Clasare în cazul SIPA. Comisia parlamentară s-a inselat

Spuneam ieri că acum un an EvZ demarase o campanie împotriva echipei ministeriale care a decis închiderea DGPA (fosta SIPA) și sigiliarea arhivei fostului serviciu secret de informații a ministrului justiției.

Campania de presă a fost atât de puternică încât la cererea jurnalistului Dan Andronic, cel care deține EvZ, Parlamentul țării a decis în luna septembrie 2018 înființarea unei comisii parlamentare speciale de anchetă pentru a clarifica aspectel ce țin de desființarea DGPA. În urma unor audieri și a studierii unor materiale, comisia de anchetă a adoptat un raport care este aprobat de Parlament ce ajunge, după toate alegațiile din presă, la concluzia că desființarea DGPA a lăsat ministerul fără atribuții într-un domeniu al siguranței naționale și că ministrul justiției de atunci a pătruns în sediul DGPA într-o seară unde a intra în contact cu informații clasificate. Nimic de presupusa copiere a informațiilor, deținerea lor nelegală sau șantajarea cuiva cu ele.

Ca urmare, Parlamentul a sesizat DIICOT. Cauza a fost reunită la sesizarea mea cu privire la afirmațiile făcute în ziar cum că cei care au intrat în arhivă ar fi comis infracțiuni. Iar în urma cercetării penale efectuate procurorii DIICOT au stabilit că afirmațiile din Raportul comisiei de anchetă nu se adeveresc și, în orice caz, faptele reclamate nu constituie ilegalități penale. Cu alte cuvinte, comisia de anchetă a Parlamentului s-a constituit și a funcționat degeaba.

Adică….ceea ce s-a spus despre în EvZ despre documente sustrase și acces ilegal la documentele din arhiva SIPA a fost neadevărat. Iar printre cei care au căzut în plasă a fost însuși Parlamentul țări. Că este așa o arată și documentul lăsat ieri de PSD la Președintele țării prin care i se reproșează la pct 4 că nu a răspuns alegațiilor publice referitoare la faptul că o comisie parlamentară a stabilit că persoane politice și jurnaliști au sustras documente din arhiva SIPA pentru a fi șantajați magistrații. Păi…Președintele țării nu a reacționat la asemenea informații pentru că ele erau neadevărate.

Clasare în cazul arhivei SIPA. Campania EvZ a fost o minciună.

Acum un an EvZ a demarat o campanie împotriva echipei ministeriale care a decis închiderea DGPA (fosta SIPA) și sigiliarea arhivei fostului serviciu secret de informații a ministrului justiției. Am avut onoarea să fac parte din acea echipă care a luat acea decizie istorică, de a opri adunarea de informații secrete despre funcționarii și magistrații din justiție. Am fost acuzat de Dan Andronic și ziarul său că am comis acte ilegale în legătură cu acea arhivă. Mai mult, s-a făcut speculația că cei care au deținut ilegal acele documente ar fi șantajat magistrați pentru a se obține condamnări în marile dosare din România.

Ca urmare, la 16.05.2017 am formulat o plângere penală adresată Parchetului pentru a se analiza dacă s-au comis ilegalități de către persoanele care au avut acces la documentele arhivate și astfel s-a format un dosar penal la DIICOT. Ulterior, DIICOT a fost sesizată și pentru a verifica dacă se adeveresc cele decise prin Hotărârea Parlamentului privind raportul final al Comisiei de anchetă privind desființarea DGPA, la 5.07.2018. Cele două dosare au fost conexate.

Ca urmare au fost anchetați și audiați ministrul justiției de la acea vreme, toți membrii comisiilor de inventariere, inclusiv subsemnatul, angajați la SIPA/DGPA, precum și jurnaliștii care au intrat în posesia unor rapoarte clasficate „scurse” de cineva din comisie.

În urma cercetării penale efectuate procurorii DIICOT au stabilit că nimeni din echipa Macovei sau din echipele celorlalți miniștri ai justiției nu au comis vreo infracțiune legate de documentele din acea arhivă. Mai mult, cu privire la acuzația pe care EvZ mi-a adus-o în concret procurorii au stabilit că NU EXISTĂ FAPTELE. Cu alte cuvinte, nu e vorba că aș fi comis ceva, dar că ar fi trecut prea mult timp să fiu sancționat; nici că aș fi comis ceva, dar fapta ar putea să nu fie ilegală; ci se constată oficial că NU AM COMIS NIMIC în realitatea obiectivă de genul faptelor afirmate în ziar. De altfel, nici în raportul comisiei parlamentare de anchetă nu se constată vreo neregulă comisă de mine. Iar în declarațiile publice pe care le-au făcut, membrii comisiilor care au intrat în arhiva SIPA după mine au infirmat și ei cele spuse în ziar (de ex, AICI)

Adică….tot ce s-a spus despre mine în EvZ constituie calomnie. Pun mai jos dovada, după care voi demara procedura de tragere la răspundere civilă a publicației și fiecărui redactor care a scris acele mizerii despre mine.

De ce CSAT a avizat OUG 6/2016

Într-un interviu dat aseară la un post de televiziune, ministrul justiției a relatat că OUG nr. 6/2016 a primit aviz de la SRI și CSAT și a arătat că el nu a mai auzit de așa ceva. Drept urmare, informația a fost catalogată de jurnalist ca „bomba serii”. Eu zic că bomba asta e doar de jucărie, pentru cei care cunosc dispozițiile legale aplicabile.

Astfel, în februarie 2016 a apărut Decizia 51/2016. Motivarea a fost publicată pe site-ul CCR la data de 9 martie 2016. Dat fiind faptul că urma să se interzică implicarea serviciilor speciale în interceptările dispuse potrivit Codului de procedură penală, rămânea de stabilit cine va face aceste interceptări de acum încolo. Pentru a nu exista un vid legislativ după ce decizia CCR se va fi publicat în Monitorul Oficial (dată de la care orice decizie CCR produce efecte) se impunea adoptarea rapidă a unui act normativ și publicarea acestuia în Monitorul Oficial odată cu Decizia CCR. Evident, singura soluție era o Ordonanță de Urgență care, astfel, trebuia să fie finalizată în intervalul 9-14 martie.

Așa a început lucrul la un proiect de ordonanță inițiat de Ministerul Justiției care avea să modifice patru acte normative: Codul de procedură penală, Legea de organizare judiciară, Legea DIICOT, Legea SRI. Nota de fundamentare a acestuia, unde sunt explicate fiecare dintre modificările preconizate, poate fi accesată AICI.

