CRISTI DANILEŢ – judecător

19/07/2015

Petitie online pentru arestare? Pai, justitia nu este plebiscitara!

Filed under: educatie,independenta justitiei — Cristi Danilet @ 11:42 AM
Tags: , ,

petitie

UPDATE, 24 iul 2015: Inspecţia judiciară, sesizază de CSM în luna iunie, a terminat verificările preliminare şi au declanşat procedura de cercetare disciplinară a magistraţilor implicaţi în soluţionarea acestui caz – comunicat AICI.

Circulă o petiţie pe net prin care se cere arestarea unor indivizi cercetaţi pentru comiterea unei infracţiuni de viol. Cazul judiciar este în derulare, fiind pe rolul unei instanţe din România.

Poate că cei care semnează acest document online înţeleg să se implice via internet în dezbaterea unei cauze penale care priveşte o acuzaţie de comitere a unei fapte extrem de grave (infractiunea de viol comisă de două sau mai multe persoane se sancţioneaza cu închisoare de la 5 la 12 ani). În această situaţie dezbaterea chiar are loc: ea se desfăşoară în mediul virtual, în cadrul forumului creat automat în care persoane care îşi declină sau nu identitatea reală îşi exprimă opiniile despre faptă, despre dosar, despre persoane etc. Evident, comentatorii au la dispoziţie doar informaţiile prezentate de mass-media. Niciunul nu a accesat site-ul ce conţine informaţii oficiale…

Dar poate că cei care semnează această petiţie cred că ei au dreptul să ceară arestarea cuiva şi că există vreo autoritate competentă care va analiza cererea lor. Cu privire la acest aspect spun că este o inducere în eroare a populaţiei semnatare în primul rând prin titlul demersului (`Cerem arestarea celor 7 baieti violatori din Vaslui!!`), în al doilea rând prin mijlocul folosit (petiţie=cerere). Aş vrea să fie clar pentru toată lumea: indiferent de subiectul abordat, petiţiile online nu au nicio valoare juridică, adică ele însele nu vor determina producerea vreunei consecinţe în sensul dorit de petiţionari. Ele sunt doar subiecte propuse spre dezbatere şi atât.

Prin urmare, întorcându-ne la cazul de faţă, vă asigur că judecătorul cauzei nu se va uita peste această petiţie, pentru că ea nu este un document care să ajungă la dosar în condiţii procedurale. Cererile în cadrul unui proces trebuie concepute şi depuse după anumite formalităţi înscrise în Codul de procedură (civilă sau penală, după caz); or, publicului nu i se recunoaşte de către lege dreptul de a interveni în procese aflate în derulare, cu atât mai puţin prin instrumente online nevalidate. Vă mai asigur că nici Inspecţia, nici CSM nu se va uita peste această petiţie din aceleaşi raţiuni. Oricum, acestor ultime organisme chiar le este interzis de lege să se amestece în modul de desfăşurare a unui proces, ele neputând ordona sau influenţa în vreun fel pe judecătorul cauzei.

Aş dori să mai reţinem un aspect: lăsarea acuzatului în libertate pe parcursul procesului nu înseamnă nevinovăţia sa, după cum arestarea lui nu inseamnă vinovăţia sa. Ci măsurile preventive se adoptă pe baza unor suspiciuni rezonabile de comitere a unei fapte ilicite, iar soluţia finală trebuie luată pe baza unor certitudini cu privire la comiterea faptei şi existenţa vinovăţiei persoanei acuzate, după cum am arătat şi cu alt prilej. Prin urmare cred că ar fi legitim pentru public să îşi dorească nu arestari, ci procese rapide, desfăşurate cu respectarea drepturilor omului şi finalizate prin sancţionarea fermă şi exemplară a celor vinovaţi, dacă e cazul.

Personal, consider chiar periculos ca oamenii să creadă că pot vreodată influenţa prin astfel de demersuri modul de derulare a unei cauze: se adună azi câteva mii de oameni care cer arestarea, mâine ca să ceară condamnarea, poimâine fac o demonstraţie că nu sunt de acord cu soluţia instanţei etc. Publicul îşi poate eventual exprima opinia cu privire la modul de administrare al justiţiei (`vrem aer condiţionat în sălile de judecată`, `vrem publicarea tuturor hotărârilor judecătoreşti pe internet`, `vrem transmiterea online a şedinţelor de judecată`, `vrem sancţionarea mai aspră a violatorilor, a corupţilor, a tâlharilor`), dar în niciun caz nu se poate implica în înfăptuirea justiţiei într-un dosar individualizat. Pentru că trebuie înfăptuită în condiţii de deplină independenţă, adică în absenţa oricăror imixtiuni, presiuni, ameninţări, influenţe, justiţia nu se face la cererea publicului şi nici pentru a mulţumi publicul. Nici măcar propria convingere a magistratului nu are relevanţă, ci probele din dosar şi legea sunt singurele criterii pe care el trebuie să le ia în considerare atunci când soluţionează o cauză concretă.

UPDATE 21.07.2015: Ministrul Justiţiei – `Justiţia se face în sala de judecată şi atât` Ziare.com. Gabriel Bejan – 5 argumente impotriva petiţiei RoL

181 comentarii »

  1. Stim cu totii asta Domnule Cristi D, petitia e totusi un mod de a-si arata nemultumirea fata de taraganarea lucrurilor. Nu trebuia sa va obositi cu precizari, justitia e independenta de vointa maselor. Aveti colegi superficiali si cam nepasatori, influientati de avocati oportunisti -ceea ce ne determina sa ne spunem of-ul.

    Comentariu de Marius — 19/07/2015 @ 1:09 PM | Răspunde

    • Pai spuneti-va of-ul in legatura cu acele aspecte, dar nu cereti judecatorilor sa aresteze oameni ca asa vi se pare dvs ca ar fi bine!!

      Comentariu de Cristi D — 19/07/2015 @ 1:28 PM | Răspunde

    • y = 10277×2 – 31209x + 28750
      poate pare ciudat :)
      este „rata de crestere” a semnaturilor :)
      inginer … sry …
      sunt roman ..moldoveam ( Iasi) .. sunt mandru de tara … locul in care m-am nascut..
      nu este acceptabil … secolul 21 .. deci castrarea chimica este un inceput „real” … daca suntem oameni TREBUIE sa facem ceva .. sa reactionam.
      EU

      Comentariu de Birleanu — 21/07/2015 @ 7:40 PM | Răspunde

  2. Buna ziua!
    Sincer eu vad aceasta petitie mai degraba ca un semnal de alarma. Populatia nu mai inghite comportamente de genul acesta. Oamenii buni si decenti nu vor sa mai fie asupriti de tot felul de needucati.
    In legatura cu cei 7 violatori din VS: intr-adevar petitia cu pricina nu are o fundamentare legala, insa tind sa cred ca aici legea e stramba. Nu inteleg cum astfel de personaje au ce cauta in libertate. A fost groaznic ce au facut, iar lasarea lor fara pedeapsa un timp atat de lung nu face decat sa incurajeze asa ceva. Fapta am inteles ca s-a petrecut in nov. 2014. A trecut foarte mult timp. Poate au prelevat probe, poate nu. Daca nu.. de ce nu? Ca sa ii lase sa scape? Parerea mea e ca acest caz afecteaza cel putin urmatoarele: evident viata victimei, imaginea tuturor oamenilor din regiunea istorica Moldova – sunt pusi in aceeasi oala cu astia, indiferent cat se zbat sa isi faca alta imagine, si nu in ultimul rand turismul – sunt persoane care evita astfel de zone, unii generalizand la toata tara. Trebuiesc luate masuri in zona, nu se mai poate, Judetul VS e in top la toata gama de infractiuni cu violenta. E o problema de educatie si mentalitate, dar din cate vad biserica (cica sunt credinciosi acolo) nu rezolva nimic… Poate aveti o solutie?

    Comentariu de IuliaG — 19/07/2015 @ 1:39 PM | Răspunde

    • Evident ca am o solutie: educatia. Dar cati ati semna petitii pentru asa ceva?! In afara de scandal si de aruncat vina pe institutii, internautii nu par a fi interesati de asa ceva.

      Comentariu de Cristi D — 19/07/2015 @ 5:12 PM | Răspunde

      • Eu as semna. Cred ca mai problematic insa ar fi organizarea unor astfel de cursuri, schimbarea programei scolare si aducerea profesorilor si a educatorilor la sate.

        Comentariu de IuliaG — 19/07/2015 @ 5:53 PM | Răspunde

        • Atunci, sa lasam asa, educatia pe mana parintilor si a prietenilor de pahar. Ramane ca dvs sa aveti grija in ce masina va urcati…

          Comentariu de Cristi D — 19/07/2015 @ 8:39 PM | Răspunde

  3. Sa plateasca nemernicii

    Comentariu de Mititean Grigore Alexandru — 19/07/2015 @ 2:42 PM | Răspunde

  4. E bine ca nici CSMu nu se uita si doarme… „e vina fetei” ca un articol dintr-un cod care a intrat in vigoare de 1 an jumate e declarat neconstitutional (ca multe alte articole, o porcarie de cod, au selectionat si persoane picate la bac sa il faca) si faciliteaza schimbarea masuri preventive… si creaza impresia ca cei 7 sunt declarati de justitie nevinovati… cineva trebuie sa dea niste explicatii… de ce nu se putea luat de exemplu tot masura arestului la domiciliu… se da pe la televizor vreo luna despre caz… se semneaza la petitia asta inca 2 luni… lumea va uita… cei 7 stau „in libertate” pe control judiciar datorita unui „viciu de legalitate” … lumea uita… peste 2 ani poate ajung si ei la inchisoare… Consider ca o explicatie publica al acesui „viciu de legalitate” si de ce a aparut acest viciu ar fi binevenita… nu pentru mine… dar macar pentru cei ce semneaza petitia poate fac alt cine stie…

    Comentariu de Somn usor — 19/07/2015 @ 3:42 PM | Răspunde

    • Exista o masura preventiva dispusa cu privire la inculpati. Numai daca incalca conditiile controlului judiciar se poate lua o masura mai grava.

      Comentariu de Cristi D — 19/07/2015 @ 5:10 PM | Răspunde

      • 3 din 7 recunosc fapta si probabil au declarat tot ce stiu… si sunt pusi in libertate… le cerceteaza c******? ce le mai fac? expertiza la …

        Comentariu de tampenie de justitie... — 20/07/2015 @ 1:35 PM | Răspunde

      • Si nu le-au incalcat? Au amenintat jurnalisti, au amenintat si incercat sa cumpere victima, au declarat ca sunt mandrii de ce grozavie au facut?

        Comentariu de camelia — 22/07/2015 @ 10:01 AM | Răspunde

        • Asta nu stabilesc eu sau dvs. Ci numai judecatorul cauzei, la cererea procurorului sau din oficiu. Eu si dvs suntem doar spectatori, nu actori.

          Comentariu de Cristi D — 22/07/2015 @ 10:42 AM | Răspunde

          • Stimate domn judecător, teoretic dvs. aveţi dreptate.Însă, vă întreb şi mă întreb: dacă nu ar fi acest scandal public, ar fi cercetat cineva modul în care au fost eliberaţi aceşti violatori? Ar fi avut biata fată măcar speranţa de a fi judecată corect? Eu sper ca acest scandal să mă ajute pe mine în procesul ce-l am pe rol, în sensul ca măcar acum, judecătorul de caz să citească cu atenţie documentele din dosar şi să nu se lase influenţat din te miri unde.

            Comentariu de Martonze — 22/07/2015 @ 2:03 PM | Răspunde

  5. nu cred ca poate avea efecte juridice o petitie ,indiferent pentru ce ar fi ea facuta ..o petitie este doar vocea civica exprimata pe un anumit subiect ,aici cazul fetei violate versus eliberarea celor ce au facut aceasta fapta ( au recunoscut acest lucru deci nu sunt doar banuiti )….ce nu reusesc sa inteleg este de unde a venit acea motivare a judecatorilor ce a dus la astfel de miscari in societatea civila fata de acest subiect…nu contest legalitatea motivarii ci sictirul fata de victima ce reiese din ea ……cu totii ne dorim o justitie care sa faca dovada maturitatii ,lagalitati,moralitati si intransigentei fata de ilegalitate insa a te folosi de literea si spiritul legii pentru o faradelege de ordin moral este totusi prea mult …

    Comentariu de Dan Petrescu — 19/07/2015 @ 4:29 PM | Răspunde

  6. Asta nu-i justiţie, domnule judecător!

    Cât de credibili pot fi majoritatea judecătorilor când timp de 25 de ani sub ochii „atenţi” ai justiţiei a fost jefuită o ţară cu furturi poate de sute de miliarde de euro iar infractori periculosi au ajuns să mituiască judecătorii? Câţi criminali au ajuns să fie scăpaţi de către judecători sau cu pedepse ridicole? Erori există în orice ţară, însă în România corpul judecătorilor de 25 de ani a fost complice cu cei care au jefuit ţara!

    Cum putem accepta ca un judecător să-şi exercite funcţia mai departe şi să avem credinţa că va judeca drept (cine garantează?), judecator care a ajuns şi în CSM (judecătoare delegată) în condiţiile în care acest judecător (judecătoare) pe lângă zeci de probe, înscrisuri, a ignorat inclusiv interogatoriul în instanţa a vinovatului şi a martorilor săi, parte vinovată şi martori care au recunoscut adevărul susţinut de către partea vătămată? Avocatul a judecat apoi pe acuzat in numele ficelor acestuia că i-a stricat socotelile şi că va trebui ca judecătorea să îndrepte cumva mărturisirea făcută!

    Ce valabilitate are legea pentru o astfel de judecătoare şi afirmaţia: citat Judecător Cristi Danilet „Nici măcar propria convingere a magistratului nu are relevanţă, ci probele din dosar şi legea sunt singurele criterii pe care el trebuie să le ia în considerare atunci când soluţionează o cauză concretă.” ?

    Cazul la care fac referire în curând va fi expus public, pentru că actul de judecată în respectivul caz a fost viciat extrem de grav, caz în care judecătorea a ignorat total, 99/100, drepturi fundamentale prevazute de Constituţie, Codul Civil, Codul de Procedură Civilă şi alte zeci de legi! Voi expune motivări care ar fi fost concepute mult mai bine şi de un elev de clasa a zecea! De altfel aceste motivări nu puteau fi altfel, pentru că judecata era strâmbă, urât de tot!

    Când CSM -ul va fi o instituţie a statului român, a cetăţeanului, a poporului român şi nu a judecătorilor, instituţie care va trebuie să verifice aplicarea legii de către judecători în instaţele de judecată, in România încă la zeci de mii de oameni le vor fi distruse vieţile pe parcursul la mulţi ani, cu efecte devastatoare în societate! De aceea a ajus ca corupţia să fie generalizată. De aceea cei din administraţia locală şi centrală, politicianul, notarul, etc. complici cu judecătorii, au ajuns să-ţi arunce zâmbind sfidător în caz că te-au nedreptăţit: – Dute-n … justitie

    … acţionează în instanţă dacă nu-ţi convine, iar infractorul, interlopul să te ameninţe, să te bată, să te omoare, sa te violeze, etc.

    Cei 7, chiar dacă presupunem că victima ar fi fost de acord sau nu ar fi existat fapta, dovedită cu probe certe, imediat după eveniment, preventiv trebuiau reţinuţi până la un minimum de verificari! Sunt cetăţeani care au fost arestaţi şi chiar condamnaţi, pentru o găină, pentru zece lei furaţi din buzunar, dar fără probe certe, etc. Asta nu-i justiţie, domnule judecător!

    Comentariu de Un cetatean furat! — 19/07/2015 @ 5:40 PM | Răspunde

    • Justitia se face la sfarsitul procesului.
      Da, pentru ca justitia nu a functionat si s-a furat cat s-a putut, am ajuns in halul asta. Acum am inceput sa reparam ceea ce generatia dvs a distrus.
      Dvs nu aveti caderea sa comentati un proces concret. Din ce ati spus se deduce cu usurinta ca nu aveti nici cele mai banale cunostinte de procedura.

