CRISTI DANILEŢ – judecător

10/07/2012

`Sa se dea drumul la dosare!`

Filed under: independenta justitiei,politic — Cristi Danilet @ 6:21 PM

Am ascultat aseară stupefiat declaratia unui politician, aflat la conducerea unei structuri politice. Nu vreau să citez pentru că nu am intenţia de a particulariza. Ceea ce am reţinut din spusele politicianului e că ar fi dosare blocate de un partid, dar că în noua conjunctură politică în perioada următoare ar urma să se dea drumul la acestea.

Eu aş vrea să spun un lucru foarte clar, în calitatea mea de judecător şi membru CSM: un politician nu are voie să facă astfel de afirmaţii. Când e vorba de justiţie, de funcţionarea acesteia, de dosarele instrumentate de magistraţi, prin astfel de poziţii publice se iese din sfera aşa numitelor „declaraţii politice” (sintagmă care în democraţia originală din România înseamnă că poţi să spui orice despre oricine fără a fi nevoit să justifici şi fără a fi tras la răspundere) şi se intră în sfera „intruziunii politice în justiţie”.

Oricât ar încerca politicienii să nege, cu toţii vor să deţină controlul asupra justiţiei. Numai că din toamna lui 2004 acest lucru nu mai este posibil. Este ceea ce se cheamă INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI – valoare constituţională cu care trebuie să ne obişnuim cu toţii, care presupune că magistratura se autoguvernează, cariera magistraţilor este decisă doar meritocratic şi că în faţa justiţiei toţi cetăţenii sunt egali. Ea derivă din principiul SEPARAŢIEI PUTERILOR ÎN STAT – ceea ce înseamnă că o putere nu se poate amesteca în atribuţiile celorlalte puteri. Şi acest principiu este rezultatul STATULUI DE DREPT – valoare fundamentală care presupune că toţi, indiferent de poziţia pe care o ocupăm, ne supunem legii,  şi pe aceasta se bazează orice DEMOCRAŢIE, ţinta oricărei reforme sociale.

Ca urmare, politicienii trebuie să se abţină în a da ordine justiţiei sau să creeze impresia că pot da ordine justiţiei, în a critica magistraţii şi în a nu se supune hotărârilor judecătoreşti. Din contra, şi ei, politicienii, sunt datori să protejeze independenţa justiţiei şi să contribuie la întărirea încrederii publicului în justiţie, aşa cum o spune, de exemplu Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la pct.6 şi 18 din Recomandarea (2010)12.

În acelaşi sens se exprimă şi CSM într-o poziţie publică de azi, în care solicită în mod ferm politicienilor să nu folosească justiţia drept miză în războaiele lor politice.

7 comentarii »

  1. Stimate domnule judecator,

    Indraznesc sa spun – cum de altfel am mai spus-o de atatea ori pe blogul dvs. – justitia, sistemul judecatoresc, instantele judecatoresti oricum doriti sa spuneti nu sunt decat niste INSTRUMENTE, Un fel de furculite, lingurite ori orice alte lucruri care se pot misca cu mana sau cu gura (manipula) IN MAINILE celor care sunt mai presus de lege. Adica in mainile celor care fac legile. Legi pe care INSTRUMENTUL justitie nu le poate comenta sub aspectul consecintelor negative indreptate impotriva natiunii, ci doar aplica.

    Azi se manipuleaza textul normativ in sensul in care doreste majoritatea POLITICA, care nu are nicio o treba cu MAJORITATEA POPULATIEI.

    Ceea ce se intampla in prezent in Romania s-a mai petrecut, culmea, tot in Romania.

    In acest sens rog doritorii de a afla lucruri pe care nimeni nu le spune – nici judecatorii pentru ca habar nu au si nici nu-i intereseaza pentru simplul motiv ca sistemul din care fac parte si sistemul normativ s-au inventat dupa pararea lor incepand cu 22 decembrie 1989 – SA COMPARATI urmatoarele momente din istoria Romaniei:

    – 30 decembrie 1947, Monitorul Oficial nr. 300 bis, Partea I (Adunarea Deputatilor, adica corespondentul actualului parlament a decis cu 295 voturi din 414 sa aboleasca forma de guvernamant si sa abroge o Constitutie, desi chestiile astea erau exclusiv in puterea poporului);
    – 27 decembrie 1989, Monitorul Oficial nr. 4, Partea I (Consiliul Frontului Salvarii Nationale, adica un fel de parlament ad-hoc, asa-zis „revolutionar”, a emis Decretul-lege nr. 2 prin care a stabilit ca ACEST ORGANISM era organul suprem al puterii in stat, avand 145 de insi pe care nu am auzit sa-i fi ales vreodata cineva – deci CINE ERAU EI?; de asemenea acest organism a decis prin acelasi decret ca forma de guvernamant era republica, desi poporul roman nu si-a exprimat vointa pana in acel moment asupra acestui subiect – pana la 8 decembrie 1991 a fost timp suficient pentru ca PROPAGANDA sa determine vointe naive);
    – 10 iulie 2012, aflam de smecheria juridica ca CCR-ul a solutionat o exceptie de neconstitutionalitate in controlul a priori (lege adoptata de parlament dar inca nepromulgata de presedinte), iar decizia nu atinge si prevederile OUG nr. 41/2012.

    Aceste momente din istoria nefasta a Romaniei au un punct comun: CEL CARE A FACUT REGULILE a castigat pentru simplul motiv ca NU EXISTA INSTITUTII CARE SA CENZUREZE REGULILE ABUZIVE.

    Deci, CCR-ul (ïnstitutie surogat, inutila, extrem de costisitoare populata cu politicieni) nu poate niciodata sa se impotriveasca decat in limitele regulilor care i-au fost permise DE CEI CARE FAC REGULILE.

    CONCLUZIE: in Romania este o PROSTIE sa afirmi ca exista un echilibru constitutional al puterilor ori separatie a puterilor. Cu tot respectul va spun, domnule judecator, ca pozitia dvs. privitoare la afirmatiile politicianului respectiv sunt naive, pentru ca NU CONTEAZA ca nu vreti ca politicienii sa exprime public ce credeti ca n-ar trebui exprimat. Ei vor face ORICE FEL de afirmatii mizerabile PENTRU CA STIU doua lucruri:
    1) ei fac regulile, iar ceilalti le aplica;
    2) doar n-o sa faca reguli prin care sa se sanctioneze pentru rahatul pe care-l latra.

    PS
    Art. 1 alin. 3 din Constitutia revizuita stabileste valorile societatii romanesti, art. 1 alin. 5 zice ca respectarea legilor e obligatorie. Art. 53 din aceeasi constitutie zice ca se pot restrange exceptional drepturi si libertati fundamentale, daca se impune si daca e necesara restrangerea intr-o societate democratica.

    Aparenta din analiza acestor texte e ca legile nu pot afecta valorile societatii romanesti si nici democratia.
    REALITATEA demonstreaza ca legile pot fi folosite ca arme impotriva adversarului politic sau chiar impotriva natiunii. Si nimeni nu se poate impotrivi lor pentru ca sunt obligatorii…

    Comentariu de area — 10/07/2012 @ 8:57 PM | Răspunde

  2. Doamne ajuta sa faca si aici in inima banatului justitie ca aici mafia imobiliara coordonata de clanuri a unor asociatii de avocatura vezi clanu AVOCATILOR LAZAR ION SI MIRELA,asociatia AVOCAT STAICULESCU CALIN – dorim Domnule Danelut sa se sesizeze Parchetul de pe langa iNALTA Curte impotriva acestor structuri care detin monopolul justitiei locale din Timisoara
    si aici va veni V R E M E A-

    Comentariu de radu — 10/07/2012 @ 9:00 PM | Răspunde

  3. Nu se dă drumul la dosare?
    Cum altfel explicaţi următoarea situaţie:
    a) fiul doamnei POLITICIAN PD-L LA PUTERE Sorina Plăcintă este condamnat pentru tâlhărie, tentativă de omor şi ultraj la TREI ANI CU SUSPENDARE; [curată acrobaţie juridică să ai minimul pedepsei de la 5 ani – tentativa de omor în concurs – la 3 ani, ca să poată aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei]
    b) fiul doamnei POLITICIAN INCERT (PNL?), dar care s-a exprimat contra PD-L, ajunge să fie condamnat în apel la ŞASE ANI CU EXECUTARE.
    Eu cred în independenţa absolută a justiţiei.

    Comentariu de Ion Popp — 11/07/2012 @ 10:15 AM | Răspunde

    • Sper ca glumiti cu aceasta intrebare. Fiul era tot fiu si inainte de schimbarea partidului. Condamnarea nu are de a face decat cu faptele comise de acuzat. Ca o instanta apreciaza intr-un fel si instanta superioara altfel, e rostul sistemului judiciar. Stati sa vedem ce va fi in recurs.

      Comentariu de Cristi — 11/07/2012 @ 10:17 AM | Răspunde

      • Deci judecătorii Tribunalului Bucureşti sînt mai slugarnici (politic vorbind) sau mai incompetenţi (profesional vorbind) decît cei ai Curţii de Apel Bucureşti?
        Nu-mi răspundeţi, fiindcă ştiu că nu puteţi.
        Oricum, e JALNIC.
        Pentru o diferenţă atît de mare între soluţia instanţei de fond şi instanţei de apel mai că s-ar justifica o mică verificare din partea CSM.
        Nu trebuie să-mi răspundeţi.
        Mă întreb şi eu, ca cetăţeanul îngrijorat.

        Comentariu de Ion Popp — 11/07/2012 @ 10:27 AM | Răspunde

        • Nici vorba. Dvs nu aveti de unde sa stiti ce incadrari s-au schimbat la curte sau ce probe noi au aparut. Haidetis a nu vorbim daca nu stim. Speculatii se fac doar la tv de ana-zisii analisti.

          Comentariu de Cristi — 11/07/2012 @ 10:48 AM | Răspunde

  4. Sunt de acord ca trebuie sa ne obisnuim cu ideia ca Justitia este o putere fundamentala in stat si ea trebuie sa fie independenta si impartiala, si nimeni, nici o alta putere si nici o alta persoana sa nu o poata influenta, intimida sau sa ii diminuaze functiile.
    Doar atunci ne putem considera un stat de drept. In primul rand magistratii trebuie sa nu se lase influentati de nici o alta putere si de nici o alta persoana, indiferent de pozitia lor in stat, pentru ca publicul si justitiabili sa fie alaturi de ea cand politicieni fac presiuni asupra Justitiei. Atunci cand in Justitie exista o masa critica de magistrati care cred in misiunea lor sociala, adica aceea de a face dreptate si de a considera partile aflate in proces parti egale, indiferent de statutul lor social, politic, …., indiferent ca sunt persoane obisnuite sau institutii ale statului, atunci politicieni se pot da peste cap, nu vor putea influenta Justitia. Iar Justitia, in acest caz este ceea ce trebuie sa fie. O putere autentica a statului. In acest caz publicul, cu siguranta, este de partea acestei puteri.
    In cazul in care spunem si demonstram prin fapte si documente, ca politicienii impiedica magistratii sa isi faca datoria, spunem ca traim intr-un stat autoritar. Intrebarea care se pune este:”Vreau magistratii si publicul larg sa traiasca intr-un stat autoritar”?
    Daca stim sa raspundem la aceasta intrebare rezolvam problemele ivite in spatiul public in ultimele doua saptamani privind presiunile puse pe Justitie. Tot restul este doar retorica.

    Ana Ludusan, presedinta Ligii Apararii Drepturilor Omului, filiala Cluj

    Comentariu de Ana Ludusan — 12/07/2012 @ 11:07 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns către Cristi Anulează răspunsul