil, putând consacra dreptul persoanelor de același sex de a se căsători, nu stă în picioare: para. 42 din Decizia 580/2016 a CCR spune clar că în Constituția actuală prin căsătorie se înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, inițiativa de revizuire neacordând și nereducând vreun drept, ci fiind doar o precizare a sintagmei „între soți”. Or, deciziile CCR sunt obligatorii, interpretarea dată de Curte fiind oficială și având aceeași putere ca și Constituția. Cu alte cuvinte, chiar dacă Constituția nu va fi revizuită cum doresc acum cei 2,7 milioane de semnatari ai inițiativei, în România nu este și nu va fi posibilă căsătoria între persoane de același sex.

Concluzie: Este dreptul oamenilor să inițieze o modificare a unor legi sau chiar a Constituției – aceasta fiind o formă a democrației directe. Mișcarea pentru modificarea Constituției are o amploare deosebită – 2,7 milioane de semnături atestate este de-a dreptul impresionant. Ceea ce se vizează este căsătoria, nu familia. Iar efectul juridic al referendumului s-a stabilit în mod oficial mai înainte ca el să aibă loc: potrivit Constituției României, revizuite ori nu, dreptul la căsătorie îl au și îl vor avea doar un bărbat și o femeie.

 

09/08/2017

Impotriva LGBT pot fi invocate morala sau traditia, pericolul pedofiliei sau puterea majoritatii?

Filed under: familia,LGBT — Cristi Danilet @ 9:11 AM
Tags: , , , , ,

Există un consens european clar privind recunoașterea dreptului indivizilor de a se identifica în mod deschis ca fiind homosexuali, lesbiene sau orice altă minoritate sexuală și de a-și promova propriile drepturi și libertăți (CEDO, Alekseyev c. Rusiei, 2010, para. 84).

Nu este nici un motiv să se considere ca fiind incompatibile menținerea valorilor familiei ca fundament al societății și recunoașterea acceptării sociale a homosexualității (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 67).

Este o tendința generală crescândă de includere a relațiilor dintre cuplurile de același sex în conceptul de „viață de familie(CEDO, PB și JS c. Austriei, 2010, para. 27 și Schalk și Kopf c. Austriei, 2010, para. 91) și recunoașterea necesității recunoașterii și protecției lor juridice (CEDO, Oliari ș.a c. Italiei, 2015, para. 165).

Statului îi revine sarcina de a ține cont de evoluția societății și de schimbările în percepția problemelor sociale, civile și de relații, inclusiv prin faptul că nu există doar o cale sau o alegere atunci când vine vorba de gestionarea familiei sau a vieții private (CEDO, Kozak c. Poloniei, 2010, para.98 și X ș.a. c. Austriei, 2013, para. 139).

Departe de a fi opuse valorilor familiei, multe persoane aparținând minorităților sexuale manifestă loialitate față de instituțiile de căsătorie, părinți și adopție. Nu s-a demonstrat modul în care libertatea de expresie în problemele LGBT ar devaloriza sau afecta în mod negativ „familiile tradiționale” actuale și existente sau le-ar compromite viitorul (CEDO, Bayev ș.a. c Rusia, 2010, para. 67).

Nu pot fi aprobate politici și decizii care încorporează o prejudecată predispusă de o majoritate heterosexuală împotriva unei minorități homosexuale (CEDO, Smith și Grady, 1999, para. 102, L. și V. c. Austriei, 2003, para. 51-52). Aceste atitudini negative, referiri la tradiții sau la ipoteze generale într-o anumită țară nu pot fi considerate ca fiind suficient de justificate pentru tratamentul diferențiat, ele fiind de atlfel similare cu cele bazate pe rase diferite sau culoarea pielii diferită (CEDO, Hämäläinen c. Finlandei, 2014, para. 109).

Fără echivoc sunt prejudecăți cu privire la comunitatea LGBT cele relevate de formulări precum „în mod distorsionat se vrea o imagine de echivalență socială între relațiilor sexuale tradiționale și cele netradiționale” și în referiri la potențialele pericole de „a crea o impresie distorsionată cu privire la echivalența socială dintre relațiile maritale tradiționale și cele netradiționale”. Chiar mai inacceptabile sunt încercările de a trasa o paralelă între homosexualitate și pedofilie (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 69).

Referitor la faptul că majoritatea populației dezaprobă homosexualitatea și se opune oricărei manifestări a relațiilor homosexuale, trebuie de observat importanta diferență între  sprijinul popular în favoarea sau pentru extinderea domeniului de aplicare al garanțiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și situația în care se sprijină restrângerea domeniului de aplicare al protecției sale (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 70). Or, este incompatibilă cu valorile fundamentale ale Convenției ca exercitarea drepturilor Convenției de către un grup minoritar să fie condiționată de acceptarea ei de către majoritate (CEDO, Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 81).

Referitor la susținerile cum că promovarea relațiilor homosexuale trebuie interzisă pe motiv că relațiile de același sex au reprezentat un risc pentru sănătatea publică, Curtea consideră că este improbabil ca o restricție privind libertatea de exprimare potențială privind problemele LGBT să conducă la o reducere a riscurilor pentru sănătate. Dimpotrivă, difuzarea cunoștințelor privind problemele legate de sex și identitate de gen și creșterea gradului de conștientizare a riscurilor asociate și a metodelor de protecție împotriva acestor riscuri prezentate în mod obiectiv și științific ar constitui o parte indispensabilă a unei campanii de prevenire a bolilor și a publicului larg (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 72).

Este la fel de dificil de văzut o legătură între interzicerea de a promova față de minori homosexualitatea sau relațiile sexuale non-tradiționale și realizarea ori afectarea obiectivelor demografice dorite. Or, creșterea populației depinde de o multitudine de condiții, precum prosperitatea economică, dreptul la securitate socială, accesibilitatea la îngrijire a copiilor. Suprimarea informațiilor despre relațiile de același sex nu este o metodă prin care tendința demografică negativă poate fi inversată. Este de observat că aprobarea socială a cuplurilor heterosexuale nu este condiționată de intenția sau capacitatea lor de a avea copii (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73).

Nu se poate considera că minorii expuși la informații despre homosexualitate ar fi mai vulnerabili decât cei expuși la același gen de informații despre heterosexualitate (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73). Din contra, discuțiile publice despre educația sexuală, în care opiniile părinților, politicile educaționale și dreptul la libertatea de exprimare trebuie să fie echilibrate, autoritățile nu au altă soluție decât să recurgă la criterii de obiectivitate, pluralism, acuratețe științifică și în ultimă instanță, la utilitatea unui anumit tip de informație pentru publicul tânăr. Or, în măsura în care minorii care au fost martori ai unei campanii de informare cu privire la homosexualitate se poate considera că ei au fost expuși la ideile de diversitate, egalitate și toleranță, ceea ce nu poate duce decât la coeziunea socială (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 82).

Nu există dovezi științifice sau date sociologice care să sugereze că simpla menționare a homosexualității sau dezbaterea publică deschisă despre statutul social al minorităților sexuale ar afecta negativ copiii sau „adulții vulnerabili”. Dimpotrivă, numai prin intermediul unei dezbateri publice și echitabile, societatea poate aborda probleme atât de complexe. O astfel de dezbatere, susținută de cercetări academice, ar aduce beneficii coeziunii sociale, asigurându-se că se vor auzi reprezentanții tuturor punctelor de vedere, inclusiv persoanele în cauză. Ar clarifica, de asemenea, unele puncte comune de confuzie, cum ar fi dacă o persoană poate fi educată sau ispitită să intre în sfera homosexualității sau să iasă din aceasta, ori să se alăture sau să iasă din ea în mod voluntar (Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 86).

Conceptul de moralitate derivă din multe tradiții sociale, filosofice și religioase; În consecință, limitările […] în scopul protejării moralei trebuie să se bazeze pe principii care nu derivă exclusiv dintr-o singură tradiție. Orice astfel de limitări trebuie înțelese în lumina universalității drepturilor omului și a principiului nediscriminării (Comitetul Drepturilor Omului al Națiunilor Unite, cazul Fedotova c. Rusia, 2012, para. 10.5)

Orientarea sexuală este protejată prin dreptul la respectarea vieții private, atât în temeiul CEDO (articolul 8), cât și al ICCPR (articolul 17). Prin urmare, autoritățile publice nu pot considera că homosexualitatea este contrară „moralei”, în sensul articolului 10 §2 din CEDO, întrucât orientarea sexuală este un drept fundamental al omului în temeiul articolului 8 al CEDO (Comisia de la Veneția, Opinie cu privire la interzicereae propagandei pentru homosexualitate, 2013, para. 52). Nu există nici o dovadă că discuțiile despre orientarea sexuală ar afecta negativ minorii, al căror interes este să primească informații relevante, adecvate și obiective despre sexualitate, inclusiv despre orientarea sexuală (ibid, para. 80). Promovarea valorilor și atitudinilor tradiționale față de familie și sexualitate nu trebuie să ducă la sancționarea exprimării și promovării celor netradiționale (ibid, para. 80).

 

03/08/2017

DEZBATERE: De la familia traditionala la familia postmoderna (VIDEO)

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 4:55 PM
Tags: , , , ,


eveniment

În data de 2 august 2017 s-a desfășurat la Cluj-Napoca dezbaterea cu public din cadrul evenimentelor Berăria culturală, a 64-a ediție, pe tema „Familia între nevoie, taină, lege și interese”. Invitați au fost judecătorul Cristi Danileț și preotul Stelian Tofană, iar moderator Ion Novăcescu.

Concluziile mele au fost:

  • societatea modernă este clădită pe valorile creștine; dar, ea a suferit evoluții ce au atras schimbări inclusiv sub aspectul organizării familiei; astăzi, există mai multe tipuri de avea existență în cadrul unei familii, recunoscute de legislație;
  • dreptul s-a adaptat, familia e privită acum mai mult ca un cuplu alcătuită din indivizi ce au propriile drepturi; relația unui cuplu nu se reduce la familie, iar familia nu se reduce la căsătorie; în prezent, sentimentele par a conta mai mult decât instituționalizarea relației;
  • legea consacră individualitatea partenerilor, iar morala trebuie să întreagească locul liber creat; dreptul nu e împotriva moralei, ci dreptul fixează un standard minim de conviețuire dintre oameni, urmând ca morala, inclusiv cea creștină, să ridice acest standard; dar, în timp ce lege e obligatorie, morala e doar recomandare;
  • Codul civil actual prevede în mod clar că în România se pot căsători doar persoanele de sex opus, fiind interzise alte tipuri de căsătorii;
  • paragraful 42 din Dec. CCR 580/2016 a făcut oarecum inutil referendumul pentru inițierea căruia s-au strâns 3 milioane de semnături: CCR a stabilit că prin căsătorie în România, sub actuala Constituție, se înțelege exclusiv uniunea dintre bărbat și femeie, iar această interpretare a actualei Constituții este obligatorie pentru toată lumea; oricum, referendumul nu ar avea legătură strict cu familia, ci doar cu dreptul la căsătorie;
  • este o diferență majoră între familie și viața de familie, iar această diferență nu a fost explicată până acum în România, deși practica CtEDO este clară de ani buni;
  • homosexualitatea nu e nelegală și nu e o boală, ci este un păcat; modificarea Constituției nu are nicio legătură cu existența celor de o altă orientare sexuală; din contra, a doua zi după publicarea legii aprobate prin referendum nu se va fi modificat nimic în România;  ar fi indicat ca parteneriatele civile, inclusiv uniunile membrilor LGBT, să intre sub ocrotirea legii, dar cu o altă denumire decât „căsătoria”; oricum, în fapt, astfel de uniuni există și e rolul Bisericii să „vindece” pe cei implicați;
  • alteritatea trebuie să devină un concept uzual în România măcinată de ura pentru aproapele.

Înregistrarea video este disponibilă aici: partea I (subsemnatul de la min. 38:00), partea II (subsemnatul până la min. 21:00), partea III. Prezentarea mea este disponibilă aici: FAMILIA SI VIATA DE FAMILIE.

Acesta a fost un eveniment marca Fabrica de Lideri, oferit de către NTT Data România, prin domnul Daniel Metz. Berăria Culturală este un proiect cultural și comunitar al Fundației Armonia, realizat cu susținerea Ursus, care a intrat în cel de-al cincilea an de activitate. Parteneri: MobilaDalinPMA InvestCluj-AM.ROCinema Florin Piersic și Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial. Co-producător: Ilyas Andrea. Afișul: Ioana Fenesan.

