Abuzul sau neglijarea copiilor in legislatia nationala

UPDATE 22.01.2016: In fiecare luna in Romania un copil este snopit in bataie pana moare. Evident, nimeni nu va face petitii online sau manifestari, nimeni nu va modifica Constitutia, caci la noi bataia e rupta din Rai si îi trimitem pe copii direct acolo. Biziday

UPDATE 14.01.2016: În 4 din 10 familii din România părinţii recunosc că folosesc violenţa fizică, iar în alte 2 din 10 familii copilul este insultat, înjosit, ameninţat cu bătaia. 1 din 200 de părinţi îşi abuzează sexual copilul. 8 din 10 copii declară că sunt bătuţi de părinţi. 7% dintre copii afirmă că sunt bătuţi şi 33 % că sunt jigniţ de profesori. Date din Studiu – abuzul si neglijarea copiilor

Cazul unui român stabilit în Norvegia din îngrijirea căruia s-au luat copiii de către autorităţi îmi permit două reflecţii:

I. De câte ori nu auzim justificări de tipul: „unde dă tata, creşte”, „bataia e ruptă din rai” şi „eu te-am făcut, eu te omor”…. Ei bine, sunt sigur că unii dintre noi nu ştiu că de vreo 12 ani încoace legislaţia noastră interzice „pălmuţa la funduleţ” de acasă sau „întinde palma să îţi dau cu liniarul!” la şcoală. Astfel, art. 95 din Legea 272/2004 spune:
„Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă (…) atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii„

II. Există concepţia că legislaţia norvegiană e altfel (mai drastică) decât legislaţia românească în materie de ocrotire a copiilor. Haideţi să analizăm ce spune legea noastră 272/2004 şi să vedem dacă nu e la fel de drastică ca cea altor state, mai avansate:
Art. 52 alin. 4 obligă cadrele didactice, iar art. 89 alin. 3 şi art. 96 obligă orice angajat al unei instituţii publice sau private care intră în contact cu copilul să anunţe de urgenţă cazurile reale sau suspiciune de abuz şi neglijare Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Art. 89 alin. 2 conferă acest drept oricărei persoane.
Art. 94 arată ce e abuzul asupra copilului (orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului) care e de cinci feluri (abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic) şi ce e neglijarea copilului (omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educaţională, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.care e de cinci feluri) .
Art. 98 şi 99 obligă Direcţiei să verifice sesizarea şi îi asigură dreptul să pătrundă în sediul persoanei juridice sau la domiciliul copilului. Dacă constată că acel copil este în pericol iminent, se ia măsura plasamentului în regim de urgenţă: pe loc de Direcţie dacă nu există opoziţie, sau prin instanţă, dacă persoanele se opun (art. 100); declaraţia copilului e necesară (art. 101). Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti (art. 68 alin.5).
După 5 zile Direcţia sesizează instanţa pentru înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului, decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Instanţa se pronunţă şi cu privire la obligarea părinţilor copilului de a se prezenta la şedinţe de consiliere (art. 100 alin. 5).
Art. 68 rap la art. 62-64 stabileşte că plasamentul de urgenţă a copilului se dispune la o persoană sau familie, la un asistent maternal sau la un serviciu de tip rezidenţial. Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 3 ani poate fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis; acesta din urmă este permis numai pentru copilul mai mic de 3 ani care prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate. La stabilirea măsurii de plasament se va urmări: a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă; b) menţinerea fraţilor împreună; c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.