CRISTI DANILEŢ – judecător

24/09/2018

In Romania gay-ii nu se pot casatori. Nici nu vor putea

casatorie

Să respirăm ușurați: România deja este salvată, familia deja este la loc de cinste, viitorul copiilor deja este asigurat.

1. Revizuirea Constituției înseamnă modificarea ei. Art. 152 alin. (2) din Constituție spune că prin revizuire nu se pot elimina drepturi fundamentale;

2. Dreptul la căsătorie este un drept fundamental, consacrat pentru „soți” în art. 48 Constituție;

3. Unii ne spun că „soți” este un cuvând ambiguu și că o anumită interpretare în viitor ar putea permite acordarea prin Codul Civil a dreptului gay-lor de a se căsători. Aceasta înseamnă că în viziunea lor „soți” din actuala Constituție permite trei accepțiuni: „bărbat+femeie”, „bărbat+bărbat” și „femeie+femeie”;

4. Prin referendumul din 6-7 octombrie 2018 se vrea limitarea cuvântului „soți” doar la formula „bărbat+femeie”. Ceea ce, logic, ar duce la eliminarea dreptului de a se căsători pentru „bărbat+bărbat” și „femeie+femeie” care ar exista potrivit celor afirmate la pct. 3. Or, tocmai am arătat la pct.1 că așa ceva nu este permis.

5. Așadar, ne confruntăm cu o dilemă:
– fie actuala Constituție permite căsătoria persoanelor de același sex, ceea ce înseamnă că referendumul ar fi neconstituțional căci prin el nu se pot elimina drepturi;
– fie actuala Constituție nu permite căsătoria persoanelor de același sex, cum susțin și eu, ceea ce înseamnă că referendumul este inutil din punct de vedere juridic.

6. Răspunsul la dilema de la pct. 5. ni-l dă Curtea Constituțională în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 unde spune clar că în Constituția actuală prin căsătorie se înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, inițiativa de revizuire neacordând și nereducând vreun drept, ci fiind doar o precizare a sintagmei „între soți”. 

7. Cu alte cuvinte, chiar dacă Constituția nu va fi revizuită, în România nu este și nu va fi posibilă căsătoria între persoane de același sex. Ar fi neconstituțională orice modificare a Codului Civil pentru a se acorda drepturi persoanelor de același sex de a se căsători.

21/09/2018

Pe sleau, despre referendum. Partea a IV- a (ultima): „Morala e murit, Trăiască Legea!”

lege revizuire

Preambul: În 2011 a apărut Codul Civil care, la art. 485, menționează: „Copilul datorează respect părinţilor săi indiferent de vârsta sa”. M-am întrebat atunci de ce o regulă morală atât de firească (din moment ce o persoană datorează respect oricărei alte persoane, cu atât mai mult un copil trebuie să își respecte părintele), regulă care este și poruncă dumnezeiască (a cincea din cele zece menționate în Vechiul Testament), trebuia legiferată. De ce educația de acasă, de la școală, de la biserică, din societate, autoeducația nu sunt de ajuns? De ce conduite care sunt de bun simț și care sunt dorite, recomandate și care vin de la om la om, trebuie brusc să fie trecute în legi pentru a deveni astfel obligatorii și a fi impuse, la nevoie, prin coerciția statului? Răspunsul l-am aflat când a început strângerea de semnături pentru referendum și când am urmărit atent dezbaterile pentru modificarea Constituției cu privire la un cuvânt: „soți”.

Text despre referendum: „Referendumul e pentru familie” – a spus încă de la început organizația care a inițiat strângerea de semnături; așa scrie și acum pe site-ul lor. „Referendumul e pentru căsătorie și nu face decât să reproducă ceea ce scrie în Codul civil” – spune o avocată care reprezintă public aceeași organizație. Luni întregi am fost bombardați de dezbateri privind „familia tradițională” care trebuie conservată – toate site-urile care propovăduiesc valorile creștine au vorbit despre asta. „Referendumul e pentru a împiedica homosexualii să ne ia copiii” – a spus un mitropolit săptămâna trecută. Iată, deci, ce lucruri serioase se rezolvă cu acest referendum. Cum să vină unul ca mine și să spună că referendumul e inutil din punct de vedere juridic?!

Spunem că suntem interesați de copii. Dar nu știu cum se face că referendumul „pentru familie” fără efecte juridice privind căsătoria pare mai important decât referendumul „fără penali în funcții publice” (ați văzut că la ultimul sondaj de opinie un bărbat care este om de afaceri și condamnat în două dosare penale este considerat model al tinerei generații?), decât modificarea adevărurilor științifice ce apar în manualele școlare (date istorice, aspecte anatomice, operații matematice au fost modificate radical), decât legalizarea acum o săptămână a procurării și deținerii de substanțe cu efect psihoactiv cunscute de vulg drept „etnobotanice”, sau decât prezența în centrele de plasament a peste 40.000 de copii abandonați sau ridicați de Stat de la părinții lor naturali.

A doua zi după intrarea în vigoare a legii de revizuire a Constituției României, vom vedea: căsătoria se va face tot la Starea civilă, homosexualii tot se vor ține de mână în public dacă asta vor dori, rattingul site-urile porno tot va crește imediat după ce lumea iese de la școală și de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naște în afara căsătoriei părinților săi, că numărul divorțurilor tot va fi în creștere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoștință, că tot vor fi copii născuți și abandonați, ori copiii agresați în propriile lor familii (indiferent de componența sau legitimitatea lor) tot vor fi.

Realitatea este alta și nu mă voi feri să o spun în final. Inițiativa de revizuire a Constituției s-a născut dintre-o dorință legitimă de a face ceva bun. Scopul urmărit a fost, la orgine, unul nobil – întărirea familiei. Dar mijlocul prin care s-a făcut asta – modificarea inutilă juridic a Constituției – a coborât totul într-un ridicol nemaiîntâlnit. Să fii preot și să spui în biserică că dacă nu se modifică Constituția vor veni homosexualii să ne ia copiii mi se pare nu hilar și grotesc în același timp. Și cred că este o neiertată manipulare ce te face să te întrebi care este adevăratul resort din spatele acestor uriașe eforturi civico-politico-religioase de a susține modificarea cu pricina.

Text despre dezbatere: Referendumul este despre căsătorie, dar dezbaterea despre căsătorie a fost ratată. Asfel, nu am discutat cum în anumite comunități din România se căsătoresc unii minori, întrețin relații intime, ba chiar au și copii; sau cum adeverințele medicale se dau pe ochi frumoși și nu în urma unor analize sau de ce nu se verifică prezența bolilor venerice; sau cum ce nu există un registru al căsătoriilor deschis publicului; sau cum de e posibil la căsătorie să îți păstrezi numele de dinainte, averea de dinainte sau din timpul căsătoriei dobândită de tine, pe numele tău, copilul de dinainte sau din afara căsătoriei, pe numele tău, cum nu are voie un soț să îi cenzureze celuilalt ocupația, prietenii și nici măcar să îi intre pe contul de FB; sau cum adulterul nu mai este incriminat în România din anul 2006; sau cum un copil are drepturi pe care părinții nu le cunosc căci nu îi învață nimeni; sau cum părintele răspunde pentru pagubele comise de copil până la 18 ani; sau ce se întâmplă când un părinte vrea să își dea copilul la tenis și celălalt la înot și există o anumită autoritate care intervine să ia decizia; sau cum părintele e obligat să își întrețină copilul până la vârsta de 26 de ani dacă continuă studiile; sau cum copilul are obligația să îți întrețină părinții când aceștia ajung în nevoi; sau ce înseamnă divorțul în viața unui cuplu și cum se mențin apoi relațiile cu copilul lor. Nu, nu s-a discutat nimic despre căsătorie, nici la nivel moral, nici la nivel legal.

În schimb, dezbaterea a fost despre caracterul obligatoriu sau nu al referendumului anterior, cel despre cei 300 parlamentari (care părea uitat), existența diverselor tipuri de familii (familii nucleare, familii din uniuni legitime, famiii derivate din uniuni libere, familii monoparentale, extinse, prin adopție, de substituție etc). S-a mai discutat despre Codul Civil (lumea a văzut că totul despre căsătorie e acolo), nevoia de a avea și în România parteneriat civil, problema recunoașterii căsătoriilor sau parteneriatelor încheiate în străinătate în întregime sau a unor drepuri limitate (cauza Coman de la Curtea din Luxemburg), religie (de la modul de implicare a Bisericii în acțiuni politice și juridice, până la fanatismul religios al unor credincioși), libera exprimare și limitele sale, ideologii (de la liberali și conservatori până la neofasciști și sexo-neomarxiști, am auzit de toate). S-a discutat puțin despre drepturile omului, iar acum toată lumea face calcule citind regulile referendumului, care s-au și modificat prin OUG pentru a avea loc în două zile, nu într-una ca până acum. Apoi, s-a mai discutat, destul de mult și îndârjit, despre (a)normalitatea sau patologia homosexualilor, puțin despre discriminarea lor și tangențial am aflat ceva despre pedofili, zoofiili, transexuali și adopții.