Proces simulat cu elevi la Dorna Art 2017

Filed under: educatie,VeDem Just — Cristi Danilet @ 1:18 PM
Tags: , ,

VDIn fiecare an la Vatra Dornei se organizeaza, incepând cu anul 2015, Festivalul de Artă și Cultură Urbană „Dorna Art”, organizat de asociația „Redescoperă Vatra-Dornei”, al cărui membru fondator sunt.

.

La fiecare ediție am fost prezent la manifestare pentru a ține lecții de educație juridică:

În 2015 am susținut în aer liber o prezentare pentru copii și am distribuit gratuit broșura „Unde-i lege nu-i tocmeală”. Prezentarea a fost filmată și poate fi vizionată aici: PARTEA I, PARTEA II, PARTEA III.

În 2016 am susținut în aer liber o prezentare pentru adolescenți și adulți, împreună cu studenta la Drept în Iași Diana-Georgiana Roșca. La acest eveniment am distribuit tuturor participanților manualul „Educație juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi și justiție”.

Anul acesta am făcut ceva inedit: am organizat pe scena festivalului un proces simulat, împreună cu avocata Ramona Răduț din Vatra-Dornei, unde au fost implicați exclusiv elevii. Fiecare a avut un rol într-un proces penal adaptat la nivelul de înțelegere. specific vârstei. Filmarea este disponibilă AICI.

Asociația VeDemJust, care promovează educația juridică în România este sponsor oficial al festivalului „DornaArt”, contribuind cu resurse în natură la buna desfășurare a evenimentului.

12/07/2017

File de istorie a justitie: primul procuror anticoruptie

Filed under: istorie — Cristi Danilet @ 6:57 PM
Tags:

Budisan

Foto: Andrei Pungovschi

 

 

 

Nu știu dacă își mai amintește cineva de procurorul Ovidiu Budișan, cel care a avut curajul să îl cheme la Parchet pe un președinte de stat. A fost primul procuror numit în fruntea departamentul de luptă împotriva corupției, strămoșul DNA de azi.

.

Nu există o istorie a justiției – în România așa ceva nu trebuie scris, pentru că asta e țara în care ne omorâm eroii… De aceea, evenimente care au legătură directă cu justiția precum acordarea inamovibilității judecătorilor în 1992-1993, eliminarea puterilor ministrului justiției de a ordona începerea urmăririi penale în anul 1997, greva procurorilor din 1997, înființarea DNA în 2002, decesul procurorului Panait in 2002 sau a procuroarei Sega in 2005, revolta magistraților împotriva ministrului din febr. 2004, noile legi ale justiției și separarea CSM de MJ în 2004, pensionarea a 800 de magistrați în anii 2005-2006, desființarea SIPA în 2006, greva magistraților din 2009, implicarea CSM cu cadrul tentativei de lovitură de stat din 2012, cresterea increderii in justitie in 2013 si primele manifestari ale populatiei pro-justitie, primele alegeri complete în CSM din anul 2016 sunt fie trecute cu vederea, fie denaturate în dulcele stil românesc.

.
Ei bine, mă bucur că există filme precum „Examen” din 2003 sau „De ce eu?” din anul 2015 care arată multe despre justiția română din perioada comunistă și din perioada postcomunistă. Recomand din inimă acest articol al DOR pentru perioada 1998-2002 vizându-l pe procurorul Budișan în care ni se explică presiunile politice din acele vremuri și modul în care alte personaje au devenit importante pentru justiția română: Dobocan, Macovei, Morar.

08/07/2017

Interviu RoL: Despre homosexualitate si casatorie

CristiDaniletRoL

Judecătorul Cristi Danileț: Ne revoltăm când suntem interceptați de stat, pe motiv că se intră în viața noastră privată, dar, în același timp, cerem statului să reglementeze pe cine să băgăm în pat – Interviu România Liberă 8 iulie 2017

Judecătorul Cristi Danileț, fost membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), consideră că este vorba despre o falsă dezbatere în societate pe tema inițiativei de schimbare a definiției familiei în Constituție, pentru că se face o confuzie între căsătoria civilă și cununia religioasă. Danileț mai arată și că este ”regretabil” că Biserica a intervenit în demersul civic al modificării Constituției, iar aspectele religioase nu trebuie să aibă legătură cu reglementările juridice.

Rl: În primul rând, care credeți că sunt motivele pentru care această temă a modificării definiției familiei s-a dezvoltat atât de mult în spațiul public în ultima perioadă?

În ultimii ani, populația din România a conștientizat că există o minoritate sexuală care își revendică drepturile: comunitatea LGBT. Aceasta din urmă a ales o cale vizibilă, uneori zgomotoasă ori chiar indecentă, de a se face prezentă, ceea ce a deranjat românul puritan, comod și veșnic absent din dezbaterea autentică despre viața intimă. Printr-o confuzie impardonabilă dintre sex și iubire, dintre căsătorie civilă și cununie religioasă, dintre conduita morală și drepturi legale, s-a ajuns la o falsă dezbatere: modificarea Constituției pentru consacrarea exclusivă a familiei nucleare.

Rl: Din punct de vedere juridic, era vreo problemă cu modul în care era definită familia în legislația românească, înainte de apariția acestei inițiative?

Constituția noastră garantează dreptul de a constitui o familie, fără a preciza sexul partenerilor. Codul civil menționează însă că este vorba de un bărbat si o femeie și, în mod inexplicabil, interzice sa fie recunoscute în România căsătoriile încheiate legal în alte state între două persoane de același sex. Or, acest din urmă aspect a ajuns să fie contestat la Curtea Constituțională și de un an de zile încă nu a primit o soluționare. Tocmai pentru a preîntâmpina asfel de situații, în care Constituției noastră ar permite interpretarea cum că legislația infra-constituțională ar putea să permită căsătoriile între persoane de același sex, a fost demarat această campanie civico-religioasă de modificare a normei arătate.

Rl: Este familia românească mai protejată în felul acesta?

Nu există un tipic de „familie românească” și nu există așa-numita „familie tradițională” . În primul rând, istoria ne învață că „familia” înseamnă microcomunitatea din timpul Romei antice unde bărbatul stăpânea oamenii și lucrurile din casă. Istoria cuplului românesc – așa cum o știm din scrierile epocilor trecute – este extrem de tristă: soțul era violent și alcoolic, violul conjugal era un fenomen extins, familia era numeroasă și trăia într-un spațiu restrâns. iar apropierea fizică dintre membrii genera desele incesturi, soția era veșnic la cratiță, femeia trebuia să fie virgină în noaptea nunții, o femeie rămasă gravidă, dar nemăritată era alungată din sat, divorțul era ceva rușinos și excepțional. Oare la o astfel de familie „tradițională” vor unii să ne întoarcă, azi?! O familie unde bărbatul domnește prin forță fizică, unde femeia este un obiect important doar pentru dota pe care o aduce la domiciliul conjugal, unde copiii sunt unelte în gospodărie?! De fapt, dacă mă gândesc la faptul că în ultimii ani a crescut îngrijorător numărul cazurilor de violență domestică, precum și violurile și incesturile comise asupra minorilor în propriile familii, s-ar putea ca răspunsul să fie afirmativ. Apoi, în timpurile biblice, „familia” nu se constituia prin căsătorie în fața primarului – este interesant că acest aspect nu este adus în discuție de cei care dezbat (a se citi „impun”) argumentele în favoarea familiei constituită exclusiv prin căsătorie. Nimeni nu se întreabă în fața cărui primar erau căsătoriți Iosif și Maria…dar se invocă „tradiție” în acest sens.

Aș vrea să se înțeleagă bine: este adevărat că prin căsătorie se ajunge să se formeze o familie, dar o familie nu se reduce la căsătorie – și în niciun caz nu presupune parteneri de sexe diferite și în mod obligatoriu copii. Cu alte cuvinte, ceea ce stă la baza unei familii nu este un certificat de căsătorie primit de la primar sau o verighetă de la preot, ci familia se întemeiază pe sentimente de iubire, de siguranță, de într-ajutorare. Astfel, există familii cu membri de sex diferit căsătoriți și fără copii, familii alcătuite din concubini cu sau fără copii, familii alcătuite dintr-un singur părinte și un copil, familii alcătuite doar din bunici și nepoți, familii alcătuite din părinți căsătoriți sau nu care au adoptat copii, familii alcătuite din tutori ori persoane care îngrijesc un copil abandonat sau pus în pericol de părinții lui naturali etc.

Rl: Cine este, de fapt, afectat, dacă modificarea Constituției va fi votată, prin referendum? Și ce se întâmplă cu familiile monoparentale ori familiile extinse?

Prin modificarea Constituției ,nu se va aduce nimic nou: se va consacra ceea ce Codul nostru civil spune deja și anume că în România nu au fost și nu sunt validate căsătoriile între persoane de același sex. Dar, în plus, se va da o certitudine că acest lucru nici nu se va întâmpla în viitor. Însă, alta este problema. Această modificare nu se dorește a fi făcută în mod clar, cu privire la căsătorie. Ci s-a optat pentru modificarea textului care se referă la familie, reieșind în mod clar că aceasta trebuie să fie alcătuită exclusiv dintr-un bărbat și o femeie căsătoriți. Astfel, dacă ar fi să interpretez strict, aș spune că nu mai pot exista alte tipuri de familii, or sunt cel puțin 14 acte normative care stabilesc diverse tipuri de familii în țara noastră. Cred că toate aceste reglementări sunt în pericol. Dar accept și că eu mă pot înșela.

Rl: Care credeți că este miza modificării Constituției?

Scopul e vizibil: cei care au inițiat acest proiect, ca și cei trei milioane care au semnat, își doresc dispariția homosexualilor. Pe vremea lui Ceaușescu homosexualii erau închiși. De fapt, homosexualitatea a fost considerată o infracțiune până în anul 2000, când s-a acceptat o evoluție în materia drepturilor omului. Dar acum ne ducem, încetul cu încetul, într-o direcție care nu are vreo legătură cu aceste drepturi. Astfel, văd că inițiativa aceasta face parte dintr-un lanț de acțiuni prin care se vrea o limitare a libertății individuale: se dorește interzicerea metodelor contraceptive, limitarea sexului doar la actul procreării, limitarea divorțului, interzicerea avortului, obligarea părinților să aibă copii, interzicerea homosexualilor. De altfel, trebuie să remarc că întreaga campania de strângere a semnăturilor și orice dezbatere pe tema căsătoriei nu are vreo legătură reală cu familia, ci se limitează strict la două aspecte: interzicerea homosexualilor de a se căsători și de a adopta copii. Aici a intervenit Biserica. Or, amestecul autorităților bisericești în acest demers civic care are drept finalitate modificarea unui act politico-juridic este unul profund regretabil: societatea în care trăim este una secularizată, în care Biserica și Statul sunt separate. Ca urmare, așa cum nimeni nu poate fi persecutat pentru libertatea sa de conștiință, pentru religia sau forma de credință pe care o împărtășește, tot astfel aspectele religioase nu trebuie să aibă legătură cu modul de conducere a statului sau cu reglementările juridice.

Rl: Au fost discuții că inițiativa aceasta urmărește, de fapt, restrângerea drepturilor pentru persoanele LGBT. Cum vedeți dvs. situația?

Din păcate, comunitatea LGBT este deja stigmatizată în România. Iar asta îi face pe unii membri să iasă și mai mult în evidență, uneori chiar în mod obscen, ceea ce ar trebui evitat. Din fericire, comunitatea se bucură de tot mai multă simpatie din partea heterosexualilor care au înțeles că o anumită minoritate trebuie protejată de majoritatea tiranică. Față de aceste aspecte, ceea ce constat eu este că astăzi se amestecă într-un mod nepermis aspectele morale cu cele juridice, justificându-se intruziunea societății în viața privată a individului. Trăim un paradox: ne revoltăm când suntem interceptați de stat pe motiv că se intră în viața noastră privată, dar în același timp cerem statului să reglementeze pe cine să băgăm în pat.

