Bugetarii se supun legii, nu poporului

Circulă pe FB un comentariu de al meu din urmă cu un an și se încearcă o miștocăreală ieftină de persoane care nu au cunoștințe aprofundate despre viața publică și modul de funcționare a unei democrații. 

.

Contextul în care am făcut acea afirmație are legătură cu veșnica susținere cum că „magistrații sunt plătiți din banii poporului, deci trebuie să facă ce spune poporul”. Pentru că se pare că cele trei propoziții expuse de mine trebuie explicate pe îndelete, o fac aici:

. 

1. Funcționarii și magistrații se supun legii, nu poporului.

Această afirmație se întemeiază pe acte normative în vigoare: Articolul 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999: „Funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu”. Art. 124 alin. (3) Constituție: „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. Articolul 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004: „Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii (…)” 

AȘADAR: În exercitarea atribuțiilor lor, nici funcționarii, nici magistrații nu pot să se supună voinței celor cu care vin în contact: problemele cetățenilor se soluționează nu după cum doresc cetățenii, ci după cum spune legea. Uneori legea poate veni în contradicție cu voința de moment a poporului – această situație nu schimbă cu nimic regula: funcționarii și magistrații sunt obligați să respecte legea atât timp cât ea este în vigoare; cine e nemulțumit de lege, trebuie să facă demersuri să o schimbe.

EXEMPLU: Constituția noastră din 1991 spune că suntem o republică și că niciodată această Constituție nu poate fi revizuită cu privire la forma de guvernământ. Rezultă că, chiar dacă la un moment dat, majoritatea populației ar dori să fim conduși de un rege, acest lucru nu poate fi pus în practică, căci Constituția trece înaintea voinței de la un moment dat a poporului. Deci, cât timp există această Constituție nu vom avea rege, iar această Constituție nu poate fi schimbată astfel încât să putem fi conduși de un rege.

.

2. Una e interesul poporului, alta e interesul public.

Aceasta concluzie este urmarea unei dezbateri lămurită în Occident în urmă cu câteva secole. Când s-a răsturnat monarhia absolutistă revoluționarii și-au pus întrebarea. „Pe cine punem în locul monarhului să ne conducă?”. Soluția ideală ar fi fost să conducă întreg poporul: astfel, s-ar fi ajuns înapoi la democrația directă de tip antic, întâlnită în cetățile Atena și Sparta (deși atunci votau în agora doar bărbații, majori și cetățeni); dar acest sistem nu ar mai fi putut funcționa acum, întrucât populația devenea din ce în ce mai numeroasă. Ca urmare, s-a optat pentru formula „Suveran este poporul” care ia astfel loc monarhului din punct de vedere formal; dar exercitarea puterii de către popor urma să se facă prin aleși – și astfel ia naștere democrația reprezentativă.

Însă „Ce fel de mandat au aleșii?” s-au întrebat constituanții, adică cum ar urma să voteze aleșii? Și s-a răspuns: dacă ar avea un mandat imperativ, adică dacă aleșii ar trebui să facă ceea ce le ordonă alegătorii, s-ar ivi câteva probleme: pentru fiecare chestiune ce trebuie votată în Parlament aleșii ar trebui să își întrebe alegătorii, ceea ce ar duce la blocaje funcționale; apoi, imediat după ce o persoană este alesă și ar vota un proiect de  lege care ar nemulțumi un grup de oameni, aceștia ar putea iniția procedura de revocare, ceea ce iar ar bloca Parlamentul și am avea practic alegeri permanente; apoi, cei aleși de anumiți cetățeni ar putea fi revocați de cetățenii care au votat pentru alți aleși sau nu au participat la vot, ceea ce nu ar fi tocmai echitabil. Așadar s-a optat pentru formula mandatului reprezentativ: cel ales decide în Parlament cum dorește el, considerându-se că i s-a dat această putere la momentul alegerii sale. De aceea Constituția noastră spune în art. 69 „Mandatul reprezentativ”: (1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. (2) Orice mandat imperativ este nul”. 

AȘADAR: Tot ceea ce fac reprezentanții este pentru popor, dar nu așa cum dorește ad-hoc poporul. Se consideră că voința aleșilor este chiar voința generală (ei nu decid in numele lor) care însă e distinctă de voințele adunate ale fiecărui membru al societății la un moment dat; orice decizie luată de cel ales este decizia întregii societăți. Și ca o garanție a acestui fapt, se recunoaște independența funcțională a alesului: el nu răspunde pentru opțiunile sale decât în fața alegătorilor (evident, numai dacă vrea să mai candideze încă o dată), neputând fi revocat în cursul exercitării mandatului de cei nemulțumiți de el. Cred că este clar că alesul ia decizii nu pentru el și nici pentru cei care l-au ales, ci și pentru cei care nu aveau drept de vor, și pentru cei care nu au fost la vot, și pentru cei care nu l-au votat pe el – deci alesul reprezintă pe toți cetățenii și face ce consideră el că e mai bine pentru toți, dar fără să îi întrebe despre acest lucru.

EXEMPLU: Dacă ar fi întrebat poporul de e de acord sau nu să mai plătească taxe și impozite, probabil 99% ar spune că „Nu”. Or, niciun Parlament nu ar putea adopta o astfel de lege care ar duce la imposibilitatea de funcționare a statului și, deci, de guvernare a societății. De aceea spun că o astfel de lege, deși ar reprezenta interesul poporului, ea nu ar fi în interes public. Sau, și mai clar: publicul captiv al mocirla.tv ar dori ca magistrații să fie crucificați, dacă nu cel puțin să răspundă material în mod automat pentru hotărârile greșite – acest lucru nu se poate întâmpla, evident, chiar dacă respectivii ar semna o petiție on line sau ar iniția un proiect de modificare a legii sau chiar de revizuire a Constituției.

.

3. Dacă ești plătit din bugetul de stat nu înseamnă că ești plătit din banii poporului

Afirmația este în strânsă legătură cu celelalte două și traducerea ar fi: „nu poți lua decizii cum vrea cel care contribuie la bugetul din care ești remunerat”.

Deseori cei care critică modul de funcționare a statului în general și a justiției în particular invocă drept argument că noi nu am putea decide așa, cum vrem noi (zic ei), ci trebuie să facem cum vor cei care ne plătesc. Să ne lămurim: eu, ca magistrat, nu sunt plătit din banii vreunui cetățean considerat în mod particular. Banii îmi intră lunar pe cart direct de la instituția unde muncesc căruia i se alocă un fond din bugetul de stat și ei sunt răsplata muncii mele. Nu cer bani de la niciun cetățean – asta ar fi luare de mită; niciun cetățean nu îmi livrează mie bani pe card – asta ar fi dare de mită. Acel venit lunar mi se cuvine pentru că muncesc pentru el și există o lege care spune că trebuie să fiu remunerat pentru activitatea mea. Nimeni nu are dreptul să îmi spună dacă, când și cum să îmi încasez, respectiv să cheltuiesc venitul salarial.

Mult prea des bugetarii sunt trimiși în derizoriu, considerându-se de plătitorii de taxe și impozite, ba chiar și de cei care nu plătesc așa ceva, că ar fi un fel de cerșetori. Și, oricum, dacă sunt plătiți, ei trebuie să facă musai cum vrea cotizantul revoltat pe Facebook. Ei, bine, dacă ar fi așa, ar fi o problemă: și eu plătesc taxe și impozite, și familia mea, și toți cei care nu ajung în fața mea vreodată – numărul acestora este, evident, mult mai ridicat decât numărul celor pe care îi judec. Ce să fac, acum?! Să îi întreb pe primii ce soluții să dau pentru ceilalți? Păi, eu nu am o funcție plebiscitară: voința poporului sau a unei părți din el nu contează în soluțiile mele. Dacă eu m-aș supune populației, fie chiar numai unei părți ce își achită taxele și impozitele, eu nu aș mai fi independent. Nemaifiind independent, aș fi un fel de sindicalist care trebuie să reprezinte interesele membrilor ce îi spun ce să facă. Și aș da soluții cum vrea poporul, nu cum spune legea. Or, altul e statului meu. Și altele sunt regulile după care funcționează societatea modernă cam de 500 de ani încoace.

Fiind și eu plătitor de taxe și impozite din care sunt plătite pensiile oamenilor, ar fi în regulă să le spun eu pensionarilor ce să zică pe Facebook? Fiind și eu plătitor al contribuțiilor la asigurări de sănătate din care sunt asigurate serviciile pentru cei care mă critică în mod nefondat, ar fi în regulă să le spun să înceteze? Fiind și eu plătitor de taxe și impozite din care e plătit un parlamentar care derulează și el comentariul meu de mai sus însoțit de o replică ironică ar fi în regulă să îi ordon să îl șteargă? Evident, nu!

AȘADAR: Profesorul nu dă note cum vor părinții elevului, plătitori de taxe și impozite. Doctorul nu operează după indicațiile pacientului plătitor de taxe și impozite. Miniștrii nu decid în Guvern după cum vrea la un moment dat strada (atenție, nu neg formele de manifestare ale democrației participative, dar nu să nu confundăm mijloacele de presiune pozitivă puse pe guvernanți cu capacitatea lor decizională). Magistrații nu dau soluții precum vor cei din fața lor sau cum vor cei care se uită la TV la știrile despre justiție revoltați ba ca unul nu trebuia arestat, ba ca la altul pedeapsa e prea mică.

 .

În concluzie: bugetarii (funcționari publici, profesori, doctori, magistrați, parlamentari etc) sunt plătiți din banii statului la care contribuie o mare parte din popor, dar ei nu trebuie să facă ceea ce le spune la un moment dat poporul, ci ceea ce le spune legea. Niciun cetățean privit individual, ba chiar nici poporul considerat ca întreg nu este deasupra legii. Trăim în epoca lui „rule of law”, nu lui „rule of man/men”. 

Impotriva deziformarii: „Nu s-au sustras documente din arhiva SIPA de comisia Macovei”

Toata povestea cu SIPA si „oamenii lui Macovei” care ar fi făcut lucruri nelegale se spulberă de la o zi la alta. Pe măsură ce comisia parlamentară special inițiată audiază persoane, se demonstrează că tot ceea ce s-a spus despre arhiva SIPA a fost o invenție ordinară. Practic, oameni certați cu legea, urmăriți penal în prezent, au mințit pentru a atrage oprobiul asupra magistraților. După cum am mai spus, aceste calomnii fac obiectul unui dosar penal și nu mă las până când cei care au inventat povestea asta nu vor fi trași la răspundere în mod exemplar.

Iată acum că a fost aruncată in aer susținerea cum că membrii comisiei Macovei sau ministrul Macovei ar fi sustras documente din această arhivă de către șeful comisiei ulterioare:

„In timpul si in cadrul audierii mele de catre Comisia parlamentara de ancheta a Camerei Deputatilor si Senatului pentru a clarifica aspectele ce tin de desfiintarea Directiei Generale de Protectie si Anticoruptie in data de 21.03.2018 nu am afirmat ca membri ai Comisiei constituite sau desemnate de d-na Monica Macovei, fost Ministru al Justitiei, au sustras documente apartinand fondului arhivistic al Directiei Generale de Protectie si Anticoruptie sau al Serviciului Intern de Protectie si Anticoruptie. Declaratiile mele cu aceasta ocazie s-au circumscris exclusiv si intocmai celor consemnate in Raportul nr.130/09.06.2017 (nr. initial 096/17.04.2008) al Comisiei constituite prin OMJ nr.1348/C din 31.05.2007, pe care l-am semnat. Toate afirmatiile d-lui Liviu Plesoianu, deputat in Parlamentul Romaniei, facute publice in mass-media in legatura cu continutul declaratiilor facute de mine in data de 21.03.2018 in timpul audierii in Comisia parlamentara de ancheta reprezinta interpretari si concluzii ale d-lui Liviu Plesoianu, pe care nu mi le asum.”

Iată AICI tot articolul.

„Anticoruptia distruge elitele” – ei, asi?!

