CRISTI DANILEŢ – judecător

27/02/2011

In dialog cu voi

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi D @ 12:55 AM

Avand in vedere numarul mare de intrebari care mi se pun si care nu au intotdeauna legatura directa cu postarile mele de pe blog, inteleg ca e nevoie de un loc distinct  unde sa raspund acestora. Ca urmare, am decis deschidere unei secțiuni distincte disponibile la adresa https://cristidanilet.wordpress.com/0-in-dialog-cu-voi-din-12-06-2014/ in care sa dezvolt comunicarea mai facila cu cei interesati de profesia de judecator sau de activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Reamintesc că legea îmi interzice să dau consultații juridice.

Multumesc mult pentru interesul aratat.

31/08/2015

Violenta sexuala în atentia CSM

Filed under: educatie — Cristi D @ 3:32 PM
Tags: , ,

nu egal nuDezbaterea din spaţiul public pe infracţiunile de violenţă sexuală au produs deja rezultate, unele la nivel societăţii civile, altele la nivelul sistemului judiciar.

Astfel, campaniile de presă au dus la sensibilizarea opiniei publice la agresiunile sexuale şi, în general, la situaţia victimelor unor infracţiuni grave. La rândul lor instituţiile publice au declanşat controale, cum ar fi cele de la nivelul Parchetului General şi al Inspecţiei judiciare, au adus la cunoştinţa celor interesaţi statistici nepublicate până acum şi au demarat iniţiative de îmbunătăţire a legislaţiei în materie.

Cel mai important este să existe o colaborare permanentă societate civilă-instituţii publice. O astfel de colaborare a demarat azi. Astfel, în urmă cu câteva săptămâni membrii CSM au fost contactaţi de ONG-urile reunite în platforma `Rupem tăcerea despre violenţa sexuală` şi Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor. Eu am decis să răspund pozitiv şi m-am implicat personal în organizarea la sediul CSM a unei prime reuniuni. Îmi propun să aibă loc un lanţ de astfel de întâlniri în cadrul cărora instituţiile statului cu atribuţii în domeniu legal şi judiciar, precum şi asociaţiile şi fundaţiile cu preocupări în domeniu să ajungă la concluzii fondate despre starea de lucruri actuală şi să propună îmbunătăţiri.

Aşa că azi m-am întâlnit cu reprezentanţii acestor platforme şi ai Ministerului Justiţiei şi am discutat despre ordinul de protecţie (instituţie introdusă în anul 2012 în legislaţia nostră, cu privire la care s-a şi efectuat o inspecţie în instanţe), infracţiuni la viaţa sexuală (cu referire directă la viol), infracţiuni domestice (cu referire la reacţia poliţiei), despre statisticile pe care le putem pune noi la dispoziţie, despre practica judiciară, despre relaţia cu poliţia, despre iminenta ratificare a Convenţiei de la Istambul privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice şi depre directivele europene care trebuie implementate – Directiva 2011/92/UE privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile şi Directiva 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității,

Personal, cred că dincolo de înăsprirea sistemului sancţionator (cum ar fi majorarea unor pedepse, introducerea ordinului de protecţie şi în materie penală, eliminarea posibilităţii de liberare condiţionată ce urmează să le discutăm la o viitoare întâlnire) trebuie întărite activităţile de prevenire a infracţionalităţii sexuale, de gen şi juvenile, precum şi instituirea unor bune pratici, inclusiv la nivelul managementului de caz.

Astfel, atunci când avem de a face cu un caz de violenţă domestică, violenţă sexuală sau infracţiuni comise de minori sau împotriva minorilor trebuie să se ştie exact cine şi ce competenţe are – aceasta presupune pe de o parte colaborare interinstituţională la nivel local şi pe de altă parte colaborare cu asociaţiile neguvernamentale din zonă.

Managementul de caz trebuie să fie unul care să permită reacţii rapide şi măsuri imediate. Poliţia trebuie să ştie că poate interveni în cazurile de violenţă domestică chiar dacă nu există plângere din partea victimei. Victima trebuie ocrotită imediat în centre de specialitate. Magistraţii trebuie astfel formaţi încât să realizeze gravitatea unor astfel de cazuri şi să instrumenteze rapid dosarul. Sancţiunile trebuie să fie aspre şi aduse la cunoştinţa publicului. Foarte utile ar fi Ghidurile de aplicare a pedepselor.

Educaţia juridică, activitate pe care o coordonez deja la nivel naţional, din partea CSM, de doi ani de zile, va fi intensificată şi va cuprinde un capitol distinct referitor la infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale. Sper ca ONG-urile interesate să susţină acest proiect.

Comunicatul oficial al CSM poate fi accesat AICI

26/08/2015

Mita in plic nu poate fi legala

Filed under: coruptia — Cristi D @ 3:22 AM
Tags:

mita-spagaÎn fiecare an avem în justiţie cazuri cu mită la medici, asistenţi medical, farmacişti care se soldează cu zeci de condamnări. În contextul recentelor decizii ale ICCJ, înţeleg că sunt persoane, inclusiv din sectorul medical, care cred că e ceva nou şi că anterior ar fi fost permis `plicul la medic`. Prin cele ce urmează voi demonstra nu numai că acest lucru nu a fost permis niciodată fiind considerat infracţiune, ci că există angajamente europene care împiedică legalizarea mitei la personalul sanitar.

1969: Intră în vigoare Codul penal. Mita cu privire la personalul medical este reglementată sub forma infracţiunilor de luare de mită, dare de mită şi primire de foloase necuvenite care se referă la orice angajat al statului (numit în cod „funcţionar public„ – orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi sau instituţii publice).

2002: Prin Legea 27/2002 România ratifică Convenţia Penală privind corupţia adoptată de Consiliul Europei. Potrivit art. 3 „Corupţia pasivă a agenţilor publici naţionali„: „Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta unuia dintre agenţii săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale„. Iar în art. 1 lit. a) defineşte „agentul public„ ca fiind cel care este cuprins în definiţia de funcţionar, funcţionar public, ministru, primar sau judecător în dreptul naţional al statului în care persoana în cauză exercită această funcţie, precum şi la modul în care aceasta este aplicată în dreptul său penal.

2006: Asociaţia Transparency International publică Raportul anual 2006 prin care atrage atenţia asupra corupţiei din sistemul de sănătate ca fiind o problemă larg răspândită în toată lumea.

2008: Domeniul sanitar de la noi a avut în perioada 2008-2010 primul Plan de acţiune sectorial de luptă împotriva corupţiei, elaborat în cadrul Strategiei naţionale anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală (2008-2010).

2011: Începând cu noiembrie 2011, pentru doi ani, Ministerul Sănătăţii a dezvoltat un program cu fonduri europene „Bună Guvernare prin Integritate şi Responsabilitate în Sistemul de Sănătate Românesc” cu un buget total de 7.011.560 lei.

Prin HG 755/2011 în structura Ministerului Sănătăţii a fost inclusă un Compartiment de Integritate, menţinut prin HG 8/2012. Prin acest compartiment ministerul trebuie să fi semnat încă de acum doi ani parteneriate cu SRI și DGA în domeniul prevenirii și combaterii corupției din sistemul medical (pag. 30 din Raportul SNA 2013).

2012: În Raportul MCV din iulie 2012 Comisia Europeană menţionează existenţa a numeroase cazuri de corupţie în sectorul sănătăţii (pag. 18). În Raportul tehnic MCV din iulie 2012 se arată că acest compartiment de integritate trebuie să se ocupe şi de chestiunea plăţilor informale (pag. 41).

2013: Comisia Europeană publică un Eurobarometru privind corupţia: percepţia corupţiei sub forma dării şi luarii de mită în domeniul sănătăţii este în România de 67% faţă de 33% media europeană; cât priveşte experienţa personală, 28 % din respondenții români care au apelat la serviciile unor instituții medicale publice în anul precedent au trebuit să efectueze o plată suplimentară sau să ofere un cadou sau o donație pe lângă onorariile oficiale – acesta este cel mai ridicat procent din UE, cu mult peste media UE de 5 %.

2014: În februarie 2014 intră în vigoare noul Cod penal. Mita cu privire la personalul medical este incriminată sub forma infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită care se referă la orice angajat din domeniul public (numit în cod „funcţionar public„ adică public official[1] – persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie exercită o funcţie publică de orice natură; a nu se confunda cu `funcţionarul public` din sectorul administraţiei publice, adică public servant public servant[2]).

Comisia Europeană publică primul Raport anticorupţie în UE unde se arată că o serie de state membre continuă să se confrunte cu situații ce predispun la riscuri în sectorul sănătății, în care persistă incitarea la plata unei sume neoficiale pentru un tratament diferențiat (pag. 19). În anexa privind România se arată că trebuie pusă în aplicare o strategie eficace de reducere a nivelului plăților informale în sistemul public de sănătate, inclusiv prin luarea în considerare a îmbunătățirii remunerației și a condițiilor de lucru pentru personalul medical (pag.17).

ICCJ adoptă  decizia 26/2014 prin care stabileşte că medicul îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public şi că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public , astfel că este subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

2015: În Raportul tehnic MCV din ianuarie 2015 se arată că în sectorul de sănătate corupţia este larg răspândită (pag. 39) şi că pentru a limita plăţile informale se va iniţa un sistem de feedback destinat pacienţilor şi se vor înfiinţa comisii de etică (pag. 40).

În baza Ordinului MS 154/febr.2015 avem consilii de etică în fiecare spital public din România şi prin Ordinul MS 146/febr.2015 avem Mecanism de feedback al pacientului în spitalele publice.

