CRISTI DANILEŢ – judecător

27/02/2011

In dialog cu voi

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 12:55 AM

Avand in vedere numarul mare de intrebari care mi se pun si care nu au intotdeauna legatura directa cu postarile mele de pe blog, inteleg ca e nevoie de un loc distinct  unde sa raspund acestora. Ca urmare, am decis deschidere unei secțiuni distincte disponibile la adresa https://cristidanilet.wordpress.com/0-in-dialog-cu-voi-din-12-06-2014/ in care sa dezvolt comunicarea mai facila cu cei interesati de profesia de judecator sau de activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Reamintesc că legea îmi interzice să dau consultații juridice.

Multumesc mult pentru interesul aratat.

Anunțuri

15/11/2017

Pe înțelesul tuturor: Raportul MCV noiembrie 2017

steag UE fluturandCând am aderat la UE, la 1 ianuarie 2007, Comisia Europeană a decis să monitorizeze în continuare România cu privire la reformele din justiție și la lupta anticorupție. Fixat inițial pentru trei ani, acest Mecanism de Cooperare și Verificare nu este nici până azi ridicat, date fiind măsurile politice ce afectează cele două domenii.

Anual apar câte două rapoarte cu privire la țara noastră. Raportul din ianuarie fixa pentru decidenți 12 recomandări de îndeplinit. Raportul de azi evaluează stadiul îndeplinirii lor. Concluzia? Deloc favorabilă!

Iată câteva aspecte din prezentul Raport:

OBIECTIV 1. RESPECTAREA INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI

  1. Climatul de conflict dintre puteri daunează independenței justiției. Deși Guvernul și Parlamentul au declarat că vor îndeplini cele 12 recomandări din Raportul anterior, în ultimele două luni au crescut tensiunile dintre puterile statului, cooperarea s-a dovedit a fi dificilă.
  2. Progresele pozitive în domeniul luptei anticorupție au fost afectate de OUG 13/2017. Chiar și după abrogare, a rămas o mare îndoială asupra decidenților.
  3. Modificările la legile justiției sunt controversate: CSM a avizat negativ de două ori aceste proiecte, Președintele statului le-a criticat, la fel majoritatea magistraților, precum și un număr important de organizații din societatea civilă. Deciziile care se vor lua vor trebuie să țină cont de opinia sistemului de justiție și de opinia Comisiei de la Veneția.
  4. Criticile aduse sistemului de justiție și hotărârilor judecătorești sunt o mare problemă și ele nu converg cu aspectele pozitive constatate de Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și nevoia de respectare a independenței justiției.
  5. Pentru numirile la vârful Ministerului Public e nevoie de criterii puternice și transparente, bazate pe meritocrație. Trebuie cerută opinia Comisiei de la Veneția, pentru că în Europa există mai multe modele de numire a procurorilor.
  6. Trebuie descurajat obiceiul de a pune în discuție independența justiției și autoritatea deciziilor judiciare. E bine că Parlamentul și Guvernul a aprobat coduri de conduită pentru membrii săi (dar se remarcă că ele nu sunt accesibile pe pagina web a instituțiilor!), iar ele trebuie însoțite de exemple practice. Atunci când CSM constată că este încălcată independența justiției, trebuie sesizată nerespectarea codului de etică către instituția respectivă.
  7. Dezbaterile pe Codul penal se reduc la infracțiunile de corupție. Modificarea infracțiunii de conflict de interese nu a fost dezbătută. Noul Cod de procedură civilă va genera o creștere a încărcăturii la ICCJ, grație unor decizii ale CCR.
  8. Au fost mai multe cazuri în care au lipsit dezbaterile publice când s-au adoptat legi (incompatibilitatea parlamentarilor, decriminalizarea conflictului de interese, statutul administrației locale, finanțarea partidelor politice, redeschiderea dosarelor din ultimii 20 de ani dacă a intervenit o decizie a CCR).
  9. Societatea civilă a jucat un rol important în luarea deciziilor cu privire la justiție și anticorupție.
  10. Hotărârile judecătorești trebuie respectate: 1) Executarea lor este esențială. Dar trebuie găsite soluții concrete pentru aceasta. 2) Acolo unde există o hotărâre definitivă sau o hotărâre interpretativă a ICCJ ar trebui ca administrația publică să o respecte în cazuri similare, pentru a se evita cererile repetitive adresate instanțelor.
  11. CSM trebuie să apere independența și reputația magistraților, mai ales a procurorilor,să aibă un dialog constructiv cu Guvernul și Parlamentul și să promoveze cooperarea instituțiilor judiciare, inclusiv Inspecția Judiciară.

 

OBIECTIV 2. INTEGRITATEA ȘI ANI

  1. Sistemul PREVENT asigură depistarea conflictelor de interese în materia achizițiilor publice.
  2. Nu sunt puse în executarea deciziile ANI confirmate de justiție cu privire la sancțiuni aplicate parlamentarilor găsiți incompatibili sau în conflict de interese.

OBIECTIV 3. LUPTA ÎMPOTRIVA MARII CORUPȚII

  1. Ridicarea imunității miniștrilor sau încuviințarea pentru arestarea sau percheziționarea parlamentarilor este problematică. Deciziile de respingere a unor astfel de solicitări nu sunt motivate.
  2. DNA a performat.

OBIECTIV 4. LUPTA ÎMPOTRIVA MICII CORUPȚII

  1. Trebuie implementată Strategia Națională Anticorupție pe anii 2016-2020, cu fonduri UE. ANI și DGA au propria strategie de prevenire anticorupție. Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au un rol important. Deși încă din iunie 2017 Ministerul Justiției a invitat Parlamentul să susțină printr-o declarație această Stratagie, până acum acesta nu a răspuns.
  2. ANABI este pe deplin operațională. Anul trecut s-au confiscat 5 mil. euro. De cum trebuie confiscate toate sumele de bani dispuse de instanțele judecătorești.

CONCLUZII:

  1. Din cele 12 recomandări făcute în ianuarie 2017, România a îndeplinit trei măsuri și jumătate. Reformele s-au stopat, unele chestiuni considerate rezolvate sunt în perciol să se redeschidă. Provocările la adresa independenței justiției sunt foarte mari.
  2. Niciunul din cele patru mari obiective al MCV nu a fost îndeplinit la 10 ani de la aderarea României la UE. Este nevoie de cooperare între instituțiile publice, de voință politică de a îndeplini angajamentele și de respectarea independenței justiției.
  3. Următorul raport va fi făcut la finele anului 2018.

 

07/11/2017

Azi incepe procesul comunistilor din România

Filed under: comunism,procesul comunistilor — Cristi Danilet @ 4:08 PM
Tags:

23231170_10210857166645766_4922324192876188144_nAm onoarea să fac parte din completul de judecată care va soluționa cauza cunoscută drept „Procesul comuniștilor din România”.

„Procesul comuniștilor din România” este un proiect care își propune judecarea liderilor comuniști români ce au dictat crimele împotriva propriilor cetățeni. Sunt vizate atât persoanele care nu au fost judecate vreodată (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Gheorghe Apostol, Vasile Luca, Iosif Chişinevschi, Chivu Stoica, Ion Gheorghe Maurer, Teohari Georgescu, Emil Bodnăraş, Alexandru Drăghici, Alexandru Nicolschi, Alexandru Sencovici, Silviu Brucan, Petre Borilă, Ghizela Vass, Leonte Răutu, Nicolae și Elena Ceaușescu), cât și cele ce nu au avut parte de procese corecte (Nicolae și Elena Ceaușescu). Sentințele ce vor fi pronunțate nu vor avea urmări, pentru că vor fi pronunțate în afara sistemului juridic, însă vor avea rol moral, atrăgând atenția asupra crimelor pe care le-au săvârșit comuniștii în România.

Proiectul se va desfășura în perioada 1 noiembrie 2017-9 mai 2020. Toate etapele vor începe la date semnificative pentru perioada comunistă. Nu întâmplător startul a fost dat azi, 7 nov. 2017, la 100 de ani de la puciul bolșevic din Rusia care a dus la formarea URSS. Conferința de lansare poate fi urmărită AICI.

Proiectul este organizat de Universitatea „Petre Andre” din Iași, Institutul de Studiere a Ideologiilor (ISI), Primăria Municipiului Iași și are drept parteneri Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, Revista Polis, Revista Timpul, Editura Institutul European, Realitatea TV, Tele Moldova Plus.

Proiectul se va desfășura pe trei componente: În componenta cercetare vor fi antrenați istorici specializați în istoria comunismului din România, care vor pregăti materialele ce vor constitui probe ale procesului. Ei vor fi asistenți ai celor ce vor realiza partea juridică a proiectului. În componenta juridică vor fi antrenați procurori, judecători și avocați care vor realiza efectiv procesele. Ei își vor pregăti pledoariile pe baza documentării pe care le-o vor pune la dispoziție istoricii și a mărturiilor unor foști deținuți politici. În componenta editorială, se vor realiza volume pentru fiecare proces în parte, ce vor conține studiile ce au stat la baza acuzațiilor, pledoariile părților, mărturiile și sentințele.

Procesele se vor desfășura conform procedurilor în „Aula Magna” a Universității „Petre Andrei” din Iași, vor fi cu public și vor fi transmise în direct de către televiziunile partenere. Sedințele de judecată vor avea loc trimestrial.

12/10/2017

Magistratul sa raspunda ca justitiabilul?!

Filed under: reforma,responsabilitate,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 10:00 PM

„Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri ca trebuie ca existe si o raspundere a magistratilor, asa cum exista una si pentru justitiabili” goo.gl/vmxbQp
Păi, vestea bună este că deja avem o astfel de răspundere în legislație, cam de câteva decenii:
– dacă magistratul comite o infracțiune, este condamnat de către instanța penală; la fel ca și justițiabilul;
– dacă magistratul nu vine la serviciu sau pierde un dosar, este sancționat disciplinar de către CSM; întocmai ca orice lucrător;
– dacă magistratul nu e bun în funcția de conducere, este revocat de către CSM; întocmai ca orice șef din administrație;
– dacă magistratul are un comportament nedemn în funcție sau în societate, e sancționat deontologic de către CSM; întocmai ca funcționarii care au coduri de etică;
– dacă magistratul nu soluționează cauzele în termen, dacă nu motivează suficient, dacă nu vorbește adecvat cu părțile, este evaluat negativ de către comisia din cadrul instanței sale; la fel ca funcționarii din administrație;
Dacă magistratul dă o soluție care nu mulțumește părțile, ea e contestabilă la instanța superioară. Când se produce o eroare juridică din vina imputabilă magistratului, statul despăgubește victima erorii cu drept de regres împotriva magistratului, legile aplicabile fiind: în materie civila art. 96 Legea 303/2004 https://goo.gl/KXTzzb; în materie penală art 542 din C.proc.pen https://goo.gl/MdU2yh. De remarcat că pentru Ordonanțe respinse de Parlament sau pentru Legi neconstituționale nu există vreo lege a răspunderii miniștrilor sau parlamentarilor, egali – chipurile – dpdv al Constituției, cu magistrații.

09/10/2017

Bataia e rupta din rai, dar ne arunca afara din Europa

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 7:45 AM
Tags: , ,

p_17106_766x350-10-85Începând cu data de 3.10.2017, violența domestică este interzisă în mod absolut în România. În tradiția familiei românești, bătaia e ingredientul nelipsit: soțul își bate soția, părintele își bate copilul, fratele mai mare își bate fratele mai mic. Spun „tradiție” pentru că bătaia datează din cele mai vechi timpuri și o întâlnim în mod regulat în jurul nostru. De aceea s-a și încetățenit în zicale precum „Bătaia e ruptă din rai”, „Eu te-am făcut, eu te omor”, „Unde dă tata crește”. CtEDO a stabilit săptămâna trecută că nici tradiția, nici disciplina nu pot fi justificări pentru pedepsirea corporală a copiilor.

Situația internațională: Violența în familie se întâlnește peste tot în lume. Pentru combaterea ei au apărut instrumente internaționale, la care și România este parte: Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 1989, ratificată de România în 1990; Comentariul General nr. 8/2006 privind drepturile copilului la protecție împotriva pedepselor corporale emis de Comitetul Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului; Comentariul General nr. 3/2011 privind dreptul copilului de a fi ferit de orice formă de violență; Recomandarea Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei (2009)10 privind strategiile integrate naționale pentru protejarea copiilor de violență;  Convenția de la Istambul din 2011, ratificată de noi anul trecut; Declarația de la Panama pentru încheierea violenței împotriva copiilor din 2017.