Astfel, sunt de acord că anumite drepturi acordate prin lege pot fi imorale pentru unele comunități, mai ales cele religioase. Dar asta nu înseamnă că trebuie redus dreptul la morală, ci doar că trebuie întărită morala la nivelul comunităților respective. Cu alte cuvinte, morala nu se impune, ci se recomandă – asta ține de ABC-ul eticii. Astfel, de exemplu, acum legislația noastră permite avortul când sarcina nu a depășit 14 săptămâni, astfel că dacă anumite grupuri nu sunt de acord cu avortul, ele nu au decât să nu permită asocierea în acel grup al persoanelor care au avortat sau preoții nu au decât să le dea canon păcătoaselor – dar asta nu înseamnă să se interzică avortul prin lege, adică să se dea o regulă pentru toată lumea, inclusiv pentru persoanele din afara acelui grup. La fel, dacă la un moment dat legislația noastră va permite căsătoria între două persoane de același sex, acest lucru va putea fi combătut moral prin interzicerea oficierii cununiei religoase a homosexualilor sau interzicerea lor de a face parte din biserică, dar nu înseamnă ponegrirea lor ori limitarea drepturilor lor când sunt în afara acelei comunități.

Rl: Din punct de vedere legal, dacă un grup încearcă să restrângă drepturile unui alt grup, nu ar trebui ca statul – care urmărește binele tuturor cetățenilor săi – să nu permită acest lucru? 

Statul nu este o entitate abstractă, ci e conglomeratul de oameni și instituții care acționează spre binele oamenilor. Numai că binele unora nu este al tuturor. De aceea avem instituții care stabilesc când un drept se încalcă – justiția instanțelor ordinare; de aceea avem instituții care permit sau nu modificarea Constituției – Curtea Constituțională, Parlamentul și societatea largă. În cazul inițiativei cu privire la căsătorie, CCR a decis deja că modificarea poate fi făcută, Parlamentul aproape că a dat undă verde, iar populația României va decide la referendum. Numai că, dacă acum se consideră de cuviință să se decidă dacă cel care se bagă în patul cuiva să fie de alt sex și să aibă același model de verighetă, mă gândesc că e posibil ca la un moment dat să se decidă ce culoare să aibă părul sau ochii partenerului, ce înălțime sau ce greutate. Evident, invocându-ne la familia „tradițională” e posibil ca la un moment dat să se interzică căsătoria dintre românii albi și cei de altă culoare…E absurd!

Rl: CEDO a stabilit că toate statele europene ar trebui să acorde o formă de protecție si cuplurilor formate din persoane de același sex. Cum și/sau când ar trebui să facă și România acest lucru? Care ar fi cadrul în care s-ar produce această schimbare?

Unele state au permis cuplurilor de același sex să se căsătorească – și nu am nicio temere că se va sfârși lumea din această cauză. Altele permit parteneriate civile, care este un fel de contract, chiar de logodnă, cu efecte asupra drepturilor. Alte state permit și căsătoria, și parteneriatul civil. Nu există un standard internațional impus, ci atât CEDO, cât și UE lasă la latitudinea fiecărei țări de a decide ce cred ele că este mai bine. Dar, după cum am spus, ceea ce doresc românii este dispariția homosexualității și, spre dezamăgirea celor care au semnat inițiativa de modificare a Constituției, acest lucru nu se va întâmpla.

04/07/2017

Admitere justitie 2017: Start!

300x250_-pachetele-INMAzi Plenul CSM a anunțat organizarea celor două concursuri ce vor avea loc în această toamnă pentru a intra în justiție:

CONCURSUL DE ADMITERE LA INM – 200 locuri vacante la INM pentru a deveni doi ani auditor de justiție, apoi magistrat stagiar:

CONCURSUL DE ADMITERE DIRECTĂ ÎN MAGISTRATURĂ (pentru cei cu 5 ani vechime în specialitate) – 105 posturi vacante la instanțe și parchete pentru a deveni magistrat definitiv:

!! Pentru pregătirea concursurilor recomandăm GHIDURILE.

02/07/2017

Admitere justitie 2017: Ghiduri

Dacă vă pregătiți pentru concursul din august-octombrie 2017, vă recomandă să vă pregătiți potrivit ghidurilor: Ghid pentru pregătirea concursului; Proba 1. Grile. Penal și procesual penal. Proba 2: Verificarea raționamentului logic. Proba 3. Interviul. Etică și deontologie judiciară.

carti grile 2017

 

Ziua Justitiei Romane 2017

Filed under: 1. EXPLICATIE — Cristi Danilet @ 11:26 AM

Ziua Justiției, instituită prin HG 364/1994, se sărbătorește anual în România în prima duminică a lunii iulie.
LA MULȚI ANI judecătorilor și magistraților-asistenți integri, procurorilor imparțiali, polițiștilor curajoși, asistenților judiciari obiectivi, avocaților și consilierilor juridici de bună-credință, grefierilor harnici, experților profesioniști, mediatorilor împăciuitori, inspectorilor de integritate fermi, consilierilor de probațiune vigilenți, funcționarilor din penitenciare corecți, studenților care ne vor deveni colegi, profesorilor noștri de drept care ne-au pregătit!

29/06/2017

Admitere INM: Ghid de pregatire si sustinere a concursului

Filed under: admitere — Cristi Danilet @ 3:37 PM
Tags: , , ,

0701-7

A apărut ediția din acest an a ghidului destinat pregătirii și susținerii concursurilor de admitere la INM și admitere în magistratură care se vor organiza în perioada august-octombrie 2017.

Carte include: tematica și bibliografia pentru cele două concursuri; sfaturi pentru învățarea materiilor de concurs; recomandări pentru organizarea timpului; indicarea reglementărilor aplicabile, aduse la zi; calendarul celor două concursuri din această toamnă; modul de întocmire a dosarului de concurs; descrierea celor trei probe de concurs (cunoștințele juridice, raționamentul logic, interviul) și a celor trei verificări ulterioare (testul psihologic, examinarea medicală, verificarea bunei reputații);  noua metodologie aplicabilă începând cu acest an pentru proba interviului.

Pentru comenzi online puteți beneficia de reducere de 10%

28/06/2017

Admitere INM: proba interviului

0700-0.jpgA apărut ediția din acest an a ghidului destinat pregătirii pentru susținerea probei interviului din cadrul concursurilor de admitere la INM și admitere în magistratură din august-octombrie 2017.

Carte include: noua metodologie aplicabilă începând cu acest an pentru proba interviului; exemple de citate și maxime date la concursurile anterioare pentru comentat; exemple de spețe de etică profesională de soluționat; documente naționale privind magistrații români (Codul deontologic, Profilul magistratului) ce vor fi avute în vedere la notare de către comisia de examinare; standardele internaționale la zi privind magistrații, grupate pe judecători, respectiv pe procurori, ce vor fi avute în vedere la chestionarea candidaților; Comentariul la Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară.

Pentru comenzi online puteți beneficia de reducere de 10%

http://www.beckshop.ro/concurs_de_admitere_la_inm_si_magistratura_2017_proba_3_interviul_etica_si_deontologie_judiciara-p7568.html

 

27/06/2017

Admitere INM 2017: teste grila, penal

Filed under: admitere — Cristi Danilet @ 3:15 PM
Tags: , , ,

0698-0

 

A apărut ediția din acest an a cărții de grile în materie penală dedicată pregătirii pentru susținerea concursului de admitere la INM și a celui de intrare în magistratură din august-octombrie 2017.

Ea conține: tematica pentru cele două concursuri din toamna acestui an; toate deciziile CCR, deciziile RIL și deciziile HP care au modificat/interpretat codurile; 1.000 de teste tip grilă după modelul celor care se dau în mod curent la acest concurs; răspunsurile cu textul de lege aplicabil. Toate întrebările au fost alcătuite având în vedere legislația cu ultimele modificări, exact așa cum va fi ea la data anunțării concursurilor.

Pentru comenzi online puteți beneficia de reducere de 10%

http://www.beckshop.ro/concurs_de_admitere_la_inm_si_magistratura_2017_proba_1_grile_penal_si_procesual_penal-p7567.html

25/06/2017

Magistratii: interdictii, incompatibilitati, sanctiuni

Cel care exercită funcţia de judecător sau procuror nu poate exercita nicio altă funcţie publică sau privată, dar poate exercita o funcţie didactică în învăţământul superior sau poate să fie formator în cadrul INM sau SNG.

Sesizat cu unele cazuri concrete, CSM a stabilit care sunt alte funcţii sau activităţi compatibile sau nu cu funcţia de magistrat: judecătorii, pro­cu­rorii, grefierii şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor pot participa ca experţi în cadrul programelor cu finanţare externă pentru justiţie (Plen, Hotărârea nr. 261/2008); judecătorii şi procurorii, care au calitatea de cadru didactic, pot ocupa numai funcţii de execuţie în structurile unei facultăţi sau universităţi, precum şi în struc­turile unei instituţii de cercetare în domeniu juridic (Plen, Hotărârea nr. 821/2008); funcţia de judecător sau procuror este compatibilă cu funcţia de lector în cadrul Institutului Diplomatic Român (Prin Hotărârea nr. 316/2010); există incompatibilitate între funcţia de judecător în România și funcția de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene (Plenul, Hotărârea nr. 532/2011); funcţia de judecător sau procuror nu este incompatibilă cu participarea magistraţilor la birourile electorale (Plenul, Hotărârea nr. 318/2012); magistrații pot face parte din asociații fără scop patrimonial care sunt înregistrate legal, inclusiv masonice și sunt obligați să completeze declarația de interese cu privire la această calitate, dar nu poate face parte din asociații secrete (Plenu, Hotărârea nr. 886/2013);  participarea în cadrul unor proiecte de burse doctorale, în calitate de doctorand, nu este incompatibilă cu statutul de magistrat (Plenul, Hotărârea nr. 629/2014);  magistrații pot avea calitatea de experți pentru pregătirea unor studenți în proiecte  cofinanțate de Fondul Social European în favoarea institutului Notarial Român (Plenul, Hotărârea nr. 1434/2014);  un judecător din România a fost sancționat pentru că în timp ce se afla în concediu fără plată a exercitat funcția de judecător în cadrul misiunii EULEX Kosovo în regim contractual (secția pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 3J/2015); funcţia de jude­cător/procuror nu este incompatibilă cu participarea magistratului în cali­tate de sportiv la antrenamentele organizate de club sau federaţie; funcţia de judecător/procuror nu este incompatibilă cu calitatea de instructor sportiv neremunerat; funcţia de judecător/procuror este incompatibilă cu cea de membru în comisii de examinare pentru acordarea de grade tehnice sportive, doar în condiţiile în care activitatea desfăşurată în această calitate este remunerată; funcţia de judecător/procuror este incom­patibilă cu cea de arbitru la competiţii sportive, doar în condiţiile în care activitatea desfăşurată în această calitate este remunerată (Plenul, Hotărârea nr. 440/2015); apoi, s-a precizat că noţiunea de „remuneraţie” menţionată în cuprinsul Hotărârii nr. 440/2015 include orice avantaje de natură materială, inclusiv cheltuieli de cazare, masă, cheltuieli de transport pentru deplasări la competiţii interne/internaţionale şi diurnă (prin Plenul, Hotă­rârea nr. 82/2016);  nu există incompatibilitate între funcţia de magistrat și calitatea de manager de proiect în cadrul unei universități (Plenul, Hotărârea nr. 696/2015);  funcția de judecător este incompatibilă cu funcţia de membru în comitetul de conducere al unei Biserici Creștine Baptiste (Plenul, Hotărârea nr. 697/2015);  un magistrat, în calitate de mirean, nu poate fi membru în adunarea eparhială a unei eparhii (Plenul, Hotărârea nr. 698/2015),  există incompatibilitate între funcţia de judecător și calitatea de executor testamentar remunerat (Plenul, Hotărârea nr. 788/2015);  că există incompatibilitate între funcţia de magistrat și cea de asociat sau acționar la societăți civile, societăți comerciale, bănci sau alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome, inclusiv în situația în care aceste funcții au fost dobândite prin moștenire (Plenul, Hotărârea nr. 845/2015);  judecătorii şi procurorii pot fi membri în cadrul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (Plenul, Hotă­rârea nr. 1053/2015); funcția de judecător este compatibilă cu calitatea de membru în cadrul Grupului de experți privind politica Uniunii Europene  în materie penală (Plenul, Hotărârea nr. 1184/2015); Plenul CSM a decis cu valoare de principiu că judecătorii şi procurorii pot fi membri ai unor comisii de examinare numai din cadrul sistemului judiciar (Plenul, Hotărârea nr. 1185/2015); un judecător poate fi consultant în cadrul unui proiect european pentru dezvoltarea sistemului de justiţie din Republica Moldova (Plenul, Hotărârea nr. 1022/2015);  funcţia de judecător sau procuror nu este compatibilă cu cea de preşedinte al comitetului de părinţi al unei unităţi de învăţământ (Plenul, Hotărârea nr. 1200/2015); între funcţia de judecător sau procuror şi calitatea de executor judecătoresc suspendat din funcţie nu există incompatibilitate (Plenul, Hotărârea nr. 1365/2015);  nu este incompatibilă cu statutul de magistrat participarea la studii universitare master, inclusiv beneficiul unei burse de studii în această perioadă (Plenul, Hotărârea nr. 1379/2015);  magistrații pot investi în fondurile deschise de investiții reglementate de Legea nr. 297/2004 (Plenul, Hotărârea nr. 397/2016); funcţia de procuror este compatibilă cu calitatea de lider în cadrul unui proiect finanțat de Comisia Europeană (Plenul, Hotărârea nr. 156/2016).