Spune cineva azi „Instituţiile care trebuie să combată corupţia au luat o acţiune pe cont propriu, benefică pentru ele şi pentru alţii, din străinătate, de a elimina elitele politice, elitele economice, elitele intelectuale şi academice din România„. Păi, vă spun eu care e realitatea:

Orice om, elitist sau nu, care comite un act de corupție e tras la răspundere potrivit legii – căci așa scrie la Constituție: toți suntem egali așa că, indiferent că ești elitist, parlamentar, magistrat sau boschetar, dacă ai comis o infracțiune răspunzi pentru ea. Și, dacă sunt întrunite condițiile, elitistul ăla ajunge în penitenciar (statistica ne arată că cel mult o treime din cei trimiși în judecată ajung în penitenciar). Și dacă în penitenciar respectă regulamentul intern, poate fi în continuare elitist în celula lui, poate gândi, crea, scrie. Și poate fi în continuare elitist după ce iese din penitenciar. Ba poate chiar să fie parlamentar sau primar, căci nu există nicio interdicție să fie ales de popor. Poat fi elitist intelectual, căci infractorilor nu li se ia dreptul ăsta nici în penitenciar, darămite după ce ies. La economie și mediul academic nu mă prea pricep, dar aș paria că sunt vreo doi profesori condamnați care predau bine mersi pe la universități private.

În concluzie: organele judiciare sancționează persoanele nu pentru ceea ce sunt, ci pentru ceea ce fac și numai dacă este împotriva legii. Asta scrie în fișa postului lor.

Uite poza! Nu e poza!

Cică acum dacă un inculpat spune că are o fotografie cu un om al legii, e o problemă. S-a comis nu știu ce mare faptă imorală, ba poate chiar și ilegală!! Pe bune?!

Păi să vă spun niște secrete pe care – de fapt – cred că le știe toată lumea:

Oamenii legii au și ei viață socială și se întâlnesc cu prietenii, ba chiar beau și o bere în vreun bar – o fi crimă de „lesnațiune”!

Oamenii legii au și ei telefoane mobile și mai fac câte un selfie, chiar – așa ceva este de neconceput, nu?! Chiar unii, mai populari, sunt recunoscuți de trecători sau studenți, sunt opriți și fac la cererea acestora, cu ei, câte o fotografie – fără să le ceară cazierul, greșeală mare, nu?!

Ba chiar oamenii legii merg și la plajă și – incredibil! – au costume de baie. Unele cu floricele. Și aș paria că unii au pijamale cu elefănței.

Oamenii legii ies și ei la pădure, mai frig un porc, mănâncă un miel sau unii, ca mine, sunt vegetarieni – așa ceva!!

Sunt unii oameni ai legii care atunci când fac jogging sau când merg la sală, transpiră!! Iar când fac yoga sau meditație se simt al naibii de ok – ceva nu-i cușer, hmmm?!

Dar să vedeți: sunt unii oameni ai legii care țin post și se duc la bisercă, iar alții sunt atei. Și – grozăvia grozăviilor!! – în timp ce unii ascultă muzică populară, alții sunt rockeri și dau din cap la concerte. Ba aș putea jura că i-am văzut pe unii cântând imnul statului, în timp ce alții cântă la karaoke, și acolo, fals…

Oamenii legii au și ei copii. Și – stupoare!! – nu i-au făcut în eprubetă!!! Oamenii legii se mai enervează, mai țipă la partener și – contrar tuturor așteptărilor din lumea asta – mai divorțează și ei. Unii nu doar o dată – recidiviștii!!!

Și, da, recunosc, am făcut și eu un selfie cu un infractor. De fapt, mai multe. Am mâncat și am băut cu el, ne-am vizitat, am bârfit și am râs împreună. Numai că la acea dată credeam că e de partea legii. Timpul a dovedit că oamenii se schimbă. A trecut de cealaltă parte și a fost condamnat. Azi, deservește tabăra pe care a ales-o, de unde împroașcă cu noroi sistemul în care a lucrat, prietenii care au crezut în el, colegii lângă care a stat. Dar e alegerea lui. Sunt faptele lui. Nu mi se poate imputa azi o alegere pe care am făcut-o înainte ca respectivul să treacă linia.

Așa că … mai lasați-ne cu prostia asta: „Am o poză cu cineva suspus, nu v-o arăt, dar să știți că o am”. Frate, ține poza și fă borș cu ea! Am și eu poze, în unele am ieșit fain, în altele nașpa! Ba chiar am poze mai multe decât tine, na!

PS. Nu vorbește nimeni în această postare de șantaj.

2% pentru Educatie juridica

DAȚI 2% din impozit și putem avea cu 2% mai puține VICTIME și INFRACTORI minori!

De trei ani de zile asociația VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție face educație juridică pentru elevi: mergem în școli și licee, explicăm copiilor și tinerilor drepturile dar, mai ales, obligațiile, le dăm cărți cu principalele legi explicate pe înțelesul lor, întreținem site-ul educatiejuridica.ro, facem doza săptămânală de educație juridică ce apare pe Facebook pe contul „Educatie juridica” și pregătim un proiect digital unic în Europa care va fi lansat la finalul acestei luni.

În loc ca tot impozitul anual din salariul/pensia/venitul tău din anul 2017 să meargă către stat, alege să direcționezi 2% către noi: descărcă formularul de mai jos, completează primul paragraf care te privește (partea noastră este deja completată), semnează la rubrica „contribuabil”, apoi depune-l la Administrația Financiară de care aparții până la 25 mai 2018, direct sau prin poștă cu scrisoare recomandată.

Noi îți mulțumim! Copiii și tinerii îți mulțumesc!

Pentru cei care realizează venituri din activități independente:   https://vedemjust.ro/uploads/200.pdf.
Pentru salariați și pensionari:   https://vedemjust.ro/uploads/230.pdf

Cristi Danilet: Un milion de vizualizari

UN MILION de vizuallizări!!! Sunt onorat: 5 minunte despre prezent, dar mai ales despre viitor…

VIDEO la https://goo.gl/2b3yhU

Basist, sorist, penal etc…sau despre ipocrizie

Limbajul meu este unul tehnic și rar folosesc alte cuvinte în locul celor pentru care avem termeni juridici. Dar nu pot să nu remarc că cei revoltați azi de folosirea cuvântului „penali” cu privire la cei aflați în anchete sau chiar condamnați sunt aceiași care etichetau cu extrem de multă ușurință drept „băsiști” sau „macoviști” și, mai nou, „soroșiști” și „iohanniști” pe cei care voiau și vor sancționarea penală a infractorilor și păstrarea independenței justiției.

Acum, eu aș fi mai tranșant: în viață ori ești de partea legii, ori ești împotriva ei. Nu poți să insulți cu nonșalanță pe cineva (să faci „soroșișt” pe cineva care iese în piață/pe FB să spună că vrea domnia legii) și în același timp să te arăți indignat când ți se spune „penal” fiind anchetat pentru că ai fi furat din banii cetățenilor. Adică, tu ai pretenția să te bucuri de prezumția de nevinovăție, dar asta îți permite să creezi o prezumție de abuz cu privire la organele legii care te anchetează și a celorlalți colegi ai lor, respectiv să calci în picioare dreptul la demnitate a cetățenilor onești care militează pentru statul de drept?!
Dubla asta măsură e prea ipocrită ca să nu fie taxată. Așadar, dacă e să fim corecți, să fim până la capăt și pentru toată lumea: eu am obligația să îți respect drepturile, iar tu ai obligația să îmi respecți drepturile! Simplu.

PS. Când cineva este condamnat definitiv avem voie să îi spunem „condamnat” sau „infractor” fără nicio rezervă. PPS. …chiar dacă condamnarea e cu suspendare.

Replica la raspunsul adus replicii mele la scrisoarea unei judecatoarea din Oradea

Constat că unii citesc, dar nu înțeleg. Se întâmplă și la case mari. Unde etica judiciară este materie de ținut sub praf.

Așadar, precizez replica mea anterioară, care nu credeam că poate fi atât de subtilă:

1. Magistrații nu „servesc” oamenii. Oamenii sunt serviți la bar și restaurante. Dacă nu folosim bine limba română, ajungem să vedem numai slogane peste tot.
2. Magistrații nu au un singur rol, ci trei: să rezolve cauzele cu care sunt sesizați, să garanteze drepturile și libertățile individului, să susțină statul de drept. Nu unul, ci trei, toate conjugate. Nu dăm cu banul pe care să îl exercităm la un moment dat să dea bine sau să facă audiență.
3. Magistrații nu sunt plătiți de cetățeni (fie ei și…„generoși”) și nu datorează cetățenilor soluții pe motiv că ar fi plătiți de aceștia (enormitate mai mare nu am auzit vreodată). Ci magistrații sunt remunerați din bugetul statului, unde contribuie și ei înșiși. Ca urmare, magistrații nu dau soluții cum vor oamenii, ci cum spune legea și potrivit probelor de la dosar.
4. Magistrații nu răspund rugaminților din dosare sau sălile de judecată. Potrivit codurilor de procedură în vigoare în fața magistraților se aduc cereri, se fac apărări, se invocă excepții, se pun concluzii. „Rugămințile” din partea cetățenilor sunt la fel de nocive precum expresiile „instanța opiniază… apreciază… este de părere că” (în loc de „instanța constată…..reține…..decide”) pe care le regăsim, din păcate, în multe din actele judiciare.
5. Orice magistrat care ajunge în frunte curții supreme și exercită două mandate, reformând curtea, merită nu doar respectul meu, ci un loc binemeritat în istoria justiției. Dar pentru mine, da, Livia Stanciu are un astfel de loc, alături de Daniel Morar, Monica Macovei, Codruța Kovesi.
6. De fiecare dată când am sesizat vreo neregulă în sistemul din care fac parte am reacționat legal. Cu riscul de a deranja. Nici nu mi-am propus să devin simpatic. Nici nu înțeleg de ce ar trebui să fiu.
7. Magistrații penaliști îndură prea des aprecieri negative din partea unor – aceiași – judecători civiliști, de la criticarea pedepselor la autorizarea măsurilor speciale. Ar fi bine fiecare să ne vedem de specializarea noastră, căci fiecare suntem răspunzători de ceea ce facem. Iar dacă sunt civiliști care vor să practice în penal, nu au decât să solicite acest lucru colegiului de conducere al instanței sau să dea examen de promovare pe cealaltă specialitate.
8. Prea des unii dintre noi citesc site-uri de scuipat magistrații și se uită la mocirla.tv (dacă deranjează denumirea asta, o pot folosi pe aceea de șantaj.tv, care corespunde cu o anumită soluție definitivă recentă de condamnare) și prea des caută susținere la posturi patronate de condamnați penal. Mai mult, unii alimentează aceste locuri cu poze, comentarii și informații despre colegii lor  – nu doar că nu e deontologic, dar aș crede că respectivii au și altfel de probleme.
9. Prea des aud și văd magistrați (de fiecare dată aceiași) care lovesc în alte instituții ale statului, care cer demisii de miniștri, care merg la Parlament în afara cadrului instituțional, care sunt opoziția de serviciu în raport cu orice și oricine. Eu cred că avem o misiune bine determinată, iar acest „factotum” nu dă prea bine.
10. Îmi e teamă de societatea în care cetățenii își pun ultima speranță în Dumnezeu atunci când vin la instanță sau când merg la doctor. Sincer, eu cred că justiția nu se face ghicind în bobi, nici nu e o loterie. Și mai cred că oamenii nu au nevoie să dea peste un judecător care își imaginează că serviciile conduc țara, căruia îi e frică tot timpul că este interceptat, căruia îi e rușine să își dea identitatea reală pe Facebook, care se teme că masoneria ne invadează de peste tot, care vede abuzuri peste tot, care crede că salariile sunt în pericol de a fi reduse sau pensiile eliminate, care se așteaptă ca internetul să îi fie tăiat sau să dea coreenii o bombă. Oamenii trebuie să vină cu speranța că au un față un judecător care cunoaște legea, dosarul și înțelege miezul cauzei. Și atâta tot. În rest, globul se învârte și fără fiecare dintre noi, luat în parte.

În concluzie, eu nu sunt responsabil de ceea ce au înțeles alții din postarea mea anterioară. Și standardul pe care mi-l impun de a vorbi de fapte si acțiuni, poate și de idei, mă împiedică să vorbesc despre persoane care își permit să denigreze instituții, să persifleze colegi și să sufere de scenarită cronică în formă continuată.

Răspuns la scrisoarea unei judecatoare de la CA Oradea

Mâhnită că magistrații tineri au solicitat ministrului să nu meargă mai departe cu proiectul de modificarea legilor justiției, o colegă judecător a găsit de cuviință să îi apostrofeze pe semnatari aducându-le argumente despre mersul cauzelor penale din România.