Și totuși ceva bun s-a întâmplat: o parte a oamenilor a conștientizat existența diferențelor dintre indivizi, caracterul intim al relațiilor și orientărilor sexuale și faptul că există o zonă în care nici un alt individ, nici măcar Statul nu are voie să se bage.

O posibilă explicație: O spun în modul cel mai direct – de notat că sunt căsătorit de 17 ani, am doi copii, merg și la Biserică, și am primit din partea susținătorilor referendumului apelative de la pedofil, zoofil, homosexual, satanist, până la băsist, macovist, soroșist și neomarxist: acest referendum și-a propus să îi împiedice pe homosexualii să se căsătorească în România. Să nu fim ipocriți sau demagogi! Referendumul nu are legătură cu căsătoria dintre bărbat și femeie, nu e pentru întărirea sau siguranța acestui timp de uniune, ci este strict împotriva lor, a celor… considerați altfel. Or, într-o țară unde 95% din cetățeni se declară creștini să impui o astfel de reglementare mi se pare că se recunoaște în modul cel mai evident incapacitatea normelor morale de a mai fi liant între oameni. Unei populații de 95% de creștini, care se presupune că urmează niște reguli morale și își educă copiii în aceeași direcție, îi este frică de câțiva homosexuali? Îmi este cu neputință să cred așa ceva. Dacă preotul spune la biserică că homosexualitatea e un păcat și vede că enoriașii nu îl ascultă, după care se implică în strângerea de semnături pentru referendum astfel încât ceea ce a spus el în biserică să apară scris în lege, îmi e clar: acel preot se recunoaște învins, el și-a ratat misiunea ieșind din sfera moralului unde trebuie să predice adresându-se sufletului omului și încurajându-l să evolueze spiritual, pentru ca el – preotul – să intre în sfera legală lipsită de emoții și plină de impunități unde intervine coercitiv o autoritate statală. Dacă azi omul nu mai are bun simț, dacă el nu mai recunoaște simțul comun, dacă el nu mai ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să i se dea norme juridice pentru a-i regla conduite banale, e mai mult decât trist.

Ca om al legii, mi se pare ciudat ca în materie de afecțiune, intimitate și cămin cetățenii să renunțe de bună voie la libertatea lor cerând norme imperative. Observ astfel un declin al moralei, inclusiv al celei religioase, ceea ce se reflectă în slăbirea coeziunii sociale, în creșterea faliei dintre cetățeni. Eu nu sunt de părere că bunul simț nu are nevoie de lege impusă, ci de educație morală. Dar…

Încheiere: „Soți”, „căsătorie” și „familie” sunt cuvinte care semnifică unirea, poate chiar iubirea. Dezbaterea pentru inițierea și organizarea acestui referendum a creat o falie îngrozitoare. Sau poate nu a creat-o, ci de abia acum a relevat-o și a adâncit-o. Eu cred că acum am început să realizăm că ne separăm de trecut și privim mai mult înspre viitor. Și o spun cu toată responsabilitatea: o țară în care se strigă în gura mare „Morala a murit, Trăiască Legea!” e o țară în care poporul e în derivă, iar societatea e coruptă.

ARHIVĂ:

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

Partea a III-a: Un parlament ce simpatizează gay-ii

Pe sleau, despre referendum. Partea a III-a: Un Parlament ce simpatizează gay-ii

curcubeuLa referendum urmează să precizăm căsătoria. Așadar, în loc de „căsătoria (…) între soți” vom scrie acolo „căsătoria (…) între un bărbat și o femeie”. Ne închipuim că în felul acesta Parlamentul nu va putea nicicând să schimbe Codul civil – unde deja scrie că asta înseamnă soți – să acorde dreptul persoanelor de același sex de a se căsători. Dar…putem, oare, să credem că există o altă posibilitate pentru Parlament de a permite căsătoria gay-ilor?!

Să ne imaginăm că brusc se hotărâsc parlamentarii să permită căsătoria între persoanele de același sex. Și ei văd că în Constituție scrie că e permisă căsătoria doar între bărbat și femeie, dar realizează că nu scrie ce înseamnă „bărbat” și ce înseamnă „femeie”. O să rămâneți uimiți, cum am rămas și eu când am realizat astă-noapte, după ce am căutat câteva ore, dar în România nu există nicio lege care să spună ce este „bărbat” și ce este „femeie”: cum se diferențiază unul de altul, de la ce vârstă un copilaș devine „bărbat” și o copilă devine „femeie”.

Ca urmare, un Parlament ce simpatizează persoanele gay și care nu ar mai putea modifica așa ușor Codul Civil pentru a permite căsătoria întrucât asta va fi deja reglementată prin Constituție la referendumul din 6-7 octombrie 2018, ar putea face o șmecherie: să dea o lege prin care să spună „bărbat/femeie este persoana care se declară astfel în fața autorităților”. Și va fi perfect posibil! Realizați ce se va întâmpla, da?! Nu va mai conta că te cheamă „Aneta” în buletin, ci tu vii la ofițerul de stare civil, spui că ești bărbat și gata, te însori cu „Mărioara”. Doar nu o să te caute Primarul în pantaloni. Nici acum nu o face, de altfel. Sau vine „Gigel” la mine la Tribunal, spune că este femeie, și eu atunci când îl condamn îl trimit la penitenciarul de femei Târgșor. Până la urmă, omul este liber, nu?! Se poate crede deștept sau prost, frumos sau urât, bun sau rău, femeie sau bărbat. Nu ați văzut că de câteva decenii sunt femei care poartă pantalon? Ce, este asta în tradiția femeii noastre milenare? Și nu ați văzut că sunt bărbați care merg la cosmetică unde își fac sprâncenele și își scot punctele negre? Unde s-a mai pomenit în istoria noastră așa ceva? Făceau asta dacii, romanii, pecenegii, slavii?! De ce credeți dvs că fac ei și ele astea, împrumutând apucături de la celălalt sex?! Bănuiesc că ați auzit că în fiecare om zace un sâmbure de androgin, că fiecare bărbat are caracteristici feminine și fiecare femeie are caracteristici masculine, că toți suntem o combinație de yin și yang.

Credeți că glumesc, nu?! Ei, bine, aflați că în România avem un caz cu o persoană care a solicitat schimbarea de sex și a obținut autorizare de la judecător. A făcut asta deja, dar cartea de identitate nu i s-a schimbat. Așa că în document e bărbat, în pantalon nu prea mai este. Spuneți-mi acum dacă persoana asta se prezintă la ofițerul de stare civilă alături de o femeie, se poate căsători azi? Da! O/îl poate împiedica în vreun fel modificarea adusă prin referendumul din 7 octombrie?! Ba!

Așadar, dacă e să modificăm cu adevărat și pentru totdeauna Constituția noastră pentru  a securiza căsătoria între bărbat și femeie, haideți să facem treaba asta cu cap: definim nu doar ce înseamnă „soți”, ci și ce înseamnă „bărbat” și „femeie” și asta chiar în legea fundamentală a României, ca nu cumva vreun Parlament într-o conformație ciudată să modifice Codul Civil altfel decât am vrut noi. Și dacă facem asta, trebuie să avem grijă ce cuvinte folosim la această definiție. Că dacă spunem ceva de „sex” – de exemplu, prin „bărbat se înțelege cel care are sexul…..” (așa și pe dincolo), cred că e evident că va trebui să definim și acest cuvânt atât de ingrat. Și, dacă  – inevitabil – vom face referire la organele genitale, musai să punem și poze, ca să nu existe dubii. Cu explicații ale părților componente. Și, evident, totul aprobat prin referendum.

PS: Încă o problemă: știați că în Constituție nu scrie nimic de interdicția de căsătorie între rude până la gradul al patrulea (veri primari)? Ea există în Codul civil: e vorba de o regulă preluată din normele bisericești datând de vreo 800 de ani. Ce ați spune dacă Parlamentul la un moment dat ar dori să permită căsătoria între persoane de sex opus și care sunt în relații apropiate: frate cu soră, unchi cu nepoată, verișor cu verișoară? Ar fi posibil, din păcate, modificând Codul civil rapid, căci în Constituție nu avem o asemenea interdicție. Oare nu ar trebui să ne asigurăm că relațiile incestuoase nu vor fi legalizate niciodată? Că doar ați auzit de anumite mișcări civice din unele țări în această direcție! Vă spun eu, pericolul e mare, în câteva decenii ajuge și la noi.

Disclaimer: ca și partea întâ, vă rog să luați și acest text drept o satiră. În partea a doua am fost serios, iar în ultima parte voi fi la fel… sper.

ARHIVA

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

20/09/2018

Pe sleau, despre referendum. Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare”

casatorieReferendumul din 6-7 octombrie își propune nu să salveze omenirea, nu să întărească familia, nu să dispară homosexualii, nu să împiedice adopția copiilor de ei. Ar trebui mult mai multe acte normative de modificat pentru toate astea. Nu. Referendumul își propune să definească un cuvânt: „soți”.