Judecătorilor şi procurorilor le este interzis: să desfăşoare acti­vi­tăţi comerciale[1], direct sau prin persoane interpuse; să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de condu­cere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comer­ciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome (prin excepţie, pot fi acţionari sau asociaţi ca urmare a legii privind privatizarea în masă); să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Magistraţii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic, dar pot fi detaşaţi în funcţii administrative sau chiar politice din alte instituţii, cu excepţia celei de ministru[2]. Ei sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifes­tarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.

Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul. Ei nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de către avocat. Magistrații formatori la INM și SNG nu pot face meditații.

Magistratul trebuie să publice date despre averea sa şi a membrilor familiei cu care locuiește. De asemenea, trebuie să declare public eventualele interese (de exemplu, din ce organizaţii face parte). Trebuie să declare dacă soţul, rudele sau afinii până la gradul al IV‑lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori activităţi de investigare sau de cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora. În fine, el este ținut să arate dacă a fost ori nu agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică (caz în care poate fi magistrat, dar nu poate ocupa o funcţie de conducere în sistem), și trebuie să declare că nu este lucrător operativ, informator ori colaborator al actualelor servicii de informaţii.

Toate activităţile specifice funcţiei judiciare trebuie îndeplinite în anumite termene strict prevăzute de lege.

Judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor şi al votu­rilor la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcţiei.

Activitatea magistraţilor este deseori în atenția publicului şi presei[3]. Aceasta impune o grijă deosebită pentru modul de relaţio­nare dintre magistrat şi justiţiabili, dar şi pentru conduita adoptată de acesta în afara instanţei/parchetului.

Datorită supraîncărcării cu dosare, timpul liber al magistratului sau cel care ar trebui alocat familiei este extrem de redus; deseori acesta trebuie să lucreze după program, uneori şi în weekend şi chiar noaptea. Bolile profesionale (de ochi, coloană, stomac, piele) se manifestă destul de timpuriu.

Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează pres­tigiul justiţiei. Investigaţiile disciplinare sunt făcute de Inspecţia Judiciară, iar sancţiunile care pot fi aplicate de secțiile de disciplină ale CSM pot merge de la avertisment până la înlăturarea din profesie[4].

Implicarea unui magistrat în comiterea unei infracțiuni atrage, de regulă, eliberarea din funcție: în caz de condamnare sau de amâ­narea aplicării pedepsei pentru orice infracțiune, cu excepția celei de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2)‑(4) C.pen. când CSM apreciază că infracțiunea nu aduce atingere pres­ti­giului profesiei; la fel, magistratul este eliberat din funcție chiar în caz de renunțare la urmărirea penală sau de renunțare la aplicarea pedepsei, dacă CSM decide că menținerea în funcție nu este posibilă deoarece fapta comisă aduce atingere prestigiului profesiei.

 

[1] În data de 26 iunie 2008, Plenul CSM a stabilit că funcţia de jude­cător, respectiv procuror este incompatibilă cu cea de investitor la bursă (pct. 33 al ordinii de zi).

[2] Prin Hotărârea nr. 654/2012, Secţia pentru judecători a CSM a decis că un judecător nu poate fi detaşat în Ministerul Justiţiei pentru a fi numit ministru al justiţiei.

[3] Prin Hotărârea nr. 482/2012, Plenul CSM a aprobat Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media, respectiv Manualul pentru purtătorii de cuvânt şi structurile de informare publică şi relaţii cu mass-media. Ghidul a fost modificat şi completat în mod esenţial prin Hotărârea CSM nr. 573/2014.

[4] Jurisprudența disciplinară a secției de judecători, respectiv de procurori din cadrul CSM este disponibilă pe site-ul (http://integritate.ifep.ro/Jurisprudenta.html).

21/06/2017

Infractorul e un „domn”, magistratul e un „el”

Filed under: 1. EXPLICATIE,CCR,educatie — Cristi Danilet @ 9:57 PM

Am văzut că unele persoane care comentează actele/faptele unor magistrați le folosesc cu tupeu direct numele sau prenumele, dar au grijă să folosească formulele de politețe „domnul” sau chiar „domnia sa” când vorbesc de unii infractori, mai ales când aceștia ocupă vreo funcție politică.

.
Să ne lămurim: formula de adresare este „judecătorul…” sau „procurorul…”, unde în loc de „…” se pune numele de familie, precedat sau nu de prenume. Ca în cazul oricărei alte persoane, numele de familie se utiliza și pentru actualii magistrați doar când erau copii și se striga catalogul la școală; iar pe numele mic li se spune doar în familie, de către prieteni sau numai când ei acceptă asta.

.
În timp ce formula pentru ceilalți despre care vorbesc aici este „condamnatul….” sau „infractorul”, unde în loc de „…” se pune numele de familie, precedat sau nu de prenume, dar sigur nu de „domnul” sau „domnia”, pentru că ar fi o contradicție în termeni! Și asta, până la reabilitare (ca să fiu în trend cu decizia CCR  204/2017), care înseamnă că numai atunci acea condamnare va dispărea din cazierul persoanei și respectivul nu va mai putea fi subiect de oprobriu pe acest motiv.

20/06/2017

Pe intelesul tuturor: Decizia CCR privind condamnatul care nu poate fi ministru

Filed under: CCR,Guvern,Parlament — Cristi Danilet @ 8:06 PM
Tags: , , ,

Azi a apărut motivarea deciziei CCR privind legea care interzice unei persoane să fie ministru.  Este vorba de decizia CCR nr. 304/2017 privind interdicția din art. 2 din Legea 90/2001 ca cei care ocupă funcția de ministru să nu fi suferit vreo condamnare penală. Iată ce spune această decizie:

  • Constituția prevede în art. 16 alin 3 că o demnitate publică se poate ocupa „în condițiile legii” – în cazul de față este vorba de Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor;
  • Art. 2 din Legea 90/2001 interzice să fie ministru persoana care a suferit o condamnare penală. O asemenea interdicție nu este stabilită de Constituție, ci a fost  – în mod corect – opțiunea legiuitorului. Același legiuitor a prevăzut o astfel de interdicție pentru magistrați și miniștri, dar nu a prevăzut-o pentru parlamentari sau Președintele statului, fiind în sarcina legislativului de a corela aceste reglementări, mai ales pentru parlamentarii care sunt și miniștri;
  • O astfel de interdicție pentru cel condamnat nu poate dura, însă, pentru totdeauna, cum pare a rezulta din modul în care este formulat acum art. 2 al Legii 90/2001. Aceasta pentru că există anumite modalități prin care o condamnare se șterge, până la urmă, din cazier: reabilitarea (adică trece o perioadă de timp de la executarea pedepsei pentru cel condamnat și îndeplinește condițiile prevăzute de Codul penal pentru a opera reabilitarea de drept  în 3 ani sau reabilitarea judecătorească în 4, 5, 7 ori 10 ani, astfel încât dispar decăderile, interdicțiile și incapacitățile, așa cum spune art 169 Codul penal), dezincriminarea faptei (adică legiuitorul elimină pentru viitor din legislație o infracțiune, astfel că va beneficia și persoanei care fusese condamnată în trecut) sau amnistia (adică legiuitorul lasă pe viitor în legislație acea infracțiune, dar declară că face „uitate” faptele din trecut de acel gen, prin urmare va profita persoanei condamnate pentru aceasta până la data apariției legii de amnistie).

Concluzii:

  • Păstrarea interdicției ca o persoană care a fost condamnată penal să fie ministru este la latitudinea legiuitorului, fără a exista o obligație în acest sens. Aici fac o observație personală:  Legea 90/2001 interzice persoanei condamnate să fie ministru (art 2), după cum prevede că ministrul condamnat își pierde mandatul (art. 8 alin. 2); astfel de prevederi nu există pentru parlamentari, dar ar trebui să existe, pentru a crește integritatea în aceste autorități esențiale.
  • Dacă se optează în continuare pentru un nivel crescut de integritate în Guvern, păstrându-se interdicția față de persoanele condamnate, trebuie ținut seama că ea nu poate dura toată viața. Ca urmare, legiuitorul este liber să pună un termen maxim pentru această interdicție (modificând formularea actuală din lege). Dacă nu pune un termen (păstrând formularea actuală din lege), atunci în momentul în care se va împlini termenul de reabilitare reglementat deja în Codul penal acea interdicție nu va mai exista.

02/06/2017

Arhiva SIPA: a doua saptamana de minciuni

Filed under: 1. EXPLICATIE,SIPA — Cristi Danilet @ 6:46 PM
Tags: , , ,

În ultima săptămână am fost intoxicați cu noi pseudo-știri de către EvZ pe tema SIPA! După ce pe 25 mai 2017 EvZ a publicat Raportul Predoiu care infirma susținerile chiar ale patronului ziarului făcute acum două saptămâni, publicația se afundă și mai mult în speculații care frizează ridicolul.  Iată noua serie de afirmații penibile – vizibil mincinoase sau ilogice de-a dreptul – pe care sunt nevoiți să le nască/repete angajații EvZ pentru a-și justifica dezinformările din celebra bulă de săpun născută pe 15 mai de către patronul ziarului:

.
1. „Macovei și Tăpălagă au intrat în arhiva SIPA in 5/6 ianuarie 2005 și Macovei a luat un registru cu intrări-ieșiri din 2003”.  Păi, să ne înțelegem: SIPA a fost desființată în 2004, documentele ei, vechii și noii angajați au fost preluați de DGPA în baza HG 737/2004. Această DGPA a funcționat până în 30 iunie 2006 când se adună într-un singur loc, în clădirea ANP din București, toate documentele fostei SIPA și ale DGPA. Repet, celebra „arhivă SIPA” s-a constituit în iunie 2006, în baza HG 127/2006  și HG  586/2006 și în această arhivă ministrul Macovei nu a intrat niciodată, iar Tăpălagă era plecat din MJ încă de pe la mijlocul anului 2005. Așadar, până la desființarea ei, DGPA/SIPA era o direcție din cadrul MJ aflată în subordinea directă a ministrului grație unor regulamente elaborate de miniștrii anteriori și unde ministrul sau consilierii săi putea avea acces oricând. Dar, pe bune, din marea sustragere anunțată pe 15 mai la atâta s-a ajuns?: un registru – chipurile – luat în 5/6 ianuarie 2005 pentru că un securist de la SIPA spune asta??

.
2. „Danilet a mințit când spune că a intrat în Arhivă SIPA in 2007, fiindcă un redactor de radio la RRA il întreabă dacă a intrat în 2006 și el spune că nu”. Mărturisesc că mă depășește logica celui care a putut scrie așa ceva.

