In Romania anilor 2005-2009, datorita legislatiei incoerente si a modificarilor facute in conditii neconstitutionale, mai multe categorii de angajati publici au fost nevoiti sa apeleze la justitie pentru a-si valorifica drepturile salariale legale, dar neonorate de executiv, folosind aceleasi cai legale ca oricare alt angajat. Astfel, magistrati, personal auxiliar, consilieri din Ministerul Justitiei, politisti, functionari publici, profesori, angajati in institutii de cultura etc au dat in judecata ordonatorii de credite si au obtinut, cei mai multi dintre ei, titluri executorii contra organelor executive.
Fara a fi parte in aceste cauze, Guvernul Romaniei a decis prin ordonante de urgenta repetate (una dintre ele gasita si ca neconstitutionala) sa amane esalonarea acestor plati. Desigur, aceste acte normative au fost initiate de Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor Publice, principalii debitori. Cu alte cuvinte, desi exista hotarari judecatoresti cu putere de lege care obliga una dintre parti la o anumita prestatie, debitorul decide cu de la sine putere ca nu se supune acestei hotarari decat in modalitatea si la termenul ales de el.
Mai mult, in luna lui martie 2010 ministrul justitiei a avut intalniri regionale cu judecatorii la sediile instantelor. La unele dintre acestea, a atras atentia judecatorilor despre modul in care solutioneaza/vor solutiona procesele in care Statul este parte. Acum cateva zile, asa cum reiese dintr-o stire recenta, acelasi ministru a sesizat inspectia CSM cu privire la magistratii care incuviinteaza demararea procedurii de executare silita in care parte este Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor. Anul trecut erau amenintati executorii judecatoresti care indrazneau sa inceapa procedurile de executare impotriva acestor debitori. In fine, ministrul finantelor acum doua zile a afirmat ca daca va da dreptate celor nemultumiti de reducerile salariale, Justitia isi asuma riscul intrarii Romaniei în incapacitate de plata.
Reamintesc ca Guvernul Romaniei are deja antecedente in materia neexecutarii hotararilor judecatoresti, cea ce a atras din partea Consiliul Europei condamnarea noastra la CEDO in mai multe cauze, iar din partea Uniunii Europene initierea procedurilor de catre Comisia Europeana ce vor fi urmate de chemarea noastra in fata Curtii de la Luxembourg.
Indraznesc sa cred ca unii dintre cei implicati in expunerea mai de mai sus stiu ca au la dispozitie o cale legala, care se numeste contestatia la executare, unde se pot invoca impedimente la executarea unui titlu executoriu, fiu el si o hotarare judecatoreaca. Insa ma indoiesc ca stie cineva ca prin actele descrise mai sus aduce o grava atingere independentei institutionale a justitiei, a carei finalitate este tocmai executarea hotararii judecatoresti, capitol profund deficitar in Romania si inca necuprins in nici un plan de reforma. De aceea, reiau unele sustineri dintr-un material recent scris in Revista THEMIS (p.74 si urmat) pe tema independentei structurale a justitiei:
Autoritatea executivă nu poate să soluţioneze ea însăşi, definitiv sau irevocabil, niciun proces, să împiedice cursul judecăţii sau să se opună executării hotărârilor judecătoreşti (CEDO, hotărârea Hirschhorn vs. România, din 26 iulie 2007; hotărârea Şandor vs. România din 24 martie 2005, hotărârea Săcăleanu vs. România din 6 septembrie 2005). Ministrul nu poate emite circulare sau instrucţiuni cu privire la soluţionarea anumitor cauze. Puterea judiciară nu poate sub nicio formă să tolereze avertismentele, obiecţiunile, dezaprobările, sugestiile sau solicitările puterii executive cu privire la modalitatea în care cauzele sau un anumit tip de cauze sunt soluţionate. Standardele Minime de Independenţă Judiciară, adoptate de International Bar Association (1982, New Delhi) prevăd că miniştrii nu vor exercita nici un fel de presiuni asupra judecătorilor nici vădit, nici în secret şi nu vor face declaraţii care afectează negativ independenţa judecătorilor, priviţi individual sau a puterii judecătoreşti, ca întreg (pct. 16). Intervenţiile autorităţilor guvernamentale, ale şefului Statului într-o procedură în curs, oricare ar fi motivele invocate pentru a le justifica, pot să fie incompatibile cu independenţa tribunalelor, prin conţinutul şi modalitatea în care ele sunt exercitate. Oricare ar fi impactul real al unor asemenea intervenţii asupra derulării procedurii, în mintea justiţiabililor pot trezi suspiciuni obiective privind independenţa justiţiei. Acestea relevă „o lipsă de respect faţă de puterea judiciară” (CEDO, hotărârea Sovtransavto Holding vs. Ucraina din 25 iulie 2002). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că o decizie a ministerului privatizării ucrainean prin care se suspendă executarea silită a unor hotărâri judecătoreşti împotriva unui combinat industrial reprezintă atât o atingere gravă a dreptului de acces la justiţie, cât şi o lipsă de independenţă a justiţiei, a cărei activitate este perturbată grav de executiv.