Pentru a se vedea ce avize trebuiau fi cerute, răspunsul îl găsim în art. 9 și 10 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: „Avizarea proiectelor – Art. 9. – (1) În cazurile prevăzute de lege, în faza de elaborare a proiectelor de acte normative inițiatorul trebuie să solicite avizul autorităților interesate în aplicarea acestora, în funcție de obiectul reglementării”. Modificarea Codului de procedură penală impunea opinia Ministerului Justiției potrivit HG 652/2009, care este chiar inițiatorul ordonanței de urgență; modificarea legii de organizare judiciară și a legii DIICOT impunea opinia CSM, potrivit art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004; modificarea legii SRI impunea avizul CSAT. De asemenea, mai era nevoie de avizul Consiliului Legislativ, potrivit art. 10 din Legea nr. 24/2000

Cât privește necesitatea de a solicita aviz de la CSAT, acest aspect rezultă din dispozițiile art. 4 lit. d) pct. 1 al Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării: ”Art. 4 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării are următoarele atribuţii: d) avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind: 1. securitatea naţională;”. Cât privește avizul de la SRI, prim-ministrul de atunci neagă existența acestuia; după mine, solicitarea unui astfel de aviz era absolut firească, cât timp se viza funcționarea acestei instituții, dar probabil că acest lucru s-a discutat, de fapt, în CSAT. La 11 martie 2016 CSAT a fost convocat la solicitarea Președintelui țării și a dat avizul pe proiectul de OUG.

Decizia CCR nr. 51/206 și OUG 6/2016 au fost publicate, așa cum era firesc, în același buletin oficial al statului: M.Of. nr 190 din 14 martie 2016, dată de la care ambele au început să producă efecte: prima elimina textele legale cu probleme, a doua le corecta. 

Interviu „Ziare.com”: Tudorel Toader a adus justitia pe marginea prapastiei

 Azi a fost publicat un interviu de al meu dat pentru Ziare.com, cu titlul: „Un judecator acuza: Tudorel Toader este un varf de lance al politicului impotriva Justitiei. Suntem dispusi sa blocam activitatea in tara”

Au existat mai multe valuri anti-Justitie in ultimul an si jumatate. Ce se intampla acum?

Acum este clar ca dl Tudorel Toader pregateste revocarea procurorului general al Romaniei si neavand argumente legate de managementul si cariera lui Augustin Lazar inventeaza subiecte, iar unul dintre subiecte este cel al protocoalelor, protocoale care nu mai exista inca din luna martie 2018.

Pe de alta parte, este clar ca lovind in procurorul general, ministrul arata ca este atotputernic si ca poate controla oricand cariera procurorilor, pe care ii considera subordonatii lui. In felul acesta intimideaza practic procurorii si implicit incearca sa controleze justitia penala.

Dl Toader este departe de a fi un partener al justitiei, al judecatorilor sau procurorilor, el s-a pozitionat anti-Justitie, anti-magistrati, anti-procurori, din motive de neinteles pentru mine.

Totusi, cum am putea sa ne explicam aceasta atitudine, mai ales ca Tudorel Toader este nu doar un simplu absolvent, ci chiar un profesor universitar de drept?

Sa stiti ca multi fosti studenti de-ai lui s-au dezis de el, chiar si actuali studenti de la Facultatea de Drept. Este o diferenta intre profesorul Toader pe care il stiam noi si actualul ministru al Justitiei.

La ce anume va referiti mai exact?

Prin atitudinea ministrului Tudorel Toader s-a creat un front impotriva justitiei. Ministrul Justitiei este precum un varf de lance al politicului indreptat impotriva Justitiei. Si nu inteleg de ce se intampla acest lucru! In mod normal ministrul trebuie sa sustina din punct de vedere logistic si legislativ sistemul judiciar pentru ca cei vinovati sa fie trasi la raspundere si cei nevinovati sa nu suporte rigorile legii. Or, eu pe ministrul Toader nu il percep ca pe un partener, ci ca pe un inamic, ceea ce este stupid! Ministrul Justitiei sa se razboiasca cu magistratii?! Pentru ce?

E inadmisibil sa vezi cum vine la televizor si spune filosofic ce este „firesc” si ce nu… Dar el este un ministru al Justitiei, un om al Dreptului, el trebuie sa spuna ce este legal si ce nu este legal, iar daca ceva nu este legal, atunci sa actioneze potrivit procedurilor ca sa se anuleze actele respective!

Cum va explicati ca, desi sunt contestate la televizor, nimeni nu a atacat pana acum protocoalele in contencios administrativ?

Asta inseamna ca ele sunt valabile. In plus, chiar Tudorel Toader a semnat mai multe protocoale de-a lungul carierei sale.

Aceste protocoale sunt ca niste norme, ca niste regulamente pentru cazurile in care colaboreaza mai multe institutii. Ele sunt niste intelegeri. Iar cand se incheie cu un serviciu de informatii un astfel de protocol nu poate fi public pentru ca toata activitatea serviciunului este nepublica, secreta.

La noi, in Romania, se numeste clasificata, dar protocoale de acest gen sunt incheiate de toate serviciile de informatii din lume, puteti verifica. Si MI5 are incheiate cu justitia, la fel FBI.

Sunteti unul dintre cei 200 de semnatari ai scrisorii deschise prin care ii adresati o invitatie la dialog ministrului Toader.

Vor fi si mai multi in zilele urmatoare. Noi incercam sa ajungem la o intelegere cu ministrul Justitiei pentru ca noi nu aflam despre activitatea dumnealui decat de la televizor sau din ce scrie pe Facebook. Nu au avut loc niciun fel de intalniri intre reprezentantii magistratilor si ministrul Tudorel Toader de cand a fost numit in functie. Mai mult, la CSM fie nu se duce, fie ii ironizeaza pe ceilalti membri ai CSM.

Si atunci am spus ca vom desemna noi o delegatie care sa mearga la ministru, intre doua emisiuni televizate, si sa ii spuna ce este de facut ca in Justitie sa mearga lucrurile. La randul lui, ministrul sa comunice niste doleante. Nu este firesc sa conduca un minister de la televizor sau pe Facebook.

Care ar putea fi subiectele de discutie?

Actele normative pe care le-a promovat sunt in detrimentul Justitiei. Nu eficientizeaza in niciun fel actul de justitie. Apoi, fondurile de la minister pentru instante sunt la zero, inca de dinainte de vacanta judecatoreasca instantele nu mai au bani pentru functionare. De Serviciul de Probatiune nu s-a ocupat deloc, desi noi avem condamnati definitiv si eliberati din penitenciare care trebuiau luati in supraveghere si reintegrati social. De asemenea, ignora problemele functionarilor din penitenciare.