ICCJ adoptă decizia 19/2015 stabilind că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi nu este legală; chiar dacă banii sau foloasele se primesc după îndeplinirea îndatoririi de serviciu, fapta constituie luare de mită.

______________________________

[1] „A public official is any natural person who performs a public function or provides a public service as defined in domestic law„. A se vedea UNODC, International Classification of Crime for Statistical Purposes, mart. 2015, pag. 100, nota subsol 171

[2] Public servant: a person who holds a government position by election or appointment. A se vedea The Free Dictionary.

24/08/2015

Plangerea asociatiilor ref. interviu general SRI a fost respinsa

Filed under: independenta justitiei — Cristi D @ 2:09 PM
Tags:

dna-sriReferitor la cele discutate azi în CSM privind – iar – interviul unui general SRI cu privire la preocuparea lor în domeniul justiţiei, redau aici susţinerile mele din timpul şedinţei:

În decembrie 2007 am susţinut că există posibilitatea ca judecătorii să fie aleşi de servicii să soluţioneze anumite cauze pentru că la acea dată judecătorii trebuiau să aibă autorizaţie de acces la informaţii clasificate, or acestea se eliberau în urma unor verificări făcute tocmai de acele servicii.  Ajuns membru CSM, pe 13 aprilie 2014 am pus în discuţia comisiei pe care o coordonam necesitatea eliminării certificatului ORNIIS pentru judecători. Lucrarea a fost preluată de o altă comisie şi apoi propunerea de modificare a legislaţiei a fost însuşită de Plenul CSM. Ulterior, prin Legea 255/2013 s-a modificat Legea nr. 182/2002 privind protectia informaţiilor clasificate astfel că azi art. 7 alin. 4 prevede accesul magistraţilor la informaţiilor clasificate fără a fi nevoie de o autorizaţie, legea impunând la nivel formal un angajamentul scris în faţa conducătorului instituţiei de pastrare a secretului şi ulterior părăsirii profesiei.

Am întrebat reprezentanţii asociaţiilor (AMR, UNJR şi AMP) prezenţi azi în sala consiliului pentru a contesta hotărârea CSM prin care am decis că interviul unui general SRI cu privire la includerea justiţiei în câmpul lor tactic nu aduce atingere independenţei justiţiei dacă ceea ce ne interesează sunt conceptele/sintagmele folosite în acel interviu sau acţiunile concrete ale SRI? Şi am argumentat:

  1. Dacă vorbim de conceptele folosite în interviu, atunci asta e lămurit chiar în hotărârea nr. 636/2015: SRI, în baza competenţelor descrise în legea sa din 1992 şi precizate în hot nr. 17/2005 a CSAT are competenţe pe corupţia judiciară şi la asta s-a referit cel care a dat interviu: SRI este abilitat legal să strângă informaţii pe care să le înainteze către DNA. Din păcate, cu toţii cunoaştem cazuri de judecători şi procurori corupţi. Prea mulţi. Au fost cazuri şi în CSM, şi în PICCJ, şi în ICCJ, şi în AMR.
  2. Daca vorbim de acţiuni concrete, atunci întreb: există vreun coleg judecător sau procuror care au sesizat sau s-au plâns de influenţa serviciilor în ultimii ani?! Avem 3 milioane de dosare anual şi 8000 de magistraţi. Dar avem un singur astfel de caz în ultimul an?! Sau în ultimii 5 ani, de exemplu?! Daca da, ei ar fi trebuit să sesizeze CSM. Dacă AMR sau UNJR ştiu de astfel de cazuri, ele trebuie raportate.

Reprezentanţii asociaţiilor au confirmat în public că e vorba de concepte, nu de acţiuni concrete ale SRI. 

Aşadar, toată discuţia şi toate speculaţiile care au tot fost rostogolite în spaţiul public nu au fost ca urmare a unor acţiuni ale serviciilor de informaţii de influenţare a unor magistraţi, ci de folosirea unor cuvinte într-un interviu dat de un reprezentant al acestora.

Contestaţia asociaţiilor a fost azi respinsă de Plenul CSM.

22/08/2015

Alcoolismul si carnagiul de pe soselele din Romania: sanctionare insuficienta

no-drink-drive-iso-sign-is-1095Preambul: În aceste zile asistăm la reluarea dezbaterilor cu privire la modul de sancţionare a infracţiunilor comise în trafic. Din păcate, urmare a agresării unor poliţişti în trafic de către şoferi care consumaseră băuturi alcoolice înainte să se urce la volan (Bucureşti, Mamaia). Încă din anul 2010 UE a alcătuit un Plan de reducere la jumătate a numărului deceselor rutiere până în anul 2020. În martie 2015 Comisia Europeană chiar a publicat date statistice cu privire la decesele în urma unor accidente de circulaţie, ce au avut loc din diverse cauze: raportat la numărul locuitorilor din fiecare stat membru al Uniunii, în ultimii şapte ani România a ocupat a ocupat locul trei (în 2008 şi 2011), locul doi (în 2009, 2010, 2014) şi locul întăi (în 2012 şi 2013). 