Așadar, nu e vorba despre drepturile omului, nici de familie sau de procreare, nu e vorba de Big Bang, nici măcar de creștinism sau de iubirea dintre indivizi. Toată dezbaterea de pe bloguri, din biserici, din Parlament, de pe Facebook, din conferințe și de la televizor a fost despre orice altceva decât e vorba la acest referendum.

Să explic cum vine asta: în Constituție nu există definiții ale unor termeni sau sintagme. Nu cu asta se ocupă o Constituție, care este prima lege a unei țări. Și atunci, se pune întrebarea: ce înțeles au cuvintele utilizate în conținutul său? Am arătat în prima parte a studiului meu că înțelegem diferit cuvinte precum „copil”, „drept”, „libertate”, „popor”, „justiție” etc. Pentru a răspunde la această întrebare fac apel la prima regulă de interpretare a normelor juridice pe care studenții de la Drept o învață în anul întâi: când legea nu definește un cuvânt sau o sintagmă, acesta/aceasta are înțelesul din limbajul obișnuit. Prin urmare, când nu știm ce semnifică un cuvânt, deschidem dicționarul.

Cât privește cuvântul „soți”, DEX spune că acesta înseamnă „cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie ”. La fel, prin cuvântul „căsătorie”, DEX înțelege „uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii.” Ca urmare, pomenind de „căsătorie între soți”, Constituția noastră nu acceptă decât căsătoria între un bărbat și o femeie. Și asta ACUM, fără referendum.

Dar atunci ce se urmărește cu acest referendum? Cei care l-au inițiat și îl susțin ne spun că vor să ne asigurăm că acest cuvânt, „soți”, nu se va referi în viitor la „persoane de același sex unite prin căsătorie”, dat fiind curentul vestic de a se recunoaște căsătoria între homosexuali. Cum s-ar putea întâmpla asta? Sunt trei argumente care ni se aduc:

Primul este acela că dacă vreodată Europa ne-ar impune asta, noi va trebui să ne supunem, așa că trebuie să modificăm rapid Constituția. Nu este adevărat: Uniunea Europeană (a se vedea Curtea Europeană de Justiție de la Luxembourg, pct. 37 din hotărârea în cauza Coman-Hamilton) și Consiliul Europei (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, pct 61 din hotărârea în cauza Schalk and Kopf c. Austriei) au decis că dreptul la căsătorie al persoanelor de același sex nu este un drept al omului, nefiind consacrate în actele care stau la baza întemeierii acestor organizații. Ca urmare – spun cele două organisme – fiecare stat european rămâne suveran în a decide dacă acordă sau nu dreptul de a se căsători persoanelor de același sex, cu mențiunea că acolo unde acest drept nu se acordă trebuie asigurat accesul la o uniune de tip parteneriat civil.

Al doilea argument este acela că homosexualii ar putea dobândi acest drept de a se căsători dacă s-ar modifica Codul civil – unde există la art. 258 alin. (4) o definiție juridică a cuvântului „soți” identică acum cu cea lingvistică – iar această modificare s-ar face mult mai ușor decât revizuirea Constituției. Păi, o modificare a Codului Civil nu poate fi făcută împotriva Constituției. Or, ca să nu mai existe dubii, a intervenit Curtea Constituțională acum doi ani, care în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 spune clar că în România, din punct de vedere legal (juridic), prin căsătorie Constituția actuală înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, astfel că – conchide Curtea Constituțională –  inițiativa de revizuire prin referendumul declanșat nu acordă și nu reduce vreun drept, ci este menită doar a aduce o precizare a sintagmei „între soți”.

Al treilea argument este acela că interpretarea dată de Curtea Constituțională se poate schimba în timp. Nu este așa. Curtea nu a dat ea o nouă interpretare – interpretare  cazuală se cheamă în drept, adică pentru o anumită speță – cuvântului „soți”, ci pur și simplu a constatat că în România toată legislația noastră a acordat și acordă acestui cuvânt o singură semnificație ce nu ridică dubii și nu necesită niciun fel de definiție legală sau clarificări de natură juridică. Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că aceasta a fost însăși voința poporului român care a votat Constituția în 1991: căsătoria să privească un bărbat și o femeie.

Ar putea totuși să se căsătorească doi gay în România? Insist: sub actuala Constituție două persoane de același sex nu se pot căsători, astfel că orice modificare contrară adusă Codului civil ar fi, evident, neconstituțională. Ca să răspund la întrebare, există totuși o posibilitate: dreptul la căsătorie să fie acordat în mod expres persoanelor de același sex printr-o revizuire a Constituției. Însă pentru aceasta trebuie organizat – da, ați ghicit! – un referendum. Or, o astfel de modificare este de neimaginat încă câteva decenii în România.

Așadar, cu sau fără referendumul din 7 octombrie, două persoane de același sex nu se pot și nu se vor putea căsători în România. De ce mai organizăm, atunci, referendum? Eu nu vreau să fac speculații de natură politică sau religioasă. Spun doar că, din punct de vedere al efectelor de natură juridică, acest referendum îmi pare total inutil.

ARHIVA:

Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță

19/09/2018

Pe sleau, despre referendum. Partea I: De ce judecatoarele nu stau la cratita?

judecatoareIau în mână Constituția României. Deschid la articolul 1. Aici se vorbește de „Stat”. Ce o fi Statul?, mă întreb. Eu sunt doar român, astfel că atunci când merg într-o altă țară, știu că ea reprezintă un stat străin și are o denumire. Când ni se măresc taxele și impozitele, suntem supărați pe stat. Deci, dacă statul o fi doar teritoriul dintre granițe, atunci cum să fii supărat pe el?  Ori poate statul înseamnă organele de la București care iau decizii? Păi atunci străinii care vin în România pentru turism trebuie să zică acasă că pleacă la conducătorii din țara noastră? Încerc să mă lămuresc, dar… Constituția tace. Sunt confuz. Cred că trebuie un referendum pentru cuvântul „Stat” să știm dacă e de călătorit sau de înjurat.

Ajung la articolul 4. Aici e vorba de „popor”. Ce o fi poporul? O fi grămadă de oameni dintr-un teritoriu? Dacă da, atunci românii din afară nu sunt parte din poporul nostru… O fi cei care vorbesc aceeași limbă? Atunci suntem mai toți…englezi. Caut definiția poporului în Constituție. Nu găsesc. Notat pentru referendum.

Ajung la articolul 8. Aici e despre „partid”. Ce o fi partidul ăsta? O modalitate de a juca norocul? Nu, aia e partidă. Păi, „partid” nu e masculinul de la „partidă”?? Uau! Răsfoiesc Constituția. E despre noroc sau despre autoritate? Nimic. Încă o chestie care trebuie lămurită la referendum. Toți vorbim de politică, toți votăm partide, dar nu știm ce e ăla partid. Culmea!

Articolul 13 e despre „limbă”. Cică limba e una și e oficială. Eu credeam că toți avem câte o limbă și e personală. Și spune tot acolo că limba e română. Eu credeam că e roz și cu papile. Următorul referendum trebuie să lămurească limbile. Pardon, lucrurile.

Articolul 15 e despre „drepturi” și „libertate”. Eu știu că ceva e drept dacă nu e strâmb. Dar cică ”poți să stai strâmb și să gândești drept”, așa că iar sunt confuz. Și libertate e când nu sunt la Beciul Domnesc.  Atunci de ce strigă unii în piață „Libertate!”, din moment ce ei nu sunt la răcoare? Încerc să găsesc definiția dreptului. Nimic. A libertății. Nici. Musai să le definim, mai ales că nici juriștii nu par a ști diferența între drepturi și libertăți.

Articolul 16 e despre „lege”. La alineatul (2) se spune că „nimeni nu e deasupra legii”. Iau prima lege pe care o am în raft și o pun jos. Mă urc pe ea. Se pare că sunt mai presus de lege. Deci Constituția minte? Nu, hotărât lucru, la următorul Referendum trebuie să se stabilească exact pe care raft trebuie să țin eu legile, să fie ele deasupra mea, nu invers.

Și… apropo: ce e „Constituția”?? Eu credeam că asta se referă la aspectul fizic al unui om; toți știm că o constituția musculoasă e visul oricărui mascul adolescent. Apropo de „adolescenți” – am remarcat că termenul ăsta nu există în Constituție. Atunci, e clar, înseamnă că nu există adolescenți. Sau cel puțin cei care există sunt în afara legii.  Am încurcat-o cu un milion de oameni care nu știm ce sunt…

Dar, stai!, există cuvântul „copil” – îl găsesc la art. 48 alinineatul (3) unde cică există copii din afara căsătoriei, egali în fața legii cu cei din căsătorie. Asta pare o prostioară, căci mai sus se spune oricum că toți suntem egali în fața legii, de ce trebuie precizat musai de unde provii? Și ce poate să însemne „din afara căsătoriei”? Dacă unii se gândesc la prostii, înseamnă că a noastră Constituție permite adulterul. La o populație religioasă peste 89% așa ceva e inadmisibil! Trebuie corectat la următorul referendum. Și tot atunci să spună clar în Constituție că cei doi însurăței trebuie să fie virgini în noaptea nunții. Așa e tradițional, toată lumea știe asta!

În fine, revin la copii: la articolul 29 alineatul (6) din Constituție găsesc o referire la „copiii minori”. Asta îmi dă de gândit: dacă există „copii minori”, logic e că există și „copii majori”. Pfff! Dar, până la urmă, ce înseamnă „minor”? Și ce înseamnă „major”? Încerc să mă lămuresc din Constituție. Nimic. Dacă mâine îmi vine unul care are 20 de ani și i-a dat în cap la altul și îmi spune să nu îi dau pedeapsă cu închisoarea că el e minor? Cum aș putea eu să demonstrez că el nu e minor dacă nu e scris în Constituție ce înseamnă asta?! Ah, e scris în  într-o lege civilă? Păi ea poate fi foarte ușor modificată de Parlament și, de exemplu, toate persoanele sub 90 de ani să fie declarate de mâine minore! Știți ce s-ar întâmpla, nu?! Vă spun: toți condamnații din închisori sub 90 de ani ar fi puși în libertate, căci minorii nu pot fi pedepsiți cu închisoarea. Nasol, trebuie referendum urgent să corectăm asta, mai ales că se discută tot felul de formule de eliberat corupții din închisorile patriei.

Îmi pierd răbdarea și sar câteva zeci de articole. Ajung la articolele 124 și 125. Scrie aici că „judecătorii” sunt independenți și că „judecătorii” sunt numiți. Înmărmuresc… La fel, în articolul 133, scrie că în CSM sunt „judecători”. Îmi aduc aminte că la articolul 23 se spune că arestarea se dispune de „judecător” și la articolul 127 că percheziția se dispune tot de „judecător”. Mă îngrijorez de-a dreptul: în tribunalul unde lucrez eu sunt niște femei. Știu asta pentru că unele au părul lung, iar majoritatea poartă pantofi cu toc și uneori fustă. Ah, da și prenumele lor se termină în „a”, cu excepția lui Carmen. Deci sigur sunt femei. Deci atunci când au robă și dau soluții la tribunal se cheamă că ele sunt „judecătoare”. Păi, Constituția nu spune nimic despre ele – judecătoarele, ci numai despre ei – judecătorii. Scrie negru pe alb: judecătorii fac, judecătorii dreg. Așadar, judecătoarele nu au ce căuta în tribunale. Și cică 70% sunt femei în Justiție.

Na, că am ajuns la „Justiție”. Ce o fi asta? Mă uit la articolul 124 și găsesc că „Justiția se înfăptuiește în numele legii” și că ea „este unică”. Apoi la articolul 126 alineatul (1) scrie că „Justiția se realizează de instanțele judecătorești”. Păi dacă avem 250 de instanțe judecătorești și 4900 de judecători și judecătoare, cum să fie Justiția unică? În fine, în instanțe avem o grămadă de oameni: jandarm, portar, șofer, aprod, grefier, judecător, contabil, muncitor. Care dintre ei are treabă cu justiția? Toți? Numai unul? Intuiția îmi spune că… judecătorul. Caut repede în Constituție care sunt atribuțiile judecătorului. Nu găsesc decât că se ocupă cu arestarea și cu percheziția. Caut încă o dată. Absolut nimic în Constituție despre rolul judecătorului. Nasol, eu tocmai am rezolvat vineri câteva cauze: într-o cauză un condamnat trimis la închisoare, în alta un inculpat achitat că era nevinovat. Se pare că, după Constituție, nu asta era treaba mea. No, la următorul referendum trebuie să se clarifice asta, dar până vinerea următoare, vă rog!

Așadar avem o Constituție care nu are legătură cu fizicul uman, dar nici nu prea știm ce este că nu ne spune definiția ei însăși. În această Constituție scrie niște ciudățenii care nu au corespondent în realitate. Oricum, ca să mă refer la domeniul meu, Constituția stabilește cât se poate de clar că nu există în țara noastră decât judecători. Mi se pare corect. Până la urmă, toată lumea știe că tradițional e ca femeia să stea la cratiță și să facă copii. Ce caută ele în tribunale? Nașpa situație. Trebuie revizuite toate hotărârile judecătorești date de femei, căci sunt neconstituționale! E mai rău ca în cazul Protocoalelor vă spun eu!

Dar ce putem facem în viitor să rezolvăm situația asta? Simplu, modificăm Constituția. Mai întâi, desigur, definim Constituția. Apoi spunem acolo ce e copilul, tânărul, adolescentul, minorul, majorul. Scriem ce e judecătorul, judecătoarea, procurorul, procuroarea, ministrul. Am uitat: la articolul 4 e vorba de „sex” dar nu spune nimic de câte feluri este și pe care parte a corpului – că de când cu sexo-neomarxiștii ăștia progresiști, nu se știe niciodată! Așadar, definim: sex, bărbat, femeie, teritoriu, popor, suveranitate, drept, libertate, intimitate, presă, președinte, consiliu, vot, lege, domiciliu, handicap, țară, muncă, sănătate, revizuire, abrogare și toate celelalte cuvinte care acum ne aruncă într-o ceață totală. Ba nu, stați! Am o idee. Avem deja aceste cuvinte în DEX, toate au explicații. Propun să declarăm DEX-ul o parte din Constituție. Cea mai importantă parte. Facem un referendum o dată pentru totdeauna și lămurim toate problemele existențiale. Da, asta e: transformăm Constituția într-un mare DEX și mai adăugăm câteva rânduri ca să dea bine. În final, vom avea cea mai bazată Constituție din lume. Ce spun eu, lume? Din Univers! Ba nu, chiar din Multivers! Am zis!

Disclaimer: acest text e o satiră. Nu o luați prea în serios. Păstrați-vă pentru partea a doua

21/08/2018

Pe intelesul tuturor: impartialitatea si antepronuntarea

impartialitateFoarte des se fac reproșuri în spațiul public privind antepronunțarea, adresate fie unor magistrați care nu au cauze pe rol, dar care sunt implicați în anumite dezbateri publice, fie – cel mai des – unor comentatori diverși, de la miniștri la jurnaliști, în legătură cu anumite soluții judiciare. Toți aceștia greșesc atunci când combat argumentele aducând ca motiv faptul că ar fi interzisă antepronunțarea. 

1. Antepronunțarea este un termen utilizat doar în legătură cu justiția. Nu este un cuvânt ce ar putea fi utilizat în legătură cu alte activități: administrative, politice etc. Deci un politician sau un funcționar nu se poate „antepronunța” dacă anunță că va adopta o anumit decizie, că va vota într-un anumit fel etc.

2. Interdicția antepronunțării este o garanție a imparțialității judiciare. Astfel, justiția corectă este caracterizată prin cei trei „i”: Independența, Imparțialitatea și Integritatea. Imparțialitatea înseamnă lipsa prejudecăților (care ar putea duce la o favorizare sau o defavorizare a unei părți: de ex, toți rromii sunt hoți, o femeie a fost violată pentru că s-a îmbrăcat indecent etc), lipsa conflictului de interese (care ar însemna că judecătorul are un interes în soluționarea cauzei ce ar produce un beneficiu pentru el sau un membru al familiei sale) și evitarea pre-judecării (ceea ce numim în limbaj curent „antepronunțarea”).

3.Antepronunțarea” înseamnă că cel care urmează să ia o decizie judiciară o anunță mai înainte de a se finaliza procedura care trebuie să premeargă acelei hotărâri. Ofer trei exemple: (a) procurorul începe urmărirea penală și afirmă că îl va și trimite în judecată pe cel suspectat – or, urmărirea penală este chiar procedura care îți propune să lămurească dacă un om trebuie sau nu trimis în judecată; (b) judecătorul arestează o persoană și afirmă că aceasta este vinovată – or, cu prilejul arestării, nu se discută vinovăția unei persoane, aceasta fiind nevinovată până la finalizarea procesului de fond, ci doar dacă există suspiciuni cu privire la implicarea sa în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală și există argumente cum că acea persoană ar împiedica desfășurarea normală a procesului; (c) judecătorul respinge întrebarea pusă de un avocat pe motiv că doar sepierde timpul întrucât clientul acestuia oricum e vinovat – or, dacă judecătorul deja știe soluția, nu mai are rost procesul.

4. Antepronunțarea este interzisă pentru a nu permite procurorului/judecătorului să își formeze o idee preconcepută despre o cauză pe care o are de soluționat, căci prin definiție el trebuie să strângă și să evalueze probele în mod imparțial, pentru a adopta la final o decizie obiectivă. Dacă pe parcursul procedurii deja ar avea în minte soluția pe care va urma să o ia la final și, mai mult, ar afirma-o fie în acte oficiale, fie și numai în discuții private, magistratul ar fi cumva „legat” de declarația sa, astfel încât tot ceea ce va face ulterior în dosar va fi doar în sprijinul soluției de acum deja luate. Prin urmare, se poate spune că magistratul ar fi de-a dreptul interesat în soluția sa, deci el nu ar mai fi imparțial și procesul ar fi deturnat de la rolul său, nemaifiind echitabil.

5. De aceea, în acest domeniu nu doar imparțialitatea e esențială, ci și aparența de imparțialitate e importantă: magistratul nu doar că trebuie să fie imparțial, ci să și apară în ochii celorlalți că este imparțial, tocmai pentru a sădi și menține încrederea  în justiție părților din dosare și publicului larg. Așadar, dacă magistratul a făcut o afirmație sau doar niște remarci ori gesturi cu privire la soluția pe care urmează să o dea, chiar dacă totuși el ar reuși să își mențină imparțialitatea în actele pe care le va face până să adopte soluția care și aceasta ar fi una corectă, tot nu ar fi suficient, tocmai pentru că cei din fața lui nu mai au încredere în el.

6. Revenind la discuțiile care au generat prezenta postare, afirm că atunci când e vorba de o cauză judiciară este evident că nu se poate „antepronunța” un jurnalist, sau un ministru, sau un politician, sau un părerolog obișnuit. Fiecare dintre aceștia se cheamă că anticipează, comentează, speculează, dar nu că se antepronunță, pentru că nu aceștia urmează să dea soluția judiciară în cauză, ci doar un magistrat. 

Atenție! Nici măcar un magistrat nu se poate „antepronunța”, dacă este vorba de o cauză care îi revine spre soluționare unui alt magistrat. Însă este adevărat că legea interzice unui judecător/procuror să comenteze în mod public orice cauză, aflată pe rolul său ori pe rolul unui coleg, această faptă fiind abatere disciplinară.

7. Dacă un magistrat care are o cauză spre soluționare se antepronunță (în public sau în privat) cu privire la soluția pe care el ar urma să o dea, atunci este obligat să se abțină de a mai instrumenta respectivul dosar și va fi înlocuit de un coleg. Dacă însă continuă activitatea fără să facă declarație de abținere el riscă o sancțiune disciplinară.

Evident, dacă magistratul în cauză nu s-a abținut din proprie inițiativă și una dintre părțile din dosar află că magistratul s-a antepronunțat, atunci aceasta are posibilitatea să îl recuze, adică să ceară înlocuirea sa. Dacă motivele sunt întemeiate, magistratul va fi înlocuit de un coleg care va continua urmărirea penală/judecata.

.

STUDII: Prezentare PPT, document imparțialitate

26/04/2018

Impotriva dezinformarii: „O judecatoare de la Tribunalul Salaj denunta protocoalele secrete”

O anumită parte a presei a titrat că o judecătoare de la Tribunalul Sălaj a denunțat către Guvern protocoalele secrete în baza cărora dosarele sunt scoase de la instanțe și trimise la SRI.

Este de remarcat că e vorba de aceleași site-uri, televiziuni și ziare care și-au făcut o obișnuință din a ataca justiția și a inventa știri negative despre aceasta. Că știrea de mai sus e o minciună, rezultă din trei aspecte: o faptă nelegală nu se denunță de către un magistrat la Guvern, ci la Parchet și cel mult la CSM; niciun jurnalist nu a cerut punctul de vedere al magistratului implicat; nu există scrisoarea originală pe care se lăuda o televiziune că o are. Adică, FAKE total, bun de păcălit copiii.

Judecătoarea al cărui nume a fost folosit a făcut cu patru zile înainte de emisiunea TV plângere pentru fals. Evident, asta nu s-a spus aseară.

COMUNICAT DE PRESĂ privind informaţiile apărute în cadrul emisiunii „….” difuzată de postul de televiziune … în seara zilei de miercuri, 25.04.2018

Având în vedere informaţiile apărute în presa audiovizuală, în cadrul emisiunii „…” difuzată de postul de televiziune …. în seara zilei de miercuri, 25.04.2018, cu privire la un memoriu atribuit doamnei judecător Ştef Maria-Cristina din cadrul Tribunalului Sălaj, referitor la desecretizarea protocoalelor încheiate de Serviciul Român de Informaţii, precum şi interesul manifestat de opinia publică cu privire la acest subiect, Biroul de informare şi relaţii publice al Tribunalului Sălaj este abilitat să transmită următoarele: În urma unui răspuns trimis doamnei judecător Ştef Maria-Cristina de către Comisia juridică a Senatului României, aceasta a aflat că în numele său a fost formulat un memoriu referitor la faptul că, la nivelul Tribunalului Sălaj, anumite dosare cu infracţiuni grave sunt scoase din tribunal şi prezentate Serviciului Român de Informaţii şi că în cadrul instituţiei funcţionează un comitet mixt, format din procurori, judecători şi alţi conducători de servicii ce analizează dosarele cu infracţiuni grave, subsecvent propunându-se soluţiile care trebuie date.

În aceste împrejurări, la data de 20 aprilie 2018, doamna judecător Ştef Maria-Cristina a formulat o plângere penală pe care a depus-o la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Menţionăm că în cadrul Tribunalului Sălaj nu sunt organizate comitete mixte de procurori, judecători şi/sau conducători de instituţii care să analizeze dosare penale în scopul propunerii de soluţii, nefiind, de altfel, organizate niciun fel de comitete.

Soluţia în cadrul unui dosar penal este dată exclusiv de judecătorul cauzei ca urmare a deliberării personale, în baza probelor legal administrate în cauză, fără interferenţe exterioare.

De asemenea, dosarele instanţei părăsesc sediul Tribunalului Sălaj doar în condiţiile expres reglementate de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii (art. 93 din R.O.I.).

Sintetizând, învederăm faptul că doamna judecător Ştef Maria-Cristina nu a formulat şi adresat vreun memoriu cu un astfel de conţinut Comisiei juridice a Senatului României şi nici vreunei alte instituţii ale statului, iar aspectele prezentate în cuprinsul memoriului nu corespund realitaţii.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL TRIBUNALULUI SĂLAJ

06/04/2018

Impotriva dezinformarii: Stirea despre taberele SRI cu magistrati, un FAKE NEWS

Filed under: CSM,impotriva dezinformarii,securisti — Cristi Danilet @ 6:59 PM
Tags: , , ,

tabaraÎn loc să vopsească ouă și să facă cozonaci, s-au apucat unii să scoată la lumină un „procol mai mic” în temeiul căruia, chipurile, magistrații au fost instruiți în tabere organizate de către S.R.I. Au afirmat că CSM știa de acest lucru. Pentru că am făcut parte din CSM de care respectivii vorbesc, spun că e un  penibil FAKE NEWS, reiterat.

Știrea cu privire la cele de mai sus apare azi, 6 aprilie 2018 . Aceeași știre, considerată pe atunci drept „explozivă”, a apărut pe data de 2 februarie 2016 un site specializat în scuiparea magistraților. Cu o seară înainte demontam minciuna ce avea să apară, postând următoarele pe contul meu de facebook în data de 1.02.2016:

„Mâine veţi auzi o ştire – considera „bombă” – chipurile despre 1000 de magistraţi racolaţi de SRI şi de cineva care deţine un document doveditor. Subiectul vinde, ne aşteptăm la multe clickuri, dar…iată cum stau lucrurile:
– documentul a fost în CSM, e o banală notă internă în care se descrie o cerere şi o posibilă rezolvare a ei;
– nu e vorba despre SRI, ci despre un Departament din cadrul Ministerului Muncii care efectuează un training. Acest training face parte dintr-un proiect mai larg, unde este trecut ca partener celebra Academia de Informaţii Mihai Viteazu;
– magistraţii nu au fost racolaţi de SRI, ci invitaţi să participe la un curs cu privire la violenţa domestică şi trafic de persoane organizat de acel Departament;
– nu e vorba de 1000 de magistraţi, ci de 53 de judecători şi 147 procurori care şi-au arătat disponibilitatea de a participa la curs;
– CSM s-a opus participării magistraţilor încă din data de 21 iulie 2015 , a răspuns astfel Departamentului şi a trimis o adresă în acest sens către toţi magistraţii. Iată dovada pentru ce spun eu, la pct. 8 de aici .
Aşa că „racolarea” aka „trainingul” nu a mai avut loc.” 

Că știrea este și a fost o minciună, e ușor de demonstrat. Hotnews a făcut atunci o investigație în care s-a primit un răspuns oficial de la organizatori în care se arată că niciun magistrat nu a participat în acel proiect. În concluzie: mai bine unii s-ar lăsa de jurnalism, mai ales dacă au dosare penale, și s-ar pregăti de Paște, cu post și rugăciune, cum îi șade bine creștinului.

22/03/2018

Impotriva dezinformarii: afirmatiile privind implicarea mea nelegala in SIPA sunt aruncate in aer

SIPAVă mai aduceți aminte când într-un ziar au apărut anul trecut afirmații cum că, atunci când s-a desființat SIPA, eu aș fi avut acces nelegal la informațiile de acolo, ba chiar aș fi modificat sau copiat documente și le-aș fi folosit? Ei bine, azi acele afirmații au fost dovedite ca fiind niște minciuni!