Mai mult, Ministerul Justitiei nu are un purtator de cuvant (in schimb ministrul este de gasit sambata dimineata pe Facebook) . In plus, are doi secretari de stat care sunt magistrati, contrar unei decizii a CCR, si desi i-am cerut in scris ministrului sa ia masuri, el ignora cu desavarsire decizia Curtii.

Deci managementul Ministerului Justitiei este la pamant si mie imi este clar: A decapitat DNA, si-a manifestat controlul asupra DIICOT, iar acum vrea sa ia controlul si asupra procurorului general.

Ce uita Tudorel Toader este ca, la un moment dat, el nu va mai fi ministru si va veni altcineva, care va folosi parghiile pe care Toader le-a inventat sau le-a consolidat, ceea ce este extrem de periculos. Practic, justitia romana se intoarce pas cu pas inainte de reforma Diaconescu-Macovei, adica inainte de 2004.

Iar daca ministrul Toader nu accepta invitatia la dialog?

Daca ne va raspunde negativ sau daca nu va raspunde deloc, discutam cu colegii nostri daca este cazul sa blocam activitatea in toate parchetele si instantele din Romania. Deci daca el continua cu evaluarea aceasta a procurorului general in afara legii, daca ignora solicitarile din partea magistratilor, noi suntem dispusi sa blocam activitatea in toata tara, pentru ca oricum a adus Justitia pe marginea prapastiei.

In momentul de fata, noi trebuie sa ne preocupam mai degraba de cariera noastra decat de dosare. Am ajuns sa ne fie frica de ministru ca ne poate schimba oricand sau ca pune nu stiu ce procuror sa ne ancheteze. Lucrurile astea nu sunt normale! Cand ai judecatori si procurori timorati, infricosati, justitia este controlata. Si eu ma intreb de ce vrea actualul ministru sa controleze Justitia? Al cui exponent este actualul ministru? In orice caz nu are legatura cu idealurile de dreptate si de independenta pe care le visam.

Intr-un interviu acordat in urma cu mai mult timp spuneati ca exista riscul sa ne intoarcem la epoca Stanoiu, de dinainte de aderarea la UE, cand justitia era controlata de politic. In ce stadiu ne aflam acum?

Suntem adusi in aceeasi perioada. E ca un cerc, daca vreti. Am plecat din 2004, am urcat apoi (2005/2007), in perioada 2010-2012 a fost o „explozie”, iar in momentul de fata suntem din nou la nivelul anului 2004.

Dar cum de se poate intampla asa ceva? Nu exista mecanisme de protectie? De ce in alte tari europene nu vedem asemenea lucruri?

Noi avem oameni care nu opereaza cu principii, ci avem oameni care opereaza doar cu legi si, din pacate, cu interpretari ciudate ale legilor. Oameni care utilizeaza legile impotriva principiilor, impotriva spiritului lor.

Din pacate, Romania este tara lui „Unde scrie?” si s-au apucat de scris, atat de des si atat de mult, incat au facut ineficiente institutiile statului. Exista un exces de reglementare, din lipsa principiilor sau a moralei, daca vreti, a cutumelor. Atat de multe reguli exista incat ele se intorc impotriva noastra in momentul de fata. Si cand ai oameni de rea credinta pusi la conducerea unor institutii, ei vor utiliza orice norma in favoarea lor.

Partenerii externi ne-ar putea ajuta sa nu „cadem in prapastia” despre care vorbeati anterior?

Ministrul Justitiei a spus ca 2018 trebuie sa fie anul ridicarii MCV. Eu cred ca dupa antireforma care s-a pornit, cu legile Justitiei modificate, cu statutul magistratilor ciuntit, cu Codul penal si Codul de procedura penala care vor fi modificate radical, mie mi se pare ca este exclus sa se ridice MCV in urmatorii 10 ani.
 

Zece ani? Atat de mult?

Da. MCV s-a dat initial pe o perioada de trei ani 2007-2010. In 2010 s-a luat decizia prelungirii pentru inca 3 ani. In 2013 s-a luat decizia prelungirii lui pe durata nelimitata, pana indeplinim cele patru criterii din MCV, unul dintre ele referitor la codurile penale.

Or, daca tu in 2018 vii si modifici codurile care ne-au bagat in Uniunea Europeana si legile Justitiei care ne-au asigurat aderarea, mie mi se pare ca cel putin 10 ani nu ni se poate ridica MCV.

Vom fi tot timpul priviti ca o tara de mana a doua. Suntem in UE, dar stam mai prost decat Croatia, care e ultima tara intrata in Uniunea Europeana.

Protocoale semnate de domnul Toader

T.Toader, 28.08.2018, declarație la Ministerul Justiției: „Reafirm faptul că într-un stat de drept protocoalele au caracter nefiresc”

Mai jos sunt șase protocoale semnate de domnul profesor universitar dr. Toader Tudorel și un altul semnat de ministrul anterior pe care îl impune să fie respectat de către judecători. Toate au fost încheiate în statul de drept numit România. Eu spun că ar cam fi legale. Dar dacă mă uit la clipul de mai sus nu pot spune că ar fi și firești. Căci dacă la drept cât de cât mă pricep,  la filosofie încă sunt începător.

1. Protocol_intre Ministerul Justitiei, CSM si Ministerul Educatiei

2. Protocol intre o Facultate de stat si CSM

3.  Protocol_de_intre_o Universitate de stat si Administratia Penitenciarelor

4. Adresă către instanțe de la ministrul justiției pentru aplicarea unui Protocol dintre MJ și Uniunea Avocaților

 

5. Protocol între o Universitate de stat și un lnspectorat Școlar Județean

 6. Protocol între o Facultate de stat și un ONG

Ministrul triseaza in razboiul protocoalelor

După scurta declarație de presă care a durat 20 de minute și în care ministrul a răspuns totuși la o întrebare, ca la o conferința de presă, cu privire la acuzațiile de minciună pe care i le-a adus ieri Procurorul General, trag următoarele concluzii:

În martie „douămiioptusprezece” Ministerul Justiției a solicitat Ministerului Public situația Protocoalelor încheiate, începând cu anul 2005. Imediat Procurorul General a răspuns că sunt opt protocoale în total, din care două încheiate între SRI și PICCJ. Primul fusese încheiat în 2009, iar al doilea în 2016; acesta din urmă – o spune chiar ministrul justiției – a fost încheiat în decembrie 2016 în baza OUG 6/2016 și l-a abrogat pe cel din 2009. Primul document a fost recent declasificat.

Așadar, întreb eu, care e problema??? Protocolul din 2016 e unul legal, fiind întocmit în baza acelei OUG. Și e „firesc” :) din moment ce l-a abrogat pe cel anterior. Din declarația de ieri a Procurorului General aflăm că acesta a fost denunțat în martie 2017 și că este în curs de declasificare.