.
3. „În arhiva SIPA s-a intrat în 2006 fiindcă există un Ordin al ministrului care numește o prima comisie in acest sens”. Da, după ce s-a decis desființarea SIPA prin HG 127/2006 , ministrul justiției a numit o primă comisie. Dacă cineva citește art 2 alin. 2 din HG 127 va vedea cu ce trebuia să se ocupe această comisie: de inventarierea patrimoniului SIPA/DGPA în vederea închiderii serviciului, eliberării angajaților din funcție, transmiterea fondurilor bănești. De altfel, doi membri ai acestei prime comisii au spus EvZ că nu au intrat în arhivă (Oprea și Danileț). Dar, să ne înțelegem: și dacă ar fi intrat, nu era nicio problemă cât timp ar fi fost autorizați. Însă, așa cum am spus: arhiva este constituită la ANP, documentele depuse, iar ușile sigilate în 30 iunie 2006. Deci membrii comisiei de inventariere nu aveau cum să intră în arhiva încă inexistentă!

.
4. „Danileț vorbește la Ambasada SUA despre SIPA” și se face trimitere aici la o stenogramă Wikileaks datată 2009 care a apărut la noi în 2011. Precizez faptul că nu este o crimă să vorbești la o Ambasadă, ci e o mare onoare ce ți se face. Eu am avut onoarea de a fi invitat la ambasade numai după 2011, când am devenit membru CSM. Dar în mod cert este o minciună cum că aș fi vorbit la Ambasada SUA despre SIPA: în primul rând că nu am fost la Ambasada SUA până în 2011, apoi pentru că acest subiect nu mai era de actualitate în 2011 după ce în presă aceeași oameni redeschideau subiectul în mod constant cu noi și noi speculații, și în al treilea rând pentru că dacă la Ambasadă sau oriunde mi s-ar fi cerut amănunte despre SIPA le-aș fi dat întocmai așa cum am spus public de atâtea ori despre abuzurile SIPA și controlul sistemului juridic de către clasa politică anterioare lui 2004 și nu aș fi avut vreo problemă să recunosc, din moment ce primele mele declarații pe acest subiect sunt din mai 2007. Însă, este de reținut că am participat la o conferința în 2009 organizată de judecători pe tema serviciilor secrete și justiție, unde am făcut afirmații de tipul celor ce apar in continutul Wikileaks și au participat și oaspeți străini. Apropo, asta o spun in 2015 chiar in EvZ, intr-un interviu dat lui Turcescu.

.
5. „Băsescu spune că Danileț minte că în arhiva s-ar afla informații personale despre judecători, întrucât fiica lui a fost supravegheată in baza unui mandat emis de judecători” . Nu văd unde e minciuna. Dar trecând și peste asta, îmi permit să spun că: informațiile scrise despre magistrați de către agenții SIPA pe baza zvonurilor nu cred că pot fi comparate cu redările unor discuții ambientale sau telefonice făcute în baza unei autorizații date de un judecător în cursul unui proces penal. Aceasta nu poate fi nici pe departe un motiv de desecretizare a documentelor despre magistrați din Arhiva SIPA.

.

6. „Macovei și echipa ei nu au avut certificat ORNIIS pentru a accesa arhivă”. Pentru a avea acces la documente clasificate, e nevoie de o autorizație de la conducătorul instituției emise pe baza unui certificat ORNIIS. Subsemnatul am obținut această autorizație în anul 2005 și nu-mi amintesc dacă până în 2007, când am intrat în arhiva SIPA/DGPA, am avut nevoie de așa ceva. Oricum, cei care fac afirmația asta mint pentru că o astfel de evidență a celor care au avut certificat ORNIIS este clasificată.

.

7. „Danileț a făcut plângere la DIICOT împotriva lui Andronic”. Împotriva lui Andronic sau a EvZ nu am făcut nicio plângere, dar cu siguranță voi face una. Deocamdată am făcut o plângere la Parchetul ICCJ, declinată la DIICOT, cu privire la sustragerea unor documente din arhiva SIPA/DGPA așa cum spune Andronic în EvZ că ar fi avut loc și pentru care nu aduce nicio dovadă. Subliniez, nu există nicio dovadă că o asemenea faptă ar fi avut loc și, în niciun caz, eu nu sunt implicat în așa ceva.

.
PS: Remarc in continuare că EvZ este in posesia unor documente clasificate. Așadar, jurnaliștii de la EvZ sunt în legătură cu agenți SIPA sau membrii din comisiile ulterioare echipei Macovei, care comit infracțiuni trimițând către redacție aceste documente. Realitatea crudă pentru cei de la EvZ este că niciun document de acest gen nu menționează o singură nelegalitate  făcută de Macovei și echipa ei. Evident, să închizi un serviciu secret este o faptă care nu se uită…Având în vedere că unii ssunt în contact  cu persoane care au lucrat în SIPA/DGPA sau care au intrat în arhivă și divulgă informații confidențiale, nu m-ar mira să înceapă să iasă de acolo informații compromițătoare la adresa unor persoane și să fie asta pus pe spatele echipei Macovei.

.
PPS: Mai remarc că cei – chipurile – preocupați de SIPA fac doar speculații referitoare la arhiva și accesul la ea care a fost perfect legal, dar nu exista niciun interes cu privire la o adevărată investigație: cine și în ce scop a colectat ani de zile acele informații. Poate că dacă ar face acest lucru ar fi nevoiți să recunoască public un mare fapt: odată cu reforma justiției din 2004-2005, la care echipa Macovei și-a adus din plin aportul, a început independența justiției. Iar asta s-a concretizat și în condamnările răsunătoare de până acum, atât de deranjante pentru mulți.

23/05/2017

Arhiva SIPA: o saptamana de minciuni

Filed under: 1. EXPLICATIE,SIPA — Cristi Danilet @ 5:42 PM
Tags: , ,

În săptămâna 15-22 mai 2017 au apărut o serie de minciuni despre arhiva SIPA. Astfel s-a creat în mod voit un fel de legendă cu scopul de a deruta opinia publică cu privire la misiunea justiției și, cine știe, poate chiar de a intimida acum pe unii magistrați care au spre soluționare în această perioadă cauze extrem de importante. Remarc în continuare că nimeni nu este interesat de ce a apărut acest serviciu secret, cum și-a îndeplinit obligațiile, de ce au fost spionați magistrații și, mai ales, nu se face legătura între lipsa marilor dosare judiciare în perioada când exista serviciul și apariția acestor dosare după ce el este desființat. Mai jos, demontez fiecare dintre alegațiile apărute în spațiul public:

Macovei și-a sustras propriul dosar de la SIPA (Mocanu și A3): Documentele produse de SIPA erau topite o dată la cinci ani. Macovei a venit la MJ în decembrie 2004, când SIPA se transformase deja în DGPA. În Arhiva sigilată în februarie 2006 erau/sunt documente din 2001-2005; or, Macovei plecase din magistratură în 1991, prin urmare când a devenit ministru nu putea avea acces la vreo informație de când fusese ea procuror care să fi fost colectată de SIPA, care de abia se înființa în 1991 și, până în 1997, avea să se ocupe doar de deținuți, nu și de magistrați.

O cercetătoare CNSAS a expertizat arhiva SIPA (EVZ și RTV): Niciun expert, cercetător sau istoric de la CNSAS nu a avut contact fizic cu arhiva.

În arhivă era un xerox ultraperformant (Andronic și Mocanu): în Arhivă nu este loc nici de mișcat un om, darămite de instalat un xerox. Șeful comisiei de inventariere a arhivei de pe vremea lui Chiuariu a declarat că exista un copiator în sediul ANP, dar în afara Arhivei și care deservea birourile din această instituție.

Tapalaga a avut acces la arhivă (Andronic, Mocanu): arhiva SIPA s-a constituit în iunie 2006. Tapalagă a lucrat la MJ doar în primele luni din 2005.

Camerele din interiorul arhivei nu au funcționat pe vremea comisiei Macovei (Andronic): Contractul pentru instalarea camerele video s-a încheiat în februarie 2007, adică în perioada când sunt numiți membrii din comisia Macovei. Este stupid să crezi că mai întâi MJ comandă camere, ca apoi cineva de la MJ să le deregleze ca să permită accesul nesupravegheat al comisiei. Oricum, camerele sunt instalate pe hol și fuseseră îndreptate către ușile arhivei. Revizia anuală a avut loc în septembrie 2007 când se remediază defecțiuni la sistemul de filmare, nu la camerele video de pe hol. Macovei părăsise MJ în aprilie 2007, iar restul echipei în luna mai 2007.

Echipa Macovei a distrus sau rescris hard-diskurile conținând arhiva SIPA (Andronic): echipei Macovei nu i s-a predat vreun hard disk sau alt suport în afara documentelor imprimate, care nu erau înregistrate, opisate, inventariate în vreun fel. Tot așa sunt găsite de echipa numită de Chiuariu.

Echipa Macovei a copiat documente din arhivă pe care i le-a dat acesteia (Andronic): Macovei avea în subordine DGPA (fosta SIPA) când a ajuns ministru, deci nu era nevoie să desființeze un serviciu pentru a beneficia de documentele sale, ci ca ministru putea să ordone obținerea unor informații de competența acestuia. Din fericire, Macovei e cea care a decis desființarea acestui serviciu. Eu nici măcar nu am divulgat către ministru informațiile găsite, iar de sustras documente nici nu poate fi vorba, acest lucru fiind infracțiune și urmând a fi lămurit în zilele următoare de către DIICOT.

Danileț a făcut ștersături și adnotari de mână în notele informative (Andronic): Notele informative sunt scrise la mașina de scris sau la computer, deci nu aveau cum să fie modificate de mână. Eu sunt cel care în mod public am făcut în anul 2009 afirmația că unele au o mențiune scrisă de mână „către cabinetul ministrului”. O modificare a unor documente și, mai ales, o stabilire a autorului ei nu se poate face decât printr-o expertiză, ceea ce nu a solicitat nimeni și nici nu s-a făcut vreodată. Oricum, este exclus ca eu să fac vreo modificare a unui document oficial, fie el și nelegal.

Din arhivă au dispărut pe vremea lui Macovei 12-14 dosare ale unor judecători care apoi au avansat pe scară ierarhică (Andronic): Din 2005 întreaga carieră a magistraților este gestionată de CSM. Cu sau fără aceste documente în posesia ministrului, cariera lor nu mai putea fi influențată, așa cum se întâmpla înainte. Pe vremea ministrului Macovei nu aveau cum să dispară documente din arhiva SIPA, pentru simplul motiv că acele camere erau sigilate. Interesant, fostul judecător Corneliu Turianu afirmă în anul 2016 că dosarul lui și a încă 16 magistrați a dispărut din arhiva SIPA pe vremea ministrului Chiuariu.

Arhiva SIPA a fost spartă (Costiniu și Mocanu): Arhiva SIPA se află în două camere sigilate, în spatele unor uși cu grilă de metal, din sediul ANP. Niciodată nu a fost raportată o spargere la ANP sau la Arhiva SIPA. Dar în 2005 a fost găsit un fișet spart în sediul MJ, unde se afla dosarul de achiziție publică cunoscut drept „Palatul de Justiție” și de acest lucru au aflat mai mulți funcționari din minister. Însă arhiva SIPA avea să se constituie un an mai târziu.

Danileț a dus secrete la Ambasada SUA (Ciutacu, Ciuvică, Abraham, Bolcaș): nu am fost niciodată la Ambasada SUA să vorbesc despre SIPA și, în nici un caz, mai înainte de 2011, când am fost invitat la sărbătoarea națională a SUA. Am vorbit despre SIPA oricui m-a întrebat despre ea, inclusiv la o conferință internațională în 2009 când au participat și reprezentanți ai unor ambasade; imediat după acea conferință apar relațiile cuprinse în Wikileaks.

Mai înainte de a fi în sediul ANP, arhiva SIPA a fost în MJ (A3): SIPA a fost o direcție al cărui sediu a fost tot timpul în ANP. La desființarea serviciului, documentele din structura centrală și cele 10 servicii teritoriale s-au adunat direct în două camere de la ANP unde se află și azi. În MJ nu a funcționat nici măcar un birou al SIPA; documente ale SIPA nu au fost depozitate/arhivate în MJ.

Norica Nicolai a fost respinsă ca ministru pe baza dosarului din arhiva SIPA (Realitatea TV): Norica Nicolai este respinsă de Președintele Statului pentru funcția de ministru al justiției în anul 2008. Arhiva fusese sigilată în 2006 și cuprindea documente din 2001-2005. Or, Norica Nicolai părăsise magistratura în 1991; mai mult, Parchetul General a confirmat că el a furnizat Președintelui mapa profesională, acest lucru figurând și în decizia 98/2009 a CCR.