Fenomenul infracţional: Infracţiunile la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice lucru sunt extrem de periculoase: uneori şoferii sunt prinşi în trafic mai înainte de a avea vreun eveniment rutier; altădată aceste infracţiuni au drept urmare pagube materiale, răniţi şi morţi. Dacă daunele materiale sunt acoperite prin despăgubiri băneşti relativ uşor de probat, pentru daune morale – aşa cum am mai arătat –  justiţia nu are tarife sau standarde, practica instanţelor fiind extrem de variată cu privire la compensarea suferinţei.

Consiliul Superior al Magistraturii în care deţin calitatea de membru este instituţia care adună toate datele statistice despre cauzele aflate pe rolul instanţelor. Analizând datele la care am avut acces (ataşate la sfârşitul postării), am ajuns la următoarele concluzii:

  1. Infracţiunile la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice reprezintă categoria de cauze cea mai numeroasă aflată pe rolul instanţelor din România. Este vorba de: conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, a unui autovehicul neînmatriculat, a unui autovehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi sustragerea de la recoltarea probelor biologice.
  2. Dintre acestea, 70% sunt cauzele ce privesc conducerea pe drumurile publice cu alcoolemie. În România sunt 6 milioane de şoferi, ceea ce înseamnă că la fiecare o mie de şoferi 2.5 sunt prinşi conducând băuţi peste limita minimă penală.
  3. În ultimii ani s-a înregistrat o creştere a dosarelor de acest gen aflate pe rolul instanţelor. Iată mai jos statistica din ultimii patru ani anteriori intrării în vigoare a Noului Cod Penal (1 februarie 2014):

Număr dosare înregistrate la Judecătorii:

Obiectul cauzelor 2010 2011 2012 2013
 Accidente mortale de circulaţie 826 901 920 921
Infr. contra sig. circulaţ pe dr. publice (OUG195/2002), din care:

– conducerea cu imbibatie alcool

– parasirea locului accidentului

– conducere fara permis

13.241

8.683

169

3.552

14.064

9.688

200

4.001

14.040

9.530

279

3.583

15.491

11.141

279

3.984

Tratamentul sancţionator: Ne-am fi aşteptat ca, având în vedere creşterea fenomenului infracţional în acest domeniu, să avem efect în mediul judiciar – creşterea cuantumului pedepselor aplicate de judecători şi aplicarea cât mai rar a suspendării executării, şi un efect în domeniul legal – înăsprirea pedepselor prevăzute în codul penal.  Dar lucrurile nu au stat aşa:

  1. Iată mai jos reacţia instanţelor de judecată la evoluţia infracţiunilor la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice:
Anul Nr. cauze Pedepse aplicate

 

amendă                închisoare

Pedepse cu închisoarea sau amenda cu suspendarea executării

    număr                 procente

2010 11.925     96                                   1.286     10.485         adică          88%
2011 13.683    473                                  1.724     11.469         adică            84%
2012 12.832    303                                  1.569     10.943        adică            85%
2013 13.015    267                                  1.601     11.144         adică            86%

        2. Iată şi reacţia legiuitorului. Am analizat, prin comparaţie, tratamentul penal al acestor infracţiuni înainte şi după intrarea în vigoare a Noului Cod Penal:

Infracţiune OUG nr. 105/2002 Noul Cod penal 2014
Conducerea unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge închisoare 1-5 ani închisoare 1-5 ani sau amendă 1.800-150.000 lei
Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice închisoare 2-7 ani închisoare 1-5 ani
Circulare cu autovehicul  neînmatriculat închisoare 1-3 ani închisoare 1-3 ani sau amendă 1.800-150.000 lei
Conducere fără permis de conducere fără permis închisoare 1-5 ani închisoare 1-5 ani
Părăsirea locului accidentului închisoare 2-7 ani închisoare 2-7 ani

Interpretarea datelor: Cifrele de mai sus de spun că reacţia organelor statului nu este una potrivită:

  1. Deşi în România numărul de infracţiuni privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice creşte de la an la an, în cazul unora legiuitorul a optat în noul cod penal pentru o sancţionare mai uşoară.
  2. Din păcate nici instanţele nu au o reacţie adecvată: majoritatea judecătorilor se limitează la a aplica o sancţiune în fiecare cauză concretă, fără să realizeze că ei au un rol social în combaterea fenomenului infracţional; practic, instanţele se limitează la represiune, uitând că au un rol şi în prevenţia generală. Am motive să cred că statistica din anii trecuţi se va păstra.
  3. Dar chiar şi cu privire la represiune, statistica din anii 2010-2013 arată că, indiferent de fluctuaţia numărului de infracţiuni, şansele de a primi de la judecător o pedeapsă cu suspendarea executării a fost de 8.5 din 10. Practic, aproape toţi infractorii primari (aflaţi la primul contact cu legea penală) au primit o pedeapsă cu suspendarea deşi această măsură nu a fost şi nu este o obligaţie pentru judecător. Nu am motive să cred că pe anii următori practica va fi alta, căci şi pe noul cod, cine ia cel mult 3 ani închisoare va beneficia de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
  4. Pentru cei care ajung în penitenciar, extrem de rar după cum am arătat, liberarea condiţionată rămâne, evident, aplicabilă: după executarea a două treimi vor fi puşi în libertate.
  5. Mai mult, potrivit noii legislaţii, pentru toate aceste infracţiuni e posibil ca procurorul să renunţe la urmărirea penală stabilind că fapta nu prezintă interes public de a fi cercetată. De aceea cred că numărul cauzelor care în următorii ani vor ajunge la instanţe se va diminua (deja statistica pe anul 2014 ne arată acest lucru).

Soluţii: Având în vedere creşterea numărului de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, probabil că se impune o înăsprire a sancţiunilor legale: eliminarea posibilităţii de a fi aplicată amenda penală ci doar închisoarea, ridicarea minimului special al pedepselor, eliminarea posibilităţii de a se renunţa la urmărirea penală, eliminarea dreptului la liberare condiţionată, includerea printre infracţiuni a faptei de a conduce cu 50 km/h peste limita maximă admisă etc.

Cu toate acestea, cred că şi pe actuala legislaţie organele judiciare ar putea avea o mare contribuţie la combaterea acestui fenomen prin înăsprirea reacţiilor şi tratamentului sancţionator:

  1. Procurorii ar trebui să aplice instituţia renunţării la urmărirea penală doar în mod excepţional. Infracţiunile la regimul circulaţiei rutiere sunt infracţiuni de pericol, iar când sunt soldate şi cu eveniment rutier, personal nu văd cum ar putea fi justificată renunţarea. O soluţie de renunţare la urmărirea penală pentru alcoolemie de peste 1 la mie, cum înţeleg că se face în unele judeţe, este inacceptabil!
  2. Judecătorii ar trebui să aplice sancţiuni ferme, amenda să fie aplicată doar în mod excepţional, iar suspendarea executării cu maximă precauţie şi numai motivat.
  3. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a mai conduce pe un anumit număr de ani nu e obligatorie. Oricum, eu nu ştiu să se aplice în practică, judecătorii considerând că urmările administrative din legea circulaţiei ar fi de ajuns. Ei bine, nu e aşa: ridicarea permisului pe o anumită perioadă sau posibilitatea de a da din nou examen pentru a obţine permisul anulat sunt insuficiente deseori.
  4. Nu ştiu de ce nimeni nu şi-a pus problema confiscării autoturismului: legea permite în prezent ca bunul făptuitorului care a fost folosit la comiterea infracţiunii să fie confiscat. E adevărat, raportat la Decizia CCR nr. 661/2007, ar putea fi destul de greu, dar nu cred că imposibil, de motivat o asemenea măsură. De altfel, îmi amintesc că acum doi ani premierul anunţa public că ar dori modificări legislative care să permită confiscarea autoturismului pentru comiterea unor contravenţii la regimul circulaţiei rutiere. Demersul nu a mai fost făcut, dar dacă pentru contravenţii ne gândeam la confiscare, cu atât mai mult raţiunile se menţin în caz de comitere a infracţiunilor în această materie.
  5. Poliţiştii trebuie să îşi intensifice acţiunile în trafic. Cu toţii ştim că cel prins în trafic băut nu este pentru prima dată în acea stare. El reprezintă un pericol pentru toţi cetăţenii oneşti. În plus, pe unii dintre cei condamnaţi cu suspendare îi regăsim pe şosele conducând fără permis.
  6. Fiecare poliţist aflat în trafic să fie dotat cu mini-cameră video. Sistemul i-ar ajuta să probeze eventualele insulte sau chiar ultraj comise împotriva lor şi i-ar proteja de acuzaţiile de abuz în serviciu sau luare de mită.
  7. Procurorii nu trebuie să se sfiască în a propune arestarea preventivă a şoferilor băuţi care comit accidente soldate cu victime omeneşti sau care fug de la locul accidentului.
  8. Judecătorii trebuie să aplice sancţiuni ferme pentru ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă care sunt comise ca urmare a unei infracţiuni la legea circulaţiei. După părerea mea, pentru cel care se urcă băut la volan sau conduce cu mult peste limita legală a vitezei şi accidentează o persoană în aceste condiţii nici nu ar mai trebui să se pună problema comiterii vreunei infracţiuni contra persoanei din culpă, ci cu intenţie indirectă.