 

Chestiunea cu „abrogarea” e un balon de săpun. Legea 24/2000 arată în ce condiții se folosesc termeni precum intrarea în vigoare, modificarea, completarea, suspendarea, abrogarea unor acte normative. Dar asta nu înseamnă că acești termeni nu se pot folosi în orice alte documente sau împrejurări. Cu alte cuvinte, folosirea termenului „abrogare” într-un context nu determină caracterizarea drept act normativ a acelui document/acțiune.

Ministrul a invocat interdicția de a se „antepronunțarea” atunci când a venit vorba de  evaluarea Procurorului General. După cum am mai arătat AICI, numai magistraților le este interzis să se antepronunțe, ministrul nu are o asemenea interdicție.

Ministrul a invocat în mod repetat că existența unor protocoale nu i se par firești. Acum, când e vorba de aplicarea legii, vorbim de ce este „legal” sau „nelegal”. Discuțiile despre „fire” și „nefiresc” le lăsăm pentru reflecțiile filosofice.

Și totuși, eu mă îndoiesc că există vreo normă legală care permit ministrului justiției să ceară evidențe, detalii, sau explicații cu privire la documente clasificate încheiate de alte instituții, fie și ale Parchetelor. Potrivi legii, cât timp documentele respective sunt clasificate, nici măcar nu trebuiau să ajungă la cunoștința ministrului. Dar, sunt dispus să recunosc, dacă se dovedește că eu greșesc. Deocandată, însuși ministrul justiției pare a confirma ceea ce spun eu:

 

Interviu: Cei preocupati de stomac vs Cei preocupati de drepturi

Interviu apărut în LiberînRomania, din 14.07.2018 sub titlul:

„Judecătorul Cristi Dănileț: „Asistăm la o fractură între două generații: cei care se luptă pentru stomac și cei care se luptă pentru drepturi”

Cristi Dănileț este probabil unul dintre cei mai cunoscuți judecători din țară. Și asta pentru că, spre deosebire de alți colegi de-ai săi, el chiar face efortul de a propovădui un ideal de dreptate printre oamenii care, în mod normal, consideră că justiția e un domeniu al specialiștilor. Convins că lucrurile nu trebuie să stea astfel, Dănileț a și scris o carte pentru neinițiații domeniului, prin care încearcă să explice justiția pe înțelesul tuturor. Se întâlnește constant cu oameni din societatea civilă, cu elevi de liceu, cu protestatari și le explică în ce constau riscurile de a pierde niște drepturi pentru care țara asta a plătit cu sânge. Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Liber în România, Cristi Dănileț a vorbit atât despre travaliul democrației din România, care se petrece acum, sub ochii noștri, dar și despre legile justiției și despre sesizarea pe care a trimis-o la CSM și la Inspectiția Judiciară cu privire la afirmațiile lui Liviu Dragnea, care a susținut recent că un ofițer de informații i-ar fi vorbit despre intervenții asupra judecătorilor din completul său de judecată. 

Reporter: Aș vrea, în primul rând, să aflu de la dumneavoastră, de ce dreptatea? De ce nu altă cale?

Cristi Dănileț: Pentru mine, personal, izvorul sau motivul pentru care am ales calea dreptății a fost educația de acasă. Eu provin dintr-o familie extrem de simplă, din părinți muncitori, în care ordinea și disciplina erau cuvinte  zilnice. Tatăl meu m-a învățat că e mai bine să fii  om cinstit, ca să poți dormi liniștit noaptea. Deci cred că educația de acasă și-a pus amprenta. Combinat cu niște calități de lider pe care le aveam încă de când eram un copil. Așa am ajuns la concluzia că e mai bine să îmbrățișez calea dreptății. Inițial, am vrut să devin polițist, să merg la Academia de Poliție, dar acolo mi s-a spus în față că îmi trebuie o pilă. Am și găsit pilă, dar  după un moment de gândire, am spus că  nu e bine să fac asta încă de la început și am ales Facultatea de Drept. Când am terminat Facultatea de Drept, am vrut să devin procuror. Dar în anul în care am terminat eu nu s-a organizat concursul pentru procurori, doar pentru judecători. Și atunci am participat la un concurs național pentru judecători și am reușit chiar din prima, cu o medie foarte mare.

R: Deja putem vorbi despre ani de proteste în România. Toate gravitează în jurul ideii de dreptate și în jurul legilor justiției. Cum comentați spiritul civic din România la momentul acesta?

C.D. Noi nu avem o cultură juridică în România și nici măcar o cultură a civismului în România. Abia acum se formează. Dacă vreți, acum asistăm la travaliul ei. În Occident, ideile acestea de stat de drept, democrație, justiție sunt clasice. Acolo sunt vii de 300 de ani. Noi avem numai 30 de ani de democrație. Pe fondul acesta al tranziției de la comunism la democrație, lumea simte diverse nedreptăți. În primul rând economice. Oamenii văd că sunt inegali din punct de vedere economic și nu înțeleg acest lucru. Pentru că, în timpul comunismului, eram forțați să credem că toți trebuie să fim egali din punctul de vedere al veniturilor, al banilor. Acum, să spui oamenilor care au fost 50 de ani educați în comunism că nu putem fi toți egali economic, că suntem egali doar în fața legii, lucrul acesta este greu de înțeles. Vorbim despre o generație întreagă, născută în timpul comunismului, care știa că dacă ai o problemă, ți-o rezolvi numai în sistemul de Pile, Cunoștințe și Relații. Acum, cei care sunt născuți în democrație sau au învățat democrația în afară știu că asta înseamnă corupție și că e un fenomen care trebuie combătut. Și atunci este și un conflict între generații. Ori, ceea ce se întâmplă acum în România cu aceste proteste este o revoltă a unor oameni împotriva altor nedreptăți decât cele economice. Acum, oamenii și-au dat seama că respectarea drepturilor este mai importantă ca orice și că aceia care doresc să conducă o țară trebuie să pună în plan prioritar interesul public. Acum, generația tânără și-a dat seama că este mai important să te lupți pentru drepturi decât pentru mâncare. Asistăm la o fractură dintre cele două generații: cei care se luptă pentru stomac și cei care se luptă pentru drepturi. Este o trecere de la neo-comunism spre democrația autentică.

R. Din punctul de vedere al specialistului în justiție, dumneavoastră credeți că oamenii care ies în stradă chiar conștientizează importanța modificărilor aduse legilor justiției sau sunt duși de un val mai mare?