Ca magistrati, dorim sa ne stim aparati de interferenta executivului care prin actiuni politice incearca sa influenteze solutiile din dosare – e un lucru periculos nu pentru noi, ci pentru cetateanul ale carui drepturi suntem chemati sa le aparam insa partea cu care se confrunta in proces e vreo autoritate publica/statala. Dorim sa vedem ca activitatea noastra se finalizeaza in toate situatiile prin respectarea autoritatii hotararilor judecatoresti – numai astfel putand fi vorba de implinirea scopului justitei. Si dorim ca fiecare putere sa isi indeplineasca atributiile in mod constitutional – conditie esentiala a statului de drept.
Din pacate, democratia in Romania este una originala. Si tare mi-e ca la modificarile preconizate ale Constitutiei cineva se va gandi ca trei puteri sunt deja prea multe.
CRISTI DANILEŢ - judecător 
Si cum se procedeaza la CEDO daca debitorul (in cazul de fata STAT), n-are bani suficienti sa-si plateasca toti creditorii? Obliga vreo institutie de credit sa-l imprumute din nou? Nu se intra intr-un cerc vicios? Si in final pe ultimul creditor il finanteaza CEDO, UE, FMI?
E o aiureala, poate a fost o eroare materiala intentionata, comisa la intocmirea actelor normative care acordau unor categorii de salariati drepturi salariale fara numar desi institutiile in care lucrau nu produceau, si nici nu li se repartizau atatia bani.
Nu era mai corect sa acuzati pe autorii „erorii materiale” de subminarea statului roman?
Comentariu de Ioana Maria Vlas — 14/05/2010 @ 10:13 AM |
Plecaţi! Fugiţi! Evadaţi!
de Andrei Craciun
Pentru mafia-stat nu însemnăm nimic. Nici vii, nici morţi.Vor scuipa, oricum, pe mormintele noastre.
Pentru ce a făcut Cătălin Voicu pe lumea asta, justiţia oamenilor nu mai ajunge. Dintre toate formele de nemernicii de pe pământ, Cătălin Voicu a înţeles s-o slujească pe cea mai scârboasă. După toate mărturiile, e un profanator de morminte.
Ce a publicat „Adevărul” joi nu e o ştire. E finalul. Nu mai e nimic dincolo de această istorie: în cârdăşie cu mafia cimitirelor, senatorul-general-doctor a trântit, la Bellu, un cavou hidos, de neam prost, peste mormintele familiei unui erou al Războiului de Independenţă. Cătălin Voicu a comandat şi o cruce pe care scrie mare şi dezgustător: „O viaţă dăruită statului român”.
Acest tentacul cu mustaţă care s-a dăruit caracatiţei care a înlocuit statul român a fost decorat, de Ion Iliescu, cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor şi cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler. Cuvintele „virtute” şi „cavaler” ar trebui să se sinucidă, de silă.
Împachetaţi în titlurile acestea care ar trebui să le cureţe biografiile murdărite de tot jegul tranziţiei, care ar trebui să îi scape de jeg, şi nu îi scapă, senatorii-generali-doctori îşi permit să calce peste lege, peste cadavre, peste istorie.
Aici, la noi, în lumea a treia, niciun filtru care să împiedice gunoiul să se ridice nu funcţionează. Justiţia nu mai poartă demult robă. Nu mai poartă nici măcar chiloţi. E o curvă bătrână şi nu există nimic s-o mai poată ruşina.
Marele ciolan politic, marele rahat politic, a atras îndeosebi muştele fără ocupaţie şi fără principii. În România, politica nu cerne bine, nu asimilează elitele, uneori le îmbogăţeşte, adesea le compromite. În România, politica e doar vestiarul în care te schimbi dintr-un lingău oarecare într-un lingău cu funcţie. Iar presa e un maidanez obosit, şchiop şi plin de păduchi. Latră mult, isteric, la comandă. S-au înmulţit, ca şobolanii în anii de dinaintea Ciumei Negre, gazetarii-viermi, ziariştii-stomac, jurnaliştii fără coloană, limbricii. Până la urmă, oxiurul de presă e doar ruda mai săracă şi mai frustrată a oxiurului politic.
Rar, presa e utilă şi impostorii, hoţii, lipitorile, sugacii de bani publici sunt arătaţi în toată mizeria lor. Atunci intervine masiva armată a creierelor spălate, de vânzare cu un kil de făină/votul.
Aşa e finalul. Cu armata creierelor spălate, cu generalul-cavou, cu al său funebru „Marş din morminte!”. În faţa acestui tablou, am doar trei verbe. Le scriu pentru toţi cei mai puţin laşi, cu speranţa că înţeleg că e acum ori niciodată: Plecaţi! Fugiţi! Evadaţi!
Comentariu de Severin — 16/05/2010 @ 8:25 PM |
Justitia este, de facto, supusa puterii executive. Magistratii sunt salariati ai MJ, obligati la fidelitate fata de angajator, domnul ministru acordandu-le premii, stimulente. Justia este, in Romania, o anexa a puterii executive.
Comentariu de Razvan — 18/05/2010 @ 5:32 PM |