CRISTI DANILEŢ – judecător

05/10/2011

Promovarea la ICCJ-ramane cum a stabilit CSM

Filed under: CSM — Cristi Danilet @ 7:41 PM

Salut hotararea Senatului de azi de a respinge proiectul Ministerului Justitiei in forma modificatala Camera Deputatilor care viza promovarea la ICCJ. 

Cand a fost promovat acest proiect, în mai 2011, se dorea o analiza atat a competentelor profesionale de catre ICCJ insasi, cat si a criteriilor de integritate, comuncare etc care sa se faca in cursul audierilor la CSM. Evident CSM a avizat pozitiv acest proiect care avea aproape acelaşi conţinut cu un Ghid redactat în martie 2011 de noi, la care am fost nevoiţi ulterior să renunţăm pentru că ICCJ îl atacase întrucât stabilea o comisie în cadrul ICCJ,  desi legea vorbea de colegiul de conducere. Dintr-o neintelegere institutionala, la Camera Deputatilor s-a decis sa se introduca conditia sustinerii unui concurs, iar selecţia să se facă numai din randul judecatorilor peste 15 ani si numai de la curtile de apel. M-am declarat in dezacord cu aceasta modificare de mai multe ori, pentru ca ne punea in situatia de a promovala ICCJ pe judecatorii cu memoria cea mai buna, fara nicio altfel de examinare, rolul CSM reducându-se la o chestiune formală. 

Hotărârea de azi a Senatului e un semn că Parlamentul a înţeles să lase în atribuţia CSM promovarea la cea mai inalta instanta judecatoreasca si că a acceptat ca aceasta trebuie sa se faca dupa criterii deosebite, care sa se refere la judecatorii de la tribunale si de la curtile de apel, cu vechime de minim 12 ani – ceea ce asigură o bază de selecţie mai largă de selecţie. Iar aceste criterii au fost deja detaliate in Hotararea 484 din 29 iulie 2011 prin care si-a modificat propriul regulament şi căreia nu i s-a făcut prea mare publicitate până acum, presa încă având impresia că la ICCJ se ajunge printr-un siplu interviu. Cu aceasta modificare radicala de promovare la ICCJ, insusi Preşedintele ICCJ si recent Procurorul General al PICCJ s-au declarat de acord, astfel că intreg Plenul CSM a decis pe 29 sept. 2011 demararea unei noi proceduri de selectare. Nu mă îndoiesc că şi ministrul justiţiei este de acord cu această procedură, din moment ce ea corespundă în mare măsură cu cele cuprinse în forma iniţială a proiectului său de lege trimisla Parlament. 

Ce se va verifica in cazul candidatilorla ICCJ? 

a. condiţiile: sunt cele din art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004:

– judecătorii sau procurorii care au îndeplinit funcţia în ultimii 2 ani la tribunale sau curţi de apel ori parchetele de pe lângă acestea,

– au obţinut calificativul „foarte bine” la ultima evaluare,

– nu au fost sancţionaţi disciplinar,

– s-au remarcat în activitatea profesională

– şi au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 12 ani. 

b. criteriile sunt prevăzute în hotărârea arătată, hotărâre care are suportul larg al întregului sistem judiciar, exprimat în cadrul consultărilor ce au precedat adoptarea hotărârii de referinţă:

raport consultativ motivat asupra promovării întocmit de colegiul de conducere al ICCJ (în urma analizării CV-ului, a 10 lucrări întocmite de candidat, cum ar fi hotărâri judecătoreşti cu obiect diferit sau, după caz, acte întocmite de procurori, inclusiv hotărâri judecătoreşti desfiinţate sau casate ori acte ale procurorului infirmate; lucrări de specialitate publicate, precum şi orice ale înscrisuri relevante);

fişa profesională întocmită de Direcţia resurse umane şi organizare pentru fiecare candidat (conţine informaţii referitoare la vechimea în funcţia de judecător sau procuror, cariera de magistrat, activitatea profesională în alte profesii juridice, participarea la cursuri de formare continuă etc);

observaţiile şi obiecţiile scrise la acestea formulate de candidat;

susţinerea candidatura în faţa Plenului CSM. 