      Comentariu de Cristi D — 19/07/2015 @ 8:37 PM | Răspunde

      • De ce nu a functionat justitia? Acum functioneaza? Functioneaza numai in ceea ce priveste varful clasei politice, al puterii si nu peste tot! In fapt este o spalare, albire a unora, a banilor furati si a gravelor infractiuni pentru care nu-s judecati, multi dintre ei. Sunt judecati pentru maruntisuri si pedepsiti cu arest la domiciliu care intra in pedeapsa. Au ajuns infractorii care au furat zeci de milioane sa faca cate un an de inchisoare pentru ca au scris cate o carte. Populatia este satula si parerea generala este ca ceea ce se intampla, nu este decat o albire sau eliminarea din politic a unora de catre justitie. Nu vedeti ca nu aveti nici un comentariu favorabil?

        Dumneavoastra nu aveti caderea sa fiti contra acestui popor si in favorea judecatorilor care incalca legea. De 25 de ani romanii sunt satui de o astfel de justitie.Nu aveti dreptul sa aparati, sa acoperiti faptele judecatorilor corupti, incapabili, santajabili, slab pregatiti, indiferent cum sunt prezentate incalcarile de lege de catre cetateni. Nu este civilizat pentru un magistrat sa faca afirmatii generale jignitoare, fara a cunoaste concret la ce am facut referire, ca „nu aveti nici cele mai banale cunostinte de procedura.” Cineva pe aici spunea ca imediat fugiti in procedura, cand sunt unii judecatori acuzati, in chichite de procedura! Infractiunea nu se poate acoperi cu chichite de procedura! Nu numai in comentariul de fata ati jigniti, ci in general aveti comentarii jignitoare si o atitudine aroganta, ofensiva si de pe pozitie de forta, atitudine amenintatoare! Se simte peste tot in comentariile dumneavoastra senzatia de impunere rigida, fara argumentatia juridica rationala, umana, fara o argumentatie care ar trebui sa apartina unui magistrat. Se simte cum sunteti nervos si ca respingeti orice vi se pare ca va atinge, in majoritatea cazurilor pe drept.

        Cei care au furat, nu este generatia mea! Este generatia dumneavoastra, sunt sefii dumneavoastra, pentru ca ei vau format conform intereselor lor! Am caderea si libertatea sa judec ce cred eu ca cetatean. Vreti sa ne puneti botnita pentru a nu vorbi? Nu avem caderea? Din ce spuneti se deduce cu usurinta, ca jigniti si nu numai pe mine! Cand erati la Sojust, altfel de gandire aveati. Daca va-ti asumat dezbateri publice generale legate de justitie, nu jigniti si nu va considerati ca sunteti perfect si un cunoscator absolut a toate si a tot iar noi ceilalti suntem incapabili sa rationam la nivelul dumneavoastra!

        Comentariu de Un cetatean furat! — 20/07/2015 @ 2:49 AM | Răspunde

        • Domnule, dvs imi cereti sa intorc si celalalt obraz la insultele dvs? Haideti, am depasit de mult diplomatia asta care nu a dus la nimic. Deci, daca aveti ceva punctual de discutat de mine, puneti intrebari si va dau raspunsuri. Daca nu, va rog sa scrieri eseuri pe probleme existentiale in alta parte, nu pe blogul meu.
          PS. Eu nu am sefi. Niciun judecator nu are sef. Asta stiu si copii de clasa a patra unde tin lectii de educatie juridica.

          Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 12:07 PM | Răspunde

      • Domnule Danilet nu-mi vine sa cred ce scrieti ! Reparati ceea ce generatia de judecatori care are acum aprox 50 ani ( adica cei cu functii de conducere acum!) a lasat sa se fure in tot acest timp! Nu va suparati dar nu aveti nici cel mai elementar bun simt , atunci cand raspundeti intr-o asa maniera!

        Comentariu de Atezor — 27/07/2015 @ 1:09 AM | Răspunde

        • E parerea dvs. Dar vad ca inca continuati sa imi scrieti. Deduc ca va intereseaza ce scriu, deci. qed.

          Comentariu de Cristi D — 28/07/2015 @ 8:03 AM | Răspunde

  7. D-le judecator, ce pazeste CSM-ul, de ce nu preluati cazul sa vedeti daca s-a respectat legea de catre judecatori, daca nu cumva au fost influente de alte natura, daca nu cumva au fost platiti? De ce credeti ca suntem toti prosti iar numai dvs. destepti? De ce credeti ca plebea (plebiscitul de aici vine) are mai putin bun-simt si simt al al dreptatii decat niste functionari bine-platiti, care nu sunt controlati efectiv de nimeni si care isi permit sa se creada mai presus decat toti, pe banii nostri? Adevarul este ca nu se face nicun fel de control al activitatii instantelor iar abuzurile sunt la ordine zilei, din cauza coruptiei dar mai ales a nepasarii si incompetentei. Macar nu ne mai aburiti cu proceduri si procedee, ca numai atat stiti (la magistrati ma refer), dreptate ati uitat sa faceti! Cum e posibil sa nu fie considerata un pericol social lasarea in libertate a unor violatori care nu au pic de regret, care ameninta ziaristi si sunt un potential pericol si la adresa fetei, fiind din satul apropiat si influenti in zona? Cum e posibil sa li se dea o reducere de o treime din pedepasa pentru ca au recunoscut fapta , in conditiile in care nu au pic de regret si au facut lucrul asta doar pentru a obtine reducerea de pedeapsa? De ce nu pledati pentru schimbarea legii? De ce nu faceti ceva din postura in care sunteti pentru ca judecatorii sa se trezeasca, sa aiba frica de a nu aplica corect legea, pentru ca in afara de DNA nu-i controleaza nimeni efectiv?

    Comentariu de Andreea P. — 19/07/2015 @ 5:46 PM | Răspunde

    • Noi aplicam legea pe care dvs o ignorati. Chiar daca v-o explic pe intelesul dvs de ceva vreme. Trist.

      Comentariu de Cristi D — 19/07/2015 @ 8:38 PM | Răspunde

      • Domnule judecator, eu vorbesc despre lucruri reale si dvs. stiti sau ar trebui sa stiti ca sunt reale: faptul ca exista cazuri in care judecatorii NU aplica legea, indiferent din ce cauze (incompetenta, coruptie sau superficialitate) si nu au nicio emotie in acest sens pentru ca nu sunt controlati efectiv de nimeni, iar CSM-ul ar trebui sa se implice in aceste cazuri. Exista si controlul instatelor superioare, dar asta poate dura mult si nu poate justifica lasarea nepedepsita a cazurilor respective. De ce nu puteti la punct un sistem de raspundere disciplinara coerent, in care sa se aplice puncte pentru greseli flagrante sau rea-credinta, care sa duca la sanctiuni efective, cum ar fi taieri de salariu? La fel, un sistem de recompense corect, fara pile, fara solidaritati inutile? De exemplu in acest caz, vi se pare corecta legal motivarea colegei dvs. pentru inlocuirea arestului preventiv:
        “Ţinând seama de toate circumstanţele cauzei, precum şi de conduita procesuală şi de celelalte împrejurări care caracterizează persoana inculpaţilor, Tribunalul consideră că măsura preventivă a arestului la domiciliu este suficientă pentru sigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni. In raport de aceleaşi circumstanţe, instanţa de control judiciar apreciază că în actualul stadiu procesual al cauzei, în care sunt judecaţi inculpaţii, măsura arestării preventive nu mai întruneste cerinţa proporţionalităţii acesteia cu gravitatea acuzaţiei aduse acestora. Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul a avut în vedere lipsa antecedentelor penale ale celor patru inculpaţi, care se află la primul conflict cu legea penală, durata pe acestia au petrecut-o în arest preventiv (de circa 5 luni), ce a permis inculpaţilor să conştientizeze care sunt urmările comiterii de fapte antisociale”, se arată în motivarea hotărârii pronunţată de Tribunalul Vaslui pe 9 aprilie.
        Mie mi se pare ca in aceasta motivare se ignora prevederile legii, mai precis, in cazul violului, fapta in sine este sufient de grava sa justifice arestarea preventiva, chiar si in lipsa conditiilor de la al.1 al art 223 CPP cu singura conditie suplimentara ca lasarea in libertate sa fie un pericol pentru ordinea publica. De ce nu se motiveaza in acest fel (nu au avut curaj?): ca nu prezinta pericol pubilc lasarea in libertate. Cum poate sa spuna judecatorulca persoana inculpatilor care ameninta persoana vatamata si declara ca sunt mandri de ce au facut, care i-au propus plata unor suma de bani pentru a se impaca este relevanta in acest sens? De ce se face referire la al. 1 care nu are legatura, fiindca gravitatea faptei este prezumata absolut de lege ca poate determina arestarea preventiva, nu se poate ca un judecator sa spuna contrariul. Dati o directiva ca pentru fapte de violenta extrema care este acesta sa se judece in arest preventiv daca exista indicii temeinice ca inculpatul e autor al faptei.

        Comentariu de Andreea P. — 20/07/2015 @ 1:01 PM | Răspunde

      • „Noi aplicam legea pe care dvs o ignorati”. Si legea ar trebui sa serveasca intereslor celor 7? Sau intereselor celor 200000 + 1? Multumesc. Ma semnez umil: un simplu cetatean.

        Comentariu de Andrei — 21/07/2015 @ 10:42 PM | Răspunde

  8. au existat și există petiții internaționale ce sunt prezentate guvernelor țărilor democrate pentru a face presiuni asupra guvernelor nedemocratice și eliberarea unor deținuți arestați abuziv sau acuzați de fapte imaginare. asia bibi este un exemplu.

    și fără valoare juridică un milion de petenți ar trebui să pună pe gînduri pe oricine.

    Comentariu de Alexandru Nădăban — 19/07/2015 @ 6:36 PM | Răspunde

    • Pe mine m-ar pune serios pe ganduri ca 1 mil de oameni sa semneze o petitie prin care sa ne ceara sa incalcam legea.

      Comentariu de Cristi D — 19/07/2015 @ 8:40 PM | Răspunde

      • Pai d-le Danilet, in democratie se zice ca „vox populi, vox Dei !” … iar eu sunt convins de asta … Fac pariu cu oricine ca, daca poporul va dori si va vota intr-o zi ca sa nu mai existe justitie, ci doar organe represive, atunci ar exista numai militieni, iar judecatorii ar fi ghilotinati pentru ca sistemul lor de valori nu este „corespunzator” „valorilor democratice” …sau unii dintre ei se vor „adapta” (pardon!, se vor „reeduca” – parca asta era unul din scopurile „pedepsei penale”, nu-i asa?)…

        Sau, in democratie, libertatea de exprimare este garantata de Constitutie si nu poate fi reprimata doar pentru ca „justitia nu este plebiscitara” … Nu-i nimic, va deveni pentru ca in democratie „poporul” decide prin vot … iar votul poate fi si „electronic”.

        Comentariu de area — 19/07/2015 @ 11:54 PM | Răspunde

        • Democratia pe care o invocati dvs a dus la tirania majoritatii. Apoi a aparut republica, care e altceva decat democratia.
          Oricum, daca va uitati in COnstitutie, Romania este o democratie constitutionala. Adica una in care populatia in majoritate sau chiar in totalitatea ei nu poate decide impotriva Constitutiei si legilor tarii. Ca urmare, respectarea independentei justitiei si recunoasterea autoritatii judecatorilor devine obligatorie `chiar de ar fi sa piara lumea`…
          Spun, totusi, sa nu va pierdeti timpul cu petitii. Cat despre dezbateri, desigur, ele pot avea loc, asa cum am spus si in postarea mea pe care nu ati citit-o decat in paragrafele care v-au convenit.

          Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 12:04 PM | Răspunde

          • „… populatia in majoritate sau chiar in totalitatea ei nu poate decide impotriva Constitutiei si legilor tarii” ?????????????

            pai legile nu le fac oamenii? constitutia nu e o lege (fundamentala, ca sa evit confuzia)?

            eu cred domnule Danilet ca traim numai din sofisme si filosofii fara noima… daca maine o suma de indivizi se decara „revolutionari” si „revolutia lor” invinge (nu are nici o importanta cum) ordinea sociala pe care o avem noi azi, atunci democratia lor va putea fi implementata independent ce scrie in Constitutia actuala … democratia „constitutionala”, d-le Danilet nu este decat o eticheta fara nici o semnificatie pentru realitatea pe care orice individ (social, fireste) o simte pe pielea lui zi cu zi … „democratia constitutionala” de azi nu face doua parale pentru „democratia constitutionala” de maine
            „democratia” nu este decat o frectie filosofica a unor populatii trecute invocata pentru a spala creierele celor multi ca sa poata fi „orientati” catre un anumit „sistem de valori” (sociale) …

            „ordinea sociala” sau „oranduirea” ori „stapanirea” sunt notiuni care definesc unul si acelasi lucru: raportul dintre conducatori si condusi/supusi … iar „ordinea sociala” se fixeaza prin legile „stapanirii” (pardon!, am vrut sa spun autotitatilor statului – legislativa, executiva si judecatoreasca – hotararea judecatoreasca are forta juridica a legii in privinta raportului litigios particular solutionat prin ea), asa cum este ea definita in „democratia constitutionala” … dar pentru ca uneori oamanii simt nevoia in masa sa iasa din „ordinea sociala” existenta la un moment dat, mai fac si impotriva ordinii sociale inventand noi si noi ordini sociale …

            asadar, puteti accepta ideea ca populatia in majoritate, in totalitate, iar uneori si in minoritate poate decide impotriva legii si a Constitutiei schimbandu-le, democratic sa nedemocratic?
            sa inteleg ca dvs. veti „lupta” pentru mentinerea „ordinii sociale” in contra curentului „revolutionar” de schimbare a „ordinii sociale” …. a „democratiei constitutionale”?

            Comentariu de area — 20/07/2015 @ 3:04 PM | Răspunde

            • De abia ce spuneti dvs sunt sofisme.
              Eu va spun ca nu e constitutional ca romanii sa schimbe Constitutia in afara dispozitiilor privind revizuirea. Si ca judecatorii nu pot fi presati de toata populatia din Romania, prin petitii sau demonstratii, sa dea solutii impotria legii.

              Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 5:29 PM | Răspunde

              • Decadenta juridica

                Domnul judecator Cristi Danilet este un absolutist si un fixist. Domnul judecator prin conceptiile sale blocheaza evolutia societatii si favorizeaza degradarea acesteia. Favorizeza pe cei 7 infractori in contrar cu sute de mii de cetateni. Nu schimbam cetatea si cetatenii conform unor legi proaste, a unor sisteme de educatie si experimete la fel de proaste, etc, ci adaptam si schimbam toate acestea in asa masura ca efectul lor sa fie acela de diminuare a faptelor de agresiune, etc. Cei 7 criminali care au violat si torturat impreuna cu acel procuror si cei doi judecatori, sunt la fel. Magistratii au agresat mental un popor intreg. Rusine! Asemenea magistrati trebuie sa dispara din justitie. Din pacate inca sunt multi ca ei. Conceptiile domnului judecator Cristi Danilet sunt generate de decadenta si stagnare, de rigiditatea unei personalitati cu limite, rgiditate care ne blocheaza undeva in timp prin baterea in cuie a unei constitutii care nu este idealul si perfectiunea, ci o constitutie cu enorm de multe defecte care de ani de zile a adus acetei tari enorme pierderi. Numai afirmatia din aceasta constitutie ca: “Caracterul licit al dobândirii se prezumă” a transformat societatea romaneasca si acesta tara intr-un rai al hotilor. Noi avem nevoie de persoane la varful cetatii care sa adapteze timpurilor si comportamentului infractorilor, legea, constitutia, educatia, nu sa sustina protectia infractorilor prin Constitutie si legi.

                Comentariu de Teorii absurde! — 06/08/2015 @ 11:32 AM | Răspunde

          • Sigur , recunoasterea autoritatii judecatorilor este obligatorie ,,chiar de-ar fi sa piara lumea”!!!! Care autoritate ? De exemplu la judecatorul Mustata…. cate sentinte pe bani o fi dat ? A cercetat careva ??? A……nu….. doar el a avut autoritate! Nu stiu, eu zic ca probabil nu mai aveti notiunea termenilor, ca altfel sunt de neinteles majoritatea raspunsurilor! Oricum sper sa va reveniti !!!