C.D. Eu am o experiență în Drept de 20 de ani. Dacă mai pun și facultatea, sunt 24 de ani. De aici rezultă că un sfert de secol m-am învârtit în sistemul ăsta al legalității. Pentru mine, unele lucruri care se dispută astăzi sunt de ABC. De asta îmi și permit să le discut public. Publicul era total neavizat până la Ordonanța 13. Neavând o cultură a Dreptului, oamenii nu s-au preocupat de lucrurile astea. S-a creat impresia că dreptul aparține juriștilor. Nimic mai greșit! Legile se adresează tuturor cetățenilor. Oamenii care ies în stradă de la Ordonanța 13 încoace au înțeles că se întâmplă ceva grav. Dacă oamenii care ajung la putere ajung să abuzeze de ea, astfel încât dau legi care să favorizeze infractorii. Oamenii au înțeles că dacă infractorii sunt scăpați, noi toți suntem în pericol. Asta a fost marea trezire. Și da, eu cred că oamenii au înțeles acest lucru.

R. Puteți să-mi spuneți, pentru cineva care n-a citit niciodată modificările legilor justiției, din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt cele mai grave dintre aceste modificări și ce efecte pot determina?

C.D. Prin legile acestea ale justiției se întărește puterea ministrului asupra carierei magistraților. Ori, lucrul acesta este foarte periculos, pentru că ministrul este un om politic. Dacă un om politic  poate decide când un magistrat poate fi dat jos dintr-o funcție, atunci e evident că acel magistrat va fi mai interesat să-și păstreze funcția decât să instrumenteze un dosar. Cu alte cuvinte, un magistrat controlat politic, niciodată nu va instrumenta corect un dosar în care e implicat cineva din partidul din care face parte ministrul…De aceea este foarte important ca justiția să-și păstreze independența.

R. Ați făcut o sesizare la CSM și la Inspecția Judiciară, legat de declarația lui Liviu Dragnea, care susținea că s-ar fi întâlnit cu un ofițer de informații, de la care a aflat chestiuni foarte grave. Credeți că această sesizare va duce undeva?

C.D. Mie mi s-au părut grave două lucruri. Primul e că tu ești șeful Camerei Deputaților, ai un discurs împotriva Statului Paralel și a protocoalelor cu serviciile secrete și tu recunoști cu nonșalanță că ai vorbit cu un om din serviciile secrete care știa informații dintr-un dosar care te privea. Asta este cumplit. În primul rând, ce treabă are președintele Camerei Deputaților cu Serviciile Secrete? Cea de-a doua chestiune care mă îngrijorează este că un om  de la nivelul acesta al conducerii statului, deci al treilea om în stat, afirmă că sunt judecători supremi asupra cărora s-ar fi intervenit să dea o anumită soluție. Păi dacă este așa, tu te duci imediat la Parchetul General și ceri ca judecătorul respectiv să fie interceptat, anchetat, urmărit. Nu te duci la televizor să spui asta! Este o situație de o asemenea gravitate, încât orice om care ar ști că este reală ar anunța imediat instituțiile de control. Nu te duci la televizor. Eu m-am îngrozit. Pentru că, dacă este reală, imediat judecătorii trebuie trași la răspundere. Dar dacă nu este reală, imediat cel care a făcut afirmația trebuie lovit în public! Nu mă îndoiesc că Inspecția Judiciară și CSM vor reacționa. Eu am făcut o sesizare legală, ei sunt obligați să o ia în considerare, să facă ancheta respectivă și să-mi dea un răspuns.

R. Dar Inspectia Judiciară n-ar fi trebuit să se autosesizeze?

C.D. Sincer, da. Dar să zicem că eu am reacționat în primele 24 de ore. Orice persoană din România ar fi trebuit să facă această sesizare. Și, în primul rând, Liviu Dragnea.

R. Eu am observat că aveți o activitate foarte publică. Mergeți prin țară, vă întâlniți cu oamenii, le explicați justiția pe înțelesul lor. Simțiți că are efecte partea aceasta a activității dumneavoastră?

C.D. Da. În primul rând, fac asta de vreo 5 ani de zile. Mă întâlnesc cu adulții în cercuri, agore, dezbateri, unde vorbesc despre evenimentele socio-juridice imediate. Apoi am pe Facebook și pe blogul personal explicații pe înțelesul tuturor. Dar am zeci de întrebări în particular, la care răspund. Și apoi am un program de educație juridică a tinerilor din licee, din școli. Pentru aceștia am scos și o carte, care este gratuită pe Internet, publicată la Humanitas. Foamea de informație juridică este uriașă. Nu există o știre astăzi care să nu se ocupe de domeniul judiciar. Și neavând o educație juridică, putem fi păcăliți ușor. Atunci este bine ca unii profesioniști să explice pe înțelesul oamenilor, în cuvinte obișnuite, ceea ce se întâmplă în România. Iar oamenii trebuie să înțeleagă că avem trei puteri în stat, din care Justiția trebuie să fie absolut independentă față de Politic, pentru că ea trebuie să verifice abuzurile săvârșite de Politic. Mereu există riscul ca politicienii să abuzeze de putere. Și asta trebuie contrabalansat cumva. Doar Justiția poate face acest lucru.

Probatiunea este lasata de MJ la pamant

Serviciul de probațiune este lăsat de Ministerul Justiției la pământ. Consilierii de probaţiune din Bucureşti şi opt judeţe – Arad, Braşov, Mureş, Sibiu, Suceava, Telorman, Timiş şi Vâlcea – s-au aflat joi, timp de două ore, între 10.00 şi 12.00, în grevă de avertisment. 

În România există un serviciu specializat în evaluarea psiho-socială a celor anchetați penal (ceea ce îi ajută pe judecători să ia pedeapsa adecvată), în supravegherea celor condamnați la pedeapsa cu închisoarea dar cu suspendare (asta îi ajută pe judecători să vadă dacă cel condamnat își îndeplinește obligațiile, altfel îl trimite la închisoare) și în supravegherea condamnaților lăsați în libertate mai înainte de ispășirea pedepsei (altfel, în caz de încălcare a condițiilor de liberare condiționată, condamnatul va relua închisoarea). Se numește Serviciul de Probațiune și se regăsește în fiecare reședință de județ. Are în structura sa absolvenți de drept, psihologie, asistență socială.

De ani de zile această structură, dependentă de Ministerul Justiției, se târâie: nu are oameni suficienți (câțiva angajați pe județ pentru mii de cazuri, deși studiul de impact pe noile coduri spunea că trebuie cel puțin 1000 de posturi noi), nu are sedii adecvate (unele încă sunt în sediul unor tribunale sau penitenciare), nu are resurse materiale suficiente (unele nu au mașini pentru consilierii care se deplasează pe teren). Din aceste cauze activitatea lor, absolut necesară pentru judecători, este în pericol de a deveni formală; iar infractorii care trebuie supravegheați…să poată încălca din nou legea sau ignora obligațiile stabilite de judecători fără a se afla acest lucru.