Ca judecător penalist și semnatar al memoriului, sunt îndreptățit să îi răspund colegei civiliste punct cu punct la alegațiile ei, nu înainte de a face observația că mult prea des judecători civiliști își dau cu părerea despre sistemul de organizare a justiției penale și fac afirmații în legătură cu fondul unor soluții date de penaliști care nici nu știu cât de compatibile cu al nostru cod deontologic sunt. Așadar:

„Constat ca v-ati mobilizat exemplar pentru ca legile justitiei sa nu se schimbe”. Fals: majoritatea propunerilor din proiectul ministrului Toader sunt necesare. Dar față de cele patru chestiuni care au agitat sistemul – vârsta minimă de 30 de ani pentru admitere, mutarea Inspecției de la CSM la MJ, numirea șefilor procurorilor în fapt de ministrul justiției și înființarea unui departament special la PICCJ pentru anchetarea magistraților – orice vot pozitiv ar fi aruncat în aer independența justiției.

 „Ati ales, in schimb, sa sustineti majoritatea din CSM formata din procurori si o parte dintre judecatori”. Fals: toate instanțele și parchetele din țară și-au manifestat dezacordul cu privire la cele patru aspecte dinainte ca CSM să voteze. Acum, semnatarii memoriului nu fac pentru a susține hotărârea deja adoptată de CSM prin care s-a dat aviz negativ proiectului cu pricina, ci pentru că ministrul a declarat că va merge mai departe cu proiectul.

„Este justitia in care trebuie sa iti dovedesti nevinovatia”. Nu e așa: în art.  4 alin. 1 Cpp consacră prezumța de nevinovăție, iar art. 99 alin. 2 Cpp prevede expres că suspectul/inculpatul nu este obligat să își probeze nevinovăția.

„Este justitia in care autorizarea pe banda a mandatelor de supraveghere tehnica de catre judecatorii de drepturi si libertati, prin care se violeaza dreptul la viata privata al cetatenilor, a devenit un fapt curent, o banalitate”. Judecătorii sunt  ei înșiși garanți ai drepturilor și libertăților. Sunt multe infracțiuni care pot fi probate mai ales prin mijloace speciale, cum ar fi interceptările și înregistrările, ori filajele. La cât de mult s-a diversificat lumea infractorilor, dați-ne voie să folosim mijloacele puse la dispoziție de cod. Iar cine are ceva de reproșat, nu are decât să dea în judecată statul român pentru violarea vieții private. Cât timp ea nu e făcută cu rea credință, nu se pune în discuție răspunderea judecătorului.

„Este justitia in care cetatenii afla din presa ca sunt cercetati penal iar presa primeste pe surse informatii din dosarul impotriva lor la care cei anchetati nu au acces”. Scurgerea de informații este abatere disciplinară și infracțiune. Cei care fac asta trebuie cercetați. La fel cum ar trebui, poate, să fie cercetați disciplinar magistrații care atacă alți magistrați pe blog sau în presă.

„Este justitia in care cei cercetati sunt luati de mascati si dusi cu duba fara sa fi fost citati in prealabil”. Cei periculoși sunt luați de mascați. Acum, nu le putem pune la dispoziție taxiuri sau să îi ducem cu mașina personală la sediu pentru audieri. Dacă nu au fost citați în prealabil, se va discuta de avocați.

„Este justitia in care, inca de la inceputul cercetarilor penale, datorita expunerii publice totale, cei cercetati pierd afaceri, pozitie sociala, renume, prieteni si chiar familia”. Ah, da, riscurile transparenței…Era mai bine pe vremea sovieticilor și apoi a comuniștilor, când erai ridicat de pe stradă și afla familia despre tine când te întorceai de la Canal?

„Este justitia in care, in faza de urmarire penala, in cele mai multe cazuri se resping toate probele in aparare, precum si toate contestatiile si plangerile facute procurorului ierarhic superior”. Justiția se înfăptuiește, potrivit art. 126 Constituție, se către instanțele judecătorești. Dacă unei persoane i se resping probele în apărare, va invoca acest lucru în camera preliminară. Dacă se resping toate contestațiile și plângerile, persoana are dechisă calea plângerii la judecător conform art 336-341 Cpp.

„Este justitia in care se resping pe banda reclamatiile impotriva abuzurilor facute de procurori”. Benzile se folosesc în fabrici și uzine. În justiție avem proceduri. Dacă reclamația este nefondată, se respinge. Simplu. Cât despre abuzuri, dacă nu există intenția, nu e abuz – nici disciplinar, nici penal.

„Este justitia in care majoritatea sesizarilor despre abuzuri adresate Inspectiei Judiciare sunt solutionate prin clasare, fara a se face vreo cercetare serioasa”. Când omul se plânge de măsurile sau soluțiile luate de magistrați, atunci e legal să se claseze sesizarea fără a se mai face „cercetarea serioasă”. Mulți încă nu au aflat că Inspecția se ocupă de conduita magistraților, nu de legalitatea soluțiilor.

„Este justitia in care, in 2016, din 6.823 de sesizari in materie disciplinara facute de cetateni la Inspectia Judiciara, aceasta a clasat 5.751 dintre ele (84%)”. Vezi comentariul de mai sus. Ah, fac o paralelă: în justiția română se admit în căile de atact doar 6% din apelurile/recursurile la soluțiile date de instanțele inferioare. Ce să însemne acest lucru? Că dacă se resping căile de atac ale justițiabililor judecătorii de la instanțele superioare fac abuzuri???

„In acelasi timp, au fost 26 de sesizari (4 privind judecatoriisi 22 privind procurorii) pentru apararea independentei justitiei impotriva unor afirmatii facute de unul sau altul, din care 23 au fost trimise catre CSM, care le-a admis pe toate (100%). Aceste numere arata ca suntem defensivi fata de orice critica vine din afara, pretextand ca ar incalca independenta justitiei, in timp ce suntem protectivi cu cei reclamati ca fac abuzuri, neinvestigand cu seriozitate plangerile venite de la oameni”. Parcă mai sus spuneați, colega, că presa te distruge. Acum susțineți critica din partea ei?? Acum, între noi fie vorba, ne-am obișnuit cu critica fiecare dintre noi: unii suntem tăbăciți, alții mai au de învațat. Dar, e cert: mai bine cu presă, decât fără ea. La fel cum e și cu justiția.

„Este justitia in care avocatii pledeaza cu capul plecat, timorati de frica ca daca vorbesc si isi apara clientii, luand pozitie impotriva abuzurilor, le fac rau persoanelor pe care le apara deoarece ii intara pe procurori si judecatori impotriva lor”. Unde sunt astfel de avocați fricoși? La Oradea? Mă îndoiesc. La Cluj? Cu siguranță nu, aici sunt extrem de respectuoși iar noi suntem extrem de colegiali cu ei. La București? Acolo sunt cei mai „ai dracului” avocați.

„Urmarirea penala se face in baza unor Protocoale secrete si de catre echipe mixte compuse din procurori si agenti ai SRI care, prin lege, au interzis inca din 1992 sa faca acte de urmarire penala”. Eu spun că ne uităm prea mult la mocirla.tv.

„Este justitia in care, atunci cand ajung in instante, oamenii nu vorbesc cu avocatii despre strategii de aparare, proceduri si lege, ci, alaturi de alte mii de oameni, se roaga la Dumnezeu si la toti sfintii din calendar sa aiba parte de un judecator care ii asculta si se apleaca cu atentie asupra dosarului si probelor”. Ei, eu vă spun alta: este justiția în care uneori se spune că să cumperi un judecător e mai ieftin decât să angajezi un avocat. E cea în care prima întrebare pe care un client o pune avocatului este dacă îl cunoaște pe judecător. Și, din cauza practicii neunitare, da, cetățeanul se roagă la Sfinți. Uitați eu, în sală, când cineva îmi spune „Domnule Președinte, vă rog să….” îl întrerup și îi spun franc: „Cu rugaminți mergeți la Biserică. La mine veniți cu cereri, excepții, concluzii!”. Dar să știți că și când mergi în spitale, în loc să fii asigurat de doctor că va face tot ce îi stă în putință să îl salveze pe pacient, acesta spune „Cum o da Dumnezeu!”. Concluzia: poporul român e foarte credincios. Nu suntem noi ăia care facem religie cu elevii din clasa I până într-a XII-a și avem Biblii și cruci în sălile de judecată? Că doar nu ați vrea să îi învățăm educație juridică!

„Este justitia in care, dupa ce procurorii au respins toate probele in aparare, judecatorul le respinge la randul sau in faza de judecata”. Păi dacă nu sunt utile, concludente și pertinente, se resping conform art 100 alin. 4 Cpp.

„Este justitia in care se dau hotarari judecatoresti cu copy-paste din rechizitorii”. Tehnologia este folosită din plin. Inclusiv de judecătorii din apel/recurs care fac copy-paste din hotărârile date de instanța inferioară pentru a face considerentele deciziei. Problema e alta: că nu se argumentează suficient o hotărâre, că e plină de narațiuni. Putem pariu că dacă luăm la întâmplare o hotărâre de la o instanță de apel găsim doar un singur paragraf din 20 de pagini care conține o referire la calea de atac?!

„Este justitia civila in care oamenilor aflati in situatii similare li se dau hotarari perfect contrare”. Da. Pentru că judecătorii se cred deasupra legii și cred că a fi independent înseamnă a interpreta cum vor ei legea. Pentru că asta nu le-a spus nimeni nici în facultate, nici la INM, iar cei care sunt deja în sistem consideră că etica judiciară e ceva rușinos. Cum adică să îi învețe cineva cum să vorbească, cum să se comporte, cum să scrie pe FB sau pe blog? S-ar putea să afle că trebuie să susțină statul de drept și să nu aducă atingere reputației morale și profesionale ale colegilor și astea nu le-ar conveni, nu?!

„Este justitia in care termenele procedurale sunt imperative, absolute si sanctionatoare pentru cetateni, dar relative si de recomandare pentru magistrati. Ceea ce oamenilor nu le permitem, noua ne ingaduim”. Termenele procedurale sunt de recomandare, imperative și prohibitive. Sunt convins că la Oradea sunt aceleași coduri ca în restul țării.

„Este justitia in care cauzele au devenit statistici, unde nu mai vedem, dincolo de dosare, oamenii din fata noastra”. Statisticile se țin electronic de câțiva ani de zile. Ca pe oamenii din fața noastră să îi vedem ar trebui să venim la serviciu, să avem ochelari dacă sunt ceva probleme cu vederea și să învățăm exercițiul dialogului. Când vezi dușmani în sistemul în care activezi și fugi la mocirla.tv să îl ataci, îmi e greu să cred că poți purta un dialog cu oamenii din țara ta.

„Este justitia in care, pentru fapte penale minore, cetateni sunt condamnati la ani grei de puscarie”. Dar chiar nu e deloc adevărat. Iar a fost o emisiune cu vreo mămică ajunsă la pușcărie că a furat ceva de la o alimentară??? Credeți-mă, adevărul e: din cei trimiși în judecată de procurori, 75% sunt condamnați. Din aceștia, maxim o treime ajung la închisoare. De când cu codurile astea noi, avem colegi care consideră că dacă ești prin beat criță la volan se poate da și o altă soluție decât condamnarea că, deh, o fi faptă penală minoră…

 „Este justitia devenita camp tactic pentru SRI, aspect niciodata lamurit de catre CSM, garantul spune Constitutia al independentei justitiei”. Ba am lămurit, și încă de două ori: SRI s-a preocupat de magistrații corupți. Și bine a făcut, că am mai curațat și noi. Mai avem.

„Este justitia in care procurorii sefi ai celor mai importante structuri de parchet sunt numiti in baza unor intelegeri politice sulfuroase, proceduri de numire care nu ne-au revoltat dar ne revoltam acum impotriva oricaror modificari cu privire la modul cum se fac aceste numiri”. Ba ne-au revoltat: de prin 2012 am cerut ca CSM să facă numirea șefilor din Parchete, nu ministrul, nu președintele țării. Și dacă nu ar fi fost așa, nu e ok să arătăm că sistemul a evoluat și azi nu numai CSM, ci și restul magistraților sunt interesați de independența Parchetelor?