            Comentariu de Atezor — 27/07/2015 @ 1:14 AM | Răspunde

            • Eu vorbesc despre reguli si principii. Incercati sa va pastrati comunicarea personala in limitele pe care le pretindeti la randul dvs. Diferenta dintre mine si dvs e ca eu imi asum ce scriu, pe cand dvs va ascundeti lasitatea in spatele anonimitatii.

              Comentariu de Cristi D — 28/07/2015 @ 8:04 AM | Răspunde

              • Oi avea multe defecte, insa in nici un caz nu sunt lasa. Dar am invatat un lucru : trebuie sa fii extrem de precaut cu judecatorii/procurorii/politistii. Am reactionat destul de des la diverse nedreptati insa am vazut la oamenii legii cu totul altceva, adica am cam incasat-o!!!

                Comentariu de Atezor — 28/07/2015 @ 11:08 AM | Răspunde

      • Cand 2 iti spun ca esti beat, te duci sa te culci. Eu as avea dubii in privinta legii daca 1 mil de oameni au semnat o petitie (real, nu facatura de securisti infiltrati). Dar cum magistratii nu raspund…..va doare la basca. Si apropos de acest caz : ascensiunea grefier-inm-presedinte de judecatorie vi se pare normala?????

        Comentariu de maria — 20/07/2015 @ 11:42 AM | Răspunde

        • As pierde inutil timpul sa va explic diferenta intre vointa populatiei si lege, si obligatia judecatorilor de a respecta si aplica legea chiar impotriva vointei populatiei. Ar insemna sa va conving ca dvs incalcati regulile democratiei facand presiuni asupra justitiei, dar probabil ca nu sunteti pregatita sa acceptati ca va inselati.
          Ascensiunea de care vorbiti dvs nu numai ca e normala, e chiar laudabila. Dar pt asta ar fi trebuit sa fi citit art. 33 din LEgea nr. 303/2004 de care banuiesc ca nu aveti timp.
          Apropo, daca tot va dati cu parerea despre dosar, ce ar fi sa cititi http://portal.just.ro/333/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=33300000000074094&id_inst=333? Haideti, nu va va lua mult!

          Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 12:24 PM | Răspunde

          • De fapt va este frica de presiunea opiniei publice, va este frica sa nu creati precedente, va este frica sa nu va pierdeti puterea. Asta este marea problema.Deci in gandirea dvs unde e lege, nu e tocmeala. Concluzia este ca sistemul legislativ din Romania este cel ideal, nu lasa loc de interpretare sau de erori. Magistratii trebuie sa raspunda pentru solutiile pe care le dau. Ne pierdem timpul inutil, asa este, ca sa va comunicam ceva ce dvs deja stiti dar nu vreti/puteti sa recunoasteti, o mana o spala pe alta. Sunteti penibil!

            Comentariu de maria — 20/07/2015 @ 3:20 PM | Răspunde

            • Daca mi-ar fi frica, as tacea. Daca as accepta presiunile (mediatice, politice sau civice) nu as putea fi judecator.
              Da, doamna, unde e lege nu e tocmeala. Legea se aplica chiar daca asta va deranjeaza. https://cristidanilet.wordpress.com/2014/05/13/codul-penal-pe-intelesul-tinerilorunde-i-lege-nu-i-tocmeala/
              Cat despre sanctionarea magistratilor, mai cititi si dvs https://cristidanilet.wordpress.com/2014/11/13/demitizarea-justitiei-ep-3-corb-la-corb-nu-si-scoate-ochii-sau-magistratii-nu-raspund-in-vreun-fel/

              Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 5:27 PM | Răspunde

            • Teorii absurde! Raspunsurile domnului Cristi Danilet sunt dovada evidenta ca avem:

              – Un corp al judecatorilor, cu multi judecatori corupti
              – Judecatori fara constiinta individuala si sociala
              – Judecatori incapabili si slab pregatiti
              – Judecatori aroganti, increzuti si fara logica
              – Judecatori care apara infractorii si pe judecatorii infractori
              – Judecatori care nu au cunostinte fundamentale, despre om, despre comunitate, societate si interactiunea acestora cu legea, in sensul ca nu legea face aceste entitati, ci legea este facuta si corectata conform stadiului de evolutiei a constiintei componetilor unei societati. Aberatia ca, Constitutia nu are dreptul sa o schimbe poporul, ne duce cu gandul la …nici cei mai nebuni dictatori nu au facut afirmatii de acest gen.

              Judecatorii albesc prin pedepse mici, cu arest la domiciliu, cu un an sau doi executati pe cei care de 25 de ani au adus Romaniei pagube de sute de miliarde de euro. In Romania justitie nu exista cu adevarat pentru acesti potentati facuti scapati de justitie pe usa din dos. Oricine cat de naiv ar fi, poate observa ca sunt anchetati si condamnati aceste gulere albe, pentru mizilicuri, filisticuri, ciubucarii, termopane, etc. Furtul proprietati private, furate inclusiv de catre judecatori, de catre cei din administratia locala si centrala, este exclus de a fi considerat cu adevarat o grava problema in statul de nedrept care este Romania, deoarece afecteaza pe toti, inclusiv pe judecatori care sunt partasi la acest furt generalizat de 25 de ani.

              Evident ca scaunul pe care sta acum domnul Cristi Danilet, ca judecator, va cobora ca inaltime, iar afirmatiile facute in comentariile sale, vor fi puse contra acestuia de o alta generatie care va intelege ce nu a inteles domnul Cristi Danilet. Exista si posibilitatea de a nu mai avea nici un scaun, candva! Iar cel ce sterge comentarii, se simte ori vinovat, ori incapabil sa argumenteze sau sa dovedeasca, nu contrariul, ci normalul!

              Comentariu de Teorii absurde! — 07/08/2015 @ 12:15 PM | Răspunde

      • deci legea este mai importantă ca omul?
        practica este cea ce dă teoria, nu invers.

        Comentariu de Alexandru Nădăban — 20/07/2015 @ 3:28 PM | Răspunde

      • „Pe mine m-ar pune serios pe ganduri ca 1 mil de oameni sa semneze o petitie prin care sa ne ceara sa incalcam legea.” Imi pare rau dar demonstrati o rigiditate absurda intr-o tara democratica (adica ne-dictatoriala). Nu aveti cel mai simplu reper privind functionarea unei democratii: cand acel milion de oameni semneaza petitia, nu este pentru a INCALCA legea, ci pentru a SCHIMBA legea, pentru a o indrepta, pentru a o face JUSTA, ca apoi ulterior Justitia dvs. sa o poata pune in aplicare.

        Comentariu de fisherman — 22/07/2015 @ 2:06 PM | Răspunde

        • Ok, aratati-mi in petitie unde e vorba de modificarea legii.

          Comentariu de Cristi D — 22/07/2015 @ 8:13 PM | Răspunde

  9. ….Vrem o justitie dreapta,fara magistrati corupti…vrem o justitie in care asupra magistratilor sa nu planeze niciun fel de banuieli privind moralitatea si care sa aiba o „reputatie nestirbita”…vrem sa nu mai existe judecatori ca dv. care atunci cand vad o initiativa „cetateneasca” sa sara ca arsi,ca vezi doamne”nu are valoare juridica”…vrem ca niole generatii de magistrati sa nu mai fie „instruiti” de frustrati ca dv sau ca M.Macovei,ci de adevarati fauritori de cariere juridice,oameni cu reputatie nestirbita si care au chemare pentru asa ceva……vrem ,vremmm….dar va cerem prea mult in raport cu cat poate justitia romana si mai ales dv.Apropo,nu mai blamati cu „manie proletara”acea initiativa civica pentru ca nu aveti motive,cetateanu’ are tot dreptul sa se exprime,in conditii legale,la fel ca si dv. dar nu uitati,tot maia sa cetateanul are drept,in anumite conditii,sa initieze chiar proiecte de lege,care sa mai taie din elanul unora ca dv. care se cred dumnezei pe pamant.Sa auzim de bine,ca de rau suntem satui.

    Comentariu de Marcos — 19/07/2015 @ 7:30 PM | Răspunde

  10. Articolul e inutil. Insa totodata am senzatia ca suntem luati de prosti. Cu siguranta stim cu totii ca o petitie online nu are nici o valoare juridica in nici o institutie sau instanta. Cu toate astea e un mod prin care opinia publica se sesizeaza si ia atitudine fata de un anumit eveniment. Ca s-o zic mai altfel, e un manifest sau un protest, evident in mediul online. Arata ca cel putin o parte a societatii civile e implicata activ fata de anumite probleme ale societatii. E ceva rau in asta?

    Comentariu de Ciprian — 20/07/2015 @ 12:00 AM | Răspunde

    • Recititi inca o data postarea mea, va rog. Daca apoi inca veti avea intrebari, voi raspunde.

      Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 12:05 PM | Răspunde

  11. Daca maine inebuneste parlamentul, oricum majoritatea sunt infractori potentiali sau au in spate infractiuni inca nedovedite si daca dau o lege sa ne spanzure, magistrati ca domnul judecator Cristi Danilet, ne va spanzura! Daca domnul judecator Cristi Daniet ar fi un subordonat militar si ar primi un ordin prin lege ca sa traga, in noi poporul roman, am fi executati. Acesta ne excuta ca asa spune legea sau asa a ordonat comandatul. Alte comentarii sunt de prisos!

    Comentariu de Un cetatean furat! — 20/07/2015 @ 3:05 AM | Răspunde

    • Glumiti prosteste.
      Dar va intru in joc si va intreb, cu aceeai logica de doi lei: daca maine primesc o petitie la instanta cum ca intr-un anumit proces dvs trebuie sa spanzur o parte, trebuie sa o fac de frica linsajului fizic/mediatic/petitionar etc?! Asa ca fiti mai atent cu afirmatiile.
      PS. Ca sa nu va las cu dilema: in Ro e obligatoriu ca judecatorii sa aplice CEDO si aceasta interzice pedeapsa cu moartea. Asadar, chiar daca parlamentarii ar innebuni, dvs sunteti ocrotit. Pentru ca, daca nu stiati, judecatorul este primul si ultimul garant al drepturilor si libertatilor dvs.

      Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 12:13 PM | Răspunde

  12. Preainteleptule avocat al lovitorilor cu ciocanelul, justitia se face pentru societate, pentru tot ce inseamna ea, nu in numele unei zeite oarbe…. Justitia trebuie sa aduca in societate catharsisul… Pe mine personal putin ma afecteaza acum daca indivizii aia sunt liberi, dar maine altii vor crede ca, daca un grup le ia apararea si fac pe pocaitii, pot scapa…. Si poate victima de maine nu e cineva necunoscut, ci un apropiat sau eu sau tu insuti… Daca societatea, opinia publica, iese in strada sau in mediul virtual contra a ceva ce a facut „justitia” (care trebuie sa fie si morala, dreapta) inseamna ca justitia trebuie sa analizeze si sa ia masuri in sanul ei…. Se cheama feed-back…. Pretuiti-l, inseamna ca societatea e vie si nu adunatura, inseamna ca voi, „justitia”, sunteti considerati vii. E o forma de iubire. Nu mai lua apararea indivizilor din sistem, mai bine ia apararea Justitiei, care dupa parerea multora nu se prea face…. Sau sesizati „inspectia judiciara” contra „feisbucului” si „netului”, ca fac informatia sa circule….

    Comentariu de Elena Mateescu — 20/07/2015 @ 10:18 AM | Răspunde

    • Va spun ca eu nu am ciocanel.
      Justitia se face pentru societate, dar nu la cererea societatii. Daca azi se aduna 50.000 si vor arestarea a 7 indivizi, ce ma voi face maine cand 100.000 vor cere eliberarea unor indivizi ca e prea cald in penitenciar? ganditi-va ca justitia nu se face decat potrivit legii si probelor. Si daca dvs agreati ideea cu petitia si inca nu ati citit asta http://portal.just.ro/333/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=33300000000074094&id_inst=333 atunci aveti o mare problema. Mare de tot. Iar iubirea dvs e doar razbunare. Iar ratiunea dvs a fost inlocuita de emotie. Iar gandurile dvs sunt indreptate spre inculpati, de care are grija justitia si nu spre victima, lasata de izbeliste…Reflectati!

      Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 12:21 PM | Răspunde

      • Domnule judecator Cristi Danilet, dumnevoastra fara a va supara, sustineti aberatii! Justitia nu este ceva abstract, o forma rigida a legilor scrise undeva in cartile justitiei, proaste sau bune. Ea este un organism viu, cu oameni cu bune si rele, doar ca in cazul Romaniei este un organism cu multe defecte, cu judecatori multi, defecti, judecatori care nu au ce cauta in instante. Cum puteti sa aparati judecatori care sau prostituat in Gara de Nord? Cum puteti sa aparati judecatori care se bat prin statiile de benzina sau isi bat nevestele, judecatori inca prezenti in sistem? Afirmati ca au disparut din sistem judecatorii corupti, si cred ca peste 50/100 sunt incompatibili cu aceasta functie, judecatori care nu au facut justitie, adica au luat spaga, au favorizat, etc. judecatori care oricand pot sa continue aceasta activitate, dar mult mai sofisticat? Sustineti ca nu exista inca o masa mare cu acestia? Cum puteti sa sutineti aberatia ca 1 milion de oameni nu conteaza?

        Domnule Cristi Danilet! Magistratul a infiintat cetateanul, respectiv acest popor, sau cetateanul sau poporul pe magistrat? Consider ca majoritatea care au facut comentarii la articolul dumneavoastra, au dreptate. De ce aparati dumneavoastra judecatorii care vin dintr-un sistem, cum ziceti dumneavoastra, care „nu a functionat”, judecatori prezenti inca in instatele de judecata si care au participat la jaful Romaniei? De ce domnule judecator? De ce-i jigniti in diferite moduri pe cei care va comenteaza articolul?

        Comentariu de Beatrice Stoica — 20/07/2015 @ 1:14 PM | Răspunde

        • Doamna, legea e egala pentru toti. Magistrati sau cetateni, suntem cu totii obligati la asta. In rest, daca sesizati ca cineva a comis o fapta ilicita, procedati potrivit procedurilor!
          Iar eu sunt ultimul om care poate fi acuzat ca ii apara pe magistratii incorecti.
          Cat priveste `jignirea` pe comentatori, remarcati ca e exact acelasi limbaj diminuat cu 50% la impolitete a celor care, sub adapostul anonimitatii, folosesc blogul meu pentru propriile defulari.

          Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 5:37 PM | Răspunde

      • Multumesc pentru link, am citit cu atentie si am ajuns la aceeasi concluzie, pe care in prima interventie am evitat sa o exprim in clar… Nu se urmareste infaptuirea justitiei ci renuntarea la cauza. Poate se va gasi un mijlocitor sa intemedieze, de cate ori nu s-a intamplat asa, o intelegere asupra unei despagubiri consistente si victima sa-si retraga acuzatiile si sa dispara din peisaj. De ce sa ai pe constiinta sapte vieti distruse pentru cinci minute de placere (?), mai bine ii plictisesti si se impaca ei… Repet, luati apararea indivizilor (nu uzez termenul in sens peiorativ si nu ma refer la inculpati) cand ar trebui sa sustineti sistemul…. Nu doresc razbunare, am si eu copii si as putea fi in ambele situatii…. Dar ce mesaj transmite justitia lasand liberi, chiar daca asa e legal, cu niste interdictii care nu fac decat sa le impuna un stil de viata ceeva mai sobru, niste insi suspecti ca au comis o fapta atat de violenta si si murdara? Pentru a nu se intalni cu ei din intamplare si a retrai momentele prin care a trecut, victima trebuie sa fie ea cea care se fereste sa-i intalneasca, intr-o comunitate rurala…. Culmea e ca societatea e cea care vrea justitie, adica un verdict, in timp ce comunitatea ii apara pe inculpati. Problema societatii e ca oamenii aceia sunt liberi din cauza lipsei unui verdict, nu pentru ca ar fi fost gasiti nevinovati…. Si revin la colegii dumneavoastra, la feed-back-ul pe care ar trebui sa-l pretuiti…. De ce se probeaza atat de greu o agresiune sexuala, un viol in grup? Pot sa inteleg ca datorita amestecului de sperma cu umorile din situ a fost prea greu de decelat gradul de vinovatie al fiecaruia, e prea eterogen si complex amestecul si nu se pot identifica profilurile ADN…. Incerc sa fiu intentionat cat mai scabroasa in imaginea pe care o sugerez… Dar nu pot altfel…. Inteleg ca la o infatisare mai recenta nu au fost prezenti martorii… Martorii?!? Nu imi explicati ca e vorba de martori care probeaza calitatile exceptionale ale celor sapte viteji si eventuala moralitate indoielnica a fufei care daca era fata cuminte nu facea naveta (ca tot a inceput o campanie de slut-shaming), nici ca e vorba de martori care ii situeaza sau nu la locul faptei…. Mai stim noi un caz cand nu se putea proba ca soferul a fost in masina…. Dar acum e chemata sa se pronunte justitia romana. Societatea romana are nevoie de justitie nu de complicitatea unor rataciti ai sistemului cu infractorii. Iar infractiunilor cu violenta ar trebui sa li se acorde prioritate in judecare, cu atat mai mult cu cat inculpatii pot fi periculosi sau, dimpotriva, acuzati pe nedrept si marcati prea mult timp de suspiciuni… In rest…. s-auzim numai de bine…

        Comentariu de Elena Mateescu — 20/07/2015 @ 8:04 PM | Răspunde

        • Sunt de acord cu dvs ca un proces intr-o astfel de cauza trebuie sa se desfasoare rapid. Iar sanctiunea, daca e cazul sa se dea una, trebuie as fie ferma si exemplara. Dar totul numai si numai cu respctarea legii. Cand publicul cere incalcarea legii, eu ma cutremur!

          Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 9:38 PM | Răspunde

          • „Cand publicul cere incalcarea legii, eu ma cutremur!” De dragul repetitiei revin: publicul nu cere niciodata incalcarea legii: cere indreptarea ei. Asa functioneaza o societate democratica! Dvs. trebuie sa meditati un pic la aceste concepte deoarece dati impresia de „suveran” care are drept absolut asupra legilor si aplicarii acestora. Legea trebuie respectata, iar daca nu e buna trebuie schimbata de catre reprezentantii poporului si uneori, DA!, chiar la cererea poporului.

            Comentariu de fisherman — 22/07/2015 @ 2:30 PM | Răspunde

          • Dar atunci cand judecatori dau sentinte gresite , ignorand legea, nu va cutremurati ????; si va trage CEDO de urechi !!! Atunci intelegem limbajul destul de nepoliticos …. e urmarea deselor cutremure din sistemul justitiei!!

            Comentariu de Atezor — 27/07/2015 @ 1:23 AM | Răspunde

            • Ba da, ma cutremur si atunci. Dar sa stiti ca principalele condamnari le-am luat la CEDO pe legislatia proasta si pe conditiile proaste de detentie. Acum…va cutremurati si dvs?!

              Comentariu de Cristi D — 28/07/2015 @ 8:05 AM | Răspunde

              • Nicidecum! Ma voi cutremura atunci cand voi vedea alb si voi scrie ca e negru….din varii motive. Sau cand ar trebui sa impart dreptatea si o voi vinde !

                Comentariu de Atezor — 28/07/2015 @ 11:12 AM | Răspunde

  13. Sunt revoltata!

    Am reciti si stau blocata la aberatia „Justitia se face pentru societate, dar nu la cererea societatii” Domnule judecator Cristi Danilet, dumeavoastra eliminati intreg poporul roman! Este incredibil ce proces de gandire are loc in structua dumenevoastra mentala! Daca poporul in marea majoritate cere un lucru, asta inseamna revoultie domnule judecator si in acel moment, nu mai sunteti legitimat, daca revolutia este indreptata si impotriva camarilei din justitie! Stiti de la ce procentaj de contestatie a unui popor deveniti ilegitimi? Stiti de la ce numar de oameni iesiti pe strada o tuliti care pe unde o apuca? Dupa ce a fost jefuita Romania, cu ce drept afirmati ca un milon de romani nu au dreptul la o petitie careia trebuie de urgenta sa i se gaseasca o solutie, inclusiv de catre dumeavoastra cu CSM –ul care apara judecatorii infractori?

    Comentariu de Beatrice Stoica — 20/07/2015 @ 1:30 PM | Răspunde

    • Doamna, poporul nu ppoate cere ceva impotriva legilor sau a Constitutiei. Simplu. Acceptati asta, tine de ABC-ul democratiei. Banuiesc ca inca nu ati auzit de tirania majoritatii..
      In rest, eu nu am spus ca nu aveti voie sa faceti petitii. Daca puteti reciti postarea mea, veti intelege ca am spus ca daca unii dintre semnatari isi iamgineaza ca petitia poate influenta in vreun fel procesul, se inseala amarnic.

      Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 5:34 PM | Răspunde

      • Dl. Danilet, poporul poate si o face din cand in cand (atunci cand sistemul nu il mai reprezinta). Stau marturie numeroasele revolutii de-a lungul istoriei. Poporul este suveran. Puteti sa ii cereti sa respecte legile, dar nu ii puteti cere sa nu le schimbe atunci cand poporul considera ca nu sunt bune.

        Comentariu de fisherman — 22/07/2015 @ 3:22 PM | Răspunde

        • aratati-mi in petitie propozitia/fraza prin care semnatatii cer indreptarea legii. si…poate ne spuneti dvs in ce sens trebuie modificata?!

          Comentariu de Cristi D — 22/07/2015 @ 8:16 PM | Răspunde

          • Aratati-mi dvs. var rog unde se cere arestarea unui judecator sau procuror. Legea trebuie modificata exact in sensul petitiei: cei 7 sa ajunga intr-o stare de arest oarecare in loc de interdictie de a parasi localitatea. Starea de arest la domiciliu a fost invalidata de c.c., insa in loc nu a venit nici o prevedere legala cu norme de aplicare. Exact in sensul petitiei dl. Danilet.

            Comentariu de fisherman — 22/07/2015 @ 11:43 PM | Răspunde

            • *unde se cere unui procuror/judecator arestarea… – sa nu existe dubii de limbaj :)

              Comentariu de fisherman — 23/07/2015 @ 12:25 AM | Răspunde

            • pe 30 iunie s-a corectat problema cu arestul la domiciliu http://lege5.ro/Gratuit/g4ytmobzha/ordonanta-de-urgenta-nr-24-2015-pentru-modificarea-legii-nr-135-2010-privind-codul-de-procedura-penala. Anterior conceperii petitiei si/sau semnarii ei.

              Comentariu de Cristi D — 23/07/2015 @ 9:58 PM | Răspunde

              • Si atunci de ce nu sunt cei sapte in arest la domiciliu? Intreb ca sa inteleg, nu retoric.

                Comentariu de fisherman — 04/08/2015 @ 11:50 AM | Răspunde

                • Pt ca masura arestului la domiciliu a fost declarata neconstitutionala. A trebuit schimbata in alta masura, care e acum controlul judiciar – adica nu au voie sa paraseasca localitaea si trebuie sa mearga des la politie. Ulterior s-a corectat textul de lege cu probleme. dar numai daca se incalca controlul judiciar poate fi dispusa masura arestului.

                  Comentariu de Cristi D — 04/08/2015 @ 11:56 AM | Răspunde

                  • Dar nu are sens…! (poate are dpdv juridic). Daca un articol de lege este invalidat de C.C., atunci el „dispare” pur si simplu din legislatie? Nu trebuie instanta sa astepte pana la inlocuirea sau refacerea acestuia pentru a da decizii ? (deoarece instanta a DECIS inlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar in urma cererii inculpatilor – am recitit pe pagina judecatoriei – „În conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Decizia nr.361 din 07.05.2015 a Curţii Constituţionale ” … etc.), CA URMARE a invalidarii articolelor respective de catre C.C. Ce se intampla daca C.C. ar invalida la un moment dat sa zicem articolele din codul fiscal privind obligativitatea platii taxelor catre stat? Se duce toata lumea la judecator si cere anularea datoriilor? Mi se pare absurd sa se dea o decizie judecatoreasca in baza unui VID legislativ si nu se asteapta inlocuirea articolelor invalidate de C.C… Poate C.C. sa dea decizii care au ca efect schimbarea EFECTIVA a legislatiei? Sau deciziile C.C. sunt cerinte obligatorii pentru legiuitori? Daca C.C. poate shimba DE FACTO legislatia, ce valoare mai are principiul separarii puterilor in stat?…

                    Comentariu de fisherman — 04/08/2015 @ 3:01 PM | Răspunde

                    • Cititi art. 147 din Constitutie.

                      Comentariu de Cristi D — 05/08/2015 @ 11:46 AM

      • In cazul asta am fi in comuna primitiva! Societatea umana, in evolutia ei, a dat legille. Societatea , adica poporul ! Candva poporul ( prin institutiile de reprezentare ) a ,,dat” pedeapsa cu moartea . Si apoi a interzis-o ! Si uite ca a putut ! Ma crucesc cand vad sistemul Dvs. de gandire !

        Comentariu de Atezor — 27/07/2015 @ 1:28 AM | Răspunde

        • Poporul a dat pedeapsa cu moartea? asta e de pre vremea cand omul era considerat un obiect, nu o persoana.
          Cat despre interzis, nu poporul a facut-o, ca nu a existat referendum pentru acesta.
          Si apropo, daca de maine se aduna poporul si decide ca ploua de jos in sus eu ar trebui sa il cred? Nu, pt ca se opune o lege: a fizicii. Asa si cu dreptul: poporul nu se poate aduna sa decida ceva contra Constitutiei si legilor. Ah, ca se poate aduna sa modifice legea si Constitutia, asta e altceva. Dar daca nu la asta v-ati referit, dati-mi si mie voie sa ma crucesc de sistemul dvs de gandire care, spre deosebire de al meu, nu are la baza concepte sanatoase despre stat, drept, lege, libertate, contract, judecator, predate in alte state din generatie in generatie incepand cu gradinita.

          Comentariu de Cristi D — 28/07/2015 @ 8:08 AM | Răspunde

          • Statul California a respins prin referendum abolirea pedepsei cu moartea, in 2012 parca. Deci ,desi politicul a vrut abolirea unei legi , poporul a zis NU. Bine , vorbim de SUA, unde poate poporul conteaza! Iar judecatorii sunt alesi in cu totul alt mod fata de cei de la noi. Nu amestecati legile fizicii cu cele emise de puterea legislativa , sau asta e un fel de bataie de joc ?? Va pomeniti ca va credeti precum acestea ? M-am convins de altfel de ,,sanatatea” unora dintre conceptiile Dvs. !!!! Credeti ca poporul fara judecatori ar muri…sa stiti ca nu!!! Mai degraba e invers….! Problema este ca poporul ii plateste ca ei sa-si faca treaba, adica sa fie cu adevarat slujitori ai justitiei, insa deseori ajunsi in acel scaunel incep sa ii priveasca pe toti ceilalti…la picioarele lor. Nu ar trebui sa existe judecator corupt , NICI UNUL MACAR! Sa stiti ca poporul nu reactioneaza decat atunci cand ajunge cutitul la os…si a cam ajuns in ceea ce priveste justitia! Nu pot sa neg faptul ca aveti deschidere in a discuta , ca va expuneti in mod sincer opiniile , dar aceptati ca si altii sa si le poata expune la fel de onest si ele chiar sa nu fie identice cu ale Dvs. Pretentia de exhaustivitatea nu face bine!

            Comentariu de Atezor — 28/07/2015 @ 11:57 AM | Răspunde

            • Cat priveste coruptia din justitia, va impartasesc opinia. Dar, o justitie sanatoasa nascuta peste noapte dintr-un popor bolnav…
              Fara judecatori nu poporul ar muri, ci democratia. Conceptiile mele sunt formate in urma a intelegerii celor care au intemeiat dreptul, justitia si democratia.
              Poporul nu ne plateste sa solutionam cauzele cum vrea el, ci cum spune legea.

              Comentariu de Cristi D — 28/07/2015 @ 6:39 PM | Răspunde

    • Exista statistici care spun ca pentru fiecare persoana in strada mai sunt inca 20 acasa care au aceeasi parere, si in cazul in care revendicarile cerute nu sunt rezolvate (sau starea de conflict atenuata), acei 20 sunt dispusi sa coboare si ei in strada. Nu stiu sa existe totusi statistici pentru petitii online. Oricum, faimoasa (sau infama – in functie de preferintele fiecaruia) petitie a ajuns la 320.000 de semnaturi. Iar pt. Dl. Danilet: petitia nu se adreseaza judecatorilor. Nu se adreseaza nimaniu, de fapt: e pentru cine are urechi sa auda – va rog sa revizitati pagina. http://www.petitieonline.com/signatures/cerem_arestarea_celor_7_baieti_violatori_din_vaslui/

      Semnatarii cer indreptarea a ceea ce ei considera:
      a. Aplicarea unei legi cu rea vointa; sau
      b. O lege proasta

      Alegeti dvs.

      Comentariu de fisherman — 22/07/2015 @ 3:20 PM | Răspunde

  14. „măsurile preventive se adoptă pe baza unor suspiciuni rezonabile de comitere a unei fapte ilicite, iar soluţia finală trebuie luată pe baza unor certitudini cu privire la comiterea faptei şi existenţa vinovăţiei persoanei acuzate” Ce alte dovezi mai sunt necesare cand exista recunoasterea faptelor de catre unii violatori, marturia fetei violate si probele biologice de sperma? Inclusiv certificatul medico-legal prin care se certifica violul? Va rog frumos sa imi explicati de ce niste violatori care si-au recunoscut fapta, au fost identificati de victima sunt in libertate atentand astfel la siguranta oricarei femei din Romania??? Unde este actul de justitie aici? Ce ar trebui sa facem in acest caz? Sunt femeie, deci impicit victima predispusa la viol in tara asta in care legea nu face dreptate victimei!

    Comentariu de Denis — 20/07/2015 @ 2:43 PM | Răspunde

    • Doamna, procesul este in derulare, cu privire la inculpati s-au luat masuri. Asteptati sfarsitul procesului daca vreti sa aflati mai multe. Sunt anumite drepturi care trebuie respectate, altfel exista riscul anularii solutiei.

      Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 5:32 PM | Răspunde

  15. Imi pare tare rau ca mie nu mi-a trecut prin cap sa scriu asa ceva, dar, va rog, uitati ce ii scrie un domn premierului cu privire la preventie:
    – E timpul sa schimbi legea si sa anunti ca de maine incolo, violatorii vor primi 25 de ani de inchisoare, fara drept de eliberare conditionata.
    – E timpul sa duci niste psihologi si niste publicitari la IGPR, care sa faca, impreuna cu politistii, cea mai smechera campanie de retrezire a simtului civic.
    – E timpul sa ne dai dreptul la citizen arrest.
    – E timpul, bai Ponta, ca niste specialisti sa umble pe modul in care se documenteaza** fapta de viol, la politie, pentru ca asa cum e acum, violatorul are sanse foarte mari sa scape.
    – E timpul sa avem o lista publica cu agresorii sexuali din ultimii 20 de ani.
    – E timpul sa obligi vanzatorul unei case sa notifice cumparatorul daca in cartierul unde se afla proprietatea se afla domiciliul vreunui agresor sexual.
    – E timpul sa interzici persoanelor cu trecut de agresor sexual sa se apropie de scoli.
    – E timpul sa interzici curatarea cazierului de infractiunile de viol si pedofilie, dupa savarsirea pedepsei” pe BOGDANSTOICA.RO Domnule Cristi Danilet, suntem femei, nu animale domestice pe langa casa misoginilor. sau dati o lege in care sa ni se spuna cand avem voie sa iesim din casa si cum sa ne comportam ca sa nu mai incitam barbatii. Este absolut revoltator! Si extrem de ofensator sa fii femeie in tara asta! Parca suntem teleportate in tarile islamiste!

    Comentariu de Denis — 20/07/2015 @ 2:49 PM | Răspunde

    • Sa stiti ca sunt de acord cu unele lucruri scrise acolo. Functioneaza in alte state…

      Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 5:30 PM | Răspunde

  16. Domnule Danilet, dupa aprecierea dumneavoastra actuala legislatie in materie de viol, este capabila sa reduca acest flagel, sau este necesara o modificare in sensul inaspririi pedepselor?
    Inspectia judiciara se poate autosesiza in acest caz, fata de modul cum a fost solutionata masura arestului preventiv, sau nu are dreptul sa se ,,implice” in modul de judecare a cauzei.
    Cu stima,

    Comentariu de Balas M — 20/07/2015 @ 3:55 PM | Răspunde

    • Acest flagel nu se reduce doar represiv, ci si preventiv. Dar in Romania educatia este la pamant. Nici IJ, nici CSM nu ase pot implica in judecarea acestei cauze.

      Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 5:22 PM | Răspunde

      • Cu tot respectul, domnule Danilet, daca preventiv nu sunt sanse, din lipsa de educatie, represiv spuneti ca nu prea merge, atunci singura noastra speranta este sa ne facem ,,dreptate” singuri, adica sa ajungem ca in vestul salbatic. Nu cred sa fi regresat asa de mult incat legea sa nu se aplice decat pentru unii care sunt mai ,,egali decat ceilalti”. Poate ca pentru noi profanii in probleme de drept, modul cum se aplica justitia este o enigma, insa este necesar ca marea majoritate sa perceapa ca se face justitie si asta nu doar de ochii lumii, iar infractorii sa ne rada in nas.

        Comentariu de Balas M — 20/07/2015 @ 6:01 PM | Răspunde

        • Sunt de acord sa raspund la intebarile dvs ca sa intelegeti cum se face justitie. Apropo, daca va razbunati, veti fi condamnat.

          Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 9:20 PM | Răspunde

          • Inteleg ca nu aveti timpul necesar pentru a lamurii toti profanii in ale justitiei, de modul cum aceasta se aplica. Apropo de intrebarea mea din 20-07-2015, azi a aparut o stire in care se spune ca ,,la sesizarea CSM, IJ investigheaza modul cum au judecat cei 3 judecatori acest caz si de ce procurorul de caz nu a facut contestatie la hotararea de revocare a arestului preventiv”, de aici inteleg ca CSM-ul poate sesiza IJ in cazul unei reclamatii fata de un judecator sau procuror. Ati afirmat ca semnarea petitiei despre care se face vorbire la inceput, nu are valoare juridica si sunt de acord, dar agitatia creata de semnarea petitiei de aproximativ 6 mil. de cetateni, a facut ca intitutiile competente sa se implice in studierea modului cum a fost tratat cazul. Cat priveste razbunarea, stiu ca este ilegala si cel sau cei care o savarsesc sunt pasibili de pedeapsa, cu conditia sa fie dovedita vina.
            Va multumesc pentru bunavointa si imi cer scuze pentru timpul pe care vi l-am rapit.

            Comentariu de Balas M — 21/07/2015 @ 7:46 PM | Răspunde

  17. DNULE DANILET , UNDE SEMNEZ ? CA DE SHARE -UIT , AM SHARE-UIT …

    Comentariu de Mirica Gabriela — 20/07/2015 @ 3:56 PM | Răspunde

  18. Sa fie umiliti in fiecare zi si sa aiba parte de sex surpriza … sa vada cum este…. jigodiiiiiii

    Comentariu de Vatidis mirela — 20/07/2015 @ 5:41 PM | Răspunde

  19. Stiinta Justitiei este ca si stiinta numita aritmetica. Nu are importanta cata lume se aduna spre a cere ca 2 + 2 sa nu mai faca 4 ci sa faca 3,99 sau 4,01, pentru ca 2 mere plus 2 mere tot 4 mere vor rezulta.
    Problema este ca stiinta Justitiei este aplicata in Viata de catre oameni, oameni care pot fi mai bine sau mai putin bine pregatiti profesional, mai bine sau mai putin bine pregatiti politic (nimeni nu este apolitic pentru ca omul este prin definitie „fiinta politica” si fiecare individ in parte o o proprie politica asupra Vietii).
    Mai pe scurt, sunt 195 de state unanim recunoscute (din care 193 sunt membre ONU) si stim ca justitia nu se imparte la fel de just in toate cele 195.
    Democratia nu este cu nimic mai complicata (sau mai simpla) decat legislatia rutiera.
    Adica stabileste niste reguli, spre evitarea ciocnirilor, spre evitarea blocarii accesului sau deplasarii oricarui alt participant la trafic, incercand sa faca circulatia cat mai sigura si cat mai fluenta,

    Diferenta este ca legislatia rutiera intervine numai asupra acelui domeniu puublic numit „drum” pe cand democratia (ca orice alt fel de curent politic, se preocupa de circulatia omului prin acel spatiu public numit „Viata”.

    Dupa cum sunt oameni cu carnet (conducatori), si oameni fara carnet (pietoni), in raport cu „circulatia rutiera”, tot asa sunt oameni „ca si cu carnet (persoane)” dupa cum sunt si oameni „ca si fara carnet (indivizi)” iar din acestia (pietoni sau conducatori) pot ocupa orice tip de „post de lucru” (inclusiv din domeniul Justitiei.

    Nu e rau ca publicul trage Justitia de maneca sa respecte (ca un constructor, constructia ce o executa) „proiectul” si nu sa o faca „cum o da domnul”. In mod logic, publicul nu poate influenta asupra Justitiei decat indirect, prin vot (creand prin vot acele organe legislative care sa dea corectie legilor care nu-s tocmai conforme cu adevarul si astfel profesionistii Justitiei cand intind mana ca chirurgul dupa bisturiu, penseta, etc sa poata tina in maini instrumente juridice performante, de ultima generatie.
    Romania se zbate in cea mai grava problema din lume, pentru ca limba ei i-a fost transformata intr-un jargon, adaptat cerintelor unui experiment denaturant, incepand cu 23 august 1944 si, toti ne-am nascut in interiorul unei limbi deja deformate, fapt ce a avut (si are) urmari catastrofale.
    Inclusiv Declaratia Universala a Drepturilor Omului a fost (prin traducere) ajustata si adaptata deznaturalizantei politici comuniste.
    Mai multe gaseste cine vrea, aici:
    https://sites.google.com/site/absurdaromanie/c-rare

    Comentariu de vidaclara — 20/07/2015 @ 6:02 PM | Răspunde

  20. pe de o parte, tocmai se intampla in Romania ca poporul sa ceara arestarea banuitilor/suspectilor de viol si puteti vedea si dvs daca deschideti TV-ul… n-am nici un dubiu ca instanta de control va dispune arestarea preventiva indiferent daca sunt sau nu probe care sustin o banuiala rezonabila ca aia au facut sau nu fapta si indifrent daca e necesara masura sau nu … se va gasi o justificare cu aparenta de legalitate si temeinicie ca sa sustina solutia arestarii preventive, pentru ca magistratii stiu sa foloseasca cuvintele in limba romana si stiu cum sa formuleze asa incat sa fie cum trebuie sa fie

    pe de alta parte, imi dati senzatia ca in aceasta epoca lumea a ajuns la maximul potentei ei evolutionale si nu va mai schimba nimic din ceea ce vedeti si credeti dvs. … negati cumva dreptul suveran al fiintei de a incerca si altceva decat „democratia constitutionala” ii poate oferi acum?

    d-le Danilet, lumea e cea care alege … legea este o fictiune a mintii umane, pentru ca mintea umana a creat-o… eu sunt convins ca, daca lumea va dori sa nu faca revizuiri nu va face revizuiri, ci va face ce va crede ea de cuviinta …. si asa va fi pentru ca exact asta e esenta democratiei: puterea poporului de a alege ce vrea el, nu ce vor altii pentru el

    Comentariu de area — 20/07/2015 @ 6:25 PM | Răspunde

    • Sa va spun ceva: inculpatii au fost arestati preventiv, apoi lasati in control judiciar: masura e definitiva. Nu pot fi arestati la cererea publicului, ci numai daca icnalca conditiile controlului judiciar.
      Sper ca si dvs vreti sa se aplice legea, nu vointa oamenilor, in astfel de cazuri, nu?! Ca sunt 10 sau 100.000 sau 10 mil, chiar nu are importanta, cat acea vointa este exprimata in afara cadrului legal.

      Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 9:27 PM | Răspunde

  21. CEDO, LETELLIER c. FRANŢEI: ”Curtea admite că prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenţie provizorie, cel puţin o perioadă de timp. în circumstanţe excepţionale, acest element poate deci să fie avut în vedere în lumina prevederilor Convenţiei, în tot cazul, în măsura în care dreptul intern recunoaşte noţiunea de tulburare a ordinii publice, provocată de o infracţiune, astfel cum este înscrisă în art. 144 din Codul francez de procedură penală. Totuşi, un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent şi suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea deţinutului ar tulbura, în mod real, ordinea publică. în afară de aceasta, detenţia nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv ameninţată; continuarea detenţiei nu ar putea să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate.(…)”
    http://jurisprudentacedo.com/LETELLIER-c.-FRANTEI-%E2%80%94-Durata-unei-detentii-provizorii.html
    De asta ce ziceți?

    Comentariu de mihaisecula — 20/07/2015 @ 7:28 PM | Răspunde

    • Tocmai ati confirmat punctul de vedere al judecatorilor care i-au pus in libertate pe inculpati.

      Comentariu de Cristi D — 20/07/2015 @ 9:43 PM | Răspunde

  22. ”Cel care achită pe cel vinovat și cel ce osândește pe cel drept, amândoi sunt urâciune înaintea Domnului.” (Prov.17:15)

    Comentariu de marius mihai — 20/07/2015 @ 9:03 PM | Răspunde

  23. Problema voastra domnule judecator este ca suntem din ce in ce mai multi si ne facem auziti. Nu mai puteti acoperi mizeria din sistem

    Comentariu de Gabriel P — 20/07/2015 @ 10:49 PM | Răspunde

  24. Buna ziua,

    Am asistat de-a lungul timpului la foarte multe erori ale justitiei: oameni nevinovati condamnati la inchisoare ( vezi cazul Tundrea), oameni vinovati facuti scapati de justitie (vezi multitudinea de oameni politici), procurori si judecatori acuzati pentru tot felul de fapte. Cu alte cuvinte, cred ca justitia in Romania si-a cam pierdut credibilitatea, populatia nu prea mai crede in dreptatea justitiei!. Aceasta petitie este doar o modalitate prin care semnatarii ei se asigura ca acest caz nu va fi musamalizat iar vinovatii, odraslele unor oameni potenti financiar in satul lor, vor platii pentru faptele lor. Poate ca aceasta petitie, intr-adevar, nu are nici o valoare in nici o instanta de judecata, dar judecatorii trebuie sa stie ca peste 150.000 de oameni (pana acum) si toate canalele media stau cu ochii pe ei si asteapta sa se faca dreptate!!!Nimic altceva decat dreptate!

    Comentariu de Leonard — 21/07/2015 @ 11:00 AM | Răspunde

    • Si apropo de dreptatea in Romania, un caz personal: conform unei hotarari a unei instante de judecata din Hunedoara, eu sunt vinovat ca am introdus la decontare ( la data scadenta) niste file CEC emise de un excroc, file care nu avut acoperire. Conform justitiei hunedorene, eu am fost de rea credinta fiindca excrocul sustine ca ma anuntase ca nu are bani in banca, ca si cum acest lucru l-ar fi absolvit de orice vina! Acest excroc facea chiolhane la care avea invitati nume din justitia hunedoreana! Daca vreti sa vedeti aceasta grozavie de rasul lumii, va pot trimite documentele scanate!

      Comentariu de Leonard — 21/07/2015 @ 11:17 AM | Răspunde

      • Aha. Ma gandeam eu ca aveti o problema personala…

        Comentariu de Cristi D — 21/07/2015 @ 5:04 PM | Răspunde

        • Daca asta e tot ce ati inteles din ce v-am spus eu atunci…….

          Comentariu de Leonard — 22/07/2015 @ 8:35 AM | Răspunde

  25. Am citit o parte din comentarii si nu imi vine sa cred ca persoanele care va citesc blogul si va urmaresc nici macar dupa citirea acestui articol nu inteleg care e problema cu aceasta petitie si aceasta atitudine a presei si a oamenilor cu privire la actul de justitie. Nu pot sa va mai spun decat ca macar o persoana, desi nu cred ca sunt singura, a stiut inca de la bun inceput sa faca diferenta intre judecarea morala a unei astfel de fapte si a atitudinii inculpatilor si a apropiatilor fata de libertatea sexuala a unei persoane si judecarea lor de catre judecatori, care este supusa strict legii si probelor din dosar. In timp ce din punct de vedere moral putem sa dezbatem oricat, din punct de vedere juridic nu doar ca nu avem dreptul de a ne implica in actul de justitie, dar nici macar nu cunoastem probele din dosar si 99% din persoanele care comenteaza nici macar nu consulta portalul instantelor pentru a vedea stadiul dosarului, masurile dispuse si motivele pentru care se tot amana cauza. Eu am incercat sa explic altor persoane, la randul meu, ca exista aceasta diferenta, insa m-am lovit de aceeasi atitudine atotstiutoare a celor care nu fac nici cel mai mic efort sa afle detalii despre dosar de la sursa, dar citesc articole de pagini intregi de pe internet care prezinta situatia nuantat si eronat si apoi afirma cu patos ca judecatorii au fost corupti pentru ca nu i-au mentinut in arest preventiv. Bineinteles ca si daca inculpatii vor primi pedeapsa maxima prevazuta de lege, judecatorii vor fi suspectati de coruptie pentru ca nu au dat o pedeapsa si mai mare.

    Comentariu de Mariana — 21/07/2015 @ 1:16 PM | Răspunde

    • Doamna, aveti redpectul meu!

      Comentariu de Cristi D — 21/07/2015 @ 5:05 PM | Răspunde

    • Mariana!

      Nu-i faceti prosti pe cei care comenteaza! Voi nu vreti sa intelegeti! Aparati un sistem necuratat! Daca as da cateva exemple de aberatii juridice date de catre unele judecatoare, si am destule, as fi incriminata ca am probleme personale, cand de fapt orice nedreptate sau abatere de la lege a unui magistrat, nu reprezinta o problema personala, ci una generala extrem de grava pentru societate! In Romania putem vorbi de un procent de peste 50/100, judecatori, care au probleme diferite (coruptie, persoane santajabile, incapabile si slab pregatite, etc.) care nu au ce cauta ca magistrat in actul de judecata.

      Toti cei care au facut comentarii aici, nu au solicitat incalcarea legii, ci nerespectarea ei de catre magistrati. Toti acestia, nu sunt prosti, cum ii tratati direct sau indirect tu si dom. Judecatorul Cristi Danilet, ci toti acestia exercita o presiune de schimabare a legii si de curatare a sistemului juridic, direct sau indirect. Toti acestia sugereaza aceasta schimbare de catre cei care sunt indriguiti, institutii care sa propuna schimbari legislative, cum este CSM-ul si Ministerul Justitiei. Aici nu poate avea loc o dezbatere reala si corecta privind, nu cazul respectiv in sine, ci violul in general, moralitatea si posibilitatea ca un magistrat sa poata fi influentat sau corupt. Evident ca domnul Cristi Danilet evita asemenea posibilitate si discutie!

      Comentariu de Teorii absurde! — 07/08/2015 @ 1:05 PM | Răspunde

      • Dumneata te limitezi la of-uri pe blog. Eu acţionez: am ieşit în spaţiul public pe tema violului, am arătat oamenilor că eu nu pot cere arestarea, am sugerat judecătorilor să judece procese de acest gen repede şi să aplice, dacă se impune, pedepse ferme, am arătat statisticile în domeniu, iar în toamnă am întâlnire cu un grup de ONG-uri şi câteva ministere pentru a face un grup de lucru pe tema infracţiunilor la viaţa sexuală.
        Încercaţi să vorbiţi mai puţin şi să faceţi ceva concret. Cu petiţiile şi mesajele anonime nu rezolvaţi nimic. Iar dacă vă interesează o dezbatere reală, vă asigur participarea la grupul de lucru de care am vorbit.

        Comentariu de Cristi D — 07/08/2015 @ 2:29 PM | Răspunde

  26. De fapt articolul asta ne zice tace-ti dracului din gura, ca noi suntem judecatori si stim mai bine, Nu zice nimeni ca petitia o sa fie pusa la dosar, absolut nimeni, dar domnului Danilet ii e frica intr-o zi generatia asta care vine din urma o sa se intrebe de ce la platim noi pensii mari la judecatori, ce ne-am lasat in urma, o datorie uriasa, o tara in care „smecherii” sau in cazul asta „baietii buni” sunt lasa-ti liberi?