Legislația națională: În Evul Mediu bătaia în familie era atât de firească încât ea a fost prevăzută în lege: bărbatul avea voie să îți bată femeia, numai să nu fie cu vrăjmășie, adică ca el să nu dea cu toiagul astfel încât să curgă sânge sau să nu dea cu toiagul în fața ei (art. 23 alin. 1 Pravila lui Vasile Lupu din 1646 și art. 185 alin 1 Pravila lui Matei Basarab din 1652). În perioada modernă, violența la nivelul familiilor din România ajunge la cote atât de alarmante încât din anul 2000 se permite poliției să se sesizeze pe orice cale de asemenea acte, nu doar la plângerea victimei; în anul 2003 a apărut Legea 217 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie; iar din 2012 s-au introdus în această lege prevederi cu privire la ordinul de protecție. Mai mult, din 2004 a apărut Legea 272 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care interzice în mod expres orice pedeapsă corporală (art. 33, 89, 94, 95). Iar noul Cod penal din 2014 prevede sancțiuni mai aspre cu o pătrime în cazul infracțiunilor săvârșite asupra unui membru de familie (prin membru de familie se înțelege rudele de sânge până la gradul patru, copilul adoptat, soțul, concubinul).

Statistici naționale: Cu toate acestea, violența sălbatică (că nu poate fi vorba de „domestică”) nu s-a diminuat. Statisticile recente ne arată că: 4 din 10 români au cunoștință despre un caz de violență de acest gen; în fiecare săptămână este înregistrat un caz în care o femeie este violată în familie; la fiecare 4 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată în familie; la fiecare 2 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată, agresată sexual sau supusă unui act sexual cu un adult din familie; 6 din 10 copii sunt bătuți în familie.

Condamnarea României: Pe data de 3 octombrie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza D.M.D. Starea de fapt este următoarea: un copil în vârstă de 3 ani este bătut de tatăl său în anul 2004, părinte care ulterior și divorțează de mama copilului. E anunțată Protecția Copilului și de câteva ori Poliția. De abia la a patra sesizare se pun în mișcare autoritățile: procurorul finalizează cercetarea după trei ani, un an mai târziu tatăl e achitat de prima instanță, dosarul se plimbă între instanțe și de abia în anul 2012 autorul e condamnat definitiv, fără a se acorda nicio despăgubire victimei și fără ca acest lucru să îl motiveze.

Curtea de la Strasbourg este șocată de mentalitatea judecătorilor români cu privire la violența în familie care o reflectă, de fapt, pe cea a românilor. Iată ce se spune în paragraful 49: Curtea notează, de asemenea, că judecătoria, în prima rundă a procedurii, l-a achitat ​​pe D.D., după ce nu a găsit nici o infracțiune în „comportamentul său ocazional necorespunzător față de reclamant”. De-a lungul acestui context, tribunalul județean pare mai târziu să considere că acte de violență „izolate și aleatorii” ar putea fi tolerate în sfera familieiCurtea nu înțelege modul în care această declarație se încadrează în dispozițiile relevante ale legislației interne care interzic în termeni absoluți pedeapsa corporală. Asigurarea unei demnități de bază copilului înseamnă că nu poate exista compromis în condamnarea violenței împotriva copiilor, fie că ea ar fi acceptată ca „tradiție”, fie că ea ar fi deghizată ca „disciplină”. Unicitatea copiilor – potențialul și vulnerabilitatea lor, dependența lor de adulți – face imperativ ca ei să beneficieze nu de mai puțină protecție, ci de mai multă, în fața violenței, și inclusiv să fie protejați de pedeapsa corporală, aceasta din urmă fiind invariabil degradantă.

Post scriptum: Nu doar familia este mediul propice pentru bătaie. La școală, generația mea a prins vremuri în care elevii erau bătuți cu arătătorul peste palme sau la fund, trași de perciuni, pălmuiți sau dați cu capul de tablă de către profesori. O generația înaintea mea a prins vremuri când elevii erau pedepsiți să stea cu genunchii pe coji de nucă. Azi, ascundem violența din școală sub denumirea la modă „bullying” care implică în special elevi ce folosesc bătaia pentru a se impune și a umili pe cei mai slabi. Dar nu e de mirare, cât timp filmele și jocurile de azi promovează violența, iar, mai nou, bătăile între adulți au loc în văzul lumii, în studiourile de televiziune.

 

06/10/2017

Replica la raspunsul adus replicii mele la scrisoarea unei judecatoarea din Oradea

Filed under: 1. EXPLICATIE,CSM,reforma — Cristi Danilet @ 8:48 PM

Constat că unii citesc, dar nu înțeleg. Se întâmplă și la case mari. Unde etica judiciară este materie de ținut sub praf.

Așadar, precizez replica mea anterioară, care nu credeam că poate fi atât de subtilă:

  1. Magistrații nu „servesc” oamenii. Oamenii sunt serviți la bar și restaurante. Dacă nu folosim bine limba română, ajungem să vedem numai slogane peste tot.
  2. Magistrații nu au un singur rol, ci trei: să rezolve cauzele cu care sunt sesizați, să garanteze drepturile și libertățile individului, să susțină statul de drept. Nu unul, ci trei, toate conjugate. Nu dăm cu banul pe care să îl exercităm la un moment dat să dea bine sau să facă audiență.
  3. Magistrații nu sunt plătiți de cetățeni (fie ei și…„generoși”) și nu datorează cetățenilor soluții pe motiv că ar fi plătiți de aceștia (enormitate mai mare nu am auzit vreodată). Ci magistrații sunt remunerați din bugetul statului, unde contribuie și ei înșiși. Ca urmare, magistrații nu dau soluții cum vor oamenii, ci cum spune legea și potrivit probelor de la dosar.
  4. Magistrații nu răspund rugaminților din dosare sau sălile de judecată. Potrivit codurilor de procedură în vigoare în fața magistraților se aduc cereri, se fac apărări, se invocă excepții, se pun concluzii. „Rugămințile” din partea cetățenilor sunt la fel de nocive precum expresiile „instanța opiniază… apreciază… este de părere că” (în loc de „instanța constată…..reține…..decide”) pe care le regăsim, din păcate, în multe din actele judiciare.
  5. Orice magistrat care ajunge în frunte curții supreme și exercită două mandate, reformând curtea, merită nu doar respectul meu, ci un loc binemeritat în istoria justiției. Dar pentru mine, da, Livia Stanciu are un astfel de loc, alături de Daniel Morar, Monica Macovei, Codruța Kovesi.
  6. De fiecare dată când am sesizat vreo neregulă în sistemul din care fac parte am reacționat legal. Cu riscul de a deranja. Nici nu mi-am propus să devin simpatic. Nici nu înțeleg de ce ar trebui să fiu.
  7. Magistrații penaliști îndură prea des aprecieri negative din partea unor – aceiași – judecători civiliști, de la criticarea pedepselor la autorizarea măsurilor speciale. Ar fi bine fiecare să ne vedem de specializarea noastră, căci fiecare suntem răspunzători de ceea ce facem. Iar dacă sunt civiliști care vor să practice în penal, nu au decât să solicite acest lucru colegiului de conducere al instanței sau să dea examen de promovare pe cealaltă specialitate.
  8. Prea des unii dintre noi citesc site-uri de scuipat magistrații și se uită la mocirla.tv (dacă deranjează denumirea asta, o pot folosi pe aceea de șantaj.tv, care corespunde cu o anumită soluție definitivă recentă de condamnare) și prea des caută susținere la posturi patronate de condamnați penal. Mai mult, unii alimentează aceste locuri cu poze, comentarii și informații despre colegii lor  – nu doar că nu e deontologic, dar aș crede că respectivii au și altfel de probleme.
  9. Prea des aud și văd magistrați (de fiecare dată aceiași) care lovesc în alte instituții ale statului, care cer demisii de miniștri, care merg la Parlament în afara cadrului instituțional, care sunt opoziția de serviciu în raport cu orice și oricine. Eu cred că avem o misiune bine determinată, iar acest „factotum” nu dă prea bine.
  10. Îmi e teamă de societatea în care cetățenii își pun ultima speranță în Dumnezeu atunci când vin la instanță sau când merg la doctor. Sincer, eu cred că justiția nu se face ghicind în bobi, nici nu e o loterie. Și mai cred că oamenii nu au nevoie să dea peste un judecător care își imaginează că serviciile conduc țara, căruia îi e frică tot timpul că este interceptat, căruia îi e rușine să își dea identitatea reală pe Facebook, care se teme că masoneria ne invadează de peste tot, care vede abuzuri peste tot, care crede că salariile sunt în pericol de a fi reduse sau pensiile eliminate, care se așteaptă ca internetul să îi fie tăiat sau să dea coreenii o bombă. Oamenii trebuie să vină cu speranța că au un față un judecător care cunoaște legea, dosarul și înțelege miezul cauzei. Și atâta tot. În rest, globul se învârte și fără fiecare dintre noi, luat în parte.

În concluzie, eu nu sunt responsabil de ceea ce au înțeles alții din postarea mea anterioară. Și standardul pe care mi-l impun de a vorbi de fapte si acțiuni, poate și de idei, mă împiedică să vorbesc despre persoane care își permit să denigreze instituții, să persifleze colegi și să sufere de scenarită cronică în formă continuată.

05/10/2017

Răspuns la scrisoarea unei judecatoare de la CA Oradea

Filed under: 1. EXPLICATIE — Cristi Danilet @ 12:33 PM
Tags: , ,

Mâhnită că magistrații tineri au solicitat ministrului să nu meargă mai departe cu proiectul de modificarea legilor justiției, o colegă judecător a găsit de cuviință să îi apostrofeze pe semnatari aducându-le argumente despre mersul cauzelor penale din România.

Ca judecător penalist și semnatar al memoriului, sunt îndreptățit să îi răspund colegei civiliste punct cu punct la alegațiile ei, nu înainte de a face observația că mult prea des judecători civiliști își dau cu părerea despre sistemul de organizare a justiției penale și fac afirmații în legătură cu fondul unor soluții date de penaliști care nici nu știu cât de compatibile cu al nostru cod deontologic sunt. Așadar:

„Constat ca v-ati mobilizat exemplar pentru ca legile justitiei sa nu se schimbe”. Fals: majoritatea propunerilor din proiectul ministrului Toader sunt necesare. Dar față de cele patru chestiuni care au agitat sistemul – vârsta minimă de 30 de ani pentru admitere, mutarea Inspecției de la CSM la MJ, numirea șefilor procurorilor în fapt de ministrul justiției și înființarea unui departament special la PICCJ pentru anchetarea magistraților – orice vot pozitiv ar fi aruncat în aer independența justiției.

 „Ati ales, in schimb, sa sustineti majoritatea din CSM formata din procurori si o parte dintre judecatori”. Fals: toate instanțele și parchetele din țară și-au manifestat dezacordul cu privire la cele patru aspecte dinainte ca CSM să voteze. Acum, semnatarii memoriului nu fac pentru a susține hotărârea deja adoptată de CSM prin care s-a dat aviz negativ proiectului cu pricina, ci pentru că ministrul a declarat că va merge mai departe cu proiectul.

„Este justitia in care trebuie sa iti dovedesti nevinovatia”. Nu e așa: în art.  4 alin. 1 Cpp consacră prezumța de nevinovăție, iar art. 99 alin. 2 Cpp prevede expres că suspectul/inculpatul nu este obligat să își probeze nevinovăția.

Este justitia in care autorizarea pe banda a mandatelor de supraveghere tehnica de catre judecatorii de drepturi si libertati, prin care se violeaza dreptul la viata privata al cetatenilor, a devenit un fapt curent, o banalitate”. Judecătorii sunt  ei înșiși garanți ai drepturilor și libertăților. Sunt multe infracțiuni care pot fi probate mai ales prin mijloace speciale, cum ar fi interceptările și înregistrările, ori filajele. La cât de mult s-a diversificat lumea infractorilor, dați-ne voie să folosim mijloacele puse la dispoziție de cod. Iar cine are ceva de reproșat, nu are decât să dea în judecată statul român pentru violarea vieții private. Cât timp ea nu e făcută cu rea credință, nu se pune în discuție răspunderea judecătorului.

Este justitia in care cetatenii afla din presa ca sunt cercetati penal iar presa primeste pe surse informatii din dosarul impotriva lor la care cei anchetati nu au acces”. Scurgerea de informații este abatere disciplinară și infracțiune. Cei care fac asta trebuie cercetați. La fel cum ar trebui, poate, să fie cercetați disciplinar magistrații care atacă alți magistrați pe blog sau în presă.