„Este justitia in care procurorii nu doar critica public hotarari judecatoresti definitive, spunand ca sunt nelegale ori netemeinice, dar chiar urmaresc penal judecatori si ii trimit in judecata pentru hotararile pronuntate, acuzandu-i de abuz in serviciu”. Sincer, eu am vazut și judecători care critică public hotărâri judecătorești. Nu prea văd o problemă. Dar trebuie văzut punctual. Cât despre acuzațiile procurorilor, dacă sunt nefondate ele vor fi respinse de judecători.

„Este justitia in care nu vorbim NICIODATA oficial despre erorile judiciare, despre abuzuri si efectul acestora asupra oamenilor”. Despre erori judiciare vorbim în fiecare cale de atac. Mă înșel, cumva?!

„Este justitia in care magistratii nu raspund in vreun fel pentru abuzurile comise sau pentru erorile judiciare”. Eu știu câțiva care au răspuns pentru abuzurile comise. Pentru erori judiciare, nu știu nicăieri în lume.

„Este justitia in care unii magistratii vorbesc despre independenta justitiei in slogane, confundand-o cu dreptul de a silui legea dupa bunul plac fara a fi vreodata responsabili de modul cum o fac”. Bine că vorbesc despre independență. Știu pe unii magistrați de azi care provin din magistrații dinainte de 1989 când făceau ce le spunea partidul. Mai știu pe câțiva care acum se dau independenți, dar în urmă cu ceva ani umblau prin birourile colegilor să le spună ce soluții să dea.

„Este justitia in care CSM, garantul independentei justitiei, a ajuns sa fie controlat de procurori”. CSM are în alcătuirea sa 10 judecători, 6 procurori, un ministru și doi reprezentanți ai societății civile. Nici dacă se dau peste cap procurorii nu pot să controleze CSM.

„Este justitia in care membrii CSM nu pot fi revocati niciodata de catre cei care i-au ales”. Niciodată pentru vot, da. În rest, dacă nu se duc la serviciu, dacă falsifică liste de prezență, dacă atacă magistrații sau alți membrii CSM pot fi revocați. Scrie în lege.

„Este justitia in care judecatorii au facut parteneriate cu procurorii, luptand pentru aceeasi cauza”. Asta e poveste luată de pe un site specializat în înjurat magistrații, alimentat cu informații de binevoitorii din sistem. Eu spun să stăm calmi, căci din 28 martie s-a prevăzut în Legea 51/1995 „În exercitarea profesiei, avocații sunt parteneri indispensabili ai justiției (…)”. Așa că de acum…trinomul acesta este de aceeași parte, a legii.

„Este justitia in care cei ce vorbesc in numele nostru, din varful sistemului judiciar, vorbesc mai intotdeauna in slogane, insa niciodata din perspectiva omului care isi cauta dreptatea in instante”. Ei, s-au mai schimbat lucrurile, cam din 2011. Și nu sunt slogane, ci mesaje.

„Este justitia in care nu suntem capabili sa ne aparam pe noi insine impotriva abuzurilor”. Ba da, un exemplu contrar sunteți chiar dvs: ați fost urmărită, susțineți că a fost un abuz, s-a dat clasare.

„Este justitia in care independenta judecatorilor si procurorilor se confunda adesea cu dreptul acestora de a face ce vor, fara sa raspunda vreodata”. De acord: independența fără responsabilitate se numește arbitrariu. Și iar ajungem la etică…Sau vorbesc deja în slogane?

„Este justitia in care cineva care a fost procuror toata viata poate trece direct judecator la Inalta Curte”. Poate, dar nu e musai. Uitați, eu am votat întotdeauna împotriva ca un procuror să ajungă judecător la ICCJ. Dar cei care au votat altfel în CSM nu au fost supuși procedurii de revocare.

„Este justitia in care drepturile si libertatile cetatenesti sunt concepte, abstractiuni la care ne emotionam doar festivist”. Jur că iar e vorba de etică: art 7 din Codul nostru deontologic încă este o necunoscută.

„Este justitia in care ne-am rupt complet de oameni si am uitat ca noi ii servim pe romanii care platesc taxe si impozite din care suntem platiti generos”. Eu nu servesc pe nimeni, ci deservesc legea. Și nu sunt plătit de oameni, ci din bugetul statului la care și eu contribui. Dacă mă uit pe card și constat că primesc bani de la vreun cetățean generos anunț DNA.

„Este justitia in care nu ne-am solidarizat niciodata pentru apararea cetatenilor in fata abuzurilor statului, ci doar pentru intarirea ori cresterea privilegiilor pe care le avem”. Justiția nu este sindicalistă (deși s-a cam sindicalizat în ultimii ani, folosind cu prea multă ușurință cuvinte precum „luptă”, „salarii”, „condiții de lucru” etc) ,ci ea însăși trebuie să rezolve problemele cetățenilor. Or, noi nu ne solidarizăm cu cetățenii, ci noi suntem chiar cei care îi apărăm (sub aspect legal, firesc)!

„Reactia majoritatii romanilor arata ca acestia cer sa raspundem pentru abuzurile si erorile pe care le facem”. Majoritatea sunt cei care se uită seară de seară la mocirla.tv? Ei nu știu că există răspundere disciplinară, materială, penală, administrativă, deontologică a magistratului român.

 „Ar trebui sa realizati cat de rupti suntem de realitate, de societate si implicit de misiunea care ne-a fost incredintata cand am intrat in profesia de judecator”. Nu neg că unii sunt rupți de realitate, dar alții sunt prezenți prea des în mijlocul ei. Aici îmi fac mea culpa.

„Societatea nu ne datoreaza nimic si nu trebuie sa se schimbe dupa dorintele noastre. Noi datoram TOTUL societatii si avem obligatia de a-i servi cat mai bine pe cetatenii acestei tari”. Încă o dată spun că noi nu servim cetățenii, ci deservim legea. Nu dăm hotărâri cum vrea publicul. Justiția nu e plebiscitară.

„Ceea ce facem in aceste zile, cu adunarea semnaturilor pentru a nu se schimba nimic in justitie, este dovada clara ca ii ignoram arogant pe cetateni si doleantele acestora”. Când e vorba de apărarea independenței justiției, trecem peste ceea ce susțin privitorii la mocirla.tv. Oricum, așa nealeși cum suntem, cetățenii au încredere în noi dublă față de cea în Guvern și triplă decât cea în Parlament.

„Modificarea legilor justitiei este o necesitate pe care trebuie sa o sustinem pentru a perfecta sistemul de justitie”. Orice modificare spre mai bine e în regulă. Dar că sunt patru modificări care duc Justiția înapoi în 2004 când totul era controlat prin sistemul politic și prin sistemul de legături neetice dintre magistrați (și îmi aduc aminte perfect ce s-a întâmplat în acei ani și la Oradea, și la Cluj-Napoca), asta nu poate fi acceptat.

Stimată colega, ați încheiat cu „Nu exista o tiranie mai cruda decat aceea care se perpetueaza sub scutul legii si in numele justitiei. Charles de Montesquieu”. Închei și ei cu „În fiecare stat există trei feluri de puteri: legislativă, executivă și judecătorească. Nu există libertate dacă puterea judecătorească nu e separată de cea legislativă și cea executivă” (Charles de Montesquieu, Despre spiritul legilor, Cap VI, para 1 și 4)

Ziua Justitiei Romane 2017

Ziua Justiției, instituită prin HG 364/1994, se sărbătorește anual în România în prima duminică a lunii iulie.
LA MULȚI ANI judecătorilor și magistraților-asistenți integri, procurorilor imparțiali, polițiștilor curajoși, asistenților judiciari obiectivi, avocaților și consilierilor juridici de bună-credință, grefierilor harnici, experților profesioniști, mediatorilor împăciuitori, inspectorilor de integritate fermi, consilierilor de probațiune vigilenți, funcționarilor din penitenciare corecți, studenților care ne vor deveni colegi, profesorilor noștri de drept care ne-au pregătit!

Infractorul e un „domn”, magistratul e un „el”

Am văzut că unele persoane care comentează actele/faptele unor magistrați le folosesc cu tupeu direct numele sau prenumele, dar au grijă să folosească formulele de politețe „domnul” sau chiar „domnia sa” când vorbesc de unii infractori, mai ales când aceștia ocupă vreo funcție politică.

.
Să ne lămurim: formula de adresare este „judecătorul…” sau „procurorul…”, unde în loc de „…” se pune numele de familie, precedat sau nu de prenume. Ca în cazul oricărei alte persoane, numele de familie se utiliza și pentru actualii magistrați doar când erau copii și se striga catalogul la școală; iar pe numele mic li se spune doar în familie, de către prieteni sau numai când ei acceptă asta.

.
În timp ce formula pentru ceilalți despre care vorbesc aici este „condamnatul….” sau „infractorul”, unde în loc de „…” se pune numele de familie, precedat sau nu de prenume, dar sigur nu de „domnul” sau „domnia”, pentru că ar fi o contradicție în termeni! Și asta, până la reabilitare (ca să fiu în trend cu decizia CCR  204/2017), care înseamnă că numai atunci acea condamnare va dispărea din cazierul persoanei și respectivul nu va mai putea fi subiect de oprobriu pe acest motiv.

Arhiva SIPA: a doua saptamana de minciuni

În ultima săptămână am fost intoxicați cu noi pseudo-știri de către EvZ pe tema SIPA! După ce pe 25 mai 2017 EvZ a publicat Raportul Predoiu care infirma susținerile chiar ale patronului ziarului făcute acum două saptămâni, publicația se afundă și mai mult în speculații care frizează ridicolul.  Iată noua serie de afirmații penibile – vizibil mincinoase sau ilogice de-a dreptul – pe care sunt nevoiți să le nască/repete angajații EvZ pentru a-și justifica dezinformările din celebra bulă de săpun născută pe 15 mai de către patronul ziarului:

.
1. „Macovei și Tăpălagă au intrat în arhiva SIPA in 5/6 ianuarie 2005 și Macovei a luat un registru cu intrări-ieșiri din 2003”.  Păi, să ne înțelegem: SIPA a fost desființată în 2004, documentele ei, vechii și noii angajați au fost preluați de DGPA în baza HG 737/2004. Această DGPA a funcționat până în 30 iunie 2006 când se adună într-un singur loc, în clădirea ANP din București, toate documentele fostei SIPA și ale DGPA. Repet, celebra „arhivă SIPA” s-a constituit în iunie 2006, în baza HG 127/2006  și HG  586/2006 și în această arhivă ministrul Macovei nu a intrat niciodată, iar Tăpălagă era plecat din MJ încă de pe la mijlocul anului 2005. Așadar, până la desființarea ei, DGPA/SIPA era o direcție din cadrul MJ aflată în subordinea directă a ministrului grație unor regulamente elaborate de miniștrii anteriori și unde ministrul sau consilierii săi putea avea acces oricând. Dar, pe bune, din marea sustragere anunțată pe 15 mai la atâta s-a ajuns?: un registru – chipurile – luat în 5/6 ianuarie 2005 pentru că un securist de la SIPA spune asta??

.
2. „Danilet a mințit când spune că a intrat în Arhivă SIPA in 2007, fiindcă un redactor de radio la RRA il întreabă dacă a intrat în 2006 și el spune că nu”. Mărturisesc că mă depășește logica celui care a putut scrie așa ceva.

.
3. „În arhiva SIPA s-a intrat în 2006 fiindcă există un Ordin al ministrului care numește o prima comisie in acest sens”. Da, după ce s-a decis desființarea SIPA prin HG 127/2006 , ministrul justiției a numit o primă comisie. Dacă cineva citește art 2 alin. 2 din HG 127 va vedea cu ce trebuia să se ocupe această comisie: de inventarierea patrimoniului SIPA/DGPA în vederea închiderii serviciului, eliberării angajaților din funcție, transmiterea fondurilor bănești. De altfel, doi membri ai acestei prime comisii au spus EvZ că nu au intrat în arhivă (Oprea și Danileț). Dar, să ne înțelegem: și dacă ar fi intrat, nu era nicio problemă cât timp ar fi fost autorizați. Însă, așa cum am spus: arhiva este constituită la ANP, documentele depuse, iar ușile sigilate în 30 iunie 2006. Deci membrii comisiei de inventariere nu aveau cum să intră în arhiva încă inexistentă!