    In US unde judecatorii sunt alesi prin vot numai pt sintagma asta baieti buni si isi pierdeau functiile, stiu un caz similar de viol in grup unde au luat cate 99 de ani, dar nu erau „baieti buni” ca la noi, dar cum zice-ti dvs, unde e lege nu e tocmeala, o sa dam si noi o lege, sa va mai taiem din pensii, pt ca nu ati adus nici un serviciu societatii.

    Sunt curios, legea asta sfanta, cum quantifica ce inseamna a fii „baiat bun”, unde scrie in lege chestia asta, si alta bazaconie, s-au simtit discriminati, si procurori nu au contestat, dar tot e dupa sfanta procederi, ce sa stiti voi prostimea.

    Comentariu de Dan — 21/07/2015 @ 1:52 PM | Răspunde

    • Va inselati. Nici macat in US judecatorii nu si-ar fi pierdut functiile.
      Si nu, nu am spus sa taceti din gura. Ci sa stiti ce spune legea. Daca nu va intereseaza, e strict problema dvs. Eu am sa explic in continuare, sunt unii dintre dvs care au inteles perfect.

      Comentariu de Cristi D — 21/07/2015 @ 5:07 PM | Răspunde

      • Nu, nu si-ar fi pierdut functiile pe loc, dar le-ar fi fost foarte greu sa candideze pentru un alt mandat. Iar cazul aia cu 99 de ani, e real doar ca au fost 20 nu 7 si fata era minora.

        Cat despre ce spune legea, judecatori are o spatiu de manevra foarte mare, nu cred ca zice legea ca daca 3 sunt eliberati pt ca recunosc, toti trebuie sa fie eliberati pt ca se simt discriminati, sau scrie in lege criteriile de „baieti buni”.

        Ca sa nu mai zic ca fetei ii e frica si sa iasa din casa, dar probabil „legea nu spune” ca victima trebuie aparata, legea e stramba, sunt curios daca fata/familia ei pateste ceva cine raspunde, in nici un caz judecatorii, la fel cum nu a raspuns nimeni ca un om a fost inchis pe nederpt si a luat o boala in inchisoare si a murit.

        Comentariu de Dan — 21/07/2015 @ 6:44 PM | Răspunde

        • Procesul nu s-a terminat. Punerea in libertatea nu inseamna ca respectivul e nevinovat. Victima poate iesi in siguranta din casa, inculpatii au domiciliul in alta localitate si au interdictia de a o parasi. Dar nu am vazut ca petitia sa sprijine cumva petitia…sau nu va pasa?!

          Comentariu de Cristi D — 21/07/2015 @ 7:10 PM | Răspunde

          • Punerea in libertate pt multi din zona aia si chiar pt fata asta inseamna, ca au „pile”, ca o sa scape, am vazut interviul cu fata, ii e frica ca o sa scape, si mie mi-ar fi cand vad motivari precum, „se simt discriminati”, sunt „baieti buni”, adica noi ce trebuie sa fim idioti si sa inghitim asta? Chiar la asta va asteptati? Cum sa nu faca oamenii petitii, sa se revolte, pt mintea dvs de judecator asta e motivare „sunt baieti buni”.

            Daca o sa va treziti cu un proiect de lege a raspunderii judecatoresti, sa stiti de unde, nu trebuie sa fie un proiect bun rau, trebuie sa aiba sustinere populara, PSD-ul de abia asteapta.

            Comentariu de Dan — 21/07/2015 @ 7:30 PM | Răspunde

            • Unde scrie ca `sunt baieti buni`??

              Comentariu de Cristi D — 21/07/2015 @ 7:36 PM | Răspunde

              • Ma scuzati, mai exact e vb de „că inculpații sunt fiii unor familii înstărite și că nu au avut antecedente penale”. A si mai era vb ca au constientizat gravitatea faptelor, ceea ce e foarte fals, ieri tatal unuia declara ca a auzit el ca fata sa mai dus cu altii, cu 2 masini, sau mama unuia sa o denigreze pe fb, sa dea numele fetei.

                Daca parintii nu au constientizat sunt curios cum au tras judecatorii concluzia ca copii au constientizat.

                Comentariu de Dan — 21/07/2015 @ 7:48 PM | Răspunde

      • in articol e scris cam asa: „gura fraierilor! ca noi suntem zei si facem ce vrem!”

        Comentariu de Zeus — 21/07/2015 @ 6:45 PM | Răspunde

        • da?? unde scrie asta?!

          Comentariu de Cristi D — 21/07/2015 @ 7:12 PM | Răspunde

          • Dl. Danilet, trebuie sa acceptati faptul ca dialogul cu publicul larg nu poate fi purtat in aceeasi maniera ca dialogul intre magistrati. Daca doriti sa va implicati in educarea publicului, si sa comunicati cu acesta, trebuie sa aplicati cateva deprinderi politice, cum ar fi comunicarea cu publicul larg. Dvs. poate nu ati spus, dar publicul a subinteles, si exista specialisti si intregi ramuri ale stiintei care se ocupa tocmai cu aceasta comunicarea imperfecta intre o entitate si publicul larg. Nu este vina publicului ca a inteles ce a inteles, este problema comunicatorului. Chiar daca dvs. nu faceti politica, totusi comunicarea cu publicul tine de stiinte politice.

            Comentariu de fisherman — 22/07/2015 @ 2:40 PM | Răspunde

            • Daca eu nu mai comunic cu publicul, zau ca nu stiu cine din sistem o mai face…

              Comentariu de Cristi D — 22/07/2015 @ 8:14 PM | Răspunde

              • Sper ca intelegeti totusi sensul a ceea ce am scris… Dvs. comunicati cu publicul si este laudabil, insa dialogul nu poate fi purtat de aceeasi maniera ca intre doi magistrati. Este imposibil. Faptul ca mai multa lume intelege ceea ce scrieti in alta lumina si in alt sens decat ati avut dvs. intentia nu este vina publicului – este problema celui care comunica – cum formuleaza comunicarea in scris in cazul de fata. Comunicarea cu publicul larg nu se face in baza inflexibilitatii si interpretarii stricte a textului scris, ci in baza reactiilor interioare rezultate din intelegerea completa sau incompleta a textului. Este vorba de intelegerea afectiva a unui text scris, ceea ce inseamna ca, daca doriti ca un text scris sa nu fie inteles in sensul X sau Y, trebuie sa precizati a priori ca nu este emis in sensul X sau Y. Evident nu veti putea acoperi toate cazurile posibile, insa cele evidente… Exista o stiinta a comunicarii. In cazul de fata era poate suficient sa deschideti cu „stim ca legea nu este perfecta ci perfectibila, insa judecatorii aplica legea existenta”, apoi puteati sa continuati cu argumentele dvs. Sau poate „inteleg emotiile care au provocat semnarea acestei petitii dar…” si apoi va fereati sa utilizati cuvinte sinonime cu „nu ai voie”. Doar niste exemple, nu sunt expert in acest domeniu, doar educat.

                Comentariu de fisherman — 22/07/2015 @ 11:38 PM | Răspunde

  27. Multumim pentru informatii, domnule Cristi. Pentru improspatarea memoriei dv, dictionarul explicativ al limbii romane zice ca PETITIE inseamna, textual:”expunere scrisa adresata de o persoana sau de un grup de persoane unei institutii, unei autoritati, in care se formuleaza o cerere, o revendicare, un punct de vedere, etc”. Deci, care e problema dv, de incercati sa ne explicati ca, parca n-ar fi cazul s-o zicem pe-a noastra? Violatorii trebuie sa stea in inchisoare, iar judecatorii trebuie sa-i bage acolo. Iar noi, care suntem din ce in ce mai multi, o sa semnam petitii, pana cand cine face legile si le aplica incepe sa auda chestia asta.

    Comentariu de cristina — 21/07/2015 @ 2:20 PM | Răspunde

    • Pai, daca e vorba de facut legi, incercati ca prin petitii sa nu spuneti judecatorului cum sa faca justitie intr-un caz. Una e una, cealalta e altceva.

      Comentariu de Cristi D — 21/07/2015 @ 5:08 PM | Răspunde

  28. Buna ziua tuturor,

    Citesc ocazional blogul dlui Danilet si nu obisnuiesc sa las comentarii sau sa pun intrebari „de profil” (de cele mai multe ori lecturarea textelor juridice indicate imi ofera raspunsul de care am nevoie). O fac din curiozitate, multe dintre postarile dlui Danilet fiind interesante. Astazi insa, observand amploarea capatata de relatarea in presa a cazului sarmanei fete din Vaslui, victima a odiosului viol, precum si „abundenta” mesajelor/criticilor/observatiilor/atentionarilor „internautilor”, in parte argumentate si de bun simt, dar de cele mai multe ori superficiale si malitioase, am hotarat sa iau si eu parte, cu permisiunea d-voastra, la aceasta dezbatere.

    Stimati cititori,

    Este in regula sa compatimesti victima, ba chiar necesar si obligatoriu pentru fiinta umana, si este in regula sa-ti doresti ca faptuitorul sa fie blamat, judecat si in final pedepsit. Tocmai de aceea noi toti acceptam acest sistem numit Justitie, care trebuie sa echilibreze balanta situatiilor ce se ivesc la un moment dat in functionarea unei societati umane (savarsirea unei infractiuni/incalcarea unor drepturi = atragerea unor consecinte, penale sau civile); o interpretare contrara ar insemna intoarcerea la dictatura sau acceptarea anarhiei. Iar Justitia, ca de altfel orice alt domeniu, trebuie infaptuita prin profesionisti. Nu cred ca ne dorim ca actul de Justitie (ma refer la adevarata Justitie, nu la ordinea pe care o punem fiecare dintre noi in propria gospodarie in deplina libertate, chiar si acolo cu respectarea principiului „libertatea unui individ se termina acolo unde incepe libertatea altuia”) sa fie infaptuit prin gazetari, analisti, politicieni etc., la fel cum nu cred ca actul medical, de exemplu, ar trebui realizat prin avocati, judecatori, ingineri, in fine, cred ca ati prins deja ideea. Bineinteles, daca se descopera derapaje sau abateri de la indeplinirea actului de justitie, raspunsul ar trebui sa fie la fel de ferm ca in cazul celor care au savarsit infractiunea/incalcat dreptul.

    In legatura cu masurile ce trebuiesc adoptate conform celor exprimate de tot felul de indivizi, va propun sa reflectati asupra urmatoarei intrebari: Credeti ca ar trebui sa dam crezare si sa ne asumam orice este „aruncat” in spatiul public fara o minima cercetare prealabila din surse oficiale, care redau in mod asumat o informatie? De ce va adresez aceasta intrebare? pentru ca in ultima perioada, pentru unele subiecte, observ ca pur si simplu nu mai functioneaza niciun fel de „filtru” care sa opreasca sau sa previna conturarea unei conceptii gresite asupra realitatii. Fenomenul in sine este extrem de periculos si, in cazul de fata, poate transforma victima in vinovat, la fel cum s-a intamplat cu sarmana fata din Vaslui, care initial a avut parte de compasiunea concetatenilor ei, dupa care acestia din urma, la dezinformarile servite de catre vinovati si anturajul acestora, s-au transformat in critici ai victimei si i-au „spalat” pe vinovati. Cum ar fi ca in spatiul public, tot in legatura cu subiectul discutat, opinia generala sa incline la 180 de grade si sa condamne victima (propaganda si intoxicarea functioneaza de minune atunci cand indivizi anume isi propun acest lucru)?

    Nu sunt contra dezbaterilor, dar sunt contra acelora facute „dupa ureche” fara argumente si doar de dragul acesteia.

    In final, va sugerez tot ceva din presa, de data asta materialul fiind in opinia mea, unul care merita luat in seama:

    Reputatul scriitor Umberto Eco a primit recent titlul de Doctor Honoris Causa în „Comunicare şi Cultură mass media” la Universitatea din Torino. Cu acest prilej, Eco s-a întâlnit cu jurnaliştii şi a criticat reţelele de socializare.”Reţelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvânt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”, spune Umberto Eco, potrivit gazetaromânească.com.

    Scriitorul îi invită pe jurnalişti „să filtreze cu o echipă de specialişti informaţiile din spaţiul virtual, pentru că nimeni nu poate preciza dacă un site este credibil sau nu”.

    „Ziarele ar trebui să dedice cel puţin două pagini analizei critice a site-urilor, aşa cum profesorii ar trebui să-i înveţe pe elevi să utilizeze site-urile pentru a-şi face temele. Să ştii să copiezi este o virtute, dar trebuie comparate informaţiile pentru a înţelege dacă sunt credibile sau nu”, explică scriitorul.

    Umberto Eco este optimist în privinţa hârtiei tipărite. „Există o reîntoarcere la tipăritură. Firme din SUA care au trăit şi triumfat pe internet au cumpărat ziare. Acest lucru îmi spune că există un viitor, ziarul nu va dispărea, cel puţin pentru cât mi-e permis să trăiesc. Cu atât mai mult în era internetului în care se dezlănţuie sindromul complotului şi proliferează scornelile”.

    http://www.gandul.info/stiri/umberto-eco-ataca-dur-retelele-sociale-e-invazia-imbecililor-televiziunea-promovat-idiotul-satului-fata-spectatorul-simtea-superior-drama-internetului-l-promovat-idiotul-satului-purtator-adevar-14619118

    Comentariu de Dragos Bosinceanu — 21/07/2015 @ 4:24 PM | Răspunde

  29. Suntem peste 200,000 deja. Vom fi din ce in ce mai multi si nu mai avem incredere in voi si in judecata voastra.

    Comentariu de Gabriel P — 21/07/2015 @ 6:05 PM | Răspunde

    • Si…veti judeca voi?!

      Comentariu de Cristi D — 21/07/2015 @ 7:06 PM | Răspunde

      • va rog sa-mi cititi comentariul de mai jos…
        inca o dovada de un complex de superioritate (si narcisism as adauga) ca voi sunteti dumnezei s.a.m.d. cu aceste raspunsuri indolente nu aratati decat ca aceasta petitie este necesara pentru ca incearca sa indrepte o justitie bolnava! va pasa mai mult de o petitie (care vrea respectarea legii) decat de o nedreptate a legii… multumim… o sa dorm mult mai linistit la noapte de fapt nu chiar… faceam asta daca eram infractor… atunci clar eram mult mai linistit…
        PS: nui vreau sa se ajunga acolo , si consider ca ar fi o greseala… dar din 200k de oameni…. e posibil sa „judece” unii dintre ei. si voi tovarasi juristi, in loc sa incercati sa calmati spiritele… mai rau instigati
        PPS: stiu ca un om e „nevinovat pana la proba contrarie” dar cum tratati voi acest caz (repet cercetati in ma-sa actiunile juristilor si a procurorului) este dovata de o nepasare crasa. sper din tot sufletul sa imi dovediti ca am gresit!

        Comentariu de meee — 21/07/2015 @ 9:30 PM | Răspunde

      • decat voi, mai bine noi

        Comentariu de Gabriel P — 21/07/2015 @ 9:56 PM | Răspunde

  30. „…justiţia nu se face la cererea publicului şi nici pentru a mulţumi publicul. Nici măcar propria convingere a magistratului nu are relevanţă, ci probele din dosar şi legea sunt singurele criterii pe care el trebuie să le ia în considerare atunci când soluţionează o cauză concretă…”
    Corect!!
    Exact ce NU sa întâmplat în cazul de la Vaslui, și de aici indignarea oamenilor

    Comentariu de Bogdan — 21/07/2015 @ 6:21 PM | Răspunde

    • daca judecatorul a gasit pe undeva prin lege ca „violatorii >>baieti buni<< merita sa stea in libertate"… in Codul Penal de la Vaslui la al 3lea viol e considerat infractiune…

      Comentariu de Baieti Buni — 21/07/2015 @ 7:11 PM | Răspunde

  31. Domnule Cristi inteleg si este perfect adevarat punctul dumneavoastra de vedere,,,dar,aveti copii?…daca era fata sau baiatul dumneavoastra in locul acelei fete de 18 ani?….tot asa ii judecati in libertate?….ati mai fi scris acest blog?….RUSINE!!!…in primul rand suntem intr-o democratie….iar puterea populara trebuie sa fie mai puternica decat puterea judecatoreasca. Va rog sa va ganditi la ce v-am intrebat…Multumesc

    Comentariu de gabriel florin — 21/07/2015 @ 6:36 PM | Răspunde

    • Imi pare rau ca va dezamagesc. Nimeni, nici macar poporul in totalitatea lui, nu e deasupra legii.