Este justitia in care cei cercetati sunt luati de mascati si dusi cu duba fara sa fi fost citati in prealabil”. Cei periculoși sunt luați de mascați. Acum, nu le putem pune la dispoziție taxiuri sau să îi ducem cu mașina personală la sediu pentru audieri. Dacă nu au fost citați în prealabil, se va discuta de avocați.

Este justitia in care, inca de la inceputul cercetarilor penale, datorita expunerii publice totale, cei cercetati pierd afaceri, pozitie sociala, renume, prieteni si chiar familia”. Ah, da, riscurile transparenței…Era mai bine pe vremea sovieticilor și apoi a comuniștilor, când erai ridicat de pe stradă și afla familia despre tine când te întorceai de la Canal?

Este justitia in care, in faza de urmarire penala, in cele mai multe cazuri se resping toate probele in aparare, precum si toate contestatiile si plangerile facute procurorului ierarhic superior”. Justiția se înfăptuiește, potrivit art. 126 Constituție, se către instanțele judecătorești. Dacă unei persoane i se resping probele în apărare, va invoca acest lucru în camera preliminară. Dacă se resping toate contestațiile și plângerile, persoana are dechisă calea plângerii la judecător conform art 336-341 Cpp.

Este justitia in care se resping pe banda reclamatiile impotriva abuzurilor facute de procurori”. Benzile se folosesc în fabrici și uzine. În justiție avem proceduri. Dacă reclamația este nefondată, se respinge. Simplu. Cât despre abuzuri, dacă nu există intenția, nu e abuz – nici disciplinar, nici penal.

Este justitia in care majoritatea sesizarilor despre abuzuri adresate Inspectiei Judiciare sunt solutionate prin clasare, fara a se face vreo cercetare serioasa”. Când omul se plânge de măsurile sau soluțiile luate de magistrați, atunci e legal să se claseze sesizarea fără a se mai face „cercetarea serioasă”. Mulți încă nu au aflat că Inspecția se ocupă de conduita magistraților, nu de legalitatea soluțiilor.

Este justitia in care, in 2016, din 6.823 de sesizari in materie disciplinara facute de cetateni la Inspectia Judiciara, aceasta a clasat 5.751 dintre ele (84%)”. Vezi comentariul de mai sus. Ah, fac o paralelă: în justiția română se admit în căile de atact doar 6% din apelurile/recursurile la soluțiile date de instanțele inferioare. Ce să însemne acest lucru? Că dacă se resping căile de atac ale justițiabililor judecătorii de la instanțele superioare fac abuzuri???

In acelasi timp, au fost 26 de sesizari (4 privind judecatoriisi 22 privind procurorii) pentru apararea independentei justitiei impotriva unor afirmatii facute de unul sau altul, din care 23 au fost trimise catre CSM, care le-a admis pe toate (100%). Aceste numere arata ca suntem defensivi fata de orice critica vine din afara, pretextand ca ar incalca independenta justitiei, in timp ce suntem protectivi cu cei reclamati ca fac abuzuri, neinvestigand cu seriozitate plangerile venite de la oameni”. Parcă mai sus spuneați, colega, că presa te distruge. Acum susțineți critica din partea ei?? Acum, între noi fie vorba, ne-am obișnuit cu critica fiecare dintre noi: unii suntem tăbăciți, alții mai au de învațat. Dar, e cert: mai bine cu presă, decât fără ea. La fel cum e și cu justiția.

Este justitia in care avocatii pledeaza cu capul plecat, timorati de frica ca daca vorbesc si isi apara clientii, luand pozitie impotriva abuzurilor, le fac rau persoanelor pe care le apara deoarece ii intara pe procurori si judecatori impotriva lor”. Unde sunt astfel de avocați fricoși? La Oradea? Mă îndoiesc. La Cluj? Cu siguranță nu, aici sunt extrem de respectuoși iar noi suntem extrem de colegiali cu ei. La București? Acolo sunt cei mai „ai dracului” avocați.

„Urmarirea penala se face in baza unor Protocoale secrete si de catre echipe mixte compuse din procurori si agenti ai SRI care, prin lege, au interzis inca din 1992 sa faca acte de urmarire penala”. Eu spun că ne uităm prea mult la mocirla.tv.

Este justitia in care, atunci cand ajung in instante, oamenii nu vorbesc cu avocatii despre strategii de aparare, proceduri si lege, ci, alaturi de alte mii de oameni, se roaga la Dumnezeu si la toti sfintii din calendar sa aiba parte de un judecator care ii asculta si se apleaca cu atentie asupra dosarului si probelor”. Ei, eu vă spun alta: este justiția în care uneori se spune că să cumperi un judecător e mai ieftin decât să angajezi un avocat. E cea în care prima întrebare pe care un client o pune avocatului este dacă îl cunoaște pe judecător. Și, din cauza practicii neunitare, da, cetățeanul se roagă la Sfinți. Uitați eu, în sală, când cineva îmi spune „Domnule Președinte, vă rog să….” îl întrerup și îi spun franc: „Cu rugaminți mergeți la Biserică. La mine veniți cu cereri, excepții, concluzii!”. Dar să știți că și când mergi în spitale, în loc să fii asigurat de doctor că va face tot ce îi stă în putință să îl salveze pe pacient, acesta spune „Cum o da Dumnezeu!”. Concluzia: poporul român e foarte credincios. Nu suntem noi ăia care facem religie cu elevii din clasa I până într-a XII-a și avem Biblii și cruci în sălile de judecată? Că doar nu ați vrea să îi învățăm educație juridică!

Este justitia in care, dupa ce procurorii au respins toate probele in aparare, judecatorul le respinge la randul sau in faza de judecata”. Păi dacă nu sunt utile, concludente și pertinente, se resping conform art 100 alin. 4 Cpp.

Este justitia in care se dau hotarari judecatoresti cu copy-paste din rechizitorii”. Tehnologia este folosită din plin. Inclusiv de judecătorii din apel/recurs care fac copy-paste din hotărârile date de instanța inferioară pentru a face considerentele deciziei. Problema e alta: că nu se argumentează suficient o hotărâre, că e plină de narațiuni. Putem pariu că dacă luăm la întâmplare o hotărâre de la o instanță de apel găsim doar un singur paragraf din 20 de pagini care conține o referire la calea de atac?!

Este justitia civila in care oamenilor aflati in situatii similare li se dau hotarari perfect contrare”. Da. Pentru că judecătorii se cred deasupra legii și cred că a fi independent înseamnă a interpreta cum vor ei legea. Pentru că asta nu le-a spus nimeni nici în facultate, nici la INM, iar cei care sunt deja în sistem consideră că etica judiciară e ceva rușinos. Cum adică să îi învețe cineva cum să vorbească, cum să se comporte, cum să scrie pe FB sau pe blog? S-ar putea să afle că trebuie să susțină statul de drept și să nu aducă atingere reputației morale și profesionale ale colegilor și astea nu le-ar conveni, nu?!

Este justitia in care termenele procedurale sunt imperative, absolute si sanctionatoare pentru cetateni, dar relative si de recomandare pentru magistrati. Ceea ce oamenilor nu le permitem, noua ne ingaduim”. Termenele procedurale sunt de recomandare, imperative și prohibitive. Sunt convins că la Oradea sunt aceleași coduri ca în restul țării.

Este justitia in care cauzele au devenit statistici, unde nu mai vedem, dincolo de dosare, oamenii din fata noastra”. Statisticile se țin electronic de câțiva ani de zile. Ca pe oamenii din fața noastră să îi vedem ar trebui să venim la serviciu, să avem ochelari dacă sunt ceva probleme cu vederea și să învățăm exercițiul dialogului. Când vezi dușmani în sistemul în care activezi și fugi la mocirla.tv să îl ataci, îmi e greu să cred că poți purta un dialog cu oamenii din țara ta.

Este justitia in care, pentru fapte penale minore, cetateni sunt condamnati la ani grei de puscarie”. Dar chiar nu e deloc adevărat. Iar a fost o emisiune cu vreo mămică ajunsă la pușcărie că a furat ceva de la o alimentară??? Credeți-mă, adevărul e: din cei trimiși în judecată de procurori, 75% sunt condamnați. Din aceștia, maxim o treime ajung la închisoare. De când cu codurile astea noi, avem colegi care consideră că dacă ești prin beat criță la volan se poate da și o altă soluție decât condamnarea că, deh, o fi faptă penală minoră…

 „Este justitia devenita camp tactic pentru SRI, aspect niciodata lamurit de catre CSM, garantul spune Constitutia al independentei justitiei”. Ba am lămurit, și încă de două ori: SRI s-a preocupat de magistrații corupți. Și bine a făcut, că am mai curațat și noi. Mai avem.

Este justitia in care procurorii sefi ai celor mai importante structuri de parchet sunt numiti in baza unor intelegeri politice sulfuroase, proceduri de numire care nu ne-au revoltat dar ne revoltam acum impotriva oricaror modificari cu privire la modul cum se fac aceste numiri”. Ba ne-au revoltat: de prin 2012 am cerut ca CSM să facă numirea șefilor din Parchete, nu ministrul, nu președintele țării. Și dacă nu ar fi fost așa, nu e ok să arătăm că sistemul a evoluat și azi nu numai CSM, ci și restul magistraților sunt interesați de independența Parchetelor?

Este justitia in care procurorii nu doar critica public hotarari judecatoresti definitive, spunand ca sunt nelegale ori netemeinice, dar chiar urmaresc penal judecatori si ii trimit in judecata pentru hotararile pronuntate, acuzandu-i de abuz in serviciu”. Sincer, eu am vazut și judecători care critică public hotărâri judecătorești. Nu prea văd o problemă. Dar trebuie văzut punctual. Cât despre acuzațiile procurorilor, dacă sunt nefondate ele vor fi respinse de judecători.

Este justitia in care nu vorbim NICIODATA oficial despre erorile judiciare, despre abuzuri si efectul acestora asupra oamenilor”. Despre erori judiciare vorbim în fiecare cale de atac. Mă înșel, cumva?!

„Este justitia in care magistratii nu raspund in vreun fel pentru abuzurile comise sau pentru erorile judiciare”. Eu știu câțiva care au răspuns pentru abuzurile comise. Pentru erori judiciare, nu știu nicăieri în lume.

Este justitia in care unii magistratii vorbesc despre independenta justitiei in slogane, confundand-o cu dreptul de a silui legea dupa bunul plac fara a fi vreodata responsabili de modul cum o fac”. Bine că vorbesc despre independență. Știu pe unii magistrați de azi care provin din magistrații dinainte de 1989 când făceau ce le spunea partidul. Mai știu pe câțiva care acum se dau independenți, dar în urmă cu ceva ani umblau prin birourile colegilor să le spună ce soluții să dea.

Este justitia in care CSM, garantul independentei justitiei, a ajuns sa fie controlat de procurori”. CSM are în alcătuirea sa 10 judecători, 6 procurori, un ministru și doi reprezentanți ai societății civile. Nici dacă se dau peste cap procurorii nu pot să controleze CSM.

Este justitia in care membrii CSM nu pot fi revocati niciodata de catre cei care i-au ales”. Niciodată pentru vot, da. În rest, dacă nu se duc la serviciu, dacă falsifică liste de prezență, dacă atacă magistrații sau alți membrii CSM pot fi revocați. Scrie în lege.

Este justitia in care judecatorii au facut parteneriate cu procurorii, luptand pentru aceeasi cauza”. Asta e poveste luată de pe un site specializat în înjurat magistrații, alimentat cu informații de binevoitorii din sistem. Eu spun să stăm calmi, căci din 28 martie s-a prevăzut în Legea 51/1995 „În exercitarea profesiei, avocații sunt parteneri indispensabili ai justiției (…)”. Așa că de acum…trinomul acesta este de aceeași parte, a legii.

Este justitia in care cei ce vorbesc in numele nostru, din varful sistemului judiciar, vorbesc mai intotdeauna in slogane, insa niciodata din perspectiva omului care isi cauta dreptatea in instante”. Ei, s-au mai schimbat lucrurile, cam din 2011. Și nu sunt slogane, ci mesaje.

Este justitia in care nu suntem capabili sa ne aparam pe noi insine impotriva abuzurilor”. Ba da, un exemplu contrar sunteți chiar dvs: ați fost urmărită, susțineți că a fost un abuz, s-a dat clasare.

Este justitia in care independenta judecatorilor si procurorilor se confunda adesea cu dreptul acestora de a face ce vor, fara sa raspunda vreodata”. De acord: independența fără responsabilitate se numește arbitrariu. Și iar ajungem la etică…Sau vorbesc deja în slogane?