.
4. „Danileț vorbește la Ambasada SUA despre SIPA” și se face trimitere aici la o stenogramă Wikileaks datată 2009 care a apărut la noi în 2011. Precizez faptul că nu este o crimă să vorbești la o Ambasadă, ci e o mare onoare ce ți se face. Eu am avut onoarea de a fi invitat la ambasade numai după 2011, când am devenit membru CSM. Dar în mod cert este o minciună cum că aș fi vorbit la Ambasada SUA despre SIPA: în primul rând că nu am fost la Ambasada SUA până în 2011, apoi pentru că acest subiect nu mai era de actualitate în 2011 după ce în presă aceeași oameni redeschideau subiectul în mod constant cu noi și noi speculații, și în al treilea rând pentru că dacă la Ambasadă sau oriunde mi s-ar fi cerut amănunte despre SIPA le-aș fi dat întocmai așa cum am spus public de atâtea ori despre abuzurile SIPA și controlul sistemului juridic de către clasa politică anterioare lui 2004 și nu aș fi avut vreo problemă să recunosc, din moment ce primele mele declarații pe acest subiect sunt din mai 2007. Însă, este de reținut că am participat la o conferința în 2009 organizată de judecători pe tema serviciilor secrete și justiție, unde am făcut afirmații de tipul celor ce apar in continutul Wikileaks și au participat și oaspeți străini. Apropo, asta o spun in 2015 chiar in EvZ, intr-un interviu dat lui Turcescu.

.
5. „Băsescu spune că Danileț minte că în arhiva s-ar afla informații personale despre judecători, întrucât fiica lui a fost supravegheată in baza unui mandat emis de judecători” . Nu văd unde e minciuna. Dar trecând și peste asta, îmi permit să spun că: informațiile scrise despre magistrați de către agenții SIPA pe baza zvonurilor nu cred că pot fi comparate cu redările unor discuții ambientale sau telefonice făcute în baza unei autorizații date de un judecător în cursul unui proces penal. Aceasta nu poate fi nici pe departe un motiv de desecretizare a documentelor despre magistrați din Arhiva SIPA.

.

6. „Macovei și echipa ei nu au avut certificat ORNIIS pentru a accesa arhivă”. Pentru a avea acces la documente clasificate, e nevoie de o autorizație de la conducătorul instituției emise pe baza unui certificat ORNIIS. Subsemnatul am obținut această autorizație în anul 2005 și nu-mi amintesc dacă până în 2007, când am intrat în arhiva SIPA/DGPA, am avut nevoie de așa ceva. Oricum, cei care fac afirmația asta mint pentru că o astfel de evidență a celor care au avut certificat ORNIIS este clasificată.

.

7. „Danileț a făcut plângere la DIICOT împotriva lui Andronic”. Împotriva lui Andronic sau a EvZ nu am făcut nicio plângere, dar cu siguranță voi face una. Deocamdată am făcut o plângere la Parchetul ICCJ, declinată la DIICOT, cu privire la sustragerea unor documente din arhiva SIPA/DGPA așa cum spune Andronic în EvZ că ar fi avut loc și pentru care nu aduce nicio dovadă. Subliniez, nu există nicio dovadă că o asemenea faptă ar fi avut loc și, în niciun caz, eu nu sunt implicat în așa ceva.

.
PS: Remarc in continuare că EvZ este in posesia unor documente clasificate. Așadar, jurnaliștii de la EvZ sunt în legătură cu agenți SIPA sau membrii din comisiile ulterioare echipei Macovei, care comit infracțiuni trimițând către redacție aceste documente. Realitatea crudă pentru cei de la EvZ este că niciun document de acest gen nu menționează o singură nelegalitate  făcută de Macovei și echipa ei. Evident, să închizi un serviciu secret este o faptă care nu se uită…Având în vedere că unii ssunt în contact  cu persoane care au lucrat în SIPA/DGPA sau care au intrat în arhivă și divulgă informații confidențiale, nu m-ar mira să înceapă să iasă de acolo informații compromițătoare la adresa unor persoane și să fie asta pus pe spatele echipei Macovei.

.
PPS: Mai remarc că cei – chipurile – preocupați de SIPA fac doar speculații referitoare la arhiva și accesul la ea care a fost perfect legal, dar nu exista niciun interes cu privire la o adevărată investigație: cine și în ce scop a colectat ani de zile acele informații. Poate că dacă ar face acest lucru ar fi nevoiți să recunoască public un mare fapt: odată cu reforma justiției din 2004-2005, la care echipa Macovei și-a adus din plin aportul, a început independența justiției. Iar asta s-a concretizat și în condamnările răsunătoare de până acum, atât de deranjante pentru mulți.

Arhiva SIPA: o saptamana de minciuni

În săptămâna 15-22 mai 2017 au apărut o serie de minciuni despre arhiva SIPA. Astfel s-a creat în mod voit un fel de legendă cu scopul de a deruta opinia publică cu privire la misiunea justiției și, cine știe, poate chiar de a intimida acum pe unii magistrați care au spre soluționare în această perioadă cauze extrem de importante. Remarc în continuare că nimeni nu este interesat de ce a apărut acest serviciu secret, cum și-a îndeplinit obligațiile, de ce au fost spionați magistrații și, mai ales, nu se face legătura între lipsa marilor dosare judiciare în perioada când exista serviciul și apariția acestor dosare după ce el este desființat. Mai jos, demontez fiecare dintre alegațiile apărute în spațiul public:

Macovei și-a sustras propriul dosar de la SIPA (Mocanu și A3): Documentele produse de SIPA erau topite o dată la cinci ani. Macovei a venit la MJ în decembrie 2004, când SIPA se transformase deja în DGPA. În Arhiva sigilată în februarie 2006 erau/sunt documente din 2001-2005; or, Macovei plecase din magistratură în 1991, prin urmare când a devenit ministru nu putea avea acces la vreo informație de când fusese ea procuror care să fi fost colectată de SIPA, care de abia se înființa în 1991 și, până în 1997, avea să se ocupe doar de deținuți, nu și de magistrați.

O cercetătoare CNSAS a expertizat arhiva SIPA (EVZ și RTV): Niciun expert, cercetător sau istoric de la CNSAS nu a avut contact fizic cu arhiva.

În arhivă era un xerox ultraperformant (Andronic și Mocanu): în Arhivă nu este loc nici de mișcat un om, darămite de instalat un xerox. Șeful comisiei de inventariere a arhivei de pe vremea lui Chiuariu a declarat că exista un copiator în sediul ANP, dar în afara Arhivei și care deservea birourile din această instituție.

Tapalaga a avut acces la arhivă (Andronic, Mocanu): arhiva SIPA s-a constituit în iunie 2006. Tapalagă a lucrat la MJ doar în primele luni din 2005.

Camerele din interiorul arhivei nu au funcționat pe vremea comisiei Macovei (Andronic): Contractul pentru instalarea camerele video s-a încheiat în februarie 2007, adică în perioada când sunt numiți membrii din comisia Macovei. Este stupid să crezi că mai întâi MJ comandă camere, ca apoi cineva de la MJ să le deregleze ca să permită accesul nesupravegheat al comisiei. Oricum, camerele sunt instalate pe hol și fuseseră îndreptate către ușile arhivei. Revizia anuală a avut loc în septembrie 2007 când se remediază defecțiuni la sistemul de filmare, nu la camerele video de pe hol. Macovei părăsise MJ în aprilie 2007, iar restul echipei în luna mai 2007.

Echipa Macovei a distrus sau rescris hard-diskurile conținând arhiva SIPA (Andronic): echipei Macovei nu i s-a predat vreun hard disk sau alt suport în afara documentelor imprimate, care nu erau înregistrate, opisate, inventariate în vreun fel. Tot așa sunt găsite de echipa numită de Chiuariu.

Echipa Macovei a copiat documente din arhivă pe care i le-a dat acesteia (Andronic): Macovei avea în subordine DGPA (fosta SIPA) când a ajuns ministru, deci nu era nevoie să desființeze un serviciu pentru a beneficia de documentele sale, ci ca ministru putea să ordone obținerea unor informații de competența acestuia. Din fericire, Macovei e cea care a decis desființarea acestui serviciu. Eu nici măcar nu am divulgat către ministru informațiile găsite, iar de sustras documente nici nu poate fi vorba, acest lucru fiind infracțiune și urmând a fi lămurit în zilele următoare de către DIICOT.

Danileț a făcut ștersături și adnotari de mână în notele informative (Andronic): Notele informative sunt scrise la mașina de scris sau la computer, deci nu aveau cum să fie modificate de mână. Eu sunt cel care în mod public am făcut în anul 2009 afirmația că unele au o mențiune scrisă de mână „către cabinetul ministrului”. O modificare a unor documente și, mai ales, o stabilire a autorului ei nu se poate face decât printr-o expertiză, ceea ce nu a solicitat nimeni și nici nu s-a făcut vreodată. Oricum, este exclus ca eu să fac vreo modificare a unui document oficial, fie el și nelegal.

Din arhivă au dispărut pe vremea lui Macovei 12-14 dosare ale unor judecători care apoi au avansat pe scară ierarhică (Andronic): Din 2005 întreaga carieră a magistraților este gestionată de CSM. Cu sau fără aceste documente în posesia ministrului, cariera lor nu mai putea fi influențată, așa cum se întâmpla înainte. Pe vremea ministrului Macovei nu aveau cum să dispară documente din arhiva SIPA, pentru simplul motiv că acele camere erau sigilate. Interesant, fostul judecător Corneliu Turianu afirmă în anul 2016 că dosarul lui și a încă 16 magistrați a dispărut din arhiva SIPA pe vremea ministrului Chiuariu.

Arhiva SIPA a fost spartă (Costiniu și Mocanu): Arhiva SIPA se află în două camere sigilate, în spatele unor uși cu grilă de metal, din sediul ANP. Niciodată nu a fost raportată o spargere la ANP sau la Arhiva SIPA. Dar în 2005 a fost găsit un fișet spart în sediul MJ, unde se afla dosarul de achiziție publică cunoscut drept „Palatul de Justiție” și de acest lucru au aflat mai mulți funcționari din minister. Însă arhiva SIPA avea să se constituie un an mai târziu.

Danileț a dus secrete la Ambasada SUA (Ciutacu, Ciuvică, Abraham, Bolcaș): nu am fost niciodată la Ambasada SUA să vorbesc despre SIPA și, în nici un caz, mai înainte de 2011, când am fost invitat la sărbătoarea națională a SUA. Am vorbit despre SIPA oricui m-a întrebat despre ea, inclusiv la o conferință internațională în 2009 când au participat și reprezentanți ai unor ambasade; imediat după acea conferință apar relațiile cuprinse în Wikileaks.

Mai înainte de a fi în sediul ANP, arhiva SIPA a fost în MJ (A3): SIPA a fost o direcție al cărui sediu a fost tot timpul în ANP. La desființarea serviciului, documentele din structura centrală și cele 10 servicii teritoriale s-au adunat direct în două camere de la ANP unde se află și azi. În MJ nu a funcționat nici măcar un birou al SIPA; documente ale SIPA nu au fost depozitate/arhivate în MJ.

Norica Nicolai a fost respinsă ca ministru pe baza dosarului din arhiva SIPA (Realitatea TV): Norica Nicolai este respinsă de Președintele Statului pentru funcția de ministru al justiției în anul 2008. Arhiva fusese sigilată în 2006 și cuprindea documente din 2001-2005. Or, Norica Nicolai părăsise magistratura în 1991; mai mult, Parchetul General a confirmat că el a furnizat Președintelui mapa profesională, acest lucru figurând și în decizia 98/2009 a CCR.

Serviciile secrete au fost interesate de documentele din arhiva SIPA (A3): Niciun document din arhiva SIPA nu a fost predat vreunei instituții de stat, căci inventarierea nu s-a terminat nici de către comisia Macovei, nici de către cea numită de Chiuariu, întrucât amândoi miniștrii și-au încetat intempestiv activitatea. Cel puțin Macovei a avut o delimitare clară a justiției de serviciile de informații. De altfel, ea este cea care a introdus în Legea 303/2004 obligația magistraților de a declara dacă au fost colaboratori, informatori sau agenți ai securității, interdicția ca astfel de magistrați să ocupe funcții de conducere sau să fie membri CSM, precum și interdicția ca magistrații să fie colaboratori, informatori sau agenți ai actualelor servicii de informații.