Serviciile secrete au fost interesate de documentele din arhiva SIPA (A3): Niciun document din arhiva SIPA nu a fost predat vreunei instituții de stat, căci inventarierea nu s-a terminat nici de către comisia Macovei, nici de către cea numită de Chiuariu, întrucât amândoi miniștrii și-au încetat intempestiv activitatea. Cel puțin Macovei a avut o delimitare clară a justiției de serviciile de informații. De altfel, ea este cea care a introdus în Legea 303/2004 obligația magistraților de a declara dacă au fost colaboratori, informatori sau agenți ai securității, interdicția ca astfel de magistrați să ocupe funcții de conducere sau să fie membri CSM, precum și interdicția ca magistrații să fie colaboratori, informatori sau agenți ai actualelor servicii de informații.

Magistrații au dat condamnări răsunătoare în ultimii ani fiind șantajați cu documentele din arhiva SIPA (speculație generalizată): Pe de o parte, fiecare din cei care au avut acces legal la arhiva SIPA sunt obligați prin lege să păstreze confidențialitatea informațiilor, altfel riscă închisoarea.  Pe de altă parte, legea din 2004 obligă magistrații asupra cărora se exercită forme de presiune să anunțe CSM. De asemenea, magistrații au posibilitatea de a sesiza Parchetul pentru șantaj. În ultimii 13 ani nu am auzit de nicio astfel de sesizare ca urmare a unor presiuni, intimdări sau amenințări pe baza informațiilor colectate de SIPA.

22/05/2017

Sustinerile lui Andronic despre Arhiva SIPA sunt infirmate

Filed under: coruptia,MJ — Cristi Danilet @ 9:39 PM
Tags: , ,

imagesIn seara asta seful comisiei de inventariere a Arhivei SIPA, fostul judecător Marius Iosif, comisie numită în perioada ministrului Chiuariu a făcut declarații la un post TV care infirmă afirmațiile lui Dan Andronic de acum o săptămână.

Le voi enumera:
– nu a constatat nelegalități comise de comisia anterioară, din perioada Macovei (infirmă ceea ce a spus Andronic);
– nu este adevărat că arhiva SIPA ar fi fost spartă (infirmă ce au spus Costiniu și Mocanu; de fapt, cele două au făcut o confuzie cu un eveniment din 2005 de la unul din fișetele MJ, fără nicio legătură cu SIPA);
– xeroxul de care se tot vorbește era la un serviciu din cadrul ANP, nu în camerele unde erau păstrate documentele SIPA (infirmă ce a spus Andronic);
– Comisia Chiuariu a citit mii de documente; în arhivă erau documente care țineau de intimitatea familiilor magistraților și documente cu elemente ce confirmă încălcarea drepturilor omului vizând magistrați și persoanele cu care intrau ei în legătură (confirmă ce am spus eu);
– nu s-a terminat activitatea de inventariere a arhivei SIPA (confirmă ce am spus eu);
– la încetarea mandatului lui Chiuariu și venirea lui Predoiu au întocmit un raport cu privire la activitatea acestei comisii;
– niciun serviciu de informații nu a arătat interes pentru arhiva SIPA.

Fosta directoare din MJ, Ingrid Mocanu, a făcut și ea afirmații, pe care le voi comenta:
– arhiva SIPA a fost în MJ: este fals, arhiva nu a fost niciodată în cadrul MJ, căci SIPA a fost un serviciu localizat în sediile ANP;
– Macovei și-ar fi sustras dosarul din Arhiva SIPA: fals, pentru că în arhivă se păstrează documente doar din perioada 2001-2005, iar Macovei părăsise magistratura în 1991;
– s-au distrus hardurile pe care era păstrată arhiva: fals, nu există vreun astfel de evidență, dublă, a arhivei;
– in arhivă era un xerox, folosit la copierea arhivei: fals, niciuna dintre comisii nu au avut la dispoziție vreun xerox;
– comisia Macovei trebuia să termine activitatea de inventariere până pe 30 iunie 2006: fals, comisia de inventariere s-a format de abia în 2007;

– informațiile din Arhiva SIPA sunt 90% invenții.

Interviu Revista22: Din arhiva SIPA nu au disparut si nu au fost copiate documente

.
Interviu : CRISTI DANILEȚ: Din arhiva SIPA nu a dispărut nicio agrafă în timpul lui Macovei
Interviu realizat de Andreea Pora, apărut în Revista22 la data de 22 mai 2017.

Ce credeți că se urmărește cu relansarea acestui scandal legat de arhiva Serviciului Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA)?

Este evident că se încearcă decredibilizarea sistemului de justiție. În ultimii ani am asistat la instrumentarea unor dosare foarte importante, cu oameni sus-puși, de la politicieni și oameni de afaceri la cercuri și grupări de interese. Acești oameni cu multă putere nu acceptă că a venit vremea să răspundă pentru ilegalitățile lor, astfel încât apelează la mass-media pentru a se disculpa în ochii publicului. Încearcă astfel, de ceva vreme, să creeze impresia nu că ei ar fi săvârșit infracțiuni, ci că judecătorii sau procurorii sunt cei care – chipurile – comit abuzuri condamnându-i. În aceste zile au plusat, promovând o altă găselniță: magistrații ar fi șantajați pe baza unor informații secrete adunate în urmă cu 10-15 ani despre ei. Trebuie să fii naiv, dacă nu chiar prost de-a binelea să crezi așa ceva: avem magistrați care nici nu erau intrați în sistem când funcționa SIPA.

Voi deschide un proces împotriva Evz și a lui Dan Andronic

Observ că întreaga discuție se axează pe perioada ulterioară desființării SIPA, și nu pe cea în care serviciul era activ și făcea ce făcea. De ce credeți că se întâmplă asta?

Și pe mine m-a surprins faptul că nu se discută sau nu s-a discutat atât de mult despre când s-a înființat SIPA, cine a înființat-o, în ce scop, când s-au adunat acele informații, cum au fost ele valorificate, ci se discută despre arhiva acestui serviciu reformat în 2004 și desființat în 2006. Or, arhiva este în prezent sigilată, iar cei – puțini – care au avut acces în ea în virtutea atribuțiilor de serviciu sunt obligați prin lege, sub sancțiune penală, să nu divulge ceea ce este acolo. Din cauza manipulării practicate de acea parte a presei controlată politic sau ai cărei patroni au ei înșiși probleme penale, s-a ajuns la situația paradoxală ca cei care au fost implicați în desființarea SIPA, concedierea angajaților și punerea arhivei sub sigiliu să fie acuzați de fapte ilegale. O astfel de atitudine este total de neacceptat și pentru calomniile făcute cei vinovați vor trebui să răspundă.

Vreți să spuneți că, în afară de acea sesizare penală, veți deschide un proces și împotriva lui Dan Andronic?

Da. Voi deschide un proces. În aceste zile lucrez la inițierea unei acțiuni împotriva publicației Evenimentul zilei și a lui Dan Andronic pentru gravele calomnii care mi-au fost adresate. Practic, am fost acuzat de săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu funcția pe care am îndeplinit-o în Ministerul Justiției acum un deceniu. Analizez împreună cu avocații mei posibilitatea de a deschide un proces pentru daune usturătoare, care să constituie chiar o premieră în România.

Aţi spus în mai multe rânduri de când a izbucnit acest scandal că documentele din arhivă arată că s-a depășit cadrul legal. Credeți că ar trebui să răspundă penal cei care au comandat aceste acțiuni, similare, după opinia mea, poliției politice, cei care le-au executat? Mă refer concret la Rodica Stănoiu, care a fost ministru în acea perioadă, la șeful SIPA, d-l securist Ureche, și la ofițerii de acolo.

Una dintre misiunile pe care le-am avut la Ministerul Justiției a fost și aceea de inventariere a documentelor din arhiva SIPA, devenită în anul 2004 DGPA, serviciu aflat în subordinea ministrului. Din păcate, această acțiune n-a putut fi dusă la bun sfârșit pentru că după câteva luni ministrul a fost schimbat, astfel încât în comisie au fost numite alte persoane de ministrul Chiuariu. Însă, ca apărător de mulți ani al independenței justiției, vă spun că, în momentul în care am văzut fizic o parte dintre documentele respective, am realizat că SIPA și-a depășit cadrul legal. El trebuia să se ocupe doar de actele de corupție sau nelegalități din sistemul penitenciar. În realitate, s-a ocupat și de magistrați și de persoane care veneau în contact cu magistrații, deci au fost colectate informații vizând nu numai aspecte profesionale, ci și aspecte din viața privată. Cu siguranță, dacă aș fi terminat activitatea de inventariere, în raportul pe care l-aș fi întocmit aș fi scris și de necesitatea ca Parchetul General să fie sesizat pentru demararea unor cercetări penale împotriva celor care au condus sau gestionat acest serviciu.

Acțiunea penală pe care deja ați inițiat-o dvs. ar putea avea și o consecință de genul acesteia, de deschidere, extindere a unei acţiuni penale și împotriva acestor oameni?

Da, cu siguranță. Săptămâna trecută am sesizat Parchetul General și am înțeles că plângerea a fost trimisă la DIICOT cu privire la o infracțiune, și anume difuzarea de informații secrete de stat: este vorba, pe de o parte, de faptul că Dan Andronic spune că eu și echipa din care am făcut parte ar fi făcut asta, pe de altă parte, se pare că însuși Dan Andronic are sau a avut la dispoziție informații confidențiale legate de activitatea comisiilor, ceea ce este nelegal. Procurorii vor trebui să facă o cercetare dacă informații care sunt secrete de serviciu sau chiar de stat au fost dezvăluite, iar lista celor care am fi putut face acest lucru nu depășește, teoretic, 10 oameni. Când se va cerceta acest aspect, se va vedea și ce tip de documente erau acolo adunate. În aceste condiții, procurorii înșiși pot constata că este vorba de informații strânse nelegal și atunci ar putea extinde cercetările cu privire la posibile fapte de abuz comise de către cei care au fost încadrați în serviciul SIPA sau cei care aveau în gestiune acest serviciu, inclusiv miniștri de Justiție din acea vreme.

S-ar încălca dreptul la protecția vieții private dacă arhiva SIPA ar fi accesibilă publicului

Procurorii în cadrul acestei anchete ar putea intra în arhiva SIPA ca să vadă despre ce documente e vorba? Chiar dacă arhiva e secretizată?

Cu siguranță ar putea intra și procurorii, iar cu această ocazie anumite documente sau rapoarte să fie declasificate. Organele judiciare pot cere acest lucru în cadrul unui dosar penal.

Spuneați că această arhivă nu ar trebui desecretizată. Ați trimis în acest sens o scrisoare ministrului Justiției. De ce considerați asta?

Informațiile cuprinse în acele documente nu sunt probe, nu sunt dovezi, sunt pur și simplu lucruri pe care ofițerii SIPA le-au auzit, în special de la deţinuți, sau le-au văzut ei înșiși. Or, legea îi obliga, dacă era vorba de infracțiuni pe care le-au constatat sau le bănuiau cu privire la magistrați sau alte persoane din sistemul de justiție, să trimită acele documente către Parchet pentru cercetări. De altfel, multe documente deținute de SIPA s-au trimis către Parchetul General: pentru cele din perioada 2001-2004 am văzut că multe aveau aplicat un număr de ieșire către Parchetul General. Documente de dinainte de 2001 nu sunt acolo, ni s-a spus că ar fi fost arse în mod regulat.

Câte astfel de sesizări către Parchetul General au fost făcute?

Nu pot să aproximez, pentru că eu am văzut vreo 300 de documente, iar acolo se află câteva mii sau zeci de mii; nu știu exact, pentru că nu există un inventar al acestora. Așadar, bănuiesc că Parchetul General a făcut cercetările penale și pentru anumite cazuri poate au deschis dosare penale, pe altele probabil le-au clasat, pentru că nu s-au dovedit suspiciunile semnalate de SIPA. Și atunci, dacă ele nu s-au dovedit de organele judiciare, cum am putea noi, noi publicul, de data aceasta, să luăm cunoștință de acele suspiciuni și să considerăm că magistrații de atunci ar fi comis acte nelegale? Mi se pare nedrept față de oamenii cu privire la care s-au strâns informații să se divulge acele zvonuri.