„Este justitia in care cineva care a fost procuror toata viata poate trece direct judecator la Inalta Curte”. Poate, dar nu e musai. Uitați, eu am votat întotdeauna împotriva ca un procuror să ajungă judecător la ICCJ. Dar cei care au votat altfel în CSM nu au fost supuși procedurii de revocare.

Este justitia in care drepturile si libertatile cetatenesti sunt concepte, abstractiuni la care ne emotionam doar festivist”. Jur că iar e vorba de etică: art 7 din Codul nostru deontologic încă este o necunoscută.

Este justitia in care ne-am rupt complet de oameni si am uitat ca noi ii servim pe romanii care platesc taxe si impozite din care suntem platiti generos”. Eu nu servesc pe nimeni, ci deservesc legea. Și nu sunt plătit de oameni, ci din bugetul statului la care și eu contribui. Dacă mă uit pe card și constat că primesc bani de la vreun cetățean generos anunț DNA.

Este justitia in care nu ne-am solidarizat niciodata pentru apararea cetatenilor in fata abuzurilor statului, ci doar pentru intarirea ori cresterea privilegiilor pe care le avem”. Justiția nu este sindicalistă (deși s-a cam sindicalizat în ultimii ani, folosind cu prea multă ușurință cuvinte precum „luptă”, „salarii”, „condiții de lucru” etc) ,ci ea însăși trebuie să rezolve problemele cetățenilor. Or, noi nu ne solidarizăm cu cetățenii, ci noi suntem chiar cei care îi apărăm (sub aspect legal, firesc)!

Reactia majoritatii romanilor arata ca acestia cer sa raspundem pentru abuzurile si erorile pe care le facem”. Majoritatea sunt cei care se uită seară de seară la mocirla.tv? Ei nu știu că există răspundere disciplinară, materială, penală, administrativă, deontologică a magistratului român.

 „Ar trebui sa realizati cat de rupti suntem de realitate, de societate si implicit de misiunea care ne-a fost incredintata cand am intrat in profesia de judecator”. Nu neg că unii sunt rupți de realitate, dar alții sunt prezenți prea des în mijlocul ei. Aici îmi fac mea culpa.

Societatea nu ne datoreaza nimic si nu trebuie sa se schimbe dupa dorintele noastre. Noi datoram TOTUL societatii si avem obligatia de a-i servi cat mai bine pe cetatenii acestei tari”. Încă o dată spun că noi nu servim cetățenii, ci deservim legea. Nu dăm hotărâri cum vrea publicul. Justiția nu e plebiscitară.

Ceea ce facem in aceste zile, cu adunarea semnaturilor pentru a nu se schimba nimic in justitie, este dovada clara ca ii ignoram arogant pe cetateni si doleantele acestora”. Când e vorba de apărarea independenței justiției, trecem peste ceea ce susțin privitorii la mocirla.tv. Oricum, așa nealeși cum suntem, cetățenii au încredere în noi dublă față de cea în Guvern și triplă decât cea în Parlament.

Modificarea legilor justitiei este o necesitate pe care trebuie sa o sustinem pentru a perfecta sistemul de justitie”. Orice modificare spre mai bine e în regulă. Dar că sunt patru modificări care duc Justiția înapoi în 2004 când totul era controlat prin sistemul politic și prin sistemul de legături neetice dintre magistrați (și îmi aduc aminte perfect ce s-a întâmplat în acei ani și la Oradea, și la Cluj-Napoca), asta nu poate fi acceptat.

Stimată colega, ați încheiat cu „Nu exista o tiranie mai cruda decat aceea care se perpetueaza sub scutul legii si in numele justitiei. Charles de Montesquieu”. Închei și ei cu „În fiecare stat există trei feluri de puteri: legislativă, executivă și judecătorească. Nu există libertate dacă puterea judecătorească nu e separată de cea legislativă și cea executivă” (Charles de Montesquieu, Despre spiritul legilor, Cap VI, para 1 și 4)

02/10/2017

10 sfaturi pentru studenti

Filed under: educatie — Cristi Danilet @ 6:09 PM

Universitatea_Bucuresti_-_facultatea_de_drept.jpgCă tot a început azi facultatea, aș vrea să transmit și eu niște gânduri studenților:
1. Felicitări pentru parcursul de până acum și succes în ceea ce urmează!
2. Nu vă mai considerați niște liceeni! Facultatea e un loc academic. Comportați-vă ca atare!
3. Încercați să aflați câte ceva despre istoricul facultății dvs, al marilor profesori care au predat acolo și al absolvenților care au ajuns în puncte cheie ân societate. Dacă nu aveți nimic din astea, atunci fiți voi ceea ce lipsește facultății!
4. Nu acceptați profesori care vin la curs și dictează. Profii ar fi trebuit să își învețe propriul curs, până acum. Iar voi nu sunteți niște scribi! La curs se discută, nu se dictează.
5. Nu acceptați profesori care vi se adresează altfel decât cu „dvs” sau „colega”. Acceptați să vă tutuiască numai pe cei care acceptă să îi tutuiți.
6. Să vă revoltați împotriva acelor profesori care vă amenință că dacă nu le cumpărați cursul tipărit nu vă vor primi în examen. Vă asigur că cine spune asta are un curs de …doi lei.
7. Să nu acceptați sub nicio formă ca profesorii să vă jignească. Frustrarea personală și golănismele nu se potrivesc defel cu activitatea de dascăl.
8. Apreciați-i la maximum pe profii care acceptă opinii argumentate contrare, pe cei care vă trimit la bibliografie suplimentară, pe cei cu care puteți discuta la modul pragmatic despre viața reală.
9. Nu fiți ipocriți să alergați după note mari care nu vă reflectă cunoștințele! Nu dați mită profesorilor (flori, bijuterii, bani, sex), chiar dacă așa au făcut cei din generațiile trecute – e ilegal și este doar o chestiune de timp până veți fi prinși și voi, și ei!
10. Mai aveți 9 luni și terminați anul acesta universitar. Încercați să ieșiți din facultate mai deștepți decât ați intrat!

TEST pentru studenti

Filed under: educatie,reforma — Cristi Danilet @ 9:36 AM

intrebareTimp de trei ani consecutiv, la cele mai mari întâlniri cu studenții de la Drept și Științe Politice, am aplicat un TEST:
Câți dintre voi pot să îmi spună numele a cinci politicieni?” întreb. S-au ridicat mâinile instantaneu: printre cei enumerați era un mincinos notoriu, un plagiator dovedit, un condamnat definitiv și un inculpat.
Acum câți dintre voi îmi puteți spune cinci nume de VIP-uri, mai exact de pițipoance și cocalari, cum le spuneți voi” am continuat. Mâinile s-au ridicat în aer și am auzit nume celebre de amante, botoxate și maneliști.
Iar acum vă rog să îmi dați numele unor magistrați! Cine știe numele a cinci persoane, mâna sus!”. Niciuna nu s-a ridicat. „Bine, fie, patru nume!”. Nicio mână. „Trei nume!?” am întrebat eu cu speranță și am avut parcă ceva mâini ridicate. „Două nume?!” și am mai avut și alte mâini. Și atunci am încercat marea cu degetul: „Care e numele președintelui curții supreme, a primului judecător din România”? Tăcere (doar la o singură întâlnire am auzit numele). „Dar a Procurorului General al României?” și situația s-a repetat. „A președintelui CSM?” – tăcere. Și asta la facultăți unde se studiază dreptul, politica, separația puterilor, funcționarea instituțiilor…
Avem multe de schimbat în România. De la bază. Și poate nu ar fi tocmai greșit să înlocuim cuvântul „reFORMĂ” cu „reFONDare”, ca să știm de unde pornim…

28/09/2017

Adevărata știre de azi: opt membri CSM au votat pentru subordonarea justiției

Filed under: CSM,independenta justitiei,inspectia,Parchet — Cristi Danilet @ 2:16 PM
Tags: , , ,

CSM2Azi CSM a respins propunerile ministrului justiției de a modifica legile justiției. Votul a fost secret și s-a luat cu o majoritate de 10 la 8. Ministrul justiției a lipsit la dezbateri. Ceea ce înseamnă că opt oameni din organismul chemat să apere independența justiției au votat pentru proiectul ministrului.

Aceste legi – 303, 304 și 317 – au fost adoptate în anul 2004. În luna februarie a acelui an, mai mulți magistrați s-au deplasat pe ascuns la București și au organizat prima masă rotundă la care au participat ONG-iști și parlamentari, arătând gravele erori pe care le conțineau proiectele de legi redactate de echipa ministrului R.Stănoiu, prin care practic ministrul își păstra controlul asupra sistemului de instanțe și parchete. Un document de la acea discuție a plecat către Bruxelles și în câteva zile ministrul a fost schimbat. Noul ministrul, C.Diaconescu, a preluat toate propunerile venite de la magistrați și de la societatea civilă, născându-se cele trei legi de care vorbeam mai sus. Ele au fost îmbunătățite în 2005 (ministru era M.Macovei) și în 2012 (ministru era C.Predoiu).

Proiectul de modificare a legilor justiției din acest an, inițiat de ministrul T.Toader conține două categorii de propuneri: unele favorabile sistemului (în sensul eficientizării activității judiciare), altele profund vicioase (în sensul trecerii sub controlul politic al unor componente judiciare). Legea prevede că e obligatoriu de consultat CSM atunci când se modifică aceste legi. Azi, CSM a dat un aviz negativ cu un scor strâns, de 10 la 8. Avizul este însă doar consultativ.

Aceasta înseamnă că opt dintre membrii CSM (magistrați și societate civilă) au făcut front comun cu ministrul justiției în încercarea de a subordona politic două instituții vitale care fac parte din sistemul de justiție: Inspecția Judiciară și Ministerul Public. De fapt, aceasta este adevărata știre de azi: opt membri ce fac parte din organismul chemat să garanteze independența justiției au votat pentru subordonarea justiției față de politic.

Căci este vorba de subordonare atunci când votezi să treacă sub un minister, fie el și al justiției, organismul care îi cercetează disciplinar pe magistrați. Asta, fără să îți aduci aminte de perioada sumbră dinainte de 2004 când zeci de șefi de instanțe au fost schimbați pe considerente politice, când șefii parchetelor făceau anticameră la ministru, când magistrații erau inspectați de oamenii ministrului inclusiv pe fondul cauzelor. Tot asta, fără să știi că scoaterea Inspecției de la ministru și consolidarea CSM a fost una dintre condițiile de încheiere a negocierilor de aderare din cadrul capitolului 24 Justiție și Afaceri Interne care au aruncat România în brațele UE.

Căci tot de subordonare este vorba atunci când votezi ca numirea șefilor Ministerului Public să fie făcută practic de ministrul justiției. Asta, tratând cu ușurință scoaterea din ecuație a Președintelui țării, deși acest aspect a fost analizat de CCR și declarat constituțional prin decizia nr. 375/2005. Tot asta, acceptând prevederea că secția de procurori să poată refuza propunerea ministrului o singură dată, fiind evident pentru oricine că dacă ministrul revine a doua oară cu aceeași propunere, rolul CSM devine nul și ministrul își impune oamenii lui, în cele din urmă.

Acești opt oameni, pe care nu îi știu și nici nu vreau să îi știu, au dat cu piciorul la 13 ani de reformă și la zeci de rapoarte de țară care lăudau eforturile făcute. Aceștia au arătat că nu înțeleg care e rolul și locul justiției într-o democrație post-comunistă. Acești oameni au desconsiderat total voința a 9000 de magistrați care în procesul de consultare pe legile justiției s-au opus propunerilor ministrului. Acești opt oameni m-au făcut să imi fie teamă de viitorul meu și al țării în care am decis să rămân, văzând cât de simplu îl pot spulbera printr-o simplă semnătură.