Magistrații au dat condamnări răsunătoare în ultimii ani fiind șantajați cu documentele din arhiva SIPA (speculație generalizată): Pe de o parte, fiecare din cei care au avut acces legal la arhiva SIPA sunt obligați prin lege să păstreze confidențialitatea informațiilor, altfel riscă închisoarea.  Pe de altă parte, legea din 2004 obligă magistrații asupra cărora se exercită forme de presiune să anunțe CSM. De asemenea, magistrații au posibilitatea de a sesiza Parchetul pentru șantaj. În ultimii 13 ani nu am auzit de nicio astfel de sesizare ca urmare a unor presiuni, intimdări sau amenințări pe baza informațiilor colectate de SIPA.

Despre satanism, dovleci şi rock

Astăzi, la unul dintre cursurile ţinute la Facultatea de Drept a unei Universităţi din centrul ţării, a venit un cadru didactic să recruteze studenţi pentru cursul de drept canonic din semestrul II. Printre argumentele invocate a fost satanismul pe care îl aduc sărbătoarea de Halloween şi rock-ul. Evident, totul în legătură cu evenimentul tragic de vineri din Clubul Colectiv din Bucureşti şi cu sărbătoarea de sâmbătă, Nu ştiu dacă eu, ca un iubitor al rock-ului şi ca o gazdă a copiilor mascaţi trebuie să râd sau ca absolvent de Drept trebuie să plâng. Cert este că mi-e jenă că aşa ceva a avut loc într-un loc unde oamenii învaţă despre drept, lege şi justiţie, nu despre cadelniţe, superstiţii sau diavoli.

 .

Să ne înţelegem: dreptul nu are vreo treabă cu satanismul, dovlecii şi rockul. Nici măcar cel canonic. Să nu încercăm să păcălim studenţii de anul întâi cu poveşti despre mesaje subliminale satanice din muzică sau în sărbători pentru copii, căci atunci întreb şi eu ce caută dracii pe pereţii mănăstirei Voroneţ şi cum de ne permitem încă să ameninţăm copiii cu cazanul cu foc şi smoală când pe aştia mici nu îi mai păcăleşti nici cu barza şi venirea lor pe lume.

 .

Deci: sărbatoarea dovlecilor sau a sfinţilor vine de la celţi, nu de la diavol. Oamenii se maschează pentru a se ascunde de spiritele rele. Azi e o sărbătoare cool pentru tineri şi atâta tot. Au venit şi la mine vreo două grupe de copii şi le-am dat bomboane – „Bucuria„, din Chişinău, cele mai bune din Europa. Iar cui nu-i convine, să văd eu că face demersuri să scoată sărbătoarea Sfântului Andrei din calendarul ortodox – când se consideră că se ridică bariera dintre văzut şi nevăzut, Sf. Andrei te protejează de lupi, strigoii umblă după oameni, oamenii ung uşite şi ferestrele cu usturoi.

 .

Cât despre rock, au trecut anii când învârteam un disc de vinil în sens invers să văd dacă tâmpenia aia cu mesajul ascuns este adevărată. Dacă manelele cu versuri despre bani, femei şi duşmani nu sunt considerate periculoase, dacă emisiunile cu schimb de mame şi de copii sunt considerate instructive, dacă ştirile despre operaţiile la sânii nu ştiu cărei piţipoance, despre căsătoriile şi divorţurile repetate ale unei familii şi despre aventurile nu ştiu cărui politician fac parte din dejunul nostru zilnic, atunci fiţi sigur că o melodie rock în care se vorbeşte despre libertate şi moarte nu are nimic nefiresc sau ocult. Ascult rock de 25 ani, am chiar şi în prezent în camera copilăriei poze cu formaţia preferată, port tricouri negre cu cranii, dar chiar nu îmi închipui că cineva cu scaun la cap şi doctorat pe diplomă poate să creadă că sunt satanist. Îmi place rock-ul şi îl voi asculta de câte ori am ocazia fără nici cea mai mică reţinere. Şi ca mine fac foarte mulţi tineri şi nu numai.

 .

Sunt absolut sigur că nu din cauza dovlecilor şi nici din cauza melodiei sau versurile pieselor au ars tinerii în #Colectiv. Vă rog mult, cei care vă spuneţi credincioşi sau intelectuali care mai gândiţi astfel, faceţi un pas înainte din Evul Mediu în care trăiţi.

Vreau sa traiesc in Romania, tara mea

Condoleanţe familiilor celor morţi în tragedia de vineri, din Clubul Colectiv din Bucureşti! Gânduri pozitive pentru cei care sunt răniţi! Adânc respect pentru forţele rapide de intervenţie şi personalul medical implicat!

Vreau să trăiesc într-o Românie în care legea se respectă, autorizaţiile se dau pe bune, permisele se iau prin examen, BAC-ul se trece pe merit, doctoratele se iau prin muncă.

Vreau să trăiesc într-o Românie unde nu se prăbuşesc avioane cu salvatori, unde poliţiştii nu mor în trafic călcaţi de infractori sau căzând în groapă în timpul misiunii, unde blocurile nu sar în aer din cauza neefectuării controalelor pentru scăpări de gaze, unde copiii nu sunt mâncaţi de maidanezi, unde medicii au suficient personal şi aparate să salveze vieţi şi salarii mari ca să nu plece din ţară, unde profesorii sunt competenţi şi plătiţi bine pentru munca pe care o fac, unde magistraţii sunt priviţi cu respect, unde politicienii reprezintă poporul şi nu interese de grup.

Vreau să trăiesc într-o Românie unde să fiu în siguranţă eu, şi copiii mei, şi alţii ca noi atunci când intrăm într-un club, când mergem pe stradă sau când suntem la un spectacol.

Sunt român şi vreau să trăiesc în ţara mea, România! Şi, când va fi să fie, să mor în ţara mea, dar nu să fiu ucis aici.

#colectiv

Relatări cadre medicale: Salvare, Colţea

Scrisoare deschisă către senatorii care cer Presedintelui Romaniei demiterea a doi inalti magistrati

Stimaţi domni senatori,

Întrucât aţi dat publicităţii o scrisoare destinată preşedintelui României în legătură cu un aspect judiciar şi pentru a participa în mod efectiv la dezbaterea publică pe care nu mă îndoiesc că v-aţi dorit-o procedând astfel, înţeleg să îmi exprim punctul de vedere în virtutea îndatoririi mele deontologice de a susţine şi promova statul de drept şi a angajamentului meu de a adopta o poziţie publică fermă atunci când se pune în discuţie orice subiect major de interes public privind justiţia şi mai ales reputaţia magistraţilor.

Ţin să subliniez de la bun început că nu încerc nici pe departe să acopăr o eventualitate disfuncţionalitate a sistemului judiciar, ci consider că demersul meu se impune pentru a lămuri exact opinia publică, dar şi pe dvs, asupra anumitor aspecte invocate.

România este stat democratic, unde funcţionează principiul separaţiei puterilor în stat. Acesta presupune că justiţia trebuie să fie independentă. Şi asta nu ca un privilegiu, ci ca o garanţie pentru cetăţeanul obişnuit că soluţia unui proces nu poate fi influenţată prin intervenţia vreunui politician sau alt gen de imixtiuni. Dvs cunoaşteţi acest principiu şi, odată cu învestirea dvs. în demnitatea de senatori ai României, aţi jurat să îl apăraţi. Ca şi mine, de altfel, la învestirea în funcţia de judecător. Constatând însă că prin cele conţinute în scrisoarea deschisă prin care dvs. cereţi preşedintelui României să procedeze la `demiterea sau demisia` a preşedintelui ICCJ şi a procurorului-şef al DNA demersul dvs ar putea fi interpretat ca o imixtiune în cariera celor doi înalţi magistraţi, cu tot respectul cuvenit vă reamintesc câteva dintre reglementările care privesc atât procedurile judiciare, cât şi cele care privesc cariera magistraţilor.

1. Dvs faceţi referire la o cauză soluţionată recent de o instanţă din ţară prin care o persoană a fost achitată definitiv după ce în cursul procesului fusese arestată preventiv şi:

– Afirmaţi că probele cu privire la existenţa faptei nu au existat niciodată. Or, eu constat din datele publice existente pe portalul instanţelor AICI că motivul achitării nu este nicidecum inexistenţa faptei, ci fie că fapta nu este prevăzută de legea penală, fie că nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege. Dar pentru aceasta trebuie să aşteptăm cu toţii motivarea hotărârii, care încă nu a fost redactată;

– Afimaţi că procedura s-a declanşat în urma unui denunţ calomnios din partea preşedintelui ICCJ. Eu aş recomanda mai multă rezervă în stabilirea de către senatori a unor încadrări juridice şi vinovăţii; dacă bănuiţi că un cetăţean al ţării a comis o infracţiune, ar trebui să sesizaţi Parchetul, nu pe Preşedintele ţării. Apoi, este de remarcat că persoana care a formulat sesizarea pentru o faptă de şantaj a acţionat considerându-se victimă a unei infracţiuni, deci nu a acţionat ca magistrat; dar dacă consideraţi că ea s-a folosit în vreun fel funcţia sa pentru a obţine vreun folos, ar trebui să sesizaţi Inspecţia Judiciară, nu pe Preşedintele ţării.

– Afirmaţi că persoana implicată a fost arestată pe nedrept de către DNA şi în absenţa oricăror garanţii constituţionale. Nu este aşa: în România cel care arestează este judecătorul, începând cu anul 2003; apoi, arestarea în această cauză a fost verificată şi contestată în faţa mai multor judecători, în cadrul procedurilor judiciare recunoscute de lege drept garanţii pentru inculpat, şi inculpata a avut avocat, aşa cum rezultă de pe acelaşi portal al instanţelor (AICI, AICI, AICI, AICI). Nu ştiu acum dacă în soluţionarea acestei cauze cineva a comis vreo încălcare de lege, respectiv dacă şi cui se poate imputa faptul că inculpata a stat în arest şi ulterior a fost achitată. Dar opinia publică trebuie să cunoască că motivele de arestare sunt diferite de motivele de condamnare şi că este greşit să se creadă că cineva arestat va fi şi condamnat în mod automat, căci în felul acesta ar dispărea rolul procesului. După cum trebuie să se ştie că este posibilă condamnarea la închisoare a unei persoane cercetată în libertate, sau achitarea unei persoane arestate, ceea ce nu implică automat culpa magistratului. Trebuie să se mai ştie că orice persoana arestată nelegal are la îndemână proceduri pentru compensarea bănească a perioadei de arestare nelegală, în anumite condiţii. În orice caz, dacă în cauza de faţă s-a comis vreo încălcare a legii şi dacă există procedură de tragere la răspundere a celor culpabili, voi susţine un astfel de demers;

2. Dvs cereti Preşedintelui ţării să folosească `instrumente constituţionale şi legale`, precum şi `autoritatea morală inerentă instituţiei Preşedintelui`, pentru a le înlătura prin demitere sau demisie pe cele două doamne magistratat care ocupă una funcţia de şef al DNA, celalaltă funcţia de preşedinte al ICCJ. Domnilor senatori:

– Pe de o parte cele două doamne nu au vreo culpă în cele petrecute în cauză pentru că: şeful DNA nu a instrumentat dosarul inculpatei, iar preşedintele ICCJ a acţionat ca victimă, nu ca magistrat. Pe de altă parte, demisia este un act unilateral şi ea nu poate fi impusă de cineva, iar  demiterea unui magistrat, ca instituţie juridică, nu există în dreptul nostru;

– Legea prevede expres motivele de revocare a unui magistrat din funcţia de conducere (dacă despre asta e vorba când vorbiţi de `demitere`). Potrivit art. 53 alin. 6 şi art. 54 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, revocarea din funcţia de conducere se face pentru trei motive: a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere; b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale; c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare. După cum se vede, cazul indicat de dvs nu e prevăzut în lege. Or, Preşedintele ţării nu are instrumentele de a interveni în cariera magistraţilor cu funcţii de conducere de la nivelul de vârf al sistemului, tocmai pentru a se proteja independenţa acestuia chiar faţă de cel care face numirea. Astfel, din conţinutul aceloraşi articole menţionate mai sus, rezultă în mod clar că preşedintele ICCJ şi şeful DNA nu pot fi demişi la cererea senatorilor sau la iniţiativa preşedintelui României; mai mult, pentru revocarea şefului DNA este necesar şi avizul CSM.