Pentru cei care au nevoie, le pun la dispoziţie statistica utilizată: Nr.cauze 2010-2015 şi Pedepse 2010 – 2013

17/08/2015

Medicul: functionar care nu poate primi cadouri

Filed under: coruptia — Cristi D @ 5:31 PM
Tags:

medicÎn săptămâna care s-a încheiat au fost date publicităţii mai multe informaţii şi mesaje în legătură cu o decizie recentă a justiţiei potrivit căreia medicii nu ar mai avea voie să primească cadouri. Încerc prin prezenta postare să aduc câteva clarificări cu privire la statutul medicilor şi posibilitatea lor de a primi plăţi sau donaţii în legătură cu actul medical:

  1. Sunt două decizii relevante, pronunţate de completul pentru dezlegarea unor probleme de drept penal. Aceasta pentru că au fost instanţe care au cerut curţii supreme interpretarea oficială şi obligatorie a unor dispoziţii din noul cod penal, întrucât în legătură cu aceste dispoziţii ar fi existat posibilitatea unor interpretări eronate şi, deci, a pronunţării unor soluţii nelegale de speţă.
  2. Ambele decizii au plecat de la cazuri în care medicii fuseseră trimişi în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie, constând în faptul că fie au primit bani înainte de efectuarea actului medical, fie au primit bani – fără să îi ceară – după efectuarea actului medical. În primul caz este vorba de un medic chirurg încadrat pe durată nedeterminată la un spital din reţeaua publică, în al doilea caz de un medic militar.
  3. Prima decizie este adoptată de ICCJ în data de 3 dec. 2014 şi publicată în M.Of. din data de 13 ian. 2015. Dilema care a generat-o a fost provocată de faptul că, pe de o parte, art 375 din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii din 2006 prevede că profesia de medic este una liberală şi că „având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public„, iar pe de altă parte că art. 289 Codul penal prevede că infracţiunea de luare de mită se comite de un funcţionar public. Prin această decizie s-a stabilit că medicul îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public şi că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public încadrându-se în categoria celor care `exercită o funcţie publică de orice natură` la care face referire art. 175 alin. 1 lit. b teza a doua Cod penal.
  4. Fac precizarea că opiniile şi/sau practica instanţelor, în majoritatea lor, atât pe vechiul cod cât şi pe noul cod sunt conforme cu decizia menţionată mai sus; de asemenea, Curtea Constituţională s-a pronunţat în acelaşi sens prin pct. 4.1 din decizia 2/2014. Mai fac precizarea că în noţiunea de `funcţionar public` în sensul legii penale intră şi expertul tehnic judiciar (ICCJ-CDCDP, dec 20/2014), notar public şi executor judecătoresc (Expunere de motive Codul penal, pag.33) – şi aceste profesii sunt liberale, potrivit legislaţiei proprii.
  5. A doua decizie este adoptată de ICCJ în data de 4 iunie 2015 şi publicată în M.Of. din data de 5 august 2015. Dilema care a generat-o a fost provocată, pe de o parte, de faptul că art. 34 din Legea drepturilor pacientului prevede că „personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective„, dar că „pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii„; iar pe de altă parte că în art. 289 Codul penal se incriminează primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin inclusiv după îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu. Prin această decizie s-a stabilit că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi nu este legală.
  6. Nici sub vechiul cod penal, valabil în perioada 1969-2014, medicii nu aveau voie să pretindă sau să primească bani sau alte foloase înainte de efectuarea actului medical (fapta era luare de mită) şi nici să primească bani sau alte foloase după efectuarea actului medical fără a-i fi cerut înainte (fapta era primire de foloase necuvenite). Aceasta deşi existau şi atunci dispoziţii potrivit căruia medicul nu era funcţionar public şi nici nu putea fi asimilat acestuia (a se vedea art. 6 alin. 2 din Legea 306/2004, mai înainte art. 3 alin. 2 din Legea 74/1995, iar mai înainte art. 1 pct. 3 din HG 220/1992).
  7. După cum se vede, dilemele de la care au plecat cele două decizii au legătură cu prevederi aparent contradictorii între legislaţia proprie medicilor şi legislaţia penală. Instanţa supremă însă a lămurit că prin legislaţia proprie medicilor sunt reflectate doar aspectele administrative şi civile ale relaţiilor de serviciu sau relaţiile medic-pacient, pe când legislaţia penală vizează relaţii de drept penal substanţial. Aşadar, noţiunea de funcţionar public din dreptul penal are un înţeles propriu şi nu se suprapune cu definiţia din Statutul funcţionarilor publici.
  8. Este de remarcat că instanţa supremă nu s-a pronunţat cu privire la medicii din reţeaua privată de sănătate, dacă ar avea voie sau nu să primeasă plăţi suplimentare, cadouri, donaţii de la pacienţi fără a răspunde penal. Mi-e greu să înţeleg de ce ar apela un pacient la un spital privat unde va plăti taxe reprezentând costul spitalizării şi al intervenţiei ca mai apoi să plătească ceva în plus, fără a i se tăia chitanţă. Oricum, atrag atenţia asupra conţinutului art. 308 din Codul penal potrivit căruia dispoziţia din art. 289 se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime. Potrivit acestei reglementări, chiar şi un portar de la un spital privat poate fi infractor dacă primeşte bani să lase un aparţinător, în afara orelor de vizită, la un pacient internat.