      Comentariu de Cristi D — 21/07/2015 @ 7:07 PM | Răspunde

  32. victima cica nu a acceptat bani de la violatori sa isi retraga plangerea… judecatorul 100% a acceptat de stau astia pe strazi…

    Comentariu de Mr Spaguta — 21/07/2015 @ 7:01 PM | Răspunde

    • Plangearea nu poate fi retrasa, cu sau fara bani. Procesul merge mai departe indiferent de ce ar face victima cu plangerea sa.

      Comentariu de Cristi D — 21/07/2015 @ 7:11 PM | Răspunde

  33. D-le judecator, citind reactiile din ce in ce mai numeroase privind acest articol, mi-a trecut prin cap urmatoarea intrebare: daca vi se va acorda distinctia „meritul judiciar” (n-are nici o importanta clasa), o veti accepta? de ce ati accepta-o si de ce nu ati accepta-o?

    Comentariu de area — 21/07/2015 @ 8:29 PM | Răspunde

    • Daca se va motiva ca am fost un aparator al independentei justitiei din 2003 incoace, ca am militat pentru responsabilizarea magistratilor, ca am initiat dialog cu publicul pe tema legilor, ca am initiat un program de educatie juridica pentru copii, ca am sustinut medierea, ca am ajutat studentii la drept saraci si ca sunt expert in cateva tari straine pe reforma justitiei, as accepta.
      Daca se va motiva ca sunt cel mai mediatizat judecator din sud-estul Europei, as refuza.

      Comentariu de Cristi D — 22/07/2015 @ 10:35 AM | Răspunde

  34. nu suntem retardati domnule… stim asta. mai stim si ca ar trebui sa verificati daca judecatorul si mai ales procurorul nu au gresit când i-au eliberat pe cei 7 si respectiv nu a facut recurs. asta ar trebui sa face-ti nu sa ne dati noua lectii despre petitii online! eu inteleg ca va considerati dumnezei (am trait cu un jurist) si urati ca cineva sa va traga de maneca bu get over it!
    eu din postul asta deduc ca va intereseaza mai mult ca pleava va atrage atentia decat ca un procuror nu a facut recurs la o decizie proasta si ca 7 violatori sunt in libertate. eu daca as putea pentru asa ceva v-as solicita demisia!
    in final tind sa va amintesc un lucru: aceasta petitie este 100% vina dumneavoastra! daca justitia isi facea treaba si daca justitia reusea sa arate ca este incoruptibila, aceasta petitie sau petitii similare nu existau!
    poate ar trebui sa va uitati in oglinda decat sa aruncati cu noroi in niste oameni care, nu vor decat sa se respecte legea!

    Comentariu de meee — 21/07/2015 @ 9:24 PM | Răspunde

  35. Pentru Vasilica Danilet , Rarinca a facut puscarie pe buna dreptate desi a fos achitata si violatorii astia trebuie eliberati, ca nu sunt pericol public

    Comentariu de Gabriel P — 21/07/2015 @ 9:55 PM | Răspunde

  36. Hm! Presiunea opiniei publice? Va incurca planurile?
    Dupa ani de zile in care, in justitie, a contat enorm presiunea politicienilor? Iata o surpriza neplacuta pentru justitie! S-a trezit „online” poporul.
    Sau modelul indian va atrage mai mult? Violuri in grup nepedepsite, revolte in strada si linsarea violatorilor?
    Nu ne ametiti cu discursuri despre justitie.
    Stim ca niste bestii (care nici macar nu arata ca-si regreta fapta) stau acasa. Indiferent cum ii spuneti voi cei din justitie – arest la domiciliu sau control judiciar.
    Nu s-ar fi ajuns la o petitie daca va faceati treaba corect! Toti din casta voastra!
    Daca violatorii erau dupa gratii, nu va deranjam din „reverie” cu o petitie online.
    Nu ne mai considerati prosti!
    Poate, gratie acestei petitii online, se va tine cont, cand se decide sa se elibereze suspectii de violuri colective, nu doar de drepturile suspectilor, ci si de impactul asupra societatii.
    Vi se pare normal sa continue intimidarea si victimizarea fetei?
    Unde sunt drepturile copilei?
    Poate vom incepe cu petitii si vom ajunge sa cerem voua si politicienilor legi mai bune.
    Nu noi am eliberat violatorii!
    Si de ce dureaza asa de mult pronuntarea pedepsei?
    Oare in SUA violatorii constituiti in grup beneficiaza de judecare in libertate?
    Vedem cum functioneaza justitia dvs! Procese de ani de zile, politicieni hoti eliberati.

    Comentariu de Voichita — 21/07/2015 @ 10:03 PM | Răspunde

  37. Absolut corect, nu este plebiscitara, dar judecatorii trebuie sa judece in litera si spiritul legii. Eu nu vad unde este litera ca sa nu mai zic de spiritul legii in decizia luata. Am dreptul sa imi exprim liber opinia asupra unei decizii luate de Justite ca Justitia nu e Dumnezeu pe pamant si sunt de parere ca e o decizie stramba care creeaza un precedent periculos(violezi si stai linistit acasa pana se termina procesul, eventual mai violezi odata ca sa nu te plictisesti). Cand vezi decizii care sfideaza si normele elementare ale bunului simt, iar motivarea e de-a dreptul halucinanta te intrebi daca unii judecatori au competenta necesara pentru a judeca.

    Comentariu de Andrei — 22/07/2015 @ 12:37 AM | Răspunde

  38. 1. „Vrem ca orice persoana anchetata pentru viol sa stea in arest pe perioada achetei” suna mai bine? Mi se pare ca atinge scopul petitiei si se incadreaza in limitele fixate de dvs.

    2. In opinia mea, justitia trebuie sa aiba un departament de PR extrem de bun, pentru a traduce pentru populatie diversele fenomene sau decizii controversate. Daca se alege o varianta de tipul „noi suntem justitia si nu dam explicatii nimanui”, mi-e teama ca la vreun tur de alegeri viitor va exista cel putin un partid care sa aiba interesul ca agite spiritele in directia „justitia e aroganta, ce cred ei ca sunt de capul lor? sa le aratam cine e poporul! Poporul decide” etc. E, daca discursul asta prinde, partidul ala va castiga alegerile si va avea mandat de la popor sa „puna justitia cu botul pe labe”. Si nu cred ca e bine..

    Comentariu de R — 22/07/2015 @ 7:33 AM | Răspunde

    • Revin, am citit comentariile precedente si am inteles ca problema din petitie consta in faptul ca e adresata judecatorului, si nu parlamentului. Modificarea mentionata de mine se referea la formulare, nu si la destinatarul petitiei. Imi retrag afirmatia si sunt de acord cu pozitia autorului.

      Imi mentin totusi a doua opinie, privind acceptarea compromisurilor de imagine care trebuiesc facute si a presiunii reale prin care un curent de opinie poate modifica intr-un an toata reforma din justitie din ultimii 10 ani.

      Comentariu de R — 22/07/2015 @ 7:40 AM | Răspunde

    • 1. Daca veti cere modificarea legii in acest sens, da.
      2. Eu tocmai asta fac de ani de zile, explic legile si hotararile pt dvs.

      Comentariu de Cristi D — 22/07/2015 @ 10:39 AM | Răspunde

  39. D-le judecator,faptul ca cei 7 monstri nu sunt incarcerati, este o insulta adresata tuturor femeilor.Am inteles ca au interdictia de a parasi localitatea. Credeti ca e de ajuns? Credeti ca nu sunt periculosi?Prin toate declaratiile si amenintarile pe care le fac, nu incalca nici o lege?Ameninta ziaristii cu moartea si declara ca sunt mandri de ce au facut.Nu au nici un fel de remuscare.Sunt sfidatori si aroganti.Credeti ca daca ar fi fost incarcerati ar mai fi avut acelasi comportament?

    Comentariu de Gabriela — 22/07/2015 @ 8:59 AM | Răspunde

  40. in fine poate am fost prea acid in comentariile de ieri…
    totusi este o mare problema de comunicare…
    pareti un om arogant, si pareti ca va pasa mai mult de petitie decat de posibilele greseli juridice facute in acest caz… un procuror care nu face recurs la o decizie proasta pentru el este cel putin ciudat. ori nu insistati pe asta, va intereseaza doar ce cred oamenii. e adevarat titlul petitiei este nefericit, totusi prin atitudine indignati si mai mult oamenii. justitia are o imagine proasta in romania din pacate (petitia aceasta este o dovada), si prin comunicarea defectuoasa din acest caz nu o ajutati cu nimic.
    eu inteleg ca nu vreti ca oamenii sa aiba impresia ca pot influenta justitia, dar ceva ge genul: „am luat la cunostinta de acest caz, vom verifica daca procurorul, judecatorii etc si-au facut treaba (nu pentru ca vreti voi, ci pentru ca asa spune legea), dar trebuie sa intelegeti ca petitia nu are nici o valoare juridica si nu poate influenta justitia in nici un fel” cred ca ar fi fost mult mai indicat.

    Comentariu de mee — 22/07/2015 @ 9:16 AM | Răspunde

    • Poate ca mai am de lucrat la stil. Dar in urma cu trei saptamani am anuntat ca acest caz este sub inspectie. apoi am vazut chestiunea cu petitia, formulata in urma unei campanii agresive din mass-media, partinica. Multumesc pt sugestii. Scopul meu este doar ca populatia sa cunoasca ce spune legea.

      Comentariu de Cristi D — 22/07/2015 @ 10:41 AM | Răspunde

      • nici o problema… imi cer scuze ca am fost cam violent in celelalte comentarii. desi incerc pe cat posibil sa fiu obiectiv, ca aproape orice roman, ma aprind cam repede :D. mass-media e o alta problema din pacate si ce se intampla acum se transforma intr-un veritabil circ…

        Comentariu de meee — 22/07/2015 @ 11:30 PM | Răspunde

  41. Aceste bestii trebuie neaparat castrate si 25 ani inchisoare iar judecatoarea ce ia eliberat inchisa in celula lor.

    Comentariu de eli — 22/07/2015 @ 10:07 AM | Răspunde

    • Cuvintele dvs imi demonstreaza ca ce am spus in articol e corect.

      Comentariu de Cristi D — 22/07/2015 @ 10:43 AM | Răspunde

  42. Traim intr o tara pe bune de tot rasul cu niste nemernici…violatori hoti si mandri de ei care nimeni nu face nimic….sunt curioasa ce se va intampla la p4oces in august. Macar atunci sa s3 faca dreptate n8i o sa fim foarte multi acolo sa o sprijinim pe fata…..

    Comentariu de Sabina — 22/07/2015 @ 10:23 AM | Răspunde

  43. Domnule tehnician Dănileț, justiția este un serviciu public, astfel încât publicul, chiar și în afara cadrului procesual în derulare, poate să exprime opinii. Petiția on line este o formă de exprimare – în cazul de față, nu neapărat o cerere cu valoare juridică. Iar impactul pe care o faptă penală îl are în conștiința publicului trebuie să conteze pentru judecătorul de caz. Ca de fiecare dată inițiați opinii lipsite de cea mai elementară înțelepciune.

    Comentariu de Elena Lazar — 22/07/2015 @ 10:53 AM | Răspunde

    • Doamna, am si eu opiniile mele. Chiar daca nu am inca intelepciune elementara. Dar am cunostinte legale. E suficient.

      Comentariu de Cristi D — 22/07/2015 @ 8:08 PM | Răspunde

  44. Domnule Danilet, stim ca o petitie nu are valoare juridica, ca nu suntem tampiti…… Periculos este sa nu reactioneze lumea…si sa stam ca vitele sa ne uitam cum fantastica noastra justitie, din care faceti si Dvstra parte, isi permite sa faca multe mizerii fara sa raspunda si sa se joace cu viata oamenilor, sa-i umileasca sa-i ‘faca sa moara’ cu dreptatea in mana cum s-ar zice….Asta este periculos… Treaba cu ‘lasati justitia sa-si faca treaba, nu atacati justitia, nu se poate sa punem presiune pe justitie’ , functioneaza intr-o tara in care judecatorii, procurorii chiar isi fac treaba, nu sunt corupti, nu sunt nemernici….dar in Romania nu prea merge….

    Comentariu de Mirela — 22/07/2015 @ 1:41 PM | Răspunde

  45. Iar la final, pt. ca nu vreau sa va trollez blogul, v-as ruga sa comentati (daca doriti), sau cel mult sa ne explicati si noua ce putem intelege noi, „nestiutorii” din declaratiile unui fost PROCUROR care intamplator mai este si Prim Minstru al republicii: „Si vreau sa spun ca ce s-a intamplat la Vaslui se intampla de multe ori in Romania, iar daca nu apar la televizor nu se intampla nimic.”

    IAR DACA NU APAR LA TELEVIZOR NU SE INTAMPLA NIMIC?…?!?

    Stupefiant…

    Comentariu de fisherman — 22/07/2015 @ 3:43 PM | Răspunde

  46. Domnule Danilet,

    In primul rand tin sa va felicit pentru efortul de a raspunde majoritatii comentatorilor.
    Nu e putin lucru!

    In al doilea rand eu simt nevoia sa va atrag atentia ca se rateaza fondul problemei: dincolo de faptul ca petitia este prost formulata: evident, oamenii au tot dreptul sa considere ca acesti 7 indivizi meritau judecati in stare de arest, dar nu cred ca au vreo parghie de a influenta justitia, in conditiile in care suspectii au fost deja eliberati din arest. Problema de fond, pe care nu pare sa o sesizeze NICIUN factor de decizie din puterea legislativa este ca aceasta „isterie colectiva” este reactia fireasca de furie a unui popor care NU se mai simte de ani buni reprezentat de nimeni: nici de politicieni, nici de magistrati, nici de politie, nici de guvern….

    Faceti va rog un efort si aduceti-va aminte de fetita din Iasi, care la 11 ani a fost sechestrata 24 de ore de niste indivizi si violata in preajma Craciunului (halal popor crestin am devenit!). Cel care a initiat oroarea a luat maximul de 12 ani (dar este oare de ajuns acest maxim?) dar 2 dintre cei 6 complici au luat doar 1-2 ani cu suspendare. Sa ne aducem aminte de si mai gravul caz al fetitei Larisa Chelaru, care a distrus cine stie cate destine (o fetita de 8 ani violata si omorata, tatal si un suspect nevinovat s-au sinucis, fratele si mama ei chinuiti prin anchete). Asasinul a iesit dupa doar 8 ani, in nov. 2014.

    In aceste conditii eu cred ca este 100% de inteles reactia omului de rand, care simte nevoia ”sa puna mana pe topor”. Oamenii vor ca astfel de lucruri sa NU se mai repete si toti sunt convinsi (ca si mine de altfel) ca legile sunt prea blande, in raport cu suferinta incomensurabila pe care infractiunile de natura sexula o lasa in urma lor. Si, pana la urma, dupa ani de zile in care ”Stirile de la ora 5” au fost privite cu indiferenta sau ironie, iata ca oamenilor incepe sa le pese. Eu zic ca este foarte bine ca este asa! Sa dea Dumnezeu ca aceasta presiune care se pune acum pe justitie sa se traduca atat prin pedepse exemplare pentru toti faptasii unor astfel de orori, cat si prin cresterea pedepselor minime si maxime prevazute de C.P. pentru infractiuni similare!

    Credeti-ma, violatorii au o rata de recidiva considerabila. Stiu despre ce vorbesc, o buna de prietena de-a mea, insarcinata in luna a 8-a a fost atacata de un astfel de monstru in scara blocului. A scapat datorita unei vecine, iar infractorul a fost prins 2 zile mai tarziu, dupa ce nenorocit o alta fata, care nu a fost la fel de ”norocosasa”. Dar sunt convins ca si Dvs. ca judecator stiti aceste lucuri…

    Aceste brute care violeaza copii, care violeaza in grup sunt un pericol, nu au ce sa caute liberi in societate, de care trebuie separati cat mai mult. Eu unul nu cred in indreptarea lor!

    Comentariu de danflorianpetrePetre — 23/07/2015 @ 5:46 PM | Răspunde

  47. Pai si in cazul asta dc nu si.a facut justitia treaba????Este peste puterea mea de intelegere!!!!! Sa batjicoresti un om pana la lesin si justitia sa creada ca nu face obiectul unei arestari. Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!!!!!