Imediat după apariția anului trecut a primului articol, conținând alegații despre ilegalități în legătură cu o activitate în care am fost implicat, am făcut un denunț la DIICOT pentru încălcarea legii cu privire la informațiile clasificate, fiind obligat în acest sens de art 267 Codul penal. Urmărirea penală este încă în desfășurare, am fost audiat încă de anul trecut. Sunt de părere că dacă este cineva care a accesat sau folosit neautorizat anume date și informații de acest gen, atunci trebuie să fie tras la răspundere. Evident, ancheta penală vizează pe toți cei implicați, inclusiv pe mine.

În paralel, în termenul legal de trei luni, am făcut o plângere prealabilă penală împotriva acelui jurnalist pentru calomnie, infracțiune prevăzută în art. 206 vechiul Cod penal. Am cerut instanței să trimită cazul la CCR pentru a obține o decizie prin care să se arate că în noul Cod penal trebuie preluată calomnia din vechiul cod. După care mă voi întoarce cu cazul la parchet unde respectivul va fi investigat pentru comiterea acestei infracțiuni. Iar dacă nu va putea dovedi că a comis fapta cu bună credință, va fi sancționat, sper.

Evident, am la dispoziție trei ani de la comiterea faptei denigratoare să acționez în judecată civilă publicația unde a apărut mizeria asta despre mine. Nu mă las: art. 31 alin. 4 Constituție spune că „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”.

Azi am avut o surpriză extrem de plăcută. Un membru din Comisia din Parlament pentru SIPA a declarat că „nu știm ce a făcut Danileț ca membru al comisiei anterioare”. Mă bucur că adevărul a putut fi aflat azi în mod public și îl contrazice astfel pe individul care a umplut internetul că știe el sigur că eu am copiat sau folosit documente de acolo citând ca sursă tocmai raportul întocmit de cel care a fost azi în comisie. Declarația de azi, obținută oficial într-o procedură parlamentară, va fi o probă extrem de puternică în favoarea mea.
.
PS. SIPA a fost un serviciu secret militarizat în subordinea ministrului justiției care a strâns informații despre activitatea publică și viața privată a magistraților. Am avut onoarea să fac parte din comisia care a desființat acest serviciu și a sigilat arhiva lui. Toate documentele folosite de acest serviciu în perioada 2001-2005 au fost închise și nefolosite până în prezent. Speculații în legătură cu aceste documente au fost făcute în mod repetat, dar anul trecut au depășit orice imaginație – am demontat câteva aspecte aici și aici, dar se pare că nu e suficient. Iar Parlamentul, în loc să îi premieze pe cei care au desființat serviciul și sigilat arhiva, îi audiază într-o procedură paralelă cu cea penală; în acest timp,  cei care au înființat serviciul, au strâns informații nelegale, au plătit informatori să afle tot felul de lucruri despre magistrați sau chiar au folosit informațiile respective nici măcar nu sunt pomeniți.

17/03/2018

Cica „justitia aresteaza nevinovati”. Ei bine, chiar asa e!

palatulparlamentului Spune cineva: „Noi, ca partid, ne-am însărcinat să apărăm drepturile şi libertăţile individului care în ultimii ani au ajuns o batjocură din partea instituţiilor represive ale statului. Aşa se numesc ele, Ministerul de Interne, Serviciile, procuratura, aceasta este denumirea generică. Sigur că ele trebuie să aibă grijă să ocrotească cetăţeanul, dar după cum vedem, de atât de multă grijă ajung să-l ia în braţe, să-l strângă atât de tare până îl sufocă. Îl mai bagă şi la închisoare. După aceea îi dau drumul şi spun “ne pare rău, era nevinovat”. Dar cu viaţa omului acela ce s-a întâmplat? Aduceţi-vă aminte de Mariana Rarica, o femeie simplă care nu avea pe cineva în spate. A stat închisă şase luni, ca ulterior să fie găsită nevinovată. Şi ea nu este singura în ţara asta, din păcate. Eu cred că împotriva acestor abuzuri care s-au întâmplat în exces, care nu au vizat numai oameni politici, că unii consideră că lupta împotriva corupţiei este menită să sancţioneze clasa politică. Sigur cei care încalcă legea trebuie să fie pedepsiţi, dar în această horă nu putem să spunem că avem şi victime colaterale, nevinovate. Justiţia nu funcţionează aşa într-o ţară civilizată, ea trebuie să ţină cont de fapta pe care ai săvârşit-o şi s-o sancţioneze dacă ea există, dar nu ne sancţionează pe toţi la grămadă„.

Păi să vă spun eu cum stau lucrurile, căci se pare că domnul cu pricina nu știe cum funcționează unele instituții ale statului:

Ministerul de Interne nu este o instituție represivă, ci o instituție publică din aparatul central al Statului, iar ministrul face parte din Guvern. Ministerul de Interne nu se confundă cu Poliția, cu alte cuvinte, dacă la asta s-a referit cel care face declarația;

Serviciile de informații (dacă la ele se referă termenul de „servicii”) sunt organisme ale statului specializate, a căror activitate nu are a face cu forța sau represiunea;

„Procuratura” era o instituție de sorginte sovietică consacrată prin Legea 60/1968 pentru organizarea şi funcţionarea Procuraturii, lege care a fost abrogată la data de 13 august 1992, când a apărut Legea 92/1992 pentru organizarea judecătorească; potrivit acesteia procurorii sunt organizați în Parchete, reunite în Ministerul Public, conceput după model italian, belgian și francez;

– nu e treaba funciară a partidelor să apere drepturile și libertățile individului: se ocupă de asta justiția și avocații;

– da, chiar orice persoană care este arestată este nevinovată, și acest lucru este perfect legal la noi și în orice alt stat de drept: aceasta pentru că arestarea preventivă se face la începutul sau în timpul procesului (când persoana vrea să comită alte infracțiuni, sau se pregătește să fugă din țară, sau influențează martorii ori victima) pe când vinovăția se stabilește numai prin hotărâre definitivă la sfârșitul procesului. Logic, e posibil ca unele persoane să fie achitate, altfel ar însemna ca judecătorii să fie obligați să îi condamne pe toți cei arestați, ceea ce e absurd!; Despre asta am mai scris aici. Însăși curtea supremă spune că achitarea unei persoane arestate nu înseamnă în mod automat că arestarea a fost nelegală;

Rarinca este o femeie care a șantajat un magistrat. Ea a fost condamnată definitiv pentru infracțiunea de șantaj (la data de 11.09.2015 Curtea de Apel București a respins apelul DNA și al inculpatei, menținând soluția de condamnare la 3 ani închisoare cu suspendare dată de Tribunalul București); nu a fost arestată nelegal, căci toate căile de atac prin care a invocat acest lucru i s-au respins (vezi, de ex, hotărârile instanțelor din 30.07.201412.08.201426.08.2014 );

– lupta împotriva corupției nu se duce cu clasa politică, ci numai cu persoanele corupte, indiferent că sunt politicieni, magistrați sau boschetari;

– justiția nu sancționează oamenii la grămadă: și la noi, ca în orice alt stat, răspunderea penală este individuală.

28/02/2018

Impotriva dezinformarii: Principiul simetriei nu se aplica in dreptul public

Filed under: CCR,impotriva dezinformarii,MJ — Cristi Danilet @ 11:59 PM
Tags: , , ,
ccr
.
PRINCIPIUL SIMETRIEI NU SE APLICĂ ÎN MATERIE CONSTITUȚIONALĂ!
 .
Am văzut că unii citează din decizia CCR de ieri care se referă la NUMIRE și invocă că în baza „principiului simetriei” argumentele pentru numire s-ar aplica și pentru REVOCARE.
.
Acum, să ne reamintim: în anul întâi la facultatea de Drept se învață drept constituțional, iar în anul doi se învață dreptul civil. Doar la această din urmă materie se vorbește de principiul simetriei actelor juridice, adică în dreptul privat, care privește persoanele, nicidecum în dreptul public, care privește autoritățile.
.
Dar să vedem ce spune CCR în două decizii celebre: „Bazându-şi soluţiile pe principiul simetriei, legiuitorul nu a ţinut seama de faptul că aplicarea acestui principiu în dreptul public, cu atât mai mult în dreptul constituţional, cu deosebire la organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice, nu este posibilă. Principiul simetriei este un principiu al dreptului privat, fiind exclusă posibilitatea aplicării acestuia în dreptul public. De aceea, normele constituţionale sunt asimetrice prin excelenţă”. (dec. 147/2007 și dec. 731/2012)

15/02/2018

Despre balonul de sapun cu martorul sub acoperire

dna-sediuAcum, când ne-am lămurit cum stă treaba, pot să îmi exprim și eu un punct de vedere:
1. Televiziunile condamnaților sunt și rămân, din păcate, televiziunile condamnaților. Iar jurnaliștii respectivi sunt, de fapt, teroriști mediatici astfel că pun în pericol întreaga societate;