Asta se întâmplă când la facultatea de Drept nu se studiază istoria statului și dreptului românesc decât până în anul 1944: mulți din cei care ajuns să facă parte dintr-un sistem esențial al statului nu știu nimic despre ultimii ani de zbucium în drumul către autentica separație a puterilor în stat. Asta se întâmplă când etica și deontologia judiciară sunt materii tratate superficial la INM și cu dispreț de către magistrații în funcție: ajungi să ignori concepte precum „independența” și „integritatea”, considerându-le simple cuvinte din dicționar. Asta se întâmplă atuncă când în CSM sunt aleși oameni pe criterii ce țin mai degrabă de populism: îi preferi pe cei ce critică și atacă personal pe oricine, neinteresându-te dacă au ce și cum construi. Asta se întâmplă când în CSM sunt alese persoane ce promit în mod sindicalist condiții mai bune de lucru, muncă mai puțină și salarii mai mari: obții oameni care nu cunoasc atribuțiile CSM și nu înțeleg funcționarea politică a statului.  Asta se întâmplă când cei aleși nu stăpânesc arta dialecticii, nu au un istoric în reformarea justiției, nu au urmat cursuri de pregătire în domeniul eticii și disciplinei judiciare: ajung să formeze un CSM fragil, cu membri gata să facă pact cu politicul încălcând principii existențiale ale democrației, cu oameni care se plâng la televiziunile condamnaților penali și care duc războaie personale cu alți magistrați sau cu alți membri CSM.

CSM are în total 19 membri: 9 judecători aleși de instanțe, 5 procurori aleși de parchete, 2 reprezentanți ai societății civile aleși de Senatul României, ministrul justiției, Procurorul General al PICCJ și președintele ICCJ. De azi înainte vom defila mai departe încă 5 ani și 3 luni  – cât au mai rămas din acest mandat al actualului CSM – cu două „tabere”, în care doar unul sau două voturi vor face diferența.

 

20/09/2017

Inlocuirea judecatorului in complet. Ce se intampla?

Filed under: noile coduri,reforma — Cristi Danilet @ 11:38 AM
Tags: , , ,
judecatorPoate este curios dar, în caz de înlocuire a unui membrul dintr-un complet de judecată cu un alt magistrat, nu există în România vreo procedură cu privire la ce se întâmplă cu procesele aflate în derulare.
.
Astfel, se întâmplă uneori ca un judecător să plece din sistem prin demisie sau pensionare, ori să promoveze sau să fie transferat la o altă instanță, ori să se admită cererea de abținere/recuzare a sa, ori să fie dat afară disciplinar sau ca urmare unei sancțiuni penale, ori chiar să decedeze. Și acest eveniment să aibă loc chiar în timpul soluționării unor cauze. Ce se întâmplă apoi cu aceste cauze, cine le judecă?
.
Până în anul 2005 nu exista nici împărțire aleatorie a dosarelor și nici ideea de continuitate a completului de judecată, singura condiție fiind atunci ca judecătorul care va da soluția să fie același cu judecătorul care a intrat la ultimul termen de judecată. Așadar, era posibilă înlocuirea pe parcursul procesului a judecătorului prin simpla voință a celui care amâna cauza, astfel că era des întâlnită situația în care la termenele de judecată sucesive apăreau alți judecători în aceeași cauză.
.
În anul 2005 a apărut regula cum că o cauză trebuie să fie soluționată cap-coadă de un singur complet de judecată, astfel că schimbarea judecătorului nu a mai fost posibilă chiar în orice condiții. Evident, în caz de lipsă obiectivă a unui judecător, atunci un altul urma să intre în cauză, dar aceasta se derula în continuare, fără a-și pune cineva problema că e ceva în neregulă.
.
În anul 2014 au apărut două decizii ale CtEDO împotriva României (cauza Beraru și cauza Cutean) în care s-a spus că nu e tocmai în regulă ca judecătorul să se schimbe pe parcursul judecării cauze fără a se relua anumite aspecte esențiale ale cauzei, căci cel judecat trebuie să aibă garanția că noul judecător îi știe dosarul foarte bine. Ei, pentru că aceste decizii nu acoperă toate situațiile care se pot întâlni în cauză (de exemplu: se înlocuiește singurul judecător al completului, sau se înlocuiește doar un singur judecător dintr-un complet colegial, sau se înlocuiește judecătorul dar părțile nu invocă vreo neregularitate etc) și pentru că în codurile noastre de procedură nu e lămurit acest aspect, s-a ajuns la situația ca în România judecătorii să procedeze diferit. Motiv pentru care unele cauze se reiau „de la zero”, altele continuă cu noul judecător.
.
Suntem în anul 2017 și nicio reformă nu a vizat acest aspect, deși codurile sunt noi și modificări au tot suferit. Astfel că, dacă mă întrebați pe mine ce este de făcut, vă spun că trebuie făcută o singură modificare în codul de procedură penală, respectiv civilă. Despre deciziile CtEDO sau CCR care nu au fost urmate de modificări legislative, deși aceasta ar fi trebuit să se întâmple, nu cred că mai este cazul să vorbesc. Căci, contrar impresiei că doar în materie penală ar fi trebuit puse în acord deciziile CCR cu cele două coduri, penal și de procedură penală, vă pot spune că există o mulțime de decizii ale CCR în diverse alte materii, ne-penale, prin care s-au admis excepții de neconstituționalitate și legiuitorul nu și-a îndeplinit de ani buni obligația de a modifica legea, care trebuia făcută în termen de …45 de zile..

19/09/2017

Pe scurt: despre libertatea de religie

Filed under: religie — Cristi Danilet @ 9:29 AM

ReligiaConstituția României consacră libertatea credințelor religioase (art. 29), iar CEDO vorbește de libertatea de religie (art. 9).

Această libertate presupune dreptul de a adera sau nu la o religie și de a o practica sau nu, fiind în același timp un element esențial pentru credincioși și un bun prețios pentru atei, agnostici, sceptici și indiferenți (CtEDO, Biserica Mitropolitană a Basarabiei c. Rep. Moldova, 2001).

În România se recunosc 18 culte religioase (Legea nr. 489/2006).

Biserica este separată de stat (CtEDO, Hasan și Chaush c. Bulgariei, 2000). Aceasta înseamnă că:
– statul are obligația generală de a fi neutru și imparțial (CtEDO, Parohia Greco-Catolică Lupeni c. României, 2015);
– instanțele judecătorești ale statului nu pot controla hotărârile luate de instanțele disciplinare și de judecată bisericească în probleme doctrinare, morale, canonice și de disciplină (CCR, decizia 448/2011);
– școala trebuie să fie deschisă pentru idei și valori religioase, ca urmare: nu pot fi afișate simbolurile religioase ale unui anumit cult în sălile de clasă (CtEDO, Lautsi c. Italiei, 2009), respectiv statul nu poate impune studierea religiei, astfel că elevii majori, respectiv părinții pentru cei minori, trebuie să ceară participarea la ora de religie (CCR, decizia 669/2014).

04/09/2017

Catre familia moderna: periodizarea mutațiilor

Filed under: discriminare,familia,LGBT — Cristi Danilet @ 11:05 AM
Tags: , , , ,

timp-clepsidraVerificând instrumentele internaționale, am ajuns la concluzia că acestea au constatat transformările sociale și/ori au determinat trecerea de la familia clasică la familia contemporană într-un mod vizibil și rapid folosindu-se de standardele impuse de noua religie a secolului 21, drepturile omului ce au ca valoare centrală demnitatea persoanei. Aspectele vechi de putere din familia bazată pe căsătoria tradițională sunt estompate de egalitarismul dintre soți, care tinde în mod firesc – spun asta văzând evoluția cronologică a instrumentelor de care vorbeam – spre pierderea interesului pentru sexul partenerilor.

Angajarea femeilor în număr ridicat în timpul celui de al doilea război mondial a dus la schimbarea rolului tradițional al femeii în familie și în societate. După apariția instrumentelor cadru cu privire la drepturile omului la nivel internațional, apar alte documentele internaționale ce marchează cinci etape de evoluție.

În prima etapă, a anilor 50 și 60, se manifestă o atenție sporită pentru mamă și copil, în special cu privire la drepturile sociale[1].

În a doua etapă, a anilor 70 până în prima jumătate a anilor 80, se constată că există o evoluție în cadrul familiei ce a dus la o relație simetrică între membrii săi, adică la o egalitate în drepturi și responsabilități în cuplu, numit pentru prima dată în mod oficial „familie modernă”[2].  Se vorbește chiar de necesitatea unei modificări a rolului tradițional al bărbatului în familie și societate pentru a evolua la fel de mult ca femeile, se cere luarea măsurilor pentru eliminarea discriminării față de femei în viața politică, în educație (de exemplu, revizuirea manualelor școlare pentru a se elimina orice concepţii şablon privind rolul bărbatului şi al femeii), în domeniul angajării în muncă, în sănătate, alte domenii sociale (de exemplu sport – așa se explică apariția echipelor de fotbal feminin sau de sportive pugiliste), în toate chestiunile legate de căsătorie și de familie (consacrându-se egalitatea deplină între soție și soț)[3]. Se combate violența în familie, aspect ce se va relua în următoarele decade[4]. Eforturile pentru estomparea oricăror diferențe în privința rolului în cadrul familiei și pentru eliminarea stereotipurilor, inclusiv în limbaj, se reiau cu și mai mare amploare în anii 2000[5], iar unele continuă și în prezent[6].

În a treia etapă, ce cuprinde sfârșitul anilor 80 și anii 90, se recunosc „familile de fapt” ca fiind egale cu cele legitime. Astfel, Consiliul Europei[7] constată „profundele mutații intervenite în ultimele decenii în structura familiilor, caracterizate prin creșterea speranței de viață,  o scădere a ratei natalității, scăderea numărului de căsătorii, creșterea numărului de divorțuri, proliferarea familiilor monoparentale, multiplicarea alte forme de viață în comun, cum ar fi conviețuirea, prin evoluții în rolul femeii” și recunoaște că „schimbările care au avut loc au și aspecte pozitive cum ar fi înlocuirea căsătoriei tip alianță cu cea de tip parteneriat, cu îmbunătățirea balanței sociale, economice și intelectuale dintre parteneri”. În același document familia este recunoscută drept mediul în care au loc relațiile cele mai dense și bogate dintre oameni și locul cel mai potrivit pentru educarea copiilor. Se arată că o concepția fixă despre familie ar fi depășită de realitate. Rolul statului este doar acela de a asigura un cadrul familial în care membrii să fie în siguranță, solidari și unde să li se respecte drepturile fundamentale. În acest cadru urmează să se aplice două principii: unul este cel al democratizării familiei, ceea ce presupune egalitatea membrilor și respectul drepturilor fiecăruia, iar celălalt este libertatea de alegere a partenerului.

În a patra etapă, a primei decade a anilor 2000, se dorește a se estompa diferențele date de sexul biologic diferit dintre tată și mamă: se creează cadrul pentru drepturi egale ale tatălui și mamei în primul instrument global privind drepturile copilului, care consacră dreptul copilului de a fi consultat de părinți și de a fi ascultat de autoritățile în privința chestiunilor care îl privesc, respectiv de a fi protejat împotriva violențelor și abuzurilor inclusiv față de părinții săi[8], ceea ce e menit să pună capăt practicilor din multe familii. Tot acum se acordă dreptul la concediu paternal pentru tată[9] și se militează pentru drepturile ale bărbatului egale cu ale femeii în ce privește custodia după divorț (mentalitatea și practica judiciară fiind până atunci că minorul se cuvine mamei)[10]. Se decide că tatăl divorțat nu poate fi privat de dreptul de a-și vedea copilul, pe motiv că este homosexual[11]. Se cere combaterea violenței împotriva femeilor[12].

În a cincea etapă, a decadei în curs, se insistă în creșterea sensibilității față de membrii comunității LGBT[13], se cere eliminarea prejudecăților, stigmaitizării,  discriminării, hărțuirii, excluderii, violentării, sancționării penale pe rațiuni de orientare sexuală și identitate de gen[14] și se combate homofobia, indicându-se statelor că  drepturile populației LGBT ar fi protejate mai bine prin legalizarea concubinajului sau instituirea parteneriatelor ori căsătoriei[15]. Se recomandă ca acolo unde legislația acordă drepturi persoanelor necăsătorite acest lucru să nu țină seama de sexul lor, acolo unde statele admit parteneriatele civile pentru homosexuali să se acorde aceleași drepturi ca partenerilor heterosexuali, ca atunci când este vorba de responsabilități privind copiii să nu se facă discriminări pe motive de orientare sexuală[16] sau identitate de gen, iar în statele în care se permite reproducerea asistată pentru femeia singură să nu se țină seama de orientarea ei sexuală[17].

În acest context, asistăm la o extindere – prin lege sau jurisprudență – a aspectelor ce țin de familie și care aparțineau până de curând doar persoanelor heterosexuale către persoanele homosexuale: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că două persoane de același sex care trăiesc în cuplu trebuie să fie protejate nu numai cu privire la viața intimă, ci și cu privire la viața de familie[18], se recunoaște dreptul unui homosexual de a adopta copii[19], sau dreptul de a se reuni cu partenerul într-o altă țară[20], sau dreptul de a beneficia de asigurarea de sănătate a partenerului homosexual[21]. Fiind vorba de drepturi ale omului, inclusiv cele acordate minorităților sexuale, acestea nu pot fi combătute cu argumente care fac referire familia tradițională, morala poporului, pericolul ca majoritatea să se supună minorității sau ca tânăra generație să fie educată în mod greșit de către sau cu privire la homosexuali[22].