În concluzie: ICCJ nu stabileşte nimic în plus faţă de ce era până acum în legislaţia noastră: medicul nu a avut şi nu are voie să primească nici un fel de plăţi, donaţii, cadouri în legătură cu îndeplinirea profesiei sale. Statutul profesional al medicului rămâne acelaşi ca până acum şi acesta este cel prevăzut de Legea sănătăţii: medicul îndeplineşte în mod independent o profesie liberală; de aceea toate aspectele adminstrative ale carierei sale sunt reglementate de legea proprie. Dar răspunde la fel ca un funcţionar public dacă comite infracţiuni de corupţie: dacă medicul pretinde sau primeşte foloase înainte sau după îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, indiferent că iniţiativa oferirii aparţine lui sau pacientului, fapta constituie infracţiunea de luare de mită sancţionată cu închisoare 3-10 ani şi interdicţia de a mai profesa ca medic pentru 1-5 ani.

16/08/2015

VIDEO CRISTI DANILET: Educatie juridica pentru copii

Filed under: copii,educatie — Cristi D @ 9:37 PM
Tags: ,


11259094_426613087545597_62157587023955541_nPrezent la Vatra-Dornei, la Festivalul de artă şi cultură urbană DORNA ART, am susţinut un atelier de educaţie juridică.

Am explicat copiilor câteva noţiuni despre drepturi, obligaţii şi despre sistemul juridic. De asemenea, am împărţit manualul `Unde-i lege nu-i tocmeală` pe care l-am alcătuit anul trecut împreună cu Poliţia Capitalei. Este pentru prima dată când o astfel de manifestare se desfăşoară în aer liber şi mai este şi filmată.

Mai jos găsiţi câteva fragmente:
– partea I http://youtu.be/-AOfVKYYFPI (insusirea bunului gasit, lovire, razbunare, legitima aparare, denunt)
– partea II http://youtu.be/705dnhqUIQg (FB, violarea vietii private, fals, plangerea victimei, talharie, santaj, coduri, executare silita)
– partea III http://youtu.be/xF1RNlz4i-s (ultraj, dare si luare de mita)

IMAG0787 IMAG0789  11870823_426356677571238_2797952912571226172_n20150816_190923[1]

13/08/2015

Atacul la Procurorul General: nepermis

tiberiu-nitu_Procuror-generalIeri un deputat a cerut demisia Procurorului General, nemulţumit fiind de soluţia dată de procurorul de caz cu privire la o plângere privindu-l pe premier. Nu este pentru prima dată când se cere demisia unui magistrat de rang înalt în legătură cu anumite soluţii judiciare, aspect inadmisibil într-o societate democratică.

Îmi exprim dezacordul cu privire la declaraţia de ieri care insinuează, pe de o parte, că între Procurorul General al PICCJ şi primul-ministru ar exista o legătură inadecvată şi, pe de altă parte, că procurorii de caz trebuie să dea soluţii agreate de politicieni.

Cu toţii trebuie să acceptăm că independenţa justiţiei presupune independenţa la nivelul a trei categorii de pofesionişti ai dreptului: judecători, procurori şi avocaţi. Aceasta înseamnă că nicio persoană, instituţie sau autoritatea statului nu are voie să exercite vreoo presiune, ameninţare, influenţă sau intervenţie asupra activităţii lor.

Procurorii îşi exercită funcţia în numele societăţii şi al interesului public. Ei nu sunt avocaţi ai statului şi nu sunt angajaţi ai Guvernului.

Procurorul care îndeplineşte o funcţie de conducere nu are voie să intervină în instrumentarea unui caz care a fost atribuit unui procuror aflat în subordinea sa administrativă. Ci procurorul de caz are deplină independenţă decizională, superiorul său putând interveni asupra măsurilor sau soluţiilor acestuia doar în scris şi numai pentru exercitarea controlului ierarhic în anumite condiţii expres prevăzute de lege. Orice alt gen de intervenţie poate fi calificată drept abatere disciplinară sau chiar infracţiune.

Numirea Procurorului General al PICCJ are un caracter complex, fiind implicat ministrul justiţiei care o recomandă, CSM care o avizează şi Preşedintele României care o dispune. După momentul numirii încetează orice legătură cu ministrul sau preşedintele, fiind interzisă de lege orice interferenţă în activitatea sa şi, prin el, în activitatea procurorilor de caz.

Cel nemulţumit de o soluţie a unui procuror are la îndemână căi de atac judiciare. Cel care este nemulţumit de conduita unui procuror poate sesiza Inspecţia Judiciară din cadrul CSM. Cererile de demisie sau revocare a magistratului din partea celor implicaţi în dosar sau din partea unor persoane străine de cauză sunt inacceptabile.