Acest din urmă punct este şi cel mai important, pentru că el este destinat să facă diferenţa între candidaţii care întrunesc aceleaşi condiţii. Iată în ce constă această susţinere a candidaturii:

la procedură participă şi preşedintele secţiei ICCJ pentru care s-a depus candidatura, precum şi un psiholog desemnat de Plen, care pot adresa întrebări prin intermediul preşedintelui;

–  se pun înntrebări de către membrii CSM întrebări referitoare la aspecte sau împrejurări rezultate din cuprinsul raportului consultativ motivat primit din partea colegiului de conducere al ICCJ. Întrebările pot viza şi aspecte referitoare la conduită şi deontologia profesională.

– pentru a face distincţine între candidaţi, se analizează:

  • specializarea într-un anumit domeniu al dreptului, în funcţie de secţia la care candidează (vor fi avute în vedere documentele depuse de candidat şi informaţiile furnizate în cadrul susţinerii candidaturii, luându-se în considerare secţia instanţei sau parchetului la care funcţionează, materiile la care a susţinut în trecut examenul sau concursul de promovare în funcţii de execuţie, secţiile sau completele specializate în care a activat pe parcursul carierei, activităţile de formare şi perfecţionare profesională pe care le-a urmat, activitatea didactică şi publicistică în domeniu etc);
  • b) activitatea profesională desfăşurată sub aspect calitativ (vor fi avute în vedere calitatea redactării lucrărilor întocmite, inclusiv hotărâri judecătoreşti desfiinţate sau casate ori acte ale procurorului infirmate, cunoaşterea, asimilarea şi aplicarea jurisprudenţei în domeniu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Europene de Justiţie şi a Curţii Constituţionale, claritatea şi rigurozitatea limbajului juridic, capacitatea de analiză şi sinteză);
  • c) activitatea profesională desfăşurată sub aspect cantitativ (vor fi avute în vedere datele comunicate de instanţa sau parchetul de unde provine candidatul şi informaţiile furnizate în cadrul susţinerii candidaturii, luându-se în considerare vechimea în magistratură şi vechimea în funcţia de judecător sau procuror, încărcătura de lucrări pe magistrat, operativitatea, numărul dosarelor soluţionate, numărul hotărârilor redactate peste termen, numărul dosarelor mai vechi de 6 luni, de un an ori de 2 ani aflate pe rol. Datele statistice se raportează la media instanţei sau parchetului de la care provine candidatul şi la media naţională);
  • d) respectarea normelor de etică şi deontologie profesională (vor fi avute în vedere raportul de evaluare profesională, documentele depuse de candidat, datele existente la dosarul profesional şi aspectele ridicate în cadrul susţinerii candidaturii);
  • e) implicarea candidatului în apărarea şi promovarea valorilor fundamentale ale justiţiei (va fi avut în vedere modul în care candidatul se raportează la valori precum independenţa justiţiei, imparţialitatea magistraţilor, integritatea, necesitatea unificării practicii judiciare, protecţia drepturilor şi a libertăţilor fundamentale etc.);
  • f) urmarea unor forme aprofundate de pregătire, în ţară sau străinătate, inclusiv titlul de doctor în drept sau doctorat în desfăşurare, într-un domeniu al dreptului corespunzător secţiei ICCJ pentru care candidează (vor fi avute în vedere documentele depuse de candidat.);
  • g) activitatea didactică şi/sau de cercetare, precum şi activitatea publicistică într-un domeniu al dreptului corespunzător secţiei ÎCCJ pentru care candidează (vor fi avute în vedere documentele depuse de candidat, cu precizarea că activitatea didactică şi/sau calitatea de formatorla Institutul Naţional al Magistraturii sau la Şcoala Naţională de Grefieri se ia în considerare numai dacă a trecut cel puţin un an de la data începerii acestei activităţi, la data depunerii candidaturii). 

La acestea, mai trebuie să adăugăm şi modalitatea transparentă în care se desfăşoară totul: încă de la instalarea noilor membri CSM, toate documentele sunt publicate pe site-ul CSM, audierile se transmit online pe internet, iar hotărârile se motivează pentru fiecare candidat în parte şi la modul serios.

Este pentru prima dată în România când procedura de promovarela ICCJeste şi transparentă, şi publică, se analizează şi calitatea şi cantitatea, şi pregătirea profesională, şi integritatea. Evident, un concurs constând în bifarea de căsuţe nu ar fi putut fi atât de profund pe cât se doreşte a fi următoarea promovarela ICCJ, care va avea loc până la sfârşitul anului acesta.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: