Daca si cum trebuie magistratii sa promoveze statul de drept

Motto: `Judecătorul este personajul central al statului de drept`
Dec. CCR nr. 375/2005, p.28 

Autorităţile şi institutiile statului trebuie să respecte justitia. Justiţia la rândul ei, trebuie să promoveze şi să susţină statul de drept. Iar magistraţii trebuie să apere şi să contribuie la realizarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Personal, am un interes constant de aproximativ 10 ani pentru statul de drept şi drepturile omului. Anumite acţiuni promovate de mine – individual şi instituţional – în spaţiul public, au generat surprindere, mirare şi chiar critici acerbe cu privire la posibilitatea de a le adopta. Într-o ţară în care nu există cultura statului de drept, nu e de mirare că există astfel de critici faţă de o conduită publică din partea unui magistrat – acesta, prin tradiţie pur românească, trebuie să fie un tip retras, chiar anonim şi care să se ocupe strict de soluţionarea cauzelor. Ei bine, acţiunile mele publice îşi au justificarea nu numai în credinţa că fără valorile de care sunt interesat democraţia nu ar putea rezista în România; dar ele au şi o justificare legală, pe care înţeleg să o expun mai jos.

Aşadar, mă interesează statul de drept şi drepturile omului:

1. ca cetatean, pentru ca imi doresc sa traiesc in democratie, iar statul de drept este esenţial pentru existenţa acesteia. De altfel, am vorbit public despre acesta din 2009, adică înainte sa ajung membru CSM:

“Statul de drept desemneaza acea structura in care statul si dreptul se afla intr-un raport de complementaritate. Pe de o parte, dreptul nu poate exista in afara statului, caci doar acesta din urma poate conferi anumitor norme caracterul de juridicitate si obligativitate a caror aplicare si respectare poate fi impusa prin metode coercitive. Pe de alta parte, dreptul (normele juridice) limiteaza statul, impunand un anumit tip de actiune agentilor statului. Prin urmare, statul nu poate exista in afara dreptului. Cum nimic nu exista dincolo de stat, nimeni nu e deasupra legii. Ceea ce duce la concluzia ca insusi statul trebuie sa se supuna propriilor sale reguli, el insusi autolimitandu-se. Statul de drept se caracterizeaza prin forţa dreptului şi nu prin dreptul forţei, ca in statul poliţienesc. Domnia oamenilor e inlocuită astfel cu domnia legii”.

 .

2.1. ca judecător, pentru ca sunt obligat în mod expres să susţin statul de drept (numit şi supremaţia legii sau preeminenţa dreptului) de către Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:

“Art. 4 alin.1 – Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă”.

.

2.2…..pentru că, obligat de Legea nr. 303/2004 să respect Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, trebuie să ţin seama de art. 7 din acest Cod:

„Art. 7 – Judecătorii şi procurorii au îndatorirea să promoveze supremaţia legii, statul de drept şi să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”.

.

2.3. …pentru că am jurat acest lucru, potrivit Legii nr. 303/2004, la începutul carierei:

“Art. 34 – (1) Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, judecătorii şi procurorii depun următorul jurământ: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

.

2.4. …jurământ care este conform cu instrumentele europene – Declaraţie privind etica judiciară, adoptată de RECJ în 2010. Conform acestora, judecătorii trebuie să promoveze în mod activ statul de drept şi în afara activităţii obişnuite de soluţionare a cauzelor şi să reacţioneze ferm atunci când democraţia este în pericol:

„Obligaţia de rezervă nu poate da naştere unei scuze de inactivitate din partea judecătorului. Judecătorul trebuie să aibă un rol educaţional pentru a promova legea, împreună cu alte instituţii cu aceeaşi misiune.

Loialitatea, împreună cu independenţa, înseamnă că atunci când judecătorul depune un jurământ, indiferent de formula acestuia, acest jurământ simbolizează angajamentul faţă de statul de drept. Loialitate judiciară presupune două cerinţe: să nu se depăşească atribuţiile încredinţate şi să le exercite. Această loialitate nu poate să fi cerută judecătorului atunci când democraţia şi libertăţile fundamentale sunt în pericol”.

.

2.5. …pentru că îmi înţeleg şi accept cele trei funcţii pe care le are un judecător într-o democraţie, aşa cum sunt enumerate de Declaraţia Universală privind Independenţa Justiţiei din 1983:: „2.01 a) să înfăptuiască justiţia în mod imparţial între cetăţeni şi cetăţeni, respectiv între cetăţeni şi stat; b) să promoveze, în limitele corespunzătoare ale funcției judiciare,  respectarea și realizarea drepturilor omului; și c) să se asigure că toți oamenii sunt capabili să trăiască în siguranță respectându-se statul de drept”.

.

şi pentru că îmi asum rolul educativ la care mă obligă instrumentele mondiale în materie – Principiile şi Comentariul la Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară:

Pct 36: Separarea puterilor sau a funcţiilor: Esenţa conceptului de independenţă a justiţiei este reprezentată de teoria separaţiei puterilor: Justiţia, fiind unul dintre cei trei piloni fundamentali şi egali dintr-un stat democratic modern, ar trebui să funcţioneze independent de celelalte două: legislativul şi executivul. Relaţia dintre cele trei puteri publice ar  trebui să fie una de respect reciproc, fiecare recunoscând şi respectând rolul celorlalte. Acest lucru este necesar deoarece justiţia are un rol şi funcţii importante în raport cu celelalte două puteri. Ea se asigură că guvernul şi administraţia răspund pentru acţiunile lor şi, în ceea ce priveşte legislativul, este implicată în a asigura corectitudinea punerii în aplicare a legilor şi, acolo unde este cazul, în asigurarea conformităţii acestor legi cu constituţia ori cu convenţiile regionale şi internaţionale care fac parte din dreptul intern. Spre a-şi putea îndeplini rolul în aceste privinţe şi pentru a se asigura exercitarea în deplină libertate, fără restricţii, a funcţiei sale de judecată în mod legal şi independent, corpul judecătorilor trebuie să fie liber de legături şi influenţe necorespunzătoare din partea celorlalte puteri în stat. Astfel, independenţa este garanţia imparţialităţii

Pct. 44 Încurajarea conştientizării publicului cu privire la independenţa justiţiei Judecătorul trebuie să fie conştient că nu toată lumea este familiarizată cu aceste concepte şi cu impactul lor asupra responsabilităţilor judiciare. Educarea publicului în legătură cu puterea judecătorească şi cu independenţa justiţiei devine astfel o sarcină importantă atât pentru guvern şi instituţiile acestuia cât şi pentru puterea judecătorească însăşi, deoarece neînţelegerile pot afecta negativ încrederea populaţiei în Justiţie. Este posibil ca populaţia să nu obţină din mass media o perspectivă pe deplin echilibrată asupra principiului independenţei justiţiei, deoarece media poate înfăţişa puterea judecătorească în mod incorect ca fiind un sistem de apărare a judecătorilor faţă de orice formă de control sau dezbatere publică referitoare la acţiunile lor. Judecătorul trebuie deci, în interesul publicului, să profite de ocaziile adecvate pentru a ajuta publicul să înţeleagă fundamentala importanţă a independenţei justiţiei.

 .

3.1. ca membru CSM pentru ca în misiunea noastră instituţională intră apărarea independenţei si imaginea justitiei, conform Opiniei 7/2005 a CCJE:

„55. Atunci când un judecător sau o instanţă este provocata sau atacată de către mass media (sau de actori politici sau alţi actori sociali prin intermediul mass media) pe motive legate de administrarea justiţiei, CCJE consideră că, dată fiind obligaţia magistraţilor de rezervă, judecătorul ar trebui să se abţină să îşi exprime reacţia pe aceeaşi cale. Având în vedere faptul că instanţele pot rectifica informaţiile eronate difuzate în presă, CCJE crede că este de dorit ca sistemele judiciare naţionale să se bucure de sprijinul unor persoane sau al unui organ (de ex. Consiliul Superior al Magistraturii sau asociaţiile judecătorilor) capabil şi gata să răspundă prompt şi eficient la asemenea provocări sau atacuri, dacă este cazul”.

.

3.2. ….pentru că suntem obligaţi să facem demersurile necesare apărării sistemului şi magistraţilor, inclusiv a membrilor CSM, conform Opiniei 10/2007 a CCJE:

„83. Consiliul Justiţiei ar trebui să fie abilitat nu numai să-şi exprime public punctul de vedere, ci şi să facă toate demersurile utile pe lângă public, autorităţi publice şi, atunci când este necesar, instanţe pentru a apăra reputaţia instituţiei judiciare şi/sau a membrilor săi. 84. Consiliul Justiţiei ar putea fi organul capabil să joace direct un rol mai amplu în protecţia şi promovarea imaginii justiţiei, acest rol implicând găsirea unui echilibru între, pe de o parte, drepturile şi libertăţile aflate în conflict, actorii sociali şi politici şi mass media şi, pe de altă parte, interesul publicului pentru o funcţionare independentă şi eficientă a sistemului judiciar”.

 .

4.1 Ca membru CSM, am avut şi am la baza actiunilor mele ceea ce Comitetul Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei arată ca sunt atacuri nepermise la adresa justitie, în Recomandarea (2010) 12 privind judecătorii:

„18. Dacă comentează deciziile judecătoreşti, executivul şi legislativul trebuie să evite criticile care ar submina independenţa puterii judecătoreşti sau ar slăbi încrederea publicului în justiţie. De asemenea, acestea ar trebui să evite acţiuni ce pot pune sub semnul întrebării intenţia lor de a respecta deciziile judecătorilor, altele decât cele prin care îşi manifestă intenţia lor de a formula o cale de atac”.

.

4.2.…şi ceea ce Comisia Europeană în raportul din ian.2013 consideră că nu trebuie să se întâmple pentru respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar:

pag.4 „dovada clară a exercitării de presiuni asupra instituţiilor judiciare şi a lipsei de respect pentru independenţa sistemului judiciar; acte de intimidare sau hărţuire comise împotriva unor persoane care lucrează în instituţii judiciare  şi  anticorupţie importante, inclusiv ameninţări cu un caracter personal împotriva judecătorilor şi a familiilor acestora şi campanii mediatice de hărţuire. Un punct critic este acceptarea hotărârilor judecătoreşti: pentru aceasta este necesar ca toţi membrii clasei politice să ajungă la un consens privind abţinerea de la criticarea hotărârilor judecătoreşti, de la subminarea credibilităţii magistraţilor sau de la exercitarea de presiuni asupra acestora.

 .

5.1 Ca membru CSM, constat ca Plenul CSM a confirmat instituţional acţiunile individuale ale membrilor CSM:

– in comunicatul din 26 iunie 2012 Plenul CSM a constatat presiuni într-un dosar mediatizat şi soluţionat de instanţa supremă:

„toate afirmaţiile lansate în spaţiul public fiind încercări cointeresate a diverşilor factori de a decredibiliza justiţia română şi magistraţii, în legătură directă şi punctuală cu decizia pronunţată în acest dosar.”

– in comunicatul din 18 sept.2012 Plenul CSM apara reputatia a trei membri CSM si se afirmă:

„5. Nu s-a constatat, privitor la cei trei membri CSM vizaţi de această campanie de defăimare şi denigrare, nicio legătură contrară statutului de judecător/procuror cu Preşedintele ţării, oameni polici sau partide politice, informaţiile de presă fiind vehiculate de unele publicaţii de presă în mod tendenţios şi speculativ, pentru a acredita ideea falsă că politicul controlează justiţia prin intermediul unor magistraţi, situaţie  de natură să afecteze imaginea sistemului judiciar”.

– in comunicatul din 18 sept 2012 Plenul CSM afirmă cu privire la declaratiile a trei politicieni:

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că declaraţiile analizate sunt de natură a aduce atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei cu consecinţa subminării autorităţii acesteia, inclusiv a sistemului judiciar în ansamblul său şi, considerând întemeiată cererea de apărarea independenţei sistemului judiciar şi a magistraţilor în înfăptuirea şi realizarea actului de justiţie, a procedat la admiterea ei”.

.

5.2. …. că actiunile noastre au fost apreciate de  politicienii din Comisia Europeană în raportul din iulie 2012:

pag.5 „Pronunțarea în luna iunie a unei condamnări definitive într-un caz emblematic de corupție la nivel înalt, precum și acțiunile Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Consiliului Superior al Magistraturii și ale Curții Constituționale de a rezista contestărilor politice ale independenței sistemului judiciar și de a-și afirma integritatea profesională după pronunțarea verdictului au reprezentat o schimbare majoră în acest sens”.

Subsol pag.5 „În luna iunie, poziția publică adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii pentru a apăra independența sistemului judiciar în contextul unor intervenții publice privind un important caz de corupție la nivel înalt a transmis un mesaj important.”

.

 5.3. ………că actiunile noastre au fost apreciate de  experţii independenţi din cadrul Comisia de la Venetia care, la fel, ]n decembrie 2012 apreciază acţiunile noastre:

„71. Apărarea împotriva presiunii nejustificate asupra judecătorilor şi procurorilor reprezintă o sarcină tipică a unui consiliu judiciar”.

.

 5.4. ….. că echipa tehnica de experţi ai Comisiei Europene constată în iulie 2012 ca prin acţiunile noastre ne-am îndeplinit tocmai rolul nostru constitutional:

„Pag. 13. Percepțiile publice cu privire la integritatea sistemului judiciar în ansamblul său sunt în mod inevitabil modelate de perceptia asupra CSM. De-a lungul ultimilor cinci ani, CSM a avut sarcina de a restabili încrederea publicului, datorită unui număr de cazuri care au subminat legitimitatea și credibilitatea Consiliului, facand să arate ca e vorba de un Consiliu care nu reușește să recunoască faptul că protejarea reputației justitiei este parte din atributiile sale de bază. Deciziile recente luate de CSM pentru a apera proactiv independenta justiției și statul de drept, precum și instrumentarea de catre CSM a unui număr de cazuri recente, sunt pași care arată un CSM mult mai pregatiti să-și exercite rolul său constituțional și să abordeze problema încrederii publice (de exemplu, in luna iunie CSM a emis o declarație pentru apărarea independenței sistemului judiciar fata de  de intervențiile publice și atacurilor venite de la un număr de instituții, asociații și avocații, în ceea ce privește un important caz de inalta corupție. În iulie CSM a emis, de asemenea, o declarație de asteptare pentru punerea în aplicare integrală a tuturor deciziilor judecătorești în urma îndoieli publice despre punerea în aplicare efectivă a unui număr de hotărâri judecătorești definitive).”

.

5.5. ..…rol pe care noi il avem explicit dat prin Constitutia expres revizuită in 2003 – atenţie – tocmai pentru a se introduce acesta pentru prima data in legislaţia noastră:

„art. 134 (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.”

.

5.6 …..rol îndeplinit prin atribuţiile arătate în Legea 317/2004, prima dintre aceste atribuţii fiind:

„Art. 30 – (1) Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor.”

 .

6. Si nu in ultimul rând pentru ca, in calitate de candidat pentru a deveni membru CSM, m-am angajat în 2010 printr-un proiect public sa împărtăşesc 5 valori, dintre care prima este chiar cea de garant al independentei justiţiei:

„Cinci sunt valorile împărtăşite de noi si pe care le vedem ca misiuni permanente pentru CSM: I. garant al independenţei justiţiei; II. o autoritate puternica si respectata; III. o instituţie obiectiva si transparenta; IV. organism pentru o justiţie competentă; V. o instituţie responsabilă”

Iar angajamentul de asumare inclusiv individuală a anumitor poziţii rezultă din intenţia manifestată public în acelaşi proiect, la pct II.2..

„2. (…) asumarea individuala de catre membrii CSM a mandatului lor (…)”

„6. Implicarea în mod direct atunci când, prin orice mijloace, va fi stirbita independenţa magistraţilor. CSM va trebui sa combata curentul negativ de opinie bazat pe date trunchiate si pe populisme – ceea e este total inadecvat într-un domeniu ce arbitreaza de regula doua parţi cu interese contrare. De aceea, membrii CSM trebuie sa aiba o poziţie constanta si ferma în mass-media în legatura cu orice subiect major de interes public privind justiţia si sa apere fara rezerve si în cel mai scurt timp poziţia magistraţilor ce fac în mod nejustificat obiectul unor campanii de presa (Atacurile aduse mai ales prin presa unor judecatori sau procurori sau chiar CSM afecteaza grav imaginea justiţiei si pericliteaza actul de justiţie, sporind neîncrederea justiţiabililor. De aceea se impune o reacţie vehementa din partea celor atacaţi, la nivel individual, a întregului sistem, a asociaţiilor magistraţilor si a CSM, ori de câte ori apar si sunt mediatizate opinii, articole, informaţii de natura a afecta reputaţia profesionala a magistraţilor.)”

 

In fine, dacă mai era nevoie: pentru că în Profilul Magistratului se spune că una dintre calitățile sale mentale este: „ 3. Conştientizarea socială şi angajamentul. Este competenţa care-i permite magistratului să analizeze, să evalueze şi să se angajeze creativ în reconstruirea modelelor (schemelor) după care se desfăşoară practicile sociale curente legate de exerciţiul profesiunii de magistrat în sistemul juridic românesc. Conştientizarea socială implică: mobilizarea intenţionată a resurselor de atenţie şi efort pentru înţelegerea rolului persoanelor în reactivarea selectivă a modelelor de gândire şi acţiune anterior exersate în practicile profesionale; capacitatea individului de a face judecăţi practice şi normative asupra traiectoriilor posibile ale acţiunilor ca răspuns la cerinţe, dileme şi ambiguităţi ale situaţiilor profesionale şi sociale; în sfârşit, asumarea unui rol creativ în inovarea modelelor de acţiune şi susţinerea repetării lor suficiente în practica acţiunilor curente. Disponibilităţile creative ale magistratului se realizează în găsirea răspunsurilor la întrebarea cum pot fi provocate, reconsiderate şi reformulate modelele de acţiune practicate curent, pentru a îmbunătăţi calitatea actului de justiţie? Obiectul reflexivităţii magistratului include comunitatea locală şi societatea românească în ansamblu. Capacitatea de a înţelege modelele de gândire şi acţiune manifestate în spaţiul public, de a face judecăţi asupra alternativelor posibile ale acţiunilor importante pentru comunitate, chestionarea rutinelor face din magistrat o persoană sensibilă la problemele societăţii căreia îi apără valorile.”