Și apoi, a doua categorie de informații de acolo sunt cele privind viața privată a celor angajați în justiție. Cu siguranță, s-ar încălca un drept cu privire la protecția vieții private, a vieții de familie și a celei intime, dacă astfel de informații din perioada 2001-2005 ar fi accesibile publicului. Cel mult pot fi accesibile celor vizați, dar în niciun caz publicului.

Nu ar trebui ca această arhivă să fie inventariată, clasificată, pusă pe categorii – fapte de corupție, lucruri care țin de viața privată – și după aceea să se ia o decizie? Cam așa ceva a sugerat și ministrul Tudorel Toader.

Cu siguranță, comisia care se va institui la inițiativa ministrului trebuie să inventarieze aceste documente, să știe ce documente se află acolo, ce tip de informații s-au strâns. Poate că sunt și informații ce trebuie date publicității. Pe mine, ca magistrat, m-ar interesa, de exemplu: ce agenți SIPA au fost în 2001-2004 la Cluj, unde activam ca judecător, ce informatori au avut, poate, chiar din rândul magistraților sau grefierilor, dacă aceștia au fost plătiți pentru informațiile furnizate. Asta da, cred că avem cu toții dreptul să știm cine au fost oamenii care au comis abuzuri, inclusiv pentru a demara eventuale proceduri împotriva lor. Dar să avem, noi, publicul, acces la informațiile pe care aceștia le-au strâns despre persoane din sistemul de justiție?! Așa ceva nu aș accepta niciodată și personal mă voi opune publicării vreodată a documentelor din arhiva SIPA. Tocmai pentru că știu ce fel de informații s-au adunat acolo.

Ce fel de informații, d-le judecător?

Cele care privesc viața profesională, de exemplu, dosare pe care s-au uitat agenții SIPA și au considerat că soluțiile sunt greșite sau ciudate; relațiile primite de la deținuți care se plângeau de magistrați la care, sub o formă sau alta, s-ar fi intervenit sau că acei deținuți le-ar fi dat sume de bani; aspecte de viață privată, de genul ce localuri frecventează, cu ce persoane se întâlnesc, ce avere au acasă, ce intervenții chirurgicale sufereau. Cu privire la funcționarii din penitenciare erau și alte informații, de genul: suspiciuni de abuzuri ale gardienilor, faptul că deținuții sunt folosiți în scopuri personale de comandanții de penitenciare etc. De asemenea, mai erau informații în legătură cu întâlnirile pe care magistrații le aveau fie cu avocați sau polițiști, fie cu persoane din lumea interlopă, fie chiar cu jurnaliști.

Acest tip de informații, care ţin de corupție, abuzuri etc., nu ar trebui totuși să se transforme în viitoare cercetări penale?

Dacă se descoperă în arhiva SIPA și astfel de documente consemnând posibile abuzuri care n-au fost trimise către Parchetul General sau către PNA, cum era denumirea de atunci a actualului DNA, atunci, cu siguranță, acele documente trebuie trimise de îndată Parchetului. Probabil, însă, dacă respectivele abuzuri se vor dovedi, trebuie ținut cont că a trecut destul de mult timp și probabil sunt îndeplinite termenele de prescripție.

Până la reformă, independența justiției nu exista

PNA de la vremea aceea cred că nu a fost foarte zelos în a da curs unor astel de sesizări. Nu am auzit atunci de magistrați urmăriți penal pentru corupție.

Vă dau dreptate. Pentru perioada 2001-2004, eu nu-mi amintesc decât de trei-patru cazuri de corupție cu magistrați. Astfel de cazuri au înflorit după anii 2004-2005, când s-a declanșat o amplă reformă a justiției. Aș putea găsi o explicație aici: să ne gândim că până la reforma Diaconescu-Macovei, când au apărut noile legi ale justiției, întreaga carieră a judecătorilor și procurorilor era controlată de către ministrul Justiției. Acesta se ocupa de recrutarea magistraților, de promovarea lor, de numirea lor în funcții de conducere și chiar de sancționarea disciplinară a magistraților. Ministrul Justiției era cel care avea Inspecția Judiciară, Departamentul de Resurse Umane și SIPA. Ministrul Justiției era cel care permitea procurorilor sau refuza ca un magistrat să fie cercetat penal. Prin aceste instrumente, practic, ministrul Justiției controla oricând activitatea profesională, dar și anumite aspecte din viața privată. Or, atunci când politicul controlează magistrații, iar aceștia au frică față de ministru, se poate ajunge să fie influențat actul de justiție. Iată, așadar, o explicație pentru care până la reforma de acum un deceniu nu avem dosare mari, importante. Or, din anul 2005, CSM se separă de MJ și preia de la acesta inclusive mapele profesionale, Inspecția Judiciară trece la CSM, este înlăturat ministrul de la a lua decizia privind urmărirea penală și arestarea magistraților, SIPA se desființează, puterile șefilor de instanțe, puși politic până atunci, sunt reduse. Imediat apare curajul magistraților – eu i-aș spune normalitatea – de a instrumenta dosare cu cei mai puternici oameni din țară. Coincidența este prea mare și este explicația că, până la reformă, independența justiției nu exista.

O dezordine ca în arhiva SIPA n-am văzut în nicio instituție a statului

Cum ați găsit nu doar arhiva SIPA, ci și mapele profesionale pe care le-ați trimis la CSM?

În momentul în care echipa Macovei a preluat conducerea Ministerului Justiției, în primele zile ale lui 2005, am constatat că documentele din mapele profesionale ale magistraților și din dosarele de la Inspecție nu erau opisate, numerotate, indexate. Or, la fel am găsit în arhiva SIPA: nu exista o evidență clară a documentelor. Ceea ce mie îmi spune clar că în permanență se puteau pune sau scoate file ori dosare în fișele sau depozitele respective. O asemenea dezordine n-am văzut în nicio instituție a statului. În acele prime zile, ministrul a dat ordin ca mapele profesionale și dosarele de inspecție să fie opisate și numai după aceea să fie predate către CSM, organism nou înființat, asta pentru a se ști exact ce anume se predă. Nu au fost copiate sau sustrase cu această ocazie, nu aveai de ce. Apoi, unii dintre noi eram magistrați detașați în Ministerul Justiției și aveam tot interesul ca noul organism, CSM, să primească în mod intact detaliile despre cariera noastră. La fel ar fi trebuit să facem și pentru arhiva SIPA, dar acolo munca ar fi fost titanică, iar o echipă ar fi trebuit să facă doar acest lucru zi de zi. Or, serviciul fiind desființat și arhiva sigilată, acest lucru nu era neapărat o prioritate și echipa se concentra pe modificările legislative iminente pentru a adera la UE în 2007.

Credeți că documentele de acolo au fost folosite, până ați ajuns dvs. cu echipa Macovei acolo, la șantajarea judecătorilor? Pentru că, din moment ce acele sesizări de care vorbiți către Parchet sau PNA nu s-au transformat în dosare penale, mă gândesc că poate erau folosite în alt scop.

Orice este posibil. Dar nu numai pentru șantajarea pe față a magistraților, ci și pentru evoluția lor în carieră. De exemplu, un ministru al Justiției care voia să pună un președinte de instanță sau să revoce un președinte de instanță, pentru că aveau abilitatea aceasta potrivit legii de atunci, se interesa de persoana respectivă prin intermediul SIPA. Pentru că am văzut acolo inclusiv documente intitulate „caracterizări“ sau „recomandări“. Așadar, dacă se dorea ca o instanță să fie condusă de un om cu frică față de ministrul Justiției, se puteau folosi fără probleme informațiile date de ofițerii și subofițerii SIPA, aproape 200 în întreaga țară. Eu sunt convins că așa a fost ținut sistemul sub control; de altfel, dacă îmi aduc aminte bine, pe vremea ministrului Stănoiu, din 41 de șefi de tribunale, în trei ani au fost schimbați 39 de șefi de tribunale. Asta spune mult despre piramida pe care și-o făcea un ministru pentru a controla sistemul: ministrul punea șefi la instanțe și parchete, aceștia recomandau șefii de mai jos, iar șefii de atunci erau cei care distribuiau dosarele către judecători. Rezultatul? Niciun dosar important. Vă mai aduceți aminte de acele stenograme apărute în anul 2004 cu dosarele discutate în guvern pentru a li se da sau nu drumul în justiție…

https://i0.wp.com/revista22.ro/files/news/manset/default/foto-intasdasderviu-3.jpg

O parte a documentelor văzute de mine în arhiva SIPA aveau o însemnare «trimis către Cabinetul ministrului» [ Rodica Stănoiu].

Ați găsit în arhivă vreo dovadă că s-au trimis în mod oficial documente de acolo din arhiva SIPA către ministrul Stănoiu?

Da, o parte a documentelor văzute de mine în arhiva SIPA aveau o însemnare „trimis către Cabinetul ministrului“. Am văzut-o în mod repetat.Există un raport oficial din 2005, făcut chiar de DGPA, care spune că 80% din informatiile din arhiva SIPA priveau magistratii si se duceau direct la ministrul Rodica Stanoiu. 

Despre ce fel de documente era vorba?

Exact cum am spus mai devreme, acel gen de caracterizări „este un magistrat bun, este profesionist, își vede de treabă“ sau, din contra, „frecventează anumite cluburi, merge la persoane de moravuri ușoare, există suspiciuni cu privire la unele ilegalități“ etc. Acest gen de informații mergeau către cabinetul Rodicăi Stănoiui, care avea în subordine directă SIPA. Oricine spune altceva minte: SIPA îl informa direct pe ministru atunci când avea informații compromițătoare cu privire la un magistrat. Probabil se discuta ce să se întâmple cu acel magistrat. Se va putea vedea asta când se va inventaria arhiva.

Îmi mai aduc aminte un lucru. V-am spus că în acea perioadă, 2001-2004, ministrul era cel care dădea avize de începere a urmăririi penale, de arestare, de reținere, de percheziționare sau de trimitere în judecată a unui magistrat. Deci, dacă ministrul nu încuviința începerea urmăririi penale, procurorii nu puteau face nimic. Și pentru acea perioadă au fost cazuri în care procurorii l-au sezizat pe ministru cu privire la executori, notari, magistrați cu probleme penale pentru a începe cercetarea și ministrul de atunci a refuzat acest lucru.

Marea majoritate a ofiţerilor SIPA proveneau din fosta Securitate

Șefa UNJR, d-na Gârbovan, susține că în acea arhivă se află inclusiv cărțile de muncă ale foștilor ofițeri SIPA. Ați văzut așa ceva pe acolo?

Aveam o evidență a tuturor lucrătorilor din SIPA, dar din câte-mi aduc aminte, a trecut mult timp de atunci, acestea au fost predate către centrele militare județene, pentru că ei erau angajați militari. La momentul desființării serviciului, erau în număr de vreo 180. Ei aveau nevoie de acele documente pentru a se pensiona sau reangaja. Așadar, nu cred că documentele profesionale ale ofițerilor s-ar mai afla în arhiva SIPA.

Din ce structuri proveneau acești ofițeri SIPA?

Marea majoritate, din fosta structură de Securitate din timpul comuniștilor, restul de la serviciile pe care le aveau Ministerul de Interne sau Ministerul Apărării. Așadar, erau oameni specializați, care lucraseră în structurile de servicii din România. Nu știu dacă și de la SRI.

Care este explicația că din 2006, de când a fost desființat acest serviciu, și până în prezent niciun ministru al Justiției, nicio putere politică nu a rezolvat această chestiune a arhivei SIPA?

Din moment ce arhiva este sigilată și serviciul desființat, nu a fost o prioritate: nu mai aveau cum să iasă sau să fie folosite informații de acolo.

Credeți că într-adevăr n-au avut cum să iasă documente din arhivă?

Cel puțin pe vremea ministeriatului Macovei, sigur nu. În rest, nu știu. Pentru că dacă au ieșit informațiile, dacă cineva le-a folosit șantajând magistrați sau divulgând informații, inclusiv către jurnaliști, așa cum cum spune d-l Andronic, acest lucru e infracțiune și cine e vinovat să răspundă. În plus, potrivit modificărilor aduse de Macovei legilor justiției, magistrații nu au voie să colaboreze cu serviciile de informații și sunt obligați să anunțe către CSM orice încercare de influențare a lor. Or, din 2005 încoace, nici măcar o singură astfel de sesizare nu a fost făcută.

Înaintea comisiei dvs. a fost și o comisie formată din istorici, Marius Oprea, Claudiu Secașiu de la CNSAS

Da, ei doi alături de directorul de la DGPA de atunci, de mine și colegul procuror Paul Dumitriu. Această primă comisie a fost doar pentru inventarierea patrimoniului fostei SIPA/DGPA. Ea a stabilit data când se închide efectiv serviciul, calendarul deplasării documentelor la București, locul de depozitare. Aceste persoane nu au avut niciun contact fizic cu arhiva SIPA, nici Secașiu, nici Marius Oprea…

Nu a fost nicio spargere la cele două încăperi în care se păstrează arhiva SIPA

Adică nu s-au uitat în arhivă să vadă ce conține?

Nu. Pe vreamea ministrului Macovei niciun angajat al ministerului și nici comisia de inventariere n-a avut contact fizic cu arhiva nicio clipă. Ulterior, doar eu și Paul Dumitriu.

Am văzut o speculație în spațiul public în legătură cu spargerea fișetelor. Infirm acest lucru: nu a fost nicio spargere la cele două încăperi în care se păstrează arhiva SIPA. Aceste două încăperi se află la sediul central al ANP, care e sub pază permanentă. A fost o investigație pentru o posibilă spargere cu doi ani înainte, în 2005, la nivelul Ministerului Justiției, la niște fișete unde s-a umblat și se păstra dosarul „Palatul de Justiție“, care era în reparație. Găsisem sigiliul de la niște fișete rupt. Atunci, noi, echipa Macovei, am anunțat procurorii, care au făcut o investigație. Despre acea spargere e vorba, dar s-a făcut o confuzie în spațiul public și pe valul acesta al inflamării s-a făcut afirmația falsă că ar fi fost sparte fișierele SIPA. Nici vorbă!

Andronic afirmă că dvs. și Paul Dumitru îi dădeați Monicăi Macovei documente din arhivă…

Monica Macovei nu a avut personal niciun contact cu arhiva SIPA, iar eu ca membru al comisiei nu i-am spus date concrete din dosare. Nu a interesat-o, ea era cea care închidea serviciul, nu mai avea nevoie de el. Or, dacă Monica Macovei ar fi vrut să utilizeze astfel de informații cu privire la magistrați, nu ar fi avut nevoie să îl desființeze: serviciul era până atunci în subordinea ei și cu un simplu ordin putea să obțină orice informații despre un anume magistrat, și asta încă în mod legal! E stupid să crezi că desființezi un serviciu, sigilezi o arhivă, apoi cauți acolo informații despre un anumit magistrat, mai ales că întreaga carieră a magistraților trecuse în gestionarea CSM: doar el urma de acum să facă numirile în sistem.

Mai exista un serviciu de informații clasificate din MJ? Acolo ați avut acces?https://i2.wp.com/revista22.ro/files/news/manset/default/foto-inteasdasdasrviu-2.jpg

În fiecare instituție publica exista un Birou de documente secrete. Era și este așa ceva în MJ. Nu am avut niciodată acces acolo. De altfel, vreau să subliniez: nici Macovei și nicio altă persoană sau instituție nu a primit de la mine vreun document sau vreo informație orală clasificată. Apropo, am văzut o informație eronată care circulă pe Internet în legătură cu dezvăluiri WikiLeaks: nu am fost niciodată la Ambasada SUA mai înainte de 2011, când am devenit membru CSM, și niciun funcționar de acolo nu a primit de la mine vreun document, clasificat sau nu. Dar ce spune în acea mențiune apărută în WikiLeaks e real: asta pentru că am făcut acele afirmații într-un Raport al SoJust în anul 2006 și în dese interviuri publice despre SIPA, începând cu luna mai 2007. Or, este stupid să spui că Danileț a sustras documente sau a dezvăluit secrete, când eu sunt de fapt singurul implicat care am decis să ies public și să vorbesc în mod asumat despre abuzurile SIPA.

Există certitudinea că în perioada lui Chiuariu, când s-a numit o altă comisie care să intre în arhivă, nu au ieșit documente?

Ce s-a întâmplat după noi nu știu. Într-adevăr, ministrul Chiuariu, când a venit la conducerea ministerului, a numit, dar cumva extrem de rapid, niște oameni care să ne înlocuiască pe noi în arhiva SIPA. Însă, spre deosebire de noi doi, care eram magistrați, persoanele care au venit nu mai erau magistrați sau cel puțin nu toți cei care au avut acces la arhivă erau magistrați. Erau persoane chiar din afara sistemului de justiție, dar angajate la Cabinetul ministrului Chiuariu. Nu e o ilegalitate neapărat, dar ridică un semn de întrebare, de ce ar fi trebuit o persoană din afara sistemului să vină să se uite în acele note informative care privesc, printre alții, magistrați. Ce au lucrat ei, ce au făcut, ce au constatat ei și dacă există vreun raport sau nu eu nu știu. Dar, cu siguranță, dacă există un raport, el este clasificat, deci nu putea intra în posesia d-lui Dan Andronic, așa cum dumnealui se laudă că l-a văzut sau îl are. Iar dacă acel raport constata anumite infracțiuni de către echipa anterioară, era obligatoriu să ajungă la Parchetul General. Așadar, solicit și eu ca respectivul raport să fie declasificat și dat publicității, nu am nimic de ascuns.

Acel raport unde ar trebui să se afle acum?

Acel raport este clasificat și se află în posesia Cabinetului ministrului, oricând poate fi accesat de cel care este ministru al Justiției.

Suntem magistrați: nu ne-am permis să încălcăm legea

Andronic afirmă că ați copiat hard-diskurile, le-ați modificat, practic, că le-ați distrus. Existau asemenea hard-diskuri? Și, dacă da, ce conțineau?

Nu am văzut și nu știu să existe alt mod de păstrare a documentelor de acolo, pe hard-diskuri sau fotocopii. Nu am mutat nicio agrafă de la locul ei. Cine spune altceva minte cu nerușinare!

Mai există această problemă a camerelor video care n-au funcționat. Știați ceva de asta atunci?

În aproape toate instituțiile statului sau cel puțin în cele din sistemul de justiție sunt camere video pe holuri. Dacă erau și atunci în sediul principal al ANP nu știu, nu-mi amintesc. Ultima mea grijă era să mă uit după camera de filmat, nu făceam nimic nelegal: fusesem autorizat prin ordin, după ce am fost certificat ORNISS pentru acces la documente secretizate la cel mai înalt nivel, să iau contact fizic cu arhiva. Dar mă îndoiesc că în interiorul încăperilor în care sunt păstrate documente cineva ar fi montat camere video, eventual erau montate pe hol, ca să filmeze persoanele care intră și ies pe ușă, nu în cadrul încăperii. Că au funcționat sau n-au funcționat, sincer, nu știu și nu văd problema. Sunt niște lucruri simplu de verificat. Dar și din comunicatul firmei care se ocupa de mentenanța acelor camere reiese că ele au fost verificate în martie 2007 și nu s-a semnalat nimic, echipa Macovei a plecat în aprilie. Doar în septembrie, când deja era Chiuariu, s-au văzut nişte defecțiuni.

Dar, cu siguranță, subliniez, pe timpul ministeriatului Macovei echipa din care am făcut și eu parte nu a comis vreo ilegalitate. La câtă antipatie avea Chiuariu față de Macovei, dacă am fi fost „prinși“ cu ceva în neregulă, Parchetul ar fi fost sesizat imediat.

Când intrați în arhivă, dumneavoastră, Paul Dumitriu, semnați undeva, în vreun registru, întocmeați un proces-verbal, ceva? Adică, exista o evidență a intrărilor și ieșirilor de atunci?

Evident: ne legitimam la intrare în instituție, eram notați în registru, încheiam proces-verbal de desigilare și resigilare a ușilor. Suntem magistrați: nu ne-am permis să încălcăm legea, tocmai pentru că asta impuneam, la rândul nostru.

Dar mapa profesională a Noricăi Nicolai, folosită la un moment dat de Traian Băsescu, care conținea și elemente de viață privată, de unde provenea?

SIPA nu ținea mapele profesionale. Oricum, mapele profesionale ținute până atunci la Direcția de resurse umane de la MJ erau deja predate la CSM de ceva ani, când s-a pus problema venirii Noricăi Nicolai la minister.

Mapele profesionale conțin de la primul act depus de candidatul la magistratură, cererea de a intra în magistratură, testul și rezultatul testului de intrare în magistratură, vizită medicală, documente de carieră, începând de la licență, bacalaureat, documente de promovare până la sancțiuni disciplinare, deci numai ce privește latura profesională. Așa se păstrau la Ministerul Justiției și înainte de 2005, așa se păstrează la CSM și în prezent. Diferența este că atunci când se păstrau la MJ nu erau opisate, nu erau numerotate acele pagini, asta am făcut-o noi, echipa Macovei.

În CSM nu a părut că dorește cineva să se ocupe serios de arhiva SIPA

S-a discutat vreodată la nivelul CSM în perioada cât ați fost acolo chestiunea arhivei SIPA?

Am fost în perioada 2011-2016 membru al CSM. S-a discutat de două ori chestiunea SIPA. Le-am spus colegilor mei că, dacă vor să afle ce tip de informații aduna SIPA, le pot spune și de altfel sunt declarațiile mele repetate spuse în public. Nu a părut că dorește cineva să se ocupe serios de acest subiect. Dar îmi amintesc că CSM de dinainte, cel în care era Lupașcu, la un moment dat solicitaseră ei arhiva. Ceea ce nu se putea face, pentru că în arhiva SIPA se află și documente care nu privesc magistrații și nu este corect ca ele să fie predate către CSM.

Din cine ar trebui să fie compusă acum comisia care să inventarieze arhiva?

Ar trebui o comisie mixtă, alcătuită și din magistrați, și din persoanele reprezentante ale celorlalte profesii din sistemul de justiție. Și CSM ar putea să-și trimită reprezentanții, și asociațiile profesionale, nu e nici o problemă, se verifică magistratul, se dă un certificat ORNISS, se dă o autorizație specială, intră acolo, întocmește raport. Dacă trebuie raport zilnic, să facă raport zilnic cu privire la cele constatate. Comisia mixtă ar trebui să ia filă cu filă, dosar cu dosar și să decidă fiecare unde ar trebui să meargă, ceea ce noi n-am mai putut să facem.

D-le judecător, suspiciunea că au fost folosite documente din arhiva SIPA nu se va stinge ușor, chiar dacă se face o nouă comisie. Ba poate din contra, având în vedere interesul unor politicieni cu probleme penale să decredibilizeze justiţia. Dumneavoastră personal când credeți că au „plecat“ documente de acolo?

Nu vreau să aduc nimănui acuzații, cum își permit cei care azi vor să pară că ar cunoaște modul de organizare și de funcționare a unui serviciu secret, dar care până acum au tăcut. Dar, dacă e să fac o speculație, spun doar atât: cei care ar fi avut interesul să ajungă la informațiile din arhiva SIPA ar fi putut să o facă în mod nestingherit mai înainte ca ele să ajungă la București și să fie sigilate în arhivă. Nimeni nu este atât de naiv să trimită documente la București și de abia după aceea să le sustragă. Părerea mea e că, dacă cineva ar fi vrut să-și facă copii, să le sustragă sau să le folosească mai târziu, indiferent în ce scop, ar fi făcut-o înainte. Sincer, sper că acest lucru nu s-a întâmplat.

Cum credeți că se va termina această poveste?

Nu cred că va avea loc desecretizarea, cel puțin nu în totalitate. Cât despre inventariere, aceasta va dura luni, dacă nu chiar ani. Subiectul va reveni probabil în agenda publică când va apărea o condamnare de răsunet în România. Se va spune: de-asta a dat magistratul respectiv acea soluție, că a fost șantajat sau urmărit. Nimeni din România nu va recunoaște că este vinovat și că de aceea a fost condamnat. Va încerca, cel puțin pentru public, să găsească o explicație care, dacă n-are legătură cu serviciul, are legătură cu viața personală a magistratului. Or, eu am încredere în justiția de azi, care, nemaiputând fi controlată ca înainte de 2004, este hulită. Dar numai de cei cu probleme. Cu mari probleme.

Interviu realizat de ANDREEA PORA

Pagina următoare »