– Tot legea nr. 303/2004, în art. 65, prevede expres motivele de eliberare din funcţie a unei persoane din funcţia de magistrat (dacă despre asta e vorba când cereţi Preşedintelui să se folosească de poziţia lui în cadrul CSM pentru a declanşa o anchetă disciplinară pe numele celor două doamne). În legătură cu acest aspect precizez că Preşedintele ţării nu ocupă vreo poziţie în cadrul CSM ci, potrivit art. 25 din Legea nr. 317/2004 cu privire la Consiliul Superior al Magistaturii, el prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului CSM la care participă. Dar el are dreptul, la fel ca şi dvs de altfel, să sesizeze Inspecţia Judiciară în cazul comiterii de către un magistrat a vreunei abateri disciplinare dintre cele expres prevăzute în art. 99 din Legea nr. 303/2004.

3. Domnilor senatori, împărtăşesc viziunea dvs cu privire la statul de drept, exprimată în scrisoarea deschisă. Mă bucur că în felul acesta vă depărtaţi de poziţiile din anii trecuţi când unii dintre dvs cereaţi înfiinţarea de comisii speciale pentru anchetarea procurorilor sau chiar din acest an când unii dintre dvs susţineaţi înfiinţarea de comisii speciale pentru activitatea DNA şi ICCJ. Cred că este evident pentru toată lumea că astfel de iniţaitive sunt total contrare principiului `supremaţiei legii` şi `separaţiei puterilor în stat`.

M-aş bucura să militaţi pentru acest principiu şi pentru a preveni ca autorităţile locale să adopte reglementări nelegale (cum ar fi cele privind ridicarea de către firme private a autoturismelor parcate nelegal), sau ca Guvernul să adopte ordonanţe neconstituţionale (suntem ţara în situaţie de urgenţă la fiecare trei zile), sau ca Parlamentul să adopte legi contrare reglementărilor UE (cum ar fi cea privind taxa de primă înmatriculare devenită taxă pe poluare şi transformată în timbru de mediu). Dar mai ales m-aş bucura să susţineţi, la fel de vehement ca acum, acest principiu în faţa colegilor dvs atunci când justiţia instrumentează cauze penale cu parlamentari şi miniştri, care trebuie să îşi facă apărări pe fond în faţa organelor judiciare şi nu în Parlament. Nu mă îndoiesc că în virtutea principiului pe care tocmai îl clamaţi nu veţi mai adera la ideea transformării camerelor Parlamentului în instituţii de blocare a demersurilor judiciare sau chiar de instituire a impunităţii pentru anumite persoane, creând dacă nu certitudinea, cel puţin aparenţa că anumite persoane se situează deasupra legii în virtutea deţinerii unor funcţii în stat. Aceasta şi pentru că `rule of law` înseamnă guvernarea prin lege, nu prin oameni; or, legea trebuie să se aplice în mod egal pentru toţi.

4. În final, permiteţi-mi ca tot în virtutea acestui principiu, afirmat din ce în ce mai des în spaţiul public în România, să vă reamintesc că în trei rapoarte ale Comisiei Europene din anii precedenţi s-a considerat inadecvată şi contrară principiului independenţei justiţiei orice formă de presiune din partea politicului asupra sistemului judiciar şi orice atac personal la adresa unor magistraţi. De aceea, consider că ar fi mai potrivit ca demersurile dvs să se limiteze doar la aspecte instituţionale. Aceasta cu atât mai mult cu cât Justiţia, Parlamentul, Guvernul, Preşedintele statului îşi datorează o cooperare loială, după cum ne-a sfătuit Comisia de la Veneţia

Vă asigur de întreaga mea participare la soluţionarea deficienţelor de sistem pe care le veţi sesiza în mod legal instituţiei din care fac parte.

Cu stimă,

Judecător Cristi Danileţ,

membru CSM

De ce nu ma duc la o cafea in sediul Parlamentului

Preşedintele Senatului a anunţat, marţi, că propune organizarea cât mai curând posibil, la Palatul Parlamentului, a unei întâlniri informale între conducerea Senatului şi membrii CSM, pe tema relaţiei bilaterale şi a exercitării atribuţiilor celor două instituţii. Miercuri el a declarat că în şedinţa Biroului Permanent s-a decis ca data întâlnirii informale dintre Senat şi CSM va fi stabilită săptămâna viitoare, după ce membrii conducerii Senatului se consultă cu partidele din care fac parte.

Eu m-am decis să nu particip la o astfel de întâlnire. Iată motivele:

• Pentru că o întâlnire „informală” poate avea loc între persoane, dar nu între instituții ale statului;
• Pentru că o astfel de întâlnire în mod normal nu ar trebui să aibă agendă și teme prestabilite, ci este mai degrabă pentru cunoașterea partenerilor, pentru socializare;
• Pentru că în vederea unei întâlniri informale nu se face declarație de presă într-o zi, nu se face anunț în presă în ziua următoare, nu se consultă partidele și nu se stabilesc date punând în mișcare rotițe birocratice instituționale;
• Pentru că o astfel de întâlnire este deocamdată inoportună cât timp a fost generată de un demers al CSM finalizat cu o „sancționare” a Senatului de către CCR (până va fi motivată decizia);
• Pentru că o astfel de întâlnire poate avea loc la o cafenea sau o cofetărie, dar nu în sediul unei instituții, mai ales când este vorba de Parlament;
• Pentru că o întâlnire Judiciar-Legislativ nu trebuie ferită de ochii și urechile presei. Nu mi se pare tocmai în regulă să fie anunțată public această întâlnire după care conținutul să fie secretizat pe motiv că discuția este „informală”;
• Nu în ultimul rând, nu vreau să văd cum membrii CSM sunt apostrofați și în privat, nu doar în public ca până acum, că au solicitat președintelui CSM sesizarea CCR cu privire la votul din Senat într-o cauză judiciară a unui parlamentar.

Eu cred că reprezentanții celor trei puteri trebuie să aibă discuții cât se poate de formale și care să se desfășoare în public. Justiția nu are ce negocia cu Parlamentul, cu atât mai mult în spatele ușilor închise și mai ales când situația este atât de tensionată din cazul încălcărilor repetate ale Constituției din partea unei puteri. Mai mult, dezbaterile nu pot avea ca obiect cauze judiciare punctuale, chiar dacă a intervenit Curtea Constituțională.

De altfel, există cadrul legal necesar pentru acest dialog: instituțiile își datorează respect reciproc și trebuie să coopereze în mod loial, spune Comisia de la Veneția (opinia din decembrie 2012, p.17); puterile trebuie să colaboreze în mod loial, reia aceeași Comisie (opinia din martie 2014, pct. 33); CSM trebuie să fie parte la discuțiile privind revizuirea Constituției, așa cum cere Comisia Europeană (rapoartele MCV – p.3 din ianuarie 2014 și p.5 din ianuarie 2015); CSM trebuie să prezinte Parlamentului Raportul privind starea justiției și Raportul privind activitatea CSM (art. 38 alin. 6 din Legea nr. 317/2004); Ministrul Justiției trebuie să prezinte Parlamentului concluziile sale privind raportul de activitate al PICCJ, respectiv al DNA (art. 79 și art. 88 din Legea nr.304/2004) – de notat că de la intrarea lor în vigoare în anul 2005 aceste dispoziții legale s-au respectat o singură dată; în rest, discuțiile au avut loc la televizor. Mai mult, la protestul magistraților din anul 2009 chiar s-a propus încheierea unui Pact între puteri, finalizat doar cu semnarea parțială a unor principii, azi nerespectate. Anul trecut și anul acesta ministrul justiției a avansat ideea unui cod de conduită politică cu privire la justiție, dar inițiativa s-a rezumat doar la emiterea acestei idei. Inutil să reamintesc conduita politicienilor care a fost dezavuată de Comisia Europeană în rapoartele MCV din vara 2012 (p.3 și p.22 unde se solicită măsuri disciplinare împotriva politicienilor care subminează credibilitatea judecătorilor sau care exercită presiuni asupra instituțiilor judiciare, p.15 unde se critică folosirea imunității pentru blocarea unor dosare), din ianuarie 2013 (p.4 unde se denunță actele de intimidare sau hărțuire comise împotriva unor persoane care lucrează în instituții judiciare și anticorupție importante și se cere clasei politice să ajungă la un consens privind abținerea de la criticarea hotărârilor judecătorești, de la subminarea credibilității magistraților sau de la exercitarea de presiuni asupra acestora, p.6 unde se susține necesitatea justificării refuzului de ridicare a imunității), din ianuarie 2014 (p.3 unde se menționează că încă există atacuri politice la adresa magistraților, la p.4 se menționează că sunt hotărâri judecătorești definitive pe care Senatul nu le execută, la p.8 se reia critica cu privire la nemotivarea hotărârilor de ridicare a imunității, iar la p.13 se recomandă alcătuirea unui Cod de conduită al parlamentarilor cu dispoziții clare în ceea ce privește respectarea independenței sistemului judiciar, și în special a hotărârilor judecătorești de către parlamentari și în cadrul procesului parlamentar), din ianuarie 2015 (p.4 unde se reamintește de existența atacurilor la adresa magistraților și neadoptarea codului de conduită al parlamentarilor, p. 11 unde se arată că răspunsul Parlamentului la solicitările DNA pare arbitrar și lipsit de criterii obiective).

Așadar, problema nu este la Justiție, ci la celelalte puteri. Cadrul legal de discutare a modului de intrare în ordinea constituțională a Parlamentului există deja. Sugestii și recomandări cu privire la ce trebuie îndreptat sunt de mulți ani formulate: lămurirea limitelor imunității pentru parlamentari, lămurirea blocajului procedural cu privire la miniștri dar mai ales pentru foștii miniștri, eliminarea practicii ca procurorii să trimită la Parlament dosarele nepublice cu privire la parlamentarii sau miniștrii cercetați, lămurirea limitelor criticismului politicienilor la adresa unor magistrați sau a unor măsuri ori decizii punctuale, respectarea hotărârilor judecătorești definitive (și, dacă e să discutăm despre integritate, poate atingem și subiectul referitor la cei condamnați definitiv care încă sunt parlamentari), invitarea CSM la orice discuție pe marginea modificării Constituției.

De cafele vom avea timp. Acum este momentul pentru discuții autentice.

Explicatii cu privire la lucrarea „Teste grila”

Update, 26 aug. 2014: Prin rezolutia din 14 august, comunicată mie pe 26 august, Inspecția Judiciară a clasat sesizarea cu privire la articolul de presă semnatat, arătând că tot ceea ce cuprinde el nu coincide realității: a stabilit cu valoare de principiu că magistrații au voie sa producă lucrări științifice, gratuite sau plătite astfel că eu nu am incălcat nicio lege, a constatat că grilele întocmite de mine sunt postate din luna aprlie gratuit pe internet și a constatat că în ședința CSM când s-au stabilit comisiile pentru admiterea la INM eu nu am luat parte la decizie, astfel că nu pot fi bănuit de vreun conflict de interese.

Constat ca există interes din partea mass-mediei în legătură cu o lucrarea de a mea care conține teste grilă din codul penal și codul de procedură penală. Înțeleg să dau câteva explicații:

1. Magistrații au dreptul să fie autori ai unor lucrări de specialitate. Alcătuirea unor teste pentru învățarea codurilor reprezintă o astfel de lucrare științifică. Anul acesta am avut două astfel de lucrări vizând penalul și procedura penală: una întocmită voluntar la cererea asociației non-profit ViaLex (eu fiind coordonatorul grupului care a lucrat la grile și păstrând drepturile de autor, iar modulul astfel alcătuit fiind distribuit gratuit doritorilor), iar o a doua contra cost în variantă print (aici cedând drepturile de autor). Nu sunt implicat în managementul sau marketingul celor două entități care gestionează aceste activități, deci nu sunt responsabil de modalitatea de informare și distribuire a lucrărilor mele (asociația prin program MagisINM, iar editura prin proiectul grile.juridice.ro). Scopul alcătuirii acestor grile, ce pot fi utilizate pentru examenul de licență, admiterea la Barou, admiterea la INM și admiterea la magistratură este acela de a ajuta studenții și absolvenții de drept să învețe cele două coduri noi, intrate în vigoare la 1 februarie 2014.