Tot în această perioadă se relaxează condițiile pentru a încheia uniuni legitime: state care în trecut nu permiteau pentru parteneri de același sex nici uniuni, nici căsătorii, în anumite condiții sunt obligate să o facă[23]; state care permiteau parteneriate doar între parteneri de sex opus ajung să le permită și pentru parteneri de același sex[24]; respectiv state care permiteau doar parteneriate civile între parteneri de același sex ajung să permită le permită căsătoria. Din 50 de state europene, 29 state recunosc legal uniuni între persoane de același sex și 17 state au legi pentru căsătoria între persoane de același sex[25].

Este de subliniat că în Europa căsătoria între homosexuali nu este un drept fundamental, căci CEDO îl rezervă doar pentru un bărbat și o femeie. Ca urmare, rămâne la latitudinea statelor de a-l acorda persoanelor de același sex[26]. Alta este situația în SUA, unde Curtea Supremă a decis în anul 2015 în cauza Obergefell ş.a c. Hodges, că prin Constituţia americană se garantează dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători în condiţii similare cu persoanele de sex opus şi că statele nu pot rezerva dreptul de căsătorie doar pentru cuplurile de heterosexuali.

NOTE:

[1] Organizația Internațională a Muncii: Convenția cu privire la protecția maternală, din 1955 și Recomandarea nr. 123 din 1965 privind angajarea femeilor care au copii, 1965 (în a doua etapă a fost înlocuită cu Recomandarea nr. 165 din 1981 cu privire la angajații care au responsabilități familiale); CoE, Rezoluția CM (70) 15 privind protecția socială a mamelor nemăritate și a copiilor acestora.

[2] CoE, Adunarea Parlamentară, Recomandarea 751 (1975) cu privire la situația și responsabilitățile părinților în familia modernă și rolul societății în această privință.

[3] Convenția ONU cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei din 1981, ratificată de noi în același an. A se vedea și CEDAW, Recomandarea nr. 21 din 1994 privind egalitatea în relațiile maritale și de familie.

[4] CoE, CM, Recomandarea nr. (85) 4 privind violența în familie.

[5] CoE, CM, Recomandarea (2007)17 privind mecanismele și standardele pentru egalitatea de gen.

[6] Gender Equlity Commission, Compilație de standarde ale Consiliului Europei privind noțiunea de sexism, 9.03.2017.

[7] CoE, Adunarea Parlamentară, Recomandarea 1074 (1988) privind politicile în domeniul familiei. Zece ani mai târziu Parlamentul European din cadrul Uniunii Europene, prin Rezoluția cu privire la mama celibatară și familiile monoparentale (A4-0273/98, Jurnalul Oficial C-313 din 1998, p. 238), recunoaște familia monoparentală și părintele singur ca șef al familiei.

[8] Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, 1990, ratificată de România în același an.

[9] Organizația Internațională a Muncii (OIM), Recomandarea nr. 191 din 2000 sugerează introducerea pentru tații angajați a instituției „concediului parental”. Primele state care au prevăzut acest lucru au fost cele nordine, încă din anii 70.

[10] CoE Adunarea Parlamentată, Rezoluția 1921 (2013) privind Egalitatea de gen, concilierea vieții private și de muncă și co-responsabilitate și Rezoluţia 2079 (2015) privind Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor.

[11] CtEDO, Salgueiro da Silva Mouta c. Portugaliei, hotărârea din 21.12 1999: condamnare pentru că instanța a decis ca tatăl să nu își mai vadă copilul ce trebuie să traiască în familia tradițională.

[12] CoE, Adunarea Parlamentară, Rezoluția (1635) 2008 privind o convenție a Consiliului Europei cu privire la combaterea violenței împotriva femeilor. Se va concretiza în Convenția de la Istambul pentru prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor și violenței domestice, 2014, ratificată de România în 2016.

[13] CoE, Rezoluția 1728(2010) a Adunării Parlamentare privind discriminarea pe baza orientării sexuale și a identității de gen, Rezoluția 380 (2015) intitulată Garantarea drepturilor populației LGBT (lesbiană, homosexual, bisexual și transgender): o responsabilitate pentru orașele și regiunile din Europa. 

[14] ONU, Adunarea Generală, Declarația cu privire la drepturile omului, orientarea sexuală și identitatea de gen, 2008.

[15] UE, Rezoluția Parlamentului European din 24.05.2012 privind lupta împotriva homofobiei în Europa.

[16] Există 75 de studii la nivel mondial, bazate pe peste trei decenii de cercetări care sunt într-un consens covârșitor: un părinte homosexual sau lesbian nu dăunează copiilor, iar copiii din asemenea familii nu au prezentat diferențe semnificative față de colegii lor în rezultatele școlare. Accesibile la https://goo.gl/RyHIlx.

[17] CoE, Recomandarea (2010)5 a Commitetului Miniștrilor privind măsurile de combaterea a discriminării pe baza orientării sexuale și a identității de gen.

[18] CtEDO, Schal k și Kopf c. Austriei, hotărârea din 24.06.2010.

[19] CtEDO, EB c. Franței, hotărârea din 22.01.2008: condamnare pentru că s-a refuzat adoptarea unui copil de către o femeie pe motiv că este lesbiană; Gas și Dubois c. Franței, hotărârea din 15.03.2012, respectiv X și alții c. Austriei, hotărârea din 19.2.2013, pentru că s-a refuzat unei femei să adopte copilul celei cu care avea încheiat un parteneriat civil.

[20] CtEDO, Taddeucci și McCall c. Italiei, hotărârea din 30.06.2016: condamnare pentru că legislația cu privire la imigrare nu permitea partenerului gay din Noua Zeelandă să se căsătorească în Italia și să obțină rezidența aici pe motive familiale. La fel, Pajic c. Croației, hotărârea din 23.02.2016: condamnare pentru că legislație permitea reunirea de familie doar pentru partenerii de sex opus.

[21] CtEDO, P.B. și J.S c. Austriei, hotărârea din 22.07.2013: condamnare pentru că statul permitea ca de asigurarea de sănătate să beneficieze doar ruda apropată sau partenerul de sex opus.

[22] Pentru o trecere în revistă a întregii jurisprudențe CtEDO care combate acest tip de argumente a se vedea: Cristi Danileț, Familia pe înțelesul tuturor – Partea a doua: Morala ca argument împotriva formelor “netradiționale” de familie, pe www.contributors.ro, postare din 9.08.2017.

[23] CtEDO, Oliari ș.a. c Italiei, hotărârea din 21.07.2015: condamnare pentru a obliga statul să permite cel puțin parteneriat civil pentru parteneri de același sex, în condițiile în care 24 din cele 47 state membre ale Consiliului Europei recunosc diferite forme de uniune între astfel de parteneri, iar Curtea Constituțională și populația italiană le acceptă.

[24] CtEDO, Vallianatos ș.a. c. Greciei, hotărârea din 7.11.2013: condamnare pentru că statul permitea uniunea civilă doar pentru parteneri de sexe diferite, la fel ca și Lituania, deși alte 17 state europene care recunosc parteneriatul civil îl permite și pentru homosexuali.

[25]  Belgia, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Islanda, Luxembourg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania.

[26] Cea mai recentă decizie în acest sens este CtEDO, Chapin și Charpentier c. Franței, hotărârea din 9.06.2016.

 

31/08/2017

Opinia VeDemJust cu privire la propunerile vizand legile justitiei

Filed under: legislatie,MJ,VeDem Just — Cristi Danilet @ 2:39 PM
Tags: ,

Opinia asociației VeDemjust din care fac parte cu privire la proiectul din 30.08.2017 de modificare a legilor justiției poate fi citit AICI.

Rețin concluziile:

  1. Proiectul postat ieri pe site-ul MJ este unul nou, nediscutat cu societatea civilă, care mai înainte de trimitere în procedură de avizare trebuie supus dezbaterii publice.
  2. Proiectul nu este fundamentat în mod complet.
  3. Proiectul nu este însoțit de un studiu de impact ale modificărilor propuse.
  4. Proiectul duce la restaurarea dreptului de control al ministrului justiției asupra sistemului judiciar.
  5. Proiectul nu se ocupă de probleme mari și persistente ale sistemului judiciar.
  6. 6. Proiectul de ieri nu va duce la o eficientizare a sistemul judiciar și o creștere a calității actului de justiție.
  7. Proiectul pune în pericol independența justiției.

29/08/2017

Primul proces simulat cu elevi, filmat

Filed under: educatie,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 4:22 PM
Tags: ,

Duminică, 27 august 2017, a avut loc în România un eveniment inedit: un grup de elevi de liceu au simulat un proces penal având ca obiect comiterea unei infracțiuni de violență în școală, care a fost filmat în întregime și transmis în direct de o televiziune locală.

Evenimentul a avut loc în cadrul serbării ZIUA COMUNEI BASCOV, din județul Argeș și a fost generat de Protocolul dintre asociația „Voci pentru Democrație și Justiție” – VeDemJust și Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov. El a fost urmărit la televizor și pe internet grație postului local Curier TV.

Elevii interpreți sunt liceeni de la Colegiile Naționale „Alexandru Odobescu”, „Ion C. Brătianu” și „Zinca Golescu” din Pitești.  Fiecare dintre ei a primit câte un manual „Educație juridică pentru liceeni”. Conceptul și coordonarea momentului a aparținut judecătorului Cristi Danileț, care a primit din partea Primăriei și Casei de cultură o distincție de excelență pentru implicarea în proiecte privind educația juridică a tinerilor.

Înregistrarea este accesibilă la adresa:  https://youtu.be/32Vx6Ic3bdE?t=1

Anterior un eveniment similar, doar filmat, a avut loc la Dorna Art, ediția 2017.

21106366_1651673971541408_3119422712825752290_n 21034526_1651674044874734_7761724076894539998_n

21151253_1651673384874800_6036715471350639966_n

21198305_1653869384655200_1455200579_o.jpg

23/08/2017

Raspunderea materiala a magistratilor: o propunere noua e…veche

Îi văd pe unii că jubilează că ministrul justiției face o modificare cu privire la răspunderea magistraților.

Păi, modificarea pe care o face acum MJ constă în modificarea unui cuvânt: acum se prevede că Statul POATE recupera despăgubirile plătite victimei unei erori judiciare, iar pe viitor se va prevedea că acestă recuperare trebuie inițiată în mod OBLIGATORIU. Iar, cei care cred că asta ar fi ceva deosebit și nemaiîntâlnit, spun că de acum încolo gata, s-a rezolvat problema răspunderii magistraților.

Numai că lucrurile nu stau deloc așa: pentru cine nu a aflat, în perioada 2006-2014 recuperarea despăgubirilor plătite de stat pentru erori judiciare în materie penală a fost….obligatorie. Iată mai jos cum a fost în vechiul Cod de procedură penală textul cu pricina, în art. 507:

507

Pe intelesul tuturor: propunerile MJ de modificare a legilor justitiei

Filed under: CSM,MJ,Parchet,politic,reforma — Cristi Danilet @ 12:43 PM
Tags: , ,

Astăzi ministrul justiției a făcut propuneri de modificare a legilor justiției (Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 și Legea nr. 317/2004). Proiectul este de azi în dezbatere publică, după care se va finaliza proiectul, va fi aprobat de Guvern și se va trimite în Parlament. După ce trece de cele două camere și, eventual, de Curtea Constituțională, va deveni lege dar nu văd să se întâmple acest lucru mai repede de doi ani.

Iată mai jos principalele propuneri și opinia mea cu privire la ele.

1. Se mărește vechimea necesară pentru a promova și aceasta trebuie să fie numai în funcția de magistrat, fără a se lua în considerare vechimea anterioară în alte funcții juridice. Propunerea este excelentă: vom avea magistrați mai bine pregătiți la instanțele superioare. Nu știu dacă aceasta va privi, așa cum e corect, și asimilații din ministere: sunt funcționari la CSM, MJ, INM care au salarii de magistrați și intră în treapta superioară de salarizare numai prin simpla trecere a timpului;

2. Se elimină plata pentru magistrații care au un grad superior. Azi poți lucra la Judecătorie și să ai grad de Curte de Apel, pentru că ai trecut de două concursuri de promovare pe loc; ca urmare, muncești la Judecătorie, dar ești plătit ca și cum ai fi la Curte. Consider că este firesc să nu fii plătit pentru munca pe care nu o desfășori, chiar dacă ai gradul profesional superior. Mai mult, avem un judecător din România care lucrează la o curte de apel dar primește salariu de ICCJ, pentru că o perioadă de timp a activat acolo și apoi, printr-o decizie discutabilă a fostului CSM, a fost transferat.