2.  Dezinformarea și manipularea ordinară țin captiv un public de câteva sute de mii de oameni; aceștia să hrănesc cu ură și prin venele lor curg speculații băgate cu forța exclusivităților și în mod regulat – nu mai am speranțe în privința lor și mă bucur că tinerii de azi nu prea se mai uită la tv și nu umblă bezmetici pe FB, ca noi;

3. Sunt miniștri care se uită prea mult la televiziunile condamnaților penal; problema e că și cred minciunile de acolo; iar când miniștrii nu pot gândi cu mintea lor și ajung să fie manipulați, atunci toată țara are o mare problemă;

4. Ministrul justiției nu este șeful magistraților; implicarea lui în cariera procurorilor trebuie redusă la minimum și, în final, eliminată; un om politic, fie el chiar ministru ce poartă denumirea simbolică – și doar atât – de „al justiției” nu are cum și de ce să își dea cu părerea despre activitatea magistraților și mersul anchetelor;

5. Chiar când doarme, omul fărădelegii nu poate fi mai credibil decât cel al legii; PS. Mie mi-a plăcut știrea „Dezvăluiri incredibile din interiorul statului paralel” – aceste dezvăluiri chiar sunt incredibile pentru simplul fapt că nu sunt credibile;

6. Datul cu părerea despre o operațiune de punere sub acoperire a unui martor denunțător e doar o părerologie ieftină, făcută de speculanți care nu înțeleg lucruri banale, au probleme uriașe de logică și zero cunoștințe de proceduri penale speciale; chiar și așa, nu îți trebuie multă minte să pricepi cele scrise la punctul 5.

7. Cassa Locco – „Ce bine-mi pare că ai luat țeapă” e singura melodie care îmi vine în minte după circul făcut duminică.

05/01/2018

Impotriva dezinformarii: „Stirea despre Comisia de la Venetia…Ce s-a intamplat”

Filed under: impotriva dezinformarii,presa — Cristi Danilet @ 3:07 PM
Tags: , ,

spuneam acum două zile cum a fost fabricată o știre de către o publicație specializată în dezinformări. Ei bine, responsabilii publicației nu numai că nu și-au cerut scuze, dar au încercat a doua zi să inducă din nou în eroare populația cu scopul vădit de a lovi în continuare în justiție.

Așadar, a doua zi se publică un fel de explicație pentru public prin care prima știre este validată: ni se spune că redactorul știrii are surse (și noi avem: chiar site-ul oficial al Comisiei unde nu apare nicio decizie cu privire la România în ședința din 9 dec.2017), dar că aceasta nu este coroborată cu alte surse (hei, lasați-le încolo de surse, existe site cu informații oficiale!). Se insistă pe ideea că a fost sesizată Comisia de la Veneția de către România (un lucru fals: doar patru oameni puteau sesiza Comisia și nici unul nu a făcut-o), că aceasta a decis că legile sunt ok (păi, proiectele de lege s-au finalizat la sfârșitul lunii decembrie, iar Comisia a avut ultima ședință în 9 dec. 2017) și că în zilele următoare vom fi înștiințați oficial de către Comisie. Ni se mai spune că, fiind un subiect sensibil, șirea a fost retrasă de pe site după 30 min (aiurea, a stat acolo cel puțin 9 ore până am văzut-o eu, iar pe FB-ul publicației peste 24 ore), dar cică ea va reapărea când va fi confirmarea oficială (fac pariu că nu!).

Deci, mai să plângi de milă: această publicație și-a făcut un scop în distrugerea imaginii justiției, publică știri inventate, răstălmăcește adevărul, aruncă cu ușurință speculații în spațiul public, citează surse inexistente, iar acum – chipurile – i-a apucat grija pentru corectitudinea informațiilor și au retras o știre pentru că nu ea nu ar fi confirmată oficial?!

Dar, în fine, de ieri am început să notez, așa că astăzi este a doua zi de la publicarea știrii și nu avem nicio confirmare oficială că pe 9 dec 2017 s-a decis ceva în Comisia de la Veneția cu privire la legile justiției din România

3

03/01/2018

Impotriva dezinformarii: „Comisia de la Venetia, unda verde pentru legile justitiei”

Un ziar – al cărui nume nu îl pot face public din respect față de cititorii care susțin presa autentică – publică astăzi știrea: Comisia de la Veneția ar fi dat undă verde la modificările la legile justiției. Publicația aduce drept argument o prezentare pe care ministrul justiției spune pe contul de FB propriu că ar fi făcut-o în fața acestui organism.

EvZ

Să vedem care sunt minciunile:

– Comisia a decretat: Comisia de la Veneția nu poate decreta, adică a trașa și obliga; ci ea salută anumite propuneri și recomandă îmbunătățirea altora. După cum spune chiar ziarul cu pricina în știrea mincinoasă, Comisia de la Veneția este un organism consultativ (în traducere: nu decident);

– proiectele de legi privind Justiția sunt legale: un proiect de lege nu poate fi legal sau nu, ci constituțional sau nu, respectiv convențional sau nu;

– proiectele de legi privind Justiția intră în legislația care funcționează în UE:  Las la o parte exprimarea „proiectele intră (?!) în legislația”…Comisia de la Veneția nu verifică respectarea legislației UE (organism politic care cuprinde 28 de state, unde România este parte din 2007); ci ea este un organism al Consiliului Europei care cuprinde 47 de state membre (România din 1993) și verifică compatibilitatea cu prevederile din Convenția Europeană a Drepturile Omului și standardele reprezentate de Recomandările Comitetului Miniștrilor, Avizele Consiliului Consultativ al Judecătorilor/Procurorilor Europeni, Opiniile anterioare ale Comisie de la Veneția. Așadar, nicio legătură între Comisia de la Veneția și UE!

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a prezentat, în 9 decembrie, proiectele privind modificările legilor Justiției membrilor Comisiei. Să faci o știre pe 3 ianuarie 2018 despre ceva întâmplat pe 9 decembrie 2017 e cel puțin lipsă de profesionalism. Dar să spui că s-au prezentat proiectele de legi pe 9 dec 2017 – când toată lumea știe ca ele s-au adoptat pe 19 dec (Legea 303/2004), pe 20 dec (Legea 304/2004) și pe 21 dec (Legea 217/2004) – și că aceste proiecte au fost aprobate pe 3 ianuarie 2018, face dovada unei lipse crase de logică. Dar, pentru cei care nu știu: Comisia de la Veneția poate fi sesizată de Președintele statului, de Primul-ministru, de Președintele Curții Constituționale și de Președinții celor două camere parlamentare; ministrul justiției nu este printre ei!

Ghinionul acestui ziar este că informațiile despre reunirea Comisiei de la Veneția din 8-9 decembrie 2017 sunt publice pe site-ul său, AICI. În procesul verbal, la pagina trei, apare mențiunea cum că s-a făcut o informare cu privire la progresele în domeniul constituțional din România, informare care nu era prevăzută în proiectul ordinii de zi făcut în urmă cu o lună – nu e nicio mențiune cu privire la cel/cea care a făcut informarea privind România. Mai mult, există o enumerare a tuturor documentelor adoptate: sunt 8 documente care privesc Ucraina, Polonia, Moldova, Macedonia și Armenia – așadar nu s-a adoptat nicio decizie cu privire la această informare!

Prin urmare Comisia de la Veneția nu s-a pronunțat pe legile justiției din România. Deci știrea apărută azi este total mincinoasă (altfel aș fi spus că face dovada unei lipse crase de profesionalism jurnalistic, însă aici este vorba de mult mai mult) și concepută fără nicio logică. 

 

15/05/2017

EvZ dezinformeaza cu privire la SIPA. Solicit publicarea unui drept la replica.

Filed under: impotriva dezinformarii,presa — Cristi Danilet @ 11:16 AM
Tags: ,

EvZ dezinformează azi cu privire la activitatea SIPA. Solicit publicației ca în ediția de mâine să producă probele care au stat la baza gravelor acuzații făcute, altfel să își ceară scuze cititorilor pentru dezinformare și mie pentru calomnia comisă, după care să publice următorul drept la replică.

„Nu am modificat, copiat sau divulgat vreo informație conținută în documentele din Arhiva SIPA. Monica Macovei este cea care a desfiinţat SIPA şi nu a avut nici o informatie  secretă despre magistrati. Jurnalistul Dan Tapalagă nu mai lucra în Ministerul Justiției când s-a desfășurat activitatea de inventarierea a arhivei.