Pe intelesul tuturor: Decizia CCR din 30 mai 2018 cu privire la procurori

CCR a pronunțat astăzi o decizie extrem de importantă prin care este interpretată Constituția în legătură cu puterile ministrului asupra procurorilor. Ținânt cont și de o altă decizie de acum două luni a CCR, pot spune că ministrul justiției a devenit șeful procurorilor, un lucru la care se renunțate în anul 2004.

.

La ce se referă Decizia CCR din 30 mai 2018?

Ministrul Justiției ceruse revocarea procurorului-șef al DNA pe motive manageriale. CSM a avizat negativ această solicitare, considerând că argumentele invocate nu se susțin. Președintele României a respins propunerea pe motiv că motivele invocate nu impun revocarea. Guvernul a contestat decizia șefului statului, iar CCR a decis pe 30 mai că solicitarea ministrului nu putea fi cenzurată de Președintele statului decât dacă nu s-ar respectat procedura legală de revocare, nicidecum pentru că el a considerat că nu ar fi suficiente motive de revocare; în final, CCRi îl obligă pe Președinte să revoce procurorul-șef al DNA.

.

Care e argumentul constituțional folosit de CCR în decizia sa?

Constituția nu reglementează cine anume numește și revocă înalții procurori.

În mod surprinzător, CCR folosește însă un text constituțional care se referă la orice procuror. Este vorba de art. 132 alin. (1) din Constituție care spune că „procurorii își desfășoară activitaea sub autoritatea ministrului justiției”. Dar acesta nu privește, încă o dată spun, funcțiile de conducere din parchete. Acestea din urmă sunt reglementate prin legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

.

Care e aspectul de noutate în decizia CCR?

Acum două luni CCR a decis că ministrul joacă un rol important în numirea înalților procurori. Atunci a spus că nu e nicio problemă dacă Parlamentul reduce la o singură dată posibilitatea Președintelui țării de a refuza să accepte propunerea venită de la ministru pentru o persoană care să ocupe o astfel de poziție. CCR a arătat atunci că ministrul joacă un rol esențial în numirea înalților procurori.

Acum, practic CCR a spus același lucru cu privire la procedura de revocare. Dar subliniez că aici nu există posibilitatea Președintelui de a respinge – chiar și o singură dată – propunerea venită de la ministru.

Prin urmare: CSM și Președintele țării nu mai au de acum niciun rost în procedura de revocare. Oricum avizul CSM era până acum doar consultativ, dar totuși era important pentru că numai el putea face o evaluare a activității manageriale a oricărui magistrat din România, întrucât toate datele despre carieră respectivului și a instituției unde funcționează sunt păstrate exclusiv de către CSM. Dar de acum, practic, Președintele statului este redus sub rolul unui primar de comună: el va trebui să facă ceea ce îi spune ministrul chiar dacă este vorba de un înalt procuror din România.

 .

Care e semnificația acestei decizii?

Fiecare procuror depinde, pe scară ierarhică, de procurorul care îi este șef. Astfel, din treaptă în treaptă, se ajunge la procurorul general, șeful DNA și șeful DIICOT. Dar cu privire la aceștia CCR tocmai a decis că ei pot fi numiți și revocați când vrea ministrul justiției, motivele găsite de el fiind imposibil de cenzurat. Prin urmare, se recunoaște că toți procurorii depinde de politic. Iar asta…. este constituțional.

 .

De ce este important cine conduce procurorii?

Un procuror care știe că a lui carieră depinde de un ministru nu va îndrăzni să ancheteze politicieni de aceeași culoare politică cu ministrul. Asta a fost situația în România până în anul 2004.

Judecătorii au toată legitimitatea să fie preocupați de statutul procurorilor, pentru că până și un judecător poate fi pus sub anchetă penală de către un procuror. Și dacă procurorul este subordonat politicului, anchetarea judecătorului ar avea o miză politică. Știind că poate fi cercetat politic pentru soluțiile sale, nici un judecător nu va îndrăzni să condamne vreun politician din partidul ministrului care este găsit vinovat de comiterea unei infracțiuni. La nivel teoretic, justiția încetează când judecătorilor le este frică și politicienii de la putere sunt deasupra legii.

.

Poate fi contestată decizia CCR din 30 mai 2018?

Decizia CCR urmează a fi motivată pe larg și ea se va publica în Monitorul Oficial. Ea nu poate fi atacată de nimeni și nicăieri. Din momentul publicării ea devine obligatorie pentru toată lumea.

 .

Ce va face Președintele statului în actuala procedură de revocare a șefului DNA?

Încă nu s-a motivat decizia CCR unde urmează să fie dezvoltată situația care a dus la această decizie. Nici nu am văzut motivele pentru care Președintele României nu a dat curs propunerii de revocare făcute de ministrul justiției cu privire la doamna Kovesi. De aceea îmi permit o concluzie tranșantă și o speculație:

a) Dacă Președintele statului își menține motivele de respingere a revocării, atunci nu are de ales: pentru a rămâne în matca constituțională el trebuie să emită decret de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA. Dacă nu emite decretul, poate fi acuzat de Parlament de încălcarea Constituției și suspendat din funcție pentru a decide poporul revocarea lui din această funcție. Între timp, ar fi înlocuit de președintele Senatului care ar emite imediat decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA;

b) Dacă Președintele statutului dorește, poate să își precizeze motivele de respingere a revocării, menținând doar pe cele legate de legalitate: poate să refuze în mod public și motivat revocarea procurorului șef pe motiv că ministrul justiției nu ar fi respectat legea cu privire la procedura de revocare a unui înalt procuror.

.

Care sunt efectele pe viitor ale deciziei CCR din 30 mai 2018?

CCR spune acum că procurorul-șef DNA poate fi revocat de ministrul justiției. Aceeași decizie va fi valabilă și pentru procurorul-șef al DIICOT și pentru Procurorul General al PICCJ. La fel, pentru adjuncții lor și șefii de secții de la aceste structuri. Așa că mă aștept la noi revocări.

Dar, mai mult, decizia CCR s-ar aplica, fără nicio îndoială, oricărui procuror din România. Cu alte cuvinte, chiar dacă legea spune că pe ceilalți procuror-șefi din România îi pune în funcții CSM în urma unui concurs, mâine ministrul poate cere ca aceste atribuții să îi fie date lui – și ar fi constituțional, spune azi CCR! Tot astfel, despre promovarea și transferarea procurorilor nu se spune nimic în Constituție (așa cum se spune în privința judecătorilor și se dau aceste atribuții în sarcina CSM), ceea ce înseamnă că oricând acestea pot fi date ministrului – și ar fi constituțional, spune azi CCR!.