2. De trei ani de zile alcătuiesc Ghiduri de admitere la INM, descriind pe larg modalitatea de alcătuire a dosarelor de candidat, de întocmire a grilelor, metode de învățat, modalitatea de desfășurare a concursului etc. Nu am nicio problemă în a disemina informații utile doritorilor, pe cale legală. Această activitate nu vizează informații nepublice (de ex, componența comisiei de admitere). Lucrările mele nu sunt întocmite în numele CSM și acest lucru rezultă în mod expres din cuvântul introductiv scris pentru fiecare.

3. Eu nu fac parte din comisia de admitere la concurs – potrivit legii, membrii CSM nu pot face parte din comisia care alcătuiește subiectele sau cea care soluționează contestațiile. Mai mult, fiind în concediu de odihnă, nu am participat la ședința CSM din 3 iulie 2014 în care s-a decis componența acestor comisii. Așadar, nu exista nicio suspiciune cu privire la existența vreunui conflict de interese (care presupune luarea unei decizii în temeiul funcției publice pentru a dobândi un beneficiu în folos privat). Mai mult, nu am dat și nu dau meditații pentru pregătire la concurs: toate informațiile oferite de mine sunt publice (de ex, conferință organizată la Facultatea de Drept) și valabile pentru toți cei interesați; ele vizează modalitatea de organizare și desfășurare a concursului, așa cum reiese din reglementările în vigoare și practica comisiilor și ale CSM din anii trecuți.

4. Prima probă a concursului de admitere la INM și magistratură din acest an – grilele la materiile de drept – se va derula pe data de 31 august. Ele vor fi alcătuite de comisia desemnată în noaptea de 30/31 august. Subiectele vor fi sigilate și păstrate sub pază. Cei care le vor multiplica vor fi izolați până după deschiderea subiectelor. Grilele publicate de mine nu sunt din cele care vor fi date la concursul din acest an.

5. Nu s-a demarat nicio acțiune disciplinară în legătură cu vreo posibilă abatere comise de subsemnatul, nici în legătură cu alcătuirea acelelor grile, nici în legătură cu vreo altă faptă. Nu sunt cercetat de Inspecția Judiciară, ci aceasta s-a sezizat din oficiu cu privire la speculațiile în legătură cu aceste grile și relatate într-un articol de presă și efectuează verificările preliminare ce se impun – așa cum face de fiecare dată atunci când presa scrie ceva negativ despre un magistrat sau există o reclamație împotriva unui magistrat (adică câteva mii în fiecare an, din care numai pe mine m-au privit vreo 5, toate finalizate prin clasare, aspectele invocate de presă fiind speculații sau invenții).

La mulți ani Justiției române!

În prima duminică din luna iulie a fiecărui an se sărbătorește, începând cu anul 1994, ZIUA JUSTIȚIEI.

În mod tradițional, se consideră că trebuie celebrată magistratura română. CSM organizează, duminică 6 iulie 2014, începând cu ora 14 o manifestare în Palatul de Justiție din București.

Eu cred că se cuvine, de ZIUA JUSTIȚIEI, să îi enumeram pe toti cei care infaptuiesc sau contribuie la înfăptuirea justiției. Asadar, felicitări și mulțumiri: judecătorilor și procurorilor, magistraților asistenți și asistenților judiciari, grefierilor și funcționarilor și personalului conex din instanțe și parchete, poliției judiciare, avocaților, consilierilor juridici și consilierilor de proprietate intelectuală, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, notarilor publici și mediatorilor, executorilor judecătorești și practicienilor în insolvență,  experților judiciari și traducătorilor/interpreților, consilierilor de probațiune și inspectorilor de integritate, demnitarilor și personalului din Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii.

O urare de succes pentru absolvenții de drept care pe 31 august vor susține un concurs foarte greu pentru a intra în justiție. Încă o urare de succes pentru cei 200 proaspeți absolvenți ai I.N.M care pe 15 iulie își încep prima zi în instanțe și parchete. Și o mulțumire specială populației, care are din ce în ce mai mare încredere în justiție. Justiția – pentru societate! Societatea – pentru justiție!

La multi ani Justiţiei române!

PS: O listă a tuturor zilelor celebrate oficial este disponibilă aici www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.lista_abc?id=22708. Sunt consacrate ca zile distincte: Ziua avocatului – 24 iunie, Ziua mediatorului – 4 mai, Ziua executorului judecătoresc – 10 mai, Ziua poliției – 25 martie.

27 mai 2014 – O zi din viata mea

Ieri am avut o zi plină. Cam toate sunt așa. Însă ziua de ieri a fost una deosebită, fiindcă am desfășurat activități care au legătură cu toate preocupările mele din ultimii ani: justiție, etică, mediere, admitere la INM, educație juridică, relație cu ONG-uri și presa, colaborare cu instituțiile statului, publicistică.  Între două întâlniri am putut să vorbesc și acasă, să văd ce îmi face familia – Cristina a luat un zece :) . Pe drum am apucat doar să văd, nu și să răspund, la mesajele de pe Facebook.

1. CSM. Dimineață am fost la sediul CSM. Mi-am văzut dosarele pentru a doua zi, când urma să soluționăm cauze disciplinare cu privire la judecători acuzați că au comis abateri incompatibile cu statutul de magistrat. Tot ieri mi-am programat trei zile de concediu pentru formare profesională – plec săptămâna viitoare în Tunisia ca trainer pe reforma judiciară, independența justiției și etica magistraților într-un program susținut de Guvernul olandez și un ong internațional pentru o țară aflată la începutul democratizării ei.

2. Educație juridică. Acum două săptămâni am finalizat broșura „Unde-i lege, nu-i tocmeală”. E un manual de educație juridică, lucrat de mine cu cei din Poliția Capitalei, care prezintă Codul Penal pe înțelesul copiilor și tinerilor. Din resursele mele am comandat 1.000 exemplare și alaltăieri le-am primit. Ieri am distribuit câte un exemplar membrilor CSM, în speranța că îi pot sensibiliza și se pot implica cumva în multiplicarea și distribuirea lor. Am primit aprecieri de la colegi din staff-ul tehnic  al CSM care au primit broșuri pentru copiii lor.

O primă comandă de 30 exemplare am trimis către o școală modestă din com. Ileana, de lângă București, unde diriginta unei clase este o profesoară care este prietenă cu mine pe Facebook.

3. Relația cu ONG-uri M-a contactat președinta Asociației Viața fără violență. Cu această asociație am fost implicat în săptămânile dinainte de Paște într-un proiect pilot care a presupus ca o echipă alcătuită dintr-un judecător, un procuror, un avocat, un polițist și un psiholog să aibă întâlniri separate, în câte o școală din fiecare sector al capitalei, cu părinții, profesorii și elevii. D-na președinte  mi-a spus că pe 12 iunie va avea loc finalizarea proiectului, iar ideile copiilor legate de prevenirea violenței în școli vor fi premiate, astfel că ar fi bine să le dăm și broșura. Așa că 360 de exemplare vor merge de la mine la copii, căci promisiunile Primăriei Generale de a o multiplica încă nu s-au materializat.

3. Ministerul Justiției Apoi am fost la Ministerul Justiției, un secretar de stat interesându-se de manualul pentru copii. Am avut discuții pentru multiplicarea lui în cadrul unui proiect cu olandezii care susțin asemenea activități. Se pare că vor aproba într-o primă fază tipărirea a 3000 exemplare. În paralel am discutat despre posibile proiecte în care ar trebui implicate instituțiile juridice pentru a asigura transparența justiției, eu avansând ideea unei „traduceri” a tot ce ține de justiție, pe înțelesul omului obișnuit. Anii următori vor fi dedicați acestui gen de proiecte.

4. Mediere Tot la MJ am discutat despre mediere. După decizia CCR care declară ca neconstituțională reglementarea cu privire la respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii de informare, statul e dator să regândească sistemul de încurajare a cetățenilor români să apeleze la mediere. Probabil vom reactiva grupul CSM-MJ-CdM creat la finalul anului 2012. Am mai discutat cu d-na secretar de stat necesitatea emiterii unui Ordin de către conducerea Poliției și a Parchetului cu privire la implementarea dispozițiilor ce reglementează medierea penală, apărute la 1 februarie 2014. Urmează să facem demersurile în acest sens.

Tot în 2012 am propus și s-a inclus în Planul de promovare a medierii măsuri menite să sensibilizeze magistrații în această direcție. Anul acesta, în cadrul unui proiect de finanțare norvegian pentru România, încep primele acțiuni în acest sens.  Mâine  și poimâine va avea loc la sediul INM Conferinţa de lansare „Medierea pentru judecători şi procurori” – timp de două zile judecători, procurori și mediatori vor dezbate principalele chestiuni legate de aplicarea legii medierii în instanțele și parchetele din România. Ca urmare, m-am ocupat de ultimele detalii organizatorice: completarea listei de participanți, transmiterea online a conferinței, trimiterea către vorbitori a problemelor semnalate pe forumurile de discuții ale mediatorilor.

5. Poliția De la minister am mers la Poliția mun. București, la Serviciul de analiză și prevenire a criminalității. Ei sunt cei care au avut ideea broșurii și care au întocmit primele versiuni ale acesteia. Sunt oameni extraordinari, care desfășoară de mulți ani întâlniri cu elevii. Am nevoie de la ei de o aprobare ca manualul să fie multiplicat de către MJ, fără invocarea vreunor drepturi de autor. Mi-au spus că a fost un an în care au reușit să distribuie  o broșură similară, întocmită potrivit vechiului cod penal, odată cu eliberarea cărții de identitate . Mi se pare extraordinar. Dacă MAI și-ar propune asta, am putea difuza o astfel de broșură fiecărui tânăr care împlinește 14 ani. Se pare că deocamdată doar Poliția sector 5 își permite multiplicarea broșurii.

6. Presa Apoi am fost la sediul unei agenții de presă. O colegă judecător m-a rugat să îi dau câteva exemplare de pe broșură pentru fiica ei și colege din clasa acesteia. Cum soțul ei lucrează în presă și îmi era în drum, am intrat acolo să le las. Cu această ocazie am discutat despre un proiect de răspândirea a informațiilor corecte și adecvate în legătură cu principii esențiale ale democrației. Normal, mă voi implica în aceasta. Mai mult, am un proiect propriu despre anumite „mituri” care circulă în legătură cu justiția, pe care îmi propun să le răstorn J. În curând!

7. Cărți La amiază am ajuns la editura care a acceptat să îmi publice anul acesta două lucrări folositoare celor care vor să se prezinte la concursul de admitere la INM și în magistratură – Proba 1. Grile (prima ediție) și Proba 3. Interviul (a doua ediție). Am ridicat exemplarele mele cu titlu de drepturi de autor. Ca de obicei, pentru studenții care nu și le permit și pe care i-am remarcat în cursul peregrinărilor mele prin țară, le voi face cadou – deja am pachetele pregătite pentru Cluj, Suceava, Iași, Buzău.

8.  Studenți După masă am participat la festivitatea de închidere a primului program de internship organizat de agenția de presă juridică Eurojust.ro. Am luat cuvântul arătând voluntarilor ce importantă este o activitate de diseminare corectă a informațiilor despre justiție, am semnat diplomele și am făcut o foto de final J.

9. TV La 7 pm am fost la TVR1, invitat în emisiunea „În linia întâi” (de la min. 31.00), unde am discutat despre corupția din justiție. Din păcate, constat că în fiecare lună sau chiar săptămână avem câte un caz cu magistrat cercetați disciplinar sau penal. În discuția prealabilă cu d-nul avocat Gheorghe Florea, am atins problemele de etică privind relația judecători-avocați și am stabilit că atunci când vom redacta îndrumarul de conduită judiciară să propunem invitarea unor avocați.

10. Admitere INM.  La ora 8 pm am avut o întâlnire „la un suc” cu 12 studenți și absolvenți, prieteni pe Facebook cu mine. Unii au vrut să mă cunoască, alții să afle mai multe despre admitere în magistratură și viața de magistrat, alții să își lămurească anumite dileme din noile coduri. A fost un fel de preambul la întâlnirea organizată de SSUB mâine la ora 5 pm pe tema Totul despre admiterea la INM. Discuțiile au durat până spre miezul nopții. Sper din inimă ca unii dintre participanți să îmi devină în curând colegi.