3. Mandatul de șef va fi de patru ani. Acum mandatul șefilor de instanțe și din parchete este de trei ani, cu posibilitatea unei singure prelungiri cu un nou mandat. Înțeleg că este o corelație cu legi din alte domenii. Cu siguranță nu vor fi prelungite mandatele în curs, care continuă până la epuizarea celor trei ani, chiar dacă între timp intră în vigoare noua lege. Dar nu îmi e clar dacă actualii șefi care au fost două mandate mai pot candida  ulterior pentru un al treilea mandat potrivit noii lege și astfel se ne trezim cu magistrați șefi timp de 6 ani pe vechea lege și încă 8 ani pe noua lege;

4. Un judecător va putea trece procuror la Parchet de pe lângă Judecătorie, iar un procuror poate trece judecător doar la nivel de Judecătorie. E foarte bine: acum e posibil ca un judecător de Curte de Apel să se transfere ca procuror la același nivel sau la nivele inferioare de instanță. Mai mult, este posibil ca procurori de la PICCJ să fie numiți judecători la ICCJ, fără a fi o zi judecător.

5. Secțiile CSM vor decide separat asupra șefilor din Justiție. Pentru șefia ICCJ va face propunerea secția de judecători (nu Plenul CSM ca până acum) și numirea o face Președintele statului. Pentru sefia MP, DNA și DIICOT rămâne ca propunerea să vină de la ministrul justiției (ceea ce după mine nu va duce pe viitor la eliminarea acuzelor de politizare, prezente în prezent), dar numirea o face secția de procurori (nu o va mai face Președintele statului). Încă nu văd nimic cu privire la trecerea poliției judiciare în subordinea Ministerului Public;

6. În caz de condamnare pentru vătămare corporală din culpă (de regulă, urmare a unui accident de circulație) a unui magistrat.  În prezent, datorită unor modificări din 2012, CSM decide dacă poate sau nu să rămână în funcție magistratul condamnat pentru un accident de circulație cu victime, căci dacă un astfel de eveniment nu are legătură cu funcția judiciară, nu ai de ce să îl dai afară pe un magistrat. Se vrea eliminarea acestei reglementări, deci magistratul va părăsi sistemul doar pentru că a fost condamnat. Interesant, poți să fii parlamentar dacă ești condamnat pentru corupție ca parlamentar sau ca ministru….

7. Procurorul șef va putea infirma un act al procurorului din subordine nu numai pe chestiuni de legalitate, ci și pe fond. Nu mă pricep foarte bine, dar cred că dacă dăm puteri atât de mari procurorilor șefi nu mai putem vorbi de independența decizională a procurorilor, stabilită în lege pentru priam dată în România în 2005;

8. Locuința de serviciu a magistraților. Azi, locuința de serviciu dată unui magistrat rămâne a acestuia și după pensionare, iar după deces rămâne moștenitorilor. În mod corect, se va elimina acest drept: cât timp nu mai ești magistrat, nu mai ai de ce păstra locuința de serviciu;

9. Reîncadrarea după pensionare: În prezent se poate ca un magistrat tocmai pensionat să se reîncadreze la aceeași institutție, cu aprobarea CSM. Practic, magistratul va cumula pensia cu salariu. Se va elimina această prevedere, pentru îmbogățire de unii magistrați, cu sprijinul unui CSM (inclusiv din care am făcut eu parte) mult prea orb la astfel de „inginerii”.

10. La Parchetul General se va constitui o direcție specială pentru infracțiunile comise de magistrați. În felul acesta DNA pierde din competență faptele de corupție comise de magistrați. Dar o astfel de structură, numită „Birou de Anchete Speciale” a existat și pe vremuri  – procurorul Panait, sinucis în 2002, a făcut parte din ea;

11. Cu privire la răspunderea materială a magistraților nu sunt modificări radicale. În prezent, Statul despăgubește victima unei erori judiciare, iar apoi POATE să se îndrepte împotriva magistratului vinovat cu rea-credință sau gravă neglijență. Pe viitor se dorește ca acest regres al Statului să fie OBLIGATORIU, ceea ce este firesc. Însă acest sistem nu va fi funcționar cât timp nu este descrisă exact procedura de stabilire a relei credințe sau gravei neglijențe a magistraților: de exemplu, mă îndoiesc că într-un proces civil (pentru despăgubire) un judecător de civil poate stabili dacă un judecător de penal a greșit cu intenție;

12. Membrii CSM vor fi suspendați din magistratură. Nu îmi e clar ce s-a urmărit cu această propunere, căci nici acum cei 9 judecători și cei 5 procurori aleși membri în CSM nu exercită funcția de magistrat la instanța sau parchetul de unde au plecat. Dacă sunt suspendați din magistratură, înseamnă că nu le curge vechimea ca magistrat? Nu știu. După cum nu știu dacă vor fi afectate și mandatele în curs;

13. Inspecția Judiciară trece la Ministerul Justiției. Mi se pare cea mai dură propunere din acest set. Inspecția Judiciară era la MJ până în 2005, apoi a fost la CSM până în 2012, după care a devenit independentă. Acum se revine la sistemul dinainte de reforma din 2004-2005. Personal, nu aș vrea să fiu magistrat anchetat de Inspecția Ministrului, am prins vremuri când decapitările se făceau prin intermediul Inspecției MJ. Aș vrea să văd însă propunerile în scris și a stabili exact legătura MJ-IJ;

14. La INM candidatul să aibă minimum 30 de ani și cel puțin 5 ani experiență în funcții juridice. Este cea mai radicală propunere, care va schimba cu totul fața sistemului juridic de acum în 10-20 de ani. Nimeni nu a avut curajul să facă până acum o astfel de propunere. În principiu sunt de acord cu ea, dar cred că ar trebui introdusă progresiv: pot spune cu mâna pe inimă că în următorii 10 ani nu vom avea de unde recruta asemenea magistrați sau ei vor avea o pregătire mult inferioară proaspeților absolvenți din aceste zile. De asemenea, în paralel, cred că cineva ar trebui să facă o verificare cu privire la calitatea educației din Facultățile de Drept, care sunt prea multe pentru România și scot prea mulți absolvenți cu diplome fără acoperire în pregătirea lor. Sistemul de admitere directă în magistratură, fără INM, valabil în prezent pentru cei cu vechime de 5 ani, va fi eliminat.

17/08/2017

Nu exista dreptul de a lua viata ta si a copiilor tai

Filed under: copii,educatie — Cristi Danilet @ 11:18 PM

3-baby-angel-680-48Astăzi o mamă s-a sinucis împreună cu cei trei copii ai ei. Rectific: AZI O MAMĂ ȘI-A UCIS COPIII, APOI S-A SINUCIS.

Împărtășesc viziunea lui Hegel cum că omul nu este proprietar al vieții sale, deci nu poate renunța când vrea la ea (Hegel, „Principiile filosofiei dreptului”, para. 70, adaos, publicată în 1820; pentru o viziune opusă – dar  vizând doar eutanasia în caz de boală gravă – a se vedea Curtea Supremă a SUA, cauza Cruzan v. Missouri, hotârîrea din 1990). Proprietatea poate viza numai lucruri exterioare omului, pe care acesta și le apropriază. Deoarece omul nu este stăpân pe viață întrucât ea nu este exterioară lui – ci viața este însăși întreaga sa activitate, întreaga sa personalitate –  nu există un drept de a-ți lua viața. Deci, NU EXISTĂ DREPTUL DE SINUCIDERE. De altfel, există doar „dreptul la viață”, consacrat în convenții și constituții, dar nu și un „drept la moarte”; iar în România art. 190 Codul penal interzice eutanasia.

Cu atât mai mult nimeni nu are dreptul de a lua viața altor ființe umane. Oamenii nu pot fi proprietari ai altor oameni – numai sclavii puteau fi obiect al proprietății, dar ei erau considerați lucruri. Or, indivizii care au drepturi sunt persoane, iar persoanele nu pot fi deținute ca proprietate de cineva. Așadar, COPIII NU SUNT PROPRIETATEA PĂRINȚILOR, astfel că părinții nu pot să facă ce vor ei cu micuții! Când e vorba de viața unui om, nu se aplică zicala „eu te-am făcut, eu te omor”.

Dar, pe noi nu ne preocupă lucrurile astea. Unii cred că educația juridică nu e importantă ca nu cumva să îi învățăm pe copii ce drepturi au, respectiv pe părinți și restul societății ce îndatoriri au față de aceștia. Trăim cu senzația că încă îi mai putem prosti pe micuți, spunându-le că ei nu contează și că părinții au drepturi absolute. Pentru noi, azi pare mai important să cerem statului să intervină în viața adulților pentru a le spună pe cine au voie să bage în pat și ce acte să dețină pentru aceasta, decât să milităm ca statul să organizeze educația juridică, educația sexuală și educația parentală pentru copii și tineri.

În timpul acesta, cifrele oficiale  – disponibile aici și aici – sunt înfiorătoare (și sunt convins că încă nu reflectă realitatea): 43.000 de copii sunt azi în instituții de ocrotire, fiind abandonați sau abuzați de părinți; 80.000 de copii au un părinte sau amândoi părinții plecați în străinătate la muncă; 6 din 10 copii declară că sunt bătuți de proprii părinți și 40% din aceștia din urmă chiar recunosc asta; un copil pe lună moare în bătaie în propria familie, la fiecare patru zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată în familie; anul trecut 8 minori au fost omorâți de proprii părinți, alți 5 au fost victimele tentativei de omor din partea acestora și alți 12 au fost omorâți de frați; anul trecut 44 de copii minori au fost violați de proprii părinți și alți 6 de frați; doi din 10 copii români abandonează școala;  iar patru din 10 copii care merg la școală nu înțeleg ce se întâmplă acolo (sunt analfabeți funcțional)…

Românii trebuie să știe că există o lege privind drepturile copiilor – Legea nr. 272/2004. Iar Codul penal prevede sancțiuni mărite cu o pătrime pentru cei care își agresează membrii de familie –  art. 199.

15/08/2017

Prezic: calomnia va reaparea in Codul penal

Filed under: constitutia,dr.omului — Cristi Danilet @ 4:21 PM

Îmi permit să fac o predicție: nu va trece un an și vom avea din nou CALOMNIA în Codul penal. 

Această infracțiune a fost eliminată datorită unui fost magistrat care a crezut în libertatea de exprimare. În mod paradoxal, ea va reapărea din cauza unui jurnalist care a abuzat în mod grav de aceasta, crezând că poate să acuze persoane, în mod public și total nefondat, de comiterea unor ilegalități.

Ei bine, nu: exercitarea libertății de exprimare nu permite încălcarea demnității nimănui! Tot ce are un om mai scump în timpul vieții este DEMNITATEA. Demnitatea este ceea ce face diferența între ‘individ’ și ‘persoană’. Demnitatea este prima valoare ocrotită de Constituția noastră, în art.1 alin. (3). Or, dacă asta nu prețuim încă în Romania, a venit timpul să o învățăm.

14/08/2017

Pe intelesul tuturor: initiativa si referendumul privind casatoria

Filed under: constitutia,LGBT — Cristi Danilet @ 8:19 AM
Tags: ,

Familia și căsătoria: Constituția consacră două drepturi distincte: dreptul la viață familială (art. 26) și dreptul la căsătorie (art.48). Aceleași drepturi distincte sunt consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului care are prioritate în dreptul nostru dacă ar veni în contradicție cu legislația României: dreptul la respectarea vieții private și de familie (art. 8) și dreptul la căsătorie (art. 12). Cu alte cuvinte: prin căsătorie se naște o familie, dar o familie nu este neaparat rezultatul unei căsătorii.

Tipuri de familii: Este important să facem această distincție de la bun început, întrucât „noțiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relaţiile de familie rezultând din căsătorie” (para. 40 din Decizia CCR 580/2016).