    Comentariu de Dragu Oana — 23/07/2015 @ 7:26 PM | Răspunde

  48. Bine domnule dar sa intreb si eu acum ok nu avem dreptul sa ne spunem off-ul nu avem dreptul sa judecam(avem justitia care e oarba)atunci daca justitia nu doarme de ce de un an de zile cazul e tot in ancheta?si de ce cazul acesta http://renasterea.ro/tragedie-fara-margini-o-mama-este-impiedicata-de-autoritati-sa-participe-la-inmormantarea-fiului-ei/ nu se poate rezolva in 2 minute?adica ptr un furt de o papusa se face un an cu executare la o sarmana femeie care intr-adevar nu merita ,dar chiar daca executa ,de ce nu i se acorda o zi de gratiere sa isi poata conduce fiul?de ce justitia e mereu de partea celor ,,instariti” asa cum mai mare majoritate sunt si de ce nu nevoiasilor?va spun eu de ce :am ajuns sa facem din romania din democratie o anarhie.unde cel care are bani si pile face legea….de ce in celelalte state fapte ca acest viol s-au putut pedepsi cu moartea?si de ce nu cu inchisoarea pe viata?trageti un semnal de alarma catre judecatori procurori si institutiile mai de jos,treziti-va la realitate ca in astfel de conditii o sa ajunga tara noastra de rasul Africii si nu al Europei…

    Comentariu de florin — 24/07/2015 @ 2:37 AM | Răspunde

    • Stirile cu furul de papusa si mama care nu ajunge la inmormantare sunt false.

      Comentariu de Cristi D — 24/07/2015 @ 12:13 PM | Răspunde

      • pai atunci daca sunt false de ce a fost mediatizat?si posturile tv si ziarele imaprt minciuni in dreapta si in stanga?

        Comentariu de florin — 25/07/2015 @ 1:15 AM | Răspunde

        • Pt ca spun lucruri deranjante si atunci unii cred ca speculand si reinterpretand vorbele mele nu vor ajunge unde trebuie.

          Comentariu de Cristi D — 28/07/2015 @ 7:54 AM | Răspunde

  49. Citesc raspunsurile d-voastra, dle Danilet, la comentariile lasate aici si – cu tot respectul – ma declar UIMIT de tonul obraznic, insolent, sarcastic, pe care il folositi adeseori (poate ar trebui sa utilizati energia asta pentru a face ca actul de justitie sa fie acelasi peste tot, sa existe o singura unitate de masura, ca situatii identice sa nu fie tratate in mod totalmente diferit de confratii d-voastra: neagra la Bucuresti, alba in Moldova…)

    Si asta, pe langa faptul ca din toata povestea asta, nu ati retinut / nu va legati decat de un detaliu din petitie, o chichitza…Vorbim aici de 7 animale care au violat o fata, iar d-voastra va arde de analiza discursiva?! Nu spuneti nimic de reaua credinta (foarte probabila!!) a magistratilor in acest caz (cu siguranta bine rasplatiti de familiile instarite ale criminalilor) si nici nu indicati vreun articol de lege in care se spune ca niste VIOLATORI (nu simpli gainari!!!!) pot sa fie pusi in libertate pentru ca nu mai reprezinta un pericol public (cu toate amenintarile, presiunile si mizeriile la adresa victimei…).

    Intro astfel de situatie, petitia aceasta nu avea decat un singur scop (foarte clar… chiar si pentru idiotii nespecialisti in drept, ca mine, care va citesc blogul), oricare ar fi titlul ei (nu era deci nevoie de un articol, parerea mea): sa atraga atentia opiniei publice asupra unei aberatii demne de o republica bananiera (ceea ce s-a si intamplat, altfel domnii si domnitzele din CSM ar fi dormit pe ei…ca, vorba aia…corb la corb…?! dupa primele elemente ale anchetei dezvaluite in presa, se pare ca e vorba de neglijenta si rea credinta, ceea ce nu va va impiedica, bine-nteles, sa-i avansati in grad pe magistratii respectivi si sa-i miruitzi cu pensii speciale… ca asa merg treburile la noi…)

    Ma minunez si pentru ca un om inteligent ca d-voastra nu a realizat (inca) ca aceasta forma de manifestare (petitia on-line, preluata de presa…) e uneori singura cale prin care o victima, dovedita in cazul de fatza (o parte din autori si-au recunoscut vina), nu e lasata sa devina si batjocura sistemului judiciar de la noi (pe care cu cinste, ori ne-cinste, il reprezentati), numai pentru ca nu are mijloacele financiare necesare, relatiile adecvate etc. pentru a-si face auzita vocea si pentru a i se asigura un proces echitabil si corect.

    Daca d-voastra aveti abordarea asta in cazul unui VIOL IN GRUP (nu sunteti doar judecator ci si tata…), atunci la ce sa ne asteptam de la altii…
    Cu adevarat trist! ;(

    PS: Aflu ca nu sunteti ardelean, de fapt, chiar daca ati lucrat la Cluj. Si ma bucur! Altfel, as fi fost foarte, foarte trist.

    Comentariu de Mihai — 25/07/2015 @ 5:56 PM | Răspunde

    • Eu sunt doar revoltat impotriva celor care nu cunosc legea, nici dosarul, dar isi permit ca in spatiul public sa discute cu nonsalanta despre victime si arestari in cazuri concrete.
      De ex, sunt revoltat si impotriva dvs care, sub masca unei anumite intelectualitati afisate, imi cereti mie sa imi dau cu parerea despre dosarul multdiscutat, ba si despre culpa magistratilor. Or, ca judecator nu am voie sa discut dosare aflate in curs de solutionare, iar ca membru CSM nu am voie sa discut despre raspunderea unor magistrati pt va e posibil ca maine-poimaine sa ajunga in fata mea acesti magistrati sa ii judec.
      Deci, in locul dvs, mai intai as citi legea, apoi as pune intrebari unde nu sunt lamurit persoanei cu care discut, dupa care as exprima opinii publice.

      Comentariu de Cristi D — 28/07/2015 @ 8:00 AM | Răspunde

    • Domnule Mihai, domnul Danilet consideră că dacă știe legile – făcând și un merit din asta – de parcă n-ar fi obligat la acest lucru, odată în plus, față de cetățenii de rând (care sunt obligați doar s-o respecte, nu și s-o aplice), modestia și respectul față de cetățean nu mai contează. Autoritatea judecătorească este o putere în statul de drept,însă dumnealui, ca mulți alți magistrați, din păcate, cred că această autoritate le îngăduie să abordeze cu aroganță și ”de sus” orice dialog cu cetățeanul și tot cu aroganță abordează și actul de justiție pe care trebuie să-l înfăptuiască.

      Comentariu de Elena Lazar — 28/07/2015 @ 4:15 PM | Răspunde

      • Doamna Lazar, apreciez ca va semnati. Va rog sa imi spuneti daca ati asistat vreodata la un proces condus de mine sau ati citit vreodata vreo hotarare motivata de mine.

        Comentariu de Cristi D — 28/07/2015 @ 6:42 PM | Răspunde

        • Nu am avut ocazia să asist la ședințele de judecată conduse de dumneavoastră și nici nu am citit vreodată vreo hotărâre motivată de dumneavoastră. Sunt sigură că acestea sunt perfecte, așa cum sunteți și dumneavoastră.

          Am urmărit, însă, opiniile pe care le adresați publicului atunci când pe bună dreptate vă cere socoteală, simultan cu observarea ”pe viu” a felului cum se înfăptuiește justiția sub coordonarea ”garantului” – și am următoarea părere: că e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire.

          Îmi afirm totuși respectul pentru cei – mai puțin de jumătate -dintre judecătorii/procurorii cu vocație și cu caracter (referindu-mă în special la bunul lor simț față de cetățean și față de ceea ce presupune actul de justiție). Restul fac mai mult rău, decât bine în această profesie, mai ales cei care asigură managementul activității cu publicul.

          Comentariu de Elena Lazar — 30/07/2015 @ 4:20 PM | Răspunde

          • Doamna, eu recunosc ca mai am de invatat. Ca sunt oameni ca nu merita sa fie in justitie, este tot atat de adevarat ca si afirmatia ca sunt multi avocati care nu fac cinste profesiei, si la fel de adevarat ca sunt multi cetateni care nu merita aceasta calitate. Dar, dincolo de plans pe bloguri si like-uri pe FB, unii dintre noi se gandesc la viitorul tarii. Eu sunt unul dintre acestia. Daca vreti sa va alaurati intr-o actiune educativa pentru tanara generatie, va primesc in proiect.
            Daca nu, sunt convins ca peste 10 ani sau 20 de ani veti spune aceleasi lucruri in acelasi loc.

            Comentariu de Cristi D — 02/08/2015 @ 1:57 AM | Răspunde

            • Vă asigur că nu sunt genul de om care adoră ”să-și dea cu părerea” pe blog-uri sau pe alte rețele, astfel încât este puțin probabil să mă limitez la acest gen de manifestare, fiind tot atât de puțin probabil să fiu în același loc, spunând aceleași lucruri, peste 10 ani. Cât despre proiectele d-voastră, domnule Dănileț, aș fi interesată să le cunosc.
              Aș fi și mai interesată dacă ați întreprinde, atât d-voastră, cît și întregul consiliu, demersuri concrete, în ceea ce privește calitatea serviciului față de justițiabil, cu tot ceea ce presupune acest serviciu:
              – spații adecvate funcționalității și eficiență în activitatea cu publicul, accesul la dosare, termen scurte, soluții echitabile și sancțiuni disciplinare în cazurile de neglijență din partea magistraților, practică judiciară unitară, evaluarea profesională periodică a judecătorilor. Știați că sunt judecători care nu respectă sau – și mai grav – nu cunosc jurisprudența comunitară la nivelul Curții de Apel București?

              Comentariu de Elena Lazar — 10/08/2015 @ 4:10 PM | Răspunde

              • Cred ca nu stiti nimic despre eforturile si proiectele mele din ultimii 10 ani. Daca aveti o saptamana sa va povestesc, cautati-ma. Dar va sfatuiesc sa incepeti prin a-mi citi blogul, postare cu postare, de la inceput.

                Comentariu de Cristi D — 10/08/2015 @ 10:30 PM | Răspunde

  50. Aceasta petitie este foarte buna – dar nu ca instrument de presiune a societatii asupra justitiei. Justitia se pronunta asupra oricarei spete pe baza legislatiei in vigoare. Societatea trebuie sa faca presiune asupra alesilor din parlament, asupra teoreticienilor dreptului penal, pentru a pune in aplicare, a transpune in lege un principiu de baza in dreptul penal – acela al ajustarii marimii sanctiunii penale in raport de evolutia infractionalitatii. Societatea civila trebuie sa ceara prin aceasta petitie inasprirea pedepselor pentru astfel de infractiuni. Sa ceara o inasprire a pedepselor in asa fel incat pedeapsa sa poata fi suportata tot atat de greu pe cat suporta victima violul.
    Societatea civila a cerut pana acum pedepse/ sanctiuni/ amenzi care sa poata fi executate/ suportate/ platite. Este momentul ca pedepsele/ sanctiunile/ amenzile sa poata fi executate/ suportate/ platite mult mai greu. Atunci faptuitorul se va gandi de mai multe ori daca savarseste sau nu fapta condamnabila.

    Comentariu de augustin — 28/07/2015 @ 3:19 PM | Răspunde

    • Asta e cu totul altceva decat se gaseste in petitia cu pricina.

      Comentariu de Cristi D — 28/07/2015 @ 6:41 PM | Răspunde

  51. Lupta din justitie! Pentru un corp al judecatorilor curat si integru.

    Un stat cu judecatori strambi, nu se va putea indrepta niciodata! Succes procurorilor la varf, Nistor Calin si Laura Codruța Kövesi! Succes DNA! Veniturile suplimentare la bugetul de stat de anul acesta, nu se datoreaza lui Victor Ponta si celor din spatele lui, ci institutiei DNA si-a procurorilor mai sus mentionati.

    Citat, judecator Cristi Danilet: “Da, pentru ca justitia nu a functionat si s-a furat cat s-a putut, am ajuns in halul asta.”

    Domnule judecator Cristi Danilet, cine apara pe judecatorii corupti din sistem? Ce este institutia CSM, in afara de cuvintele reci si seci care reglementeaza activitatea acestei institutii si cele ale magistratilor, multe dintre ele nu conforme cu relitatea si cu ce-i drept?

    CSM este o institutie a poporului roman sau este o institutie care apara judecatorii infractori? Aceasta institutie continua inca sa promoveze in radurile ei pe unii dintre judecatorii care dau din coate si care au abateri grave in activitatea lor (sentinte in afara legii) pe care vor sa le ascunda, sa le faca imune!

    Exemplu de magistrat mascat care apara judecatorii corupti, care franeaza, si obstructioneaza societatea. Asemenea magistrati nu au ce cauta in sistem.

    CAB judectoare Liliana Badescu, Veronica Cirstoiu si Dumitrita Piciarca Citat:

    „August 2012 Florentina Mirica a dispus, in august 2012 … Scoaterea de sub Urmarire Penala a celor trei judecatoare, apreciind in Rezolutie ca „judecatorii nu pot raspunde in conditiile art.246-249 din Codul penal (n.red. – 297 Noul Cod Penal) pentru hotararile date in exercitarea atributiilor de serviciu (…) bucurandu-se de un anumit tip de imunitate reglementat prin conceptele de inamovibilitate si independenta”. Practic, procuroarea Mirica recunostea ca este nefiresc ca o hotarare pronuntata de un judecator sa fie verificata apoi de procuror, sub presupunerea ca ar fi rezultatul unei fapte de coruptie sau de alta natura.”

    De ce nu poate raspunde domnule judecator Cristi Danilet de fapte grave, evidente, de incalcarea atributiunilor de serviciu, in fapt a legilor, un judecator? O hotarare care poate fi grava este anulata de teoria, neposibilitatii de a fi mutat un magistrat sau de indepedenta ca judecatiorii sunt mai presus de lege?

    Care este acel tip de imunitate reglementat prin inamovibilitate (judectorul nu poate fi mutat) si care independenta? Idependenta de infractor?

    Citat:

    “ Un an si cinci luni mai tarziu, privita dintr-un alt unghi si de la un alt nivel, imunitatea despre care vorbea Mirica avea sa fie anulata. Printr-o ordonanta din 29 ianuarie 2014, Calin Nistor procurorul-sef adjunct al Directiei Nationale Anticoruptie s-a apucat sa examineze din oficiu, in baza dispozitiei rezolutive a procurorului sef Laura Codruta Kovesi, rezolutia de SUP data de Florentina Mirica, in 7 august 2012, infirmand-o si dispunand reluarea urmaririi penale in dosarul nr.51/P/2012, care le viza pe cele trei judecatoare CAB.”

    Procurorul DNA va putea cenzura hotararile judecatoresti definitive sau irevocabile! Felicitari DNA, procurorului Calin Nistor si Laura Codruta Kovesi. Ei iubesc Romania.

    Domnule judecator Cristi Danilet, dumneavoastra pe cine iubiti, pe judecatorii corupti, pe cei incapabili, pe cei santajabili sau infractorii? Cati judectori incompatibili cu aceasta profesie credeti ca exista in Corpul Judectorilor? Va spun eu, inca prea multi!

    La Vaslui s-a faptuit o crima juridica prin punerea in libertate a celor 7 si nu numai acolo Acei criminali, nu numai ca au violat domnule judector Cristi Danilet, ci au torturat fizic si psihic!

    Citatele sunt de pe un site care apara infractorii din Romania „Lumea Justitiei”

    Comentariu de Teorii absurde! — 12/08/2015 @ 8:14 PM | Răspunde

  52. am citit acest articol la data respectiva.
    Vreau sa va intreb de referendumul pe justitie a presedintelui (febr. 2017) , eu cred ca aici a gresit dand acces publlic sa decida pe probleme din justitie. Justitia trebuie sa fie independenta, justitia nu e plebiscitara dar referendum … Am o dilema este corect cum a procedat?
    Cer o parere privind administrarea justitiei, stiu ca nu este recomandat ca magistrat sa vb de politica.

    Comentariu de Lucian — 20/02/2017 @ 3:33 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un comentariu