.

Cum pot fi îndreptate lucrurile?

Situația actuală provine din art. 132 alin. (1) din Constituție. Acea sintagmă „procurorii…sub autoritatea ministrului” trebuie eliminată. Pentru asta ar trebui un referendum de modificare a Constituției. Legea poate fi inițiată de Parlament sau de cetățeni.

Până atunci trebuie securizată cariera procurorilor și mijloacele de intervenție a ministrului justiției în cariera lor și dosarele instrumentate de ei. Asta se poate face prin modificarea legilor justiției care…tocmai au trecut de Parlament și față de care s-a cerut opinia Comisiei de la Veneția. Între timp președintele statului a cerut CCR o reevaluare a acestor legi, dar s-a respins o primă solicitarea a sa vizând una din cele trei legi, tot pe data 30 mai, pe motiv de depășire a termenului legal.

Ce ar trebui sa faca un ministru al justitiei

Ministrul Justiției trebuie să ducă o luptă nu cu oamenii legii, ci cu cei ai fărădelegii. 

Ministrul Justiției trebuie să facă echipă cu procurorii pentru combaterea infracționalității în general, a corupției și crimei organizate în special. El trebuie să se asigure de punerea în aplicare a politicii penale a statului, nu de apărare a infractorilor, nu de girare a condamnaților, nu de împlinire a obiectivelor grupurilor de interese de a fura de la cetățeanul onest și a prada bugetul statului, dar apoi să scape de orice fel de răspundere.

Ministrul Justiției ar trebui să respecte deciziile CCR, cu atât mai mult dacă a fost parte din completul constituțional care le-a pronunțat: începând cu cele două care consacră necesitatea existenței insultei și calomniei în țara noastră (decizia 62/2007 și 206/2013) cu privire la care trebuie urgent să propună reincriminarea acestora, până la acelea care atenționează asupra pericolului corupției și consacră imposibilitatea condamnaților penal de a ocupa funcții de demnitate publică:

„Prezumția de nevinovăție, de bună-credință și de loialitate a acesteia au fost desființate ca efect al hotărârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare al pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorității publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana care ocupă demnitatea publică pierde legitimitatea și încetează de a mai fi în acord cu interesele generale ale comunității care i-a încredințat mandatul….. Or, în condițiile în care acest efort al autorităților statului de a combate fenomenul de corupție nu are ca rezultat înlăturarea persoanelor condamnate pentru fapte de corupție de la exercițiul autorității de stat, întregul demers legislativ și judiciar apare ca inutil” (Decizia CCR nr. 536/2016).

„Fenomenul corupției este considerat a fi una dintre cele mai grave amenințări cu privire la instituțiile statului de drept, democrație, drepturile omului, echitatea și justiția socială, cu efecte negative asupra activității autorităților și instituțiilor publice și asupra funcționării economiei de piață. Corupția se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului și compromite stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentul moral al societății. În consecință, în ultima perioadă, politica penală declarată a statului a fost aceea de a intensifica eforturile în scopul adoptării unor acte normative în materia combaterii corupției, care, printre altele, să prevadă incriminarea coordonată a tuturor infracțiunilor de corupție la toate nivelurile autorităților și instituțiilor statului” (Decizia CCR nr. 2/2014)

Scrisoare deschisa: ministrul sa respecte independenta justitiei

Am semnat o scrisoare deschisă, alături de alți 1000 de magistrați prin care cerem ca  ministrul să respecte în egală măsură independența procurorilor și a judecătorilor, ca politica anticorupție să continue a fi pusă în aplicare și să înceteze atacurile nefondate împotriva magistraților.

Scrisoarea-magistratilor-romani-pentru-sustinerea-independentei-justitiei

lista-sustineri-scrisoare

O actiune disciplinara, o cerere de revocare si un blocaj

Inspecția judiciară a cerut la sfârșitul anului trecut secției de procurori a CSM sancționarea procurorului CK. Cauza este în curs de soluționare. După judecare (audieri, martori, expertize), hotărârea CSM va putea fi recurată la ICCJ. Durează totul cam un an.

În același timp ministrul justiției cere revocarea procurorului CK din funcția de conducere. Folosește ca temei, printre altele, și raportul menționat mai sus al Inspecției Judiciare. Secția de procurori a CSM ar trebui să dea un aviz în maximum 30 de zile. Aceasta creează niște probleme:

– (1) când CSM analizează cererea de revocare e musai să analizeze și raportul cu pricina. Asta înseamnă că membrii respectivi se antepronunță asupra acțiunii disciplinare care ar urma să o analizeze ulterior. Deci, niciunul nu va mai putea soluționa acțiunea disciplinară. Or, cum ei nu pot fi înlocuiți, rezultă că nu va mai avea cine stabili dacă procurorul CK poate fi sancționață sau nu. Ca să nu se ajungă aici, membrii secției CSM ar trebui să nu soluționeze avizul o perioadă de timp…;

– (2) dacă CSM soluționează acțiunea disciplinară mai înainte de a da avizul, atunci nu poate folosi hotărârea disciplinară până ea nu rămâne definitivă. Asta înseamnă ca avizul să fie întârziat un an.

Pfff!….Și totul doar pentru că ministrul a folosit un document nepublic din dosarul disciplinar al unui procuror, înainte de a fi soluționată cauza disciplinară.

Ministrul nu poate publica documente din dosarul disciplinar al unui magistrat

În calitate de fost membru CSM, unde am activat timp de 6 ani în secția pentru judecători în materie disciplinară, spun în mod ferm:

DOSARUL DISCIPLINAR AL UNUI MAGISTRAT NU ESTE PUBLIC. Acest dosar are la bază documente depuse de Inspecția judiciară și documente depuse de secția de disciplină a CSM. Poate ministrul justiției – care, din păcate, în România încă este membru al CSM, lucru evitat în multe state – să publice documente disciplinare privind un magistrat? Eu spun: NU! Mai mult, afirm că nici măcar nu au cum să ajungă la el aceste documente dacă nu este el însuși cel care a declanșat acțiunea disciplinară, întrucât:

(1) Ministrul Justiției nu are sub tutelă Inspecția judiciară, astfel că el nu poate da dispoziții și nu poate primi documente de la acest for, altele decât cele destinate publicității;

(2) Legea îl exclude pe ministrul justiției dintre membrii din secția de disciplină pentru judecători sau procurori care au drept de vot și numai aceștia judecă magistratul pentru o abatere disciplinară – aceasta este legea (art. 28 alin. 2 Legea nr. 317/2004); ca urmare el nu are contact cu documentele din dosarul disciplinar al unui magistrat – aceasta este uzanța (ce are valoare de izvor de drept, conform art. 1 C.civ) ;

(3) Chiar dacă ar avea contact cu aceste documente, nici ministrul Justiției, nici vreun alt membru al Inspecției sau CSM nu are dreptul să publice vreun document din dosarul disciplinar: este publică în anumite condiții doar hotărârea CSM de sancționare sau nu a magistratului, nu orice document din dosarul disciplinar. Aceasta pentru că magistratul se bucură de prezumția de nevinovăție disciplinară, trebuind să se evite a fi supus unui linșaj public în timpul cercetării sau judecării disciplinare, precum și a se face presiuni asupra celor care trebuie să dea hotărârea de sancționare sau nu, printre care – repet – ministrul nu se poate afla în mod legal.