Independenţei justiţiei, componentă a cerinţelor pe care le presupune statul de drept, este menită să garanteze procese corecte şi imparţiale. De aceea, respectarea şi promovarea ei reprezintă îndatoriri ale oricărui cetăţean, dar mai ales ale autorităţilor publice şi în special ale persoanelor care fac parte din celelalte două puteri.

11/08/2015

România: regat sau republică?

Filed under: constitutional,educatie — Cristi D @ 12:16 AM
Tags: , ,

rege-constitutieAzi Casa Regală a anunţat că Regele Mihai l-a exclus pe nepotul său, principele Nicoale, din linia de succesiune la tron. Acest anunţ mi-a permis câteva reflecţii:

Mă uit la TV şi văd discuţii despre regi şi principi ai României. Dar când mă uit în Constituţie văd un capitol întreg despre Preşedintele României: cap. II al titlului III, adică art. 80101.

Mă uit la TV şi văd dezbateri despre tron şi linii de succesiune ale familiei regale. Dar când mă uit în Constituţie constat că România este republică – art. 1 alin.2, iar cei care fac parte din organele care ne conduc sunt aleşi în funcţii – art. 2 alin. 1 şi art. 37.

Ma uit la TV şi văd reportaje despre titluri nobiliare. Dar când deschid din nou Constituţia văd că nu există aşa ceva, fiind desfiinţate toate titlurile nobiliare şi regale acum peste 75 de ani şi fiind interzise în mod expres privilegiile – art. 16 alin. 1.

Mai aud că sunt unii revoltaţi cum că în 1991 poporul nu a fost întrebat dacă vrea ca România să fie republică sau regat. Eu constat că actuala Constituţie a fost adoptată în şedinta Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 şi a intrat in vigoare in urma aprobării ei prin referendumul national din 8 decembrie 1991. Prin urmare, însuşi poporul şi-a exprimat voinţa ca România să fie republică, iar această voinţă a fost exprimată în numele întregii populaţii prezente şi viitoare.

Mai aud din când în când ecoul unei asociaţii care vede monarhia drept osoluţie pentru România. Eu mă uit în aceeaşi Constituţie şi văd că niciodată cât timp ea va fi în vigoare nu va putea fi modificată în ceea ce priveşte forma de guvernământ care, repet, este republica – art. 152 alin. 1.

La învestirea în funcţia de judecător am jurat să respect Constituţia şi legile ţării. De altfel, respectarea lor este obligaţia fiecărui cetăţean – art. 1 alin. 5.

07/08/2015

Ce e mai scump: omul sau animalul?

Filed under: educatie,jurisprudenta,statistica — Cristi D @ 2:20 PM

om-ursCircula zilele trecute o ştire cu diminuarea de către o instanţă italiană cu 30% a despăgubirilor cerute la un caz de accident de circulaţie pentru faptul că cel ucis era român şi la noi costul de trai ar fi mai scăzut.

Mi-am amintit cu această ocazie de un interviu al meu de acum doi ani în care arătam că nici judecătorii din România nu au nişte standarde fixe cu privire la despăgubirile pe care trebuie să le acorde în caz de deces a unei persoane, nici măcar ca urmare a unui accident de circulaţie. Menţionam atunci că Fondul de protecţie a victimelor străzii a alcătuit în anul 2012 un studiu potrivit căruia în practica din Romania anilor 2008-2010, sumele de bani în caz de deces acordate părinţilor celui decedat reprezentau echivalentul a 53 salarii medii pe economie, apoi în ordine soţilor supravietuitori 37 salarii, copiilor minori 36 salarii, celor majori 26 salarii şi fraţilor/surorilor 21 salarii.

Nu ştiu care este practica actuală a instanţelor. Dar cred că e bine să se ştie că avem standarde pentru animale. Astfel, potrivit anexelor 1 şi 2 ale Legii nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic omorârea unui urs te costă 40.000 euro (adică 100 salarii medii pe economie), a unui elan 20.000 euro (50 salarii medii), a unei capre negre 16.000 euro (40 salarii medii), a unui cerb 12.000 euro (30 salarii medii).

Nu ne rămâne decât să comparăm nivelul despăgubirii acordate în caz de provocare a decesuluui unui om (şi încă din culpă, nu mai socot ce ar înseamna să fie omor cu intenţie) şi a celei acordate în caz de omorâre a unui animal…

05/08/2015

Dorna Art 13-15 august 2015

Filed under: copii,educatie — Cristi D @ 12:46 PM

Vă aşteptăm la Vatra-Dornei! Printre veveriţe şi apă pură direct din izvor, vom asculta muzică, vom ţine lecţii de educaţie juridică, vom vizita clădirea Cazinoului, vom face graffiti şi multe altele.

Pagina următoare »

Tema Rubric. Blog la WordPress.com.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 975 de alți urmăritori