Așa cum am arătat și cu alt prilej, există mai multe tipuri de familie: familia nucleară (alcătuită din bărbat, femeie și copil) care poate fi legitimă (având la bază căsătoria dintre bărbat și femeie) sau nelegitimă (concubinajul dintre bărbat și femeie), familia monoparentală (un părinte cu un copil), familia adoptatoare (un părinte/doi părinți care adoptă un copil ce nu este al lor), familia extinsă (care cuprinde rudele până la verișori), familia substitutivă (persoane care nu sunt rude apropiate și cresc un copil fără a deține acte pentru aceasta), familia separată (persoane căsătorite sau nu care nu locuiesc împreună, dar îi leagă un copil), familia homosexuală (persoane de același sex care locuiesc și gospodăresc împreună fără a fi căsătorite, întrucât legislația interzice aceasta).

Tipuri de căsătorii: Până în epoca modernă, căsătoria în Europa, inclusiv în România, era religioasă. Potrivit Codul civil românesc de la 1865 și legislației ulterioare, căsătoria a devenit un act civil. Azi, Constituția noastră prevede în mod expres la art. 48 alin. 2: „căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă”. Asta înseamnă că celebrarea căsătoriei religioase este facultativă și subsidiară: nu produce vreun efect juridic, având doar importanță spirituală.

În unele state din lume este posibilă căsătoria între două persoane de același sex. La noi aceasta este interzisă în mod expres. Astfel, art. 258 alin. 1 și 4 Codul Civil arată că în România căsătoria are loc între bărbat și o femeie, iar art. 277 Cod Civil interzice în mod expres căsătoria între persoane de același sex.

Revizuirea Constituției: Constituția poate fi modificată după o procedură specială, prevăzută de art. 150 și art 151. Când cetățenii inițiază această revizuire, trebuie să fie cel puțin 500.000 și să provină cel puțin câte 20.000 din 21 de județe – cu privire la exercitarea inițiativei, formularea propunerii și înregistrarea ei, se aplică Legea 189/1999. Parlamentul trebuie să adopte apoi această propunere, iar în maxim 30 zile trebuie organizat referendum.

Dezbatere parlamentară și referendum: În chestiunea căsătoriei s-au strâns 2.698.477 semnături. Propunerea s-a înregistrat la Senat, acesta a trimis-o la Camera Deputaților care a aprobat-o pe 9.05.2017, apoi s-a întors la Senat. Nu mă îndoiesc că va fi aprobată și de Senat.

Apoi populația va fi chemată la vot.  Se vor cheltui aproximativ 100 milioane lei pentru referendum. Modul de organizare și desfășurare a refderendumului este reglementat de Legea 3/2000: acesta este valabil dacă participă cel puțin 30% din cei înscriși pe listele electorale, este validat dacă sunt exprimate cel puțin 25% voturi valabile și rezultatul este dat de voința majorității celor care votează valabil. Dacă se votează DA, Constituția va fi revizuită.

Rezultatele votului: Dacă populația va spune DA la referendum, atunci în Constituția României în loc de căsătoria „între soți” va scrie că e vorba de căsătorie „între un bărbat și o femeie”. Așadar, căsătoria între persoane de același sex nu va fi posibilă, pentru ele fiind deschise alt gen de uniuni, precum „uniunea liberă” în prezent (adică concubinajul) și probabil în viitor „parteneriatul civil”, un proiect de lege în acest sens fiind acum în dezbatere parlamentară.

Dacă la referendum populația va spune NU (sau, ipotetic, dacă referendumul nu se va mai organiza), atunci rămâne în vigoare Constituția care consacră dreptul „soților” de a fi căsătoriți și Codul civil care spune că doar bărbatul și femeia se pot căsători. Opinia că Parlamentul ar putea modifica mai simplu Codul civil, putând consacra dreptul persoanelor de același sex de a se căsători, nu stă în picioare: para. 42 din Decizia 580/2016 a CCR spune clar că în Constituția actuală prin căsătorie se înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, inițiativa de revizuire neacordând și nereducând vreun drept, ci fiind doar o precizare a sintagmei „între soți”. Or, deciziile CCR sunt obligatorii, interpretarea dată de Curte fiind oficială și având aceeași putere ca și Constituția. Cu alte cuvinte, chiar dacă Constituția nu va fi revizuită cum doresc acum cei 2,7 milioane de semnatari ai inițiativei, în România nu este și nu va fi posibilă căsătoria între persoane de același sex.

Concluzie: Este dreptul oamenilor să inițieze o modificare a unor legi sau chiar a Constituției – aceasta fiind o formă a democrației directe. Mișcarea pentru modificarea Constituției are o amploare deosebită – 2,7 milioane de semnături atestate este de-a dreptul impresionant. Ceea ce se vizează este căsătoria, nu familia. Iar efectul juridic al referendumului s-a stabilit în mod oficial mai înainte ca el să aibă loc: potrivit Constituției României, revizuite ori nu, dreptul la căsătorie îl au și îl vor avea doar un bărbat și o femeie.

 

09/08/2017

Impotriva LGBT pot fi invocate morala sau traditia, pericolul pedofiliei sau puterea majoritatii?

Filed under: familia,LGBT — Cristi Danilet @ 9:11 AM
Tags: , , , , ,

Există un consens european clar privind recunoașterea dreptului indivizilor de a se identifica în mod deschis ca fiind homosexuali, lesbiene sau orice altă minoritate sexuală și de a-și promova propriile drepturi și libertăți (CEDO, Alekseyev c. Rusiei, 2010, para. 84).

Nu este nici un motiv să se considere ca fiind incompatibile menținerea valorilor familiei ca fundament al societății și recunoașterea acceptării sociale a homosexualității (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 67).

Este o tendința generală crescândă de includere a relațiilor dintre cuplurile de același sex în conceptul de „viață de familie(CEDO, PB și JS c. Austriei, 2010, para. 27 și Schalk și Kopf c. Austriei, 2010, para. 91) și recunoașterea necesității recunoașterii și protecției lor juridice (CEDO, Oliari ș.a c. Italiei, 2015, para. 165).

Statului îi revine sarcina de a ține cont de evoluția societății și de schimbările în percepția problemelor sociale, civile și de relații, inclusiv prin faptul că nu există doar o cale sau o alegere atunci când vine vorba de gestionarea familiei sau a vieții private (CEDO, Kozak c. Poloniei, 2010, para.98 și X ș.a. c. Austriei, 2013, para. 139).

Departe de a fi opuse valorilor familiei, multe persoane aparținând minorităților sexuale manifestă loialitate față de instituțiile de căsătorie, părinți și adopție. Nu s-a demonstrat modul în care libertatea de expresie în problemele LGBT ar devaloriza sau afecta în mod negativ „familiile tradiționale” actuale și existente sau le-ar compromite viitorul (CEDO, Bayev ș.a. c Rusia, 2010, para. 67).

Nu pot fi aprobate politici și decizii care încorporează o prejudecată predispusă de o majoritate heterosexuală împotriva unei minorități homosexuale (CEDO, Smith și Grady, 1999, para. 102, L. și V. c. Austriei, 2003, para. 51-52). Aceste atitudini negative, referiri la tradiții sau la ipoteze generale într-o anumită țară nu pot fi considerate ca fiind suficient de justificate pentru tratamentul diferențiat, ele fiind de atlfel similare cu cele bazate pe rase diferite sau culoarea pielii diferită (CEDO, Hämäläinen c. Finlandei, 2014, para. 109).

Fără echivoc sunt prejudecăți cu privire la comunitatea LGBT cele relevate de formulări precum „în mod distorsionat se vrea o imagine de echivalență socială între relațiilor sexuale tradiționale și cele netradiționale” și în referiri la potențialele pericole de „a crea o impresie distorsionată cu privire la echivalența socială dintre relațiile maritale tradiționale și cele netradiționale”. Chiar mai inacceptabile sunt încercările de a trasa o paralelă între homosexualitate și pedofilie (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 69).

Referitor la faptul că majoritatea populației dezaprobă homosexualitatea și se opune oricărei manifestări a relațiilor homosexuale, trebuie de observat importanta diferență între  sprijinul popular în favoarea sau pentru extinderea domeniului de aplicare al garanțiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și situația în care se sprijină restrângerea domeniului de aplicare al protecției sale (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 70). Or, este incompatibilă cu valorile fundamentale ale Convenției ca exercitarea drepturilor Convenției de către un grup minoritar să fie condiționată de acceptarea ei de către majoritate (CEDO, Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 81).

Referitor la susținerile cum că promovarea relațiilor homosexuale trebuie interzisă pe motiv că relațiile de același sex au reprezentat un risc pentru sănătatea publică, Curtea consideră că este improbabil ca o restricție privind libertatea de exprimare potențială privind problemele LGBT să conducă la o reducere a riscurilor pentru sănătate. Dimpotrivă, difuzarea cunoștințelor privind problemele legate de sex și identitate de gen și creșterea gradului de conștientizare a riscurilor asociate și a metodelor de protecție împotriva acestor riscuri prezentate în mod obiectiv și științific ar constitui o parte indispensabilă a unei campanii de prevenire a bolilor și a publicului larg (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 72).

Este la fel de dificil de văzut o legătură între interzicerea de a promova față de minori homosexualitatea sau relațiile sexuale non-tradiționale și realizarea ori afectarea obiectivelor demografice dorite. Or, creșterea populației depinde de o multitudine de condiții, precum prosperitatea economică, dreptul la securitate socială, accesibilitatea la îngrijire a copiilor. Suprimarea informațiilor despre relațiile de același sex nu este o metodă prin care tendința demografică negativă poate fi inversată. Este de observat că aprobarea socială a cuplurilor heterosexuale nu este condiționată de intenția sau capacitatea lor de a avea copii (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73).

Nu se poate considera că minorii expuși la informații despre homosexualitate ar fi mai vulnerabili decât cei expuși la același gen de informații despre heterosexualitate (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 73). Din contra, discuțiile publice despre educația sexuală, în care opiniile părinților, politicile educaționale și dreptul la libertatea de exprimare trebuie să fie echilibrate, autoritățile nu au altă soluție decât să recurgă la criterii de obiectivitate, pluralism, acuratețe științifică și în ultimă instanță, la utilitatea unui anumit tip de informație pentru publicul tânăr. Or, în măsura în care minorii care au fost martori ai unei campanii de informare cu privire la homosexualitate se poate considera că ei au fost expuși la ideile de diversitate, egalitate și toleranță, ceea ce nu poate duce decât la coeziunea socială (CEDO, Bayev ș.a. c Rusiei, 2010, para. 82).

Nu există dovezi științifice sau date sociologice care să sugereze că simpla menționare a homosexualității sau dezbaterea publică deschisă despre statutul social al minorităților sexuale ar afecta negativ copiii sau „adulții vulnerabili”. Dimpotrivă, numai prin intermediul unei dezbateri publice și echitabile, societatea poate aborda probleme atât de complexe. O astfel de dezbatere, susținută de cercetări academice, ar aduce beneficii coeziunii sociale, asigurându-se că se vor auzi reprezentanții tuturor punctelor de vedere, inclusiv persoanele în cauză. Ar clarifica, de asemenea, unele puncte comune de confuzie, cum ar fi dacă o persoană poate fi educată sau ispitită să intre în sfera homosexualității sau să iasă din aceasta, ori să se alăture sau să iasă din ea în mod voluntar (Alekseyev C. Rusiei. 2010, para. 86).

Conceptul de moralitate derivă din multe tradiții sociale, filosofice și religioase; În consecință, limitările […] în scopul protejării moralei trebuie să se bazeze pe principii care nu derivă exclusiv dintr-o singură tradiție. Orice astfel de limitări trebuie înțelese în lumina universalității drepturilor omului și a principiului nediscriminării (Comitetul Drepturilor Omului al Națiunilor Unite, cazul Fedotova c. Rusia, 2012, para. 10.5)

Orientarea sexuală este protejată prin dreptul la respectarea vieții private, atât în temeiul CEDO (articolul 8), cât și al ICCPR (articolul 17). Prin urmare, autoritățile publice nu pot considera că homosexualitatea este contrară „moralei”, în sensul articolului 10 §2 din CEDO, întrucât orientarea sexuală este un drept fundamental al omului în temeiul articolului 8 al CEDO (Comisia de la Veneția, Opinie cu privire la interzicereae propagandei pentru homosexualitate, 2013, para. 52). Nu există nici o dovadă că discuțiile despre orientarea sexuală ar afecta negativ minorii, al căror interes este să primească informații relevante, adecvate și obiective despre sexualitate, inclusiv despre orientarea sexuală (ibid, para. 80). Promovarea valorilor și atitudinilor tradiționale față de familie și sexualitate nu trebuie să ducă la sancționarea exprimării și promovării celor netradiționale (ibid, para. 80).

 

Pagina următoare »