(4) Și dacă se publică documente din dosarul disciplinar, acest lucru trebuie făcut cu anonimizarea datelor cu caracter personal, altfel se încalcă Legea nr. 677/2001. Or, așa cum a stabilit ICCJ prin decizia HP nr. 37/2015, numele și prenumele reprezintă astfel de date.

Aceasta este legea și acestea sunt uzanțele de la CSM.

Că este așa este demonstrat chiar de LISTA CU DOCUMENTE de interes public publicată în urmă cu cinci ani pe site-ul Inspecției judiciare. Aici se spune în mod expres că documentele vizând acțiunile disciplinare sunt publice numai după rămânerea definitivă a soluției CSM și  după anonimizarea datelor personale.

În concluzie, publicarea de către ministrul justiției a unui document din dosarul disciplinar al unui magistrat aflat în curs de soluționare încalcă principiul separației puterilor din stat – ministrul influențează CSM, organ din cadrul autorității judiciare; încalcă dreptul la proces echitabil al magistratului – ministrul nu respectă prezumția de nevinovăție a celui cercetat; încalcă legea cu privire la protecția datelor cu caracter personal – dacă ministrul nu a înlăturat din documentul publicat datele personale; și poate constitui în anumite condiții chiar infracțiunea prevăzută de art. 304 Codul penal.

Modificarea legilor justitiei: sectie speciala de anchetare a magistratilor

Una dintre marile aberații legislative propuse prin proiectul de modificare a legii nr 304/2004 este înființarea unei Secții de Investigare a unor infracțiuni din justiție. Aceasta ar urma să facă urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori.

O invenție românească, această propunere vine de la alianța politică care guvernează țara, fiind preluată de la ministrul justiției și este girată de UNJR, care este o asociație a magistraților alcătuită – cred eu – din trei membri activi, dar identitatea lor este ținută la secret, deși acest ONG clamează nevoia de transparență în justiție. Spun asta pentru că, dacă această propunere va intra în vigoare, țara trebuie să știe cine sunt cei care  au inventat, au propus, au încurajat și au aprobat o asemenea inepție legislativă. O să arăt ce e în neregulă cu această structură:

1. Orice propunere legislativă de o asemenea anvergură trebuie să aibă în spate o motivare și un țel: ce anume impune apariția unei asemenea structuri și ce se urmărește prin înființarea ei? Or, în expunerea de motive la proiectul în cauză nu există vreo explicație pentru aceasta! Modificăm legea dar nu știm de ce: ce nu a mers bine până acum cu actualele structuri și cum se va modifica această stare de lucruri cu noua structură?!
2. Înființându-se o astfel de Secție, se crează impresia că în justiție e plin de infractori și se întărește astfel o aversiune a cetățenilor față de magistrați, aversiune născută și întreținută de politicenii corupți, mocirla.tv și site-urile de scuipat magistrații. În țara asta, în loc ca legea să fie respectată și magistratul onorat, se mizează pe încălcarea legii și dușmănirea oamenilor legii. Adică nu se fac Secții speciale pentru oamenii politici care ne-au devenit clienți fideli, sau pentru oameni de afaceri care controlează totul în țara asta inclusiv televiziunile care au sunt un fel de mercenari, sau pentru funcționarii publici care ne dau peste cap statistica la corupție și abuz în serviciu, dar se fac Secții pentru magistrați, pentru a-i pune la stâlpul infamiei?! Păi știe cineva câte infracțiuni sunt urmărite anual la cei 700 de magistrați? Stați, că vă spun mai jos!
3. Această Secție se va ocupa de orice infracțiuni comise de magistrați: cele în legătură cu serviciul și cele din afara serviciului. Ea va fi în București. Magistrați sunt peste tot în țară. Dacă unul de la Carei accidentează cu bicicleta o băbuță care traversează neregulamentar strada, ancheta acelui magistrat se va face de procurorul de la București. Cum? Va trebuie să vină la fața locului cel din Direcție la Carei. Pe bune?! Se merită efortul?!
4. Secția cu pricina nu se justifica economic. În proiect se prevede că în această secție vor activa 8 procurori și 12 personal auxiliar; senatorul care înjură femei deputat propune 20 de procurori și 30 personal auxiliar. Or, toate infractiunile comise intr-un an de magistrați sunt maxim 10: din care cam 3-4 de corupție, restul infracțiuni din culpă (accidente de circulație). Se justifică ca o direcție cu un personal de vreo 20 de oameni să se ocupe într-un an de 10 magistrați?! Oare cum stăm la calculele economice?!
5. Noua Secție va prelua – la cererea UNJR, să notăm asta! – și infracțiunile de corupție comise de magistrați, care până acum erau anchetate de DNA, unde există un Birou pentru corupția judiciară. Or, la DNA activează procurori specializați pe corupție care beneficiază și de ajutorul propriilor politisti judiciariști. Noua Secție va avea procurori care nu au aceasta specializare si nu va avea poliție judiciară în subordine. Deci, vor fi dificultăți în cercetare.
6. În nicio țară din Europa nu exista o structură specială pentru o categorie socială sau de profesioniști. În orice caz, nu pentru magistrați. Ceea ce duce la specializarea unei structuri de urmărire penală este natura infracțiunii comise, nicidecum calitatea/funcția celui care o comite.
7. În Parchetul General a fost mai demult un Birou de Anchete Speciale – era perioada în care procurorii erau în subordinea ministrului justiției, când acesta putea dispune cum să se aplice legea în cauzele penale și putea să dispună procurorilor să înceapă urmărirea penală împotriva oricărei persoane. S-a renunțat la așa ceva în 2004. Acum, toți magistrații s-au opus unei asemenea modificări. Degeaba, „ei” merg mai departe…