  1. În raportul de țară din 2004 Comisia Europeană a criticat existența unui serviciu secret militarizat în sistemul de justiție.
  2. Imediat după preluarea mandatului în decembrie 2004, ministrul Macovei a numit un procuror la conducerea DGPA (fosta SIPA) și a dispus stoparea activității de strângere a informaţiilor despre magistraţi. Activitatea s-a redus doar la colectarea de informații vizând sistemul penitenciar.
  3. Noul director general al DGPA a prezentat un raport în comisiile de specialitate ale Parlamentului cu privire la activitatea acestui serviciu.
  4. La sfârșitul anului 2005 ministrul a solicitat Guvernului să aprobe desființarea DGPA, cea ce s-a întâmplat la începutul anului următor. Este, după ştiinţa mea, singurul caz când în România se desfiinţează în mod total un serviciu secret. La acea data jurnalistul Dan Tăpălagă nu mai lucra în Ministerul Justiției, unde și-a desfășurat activitatea doar câteva luni în prima parte a anului 2005.
  5. S-a înființat o comisie de lichidare a acestui serviciu, din care am făcut parte în calitate de magistrat și consilier al ministrului justiției, pentru a urmări operațiunile de preluare a documentației. Cu excepția directorului DGPA, niciun membru nu a venit în contact fizic cu arhiva. Întreg personalul (aproximativ 200 persoane), alcătuit în majoritatea sa din ofițeri de informații preluați din alte servicii ale statului, inclusiv fosta Securitate, a fost disponibilizat. Toate dosarele, inclusiv notele informative de la cele 10 servicii teritoriale au fost depozitate la sediul central, situat în clădirea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar încăperea a fost sigilată.
  6. Pe baza ordinului dat de ministrul Macovei, pentru a întocmi un raport destinat opiniei publice despre activitatea fostei SIPA (redenumita DGPA sub ministrul anterior), eu am făcut parte și din comisia de inventariere a documentelor din arhivă, alături de un coleg procuror. Accesul s-a făcut în anul 2007, cu autorizaţie emisă potrivit Legii privind protecţia informaţiilor clasificate şi în condiţii stricte, fiind interzis să intrăm cu aparatură electronică sau cu genţi asupra noastră. Nu am cunoștință de existența vreunor aparate de copiere sau ca materiale din arhivă să fie depozitate pe alt mediu de stocare decât cel imprimat. S-au completat procese-verbale de desigilare și resigilare cu ocazia celor trei intrări în incintă.
  7. Inventarierea a avut loc doar parţial, numai cu privire la tipul de informații strânse de SIPA, iar raportul nu a mai fost întocmit, căci mandatul Monicai Macovei a fost revocat dupa trei luni de la intrarea Romaniei in UE. Noul ministru Chiuariu a schimbat ordinul lui Macovei si se pare că alte persoane ar fi continuat această activitate. Nu am cunoștință de niciun raport cu privire la lipsa unor documente din arhivă; de altfel, această lipsă nici nu s-ar fi putut constata din moment ce documentele nu erau încă inventariate, ci erau doar depozitate așa cum au fost trimise de la structurile teritoriale.
  8. Nicio informaţie din arhiva SIPA nu a ajuns la ministrul Macovei. Evident nicio astfel de informaţie nu a fost folosită în vreun fel de către membrii comisiei, copierea, stocarea sau dezvăluirea lor constituind infracţiuni în țara noastră. Niciun magistrat nu a făcut vreo declarație sau plângere – așa cum îl obligă legea statutului – în ultimii 10 ani că ar fi fost folosite împotriva sa astfel de informații.
  9. Pe baza documentelor pe care le-am văzut personal (aproximativ 300 de note informative, fără a putea preciza numărul total al lor care se ridică cel puțin la câteva mii, datând doar din perioada 2001-2005, restul fiind – așa ni s-a spus – arse din ordinul miniștrilor de justiție anteriori), precizez: anterior mandatului Macovei, SIPA/DGPA a cules şi informaţii privind viaţa privată a magistraţilor şi a altor categorii de persoane aflate in contact cu sistemul de justiţie. Fiind revoltat că nimeni nu a fost tras la răspundere vreodată pentru activitatea ilegală a acestui serviciu faţă de colegii mei magistraţi, am decis să fac un raport verbal cu privire la activitatea SIPA. Astfel, am adus la cunoştinţa publicului aceste aspecte, prin relatări constante în presă (Revista22, pesurse.ro, EvZ) și pe blogul personal (aici) făcute începând cu luna mai 2007, în cadrul unei conferinţe special organizate în 2008 de către o asociaţie a magistraţilor la care au participat și reprezentanți ai unor ambasade, precum și într-o carte despre corupția din justiție publicată în anul 2009.
  10. Dezmint orice afirmații făcute către public cu privire la modificarea, păstrarea sau divulgarea vreunor date sau informații cu care am intrat în contact. Legătura dintre contribuția mea la desființarea acestui serviciu secret și evoluția în carieră este total neavenită: de altfel, în prezent sunt judecător la Tribunalul CLuj unde eram și înainte de detașarea în Ministerul Justiției în anul 2005, iar numirea mea la CSM a fost în baza alegerii din partea a 900 de judecători din toată țara, operațiune desfășurată în anul 2010. Astfel de afirmații sunt calomniatoare și voi acționa ca atare. Mai arăt că la momentul documentării pentru scrierea articolului din EvZ nu am fost contactat de nici un reprezentant al acestei publicații”.

05/04/2017

Impotriva dezinformarii: „Judecatoarea C.Bogdan a primit bani de la una din partile procesului”

Filed under: impotriva dezinformarii — Cristi Danilet @ 9:30 AM
Tags: , ,

Un articol de presă apărut astăzi reia o știre mai veche, cum că judecătoarea Camelia Bogdan a fost exclusă din magistratură pentru faptul că a prestat o activitate de formare alta decât cea permisă de lege și pentru aceasta a primit bani de la una din părțile implicate în dosarul ICA.

Camelia B

Informația este eronată. Astfel, judecătoarea Camelia Bogdan a soluționat acum trei ani cauza penală cunoscută în presă drept „dosarul ICA”, finalizat prin condamnarea unui inculpat la 10 ani închisoare și confiscarea sumei de 100 milioane lei. În luna februarie a acestui an CSM a decis excluderea ei din magistratură drept sancțiune disciplinară. Citind hotărârea nr. 1J din 8.02.2016 a secției de judecători a CSM ne lămurim asupra motivului excluderii: acesta nu are legătură cu dosarul soluționat, prin urmare nu există niciun efect cu privire la soluția de condamnare din dosarul penal menționat. Așadar judecătoarea a fost sancționată pentru că a pregătit în domeniul anticorupției niște funcționari dintr-un minister (nu personal din justiție, lucru permis de legislație magistraților), fiind plătită din fonduri externe în cadrul unui program implementat de o societate comercială (așadar nu din fondurile uneia dintre părțile din dosarul soluționat de ea).

C.Bogdan2

15/03/2017

Impotriva dezinformarii: „Tehnocratii au usurat verificarea sefilor Parchetelor de catre ministru”

Un titlu dintr-un ziar de azi ne anunță că „Tehnocrații au ușurat verificarea parchetelor de către ministru”. Informația se bazează pe o afirmație a unui fost ministru care nu este nici explicată, nici combătută de jurnalist. Făcând legătura între titlul articolului și susținerea clară din finalul său cu privire la verificarea actualilor procurori Kovesi și Lazăr, oricine trage concluzia că ministrul poate face această verificare numai pentru că Guvernul tehnocrat a făcut modificarea de anul trecut prin OUG 78 amintită în text.

EvZ

Lucrurile stau în felul următor:

În Legea nr. 304 privind organizarea judiciară, apărută în 2004 se scrie la art. 66 alin. (1): „Ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea CSM, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurorii inspectori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din Parchetul Naţional Anticorupţie, din parchetele de pe lângă curţile de apel sau alţi procurori delegaţi”.

Între timp au dispărut procurorii inspectori de la parchete, PNA a fost transformat în DNA, legea s-a republicat, iar normele aplicabile azi cu privire la aspectul de mai sus sunt cuprins la art. 69 alin. (1) „Ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea CSM, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnaţi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul- şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori de ministrul justiţiei”.

Ultima modificare a fost făcută, într-adevăr, prin OUG nr. 78/2016. Însă prin art 26 din aceasta doar se adaugă „DIICOT” în textul de lege. Așadar, OUG a tehnocraților nu conferă niciun drept nou ministrului justiției.

09/03/2017

Impotriva dezinformarii: „A scazut drastic increderea in Justitie”

Un site citează un ONG necunoscut care a făcut un sondaj de opinie ce concluzionează că a scăzut încrederea în justiție. Iată mai jos știrea:

increderea

Adevărul este cu totul altul: după o scăderea în 2016 față de anul precedent, încrederea românilor în Justiție începe în acest an, din nou, să crească. Oricum, chiar și în aceste condiții, Justiția se mențină la distanța considerabilă de Executiv și Legislativ, aflate în depreciere continuă.

In Eurobarometrul din iulie a anului trecut s-a constat că  încrederea în Justiție a ajuns la 35%, cea în Guvern la 24%, iar cea în Parlament la 14%. În aprilie 2016 încrederea în DNA era la nivelul de 60%.

În acest an s-a realizat un sondaj național care a relevat că încrederea în Justiție a ajuns la 37%, în timp ce în Guvern mai au încredere doar 21% din români. Nu există date distincte pentru Parlament în primele luni din acest an, dar ultimul sondaj existent, realizat în noiembrie anul trecut, a relevat că nivelul încrederii în legislativ a ajuns la 10%.